TOMULETIU ELENA-ADRIANA

PSIHOLOGIE SOCIALA I
PREZENTARE CURS
 STRUCTURA CURSULUI

In Tomuletiu Elena-Adriana (2014). Psihologie socială – teprie, cercetare și

aplicație. Cluj-Napoca: Editura Eikon

INTRODUCERE ............................................................ Error! Bookmark not defined.

CAPITOLUL I. INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂError! Bookmark not defin

Obiective urmărite .....................................................Error! Bookmark not defined.
I.1. Ce este Psihologia socială? ..................................Error! Bookmark not defined.
I.2. Vecinii ştiinţifici ai Psihologiei sociale ................Error! Bookmark not defined.
I.3. O istorie succintă a Psihologiei sociale.................Error! Bookmark not defined.
Exerciţii de gândire critică .........................................Error! Bookmark not defined.

CAPITOLUL II.
EUL SOCIAL ŞI PERCEPŢIA PROPRIEI PERSOANEError! Bookmark not defined.
Obiective urmărite .....................................................Error! Bookmark not defined.
II.1. Geneza eului .......................................................Error! Bookmark not defined.
II.2. Surse şi forme ale cunoaşterii de sine..................Error! Bookmark not defined.
II.3. Autoevaluarea sinelui .........................................Error! Bookmark not defined.
II.4. Exteriorizarea eului.............................................Error! Bookmark not defined.
II.5. Complexitatea eului ............................................Error! Bookmark not defined.
Exerciţii de gândire critică .........................................Error! Bookmark not defined.

CAPITOLUL III. PERCEPŢIA SOCIALĂ ................. Error! Bookmark not defined.

Obiective urmărite .....................................................Error! Bookmark not defined.
III.1. Teorii implicite de personalitate în explicarea percepţiei socialeError! Bookmark not d
III.2. Mecanismele formării impresiilor......................Error! Bookmark not defined.
III.3. Fenomenul atribuirii ..........................................Error! Bookmark not defined.
Exerciţii de gândire critică .........................................Error! Bookmark not defined.

CAPITOLUL IV.
STEREOTIPURI ŞI PREJUDECĂŢI ÎN PERCEPȚIA SOCIALĂError! Bookmark not def
Obiective urmărite .....................................................Error! Bookmark not defined.
IV.1. Definiţii şi caracteristici ale stereotipurilor socialeError! Bookmark not defined.
IV.2. Definiţii şi caracteristici ale prejudecăţilor socialeError! Bookmark not defined.
IV.3. Aspecte privind stereotipurile şi prejudecăţile de genError! Bookmark not defined.
Exerciţii de gândire critică .........................................Error! Bookmark not defined.

CAPITOLUL V. REPREZENTĂRI SOCIALE ........... Error! Bookmark not defined.

Obiective urmărite .....................................................Error! Bookmark not defined.
V.1. Definiţii şi funcţii ale reprezentărilor sociale ......Error! Bookmark not defined.
V.2. Cogniţii şi reprezentări sociale............................Error! Bookmark not defined.
V.3. Caracteristici ale reprezentărilor sociale .............Error! Bookmark not defined.
 V.4. Organizarea internă a reprezentărilor sociale ......Error! Bookmark not defined.
V.5. Legătura dintre reprezentări sociale şi comportamentError! Bookmark not defined.
Exerciţii de gândire critică .........................................Error! Bookmark not defined.

CAPITOLUL VI. ATITUDINI SOCIALE ................... Error! Bookmark not defined.

Obiective urmărite .....................................................Error! Bookmark not defined.
VI.1. Conceptul de atitudine.......................................Error! Bookmark not defined.
VI.2. Măsurarea atitudinilor .......................................Error! Bookmark not defined.
VI.3. Raportul atitudini, valori, comportamente .........Error! Bookmark not defined.
Exerciţii de gândire critică .........................................Error! Bookmark not defined.

CAPITOLUL VII.
PERSUASIUNEA ŞI SCHIMBAREA DE ATITUDINIError! Bookmark not defined.
Obiective urmărite .....................................................Error! Bookmark not defined.
VII.1. Persuasiunea – definiţii şi caracteristici ............Error! Bookmark not defined.
VII.2. Rezistenţa la persuasiune .................................Error! Bookmark not defined.
VII.3. Strategii de persuasiune ...................................Error! Bookmark not defined.
VII.4. Disonanţa cognitivă şi schimbarea de atitudini.Error! Bookmark not defined.
Exerciţii de gândire critică .........................................Error! Bookmark not defined.
 INTRODUCERE

Din Tomuletiu Elena-Adriana (2014). Psihologie socială – teorie, cercetare

și aplicație. Cluj-Napoca: Editura Eikon

Dacă m-aţi întreba, „De ce să citesc o carte de Psihologie socială? La

ce-mi folosește în cele din urmă?”, v-aş răspunde astfel: pentru că între paginile
unei cărţi de Psihologie socială te vei regăsi pe tine, vei afla lucruri neaşteptate
despre tine, despre alţii, despre relaţiile dintre tine şi cei din jur; şi cu siguranţă
pentru că te va ajuta să-ţi clarifici vechea problema care te macină încă din
adolescenţă – Cine eşti tu cu adevărat? Pentru că identitatea ta, aşa cum afirma
profesorul Adrian Neculau, se interferează cu alte identităţi: „schimbăm idei,
sentimente, judecăţi cu cei din jur, influenţăm sau suntem supuşi unui control
social, exercitat de instituţii sau indivizi. Realitatea fiecăruia dintre noi este o
realitate conflictuală, marcată de tensiuni şi jocuri de influenţe, de o continuă
luptă între ordine şi dezordine, între constrângere şi libertate, de opoziţii între
păreri, stiluri, sentimente, convingeri” (2003, p. 22). Psihologia socială reflectă,
aşadar, însăşi existenţa ta de zi cu zi, comportamentul tău în context social,
relaţiile pe care le dezvolţi cu alţii şi ce rezultă în urma lor, modul în care
percepi lumea din jur, precum şi modul în care eşti perceput. Vei afla că
adeseori, noi oamenii, emitem o serie de judecăţi despre alţii, sau alţii emit o
serie de judecăţi despre noi, fără a ne cunoaşte îndeaproape sau chiar deloc, fapt
care afectează evoluţia noastră, a relaţiilor dintre noi, afectează în cele din urmă
lumea în care trăim. Vei descoperi, aşadar, cum se formează prejudecăţile
sociale, cum supravieţuiesc ele în timp, dar şi cum le putem depăşi. Citind
paginile acestei cărţi vei descoperi de ce eşti atras de anumite persoane, iar de
altele nu; de ce unii oameni sunt altruişti într-un moment şi agresivi ori egoişti
în altul. Îţi vei clarifica poate o situaţie mai veche, care ţi-a rămas întipărită,
când ai asistat, neputincios ori indiferent, la o situaţie care-ţi solicita intervenţia
în a acorda ajutor. Poate te întrebi, în continuare, de ce n-ai făcut-o? Vei învăţa
ce înseamnă cu adevărat cooperarea, cât de important este grupul din care faci
parte, fie el de prieteni, şcolar sau profesional, şi ce influenţă poate avea asupra
ta; vei descoperi de ce uneori oamenii trec peste propriile opinii, valori,
conformându-se foarte uşor celor impuse de grup; sau vei afla cum poţi
contribui la dezvoltarea grupului tău, cum poţi creşte în şi prin intermediul lui.
Vei descoperi în ce condiţii o echipă poate fi eficientă sau, din contră, cum
apare fenomenul lene socială. Şi nu în ultimul rând, vei afla o parte din tainele
comunicării, şi, dacă eşti dornic, poţi chiar să-ţi îmbunătăţeşti tehnicile de
comunicare, de relaţionare cu cei din jur. Sper că te-am convins că merită să
mai citeşti o carte de Psihologie socială. Dacă ai încredere, poţi să începi cu cea
pe care o ai acum în mână.

Aşadar….
Ce este Psihologia socială? Cum a luat fiinţă acest domeniu? Cum s-a
dezvoltat şi ce etape a parcurs în evoluţia lui? Care sunt principalele concepte,
principii şi teorii cu care operează domeniul nostru de studiu? Şi poate cea mai
importantă întrebare: La ce foloseşte studiul acestei discipline? Cum poate
contribui acest domeniu la dezvoltarea personală şi/sau profesională a fiecărui
cititor, dar mai ales a viitorului psiholog? Acestea sunt doar câteva întrebări la
care am încercat să răspund prin intermediul acestei lucrări, evident,
bazându-mă pe o bogată literatură de specialitate a domeniului. Fiind o lucrare
destinată în special studenţilor, am încercat să o adaptez cât mai mult nevoilor
lor, în aşa manieră încât să le captez atenţia, să fie uşor de lecturat şi învăţat şi
să o poată aplica în viaţa de zi cu zi şi în activitatea profesională pentru care se
pregătesc. Dictonul lui Milgram – „Simplitatea este cheia cercetării ştiinţifice”
(1974, p. 13) – a stat la baza conceperii şi prezentării conţinuturilor, astfel încât
să fie cât mai accesibile şi neplictisitoare pentru cititor. Un rol deosebit în ceea
ce priveşte modul în care am gândit structura şi prezentarea lucrării l-a avut şi
un curs de Psihologie socială pe care l-am lecturat cu deosebită plăcere, anume
Principal of Social Psychology de Charles Stangor (Universitatea din Maryland,
SUA), foarte bine gândit din punct de vedere pedagogic, astfel încât să fie uşor
de utilizat de către studenţi şi să conducă la atingerea obiectivelor vizate.
Aşadar, această lucrarea m-a inspirat foarte mult, nu doar în privinţa
abordărilor, ci şi în structurarea conţinuturilor. Astfel, la începutul fiecărui
capitol am prezentat obiectivele vizate, studentul ori cititorul știind exact ceea
ce urmează să studieze şi care sunt competenţele vizate a se dezvolta prin
intermediul lui. În cadrul lucrării am încercat să surprind nu doar elemente de
natură teoretică, ci şi practic-aplicativă, astfel, conceptele tratate le-am pus în
valoare nu doar prin definițiile şi caracteristicile care le-au fost conferite de
către teoreticieni ai domeniului, ci şi prin experimente celebre care au fost
realizate în decursul istoriei de către cercetători, precum şi prin propriile-mi
exemple şi cercetări, acestea fiind puse în evidenţă prin intermediul chenarelor.
Pentru a conferi un caracter cât se poate de comprehensibil conceptelor şi
teoriilor cu care am operat în cadrul lucrării, am încercat să le reliefez şi cu
ajutorul imaginilor, care, consider eu, sunt foarte sugestive, ajutând nu doar la
clarificarea, ci şi la integrarea celor învăţate şi la păstrarea lor pe o perioadă cât
mai lungă de timp.
De asemenea, fiecărui capitol îi sunt rezervate exerciţii de gândire critică
şi autoreflexivă, inserate cu scopul de a ajuta cititorul să-şi fixeze cele lecturate,
dar şi pentru a înţelege valoarea practic-aplicativă a conceptelor, pentru a le
putea transfera în contexte reale de viaţă. Evident, răspunsurile la astfel de
exerciţii pot fi corecte sau greşite, însă nu acest lucru interesează în mod
deosebit; importantă este modalitatea prin care se ajunge la acele răspunsuri,
adică procesul de gândire în sine. Atunci sunt ele eficiente, când cititorii sunt
capabili să găsească idei noi de rezolvare a problemelor, pornind de la
conceptele de bază ale Psihologiei sociale. Prin urmare, lucrarea pune accent pe
gândirea critică, scopul fiind acela de a dezvolta, în special la studenți, un mod
de a gândi activ şi conceptual, accentul fiind pus pe sinteză şi mai puţin pe
subiecte tratate unilateral. Consider că o astfel de abordare îi ajută pe cititori să
dezvolte o înţelegere activă, integratoare de multe subiecte de Psihologie
socială şi să gândească ca şi cum ar fi psihologi sociali.
La sfârșitul cărţii am introdus, sub denumirea de Resurse pentru
autocunoaştere şi dezvoltare personală, o serie de teste, chestionare, exerciţii şi
jocuri pe care le-am utilizat în practica educaţională cu studenţii, în speţă în
cadrul activităţilor aplicative, unele preluate după alţi autori, altele elaborate de
mine. Fiind agreate și considerate utile de către studenţi, la sugestia lor, am
introdus cele menționate şi în acest volum, fiind astfel la îndemâna tuturor celor
interesaţi să le utilizeze, să le aplice sau să le exerseze în diverse scopuri,
educaţionale sau profesionale.
Informaţiile cuprinse în acest volum sunt culese, aşa cum am afirmat, din
multe alte surse. Pe lângă lucrarea mai sus enunţată, trebuie să recunosc că
lucrările profesorilor mei de Psihologie socială din facultate m-au inspirat în
mod deosebit, motiv pentru care nu pot să trec peste numele marelui profesor
Adrian Neculau, la ale cărui cursuri am avut privilegiu, în calitate de studentă,
de a asista; lucrările lui în domeniul Psihologiei sociale, au reprezentat, în cele
din urmă, fundamentul acestei cărţi. De asemenea, amintesc şi lucrările
profesorului Ştefan Boncu, care, prin logica, modul de structurare şi organizare
a conţinuturilor, prin bogăţia informaţională, au reprezentat o adevărată sursă
de inspiraţie pentru mine. Mulţi alţi autori de tratate, lucrări şi articole în
domeniul Psihologiei sociale au reprezentat valoroase surse pentru acest volum,
fiind citaţi în interiorul lui. Menţionez faptul că acolo unde am descoperit
trimiteri alte autorilor la opera clasicilor domeniului, am optat şi pentru
prezentarea sursei originale, cu alte cuvinte am încercat să depistez şi să citez
cercetările de la care au pornit autorii marilor tratate sau cursuri de Psihologie
socială în analizele lor teoretice.
Am valorificat, de asemenea, toate cursurile de Psihologie socială ale
profesorilor care au predat această disciplină în cadrul universităţii noastre,
dorind să amintesc, pe această cale, cursul d-ului profesor Cornel Groza şi cel al
d-ului profesor Ion Dunăreanu, care, la rândul lor, au reprezentat surse de
inspiraţie pentru mine.
În fine, lucrarea de faţă este rezultatul a nenumărate interacţiuni, discuţii,
dezbateri pe care le-am avut cu studenţii pe marginea acestui domeniu de studiu,
fără de care, probabil, n-ar fi fost scrisă. Aşadar, lor le mulţumesc în primul
rând, pentru că m-au inspirat, stimulat şi provocat să o public, ei fiind şi
principalii recenzori ai lucrării, ţinând cont de faptul că în această carte am
încercat să valorific şi să îmbunătăţesc cursurile studenţeşti de Psihologie
socială pe care le-am scris şi rescris în ultimii opt ani.

Elena-Adriana Tomuleţiu
 1. INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ

1.1. Ce este psihologia socială?

Definiția clasică a lui Allport (1985) plasează Psihologia socială în sfera

studiului științific al modului în care gândurile, sentimentele și
comportamentele oamenilor sunt influențate de prezența reală, imaginară sau
implicită a altora.

Psihologia socială plasează în centrul atenţiei individul socialmente

inserat, determinat de reguli şi practici sociale. Caracteristicile omului
psihologiei sociale (Neculau, 2003, p. 22):
 este plasat într-o situaţie specifică, articulând trăsăturile sale individuale
la o realitate socială concretă
 se află în permanentă interacţiune cu alţii, se prezintă ca un om
intrasituaţional, poziţionat social şi ideologic
 este un om relaţional, deoarece se găseşte în raporturi de comunicare şi
interacţiune cu alţii sau cu grupuri concrete ca familia, colegii de joacă
sau de muncă, dar şi cu mediul cultural-ideologic în care evoluează.

Domeniul nostru nu este, deci, nici individul, ca unitate separată, dar nici
grupurile sau organizaţiile, ca structuri sociale autonome, ci interacţiunea
umană, fie că urmărim elementele de stabilitate şi schimbare ale acestui proces,
fie că suntem preocupaţi de apariţia unor noi forme şi modele ale interacţiunii.
 Vecinii stiințifici ai Psihologiei sociale
Aflată la intersecţia dintre psihologie şi sociologie, psihologia socială
articulează cele două discipline, dar nu ignoră nici cercetările de antropologie,
politologie sau psiholingvistică, învecinându-se, dar în același timp
intersectându-se uneori cu acestea (Figura 1).

2. O ISTORIE SUCCINTĂ A PSIHOLOGIEI SOCIALE

1. preistoria (sec. Al VI-lea î.Hr. – sec. Al XIX-lea)
2. fondatorii (1880 – 1934)
3. perioada clasică (1935 – 1960)
4. perioada modernă (1961 – 1989)
5. perioada contemporană (după 1990)
 1. Preistoria psihologiei sociale
Elemente de psihologie socială se regăsesc în opera înţelepţilor şi
filosofilor din cele mai vechi timpuri:
În „Legile lui Manu” (cod de legi civile şi religioase elaborat în India,
anterior sec. al VI-lea î. Hr.)
În învăţăturile lui Confucius (China antică, 551 – 479 î.Hr.), apar idei
cu încărcătură psihosociologică despre societate
Grecia antică
Platon (472 – 347 î.Hr.), părintele filosofiei europene, a avut o concepţie
utilitaristă: indivizii se alătură grupurilor pentru a-şi îndeplini anumite scopuri,
altfel imposibil de realizat.
Aristotel (384-322 î.Hr.) numeşte omul cu expresia faimoasă zoon
politikon
Epoca modernă
La filosoful englez Thomas Hobbes (1588-1679) regăsim dezvoltată
concepţia contractualistă (aflată în germene în Republica lui Platon).
Concepţia filosofului englez Jeremy Bentham (1748-1832) este bazată
pe motivaţia individuală. Prin tot ceea ce face, omul urmăreşte să obţină
plăcerea (concepţie hedonistă).
Pentru cel mai de seamă filosof german, Georg Wilhelm Friedrich
Hegel (1770-1831), statul nu este numai forma supremă de societate, ci
încoronarea spiritului social obiectiv, la care spiritele individuale sunt
participante active.
În sfârşit, Wilhelm Wundt (1832-1920), fondatorul primului laborator de
psihologie experimentală, într-o vastă lucrare a sa de istorie comparată a
culturii, aduce în discuţie numeroase elemente de etnografie.
2. Fondatorii
La Gabriel Tarde (1843-1904) se regăseşte ideea imitaţiei prin
contagiune. Aceeaşi idee, dar fiind pusă cu valoare negativă, la baza
modificărilor comportamentului indivizilor în starea de mulţime, este lansată şi
de Gustave Le Bon (1841-1931).
După unii psihologi contemporani, actul de naştere a psihologiei sociale
ar fi semnalat de Max Ringelmann în anii 1880, când agronomul francez, pe
bază de experiment, a încercat să măsoare performanţa individuală şi în grup
pentru sarcini simple, cum ar fi forţa cu care este trasă o frânghie.
Floyd Allport (1890-1978) realizează numeroase studii psihosociologice,
mai ales în paradigma facilitării sociale.
Cercetarea psihosociologică empirică a fost întărită în deceniul al treilea
al secolului trecut de inventarea scalelor pentru măsurarea atitudinilor (Louis
L. Thurstone, Renis Likert), precum şi de bazele care s-au pus pe studierea
opiniei publice (George Gallup).
Perioada modernă
Această perioadă se caracterizează printr-o serie de dispute asupra
statutului psihologiei sociale şi asupra fundamentelor metodei experimentale.
Totuşi, în această perioadă considerată de criză, au fost inaugurate o serie de noi
teorii sau de domenii ale psihologiei sociale:
- Reprezentările sociale şi influenţa minoritară (S. Moscovici)
- Identitatea personală (E. Erickson)
- Identitatea socială (H.Tajfel)
- Comportamentul prosocial (B. Latane şi J. Darley)
- Atracţia interpersonală (E. Berscheid şi E. Walster)
- Teoria atribuirii
S-au dezvoltat o serie de cercetări care au vizat:
- comportamentul de ajutorare;
- spaţiul personal şi comportamentul uman în condiţii de aglomeraţie;
- autoreprezentarea;
- stereotipurile;
- agresivitatea :
 2. EUL SOCIAL ŞI PERCEPŢIA PROPRIEI PERSOANE

2.1. GENEZA EULUI: SURSELE ŞI FORMELE CUNOAŞTERII DE

SINE

Forme incipiente de structurare a Eului. Primul pas în structurarea

Eului constă în stabilirea unei identităţi între imagine şi propria făptură.
Următorul pas implică factori sociali. În 1902, Charles Horton Cooley
introduce termenul looking-glass self –„Eul în oglinda“ – pentru a sugera faptul
că ceilalţi reprezintă oglinzi în care ne vedem propria imagine.

2.2 SURSE ALE CONCEPTULUI DE SINE

1. Introspecţia
Introspecţia – autoobservarea propriilor noastre gânduri, sentimente şi
motivaţii – reprezintă pentru mulţi calea cea mai sigură şi cea mai directă spre
cunoaşterea de sine.
2. Percepţia propriului comportament
În 1972, Daryl Bem emite self-perception theory – teoria percepţiei de
sine sau, mai scurt, teoria autopercepţiei, potrivit căreia oamenii se cunosc pe ei
înşişi la fel cum îi cunosc şi observatorii din exterior, adică urmărindu-şi
propriul comportament.
3. Influenţele exercitate de ceilalţi
În ce măsura contribuie ceilalţi la formarea şi modificarea imaginii despre
sine a individului?
4. Amintirile autobiografice
Este evident că fără aportul memoriei, Eul nu ar avea consistenţă. Însă
memoria umană nu înregistrează totul, ci este selectivă.
 3. PERCEPŢIA SOCIALĂ

3.1. MECANISMELE FORMĂRII IMPRESIILOR

Solomon Asch (1946) a fost primul care a testat sistematic formarea

percepţiilor. Deoarece el s-a ocupat de perceperea persoanelor necunoscute,
putem vorbi mai curând de formarea impresiilor decât de formarea judecăţilor
sau cunoştinţelor. Lucrările lui, marcate de psihologia formei (gestaltism)
insistă pe faptul că individul organizează trăsăturile percepţiei sale într-un întreg
prin procese interne. Potrivit lui Asch, impresia globală pe care o avem despre
cineva diferă de suma impresiilor obţinute pentru fiecare trăsătură particulară a
sa.

A se vedea:
1. Experimentul lui ASCH cu privire la rolul primelor informaţii în
formare impresiilor cu privire la o persoană necunoscută (Eva Drozda-
Senkowska, 2000)

2. Experimentul lui Asch cu privire la statutul special al anumitor

trăsături în formarea impresiilor.

3.2. FENOMENUL ATRIBUIRII

Atribuirea constituie un domeniu de studiu al percepţiei sociale ce

vizează nu doar veridicitatea acestei percepţii ci şi procesele care o susţin. Poate
fi definită ca un proces de inferenţă cauzală care constă în înţelegerea sensului
acţiunii unei alte persoane prin cercetarea elementelor stabile, a invariaţiilor ce
permit explicarea elementelor particulare, modificabile şi perceptibile în mod
direct.
 A se vedea, principalele teorii ale atribuirii, arătând specificul lor în
cadrul cercetărilor asupra percepţiei sociale.
1. Teoria psihologiei naive
2. Teoria inferenţei corespondente
3. Teoria covariaţiei
 4. MODALITĂŢI DE PERCEPERE SOCIALĂ:
STEREOTIPURI ŞI PREJUDECĂŢI

4.1. STEREOTIPURILE

Definiţie
Stereotipurile sunt generalizări abuzive, judecăţi de valoare despre un
grup de persoane ce încearcă să rezume caracteristicile acelui grup într-o sumă
de comportamente, obiceiuri, tradiţii. Ele sunt un fapt social real şi au apărut din
nevoia individului de-a simplifica realitatea, de-a grupa oamenii şi faptele lor în
categorii mai largi, pentru a uşura analizarea acestora.
Stereotipurile sunt credinţe cognitive care asociază grupurile de persoane
cu anumite tipuri de caracteristici. Lista de stereotipuri acumulate de-a lungul
trecerii timpului pare a nu avea limită.
Formarea stereotipurilor
1. Categorizarea. Ca perceptori, oamenii sortează diferite obiecte într-un
grup în mod natural fără a se gândi că fiecare obiect este unic
2. Al doilea proces se deduce din primul şi se referă la atitudinea
omogenizării out-grupului.
Tajfel (1981) distinge trei funcţii sociale ale stereotipurilor:
- explicaţia cauzală socială,
- justificarea socială,
- diferenţierea socială.
1. Funcţia de cauzalitate socială constă într-o încercare de-a înţelege
evenimentele sociale sau nesociale prin identificarea unui grup perceput ca
responsabil.
2. Funcţia de justificare socială constă în elaborarea unui stereotip
specific unui grup sau persoane pentru a justifica acţiunile întreprinse sau
proiectate referitoare la el.
 3. Funcţia de diferenţiere socială se referă la stabilirea unei identităţi
sociale pozitive. Ea constă într-o accentuare şi o clasificare a diferenţelor dintre
persoanele sau grupurile sociale, urmărind să stabilească o distincţie pozitivă

4.2. PREJUDECĂŢILE

Definiţie
Prejudecata reprezintă o apreciere pe care o lansăm despre o persoană sau
un grup fără a le cunoaşte direct. Aceste idei preconcepute sunt preluate – prin
socializare – din mulţimea de aparenţe care s-au constituit în elemente
definitorii pentru o persoană, un grup din mediul ambiant. Şi prejudecăţile ca şi
stereotipurile, sunt foarte puternice, fiind greu de depăşit în situaţii reale de
viaţă. Este important să le controlăm efectul asupra deciziilor şi
comportamentelor noastre.
Formarea prejudecăţilor
În 1989, Devine prezintă un model al prejudecăţii care cuprinde două
etape:
1. Stadiul inconştient, în care identificarea declanşează stereotipul existent.
2. Stadiul controlului conştient, în care persoana ce nu face obiectul
prejudecăţii poate inhiba credinţa influenţată de prejudecată pentru a preveni
răspunsul influenţat de aceasta, în timp ce o persoană care face obiectul
prejudecăţii va permite ca aceste credinţe să fie transferate în răspunsuri.

4.3. FUNCŢIILE PREJUDECĂŢILOR ŞI STEREOTIPURILOR

1. Diferenţierea socială
Stereotipul constituie un mecanism important de menţinere a
prejudecăţilor şi, în acest sens, ambele asigură o funcţie esenţială a
discriminării. Psihologii sociali sunt interesaţi, în mod special, de efectele
psihologice legate de procesele de inegalitate, la nivel social, educaţional sau
economic. Funcţia discriminatorie se manifestă, mai întâi, printr-o modificare a
imaginii de sine.
2. Efectul Pygmalion constă în a crea altora aşteptări care sunt, de fapt,
rezultatul unei perceperi mai mult sau mai puţin clare pe care noi a avem faţă de
ei.
3. Justificarea socială este o altă funcţie ce decurge din prejudecăţi şi
stereotipuri. Ea este ilustrată de ansamblul operei lui Sherif prin care s-a vizat
determinarea conflictelor intergrupuri în formarea prejudecăţilor.
 5. REPREZENTĂRILE SOCIALE

5.1. DEFINIŢII

Toţi autorii remarcă polisemia termenului de reprezentări sociale (RS);

acestea ţin mai întâi de „mentalul colectiv", de ceea ce se numeşte cu un termen
mai răspândit, mentalitatea colectivităţii. În prima aproximaţie, RS pot fi
definite ca imagini mentale ale realităţii sociale care întrunesc consensul unui
grup. Individul trăieşte într-o lume de obiecte, persoane, evenimente, idei etc., şi
îşi împarte această lume cu ceilalţi semeni, se sprijină pe ei - uneori în
convergenţă, alteori în conflict - pentru a o înţelege, a o organiza sau a o
înfrunta (Jodelet, 1997). Fiecare dobândeşte biţi de informaţie din experienţa
directă şi este gata să-şi însuşească versiunea grupului pentru datele ce ies din
perimetrul percepţiei proprii. Individul nu trăieşte într-un vid social, ci mai
degrabă într-un plin social (Moscovici), ceea ce influenţează în mod esenţial
colecţia de imagini pe care le poartă în memorie, ca şi gesturile cotidiene.
Concilierea continuă cu grupul şi eliminarea disonanţelor duce la consens.

5.2. COGNIŢII ŞI REPREZENTĂRI SOCIALE

Tabelul 1. Cogniţie socială vs. reprezentări sociale (după S. de Rosa, 1997).

Cogniţie socială Reprezentări sociale

- perspectiva individualistă: societatea - concepţie interacţionistă: societatea
este o sumă de relaţii diadice, agregat de este o structură articulată şi
indivizi legaţi între ei prin relaţii stratificată în grupuri şi sub-grupuri;
interpersonale;
- metafora subiectului ca „savant - metafora subiectului ca „actor" al
amator" şi economizator" al resurselor vieţii cotidiene;
cognitive;
- fenomenele sociale tratate ca şi - lumea socială concepută în
obiectele-fenomenele fizice; procesul complexitatea ei; conceptele sociale
cognitiv parcurge o secvenţă universală privite ca set de informaţii transmise
iar influenţa colectivă este privită doar social, prefigurate în interacţiunile
ca element de facilitare şi nu ca între individ şi grup şi reconstruite de
transmisiune socială; către actorii sociali pe baza
experienţei sociale; optica
valorizatoare a ordinii simbolice a
culturii;
- centrată pe „cum" şi „de ce"; - centrată pe „care" reprezentări şi
„ale cui";
- cogniţii ca structuri invariante - reprezentările ca îmbinare de date
guvernate de legităţi formale. cognitive şi emoţionale, normative şi
valorizante cu rol de ghid pentru
acţiune.

5.3. CARACTERISTICILE REPREZENTĂRILOR SOCIALE

Ancorarea - proces prin care se integrează un obiect sau fenomen

nefamiliar într-o reţea de categorii cunoscute; reduce nefamiliarul la familiar.
Obiectivarea - concretizează ceea ce este abstract, transformă un concept
într-o imagine.
 6. ATITUDI, VALORI, COMPORTAMENTE

6.1. CONCEPTUL DE ATITUDINE

În psihologia socială atitudinea este considerată drept cel mai important şi

indispensabil concept. Din păcate, definirea atitudinii este încă aproximativă şi
diferă de la psiholog la psiholog.
Pentru E. E. Bogardus o atitudine este „o tendinţă pro sau contra faţă de
un element din mediu, care devine astfel o valoare pozitivă sau negativă. O
atitudine are semnificaţie numai în relaţie cu anumite valori” (Dunăreanu, 2001,
p. 25).

6.2. MĂSURAREA ATITUDINILOR

A se vedea teste utilizate în măsurarea opiniilor şi atitudinilor:

1. Teste de măsurare a distanţei sociale
2. Teste în formă de scală ierarhică
3. Metoda evaluărilor sumate
4. Metoda Thurstone (1928)
5. Metoda aprecierilor sau judecăţilor comparative
6. Diferenţiatorul semantic
7. Metoda Bogus Pipeline

6.3. RAPORTUL ATITUDINI – VALORI – COMPORTAMENT

Atitudini şi valori
Valorile reprezintă obiectele atitudinilor, iar acestea din urmă reprezintă
poziţiile indivizilor faţă de valori, de unde derivă şi strânsa legătură dintre valori
şi atitudini. Orice comunitate umană are un sistem propriu de valori, iar indivizii
se raportează în feluri diferite la acestea, adoptând anumite atitudini.
Valorile ocupă un loc central în configurarea personalităţii individului,
ele ghidând atitudinile, judecăţile şi comportamentele noastre. Ca principii
fundamentale despre moduri de comportament sau scopuri ultime ale existenţei,
valorile sunt la nivelul individului de ordinul zecilor, pe când atitudinile de
ordinul sutelor, chiar miilor. Într-un anume sens, valorile se exprimă în
atitudinile noastre.
Atitudini şi comportament
Ţinând cont de faptul că atitudinea se măsoară prin opinii, problema
raportului de mai sus se pune ca relaţie dintre atitudini, opinii şi comportament.
Atitudinea fiind o formă motivaţională generează o acţiune specifică,
fiind considerată, astfel, ca o cauză a comportamentului, multiplicându-se în
actele noastre de conduită. De aici şi ideea mult invocată în zilele noastre că
schimbarea mentalităţi oamenilor conduce şi la schimbarea comportamentului
lor. Convergenţa atitudine – comportament se explică pornind şi de la teoria
disonanţei cognitive, potrivit căreia atitudinile pot apărea ca o autojustificare a
acţiunilor noastre cu scopul de a se realiza o convergenţă între evaluările şi
comportamentul nostru. În acest caz, comportamentul este cauza, iar atitudinea
este efectul.
Atitudini, opinii, credinţe
Deşi sunt entităţi suprapuse, în limbajul de zi cu zi atitudinile diferă de
opinii. Astfel, opinia nu există decât dacă este exprimată, se referă la un caz
singular şi este conştient asumată. Deosebiri există şi între atitudini şi credinţe.
Credinţa este o formă de judecată asupra mediului social emisă de către individ,
bazată pe experienţa şi personalitatea acestuia, care cuprinde un ansamblu de
atitudini.
 CAPITOLUL 7. SCHIMBAREA DE ATITUDINI

7.1. PERSUASIUNEA

Atunci când o persoană sau o instituţie urmăreşte intenţionat să schimbe

atitudinea cuiva prin mijloace specifice, demersul se numeşte persuasiune
(Dunăreanu, 2001, p. 42).
În viaţa de zi cu zi, individul este foarte frecvent supus unor mesaje
persuasive, şi, la rândul lui, încearcă să influenţeze şi el pe cei care se află în
interacţiune cu el. Pentru fiecare dintre noi, interacţiunile sunt prilejuri de a-l
influenţa pe celălalt, de a-l determina să-si schimbe gândurile şi atitudinile în
speranţa că aceste modificări vor genera comportamente favorabile nouă.
Persuasiunea se realizează prin comunicare. Teoriile psihologilor sociali
au scos în evidenţă patru elemente ale situaţiei de influenţă: sursa, mesajul,
canalul de comunicare şi ţinta, eficienţa comunicării persuasive depinzând de
caracteristicile tuturor acestor factori.

7.2. PATRU EXPERIMENTE CLASICE PRIVIND SCHIMBAREA

IDEILOR. SUPUNEREA FORŢATĂ

A se vedea:
1. Experienţa lui Festinger şi Carlsmith realizată în situaţia de
supunere forţată

2. Experienţa lui Cohen

3. Experienţa lui Aronson şi Carlsmith (1963)

4. Experienţa lui Brehm şi Crocker (1962)

 7.3. TEORIA DISONANŢEI COGNITIVE

Una din cauzele principale ale schimbării atitudinilor în viaţa de zi cu zi

este discrepanţa ce apare între diferite elemente cognitive, evaluative şi
comportamentale. Dacă descoperim că anumite atitudini sunt în conflict unele
cu altele sau nu sunt în acord cu comportamentul nostru, trăim de cele mai
multe ori o stare neplăcută. L. Festinger (1957) a numit aceasta stare „disonanţă
cognitivă”. De obicei, încercăm să reducem disonanţa prin schimbarea
comportamentului sau a atitudinii noastre, ori apelând la explicaţii care înlătură
neconcordanţa sau îi reduce importanţa.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

Tomuletiu Elena-Adriana (2014). Psihologie sociala - teorie,

cercetare si aplicatie. Cluj-Napoca: Editura Risoprint

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Boncu, St. (2005), Procese interpersonale, Iasi, Institutul European

Cimpean, Elena-Adriana (2006), Psihologie sociala curs, Tg. Mures: Editura D.
Cantemir
Cochinescu, L. (2008), Probleme actuale de psihologie sociala, Pitesti,
Paralela 45;
Gavriliuc, A. (2006), De la relatii interpersonale la comunicarea sociala, Iaşi,
Editura Polirom
Jupp, Victor (2010), Dictionar al metodelor de cercetare sociala, Iaşi, Editura
Polirom
Neculau, A., (coord.) (2004), Manual de psihologie socială, Iaşi, Editura
Polirom;
Panisoaea, I.O. (2003), Comunicarea eficienta, Iasi, Editura Polirom
Revista de psihologie sociala - Laboratorul de psihologie sociala al
Universitatii “Al.I.Cuza” Iasi – 2003 – 2012