CRIMINOLOGIE

Criminologia (din latină crīmen, "acuzație" inițial derivat din greaca veche, din verbul
"krino" "κρίνω", și din -λογία, -logia, de la "logos" care înseamnă: "cuvânt", "motiv" sau "plan")
este studiul științific al naturii, măsurării, managementului, cauzelor, controlului, consecințelor și
prevenirii comportamentului infracțional, atât la nivel individual cât și social. Criminologia este
un domeniu interdisciplinar atât în științele comportamentale cât și în științele sociale, incluzând
cercetările făcute de sociologi, de psihologi, de filosofi, de medici psihiatri, de biologi, de
antropologi sociali, precum și universitari în domeniul legislației.
Termenul de criminologie a fost inventat în anul 1885 de către profesorul italian de drept
Raffaele Garofalo - în italiană: criminologia. Mai târziu, antropologul francez Paul Topinard a
folosit termenul analog în franceză: criminologie.
CRIMINOLOGIA este o ştiinţă socio-juridică care studiază criminalitatea, cauzele si
conditiile ei (determinatele criminogene), personalitatea infractorului precum şi căile şi metodele
de prevenire şi combatere a criminalităţii.
Aşadar, criminologia este formată de următoarele instituţii de bază (piloni):
a. Criminalitatea,
b. Cauzele şi condiţiile ei,
c. Personalitatea infractorului,
d. Căile şi metodele de prevenire şi combatere a criminalităţii.
A. Studierea crminalităţii include in sine studierea unor astfel indicatori ca nivelul, starea,
structura si dinamica fenomenului dat. La fel, în cadrul acestui pilon se studiază criminalitatea
latenta (tăinuita, ascunsă) şi criminalitatea regionala sub aspectul ei comparativ.
B. Cauzele si condiţiile criminalităţii – presupune studierea factorilor de natură socială,
psihologică, culturala, juridica etc. şi ponderii acestora în mecanismul determinarii a infracţiunii
şi criminalităţii, mecanismul comportamentului infractional, adica procesul de formare a intentiei
criminale si de realizare a acesteia, problema delimitarii cauzelor si conditiilor.
C. Personalitatea infractorului - se studiază rolul factorilor de caracter individual in
procesul genezii si comiterii a infractiunii:
-factori psihologici,
-factori fizici,
-factori demografici (virsta, sexul),
-factori psihiatrici.
O importanta deosebita are studierea coraportului intre social (educaţia) şi biologicul
(ereditarul), în structura personalităţii infractorului. Relevarea clasificarilor si tipizarilor
infractorilor.
D. Căile şi metodele de prevenire şi combatere a infractiunii – este cel mai important
pilon, deoarece celelalte institutii au o singura menire: furnizarea informaţiei pentru
îmbunătăţirea luptei cu criminalitatea.

Pagina 1 din 8
 CRMINOLOGIA este o stinta interdisciplinara, ea se plaseaza la intersectia
jurisprundentei, sociologiei si psihologiei. La fel ca si economia criminologia studiaza
fenomenele si procesele sub aspect macro-(aspect filozofic si sociologic) si micro-(aspect
psihologic). Criminologia nu se intereseaza de infractiuni concrete, cit de periculoase, oribile,
notorii ele n-ar fi. Ştiinta criminologică studiaza legităţile caracteristice fenomenului social al
criminalităţii sau a unei infracţiuni individuale.
2 Sistemul si scopul criminologiei
Ca si dreptul penal criminologia se structueaza in -partea generala, -partea speciala Partea
generala - studiaza pilonii sus-menţionaţi. Partea speciala în mare masura se aseamana cu cea a
dreptului penal, incluzînd în sine toate capitolele din Codul Penal, însa structura partii speciale a
criminologiei are şi comportamente specifice proprii pe care nu le găsim in dreptul penal şi
anume:
-criminalitatea minorilor;
-criminalitatea femenină;
-criminalitatea penetenciară;
-criminalitatea din imprudenţă;
-criminalitatea profesionistă;
-criminalitarea recidiviştilor.
Scopurile criminologiei sunt urmatoarele: Practizarea cercetarilor criminologice, din
pacate marea majoritate a cercetarilor criminologice din spaţiul post-sovetic poarta un caracter
teoretico-filosofic, însemnatatea practica a acestora este aproape de 0. Liderii comunităţii
ştiintifice pe măsura posibilităţilor încearca sa schimbe situatia dată. Inlaturarea nesolicitarii de
catre organele de drept a propunerilor criminologice cu aspect aplicativ. Schimbul de experienţă
interstatala în domeniul luptei cu criminalitatea.
Initial criminologie era socotita ca o parte componenta a dreptului penal, insa foarte
curind a devenit o stiinta separata. La etapa actuala in cadrul criminologie sunt mai multe stiinte
noi care la rindul lor la fel ca si criminologia pretind la separatism stiintific si anume:
Victimologia ( comportamentul victimei, rolul si locul acesteia in desfasurarea infractiunii,
personalitatea victimei precum si prevenirea si combaterea infractiunii prin influenta supra
victimei) Penologia studiaza criminalitatea in procesul ispasirii pedepsei penale. Sub cultura
criminala, obiceiurile si traditiile criminale. Personalitatea omului ce savirseste infractiuni in
timpul executarii pedespei precum si prevenirea si combaterea infractiunei in timpul executarii
pedepsei.
Armologia criminologica: studiaza criminalitatea cu folosirea armei de foc, personalitatea
infractorului inarmat, cuazele si conditiile inarmate precum si prevenirea si combaterea
criminalitatii.
Criminofamilistica: cauzele, criminalitatea in familie si cei 4 piloni ai criminologiei.
Criminoteologie: cultele, infractiunile de terorizm, excrocheria, infractiuni pe baza
credintei.
Ecocriminologia: criminalitatea ecologica.
Juvinologia criminologia studiaza infractionalitatea minorilor Personologia criminologica
studiza personalitatea infractorului
Pagina 2 din 8
 Criminologia indeplineste astfel doua functii esentiale: - o functie teoretica-explicativa
privind cauzele si evolutia criminalitatii la un moment dat; demersul ştiinţific al criminologiei 5
este acela de a investiga criminalitatea ca un fenomen socio-uman, şi identificarea cauzelor care
l-au determinat şi stabilirea unor măsuri eficiente de combatere a fenomenului infracţional; -
functia aplicativ-prospectiva privind prognosticul si scaderea ratei violentei; urmareşte
identificarea modelelor de acţiune prin care intervenţiile preventiv-educative stabilite în primul
caz să fie dirijate către factorii de decizie pentru dispunerea de măsuri care să ducă la stoparea şi
combaterea criminalităţii;
Legatura intre dreptul penal si criminologie nu este una unilaterala, la rindul sau
criminologia ofera informatia dreptului penal privind starea criminalitatii, structura si dinamica
acesteia, eficacitatea si ineficacitatea aplicarii normelor juridice penale, baza sociala a proceselor
de criminalizare si decriminalizare. Criminologia interactioneaza cu procedura penala, in
obligatia ofiterului de urmarire penala, procurorul lui si a instantei de judecata intra stabilirea
cauzei infractiunei comise si a conditiilor care au determinat precum si obligarea organelor
competente de a inlatura aceste cauze si conditii.
Personalitatea infractorului este tratata in criminologie din 2 perspective:
- perspectiva rolului ei in procesul de geneza a infractorului,
- a posibilitatii de influentare asupra ei pentru a nu admite manifestari infractionale.
In criminologie personalitatea infractorului este cercetata ca purtatoarea cauzelor
infractionale, veriga principala a mecanismului comportamentul infractional si obiectul al
profilaxiei. Criminologia cauta sa raspunda la urmatoarele intrebari:
-Ce este personalitatea infractorului?
-Exista oare ea?
-Care sunt particularitatile specifice ale personalitatii infractorului si de ce el aproba
modelul comportamentului infractional?
-Care este rolul personalitatii infractorului in procesul de geneza al infractiunii?
-Cum trebuie sa influentam asupra personalitatii infractorului pentru a nu admite
manifestari infractionale?
Personalitatea infractorului fiind tot odata si subiect al infractiunii care include trasaturile
subiectului conform legii penale in vigoare. Tot odata personalitatea infractourului este o notiune
mai cuprinzatoare decit notiunea de subiect al infractiunii, in literatura juridica trasaturile
personalitatii infractorului releva raporturile, sistemele si lanturile cauzale ale infractiunii si
criminalitatii.
In literatura juridica, trasaturile personalitatii infractorului sunt grupate in 6 grupuri
principale:
1)Trasaturile demografice (sexul, virsta, etnia),
2)Trasaturile juridico-penale (antecedente penale, recidivisti),
3)Trasaturile sociale ( cetatenia, profesia, studiile),
4)Trasaturile etico morale (lacunele din constiinta morala, denaturari care au generat
conflictul cu normele morale dominante in societate, normele morale a unor grupuri sociale,
atitudinea fata de morala si religie),

Pagina 3 din 8
 5)Trasaturile psihice (necesitatile deformate, interesele meschine, dezvoltarea
nefavorabila a sistemului de valori),
6)Trasaturile biologice (particularitatile anatomice, patologiile, defectele, disfunctiile).
Cele mai importante clasificari criminologice a criminalilor se bazeaza pe doua criterii si
anume dupa caraterul si gradul prejudiciului social al acestuia.
1)Dupa caracterul si continutul pericolului social exista urmatorii infractori:
- Tip agresiv- acel care nu respecta cinstea, demnitatea, integritatea corporala a alte
persoane.
- Tip eupidnat- motivatie de profit, este dominanta pentru aceasta categorie de infractori
actiunile carora capata forma furturilor de lapidarilor, excrochariilor.
- Tip agresiv cupidant- spre deosebire de cel precedent, persoana isi satisface dorintele
sale materiale recurgind la acte de violenta (jaf, tilharie, banditism), omor din interes material -
Criminal de tip huliganic- careia ii este caracteristic dezaspectul, ordinea publica si regulile de
convetuire sociala (huliganism, vandalism, dezordine in masa.
- Criminal de „necesitate”- acesta persoana comite infractiuni pentru satisfacerea
cerintelor sale vitale.
- Criminal neatent usuratic- comite infractiuni din imprudenta si se caracterizeaza prin
nedisciplinarea si neconcentrarea.
2)In dependenta de rgradul si intensitatea pericolului social:
- Criminal din intimplare- aceasta persoana se caracterizeaza pozitiv si comite infractiuni
sub presiunea circumstantelor de viata.
- Criminal situational- se caracterizeaza prin ponderent pozitiv insa deja a avut conflicte
minore cu legea si morala, savirseste crime numai in situatii convinabile necreindule intentionat.
- Criminalul instabil a avut conflicte cu legea si moravul, sau aplicat sanctiune nepenale
(administrative, disciplinare), care insa au avut un efect temporar.
- Criminal inrait se caracterizeaza preponderent negativ, a avut conflicte cu legea peneala
si este complicat de influentat asupra lui.
- Criminal profesionist- savirsirea infractiunii este ceva firesc, normal poate avea multiple
antecedente penale, din aceasta categorie la fel fac parte hotii in lege criminali, hotii de
autovehicule, excroci.

CRIMINOLOGIA AGRESIUNILOR SEXUALE

Violența sexuală reprezinta orice încercare de a forța o persoană să întrețină acte
sexuale prin violență, comentarii sexuale sau avansuri sexuale nedorite, precum și încercări de a
afecta sexualitatea unei persoane.
Progresul civilizatiei umane s-a datorat si spiritualizarii vietii sexuale prin afectiune
specific umana, legea contribuind si ea la canalizarea sexualitatii pe fagase specific umane. In
aceste conditii agresiunile sexuale se produc datorita:
-diferentelor de comportament sexual la barbat (care activ fiind, utilizeaza afectiunea
pentru sexualitate) fata de femeie (ce utilizeaza sexualitatea pentru afectiune);

Pagina 4 din 8
 -laxitatii moravurilor prin disocierea sexualitatii de reproducere si cautarea hedonismului
exclusiv;
-lipsei afectivitatii din copilarie;
-pornografiei, etc.
Datorita acestor situatii, de la o privire pana la crima, totul e sexualitate.
-se adauga promiscuitatea sexuala in familie, la care, copiii, asista uneori;
-pedepsele grave pentru “jocurile sexuale” ale copiilor;
-deficite de socializare pozitiva a sexualitatii si de integrare a ei in personalitate.
Perversiunile sexuale au drept cauze tulburari ale heterosexualitatii datorita unor tulburari
de dinamica sexuala masculina ori feminina. -sexualitate fara afectiune cu transformarea
subiectului in obiect sexual. in general, tot ceea ce nu este heterosexualitate risca a deveni
perversiune.
Violul – are o frecventa variabila. Intr-o statistica mondiala se afirma ca una din 4-5
femei risca a deveni victima unei violente sexuale ( in 112 Romania, in 1994 s-au inregistrat
1322 violuri autentice cu 17 decese consecutive) iar din 6 violuri doar unul este reclamat (si
aceasta din motive de pudoare publica). In ultimii ani se admite ca violul creste cu 30%.
Cauze de nereclamare (de contentie):
-sentimentele de pseudovinovatie (de contributie la viol);
-teama victimei de a nu fi crezuta;
-neincrederea in autoritatile ce cerceteaza; -publicitatea procesului si dificultatile
anchetei;
-speranta ca nu a fost un raport sexual consumat, mai ales la persoanele fara viata
sexuala;
-indoielile expertilor si juristilor percepute subiectiv ca un “viol justificat”;
Probatiunea violului se facea prin strigatul de ajutor al femeii iar in lipsa strigatului,
consimtamantul la raport sexual era prezumat. Azi violul este considerat o incalcare a dreptului
la autodeterminare (a libertatii sexuale a femeii);
Tendintele din dreptul comparat sunt:
-de incriminare a oricarei forme de viol (fizic, psihic, a celor fara discernamant); -
incriminarea violului asupra barbatilor (violul comis de oricine asupra oricui);
-incriminarea violului marital (casatoria nefiind considerata o licenta a violentei sexuale
justificata de un consimtamant mutual ci un drept inalienabil al femeii asupra corpului sau);
Tipuri de viol -violul de intalnire (se spune ca frecventa violului creste proportional cu
“scurtimea fustei”);
-viol de gasca (cu “hoarda la viol”) explicat printr-o pulsiune sexuala de transmitere a
informatiei genetice, dupa expresia “sub centura nu e lege”;

Pagina 5 din 8
 -viol precedat de hartuire sexuala;
-viol prin comportamentul echivoc al victimei
-violul seductiv; prin fronda consimtamantului;
-violul raptus prin lovire brutala;
-violul putere, femeia fiind considerata doar un obiect sexual (viol anempatic, anafectiv);
-violul sadic (de exaltare a agresiunii la opozitia victimei);
-violul in serie, stereotip; -violul celor cu tulburari de dinamica sexuala (impotentii),
sexualitatea neconsumata fiind unul din cei mai “mari detunatori de agresivitate”, barbatul fiind
dominat de pulsiunea sexuala iar femeia de alegere (la barbat afectiunea se subordoneaza
sexualitatii iar la femeie sexualitatea se subordoneaza afectiunii).
Afectivitatea este anvelopa umana, specificul uman al instinctului sexual, anvelopa
distrusa in cazul violentelor sexuale.
Factorii situationali ai violului: Se spune frecvent ca violul se naste din circumstante.
Acestea au frecvent un rol favorizant.
-consumul de alcool inlatura barierele morale, favorizeaza actul sexual si este un
important element predictiv de risc;
-provocarea sexuala prin forme benige de comunicare, ca in hartuirea sexuala;
-credulitatea si infantilismul victimei (umblatul nocturn, solitar, pe intuneric, autostopul,
etc);
-promiscuitatea sexuala, etc.
Victimologia violului Victimologia domina violul chiar daca barbatul e activ (agresiv) si
femeia pasiva (victima). Deseori femeia “lasa usa deschisa” adica introduce dusmanul la locul
faptei si apoi se prezinta cu rufaria la politie.
Factori de risc victimal sunt:
-sexualitatea precoce ce o face sa alunece spre desfrau sexual; -pedofilia si prostitutia,
circa 30% dintre acestia fiind copii abuzati;
-bolnavi psihici fara discernamant; -moda, plimbarile nocturne in locuri riscante ce fac a
se vorbi de femei vulnerabile;
-varsta si anume copii fara notiuni de sexualitate, batrani locuind marginal;
Se vorbeste de victime primare in viol (de contributia victimei la actul de viol) si de
victime secundare (prin consecintele violului asupra lor) precum si de producerea unei
criminalitati de vecinatate (avort, pruncucidere, filiatie), dezgust pentru corpul propriu (violarea
intimitatii e perceputa ca o injosire) autoacuzari (pentru lipsa de prevenire), deprimarea afectiva
si tentive de suicid (la rememorarea evenimentului), neincredere in ceilalti si in sine, prostitutie,
etichetare si izolare cu dispret si ura fata de sexualitate. Starea de stres posttraumatic ingreuneaza
ancheta. De aceea deseori agresiunea psihica legata de viol este mai grava decat agresiunea
genital.
Incalcarea consimtamantului este markerul juridic esential al incriminarii violului.
Elementele probatorii devin constrangerea fizica soldata cu leziuni de opozitie, amenintarea
Pagina 6 din 8
psihica si lipsa consimtamantului. Expertiza va pune baza pe leziuni si apoi pe anamneza si va
avea in vedere trinomul victima-autor-circumstante. Orice discordante dintre relatarile victimei si
examenul obiectiv se vor elucida prin tipologia leziunilor, tipul de constrangere, diagnosticul si
consecintele intromisiunii, in vederea unor concluzii univoce pertinente (la obiect) si concludente
(care sa dea solutia cauzei). Chiar daca autorul va sustine prezenta consimtamantului si apararea
de circumstanta, stiinta este in stare sa aduca concluzii pertinente fara a se mai putea spune ca
dificultatile sunt atat de mari ca si cum ai incerca sa bagi doua sabii intr-o teaca.
Exista si un viol asupra barbatilor, sau un viol homosexual ce atinge 15% in inchisori.
Hartuirea sexuala este inca o cale de a elimina discriminarea impotriva femeilor (conventia
ONU). Din circa 4200 secretare din Europa 50-70% sunt hartuite sexual printr-un comportament
fizic, psihic, verbal sau nonverbal la locul de munca (complimente sexuale, limbaj obscen,
prezentare de imagini porno, termeni improprii de adresare, atingere a corpului, etc.) Legea
noastra incrimineaza hartuirea sexuala ca un comportament in legatura cu sexul cand autorul stia
ca acesta afecteaza demnitatea persoanei, ca o incalcare a libertatii sexuale la locul de munca
(obiectul infractiunii), in mod reiterat (latura obiectiva), subiect activ fiind un sef iar subiect
pasiv o persoana indiferent de ocupatie si avand ca motivatie, actul sexual (latura subiectiva).
Prostitutia, evolueaza deasemeni de la pacat la suveranitatea persoanei asupra corpului,
desi ea este considerata o vindere a corpului (mercantilism sexual). Unii o sustin pentru
desincriminare deoarece apara castitatea si femeile de violenta, apara familia. Pedofilia –
agresiunile sexuale asupra copiilor, indiferent de forma lor, sunt grave, afectand viitorul unui
copil si constituind o forma monstruoasa de agresiune asupra unei persoane proiectata ca ideal de
puritate. Pedofilia atinge procente de 16% in unele familii si de 4-5 ori mai mare in institutiile
pentru protectia copiilor, iar dintre autorii actelor de pedofilie 40% au fost la randul lor victime
ale agresiunilor sexuale in copilarie. Agresorii pedofili, sub naivitatea si lipsa de cunostinte ale
copiilor isi ascund deseori dificultatile lor de viata sexuala ca adulti. Acest pedofil este frecvent
un violator incult, vagabond si marginal si relativ senin fata de comportamentul sau. Familia
anomica, cu copii nedoriti si lipsa a afectiunii familiale ca si comercializarea sexului de
proxeneti (exemplu prostitutia) reprezinta marele furnizor de agresiuni sexuale asupra copiilor.
Prejudiciile produse prin agresiune sexuala asupra copiilor sunt considerate vitale cat timp toate
problemele existentiale viitoare provin din familie si din astfel de agresiuni. Mai mult, exista
riscul ca victimele de azi sa reprezinte agresorii de mâine.
Prin prevenirea infractiunilor intelegem un sistem de masuri statale si obstesti indreptate
spre identificarea, neutralizarea, deminuarea sau lichidarea cauzelor si conditiilor criminalitatii
diferitor tipuri de infractiuni si a infractiunilor concrete precum si spre retinere de la trecere sau
reintoarcere spre cale criminala a persoanelor, conditiile de viata si/ sau comportamentul carora
indica la o astfel de posibiilitate.

Pagina 7 din 8
 BIBLIOGRAFIE

1. Wikipedia
2. Amza T., Criminologie, Luminalex, 1998
3. Bonzat P., Pinatel J., Criminologie, Dalloz, 1963
4. Cohen A., La deviance, Duculot, 1977
5. Debuyst Ch., La criminologie clinique, Dessort, 1968
6. Dincu A., Bazele criminologiei, Proarcadia, 1993
7. Eysenck H., Descifrarea comportamentului uman, Teora, 1995
8. Gassin J., Criminologie, Dalloz, 1988
9. Gheorghiu B., Criminologe generala, Tipocart, 1993
10. Giurgiu N., Elemente de criminologie, Chemarea, 1992
11. 10.Iacobuta I., Criminologie, Junimea 2002
12. 11.Moretti C., In fata crimei, All, 2000
13. 12.Oancea I., Probleme de criminologie, All, 1994
14. 13.Sandu F., Criminologie, Sylvi, 2001
15. 14.Scripcaru Gh., Astarastoae V., Criminologie clinica, Polirom, 2003
16. 15.Stanoiu Rodica, Criminologie, Oscar Print, 1995
17. 16.Tanasescu J. si col, Metacriminologie, C.H.Beck, 2008
18. 17.Ursa V., Criminologie, Dacia, 19

Pagina 8 din 8