Copii supradotați

În jurul nostru observam în fiecare zi oameni diferiti. Aceste diferente nu se refera doar la
înaltime, forma fizica, conturul fetei, culoarea pielii, ci, mai ales la felul de manifestare al fiecaruia, la
ritmul activitatii, la calitatea muncii sale. De asemenea, aceste diferente sunt constatate si la nivel
intelectual, nivel de care depind în cea mai mare masura reusita sau nereusita unei activitati.
Cercetatorii nu s-au pus de acord în privinta stabilirii coeficientului intelectual (QI) al unui copil
supradotat. Aceasta valoare oscileaza de la un studiu la altul, însa lucrul cu care sunt de acord toti autorii
este faptul ca acesti oameni supradotati se situeaza la un nivel intelectual peste medie. Ei au capacitati
intelectuale peste medie, dar au si nevoi speciale. În ultima vreme, aceasta este ideea care domina
universul conceptual al supradotarii.
Despre exceptionalitate sau supradotare putem vorbi înca de timpuriu. Înca din copilarie, un copil
poate fi identificat si consemnat ca supradotat, în urma unor testari temeinice. Relatia scoala - familie
trebuie sa fie una de colaborare si sustinere reciproca. Foarte multi parinti considera un copil supradotat
ca pe o nereusita sau ca pe o vesnica problema. De ce? Pentru ca pur si simplu nu stiu care este pozitia pe
care ar trebui sa o adopte fata de copilul lor, nu stiu cum sa se comporte.
Ideal ar fi ca fiecare elev supradotat sa aiba posibilitatea de a se dezvolta normal în în familie si la
scoala, fara a simti frustrare si nesiguranta. Poate un curriculum diferentiat si personalizat ar fi în masura
sa satisfaca cerintele cognitive ale copilului supradotat, dar ce facem cu latura sa afectiva?
Este foarte bine cunoscut ca elevii supradotati nu sunt lipsiti de probleme, dar mai ales ei
constituie problema. Tulburarile apar atunci câ nd ei constentizeaza faptul ca sunt altfel decâ t cei de vâ sta
lor.
De cele mai multe ori problemele apar la nivel afectiv si apoi se reflecta si în rezultatele scolare.
Daca ar fi sa amintim câ teva dintre problemele elevilor supradotati, ar trebui sa spunem ca inadaptarea
sociala este una dintre cele mai importante.
De la faptul ca acest copil nu reuseste sa se adapteze situatiei sale, pornesc toate neplacerile
ulterioare care ajung sa-l copleseasca. Este vorba atâ t de esec scolar, câ t si de esec relational. Copilul
supradotat este de cele mai multe ori izolat, închis în sine si sub o presiune permanenta, care conduce la
anxietate. Numai cu ajutorul familiei si a unui specialist, copilul va reusi sa depaseasca aceasta situatie.
Profesorii elevilor supradotati sunt persoane în masura sa-i ajute, deoarece una dintre
caracteristicile comune copiilor cu aptitudini superioare este dificila integrare în viata scolara. Fara
îndrumare elevul se va multumi doar sa îndeplineasca sarcinile scolare care nu-l solicita prea mult din
punct de vedere intelectual. In cazul acesta se poate vorbi chiar de o subrealizare scolara, copilul nefiind
pus în valoare, nefiind stimulat îndeajuns.
Supradotarea este o manifestare umana deosebita, cu multiple fatete, avâ nd ca element comun
exceptionalitatea si fiind realizata prin combinarea fericita a unor capacitati intelectuale si aptitudini cu
anumite trasaturi de personalitate.

Definitii
"Copiii capabili de performanta înalta sunt cei identificati de persoane autorizate ca avâ nd realizari si
/sau aptitudini potentiale în oricare din urmatoarele domenii, izolate sau combinate:
 capacitate intelectuala generala;
 aptitudini academice specifice;
 gâ ndire productiva sau creativa;
 abilitate de leadership;
 talent pentru arte vizuale sau scenice;
 aptitudini psihomotrice.
 Acesti copii au nevoie de programe diferentiate si /sau servicii în plus fata de cele oferite în scoala
obisnuita, în vederea realizarii contributiei lor fata de sine si fata de societate."
Supradotarea reprezinta un grad superior mediei conventionale de dezvoltare a aptitudinilor
generale sau specifice, care necesita experiente de învatare diferentiate prin volum si profunzime de
experientele obisnuite furnizate de scoala.

Caracteristici specifice copiilor supradotati:

Cognitiv:

 inteligenta superioara mediei;

 capacitate înalta de concentrare;
 memorie superior dotata;
 dezvoltare precoce a vocabularului;
 precizia si expresivitatea comunicarii;
 originalitatea gâ ndirii;
 aptitudini în utilizarea sistemelor de simboluri;
 intuitie;
 spirit de observatie;
 gâ ndire probabilistica;
 spirit investigativ;
 claritate si precizie în formularea ideilor.

Afectiv - motivational

 emotivitate;
 senzitivitate generala marita;
 simtul umorului;
 nivel înalt de energie, vitalitate;
 trairi emotionale intense;
 activism;
 atasament si angajare personale puternice;
 sensibilitate artistica;
 motivatie intrinseca pentru învatare;
 urmarirea unor idealuri;
 anxietate;
 sentimente de izolare;
 interese academice multiple;
 nivel înalt de aspiratii;

Personalitatea

 perseverenta;
 spirit de initiativa;
 calitati carismatice;
 optimism;
 sentimentul de a fi diferit de colegii de vâ rsta;
 tendinta de dominare în relatiile cu colegii;
 voluntarism;
 dorinta de dezbatere.
Riscurile specifice
Copiii cu aptitudini intelectuale înalte sunt predispusi la riscuri multiple datorita faptului ca
societatea nu prezinta sisteme adecvate care sa se adreseze acestei categorii. Chiar profesorii, prin
cursurile de pedagogie, sunt orientati sa se ocupe de "elevul mediu", de prototipul elevului standard,
astfel ca "talentatii trebuie învatati sa-si poarte povara propriului talent". Pe de alta parte, si parintii sunt
nepregatiti în fata unui copil exceptional. Lipsiti de cele mai multe ori de sprijinul necesar, acesti copii pot
traversa situatii de subrealizare scolara, de izolare si de socializare dificila, inhibitii intelectuale, stari
depresive, dificultati ce decurg din decalajul dintre dezvoltarea cognitiva si cea afectiva.
Aceste riscuri sunt urmatoarele:

Dizarmoniile dezvoltarii pshice - se refera la decalajul dintre dezvoltarea cognitiva/ intelectuala si cea
emotionala. Copiii dotati adesea sufera de o lipsa de sincronicitate în dezvoltarea lor intelectuala, afectiva
si psihomotorie, care afecteaza o serie de aspecte ale vietii lor, care pot produce probleme psihologice.
Adesea, exista o mare discrepanta între inteligenta si maturitatea emotionala. Anxietatile si temerile îl pot
coplesi pe copil câ nd "inteligenta sa îi furnizeaza informatii care provoaca anxietate, pe care el este
capabil sa le proceseze adecvat" .

Dificultatile dezvoltarii socio-emotionale - constau în dificultati de socializare. Copiii cu aptitudini

înalte sunt adesea predipusi la însingurare. Avâ nd idei, interese, preferinte diferite, ei se confrunta cu
reactiile ostile ale celor din jur.

Inhibitia intelectuala - se diferentiaza în doua tipuri clasice:

 pierderea definitiva a potentialului intelectual sau, cel putin, a aptitudinilor intelectuale înalte
("lumina care se stinge")
 pierderea momentana a capacitatii intelectuale cu posibilitatea recuperarii ("scaderea tensiunii").

"Depresia succesului" si sinuciderile. "Depresia succesului" este o sintagma folosita de D.M. Farell
pentru a desemna incapacitatea "celui obisnuit doar sa învinga" sa faca fata esecului accidental. Depresia
succesului apare la unii copii care au experimentat doar succesul continuu, ei neavâ nd structuri, abilitati
de a suporta esecul real.

Subrealizarea scolara - defineste situatia elevilor care nu promoveaza sarcinile scolare, câ t si a celor
care nu îsi atig cotele personale ale performantei în diferite domenii de activitate datorita unei
multitudini de variabile de personalitate care interactioneaza cu conditiile neadecvate de mediu
educational formal si informal.

Riscul neidentificarii - apare frecvent la copiii care fac parte din categorii speciale de superior dotati -
cum ar fi din grupuri minoritare sau dintr-o cultura diferita.

Recunoasterea sociala a excelentei este un proces complex si întâ mpina multiple probleme subiective si
obiective. Rata irosirii talentelor este proportionala cu incapacitatea manageriala a comunitatilor
profesionale de a crea conditii de valorificare a resurselor umane.
Instruire diferentiata

Rapiditatea cu care întelege si memoreaza un supradotat face ca el sa se plictiseasca usor în clasa

si aceasta chiar de la începutul scolarizarii, asa ca, cel putin pentru unii dintre ei, entuziasmul debutului
învatarii devine repede un balast afectiv.

Diferitele modalitati de a raspunde nevoilor speciale în materie de educatie a elevilor supradotati se

refera la:
 facilitarea trecerii acestora de la o clasa la alta, superioara ca nivel, daca au îndeplinit cel putin
bine cerintele nivelului anterior;
 alcatuirea de programe diferentiate care sa permita avansul mai rapid al unora în aceeasi unitate
temporala;
 organizarea de clase speciale alcatuite pe criteriile:
 nivel al coeficientului intelectual
 focare de interes
 proiecte comune
 niveluri de aspiratie sau de reusita;
 organizarea pe clase cu program total independent de cel scolar general, în afara timpului scolar
comun

Pentru instruirea adecvata a elevilor supradotati vor trebui diferentiate, modificate sau adaptate toate
aspectele procesului educativ general:
 scopurile si obiectivele;
 continutul curriculum-ului;
 organizarea si gruparea elevilor;
 resursele de personal;
 procesele de evaluare;
 legaturile cu institutiile educative extrascolare;
 serviciile auxiliare scolii.

Formele de orientare a programelor de instruire principale pentru copiii supradotati presupun

urmatoarele:
 Accelerarea studiilor - este tehnica preferata de specialisti, însa putin utilizata din cauza
impactului negativ social si emotional a parcurgerii rapide a etapelor traditionale ale scolii.
 Îmbogatirea studiilor - oferirea de cunostinte si activitati speciale în cadrul claselor obisnuite.
Majoritatea profesorilor care lucreaza cu copiii supradotati utilizeaza metoda îmbogatirii
cunostintelor (peste 80%).
 Gruparea pe niveluri de abilitati - elevilor supradotati care ramâ n integrati în clasele obisnuite
sau în afara lor, li se ofera programe de instruire diferentiate în cadrul unei noi regrupari
temporare.

K.K. Urban (1992) mentioneaza urmatoarele forme organizationale de stimulare si instruire a

supradotatilor, în functie de gradul segregarii/ integrarii lor sociale în grupul covâ rstnic de provenienta:
  instruire individuala particulara;
 scoli speciale rezidentiale;
 scoli speciale numai pentru supradotati;
 scoli speciale pentru supradotati, în cooperare cu scolile normale;
 clase speciale cu un curriculum, resurse si metode speciale;
 clase speciale cu un curriculum normal dar îmbogatit;
 clase speciale eterogene ca vâ rsta;
 programe de întregime individualizate;
 studiu în clase obisnuite si cu predarea unor cursuri suplimentare, pe grupe de lucru;
 studiu în clase obisnuite si cu profesori specializati si /sau programe speciale

Adaptarea curriculumului scolar

Obiectivele curriculum-ului diferentiat decurg, la fel ca si obiectivele curriculum-ului obisnuit, din
idealul educational si finalitatile sistemului de învatamâ nt.
Printre principiile de elaborare a curriculum-ului diferentiat pentru elevii supradotati, putem aminti
(A.H. Passow):
 sa dezvolte potentialul intelectual si aptitudinile fiecaruia, în cel mai înalt grad posibil,
stimulâ ndu-se interesul, spiritul de exploatare, prin conceperea de programe menite sa
maximalizeze dezvoltarea potentialului lor superior;
 sa le dezvolte o "constiinta sociala", simtul responsabilitatii, calitati etice si morale;
 sa-i învete sa gâ ndeasca independent;
 sa le stimuleze creativitatea;
 sa sensibilizeze lumea scolii si comunitatea pentru recunoasterea si aprecierea valorilor culturale
si performantelor intelectuale;
 sa gaseasca noi continuturi si metode care sa poata fi aplicate si în învatamâ ntul general.

Evaluarile curriculum-ului pentru elevii dotati ar trebui conduse în concordanta cu principiile

prioritare stabilite, cu accent pe abilitatile supramedii de gâ ndire, pe creativite si pe excelenta.
Rolul major al profesorului angajat într-un program de învatamâ nt pentru elevii cu aptitudini
înalte este acela de a concepe si realiza trasee curriculare optionale multiple si de a asigura o mare
flexibilitate în parcurgerea lor.
Ca modalitati alternative amintim:
 continuturi adaptate caracteristicilor psihocomportamentale;
 organizarea continuturilor în modalitate interdisciplinara si crossdisciplinara, modularizata si
compactizata;
 modalitati diverse de finalizare a unui curs, din perspectiva cursantului (produsele activitatii);
 acelasi curs realizat cu mijloace didactice diferite;
 termene flexibile (individualizate) pentru finalizarea sarcinilor scolare;
 activarea peponderenta a proceselor psihice de mare complexitate;

Etapizarea secventelor unui program educational diferentiat

În lucrarea "Curriculum diferentiat si personalizat" (1998) - autoare: Carmen Cretu - gasim urmatoarele
secvente ale elaborarii unui program educational diferentiat:

Etape Continuturi Monitori

Constientizarea Interes pentru domeniu
Identificarea relatiilor:
program comun - program
pentru elevii dotati
Informarea Introducere în teoria Universitari, cercetatori, experti
domeniului.
Prezentarea unor programe
similare.
Management Alegerea formelor
administrative, a tipurilor de
activitati, planificarea
resurselor, a timpului.
Identificarea si Oportunitatile colaborative
atragerea si agentii.
colaboratorilor Transfer de experienta.
Aplicarea Parcurgerea fazelor
programului programului
Evaluarea Aplicarea strategiilor de
programului evaluare a rezultatelor
profesorilor
Experti în domeniu, coordonatori de
programe similare, politicieni ai educatiei,
personalitati cu impact în lumea scolii,
subiectii unor studii de caz
Coordonatorul de program
Coordonatorul de program, decidentii
educationali, consilii administrative,
organizatii de profil
Coordonatorul de program si colaboratorii
Profesori practicieni, conducatorii
unitatilor scolare, inspectorii scolari,
psihodiagnosticienii, parintii,
colaboratorii, elevii însisi