Tulburările de comportament în adolescență

Publicat Duminică, 21 Martie 2021

Dr. Ilinca Niță

Medic specialist în Psihiatrie pediatrică
Tulburările de comportament sunt un grup de diagnostice care se referă la un tipar
de comportament agresiv sau antisocial, cu debut în copilărie sau adolescență. Este
important de menționat din start că o tulburare de comportament este diferită de
acte antisociale izolate, un copil “obraznic” sau de rebeliunea adolescentină.

Cauze
Cauzele tulburărilor de conduită sunt incomplet elucidate, fiind un domeniu în
plină dezvoltare. Există dovezi care leagă apariția agresivității severe de anumite
polimorfisme genetice și de modificări ale neurotransmițătorilor, dar acestea sunt
relativ puține sau de slabă calitate. Cu toate acestea, știm că există un risc
considerabil mai mare de “moștenire” a problemelor de comportament de la părinți,
dar că acesta este influențat ulterior de mediul și modul în care este crescut
copilul. Ca și în cazul altor tulburări psihiatrice, modelul cel mai plauzibil este
interacțiunea factorilor de risc genetici și prenatali cu cei de viață (din mediu).

Astfel, s-au remarcat corelații între tulburările de comportament și următorii

factori:

Complicații la naștere 
Fumatul pe durata sarcinii
Temperament al copilului dificil
Deficite în aria dezvoltării verbale
Coeficient intelectual mai scăzut
Funcții executive deficitare (planificare, rezolvare de probleme, menținerea
atenției, auto-reglare, inhibiție)
Conflicte intrafamiliale și intramaritale frecvente
Mediu ostil, violență domestică
Abuz fizic, sexual și neglijență
Venituri scăzute
Parenting inconsecvent, coercitiv și punitiv
Simptome și diagnostic
Tulburarea de conduită în adolescență se diagnostichează de către medicul de
psihiatrie pediatrică. Criteriile de diagnostic includ un tipar persistent (>1 an)
de comportament antisocial, delicvent, agresiv sau sfidător, care include:

Amenințări violente frecvente

Hărțuire fizică și/ sau sexuală
Inițiază frecvent conflicte fizice
A forțat pe cineva să întrețină raporturi sexuale
A folosit arme care pot cauza un risc semnificativ asupra vieții altor persoane
(ex: cuțit, bâtă, etc.)
A dovedit cruzime față de oameni și/ sau animale
Furt, înșelătorie, tâlhărie
A distrus intenționat proprietatea altor persoane
Încalcă frecvent regulile parentale
Frecvent petrece nopțile afară în ciuda interdicției parentale, dinainte de 13 ani
A fugit de acasă de cel puțin 2 ori sau o dată, pentru o perioadă prelungită de
timp
Absenteism școlar frecvent, cu debut înainte de 13 ani
Diferitele sisteme de diagnostic clarifică ulterior dacă tulburarea de comportament
apare preponderent în contextul familial, împreună cu un grup de prieteni sau
adolescentul acționează singur și este relativ izolat. În plus, vârsta de debut (în
copilărie sau adolescență) este semnificativă și pentru riscul ulterior de
cronicizare. Manualul de diagnostic al tulburărilor psihiatrice american (DSN-5)
recomandă și evaluarea emoționalității, gradului de remușcare sau vină pe care le
simte adolescentul (trăsături de tip “callous-unemotional”). 

În cadrul evaluării de psihiatrie pediatrică, se ține cont de contextul în care

apar aceste manifestări, durata și severitatea lor, istoricul medical, familial și
situația de viață a adolescentului. Principalul diagnostic diferențial se
realizează cu tulburarea de opoziție-sfidare, care este mai tipică vârstelor mai
mici (de obicei, sub 13 ani) și prezintă un tipar diferit de evoluție.

Totodată, este necesară identificarea unor posibile motive traumatice (ex. abuz în
cadrul familiei, grupului), cât și alte patologii psihiatrice care pot fi comorbide
(apar în același timp și pot uneori și cauza tulburările de comportament). Cele mai
frecvente includ: tulburarea hiperkinetică cu deficit atențional (ADHD), episodul
depresiv, consumul de droguri (cannabis, canabinoizi sintetici, stimulante, etc.)
sau alcool; în plus, tulburările de comportament sunt mai frecvente la persoanele
cu retard psihic.  

Rareori, unele probleme somatice pot cauza agresivitate neobișnuită la adolescent,

motiv pentru care uneori se recomandă alte investigații și evaluări precum consult
de neurologie pediatrică, EEG, imagistică cerebrală și altele.

Tratament
Tratamentul tulburărilor de conduită se poate schematiza în 3 linii mari:
psihoterapie și intervenții în mediul familial; tratamentul comorbidităților;
tratamentul izolat al agresivității marcate.

Intervențiile psihosociale constituie principala linie de tratament în tulburările

de comportament ale adolescenților. Acestea vizează intervenții multiple: atât
adolescentul, cât și familia necesită de cele mai multe ori angajament într-un
proces de schimbare. Terapia de familie cu un protocol relativ standardizat sau
terapia multisistemică sunt intervenții cu o bază de dovezi relativ solidă în
literatură (ex. scăderea ratei de recidivism de la 80% în grupul netratat la 50%).
Anumiți adolescenți pot beneficia și de pe urma psihoterapiei individuale (dar
sprijinul și schimbarea concomitentă a familiei este de obicei necesară).

Tratamentul comorbidităților este un pas foarte important, deoarece unele simptome

pot apărea din această cauză. Cea mai bine studiată situație este cea în care o
tulburare hiperkinetică cu deficit atențional (ADHD) netratată predispune la o
impulsivitate marcată, crescând riscul pentru agresivitate fizică, consum de
droguri sau alcool, absenteism școlar, etc.  

În unele cazuri, tulburările de comportament severe pot beneficia de pe urma unui

tratament medicamentos. Cele mai utilizate preparate sunt antipsihoticele (de
obicei de generație a doua), precum risperidona sau stabilizatoarele dispoziției
(antiepileptice precum valproatul de sodiu sau carbamazepina, care scad
impulsivitatea și iritabilitatea). Tratamentul se indică, monitorizează și
ajustează doar cu ajutorul medicului specialist de psihiatrie pediatrică.  

Există și metode de intervenție care s-au dovedit a fi ineficiente: taberele

“militărești” care încearcă să sperie adolescenții. Unele dintre ele au avut chiar
efectul opus: o rată mai crescută a recidivismului. Singurele rezultate pozitive au
fost obținute când accentul s-a pus pe ședințe clare de psihoterapie și activitate
fizică în cadrul programelor care scot tânărul din mediul său obișnuit.

Prognostic și evoluție
Se pare ca riscurile cele mai mari le au copiii cu un debut al manifestărilor la
vârstă mică (înainte de 8 ani). Dintre aceștia, se estimează că 50% vor prezenta
tulburări de comportament și în perioada adultă. Totodată, mediul familial este
foarte important, în special prezența delicvenței și a abuzului de alcool. Factorii
protectivi, care scad șansa persistenței tulburărilor de conduită sunt opușii
factorilor de risc: mediu familial cald, prezența a cel puțin unui adult de
încredere, IQ crescut. Totodată, intervențiile potrivite pot schimba cursul
evoluției, chiar dacă factorii predispozanți au fost prezenți la vârstă mică. Din
acest motiv, sunt importante diagnosticul și tratamentul precoce al tulburărilor de
conduită.  

Persistența tulburărilor de conduită peste vârsta de 18 ani înseamnă de obicei un

diagnostic de tulburare de personalitate antisocială. Aceasta se corelează nu doar
cu efecte negative asupra celor din jur, dar și asupra adultului diagnosticat: alte
riscuri psihiatrice (inclusiv suicid), rețea socială redusă și ineficientă,
violență domestică, calificare profesională scăzută, risc crescut de încarcerare.  

#comportament #adolescent #ADHD

Din aceeași categorie

Publicat 03 August, 2019

Tulburarea de opoziție-sfidare
Copiii cu un comportament ostil, sfidător, opoziționist, care par permanent iritați
ar putea suferi de o tulburare de comportament tip opoziție-sfidare.
Din librăria de articole

Întârzierea de limbaj
Când să apelez la servicii de psihiatrie pediatrică?
0264 414 342
Programări pentru consultații prin CAS
Consiliere Online
Programări pentru consiliere online
Întrebări FrecventeTermeni și condiții
PsihiPedi.ro © 2023. Toate drepturile rezervate.