UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ,,ION CREANGĂ” DIN MUNICIPIUL CHIŞINĂU

FACULTATEA PSIHOLOGIE ŞI PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

CATEDRA PSIHOLOGIE
SPECIALIZAREA ACTIVITATEA PSIHOEDUCAȚIONALĂ DE CONSILIERE ȘI
PSIHOTERAPIE A PSIHOLOGULUI PRACTIC

Asistența psihologică în caz de

doliu la copii
Nu cunosc decât două modalităţi de consolare în aceste circumstanţe (de
doliu). Prima (a se plânge) este nepotrivită pentru că neagă pur şi simplu
viaţa şi cealaltă (moartea), care este mai efi cace, este rezervată numai
persoanelor vârstnice...
Sigmund Freud în scrisoare către E. Jones (1928)

Tatiana BESCHIERU, masterandă

Chișinău 2018
 Pierderea cuiva drag este o realitate a vieții, prin care
trecem cu toții la un moment dat.

Fiecare trăiește pierderea în felul său. Unele persoane au

nevoie de câteva luni până la estomparea durerii sufletești
foarte intense, altele o resimt acut și după un an sau chiar mai
mult. [6 p.32-34 ]

Importanta discuțiilor despre pierdere a fost recunoscută de

Shakespeare, care prin Macbeth avertizează: „Spuneți cuvinte
de tristețe; durerea care nu vorbește macină inima
împovărată și o frânge”.
Ce este doliul?
Doliul este răspunsul emoțional la pierdere. De cele
mai multe ori el este răspunsul la pierderea unei persoane
iubite sau a divorțului, dar poate fi trăit și în urma
pierderii slujbei sau a locuinței, pierderea unui animal, a
unei prietenii, pierderea sprijinului după trăirea unei
traume, pierderea stabilității financiare precum și în alte
situații. De obicei, pierderi mai însemnate, înseamnă
suferință mai intensă. De asemenea, schimbările
importante în viață cum ar fi mutatul, schimbarea locului
de muncă, plecarea copiilor de acasă sau pensionarea pot
aduce stări psihologice de doliu care au nevoie de a fi
tratate ca pierderi. [3 p.14-32 ]
 Stadiile și sentimentele
asociate doliului
Suferința psihică provocată de doliu are implicații emoționale, fizice,
comportamentale, sociale și spirituale. În funcție de personalitatea fiecăruia, valorile
familiei, cultura și credința religioasă, suferința se poate manifesta diferit. Modul de
manifestare și de trăire este diferit. Procesul de prelucrare a pierderii are câteva
stadii  ordonate și previzibile:
Șoc și neîncredere – imediat după o pierdere sau un eveniment traumatic mulți
oameni au spus că se simt amorțiți, nu cred că evenimentul s-a întâmplat sau chiar îl
neagă.
Tristețea –  este sentimentul sănătos și normal a fi simțit într-o situație de pierdere.
Pot apărea de asemenea sentimente de gol interior, disperare, dorința de singurătate
sunt de asemenea naturale în situații de pierderi importante. Ca manifestare a
tristeții profunde, putem să plângem mult dar în timp tristețea se va sedimenta. Dar
dacă nu se simte nici o îmbunătățire de la o zi la alta s-ar putea să ne confruntăm cu
o depresie.
Vinovăția – alt sentiment comun este regretul sau vinovăția față de lucrurile
care au rămas nespuse sau nefăcute. Am putea sa ne simțim vinovați pentru că
nu am făcut ceva pentru a preveni pierderea chiar dacă nu era nimic de făcut,
sau vinovăția față de sentimentele de ușurare după o boală lungă și dureroasă a
celui drag.
Furia/enervare – deseori pierderea poate părea nedreaptă și ne face să ne
simțim furioși sau revoltați. S-ar putea să simțim nevoia de la a învinui pe
cineva pentru aceasta nedreptate – Dumnezeu, doctorul, persoana care a plecat
de lângă noi pentru că ne-a abandonat, chiar și pe noi înșine. Pentru mulți,
terapia pentru depășirea pierderii este un exercițiu pentru iertare sau pentru
eliberarea de furie.
Frica – o pierdere semnificativă poate activa sentimente de anxietate, neputință
și nesiguranță, mergând chiar până la apariția atacurilor de panica. Pierderea
unei persoane dragi ne poate face să fim anxioși față de schimbările din viața
cărora va trebui să le facem față, noi responsabilități pe care acum le avem de
înfruntat în alte condiții și în general teama de necunoscutul care ne așteaptă
într-o nouă etapă a existenței noastre.
 Simptome fizice – datorită nivelurilor intense de stres asociat
cu suferință psihică provocată de pierdere, organismul nostru
răspunde și din punct de vedere fizic nu doar emoțional.
Probleme fizice comune pot include oboseală, greață, amețeală,
pierdere sau câștig în greutate, dureri și insomnie.

Toate aceste simptome fizice și/sau emoționale se

estompează în timp pe parcursul acceptării pierderii. În timp,
vom putea să trecem peste trauma provocată de pierdere și să
ne regăsim pace interioară.

Dacă nu simțim nici un progres, sau suferința se agravează

poate fi un semn că a declanșat o problemă emoțională mult
mai serioasă cum ar fi o depresie majoră.
 Reacțiile copilului depind de vârsta în care trăiește și
simte pierderea ființei dragi.
Irvin Yalom, într-o lucrare de a sa, a prezentat mai multe
interviuri cu copii cu referire la moarte. În care un copil de
aproape 5 ani susține: „O persoană moartă e ca și una adormită.
Doarme și ea în pământ... Doarme ca oamenii noaptea”. [6
p.47-52 ]
Iar Freud în „Interpretarea viselor” scrie că reprezentările
copilului de „a fi mort” nu are nimic în comun cu cele ale
adulților. Pentru copil „a fi mort” nu înseamnă decât „a fi
departe”. Descriind un caz în care un băiat care și-a pierdut tatăl
spune: „Înțeleg că tata a murit, dar de ce nu se întoarce acasă la
cină nu poate să-mi explice nimeni”.
 Percepția decesului conform vârstei [8 p.41-44 ]
 De la 0(zero) la 1 an:

Bebeluşii simt emoţiile celor care îi îngrijesc. Ei simt

tristeţea în vocea celui ce-i vorbeşte, o văd pe faţa lui şi o simt
din felul în care sunt îmbrăţişaţi. Dar un bebe de şase luni nu
poate înţelege că a murit cineva drag. Nu e recomandabil să
ascundeţi emoţiile de bebeluşi, în această perioadă ei învaţă
despre emoţii. A îngriji un bebe poate fi reconfortant atât
pentru bebeluş cât şi pentru părintele rămas în viaţă. Sub trei
ani, copiii pot echivala moartea unui părinte cu abandonul sau
cu o dispariţie temporară. Trebuie să le explicaţi că moartea
este ceva permanent şi natural pentru orice fiinţă vie.
Între 3-6 ani:

Între trei şi şase ani, copii înţeleg vag moartea şi sunt foarte
curioşi. Cred că gândurile, dorinţele şi acţiunile lor pot cauza
moartea cuiva. Se pot simţi vinovaţi de moartea părintelui şi
trebuie să li se spună în mod repetat că nu ei au fost cauza din care
părintele a murit. Este posibil să vă pună foarte multe întrebări
legate de aspectele fizice ale morţii: ce se întâmplă când mori,
unde este cel care a murit? Nu le spuneţi că persoana în cauză
doarme, vor înţelege că odată şi-odată acea persoană se va trezi.
Preşcolarii cred că moartea este ceva ce li se poate întâmpla doar
celorlalţi.
Este posibil să vă întrebe dacă şi căţeii mor sau dacă şi copiii mor.
Cu ajutorul răspunsurilor pe care le veţi acorda, copilul
dumneavoastră va înţelege că şi moartea face parte din viaţă
Între 6-9 ani:

Între 6 şi 9 ani, copiii înţeleg că moartea este ceva

permanent dar se simt vulnerabili şi simt nevoia să fie
încurajaţi să-şi exprime durerea şi nesiguranţa. 
Deşi înţeleg fenomenul, le este frică. La această vârstă
copiii au nevoie să participe la ritualuri, dacă nu la
înmormântarea propriu-zisă, măcar la un ritual de
adio, conceput de dumneavoastră, atunci când apele se
mai liniştesc. Dacă până la această vârstă copilul a
avut o legătură cât de mică şi cu religia, credinţa îl
poate ajuta să depăşească momentul.
Copiii peste 10 ani:

Dacă aveţi un copil adolescent şi acesta preferă să

plece de-acasă, să stea de vorbă cu prietenii în loc să
vă vorbească, amintiţi-vă că acesta nu este un semn de
lipsă de respect sau de nepăsare ci, pur şi simplu, felul
în care adolescentul îşi asumă dispariţia părintelui. 
 Este extrem de important sprijinul emoțional al
părintelui, ajutaţi-i să înţeleagă ideea de moarte.

Explicaţi-le ce s-a întâmplat.  O rudă apropiată poate

să-i explice copilului dispariţia unui părinte. De exemplu o
mătuşă sau un bunic. Nu folosiţi exemple pe care nu le pot
înţelege. Spuneţi-le pe faţă, ceva de genul: “Probabil te
întrebi ce se întâmplă. Seara trecută tăticul tău a murit. Ştii
că era bolnav. Când cineva moare înseamnă că nu mai
respiră, inima nu-i mai bate. Când mor, oamenii nu mai simt
nici un fel de durere. Nu mai mănâncă şi nu mai dorm. Asta
înseamnă că tăticul tău nu se mai întoarce.”
 Răspundeţi-le la întrebări [3 p.14-32 ]

Unii copii vor pune întrebări imediat ce află. Alţii

vor aştepta câteva zile. Încercaţi să le răspundeţi clar
şi sincer. Spuneţi-le şi următoarele cuvinte: „nimeni
nu putea să împiedice moartea tăticului/mămicii tale.
Te-a iubit foarte mult. N-a murit pentru că era
supărat(ă) pe tine, nu din cauza ta a murit. Dar noi (eu,
bunica, mătuşile) suntem aici şi te iubim şi o să avem
grijă de tine. E normal să fii trist, e normal şi să te
joci. Nu se supără nimeni dacă te vede râzând sau
jucându-te”.
 Durerea pierderii unui părinte în copilăria mică
poate cauza:
 - Insomnii, coşmaruri;
 - Probleme cu mâncarea, pierderea apetitului;
 - Probleme cu mersul la toaletă (Copilul poate regresa din acest
punct de vedere, e posibil sa apară enureza și acompreza);
 - Manifestări fizice noi sau acutizarea problemelor deja
existente (egzeme, astm);
 -   Anxietate, teama de separare, dispoziţii schimbătoare,
izolare, ieşiri agresive, probleme la şcoală. Lipsă de
concentrare;
 - Sentimentul de responsabilitate pentru moartea părintelui;
 - Pierderi de memorie, dificultăţi de învăţare. Pierderea
motivaţiei. Hiperactivitate, mici scene, asumarea unor riscuri
noi, evitate până la dispariţia părintelui.
 Cum să procedaţi pentru a vă ajuta copilul ?

♦ Încercaţi să le păstraţi rutinele cu care sunt obişnuiţi.

♦ Nu trimiteţi copiii de-acasă, la bunici sau la alte rude. Se vor simţi abandonaţi.

♦ Daţi-le voie copiilor să îşi viziteze prietenii, bunicii dacă asta doresc.

♦ Daţi-le voie copiilor să vorbească despre a muri şi despre moarte, explicaţi-le că este normal.

♦ Dacă simţiţi că vă pierdeţi răbdarea şi vă vine sa ţipaţi la copil, amintiţi-vă că deşi e normal să nu fiţi

senin(ă) ca o zi de primăvară, copilul nu e vinovat. Trageţi aer în piept înainte să deschideţi gura.

Dacă nu v-aţi putut abţine, cereţi-vă scuze de la copil şi explicaţi-i că şi dumneavoastră suferiţi

enorm şi de aceea, în aceste momente trebuie să faceţi front comun şi să vă ajutaţi unul pe celălalt.

♦ Deşi copilul are nevoie de ceva mai multă atenţie nu vă neglijaţi propriile nevoi.

♦ Încurajaţi copilul să facă un album cu fotografii şi orice îi aminteşte de părintele pierdut. Ajutaţi-l.

♦ Încurajaţi copilul să deseneze, să picteze sau să scrie despre ceea ce simte. 

 Tehnici și activități recomandate

Scopul lor constă în încurajarea exprimării depline a gândurilor

și sentimentelor privind pierderea, implicarea familiei în trăirile
copilului. Acestea sunt doar câteva exemple de tehnici care sunt
recomandabile în lucrul terapeutic cu copii:

Gestalt terapia;
Psihodrama;
Scrisul;
Jurnal de amintiri;
Jocul.
Tehnica terapiei gestalt „scaunul
gol”:
Este o tehnică importantă care oferă posibilitatea
copilului să se adreseze decedatului. Descrierea tehnicii:
terapeutul pune un scaun gol în fața copilului și îl roagă să-și
imagineze că persoana decedată este în acel scaun. Astfel,
copilul va vorbi direct cu decedatul despre gândurile și
sentimentele legate de moarte.
O altă tehnică similară este propusă de F. Megels și D. De
Maso, care presupune ca copii/pacienții să stea în scaune, să
închidă ochii și să-ți imagineze că vorbesc cu persoana
decedată [7 p.53-55 ].
 Psihodrama:
Pacientul își poate juca atât rolul său cât și a celui
decedat, vorbind până când conflictul este rezolvat.
Utilizarea simbolurilor - se pot utiliza poze cu decedatul
pentru a stimula memoriile și afecțiunile, uneori poate fi
folosită ca focus pentru discuțiile cu decedatul la timpul
prezent cât și a crea senzații de prezență a sa. Pot fi utilizate
și alte obiecte care îi amintesc copilului de persoana
pierdută.
Prin jocul de rol îl putem ajuta pe copil să joace diferite
situații de care se teme, sau care îi creează disconfort. [8
p.17-19].
 Scrisul
Copilul poate scrie o scrisoare sau mai multe persoanei decedate,
în care își poate exprima gândurile și sentimentele legate de aceasta.
Aici ar putea fi utilă și scrierea unui jurnal al experienței de doliu
sau scrierea de poezii, acestea facilitând exprimarea sentimentelor.

Jurnal de amintiri
Este o activitate pe care copilul o poate realiza împreună cu
familia, să facă un jurnal de amintiri al membrului pierdut al familiei.
Aici pot include: povestiri despre evenimente familiale, fotografii,
poezii, desene ș. a.
Această activitate poate ajuta familia și copilul să-și amintească și
să jelească o imagine mai realistă a persoanei decedate. Iar copii se
pot întoarce și revizita acest jurnal pentru a-și reintegra pierderea din
viața lor în corespundere cu evoluția și creșterea sa. [4 p.12-14].
 Jocul

Acesta reprezintă o evadare din durerea și confuzia realității, și

constituie o terapie excelentă, deoarece în lumea jocului copilul
controlează totul, chiar dacă păpușa „moare”, ea poate să învie din
nou. Dialogul dintre păpușă și copil poate înlocui dialogul cu
persoana pierdută. Terapeutul sau părinții pot interveni în joc
pentru a identifica emoțiile legate de evenimentul traumatizant.

Alte activități recomandate în lucrul copii în doliu sunt:

poveștile terapeutice și metaforele [ 5 p.35-43].
 În concluzie, durerea copiilor trece de multe ori
neobservată deoarece vârsta și capacitatea lor de a-și
gestiona emoțiile îi împiedică de cele mai multe ori
să își exprime sentimentele sau să ceară clarificările
de care au nevoie. Atenția și grija pe care le primesc
din partea apropiaților în momentele acestea
influențează în mod direct înțelegerea
evenimentelor, adaptarea și integrarea pierderii.
BIBLIOGRAFIE :
1. Coordonatori: Diana Cheianu-Andrei, Inga Russu, Suportul de curs
“Psihosociologia relaţiei copil – profesionist în domeniul social”, aprobat
prin ordinul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei nr.133 din
22.08.2015, Chișinău 2016, 273p.
2. Coordonator Dumitrache Mihaela, Metodologie de lucru în asistenţă
socială privind furnizarea de servicii din sfera îngrijirilor paliative către
copii şi tineri diagnosticaţi cu boli ameninţătoare de viaţă, Asociaţia
Lumina Bacău D.G.A.S.P.C. BACĂU Organizaţie de utilitate publică,
2016, 101p.
3. Ilona Voicu Vasile Marineanu Intervenţia în criză şi primul ajutor
psihologic, Ghid operaţional. Editura Centrului Tehnic-Editorial al
Armatei Bucureşti – 2016, 190 p.
4. Daniela Maria Gheorghe, psiholog, coordonator de proiect Bruno Mastan,
actor, co-terapeut Fundația Internațională pentru Copil și Familie. Ghid de
bune practici . Tehnici creative. Editura VANEMONDE, 2005, 57p.
BIBLIOGRAFIE:
5. George W. Burns Vindecarea prin povești. Culegere de cazuri destinată
folosirii metaforelor terapeutice. Editura: Trei, 2016 , 576 p.
6. Yalom I. D. Psihoterapia existențialistă, București: Editura Trei, 2012,
606 p.;
7. Гингер С. Гештальт: искусство контакта, Пер. с англ. Т.А. Ребеко.
— Изд. 2-е. — М.: Академический Проект; Культура, 2010. — 191 с.
8. Я.Л. Морено "Психодрама: Теория и практика. Классическая
психодрама “. издательства Когито-Центр, 2007, 380с.

http://www.psihoterapieconfident.ro/terapie-pentru-doliu-si-pierdere/
https://
www.inbratelamami.ro/2015/12/cum-ne-comprtam-cu-un-copil-care-pier
dut-pe-cineva-drag.html#axzz5AMwqmrG2
http://psihocliniq.ro/psihoterapia-pierderii-doliul/
http://www.remediiflorale-bach.ro/remedii-florale-bach-pentru-doliu