Adolescenta reprezinta o etapa de dezvoltare distincta, cu nevoi specifice, care

complica procesul de doliu. Poate fi definita prin pierderi multiple. Mai exact:
pierderea copilariei, a inocentei, a gandirii idealiste. Astfel, confruntarea cu o
pierdere majora poate afecta dezvoltarea lor sociala, emotionala si psihologica.
Doliul la adolescenti. Baga sub pres
Acestia raspund la pierdere prin inhibarea suferintei. Mai apoi aceasta dificultate de a-si
manifesta trairile contribuie semnificativ la lipsa de reactie din partea adultilor. Acestia din
urma ar putea presupune ca adolescentii se adapteaza foarte bine la pierdere, din moment
ce nu par a fi in dificultate. In orice caz, cu cat pare mai calm si linistit, cu atat este mai
mare riscul ca adolescentul sa se confrunte cu o suferinta complicata, cu ceea ce numim
noi in psihologie, un proces de doliu nerezolvat.

Doliul la adolescenti. Cum si de ce?

Vorbim despre un travaliu de doliu complicat, atunci cand trairile asociate pierderii sunt
prelungite, obstructionate sau intarziate. Imposibilitatea angajarii in procesul de pierdere
predispune adolescentul spre dezvoltarea unei vulnerabilitati care interfereaza semnificativ
cu procesul de recuperare. In consecinta, adolescentul poate intampina mari dificultati in a
pastra relatia cu alte persoane semnificative, dar si in a simti din nou placere.

Unii adolescenti pot experimenta stari de vulnerabilitate, dezorientare, furie, neajutorare si

anxietate profund. De ce? Pentru ca persoana care reprezinta in mod normal sprijinul pe
timp de criza este acum, intr-un sens, cea care a creat criza.

Procesul de separare de parinti, prin care trec adolescentii, poate provoca conflicte majore.
Pierderea unui parinte in aceasta perioada de „parasire a cuibului”, de rebeliune, de revolta
impotriva autoritatii parentale poate trezi in sufletul tanarului sentimentul de vinovatie. Iar
mai apoi poate duce, in consecinta, la blocarea procesului de castigare a independetei. Cu
alte cuvinte, este vorba mai degraba despre o ruptura in relatia parentala, decat de o
separare treptata. Mai degraba de un blocaj la nivel emotional si nu de o dezvoltare a
acestuia.

Pierderea unui parinte poate afecta dezvoltarea adolescentului in doua moduri. Pe de-o
parte, poate crea leziuni majore la nivelul dezvoltarii sinelui, iar pe de alta parte, impiedica
procesul normal de separare de parinti.

Recomandari:

Pentru parinte

 Identifica propriile sentimente asociate pierderii si discuta-le cu adolescentul

tau
 Creeaza situatii in care sa puteti discuta despre ce s-a intamplat;
 Lucrati impreuna, ca o familie, pentru a depasi treptat momentul dificil prin
care treceti;
 Reluati treptat vechiile rutine (familiale, sociale, profesionale, academice);
 Dezvolta noi relatii;
 Ajuta-ti adolescentul sa isi identifice si exprime emotiile;
 Ajuta-l sa-si dezvolte un sentiment de control asupra situatiei;
 Incearca sa realizezi un echilibru intre obtinerea suportului si oferirea
acestuia. E greu sa oferim sprijin emotional atunci cand trecem printr-un
proces de doliu, de aceea e esential sa soliciti ajutorul celor din jurul tau.
  De cele mai multe ori, strategia pe care o folosesc adolescentii de a face fata
pierderii este modelata de parinte. Prin urmare, ai grija de tine, vorbeste
despre sentimentele tale, cere ajutor prietenilor.

Pentru adolescent

 Creeaza-ti propriul ritual de comemorare;

 Discuta cu familia despre strategii de gestionare a emotiilor dificile;
 Realizeaza un colaj de poze care sa surprinda clipele importante petrecute
alaturi de parintele decedat;
 Cere sprijinul celor dragi atunci cand iti este greu;
 Scrie-i o scrisoare parintelui tau;
 Permite-ti sa plangi, sa exprimi orice emotie traiesti, e ok sa faci asta;
 Cauta sprijinul prietenilor.

 Cele 5 etape identificare sunt:

1.     Negarea
2.     Furia
3.     Negocierea (tocmeala)
4.     Depresia
5.     Acceptarea
 Teoria postuleaza ca aceste etape sunt parte a unui proces ce permite oamenilor sa
invete cum sa traiasca fara persoana pe care au pierdut-o. Ca psiholog cu experienta in
acest domeniu, pot sa sustin ca acest model este o unealta eficienta care ne permite sa
identificam si sa constientizam ce simte o persoana care a suferit un doliu. De asemenea
am observat, exact cum sustine si teoria lui Kubler-Ross, ca aceste etape nu sunt statii clar
delimitate pe un drum linear in ceea ce priveste procesul de doliu. Un psiholog bun stie ca
nu toti oamenii indoliati trec prin toate etapele si nu in aceeasi ordine.
Modelul pe care noi il propunem este urmatorul:
1.       Socul
2.     Negarea
3.      Furia
4.     Vina
5.     Depresia
6.     Acceptarea
Dupa cum se observa, fata de modelul Kübler-Ross am renuntat la etapa de Tocmeala
(Negociere) si am introdus etapele de Soc si Vina.
Am facut asta observand ca, in cazul doliului, in cultura noastra este mai putin probabil sa
apara si sa se mentina pentru un timp semnificativ un comportament de
tocmeala/negociere in fata realitatii mortii, mai ales ca urmare a impactului de separare pe
care il au ritualurile de inmormantare traditionale.
Etapele distincte de Soc si Vina le-am introdus intrucat ele subscriu nevoi si
comportamente ale persoanelor indoliate de la cei din jur (familie, prieteni, specialisti),
nevoi si comportamente diferite fata de cele specifice celorlalte etape de doliu.
Cum să procedaţi pentru a vă ajuta copilul

♦ Încercaţi să le păstraţi rutinele cu care sunt obişnuiţi.

♦ Nu trimiteţi copiii de-acasă, la bunici sau la alte rude. Se vor simţi abandonaţi.

♦ Daţi-le voie copiilor să îşi viziteze prietenii, bunicii dacă asta doresc.

♦ Daţi-le voie copiilor să vorbească despre a muri şi despre moarte, explicaţi-le că este
normal.
♦ Dacă simţiţi că vă pierdeţi răbdarea şi vă vine sa ţipaţi la copil, amintiţi-vă că deşi e
normal să nu fiţi senin(ă) ca o zi de primăvară, copilul nu e vinovat. Trageţi aer în piept
înainte să deschideţi gura. Dacă nu v-aţi putut abţine, cereţi-vă scuze de la copil şi
explicaţi-i că şi dumneavoastră suferiţi enorm şi de aceea, în aceste momente trebuie să
faceţi front comun şi să vă ajutaţi unul pe celălalt.

♦ Deşi copilul are nevoie de ceva mai multă atenţie nu vă neglijaţi propriile nevoi.

♦ Încurajaţi copilul să facă un album cu fotografii şi orice îi aminteşte de părintele

pierdut. Ajutaţi-l.

♦ Încurajaţi copilul să desenze, să picteze sau să scrie despre ceea ce simte. 

♦ Plantaţi împreună o floare sau un copăcel în amintirea celui pierdut şi îngrijiţi

împreună plăntuţa.

♦ Asiguraţi-l că, deşi nu sunteţi nemuritor, nu veţi dispărea şi dumneavoastră din viaţa
copilului foarte curând.

♦ Ascultaţi-i când vă vorbesc.

♦ Explicaţi-le ori de câte ori e nevoie că moartea este ceva firesc.

♦ Sigur, toate acestea vi se par greu de făcut când propria durere vă copleşeşte, dar nu
uitaţi, în ochii copiilor, părinţii sunt atotputernici şi aşa trebuie să rămâneţi. Dumnezeu să
vă ajute să treceţi cu bine peste momentele grele.