Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Psihologie

REFERAT
Psihologia judiciar
Infractorul in psihologia judiciara

Student: Mihai Voievidca


ANUL 2
GRUPA V - ID

I Introducere
Problema centrala a psihologiei judiciare este fenomenul infractional, care are o
complexitate mare si poate fi analizat ca element: juridic, social, pedagogic si psihologic.
Studiul psihologic al infractorului duce la solutii si sugestii prin care se gasesc cai si metode
de a preveni infractionalitatea si reeducarea infractorului.
De asemenea prin oferirea unor informatii pertinente cu privire la realitatea psihica a unei
persoane se pot realiza programe de prevenire a recidivelor, elaborarea unor strategii de
terapie educationala, acordarea de asistenta psihologica adecvata.
In cadrul actiunii judiciare personalitatea infractorului ocupa un loc central
deoarece acesta este initiatorul infractiunii, executorul direct si este singurul care parcurge
treptele momentului postinfractional.
Relatia dintre infractor si situatia infractionala are functii diferite si deseori complementare.
Sitauatia poate declansa sau stimula comportamentul infractional. De exemplu se stie ca
automobilele aspectuase atrag hotii.
De asemenea infractorul in mod premeditat isi creeaza sitautiile i le pregateste minutios in
timp indelungat ca infractiunea sa aiba succes. Intre aceste doua extreme rlatia infractorsituatie infractionala este foarte larga ilustrand necesitatea cunoasterii mecanismelor
psihologice specifice comportamentului infractorului.

II Comportament deviant si comportament infractional


Termenul de comportament are o larga utilizare , psihologia judiciara cercetandu-l
sub aspecte normale sau deviante.
Prin comportament psihologia desemneaza mai multe elemente:
Reactiile subiectului (comportament actional), gandurile(comportament mintal), sentimentele
sale(comportament afectiv) si limbajul(comportament verbal).
De obicei aceste elenmente se constituie intr-un tot organic si se exprima in raspunsurile pe
care individul le da la solicitarile care vin din exterior.
Prin aceata reactie totala organismul raspunde la o situatie, in functie de mediu si de
tensiunile sale interne.
Obiectele, fenomemenele ,evenimentele care actioneaza au un anumit ecou asupra
individului, o rezonanta in contiinta sa, care satisfac sau nu anumite cerinte interioare. In
general raspunsurile
subiectului la stimulii externi se impart in doua mari categorii:
a) Normale- corespunzatoare sub aspectul continutului si modalitatilor de desfasurare
a normelor sociale bune pentru o comunitate umana data;
b) Deviante- atipice neobisnuite, necorespunzatoare sau chiar contradictorii normelor
sociale in vigoare.
Comportamentul care evolueaza spre comportamentul cu normele sociale in
vigoare se inscriu pe linia conformismului social, faciliteaza integrarea individului in viata
sociala, nu intra in conflict cu normele sociale chiar daca acestea prescriu interdictii sau
prescriptii. Comportamentele deviante din contra evolueaza pe pe directia incompatibilitatii
cu normele sociale luand forma opozitiilor si a conflictelor. Din acest conflict orice
2

societate este obligata sa-si ia masuri de aparae sanctionand diferentiat orice tulburare ce
are loc in interiorul grupului social.
Datorita marii diversitati de situatii cu care se confrunta individul in viata sa,
comportamentul se specializeaza si se diferentiaza, in functie de spatiu, timp, sex, varsta,
mediu cultural s.a.m.d.
Modificarea comportamentului uman depinde de:
- situatia generatoare de fenomene psihosociale specifice
- persoana sau colectivitatea care se confrunta cu aceasta problema.
Comportamentele deviante care sunt in conflict cu normele legale sunt sanctionate
prin masuri prescrise de codul penal. Infractionalismul este o forma de manifestare a
deviantei comportamentale cu consecintele cele mai delicate pe plan individual si social.
Pentru juristi obiectul investigatiei il constituie comportamentul manifestat prin fapte sau
actiuni care intra sub incidenta legii penale.
III Factorii determinanti a infractionlismului
Infractiunea are sorginte in trecutul individului, personalitatea ascunzand cauze sau
conditii ale producerii infractiunii.
In secolul trecut se credea ca caracterul ereditar sustine comportamentul
infractional. Lombroso credea cainclinatia spre infractiune este nativa, indivizii criminali
avand o infatisare primitiva, anormala, monstruasa. Insa viitoarele studii mult mai
aprofundate au infirmat teoria lui Lombroso. Se numeste ereditate trasaturile mostenite de
la ascendenti(parinti, bunici, etc.) Unele caracteristici principale ale unui individ nu se
regasesc decat rar la descendenti. Ereditatea opereaza in domeniul morfo-functionalsi mai
putin in planul structurii psihice, sufletesti.
Un rol mult mai important in realizarea unui act infractional il joaca mediul social.
De asemenea o pondere insemnata o au si influenta mediului natural. Mediul socio-cultural
se compune din situatii, obiecte si persoane percum si din relatiile care se constituie intre
ele, fiind surse de influentare a personalitatii umane. In special persoanele si raporturile
dintre ele au o mare putere de influentare asupra oricarui individ.
Mediul social prezinta o structura multidimensionala compusa din: mediul
ineluctibil(familia, comunitatea de origine); mediul ocazional(scoala); mediul
optional(prieteni; grupuri sociale intamplatoare); si mediul de constrangere (armata,
spital). Pondrea, momentul, durata intesitatea si mai ales calitatea influentelor exercitate de
diviziunile unui mediu sunt diferite, individul manifestand o reactie de apropiere sau de
respingere, acesta asigura functia de modelator. Prioritatea este luata in primul rand de
familie apoi de scoala si de ceilalti modelatori care pot aparea sau nu. Se considera ca o
modelare armonioasa se poate face in primul rand in cadrul familiei si a scolii, deoarece
acestea tind spre crearea unor norme sociale convergente de bine. Cel mai important este ca
tanarul sa fie bine educat pentru ca se observa ca majoritatea infractorilor sunt personalitati
dizarmonice principii generale care vin in contradictie cu normele de convietuire sociala.
Altfel spus infractorii nu sunt persoane bolnave ci persoane cu mari deficiente in planul
moral. In plan simplist se crede ca familia si scoala de exemplu sunt cei care dau o cale
buna spre educare tanarului si aceste influente sunt chiar convergente. Insa se poate
intampla sa existe pericolul unui om dizarmonic prin faptul ca familia si scoala duc spre
directii oarecum opuse sau se mai poate intampla ca si in familie cei doi parinti sa nu duca
3

spre puncte convergente de educatie, il impiedica sa stabileasca diferenta corecta intre bine
si rau. In ceea ce priveste durata de influentare si intensitatea au importanta impicarile
mediului mai indelungat si mai intens. De asemenea putem vedea ca o importanta majora o
poate avea educatia spontana care pot contribui decisiv la formarea unor personalitati
dizarmonice, aici avem in vedere modelele sociale negative eroilor. De asemenea
infractinalismul apare si in subculturi de cartier un spatiu socio-cultural care favorizeaza
aparitia unui comportament deviant.
Cea mai importanta cale prin care se formeaza infractionalismul este invatarea. Ea
este activitatea prin care se achizitioneaza elemente noi care determina o schimbare a
comportamentului. Prin invatare individul poate face acte si actiuni noi, precis sigur si
rapid. Tehnica furtului la hotii de buzunare se bazeaza in cea mai mare parte pe formarea
unor reflexe conditionate. Astfel se invata majoritatea actelor infractionale, precum si
atitudinile morale de fundamentare a coportamentului infractional.
Un alt mod de formare a comportamentului uman este imitatia. Simplist se poate
spune ca a imita inseaman a reproduce un model. Prin imitatie individul achizitioneaza
deprinderi, limbaj, gesturi, modalitati de actiune. Aici vorbim in special de copiaerea unor
modele sociale negative. Imitarea modelelor la intamplare ci in mod selectiv, le imita
numai pe cele pe care le considera atractive sau chiar fascinante.
O modalitate de modelare a comportamentului este fixarea anormala. Este optiunea
unui subiect pentru un comportament deviant sau aberant, in conditiile in care se actioneaza
cu doua sau mai multe influente divergente. Plictisit si derutat tanarul nu mai asculta de
nici o influenta si isi face singur un comportament care sa nu semene cu nici una din
influente.
IV Caracteristicile comportamentului infractional
Infractorul este un om diferit de semenii sai prin sistemul propriu de valori si prin
modalitatile de adaptare la mediul social, elemente care prefigureaza o personalitate
deformata, acestea obligand la relevarea caracteristicilor definitorii:
1) Infractorul e inadaptat din punct de vedere social. De obicei ajung astfel
persoanele greu educabile, alienatii congenitali sau persoanele cu autointoxicari sau
traumatisme( mecanice sau psihonervoase) care au beneficiat de conditii educationale
inadecvate sau care au fost educati cu metode contraindicate. Privind numeroase cazuri se
poate trage concluzia ca deficitele educationale se manifesta atat in sanul familiilor
dezorganizate(orfani, semiorfani, parinti divortati, parinti infractori; etc) dar si in familiile
organizate dar in cadrul carora nu se foloseste un sistem unitar de valori. Inca de timpuriu
se formeaza la copil deprinderea de a merge pe linia sociala. Deprinderile negative formate
se perpetueaza, iar in conditii si ocazii favorabile pot duce la devianta si infractionalism.
2) Infractorul manifesta o accentuata instabilitate emotiv-actionala prin comparatie
cu omul normal la care reactiile sunt relativ stabile. La infractor reactiile nu sunt reglate
voit si constiente, nu sunt constante. Instabilitatea este o expresie a personalitatii deformate.
3) Infractiunea aduce autorului satisfactii morale si materiale, este unul din
fenomene care explica cauzele intime peronale ale acestuia. Rezultatul material poate fi
imediat sau indepartat dar satisfactia morala este permanenta. Alteori beneficiul psihologic
ocupa locul central, iar cel material trece in planul secund. La hoti indiferent ca sunt
gainari sau au dat mari lovituri mobilul principal il constituie: banii sau alte valori
4

materiale. In fata acestor stimuli infractorul manifesta o stare de activiate crescuta care nu
si-o poate domoli oricum, se vede impins spre actiune si se domoleste la vederea scopului
atins. In acest moment consecintele faptei nu-l intereseaza deloc.
4) Infractorul are un comportament duplicitar, aceasta este determinata de faptul ca
infractorul este constient de caracterul antisocial al actelor sale si are tendinta de a se
ascunde de alte persoane, planuietse infaptuirea faptei pe ascuns, iar fata de semeni
simuleaza corectitudine , cinste, solicitudine, omenie. Aceata obsesie impune un
comportament defensiv, o atentie deosebita care sa duca la o actiune fara fisuri. Ideea
crimei perfecte devine o o obsesie., infractorul facand din acest obiectiv un scop in sine,
pe care il considera un simbol al capacitatii sale. Dupliciatea unei persoane este sugerata de
de doua laturi ale comportamentului sau: petrecerea timpului liber si libajul utilizat.
Petrecera timpului liber la indivizi ce vor face infractiuni impune o solitudine prelungita
desfasurarea unor activitati fara a fi vazut de cineva.
5) Infractorul isi construieste un sistem motivational specific, menit sa justifice
infractiunea sau repetarea acesteia. El este folosit de infractor pentru a motiva in fata
celorlalti faptele comise, astfel incat raspunderea pentru fapta sa-revina intr-o masura cat
mai mica. De obicei infractorul se supraliciteaza, vrea sa-si creeze o situatie cat mai
favorabila fata de anchetator sau completul de judecata, ascuzand adevaratele mobiluri ale
infractiuniisau plasandu-le pe un loc minor. Acesta considera ca a fost indreptatit sa comita
fapta, creand in sistemul sau de valori ca el este un justitiar nu un infractor.
V Personalitatea infractorului
Considerand personalitatea ca unitate organica si dinamica a principalelor
dimensiuni lae vietii sufletesti a omului, psihologia judiciara explica infractiunea din
interior descifrand mecanismele intime care au determinat-o, cat si proiectarea si
executarea ei, in raport de personalitatea infractorului, care isi pune amprenta pe intregul
scenariu infractional.
Conform lui H.J. Eysenck, se explica infractionalismul prin modul de organizare a
vietii psihice, in raport de doi poli: lumea extena lumea interna. Astfel iau nastere doua
tipuri de personalitate extrovertita si introvertita. Personalitatea extrovertita este
organizata vectorial spre lumea exterioara. Extrovertitul este un tip sociabil, ii plac
petrecerile, agreeaza viata in grup si refuza solitudinea. Ii place senzationalul, riscul, farsa,
este optimist si nu acorda mare importanta grijilor aparute in viata sa. Este impulsiv si isi
pierde usor controlul, este greu educabil. In cazul infractorului extrovertit cauza intima a
deviantei este lisa de autocontrol, agresivitatea si atractia catre placeri prilejuite de lumea
exterioara. Introvertitul se caracterizeaza prin organizarea vectorial spreeu. Individul isi
proiecteaza gandurile si trairile spre interior, este mai inchis mai putin comunicativ,
egreeza solitudinea. Este mai rezervat si manifesta tendinte puternice de expansiune si
dominatie. Introvertitii sunt persoane usor conditionabile, ei accepta mai usor cerintele si
exigentele care se formuleaza fata de ei. Cei mai multi infractori introvertiti provin din
familii viciate, influentele negative fiind preluate fara opozitie.
A doua teorie este avansata de J.Pinatel. Acesta considera ca infractiunea se
produce sub impactul conditiilor de mediu si a personalitatii infractorului. Cand sitautiile
externe sunt puternice, acestea devin factori stimulatori ai reactiilor infractionale,
infractiunea este un raspuns al personalitatii la presiunile exercitate de situatiile respective.
5

Exista si situatii nespecifice amorfe cand ocazia infractiunii este cautata. Aici
personalitatea domina situatia, iar infractiunea este o consecinta directa a initiativei
acesteia. Se poate vorbi de existenta unei personalitati criminale, care se exprima intr-un
nucleu psihologic bazat pe patru componente:egocentrism; labilitate psihica; agresivitate
si indiferenta afectiva. Este vorba de o structura dinamica, in care elentele sunt in
interactiune, numai in masura in care ele se prezinta la un anumit nivel de dezvoltare si
interfunctionare prefigureaza personalitatea infractionala. Separate nici una nu determina
reactii infractionale, ci numai impreuna, actionand ca un bloc operational reglator cu
finalitate infractionala. De obicei dimensiunile psihologice care alcatuiesc nucleul
personalitatii infractionalenu sunt ereditare, ci conditionate socio-cultural, prin actiunea
indelungata a familiei caracteristicile generale si particulare ale societatii, mijloacele
massmedia
si altele. Egocentrismul este produsul copetitiei nemiloase sau a unei educatii
incorecte, labilitatea este produs de un mod de viata trepidant si un sistem educativ excesiv
de permisiv; agresivitatea apare in urma frustrarilor; indiferenta afectiva este stimulata de o
existenta sau o educatie in care altruismul, omenia sau mila nu sunt valori. Intelegand
personalitatea criminala nu ca un dat ci ca un rezultat, toria ofera metode nu numai de
intelegere a actului infractional si metoda de reintegrare sociala infactorului, prin
descompunerea componentelor psihologice ale subiectului.
VI Tipuri de infractori
Infractorii sunt o categorie sociala aparte cu o mare diversitate de comportament.
Fiecare dintre infractor este aparte diferentiindu-se prin diferenta de trasatur fizice,
psihologice si de atitudine care nu se regasesc la altii. Ca notiune generala, prin tip se
intelege o totalitate de trasaturi caracteristice, distinctive ale unui grup social.
Avand in vedere cele enumerate anterior putem distinge:
1 Infractorul agresiv sau violent In general este autorul unor fapte violente,
brutale, cu consecinte individuale si sociale deosebite. Acest infractor se caracterizeaza prin
agresivitate, emotivitate puternica, stari de manie, ostilitate, autocontrol redus.
Agresivitatea la infractorii cu constitutie atletica se manifesta prin folosirea fortei si a unui
limbaj denaturat, iar la infractorii astenici se observa desele plangeri adresate autoritatilor.
2 Infractorul achizitiv se caracterizeaza prin tendinta de achizitionare, de luare si
insusire de bunuri si valori, in scop personal, in scop de castig. Acesta are predispozitie de
a savarsi: furt, talharie, abuz de incredere, inselaciune si altele.
3 Infractorul caracterial. Caracterul apare ca nucleu al personalitatii, intrucat
exprima profilul psihomoral evaluat dupa consistenta si stabilitate. Acesta reprezinta un
subsistem relational valoric si de autoreglaj, exprimandu-se intr-un ansamblu de atitudini.
Infractorul prezinta tulburari de ansamblu ale caracterului, unele deficiente in capacitatea
de organizare si ierarhizare a valorilor sociale. Acesta se caracterizeaza prin prezenta:
orgoliului, vanitatea, trufia, ambitia, individualismul, dominatia, increderea excesiva,
instabiltatea comportamentala, inadaptare sociala. Infractiunile predilecte sunt: furtul,
inselaciunea, abuzul de incredere, distrugerea prin incendiere, omorul, violul, si altele.
4 Infractorul sexual se caracterizeaza prin:impulsivitate, brutalitate, violenta,
indiferenta afectiva, impuls sexual puternic, devieri ale instinctului sexual, pervesitate. Se
produce o regresie comportamentala, evidentiata prin dezinhibitia unor modalitati primare
6

in satisfacerea unor impulsuri imediate. Infractiunile comise sunt cele cu tematica sexuala:
viol, incest, pedofilie.
5 Infractorul ocazional comite fapta din cauza unei incitatii exterioare a unor
ocazii speciale. Aici factorii externi sunt decisivi si foarte rar cei interni. Se nasc factori
externi care dau o imprejurare in care individul comite infractiunea. O caracteristica
importanta a acestui infractor e faptul ca acesta nu recidiveaza.
Infractorul ocazional se caracterizeaza prin: sugestibilitate, sensibilitate,
impresionabilitate, autocontrol, psihocomportamental scazut, luarea rapida a deciziilior.
6 Infractorul profesional este format si socializat in directia comiterii de
infractiuni. Unica lui sursa de a exista sunt infractiunile. Refuzul de a munci este cea mai
puternica caracteristica ce apare la acesti infractori. De obicei se axeaza pe comiterea de
infractiuni fara violente, infractiunile din urma carora se castiga bani, insa se poate ajunge
si la talharie daca el astfel a fost format sa loveasca. El debuteaza ca un copil delicvent
provenind din familie precara.
In cadrul specialitatii intalnim infractor profesional pasiv nu desfasoara o
activitate utila societatii, realizand activitati parazitare ca: vagabondaj, prostitutie.
Infractorul profesional pasiv se caracterizeaza prin: nivel saczut al inteligentei cat si a
pregatirii scolare, capacitate redusa de rezolvare a problemelor zilnice, structura
caracteriala labila, tendinta de supunere, motivatie scazuta, autocontrol comportamental
scazut.
Infractor profesional activ este dinamic si organizat isi castiga existenta din
infractiuni mai complexe: furt de buzunare, fals si uz de fals, proxenetism. Acesta isi
formeaza deprinderi de inalta specialitate, isi gandeste o stategie, isi alege victima, si se
gandeste si la formele de a scapa de sanctiunea la care ar putea fi tras. Se caracterizeaza
prin: nivel de inteligenta mediu sau chiar ridicat, insesibil, indiferent afectiv, lipsit de
simpatie si compasiune, impulsiv, egocentric, perves, razbunator, autocontrol general
scazut. Acest tip de infractor este pregatit pentru arest s judecata, fiind mereu in expectativa
unei privari de libertate, considerand aceasta ca facand parte din viata sa.
7 Infractorul recidivist comite infractiuni in mod repetat, din obisnuinta. Fiind
descoperit si pedepsit, comite iarasi alta infractiune. Se caracterizeaza prin:
imaturitateintelelectuala, impulsivitate, agresivitate, egocentrism, tendinta de opozitie,
indiferenta afectiva. Infractorul are tendinta de a se autocompasiune zicand ca nimeni nu-l
ajuta, crezand ca a avut ghinion tot timpul vietii. Asta ducand in cele din urma la tendinta
de a-si ascunde personalitatea. Succesul primei infractiuni actioneaza ca un stimul pentru
desfasurarea celorlalte.
8 Infractorul debil mintal apare ca o necesitate a faptului ca statistic vorbind
exista multi debili mintali in viata penitenciara. Infractiunile savarsite sunt date de
intinderea debilitatii sale mintale, realizand infractiuni grave pana la cele usoare. El are o
gandire infantila, concreta. Atentia si memoria actioneaza restrans, iar autocontrolul este
foarte scazut. Este credul, sugestibil, instabil afectiv, egocentric. Apreciaza realitatea dupa
nivelul sau de intelegere, fara a putea sa prevada consecintele actiunilor sale. Insuficienta
capacitatii mintale il face gradual din ce in ce mai periculos.

Bibliografie
1 Tiberiu Pruna Prelegeri de psihologie judiciara Editura Chemarea; Iasi,
1992
2 Lect. univ. dr. Oana Mateescu Modul: Psihologie judiciar
Universitatea Titu Maiorescu
3 T. Butoi Tratat de psihologie judiciara. Teorie si practica Editura Phobos;
Bucuresti 2003.