PROCESE PSIHICE REGLATORII

PROCESE PSIHICE
REGLATORII

➢MOTIVATIA
➢AFECTIVITATEA
MOTIVATIA
 MOTIVAȚIA
● Motivaţia este
ansamblul starilor
de necesitate ale
organismului care
orienteaza si
dirijeaza
comportamentul pe
directia satisfacerii
lor.
 CARACTERIZARE GENERALA

❖Motivatia se refera la o serie de factori de stimulare si

activare, sensibilizare selectiva si imbold, care permit
realizarea activitatii;
❖Cuprinde o serie de stimuli interni care determina
comportamentul
❖Unele din structurile motivatiei , relativ simple si
putine la numar, sunt innascute
❖Structurile complexe ale motivatiei se formeaza in
decursul vietii individului
 FUNCTII
❖ Functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru
fiziologic sau psihologic; in aceasta etapa apare starea de necesitate,
dar nu se declanseaza inca actiunea, este specifica trebuintelor;
❖ Functia de factor declansator a actiunilor efective, este specifica
motivelor, fiind cel care declanseaza actiunea;
❖ Functia de directionare, care orienteaza si concentreaza atentia pe scop
❖ Functia de sustinere si energizare, care asigura mentinerea in
activitatea comportamentului declansat pana la consumarea adecvata a
starii de necesitate.

Prin functiile sale, motivatia instiga, impulsioneaza, declanseaza

actiunea, iar actiunea inflenteaza baza motivationala si dinamica ei.
 COMPONENTELE
MOTIVATIEI
❑Trebuintele
❑Motivele
❑Interesele
❑Convingerile
❑Idealurile
❑Conceptia despre lume si viata
1. TREBUINTELE – structuri motivationale care reflecta echilibrul bio-psiho-social al
omului in conditiile solicitarilor mediului extern
TREBUINTE primare-sunt innascute
TREBUINTE secundare- se formeaza pe parcursul vietii

PIRAMIDA TREBUINTELOR LUI MASLOW CUPRINDE CINCI CATEGORII DE

TREBUINTE
2. MOTIVELE – sunt reactualizari si transpuneri in plan subiectiv
ale starilor de necesitate, declanseaza, sustin energetic si
orienteaza actiunea;
3. INTERESELE – sunt orientari selective, relativ stabile si active
spre anumite domenii de activitate, implica organizare, constanta
si eficienta;
4. CONVINGERILE – sunt idei adanc implantate in structura
personalitatii, puternic traite afectiv, care impulsioneaza spre
actiune;
5. IDEALURILE – reprezinta proiectii ale individului in sisteme
de imagini si idei care ii ghideaza intreaga existenta;
6. CONCEPTIA DESPRE LUME SI VIATA – formatiunea
motivationala ce cuprinde ansamblul parerilor, ideilor, teoriilor
despre om, natura, societate.
Formele motivaţiei
1. Motivaţia pozitivă şi motivaţia
negativă

●Motivaţia pozitivă este produsă de

stimulări premiale (laudă, încurajare) şi
se soldează cu efecte benifice asupra
activităţii şi relaţiilor interumane.

●Motivaţia negativă este produsă de

stimuli aversivi (ameninţare, blamare,
pedeapsă) şi se soldează cu efecte de
abţinere, evitare şi refuz.
2. Motivaţia intrinsecă şi motivaţia
extrinsecă

Motivaţia intrinsecă are sursa

generatoare în interiorul psihismului
subiectului.

Motivaţia extrinsecă are sursa în

exteriorul psihismului subiectului
(subiectul este motivat de altcineva
sau de altceva).
3. Motivaţia cognitivă şi motivaţia
afectivă.

Motivaţia cognitivă acţionează

dinlăuntrul proceselor cognitive
(gândire, memorie, imaginaţie). Ea se
traduce prin nevoia de a înţelege, a
explica, a rezolva.

Motivaţia afectivă este determinată de

nevoia omului de a obţine aprobarea
din partea altor persoane, de a se simţi
bine în compania altora.
Optimum motivaţional
Optimum motivaţional exprimă nivelul adecvat de intensitate a
motivaţiei în raport cu o anumită sarcină.
Modul cum oamenii percep dificultatea sarcinii determină o anumită
intensitate a motivaţiei. De exemplu, dacă o sarcină e percepută ca fiind
prea uşoară, atunci intensitatea motivaţiei pentru efectuarea sarcinii este
mică.
Uneori oamenii tind să subestimeze sau să supraestimeze dificultatea
unei sarcini. În aceste condiţii optimum motivaţional se obţine astfel:
1. Dacă individul subestimează sarcina, atunci este necesară
supraestimarea ei pentru ca ea să fie îndeplinită corect;
2. Dacă individul supraestimează sarcina, atunci este necesară o uşoară
subestimare a ei pentru ca ea să fie îndeplinită corect.
 NIVELUL DE ASPIRATIE
● Stimul motivational care impinge spre realizarea unor
progrese si autodepasiri evidente.
AFECTIVITATEA
 „Omul nu se raportează indiferent la realitate,
dimpotrivă , obiectele, fenomenele , evenimentele
care acţionează asupra lui au un ecou, o rezonanţă în
conştiinţa sa, trezesc la viaţă anumite trebuinţe,
corespund sau nu nevoilor lui, îi satisfac sau nu
interesele , aspiraţiile, idealurile.”
Definitie
Afectivitatea reflecta raportul de discordanta sau concordanta
dintre starile interne ale subiectului ( factori motivationali) si
factorii externi sub forma unor trairi specifice (procese psihice).
Prin urmare, nu obiectul în sine determină o trăire,ci relaţia dintre
subiect şi obiect.
Exista asadar legatura intre afectivitate si
motivatie.

●Satisfacerea trebuintelor genereaza: bucurie, placere,

entuziasm
●Nesatisfacerea lor produc: tristete, neplacere, deprimare.
●Valoarea si semnificatia obiectului pentru subiect sunt pe
primul plan.
Procesele afective se afla in interactiune cu motivatia si
cu toate procesele psihice, ele fiind prezente atat in
domeniul inconstientului cat si in domeniul constientului.
Proprietăţile proceselor afective
1. Polaritatea constă în tendinţa proceselor afective de a gravita fie în
jurul polului pozitiv, fie în jurul celui negativ, ca urmare a satisfacerii sau
nesatisfacerii trebuinţelor.
Exemplu: bucurie-tristeţe, simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare,
iubire-ură
2. Intensitatea indică forţa, tăria, profunzimea de care dispune trăirea
afectivă.
3. Durata constă în întinderea sau persistenţa în timp a trăirilor afective.
Exemplu: un sentiment poate dura un an, doi ani sau toată viaţa.
4. Mobilitatea exprimă fie trecerea de
la o fază la alta în interiorul aceleiaşi
trăiri, fie trecerea de la o stare afectivă
la alta.
● Mobilitatea diferă de fluctuaţie care
desemnează trecerea de la o stare la
alta fără motiv, fiind semn de
patologie sau imaturitate.
5. Expresivitatea- capacitatea
proceselor afective de a se exterioriza.
Exteriorizarea se face prin intermediu
expresiilor emoţionale: mimică,
pantomimică, gestică, modificări de
natură vegetativă, schimbarea vocii.
6. Au valoare motivationala deoarece trebuinta si starea afectiva pot
indeplini rolul de cauza si de efect;
7. Sunt subiective, adica apartin unui subiect si il exprima in ceea ce
are el definitoriu;
8. Ambivalenta – insusirea de a include doua tipuri de trairi diferite in
raport cu acelasi obiect
 Clasificarea trăirilor afective
1. Procese afective primare- apropiate de biologic, nefiind
întotdeauna controlate conştient:
a) Tonul afectiv al proceselor cognitive- reacţiile emoţionale ce
însoţesc actele cunoaşterii. De exemplu, o culoare sau un miros
pot fi însoţite de trăiri afective de plăcere sau neplăcere.
b) Trăirile afective de provenienţă organică sunt cauzate de
buna sau proasta funcţionare a organelor interne. De exemplu, în
cardiopatii pot apare stări de alarmă afectivă.
c) Afectele- trăiri afective simple, primitive, implusive, cu apariţie
bruscă, cum ar fi groaza, mânia, frica, spaima, plânsul zgomotos
sau râsul în hohote. Ele se supun uneori controlului conştient.
2. Procesele afective complexe au un grad mai mare de
conştientizare.
a) Emoţiile curente sunt forme afective de scurtă durată
provocare de însuşirile obiectelor (obiect fizic, persoană,
eveniment). Ele sunt modelate socio-cultural. De exemplu:
bucurie, tristeţe, simpatie, antipatie, admiraţie, speranţă,
entuziasm, dispreţ etc.
b) Emoţiile superioare sunt determinate de activităţile omului şi
se supun învăţării (învăţare afectivă). De exemplu emoţiile cauzate
de activităţile intelectuale, artistice ş.a.m.d.
c) Dispoziţiile afective sunt stări difuze cu intensitate variabilă şi
durată relativă. Ele nu sunt cauzate de un element précis, fiind mai
vagi decât emoţiile. De exemplu: veselie, anxietate.
3. Procesele afective superioare se
raportaează la personalitate.
a) Sentimentele sunt trăiri afective
intense, de lungă durată, relativ stabile şi
specifice omului. Ele pot lua forma unor
atitudini afective păstrându-se toată
viaţa. De exemplu: dragoste, ură, invidie,
gelozie, admiraţie, îndoială etc.
b) Pasiunile sunt trairi afective care
antrenează întreaga personalitate. Ele pot
fi pasiuni pozitive sau nobile (în slujba
adevărului, dreptăţii, progresului), care
revitalizează şi energizează individul, sau
pasiuni negative, patimi sau vicii care
devitalizează.
Tipuri de sentimente:
●Sentimente intelectuale ( curiozitate, mirare,
indoiala)
●Morale( prietenie, patriotism)
●Estetice ( admiratia)
Conform Bernard (1954) criteriile unui comportament matur emoţional
sunt:
1. Exprimarea directă a emoţiilor negative
2. Cultivarea emoţiilor pozitive şi suportive
3. Dezvoltarea unei mai mari toleranţe faţă de circumstanţele dezagreabile
4. Satisfacţie crescândă obţinuta din răspunsurile aprobate social
5. Creşterea dependenţei de acţiuni
6. Abilitatea de a face o alegere şi de a nu gândi că o altă opţiune ar fi putut fi
mai bună
7. Eliberare de temerile nerezonabile
8. Înţelegere şi acţiune în conformitate cu limitările omului
9. Constientizarea abilităţilor şi realizărilor celorlalţi
10. Abilitatea de a greşi, fără a avea senzaţia de eşec total
11. Abilitatea de a recunoaşte victoria cu prestigiu şi graţie
12. Abilitatea de a evita experienţele dezamăgitoare
13. Abilitatea de a întârzia satisfacerea impulsurilor
14. Abilitatea de a se bucura de viaţa de zi cu zi.
Un comportament emoţional imatur se poate descrie prin
următoarele caracteristici:
1. persoana reacţionează ca un copil,
2. caută compătimire,
3. este orgolioasă, certăreaţă, infantilă,
4. centrată pe sine şi are mereu cerinţe,
5. este uşor excitabilă emoţional
6. se simte foarte supărată dacă pierde
 TULBURARI ALE AFECTIVITATII

●Tulburari delirante, schizofrenie, psihoze,

ambivalenta afectiva, anxietate, fobii, depresie,
disforiile, sindrom maniacal, tulburare afectiva
bipolara, dementa, inversiune afectiva,
,,Cheia intelegerii altora, se afla in
propriile noastre vibratii afective”
V. Pavelcu
ATENTIA
 În viaţa noastră deseori
explicăm anumite nereuşite prin
faptul că „nu am fost atenţi”, şi
foarte rar ne întrebăm „de ce nu am
fost atenţi”.
 DEFINITIE

●Atenţia este fenomenul psihic de activare

selectivă, concentrare şi orientare a energiei
psihonervoase în vederea desfăşurării
optime a activităţii psihice, cu deosebire a
proceselor senzoriale şi cognitive.
 CARACTERIZARE GENERALA
● Atentia este strans legata de starea de veghe;
● Nu face parte din categoria proceselor psihice, deoarece nu are
un continut informational-reflectoriu propriu;
● Este o conditie care faciliteaza procesele si activitatile psihice,
deoarece sustine energetic activitatea;
● Este o conditie necesara si obligatorie pentru reusita activitatii
noastre, dar nu este si suficienta, pentru rezolvarea sarcinii,
subiectul are nevoie si de cunostinte, deprinderi, etc.;
● Este in stransa legatura cu motivatia, mecanismele voluntare
de activare si organizare si mecanismele verbale
1. În funcţie de natura reglajului (involuntar/voluntar),
atenţia poate fi:

a) Atenţia involuntară, întâlnită şi la animale. Ea poate

fi determinată de factori externi (intensitatea stimulilor,
apariţia sau dispariţia bruscă a stimulilor, mobilitatea
unui stimul pe fondul unor stimuli ficşi, gradul de
complexitate al stimulului) şi factori interni (interesul
faţă de un obiect, trăirea afectivă pozitivă a relaţiei cu
obiectul);
❖ mentine contactul cu modificarile si schimbarile din
mediu, asigura eficienta pentru o activitate fara sa ne
oboseasca, insa nu este suficienta pentru toate
activitatile noastre
 b) Atentia voluntară este intenţionată şi autoreglată conştient.
Autoreglajul se exprimă în orientarea intenţionată spre obiectul
atenţiei, intensificarea activităţii psihice, inhibarea altor
preocupări, izolarea de excitanţi perturbatori, mentinerea
concentrării atenţiei pe durata necesară etc.
- se implica in majoritatea activitatilor noastre, fiind o
conditie a reusitei, sustine activitatea in momente placute, cat si
in momente neplacute, presupune depunerea unui efort care
este cu atat mai mare cu cat motivatia persoanei pentru
activitatea respectiva este mai mica, consumul de energie face
ca ea sa nu se poata manifesta pe timp nelimitat, apar momente
de oboseala, slabire a atentiei, stare de somnolenta.
c. Atentia postvoluntara reprezinta deprinderea de a fi atent,
se formeaza prin exercitiu indelungat si prin dezvoltarea unei
atitudini pozitive fata de activitatile respective;
- este la fel de bine organizata ca si atentia voluntara, dar in
virtutea automatismelor create nu mai necesita efort voluntar,
permite desfasurarea activitatii timp indelungat
2. În funcţie de direcţia principală de orientare, atenţia poate fi:
a) Atenţia externă- obiectul atenţiei se află în exteriorul individului,
intervine in toate tipurile de activitate umana (joc, munca, observarea unui
peisaj, ascultarea unei conferinţe etc.), fiind predominanta la persoanele
extravertite
b) Atenţia internă- obiectul atenţiei se află în interiorul psihicului
individului: suntem preocupaţi de rezolvarea unei probleme, suntem
captivaţi de amintiri, ganduri, imagini, sentimente, intervine in cazul
introspectiei, este predominanta la persoanele introvertite.
 Însuşirile atenţiei
1) Volumul atenţiei- cantitatea de elemente asupra cărora se
poate orienta şi concentra atenţia simultan. Volumul mediu al
atenţiei este de 5-7 elemente.
2) Stabilitatea atenţiei- persistenţa în timp a posibilităţii de a
menţine atenţia asupra unui obiect, fenomen sau acţiune. Ea
creşte odată cu vârsta (12-15 minute la preşcolari, 40-50
minute la adulţi).
3) Concentrarea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra unui
obiect şi inhibarea altor factori perturbatori.
4) Distributivitatea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra mai
multor obiecte în mod simultan. De exmplu, un elev poate
asculta ce spune profesorul şi lua notiţe în acelaşi timp.
5) Mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei- deplasarea şi
orientarea de la un obiect la altul în intervalele cerute de
desfăşurarea activităţii. De exemplu, piloţii aparatelor de
zbor trebuie să perceapă rapid o multitudine de stimuli
care variază în timp.