PSIHODIAGNOSTIC ȘI

EVALUARE CLINICĂ
Despre evaluarea psihologică în contextul psihologiei
profesionale
Date statistice care atestă importanța evaluării:
91% dintre psihologii practicieni realizează evaluări
psihologice (Watkins et al., 1995), iar 64% dintre
anunțurile cu posturi de muncă în domeniu au vizat și
evaluarea (Kinder, 1994);
Psihologii practicieni din toate domeniile psihologiei alocă
10%-25% din timp evaluărilor psihologice (Camara et al.,
2000);
Despre evaluarea psihologică în contextul psihologiei
profesionale
81% dintre psihologii clinicieni alocă până la 4
ore/săptămână, 15% între 4-20 ore/săptămână și 4%
peste 20 ore/săptămână evaluării psihologice (Camara et
al., 2000).
Despre evaluarea psihologică în contextul psihologiei
profesionale
Activitatea psihologilor clinicieni include (Groth-Marnat,
2003):
administrarea și interpretarea testelor;
realizarea de interviuri structurate și nestructurate;
efectuarea de observații comportamentale în mediul
natural;
evaluarea neuropsihologică;
evaluarea comportamentală.
Rolul psihologului în evaluarea clinică

Psihologul clinician Psihometristul

• analizează persoana aflată într- • utilizează teste pentru a obține

o situație problematică, date, accentul fiind pus pe
informațiile din evaluare fiind aspectele administrative și
utilizate pentru rezolvarea tehnice ale testării.
cererii clientului.
• testul este o metodă de • abordare orientată spre
colectare a datelor, scorurile la obținerea de date, produsul
teste nefiind produse finale, ci final fiind descrieri ale unor
doar mijloace de generare a trăsături și abilități.
ipotezelor.
Rolul psihologului în evaluarea clinică

Psihologul clinician Psihometristul

• Plasează datele evaluării într-o • descrierile testării sunt de

perspectivă mai largă, având în obicei independente de
prim plan rezolvarea contextul general în care
problemelor și luarea deciziilor. evoluează persoana și nu
abordează problemele unice cu
care se confruntă aceasta.
Rolul psihologului în evaluarea clinică
• Rol central (Woody, 1980): expert în comportamentul
uman care trebuie să gestioneze procese complexe, să
înțeleagă și să interpreteze rezultatele testelor în
contextul vieții unei persoane, dar în același timp să ia în
considerare existența socială.
Rolul psihologului în evaluarea clinică
• Îndeplinirea rolului necesită ca psihologul clinician:
 să dețină cunoștințe legate de domeniile care implică anumite
probleme de viață în baza cărora să-și formeze o idee generală
referitoare la comportamentele de observat și domeniile în care să
colecteze date relevante;
 să conștientizeze existența unei cauzalități multiple ale acestor
probleme (factori individuali, influențe interacționale);
 să fie familiarizat cu noțiunile principale legate de măsurare și
practica clinică;
 să dețină cunoștințe de bază referitoare la cerințele (tipurile de
întrebări de referință) și așteptările în diferite contexte în care
clientul trebuie să se adapteze.
Rolul psihologului în evaluarea clinică
 să identifice, să analizeze și să evalueze o serie de ipoteze pentru
a determina care sunt mai relevante și mai adecvate clientului;
 să înțeleagă la nivel conceptual ce măsoară fiecare instrument de
evaluare;
 să integreze datele obținute în evaluare în contextul cunoștințelor
psihologice generale relevante și al celor oferite de psihologia
anormalității, psihologia adaptării, neuropsihologia clinică,
intervenție și psihoterapie.
Conceptul de evaluare psihologică
• Evaluarea psihologică reprezintă un set de proceduri
utilizate de o persoană în scopul:

 dezvoltării unor descrieri şi reprezentări despre o anumită persoană;

 luării unor decizii privind relaţia persoanei cu mediul ei actual sau cu

mediile posibile (adecvarea, normalitatea, funcţionalitatea şi
disfuncţionalitatea);

 verificării unor ipoteze privind modelele de caracteristici ale unei

persoane, modele care-i determină comportamentul în interacţiune cu
mediul.
Tipuri de modele de evaluare psihologică
Abordarea nomotetică a
trăsăturii
• obiectul de studiu sunt
trăsăturile sau
sindroamele (anxietatea,
depresia) şi stabileşte
gradul de adecvare al
instrumentelor în funcţie
de modul în care variază
scorurile între indivizi.
Abordarea idiografică a
comportamentului
• obiectul de studiu este un
comportament specific şi
stabileşte gradul de
adecvare al procedurilor
de evaluare în funcţie de
modul în care variază
scorurile la acelaşi individ.
Planificarea evaluării clinice

• Planificarea evaluării psihologice: demers de elaborare,

organizare și coordonare a evaluării; este o meta-acțiune
a psihologului care precede parcurgerea etapelor
evaluării propriu-zise.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice

1. Evaluarea psihologică clinică este un demers

individualizat ghidat de modelul scientist-practitioner:
conceptualizarea clinică este un demers individualizat
care trebuie să integreze în mod coerent teoria, practica
și cercetarea științifică pentru a explica valid
particularitățile psihologice ale persoanei evaluate și a
propune planuri eficiente de intervenție.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Cum se atinge acest reper?
 Conceptualizarea clinică este o competență a clinicianului: acesta
derulează un proces de organizare a informațiilor despre
funcționarea psihologică a clientului construind cazul individual.

 Utilizarea modelului scientist-practitionaire: Spring (2007) și Jeffrey

(2016) evidențiază procesul de luare de decizii clinice care
integrează rezultatele cercetărilor, expertiza clinică, dar și
preferințele și caracteristicile pacientului, fiind o abordare
idiografică care promovează învățarea continuă.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
 Considerarea principiului cadrelor multiple de evaluare (5 Multi):
creșterea validității evaluării prin combinarea informațiilor obținute
din metode diferite (evaluarea multi-metodă), din surse diferite
(evaluarea multi-sursă), prin evaluatori diferiți (evaluarea multi-
evaluator) privind trăsături diferite (evaluarea multi-trăsătură), la
momente diferite în timp (evaluarea multi-temporală).

Concluzia: Formularea (conceptualizarea) cazului presupune

integrarea focalizată pe pacient a cercetării și expertizei clinice
precum și aplicarea principiilor susținute empiric ale conceptualizării
cazului.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
2. Evaluarea psihologică clinică face referire la teoriile
actuale ale psihologiei clinice: teoria ajută la construirea
unor hărți conceptuale care organizează judecata clinică
asupra problemei prezentate de client (informații
relevante/irelevante, ce aspecte psihologice vor fi evaluate,
selectarea metodelor de evaluare, ce concluzii pot fi
formulate, ce intervenții sunt recomandate).
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Abordarea psihodinamică: explică dinamica internă ce
produce simptomatologia clinică (conflictualitatea internă,
mecanismele de apărare, apariția și manifestarea
patternurilor relaționale). Evaluarea clinică se
concentrează pe:
 istoria de dezvoltare,
funcțiile adaptative ale eului,
profunzimea și consistența relaționării,
capacitatea de reglare emoțională.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Abordarea cognitiv-comportamentală: explică
comportamentele psihopatologice prin analiza funcțională
a acestora și prin investigarea nivelului cognitiv al
funcționării psihice. În evaluare, susține demersul
nosologic (încadrarea tabloului clinic într-o categorie de
tulburări psihice).
• Abordarea umanist-experiențială: accentuează rolul
emoțiilor și al semnificațiilor interne pentru experiența
subiectivă actuală a persoanei. În evaluare, propune o
viziune idiografică (diagnosticul persoanei).
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Abordarea postmodernă: practicienii să evite ”agățarea”
de o singură teorie și să accepte explicații alternative și
sensuri multiple ale fenomenelor psihologice. Modele
teoretice și practice integrative utilizate în evaluare:
 Modelul biopsihosocial (Engel, 1977, 1980) integrează:
 formularea biologică a cazului (toate informațiile biologice ce pot
avea impact în funcționarea actuală a clientului) cu
 formularea psihologică (formularea psihologică generală,
formularea psihodinamică, cognitivistă și comportamentalistă a
problemelor clientului) cu
 formularea socială (care consideră influența stresorilor asupra
condiției psihopatologice actuale, evaluarea factorilor de risc și a
factorilor de protecție sociali).
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• În modelul biopsihosocial, în plus în evaluare se oferă
detalii despre diagnosticul diferențial, riscul de suicid și
violență.
Modelul rezilienței asistate: deplasează accentul clinic de
patologizare a persoanelor ca rezultat al evaluărilor
psihologice (a diagnosticării psihice) pe accesarea
resurselor pe care acestea le dețin. Implicații în procesul
de evaluare psihologică clinică:
 evaluarea factorilor de risc, de protecție și de reziliență ai
persoanei și a balanței dinamice dintre aceștia;
 procedurile de evaluare sunt flexibil adaptate la caracteristicile
persoanei și a situației clinice;
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
 clientul este participant activ la procesul de evaluare (participă
expunând înțelegerea modului în care a ajuns la condiția
psihologică actuală și cum poate fi aceasta modificată);
 se activează astfel factorii de reziliență ai clientului, dându-i
sentimentul competenței și libertății personale.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
3. Evaluarea psihologică clinică este un proces bazat pe
raționamente/judecăți clinice: adică datele obținute din
surse diferite sunt organizate, filtrate, interpretate prin
prisma teoriilor care ghidează evaluarea clinică și la care
aderă psihologul și a rezultatelor studiilor științifice actuale
care vizează problematica respectivă.
Judecata clinică = proces bazat pe experiența cumulativă
a practicianului soldat cu interpretări (subiective) ale
informațiilor și limitat de capacitatea acestuia de a judeca
logic relațiile posibile dintre rezultatele obținute.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Modalități de creștere a obiectivității judecății clinice:
 Utilizarea instrumentelor psihologice cu calități psihometrice
robuste;
 Impunerea practicii de evaluare bazată pe dovezi științifice;
 Abordarea multi-metodă, multi-sursă.

• Există aspecte ale evaluării care implică inevitabil judecăți clinice:

 Traducerea acuzelor persoanei în limbaj psihologic;
 Decizia privind aspectele psihologice ce vor fi evaluate aprofundat;
 Alegerea metodelor de evaluare clinică adecvate variabilelor
vizate;
 Ghidajul persoanei prin interviul clinic nestructurat și observațiile
comportamentale;
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
 Decizia despre cât de clare și suficiente sunt informațiile furnizate
de clienți;
 Formularea ipotezelor clinice și a modalităților de verificare a
acestora;
 Integrarea datelor convergente și divergente obținute din diferite
surse;
 Ponderea efectelor variabilelor situaționale asupra acuzelor
prezentate de client;
 Realizarea diferenței dintre trăsături cronice de personalitate și
simptomatologia curentă a persoanei.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Erori implicate în procesul de evaluare:
erori din partea clientului: motivația, așteptările,
subestimarea sau supraestimarea în mod intenționat sau
neintenționat a problemelor psihice existente; simularea
simptomelor.
erori din partea psihologului: erori cognitive determinate
de convingerile implicite sau explicite ale clinicianului;
stilul personal cu impact asupra eficienței interviului; erori
de interacțiune; complexitatea cognitivă a psihologului
manifestată prin capacitatea de a discrimina, diferenția și
integra informații; procese transferențiale și
contratransferențiale.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Factori de creștere a validității judecăților clinice:
 Conceptualizarea problemelor în modalități (teorii) variate;
 Formularea și testarea mai multor ipoteze de lucru, dar și a unor
contraipoteze;
 Identificarea excepțiilor de la tendința statistică;
 Cunoașterea/conștientizarea surselor frecvente de eroare în
judecata clinică și a semnelor clinice de manifestare a acestora;
 Posibilitatea verificării formulărilor despre caz de către alți clinicieni;
 Aspectele psihologice din raportul de evaluare să fie descrise și
explicate;
 Predicțiile să fie clare și argumentate teoretic și științific;
 Precizarea tipului și puterii relațiilor dintre variabilele investigate;
 Argumentarea solidă a concluziilor și recomandărilor făcute.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
4. Evaluarea psihologică clinică presupune stabilirea unei
alianțe de lucru clinician-pacient: fundația unei evaluări
eficiente este stabilirea alianței de lucru dintre clinician și
persoana evaluată (experiență relațională imposibil de
standardizat), care ține în totalitate de personalitatea
clinicianului.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Cum se atinge acest reper?
 Relația psihologică se dezvoltă când clinicianul manifestă autentic
aprecierea pentru disponibilitatea clientului de a participa la o astfel
de situație (empatie emoțională);
 Comunicarea deschisă și onestă a scopurilor evaluării și
obiectivelor vizate de metodele de evaluare (congruența cu
așteptările și scopurile clientului);
 Încurajarea exprimării deschise de către client a oricărui dezacord
resimțit pe parcursul evaluării (negocierea unei înțelegeri mutual
acceptate);
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Efectul stabilirii alianței de lucru asupra evaluării:
 Conexiunea puternică și securizantă face ca persoana să se
angajeze în explorarea suferințelor sale și să se dezvăluie pe sine;

• Abordarea umanist-experiențialistă (C. Rogers) explică principalele

condiții ale unei alianțe de lucru eficiente prin manifestarea:
 empatiei (”sensibilitatea emoțională și intelectuală a psihologului și
disponibilitatea de a o arăta”);
 acceptării necondiționate (atitudine prin care se valorizează
umanitatea clientului indiferent de comportamentele acestuia);
 congruenței (echivalență între trăirile interioare ale psihologului față
de client și reacțiile manifestate față de acesta).
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Factori perturbatori în stabilirea alianței de lucru:
 Incapacitatea clinicianului de a transmite empatie, congruență și
acceptare necondiționată duce la activarea defenselor, distorsiuni,
simulări, selectarea informațiilor despre sine;
 Transferul (contratransferul) produce distorsiuni în
receptarea/transmiterea informațiilor. Pe de altă parte, psihologul
are acces direct la patternurile emoționale și relaționale ale
persoanei, permițându-i să formuleze ipoteze despre posibilele
cauze ale simptomelor actuale.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
5. Evaluarea psihologică clinică este un proces derulat în
beneficiul persoanei: acesta este scopul final supra-ordonat
al evaluării (menționat în Codul deontologic al
psihologului), care subliniază că procesul de evaluare nu
se centrează doar pe diagnosticare, ci este colaborativ,
tocmai pentru ca acesta să fie trăit ca o experiență pozitivă
și benefică pentru clienți.
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• Finn și Tonsager (1996, 1997; 2002) introduc conceptul
de evaluare terapeutică subliniind ideea de colaborare în
cadrul procesului de evaluare cu scopul de a observa,
înțelege și regândi împreună problemele clienților.
• Finn și Tonsager (2002) propun repere în practica clinică
a evaluării psihologice:
a încuraja clienții să-și stabilească scopuri personale în
evaluare (personalizarea evaluării duce la implicare și
reducerea sentimentului anxietății față de rezultate);
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
a utiliza testele psihologice ”ca amplificatori ai empatiei”
(rezultatele să fie prezentate ca o teorie care poate fi
modificată, acceptată sau respinsă de către client).
a împărtăși cu clienții propriile reacții (psihologii, când
este relevant, să-și exprime reacțiile personale și să
recunoască aspectele care pot influența înțelegerea
cazului-ex. teoriile la care aderă, aceasta crescând
speranța de recuperare, scăzând intensitatea
sentimentului de rușine, amplificând sentimentul de
autoacceptare).
Reperele planificării eficiente a evaluării clinice
• a crede în potențialul de vindecare înnăscut (acceptarea
empatică a persoanei într-o relație umană de egalitate, de
respect autentic în care se angajează voluntar pentru a
atinge obiective de viață personale duce la activarea
resurselor nealterate de procesul patologic);
• a oferi feedback clientului în manieră terapeutică (întâi se
oferă informațiile congruente cu imaginea de sine a
clientului, aceasta facilitând deschiderea față de
informațiile care intră în conflict cu viziunea despre
propria persoană).
Concluzie
• Factori care cresc validitatea evaluărilor clinice
(Cierpialkowska și Sek, 2016):

1. Abilitatea clinicianului de a reflecta asupra și a

monitoriza desfășurarea procesului evaluării, ceea ce
lărgește conștientizarea de sine și autocontrolul;
2. Calitatea relației clinician-pacient pe parcursul
procesului de evaluare care influențează diversitatea
informațiilor pe care clientul le va furniza (informații
factuale, dar și dinamice, legate de funcționarea sa în
diferite domenii ale vieții și contexte sociale).