PORTOFOLIU PSIHOLOGIE SOCIALĂ

ANUL II SEMESTRUL I PSIHOLOGIE

1. Alegeți una dintre figurile importante ale Psihologiei sociale și

prezentați un scurt raport (maxim 20 de rânduri) cu privire la modul
în care persoana respectivă a contribuit la dezvoltarea domeniului
nostru de studiu.
Am ales să scriu despre contribuția agronomului francez Max Ringelmann,
care conform unor psihologi contemporani, ar fi persoana care, prin
experimentele sale, a dat naștere psihologiei sociale. În 1880 a realizat primul
experiment de psihologie socială din lume. Rezultatele acestor studii au fost
publicate în 1913 iar după 1970 au fost recuperate de psihologii sociali, care au
descoperit în cercetările agronomului francez sugestii preţioase cu privire la
fenomenele de influenţă din grupuri. Ringelmann a pus un grup de muncitori
agricoli să tragă de funie şi a măsurat cu dinamometre forţa dezvoltată de
fiecare individ. El a constatat că indivizii trag mai tare de funie cînd li se cere să
facă asta singuri şi că forţa exercitată de o persoană descreşte pe măsură ce
grupul creşte ca număr de membri. “Efectul Ringelmann” sau “lenea socială“
(social loafing), cum l-au numit mai târziu psihologii sociali se referă la
reducerea efortului individual ca urmare a creşterii numerice a grupului.
Cercetătorii contemporani au reluat această concluzie şi au sugerat că efectul
Ringelmann are două expicaţii posibile:
1. Lipsa de coordonare - în condiţia de grup, subiecţii se pot încurca unii pe alţii
trăgînd de aceeaşi funie. Ei nu pot, din cauza celorlalţi, să tragă la fel de tare ca
atunci când realizeză singuri sarcina.
2. Pierderea motivaţiei - evident, explicaţia aceasta implică mecanisme
psihologice. Potrivit ei, subiecţii sunt mai puţin motivaţi să tragă cât de tare pot
de funie în situaţia de grup - pur şi simplu, ei nu încearcă să tragă mai tare. Din
cauze care rămîn a fi elucidate, grupul determină o diminuare a motivaţiei.
 2. Realizați o lucrare (eseu) de maxim o pagină, pe tema - Cine sunt eu?
Făcând referire la componenta cognitivă, afectivă și
comportamentală a Eu-lui.

Cine sunt eu?

Una dintre cele mai frumoase, dar și grele întrebări este aceasta, Cine sunt eu?
această întrebare ne invită cu sinceritate la introspecțe, ne invită să reflectăm
asupra percepției propriului comportament, a influienței exercitate de ceilalți
asupra noastră, ne invită să ne accesăm memoria autobiografică și toate acestea
influențate de perspectivele culturale.
Apelând la componenta cognitivă a sinelui, care include suma credințelor,
convingerilor pe care o persoana le are despre sine, pot spune că EU sunt
energie, pasiune, sunt un suflet bun, sunt un spirit curios, o flacără, sunt copilul
părinților mei și asta mă definește într-o mare măsură, sunt împrăștiată și
dornică de a cunoaște cât mai mult și cât mai bine.
Componenta afectivă, stima de sine, care s-a format datorită experientelor pe
care le-am trait, datorită eșecurilor și succeselor, atât în viața personală cât și în
cea socială și profesională, m-au transformat în ceea ce sunt astăzi, o persoană
puternică și perseverentă, nu mă sperie eșecul pentru că l-am gustat de multe ori
și pot spune că este un impuls spre perfecționare, succesul este mereu așteptat și
oarecum realist, mereu stiu în ce situații succesul este garantat și unde pot să mă
lovesc de un eșec. Crescând la țară am învățat să nu mă plâng prea mult și să
pun mâna să muncesc pentru tot ce îmi doresc, am învățat să fiu independentă și
să muncesc din greu pentru a obține independența din toate punctele de vedere.
Latura comportamentală, autoprezentarea sau cum încerc să influiențez impresia
celorlalți asupra persoanei mele. Cred că datorită facultății de actorie pe care am
urmat-o am învățat să îmi adaptez sinele în funcție de situație, actoria,
interpretarea unui personaj în fața publicului mă ajută să îmi acordez eu-l exact
așa cum vreau să fie perceput și fac asta cu mare ușurință. De cele mai multe ori
las la vedere doar latura mea puternică, optimistă și veselă, doar în cercul de
persoane apropiate mă dezvălui într-o mai mare măsură.
Aceasta este o încercare timidă de a raspunde la această frumoasă întrebare.
 3. Luați în considerare un caz în care v-ați format o impresie despre
cineva foarte rapid, bazându-vă doar pe o cantitate mică de
informație. Credeți că judecata dumneavoastră a fost corectă? Dacă
da, de ce? Dacă nu, de ce?
Îmi place să cred că știu să citesc oamenii, nu îmi amintesc vre-un caz în care să
îmi fi format o parere greșită despre cineva, atunci când nu sunt sigură, aștept să
cunosc mai bine persoana, să interacționez și să colectez mai multe informații
care să mă ajute.
Cazul care îmi vine în minte acum este cu o părere pe care mi-am format-o
despre o persoană pe care am cunoscut-o pentru prima dată în mediu online,
impresia pe care mi-am format-o a fost în urma observării și ascultării acesti
persoane și nu am avut nevoie de prea mult timp ca să îmi formez această
parere, care dupa un an este încă valabilă. Mi-a fost foarte ușor să îmi formez
această părere pentru că am mai cunoscut persoane care semănau foarte mult
prin vorbire și comportament cu această persoană. În acest caz consider că
judecata mea a fost corectă, pentru că nu m-am lăsat păcălită de încercările
acestei persoane de a parea mai mult decât este, în momentul în care o persoană
are un anumit comportament și vocabular însoțite de o atitudine pe măsură îmi
este foarte ușor să îmi formez o părere.
Evident că mă puteam înșela, că puteam să trag concluzii pripite, pentru că
bazându-mă doar pe o cantitate redusă de informații aș fi putut să cataloghez
greșit, să interpretez incorect comportamentul acestei persoane, mereu este
nevoie de timp și interacțiune de calitate pentru a putea să ajungi să cunosști și
să își formezi o parere corecta despre cineva.
4. Alegeți o categorie de stereotipuri și/sau prejudecăți frecvent
întâlnită în societatea noastră, apoi treceți la următoarele sarcini
Descrieți-le/analizează-le pe scurt :
Prezentați modul în care acestea s-au format:
Analizați efectelor pe plan psihosocial:
Prezentați cel puțin trei strategii pe care le-ați utiliza dumneavoastră, ca
viitori psihologi în direcția reducerii efectelor lor negative(discriminare,
marginalizare, respingere, etc.).
Am ales să vorbesc despre prejudecata conform căreia TOȚI ROMÂNI SUNT
ȚIGANI.
a. Am auzit de atâtea ori acest apelativ încât aproape că mi se pare și mie
adevărat. Pentru celelalte țări din Europa dar și pentru restul globului
Pământesc atunci când spun român se gândesc automat la țigani. Ceea ce ar
trebui să ştie cu toţii este că ţiganii, de fapt romii, reprezintă un grup etnic
originar din India, răspândit în toată Europa. În România, romii sunt o
minoritate etnică ce numără 3% din populaţia ţării. În plus, nu toţi românii
sunt cerşetori. Unii dintre romi au studii, au job-uri, iar cei mai tradiţionalişti
au obiceiurile lor şi modul de a se îmbrăca bine stabilit în interiorul
comunităţii.
b. Această prejudecată s-a format o dată cu numarul tot mai mare de români și
țigani care au emigrat în alte țării pentru a muncii. Pâna aici totul pare ok,
dar din cauza unui număr considerabil de persoane de etnie romă care au
încălcat legea în diferitele țării în care se aflau, românii au ajuns să fie
confundați cu romii și pentru că romii au cetățenie română, vorbesc limba
română și pentru că denumirile etniilor sunt foarte asemănătoare. Așadar
românii au fost asociați cu aceste fapte ilegale comise de persoane de etnie
romă, așa în gândirea colectivă a celorlalte țării, cetățenii României sunt
romi.
c. Pe plan social această prejudecată a dus la discriminarea românilor și acte de
violență atât fizică cât și verbală din partea cetățenilor altor țări care asociau
românii cu actele de violență, furt, cerșetorie efectuate de romi.
d. Ca și strategie de reducere a efectelor acestei prejudecăți am putea lucra cu
persoanele rome cu comportamente deviante, care au comis ilegalități, cu
copii romi pentru ai ajuta să nu ajungă să aibă astfel de comportamente
antisociale.
Am putea realiza campanii de informare cu privire la țara noastră, și
locuitorii din România, campani destinate țărilor cu cele mai mari comunități de
români care locuiesc și lucrează acolo.
Putem realiza proiecte de incluziune și adaptare a minorităților din țara
noastră, dar și pentru cei din diaspora.
 5. Pe baza informațiilor privind măsurarea atitudinilor, elaborați un
instrument de cercetare care să măsoare atitudinea tinerilor față de
muncă. Utilizați cât mai multe dintre tehnicile învățate.
Pentru a măsura atitudinea tinerilor față de muncă am folosit metoda Evaluării
sumative, metoda elaborată de R. Likert în 1932.
Tinerilor le sunt prezentate o serie de enunțuri referioare la atitudinea lor față de
muncă. Aceste enunțuri sunt gradate pe o scară de la 1 la 5. Rezultatul final va fi
obținut din adunarea punctelor de la fiecare item.
Această evaluare cuprinde 20 de itemi:
Tinerii au fost rugați să aleagă numărul care se potrivește cel mai bine
răspunsului pe care îl consideră apropiat convingerilor personale.
Sunt întrutotul de acord 5
Sunt de acord. 4
Sunt nedecis 3
Nu-s de acord 2
Sunt net împotrivă 1

1. Sunteți de părere că tineri ar trebui să muncească?

2. Considerați că tinerii din ziua de azi ar trebuii să socializeze mai mult
(petreceri, cinema, teatru)
3. Sunteți de părere că tinerii trebuie să aibe stabilitate financiară?
4. Considerați că tinerii sunt capabili să muncească 8 ore pe zi?
5. Considerați că tinerii ar fi mai fericiti dacă ar lucra doar 4 ore pe zi?
6. Sunteți de părere că tinerii sunt nefericitți din cauza locului de muncă?
7. Sunteți de părere că tinerii au un nivel de stres ridicat din cauza locului de
muncă?
8. Considerați că este dificil ca și tânăr să îți găsești un loc de muncă?
9. Considerați că tinerii ar trebuii să beneficieze de ajutoare sociale?
10.Sunteți de acord ca tinerii să muncească doar 4 zile pe săptămână?
11.Considerați că tinerii ar fi mai relaxați daca locul de muncă nu ar necesita
muncă fizică?
12.Considerași că tinerii ar fi mai anxiosi dacă la locul de muncă ar trebuii sa
facă o muncă intelectuală?
13.Sunteți de acord ca tinerii să fie ajutați de stat să își găsească un loc de
muncă?
 14.Considerați că pentru tineri ar fi benefic să aiba doua locuri de muncă
simultan?
15.Sunteți de acord cu formatul de muncă de la domiciliu?
16.Considerați că mediul de la locul de muncă poate ajuta tinerii în
dezvoltarea lor?
17.Sunteți de acord ca tinerii să muncească împreună cu persoane vârsnice?
18.Considerați că un șef tânăr este mai bun pentru acest job decât o persoană
adultă?
19.Considerați că este greu de cooperat la locul de muncă cu persoane de
aceeaș vârstă?
20.Sunteți de acord cu programul de muncă în ture?

6. Bazându-vă pe noțiunile din acest curs, ce tehnici ați folosi pentru a

ajuta un adolescent să reziste presiunii grupului de a începe să
fumeze sau să consume droguri? Vă rog să le descrieți.
Bazându-ma pe noțiunile din acest curs, pentru a ajuta un adolescent să reziste
presiunii grupului din care face parte și de a spune nu tutunului și drogurilor aș
îcepe prin:
1. exerciții de dezvoltare a inteligenței emoționale, pentru a-l ajuta să își
înțeleagă sentimentele să le gestioneze cât mai sănătos
2. vom evalua si crește stima de sine
Este important să analizăm situatiile în care simțim presiune din partea celorlalți
și să ne adresăm o serie de întrebări: Unde sunt? Cu cine sunt? Ce fac prietenii
sau colegii mei? Ce simt eu în legătură cu ceea ce se întâmplă? Ce aș dori să
fac daca nu aș fi cu ei?
3. L-aș încuraja să își găsească un hobby, poate chiar să practice un sport, asta l-
ar ajuta să capete o anumită diciplină și îmcredere în forțele propri.
7. Descrieți o situație/ o perioadă când v-ați comportat într-un mod care
era în contradicți cu concepția voastră despre voi înșivă și care v-a
făcut să trăiți o disonanță cognitivă. Cum ați redus această
disonanță?
Festinger a redat că oamenii simt disconfort atunci când au convingeri
contradictorii sau când acțiunile lor le contrazic credințele.
Momentul în care am trăit o disonanță cognitivă, în care am fost în contradicție
cu percepția mea despre mine a fost momentul în care am început să fumez.
Mama mea este fumătoare de când era tânără, tatăl meu nu a fumat niciodată.
De când mă știu am criticat această dependență a mamei și am fost îngrijorată
în legătură cu sănatatea ei și cum aceest fumat o va afecta. Momentul în care
am început și eu să fumez am ținut secret, pentru că îmi era frică să nu
dezamăgesc, să nu fiu criticată dupa ce eu am criticat atât de mult această
dependență. Fumatul care mă făcea să simt disonanța cognitivă a fost
accentuat de faptul că trebuia să mint în legătură cu asta, la fel un
comportament pe care îl detest, dar pe care îl adoptam în această situație.
Singurul mod de a reduce această disonsnță cognitivă a fost acela de a renunța
la fumat, doar așa am reușit să nu mă mai simt vinovată și rușinată de
comportamentul meu. Nu am mai fost nevoită să mint, contradicța dintre
comportamentul meu și credințele mele a dispărut, m-am simțit ușurată și
eliberata de o povară.