Introducere în psihoterapie

Asist. univ. dr. Filip Popovici

filip.popovici@unibuc.ro
Evaluare seminar
Total: 5p
• Studiu de caz – 2.5p (28.04.2021)

• Parțial: – 2.5p (17-22.05.2021)

- 25 itemi/30 minute (multiple choice, completare, răspuns scurt)

Mitrofan, I. (2008). Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice și

aplicative. București: Editura SPER. (suportul de curs)
Etapele formării profesionale
Etapa formare de bază 2 ani
Pasul unu: licenţa în psihologie, asistenţă socială, pedagogie, psihopedagogie specială, teologie, medicină, sociologie
Pasul doi: intrarea în programul de formare de bază.
Pasul trei: intrarea în programul de dezvoltare personală ( minim 150 de ore) şi finalizarea terapiei personale.
Etapa supervizare- 1 an
Pasul patru: după finalizarea formării de bază şi a dezvoltării personale- certificarea de către asociatia formatoare ca
psihoterapeut sub supervizare pe baza unui examen scris si oral şi acordarea dreptului de liberă practică de către Colegiul
Psihologilor din România
Pasul cinci: intrarea în supervizare.
Pasul şase: certificarea ca psihoterapeut autonom de către asociaţia formatoare. Se face pe baza unui dosar în care se
prezintă cazuri. Acordarea dreptului de liberă practică ca psihoterapeut autonom de către Colegiul Psihologilor din România
este ulterioară.
Etapa de specializare:
Pasul şapte: acordarea dreptului de liberă practică ca psihoterapeut specialist de către Colegiul Psihologilor din România,
după cinci ani de experienţă ca psihoterapeut autonom.
Pasul opt: acordarea dreptului de liberă practică ca psihoterapeut principal de către Colegiul Psihologilor din România. Se
acordă după zece ani de experienţă ca psihoterapeut autonom
Evoluția profesională

1. Prac'cant în supervizare
2. Prac'cant autonom
3. Specialist (min. 5 ani de la intrarea în profesie)
4. Principal (min. 5 ani specialist)
Provocări personale?
Consiliere – Psihoterapie – Dezvoltare personală
1. Tulburări minore ale personalității/dezechilibre emoționale ușoare
2. A sprijini clientul în a lua o decizie asumată (dificultăți
interpersonale)
3. Activarea resurselor personale și interpersonale
4. Vizează planul conștient
5. Importanța relației terapeutice
Consiliere – Psihoterapie – Dezvoltare personală
1.Tulburări majore ale personalității
2. A ghida și însoți clientul într-un demers profund de restructurare a
personalității
2.Transformare cognitivă, emoțională și socială
3.Vizează planul inconștient
4. Importanța relației terapeutice
Consiliere – Psihoterapie – Dezvoltare personală
• Predominant (dar nu exclusiv!) în grup
• AcWvarea resurselor creaWve de comunicare și relaționare
• ConșWenWzare de sine exWnsă
• Armonizarea conșWent-inconșWent
• Maturizare psiho-spirituală
• Tehnici creaWve
• Lucrul în grup, reflectarea de grup
Întrebări…
Introducere în psihoterapie
(2)
Consiliere – Psihoterapie – Dezvoltare personală

asist. univ. dr. Filip Popovici

Comun și diferit – psihoterapie, consiliere, dezvoltare personală

• Severitatea tulburărilor clientului;

• Natura problemelor cu care se confruntă;

• Scopurile consilierii și psihoterapiei;

• Metodele și tehnicile utilizate;

 Ce este psihoterapia?
The American Psychiatric Association:
Psychotherapy, or talk therapy, is a way to help people with a broad variety of mental
illnesses and emotional difficulties. Psychotherapy can help eliminate or control
troubling symptoms so a person can function better and can increase well-being and
healing.
https://www.psychiatry.org/patients-families/psychotherapy

American Psychological Association:

Psychotherapy is a collaborative treatment based on the relationship between an
individual and a psychologist. Grounded in dialogue, it provides a supportive
environment that allows you to talk openly with someone who’s objective, neutral and
nonjudgmental.
https://www.apa.org/helpcenter/understanding-psychotherapy
 Ce este psihoterapia?

Psychotherapy is a form of treatment for problems of an emotional nature in which a

trained person deliberately establishes a professional relationship with a patient for
the purpose of removing, modifying, or retarding existing symptoms, of mediating
disturbed patterns of behavior, and of promoting positive personality growth and
development (Wolberg, 1967).

Psychotherapy is a planned activity of the psychologist, the purpose of which is to

accomplish changes in the individual that make his/her life adjustments potentially
happier, more constructive, or both (Frank, 1982).
 Psihoterapie
Tulburări majore ale personalității
Ghidează și însoțește clientul într-
un demers profund de
restructurare a personalității
Transformare cognitivă,
emoțională și socială
Vizează planul inconștient
Importanța relației terapeutice
Consiliere
Dezechilibre emoționale ușoare
A sprijini clientul în a lua o decizie
asumată (dificultăți
interpersonale)
Activarea resurselor personale și
interpersonale
Vizează planul conștient
Importanța relației terapeutice
Dezvoltare personală
Predominant (dar nu exclusiv) în
grup
Activarea resurselor creative de
comunicare și relaționare
Conștientizare de sine extinsă
Armonizare conștient-inconștient
Maturizare psiho-spirituală
Tehnici creative
Lucrul în grup, reflectarea de grup
Factorii comuni in psihoterapie
Wampold B. E. (2015). How important are the common factors in psychotherapy? An update. World psychiatry:
official journal of the World Psychiatric Association (WPA), 14(3), 270–277. https://doi.org/10.1002/wps.20238
Caracteristicile personale ale psihoterapuților și consilierilor
eficienți

• Calitățile și caracteristicile personale ale consilierilor sunt semnificative în

crearea unei alianțe terapeutice cu clienții (Norcross, 2011; Skovholt și
Jennings, 2004; Sperry și Carlson, 2011):

Terapeuții eficienți:
• au o identitate
• se respectă și se apreciază
• sunt deschiși la schimbare
• fac alegeri orientate spre viață
• sunt autentici, sinceri și onești
• au simțul umorului
• fac greșeli și sunt dispuși să le recunoască.
Terapeuții eficienți:
• trăiesc în general în prezent;
• apreciază influența culturii;
• au un interes sincer cu privire la bunăstarea celorlalți;
• posedă abilități interpersonale eficiente;
• se implică profund în munca lor și obțin sens din aceasta;
• sunt pasionați;
• sunt capabili să mențină limite sănătoase.
Succesul în consiliere și psihoterapie
• Clientul nu este dependent de terapeut;
• Clientul își asumă consecințele, face alegeri responsabile, evită
repetarea propriilor greșeli;
• Se remotivează pentru a face încercări, renunță în mod asumat;
• Acceptă limitele propriului control;
• Se respectă pe sine și pe ceilalți, se ancorează în realitate și renunță la
fantasme.
Eșecul în consiliere și psihoterapie
• Clientul stagnează în negativism, victimizare, culpabilizarea celorlalți
• Devine dependent de relația terapeutică
• Își repetă în mod conștient greșelile sau comportamentele de auto-
sabotare și de șantaj emoțional
Psihanaliza
1856-1939
Comportamentul nostru este determinat de
forțe iraționale, mo3vații inconș3ente și
impulsuri biologice și ins3nctuale.

Ins3ncte – de viață & moarte.

Perspectiva asupra
personalității
Conș,ent și inconș,ent
• Inconș3entul nu poate fi studiat direct, ci este dedus din
comportament.

• Procesele inconș3ente sunt la baza tuturor formelor de simptome și

comportamente nevro3ce.

• Din această perspec3vă, o „vindecare” se bazează pe descoperirea

semnificației simptomelor, a cauzelor comportamentului și a
materialelor reprimate care interferează cu funcționarea sănătoasă.
Anxietatea
q Se dezvoltă dintr-un conflict între id, ego și super-ego asupra
controlului energiei psihice disponibile.

q Funcția anxietății este de a aver3za asupra pericolului iminent.

q Există trei 3puri de anxietate: reală, nevro3că și morală.

Mecanismele de apărare ale eului
Reprimarea
Negarea
Raționalizarea
Proiecția
Introiecția
Regresia
Formațiunea reactivă
Sublimarea
Compensarea
Dezvoltarea personalității – stadiile dezvoltării
• Stadiul oral (0-1 ani)

• Stadiul anal (1-3 ani)

• Stadiul falic (3-6 ani)

• Stadiul de latenţă (6-12 ani)

• Stadiul genital (12-18 ani).

Procesul terapeu,c
Obiec&vul terapiei:
- aducerea la nivelul conş&inţei a mo&vaţiilor inconş&ente care produc comportamente
dezadapta1ve şi pe Întărirea Eului clientului, pentru că o viaţă sănătoasă înseamnă
predominarea conș&entului.

Tehnici și proceduri:
• Metoda asociaţiilor libere
• Analiza viselor
• Analiza acţiunilor clientului
• Analiza transferului
• Analiza rezistenţelor
• Contratransferul
• Analiza Egoului
• Interpretările

Whatever its limita-ons, psychoanalysis le4
an important legacy to psychiatry. It taught a
genera-on of psychiatrists how to understand
life histories and to listen a<en-vely to what
pa-ents say. In an era dominated by
neuroscience, diagnos-c checklists, and
psychopharmacology, we need to find a way
to retain psychotherapy, whose basic
concepts can be traced back to the work of
Freud, as part of psychiatry.
Perspective
Is Psychoanalysis Still Relevant to Psychiatry?
Joel Paris, MD1
Keywords
psychoanalysis, neuropsychoanalysis, attachment theory
Psychoanalysis is a theory of psychopathology and a treat-
ment for mental disorders. Fifty years ago, this paradigm
had great influence on the teaching and practice of psychia-
try. Today, psychoanalysis has been marginalized and is
struggling to survive in a hostile academic and clinical
environment.1,2 This raises the question as to whether the
paradigm is still relevant in psychiatric science and
practice.
In a difficult climate for the theory and practice of psy-
choanalysis, several responses have emerged, either by
attempting to bridge the gap with science or by redefining
the field as lying outside of science. Thus, some analysts
have supported revised paradigms, such as attachment the-
ory, that are better supported by evidence.3,4 Others have
taken the view that Freud’s ideas concerning the uncon-
scious mind are compatible with modern neuroscience.5,6
Still others have moved in the opposite direction, arguing
that it is sufficient to offer a coherent interpretation of psy-
chological phenomena.7 This review will briefly examine all
these attempts to revive psychoanalysis.
Revising the Paradigm
Almost no scientific theory or medical treatment that is a
century old can be expected to survive without major
changes. In fact, one of the main reasons for the decline
of psychoanalysis is that the ideas of Freud and his
followers have gained little empirical support.8 Freud’s
theoretical model of the mind and of child development
has been challenged and refuted by a wide range of
evidence.9
The absence of solid and persuasive evidence for the
theory may be the consequence of its self-imposed isolation
from the empirical sciences. The philosopher Karl Popper
considered psychoanalysis to be a pseudo-science because it
has produced so many hypotheses that cannot be refuted
empirically.10
Several psychoanalysts have attempted to update theory
and practice in the light of current knowledge.11 However,
Canadian
Psychiatric Association
Association des psychiatres
du Canada
The Canadian Journal of Psychiatry /
La Revue Canadienne de Psychiatrie
2017, Vol. 62(5) 308-312
ª The Author(s) 2017
Reprints and permission:
sagepub.com/journalsPermissions.nav
DOI: 10.1177/0706743717692306
TheCJP.ca | LaRCP.ca
virtually all attempts to carry out revisions have fallen into
the same trap as afflicted Freud, that is, basing theory on
clinical experience rather on replicable scientific evidence.12
Moreover, as acknowledged by one leader in the field,13
training in psychoanalysis has not encouraged research,
while articles describing empirical findings remain a rarity
in psychoanalytic journals
Attachment theory is a notable exception.14 This model
now has an extensive scientific literature.4 Its originator,
John Bowlby, unlike other analytic theorists, gave priority
to research findings. 2 An American psychologist who
worked with Bowlby, Mary Ainsworth, developed the
“strange situation,” a method of evaluating attachment styles
in children.15 These styles can also be measured in adults
using interview or self-report measures.4 There are now
thousands of studies showing a relationship between attach-
ment styles and mental health.4 For many psychoanalysts,
attachment theory, in one form or another, has become their
primary model.14
However, as pointed out years ago by the British child
psychiatrist Michael Rutter,16 the attachment model has
limitations. Like previous models derived from psychoana-
lysis, attachment theory does not take into account the
temperamental and biological vulnerabilities that make
mental disorders more likely to develop.17,18 Nor does the
model, in its present form, take full account of gene-
environment interactions in development.19 These prob-
lems are, of course, by no means specific to attachment
theory. More specifically, the attachment model also tends
not to consider that children can benefit as much from
multiple attachment figures (“alloparenting”) as from a
mother.20 Finally, attachment theory runs the risk of being
1
McGill University, Montreal, Québec
Corresponding Author:
Joel Paris, MD, McGill University, 1033 Pine Avenue West, Montréal, QC
H3A 1A1, Canada.
Email: joel.paris@mcgill.ca
Analiza existențială
• S. Kierkegaard: 3 stadii ale existenței – etic, estetic & religios.

• M. Heidegger: conceptul de „Dasein” = „a-fi-în-lume”.

• J. P. Sartre: existența precede esența.

Psihologia existențialistă
Cine sunt?

Cine voi fi?

De unde vin?

Psihologia existențialistă subliniază importanța timpului - trecut și

viitor, dar mai ales prezent - în înțelegerea de sine și a lumii.
 Dimensiunea fizică

Dimensiunea socială
A fi în lume:
Dimensiunea psihologică

Dimensiunea spirituală
Teme existențiale explorate în terapie

Timpul și ființa - individul se află întotdeauna într-un

proces de auto-actualizare și se mută într-un viitor imediat.

Ex. Chronos vs. kairos

Anxietatea – normală și nevrotică

 Moartea

Teme
existențiale Libertatea, responsabilitatea
explorate și alegerea
în terapie Izolarea (interpersonală,
intra-personală, existențială)
 Sensul și lipsa
Teme sensului
existențiale
explorate în
terapie Autenticitatea și
căutarea ei
Psihoterapie existențialistă
Scopurile terapiei existențiale sunt acelea de a-i ajuta pe oameni:
• Să-si evalueze situația, valorile și credințele;
• Să negocieze cu succes și să fie împăcați cu crizele din trecutul,
prezentul și viitorul lor;
• Să devină mai sinceri cu propria persoană;
Strategii și tehnici

Evaluarea inițială

Lucrul cu visul

Utilizarea testelor obiective și proiective

Relația terapeutică
• Accentul terapiei existențiale cade pe cele două persoane care se află
în lume împreună pe durata sesiunii de terapie. Această întâlnire
autentică include experiența subiectivă atât a terapeutului, cât și a
clientului, care are loc în prezent.

• Iubirea/Aprecierea terapeutică (Buber, Yalom).

Reprezentanți - psihoterapie
• Karl Jaspers (1883-1969)
• Viktor Frankl (1905-1997)
• Rollo May (1909-1994)
• Irvin Yalom (1931 – prezent)
• Emmy van Deurzen (1951 – prezent)
Psihoterapia centrată
pe persoană
Psihoterapia rogersiană

qNondirectivitate

qCentrare pe client

Non-direcţia se reduce la abţinerea de la judecată evaluantă, nu la

absenţa funcţiei de judecată; orice activitate coerentă cere folosirea
constantă a acestei funcţii.
Relaţia terapeutică

q atitudinea de considerare pozitivă necondiţionată;

q se elimină tehnicile directive din câmpul terapeutic, iar

diagnosticul e considerat ca fiind dăunător relaţiei terapeutice
întrucât creează imaginea expertului;

„Terapeutul trebuie să aibă o continuă dorinţă de a înţelege lumea

privată a clientului.” (C. Rogers)
Tehnici de dialog

q Clarificarea sentimentelor clientului;

q Reformularea conţinutului afirmaţiilor clientului;
q Acceptarea necondiţionată;
q Ascultarea activă;
qTehnici de reflectare:
q Reflectarea / repetiția ecou
q Repetiția pe alt ton
q Amplificarea
Tehnici de dialog

q Tehnici de reformulare:
q Reformularea prin inversiunea raportului figură-fond;
q Reformularea sinteză;
q Reformularea clarificatoare;

q Tehnici de deschidere:
q Deschiderea

q Comunicarea aici și acum

Terapeutul rogersian
• Capacitatea empatică;

• Autenticitate sau acord intern;

• Concepția pozitivă și liberală despre om și relațiile umane;

• Maturitate emoțională;

• Înțelegerea de sine.
Tulburarea psihică este cauzată de incongruența
dintre:
- concepția despre sine și experiență (sau „ideal self”).
Există mai multe stadii ale procesului care vor
duce la schimbare:
1. Refuzul de a vorbi despre sine/ rezistență asupra procesului;
2. Manifestarea unor sentimente pe care nu le recunoaște ca fiind ale
sale;
3. Clientul poate descrie sentimente ale sale, deși ele sunt însoțite de
vinovăție;
4. Apare simtul responsabilității, deși prezența lui e oscilantă;
5. Comunicare internă și liberă tot mai deasă;
6. Descătușarea fiziologică – trăirea subiectivă a experienței;
7. Trăirea experienței a devenit deja un proces.
 ISTORIC
PSIHOTERAPIE
-preistorie
-antici
-psihiatrie, psihoterapie
 Termenul de
psihoterapie
-noțiunea modernă de psihoterapie apare în Europa în cursul sec.XIX
—definiția actuală se referă la practica terapeutică care privește persoanele cu probleme emoționale și pe
cele care vor să descopere noi capacități de acțiune are rădăcini în istoria îndepărtată a omenirii
 Vindecarea primitivă
-faith-healing, vindecarea prin credință este o caracteristică a omului primitiv(Haggard, 2004)
-dezvoltarea ritualurilor de vindecare pentru a căpăta control asupra demonilor, considerați răspunzători
pentru boală
-apariția amuletelor care mențineau efectul ritualului
 Nevoia de vindecare
spirituală
-o constantă în dezvoltarea civilizației umane
-toate marile civilizații au investit preoții, vracii, vindecătorii cu autoritatea de a vindeca;preoții din Egiptul Antic, șamanii triburilor din A. de
Sud, vracii și preoții creștini
-cum spun evoluționiștii, trecerea la tribalism a generat și nevoia de autoritate
-specialiștii puterii sunt șamanul, sufiții, yoghinul, asceții(Culianu, 2005)
 Autoritatea și
experiența salvării
-nevoia de control a *demonilor* responsabili pentru pericolele interioare și exterioare necesită o autoritate
care prin intermediul ritualurilor, vrăjilor, plantelor pot ține sub control *răul*
-toate religiile au dezvoltat formule, acțiuni și ritualuri ale salvării
-salvarea implică și vindecarea sufletului și a spiritului
 Discuții
-pulsiunile competitive care pot genera parade rituale sunt sexualitatea, agresivitatea și frica.(culianu, 184,
2005)
-calmarea agresivității este o sarcină centrală a riturilor sociale (Eibl-Eibesfeldt, 1977, apud Culianu, 2005)
 Grecia
-Alcibiade îl întreabă pe Socrate ce înseamnă să ai grijă de tine iar el răspunde că a avea grijă de tine înseamnă să ai grijă de suflet, therapeuein
-Empedocle își propune să salveze un suflet di Hades, iar Heraclide din Pont îl numește pe acesta clarvăzător și vraci.(Culianu, 2004)
-Eschil se referă la iatroi logoi(vorbe vindecătoare) în piesele sale iar Galen introduce categoriile sale în 300 înainte de Hristos (Dryden, 2010)
-Grecii caută o cauză pentru tulburările femeii în uter(hysteros), anticipând astfel teoria psihanalitică referitoare la reprimarea sexuală
 Galen din Pergam
-a elaborat o teorie asupra bolii plecând de la conceptele metafizice asupra corpului din acea perioadă
-plecând de la rănile pe care le aveau gladiatorii și disecțiile pe animale l-au ajutat să elaboreze un sistem de abordare a sistemului nervos
care a fost reper multe secole.(Masood, 2017)
-la baza sistemului stă ideea celor patru umori:sânge, flegmă, bila galbenă, bila neagră, corespunzătoare celor patru substanțe aer, foc, apă,
pământ, idei preluate de la Hippocrate
 Galen și cele 4
temperamente
-astfel, apar descrise cele 4 temperamente:sangvin, flegmatic, coleric, melancolic,
-boala este descrisă ca un dezechilibru între cele 4 umori
Contribuția medicilor
arabi
-multe din descoperirile medicinei grecești au fost preluate și îmbunătățite de medicii arabi
-Ibn-sina(Avicenne)(980-1037) este un exemplu. El a dus mai departe teoria umorilor
-sufiștii s-au ocupat de sănătate și well-being în mod special(Masood, 2017)
-El ghazali, criticându-l pe Ibn Sina concepe o teorie minte-corp în sec. XII
 Evul Mediu
-incubusul, un demon masculin care atenta la castitatea fetelor
-sucubusul un demon féminin care atenta la castitatea băieților
-Papa Inocențiu al VIII-lea a găsit o formulă *terapeutică* pentru a trata această problemă
-a emis o bulă papală care conține formula pentru exorcizarea acestor demoni
 Discuții
-perspectiva supranaturală asupra comportamentelor bizare a generat și mai târziu, în sec. XVIII, abordări
*terapeutice* hilare pt sec.XXI
-James Graham un englez din Londra tratează cuplurile care nu reușesc să procreeze în Templul Vindecării
(Temple of Health) oferindu-le posibilitatea să folosească ceea ce el numea Patul Celestial.(Haggard, 2004)
 Separarea minte-corp
-separarea carteziană minte-corp a generat în Occident ideea că există două tipuri de *vindecători* cei care se tratează tulburările minții și cei
care tratează bolile somatice.
-Occidentul trăiește într-o lume divizată în subiect și obiect(Kagan, 2014)
-Orientul refuză acest tip de dualism și preferă să gândească obiectul ca fiind subiect și obiect în același timp(Kagan, 2004)
-Aceste perspective diferite asupra lucrurilor a determinat o abordare diferită asupra vindecării psihice și a cercetării în psihoterapie
Boala în perspectiva
creștină
-întreaga concepție despre boală în creștinismul timpuriu a fost sintetizată în sec.V de sfântul Augustin
-Toate bolile creștinilor sunt generate de demoni…spune Sf. Augustin(Haggard, 2004)
-exista temerea că diavolul poate intra pe gură(credință medievală)
-exorcismul era un tratament familiar în Evul MEdiu
 Nebunia
-nebunia sub formă de psihoză a fost descrisă încă din textele antice;
-comportament și vorbire dezorganizate, stări de violență nejustificată, viziuni, izolare și lipsă de îngrijire
-în descrierile lui Hippocrate identificăm epilepsia și simptome pe care le-am putea încadra în tabloul
psihozelor
 Biserica și tulburările
mentale
-ca urmare, în Evul Mediu biserica devine autoritatea în raport cu tulburarea mentală
-nebunia este considerată tulburare morală sau spirituală
- tratamentul constă în izolarea și exorcizarea bolnavului
 Apariția caselor de
nebuni(madhouse)
-în 1247 a fost fondată ca mănăstire Bedlam și a devenit spital în 1330.
-în 1403 primește prima persoană cu tulburare mentală
-în sec xVIII în schimbul unei monezi cei internați puteau fi vizitați
 Apariția spitalului
-în 1657 în Paris sunt deschise două spitale generale Bicetre pt bărbați și Salpetriere pentru femei
-spitalele nu arătau așa cum le cunoaștem noi, în ele fiind închise toate persoanele care ar fi putut afecta
ordinea publică
-vagabonzi, cerșetori, prostituate, orfani
 Protopsihiatria
-în această etapă putem vb despre protopsihiatrie pt că nu se născuse încă psihiatria ci era vb despre un tratament moral(Foucault, 2006)
-scena protopsihiatrică, spune Foucault, aduce în prim plan constrângerea, izolarea și disciplinarea celui considerat tulburat mental
 Apariția azilului
-sec.XIX este asociat cu apariția azilului
-erau case pentru 50-80 pacienți
-arhitectura azilurilor a început să fie gândită în legătură cu scopul spațiului
-se avea în vedere confortul și clasificarea pacienților în funcție de simptome (Burns, 2013)
 Psihiatrie și
psihoterapie
-Istoric, psihiatria și psihoterapia au rădăcini comune.
-nașterea psihiatriei este datată de mulți istorici printre care și Foucault la sfârșitul sec. XVIII-lea în cadrul unei abordări numite tratamentul moral (moral treatment)
-În Paris în1795, Philippe Pinel rupe lanțurile bolnavilor internați la Bicetre și Salpetriere. Ca urmare așa numiții nebuni furioși își exprimă recunoștinșa fașă de el și intră pe
calea vindecării(Foucault, 2006, Burns, 2013)
 Apariția psihiatriei
moderne
-tratamentul moral și apariția azilului sunt 2 elemente care au contribuit la apariția psihiatriei moderne (Burns,
2013)
-în a doua jumătate a sec. XIX, azilul a devenit locul unde psihiatria a căpătat statutul de specialitate medicală
(Burns, 2013)
Începuturile psihiatriei
-s-a încercat o descriere a tulburărilor
-s-au testat tratamente
-datorită sistematizărilor teoretice sărace și tratamentele au fost ineficiente
Psihiatrii germani
-se diferențiază de ceilalți
-Griesinger, Morel, Alzheimer, Kraepelin, Bleuler, Freud, Jung
 Repere
-Jean Marie Charcot(1823-93), marele neurolog câștigă o reputație internațională în legătură cu studiile sale privind isteria
-Kraepelin (1856-1926) este considerat tatăl psihiatriei moderne. El diferențiază schizofrenia(dementia praecox) de tulburarea
maniaco-depresivă.
-Eugen Bleuler(1857-1939), în 1911 introduce termenul de schizofrenie
 Kraepelin și Bleuler -Kraepelin își întemeiază descrierile pe experiența din azilul Dorpat
-Bleuler a lucrat în spitalul Burgholzi în Zurich
-spre deosebire de K. care era centrat mai degrabă pe descrierile comportamentale, Bleuler petrecea mult timp stând de vorbă cu pacienții
săi
-ei au pus fundamentele investigării bolilor mentale
 Inconștientul
-hipnoza și sugestia ca modalități de tratament au izvorât din practica religioasă de
tratament, exorcismul și rugăciunea
-calea către dezvoltarea psihanalizei și a psihoterapiei este deschisă
Franz Anton Mesmer
-Mesmer, medic german continuă munca unui preot din Munchen(exorcist și vindecător) numit Gassner(Burns, 2013)
-Gassner dezvoltă o modalitate de tratament, în trei stadii. Întâi contactează simptomul asociat cu diavolul, pe urmă
capătă control asupra lui și în paul 3 îl înlătură.(Burns, 2013)
-Plecând de la Gassner el dezvoltă o tehnică numită magnetism animal
 Mesmer
-el elaborează o teorie care susține o formă de tratament bazată pe magneți și pe intervenția lui.
-în descrierea pe care o face procesului este ușor de recunoscut tehnica hipnozei și a sugestiei
-hipnoza a căpătat teren în Viena și Paris
 Marchizul Puysegur
-acest personaj a continuat să utilizeze sugestia hipnotică pe angajații lui în Franța rurală
-el reușea să își aducă subiecții în transă hipnotică pe care o numea somnambulism artificial(Burns, 2013)
-el a înțeles intervenția lui ca pe o terapie interpersonală bazată pe sugestibilitate(Burns, 2013)
 Hipnoza
-Charcot folosea hipnoza pentru tratamentul isteriei
-un medic englez, James Baird, în 1834, a utilizat prima dată termenul de hipnoză(Burns, 2013)
-Tom Burns observă că descoperirea hipnozei a depășit paradigma tratamentului moral
-hipnoza nu a fost descrisă ca fiind supranaturală ci ca un proces care ține de funcționarea omului
Memoria inconștientă
-ei vorbesc despre amintiri care nu sunt conștiente
-așadar ei anticipează existența inconștientului așa cum este descris de psihanaliști dar
și inconștientul cognitiv(memoria implicită) așa cum este descris de neuroștiințe
-Isteria a fost denumită în acest fel de Briquet în 1859 și se referea la frustrarea sexuală a femeilor
-Charcot se referea la isterie ca la o disfuncție a uterului și a ovarelor
-El a adus hipnoza și isteria în spațiul academic, el fiind convins că numai istericii pot fi hipnotizați
-El făcea demonstații publice ale acestei tehnici
-Freud a petrecut 5 luni în Salpetriere, urmărindu-l pe Charcot
 Pierre Janet
-P.Janet continuă munca lui Charcot
-el a utilizat hipnoza pt a lucra cu Lucie, care avea și o altă personalitate Adrienne(Burns, 2013)
-în felul ăsta a descoperit mecanismul disocierii
-el a fost un pionier în a utiliza sugestia pentru a resemnifica(recontextualiza) experiența în timpul hipnozei
-manipulând amintirile pacientului el îl ajuta să reconstruiască un adevăr care îl ajuta să se vindece(NLP, Erickson)
 Janet și Freud
-el a pretins că a stabilit fundamentele psihanalizei înaintea lui Freud
-el menționează în L*automatisme psychologique în 1889 asocierea simptomelor cu reprimarea amintirilor
-așadar cu 6 ani înaintea lui Freud și Breuer
-el subliniază faptul că doar catharsis-ul nu ajută la vindecare fiind necesară recontextualizare(reframing)
 Freud
-în 1886 Freud prezintă o lucrare care are ca temă isteria la bărbați, Societatea Imperială a Medicilor din Viena
-el a fost afectat după această prezentare pentru că primirea a fost rece
-în 1895 el publică *Studii privind isteria* împreună cu Breuer
-unul dintre cazurile prezentate se referă la Anna O.(Bertha Pappenheim) care dezvoltase simptome în urma decesului tatălui ei
 Cazul Anna O.
-simptomele dezvoltate de ea se referă la halucinații, paralizia brațului și incapacitatea de a vorbi în alte limbi decât în engleză
-vindecarea a apărut după ce a conștientizat că exista un conflict între iubirea purtată tatălui și speranța legată de moartea lui, moarte
care l-ar elibera de suferință și în același timp ar ajuta-o și pe ea să se ocupe de propria viață
-Breuer, îi induce stări de hipnoză care o ajută să manifeste ceea ce a reprimat
 Contribuții Freud
-Freud ia în considerare inconștientul și încearcă să-l descifreze
-el este fascinat de vise, calea regală către inconștient
-apare Interpretarea viselor în 1900 în care pune visele în legătură cu dorințele nesatisfăcute
-analiza viselor ia în considerare conținutul manifest și cel latent
 Parapraxes
-nimic nu se uită, spune el, erorile nu sunt chiar erori ci parapraxes
-interpretarea viselor, asocierea liberă și parapraxurile
-reprimarea este mecanismul prin care ceea ce este neacceptat de către individ este trecut în sfera
inconștientului
 contribuții
-trei eseuri asupra sexualității aduce în prim plan conceptul de libidou
-astfel sunt descrise cele trei faze de dezvoltare a libidoului:oral, anal, genital(Micul Hans)
-în Eul și Id-ul diferențiază între zona inconștientă (Id-ul) și zona conștientă (Eul)
 Adler
-complexul de inferioritate și teoria inferiorității organului
-în *Înțelegerea naturii umane*, evidențiază lupta individului pentru a-și atinge țelurile
-compensarea, supracompensarea și negarea sunt mecanisme nevrotice de a face față
-munca lui este centrată aici și acum, anticipând mișcarea potențialului uman
 Jung
-Jung lucrează cu Janet la Paris înainte de a se întoarce la Burgholzi pentru o carieră de psihiatru
-în 1907 se întâlnește cu Freud la Viena după ce în 1906 publică o lucrare despre asocierea cuvintelor
-Bleuler și Jung foloseau asocierea cuvintelor în explorarea psihoterapeutică
-cunoscându-l pe Freud devine pentru o perioadă foarte apropiat de el
 Descoperirea
arhetipurilor
-lucrul cu pacienții psihotici îl pune în contact cu conținuturi ale
halucinațiilor lor care păreau scoase din manuscrisele ??
Arhetipul Sinelui și funcția
lui transcendentă
-unul din dezacordurile între Freud și Jung este legat de accentul pus de Freud pe libido
-Jung introduce funcția transcendentă a Sinelui, anticipând în felul acesta psihologia transpersonală și studiul
stărilor modificate de conștiință
-Stanislav Grof, respirația holotropică și activarea arhetipurilor
 Abordările Psihodinamice

Abordările psihodinamice
 Istoricul termenului de psihoterapie
Termenul de „psihoterapie” este introdus de psihiatrul
englez D.H. Duke în 1872, în lucrarea intitulată
„Ilustrări ale influenţei minţii asupra corpului în stare
de sănătate şi de boală”.
În 1891, dr. H. Bernheim consacră sintagma în
lucrarea sa „Hipnotism, sugestie, psihoterapie”.
Au urmat alţi autori care au creat istorie în
psihoterapie: J.M. Charcot, P. Janet, S. Freud.
 Trei mari orientări în domeniul
psihoterapiei
abordările psihodinamice;
abordările umaniste – experienţiale şi holiste;
abordările comportamental-cognitive.
 Psihanaliza
-o metodă de decriptaj a psihismului uman
-o teoretizare a funcționării acestui psihism
uman(metapsihologia)
-o concepție asupra psihopatologiei(Ed. Marc,
2014)
-metapsihanaliza freudiană este baza edificiului
psihanalizei
 Influența psihanalizei
-sociologie
-etnologie
-literatură
-antropologie
-matricea de bază a dezvoltării ulterioare a
psihoterapiei
 Freud și inconștientul

-inconștientul menționat și de Janet

-Freud se raportează la inconștient cu intenția de a-l
decripta nu de a-l restructura
-aduce libidoul în prim-planul dezvoltării psihice
 Breuer și Freud
-împreună cu Breuer scriu o carte bazată pe studii de
caz asupra isteriei, Studii asupra isteriei
-unul dintre cazuri este celebra Anna O., Bertha
Pappenheim care manifesta simptome patologice
asociate cu moartea tatălui său
-Breuer folosește hipnoza pentru a o ajuta să
externalizeze conflictul între dorința ca tatăl ei să
moară și iubirea pentru el
-cei doi vor face o comunicare în care observă că
istericul poate reprima impulsuri, emoții, senzații
nedorite generând astfel simptome
 Axele dinamice ale
metapsihanalizei freudiene
-axa dinamică
-axa economică
-axa topică
 Axa dinamică
-avem în prin plan conceptul de forță(Ed.
Marc)
-forțele inconștientului sunt în conflict cu
cenzura conștientului
-conflictul se poate manifesta sub forma
simptomelor
-*forțele inconștientului* a devenit un
construct cultural familiar prezent și în
limbajul cotidian
 Axa economică

-se referă la modul de repartiție a energiei

psihice
-energia distribuită conștientului sau
inconștientului, diverselor reprezentări psihice
poate fi diminuată sau crescută
 Axa topică
-este vorba despre o reprezentare topologică a
psihismului(Ed. Marc, 2013)
-prima topică elaborată în 1900 și descrisă în
Interpretarea viselor, pune în evidență
Inconștientul, Preconștientul și Conștientul
-a doua topică, în 1920, complementară
celeilalte se referă la cele trei instanțe:
Sinele(Ca), Moi(eul), Supraeul.
-conform celei de a doua topici, nevroza este un
rezultat al dinamicii Sine, Eu, supraeu
 Prima topică
-inconștientul, forțele pulsionale reprimate , senzații,
emoții, acțiuni
-tendințele acționale, emoționale, motivaționale din
mica copilărie se înregistrează, neuropsihic vb, în
memoria implicită.
-cortexul prefrontal necesar funcționării memoriei
explicite nu este încă format, așadar memoria implicită
ne pune în situația să funcționăm irațional în multe
situații din viața noastră
-rezistențele din terapia psihanalitică reprezintă
elemente de memorie implicită ale clientului pe care
psi trebuie să le descifreze(cozolino)
 Memoria procedurală

-este complet inconnștientă

- este evidentă mai degrabă în acțiune decât în
amintirea conștientă(Kandel)
-repetiția constantă poate transforma memoria
declarativă în memorie procedurală
 A doua topică
Sinele (Id-ul) este zona cea mai veche din punct de vedere
ontogenetic. El conţine ceea ce este ereditar, adică instinctele
care îşi au originea în organizarea şi funcţionarea somatică şi
îşi găsesc aici o primă expresie psihică.
Operează după „principiul plăcerii”
 Eul
are o dublă funcţie:
-de a se adapta lumii externe
-de a controla instinctele Sinelui
operează după „principiul realităţii”, cu ajutorul
procesului secundar (adică raţional sau conştient).
el mediază între cerinţele Id-ului şi solicitările
externe.
 Supraeul
Supraeul este o instanţă formată în perioada copilăriei,
prin care se prelungesc influenţele maternă şi paternă, ale
întregii familii, ale tradiţiilor de rasă şi naţionale, precum
şi cerinţele mediului social cel mai apropiat.
Supraeul conţine Eul ideal şi conştiinţa morală.
 Dinamica Sine-Eu-Supraeu
-gratificarea Id-ului se întâmplă folosind
*filtrul*apărărilor
-astfel apare o simptomatologie nevrotică pe care
omul o plătește civilizației
-din acest punct de vedere mecanismele de
apărare sunt o soluție nevrotică pentru a trăi în
civilizație
Anna Freud și mecanismele de
apărare
-în 1936, Anna Freud scrie o carte despre
mecanismele de apărare în care accentuează
importanța în apariția și menținerea
psihopatologiei
-defensele pot fi văzute ca modalități în care
rețelele neurale s-au adaptat pentru a face față
stresului emoțional(Cozolino)
Strategiile principale de apărare ale Eului

Reprimarea
Negarea
Raţionalizarea
Proiecţia
Introiecţia
Regresia
Formaţiunea reactivă
Sublimarea
Compensarea.
 Defensele ca strategii de coping
-ce numește Freud defense se referă la modalități în care
canalele neurale s-au adaptat pentru a face față stresului
emoțional(Cozzolino, 36)
-ipotezele lui Freud în legătură cu proiecția descriu procesul
prin care creierul crează și organizează lumea din jurul nostru
-cu cât claritatea unei situații scade creierul nostru organizează
lumea din memorie, de unde și tendința de a retrăi anumite
situații traumatogene
 Rezistența în psihanaliză
-rezistența se referă la fragmente de memorie implicită pe care
psihanalistul trebuie să o descifreze (experiențe de rejecție,
criticism, rușine, etc.) folosind ca instrument interpretarea
-canalele asociate emoțiilor negative devin dezinhibate și
activate
Abordarea sexualității de către
Freud
-termenul sexual se referă la sursa organică a
vieții psihice(Ed. Marc)
-viața afectivă și emoțională supuse principiului
plăcerii se dezvoltă în legătură cu obiecte ale
dragostei, vorbim astfel de subiectivitate
 Concepţia lui S. Freud asupra
dezvoltării personalităţii umane
Stadiul oral (0-1ani) – se întinde de la naştere până la
sfârşitul primului an de viaţă.
Stadiul anal (1-3 ani)-controlul sfincterian
Stadiul falic (3-6 ani).
Stadiul de latenţă (6-12 ani).
Stadiul genital (12-18 ani).
 Stadiul oral
Suptul la sân satisface o dublă nevoie a copilului: pentru
mâncare şi plăcere.
Frustrările acestei zone orale pot conduce – la adult – la fixaţii
orale.
 Stadiul anal (1-3 ani).
Zona anală are o semnificaţie majoră în această
perioadă.
Acum se învaţă controlul sfincterian.
În cursul adoptării acestui comportament există o
multitudine de situaţii în care copilul simte ostilitate,
furie, ură şi alte sentimente negative. Este bine ca acum
copilul să înveţe că acestea sunt sentimente
acceptabile.
 Stadiul falic (3-6 ani).
În această perioadă zona genitală are cea mai mare
importanţă pentru copil.
Conflictul principal al acestui stadiu este dorinţa
incestuoasă a copilului faţă de părintele de sex
opus-Complexul Oedip
În această perioadă se formează:
atitudinile faţă de plăcerea sexuală;
atitudinile şi răspunsurile emoţionale faţă de ceea ce este „bun” sau
„rău”;
atitudinile şi răspunsurile comportamentale faţă de ceea ce este
„masculin” sau „feminin”
Conturarea identităţii de sex-rol
 Stadiul de latenţă (6-12 ani).
perioadă de „liniştire” a impulsurilor sexuale.
este timpul socializării şi al formării relaţiilor cu
ceilalţi.
fixaţia în acest stadiu se referă la:
- imaginea de sine negativă;
- sentimente de inferioritate;
- dependenţă şi iniţiativă scăzută;
- incapacitate de a face faţă schimbării, conflicte
valorice;
- confuzie cu privire la sex-rol.
 Stadiul genital (12-18 ani).
trecerea la un stadiu superior se face dacă nu apar fixaţii la
stadiile anterioare.
adolescenţii ajung să „investească” energia sexuală în
variate activităţi acceptate social, formând prietenii,
angajându-se în diverse sporturi sau pregătindu-se pentru o
carieră.
 Abordarea neurobiologică
-din punct de vedere al neurobiologiei Freud scoate în evidență
discontinuități și disociații la nivel de procesare inconștientă și
conștientă(Cozzolino, 35)
-Freud se focusează pe rolul emoțiilor foarte intense ca fiind
generatoare de procesare neurală neintegrată
 Abordările Psihodinamice
Împărtășesc aceeași bază teoretică
-inconștient
-puterea experiențelor timpurii
-utilizarea defenselor care distorsionează realitatea
 Procesul psihodinamic
Obiectivul:Terapiile şi consilierea psihodinamică sunt
centrate pe aducerea la nivelul conştiinţei a motivaţiilor
inconştiente care produc comportamente dezadaptative şi
pe întărirea Eului clientului.
Strategia - etiologică. Simptomul, în terapiile
psihodinamice, este mai puţin important decât ceea ce l-a
produs. Procesul de consiliere şi psihoterapie se bazează pe
descoperirea cauzelor simptomului, pe „insight-ul” asupra
cauzelor comportamentului şi mai puţin pe
comportamentul în sine.
Durata:Demersul psihanalitic clasic este de lungă durată
-5-6 şedinţe/ săptămână, timp de câţiva ani.
 Metodele şi tehnicile
Metoda asociaţiilor libere
Analiza viselor
Analiza acţiunilor clientului
Analiza transferului
Analiza rezistenţelor
Contratransferul
Analiza Egoului
Interpretările
Otto Rank, Sandor Ferenczi,
-Otto Rank, un obișnuit al serilor de miercuri rupe
legătura cu Freud după ce publică Traumatismul
nașterii în 1924
-traumatismul, după părerea lui reprezintă
prototipul tuturor angoaselor nevrotice
anterioare(Ed. Marc)
-el contribuie la dezvoltarea ulterioară psihologiei
Eului
 S. Ferenczi

-el se centrează, în special asupra relației analitice

-pentru el regresia poate ajuta pacientului în a
depăși traumele care îi întrețin simptomele
Abordările psihodinamice postfreudiene
Reprezentanţii acestor abordări sunt: Melanie Klein, D.
Winnicott, John Bowlby etc.
Identificarea proiectivă, poziţiile dezvoltării bebeluşului.-M.
Klein
Fenomenele tranziţionale-Winnicott
Teoria ataşamentului-J. Bowlby
 Alţi reprezentanţi
Wilhelm Reich – analiza reichiană, „vegetoterapia”, cu
continuatori umanişti ca A. Lowen.
Heinz Hartman, Erick Erickson, David Rappaport –
„psihologia Ego-ului”;
Ronald Fairbairn, Otto Kernberg, Heinz Kohut – teoria
relaţiilor de obiect;
M. Balint – psihanaliza focală, psihodrama analitică de grup;
David Malon – terapia dinamică de scurtă durată;
Karen Horney – neopsihanaliza.
 Jung şi Adler
Separare de şcoala freudiană
Concepte de bază junghiene: funcţia transcendentă a Sinelui,
inconştient colectiv, arhetipuri, individuaţie.
Adler şi conceptul de inferioritate
 Teoria kleiniană
-experiența M. Klein de maternitate
-anxietate, omnipotența mamei, idealizare mamei
sânul rău și sânul bun.
 Teoria kleiniană
-copiii vin pe lume cu două instincte iubire și ură
-nou-născutul încearcă să facă față acestor instincte
-unul dintre primele mecanisme care îl ajută este
clivajul, disocierea
-clivajul primului obiect investit, sânul bun și sânul
rău
-ea a considerat că clivajul și identificarea
proiectivă stau la baza psihozei. Notes on some
schizoid mechanisms(1952)
 J.R.Shore
-postulează că primul contact relațional se
întâmplă între inconștientul matern și cel al
bebelușului(Efrat Ginot, xviii)
-persoana de îngrijire reglează stările afective
pozitive și negative pe care copilul le dezvoltă
-maturarea căilor neuronale ale emisferei
drepte este influențată de comunicarea afectivă
implicită între creierul drept matern și creierul
drept al bebelușului
Atașamentul și memoria implicită
procedurală
-reprezentările experienței de atașament sunt imprimate
în memoria implicită procedurală sub forma unui
model operational intern care codifică o strategie
inconștientă a reglării afective(E.G.xix)
-disocierea asociată traumelor din mica copilărie,
asociate cu atașament nesigur este codată în memoria
procedurală implicită
-în acest fel o traumă de atașament poate structura
modele operaționale interne nesigure care se pot activa
inconștient în situații de stres emoțional(E.G.XIX)
Asimetria funcțională la nivelul
emisferei drepte
-*substratul neural al percepției vocilor, feței,
mirosului și feromonilor este caracterizat de un
pattern general de asimetrie funcțională la nivelul
emisferei drepte*(Brancucci, Lucci, Mazzatenta,
2009-E.g.xx)
-comunicarea subliminală se întâmplă de la emisfera
dreaptă la emisfera dreaptă, corespunzând modelului
relațional bazat pe identificarea proiectivă (E.G., xxi)
 Poziția schizo-paranoidă
-clivajul și scindarea obiectului
-ambivalența patologică, nevrotism, psihoză
-angoasa paranoidă-anxietatea
anticipatorie(Dryden, 112)
-gradul mare de dezintegrare-ambivalență
psihotică-obiecte bizare
-funcția alpha maternă, Bion, transformarea
elementelor Betha în alpha
 Poziția depresivă
-copilul începe să-și recunoască mama
-integrarea stimulilor îi permite copilului să-și
perceapă mama ca un întreg
-se depășește stadiul sânului
-anxietatea de separare, separarea dureroassă
percepută ca moarte
On the theory of anxiety and
guilt(1952)
-fixarea în stadiul schizo-paranoid
-fixarea în stadiul depresiv
The psychoanalysis of children
(1932)
-reducerea angoasei prin încurajarea pacienților să
își înfrunte propriile inhibiții
-asociațiile libere
-interpretarea transferului
-invenție tehnică, tehnica analizei copilului prin joc
-ea susține că prin joc putem avea acces la zone
primitive ale psihismului
 Wilfred Bion

-aplică pozițiile dezvoltării bebelușului la grup

 Winnicot

-spațiul tranzițional
-obiectul tranzițional
 J. Bowlby

-teoria atașamentului
 Adler
-Adler accentua trei sarcini de viață majore pentru fiecare
membru al rasei umane: slujba, prietenia, iubirea(Dryden,
200)
-tulburarea psihică se întâmplă atunci când un individ se
simte inferior în contextul său social, în acest caz apare
blocajul social
-persoanele care se consideră inferioare și acționează de pe
o poziție de superioaritate vor avea dificultăți în a-și
îndeplini sarcinile fiind preocupați de păstrarea propiilor
poziții
 Răsfăț și hiperprotecție
-Adler folosește termenii de răsfăț și hiperprotecție ca fiind
sinonimi Dryden(202)
-totuși Sostengard(D.202) face o distincție între cei doi
termeni și anume hiperprotecția se referă la a face în locul
copilului ceea ce ar putea face el.
-cea mai handicapantă formă de creștere a copiilor
-copiii protejați cer permanent ajutor de la ceilalți pt că
sunt incapabili să realizeze ei înșiși aceste sarcini; se
transferă tipul de familie hiperprotectiv pe întreaga lume și
pt că aceasta nu răspunde precum părinții e cons potrivnică
 Schimbarea
-orice experiență din viața unui adult poate deveni
o experiență care îl poate ajuta pe individ să își
schimbe percepția
-ps. adleriană este un proces de învățare în care se
pot modifica percepțiile, valorile, motivația
clienților.
Cercetarea în
psihoterapie
teoria factorilor comuni vs. evt
Viziunea contextuală
asupra psihoterapiei,
Bruce Wampold
medicină
metode de cercetare
psihoterapie
 Verdictul păsării Dodo
-Saul Rosenzweig publică în 1936 Some implicits commune factors in divers methods of
psychotherapy
-El lansează ideea unor factori comuni împărtășiți de terapiile practicate în acel moment
-Metafora păsării Dodo preluată de Rosenzweig din cartea lui Lewis Caroll ”Alice în țara
minunilor” îl ajută să își comunice viziunea asupra eficienței diverselor curente
psihoterapeutice
-Verdictul păsării Dodo este readus în discuție pentru că în acest moment unele terapii sunt
considerate ca fiind mai eficiente decât altele
 Sursele modelului
medical
Materialism. Specificitate și placebo, concepte critice ale medicinei
moderne.(B. Wampold)
 Materialismul
-consideră materia ca fiind singura bază a realității
-explică fenomenele ca efecte ale diverselor interacțiuni între diferite tipuri de
materie(w.3)
-această explicație în contextul medicinei consideră boala ca având un
substrat fizic(w.4)
 Specificitatea
-se referă la măsura în care tratamentele au efecte
-un tratament se consideră a fi specific dacă acționează asupra bolii alterând
aspectele fizicochimice ale corpului care o întrețin
-reducerea severității simptomelor sau eliminarea bolii prin aplicarea tratamentului
oferă acestuia calitatea de specificitate
 Distincția minte-corp
-înainte de dezvoltarea anatomiei și fiziologiei nu exista o diferențiere minte
corp
-Rene Descartes în sec. XVII face distincția între corp și minte
-această distincție participă la dezvoltarea medicinei
-mintea rămâne pe teritoriul metafizicii iar boala își are sursa în corp
 Placebo
-în 1785 intră în lexiconul medical
-termenul se aplică tratamentelor care nu sunt eficiente sub aspect
fizicochimic dar satisfac nevoia pacientului de a fi tratat(w.4)
-placebo este asociat la începuturi cu șarlatanismul
 Modelul medical

-acțiunea negativă sau chiar mortală a unor medicamente asupra pacienților a

tras semnalul de alarmă(anii ”50, ”60) în legătură cu necesitatea unor cercetări
asupra eficienței tratamentelor.
 Mișcarea
evidenced-based
medicine
-inițiată în Marea Britanie și Canada
-accentuează studiile bazate pe evidență și încurajează clinicienii să foloseacă
aceste studii(w.11)
 Evidence based practice(Sackett,
Strauss, Richardson, Rosenberg,
Haynes)
-”practica bazată pe evidență este integrarea celor mai relevante cercetări cu expertiza
clinică și cu valorile pacientului.”(p. 147, 2000, apud w.11)
-această definiție a fost descrisă ca fiind ”un scaun cu trei picioare”. Utilizarea
evidenței(primul picior), expertiza clinicianului (al doilea picior), contextul pacientului(al
treilea picior)(w. 11)
 Designul randomizat ca
standard de aur(”Gold
Standard”)
-un design necesar în medicină pentru a discrimina efectele datorate
ingredientelor active de cele datorate ”minții”, speranță, așteptare, relația cu cel
care administrează medicația.
-ceea ce cunoaștem ca design grup de control placebo double-blind
randomizat este o invenție relativ recentă.(w.11)
Dezvoltarea designului grupului de control
-W.Wundt
Începuturile cercetării în
psihoterapie
Carl Rogers, creatorul terapiei centrate pe client a fost printre primii
cercetători în domeniul psihoterapiei
 Eysenck
-În 1952, 1961, 1966 Eysenck publică o serie de articole care concluzionează că
rata recuperării pacienților supuși psihoterapieia fost egală cu rata remisiei
spontane în cazul pacienților care n-au primit psihoterapie.(w 24)
-concluzia este evaluată ca negativă pentru eficiența psihoterapiei
-ce numea Eysenck ca ”psihoterapie” se referă la psihoterapiile umaniste,
eclectice, psihodinamice(w.24)
-terapia comportamentală nu făcea parte din aceeași categorie pentru că este
considerată ca fiind bazată pe teoria învățării
 Eysenck

-după părerea lui E. terapia comportamentală trebuie preferată tratamentelor

alternative
-concluziile lui E. au avut ca efect creșterea rigorii în ce privește design-ul de
cercetare folosit pt a testa efectele diverselor terapii.(w.24, 2013)
 Saul Rosenzweig
-Some implicit common factors in diverse methods of psychotherapy, publicat în 1936
-în acest articol el lansează ideea unor factori comuni pe care i-ar împărtăși terapiile existente în acel moment
-preia din ”Alice în țara minunilor” o metaforă care să îl ajute să exprime această idee a factorilor comuni
-preia metafora păsării Dodo. Animalele ude de lacrimile Alicei intră într-o cursă pentru a se usca.
-la finalul alergării pasărea Dodo este întrebată cine va câștiga, concluzia ei este că toate animalele trebuie să
câștige pt că cursa nu are nici o miză
-toate terapiile trebuie să câștige după Saul Rosenzweig
 Rosenthal și Frank
-în 1956 folosirea tipului de control placebo în cercetarea din psihoterapie
-în acest fel apare o conexiune între psihoterapie și medicină(w.24)
-psihoterapia a adoptat modele de cercetare care au fost utilizate de medicină
pentru a demonstra eficiența medicamentelor
-psihoterapia a putut fi astfel conceptualizată ca tratament medical
 Clinical trials
-din anii ”80 cercetarea în psihoterapie a fost concepută ca clinical trials
-s-a încercat testarea unor tratamente specifice pentru tulburări
specifice(w24)
-utilizarea grupului de control placebo în cercetarea psihoterapeutică a fost a
fost o încercare de a demonstra că tratamentele psihoterapeutice ca și
tratamentele medicamentoase au fost specifice pentru anumite
tulburări(w.24)
-specificitatea este o caracteristică de bază a unei terapii eficiente
 Smith și Glass

în 1977 au demonstrat folosind metoda metaanalizei că psihoterapia este

eficientă
Manualele de tratament
psihoterapeutic
-primul manual de tratament este atribuit lui Beck, Rush, Shaw și Emery
(1979) care stabilea un tratament pentru depresie(w.25)
-conține o ”descriere a principiilor și tehnicilor psihoterapiei și o stabilire clară
a operațiunilor pe care se presupune că terapeutul trebuie să le
îndeplinească
-prezintă fiecare tehnică cât de concret posibil
-furnizează exemple în legătură cu fiecare tehnică(w.25)
Manualul de tratament ca
procedură de cercetare
-rădăcini în modelul medical(w.26)
-scopul constă în crearea standardizării tratamentului
-stabilirea specificității tratamentului
 Specificitatea
tratamentului
-definirea tulburării țintă sau a problemei
-baza teoretică ce descrie tulburarea sau problema
- descrierea mecanismului de schimbare
-acțiunile terapeutice asociate cu teoria
-credința că ingredientele specifice duc la eficiență(w.26)
 Tratamentele susținute
empiric (Empirically
supported Treatments)

-în cadrul APA s-a înființat Task Force, Division 12(Clinical Psychology) cu
scopul diseminării și promovării procedurilor psihologice
-alt scop se referă la identificarea tratamentelor care întrunesc criteriile
validării empirice (empirically validated)
-DSM este foarte important pentru a determina EST
 Specificitatea, un pas către
adoptarea modelului medical în
psihoterapie
-”Nu ne întrebăm dacă tratamentul este eficace în sine ci dacă este eficace
pentru o problemă specifică.”(Chambless&Hollon, 1998)(w.27)
-necesitatea ca singurele tratamente administrate să aibă un manual întărește
conexiunea între EST și modelul medica l(w.27)
-lista tratamentelor validate empiric EST, sunt dominate de modelele
comportamentale și cognitiv-comportamentale cu câteva exemple derivate
din psihodinamică
-acest lucru se întâmplă și fiindcă abordarea cognitiv-comportamentală este
mai ușor de susținut cu un manual
 Criterii pentru
EST-modelul medical
-eficacitatea
-specificitatea
-existența unui manual de tratament
 Modelul medical

-o boală;explicație biologică;mecanisme ale schimbării;acțiune

terapeutică;specificitate(w.28)
Modelul medical în
psihoterapie
1.oboală
2.explicație psihologică
3.mecanisme ale schimbării
4. acțiune terapeutică
5.specificitate
 Modelul medical în
psihoterapie
-un manual de tratament
-o tulburare căreia i se adresează care evidențiază explicația psihologică a
tulburării
-mecanismul schimbării și acțiunile terapeutice specifice(w.28)
 Practica bazată pe
dovezi(Evidenced-based practice in
psychology)

-”integrarea cercetărilor cele mai disponibile cu expertiza clinică în contextul

caracteristicilor culturii și preferinței pacientului.” (APA,Task Force on
EBP,2006, p.271)(w.28)
-conform APA cele mai credibile cercetări se referă la ”rezultatele științifice
referitoare la strategiile de intervenție, evaluare, probleme clinice și populațiile
de pacienți.”(p.274)(w.28)
Dezvoltarea randomizării
și design-ului comparativ

-Wundt
 Context și setting în
psihologie
-termenul context în psihologie are o definiție restrânsă care se referă la
caracteristicile sociale și fizice ale setting-ului, la ceea ce este familiar, la prezența
sau absența altor subiecți
-
 Importanța contextului în
cercetarea în psihologie
clinică și psihoterapie
-cea mai mare dificultate în elaborarea conceptelor în domeniul psihologiei este legată de
așteptarea ca un concept să poată fi aplicabil în setting-uri diverse
-majoritatea conceptelor din acest domeniu se referă la reacții comportamentale și fiziologice ale
oamenilor în situații specifice care nu pot fi aplicabile altor situații(Kgan, 2013)
-în consecință variate concepte psihologice se referă la fenomene influențate de context.
 Setting-ul, un factor important în
cercetarea psihologică
-de exemplu, un student voluntar la o cercetare în universitate va fi
influențat de situația în care cea care îi aplică chestionarul este o
doamnă în vârstă activându-se toate categoriile legate de vârstă, de
sex, de statut social(kagan, 2013)
-patternul motivațional și comportamental va fi diferit atunci când
cea care îi aplică chestionarul seamănă cu sora lui mai mare
Paradigma umanistă vs modelul medical
-teoria factorilor comuni
-modelul medical
-modelul contextual
 Paradigma umanistă, Holistă reacție la
cognitiv-comportamentalism și psihanaliză
-Maslow
-Rogers
-Jung
-Grof
-Mișcarea potențialului uman
Modelul contextual, psihoterapia ca practică socială
de vindecare(socially situated healing practice)

Saul Rosenzweig care este considerat părintele ”factorilor

comuni” asociază acești factori cu eficiența terapiei
 Definiția psihoterapiei în modelul
contextual
Psihoterapia este în primul rând un tratament interpersonal bazat pe:
-principii psihologice
-implică un terapeut format și un client care caută ajutor pentru un o
tulburare mentală, problemă sau plângere
-este orientată de către terapeut către remedierea tulburării, problemei
sau plângerii
-este adaptată și individualizată pentru un client particular, tulburare,
problemă sau plângere(complaint) a clientului (w.37)
 Precizări
-din definiție nu sunt excluse elemente ajutătoare cum ar fi
cărțile(biblioterapie), audiocasetele pentru relaxare, efectuarea unor
sarcini,etc.(w.37)
-această definiție a psihoterapiei implică un client care caută ajutor
-programele de prevenție nu sunt incluse în domeniul psihoterapiei
-tratamentele care nu au o bază psihologică sunt excluse
 Precizări II
-practicile religioase
-practicile șamanice, culturale, tradiționale care pot avea avea
efect nu sunt luate în considerare de modelul contextual pentru
că nu sunt considerate psihoterapie
-credința terapeutului că psihoterapia este eficace este f.
importantă din perspectiva modelului contextual
-termenii de client și pacient sunt interșanjabili cu toate că ultimul
are mai degrabă conotație medicală(w.37)
 Clasificarea acțiunilor
terapeutice
Waltz, Addis, Koerner, Jacobson(1993) clasifică acțiunile terapeutice în 4 clase:
-unice și esențiale
-esențiale dar nu unice
acceptabile dar nenecesare
-prescrise(w.39)
Terapia psihodinamică, ingrediente
unice
-centrare pe cauze inconștiente
-centrare pe relațiile de obiect internalizate
-centrare pe mecanismele de apărare
-interpretarea rezistențelor
Terapia comportamentală, ingrediente
unice
-temele
-practica asertivității
-contractul(w.40)
Esențial dar nu unic, terapia psihanalitică, terapia
comportamentală
-crearea unei alianțe terapeutice
-stabilirea obiectivelor terapeutice
-ascultarea empatică
-planul terminării
-explorarea copilăriei(w.40)
 Acceptabile dar nu necesare
-parafrazarea, autodezvăluirea, interpretarea viselor, furnizarea
unui tratament rațional(t.psh)
-parafrazarea, autodezvăluirea, explorarea copilăriei
Prescrierea în T.P.
-Prescrierea medicamentelor psihotrope
-Prescrierea temelor
-Stabilirea unui contract
-Prescrierea simptomului(w.40)(t.p.)
Prescrierea în T.C.
-prescrierea medicamentelor psihotrope
-centrarea pe determinanții inconștienți ai
comportamentului
-centrarea pe relațiile de obiect internalizate
-centrarea pe mecanismele de apărare
-interpretarea rezistențelor(w.40)
 Teoria factorilor comuni
A identificat acele elemente ale terapiei care sunt comune tuturor terapiilor:
-relația terapeutică
-empatia
-stabilirea cadrului terapeutic
-stabilirea obiectivelor
Aspecte incidentale(aspecte care nu sunt centrale teoriei)
-termen folosit de BW interșanjabil cu factorii comuni(w.41)
-fiecare terapie are ingrediente specifice și factori comuni
-aspecte terapeutice specifice-efecte specifice
-factori comuni-efecte generale
 Modelul Frank and Frank
-1961,1973,1991-Persuasiune și vindecare
-modelul contextual este derivat din modelul lui Frank(W.48)
-conform lui Frank ”scopul unei psihoterapii este de a ajuta oamenii
să simtă și să funcționeze mai bine încurajând modificări adecvate
în lumea lor presupusă, transformând semnififcația experiențelor
într-un mod mai favorabil.”(1991, p.30)(w.48)
 Factorii comuni, Frank and Frank
-Frank and Frank(1991) descriu factorii comuni împărtățiți de abordările
psihoterapeutice:1. relația cu persoana care acordă ajutorul este o relație de încredere,
încărcată emoțional; 2. relația de ajutor se desfășoară într-un cadru(setting healing) în care
clientul se prezintă unui profesionist în domeniu despre care clientul crede că îi poate oferi
ajutor; 3. există o schemă rațională și conceptuală sau mit care furnizează o explicație
plauzibilă pentru simptomele pacientului(w.48); 4. ritualul sau procedura care
necesită participarea activă a clientului și terapeutului(w.48)
Grencavage and Norcross-factori comuni
1.caracteristicile clientului;2.calitățile terapeutului;3.procesul
schimbării;4.structura tratamentului;5.elementele relației
 Lambert(1992)
-factorii care generează succesul în psihoterapie:1.factori ce țin
de client; 2.factori ce țin de relația terapeutică;3.factori placebo și
care țin de așteptări;4.factori ce țin de modelul tehnic(w.50)
 Modelul contextual
-modelul se bazează pe ceea ce se cunoaște ca vindecare și vindecare umană
-modelul se bazează pe științele sociale
-premisa de bază consideră beneficiile psihoterapiei ca realizându-se prin intermediul
relațiilor sociale și a relației(w.50)
-toată civilizațiile umane, din cele mai vechi timpuri, au practicat anumite forme de
terapie, cu vindecători desemnați, explicații elaborate despre boală și ritualuri de
vindecare(w.50)
 Modelul contextual-Un model psihoterapeutic bazat pe
relație
-m. contextual ia în considerare aspectele sociale de vindecare
ale psihoterapiei
-omul este o ființă socială
-centrală este relația între psihoterapeut și client
3 etape de réalizare a psihoterapiei
etapa 1:relația reală
etapa 2:așteptările
etapa 3:ingredientele specifice
 Relația reală
-relația reală între un terapeut și un client se referă la faptul că în
sala de terapie două
 l
O perspectivă neuroștiințifică asupra relației psihoterapeutice. Teoria
simulării încarnate(embodied simulation) și neurobiologia interpersonală
 Psihoterapeutul ca cercetător în neuroștiințe

-plecând de la impactul pe care îl are psihoterapia în neuroplasticitate Louis

Cozolino(2017) se referă la psihoterapeut ca la un practician în domeniul neuroștiințelor
aplicate;
-memoria implicită în care sunt codate scheme de atașament, tipuri de transfer, amintiri
traumatice este abordată în psihoterapie;
-Cozolino(2017) punctează utilizarea empatiei, contactului emoțional, ideilor, poveștilor și
experiențelor comportamentale pentru a promova creșterea neurală și integrarea;
-dialogul terapeutic vizează reconstruirea memoriei autobiografice ca efect al reconectării
rețelelor neurale disociate ca urmare a unor traume;
 Către o nouă paradigmă în
psihoterapie
-în 2009 APA invită un practician pentru a susține o comunicare numită *Schimbarea de
paradigmă: Creierul drept și inconștientul relațional.*
-Allan N. Schore, după 15 ani de cercetări, argumentează că o schimbare de paradigmă a avut loc
nu numai în interiorul domeniului psihologiei ci și în domeniile învecinate, fiind necesar un dialog cu
științele biologice.
-el a accentuat, în prezentarea lui, importanța neuroștiințelor dezvoltării și afectivă pentru
psihologia clinică și psihopatologie.
-concluzia lui Schore a fost că clinicienii și cercetătorii au început să accentueze importanța
emisferei drepte asociată cu inconștientul relațional și emoțional.
 Paradigma intercreiere

-paradigma intercreiere este susținută de studii despre rolul critic al emisferei drepte în
procesarea informației sociale și emoționale și de cercetări care evidențiază rolul
comunicării afective de la creier la creier la nivel subconștient în diadele mamă-copil și
terapeut-pacient;
 Influența cognitivismului clasic asupra neuroștiințelor

-Gallese (2015) menționează că cognitivismul clasic susține o viziune solipsistă

asupra minții.
-acțiunile noastre, senzațiile, emoțiile, exprimarea creativă au sens numai în măsura în care
devin obiectul unei reprezentări explicite, în termeni lingvistici.
 Kandel
În 1998 Eric Kandel, laureat al premiului Nobel a încercat să creeze un cadru de cercetare care
să integreze cunoștințele din psihiatrie și neuroștiințe la acea dată.
 Principiile lui Kandel
1) toate procesele psihice sunt neuronale; 2) genele și proteinele sintetizate de acestea
determină conexiunile neuronale; 3)experiența modifică exprimarea genelor; 4)învățarea modifică
conexiunile neuronale; 5) psihoterapia modifică exprimarea genelor.
 Psihoterapia și reglarea epigenetică
-modificările durabile la nivelul funcționării psihice presupun modificarea exprimării genelor(Kandel,
2013)
-psihoterapia poate determina schimbarea durabilă a funcționării psihice, activând și dezactivând
rețele neuronale, susțin cercetările recente din biologia moleculară și neurogenetică
-studiile arată că psihoterapia afectează metabolismul neurotransmițătorilor, expresia genetică și
generează modificări persistente în plasticitatea sinaptică(Glass, 2008 apud Schore, 2008)
-psihoterapia poate fi înțeleasă ca pe un context care poate susține neuroplasticitatea, creșterea
neuronilor și integrarea rețelelor neurale.(Cozolino, 2017)
 O perspectivă neuroștiințifică asupra relației
psihoterapeutice-repere

-îmbogățirea metodologiei neuroștiințifice cu aparate performante

(hipescannerul, de ex.) care permit măsurarea simultană a două creiere în
interacțiune în timp real;
-descoperirea neuronilor oglindă de către Rizzolatti și echipa sa în anii 90;
-crearea teoriei simulării încarnate de către Vittorio Gallese, cercetător la
Universitatea din Parma;
- teoria reglării emoționale elaborată și dezvoltată de Allan N. Schore și Daniel
Hill;
-perspectiva neurobiologiei interpersonale;
 Neuronii oglindă-Rizzolatti
-la începutul anilor *80 Giacomo Rizzolatti și echipa lui, la Universitatea din Parma, au făcut o
descoperire importantă care ne ajută să înțelegem în profunzime rolul cortexului motor și premotor
în acțiune și simulare.
-descoperirea neuronilor oglindă în creierul macacului și descoperirea succesivă a mecanismelor de
oglindire în creierul omului a demonstrat fundamentul neurobiologic al unei modalități directe de
acces la semnificația comportamentelor și experiențelor celuilalt(Gallese, 2015).
-Gallese(2015) și Guerra(2015) consideră că neuronii oglindă nu sunt importanți doar pentru
funcțiile pe care le au ci sunt importanți pentru că au permis descoperirea unui mecanism
funcțional neurofiziologic care pentru prima dată demonstrează conexiunea între doi indivizi
diverși, identificând acțiunile unuia asupra sistemului motor al altuia.
 Tipuri de neuroni oglindă

-Rizzolatti(2006) și Sinigaglia(2006) împart neuronii oglindă în mai multe categorii în funcție de

activarea lor în prezența diverselor acțiuni;

-există în F5 neuroni oglindă care se activează atunci când se efectuează o acțiune de apucare,
neuroni oglindă care se activează atunci când se efectuează o acțiune de ținere, neuroni oglindă
care se activează în cazul efectuării unei acțiuni de manipulare, neuroni oglindă care se activează în
cazul unei acțiuni de punere a unui obiect pe un suport;
 Rolul funcțional al neuronilor oglindă

-activarea neuronilor oglindă generează o *reprezentare motorie internă* a actului observat, în

acest fel creându-se posibilitatea imitării actului observat(R, S, 2006);

-neuronii oglindă au o funcție foarte importantă în imitație, recunoaștere și înțelegerea

semnificației acțiunilor motorii realizate de alții.(Rizzolatti, Sinigaglia, 2006, P.96);

-Gallese(2019) și Guerra(2019) au demonstrat folosind evidențe neuroștiințifice că exprimarea

unei emoții și imaginarea ei se bazează pe activarea unor circuite cerebrale în mare măsură
identice;

-Gallese(2019) și Guerra(2019) evidențiază modul în care a vedea și a-mi imagina că văd, a

acționa și a-mi imagina că acționez împărtășesc activarea unor circuite cerebrale în parte
comune.
 Teoria simulării încarnate(embodied simulation theory)
-teoria simulării încarnate concepe un nou model asupra percepției;

-Vittorio Gallese plecând de la descoperirea neuronilor oglindă definește simularea încarnată ca pe o

modalitate fundamentală de deschidere către lume unificând la nivel corporal experiențele pe care le trăim în
multiplele lumi inclusiv cele artistice și estetice;

-simularea încarnată este un mecanism de bază al creierului nostru datorită căruia ne putem activa și folosi
resursele neurale necesare interacțiunii cu lumea, modelând raporturile și relațiile pe care le stabilim cu aceasta;

-simularea încarnată reprezintă o caracteristică de bază a creierului nostru și este implicată în capacitatea
noastră de empatie;

-simularea încarnată furnizează un tablou integrativ neurobiologic al fenomenelor de intersubiectivitate

(Gallese, Guerra, 2015);
 Cunoașterea încarnată(embodied cognition)
-cogniția încarnată(embodied cognition) se referă la o perspectivă conform căreia părți ale
corpului, acțiuni sau reprezentări corporale au un rol determinant în procesele cognitive(Gallese,
Guerra, 2015, p. 33);

-corpul reprezintă pentru noi forma principală de conștiință de sine prereflexivă pe această
bază dezvoltându-se orice formă de cogniție explicită și lingvistic mediată(Gallese, Guerra, 2015,
p.36);

-mintea și corpul, susține Gallese, sunt două niveluri de descriere a aceleiași realități;
 Cunoașterea motorie
-prezența mecanismului oglindirii în creierul animalelor și al omului rescrie scenariul evoluționist
punând în centru *cunoașterea motorie* ca element cardinal pentru definirea intersubiectivității
umane(Gallese, Guerra, 2015);

-când acțiunea este urmărită sau imitată se activează calea cortico-spinală inducând mișcarea;

-când acțiunea este observată și imaginată, execuția sa este inhibată, activându-se mecanismul
simulării;

-de cele mai multe ori nu atribuim explicit intenții celorlalți ci le înțelegem, pur și simplu;

-pentru a înțelege scopurile și intențiile motorii ale altora nu avem nevoie de cuvinte;

-putem avea acces la multe conținuturi intenționale senzorio-motorii și emoționale fără a fi necesar să le
reprezentăm explicit(Gallese, Guerra, 2015);
 Consonanța intențională

-*consonanță intențională*(Gallese, 2015) ne ajută să îi recunoaștem pe ceilalți ca fiind

asemănători nouă;

-în așa fel este posibilă comunicarea interpersonală la un nivel implicit;

-acțiunile și experiențele celorlalți sunt familiare nouă, împărtășind aceeași natură corporală și forma
de reprezentare corporală la nivel neural;

-în așa fel e permisă posibilitatea de a avea acces la ceilalți și la a-i înțelege;

-mecanismul neuronilor oglindă aduce simularea încarnată în sfera intersubiectivității;

 Implicații privind alianța psihoterapeutică
-descoperirile privind rolul neuronilor oglindă în executarea și simularea acțiunii au generat ipoteza că rolul
lor poate fi extins la nivelul emoțiilor și senzațiilor neexplorate fiind implicați în mecanismul simulării încarnate;

-*Integritatea senzorio-motorie este crucială pentru recunoașterea emoțiilor manifestate de ceilalți pentru
că ne ajută la reconstrucția a ceea ce trăim în cazul unei emoții specifice, mediată de simularea unei stări
corporale*(Gallese, Guerra, 2015, p.67);

-mecanismul de simulare pare să fie baza neurologică a modalităților de sintonizare cu ceilălalt

permițând construirea sensului sinelui și înțelegerea celuilalt(Gallese, Guerra, 2019);
 Neurobiologia interpersonală-Allan N. Schore
-Allan N. Schore lansează perspectiva neurobiologiei interpersonale, conform căreia structura și funcționarea minții
și a creierului sunt conturate de experiențe, în special, cele care implică emoțiile;

-autoorganizarea și dezvoltarea creierului se întâmplă în contextul relației cu alt creier (Schore, 1996, apud Schore,
2019);

-Schore argumentează cu evidențe neuroștiințifice că relația timpurie cu alt om este mediată de comunicarea
emoțională de la creierul drept la creierul drept;

-în acest proces de comunicare se dezvoltă structurile neuronale care procesează informația inconștientă (Schore,
2019);

-„Prima relație” (Stern, 1977), „cea mai timpurie relație” (Brazelton&Kramer, 1990) cu altă persoană este mediată de
atașamentul creier drept-creier drept (Schore, 2019);

-Schore oferă evidențe neurobiologice că în relația de atașament comunicarea este exprimată emoțional-nonverbal
informațiile tactil-gestuale, vizual-faciale, prozodic-auditive fiind procesate în emisfera dreaptă (Schore, 2019);
 Principii de bază ale neurobiologiei interpersonale
-neurobiologia interpersonală a dezvoltării umane ne ajută să înțelegem că structura și funcționarea minții și a
creierului sunt modelate de experiență, în special cele care implică relațiile emoționale;

-principiul intercreiere (interbrain syncronization). Neurobiologia interpersonală ne ajută să înțelegem

mecanismele relaționale prin care creierele în comunicare își sincronizează activitățile neuronale cu alte creiere;
 Teoria reglării emoționale
-teoria reglării afective reprezintă nucleul central al cercetărilor lui Daniel Hill;

-reperele acestei teorii sunt cercetările lui Allan, N. Schore și teoria mentalizării a lui Peter Fonagy;

-principiile fundamentale ale teoriei reglării afective au fost formulate în 1994 în cartea lui Allan, N. Schore Affect regulation and the
origin of the Self: The neurobiology of emotional Development;

-perspectiva teoretică este interdisciplinară, vizând integrarea cercetării cu practica clinică;

-teoria încearcă să explice modul în care experiențele emoționale influențează maturizarea socială a creierului și înțelegerea
mecanismelor neurale implicate în interacțiunile sociale(Schore in Hill, 2015);

-Schore menționează asocierea între *revoluția emoțională* în cercetarea în domeniul psihoterapiei și teoria reglării emoționale;
 Perspectiva relațională a teoriei reglării

-perspectiva relațională a teoriei reglării oferă un model neurobiologic interpersonal asupra

dezvoltării timpurii, asupra alianței terapeutice și asupra proceselor de schimbare terapeutică;

-oferă o înțelegere complexă a mecanismelor psihobiologice reciproce care stau la baza oricărei
întâlniri clinice, oricare ar fi conținutul verbal(Schore, 2019);

-teoria reglării descrie modul în care dincolo de schimburile verbale afectele implicite ale
pacientului sunt comunicate și reglate de sistemul implicit al terapeutului(Schore, 2019);
 Comunicarea implicită și strategiile de reglare emoțională
-comunicarea nonverbală prin activarea emisferei drepte a fost descrisă de Dorpat ca fiind „primul proces de comunicare” exprimată în
mișcări ale corpului, postură, gesturi, expresie facială, inflexiuni ale vocii.

-substratul neural al percepției vocii, feței, gesturilor, mirosurilor și feromonilor este evidențiat de tehnicile neuroimagistice și este caracterizat
de o asimetrie funțională generală pe emisfera dreaptă (Brancucci, et al., 2009, p.895, apud Schore, 2019).

-protoconversația este descrisă de Meares ca fiind o conversație între două emisfere drepte (Schore, 2019).

-comunicarea nonverbală cu figurile parentale influențează patternul de conectivitate neuronală a copilului.

-modelele de atașament sunt codate în emisfera dreaptă, unde se imprimă strategiile implicite, inconștiente de reglare emoțională (Schore,
2019).

-în emisfera stângă sunt codate strategiile conștiente de reglare emoțională iar emisfera dreaptă este asociată cu „reglarea emoțională
subliminală” (Jostmanet al., 2005 apud Schore, 2019).

-există evidențe că emisfera dreaptă se maturizează înaintea emisferei stângi (Gupta et al., 2005 apud Schore, 2019).
 Relația psihoterapeutică din perspectiva neurobiologiei
interpersonale
-alianța terapeutică are la bază o comunicare implicită între terapeut și
client(pacient);
-la acest nivel implicit de comunicare există tranzacții care se întâmplă foarte
repede în raport cu verbalizarea și reflexia conștientă;
-conform principiului intercreiere alianța terapeutică implică conectarea de la
emisfera dreaptă la emisfera dreaptă între terapeut și client(Schore, 2019);
-această comunicare nonverbală, implicită care presupune activarea creierului
drept este bidirecțională și intersubiectivă și are un potențial de evaluare pentru
clinician(Schore, 2019);
-în relația terapeut-client se activează strategii de reglare emoțională și modele de
atașament codate în memoria implicită;
 Atenția asociată cu emisfera dreaptă

-pentru a monitoriza comunicarea implicită, terapeutul trebuie să își

activeze atenția asociată cu emisfera dreaptă focalizată pe detalii
globale(Derryberry&Tucker, 1994 apud Schore, 2019);
-terapeutul empatic poate fi pregătit să abordeze și cu elementele de
comunicare preverbală;
-*procesarea presimbolică* permite recunoașterea schimbărilor în
stările emoționale ale altora bazată pe modificări în postură, mimică și
recunoașterea schimbărilor în propriile stări bazate pe experiențe
somatice și kinestezice(Bucci, 2002 apud Schore, 2019);
 Emisfera dreaptă și schimbarea în psihoterapie
-emisfera dreaptă interpretează nu doar starea mentală a propriului creier dar și
starea mentală a altora(Keenan et al.,2005, apud Schore, 2019);
-psihoterapia creierului drept(right brain psychotherapy), propusă de Allan N.
Schore(2019) are ca mecanisme de schimbare contactul emotional profund și
reglarea afectivă implicită;
-schimbările mediate de psihoterapia orientată relațional sunt imprimate în
creierul drept care este dominant pentru interacțiunea terapeut-client
 Diverse modele psihoterapeutice și integrarea neurală

Intervențiile de tip explicit și intervențiile de tip implicit vizează:

-integrarea top-down(cortical)
-integrarea left-right
-integrarea bottom-up(subcortical)
-integrarea neurală necesită o reglare simultană a rețelelor în plan
vertical și orizontal;
 Structuri neurale abordate în intervenția psihoterapeutică
-structurile limbice(amigdala și hipocampul)
-ompfc
-dlpfc
-dmn
 Amigdala
-amigdala este componenta cea mai primitivă a sistemului limbic, fiind dezvoltată din
a VIII-a lună a fătului;
-în asociere cu ompfc organizează experiența emoțională și comunică hipocampului
despre ceea ce este important de codat;
- este permanent activată în raport cu predictorii de stres(Hill, 2017)
-amintirile legate de experiențe traumatice sunt înmagazinate în amigdală
 Hipocampul
hipocampul mediază înregistrarea și recuperarea amintirilor;
-h. în asociere cu dlpfc este implicat în evaluarea cognitivă a
situațiilor care reglează activarea amigdalei;
-h. este implicat în formarea memoriei explicite
 OMPFC(orbitomedial prefrontal cortex)
-este esențială pentru evaluarea și interpretarea situațiilor sociale complexe
dându-le valoare emoțională prin conectare cu amigdala și alte structuri
subcorticale(Iidaka et al., 2011 apud Cozolino, 2017)
-reglează activarea amigdalei;
-inhibă reacția luptă-fugă sau o menține în funcție de evaluarea potențialului
periculos al unei situații;
-afectarea ompfc și a amigdalei poate rezulta în incapacitatea de a evalua
correct situațiile sociale, generând dificultăți de comunicare, conectare și
statut social(Adolphs, 2010; Cristinzio et al., 2010 apud Cozolino, 2017)
 DLPFC(dorsolateral prefrontal cortex)
-reprezintă regiunea cortexului a cărei maturizare continuă și în viața
de adult;
-integrează informația dată de organele senzoriale și corp cu memoria,
organizând și ghidând comportamentul;
-Fuster(2004) evidențiază rolul dlpfc în direcționarea atenției și
organizarea experienței temporale, coordonând învățarea motorie și
memoria explicită(Cozolino, 2017);
 DMN(default mode)
-baza neurală pentru experiența subiectivă;
-este implicată în memoria autobiografică, auto-reflexivitate;
-este inhibată în procesul de codare a memoriei episodice și activă în
procesul de reamintire;
-activarea DMN în momentele de codare a memoriei poate activa amintiri
traumatice care să interfere cu prezentul, acesta fiind un mecanism specific
PTSD;
-se maturează în viața de adult;
hh
 Integrarea top-down

-fluxul informațional din zona corticală în zona sub-corticală și înapoi;

-implică capacitatea cortexului de a procesa, inhiba și organiza reflexe,
impulsuri și emoții generate de trunchiul cerebral și sistemul limbic; (Alexander
et al., 1986;Cummings, 1993 apud Cozolino, 2017)
-numeroase subsisteme sunt implicate în reglarea emoțională;
-evidențele demonstrează o densă conectivitate între emisfera stângă,
dlpfc(dorsolateral prefrontal cortex) și hipocamp;
-este asociată cu funcțiile conștiente, raționale bazate pe limbaj;
 Integrarea bottom-up

-evidențele demonstrează o densă conectivitate între emisfera

dreaptă, ompfc(orbitomedial prefrontal cortex), amigdala, DMN(default
mode);
-sunt implicate în funcționarea inconștientă, somatică și emoțională;
-activarea omfc-amigdală reflectă echilibrul între atenția focusată și
activarea emoțională(Simpson et al., 2001 apud Cozolino(2017))
 Integrarea stânga-dreapta sau dreapta-stânga

-emisfera stângă este asociată cu funcționarea corticală

-emisfera dreaptă este asociată cu corpul și cu aspectele
arhaice și emoționale ale funcționării;
-permite punerea sentimentelor în cuvinte datorită capacității
de a integra funcțiile gramaticale a emisferei stângi și funcțiile
emoționale ale emisferei drepte;(Cozolino, 2017);
 Memoria abordată în psihoterapie

-memoria explicită
-memoria implicită(procedurală) asociată cu inconștientul(Kandel, 2013)
-memoria de lungă durată generează modificări în expresia genetică și modificări ulterioare în
funcționarea creierului
-memoria emoțională și învățarea condiționată țin de funcționarea sistemului limbic(creierul
paleomamalian)
-memoria instinctuală(memoria genetică) codată în creierul reptilian care controlează reflexele și
funcțiile interne ale corpului(Cozolino, 2017)
 Memoria implicită
-este activă înainte de naștere
-funcțională la naștere
-stă la baza învățării procedurale
-este codată în emisfera dreaptă
-corespunde inconștientului descris de psihanaliști
 Intervenții psihoterapeutice de tip explicit

-intervențiile top-down utilizează verbalizarea și procesele

reflexive pentru a produce schimbări în modelul operativ intern
și în capacitatea de reglare afectivă(Hill, 2017);
-psihoeducația și mentalizarea stărilor afective sunt exemple de
intervenție explicită;
-afectul implicit devine explicit prin mentalizare, în felul acesta
clientul reușind să conștientizeze, să accepte și să exprime
afecte;
 Intervenții de tip implicit
-structurile limbice implicate în reglarea afectivă constituie o primă țintă a intervenției
de tip implicit(Hill, 2017);
-terapeutul dezvoltă o relație sintonică cu clientul său bazată pe principiul
intercreiere(activarea emisferelor drepte ale terapeutului și clientului);
-vizează abordarea conținuturilor implicite, nonverbale, intervenția explicită neavând
acces la ele;
-memoria implicită în care sunt codate scheme de atașament, tipuri de transfer,
amintiri traumatice este abordată în psihoterapie;
-rețelele neurale care stochează amintirile traumatice sunt activate și sunt integrate cu
ajutorul funcției reglatoare a cortexului;
 Concluzii
-perspectiva neurobiologiei interpersonale, descoperirea neuronilor oglindă și teoria simulării
încarnate permit rescrierea dinamicii relației psihoterapeut-client;
-Verdictul păsării Dodo este confirmat de evidențele din neuroștiința relației;
-cadrul și tehnicile psihoterapeutice sunt secundare în ce privește succesul unei intervenții
psihoterapeutice. Cea mai importantă este alianța psihoterapeut-client. *…procesele
afectiv-relaționale între pacient și terapeut fiind esența mecanismului schimbării(Schore, 2019).*
-evidențele neuroștiințifice privind implicarea emisferei drepte în comunicarea implicită repun în
discuție alianța psihoterapeutică;
-o relație psihoterapeutică bazată pe empatie implică activarea emisferei drepte a
psihoterapeutului și a clientului(Schore, 2019);