Bîtcă (Munteanu) Dumitrița, anul II ,Psihologie Clinică

Atestare II

Recenzia cărții Plecarea de acasa- David Celani

Introducere

Cartea “Plecarea de acasă” a fost scrisă de David Celani. A fost publicată de Editura Trei,
cuprinde 214 pagini și se desfășoară pe 5 capitole: 1. Formarea personalității, 2. mecanismele
defensive se joacă “de-a v-ați ascunselea” cu realitatea, 3. Rămânerea acasă, 4. Pregătirea
schimbării, 5. Plecarea de acasă.
David. P, Celani este psiholog clinic, iar vasta lui experiență în psihoterapie l-a determinat
să identifice un fenomen interesant, care pare a fi un paradox un. De ce copiii abuzați în familie
caută să se întoarcă la agresor? De ce nu pot să rupă această legătură? Pe parcursul cărții explică
acest paradox prin cazuri concrete preluate din activitatea sa de psihoterapeut.
În intoducerea cărții relatează povestea unui tânăr care arăta bine, părea sigur pe sine,
zâmbitor, comunicativ și nu părea că ar fi avut nevoie de asistență psihologică. După câteva
ședințe, și-a dat seama că acest tânăr, deși independent nu se putea desprinde de familia de
origine. A descoperit că părinții în perioada de creștere nu i-au acordat atenția necesară, nu i-au
oferit afecțiune, nu i-au împlinit nevoile emoționale. Ajuns la perioada adultă acesta a plecat de
acasă,s-a realizat, iar când a avut suficienți bani și-a cumpărat un apartament aflat în vecinătatea
părinților săi. De ce? De ce ai vrea să te întorci acolo unde nu ai fost iubit și apreciat? Aici este
paradoxul!! Consider că este actual acest subiect, pentru că nu sunt puține familii în care copiii
sunt victimele abuzului și de foarte multe ori se întâmplă că rămân victime și caută să rămână
victime.

Rezumat indicativ
David P. Celani spune: „ Despărţirea de familie, mai ales de cea care nu a răspuns
satisfăcător nevoilor copilăriei, este cea mai dificilă sarcină psihologică pentru un adult.
Paradoxul pe care încerc să-1 analizez în această carte rezidă în următoarea observaţie,
aparent surprinzătoare: copiii iubiţi şi îngrijiţi cu afecţiune se desprind relativ uşor la
maturitate de casa părintească pentru a-şi întemeia propria familie, în timp ce copiii lipsiţi de
atenţia şi dragostea părinţilor, sau chiar abuzaţi, se rup mult mai greu de familia care i-a tratat
cu indiferenţă. Logica vârstei adulte ar înclina către contrariu: copilul iubit ar trebui să rămână
apropiat de părinţi pentru a beneficia în continuare de o relaţie afectuoasă, după cum ar fi firesc
ca odrasla neglijată să dorească să scape cu orice preţ de părinţii care au privat-o de
afecţiune.”
Copiii neiubiți și neglijați de către părinți reușesc să rămână atașați de aceștia construindu-
și mecanisme de apărare. Pornind de la teoria psihanalitică a lui Freud, acesta identifică doua
tipuri de „Sine”: „sinele rănit și „sinele optimist”, care împreună funcționează ca un mecanism
de apărare.
Odată ce sinele rănit este refulat copilul sau tânărul poate din nou relaționa cu părintele.
Întrebarea e de ce aceștia nu își pot aminti toate situațiile negative de respingere din copilărie?
Pentru că doar tinerii maturi psihic sunt capabili să accepte faptul că părinții i-au dezamăgit ,
 Bîtcă (Munteanu) Dumitrița, anul II ,Psihologie Clinică
maturitatea îi eliberează de iluzii false și le dă posibilitatea să stea pe propriile picioare. Doar că
de cele mai multe ori lipsa de afectivitate cu care s-au confruntat în copilărie îi ține blocați pe
acești tineri într-o adolescență(copilărie) prelungită, nepermițându-le să se dezvolte normal.
Sinele rănit„primul mecanism major de apărare care se formează,permiţându-i copilului să
rămână ataşat de părinţii care l-au tratat cu indiferenţă sau l-au abuzat. Pierderea acestui
ataşament ar provoca la copil teroarea de a fi abandonat. In consecinţă, toate mecanismele de
apărare ale personalităţii tind către acelaşi ţel: să-1 facă pe copilul vulnerabil să uite
respingerea pe care o trăieşte şi să-şi păstreze ataşamentul.”

Analiza SWOT
Un punct forte al acestei cărți este explicarea clară a mecanismelor de apărare folosite de
copiii ce au fost abuzați în familie și care se pot despărți de spațiul familiei ca să devină
independenți.
După cum s-a mai precizat, un prim mecanism de apărare este sinele rănit și sinele optimist,
iar conlucrarea acestor două se face prin clivaj. Toți copiii care își dezvoltă un sine rănit o fac
pentru a rămâne atașați de părinții care i-au neglijat și i-au tratat cu indiferență. Sinele rănit îi
permite copilului să își păstreze afecțiunea față de părinții care are nevoie mai întâi prin
depozitarea tuturor experiențelor umilitoare și de neglijare și mai apoi le închide în inconștient în
momentul în care abuzul ia sfârșit. Mai spune autorul că sinele rănit poate îngheța pentru
perioade îndelungate emoțiile și percepțiile pe care le conține și ele se pot manifest ape
neaștepate cu o forță puternică.
Prin al doilea proces al mecanismului defensiv numit „sinele optimist copilului îi revine
speranța, care îl ajută când familia îl neglijează. Această a doua latură a mecanismului defensiv îi
permite copilului să creeze o legătură cu părintele indiferent prin crearea iluziei că acesta se va
purta mai bine cu el în viitor. Această iluzie devine o contragreutate la sinele rănit, în mare parte
inconştient; ea este prezentă la toţi copiii abuzaţi sau neglijaţi, preântâmpinând depresia intensă
şi colapsul psihic.”
Conlucrarea sinelui rănit cu cel optimist se numește apărare prin clivaj. El se manifestă
fără ca cele două atitudini psihice să fie conştiente una de cealaltă. Copilul dependent şi
nesatisfăcut emoţional îşi separă psihic părintele privativ (dar indispensabil) în două entităţi
distincte: pe de o parte, părintele indiferent, care inspiră furie şi, pe de alta, părintele iubitor, de
care tânjeşte să se ataşeze emotional, în doar câteva secunde”.
Un al doilea mecanism defensiv care îl ajută pe copil să-și păstreze atașamentul față de
părinții abuzivi este „apărarea morală”. Acest mecanism defensiv menţine ataşamentul
copilului faţă de părinţi, copilul luând pe umerii săi vinovăţia de a fi fost respins. Spre deosebire
de automatismele apărării prin clivaj, apărarea morală se bazează pe o anumită logică (eronată) şi
reprezintă o încercare conştientă a copilului de a-şi înţelege soarta nefericită. Adică, copilul se
autoconvinge că merită ca părinții să se poarte abuziv cu el și astfel îi eliberează de vină pe
aceștia, reieșind astfel să păstreze atașamentul față de ei.
Judecăți de valoare
Cartea mi-a trezit interes personal în momentul în care căutam informații despre această
etapă importantă a tinerilor în care ei se desprind de familie și își construiesc propria viață,iar
titlul cărții m-a convins că aș putea găsi ceva informații despre acest fenomen. Decizia de a citi
această carte a fost o decizie bună.M-am identificat cu acestă carte, mi-a răspuns la multe
întrebări, mi-a explicat multe lucruri care se petrec în interiorul meu și mi-a dat curajul să fac
anumite schimbări. Îmi place că autorul prezintă atât de simplu și clar acele mecanisme de
 Bîtcă (Munteanu) Dumitrița, anul II ,Psihologie Clinică
apărare pe care le folosesc victimele abuzatorilor, ca astfel să poată rămâne în preajma
abuzatorului. Am identificat unele mecanisme și în structura mea și am învățat cum să le slăbesc
și cum să îndrăznesc să “plec de acasă”.
Confucius a spus „ Nu poți deschide o carte și să nu înveți ceva”. Cu siguranță am învățat
lecții din această carte, și personal, dar și din perspectiva rolului de terapeut. Am reușit să
sintetizez mecanismele de apărare folosite copiii care se întorc în familia abuzatoare și nu
reușesc să se desprindă. Am învățat cum să identific starea acestor victime și zonele în care
trebuie să fie ajutați:

1. Să fie ajutați să-ți exprime și să-și controleze în același timp furia din sinele rănit. Dacă
reușesc să renunțe să-i blameze pe alții, aceasta le va aduce eliberare și îi va ajuta să
dezvolte relații cu oamenii care îi prețuiesc cu adevărat.
2. Acceptarea adevărurilor dureroase din vise. Mulți tineri din lipsă de atenție, apreciere și
afecțiune își crează o imagine de sine pe care o supraapreciază, crează un fel de vise
nereale despre sine. Pentru a produce o schimbare trebuie acceptat adevărul că aceste vise
sunt doar niște iluzii și că tânărul trebuie să se cunoască și să accepte ceea ce este el cu
adevărat.
3. Să fie ajtați să depășească autoblamarea din apărarea morală;
4. Să reușească să construiască o imagine corectă despre părinți chiar dacă se simt vinovați.

Ideile prezentate în lucrare pot fi folosite în mai multe situații, nu doar cu copiii ce sunt
victime a părinților abuzatori. Nu doar copiii sunt victimele abuzatorilor. Aici intră orice victimă,
care se află într-o relație toxică cu un abuzator (soție/soț, iubită/iubit etc).