3.

Inconstientul – ipostaza a psihicului

- inconstientul si structura psihicului
- desexualizarea inconstientului la A. Adler. Compensare, supracompensare, pseudocompensare
(Zamfirescu V. Dem, Introducere in psihanaliza freudiana si postfreudiana pag 221-293)

Descoperirea inconstientului de catre Freud a schimbat viziunea existenta despre psihic, care de acum
inainte nu va mai putea fi identificat cu constiinta.
Intr-o teorie a decentrarii conceptiei despre om, descoperirea inconstientului poate fi situata alaturi de
teoria coperniciana si de teoria evolutiei din bilogie. Asa cum, prin teoria coperniciana, pamantul si implicit
omul, pierd privilegiul de a se afla in centrul lumii planetelor, pamantul devenind o planeta printre altele; asa
cum, in conformitate cu teoria evolutie speciilor, omul pierde privilegiul de a fi incununarea creatiei, devenind
o specie printre altele, rezultat al mutatiilor si selectie, tot astfel, in virtutea descoperirilor psihanalizei, Eul
pierde si privilegiul de a fi stapan in lumea interioara, dovedind ca este adesea supus fortei inconstientului,
omniprezent in gandurile, actiunile si operele noastre culturale.
In interiorul psihanalizei freudiene au existat doua teorii despre psihic si structura sa, diferite atat ca grad
de elaborare, cat si in ce priveste conceptia despre inconstient si locul sau in viata psihica.
In prima teorie, mentinuta pana in 1920, psihicul era impartit in trei instante: constient, preconstient,
inconstient, intre cele trei sisteme existand cenzuri care controleaza trecerea dintr-unul in altul. Aceasta teorie
pare sa aiba ca obiectiv gasirea unui loc inconstientului, care apare ca substantiv (instanta) in structura
psihicului. Separarea in instante face inteligibil conflictul psihic care se desfasoara intre instante.
In cea de a doua teorie, inconstientul nu mai este o instanta de sine statatoare, desemnata in planul
teoriei printr-un substantiv, ci un atribut al fiecareia dintre cele trei instante care structureaza psihicul (se, eu,
supraeu) – un adjectiv. Ceea ce presupune ca inconstientul nu mai este echivalent cu refulatul, si Eul are o
dimensiune inconstienta, de asemenea si Supraeul, instanta care incorporeaza valorile fundamentale ale vietii
culturale, este in mare parte inconstient.

SE – instanta pulsionala a psihicului

Se-ul constituie dimensiunea instinctuala (pulsionala) a inconstientului. Continuturile sale sunt
reprezentantii psihici ai instinctelor, in cea mai mare parte inconstiente.
Se-ul este rezervorul de energie al psihicului, intra in conflict cu Eul si Supraeul si constituie materialul
din care se formeaza Eul si Supraeul. Cele doua instincte / pulsiuni fundamentale sunt instinctul mortii (caruia ii
corespunde principiul repetitiei) si instinctul vietii (caruia ii corespunde prinsipiul placerii si forma sa
modificata – principiul realitatii).
Se-ul preia continuturile inconstientului, dar nu mai epuizeaza sfera de cuprindere a lui, pentru ca
inconstientul nu se mai suprapune cu refulatul. Eul se dezvolta din Se, Se-ul preia integral caracteristicile
functionarii inconstientului: predominarea proceselor primare, organizare complexuala, dualismul fortelor
pulsionale si al principiilor care le corespund.

EUL – instanta de comanda si control a psihicului

Centrat in jurul constiintei, ingloband preconstientul si avand o dimensiune inconstienta, Eul organizeaza
intreaga activitate psihica. Scopul sau este de a armoniza cerintele realitatii externe cu cerintele Se-ului si
Supraeului. Cea mai importanta functie a Eului este autoconservarea organismului, apoi are functia de testare a
realitatii, pentru adaptare, distingerea realitatii psihice de realitatea externa. A treia functie importanta a Eului
este modificarea realitatii in functie de scopurile sale. Una din functiile interne ale Eului este controlul Se-ului,
al vietii instinctuale. Eul dispune de o serie de mijloace defensive – mecanisme de aparare ale Eului, care
alcatuiesc dimensiunea inconstienta a Eului

Eul se formeaza din Se si parcurge o serie de etape pana la atingerea maturitatii. La inceput, Eul in
formare coincide cu Se-ul si se pune total in slujba realizarii cerintelor acestuia. Caracteristic pentru primele
luni din viata copilului, este Eul ideal (faza de deplina coincidenta intre Eu si Se). Maturitatea psihica este
atinsa in momentul in care Eul dobandeste autonomie in raport cu celelalte instante psihice
 SUPRAEUL – sau “inconstientul de sus”
Supraeul, in cea mai mare parte inconstient, are functii spirituale: de constiinta morala, autoobservare, de
formare a idealurilor.
Supraeului ii corespunde termenul de cenzura a visului, din prima teorie despre psihic. Formarea
Supraeului este legata de declinul complexului Oedip (in jurul varstei de 5-6 ani). Este vorba de renuntarea la
dorintele oedipiene (iubire pentru parintele de sex opus si ostilitate fata de parintele de acelasi sex, perceput ca
rival) si interiorizarea interdictiilor reprezentate de parinti in urma unui proces de identificare.

Mijloace de aparare ale Eului

Apararea se refera la un proces prin intermediul caruia constiinta este ferita de excitantii interni
periculosi, conflictuali (pulsiuni, dorinte, sentimente), precum si de excitantii externi foarte puternici, posibile
surse de traumatisme. Wohlfram Ehlers
Altfel spus, influentele interne sau externe care ameninta integritatea si stabilitatea echilibrului bio-
psiho-social al individului sunt supuse unui proces intern de modificare, ingradire sau reprimare.
Rationalizarea – procedura prin care subiectul incearca sa dea o explicatie coerenta din punct de vedere
logic si acceptabila din punct de vedere moral unei atitudini, idei, sentiment ale caror adevarate motive nu sunt
percepute (Laplanche si Pontalls)
Refularea – pana in 1915 Freud a considerat ca inconstientul este echivalent cu refulatul, cu istoria
infantila a libidoului (refularea secundara, cea propriu-zisa). In acceptia freudiana, refularea este un mijloc de
parare indreptat impotriva reprezentantilor pulsiunii (ganduri, imagini, amintiri).
Dupa E. Roudinesco si M. Plon, prin refulare trebuie sa intelegem procesul care vizeaza mentinerea in
inconstient a tuturor ideilor si reprezentarilor legate de pulsiuni si a caror realizare, producatoare de placere, ar
afecta echilibrul functionarii psihice a individului, devenind sursa de neplacere.
Regresia – procesul psihic prin intermediul caruia un subiect individual sau colectiv se intoarce la un
nivel anterior al dezvoltarii psihice, fie ca este vorba de gandire, sentiment, comportament
Formatiunea reactionala – atitudine sau comportament opuse ca sens unei dorinte pulsionale refulate si
constituite ca reactie la aceasta (ex. pudoarea care se formeaza ca reactie la tendintele exibitioniste)
Identificarea cu agresorul – procesul inconstient trait de Eu in momentul in care, urmarind un scop
defensiv, se transforma intr-un aspect al obiectului.
Proiectia – procesul psihic prin care subiectul expulzeaza din sine si localizeaza in afara sa, in persoane
sau lucruri, calitati, dorinte, sentimente care ii apartin, dar pe care nu le cunoaste sau refuza sa le accepte
(Laplanche si Pontalls)

Prima desexualizare a inconstientului sau psihanaliza lui Alfred Adler

Inconstientul nu va mai avea continuturi pulsionale, ca la Freud (sexuale sau agresive), ci continuturi
legate de socialitatea omului, de faptul incontestabil ca fiecare individ este membru al unei comunitati in care
ocupa o anumita pozitie in ierarhie si are sentimente de satisfactie sau insatisfactie in legatura cu aceasta
pozitie. In termenii lui Adler, din socialitatea omului deriva dorinta sa de autoafirmare, sentimentele si
complexele sale de inferioritate, precum si incercarile reusite sau nu de a le compensa. O alta consecinta a
orientarii psihologiei individuale spre social este preferinta acordata Eului in dauna inconstientului.
O alta deosebire importanta fata de Freud este accentul pus pe finalitatea psihica in dauna cauzalitatii
psihice, pe viitor in dauna trecutului.
Numele lui Adler este asociat cu termenul de complex de inferioritate. Principalii factori care contribuie
la permanentizarea sentimentului de inferioritate sunt:
- handicapul fizic si anumite particularitati fizice
- apartenenta la categorii sociale defavorizate
- apartenenta la sexul feminin
- educatia familiara, daca este excesiv de autoritata
 Compensare, supracompensare, pseudocompensare
Aparitia sentimentului de inferioritate actioneaza ca o sursa de insecuritate psihica si mobilizeaza
mijloacele pentru depasirea sa. Procesul de inlocuire a sentimentului de mai mica valoare cu un sentiment
pozitiv al valorii proprii a fost numit de Adler compensare.
Clasificarea compensarilor
a) compensari reale – se actioneaza asupra cauzelor care au produs sentimentul de inferioritate.
Variatele forme de compensari reale pot conduce nu numai la rezultate multumitoare, ci si la
performante exceptionale – supracompensari. Nu exista situatie umana iremediabil compromisa
daca este privita cu luciditate, acceptata ca atare si se lupta pentru depasirea ei.
b) Pseudocompensari (protestul viril, contraidealul, resentimentul) – cand, din motive obiective sau
subiective, nu se poate actiona direct sau indirect asupra cauzelor, se apeleaza la pseudocompensari,
care actioneaza doar asupra efectului, adica asupra sentimentului de inferioritate, care este indepartat
din cosntiinta.