MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT
CATERDRA DREPT PUBLIC

METODOLOGIA CERCETARII CRIMINOLOGICE A

INFRACTIUNILOR ECONOMICE

A efectuat:
Becciv Olesea

A controlat:
Rotaru Oxana,
Dr.conf.univ.

Chişinău,2010
 Cuprins
Capitolul I. Noţiuni de bază despre criminalitatea economică
1.1 Istoria apariţiei şi noţiunea de criminalitate economică

1.2 Determinantele criminalităţii economice

1.3 Dimensiunea internaţională a criminalităţii economice

CAPITOLUL II. Cercetarea şi descoperirea infracţiunilor ce compun criminalitatea

economică
2.1 Organele specializate în prevenirea şi represiunea criminalităţii economice
2.2 Perspectivele cercetărilor criminologice. Metode şi mijloace.
2.3 Teme de cercetare
2.4 Descoperirea infracţiunilor ce compun criminalitatea economică
2.5 Administrarea dovezilor
2.6 Colaborarea internaţională
 CAPITOLUL I. Noţiuni de bază despre criminalitatea economică

1.1 Istoria apariţiei şi noţiunea de criminalitate economică

Deşi are o istorie scurtă acest tip de criminalitate constituie unul dintre cele mai
mari perioade ce ameninţă securitatea naţională şi cauzează societăţii prejudicii
morale şi materiale enorme.
După al doilea război mondial specialiştii în domeniul dirijării au înţeles că
dirijarea nu este un atribut doar din sfera producţiei, ci este specific oricărei activităţi
sociale, ea creează de sine stătător şi lărgeşte permanent baza de îmbogăţire a
societăţii. Baza dată o constituie informatica, utlizarea proprietăţii intelectuale ca
obiect al managementului. Aceasta necesită controlarea producţiei şi, în special, a
evidenţei contabile. Ultima este orientată victimologic, în prezent asupra organizării
controlului asupra salariului ca tip tradiţional de cheltuieli de producţie. În anii’20 ai
sec. XX acest control era fundamental, deoarece greutatea specifica acestor cheltuieli
constituia 80% din cheltuielile de producţie, pe cînd azi nu e mai mare de 8-12%.
Cheltuielile principale sunt însă pentru procesele informaţionale care
controlează starea producţiei şi căile de sporire a productivităţii muncii. Totuşi,
acestea deocamdată nu au devenit obiect important al evidenţei contabile şi de aceea
sunt în afara controlului. Acesta este unul dintre factorii esenţiali care au condiţionat
apariţia criminalităţii economice. Ea constituie, în esenţă, criminalitatea dirijării, care
parazitează pe baza neajunsurilor tuturor verigilor de dirijare pe verticală.
În afară de aceasta răspîndirea acestui tip de criminalitate a fost condiţionată în
mod considerabil de lapsusurile în reglarea juridică a relaţiilor economice.
Proporţiile şi ritmul creşterii criminalităţii în republica noastră, care a parcurs
abia prima etapă a transformărilor reorganizaţionale şi încă nu şi-a reglat raporturile
economice, se caracterizează atît prin crearea formelor criminale ale businessului, cît
şi prin criminalitatea mecanismului economic în genere. Infracţiunile economice
include astăzi un spectru larg de acţiuni diverse după indici juridico-penali,
combaterea cărora necesită o abordare corespunzătoare din partea statului, asigurare
materială şi perfecţionarea legislaţiei în vigoare, în conformitate cu cerinţele actuale.
Deficienţele date provoacă discordanţa între interesele statului şi ale subiecţilor
economici. Aceasta îi impune să-şi tăinuiască veniturile, să nu plătească impozitele,
să realizeze anumite operaţii în sectorul tenebru. Statul, în scopul susţinerii ordinii de
drept declarate, este obligat să treacă la metodele administrative de dirijare a
economiei, să ia măsuri fiscal severe, să amplifice urmărirea penală asupra activităţii
economice tenebre. Totodată, prin asemenea metode nu poate fi stopată sau prevenită
creşterea criminalităţii economice, inclusive a formelor ei organizate care se modifică
permanent. Pentru a înţelege logica acestor schimbări, trebuie determinat obiectul
criminalităţii economice şi legităţile de dezvoltare a ei.
Dacă la începutul sec.XX un factor important al producţiei era dreptul de
proprietate asupra mijloacelor de producţie şi, respectiv, criminalitatea economică
însemna atentarea asupra acestora, apoi pe la mijlocul sec. XX se atenta asupra ordinii
de dirijare a economiei, care provoacă dezechilibrul ei şi deformează structura
producţiei.
În fosta URSS criminalitatea economică a obţinut un caracter masiv în
anii’70-’80-în perioada stagnării, deşi puterea oficială nega categoric acest fapt. Ea
era legată în primul rind de starea critică a economiei, de spiritual negospodăresc, de
lipsa controlului asupra raportului dintre muncă şi consum.
Încălcările grave în repartizarea muncii au provocat un proces stihiinic de
redistribuire a bogăţiilor naţionale, care s-au transformat ulterior în unul criminal
organizat. Aşa numiţii ,,ţehoviki,, şi-au învestit banii în producţia ilegală şi luptau
între ei pentru pieţe de desfacere. În perioada stagnării în URSS s-au format nu doar
clanuri criminale, ci baza ,,puterii a cincia,,. După dezintergrarea URSS în 1991 a
decăzut controlul administrativ, iar diverse forme de control economic (financiar,
valutar, impozitar, vamal) au început să apară în republica noastră doar în anul 1995.
Cercetări criminologice esenţiale ale criminalităţii economice au realizat un şir
de savanţi din străinătate printre care Newmen (1958), Mannheim (1965), Edelhertz
(1970), Klinard (1979), Kaizer (1980), Tideman (1984), Şnaider (1987) ş.a.
Fondatorul teoriei criminalităţii economice, crinimologul american E.
Satherlend, în anul 1939 a introdus noţiunea de criminalitate a ,,gulerelor albe,, care
includea activitatea ilegală a corporaţiilor, şi în primul rind, a managerilor lor.
În literatura criminologică autohtonă problema criminalităţii economice a fost
abordată abia la începutul anilor ’70. Atunci au început să fie utilizaţi asemenea
termeni ca ,,criminalitate în sfera economică,, ,,infracţiuni economice,, ,,sabotaj
economic,, ,,spirit negoospodăresc,, ,,risipă,, ,, corupţie,, spălarea banilor,, etc.
Noţiunile de ,,infracţiuni economice,, şi ,, infracţiuni în domeniul economiei,,
sînt tratate deseori identic. O.M.Iakovlev menţionează că ,,infracţiunile economice,,
(delapidări, furturi, mituire etc.) sînt infracţiuni acaparatoare şi, totodată, sînt
infracţiuni în domeniul economiei. Criminalitatea economică e determinată de el drept
totalitatea atentatelor cu scop acaparator asupra proprietăţii, sau ordinii de dirijare a
economiei naţionale, comise de persoanele ce ocupă anumite poziţii sociale în
structura economiei şi au anumite atribuţii, împuterniciri legate de acestea. Noţiunea
de criminalitate economică este nu doar din domeniul juridico-penal, ci şi desigur şi
criminologică. Temei de grupare a acestor infracţiuni constituie legătura lor cu
particularităţi concrete ale mecanismului economic. V.M.Esipov defineşte această
criminalitate drept acţiuni orientate spre obţinerea unor avantaje economice prin
metode ilegale, săvîrşite de către subiecţii activităţii economice.
Eforturile de bază ale cercetătorilor ce au studiat acest fenomen au fost
orientate spre determinarea subiectului şi obiectului atentatelor economice. E.
Satherlend a atras atenţie persoanelor ce ocupă o poziţie socială înaltă şi comit
infracţiuni în procesul activităţii profesionale. Totodată, pentru majoritatea definiţiilor
modern ale criminalităţii economice e specific faptul că ni vizează subiectul
infracţiunii. Aceasta se explică prin faptul că în anii ‘70 ai sec. XX s-a lărgit
considerabil şirul de acţiuni care constituie infracţiuni economice.
E de menţionat că infracţiunile economice nu pot fi identificate cu ,,economia
tenebră,, care în ultimul timp e tot mai cercetată. Mult mai completă e definiţia dată
de E.Feigş: economia tenebră include activitatea economică care, din anumite
motive, nu e trecută în evidenţa statistic oficială.
Reieşind din aceasta el distinge 2 componente de bază ale economiei tenebre:
1) Activitatea economică legală, netăinuită, care nu este impozitată şi, din
anumite motive, nu este inclusă în statistica oficială (,,economia
neformală,,);
2) Activitatea economică ilegală conştient tăinuită.
Legislaţia ţărilor cu economie de piaţă dezvoltată determină drept infracţiuni
economice grave diverse încălcări ale regulilor concurenţei libere.
Acest tip de încălcări reflectă trăsăturile caracteristice de bază ale obiectului
criminalităţii economice. E cunoscut faptul că concurenţa costituie un factor de
autoreglare şi autodirijare al subiectelor economiei de piaţă. Ea subordonează
interesele personale celor sociale, impune producătorii de mărfuri să reducă
cheltuielile de producţie şi să sporească calitatea produselor şi serviciilor. Astfel,
cocurenţa este factorul fundamental al sistemului de dirijare a economiei de piaţă. Din
aceste considerente atentarea asupra concurenţei libere este examinată drept
infracţiune gravă care provoacă degradarea bazei de dirijare a economiei.
 Deci, anume economia tenebră este izvorul real şi principal care sporeşte
înflorirea crimei organizate şi a corupţiei în RM , combaterii căreia MAI acordă o
atenţie primordială.
În perioada expirată a anului 2000 au fost depistate 284 infracţiuni economic-
financiare comise de către 479 de persoane cu funcţii de răspundere, care au pricinuit
prejudiciu copnsiderabil statului .
Spre exemplu:
- Persoane cu funcţii de răspundere de la întreprinderea ,,Moldova
Gaz,, au sustras nelegitim 28 mln. lei, predestinaţi pentru achitarea
RM pentru gaze natural către compania ,,Gazprom,, din Rusia;
- Funcţionari de la trezoreria mun. Chişinău prin falsificarea
documentelor de tranzacţie au sustras mijloace financiare de pe contul
extrabugetar la o valoare de 400 mii lei. Prejudiciul cauzat a fost
restituit.
În republica noastră sînt răspîndite următoarele tipuri de infracţiuni economice:
- încălcarea regulilor de creditare,
- practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător;
- abuzurile în domeniul privatizării;
- cauzarea pagubelor statului prin operaţii comerciale ilegale, care au fost
săvîrşite prin intermediul firmelor fictive;
- escrocherii financiare;
- infracţiuni în domeniul economiei externe;
- contrabanda şi antrenarea în activitatea infracţională a funcţionarilor de
stat;
- spălarea banilor;
- producerea băuturilor alcoolice falsificate ş.a.
Criminologii din străinătate menţionează în special prejudiciul moral pricinuit
de criminalitatea economică, deoarece distruge sistemul existent al valorilor sociale,
încrederea în dreptatea şi echitatea institutelor statale ale structurilor de
antreprenoriat.
Reieşind din cele de mai sus constatăm că criminalitatea economică are
următoarele caracteristici:
- Cuprinde diverse abuzuri ale subiecţilor gestiunii economice care
atentează asupra procesului de dirijare a economiei;
- E realizată în procesul activităţii profesionale a subiecţilor gestiunii
economice;
 - Cauzează prejudicii materiale, fizice şi morale considerabile societăţii
şi anumitor cetăţeni;
- E constituită de multiple episoade ale infracţiunilor;
- E săvîrşită atît de personae fizice, cît şi juridice;
- Creează dificultăţi de identificare atît a criminalului, cît şi a
victimelor infracţiunilor economice.
E de menţionat că criminalitatea economică se caracterizează prin latenţă înaltă.
Adeseori ea e comparată cu un aisberg, nouă zecimi din masa căreia se află sub apă.
Concluzionînd am putea da o definiţie amplă a criminalităţii economice care:
a) Este proprie oricărui stat şi este rezultatul activităţii criminale
intelectuale a persoanei în scopul atragerii ilegale a unei părţi din
resursele economice. În ţările cu relaţii de piaţă nedezvoltate este
favorizată de baza legislativă necorespunzătoare relaţiilor economice;
b) Apare în domeniul dirijării proprietăţii publice sau private şi e legată
de depăşirea atribuţiilor de serviciu în scopuri acapartoare;
c) Frînează dezvoltarea relaţiilor de piaţă, a concurenţei libere şi, în
final, subminează bazele secutităţii economice a statului;
d) Stimulează capitalul ,,tenebru”, corupţia şi criminalitatea organizată;
e) Provoacă instabilitatea socială, neîncrederea cetăţenilor cinstiţi în
capacitatea statului de a le apăra interesele.

1.2 Determinantele criminalităţii economice

Criminalitatea economică este influenţată nu doar de relaţiile economice ci şi
de alte tipuri de relaţii sociale –politice, juridice, culturale, psihologice. Contradicţiile
dintre diverse ramuri ale puterii de stat nu doar suprimă posibilitatea realizării unei
politici de stat unice de reformare a economiei, dar creeează un anumit vacuum de
putere, dispersează spaţiul politico-economic pe părţi separate, de care caută să profite
grupările oligarhice contrar intereselor generale de stat. Un alt fenomen al realităţii
din republica noastră este psihologia de respingere a economiei de piaţă a populaţiei,
percepţia succesului personal al unor persoane aparte, tendinţa de a explica acesta
doar printr-un raport criminal al afacerii.
Reieşind din cele de mai sus, să stabilim determinantele fundamentale ale
criminalităţii economice din republica noastră la etapa actuală de dezvoltare, ţinînd
cont de factorii de scurtă durată, de durată medie şi lungă.
Factorii de lungă durată:
- Imperfecţuinea mecanismului economic de utilizare a diverselor
forme de proprietate, expulzarea proprietăţii private din cadrul
sistemului oficial de gestiune economică;
- Lipsa relaţiilor de piaţă civilizate, a concurenţei cinstite, prezenţa
unor multiple disproporţii (ale preţurilor, ramurale etc.);
- Vacuumul informaţional referitor la multiple procese social-
economice, decizii de dirijare şi la controlul asupra îndeplinirii
acestora;
- Lipsa unor tradiţii democratice în mediul populaţiei, cultura juridică
sub nivelul necesar, ceea ce conduce inevitabil la nerealizarea
obligaţiunilor faţă de stat, inclusive neachitarea impozitelor;
- Contradicţiile dintre sistemul administrativ de comandă la care RM a
renunţat şi economia de piaţă, în care încă nu s-a încadrat.

Factori de durată medie:

- Monopolizarea excesivă a economiei, prezenţa unui complex militar-
industrial puternic dar contradictoriu economiei de piaţă;
- Specializarea producţiei şi exportului pe materie primă, ceea ce
provoacă regresul şi orientarea economiei împotriva pieţei, realizarea
de către republică a politicii de dumping pe piaţa mondială;
- Implicarea administrativă excesivă în economie, limitarea activităţii
de afaceri şi a orientării spre e ficienţa producţiei, cheltuielile mari
pentru întreţinerea aparatului de conducere, oferirea înlesnirilor unor
persoane juridice şi fizice;
- Nivelul înalt al corupţiei în sistemul organelor puterii şi dirijării de
stat, ,,tenebrizarea,, economiei.

Factorii de scurtă durată:

- Lipsa unităţii moral-psihologice a societăţii, a coordonării acţiunilor
conform direcţiilor principale de reformare a asistemului politic şi
economic;
- Presiunea impozitară exagerată asupra subiecţilor economici care îi
constringe să treacă în sectorul tenebru;
 - Rămînerea în urmă a asigurării juridice a contracarării criminalităţii
economice de ritmul creşterii aceseteia şi necesitatea de a intensifica
lupta cu ea;
- Nedezvoltarea infrastructurii pieţei din cadrul economiei
moldoveneşti, incapacitatea ei de a asigura rotaţia normal a
investiţiilor, capitalurilor, mărfurilor, forţei de muncă, ineficienţa
controlului de stat în acest domeniu;
- Capacitatea scăzută de plată a majorităţii cetăţenilor, pauperizarea
maselor largi ale populaţiei, ceea ce îi plasează mai jos de limita
sărăciei;
- Lipsa protecţiei juridice a majorităţii subiecţilor economici împotriva
abuzurilor, constrîngerilor şi extorcărilor funcţionarilor aparatului de
stat de la orice nivel.
Procesul de favorizare a economiei a fost favorizat şi de imperfecţiunea legii cu
privire la antreprenoriat, în baza căreia au fost înregistrate iniţial mai multe firme
utilizate pentru legalizarea veniturilor ilegale şi valoarea diverselor acţiuni ilicite în
domeniul economiei. De producerea mărfurilor se ocupau de fapt un număr infinit de
structure antreprenoriale, majoritatea acoperind activitatea grupurilor criminale
organizate.
Prin intermediul legislaţiei imperfect a fost dezvolatată inflaţia. Aceasta a
permis subiecţilor întreprinzători să primească credite mari cu procente simbolice din
contul resurselor diverselor bănci. Folosind aceste credite şi beneficiind de informaţia
corespunzătoare, înainte de fiecare mărire a preţurilor, ei cumpărau mărfurile produse
în sectorul economiei de stat pe un preţ de nimic. Apoi acestea erau realizate cu
preţuri mai mari de cîteva ori decît cel iniţial. Din contul acestor vînzări se acumula
capital tenebru, care era convertit şi transportat peste hotare.
Începînd din 1996, conform statisticii, s-a observat o tendinţă de diminuare a
nivelului criminalităţii economice. Totodată, analiza criminologică a factorilor care
influenţează criminalitatea economică şi starea luptei cu aceasta, precum şi rezultatele
cercetărilor ştiinţifice demonstrează că nivelul criminalităţii înregistrate nu
corespunde situaţiei criminogene reale din societate. Conform concluziilor aprecierii
experţilor, în ţările CSI rămîn în afara evidenţei peste 40% din infracţiunile general-
penale şi aproximativ 95% din infracţiunile economice şi de serviciu.
Un factor determinant important al criminalităţii economice este şomajul care a
atins cote majore în ultimii ani.
 Alt factor stimulator al criminalităţii economice este nedeterminarea privind
politica stabilirii preţurilor. Existenţa concomitentă a diferitor preţuri pentru unul şi
acelaşi produs creează premise pentru a le utilizas în scopul obţinerii unor profituri
ilegale. În aceste condiţii se lărgeşte domeniul de corupţie, relaţiile normale
contractual sînt înlocuite de operaţiile de barter pentru satisfacerea necesităţilor unui
cerc îngust de funcţionari, precum şi pentru speculaţiile de proporţii.
1.3 Dimensiunea internaţională a criminalităţii economice
În rezoluţia nr. 1147/1998- 1 a Consiliului Europei întitulată ,,criminalitatea
afacerilor- o ameninţare pentru Europa,, se precizează faptul că fenomenul
criminalităţii afacerilor asociat, printre altele, spălării banilor, şi corupţiei, a cunoscut
în ultimii ani o amploare fără precedent, reprezentînd în prezent un pericol deosebit
nu numai stabilitatea economico-financiară din numeroase ţări, dar şi o reală
ameninţare la adresa normelor de drept şi instituţiilor democratice.
În Raportul anual (1998) al Adunării Atlanticului de Nord (NATO) întitulat
,,Crima organizată la nivel transnaţional,, sunt consemnate următoarele: ,, multe ţări
descoperă astăzi oportunăţi majore în economia globală şi îşi eliberează rapid pieţele
financiare, eliminînd barierele comerciale şi căutînd investitori străini. Procesul
crează în mod invariabil viduri reglementative pe care grupurile infracţionale le
exploatează cu uşurinţă”.
Realiatatea ne demonstrează faptul că este creat şi dezvoltat un climat fertil
pentru afaceri economico-financiare ilegale de mare amplitudine, grupurile organizate
de infractori cu ,,gulerele albe,, au capacitatea de a se dezvolta în acest context al
economiei în tranziţie. Graniţele deschise, pieţele în formare şi noua tehnologie oferă
acestor grupuri posibilităţi nelimitate în derularea unor afaceri ilegale, finalizate cu
profituri uriaşe.
La sfîrşitul acestui secol este evident amploarea deosebită a activităţilor
economice ce se desfăşoară în statele puternic dezvoltate din Europa, America şi Asia.
Relaţiile economice internaţionale cunosc un dinamism fără precedent, fiind integrate
acestora noi state, noi economii, într-un context extrem de complex.
Este în afara oricărei îndoieli faptul că pe acest fond se iniţiază, dezvoltă şi
consolidează un număr impresionant de afaceri ilegale, care alcătuiesc ceea ce foarte
adesea este cunoscut drept fenomenul de criminalitate economică.
Acest fenomen lezează economia în ansamblu, în componenţa ei, naţională şi
internaţională, cauzează imense pierderi financiare, slăbeşte stabilitatea socială,
ameninţă structurile democratice, determină o anumită pierdere de încredere în
sistemul economic însuşi, corupe şi compromite instituţiile economice şi sociale.
 Foarte preocupată de criminalitatea economică, comunitatea Internaţională a
încercat, încă din deceniul opt, să analizeze cauzalitatea şi efectele acesteia,
recomandînd statelor membre să adopte măsuri concrete pentru limitarea acesteia.
Diversitatea legislaţiilor, cuplată cu particularităţile economico-sociale derivînd din
stadiile de dezvoltare ale ţărilor europene şi celorlalte state, au făcut practic
imposibilă redactarea unei definiţii precise a criminalităţii economice.
Este oportun să precizăm cele două dimensiuni ale criminalităţii economice:
- Dimensiunea naţională, respective suma infracţiunilor incriminate în
legile penale sau special ale fiecărei ţări, care se produc în interiorul
sistemului economic şi financiar şi nu comport şi nu include
elementul de extraneitate;
- Dimensiunea internaţională, respectiv suma infracţiunilor care se
comit şi se finalizează cu participarea elementului de extraneitate.
Cele două dimensiuni nu au avut şi nici nu vor avea un caracter static. Astăzi
este evidentă internaţionalizarea afacerilor de tip criminal. În cele mai răspunzătoare
cazuri de contraband, evaziune fiscal, trafic de droguri, operaţiuni de import-export
etc. s-au realizat şi se perfecţionează continuu parteneriatul pentru crimă.
Contrabanda masivă cu alcoolul sau ţigările nu poate fi concepută fără
participarea afaceriştilor din ţările vest şi est europene în colaborare cu marii furnizori
din Liban, Cipru, China,America, Brazilia etc.
Una din constatările cele mai importante este aceea că domeniul criminalităţii
economice este, în general, foarte puţin urmărit, investigat şi cercetat.
Este foarte just spus că, pînă în prezent, nici o societate nu a reuşit să-şi
construiască un asemenea dispozitiv preventiv şi represiv apt să constate şi să
sancţioneze toate infracţiunile, cu deosebire cele ce au conotaţii internaţionale.
Este o axiomă faptul că activitatea criminală din domeniul economic nu se
desfăşoară şi nu se finalizează la vedere. Peste tot în lume se produce o sumă
impresionantă de acte ilegale, de combinaţii infracţionale în zona subterană de
existenţă a societăţii, zonă în care nici organismele poliţieneşti şi nici serviciile de
informaţii nu pătrund pentru a sesiza şi constata cu adevărat ce se întîmplă.
Toate societăţile mai mult sau mai puţin democratice au componenţa lor
paralelă, nevăzută şi nearătată public, acea zonă subterană care se dezvoltă prin
multiple căi ilegale şi a cărei dimensiune este de natură a produce serioase
dezechilibre în planul general al societăţii.
 În Italia, abia în anii 1985-1996, după investigaţii şi anchete complexe s-au
conturat adevăratele dimensiuni şi adevărata faţă a organizaţiilor mafiote, despre care
autorităţile nu au vorbit timp de 30-40 de ani.
În Germania şi celelalte state ale Europei Occidentale în migraţia clandestină a
cetăţenilor turci, arabi, români, sârbi etc., după ce mai bine de 20 de ani, în numele
dreptului cetăţenilor la libera circulaţie, autorităţile au stimulat acest fenomen.
Prin urmare, se poate afirma că aceste edifii criminale se construiesc şi se
dezvoltă în imensa lor majoritate din interesul şi cu sprijinul autorităţilor statale.
Geneza lor trebuie căutată în perimetrul intereselor de putere, căci este limpede că
peste tot în lume s-a produs fuziunea dintre lumea politică şi crima organizată.
Acestă stare de fapt face ca autorităţile să nu dezvăluie adevăratele dimensiuni
ale criminalităţii decât numai în moment de răscruce. Fiecare nouă guvernare este
preocupată să spună şi să demonstreze cît de coruptă a fost guvernarea anterioară,
refuzînd să accepte aspectele criminalităţii economice şi cele ale crimei organizate se
vor prelungi şi intensifica, uneori la cote mult mai ridicate.
Sunt relevante în acest context afirmaţiile făcute de Giovanni Flacone, celebrul
judecător Italian asasinat de Mafia la 23 mai 1992: ,,Mafia constituie o lume logistică,
raţională, funcţională şi impecabilă decât Statul. Mafia este o articulaţie a puterii, o
metaforă a puterii, dar şi o patologie a puterii.
Mafia este un sistem economic, o componentă obligatorie a sistemului
economic global. Mafia se dezvoltă datorită statului şi îşi adaptează comportamentul
în funcţie de acesta,,.
Cercetările criminologice efectuate, cu deosebire în ţările Europei Occidentale
au evidenţiat următorii factori care determină dezvoltarea criminalităţii economice.
1. Factorii economici:
1.1 situaţia economică-factor criminogen;
1.2 intervenţiile statului în anumite domenii-factor criminogen;
1.3 controlul interior nesatisfăcător-factor criminogen;
1.4 forma juridică a unei societăţi comerciale-factor criminogen.
2.Factori psiho-sociali:
2.1 mediul afacerilor-factor criminogen;
2.2 mediul angajaţilor şi al victimelor-factor criminogen;
2.3 mediul judiciar din societate-factor criminogen.
Nici un tip de societate nu a fost ocolit de crimialitatea în domeniul economic.
Lumea complexă şi dinamică în sectorul economic a avut şi va avea o componentă
ilegală, frauduloasă, a cărei dimensiune este dificil de cuantificat. Nici o ţară nu a fost
ocolită de perioade de recesiune, ce au survenit după trei ani de prosperitate şi
relansare economică.
Cele mai reprezentative cazuri în care situaţia economică este considerată drept
factor criminogen determinant pentru amplitudinea criminalităţii economice, sunt în
ţările care au trecut în ultima perioadă de la comunism la economia de piaţă- ţările din
fosta URSS, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Albania.

CAPITOLUL II. Cercetarea şi descoperirea infracţiunilor ce compun

criminalitatea economică
2.1Organele specializate în prevenirea şi represiunea criminalităţii
economice
Majoritatea statelor member ale Consiliului Europei dispun de structuri de
poliţie ce au ca sarcină special anchete ordonate, specializarea acestor organe fiind
domeniul criminalităţii economice.
În multe state, numeroase servicii administrative au anchetatorii lor proprii.
Se menţionează că în Regatul Unit, Ministerul Comerţului foloseşte 27 de
contabili în cazul anchetelor desfăşurate de acest minister pe cazuri de fraude
economice.
În Italia, un serviciu special de 50 de inspectori sub ordinele directe ale
Ministerului Finanţelor a fost creat în baza unei legi din 1980 în vederea combaterii
evaziunii fiscale; inspectorii care sunt bine plătiţi provin din sectorul particular al
economiei, fiind numiţi pentru o perioadă de 7-14 ani.
Reprezentanţii specializaţi ai Ministerului Public se ocupă de infracţiuni
economice în Danemarca, Germania, Norvegia, Olanda, Suedia şi în unele cantoane
elveţiene.
În Italia, o anumită specializare în acest sens pentru reprezentanţii Ministerului
Public există numai în oraşele mari.
În Franţa, Germania şi Olanda, funcţionează tribunale penale specializate în
afacerile cu caracter economic. În Belgia un grup de lucru încearcă crearea unei
magistraturi economice.
În majoritatea ţărilor poliţia este mai putin specializată în problema
criminalităţii economice decât autorităţile care sunt specializate în domeniu.
Problema specializării poliţiei şi a parchetelor care se ocupă de criminalitatea
economică deţine o importanţă deosebită, în ţările care deja cunosc principiul
necesităţii urmăririi juduciare, de exemplu în SUA principiul tranzacţiilor.
 Germania a pus la punct un sistem pentru magistraţi şi reprezentanţii
Ministerului Public, care se ocupă de lupta contra criminalităţii economice.
Franţa organizează un stagiu de reciclare de o săptămînă pentru magistraţi.
În Portugalia Centrul de studii juridice organizează pentru tinerii magistraţi
seminare pe tema criminalităţii economice. Cursuri de reciclare sunt organizate de
asemenea şi în Danemarca, Austria, Italia şi Suedia, Luxembourg.
Sindicatele şi asociaţiile intelectualilor joacă un rol active în acest domeniu, de
exemplu o societate elveţiană de drept penal organizează seminare pentru judecători,
iar ,,Ordinul avocaţilor,, organizează pe tema criminalităţii economice stagii în Franţa
şi Suedia.
2.2 Perspectivele cercetărilor criminologice. Metode şi mijloace.
Vorbind despre mediul economic, cercetarea trebuie să distrugă mediul
grupurilor de criminali.
Mediul economic poate fi studiat plecînd de la codurile sale de conduită,
completate de sondaje de opinie, chestionare adresate oamenilor de afaceri. Grupul
delicvenţilor economici la rîndul său, poate fi studiat şi completat cu cercetarea
corpurilor judiciare şi penitenciare de pedepsire.
Trebuie abordat pentru studiu şi criminalitatea reală. Astfe, ,,cifra neagră,, a
delictelor necunoscute, ar putea fi cuprinsă de jocul statisticilor extrapenale (de
exemplu: economice sau fiscale), coroborate cu statisticile penale, traversînd un
studiu al victimologiei purtat pe lângă potenţialele victime.
Se poate preciza şi ,,cifra gri,, pentru derivate din administraţie şi bănci,
necunoscute justiţiei penale, se studiază şi ,,circuitele derivative,, care tratează
clasamentele şi tranzacţiile acordate de administraţie sau măsuri disciplinare interne
impuse băncilor.
Cît despre analiza comportamentului victimelor, acesta presupune estomparea
diferitor grupe de victime potenţiale, fie aparţinînd mediului economic, fie din afară
(de exemplu: consumatori, lucrători într-o întreprindere etc.). Estomparea se
realizează prin sondaje, anchete sau analiza dosarelor. Poate fi cercetat
comportamentul victimelor înainte sau în timpul urmăririi judiciare, după condamnare
etc.
În ceea ce priveşte măsura reacţiei sociale, se pleacă de la analiza juridică
(sancţiuni şi procedure prezentate în teste), de la realitatea practică de la studiul
statisticilor, în mod efectiv, tipurile de metode utilizate, durata procedurilor, ş.a.
Opinia publică cuprinde începerea unor sondaje de opinie şi analiza
conţinutului presei şi al rezultatului organelor de control.
 Subliniem importanţa reacţiilor extrapenale de tip disciplinar sau
administrative, de unde apare necesiatatea absolută de a nu limita investigaţiile de
reacţia socială la studiul sancţiunilor pronunţate de instanţele de judecată.
Orice cercetare criminologică vizează în primul rind, analiza descriptivă a
fenomenelor criminale considerate. În domeniul criminalităţii economice ar fi foarte
util, ca această cercetare să nu se limiteze numai la simpla colectare a informaţiilor,
dar să permită elaborarea unor strategii de politică criminală.
Se încearcă şi verificarea circumstanţelor şi a factorilor criminalităţii econmice.
În domeniul elaborării strategiilor de politică criminală, apare ca necesară
utilizarea cercetării criminologice în dublă perspectivă;
- să introducă reforme legislative;
- stabilirea pe plan general pe termen lung largi linii directoare ale
politicii criminale.
Privind reformele legislative, se caută eficacitatea şi punerea în valoare a
acestora, alegînd bine, din punct de vedere juridic. Marile linii directoare ale
acestei politici criminale necesită o subliniere a principalelor priorităţi:
incriminarea şi dezincriminarea, penalizarea şi depenalizarea, prevenirea şi
represiunea.
2.3 Teme de cercetare
Se sugerează la acest punct orientarea cercetărilor criminologice în domeniile
menţionate mai jos pe temele următoare:
a) Mediul economic
- legături între criminalitatea economică, structurile şi tipologia întreprinderilor
(data întemeierii, importanţa, sectorul de activitate etc.);
-rapoarte între criminalitatea economică şi a codurilor de conduit;
-recidiva delicvenţilor din domeniul economic.
b) Mecanisme ale infracţiunilor economice
-circuite privilegiate de fraudă internaţională;
-bancrute planificate;
-intervenţia publică în economie (subvenţii, autorizaţii etc) şi criminalitatea
afacerilo.
c) Comportamentul victimelor
-rolul asociaţiilor victimelor în procesul penal;
-indemnizaţia victimelor care rezultă dintr-un accord extrajudiciar;
-informaţiile despre victime şi metode de prevenire şi detectare a criminalităţii
afacerilor.
 d) Reacţia socială
-durata procedurii penale privind criminalitatea economică şi metode de
accelerare pentru aceste proceduri;
-sancţiuni (specific şi nespecifice), privind criminalitatea economică şi ,,de lege
lata,, şi ,, de lege ferenda,,;
-mijloace de detectare a criminalităţii economice (rolul publicului, mass-media,
al autorităţilor), incluzîndu-se aici şi studiul dificultăţilor legate de
complexitatea incriminaţiilor.
2.4 Descoperirea infracţiunilor ce compun criminalitatea economică
Infracţiunile de acest tip sunt adesea descoperite pe cale indirectă, prin
operaţiuni complexe a căror executare necesită un personal specializat, aşadar deseori
diferenţa dintre o operaţiune comercială licită şi una ilicită este foarte subtilă.
- Infracţiunile din domeniu nu au victime individuale, lezaţi fiind
consumatorii şi societatea în sine, comunitatea;
- Cînd există victime individuale persoanele care comit infracţiuni
deseori nu sunt demascate de victimă deoarece delicventul nefiind
urmărit în justiţie, interesele societăţii pot fi salvate;
- În unele ţări, autorităţile fiscale sau altele, dacă descoperă o
infracţiune, nu o pot rezolva lovindu-se de păstrarea secretului de
serviciu, aşadar cooperarea băncilor în acest sens devine foarte mică.
Diverse măsuri care pot înlătura dificultăţile.
În primul rînd descoperirea infracţiunilor din domeniul economic, poate fi mult
facilitate de de controale de ordin general care se impun la întemeierea unei
întreprinderi, ale unei societăţi.
Multe state democratice subliniază necesitatea formării unor cadre specializate
în poliţie, instanţe şi alte autorităţi, în domeniul criminalităţii economice.
În Franţa, art,40 CPP prevede:,, orice autoritate constituită, orice ofiţer public,
orice funcţionar, care în exerciţiul funcţiilor sale în cunoştinţă de o crimă, de un
delict, este obligat imediat să înştiinţeze Procurorul republicii şi să-i transmită acestui
magistrate toate informaţiile şi procesele verbale necesare. Aceeaşi situaţie este şi în
Italia şi Portugalia.
În Franţa, reprezentanţii Ministerului Public, asistă la unele ordine ale
tribunalelor de comerţ şi rămîn în legătură cu diverse structure administrative, în
scopul de a controla situaţia exactă a întreprinderilor în dificultate şi de a fi în măsură
de a interveni pentru descoperirea din timp a infracţiunilor.
 În Germania, Tribunalul falimentelor trebuie să informeze Ministerul Public în
ceea ce priveşte o faptă delictă mai semnificativă constatată.
În Regatul Unit, Ministerul Comerţului este competent pentru anchetele
societăţilor. Împuternicirile sale permit descoperirea multor infracţiuni ce ar putea
trece neobservate.
Necesitatea unei colaborări între autorităţile naţionale, este subliniată în mai
multe state membre. Uneori, asociaţiile victimelor sau ale cunoştinţelor, pot juca de
asemenea un rol important în detectarea informaţiilor afacerilor şi în protecţia
intereselor colective.
2.5 Administrarea dovezilor
Administrarea dovezilor, întîmpină dificultăţi considerabile din cauza
următorilor factori:
- Complexitatea infracţiunilor;
- Recurgerea la asa-numiţii ,,oameni de paie,,;
- Caracterul multinaţional al activităţilor mai multor întreprinderi;
- Întreprinderile care sunt în raport cu întreprinderea inculpată, nu
colaborează de bună voie cu administraţia, dovezile necesare fiind
deseori în mina unei terţe persoane, care datorită secretului
profesional, nu poate depune mărturie, decît dacă i se înlătură secretul
afacerilor (avocaţi, consilieri financiari etc.).
Se sugerează diverse măsuri pentru învingerea acestei dificultăţi:
- Colaborarea între autorităţile naţionale şi specializarea celor care se
ocupă de criminalitatea economică;
- Colaborarea între state;
- Reforme legislative propuse sau în curs de propunere în unele state,
de exemplu Germania, Portugalia, privind refuzul de a depune
mărturie pentru persoanele care deţin secrete profesionale.
2.6 Colaborarea internaţională
Diverse activităţi în domeniul prevenirii criminalităţii economice sunt
desfăşurate în cadrul:
- ONU (Ecosoc, reguli privind întreprinderile transnaţionale, lupta
contra corupţiei etc.);
- OCDE (cod de conduit privind întreprinderile multinaţionale);
- CEE;
- OIPC-Interpol (un mare număr de criminalităţi economice, mai ales
escrocherii, fraude, falsuri).
 Bibliografie
1.Bîrgău M.,Criminologie, partea specială, Ch.,2005, ed.,,ELENa-V:I:,,SRL, 389p.;
2.Bujor V., Pop O., Criminalitatea economico-financiară domeniul de cercetare al
criminologiei moderne, Timişoara, 2002, ed. Mirton,54p.;
3.Banciu D., Rădulescu S., Corupţia şi crima organizată în România,Bucureşti, 1994
ed.Continenet XXI, 229p.;
4.CreangăC.,Criminaliatatea Internaţională şi Drepturile Omului, Ch.,2002,Tipografia
A.Ş. al RM,176p.;
5.Oancea I.,probleme de criminologie, Bucureşti,1994, ed. A II, 169p.;
6.Nistoreanu Gh.,Paun C., Bucureşti,1996, ed. Europa Nova, 356p.;
7.Voicu C., Banii murdari şi crima organizată, Bucureşti, 1994,ed.artprint,156p;
8.Voicu C. Spălarea banilor murdari. București,1999, ed.Sylvi 372 p.;
9. Stamatin Ș., David M.Spălarea banilor-un proces aflat în derulare. În: :,, Prevenirea
și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice’’ MAI,
Academia ,,Ștefan cel Mare’’, Chișinău,2005,Tipografia ,,Elena V.I.’’,286 p.;
10. Streteanu Florin, Chiriţă Radu. Răspunderea penală a persoanei juridice. –
Bucureşti,2002,ed.ROSETTI, 220 p.;
11.Actul de secretizare a operațiunilor bancare din 1970. SUA.
http://itlaw.wikia.com/wiki/Bank_Secrecy_Act_of_1970
12.Actul de justiție criminală al Marii Brtanii din 1988.
http://www.opsi.gov.uk/acts/acts1988/Ukpga_19880033_en_1.htm
13.Васильев А. Обьект преступления при легализации доходов от преступной
Деятельности. În: Законность, nr. 9/2004, p. 2.