Universitatea Spiru Haret Facultatea de Sociologie-Psihologie Specializarea: Psihologie Disciplina: Psihologie judiciara Nume: GHEORGHIU (BORSA) ANGELICA-PUSA An III

CONSIDERATII DE PSIHOLOGIE JUDICIARA ASUPRA MARTORULUI SI MARTURIEI

Test evaluare pe parcurs I Semestrul I; An universitar 2012-2013

Forta probanta a marturiei, veridicitatea declaratiilor unui martor nu pot fi apreciate la reala lor valoare, daca cei care realizeaza si conduc cercetarile nu cunosc mecanismele psihologice care stau la baza marturiei. Din perspectiva psihologiei judiciare, marturia este rezultatul unui proces de observare si memorare involuntare a unui fapt juridic, urmate de reproducerea acestuia intr-o forma orala sau scrisa, in fata organelor de urmarire penala sau a instantelor de judecata. Marturia este un proces de cunoastere a realitatii obiective care se desfasoara in patru faze: - receptia (perceptia informatiilor); prelucrarea lor logica; memorarea; reproducerea/recunoasterea/reactivarea.

Ca proces sau act de cunoastere a realitatii, marturia depinde de capacitatea fiecarei persoane de a recepta faptele, de a le prelucra in functie de subiectivismul si selectivitatea sa psihica, de a le memora, de capacitatea sa de a retine si memora doar acele elemente necesare si importante, deci esentialul si, nu in ultimul rand, de aptitudinea sa de a le reda. Martorul vine in contact cu obiectele si fenomenele lumii exterioare prin intermediul simturilor. Astfel iau nastere senzatiile si perceptiile evenimentului care a existat. Receptia senzoriala a unor evenimente este prima etapa a formarii marturiei, fiind un proces psihic de cunoastere. Este si primul moment al formarii depozitiilor. Trebuie insa avut in vedere faptul ca nu orice stimul va da nastere unor senzatii, aceata capacitate fiind legata de pragurile senzatiilor in care exista o limita minima si una maxima, iar aceasta delimitare este influentata de sensibilitatea fiecarei persoane. Aprecierea marturiei se va face in functie de aceste senzatii, care pot fi: cutanate (tactile, termice, algice), olfactive si gustative. Persoanele lipsite de vedere pot sa descrie insusiri ale obiectelor datorita dezvoltarii altor simturi. Persoanele normale, dar care desfasoara o anumita activitate, pot avea anumite simturi mai dezvoltate, datorita mediului in care lucreaza. Perceptia tactila poate fi falsa din cauza limitelor obiective ale receptorului, dar se poate datora si unei cauze de ordin subiectiv, care ar putea fi iluzia. Aceasta este o perceptie eronata a unui obiect sau fenomen ce determina o imagine deformata, denaturata, dar nu integral falsa a realitatii, care se datoreste suprapunerii peste un sistem consolidat de legaturi noi care au elemente comune cu primul. Senzatiile olfactive sau gustative au avantaje minime, din cauza relativitatii mijloacelor obiective de control, dar si din cauza naturii umane, precum si a unor factori de distorsiune, cum

ar fi: modul de organizare a informatiilor la nivelul cortexului, constanta perceptiei, fenomenul de iluzie, fenomenul de experienta, efectul ,,halo. Receptia auditiva este o alta sursa a marturiei. Senzatiile auditive reprezinta rezultatul actiunii undelor sonore asupra receptorilor auditivi, care vor putea fi inregistrate doar la frecventa de 20 20.000 cili pe secunda. Sunetele cel mai bine percepute sunt cele care au frecventa intre 1000 si 3000 de vibratii pe secunda. Perceptia intensitatii sonore poate fi influentata de distanta dintre sursa sonora si organul receptor, de conditiile atmosferice, de natura mediului in care se propaga undele sonore. Organul judiciar va aprecia daca marturia poate fi luata sau nu in considerare, tinand cont de factorii perturbatori si de persoana-martor (dotat normal din punct de vedere auditiv, cu deficiente sau a carei sensibilitate auditiva depaseste nivelul comun). Marturia care are sursa constituita de senzatiile vizuale, este marturia-tip cel mai des intalnita, aceasta datorandu-se necesitatii reconstituirii intr-un mod cat mai fidel a configuratiei locului in care s-a savarsit infractiunea, precum si necesitatii recunoasterii eventualilor infractori. In analiza marturiei de acest gen, este necesara constatarea obisnuintei martorului cu obiectele, locul sau persoana la care se refera depozitia. In functie de gradul obisnuintei se va manifesta fenomenul de constanta a perceptiei si, tot in functie de aceasta, va deforma realitatea in mod involuntar. Trebuie avut in vedere faptul ca, sub influenta sunetului, va creste sensibilitatea ochiului la culorile verde, albastru si violet si va scadea la galben, rosu si oranj. De asemenea, culorile pot fi percepute diferit si in functie de perioada zilei sau de lumina-intunerc. Organele judiciare trebuie sa aiba in vedere si amanuntele care pot parea nesemnificative. De asemenea vor tine cont de faptul ca unii oameni prezinta defectiuni de cromoreceptie (acromatopsiile, discromotopsiile, daltonismul, propanopia, deuteranopia). Perceperea relatiilor spatiale este inca o problema in relatarea marturiei. La fel, perceperea timpului (localizarea in timp, durata in timp, raportul de antecedenta si subsecventa a unor fapte, actiuni, succesiunea in timp, ritmul, viteza de desfasurare a unor fapte). Un rol important in marturie il joaca si organele judiciare, care nu trebuie sa dezvolte un rol pasiv, ci trebuie sa faca corelatii, sa localizeze anumite date. Trebuie sa cunoasca personalitatea martorului, preocuparile, aptitudinile sale, readucand in memoria acestuia fapte pe care acesta le credea uitate. Insa, organele judiciare nu trebuie sa aiba nici o atitudine sugestiva care sa impuna martorului corelatiile si deductiile sale, ci doar sa readuca prin intrebari in memoria martorului faptele care au importanta.

Nu trebuie catalogati ca ,,martori de rea credinta aceia care sunt capabili sa redea faptele cu exactitate, dar cele relatate de catre ei trebuie atent verificate. Evaluarea duratelor de timp a actiunii sau inactiunii unor infractiuni se poate face prin diferite probe, dintre care locul cel mai important il ocupa proba testimoniala. In aceasta privinta, martorii au tendinta de a supraevalua sau subevalua unele perioade de timp. Perceptia poate fi influentata de factori obiectivi sau subiectivi. In procesul perceptiei, un rol de seama il ocupa si atentia (voluntara sau involuntara). Specifica martorilor le este atentia involuntara, mobilizata de factori interni si externi. De obicei factorii externi au capacitatea de a atage atentia, de a se detasa de fenomenele, particularitatile obiectelor. De exemplu: lumina foarte puternica, culorile vii, mirosurile persistente si puternice, sunete, zgomote stridente, schimbarile si ajustarile deliberate sau nu, care apar in infatisarea unei persoane etc. Atentia de expectanta, anticipativa, poate avea atat aspecte pozitive, cat si negative. Asteptarea pregateste organismul pentru a receptiona un stimul la un eveniment iminent, deoarece ceea ce este asteptat ca posibilitate de producere, este perceput mult mai repede si cu mai multa precizie, avand efecte pozitive atat asupra cantitatii, cat si a calitatii evenimentului perceput. Discordanta dintre asteptare si situatia in fapt, conduce spre efecte negative, care constau in false identificari, cand stimulul sau evenimentul asteptat se substituie perceptiei reale. In evaluarea martorului si a marturiei trebuie sa se tina seama si de alte tipuri de atentie: tipul static (cand marturia va prezenta grade egale de fidelitate pe tot parcursul actului perceptiv) si timpul dinamic (marturia va contine informatii mai exacte asupra faptelor petrecute la un scurt interval de timp de la declansarea fenomenului spre care si-a indreptat atentia). Concluziile care ies la suprafata sunt: 1.Daca martorul nu reuseste sa furnizeze informatii cu privire la pricina in intreaga sa desfasurare, nu inseamna neaparat ca este de rea credinta. 2.Cand la prodicerea unui fapt au asistat mai multe persoane, este indicat a fi ascultati cat mai multi martori, pentru a se putea reproduce intregul tblou al ifractiunii. Ascultarea martorilor evidentiaza distributia, ca o alta insusire a atentiei. Efectuarea simultana a doua sau mai multe activitati este posibila daca cel putin una dintre ele are caracterul de obisnuinta, de stereotip, obtinut in urma unei indelungi exersari. Exista posibilitatea ca preocuparea in realizarea unei activitati sa fie un pretext in spatele caruia se poate ascunde, din diferite motive, intentia martorului de a se sustrage de la obligatia de a depune marturie.

Mentinerea in timp indelungat a orientarii si concentrarii asupra aceluiasi fapt, dar mai ales asupra acelorasi fapte care au o desfasurare pe o perioada mai indelungata, este o alta insusire a atentiei, si anume stabilitatea. Atentia, in unele cazuri, poate reprezenta ea insasi obiectul probatiunii, mai ales in cazul faptelor savarsite din culpa. Mai multi factori obiectivi si subiectivi pot marca vigoarea si rigurozitatea atentiei (starea fizica a martorului, surmenaj, oboseala fizica sau psihica, diminuarea functiilor psihicecu repercursiuni asupra atentiei, implicit a marturiei, trairile sufletesti, sentimentele, consumul de alcool sau droguri etc.) Efectele negative ale acestor agenti nu duc intotdeauna la eliminarea atentiei, deoarece, in unele situatii, atractia exercitata de evniment asupra martorului il va determina pe acesta sa-si concentreze atentia printr-un efort voluntar mai intens, iar efectele distractive vir fi diminuate. La savarsirea infractiunii pot participa in calitate de martori mai multe persoane, care provin din medii diferite, avand caractere diverse. Cunoscand trasaturile de caracter ale persoanei, mediul in care a trait sau traieste, se poate prevedea, cu o marja de eroare, modul de a se manifesta al omului (martorului), intr-o imprejurare sau alta. In plan social, acestor trasaturi caracteriale le corespund anumite aprecieri morale, pozitive sau negative, care reflecta modul prin care o persoana este apreciata de cei din jur. Trasaturi pozitive: principialitatea, sinceritatea, onestitatea, corectitudinea, modestia, generozitatea. Trasaturi negative: necinstea, nesinceritatea, egoismul, lasitatea, egocentrismul. Toate acestea pot constitui un criteriu de apreciere a credibilitatii martorului. Se mai poate lua in considerare si reputatia, consideratia de care se bucura martorul in mediul social din care provine. Din punct de vedere psihologic, martorul de buna credinta este acea persoana care, dorind sa contribuie la aflarea adevarului, va depune o depozitie care, insa, va fi supusa unor disfunctionalitati fie datorate erorilor si denaturarilor din relatarile subiectilor sau perceptiei eronate sau lacunare, fie unei atitudini ce poate orienta atat perceptia, cat si atitudinea, intr-o anumita directie. Alte cauze: intervalul de timp care se interpune intre perceptie si relatare, aparitia unor intrebari sugestive ori discutii ce pot interveni intre martori, sau ,,unghiul de deviere, conform caruia marturia sincera nu reprezinta decat o reflectare a realitatii prin prisma subiectivitatii martorului, iar intre realitatea obiectiva si reflectarea ei subiectiva exista un unghi de deviere. Cauzele unghiului de deviere sunt: capacitatea redusa a senzorialitatii umane de a receptiona toate informatiile din jur; incapacitatea creierului uman de a prelucra toate informatiile primite; adaosul la informatiile initiale; existenta pragurilor minime si maxime ale receptiei.

Disfunctionalitatea marturiei de buna credinta mai este influentata si de ,,efectul de halo, care poate genera distorsiuni ale perceptiei reale a evenimentului care reprezinta obiectul marturiei. Incercarea martorului de a substitui in mod voluntar depozitia reala cu una imaginara sau falsa, este insotita de modificari fiziologice (reflexe care se declanseaza automat si nu pot fi cenzurate de subiect): sporirea ritmului cardiac, a presiunii sanguine, schimbarea temperaturii tesutului, modificari electrice in piele, intensificarea activitatii glandelor sudoripare, schimbarea ritmului respiratiei, dereglarea fonatiei, reducerea salivatiei. In plan somatic, se pot surprinde, la nivelul fizionomiei, modificari care tin de comportamentul aparent al emotiei: schimbarea mimicii, a expresiei fetei, cresterea tensiunii corpului, schimbari ale vocii. Ca indici pozitivi putem aminti: atitudinea franca, deschisa, relatarea fluenta a faptelor, dispozitia de a raspunde la intrebari, regretul de a nu putea raspunde la anumite intrebari, expunerea ruguroasa, precisa, mimica adecvata, caracterul emotiv al amintirilor etc. Totusi, acesti indici sunt relativi, omul fiind capabil sa simuleze. In depozitia martorului de buna credinta pot aparea contradictii, erori de nume, de loc sau de timp, acesta reflectand indelung, ezitand, in timp ce martorul de rea credinta va reactiona prompt, fara ezitari, va avea raspunsuri pentru toate situatiile. In literatura psihologica s-au facut diverse clasificari ale martorilor in raport cu tipul psihologic. Ei au fost clasificati in functie de mai multe criterii, insa s-a ajuns la concluzia ca aceasta multitudine de criterii nu este o cale de a servi practica judiciara. Pana la urma, totul s-a axat pe gruparea in doua tipuri fundamentale: 1.Tipul obiectiv precis, bun observator, descrie lucrurile dupa insusirile exterioare, nepreocupat de semnificatia scenei, perceptia se desfasoara in absenta unei participari afectivemotionale. Inregistreaza corect si memoreaza fidel faptele, atata timp cat nu i se cer date care depasesc aspectele exterioare. 2.Tipul subiectiv marturie descriptiva caracterizata printr-o larga extensie, observatie minutioasa, fidela fixare in memorie. Poate cuprinde o depozitie interpretativa, datorita afectivitatii.

BIBLIOGRAFIE: 1.Bogdan, Tiberiu Probleme de psihologie judiciara, Editura Stiinta si Tehnica, Bucuresti, 1978; 2.Butoi, Ioana-Teodora; Butoi, Tudorel Psihologie judiciara Curs universitar, Editia a II-a, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2004; 3.Ciopraga, Aurel Evaluarea probei testimoniale in procesul penal, Editura Junimea, Iasi, 1984; 4.Mitrofan, N.; Butoi, T.; Zdrenghea, V. Psihologie judiciara, Editura Sansa, Bucuresti, 1992; 5.Rosca, A. Psihologia martorului, Editura Institutului de Psihologie al Universitatii din Cluj, 1934; 6.Stancu, E. Criminalistica, Editura Actami, Bucuresti, 1995.