Science and society - Stiinta si societate

Aparitia psihologiei genomului (The emergence of genomic psychology )

O patrundere in analiza genomica le-ar putea permite psihologilor sa inteleaga,

prezica si sa modifice comportamentul uman.
Turhan Canli
Sa spui ca psihologia s-a nascut din biologie nu e o exagerare. Multi dintre
fondatorii psihologiei moderne au studii in medicina, fiziologie ori in stiintele naturale si
privesc pshihologia ca pe fiziologie a comportamentului. Wilhelm Wundt, care a pus
bazele psihologiei moderne experimentale si cognitive - publicand "Principiile psihologiei
fiziologice" in 1874 - a studiat medicina si a lucrat ca asistent al marelui fizician Herrmann
von Helmholtz. William James, care este privit ca fondator al psihologiei in SUA, a
castigat o diploma in medicina si in 1890 a publicat "Principiile psihologiei", care incepe
cu un capitol despre functiile creierului. Ivan Pavlov, a carui lucrari in anii 1980 despre
conditionarea reflexelor la caini a dat nastere BEHAVIOR'ISMului n. - Curent n
psihologie, care consider drept obiect exclusiv al acestei stiine comportamentul exterior
al individului, eliminnd constiina - si-a luat doctoratul in stiintele naturii.
Date fiind radacinile pe care le are in stiintele biologice, nu e surprinzator ca
psihologia a cuprins multe inovatii tehnice din cercetarea biologica, desi incorporarea lor
s-a restrans cel mult la subdomeniul psihologiei biologice. Acest lucru s-a schimbat in
mod notabil in ultimii 15 ani, pe masura ce s-a inceput sa se foloseasca tehnologii
functionale non-invazive de neuroimagistica pentru a studia comportamentul uman si
procesele psihologice. Azi, acest tip de analiza e folosit in toate domeniile psihologiei clinica, cognitiva, de dezvoltare si sociala / a sanatatii - si reprezinta cel mai de jos nivel
pe scara reductionista, pentru ca coboara de la comportament la neuroni.
Ce vreau sa sugerez e ca psihologia va suferi o alta transformare care ii va
afecta toate subdomeniile, impingand analiza mult mai in jos pana la nivelul genomului.
Aceasta transformare e inspirata de stiinta genomului - definita ca studiul molecular al
intregului genom, in opozitie cu genetica genelor - si atat de interactiunea dintre gene, cat
si interactiunea dintre gene si mediu. Stiinta genomului e mai puternica decat genetica
cantitativa - care a produs studii bazate pe gemeni si adoptii, subiecte familiare multor
psihologi - pentru ca merge "mai departe de mostenirea genetica" (Plomin&Colledge,
2001) si reveleaza mecanismele moleculare ce explica functiile genelor si interactiunile
gene-mediu. Facand o legatura intre analiza genomului si comportament, psihologii pot
acum explica, prezice si posibil chiar modifica comportamentul uman. Intr-adevar, in viitor
psihologii nu vor mai putea crea modele comportamentale fara sa faca referinte cu datele
genomului; domeniul psihologiei se va transforma in psihologia genomului.
Daca psihologii vor sa inteleaga, prezica sau posibil sa modifice comportamentul,
vor avea nevoie de instrumente ce se vor putea aplica pe subiecti individuali. Genetica
comportamentala a subliniat deja importanta atat a geneticii, cat si a factorilor de mediu
care sunt unici pentru orice individ (Plomin et al, 2001). In teorie, daca se cunoaste
structura genetica si istoria vietii unui individ, s-ar putea intelege mai bine
comportamentul acelui individ si s-ar putea interveni sau gasi tratamente mai eficiente
pentru boli/tulburari patologice.

Acest focus pe diferentele individuale apare in stiinta genomului. Multumita, in

mare parte, proiectului Genomului Uman, biologii acum inteleg ca multe gene au o arie
larga de variatii comune in secventa nucleotidei. Acest polimorfism poate contribui la
diferente intre indivizi in ceea ce priveste trasaturile complexe; studiile acum
investigheaza cum interactioneaza ele cu factorii de mediu pentru a da nastere
comportamentelor diferite. Luate impreuna, aceasta abordare din prisma stiintei
genomului identifica mecanismele moleculare care guverneaza interactiunea dintre
variabilele genetice si de mediu.
Psihologia genomului se bazeaza pe 5 descoperiri din ultimul deceniu. Aceste
descoperiri au stabilit variatiile genetice legate de personalitate, apoi au facut legatura
dintre aceste variatii si functii ale creierului, au identificat interactiuni cu factori de mediu
care afectau sanatatea mentala, si au descoperit legaturile neurale si moleculare ale
acestor gene - interactiuni de mediu. In '96, 3 studii au asociat polimorfismul genelor cu
trasaturi de personalitate specifice. Unul dintre ele a identificat un polimorfism in gena
transportatoare de serotonina si asocierea ei cu neuroticismul/nevrotismul si un
comportament care evita pericolul. (Lecsh et al, 1996). Gena e localizata in cromozomul
17 si contine o regiune polimorfica care evidentiaza 2 forme allelice: fie "scurta" (s) sau
"lunga" (l). Pentru ca fiecare individ are o copie a acestei gene de la fiecare parinte, o
persoana poate avea 2 variante scurte ('ss') sau o varianta scurta si una lunga ('sl') sau
poate fi un purtator homozigot a variantei lungi ('ll').
La nivel molecular, cele doua forme difera cu privire la capacitatea genei de a
produce proteina transportoare de serotonina: varianta lunga produce cantitati mai mari
de mesager RNA si duce la o dubla asimilare de serotonina decat varianta scurta (Heils
et al, 1996). La nivel comportamental, purtatorii variantei scurte au prezentat un procentaj
mai mare de neuroticism decat cei purtatori de varianta lunga (Lesch et all, 1996). Din
momentul cand raportul Lesch et al a fost publicat, cateva studii au fost conduse in
replica si doua meta-analize ale literaturii de specialitate au concluzionat ca prezenta
variantei scurte e intr-adevar asociata cu niveluri mai mari de neuroticism sau
comportament care evita pericolul. (Munafo et al, 2005; Sen et al, 2004).
...Sugerez ca domeniul psihologiei va suferi o alta transformare care ii va afecta
toate subdomeniile, si care va impinge analiza si mai mult inspre nivelul genomului

Doua alte studii au gasit o legatura similara intre polimorfismul unei gene
receptor dopamina D4 si cautarea noutatii/schimbarii. (Benjamin et al, 1996; Ebstein et
al, 1996). Gena este localizata pe cromozomul 11 si contine o secventa a nucleotidei ce
se repeta de la 2 la 10 ori, producand variante de diferite lungimi. La nivel molecular, s-a
demonstrat ca polimorfismul afecteaza diferential functia receptor(Asghari et al, 1995). La
nivel comportamental, indivizi cu cel putin o copie a variantei cu 7 repetari aveau niveluri
de cautare a noutatii mult mai mari decat cei care nu aveau nici o copie a variantei cu
sapte repetari. (Benjamin et al, 1996; Ebstein et al, 1996). O meta-analiza cu studii
ulterioare nu a confirmat acesta asociere(Kluger et al, 2002); totusi, un alt studiu a gasit o
legatura e drept modesta intre cautarea noutatii si polimorfism si s-a luat in calcul
polimorfismul in cazul prezentei allelelor lungi si nu doar varianta cu 7 repetari (Schinka
et al, 2002). Se pare ca asocierea dintre polimorfism si tulburarea deficitului de
atentie/hiperactivitate e intr-adevar reala, caci cateva meta-analize au confirmat-o.(Li et
al, 2006; Maher et al, 2002; Thapar et al, 2005; wOHL et al, 2005).
Urmand demonstratia conform careia variatiile in secventele genelor pot fi
asociate comportamentelor complexe, urmatoarea piatra de incercare in domeniul
psihologiei genomului ar fi identificarea structurilor creierului a caror functiuni ar putea fi
asociate cu aceste polimorfisme. Autorii acestui prim studiu au folosit FMRI imagistica
functionala de rezonanta magnetica pentru a arata o legatura intre varianta scurta a
genei transportoare de serotonina si activarea regiunii amygdala a creierului in timpul

unui task emotional de recunoastere a unei fete: participantii purtatori a unei copii a
variantei scurte afisau o activare mai mare decat cei nepurtatori (Hariri et al, 2002).
Aceasta descoperire a fost replicata intre timp pe esantioane mai mari si a fost extinsa
apoi de alti cercetatori (Hariri et al, 2005; Pezawas et al, 2005); De exemplu, Fumark si
colegii au analizat pacientii cu fobii sociale dupa ce vorbeau in public si au descoperit o
mai mare activare a amygdalei la purtatorii variantei scurte.
Aceste studii independente sustin ca varianta scurta a genei purtatoare de
serotonina e raspunzatoare de cresterea reactiei cerebrale la stimuli negativi, ce ar putea
fi un mecanism de susceptibilitate genetica a depresiei (Pezawas et al, 2005). Impreuna
cu Klaus-Peter Lesch de la Universitatea Wurzburg din Germania, am propus un mdel
alternativ. Prezenta variantei scurte nu a fost asociata cu cu o reactie mai mare a
creierului la stimuli negativi, dar mai degraba cu o activare mai mare a creierului ca stare
de baza. (Canli et al, 2005) Am testat aceasta presupunere si s-a confirmat ca prezenta
variantei scurte e intr-adevar asociata cu o activare crescuta a amygdalei in timpul
conditiei de odihna (Canli et al, 2006, 2005). Indivizii care poarta una sau doua copii ale
variantei scurte a genei transportoare de serotonina nu sunt mai reactivi decat
nepurtatorii la stimuli negativi, si mai degraba par a fi intr-o stare stabila de activitate
crescuta in regiuni ale creierului asociate cu excitatia emotionala negativa sau cu
vigilenta. Aceste descoperiri au fost replicate intre timp de doua grupuri individuale (Heinz
et al, 2007; Rao et al, 2007), desi interpretarea acestor observatii continua sa fie
dezbatuta.
...facand legatura intre comportament si analiza genomului, psihologii pot acum
explica, prezice si posibil chiar modifica comportamentul uman
Din 2002 pana acum, cateva alte polimorfisme ale genelor au fost descoperite,
polimorfisme asociate cu activari diferentiale ale creierului, pritre care catecol-O-metil
transferaza - enzima la nivelul cortexului frontal care inactiveaza dopamina, factorul
neurotrofic cerebral si gena monoamina oxidaza-A (Bertolino et al, 2006; Egan et al,
2003; Passamonti et al, 2006) si e posibil ca oamenii de stiinta sa gaseasca altele.
Meta-analizele sustin legatura dintre polimorfismul din gena transportoare de
serotonina si neuroticism (Munafo et al, 2005; Sen et al, 2004) si faptul ca neuroticismul
e un factor de risc pentru depresie.(Boyce et al, 1991). Totusi, legatura dintre gena si
depresie nu este foarte clara, sugerand ca nu are un efect consistent, ci ar putea fi
moderata de variabile de mediu, unul fiind stresul (Schinka et al, 2004). Un prim raport
despre o interactiune gene-mediu asupra depresiei a venit in 2003, cand Caspi si colegii
au raportat ca efect un impact mare a evenimentelor stresante din viata asupra
simptomelor depresive, depresiei diagnosticate si gandurilor de suicid, mult mai puternic
pentru purtatorii variantei scurte a genei transportatoare de serotonina. (Caspi et al,
2003). Diverse studii au confirmat acest efect (Kaufman et al, 2004; Kendler et al, 2005),
dar altii au raportat un efect doar la femei (Eley et al, 2004; Grabe et al, 2005) si altii nu
au reusit sa gaseasca vreo interactiune semnificativa gene-mediu(Gillespie et al, 2005;
Surtees et al, 2005); E posibil ca diferentele metodologice sa explice unele dintre
inadvertente sau ca metodele de auto-observare nu sunt atat de senzitive incat sa
reveleze interactiunea gene-mediu.
In colaborare cu Klaus-Peter Lesch, grupul meu a inceput de curand sa mapeze
corelatiile neuronale ale interactiunii dintre genotipul transportor de serotonina si stres
(Canli et al, 2006). Indivizi fara o istorie psihopatologica au completat un scurt chestionar
despre experientele de viata stresante, inclusiv cele financiare, legale, de sanatate sau
de cuplu. Grupul a folosit apoi fMRI pentru a masura activarea creierului in timpui unei
activitati de procesare de fizionomii si a masurat nivelurile absolute ale fluxului de sange
in timpul odihnei. Ambele metode au aratat ca activarea creierului, in special in amygdala
si hippocampul, doua regiuni asociate cu depresie si stres - au variat de la individ la
individ in functie si de genotipul transportor de serotonina si de stres. Aceste corelatii

neuronale au fost transpuse la nivel comportamental: pentru purtatori de varianta scurta,

stres mai mult a fost asociat cu reflectarea, in timp ce pentru purtatori de allele lungi, mai
mult stres determina mai putina activitate de reflectare. se pare ca stresul are un efect de
senzitivizare asupra purtatorilor de allele scurte si de-senzitivizare pentru purtatorii
variantei lungi.
...experintele de viata pot modifica procesele moleculare si pot servi ca
mecanisme pentru interactiunea gene-mediu
Aceasta observatie ridica mai multe intrebari decat raspunsuri. Ce tipuri de
experiente determina aceasta interactiune? Conteaza daca experientele au aparut
devreme sau tarziu in viata? Oare efectele observate reprezinta schimbari locale in
functiile neuronale sau schimbari in cognitie/perceptie in zonele corticale de nivel mai
mare, care apoi moduleaza functiile amygdalei si hippocampului. Interactiunile se
generalizeaza si la alte gene?
In 2004, Ian Weaver si colegii au identificat un mecanims molecular prin care
experienta de viata ar putea modula activarea/deactivarea genelor la soareci (Weaver et
al, 2004). Si-au bazat lucrarea pe efectele comportamentului matern si pe impactul
asupra reactiei puilor la stres in timpul vietii: puii care sunt ingrijiti mai mult manifesta o
mai mica reactie la stres decat cei care nu primesc tot atata atentie materna. Punand
accentul pe gena receptoare glucocorticoida si hippocamp, ambele asociate cu raspunsul
la stres, s-a descoperit ca atentia materna sporita e asociata cu metilarea DNA a genei
receptoare glucocorticoide din creierul puilor. Aceasta schimbare epigenetica a modificat
productia de receptori glucocorticoizi, lucru care ar putea explica de ce ingrijirea materna
afecteaza reactia la stres. Pentru a dovedi ca aceste schimbari se datorau
comportamentului matern, autorii au condus un studiu in care puii nascuti de mame ce
acordau ingrijire sporita propriilor pui au fost schimbati si pusi cu mame adoptive de tip
opus, la nu mai mult de 12h de la nastere; s-a descoprit ca schimbarile epigenetice erau
dependente de mama. Experientele de viata pot deci modifica procesele moleculare si
pot servi drept mecanism pentru interactiunea gene-mediu. Ramane de vazut daca
aceste mecanisme functioneaza pentru alte gene sau experiente de viata, sau chiar
pentru oameni. Mai mult, sunt cateva procese epigenetice altele decat metilarea DNA
care ar putea contribui la interactiunea gene-mediu. Aceasta va deveni fara dubiu o
importanta arie de studiu, arie ce ar trebui sa fie de mare interes pentru biologi, psihologi,
etc.
Mai multe studii deja ilustreaza cum abordarea stiintei genomului e relevanta in
toate domeniile psihologiei. marea parte a acestor studii s-a desfasurat in clinici, unde
polimorfismul genelor a fost asociat cu schizofrenia, Alzheimer, tulburarea deficitului de
atentie/hiperactivitate, anxietate, etc. Alte lucrari s-au focusat pe procesele cognitive,
precum inteligenta, sau probleme de dezvoltare, agresiunea in copilarie, etc. Exista un
mare interes asupra intelegerii rolului variatiilor genetice in relatie cu autismul, si in
comportamentul social complex, cum e monogamia.
Viitoarele generatii de psihologi vor trebui sa primeasca mai multa educatie in
genetica moleculara daca vor sa culeaga roadele cercetarii genomului. Vor trebui sa
inteleaga conceptele si instrumentele geneticii moleculare legate de descoperirea
genelor, de manipularea genelor. Vor trebui sa invete nu numai despre functia genomului,
dar si despre procese epigenetice precum intiparirea ADN, inhibarea genelor, inactivarea
cromozomului X, heterocromatinizare, unele dintre ele putand actiona ca mecanisme
pentru interactiunea gene-mediu. O astfel de educare le va permite psihologilor care
studiaza si genomul sa urmareasca literatura de specialitate si ar putea de asemenea
facilita interactiunea si colaborarea cu geneticieni moleculari. Astfel de cursuri le vor da
posibilitatea psihologior sa-si dezvolte propriile modele comportamentale si sa conduca
analize genetice. In mod similar, ar fi util pentru geneticieni sa invete mai mult despre
psihologie si comportament. Geneticienii cu ceva studii in analiza comportamentala ar

putea colabora cu psihologi pentru a descoperi polimorfismele din genomul uman ce sunt
cel mai posibil a avea o relevanta functionala asupra comportamentului uman.
...generatiile viitoare de psihologi vor trebui sa primeasca mai multa educatie in
genetica moleculara daca vor sa culeaga roadele cercetarii genomului.
Indiferent daca vin de la psihologi sau biologi, aceste descoperiri vor avansa
psihologia genomului si ar trebui sa aiba 3 consecinte pentru societate. In primul rand,
psihologii vor avea o mai buna intelegere a cauzelor comportamentului uman si vor
intelege de ce oamenii actioneaza asa cum o fac, pentru ca vor intelege cum
interactiunile dintre factorii genetici si de mediu influenteaza circuitele creierului care
genereaza comportamentul. In al doilea rand, vor avea o abilitate mult imbunatatita, dar
nu perfecta, de a prezice comportamentul. Acest lucru ar putea avea multe consecinte
asupra sistemului judiciar, marketingului, alegerii candidatilor, etc. In al treilea rand, fie
prin eliminarea unor trasaturi nedorite, precum intentii criminale sau prin imbunatatirea
unor abilitati dezirabile, cum ar fi memoria. Totusi, aceste putine exemple demonstreaza
ca un potential abuz e o posibila problema. Asa cum in neurologie oamenii de stiinta au
inceput sa ia in calcul implicatiile cercetarilor lor, tot asa si psihologii trebuie sa fie
vigilienti si sa sustina o folosire responsabila si etica a stiintei lor.