AFECTIVITATE

Afectivitatea reuneşte un ansamblu de structuri specifice, raportul de concordanţă sau

discordanţă dintre dinamica evenimentelor interne ( stările proprii de motivaţie ) şi dinamica
evenimentelor externe ( situaţiile, obiectele, persoanele din jur ).
Procesele psihice afective sunt diferenţiate în mai multe categorii: dispoziţiile afective,
afectele, emoţiile, sentimentele şi pasiunile.
Dispoziţiile afective denumesc stări afective generalizate, difuze, cu o intensitate
variabilă, care joacă rolul de fond pentru reacţiile şi procesele emoţionale ulterioare. În general,
dispoziţiile afective desemnează stări relativ discrete, dar persistente care transmit o anume
tonalitate vieţii noastre psihice. Acestea alcătuiesc un adevărat suport emoţional, care susţine
comportamnetul nostru. Buna sau proasta dispoziţie sunt stimulative sau frânează activitatea de
fiecare zi.
Afectele sunt izbucniri puternice, intense, de scurtă durată, însoţite de manifestări
mimico- gestice bogate. Acestea sunt , de exemplu, manifestările de frică, groază, de mânie, de
furie, de disperare, de veselie şi exuberanţă, de mirare, de uimire.
Emoţiile sunt fenomene afective fundamentale care apar fie ca reacţii primare, spontane,
fie ca procese mai complexe, emoţiile propriu- zise. Emoţiile au o intensitate variabilă şi sunt de
scurtă durată. Ele pot fi însoţite de modificări fiziologice: accelerarea bătăilor inimii,
neregularitatea respiraţiei, paloarea sau înroşirea obrajilor, cascade de râs sau de plâns.Trăim
emoţii în fiecare moment: bucurie, tristeţe, admiraţie, dispreţ, speranţă, deznădejde, satisfacţie,
indignare, etc. Emoţiile simultane trăite de om se găsesc uneori în opoziţie, alteori în
concordanţă. Complexitatea emoţiilor implică, în unele cazuri, tendinţe opuse ce se manifestă
simultan: mânie- relaxare; admiraţie- dispreţ; simpatie- antipatie; plăcere- insatisfacţie, etc.
Expresivitatea ( modul emoţiilor de a se manifesta la nivel comportamental ) este de
regulă condiţionată social, învăţată. Expresiile emoţionale constau în gesturi şi expresii faciale,
exprimări verbale corespunzătoare. De exemplu, tristeţea poate fi „observată” prin poziţia
capului uţor aplecat într-o parte, a pleoapelor şi a colţului buzelor lăsate în jos, prin mişcări
lipsite de vigoare. Prin intermediul expresivităţii comunicăm celorlalţi despre noi, fie că dorim
sau nu. Emoţiile sunt însoţite de modificări ale stărilor fiziologice: circulaţia sanguină se
accelerează, creşte ritmul cardiac, respiraţia este mai rapidă, apare o anumită tensiune musculară
( tremurul ), secreţia salivară descreşte, secreţiile sudoripare cresc etc.
Sentimentele constituie formaţiuni afective complexe şi durabile, de intesnitate moderată,
care devin, prin nivelul de stabilitate şi generalitate, adevărate atitudini afective faţă de obiecte,
evenimente, valori, persoane. Apariţia sentimentelor se datorează, pe de o parte, sensibilităţii şi
receptivităţii aceluia care le are, iar pe de altă parte, însuşirilor şi calităţilor celor care le
provoacă. Una din caracteristicile prin care se conferă specificitatea sentimentelor este tocmai
stabilitatea, continuitatea lor în timp. Sentimentele pot degenera, pot slăbi ca intensitate şi
dispărea în cele din urmă. Cunoaşterea sentimentelor celor din jur este foarte importantă în
derularea activităţilor zilnice.
Pasiunile sunt acele sentimente care, trăite cu o mare intensitate, precis orientate, se
caracterizează prin statornicie şi eficienţă. Iubirea deosebită este considerată ca pasiune. Sunt
recunoscute pasiunile artistice, sportive etc. Opusul sau varianta negativă o reprezintă patimile
sau viciile. Acestea aduc în prim plan eul egoist, care supralicitează comportamentul uneori până
la distrugerea individului. În acest sens exemplificăm patima alcoolului, a drogurilor, a tutunului,
patima jocurilor de noroc etc.
Orice trăire şi componentă emoţională se caracterizează prin:
- polaritate( semn pozitiv- plăcere, relaxare, satisfacţie, bucurie, sau semn negativ-
tensiune, insatisfacţie, repulsie, suferinţă );
- intensitate ( încărcătură energetică pe care o antrenează cu sine trăirea emoţională);
- durată sau stabilitate ( scurtă, medie, lungă; emoţiile sunt de scurtă durată, sentimentele
sunt de durată lungă);
- convertibilitate ( proprietatea structurilor afective de a-şi modifica semnul în timp, iubirea
poate trece în ură, iar ura poate trece în iubire );
- ambivalenţa ( proprietate unei structuri afective de a include concomitent trăiri de semn
opus, pozitiv şi negativ, ex. gelozia ).

Din punct de vedere genetic se disting:

- emoţii primare, înnăscute ( teama, frica, plăcerea, bucuria )
- emoţii secundare dobândite ( emoţiile estetice, sentimentele morale ).

După gradul de complexitate:

- emoţii simple ( tonul emoţional care acompaniază procesele cognitive);
- emoţii complexe ( emoţiile situaţionale curente);
- structuri afective superioare ( sentimentele ).

Afectivitatea trebuie considerată o componentă indispensabilă, necesară a vieţii noastre

psihice. Modul de structurare şi funcţionare a afectivităţii depinde nu numai de firea omului, ci şi
de împrejurările de viaţă, de regimul educaţional. Astfel, o persoană emotivă din fire, prin
exerciţii de voinţă şi suport adecvat din afară poate să ajungă să-şi controleze foarte bine emoţiile
situaţionale prevenind instalarea timidităţii, după cum şi invers, o persoană din fire deloc sau
puţin emotivă, într-un climat educaţional represiv şi în împrejurări de viaţă dure, dramatice,
poate deveni timorată, cu rezistenţă scăzută la acţiunea factorilor afectogeni.

Emotivitatea ca trăsătură de personalitate

Spunem despre o persoană care are reacţii emotive mai puternice şi mai frecvente decât
majoritatea semenilor, că este emotivă. Dacă reacţiile şi trăirile specifice care au loc în
împrejurări de viaţă considerate normale, putem spune că persoana respectivă este echilibrată din
punct de vedere emoţional. Persoanele se diferenţiază între ele, fiind mai vibrante afectiv, neutre
sau chiar insensibile la trăirile celorlalţi.
Afectivitatea este tulburată uneori de stări de nelinişte, teamă, îngrijorare nemotivată, în
absenţa unor cauze care să le provoace. În acest caz putem vorbi de anxietate. Opusă ca
orientare, euforia apare tot ca o tulburare de stare afectivă, manifestată printr-o bună dispoziţie
exagerată, veselie şi exuberanţă, dar nemotivată, în absenţa unor cauze exterioare.
Oamenii simt adesea efectele tensiunii psihice în care se află, ca o intensitate a proceselor
psihice în general, ca o încordare.În orice activitate este prezentă o anume tensiune psihică. O
modalitate de manifestare a tensiunii psihice este frustrarea, adică starea resimţită de cel înşelat
în aşteptările sale. Frustrarea poate fi provocată prin lipsa unui obiect, a unui loc de muncă, prin
separarea de persoanele îndrăgite, de îmbolnăviri, de neîmplinirae dorinţelor, de lipsa de
securitate, de neputinţa de a evita situaţii riscante, ameninţătoare.

APLICAŢII

1. Emisfera stângă este asociată emoţiilor pozitive, iar cea dreaptă stărilor negative,
depresive. Ce stări afective credeţi că ar genera lezarea emisferei stângi? Dar a cele drepte?

2. Imaginaţi- vă cât mai multe situaţii în care să intervină diverse stări afective ( mânie,
frică, spaimă, furie, dezgust, curiozitate, afirmare, supunere, tristeţe, bucurie, mâhnire, etc. ).
Încercaţi apoi să vă arătaţi cum v- aţi comporta voi dacă aţi trece prin asemenea situaţii.
Caracterizaţi- vă comportamentul afectiv.

3. Discutaţi pe perechi despre hobby- urile voastre. Sunt ele pasiuni. De ce ? Comentaţi în
plen în ce condiţii ele sunt pasiuni şi în ce condiţii nu sunt.

4. Alegeţi câteva comportamente din viaţa obişnuită a unui asistent medical generalist.
Stabiliţi care sunt expresiile emoţionale care li se asociază. Sunt ele învăţate? În ce fel?

5. Printre pricipalele tipuri de emoţii sunt: teama, frica, plăcerea, bucuria, tristeţea,
surpriza, dezgustul. Numiţi situaţii în care aţi trăit aceste emoţii. Prin ce se aseamănă ele?