Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Vass Zoltán
Catedra de Psihologia Sănătăţii şi Personalităţii
1
Cuvinte cheie: psihodiagnostic, analiza desenului, desene proiective, desenul
familiei, desenul copilului.
Desenele Mama şi copilul (Mother and Child Drawing) au un rol (din păcate
neglijat în literatura de specialitate) similar cu desenele familiei. Gillespie (1989)
propune desenul Mama şi copilul la copiii care au dobândit deja capacitatea de
reprezentare mentală, cu următorul instructaj simplu “desenează o mamă şi un
copil (“draw a mother and a child”, 166). Un punct de vedere interesant al
evaluării este compararea asemănărilor dintre mamă şi copil cu diferenţierea celor
2 figuri, pe care autorul le interpretează din perspectiva relaţiilor cu obiectul ca
indicator al diferenţierii dintre Eu şi obiect (luând în considerare vârsta şi
capacitatea de reprezentare mentală). Scopul desenului Mama şi copilul este
proiecţia inconştientă a relaţiei internalizate cu obiectul, rolul menţinerii disocierii,
negării, şi a identificării proiective, sprijinindu-se în special pe teoria lui Mahler
despe separare- individualizare. O altă metodă este cea propusă de Kaiser (1996)
care folosind o metodă indirectă de explorare a relaţiilor familiale, a ataşamentelor
timpurii cere să se deseneze un cuib de pasăre (Bird's Nest Drawing, BND).
Simbolul face apel la relaţia timpurie mamă-copil, mai precis proiecţia inconştientă
a relaţiilor sigure şi nesigure de ataşament. Interpretarea se bazează pe elemente
cum ar fi cuibul gol versus prezenţa de ouă sau pui în cuib; cuibul care pluteşte în
4
aer versus aşezat sigur în pom; prezenţa păsării mamă, dacă, cuibul are fund, dacă
cuibul are neajunsuri, dacă pot cade ouăle din cuib.
Din literature maghiară a desenului familiei trebuie subliniate lucrările lui
Harsányi (1968), Feuer (1992) şi Halász (1993).
5
6. dincolo de conţinutul actual, ca introducere pentru interviuri clinice mai
profunde, formuează un cadru de tranziţie pentru abordarea (discutarea) unor
întrebări care implică mai mult Eul;
7. folosită ca metodă longitudinală de analiză a desenului (mai pe larg vezi Hárdi,
1983) este utilă în consiliere sau psihoterapie pentru urmărirea schimbărilor
terapeutice, la obiectivarea lor;
8. în sfârşit, suprafaţa de lucru specifică face posibilă analiza sa, cum îşi percepe
copilul membrii familiei, interacţiunile cu grupul de referinţă, şi dintre alte
persoane importante pentru copil, raporturile dintre ele.
8
experienţa noastră, bazându-ne pe munca lui Burns şi Kaufman (1972) precum şi
Knoff şi Prout (1985). Interpretarea simbolurilor întrucât în această lucrare nu
folosim interpretarea ca de dicţionar, nu sunt descrise (vezi ma pe larg Vass,
2000e).
9
1. Activităţile (acţiunile)
11
Atunci copilul reprezintă fiecare membru al familiei sub formă de omuleţ din
bastonaşe, este important să aflăm dacă la cerere completează desenul. Dacă da,
atunci probabil de fond este anxietatea de examinare, dacă nu, ne putem gâni la
regresie ca mecanism de defensă (să luăm însă în calcul, că omuleţ din beţigaşe
poate apare şi în cazul unui QI scăzut). Dacă numai câte o persoană este
reprezentată ca omuleţ din beţigaşe, acesta este un indicator nespecific al
problemelor emoţionale, iar în mod specific poate sugera în legătură cu persoana
respectivă, anxietate, defensă, încăpăţânare, relaţie emoţională săracă.
Figurile ne-naturale (robot, trasături animalice), indică o slăbiciune în controlul
realităţii, reprezentarea formelor bizare, la copiii mai mari şi adolescenţi poate
sugera tulburări de gândire, posibilitatea psihozei.
Desenarea propriei figuri aproape de alta arată că, copilul iubeşte membrul de
familie respectiv, ar dori să fie mai aproape de ea, sau are nevoie de mai multă
atenţie din partea ei (la adolescenţi această proiecţie funcţionează mai puţin). Când
copilul se desenează aproape de părinte, arată cu aceasta nevoia de atenţie şi
acceptare, precum şi identificarea cu părintele respectiv; în mod contrar, distanţa
reprezintă izolarea şi respingerea. Orice obstacol fizic prezent între propria figură
şi mamă, reprezintă distanţa psihologică faţă de mamă.
Figurile mărite (de ex. aşezate pe cutii) indică rivalizare, dorinţa de dominare.
Dacă se desenează pe sine mai mare deseori îşi poate exprima dorinţa că vrea să fie
mai în vârstă.
Dacă ceilalţi membrii ai familiei sunt într-un grup, dar propria persoană este
mai departe de grup, atunci copilul se percepe ca şi cum nu face parte din grup, că
este lăsat pe dinafară din treaba „comună”; poate fi însoţită de izolare emoţională
cu lipsa de autoacceptare, cu sentimentul respingerii de către familie, abilităţi
sociale nedezvoltate. Copilul desenat între cei 2 părinţi sugerează hiperprotecţie
sau nevoia de mai multă atenţie parentală. Lipsa interacţiunilor (figurile nu sunt
întoarse faţă în faţă, figurile sunt aşezate lateral sau spate în spate, persoane care au
interacţiuni izolate), indică comunicarea săracă din familie. Când părinţii nu
interacţionează cu alte personaje, copilul poate resimţi respingere din partea
părinţilor. Întoarcerea (cu spatele sau lateral) a propriei figuri arată probleme de
integrare familială, sentimentul respingeriisau nevoia de atenţie. Ordinea de
desenare a membrilor familiei în general respectă ordinea vârstei, unde
dimensiunea oamenilor creşte cu vârsta; ordinea care diferă de aceasta arată
importanţa relativă persoanei respective.
12
4. Stil, indicatori de formă
13
îndoirea foii de hârtie; apare în angoasa gravă, probleme emoţionale acute. Burns
şi Kaufmann (1972) au găsit incidenţa compartimentalizării în populaţiile clinice
de copii de 20,8%, compartimentalizarea realizată prin îndoirea paginii de hârtie ce
2, 1%.
La apariţia încapsulării, copilul delimitează câţiva (dar nu pe toţi membrii
familiei), de jur împrejur cu marginile unui obiect (de ex. cu o coardă de sărit,
avion, maşină, care nu se întind pe toată lungimea paginii (figur nr. 4). Acest
element de stil apare în desenele copiilor care se luptă cu probleme emoţionale şi
reprezintă dorinţa de a izola, îndepărta persoana reprezentată. Dacă înconjoară
astfel 2 persoane reprezintă relaţia strânsă dintre cele persoane; indicenţa apariţiei
la populaţia deja amintită după Burns şi Kaufmann (1972) este de 13% .
Delimitarea părţii superioare a hârtiei mai mult decât cu o linie întinsă pe toată
lăţimea paginii chiar şi atunci când are loc printr-un nor sau prin alt obiect, apare
în angoasă acută, anxietate difuză. Acelaşi lucru în partea de jos a paginii (figura
nr. 5) apare în desenul acelor copii care în trăiesc în familii aflate în situaţii dificile,
instabile, nesigure unde devine deosebit de importantă siguranţa, nevoia de
stabilitate. O semnificaţie asemănătoare o are şi linis solului haşurată cu linii care
14
se încrucişează; cu cât este mai lată banda haşurată şi cu cât e mai intensă
haşurarea cu atât mai gravă este perturbarea.
Personajele subliniate (fig. nr.6, subliniate cu cel puţin 2 linii sau în mod
repetat), indică relaţia nesigură, instabilă între copil şi persoana respectivă
reprezentată. După Burns şi Kaufmann (1972) incidenţa de apariţie a delimitării
superioare este 4,2% , a delimitării inferioare de 12%, a persoanelor subliniate de
9,9%.
15
Figura nr.6. Personaje subliniate
16
Figura nr. 7. Sindromul „X”
Atunci când copilul începe să deseneze ceva, apoi întrerupe desenul început
şi desenează altul în loc, poate trăda după caz un grad crescut de teamă faţă de
conţinutul sau dinamica primului desen (în locul originalului face un desen mai
sigur din punct de vedere psihologic).
17
Rosenberg, 1955; Brem- Gräser, 1957; Kos, Bierman, 1973; Avé-Lallemant, 1976;
Gmelin, 1978; Hárdi, 1991). Din practica nostră am văzut că tehnica este
folositoare, de aceea o vom prezenta pe scurt (fără a face cunoscută simbolistica
animală). Instructajul este următorul: „desenează o familie de animale în aşa fel ca
fiecare animal să facă ceva, vre-o activitate. Desenează animale întregi. Deci
fiecare animal să facă ceva, să aibă vre-o activitate” („Draw a picture of a family
of animals, doing something. Try to draw whole animals, not cartoons or stick
animals. Remember, make every animal doing something- some kind of action”,
189). După terminarea desenului, copilul trebuie întrebat cine sunt membrii
familiei de animale, câţi ani au, şi dacă copilul ar fi un pui pe desen, atunci ce
animal ar fi. Jones (1985) a comparat desenele copiilor de 6-10 ani (copiii
părinţilor divorţaţi versus copii care trăiesc în familii complete) DFM şi DFAM
(KFD şi AKFD). Pe lotul lui cu un număr mic (n= 38) nu a găsit diferenţe
semnificative statistic, însă a identificat câteva patternuri relevante clinic. De ex.
este interesant că în timp ce 40% din copiii părinţilor divorţaţi au desenat animale
diferite în DFA, la grupul de control animalel diferite au fost doar de 5%.
Combinarea mai mltor specii de animale a exprimat sentimentul copiilor că familia
nu este unitară, nu este coezivă.
Din desen cea mai interesantă este transformarea fratelui în sugar în faşă, şi
ridicarea tatălui, împingerea pe verticală în sus pe pagină. Stimă de sine scăzută
sugerează figurile umane mai mici ca în mod obişnuit, succesiunea figurilor
desenate (pe el se desenează ultimul), şi poziţia corporală nesigură a propriei
figuri. Tamas se agaţă de mâna mamei sale, care stă cu membrele inferioare
depărtate, în pantofi cu toc, şi faţa neprietenoasă. Tata se ocupă de frăţior.
În DFM (figura nr. 9), Tamas se desenează mai întâi pe sine („Joc baschet,
arunc mingea în coş de pe banca de penalizare), apoi pe mamă („Mami, merge cu
bicicleta”), apoi tatăl („Tati dă şut la poartă”), şi la sfârşit pe frăţior („Frăţiorul meu
e portar”). Prima impresie despre desen este al unei familii active, în mişcare, în
19
acelaşi timp împrăştiată, unde tatăl se ocupă de frăţior, iar mama are o activitate
separată de ceilalţi, iar Tamas se joacă singur un joc de echipă, înclinat înspre afară
din familie. Distanţa fizică dintre mamă şi Tamas, este ambivalentă, stau strâns
unul lângă celălalt, totuşi stau cu spatele unul la celălat iar roata din spate a
bicicletei apasă pe piciorul lui Tamas. Mama atât în dimensiuni şi ca şi formă are
aspect de fetiţă; bicicleta se îndreaptă către diada tată-frate. Tamas în mod idealizat
se vede cu umeri laţi, puternic, mare.
20
expresia de „care pedepseşte” şi expresia „tata trage un şut la poartă” (conform
desenului în frate). Interacţiune apare numai în diada tată-frate. Din punct de
vedere al ipotezelor a DFM, jocul cu mingea poate fi expresia rivalităţii.
Rivalizare vedem în diada tată-frate, generată de tată, precum şi la Tamas, dar la el
într-o formă disimulată (inhibată), minge orientată în sus, desenată, pe cap. Tamas
nu ia parte la ceea ce face tatăl şi fratele. Obrăznicia lui Tamas şi tatăl cu un nivel
crescut de activitate indică stima de sine scăzută a lui Tamas.
Luând în considerare reprezentarea omuleţului, degetele ascuţite ale tatălui,
crampoanele ascuţite şi părul ridicat spre cer sunt mărturii ale autorităţii şi
agresiunii tatălui. Obstacolul fizic dintre mamă şi el (bicicleta) semnifică
îndepărtarea psihologică dintre cei 2. Tamas s-a desenat pe sine mai mare (Eu
ameninţat, supracompensare), şi este aşezat mai sus pe hârtie ca fratele (vrea să îl
domine) centrul de greutate al figurii sale, calculată cu algoritmi este de 2 ori mai
sus ca al fratelui său. Se desenează aproape de mamă, departe de tată prin care îşi
reprezintă nevoia sa de atenţie şi acceptare: distanţa dintre el şi tată arată izolarea
emoţională, sentimentul de respingere. Întoarcerea lui Tamas cu spatele la familie
ar putea exprima că este puber şi îşi caută propriul drum.
La DFAM (figura nr. 10) Tamas face următoarele comentarii: „Iepuraşul şi
broasca ţestoasă se iau la întrecere în fugă, vulpea, cangurul şi puiul de cangur,
joacă şah”, „păianjenul e ca Tarzan” (atârnă, se leagănă pe sfoară), „crocodilul şi
rechinul se joacă prinsa, ei sunt fraţi, lângă ei plantele acvatice de la fundul apei”.
Lui Tamas i-ar place cel mai mult să fie cangurul cel mare, „pentru că ştie să sară
departe, şi trăieşte în grupuri”, şi „dacă un animal sălbatic mare, un carnivor ar
vrea să mă mănânce, atunci l-am izgoni cu spirit de echipă. Păianjenul este un
animal cre inspiră teamă („scârbă”, spune), iar cangurul cel mic este „bleg, amator,
nu s-a obişnuit cu viaţa cea nouă; este rejetat de animalele mai mari, de ex. de
elefant. Desenul prezintă grupuri izolate, diade în interacţiune, adică o familie în
destrămare, unde motivul central este rivalizarea concurentă (cros, de-a prinsa, şah,
cangurlul ştie să sară departe). Tot acestei sfere aparţine şi polarizarea
proprietăţilor (iepurele e rapid, ţestoasa e înceată).
21
Figura nr. 10. DFAM
22
cangur. Însumând cele 3 desene putem recunoaşte următorul pattern: împărţirea
familiei în 3 părţi, mamă, Tamas şi diada tată-frate), rivalizarea frustrantă cu tatăl
şi cu fratele, gelozie fraternă, în ciuda performanţelor bune stimă de sine scăzută,
ataşament frustrant de mamă cu dorinţa unei legături mai puternice; în fantezia lui
Tamas tatăl e punitiv, cu un caracter ameninţător; împotriva anxietăţii generate de
el, Tamas se apără prin identificare. Tabloul clinic care reiese din desene, şi din
anamneza familială este întărit de o evaluare logopedico-psihologică mai veche, şi
de testul de metaorfoză a lui Tamas. Anxietatea lui Tamas este arătată şi de faptul
că Tamas adoarme fiecare seară ţinând-o pe mamă de mână, noaptea merge la
părinţi să doarmă, şi îi este temă să nu fie atacat de hoţi. Examenul de specialitate
îl încadrează pe Tamas ca pe un copil cu gândire logică excelentă, care din pricina
rivalităţii fraterne încă din grădiniţă, are o capacitate de verbalizare scăzută
(beszédkésztetésű). Tetsul metamorfozei arată stimă de sine scăzută, anxietate,
nevoia de reflexie narcisică, o atitudine centrată pe peformanţă şi capacitate de
internalizare mai precoce, valori de adult ireale şi de aceea frustrante.
25
Bibliografie
ABRAHAM, A. (1991) The inner group: its manifestation in drawings and in the
actual group. Group, 15, 28-38.
26
pedagogique. P.U.F., Paris
KNOFF, H. M., PROUT, H. T. (1993) Kinetic Drawing System for Family and School:
A
Handbook Western Psychological Services, Los Angeles
MARTIN, W. E. (1955) Identifying the insecure child: III. The use of children's
drawings.
The Journal of Genetic Psychology, 86, 327-338.
29
SHEARN, CH. R., RUSSELL, K. R. (1969) Use of the family drawing as a
technique for studying parentchild interaction. Journal of Projective Techniques,
33, 35-44.
SIMS, C. A. (1974) Kinetic Family Drawings and the Family Relations Indicator.
Journal of Clinical Psychology, 30, 87-88.
VÁRFINÉ KOMLÓSI A., VASS Z., RÓZSA S. (1996) A depressziόra valό hajlam
serdülőkori felismerésének és mόdosításának lehetőségei. Magyar Pszicholόgiai
Szemle, LII, 101-124.
VASS, Z. (1998a) PsychMet for Windows version 2.0. Program for Psychometric
Analysis of Projective Drawings (program). Eotvos Lorand University, Budapest
VASS, Z. (1998b) The inner formal structure of the H-T-P drawings: an exploratory
study. Journal of Clinical Psychology, 54, 1-9.
31
Vass, Zoltan
32