Termenul de devianta a fost utilizat pentru prima data in anul 1938 de catre sociologii americani T.

Sellin ca ansamblul comportamentelor indreptate impotriva normelor de conduita sau a ordinii

institutionale si de catre R. Merton care considera devianta drept o reactie normala a oamenilor
normali in conditii anormale.

Astazi, definitia deviantei, ca si a delincventei cum vom vedea mai jos - se poate realiza diferit in
functie de criteriul utilizat. Cele mai frecvente criterii sunt criteriul normativ si cel statistic:
a) Dupa criteriul normativ, devianta reprezinta o conduita care incalca normele scrise sau nescrise ale
societatii, sau ale unui grup social particular. Nota caracteristica pentru actul deviant este incalcarea
normei si drept consecinta, dezaprobarea sociala. Cand actul nu mai este dezaprobat, el inceteaza a mai
fi deviant. Prin urmare, ceea ce numim deviant, depinde de contextul normativ care reglementeaza
comportamentele considerate ca fiind normale;
b) dupa criteriul statistic devianta este o abatere semnificativa de la media comportamentelor membrilor
grupului sau ai societatii. media sugereaza omul mediu, caci tipul normal se confunda cu tipul mediu.
(Durkheim)

Indiferent care dintre criterii ar fi utilizat, reprezentand un tip de comportament care se opune celui mediu,
normal, conventional sau conformist, prin incalcarea unor norme scrise sau nescrise ale societatii,
termenul devianta este utilizat in doua acceptiuni distincte: in raport cu normele sociale si culturale
(definitia sociala) si in raport cu codurile legale formale (definitia legala sau juridica).

a)Acceptiunea sociala
in sens larg, deviantele sociale sunt acele forme de comportament care violeaza normele sociale, in
general, indiferent daca ele sunt condamnate sau nu de catre legea juridica. in sens restrans, deviantele
sociale desemneaza conduitele care se abat de la medie, fara a incalca normele juridice. in acest sens,
devianta tine de interpretare. Privita istoric sub acest inteles restrans, devianta sociala este ca si
frumusetea: exista numai in ochii celui ce o priveste3. Ceea ce afirma Durkheim despre infractiune este
valabil pentru intreaga clasa a deviantei: nu o condamnam pentru ca este o infractiune, ci este infractiune
pentru ca o condamnam. Aceste acte nu sunt o amenintare suficienta pentru ordinea sociala incat sa fie
condamnate legal.

b) Acceptiunea legala (juridica)
Actiunile care sunt prohibite prin coduri legale formale si in cazul carora exista pedepse pentru cei care le
comit sunt considerate deviante din punct de vedere legal, constituind clasa delinctelor. Autorul unui
delinct este un delincvent. Prin urmare, devianta legala reprezinta delincventa.
Pe langa delinctele grave, universal reprimate, cum sunt incestul, rapirea, violul, omorul sau furtul,
delinctele minore difera de la societate la societate, in raport cu dinamica legislativa. Ceea ce este
considerat devianta in sensul legal variaza istoric si geografic. Cand delinctul vizeaza minorii, vorbim de
delincventa juvenila in clasa careia intra pe langa acte ce care definesc delincte in general si altele care
sunt specific legate de varsta, cum ar fi starea de neascultare sau chiulul de la scoala.

Termenul de delincventa juvenila (in sens larg) desemneaza conduite inadecvate ale tinerilor care n-au
implinit varsta majoratului, fiind aplicat celor care transgreseaza legea (delincventa in sens legal,
restrans), ca si celor abandonati fiind de parinti si educatori se integreaza in anturaje potential delincvente
avand un comportamentul de evaziune, celor care au fugit de la domiciliu sau din mediul scolar,
vagabondand, celor care au tulburari de comportament (delincventa in sens social, larg). punctul de
vedere legal reduce delincventa la raportul cu norma penala si urmarile vatamatoare ale actiunilor care
sunt sanctionate juridic.
In functie de stiinta care abordeaza studiul delicventei juvenile exista o diversitate a definitiilor date
acestei notiuni: din punct de vedere juridic este o abatere de la normele sociale sanctionata juridic
savarsita de minori de pana la 18 ani, din punct de vedere sociologic este o devianta, iar din punct de
vedere al psihologilor delicventa juvenila este o inadaptare sociala ori o tulburare de comportament.

Marea majoritate a delincventilor nu sunt nici infractori inraiti, nici elemente marginale irecuperabile, ci pur
si simplu copii in deriva, victime ale lipsei de educatie, ale unui mediu familial violent, si care datorita
esecului procesului de socializare familiala, ajung sa comita, mai mult sau mai putin, abateri de la
normele sociale. De exemplu, "copiii strazii", minori care fura alimente pentru a-si potoli foamea, minori
care vagabondeaza sau cersesc pentru a scapa de un mediu familial represiv, lipsit de resurse afective
sau morale, minore care ademenite de promisiuni materiale ale unor adulti si lipsite de discernamant,
ajung sa comita fapte de prostitutie.
Delicventa juvenila este o forma a comportamentului deviant. La nivelul cunostintei comune,
comportamentul deviant rezida in formele de conduita aflate in discordanta cu valorile si normele unui
anumit sistem socio-uman.

Delicventa formeaza una din speciile fenomenului de devianta cu mari implicatii pentru individ si
colectivitate. Dreptul penal da o definitie clara actului delincvential (infractiuni) punand accent pe
caracterul socialmente periculos al faptei si pe vinovatie in savarsirea ei. Infractiunea este o fapta care
prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si incriminata de legea penala.
Raportarea la norme reprezinta mai mult un criteriu de clasare, intrucat nu expliciteaza cauzele
comportamentului deviant, ci doar il discrimineaza de comportamentul normal, socialmente acceptabil.
Mentionam faptul ca punctul de vedere juridic si cel psihosocial in aprecierea deviantei sociale, inclusiv a
fenomenului delincvential , nu se suprapun intocmai. Mira y Lopez (1959) arata ca intre conceptia
juristului si conceptia psihologului exista de multe ori aceeasi diferenta de criterii pe care o intalnim intre
familia unui bolnav si medic.
Delicventa juvenila Delicventa juvenila este o forma a comportamentului deviant. La nivelul cunostintei
comune, comportamentul deviant rezida in formele de conduita aflate in discordanta cu valorile si
normele unui anumit sistem socio-uman. Delicventa formeaza una din speciile fenomenului de devianta
cu mari implicatii pentru individ si colectivitate. Dreptul penal da o definitie clara actului delincvential
(infractiuni) punand accent pe caracterul socialmente periculos al faptei si pe vinovatie in savarsirea ei.
Infractiunea este o fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si incriminata de legea penala.
Raportarea la norme reprezinta mai mult un criteriu de clasare, intrucat nu expliciteaza cauzele
comportamentului deviant, ci doar il discrimineaza de comportamentul normal, socialmente acceptabil.
Mentionam faptul ca punctul de vedere juridic si cel psihosocial in aprecierea deviantei sociale, inclusiv a
fenomenului delincvential , nu se suprapun intocmai. Mira y Lopez (1959) arata ca intre conceptia
juristului si conceptia psihologului exista de multe ori aceeasi diferenta de criterii pe care o intalnim intre
familia unui bolnav si medic. Din punct de vedere al psihologului, solutia adoptata de un delincvent, prin
caracterul sau dissocial sau antisocial, reprezinta doar un epilog, pregatit de mult, fiind un rezultatul
perturbarii sau al rasturnarii raporturilor obisnuite, socialmente acceptabile, dintre individ si colectivitatea
in sanul careia traieste. Pentru a intelege si a explica un delict inseamna ai determina valoarea
necunoscutelor ecuattiei responsabile de conduita individului in situatia delictuasa. Sub aspect
sociopsihologic, factorul comun al delincventilor este ca subiectii din aceasta categorie dau dovada de
nonconformare la modul social, au un comportament deviant de la normele socio-morale, in sensul ca isi
realizeaza unele scopuri si aspiratii pe cai sociale neacceptabile. Punctul de vedere juridic trebuie
completat cu punctul de vedere psihosocial, deoarece el permite nu numai o intelegere mai aprofundata a
delincventei, ci permite o mai adecvata tratare a delincventilor pentru a facilita reinsertia lor sociala,
precum si o actiune mai sistematica, multi si interdisciplinara, in directia prevenirii recidivelor si, in directia
profilaxiei deviantei sociale. A introduce punctul de vedere psihologic alaturi de cel social, etic,
pedagogic, juridic, medico-psihiatric inseamna a studia in toata complexitatea sa acestui tip de
comportament deviant. Punctul de vedere psihologic are in vedere omul concret, al carui comportament
este determinat de modul in care el exista si actioneaza in mediul ambiant fizic si social, de modul cum el
cugeta asupra acestui mediu si-l evalueaza, precum si de mediul cum omul percepe si se evalueaza pe
sine in raport cu altii si cu mediul sau. Abordarea stiintifica a delincventei juvenile trebuie facuta de pe
pozitiile determinismului probabilist aplicat in psihologie, conform caruia orice fenomen psihic este
determinat in ultima instanta, de actiunea externa, dar orice actiune externa determina actul psihic numai
mijlocit, refractandu-se prin insusirile, starile si activitatea psihica a persoanei care este supusa acestei
actiuni. in definirea delincventei noi consideram ca este util sa pornim de la conceptul de maturizare
sociala. Maturizarea sociala are ca element definitoriu capacitatea individului de a mentine un echilibru
dinamic intre interesele sale si interesele societatii, intre nevoi si aspiratiile sale si nevoile proiectele
societatii. Delincventul nu reuseste sa-si ajusteze conduita in mod activ si dinamic la cerintele relatiilor
interpersonale din mediul uman respectiv, datorita unui dificit de socializare, determinat de perturbarea
sau insuficienta produselor de asimilare a cerintelor si normelor mediului socio-cultural si a produselor de
acomodare la aceste prin acte de conduita acceptabile din punct de vedere social-juridic. Delincventa
apare ca o tulburare a structurarii raporturilor sociale ale individului, tocmai datorita insuficientei maturitati
sociale. La majoritatea delincventilor se manifesta un caracter disonant al maturizarii sociale si al
dezvoltarii personalitatii. Avand in vedere ca maturizarea sociala a individului sufera influenta nemijlocita
a relatiilor interpersonale si a climatului socio-afectiv existent in microgrupurile in care traieste si se
dezvolta, cauzele insuficientei maturizari sociale ale unor indivizi trebuie cautate in perturbarea acestor
relatii in carentele educative di socio-afective din grupurile respective. Teoria dissocialitatii elaborata de
R. Munchielli (1965), care pune accent pe o serie de factori psihosociali in explicarea delincventei juvenile
si se exprima in: -Neacceptarea colectivitatii, a societatii; -Falsa perceptie sociala a celor din jur; -Lipsa
anticiparii si evaluarii adecvate a consecintelor actelor comise; -Respingerea rolului social ce i s-a acordat
inainte de a deveni delincvent si pe care i-l pretinde colectivitatea. Personalitatea copilului se poate
dezvolta dizarmonic, in urmatoarele cazuri: in absenta unei invatari necesare sau in conditiile insuficientei
invatari (interiorizari) a normelor de conduita; in conditiile unei invatari pernicioase; in cazul unei invatari
ineficiente sau in conditiile in care invatarea este inaccesibila. T. Bogdan (1973) subliniaza si el
necesitatea de a incadra delincventa juvenila in sfera deviantei sociale, punand accentul pe acele carente
educative care provoaca acest tip de comportament deviant. Conceptul delincventa juvenila este abordat,
in majoritatea clasificarilor care vizeaza comportamentul uman sub unghiul evaluarilor normative, in
cadrul mai larg al deviantei. Notiunea de devianta a fost elaborata de Sellin (1938) care a studiat
problemele complexe ale socio-crimino-genezei. Sellin definea devianta ca ansamblul comportamentelor
indreptate impotriva normelor de conduita sau impotriva ordinii institutionale. Merton (1957) spunea ca
devianta reprezinta ansamblul comportamentelor disfunctionale, ce ameninta echilibrul sistemului social.
Deviantele sunt de diferite naturi si de diferite tipuri, relationandu-se cu fenomene de inadaptare sau de
dezadaptare sociala. Pentru intelegerea fenomenului de delincvential, se impune si analiza diverselor
universuri existentiale si comportamentale ale tinerilor ajunsi in deriva. Unii naufragiati sociali pot fi
victime ale unor represiuni, persecutari politice sau religioase iar altii pot fi victime ale unor cataclisme
naturale, ale razboiului. Multi dintre asemenea tineri, dupa un traseu existential dissocial sau antisocial,
poseda suficiente resurse interioare pentru a deveni la o conduita dezirabila. Alti tineri devin adevarate
epave sociale, inserandu-se in viata grupurilor delinctogene, chiar daca la inceput au pornit doar de la
vagabondaj. Dar realitatile cotidiene arata ca, sunt destul de fragile frontierele trecerii de la acte
dissociale (vagabondaj, cersetorie) la delicte grave (furt) si foarte grave (talharie, viol, crima). In ultimele
decenii numeroase lucrari, printre care si cea editata de Gialombardo (1972), abordeaza comportamentul
delincventilor minori in mod diferentiat, pornind de la premisa ca exista numeroase niveluri ale cauzelor si
ale manifestarilor caracteristice inadaptari sociale si deviantei, iar aceste niveluri sunt structurate astfel:
1.Factori situationali deviantei la carer copilul este expus acasa sau in mediul extrafamilial: familie
destramata; disciplina neadecvata (climat hiperpermisiv sau hiperpunitiv); vicii in familie; situatie materiala
deficitara, nesigura; grupuri delictogene in vecinatate. 2.Probleme comportamentale care reprezinta un
mod specific de inadaptare la mediu, in raport cu varsta la care apar. 3.Atitudini dissociale in care copilul
descopera reactii subiective indreptate impotriva autoritatii, dar fara o inclinatie serioasa spre agresiune:
izolare; anxietate; ostilitate. 4.Iesirea de sub control, cu incalcarea unor norme sau a unor standarde ale
comunitatii printr-un comportament dissocial moderat: inactivitate; fuga de acasa; vagabondaj.
5.incalcarea normelor si legilor prin acte antisociale grave si foarte grave: furt; talharie; viol; omor.
Majoritatea infractiunilor au fost comise in grupuri cu un lider minor sau adult, adesea actiunile
infractionale fiind organizate de infractori recidivisti. S-a amplificat fenomenul de recidivare a faptelor
penale comise de minori, pe fondul accentuarii gradului de pauperizare a numeroaselor familii si a
ineficientei unor masuri de ocrotire. Recrudescenta delincventei juvenile se manifesta nu numai in mediu
urban, ci si in mediu rural. Infractionalitatea este analizata prin gradul de incalcare a legilor penale, iar cei
care le incalca se caracterizeaza mai ales prin lipsa sentimentului responsabilitatii, a sentimentului rusinii
si a sentimentului de culpabilitate. Delicventii recidivisti sunt de fapt sociopati, care refuza schimbarea
modului de existenta caracterizat prin acte antisociale. Portretul psihic, comportamental al delincventului
inglobeaza urmatoarele trasaturi: existenta marginala, inactivitate, parazitism, respingerea valorilor
morale, disociere intre eul personal si cel social, absenta orizontului temporal existential si resentimente
contra societatii. Toate aceste trasaturi sunt generatoare de comportamente indezirabile, dissociale si
antisociale. Factorii si cauzele delincventei in structura personalitatii sunt mai putin generali, intotdeauna
concreti si legati de conditiile si evenimentele existentiale, de procesul educational, de modul specific in
care individul interactioneaza cu colectivitatea.