Stigma şi discriminarea bolnavilor psihici

Autori: Badale Florin-Sebastian

Fildan Livia-Rebeca

Pe lângă încărcătura la care este supus un bolnav psihic datorită simptomelor pe

care le manifestă, a distresului emoţional provocat de efectele acestor simptome la toate
nivele de funcţionare, bolnavul diagnosticat cu tulburare mentală trebuie să facă faţă şi
presiunii societăţii din care face parte. Stigma şi discriminarea sunt procese care
afectează atât bolnavul cât şi mediul social din imediat a apropiere.
Studiul realizat a cuprins 75 de participanţi, 30 cu diagnostic psihiatric şi 45 fără
diagnostic, din populaţia generală.
Rezultatele obţinute au o implicare la nivel practic deosebită, în sensul că se
demonstrează necesitatea şi utilitatea i nformării populaţiei generale cu privire la
caracteristicile tulburării mentale şi ale bolnavului psihic. Odată cu această informare va
creşte familiaritatea faţă de acest subiect iar viitorul bolnavului psihic va fi „privat” de
stigmă şi de discriminare .
Cuvinte cheie: stigmă, autostigmă, distanţă socială, perceperea periculozităţii,
discriminare.

1. Ce este stigma?
Una din patru persoane va experenţia personal o formă de tulburare mentală.
Statisticile indică faptul că fiecare individ s -a confruntat sau se va confrunta la un
moment dat cu tulburarea mentală, fie în familie, fie la servici sau î n interiorul propriei
persoane. Dificultăţile unei vieţi supuse distresului psihiatric sunt augumentate de
experimentarea rejecţiei care este o consecinţă a stigmei.
Cuvântul "stigmă" provine din limba greacă, reprezentând un semn, asemănător
unui tatuaj, aplicat pe piele prin tăiere sau înfierare trădătorilor sau criminalilor pentru a -i
separa într-un mod cât mai clar de oamenii liberi şi a face public faptul că exista ceva rău
sau neobişnuit în legătură cu statutul moral al persoanei respective. Aceste p ersoane
trebuiau evitate, mai ales în locuri publice. Acest cuvânt a fost ulterior aplicat şi altor
atribute personale care erau considerate ruşinoase.
Înţelegerea şi utilizarea actuală a conceptului de stigmă în ştiinţele sociale se
bazează pe munca lui Erving Goffman, care a descris trei tipuri de stigmă, asociată cu
diformităţi fizice (membre lipsă, extreme de înălţime sau greutate, desfigurări faciale,
albinism), slăbiciuni sau defecte de caracter (include şi tulburările psihice) (somajul,
existenţa unui cazier judiciar, divorţ), precum şi apartenenţa la diferite grupe sociale
nedezirabile (apartenenţa la un anumit grup etnic, religios, rasial). Stigma este un

1
fenomen public, privat şi interpersonal care afectează fiecare aspect al acordării şi
acceptării unui tratament psihiatric (Smith, 2002).
La momentul actual, nu există în literatura de specialitate o teorie unitară a
stigmei. Acest fapt nu este surprinzător din moment ce stigma reprezintă o interacţiune
complexă dintre ştiinţele sociale, politici, istorie, psihologie, medicină şi antropologie.
Pragul cheie în generarea stigmei este percepţia diferenţelor. O predispoziţie în a sesiza
diferenţele este probabil înnăscută tuturor oamenilor, din moment ce pentru o
funcţionare şi siguranţă mai bună ei s e bazează pe predictibilitatea comportamentului
membrilor grupului. De aceea nu ar trebui să fim surprinşi când grupul îi identifică pe cei
care sunt diferiţi sau răspund în mod rapid la ceea ce se percepe ca fiind o ameninţare.
Multe din diferenţele dintr e oameni sunt ignorate, însă unele persistă şi conduc la
categorizarea persoanelor. Pentru ca stigma să apară, aceste diferenţe trebuie să fie
relaţionate cu trăsături indezirabile. De exemplu, o parte din stigma tulburărilor mentale
constă în asocierea tulburării cu stereotipuri cu privire la probabila violenţă, probleme de
comunicare şi impredictibilitate
Dincolo de orice definiţie, stigma a devenit un marker al unor experienţe diverse:
ruşine, învinovăţire, oaia neagră a familiei, izolare, excludere soci ală, stereotipii,
discriminare.
Stigma este importantă nu numai în cazul indivizilor care sunt stigmatizaţi. Este
o parte a sistemelor, a standardelor, instituţiilor sau legislaţiei: ne afectează pe toţi. Cu
toate că stigma faţă de tulburările mentale e ste prezentă de secole, nu a fost niciodată
supusă unui demers atât de amplu la nivel social, politic şi academic. Dintr -un concept
aproape nebulos cu puţin interes pentru specialiştii din domeniu, a devenit o preocupare
curentă şi este din ce în ce mai co ncret. Interesul crescut pentru intervenţiile anti -stigma a
venit oarecum într-un moment în care stigma a început să scadă, comunitatea a arătat că
este pregătită să accepte diferenţe de gen, rasă sau sexualitate. Este oarecum un efect de
halo, reducerea stigmei bolnavilor psihici prin asociere cu creştere toleranţei sociale.
Există două tipuri de stigmă: stigma internă şi externă (Gray, 2002). Stigma
internă (auto-stigmatizare) se referă la sentimente internalizate de ruşine, vinovăţie,
inferioritate şi dorinţa de intimitate şi confidenţialitate. Acest lucru împiedică pacienţii să
vorbească despre experienţele lor şi îi împiedică să caute ajutor. Astfel, diagnosticarea
unei afecţiuni psihice la un individ sau internarea într -un spital de psihiatrie are multiple
consecinţe personale (conflicte familiale), sociale (reducerea interacţiunilor sociale
normale), profesionale şi financiare. Aceşti pacienţi încep să se perceapă ei înşişi ca fiind
diferiţi, apărând astfel auto -stigmatizarea.
Stigma externă (discriminarea) se referă la atitudinea nedreaptă din partea
celorlalţi, tratamentul inechitabil faţă de persoanele cu tulburări mentale. Discriminarea
presupune negarea drepturilor şi reponsabilităţilor, poate apărea la un nivel interpersonal,
reflectînd dorinţa pentru distanţă socială şi excludere dar şi la nivel structural când
persoanele cu tulburare mentală sunt excluse din viaţa publică printr -o varietate de
mijloace legale, economice, sociale şi instituţionale (Stuart, 2005). Stigma internă poate
să aibă efecte la fel de devastatoare la fel ca şi cea externă deoarece duce la izolare
socială şi la restricţionarea suportului social (Gray, 2002).
Apare şi o stigmă prin asociere (Goffman, 1963 apud Stuart, 2005) care afectează
persoanele aflate în apropiere a bolnavilor psihici. Pentru familii acest tip de stigmă
presupune frică, pierderi, stimă a familiei scăzută, ruşine, neîncredere, furie,

2
imposibilitatea de a face faţă, neajutorare şi lipsă de speranţă. Familiile sunt adesea
privite ca fiind cauza tulburării şi sunt criticate pentru adăpostirea unor persoane ofensive
şi violente. La nivelul specialiştilor, acest tip de stigmă presupune că şi specialiştii
comportă un anumit grad de patologie, iar tratamentul ca atare este privit cu suspiciune,
dispreţ şi oroare.
Multe tulburări mentale pot fi ascunse odată ce persoana intră în remisie, astfel
oamenii pot trece ca “normali” atât timp cât nimeni nu află problema lor. Această stare
este percepută ca fiind “discreditabilă” (Goffman, 1963 apud Gray, 2002) în ti mp ce
persoanele cu condiţii care nu pot fi ascunse sunt “discreditate”. Persoanele cu condiţii
discreditabile (ex. tulburare bipolară în remisie) trebuie să decidă cât de mult să
vorbească despre boala lor şi cu cine să discute astfel de aspecte. Printr -un management
atent al informaţiei ei pot minimiza rejecţia socială şi stigma externă. Acei care trăiesc cu
o condiţie discreditantă (ex. schizofrenia cu dischinezie tardivă) vor avea dificultăţi în
managementul eficient al informaţiei astfel că au un risc mai mare de a experienţia stigma
externă.

2. Stigmatizarea
În cazul tulburărilor mentale este important de luat în calcul două posibile
mecanisme care nu se exclud reciproc, ci dimpotrivă se intersectează în anumite puncte.
O primă conceptualizare a mod ului în care apare stigma este dată de teoria etichetării
propusă de Scheff în 1960 (apud Gray, 2002). Autorul este de părere că eticheta de
schizofrenic activează stereotipuri ale tulburării mentale învăţate anterior, iar noi
răspundem în acord cu aceste stereotipuri. Eticheta afectează modul în care răspundem
nevoilor pacientului şi modul în care îl abordăm dar şi modul în care pacientul simte şi
acţionează. Există dovezi (Purvis et al., 1988, apud Gray, 2002) ale faptului că
diagnosticul ca etichetă infl uenţează atitudinea persoanelor, schimbarea etichetei
conducând la schimbarea percepţiei şi aşteptărilor faţă de aceste persoane. Totuşi, această
teorie nu poate explica întru totul fenomenul stigmei, întrucât există la nivelul ştiinţei
nevoie de concepte concrete care să denumească anumite realităţi, aceste concepte
preluând în timp parte din conotaţia negativă pe care o comportă simptomul în sine. O
altă perspectivă care contrazice etichetarea constă în faptul că rejecţia celor cu un
diagnostic psihiatric se bazează în mod cert pe comportamentul manifestat de către
aceştia. Persoanele cu tulburări psihotice cronice pot avea semne fizice ale tulburării lor,
cum ar fi o igienă nesatisfăcătoare, mişcări faciale anormale care vor scădea
acceptabilitatea lor la nivel social. Chiar în lipsa acestor semne observabile de cei din
exterior şi a unui comportament anormal, necorespunzător situaţiei, percepţia persoanelor
se schimbă atunci când cred despre cineva că are un diagnostic psihiatric la fel cum se
schimbă şi comportamentul persoanelor care cred că cei din jur ştiu despre tulburarea sa.
Astfel se face trecerea uşor către o altă încercare de a explica stigma.
Sartorius (2001, apud Smith, 2002) introduce conceptul de cerc vicios,
argumentând că stigma operează nu numai la nivelul individului şi a familiei acestuia ci
contaminează şi serviciile de sănătate mentală şi cercetările din domeniu. Sartorius
susţine că la nivelul individului sunt anumiţi “markeri” ca trăsături stigmatizante. Pe baza
acestora persoanele sunt discriminate şi dezavantajate. Rezultanta acestor procese este o
stimă de sine scăzută care conduce la creşterea dizabilităţii astfel reducându -se accesul la
resursele financiare şi sociale. Pe măsură ce acest cerc continuă persoanele au resurse din

3
ce în ce mai scăzute pentru a face faţă stigmatizării, astfel că acest cerc se repetă
intensificând stigma.

3. Concepte importante
Câteva concepte au o legătură semnificativă cu stigma în cazul tulburărilor
mentale: familiaritatea, perceperea pericolului şi distanţa socială.
Perceperea pericolului: prin intermediul media sau prin propriile experienţe
comunitatea şi-a construit treptat o percepţie pe care continuă să o aplice persoanelor
bolnave psihic. În timp ce oamenii privesc tratamentul ca o metodă de ai ajuta pe cei care
suferă de astfel de tulburări, societatea în general manifestă o restrictivitate aparte faţă de
unele aspecte pe care nu le înţelege. Studiile comportamentale (Farina, 1998 apud
Dickerson et al., 2002) indică faptul că femeile cu tul burare mentală sunt privite mai
favorabil decât bărbaţii. Aceştia din urmă sunt percepuţi ca având o posibilitate mai mare
de a deveni periculoşi şi agresivi.
Familiaritatea constă în contacte cu persoane cu diagnostic psihiatric, un anumit
grad de informare pe care îl deţine o anumită persoană. Rezultatele unor studii (Corrigan,
Green et al., 2001) stabilesc o legătură între familiaritate şi perceperea periculozităţii: cei
care sunt familiari sunt mai puţin supuşi credinţei că acest persoane sunt periculoa se, şi
manifestă o frică mai scăzută decât ceilalţi. Intensitatea familiarităţii variază, de la o
persoană care doar a văzut un material despre tulburările mentale, la o persoană care are
un prieten sau coleg cu astfel de diagnostic, la o persoană care are un membru al familiei
sau este el însuşi diagnosticat cu tulburare mentală (Corrigan et al., 2001). Deci,
acceptarea şi înţelegerea acestor persoane ţine în mare măsură de informaţiile de care
dispune individul. Stigma putându -se reduce astfel prin oferir ea mai multor informaţii
publicului larg despre tulburările mentale pentru a -i face mult mai familiari.

4. Efectele stigmei
Rezultatele unui studiu naţional privind opinia populaţiei generale cu privire la
bolnavul psihic şi boala psihică publicat de I nstitutul Naţional de Cercetare -Dezvoltare în
Sănătate au pus în lumină pe lângă elemente ce ţin de stigmă şi stigmatizare o serie de
dificultăţi cu care se confruntă comunitatea:
• o necunoaştere a problematicii bolnavului psihic şi a bolilor psihice din partea
populaţiei generale;
• asocierea imaginii bolnavului psihic cu “nebunul satului”;
• asocierea imaginii bolnavului psihic cu aceea a unei persoane periculoase, care trebuie
ţinută închisă într-o unitate specială de îngrijire, imagine negativă la for marea că reia, din
păcate, contribuţia mass -media este consistentă ;
• imaginea medicului psihiatru este asociată deseori cu imaginea bolnavului psihic;
• condiţiile grele în care se desfăşoară activitatea de recuperare, reabilitare şi integrare;
• lipsa de continuitate, în plan comunitar, în efortul depus de medicii psihiatri de
recuperare şi integrare a bolnavilor psihici;
• slaba prezenţă a instituţiilor societăţii civile în domeniul serviciilor adresate bolnavului
psihic;
• necunoaşterea prevederilo r legale cu privire la bolnavul psihic de către membri ai

4
instituţiilor autorităţilor locale, care au atribuţii în acest sens, precum şi lipsa de sprijin
din partea acestora în derularea unor programe ale organizaţiilor neguvernamentale
(ONG) cu activităţi specifice.
În privinţa relaţiilor sociale:
• 60,4% apreciaz ă că probabil ar fi jenaţi dacă prietenii ar ştii că cineva din familia celui
intervievat are probleme de sănătate mintală ;
• 53,6% nu sunt siguri că ar putea trăi zilnic alături de o persoană cu probleme de să nă
tate mintală ;
• 49,6% apreciaz ă că probabil ar fi deranjaţi dacă ar fi colegi cu o persoană cu probleme
de sănătate mintală ;
• 54,9% apreciază că, probabil ar avea un sentiment de teamă să vorbească cu cineva care
are probleme de sănătate mintală ;
• 50,1 % apreciază că nu sunt siguri dacă ar putea avea o relaţie de prietenie cu un bolnav
psihic.
Pe lângă aceste efecte la nivel relaţional şi profesional, alte studii (Wright et al.
2000, apud Link et al. 2001) relevă faptul că stig ma influenţează stima de sine a
bolnavului psihic, mai precis conduce la depreciere acesteia, ceea ce conduce la scăderea
sentimentului de control asupra evenimentelor vieţii.
Cele mai importante efecte însă, s -ar rezuma la accesibilitatea scăzută a servi ciilor
de specialitate, lipsa suportului social necesar, marginalizarea şi limitarea în cadrul
comunităţii. Stigma are un impact negativ asupra importanţei acordate sănătăţii mentale
în comunitate, în dezvoltarea serviciilor de sănătate mentală, în finanţa rea cercetărilor în
domeniul sănătăţii mentale şi chiar şi asupra atractivităţii psihiatriei pentru tinerii medici
în alegerea unei profesii.

II. Metodologia cercetării

II. 1. Obiectivul cercetării

Studiul de faţă îşi propune relevarea legăturilor dintre familiaritatea participanţilor,
distanţa socială şi perceperea periculozităţii în cazul persoanelor care au un diagnostic
psihiatric. De asemenea se încearcă relevarea domeniilor în care persoanele cu diagnostic
psihiatric întâmpină greutăţi mai ales la nivelul stigmei şi discriminării la care sunt
supuşi.
II. 2. Ipoteze
a. Persoanele cu diagnostic psihiatric vor avea un nivel de familiaritate cu boala
mai mare decât persoanele fără tulburări mentale.
b. Persoanele cu diagnostic şi cele fără diagnostic diferă în ceea ce priveşte
distanţa socială manifestată.
c. Femeile vor percepe o mai mare periculozitate decât bărbaţii.

II.3. Subiecţii
La acest studiu au participat 75 de subiecţi, din care 30 cu diagnostic psihiatric cu vârsta
cuprinsă între 20 şi 65 de ani, 1 6 bărbaţi şi 14 femei (media vârstei fiind de 42,76 şi
abaterea standard de 11,83 ) şi 45 din populaţia generală, 27 femei şi 18 bărbaţi (media
vârstei fiind de 24,95 de ani, iar abaterea standard de 9,12).

5
II.4. Materiale/instrumente
Instrumentele care s-au folosit la această cercetare sunt constiutie din un chestionar
demografic, o scală prin care se măsoară familiaritatea, o scală de distanţă socială şi o
scală de perceperea a periculozităţii.

II.4. 1. Social Distance Scale este o variantă modificată a Social Distance Scalea propusă
de Linket al. 1987 şi măsoară dezirabilitatea de a fi distant în relaţiile sociale cu
persoanele cu diagnostic psihiatric. Cuprinde 6 itemi la care se răspunde folosind o scală
likert cu 6 treapte (1= sunt foarte sigur că da, 6= sunt foarte sigur că nu). Consistenţa
internă raportată de autor este de .92.

II.4.2. The Perceived Dangerousness Scale măsoară atitudinile indivizilor faţă de

persoanele diagnosticate cu tulburări mentale. Scala actuală a suferit mici modificări fa ţă
de The Dangerousness Scale -General propusă de Link et. al. în 1987 (apud Corcoran,
2005). Scala măsoară periculozitatea pe care participanţii la studiu o resimt faţă de cei cu
diagnostic psihiatric. Scala include 7 itemi, cu 5 variante de răspuns, de la puternic de
acord (1) până la puternic împotrivă (5). Autorii au raportat o consistenţă internă
(Cronbach alfa) de .85.

II.4.3. Subscala familiarităţii este preluată din The Prevalence of Exposure, Knowledge
and Social Distance scale, propusă de Stuart ş i Arboleda Florez (2001, apud Corcoran,
2005) şi măsoară atitudinea faţă bolnavii psihici şi mai mult, prin acestea familiaritatea
faţă de acest subiect.

II.4.4. Consumer Experiences of Stigma Questionnaire (CESQ) a fost propus de Otto

Wahl în 1999 (apud Dickerson et al., 2002). CESQ are două subscale care măsoară
experimentarea stigmei şi discriminării. Subscala stigma are 9 itemi ce fac referire la
experienţele interpersonale ale persoanelor ca şi consumatori ai unor servicii ale
comunităţii. Itemii din a ceastă secţiune fac referire la atitudinile negative faţă de persoana
cu tulburare mentală, îngrijorări faţă de comportamentul şi atitudinea celorlalţi ca răspuns
la condiţia psihiatrică, temeri cu privire la dezvăluirea statusului personal şi raportări
negative auzite sau văzute despre boala psihică.

Subscala discriminare cuprinde 9 itemi cu privire la experienţa discriminării

respondenţilor în legătură cu tulburarea mentală în diferite domenii., incluzând obţinerea
unui loc de muncă, activităţi sociale. Participanţii sunt rugaţi să evalueze apariţia acestor
experienţe pe o scală de 5 răspunsuri, de la “niciodată” la “foarte frecvent” (Dickerson et
al., 2002).

II.5. Rezultate

Datele obţinute în urma chestionări au fost prelucrate cu Statistical Packages for

Social Sciences (SPSS) 8.

Mai întâi am încercat să observăm dacă la nivelul datelor obţinute sunt diferenţe
semnificative între cele două grupuri, fără diagnostic şi cu diagnostic psihiatric, în ceea

6
ce priveşte variabilele studiate: familiaritatea , distanţa socială şi perceperea
periculozităţii. Din cei 45 de participanţi din populaţia generală au fost consideraţi aleator
doar 30. Comparaţia dintre cele două grupuri a fost realizată utilizând testul t; s-au
obţinut rezultate semnificative la famili aritatea cu boala psihică (t=2,55, p <.05) şi la
perceperea distanţei sociale (t= - 2,74, p<.01). La cealaltă variabilă, perceperea
periculozităţii, nu s-au obţinut rezultate semnificative statistic. Este surprinzător totuşi
faptul că ambele grupuri percep bolnavul psihic la nivel de periculozitate în aceeaşi
măsură. Se aştepta să se producă o biasare către propriul grup, acesta să fie mai pozitiv
evaluat de către proprii membrii decât de alte persoane. Acest lucru nu înseamnă decât
faptul că bolnavul psihic a fost supus unor stereotipii şi prejudecăţi pe care treptat le -a
interiorizat, acestea manifestându -se în continuare ca autostigmă. Tot surprinzător este
faptul că participanţii fără diagnostic au manifestat o familiaritate mai mare faţă de boala
psihică şi faţă de bolnav decât au făcut -o participanţii din grupul cu diagnostic psihiatric.
Acest lucru poate conduce la următoarele implicaţii: fie nivelul de educaţie vis -a-vis de
tulburarea mentală este ridicat la nivelul primului grup astfel încât depăşeş te informaţiile
obţinute din propria experienţă de către pacienţii chestionaţi, fie aceştia din urmă au o
atitudine mai negativă, care poate fi privită ca o resemnare, deprinsă în urma propriei
experienţe de bolnav.
La nivelul distanţei sociale lucrurile stau altfel. Participanţii care aveau un
diagnostic psihiatric au manifestat o distanţă mai mare decât grupul fără diagnostic. Acest
lucru este relevant în măsura în care se ia în considerare faptul că marea majoritate a
celor chestionaţi în grupul experim ental sunt diagnosticaţi cu schizofrenie şi depresie, iar
retragerea socială şi atitudinea pesimistă faţă de relaţiile sociale sunt factori caracteristici.

Tabel nr. II.5.1.: Comparaţie între cele două grupuri în ceea ce priveşte variabilele studiate
Variabila t df p Diferenţa
mediilor
Familiaritatea 2.55 58 .01 .24
Distanţa socială -2.74 58 .00 -.45

La nivelul grupului II, am încercat, deşi sunt puţini participanţi, să identificăm

diferenţe între cele două sexe. Rezultatele obţinute însă nu au fost semnificative, existând
doar o tendinţă (t= - 1, 98, p= .057) din partea femeilor de a avea o distanţă socială mai
mare decât cea pe care o au bărbaţii din acelaşi grup.
Am încercat să grupăm participanţii în două categorii în funcţie de religia pe care
o au pentru a observa dacă sunt diferenţe semnificative în ceea ce priveşte modul în care
aceştia abordează problemtica tulburărilor mentale. În tabelul următor am redat doar
media şi abaterea standard a datelor întrucât nu s -au relevat diferenţe semnificat ive între
cele două grupuri. Mediile apropiate la nivelul fiecărei variabile conduc la concluzia că,
cel puţin la grupul studiat nu poate fi vorba de o implicare a religiei cu efecte
semnificative la nivelul stigmei deci atitudinii faţă de bolnavul psihic.

Tabel nr.II.5.2.: Media şi abaterea standard ale datelor în funcţie de cele două orientări religioase

7
Variabile Religia Nr. Participanţilor Media Abaterea
participanţilor standard
Familiaritate ortodox 21 2,32 ,21
neoprotestanţi 24 2,42 ,45
Distanţă socială ortodox 21 3,61 ,55
neoprotestanţi 24 3,57 ,41
Perceperea ortodox 21 2,65 ,49
periculozităţii neoprotestanţi 24 2,68 ,31
Realizând o matrice corelaţională s -au obţinut următoarele rezultate:
 Cu cât creşte familiaritatea faţă de persoanele cu diagnostic psihiatric cu atât
scade nivelul pericolului pe care îl percepe individul (r= -.32, p<.05). Cunoaşterea
situaţiei cu care se confruntă o persoană conduce la scăderea pericolului pe care îl
percepe faţă de persoanele cu diagnostic psihiatric. Aceste lucruri pot fi
interpretate şi în contextul rezultatelor obţinute la comparaţia dintre cele două
grupuri (cu şi fără diagnostic), reieşind cu atât mai mult necesitatea creşterii
nivelului de familiaritate faţă de acest domeniu, cu implicaţii deosebi te la nivelul
reducerii stigmei bolnavului psihic.
 Cu cât creşte distanţa socială cu atât perceperea pericolului este mai mică (r= -.41,
p<.05). Deci cu cât relaţia în sine necesită mai puţină implicare şi cu cât distanţa
fizică faţă de bolnav este mai mar e pericolul perceput este mai mic.
Rezultatele obţinute identifică doi factori care contribuie la modul în care
persoana cu tulburare mentală este percepută ca sursă a unui posibil pericol.
 Creşterea scorurilor la subscala discriminare din Consumer Expe riences of Stigma
Questionnaire (CESQ), se asociază în mod negativ cu vârsta participanţilor (r= -
.408, p<.05), ceea ce înseamnă că odată cu înaintarea în vârstă discriminarea pe
care participanţii o percep este mai mică. Acest lucru este oarecum ilogic da că
luăm în calcul faptul că pe măsură ce experienţa de bolnav psihic este mai mare
atunci şi discriminarea la care a fost supus ar trebui să fie mai mare. Având în
vedere că majoritatea participanţilor au un bogat istoric psihiatric atunci se pune
problema existenţei unor mecanisme de coping care ar acţiona pentru reducerea
discriminării la care sunt supuşi.

Deoarece grupul de participanţi cu diagnostic psihiatric a fost prea mic, nu s -a putut

releva o diferenţă semnificativă între cele două tipuri de di agnostic în ceea ce priveşte
stigma şi discriminarea la care sunt supuşi bolnavii psihici aşa cum au fost evaluate cu
ajutorul Consumer Experiences of Stigma Questionnaire.

Tabel nr. II.5.3: Răspunsurile obţinute la Consumer Experiences of Stigma Question naire(CESQ)
Item Niciodată% Rareori% Uneori% Frecvent% Foarte frecvent%
cesq1 46,7 6,7 23,3 13,3 10
cesq2 20 23,3 30 10 16,7
cesq3 10 16,7 43.3 26,7 3,3
cesq4 16,7 30 33,3 13,3 6,7
cesq5 6,7 20 30 30 13,3
cesq6 20 3,3 30 46,7 0
cesq7 6,7 6,7 36,7 40 10
cesq8 6,7 33,3 36,7 16,7 6,7
cesq9 30 30 23,3 13,3 3,3
cesq10 46,7 26,7 10 6,7 6,7
cesq11 66,7 10 16,7 3,3 3,3

8
 cesq12 50 36,7 3,3 3,3 3,3
cesq13 33,3 3,3 40 16,7 6,7
cesq14 6,7 33,3 36,7 13,3 10
cesq15 66,7 13,3 0 13,3 6,7
cesq16 16,7 16,7 10 36,7 10
cesq17 66,7 13,3 16,7 3,3 0
cesq18 50 23,3 16,7 3,3 6,7

Tabel nr. II.5.4.: Media şi abaterea standard a răspunsurilor obţinute la CESQ

Item N Media Abaterea standard
cesq1 30 2,33 1,44
cesq2 30 2,80 1,34
cesq3 30 2,96 ,99
cesq4 30 2,63 1,12
cesq5 30 3,23 1,13
cesq6 30 3,03 1,15
cesq7 30 3,40 1,00
cesq8 30 2,83 1,01
cesq9 30 2,30 1,14
cesq10 29 1,96 1,23
cesq11 30 1,66 1,09
cesq12 29 1,68 ,96
cesq13 30 2,60 1,30
cesq14 30 2,86 1,07
cesq15 30 1,80 1,34
cesq16 27 3,07 1,35
cesq17 30 1,56 ,89
cesq18 30 1,93 1,20
Itemii din subscala „stigmă” la care s -a obţinut media cea mai mare sunt 7, 5, 3.
Se face referire la „aţi fost tratat onest de către alţii care au ştiut că urmaţi un tratament
psihiatric?”, media răspunsurilor fiind între „uneori” şi „frecvent”. La itemul 5 s -au
obţinut în medie tot astfel de răspunsuri semn ificând faptul că persoana s -a aflat
UNEORI în situaţii în care a auzit pe alţii spunând lucruri ofensive şi nefavorabile faţă de
bolnavii psihici. Datele obţinute relevă şi sprijinul de care dispun bolnavii (item 3) după
ce persoanele din imediata apropi ere au aflat de problema cu care se confruntă, media
răspunsurilor fiind între „rareori” şi „uneori”. Rezultate obţinute de Wahl (1999, apud
Dickerson et al., 2002) au pus în evidenţă faptul că cea mai frecventă experienţă raportată
de respondenţi priveşte stigma indirectă: a auzi comentarii stigmatizante despre bolnavii
psihici, conştientizarea portretizării pe care o promovează mass media şi sentimentele de
ruşine şi evitare care apar datorită statusului personal.
În ceea ce priveşte discriminarea, în studiul realizat de Wahl (1999, apud
Dickerson et al., 2002), au existat puţine raportări cu privire la experienţele
discriminative la care au fost supuşi. În studiul de faţă, din subscala discriminare cea
mai ridicată medie a avut -o itemul 16 care face referire la comportamentul adecvat pe
care îl au ofiţerii de poliţie faţă de bolnavii psihici, însă se observă o lipsă a suportului din
partea colegilor de muncă şi a şefilor. Acest lucru completează gravitatea implicaţiilor
tulburării mentale la nivel p rofesional. Încurajator este faptul că refuzul în a include în
activităţi sociale bolnavul psihic (itemul 13) se manifestă cu pregnanţă între „rareori” şi
„uneori”.

9
 S-a observat că femeile evită mai puţin decât bărbaţii să spună persoanelor din
afara familiei faptul că primesc tratament psihiatric (t=2,69, p<.05), în timp ce există
tendinţa ca bărbaţii să întâmpine mai multe probleme în ceea ce priveşte închirierea sau
cumpărarea unei locuinţeşi accesarea unor sisteme de educaţie.

III.CONCLUZII
Rezultatele obţinute au o implicare la nivel practic deosebită, în sensul că se
demonstrează necesitatea şi utilitatea informării populaţiei generale cu privire la
caracteristicile tulburării mentale şi ale bolnavului psihic. Odată cu această informare va
creşte familiaritatea faţă de acest subiect iar viitorul bolnavului psihic va fi privat de
stigmă şi de discriminare.
De asemenea s-au putut releva domeniile protective , nestigmatizate de care
dispun bolnavii în lupta cu boala (înţelegerea din partea prietenilor ) dar şi problemele pe
care le întâmpină în alte paliere ale vieţii: stigma din partea celorlalţi, a mass mediei, la
locul de muncă unde nu beneficiază de suportul necesar.
Studiul realizat are limite mai ales în a extinde rezultatele obţinute la nivel de
populaţie, dar totuşi în acest domeniu se poate trece dinco lo de parametrii statistici
necesari pentru a susţine un adevăr ; prin acest studiu se susţine o realitate.

Bibliografie:

Corcoran, E.R. (2005) Stigma, Perceived Dangerousness and Mental Illness, Central
Connecticut State University , pp. 3-56.
Corrigan et al. (2001) Prejudice, Social Distance, and Familiarity with Mental Illness,
Schizophrenia Bulletin, vol. 27, nr. 2, pp. 219-225.
Dickerson, F.B. et al. (2002) Experiences of Stigma Among Outpatients With
Schizophrenia, Schizophrenia Bulletin, vol. 28, nr. 1, pp.143-156.
Gray, A. (2002) Stigma in Psychiatry. J R Soc Med, vol. 95, pp. 72-76.
Institutul Naţional de Cercetare -Dezvoltare în Sănătate (2004) Studiu naţional privind
opinia populaţiei generale cu privire la bolnavul psihic şi boala psihică, Bucureşti.
Link, B.G. et al. (2001). The Consequences of Stigma for the Self -Esteem of People With
Mental Illnesses, Psychiatric Services, vol. 52 pp.: 1261-1266.
Smith, M. (2002) Stigma, Advances in Psychiatric Treatment , vol. 8, pp. 317-325.
Stuart, H. (2005) Fighting Stigma and Discrimination Is Fighting for Mental Health,
Canadian Public Policy-Analyse de Politiques, vol. XXXI, numero special, pp. 22.-30.

10