„Fără agresivitate, în relația,

părinte – copil”
Lectorat cu părinții

Prof. diriginte: Androne Bianca

Prof. logoped: Tapaloaga Violeta
 2022-2023
INTRODUCERE
Despre relaţia dintre părinţi şi copii s-a scris foarte mult şi s-au realizat multe
cercetări în ultima vreme. Se ştie deja, de foarte mult timp, că părinţii reprezintă
primul model social de influenţare a copiilor şi că aceştia contribuie la formarea
concepţiei despre viaţă, a modelului de comportare şi de relaţionare a copiilor.
Modelele educaţionale aplicate de părinţi în relaţiile cu copii pot avea influenţe
negative asupra dezvoltării personalităţii acestora. Din acest motiv este important ca
părinţii să găsească un echilibru în ceea ce priveşte organizarea şi controlul copilului
şi cerinţele pe care le au de la aceştia.
Copilul are nevoie de un climat familial echilibrat în care să se simtă în
siguranţă şi de o comunicare eficientă cu părinţii săi. Acest lucru este posibil dacă
aceştia din urmă sunt atenţi la nevoile copilului, se preocupă de educaţia lui, dacă dau
dovadă de înţelegere, sunt afectuoşi şi calmi şi participă la evenimentele importante
din viaţa lui. Totodată, este necesar ca părinţii să fie fermi, să stabilească limite şi să
nu lase copilul să facă tot ceea ce vrea, aspecte care pot fi îndeplinite printr-o
comunicare adecvată părinte-copil.
Ca orice altă relaţie, relaţia părinte-copil este una complexă, care începe să se
construiască încă din primele zile de viaţă ale copilului şi care impune foarte multe
condiţii-răbdare, dăruie, înţelegere, atenţie, dragoste, comunicare şi tot aşa mai
departe. Această relaţie se bazează atât pe comunicarea verbală, cât şi pe cea
nonverbală – gesturi, mimică, ton al vocii, postură care să întărească cele comunicate
verbal de părinte.

PRINCIPIILE MESERIEI DE PĂRINTE/TUTORE/REPREZENTANT

LEGAL
- 1. Cunoașterea nevoilor copilului.
- 2. Exercitarea abilităților parentale, cu atenție, deoarece, ele reprezintă o reflecție a
nivelului individual de încredere în forțele proprii și a cunoștințelor obținute.
- 3. Implicarea ambilor părinți în educarea copilului sau implicarea totală a
responsabilului de educațiaacestuia.
- 4. Apelul la conseliere parentală/familială-în condiții de nevoi susținute.
- 5.Perfecționarea permanentă a abilității de părinte/tutore/reprezentant al copilului.
- 6.Investirea resurselor materiale, umane șimetodologice-în dezvoltarea copilului.
CALITĂȚILE DE PĂRINTE/TUTORE/REPREZENTANT LEGAL

- CONSECVENTA - educația dă rezultate bune dacă se evită:

- Schimbarea bruscă a atitudinii față de copil, în diverse stări
emoționale
- Amenințarea care nu este pusă în practică
- Neglijarea copilului o perioadă-prin ignorare
- Impunerea unor restricții nemotivate
- ÎNȚELEGEREA-ex.situația în care copilul se întrabă, de ce oamenilor maturi li
se permit anumite lucruri și lor nu
- Părintele trebuie să explice că unele lucruri impuse împotriva
voinței copilului sunt spre binele lui-de ce/ în ce fel/ cu ce efect?
- AUTOCONTROLUL – doar autocontrolul adultului determină atitudini
similare
- Ex-dacă la cea mai mică greșeală copilul este pedepsit urmarea
firească va fi sentimentul de ură, dorința de răzbunare prea multă
severitate, dăunează în educație
- Este importantă recunoașterea de către copil a spiritului nostru de
dreptate
- Pentru copil consecința naturală a greșelii este suficiență pentru a o
regreta
- Părinții vor interveni cu măsură și justețe în pedepse
- Când părinții impunnejustificat anumite lucruri, copilul înțelege că
nu este iubit șise comportă în consecință
- Răutatea generează răutate
- Vorbele, tonul atutudinea sunt hotărâtoare în apropierea sau
îndepărtarea de părine/tutore/responsabil

CAUZE ALE AGRESIVITĂȚII COPIILOR

- Atitudinea neadecvată a părinților

- Corecția de orice fel ar fi ea
- Autoritatea exagerată și inflexibilă a părinților
- Supravegherea severă
- Lipsa relațiilor afective
- Neimplicarea membrilor familiei, în problemele copilului
- Minimalizarea rolului jucat de copil
- Absența rolurilor în găsirea soluțiilor la probleme
- Nerecunoașterea aptitudinilor și competențelor afirmate în familie și în afara
acesteia
- Absența unui regim de muncă
- Relațiile parentale patologice și restrictive
- Vârsta copilului și particularitățile pe etape-pubertate, adolescența, tinerețe

CAUZELE AGRESIVITĂȚII PĂRINȚILOR

- Nereușite personale
- Neînțelegeri întresoți
- Nerecunoașterea socială și/sau nemotivarea efortului cerut de profesie ori rolul
de părinte
- Drogurile, alcoolul
- Deținerea unui copil cu handicap
- Nivelul de educație
- Insecuritatea socială, nesiguranța zilei de mâine
- Suprasolicitarea rolurilor în familie
- Incapacitatea de a se exprima în alt mod
- Exemplul negativ al altor părinți
- Inluența mass-media

PEDEPSIREA COPILULUI – FORME:

- Dezaprobarea
- Pedepsirea după consecințele logice ale greșelii
- Ex. dacă nu și-a îndeplinit sarcina dată, nu se joacă
- Pedepsirea după consecințele logice ale greșelii
- Ex. dacă se joacă când ar trebui să rezolve o sarcină de muncă, nu are voie să
stea la calculator, ceea ce trebuie să facă la ora programată
- Pierderea unui privelegiu, atunci când refuză ceea ce trebuie să facă

BĂTAIA – PEDEAPSĂ FIZICĂ

- Anulează învățarea comportamentului mai bun

- Sancționează copilul și nu comportamentul problemă
- Anulează efectul așteptat, determinându-l pe copil să fie insensibil sau anxios
TEME:
- Atunci când pedepsim trebuie să ne întrebăm:
 - 1.Ce gândește copilul, despre cel care pedepsește?
- 2.Ce va rămâne în memoria lui?
- 3.care sunt efectele imediate ale pedepsei? Dar cele de lungă durată?

REGULI
- Există pedeapsă, doar însoțită de răsplată!
- Pedepsele se cer utile, nu dure!
- Pedeapsa este în funcție de gravitatea actelor săvârșite și de vârsta copilului!
- Pedeapsa – ca și răsplata, se aplică promt!
- I se explică copilului de ce este pedepsit!
- Pedeapsa nu poate fi o descărcare oarbă a furiei!

CONCLUZII
În tulburarea personalităţii copilului există mai mulţi factori care pot declanşa
sau grăbi o tulburare de comportament. Între aceşti factori în studiile de caz pe care
le-am avut la cabinet, s-a regăsit constant şi agresivitatea părinţilor pe lângă
disfuncţiile în cuplu şi absenţa sau neimplicarea suficientă a tatălui în educaţia şi
creşterea copilului.
Comportamentul unor părinţi include critici constante, ameninţări sau pedepse
ca şi lipsa de afecţiune, aprobare sau îndrumare. Cea mai frecventă formă de abuz
emoţional este limbajul violent prin care se comunică cu copilul, într-o comunicare
autoritară, părintele lansează doar ordine, ce nu permit replica din partea copilului, un
schimb verbal în care copilul să se poată exprima şi el, să se poată manifesta, să poată
exista. Abuzul emoţional este cea mai frecventă formă de abuz a copilului ; efectul
abuzului emoţional este adesea determinant în croirea scenariului de viaţă al acestuia.
Un copil timid, neîncrezător, incapabil să se manifeste la grădiniţă şi mai târziu la
şcoală, la locul de muncă, în relaţia cu partenerul de viaţă, este un copil rănit de vorbe
care i-au transmis în loc de dragoste şi respect, ura, rejectarea şi o imagine de sine
scăzută. Aceasta este semnificaţia cuvintelor răstite, a ordinelor agresive date
copilului căruia nu i se îngăduie replica. Violenţă verbală la adresa copilului, de
obicei este însoţită de celelalte forme de abuz.
 Semnele maltratării emoţionale ale copilului se manifesta prin faptul ca acesta
are comportamente extreme, încăpăţânare, respingere, agresivitate sau pasivitate,
supraconformism, dependenţă faţă de ceilalţi copii, se comportă fie ca un adult, fie ca
un copil mult mai mic (se leagănă sau îşi leagană capul), ori este agresiv; dezvoltarea
fizică şi emoţională este întârziată; absenţa ataşamentului parental.
In cadrul relaţiei părinte-copil este foarte importantă comunicarea. Pentru o
comunicare eficientă părinte-copil sunt necesare mai multe lucruri din partea
părinţilor, mai ales: efort, răbdare, mesaje clare şi concise, atenţie, afecţiune, timp,
respect şi încredere. Toate acestea pot asigura evitarea obstacolelor în comunicare,
feedback şi alterarea rolurilor de emiţător şi receptor la cei doi parteneri ai
comunicării.
Părinţii nu trebuie să uite că şi copii pot avea momente de nelinişte, de
îngrijorare, de nesiguranţă sau de tristeţe, de neincredere în propriile puteri sau de
incertitudine, în astfel de momente fiind cu atât mai important ca ei să fie lângă copii
lor, să-i sprijine, să aibă încredere în ei, să-i asculte şi să-i încurajeze.