Doliul-implicatii transgenerationale

Doliul este o notiune complexa, cu multe sensuri, care incearca le surprinda pe acestea
prin intermediul unor expresii de tipul a fi in doliu, a intra in doliu, a purta doliu, a-si
face doliul. Cu toate acestea, doliul are o implicatie de baza si anume pierderea, pierdere care la
randul sau implica atasamentul. Expresia a purta doliu se refera la ansambulb conduitelor
sociale individuale sau colective, cerute de moartea unei persoane care a avut o recunoastere
sociala, in timp ce expresia a-si face doliul se refera la travaliul de doliu, necesar pentru a
accepta realitatea pierderii si pentru a-i face fata.
Freud vorbeste despre doliu ca fiind o reactie la pierderea unei persoane dragi, a unei
patrii , libertati sau ideal. In principiu, doliul se refera la moartea obiectului in raport cu care
exista o relatie de atasament, dar nu neaparat. Divortul, abandonul, pierderea unui loc de munca,
a unei parti a corpului creeaza reactii si trairi similare, fiind necesara parcurgerea si integrarea
unei experiente de doliu de alt tip/
Doliul este consecutiv pierderii si nu ne referim neaparat la moarte, ci si la pierderea unui
obiect cu o valoare deosebita pentru cel care l-a pierdut. Doliul se concretizeaza in 3 etape : in
prima etapa apare socul, care presupune negarea realitatii dureroase pe care o aduce pierderea,
etapa a doua presupune depresia, ilustrata prin lipsa interesului pt resposanbilitatile zilnice,
incapacitatea de adaptare la cerintele mediului de viata. Persoana se detaseaza de ceilalti, devine
din ce in ce mai indisponibili pentru ei si accentueaza relatia cu persoana pierduta. Ultima etapa
a doliului se refera la restabilire, prin care se accepta pierderea si se constientizeaza sensul
pierderii care faciliteaza separarea de obiectul pierdut, astfel ca persoana se reorienteaza in
prezent si se gandeste la viitor. Travaliul de doliu este f important intrucat previne aparitia unor
patologii familiale si individuale precum cripta si fantoma. Totodata, absenta travaliului de doliu
e intotdeauna asociata cu prezenta fenomenului de identificare proiectiva cu obiectul pierdut.
Spre deosebire de doliul care implica moartea, cel care nu o implica este mult mai
frecvent in existenta noastra si apare sub diverse forme, fie prin separari conjugale, divorturi,
pierderea relatiei parinte-copil. Ruperea acestor relatii fara clarificare si fara a da sens
conflictelor genereaza trairi specifice pierderii.
Obiectul inlocuitor poate fi orice persoana care inlocuieste obiectul pierdut prin moarte
sau prin despartire, astfel ca dorintele , asteptarile si nevoile pe care persoana pierduta nu le mai
poate satisface sunt proiectate in relatia cu partenerul inlocuitor, astfel incat fantoma persoanei
pierdute este prezenta in noua relatie, iar obiectul cu functie de inlocuitor devine gazda fantomei.
In ceea ce priveste doliul nefacut in raport cu spatiul identitar originar genereaza
fenomele de dependeta si confuzii identitare asociate cu probleme legate de pierdere, abandon si
control. Instrainarea ulterioara resimtita in spatiul emigrarii, oscilaia intre asumarea sau

neasuparea spatiului si culturii emigrarii sunt simpotm asociate lipsei unui travaliu de doliu al
bunicilor, parintilor in raport cu spatiul identitar national lasatin urma,