INFERTILITATEA- suport de curs

În condițiile în care numărul de nașteri este în continuă diminuare, iar vârsta

primei nașteri este în creștere, probleme infertilității depășește sfera strict medicală,
devenind o problemă sociala, economică și de politică demografică.
Infertilitatea este o problemă de sănătate a reproducerii, foarte sensibilă și
dificilă pentru cuplurile căsătorite, mai ales pentru cei care sunt căsătoriți de mult timp
și își doresc un copil. Cauzele biologice ale infertilității se referă fie la unul, fie la ambii
parteneri sau infertilitatea este inexplicabilă, atunci când niciun diagnostic medical nu
poate fi identificat.

1. Definiția infertilității:

Organizația Mondială a Sănătății definește infertilitatea ca fiind incapacitatea

de a avea un copil, dupa un an sau mai mult de activitatea sexuală regulată, fără
utilizarea mijloacelor contraceptive (Zegers-Hochschild et al., 2009). Aceasta limită de
timp este importantă deoarece, după un an în care femeia nu rămâne însărcinată, cuplul
ar trebui să solicite asistență medicală pentru o evaluare adecvată. Intervalul este
considerat de Moreno-Rosset, Antequera, Jenaro și Gómez (2009) ca un eveniment de
viață stresant, care face infertilitatea un proces anxios care crește odată cu trecerea
lunilor fără a obține sarcina și care afectează femeile, bărbații și cuplurile pe mai multe
planuri: personal, social, profesional, familial.
Infertilitatea poate fi primară sau secundară, în funcție de existența unei sarcini
anterioare ale femeii (Nguyen et al., 2005). Infertilitate primară afectează 40% din
cuplurile infertile şi se caracterizează prin absenţa orcărei sarcini în antecedente, în timp
ce infertilitate secundară afectează 60% din cuplurile infertile fiind caracterizată de
prezenţa unei sarcini în antecedente, dusă sau nu la termen.

2.Modele teoretice ale infertilității

2.1. Modelul infertilității psihologice

Fundamentul teoriilor privind infertilitatea psihogenă este constituit de

abordările psihanalitice freudiane în care tulburările psihologice (și medicale) s-au
crezut că se datorează unor conflicte nerezolvate ale unui individ sau unor mecanisme
 de apărare inconștiente care au cauzat sau au contribuit la infertilitate.

Marea majoritate a acestor teorii se axa pe tulburările psihologice la femei,

susținând că sentimentele nevrotice conflictuale legate de maternitate sau relația cu
propria mamă au împiedicat concepția și asumarea rolului de adult (Covington & Burns,
2006).

Fischer a descris două tipuri de personalitate la femei, care contribuie la infertilitate:

tipul slab, imatur emoțional, supra-protejat și cel ambițios, masculin, agresiv și orientat spre
carieră (Fischer, 1953). Femeia „slabă” a fost considerată incapabilă să se separe sau să se
diferențieze de mama ei sau să-și exprime furia într-o manieră directă sau cu o frică
anormală în legătură cu relațiile sexuale, sarcină și maternitate, care inhibă capacitatea de
reproducere. Femeile „ambițioase” erau infertile, deoarece a rămâne însărcinată însemna să
accepte sentimentele sexuale, să „lupte” cu o figură maternă mai puternică și să renunțe la
fantezia de a rămâne un copil.
În mod obișnuit, in cazul bărbaților „psihologic” infertili s-a crezut că au mame
dominatoare care i-au controlat, amenințând cu retragerea iubirii, așteptând acceptarea
codurile lor morale rigide sau provocarea anxietății ca urmare a propriilor inhibiții sexuale.
De asemenea, s-a presupus că și bărbații se confruntă cu sentimente conflictuale legate de
paternitate sau de masculinitate ceea ce poate reprezenta un factor al infertilității.
În conformitate cu studiile care au investigat problematica prezentă, infertilitatea
psihologică are un caracter de protecție ca răspuns la anumiți factori negativi. Astfel, unii
factori externi pot cauza infertilitate psihologică: temerile legate de maternitate/paternitate,
instabilitatea relațiilor de familie, lipsa încrederii în partener, traumele emoționale din
copilărie, repulsia de a avea un copil.
 2.2. Modele privind durerea și pierderea

Infertilitatea implică durere și pierdere, fie dacă este o pierdere profundă

distinctă, la debutul tratamentului sau o acumulare treptată a pierderilor în timp.
Pierderile provocate de infertilitate pot implica pierderea sănătății individuale,
bunăstarea fizică și psihologică, obiectivele vieții, statutul, prestigiul, încrederea în sine
și asumarea fertilității, pierderea vieții private, a controlului corpului și anticiparea
durerii la posibilitatea de a nu putea avea copii (Lukse & Vacc, 1999). Ca și în cazul
oricăror reacții dureroase, nivelul atașamentului (dorința de a fi părinte, de a avea un
copil) este direct proporțional cu nivelul de durere și al experiențelor individuale sau de
cuplu.
Ca atare, infertilitatea poate implica, de regulă, răspunsuri dureroase cum ar fi
șocul, neîncrederea, furia, vina, rușinea și vina, în timp ce sentimentele de pierdere a
controlului, diminuarea stimei de sine, sentimentul de pierdere, anxietate și depresia pot
persista.
Bazându-se pe modelele teoretice în legătură cu suferința, provocată de
infertilitate, Burns și Covington au introdus conceptul de „sindrom de îngrijire”
(Covington & Burns, 2006). În acest context, îngrijirea face referire la tradiția irlandeză
tradițională în care femeile plâng în timp ce pregătesc decedatul pentru înmormântare,
în timp ce bărbații se uită în liniște (adesea împărțind bauturile alcoolice care, de obicei,
duc la fenomenul cultural cunoscut sub numele de „IrishWake”). Sindromul suferinței
în infertilitate se referă la modul în care multe cupluri se întristează din cauza
pierderilor provocate de această boală: femeile plâng și bărbații „se uită”, în sensul că
bărbații se distanțează adesea emoțional de pierderea comună a cuplului. Acest fenomen
poate determina soții să devină „cei uitați”, deoarece soțul este mai puțin verbal și
expresiv cu durerea lui sau nu poate să o exprime în aceeași manieră deschisă ca soția
sa.

2.3. Teorii privind stresului și modalitățile de coping

Taymor și Bresnick (1979) au fost primii care au făcut referire la infertilitate ca

factor de stres și criză care implică interacțiunea dintre condițiile fizice predispozante
ale infertilității, intervențiile medicale care se referă la infertilitate, reacțiile altora și
caracteristicile psihologice individuale.
Stanton și Dunkel-Schetter (1991) au aplicat teoria stresului și a copingului
asupra infertilității, observând că infertilitatea se caracterizează prin dimensiunile pe
care indivizii le consideră ca fiind stresante: imprevizibilitatea, negativitatea, lipsa
controlului și ambiguitatea. Mai mult, cuplurile infertile percep infertilitatea, în mod
obișnuit, ca având potențial de prejudiciu (de exemplu, pierderea unui rol central), dar și
beneficiu (de exemplu, întărirea relației maritale).
În plus, infertilitatea este un factor producator de stres care poate fi atât
controlabil (de exemplu, decizia de a urmări sau nu un tratament medical sau un
tratament specific), cât și incontrolabil (de exemplu, concepția).
În contextul infertilității, indivizii pot prezenta un singur factor stresor acut (de
exemplu, criza), cum ar fi diagnosticarea unei tulburări genetice sau a cancerului drept
cauză a infertilității și, ca atare, este o criză discretă, limitată în timp, implicând strategii
specifice de coping. Cu toate acestea, pentru majoritatea cuplurilor, infertilitatea este
mult mai probabil să fie experimentată ca un stres cronic pe parcursul tratamentelor
exigente și evenimentelor acumulate pe o perioadă extinsă de timp, necesitând strategii
diferite de adaptare pentru a regla și menține echilibrul emoțional și marital, indiferent
de rezultatul final. Indiferent dacă este acută sau cronică, infertilitatea este o criză a
vieții percepută ca o problemă insolubilă care amenință obiectivele vieții importante,
limitarea resurselor personale și, eventual, activarea unor probleme nerezolvate din
trecut.
diminuării stimei (Singer & Hunter, 2003). Acest cadru teoretic reprezintă fundamentul
înțelegerii infertilității ca pe o experiență culturală, religioasă și existențială.
Stigma implică neîndeplinirea normelor culturale și se extinde la identitatea
socială a întregii persoane, alterând alte realizări ale acesteia. Stigma a fost
conceptualizată ca fiind aplicabilă ambelor sexe, cât și stresului individual în contextul
cultural specific infertilității .
Bărbații și femeile infertile se confruntă de obicei cu sentimente de
inadecvare, inferioritate, lipsă de valoare, rușine și vină - sentimente care s-au dovedit a
fi răspunsuri culturale universale. Pe scurt, infertilitatea, ca „defect” extern invizibil,
crește sentimentele de inferioritate, de identitate diferită (Niederberger, 2005).
Stigma s-a dovedit a fi un concept semnificativ în diferitele culturi prin faptul
că fațetele diferite ale infertilității determină izolarea socială în anumite circumstanțe
sociale. În consecință, Gonzalez a remarcat că stigmatizarea socială a fost precepută ca
reprezentând neîndeplinirea unei norme sociale prescrise, precum și ca un atac asupra
identității personale. Cu toate acestea, infertilitatea ar putea fi, de asemenea, un proces
de transformare în care un individ își deplânge pierderea funcției de reproducere și a
rolului de parinte și se luptă să compenseze neîndeplinirea unor norme ale societatii
prescrise, excluderea de la ritualurile sociale și îndepărtarea de familia de origine
(Gonzalez, 2000).

3. Factorii de risc și cauze ale infertilității

Infertilitatea afectează atât bărbații, cât și femeile în proporție aproximativ

egală, deși pot exista unele variații regionale. Factorii ce pot declanşa aceste probleme
de fertilitate sunt variați, putând fi de natură hormonală, medicală, anatomică sau chiar
legate şi de modificări negative ale stilului de viaţă, precum instalarea stresului cronic
sau a sedentarismul. În general, se acceptă ca proporția cauzelor organice ale
infertilității este de: 35% factori masculini, 50% factori feminini, 5% alți factori și 10%
factori inexplicabili, combinați cu factorii masculini și feminini, reprezentând 20% din
totalul infertilității (Covington & Burns, 2006)
Cauzele infertilității se pot aplica atât bărbatului, cât și femeii din cuplu. Cele
mai frecvente cauze medicale ale infertilității la bărbați sunt: anomalii ale spermei,
probleme de erecție și ejaculare, dispareunia, bolile genetice, aspecte ale sănătății
generale și ale stilului de viață care pot dăuna fertilității cum ar fi o alimentație
nesănatoasă, obezitatea, abuzul de alcool, droguri și tutun; supraexpunerea la anumite
medii ocupaționale și factori dăunători, cum ar fi pesticidele și alte chimicale sau
efectele secundare atribuite tratamentului împotriva cancerului.
La femei, printre cele mai întâlnite cauze medicale se numără trompele uterine
înfundate, endometrioza, nivel ridicat al prolactinei, sindromul ovarului polichistic,
fibromul uterin, efectele unei medicații greșite, probleme ale tiroidei sau amenoreea.
 4. Efectele infertilității

Persoanele infertile se confruntă cu stigmatul, sentimentul pierderii și diminuarea stimei

de sine (Nachtigall, Becker & Wozny, 1992 apud Deka & Sarma, 2010).

Stresul referitor la neîmplinirea dorinței de a avea un copil a fost asociat cu furia,

depresia, anxietatea, problemele conjugale și sentimentul lipsei de valoare (Deka &
Sarma, 2010).

De asemenea, infertilitatea aduce cu ea sentimente de pierdere, frică, rușine și doliu, atât

în plan individual, cât și în viața de cuplu.

Frica și teroarea susținute pot fi copleșitoare și pot conduce la un sentiment de rușine

legat de neputința de a reproduce pe cale naturală.

Infertilitatea poate afecta în mod negativ sentimentele de masculinitate sau de

feminitate, iar membrii cuplurilor care nu reușesc să conceapă un copil pot ajunge să-și
pună la îndoială valoarea de bărbați sau de femei, percepându-se ca persoane „defecte”.

Astfel, la un nivel existențial, infertilitatea afectează sentimentul de identitate al unei

persoane și imaginea pe care aceasta și-o construise despre sine cu privire la viitor, iar
persoana se confruntă cu pierderea traumatică a sinelui ideal.

Infertilitatea la femei:

„Femeile sunt afectate profund de eșecul fertilității” (Mann, 2016).

S-a constatat că simptomele psihologice ale femeilor infertile sunt comparabile cu cele
experimentate de femeile cu alte afecțiuni medicale, cum ar fi problemele cardiace și
cancerul (Domar, Zuttermeister & Friedman, 1993 apud Szabo, 2002).

Rolul femeilor este puternic legat de rolul maternității, iar ca urmare a legăturii
puternice dintre feminitate și maternitate, femeile pot experimenta o criză de identitate,
deoarece există un conflict între sinele ideal și sinele real (Kikendall, 1994 apud Thorn,
2009).

Durerea și pierderea legate de infertilitate sunt puternice din punct de vedere emoțional.
În multe cazuri nu sunt legate de o pierdere concretă, ci de pierderea unui potențial, a
unei dorințe (Thorn, 2009).

În cazul femeilor, anxietatea și stresul pot deveni copleșitoare cu fiecare prietenă care
își anunță sarcina și cu fiecare femeie însărcinată văzută (Ezzell, 2016).

Multe femei infertile se izolează și pierd contactul cu cele care au devenit mame (Thorn,
2009).

Infertilitatea la bărbați:

Din punct de vedere psihologic, bărbații nu sunt imuni la sentimente de disperare și

inadecvare când descoperă că sunt infertili. Ei pot resimți infertilitatea ca pe o pierdere a
succesului, ca pe un eșec sau chiar ca pe o criză existențială.

Bărbații pot prezenta un nivel scăzut al stimei de sine și se pot confrunta cu stigmatul
social (Webb & Daniluk, 1999; Throsby & Gill, 2004 apud apud Joja, Dinu & Paun,
2015).

Pentru unii bărbați, infertilitatea este adesea trăită ca reprezentând un eșec al

masculinității. Alții, deși sunt profund dezamăgiți de propria infertilitate, pot să nu simtă
că acest aspect le afectează în mod direct rolul tradițional de gen (Mann & Mann, 2016).

Mulți bărbați tind să-și suprime emoțiile într-un efort de a-și sprijini partenerele
(Hudson & Culley, 2013 apud Wischmann & Thorn, 2013). Retragerea poate fi o
modalitate de a proteja femeia de durerea partenerului ei.

Bărbații și femeile își exprimă durerea în moduri diferite: în timp ce femeile își exprimă
tristețea și vorbesc despre emoțiile lor pe larg, bărbații evită de obicei emoțiile.

Femeile par a fi mai orientate spre pierderi, simțindu-și și exprimându-și suferința, în

timp ce bărbații par a fi mai orientați spre restaurare, implicându-se activ în problemele
practice asociate cu pierderea.

Într-un cuplu care se confruntă cu infertilitatea, un partener (femeia) suferă pierderea, în

timp ce celălalt (bărbatul) trebuie să rescrie poveste reproductivă pentru a restabili
sensul și speranța pentru viitor (Jaffe & Diamond, 2010 apud Wischmann & Thorn,
2013).

Infertilitatea și viața de cuplu

Studiul satisfacției conjugale a fost dezvoltat în contextul infertilității, pentru a

stabili impactul pe care această problematică o are asupra calității relației de cuplu. Cu
toate acestea, divergența rezultatelor din literatura de specialitate a condus la două
perspective opuse în această privință. Pe de o parte, infertilitatea este percepută ca o
experiență care oferă o oprtunitate pentru cupluri de a crește, în sensul apropierii între
parteneri, care pot descoperi căi noi de comunicare și de rezolvare al problemelor.
 Pentru mai mult de jumătate din cuplurile care au făcut parte din eșantionul de
cercetare, experiența infertilității a optimizat conexiunea mutuală dintre parteneri.
Astfel, se poate afirma că infertilitatea aduce anumite „beneficii maritale” (Schmidt,
2006).
Pe de altă parte, infertilitatea poate fi privită ca un moment de cotitură în cuplu,
în care apar la suprafață diferite aspecte conflictuale ale relației maritale care nu au mai
fost abordate de parteneri până atunci (Ramos, 2011).
Studiile au arătat că aproape 40% dintre cuplurile care au apelat la o tehnică de
reproducere asistată încă nu pot să conceapă, ceea ce poate avea un efect continuu
asupra calității vieții, adaptării conjugale și asupra sexualității. Cu toate acestea, relația
maritală a cuplurilor care se află în tratament de fertilizare este în mod clar complexă,
unele studii concluzionând de fapt că infertilitatea poate întări relația lor conjugală
(Schmidt et al., 2005). În lumina relațiilor maritale complexe ale cuplurilor care
apelează la tratamente de fertilizare, este important să înțelegem impactul infertilității
asupra sexualității.

Infertilitatea și adopția:
Un cuplu infertil care ia o decizie privind adopția ar trebui să realizeze că aceasta nu elimină
durerea și durata sau perioada de adaptare legate de experiența de infertilitate. Astfel, este
necesar ca familia să treacă treptat de la stadiul negării problemei la recunoașterea și
acceptarea ei. Următorul pas este reconsiderarea problemei cu privire la semnificația
parentalității în viața cuplului infertil. Astfel, unele cupluri aleg să aibă o viață fără copii
(dedicată autoactualizării, carierei, participării la viața publică), în timp ce alte cupluri ajung
la decizia că a fi părinți este cu adevărat important pentru ei și dacă nu pot realiza acest lucru
într-un mod natural, pot să caute căi alternative. În acest caz, adopția poate deveni o
modalitate alternativă de a fi părinte (Lakhvich, 2012).

5. Modalități de tratament

Începerea tratamentului pentru infertilitate este o decizie dificilă pentru cupluri, deoarece
este asociată cu stresul psihologic, cu incapacitatea de a concepe în mod natural și cu
renunțarea la controlul asupra propriului corp. Profesia medicală oferă diferite tipuri de
metode de tratare a infertilității: tehnici de reproducere farmacologice, chirurgicale și
asistate.
Tehnicile de reproducere asistată (TRA) includ, printre alte metode, inseminarea
intrauterină (IUI) și fertilizarea in vitro (FIV). Datorită eficacității raportate a fertilizării in
vitro, această metodă de tratament a infertilității este cea mai populară și este în continuă
creștere. Primul copil conceput prin FIV s-a născut în Regatul Unit în 1978. În 2010, 1%
din toți copiii născuți în SUA, aproximativ 2% din Marea Britanie și aproape 4% din
Danemarca și Finlanda, au fost concepuți prin FIV (Mains et al., 2010).
Multe cupluri infertile suportă durerea situației lor timp de mai mulți ani, ceea ce duce la o
creștere a numeroaselor consecințe psihosociale (anxietate, depresie, probleme de cuplu,
izolare socială și sentiment de vinovăție și inferioritate). Cu toate acestea, multe dintre
aceste cupluri apelează, în cele din urmă, la FIV ca metodă de tratare a infertilității, deși
procedurile FIV pot fi deosebit de dificile din punct de vedere emoțional (Malina &
Pooley, 2017).

Intervenții psihosociale în cazul persoanelor infertile

Au existat, de-a lungul timpului, numeroase studii privind eficiența intervențiilor

psihologice în cazul femeilor care se confruntă cu infertilitatea, cu rezultate ce includ rata
sarcinilor/rata natalității, precum și multiple evaluări ale aspectelor psihologice. Din
nefericire, diversele meta-analize efectuate în ultimii 14 ani nu reușesc să ajungă la un
acord asupra rezultatelor.
Boivin (2003) a inclus 25 de studii in meta-analiza sa, iar concluziile cu privire la eficiența
terapiilor au fost urmăroarele:
1. Intervențiile psihosociale au avut un impact mai mare asupra reducerii
stărilor afective negative decât asupra funcționării relației interpersonale.
2. Nu au existat diferențe semnificative în ceea ce privește rata sarcinilor.

3. Intervențiile psihosociale de grup care au inclus dobândirea de

competențe/abilități au fost mai eficiente decât cele de consiliere individuală.
4. Bărbații și femelile au dobândit beneficii în mod egal.
Hammerli și colab. (2009) au inclus 21 de studii în meta-analiza lor și au ajuns la conluzia
că în urma intervențiilor psihologice nu s-au raportat schimbări semnificative privind
starea emoțională și că pacienții care nu sunt în tratament de reproducere asistată au
experimentat o rată a sarcinilor considerabil mai ridicată. Ei au concluzionat, de asemenea,
că intervențiile de șase sau mai multe ședințe au avut un impact mai mare decât
intervențiile mai scurte.
Frederiksen și colaboratorii săi (2015) au inclus 39 de studii și au realizat un raport atât
despre rata sarcinilor, cât și despre simptomele psihologice. Ei au concluzionat că au
existat, din punct de vedere statistic, efecte puternice și semnificative ale intervențiilor
psihosociale, atât asupra ratei sarcinilor, cât și asupra diferitelor aspecte psihologice.
Concluziile au fost, de asemenea, că gradele de eficiență au fost mai mari la femei decât la
bărbați și rata sarcinilor,care a fost mai ridicată, a fost asociată cu scăderi mai mari ale
anxietății.
Ying et al. (2016) au inclus doar 20 de studii aleatorii în analiza lor sistematică. Ei au
concluzionat faptul că au existat probleme metodologice cu privire la studiile care au
raportat rezultate semnificative, atât în cazul ratei sarcinilor, cât și în cazul afecțiunilor
psihologice și au recomandat efectuarea unor cercetări mai riguroase, în
special în momentul cel mai tensionat pentru pacienții cu infertilitate: așteptarea
rezultatelor testului de sarcină.
O altă analiză sistematică din 2016, de pe Cochrane, a inclus, de asemenea, 39 de studii
(Verkujilen et al., 2016), dar autorii au precizat că studiile incluse nu asigură nicio
concluzie din punct de vedere calitativ. În cele din urmă, o a treia recenzie din 2016 (Chow
et al., 2016) a inclus doar 12 studii, dintre care doar 7 au reprezentat planuri de intervenție.
Concluziile bazate pe aceste 7 studii au fost acelea că intervențiile psihologice sunt
asociate cu o rată mai mică a distresului psihologic, o rată a sarcinii mai ridicată și
creșterea satisfacției maritale.
Mai multe studii au examinat efectele intervențiilor psihologice asupra femeilor și
cuplurilor infertile. În timp ce demonstrează un potențial pozitiv în raport cu rezultatele
psihologice, multe dintre aceste studii nu raportează constatările legate de obținerea unei
sarcinii.
Într-un studiu, 17 cupluri infertile au urmat o terapie cognitiv-comportamentală (CBT),
care a inclus reducerea gândurilor negative, optimizarea comunicării dintre parteneri și
exprimarea temerilor legate de performanță și rezultate. În urma terapiei cognitiv-
comportamentae, o treime din femeile care au urmat terapia au rămas însărcinate, în
comparație cu ratele de obținere a sarcinii găsite în alte studii cu diferite forme de
infertilitate idiopatică (7,2-14,3%) (Tuschen-Caffier, 1999). Cu toate acestea, studiul nu a
presupus compararea rezultatelor cu cele ale unui grup de control și nici randomizarea
acestora, ceea ce face dificilă generalizarea constatărilor sale. În schimb, s-au raportat
reduceri semnificative ale gândurilor de neputință, gândurilor ruminative despre
infertilitate și insatisfacția maritală.
Domar și colab. (2000) au lucrat cu grupuri de femei infertile și au constatat că terapia
cognitiv-comportamentală a redus distresul psihologic și a avut ca rezultat un număr mai
mare de sarcini viabile decât îngrijirea obișnuită. Semnificația statistică a ratei sarcinii a
fost problematică datorită numărului mult mai mare de abandon în grupul de control.
Prezintă o importanță crescută includerea femeilor depresive în studiile de intervenție,
având în vedere prevalența crescută a depresiei la femeile infertile. Domar a concluzionat
că este important să se ofere intervenții psihologice la un moment anterior în tratamentul
infertilității în asociere cu tratamentul medical inițial.
Într-un studiu randomizat, Hosaka et al. (2002) a oferit cinci sesiuni săptămânale de 90 de
minute de CBT (relaxare, imagistică ghidată și gestionarea stresului) sau tratamentul
obișnuit în grupul de control. Ei au descoperit o reducere
semnificativă a stresului emoțional și a activității celulare de tip killer (47,7% a scăzut la
34,1% după CBT) și a crescut rata de obținere a sarcinii (37,8% la grupul CBT comparativ
față de 13,5% la grupul de control).
De asemenea, Kupka și colab. (2003) au concluzionat că ar trebui să se observe contribuția
pozitivă a consilierii psihologice pentru ameliorarea stresului în timpul tratamentelor de
infertilitate, deși un impact statistic semnificativ nu a putut fi demonstrat în studiul lor.
Într-un studiu promițător, randomizat, controlat, Sarrel și DeCherney (apud Cwikel, 2004)
au realizat un interviu psihoterapeutic cu 10 cupluri infertile, iar alte 10 femei au primit
îngrijire obișnuită. Ei au descoperit o rată a sarcinii de 60% în grupul intervievat,
comparativ cu o rată de 10% în cadrul grupului de control. Un program de
24 de săptămâni de combatere a infertilității și de dezvoltare a unor modele de alimentație
sănătoasă destinate femeilor obeze și infertile (greutate inițială medie de 98 kg) a reușit să
le ajute pe acestea să piardă în greutate, să își dezvolte stima de sine și să reducă anxietatea
și depresia. Peste 80% dintre participantele la grup au rămas însărcinate.
Rolul psiho-educației pentru cuplurile care trec prin tratamentul de reproducere umană
asistată poate fi important în gestionarea optimă a dificultăților prin care trec acestea și,
poate adăuga, de asemenea, valoare procesului medical.
 BIBLIOGRAFIE

Al-Homaidan, H. T. (2011). Depression among women with primary infertility attending

an infertility clinic in Riyadh, Kingdom of Saudi Arabia: rate, severity, and contributing
factors. International Journal of Health Sciences (Qassim University); 5:108-115.
Benyamini, Y., Gozlan, M., & Kokia, E. (2004). On the self-regulation of a health threat:
cognitions, coping, and emotions among women undergoing treatment for infertility.
Cognitive Therapy and Research, 28(5), 577–592.
doi:10.1023/B:COTR.0000045566.97966.22
Berghuis, J. P., & Stanton, A. L. (2002). Adjustment to a dyadic stressor: a longitudinal
study of coping and depressive symptoms in infertile couples over an insemination attempt.
Journal of Consulting and Clinical Psychology, 70(2), 433-438.
Blenner, J. L. (1990). Passage through infertility treatment: A stage theory. Image--the
Journal of Nursing Scholarship, 22(3), 153-158. doi:10.1111/j.1547- 5069.1990.tb00199.x
Boivin, J. (2003). A review of psychosocial interventions in infertility. Social Science &
Medicine, 57(12), 2325-2341. doi:10.1016/S0277-9536(03)00138-2.
Burns, L. H. (1987). Infertility as boundary ambiguity: One theoretical perspective.
Family Process, 26(3), 359-372. doi:10.1111/j.1545-5300.1987.00359.x
Carver, C. S. (1997). You want to measure coping but your protocol's too long: Consider
the Brief COPE. International Journal of Behavioral Medicine, 4(1), 92-100.
Chen, T., Chang, S., Tsai, C., & Juang, K. (2004). Prevalence of depressive and anxiety
disorders in an assisted reproductive technique clinic. Human Reproduction (Oxford,
England), 19(10), 2313-2318. doi:10.1093/humrep/deh414.
Chow, K., Cheung, M., & Cheung, I. K. (2016). Psychosocial interventions for infertile
couples: A critical review. Journal of Clinical Nursing, 25(15-16), 2101-2113.
doi:10.1111/jocn.13361.
Covington, S. N., & Burns, L. H. (2006). Infertility counseling: A comprehensive
handbook for clinicians. Cambridge: Cambridge University Press.
Cserepes, R. E. (2014) Characteristics of infertility-specific quality of life in Hungarian
couples. Orvosi Hetilap, 155, 783-788.
Asistarea psihologică a doliului asociat infertilității

Read (1995) a sugerat un model de consiliere a infertilității bazat, în mare parte, pe

nevoile și recomandările Autorității de Fertilizare și Embriologie Umană (Human
Fertilization and Embryology Authority). Modelul încorporează etapele de consiliere
privind doliul, ale lui Kubler-Ross (negare, furie, negociere, depresie și acceptare) și ale
lui Worden (acceptarea realitatății pierderii, ventilarea emoțiilor prin plângerea durerii,
adaptarea la mediul înconjurător prin recunoașterea pierderii persoanei iubite și
transformare emoțională și continuarea vieții), precum și modelul lui Egan (explorare, o
nouă înțelegere și acțiune). Modelul lui Read de consiliere a infertilității include cinci
etape: (1) diagnosticarea, (2) gestionarea sentimentelor, (3) planificarea acțiunii, (4)
înțelegerea tratamentului medical (5) și așteptarea rezultatelor tratamentului. Potrivit lui
Read, etapele acestui model pot fi repetate pe măsură ce individul sau cuplul se
adaptează la pierdere.