Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PERSONALITATII INFRACTORULUI
CARACTERISTICILE PERSONALITATII INFRACTORULUI
Cercetarea complexa a fenomenului infractional, sub toate aspectele sale, deschide largi
perspective explicatiei stiintifice a mecanismelor si factorilor cu rol favorizant, permitand o
fundamentare realista a masurilor generale si speciale orientate catre prevenirea si combaterea
manifestarilor antisociale.
Pause
Unmute
Loaded: 35.07
%
Fullscreen
Factorii externi nu actioneaza direct, nemijlocit si univoc asupra individului, ci prin filtrul
particularitatilor sale individuale, particularitati ale caror radacini se afla in mica masura in
elementele innascute ale personalitatii si in cea mai mare masura in antecedentele sale, in istoria
personala. Toate acestea ii determina un anumit tip de comportament disfunctional, un anumit
mod de a actiona si reactiona in spatiul psihologic, in modul de a rezolva situatiile conflictuale
care apar mereu in acest spatiu.
Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularitatilor psihologice, s-a reusit sa se stabileasca anumite caracteristici
comune care se regasesc la majoritatea celor care incalca in mod frecvent legea:
Inadaptarea sociala
Este evident ca orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptatii, cei greu
educabili, de unde se recruteaza intotdeauna deviantii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat
in conditii neprielnice si in mod nesatisfacator. Anamnezele facute infractorilor arata ca, in
majoritatea cazurilor, acestia provin din familii dezorganizate (parinti decedati, divortati,
infractori, alcoolici etc.) unde nu exista conditii, pricepere sau preocupare necesara educarii
copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al parintilor nu este suficient de ridicat, unde nu se da
atentia cuvenita normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptari sociale.
Atitudinile antisociale care rezulta din influenta necorespunzatoare a mediului duc la
inradacinarea unor deprinderi negative care, in diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate,
conducand la devianta si apoi la infractiune.
Duplicitatea comportamentului
Sensibilitatea deosebita Anumiti excitanti din mediul ambiant exercita asupra lor o stimulare
spre actiune cu mult mai mare ca asupra omului obisnuit, ceea ce confera un caracter atipic
reactiilor acestora. Pe infractor il caracterizeaza lipsa unui sistem de inhibitii elaborat pe linie
sociala, aceasta ducand la canalizarea trebuintelor si intereselor in directie antisociala. Atingerea
intereselor personale, indiferent de consecinte, duce la mobilizarea excesiva a resurselor fizice si
psihice.
Frustrarea Reprezinta starea celui care este privat de o satisfactie legitima, care este inselat in
sperantele sale. Este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul
personalitatii in mod tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a obstructionarii satisfacerii unei
trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva ce ii apartinea anterior. Frustrarea este, de fapt,
experienta afectiva a esecului, trairea mai mult sau mai putin dramatica a nereusitei. Una si
aceeasi situatie poate fi resimtita ca favorabila de catre o persoana si poate fi traita ca frustranta
de catre alta.
Procesul de frustrare implica trei elemente: a) cauza sau situatia frustranta in care apar obstacole
si relatii privative printr-o anumita corelare a conditiilor interne cu cele externe; b) starea psihica
(trairi conflictuale, suferinte cauzate de privatiune etc.); c) reactiile comportamentale, efectele
frustrarii (Popescu-Neveanu, 1978). Frustrarea se dezvolta din conflict, generandu-l la randul
sau, mai ales atunci cand starea de frustrare este rezultatul unui act de atribuire nejustificata,
subiectiva a unei intentii rauvoitoare. Conflictul reprezinta doar o conditie generala care poate
duce la instalarea starii de frustrare. Pentru a se produce frustrarea trebuie sa aiba loc “priza de
constiinta motivationala“ prin care i se atribuie persoanei frustrate o intentie rauvoitoare (Rudica,
1985). La infractori aceasta apare ca o proiectie a motivarii unor fapte antisociale pe care le-au
savarsit. Imposibilitatea de a pune in acord trebunitele interne cu exigentele mediului social duce
la aparitia unor conflicte emotionale si stari de frustrare.
Reactiile la frustrare sunt variabile, ele depind de natura agentului frustrant si de personalitatea
celui supus acestui agent. In cazul infractorului, frustrarea apare atunci cand acesta este privat
de unele drepturi, recompense, satisfactii etc. care considera ca i se cuvin sau cand in calea
obtinerii acestor drepturi se interpun unele obstacole. Frustrarea infractorului este resimtita in
plan afectiv-cognitiv ca o stare de criza (o stare critica, de tensiune) care dezorganizeaza, pentru
momentul dat, activitatea instantei corticale de comanda a actiunilor, generand simultan
surescitarea subcorticala.
Frustrarea presupune ingustarea campului de actiune. In cadrul unui grup, subiectul se confrunta
cu intentiile celorlalti. Reactia la aceasta situatie poate fi activa, deci agresiva, pentru ca
subiectul sa-si impuna intentiile sau pasiva, cand acesta isi reprima actele, pentru a limita
agresivitatea celorlalti.
Infractorii reactioneaza diferentiat la situatiile frustrante, de la abtinere (toleranta la frustrare) si
amanare a satisfactiei pana la un comportament agresiv. Cei puternic frustrati au tendinta sa-si
piarda pe moment autocontrolul actionand haotic, inconstant, atipic, agresiv si violent cu urmari
antisociale grave. Trairea tensiunii afective generate de conflict si de frustrare depinde nu atat de
natura si forta de actiune a factorilor frustranti cat mai ales de gradul maturizarii afective si
morale a infractorului si de semnificatia acordata factorilor conflictuali si frustranti prin procesul
de evaluare si interpretare.
La infractor agresivitatea apare fie in situatii frustrante, fie atunci cand acesta comite infractiuni
prin violenta. Agresivitatea si violenta nu pot fi separate de alte trasaturi ale personalitatii
infractorului. Astfel agresivitatea este strans legata nu numai de intoleranta la frustrare, ci si de
forta exacerbata a trebuintelor polarizate in placerea de a domina ( Mucchielli, 1981).
Agresivitatea si violenta infractorilor este declansata usor si datorita lipsei sentimentului de
culpabilitate si tendintei de a considera actele lor drept legitime.
Dupa cum spune Pinatel, aceasta este ordinea intrarii in actiune a trasaturilor din nucleul
personalitatii criminale atunci cand se trece la actul infractional agresiv. Dintre aceste trasaturi,
labilitatea si gradul agresivitatii par a influenta cel mai mult pragul delincvential.
Aceste componente ale personalitatii criminale se pot intalni si la celelalte persoane, insa la
acestea nu sunt elemente dominante ale personalitatii, nu au consistenta si frecventa intalnita la
delincventi. Diferenta dintre nedelincventi si delincventi rezida in pragul delincvential. Astfel,
delincventul format, recidivistul, in opozitie cu nedelincventul sau cu delincventul ocazional, nu
asteapta ivirea unei situatii propice, a unei incitatii exterioare, ci provoaca el insusi ocaziile in
care apoi opereaza. Cu cat trasaturile personalitatii criminale sunt mai intense, cu atat faciliteaza
trecerea la actul infractional.
Traind in conflict cu societatea si actionand mereu impotriva ei, prin succesele obtinute in
activitatea infractionala devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand la manifestari
de vanitate, adeseori puerile. Infractorul se simte mereu in continua aparare legitima fata de
societatea care refuza sa ii ofere de buna voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde.
Elementul lui vital si in acelasi timp si o trasatura fundamentala a caracterului sau este minciuna.
Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale, lipsa unor valori etice
catre care sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor, ii imprumuta o atitudine de totala
nepasare fata de propria-i soarta. Din acest motiv aparentul curaj de care da dovada, reprezinta
de fapt insensibilitate, indiferenta in urma tensiunii continue, in urma obisnuintei de a fi mereu in
pericol. Egoismul elimina complet orice urma de compasiune, si ca urmare poate duce la acte de
mare cruzime. Se remarca sentimentalismul ieftin al infractorului, care are o forta mobilizatoare
majora, constituind resortul care il impinge spre actiune.
Lincul: https://www.stiucum.com/drept/psihologie-judiciara/Profilul-personalitatii-infrac82465.php