Depresia Un fenomen răspândit, numit şi

“guturaiul psihiatriei”
Posted on octombrie 6, 2010 by Ramona Pencea
Depresia
Un fenomen răspândit, numit şi “guturaiul psihiatriei”

În viaţă, fiecare trecem prin stări negative, avem zile în care ne simţim trişti, nemulţumiţi,
avem sentimente de jenă, supărări… Depresia nevrotică (nonpsihotică) se deosebeşte însă de
simplele stări de tristeţe. Depresia (în latină: inhibiţie, tristeţe) este o emoţie negativă
disfuncţională, pe  când simpla tristeţe, deşi este şi ea o emoţie negativă, este o emoţie
funcţională. Oamenii afectaţi de depresie clinică sunt trişti şi au convingerea că pentru ei nu
se mai poate face nimic, nu mai au speranţă, se închid în ei înşişi, pierd orice interes pentru
lucrurile care le făceau înainte plăcere, au stări de plâns şi insomnii, devin anxioşi şi orice
efort, oricât de mic ar fi, îi epuizează. Trăind intens această emoţie negativă disfuncţională,
ei vor gândi tot mai des că viaţa nu are sens şi/sau rost şi mulţi ar găsi moartea ca singurul
răspuns la încetarea stării lor “groaznice, insuportabile. Astfel de simptome apar şi în
perioada de doliu, depresia fiind diferită prin aceea că nu există situaţia de pierdere a
persoanei dragi şi simptomele persistă mult mai mult timp decât ar fi normal în astfel de
situaţii.
Episodul depresiv durează în jur de 3-7 luni, persoana trăind sentimente foarte intense de
autodepreciere, inutilitate, culpabilitate, idei şi/sau tentative suicidare. Recăderile sunt
frecvente, la un procent de 20% dintre persoanele depresive simptomele se cronicizează.
De ce să alegi un cabinet psihologic unde să beneficiezi de şedinţe de terapie?
Ai posibilitatea să–ţi tratezi depresia, deoarece, ea se tratează. Ai posibilitatea să beneficiezi
de o educaţie mentală; în viaţă toţi avem situaţii delicate, dificile, agenţi stresori diverşi, dar,
tu vei gestiona aceste situaţii şi numărul lor va fi mai redus. Terapia raţional-emotivă şi
comportamentală te ajută să revi la viaţă, să menţi ameliorarea şi să previ recăderile. E puţin
? Vrei să spargi cercul vicios al gândurilor iraţionale (cogniţii /convingeri)? Dacă vrei să te
optimizezi şi să te cunoşti sau dacă vrei să nu mai fi furios, anxios, ezitant, depresiv, etc.
caută un psihoterapeut. E o diferenţă între a sta de vorbă cu un psihoterapeut sau a sta de
vorbă cu un/o prieten/ă, deoarece, terapia raţional-emotivă şi comportamentală ( filozofie de
viaţă) vine în opoziţie cu simţul comun.
Toţi avem problema de viaţă (probleme de cuplu), însă nu orice este negativ trebuie schimbat,
le vom schimba când ajung emoţii negative disfuncţionale. Scopul nostru este de a schimba
credinţele iraţionale în credinţe raţionale, astfel încât să pot reduce psihopatologia – să
ameliorez sau să elimin suferinţa emoţională.
Terapeutul va schimba factorul de vulnerabilitate: 2 probleme: 1. evenimente de viaţă,
problema practică şi 2. o problemă emoţională. Întotdeauna se va rezolva întâi problema
emoţională şi apoi problemă practică. Am întâlnit cazuri, ca toţi colegii mei, când pacientul
nu doreşte să renunţe la propria sa interpretare pentru simptomele sale, opunând rezistenţă
la explicaţiile oferite. Sunt personalităţi dificile, în suferinţă, care nu se înteleg pe sine şi nu
cred că există cineva care să-i înţeleagă, dar din momentul în care explicaţia oferită de
specialist este acceptată, se lucrează frumos, se consolidează relaţia terapeutică – care are
30% importanţă din reuşita terapiei-, pacientul avînd în faţa sa o altă perspectivă
comprehensibilă asupra întregii simptomatologii şi asupra procedeului de eliminare a
acesteia.
Cauzele depresiei
Nu există un răspuns clar la întrebarea despre cauzele depresiei. Depresia este, de obicei,
declanşată de o combinaţie de factori biologici, psihologici şi factori din mediu. Unele
trăsaturi psihologice pot creşte vulnerabilitatea faţa de depresie. Persoanele care au o părere
proastă despre ele, o viziune pesimistă asupra lumii sau care sunt expuşi la stres au un risc
mai mare de a dezvolta o depresie. Stările depresive pot fi declanşate de pierderi importante,
de afecţiuni cronice, de dificultăţi de relaţie sau financiare sau de schimbări nefavorabile
apărute în viaţă. Pacienţii care suferă de depresie trăiesc de obicei o stare de îngrijorare şi
de tristeţe. Ei se simt nefericiţi, lipsiţi de ajutor si abandonaţi. Sunt nemultumiţi de lucrurile
din jurul lor si nimic nu-i poate face fericiţi. Alte semne ale depresiei sunt: lipsa sau scăderea
apetitului, perturbări ale somnului (dificultăţi de adormire, trezire matinală, somn
neodihnitor sau chiar coşmar), pierderea interesului pentru lumea exterioară, lipsa de putere
şi de entuziasm, oboseală constantă, sentimente de inutilitate şi neajutorare, gânduri de
suicid şi moarte, sentimente de vinovăţie.
Cauzele depresiei sunt multiple (Weissman, 1982): – tulburari la nivelul
neurotransmiţătorilor;
- tulburări depresive sau alcoolism în familie;
- neglijarea în copilaria timpurie;
- evenimente de viaţă negative;
- un partener ostil sau/şi critic;
- lipsa unei relaţii apropiate;
- absenţa unui suport social;
- lipsa stimei de sine pe termen lung, etc.
Atenţie părinţi!
Dacă copilul, adolescentul prezintă o simptomatologie tipică depresiei: stări de tristeţe
accentuată, lipsă de concentrare, dificultăţi de memorare, acuză o permanentă stare de
oboseală, se autodepreciază, are insomnii, nu ezitaţi să cereţi sfatul specialiştilor, atât
psihiatrul (care va prescrie tratamentul medicamentos), cât şi psihoterapeutul (prin tehnici de
intervenţie cognitivă) vor salva viaţa copilului dumneavoastră! Cu tratament medicamentos
sau fără acesta, gândurile sunt aceleaşi, astfel că este preferabil să beneficieze de intervenţie
psihoterapeutică! Nu sunt puţini acei părinţi care ignoră depresia adolescentului, ţin cont de
prejudecăţi “ Ce va spune lumea dacă-l duc la psihoterapeut? Copilul meu nu e nebun să-l
duc la psihiatru şi la psiholog!!”, au un comportament care “permite “ ca adolescentul să
facă depresie, pentru a-l “folosi” explicând situaţii de criză familială, exemplu:” Uite ce faci!
Îl bagi în pământ din cauză că tu bei sau pleci la alta sau…”. Astfel, copilul devine vocea
celui nemulţumit, devine o armă folosită de mama care nu ştie să rezolve situaţia familială, o
mamă (poate depresivă) care pune amprenta depresiei pe sufletul propriului ei copil,
făcându-i un mare rău!
Literatura de specialitate a prezentat numeroase studii şi statistici cu privire la episodul
depresiv major la adolescent, acesta durând în medie între 6 – 9 luni, 80% se vindecă de
depresie, iar 10% continuă să fie deprimaţi. Aici intervine terapia raţional-emotivă şi
comportamentală: are loc educaţia mentală, deoarece, cogniţia iraţională (convingerea,
gândul) este primordială în declanşarea depresiei, poate fi factor declanşator, factor de
întărire şi menţinere a acesteia. Tratamentul medicamentos nu schimbă cogniţia, mulţi
pacienţi ajungând la recăderi. Susţin părerea acelor specialişti care, de bună-credinţă fiind,
recomandă pacientului tratament medicamentos şi tratament psihoterapeutic.
Revin la adolescentul depresiv şi amintesc părinţilor că tentativele de suicid, atât la fete, cât
şi la băieţi,  au crescut alarmant, devenind o prioritate în aproape toate societăţile civilizate
sau cu pretenţia de a fi civilizate. Unii specialişti se feresc să pună diagnosticul de depresie,
întâlnim alte diagnostice: tulburări de personalitate, retard şcolar, consum de droguri,
consum de alcool, stări anxiose, etc., “această ignorare a diagnosticului de depresie putând
avea două cauze: fie absenţa unor criterii diagnostice şi existenţa unui cadru semiologico-
nosografic foarte neclar privind “depresia în adolescenţă”, fie frecventa şi obişnuita 
vindecare (pseudovindecare) a adolescentului după o tentativă de suicid” – afirmă autorii
cărţii “Depresie şi tentativă de suicid la adolescenţă, (Editura Polirom,2001).
O tânără adolescentă anorectică devine şi depresivă. Mama, din dorinţa de a face bine
copilului îl hrăneşte nu atunci când acestuia îi e foame, ci atunci când ea consideră că e
necesar! – “cea mai eficientă manieră de a sufoca pe cineva este să o faci sub masca bunelor
intenţii, a grijii materne”. Dr. psiholog-psihoterapeut Oltea Joja susţine că în mod patologic,
relaţia cu mama este o relaţie în care fiica nu poate influenţa comportamentul mamei şi, într-
un act de disperare, anorectica îşi concentrază controlul asupra propriului corp; de fapt,
anorectica refuză maturizarea!! Iată cum sunt descrise mamele anorecticelor: femei cu un
control raţional exacerbat, standarde înalte de performanţă, femei frustrate care nu pot
tolera independenţa fiicelor lor. Toate anorecticele sunt eleve excepţionale, ambiţiile sunt ale
mamelor: ”să ajungi ceva în viaţă”, în traducere: ”să împlineşti ceea ce noi nu am fost în
stare”, iar ceea ce îşi doreşte adolescentul nu se ştie sau nu are importanţă, nu s-a discutat
fără sugestii mascate, fără intruziuni. Bulimia nervoasă şi anorexia nervoasă sunt tulburări
de alimentaţie frecvent asociate depresiei majore şi/sau distimiei şi tulburării obsesiv-
compulsive. Tulburările de alimentaţie ocupă al treilea loc în rândul tulburărilor cronicizate
ale adolescenţei,  suicidul este de 200 de ori mai frecvent în anorexia nervoasă faţă de
populaţia generală şi rata mortalităţii in ambele tulburări de alimentaţie este dublă în
comparaţie cu oricare altă tulburare psihică. Bulimia nervoasă este corelată cu fobiile (frici
intense), cu anxietatea generalizată, cu panica, depresia majoră şi alcoolismul.
Psihoterapeutul dumneavoastră vă va oferi informaţii despre tratamentul terapeutic,
respectiv, numărul de şedinţe, durata şi frecvenţa lor (diferite de la caz la caz), temele pentru
acasă. De asemenea, vi se va explica faptul că depresia trebuie înţeleasă în termenii cercului
vicios pe care îl produc gândurile negative care generează o dispoziţie proastă ce
alimentează şi ea gânduri negative disfuncţionale. Vindecarea este posibilă odată ce învăţaţi
să surprindeţi şi să disputaţi aceste gânduri negative (Exemplu: Mă ajută ele sau nu? Ce
dovezi am că corespund realităţii? etc.) pentru a sparge acel cerc vicios prin găsirea unor
alternative mai realiste la gândurile negative. Veţi beneficia de strategii cognitive care vor
opri “ ruminaţiile derpresive”, strategii comportamentale ce vă va antrena în acţiuni care
vor îmbunătăţii dispoziţia, strategii cognitiv-comportamentale care vă învaţă să identificaţi,
să disputaţi prin întrebări şi să testaţi autenticitatea gândurilor negative.
Este bine să se ştie că pacienţii cu tulburări depresive cronice şi rebele se sustrag de la
tratamentul medicamentos, atât ei, cât şi familia lor, considerând că numeroasele tratamente
au eşuat, nu au dus la vindecare, dar, psihoterapia va “tăia răul de la rădăcină”, mai clar:
aceştia au dezvoltat atitudini disfuncţionale, care blochează evoluţia tratamentului psihiatric,
iar prin psihoterapia cognitiv-comportamentală, pacienţii vor avea stimă de sine şi, astfel, o
altă educaţie mentală, fiind un ajutor nepreţuit în timpul tratamentului medicamentos, dar,
mai ales după sistarea acestuia.
Pacienţii cu diagnosticul -depresie psihotică vor obţine rezultate într-un timp mai lung decât
cei cu depresie non-psihotică, iar tratamentul medicamentos coroborat cu terapia cognitiv-
comportamentală va duce la un rezultat de 100% recuperare, recăderile fiind excluse.
Depresia majora poate fi un factor de risc in dezvoltarea afectiunilor cardiace precum boala
arterelor coronare sau infarctul miocardic.
Totusi, cel mai mare pericol al depresiei este suicidul. Aproximativ 15% din persoanele cu
depresie mor prin suicid.
Acizii grasi omega-3 Sunt informaţii care susţin ca o doza zilnică, în cantitate mică, de acizi
graşi omega-3, poate fi benefică, fie unică, fie în asociere cu un medicament antidepresiv. În
timp ce datele privitoare la eficacitatea lor în depresie sunt încă neconcludente, cercetările
arată că administrarea de acizi graşi omega-3 poate fi utilă în alte afecţiuni medicale,
precum artrita şi bolile cardiovasculare.
Asociaţia Americană de Cardiologie (AHA – American Heart Association) recomandă
consumul de peste cel puţin de doua ori pe săptămână, plus alte alimente bogate în acizi
graşi omega-3.
Un alt beneficiu, de care puteţi beneficia dacă vă hotărâţi să treceţi pragul unui cabinet de
psihoterapie, este acela că veţi învăţa cum să vă relaxaţi corpul şi mintea, veţi şti ce este un
antrenament mintal şi la ce va poate folosi şedinţele de hipnoză.
În numerele viitoare vom prezenta cazurile rezolvate – în şedinţele de psihoterapie – ale
pacienţilor diagnosticaţi cu depresie, anxietate generalizată, fobii, tulburări obsesiv-
compulsive, etc., bineînţeles, protejându-le identitatea.
Metafizica bolilor
LEGĂTURA CORP-MINTE
Specialiştii în metafizică, după ani de cercetări în acest domeniu, folosesc termenul de
metafizică în loc de  somatizare şi susţin că afecţiunile, bolile apar ca urmare a ceea ce se
întâmplă dincolo de planul fizic, mai exact, fiecare boală sau afecţiune este un semnal de
alarmă pentru acea persoană, apar pentru a-i comunica că este necesară o schimbare a
modului de a gândi, deoarece s-a ajuns la limitele emoţionale, fizice şi mentale. Medicina
tradiţională îmbrăţişează şi ea ideea că cel puţin 75% din afecţiunile psihosomatice au cauze
emoţionale.
SEMNIFICAŢIA METAFIZICĂ A DEPRESIEI
= refuzul persoanei de a mai trăi o presiune de ordin afectiv, folosind expresii de genul: nu
mai suport situaţia. Persoanele depresive au de soluţionat un conflict în relaţia cu părintele
de sex opus; ea va căuta să se răzbune pe partenerul de viaţă, asupra căruia face un transfer.
Copil fiind, acea persoană nu a putut spune nimănui angoasele sale, neînvăţând să aibă
încredere în ceilalţi, blocând dorinţele, devenind introvertită  – susţine celebra Lise Boureau
în cartea sa “Corpul tău îţi spune: Iubeşte-te!”, best-seller-ul tradus în 9 limbi şi apreciat în
22 de ţări. Depresivul trebuie să se lase ajutat,  să i se spună ferm că doar el poate hotărî să
iasă din starea în care se află, rana care se manifestă este respingerea sau teama de a fi
respins. Metafizicieni consideră autoiertarea, ca fiind etapa primordială, apoi să se exprime
acele sentimente trăite, fără nici o acuzaţie. În ceea ce priveşte sinuciderea, se consideră că o
parte din acea persoană doreşte să moară pentru a face loc pentru ceva nou, persoana
depresivă amestecă partea care vrea să moară cu ea însăşi.
Louise L. Hay, profesor, lector metafizic, consideră ca şi cauză mentală în apariţia
depresiei :” mânie pe care simţi că nu ai dreptul să o ai; eşti fără speranţă”, astfel, ea 
propune, persoanelor cu depresie, un nou tipar de gândire: ”Merg acum mai departe de
fricile şi limitările celorlalţi. Îmi creez propria viaţă”, afirmaţii ce se vor repeta de mai multe
ori pe zi sau de câte  ori simte nevoia persoana. Iată câteva puncte ale filozofiei sale:
“Resentimentul, criticismul şi vinovăţia sunt cele mai dăunătoare tipare de gândire.”
“Aprobarea  de sine şi acceptarea de sine sunt cheia schimbărilor pozitive.”
“Eliberarea de resentimente poate dizolva şi cancerul. Trebuie să vrem să începem a învăţa
să ne iubim pe noi înşine.”
“ Adevărul este partea din mine ce nu poate fi schimbată” – în sensul că ceea ce gândim
despre noi înşine devine adevăr pentru noi.

Depresia post-partum (post-natala)

Posted on august 18, 2009 by Ramona Pencea
Mămicilor li se spune că trebuie să fie fericite în timpul sarcinii şi, cu atât mai mult, după ce
au adus pe lume copilaşul, dar nu li se spune că aceste perioade sunt perioade de risc pentru
sănătatea mentală a femeii. De ce? Pe lângă depresie, pot apare concomitent cu perioada de
sarcină, alte tulburări psihiatrice: starea de stres urmând travaliului, Baby- Blues (stare de
plâns nejustificată, labilitate emoţională, îngrijorare cu privire la capacitatea maternă), psihoza
puerperală (halucinaţii şi idei delirante) şi depresia post-partum.

Atitudinea practicienilor, a specialiştilor a fost una de neglijenţă, limitare sau banalizare a

suferinţei reale a femeii însărcinate şi a mamei, nu de puţine ori atitudinea lor constituind un
factor agravant, cu urmări dezastruoase.

Depresia gravidei este o tulburare depresivă majoră, care debutează în perioada dintre
concepţie şi naştere, survine primul trimestru de sarcină; în literatura psihiatrică se notează că
una din şapte femei însărcinate suferă de depresia antinatală. Vorbim de o femeie care înainte
de a rămâne însărcinată NU a fost deprimată, nu a fost diagnosticată cu depresie.

Tratamentul medicamentos pune problema stabilirii unui compromis între sănătatea mamei şi
cea a fătului, deoarece substanţele administrate mamei trec în circulaţia fetală, putând pune în
pericol dezvoltarea fătului. Toate medicaţiile psihotrope ajung la făt putând cauza malformaţii
(teratogenitate), sechele în dezvoltarea copilului(inteligenţă, comportament), sindrom
perinatal la nou-născut. Antidepresivele au ca efecte secundare sindromul de sevraj a noului
născut la triciclice: plâns anxios, iritabilitate, chiar convulsii, retenţie urinară, obstrucţie
intestinală. Neurolepticele, antiemeticele administrate pentru a suprima stările de vomă,
antrenează o creştere semnificativă a riscului de malformaţii ale fătului. Benzodiazepinele, fac
parte din clasa sedativelor,anxioliticelor, repspectiv: diazepamul şi alprazolamul, cresc riscul
de despicături labio-palatine:buza de iepure, sindrom neonatal: hipotonie musculară,
dificultate în reglarea temperaturii corporale, stopuri respiratorii, iar mai târziu se pot constata
întârzieri în dezvoltarea copilului.

De cele mai multe ori, citim sau ni se spune că nu se cunosc sau nu sunt bine cunoscute
efectele acestor medicamente asupra femeii însărcinate şi a fătului, deoarece sunt interzise
cercetările, experimentările asupra femeii însărcinate, iar rezultatele se obţin din cazuri
izolate.

Rog mămicile să urmeze cu reponsabilitate indicaţiile medicului şi să evite medicamentaţiile,

să recurgă la psihoterapie, cosiderată chiar de psihiatrii ca fiind :” cea mai sigură formă de
tratament la femeia însărcinată” ( vezi DSM IV şi “Psihiatria femeii”-I.O.GODFROID,
Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 2006 etc.).

Depresia post-partum se instalează lent, insiduos, constituie rar obiectul unei instruiri în
cadrul pregătirii universitare a medicilor, ceea ce duce la nedepistarea sa şi continua suferinţă
a lăuzei.

DPP poate apare între a doua şi a opta săptămână postnatală, este multifactorială,
corespunde modelului bio-psiho-social. Factorii biologici : scăderea concentraţiei plasmatice
a beta-endorfinelor, dereglarea hormonală prin scăderea progesteronului, estradiolului,
cortizolului, prezenţa anticorpilor tiroidieni; vârsta mamei etc. Factori psihici: probleme de
cuplu, a fost neglijată de părinţi sau orfană, doliul, divorţul , celibatul pot fi consideraţi factori
precipitanţi; sarcina multiplă, malformaţia fătului, toxicomania, travaliul prelungit, cezariana,
folosirea forcepsului etc.Factori intrapsifici: imaturitatea afectivă mamei, restructurarea
personalităţii prin asumarea rolului de mamă; o femeie devenită mamă fără a dori aceasta, o
va face să gândească iraţional, să facă evaluări negative la adresa sa în termeni de
autodepreciere, imcompetenţă, percepţia negativă a imaginii corporale. Factori sociali: mediul
defavorizat din care provine, suport afectiv inadecvat din partea familiei.

Cum îţi poţi da seama dacă suferi de DPP?

Simptome:

 Insomnie, incapacitate de adormire

 Tristeţe care persistă de-a lungul zilei
 Interes scăzut faţă de orice activitate
 Dificultăţi de concentrare
 Modificări de apetit
 Anxietate
 Irascibilitate
 Sentiment de vinovaţie, autoblamare
 Atacuri de panică
 Tendinţa de suicid

DPP se caracterizează prin autodepreciere şi sentimente profunde de incapacitate de a

răspunde nevoilor coplilului, anxietate. Te simţi iritată de strigătele bebeluşului, neglijezi
alăptarea, anxietatea ta faţă de copil fiind un semn important, apar tulburări de somn,
dificultăţi de adormire deşi te simţi epuizată fizic.

De ce să iei urgent măsuri?

Pentru că suferi, iar în suferinţa ta înţelegi greşit bebeluşul, te comporţi iritată şi , la rândul lui,
bebeluşul va fi iritat, apare cercul vicios care vă va marca pe amândoi.
Pe termen lung, copilul poate prezenta întârzieri în limbaj, retardare mentală, tulburări de
comportament, unii pot deveni copiii bătuţi de alţi copii.

Fă diferenţa între schimbările emoţionale specifice perioadei de după naştere şi DPP. E

normal să ai stări de anxietate, dar când ai atacuri de panică şi plângi fără vreun motiv
întemeiat şi te autoblamezi, caută un psihoterapeut, caută să nu fugi de situaţiile de care te
temi, ai curajul să le înfrunţi şi garantez că nimic din ceea ce gândeşti că vei păţi nu se va
întâmpla! Curajul de a înfrunta situaţia te vindecă!

DPP poate afecta orice femeie după ce a născut sau la câteva luni dupa naştere. Soţul, soacra,
părinţii lăuzei, din neştiinţă, o privesc pe proaspăta mamă ca pe un bolnav psihic, ca pe o
mamă rea, incapabilă, judecând-o după emoţiile ei negative disfuncţionale: furie, frică,
anxietate, autodepreciere constantă, considerând că acestea nu pot surveni în maternitate. Prin
comportamentul lor oferă dovezi lăuzei că nu se comportă normal, că este incapabilă să fie
mamă, astfel, suferinţa atinge cote maxime şi poate apare riscul suicidului matern.

Bebeluşul e al tău, nu are acum importanţă dacă l-ai dorit sau nu, el este parte din trupul tău şi
are imprimată vocea ta în sufletului lui, e al tău , pur şi simplu. Cum nimic nu e întâmplător
pe lume, bebeluşul are va îmbogăţi prin prezenţa şi sufletul lui viaţa ta.

UITĂ-TE CUM TE PRIVEŞTE bebeluşul tău şi primeşte PRIMA LECŢIE DE

EDUCAŢIE MENTALĂ: aşa cum te priveşte el, AŞA SĂ TE PRIVEŞTI ŞI TU PE
TINE ÎNSĂŢI! E dragoste, acceptare necondiţionată, colaborare, empatie, congruenţă!

EL e primul tău terapeut şi îţi vrea binele, te vede frumoasă, puternică emoţional,
iubitoare, vede ceea ce tu, acum, nu vezi: puterea sufletului de a hrăni o altă viaţă,
VEDE iubirea din tine!

Sfaturi la ceas de depresie post-partum:

Înainte de toate eşti femeie, aşa că răsfaţă-te cu lucruri feminine, ungeţi corpul cu creme
hidratante şi plăcut mirositoate, îngrijeşte-te de faţa ta, de părul tău.

Alege culori deschise şi evită negrul atunci când te îmbraci. Kilogramele în plus nu sunt
eticheta unui desfrâu alimentar sau a unei tulburări de conduită alimentară, ci urmarea unui
act de creaţie: ai dat viaţă unui suflet. Vei reveni la greutatea la care te simţi tu bine dacă
te priveşti cu dragoste şi dai comenzile raţionale creierului tău.

Fă plimbări scurte cu bebeluşul şi dormi odată cu el. Dă-le celor din jurul tău ocazia să-şi
asume din responsabilităţile tale, nu fă totul singură! Nu scrie nicăieri că eşti la dipoziţia
tuturor sau că nu eşti o persoană bună dacă nu redevi fântâna dorinţelor ceorlalţi!!!Nu eşti
fântâna dorinţelor sau eternul maestru de ceremonii!

Respectă-te şi vei fii respectată! Ia-ţi o oră doar pentru tine!

Nimeni nu a reuşit vreodată să facă totul perfect, aşa că ar fi de preferat să nu te apuce

acum dorinţa de perfecţiune, deoarece nici mentalul tău, nici corpul tău nu sunt la cotele lor
performante, mai mult, nici dacă ar fi la cote perfomante, n-ai reuşi să faci totul perfect!
Caută să râzi cât mai des, să te bucuri de orice fir de soare, de orice lucru. Ia exemplu de la
flori, de la copaci, de la animale, cum trăiesc înflorirea, maternitatea. Când cineva vrea să-ţi
spună ceva de rău, refuză să asculţi, n-ai motive să primeşti vibraţii negative în sufletul şi
trupul tău!

Combate gândurile care-ţi provoacă furie şi depresie, întrebându-te: ”mă ajută să gândesc
aşa? “

Vorbeşte frumos cu tine mai ales când ţi-e greu sau nu ai reuşit să faci un anumit lucru!
NU poţi spune că eşti proastă, slabă, incompetentă ori alte etichete prosteşti, deoarece asta ar
însemna că de când te-ai născut până vei muri nu ai fost şi nu vei fi nici o fracţiune de
secundă deşteaptă, competentă, puternică, ceea ce nu există!

Ai dreptul să te susţi când greşeşti sau te-ai comportat prosteşte! REPET: nimeni nu e
perfect, nici măcar cei care îţi dau sfaturi sau te judecă!

Râsul face bine sănătăţii, alege să râzi în loc să plângi. Când râzi, scade hormonul stresului -
cortizolul-, se produc endorfinele care îţi întăresc sistemul imunitar, dispar durerile, activezi
resursele tale interne. În Elveţia se ţin seminarii pe această temă: terapia prin râs, vindecând
persoanele cu dureri articulare, stări depresive şi tulburări de somn, se îmbunătăţeşte
memoria. Pe uşa fiecărui cabinet din Elveţia stă posterul care ne arată un tip “murind” de râs,
ţinându-se cu mâinile de burtă; sub imagine scrie cu litere de-o şchioapă:Râsul face bine
sănătăţii!

Indiferent cum e situaţia în care eşti, nu e cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla, aşa că
nu o catastrofa, poţi să o suporţi, să faci ceva să o schimbi, nu depinde de nimeni să fii
fericită, puterea e a ta. E o veste super, nu-i aşa?

Nu te compara cu alte femei, bebeluşul tău te vrea pe tine, aşa cum eşti tu: frumoasă,
delicată, sensibilă, puternică, curajoasă! El e sigur că eşti aşa şi tocmai a venit din tine:
are dovezi pe care tu nu le-ai conştientizat sau nu îţi vine să crezi!

Alege culoarea galbenă, portocalie sau verde în dormitor şi în camera copilului, acestea vor
trata neliniştea, frica, te vor ajuta să te împaci cu tine însăţi, să fii caldă şi relaxată.

Învaţă să ceri ceea ce doreşti, nu fă presupuneri şi scenarii în legătură cu ce ar putea

răspunde sau cum s-ar comporta persoana solicitată. Foloseşte un ton calm, natural, nu
unul afectat, agresiv sau plângăcios! Ai un timbru al vocii unic, plăcut, verifică-l,
ascultă-te vorbind calm şi vei redescoperi cât de plăcută e vocea ta!

Alege starea de bine, de siguranţă, indiferent de atitudinea celorlalţi, deoarece tu nu eşti

o frunză în vânt să te mişti, să suferi sau să te bucuri în funcţie de atitudinile celorlalţi!

Aşează-ţi sub pernă un săculeţ cu levănţică, vei fi mai relaxată şi vei adormi uşor.

Priveşte-ţi copilul în ochi şi zâmbeşte-i! Va ştii că ai găsit drumul spre tine însăţi. Va ştii
că te-ai hotărât să iubeşti ceea ce el iubeşte atât de mult: pe TINE!

Primul pas spre sănătate, pas pe care poţi să-l faci uşor, constă în enumerarea, scrierea
lucrurilor şi a evenimentelor care te-au bucurat în viaţă şi pentru care poţi mulţumi că
au existat! Starea de mulţumire te echilibrează, te vindecă. Priveşte, caută lucrurile care
îţi plac sau te bucură, ele există, sunt acolo şi aşteaptă să le observi! Observă tot ce îţi
aduce un surâs pe faţă şi spune în gând: mulţumesc. Vor apare tot mai multe bucurii în
fiecare zi dacă faci primul pas şi te vei încuraja să-i faci pe următorii! Verifică! Menţine
surâsul pe buze!

Ţine un jurnal în care să-ţi monitorizezi activităţile zilnice, lăsând loc şi neprevăzutului;
notează numele persoanelor importante pentru tine care fac parte din viaţa ta şi
enumeră ce-ţi place la ele, care sunt calităţile lor observate la tine şi cum doreşti ca ele să
se comporte cu tine! Nu scrie ce nu doreşti, ce nu îţi place la ele, cum nu doreşti să se
comporte! Axându-te pe calităţile lor, pe ce îţi place din comportamentul lor, vei
observa mai des aceste lucruri, vei transmite o vibraţie pozitivă şi aceste persoane vor
veni spre tine cu deschidere, cu bucurie. Oare de ce vor face astfel? Răspunsul e simplu:
nu există om care să nu fie amabil şi deschis cu o persoană care le observă sufletul,
partea frumoasă, care printr-un cuvânt sau zâmbet le spune că sunt apreciate,
simpatizate, practic că au valoare! Verifică!

A fi mamă, soţie, fiică, noră angajată sau şefă nu exclude faptul că eşti Femeie!
Aminteşte-ţi că eşti femeie şi comportă-te ca atare!

Ce i-ai spune să facă celei mai bune prietene dacă ar fi în situaţia ta?

ORICÂT DE GREU ŢI-AR FI LA ÎNCEPUT, MERITĂ SĂ ALEGI SĂ TE IUBEŞTI:

IUBIREA VINDECĂ!