PERSOANA ANXIOASĂ

Cel mai bun mod de a concentualiza anxietatea este de a o compara cu frica, o senzaţie familiară.
În viaţa de zi cu zi tindem să folosim aceste cuvinte ca echivalente. Cu o mai mare precizie, ne
vom da seama de similarităţi şi diferenţe şi vom avea o definiţie mai acceptabilă asupra
anxietăţii. Am discutat mai devreme despre reacţia de alarmă (luptă sau fugi). Această reacţie
apare în faţa unui pericol şi este destinată să pregătească corpul de acţiune. Atât „frica” cât şi
„anxietatea” descriu trăiri care rezultă dintr-o stare de energizare şi ar putea din acest punct de
vedere să fie similare. Frica este un răspuns adecvat la un pericol extern evident care afectează
starea noastră de bine. O caracteristică a fricii este că ea dispare odată ce pericolul este înlăturat.
Prin comparaţie, anxietatea nu se asociază cu un pericol extern imediat sau pericolul este
disproporţionat faţă de emoţia care o evocă. Corpul este energizat pentru „luptă sau fugi” şi poate
rămâne aşa în absenţa unui pericol evident şi persoana nu este conştientă de raţiunile trăririi pe
care o experimentează. În termeni descriptivi, anxietatea este o emoţie neplăcută. Descriem
starea ca şi o tensiune, greutate sau senzaţie de pericol. Senzaţiile corporale sunt : palpitaţii,
tahicardie, pentru alte persoane este incapacitate de concentrare. Unele persoane reacţionează la
anxietate prin comportament agresiv, altele prin retragere, devenind pasive şi ascultătoare.

Un model explicativ asupra proceselor implicate în anxietate este propus de Lader. Toţi indivizii
examinează stimulii interni şi externi, evaluand pericolele. Dacă individul consideră că este în
pericol se declanşează răspunsul luptă sau fugi şi starea emoţională este frica dacă pericolul este
obiectiv şi experimentat în mod conştient sau anxietatea dacă evaluarea pericolului este
subconştientă.

Anxietatea este o caracteristică majoră a unor tulburări mintale, cum ar fi depresia şi

schizofrenia, în stările nevrotice, incluzând tulburările fobice, stările obsesionale sau cele
isterice. Anxietatea este prezentă şi în numeroase boli fizice cum ar fi tahicardia, starile toxice
confuzionale, hipoglicemia, etc. De asemenea, anxietatea este o manifestare semnificativă ale
unor stări acute, tranzitorii ale bolilor mintale.

Înţelegerea persoanei anxioase

În lumina definiţiei anxietăţii date mai sus, trebuie să vedem originille ei în procesele psihologice
ale persoanei care trăieşte această emoţie. În timp ce frica apare ca urmare a unui pericol extern,

1
anxietatea rezultă din ceva ce se întâmplă în interiorul individului. Există multe discuţii teoretice
şi absenţa unui singure explicaţii cu privire la anxietate face ca lucrurile să fie mai greu înţelese.
Intenţia noastră este să prezentăm o poziţie eclectică şi să vă oferim o viziune largă asupra
acestei probleme. Explicaţii mai detailate şi prezentarea mai multor teorii vă vor fi oferite în cele
ce urmează.

Conflictul psihologic

O modalitate comună de explicare a existenţei unui pericol intern se face în termenii de conflict
psihologic. O stare de conflict poate apărea atunci când individul experimentează gânduri şi trăiri
pe care le percepe ca fiind inacceptabile. Pentru multe persoane, să simţi o furie intensă faţă de
persoane pe care le iubeşti , un părinte de exemplu, produce un conflict. Este mai evident atunci
când ai învăţat, prin mesaje parentale, că o astfel de trăire este greşită. În loc să fie trăită, furia
este blocată, reprimată. Rezultatul este o stare de anxietate, atâta vreme cât se consideră că este
un pericol să exprimi acest lucru. Conflictul poate apărea şi atunci când o persoană se simte
prins în capcana unei situaţii din care ar vrea să iasă dar se simte incapabil să o facă din cauza
obligaţiilor pe care le are. Aici am putea aminti un soţ care nu-şi mai iubeşte soţia dar nu poate
decide să o părăsească. Motivele ar putea fi obligaţiile faţă de copii; credinţa că căsătoria este pe
viaţă; frica de a rămâne singur; nu doreşte să-şi asume responsabilitatea pentru un comportament
care ar afecta pe ceilalţi. Oricare ar fi cazul conflictul apare şi anxietatea va creşte pe măsură ce
nevoia de a lua o decizie este mai puternică.

Vinovăţia

În multe situaţii de conflict, trăirea de vinovăţie crează anxietate prin teama de dezaprobare
socială. Freud numeşte asta „anxietate morala” şi el vede sexualitatea ca principală cauză a
anxietăţii morale. Poate fi un termen cam restrictiv. Avem o cultură a vinovăţiei în care învăţăm
să pe pedepsim pentru gândurile, trările şi comportamentele pe care am învăţat că sunt
inacceptabile. În multe situaţii vina este un puternic agent de socializare; acţionează ca un poliţist
intern să ne facă conform dorinţelor celorlalţi. Pentru mulţi vina este atât de copleşitoare încât
pericolul de a nu fi pedepsit se transformă în anxietate. Este destul de dificil să înţelegem cum o
persoană se simte atât de vinovată când se compară cu altele. Aceste persoane sunt adesea

2
inconştiente de originile vinovăţiei lor sau că aceasta ar sta la originea anxietăţii. Uneori
învăţăm vinovăţie de la alţii.

Persoana spitalizată poate să se învinovăţeasă pentru că şi-a lăsat familia fără ajutor sau că boala
este din cauza lor. O persoană prea stresată, soţia lăsată să se descurce singură acasă nu ajută tot
timpul dacă reacţionează cu anxietate în timpul vizitelor. Două treimi din persoanele aflate în
faze terminale reacţionează cu anxietate extremă generată de percepţia că sunt o povară pentru
familie şi apropiaţi.

Ameninţarea conceptului de sine

Eşecul sau pericolul de eşec (exemplu, să stai să aştepţi rândul la un examen) este o cauză a
anxietăţii. Unii autori consideră că anxietatea este motivaţională, necesară. Totuşi nu putem
considera că a te simţi încrezător şi fără anxietate ar duce la performanţe mai slabe. Probabil că
alţi factori motivaţionali sunt învăţaţi, cum ar fi dorinţa de realizare sau auto-actualizarea
(Maslow). Această nevoie de dezvoltare a potenţialului deplin este considerată de Maslow o
motivaţie din spatele tuturor comportamentelor umane – un implus înnascut. Continua dorinţă
pentru a dezvolta acest potenţial sau imposibilitatea de a-l atinge, generează anxietate, în absenţa
unui pericol asupra sinelui. Unii indivizi devin anxioşi înaintea unui examen, devenind chiar
blocaţi, nu se pot concentra asupra studiului şi devin insuficinent pregătiţi pentru examinare.

Sunt multe aspecte ale bolii şi spitalizării care ameninţă concentul de sine. Majoritatea oamenilor
au un anumit grad de control asupra vieţilor lor în situaţii normale şi de obicei fac alegeri care
urmează nevoile şi dorinţele lor. Acestea sunt direcţionate de obicei pentru mai mult bine pentru
ei şi mai puţină ameninţare. Nu încercăm de obicei să facem lucruri care implică un posibil eşec
sau pierderea controlului. Boala ne împiedecă să facem o serie de alegeri, te forţează la
imobilizare şi chiar la o permanentă schimbare a imaginii de sine, cum ar fi paralizia şi
amputarea. Spitalizarea reduce sensul independenţei şi alegerii, cerând de la noi un alt rol descris
de multe ori un „joc al anxietăţii”. Cerinţele spitalului pot şi crează o constrîngere a individului
care intră în anonimatul unui salon sau pat. Apar trăiri de neajutorare şi ignoranţă la persoanele
internate. Mai presus de toate, frica de moarte, adesea asociată cu boala şi spitalizarea este cea
mai cunoscută ameninţare la adresa conceptului de sine.

3
Spitalizarea duce la întreruperea relaţiilor sociale, un sens de violare a intimităţii şi lipsă de
iubire prin separare. Aceşti factori sunt responsabili de anxietate. Este şi problema
necunoscutului care duce trări de insecuritate şi neajutorare. Ca şi creaturi ale obişnuinţei,
oamenii sunt atenţi în a-şi structura vieţile astfel încât să să-şi menţină controlul şi să reducă
anxietatea. Dar în cazul bolii, decesul unui soţ, mai modificări de relaţie (ruperea căsătoriei),
pierderea controlului este foarte resimţită.

Conduita de evitare

Un exemplu mai concret de situaţie în care anxietatea poate surveni este problema evitării.
Probleme financiare minore, dacă nu sunt rezolvate te pot afecta până în situaţia de a deveni
foarte grave. Rezultă anxietatea iar ca strategii de coping sunt alese, cum ar fi indiferenţa, sunt
puţin eficiente şi vulnerabilitatea devine mai evidentă. În aceste cazuri trărirea de a fi copleşit de
complexitatea problemei a rezultat din evitare, care este o caracteristică distinctă a personalităţii
unor oameni.

Comportamentul învăţat

De ce anxietatea apare la anumiţi oameni şi nu la alţii în aceleaşi circumstanţe, este o problemă

care nu a fost rezolvată de specialişti. Mulţi psihologi au încercat să dea o explicaţie acestui lucru
prin comportamente învăţate. Prin intermediul condiţionării clasice s-a sugerat că o explicaţie
stimul-răspuns se bazează tratamentul desensibilizării sistematice. Bandura explică dobândirea
fricii prin procesul de modelare sau învăţării vicariante. Vedem o persoană care răspunde prin
anxietate la un anume stimul aprticular sua situaţie şi astfel învăţăm un comportament. Un alt
mod de a explica anxietatea este în termeni de competenţă socială. Vedem o persoană care îşi
exprimă inadecvarea în mediul social şi în particular apare lipsa de asertivitate. Există o relaţie
evidentă între boala mintală şi lipsa unor abilităţi sociale. La fel, teoria lui Ellis asupra
problemelor psihologice consideră că anxietatea se datoreşte gândirii iraţionale.

Mecanime defensive

În aceeaşi măsură în care procesele fiziologice menţin homeostazia şi echilibrul, există

mecanisme psihologice care previn anxietatea. Aceste măsuri priventive sunt denumite
mecanisme mintale defensive sau „ mecanisme defensive ale ego-ului. Mulţi oameni folosesc

4
aceste mecanisme din când în când dar când sunt prea des folosite, problemele nu sutn rezolvate
şi apar blocaje. Descriem aici mecanismele cele mai comune pentru a ajuta în asistenţa
bolnavului. Este important să subliniem că aceste mecanisme apar inconştient, în afara câmpului
conştiinţei pacientului.

1. Negarea. Evitarea conţinutului psihologic care ne înfricoşează şi ne copleşeşte, prin

refuzul de a lua la cunoştiinţă şi ai ignora existenţa. Un bun exemplu este un bolnav
căruia i se spune că va muri. În faţă unui asemenea pericol, el va nega informaţia până în
măsura în care el va crede că nu i s-a spus.
2. Regresia. Pericolul este evitat printr-un comportament imatur caracteristic unor stadii
timpurii de dezoltare. Enurezisul nocturn la copii care au de-a face cu un pericol cum ar fi
schimbarea scolii este un exemplu clasic. Acte imature, copilăreşti la adulţi indică
regresie atunci când stresul de pericol îl copleşesc.
3. Raţionalizarea. Prezentarea unor motive aparent logice pentru o trăire, gând sau acţiune
care de altfel este inacceptabilă pentru individ. Terapeutul nu reuşeşte să îşi îndeplinească
anumite sarcini şi atribuie acest lucru unor atribute negative ale persoanei spitalizate.
Putem să ne justificăm eşecul în tratament şi să-l atribuim aparatelor, condiţiilor din
salon, etc.
4. Deplasarea. Implică comutarea unei emoţii de la cineva care ne-o crează la alt obiect sau
persoană. Furia este implicată aici si poate fi sursă de conflict pentru cineva. Este total
neindicat să-ţi exprimi furia faţă de persoane investite cu autoritate. Astfel furia poate fi
deplasata asupra pisicii sau copilului.
5. Represia. Este o mutarea inconştientă a gândurilor dezagreabile, conflictelor, amintirilor
sau trărilor de la nivel conştient. Se consideră că aceste trăiri şi idei încă funcţionează la
nivel inconştient şi generează simptome nevrotice, atitudini iraţionale şi vise. Din punct
de vedere psihanalitic represia este văzută ca un factor cheie al anxietăţii neurotice.
6. Conversia. Este o formă severă de apărare în care un conflict copleşitor sau o idee
reprimată devine manifest la nivel fizic. Un soldat pe câmpul de luptă este atât de
înfricoşat încât ajunge să manifeste paralizie, orbire sau alte disfuncţionalităţi.
Tullburarea este foarte reală pentru persoană şi nu este o simulare. Acest tip de răspuns
este posibil la pacienţi care urmează tratament chirurgical necesar dar înfricoşător pentru
ei.

5
7. Proiecţia. Implică atribuirea unor gânduri, trăriri sau probleme altor persoane. Un
muncitor care îşi blamează uneltele sau critică pe ceilalţi cu privire la unele slăbiciuni
care sunt ale lui, sunt exemple de proiecţie. La un nivel mai complex, o persoană poate
să-şi manifeste propriile slăbiciuni ca emanând de la alţii sau propriile dorinţe sexuale ca
fiind atitudini ale altora.
8. Deformarea reacţilor. Persoana prezintă o emoţie care este în opoziţie cu trările reale care
sub privite ca fiind inacceptabile sau periculoase. O persoană poate fi extrem de fricoasă
cu privire la spitalizarea sau boală şi răspunde cu un calm aparent şi indiferenţă. Trăirile
sexuale cu privire la un apropiat pot fi atât de inacceptabile încât el prezintă ostilitate.
9. Sublimarea. Apare când un implus inacceptabil este direcţionat spre o activitate social
acceptabilă. Multe sporturi necesită un grad de agresivitate şi acest lucru permite
oamenilor să-şi redirecţioneze ostilitatea şi agresiunea în această activitate. Oamenii cu
afecţiuni de durată sau boli debilitante îşi pot sublima impulsurile spre proiecte utile şi
valoroase de educaţie. Sublimarea este considerată un mecanism sănătos.
10. Compensarea. Este o subliniere exagerată a unui atribut personal pozitiv datorat
percepţiei unei deficienţe accentuate a sinelui. O persoană îşi poate compensa o
deficienţă fizică fiind foarte competitiv în afaceri, dar cu agresivitate şi o tendinţă de a
controla totul.
11. Retragerea. Este un proces conştient sau inconştient care presupune simpla retragere
dintr-o situaţie care ameninţă să te copleşească. Atunci când retragerea este inconştientă
poate produce o distorsiune a realităţii.
12. Supresia. Este un proces conştient care implică o amânare deliberată a exprimării unei
emoţii pentru o dată ulterioară. Eliberarea temporară de anxietate paote fi obţinută rpin
îndepărtarea emoţiei şi îndreptarea atenţiei spre activităţi care necesită concentrare şi
efort.

Am tratat câteva idei care să ne ajute să concentualizăm mai bine anxietatea. Nu este o
abordare exhaustivă, doar câteva idei care să vă facă să înţelegeţi mai bine subiectul

Ce este de făcut – studiu de caz

A.M. este un director de companie de 45 de ani. El se recuperează după un infarct miocardic

într-o secţie de cardiologie. Cu toate că recuperarea este complectă, tensiunea rămâne mare şi

6
are tahicardie. Caută atenţie din partea personalului, caută asigurări că totul este ok, el se
evaluează continuu şi simte că ceva dramatic ar trebuie să se întâmple cu el. Tremură,
transpiră, nu poate să se concentreze la conversatia cu ceilalţi. Vorbirea sa este tensionată şi
frecvent se referă la starea lui de stres, propoziţiile sale sunt neterminate. Nu se poate odihni
în timpul zilei iar noaptea are coşmaruri. Îngrijoraţi de starea lui, personalul medical vorbeşte
cu el despre trările lui şi asupra cauzelor încercând să îi diminueze starea de anxietate.

Este un caz tipic de anxietate trăită de oameni care se recuperează din boli care pun viaţa în
pericol.

Evaluare

Una din problemele asociate cu anxietatea este că ea nu este conştientizată de personalul

medical şi chiar de pacientul în cauză. Faptul că oamenii nu ştiu că sunt anxioşi pare un pic
straniu. Anumite trăiri sunt conştientizate dar persoana nu le atribuie anxietăţii. Simptomele
somatice sunt un bun exemplu pentru această problemă. În evaluarea initiala este important
să se evite confruntarea persoanei cu trările lui pentru că acest lucru crează noi frici şi
afectează relaţia terapeutică. Clarificarea afirmaţiilor cu privire la trăirile lui este importantă.
În cele mai multe cazuri exprimarea anxietăţii este evidentă şi pacienţii vor exprima aceste
trăiri.

Experienţe subiective

Tensiune

Cea mai evidentă senzaţie simţită de persoana anxioasă este cea de tensiune, care poate fi
descrisă prin mai multe pseudonime cum ar fi: sunt la limită; nervos; îngrijorat sau mai direct
anxios. Sentimentul că ceva teribil se va întâmpla este o manifestare comună a anxietăţii. O
tehnică folositoare, atunci când vă confruntaţi cu pseudonime este să întrebaţi individul să
explice exact ce înseamnă prin descrierea concretă a senzaţiei.

Manifestări somatice

Acuzele somatice sunt cele mai frecvente semne ale anxietăţii. Au aceeaşi bază cu reacţia de
alarmă descrisă mai sus.

7
  Palpitatii
 Hiperventilatie
 Transpiratie
 Probleme gastrointestinale
 Gura uscata
 Dureri de cap
 Dureri in piept
 Dismenoree
 Ameteala
 Slabiciune si oboseala
 Probleme sexuale

Probleme de somn. Insomnie de adormire si trezire. Apare dificultatea de a adormi precum si

trezire asociata cu panica si cosmaruri, tulburări cardiace si senzatie de pericol iminent. Atunci
când sta in pat simte neliniste si ganduri care te stăpânesc.

Modificari comportamentale. Cantitatea de energie cheltuita în a fi anxios, preocuparea cu

trările şi gândurile, o anumita disfunctie psihologica, conduce la un numar de plângeri, care
depind de nivelul de anxietate. Probleme de concentrare, erori de judecată, probleme de
memorie, scăderea randamentului, întreruperea relatiilot interpersonale, pierderea simpatiei şi
empatiei. Mulţi oameni declară că se simt deprimaţi, ceea ce de înţeles când anxietatea este de
lungă durată. Trăirile faţă de ceilalţi sunt atenuate şi poate apărea un sentiment de pierdere a
iubirii faţă de soţ.

Detaşare. O altă senzaţie neplăcută este trărirea de detalare de evenimente şi mediu – o trăire de
irealitate de a nu fi în contact şi fără control. „Mă simt ca şi cum ar urma să înnebunesc”, mai
ales când simptomele sunt severe. Motivul principal să crezi asta este o aparenţă lipsă de legătură
dintr esimptome şi semne şi realitatea obiectivă, exceptând cazurile de fobie.

Evaluarea obiectivă

8
Ca şi alte probleme de sănătate mintală, anxietatea – un eveniment psihologic intern – produce
un număr de fenomene observabile comportamentale, emoţionale şi fizice. Evaluarea subiectivă
implică ascultarea la ceea ce persoana spune, criteriile obiective sunt obţinute prin observare.

O persoană anxioasă arată anxioasă. Această afirmaţie nu este o tautologie aşa cum pare câtă
vreme evaluarea implică compararea a ceea ce se înţelege a fi normal cu ceea ce observăm.
Majoritatea oamenilor înzestraţi cu un repertoriu mediu de abilităţi sociale sunt capabile să
judece comportamentele şi emoţiile care deviază de la normal. Interacţiunile umane implică
evaluarea automată a mesajelor nonverbale ale celorlalţi. În circumstanţe normale noi răspundem
automat la aceste mesaje pentru a putea obţine răspunsul donrit. În evalaurea stărilor emoţionale
ale celorlalţi este nevoie să aduce în câmpul conştiinţei aceste caracteristici. Manifestările
anxietăţii includ îngrijorarea, neastâmpărul, zâmbetul şi gesturi forţate, o anumită tensiune
manifestată la nivelul gurii şi ochilor. Anxietatea este antiteza stării de relaxare: persoana este
zbuciumata, nu poate rămâne liniştită, tresare, tremură, dificultăţi în a menţine contact vizual,
ascunde ceva. Vorbirea este accelerată, mănâncă mult, merge la toaletă. Persoanele anxioase
arată preocupate, se angajează în discuţii şi schimbă subiectul pentru a evita pauzele lungi.
Tabloul este de nelinişte şi poate fi înţeles datorită stării de energizare, gata pentru acţiune în caz
de pericol.

În stări severe de anxietate – atacurile de panică- persoana poate deveni imobilă sau excesiv de
activă; corpul tremură şi apare o frică incontrolabilă. Atacurile de panică includ tahicardia,
transpiraţia, tensiune arterială şi chiar incontinenţă. Tensiunea arterială crescută şi rata pulsului
nu sunt semne semnificative ale anxietăţii dacă sunt moderate. Un puls de 90 este normal pentru
anumite persoane şi este datorat altor cauze. Anxietatea poate fi de multe ori bine mascată. Apare
ca un mecanism de apărare împotriva unei trări neplăcute sau din dorinţa de a masca emoţiile în
faţa altor persoane. Din fericire nu trebuie să fim psihologi foarte buni pentru a identifica
anxietatea. Excepţie fac cazurile unde mecanismele de apărare sunt foarte eficiente.

Agresivitatea. Comportamentul agresiv este o modalitate comună de exprimare şi de înlăturare a

anxietăţii. În viaţa de zi cu zi, condusul cu viteză, certuri cu partenerul şi copii, lovirea unui
animal, aruncarea unor obiecte sau găsirea unor defecte la alţii, sunt exemple de comportamente
de acest tip. În mediul spitalicesc acest comportament se exprimă prin răutăţi la adresa
personalului, plângeri la adresa tratamentului sau a mancării. Este important să subliniem că

9
furia poate avea şi alte cauze şi poate fi chiar justificată. Unii autori susţin că în doze mici aceste
comportamente pot fi adaptative, dar au dejavantajul că strică relaţiile cu ceilalţi. Totuşi
agresivitatea este dezadaptativă.

Solicitarea ajutorului. A cere atenţie semnifică deseori un grad de anxietate. Solicitări la sonerie,
sau o prea multă dorinţă de a sta cu personalul sunt importante mesaje că există o îngrijorare. Din
păcate, aceşti indivizi sunt catalogaţi ca „dificili” în loc de nesiguri sau anxioşi. Sau sunt descrişi
ca dornici să se bage în seamă. Dacă cineva solicită atenţie, atunci asta este nevoia lor şi trebuie
să le-o acorzi, este o regulă generală.

Retragerea. Unele persoane se adaptează cu anxietatea prin retragere. Implică izolare, lipsă de
comunicare şi retragere fizică. Anxietatea poate fi o componentă a depresiei şi trebuie luată în
seamă. Locvacitatea exagerată poate de asemenea semnifica anxietate, uneori persoana poate
vorbi de toate dar numai ceea ce îl deranjează nu. În general la aceste persoane apare
hipocondria, o preocupare cu acuze corporale.

Persoane semnificative. Aceste persoane pot furniza informaţii importante în două moduri. În
primul rând, ei pot oferi informaţii cu privire la schimbările suferite şi să ofere confirma la
diagnosticul de anxietate. Ce este schimbat şi ce este normal în comportamentul persoanei. În al
doilea rând, interacţiunea dintre individ şi aparţinători poate indica prezenţa anxietăţii.
Comportamentul agresiv, strigăte, insecuritate apar mai ales în prezenţa persoanelor cu care el se
simte în siguranţă. Clarificările ar trebuie amânate când anxietatea este deghizată de alte
comportamente, emoţii şi credinţe pentru că confruntarea poate cauza o creştere a anxietăţii. Este
suficient în primele stadii ale evaluării să identificaţi problemele comporamentale şi să încercaţi
să le gestionaţi.

Obiectivele îngrijirii

Principalele obiective ale îngrijirii persoanei anxioase sunt următoarele:

1. Înlăturarea efectelor neplăcute şi debilitante ale anxietăţii.

2. Pacientul să recunoască anxietatea, să-i descopere cauzele şi să acţioneze efectiv să o
gestioneze.

10
3. Oportunitate pentru creştere prin conştientizare şi dezvoltarea puterii personale pentru a
preveni anxietatea în viitor.

Acestea sunt obiective generale care crează o bază pentru tratament. Obiective mai specifice
depind de problemele identificate în evaluare.

Exemple de probleme şi obiective de îngrijire pentru persoana anxioasă

Problema Obiectiv
Dificultăţi de somn Minim 6 ore de somn pe noapte după a 5
noapte
Preocupare cu ritmul cardiac Diminuarea sensibilităţii la variatia ritmului
cardiac în 10 zile
Dificultate de a discuta despre amputarea Termen scurt. Discutarea unor aspecte ale
piciorului fără anxietate severă condiţiei pentru 10 minute timp de o
săptămână.
Termen lung. Discuţii libere despre amputare
şi problemele ei fără anxietate
Dependenţă exagerată faţă de personalul Abilitatea de a-şi asuma răspunderea şi a lua
medical decizii independente şi acţiuni

Obiectivele trebuie să fie periodizate. Pentru început se iau în considerare acuzele somatice
din cadrul tulburărilor anxioase şi duppă aceea se insistă asupra unro schimbări
comportamentale şi atitudinale care necesită timp mai îndelungate.

Actiunile terapeutului

Suprimarea anxietăţii se realizează în primele faze prin administrarea de tranchilizante şi

hipnotice de către personalul medical. Aceste medicamente sunt foarte eficiente pe termen
scurt dar trebuie să realizăm că ele nu vindecă anxietatea. Folosirea pe termen lung a
tranchilizantelor este un abuz şi împiedică persoana să găsească cauza anxietăţii. Simplul
fapt că persoana se simte mai bine nu înseamnă că este vindecată. În anumite cazuri
capacitatea terapeutului de a ajuta este limitată şi pacientul trebuie referit la alţi specialişti

11
cum ar fi psihologul sau psihiatrul. De multe ori terapeutul stie mai bine trările adevărate ale
pacientului şi el alege să discute probleme intime cu acesta.

Atacurile de panică. Apar spontan sau ca rezultat al unor fobii. Persoana devine foarte
stressată , inima bate tare, palpitaţii, respiraţia este superficială, ameţeală, senzaţie de moarte
iminentă, dureri în piept, disociaţii, senzaţia că va înnebuni. Acţiunea imediată este de a
identifica cauza, si dacă este posibil de a o elimina prin înlăturarea stimulului sau persoanei.
Trebuie să fie calmă, să nu fie îngrijorată de simptome. Se insistă pe faptul că aceste
simptome au mai existat şi au trecut fără consecinţe asupra persoanei. Se întreabă persoana la
ce se gândeşte astfel că poate fi ajutată să depăşească situaţia. Unele persoane doresc să aibă
pe cineva alături în timpul atacului. O mână pe umăr sau o strangere de mână ajută uneori.
Terapeutul trebuie să stea alături de pacient furnizând asigurări că atacul trece, si reasigurări.
Unele persoane se simt bine dacă vorbesc despre simptome şi disipează efectele prin discuţie.
Terapeutul trebuie să fie empatic, să asculte, să arate condescendenţă cu privire al stresul
pacientului. Să întrebe pacientul ce gândeşte despre cauzele care provoacă atacul. Tehnicile
de bază ale relaxării pentru a reuşi control asupra corpului sunt foarte eficiente. Să stai întins
şi nemişcat este dificil, dar multe tehnici de realxare bazale pot fi utilizate în timp ce
persoana stă jos sau chiar se plimbă, îndeosebi respiraţia adâncă sau relaxare musculară
progresivă. Metode cognitive: persoana să îşi spună trărilor să dispară, să se oprească, să se
concentreze asupra senzaţiilor şi să facă să dispară. Pe termen lung oamenii cu anxietate ar
trebui referiţi spre psihoterapie, în special cei cu fobii iar tratamentul medicamentos este
necesar în faza iniţială. Tehnicile de relaxare pentru utilizare regulată sunt un intrument
terapeutic util pe care kinetoterapeutul îl poate administra dacă nu există un psiholog.

Să vorbeşti cu persoana despre anxietăţile ei şi posibilele cauze, este important. Dacă sunt
înlăturate alte cauze ale simptomelor (probleme cardiace, hormonale, etc.) este important să
convingi persoana că nu sunt cauze patologice care să cauzeze moartea în timpul atacurilor.
Odată ce aceste lucruri sunt stabilite, unele persoane învaţă să trăiască cu fenomenul şi să-l
gestioneze eficient atunci când atacul apare.

Cea mai eficientă modalitate de a gestiona anxietatea este printr-un proces de creştere
personală facilitat de conştientizare şi înţelegere. Modul în care apare acest proces de
dezvoltare personală variază între simple decizii luate şi rezolvarea de probleme până la

12
modificări în stilul de viaţă şi personalitate. Rolul terapeutului este de a asista această
creştere prin auto-explorare şi educaţie. Majoritatea abilităţilor pe care trebuie să le aibă
terapeutul sunt descrise în capitolul despre stres şi trebuie aprofundate înainte de a intra în
detalii cu privire la anxietate.

Uneori cauza anxietăţii este uşor ded stabilit şi individul paote fi încurajat să ia măsuri
eficiente. Un răspuns empatic şi bune abilităţi de ascultare sunt tot ce trebuie penrtu a rezolva
problema şi a înlătura anxietatea. Verbalizarea anxietăţii sau a problemei pentru a fi mai
vizibilă şi mai acceptabilă. Cea mai importantă abilitate este de a recunoaşte când persoana
este gata să vorbească, să furnizeze un subiect de discuţie şi apoi să asculte. De multe ori
discursul trebuie să fie ghidat de terapeut prin parafrazări, clarificări, concretizări şi
redirecţionări. Rezolvarea conflictelor poate fi mai dificilă , dar o tehnică de rezolvare a
problemelor care să realizeze o înelegere a problemelor este necesară. Procesul implică
ajutarea pacientului să recunoască anxietatea şi posibilele cauze şi apoi discuţii cu privire la
căi de rezolvare a conflictului. Confruntarea este o situaţie grea prin care trec oamenii pentru
că implică să fii faţă în faţă cu realitatea decât să eviţi sau să te aperi. Un exemplu de
confruntare este conştiinţa pierderii după o perioadă de negare. Poate apărea în faţă morţii,
amputării, paraliziei, pierderea iubirii sau în cazul unei spitalizări de lungă durată.
Confruntarea cu problema se face încet şi trebuie pregătită cu asigurări şi suport. Un stadiu
de reconstrucţie personală este este necesar după catarsis. Preocupările privind simptomele
corporale pot să nu mai fie atât de intense după prima conversaţie cu pacientul pentru nu mai
sunt întărite. Conversaţia poate să distragă pacientul de la cauzele anxietăţii şi atenţia lui să
fie îndreptată spre activităţi mai utile.În general, activităţile de divertisment sunt valoroase
pentru că distrag atenţia şi energia de la trăirile şi gândurile neplăcute. Dacă pacientul are
alte metode din trecut pentru managementul anxietăţii, el este încurajat să le folosească. Sunt
explorate şi alte metode de reducere a stresului. Acestea includ: a pune îngrijorările de-o
parte, fixarea a 15 minute pentru a te îngrjijora, evitarea situaţiilor provocatoare de anxietate,
exerciţii fizice. Este important să ajuţi aceste persoane să evite îngrijorăir viitoare şi situaţii
provocatoare de stres. Atunci când anxietatea este produsă de situaţii care vor fi rezolvate în
viitor, a ajuta persoana să vadă rezultatul final, poate fi de ajutor.

13
Antrenarea abilităţilor de relaxare sunt experienţe de învăţare foarte valoroase pentru
indivizii anxioşi. Sunt atât paleative cât şi preventive dacă sunt practicate frecvent –
diminuează simptomele, ajută somnul, şi permite persoanei să se exploreze mai bine. Pe
termne lung, exerciţiile de relaxare pot fi un substitut pentru tranchilizante şi somnifere.
Odată ce sunteţi conştienţi de abilitatea de a vă relaxa apare un sens al recâştigării
controlului. Foarte mulţi pacienţi trăiesc senzaţii de neajutorare şi lipsă de speranţă atunci
când sunt spitalizaţi. Populaţii de risc : cei care nu au mai fost în spital, care fac proceduri
speciale, cu neoplasm, boli infecţioase şi cu diagnostic necunoscut. Relaţia terapeut – pacient
submisivă şi rolul de părinte al terapeutului tind să menţină ignoranţa şi neajutorarea.
Încurajarea pacienţilor să-şi asume responsabilitatea pentru propria îngrijire, implicarea în
luarea deciziilor de tratament este de recomandat. Explicaţii clare şi educaţia sanitară va
reduce anxietatea şi va facilita comunciarea interpersonală. În spitalele de acuţi există o
tensiune şi stres la personal şi pacienţii pot deveni uşor anxioşi. Ar trebui plasaţi în saloane
cu puţini bolnavi. Cel ai rău loc este singur în salon, lângă cabinetul medical. Este nevoie de
conştinetizare, senzitivitate, comunciare clară şi respect pentru nevoile personale ale
pacientului.

14