Studenți:

Arion Cristina

Pârlițeanu Sebastian

Predescu Andrei
 Abstract
Studiul prezent a avut în vedere cercetarea analiza conceptelor de depersonalizare în
funcție de gen, anxietate și abuz de substanțe. Eșantionul experiemental a fost constituit din
132 de participanți, atât de sex masculin cât și de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 26 și 80
de ani. Tehnica de eșantionare utilizată a fost: eșantionarea de conveniență. Instrumentele
folosite în cadrul cercetării au fost chestionarul Maslach Burnout Inventory și scala de evaluare
clinică pentru persoanele în vârstă (CASE). Nu s-au găsit diferențe semnificative între genuri în
ce privește nivelul de depersonalizare și nu există corelații semnificative între depersonalizare și
anxietate, respectiv abuz de substanțe.

Cuvinte cheie
depersonalizare, anxietate, abuz de substanțe

Introducere
Cele trei dimensiuni ale burnoutului, epuizarea, cinismul și ineficiența nu se mișcă
întotdeauna în trepte, ceea ce înseamnă că nu sunt atât de puternic corelate încât să constituie
un fenomen unidimensional. Avantajul acestor dimensiuni distincte, dar interconectate, este că
ar putea exista mai multe modele diferite care sunt prezentate de oameni în momente diferite.
În unele cazuri, din cauza factorilor situaționali sau a calităților personale sau a interacțiunii lor,
pot apărea modele distincte. Identificarea acestor modele intermediare ar permite o definire
mai clară a întregului teritoriu între starea negativă de burnout și starea pozitivă de implicare.
De exemplu, este posibil ca unii oameni să mențină o atitudine neutră față de muncă, fără să
experimenteze nici bucurie, nici disperare. Condiția excepțional de motivată a logodnei ar putea
fi în contrast atât cu o existență banală, cât și cu suferința cronică. Alte modele centrate pe
persoană pot identifica forme distincte de suferință, dintre care epuizarea reprezintă doar o
stare deosebit de gravă. Unele progrese în acest punct au fost realizate prin contrastarea
epuizării și angajării cu workaholismul, sugerând potențialul de dezvoltare conceptuală
ulterioară. (Maslach & Leiter, 2016)

Psihologii Herbert Freudenberger și Gail North (Todaro-Franceschi, 2013) au identificat o

serie de faze ale burnout-ului. Este posibil să nu apară într-o anumită ordine și nu trebuie să se
manifeste toate pentru ca cineva să se confrunte cu burnout-ul:

1. Obligația de a se dovedi

2. Muncind mai mult

3. Neglijarea nevoilor lor

4. Deplasarea conflictelor

5. Revizuirea Valorilor

6. Negarea problemelor emergente

7. Retragerea

8. Schimbări comportamentale evidente

9. Depersonalizarea

10. Golul interior

11. Depresie

12. Sindromul Burnout

Se poate descrie un cerc vicios al înstrăinării unei îngrijitoare față de bolnavul ei, care
duce la înstrăinarea acestuia față de ea și, ulterior, la o înstrăinare și mai mare a ei. Din această
perspectivă, burnout-ul este o strategie dezadaptativă, o încercare de a face față cerințelor
emoționale ale jobului. Această descriere seamănă cu cea a lui Maslach, care susține că
cerințele emoționale în creștere sunt cauzele fundamentale ale burnout-ului care duc la
epuizare. Depersonalizarea – sau distanțarea mentală – agravează acest proces și este
considerată o încercare inadecvată de a face față acestor cerințe emoționale. Exemplul de mai
sus ilustrează faptul că starea psihologică care se caracterizează prin pierderea energiei și a
motivației și care a fost marcată ca burnout la mijlocul anilor 1970, nu este unică pentru acea
eră anume. În plus, au fost descrise multe alte cazuri anterioare care se potrivesc descrierilor
actuale ale epuizării, inclusiv pierderea de energie (adică senzația de epuizare, slăbiciune,
epuizare, uzată și suprasolicitată) și pierderea motivației (în special, dezamăgirea, moralul slab,
dezangajarea, retragerea, cinismul, depersonalizarea și pierderea impulsului și a interesului).
Mai mult decât atât, metafora epuizării în sine a fost folosită anterior pentru a desemna starea
mentală care se caracterizează prin pierderea energiei și a conducerii. Un caz convingător care
ilustrează acest punct și care merită o atenție specială este cel al neurasteniei.

În ceea ce privește diferitele componente ale chestionarului de burnout MBI, Rösing

susține, de asemenea, că depersonalizarea și realizarea personală redusă sunt concepte
etnocentrice. Depersonalizarea presupune o concepție occidentală a personalității, care
subliniază o distincție clară între „eu” și „tu” – ca entități separate – într-o relație „personală”.
În mod similar, realizarea personală presupune o concepție occidentală despre realizare, adică
una care leagă realizarea de „sine”; realizarea este văzută ca realizare personală. Acest lucru
este tipic pentru culturile occidentale, individualizate, în timp ce în culturile colectiviste
realizarea este considerată ca rezultat al eforturilor de grup. (Neckel, Schaffner, & Wagner,
2017)

Anxietatea este o boală comună în rândul vârstnicilor, care afectează până la 10-20% din
populația în vârstă, dar cu toate acestea este adesea nediagnosticată. Fobia este cel mai
întâlnit tip de anxietate. Este una din cele mai întâlnite probleme de sănătate, atât pentru femei
cât și pentru bărbați.

Persoanele vârstnice care suferă de anxietate nu sunt de multe ori diagnosticate din
diverse motive. Unul din motive e că aceștia nu-și recunosc sau nu-și acceptă simptomele. Au o
anumită reticență. Un al motiv ar fi că unii adulți au suferit de anxietate cea mai mare parte a
vieții lor și anxietatea e un fenomen firesc în percepția lor. Diagnosticul nu ar putea fi efectuat
corect și din cauza unor afecțiuni medicale și a consumului de medicamente sau a situațiilor cu
care se confruntă pacientul, cum ar fi văduvia recentă. Durerea complicată sau cronică este
adesea însoțită de anxietate persistentă, iar soții îndurerați pot evita amintirile decedatului.
Anxietatea netratată poate duce la tulburări cognitive, dizabilități, sănătate fizică precară și o
calitate proastă a vieții. Din fericire, anxietatea poate fi tratată cu medicamente și terapie
(Geriatric Mental Health Foundation, 2022).

Deși anxietatea nu are neapărat un declanșator specific, ea apare adesea sau este
exacerbată de factori specifici de mediu și situaționali. Odată cu vârsta, apar factori de stres
care poate nu au fost un obstacol înainte. Schimbările bruște pot fi dificile, iar adulții în vârstă
se pot confrunta cu schimbări semnificative care pot contribui la dezvoltarea sau intensificarea
anxietății. Dacă ne putem limita la unii dintre factorii declanșatori obișnuiți ai stresului și
anxietății la vârstnici, putem să fim atenți, să anticipăm răspunsurile anxioase și să atenuăm
provocările. Prin crearea unui mediu mai pozitiv și de susținere pentru adulții în vârstă, aceștia
pot face față anxietății mai eficient și pot naviga mai ușor în tratament (Institute on Aging,
2018).

Anxietatea geriatrică se referă la tulburările de anxietate în rândul persoanelor în vârstă.

Anxietatea în rândul vârstnicilor este similară cu cea a populației mai tinere: se manifestă prin
îngrijorare, frică sau îndoială. Cu toate acestea, apare cu intensitate mai mare și adesea,
împreună cu alte boli fizice și psihice. Anxietatea este comună în rândul vârstnicilor, dar este în
general trecută cu vederea ca semn al îmbătrânirii. A avea o boală fizică crește drastic riscul de
anxietate geriatrică.

Simptome

Unele simptome sunt similare cu cele ale altor tulburări de anxietate, cum ar fi un
sentiment de groază sau de condamnare, durere în piept și lipsă de aer. Alături de acestea,
unele trăsături caracteristice ale anxietății geriatrice sunt: frica constantă cu privire la
bunăstarea familiei lor; nedorința de a participa la activități obișnuite, cum ar fi mersul pe jos
( din cauza fricii de a cădea sau de a se răni); precauția față de casă, teama de spargere; frica de
abandon; îngrijorare excesivă cu privire la boli; pierderea memoriei; nedorința de a-și părăsi
casele; niveluri crescute de anxietate după moartea unui soț sau a unei persoane dragi;
sentimente prelungite de singurătate. Persoanele în vârstă cu boli fizice precum diabetul și
hipertensiunea arterială sunt mai predispuse să aibă anxietate geriatrică (White Swan
Foundation, 2019).

În sfera clinică, tulburările de anxietate ala bătrânețe constituie în mare măsură

tulburări nediagnosticate și netratate, deși este din ce în ce mai cunoscut faptul că suferința
cauzată de bolile lor și relevanța lor pentru comorbiditatea și mortalitatea psihiatrică sau
somatică sunt considerabile. Studiile prospective indică un impact negativ și potențial, de
asemenea, de prognostic al simptomelor de anxietate asupra funcției cognitive la sfârșitul vieții,
studiile recente de neuroimagistică sugerând că simptomele de anxietate ar putea fi un factor
de risc independent pentru bolile Alzheimer. precum și demența vasculară. Activitatea de
repaus a amigdalei ca o corelație neuronală a suferinței emoționale, conferită de anxietate, a
fost asociată cu un număr crescut de fenomene cardiovasculare, posibil prin creșterea activității
măduvei osoase și a inflamației arteriale, iar anxietatea crescută la sfârșitul vieții pare să
crească riscul de calcificare a arterei coronare. În cele din urmă, în timp ce dovezile generale ale
anxietății târzii care conferă o mortalitate crescută sunt neconcludente sau limitate la bărbați,
într-un studiu recent s-a demonstrat că niveluri mai ridicate de suferință psihologică, inclusiv
simptomele de anxietate și depresie, prezic mortalitatea prin cancer specifică locului, în special
la prostată, pancreas și esofag, precum și leucemie (K., 2019).

Abuzul de substanțe reprezintă consumul excesiv de substanțe care alterează starea de

conștiință, cum ar fi alcoolul, substanțele ilegale. De asemenea, acest lucru duce la o
dependență, persoana în cauză având nevoie repetat de ele pentru a reuși să treacă peste
dificultățile vieții ca o metodă de coping. (Ciuca, Costache, & Albu, 2016)

Tulburările legate de consumul de substanțe psihoactive implică simptome fiziologice și

comportamente dezadaptative asociate cu consumul regulat de droguri care afectează sistemul
nervos central (SNC). Se spune că utilizarea de droguri psihoactive este dezadaptativă atunci
când persistă în ciuda prezenței ajutorului social, ocupațional, psihologic sau apariția
problemelor fizice. Utilizarea continuă în timp poate duce la simptome de sevraj atunci când
medicamentele sunt întrerupte. Tulburările legate de consumul de substanțe se deosebesc de
tulburările mentale organice induse de substanțe prin faptul că se ocupă de problemele care
decurg din utilizarea drogurilor psihoactive, mai degrabă decât de efectele acute sau cronice ale
acestor substanțe asupra SNC. (Hollandsworth, 1990)
 Clasele majore de droguri pentru care dependența și/sau abuzul reprezintă o problemă
includ alcoolul, amfetamina și cocaina, anxiolitice/sedative-hipnotice, canabis, halucinogene
(inclusiv LSD și PCP), inhalanți (solvenți organici), nicotină și opioide. Cofeina este, de
asemenea, un drog, deși nu este clar dacă această substanță poate produce de fapt
dependență. Dezvoltarea dependenței începe atunci când efectele inițiale ale medicamentului
sunt reduse ca urmare a creșterii toleranței sau pentru că a avut loc obișnuința (de exemplu,
substanța este percepută ca fiind mai puțin plăcută în cazul administrărilor repetate). Acest
lucru duce adesea la o poftă mai mare de droguri și la o creștere a cantității luate. Dozele pot
crește până când se menține un nivel destul de constant. Utilizarea la acest nivel poate
continua pe termen nelimitat, cu excepția cazului în care este întreruptă, ceea ce apare atunci
când o persoană încearcă să înceteze consumul de droguri sau, mai frecvent, atunci când
furnizarea de substanță devine indisponibilă. Dacă s-a dezvoltat o dependență fizică,
întreruperea administrării medicamentelor poate avea ca rezultat un sindrom de abstinență cu
numeroasele sale efecte variate și neplăcute. (Hollandsworth, 1990)

Diverse schimbări biologice, psihologice și sociale care însoțesc îmbătrânirea îi fac pe

adulții în vârstă deosebit de vulnerabili la problemele asociate cu abuzul de substanțe. Unele
dintre acestea includ singurătatea, mobilitatea diminuată, abilitățile senzoriale afectate,
durerea cronică, sănătatea fizică precară și sprijinul economic și social precar. În plus,
stigmatizarea societății despre îmbătrânirea poate stimula stima de sine scăzută și îndoiala de
sine. Schimbările fizice au loc în organism pe măsură ce acesta îmbătrânește. Unele dintre
aceste modificări sunt direct legate de capacitatea organismului de a metaboliza
medicamentele. Odată cu îmbătrânirea normală, conținutul total de apă corporală scade și
proporția de grăsime corporală crește. Alcoolul este distribuit rapid în apa corpului după
ingerare. Odată cu scăderea apei corporale pe măsură ce îmbătrânim, volumul de distribuție
scade și, prin urmare, cantitatea de alcool care ajunge în sistemul nervos central crește. Pe
lângă efectele acute crescute ale alcoolului, o varietate de alte modificări fizice îi fac pe adulții
în vârstă mai vulnerabili la consecințele medicale ale consumului. Până la vârsta de 75 de ani,
există o reducere cu 50% a capacității pulmonare, rinichii lucrează la doar 45% din capacitatea
lor anterioară, iar funcția inimii este redusă cu 35%. Adulții în vârstă au, de asemenea, cea mai
mare rată de sinucidere din orice grup de vârstă, cu cel mai mare risc în rândul bărbaților,
adesea cu prezența consumului de alcool și a simptomelor depresive. (Stevens & Smith, 2016)

Ipotezele și obietivele
Obiectivele lucrării
Obiectivul 1. Cercetarea urmărește analiza depersonalizării aparținătorilor în funcție de genul
acestora.
Obiectivul 2. Cercetarea urmărește analiza corelației dintre depersonalizarea apaținătorului și
anxietatea, respectiv, abuzul de substanțe ale acestuia.

Ipotezele lucrării
Ipoteza 1. Se prezumă că există o diferență între depersonalizarea aparținătorilor în funcție de
gen.

Ipoteza 2. Se prezumă că există o corelație puternică și pozitivă între depersonalizarea

aparținătorului și anxietatea sa.

Ipoteza 3. Se prezumă că există o corelație puternică și pozitivă între depersonalizarea

aparținătorului și abuzul de substanțe.

Eșantionul și metodele folosite

Prezentarea eșantionului
Eșantionul acestui experiment este alcătuit din 132 de participanți, dintre care 42 sunt
bărbați (31,8%), iar 90 sunt femei (68,2%). Mediul de proveniență este, de asemenea,
dezechilibrat, doar 39 (29,5%) dintre aceștia având domiciliul în mediul rural, restul de 93
(70,5%) aparținând celui urban. În ceea ce privește împărțirea în funcție de vârstă, eșantionul
este foarte variat, pornind de la 26 de ani, până la 80. Media vârstelor este de 48 de ani.

Metoda de eșantionare aleasă în colectarea bazei de date a fost cea nonprobabilistă,

mai exact eșantionarea de conveniență sau accidentală, prin care au fost selectate persoanele
dornice și disponibile să completeze chestionarul, oferindu-se voluntari pentru a contribui la
această lucrare.

Fiecare persoană a primit instructajul necesar înțelegerii modului de completare și

familiarizării cu chestionarul. De asemenea, confidențialitatea informațiilor a fost asigurată.
Consimțământul a fost oferit prin dorința completării acestuia.
Figura 1. Reprezentare grafică a genului Figura 2. Reprezentare grafică a mediului de
proveniență
 Figura 3. Reprezentare grafică a vârstelor

Prezentarea metodelor folosite

Metoda utilizată în realizarea acestui studiu a fost cea a chestionarului, mai exact a
constat în aplicarea a două chestionare, ce au ca scop identificarea nivelului burnout-ului,
respectiv, evaluarea clinică a persoanei în vârstă pe care o îngrijește.

Pentru evaluarea nivelului de burnout, a fost aplicat chestionarul Maslach Burnout

Inventory. Acesta cuprinde trei dimensiuni ale conceptului: epuizarea emoțională,
depersonalizarea și cogniții de eficiență și realizare personală. Numărul de întrebări nu este
foarte ridicat, fiind doar 25 de itemi structurați pe cele trei subscale, 9 pentru prima, 6 în cazul
depersonalizării și 10 în ceea ce privește realizarea personală., iar un scor brut ridicat indică un
nivel ridicat de burnout. Cotarea este atât directă, cât și indirectă, iar evaluarea se realizează cu
ajutorul unei scale Likert în cinci trepte, unde „1” reprezintă „foarte rar”, „2” înseamnă „rar”,
„3” este răspunsul intermediar „uneori”, „4” înseamnă „frecvent”, iar „5” constituie „foarte
frecvent”. Nu necesită o limitare temporală pentru aplicarea acestuia.

Scalele de evaluare clinică pentru persoanele în vârstă (CASE) repezintă un pachet de

chestionare menite să ajute psihologul în diagnosticarea tulturărilor clinice. Atât chestionarul
de autoevaluarea, cât și cel de evaluare comportamentală cuprind 10 scale clinice și două scale
de validitate, fiind forma scurtă. Acestea sunt: Anxietate, Competență cognitivă, Depresie, Frica
de îmbătrânire, Manie, Tulburarea obsesiv-compulsivă, Paranoia, Psihoticism, Somatizare și
Abuzul de subtanțe în cazul celor clinice; iar cele de validare sunt: Minciuna și Validitatea.
Cotarea acestuia a fost realizată manual, evaluarea realizându-se prin intermediul unei scale
Likert în cinci trepte, unde „1” sau „N” reprezintă „Niciodată”, „2” ori „A” înseamnă „O dată pe
an sau mai mult”, „3” sau „L” este „Lunar”, „4” sau „S” înseamnă „Săptămânal”, iar „5”,
respectiv „Z”, constituie „Zilnic sau Întotdeauna”. Acest chestionar nu necesită o limită de timp
pentru completare.

Interpretarea statistică și psihologică a rezultatelor

Ipoteza 1
Ipoteza 1. Se prezumă că există o diferență între depersonalizarea aparținătorilor în funcție de
gen.
 Figura 4. Distibuția scorurilor pentru Figura 5. Distibuția scorurilor pentru
depersonalizare (gen masculin) depersonalizare (gen feminin)

Tabel 1. Calculul normalității distribuției scorurilor

Gen Kolmogorov-Smirnova Shapiro-Wilk

Statistic df Sig. Statistic df Sig.

Masculin .128 42 .079 .920 42 .006

Depersonalizare
Feminin .133 90 .000 .910 90 .000

a. Lilliefors Significance Correction

Pentru verificarea primei ipoteze, s-a realizat o comparație menită să analizeze

diferențele în ceea ce privește autonomia pentru cele două eșantioane independente, primul cu
femei, N 1= 42, iar cel de-al doilea de bărbați, N 2= 90. După cum se observă din tabelul 1,
normalitatea distribuției nu este respectată pentru variabila feminină, întrucât Sig. nu trece de
pragul de semnificație .05.

Tabel 2. Testul Mann-Whitney

Depersonalizare

Mann-Whitney U 1617.000
Wilcoxon W 5712.000
Z -1.337
Asymp. Sig. (2-tailed) .181

a. Grouping Variable: Gen

Din cauza faptului că o distribuție nu este normală, s-a aplicat o metodă neparametrică
de comparare, mai exact Testul Mann-Whitney pentru două eșantioane independente. Din
tabelul 2 putem să tragem concluzia că nu există diferențe semnificative între depersonalizarea
bărbaților și a femeilor, deoarece coeficientul de semnificație Sig. (2-tailed) este 0,181.
Suspendăm decizia.

Din punct de vedere statistic, nu avem diferențe semnificative, lucru care arată că
depersonalizarea bărbaților este la fel ca cea a femeilor. În literatura de specialitate, deși
majoritatea studiilor sunt orientate către populația feminină, Truzzi și colaboratorii (2012) au
găsit o diferență între genuri, mai exact bărbații tinzând să obțină scoruri mai mari în cazul
depersonalizării. De asemenea, un alt studiu (Tanaka, și alții, 2015) a arătat că o ostilitate
crescută față de aparținător din parte bătrânului duce la o creștere a depersonalizării în cazul
bărbaților. De asemenea, femeile au avut tendința să scoreze mai mult pe partea epuizării
emoționale. O posibilă explicație pentru acest aspect ar fi diferența de gen insuflată de cultură,
studiile menționate nefiind aplicate pe populația românească. Totodată, stereotipurile de gen
joacă un rol foarte important în obținerea acestor rezultate, femeile fiind mult mai încurajate să
își arate emoțiile, lucru care duce la epuizare emoțională, iar pe partea cealaltă, suprimarea
afectivă a bărbaților poate să ducă la depersonalizare, detașarea emoțională față de pacient. În
cazul cercetării noastre, nu există diferențe între genuri, probabil din cauza factorilor externi,
cum ar fi comportamentul bătrânului în cauză sau ajutorul suplimentar primit pentru îngrijirea
acestuia. O analiză recentă a raportat un scor de risc de epuizare de 25-75% în rândul
profesioniștilor din domeniul sănătății din mediile geriatrice. În ciuda acestui interval larg, s-a
construit un consens internațional în jurul cifrei de 25-30%. Burnout-ul este deosebit de
răspândit în rândul asistentelor care lucrează într-un cadru geriatric și cu pacienți cu demență.
Un studiu european a arătat că îngrijitorii care lucrează în servicii de geriatrie sau aziluri de
bătrâni au fost cei mai epuizați în munca lor, ceea ce este adesea dificil din punct de vedere
fizic, mai ales în Franța. De exemplu, aceștia nu lucrează de două ori mai mult decât colegii lor
din alte țări europene, iar mediile sunt de 61% pentru persoanele care îngrijesc acasă și 68%
pentru asistentele de îngrijire medicală din casele de bătrâni pentru persoanele în vârstă
dependente. într-un studiu în rândul asistenților medicali și asistenților de îngrijire francezi,
50,1% dintre participanți au prezentat semne de epuizare, în special depersonalizarea, utilizată
ca metodă de coping pentru stres. Un alt sondaj recent a arătat că 8,5% din personalul din
unitățile de locuițe asistate franceze aparținând unei companii private au suferit de burnout,
insomnie, boli cardiovasculare, afectând bunăstarea profesională a indivizilor (de exemplu,
satisfacția în muncă, concediu medical, fluctuație de afaceri, absenteism), cât și bunăstarea
persoanelor în vârstă (de exemplu, maltratare, calitate percepută mai scăzută a îngrijirii).
(Potard & Landais, 2021)

Factorii care pot duce la burnout în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății care
îngrijesc persoanele în vârstă pot fi fie organizaționali, cum ar fi presiunea timpului pentru a
îndeplini sarcini monotone, lipsa de control, așteptări nerealiste sau solicitări nerezonabile, fie
individuali, cum ar fi trăsăturile de personalitate sau strategiile de coping. (Potard & Landais,
2021)
 Ipoteza 2
Ipoteza 2. Se prezumă că există o corelație puternică și pozitivă între depersonalizarea
aparținătorului și anxietatea sa.

Figura 6. Distibuția scorurilor pentru Figura 7. Distibuția scorurilor pentru

depersonalizare anxietate

Tabel 3. Calculul normalității distribuției scorurilor

Kolmogorov-Smirnova Shapiro-Wilk

Statistic df Sig. Statistic df Sig.

Depersonalizare .114 132 .000 .928 132 .000

Anxietate .060 132 .200* .992 132 .692

*. This is a lower bound of the true significance.

a. Lilliefors Significance Correction

Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze, s-a realizat o corelație menită să analizeze
dacă există vreo legătură între anxietate și depersonalizare. Coeficientul de semnificație Sig. din
tabelul 3 este sub pragul de .05 pentru o variabilă, mai exact depersonalizarea, deci distribuția
răspunsurilor este una non-normală.
 Tabel 4. Corelația Spearman
Depersonalizare Anxietate

Correlation Coefficient 1.000 -.061

Depersonalizare Sig. (2-tailed) . .485

N 132 132
Spearman's rho
Correlation Coefficient -.061 1.000

Anxietate Sig. (2-tailed) .485 .

N 132 132

Distribuția fiind una non-normală, s-a aplicat o corelație neparametrică, Spearman. Din
tabelul 4, se poate observa că există o corelație foarte ușoară și negativă de -0,061 între
anxietate și depersonalizare, însă coeficientul de semnificație ne indică faptul că nu este
semnificativă din punct de vedere statistic, fiind 0,485, peste pragul de 0.05, astfel, suspendăm
decizia.
 Figura 8. Norul de puncte pentru corelația
dintre anxietate și depersonalizare

Norul de puncte prezintă grafic corelația obținută. Orientarea sa către dreapta sus sugerează o
corelație pozitivă, iar aspectul de “linie” indică gradul de corelare.

În Studiul Gutenberg Heart Study (GHS) din aprilie 2007 până în octombrie 2008 s-a
studiat, printre alți factori, corelația dintre depersonalizare și anxietate și au fost colectate date
a până la 5000 de subiecți. GHS are un singur centru, bazat pe comunitate, prospectiv,
observațional, concentrat pe boli cardiovasculare în regiunea Rhein-Main, în vestul Germaniei
Centrale (Michal et al., 2010b apud Michal, 2010). Eșantionul a fost extras aleatoriu din registrul
local în orașul Mainz și districtul Mainz-Bingen. A fost proporționat egal în ce privește sexul și
reședința și în la fel pentru vârstă. Criteriile de includere au fost vârsta de la 35 până la 74 de
ani și consimțământ informat scris.
 Depersonalizarea a fost evaluată cu chestionarul CDS-2, versiunea cu două articole a
CDS. CDS-2 cuprinde două elemente ale CDS care diferențiază cel mai mult pacienții cu
depersonalizare semnificativă clinic și pacienți fără depersonalizare semnificativă clinic (adică
itemul 13 din CDS „Mediul înconjurător se simte detașat sau ireal, ca și cum ar fi un văl între
mine și lumea exterioară” și punctul 1 „Din senin, mă simt ciudat, ca și cum nu aș fi real sau ca și
cum aș fi rupt de lume”). Formatul de răspuns al CDS 2 a fost adoptat din Chestionarul de
sănătate a pacientului („În ultimele 2 săptămâni, cât de des ați fost deranjat de oricare dintre
următoarele probleme?/ Deloc= 0/ Câteva zile= 1/ Mai mult de jumătate din zile= 2/ Aproape în
fiecare zi= 3” (Löwe et al., 2005; Michal et al., 2010c apud Michal, 2010). CDS-2 a fost testat
inițial pe un eșantion de 38 de pacienți cu depersonalizare semnificativă clinic și 49 de pacienți
fără sau doar cu depersonalizare ușoară. Scorurile au fost comparate cu diagnosticele clinice
bazate pe Scala de severitate a depersonalizării ca standard de aur (DSS, Simeon et al., 2001;
Michal et al., 2010c apud Michal, 2010). CDS-2 a arătat o acuratețe ridicată (Alfa Cronbach =
0,92) și a fost capabil să diferențieze bine pacienții cu depersonalizare semnificativă clinic de
alte grupuri. Anxietatea a fost măsurată prin utilizarea versiunii cu două articole a GAD-7 (Löwe
et al., 2010 apud Michal, 2010). Un scor limită de 3 sau mai mult detectează tulburarea de
anxietate generalizată actuală cu o sensibilitate de 86% și o specificitate de 83% și orice
tulburare de anxietate actuală (TAG, panică tulburare, fobie socială, tulburare de stres post-
traumatic) cu o sensibilitate de 65% și specificitate de 88% (Skapinakis, 2007 apud Michal,
2010). A rezultat că depersonalizarea este corelată semnificativ dar moderat cu anxietatea
(Michal, 2010).

Un studiu făcut de Sierra și colaboratorii (2012) a fost realizat pe 291 de cazuri cu

tulburări de depersonalizare evaluate în Clinica pentru tulburări de personalizare de la Spitalul
Maudsley, Londra (Baker și colab., 2003 apud Sierra, 2012). Toți pacienții au fost supuși unui
interviu psihiatric semistructurat care a inclus Examenul de stare prezentă (PSE; Wing et al.,
1974 apud Sierra, 2012) care conține întrebări pentru depersonalizare și derealizare, după cum
urmează: „Derealizare: ai avut vreodată sentimentul recent că evenimentele din jurul tău sunt
ireale?”. „Depersonalizare: Te-ai simțit ireal, că nu ai fost o persoană, că nu trăiești în lumea
reală? Dacă subiectul răspundea da la oricare dintre aceste probe, examinatorul continua să
evalueze severitatea: 1 = moderat intens sau tranzitoriu („cu siguranță au avut loc în ultima
lună și au persistat ore întregi”); 2= foarte intens și formă persistentă. Cazul acesta a necesitat
un scor total de 2 (interval 0-4). Ca parte a evaluării, toți participanții au completat, de
asemenea, un chestionar „construit în scop” menit să obțină informații cu privire la simptomele
de anxietate actuale, istoricul sau tulburările comorbide actuale, inclusiv consumul de droguri și
alcool, abuz sau orice antecedente de boli medicale și neurologice etc. Severitatea și
fenomenologia depersonalizării au fost determinate de Scala de depersonalizare Cambridge
(CDS), o scară de autoevaluare cu 29 de articole concepută să exploreze în detaliu
fenomenologia depersonalizării în ultimele 6 luni (Sierra și Berrios, 2000 apud Sierra, 2012). S-a
folosit Beck Anxiety Inventory (BAI) ca măsură principală a anxietății (Beck et al., 1988 apud
Sierra, 2012) dat fiind că este o scară larg validată, care explorează în mod cuprinzător
simptome de anxietate somatică și cognitivă. A fost o indicație mai utilă a nivelurilor actuale de
anxietate, având în vedere dovezile clinice că anxietatea se poate schimba semnificativ față de
depersonalizare constantă. De asemenea, a fost găsit un nivel moderat de anxietate la pacienții
cu tulburare de depersonalizare, fiind o corelație pozitivă între acestea (Sierra, 2012). În studiul
prezent nu a fost găsită o corelație semnificativă din punct de vedere statistic deoarece
populația care a participat la cercetare este foarte variată din punct de vedere social.

Ipoteza 3
Ipoteza 3. Se prezumă că există o corelație puternică și pozitivă între depersonalizarea
aparținătorului și abuzul de substanțe.

Tabel 5. Calculul normalității distribuției scorurilor

Kolmogorov-Smirnova Shapiro-Wilk

Statistic df Sig. Statistic df Sig.

Depersonalizare .114 132 .000 .928 132 .000

Abuz de substante .140 132 .000 .966 132 .002

a. Lilliefors Significance Correction

 Figura 9. Distibuția scorurilor pentru depersonalizare
Figura 10. Distibuția scorurilor pentru abuzul de substanțe

Pentru verificarea ultimei ipoteze, s-a realizat o corelație menită să analizeze dacă există vreo
legătură între abuzul de substanțe și depersonalizare. Coeficientul de semnificație Sig. din
tabelul 5 este sub pragul de .05 pentru ambele variabilă, deci distribuția răspunsurilor este una
non-normală.

Tabel 6. Corelația Spearman

Depersonalizare Abuz de
substante

Correlation Coefficient 1.000 .015

Depersonalizare Sig. (2-tailed) . .868

N 132 132
Spearman's rho
Correlation Coefficient .015 1.000

Abuz de substante Sig. (2-tailed) .868 .

N 132 132

Distribuția fiind una non-normală, s-a aplicat o corelație neparametrică, Spearman. Din
tabelul 6, se poate observa că există o corelație foarte ușoară de 0,15 între anxietate și
depersonalizare, însă coeficientul de semnificație ne indică faptul că nu este semnificativă din
punct de vedere statistic, fiind 0,132, peste pragul de 0.05, astfel, suspendăm decizia.
 Figura 11. Norul de puncte pentru corelația
dintre abuzul de substanțe și depersonalizare

Din punct de vedere statistic, ipoteza este suspendată, neexistând o corelație între
depersonalizare și consumul de substanțe. O posibilă explicație ar fi tendința bătrânilor de a
utiliza diferite medicamente sau substanțe pe care deja obișnuiau să le utilizeze, efectele lor
fiind deja diminuate. Bătrânii folosesc un număr mare de medicamente eliberate pe bază de
rețetă și fără prescripție medicală, ceea ce le crește riscul de utilizare inadecvată. Utilizarea
excesivă, subutilizarea sau utilizarea neregulată a medicamentelor eliberate pe bază de
prescripție medicală sunt toate forme de abuz de droguri. Factori precum coexistența cu
droguri, alcool sau probleme de sănătate mintală, vârsta înaintată și genul feminin pot crește
vulnerabilitatea pentru utilizarea abuzivă a medicamentelor prescrise. De asemenea, efectul
acestora asupra aparținătorului poate să scadă de-a lungul timpului, deoarece familia tinde să
reducă sau să ascundă dependența bătrânului (Stevens & Smith, 2016). Totodată, medicația
pentru bolile psihice poate să amelioreze anumite simptome, însă utilizarea alcoolului poate să
inducă o stare de impulsivitate și agresivitate bătrânului. Tipul de personalitate a
aparținătorului poate să afecteze puternic modul în care acesta îl percepe pe bătrân. Toate
aceste aspecte au dus la lipsa corelației dintre cele două dimensiuni. În literatura de
specialitate, un studiu din Brazilia (Truzzi, și alții, 2012) a arătat existența undei corelații slabe
între depersonalizare și abuzul de substanțe.

Concluzii
Cercetarea a urmărit analiza conceptelor de depersonalizare în funcție de gen, anxietate
și abuz de substanțe..

Eșantionul experimental a fost constituit din 132 de participanți, atât de sex masculin,
cât și de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 26 și 80 de ani. Tehnica de eșantionare utilizată au
fost: eșantionarea de conveniență.

Metoda utilizată a constat în aplicarea a două chestionare, și anume: chestionarul

Maslach Burnout Inventory și scala evaluării clinice pentru persoanele în vârstă (CASE).

N-au existat diferențe semnificative între genuri în ceea ce privește depersonalizarea și

nu există corelații între depersonalizare și anxietate, respectiv abuz de substanțe.

Bibliografie

Bibliography

Geriatric Mental Health Foundation (2022). Anxiety and Older Adults: Overcoming Worry and
Fear. Preluat de pe Geriatric Mental Health Foundation :
https://www.aagponline.org/index.php?src=gendocs&ref=anxiety
Institute on Aging. (2018, iulie 5). Anxiety in the Elderly: Symptoms and Restorative Strategies.
Preluat de pe Institute on Aging: https://blog.ioaging.org/mental-illness/anxiety-in-the-
elderly-symptoms-and-restorative-strategies/

K., H. S. (2019). Anxiety in Late Life: An Update on Pathomechanisms. Gerontology, 465-473.

Preluat de pe doi: 10.1159/000500306

White Swan Foundation. (2019, aprilie 12). Anxiety and related disorders. Geriatric anxiety.
Understanding anxiety in the elderly. Preluat de pe White Swan Foundation:
https://www.whiteswanfoundation.org/disorders/anxiety-and-related-disorders/
geriatric-anxiety