Cum le explici copiilor moartea?

Printează
Vizualizări:  1795
02/02/2011 - Sfatul Parintilor

1
O vorba spune ca moartea si impozitele sunt singurele certitudini in viata si fie
ne alungam din minte orice gand legat de sfarsit,
fie incercam o viata intreaga sa ne obisnuim cu ideea sfarsitului nostru sau al celor dragi.
Daca noua, ca adulti, ne este atat greu sa ne gestionam propriile trairi si emotii legate
de ideea mortii, iti poti imagina cat de dificil de conceput este acest fenomen pentru copii,
cu atat mai mult cu cat ei nici nu prea inteleg concret ce inseamna moartea.
Vrei, nu vrei, copilul tau iti va pune, inevitabil, intrebarea spinoasa “Ce inseamna a murit?”.
Ca e dupa ce vede Bambi si nu intelege ce s-a intamplat cu mama puiului de caprioara, ca
e dupa ce constata ca hamsterul sau pestisorul lui drag
nu mai sunt, sau ca bunica nu mai vine
in vizita, intrebarea va veni, iar tu va trebui sa fii pregatit sa ii oferi o explicatie peintelesul lui
, pentru sufletul lui.
Copiii de varste diferite reactioneaza diferit cand moare cineva drag. Este foarte important s
a stim sa gestionam aceste episoade dureroase si inevitabile din viata copiilor nostri, atunci 
cand ele apar, in ciuda faptului ca avem propria durere de dus. Ele pot
afecta pe viata sanatatea emotionala a unui copil, generandu-i sentimente de separare,
abandon, respingere sau frici ce il pot urmari tot restul vietii.
Dr Ann Dent de la BBC Health explica cum copiii foarte mici, prescolarii,
scolarii si adolescentii percep moartea, astfel incat sa iti poti adapta explicatia nivelului lor
de intelegere, dar si semnele care iti pot arata cat de tare l-a afectat moartea cuiva pe copil.
 
Ce stiu copiii despre moarte?
Ca adulti, stim ca moartea este universala, inevitabila si ca este sfarsitul vietii fizice. Dar
copiii ajung sa inteleaga aceste lucruri gradual.
 Sub cinci ani:
 La aceasta varsta, copiii au un sens abstract al timpului si distantei, asa
ca pentru ei “final” sau “definitiv” nu inseamna nimic
 
 Moartea inseamna pentru ei opusul lui a fi viu
 
 Pentru ei, moartea este un somn sau o calatorie
De la cinci la opt ani:
 Moartea este o persoana infricosatoare – daca esti norocos nu te prinde
 
 Moartea este finala
 
 Moartea este deseori vazuta ca rezultatul final al unei violente sau agresiuni
 
 Apare un interes intens pentru ritualurile din jurul mortii
In jur de noua ani si mai mult:
 Moartea este perceputa drept finalul corpului fizic
 
 Moartea este inevitabila, finala si universala
Deci, in jur de noua ani sau mai mult, majoritatea copiilor vor avea o viziune despre moarte
similara cu cea a adultilor, desi asta depinde de nivelul lor de dezvoltare sau de
experientele lor trecute despre moarte. Cel mai bun mod de
a intelege ce simt si ce gandesc copiii despre moarte este sa ii asculti cu atentie si sa te lasi
ghidat de ei.
 
Copiii sufera diferit la moartea cuiva drag?
In general, copiii invata sa se adapteze foarte repede la o gama larga de schimbari
importante din viata lor, cum ar fi cand sunt intarcati, cand isi pierd jucaria
favorita, cand merg la gradinita, deci se separa prima data de parinti, cand merg la
scoala si se arunca intr-un urias necunoscut, cand isi schimba scoala sau locuinta,
parasindu-si prietenii anteriorisau cand le moare animalul preferat, mult iubit.
Cu siguranta au experimentat o gama larga de trairi si emotii in jurul acestor evenimente
de viata, cum ar fi furia, vinovatia, confuzia, tristetea si depresia. Deci a pierde
ceva sau pe cineva nu este o expresie sau o traire complet necunoscuta copiilor,
desi ei nu prea isi inteleg propriile reactii si nu stiu sa exprime ce simt.
 
Felul in care copiii gestioneaza moartea are legatura cu personalitatea fiecaruia, dar de
cele mai multe ori reflecta felul in care parintii i-au invatat si ghidat. Aceste modele
de viata ii pot urmari pana la maturitate.
Pana de curand, se credea ca cei mici nu isi plang mortii. Cercetarile arata ca totusi copiii
au propriul lor fel de a plange disparitia unei persoane importante din viata lor,
avand trairi similare cu adultii ce sunt in doliu. Poate
 fi mai dificil totusi sa intelegem ce simt ei concret, asta pentru ca si nivelul lor de
a intelege ce inseamna moartea variaza pe masura cecresc.
Copiii mici. Acestia nu vor intelege ce inseamna moartea cuiva drag, dar vor reactiona in
functie de reactiile celor din jur. De exemplu, o mama care este in doliu cu siguranta ca nu
isi va putea ascunde durerea cand este in compania
copilului ei mic, iar acesta va reactiona, plangand constant.
Copiii de scoala. Copiii mai mari pot avea aceleasi trairi ca si adultii, adica socul, confuzia,
furia si vinovatia. Copiii la aceasta varsta nu isi vor arata emotiile in mod deschis, lasandu-si
parintii si anturajul sa creada ca ei nu sunt afectati de acea moarte. Totusi, orice modificare
de comportament trebuie sa fie un indicator pentru parinti ca fiul sau fiica lor are nevoie de
sustinere si sprijin in durerea pe care o simte. Cele mai comune probleme ce pot
aparea sunt: copilul se inchide in el, face pipi in pat noaptea, nu se mai poate
concentra, minte, este agresiv, injura, toate indicand starea lor total data peste cap.
Adolescentii. Reactia acestora la durerea mortii este similara cu a adultilor, dar trairile lor
negative pot conduce usor la violenta si agresivitate. Pot aparea frecvent schimbari bruste
de dispozitie si perioade de depresie, dar poate fi dificil sa le separam de un comportament
tipic adolescentin. Tensiunea si razboiul cu familia devin mult mai comune. Ca siadultii,
adolescentii pot avea dureri de cap, insomnii si tulburari de alimentatie, din pricina suferintei
provocate de pierderea cuiva drag.
Iata expresii folosite de copii de mai multe varste, care demonstreaza clar unele din starile
prin care trec in contact cu fenomenul mortii:
 Negare- "Nu cred. Nu s-a intamplat. Este doar un vis. Tati o sa se intoarca inapoi."
 
 Vinovatie - "S-a imbolnavit pentru ca nu eram cuminte. Eu am omorat-o!"
 
 Dat vina pe altii- "Este vina doctorului, nu l-a tratat bine!"
 
 Anxietate - "Cine va avea grija de mine acum?!”
 
Totusi, cum explicam copiilor fenomenul mortii?
Copiii vor si au nevoie sa invete si sa inteleaga totul despre lumea in care traiesc, ne spun
Barbara Monroe si Frances Kraus de la Candle Project. Moartea este parte
din viata si daca nu raspundem intrebarilor copiilor nostri ii lasam practic singuri cu fricile
lor si neprotejati de fantasmele macabre create de propria lor imaginatie.  
A raspunde copiilor ce inseamna moartea poate fi deosebit de dificil. Poate gasiti folositoare
urmatoarele sfaturi ale acestor specialisti psihologi:
 Copiii au tendinta sa puna aceste intrebari despre moarte in mijlocul conversatiilor
uzuale de fiecare zi. Sa nu fiti surprinsi daca ei schimba brusc subiectul in care va aflati.
Vor asimila atat de multa informatie data de voi, cat pot ei duce. Nu trebuie sa le spuneti tot
din prima discutie.  
 
 Acceptati din start faptul ca aceste conversatii vor fi neplacute. Orice vetispune va fi
stangaci, cuvintele vor iesi greoi si nelegate coerent, iar copilul va intui ca l-ai respectat
suficient incat sa discuti asemenea subiect greu cu el.  
  
 Daca copiii foarte mici intreaba ce inseamna “mort”, poate fi folositor sa ii spui
ceva concret, pe intelesul lui, cum ar fi "Un corp mort nu respira, nu mananca si nu
se va trezi niciodata"
 
 Verifica ce au inteles din ce ai vorbit cu ei, rugandu-i sa repete. Daca pot spune cu
vorbele lor si totusi sa intelegi ideea principala, vei sti ca au inteles corect mesajul.  
 
 Nu intotdeauna exista raspunsuri si nu sunteti obligati ca mereu sa aveti cuvintele
potrivite la indemana. Este in regula sa le spui “Nu stiu”.  
 
 Fiti pregatiti ca ei sa revina cu noi intrebari dupa ce au primit raspunsurile la primele.
 
 Daca subiectul este dureros pentru tine, este bine sa ii explici copilului de ce. De
exemplu, ii poti spune ca iti este teribil de dificil sa vorbesti despre moarte pentru ca inca
suferi din pricina pierderii cuiva drag, cum ar fi propriul tau parinte.
 
 Nu uitati, copiii au nevoie de explicatii realiste pentru ca si ei vad ce se intampla in
jurul lor. Multi oameni mor la batranete, dar si unii oameni tineri mor, unii copii mor de boli
grave sau in accidente.
 
 Copiii pot fi curiosi cum decurge un ritual din jurul unei persoane decedate. Un
posibil raspuns este: “O pomenire / parastas e un moment special in care toti cei care au
cunoscut persoana care a murit se pot intalni ca sa si-o aminteasca. De regula, suntunele
rugaciuni speciale sau cantece religioase speciale care se spun sau canta atunci. Unii
oameni plang. Toti se gandesc la persoana care a murit.”
 
Cum sa le dam vestea?
Nu este niciodata usor sa aduci unui copil vestea mortii cuiva drag lui. Daca nu ii spui
copilului, el se poate simti confuz si isi va imagina ceva cu mult mai grav decat realitatea.
De aceea este important:  
 Tu, ca parinte, sau cineva cunoscut de copil si in care are incredere sa ii spuna
despre moartea celui drag de indata ce ea a avut loc, folosind mult imbratisarea,
atingerea, pentru sustinere emotionala si alinare.
 
 Vei folosi cuvinte simple, concrete, ca “moarte” sau “a murit” sau “este mort”
ca sa eviti confuzia in mintea copilului. Fraze precum “s-a dus la cer”, “a trecut
dincolo” sau “l-a chemat Dumnezeu” pot fi infricosatoare sau il pot duce pe o cu totul alta
carare periculoasa a imaginatiei sale, lasand loc de viitoare asteptari.
 
 Vei raspunde la toate intrebarile copilului, cu onestitate, ori de cate ori
le va pune, si vei recunoaste ca nu stii raspunsul unora dintre intrebari, daca va fi cazul.
 
 Vei practica o comunicare deschisa, onesta, pe acest subiect, oricand. A
plange pe cineva drag decedat este un fenomen normal si indica pentru copil cat de mult a
insemnat pentru tine persoana respectiva.
 
 Vei anunta la gradinita sau la scoala moartea unui membru de familie si vei cere
sprijinul si sustinerea emotionala a educatoarei / invatatoarei / profesorului,
daca este necesar.
 Vei accepta ca si copiii pot avea propria perioada de doliu si nu le vei forta limitele in
perioada urmatoare.
 
Sa participe copiii la funeralii?
Pentru adulti este important sa vada corpul decedatului, daca pot, pentru ca ii
ajuta sa constientizeze moartea si le confirma ca persoana respectiva nu mai e cu ei. A
sti sa spui “adio” nu este doar un gest normal in preajma mortii, dar este si o reactie
naturala cand cineva ne paraseste.
Ca si adultii, si copiii, chiar si cei mici, au dreptul sa isi faca propriile lor alegeri dupa o
pregatire a lor cu tact si delicatete pentru ce urmeaza. Si ei isi pot dori sa spuna
adio, sa puna o floare sau o jucarie alaturi de persoana draga decedata sau sa ii scrie o
scrisoare de ramas bun.
Este important sa stim sa gestionam aceste momente, intrucat a decide noi in
locul copiilor ca este mai bine sa nu vada persoana decedata le poate crea
dureri si mai mari, traume cu impact major asupra sanatatii emotionale a copilului, dar
acelasi lucru este valabil si invers. Vorbiti cu copilul. El stie
mereu ce vrea si ce e mai bine pentru sufletul lui.
Daca luati copilul la o inmormantare, pregatiti-l, totusi, in avans, ca sa stie la ce sa se
astepte si sa decida inca o data daca vrea sa vina.
Nu exista nicio dovada concreta din studii ca acei copii care au participat la inmormantarea
cuiva drag au ramas traumatizati din acest motiv. De fapt, expertii spun ca
inversul este adevarat. Daca el alege sa nu mearga, un adult in care are incredere
trebuie sa fie alaturi de el in acel interval de timp, ca sa ii faca emotiile cat mai suportabile
cu putinta. Poatecand se va face mai mare va cere o fotografie de la tristul eveniment, asa
ca, oricat este de greu, dat fiind caracterul implacabil al unei inmormantari,
incercati sa aveti o fotografie facuta, in caz ca peste un
timp copilul va intreba sau va dori sa vada si el.

Read more: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/cum-le-explici-
copiilor-moartea/#ixzz2IDDVZAfi

Cum să le vorbim copiilor

despre moarte?
 scris de Raluca Vasiliu in 4 July, 2012

Pentru majoritatea adulţilor discuţiile despre moarte sunt subiecte incomode,

mai ales când se poartă cu copiii. Chiar dacă părinţii încearcă să le evite, copiii, preocupaţi de
problematica morţii, vor pune întrebări încuietoare: Mami, tu când vei muri? De ce bunicul este sub
pământ? Eu nu o să mor niciodată, nu-i aşa? De felul în care părinţii ştiu să răspundă acestor întrebări
depinde liniştea copiilor referitoare la acest subiect. Iată câteva sugestii care te vor ajuta în momentele în
care copilul tău va dori să vorbiţi despre moarte.

 Ce trebuie să ştii înainte să vorbeşti cu copiii

despre moarte?
 În primul rând trebuie să ştii că niciodată copiii nu întreabă despre moarte doar din curiozitate, ci
şi dintr-o nevoie de a fi liniştiţi. Moartea, prin suferinţa pe care o provoacă în jur, este un eveniment
înfricoşător pentru majoritatea copiilor. De aceea discuţiile despre aceasta nu trebuie să fie doar o
prezentare la rece a unor informaţii ci şi un prilej de a-i linişti pe micuţi.

 Chiar dacă discuţiile referitoare la moarte contribuie la liniştirea copilului, ele nu pot face ca
teama de moarte să dispară complet. În schimb, dacă părinţii evită aceste discuţii, teama copiilor va
creşte foarte mult, pentru că ei vor crede că este un subiect foarte grav, din moment ce până şi adulţii
se feresc să îl deschidă.

 Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât vor pune de mai multe ori aceleaşi întrebări, aşa că va trebui
să te înarmezi cu răbdare şi calm. Subiectul în sine este complex şi plin de incertitudini, aşa că e normal
ca micuţilor să le ia mai mult timp să îl asimileze. În plus, întrebările lor sunt ocazii de a-i lămuri şi de a
le alunga gândurile iraţionale pe care şi le formează despre moarte.

 Cele mai potrivite momente de a deschide acest subiect nu sunt atunci când are loc un
eveniment dramatic în jur, pentru ca emoţiile negative sunt prea puternice şi discuţia devine prea
încărcată emoţional. Sunt mai indicate situaţiile în care copiii observă moartea unei insecte, a unei
plante sau a unui animal de care nu sunt ataşaţi. În acele momente lasă-i să le studieze, pentru că
astfel se obişnuiesc încetul cu încetul cu ideea morţii.

 Ce să le spui copiilor despre moarte?

Informaţiile pe care este indicat să le oferim copiilor pe această temă trebuie să fie adaptate nivelului lor
de înţelegere şi preocupărilor specifice vârstei. Iată cum se pot desfăşura discuţiile cu copiii în funcţie de
vârsta acestora:

Între 3 şi 6 ani
 Copiii între 3 şi 6 ani au nevoie de cuvinte simple când li se spune ce este moartea. Cel mai uşor,
aceasta poate fi explicată prin absenţa funcţiilor familiare: cei morţi nu mă respiră, nu mai mănâncă, nu
mai vorbesc, gândesc sau simt. Această idee este diferită de ideile uzuale care li se spun copiilor (că
cei morţi trăiesc în cer, că sunt puţin plecaţi, etc.), însă îi ajută ca treptat să îşi formeze o idee mai
realistă despre moarte.

 De multe ori copiii fac asociaţii ciudate între moarte şi diferite evenimente: unii confundă moartea
cu somnul (mai ales dacă aud frecvent sintagma odihnească-se în pace), şi de aceea le poate fi frică să
doarmă. Altora, cărora li s-a spus că cineva a murit pentru că a fost bolnav, se pot teme că vor muri de
la orice julitură (pentru că nu pot diferenţia bolile mici de cele grave). De aceea la această vârstă
prioritatea este să-i ajuţi să abandoneze ideile greşite despre moarte.

 Copiii de 3-6 ani nu au încă conştiinţa faptului că toţi oamenii trebuie să moară. Când întreabă
dacă şi cei din jur vor muri (sau el), ai nevoie de mult tact prin care să le arăţi că tot ce este viu va muri
odată. Nu este indicat să îi amăgeşti spunându-le că unele persoane nu mor, pentru că se vor simţi
păcăliţi când vor afla adevărul. Pentru ei este liniştitor să spui că te aştepţi ca tu sau ceilalţi să moară
peste foarte mulţi ani.

 Între 6-9 ani

 În această perioadă copiii sunt preocupaţi de moartea celor dragi pentru că se tem ce se va
întâmpla cu ei dacă cei din jurul lor mor. De aceea, atunci când deschidem discuţia trebuie să le arătăm
că, dacă se va întâmpla vreodată ca cineva apropiat să moară, vor exista alte persoane care să aibă
grijă de ei.

 Copiii de până la 9 ani îşi reprezintă moartea în termeni foarte concreţi, în funcţie de relatările
celor din jur. Ei iau ca atare descrierile Raiului şi ale Iadului, şi cred că aceste locuri există cu adevărat.
De asemenea, mulţi sunt bântuiţi de frica de vampiri, fantome şi scheleți şi deseori au coşmaruri pe
această temă. Aşadar la această vârstă descrierile detaliate ale vieţii de dincolo nu îi ajută pe copii, ci
mai mult le umplu imaginaţia cu fantezii înfricoşătoare. Cel mai bine este să răspunzi doar la întrebările
puse, fără a îmbogăţi discuţia cu multe detalii.

 Argumentele logice şi simţul critic îi pot ajuta pe copiii de această vârstă să treacă peste frica de
imagini ale morţii (demoni, scheleți, etc.) De câte ori ai ocazia arată-le copiilor dovezi că monştrii cei
temuţi nu există.

Între 9 şi 13 ani

 În această perioadă se formează conştiinţa morală şi pe mulţi copii moartea îi duce cu gândul la
Judecata de Apoi, păcate, pedeapsa veşnică, Iad şi Rai. Unii părinţi folosesc pilde religioase ca o
modalitate de a-i face pe copii mai cuminţi, ştiind ce impact au acestea asupra lor. Însă riscul este ca ei
să se simtă vinovaţi şi împovăraţi de teama unor chinuri veşnice. De aceea, este important să le explici
copiilor că micile greşeli nu atrag după sine pedepse veşnice, şi să le vorbeşti mai ales despre iertare,
indulgenţă şi îngăduinţă.

Între 13 şi 18 ani

 Pentru adolescenţi, moartea este ca o nedreptate a sorții, ei simţind atât teamă cât şi revoltă
când se gândesc la ea. Chiar dacă adolescenţii preferă să discute despre acest subiect cu prietenii,
totuşi ei au nevoie şi de opiniile tale. Acum este un moment bun să vorbeşti cu ei despre sensul vieţii şi
 ce este cu adevărat important în viaţă. De asemenea este o ocazie bună să vorbeşti despre
responsabilitate faţă de felul în care îţi trăieşti viaţa.

 Cum adolescenţii încep să aibă capacitatea de a gândi critic anumite idei şi de a tolera
incertitudinea, poţi vorbi despre diferitele credinţe referitoare la viaţa de după moarte şi la asemănările
şi diferenţele între acestea. Cel mai indicat este să îi lași pe ei să aleagă ce sa creadă despre acest
subiect.

Chiar dacă este un subiect incomod, rezultatele discuţiilor despre moarte sunt benefice vieţii: copilul este
mai liniştit şi mai conştient de valoarea fiecărei clipe şi a persoanelor din jurul lui. Așadar, merită să
pătrunzi în acest subiect întunecat, pentru a aduce mai multă lumină în viața copiilor tăi.

Realitatea greu de suportat. Cum le vorbim copiilor despre

moarte

Moartea, un subiect tabu / Foto: Reuters

Moartea este o fateta a realitatii cu care se confrunta fiecare dintre noi, mai
devreme sau mai tarziu. Nu putem sa nu recunoastem ca si noua, adultilor, ne e
greu sa o acceptam, dar si mai greu este sa le explicam copiilor de ce o fiinta
draga dispare definitiv din viata lor. Cel mai adesea, cei mici se confrunta prima
oara cu aceasta disparitie atunci cand animalul preferat moare, iar modul in care
reactioneaza depinde in mare masura de varsta si nivelul lor de dezvoltare.
Multi dintre noi ezitam sa vorbim de moarte, in special in prezenta celor mici. Dar moartea este un
fenomen inevitabil, pe care trebuie sa il acceptam. La fel trebuie sa faca si copiii nostri, iar rolul
adultilor este sa ii ajute sa treaca cat mai usor peste acest moment dificil.
Copiii devin constienti de moarte cu mult timp inainte ca noi sa ne dam seama.Ei vad pasari, insecte
sau animale moarte pe marginea drumului, aud despre moarte in povesti sau la televizor si o includ in
jocurile lor. Astfel, copiii devin constienti de existenta mortii si, chiar daca nu inteleg foarte bine
despre ce e vorba, au nenumarate curiozitati si intrebari.
Este adevarat ca, in mod natural, majoritatea oamenilor evita sa discute despre lucrurile neplacute
care ne inconjoara, dar, uneori, asemenea discutii sunt cele care se vor dovedi cele mai utile mai
tarziu, cand inevitabilul s-a produs. Mai mult,copiii sunt foarte buni psihologi. Ei interpreteaza cu
usurinta comunicarea non-verbala si remarca atunci cand evitam sa discutam despre ceva suparator.
Pentru copii, evitarea subiectului poate transmite un mesaj: “Daca mama si tata nu pot vorbi
despre asta, atunci trebuie sa fie vorba despre ceva foarte rau, asa ca mai bine nu vorbesc nici
 eu”. Astfel, in loc sa ne protejam copiii printr-o asemenea atitudine, mai curand ii ingrijoram si
incurajam lipsa de comunicare.
Pe de alta parte, nu e intelept nici sa oferim copiilor niste informatii pe care ei probabil nu le
inteleg inca sau nu vor sa le afle. Ca de fiecare data cand ne confruntam cu un subiect delicat, cea
mai buna solutie este sa gasim un echilibru si sa ii incurajam sa comunice. Echilibrul acesta nu este
niciodata usor de obtinut si se gaseste undeva intre evitarea subiectului si confruntarea directa cu
el. In incercarea noastra de a atinge acest echilibru putem incerca:
 sa fim receptivi la dorinta lor de a comunica, atunci cand se simt pregatiti;
 sa nu punem niste bariere i-ar putea descuraja sa comunice subiecte delicate;
 sa le oferim explicatii cat mai oneste cand este vorba de ceva care ne supara foarte tare;
 sa ii ascultam si sa le acceptam sentimentele;
 sa nu evitam raspunsurile spunandu-le ca sunt prea mici ca sa inteleaga;
 sa incercam sa le dam raspunsuri scurte si simple, mai apropiate de nivelul lor de intelegere.
De obicei, este mai usor sa vorbim despre moarte cand suntem mai putin implicati emotional –
abordand, de pilda, moartea unor flori, insecte, pasari. Unii copii, la varste fragede, se arata foarte
curiosi vizavi de moartea animalelor si insectelor. Ei pot sa isi doreasca sa examineze indeaproape
cadavrele si sa puna intrebari detaliate despre ce se intampla concret cu fiintele moarte. Desi noua ni
se poate parea macabru, aceasta este o oportunitate pentru cei mici sa afle amanunte despre
mecanismul mortii, fara ca discutia sa aiba o mare incarcatura emotionala. Ei nu trebuie sa se simta
vinovati sau rusinati de curiozitatea lor.
Copiii mici inteleg cel mai bine cum stau lucrurile. Ei gandesc in termeni specifici, concreti. Atunci
cand moartea le este explicata ca un “somn” sau o “calatorile indelungata” ei se pot astepta ca
decedatul sa se trezeasca sau sa se intoarca acasa. Copiii foarte mici vad moartea ca pe un fenomen
reversibil, asa cum este adesea prezentata in desenele animate. Ei pot pune intrebari de genul
“Cand se intoarce catelul meu?”, iar noi vom fi nevoiti sa le explicam din nou, si din nou, cu rabdare:
“Catelul a murit, asta inseamna ca el nu va mai trai cu noi de acum incolo, dar ne vom aminti
totdeauna de el”.
La varste mici, pana la cinci – sase ani, copiii pot simti nevoia repete intrebarile. Aceasta atitudine ii
ajuta sa stranga cat mai multe amanunte despre fenomenul care ii intereseaza si sa se convinga ca
lucrurile nu s-au schimbat cu nimic de ultima data cand au intrebat. In plus,  multi dintre ei au
tendinta sa creada ca gandurile si sentimentele lor influenteaza lumea din jur. Astfel, se pot simti
vinovati de moartea unor fiinte dragi. Un copil care si-a certat catelul chiar inainte ca acesta sa fie
calcat de masina se poate considera responsabil de moartea acestuia.
Nu uitati ca, chiar la varste foarte mici, copiii simt efectele pierderii si tristetea, dar nu au
intotdeauna cuvintele necesare pentru a-si exprima sentimentele.Dupa varsta de sase ani, copiii pot
experimenta teama, ca raspuns la vestea unei morti. Ei se tem ca acelasi lucru se poate intampla si
altora sau lor insisi. Desi la aceasta varsta ei isi pot pune mai bine in cuvinte ceea ce simt, ei nu inteleg
in totalitate faptul ca moartea este un fenomen natural, care li se intampla tuturor fiintelor vii. De
aceea, sinceritatea raspunsurilor noastre si caldura sufleteasca cu care ii inconjuram sunt esentiale
pentru ca cei mici sa isi regaseasca linistea.
Cum, cand si cine anunta copilul de moartea cuiva apropiat
 Copilul trebuie sa afle vestea de la o persoana apropiata din punct de vedere emotional, de
exemplu unul din parinti sau bunici;
 Alegeti un loc unde sa nu fiti deranjati sau intrerupti din discutie;
 Anuntul trebuie facut in termeni cat mai concreti. E bine sa evitati sa-i spuneti copilului
“bunicul o sa doarma mult timp” sau “a plecat foarte departe”;
 E bine sa evitati sa linistiti copilul cu fraze precum “toate ranile se vindeca cu timpul” sau
“totul va fi bine”. Copilul nu poate intelege profunzimea acestor afirmatii. De mai mult ajutor este sa
le aratati ca le intelegeti sentimentele: “Stiu ca e o veste foarte trista”.
 Fiti efectiv alaturi de ei. Aratati-va disponibilitatea sa le raspundeti la toate intrebarile si sa ii
sustineti cand au nevoie;
 Pastrati linistea si asteptati. Uneori copiii au nevoie de mai mult timp pana sa inteleaga ce s-a
intamplat.
Moartea ii afecteaza pe adolescenti intr-un mod profund diferit pentru ca, pentru prima data, incep
sa inteleaga cu adevarat ca moartea este ceva care se intampla tututor la un moment dat. Vestea
mortii cuiva poate sa le ofere posibilitatea sa isi contureze si examineze propriile pareri si credinte
despre viata si sensul ei. Multi adolescenti isi cauta singuri raspunsurile, prin autointrospectie sau chiar
constiinta spirituala.
Din nou, cel mai important lucru este comunicarea. Lasati adolescentul sa isi exprime emotiile. Ei
pot experimenta, in acele clipe, teama, vina, tristetea, depresia sau furia. Incurajarile si prezenta
noastra, atat emotionala cat si fizica, pot fi o mana de ajutor foarte valoroasa, care ii ajuta sa
depaseasca mai usor momentele greu de suportat.
Moartea este greu de indurat, la orice varsta. Amintiti-va ca cel mai bun lucru pe care il puteti face ca
parinti sau apropiati ai copiilor este sa fiti mereu sinceri cu ei, sa le dati timpul si linistea necesara sa
puna intrebari si sa gaseasca raspunsuri.Aratati-le ca ii iubiti si ca sunteti acolo de fiecare data cand
au nevoie de sprijin.
Autor: Raluca Motei

Problemele copilului fara un parinte

 Copilul ai carui parinti sunt divortati

 Efectele unui divort asupra copilului
 Care sunt problemele unui copil ai carui parinti au divortat?
 Copilul caruia i-a murit un parinte
 Efectele decesului unui parinte asupra copilului
 Care sunt problemele unui copil al carui parinte a murit?
 Ce sa faci daca esti un parinte intr-o familie monoparentala
 Stagii ale durerii, prin care va trece copilul tau:
 Sfaturi pentru un parinte singur

In tumultul agitatie produse de viata fara un partener, parintii uita, adeseori,

ca fiul sau fiica lor se confrunta cu probleme emotionale puternice,
neglijandu-le nevoile sau accentuandu-le. Este de inteles, de altfel: sa cresti
unul sau mai multi copii, de unul singur, nu este deloc usor. Lipsa banilor,
afectiunii, suportarea tuturor problemelor fara a avea cu cine sa le discuti, de
multe ori prea multa munca, toate acestea formeaza o situatie care nu prea iti
permite sa stai si sa meditezi la una dintre supararile ce par trecatoare, pe care
le are copilul tau. Totusi, chiar daca acesta nu se confrunta cu „problemele de
oameni mari”, asta nu inseamna ca este afectat mai putin de ceea ce se
intampla in jurul sau. Problemele unei familii sunt traite, chiar daca din alta
perspectiva, si de copiii acesteia.

Exista doua motive pentru care un parinte poate ramane singur: separarea sau
decesul unuia dintre parteneri. Ambele, fiind foarte importante, si afectand
atat copiii cat si pe cel nevoit sa se confrunte cu situatia, in moduri diferite, le
vom trata separat, in acest articol.

Copilul ai carui parinti sunt divortati

Efectele pe care un copil le simte, atunci cand parintii sai trec printr-un divort,
sunt variate, depinzand de varsta acestuia, dar si de atasamentul fata de
parintele care nu va mai face parte din viata lui. Deoarece, de obicei, decizia
parintilor de a divorta este una care se face din dorinta lor, copiii se vad,
adeseori, ca fiind pusi in situatia in care ceea ce intelegeau ei ca si familie le
este furat, ei neavand nici un cuvant de spus in aceasta privinta. 

In timp, copilul se va obisnui cu situatia – sau acest lucru se va intampla in

aparenta, cel putin – insa asta nu inseamna ca nu vor exista efecte ale
divortului, cresterii alaturi de un singur parinte si lipsa unui exemplu familial
complet. Adeseori, parintele ramas langa copil va incerca sa suplineasca lipsa
celuilalt, insa acest lucru nu va putea compensa adevarata figura a celui plecat.

Efectele unui divort asupra copilului

Uneori, efectul lasat de plecarea unui parinte, poate fi devastator pentru un
copil, schimbandu-i personalitatea si perceptiile asupra vietii, transformandu-
l intr-un om total opus fata de cei cu care erau obisnuiti cei din jurul lui, pana
acum. Adeseori, parintii, prinsi in tumultul propriilor emotii negative
provocate de divort, uita sa-si menajeze copiii, implicandu-i in mod direct in
lupta pe care o poarta. Pusi, de multe ori, in fata deciziei de a alege intre parti,
copiii se confrunta, astfel, cu o problema mult prea matura si mult prea
profunda pentru varsta lor. 

Copiii mici pot dezvolta o dependenta fata de unul dintre parinti si pot fi
foarte tematori asupra momentului in care separarea se va face. Acestia isi pot
schimba obiceiurile, orele de somn, pot plange mai mult sau pot deveni mai
violenti. Este modul lor de a spune ca nu sunt de acord cu situatia de fata si ca
nu o inteleg, pe deplin. Pana atunci cand copilul va incepe sa discearna intre
ce este bine si ce este rau, ambii parinti vor fi modelele sale. Aversiunea unuia
dintre parteneri, fata de celalalt, nu ar trebui sa fie un motiv prin care acesta
sa incerce sa distruga acest model din mintea copilului, indiferent de varsta.
Aceasta este o decizie pe care o va face doar el, atunci cand va fi capabil de
acest lucru, sau poate niciodata. Rezerva-i acest drept si nu te lasa condus de
impulsurile egoiste. 
Adolescentii care trec printr-un divort al parintilor sunt si mai problematici.
Deoarece acestia simt emotiile mult mai puternic decat oamenii adulti,
aflandu-se la granita dintre maturitate si copilarie, iti va trebui foarte multa
rabdare pentru a il ajuta sa depaseasca aceasta perioada dificila. Multi dintre
copiii de varsta mai mare cred ca, daca vor fi foarte cuminti, parintii lor nu se
vor desparti. De multe ori, o comunicare corecta ajuta, insa nu te astepta ca
vorbele sa faca minuni. Oricat de buna ti s-ar parea tie decizia divortului,
destramarea familiei – a „cuibului” in care se simtea in siguranta – nu va fi
acceptata de nici un copil. 

Alti copii vor deveni agresivi, introvertiti sau chiar ostili. Chiar daca aceste
manifestari nu vor fi evidente, in sanul familiei, este foarte probabil ca acestea
sa fie de natura pasiv – agresiva. In cel mai probabil caz, acestia vor invinui
unul dintre parinti – si nu de putine ori aceasta invinuire nu este corecta –
manifestand un comportament rece sau agresiv fata de acestuia. Tu, insuti,
fiind prins in amalgamul propriu de emotii negative, nu vei putea fi un
sfatuitor foarte bun. De aceea, recomand sa ceri sprijinul unei persoane
obiective, ca un psiholog sau un profesor. Aceasta situatie nu trebuie lasata
astfel, sperand ca „are sa treaca”, deoarece se poate transforma intr-un
comportament permanent, ce ii va marca viata.

Care sunt problemele unui copil ai carui parinti au divortat?

Dupa o perioada, toate acele probleme prezentate mai sus vor parea ca au
trecut sau ca s-au estompat, daca au fost tratate corespunzator. Copilul a
inceput sa se obisnuiasca sa aiba o viata de familie guvernata de un singur
parinte. Parintele ramas pare sa-si fi gasit linistea. Totusi, exista cateva
probleme noi cu care copilul se confrunta, despre care vom vorbi in
continuare. 

Unii dintre copii tind sa ia asupra lor responsabilitatile parintelui lipsa. Mai
mult, chiar parintele ramas langa ei le cere asta. Astfel, vedem fetite ramase cu
tatii, care se transforma in mici gospodine, cu responsabilitati prea mari, sau
baietei ramasi cu mama, ce incearca sa duca povara banilor pe umerii lor.
Dupa cum bine intuiti, acest comportament nu este unul care trebuie acceptat,
grijile de oameni maturi fiind rezervate srict oamenilor maturi, si nu copiilor,
care ar trebui sa aiba alte indeletniciri, adecvate varstei.

Chiar daca nu iti lasi copilul sa inlocuiasca partenerul lipsa, preferand sa porti
pe umerii tai toata povara si responsabilitatea unei familii, acest lucru nu
inseamna ca il feresti de probleme. Acesta va simti tensiunea, fiind stiut faptul
ca un copil are o asertivitate mult mai mare decat un adult. Este foarte posibil
chiar tu sa produci mai multa tensiune, daca iti descarci stresul pe el – prin
mecanismul de aparare numit proiectie – crezand ca il dojenesti pe buna
dreptate. Este important sa iti controlezi reactiile si sa comunici foarte mult cu
copilul sau copiii tai. 
Studiile arata ca, in lipsa unei supravegheri adecvate, creste riscul de abandon
scolar si aparitia unui comportament sexual prematur. Aceste probleme pot fi
evitate daca vei invata sa fii prieten copilului tau si sa ai o comunicare
sanatoasa si sincera cu el. Astfel, prin construirea unei relatii de prietenie, te
vei asigura ca lipsa vigilentei parintesti nu va fi un factor care sa afecteze
desfasurarea normala a evenimentelor, deoarece insusi copilul va veni la tine
sa discute, de cate ori va avea vreo confuzie sau vreo problema.

Copilul caruia i-a murit un parinte

Nimic nu poate fi mai devastator pentru un copil decat sa treaca prin moartea
unuia dintre parintii sai. Daca pentru familiile ce au avut parte de un divort,
situatia este oarecum suportabila, pentru cele in care unul dintre cei doi
parteneri a murit este un moment care rareori va fi depasit fara ca restul
membrilor sa nu ramana cu diferite traume. Desigur, in aceste cazuri, este
recomandat suport psihologic profesional, atat pentru copii, cat si pentru
partenerul supravietuitor. In lipsa acestuia, se pot dezvolta grave tulburari
psihice, ca depresiile, in special daca moartea a fost una timpurie si violenta,
ca un accident sau o sinucidere. 

In acest caz, mamele au tendinta de a deveni prea protective sau, din lipsa
timpului, prea permisive. Tatii, mai rau, au tendinta de a se inchide in sine si
de a fi coplesiti de situatie, deoarece modelul traditional de familie, care pare
sa domine societatea romaneasca, nu i-a pregatit pentru momentul in care ar
trebui sa-si creasca singuri copiii.

Efectele decesului unui parinte asupra copilului

Moartea unei persoane dragi poate reprezenta un soc pentru oricine. Cu atat
mai mult in copilarie, atunci cand inca nu am realizat ca fiecare fiinta moare,
la un moment dat. In functie de varsta copilului, efectul de moment al
decesului unuia dintre parinti, poate fi un eveniment marcant, pentru intreaga
viata, daca acesta nu este sprijinit moral, asa cum ar trebui. Parintele, insasi,
poate ignora emotiile copilului, prins in tumultul propiilor emotii si in
pregatirile pentru inmormantare. De aceea, este bine sa apelati la ajutorul
unei rude de care copilul se sime apropiat, pentru a sta cu acesta pe toata
perioada pregatirilor. Recomandabil este sa nu lasati un copil mic sa isi vada
parintele la inmormantarea acestuia sau sa il feriti cat mai mult cu putinta de
anumite momente – inmormantarile specifice Romaniei sunt marcante prin
emotii chiar si pentru adulti, cu atat mai mult pentru un copil, care nu intelege
pe deplin ce se intampla. 

Efectele psihologice ale decesului unui parinte, asupra copilului, pot avea o
multitudine de forme: de la depresie si pana la tulburari mult mai grave, ca
diferite boli. Copiii mici vor putea manifesta urmatoarele simptome, in
perioada imediat urmatoare decesului parintelui:
  insomnii sau cosmaruri
 un regres in comportament (ca urinarea in pat, probleme in vorbire, etc.
)
 pierderea apetitului
 boli fizice (copiii mici nu stiu sa isi exprime sentimentele, manifestandu-
le fizic)
 anxietate
 culpabilizare
 dificultati de invatare sau pierderi de memorie
 comportament introvertit
 hiperactivitate

Toate acestea pot fi depasite daca li se acorda atentia necesara si sunt

rezolvate corespunzator, aplicand metodele potrivite. Nu pedepsi copilul
pentru astfel de manifestari – sunt modul lor de a isi exprima tristetea. Arata-i
compasiune si intelegere, sustine-l si comunica. Explica-i ca ceea ce simte este
normal si nu evita discutiile despre moarte sau despre parintele decedat. In
timp, aceste semne ale durerii se vor ameliora.

Care sunt problemele unui copil al carui parinte a murit?

Pe termen lung, exista alte probleme care apar in cazul unui copil al carui
parinte a decedat. De la o maturizare precoce si pana la abuzul de substante,
de la probleme relationale sau un comportament nonconformist, toate acestea
pot fi rezolvate si evitate, desi unui singur parinte ii va fi foarte greu. O ruda
apropiata sau un prieten de familie va trebui sa ia locul figurei parentale
disparute, asa ca roaga o persoana de incredere sa se apropie de copil, pentru
a evita anumite neplaceri.

Copilul va simti nevoia sa suplineasca lipsa figurii parentale disparute,

incercand sa il protejeze pe cel ramas in viata. Asa cum am mentionat mai sus,
acest lucru il va maturiza timpuriu, si, chiar daca asta pare o idee buna la o
prima vedere, va fi, de fapt, in detrimentul sau. Timpul pe care il va acorda
acestei substituiri, il va reduce pe cel care ar trebui dedicat activitatilor
specifice varstei sale. 

Multi parinti singuri tind sa incerce sa suplineasca financiar lipsa parintelui,

crezand ca acoperirea acestui plan va fi indeajuns. Nu este! Deoarece acesta va
lucra mai mult si, implicit, va lipsi mai mult de acasa, copilul se va simti
abandonat sau singur. Incearca sa ii acorzi, pe cat posibil, timpul necesar.

O stare de anxietate ar putea pune stapanire pe copil, dat fiind faptul ca acesta
se simte „altfel” decat copiii cu familiile complete. Anxietatea se manifesta
prin teama, fobii, dispozitie dramatica, tristete, dar si prin simptome fizice ca
ameteala, arsuri stomacale, dureri de cap, etc. Netratata, aceasta ar putea
conduce la depresie, dificultati relationale, fobii, comportamente antisociale si
multe altele. De aceea, este recomandat sa acordati atentie comportamentului
copilului, chiar si la cativa ani de la moartea parintelui sau. Daca acesta
manifesta un simptom al anxietatii sau depresiei, apelati la ajutorul
psihologului scolii sau la medicul de familie. Acesta va va indruma mai
departe.

Ce sa faci daca esti un parinte intr-o familie monoparentala

Statisticile arata ca peste 25% dintre romani isi cresc singuri copiii,
majoritatea familiilor monoparentale traind la limita subzistentei, deoarece
ajutorul venit din partea statului este foarte mic. Desi pare imposibil, in
aceasta situatie, sa apelezi la sfatul unui psiholog, pentru copilul tau, exista
posibilitatea sa reduci cheltuielile, ducandu-ti copilul la psihologul din
institutia de invatamant in care acesta este educat. Ofera-i suportul moral de
care are nevoie si nu uita ca prin comunicare se pot rezolva multe dintre
problemele ce nu par sa aiba solutie. Chiar daca este greu, iar presiunea vietii
de zi cu zi te lasa, de multe ori, fara vlaga, incearca, pe cat posibil, sa vii in
ajutorul copilului si sa nu crezi ca acesta se va obisnui sau ca situatia va trece
de la sine. In timp ce noi, oamenii maturi, avem un sistem de aparare deja
dezvoltat, in fata unor astfel de traume, copiii nostri sunt complet vulnerabili,
putand exista repercursiuni ce le-ar marca intreaga viata. 

Exista cateva stagii ale durerii prin care un copil fara un parinte va trece la
aflarea vestii – indiferent daca aceasta este despre un divort sau un deces.
Intelege-l si accepta-l, chiar daca, in acel moment, vei fi coplesit/a de propriile
stagii. Sunt comportamente normale, prin care fiecare dintre noi trecem, in
momentele cumpana.

Stagii ale durerii, prin care va trece copilul tau:

 Negarea: „Nu se poate, nu e adevarat” – Copilul va refuza sa creada ca
ceea ce se intampla este adevarat. In ambele cazuri, acest stagiu poate fi
caacterizat prin plansete, refuzarea realitatii, un comportament la fel ca
inainte.
 Furia: „Tu esti de vina!” – Acest stagiu poate fi cel mai dureros pentru
parintele ramas langa copil. De multe ori, furia se va indrepta asupra
acestuia, copilul spunand cuvinte dureroase, ce vor fi cu greu uitate. Nu
pune la suflet, este normal sa incercam sa acuzam pe altii de ceea ce este
inevitabil.
 Targuiala: „Voi fi mai bun!” – Daca in cazul mortii unuia dintre parinti,
copilul stie ca targuiala nu mai poate ajuta (desi, in sinea lui, s-ar putea
sa se roage sa ii fie adus parintele inapoi), in cazul divortului, acest
stagiu va fi mult mai evident.
 Depresia: „Nimic nu e bun” – Din fericire, acest stagiu este unul
trecator, si este mult mai superficial decat o depresie adevarata. Acum
este momentul sa comunici cu el si sa ii explici situatia mult mai bine.
 Acceptarea: Intr-un final, va aparea si acceptarea. Momentul de scadere
a tensiunii, conformarea, intelegerea realitatii – acesta este semnul care
 iti va spune ca viata a mers inainte si ca lucrurile si-au intrat, din punct
de vedere emotional, pe fagasul normal.

Sfaturi pentru un parinte singur:

 comunicarea este, de multe ori, parghia ce salveaza orice situatie
 nu te sfii sa apelezi la ajutorul unui psiholog, pentru a iti ajuta copilul sa
depaseasca momentele critice
 accepta manifestarile copilului si incearca sa i le intelegi
 vorbeste cu el si ajuta-l sa inteleaga ceea ce se intampla
 ai rabdare, trecerea timpului va atenua din durere si va face lucrurile sa
se linisteasca
 nu incerca sa suplinesti lipsa parintelui celuilalt prin compensatii
materiale
 raspunde-i la intrebari sincer, chiar daca unele dintre aceste raspunsuri
par sa fie dureroase
 nu iti descarca stresul pe copil, chiar daca uneori simti ca „explodezi”.
Adu-ti aminte ca acesta este nevinovat.

Intr-adevar, este o adevarata provocare sa cresti un copil de unul/una

singur/a, insa daca vei sti sa gestionezi situatiile si sa-ti pastrezi rabdarea,
nimic nu este imposibil. O greseala des intalnita, pe care o fac parintii singuri,
este de a isi pastra acest statut pentru toata viata, „de dragul copilului” sau
pentru ca le e frica „de ce va zice copilul”. Discuta cu el si cere-i parerea. Nu-ti
asuma, din start, faptul ca acesta nu va fi de acord sa iti refaci viata. Multi
copii inteleg ca in curand vor „parasi cuibul” si ca, tu vei ramane singur/a. Mai
ramane, doar, sa intelegi si tu acest lucru, asa ca, atunci cand te vei simti
pregatit/a, ar fi bine sa te gandesti sa faci si acest pas.

Sursa: http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1164#ixzz2IDHGvsif

Cand o persoana apropiata moare , este destul de dificil sa ii explici unui copil ce s-a intamplat exact,
unde a disparut acea persoana si de ce nu se va mai intoarce nicioada.  Cat de multe poate intelege un
copil despre moarte depinde foarte mult de varsta pe care micutul o are, de personalitatea sa si de
experientele prin care a trecut, insa in orice caz, sunt cateva puncte importante pe care trebuie sa le ai
in vedere atunci cand vrei sa incepi o astfel de discutie.

Cum sa explici unui copil ce este moartea

In primul rand, este foarte important sa fii sincer cu micutul tau si chiar sa incurajezi intrebarile pe care acesta le
poate avea. Este adevarat ca poate fi dificil sa ii raspunzi la toate sau pentru unele sa nu ai raspuns, dar este foarte
important sa creezi o atmosfera confortabila si deschisa in ceea ce priveste subiectul.

Citeste mai mult pe: http://parinti.acasa.ro/copii-85/cum-sa-ii-explici-copilului-ce-inseamna-moartea-

149163.html#ixzz2IDHYDYsK