Mapa tehnici intervizare

1. Tehnici pentru nivelul – context de viață

1.1. Proiecție, transfer si relația actuală

Exercițiu în doi: Așezați-va confortabil fata in fata, ținând-va de mâini si privind-va in
ochi. Întrebați-va cu cine din trecutul vostru recent sau îndepărtat poate sa semene aceasta
persoana. Revedeți ca într-un film perioadele si locurile prin care ați trecut, in relief sau in culori,
însoțite de sunete. Când ați găsit persoana asemănătoare, imaginați-va ce poate gândi despre
dumneavoastră acest om, opiniile si judecățile sale in ceea ce va privește. Observați ce spune si ce
face. Identificați-va sentimentele fata de el, când au apărut pentru prima data, puteți sa le trăiți din
nou acum?
Apoi reveniți la partenerul real, ce gândește despre dumneavoastră, care sunt opiniile
sale, judecățile sale in ceea ce va privește? Ce sentimente aveți pentru el într-adevăr acum?
Întoarceți-va din nou la persoana din trecut pe care ați evocat-o, in timp ce va priviți
partenerul: va aflați astfel in trecut, acolo unde sunt proiecțiile dumneavoastră, ceea ce gândiți
despre ea sau ceea ce va imaginați ca ea gândește despre voi, transferul si emoțiile dumneavoastră
fata de ea.
In sfârșit, reveniți la partenerul dvs in prezent. Va întoarceți așadar la relația actuala.
Priviți-va cu atenție partenerul si încercați cu adevărat sa-l vedeți. Observați formele si culorile
chipului sau, ale ochilor, parului si hainelor sale. Simțiți temperatura si consistenta mâinilor sale.
Deveniți conștienți de ceea ce gândiți despre el, de ceea ce va imaginați ca el gândește despre
dumneavoastră si in sfârșit, de sentimentele pe care le simțiți in mod autentic in prezent.
Imaginați-va, in timp ce va privește, tot ce se poate petrece in el si ceea ce se petrece in
dumneavoastră. Care este relația intre aceste 2 persoane? Cu cat sunteți mai mult in contact cu
sine si cu el, cu atât sunteți aici in prezent si cu atât mai mult puteți abandona privirea deformanta
din trecut. Observați timp de 2 minute.

1.2. Tehnica utilizării figurinelor/plusuri/bibelouri etc

Terapeutul pune la dispoziția clientului un set de figurine, de preferat de aceleași
dimensiuni, culori diferite, forme diferite, animale sau pietre/scoici. Clientul este rugat sa aleagă
figura semnificativ reprezentativă a propriei persoane si sa justifice daca dorește, alegerea, să
descrie caracteristicile cat mai in detaliu etc. Ulterior va fi îndrumat către a alege si alte persoane,
situații semnificative din viața sa, contextul actual in care se afla sau evenimente trecute.
Împreuna cu terapeutul clientul va pune in scena practic asemeni unui regizor aceste evenimente
si va aduce si va descrie si alte persoane/personaje prezente.
Terapeutul va fi in contact permanent cu clientul însoțindu-l pe acesta in toate alegerile
sale si va reflecta atunci când va fi cazul anumite poziționări ale figurinelor va ajuta clientul sa
găsească sensul alegerilor sale (conștiente sau inconștiente). Va fi atent sa dea spațiu suficient
clientului pentru exprimarea emoțiilor si ulterior sa conțină aceste emoții, sa evite blocajele si sa
susțină clientul in tot demersul sau.
Ulterior vor discuta împreună despre semnificația si sensul reprezentărilor, emoțiilor
activate si vor identifica soluții, alte perspective pe care clientul le descoperă, vor seta obiective
daca se va considera util si necesar, in funcție de nevoile specifice.

2. Tehnici pentru nivelul cognitiv

2.1. Evaluarea credibilității gândului automat și Evaluarea intensității emoției

De ex într-o situație de divorț persoana suferindă are convingerea 100% că nu poate trăi
fără omul iubit. Cu trecerea timpului însă, cu cât semnificația pe care persoana suferindă a
acordă persoanei iubite scade, adică partenerul ajunge să nu mai aibă aceeași importanță pentru
persoana în cauză, se reduce și credibilitatea gândului "Nu pot trăi fără el". Și odată cu dispariția
gândului se reduce și suferința progresiv. Se ajunge în situația în care, peste ani de la divorț, când
persoana în cauză acordă semnificație altui partener, să se întrebe cum a putut acorda
credibilitate acelui gând.
De asemenea, credibilitatea gândului este în funcție de situație. Dacă se ivește
oportunitatea intrării într-o nouă relație cu un potențial partener, credibilitatea gândului Nu pot
trăi fără el se estompează, se șterge pentru că apare un gând alternativ de ex A apărut o speranță
în viața mea. Credibilitatea în gândul perturbator scade de asemenea dacă persoana are
preocupări și interese active, generatoare de satisfacție în plan profesional și personal.
 Gândurile legate de reușită duc la emoții pozitive puternice care ar putea diminua și chiar
înlocui emoția generată de gânduri negative. Intervin mecanisme psihologice complexe. Câtă
importanță acordă persoana suferindă ascensiunii în carieră și câtă nevoii de partener de viață?
Persoana de care suntem (am fost) îndrăgostiți ne-a satisfăcut anumite nevoi ca de ex
nevoile de siguranță, nevoi de dragoste, nevoi de protecție, nevoi materiale, nevoia de a fi
apreciați și admirați de către alții. Cu cât o persoană are mai mare încredere în forțele proprii, se
simte independentă și stabilă, capabilă să-și satisfacă nevoile, cu atât, credibilitatea gândului Nu
pot trăi fără el variază, fluctuează, se reduce în timp. Un gând negativ care are o credibilitate
scăzută nu are tăria să genereze stări emoționale negative care perturbă viața zilnică și duc la
depresie.
Exercițiu. Alege un gând (credință) pe care o crezi de neschimbat și căreia îi acorzi
gradul maxim de credibilitate. Înregistrează credibilitatea gândului (credinței) de-a lungul a două
săptămâni. Ce observi? Este credibilitatea gândului (credinței) neschimbată în timp? Cum îți
explici varierea credibilității gândului de la 100% la valori mai mici? Când credibilitatea
gândului pe care îl analizăm variază, ce alte gânduri ai? Ce stări emoționale apar când ai alte
gânduri decât cel inițial, de la care ai pornit analiza?

2.1. Identificare și modificarea gândurilor distorsionate

Terapeutul are un rol activ in identificarea si modificarea stilului de gândire al
pacientului. in mod obișnuit, terapia începe prin modificarea gândurilor automate distorsionate
ale pacientului, continuând cu identificarea și modificarea convingerilor dezadaptative și, în
final, ale schemelor disfuncționale.
După ce terapeutul a discutat cu pacientul despre natura gândurilor automate și a
diverselor categorii in care pot fi clasificate (in acest sens, va putea furniza clientului o fisa cu
descrierea acestora), pacientului i se explică faptul că stările afective (cum ar fi tristețea sau
anxietatea) sunt strâns legate de stilul de gândire al pacientului. Din acest motiv, pacientul este
îndemnat să monitorizeze evenimentele de viață cu care se confruntă, emoțiile și gândurile pe
care le experimentează fata de aceste evenimente, precum și intensitatea acestor stări afective. Se
poate fi folosi o fisa după modelul ABC (situație – gând - emoție) in acest scop. De asemenea,
poate fi folosită și fisa gândurilor automate disfuncționale zilnice ale pacientului, după ce
pacientul a achiziționat suficiente abilități. necesare formulărilor raspunsurilor raționale la
gândurile automate. identificarea convingerilor dezadaptative și a schemelor disfuncționale in
cele mai multe cazuri nu este la fel de simplă ca si identificarea gândurilor automate
distorsionate. Din acest motiv, aceste doua tipuri de distorsiuni cognitive sunt, de obicei,
identificate de pacient, împreună cu terapeutul, in cadrul ședințelor de intervenție.
După identificarea gândurilor automate, a convingerilor și a schemelor pacientului,
acestea vor fi dezbătute și modificate prin tehnici cognitive (uneori și comportamentale). În
fiecare caz, scopul procesului este formularea unui răspuns rațional, adică a unui răspuns nou,
mai logic, mai real, o varianta adaptativă a gândului, a convingerii sau a schemei originale,
dezadaptativă.

3. Tehnici pentru nivelul emoțional

3.1. Tehnică scrisoare către părinți

Clientul va fi îndrumat să efectueze de obicei o temă de casă constând in scrierea unei
scrisori către părinți sau către alte persoane semnificative care i-au rănit, abuzat sau traumatizat,
care au avut un impact negativ semnificativ in copilărie sau adolescenta. Pacienții aduc scrisorile
la ședințele ulterioare si le citesc cu voce tare terapeutului (Aceștia nu trimit cu adevărat
scrisorile către părinți sau persoanele semnificative).
Scopul pentru care se scriu aceste scrisori este de a rezuma ceea ce pacientul a aflat
despre părinte in urma intervenției cognitive si experiențială. Pacienții pot profita de scrierea
scrisorii pentru a-si face cunoscute emoțiile si a-si afirma drepturile. Terapeutul le poate sugera
sa abordeze anumite subiecte ce a făcut (sau nu a făcut) părintele astfel încât sa rănească
pacientul in copilărie, cum s-a simțit pacientul in legătură cu acest lucru, ce si-a dorit pacientul in
acea perioada din partea părintelui, ce vrea pacientul acum din partea părintelui.
În majoritatea cazurilor recomandarea este ca aceste scrisori sa nu fie trimise părinților
sau persoanelor semnificative.

3.2. Cartonase cu emoții

Cartonașele cu emoții ajuta la dezvoltarea emoțională a pacientului si sunt instrumente
excelente de care ne putem ajuta pentru a sprijini acest proces. Setul poate contine cartonase cu
membrii familiei, fiecare exprimând diferite emoții.
 Cartonașele cu emoții ajuta într-un prim pas clientul sa învețe etichetele lingvistice pentru
diferitele emoții si sa înțeleagă contextele in care acestea apar. Cartonașele sunt un instrument
versatil pentru ca permit creșterea in complexitate a jocurilor in funcție de timpul alocat
activității si de nivelul de dezvoltare emoțională a clientului.

Astfel, se pot folosi cartonașele pentru identificarea emoțiilor personajelor (cum se simte
mama?), dar si pentru explorarea modalităților de exprimare ale acestora (cum face/făcea mama
atunci când este/era furioasa?). O alta modalitate de a folosi cartonașele este sa se construiască
scurte povesti care prezinta situații in care diferitele emoții apar si comportamente adecvate
pentru exprimarea acestora.
In același timp, cu ajutorul cartonașelor, se poate consolida legătura dintre gânduri si
emoții si putem astfel contribui la dezvoltarea schemelor de coping ale pacientului. Practic
dezvolta universul emotional, favorizează cristalizarea sentimentelor, facilitează exprimarea
emoțiilor si a sentimentelor negative si pozitive într-o maniera sănătoasă, favorizează
interacțiunea cu părintele si eventualele emoții negative care apar in relația cu acesta, contribuie
la dezvoltarea capacitații de a rezolva si stăpâni evenimente mai plăcute sau mai puțin plăcute ale
vieții, îmbunătățește abilitățile de comunicare, dezvolta abilitățile de cooperare si colaborare si
dezvolta abilitatea de negociere de soluții.

4. Tehnici pentru nivelul comportamental

4.1.Tehnica întăririi pozitive – tehnică de accelerare a comportamentului prin

modificarea consecințelor
Un comportament operant urmat de o întărire pozitivă își crește ocurența. Precizăm în
continuare câteva aspecte legate de modul de administrare a întăririlor.
I. Tipuri de întăriri pozitive:
(1) întăriri primare, a căror funcție a fost stabilită în cursul evoluției speciei noastre: - hrană,
sex, etc.
(2) întăriri secundare, care au dobândit această funcție prin asocieri cu întăririle primare:
- obiecte materiale : jucării, cadouri etc. ;
- activități frecvente : jocul cu jucăria preferată, vizionarea programelor TV etc. ;
 - sociale : atenție, laudă, zâmbet etc. ;
- feedback : informații despre propriul comportament ;
- simbolice : bani, jetoane cu valoare de schimb etc.
I. Identificarea întăririlor :
- prin interogare directă „Ce îți place mai mult ?”, „Ce obiecte te atrag ?”, „Ce ți-ai dori
?” (pot fi întrebate și persoanele apropiate care cunosc pacientul);
- prin selectarea de către pacienți, din liste standardizate de întăriri, a celor care li se
potrivesc ;
- prin observarea subiectului în situații naturale : ceea ce îi place, ceea ce face mai des
etc. ;
- prin metoda experimentală : oferirea de mostre de diverse tipuri de întăriri.

În general, consecințele care reduc o nevoie biologică și/sau urmează unor activități
frecvente sunt întăriri pozitive.

II. Administrarea întăririlor

III.1. Cine administrează întăririle ?

Întăririle pot fi administrate de terapeut, prieteni, familie, pacientul însuși etc. De regulă,
secvența indicată este următoarea :

- terapeutul, în mediul terapeutic ;

- terapeutul și persoane apropriate, în mediul pacientului ;
- pacientul însuși – autoadministrare.

III.2.Când se administrează întăririle ?

Administrarea întăririlor se face după diverse scheme de întărire (reinforcement schedule). Două
sunt de bază :
 Schema în funcție de timp (time schedule) :
- timp fix (fixed time) – întărirea se administrează la fiecare două minute ;
- timp variabil (variable time) – întărirea se administrează din două în două minute,
apoi la patru minute, apoi la un minut etc.
 Schema în funcție de comportament (ratio schedule) :
 - Comportament fix (fixed ratio) – de exemplu, întărirea se administrează după fiecare
comportament sau după fiecare trei comportamente etc.
- Comportament variabil (variable ratio) – de exemplu, întărirea se administrează după
două comportamente, apoi după trei, apoi după unul etc.

Toate celelalte scheme de întărire rezultă din combinația acestora. Exemplificăm prin
schema în funcție de interval (interval schedule) :

 Interval fix (fixed interval) – primul răspuns după o perioadă constantă de timp (din două
în două minute) este întărit.
 Interval variabil (variable interval) – primul răspuns după perioade variabile de timp
(după un minut, după trei minute, după două minute etc.) este întărit.

III.3. Reguli de administrare a întăririlor :

(1) dacă pacientul este conștient de întărire, atunci ea trebuie interpretată ca o consecință a
comportamentului său, nu ca un element care îl determină ; acest lucru este important
pentru a preveni reactanța subiectului (Brehm, 1966; David, 2006a/2013) ;
(2) întărirea trebuie menținută la parametri superiori ;
(3) este indicată utilizarea pe cât posibil a întăririlor naturale, pentru a se generaliza și la
viața cotidiană ;
(4) administrarea întăririlor trebuie să fie consistentă : surse diferite de întărire să respecte
aceeași modalitate de administrare (de exemplu, ambii părinți să procedeze identic) ;
(5) se utilizează următoarea secvență de administrare eficace : inițial, fiecare comportament
este întărit după schema comportamentului fix. Întărirea se administrează la început după
fiecare comportament, iar apoi după un anumit număr de comportamente. Pentru a
preveni pauza, se trece apoi la administrarea unei secvențe pe bază de comportament
variabil și/sau de interval variabil. Combinațiile posibile între diversele secvențe de
întărire se stabilesc în funcție de problemele pacientului și de obiectivul terapeutic.
EXEMPLU
În tulburările de tip depresiv (și în cazul simptomelor negative din tulburările
psihotice) apare o reducere a ocurenței comportamentelor, ca urmare a scăderii ratei
întăririlor pozitive. Pentru a activa comportamental pacientul, se poate utiliza tehnica
întăririi pozitive. Practic, pacientului i se prescriu o serie de comportamente, distribuite
pe parcursul unei/fiecărei zile. În tabelul de mai jos sunt doar câteva exemple de
comportamente; în decursul terapiei se completează toate căsuțele tabelului. Aceste
comportamente erau cele întărite atunci când pacientul nu avea tulburarea, dublate de
comportamente noi care pot avea funcție terapeutică (de exemplu, exercițiile fizice în
cazul depresiei). În plus, se stabilesc clar următoarele lucruri : (1) întăririle pe care
pacientul le va primi; (2) de la cine le va primi și/sau dacă și le va autoadministra ; și (3)
schema de administrare a întăririlor.

Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică

8-10 Micul Micul Micul Micul Micul Micul Micul
dejun; îmi dejun; dejun; dejun; dejun; dejun; dejun; îmi
fac patul îmi fac îmi fac îmi fac îmi fac îmi fac fac patul
patul patul patul patul patul
10 - Ies la
12 cumpărătur
i
12- Citesc
14 din
cartea X
14- Ședința de
16 terapie
16- Vizitez Mă
18 prietenul plimb în
X parc
18- Mă
20 plimb
în parc
20-
22

4.2. Tehnica desensibilizării progresive

 În acest caz, întreruperea legăturii dintre stimulul condiționat (de exemplu, stimul
fobic) și reacția condiționată (de exemplu, anxietate) se face în baza inhibiției reciproce
(contracondiționare/counterconditioning). Altfel spus, stimulului condiționat i se atașează
un nou răspuns (relaxare), incompatibil cu reacția anterioară (anxietatea). Procedura a
fost promovată și dezvoltată de Joseph Wolpe. Ea presupune mai multe etape (așa cum se
utilizează ele în practica clinică) :
(1) Se identifică stimulul anxiogen (de exemplu, înălțimea, în cazul fobiei de
înălțime).
(2) Stimulul anxiogen este gradat (de exemplu, gradația 1 – etajul 1, gradația 2 –
etajul 2 etc.), astfel încât, evaluat pe o scală de la 0 (stimul neanxiogen) la 100
(stimul extrem de anxiogen), fiecare gradație să nu depășească cu mai mult de
5 puncte evaluarea nivelului imediat inferior. Se fac aproximativ 15-20 de
gradații, începând de la 0 până la 100.
(3) Subiectul este învățat o tehnică de relaxare.
(4) Pe fondul stării de relaxare, subiectului i se prezintă, în mod gradat, stimulul
anxiogen, in vivo (real) sau in vitro (imaginar). Se începe cu prima gradație
(etajul 1). Subiectul este expus timp de 10 secunde la acest stimul. Dacă
reacția anxioasă nu apare (evaluarea pe care o face subiectul în această
condiție, pe scala de la 0 la 100, este 0 sau mai mică decât 5), se trece la
gradația 2. Dacă apare reacția anxioasă, atunci se fac următoarele operații :
(a) se repetă prezentarea gradației 1, pe fond de relaxare. Dacă reacția
anxioasă nu apare, se trece la gradația 2. Dacă reacția anxioasă apare,
se trece la (b) ;
(b) pe fond de relaxare se prezintă gradația 1, timp de 20 secunde. Dacă
reacția anxioasă nu apare, se trece la gradația 2. Dacă reacția anxioasă
apare, se trece la (c) ;
(c) gradația 1 se descompune în alte componente, mai puțin anxiogene (de
exemplu, gradația 1a – parter, gradația 1b – urc treptele către etajul 1
etc.);
(d) se prezintă gradația 1a și secvențele se reiau.
 Dacă desensibilizarea s-a realizat in vitro (în imaginar), spre sfârșitul terapiei ea
trebuie transpusă in vivo (în realitate). Există o diferență de aproximativ 5 situații din cele
ierarhizate între expunerea in vivo și expunerea in vitro, expunerea în imaginar
devansând așadar expunerea in vivo cu 5 gradații.
Indicații : tehnica se utilizează în cazul fobiilor clinice extrem de intense și al
pacienților cu tulburări cardiovasculare.

5. Tehnici pentru nivel somatic

5. 1. Tehnica de relaxare progresivă Jacobson

Tehnica de relaxare a lui Jacobson este un tip de terapie care se concentrează pe
strângerea și relaxarea succesivă a unor grupuri musculare specifice. Aceasta este cunoscută și
sub numele de terapie de relaxare progresivă. Concentrându-vă pe zone specifice și întinzându-le
și apoi relaxându-le, puteți deveni mai conștienți de corpul dumneavoastră și de senzațiile fizice.
Pentru aplicarea tehnicii de relaxare progresivă Jacobson, este nevoie:
a) să țineți ochii închiși,
b) evitați gândurile care vă pot apărea în minte,
c) evitați mișcările suplimentare ale corpului, d) în timpul părții din ciclul de exerciții
încordați mușchiul strâns și mențineți-l timp de un număr lent de 5 secunde (repetați în tăcere
1001, 1002, 1003,...),
d) în timpul părții de relație a ciclului de exerciții relaxați mușchiul mușchi rapid și
complet, lasă-ți mintea să se relaxeze și apreciați cât de relaxat se simte mușchiul timp de 10
secunde,
e) Încearcă să menții toți ceilalți mușchi relaxați în timp ce faci exerciții fizice grupul
muscular specific,
f) pe măsură ce faceți exerciții de la cap la picioare,
g) observați schimbările, cum ar fi încordarea și apariția unor mișcări ușoare și senzații
liniștitoare.
1) Mediu conductiv: Cadrul pentru relaxare este liniștit, lipist de zgomote ce ar putea
perturba clientul. Clientul va fi așezat confortabil într-o poziție dede distragere a atenției.
2) Clientul va fi ținut fizic confortabil într-o poziție confortabilă, culcat sau înclinat.
 3) Respiră adânc, constant și diafragmatic, de câteva ori. Puneți o mână pe burtă, iar cealaltă
pe piept. Mâna de pe burtă ar trebui să se deplaseze în afară și să se îndepărteze de corp
atunci când stomacul se umflă. Mâna de pe piept nu ar trebui să se miște.
4) Concentrează-te pe fiecare grupă musculară din corp, fie din cap până în picioare, fie din
picioare până în cap, e alegerea ta. ideea este că trebuie să strângi puternic fiecare grupă
musculară timp de cinci secunde întregi înainte de a elibera tensiunea cu o respirație
plăcută și profundă.
5) Grupuri musculare
6) Picioarele: îndoiți degetele de la picioare în jos.
7) Partea inferioară a picioarelor și picioarele: strângeți mușchii gambei trăgând degetele de
la picioare spre voi.
8) Picioarele întregi: strângeți mușchii coapselor în timp ce continuați să faceți pașii 1 și 2
de mai sus.
9) Mâinile: strângeți pumnii.
10) Brațele: strângeți bicepsul îndoind brațul și făcând un mușchi cu pumnul strâns
11) Fese: încordați-vă prin strângerea feselor împreună
12) Stomac: strângeți în stomac
13) Piept: inspirați adânc
14) Gât și umeri: ridicați umerii până la atingerea urechilor
15) Gura: deschideți gura cât mai mult posibil
16) Ochii: strângeți pleoapele cât mai tare posibil
17) Fruntea: ridicați sprâncenele cât de mult puteți
La finalul exercițiului, clientul este rugat să se relaxeze cu ajutorul a trei respirații profunde,
inspirând pe nas și expirând pe gură. Totodată, acesta este îndemnat să relaxeze corpul și să își
scuture membrele.
5. 2. Imagerie dirijată
Imaginea ghidată (sau vizualizarea) generează scene mentale de relaxare și poate fi o
modalitate excelentă de a evoca răspunsul de relaxare. Imaginile pe care le alegeți – indiferent
dacă sunt imagini, locuri sau experiențe – întăresc senzația de calm interior. De asemenea, s-a
dovedit că imageria diminuează durerea și efectele secundare ale diferitelor medicamente,
inclusiv chimioterapia, astfel fiind o tehnică ideală pentru nivelul somatic, fizic.
 Înainte de a începe sesiunea de imagerie ghidată, rugați clientul să se așeze confortabil, să
își golească mintea și să respire adânc, pentru c un loc liniștit pentru a sta. Aranjați-vă corpul
confortabil. Goliți-vă mintea în timp ce respirați adânc, chiar și pentru câteva minute, apoi
evocați imaginile pe care le găsiți relaxante. Rugați clientul să accepte gândurile intruzive, în
mod pasiv, să le observe și să le accepte.
Pentru crearea cadrului ideal asigurați-vă că imaginea este liniștitoare pentru clientul
dumneavoastră.
Descrieri ale plajelor cu nisip sau ape învolburate și câmpurilor de flori sunt adesea
rostite de către terapeut pentru a ajuta oamenii să vizualizeze scenele de calmare. De exemplu,
un câmp de flori ar putea avea un rezultat negativ dacă clientul dumneavoastră suferă de alergii.
Din acest motiv este important ca terapeutul să cunoască preferințele clientului, sau măcar
elementele sensibile pe care să nu le utilizeze pentru a crea un loc personal, un refugiu pentru
client.
Este necesară compunerea unui cadru mental ce stimulează cât mai multe simțuri, precum
mirosul, auzul, văzul, senzațiile. Odată descoperit refugiul clientului, rugați clientul să
înregistreze peisajul, cadrul și să se întoarcă la el, ori de câte ori consideră că este nevoie.
Practicați timp de 10 până la 20 de minute, iar dacă se poate, practicați de mai multe ori
pe zi. La final, rugați clientul să revină, păstrând starea generate de locul liniștitor.

6. Tehnici pentru nivel spiritual

6.1. A simți, a deveni conștient, a acționa

Exemplu: Observați tot ce puteți vedea in jurul vostru, încăperea in care va aflați,
obiectele, gradina, persoanele prezente. Când simțiți nevoia, închideți ochii. Centrați-va acum pe
dumneavoastră si observați-va senzațiile corporale, sentimentele pe care le aveți si daca este
posibil, nevoile voastre. Nevoi elementare ca a manca, a bea, căldură sau prospețime, de odihna
sau de somn. Poate va simțiți singur sau trist si aveți nevoie de dragoste sau de tandrețe. Vedeți
pana aici si pentru ce va urma, cu cine, in aceasta încăpere veți putea face un pas pentru a
răspunde oarecum in aceasta nevoie, chiar simbolica. Sunteți neliniștiți si in căutarea siguranței?
Cine, aici, ar putea sa v-o ofere? Cu cine ați putea sa împărtășiți o nevoie de libertate
neîmplinită? Daca simțiți ca viața dumneavoastră este inutila, cui ați putea fi de folos in
următoarele minute? In sfârșit, daca nu găsiți nimic, veți găsi un partener căruia sa-i puteți spune
10-20 de fraze care încep cu: ,,Aici si acum, am nevoie de ....” sau, mai bine: ,,In viața mea, am
nevoie de….” Timp de 10 minute.
 Acum, plecând de la senzațiile si sentimentele voastre ați devenit ceva mai conștienți de
nevoie proprii si veți trece la acțiune îndreptând-va spre persoana aleasa. Când ajungeți
lângă ea, ținând-o de mâini, spuneți-i: cu tine, am nevoie de... si realizați ceea ce doriți in
mod concret sau simbolic. Acceptați ca ea sa facă la fel cu dumneavoastră. Daca sunteți
mai întâi ales, acceptați sa-i răspundeți. Daca persoana este deja ocupata, alegeți pe
altcineva. Despărțiți-va imediat ce ați terminat, pentru a se putea vedea mai ușor ca
sunteți disponibil. Acordați acestui exercițiu un timp scurt pentru ca sa-l puteți relua de
mai multe ori. Acum ca sunteți pregătit, realizați o data sau de mai multe ori procesul: a
simți, a deveni conștient si a acționa, timp de 15 minute. Când majoritatea a terminat, o
evaluare este realizata in grupul mare. Beneficiile unei astfel de tehnici pot fi:
- Relaxare si eliminare a stresului.
- Stare de pace interioara: reduce iritabilitatea si nervozitatea.
- Vindeca depresia, tristețea, victimizarea.
- Amplificarea capacitații de învățare, concentrare si memorare.
- Stare de claritate mentala.
- Creșterea conexiunii cu divinul, creșterea intuiției.
- Amplificarea sau manifestarea creativității.
- Manifestarea compasiunii.
- Manifestarea non reactivității.
- Controlul emoțiilor.

6.2. Mindfulness

Exemplu: Știi ce simți acum? În acest moment? Îți poți da seama ce stare prevalează în
tine: liniște, bucurie, iritare, tristețe, agitație? Capacitatea de a-ți recunoaște starea interioară, de a
ști ce emoție te traversează la un moment dat ține de mindfulness. Mindfulness-ul este o
racordare la sine și la ceea ce simți. Când ai acest timp de conștientizare, nu fugi de tine.
Recunoști și accepți. Ideea de „mindfulness” este la bază una budistă. Dar a depășit granițele
acestei orientări religioase și putem spune chiar că s-a vulgarizat, nu neapărat în sens peiorativ.
Ci în ideea că azi mindfulness-ul este peste tot. Însă nu toată lumea (care-l practică) știe ce e.
De ce contează să fii racordat la tine? Un răspuns simplu și oarecum previzibil ar fi: ca să
știi cine ești și ce vrei și ca să-ți crești șansele de a-ți trăi viața așa cum îți dorești. Racordarea la
sine ne ajută să ne trasăm direcția în viață și, prin asta, să simțim că avem control asupra
traseului pe care-l parcurgem. În spiritul celor deja menționate, mindfulness-ul este o modalitate
de-a învăța să trăiești cu tine însuți și cu lumea în care te afli.

Atât este de simplu, da. Despre asta e mindfulness-ul și, ca atare, e și lesne de înțeles de
ce a ajuns să cunoască o utilizare atât de largă în rândul oamenilor. E despre viață și presupune,
de fapt, două direcții: este o formă de conștientizare, dar și o tehnică de meditație. Iar ca idee
centrală, mindfulness-ul te încurajează să trăiești fiecare moment cu intensitate și lipsit de griji și
preocupări. Prin asta, meditația de tip mindfulness e benefică pentru tratarea anxietății, întrucât te
învață să ai control mai mare asupra gândurilor tale și să nu mai ruminezi. De asemenea, te
învață să privești gândurile critice de la o distanță semnificativă, cu detașare, înțelegând că sunt
produsul unei stări personale pe care o ai și care e trecătoare, și nu a unei stări de fapt.
Mindfulness-ul ajută și la tratarea depresiei, în care senzația de neputință ajunge să fie
copleșitoare. Iar starea de neputință e ușor înlesnită azi, când totul în jur se derulează repede și în
nenumărate direcții de acțiune. Avem prea multe de făcut, ca să mai avem când să ne oprim și să
ne bucurăm de propria viață. Și aici intervine meditația de tip mindfulness, prin aceea că te
încurajează să fii centrat pe prezent. Trecutul există doar în amintire, iar viitorul e o fantezie a
minții. Niciunul nu e însă inutil: învățăm din greșelile pe care le-am făcut și ne facem planuri în
perspectivă. Dar să nu zăbovim acolo, nici în trecut, nici în viitor. Asta ne îndeamnă
mindfulness-ul să facem.
Recomandarea e să ne întoarcem la prezent, pentru că de aici pornește totul. Orice s-ar
întâmpla acum, în viața ta sau cu tine, pentru a experimenta acel lucru pe deplin, trebuie să-l
recunoști. Dacă te gândești la altceva, atunci nu trăiești clipa cu adevărat. Deci mindfulness-ul,
ancorarea în prezent necesită concentrare. Să persiști în ceea ce trăiești, și nu să fugi — de
tristețea ta, de evenimentele neplăcute prin care treci.
Concentrarea înseamnă să fii și atât, nu să faci cine știe ce, în tot acest timp. Și da, te
racordezi la tine și ești, dar ești într-o stare de detașare. Te înțelegi, empatizezi cu tine, te accepți:
îți dai seama prin ce treci și îți dai seama că e firesc să ai trăiri pe măsură. Înveți să fii în viața ta.
Restabilești echilibrul dintre a fi și a face, pentru că, așa cum spune autoarea pe care am
menționat-o mai sus: „Stresul apare când nu știm doar să fim și atât.” Și știm prea bine ce
problemă uriașă este stresul azi, și pentru câtă lume. Mindfulness-ul este, așadar, o cale de a-l
calma. Pentru că, fiind conștient, îți dai seama ce contează pentru tine. Importanța lucrurilor, în
viața ta, are o ierarhie pe care e bine să n-o scapi din vedere. Mindfulness-ul, ca și terapia, te
aduce spre tine și te învață să vezi ce contează — de asta cele două se îmbină, în general, și
adesea foarte bine.

Un exercițiu clasic de mindfulness, conceput de Jon Kabatt-Zinn. Ia o migdală sau orice

altă bucată mică de mâncare. La început, analizează migdala cu atenție, pentru câteva minute.
Vezi ce culoare are, ce textură, cât e de grea, cum miroase, ce detalii are, cum se reflectă lumina
pe ea. După ce au trecut cele câteva minute, pune-o pe buze și atinge-o cu limba – diferă prin
ceva cele două senzații? Bagă migdala în gură, dar încă n-o mesteca. Fii în continuare atent la
cum se simte în gură, pe dinți, pe interiorul obrajilor, pe limbă. Iar după ce consideri că ai
analizat destul cumulul de senzații, o poți mesteca și înghiți. Și, da, mindfulness-ul ajută și la
slăbit. Dacă am mânca lent și conștient, am mânca mult mai puțin decât în mod obișnuit. Pentru
că senzația de sațietate s-ar instala mai repede.