Strategii de identificare a sentimentelor

si atitudinilor negative

1.1. Clarificarea si reflectarea sentimentelor

Termenul de consiliere descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană

specializată, consilierul, şi persoana sau grupul care solicită asistenţă de specialitate, clientul.
Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi colaborare
reciprocă, ceea ce face posibilă exprimarea ideilor şi sentimentelor în legătură cu o problemă,
oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor paternuri
valorice pe baza cărora se pot formula soluţii.
În procesul de consiliere psihologică, emoțiile și sentimentele sunt inevitabile: ambele
prezintă problema și contribuie la rezolvarea problemei. Principii de lucru cu sentimente și
emoții în consilierea psihologică:
1. Țineți minte că sentimentele sunt aceleași emoții: în cazul în care unele
amintiri provoca în mod sistematic aceleași emoții (emoții tipice), atunci putem spune că, în
ceea ce privește memoria obiect, există anumite sentimente. Prin urmare, pe de o parte, în
procesul de consiliere emoțiile caracteristice pot fi judecate sentimentele adevărate clientului,
precum și, pe de altă parte, schimbările în aceste emotii pot indica schimbari in sentimentele
clientului, ceea ce poate și ar trebui să fie o dovadă importantă pentru succesul sau nu un curs
de succes de consultare.
2. Sentimentele și emoțiile sunt foarte importante în procesul de consiliere, dar nu
pot și nu ar trebui să fie un scop în sine, deși sentimentele puternice (frică, durere, anxietate,
milă, speranță, iubire etc.) pot ajuta în muncă. Cu toate acestea, ele pot interveni, pentru că
psihologul consilier apare de obicei în mintea clientului. Orientarea numai la sentimente și
emoții poate nega intervenția rațională.
3. Una dintre greșelile posibile ale unui psiholog consilier este ignorarea completă
sau aproape totală a sentimentelor și emoțiilor clientului. Dacă un sentiment este important
pentru client și el arată în mod deliberat (demonstrează), consilierul ar trebui să includă acest
sentiment în spațiul de lucru al consultației. Nivelul de empatie nu ar trebui să fie foarte mare,
dar nu ar trebui să fie foarte scăzut.
4. În cazul în care clientul este interesat de aspectul propriu, el se poate uita acasă
în oglindă. Dacă el este confuz în sentimentele sale, el merge la un psiholog consilier. Prin
urmare, acesta din urmă are o funcție specifică - a fi o oglindă calificată a sentimentelor
pentru client. În sine, această reflecție este în mare măsură pentru client. Consultantul
psiholog în procesul de comunicare vă ajută să înțelegeți semnificația sentimentelor.
5. Dacă sentimentele clientului sunt pentru el natura unei probleme evidente,
atunci întotdeauna indică existența unui conflict intern. Adică, există și alte sentimente care
nu sunt încă exprimate în procesul de consultare, care contrazic datele. După ce am clarificat
natura acestui conflict intern, este posibil să găsim modalități de depășire a acestuia.
6. Deoarece sentimentele sunt emoții caracteristice în memoria unuia sau altuia,
este important să specificăm - la ce amintiri particulare se manifestă aceste emoții. Clientul
poate, de exemplu, să arate cum își urăște soțul, dar unele amintiri ale soțului ei pot fi neutre
și chiar pozitive. Prin urmare, putem concluziona că clientul nu-și urăște atât de mult soțul,
cât de multe trăsături particulare ale comportamentului său.
7. Este importantă concentrarea emoțională globală a personalității clientului. În
măsura în care este posibil, este necesar să aflăm în ce emoții clientul are o nevoie crescută,
în care - coborârea. Un client poate fi fixat pe emoții romantice, celălalt pe "adrenalină" etc.
8. Psihologul consilier trebuie să reflecte în mod constant asupra propriilor
emoții: cum au fost influențate de comportamentul clientului, cum emoțiile psihologului
acționează asupra clientului.
9. Nu este necesar să reflectăm fiecare sens al clientului. Uneori este suficient
doar să vă dați capul pentru a arăta că consultantul a observat acest sentiment.
10. Este important să îi ajutăm pe client să-și exprime sentimentele negative. Este
mai ușor pentru client să controleze sentimentele exprimate în mod deschis.
11. Ascultarea sentimentelor care apar în timpul consilierii ca reacție la
comportamentul clientului, consilierul poate obține o mulțime de informații valoroase despre
el (și despre alte persoane care apar în poveste).
12. În unele cazuri, trebuie să ajuți clienții să controleze sentimentele lor, mai ales
atunci când sunt prea intense. Pentru aceasta, puteți oferi, de exemplu, clientului să
stăpânească această sau acea psihotehnică. literatură.
Emoțiile, sentimentele în consiliere și psihoterapie, conform lui Bugental (1987), ca
sânge în chirurgie: ele sunt inevitabile și efectuează o funcție purificatoare, stimulează
vindecarea. Sentimentele sunt foarte importante în procesul de consiliere, dar nu sunt un scop
în sine, deși sentimentele puternice ajută la atingerea obiectivelor: frică, durere, anxietate,
milă, speranță etc.
 1.2. Modelarea sentimentelor de către consilier

Încă de la început consilierul precizeaza ca nu el este cel care dispune de raspunsuri la

problemele pe care le reclama clientul, dar ca situatia de consiliere in care a intrat il poate
ajuta sa gaseasca singur solutii la problemele sale; clientul este incurajat sa-şi exprime
sentimentele in legatura cu problema sa - sentimente preponderent negative, de ostilitate şi de
nelinişte; clientul se afla într-o stare de incongruenţă, vulnerabil şi anxios; trăieste sentimentul
ca nu corespunde imaginii pe care o are despre sine.
Este deosebit de importanta crearea unui climat afectiv protector, in care clientul să
simta securitate, caldura, libertatea de a-si explora cele mai ascunse şi mai urâte sentimente
ale propriului Eu, toleranţă, respect, întelegere empatică. Consilierul nu trebuie sa facă nici o
incercare de a-1 critica pe client sau de a-1 opri in timp ce acesta îsi prezintă problemele; el
trebuie sa manifeste o atentie pozitiva neconditionată, acceptând toate experientele clientului,
intrucat ele alcatuiesc persoana unica pe care o are in fata sa. Consilieul retraieşte universul
interior al clientului într-o maniera empatica şi incearcă sa returneze catre acesta experientele
astfel receptate.
Mai mult decât tehnicile terapeutice utilizate, relatia de consiliere este deosebit de
importanta in consilierea/terapia centrata pe client. Se porneşte de la premisa ca relatiile
interpersonale reprezinta cheia dezvoltarii individului. În acest sens, consilierea ofera o relatie
care este astfel structurata incat va permite actualizarea resurselor, facilitarea dezvoltarii si
maturizarii.
Aceasta implica cateva condiții (Irina Holdevici,1996; selecţie) :
• consilierul nu trebuie să impună clientului condiții în ceea ce privește
atitudinile, ci numai în ceea ce privește comportamentul;
• consilierul trebuie să se abțină de la orice exprimare sau actiune contrară
principiilor anterior formulate: trebuie să se abtină de a întreba, a dovedi, a interpreta, a
sugera, a convinge, a asigura, a sfătui; consilierul trebuie să acorde încredere clientului,
considerând ca acesta este cel mai în măsură a-și rezolva problemele şi de a lua decizii in mod
independent; consilierul trebuie să se concentreze mai ales pe ceea ce simte clientul.
Rogers sugerează ca eficienţa terapeutica nu consta in construirea unei relatii
terapeutice eficiente, ci in efortul continuu al consilierului de a mentine aceasta relaţie bazata
pe empatie, congruenta şi imagine pozitivă necondiţionată.
1.3. Strategia cercurilor concentrice

Strategiile utilizate de consilier sunt moduri de operare sau planuri de acțiune destinate
atingerii scopurilor propuse. Strategiile pot fi grupate în patru mari categorii :
a) Strategii de identificare a atitudinilor si sentimentelor negative
b) Strategii de schimbare a atitudinilor si sentimentelor negative
c) Strategii de identificare a comportamentelor negative 
d) Strategii de schimbare a comportamentelor negative
1.1. Strategiile de identificare a atitudinilor și sentimentelor negative sunt utilizate în
scopul sprijinirii clientului în demersul sau de cunoaștere de sine și de exprimare a
sentimentelor.
Clarificarea și reflectarea sentimentelor clientului
Strategia este indicată în cazul persoanelor incapabile de a face progrese, limitate la un
singur mod de comportament. În asemenea situații, consilierul utilizează afirmații de tipul:
" Pareti suparat .", "Va simtiti foarte bine."
Modelarea sentimentelor de catre consilier
Consilierul își exprimă sentimentele despre propriile sa persoană sau despre modul în
care s-ar simți daca ar fi în locul clientului:
"Cred ca am realizat si ma simt multumit de acest lucru.", "Daca m-ar fi tratat pe
mine in felul acesta, m-as fi suparat foarte tare."
Strategia cercurilor concentrice
Aceasta strategie a fost utilizata de A.Lazarus ca modalitate eficiența și utilă de
provocare a sentimentelor consiliatului. Consilierul va oferi clientului cinci cercuri
concentrice notate cu litere de la A la E. Consilierul explică clientului semnificția fiecărui cerc
Cercul A reprezintă teritoriul privat, intim al clientului.
Cercul B conține informații pe care consiliatul le face cunoscute familiei și prietenilor.
Cercul C contine ganduri si sentimente impartasite prietenilor buni.
Cercul D este reprezentat de gandurile si sentimntele dezvaluite personanelor
cunoscute.
Cercul E contine fapte si evenimente despre client    ce pot fi cunoscute de oricine.
 Confruntarea si intarirea sentimentelor
Procedeele de confruntare intalnire a sentimentelor sunt utilizate in cazurile in care
consiliatul intampina dificultati in exprimarea sentimentelor negative/pozitive. Frecvent,
consiliatul manifesta tendinta de a-l confrunta pe consilier, in primul rand, cu sentimente
negative si apoi cu cele pozitive. Consilierul identifica indiciile comportamentale
corespunzatoare trairilor, sugerand ca exprimarea sentimentelor nu are, in mod automat,
consecinte negative.
 Cautarea gandurilor ascunse sau neexprimate
A.Elis (1966) propune ca strategie, pentru cazurile in care consiliatii evita sa se
angajeze in comportamente dezirabile datorita imaginarii consecintelor acestora, examinarea
gandurilor neexprimate sau ascunse ale clientului. Clientul are temeri,    de cele mai multe
ori irationale, in legatura cu consecintele actiunilor sale exprimate prin raspunsuri de tipul :
"As putea fi respins.", "As putea face o greseala.", "Cineva s-ar putea sa nu aprobe ceea ce
am facut."
 Confruntarea clientului cu imaginea de sine
Consilierul deteremina clientul sa se confrunte cu imaginea de sine distorsionata
pentru a o inlocui apoi cu una realista. In acest scop consilierul poate folosi raspunsuri de
tipul : "Spuneti ca sunteti pesimist. Pe ce va bazati aceasta afirmatie ?". Prin confruntarea cu
imaginea de sine, consiliatul constientizeaza discrepanta dintre sentimentele lui despre sine si
propriul comportament.
 Dialogarea si inversarea rolurilor
In cazuri de indecizie sau de conflict, consilierul poate apela la strategia dialogarii si
inversarii rolurilor. Consilierul cere subiectului sa interpreteze conflictul respectiv printr-un
dialog imaginar intre sine si alta persona sau propria persoana.

1.2. Strategii de schimbare a atitudinilor si sentimentelor negative

 Aproximatia succesiva a sentimentelor este o strategie de consiliere ce consta din

sugerarea, de catre consilier, unor actiuni /teme ce vor conduce, pas cu pas, la apropierea
clientului de scopul dorit de el. Subiectul poate intocmi, impreuna cu consilierul, o lista de
activitati a caror indeplinire il apropie de starea dezirabila.   
 Tehnicile de stopare a gandirii elimina gandirea negativa si o
inlocuieste cu idei constructive, orientate spre realitate. Ele sunt utile in cazurile in care
constientizarea gandirii ilogice nu a conduc la o modificare a comporamentului. Pentru
inceput clientului i se sugereaza situatia care produce secventa de gandire irationala, dupa
care i se cere sa verbalizeze.
1.4. Confruntarea și întălnirea sentimentelor

Fiecare dintre noi, în calitate de observator participant, resimte creșterea

sentimentului insecurității în societate. Resimțind creșterea sentimentului insecurității în
societate fiecare dintre noi are, printr-un exercițiu de gândire participativă, posibilitatea
conceptualizării propriilor stări experiențiale. Astfel se explică faptul că, în demersul nostru
autoreflexiv putem asuma cu ajutorul propriilor stări experiențiale imaginea mentală a
creșterii sentimentului de insecuritate în societate ca o trăire personală conceptualizată.
Savca L. consideră că stima de sine se naște la întâlnirea dintre sentimentul competenței
personale cu convingerea că suntem iubiți și acceptați, în ciuda limitelor și erorilor pe care le
facem. Sunt copii care, în ciuda unor performanțe deosebite (școlare, artistice etc.), nu se simt
iubiți și acceptați de către părinții lor și manifestă nivele foarte scăzute ale încrederii în sine.
De asemenea, copiii crescuți cu iubire și afecțiune, dar care nu învață despre sine „că pot”, vor
avea o imagine de sine negativă.
Echilibrul între iubire necondiționată, competență și așteptări realiste facilitează
dezvoltarea unei stime de sine stabile și sănătoase. Și da, aşa este, primii ani de viață
reprezintă vârsta ideală pentru cultivarea stimei de sine.
Imaginea de sine sau "cum ne vedem", se refera, asa cum se subînțelege deja, la modul în
care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoționale, cognitive, sociale și
spirituale.
Modul în care ne percepem depinde de gradul de autostimă (autoapreciere, autorespect,
autoacceptare) pe care îl avem. Astfel, dacă ne acceptăm pe noi însine, dacă ne apreciem
pentru ceea ce facem bine - această contribuie la autorespectul și încrederea în sine - dacă
acceptăm ca avem și slăbiciuni fără să ne criticăm în permanență pentru ele - aceasta
constituie baza toleranței față de sine și, implicit, față de alții - putem trăi confortabil din
punct de vedere emoțional.
Trebuie înțeles că este bine să existe mereu un echilibru între autoapreciere și autocritică,
nici una din cele două extreme nefiind eficientă. Cel care se laudă prea mult este, în cele din
urmă, persiflat sau chiar abandonat de către ceilalți iar cel care se autocritică exagerat
provoacă celorlalți fie sentimente de milă, de vină, fie un sentiment de superioritate, atrăgând
de la sine alte critici. Păstrând pe cât posibil echilibrul între o lauda de sine exagerată si o
autocritică exagerată putem contribui la igienă noastră sufletească.
Imaginea de sine ne influențează comportamentele. Când ai o imagine de sine bună îți poți
îndeplini obiectivele pentru ca, o imagine de sine bună îți dă entuziasm, energie si
determinarea necesare pentru acest lucru iar obstacolele sunt percepute ca provocări ce
trebuiesc depășite pentru atingerea obiectivelor. O imagine de sine bună te face să relaționezi
armonios cu ceilalți, prin atingerea obiectivelor poți avea performanțe profesionale, succes
social etc.
O imagine de sine negativa te face sa-ti scada motivatia sau chiar o anihileaza prin
lipsa increderii in fortele proprii ("ce rost are sa incerc oricum nu voi reusi", "e greu", "nu sunt
in stare" etc.) ducand, mai departe, la comportamente de evitare ("nu ma duc la interviu
deoarece nu sunt suficient de bun, deci nu are rost...").
A se observa ca o imagine de sine negativa este capabila sa creeze un cerc vicios din
care persoanei ii este greu sa iasa : nu face anumite lucruri pentru ca nu se crede in stare iar
dupa ce renunta la a face lucrurile respective se autoculpabilizeaza si se critica si mai tare,
intarindu-si, astfel, convingerile negative despre sine si alimentand dialogul interior negativ.
În concluzie : când îți acorzi suficientă valoare îți atingi mai ușor obiectivele pentru ca
a avea încredere în sine, in forțele proprii te face sa-ti mobilizezi exact resursele de care ai
nevoie să depășesti obstacolele și să mergi în directia dorita; cand nu iti acorzi suficienta
valoare negociezi mai slab, comunici mai greu, acționezi cu mai multă frică sau eviți să
acționezi și "îți pui singur bețe în roate". Când nu îți acorzi valoare anihilezi resursele de care
ai avea nevoie pentru a întreprinde ceva.
Imaginea de sine contribuie la evaluarea realității
Când ai o imagine de sine bunî poți afirma : "pot sa fac acest lucru sau măcar pot încerca"
când ai o imagine negativă de sine afirmi : "nu pot să fac acest lucru este prea greu, nu voi fi
în stare".
Diferența este ca cel cu imaginea bună de sine va avea ocazia să-și demonstreze dacă
poate sau nu, dezvoltând convingeri realiste despre sine printr-o percepție corectă a
capacităților dar si slăbiciunilor. Cel cu imaginea negativă de sine nu va avea decât ocazia de
a se închide în cercul vicios descris mai sus, întârindu-și astfel convingerile negative.

1.5. Confruntarea clientului cu imaginea de sine

Imaginea despre sine se constituie atât prin autoobservaţie cât şi în urma interacţiunii
dintre individ şi ambianţa socială, cea mai uzitată formă de interacţiune fiind comunicarea.
Comunicarea are adesea funcţia de a transmite o imagine despre sine. Cu cât este mai larg
cercul de persoane cu care se comunică şi cu cât sunt mai diferite persoanele cu care intrăm
în relaţii, cu atât mai largi sunt şi posibilităţile noastre de a ne cunoaşte pe noi înşine.
 Raportată la evaluările celor din jur, imaginea despre sine exprimă o supraestimare a
propriilor însuşiri şi resurse. Acest aspect este foarte important pentu sănătatea psihică şi
biologica a individului. Pentru a trăi este important ca omul să se afle în acord cu sine pentru
că numai aşa va dobandi stima faţă de sine (respect faţă de sine, confort psihic). Acordul cu
sine înseamnă adeziune, acceptare a ideii pe care şi-o face individul despre el însuşi.
Interacţiunea Eu-Lume se poate solda cu succes sau cu eşec. Eşecul poate fi generat de:
• obstacole sau dificultăţi cu caracter impersonal;
• acţiunea directă a “celuilalt” cu caracter intenţional sau presupus; în această situaţie
intervin mecanismele de apărare cu scopul de a se preveni deteriorarea imaginii despre sine
sau de a contribui la reconstituirea acesteia.
Ca forme de apărare a imaginii despre sine pot fi amintite:
• evitarea - suspendarea acţiunilor a căror efectuare a fost asociată, după un număr de
repetări, cu evenimente negative;
• descărcarea - manifestare prin care individul se eliberează de tensiunea psihică,
impregnată de o coloratură negativă (plânsul, confesiunea, implorarea);
• compensarea - individul maschează sau înlocuieşte unele caracteristici deficitare cu
calităţi obţinute prin activarea intensă a altor resurse de acţiune; apare atunci când individul
are conştiinţa inferiorităţii în raport cu ceilalţi;
• reveria - refugiul în planul imaginaţiei ( ceea ce nu este posibil în realitate se poate
“obţine” uşor cu ajutorul fanteziei); apelul frecvent la reverie este dăunător;
• refularea şi sublimarea; refularea este înfrânarea tendinţelor de acţiune ce contravin
convenienţelor sociale sau chiar propriilor interese; sublimarea reprezintă substituirea
acţiunilor care pot primi o sancţiune socială negativă cu acţiuni acceptabile;
• reducerea disonanţei cognitive; disonanţa cognitivă este existenţa simultană a unor
cunoştinţe incompatibile; dezacordul poate fi între opiniile individului şi cele ale semenilor
săi, între aspiraţie şi performaţă, între concepţia despre lume şi viaţă şi propriile fapte
concrete; în sfera intrapsihică mecanismul reducerii disonanţei cognitive contribuie la reglarea
distanţei dintre aspiraţii şi posibilităţi, în măsura în care cele din urmă sunt obiectivate prin
performanţe; în sfera interpsihică prin mecanismul reducerii disonanţei cognitive individul
face eforturi pentru a înlătura egoismul care îl ţine ancorat de trebuinţele imediate.
Imaginea de sine este rezultatul conştiinţei de sine. Conştiinţa de sine este “o formă
complexă de reprezentare” la nivelul căreia subiectul care reflectă şi obiectul reflectat coincid,
adică reflexiile persoanei sunt orientate spre propriile idei, sentimente, acţiuni etc. Conştiinţa
de sine este un produs, un rezultat al autocunoaşterii, dar, în acelaşi timp, prin nivelul atins,
stimulează continuu procesele cunoaşterii de sine.
Imaginea de sine este modul în care se “vede” o persoană sau se reprezintă pe sine; nu
este un dat imediat, ci o construcţie ce se realizează prin raportare, comparare cu alţii.
Imaginea de sine:
• se referă la totalitatea percepţiilor privind abilităţile, atitudinile şi comportamentele
personale;
• este o reprezentare mentală a propriei persoane;
• este o structură organizată de cunoştinţe despre sine care ghidează comportamentul
social;
• influenţează atât percepţia lumii cât şi a propriilor comportamente.
Imaginea de sine se referă la reprezentarea şi evaluarea pe care individul şi le face despre
el însuşi, în diferite etape ale dezvoltării sale şi în diferite situaţii în care se află. Maniera în
care se valorizează pe sine determină modul de comunicare cu ceilalţi. Modalitatea în care
individul uman comunică cu ceilalţi este puternic influenţată de maniera în care el se percepe
pe sine însuşi, adică de valoarea şi puterea pe care el şi le atribuie sieşi.
În cadrul imaginii de sine se face distincţia între Eul real şi Eul viitor. Eul real cuprinde:
• Eul fizic structurează dezvoltarea şi acceptarea propriei corporalităţi. Imaginea
corporală se referă la modul în care este percepută persoana de sine şi modul în care crede că
o percep alţii. Imaginea corporală determină gradul în care te simţi confortabil în şi cu corpul
tău. Discrepanţa dintre imaginea ideală a Eului corporal şi Eului fizic determină sentimente de
nemulţumire, neîncredere, furie şi izolare.
• Eul cognitiv se referă la modul în care sinele receptează şi structurează conţinuturile
informaţionale despre sine şi lume, şi la modul în care operează cu acestea. Eul cognitiv
include şi memoria autobiografică, cu toate consecinţele pe care aceasta le are asupra
personalităţii. Unele persoane fac atribuiri interne pentru evenimentele negative
(autoculpabilizare) în timp ce alţii fac atribuiri externe pentru a-şi menţine imaginea de sine
pozitivă.
• Eul emoţional/Eul privat/Eul intim sintetizează totalitatea sentimentelor şi emoţiilor
faţă de sine, lume şi viitor. Un Eu emoţional stabil va determina persoana să privească lumea
ca pe un mediu sigur ce nu ameninţă imaginea de sine.
• Eul social/Eul interpersonal este dimensiunea personalităţii „la vedere”; este „vitrina”
persoanei. Concordanţa dintre Eul social şi Eul emoţional semnifică gradul de maturizare al
persoanei. O persoană imatură va derula comportamente diferite în medii diferite în scopul
securizări propriei persoane.
• Eul spiritual reflectă valorile şi principiile de viaţă ale unei persoane.
Eul viitor/Eul posibil :
• Reprezintă modul în care persoana îşi percepe potenţialul de dezvoltare personală;
• Semnifică modalitatea de proiectare în viitor a unei persoane;
• Este o sinteză de aspiraţii, motivaţii şi scopuri de durată medie şi lungă;
• Este o structură de personalitate; acţionează ca factor motivaţional în comportamentele
de abordare strategică;
• Derivă din combinarea trecutului cu viitorul;
Sentimentul stimei de sine este un sentiment al stării de bine, de satisfacţie, care dă
măsura propriei valori. Este rezultatul comparaţiei pe care o efectuează subiectul între el
însuşi şi alţi indivizi semnificativi pentru el, este produsul tuturor trăsăturilor valoroase ale
individului. Un sentiment slab al stimei de sine se mai numeşte şi stare de disconfort.
Sentimentul stimei de sine este unitatea centrală a fiinţei la care se raportează, în final, totul.
Stima faţă de sine, respectul de sine reprezintă simpatia pe care fiecare şi-o acordă sieşi, este
recunoaşterea pe care se cuvine s-o acorde potenţialului său individual.
Pentru valorizarea de sine sunt necesare opt calităţi:
• a şti să te exprimi;
• a şti să promiţi;
• a dispune de curaj;
• a şti să comunici;
• a fi diplomat;
• a şti să fii familiar;
• a fi serios;
• a şti să convingi.
Toate aceste calităţi se pot dobândi prin învăţarea asertivităţii. În cazul afirmării de sine,
învăţarea acţionează la două niveluri:
• expunerea progresivă la situaţii angoasante, corespunzătoare formării unei obişnuinţe;
• achiziţia treptată de competenţe sociale care favorizează expunerea la situaţia-
problemă.
Învăţarea asertivităţii se realizează:
• direct, prin exersare în viaţa de zi cu zi, începând cu probleme uşor de rezolvat şi
continuând cu probleme de dificultate crescândă;
 • prin jocuri de rol, adică prin punerea în scenă, sub forma unor mici scenete, a unor
situaţii-problemă; ele vor fi repetate până când persoana se simte capabilă să înfrunte
problema respectivă;
• prin jocuri de rol imaginare: persoana îşi imaginează situaţia-problemă şi modalitatea
de exprimare de sine corespunzătoare; aceste jocuri repetate suficient de des ele pregătesc
expunerea la situaţia problematică, într-un context real, sau , dacă este prea dificil, prin etapa
intermediară a jocurilor de rol;
• imitarea unor modele: imitarea se face mai întâi imaginar, apoi în realitate; observarea
consecinţelor afirmării de sine la nivelul persoanei luată drept model încurajează imitarea.
Există cinci factori care contribuie la menţinerea sentimentului stimei de sine:
• Concordanţa dintre comportament şi propria conştiinţă;
• Reacţii pozitive asupra autoimaginii, a imaginii pe care şi-o face fiecare despre sine.
Aceasta imagine poate fi ”prea mare”, “prea mică” sau conformă cu realitatea (în acest caz
realitatea însemnând reacţia celor din jur);
• Preţuirea persoanei;
• Recunoaşterea rezultatelor activităţii;
• Comunicarea sinceră, deschisă; indiferent cât de supăraţi aţi putea fi pe cineva,
reflectaţi cu mult discernământ înainte de a-l ataca.
Copiii cu o stimă de sine pozitivă:
• Îşi asumă responsabilităţi
• Se comportă independent
• Sunt mândri de realizările lor
• Realizează fără probleme sarcini noi
• Îşi exprimă atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative
• Oferă ajutor şi sprijin colegilor
Consiliaţii cu o stimă de sine scăzută:
• Sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi
• Evită implicarea în activităţi noi
• Se simt nevalorizaţi
• Îi învinuiesc pe ceilalţi pentru nerealizările lor
• Pretind că sunt indiferenţi emoţional
• Nu pot tolera nici un nivel mediu de frustrare
• Sunt uşor influenţabili
• Nu îşi asumă responsabilităţi
 • Pozează în rebeli, nepăsători
Reacţii ale adulţilor care favorizează o stimă de sine scăzută la nivelul personalităţii
copiilor:
• Neagă existenţa emoţiilor respective
• Compară un copil cu altul
• Ridicularizează şi sunt sarcastici
• Utilizează excesiv ameninţările şi pedepsele
• Indică trăirea unor stări emoţionale
Eul viitor încorporează şi posibilele dimensiuni neplăcute pe care persoana nu doreşte să
le dezvolte în timp, şi în acest caz devine Eul temut. Acesta caracterizează indivizii pesimişti;
pesimismul are un efect inhibitor, blocant, evitativ, distructiv şi poate determina starea de
alienare. Eul dorit este aceea structură de personalitate ce acţionează ca factor motivaţional în
comportamentele de abordare strategică. O persoană optimistă va contura un Eu viitor
dominat de Eul dorit pentru care îşi va mobiliza resursele motivaţionale şi cognitive. Fiecare
dintre aceste două Eu-ri viitoare are câte un set emoţional ataşat: încredere, bucurie, plăcere,
în cazul Eului dorit, şi anxietate, furie, depresie în cazul Eului temut.
Există diferenţe între Eul viitor şi Eul ideal. Eul ideal este ceea ce persoana şi-ar dori să
fie, dar în acelaşi timp este conştientă de de limitele sale. Eul viitor poate fi atins, dar Eul
ideal este doar o iluzie.

1.6. Dialogarea și inversarea rolurilor

Consilierul deteremină clientul să se confrunte cu imaginea de sine distorsionată pentru a

o înlocui apoi cu una realistă. În acest scop consilierul poate folosi răspunsuri de tipul :
“Spuneţi că sunteţi pesimist. Pe ce vă bazaţi această afirmaţie ?”. Prin confruntarea cu
imaginea de sine, consiliatul conştientizează discrepanţa dintre sentimentele lui despre sine şi
propriul comportament.
Strategii de identificare a gandirii negative, a atitudinilor si sentimentelor negative
a) discutarea unei experiente emotionale recente
b) modelarea sentimentelor
c) strategia cercurilor concentrice a lui Arnold Lazarus (1969)
d) examinarea gandurilor ascunse sau neexprimate ale subiectului (Albert Ellis)
e) jocul dramatic sau dialogarea si inversarea rolurilor.
• În cazuri de indecizie sau de conflict, consilierul poate apela la strategia dialogării şi
inversării rolurilor. Consilierul cere subiectului să interpreteze conflictul respectiv printr-un
dialog imaginar între sine şi altă personă sau propria persoană.
C.Oancea propune strategii de intervenție a comportamentului agresiv: discutarea unei
experienţe emoţionale recente; modelarea sentimentelor; strategia cercurilor concentrice;
examinarea gândurilor ascunse sau neexprimate ale clientului; jocul dramatic sau dialogarea si
inversarea rolurilor.
Același autor enumeră strategiile de identificare a comportamentelor indezirabile:
vizualizarea rolului; descrierea şi inventarierea comportamentelor; strategia dialogării şi
inversării rolului. Printre strategiile de schimbare a comportamentelor indezirabile regăsim:
strategia contractelor comportamentale şi a procedeelor de întărire; strategia practicii
negative; strategii operante de întărire; strategia modelării indirecte; strategia monitorizării
sau autocontroluluiÎn aceeași ordine de idei, oferă strategii de schimbare a gândirii negative, a
atitudinilor şi sentimentelor negative: raţionalizarea; distragerea; aproximarea succesivă a
sentimentelor; tehnici de stopare a gândirii negative; strategia de identificare a rolului.
Deseori, clientul poate prezenta conflicte între propriile sale sentimente şi gânduri sau
în relaţiile cu alte persoane. în unele cazuri, clientul poate fi blocat atunci când trebuie să ia o
decizie. Spre exemplu, el poate spune: "Nu ştiu ce să fac. Aş vrea să merg acolo, dar aş vrea şi
să stau aici", Uneori, clientul poate fi ezitant în luarea de decizii din cauza eventualelor
consecinţe pe care le-ar putea avea deciziile respective asupra altor persoane. într-o astfel de
situaţie, o strategie eficientă o constituie dialogarea şi Inversarea rolurilor, care implică
punerea clientului în poziţia de a lua locul fiecărei persoane sau "al flecarei părţi din el
însuşi".
Consilierul îi cere clientului să interpreteze conflictul respectiv printr-un dialog
imaginar. La început, clientul este încurajat să discute cu ambele părţi ale propriei sale
persoane. Mai întâi va răspunde acelei părţi din fiinţa sa care vrea să plece, iar apoi părţii care
vrea să rămână.Dialogul dintre cele două părţi, care are loc la timpul prezent, continuă până în
momentul în care "una din părţi câştigă în raport.
Aceeaşi strategie poate fi utilizată şi atunci când este vorba de o altă persoană.
Clientului i se cere să înceapă dialogul exprimând ceea ce doreşte şi ceea ce-i displace la
persoana respectivă. Apoi, el devine cealaltă persoană şi răspunde tocmai la ceea de a spus el
mai înainte. Acest mod de dialogare serveşte nu numai pentru ca clientul să-şi exprime
sentimentele şi opiniile sale, ci el oferă totodată şi o bază realistă pentru răspunsurile
probabile ale celeilalte părţi din conflict.
 Bibliografie

1. Lisievici P. Teoria şi practica consilierii. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti,

1998.
2. Mîslițchi V. Abordarea integrată a serviciului de asistență psihologică în instituțiile de
învățământ preuniversitar. În: Revista de Psihologie, 2009
3. Oancea C. Tehnici de sfătuire/consiliere. Bucureşti: Editura Trei, 2002..
4. Paşca M. D. Consilierea psihologică în mediul universitar. Târgu-Mureș: Editura
Ardealul, 2007.
5. 6. Roho, M., Creativitatea şi inteligenţa emoţională, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
6. 7. Universitatea de Vest din Timişoara, Revista de psihologie aplicată, Revista Centrului
de Studii şi cercetări psihologice – anul 2, nr. 1, 2000
7. Bibliografie Tomşa, Gh.. Strategii de schimbare a comportamentelor indezirabile la elevi
(I), în învăţământul primar, nr. 1, 1998
8. Tomşa, Gh., Consilierea şcolară în învăţământul primar, în învăţământul primar, nr. 1 şi
2, 1997.