Sunteți pe pagina 1din 11

S4 Profilul de personalitate al infractorului

1. Din punct de vedere juridic cercetarea personalitii infractoriale se realizeaz n scopul:


identificrii subiectului infraciunii;
determinrii strategiilor optimale, selectrii metodelor i tacticilor n vederea realizrii unei cercetri
reuite a actului infracional, stabilirii cauzelor obiective i subiective ale infraciunii, n centrul ateniei
aflndu-se personalitatea celor implicai n cercetare: a infractorului, victimei, martorului;
calificrii juridice a actului infracional, inndu-se cont de toate cauzeleinterne psihologice i
externe obiective care 1-au provocat, de motivaiasubiectului infraciunii, rolul lui n cazul cnd este cercetat
o crim comis n grup;
sporirii ponderii implicrii psihologice a cercetrii penale i a sanciunii n reorientarea contiinei i
comportamentului persoanei nvinuitului;
determinrii formelor optimale de resocializare i recuperare social a infractorului, stabilirii unui
program individual, inndu-se cont de calitile personale.
2. Din punct de vedere psihologic cercetarea personalitii infracionale are drept scop:
desemnarea profilului psihologic al personalitii infractorului, n care scop se recurge i la o
investigaie a personalitii victimei, martorului;
stabilirea determinantelor sociale ale comportamentului personalitii implicate n drama judiciar: al
experienei sociale i al comunicrii, locului persoanei n ierarhia statusurilor si rolului determinat de
aceasta, al caracterului procesului de socializare si nglobare a normelor sociale, atitudinii fa de valorile
sociale, factorilor sociali care au contribuit la degradare etc.;
identificarea factorilor psihici i a rolului lor n comportament: a caracterului proceselor psihice i a
deformrilor, uneori patologice, a nsuirilor psihice ale persoanei cercetate;
determinarea factorilor psihologici: a motivelor, scopurilor, atitudinilor, trebuinelor, orientrilor.
Profiler-ul trebuie privit ca un specialist ce furnizeaz anchetatorilor informaii
particularizate pe un anume tip de individ care ar fi putut comite o infraciune cert. Procesul prin care
se indic caracteristicile de personalitate ale autorului unei infraciuni, inndu-se cont de analiza
cmpului infracional, tipurile variate de personaliti existente, datele statistice ale faptelor similare
precum i natura disfunciilor mentale demonstrate de autor cu ocazia comiterii faptei poate fi
denumit profiling.

Personalitatea infractorului este cercetat i de specialitii din alte domenii, implicnd:


- examinarea clinic reconstituirea antecedentelor personale i patologice ale subiectului;
examinarea paraclinic probarea i obiectivarea diagnosticului clinic,stabilirea genezei
tulburrilor psihice;
- investigrile biogenetice rolul factorilor ereditari n structura personalitii infracionale;
- interpretarea neurofiziopatologic cauzalitatea manifestrilor agresive antisociale de condiiile
biopsihologice care le declaneaz;
- cercetarea psihologic si psihosociologic stuctura personalitii infracionale motivat de
ambiana social, conflictele n carea fost implicat si modul n care acestea au fost
soluionate, orientarea spre posibilitatea de recuperare social;
- cercetarea sociologic analiza personalitii infractorului prin prisma proceselor macro- i
microsociale;
- rezolvarea medico-legal furnizarea datelor medicale obiective, n baza crora este reconstituit
starea de imputabilitate.
Abordarea acestor studii permite:
aprecierea corect a strrilor psihice a personalitii infractorului, precizarea diagnosticlui si
excluderea erorilor judiciare, att provocate de atitudinea subiectiv a agenilor, ct i de comportamentul
de simulare al infractorului;

identificarea cauzelor psihologice care au putut influena comportamentul, att n timpul constituirii
personalitii, ct si n momentul comiterii infraciunii, cele din urm fiind, de regul, caracterizate printr-o
for sporit;
cerectarea tulburrilor cu caracter psihopatologic care au determinat infraciunea, a gravitii i
forei lor;
determinarea factorilor sociali care au provocat comportamentul infracional, contribuind la
instituirea unor trebuine, aprecieri care vin n dezacord cuvalorile si normele sociale si normativitatea
juridic;
aprecierea gradului de periculozitate social, pe care o prezint individul cercetat, att prin
determinarea comportamentului acestuia de abatere de la normativitatea psihic sau social, ct i prin
orientarea lui spre delincvent.

CARACTERISTICILE PERSONALITATII INFRACTORULUI


Cercetarea complexa a fenomenului infractional, sub toate aspectele sale, deschide largi perspective
explicatiei stiintifice a mecanismelor si factorilor cu rol favorizant, permitand o fundamentare realista a masurilor
generale si speciale orientate catre prevenirea si combaterea manifestarilor antisociale.
Personalitatea infractorului este fondul pe care se intersecteaza, in cadrul duelului judiciar, functiile
acuzarii si apararii pentru ca, in ultima instanta, pedeapsa este impusa infractorului, iar efectele sale sunt
conditionate de aceasta personalitate. Elementele pozitive ale personalitatii vor putea conduce spre o pedeapsa
mai usoara, pe cand cele negative vor trebui infrante printr-o pede 424g62e apsa mai aspra. Exista si situatii in
care pedepsele sunt insuficiente, acestea generand, de obicei, fenomenul recidivei sau al obisnuintei infractionale,
carora societatea nu le-a gasit remedii propice.
Conceptul de personalitate este esential pentru o justitie ce se fundamenteaza pe adevar, stiinta si dreptate,
in care primeaza ideea de recuperare sociala a infractorului. De aceea justitia isi racordeaza activitatea la serviciile
psihologiei judiciare.
Factorii externi nu actioneaza direct, nemijlocit si univoc asupra individului, ci prin filtrul
particularitatilor sale individuale, particularitati ale caror radacini se afla in mica masura in elementele innascute
ale personalitatii si in cea mai mare masura in antecedentele sale, in istoria personala. Toate acestea ii determina
un anumit tip de comportament disfunctional, un anumit mod de a actiona si reactiona in spatiul psihologic, in
modul de a rezolva situatiile conflictuale care apar mereu in acest spatiu.
Infractorul se prezinta ca o personalitate deformata ceea ce ii permite comiterea unor actiuni atipice cu
caracter antisocial sau disocial.
Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala, care
intra in conflict cu cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in care traieste. Pe aceasta baza
se incearca sa fie puse in evidenta atat personalitatea infractorului, cat si mecanismele interne (mobiluri, motivatii,
scopuri) care declanseaza trecerea la actul infractional ca atare (Banciu, 1992).
Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularitatilor psihologice, s-a reusit sa se stabileasca
anumite caracteristici comune care se regasesc la majoritatea celor care incalca in mod frecvent legea:
INADAPTAREA SOCIALA.
Este evident ca orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptatii, cei greu educabili,
de unde se recruteaza intotdeauna deviantii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat in conditii neprielnice
si in mod nesatisfacator. Anamnezele facute infractorilor arata ca, in majoritatea cazurilor, acestia provin din
familii dezorganizate (parinti decedati, divortati, infractori, alcoolici etc.) unde nu exista conditii, pricepere
sau preocupare necesara educarii copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al parintilor nu este suficient de
ridicat, unde nu se da atentia cuvenita normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptari sociale.
Atitudinile antisociale care rezulta din influenta necorespunzatoare a mediului duc la inradacinarea unor
deprinderi negative care, in diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate, conducand la devianta si apoi la
infractiune.
Actiunea infractionala reprezinta etiologic un simptom de inadaptare, iar comportamental este o reactie
atipica.
DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI.
Constient de caracterul socialmente distructiv al actului infractional, infractorul lucreaza in taina,
observa, planuieste si executa totul ferit de ochii oamenilor, in general si ai autoritatilor in special. Reprezentand o
dominanta puternica a personalitatii, duplicitatea infractorului este a doua lui natura, care nu se mascheaza numai
in perioada in care comite fapta infractionala, ci tot timpul. El joaca rolul omului corect, cinstit, al omului cu
preocupari de o alta natura decat cele ale specialitatii infractionale. Acest joc artificial ii denatureaza actele si

faptele cotidiene, facandu-l usor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tainuirii, a vietii duble, ii
formeaza infractorului deprinderi care il izoleaza tot mai mult de societate, de aspectul normal al vietii.
IMATURITATEA INTELECTUALA. Aceasta consta in incapacitatea infractorului de a prevedea pe
termen lung consecintele actiunii sale antisociale. Exista ipoteza ca infractorul este strict limitat la prezent,
acordand o mica importanta viitorului. Arbuthnot (1987) concluzioneaza faptul ca acesta este centrat pe prezent si
nu discrimineaza cert delincventa de nondelincventa. Imaturitatea intelectuala nu se suprapune cu rata scazuta a
coeficientului de inteligenta (Q.I.), ci inseamna o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si
castiguri in proiectarea si efectuarea unui act infractional, trecerea la comiterea infractiunii efectuandu-se in
conditiile unei prudente minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor in fapt (Bogdan & colab., 1983).
IMATURITATEA AFECTIVA. Consta in decalajul persistent intre procesele cognitive si afective, in
favoarea celor din urma. Datorita dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectiva duce la o rigiditate psihica, la
reactii disproportionate, predominand principiul placerii in raport cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge la
comportamente infantile (accese de plans, crize etc.) pentru obtinerea unor placeri imediate, minore si uneori
nesemnificative. Nu are o atitudine consecventa fata de problemele reale si importante, este lipsit de o pozitie
critica si autocritica autentica, este nerealist, instabil emotional. Imaturitatea afectiva asociata cu imaturitatea
intelectuala predispune infractorul la manifestari si comportamente antisociale cu urmari deosebit de grave.
INSTABILITATEA EMOTIV-ACTIONALA. Datorita experientei negative, a educatiei deficitare
primite in familie, a deprinderilor si practicilor antisociale insusite, infractorul este un individ instabil din punct de
vedere emotiv-actional, un element care in reactiile sale tradeaza discontinuitate, salturi nemotivate de la o
extrema la alta, inconstanta in reactii fata de stimuli. Aceasta instabilitate este o trasatura esentiala a personalitatii
dizarmonic structurata a infractorului adult sau minor, o latura unde tr aumatizarea personalitatii se evidentiaza
mai bine decat pe planul componentei cognitive. Instabilitatea emotiva face parte din starile de dereglare a
afectivitatii infractorilor care se caracterizeaza prin: lipsa unei autonomii afective, insuficienta dezvolatre a
autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale etc.
Toate acestea duc la lipsa unei capacitati de autoevaluare si de evaluare adecvata, la lipsa de obiectivitate fata de
sine si fata de altii.
SENSIBILITATEA DEOSEBITA. Anumiti excitanti din mediul ambiant exercita asupra lor o stimulare
spre actiune cu mult mai mare ca asupra omului obisnuit, ceea ce confera un caracter atipic reactiilor acestora. Pe
infractor il caracterizeaza lipsa unui sistem de inhibitii elaborat pe linie sociala, aceasta ducand la canalizarea
trebuintelor si intereselor in directie antisociala. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinte, duce la
mobilizarea excesiva a resurselor fizice si psihice.
FRUSTRAREA. Reprezinta starea celui care este privat de o satisfactie legitima, care este inselat in
sperantele sale. Este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii in mod
tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva
ce ii apartinea anterior. Frustrarea este, de fapt, experienta afectiva a esecului, trairea mai mult sau mai putin
dramatica a nereusitei. Una si aceeasi situatie poate fi resimtita ca favorabila de catre o persoana si poate fi traita
ca frustranta de catre alta.
Starea de frustrare se manifesta printr-o emotionalitate marita, si in functie de temperamentul individului,
de structura sa afectiv, de formula echilibrului afectiv (stabilitate instabilitate emotionala) se poate ajunge la un
comportament deviant, individul nemaitinand seama de normele si valorile instituite de societate (Preda, 1998).
Procesul de frustrare implica trei elemente: a) cauza sau situatia frustranta in care apar obstacole si relatii
privative printr-o anumita corelare a conditiilor interne cu cele externe; b) starea psihica (trairi conflictuale,
suferinte cauzate de privatiune etc.); c) reactiile comportamentale, efectele frustrarii (Popescu-Neveanu, 1978).
Frustrarea se dezvolta din conflict, generandu-l la randul sau, mai ales atunci cand starea de frustrare este
rezultatul unui act de atribuire nejustificata, subiectiva a unei intentii rauvoitoare. Conflictul reprezinta doar o
conditie generala care poate duce la instalarea starii de frustrare. Pentru a se produce frustrarea trebuie sa aiba loc
priza de constiinta motivationala prin care i se atribuie persoanei frustrate o intentie rauvoitoare (Rudica, 1985).
La infractori aceasta apare ca o proiectie a motivarii unor fapte antisociale pe care le-au savarsit. Imposibilitatea
de a pune in acord trebunitele interne cu exigentele mediului social duce la aparitia unor conflicte emotionale si
stari de frustrare.
Reactiile la frustrare sunt variabile, ele depind de natura agentului frustrant si de personalitatea celui
supus acestui agent. In cazul infractorului, frustrarea apare atunci cand acesta este privat de unele drepturi,
recompense, satisfactii etc. care considera ca i se cuvin sau cand in calea obtinerii acestor drepturi se interpun
unele obstacole. Frustrarea infractorului este resimtita in plan afectiv-cognitiv ca o stare de criza (o stare critica,
de tensiune) care dezorganizeaza, pentru momentul dat, activitatea instantei corticale de comanda a actiunilor,
generand simultan surescitarea subcorticala.
Frustrarea presupune ingustarea campului de actiune. In cadrul unui grup, subiectul se confrunta cu
intentiile celorlalti. Reactia la aceasta situatie poate fi activa, deci agresiva, pentru ca subiectul sa-si impuna
intentiile sau pasiva, cand acesta isi reprima actele, pentru a limita agresivitatea celorlalti.

Infractorii reactioneaza diferentiat la situatiile frustrante, de la abtinere (toleranta la frustrare) si amanare


a satisfactiei pana la un comportament agresiv. Cei puternic frustrati au tendinta sa-si piarda pe moment
autocontrolul actionand haotic, inconstant, atipic, agresiv si violent cu urmari antisociale grave. Trairea tensiunii
afective generate de conflict si de frustrare depinde nu atat de natura si forta de actiune a factorilor frustranti cat
mai ales de gradul maturizarii afective si morale a infractorului si de semnificatia acordata factorilor conflictuali
si frustranti prin procesul de evaluare si interpretare.
COMPLEXUL DE INFERIORITATE. Desemneaza o totalitate de trairi si de trasaturi personale cu un
continut afectiv foarte intens, favorizate de situatii, evenimente, relatii umane etc. care au un caracter frustrant.
Complexul de inferioritate reprezinta o structura dinamica inconstienta, inzestrata cu mecanisme de autoreglare,
reprezentand reactia impotriva existentei, la nivelul intregii structuri a personalitatii, a unei surse permanente de
dezechilibru (Popescu-Neveanu, 1978). Din punct de vedere comportamental, complexul este un altgoritm, o
strategie a subiectului cand acesta nu reuseste sa reduca o tensiune psihica, ci o fixeaza.
Pentru infractor, complexul de inferioritate reprezinta o stare pe care acesta o resimte ca un sentiment de
insuficienta, de incapacitate personala. Uneori complexul de inferioritate se cristalizeaza in jurul unor
caracteristici personale considerate neplacute, a unor deficiente, infirmitati reale sau imaginare fiind potentate si
de catre dispretul, dezaprobarea tacita sau exprimata a celorlalti. Complexul de inferioritate incita adesea la
comportamente compensatorii, iar in cazul infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial.
J.Pinatel (1971) arata ca la majoritatea marilor delincventi exista un nucleu al personalitatii ale carui
elemente componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva. Alaturi de aceste
trasaturi ale nucleului personalitatii criminale sunt mentionate si asa-numitele variabile, care se raporteaza la
aptitudinile fizice, aptitudinile intelectuale si tehnice, la trebuintele nutritive si sexuale ale individului. In timp ce
nucleul central de trasaturi este raspunzator de trecerea la actul criminal, guvernandu-l, variabilele determina
directia generala, gradul reusitei si motivatia conduitei criminale.
EGOCENTRISMUL reprezinta tendinta individului de a raporta totul la el insusi, el si numai el se afla
in centrul tuturor lucrurilor si situatiilor. Atunci cand nu-si realizeaza scopurile propuse devine invidios si
susceptibil, dominator si chiar despotic. Egocentricul nu este capabil sa vada dincolo de propriile dorinte, scopuri,
interese. Este un individ incapabil sa recunoasca superioritatea si succesele celorlalti, se crede permanent
persecutat, considera ca are intotdeauna si in toate situatiile dreptate. Isi minimalizeaza defectele si insuccesele,
isi maximizeaza calitatile si succesele, iar atunci cand greseste in loc sa-si reconsidere pozitia, ataca virulent.
LABILITATEA este trasatura personalitatii care semnifica fluctuatia emotivitatii, capriciozitatea si ca
atare o accentuata deschidere spre influente. Infractorul nu-si poate inhiba sau domina dorintele, astfel ca actiunile
sale sunt imprevizibile. Instabilitatea emotionala presupune o insuficienta maturizare afectiva, individul fiind
robul influentelor si sugestiilor, neputand sa-si inhibe pornirile si dorintele in fata pericolului public si a sanctiunii
penale. Nu realizeaza consecintele pe care le aduce actul criminal.
AGRESIVITATEA reprezinta un comportament violent si destructiv orientat spre persoane, obiecte sau
spre sine. Agresivitatea se refera la toate actiunile voluntare orientate asupra unei persoane sau asupra unui obiect,
actiuni care au drept scop producerea, intr-o forma directa sau simbolica, a unei pagube, jigniri sau dureri
(Ranschburg, 1979). Agresivitatea rezida in acele forme de comportament ofensiv, consumate pe plan actional sau
verbal, care in mod obisnuit constituie o reactie disproportionata la o opozitie reala sau imaginara (Bogdan, 1983).
Desi exista si o agresivitate nonviolenta, de cele mai multe ori agresivitatea presupune atac deliberat, ofensiva
directa, cu adresa tintita, punere in pericol etc. Agresivul nu asteapta ca situatia conflictuala sa apara, ci cauta sa o
provoace, uneori chiar printr-o actiune de avertisment. El ataca intens si numai la un pericol iminent fuge.
Agresivitatea este un fenomen de convertire comportamentala spre o actiune automata, neelaborata, persoana
decazand din nivelul autodeterminarii morale (Pamfil & Ogodescu, 1976).
La infractor agresivitatea apare fie in situatii frustrante, fie atunci cand acesta comite infractiuni prin
violenta. Agresivitatea si violenta nu pot fi separate de alte trasaturi ale personalitatii infractorului. Astfel
agresivitatea este strans legata nu numai de intoleranta la frustrare, ci si de forta exacerbata a trebuintelor
polarizate in placerea de a domina ( Mucchielli, 1981). Agresivitatea si violenta infractorilor este declansata usor
si datorita lipsei sentimentului de culpabilitate si tendintei de a considera actele lor drept legitime.
Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt: autoagresivitatea si heteroagresivitatea. Autoagresivitatea
consta in indreptarea comportamentului agresiv spre propria persoana, exprimandu-se prin automutilari, tentative
de sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune canalizarea violentei spre altii, manifestandu-se
prin forme multiple, cum ar fi: omuciderea, talharia, violul, tentativa de omor, vatamarea corporala etc.
J.Pinatel mai distinge doua forme distincte ale agresivitatii: ocazionala si profesionala. Agresivitatea
ocazionala se caracterizeaza prin spontaneitate si violenta, fiind mai des intalnita in crimele pasionale.
Agresivitatea profesionala se caracterizeaza printr-un comportament violent, durabil, care se releva ca o constanta
a personalitatii infractorului, acesta manifestandu-se agresiv in mod deliberat, constient.
INDIFERENTA AFECTIVA este strans legata de egocentrism. Ea se caracterizeaza prin lipsa emotiilor,
a sentimentelor si a empatiei, respectiv, incapacitatea infractorului de a intelege nevoile si durerile celorlalti, prin
satisfactia resimtita fata de problemele altora. Indiferenta afectiva reda in fond starile de inhibare si dezorganizare

emotionala. Aceasta latura a personalitatii infractorului se formeaza de la varste timpurii, fiind una dintre
principalele carente ale procesului socializarii, un rol important detinandu-l in acest plan functionarea defectuoasa
a structurii familiale, precum si stilul educational adoptat in cadrul acestei microstructuri. De obicei, infractorul
nu este constient de propria-i stare de inhibare emotionala, ceea ce explica atat calmul cat si sangele rece cu care
sunt comise o serie de infractiuni de o violenta extrema. Legatura stransa dintre indiferenta afectiva si
egocentrism consta in faptul ca infractorului ii este strain sentimentul vinovatiei, al culpabilitatii.
Dupa cum spune Pinatel, aceasta este ordinea intrarii in actiune a trasaturilor din nucleul personalitatii
criminale atunci cand se trece la actul infractional agresiv. Dintre aceste trasaturi, labilitatea si gradul agresivitatii
par a influenta cel mai mult pragul delincvential.
Aceste componente ale personalitatii criminale se pot intalni si la celelalte persoane, insa la acestea nu
sunt elemente dominante ale personalitatii, nu au consistenta si frecventa intalnita la delincventi. Diferenta dintre
nedelincventi si delincventi rezida in pragul delincvential. Astfel, delincventul format, recidivistul, in opozitie cu
nedelincventul sau cu delincventul ocazional, nu asteapta ivirea unei situatii propice, a unei incitatii exterioare, ci
provoaca el insusi ocaziile in care apoi opereaza. Cu cat trasaturile personalitatii criminale sunt mai intense, cu
atat faciliteaza trecerea la actul infractional.
Infractorul are o personalitate psiho-morala deficienta. Ca urmare a orientarii axiologice, a sistemului de
valori pe care il poseda, infractorul este incapabil din punct de vedere psihic sa desfasoare o munca sociala
sustinuta. Aceasta incapacitate este dublata de atitudinea negativa fata de munca, fata de cei ce desfasoara o
activitate organizata, productiva. Nu se poate spune insa ca aceasta atitudine, ca aceasta incapacitate fizica este
generata de deficiente ale vointei. Procesele volitive functioneaza la ei in mod normal, continutul lor se indreapta
spre actiuni conflictuale in raport cu societatea, spre actiuni antisociale. Atitudinea negativa fata de munca, lipsa
unor preocupari sustinute care sa dea un scop mai consistent vietii, provoaca la ei o stare de continua neliniste, de
nemultumire de sine, o continua stare de irascibilitate. Aceasta neliniste alimenteaza tendinta, elaborata in cursul
vietii lor, spre vagabondaj si aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizeaza activitatea
infractionala. Faptul ca in decursul activitatilor, infractorii isi constituie un stil specific de lucru, poate sugera
uneori saracie de idei sau lipsa imaginatiei creatoare, dar in acelasi timp mai probabil o specializare superioara,
fapt ce contrazice teoria despre inteligenta nativa, specifica a infractorilor. Analizand modul lor de lucru, ajungem
sa recunostem ca este vorba, in cea mai mare parte a cazurilor, de idei simple, cu mici variatii pe acelasi motiv
fundamental. Cu toate acestea, maiestria lor poate oglindi uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie, precum si o
dexteritate deosebita ce se dobandeste pe baza unui antrenament indelungat.
Traind in conflict cu societatea si actionand mereu impotriva ei, prin succesele obtinute in activitatea
infractionala devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand la manifestari de vanitate, adeseori puerile.
Infractorul se simte mereu in continua aparare legitima fata de societatea care refuza sa ii ofere de buna voie ceea
ce capriciul lui de moment pretinde. Elementul lui vital si in acelasi timp si o trasatura fundamentala a
caracterului sau este minciuna.
Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale, lipsa unor valori etice catre care
sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor, ii imprumuta o atitudine de totala nepasare fata de propria-i
soarta. Din acest motiv aparentul curaj de care da dovada, reprezinta de fapt insensibilitate, indiferenta in urma
tensiunii continue, in urma obisnuintei de a fi mereu in pericol. Egoismul elimina complet orice urma de
compasiune, si ca urmare poate duce la acte de mare cruzime. Se remarca sentimentalismul ieftin al infractorului,
care are o forta mobilizatoare majora, constituind resortul care il impinge spre actiune.
Profilul psihocomportamental al infractorului a fost prezentat la modul general, cuprinzand acele
elemente care se pot desprinde din analiza trasaturilor fundamentale ale unui numar mare de infractori. Imaginea
prezentata este mai degraba una statistica, ea permite un numar nesfarsit de exceptii, un joc mare de deplasari
cauzate fie de elemente temperamental-caracteriale, fie de exercitarea unei specialitati infractionale deosebite.
Ponderea cu care apar aceste caracteristici difera foarte mult de la un infractor la altul, in functie si de genul de
infractiune pe care il realizeaza.

Profilul psihologic - notiune de pionierat in sistemul judiciar romanesc


Profilul psihologic trebuie privit ca un demers pluridisciplinar. Din cte tim, acest subiect a
fost tratat sporadic n Romnia, abordri vagi fiind fcute de ctre psihologul criminalist Tudorel
Butoi.. Spre deosebire de ara noastr, n multe state americane i vest europene, profilul psihologic al
autorului unei infraciuni a fost mbriat ca o metod tiinific n cadrul investigaiilor penale, fiind
astzi de un real i incontestabil ajutor n identificarea autorilor necunoscui.
De ce aceast reticen n Romnia, ne putem ntreba? Cauzele pot fi multiple, importante
fiind ns rigiditatea structurilor poliieneti de la noi ct i absena specialitilor n domeniu, un bun

profiler necesitnd, pe lng un extraordinar fler, ani buni de experien n investigaiile criminale,
studii de psihologie, sociologie, criminologie, psihiatrie, medicin legal etc.
In aceast perioad, cnd violena atinge cote alarmante, cnd infractorii au nenumrate
surse de informare i posibiliti de disimulare a actului criminal, se impune ca cei nsrcinai cu
identificarea autorilor de infraciuni s i adapteze metodele din mers i, pe lng ultimele descoperiri
tiinifice n materie de criminalistic, s adopte i metodele moderne din rile occidentale, metode ce
i-au demonstrat pe deplin viabilitatea.
O astfel de metod este i elaborarea profilului psihologic al autorului. Chiar dac n
Romnia o astfel de expertiz nu are valoare probant din punct de vedere procesual-penal, avnd
exact acelai regim juridic ca i biodetecia comportamentului simulat, este de neconceput n prezent o
investigaie major fr a se aplica i acest criminal personality profiling. Cu toate acestea, la noi n
ar aceast metod a fost aplicat sporadic, fr substan, neexistnd criterii stricte de evaluare a
specialitilor pe aceast linie, specialiti practic inexisteni.
Ca o dovad a importanei acestei metode, nc din anul 1950, la nivelul FBI a fost creat un
centru de cercetare i dezvoltare a profiling-ului, centru denumit Investigative Support Unit. De un real
ajutor a fost crearea unei vaste baze de date ce cuprinde informaii obinute prin intervievararea
infractorilor condamnai, stocndu-se astfel, la nivel statistic, aceste comportamente deviante cu toate
trsturile de personalitate ce decurg de aici.
Conturarea profilului psihologic al autorului este un proces investigativ, n cadrul anchetei
penale, prin care se ncearc examinarea i nelegerea trsturilor de personalitate i, implicit,
comportamentul infractorului, cu scopul de a indica posibila persoan (sau tipul acesteia) responsabil
cu actul criminal. Metoda poate fi privit ca un ajutor n cadrul investigaiei criminale, avnd rolul de a
direciona activitile ctre cei mai pretabili suspeci, de a nltura suspiciunile privitoare la suspecii
ce nu au legtur cu cauza i, ulterior, dup identificarea autorilor, de a explica comportamentele
criminale ale acestora.
Dei exist cteva lucrri pe aceast tem iar resursele de pe Internet sunt multiple i
accesibile tuturor, este totui dificil s nelegem actele i comportamentul infractorilor, din punctul de
vedere al psihologiei judiciare. De aceea, nu oricine poate deveni un bun profiler. Hans Gross spunea n
1924 c un bun investigator trebuie s dovedeasc o infinit disponibilitate fizic, un puternic spirit
autocritic, pregtire exemplar, abiliti speculative precum i multe, multe altele. Argumentele n acest
sens au continuat n lucrrile lui H. Ashton-Wolfe (1930), care afirma c dei cunotinele tiinifice i
precizia sunt indispensabile n prinderea infractorilor, acestea nu sunt de ajuns. Accepiunea modern a
meseriei de detectiv se bazeaz pe principiile de baz dar i pe studiile continue i metodice ale
detectivului. Discuia pe aceast tem a continuat i mai trziu, n 1974, odat cu studiile lui Paul
Leland Kirk, studii n care se arta c toate investigaiile graviteaz n jurul oamenilor i a obiectelor.
Doar oamenii comit infraciuni dar, invariabil, o fac prin intermediul lucrurilor. De aceea, orice
anchet trebuie sa fie dual este aspectul de la care, credem noi, s-a ajuns la dezvoltarea
Principiului Loccard, principiu ce va fi dezvoltat n seciunile ulterioare.
Nu n ultimul rnd trebuie precizat c un bun profiler este un neobosit cititor, cu o mare
dragoste pentru cri. Ca o consecin natural a acestui fapt, acesta i va dezvolta o bibliotec de
specialitate (i nu numai) de invidiat, ntregul proces enumerat ducnd la o educaie tiinific solid.
ntrebarea ce se nate n mod natural este: ce ajut mai mult n procesul profiling-ului?
Experiena n investigaiile criminale sau solidele cunotine teoretice? Cei ce activeaz pe trmul
criminalisticii au, n mod invariabil, o vast experien n domeniu, avnd acces la nenumrate
anchete, investigaii, audieri, studii de caz etc. Dar, din pcate, puini sunt profesionitii care
acumuleaz i studiile necesare. De cealalt parte, teoreticienii, absolvenii de studii complexe n
psihologie, au rareori ocazia de a participa n astfel de demersuri criminalistice, pentru ei o cercetare
la faa locului ntr-o cauz de omor fiind aproape de domeniul fantasticului.

Din acest motiv, cunotinele acestor dou cmpuri trebuie mbinate ntr-un mod natural i
fericit, experiena dublat de puternice cunotine teoretice fiind ideal.
Putem afirma deci, fr teama de a grei, c un bun profiler trebuie s fie stpnit de o
dorin entuziast de cercetare, de a investiga i de a examina faptele, sub toate aspectele lor.
In literatura de specialitate, termenul de criminal personality profiling are o accepie oarecum
larg, desemnnd profilul comportamental, profilul psihologic al autorului necunoscut al unei
infraciuni etc. In limba englez, sintagmele sunt multiple i, credem noi, mai gritoare dect n limba
romn: behavioral profiling, crime scene profiling, offender profiling, psychological profiling i, cea
mai recent, criminal investigative analysis. In lucrarea de fa au fost adoptate terminologiile care se
apropie cel mai mult de nelesul din limba romn, respectiv Criminal Personality Profiling i Criminal
Profiling.
Profiler-ul trebuie privit ca un specialist ce furnizeaz anchetatorilor informaii
particularizate pe un anume tip de individ care ar fi putut comite o infraciune cert. Procesul prin care
se indic caracteristicile de personalitate ale autorului unei infraciuni, inndu-se cont de analiza
cmpului infracional, tipurile variate de personaliti existente, datele statistice ale faptelor similare
precum i natura disfunciilor mentale demonstrate de autor cu ocazia comiterii faptei poate fi
denumit profiling.
O definiie foarte uzitat este cea a lui Vernon Geberth: profilul psihologic este o ncercare
elevat de a furniza anchetatorilor informaii specifice despre un autor necunoscut ce a comis o
infraciune dat, proces bazat pe cercetarea atent a locului faptei, victimologie i teoriile psihologice
cunoscute.
Pn la un punct, istoria profiling-ului se confund cu istoria criminologiei, ambele putnd fi
incluse, credem noi, n marea familie a psiho-sociologiei judiciare.
Unul dintre primele texte ce s-a ocupat de comportamentul deviant a fost Malleus
Maleficarum, o carte scris la 1486 de ctre James Sprenger i Henry Kramer. Textul este un ghid
(astzi desuet, bineneles) pentru vntorii de vrjitoare, folosit de majoritatea regimurilor
inchizitoriale din Europa i care a avut o influen pentru mai bine de trei sute de ani n practica
judiciar a acelor perioade.
Dup cum am mai artat, profilingul modern i-a construit o puternic fundaie pe
cercetrile din domeniile criminologiei, psihologiei, psihiatriei i criminalistic.
Din punct de vedere istoric, criminologia (clinic) are rdcini foarte vechi. Astfel, ntre anii
1750-1850, fizionomitii i frenologitii au ncercat s demonstreze c exist strnse legturi ntre
caracteristicile psiho-comportamentale i anumite trsturi fizice neobinuite ale indivizilor.
Fizionomitii s-au ocupat de studiul feei umane. Fondatorul acestei teorii a fost Jean Baptiste della
Porte (1535-1615) care, n urma cercetrilor fcute pe cadavre, a lansat ipoteza c urechile de mici
dimensiuni, sprncenele stufoase, nasul mic i buzele groase i pronunate pot fi asociate cu
comportamentul criminal. Un alt adept al acestei teorii a fost elveianul Johan Kaspar Lavater (17411801), care a mai adugat la trsturile fizice de mai sus i brbia slab-pronunat. Desigur, aceast
teorie nu mai are nici o aplicabilitate n prezent, prezentnd interes doar din punct de vedere istoric.
O alt teorie depit din punct de vedere practic este frenologia, definit ca fiind
pseudotiina conform creia ar exista o relaie direct ntre forma si mrimea diverselor regiuni ale
creierului si craniului si diversele faculti psihice ale individului. Conform acestei teorii, anumite
umflturi ale craniului indic o slab activitate a creierului, cum ar fi, de exemplu, combativitatea. Alte
asimetrii ar fi responsabile cu trsturi psihice ca moralitatea si comportamentul criminal. Ins tot
frenologii au fost aceia care au susinut c, prin exerciii psihice susinute, un criminal nnscut poate fi

reformat. Reprezentanii de seam ai acestui curent au fost germanul Franz Joseph Gall i, discipolul
acestuia, John Gaspar Spurzheim (1776-1832). (va urma)

Psihologia personalitii infractorului i a devierilor


normativ-morale i comportamentale
n psihologia juridic exist mai multe definiii ale personalitii infractorului.
Un grup de autori bucureteni consider c ea este o sintez a tuturor elementelor care concur cu
conformaia mintal a unui subiect cruia i d o fizionomie proprie, specific.
M. Enikeev o definete ca o totalitate de caliti individual-tipologice de importan social cu
caracter negativ, care determin comportamentul criminal al individului.
V. Vasiliev pune accent pe raportul de interdependen dintre componenta biologic i cea social n
structura personalitii infracionale
2. Tipologii psihologice ale infractorilor
n psihologia juridic snt utilizate mai multe metode de cercetare a personalitii infractorului. Una
din acestea, avnd caracter de tipologie social, pune accent pe locul personalitii n sistemul de norme
sociale i modele comporta-mental-culturale, respectiv atitudinea ei fa de normativitatea social,
apreciind factorii care au determinat comportamentul. Alt metod se bazeaz pe cercetarea sistemului de
statusuri i roluri sociale pe care le deine personalitatea, ntemeindu-se pe faptul c personalitatea este un
rezultat al relaiilor sociale. Ea ndeplinete un sistem de roluri, care determin un ir de relaii sociale.
Comportamentul personalitii este determinat i de factorii sociali, economici, psihologici i psihici, acetia
aflndu-se n legtur strns cu status-rolurile individului uman.
De exemplu, cercetnd motivaia infractorului care a comis un furt, snt examinate: directivele
comportamentale snt ele oare ndreptate spre existena pe spatele altuia, fr a depune un efort
personal; caracterul trebuinelor corespund posibilitilor sau snt sporite; condiiile sociale favorizante
indiferena social fa de nclcarea normativitii sociale i juridice, iar din aceasta apariia
sentimentului siguranei n lipsa de pedeaps; orientarea spre un comportament deviant.
Referitor la tipologia personalitii infracionale au fost efectuate, la fel, un ir de ncercri, care, cu
toat relativitatea lor, ofer posibilitatea de a nelege fenomenul infraciunii mai adecvat i a-1 trata mai
corect, oferind anumite standarde care faciliteaz cunoaterea indivizilor implicai n infraciune.
Tipologia personalitii infracionale nu poate fi efectuat separat de tipologiile general-psihologice,
dat fiind faptul c orientarea criminal a comportamentului nu este un dat, un rezultat al configuraiilor
genetice, care se manifest n anumite insuficiene cognitive, afective sau volitive, provenind mai mult din
dezechilibrul dintre particularitile psihice i condiiile din ambiana n care are loc constituirea
personalitii.
Cu toate c nu se poate vorbi despre un psihic criminal" sau o motenire genetic criminal", att
psihicul, ct i constituia genetic contribuie la determinarea conduitelor umane, inclusiv la cele criminale.
Componenta social a personalitii are, totui, o mare importan. Modul n care individul a trecut prin
procesul de socializare, a asimilat normele sociale, i-a instituit un sistem de valori individuale, care
corespund sau nu celor cu caracter social, pare a fi, din aceste considerente, important n determinarea
comportamentului. Individul cu deficiene de socializare poate s-i rezolve trebuinele primare i
secundare prin acceptarea unui comportament antisocial, criminal.
Aadar, la baza tipologiei personalitii infracionale trebuie s fie puse, n primul rnd,
particularitile psihologice: motivaia, atitudinile, interesele, scopurile. Totodat, e nevoie s inem cont i
de fora unor incapaciti funcionale", n cazul crora cauza comportamentului criminal poate fi patologia
psihic i imposibiitatea de apreciere adecvat si reglare contient a aciunilor.
n conformitate cu clasificarea infraciunilor, efectuat n Codul Penal, putem distinge:
infractori periculoi, care au comis infraciunea cu intenie" fiind contieni de caracterul social
periculos al aciunii sau inaciunii", precum i de urmrile ei social periculoase";

infractori ocazionali, care au comis o infraciune din impruden, prevznd posibilitatea survenirii
urmrilor social periculoase ale aciunii sau inaciunii", dar subestimndu-le, considernd n mod uuratic
c ele vor putea fi evitate" sau neglijnd posibilitatea survenirii unor asemenea urmri";
infractori iresponsabili care nu erau n stare s contientizeze aciunile lor sau s le conduc din
cauza unei boli psihice cronice, unei tulburri psihice temporare, debiliti mintale sau a unei alte stri
patologice.
M. Enikeev folosete n calitate de criteriu de tipologizare gradul de periculozitate social pe care o
exercit individul, care i determin atitudinea fa de valorile sociale. Dar autorul ine s mai menioneze
un factor al infraciunii capacitatea de dirijare psihic a aciunilor care poate la fel provoca pericol
social, n funcie de aceste criterii el evideniaz urmtoarele tipuri:
asocial tip caracterizat printr-o pregtire social insuficient, care l face vulnerabil n situaiile
nefavorabile, mai frecvent manifestndu-se ca un infractor situaional. n conformitate cu criteriul
enunat, autorul consider c acest tip prezint un grad sczut de periculozitate social;
antisocial tip ce posed orientri criminale care l domin, predispus spre alegerea formelor
criminale de satisfacere a trebuinelor, intereselor, realizare a scopurilor, prezentndu-se ca un criminal
profesional, periculos;
cu defecte n capacitatea de autoreglare a comportamentului, infractori ntimpltori", care n
virtutea unor deficiene ale proceselor volitiv-afective nu pot rezista n situaia criminogen.
I. Prima divizare ine de gradul de contientizare i dirijare psihic a compor tamentului.
Infractorii normali nu snt afectai de vreo patologie psihic, crima fiind contientizat,
comportamentul, mai frecvent, orientat spre existena antisocial. Contieni de caracterul antisocial al
comportamentului lor, aceti infractori se cluzesc de motive egoiste, trebuine hipertrofe. Snt predispusi
s dea vina pe circumstane sau pe alte persoane pentru modul de trai pe care l duc. Infraciunea devine
pentru aceste persoane modul de satisfacere a trebuinelor materiale, avnd diverse forme: furturi,
escrocherii, delapidri, antaj, infraciuni economice, contraband, falsificare de bani sau de produse i
mrfuri, operaii valutare ilicite, abuz de serviciu, mituire, falsuri etc.
Infractorii anormali snt persoane care au dereglri psihice de divers natur, patologii de limit ce nu
le permit o contientizare deplin, adecvat a aciunilor i comportamentelor (analiza mai detaliat a
comportamentului acestor persoane va fi expus n continuare, caracterizndu-se comportamentul
infractorilor psihotici).
II.n funcie de tendina de repetare a aciunilor criminale distingem infractori recidivti i
nerecidiviti.
Primii snt orientai spre repetarea aciunilor criminale, spre asigurarea existenei prin practicarea
infraciunii. Nenumratele studii ale acestora au demonstrat existena n structura personalitii infractorului
recidivist a unei conjugri a deficienelor individuale si sociale. Astfel, infractorii recidivisti dau dovad de
inadap-tare social, egocentrism, imaturitate, ajuns frecvent pn la infantilism social dorin de a exista
pe spatele altora, necesiti sporite n raport cu posibilitile, orientare excesiv spre anumite feluri de
gratificaie social (bani, sex etc.), impulsivitate si indiferen afectiv, agresivitate, scepticism etc., stri
interne de tensionare i conflict, percepere deformat a realitii, dificulti n autoevaluare i
autoprezentare. Recidivistul este indiferent n raport cu sanciunea juridic, violent. Dei tipul recidivist
predomin printre brbai, se ntlnesc femei cu comportament recidivist, frecvent caracterizate prin anomalii
psihice de limit (psihopatii, accenturi de caracter), alcoolism cronic. Degradarea social-psihic a
infractorilor recidivisti este si un rezultat al nenumratelor privri de libertate, al incapacitii de reintegrare
social.
n urma unor sondaje efectuate n Romnia n 1982 pe un eantion de 2738 deinui recidivisti s-a stabilit
c acetia posed si alte caracteristici comune:
a) dup vrst 54,7 snt tineri, avnd pn la 30 ani;
b) dup mediu de comitere a infraciunilor 76,1% au comis infraciunea n mediul urban;

c)

situaia familial necstorii, divorai sau n relaii de concubinaj (63%);

Infractorii de carier snt mai frecvent profesionali, specializai ntr-un anumit domeniu.
Una dintre cele mai interesante ncercri de elaborare a tipologiei infractorilor i aparine criminologului
i psihologului american Lewis Yablonski, care a folosit drept criteriu de clasificare chiar trsturile de
personalitate ale individului care afecteaz comportamentul lui. O prezentm cu unele implicri personale.
Infractorii socializai, devin criminali n urma impactului mediului social, de la care nva valori i
norme deviante. Directivele antisociale, criminale ale acestor indivizi snt un rezultat al imitrii, influenei,
devenind stereotipuri comportamentale. Devin mai frecvent violatori ai proprietii, orientndu-se spre o
existen din contul altora, fr a depune un efort considerabil. Prezena lor n societate vorbete i despre
unele cataclisme negative cu caracter general, care favorizeaz asemenea comportament.
Astfel, n timpul socialismului, asemenea factori erau neglijena fa de proprietate, aceasta
aparinnd,de/acto, statului i provocnd o atitudine de nepsare a indivizilor fa de pstrarea ei.
Actualmente aceti factori se traduc prin lipsa de contientizare a modului de realizare a bunstrii,
diferenierea social, mbogirea avnd adesea un caracter ilicit.
Infractorii nevrotici. Nevroza este o tulburare mintal minor, o stare patologic de limit care apare n
cazul unei suprasolicitri nervoase, al socului emoional, necazurilor i insatisfaciilor repetate cu caracter
familial sau profesional, strilor tensionante de durat, agravate de anumite condiii ereditare. Bolnavul
este parial contient de maladia sa i critic fa de aceasta. Nevroza poate avea mai multe manifestri: a)
astenia psihic scdere a capacitii de efort psihic i fizic, oboseal, tensionare nervoas, afectivitate
sporit, ipohondrie, stri de alarm, atenie diminuat, reactivitate, poate rezulta dintr-o mbolnvire
somatic, din suprasolicitarea psihic, fizic, intelectual, uneori desemnnd o etap preliminar a unei
maladii mai grave schizofrenie, psihoz etc.; b) isteria caracterizat prin compulsiuni tumultoase,
paralizie, accese nestpnite de rs sau plns, contiin redus, reactivitate, apare n urma unei tensionri
nervoase, a unui conflict incontient, a unor emoii puternice cu caracter negativ pentru individ, sau ca
simptome ale unei mbolnviri mai grave ale psihicului; c) obsesiile ntrunesc i calitile asteniei,
producnd stri de nelinite, de anxietate.
Prin caracterul instabil, intolerant, contradictoriu, inadaptat social, personalitatea afectat de nevroze poate
prezenta tendine de conduit agresiv. Nevrozele nu diminueaz posibilitatea de autocontientizare a
aciunilor, afectnd doar comportamentul. Lewis Yablonski prezint faptul cum nevrozele pot afecta
comportamentul personalitii, difereniind o categorie specific de infractori-nevrotici. Acetia nu percep
lumea n mod distorsionat, snt contieni de rul din compor tamentul personal. Dirijai de compulsiunile
nevrotice (anxietate, nelinite, emotivitate, idei obsesive etc.), manifestate n astenie, diminuare a cmpului
perceptiv, reactivitate, ei pot comite crime de tipul cleptomaniei, piromaniei, furturilor din magazine etc.
Devin criminali n urma distorsiunilor personalitii i a percepiei neadecvate a ambianei.
Infractorii psihotid. Psihopatia este o stare psihic ce duce la dezordini globale n structura psihic si
social a personalitii, la o distorsionare a percepiei ambianei. Ea e determinat de particularitile
sistemului psihic lips de flexibilitate, for si echilibru, dereglri n aliana dintre procesele care decurg
n seciunile superioare i inferioare ale cortexului. Psihopatia n cele mai frecvente cazuri este nscris n
limitele normalului. Psihopaii nu se claseaz nici printre psihotici (realmente alienai) i nici printre
nevrotici (contieni de tulburrile lor). Ei snt indivizi instabili, impulsivi i dificili, al cror comportament
face s sufere mai ales anturajul lor. Inadaptai social, ei au adesea de-a face cu justiia", consider Nor-bert
Sillamy. n psihologia american noiunea de psihopat" se nrudete cu cea de personalitate infracional"
Infractorii psihotici prezint o periculozitate social sporit, motivaia pentru un comportament deviant
fiind de natur polivalent: reactivitate patologic la anumii stimuli i rspuns la influenele negative ale
mediului. Crimele snt generate de necesitatea de a-i satisface imediat pulsiunile instinctiv-afective i se
manifest n mod bizar, lipsit de sens. Personalitile psihotice snt foarte agresive, violente, afectate grav si
n plan social, n funcie de tipurile de psihopatii, infractorii manifest periculozitate social diferit i
atenteaz la diverse obiecte, fiind nclinai s comit acte de violen, inclusiv omoruri.

M. Enikeev distinge cteva forme de psihopatii:


psihopai psihasteniei anxiosi, tensionai, reactivi, caracterizai prin deficitenergetic si incapacitate de
inhibare a proceselor psihice, dominai de idei obsesive;
psihopai explozivi iritabili, tensionai, violeni, egocentrici, conflictuali, brutali n comunicare,
ducnd frecvent un mod de via asocial,caracterizat prin pasiunea jocurilor de hazard, destrblare sau
perversiune sexual, beii,vagabondaj;
psihopai isterici demonstrativi, nesinceri, necritici, infantili;
psihopaii paranoidali orgolioi, suspiciosi, fali n manifestri, dominai de ideea persecutrii.
Infractorii psihotici pot fi caracterizai printr-un coeficient nalt al dezvoltrii intelectuale, integrare
eficient n profesie, motive ale comportamentului deviant fiind inactualizarea personalitii, conflictul
imaginar, incapacitatea de evaluare valoric a evenimentelor. Pot comite diverse crime, lipsii fiind de
compasiune, empatie, recunoatere a valorii altuia".
Infractorii sociopai. Sociopatia se manifest prin egocentrism, compasiune limitat fa de ali indivizi
umani parvenite din tulburrile de caracter. Persoanele afectate de sociopatie pot provoca daune materiale,
morale i chiar fizice, fr de a resimi vreo anxietate sau sentimentul vinoviei. Snt mai frecvent persoane
normale din punct de vedere psihic, caracterizate prin absena nervozitii, calme. Deficienele de caracter:
nesinceritate, lipsa remucrilor, a fricii, judecat srac i iraional, egocentrism patologic, instabilitate,
afectivitate srac, capaciti de nelegere social limitate, indiferen n relaiile interpersonale,
comportament bizar i neprevzut, via sexual dezordonat, lips a dorinei de a depune un efort volitiv n
direcia integrrii sociale.
Psihiatrul Hervey Cleckley, demonstrnd c sociopatul se manifest ca fiind normal, prezint urmtoarele
caliti ale acestui tip: farmec superficial i o bun inteligen; percepie adecvat a realitii, neafectat de
iluzii i iraionalism; absena nervozitii, calm chiar n situaiile dificile; instabilitate comportamental;
neadevr, lips de sinceritate; lipsa remucrilor i a ruinii; comportament inadecvat fr vreo motivaie
personal; judecat srac i lips de experien social, chiar de dorin de a trage nvminte din
aceasta; egocentrism; emotivitate diminuat; imposibilitate de a-i nelege pe alii; indiferen n relaiile
personale; comportament bizar, frecvent marcat de agresivitate; via sexual defectuoas, lipsit de
pasiune; trai fr perspectiv, utilitate, aspiraie spre un scop.
Cercettorul romn V. Dragomirescu distinge dou categorii personalitatea psihotic i
personalitatea demenial patologice n esen i prezentnd un grad sporit de periculozitate social.