Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Curs Psihologia Transporturilor

Data colocviu: 18.05. 2023

Anxietatea, stresul și fobiile în traficul rutier

Matei Mihaela - Grupa 6 - Seria 2

Rezumat

Deși anxietatea condusului se dovedește a avea un impact important asupra calității vieții și asupra stării
psihologice generale, rămâne un subiect insuficient cercetat. Anxietatea la conducere poate varia de la reticența la
conducere până la fobia la volan și alte tipuri de suferință anxioasă care pot afecta funcționarea. Fobia de
conducere are consecințe grave, cum ar fi restricția de libertate, deficiențe de carieră și jenă socială. Conducerea
este o abilitate care facilitează frecvent întreținerea independentă și mobilitate, dar permite și contactul cu o largă
varietate de activități importante. Știm că anxietatea de conducere este un fenomen eterogen, cu o diversitate a
căilor și a factorilor care caracterizează anxietatea de conducere, de la preocupările legate de accidente și răni la
panică și temeri sociale.

Cuvinte cheie : conducere, fobie, CBT, anxietate

Abstract

Although driving anxiety has been shown to have an important impact on quality of life and overall psychological
well-being, it remains an under-researched topic. Driving anxiety can range from reluctance to drive to driving
phobia and other types of anxiety disorder that can affect functioning. Driving phobia has serious consequences
such as restriction of freedom, career impairment and social embarrassment. Driving is a skill that frequently
facilitates independent maintenance and mobility, but also enables contact with a wide variety of important
activities. We know that driving anxiety is a heterogeneous phenomenon, with a diversity of pathways and factors
characterizing driving anxiety, from concerns about accidents and injuries to panic and social fears.

Key words: driving, phobia, CBT, anxiety

Anxietatea de conducere si cauzele asociate acesteia

 Conducerea este considerată o parte fundamentală a vieții în societatea modernă. Este o
abilitate care facilitează frecvent menținerea independenței și mobilității și permite contactul cu o
mare varietate de activități importante. Temerile legate de conducere au potențialul de a restrânge
sever aceste libertăți (Taylor et al., 2002). O proporție semnificativă din cercetările existente
privind teama legată de conducere (DRF) a venit dintr-un interes pentru consecințele psihologice
ale accidente de vehicule cu motor. Frica legată de sarcina de a conduce este oarecum diferită de
alte tipuri de frică (frica de a zbura) deoarece conducerea are o componentă mare de
performanță. Cu alte cuvinte, conducerea este o activitate care depinde de dobândirea unui set
complex de aptitudini (Groeger, 1988).

Șoferii trebuie să fie competenți în a conduce propriul vehicul și să fie competenți în a se

ocupa de mediul în care conduc. Pentru cineva lipsit de aceste aptitudini, este plauzibil ca pot
dezvolta o oarecare anxietate, sau chiar teamă, față de sarcina de conducere (Taylor et al., 2002).
Conducerea este o abilitate care facilitează frecvent întreținerea independentă și mobilitate, dar
permite și contactul cu o largă varietate de activități importante.

Anxietatea este definită ca un sentiment patologic de neliniște, de teamă nedeterminată,

fără a avea că declanșator, o cauza reală. De multe ori, persoanele care experimentează stări
anxioase nu pot să recunoască și să definească factorul declanșator. Făcând parte din categoria
tulburărilor de natură psihică, anxietatea este o problemă din ce în ce mai des întâlnită.

Frica reprezintă unul dintre sistemele de apărare ale creierului și nu poate fi controlată
voluntar. Rolul central în declanșarea stării de frică îl are amigdala, componentă a creierului.
Diferența majoră dintre anxietate și frică o reprezintă absența stimulului exterior în cazul stării de
anxietate. Practic, creierul declanșează un mecanism de apărare dar stimulul este inexistent,
astfel starea de panica poate dura mult mai mult decât starea de frică, iar revenirea la starea
normală se face cu un anumit efort.

Fobii specifice. Aceasta este o frică irațională declanșată de un anumit obiect sau situație.
Fobiile nu sunt ca alte tulburări de anxietate, deoarece au o cauză specifică. O persoană cu fobie
poate recunoaște că frica pe care o are e ilogică, dar rămâne în imposibilitatea de a controla
anxietatea în jurul stimulului declanșator. Fobiile pot avea ca factor declanșator situații, animale
sau chiar obiecte uzuale.
 Amaxofobia (teama de a conduce) este un tip specific de fobie care constă în teamă
irațională, disproporționată și maladaptivă de a conduce. Această teamă se caracterizează printr-o
combinație de: simptome psihologice (gânduri catastrofale, gânduri de frică sau anxietate),
simptome fiziologice (tremor, scurtarea respirației și creșterea frecvenței cardiace) și simptome
comportamentale (evitarea comportamentului temut).

Aceste trei grupe de simptome sunt cele care definesc anxietatea ca tulburare și, prin
urmare, sunt esențiale pentru diagnosticarea amaxofobiei. Trebuie menționat faptul că elementul
principal al detectării amaxofobiei este faptul că această teamă și aceste simptome sunt cauzate
în mod specific de comportamentul de conducere, și nu de alte surse (Ehlers et al., 1994).

Realizând o revizuire a literaturii științifice privind fobiile specifice, nu pare să existe o

singură cauză pentru aceste probleme. Cu toate acestea, au fost evidențiați o serie de factori care
par să fie implicați.

Unele investigații sugerează că fobia de conducere este o consecință a atacurilor de

panică (Mathew, Weinman, Semchuk și Lubotsky, 1982; Munjack, 1984; Williams, 1985), în
timp ce altele subliniază trauma ca fiind o cauza a fobiilor (Hickling și Blanchard, 1992; Kuch,
Evans, Watson, Bubela și Cox, 1991; Kuch, Swinson și Kirby, 1985).

Într-un studiu realizat in anul 2010, au fost aplicate chestionare pe 48 de șoferi fobici
(Mathew et al. ,2010) și s-a constatat că aceștia au evitat autostrăzile și traficul aglomerat, dar nu
conducerea in general. 42% dintre participanti au avut alte fobii situaționale (parăsindcasă, locuri
închise, înălțimi). Astfel de fobii sunt adesea asociate cu atacuri de panică (Williams,1985).

Anxietatea la conducere poate varia de la reticența la conducere până la fobia la volan și

alte tipuri de suferință anxioasă care pot afecta funcționarea. Cu toate acestea, cele mai multe
dintre înțelegerile noastre despre anxietatea la conducere provin din cercetări cu adulții tineri și
sunt cunoscute foarte puține informații in ceea ce priveste anxietatea de conducere la persoanele
în vârstă ( cei cu vârsta peste 65 de ani). Acest aspect este deosebit de important deoarece
anxietatea de conducere poate contribui la încetarea prematură a conducerii, care, cu pierderea
asociată a mobilității, poate avea consecințe grave pentru persoanele în vârstă, inclusiv depresie,
izolare socială, declin funcțional și de sănătate, instituționalizare și moarte timpurie
(Deffenbacher et al., 2003).

Estimări recente dintr-un sondaj longitudinal privind sănătatea și îmbătrânirea, implicand

2491 de adulți din Noua Zeelandă, indică faptul că 20% dintre adulții tineri cu vârsta cuprinsă
între 55 și 72 de ani suferă de anxietate ușoară la conducere, în timp ce 5,5% au raportat
anxietate de conducere moderată până la severă. S-a folosit o scală simplă de evaluare de la 0
(deloc neliniștit) la 10 (extrem de anxios) (evaluările de 1-4 indică anxietate ușoară, evaluările de
5-10 indică anxietate moderată până la severă) (da Costa et al., 2014).

Femeile au raportat niveluri mai mari de anxietate de conducere decât bărbații, dar nu au
existat diferențe în intervalul de vârstă al acestora. Cei care au raportat un anumit nivel de
anxietate la conducere au folosit diverse moduri alternative de transport din cauza acesteia și un
număr mic (2,4%) au raportat că anxietatea de conducere le-a afectat activitățile obișnuite. Unii
dintre acești oameni au descris un debut relativ recent de anxietate de conducere în timp ce alții
au experimentat anxietate de conducere pentru o mare parte a vieții (da Costa et al., 2014).

Alte constatări din acest studiu au demonstrat că anxietatea de conducere a fost asociată
cu sănătate mintală, sănătate fizică și calitate a vieții mai precară. Genul a moderat relațiile
pentru sănătatea mintală și calitatea vieții, astfel că, pe măsură ce anxietatea de conducere a
crescut, atât bărbații cât și femeile au avut mai multe șanse de a avea o sănătate mintală și o
calitate mai scăzută a vieții,( acest efect a fost mai puternic pentru bărbați).

Știm că anxietatea de conducere este un fenomen eterogen, cu o diversitate a căilor și a

factorilor care caracterizează anxietatea de conducere, de la preocupările legate de accidente și
răni la panică și temeri sociale.

Această diversitate pare să continue până la vârsta adultă, mai ales ca unii adulti mai in
varsta raportează un debut relativ recent al anxietății de conducere, care probabil este asociat cu
pensionarea, invaliditatea, sănătatea și pierderea, în timp ce adultii mai tineri prezinta aceasta
anxietate de condus mai mult drept o experiență. Persoanele în vârstă pot începe să simtă că
aceasta activitate este o sursă de stres și nesiguranță și acest tip de anxietate sau încredere
scăzută, mai degrabă decât efectele îmbătrânirii, este un predictor independent al autoreglării
conducerii (Taylor et al., 2018).

Fobia de conducere are consecințe grave, cum ar fi restricția de libertate, deficiențe de

carieră și jenă socială. Fobia de conducere este definită ca o fobie specifică în DSM-IV. Această
fobie situațională este caracterizată de frici intense si persistente de a conduce, care cresc pe
măsură ce individul anticipează sau este expus stimulilor de conducere. Oamenii cu fobie de
conducere recunosc că temerile lor sunt excesive sau nerezonabile. Cu toate acestea, fie nu pot
conduce, fie nu sunt capabili să conducă cu o suferință considerabilă (Deffenbacher et al., 2003).

Tulburările psihice cel mai frecvent asociate cu fobia de conducere sunt tulburări de stres
post-traumatic (de obicei legate de implicarea în accidente de autovehicul), tulburare de panică și
agorafobie. De asemenea, unii autori menționează fobia socială ca un posibil factor contributiv al
fobiei de conducere. Un exemplu al acestor declanșatori este evitarea agorafobă.

Unii autori arată că atacurile de panică situaționale experimentate de către persoanele cu

fobie specifică sunt foarte asemănătoare cu cele experimentate de persoanele cu agorafobie. Alții
indică că fobiile de conducere se pot dezvolta și după ce individul experimentează un atac de
panică neașteptat la situatiile de care se tem (Teagle & Powell, 2014).

Asa cum mentioneaza unii autori, frica de conducere este, de asemenea, atribuită
experiențelor traumatice și trăsăturilor de personalitate: accidente, situații de trafic periculoase, a
fi agresat în timpul conducerii, a vedea pe altcineva experimentand un eveniment traumatic în
timpul conducerii, fiind în general anxioși și avand, în general, frică de viteză mare. Simptomele
psihologice raportate la rezultatul traumei rutiere includ iritabilitate, furie, insomnie, coșmaruri și
dureri de cap.

Potrivit unui studiu realizat in anul 2014, erorile cognitive asociate cu fobia de
conducere pot implica tendinţa de a supraestima cantitatea de frică care va fi suportată într-o
situație subiectiv amenințătoare, iar această supraestimare provoacă creașterea sentimentelor de
vulnerabilitatea și menținerea reacțiilor de anxietate și frică. În plus, este posibil ca persoanele cu
fobie de conducere să subestimeze propriile abilități și abilități altor soferi. Ca urmare, ei
experimentează o anticipare crescută a anxietatii înainte de a încerca să conducă, precum și
evitarea comportamentelor de acest gen (Teagle & Powell, 2014).

Terapia cognitiv comportamentală tradițională (CBT) și terapia de expunere sunt cele mai
comune abordări utilizate în tratamentul tulburărilor psihologice, cum ar fi tulburarea de
anxietate (AD) și tulburarea de panică(PD). Cercetarea realizata in 2020 se concentrează pe
terapia de expunere bazată pe realitate virtuală (VR), numită VRET și descrie proiectarea și
dezvoltarea unui sistem care utilizează niveluri alternative de scenarii de conducere bazate pe
frică care pot fi înregistrate și ajustate automat pentru a maximiza eficiența expunerii fără a
provoca subiectilor panica (Trappey et al., 2020).
 Bibliografie

Clapp, J. D., Olsen, S. A., Danoff-Burg, S., Hagewood, J. H., Hickling, E. J., Hwang, V. S., & Beck,
J. G. (2011). Factors contributing to anxious driving behavior: The role of stress history and
accident severity. Journal of Anxiety Disorders, 25(4), 592–598.
https://doi.org/10.1016/j.janxdis.2011.01.008
Corr, P. J. (2004). Reinforcement sensitivity theory and personality. Neuroscience & Biobehavioral
Reviews, 28(3), 317–332. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2004.01.005
Da Costa, R. T., De Carvalho, M. R., Cantini, J., Da Rocha Freire, R. C., & Nardi, A. E. (2014).
Demographics, clinical characteristics and quality of life of Brazilian women with driving
phobia. Comprehensive Psychiatry, 55(2), 374–379.
https://doi.org/10.1016/j.comppsych.2013.08.003
Deffenbacher, J. L., Deffenbacher, D. M., Lynch, R. S., & Richards, T. L. (2003). Anger, aggression,
and risky behavior: A comparison of high and low anger drivers. Behaviour Research and
Therapy, 41(6), 701–718. https://doi.org/10.1016/S0005-7967(02)00046-3
Ehlers, A., Hofmann, S. G., Herda, C. A., & Roth, W. T. (1994). Clinical characteristics of driving
phobia. Journal of Anxiety Disorders, 8(4), 323–339. https://doi.org/10.1016/0887-
6185(94)00021-2
Taubman-Ben-Ari, O., Mikulincer, M., & Gillath, O. (2004). The multidimensional driving style
inventory—Scale construct and validation. Accident Analysis & Prevention, 36(3), 323–332.
https://doi.org/10.1016/S0001-4575(03)00010-1
Taylor, J., Deane, F., & Podd, J. (2002). Driving-related fear. Clinical Psychology Review, 22(5),
631–645. https://doi.org/10.1016/S0272-7358(01)00114-3
Teagle, A. R., & Powell, C. V. E. (2014). Is fever phobia driving inappropriate use of antipyretics?
Archives of Disease in Childhood, 99(7), 701–702. https://doi.org/10.1136/archdischild-2013-
305853
Trappey, A., Trappey, C. V., Chang, C.-M., Kuo, R. R. T., Lin, A. P. C., & Nieh, C. H. (2020).
Virtual Reality Exposure Therapy for Driving Phobia Disorder: System Design and
Development. Applied Sciences, 10(14), 4860. https://doi.org/10.3390/app10144860
Ulleberg, P., & Rundmo, T. (2002). Risk–taking attitudes among young drivers: The psychometric
qualities and dimensionality of an instrument to measure young drivers’ risk–taking attitudes.
Scandinavian Journal of Psychology, 43(3), 227–237. https://doi.org/10.1111/1467-9450.00291