Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Psihologie și Șiințele Educației

Master, Psihologie Clinică și Intervenție Psihologică –An I
Relația cu familia și terapia Familiei

Studiu de caz

Lector Universitar Dr. Masterand

Claudia Rusu Dobrotă Laurenţiu Vasile

2021

1
Cuprins:

1. De ce acest client?
2. Generalităţi despre terapie
2.1. Primul contact
2.2. Prima convorbire
2.3. Anamneza
- Rezonanţa mea ca terapeut
- Descrierea suferinţei
2.3.1. Ipoteze de înţelegere
2.3.2. Incongruenţa
3. Diagnostic
4. Desfăşurarea terapiei- stadiile terapiei
4.1. Procesul terapeutic
5. Reflexii asupra procesului terapeutic
6. Bibliografie

2
 1. De ce acest client ?

Am ales acest caz, deoarece a fost o provocare pentru mine începând cu prima
sedinţă. Am fost pus în contact la începutul procesului terapeutic cu anxietatea unui act
ratat, apoi pe timpul terapiei cu diverse provocări.
A venit în terapie, deşi familia consideră că nu are nevoie de un specialist.

2. Generalităţi despre terapie

Pentru confidenţialitatea cazului în prezentare îl voi numi pe clientul meu,

George, la data începerii terapiei având 28 de ani, fiind inginer proiectant în domeniul
construcţiilor, cu specializare în stuctrură metalică. În acelaşi timp fiind masterand la
un master din acelaşi domeniu.
Un alt interes al său fiind implicarea în proiecte sociale cu copiii orfani din
apartamentele sociale. Pentru acest lucru şi-a înfiinţat un O.N.G. împreună cu încă doi
prieteni având cu toţii aceeaşi motivaţie, să ajute copiii fără părinţi.
Şedinţele au avut o durată de 50 de minute, frecvenţa fiind săptămânală, iar în
unele perioade bilunară. Verile lua o pauza de 2-3 luni “ca să vadă cum se descurcă
singur”, revenind toamna, avand un total de 45 de ședințe. Am rezonat cu acest model
ca şi cum ar fi fost într-un an şcolar iar vara îşi lua vacanţă.

2.1. Primul contact

2.2. Prima convorbire

Clientul meu a fost recomandat de o clientă cu care încheiasem terapia de

puţin timp, ea fiind voluntar la O.N.G.-ul lui.
M-a sunat pentru programarea unei sedinţe de terapie. Mi-a spus că are nevoie
de sprijinul unui psiholog, că nu poate dormi nopţile de câteva luni, iar în ultimul timp,
în unele nopţi albe “îi vin gânduri negre”, “gânduri de ducă”, “nu vede niciun viitor la
orizont, “nu este în stare să realizeze nimic”, “ nu este bun de nimic”.
L-am întrebat dacă merge sau s-a gândit să meargă la psihiatru. Mi-a răspuns
că nu, că îi este teamă să aibă atât de multe pastile în casă.
Mi-a stârnit curiozitatea, am simţit teama şi gândurile de sinucidere. Părea că
toate problemele din lume se adunaseră în mintea lui şi nu găsea rezolvarea, simţeam
strigătul său după ajutor.
La prima întâlnire, deşi era o toamnă călduroasă, a venit îmbrăcat îngrijit, cu
cămaşă şi sacou. Purta în spate un rucsac burduşit. A intrat în cabinet cu paşi înceţi,
bătrânicioşi, şi-a scos rucsacul apoi sacoul. Cămaşa era cu mânecă lungă şi transpirată.
Părea că este dintr-o altă lume. S-a aşezat uşor în fotoliu, şi-a luat capul în mâini. Părea
Gânditorul de la Hamangia, privea în jos, era trist.
În acea primă şedinţă nu şi-a ridicat privirea din pământ şi foarte rar şi-a
ridicat capul din mâini. A început să-mi spună că îl sperie gândurile care îi vin de ceva
timp, noapte de noapte, că trece printr-o perioadă grea a vieţii sale, având multe
probleme şi nu a realizat nimic în viaţă. Se gândeşte să încheie socotelile.

3
 Am simţit simpatie pentru el în acel moment, părea speriat, era blocat, dar
cerea ajutorul, dar am simţit şi o teamă când am acceptat acest caz, îmi era frică să nu
ratez acest caz.
L-am simţit încordat, rupt de lume, vorbea rar cu voce stinsă, mi-a spus iar că
are nevoie de ajutorul unui psiholog. I-am răspuns că mă poate considera cârja lui, că
voi fi sprijinul de care are nevoie. Am simţit că în acele momente are nevoie de cineva
care să-l ajute să treacă peste acele momente dificile din viaţa sa, de sprijin, înţelegere
şi acceptare.
Spre sfârşitul şedinţei l-am întrebat dacă a optat pentru un anumit fel de
terapie. Mi-a răspuns că nu, iar atunci în câteva cuvinte i-am explicat caracteristicile
terapiei centrate pe persoană, considerând potrivit să insist pe faptul ca terapeutul este
alături de client, îl însoţeşte în procesul terapeutic şi îl sprijină în efortul său de creştere
şi vindecare.

C. Rogers- “ Condiţiile procesului terapeutic:

1. Două persoane să fie în contact psihologic.

Contactul psihologic trebuie să fie o relaţie în care două persoane sunt
capabile să aibă un anumit impact asupra celeilalte.
2. Prima persoană, pe care o vom numi client, este într-o stare de
incongruenţă, fiind vulnerabil sau anxios.
Incongruenţa- clientul trebuie să fie într-o stare psihologică de vulnerabilitate
cum ar fi, înspăimântat, anxios, într-o stare de suferinţă. Implicit în această suferinţă
este o incongruenţă între percepţia lui însuşi şi experienţa sa.
Uneori indivizii nu sunt conştienţi de această incongruenţă, dar pe măsură ce
devin conştienţi, devin mai deschişi la experienţa terapeutică.
3. A doua persoană, pe care o vom numi terapeut, este congruent în relaţie.
Congruenţa şi autenticitatea- în relaţia terapeutică, terapeutul trebuie să fie
autentic, să fie el însuşi, să nu fie fals.
Rogers defineşte autenticitatea în felul următor: în terapie autenticitatea
înseamnă că terapeutul este el însuşi în întâlnirea cu clientul său, el are într-un mod
deschis sentimente şi atitudini ce vin în el în acel moment. Aceasta presupune atenţie
asupra lui, autoconştientizare. Aceasta înseamnă că sentimentele terapeutului îi sunt
accesibile, sunt accesibile conştienţei, să trăiască cu ele, să le experienţieze în relaţie şi
să le comunice dacă persistă. Terapeutul îşi întâlneşte clientul în mod direct, îl
întâlneşte ca de la persoană la persoană fiind el însuşi şi nu negându-se pe sine. După
cum clarifică Rogers, autenticitatea că terapeutul nu trebuie să dezvăluie toate
sentimentele clientului.
4. Terapeutul experienţiază apreciere pozitivă necondiţionată către client.
Apreciere pozitivă necondiţionată- terapeutul nu trebuie să aibă condiţii de
acceptare. Trebuie să accepte şi să aprecieze clientul său aşa cum este. Sentimente
bizare, inutile , dureroase, grele şi sentimente bune trebuiesc acceptate de către
terapeut. Acceptarea nu înseamnă a fi de acord cu ele. Acceptându-l, dar nefiind de
acord cu clientul, terapeutul nu este manipulat de către acesta. Apreciindu-şi clientul
aşa cum este, terapeutul nu face judecăţi pozitive sau negative ale persoanei.

4
 5. Terapeutul experienţiază întelegere empatică faţă de cadrul intern de
refenţă al clientului.
6.Clientul percepe cel puţin la un nivel minim acceptare pozitivă
necondiţionată din partea terapeutului şi înţelegere empatică. Deci terapeutul trebuie
să comunice acestea cel puţin la un nivel minim.

2.3. Anamneza

George, 29 de ani, necăsătorit, este inginer proiectant în zona de structuri

metalice din construcţii, masterand în anul II la un master din acelaşi domeniu.
În antiteză cu lumea rigidă a cifrelor calculelor specifice ale muncii de inginer
simte nevoia să ajute copiii fără părinţi, fiind unul dintre cofondatorii unui O.N.G.
Vine în terapie din proprie initiaţivă cu toate că familia consideră că nu are
nevoie de un specialist, motivaţia pentru terapie fiind nevoia de ajutor, de sprijin pentru
a trece de gândurile negre şi problemele strânse în ultimul timp.
Nu locuieşte cu familia, ci a subînchiriat o cameră de la un prieten.
În urmă cu câteva luni, pe fondul consumului excesiv de alcool, a fost depistat
de un echipaj de poliţie, i s-a făcut dosar penal şi trimis în instanţa de judecată. Ca
urmare al acestui incident nu a mai frecventat cursurile la master şi nu s-a prezentat la
niciun examen din sesiunea respectivă.
Relaţia cu familia: părinţii au studii medii, actualmente fiind pensionari, sora
mai mică decât George este arbitru de tenis. După ce au ieşit la pensie, tatăl a vândut
apartamentul mutându-se la ţară împreună cu soţia sa. Sora lui George mutăndu-se cu
prietenul său, ulterior căsătorindu-se cu acesta.
Clientul meu a fost nevoit să se angajeze în diverse locuri ca să poată plăti
chiria şi să se întreţină.
Mama sa a fost “absentă” în toată copilăria şi adolescenţa sa, neavând niciun
cuvânt de spus în creşterea şi educaţia copiilor, datorită modului tiranic al tatălui.
Pe motiv că nu se supunea tatălui, a devenit un rebel, în perioada liceului a
avut deseori episoade de fugă de acasă, ăsta fiind mecanismul lui de apărare împotriva
tatălui. Tatăl permanent îi impunea standarde pe care el nu putea să le atingă. După ce
terminase facultatea îi spunea că “nu este un constructor bun”, “că nu este în stare de
nimic”, “să vina la el (la tată) dupa ce o să-i arate un proiect gen podul de la Cernavodă
constuit de Saligny”, că “nu este nici măcar în stare să se însoare şi să facă copii”.
Din acest motiv, orice făcea George nu se valoriza, avea o stimă de sine
scăzută. Îşi impunea standarde ridicate, iar dacă se întâmpla să termine o sarcină îşi
diminua meritele şi se ridiculiza spunând că nu a facut mare lucru sau că oricine putea
face asta, că este bun doar dacă va realiza ceva măreţ, deşi nu putea să spună ce
înseamnă ceva măreţ.
Nu putea avea o prietenă stabilă, alternând perioade lungi în care era singur,
cu relaţii pasagere. Nu reuşea să stea într-o relaţie mai mult de 1-3 luni.

5
 Rezonanţa mea ca terapeut

După primele şedinţe îmi pot prezenta clientul aşa cum se descrie. Încă de mic
a simţit abuzul emoţional al tatălui, impunâdu-i permanent standarde ridicate,
spunându-i din copilarie până în prezent că nu este în stare de nimic, că nu are calităţi
scoţându-i în evidenţă tot timpul defectele. Nu a simţit iubirea şi aprecierea părinţilor,
nu s-a simţit valorizat, modul în care a ripostat s-a materializat prin fuga de acasă în
perioada liceului şi a refuzat orice venea din partea tatălui în perioda adultă.
Pentru că nu a fost acceptat necondiţionat a încercat să evite emoţiile pe care
le considera indezirabile, care erau privite cu înţelegere (teamă, nevoia de sprijin),
acestea au fost simbolizate în mod greşit prin furie, agresivitate, consum de alcool în
mod excesiv, indiferenţă.
Şi-a construit un self fals, autonom, agresiv, indiferent.
Am simţit nevoia să-l sprijin în procesul său, să-l ajut să se cunoască, să nu-l
mai afecteze ceea ce-i spune tatăl său, să înceapă să se aprecieze, să fie atent la el şi să
aibă încredere în ceea ce simte.
Datorită acestui fapt am fost permanent atent ca pe timpul procesului
terapeutic şi să aplic pricipiile psihoterapiei centrate pe persoană, conştientizând latura
mea directivă.

Descrierea suferinţei

Afirmă că vine în terapie deoarece are gânduri suicidare. Deasemenea pe

fondul consumului de alcool în exces, i s-a facut dosar penal ca urmare a unui control
de rutină al poliţiei.
Este lipsit de încredere, are stimă de sine scăzută. Nu poate avea o relaţie
stabilă cu o femeie.

2.3.1. Ipoteze de înţelegere- după primele întâlniri

- Nu sunt bun de nimic, nu am realizat nimic în viaţă (“ la vârsta ta nu eşti în

stare nici măcar să te însori şi să faci un copil”, “ să vii la mine atunci când o să
proiectezi un pod ca cel de la Cernavodă”, “ ai început un master şi nu eşti în stare să
mergi la examene” );
- Nu pot aştepta nimic de la părinţii mei ( “ au vândut aprtamentul şi s-au
mutat la ţară, de atunci am fost pe cont propriu“) ;
- Nu realizez nimic important cu O.N.G.-ul ( „ decât să ajuţi copiii orfani mai
bine vii aici să ne ajuţi la săpatul grădinei”).
Este trist, se simte singur, nu a cunoscut aprecierea, încrederea, iubirea,
acceptarea necondiţionată, are o stimă de sine scăzută, rezistnţă scăzută la frustrare.

6
 2.3.2. Incongruenţa

“Incongruenţa reprezintă discrepanţa dintre experienţa actuală şi imaginea de

sine”.
“O stare de incongruenţă apare când cineva este forţat să descopere că nevoia
de privire pozitivă necondiţionată nu este satisfacută, că nu este înţeles sau nu este
acceptat necondiţionat, când persoanele semnificative exprimă sentimente privitoare la
experienta lui care nu pot fi asimilate unei priviri pozitive neconditionate. O stare de
incongruenţă apare de asemenea când persoana descoperă că nu se înţelege cu sine sau
nu-şi poate accepta experienţele” (Incongruence and psychopathology, Eva Maria
Biermann- Ratjen).
“În terapia centrată pe persoană este mai importantă evaluarea internă decât
evaluarea externă. Persoanele care au internalizat multe condiţii de valorizare nu au
prea mare încredere în ele însele şi nu au o imagine de sine prea bună. Ele mai de grabă
privesc în afara lor, dau crezare mai degrabă evaluărilor celorlalţi decât propriilor lor
evaluări”. (Client- Centered Therapy, Carl Rogers).
În cazul prezentat aici, am simţit că George avea dificultăţi în a se valoriza.
Se ferea sa apara ca o persoana care are nevoie de sprijin si cauta tot timpul sa impresia
ca poate face fata situatiilor dificile.
Aparent parea o persoana cu un statut social, fiind inginer, era masterand, iar
timpul liber si-l dedica copiilor orfani.
La acel moment am considerat ca munca lui cu copiii insitutionalizati era ca
un fel exprimare a dragostei si de sprijin de care el nu avesese parte.

3. Diagnostic

. Conform D.S.M. IV la episodul depresiv major ( 296.22 ) elementul esenţial

îl constituie o perioadă de cel puţin două săptămâni în cursul căreia există, fie dispoziţie
depresivă, fie pierderea interesului sau plăcerii pentru aproape toate activităţile.
Dispoziţia, într-un episod depresiv major este descrisă adesea de către
persoana respectivă ca aceasta fiind depresivă, tristă, disperată, descurajată sau “fără
chef ”(criteriul A1).
A : A experimentat un eveniment traumatizant ;
(1) dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei după certuri repetate cu
famila (reproşuri că nu a realizat nimic în viaţă)
B : Evenimentul traumatizant este trăit zilnic ;
(2) dimiunuare marcată a interesului, ( schimbarea de curând a locului de
muncă)
(3) insomnie aproape în fiecare noapte
(6) sentimente de inutilitate,de neputinţă
C : Simptomele cauzează o deteriorare în domeniul social, profesional;
(4) scăderea marcată a interesului pentru activităţi cotidiene
(5) lipsă de energie în fiecare zi
D : Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe
( drog, medicament) sau ale unor condiţii generale medicale ;

7
 E : Durata episodului : ultimele două luni.

Câmpul fenomenologic din persectiva clientului :

Self-conceptul-ul din perspectiva clientului :
- nu sunt bun de nimc
- sunt un ratat
- nu am realizat nimc în viaţă
- am gânduri de ducă

Afecte:
- tristeţe
- îngrijorare
- confuzie
Nevoi:
- de sprijin
- de înţelegere empatică

Câmpul fenomenologic din persectiva terapeutului :

Self-conceptul-ul din perspectiva terapeutului :
- sunt singur
- nu am pe cine să mă sprijin
- mă tem,am nevoie de ajutor
Afecte:
- teamă
- neputinţă, blocare
- tristeţe
Nevoi:
- de susţinere
- de ajutor
- de a fi iubit
- de a fi acceptat

4. Desfăşurarea terapiei- stadiile terapiei

Stadiul întâi

“ E foarte improbabil ca individul aflat în acest stadiu al fixităţii şi al

distanţării de experienţă să vină în terapie de bună voie. Totuşi, pot ilustra într-o
anumită măsură caracteristicile stadiului.”

Al doilea stadiul al procesului

“Dacă persoana aflată în primul stadiu se poate percepe ca fiind primită pe

deplin, urmează stadiul al doilea. Ştim, pare-se foarte puţine despre cum să oferim

8
 persoanei aflate în stadiul întâi experienţa de a fi primită, dar acest lucru se întamplă
uneori în terapia prin joc sau terapia de grup, în care persoana poate avea contact cu un
climat primitor, fără a trebui să ia vreo iniţiativă, suficient de mult timp ca să perceapă
că este primită. În orice caz, atunci când se percepe astfel, survine o uşoară relaxare şi
curgere a exprimării simbolice.”

Stadiul al treilea

“ Dacă uşoara relaxare şi curgere din stadiul al doilea nu este blocată, iar
clientul simte că în aceste privinţe este primit aşa cum e, urmează mai multă relaxare şi
curgere a exprimării simbolice.”

Stadiul al patrulea

“Când clientul se simte înţeles, bine-venit, primit aşa cum este el în diferitele
aspecte ale experienţei sale de la nivelul stadiului al treilea, se produce o relaxare
treptată a constructelor, un flux mai liber de sentimente, ce caracterizează avansarea
spre celălalt capăt al continuumului.”

Stadiul al cincilea

“Urcând pe continuum, putem încerca din nou să marcăm un punct pe care sa-
l numim stadiul al cincilea. Dacă clientul se simte primit cu exprimările,
comportamentele şi experienţele sale din stadiul al patrulea, acest lucru pune în mişcare
o relaxare şi mai mare, iar libertatea fluxului la nivel de organism creşte.”

Stadiul al saselea

“Presupunând că clientul este în continuare primit pe deplin în relaţia

terapeutică, trăsăturile stadiului al cincilea tind să fie urmate de o fază foarte distinctă şi
deseori spectaculoasă.”

Stadiul al saptelea

“În acele sectoare în care s-a ajuns la stadiul al şaselea, nu mai este necesar ca
clientul să fie primit pe deplin de catre terapeut, cu toate că acest lucru pare in
continuare util. Totuşi, ca urmare a tendinţei stadiului al şaselea de a fi ireversibil,
clientul pare de multe ori să treacă la al şaptelea stadiu, ultimul, fără a avea nevoie de
ajutorul terapeutului.”, ( A deveni o persoană, Carl Rogers).

4.1 Procesul terapeutic

Primele trei şedinţe au avut aproximativ acelaşi tipar în care am efectuat o

intervenţie în criză.

9
 “Crizele acute se produc prin experimente interioare sau exterioare încărcate
emoţional, care care se pot ivi pe neaşteptate şi la care nu se poate reacţiona calculat.
Persoana ajunge într-o captivitate furtunoasă, de frică, de confuzie emoţională,
strategiile de apărare rămase dau greş. Criza este deci, o stare de incongruenţă extremă.
Individul este incapabil să integreze experienţele în self-concept, se află in opoziţie cu
ceea ce ar trebui să facă pentru a sprijini acest lucru. Individul este vulnerabil în starea de
incongruenţă” ( Intervenţia în criză, suport de curs).
George intră cu paşi pasi înceţi în cabinet, părea un tânar-bătrân, îşi pune
sacoul în cuier, apoi îşi aşează rucsacul, tipicar, lângă cuier. Mi s-a părut că a trecut o
veşnicie până a făcut cei patru paşi de la cuier la fotoliu. S-a aşezat, şi-a luat capul în
mâini. Parcă era Gânditorul de la Hamangia. A tăcut.
T- Cum pot să-ţi fiu de folos?
C- Vă rog să mă ajutaţi. Nu dorm de mult timp, iar spre dimineaţă mă apucă
gândurile negre, gândurile de ducă, vreau să nu mai exist.
T- O să fiu alături de tine, să fiu sprijinul tău pentru a trece peste aceste
momente.
Am încercat să fiu permanent atent la mine, gândindu-mă că sunt la început de
carieră şi că este un caz provocator. Îmi era frică de un act ratat, totuşi am acceptat acest
caz.. În acelaşi timp am încercat să fiu empatic, să simtă că sunt alături de el. Vorbea
încet, calm, liniştit, parcă prea calm, prea liniştit.
C- Nu sunt bun de nimic. Nu am realizat nimic până la vârsta asta. M-am
băgat în toate şi am dat chix în toate. Sunt inginer şi până acum nu avut un proiect mare
care să-mi poarte numele. De la firma naşilor mei am plecat pentru că a dat faliment, iar
la firma actuală sunt de aproximativ de jumătate de an. Am condus băut, iar acum sunt
judecat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi sper să nu fac închisoare.
Am cu nişte prieteni un O.N.G. unde ne ocupăm de copiii fără părinţi şi care trăiesc în
apartamente sociale, dar nici acolo nu am realizări. Tatăl meu spune că nu sunt bun de
nimic, că nu am realizat nimic, că mai bine vin la el să-l ajut să sape grădina decât să
pierd timpul cu orfanii. Din păcate am ajuns la aceeaşi concluzie.

(Suferinţa lui mă sensibilizase, aveam dorinţa de a-l ajuta să treacă peste

momentele dificile. Totuşi eram neliniştit de aşa zisele “gânduri negre” în care nu
pronunţase cuvântul suicid. La acel moment mi-a fost frică să explorez acea semnificaţie,
punând accent pe empatie şi însoţire, ulterior ratând, acestea nemaifiind aduse în
discuţie.)

În cea de-a 3-a şedinţă a venit la cabinet urmând acelaşi ritual. După ce s-a
asezat pe fotoliu, cu voce stinsă, cu privirea în pământ mi-a spus, parcă aşteptând ca la
sfârştit să fie certat, părea un copil spăşit.
C- Trebuie să vă spun ce am facut în week-end. Când eram mic îmi plăcea
mountainbike. Aşa că împreună cu câţiva prieteni am plecat la Sinaia, am luat telecabina,
iar apoi mi-am dat drumul la vale cu bicicleta.

(Imediat am simţit curiozitate, dar şi mirare. Curiozitate pentru ce urma să-mi

spună, mirare pentru că în cabinet abia se mişca, părând un bătrân. Oare ce-i adusese acel

10
imbold şi acea putere să iasa din casă, să urce în tren, apoi pe munte, pentru a coborî din
vârful muntelui pe bicicleta.)

C- Eram pe bicicletă, iar pentru prima dată în viaţă simţeam adrenalina

amestecată cu frica, coboram mai încet decât de obicei, apoi incet, incet, am început să
prind viteză. La un moment dat, observam cum şerpuieste poteca, dar eu coboram drept,
direct spre prăpastie. Preţ de câteva secunde coboram cu viteză direct spre prăpastie. În
acele secunde am simţit că trebuie să aleg. Ce fac ? Şi am ales. În ultima clipă am văzut
un bolovan mare din piatră. Era ultima speranţă ca să nu cad în prăpastie. La acea viteză
frânele nu m-ai făceau faţă. M-am izbit cu putere de bolovan, bicicleta făcându-se praf,
actualmente fiind acasă inutilizabilă, iar eu azi ( după trei zile) sunt tot o durere. M-au
ajutat prietenii să cobor până la gară şi apoi la spital. Nu am nimic rupt, decât vânătai.
Credeţi că am luat o decizie bună?
T- Pare că ai luat o decizie extremă. Desigur că a fost bună.
(Eu simţeam un nod în stomac, în acelaşi timp mă bucuram, alesese viata şi
am simţit nevoia să fiu directiv răspunzndu-I la întrebare.)
C- Vreau să mă bucur de viaţă, chiar dacă tata îmi spune că nu sunt bun de
nimic. Viaţa este frumoasă.
T- ( am pus mâna pe umărul lui) Voi fi alături de tine.

Dupa această întâlnire am considerat că şedinţele de intervenţie în criză s-au

încheiat, iar clientul meu îşi poate continua procesul terapeutic.
Conform stadiilor procesului terapeutic, a lui Rogers, clientul meu se afla în
acel moment în stadiul al doilea.
În urmatoarea şedinţă după ce şi-a scos sacoul, a aşezat rucsacul lângă el, a
scos o agendă şi un stilou. S-a lipit cu spatele de spătarul fotoliului şi pentru prima dată
m-a privit în ochi. Avea o faţă tristă, obosită,în continuare fiind lipsit de energie, de viaţă.
T- Azi observ mai multe schimbări la tine. Nu mai te uiti in pământ, nu mai ţii
capul în mâini, iar rucsacul l-ai pus lângă tine. În plus parcă ai venit să iei notiţe.
C- Îmi este la fel de rău şi sunt la fel de obosit, dar incerc să fac schimbări în
viaţa mea. În privinţa caietului am nişte rubrici pe care îmi le impun să le respect, iar
uneori mai scriu unele noi.
T- Cum ar fii......
C- Rubricile? Să mănânc sănătos, să-mi fac anual analizele, să alerg zilnic, să
dorm opt ore noaptea, să pun bani deoparte, să iau zilnic vitamine, dar din păcate, nu
mănânc de obicei pentru că nu prea îmi ajung banii, analizele le fac dar nu ţin cont de
rezultate, nu alerg niciodată zilnic, de dormit aş dormi, dar nu am somn, bani nu pun
deoparte pentru că sunt lefter, în schimb mă ţin de cuvânt şi iau tot timpul vitamine.
T- Înteleg că ţi-ai impus nişte ţinte pe care nu le respecţi.
C- Agenda mea este o ancoră. Întradevăr toate aceste ţinte mă frustreaza, dar
imi este bine, mă ţin pe linia de plutire.
T- Iar acum....
C- Acum, dacă îmi vin idei, pentru că am observat că dumneavoastră nu da-ţi
sfaturi, le voi nota.
T- Vei nota noi, viitoare frustrări?

11
 C- De data asta de aici nu o să primesc sfaturi, dar dacă o să constat că
anumite lucruri mă vor face să mă simt mai bine le voi nota în ancora mea.
(A fost prima şedinţă în care l-am simţit prezent acolo în cabinet şi nu pierdut
în neant.
Nu stiu dacă am facut erori în primele şedinţe când a fost ascultare empatică şi
însoţire, dar am simtit atunci că aşa pot construi relaţia terapeutică în acel moment.)

În cea de-a 5-a şedinţă a adus în discuţie relaţia cu familia. Discuţia a fost
plată, rece , fără emoţii.
C- Am învăţat destul de bine, dar tata imi tot spunea să vin la el numai atunci
când iau doar nota 10. Dacă el munceşte şi ţine casa, eu doar în acest fel il pot răsplăti, iar
dacă nu sunt bun şi deştept să iau doar 10, înseamnă că nu sunt bun de nimic. Mama nu
se băga între noi, ea se ocupa cu gătitul şi curăţenia, din acest punct de vedere nu mi-a
lipsit nimic, era bucăţica la care se pricepe perfect. În schimb, frustrant era că mama nu
exista atunci când tata mă bătea, mă certa şi tot timpul îmi explica obsesiv că nu sunt bun
de nimic.
Cu sora mai mică tata se purta cu “mănuşi”, deşi avea cam acelaşi discurs pe
care mi-l aplica şi mie, pentru că este fată. Aşa era lozinca tatei, “cu fetele trebuie să te
porţi cu mănuşi”.
În timpul liceului am început să fug de acasă. Când mă întorceam, tata mă
certa, era o atmosferă încordată, nu exista nicio punte de legatură între mine şi părinţi.
Amândoi mă considerau un copil problemă. Fugeam de acasă ca să atrag atenţia, dar mă
întorceam pentru că nu mă căuta nimeni.
Nu stiu ce înseamnă să fiu iubit, să simt iubirea, să fiu acceptat. Părintii mei
considerau că dacă îi dai de mâncare unui copil şi îl îmbraci este suficient.
Imediat cum au ieşit la pensie au vândut apartamentul şi s-au mutat la ţară.
Sora mea s-a mutat la prietenul ei, ulterior s-au căsătorit. Eu am stat iniţial pe la prieteni,
iar după ce am terminat facultatea, m-am angajat la naşii mei care aveau o firmă în
domeniul proiectărilor şi am putut să mă mut cu chirie. Au fost zile întregi în care nu am
mâncat nimic pentru că nu aveam bani. Norocul meu ca facultatea am facut-o la stat şi nu
am fost nevoit să o plătesc.
(Toată şedinţa l-am simţit singur şi trist. Nu a cunoscut iubirea şi căldura
părintească, nu a fost acceptat fiind pus permanent supus condiţionărilor, în felul ăsta
construindu-şi un self fals, negând iubirea, dragostea, acceptarea.
Am fost pus în contact cu mine în relaţia pe care am avut-o cu mama mea,
prin faptul că s-a rezumat strict la partea existenţială şi nu şi la cea emoţională neputând
niciodată să-mi arate sau să-mi spună te iubesc.)

Azi a venit la cabinet, iar după ce şi-a scos agenda mi-a povestit de un proiect
al O.N.G.-ului său. Se hotărâseră să meargă din uşă în uşă ca să strângă bani sau lucruri,
apoi să organizeze o petrecere de Moş Crăciun copiilor orfani.
C- Am fost săptămâna asta să adunăm bani şi lucruri pentru copii. Vreau să le
organizez copiilor un Crăciun fericit.
T- Pare că tu vrei asta, la un proiect comun, ceilalţi.....
C- Da. A fost ideea mea, este O.N.G.-ul meu şi facem aşa cum spun eu. Am
găsit deja o doamnă notar care ne-a dat o sumă de câteva mii de lei. Mi se pare ceva

12
consistent. Avem mult de muncă în a colecta şi sorta lucrurile, apoi a face cumpărături. O
să încercăm să le facem sărbătorile frumoase.
T- Iar vorbeşti la plural când este vorba de a colecta, munci şi de a face
pachete micuţilor.
C- Păi este o muncă în echipă, doar că vreau să facem cu toţii aşa cum am
stabilit eu.
T- Care ar fi motivaţia ta pentru acest proiect?
C- Aşa cum am spus, să cumpărăm lucruri necesare copiilor şi să le orgănizam
un Crăciun frumos.
T- Şi emoţiile......
C- Ce emoţii?
T- Dragoste, căldură sufletească......
C- Astea nu există. Dorim să le facem cadouri, punct.
(Era închistat în acea structura rigidă, pe care şi-o formase în copilărie, era pus
în contact cu lucrurile fizice, existenţiale, neagă iubirea şi căldura sufletească pe care nu
le cunoaşte).

În cea dea 10-a şedinţă a intrat în cabinet supărat, cu o mutră tristă, reintrase
în acele mişcări moi, încete, bătrânicioase. M-am intrebat ce-l întorsese, ca să ajungă la
fel ca la începutul terapiei.
C- Sunt supărat. Un coleg de la O.N.G. a pus nişte pachete deoparte ca să le
ducă la el în sat pentru că doreşte să înceapă să-şi facă un capital electoral. Se gândeşte să
candideze pentru funcţia de primar în satul sau, dar fură din pachetele mele.
T- Dacă nu erau pachetele tale, ci ale tuturor putea să pună pachete deoparte?
C- Pachetele au fost făcute de toţi şi aveau o destinaţie strictă. Putea să
întrebe. Oricum nu sunt de acord ca să facă cineva capital electoral cu pachete dosite,
care erau destinate copiilor orfani. Ce vom face atunci când vom gestiona banii de la
granturi pentru proiecte, mai ales că am câştigat un proiect de 5000 de lei? Este un
proiect mic cu bani puţini, dar deja prietena mea şi-a stabilit un salariu pentru ea, iar
colegii mei se gândesc cum să împartă banii.
T- Si tu....
C- Eu mă gândesc că este un proiect ca să plătim meditaţii pentru examenul de
capacitate al copiilor. Mă gândesc cum să fac ca toţi copiii să ajungă la liceu. Vreau ca la
fiecare proiect copiii să rămână cu ceva.
T- Adică copiii sunt importanţi şi rezultatele lor, nu cei care lucrează la
proiect.
C- Colegii mei văd copiii ca pe un mod de a face bani, eu vreau să-i ajut să
meargă mai departe, să facă şcoală şi să nu o abandoneze.
T- Un proiect frumos cu intenţii frumoase.
C- Dar eu nu am niciun merit, voi vedea cine va lua examenul de bacalaureat
şi cine va merge la facultate.
T- Deja iţi propui noi ţinte, ai ridicat ştacheta.
C- Este normal, toţi copiii trebuie să fie de nota 10.
(Părea că şi-a integrat atât de bine cerinţele tatălui său, că acum începea să
ceară acelaşi lucru şi copiilor. Începuse să conştientizeze că în copilarie şi adolescenţă nu
cunoscuse iubirea şi acceptarea, dar în schimb aplica aceelaşi tratament copiilor orfani.)

13
 În şedinţa a 14-a a întârziat circa zece minute. Am observat că pe spatele
telefonului avea lipit un post-it cu ceva scris pe el, părea agitat. Era prima şedinţă în care
nu era trist.
C- Azi am întârziat pentru că am avut multă treabă la birou. Am rămas în
urmă cu lucrările pentru că lucrez şi la proiect împreună cu colegii mei.
T- Pari amestecat azi. Şi mai observ ceva.....post-itul de pe spatele telefonului.
C- Aşa este, sunt amestecat. Am primit sentinţa şi nu fac închisoare, ci am fost
condamnat cu amendă penală şi suspendarea permisului pe un an. La ce emoţii am avut,
nici nu ştiu dacă să mă bucur sau nu. La serviciu sunt deseori ameninţat că voi fi dat afară
pentru că nu mă ocup doar de task-urile repartizate. Am început să învăţ pentru restanţele
de la master, decizând să nu-l abandonez. La O.N.G. am pierdut situaţia din mână,
prietena mea s-a culcat cu colegii mei ca ei să voteze cum spune ea în comitelul director,
au cheltuit toţi banii şi nu au nicio factură. Aşa că acum o numesc fosta mea prietena, iar
cu colegii mei o să văd cum fac, pentru că în aparenţă suma de 5000 de lei nu înseamnă
mare lucru, dar eu trebuie să mă ocup de acte şi să justific pe ce am cheltuit banii pentru
că eu sunt preşedintele asociaţiei.
T- Parcă ai fi într-un triaj plin cu trenuri în care toate drumurile sunt bune, dar
tu trebuie sa alegi ordinea, să-ţi prioritizezi proiectele. Te văd ca şi cum ai fi în faţa unui
ghem de lână, dar cu mai multe fire şi nu stii de care să apuci.
( Am simţit în acele momente că este necesar să nu-l presez, ci să-l însoţesc în
procesul lui. Îşi înghesuise multe proiecte în viaţa lui şi dorea să lucreze în paralel la tot
ceea ce şi-a propus, părea că face doi paşi înainte şi unul înapoi.)
C- Aşa este, doar că nu stiu cum să fac şi asta mă stresează destul de tare.
Toate sunt urgente. Toate eu le-am început, dar sunt atât de încâlcite şi totul depinde de
mine pentru a le aranja şi a le încheia.
C- În privinţa post-itului( a zâmbit), este o listă, pe care mă simt mult mai bine
când termin de rezolvat toate sarcinile, o rup, apoi deschid o altă listă. Mă simt bine când
văd lista, o scriu şi şterg ceea ce rezolv.
T- Ruperea înseamnă.....
C- Uşurare, o stare de bine.
T- Te valideaza că reuseşti să-ţi termini sarcinle şi ţii o evidenţă mai facilă.

Şedinţa a 18-a a avut loc după sărbătorile de iarnă. Părea relaxat şi destins.
T- Cum te simţi? Ce ai făcut de sărbători?
C- În primul rând am am nişte veşti bune. Am făcut nişte cadouri frumoase
copiilor şi a ieşit un Crăciun aşa cum am dorit. Am invitat un Moş ca să dea cadourile
copiilor, deşi erau mari şi ştiau cine este Moş Crăciun, dar am dorit să fie un cadru festiv.
( a tăcut…. privea în jos)
T- Te-ai întristat dintr-o dată, presupun că există şi un al doilea rând.
C- Da. Am exclus colegii din asociaţie şi am adus alţi doi colegi pentru ca
asociaţia să nu fie dizolvată. Este necesar un numar de trei persoane. Sunt trist pentru că
au spus că a fost Crăciunul lor , iar la anul vor face coleta singuri, deşi a fost ideea mea.
Mi-au furat ideea, doar pentru că i-am dat afară.
T- Şi tu ce ai făcut, ai avut doar ideea?
C- Nu contează. Ce fac eu este nesemnificativ. Mă bucur de bucuria copiilor.

14
 T- Ca şi cum meritele şi muca ta nu sunt semnificative.
C- Nu sunt valoroase.
( Am simţit iar cum nu se valorizează şi îşi diminueaza meritele).
C- Şi în al treilea rând, am plătit restanţele, pentru că vreau ca acum şi în
sesiunea din vară să dau toate examenele plus toate restanţele. Disertaţia o să o dau anul
viitor sau când voi fi pregătit, dar acum mă concentrez pe examene, am foarte multe
examene şi nu doresc să mai mă întind pe încă un an. De fapt nici nu ştiu dacă am voie,
dar îmi propun să termin cu toate examenele. Deja am vorbit cu profesorii că voi da
examenul de disertaţie la anul. Trebuie să mă concentrez şi să termin masterul, doar sunt
inginer, dacă nu sunt inginer nu sunt un nimeni, un nimic.
( În continuare contau factorii externi, se raporta doar la ceea ce venea din
exterior, el ca om se anula, nu exista, nu se vedea. Procesul său se mişca încet.)
C- În al patrulea rând (i s-a luminat faţa) în afara coletei şi a Crăciunului am
făcut rost de facturi şi am trimis raportarea proiectului. Mi s-a luat o piatră de pe inimă.
Nu ştiam de unde să fac rost de bani. În ultimul moment am găsit soluţia şi am rezolvat
acest task. Până la urmă viaţa e frumoasă, Iar dacă caut, găsesc rezolvări. Vă mulţumesc
că aţi fost lângă mine în aceste luni.

În sedinta 25 mi-a povestit o întâmplare de la o nuntă unui prieten. Tema

generală a şedinţei fiind singuratatea şi sentimentul de pierdere.
C- Am fost la nunta unui prieten, ca de obicei singur. Acolo era o fată de 17
ani, care mi-a plăcut mult de ea. Am încercat în fel şi chip să mă vadă, dar parcă nu
existam pentru ea. Într-un final m-a văzut, am intrat în vorbă şi am încercat să leg o
discuţie. Eram de prea mult timp singur. La un moment dat, am apucat-o de cap şi am
sărutat-o cu forţa. Ea s-a retras, a izbunit în plâns, apoi a fugit în restaurant.
T- Pare un viol....
(Eram revoltat, fierbeam, am fost pus în contact cu postura de tată de fată, dar
am fost atent la aceste aspecte, iar discuţia a continuat.)
C- Păi un viol a fost. Mi-am dorit să o sărut şi asta am făcut. Sunt de prea mult
timp singur, nu reuşesc să socializez. Prietenii mă înşeală, mă abandonează. Mă simt
frustrat, neputincios, furios şi nu înţeleg de ce toţi fug de mine.
La serviciu nu avem de lucru şi atunci mă ocup de O.N.G., dar şeful meu mă
pune să învăţ un program nou, cică să nu mă plictisesc. Îmi este greu pentru că nu am
încredere în mine şi mi se pare că asta o transmit şi celor din jurul meu. Pentru că nu sunt
performant, toţi mă părăsesc.
T- Dacă eşti bun şi performant vei avea prieteni şi de lucru la birou. Cum ar fi
să fii acceptat dacă nu eşti nu eşti performat?
C- Mă simt prins între ciocan şi nicovală. Aici am realizat că nu este rău să am
şi defecte sau să nu pun perfomanţa pe primul plan. Trebuie doar să le integrez,
deocamdată nu ştiu cum să fac dar îmi doresc asta.
Şeful îmi spune că el mă plăteşte dar eu lucrez mai mult pentru asociaţie. La
asociaţie îmi propun diverse lucruri, dar trebuie să văd cum mă înţeleg cu noii mei colegi,
dacă le voi accepta noile interese. O să văd cum o să fac să-i implic în planurile
asociaţiei. Trebuie să finalizez ultimele calcule ale fostului proiect şi fostei echipe ( a
căzut pe gânduri...)
T- Pe unde eşti George.....te văd cum îţi chinui degetele....?

15
 C-...nu-mi găsesc un punct de reper, sunt rătăcit într-un labirint. Nu-mi dau
seama dacă labirintul ăsta l-am construit acum sau l-am avut dintotdeauna.
T- Parcă labirintul l-ai construit din problemele tale.
C- Da. (a coborât privirea ) Acum stau şi mă uit la acest labirint. Mă văd unde
sunt, ştiu că sunt o fire introvertită, dar acum am căpătat încredere să mă uit în labirintul
meu.
( În această şedinţă mi s-a părut că a început ca procesului lui a început să
curgă uşor, părea că este pregătit să intre în stadiul trei.)

În următoarea sedinţă a venit fără agendă. Era zâmbitor.

T- Azi te văd zâmbitor şi fără agendă.
C- Mă simt binişor, simt nevoia de un bilanţ. Agenda nu am uitat-o ci am
llăsat-o acasă. În continuare esteancora mea dar nu mai scriu în ea, nu o mai deschid,
doar vreau să ştiu unde este. Am de muncă la serviciu, la master sunt în grafic, nu am
luat toate restanţele dar am diminuat din ele. Partea bună este că aş putea să termin cu
toate în sesiunea din vară, pentru că va fi şi una pentru restanţieri.
Am început să alerg, să mă hidratez, să mănânc sănătos, echilibrat, dat tot
puţin pentru că nu prea am bani. Eram frustrat pentru că nu mă pot ţine de alergare cu o
anumită ritmicitate. Acum nu ştiu cum se întâmplă, dar încep să am mai mult timp fără
să mă strez. Vreau să mă îngraş câteva kilograme pentru că sunt pe minus la înălţimea
mea.
T- Ce însemană pentru tine kilograme în plus?
C- Un echilibru psihic mai bun, o stare de bine. Îmi este foame permanent de
ceva timp, dar uneori uit să mănânc pentru că mă focusez asupra sarcinilor pe care le
am de rezolvat, alteori nu am mâncare.

În şedinţa 30 am discutat despre o întâmplare stranie, după cum a numit-o şi

modul în care a rezolvat-o.
C- În week-end m-am hotărât să plec la Cluj. Simţeam nevoia să ies din casă
şi am plecat, deşi nu aveam bani decât pentru dus. Mi-am pus speranţa că sora mea era
deja la Cluj ca să arbitreze un turneu de tenis şi mi-am făcut socoteala că o să dorm cu
ea în camera de hotel, iar la întoarcere o să-mi dea bani pentru tren.
T- Şi ai plecat la Cluj să-i faci o surpriză.
C- Da. M-am gandit că-i fac o surpriză, dar după ce am ajuns la Cluj, sora
mea nu a răspuns la telefon sub nicio formă. Atunci m-am gandit să o sun pe o fată cu
am fost împreună cu 5-6 ani în urmă, ca să mă ajute să ies din încurcătură.
T- Nu ai mai insistat la telefon să o cauţi pe sora ta, ci ai căutat o fostă
prietenă ca plan de rezervă.
C- Da, o fată. Ştiţi, eu nu pot spune o femeie. Pentru mine femeie este mama,
persoanele cam de vârsta mea sunt fete.
( În această şedinţă mi s-a clarificat ipoteza că vârsta lui emoţională era la
perioada adolescenţei. Am fost pus în contact cu şedinţa în care a sărutat o fată cu forţa.
Nu putea să facă diferenţa dintre o fată şi o femeie deoarece şi el se considera un băiat
care mai avea puţin şi împlinea 29 de ani. )

16
 Când am sunat-o am rămas fără grai. Fata era în Bucureşti şi se gândea să
doarmă la mine, pentru că a doua zi avea bilet de avion. I-am răspuns că sunt în Cluj,
dar până seara voi fi în Bucureşti şi va dormi la mine.
T- O zi a surprizelor şi a schimbărilor de dispoziţie.
C- După ce am închis telefonul, am intrat în panică. Cum voi ajunge în
Bucureşti până seara fără un leu în buzunar? M-am dus să fac autostopul. Aveam
rucsacul în spate şi am oprit un autocamion care mergea spre Braşov. I-am spus că mă
antrenez pentru a fi globetrotter. Nu ştiu dacă m-a crezut, dar în acest fel nu am stat
mult timp pe marginea drumului. Cu răbdare am găsit un alt autocamion cu care, pe
seară am ajuns în Bucureşti.
Am sunat-o pe fată şi am stabilit unde ne întâlnim, pentru că nu cunoaştea
oraşul şi oricât de obosit eram, am adus-o acasă într-un final.
T- Pare că ai trecut o zi întreagă printr-o adevărată aventură.
C- Seara am fost tare dezamăgit. Am întrebat-o dacă dormim împreună, iar ea
mi-a spus că doreşte să doarmă în sufragerie, iar dacă nu-mi convine va lua un taxi şi va
dormi în aeroport.
Toată noaptea nu am dormit, am fost furios, frustrat, trist. Toată ziua am trecut
prin tot felul de sentimente şi emoţii.
(În această şedinţă a vorbit mult despre el, despre emoţii, furie, frustrări. Am
observat că a început să se apropie de el, să fie atent la/ şi să-şi exprime mesajele
corporale, emoţionale pe care şi le reprimase până atunci. Procesul lui începea să curgă
uşor, dat parcă îl vedeam pe un tobogan acvatic în care apa se scurge, el îşi dă drumul
încet, începe să recunoască emoţiile, dar încă se ţine de marginile toboganului.
La sfârşitul şedinţei mi-a spus că doreşte să întrerupă terapia pe perioada verii
pentru că doreşte să vadă cum se simte fără sprijinul terapeutului şi să revină în cursul
lunii septembrie. Eu am fost pus în contact cu anul şcolar, a venit în terapie toamna, iar
vara intră în vacanţă.
A simţit nevoia să-şi facă nişte proiecţii ale vieţii sale pe următorul an, lucru
pe care nu-l mai făcuse până atunci. Dorea să-şi dezvolte mai bine abilităţile pentru a
conduce ONG-ul, să aleagă din partea umanistă a vieţii sale (cu ONG-ul ) şi partea
reală (cu ingineria ) să aleagă doar unul dintre domenii şi să se focuseze pe el. )

În toamnă a revenit la sfârşitul lunii septembrie, o şedinţă la două săptămâni.

S- a aşezat pe fotoliu, s-a uitat la mine şi a zâmbit ştrengăreşte.
T- Te văd relaxat, zâmbitor. Cum te simţi?
C- Am rezolvat multe lucruri. Viaţa mea merge mai bine, am terminat toate
examenele la master şi sper ca anul viitor să dau disertaţia.
M-am împrietenit cu fată care are 22 de ani, a terminat şi ea de curând
facultatea.
La O.N.G. am câştigat un proiect de 50.000 de Euro, tot pentru copiii orfani.
Am un manager de proiect şi am 10 salariaţi. Mi s-au mărit responsabilităţile, dar sper
să fac faţă.
La birou se bate omul care doreşte să se implice mai mult în proiecte sociale
cu inginerul proiectant.
Sunt bine, dar am emoţii pentru această nouă etapă a vieţii mele şi am nevoie
în continuare de terapie cu dumneavoastră.

17
 T- Cum eşti cu toate astea? Pare că mergi într-o direcţie care îţi aduce emoţii
şi provocări.
C- Am emoţii mari şi sunt pe mai multe capitole. Am trecut de la proiecte
gratis sau pe bani puţini, la unul pe bani mulţi, parcă prea mulţi pentru mine. Am
devenit angajator simţind povara şi răspunderea în a da oamenilor salariu timp de un an
pe durata proiectului.
Mă lupt cu demonii mei , dacă nu sunt inginer, nu sunt nimic. Pe de altă parte
vreau să cunosc omul care muncit să „producă” inginerul. Deocamdată îl caut şi vreau
să fac o alegere cât de curând pentru că vreau să continui cu activităţile sociale, dar nu
mă simt pregătit să renunţ la „domnul inginer”.
Iar cu prietena mea, nu eram pregătit să am o prietenă, aşa a fost să fie.
T- Parcă ţi-a fost băgată pe gât....(tăcere) şi nu este nimic între voi.
C- Este respect.
T- Şi emoţia, iubirea...
C- Iubirea nu există. Respectul este totul, pentru că sentimentele, emoţiile şi
iubirea dispar după câteva luni, aşa că mă opresc doar la respect . Deja mă presează să
ne mutăm împreună. Ea stă la un cămin studenţesc.
T- Ca şi cum lucrurile în relaţia voastră se desfăşoară prea repede.
C- Nu am stat niciodată cu o fată în aceeaşi casă, îmi este frică de asemenea
angajament. Nu mă gândesc la bani pentru că a fost la un internship şi urmează să se
angajeze. Nu ştiu dacă este bine acest lucru, dar ea a început să caute locuinţă să o
închiriem.
T- Ştie ce vrea. Parcă asta ar fi frica ta, că nu mai controlezi situaţia.
C- Exact ( a început să-i tremure vocea ), eu nu sunt pregătit pentru pasul
ăsta. Este un pas important.
(Dispoziţia de la începutul şedinţei se schimbase, intrase în defensă când a
fost nevoit să intre în contact cu emoţii şi frica de a se muta cu o femeie sub acelaşi
acoperiş.)

În şedinţa 37 a venit la şedinţă destul de trist.

T- Azi observ că eşti trist, îngândurat.
C- Am vorbit cu şeful. I-am spus că aş dori să plec de la firmă pentru că între
timp am dat afară managerul de proiect şi vrând, nevrând fac şi acest lucru, deşi învăţ
din mers.
(Parcă sub masca de om trist, de om toate mi se întâmplă numai mie, simţeam
că ştie ce are de făcut, deşi poza permanent în victimă, dar reacţiona când situţia o
cerea. Totul se desfăşura sub tutela ajutorării, în privinţa proiectelor cu copiii, dar de
fapt se ajuta pe el, creştea împreună cu copiii.)
T- Care ar fi dilema?
C- Aş dori să plec, dar dacă dau greş cu O.N.G.-ul şi nu mai sunt nici inginer,
ce sunt, ce voi fi? Doar om?
T- Este greu să fii om?
C- Nu ştiu, vreau să fiu om, dar cu ţeluri, cu obiective. Iar acum mai am o
problemă. Unul dintre colegii mei s-a îndrăgostit de o voluntară, psiholog, care vine la
asociaţie şi ţine nişte cursuri cu copiii. Acest lucru nu este profesional.
T- O adevărată problemă dragostea...

18
 C- Nu, doar că vor să plece împreună în Thailanda şi să locuiască acolo un an,
iar celălalt coleg doreşte şi el să plece din asociaţie. În felul ăsta există posibilitatea să
se desfiinţeze asociaţia. Deja ne-a venit prima tranşă de bani şi am început programele,
dar pe ei nu-i mai interesează. Parcă sunt blestemat. Îi interesează doar visele lor.
T- Iar visele lor nu mai sunt aceleaşi cu visele tale, parcă este un deja vu..
C- Da. Trebuie iar să iau decizii, abia mă liniştisem.
(În această şedinţă l-am văzut cum ducea o luptă cu ceea ce simte, cu a lupta
de a lua decizii, dar părea un „Cezar dixit”. Îl vedeam cum creşte, cum ţintele sale
deveneau mai realiste.)

În şedinţa 40 a fost agitat, totul a fost amestecat, copleşitor, alternând între

stări emoţionale şi liniştite.
C- Au plecat din asociaţie colegii mei. Am fost disperat, puteam să pierd
finanţarea şi să dau banii înapoi. Am vorbit cu sora mea şi o colegă pe care am angajat-
o la începutul proiectului, apoi am fost la judecătorie pentru a efectua schimbările în
staff-ul asociaţiei. Am informat finanţatorul şi au fost de acord să continuăm. Mi s-a
luat o piatră de pe inimă.
Săptămâna asta m-am mutat împreună cu prietena mea. Până la urmă nu este
atât de rău, pe cât îmi închipuiam, în plus acum mănânc zilnic exact cum îmi place,
adică sănatos.
De la birou mi-am dat demisia. Am atâtea frici amestecate cu bucuria
provocării. Trebuie să învăţ mult despre cum să conduc un O.N.G. în mod profesionist
sau cum să fiu manager de proiect.
T- Şi ingineul, unde l-ai lăsat?
C- Inginerul sunt eu, doar că nu mai lucrez în acel domeniu. Acum fac ceea ce
îmi place. Nu este simplu de loc, chiar în unele momente mi se pare complicat, trebuind
să iau diferite decizii şi nu ştiu ce şi cum să fac. Întreaga echipă este de începători la un
proiect pe bani mulţi. Este adevărat că acum învăţ din greşeli, pentru că am dat afară o
fată de care nu-mi plăcea că nu munceşte, iar acum asociaţia este dată în judecată în
litigii de muncă (zâmbeşte).
T- Te văd zâmbind...
C- Păi ce să fac, să plâng? Nu ştiam legea , iar acum plătesc. Dacă aî fi ştiut-o,
aş fi trimis-o acasă şi îi plăteam salariul fără să presteze nimic.
T- Parcă totul este un amestec de stări şi sentimente. Construieşti o echipă din
mers, în timp ce alta echpă a plecat. Ţi-ai dat demisia de la firmă şi ai descoperit omul,
pe tine. Omul care a făcut totul posibil. Te-ai mutat cu iubita ta.
C- (zâmbeşte) prietena mea...
T- Scuze, prietena ta.
C- V-am mai spus că iubirea nu există, iar dacă ar exista, oricum dispare după
un timp.
(În această şedinţă i-am simţit frământările, amestecul dintre provocare şi
linişte. A început să simtă şi să-şi exprime emoţiile.)

În şedinşa 45 mi-a povestit cum decurge noua sa viaţă.

C- Simt nevoia de puţină linişte, prietena mea a cumpărat bilete şi o să plecam
câteva zile la Roma. În ultimul timp am lucrat de dimineaţa până seara, apoi uneori,

19
 continuam şi acasă. Lucrurile la asociaţie nu se mişcă aşa cum doresc, dar copiii au
diferite cursuri cu psihologi, mentori şi profesori. Totul merge mult mai greu pentru că
eu trebuie să fac multe sau uneori să supervizez multe, dar toţi învăţăm pentru
următorul proiect ca să fim mai buni şi să ne dezvoltăm.
Aştept să temin acest proiect, ca să iau un pic de pauză. Este mult mai greu să
fii angajator decât angajat. Trec prin multe stări, dar îmi este bine.
Mă gândesc cum mă cramponam de funcţia de inginer, iar în spatele diplomei
eram eu, era munca depusă de mine.
Îmi este bine, viaţa este frumoasă cu toate provocările ei.

5. Reflexii asupra procesului terapeutic

Acest caz a fost o confirmare a mea, în care am încercat permanent să aplic

terapia centrată pe persoană.
În prima parte a cazului am facut o intervenţie în criză, în care am asigurat
suport, empatie şi acceptare necondiţionată.
Apoi, când a început să “curgă” procesul terapeutic, am fost permanent atent
la mine, trebuind să acord o atenţie sporită propriilor sentimente şi trăiri, fiind conştient
de latura directivă a mea.
Am fost pus în contact cu trăirile şi sentimentele lui fiind atent să nu ies din
cadrul meu de referinţă.
Fiind un client tânăr, în care am văzut potenţialul lui la adevărata lui valoare,
am considerat că principiile terapiei centrate pe persoană au fost potrivite pentru
depăşirea şi rezolvarea problemelor lui emoţionale.
Acest client m-a pus în contact cu frica de a lucra cu un caz greu, spunându-
mi destul de des în primele sedinţe “că are gânduri de ducă”.
Pe de altă parte m-a ajutat să “cresc” din punct de vedere profesional, fiind
încă un pas înainte în această abordare, sporindu-mi încrederea în mine.

6. Bibliografie

- Incongruence and psychopathology, Eva Maria Bierman- Ratjen

- Client Centred Therapy, Carl Rogers
- DSM- IV
- Consilierea centrată pe persoană în acţiune, D. Mearns, B. Thorne
- Teoria terapiei în terapia centrată pe persoană, C. Rogers, suport de curs
- A deveni o persoană, C. Rogers

20