Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Printează
Vizualizări: 1795
02/02/2011 - Sfatul Parintilor
1
O vorba spune ca moartea si impozitele sunt singurele certitudini in viata si fie
ne alungam din minte orice gand legat de sfarsit,
fie incercam o viata intreaga sa ne obisnuim cu ideea sfarsitului nostru sau al celor dragi.
Daca noua, ca adulti, ne este atat greu sa ne gestionam propriile trairi si emotii legate
de ideea mortii, iti poti imagina cat de dificil de conceput este acest fenomen pentru copii,
cu atat mai mult cu cat ei nici nu prea inteleg concret ce inseamna moartea.
Vrei, nu vrei, copilul tau iti va pune, inevitabil, intrebarea spinoasa “Ce inseamna a murit?”.
Ca e dupa ce vede Bambi si nu intelege ce s-a intamplat cu mama puiului de caprioara, ca
e dupa ce constata ca hamsterul sau pestisorul lui drag
nu mai sunt, sau ca bunica nu mai vine
in vizita, intrebarea va veni, iar tu va trebui sa fii pregatit sa ii oferi o explicatie peintelesul lui
, pentru sufletul lui.
Copiii de varste diferite reactioneaza diferit cand moare cineva drag. Este foarte important s
a stim sa gestionam aceste episoade dureroase si inevitabile din viata copiilor nostri, atunci
cand ele apar, in ciuda faptului ca avem propria durere de dus. Ele pot
afecta pe viata sanatatea emotionala a unui copil, generandu-i sentimente de separare,
abandon, respingere sau frici ce il pot urmari tot restul vietii.
Dr Ann Dent de la BBC Health explica cum copiii foarte mici, prescolarii,
scolarii si adolescentii percep moartea, astfel incat sa iti poti adapta explicatia nivelului lor
de intelegere, dar si semnele care iti pot arata cat de tare l-a afectat moartea cuiva pe copil.
Ce stiu copiii despre moarte?
Ca adulti, stim ca moartea este universala, inevitabila si ca este sfarsitul vietii fizice. Dar
copiii ajung sa inteleaga aceste lucruri gradual.
Sub cinci ani:
La aceasta varsta, copiii au un sens abstract al timpului si distantei, asa
ca pentru ei “final” sau “definitiv” nu inseamna nimic
Moartea inseamna pentru ei opusul lui a fi viu
Pentru ei, moartea este un somn sau o calatorie
De la cinci la opt ani:
Moartea este o persoana infricosatoare – daca esti norocos nu te prinde
Moartea este finala
Moartea este deseori vazuta ca rezultatul final al unei violente sau agresiuni
Apare un interes intens pentru ritualurile din jurul mortii
In jur de noua ani si mai mult:
Moartea este perceputa drept finalul corpului fizic
Moartea este inevitabila, finala si universala
Deci, in jur de noua ani sau mai mult, majoritatea copiilor vor avea o viziune despre moarte
similara cu cea a adultilor, desi asta depinde de nivelul lor de dezvoltare sau de
experientele lor trecute despre moarte. Cel mai bun mod de
a intelege ce simt si ce gandesc copiii despre moarte este sa ii asculti cu atentie si sa te lasi
ghidat de ei.
Copiii sufera diferit la moartea cuiva drag?
In general, copiii invata sa se adapteze foarte repede la o gama larga de schimbari
importante din viata lor, cum ar fi cand sunt intarcati, cand isi pierd jucaria
favorita, cand merg la gradinita, deci se separa prima data de parinti, cand merg la
scoala si se arunca intr-un urias necunoscut, cand isi schimba scoala sau locuinta,
parasindu-si prietenii anteriorisau cand le moare animalul preferat, mult iubit.
Cu siguranta au experimentat o gama larga de trairi si emotii in jurul acestor evenimente
de viata, cum ar fi furia, vinovatia, confuzia, tristetea si depresia. Deci a pierde
ceva sau pe cineva nu este o expresie sau o traire complet necunoscuta copiilor,
desi ei nu prea isi inteleg propriile reactii si nu stiu sa exprime ce simt.
Felul in care copiii gestioneaza moartea are legatura cu personalitatea fiecaruia, dar de
cele mai multe ori reflecta felul in care parintii i-au invatat si ghidat. Aceste modele
de viata ii pot urmari pana la maturitate.
Pana de curand, se credea ca cei mici nu isi plang mortii. Cercetarile arata ca totusi copiii
au propriul lor fel de a plange disparitia unei persoane importante din viata lor,
avand trairi similare cu adultii ce sunt in doliu. Poate
fi mai dificil totusi sa intelegem ce simt ei concret, asta pentru ca si nivelul lor de
a intelege ce inseamna moartea variaza pe masura cecresc.
Copiii mici. Acestia nu vor intelege ce inseamna moartea cuiva drag, dar vor reactiona in
functie de reactiile celor din jur. De exemplu, o mama care este in doliu cu siguranta ca nu
isi va putea ascunde durerea cand este in compania
copilului ei mic, iar acesta va reactiona, plangand constant.
Copiii de scoala. Copiii mai mari pot avea aceleasi trairi ca si adultii, adica socul, confuzia,
furia si vinovatia. Copiii la aceasta varsta nu isi vor arata emotiile in mod deschis, lasandu-si
parintii si anturajul sa creada ca ei nu sunt afectati de acea moarte. Totusi, orice modificare
de comportament trebuie sa fie un indicator pentru parinti ca fiul sau fiica lor are nevoie de
sustinere si sprijin in durerea pe care o simte. Cele mai comune probleme ce pot
aparea sunt: copilul se inchide in el, face pipi in pat noaptea, nu se mai poate
concentra, minte, este agresiv, injura, toate indicand starea lor total data peste cap.
Adolescentii. Reactia acestora la durerea mortii este similara cu a adultilor, dar trairile lor
negative pot conduce usor la violenta si agresivitate. Pot aparea frecvent schimbari bruste
de dispozitie si perioade de depresie, dar poate fi dificil sa le separam de un comportament
tipic adolescentin. Tensiunea si razboiul cu familia devin mult mai comune. Ca siadultii,
adolescentii pot avea dureri de cap, insomnii si tulburari de alimentatie, din pricina suferintei
provocate de pierderea cuiva drag.
Iata expresii folosite de copii de mai multe varste, care demonstreaza clar unele din starile
prin care trec in contact cu fenomenul mortii:
Negare- "Nu cred. Nu s-a intamplat. Este doar un vis. Tati o sa se intoarca inapoi."
Vinovatie - "S-a imbolnavit pentru ca nu eram cuminte. Eu am omorat-o!"
Dat vina pe altii- "Este vina doctorului, nu l-a tratat bine!"
Anxietate - "Cine va avea grija de mine acum?!”
Totusi, cum explicam copiilor fenomenul mortii?
Copiii vor si au nevoie sa invete si sa inteleaga totul despre lumea in care traiesc, ne spun
Barbara Monroe si Frances Kraus de la Candle Project. Moartea este parte
din viata si daca nu raspundem intrebarilor copiilor nostri ii lasam practic singuri cu fricile
lor si neprotejati de fantasmele macabre create de propria lor imaginatie.
A raspunde copiilor ce inseamna moartea poate fi deosebit de dificil. Poate gasiti folositoare
urmatoarele sfaturi ale acestor specialisti psihologi:
Copiii au tendinta sa puna aceste intrebari despre moarte in mijlocul conversatiilor
uzuale de fiecare zi. Sa nu fiti surprinsi daca ei schimba brusc subiectul in care va aflati.
Vor asimila atat de multa informatie data de voi, cat pot ei duce. Nu trebuie sa le spuneti tot
din prima discutie.
Acceptati din start faptul ca aceste conversatii vor fi neplacute. Orice vetispune va fi
stangaci, cuvintele vor iesi greoi si nelegate coerent, iar copilul va intui ca l-ai respectat
suficient incat sa discuti asemenea subiect greu cu el.
Daca copiii foarte mici intreaba ce inseamna “mort”, poate fi folositor sa ii spui
ceva concret, pe intelesul lui, cum ar fi "Un corp mort nu respira, nu mananca si nu
se va trezi niciodata"
Verifica ce au inteles din ce ai vorbit cu ei, rugandu-i sa repete. Daca pot spune cu
vorbele lor si totusi sa intelegi ideea principala, vei sti ca au inteles corect mesajul.
Nu intotdeauna exista raspunsuri si nu sunteti obligati ca mereu sa aveti cuvintele
potrivite la indemana. Este in regula sa le spui “Nu stiu”.
Fiti pregatiti ca ei sa revina cu noi intrebari dupa ce au primit raspunsurile la primele.
Daca subiectul este dureros pentru tine, este bine sa ii explici copilului de ce. De
exemplu, ii poti spune ca iti este teribil de dificil sa vorbesti despre moarte pentru ca inca
suferi din pricina pierderii cuiva drag, cum ar fi propriul tau parinte.
Nu uitati, copiii au nevoie de explicatii realiste pentru ca si ei vad ce se intampla in
jurul lor. Multi oameni mor la batranete, dar si unii oameni tineri mor, unii copii mor de boli
grave sau in accidente.
Copiii pot fi curiosi cum decurge un ritual din jurul unei persoane decedate. Un
posibil raspuns este: “O pomenire / parastas e un moment special in care toti cei care au
cunoscut persoana care a murit se pot intalni ca sa si-o aminteasca. De regula, suntunele
rugaciuni speciale sau cantece religioase speciale care se spun sau canta atunci. Unii
oameni plang. Toti se gandesc la persoana care a murit.”
Cum sa le dam vestea?
Nu este niciodata usor sa aduci unui copil vestea mortii cuiva drag lui. Daca nu ii spui
copilului, el se poate simti confuz si isi va imagina ceva cu mult mai grav decat realitatea.
De aceea este important:
Tu, ca parinte, sau cineva cunoscut de copil si in care are incredere sa ii spuna
despre moartea celui drag de indata ce ea a avut loc, folosind mult imbratisarea,
atingerea, pentru sustinere emotionala si alinare.
Vei folosi cuvinte simple, concrete, ca “moarte” sau “a murit” sau “este mort”
ca sa eviti confuzia in mintea copilului. Fraze precum “s-a dus la cer”, “a trecut
dincolo” sau “l-a chemat Dumnezeu” pot fi infricosatoare sau il pot duce pe o cu totul alta
carare periculoasa a imaginatiei sale, lasand loc de viitoare asteptari.
Vei raspunde la toate intrebarile copilului, cu onestitate, ori de cate ori
le va pune, si vei recunoaste ca nu stii raspunsul unora dintre intrebari, daca va fi cazul.
Vei practica o comunicare deschisa, onesta, pe acest subiect, oricand. A
plange pe cineva drag decedat este un fenomen normal si indica pentru copil cat de mult a
insemnat pentru tine persoana respectiva.
Vei anunta la gradinita sau la scoala moartea unui membru de familie si vei cere
sprijinul si sustinerea emotionala a educatoarei / invatatoarei / profesorului,
daca este necesar.
Vei accepta ca si copiii pot avea propria perioada de doliu si nu le vei forta limitele in
perioada urmatoare.
Sa participe copiii la funeralii?
Pentru adulti este important sa vada corpul decedatului, daca pot, pentru ca ii
ajuta sa constientizeze moartea si le confirma ca persoana respectiva nu mai e cu ei. A
sti sa spui “adio” nu este doar un gest normal in preajma mortii, dar este si o reactie
naturala cand cineva ne paraseste.
Ca si adultii, si copiii, chiar si cei mici, au dreptul sa isi faca propriile lor alegeri dupa o
pregatire a lor cu tact si delicatete pentru ce urmeaza. Si ei isi pot dori sa spuna
adio, sa puna o floare sau o jucarie alaturi de persoana draga decedata sau sa ii scrie o
scrisoare de ramas bun.
Este important sa stim sa gestionam aceste momente, intrucat a decide noi in
locul copiilor ca este mai bine sa nu vada persoana decedata le poate crea
dureri si mai mari, traume cu impact major asupra sanatatii emotionale a copilului, dar
acelasi lucru este valabil si invers. Vorbiti cu copilul. El stie
mereu ce vrea si ce e mai bine pentru sufletul lui.
Daca luati copilul la o inmormantare, pregatiti-l, totusi, in avans, ca sa stie la ce sa se
astepte si sa decida inca o data daca vrea sa vina.
Nu exista nicio dovada concreta din studii ca acei copii care au participat la inmormantarea
cuiva drag au ramas traumatizati din acest motiv. De fapt, expertii spun ca
inversul este adevarat. Daca el alege sa nu mearga, un adult in care are incredere
trebuie sa fie alaturi de el in acel interval de timp, ca sa ii faca emotiile cat mai suportabile
cu putinta. Poatecand se va face mai mare va cere o fotografie de la tristul eveniment, asa
ca, oricat este de greu, dat fiind caracterul implacabil al unei inmormantari,
incercati sa aveti o fotografie facuta, in caz ca peste un
timp copilul va intreba sau va dori sa vada si el.
Read more: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/cum-le-explici-
copiilor-moartea/#ixzz2IDDVZAfi
Chiar dacă discuţiile referitoare la moarte contribuie la liniştirea copilului, ele nu pot face ca
teama de moarte să dispară complet. În schimb, dacă părinţii evită aceste discuţii, teama copiilor va
creşte foarte mult, pentru că ei vor crede că este un subiect foarte grav, din moment ce până şi adulţii
se feresc să îl deschidă.
Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât vor pune de mai multe ori aceleaşi întrebări, aşa că va trebui
să te înarmezi cu răbdare şi calm. Subiectul în sine este complex şi plin de incertitudini, aşa că e normal
ca micuţilor să le ia mai mult timp să îl asimileze. În plus, întrebările lor sunt ocazii de a-i lămuri şi de a
le alunga gândurile iraţionale pe care şi le formează despre moarte.
Cele mai potrivite momente de a deschide acest subiect nu sunt atunci când are loc un
eveniment dramatic în jur, pentru ca emoţiile negative sunt prea puternice şi discuţia devine prea
încărcată emoţional. Sunt mai indicate situaţiile în care copiii observă moartea unei insecte, a unei
plante sau a unui animal de care nu sunt ataşaţi. În acele momente lasă-i să le studieze, pentru că
astfel se obişnuiesc încetul cu încetul cu ideea morţii.
Între 3 şi 6 ani
Copiii între 3 şi 6 ani au nevoie de cuvinte simple când li se spune ce este moartea. Cel mai uşor,
aceasta poate fi explicată prin absenţa funcţiilor familiare: cei morţi nu mă respiră, nu mai mănâncă, nu
mai vorbesc, gândesc sau simt. Această idee este diferită de ideile uzuale care li se spun copiilor (că
cei morţi trăiesc în cer, că sunt puţin plecaţi, etc.), însă îi ajută ca treptat să îşi formeze o idee mai
realistă despre moarte.
De multe ori copiii fac asociaţii ciudate între moarte şi diferite evenimente: unii confundă moartea
cu somnul (mai ales dacă aud frecvent sintagma odihnească-se în pace), şi de aceea le poate fi frică să
doarmă. Altora, cărora li s-a spus că cineva a murit pentru că a fost bolnav, se pot teme că vor muri de
la orice julitură (pentru că nu pot diferenţia bolile mici de cele grave). De aceea la această vârstă
prioritatea este să-i ajuţi să abandoneze ideile greşite despre moarte.
Copiii de 3-6 ani nu au încă conştiinţa faptului că toţi oamenii trebuie să moară. Când întreabă
dacă şi cei din jur vor muri (sau el), ai nevoie de mult tact prin care să le arăţi că tot ce este viu va muri
odată. Nu este indicat să îi amăgeşti spunându-le că unele persoane nu mor, pentru că se vor simţi
păcăliţi când vor afla adevărul. Pentru ei este liniştitor să spui că te aştepţi ca tu sau ceilalţi să moară
peste foarte mulţi ani.
În această perioadă copiii sunt preocupaţi de moartea celor dragi pentru că se tem ce se va
întâmpla cu ei dacă cei din jurul lor mor. De aceea, atunci când deschidem discuţia trebuie să le arătăm
că, dacă se va întâmpla vreodată ca cineva apropiat să moară, vor exista alte persoane care să aibă
grijă de ei.
Copiii de până la 9 ani îşi reprezintă moartea în termeni foarte concreţi, în funcţie de relatările
celor din jur. Ei iau ca atare descrierile Raiului şi ale Iadului, şi cred că aceste locuri există cu adevărat.
De asemenea, mulţi sunt bântuiţi de frica de vampiri, fantome şi scheleți şi deseori au coşmaruri pe
această temă. Aşadar la această vârstă descrierile detaliate ale vieţii de dincolo nu îi ajută pe copii, ci
mai mult le umplu imaginaţia cu fantezii înfricoşătoare. Cel mai bine este să răspunzi doar la întrebările
puse, fără a îmbogăţi discuţia cu multe detalii.
Argumentele logice şi simţul critic îi pot ajuta pe copiii de această vârstă să treacă peste frica de
imagini ale morţii (demoni, scheleți, etc.) De câte ori ai ocazia arată-le copiilor dovezi că monştrii cei
temuţi nu există.
Între 9 şi 13 ani
În această perioadă se formează conştiinţa morală şi pe mulţi copii moartea îi duce cu gândul la
Judecata de Apoi, păcate, pedeapsa veşnică, Iad şi Rai. Unii părinţi folosesc pilde religioase ca o
modalitate de a-i face pe copii mai cuminţi, ştiind ce impact au acestea asupra lor. Însă riscul este ca ei
să se simtă vinovaţi şi împovăraţi de teama unor chinuri veşnice. De aceea, este important să le explici
copiilor că micile greşeli nu atrag după sine pedepse veşnice, şi să le vorbeşti mai ales despre iertare,
indulgenţă şi îngăduinţă.
Între 13 şi 18 ani
Pentru adolescenţi, moartea este ca o nedreptate a sorții, ei simţind atât teamă cât şi revoltă
când se gândesc la ea. Chiar dacă adolescenţii preferă să discute despre acest subiect cu prietenii,
totuşi ei au nevoie şi de opiniile tale. Acum este un moment bun să vorbeşti cu ei despre sensul vieţii şi
ce este cu adevărat important în viaţă. De asemenea este o ocazie bună să vorbeşti despre
responsabilitate faţă de felul în care îţi trăieşti viaţa.
Cum adolescenţii încep să aibă capacitatea de a gândi critic anumite idei şi de a tolera
incertitudinea, poţi vorbi despre diferitele credinţe referitoare la viaţa de după moarte şi la asemănările
şi diferenţele între acestea. Cel mai indicat este să îi lași pe ei să aleagă ce sa creadă despre acest
subiect.
Chiar dacă este un subiect incomod, rezultatele discuţiilor despre moarte sunt benefice vieţii: copilul este
mai liniştit şi mai conştient de valoarea fiecărei clipe şi a persoanelor din jurul lui. Așadar, merită să
pătrunzi în acest subiect întunecat, pentru a aduce mai multă lumină în viața copiilor tăi.
Exista doua motive pentru care un parinte poate ramane singur: separarea sau
decesul unuia dintre parteneri. Ambele, fiind foarte importante, si afectand
atat copiii cat si pe cel nevoit sa se confrunte cu situatia, in moduri diferite, le
vom trata separat, in acest articol.
Copiii mici pot dezvolta o dependenta fata de unul dintre parinti si pot fi
foarte tematori asupra momentului in care separarea se va face. Acestia isi pot
schimba obiceiurile, orele de somn, pot plange mai mult sau pot deveni mai
violenti. Este modul lor de a spune ca nu sunt de acord cu situatia de fata si ca
nu o inteleg, pe deplin. Pana atunci cand copilul va incepe sa discearna intre
ce este bine si ce este rau, ambii parinti vor fi modelele sale. Aversiunea unuia
dintre parteneri, fata de celalalt, nu ar trebui sa fie un motiv prin care acesta
sa incerce sa distruga acest model din mintea copilului, indiferent de varsta.
Aceasta este o decizie pe care o va face doar el, atunci cand va fi capabil de
acest lucru, sau poate niciodata. Rezerva-i acest drept si nu te lasa condus de
impulsurile egoiste.
Adolescentii care trec printr-un divort al parintilor sunt si mai problematici.
Deoarece acestia simt emotiile mult mai puternic decat oamenii adulti,
aflandu-se la granita dintre maturitate si copilarie, iti va trebui foarte multa
rabdare pentru a il ajuta sa depaseasca aceasta perioada dificila. Multi dintre
copiii de varsta mai mare cred ca, daca vor fi foarte cuminti, parintii lor nu se
vor desparti. De multe ori, o comunicare corecta ajuta, insa nu te astepta ca
vorbele sa faca minuni. Oricat de buna ti s-ar parea tie decizia divortului,
destramarea familiei – a „cuibului” in care se simtea in siguranta – nu va fi
acceptata de nici un copil.
Alti copii vor deveni agresivi, introvertiti sau chiar ostili. Chiar daca aceste
manifestari nu vor fi evidente, in sanul familiei, este foarte probabil ca acestea
sa fie de natura pasiv – agresiva. In cel mai probabil caz, acestia vor invinui
unul dintre parinti – si nu de putine ori aceasta invinuire nu este corecta –
manifestand un comportament rece sau agresiv fata de acestuia. Tu, insuti,
fiind prins in amalgamul propriu de emotii negative, nu vei putea fi un
sfatuitor foarte bun. De aceea, recomand sa ceri sprijinul unei persoane
obiective, ca un psiholog sau un profesor. Aceasta situatie nu trebuie lasata
astfel, sperand ca „are sa treaca”, deoarece se poate transforma intr-un
comportament permanent, ce ii va marca viata.
Unii dintre copii tind sa ia asupra lor responsabilitatile parintelui lipsa. Mai
mult, chiar parintele ramas langa ei le cere asta. Astfel, vedem fetite ramase cu
tatii, care se transforma in mici gospodine, cu responsabilitati prea mari, sau
baietei ramasi cu mama, ce incearca sa duca povara banilor pe umerii lor.
Dupa cum bine intuiti, acest comportament nu este unul care trebuie acceptat,
grijile de oameni maturi fiind rezervate srict oamenilor maturi, si nu copiilor,
care ar trebui sa aiba alte indeletniciri, adecvate varstei.
Chiar daca nu iti lasi copilul sa inlocuiasca partenerul lipsa, preferand sa porti
pe umerii tai toata povara si responsabilitatea unei familii, acest lucru nu
inseamna ca il feresti de probleme. Acesta va simti tensiunea, fiind stiut faptul
ca un copil are o asertivitate mult mai mare decat un adult. Este foarte posibil
chiar tu sa produci mai multa tensiune, daca iti descarci stresul pe el – prin
mecanismul de aparare numit proiectie – crezand ca il dojenesti pe buna
dreptate. Este important sa iti controlezi reactiile si sa comunici foarte mult cu
copilul sau copiii tai.
Studiile arata ca, in lipsa unei supravegheri adecvate, creste riscul de abandon
scolar si aparitia unui comportament sexual prematur. Aceste probleme pot fi
evitate daca vei invata sa fii prieten copilului tau si sa ai o comunicare
sanatoasa si sincera cu el. Astfel, prin construirea unei relatii de prietenie, te
vei asigura ca lipsa vigilentei parintesti nu va fi un factor care sa afecteze
desfasurarea normala a evenimentelor, deoarece insusi copilul va veni la tine
sa discute, de cate ori va avea vreo confuzie sau vreo problema.
In acest caz, mamele au tendinta de a deveni prea protective sau, din lipsa
timpului, prea permisive. Tatii, mai rau, au tendinta de a se inchide in sine si
de a fi coplesiti de situatie, deoarece modelul traditional de familie, care pare
sa domine societatea romaneasca, nu i-a pregatit pentru momentul in care ar
trebui sa-si creasca singuri copiii.
Efectele psihologice ale decesului unui parinte, asupra copilului, pot avea o
multitudine de forme: de la depresie si pana la tulburari mult mai grave, ca
diferite boli. Copiii mici vor putea manifesta urmatoarele simptome, in
perioada imediat urmatoare decesului parintelui:
insomnii sau cosmaruri
un regres in comportament (ca urinarea in pat, probleme in vorbire, etc.
)
pierderea apetitului
boli fizice (copiii mici nu stiu sa isi exprime sentimentele, manifestandu-
le fizic)
anxietate
culpabilizare
dificultati de invatare sau pierderi de memorie
comportament introvertit
hiperactivitate
O stare de anxietate ar putea pune stapanire pe copil, dat fiind faptul ca acesta
se simte „altfel” decat copiii cu familiile complete. Anxietatea se manifesta
prin teama, fobii, dispozitie dramatica, tristete, dar si prin simptome fizice ca
ameteala, arsuri stomacale, dureri de cap, etc. Netratata, aceasta ar putea
conduce la depresie, dificultati relationale, fobii, comportamente antisociale si
multe altele. De aceea, este recomandat sa acordati atentie comportamentului
copilului, chiar si la cativa ani de la moartea parintelui sau. Daca acesta
manifesta un simptom al anxietatii sau depresiei, apelati la ajutorul
psihologului scolii sau la medicul de familie. Acesta va va indruma mai
departe.
Exista cateva stagii ale durerii prin care un copil fara un parinte va trece la
aflarea vestii – indiferent daca aceasta este despre un divort sau un deces.
Intelege-l si accepta-l, chiar daca, in acel moment, vei fi coplesit/a de propriile
stagii. Sunt comportamente normale, prin care fiecare dintre noi trecem, in
momentele cumpana.
Sursa: http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1164#ixzz2IDHGvsif
Cand o persoana apropiata moare , este destul de dificil sa ii explici unui copil ce s-a intamplat exact,
unde a disparut acea persoana si de ce nu se va mai intoarce nicioada. Cat de multe poate intelege un
copil despre moarte depinde foarte mult de varsta pe care micutul o are, de personalitatea sa si de
experientele prin care a trecut, insa in orice caz, sunt cateva puncte importante pe care trebuie sa le ai
in vedere atunci cand vrei sa incepi o astfel de discutie.