EXAMENUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI

INTERVIUL CLINIC- are doua puncte importante: relatia parinti-

copil-clinician si comunicarea specifica intre copil si clinician
1. Relatiile parinti-copil- clinician. Prima intalnire este bogata in
informatii; cel mai adesea copilul este insotit de mama lui;
- cand copilul vine impreuna cu cei doi parinti ne putem gandi la
o familie foarte atenta si motivata sau la o familie in care
parintii se afla in conflict si fiecare vrea sa asiste la ce spune
celalalt;
- cand mama vine singura ne putem gandi ca aceasta vrea sa il
includa pe clinician in controlul pe care incearca sa il exercite
asupra copilului sau ca vrea sa protejeze stima de sine a
copilului;
- copilul singur (sau insotit de un bunic, asistent social, frate mai
mare) – ne putem gandi la o situatie de tip abandonic sau la o
respingere familiala mai mult sau mai putin neta;
- copilul impreuna cu tatal sau- este o situatie care traduce
frecvent o discordie familiala, un divort sau o situatie
neobisnuita (decesul mamei, program foarte incarcat al mamei
sau o suferinta a acesteia, etc);
In general, parintii se exprima de fata cu copilul in privinta
problemelor pentru care s-au prezentat, apoi este investigat copilul
singur si in final se discuta din nou cu toti cei prezenti. Timpul
recomandat este de 90- 120 de minute (deci 2-3 intalniri); o examinare
facuta in graba poate conduce la erori de intrepretare.
Copilul trebuie informat cu privire la caracterul confidential al
convorbirilor dintre el si clinician; pentru orice subiect discutat cu
copilul in afara prezentei parintilior si din care clinicianul a aflat
informatii noi I se cere acestuia permisiunea dezvaluirii noutatilor
catre parinti.
2. Modul de comunicare intre copil si clinician- prima intalnire este
foarte importanta pentru construirea unei relatii bune intre cei doi.
Principalele moduri de comunicare sunt:
- jocul- cu masinutele, cu trenuletele, cu papusile, etc. in cursul
carora copilul pune in scena fantasmele sale, angoasele, se
identifica cu persoane din anturajul sau, etc. In cursul jocului se
poate vedea cum se misca si cat se misca copilul, calitatea
motricitatii sale, gesturile, instabilitatea motorie, etc. Sunt utile
la copiii pana in 3 ani (sau putin mai mari).
 - dialogul imaginar sau jocul cu marionetele (unii copii nu
raspund la intrebarile clinicianului dar vor raspunde unui
ursulet sau arici sau vor face dezvaluiri inventand povesti);
intrebarile directe sunt inhibitive pentru copiii mici. Cu cat
copilul este mai mic cu atat cuvintele folosite trebuie sa fie mai
simple, discursul scurt si adesea repetat.Se potrivesc copiilor de
3-7 ani.
- desenul este o tehnica ce ofera informatii bogate, indiferent
daca este structurat (un copac, o casa, o familie, un om ) sau
liber (caz in care se vede dispunerea desenului, trasaturile,
accentuarile, liniile suple sau unghiulare, prezenta sau nu a
personajelor, culorile folosite, dinamismul etc). Unele desene
libere pot servi ca baza de plecare pentru construirea unor
povesti despre ceea ce apare in desen, se pot inventa personaje
care sa aiba acelasi sex si aceeasi varsta cu copilul si se pot afla
informatii mai bogate decat raspunsurile la intrebari directe.
Sunt adecvate in cazul copiilor de 7-13 ani.
- Dialogul treditional, fata in fata, care depinde mult de
indemanarea clinicianului si in adaptarea discutiei la varsta
copilului. Sunt indicate in cazul copiilor mari, peste 13 ani.

INTERVIUL CU PARINTII
1. Explorarea problemei –care este motivul pentru care au cerut
consultul, cand s-a observat faptul ca anesta are probleme, care este
natura si severitatea problemei copilului, ce impact au problemele sale
asupra situatiei scolare si familiale, cum au reactionat cei din jur la
problema copilului, cum a evoluat aceasta problema de la aparitie si
pana in prezent, ce au intreprins parintii si cu ce rezultate, daca au mai
primit ajutor de specialitate sau nu.
2. Istoricul antecedentelor personale fiziologice si patologice cat si al
dezvoltarii psiho-motorii: evolutia sarcinii si nasterii (consum de
alcool si droguri, boli, traume la mama, traume la nastere, hipoxie,
etc), evolutia in primele luni a copilului (relatia mama-copil,
caracteristici temperamentale, factori de stress, etc), dezvoltarea
motorie (cand a stat in sezut, cand a mers singur, cand a folosit
lingurita, etc);dezvoltarea limbajului si vorbirii, aspecte ale
atasamentului si relationarii (reactia la separarea de mama, reactia fata
de straini, fata de alti copii, fata de frati, etc), educatia sfincteriana,
istoricul scolar (comportamentul la scoala, refuzul scolar, adaptarea la
colectiv, adaptarea la schimbarea scolii etc), evenimente de viata
 (boli, accidente, intrenari, schimbari in structura familiei, traume
psihice, abuzuri, etc).
3. Structura si functionarea familiei (parinti, frati, surori, bunici,
varsta si educatie a paintilor, relatiile parinti-copii- ostilitate, criticism,
rejectie- pedepse folosite, afectiune aratata copilului; capacitatea
parintilor de a comunica cu copilul; modelul relationarii in familie-
aliante, confuzii generationale si de sex-rol, exclusivismul).
4. Particularitati ale copilului;
- functionare motorie, cognitiva, afectiva, autoservire,
comportament;
- functionare generala pe aparate si sisteme: handicapuri
(senzoriale, motorii, de limbaj altele decat cele legate de nivelul
de dezvoltare, crize epileptice)
- scoala si probleme legate de scoala (relatia cu
invatatorul/profesorii, deficit de atentie, instabilitate psiho-
motorie si comportament deranjant in clasa)
- nivelul activitatii: hiperactiv, impulsiv, neastamparat, lenes,
greoi, lent;
- apetitul, somnul si problemele de somn (pavorul si
automatismele ambulatorii, insomniile de adormire sau
mentinere, cosmarurile), tulburarile controlului sfincterian
(enurezis, encomprezis, incontinenta);
- obiceiuri: leganat, balansat, suptul degetului, scrasnirea dintilor
(bruxism), comportament autoerotic, mestecatul obiectelor
necomestibile, etc.
- reactia la frustrare;
- afectivitatea: furie, tristete, depresie, anxietate, nervozitate, etc
- miscari anormale:ticuri, compulsii, ritualuri, stereotipii;
- comportament opozitionist, antisocial, submisiv;
5. Observatii in timpul examinarii: aspectul general (dismorfism,
slabiciune/obezitate, semne de abuz sau autolovire, igiena), gradul de
orientare, vigilenta, acuze somatice (cefalee, tulburari functionale),
deficientele de limbaj si intelegere (balbism, echolalie imediata si
intarziata, neologisme, cuvinte fara sens), perceptia ( iluzii,
halucinatii), gradul de maturizare, interactiunea sociala.

In mare parte examinarea psihologica are ca scop determinarea

problemelor educationale si a celor de invatare ( de fapt a deficitului unor
functii psihologice si a carentelor in educatie).
 Psihologii folosesc teste psihologice standardizate asociate cu
observarea psihologica, interviuri semi-structurate sau nestructurate,
observatii directe.
TESTE DE EVALUARE a nivelului dezvoltarii in perioada de sugar
si copil mic: scala BAYLEY, ghidul PORTAGE (0-6 ani), testul
DENVER.
TESTE DE EVALUARE A NIVELULUI DE INTELIGENTA: scala
WECHSLER-R pentru 6-16 ani, cu probe verbale si de performanta;
testul RAVEN pentru copii.
TESTE INSTRUMENTALE: testul BENDER, figura REY.
ATENTIE! La copiii QI-ul nu este constant, el variaza in functie de
stimularea la care este supus copilul, in functie de maturizarea sa si de
mediul de crestere si de formare, de bolile si traumele la care poate fi
supus; uncopil bine stimulat se poate dezvolta sub aspect intelectual
foarte bine; un copil caruia I se schimba in bine conditiile de viata si de
stimulare poate recupera foarte mult din handicapul initial. Pe de alta
parte, un copil normal dezvoltat sub aspect intelectual poate regresa in
urma unor traumatisme craniene, a meningitelor, meningo-encefalitelor, a
traumelor psihice repetate, a neglijarii afective, etc.
TESTE DE PERSONALITATE: fie de tip proiectiv (t. arborelui, t.
persoanei, t. familiei, t. Rorschach, etc) fie de tip creion-hartie (mai ales
in cazul adolescentilor: 14 P.F.,NEO-PR, MMPI);

CE OBSERVAM IN CURSUL EXAMINARII COPILULUI

( IN DETALIU )

1. Aspectul general (igiena, adecvare vestimentara, inaltime/greutate,

dismorfisme faciale: “buza de iepure” sau keilognatopalatoschizis,
“gura de lup”, ochi prea apropiati sau prea departati, absenta vreunui
glob ocular, urechi implantate prea jos, etc).
2. Reactia la situatia de examinare (priveste in jur, priveste fetele
persoanelor, este curios sau anxios, remarca sau nu prezenta
persoanelor, este agitat sau pasiv, etc.).
3. Senzorialitatea: reactii la sunete, imagini, mirosuri, atingere,
raspunsuri lente sau rapide, calme sau agresive, cu apatie, retragere
sau cu teama si iritabilitate. Reactivitatea la durere (estompata sau
exagerata).
4. Comportamente neobisnuite: leganarea capului, a corpului, mirosirea
obiectelor sau a persoanelor, explorarea prin lovire usoara, stereotipii
 de miscare, sugerea degetelor, roaderea unghiilor, instabilitate
comportamentala sau inhibitie, agresivitate fata de persoane sau
obiecte, verbalizari deosebite, perseverari de limbaj, sunete
neobisnuite, etc.
5. Atentia: capacitatea de mentinere a atentiei, durata atentie,
participativitatea, distractibilitatea, durata explorarii, etc.
6. Dezvoltarea motorie: motricitatea generala (stat in sezut, tinerea
capului, rostogolirea, mersul autonom sau nu, alergatul, urcatul
scarilor, manualitatea), motricitatea de finete (prehensiune, precizia
miscarilor, coordonarea oculo-motorie, lateralitatea, etc), anomalii
motorii (dispraxii, imprecizii, tremuraturi).
7. Vorbirea si limbajul: vocalizarea si productia lingvistica (ritm,
intonatie, volumul vorbirii, capacitatea de articulare a cuvintelor),
limbajul receptiv ( nivelul de intelegere), limbajul expresiv
(complexitatea in exprimare, utilizarea jargonului, a propozitiilor si
frazelor, echolalia imediata si intarziata, bizarerii de limbaj, gesturi,
mimica, posturi cu rol de comunicare, etc).
8. Afectivitatea si dispozitia: echilibru sau labilitate emotionala, calm
sau furie, afecte bogate sau saracie afectiva, frici specifice sau
exagerate, tulburari de somn, anxietate, pavor nacturn, etc. Este
important sa aflam daca copilul ofera si solocita afectiune, daca
accepta sau respinge sa fie mangaiat, daca se fereste cand se incearca
mangaierea lui.
9. Gandirea; stadiul atins (senzorio-motor, preoperational, prenotional,
categorial-concret si formal-logic), capacitatea de judecata, de
anticipare, reversibilitatea gandirii, QI-ul, capacitatea de a distinge
intre real si imaginar, etc.
10.Jocul: senzorio-motor si explorator (0-1 ani), functional (12-18 luni ),
jocul simbolic-timpuriu (peste 18 luni), jocul simbolic complex (peste
30 luni) si jocul cu reguli si imitatia.
11.Maturizarea psiho-sociala (relationare, adaptare, respectare de reguli,
respectarea interdictiei, atasament, dependenta slaba sau excesiva, etc)
si stitudini fata de :sine, copii, persoane straine, prieteni, scoala, teme,
responsabilitate.
12.Aptitudini (intelectuale, sociale, de comunicare, de autoservire,
practice, sportive, de desen, etc).

EXAMENUL PSIHOLOGIC al copilului se face in functie de ceea ce

se urmareste in principal (fie la solicitarea neuropsihiatrului, fie a
cadrelor didactice si a parintilor, fie a copilului insusi, fie pentru
stabilirea incadrarii intr-un grad de deficienta sau pentru orientare
scolara.). Unele examinari vizeaza doar sfera cognitiva, altele pe cea
emotionala iar alte in situatii se face un examen psihodiagnostic (cand
se suspecteaza tulburari psihice de intensitate nevrotica sau psihotica
sau care reprezinta precursori ai psihopatiilor).