Vinovăția

Nu este ușor de explicat ce sunt emoțiile, pentru că toată lumea le simte și fiecare are propria idee
despre ele. Emoțiile sunt cele care ne dermină calitatea vieții. ,,Ele se manifestă în orice relații apropiate,
la locul de muncă, între prieteni, în familie și în legăturile cele mai intense. ”(Ekman, 2011, p.13).
Aproape oricine, în afara psihologilor, ştie ce este o emoţie. Problema psihologilor este că procesele şi
stările emoţionale sunt complexe şi pot fi analizate din atât de multe puncte de vedere, încât un tablou
complet devine imposibil. Este necesar, de aceea, să examinăm evenimentele emoţionale bucată cu bucată
şi în diverse contexte sistematice” (Young, 1973, p. 749)
,,Primul care s-a arătat preocupat să pună în evidenţă formele „adevărate şi originale” ale
comportamentului emoţional uman a fost Charles Darwin”( Boncu, Nastas, 2015, p.9). Și Ekman a testat
universalitatea emoțiilor umane. La fel ca și Darwin el a verificat universalitatea emoțiilor faciale umane.
Le-a arătat unor membri ai unui trib din Noua Guinee fotografii cu diverse expresii emoționale. Aceștia
au fost solicitați să selecteze din mulțimea fotografiilor pe cele care reprezintă expresia unui tată care și-a
pierdut de curând copilul sau expresia unei persoane care s-a întâlnit pe neașteptate cu un porc mistreț.
Fotografiile au fost identificate corect.
Ekman a stabilit existența a șase emoții de bază: bucurie, tristeţe, frică, furie, surpriză şi dezgust.
Dar Ekman nu a fost interesat propriu-zis de o listă a emoţiilor primare, cât mai degrabă de un set de
criterii pe baza cărora să se poată decide statutul de emoţie primară a unei stări afective. Iată cele opt
criterii formulate de psihologul american: semnale universale distincte, prezenţa la celelalte primate,
pattern fiziologic distinct, caracteristici distinctive universale în evenimentele antecedente, declanşare
rapidă, durată scurtă, apreciere automată, apariţie spontană (Ekman, 1999). Desigur, cele şase emoţii de
bază, despre care vorbise şi Darwin, întrunesc aceste criterii. Dar, în mod oarecum surprinzător, Ekman
analizează şi candidatura altor emoţii la statutul de emoţii de bază: dispreţul, ruşinea, vinovăţia, jena,
mândria, satisfacţia, veneraţia. Pentru el, criteriul fundamental este expresia facială universală (semnalul
facial universal distinct) şi descoperise că aceste emoţii din urmă s-ar putea conjuga cu expresii faciale
distincte.
Emoțiile pot fi clasificate în două mari clase: emoții fundamentale, de bază și emoții sociale,
secundare.Emoțiile fundamentale au ,,semnalmente identificabile transcultural”(Nastas, 2022, p.59).
Emoțiile de bază sunt caracterizate de trăiri, comportamente și manifestări fiziologice specifice.
Toate emoțiile pe care le trăiește omul, inclusiv cele de bază sunt impregnate de experiențe
sociale, Emoțiile sociale se mai numesc și emoții secundare, prin raportarea la cele de bază, emoții
derivate și sunt specific umane deoarece nu le regăsim decât exceptional și în forme rudimentare la alte
primate sau animale. Emoțiile sociale implică prezența socială reală, imaginară sau implicită. Ele au o
componență cognitivă mult mai variată, complexă, deliberată. Sunt mai greu de identificat din exterior
deoarece au manifestări expresive variate. Cele mai frecvente emoții sociale sunt următoarele: rușinea,
vinovăția, jena, invidia, gelozia, mândria, trufia, nostalgia, regretul, adorația, umilința, recunoștința,
compasiunea, mila, ura, disprețul, fericirea dragostea, speranța.
În interiorul emoțiilor sociale se pot distinge mai multe clasificări: emoții ce implică sinele și
conștiința de sine, emoții bazate pe comparare socială (gelozia și invidia) și emoții bazate pe
autoevaluare.
Nastas subliniază faptul că emoțiile bazate preponderant pe autoevaluare folosesc compararea dar
în perimetrul intern, în limita sinelui. Eul persoanei este comparat cu un standard intern al aceluiași
sine. ,,Această comparare a sinelui cu un standard de fapt reprezintă, prin prisma rezultatului, un proces
de autoevaluare.” (Nastas, 2022, p.62) Autoevaluarea se realizează prin raportarea la un standard de
conduită interpersonală, ce ține de respectarea unor norme individuale sau sociale, în cazul emoțiilor de
rușine, vinovăție, jenă. În cazul emoțiilor de mândrie și trufie autoevaluarea. Se realizează prin raportarea
la un standard de performanță personală.
,Emoțiile conștiente de sine apar dacă suntem capabili să ne reprezentăm mintal gândurile, cee
ace ne permite să fim mulțumiți sau nemulțumiți de ceva ce am făcut.”(Fernandez-Abascal, 2021, p.109).
Atunci când ajutăm pe cineva în nevoie ne simțim mulțumiți. Ne putem simți însă foarte rău atunci când
nu am ajutat o persoană și poate ca urmare acea persoană și-a pierdut locul de muncă. Emoțiile
autoconștiente sunt emoții secundare, derivate din cele primare, dar sunt tot complexe și mixte deoarece
nu derivă dintr-o singură emoție primară ci apar din asocierea lor. Aceste emoții se combină în așa fel
încât ceea ce apare este o nouă emoție, cu un nume propriu, un sentiment propriu, o predispoziție proprie
la acțiune.
Nastas precizează că emoțiile care implică sinele pot fi resimțite doar în situația în care sinele este
considerat a fi cauza evenimentului, atunci când cauza se află în interiorul individului. Aceste emoții pot
fi resimțite de cele mai multe ori în prezența unui public dar pot fi trăite și în absența publicului. Jena este
singura emoție care nu poate fi resimțită decât în prezența celorlalți..Vinovăția este o emoție cu o
tonalitate hedonică negativă, care rezultă din evaluările negative ale unui anumit comportament, ale unei
acțiuni pe care am efectuat-o. Este o emoție derivată, cu diferite nuanțe subiective, de la tristețea de a fi
realizat o acțiune greșită și de la furia și mania față de noi înșine pentru acest comportament, desi furia
predomină asupra tristeții, întrucât credem că nu mai putem face ceva pentru a remedia situația.
Vinovăția poate fi definită ca fiind sentimentul disforic asociat cu recunoașterea faptului că
cineva a încălcat un standard moral sau social personal relevant. Atât în tratamentele populare, cât și
în cele formale, conceptul de vinovăție este adesea invocat în descrierile și explicațiile privind dinamica
dintre personalitate și comportamentul normal, precum și cel deviant. Cu toate acestea, relativ puține
cercetări empirice au fost îndreptate către vinovăție ca dimensiune separată și distinctă a
personalității. Acest lucru se datorează, în parte, mai multor probleme care decurg din
conceptualizarea și măsurarea acestui concept. Astfel, scopul acestui articol este de a examina
problemele, nerezolvate în cercetările anterioare, în ceea ce privește măsurarea și conceptualizarea
vinovăției.
În principiu, vinovăția poate fi caracterizată ca având atât consecințe adaptative, cât și
dezadaptative. Pe de o parte, vinovăția experimentată la niveluri moderate este descrisă ca având o
funcție socială pozitivă în inhibarea comportamentului anormativ sau, în cazul unei transgresiuni, în
stimularea impulsurilor de a face restituiri și de a căuta iertare (Ausubel, 1955). Pe de altă parte, se
presupune, de asemenea, că vinovăția excesivă sau inadecvată are ca rezultat experiențe
disfuncționale și perturbatoare și, în unele cazuri, tulburări clinice (Lewis, 1971). Astfel, fenomenul
vinovăției este relevant pentru o varietate de experiențe cotidiene și, ca o construcție, este important
pentru afirmațiile teoretice privind ritul moral, personalitatea și adaptarea.
Interesul modern pentru vinovăție își are originile în teoria psihodinamică a lui Freud
(1930/ 1961). Conceptualizarea vinovăției de către Freud a decurs din încercarea sa de a explica
originea nevrozei (Lewis, 1984). Deși recunoștea necesitatea constrângerilor sociale asupra
individului pentru a permite oamenilor să trăiască în armonie, Freud a susținut că simptomele
nevrotice se dezvoltă din cauza rigorilor adesea crude și inadecvate impuse de societate asupra
comportamentului individual. De asemenea, Freud a decriptat vinovăția ca fiind un rezultat
direct al rezolvării complexului Oedip și importantă în dezvoltarea superegoului
Nastas definește vinovăția ca fiind o reacție emoțională care survine de cele mai multe ori atunci
când individul încalcă prin conduita sa un standard socio-moral general, recunoaște și acceptă
responsabilitatea sa pentru transgresiune și își concentreazăatenșia asupra comportamentului deficient.
Antecedentele situaționale ale vinovăției sunt associate standardelor sociale, standard larg
acceptate într-o comunitate. Atât vinovăția cât și rușinea sunt resimțite cu precădere în prezența altei
persoane.
Vinovăția este prezisă de anumite antecedente specifice: minciuna, trișarea (copiatul la un
examen), furtul, infidelitatea, neacordarea ajutorului celor aflați în nevoie, nerespectarea obligațiilor
sociale,
Emoția (din franceză émotion, italiană emozione) este definită ca o reacție afectivă de intensitate
mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind
atitudinea individului față de realitate. Emoția poate fi clasificată ca un sistem de apărare,
întrucât psihologic emoția afectează atenția, capacitatea și viteza de reacție a individului dar și
comportamentul general.
 Emoția este o stare mentală indusă de unul sau mai mulți stimuli interni sau externi care determină
modificări corporale chimice, răspunsuri comportamentale și o anumită stare . Emoția este într-o
interdependență permanentă cu starea de spirit, temperamentul, personalitatea, dispoziția și motivația
persoanei respective..
Probabil că principala dificultate a definirii şi înţelegerii emoţiilor ţine de faptul că acest
concept nu este la origine un termen ştiinţific, cu o definiţie precisă, ci un construct popular. Cercetătorii
au sarcina dificilă de a descoperi ce vor să spună oamenii atunci când fac apel la aceste experienţe
subiective numite emoţii şi care sunt mecanismele de funcţionare ale acestora.

Bibliografie:
Boncu, A, Nastas, D, (2015), Emoțiile complexe, Iași: Polirom
Ekman, P. (2011), Emoții date pe față, București: Trei
Nastas, A,(2021) Curs psihologie social
Fernandez-Abascal, E. G,(2022), Emoțiile, București: Litera