DRIVING ANXIETY ISSUES - A CHALLENGE IN DRIVER

BEHAVIOR

EMIL RAZVAN GATEJ

University of Bucharest, Faculty of Psychology and Educational Sciences,
Department of Psychology

Abstract

One of the common problems, such as to influence negatively the activity of driving is
driving anxiety. This can occur both in relation to the work as a whole and its specific
elements. This paper presents few studies about driving anxiety from the perspective of
experimental research. Thus, the present article highlights in a literature synthesis form the
conceptualization of fear to drive as a problem that could not always be the result of traffic
accidents. Moreover some authors highlighted that social anxiety has a spectrum of fear,
especially fear of one's performance on the grounds of being criticized or evaluated
negatively. According to Mitrofan and Dumitrache (2010) “ambulofobia”, or fear of
driving a vehicle can significantly affect the professional sphere and the social, but more
than that can lead to increased risks for other road users and for driver affected by such an
event phobic.

Keywords: social anxiety in driving, phobic, social stereotypes in driving anxiety,

fear of driving.

1. PHOBIA AND SOCIAL ANXIETY IN DRIVING

Condițiile moderne de condus pot constitui un factor stresor extrem de

puternic, factor stresor ce se intensifică și potențează adeseori prin condițiile
speciale de mers (zăpadă, ploaie, ceață, aglomerație etc.) sau de evenimente rutiere
ca incidentele sau accidentele. Efectul cumulat al agenților stresori implicați în
condus poate duce la o serie de probleme cu implicații pentru sănătatea și buna
funcționare a individului. Oamenii ce suferă de tulburări fobice în raport cu această
activitate manifestă o serie de simptome ce le afectează capacitatea de conducere a
unui vehicul sau le periclitează siguranța. Anxietatea la volan poate fi de asemenea
rezultatul unor tulburări post-traumatice. Cei ce suferă de astfel de tulburări
manigestă atacuri de panică care se manifestă neașteptat, făcând condusul apropape

48
imposibil. Unii dintre cei implicați în accidente rutiere dezvoltă o anxietate la volan
ca rezultat al experienței anterioare. Flashback-urile, lipsa de încredere,
iritabilitatea, anxietatea, sentimentul de a se simți pierduți sunt indicatori ai
tulburărilor fobice implicate în condus. Marks (1987) în lucrarea sa „Fears,
Phobias and Rituals” descrie o serie de indicatori ai fobiei de condus: palpitații
cardiace, stare de rău, durere în piept, respirație accelerată, amețeală, un sentiment
de irealitate, picioare moi, transpirație puternică, gât uscat, auzul alterat. Fobia de
condus se deosebește fundamental de anxietate, aceasta fiind doar o componentă ce
însoțește fobia (Marks, 1987).
Modificările fiziologice ce survin în urma manifestării atât de puternică a
anxietății pot face pe cel ce suferă de asemenea tulburări să considere că suferă de
anumite boli sau că aceste simptome sunt de natură fiziologică, însă ele nu sunt
decât efectul manifestării anxietății. Anumite manevre sau situații pot fi marcate de
anxietate, trăire ce duce adesea la alterarea deciziilor și comiterea unor erori de
natură a conduce la incidente sau chiar la accidente. Statisticile arată faptul că
anxietatea la volan este mai prezentă la femei decât la bărbaţi, aşadar ȋn formarea
conducătorului auto, amator sau profesioniost aceste date ar trebui incluse ȋn
programe speciale de training. Tratamentul acestor manifestări se face în general
prin expunerea graduală la frică, experimentarea friciii fără a fugi din situație,
astfel producându-se o desenbilizare. Sprijinul terapeutic și analiza terapeutică sunt
extrem de necesare în aceste cazuri. Terapia experiențială propune modalități de
intervenție originale, bazate de experiența individuală a individului și activând
resurse și modalități proprii de a face față situațiilor. Meditația creatoare devine
astfel o modalitate terapeutică eficientă în tratamentul acestor simptome (Ehlers,. et
al., 1994).
Conform profesorului Laurențiu Mitrofan, fobia este caracterizată ca o frică
puternică, irațională, însoțită de maniferstări psihofiziologice, care se declașează în
prezența unui anumit obiect sau într-o situație particulară ce perturbă
comportamentul și conduita persoanei pe termen lung și așa cum afirma autorul
conduce la inadaptare pe plan interpersonal, professional sau social. Ambulofobia,
sau teama de a conduce un vehicul poate afecta în mod pregnant atât sfera
profesională cât și pe cea socială, dar mai mult decât atât poate conduce la riscuri
accentuate pentru ceilalți participanți la trafic, cât și pentru conducătorul auto,
afectat de o astfel de manifestare fobică (Mitrofan şi Dumitrache, 2010).

49
 Figura 1. Schema influenței anxietății asupra conducerii unui automobil

Un studiu publicat în 2006 face o incursiune în simptomatologia, diagnoza și

indicatorii comportamentali ai anxietății la volan, având ca participanți un eșantion
de femei ce au raportat astfel de caracteristici. Rezultatele acestui studiu au fost
corelate cu accidente și incidente anterioare dar și cu situații speciale de condus,
situații în care condițiile de mers sunt mult mai solicitante. Unele dintre
descoperirile relevate de acest studiu fac referire la sterotipurile sociale implicate în
creșterea anxietății la volan a femeilor (Taylor, Deane şi Podd, 2006).
Această lucrare analizează caracteristicile clinice, severitatea simptomelor,
profilul de diagnosticare și caută soluții ce țin de comportament pentru un grup
recrutat din media, alcătuit din femei cu frică de a conduce. Rezultatele vin în
sprijinul descoperirilor anterioare ale focarelor primare de teamă, așa cum ar fi
accidentele auto, precum și situații și condiții specifice legate de conducere.
Preocupările sociale, au fost identificate ca având un rol important în ceea ce
privește frica la volan pentru unele persoane. Participanții mai emotivi au
experimentat niveluri ridicate frică și de agravare a simptomelor în funcție de
diferite măsurători și de auto raportări , deși majoritatea au susținut că este puțin
probabil să apeleze la ajutor psihologic profesional sau cursuri de conducere.
Înțelegerea caracteristicilor clinice ale fricii și fobiei de a conduce s-a dezvoltat
substațial de la începutul cercetărilor în domeniu (Matthew, Weinman, Semchuk şi
Levin, 1982; Munjack, 1984 apud. Barlow, 2004). A existat o tendință de
conceptualizare a fricii de a conduce, ca fiind o problemă ce nu întotdeauna
reprezintă consecința accidentelor de circulație (MVA) și care se manifestă în
diferite tipuri de gravitate și de simptome. În plus față de frica de a avea un
accident sau un atac de panică în timpul conducerii, unii autori au raportat
anxietatea socială ca un alt spectru al fricii, în mod special o teamă de performanță
a cuiva, pe motiv de a nu fi criticat sau evaluat negativ (Taylor, Deane şi Podd,
2006).

50
 Participanții au fost conducători auto cu permis, cu frica de a conduce și un
grup de control, toți fiind selectați prin intermediul publicității, fiecare grup având
50 de participanți. Potențialii voluntari au sunat la un număr de telefon de tip 0800,
le-a fost trimis prin e-mail un chestionar pe care trebuiau să-l completeze, iar
ulterior erau selectați cei mai aproape de cerințe. Din primul anunț publicitar au
fost recrutați foarte puțini participanți și doar un singur bărbat s-a oferit voluntar,
considerându-se cu teamă de a conduce. În contrast, în grupul de control 62%
dintre participanți au fost bărbați. Preponderența femeilor care consideră că au
teamă de condus (în concordanță cu cercetările anterioare, Ehlers, et al., 1994;
Matthew, Weinman, Semchuk şi Levin, 1982, Munjack, 1984 apud. Barlow, 2004)
cât și lipsa de femei voluntare pentru grupul de control, a condus la recrutarea unui
grup secund, ce a vizat doar femeile conducătoare auto, a generat 50 de
participante. Participanții au fost întrebați dacă au considerat că au teamă de a
conduce și au fost rugați să se autoevalueze cât de temători sunt legat de conducere
pe o scară de la 1 la 10, 1 reprezentând probabilitatea cea mai scăzută, iar 10 cea
mai mare de simți teamă. De asemenea au fost întrebați despre istoricul lor în
conducere, ce ar putea fi relevante pentru conducerea cu frică. Grupul celor cu frică
de condus a fost selecționat din 88 de voluntari, iar pentru grupul de control au
existat 75 de voluntari (exceptându-i pe cei 36 de bărbați care au luat legătura
personal cu organizatorii pentru participare). Dintre cele 88 de persoane care s-au
descris ca fiind cu teamă de a conduce, 13 (15%) nu au îndeplinit criteriile de
selecție (exemplu: nu dețineau un permis de conducere valid și nici nu au raportat
vreo teamă de a conduce în cadrul chestionarului) și 25 (28%) s-au retras din cadrul
studiului. Dintre cei 75 de voluntari pentru grupul de control, 18 (24%) nu au
îndeplinit criteriile de selecție (exemplu: criterii de diagnostic, sau au raportat
factori de teamă de a conduce mult mai mari decât erau specificați în cadrul
chestionarului) și 7 (9%) s-au retras. Pentru participanții cu teamă de a conduce, nu
au existat diferențe între cei 50 care au luat parte la studiu și cei 25 care s-au retras
în ceea ce privește vârsta medie [grupul de finalizare: M=43.60,SD = 15,32; grupul
de uzură: M=49.40,SD = 14,31; t ( 73) = 1.58 , ani de experiență în condus [grup
de finalizare: M = 20.36, SD = 14.38; grup de uzură: M = 17.21 , SD = 13.15; t (
72) = 0.91, ns] și evaluarea fricii 0-10 [grup finalizare: M = 6.98, SD = 1.94; grup
de uzură: M = 6.80, SD = 2.78; t ( 73) = 0.29, ns]. Grupul celor cu teamă și cel de
control au fost extrem de similare în majoritatea fundalelor demografice.
Majoritatea participanților cu teamă (n = 39, 78%), au fost speriați de a fi ei șoferi,
în timp ce 18% (n = 9), au fost temători în a fi pasageri în mașină, iar 2% (n = 1) s-
au temut de ambele situații. Participanții din grupul de control au învățat să
conducă la o vârstă mai mică (M = 16.28, SD = 4.90), decât cei din grupul celor
temători (M = 20.46, SD = 6.11), t(98) = 3.78, p. În ceea ce privește accidentele
minore (cum ar fi vopsea zgâriată sau lovituri ușoare) mai multe persoane din
grupul de control (64%) au raportat că au avut cel puțin un astfel de incident minor
în ultimii 3 ani, decât cei din grupul celor cu teamă (32%). Frecvența de a conduce

51
a fost relativ variabilă între cele două grupuri. Aproape toți conducătorii din grupul
de control (n= 49, 98%) au condus aproape de câteva ori pe săptămână, în timp ce
doar 33 (66%) din grupul celor temători a condus de mai multe ori pe săptămână.
Majoritatea participanților cu teamă au vorbit despre această frică de a conduce cu
prietenii lor ( n = 39, 78%) și cu partenerul lor sau soț (n = 35, 70%), în timp ce 29
(58%) au vorbit cu alți membri ai familiei. Puțini au discutat despre teama lor cu un
expert în sănătate mentală (n = 10, 20%), în timp ce și mai puțini au vorbit cu un
specialist în medicină (n = 8, 16%). Doar 8 (16%) participanți cu teamă au primit
ajutor din partea unui profesionist în sănătate mentală, pentru a-și combate frica de
a conduce. În ciuda acestui fapt, majoritatea grupului celor cu teamă, au raportat că
este foarte puțin probabil să apeleze la un astfel de ajutor. Aproape două treimi (n =
37, 74%), au raportat o probabilitate scăzută (evaluări între 1-4) de a căuta ajutor
specializat și 9 (18%) au raportat o probabilitate moderată spre extremă (evaluări
între 6-9) de a solicita un astfel de sprijin. Au fost generate patru categorii din
scrierile celor mai temători participanți, despre cele mai de temut situații posibile,
și anume: frica de un MVA sau de a se răni pe sine sau pe alții; frica de anumite
manevre, situații sau condiții de conducere; frica de a avea un atac de panică sau
simptome de anxietate; frica legată de diverse probleme sociale. Prezentul studiu a
sprijinit prezența unui grup mai larg de persone temătoare de a conduce, decât a
celor care au dezvoltat frica în urma implicării într-un MVA. Pattern-ul severității
problemelor, așa cum sunt ele definite de către funcționările cognitive,
comportamentale și emoționale îi diferențiază pe cei cu teamă de condus, de
omologii lor din grupul de control. Acest studiu indică faptul că teama de a
conduce este susceptibilă tratamentului, fiind necesară o mai mare concentrare în a
găsi noi metode de tratament și a mări eficiența acestora, având în vedere volumul
din ce în ce mai mare de situații care descriu frica de a conduce ca fiind o problemă
de o severitate ridicată. Înțelegerea caracteristiciilor clinice ale anxietății la volan și
ale fobiilor asociate s-a dezvoltat semnificativ în cercetăriile anilor '80. A existat o
puternică evoluție în investigarea simptomatologiei asociate anxietății la volan și a
accidententelor și incidentelor rezultate. Anxietatea legată de condus se raportează
în general la temeri legate de a avea accidente,atacuri de panică în timpul
condusului, anxietate socială în ideea de a nu fi criticați de ceilalți sau evaluaţi
negativ. Metodele de investigație a anxietății la volan ce apar în literatura de
specialitate sunt, de obicei, auto-raportările corelate cu situații concrete de condus.
Evaluarea variabilelor implicate în conducerea unui vehicul au fost rar raportate în
literatura de specialitate, deși există dovezi clinice evidente ce pot duce la crearea
unor programe de evaluare și intervenție atenția cercetătorilor nu s-a focalizat pe
această zonă (Taylor, Deane, Podd şi 2006).
Intervenția terapeutică centrată pe o persoană care manifestă atacuri de
panică sau tulburări agorafobice este una total diferită de intervenția ce vizează
persoane care au avut întotdeauna o frică de a conduce. În acest caz relevanța
datelor trebuie să aibă în vedere istoricul personal al subiectului din punct de

52
vedere al conducerii, contextual în care a învățat să conducă și în care a obținut
permisul de conducere, precum și situațiile specifice în care se manifestă mai
puternic anxietatea și accidentele pe care le-a avut persoana în cauză. Intervenția
terapeutică în cazul anxietății la volan trebuie să fie una nuanțată, adaptată la
cazuistica individuală, la variabilele mai sus precizate, dar și adecvată la anumite
aspecte specifice legate de manevrele în raport cu care pot apărea diferite problem
(Taylor, Deane şi Podd, 2006).
În 2000, autorii studiului mai sus menționat Taylor, Deane, și Podd, au
raportat într-o cercetare faptul că nu există o corelație semnificativă între anxietatea
la volan și accidentele comise, de asemenea ei au scos în evidență faptul că în
istoricul celor investigați (N=190) există mai degrabă o corelație între vârsta
obținerii permisului de conducere și problemele conexe anxietății la volan.
Subiecții ce obținuseră permisul înainte de vârsta de 21 de ani manifestau probleme
legate de depășirea vitezei, în timp ce cei care obținuseră mai târziu dreptul de a
șofa manifestau probleme legate de efectuarea unor manevre în trafic (Taylor,
Deane, Podd, 2000).
Studiul cercetătorilor Taylor, Deane şi Podd (2006) pune accentul pe
substratul clinic al tulburărilor anxioase implicate în activitatea de condus,
investigând intensitatea simptomelor, posibile profile de diagnostic și găsirea unor
modalități de intervenție terapeutică. Metoda de studiu propusă de acești autori a
fost investigarea caracteristicilor clinice și a aptitudinilor de condus pe un eșantion
care a raportat anxietate la volan, comparativ cu un eșantion de control.
Participanții la acest studiu au fost recrutați prin intermediul unui anunț mediatic,
fiecare grup fiind constituit din 50 de participanți. Potențialii voluntari au sunat la
un număr de telefon gratuit, fiindu-le ulterior trimis prin poștă un chestionar de
natură a duce la selecția eșantionului dorit. Împărțirea eșationului în ”cu frică la
volan” și ”fără frică la volan” s-a făcut în urma unui item ce măsura pe o scală
Likert cu 10 nivele acest lucru, de la ”absolut fără teamă la volan” până la ”extrem
de temător la volan”. Cei cu scoruri de 2 și sub acesta au fost distribuiți în lotul de
control , în timp ce ceilalți cu scoruri de peste 3 (inclusiv) au fost repartizați în lotul
experimental. În mod interesant în lotul experimental s-a încadrat un singur bărbat
în timp ce în cel de control 62% participanți erau bărbați. Această disproporționare
a eșantionului i-a făcut pe cercetărori să decidă ca întreg eșantionul să fie de gen
feminin, incluzând câte 50 de persoane în fiecare grup. În cadrul acestui studiu a
fost folosit un design cvasi-experimental pentru compararea celor două eșantioane.
După completarea chestionarelor mai sus menționate, destinate selecției
eșantionului, participanții au susținut un interviu clinic cu prof.Taylor E.J. la o
clinică universitară și o probă practică de condus. S-a făcut o evaluare diagnostică
în raport cu tema cercetată dar și o evaluare cu Inaventarul Beck. Frica la volan a
fost autoevaluată pe o scală de la 1 la 10, de asemenea fiind corelată cu
auraportarea faptului de a se gândi că vor avea un accident în momentul urcării la
volan (Taylor, Deane şi Podd, 2006).

53
 BIBLIOGRAFIE

Marks, I.M. (1987). Fears, Phobias and Rituals: The Nature of Anxiety and Panic
Disorders, Oxford University Press.
Ehlers, A., Hofmann, S.G., Herda, C.A. et al. (1994). Clinical characteristics of driving
phobia. Journal of Anxiety Disorders, 8: 323 – 339.
Mitrofan, L., Dumitrache, S.D. (2010). Compendiu de fobii. București: Editura SPER.
Taylor, E.J., Deane, F.P., Podd, J. (2006). Diagnostic Features, Symptom Severity and
Help-Seeking in a Media-Recruited Sample of Women with Driving Fear, Springer Science
+ Business Media. J Psychopathol Behav Assess (2007,) 29: 81 – 91.
Barlow, D.J. (2004). Anxiety and It’s Disorders: The Nature and Treatment of Anxiety
and Panic. New York: The Guilford Press.

REZUMAT

Una dintre problemele des întâlnite, de natură a influența în sens negativ activitatea de condus
este anxietatea la volan. Aceasta se poate manifesta atât în raport cu activitatea în ansamblul său cât și
cu elemente specifice acesteia. Articolul de faţă îşi porpune să trateze problematica anxietăţii la volan
din perspectiva cercetarilor experimentale efectuate. Astfel, articolul de faţă struscturat sub forma
unei sinteze literare prezintă succint tendința de conceptualizare a fricii de a conduce, ca fiind o
problemă ce nu întotdeauna reprezintă consecința accidentelor de circulație. Mai mult decât atât unii
autori au evidneţiat că anxietatea socială prezintă un spectru al fricii, în mod special o teamă de
performanță a cuiva, pe motiv de a nu fi criticat sau evaluat negative. Conform lui Mitrofan şi
Dumitrache (2010) ambulofobia, sau teama de a conduce un vehicul poate afecta în mod pregnant atât
sfera profesională cât și pe cea socială, dar mai mult decât atât poate conduce la riscuri accentuate
pentru ceilalți participanți la trafic, cât și pentru conducătorul auto, afectat de o astfel de manifestare
fobică.

54