UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, SOCIALE SI POLITICE

DREPT

Disciplina : Criminologie

An : II Grupa: 2
Tema: Teoria personalitatii criminale

Coordonator stiintific:

Student:

Galati 2021
1
Cuprins

1.Cuprins...................................................................................................................................2
2.Introducere.............................................................................................................................3
3. Conceptul de personalitate criminala....................................................................................5
4. Continutul teoriei personalitatii criminale a lui J. Pinatel.....................................................6
5. Teoriile psiho-morale si personalitatea infractorilor.............................................................7
6.Bibliografie.............................................................................................................................8

”Elementul de imoralitate necesar pentru ca un act daunator sa fie considerat drept

criminal de catre opinia publica, este vatamarea acelei parti a simtului moral care consta in
sentimentele altruiste fundamentale, mila si probitatea. ”

Raffaele Garofalo in criminologie (1885)

2
1.Introducere:

Teoria personalităţii criminale aparţine celebrului criminolog francez Jean Pinatel. Ea este
capabila să aducă lămuriri atât în ceea ce priveşte geneza (etiologia), cât şi dinamica actului
criminal.
Noţiunea de personalitate criminală nu trebuie înţeleasă ca un tip antropologic, o variantă a
speciei umane.Conceptele nucleului personalităţii criminale care comandă condiţiile trecerii la
act sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea, indiferenţa afectivă. Egocentrismul
reprezintă tendinţa subiectului de a raporta totul la sine însuşi.
Labilitatea reprezintă o lipsă de prevedere, o deficienţă de organizare în timp, o instabilitate.
Agresivitatea desemnează o paletă foarte largă de tendinţe, mergând de la simpla afirmare a
eului, până la ostilitate, ea se manifestă printr-un dinamism combativ, care are ca funcţie
învingerea şi eliminarea obstacolelor şi dificultăţilor care barează drumul acţiunilor umane.
Indiferenţa afectivă sau insensibilitatea morală reprezintă acea trăsătură negativă prin care
individul este împiedicat de a încerca emoţii şi înclinaţii altruiste şi simpatice, fiind dominat
de egoism şi răceală faţă de aproapele lui.
Nucleul personalităţii criminale este o structură dinamică, cele patru componente nu trebuie
analizate în mod individual, nucleul personalităţii criminale este o rezultantă şi nu un dat.
Întru-cât toate societăţile, în toate fazele lor de dezvoltare au înregistrat comportamente
deviante, problema personalităţii infractorilor constituie un obiect de cercetare des întâlnit în
psihologia juridică.
Unii oameni au nevoie de instigări exterioare grave, iar alţii de instigări lejere, pentru a
prezenta reacţii delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Această diferenţă graduală este dată
de anumite trăsături psihologice care, în concepţia lui Pinatel, alcătuiesc “nucleul central al
personalităţii criminale”.
Termenul personalitate este folosit pentru a descrie temperamentul si atributele emotionale
ale unui individ, care practic îi determina comportamentul. Este vitala apropierea de
psihologie în încercarea de a surprinde si întelege comportamentul unui om, mai ales atunci
când se doreste estimarea viitoarelor sale actiuni.
Conform unor teorii psihologice, în fiecare om se gaseste în stare latenta o anumita psihoza
sau deviatie comportamentala, care, daca este stimulata, se poate dezvolta, conducând astfel la
un comportament deviant, împins chiar pâna la infractiune. Astfel, de la simpla paranoia se
poate ajunge pâna la piromanie sau chiar la crime în serie.
În cazul infractorilor importanta personalitatii lor consta atât în descoperirea motivului pentru
care au savârsit respectiva infractiune, în preconizarea unor viitoare infractiuni, cât si în
individualizarea unei pedepse care sa reeduce cât mai bine infractorul.
O buna întelegere a motivelor pentru care oamenii comit infractiuni ar putea conduce în timp
la controlarea lor, si totodata la diminuarea numarului lor. Prima etapa în prevenirea

3
Zlate, Mielu, Introducere in psihologie, Editura Polirom, Iasi, 2007
Munteanu, Ana, Psihologia dezvoltarii umane, Editura Polirom, Iasi, 2006, pag. 36
criminalitatii este, deci, întelegerea acestui fenomen atât la nivel general, social, cât si la nivel
restrâns, particular.
Iata de ce studiul personalitatii umane si a conditiilor în care se dezvolta intentia criminala în
mintea noastra este o problema stringenta, mai ales având în vedere realitatea secolului pe
care îl traim, în care numarul crimelor comise creste alarmant în toate mediile sociale.
Lucrarea de fata îsi propune un studiu comparat între principalele teorii dezvoltate de
psihologi privind personalitatea criminala, în scopul întelegerii si aplicarii lor directe în
realitatea sociala existenta.
De-a lungul anilor psihologii au dezvoltat sute de teste menite sa masoare amenintarile
izvorâte din personalitatea umana, încercând sa demonstreze ipoteza ca oamenii care au
tendinta de a se comporta într-o forma anti-sociala se pot distinge usor de oamenii normali.
Astfel, s-au dezvoltat câteva forme de chestionare: unele ample, care masoara mai multe tipuri
de dimensiuni ale psihicului si personalitatii umane, iar altele axate pe o singura latura ce
trebuie studiata.
În anii 50, doi cercetatori, Schuessler si Cressey si-au petrecut mai mult de 25 de ani studiind
diferentele dintre personalitatile delicvente si cele non-delicvente. Dupa studii îndelungate, au
afirmat ca nu pot stabili o conexiune directa între criminalitate si personalitate întrucât testele
facute de ei sunt relative. Exista totusi dovezi ca oamenii susceptibili de infractiuni au un
respect de sine mult mai mic decât ceilalti, dar acest fapt nu a putut conduce la o concluzie
certa.
Impulsivitatea a fost deseori atribuita celor susceptibili de a comite infractiuni întrucât s-a
demonstrat ca cei ce au comis deja infractiuni sunt cu mult mai impulsivi decât oamenii
normali. Totusi, acest lucru ar putea fi mai degraba legat de dorinta de a socializa pe care o au
unii oameni, si nicidecum de a comite infractiuni. Este cunoscut faptul ca cei mai impulsivi
criminali comit crimele în moduri si circumstante contradictorii fata de comportamentul lor
previzibil.
Cel mai cunoscut si impresionant test amplu este Minnesota Multiphasic Personality
Inventory si include 550 de afirmatii pe care subiectii testati trebuie sa le aprobe sau sa le
respinga, în functie de cum li se potrivesc lor sau nu. Scorurile se încadreaza în 10 categorii
diferite, fiecare reprezentând un anume tip de personalitate. Raspunsurile la unele întrebari
sunt mai usor de prevazut pentru infractori decât pentru oameni normali, rata densitatii fiind
cam de 4 astfel de întrebari din 50. Acest test nu identifica însa doar probleme ce tin de
delicventa ci si de noncomformism sau conflicte în viata de familie.

4
2. Conceptul de personalitate criminala

Criminologia - spre deosebire de alte discipline umaniste - abordeaza personalitatea umana

din perspectiva implicarii acesteia in problematica etiologiei si profilaxiei manifestarilor
infractionale, cautand sa dea raspuns la intrebari atat de dificile ca : cine e infractorul- cum
apare si spre deosebire de altii adopta modelul comportamentului criminal- Conceptul de
personalitate a infractorului a suferit, in evolutia criminologiei, interpretari diferite, aproape
fiecare autor avand propria sa definitie, propriul lui punct de vedere asupra personalitatii.
Din multiplele cercetari asupra criminalului, atat cele de criminologie generala, cat si cele de
criminologie speciala (psihologie criminala) ori, mai ales, cele de criminologie clinica rezulta
ca intre criminal si noncriminal nu sunt deosebiri de natura, ci de grad. Potrivit acesteia, si
unul si altul sunt impinsi la actiuni si activitati de anumite nevoi, mobilul, si unul si altul sunt
ajutati sau neajutati de anumite capacitati, de anumite acte de vointa, etc. Aceste elemente
psihice, fizice si altele la criminali sunt uneori mai puternice, de exemplu impulsurile,
mobilurile - agresivitatea, sexualitate - si altele mai slabe - de exemplu vointa, stapanirea de
sine si altele.
Pe aceasta linie de gandire s-a observat ca nu toate aceste elemente psihice stau toate pe
acelasi plan si nu trebuie observate in mod izolat, ci pe ansamblu si, indeosebi, in felul cum se
grupeaza, ca mai importanta este ,,constelatia" lor, spre exemplu impulsuri puternice si vointa
slaba ; asemenea constelatii si structurari au un anumit accent de durata si stabilitate, de
exemplu, la recidivisti aceste elemente sunt mai vadite. Se mai constata ca unii recidivisti
comit uneori aceleasi crime si ca dovedesc precocitate in manifestarile criminale; ei manifesta
un fel de inclinatie spre crima si, mai ales, spre anumite crime; totodata, acestia arata
persistenta pe calea criminalitatii si ocolirea muncii, neincadrare in randul oamenilor cinstiti,
dovedesc periculozitate sociala, fiindca au o inclinatie si pornire spre crima.
Astfel de trasaturi si manifestari caracterizeaza pe criminali si ii deosebesc de noncriminali.
Dar deosebirea, nu este dupa cum am mai spus, de natura, criminalii nu sunt o alta speta de
oameni, ci o deosebire de grad sau de prag, care caracterizeaza pe criminali.
Crima - spune Pinatel - este un act omenesc, iar criminalii sunt oameni ca si noncriminalii,
dar ei se disting de altii deoarece comiterea crimei este expresia unei diferente de grad, deci
cantitativa si nu calitativa; exista o diferenta de grad intre psihismul criminalilor si acela al
noncriminalilor.
Cercetarea criminologica trebuie sa scoata in evidenta tocmai aceste deosebiri de grad, care
caracterizeaza pe criminali. In felul acesta, criminalul este o persoana care se deosebeste
totusi de noncriminal, este o personalitate inclinata spre crima, adica o personalitate criminala.
Aceasta problema a trasaturilor de baza si specifice criminalilor a fost sesizata de mult in
criminologie, indeosebi de criminologia clinica si in special in problema etiologiei crimei.
Autori ca Pinatel, Di Tulio, Kinberg, De Greeff si altii au cercetat si au formulat, pe baza
acestor trasaturi, teoria personalitatii criminale. S-au mentionat trasaturi psihologice

5
Zlate, Mielu, Introducere in psihologie, Editura Polirom, Iasi, 2007
Munteanu, Ana, Psihologia dezvoltarii umane, Editura Polirom, Iasi, 2006, pag. 36
caracteristice la criminali, cum sunt: agresivitatea, egocentrismul, indiferenta afectiva, lipsa
de inhibitie si altele.
La problema trasaturilor personalitatii criminale s-a ajuns in criminologie dupa ce s-a parcurs
un drum lung si ocolit. In stiinta criminologiei s-a pus mereu intrebarea de ce infractorul nu se
opreste de la comiterea crimei nici de teama oprobriului social, care inconjoara pe criminal,
nici de teama pedepsei ce urmeaza dupa comiterea faptei. S-a raspuns, criminalul este lipsit de
prevedere, criminalul nu are stapanire de sine, nu are putere de inhibitie a pornirilor sale
antisociale etc. S-a dovedit ca aceste trasaturi sau capacitati psihice nu sunt suficiente ca sa
opreasca pornirea criminala. Criminologia moderna, indeosebi criminologia clinica, au scos in
evidenta trasaturi ale criminalului care sunt mai puternice decat lipsa de prevedere, inhibitia
etc. si datorita carora criminalul nu se opreste de la comiterea faptei criminale, trasaturi cum
sunt: agresivitatea, egoismul sau altele de natura acestora din urma, care - impreuna - fac ca
un criminal sa prezinte o stare de pericol social in sensul ca acesta este inclinat sa comita
crime.

3. Continutul teoriei personalitatii criminale a lui J. Pinatel

Cea mai ambitioasa dintre ipotezele avansate in cadrul orientarii psihologice apartine
criminologului francez Jean Pinatel.
Preluand ceea ce, in opinia autorului constituie elementele pozitive ale teoriilor despre
criminal, mai ales viziunea dinamica asupra instantelor personalitatii de la psihanaliza si
abordarea diferentiala a mecanismelor si proceselor criminogene ale trecerii la act din varianta
psihomorala. J. Pinatel construieste o teorie explicativa centrata in jurul conceptului de
personalitate criminala.
J. Pinatel respinge insa teza existentei unei diferente de natura intre infractor si noninfractor.
Dupa cum am aratat in sectiunea anterioara J. Pinatel sustine existenta unei diferente de grad
intre personalitatea infractorului si personalitatea noninfractorului ca si, intre diferitele
categorii de infractori de la ocazional la recidivistul inrait. Sub acest aspect teoria lui J. Pinatel
este ceva mai moderata decat a predecesorilor sai.
Infractorul intelectual – escrocul, falsificatorul, şantajistul. Exercitarea pe scară profesională
a unor asemenea acţiuni infracţionale presupune, din punct de vedere psihologic, necesitatea
unor mijloace intelectuale mai deosebite. La aceştia, forţa fizică este mai puţin importantă, în
general fizicul trece pe un plan secundar şi joacă un rol de decor care facilitează în unele
cazuri (escrocherii) săvârşirea infracţiunii. În afară de unele „ustensile” de importanţă minoră,
infractorii intelectuali îşi comit acţiunile în mod preponderent pe cale verbală. De aici rezultă
două particularităţi esenţiale: un debit verbal adaptat rolului şi adecvat scopului urmărit,
accesibil victimei.
Principala armă de atac a infractorului intelectual este minciuna. Escrocii şi şantajiştii se
caracterizează, în special, printr-o elasticitate a gândirii, prin posibilitatea de a descoperi rapid
slăbiciunile victimei şi prin soluţii rapide care duc la eschivarea şi ieşirea din încurcătură.

6
4.Teoriile psiho-morale si personalitatea infractorilor

Sunt incluse in categoria teoriilor etiologice moderne acele explicatii referitoare la fenomenul
criminal formulate in secolul al XX-lea, ulterior teoriei multifactoriale elaborate de Ferri.
Aceste teorii au continuat traditia scolii pozitiviste si au reprezentat principala preocupare a
criminologilor pentru multa vreme, fiind grupate in:
- Teoriile psiho-biologice.
- Teorille psiho-sociale.
- Teoriile psiho-morale.
Teoriile care fac parte din ultima categorie, cea a teoriilor psiho-morale, isi propun in primul
rand studierea mentalitatii criminalului, respectiv mecanismele de formare a modului in care
se structureaza mentalitatea criminala. Diversitatea explicatiilor de natura psiho-morala face
dificila o clasificare a acestora. O parte din teorii poarta, mai mult sau mai putin, amprenta
directa a psihanalizei freudiene, altele, incearca sa ofere unele explicatii originale, denumite
"autonome", cu toate ca este vorba doar de o autonomie relativa, deoarece si la aceste teorii se
poate observa, o valorificare a gandirii altor psihanalisti, cum ar fi Adler sau Jung.

Teoriile psiho-morale pot fi grupate in doua subcategorii:

1. Teoriile psiho-morale de factura psihanalitica.

2. Teoriile psiho-morale autonome.La o analiza mai atenta a teoriilor psiho-morale de factura
psihanalitica, explicatiile fenomenului criminal poarta amprenta psihanalizei freudiene.
Sigmund Freud (1856-1939) este creatorul psihanalizei. Contributia psihanalizei freudiene la
dezvoltarea gandirii criminologice este greu de evaluat, datorita caracterului vast al operei
marelui savant. Sistematizand, se pot distinge trei aspecte mai importante ale acestei
contributii: explicatiile privind structura si functionarea aparatului psihic, explicatii privind
etiologia si tratamentul nevrozelor si referirile la fenomenul criminal.
Initial, Freud a considerat ca cele trei instante ale vietii psihice sunt: inconstientul,
preconstientul si constientul. In functie de acestea, in primele sale studii Freud explica atat
producerea actelor ratate, cat si etiologia nevrozelor, a viselor.
Ulterior, sinele, eul si supraeul devin elementele structurante ale psihicului. Aceste elemente
structurante ale psihicului, precum si corelatiile dintre ele, au fost utilizate ulterior si in
cercetarea criminologica.
7
Zlate, Mielu, Introducere in psihologie, Editura Polirom, Iasi, 2007
Munteanu, Ana, Psihologia dezvoltarii umane, Editura Polirom, Iasi, 2006, pag. 36
Bibliografie:

1. https://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/teoria-personalitatii-criminale-29643.html
2. https://graduo.ro/referate/drept/teoria-personalitatii-criminale-442621
3. https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2009/06/04/teoria-personalitatii-criminale-
jean-pinatel/
4. https://www.tocilar.ro/criminologie/teoria-personalitatii-criminale-46346