Universitatea Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Departamentul de Asistență Socială

Consilierea adolescenţilor consumatori de droguri

Student :Petre Angela

An studiu : Anul II, Seria II, Grupa II.

București 2016

1
Studiu de caz

David, în vârstă de 17 ani este elev în clasa a XIa la liceu. Tatal său, Ştefan în vârstă de 43
de ani este patronul unui restaurant, iar mama , Mădălina, în vârstă de 39 de ani deţine un salon
de înfrumuseţare. Aceştia mai au o fiica, Ioana, în vârstă de 10 ani care este elevă în clasa a IVa
la o scoală cu program prelungit.

În ultimele luni, mama a observat o schimbare în comportamentul băiatului, deoarece acesta

lipseşte nopţile de acasă şi a devenit agresiv faţă de cei din familie.

De asemenea, aceasta a mai observat că îi lipseşte o suma de bani şi îl banuieşte pe David

că i-ar fi furat. La sesizarea profesorilor, mama băiatului a venit la scoală, aflând că David
absentează în mod frecvent şi face parte dintr-un anturaj dubios. Părinții lui David cred că acesta
împreună cu prieteni lui consumă droguri.

Psihologul şcolii a îndrumat-o să meargă la un cabinet de consiliere specializată pentru a

discuta despre această problemă şi pentru a o remedia.

„Adolescenţa este timpul în care luăm universul prea în serios“

Adolescenţa reprezintă o etapă de trecere ce face legatura între stadiul de copil si cel de adult.
Ieşirea din copilărie şi transformarea într-o persoană matură înseamnă uneori presiuni suportate
cu greu, ce pot atrage dupa ele adevarate furtuni intra familiale.
     Perioada adolescenţei este marcată de probleme specifice. Acum este momentul stabilirii
identităţii de sine, cu clarificarea elementelor sale componente: fizică, sexuală, vocaţională,
moral - spirituală.

Pentru anumiţi autori, adolescenţa a reprezentat dobândirea de către copii a unor drepturi
speciale, ce nu existau înainte de perioada contemporană, iar pentru alţi autori, adolescenţa
semnifică dezvoltarea unui nou status minoritar pentru membrii acestei categorii de vârstă, ce
consfinţeşte dependenţa tânărului faţă de adult. În această etapă se petrec schimbările cele mai

2
dramatice în evoluţia personalităţii tânărului, datorită trăsăturilor sale principale de natură
biologică, psihică şi socială.( Rădulescu ,1994 p 89-91)

Erikson consideră adolescenţa „un stadiu caracterizat de furtunoase schimbări

psihologice datorate deciziilor sub presiunea alegerii carierei şcolare şi profesionale fapt ce
determină chestionări şi redefiniri ale unor aspecte ale personalităţii construite în timpul stadiilor
timpurii.” (Sion, 2007 ,p 45)

Schimbările produse în perioada adolescenţei sunt de mare intensitate, având efecte

vizibile în înfăţişare, comportament şi relaţionare internă cu lumea exterioară, inclusiv prin
creşterea mare a capacităţii de integrare în specificul vieţii sociale în care adolescentul trăieşte.

Consider că , în perioada adolescenţei persoanele din jurul nostru, în special familia, au o

importanţă deosebită, întrucât aceasta este etapa vieţii în care individul poate fi influenţat cu
uşurinţă de catre factorii exteriori.

Fenomenul consumului de droguri, îndeosebi în rândul adolescenţilor, a devenit din

păcate o problemă din ce în ce mai frecventă pentru societatea românească. Acesta este privit ca
o provocare din perspectiva tinerilor, in timp ce pentru părinţi reprezintă un motiv de îngrijorare
şi o problema destul de serioasă.

Drogul este definit ca orice substanţă ilicită sau licită care, consumată fie din motive
medicale, fie din alte motive, dă fenomene de dependeţă, adică necesită creşterea progresivă a
dozei consumate şi face foarte dificilă întreruprea acestui consum. (Răşcanu , 2004, p.19)

Dependenţa de droguri reprezintă comportamnetul care conduce la utilizarea obligatorie a

drogului, caracterizată prin necesitatea extringentă de a consuma drogul, asigurarea furnizării şi
dorinţa de a reîncepe consumul. (Sandu , 2002, p.10)

Această stare de dependenţă presupune trei componente distincte şi independente:

-dependenţa psihică, caracterizată printr-o dorinţă inferioară şi irezistibilă de a continua

consumul pentru înlăturarea disconfortului psihic;

-dependenţa fizică, ceea ce presupune o stare psihologică alterată, produsă de o administrare

repetată a drogului pentru a preveni sevrajul;

3
-toleranţa, care are înţelesul de rezistenţă sporită la efectul drogului, ceea ce necesită utilizarea
unor doze din ce în ce mai mari pentru a obţine efectele observate la doza iniţială.

Specialiştii care studiază problematica drogurilor au identificat o serie de factori esenţiali,

referitori la structura psihică şi comportamentală a persoanelor potenţial consumatoare de
droguri, precum şi ansamblul condiţiilor care caracterizează mediul social de influenţă în care
trăiesc acestea. (Abraham , 2005, p.20 )

Trebuie subliniat faptul că nu există un anumit tip de personalitae care să manifeste

predispoziţie faţă de droguri, însă există o serie de trăsături psihologice care se întâlnesc la
toxicomani. Toxicomanii au un control slab asupra eului propriu, nu au o imagine pozitivă
asupra persoanei proprii, se consideră neînţeleşi de ceilalţi, au tendinţe depresive. Tendinţa
acestora este de a se refugia, de a se ascunde, evitând situaţiile stresante.

Cauzele de natură psihosocială care ar putea să îndemne toxicomanul la consumul de

droguri pot fi influenţate de mai mulţi factori. Majoritatea sunt împinşi de dorinţa de afirmare a
propriei identităţi, de teribilism, din dorinţa de a impresiona sau a atrage atenţia personelor de
sex opus sau din pură curiozitate.

Cea mai frecvantă cauză invocată de consumatori este presiunea grupului, anturajul nefericit
în care au intrat. În general lipsa unei percepţii corecte asupra drogurilor şi a pericolelor
adiacente lor reprezintă unul din factorii determinanţi al consumului şi abuzului de droguri.
Polarizarea avuţiei sociale ar putea fi un alt factor care determină recurgerea la drog deoarece cei
care devin bogaţi pe diverse căi, neştiind ce să facă cu avuţia, îşi caută sursa unor plăceri în
droguri.

Lipsa factorilor de presiune pozitivă(şcoala, biserica, familia, asociaţiile preofesionale,

contextele locale), precum şi destrămarea familiilor şi absentismul şcolar cresc riscul ca acei
copii să devină consumatori de droguri.

Principalele motive ale consumului de droguri

Toate datele din literature susțin foarte puternic o abordare integretivă , multi-disciplinară
în format bio-psiho-social a tulburării legate de consumul de substanțe .Pentru aceasta este

4
necesar să fie cunoscute cauzele care pot determina începerea consumului de droguri.
(Iamăndescu ,2005 ,p 102)

Factori psihosociali generali

O perssoană poate folosi drogurile din mai multe motive , cum ar fi:

*Curiozitatea sau experimentare

*Presiune din partea grupului sau dorința de a fi parte a grupului

*Trăirea unui sentiment de relaxare și euforie plăcută

*Efecte de anestezie care ajută la ușurarea durerii fizice sau emoționale.

In profilul psihologic al tanarului consumator domina trasaturile nevrotice, dependența

afectivă, intoleranța la frustrare, angoase izolarea și dependența afectivă, iritabilitatea, timiditatea
si hipersensibilitatea.

Are loc o opoziție a eului împotriva lumii, pe care o consideră un element agresiv, nedrept
si opresiv. Soluția pe care adolescentul în cauză o gasește pentru a rezolva aceste conflicte este
retragerea într-o lume construită, determinată și întreținută de drog. Aceasta lume il face fericit,
îi satisface instinctele primare, îi estompează pentru un timp conflictualitatea.

Astfel, principalii factori de risc ce pot determina consumul de droguri ar putea fi: toate
tulburarile emotionale, anxietațile, depresiile, insingurările, frustrările și conflictele
interpersonale. Faptul ca unii tineri adolescenti consuma droguri arată în continuare că există
baraje de netrecut între oameni și generații.

Programe terapeutice

Tratametul aplicat consumatorilor este dificil de aceea şansele de obţinere a unor rezultate
bune sunt mai mari dacă acesta este început înaintea instalării dependenţei.

5
 Principalul scop al tratamentului dependenţei de drog este întreruperea consumului,
acordarea de sprijin social şi tratament psihologic pentru persoanele în cauză.

(Răşcanu ,2002, p.94 )

Acest tratament vizează mai multe obiective: tratamentul complicaţiilor somatice care
apar, tratamentul stării de sevraj care se realizează în spitalele de specialitate şi supravegherea de
lungă durată a toxicomanilor. Ultima reprezintă cea mai importantă etapă a tratamentului ce este
orientată către personalitatea celui dependent, către motivaţiile şi aspiraţiile sale.

La sfârşitul tratamentului în spital se realizează reabilitarea toxicomanului. Aceasta are

rolul de a face persoana în cauză să părăsească mediul viciat şi să dezvolte contacte sociale noi.

Ingredientele necesare ale unui program de intervenţie terapeutic în dependenţă îl reprezintă

consilierea. Pentru a-şi putea rezolva problemele cauzate de dependenţă de substanţe psihoactive,
persoana are nevoie de sprijin din afară.

Consilierea este o intervenţie terapeutică ce se bazează pe realizarea unei relaţii terapeutice,

ce crează cadrul de încredere propice acordării unor sfaturi sau elaborării de strategii de ieşire
din situaţia nefavorabilă de consum exagerat.

În monitorizarea procesului terapeutic, consilierea contribuie la îmbunătăţirea aderanţei la

tratament şi la ajustările necesare.

Acest tratament vizează mai multe obiective: tratamentul complicaţiilor somatice care
apar, tratamentul stării de sevraj care se realizează în spitalele de specialitate şi supravegherea de
lungă durată a toxicomanilor. Ultima reprezintă cea mai importantă etapă a tratamentului ce este
orientată către personalitatea celui dependent, către motivaţiile şi aspiraţiile sale.

Autorul Matei Georgescu, defineşte consilierea ca relaţia dintre un psiholog(format) şi un

client, fundamentată pe un câmp teoretic şi orientată printr-un instrumentar tehnic ce are ca
obiective susţinerea clientului în cunoaşterea diferitelor aspecte ale vieţii cu impact în rezolvarea
problemelor, pe care i le ridică mediul familial, social şi profesional. (Georgescu , 2006, p. 11)

6
 Obiectivul consilierii constă în a ajuta clientul să înţeleagă şi să îşi clarifice modalitatea în
care îşi percepe viaţa, să înveţe să îşi atingă scopurile esenţiale prin decizii fundamentale şi prin
rezolvarea problemelor de natură afectivă interpersonal.

Relaţia de consiliere este o relaţie în care consilierul oferă susţinere şi ajutor clientului, iar
demersul în consiliere se centrează atât pe dimensiunea preventivă a tulburărilor afective şi
comportamentale cât şi pe cea a rezolvării de probleme. Procesul consilierii pune accent pe
modalităţile de învăţare şi pe condiţiile în care persoana în cauză se poate dezvolta în mod optim.
Nivelul de dezvoltare şi optimizare personal este indicat de: capacitatea de deschidere spre noi
experienţe, sentimentul de valorizare a potentialului propriu, capacitatea de auto-reflexie,
perceperea schimbărilor de sine pozitive, eficinţa, flexibilitatea, creativitatea, respingerea ruşinii.
(Băban ,2001, p.18 )

Atingerea unui nivel optim al dezvoltării personale presupune: perceperea de sens în viaţă,
acceptarea de sine(acceptarea calităţilor şi defectelor), autonomie caracterizată prin
independenţă, hotărâre, rezistenţă la tensiune, imagine de sine consistent şi stabilă, capacitate de
control al propriului denstin, capacitatea de a avea relaţii positive carecterizate pe încredere.

Se observă faptul că încercarea de definire a consilierii psihologice se susţine pe

următoarele elemente:

-empatia – transpunerea în situaţia clientului la nivel afectiv şi cognitiv şi capacitatea de a

exprima acest lucru;

- sincronizarea – identificarea momentului potrivit pentru a spune sau a face lucrul de care

are nevoie clientul;

- ascultarea activă – reflectarea sau repetarea conţinutului şi a sentimentelor pe care

clientul le transmite;

-în relaţia interumană, aliantă, colaborare;

7
-- asigurarea serviciilor de terapie în beneficiul clientului şi nu al consilierului; plasarea

nevoilor clientului înaintea nevoilor consilierului;

-consilier-deţinătorul unei formări profesionale, persoana care susţine un mediu specific;

-client- subiectul intervenţiei, persoana care solicită ajutorul şi este motivată pentru a-l obţine;

-obiectivele specifice privind personalitatea clientului cu autocunoaştere, dezvoltarea personală,

rezolvarea situaţiilor de viaţă problematice;

-utilizarea de tehnici din câmpul ştiinţelor comportamentale.

Unii autori devin restrictivi în utilizarea consilierii pentru cazurile grave. Aceştia recomandă
începerea intervenţiei numai după depaşirea etapei medicale, de detoxifiere şi după restabilirea
unei oarecare capacităţi psihice de înţelegere, eventual de decizie, regăsirea echlibrului
emoţional.

Atitudinea corectă,sinceră a clienţilor uşurează drumul către un proces de reabilitare

veritabil. Pentru înlăturarea acestor obstacole, autorii Dan Prelipceanu şi Victor Voicu
recomandă identificarea şi comunicarea directă a clientului, strategiilor sale defensive daunătoare
şi a insatisfacţiei produse celor din jur, inclusiv personalul medical. O problemă din
competenţele majore ale consilierii în adictii o constituie cunoaşterea tuturor instituţiilor
accesibile din domeniu, deoarece cazurile mai dificile vor trebui trimise la alte instituţii, mai
specializate.

Pregătirea şi practica profesională completă în domeniul consilierii adicţiilor include

următoarele domenii: evaluarea clinică inclusiv screening-ul, planificarea tratamentului,
alcătuirea trimiterilor,coordonarea serviciilor oferite clientului, familiei şi a comunităţii,
consilirea propriu-zisă alcătuirea documentaţiei aferente, adoptarea responsabilităţilor
profesionale şi etice. Consilierea propriu-zisă acoperă intervenţia individuală, de grup şi
familială.

Relaţia terapeutică în consilierea adicţiilor are ca obiectiv dezvoltarea alieanţei terapeutice

prin: securizare emoţională, relaxare, reducerea defensivităţii la cei care vin pentru prima oară şi
la cei care au eşuat în mod repetat, câştigarea încrederii în ceea ce permite accesul la

8
conţinuturile interne şi la intimitate, accepatarea cooperării în procesul de schimbare terapeutică,
ce presupune aderenţa la programul de tratament şi atitudinea pozitivă faţă de instituţiile
medicale.

Clientul aflat în oarecare confuzie, are nevoie de răbdare, de mesaje de continuare

încurajatoare, nonverbnale şi verbale. Consilierul va folosi un limbaj adaptat la nivelul de
educaţie al clientului. De asemenea se vor evita afirmaţiile provocatoare, iar în situaţiile cu
potenţial conflictual se preferă asigurarea ca din întamplare unui alt membru al personalului.
(Prelipceanu , 2004 , p.111 )

În atitudinile de ambivalenţă tipice pentru adicţii, clienţii sunt nesiguri, înspăimântaţi şi

consideră că ar putea eşua dacă vor încerca să se schimbe. Definirea clară a problemelor este un
pas spre rezolvarea lor. În cazul adicţiilor este esenţial aducerea la cunoştinţa clientului al
punctului de vedere al specialistului asupra problematicii de consum şi conduitelor terapeutice
standrad ce răspund nevoilor sale.

Deşii există o specificitate a intervenţiei psihoterapeutice în cazul toxicodepenedenţei, nu

trebuie omis faptul că fiecare client are propia sa constelaţie de nevoi, norme, valori, sentimente,
convinegeri şi trebuie abordat intr-o manieră proprie, iar nu încadrat într-o categorie şi,,tratat” ca
atare.De cele mai multe ori, renunţarea la drog înseamnă constituirea unui nou stil de viaţă .
(Mitrofan , 2003, p.117 )

Consider că ,în intervenţia de consiliere, este necesar să se ţină cont atât de factorii externi
predispozanţi,dar mai ales, de modalitate de răspuns în faţa situaţiilor de viaţă.

Renunţarea la drog şi menţinerea comportamentului abstinent presupune, de aceea, o

îmbunatăţire a imaginii de sine, precum şi rezolvarea unor probleme personale care să
deblocheze resursele sale interne şi să-i permită clientului să se adapteze mai eficient vieţii.

Munca psihoterapeutică în cazul toxicomanilor este extrem de grea, căci necesită din partea
terapeutului multă rabdare, şi, mai ales toleranţă la frustrare.

9
Bibliografie:

Abraham, P, Capcana drogurilor, Ed. Detectiv, Bucureşti, 2005

Băban, A. , coord. , Consiliere educaţională, Cluj-Napoca, 2001

Georgescu, M, Introduicere în consiliere psihologică, Ed. Fundaţiei România de mâine,

Bucureşti, 2006

Iamăndescu ,I ,B , (2005) , Psihologie medicală ,Ed .Medica București;

Mitrofan, I, coord. , Terapia toxicodependenţei-Posibilităţi şi limite-, Ed.Sper, Bucureşti, 2003

Prelipceanu, D, Abuzul şi dependenţa de substanţe psihoactive, Ed. Infomedica, Bucureşti,

2004

Rădulescu, S, Sociologia vârstelor, Ed. Hyperion XXI, Bucureşti, 1994

Răşcanu, R, Alcool şi droguri: Virtuţi şi capcane pentru tineri, Ed. Universităţii din Bucureşti,
Bucureşti, 2004

Răşcanu, R, Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, Ed. Ars Docendi, Bucureşti,

2002

Sandu, F ,Stop drogurilor, Ed., Bucureşti, 2002

Sion, G, Psihologia vârstelor, Ed Fundaţiei României de mâine, Bucureşti, 2007

10