HARRIS 2003

Sfera emotilor morale a fost testata pentru a vedea daca intr-adevar teoriile diferentiale dintre
anumite sentimente au o baza reala. 720 de persoane care au avut antecedente privind
condusul in stare de ebrietate au fost supuse unui test, ele exprimandu-si astfel intensitatea
sentimentelor pe care le-au avut in timpul procesului de la tribunal. Diferentele dintre
sentimentul de rusine si cel de vinovatie nu au fost sesizate. In schimb , in decursul analizei s-
au identificat trei factori, si anume: rusine-vinovatie, stanjeneala-expunere si rusinea
„nerezolvata”. Rezultatele testului totodata demonstreaza faptul ca sentimentele de rusine-
vinovatie au fost corelate mai mult cu sentimente de empatie si mai putin cu cele de
furie/ostilitate. In aceasta analiza este sugerat faptul ca relatia dintre sentimentul efectiv de
rusine si dispozitia de al simti poate fi mult mai complicata decat s-a presupus initial.

Sentimentele moderate de vină şi / sau ruşine determină indivizii să aibă un comportament

moral, grijuliu, altfel spus să fim responsabili social. June Price Tangney şi Ronda L. Dearing
(2002) ne introduc în tematica ruşinii şi vinei, fără însă a omite importanţa acestor emoţii
pentru indivizi, cât şi pentru construirea, menţinerea relaţiilor dintre aceştia. De fapt în
volumul de faţă autoarele fac diferenţa între sentimentele de ruşine şi vinovăţie, scoţând în
prim plan noi puncte distincte între cele două, acesta fiind modalitatea lor de a răspunde la
întrebarea iniţială, şi anume dacă emoţiile puse în discuţie sunt sau nu diferite sau doar
denumiri diferite ale aceleiaşi trăiri. Ruşinea ca şi vinovăţia sunt sentimente puternice, care nu
trebuie neglijate, dar nici confundate; în timp ce vinovăţia ne impinge spre a ne îndrepta
greşala, ruşinea ne face să ne dorim să fugim, fără a acţiona într-un mod constructiv. astfel
persoanele ruşinate sunt tentate să-şi exprime furia în moduri neconstructive, în timp ce
pesoanele care se simt vinovate sunt mai motivate să-şi accepte responsabilităţile; cu toate
acestea ruşinea şi vina sunt considerate prin excelenţă emoţii morale pentru că presupun
sancţiuni interne (la nielul sinelui) ale celor ce performează comportamente împotriva
normelor sau neacceptate social. Dacă până acum ne-am lămurit într-o privinţă şi anume că
vina şi ruşinea sunt două emoţii diferite următorul pas este creionarea evoluţiei acestora; astfel
ruşinea apare prima în jurul vârstei de doi ani, în timp ce vina nu se observă de regulă la copii
mai mici de opt ani, fiind o emoţie mai complexă din punct de vedere cognitiv.
Ruşinea şi vina nu diferă atât în ceea ce priveşte conţinutul sau structura situaţiilor în care
apar, ci în special în maniera în care oamenii construiesc legăturile cu sinele în ceea ce
priveşte experienţele negative. Spre exemplu (P.Tangney) în cazul sentimentelor de ruşine
acentul cade pe sine, pe caracteristicile eului – te gândeşti cum ar fi dacă ai avea alte
caracteristici personale, dacă ai fi un alt tip de persoană. De aceea acest gen de sentimente
sunt mai dureroase decât cele care apar din sentimente de vinovăţie, unde accentual cade pe
acţiune, pe comportament – iţi imaginezi cum ar fi fost dacă ai fi acţionat într-un alt fel.
Nu numai manifestarile la nivel individual sunt diferite în cazul celor două emoţii dar şi
modalităţile de exprimare. Astfel atunci când vorbim despre ruşine, indivizii îşi imaginează
cum ar fi putut să aibă un alt rezultat dacă ar avea alte caracteristici personale, iar de aici
reiese şi tendinţa acestor persoane de a se ascunde, de a evada. De cealaltă parte avem
persoanele care se simnt vinovate; acestea dacă ar putea schimba ceva ar fi la nivelul
comportamental, probabil de aceea simnt nevoia de a se confensa, de a scuza şi de a încerca să
repare greşala făcută. Putem sintetiza totul într-o frază şi anume dacă vina spune că am făcut
ceva greşit, ruşinea atrage atenţia că este ceva greşit cu mine.
Ca o concluzie, vina si ruşinea presupun o implicare personală. Vina se produce dacă aduci o
ofensă valorilor altei persoane care contează pentru tine. Ruşinea se produce atunci când îţî
lezezi propriile valori, fară a recunoaşte cea mai mare valoare pe care o păstrezi. Daca te
imaginezi înaintea evenimentului, atunci nu există vină sau ruşine, pentru că încă nu ai făcut
fapta respectivă.

Cînd omul se simte ruşinat el, de regulă, îşi fereşte privirea, îşi întoarce faţa într-o parte, îşi
pleacă capul. Cu mişcările corpului şi ale capului el se străduie să pară cît mai mic. Ochii sînt
plecaţi în jos sau fug dintr-o parte în alta. Uneori, oamenii ridică sus capul, schimbînd în acest
mod privirea ruşinoasă le una dispreţuitoare.Ruşinea poate fi însoţită de înroşirea părţilor
descoperite ale corpului, în special a feţei.
La ruşine toată conştiinţa omului e plină doar de sine. El se conştientizează doar pe sine
sau numai acele trăsături, care i se par la momentul dat neadecvate, indicente. De parcă ceva
ce el ascundea cu grijă de srtăini, pe neaşteptate a fost expus privirilor generale. În acelaşi
timp, se simte o incapacitate, necompetenţă generală. Oamenii uită cuvintele, fac mişcări
greşite. Predomină o stare de neputinţă, slăbiciune şi chiar întreruperea activităţii
conştientului. Omul matur se simte ca un copil, a cărui slăbiciune este expusă în văzul tuturor.
“Altul” se prezintă ca o fiinţă puternică, sănătoasă şi capabilă. Ruşinea deseori este însoţită
de senzaţia de insucces, nereuşită.
Ruşinea şi timiditatea sînt strîns legate de conştiinţa de sine, de imaginea integră a
“Eului”. Ruşinea îi indică omului că “Eul” lui este prea descoperit şi deschis. În unel cazuri
ruşinea are un rol de apărare, impunînd subiectul să-şi ascundă şi să-şi mascheze anumite
trăsături în faţa unui pericol mai serios, care provoacă emoţii de frică.
Ca şi la celelalte emoţii, pentru diferiţi oameni situaţiile care provoacă ruşinea sînt
diferite. Ceea ce la unul provoacă ruşinea, la altul poate trezi pasiunea, la al treilea în aceeaşi
situaţie agresivitatea.
Ruşinea îl face pe om sensibil la sentimentele şi aprecierile celor din jur, la critică.
Evitarea ruşinii prezintă un stimulent puternic al comportamentului. Puterea lui este
determinată de faptul pe cît de înalt îşi apreciază omul demnitatea şi onoarea sa. Ruşinii îi
revine un rol important la constituirea calităţilor etico-morale ale omului. După cum a spus
B.Shaw: ”Nu există bărbăţie, există ruşine”. Pericolul ruşinii i-a făcut pe mulţi tineri să
meargă la durere şi moarte în războaie, chiar şi la acele războaie ale căror sens ei nu-l
înţelegeau şi nu-l simţeau.
Ruşinea este o emoţie foarte bolnavicioasă, este greu de a fi suportată, mascată sau
ascunsă. Eforturile de refacere şi consolidare a propriului “Eu”, în urma sentimentului de
ruşine, se pot prelungi pînă la cîteva săptămîni.

Emoţia ruşinii are următoarele funcţii psiho sociale:

Ruşinea focalizează atenţia asupra anumitor aspecte ale personalităţii, le face obiect de
apreciere.
Ruşinea contribuie la derularea în gînd a situaţiilor complicate.
Ruşinea măreşte permeabilitatea hotarelor “Eului” - omul poate să se simtă ruşinat pentru
altul.
Ruşinea garantează sensibilitatea în privinţa sentimentelor faţă de cei apropiaţi.
Ruşinea intensifică autocritica, contribuie la formarea unei concepţiei de sine mai adecvate.
O împotrivire reuşită emoţiei de ruşine poate contribui la dezvoltarea autonomiei
personalităţii.
Pentru cultivarea sentimentului de vină sînt necesare trei condiţii psihologice: 1) –
acceptarea valorilor morale; 2) – însuşirea simţului de datorie morală şi devotament acestor
valori; 3) – aptitudini suficiente pentru autocritică întru perceperea contradicţiilor dintre
comportamentul real şi valorile adoptate.
 Vinovăţia apare de obicei în urma unor acţiuni greşite. Comportamentul care provoacă
sentimentul de vinovăţie încalcă codul moral, etic sau religios. De obicei oamenii se simt
vinovaţi cînd conştientizează că au încălcat o regulă sau hotarele propriilor convingeri. De
asemenea ei pot să se simtă vinovaţi cînd refuză să-şi asume responsabilitatea. Unii oameni
pot simţi sentimentul de vină cînd nu lucrează suficient de mult în comparaţie cu propriile
criterii, cu principiile părinţilor sau ale grupului referent ( grupului social, valorile căruia ei le
împărtăşesc).
Dacă omul are sentimentul de ruşine încălcînd anumite norme, atunci este foarte
probabil că el a apărut fiindcă de acest lucru au aflat alţii. Senzaţia ruşinii este legată de
aşteptarea aprecierii negative a acţiunilor noastre de către alţii sau de aşteptarea pedepsei
pentru faptele noastre. Vinovăţia însă este legată, în primul rînd, de condamnarea faptelor sale
de către însuşi omul, indiferent de atitudinea pe care au luat-o sau ar putea s-o ia cei din jur.
Vinovăţia apare în situaţiile în care omul simte răspundere personală.
Ca şi ruşinea, vinovăţia îl face pe om să-şi plece mai jos capul, să-şi ferească privirile.
Vinovăţia stimulează o mulţime de gînduri, care vorbesc despre îngrijorarea omului
pentru greşala făcuta. Situaţia care a provocat sentimentul de vină poate să se repete iarăşi şi
iarăşi în memorie şi imaginaţie, omul caută o cale de ispăşire a propriei vinovăţii.
Emoţia vinovăţii de obicei se desfăşoară în contextul relaţiilor emoţionale. Maher
descrie vinovăţia ca un caz particular de nelinişte care se iscă din aşteptarea micşorării
dragostei din cauza comportamentului său.
Vinovăţia are o influenţă deosebită asupra dezvoltării răspunderii personale şi sociale.

Diferenta dintre sentimentul de rusine si cel de vinovatie

Putem face diferenţa între sentimentul de vină şi cel de ruşine prin modul în care gândim
despre comportamentul nostru şi despre noi înşine. Dacă credem că, comportamentul nostru a
fost greşit şi ne simţim rău din cauza asta, ceea ce simţim este vină. Dacă, în schimb, ne
gândim că ceea ce am făcut ne transformă în oameni de nimic, trecem linia dintre vinovăţie şi
ruşine. Ruşinea are rădăcini mult mai adânci decât vina. Ea provine, de multe ori, din
copilăria trăită într-o familie disfuncţională, o familie în care am fost ruşinaţi de către adulţi
sau abuzaţi fizic, emoţional sau sexual de aceştia. Ruşinea e cronică, iar terapia este deseori
utilă în rezolvarea ei.
O persoană care se simte vinovată va spune:
“Îmi pare rău pentru felul în care m-am purtat”.
O persoană care se simte ruşinată poate să spună:
“Nu sunt bun de nimic. Oare cum poţi să stai pe lângă mine?”

Prezentul studiu re-examineaza relatia dintre sentimentele emotionale utilizand o abordare

analitica a factorilor implicati.Participantilor li s-a cerut sa exprime intensitatea sentimentelor
(de furie pe ei insisi), avute dupa o anumita situatie (dupa ce au fost prinsi conducand in stare
de ebrietate),