1 Definitia si caracterizarea criminologiei

Stiinta care studiaza fenomenul social al criminalitatii, in scopul prevenirii si combaterii

acesteia
Caracterizare:

2.Aparitia si evolutia criminologiei

Criminoogia ca fenomen soaicl a aparut odata cu structurarea primelor comunitati umane
arhaice - protejarea comunitatilor umane constituite in conditii vitrege care le amenintau
supravietuirea
- conotatii religioase dar si social economice
- Codul lui Hammurabi
- Legea Talionului
- Razunarea sangelui
Pe parcurs, datorita evolutiei sociale s-a creat o imbinare a normelor barbare cu nevoile
actuale. Popoarele antice au creat sisteme legislative si institutionale in acest scop

- Medicul military Italian Cesare Lombroso( 1835-1909) este considerat

intemeietorul stiintei criminologiei recunoscand tot odata meritele precursorilor
sai
- Importanta lucrarii lui Cesare Beccaria( 1738-1794) – Dei delliti e delle
pene(1764) – punea pe primul plan umanismul si prevenirea delictelor
- Thomas Morus – Utopia
- Montequieu L’esprit de lois
- Enrico Ferri (1856-1929) Sociologia criminale (1881) rolul factorilor sociali in
geneza criminalitatii – intemeietorul criminologiei sociologice
- Raffaele Garofalo- (1851-1934) – Criminologia (1885) – teoria criminalitatii
naturale – conform careia criminologia este o stiinta independenta fata de cea a dr
penal.
- Primul care a folosit cuvantul “ criminology” a fost Paul Topinard
- Scoala pozitivista – system stiintific –

3. Obiectul de studiu al criminologiei

Obiectul criminologiei are in vedere criminalitatea reala, cercetarea stiintifica incercand
sa surprinda dimensiunile adevarate ale acestui fenomen
Criminalitatea ca fenomen social :
Criminalitatea reprezinta un sistem cu proprietati si functii proprii disticnte calitativ de
cele ale elementelor componente.
Criminalitatea reala este un concept cantitativ care presupune totatlitatea faptelor penale
savarsite pe un anumit teritoriu, intr o perioada de timp determinata
Criminalitatea aparenta cuprinde totalitatea infractiunilor semnalate sistemului justitiei
penale inregistrate ca atare
Criminalitatea legala reprezinta totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunta
hotarari de condamnare ramase definitive

Infractiunea: Reprezinta manifestarea particulara a fenomenului infractional avand

identitate, particularitati si functii proprii
Infractorul strict juridic este persoana care , cu vinovatie, comite o fapta sanctionata de
legea penala.
Victima
Reactia sociala imptriva criminalitatii
Intervine atat ante factum prin programe si masuri de prevenire cat si post factum prin
infaptuirea justititei .

4.Scopul criminologiei
Scopul general
il constituie fundamentarea unei politici penale eficiente, in masura sa determine
prevenirea si combaterea fenomenului infractional.
Scopull imediat
In timp ce in dreptul penal vizeaza apararea valorilor sociale fundamnetale, criminologia
urmareste stabilirea cauzelor care determina producerea criminalitatii

5.Functiile criminologiei

Reprezentantii criminologiei traditionale considera ca aceasta are o functie descriptiva si

una explicativa insa promotorii tendintelor moderne adauga si functia predictiva si
functia profilactica.

Functia descriptiva
H. Mannheim include in notiunea de fenomenologie sau simptomatologie a crimei
observarea si colectarea dateror referitoare la criminalitate si criminali, tipologiile
infractorilor si comportamentelor infractionale, caracteristicile fizico-psihice ake acestora
si evolutia carierei lor criminale, starea si dinamica faptelor antisociale comise.
Conceptele operationale de ordin descriptiv sunt:
- mediul
- terenul
- personalitatea
- actul

Mediul are mai multe acceptiuni

- mediul fizic sau geografic- reprezinta mediul natural, inconjurator, formele de
relief, cima si anotimpurile isi pun amprenta asupra personalitatii omului
- mediul social ( macrosocial sau microsocial dupa care poate lua forma mediului
ecologic, cultural, economic):
- mediul social global cuprinde totalitatea factorilor istorici , culturali, istitutionali
care determina influentele comune tuturor membrilor societatii
- mediul personal sau psihosocial cuprinde relatiile interpersonale dominante,
modelele sociale promovte, scopurile si actiunile colective, sistemul de norme si
valori; - mediul familial, mediul ocazional( scolar, profesional), mediul ales sau
acceptat( anturaj), mediul impus( militar, penitenciar)

Terenul este un concept folosit pentru a desemna trasaturile de ordin bioconstitutional ale
individului:
J. Pinatel:
- la baza sta ereditatea, mostenirea informationala genetica
- daca la ereditate se adauga mutatiile genetice, se obtine nativul
- daca la nativ se adauga modificarile intervenite asupra fatului, in uter, intervine
congenitalul
- daca la congenital se adauga modificarile somatice, se obtine constitutionalul
- daca la constitutional se adauga modificarile fizice si psihologice intervenite de-a lungul
existentei umane se obtine terenul

Personalitatea

Semnifica subiectul uman considerat ca o unitate biopsihocoaciala, purtator al functiilor

epistemice, pragmatice si axiologice.

Actul infractional

este raspunsul pe care personalitatea il da unei anumite situatii

6. Functia explicativa
Principalele concepte operationale de ordin explicativ utilizate in criminologie sunt:
- cauza
- conditia
- efortul
- factorul
- mobilul
- indicele

7. Functia predictiva
Cercetarea de predictie vizeaza anticiparea unor modificari calitative si cantitative in
dinamica fenomenului infractional, atat in ceea ce priveste tipologiile infractionale cat
si autorii implicati. Conceptele operationale de ordin predictiv sunt :
Prezent, viitor, probabilitate, similitudine, extrapolare, hazard, risc si prognoza.

8.Functia profilactica
Se materializeaza in sintetizarea rezultatelor privind etiologia criminalitatii, in
inlantuirea lor logica si transpunerea acestora intr-un sistem coerent de masuri de
prevenire si combatere a fenomenului infractional.

9. Importanta si justificarea studiului criminologiei

Scopul si impotanta studiului criminologiesi este reprezentat de identificarea,
analizarea si explicarea cauzelor criminalitatii, pentru contribuirea la fundamentarea
unei politici penale eficiente in masura sa determine prevenirea si combaterea
fenomenului infractional.

10.clasificarea criminalitatii
 a) In functie de gradul de cunoastere a criminalitatii:

- Criminalitatea reala
- Criminalitatea aparenta
- Criminologia judiciara
- Criminalitatea legala

b) in functie de sexul infractorului :

- masculina
- feminina

c) in functie de varsta infractorului:

- criminalitate a minorilor
- criminalitate a majorilor

d) in functie de locul comiterii :

- criminalitate urbana
- criminalitate rurala
- criminalitate zonala
- criminalitate nationala
- criminalitate internationala

e) in functie de statutul social

- criminalitatea oamenilor obisnuiti
- criminalitatea gulerelor albe

f) in functie de gradul de organizare al infractorilor

- criminalitate neorganizata
- criminalitate organizata

g) in functie de gravitatea infractiunilor

- criminalitate grava
- criminalitate mijlocie
- criminalitate grava

h) in functie de valorile sociale lezate

- criminalitatea contra patrimoniului
- criminalitatea contra persoanei
- criminalitatea economica
- criminalitatea legata de traficul si consumul de droguri
- criminalitatea rutiera

11.Ramurile criminologiei

- Criminologia generala- ramura de sinteza care studiaza fenomenul criminalitatii

 - Criminologia teoretica – studiaza fenomenul criminalitatii in ansamblul sau
- Criminologia speciala – studiul unor parti sau sectoare de criminalitate
- Criminologia clinica – asemanatoare cu medicina clinica- diagnostic privind
cauza comiterii infractiunii
- Criminologia aplicata – studiaza mijloacele de lupta contra delicventei
- Criminologia etiologica – studiaza cauzele
- Criminologia dinamica – mecanismele si procesele care faciliteaza trecerea la
actulul criminal
- Criminologia empirica – analizeaza fenomenul faptic si propune solutii fara a se
lasa influentata de teoriile care ar putea acel comportament
- Criminologia restaurativa – se concetreaza pe repunerea faptelor in situatia
anterioara comiterii infractiunii

12. Mijloace de lupta impotriva crimei si criminalitatii

a) mijloace juridice
- de drept penal
- de drept in general
b) mijloace empirice

13.Raporturile dintre criminologie, dreptul penal si politica penala

In timp ce dreptul penal studiaza continutul abstract al normei penale, criminologia

abordeaza criminalitatea in complexitatea sa, precum cu modalitatile de prevenire ale
acestui fenomen.

14. Raportul dintre criminologie si criminalistica

Criminologia ofera criminalisticii date care sa o ajute la perfectionarea metodelor proprii

de identificare si cercetare, iar criminalistica furnizeaza criminologiei informatii utile
studiuluidescriptiv al infractiunilor si infractorilor.
Criminalistica raspunde la intrebarea “ cum?” s-a produs actul infractional iar
criminologia raspunde la intrebarea “de ce?” s-a produs actul infractional.
Criminalistica intervine dupa producerea infractiunii, fiind stiinta metodelor tehnice si
tactice de investigare a faptelor penale, pe cand criminalistica vizeaza fenomenul
infractional in complexitatea lui, precum si pe infractor in contextul lui social si in
contextul evolutiei sale catre “starea periculoasa” si trecerea la act.

15. Raportul dintre criminologie si stiinta penitenciara

Celel doua au in comun preocuparile comune privitoare la infractor, la tratamentul si

resocializarea acestuia.
Informatiile stiintei dreptului executional penal, integrate de criminologie in teoria
metodelor si masurilor preventive si terapeutice servesc la imbogatirea patrimoniului
stiintei criminologiei, la realizarea functiei practice a acesteia.
16. Raportul dintre criminologie si sociologia penala

Cele doua sunt autonome deoarece dispun de un obiect propriu de activitate insa se sustin
reciproc in plan stiintific, imprumutand reciproc notiuni, procese si reguli teoretice pentru
cercetarea fenomenului infractional special. Ele sunt si convergente deoarece urmaresc
acelasi scop si anume prevenirea si obtierea unei eficacitati mai mare in combaterea
fenomenului infractional.

17.Cercetarea fundamentala in criminologie.Etapele cercetarii. Nivelele profunzimii

cercetarii.
Inn criminologie cecetarea fundamentala vizeaza cunoasterea si explicarea obiectului de
studio al acestei stiinte.

Etapele cercetarii:
a) Documentarea( observarea, documentarea, colectarea datelor)
b) Elaborarea ipotezelor explicative :
- dupa obiectul studiat se pot referi la : faptele supuse explicarii, conceptele
utilizate in teorie sau in practica, regularitati observate. Contradictii dintre
observatiile noi si cele anterioare
- dupa nivelul lor de generalitate: ipotezele pot fi generale ( se refera la un
ansamblu de fenomene), sau particulare( stabilesc legatura intre doua fenomene)
Pentru a putea fi acceptate din punct de vedee metodologic, ipotezele trebuie sa
intruneasca urmatoarele conditii:
- sa se refere la fenomene observabile
- sa utilizeze concepte precise
- sa fie specifice domeniului analizat
- sa fie verificabile
Sunt considerate inadmisibile ipotezele circulare sau contradictorii.
c) Verificarea ipotezelor pe cale experimentala ( o incercare extrem de dificila
deoarece criminalitatea nu se prodce in laborator, pentru realizarea anumitor
experimente se utilizeaza grupurile de control)

Nivele profunzimii cercetarii

a) Descrierea – reprezinta primul stadiu al cercetarii conform regulii metodologice a

lui J. Pinatel “prioritatea descrierii” .
b) Clasificarea datelor se realizeaza prin categorisire si utilizeaza conceptul de
categorie ( o clasa de obiecte sau fiinte care prezinta trasaturi comune si permite
compararea cu alte clase avand caracteristici proprii)
c) Explicarea – presupune clarificarea naturii si cauzelor obiectului de studio al
criminologiei.

18. Cercetarea aplicata in criminologie

- are drept scop aprecierea valorii stiintifice a mijloacelor de lupta contra delicventei,
descoperirera modalitatilor de inbunatatire a acestora si identificarea alterol noi-
- Etapele cercetarii aplicate
a) Documentarea ( presupune studierea domeniului supus cercetarii si vizeaza analiza
continutului teoretic al domeniului studiat, ratiunea care a stat la baza adoptarii mijlocului
respectiv de lupta impotriva criminalitatii, masura si modalitatile de aplicare ale
mijlocului respectiv.)
b) Diagnosticarea este o consecinta logica a documentarii in carese apreciaza masura in
care mijlocul de lupta impotriva criminalitatii functioneaza si care sunt rezultatele
obtinute.
c) Presupunerea la schimbare reprezinta etapa finala si are loc doar daca rezultatele
cercetarii o impun si indica exact ce trebuie schimbat precum si modalitatile prin care se
obtine pentru ca ea sa conduca la un nou obiectiv, explicand modificarile care se vor
produce in urma aplicarii acesteia si de ce au fost preferate in situatia existenta.

19. Izvoarele cercetarii criminologice

Aceasta se realizeaza prin intemediul diverselor tipuri de statistici – utilizeaza indicatori
cantitativi ai criminalitatii si ai diferitelor forme de reactie sociala.

20. Metodele cercetarii criminologice. Observarea.

Observarea reprezinta una din caile principale a cunoaste fenomenul infractional-
momentul contactului initial intre cercetator si obiectul sau de studiu

Observarea empirica – ia nastere spontan, intre individ si realitatea inconjuratoare. Acest

tip de obsetvare nu poate oferi o imagine completa si complexa a fenomenului ,retinand
ce cele mai multe ori doar aspectele spectaculoase ale fenomenului astfel fiind cel mai
adesea supeficiala si inexacta.

Observarea stiintifica – presupune o analiza concreta a realitatii, fiind orientata catre un

scop bine determinat.- calitatea sa depinde de cunostintele teoretice ale criminologului,
de stapanirea aparatului conceptual.
In criminologie, observarea va avea ca obiect domeniul comportamentului delicvent,
individual si de grup, actiunile in care si prin care se manifesta precum si reactiile sociale
la faptele antisociale.

21. Metodele cercetarii criminologice. Experimentul

Reprezinta o metoda prin care omul de stiinta urmareste sa sesizeze legaturile dintre
diferite fenomene si mai ales sa decsopere inlantuirea cauzala dintre acestea.
Particularitatile experimentului sunt provocarea, varietatea si repetarea fenomenului prin
interventia activa a cercetatorului.

Tipuri de experiment:

- In functie de locul de desfasurare se face distinctie intre experimenytul de laborator si

de teren
- In raport cu natura variabilei independente, experimentul poate fi provocat sau invocat
- In functie de modalitatile concrete de manipulare a variabilelor, exitsa tipul de
experiment “inainte” si “ dupa”. ( observarea fenomenului inainte si dupa introducerea
variabilei)

22. Metodele cercetarii criminologice. Metoda clinica.

Metoda clinica cerceteaza cazul individual in scopul formularii unui diagnostic si

prescrierii unui tratament.- se bazeaza pe anamneza( istoria cazului sau studio de caz)
Criminologia clinica isi propune sa orienteze regimul de executare a sanctiunilor penale
si programul de resocializare a infractorului in raport cu examneul clinic si concluziile
reiesite in urma acestuia.

23. Metoda tipologica

Aceasta metoda serveste la:

- descrierea unui asa numit “tip criminal” in contrast cu tipul non-criminal
- descrierea unor tipuri particulare de criminali ( de ocazie, profesionist, pasional,
violent,etc)
- stabilirea unei tipologii criminologice a actului infractional.

Cesare Lombroso si Enrico Ferri sunt cei care au creat primele tipologii specifice
incercand sa demostreze tipologia unui criminal inascut , prin sublinierea unor
trasaturi considerate stigmate ale crimei.
O alta tipologie complexa a fost realizata de criminologul austriac Seeling care retine
8 tipuri de criminali:
- criminalii profesionisti care evita sa munceasca, principala lor sursa de venit
provenind din infractiune
- criminalii contra proprietatii
- criminalii agresivi
- criminalii carora le lipseste controlul sexual
- criminalii care intr-o situatie decriza nu gasesc decat o solutie “ criminala”
- criminalii caracterizati printr-o lipsa de disciplina sociala
- criminalii dezechilibrati psihic
- criminalii care reactioneaza in baza unor reactii primitive

24. Metoda comparativa

Procedeele de comparare sunt:

a) procedeul concordantei – determinarea legaturii intre fenomene aparent fara
legatura intre ele, aceasta constituin cauza
b) procedeul diferentelor – presupune ca ori de cate ori un fenomen se produce in
cazul in care sunt intrunite niste conditii, dar nu se produce in cazul in care una
dintre conditii lipseste, atunci aceasta conditie reprezinta cauza fenomenului
c) procedeul variatiilor concomitente – in masura in care mai multe fenomene
preceda un alt fenomen, acela dintre fenomele precedente care viariaza in acelasi
fel cu fenomenul care succede, contituie cauza.
 24. Metode de predictie

In criminologie, metodele de predictie au urmarit in principal doua obiective:

a) formularea unor previziuni cu privire la evolutia fenomenului infractional pe o
anumita perioada de timp( de regula 5 ani )
b) evaluarea probabilitatilor de delicventa

26. Tehnici de cercetare criminologica. Observarea.

Observarea- este recomandata in studierea unor colectivitati sau grupuri mai restranse, a
unor activitati determinate. Se poate realiza asupra unor grupuri de infractori aflati in
detinere sau in stare de liberatarte.

Tipuri de observare:
a) in functie de relatia observatorului cu realitatea, observarea poate fi directa sau
indirecta
b) in functie de etapa cercetarii, observarea poate sa fie globala, de familiarizare
pealabila cu tot complexul de situatii in care se afla persoanele vizate, sau
partiala, axata pe anumita tematica
c) in raport cu obiectivele si scopurile urmarite, observarea poate fi sistematizata
( de tip cantitativ) si nesistematizata( de tip calitativ)
d) in raport cu pozitia observatorului fata de sistemul studiat, observarea poate fi
externa( in afara sistemului respectiv), interna( participarea observatorului la viata
grupului studiat) care mai poarta numele si de observare participativa. Aceasta
participare poate fi activa sau pasiva, partiala sau totala

Caracteristica principala a acestei tehnici rezulta din faptul ca principalul intrument de

culegere si evaluare a datelor este instrumentul uman, cercetatorul insusi.

27. Chestionarul.

Forma de prezentare: chestionarul trebuie să aibă o formă atrăgătoare, eficientă şi como-

dă de mânuit. Indicaţiile şi explicaţiile trebuie să fie enunţate cât mai politicos şi mai
simplu.
În privinţa dimensiunilor, chestionarul trebuie să fie echilibrat, să evite atât
supradimensionarea cât şi subdimensionarea. Limitele sale trebuie fixate în raport cu
tematica abordată, cu specificul eşantionului investigat, cu tipul de chestionar utilizat.
Succesul investigaţiei prin chestionar depinde foarte mult de formularea
întrebărilor, de modul în care întrebările vor reuşi să exprime cât mai exact obiectivele
cercetării. Limbajul folosit trebuie să fie simplu, precis, corect gramatical. Se recomandă
să se evite limbajul tehnic, de strictă specialitate, neologismele, arhaismele, jargonul,
cuvintele sau expresiile imprecise, cu dublu sens, echivoce, vagi, ambigue
Astfel:
- întrebările introductive sau de contact pregătesc subiectul să ia contact cu
problema investigată;
 - întrebările de trecere pregătesc trecerea la problemele ce urmează a fi
discutate în continuare;
- întrebările "filtru" operează o selecţie printre subiecţi, oprind trecerea unor
categorii de subiecţi la întrebările următoare;
- întrebările bifurcate, spre deosebire de întrebările filtru, separă răspunsurile
pozitive de cele negative şi permit trecerea tuturor subiecţilor la întrebările
următoare;
- întrebările de identificare servesc la separarea şi analizarea răspunsurilor în
funcţie de datele de ordin personal;
- întrebările de control au rolul de a verifica dacă subiectul a înţeles exact
sensul întrebărilor, dacă se contrazice în răspunsurile date etc.
Întrucât anumite întrebări, prin efectul lor psihologic, pot influenţa şi răspunsul la
alte întrebări, se recomandă dispersarea lor spre partea finală a chestionarului.

28. Interviul

Interviul este o tehnică de cooperare verbală între două persoane, anchetatorul şi

anchetatul, ce permite anchetatorului să culeagă de la anchetat anumite date cu privire la
o anumită temă.
Tipuri de interviu:
A. In functie de gradul de formalismal interviului se disting:
a) Interviul formal – numarul, ordinea si formularea intrebarilor sunt prestabilite –
operatorul nu are liberatea de a schimba formularea sau succesiunea intrebarilor
b) Interviul neformal sau flexibil – se caracterizeaza printr-o liberatte mai mare a
operatorului de a dirija cursul interviului – Operatorul nu intervine
c) Interviul conversatie sau cazual – se desfasoara ca o convorbire – rolul
operatorului este activ
d) Interviu ghidat sau concentric – cuprinde punctele esentiale in jururl carora se
organizeaza interviul.

B. In raport cu modalitatea prin care sunt culese si interpretate datele:

a) interviu direct- se bazeaza pe modalitatea directa de a pune intrebari
b) Interviu indirect – utilizeaza o cale ocolita de culegerea datelor

C. Interviul clinic
D. In raport cu natura relatiei care se stabileste intre operator si intervievat se
distinge intre interviu sensibil, neutru si sever.

29. Tehnica documentara.

Este o tehnica speciala de recoltare si manipulare a datelor cuprinse in documente.

Tipuri de documente:
a) statisticile oficiale( date importante referitoare la faptele penale si faptuitorii
acestora- rezultate din examinarea statisticilor oficiale)
 b) dosarele privind cauzele penale – date cu privire la imprejurarile comiterii cauzei,
scopul si mobilul infractiunii, trasaturile de personalitate ale infractorilor)
c) reactia sociala evidentiata de mass-media

30.Tehnicile secundare

Testele de eficienta – studiaza aptitudinile operationale ale persoanei ( teste de

inteligenta)
Testele de personalitate – au ca scop dezvaluirea acelor trasaturi ale individului care il
determina sa reactioneze intr-o anumita maniera, intr-un caz dat.

31. Orientarea biologica. Teoria atavismului evolutionist.

Lombroso extinde concepţia lui Gall cu privire la corelaţia dintre anomaliile craniului şi
funcţiile creierului şi la alte trăsături ale individului. În urma efectuării unor examene
antropometrice, medicale şi psihologice asupra a 5907 delincvenţi, el a formulat ipoteza
atavismului evoluţionist, potrivit căreia, caracterele omului primitiv pot apare la anumite
persoane sub forma unor "stigmate anatomice" (malformaţii ale scheletului şi cutiei cra-
niene, asimetrie bilaterală, dezvoltarea masivă a maxilarelor, anumite anomalii ale
urechilor, ochilor, nasului, mâinilor şi picioarelor). Ulterior Lombroso a lărgit această
ipoteză incluzând degenerescenţa epileptică, precum şi alte anomalii de natură fiziologică,
constituţională şi psihologică. Când la o persoană sunt întrunite mai multe anomalii, mai
ales de natură atavică, acesta ar fi un criminal înnăscut, un individ cu puternice înclinaţii
criminogene, care nu pot fi neutralizate prin influenţa pozitivă a mediului (termenul de
"criminal înnăscut" nu a fost inventat de Lombroso, ci de discipolul său, Enrico Ferri1).
Totuşi, anomaliile amintite (între care insensibilitatea morală, vanitatea, incorigibilitatea)
nu presupun în mod necesar săvârşirea de infracţiuni, ci constituie doar o predispoziţie în
acest sens, printr-un efect de daltonism moral.
Iniţial, Lombroso a estimat tipul de criminal înnăscut la 65-70% din totalul
criminalilor. Ulterior, sub efectul criticilor ce i s-au adus, a limitat acest procent la 30-35%.
Totodată, el a expus o tipologie mai complexă, adăugând, alături de criminalul înnăscut,
tipurile pasional, epileptic, ocazional şi din obişnuinţă. Studiile de psihiatrie pe care le-a
efectuat l-au dus la concluzia unor similitudini între criminalul înnăscut şi criminalul
alienat, între ei apărând ca o categorie intermediară, nebunul moral.

32. Teoriile ereditatii

Studiile de arbore genealogic – efectuate în S.U.A. de către Richard Dugdale şi ulterior

de Eastbrook, Davenport şi Henry Goddard au incercat sa demonstreze ca famillie cu
antecesori cu condamnari penale exista un numar mai mare de infractori, fatorita
ereditatii. H. Mannnheim a criticat doarte serios aceasta teorie.

Studiile pe genemeni monozigotici si dizigotici – Johannes Lange- au incercat sa

demonstreze predispozitia ereditara a gemenilor monozigotici.

1
Conf. J.Pinatel, op.cit., p.176.
 Cercetarile de antropologie compratata- efectuate de A E Hooton in 1939, cu scopull
de a demostra ca trasaturile exterioare si comportamentul individului sunt in stransa
legatura, e esuat, nereusind sa demonstreze implicarea inferioritatii biologice in
etioligia infractionalitatii.

33. Teoriile biotipurilor criminale

Pornind de la conformaţia fizică a individului, Kretschmer a stabilit următoarele

tipuri:
a. leptosom sau astenic, caracterizat prin trăsături longiline, umeri înguşti şi
musculatură subdezvoltată; este tipul rece, rezervat, nesociabil;
b. atletic, cu musculatură puternică, robust, prezintă o bună stabilitate psihologică
dar ocazional poate deveni exploziv;
c. picnic, scund şi rotund, cu tendinţe spre îngrăşare; este prietenos şi sociabil.
Autorul apreciază că tipurile mixte au o mare frecvenţă. Între acestea, el a acordat
atenţie tipului displastic, particularizat prin anumite disfuncţionalităţi glandulare.
Concluziile lui Kretschmer cu privire la relaţia dintre aceste tipuri şi criminalitate
sunt următoarele:
- există o distribuţie relativ egală a tipurilor identificate, în câmp infracţional;
- există o anumită corelaţie între tipul constituţional şi tipul de infracţiune, astenicul
fiind asociat cu infracţiunile contra proprietăţii, atleticul cu infracţiunile contra persoanei,
picnicul cu fraudele, escrocheriile, displasticul cu infracţiunile sexuale.
Mult mai influentă a fost teoria tipologică elaborată de tipologul american
W.Sheldon
. Ea se bazează pe dezvoltarea diferită a embrionului uman, stabilind un raport între
dezvoltarea corporală şi trăsăturile energodinamice ale personalităţii de tipul:
- endomorf-viscerotonic (cu o dezvoltare mai pronunţată a organelor interne);
- mezomorf-stomatotonic (cu o dezvoltare puternică a musculaturii);
- ectomorf-cerebrotonic (cu o mai mare dezvoltare a scoarţei cerebrale şi a
inteligenţei).
Sheldon a stabilit pe cale experimentală că cele mai multe cazuri de delincvenţă
apar în cazul tipului mezomorf.
Teoriile biotipologice au fost analizate şi criticate sever de Edwin Sutherland şi
Donald Cressey
, care le-au apreciat drept lipsite de suport ştiinţific. Cu toate acestea, linia de cercetare
tipologică nu a fost abandonată.

34. Constitutia biopsihologica si inadaptarea sociala

Olof Kinberg – criminolog suedez, fodatorul teoriei inadaptarii sociale.

Structura biopsihologica poate fi compusa din doua grupuri de traaturi:
a) trasaturi ereditare normale care formeaza nucleul constitutional si reprezinta suma
tendintelor reactinale ale individului
b) trasaturi ereditare patologice.
 Plecand de la aceste trasaturi, teotia lui Kinberg se imparte in doua variante:
A. Varianta constitutionala care apreciaza ca factorii funamentali ai constitutiei
biopsihologice sunt:
- capacitatea( nivelul maxim de inteligenta)
- validitatea( cantitatea de energie cerebralade care dispune un individ)
- stabilitatea( facultatea proceselor cerebrale de a mentine si restabili echilibrul
emotional)
- soliditatea( relatiile intre elementele constelatiilor nervoase la un anumit moment
dat)
B. Varianta patologica- in care sunt incluse bolile psihice, tulburarile grave de
inteligenta, datorate fie predispozitiilor ereditare patologice, fie traumatismelor
cerebrale, infectiilor microbiene, etc…

35. Teoria costitutiei delicvente

Benigno di Tulio- constitutia cuprinde pe de o parte elemente congenitale ereditare,

iar pe de alta parte, elemente dobandite in timpul vietii.
Constitutia delicventa ar rezulta dintr-o pluralitate de elementece determina tendintele
criminogene, care insa nu conduc automat la savarsirea de infractiuni ci doar permit
unui subiect sa comita crimele mai usor decat ar face-o in mod normal altul.
Tulio a introdus conceptul de “prag”, adica limita care se depaseste in urma unor
stimuli exteriori care il determina pe individ sa comita actul infractional.

36. Orientarea psihologica

- grupeaza principalel teorii criminologice care au in comun conceptul de

personalitate criminala ca baza teoretica a expliicarii fenomenului infractional.

Teoria freudiana

Prima etapa:
-una din cele mai cunoscute idei a facut referire la inconstient( partea invizibila a
icebergului care formeaza cel mai larg si cel mai puternic sector al mintii noastre

Ulterio Freud si-a imbunatatit teoria si in cea de a doua etapa acesta face referire la
personalitate si cuprinde Eul, Supereul si Sinele

Eul( Ego)- reprezinta constiinta de sine

Supereul( Super- Ego)- este constiinta moralasi constituie existenta individului in
mediul social
Sinele (ID), constituie un complex de instincte si tendinte refulate, care are caracter
impersonalsi este trait in mod constient.

In conceptia lui Freud, diferenta dintre infractor si non infractor s-ar situa la nivelui
Sinelui.
 37. Teorii post-Freudiene

Alfred Adler

- Alfred Adler- a inventat conceptul de inferioritate ( pleaca de la sentimentul

de inferioritate al individului care declanseaza dorinta acestuia de a-si depasi
conditia, in contextul unor relatii de compensare sau supraconpensare)
- In cazul in care deficienta nu este depasita, sentimentul de inferioritate poate
degenera in complx de inferioritate, care poate conduce la savarsirea unei
infractiuni, deoarece este o metoda clasica de a atrage asupra individului care
comite fapta atentia opiniei publice, in felul acesta compensandu-si
inferioritatea.
- Lipsa de cooperare ca urmare a sentimentelor de frustrare aparute in conditiile
unei copilarii nefericite.

E. Alexandre si H.Staub

- în cazul infractorilor din obişnuinţă nu ar exista un conflict între Eu şi Supereu, întrucât

aceştia aparţin unui mediu antisocial iar conduita lor este conformă normelor care
guvernează acest mediu. În cazul criminalilor ocazionali, Supereul acestora îşi suspendă
funcţia morală pentru o perioadă de timp, Eul fiind incapabil să mai realizeze echilibrul.

Carl Gustav Jung

- Introduce tipul psihologic si conceptele de introvertit si extrovertit

38. Teoria psihomorala

Etienne de Greef
Procesul criminal

În evoluţia acestui proces se disting trei etape. În prima etapă, numită de autor "faza
asentimentului temperat", individul normal suferă o degradare progresivă a personalităţii
ca urmare a unor frustrări repetate. Convins de injustiţia mediului social în care trăieşte, el
nu mai găseşte nici o raţiune pentru a respecta codul moral al acestui mediu.
În cea de-a doua etapă, denumită a "asentimentului formulat", individul acceptă
comiterea crimei, îşi caută justificări, caută un mediu mai tolerant.
În cea de-a treia etapă apare "criza", în decursul căreia este acceptată eliminarea
victimei, aşteptându-se ocazia favorabilă pentru "trecerea la act". În această ultimă fază,
individul trece printr-o "stare psihică periculoasă", care prefigurează "trecerea la act".
Procesul criminogen este axat de E. de Greef pe un Eu care consimte şi tolerează
ideea crimei. Elementul de diferenţiere între infractor şi noninfractor constă în faptul că
infractorul trece mai uşor la comiterea actului, într-o situaţie favorabilă, deci o diferenţă de
grad. Trăsătura psihică fundamentală care permite trecerea la act ar fi indiferenţa afectivă a
individului.

39.Teoria personalitatii criminale

Aceasta teorie ii apartine criminologului francez J. Pinatel si este axata pe

fenomenul de personalitate criminala.
Autorul consideră că trăsăturile frecvent întâlnite la infractori (egocentrismul, labilitatea
psihică, agresivitatea şi indiferenţa afectivă), luate izolat, nu sunt specifice doar acestei
categorii de persoane şi numai reunirea lor într-o constelaţie conferă personalităţii un
caracter infracţional.
Conform conceptului de personalitate criminală, infracţiunea este o faptă
omenească, iar infractorii sunt oameni ca toţi ceilalţi; ceea ce îi deosebeşte este
"trecerea la act" care constituie expresia "diferenţei de grad". În consecinţă, între
personalitatea infractorilor si cea a noninfractorilor ar exista doar o diferenţă
cantitativă şi nu una calitativă.

40. Orientarea sociologica.Scoala cartografica

Promotorii scolii cartografice au fost belgianul Lambert A.J. Quetelet si francezul
Andre-Michel Guerry care au realizat o analiza statistica a criminalitatii.
Queletet a fost printre primii specialisti in stiinte sociale care a utilizat metode statistice si
matematice pentru a analiza influenta factorilor sociali si individuali in etiologia crimei.
Dintre rezultatele sale se impun a fi mentionate urmatoarele:
- varsta – este considerata a avea cea mai mare influenta in comiterea
crimei( fapte savarsite cu violenta in tinerete si contra proprietatii la varsta
mai inaintata)
- sexul ( barbatii intra mai des in conflict cu legea, femeie preferand
infractiunile contra proprietatii)
- anotimpul ( vara predomina infractiunile contra persoanei iar iarna cele contra
proprietatii)
- climatul ( in sud predomina savarsirea contra persoanei, in nord cele contra
proprietatii)
- eterogenitatea sociala( discriminare, inegalitate sociala si violenta)
- profesia ( persoanele instruite se implica in fapte infractionale mai rafinate
care presupun o anumita pregatire intelectuala)
- saracia ( ca o consecinta a a trecerii abrupte de la o stare de confoct la o stare
de mizerie)
- alcoolismul (influenteaza savarsirea infractiunilor de violenta)

41. Teoria lui Durkheim

- Prima trasatura definitorie a teoriei lui Durkheim este faptul ca criminalitatea

este un fenomen social normal care se manifesta inevitabil in orice societate. De
aici rezulta ca infractionalitatea nu este determinata de cauze exceptionale ci de
structura socio culturala careia ii apartine.
 - O alta trasatura este reprezentata de conceptul de “anomie” care se refera la o
stare obiectiva din mediul social, caracterizata de o dereglare a normelor sociale
datorata unor serii de schimbari immediate si neprevazute( razboaie, crize
economice)

42. Scoala mediului social

Numita si “scoala lioneza” a promovat teoria conform careia mediul social are un
rol foarte important in nasterea fenomenului criminologic.

Criminologia sociologica sustine ca “ fiecare societate contine tipuri de

infractiunu si de infractori care corespund conditiilor economice, culturale,
morale si sociale proprii”
A.Lacassagne a rezumat in teoria sa doua fraze care stau la baza criminologiei
sociologice:
- “societatile nu au decat criminalii pe care ii merita”
- “ Mediul social este mediul de cultura al criminalitatii, iar microbul este
infractorul, un element care nu prezinta importanta decat in ziua in care
gaseste mediul care il face sa se dezvolte”

43. Scoala interpsihologica.

Reprezentata de Gabriel Tarde, care refuza sa considere crima ca un fenomen normal al

vietii sociale, el considerand infractorul ca fiind un parazit al societatii.
. Angajarea individului în săvârşirea faptelor infracţionale nu s-ar datora unor pulsiuni
organice, ci influenţelor psihosociale pe care le preia prin imitaţie. Imitaţia ar constitui,
deci, principala cauză a criminalităţii. Tarde a studiat relaţia dintre criminalitate şi profesia
exercitată, evidenţiind existenţa unor infractori de profesie care se caracterizează prin
limbaj (argou), semne de recunoaştere (tatuaje), şi reguli de asociere (grupuri de
răufăcători).

44. Teoria sociologica multifactoriala.

Enrico Ferri, discipol al lui Lombroso, isi indreapta cercetarile asupra cauzelor exogene,
socio-econimoce ale fenomenului infractional.
Acesta a prezentat factorii criminogeni dupa urmatoarea clasificare:
a) factori antropologici(endogeni) care tin de constitutia infractorului, de psihologia
acestuia si de caracteristicele personale
b) factori fizici sau exogeni ( climatul, anotimpurile, conditii atmosferice)
c) factori de mediu social( densitatea populatiei, familia, educatia, opinia publica,
etc)

45. Modelul consensual

Perspectiva prospusa de criminologul canadian Denis Szabo presupune ca teoriile
sociologice moderne sunt subsumate fie modelului consensual, fie modelului
conflictual.
Modelul consensual se caracterizeaza prin analogia intre sistemul natural si ssitemul
social.

Cele doua sisteme se intrepatrund, iar componentele acestora evolueaza in consens

pentru a se evita conflictele majore care au ingenunchia intregul sistem social.Unele
conflicte care apar sunt inhibate prin puterea sistemului de a autoregla. Altfel spus,
adaptarea reprezinta modalitatea prin care societatea se supune evolutiei. Daca se
produce o ruptura rezulta un esec in procesul de adaptare.
Teoriile modelului consensual il considera pe infractor ca fiind un inadaptat si propun
diverse metode de resocializare ale acestuia.
Cercetarile in cadrul teoriilor sociologice moderne isi propun analiza legaturilor
dintre mediul social si diverse grupuri sociale, precum si evidentierea acelor factori
care modifica tendintele normale de adaptare ale individului la mediu.
Esenta acestor teorii este de a recunoaste normele care ocrotesc valorile sociale
dominante, care il transforma pe individ in infractor.

46. Scoala de la Chicago

Soala de la Chicago, avand o orientare ecologica , a prezentat teorii despre relatia pe

care o dezvolta orice element( indiferent de natura sa) in momentul in care
interactioneaza cu alte elemente, rezultand in ideea ca aceasta relatie este de natura
cauzala. Astfel, este examinata relatia dintre om si societate prin intermediul
particularitatilor ecologice.
Metodele teoretice ale scoolii de la Chicago au fost prezentate de Henry McKay,
Clifford R. Shaw si Frederick Thrasher.
Autorii au facut o analogie intre grupurile de imigranti si specii de plante care
incearca sa supravietuiasca in conditii vitrege evidentiind faptul ca delicventa apare
ca o replica la fenomenul de respingere. Acestia au deschis calea unei noi generatii de
criminologi care si-au indreptat atentia catre corelatia dintre comportamentul
delicvent si factorii sociali.

47.Curentul culturalist.

Teoria “asociatiilor diferentiate”

- comportamentul delicvent se invata printr-un proces normal de comunicare cu
alte persoane, in cadrul unor grupuri.Se dobandeste prin asocierea cu persoane
care apreciaza acest comportament si prin izolarea de persoanele care nu il
favorizeaza.
Teoria” conflictului de cultura”
- conflictele de cultura apar prin introducerea unor norme si valori straine intr-
un sistem inchis sau prin schimarile de ordin social din interiorul interiorul
sistemului ( localnici si imigranti, bogati si saraci)
- comportamentul delicvent apare pe fondul conflictului real sau imaginar intre
normele pe care si le-a insusit o persoana si normele dominante intr-o
societate.

Teoria “subculutilor delicvente”

Ideea principala a acestei teorii este aceea ca a infractionalitatea in randul tinerilor

din clasesle defavorizate constituie un protest impotriva normelor dominante in
SUA, deoarece conditiile sociale nu le permit acestora sa obtina un succes social
legitim. Astefl delicventa este un rezultat al barierelor sociale si economice
impuse grupurilor sarace, care acceptand aceasta ruptura fata de valorile
traditionale aleg sa isi formeze un sistem propriu de norme si valori – poarta
numele de “ subcultura delicventa”- caracterizata de infractiunile pentru faima,
negativitate si malitiozitate.

48. Curentul “functionalist”

Teoria anomiei sociale - Robert K Merton

Meron sustine ca in momentul in care se rupe echilibrul dintre scopurile ce
urmeaza a fi atinse, din punct de vedere social si mijloacele disponibilie pentru a
fi atinse, se instaleaza dezorganizarea sociala care favorizeaza instalarea
fenomenului criminalitatii.

Teoria “oportunitatii diferentiate”. Esecul social

Ideea de baza a acestei teorii este reprezentata de conceptul de oportunitate

diferentiata ( indivizii care au esuat sa obtina succesul in societate vor cauta noi
metode pentru a il obtine). Acestia, vazandu-se lipsisti de sansa de a atince
succesul prin cai legitime vor adera la subcultura delicventa, deoarece participarea
la aceste grupuri orientate antisocial le ofera prilejul de a obtien succesul personal
si satisfactie in urma aprecierilor celolrlalti membri ai grupului subcultural.

49. Teoriile controlului( autocontrolului) social.

Teoria apartenentei sociale

Aceasta teorie apartine criminologului american Travis Hirschi.
Hirschi considera ca toti oamenii sunt pretabili sa incalce legea penala insa cei
mai multi dintre ei se tem ca un asfel de comportament ar afecta ireparabil
relatiile cu grupul si instututiile sociale.
Legatura sociala include urmatoarele aspecte:
a) Atasamentul – de care depinde acceptarea normelor sociale si dezvoltarea
constiintei sociale
b) Respectul si acceptarea scopurilor conventionale ale societatii
c) Implicarea in activitatile sociale pozitive lasa prea putin timp pentru
comiterea faptelor antisociale
d) Credinta in validitatea regulilor morale si sociale.
 Teoria rezistentei la frustare(autostapanirii)

W.C. Reckless a elaborit teoria in cadrul careia se analizeaza “structura

interioara” a individului care functioneaza ca aun mecanism de blocare a
comportamentului delicvent. In acceptiunea autorului exista o structura
sociala externa(familia, prietenii, colegii, etc.) si o structura psihica interna
care actioneaza ca un mecanism de protectie impotriva frustrarii si
agresivitatii.
Structura interioara este reprezentata de o suma de elemete care asigura un
control adecvat asupra comportamentului:
- imaginea favorabila despre sine
- practici morale si comportamentale etice puternic interiorizate
- grad inalt de rezistenta la frustrare