SCRIPT

-Călătoria la o stâncă-
          Această visare începe, ca multe altele, pe o pajişte, o foarte, foarte frumoasă pajişte, într-o
minunată zi aurie; una din acele zile care uneori vin la sfârşitul verii. Crezi că vara s-a terminat şi
vântul şi ploile toamnei au sosit, şi dintr-o dată apare această minunată zi aurie. Cerul are o nuanţă
anume de albastru, care apare doar in zile ca aceasta. Soarele este cald şi hrănitor. Bate o briză uşoară,
care face să foşnească frunzele copacilor şi şuşoteşte prin iarba pajiştei. Totul miroase plăcut. Intr-o
parte a pajiştei este un crâng, şi cum te uiţi la copacii din crâng, te minunezi cât de multe nuanţe de
verde sunt în natură: verde deschis şi verde închis, verde-cenuşiu şi verde-albăstriu, verde ca mărul,
oliv - şi poate ici şi colo câte o sclipire de purpuriu sau auriu.
                Hoinăreşti pe pajişte, îndreptându-te spre crâng, dar înainte să ajungi la el, spre surpriza ta,
vezi un pârâu. Nu l-ai văzut până acum din cauza ierbii înalte de pe pajişte. Într-o zi, ar putea fi
amuzant să te întorci să vezi de unde vine râul, dar astăzi porneşti să cauţi unde duce el. Aşa că începi
să urmezi poteca de-a lungul malului râului. Şi astfel descoperi că acest pârâu se schimbă de mai multe
orj, urmându-şi cursul. Un timp este un pârâiaş idilic, aşa cum era atunci când l-ai găsit la început;
apoi se lăţeşte, devine mai larg şi mai puţin adânc. Soarele strălucește şi dansează pe undele sale, apa
fiind atât de limpede, încât poţi vedea fiecare pietricică din albia râului. În altă parte pârâul este mai
îngust, mai adânc, răsucindu-se şi întorcându-se, schiţând mici vârtejuri şi curenţi inverşi, care te fac
să te minunezi de forţele puternice existente sub apă.
              Mai încolo un pic, vezi cum copacii sunt atât de aproape de malurile râului, încât soarele nu se
mai vede de coroanele lor, iar rădăcinile copacilor ies de sub pământ, afară, prin potecă, încât trebuie
să urmăreşti cu atenţie unde pui piciorul, ca nu cumva să te împiedici şi să cazi. Şi locul este întunecos
şi răcoros, singuratic şi trist; şi pare să continue astfel încă mult timp.
          Dar, înaintând pe cărare, pare că devine puţin mai luminos şi uitându-te în sus poţi vedea mici
pete de albastru printre ramuri. Copacii încep să se rărească din nou, soarele trece printre frunze, iar
poteca devine netedă din nou. Râul acum pare să fie cumva mai hotărât pe măsură ce se întoarce către
destinaţia lui, adică un lac sau un golf, în care se va vărsa.
        Este un loc foarte plăcut. Există aici o mică plajă nelocuită, dar totuși, tu te simţi, cumva, bine
venit. Auzi sunetul uşor al apei izbindu-se de ţărm; s-ar putea chiar să auzi chemarea unei păsări, sau
plescăitul uşor al unui peşte la câţiva metri de ţărm. În liniște, te descalți de pantofi, aşa încât să poţi
simţi pietricelele şi nisipul cald sub tălpi. Rătăceşti într-o dulce visare de-a lungul plajei şi apoi, făcând
o cotitură, descoperi că plaja s-a sfârşit. Aici a răsărit o stâncă imensă, iar plaja a devenit doar o
panglică îngustă la picioarele stâncii. Te încalți acum şi mergi de-a lungul acestei panglici,
sprijinându-ți mâinile pe stâncă, fiind atent să nu-ţi uzi picioarele. Şi imediat devii conştient de un
sentiment destul de ciudat - ca şi cum un fel de putere ar veni, prin mâinile tale, de la stâncă, ca și cum
stânca ar fi fermecată. Înaintezi, încet, și ajungi de partea cealaltă, acolo unde observi o uşă tăiată în
piatră, o uşă puţin întredeschisă. Aşa că intri înăuntru şi descoperi că te afli într-o sală imensă, un fel
de atrium. Din nou parcă știi că nu mai este nimeni altcineva acolo, dar tu te simţi bine venit. Este un
spaţiu foarte frumos. Unul dintre primele lucruri pe care le observi, lipit de un perete, este un imens
seif, şi cumva ştii că este acolo pentru tine, pentru a depozita în el orice îngrijorare, povară sau grijă pe
care ai dus-o cu tine în orice parte a vieţii tale. Aşa că acum, începi și pui în sertare tristeți, furii,
umilințe, eșecuri, neîmpliniri, apoi le încui cu atenţie şi pui cheile într-un loc foarte sigur, poate legate
cu un șnur la gâtul tău.
Simțindu-te mult mai liber, acum, că te-ai scăpat de greutatea acestor poveri, continui să explorezi sala
de la intrare şi, după puţin timp, descoperi într-un mic alcov un coridor. Şi cumva, tu ştii câteva
lucruri. Ştii că vei merge pe acel coridor şi că vei fi în siguranţă, dar va fi foarte ciudat; şi    toate
acestea se şi întâmplă. Cobori prin acel coridor şi eşti în siguranţă, dar cu certitudine pare foarte
ciudat. Ai o senzaţie de deja vu, deşi nu-ţi aminteşti să fi fost aici înainte. E cald şi totuşi aerul este
proaspăt; este întuneric şi totuşi cumva poţi vedea. Şi pentru unii coridorul este scurt, drept, în timp ce
pentru alţii el este mai lung şi probabil întortocheat; pentru unii este îngust, iar pentru alţii e larg, dar
pentru toţi el conduce spre cea mai frumoasă încăpere pe care ai văzut-o vreodată. Este pur şi simplu
splendidă! Arată ca şi cum ar fi luminată de toate razele soarelui - şi tu ştii că asta este imposibil şi
totuşi aşa pare. Undeva, în această încăpere, vei găsi pe cineva sau ceva care are anumite informaţii
pentru tine, are ceva de comunicat. Poate fi o persoana şi, dacă este aşa, o poţi recunoaşte, sau te poţi
întreba dacă ai mai întâlnit-o vreodată înainte; dar s-ar putea să nu fie o persoană. Ar putea să fie o
carte, sau o scrisoare, sau o fotografie, ceva la radio sau la televizor, un avertisment dintr-un cufăr de
stejar pe care l-ai putea găsi acolo; ar putea fi chiar un căţeluş sau o pisicuţă, sau o mică jucărie. Ceva
sau cineva care are unele informaţii pentru tine. Şi aceste informaţii îţi pot apărea în cuvinte, sau ca un
gând limpede, dar mai degrabă vor veni ca un fel de senzaţie, ca o intuiţie: o clarificare, poate - încep
cu vechiul răspuns: Aha!; sau poate găsești o legătură între un factor într-o anumită situaţie şi un alt
factor într-o situaţie complet diferită, iar înţelegerea acestei legături îţi este de ajutor. Sau poate fi pur
şi simplu senzaţia că undeva, adânc în eul tău interior, ceva s-a schimbat, poate un anume proces, sau
un progres şi asta îţi va aduce în timp rezolvarea.
Acum, petrece puţin timp în această cameră, atât cât doreşti în timp hipnotic şi aproximativ un minut
în timpul arătat de ceas, pentru a te bucura cât mai deplin de acest loc minunat...Foarte bine.
Este timpul acum să părăseşti această încăpere. Dar să ştii că oricând te poţi întoarce aici, oricând vei
dori acest lucru, pentru că această cameră îţi aparţine, este în interiorul tău. Iar acum, întoarce-te prin
coridor, până în sala de la intrare. Şi dacă într-adevăr trebuie să faci acest lucru, poţi să-ţi recuperezi
una sau câteva dintre poverile pe care le-ai depozitat aici. Dar ştii că sertarele seifului sunt sigure, prin
urmare, le poți lăsa aici. Şi apoi, ieşi pe poartă, lăsând-o puţin întredeschisă pentru atunci când vei dori
să te întorci, şi revin-o pe panglica de plajă de la baza stâncii, din nou punând mâinile pe piatră pentru
a te sprijini. Și mergi în liniște şi simţe cum puterea, sprijinul, stabilitatea, securitatea vin din interior.
Şi apoi te întorci de-a lungul plajei, şi de-a lungul potecii de pe malul râului, până când ajungi din nou
la pajişte.