CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA COMENTARIU *** PARTEA GENERALĂ CUVÂNT ÎNAINTE Alexei Barbăneagră, doctor în drept, conferenţiar Se spune

, pe bună dreptate, că dreptul penal se modifică o dată cu timpurile în care ia naştere. În baza lui "se poate reconstitui sistemul de valori şi de civilizaţie, caracteristic societăţii care a emanat dreptul penal. El reflectă întotdeauna atât cultura perioadei în care este creat Codul penal, cât şi cultura poporului care l-a elaborat. Mai mult chiar, Codul penal este o parte a culturii. Din el se poate înţelege condiţia morală a societăţii, sistemul de valori pe care este edificat statul. Se mai poate observa şi locul pe care-l ocupă omul în stat şi drepturile ce i se cuvin, precum şi locul pe care-l ocupă puterea"1. Noul Cod penal al Republicii Moldova, nefiind o excepţie, reflectă schimbările produse în societatea contemporană, evoluţia sistemelor de politică penală din ţara noastră, relaţiile acesteia cu normele de drept penal internaţional şi cu tratatele internaţionale ratificate de statul nostru. Este cert că apărarea valorilor sociale se realizează preponderent prin mijloace de ordin economic, social, educativ. Acest lucru se înfăptuieşte însă şi prin intermediul normelor juridice prevăzute de dreptul administrativ, financiar, civil, funciar, al muncii etc. În sistemul dreptului, un rol deosebit îi revine dreptului penal care defineşte cele mai importante valori sociale, a căror violare este pedepsită prin aplicarea de sancţiuni penale. Întrucât societatea şi-a reevaluat valorile şi a creat o nouă politică penală a statului, actualul Cod penal reflectă acest efort care a pornit de la necesităţile apărării, în primul rând, a valorilor ei supreme: personalitatea omului şi drepturile lui, proprietatea, mediul, pacea şi securitatea umană, ordinea constituţională, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova etc. Elaborarea Codului penal a urmărit şi alte scopuri: excluderea caracterului declarativ al normelor penale şi al clişeelor ideologice, perfecţionarea legislaţiei penale pentru a eficientiza lupta cu criminalitatea organizată, corupţia şi alte manifestări de această natură. Aşadar, noul Cod penal are o formă şi o structură esenţial modificate în raport cu CP din 1961. Partea generală şi cea specială cuprind 31 de capitole şi 393 de articole. Capitolele Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război; Infracţiuni contra familiei şi minorilor; Infracţiuni în domeniul informaticii; Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale sunt noi sau modificate în mod substanţial. Au fost operate modificări în denumirea altor capitole, în conţinutul lor fiind introduse multe componenţe de infracţiuni noi, necunoscute anterior legislaţiei noastre penale. Printre momentele-cheie din partea generală a Codului penal menţionăm că în alin.1 art.1 este stipulată unicitatea legislaţiei penale: "Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova". Această prevedere are o importanţă deosebită. Este cunoscut faptul existenţei în alte ţări a legilor speciale, care, concomitent cu CP, sunt acte normative în baza cărora poate surveni răspunderea penală. Codificarea tuturor normelor penale într-un singur cod asigură aplicarea operativă şi corectă a legislaţiei penale. O altă stipulare importantă a Codului penal este că acesta "se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale" (a se vedea prevederile alin.3 art.1). Această normă penală derivă din conţinutul art.7 al CRM care consfinţeşte faptul că numai Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o altă lege sau un alt act juridic care contravin prevederilor Constituţiei nu au putere juridică. Pornind de la această prevedere constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul legii sau al oricărui alt act juridic ce reglementează raporturile juridice

litigioase şi, în cazurile necesare, să aplice Legea Supremă ca act juridic normativ cu acţiune directă. Instanţele de judecată aplică în mod direct Constituţia: a) dacă prevederile Constituţiei, ce urmează a fi aplicate, nu conţin indicaţii referitoare la adoptarea unei legi speciale, ce ar reglementa aplicarea acestor prevederi ale Constituţiei; b) dacă instanţa judecătorească stabileşte că legea care a fost adoptată până la intrarea în vigoare a Constituţiei (27 august 1994) contravine prevederilor ei2. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova atenţionează instanţele judecătoreşti că "la efectuarea justiţiei, instanţele judecătoreşti urmează să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, precum şi de prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte"3. Este revăzut şi scopul legii penale. Conform art.2 al CP, "legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. Legea penală are, de asemenea, drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni". Deci, prioritatea valorilor sociale ocrotite de noul Cod penal este alta decât în CP anterior: personalitatea - societatea - statul. Pentru prima dată în CP sunt incluse principiile legislaţiei penale. Acestea sunt:
• • • • •

principiul legalităţii (art.3) , principiul umanismului (art.4), principiul democratismului (art.5), principiul caracterului personal al răspunderii penale (art.6), principiul individualizării răspunderii penale şi al pedepsei penale (art.7).

Evident că în sistemul de principii un loc deosebit îl ocupă principiul constituţional al legalităţii, care are următoarea formulare în noul Cod penal: "nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală" (art.3 CP). Principiile legislaţiei penale şi corelarea acestora permit aprecierea statutului juridic al persoanei care a săvârşit infracţiunea, drepturile şi obligaţiunile statului în legătură cu acest fapt. Principiile enunţate sunt strâns legate între ele, completându-se reciproc. În Codul penal actual sunt formulate mai detaliat şi normele ce reglementează acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu, efectul ei retroactiv, modalitatea de extrădare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Importante modificări sunt introduse, de asemenea, în capitolul Infracţiunea; noţiunea de infracţiune este definită ca o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. Înlocuind termenul socialpericulos, ca unul având o conotaţie ideologică, cu termenul prejudiciabil, legiuitorul s-a bazat pe faptul că orice infracţiune aduce, în primul rând, un prejudiciu real valorilor sociale ocrotite de lege sau creează primejdia reală pentru ca un astfel de prejudiciu să fie adus. În acelaşi capitol sunt concretizate normele penale ce ţin de acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu. Pornind de la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei penale, legea penală clasifică, pentru prima dată, infracţiunile în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave. Clasificarea infracţiunilor are o importanţă decisivă nu numai la numirea categoriilor şi mărimii pedepsei, ci şi la rezolvarea problemelor ce vizează recunoaşterea recidivei periculoase, deosebit de periculoase, a răspunderii penale pentru

pregătirea de infracţiune, a liberării de răspundere penală a minorilor, la stabilirea termenelor prescripţiei tragerii la răspundere penală etc. Introducerea institutului de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei este de o deosebită importanţă în domeniul dreptului penal şi al celui procesual-penal. Conform art.80 CP, în cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar instanţa de judecată acceptă acest acord, pedeapsa pentru acţiunea imputată se reduce cu 1/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. În temeiul prevederilor art.504 CPP, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte în scris (art.505 CPP) cu participarea obligatorie a apărătorului, învinuitului sau inculpatului în cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave. Instituţia în cauză are un rol extrem de important în efectuarea justiţiei. Conform datelor statistice, "în sistemul de justiţie american, negocierea recunoaşterii vinovăţiei a devenit esenţială şi a câştigat din ce în ce mai mult teren. În 1995, 43583 de acuzaţi, sau 92% din cei condamnaţi pentru delicte grave în instanţele federale, au pledat "vinovat". În mod virtual, toate aceste pledoarii "vinovat" au constituit rezultatul negocierilor de recunoaştere a vinovăţiei. Pentru comparaţie, în 1995, numai 10000 de inculpaţi au fost judecaţi în instanţele federale de către un judecător sau de către un complet de juraţi. Din cauza aglomerării din instanţele federale, ar fi imposibil să fie judecate încă alte 40000 de procese pe an. Fără negocierea de recunoaştere a vinovăţiei, cazurile civile nu ar mai avea nici o şansă să fie judecate în instanţele federale, deoarece procesele penale au prioritate în faţa acţiunilor civile"4. Novatoare sunt şi stipulările din art.20 CP, care prevede cazul fortuit. Fapta săvârşită în caz fortuit nu constituie infracţiune, deoarece îi lipseşte trăsătura esenţială - cea a vinovăţiei. Sunt absolut noi şi prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice stipulate în noul Cod penal. În plan european, acestei probleme i-au fost dedicate mai multe convenţii, rezoluţii, recomandări ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene, unele dintre ele sau răsfrânt pozitiv asupra dreptului penal al Republicii Moldova. De exemplu, potrivit Convenţiei privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal din 04.11.1998, Republica Moldova a inclus o serie de sancţiuni concrete pentru acţiunile infracţionale ale persoanei juridice în domeniul securităţii ecologice (art.223, 224, 225,227, 228, 229, 230, 231, 232, 235). Este semnificativă şi Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor5. Scopul Recomandării este de a încuraja adoptarea de măsuri de ordin legislativ pentru ca, pe de o parte, întreprinderile să poată fi declarate responsabile pentru infracţiunile comise în activitatea lor, fără a exonera însă de răspundere persoanele fizice care au săvârşit fapta, iar pe de altă parte - să se creeze un sistem de sancţiuni şi măsuri adaptate întreprinderilor, în scopul realizării unei sancţionări eficiente a activităţilor ilicite, a prevenirii comiterii de noi infracţiuni şi a reparării prejudiciilor cauzate prin infracţiune6. În sensul acesta, legiuitorul a stabilit răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile economice (art.236, 237, 239, 240, 241, 244, 245), din domeniul informaticii (259, 260, 261) etc. Principiile pe care le formulează Recomandarea în cauză au menirea să ghideze regimul răspunderii penale a persoanelor juridice7:

o persoană juridică poate răspunde pentru infracţiunile comise în exerciţiul activităţii sale, chiar dacă aceste infracţiuni sunt străine de obiectul întreprinderii şi indiferent dacă a fost identificată sau nu persoana fizică ce le-a săvârşit; întreprinderea trebuie exonerată de răspundere atunci când conducerea sa nu este implicată în comiterea infracţiunii şi a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea săvârşirii ei;

324 alin. aplicarea de sancţiuni penale trebuie să se facă numai atunci când acestea sunt cerute de natura infracţiunii. Atât partea generală. 327 alin. în CP sunt introduse noţiunile de infracţiune unică (art. Au fost recunoscute suplimentar drept cauze care înlătură caracterul penal al faptei şi reţinerea infractorului.3.284 din partea specială a CP prevede răspunderea penală pentru crearea sau conducerea unei organizaţii criminale. Pentru fapte de mai mică gravitate este indicată recurgerea la alte forme de răspundere.3 lit. Noul CP a lărgit lista cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei. de consecinţele ei pentru societate şi de necesitatea de a preveni alte infracţiuni. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. în actualul cod. c) grupul criminal organizat (art. În acest sens.47).3 lit.în afara timpului serviciului de bază sau de studii . 352 alin.2 lit. se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni identice ori omogene. forme care. semn caracteristic legislaţiei penale precedente . numeroase componenţe de infracţiuni (art.3 lit. cum ar fi cea administrativă.a).4 din Protocolul nr. Ultimele două modificări au fost operate şi sunt un rezultat al aducerii legislaţiei RM în corespundere cu prevederile CEDO. lit.28).3 lit. au fost elucidate sub aspect structural. În continuarea aceleiaşi idei.31 CP. semnul calificativ . lucru extrem de important în lupta cu criminalitatea.3.a) etc. Prin muncă neremunerată în folosul comunităţii legiuitorul prevede antrenarea condamnatului .săvârşirea infracţiunii de către o persoană condamnată anterior pentru aceeaşi infracţiune. termen omis din limbajul juridic. riscul întemeiat.c). Astfel. În noul CP se pune accentul pe pedepsele nonprivative de libertate.a).3 lit. Sunt modificate şi categoriile pedepselor. legiuitorul a specificat formele participaţiei la infracţiune. lărgind esenţial aria aplicării amenzii.29). Deci.46). aceste cauze vor permite cetăţenilor să-si realizeze plenar apărarea drepturilor şi libertăţilor ce le sunt garantate.45). de gravitatea culpei întreprinderii.c). enunţăm că art. 328 alin. Aceste forme sunt: a) participaţia simplă (art.3 lit. b) participaţia complexă (art. stabilind noi pedepse: munca neremunerată în folosul comunităţii şi arestul. De exemplu. în alegerea şi aplicarea sancţiunii trebuie să se acorde o atenţie deosebită obiectivelor nonrepresive: prevenirea comiterii de noi infracţiuni şi repararea prejudiciului suferit de victima infracţiunii8.a fost exclus. În mod special persoanele exercitând funcţii de conducere trebuie să răspundă pentru omisiunea îndeplinirii obligaţiunilor lor. 335 alin. omisiune care a dus la comiterea infracţiunii. prevăzute de aceeaşi normă penală. infracţiune prelungită (art. 336 alin.7 CEDO stipulează că "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat".) au ca semn calificativ săvârşirea diferitelor acţiuni în interesul unui grup criminal sau al unei organizaţii (asociaţii) criminale. Deopotrivă cu legitima apărare şi starea de extremă necesitate. În noul CP nu mai există nici noţiunea de recidivist deosebit de periculos. 332 alin. prevederile art. 325 alin. constrângerea fizică sau psihică. 326 alin. infracţiune continuă (art. d) organizaţia (asociaţia) criminală (art.30). Pentru a evita multiplele greşeli în practica judiciară legate de calificarea activităţii infracţionale. A fost modificată şi noţiunea de repetare a infracţiunii. în funcţie de gradul de coordonare şi de organizare a acţiunilor participanţilor la săvârşirea faptei penale.b).• • • angajarea răspunderii întreprinderii nu trebuie să ducă la exonerarea de răspundere a persoanelor fizice implicate în comiterea infracţiunii. Conform art.b).44). cât şi cea specială a CP conţin norme penale care au menirea de a eficientiza lupta împotriva crimei organizate.c).

Calificarea infracţiunilor. dintre o parte şi un întreg va permite determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii imputate.la muncă.Infracţiuni în domeniul informaticii etc.68 CP). fiind primul comentariu al unui Cod penal al Republicii Moldova. al concurenţei dintre normele generale şi cele speciale. încălcarea dreptului umanitar internaţional (art. Evidenţiem totuşi în calitate de exemplu de perfecţionare a legislaţiei naţionale sub imperiul prevederilor tratatelor internaţionale. dintre două norme speciale. corelarea conţinutului prevederilor normelor. În categoriile pedepselor sunt incluse închisoarea şi detenţiunea pe viaţă.XI . tratamentele inumane (art..135). La fel. Nu mai puţin importante sunt modificările operate în partea specială a CP. al concurenţei normelor penale. determinată de autorităţile administraţiei publice locale (alin. cap. clonarea (art. în cazul unui concurs de infracţiuni. definirea într-o formă raţională a noţiunilor. printre care evidenţiem cap. în cazul unui concurs de infracţiuni închisoarea poate să fie numită pe un termen ce nu depăşeşte 30 de ani.109 CP). Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni până la 25 de ani. Metoda principală folosită la scrierea acestui Comentariu şi firul lui călăuzitor au la bază expunerea succintă a tezelor esenţiale din fiecare articol (partea generală) şi a elementelor componenţelor de infracţiune (partea specială). iar în cazul unui cumul de sentinţe pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare. Denumirea capitolelor şi ierarhizarea lor în partea specială denotă prioritatea valorilor sociale ocrotite de către stat. aplicarea normelor penale. Infracţiuni contra libertăţii. În lista cauzelor care înlătură răspunderea penală este de menţionat împăcarea (art.84.67 CP). şi categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice: amenda.IX) sunt formulate noţiunea şi categoriile de liberare de pedeapsă penală.137). Pentru prima dată în legea penală a Republicii Moldova sunt stabilite. Împăcarea este personală şi poate fi realizată din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată. Într-un capitol aparte (cap. Capitolul X este consacrat măsurilor de siguranţă care au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prejudiciabile. privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Prin detenţiune pe viaţă legiuitorul prevede privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii (art. Înseşi denumirile primelor capitole: Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii. ecocidul (art. Presupunând că metoda ştiinţifică este . Prin arest se înţelege privarea de libertate a persoanei pe un termen de la 3 până la 6 luni (alin. cel puţin din simplul motiv că acestea sunt numeroase. Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei. Evident că într-un succint cuvânt introductiv nu pot fi supuse analizei normele penale noi. Conform art. evidenţiază ocrotirea valorilor social-umane şi obligaţiunile Republicii Moldova în legătură cu aderarea la convenţiile internaţionale.1 art. au fost extinse considerabil termenele pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni şi al unui cumul de sentinţe. 85 CP. Dar ea reuneşte şi ordonează aspectele esenţiale ale conţinutului CP în vigoare după o formă şi nişte reguli demult stabilite.138).144) etc. Lucrarea de faţă.1 art. lichidarea. pe un anumit termen . Esenţa conceptului de închisoare constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei . infracţiunile de război. de asemenea. unele denumiri ale normelor penale: genocidul (art. expresiilor şi a semnelor calificative ale faptei incriminate de legea penală în accepţiunea noului cod. intitulat Calificarea infracţiunilor va facilita.71 CP).XII al CP.în baza hotărârii instanţei de judecată. cinstei şi demnităţii persoanei etc. Situaţia criminogenă a condiţionat necesitatea criminalizării unor fapte care periclitează valorile sociale şi a grupării unor norme penale în capitole noi.într-un penitenciar. nu are şi nici nu poate avea drept obiect domeniul considerat definitivat al ştiinţei dreptului penal. de asemenea.136).IX . un act de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. Conotaţia semantică a unor termeni sau expresii cuprinse în cap.Infracţiuni ecologice.

iar în altele . RM . interpretări. pag. Capitolele au fost comentate în ordinea dictată de Codul penal. de exemplu. de asemenea noi. se bazează pe spiritul logic. În cazul în care unele abrevieri comportă un sens dublu. s-a recurs la utilizarea abrevierii în cauză. ca şi dezvoltarea părţilor sale. schimbarea mentalităţii şi susţinerea libertăţii gândirii şi spiritului specialiştilor în materie de drept penal. dar uşor descifrabil. se schimbă frecvent. BNM .Republica Moldova etc. nu şi-au găsit loc în lucrarea de faţă. a fost păstrat stilul de expunere propriu fiecărui autor. fiind mai întinse decât le permite de obicei scopul şi studiul unui comentariu de acest tip. pe care îl reprezint. partea specială. anumite carenţe inerente unor lucrări de acest gen. De aceea. Comentariul de faţă conţine. Pe de altă parte. un cod care nu ar lăsa loc pentru obiecţii. vol. savanţi şi practicieni care reprezintă patru instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova şi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie şi ai Judecătoriei Militare. promovarea independenţei justiţiei. denumirile sub care sunt cunoscute diferite organizaţii naţionale şi internaţionale sunt prezentate prin abrevierile şi siglele devenite uzuale.7. ele urmând a fi conturate aparte în diverse articole. Drept penal.seria de 29 de volume care cuprinde Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. 2000. Asemenea noului Cod penal. fapt important în condiţiile societăţii noastre. Sperăm ca iniţiativa noastră de elaborare şi editare a Comentariului la Codul penal să constituie un imbold în menţinerea interesului specialiştilor pentru domeniul dat şi al studenţilor . pe cât s-a putut. În ultimul deceniu s-a înregistrat un progres însemnat în editarea multor lucrări importante ale autorilor din domeniul dreptului din Republica Moldova. intervenţia în topica şi expresiile la care ţin autorii cu atât mai mult cu cât acestea.cunoscută de cei care vor beneficia de acest Comentariu şi considerând că aceştia înţeleg că întregul. Aceste obiecţii subiective. Codul de procedură civilă. este imposibil a prevedea potenţialele modificări de relaţii sociale.Banca Naţională a Moldovei. Codul muncii etc. critici. legate logic între ele şi cu prevederile celorlalte coduri. deşi arhaizante. recunoaştem că şi autorii comentariului de faţă au emis suficiente observaţii şi propuneri concrete de îmbunătăţire a Codului penal. fiind receptivi la eventualele sugestii. Nu este de neglijat nici motivul pentru care Centrul de Drept al Avocaţilor. Bucureşti. fapt care le încadrează personalitatea în spiritualitatea epocii şi le subliniază vocaţia de savanţi şi cercetători. Astfel.pentru înţelegerea dreptului penal ca disciplină cognitivă.1 . procesual-penală. În condiţiile în care legislaţia penală. precizie conceptuală şi formulări clare. ne-am orientat spre coerenţă. elaborări teoretice şi metodice aparte. TI în unele texte înseamnă Tratate internaţionale. niciodată şi nicăieri nu a fost şi nici nu va exista un CP perfect. Comentariul a fost scris de un grup de specialişti avizaţi în domeniul dreptului penal. ale Republicii Moldova: Codul de procedură penală. fără îndoială. civilă. În afară de aceasta. Astfel. rezervând astfel spaţiu pentru alte idei şi sugerând articolul la care cititorul poate apela pentru a găsi rapid răspunsul căutat. acesta înscriindu-se perfect obiectivului pe care îl urmărim de mai mulţi ani: formarea unui stat bazat pe drept.Fondul Monetar Internaţional. În dorinţa de a elabora un comentariu care să reprezinte o expunere ordonată în unităţi complexe ale gândirii dialectice. propuneri şi critici exprimate de persoane avizate. Editura Lumina-Lex. procesual-civilă etc. În aceste şi alte cazuri contextul va ajuta cititorul să deducă sensul concret al frazei scrise. Codul civil. autorii au renunţat la sublinierea şi relevarea în parte a continuităţii logice a fiecărui detaliu deja comentat. Pentru a facilita accesul la textul comentat. . ---------------------1 Vasile Dobrinoiu.Teorie şi practică judiciară. Excepţie a făcut capitolul XIII Înţelesul unor termeni sau expresii în prezentul cod care a fost ataşat la lucrare fără a fi comentat. a fost propusă o listă a abrevierilor lexemelor şi sintagmelor frecvent folosite şi uşor descifrabile. de exemplu: FMI . am evitat. mai au circulaţie în acest areal. s-a pronunţat pentru un proiect de scriere şi publicare a unui asemenea comentariu important.

p.2. Tr. 2000 Dec. p. = abreviat. 4 Asociaţia Avocaţilor Americani. = capitolul şi derivatele CC = Codul civil CCA = Codul contravenţiilor administrative CE = Consiliul Europei CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului CEl = Codul electoral CEx = Codul de executare CF = Codul familiei CFisc. = articol şi derivatele BNM = Banca Naţională a Moldovei cap.3. pag. 10-11 iunie 1999 (manuscris). Bucureşti. 3 Ibidem. 2002. Radu Chiriţă. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului FMI = Fondul Monetar Internaţional HG = Hotărârea Guvernului HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova 2 . CA = Decizia Curţii de Apel Dec. Recomandarea adoptată la 20 octombrie 1988. Radu Chiriţă. negocierea de recunoaştere a vinovăţiei şi simplificarea procedurii penale: Care este calea cea mai bună pentru Moldova?. pag. Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor. abreviere alin. 2002. = Codul fiscal CG = Convenţiile de la Geneva din 1949 CIP = Curtea Internaţională Penală CÎS = Camera Înregistrării de Stat CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale CM = Codul muncii CP = Codul penal CPC = Codul de procedură civilă CPP = Codul de procedură penală CRM = Constituţia Republicii Moldova CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului DE = Dicţionarul enciclopedic.2 din 30 ianuarie 1996 cu modificările introduse prin HP CSJ nr.HP CSJ nr. ABREVIERI: abr. 6 Florin Streteanu. Cartier. 8 Florin Streteanu.38 din 20 decembrie 1999. Materialele Forumului Internaţional privind încadrarea juridică de recunoaştere a vinovăţiei.200-201. Editura Rosetti.200.86. Răspunderea penală a persoanei juridice. Răspunderea penală a persoanei juridice. 5 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. Chişinău. adoptată la 20 octombrie 1988. Editura Rosetti. pag. Bucureşti. 7 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. Iniţiativa Juridică din Europa Centrală şi de Est. = alineat şi derivatele AP = revista Avocatul poporului art.

CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1. Responsabilitatea Articolul 23. Subiectul infracţiunii Articolul 22. Extrădarea Capitolul II. Efectul retroactiv al legii penale Articolul 11. = pagina şi derivatele PPA = Primul Protocol adiţional rec. Principiul legalităţii Articolul 4. Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale Articolul 8. Scopul legii penale Articolul 3. Clasificarea infracţiunilor Articolul 17. Legea penală a Republicii Moldova Articolul 2. Infracţiunea săvârşită din imprudenţă Articolul 19. = secţiune şi derivatele sent. Principiul umanismului Articolul 5. Locul săvârşirii faptei Articolul 13. = punct şi derivatele pag. Infracţiunea săvârşită cu intenţie Articolul 18. Răspunderea pentru infracţiunea săvârşită în stare de ebrietate . Iresponsabilitatea Articolul 24. Fapta săvârşită fără vinovăţie (cazul fortuit) Articolul 21. INFRACŢIUNEA Articolul 14. Aplicarea legii penale în spaţiu Articolul 12. Gradul prejudiciabil al infracţiunii Articolul 16. = rezoluţie şi derivatele RM = Republica Moldova şi derivatele RND = Revista Naţională de Drept sec.JM = Judecătoria Militară M = monitor şi derivatele MA = Ministerul Apărării MAI = Ministerul Afacerilor Interne MF = Ministerul Finanţelor MO = Monitorul Oficial MS = Ministerul Sănătăţii nr. Principiul democratismului Articolul 6. = ordin şi derivatele p. = recomandare şi derivatele reg = regulament şi derivatele rez. = sentinţa şi derivatele SFS = Serviciul Fiscal de Stat TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte TVA = taxa pe valoarea adăugată ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova USM = Universitatea de Stat din Moldova CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA. = număr şi derivatele ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite ord. Timpul săvârşirii faptei Articolul 10. Noţiunea de infracţiune Articolul 15. Principiul caracterului personal al răspunderii penale Articolul 7. Infracţiunea săvârşită cu două forme de vinovăţie Articolul 20. Acţiunea legii penale în timp Articolul 9. PARTEA GENERALĂ Capitolul I.

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35. Grupul criminal organizat Articolul 47. Temeiul răspunderii penale Articolul 52. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă Articolul 58. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice Articolul 63. Infracţiunea prelungită Articolul 31. Favorizarea Capitolul V. Formele participaţiei Articolul 44. Infracţiunea unică Articolul 29. Constrângerea fizică sau psihică Articolul 40. Noţiunea şi scopul pedepsei penale Articolul 62. Participanţii Articolul 43. Componenţa infracţiunii Capitolul VI. Liberarea de răspundere penală a minorilor Articolul 55. Pluralitatea de infracţiuni Articolul 33. Legitima apărare Articolul 37. Participaţia complexă Articolul 46. PARTICIPAŢIA Articolul 41. Organizaţia (asociaţia) criminală Articolul 48. Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei Articolul 59. Amenda Articolul 65. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă Articolul 56. Exces de autor Articolul 49. RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate Articolul 66. Reţinerea infractorului Articolul 38. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Articolul 64. a unui titlu special. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat Articolul 67.Articolul 25. Retragerea gradului militar. Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii Articolul 57. PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. Participaţia simplă Articolul 45. Tentativa de infracţiune Articolul 28. Riscul întemeiat Capitolul IV. Prescripţia tragerii la răspundere penală Capitolul VII. Repetare a infracţiunii Articolul 32. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Articolul 36. Infracţiunea continuă Articolul 30. Etapele activităţii infracţionale Articolul 26. Răspunderea penală Articolul 51. Liberarea condiţionată de răspundere penală Articolul 60. Participaţia Articolul 42. Starea de extremă necesitate Articolul 39. Recidiva Capitolul III. Pregătirea de infracţiune Articolul 27. Liberarea de răspundere penală Articolul 54. Munca neremunerată în folosul comunităţii . LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. Concursul de infracţiuni Articolul 34.

schimbarea. Efectele circumstanţelor atenuante şi agravante Articolul 79. MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate Articolul 74. Aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin Articolul 87. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ Articolul 105. Circumstanţele atenuante Articolul 77. Aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe Articolul 86. Noţiunea şi categoriile liberării de pedeapsa penală Articolul 90. Categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoare Articolul 73. Aplicarea pedepsei pentru participaţie Articolul 84. Liberarea de pedeapsă a minorilor Articolul 94. Confiscarea specială Capitolul XI.Articolul 68. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă Articolul 93. Stabilirea. Închisoarea Articolul 71. Amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani Articolul 97. Internarea într-o instituţie psihiatrică Articolul 101. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical alienaţilor Articolul 102. Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 85. Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni Articolul 83. Aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată Articolul 82. Modul determinării termenului pedepsei definitive în cazul cumulării diferitelor pedepse Articolul 88. Circumstanţele agravante Articolul 78. Scopul şi tipurile măsurilor de siguranţă Articolul 99. Graţierea . Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei Articolul 91. Criteriile generale de individualizare a pedepsei Articolul 76. Deducerea duratei de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 103. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen Articolul 92. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Capitolul VIII. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR Articolul 75. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei Articolul 95. Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege Articolul 80. Aplicarea pedepsei în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei Articolul 81. LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 100. Calcularea termenelor pedepsei şi computarea arestului preventiv Capitolul IX. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. Detenţiunea pe viaţă Articolul 72. Liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave Articolul 96. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară Articolul 70. Amnistia Articolul 108. Arestul Articolul 69. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor sau punerea lor sub curatelă Articolul 104. Prescripţia executării sentinţei de condamnare Capitolul X. Expulzarea Articolul 106.

Persoana care se bucură de protecţie internaţională Articolul 123. Rudenia CAPITOLUL I CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1. 2. persoanele fizice şi juridice. CP are forţă juridică obligatorie pe întregul teritoriu al republicii şi urmează a fi respectat întocmai de către organele puterii de stat. ca act normativ-juridic. Infracţiuni militare Articolul 129. Dispoziţii generale Articolul 120. Fapta săvârşită în public Articolul 132. Stingerea antecedentelor penale Articolul 112. 3. este forma de exprimare a dreptului penal şi principalul lui izvor. Proporţii deosebit de mari.Articolul 109. În conformitate cu art. pedepsele şi regimul executării acestora sunt de competenţa Parlamentului RM. toate legile noi. daune considerabile şi daune esenţiale Articolul 127.1 stabileşte că CP este unica lege penală a RM. obştească sau altă organizaţie nestatală Articolul 125. Secretul de stat Articolul 122. Teritoriul Articolul 121. Prin urmare. Specificul legii penale îl constituie sistemul ei codificat. determină faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor. funcţionarii publici. ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119. Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător Articolul 126.72 CRM.1 art. Noţiunea de calificare a infracţiunii Articolul 114. Alin. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre normele generale şi cele speciale Articolul 117. . Persoana cu funcţie de răspundere Articolul 124. LEGEA PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA (1) Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova. (3) Prezentul cod se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. 1. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor penale Articolul 116. care conţin norme juridico-penale. proporţii mari. Armele Articolul 130. au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale. Valori culturale Articolul 134. Împăcarea Articolul 110. Timpul de război Articolul 128. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg Capitolul XIII. Mercenar Articolul 131. necesită a fi incluse în CP şi nu pot fi aplicate separat. Mijloacele de transport Articolul 133. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului. CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113. Noţiunea de antecedente penale Articolul 111. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 115. CP. Persoana care gestionează o organizaţie comercială. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre două norme speciale Articolul 118. Noul Cod penal al RM a fost adoptat la 18 aprilie 2002 şi a intrat în vigoare la 12 iunie 2003. (2) Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal. Reabilitarea judecătorească Capitolul XII. adoptarea legilor organice ce reglementează contravenţiile.

72 stabileşte că legislaţia penală se adoptă de Parlament etc. a unei nave aeriene sau navale (art.Aplicarea exactă a legislaţiei penale de către organele de ocrotire a normelor de drept constituie o condiţie inerentă respectării şi realizării legislaţiei într-un stat de drept. 1. Normele de drept internaţional ratificate de RM constituie temei juridic pentru legislaţia penală. scopul legii penale. proprietatea. reglementează temeiurile liberării de răspundere şi de pedeapsă penală. să-şi stabilească relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. stabileşte principiile şi dispoziţiile dreptului penal.217).20 consacră accesul liber la justiţie. indicând semnele ei concrete. orânduirea constituţională.236). în sensul îndeplinirii obligaţiunilor asumate. art. 7. (2) Legea penală are.21 stipulează prezumţia nevinovăţiei. alin. art. independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. De exemplu. 6. temeiurile şi condiţiile răspunderii penale. Multiple norme ale CP sunt întemeiate pe tratatele internaţionale la care RM este parte.22 confirmă neretroactivitatea legii. pacea şi securitatea omenirii. Prin urmare. art. Noul CP corespunde prevederilor legii fundamentale. Scopurile CP determină structura şi conţinutul acestuia. pentru un şir de infracţiuni: circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.I al părţii speciale a CP referitoare la infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii şi infracţiunile de război. precum şi întreaga ordine de drept. art. poartă un caracter normativ. dreptul internaţional este. psihotrope sau a precursorilor (art.1 stipulează că CP se aplică în conformitate cu prevederile CRM şi ale actelor internaţionale la care RM este parte. .3 art. În conformitate cu prevederile alin. Aceste prevederi constituţionale sunt cuprinse în normele penale ce reglementează principiile aplicării Codului penal. SCOPUL LEGII PENALE (1) Legea penală apără. adoptat de Parlamentul RM. Norma comentată defineşte două scopuri: de apărare şi de prevenire. Conform art.25 stabileşte inviolabilitatea libertăţii şi siguranţei persoanei. suveranitatea. terorismul (art. 8.275).8 CRM. În legătură cu aceasta. precizează aria activităţii prejudiciabile. drepturile şi libertăţile acesteia. de asemenea. indiferent de locul săvârşirii infracţiunii sau de cetăţenia infractorului. Pe normele dreptului internaţional se întemeiază şi prevederile cap. art. în caz de neconcordanţă. izvor al dreptului penal al RM. Constituţia este legea supremă a republicii care determină baza juridică a întregului sistem de drept al RM. Stabilind faptele infracţionale şi pedepsele pentru săvârşirea lor. 5. cu forţă juridică supremă. dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care RM este parte şi legile ei interne. inclusiv CP. fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art. a cărei esenţă se exprimă prin faptul că nici un alt act normativ-juridic nu trebuie să contravină legii penale. drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Legile şi alte acte normative nu pot să contravină CRM. categoriile şi mărimea pedepsei pentru săvârşirea faptei penale. încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor etc. RM foloseşte legea sa penală. prioritate i se acordă legii penale. mediul înconjurător. iar. art. persoana. El conţine regulile de comportament ce au un caracter general-obligatoriu şi se răsfrânge asupra unui cerc nedeterminat de persoane. Codul penal al RM: • • • • • este un act intern unic. deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren. de asemenea. împotriva infracţiunilor. Articolul 2.16 din CRM consfinţeşte principiul egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii.4 CRM. prioritate li se acordă reglementărilor internaţionale.278). RM se obligă să respecte Carta ONU şi tratatele la care este parte.2 art. 4.

2. Conform art. .24-25 CRM şi din tradiţia ce există în statele cu o democraţie dezvoltată. suveranităţii. Articolul 3. După cel de al doilea război mondial. care au avut loc în politică. semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma. fiind înscris în Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului din 1789. Asigurarea păcii şi securităţii omenirii a fost ridicată la nivel de scop al legii penale pentru prima dată în actualul CP. 6. Scopurile legii penale se realizează prin diversificarea şi individualizarea pedepselor. Ierarhia valorilor ocrotite de legea penală este construită după schema: personalitatesocietate-stat.2. vol. CP proclamă că legea penală mai are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.2 art. adoptat de acelaşi organism la 16 decembrie 1966 (TI. 5. decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală.12-17). 4. alin. prin liberarea de pedeapsă penală. Specificând rolul de prevenire al legii penale.15 al Pactului.30-50). potrivit dreptului naţional sau internaţional. exprimată prin regula "Nu există infracţiune fără lege" (Nullum crimen sine lege). 7. O dată cu funcţia apărării (alin. scopul principal al CP constă în apărarea celor mai importante relaţii sociale de atentatele criminale.1. pag. CP plasează pe primul loc apărarea juridică a omului şi a personalităţii lui. Interzicerea juridico-penală presupune prin esenţă prevenirea atentatelor infracţionale asupra relaţiilor sociale ocrotite de lege. vol. principiul legalităţii a fost reafirmat în DUDO. 5.341-358). Principiul legalităţii în domeniul dreptului are două aspecte: a) Legalitatea incriminării. 2. pag. Astfel formulat. interese ale persoanei. în momentul în care au fost săvârşite". baza cărora este stabilită de CRM. PRINCIPIUL LEGALITĂŢII (1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale.2). Conform art. 3.2 art. Principiul legalităţii în materia dreptului penal a fost formulat pentru prima oară în timpul Revoluţiei burgheze din Franţa. adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 (TI.1. "nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau inacţiuni care nu constituie un act delictuos.1. nu era prevăzută de lege ca infracţiune. "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată cât timp vinovăţia sa nu a fost stabilită în mod legal". statului. (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise.2 vizează prevenirea generală şi cea specială. prin stabilirea minuţioasă a cauzelor care înlătură răspunderea penală şi consecinţele condamnării etc. presupune că nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care.6 alin. nu există pedeapsă fără lege). nulla poena sine lege" (Nu există infracţiune fără lege. Menţionăm că legea penală nu numai apără relaţiile sociale de atentatele criminale. Prevenirea specială se realizează prin aplicare de măsuri cu caracter juridico-penal asupra persoanelor ce au săvârşit infracţiuni. la momentul săvârşirii ei. în vigoare de la 3 septembrie 1953 (TI. diverse. calitative.1 art. legiuitorul a luat în consideraţie schimbările esenţiale. Prevenirea generală se adresează tuturor persoanelor şi constă în abţinerea. 1. în apărarea altor.2 CEDO. sub imperiul fricii de răspundere şi pedeapsă penală a persoanelor cu labilitate afectivă de a săvârşi fapte prejudiciabile. de asemenea. a ordinii constituţionale. În conformitate cu alin. Principiul legalităţii a fost formulat în doctrina penală de către Cezare Becaria. vol. a mediului. Apărarea prioritară a personalităţii se deduce din prevederile art. şi ulterior în Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice. Esenţa acestui principiu este cristalizată în dictonul "Nullum crimen sine lege. societăţii. 4. economie şi în alte sfere sociale ale societăţii şi ale statului. pag. drepturile şi libertăţile omului şi ale cetăţeanului. Scopul legii penale constă. În lege sunt enumerate blocurile de bază ale sistemului de relaţii sociale care constituie obiectul juridico-penal al apărării. În calitate de obiect al protecţiei juridico-penale se proclamă ocrotirea tuturor formelor de proprietate. independenţei şi integrităţii teritoriale a RM. Stabilind acest scop. dar influenţează şi asupra conştiinţei şi a comportamentului subiecţilor ce intră în asemenea relaţii. 3.

în sensul că legea penală poate fi aplicată numai pentru acele fapte care erau prevăzute de lege ca infracţiuni la momentul comiterii lor.3 CP. 3. în al treilea rând. 5. (2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului. pentru legislaţia noastră penală. Conform art.2 CP sunt indicate aceste valori (persoana. inumane sau degradante. în majoritatea lor.62 CP). libertăţii. Umanismul este un principiu al dreptului penal.detenţia pe viaţă. decurge consecinţa că izvor al dreptului penal nu poate fi decât legea în sensul art. persoanei care a săvârşit o infracţiune trebuie să i se aplice numai pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.104 CP). s-a instituit un sistem închegat de măsuri educative (supravegherea părinţilor. Principiul legalităţii este caracterizat şi de faptul că pedepsele pentru infracţiuni sunt stabilite de lege din timp. De un real umanism sunt. 8. nici la pedepse sau tratamente crude.2 art. în lege se prevede că instanţa trebuie să ţină seama de gradul prejudiciabil al faptei şi. vol. PRINCIPIUL UMANISMULUI (1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere. din care a fost exclusă pedeapsa cu moartea.366-368). de atenuare a răspunderii penale (art. Umanismul se manifestă. 7. privativă de libertate . în mod prioritar. 6. de persoana infractorului (art. în al doilea rând. reglementările privitoare la minori.1 şi 2 CP. Conform alin. dispunând că numai legea prevede ce fapte constituie infracţiuni. Aceste infracţiuni sunt sancţionate sever. care a fost înlocuită cu o nouă pedeapsă privativă de libertate . proprietatea etc.1 alin. persoana ca valoare supremă a societăţii. În al patrulea rând. în a cărui bază sunt apărate interesele şi drepturile fundamentale ale omului.detenţia pe viaţă. 6. 7. Nimeni nu poate fi supus la torturi. 4. . prin interpretarea legii penale. mai cu seamă. b) Legalitatea pedepsei şi a măsurilor ce pot fi luate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală este exprimată în doctrină de dictonul "Nulla poena sine lege" (Nu există pedeapsă fără lege). deosebit de grave şi excepţional de grave.. Textul legii evidenţiază locul important al omului şi al drepturilor şi libertăţilor lui printre aceste valori. în materia aplicării legii penale în timp.1 al Protocolului nr.). în art. umanismul se manifestă prin crearea multor instituţii de individualizare şi.6 CEDO Privind abolirea pedepsei cu moartea din 28. demnităţii omului sunt plasate în primele capitole (I-V) ale părţii speciale a CP şi sunt considerate. în primul rând. Articolul 4. instanţa având posibilitatea să aleagă o pedeapsă de o anumită natură şi durată. în adoptarea unui nou sistem de pedepse (art. astfel.76 CP). Prin aceeaşi lege a fost introdusă în sistemul de sancţiuni penale o formă nouă. pedeapsa cu moartea este abolită. art. În afară de sistemul circumstanţelor atenuante. prin valorile sociale şi morale ocrotite de normele de drept.04. şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Din acest punct de vedere.principiul legalităţii incriminării constituie o puternică garanţie juridică a respectării drepturilor şi libertăţilor persoanei.76. vieţii. demnitatea. 1. drepturile şi libertăţile acesteia. se interzice aplicarea legii penale prin analogie. internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi reeducare etc. onoarea şi alte atribute ale personalităţii umane şi dezvoltării sale libere. Infracţiunile îndreptate împotriva omenirii. grave. astfel evidenţiindu-se importanţa pe care o acordă dreptul penal acestor valori umane.1. Legalitatea incriminării se aplică asupra mai multor instituţii ale dreptului penal şi. în special. Potrivit acestui principiu. nu se pot adăuga sau exprima elemente din lege. pag. Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă şi executat. adică prin operaţiunea logico-juridică de stabilire a înţelesului ei: nu se pot crea infracţiuni. 2. Umanismul dreptului penal se exprimă. legalitatea impune aplicarea principiului activităţii legii penale. 78 CP).1983 (TI. În această privinţă s-a prevăzut că limita răspunderii penale începe de la 14 ani.

noua concepţie de înfăptuire a justiţiei penale (în CP anterior principiul democratismului nu a fost înscris) exclude privilegiile. 4. înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă printr-o pedeapsă mai blândă (art. În numeroase cazuri legea prevede posibilitatea executării pedepsei cu închisoarea fără privare de libertate: condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. liberarea de pedeapsa penală a minorilor (art. umanismul dreptului penal se manifestă din plin în concepţia şi reglementarea executării pedepsei. atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale. acest principiu reflectă democraţia. familia. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată. . pe care societatea. pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. prescripţia executării sentinţei de condamnare (art. art. 11. conform căreia poporul este considerat izvor al puterii de stat.popor şi "kratos" .9. Potrivit acestui principiu. (2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea drepturilor şi intereselor altei persoane sau ale unei colectivităţi. Rezultă.90 CP) sau liberarea de executarea pedepsei înainte de termen (art. în special a închisorii. 3. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât de către condamnaţi. deci. întreaga reglementare juridică penală exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii şi serveşte interesele întregii colectivităţi. 56-60 CP). Pe planul dreptului penal. o formă a puterii sociale.96 CP). În sfârşit. religie. care sunt indicaţi de voinţa şi conştiinţa juridică a societăţii.61 CP. interese sociale. cât şi în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi. cu persoana omului. opinii politice sau orice alte opinii. culoare. avere. începând cu preşedintele ţării şi până la ultimul locuitor. În contradicţie cu practicile dreptului totalitar. cu convieţuirea socială. de interese publice şi de interese individuale legitime. apartenenţă la o minoritate naţională. Peste tot este vorba de interese sociale. Conform alin. inumane ori degradante". începând cu ordinea de drept. ca trăsătură fundamentală a societăţii. Aceste prevederi sunt garantate de CRM. Noţiunea de democratism vine din antichitate. răspundere penală etc. Urmând acest principiu. origine naţională sau socială. liberarea de executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave (art. cu proprietatea publică şi cea privată. liberarea de pedeapsa penală datorită schimbării situaţiei (art.putere). 10. Potrivit acestui principiu. cu activitatea organelor de stat şi a celor publice.54.97 CP). nici la pedepse sau tratamente crude. naştere sau orice altă situaţie. cetăţean străin sau apatrid. că reglementarea penală cu privire la infracţiune.92 CP). fie acesta cetăţean al RM. care sunt acceptate de societate. şi vor răspunde penal acei infractori.94 CP). O dovadă în plus este înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea administrativă (art.55 CP) sau cu liberarea de răspundere penală pe alte motive (art. Articolul 5. în persoana organului său legislativ Parlamentul -. cât şi de către alte persoane. Toţi membrii societăţii.91 CP). imunităţile sau inegalităţile de tratament în aplicarea legii penale.2 art. CP consacră principiul democratismului drept unul fundamental. limbă. întregul drept penal constituie un tabel de valori sociale apărate împotriva infracţiunilor printr-o gamă de măsuri dictate de interesele colective şi de conştiinţa morală a întregii societăţi. pedeapsă. împotriva infracţiunilor. exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii. se află într-o situaţie egală în raport cu prevederile legii penale. Prin principiul democratismului se exprimă mai elocvent tocmai faptul că se apără.24 alin. 1.93 CP). lexemul nominativ fiind de provenienţă greacă ("demos" . corectarea condamnatului.2: "Nimeni nu va fi supus la torturi. PRINCIPIUL DEMOCRATISMULUI (1) Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru femeile ce au copii în vârstă de până la 8 ani (art. le consideră infracţiuni. drepturile şi libertăţile acestuia. 12. 2. rasă. sunt decretate drept pedepse acele măsuri de constrângere penală. sunt considerate infracţiuni acele fapte.95 CP).

(2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală. 5. HP CSJ nr. acţiunile lui trebuie să fie încadrate drept tâlhărie. instanţa de judecată trebuie să supună analizei probele pentru fiecare învinuire. în care sunt învinuiţi câţiva inculpaţi de săvârşirea câtorva infracţiuni. la exercitarea justiţiei sunt antrenate masele de oameni ai muncii: iau parte la dezbaterea şi elaborarea diferitelor legi penale. 6. Aceasta înseamnă că numai infractorul poate fi tras la răspundere penală. acestea se întemeiază pe dispoziţiile legii şi pe împrejurări reale. conform căruia toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice.93 CP) etc. Nu se admite apărarea drepturilor şi a intereselor legale ale unei persoane prin lezarea drepturilor şi intereselor legale ale altei persoane. care au acţionat în numele acestuia.5.275 CPP. 1. religie. organizator. Aşadar. 3. naţionalitate. răspunderea penală are un caracter personal.11.07. În conformitate cu principiul enunţat. Dacă un grup de persoane. în urma înţelegerii prealabile. Poate fi trasă la răspundere penală numai persoana care a săvârşit fapta indiferent de rolul acesteia (autor. opinie. Articolul 6. Astfel. a sancţiunilor şi consecinţelor ce decurg din aceasta. sex.18.91 CP). În materie de drept penal nu poate fi concepută răspunderea pentru altă persoană sau pentru fapta altuia.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 7. acest principiu impune regula potrivit căreia răspunderea penală are caracter personal: numai persoana vinovată de săvârşirea unei infracţiuni este trasă la răspundere penală. iar dacă este pornită.1993 Cu privire la sentinţa judiciară). 2. toate persoanele sunt egale şi răspund în faţa legii fără excepţii. Principiul democratismului în dreptul penal constituie materializarea principiului egalităţii persoanelor consacrat în art. Conform principiului democratismului. în privinţa fiecărui inculpat şi să le aprecieze în ansamblu cu toate materialele dosarului (p.7 al HP CSJ nr. intitulat Circumstanţele care exclud urmărirea penală.respectiv ca furt sau jaf. nu poate fi efectuată şi urmează a fi încetată în cazurile în care. deoarece în dreptul penal nimeni nu poate răspunde pentru fapta altuia. al liberării de pedeapsa penală a minorilor (art. în cazul liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen (art. în art. origine etnică. În cazul tragerii la răspundere penală a mai multor persoane care au săvârşit o infracţiune în grup. În cazul în care se admit excepţii. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de ea pentru a însuşi averea victimei (p. De aceea moartea infractorului are drept consecinţă stingerea răspunderii penale. fără deosebire de rasă. 6. avere sau origine socială. prevăzute de lege. sunt antrenate colective de oameni la reeducarea şi corectarea celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. De exemplu.7 din 15. Principiul caracterului personal al răspunderii penale este recunoscut şi în dreptul penal internaţional. PRINCIPIUL CARACTERULUI PERSONAL AL RĂSPUNDERII PENALE (1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie. iar acţiunile altor persoane .16 alin. iar unul din participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice o violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei... Răspunderea pentru măsurile criminale ordonate într-un cadru instituţionalizat (în cadrul statului sau al unor organizaţii politice) nu poate reveni decât persoanelor. a avut ca intenţie săvârşirea unui furt sau jaf. . complice sau instigator) în procesul infracţional. cu excepţia cazurilor de reabilitare. trebuie stabilită vina fiecărui membru al grupului în săvârşirea acestei infracţiuni şi rolul fiecăruia în realizarea laturii obiective a infracţiunii concrete. limbă. 5) a intervenit decesul făptuitorului. În cazul. 7. apartenenţă politică. agenţi ai statului. 8.90 CP). 4.5 din 6. este stipulat că urmărirea penală nu poate fi pornită.2 CRM.

determinantă în aprecierea gradului de prejudiciu al infracţiunii poate fi natura valorilor sociale în jurul cărora se creează relaţiile de apărare socială. care a executat ordinul guvernului (statului) sau al şefului. 8. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite. relativ la infracţiunile condiţionate de un obiect material. prejudiciul se determină prin analiza formei de vinovăţie cu care a operat făptuitorul. 6. natura acestui obiect.364 CP: persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau a dispoziţiei vădit ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale. se au în vedere coordonatele tipice ale infractorului. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. structura . valoarea concretă a unor posibile scopuri sau motive ce au stimulat voinţa făptuitorului etc. ordinul de săvârşire a infracţiunii de genocid sau a unei infracţiuni contra umanităţii se consideră oricând ilegal (art. civil sau militar. Faptul că infracţiunea ce cade sub incidenţa Statutului CIP a fost săvârşită de o persoană. pot constitui elementele de apreciere a pericolului social concret. realizarea lor integrală sau parţială etc. din numărul celor menţionate. adică din natura acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii săvârşite. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală. prin valoarea sa cantitativă. numărul acţiunilor în raport cu caracterul lor. natura urmărilor.8. prin rezultatele subsecvente produse. personalitatea făptuitorului. (2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă. 2.6 art. 17. numărul actelor ce formează această acţiune. Pentru scopurile acestui articol. Alteori. Relativ la latura obiectivă a infracţiunii săvârşite. de persoana celui vinovat.33 al Statutului CIP de la Roma.07. de motivul acesteia. latura obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii săvârşite. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. nu liberează această persoană de răspunderea penală. în partea specială a CP.75 CP cu privire la criteriile generale de individualizare a pedepsei. în art. cu excepţia cazurilor în care: a) această persoană era obligată juridic să execute ordinele acestui guvern sau ale acestui şef. La stabilirea categoriei şi a termenului pedepsei. mai mult sau mai puţin necesar pentru realizarea materială a infracţiunii. c) ordinul nu a fost vădit ilegal. în general. Acest principiu este reglementat şi în alin. de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. 1.gradul prejudiciului este în funcţie de consumarea. relativ la infracţiunile cu durată . deseori gradul de prejudiciu poate fi apreciat şi rezultă din conţinutul elementului material. PRINCIPIUL INDIVIDUALIZĂRII RĂSPUNDERII PENALE ŞI PEDEPSEI PENALE (1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. prin numărul rezultatelor. 7. Articolul 7.1998). gradul prejudiciului se determină în raport cu distincţia ce se face între vătămarea materială şi starea de pericol creată prin infracţiune. Cu privire la persoana făptuitorului. Relativ la consecinţele infracţiunii. de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. 4. eventualele prejudicii produse etc. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. Categoriile şi limitele pedepselor sunt reglementate.62-74 ale părţii generale a CP. 5. b) această persoană nu ştia că ordinul este ilegal. starea lui psiho-fizică. conform căruia persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. Acest principiu este reglementat în art. O pedeapsă mai aspră. mai ales. În raport cu obiectul juridic al infracţiunii. Cu privire la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite: acest grad de pericol poate fi determinat în raport cu un şir de criterii: obiectul juridic al infracţiunii săvârşite. 9. valoarea lui. În raport cu latura subiectivă a infracţiunii săvârşite. caracterul lor repetat. 3.

15. de regulă. Pentru stabilirea legii care trebuie aplicată în cazul săvârşirii unei infracţiuni concrete este necesar a clarifica două împrejurări: timpul acţiunii legii penale şi timpul săvârşirii infracţiunii. ACŢIUNEA LEGII PENALE ÎN TIMP Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei. Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru o infracţiune să i se aplice aceluiaşi infractor mai multe sancţiuni penale. de asemenea. cum ar fi răspunderea civilă. gradul prejudiciabil al tentativei de infracţiune este mai mic decât al infracţiunii consumate.4 din art. legăturile sale cu mediul social. trecerea la o pedeapsă mai blândă. micromediul din care provine. Prin urmare. a unei boli grave. dar nu a fost condamnată pentru această faptă penală.78 CP. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă. stabilirea categoriei de penitenciare. Circumstanţele ce ţin de persoana făptuitorului pot servi. Instanţele de judecată sunt obligate să motiveze stabilirea pedepsei privative de libertate. comportamentul lui la serviciu şi acasă. stabilirea unei pedepse sub limita minimă.conform cărora nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă . Circumstanţele atenuante la stabilirea pedepsei penale sunt indicate în art.76 CP. toate legile promulgate de Preşedintele RM. a comis una din infracţiunile prevăzute de alin. 2. Prevederile alin. din categoria infracţiunilor prevăzute de art. De exemplu. ca circumstanţe atenuante sau agravante. capacitatea de muncă.1993 Cu privire la sentinţa judiciară).13 HP CSJ nr. decretele Preşedintelui RM.1 din articolele menţionate. Articolul 8.186-192 CP se consideră repetate acele infracţiuni săvârşite de o persoană care. Ordinea publicării şi intrării în vigoare a actelor oficiale este prevăzută de Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale din 6 iulie 1994. Aceasta nu înseamnă că răspunderea penală nu poate coexista cu alte forme de răspundere juridică. disciplinară etc. prevăzute în art. 1. să motiveze aplicarea unei condamnări cu suspendarea pedepsei. Referirea în sentinţă numai la faptul că pedeapsa a fost stabilită "ţinându-se cont de persoana celui vinovat" este insuficientă. pedepsele principale pot fi însoţite de pedepse complementare ori li se pot asocia măsurile de siguranţă.7 . studii.7 din 15. Care date anume cu privire la persoana inculpatului trebuie să le ia în consideraţie instanţa de judecată şi să le menţioneze la motivarea pedepsei. poate să nu ajungă la măsura care serveşte drept temei de tragere la răspundere penală a persoanei. hotărârile Parlamentului. Instanţa de judecată este obligată. urmează să fie clarificată atitudinea inculpatului faţă de muncă. hotărârile şi dispoziţiile Guvernului. de asemenea.25-27 CP. 9.11. 10. Acest principiu este reflectat şi în normele din partea specială a CP. existenţa invalidităţii. în unele împrejurări. efectele acestor circumstanţe fiind reglementate de art.1 al legii menţionate.biologică normală. 12. comportamentul infractorului înainte şi după săvârşirea infracţiunii. rezolvarea chestiunilor legate de amânarea executării sentinţei. 14. starea sănătăţii. profesional etc. deoarece. anterior. dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte pedepse în afară de închisoare.exprimă principiul unicităţii răspunderii penale (Non bis in idem) şi comportă următoarea semnificaţie: pentru o singură infracţiune există o singură răspundere penală. dar numai în măsura în care aceste sancţiuni se cumulează din raţiuni diferite şi dacă ele au funcţii diferite. .77 CP. informaţiile cu privire la antecedentele penale etc. 11. (p. familial.2 art. Se consideră în acţiune legea penală care a intrat în vigoare şi care nu şi-a pierdut puterea de acţiune. particularităţile psihice ale acestuia. iar gradul prejudiciabil al pregătirii de infracţiune. 13.. La individualizarea pedepsei penale instanţa trebuie să ţină cont şi de etapele activităţii criminale. 16. Potrivit prevederilor alin. depinde de circumstanţele concrete ale dosarului examinat.186 CP. Totuşi. conform alin. iar cele ce agravează pedeapsa sunt cuprinse în art.4 art.

care uşurează pedeapsa ori. stabilite de părţile contractante. formează o infracţiune unică. Articolul 10. 2. Retroactivitatea este strict limitată de lege. În corespundere cu prevederile alin. a fost declarată nulă prin hotărâre definitivă a instanţei competente. Legea enunţată prevede şi alte modalităţi de intrare în vigoare a actului oficial. ale BNM şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare intră în vigoare la data publicării lor în MO al RM sau la data indicată în text. 1. capitole.2 din Legea nr. 4.10 CP.1994. 5. De aceea se aplică legea penală care acţionează la momentul săvârşirii acţiunii (inacţiunii) prejudiciabile.8 al Legii nr. indiferent de timpul survenirii urmărilor. (2) Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. La săvârşirea infracţiunii prin participaţie.173-XIII). actul oficial al cărui conţinut constituie secret de stat intră în vigoare la data adoptării sau la data prevăzută în acel act şi se comunică doar instituţiilor interesate (art.173XIII). au fost schimbate condiţiile şi circumstanţele. a expirat termenul indicat în lege. indiferent de structura componenţei de infracţiune în legea penală (materială sau formală). adică se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi. TIMPUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Timpul săvârşirii faptei se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă.actele Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi.173-XIII din 06. intră în vigoare după schimbul instrumentelor de ratificare sau după remiterea actelor aprobate depozitarului spre păstrare în conformitate cu normele de drept internaţional sau în alt mod şi termen. în alt mod. Astfel. legea obţine calitatea de retroactivitate în trei situaţii: a) în cazul înlăturării caracterului infracţional al faptei.1 art. La infracţiunea continuă se aplică legea penală în vigoare la momentul încetării de către vinovat a infracţiunii sau la momentul depistării faptei de către organele de drept. indiferent de timpul survenirii urmărilor. Aplicarea legii penale depinde de stabilirea corectă a timpului săvârşirii infracţiunii. Articolul 9. CP a rezolvat problema despre timpul săvârşirii infracţiunii. articole ale actului oficial conţin secret de stat. 6. îşi încetează acţiunea numai dacă a fost abrogată. b) în caz de uşurare a pedepsei. discuţiile exprimate în doctrina penală. acestea se omit la publicare. 3. De exemplu. înlăturând. conform prevederilor art. care au condiţionat adoptarea legii concrete. actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice. ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv.07. Timp al săvârşirii infracţiunii prelungite se consideră timpul săvârşirii ultimei acţiuni din seria de acţiuni identice.3 al Legii nr. Prin săvârşire a faptei se înţelege atât infracţiunea consumată. prin aceasta. . Legea penală îşi pierde puterea. Actele oficiale pot fi difuzate la radio şi televiziune (art. 2. EFECTUL RETROACTIV AL LEGII PENALE (1) Legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei. în locul lor indicându-se "Secret de stat". Timpul săvârşirii faptei. a fost schimbată prin altă lege. împreună. a devenit caducă. asupra activităţii infracţionale se aplică legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei concrete. se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. care. 3. fapta se consideră consumată din momentul îndeplinirii de către autor a laturii obiective a infracţiunii. Actele internaţionale. cât şi cea neconsumată. c) în alte moduri care ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea. îndreptate spre un scop comun. dar au antecedente penale. adică activitatea de pregătire pentru săvârşirea infracţiunii şi tentativa de infracţiune. În cazul în care unele titluri. Prin efect retroactiv al legii penale se înţelege calitatea de extindere a acţiunii legii penale asupra persoanelor care au săvârşit diverse fapte înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. 1. inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa.

care este mult mai favorabilă pentru persoana vinovată. legea penală care înăspreşte pedeapsa sau agravează situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. dar au antecedente penale. înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al Republicii Moldova. b) persoanele care execută pedeapsa. în conformitate cu tratatele internaţionale. De exemplu. reducerea termenelor de prescripţie şi de stingere a antecedentelor penale. (5) Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră săvârşite pe teritoriul Republicii Moldova. împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni de război. precum şi pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. prin modificări de legislaţie ce au loc în procesul depenalizării pedepselor. prin înlocuirea în sancţiunea normei a tipului pedepsei cu una mai uşoară. Uşurarea pedepsei se efectuează prin transferarea infracţiunii dintr-o categorie gravă în alta mai puţin gravă.10 CP. La atenuarea pedepsei pentru infracţiunea care se ispăşeşte de către persoana vinovată. extinderea temeiurilor pentru liberarea condiţionată înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. 5. a. conform prezentului cod. 7. prin micşorarea termenului minimal şi a celui maximal al pedepsei. 4. În corespundere cu alin. poate fi supusă răspunderii penale în conformitate cu prezentul cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se dispune altfel.1 art. Activitatea infracţională se înlătură prin metoda decriminalizării. (4) Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care. Prin alte moduri care ameliorează situaţia persoanei vinovate trebuie înţelese prevederile noii legi. prin excluderea din sancţiunea alternativă a pedepsei mai grave sau a celei complementare. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru cele cu copii în vârstă de până la 8 ani etc. la individualizarea .2 art. prin introducerea unor condiţii suplimentare pentru răspunderea penală. c) persoanele care au executat pedeapsa. (7) Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului Republicii Moldova sunt luate în considerare. prin micşorarea cercului subiecţilor infracţiunii ş. acestea devenind subiecţi ai legii noi: a) persoanele care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a legii. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU (1) Toate persoanele care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. nu sunt supuse jurisdicţiei penale a Republicii Moldova. Prevederile alin. dacă aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin. îmblânzirea regimului de ispăşire a pedepsei cu închisoarea. Persoana care a săvârşit o infracţiune pe o navă maritimă sau aeriană. adică prin excluderea faptei infracţionale din rândul celor incriminate. (6) În baza prezentului cod sunt supuse răspunderii penale şi persoanele care au săvârşit infracţiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinând Republicii Moldova. pedeapsa numită de instanţa de judecată se micşorează în limitele prevăzute de noua lege penală. prin introducerea modificărilor în partea generală a CP cu referinţă la vârsta unor categorii de infractori. indiferent de locul ei de aflare.10 CP se extind asupra a trei categorii de persoane. (2) Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării sunt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul cod.3. 6. Articolul 11. (3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sunt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvârşite sunt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova.

incluse în CP.3 art. Aceasta înseamnă că . aerian. Principiul teritorial de aplicare a legii penale în spaţiu este completat de principiul cetăţeniei. precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată. infracţiunile săvârşite în limitele apelor teritoriale sau ale spaţiului aerian al RM sunt recunoscute drept fapte săvârşite pe teritoriul RM.11. dar numai stabileşte ordinea de realizare a răspunderii penale.2000. În anumite condiţii. Prevederea din alin.1994).4 art. Conform prevederilor alin. Principiul teritorialităţii de aplicare a legii penale în spaţiu.11. Pentru infracţiunile menţionate cetăţenii străini şi apatrizii sunt pasibili de răspundere pe teritoriul RM dacă ei nu au fost supuşi pedepsei în statul străin (alin.I al părţii speciale a CP. dar are dovada apartenenţei sale la un alt stat. Persoanele care se folosesc cu reacredinţă de dreptul de imunitate diplomatică sunt declarate persoane nongrata şi li se propune părăsirea RM. 3. conform CP. 6.1994 privind frontiera de stat a RM. Art. Legea nr.275-XIII din 10. navele maritime nemilitare şi navele aeriene înregistrate în porturile RM au un statut juridic similar cu teritoriul RM. 4.1024-XIV înţelege orice persoană care nu este cetăţean al RM şi nici cetăţean al unui alt stat. infracţiunile de război enumerate în cap. se înţelege o persoană care aparţine unui stat străin. nu cad sub incidenţa legii penale şi nu sunt supuse jurisdicţiei penale a RM. apatrizilor şi a cetăţenilor străini care au săvârşit infracţiuni în afara RM. Prin urmare.2 CP. 7. stabileşte că toate persoanele.6 art. adică persoana care nu are cetăţenia RM şi nici dovada apartenenţei sale la un alt stat. indiferent de cetăţenie. indicat în alin.11 se descifrează în sensul că persoanele care au săvârşit infracţiuni. iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine (a se vedea MO nr. Prin apatrid Legea nr.5 al articolului comentat. frontieră de stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine. Prin sintagma cetăţean străin. Potrivit alin. 1. 1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor consideră cetăţean străin persoana care nu are cetăţenia RM. prin care se înţelege extinderea jurisdicţiei RM asupra cetăţenilor RM. aceste condiţii presupun aflarea navei în spaţiul deschis acvatic sau aerian în afara teritoriului RM. noţiunea de teritoriu al RM reflectă spaţiul acvatic. 5. cât şi în statul pe al cărui teritoriu a fost săvârşită. Persoanele menţionate care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM sunt supuse răspunderii penale dacă infracţiunile lor sunt îndreptate împotriva intereselor RM. Teritoriul RM se stabileşte prin frontieră de stat.11.11 CP fixează două principii de aplicare a legii penale în spaţiu: principiul teritorialităţii şi principiul cetăţeniei.1024-XIV din 02. în sensul Legii cetăţeniei. care săvârşesc infracţiuni pe teritoriul RM sunt pasibile de răspundere.11) în cazul în care: a) acţiunea săvârşită este recunoscută drept infracţiune atât în RM. jurisdicţia statului se extinde şi asupra navelor militare maritime sau aeriene ale RM indiferent de locul aflării lor.11. nu RM. Prin acţiunea legii penale în spaţiu se înţelege aplicarea acestei legi pe un teritoriu determinat şi în raport cu anumite persoane care au săvârşit o infracţiune.2 art.5 art. Imunitatea diplomatică nu înlătură ilegalitatea şi pedepsirea faptei săvârşite de diplomat. dar au imunitate diplomatică. solul şi subsolul delimitate prin graniţe şi supuse suveranităţii statului. 8. nr. dacă altfel nu este prevăzut de tratatele internaţionale.pedepsei pentru o nouă infracţiune săvârşită de aceeaşi persoană pe teritoriul Republicii Moldova. alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care RM este parte.1 art. împotriva păcii şi securităţii omenirii. Sunt supuşi răspunderii penale cetăţenii RM şi apatrizii care domiciliază permanent pe teritoriul RM şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM (alin.11 CP).11.06. b) aceste persoane nu au fost judecate în statul străin pentru fapta săvârşită. adică împotriva oricăror interese din cele enumerate în alin. În conformitate cu Legea din 17. În conformitate cu prevederile alin. 2. Aceasta este o prevedere a tratatelor internaţionale în care sunt enumerate categoriile de persoane care se bucură de imunitate diplomatică de jurisdicţie.12/107 din 03.05.1 art.

el va răspunde conform legii penale a RM.7 art.11). Articolul 13. 2.13 CP) şi procesual-penală (art. dar care se află pe teritoriul republicii. legislaţia penală (art. Prin extrădare se înţelege acţiunea de predare de către un stat altui stat a unui infractor. În acelaşi timp.13 CP). dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate. 9. deoarece locul şi timpul sunt noţiuni ce se află în interdependenţă logică şi nu pot exista decât într-o atare ambianţă. Această categorie de persoane este supusă răspunderii penale conform prevederilor CP al RM. nu pot fi extrădaţi şi sunt supuşi răspunderii penale conform prezentului cod.10. EXTRĂDAREA (1) Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Republica Moldova.1978).2 art.1975 şi 17. cu timpul săvârşirii faptei.03. (2) Cetăţenii străini şi apatrizii care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova. 3. Locul săvârşirii infracţiunii coincide.19 CRM şi pe cel din art. nu se exclude posibilitatea de extrădare a cetăţeanului RM în baza unor acorduri bilaterale (de exemplu. Instanţa de judecată ia în consideraţie pedepsele şi antecedentele penale ale persoanelor pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului RM. în vigoare 12. LOCUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Locul săvârşirii faptei se consideră locul unde a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. dacă participantul a acţionat pe teritoriul RM. Art.12 în redacţia Legii nr. Paris 13.infracţiunile săvârşite la bordul navelor menţionate se consideră săvârşite pe teritoriul RM şi cad sub incidenţa CP.06.19 CRM).211-XV din 29. La săvârşirea infracţiunii comise peste hotarele RM. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate.03] 1.2 art.18 CRM).11. în baza acordului de asistenţă juridică). în temeiul hotărârii instanţei de judecată. iar în cazul inacţiunii . care se află pe teritoriul său. În acest caz extrădarea se face numai în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale sau dacă extrădarea este întemeiată pe o hotărâre a instanţei de judecată (Convenţia Europeană de Extrădare. dacă această componenţă de infracţiune este formală.3 art. de obicei. Articolul 12. Reglementările enunţate au fost preluate şi de legea penală care prevede regula conform căreia cetăţenii RM şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în RM. indiferent de timpul survenirii urmărilor. 1. 4.13 CP se întemeiază pe principiul consfinţit în alin.12 prevede că locul săvârşirii faptei se consideră spaţiul în care persoana a acţionat. 2. Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii cu respectarea tratatelor internaţionale la care RM este parte (alin.03. Strasbourg 15.1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în RM şi admit posibilitatea extrădării cetăţenilor străini şi a apatrizilor ce au săvârşit infracţiuni după hotarele RM. Prevederile alin. Cetăţenii RM nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din republică (alin. în cazul în care aceeaşi persoană a săvârşit o nouă infracţiune pe teritoriul RM (alin.2 art. Prin loc al săvârşirii infracţiunii se înţelege un spaţiu determinat în care s-a săvârşit fapta infracţională. NOŢIUNEA DE INFRACŢIUNE . Aceste informaţii vor fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate.1957 şi protocoalele adiţionale la această convenţie.541-550 CPP).12.locul în care persoana trebuia sau putea să acţioneze. CAPITOLUL II INFRACŢIUNEA Articolul 14. chiar dacă această faptă nu se pedepseşte în statul în care a fost săvârşită fapta. Condiţiile şi procedura de extrădare se reglementează de tratatele internaţionale la care RM este parte.05. [Art.275-XIII din 10.25 al Legii nr. spre a fi judecat sau spre a-şi executa pedeapsa.1 art. nu pot fi extrădaţi (alin.

186 CP. ea trebuie să fie prevăzută în CP . cuvintele prejudiciabil şi periculos au acelaşi sens şi fac parte din acelaşi câmp semantic. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni. b) prevăzută de legea penală. De exemplu.58 CP). Pentru ca fapta (acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă să constituie infracţiune. convingerile persoanei. Acest principiu este în deplin acord cu . ideile. Inacţiunea constă într-o comportare pasivă. Această trăsătură este impusă de principiul legalităţii consacrat în alin. c) săvârşită cu vinovăţie. prevăzută de legea penală.51 CP). în virtutea legii sau a regulilor speciale. Astfel. fiind lipsită de importanţă. legal recunoscut şi similar termenului socialpericulos. utilizând.1 art. ca faptă prejudiciabilă. 4. Acţiunea este o comportare activă prin care se încalcă o normă prohibitivă ce interzice o anumită activitate.59) etc.14 CP sunt enunţate trăsăturile (semnele) esenţiale ale acesteia prin care ea se distinge de alte fapte.14 CP infracţiunea este caracterizată ca o faptă prejudiciabilă. Caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei reprezintă elementul ei material şi dezvăluie esenţa socială a infracţiunii de a cauza o daună valorilor sociale apărate de legea penală sau de a crea un pericol pentru acestea.2 CP sau în crearea unui pericol pentru acestea. în unele articole din CP. În limbaj obişnuit. De aceea în continuare. se poate vorbi de infracţiune. deoarece problema răspunderii penale şi a pedepsei penale se pune numai după ce s-a săvârşit infracţiunea. 5.162 CP. totodată.7 CP din 1961. De aici concluzia că nu pot fi apreciate drept infracţiuni gândurile. convingerile) s-au concretizat într-o acţiune sau într-o inacţiune incriminată. care a produs urmări dăunătoare. Fapta prejudiciabilă constituie temeiul real al răspunderii penale (alin. săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.1 art. conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod.unica lege penală a RM (alin. cauzează un prejudiciu valorilor sociale indicate în art. Drept confirmare a acestei teze. Infracţiunea. ea trebuie să fie: a) prejudiciabilă. d) pasibilă de pedeapsă penală.2 art. Elementul material al infracţiunii este criteriul principal de deosebire a infracţiunii de alte acte delictuoase şi determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. formal. adică social-periculoasă. persoană care nu prezintă pericol social (art. neacordarea de ajutor unui bolnav de către o persoană care. Infracţiunea determină răspunderea penală şi pedeapsa penală. dar. fără o substanţă reală a acestora. ideile. cum era prevăzută în art. apoi pe cea referitoare la instituţiile enunţate. răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţiile fundamentale ale dreptului penal.1 CP. şi nu "socialpericuloasă". 3. Subliniind ideea că infracţiunea. În art. acţiunea de furt încalcă interdicţia ce rezultă din art.1 CP). conform căruia CP "determină faptele ce constituie infracţiuni". legiuitorul s-a pronunţat în favoarea termenului faptă prejudiciabilă. Prin faptă se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane sub formă de acţiune sau inacţiune prejudiciabilă. deşi. 1. Sub acest aspect prin faptă (acţiune sau inacţiune) într-o accepţie generală se înţelege activitatea desfăşurată laolaltă cu urmările produse. Din acest punct de vedere este logic faptul că legiuitorul a abordat în CP mai întâi concepţia privitoare la infracţiune.2 CP. era obligată să îl acorde constituie infracţiunea prevăzută de art. şi expresii cum ar fi faptă care nu prezintă pericol social (art. Acţiunea sau inacţiunea obţine semnificaţie juridico-penală prin capacitatea reală de a produce o urmare negativă. În lipsa uneia dintre aceste trăsături nu există infracţiune. (2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care.1 art. 2.(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă. legiuitorul recunoaşte că infracţiunea este o faptă social-prejudiciabilă. care constă în vătămarea unor valori sociale indicate expres în art. În definiţia infracţiunii dată în alin. Numai în măsura în care ele (gândurile. Pentru ca fapta să constituie infracţiune. vom utiliza termenul prejudiciabil. pentru o expunere uniformă a textului. în neîndeplinirea unei obligaţiuni impuse de lege sau de alte acte normative.

CP prevede liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală (cap. Atât acţiunea. ea fiind lăsată pe seama teoriei dreptului penal şi a jurisprudenţei. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a fost săvârşită cu vinovăţie. deşi formal conţine semnele unei infracţiuni.ca faptă prevăzută de legea penală. latura obiectivă. subiectul şi latura subiectivă. Noţiunea de infracţiune expusă în art. Criteriile după care se determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art. Articolul 15. fiind lipsită de importanţă.17-19 CP). în lipsa pedepsei penale pentru infracţiunea săvârşită. devine o categorie penală.art. Infracţiunea fără pedeapsă nu are sens juridic penal. dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea săşi dirijeze acţiunile (art. să dispună de un anumit grad de prejudiciabilitate. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni (alin. De aceea nu constituie infracţiune fapta care.14 CP este material-formală. În acelaşi timp. Incriminarea şi dezincriminarea faptei sunt de competenţa legiuitorului (lit.VI şi IX CP).72 din Constituţie şi exclude interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale (art. Ele (caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei) impun prevederea faptei în legea penală ca infracţiune când pericolul acesteia a crescut şi tot ele sunt factorul principal care impune dezincriminarea faptei în cazul în care gradul ei prejudiciabil a scăzut.2 art. 6.7 CP). Codul penal anterior nu prevedea dispoziţii referitoare la criteriile care determină aceste două laturi ale prejudiciabilităţii. dar. . Legea nu creează caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. În art. Lipsa vădită de importanţă a faptei se ia în consideraţie în raport cu specificul faptelor care constituie infracţiuni. Liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală sunt aspecte ale principiului individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale. iar prin conţinutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanţă. Nu constituie infracţiune nici fapta prejudiciabilă săvârşită de o persoană în stare de iresponsabilitate (art. nu poate fi vorba de infracţiune.3 CP). O dată cu prevederea faptei în lege.n) alin. Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvârşirea infracţiunilor legea penală îşi realizează scopul urmărit: apărarea valorilor sociale şi prevenirea săvârşirii faptelor prejudiciabile (art. nu ar fi avut nici o importanţă (art.15 CP.72 din CRM). Simpla constatare a prevederii faptei prejudiciabile în legea penală nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept infracţiune. prin conţinutul lor concret nu vor putea fi niciodată vădit lipsite de importanţă.23 CP). Descrierea caracterului prejudiciabilităţii infracţiunii a rămas în afara reglementării legislative. Problema privind recunoaşterea lipsei gradului prejudiciabil al faptei săvârşite se soluţionează de organele urmăririi penale şi de instanţa de judecată în fiecare caz concret în parte. iar cel formal . cât şi inacţiunea prejudiciabilă trebuie să reprezinte o manifestare psihică conştientă şi volitivă a persoanei (art.1-2 CP).7 CP).39 CP). deoarece unele dintre acestea. ea obţine o formă juridică.20 CP) sau a fost săvârşită sub influenţa constrângerii fizice sau psihice.6 şi 51 CP). GRADUL PREJUDICIABIL AL INFRACŢIUNII Gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul. care. cum sunt omorul şi tâlhăria.3 art. La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite (art. Între caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei şi prevederea faptei în legea penală există o strânsă legătură. Fapta nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni în cazul în care aduce o atingere minimă valorii apărate de legea penală.15 CP este dată numai caracteristica generală a criteriilor care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. În cazul în care fapta a fost săvârşită fără vinovăţie (art. 7. cu toate consecinţele ce decurg din acest statut. 8. În partea specială a CP toate infracţiunile sunt sancţionate cu pedepse penale. 1. Aceasta înseamnă că pentru tragerea la răspundere penală este necesar a stabili ca fapta. Elementul material caracterizează infracţiunea ca faptă prejudiciabilă.14 CP). care conţine semnele formale ale unei infracţiuni. Persoana poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie (art. ci le recunoaşte.

mai puţin grave. se deosebeşte calitativ de orice alt fel de infracţiuni (după obiectul de atentare). Criteriile care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art.197 CP) este mai periculoasă decât aceeaşi faptă săvârşită din imprudenţă (art. infracţiunea de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor (art. cum este furtul (alin. În funcţie de forma vinovăţiei (semn al laturii subiective). Caracterul prejudiciabil reprezintă caracteristica calitativă a pericolului unui grup de infracţiuni care atentează la una şi aceeaşi valoare socială. Astfel. Acestea sunt semnele obiective şi subiective ce caracterizează elementele componenţei de infracţiune: obiectul. Din acest punct de vedere.186 CP).1 art. ca infracţiune contra vieţii. care va fi ori mai blândă. prezintă un grad prejudiciabil sporit şi este mai aspru pedepsită decât aceeaşi faptă săvârşită de o persoană ori de două sau mai multe persoane (art. infracţiunile prevăzute de prezentul cod sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare. care a săvârşit o infracţiune mai puţin gravă.05. Gradul prejudiciabil este concret în cazul în care e stabilit de către instanţa de judecată la individualizarea răspunderii penale şi pedepsei penale. [Art. El depinde. (3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.25-27 CP) şi de alţi factori. La schimbarea gradului prejudiciabil acesta se oglindeşte în sancţiunea pentru infracţiunea dată. omorul.15 CP.06. 3.16 modificat prin Legea nr.4147 CP). VIII şi IX din partea generală a CP. De exemplu. latura obiectivă. toate infracţiunile contra vieţii au un caracter prejudiciabil. deosebit de grave şi excepţional de grave. grave. cele contra patrimoniului altul etc. (2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. subiectul şi latura subiectivă. Infracţiunile din partea specială a CP nu sunt plasate la întâmplare. CLASIFICAREA INFRACŢIUNILOR (1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil. (6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă. în vigoare din 12. de exemplu.03] .03. (5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani. de caracterul valorii sociale împotriva căreia este îndreptată infracţiunea din grupul dat. adică de obiectul juridic al infracţiunii. în primul rând.164 CP). Gradul prejudiciabil este legal (abstract). Articolul 16. poate fi pedepsită cu închisoarea pe un termen concret în limitele de la 6 luni până la 3 ani sau poate fi liberată de răspunderea penală conform art. (4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani inclusiv. persoana în vârstă de până la 18 ani. răpirea unei persoane. În raport cu caracterul prejudiciabil legiuitorul stabileşte gradul pericolului fiecărei infracţiuni din grupul cu acelaşi caracter prejudiciabil. 4. în limitele infracţiunilor contra patrimoniului. etapele activităţii infracţionale (art. în funcţie de criteriile menţionate.186 CP). De exemplu.2. săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. 5.187 CP) prezintă un grad prejudiciabil mai mare decât furtul (art. ori mai aspră. după metoda săvârşirii infracţiunii (semn al laturii obiective) jaful (art. ci în funcţie de importanţa pe care o dă legiuitorul valorilor sociale.198 CP) etc.54 CP. ţinându-se cont de criteriile din cap.211-XV din 29. Gradul prejudiciabil constă din caracteristica cantitativă a unei infracţiuni în raport cu alte infracţiuni din grupul celora care au acelaşi caracter prejudiciabil. El este stabilit de legiuitor şi se ia în consideraţie la incriminarea faptei în natura şi limitele pedepselor prevăzute pentru ea. Gradul prejudiciabil depinde şi de formele de participaţie la săvârşirea infracţiunii (art.V şi VI. De aceea caracterul prejudiciabil al infracţiunii depinde de locul pe care infracţiunea dată îl ocupă în sistemul părţii speciale a CP. De exemplu.

această infracţiune se consideră excepţional de gravă. infracţiunea de însuşire în proporţii deosebit de mari a bunurilor se pedepseşte cu închisoarea de la 10 până la 25 de ani şi.16 CP. este considerată o infracţiune deosebit de gravă. prin urmare.2 art. dacă se încadrează în limitele prevederilor alin.287 CP) etc. de asemenea. În funcţie de aceste criterii. fie ca alternativă altor categorii de pedepse.16 CP este legiferată clasificarea infracţiunilor în funcţie de caracterul şi gradul lor prejudiciabil. aceeaşi infracţiune este inclusă în diferite categorii din cele 5 menţionate în art. precum şi forma vinovăţiei. 2. traficul de fiinţe umane. De exemplu.283 CP) este o infracţiune excepţional de gravă. . grave. Acest cod însă nu preciza semnele acestor categorii de infracţiuni şi nu conţinea criterii unice pentru clasificarea lor. 3. pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani şi.168 CP).3 art. În funcţie de circumstanţele agravante ale componenţei de infracţiune.323 CP) etc. Toate infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave sunt săvârşite în mod intenţionat.3 ea este apreciată drept infracţiune excepţional de gravă.2 şi 3 art. eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată de până la 180 de ore în folosul comunităţii (art. Banditismul însă (art. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 până la 3000 de unităţi convenţionale sau cu arest până la 6 luni (art.146 CP). de până la 15 ani. la categoria infracţiunilor uşoare. În cazul în care sancţiunea prevede pentru pedeapsa cu închisoarea o alternativă în formă de detenţiune pe viaţă. Infracţiuni mai puţin grave şi grave se consideră faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă. pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. respectiv. Aceeaşi faptă.1. incriminat în art. Mai mult. iar în cazul calificării în baza prevederilor alin. din care cauză ea se pedepseşte cu închisoarea de la 16 până la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. mai puţin grave. 4.149 CP). ea este o infracţiune deosebit de gravă (alin.închisoarea şi mărimea ei maximă. La baza clasificării infracţiunilor în deosebit de grave şi excepţional de grave stau următoarele criterii: categoria pedepsei şi mărimea prevăzută de sancţiunea articolului din partea specială a CP.2. 6. care se manifestă prin una din categoriile de pedeapsă . Infracţiunile de tipul celora cum sunt lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin.1. De fapt. deosebit de grave şi excepţional de grave. 5. CP din 1961 definea infracţiunea gravă (art.71) şi deosebit de gravă (art. Însă în partea specială a CP unele infracţiuni sunt sancţionate numai cu pedepse de altă natură.21 CP în general nu pot fi sancţionate cu închisoarea (art. şi forma vinovăţiei. De exemplu.262 CP). În art. iar în unele articole se întâlneau şi noţiuni cum ar fi: infracţiuni ce nu prezintă un mare pericol social (art. infracţiunile sunt clasificate în 5 categorii: uşoare.48) şi infracţiuni deosebit de periculoase contra statului (cap. Din interpretarea logică şi semantică a conţinutului acestei norme juridice rezultă că în categoria dată se includ infracţiunile sancţionate numai cu închisoarea fie drept unicul tip de pedeapsă. De exemplu. încălcarea regulilor de zbor (art. la baza acestei clasificări stă expresia juridică a caracterului şi gradului prejudiciabil al faptei.2 art.221 CP) etc. Aceste infracţiuni se referă. huliganismul agravat (alin. persoanele juridice care au săvârşit infracţiunile prevăzute în alin.I din partea specială). se includ în categoria infracţiunilor grave.203 CP).165 CP. constituie o infracţiune gravă în cazul calificării faptei în cadrul dispoziţiilor alin.23). La categoria celor deosebit de grave se referă acele infracţiuni pentru care sancţiunea normei de incriminare prevede numai pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen ce depăşeşte 15 ani. La infracţiunile mai puţin grave se referă omorul săvârşit în stare de afect (art. prevăzută pentru ea în sancţiunea articolului respectiv din partea specială a CP. munca forţată (art.63 CP).195 CP). favorizarea infracţiunii (art. La infracţiunile uşoare se referă faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă.

De exemplu.8 CP din 1961. mijloacele sau modul săvârşirii infracţiunii. prevede urmările ei prejudiciabile. însă ea poate fi dedusă din dispoziţiile art.4 art.311 şi lit. încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie (art.17-18 CP. 2.14 HP CSJ nr. Dacă latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează şi prin anumite semne referitoare la timpul. Numai persoana vinovată de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (art. În cazul în care făptuitorul în situaţia creată consideră că acţionează pe ascuns.17 CP reproduce întocmai definiţia intenţiei. cele săvârşite se încadrează în componenţa de infracţiune de furt (p. le-a dorit sau admitea. 1. Însă gradul prejudiciabil al unor fapte prevăzute în CP ca infracţiuni este legat. nu doreşte. În raport cu categoriile infracţiunilor.97 CP) etc. survenirea acestor urmări. în funcţie de categoria infracţiunii săvârşite. De exemplu.16 CP atrage după sine şi anumite consecinţe juridice. constituie latura subiectivă a infracţiunii. denunţarea calomnioasă şi mărturia mincinoasă săvârşite în circumstanţe agravante (lit.2 art.2 art.a) alin. ca formă a vinovăţiei.6.2-3 HP CSJ nr. însă admite în mod conştient survenirea acestor urmări. locul. 51 CP) poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale. adică prevederea ei ca infracţiune în legea penală. prevăzută în art. Astfel.7. Articolul 17. înţelegerea trebuie să cuprindă şi aceste semne. de încălcarea de către făptuitor a unor legi. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei săvârşite atât prin intenţie directă. Art. iar dorinţa sau admiterea în mod conştient a survenirii urmării prejudiciabile reprezintă elementul ei volitiv. În cazul infracţiunilor agravate conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi aceste circumstanţe. . Clasificarea infracţiunilor (art.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). împreună cu motivul şi scopul. se consideră infracţiune de jaf atunci când infractorul îşi dă seama că săvârşeşte infracţiunea în prezenţa părţii vătămate sau a altor persoane.84 CP). în primul rând. aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului (art. favorizarea infracţiunii (art. a prevăzut urmările ei prejudiciabile.143 CP) etc. interdicţii sau de o activitate ilegală. sunt reglementate termenele de prescripţie ale executării sentinţei de condamnare (art. cât şi prin intenţie indirectă înglobează reprezentarea în conştiinţa persoanei a obiectului infracţiunii. Intenţia în norma penală citată este caracterizată sub aspectul manifestării ei în două modalităţi: a) intenţia directă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.17 CP nu cere cunoaşterea de către făptuitor şi a caracterului ilicit al faptei. Dispoziţia art. reguli. b) intenţia indirectă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de gradul prejudiciului faptei.72 CP).160 CP). Atribuirea infracţiunii la una din categoriile indicate în art.a) alin. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ CU INTENŢIE Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. 3.26 CP). persoana care nu ştia precis de graviditatea părţii vătămate nu poate să poarte răspunderea penală pentru infracţiunea agravată cum este omorul unei femei gravide (p. prevede urmările prejudiciabile ale acesteia şi doreşte survenirea acestor urmări.323).5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). se stabilesc categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. care. Ea reprezintă atitudinea psihică conştientă şi volitivă a persoanei în procesul comiterii infracţiunii.180 CP).90 CP).312 CP) etc. se aplică pedeapsa mai blândă decât cea prevăzută de lege (art. în CP sunt incriminate actele de pregătire a infracţiunilor (art. De exemplu. efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic (art. acţiunii sau inacţiunii prin care se realizează activitatea infracţională. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei şi prevederea urmării ei constituie elementul intelectiv al intenţiei. În CP nu se defineşte noţiunea de vinovăţie.79 CP) şi în cazul unui concurs de infracţiuni (art. în mod conştient. nu se aplică condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (alin.16 CP) are importanţă teoretică şi practică.

Elementul volitiv al intenţiei se caracterizează printr-o anumită atitudine volitivă faţă de urmarea prejudiciabilă. Dacă vinovatul a activat cu intenţie indirectă. Delimitarea intenţiei directe de intenţia indirectă are importanţă teoretică şi practică. ci şi inevitabilitatea morţii ei. aruncând victima într-o prăpastie. Teoria şi legea penală cunoaşte şi alte modalităţi ale intenţiei. persoana prevede nu numai posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile. nu o doreşte. dorea aceasta.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat).1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). 5.26 CP) şi tentativa de infracţiune (art. Spre deosebire de intenţia directă. iar în cazul altor infracţiuni ea poate fi considerată drept circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art.146 CP).3.se manifestă diferit. Previziunea în cazul intenţiei indirecte presupune înţelegerea posibilităţii survenirii reale a consecinţelor prejudiciabile (p. însă o admite în mod conştient. HP CSJ nr. o atitudine de indiferenţă. 6. 7. urmarea prejudiciabilă a cărora nu este un semn obligatoriu al laturii obiective. Persoana care activează cu intenţie directă doreşte survenirea urmării prejudiciabile şi îşi depune voit eforturile pentru atingerea rezultatului dorit. prevăzând posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile. cum sunt omorul săvârşit în stare de afect (art. Săvârşind fapta penală prin intenţie directă. la săvârşirea infracţiunii prin intenţie indirectă.76 CP). De exemplu. una din ele ia un cuţit de pe masă şi o ucide pe cealaltă. persoana. Are. cât şi cu intenţie indirectă.În astfel de cazuri conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi înţelegerea că el săvârşeşte o faptă interzisă.11. deci.156 CP). În cazul intenţiei spontane simple intenţia de a săvârşi infracţiunea apare din cauza unor condiţii în care se află persoana şi se realizează imediat sau după o perioadă scurtă de timp din momentul apariţiei ei.12 din 27. tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă. dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor ce nu au depins de voinţa lui (p. Un alt aspect al elementului intelectiv . de nepăsare faţă de producerea urmării prejudiciabile. 4. de regulă. De exemplu. pregătirea (art. intenţia din afect apare în mod subit sub imperiul unor tulburări sau al altor stări de provocare ca reacţie imediată la aceste provocări. În astfel de cazuri persoana acţionează numai cu intenţie directă. Spre deosebire de intenţia spontană simplă. Însă în CP o mare parte de infracţiuni au componenţe formale. Rezultă că reglementarea intenţiei în art.03. După timpul apariţiei intenţiei ea poate fi spontană şi premeditată. elementul volitiv se caracterizează prin dorinţa de a săvârşi acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă indiferent de faptul survenirii unor urmări materiale. În astfel de cazuri. De exemplu.17 CP este orientată spre infracţiunile cu componenţe materiale.3 HP CSJ nr. dacă omorul intenţionat poate fi săvârşit atât cu intenţie directă. Astfel. Intenţia indirectă se exclude şi în cazul infracţiunilor cu componenţe formale.147 CP) şi vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect (art. .acela al prevederii urmării prejudiciabile a faptei cu intenţie directă şi indirectă .27 CP) pot fi săvârşite numai cu intenţie directă.9 din 15.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice). şi inevitabilitatea survenirii ei. Prin urmare. Motivul şi scopul infracţiunii relevă faptul că persoana care o săvârşeşte urmăreşte şi doreşte o anumită finalitate. în timpul unei sfezi dintre două persoane. pruncuciderea (art. el va fi tras la răspundere penală pentru urmarea prejudiciabilă care a survenit real şi pe care acesta o admisese în mod conştient. Această modalitate a intenţiei spontane constituie un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor componenţe de infracţiuni. Intenţia spontană se manifestă în două forme: simplă şi din afect. adică atunci când acţiunile vinovatului demonstrau că el a prevăzut survenirea morţii.3 HP CSJ nr. ci. făptuitorul prevede nu numai posibilitatea. infracţiunea de expediere ilegală de substanţe narcotice se consideră consumată din momentul primirii coletului poştal sau a bagajului cu astfel de substanţe de către instituţia de comunicaţie sau de punctul de recepţie a bagajelor (p.

INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ DIN IMPRUDENŢĂ Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. Prevederea în cadrul sineîncrederii exagerate presupune nu numai prevederea posibilităţii producerii urmării prejudiciabile. La baza acestei aprecieri pot sta încrederea făptuitorului în experienţa şi pregătirea sa profesională. la săvârşirea infracţiunii de viol făptuitorul nu ştia precis vârsta victimei.1 HP CSJ nr. dezvoltând o viteză inadmisibilă pe o rută din raza oraşului. Articolul 18. ar trebui să evite rezultatul prevăzut. inculpatul şi apărătorul lui având posibilitatea în proces de a folosi orice mijloc de probă pentru a o infirma. În cazul intenţiei nedeterminate făptuitorul prevede şi doreşte să cauzeze un prejudiciu. dar consideră uşuratic că prin felul în care acţionează îl va evita. De exemplu.284 CP) etc. adică după rezultat. După gradul de concretizare a intenţiei. Sineîncrederea exagerată se caracterizează prin faptul că persoana îşi dă seama că. în acest interval de timp. admiţând că ea poate fi şi minoră. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei este legată. de regulă. În art.283 CP). deşi trebuia şi putea să le prevadă. De exemplu. persoana plănuieşte şi se pregăteşte în vederea săvârşirii infracţiunii. motociclistul. starea tehnică a . intenţia premeditată sporeşte gradul prejudiciabil al faptei şi al făptuitorului. 1. Concluziile instanţei judecătoreşti cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului trebuie să fie motivate în sentinţă. În astfel de situaţii. îşi dă seama că această abatere de la regulile de circulaţie rutieră creează un pericol pentru securitatea participanţilor la trafic. Posibilitatea preîntâmpinării urmărilor se bazează pe aprecierea unor temeiuri şi împrejurări care. Vinovăţia nu se prezumă.b) alin.171 CP. în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. creându-şi condiţii favorabile pentru realizarea ei. indicându-se probele cercetate (p.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat). De regulă. de nerespectarea unor reguli de precauţie stabilite pentru a evita survenirea unor consecinţe prejudiciabile în procesul de desfăşurare a anumitor activităţi.3 art.145 CP). dorind în egală măsură survenirea oricăreia din aceste urmări. Factorul intelectiv al sineîncrederii exagerate constă în înţelegerea de către făptuitor a caracterului prejudiciabil al activităţii sale şi în prevederea urmării prejudiciabile ce poate surveni din cauza ei. pentru practica judiciară are importanţă clasificarea ei în intenţie concretă şi intenţie nedeterminată. crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.Intenţia premeditată presupune un anumit interval de timp de la apariţia ideii de a săvârşi infracţiunea până la realizarea ei. cum sunt omorul intenţionat săvârşit cu premeditare (lit. În alte cazuri premeditarea poate fi luată în vedere la individualizarea pedepsei ca semn ce determină gradul prejudiciabil al infracţiunii (art. banditismul (art.2 art. 8. în concepţia făptuitorului.a) alin. de aceea ea apare mai prejudiciabilă decât intenţia spontană. intenţia premeditată este un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor astfel de infracţiuni. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile. această activitate prezintă un anumit grad prejudiciabil. 2. De exemplu. În cazul intenţiei concrete persoana prevede şi doreşte survenirea unui rezultat bine determinat. Sarcina dovedirii vinovăţiei revine acuzării. În acest caz făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru viol în funcţie de vârsta pe care de fapt o avea victima.18 CP este prevăzută imprudenţa ca formă a vinovăţiei sub două modalităţi: a) sineîncrederea exagerată (uşuratică) şi b) neglijenţa. făptuitorul ştie că victima nu are vârsta de 14 ani şi o violează. prevede urmările ei prejudiciabile. rezultat pe care nu-l doreşte şi nici nu-l acceptă. a prevăzut urmările ei prejudiciabile. însă îşi imaginează în linii generale urmările posibile.7 şi 15 CP). De exemplu. Acţiunile lui vor fi calificate ca viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani în baza lit. ci şi posibilitatea preîntâmpinării unei astfel de urmări.

3.26-27 CP). Prin urmare. chiar nici atunci când rezultatul a fost preîntâmpinat de alte persoane sau din întâmplare nu a survenit. şi această încredere îl însoţeşte pe tot parcursul activităţii sale. dar nu din imprudenţă (p. obişnuit. în lipsa unui rezultat real. 4. ci din posibilitatea unui individ mediu. Sintagma din art. exagerat că rezultatul nu se va produce. vinovăţia sa va îmbrăca forma intenţiei. 7. precum şi alte împrejurări de natură să prevină producerea rezultatului prejudiciabil.18 CP reglementează imprudenţa în cele două modalităţi menţionate numai în cazurile infracţiunilor cu componenţe materiale. 5. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. şi nu infracţiune (art. Această obligaţiune rezultă din diferite norme. lipsa de înţelegere a gradului prejudiciabil al faptei şi al prevederii producerii rezultatului ei deosebesc imprudenţa de toate celelalte forme şi modalităţi ale vinovăţiei. pregătirea şi experienţa lui profesională sau de viaţă. La intenţie. în concepţia sa. Dacă se va stabili că persoana nicicum nu putea să prevadă producerea rezultatului. este necesar ca persoana să poată prevedea natura şi dimensiunile lui. deşi trebuia şi putea să le prevadă. obligaţiunea de a prevedea rezultatul este o condiţie obiectivă a neglijenţei şi la stabilirea ei nu se iau în considerare particularităţile individuale ale persoanei concrete. întrucât în asemenea caz ea echivalează cu acceptarea urmărilor prevăzute. Factorul volitiv al sineîncrederii exagerate reprezintă eforturile pe care le depune făptuitorul la desfăşurarea activităţii cu nerespectarea regulilor de precauţie în condiţiile încrederii sale în anumiţi factori care. reguli. În lipsa obligaţiunii de a prevedea posibilitatea survenirii rezultatului se exclude vinovăţia. De exemplu. În general. acţiunile altor persoane. Specificul acestei forme de vinovăţie rezultă şi din faptul că CP nu prevede răspunderea penală pentru participaţia la săvârşirea infracţiunilor din imprudenţă (art. urmează a fi calificată ca omor intenţionat. concrete ale persoanei.235 alin. de rezultat. va exista o faptă săvârşită fără vinovăţie. circumstanţele concrete ale situaţiei în fiecare caz aparte.345 CP).41 CP) şi exclude posibilitatea pregătirii şi tentativei la ele (art. 6. prevăzând posibilitatea survenirii rezultatului.18 CP trebuia să prevadă exprimă obligaţiunea persoanei de a prevedea posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. de fapt. Articolul 19. Când făptuitorul nu se bazează pe nici un temei care ar putea preîntâmpina rezultatul. acţiunea persoanei care a instalat pe terenul său un dispozitiv explozibil. Posibilitatea de prevedere este o condiţie subiectivă a neglijenţei şi se stabileşte în funcţie de particularităţile individuale ale făptuitorului. În situaţia sineîncrederii exagerate făptuitorul crede sincer. pe întâmplare. care. îl acceptă în mod conştient şi nu face nici un efort pentru preîntâmpinarea lui. dar greşit.26 HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele de omor intenţionat). Excepţie fac infracţiunile cu componenţe formale prevăzute expres în partea specială a CP (art. sunt temeiuri de a se vorbi despre prezenţa vinovăţiei în formă de neglijenţă. instrucţiuni legale care reglementează modul de desfăşurare a unor activităţi sau din anumite reguli de convieţuire socială bazate pe experienţa de viaţă. Astfel. Crearea pericolului survenirii urmării prejudiciabile din cauza sineîncrederii exagerate sau a neglijenţei. Numai atunci când persoana care trebuia să prevadă şi să preîntâmpine rezultatul faptei sale a putut.mecanismelor. nu atrage răspunderea penală a făptuitorului. ci pe hazard. persoana. Neglijenţa ca modalitate a imprudenţei există atunci când persoana nu îşi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei. INFRACŢIUNE SĂVÂRŞITĂ CU DOUĂ FORME DE VINOVĂŢIE . În dreptul penal esenţa neglijenţei constă în faptul că persoana trebuia şi putea să prevadă posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil. ar fi trebuit să prevadă rezultatul acţiunii sale. însă nu şia onorat această obligaţiune. au fost apreciaţi exagerat. Obligaţiunea de prevedere se deduce nu din posibilităţile individuale. art. activând în condiţiile făptuitorului.20 CP). în urma exploziei căruia au murit oameni.1 art. Pe lângă obligaţiunea de a prevedea rezultatul (trebuia să-l prevadă). pot împiedica survenirea rezultatului şi care.

care a provocat din imprudenţă decesul victimei (alin. se produc urmări mai grave care.34 CP).280 CP şi. Sub aspect obiectiv infracţiunile cu două forme de vinovăţie constau dintr-o faptă iniţială. ori decesul victimei (alin. conform art. Din dispoziţiile art. În consecinţă. Nici o faptă săvârşită fără vinovăţie. fiind unite de legiuitor într-o componenţă. Cunoaşterea trăsăturilor specifice ale infracţiunilor cu două forme de vinovăţie are o mare importanţă practică. răspunderea penală pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile.72 CP) etc.2 art. luarea de ostatici şi lipsirea de viaţă din imprudenţă sunt fapte incriminate ca infracţiuni concrete în alin. 1. conform legii.20 CP reglementează un aspect al principiului vinovăţiei. drept rezultat al săvârşirii cu intenţie a infracţiunii. stabilirea recidivei (art. conducând la o consecinţă mai gravă.163 CP).4 art. de exemplu. care a cauzat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. respectiv. La infracţiunile materiale agravate săvârşite cu două forme de vinovăţie se referă: vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.1 art. . nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi. precum şi decesul victimei (alin.3 art. deşi trebuia şi putea să le prevadă.16 CP). ce stă la baza acţiunii iniţiale.Dacă. În partea specială a CP infracţiunile cu două forme de vinovăţie după construcţia lor sunt incriminate sub forme de infracţiuni materiale agravate şi infracţiuni formale agravate. în practica judiciară la încadrarea juridică a unor asemenea fapte s-ar fi impus aplicarea regulilor concursului de infracţiuni. Astfel de infracţiuni în art. au format o singură infracţiune de luare de ostatici care a provocat decesul unei persoane din imprudenţă (alin. sancţiunea pentru această incriminare fiind cu mult mai aspră decât sancţiunile prevăzute pentru fiecare din infracţiunile unite.3 art.3 art. De exemplu. Articolul 20. oricât de prejudiciabile ar fi urmările ei.20 CP rezultă două situaţii în care între acţiunea (inacţiunea) şi urmarea prejudiciabilă survenită există legătură cauzală. 1. nu poate fi recunoscută drept infracţiune. FAPTA SĂVÂRŞITĂ FĂRĂ VINOVĂŢIE (CAZUL FORTUIT) Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din imprudenţă. în art. şi imprudenţă faţă de urmarea mai gravă. 3.278 CP) etc. se caracterizează sub aspectul laturii subiective prin reunirea cumulativă a intenţiei şi imprudenţei. Însă unele infracţiuni. după construcţia lor. atrag înăsprirea pedepsei penale şi care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului. aceste infracţiuni se caracterizează prin intenţie. nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă.169 CP).2 art. infracţiunea se consideră intenţionată. Or. însă fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. Art. care a provocat decesul victimei (alin. Ele. 2. 4. lăsarea în primejdie.19 CP.151 CP).2 art. Urmarea mai gravă provocată din imprudenţă prin fapta săvârşită cu intenţie apare astfel drept circumstanţă agravantă la infracţiunile săvârşite cu intenţie. De regulă. conform circumstanţelor cauzei. al cărei rezultat se amplifică. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări. Dacă CP nu ar fi incriminat infracţiunile săvârşite cu două forme de vinovăţie în partea specială a CP ca infracţiuni distincte. care exclude incriminarea obiectivă în dreptul penal al RM.149 CP. se consideră în general infracţiuni intenţionate şi asupra lor se răsfrâng toate consecinţele ce decurg din acest statut al lor. realizându-se un concurs ideal: infracţiunea iniţială comisă cu intenţie şi alta din imprudenţă. ele.280 CP) etc. Ca exemple de infracţiuni formale agravate care pot fi săvârşite cu două forme de vinovăţie sunt: internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică.280 CP).159 CP). provocarea ilegală a avortului care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. luarea de ostatici care a dus la decesul victimei din imprudenţă (alin. categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. legate. Sub aspect subiectiv. de clasificarea lor (art.19 CP sunt definite ca infracţiuni săvârşite cu două forme de vinovăţie. terorismul soldat cu decesul unei persoane din imprudenţă (alin.

atac de cord etc.264 CP. în situaţia în care martorul este de bunăcredinţă. La această situaţie se referă.(2) şi (3). art. 317 alin. SUBIECTUL INFRACŢIUNII (1) Sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care. De exemplu. 189 alin.212 alin. 186-188. 280. În cazul infracţiunilor cu componenţe formale. diferite instalaţii sau mecanisme (scurtcircuit.(2). 270.3 art. art. art. art. (2) şi (3).312 CP. În prima situaţie persoana care a comis fapta nu îşi dă seama şi. 287 alin. 152 alin. art. art. 271. când o persoană este convinsă. art. art.). 283-286.288 alin.195.(2).2. din cauza unei defecţiuni tehnice de construcţie a motorului. 350. 268. 147. persoana nu-şi dădea seama şi. fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie.20 CP. art. că ele sunt adevărate. Cauza imprevizibilă se poate datora şi imprudenţei victimei (apare brusc în faţa automobilului în viteză) sau comportării unor vieţuitoare (o viespe îl înţeapă în ochi pe conducătorul unui automobil în timp ce se află la volan.290 alin. 151. nici nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. art.164. prevăzut de alin. în situaţia în care un conducător de automobil a săvârşit un accident. 166 alin. nu prevede posibilitatea survenirii urmării ei şi.(2) şi (3).197 alin. Dacă se va stabili că persoana care se crede cu bună-credinţă atacată şi circumstanţele concrete ale cauzei. ele. Neprevederea cauzelor care au acţionat şi a rezultatului produs are un caracter obiectiv şi general. etc. nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale.217 alin. neprevăzute de conştiinţa şi voinţa făptuitorului.(2). Acţiunea (inacţiunea) care a determinat rezultatul neprevăzut trebuie să fie o faptă prevăzută de legea penală. trăsnet etc. defecţiune care nu a fost descoperită la revizia tehnică a maşinii.145. (2) Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.(2). din care cauză comite un accident de circulaţie.(2). o stare fiziologică (leşin. În asemenea cazuri trebuie să existe împrejurări reale care să creeze făptuitorului certitudinea că se află în faţa unui atac. 172.292 alin.305. 3. nu întrunesc componenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă. au împlinit vârsta de 16 ani. ruperea unei piese la o maşină etc.342. Or. or. în baza unor date obiective şi a unor condiţii subiective. 196 alin. conform circumstanţelor cauzei.).171.(2) şi (3).(2). ce a dus la moartea unei persoane. art. conform circumstanţelor cauzei. 273 alin. Articolul 21. îi dădeau temeiuri de a aprecia acţiunile părţii vătămate ca atac ce-i dă dreptul de a se apăra. art. 175.192 alin. în care fapta se săvârşeşte fără vinovăţie. conform circumstanţelor cauzei.). legitima apărare aparentă (putativă sau imperfectă).190 alin.(3). (3) şi (4).).(4). Numai atunci când fapta întruneşte cumulativ toate condiţiile subiective şi obiective enunţate.275.(2). se interpretează drept infracţiune săvârşită fără vinovăţie. dacă persoana nu îşi dădea seama sau nu trebuia şi nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. că se află în faţa unui atac. Împrejurările imprevizibile pot fi: naturale (cutremur. declaraţiile necorespunzătoare adevărului. în momentul săvârşirii infracţiunii.260. se consideră săvârşite fără vinovăţie. art. 281. Pentru existenţa acestei situaţii este necesar a stabili dacă fapta săvârşită îndeplineşte următoarele condiţii ce se desprind din reglementarea menţionată: Rezultatul acţiunii (inacţiunii) persoanei trebuie să se datoreze unor împrejurări obiective. de asemenea. De exemplu. nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. În exemplul invocat conducătorul autovehiculului a produs un accident rutier fără vinovăţie. art.(2). aceasta se consideră săvârşită fără vinovăţie în înţelesul art. inclusiv comportamentul părţii vătămate. împrejurare care nu ar fi putut fi prevăzută de nici o altă persoană aflată în situaţia şoferului. în condiţiile situaţiei apărute nici o persoană nu putea să le prevadă. în primul rând. A doua situaţie. este aceea în care persoana nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale. . Persoana care a săvârşit fapta trebuie să fi fost în imposibilitate de a prevedea împrejurarea care a dus la producerea rezultatului. prevăzută de art. furtună. art.(2) şi (3).

din punct de vedere penal. se deduce din vârsta minimală a acestei persoane presupusă de expertiză (p. În CP subiectul infracţiunii apare şi sub denumirea de infractor (alin.21 modificat prin Legea nr. utilizată de organul sau persoana împuternicite cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective. o anumită limită de vârstă.21 CP rezultă că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi subiect al infracţiunii. în momentul comiterii infracţiunii. Pentru ca o persoană să poată fi subiect al infracţiunii. 2. societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost admisă. iar în cazul constatării vârstei prin numărul minimal sau maximal de ani. persoana în .5 şi art. inexistenţa responsabilităţii persoanei fizice este absolută şi în nici un caz nu se va putea dovedi existenţa ei. Or. instigator sau complice (art.1 CP). Temeiurile răspunderii penale sunt unice şi se aplică în egală măsură faţă de orice persoană care a împlinit vârsta cerută de lege (art.1 art. 4. 259-261. În alin.10. În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei trebuie să se dovedească vârsta precisă a minorului (ziua. ci începând cu ziua următoare. aprobată. 6.03 şi Legea nr.2 art.51 CP). Minorii între vârsta de 14 ani şi 16 ani poartă răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor indicate expres în alin. Această chestiune se soluţionează în conformitate cu cerinţele legii de procedură penală. Din alin.05. de făptuitor (art.27 CP etc. Aceasta înseamnă că.37 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori). autor. 248-251. alin.21 CP sunt indicate semnele ce caracterizează în general persoana fizică ca subiect al infracţiunii.6. de persoană vinovată de săvârşirea infracţiunii (alin. Acestea sunt: vârsta cerută de lege şi responsabilitatea. c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile persoanei.1 art. 257.).11. prevăzute în art. anul naşterii).18 CP etc. alin. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana care a săvârşit o infracţiune consumată. ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi.2 art. Astfel.215-218. (5) Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită. art.(3) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiţii: a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii. omul dobândeşte capacităţile psihice care-i dau posibilitate de a conştientiza acţiunile sale şi de a şi le putea stăpâni. Se consideră că persoana a atins vârsta anumită nu în ziua naşterii. şi nu de la naştere. alin. [Art.2 art.21. 223-246. (4) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător poartă răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite. La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua naşterii urmează să fie considerată ultima zi a acelui an. şi persoana juridică.51 CP etc. b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate. care este numit de expert. luna.6 al HP CSJ nr.1 art. de persoană care a săvârşit o infracţiune (alin. Vârsta generală pentru tragerea la răspundere penală a persoanei fizice este de 16 ani.19. 5.2003 în vigoare din 12. Prin acest articol CP recunoaşte ca subiect al infracţiunii deopotrivă cu persoana fizică. Însă vârsta minorului este luată în considerare la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale.06.25-27 CP). până la atingerea vârstei de 14 ani.2 art.1 art. organizator. art.42 CP). numai la o anumită vârstă. 3.211-XV din 29. 221. cât şi cea care comite o infracţiune neconsumată (art. sancţionată. ea trebuie să fi atins.1 art.17.26. art.).153-154 din 22 iulie 2003)] 1.).305-XV din 11 iulie 2003 privind modificarea Codului penal al Republicii Moldova (MO nr.

54 CP şi în conformitate cu prevederile procedurii penale.22-23 CP. judecătorul (art. Astfel. Actualul CP a mers pe calea recomandată ţărilor-membre de Consiliul Europei .307 CP). de Legea nr.332 din 1999 Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate. Nu orice persoană juridică în sensul art. infracţiunile de atragere a minorilor în activitatea criminală sau la consumul ilegal de droguri pot fi săvârşite numai de persoane care au atins vârsta de 18 ani (art. închisoarea ca pedeapsă faţă de ei poate fi aplicată pe un termen ce nu depăşeşte 15 ani (art. De exemplu.306. b) să desfăşoare activitate de întreprinzător. 308 CP).55 CC. În această situaţie persoana fizică trebuie să posede semnele prevăzute în alin.4 art. vârsta subiectului special în norma de incriminare nu este determinată. Pe cale de deducţie. Persoanele juridice pot fi trase la răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute de alin.21 CP. c) ea poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute expres în alin. sec.21 CP şi în articolul corespunzător din partea specială a CP.55 CC poate fi subiect al infracţiunii. persoana juridică poate fi subiect al infracţiunii de la data înregistrării ei de către stat.de a recunoaşte în legislaţia penală persoana juridică drept subiect al răspunderii penale.845 din 3 ianuarie 1992 Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (cu modificările corespunzătoare).71 CP).160 CP).21 CP reglementează particularităţile răspunderii penale a persoanei juridice ca subiect al infracţiunii. De exemplu. a 2-a Antrepriza. însă este indicat caracterul activităţii persoanei sau funcţiile pe care le ocupă. Prin urmare. CP nu dă noţiunea de persoană juridică.vârstă de până la 18 ani poate fi liberată de răspunderea penală în temeiul prevederilor art. naval sau aerian (art. de Legea nr.1 art. alin.125 dă interpretarea legislativă a activităţii de întreprinzător desfăşurată ilegal. trebuie să avem în vedere că o mare parte din infracţiunile prevăzute în partea specială a CP pot fi săvârşite numai de persoane care au atins o anumită vârstă. să-şi asume obligaţiuni. medicul (art. care desfăşoară activitatea de întreprinzător ce corespunde dispoziţiilor acestor acte legislative şi normative. 9. Noţiunea şi caracteristica responsabilităţii şi iresponsabilităţii sunt expuse în comentariul la art. persoana cu funcţii de răspundere (art. Însă această activitate este reglementată expres de CC în cap. De aceea pot fi subiecţi ai infracţiunii numai acele persoane juridice. CP stabileşte în alin. Conform art. 8. faţă de minori nu se aplică detenţiunea pe viaţă (art. În concepţia CP din 1961 persoana juridică nu putea fi subiect al infracţiunii. În aceste cazuri subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică care a împlinit 18 ani sau o altă vârstă stabilită de lege pentru a ocupa aceste funcţii sau pentru a exercita aceste activităţi. Răspunderea penală a persoanelor juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită.208-209 CP).XI.76 CP). Alt semn ce caracterizează persoana fizică drept subiect al infracţiunii este responsabilitatea. . CP în art. 12. În alte cazuri.1 art. Norma citată indică următoarele semne ce caracterizează persoana juridică drept subiect al infracţiunii: a) să fie constituită în ordinea şi modul prevăzute de lege.327.61 CC).1 Dispoziţii generale cu privire la antrepriză şi la prestări servicii şi sec.21 CP. Ea se consideră constituită în momentul înregistrării şi din acest moment are capacitatea de folosinţă (alin.70) etc. săvârşirea infracţiunii de către un minor constituie o circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art. 10.263) etc.21 că poate fi subiect al infracţiunii numai acea persoană juridică. persoana care efectuează urmărirea penală (art. lucrătorul transportului feroviar.60 CC) şi de exerciţiu (alin. poate fi reclamant şi pârât în instanţa de judecată. 328 CP). poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale.3 şi 4 art. Referitor la problema vârstei de la care este posibilă răspunderea penală. ce desfăşoară activitate de întreprinzător.4 art. din această interpretare s-ar putea formula şi înţelesul activităţii legale de întreprinzător. 7. persoană juridică este organizaţia care posedă un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiunile sale cu acest patrimoniu.4 art. 11.1 art.

Aceşti doi factori există în mod cumulativ.51 CP).2 art. 1. înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. 3. În lit. în timpul săvârşirii unei fapte prejudiciabile. RESPONSABILITATEA Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. Responsabilitatea este starea psihologică proprie omului normal şi este opusă iresponsabilităţii prevăzute de art. (2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care. Ambele criterii determină numai în mod cumulativ iresponsabilitatea persoanei. b) şi c) alin. în baza hotărârii instanţei de judecată.3 art.21 sunt prevăzute unele condiţii speciale privitoare la specificul laturii obiective şi al laturii subiective ale infracţiunilor săvârşite de persoana juridică. IRESPONSABILITATEA (1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care. Acesta din urmă este denumit şi psihologic. Factorul intelectiv este determinat de capacitatea persoanei de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. Între responsabilitate şi vinovăţie există o strânsă legătură. 1. 2. Responsabilitatea este consecinţa existenţei capacităţii biopsihice a persoanei de a-şi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei şi de a-şi manifesta voinţa şi dirija acţiunile.22 CP se dă noţiunea de responsabilitate. învinuitului sau inculpatului.21 CP. Articolul 23. se afla în stare de iresponsabilitate.13. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate. deci. Răspunderea penală reprezintă o condamnare publică care obligă infractorul să suporte consecinţele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. Dacă lipseşte responsabilitatea. Însă în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a bănuitului. Potrivit alin. Responsabilitatea trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. nu se mai poate pune problema vinovăţiei ca semn al infracţiunii. În art. 4. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. . 2. Numai o persoană responsabilă. Articolul 22.23 CP dă noţiunea de iresponsabilitate ca stare psihologică opusă responsabilităţii (art. Factorul volitiv constă în capacitatea persoanei de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija acţiunile. Faţă de o asemenea persoană. Reglementările art. iar după însănătoşire .22 CP) şi caracterizează criteriile ce stau la bază ei. numai persoana responsabilă poate fi subiect al infracţiunii. Responsabilitatea persoanei este prezumată şi nu trebuie dovedită. Prin urmare.23 CP. a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. întrucât o persoană iresponsabilă nu poate acţiona cu vinovăţie (cu intenţie sau imprudenţă). Responsabilitatea presupune doi factori: un factor intelectiv şi unul volitiv. iar în art. Trebuie să facem distincţie între responsabilitate şi răspunderea penală. la starea de iresponsabilitate. adică responsabilitatea sau iresponsabilitatea lor. precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. Faţă de o asemenea persoană. norma dată exclude răspunderea penală a persoanei iresponsabile.1 art.a). care a săvârşit o faptă cu vinovăţie. responsabilitatea constituie şi o premisă a răspunderii penale. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. În literatura juridică responsabilitatea este denumită şi capacitate penală sau imputabilitate. adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice.23 CP sunt de principiu. Din dispoziţiile cuprinse în art. prevăzute de prezentul cod. este supusă răspunderii penale (alin. Lipsa unuia dintre aceştia duce la inexistenţa responsabilităţii şi.ea poate fi supusă pedepsei.23 CP rezultă că la baza iresponsabilităţii stau două criterii: medical şi juridic. Art. în baza hotărârii instanţei de judecată.21 CP responsabilitatea este prevăzută ca semn ce caracterizează persoana fizică în calitate de subiect al infracţiunii. responsabilitatea este premisa vinovăţiei. o infracţiune. Astfel. organele urmăririi penale şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să stabilească starea psihică a acestora.

De exemplu.102 CP). însă pot servi drept temei pentru stabilirea .) recunoaşte o stare intermediară între responsabilitate şi iresponsabilitate. 8. De exemplu. Aceste tulburări psihice nu exclud responsabilitatea. exceptând faptul că înţelege caracterul prejudiciabil al unei asemenea fapte. în cazul unei astfel de tulburări psihice cum este piromania. Recunoaşterea iresponsabilităţii persoanei este de competenţa instanţelor judecătoreşti.2 art. persoana simte impulsul de a da foc. Criteriul medical constă din faptul că lipsa capacităţii intelectuale şi volitive a persoanei este efectul unor asemenea cauze cum sunt: a) bolile psihice cronice. Această stare psihică este strâns legată de incapacitatea intelectuală a persoanei (factorul intelectiv). şi acest fapt se soluţionează în baza tuturor materialelor cauzei. în principiu. Faţă de o asemenea persoană. Persoana recunoscută iresponsabilă la momentul săvârşirii faptei prejudiciabile nu poate fi subiect al infracţiunii şi nici nu poate fi trasă la răspundere penală.23 CP cere ca incapacitatea persoanei de a-şi da seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau de a le dirija să fie determinată de anumite cauze care se referă la criteriul medical al iresponsabilităţii. Factorul intelectiv al iresponsabilităţii se manifestă prin faptul că persoana "nu putea să-şi de seama de acţiunile şi inacţiunile sale" în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile. persoana care suferă de o boală psihică cronică. psihologic). Îmbolnăvirea de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii.3. înainte de pronunţarea sentinţei s-a îmbolnăvit de o boală psihică. încât a lipsit-o de capacitatea de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori de a le dirija. criteriul medical al iresponsabilităţii este exprimat în art. Factorul volitiv al iresponsabilităţii se caracterizează prin lipsa capacităţii persoanei de a-şi dirija acţiunile sau inacţiunile în momentul săvârşirii infracţiunii şi este determinat de afectarea sferei volitive a psihicului persoanei. Această stare psihică presupune lipsa capacităţii persoanei de a înţelege caracterul adevărat al faptei şi caracterul prejudiciabil al acesteia. Legislaţia penală a unor ţări (Germania. Pentru ca persoana să fie recunoscută iresponsabilă se cere prezenţa ambelor criterii ale iresponsabilităţii. Astfel. c) stările patologice. La baza acestei responsabilităţi stă o tulburare psihică ce nu-i permite persoanei să înţeleagă în deplină măsură caracterul şi gradul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale sau să şi le dirijeze. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă (art. Însă faţă de aceste persoane. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical prevăzute de art. cu condiţia ca la momentul săvârşirii faptei boala psihică a persoanei să fi atins un asemenea grad. Numai prezenţa criteriului juridic (psihologic) nu dă temei pentru recunoaşterea persoanei iresponsabile. însă poate să se manifeste şi independent. din cauza stării psihice bolnăvicioase. în baza hotărârii judecătoreşti. 4. 6.23 CP printr-o enumerare generalizatoare juridico-penală a tuturor tipurilor de boli psihice. Or. Iresponsabilitatea persoanei se stabileşte la momentul săvârşirii infracţiunii. 7. distruge sau îşi însuşeşte bunurile altei persoane etc. tulburări psihice şi stări patologice cunoscute de psihiatrie şi capabile de a afecta activitatea normală a psihicului persoanei (criteriul juridic. alin. iar după însănătoşire ea poate fi supusă pedepsei. de a distruge prin foc şi.23 CP interzic tragerea la răspundere penală a persoanei care. nu are capacitatea de a se abţine de la impulsul de a incendia. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate. Polonia etc. şi nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor întreprinse. Prevederile alin. în baza hotărârii instanţei judecătoreşti. printre care şi în baza expertizei psihiatrice. Federaţia Rusă. a cărei efectuare este obligatorie în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a persoanei care a săvârşit o faptă prejudiciabilă. Criteriul juridic (psihologic) al iresponsabilităţii are la bază doi factori: intelectiv şi volitiv. nu serveşte drept temei pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală. nu înţelege că prin acţiunile sale suprimă viaţa victimei. redusă.98-102 CP.1 art. 5.23 CP prin expresia "nu putea să-şi dea seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze". care sunt expuşi în art. b) tulburările psihice temporare. o responsabilitate parţială.

pedagog) sau de către expertul-psihiatru (HP CSJ nr.23). nu poate fi considerată stare de iresponsabilitate.24 CP. instanţa de judecată. Cauzele ebrietăţii. În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic.54 CP. instanţa de judecată poate să nu recunoască această stare ca circumstanţă agravantă.) sau starea de ebrietate nu se află în legătură cu infracţiunea. poate fi liberat de răspunderea penală şi internat într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare ori faţă de el se pot aplica alte măsuri de constrângere cu caracter educativ. Potrivit art. substanţelor narcotice sau toxice. ele se iau în consideraţie la stabilirea pedepsei. produsă de alcool sau de alte substanţe. narcoman sau toxicoman. minorul. săvârşirea infracţiunii în stare de ebrietate este o circumstanţă care agravează pedeapsa făptuitorului. RĂSPUNDEREA PENTRU INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ ÎN STARE DE EBRIETATE Persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate. starea de ebrietate se consideră de către instanţele judecătoreşti ca circumstanţă agravantă în cazurile în care această stare a contribuit la săvârşirea infracţiunii de către cel ce a consumat alcool sau substanţe ebriante. nu este liberată de răspundere penală.23 CP). 2.77 CP). despre care se vorbeşte în art. din cauza căreia persoana este lipsită de capacitatea de înţelegere şi de dirijare a voinţei sale. paranoie alcoolică etc. precum şi de gravitatea infracţiunii săvârşite. Ţinând cont de gradul de deficienţă mintală. halucinaţii alcoolice. care îngreuiază considerabil capacitatea lor de a înţelege sensul acţiunilor şi de a le dirija.37 p.7 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori).104 CP. 9. faţă de persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală. însă tulburările psihice ale persoanei care nu exclud responsabilitatea pot fi recunoscute drept circumstanţe atenuante la stabilirea pedepsei (art. Pentru stabilirea arieraţiei învinuitului sau inculpatului minor. fiziologică) în care a ajuns persoana ca efect al folosirii alcoolului. or. concomitent cu pedeapsa pentru . Starea de ebrietate patologică în psihiatrie este recunoscută ca o tulburare psihică (delirium tremens. conform art. asistent social. simplă. Norma citată are în vedere starea de ebrietate obişnuită (simplă. instanţa de judecată este în drept a nu o considera drept circumstanţă agravantă (art.). organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să dispună efectuarea expertizei de către specialişti în domeniul psihologiei (psiholog. indiferent de gradul ei de gravitate. Cauzele ebrietăţii. deoarece lipseşte criteriul medical al ei (boala psihică cronică. tulburarea psihică temporară sau starea patologică.unei pedepse mai blânde sau pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical.76 CP). 3. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii trebuiesc stabilite. Starea de ebrietate obişnuită. Iresponsabilitatea trebuie deosebită de arieraţia (înapoierea mintală) minorilor. 1. în baza art. Însă în cazul în care făptuitorul a ajuns la starea de ebrietate independent de voinţa sa (prin înşelăciune i se dă persoanei o băutură în care s-a introdus o substanţă narcotică sau este constrâns să consume substanţe toxice etc. persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă într-o atare stare fiind recunoscută iresponsabilă (art.24 CP au importanţă juridico-penală în practica judiciară. Aceste dispoziţii ale art. De obicei. persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate nu este liberată de răspunderea penală. Diferenţa dintre ele nu constă în gradul de gravitate a ebrietăţii.24 CP. În aceste cazuri suntem în prezenţa celor două criterii (medical şi juridic) ale iresponsabilităţii. Articolul 24. În funcţie de cauzele ebrietăţii şi de influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii. CP nu recunoaşte o astfel de responsabilitate intermediară. ori a altor substanţe cu efect ebriant sau narcotizant. fiziologică trebuie deosebită de starea de ebrietate patologică. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei. O astfel de stare de ebrietate. dacă există avizul medical corespunzător. prevăzute în art. 4. Astfel.

Pentru recunoaşterea infracţiunii drept consumată are importanţă de principiu momentul consumării infracţiunii. deliberarea. medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant (art. ultima chiar şi exteriorizată.1 art. calea infracţională). art. Apariţia ideii.103 CP. Momentul consumării infracţiunii depinde de construcţia juridică a componenţei de infracţiune din partea specială a CP. O dată cu consumarea infracţiunii. (3) Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabileşte. căile prin care trece fapta infracţională în desfăşurarea ei până la producerea rezultatului (iter-criminis. 1.26 şi 27. furtul. singura reţinută pentru încadrarea juridică şi sancţionarea ei. De exemplu.219). integrându-se în fapta consumată. ca şi pentru infracţiunea consumată. pregătirea infracţiunii. 3. periculoase pentru viaţa şi sănătatea . dacă nu au ajuns în faza producerii rezultatului din motive ce nu au depins de voinţa făptuitorului drept infracţiuni neconsumate. conform articolului corespunzător din Partea specială a prezentului cod. ► Infracţiunile cu componenţe formale dobândesc forma consumată în momentul săvârşirii acţiunii prejudiciabile. În scopul apărării sănătăţii publice şi a convieţuirii sociale. 2.209 CP) şi la organizarea sau întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope (art. tentativa şi producerea rezultatului prejudiciabil. 242. luarea hotărârii.25 CP incriminează actele de pregătire şi tentativa. 5. activităţile efectuate în fazele precedente în vederea producerii rezultatului îşi pierd propria lor individualitate.drept infracţiuni consumate. Luând în seamă specificul activităţii psihice a minorilor şi efectul negativ al substanţelor narcotice şi psihotrope asupra dezvoltării organismului lor. (2) Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. jaful şi escrocheria se consideră consumate dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa (p. şi nu doar unele.145. au rămas în afara legii penale. Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune (alin. infracţiunea consumată conţine toate semnele ce caracterizează componenţa infracţiunii. ► Infracţiunile. dacă nu au fost materializate prin acţiuni de pregătire sau de tentativă. Articolul 25. legea penală prevede răspunderea penală pentru atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri.16 din HP CSJ nr.). tentativa de infracţiune (începerea executării) şi finalizarea infracţiunii prin producerea rezultatului dorit. respectându-se prevederile art. cu trimitere la art. în art. 271 etc. al prevenirii săvârşirii infracţiunilor în stare de ebrietate. Pornind de la teza că numai acţiunile (inacţiunile) pot fi recunoscute infracţiuni şi de la periculozitatea lor pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale.infracţiunea săvârşită.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). Astfel. ETAPELE ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE (1) Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune. drept componenţe materiale. Prin urmare.25 al CP sunt legiferate etapele activităţii infracţionale fără a se da o definiţie acestei noţiuni. deliberarea şi luarea hotărârii. ca în cazul tentativei. se consideră consumate în momentul survenirii rezultatului.219 CP).218 CP) şi organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul acestor substanţe (art. Spre deosebire de CP din 1961. De exemplu.217 CP). Au componenţe materiale şi alte infracţiuni prevăzute de partea specială a CP (art. poate să aplice faţă de aceste persoane măsurile de constrângere cu caracter medical prevăzute în art. În evoluţia sa această activitate parcurge anumite faze: apariţia ideii infracţionale. iar în cazul producerii rezultatului . tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului însoţit de aplicarea sau ameninţarea cu aplicarea violenţei. prescrierea lor ilegală (art. legiuitorul a incriminat numai actele de pregătire.81. 146. 239. este interzisă prin ameninţare cu pedeapsa penală circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope (art.25 CP). În teoria dreptului penal. prin etape ale activităţii infracţionale se înţeleg fazele. 147.

art.07. comercializarea ilegală. Delimitarea infracţiunii consumate de cea neconsumată are importanţă juridico-penală.29 CP).136 CP pot provoca o catastrofă ecologică.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). cu trimitere la art. sustragerea armelor de foc. În alin. 290. . ► Alte infracţiuni se consideră consumate din momentul creării unei stări de pericol real pentru valoarea socială ocrotită de legea penală. În afară de aceasta. ► Infracţiunea continuă se consideră consumată în momentul încetării activităţii infracţionale sau din cauza survenirii unor evenimente care împiedică această activitate (alin. Astfel. şantajul . La această categorie de fapte se referă infracţiunile prevăzute de art. ele nefiind pedepsite în cazul infracţiunilor uşoare (alin.31 din 9. 178. intenţia de a dobândi prin banditism arme şi muniţii se consideră infracţiune consumată din momentul organizării bandei (p.2 art. grave. De exemplu.30 CP). circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.3 art. ► Infracţiunea prelungită se consumă în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale (art. deosebit de grave şi excepţional de grave. 203 CP etc.2 art. indiferent de atingerea de către infractor a scopului pus (p.din momentul înaintării cerinţei. 307 alin.). a muniţiilor sau a substanţelor explozive.10 din HP CSJ nr.284 CP). O astfel de construcţie au şi infracţiunile de organizare a unei rebeliuni armate (art.16 HP CSJ nr. infracţiunea de ecocid se consideră consumată din momentul în care acţiunile descrise în art.166.155 CP).03.26 CP).26 şi 27 CP.25 CP se dă noţiunea infracţiunii neconsumate.340 CP). ca pentru infracţiunea consumată.1. 167. crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art.15 din 6. ameninţarea cu omorul sau vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii constituie infracţiune dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări (art. organizarea de grupuri criminale în scopul terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau săvârşirii atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor (art. ► Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel. În funcţie de momentul consumării infracţiunii se rezolvă unele probleme privind aplicarea amnistiei şi prescripţiei de tragere la răspunderea penală. care constă din pregătirea şi tentativa de infracţiune (a se vedea comentariul la art.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxic). Dacă infracţiunea continuă începută până la actul de amnistie durează şi după intrarea lui în vigoare.25 CP. răspunderea penală pentru pregătirea şi tentativa de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP.11.12 din 27. organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale (art. păstrarea. încât ele se consumă chiar din momentul pregătirii lor. punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA constituie infracţiune consumată prevăzută de art.217 CP (p. conform alin. Or.282 CP).278 CP) etc. 194. în cazul infracţiunii continue amnistia se aplică numai cu condiţia ca acţiunea sau inacţiunea începută să înceteze până la data intrării în vigoare a actului de amnistie.victimei.286 CP) etc.2 art. fabricarea. La infracţiunile cu componenţe formale se referă de asemenea şi alte infracţiuni din partea specială a CP (de exemplu.26 şi 27 CP). 311. psihotrope sau a precursorilor acestora se consideră infracţiune consumată din momentul săvârşirii a cel puţin unei acţiuni din cele menţionate în art. infracţiune de terorism consumat constituie chiar şi ameninţarea cu săvârşirea actelor de terorism (art. 4.212 CP. justa calificare a acţiunilor făptuitorului drept infracţiune consumată sau neconsumată are şi consecinţe diferite.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea. amnistia nu se aplică. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor). De exemplu. Dispoziţiile art. însoţită de ameninţare. 312 etc. transportarea. răspunderea penală este prevăzută numai pentru actele de pregătire a infracţiunii mai puţin grave. De exemplu.3 din HP CSJ nr.177. 179. 202. 5.81 CP pentru infracţiunile neconsumate stabilesc unele procedee de aplicare a pedepsei mai favorabile decât pentru infracţiunea consumată şi interzice aplicarea pedepsei de detenţiune pe viaţă pentru infracţiunile neconsumate.

La semnele obiective se referă prevederile alin. grave.. ca formă a vinovăţiei. de exemplu. sunt posibile la toate infracţiunile intenţionate.1 art.26 CP infracţiunea nu şi-a produs efectul se înţelege că actele de pregătire nu au ajuns până la etapa începerii tentativei sau în cazul infracţiunilor cu componenţe formale . De .5 art. 2.1 art. pe altă cale.6. Atunci când ele sunt înfăptuite de altă persoană. În cazul actelor de pregătire. infracţiunea nu şi-a produs efectul. la baza căreia stă intenţia. 3. pregătirea unei arme de foc pentru săvârşirea unui atac tâlhăresc nu se cuprinde în latura obiectivă a tâlhăriei prevăzute în art.1 art. pe altă cale.188 CP şi se consideră criminală numai în baza alin. ele pot fi de natură intelectuală ori materială.1 art. Actele de pregătire nu lezează nemijlocit obiectul infracţiunii zămislite. constituie acte de complicitate (alin. patrimoniul victimei presupuse nu este lezat.26 CP.până la săvârşirea primei acţiuni ce constituie latura obiectivă a acestor componenţe de infracţiuni.). deosebit de grave sau excepţional de grave. bunurilor furate etc. Latura obiectivă a pregătirii de infracţiune are un şir de particularităţi: Actele de pregătire nu fac parte din latura obiectivă a infracţiunii ce se pregăteşte şi sunt exterioare acesteia.1 art. Prin expresia din alin. Alin. pregătirea unor documente personale false pentru a evita identificarea după săvârşirea infracţiunii etc. infracţiunea nu şi-a produs efectul". de condiţii pentru săvârşirea ei legiuitorul a recunoscut că orice acte de pregătire efectuate cu scopul săvârşirii infracţiunii cad sub incidenţa alin. Din această definiţie rezultă că.1 art. 1.1 art. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori a instrumentelor în vederea săvârşirii infracţiunii. decât autorul sau coautorii. a furtului.26 CP nu a enumerat în mod exhaustiv toate actele posibile de pregătire de infracţiune. pentru a considera o activitate drept act de pregătire pedepsit penal. În alin. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sunt supuse numai persoanele care au săvârşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave. însă se creează o stare de pericol potenţială pentru această valoare socială ocrotită de legea penală.26 CP. de condiţii pentru săvârşirea ei dacă. din cauze independente de voinţa făptuitorului. Formele infracţiunii prevăzute în art. 4. Aceste acte de pregătire pot fi de natură intelectuală (procurarea de informaţii şi de date privitoare la săvârşirea infracţiunii. Din felul în care se manifestă actele de pregătire. procurarea.26 CP se dă o definiţie mai desfăşurată a pregătirii de infracţiune decât în alin. Actele de pregătire trebuie să fie săvârşite numai de persoana care are nemijlocit intenţia de a săvârşi infracţiunea ca autor sau coautor al ei.26 CP privind caracterul intenţionat al actelor de pregătire constituie semnele subiective ale pregătirii de infracţiune. Articolul 26. PREGĂTIREA DE INFRACŢIUNE (1) Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune.) şi de natură materială (pregătirea unor ascunzişuri pentru tăinuirea uneltelor infracţiunii. Asemenea forme se exclud în cazul infracţiunilor săvârşite din imprudenţă. Actele de pregătire pot fi pedepsite numai în cazul în care "din cauze independente de voinţa făptuitorului. Ele numai creează condiţii pentru săvârşirea infracţiunii. Cerinţa alin. activitatea trebuie să fie caracterizată de anumite semne obiective şi subiective.25 CP şi determinate de etapele de desfăşurare a activităţii infracţionale privesc numai activitatea infracţională. În atare cazuri infracţiunea trebuie să nu-şi producă efectul din motive independente de voinţa făptuitorului. nefiind obligatorii.26 CP privind crearea condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii şi întreruperea actelor de pregătire din cauze independente de voinţa făptuitorului. Actele de pregătire de natură materială constau din procurarea.15 CP din 1961. Un act de pregătire de natură intelectuală poate fi înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor. Actele de pregătire. Prin expresia sau crearea intenţionată.42 CP). înţelegerea prealabilă cu alte persoane de a procura sau comercializa bunurile furate etc.1 art. sau crearea intenţionată. De exemplu. plănuirea infracţiunii şi repartizarea rolurilor între participanţi.

Mai mult. un început de executare a acţiunii îndreptate nemijlocit împotriva valorii sociale ocrotite de CP. conform art. 7. În acest caz persoana poartă răspunderea penală doar pentru acţiunile pregătitoare deja săvârşite în vederea producerii rezultatului infracţiunii.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat).). Sub aspect obiectiv. Făptuitorul. dar acest scop n-a fost atins din motive ce nu depind de voinţa vinovatului.75 şi 81 CP. Articolul 27.2 art.exemplu. atentează la obiectul concret şi creează pericolul real de a-i cauza o daună. Codul penal din 1961 incrimina nelimitat actele de pregătire. cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni consumate (alin. De exemplu. 5. constituie temei pentru liberarea de răspunderea penală pentru pregătirea infracţiunii. ca pentru infracţiune consumată.56 CP). TENTATIVA DE INFRACŢIUNE Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă. iar sub aspect subiectiv presupune caracterul intenţionat al acestor acte. în cazul pregătirii de infracţiune făptuitorul acţionează cu intenţie directă. Tentativa de infracţiune cu componenţe formale este posibilă numai atunci când latura lor obiectivă se constituie din diferite acţiuni prevăzute în dispoziţiile normei de incriminare. legiuitorul a considerat că actele de pregătire nu prezintă gradul prejudiciabil caracteristic infracţiunii şi le-a lăsat în afara incriminării. în cazul violului. grave. În cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare. 2. Sub aspect obiectiv. în care sunt incriminate ca infracţiuni distincte actele de pregătire (mai detaliat a se vedea p. . nu este necesară o încadrare suplimentară a urmărilor reale survenite pentru victimă (p. De exemplu. va fi considerată renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. în cazul tentativei de omor.25 CP). Răspunderea penală a făptuitorului în cazul pregătirii de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP. 1. De exemplu. tentativa implică efectuarea unor acte ce fac parte din latura obiectivă a infracţiunii începute. El îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor de pregătire a infracţiunii.290 CP. Alin. suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni.14 din HP CSJ nr. indiferent de gravitatea lor. violul se consideră infracţiune consumată din momentul în care s-a început raportul sexual. pentru procurarea ilegală a unei arme de foc cu scopul pregătirii unui omor intenţionat. Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel. 6.145 CP raportat la art.7 din 29. 8.26. În aceste situaţii făptuitorul poartă răspunderea penală în baza articolului din partea specială a CP.26 CP prevede răspunderea penală numai pentru persoanele care au săvârşit acte de pregătire a unei infracţiuni intenţionate mai puţin grave. Dacă actele de pregătire a unei infracţiuni prin natura lor constituiau o altă infracţiune.3 art. teama de răspunderea penală etc.şi în baza art. prin urmare. Latura subiectivă a pregătirii de infracţiune constă în caracterul ei intenţionat. Infracţiunile din imprudenţă nu pot să apară sub formă de acte de pregătire. prin actele de executare. în primul rând.3 al comentariului la art. deosebit de grave şi excepţional de grave. iar în unele cazuri chiar îi cauzează o anumită daună. aceasta nu şi-a produs efectul.3 din HP CSJ nr. tentativa reprezintă. prevede posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile de pe urma infracţiunii pe care o pregăteşte şi doreşte să săvârşească această infracţiune. respectându-se prevederile art. iar pentru procurarea ilegală a armei de foc .08. Dacă actele de pregătire sunt întrerupte din motive subiective (mila faţă de victimă. încât ele se consumă din momentul începerii actelor de pregătire.26 CP.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). cu trimitere la art. din cauze independente de voinţa făptuitorului.56 CP. făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru pregătirea omorului intenţionat în baza art. nu exclude răspunderea penală (p.12. refuzul care a fost determinat de imposibilitatea continuării ulterioare a acţiunilor criminale în virtutea unor împrejurări apărute contrar voinţei vinovatului nu poate fi considerat benevol şi. Dacă faţă de victimă se aplică forţa fizică sau ameninţarea cu scopul de a săvârşi un raport sexual cu ea.1994 cu modificările din 20. ele fiind pedepsite în cazul tuturor infracţiunilor intenţionate. care.

datorită acestor măsuri. Practica judiciară a RM recunoaşte constant că tentativa de infracţiune poate fi săvârşită numai cu intenţie directă. ci numai pentru urmarea efectiv produsă până la înlăturarea morţii victimei. insultă etc. ci şi în cazul înlăturării producerii rezultatului. însă acţiunea nu a fost dusă până la sfârşit din cauză că partea vătămată s-a apărat şi au intervenit alte persoane. îi dă un antidot. infractorul îi aplică lovituri cu cuţitul în regiunea cutiei toracice.13 şi 21 din HP CSJ nr. din cauze ce nu depind de voinţa făptuitorului.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). 5. Cei care pledează pentru existenţa tentativei prin inacţiune.3 din HP CSJ nr.56 CP). În teoria dreptului penal posibilitatea tentativei prin inacţiune este discutabilă. lămureşte medicilor ce otravă i-a dat victimei şi. o persoană. În cazul dat făptuitorul nu va răspunde pentru tentativa de omor. Dacă persoana a renunţat. cauzare a leziunilor corporale. Ele se constituie din împrejurări apărute contrar voinţei făptuitorului.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). de obicei.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). care întrerup acţiunile şi fac imposibilă continuarea lor sau care înlătură producerea rezultatului. există tentativa întreruptă când. el fiind înlăturat. la soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii psihice. În funcţie de gradul de realizare a tentativei. De regulă. Tentativa întreruptă (neconsumată) este atunci când acţiunea începută este întreruptă şi nu mai poate fi continuată pentru a-şi produce efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului.13 din HP CSJ nr. De exemplu.27 CP nu exclude tentativa şi prin inacţiuni.9 din 15. Numai dacă există atare circumstanţe. De asemenea.7 din 29. Cauzele independente de voinţa făptuitorului care împiedică producerea efectului în cazul tentativei sunt diverse. cu excepţia cazurilor în care actele tentativei conţin o altă infracţiune consumată (art. O altă trăsătură a aspectului obiectiv al tentativei constă în faptul că acţiunea a cărei executare a fost începută nu şi-a produs efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. huliganism. acţiunile vinovatului pot fi recunoscute drept tentativă de viol şi numai ele dau posibilitatea de a delimita tentativa de viol de alte acte criminale (acte de desfrâu. îşi argumentează opinia prin exemplul devenit clasic: o mamă. tentativa poate apărea sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de tentativă cu mijloace nule. s-a explicat instanţelor judecătoreşti că. 3. actele de executare a tentativei se săvârşesc prin acţiuni. Însă art. după ce a administrat o substanţă otrăvitoare victimei cu intenţia de a o ucide. însă acţiunile comise nu au pricinuit şi nu au putut pricinui daună din . constituie tentativă consumată fapta persoanei care nu a avut posibilitatea de a dispune de bunurile sustrase din punga victimei din cauză că a fost observată de victimă şi de alte persoane şi reţinută îndată de ei. Renunţarea de bună voie la infracţiune poate apărea nu numai la întreruperea voluntară a actelor de tentativă. De exemplu. Tentativa sub aspect subiectiv se distinge prin caracterul intenţionat al actelor ei. dar nu s-a produs rezultatul. ea poate apărea în formă întreruptă (neconsumată) sau în formă consumată. fiindu-i milă de chinurile ei. cheamă salvarea.) (p. În funcţie de caracterul intenţionat al tentativei şi al cauzelor ce înlătură producerea rezultatului. nu îl hrăneşte. Tentativă asupra unui obiect nul este atunci când persoana atentează la valorile sociale ocrotite de legea penală. trebuie constatat faptul dacă inculpatul a acţionat cu scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa aplicată a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. ea nu poate fi trasă la răspunderea penală şi se liberează de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii. 4.09.08. în scopul uciderii copilului nounăscut. De exemplu.11. Sub acest aspect CSJ a explicat instanţelor judecătoreşti că tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă (p. Tentativa este consumată în cazul în care acţiunea a început şi a fost dusă până la capăt. în scopul de a omorî victima. benevol şi definitiv.7 din 29.toate cele săvârşite urmează a fi calificate ca tentativă de viol (p. la ducerea până la capăt a infracţiunii. îi salvează viaţa.

Infracţiunea complexă se poate prezenta sub forma unei componenţe de infracţiune de bază sau sub forma unei componenţe de infracţiune agravante. comercializarea ilegală.11. potrivit stării de fapt ori potrivit legii. Această infracţiune se .1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre punerea. 3. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor). De exemplu.6 din HP CSJ nr. 9. o singură infracţiune pentru care se aplică o singură pedeapsă. dintr-o singură acţiune sau inacţiune ce produce un rezultat prejudiciabil unic unui obiect distinct şi este comisă printr-o singură formă de vinovăţie. Infracţiunea cu acţiuni alternative se caracterizează prin prevederea în conţinutul normei penale a unor acţiuni (inacţiuni) care pot produce urmări omogene. Unitatea naturală. infracţiunea repetată (art. INFRACŢIUNEA UNICĂ Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale. 7. care poate consta într-o acţiune (inacţiune). Conţinutul de bază se formează prin reuniunea a două sau a mai multor infracţiuni care îşi pierd autonomia şi devin părţi componente ale infracţiunii complexe. Conţinutul complex cu formă agravantă include. elementul material sau rezultatul unei infracţiuni distincte şi care sunt reunite.31 din 9.nu putea fi vătămat. nefiind puternică. deoarece obiectul lipsea în momentul atentatului sau avea calităţi atât de bune.29 CP). încât . o faptă prevăzută de legea penală. un dispozitiv explozibil sub automobilul ei. 2. 5. ca element sau ca circumstanţă agravantă. infracţiunea cu acţiuni alternative.30 CP). două sau mai multe urmări prejudiciabile care ar putea constitui. cu scopul de a suprima viaţa victimei. din cauza insuficienţei mijloacelor folosite de făptuitor.prin acţiunile întreprinse . prin natura sa. Prin unitatea de infracţiune se înţelege situaţia în care o activitate infracţională. Infracţiunea este complexă în cazul în care în conţinutul ei de bază sau agravant intră. substanţe explozive. Vinovatul a fost condamnat pentru tentativă de omor. Explozia. în funcţie de elementul său obiectiv. păstrarea. Infracţiunea simplă se deosebeşte de infracţiunea continuă prin faptul că elementul material al infracţiunii continue. infracţiunea complexă. muniţii. Prin unitate naturală se înţelege consacrarea juridică a entităţii naturale. în general. prin ele însele. în conţinutul unei infracţiuni. dacă făptuitorul a sustras arme. făptuitorul a instalat. Pornind de la conţinutul legal al definiţiei infracţiunii unice. Legislaţia penală distinge următoarele modalităţi ale unităţii legale de infracţiuni: infracţiunea prelungită (art. transportarea. sustragerea armelor de foc. a muniţiilor sau a substanţelor explozive. distingem două modalităţi ale acesteia: a) când printr-o acţiune (inacţiune) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice.31 CP). ca circumstanţă agravantă. moartea victimei nu a survenit. prin voinţa legiuitorului. poate fi de două feluri: infracţiune unică simplă şi infracţiune unică continuă (art. fabricarea. în conţinutul său calificativ. care în acel moment nu aveau capacităţile iniţiale. se prelungeşte în timp. a avut drept efect numai deteriorarea automobilului şi cauzarea unor leziuni corporale victimei. acesta va purta răspunderea penală pentru tentativă de sustragere a substanţelor explozive (p. dar el era sigur că cele sustrase au capacităţile necesare. 1. Infracţiunea unică se poate prezenta sub forma unităţii naturale şi legale. Tentativa cu mijloace nule este în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite. deoarece.cauza greşelii făptuitorului. fiecare în parte. formată dintr-o acţiune (inacţiune) ori din mai multe acţiuni (inacţiuni) se consideră. 6. b) când printr-un sistem de acţiuni (inacţiuni) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. 4. ce dobândeşte caracter complex. o acţiune (inacţiune) sau un rezultat prejudiciabil care constituie. până intervine forţa contrară care îi pune capăt (momentul epuizării). o infracţiune incriminată distinct în lege. De exemplu. Articolul 28. Unitatea legală de infracţiune este compusă din două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni. care este alcătuită.

dezertarea (art. la diferite intervale de timp.194 CP) etc. 1. timp nedeterminat. care prezintă. ce se cuprind de intenţia unică a infractorului şi alcătuiesc în concursul . ce ţine de materialitatea activităţii infracţionale. 2. conţinutul aceleiaşi infracţiuni. prin HP nr. b) acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale. fiind necesară săvârşirea a cel puţin două acţiuni care. este aceea a săvârşirii mai multor acţiuni sau inacţiuni. acţiuni sau inacţiuni care prezintă. Acţiunile reluate pot avea atât calitatea de infracţiune. INFRACŢIUNEA PRELUNGITĂ (1) Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică. sub aspectul realizării unei activităţi infracţionale. 2. Articolul 30. Instanţa supremă judiciară (CSJ).371 CP) etc. trebuie să fie comise în temeiul unei rezoluţii unice. alcătuind în ansamblu o infracţiune. Infracţiunea continuă se caracterizează prin faptul că latura obiectivă a acesteia constă într-o acţiune (inacţiune) care durează în timp în mod natural. 4. întreruperi ce survin în desfăşurarea activităţii infracţionale. fiecare în parte. dar în realizarea unei rezoluţii unice. Această activitate poate înceta din cauza intervenţiei făptuitorului. (2) Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate. componenţa aceleiaşi infracţiuni. 3.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului.290 CP ).5 din 06. care poate să nu releve gradul de pericol social al unei infracţiuni decât examinate în cumul.consideră consumată din momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile de alternativă prevăzute în norma penală.317 CP). pentru a se integra în infracţiunea prelungită. O trăsătură distinctă a infracţiunii continue constă în faptul că acţiunile distincte din care se compune infracţiunea consumată sunt considerate numai etape. Infracţiunile succesive se caracterizează prin anumite pauze. 1. Sensul juridic al noţiunii de acţiune (inacţiune) trebuie înţeles într-o accepţiune mai largă. c) acţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. Infracţiunea prelungită presupune următoarele condiţii: a) săvârşirea mai multor acţiuni sau inacţiuni. Calitatea de infracţiuni permanente o pot avea evadarea din locurile de deţinere (art. de întrerupere. în cumul. În cazul infracţiunii continue nu există pluralitate de infracţiuni. reluate de făptuitor. la diferite intervale de timp. Articolul 29. fiecare în parte. termice sau a gazelor naturale (art. 4. Prima condiţie. având acelaşi scop de însuşire ilegală a averii. însuşirea şi utilizarea ilicită a energiei electrice. Infracţiunea este prelungită în cazul în care persoana săvârşeşte. care se compune dintr-un şir de acţiuni criminale identice. Cea de-a doua condiţie constă în faptul că activităţile materiale săvârşite la diferite intervale de timp. a indicat că "la delimitarea unei sustrageri repetate de cea prelungită judecătoriile trebuie să ţină cont de faptul că sustragerea prelungită trebuie considerată sustragerea în mai multe rânduri a averii proprietarului. caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice. alcătuiesc o singură infracţiune. Infracţiunile continue pot fi de două tipuri: infracţiuni succesive şi infracţiuni permanente. faze ale infracţiunii finale. comise cu un singur scop. care nu cunoaşte momente de discontinuitate. Infracţiunile permanente se caracterizează printr-o activitate continuă. INFRACŢIUNEA CONTINUĂ (1) Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvârşirea neîntreruptă. a altor persoane ori a organelor competente. Calitatea de infracţiuni continue succesive o pot avea acţiunile de purtare ilegală a armelor şi muniţiilor (art. a activităţii infracţionale.07. (2) Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. cât şi de faptă prevăzută de legea penală. 3. până la încetarea activităţii infracţionale.

având calitatea de circumstanţă agravantă în cadrul infracţiunilor contra persoanei (a se vedea art.2 ale componenţelor infracţiunilor prevăzute de art.54 CP. 3. Infracţiunile repetate omogene se caracterizează prin săvârşirea unor acţiuni distincte de natură diferită. 2. precum şi dacă termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat".dorinţa comiterii în mod repetat a acţiunilor ce vor alcătui prin cumul o infracţiune unică. Determinarea unităţii rezoluţiei infracţionale. Cea de-a treia condiţie presupune . 186 alin.151 alin. În prezentul CP această formă a repetării este întâlnită frecvent. fiind prevăzută în componenţa de bază sau agravanta unei singure infracţiuni. Condiţiile infracţiunii repetate sunt: a) săvârşirea în mod repetat a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene.3. în rate. neintervenirea unor obstacole neprevăzute. 4. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. b) persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna din ele şi să nu fi expirat termenul de prescripţie. Infracţiunile repetate identice sunt acelea care cad sub incidenţa unei norme penale. 6. "sustragerea nu poate să fie încadrată drept repetată. Prima condiţie cerută pentru existenţa infracţiunii repetate este ca infracţiunile să fie identice sau omogene. 160 alin.pe lângă unitatea de rezoluţie infracţională . REPETARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice ori omogene. 1. care ar fi determinat luarea unei noi decizii infracţionale etc. a întregii activităţi infracţionale.2 etc.17 HP CSJ nr. Consumarea infracţiunii prelungite are loc în ultimul moment al epuizării ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. dacă termenele de prescripţie . 7. adică săvârşirea infracţiunii de una şi aceeaşi persoană sau de mai mulţi participanţi. În corespundere cu prevederile p.2. fie în momentul intervenţiei altor factori. Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni trebuie delimitată de repetarea prevăzută în cadrul infracţiunilor prelungite şi repetarea ca formă a pluralităţii de infracţiuni.3. 152 alin. dacă antecedentul penal este scos pentru infracţiunea anterior săvârşită de către infractor în ordine de amnistie sau graţiere. Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni se deosebeşte de repetarea (concursul real) ca formă a pluralităţii de infracţiuni prin faptul că săvârşirea repetată a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene este incriminată. etc. 5. Intenţia unică a făptuitorului trebuie să cuprindă sub aspect intelectiv previziunea desfăşurării eşalonate.186-192 CP. iar sub aspect volitiv . comiterea acţiunilor prin metode şi procedee de acelaşi fel.4 CP şi constituie circumstanţă agravantă. Articolul 31. dacă el a fost stins în conformitate cu art. ca proces psihic. dar care atentează asupra unui obiect generic unic. Această formă a repetării este definită în componenţa infracţiunii prevăzute de art. Pornind de la definiţia enunţată nu va putea fi considerată drept repetată următoarea infracţiune de sustragere. presupune prezenţa unei hotărâri unice strict determinate.186 alin.). care ar putea indica asupra mai multor activităţi infracţionale distincte. Cea de-a doua condiţie presupune situaţia ca persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna dintre infracţiunile săvârşite în mod repetat sau să nu fi expirat termenul de prescripţie.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului.şi unitatea de subiect. (2) Săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute la diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare a infracţiunii în cazurile prevăzute în Partea specială a prezentului cod. Activitatea infracţională prelungită în timp ia sfârşit fie în momentul renunţării de bună voie a făptuitorului la săvârşirea infracţiunii. cum ar fi descoperirea faptei de către organele competente. prevăzute de aceeaşi normă penală. fiind prevăzută ulterior în alin.său o singură infracţiune".

03] 1.4 art. după caz. concurs de infracţiuni sau recidivă. dar înainte de executarea completă a pedepsei.186 CP. de fapt.5 al HP nr. situaţia repetării unor infracţiuni atât identice. formă consacrată în art. înainte de începerea executării pedepsei. în cazul concursului de infracţiuni sunt săvârşite două sau mai multe infracţiuni. anterior. (3) Concursul ideal există atunci când persoana. Recidiva ca formă a pluralităţii de infracţiuni se caracterizează prin comiterea din nou a unei infracţiuni după pronunţarea sentinţei.85 CP. iar în situaţia recidivei infracţiunile sunt separate printr-o condamnare definitivă. Aceleaşi explicaţii le oferă şi CSJ în p.2 al prezentului articol două forme ale concursului de infracţiuni: concursul ideal şi concursul real. a comis una din infracţiunile prevăzute la alin. printr-o singură acţiune (inacţiune). prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui singur articol din Partea specială a prezentului cod. (2) Concursul de infracţiuni poate fi ideal şi real. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod.32 modificat prin Legea nr.prevăzute de art. Alin. prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. în timpul executării pedepsei. 2.17 din 19 iunie 2000 privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. dar înainte de executarea completă a pedepsei.05. formă prevăzută prin conţinutul art. 1. înainte ca infractorul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele. în care este fixat că "se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite de o persoană care. PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI (1) Pluralitatea de infracţiuni constituie. cât şi omogene.60 CP pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat sau antecedentele penale au fost stinse în condiţiile prevăzute de art. 5.2 al prezentului articol stabileşte că săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare. Pentru existenţa concursului de infracţiuni sunt valabile condiţiile care rezultă din definiţia legală a pluralităţii de infracţiuni.33 CP.03. După cum s-a menţionat. În această situaţie pluralitatea de infracţiuni este compusă din termenul neexecutat al pedepsei şi infracţiunea din nou săvârşită. înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele sau dacă a săvârşit o infracţiune după pronunţarea sentinţei. Se consideră pluralitate de infracţiuni săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni în acelaşi timp sau la intervale diferite de timp de aceeaşi persoană. [Art. în vigoare din 12. şi recidiva. pluralitatea de infracţiuni se prezintă sub următoarele forme: concursul de infracţiuni.111 şi 112 CP. Formele pluralităţii se aseamănă prin condiţia săvârşirii a două sau a mai multor infracţiuni şi prin unicitatea subiectului şi se deosebesc prin existenţa sau inexistenţa unei hotărâri definitive de condamnare între faptele ce constituie pluralitatea de infracţiuni. Articolul 33.06. Astfel. dacă persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie. dar nu a fost condamnată pentru aceasta".1 din articolele menţionate. descrise în comentariul la art. (4) Concursul real există atunci când persoana. 3. 2. Modalitatea dată a unităţii de infracţiuni atestă.32 CP. Explicaţiile au menirea să atenţioneze că semnul calificativ săvârşirea infracţiunii de o persoană condamnată anterior pentru una şi aceeaşi infracţiune urmează a fi luat în consideraţie doar la individualizarea pedepsei şi stabilirea categoriei penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa persoana condamnată. Articolul 32.211-XV din 29. CP reglementează prin prevederile alin. în cazurile prevăzute în partea specială a prezentului cod. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI (1) Se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni. o asemenea situaţie este stipulată doar prin prevederile alin. Deosebirea dintre acestea este .

dar în baza unor forme de vinovăţie sau rezoluţii separate. b) conexitatea de efect. (3) Recidiva se consideră deosebit de periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune.3 lit. din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi a urmărilor pe care lea produs. 5. care apar în mod succesiv sau simultan.a) şi k) CP). 4. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite componenţe de infracţiune. Pentru prezenţa concursului ideal de infracţiuni este caracteristică prezenţa unei singure acţiuni (inacţiuni) comune pentru conţinutul a două sau a mai multor componenţe de infracţiuni şi prezenţa a două sau a mai multor urmări prejudiciabile. în baza unor rezoluţii sau forme de vinovăţie separate. 7. (2) Recidiva se consideră periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. cu ajutorul falsului. de exemplu. prin aceeaşi împuşcătură. să se săvârşească o infracţiune de delapidare. care se află în legătură cauzală cu această acţiune (inacţiune). 145 alin. un omor se săvârşeşte pentru ascunderea unei alte infracţiuni: de sustragere. 3. Sub aspect subiectiv. Concursul real de infracţiuni există în cazul în care o persoană. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de gravă a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de gravă.197 CP). b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvârşit din nou o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă. Conexitatea de scop apare când se săvârşeşte o infracţiune în scopul de a uşura săvârşirea unei alte infracţiuni. infracţiunile pot fi toate intenţionate ori toate din imprudenţă. Potrivit textului legii. 6. sau unele intenţionate şi altele din culpă. din cauza împrejurărilor în care are loc şi a urmărilor produse. Conexitatea de efect priveşte cazul în care se săvârşeşte o infracţiune pentru tăinuirea unei alte infracţiuni săvârşite. De exemplu. între infracţiunile respective existând o legătură de conexitate care poate fi de două tipuri: a) conexitatea de scop.următoarea: concursul real apare ca urmare a săvârşirii a două sau a mai multor acţiuni. care dau naştere infracţiunilor concurente. RECIDIVA (1) Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. . de exemplu. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art.350 CP). Va exista un concurs real şi în cazul comiterii a două sau a mai multor infracţiuni simultane sau succesive. prin acţiuni (inacţiuni) distincte. Acţiunea acestei persoane a fost încadrată ca atentat la viaţa colaboratorului poliţiei (art. iar concursul ideal se constituie din săvârşirea unei singure acţiuni (inacţiuni) care. Astfel. cumulul ideal al unui omor săvârşit intenţionat şi din imprudenţă există în cazul în care o persoană. omor etc. Particularităţile concursului real rezidă în faptul că acţiunile sunt comise prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. Drept exemplu de concurs ideal de infracţiuni poate servi împrejurarea în care o persoană a aruncat o grenadă asupra unor colaboratori de poliţie în incinta unei încăperi în care se aflau şi alte persoane. tentativă de omor asupra a două sau a mai multor persoane cu mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (art. există concurs ideal în cazul în care printr-o acţiune (inacţiune) săvârşită de aceeaşi persoană. se săvârşeşte o infracţiune de fals pentru ca apoi. Articolul 34. săvârşeşte şi omorul din imprudenţă al altei persoane. întruneşte elementele mai multor infracţiuni.27. generează mai multe infracţiuni. în structura concursului ideal se vor reuni fapte consumate şi activităţi infracţionale neconsumate.

c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod. 2) recidiva periculoasă.exclude starea de recidivă. 6.81 CP) etc. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie a doua la număr. care serveşte ca temei la individualizarea judiciară a pedepsei. (5) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului. dar şi prezenţa antecedentelor penale care se sting sau sunt anulate în condiţiile prevăzute de art. 1. b) săvârşirea din nou cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni.4 şi 5 art. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului . Infracţiunea din nou săvârşită este a doua la număr. 4. A două modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave (alin. 2.82 CP). 3) recidiva deosebit de periculoasă. în conformitate cu prevederile art. distingem trei modalităţi ale recidivei: 1) recidiva simplă.16 CP). 5. Recunoaşterea persoanei ca recidivist constituie o cauză personală de agravare a pedepsei. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă .16 CP) cu intenţie după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni grave sau deosebit de grave. Recidiva simplă poate fi definită ca fiind situaţia în care persoana.(1)-(3) se ţine cont şi de hotărârile definitive de condamnare pronunţate în străinătate. săvârşeşte din nou una sau mai multe infracţiuni intenţionate. fapt ce rezultă expres din conţinutul prezentului articol. în cazul recidivei nu se poate beneficia de facilităţile prevăzute în legătură cu aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (art. 3.1 art. În corespundere cu prevederile alin. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie cel puţin a patra la număr. indiferent dacă infracţiunea din nou săvârşită sau cea anterioară au fost săvârşite din imprudenţă.111 şi 112. Recidiva periculoasă se prezintă sub două modalităţi care se bazează pe două criterii: a) condamnarea obligatorie a infractorului la pedeapsa cu închisoarea. Recidiva deosebit de periculoasă se prezintă de asemenea sub două modalităţi: Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate. Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate după ce infractorul a fost condamnat de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate. recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova. după executarea unei condamnări pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. d) stinse sau în caz de reabilitare. Bazându-ne pe conţinutul acestui articol. Particularităţile de bază care trebuie să fie întrunite pentru ca o persoană să poată fi recunoscută recidivist sunt: a) existenţa unei condamnări definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate urmată de apariţia antecedentelor penale.111 şi 112 CP.6 art. A doua modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave (alin. .(4) La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin. în conformitate cu prevederile alin. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă.în situaţia în care făptuitorul săvârşeşte din nou o infracţiune în timpul minoratului sau după ce a devenit major. după ce infractorul a fost condamnat de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate.5 al prezentului articol. b) comiterea unor infracţiuni de o anumită gravitate. Pentru recunoaşterea persoanei ca recidivist este necesară nu numai condamnarea de fapt a persoanei. şi anume: recidiva constituie circumstanţă agravantă generală. Infracţiunea din nou săvârşită este a treia la număr. în perioada de până la momentul stingerii antecedentelor penale. starea de recidivă prevede un mod mai aspru de aplicare a pedepsei în limitele prevăzute de sancţiunea normei penale (art.77 CP.

8. LEGITIMA APĂRARE . cu liberarea de pedeapsa penală (cap. vinovăţia. în conformitate cu prevederile art. Temeiul includerii constrângerii fizice sau psihice în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este generat de lipsa libertăţii de voinţă şi acţiune (inacţiune) a făptuitorului.111 şi 112. Drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei este considerat şi riscul întemeiat. energii. În acest caz persoana nu acţionează cu vinovăţie. care fac ca faptei prevăzute de legea penală să îi lipsească una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii: caracterul prejudiciabil. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei: a) legitima apărare. În CP din 18 aprilie 2002 legislatorul a stabilit cauzele care înlătură caracterul penal al faptei într-un capitol separat. 1.c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni.VI). ci constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale ameninţate grav prin atac periculos.13) şi extrema necesitate (art.IX) şi cu cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării (cap. 2. Prin dezincriminarea unor fapte se înlătură toate consecinţele condamnării. d) constrângerea fizică sau psihică. Temeiurile enunţate vor produce efecte de înlăturare a caracterului penal al faptei numai cu privire la persoana care a acţionat efectiv sub imperiul constrângerii. Aceste norme se încadrau în Titlul II denumit Infracţiuni. Activitatea de reţinere a infractorului.XI). în condiţiile legii. cerinţă impusă de subiectul infracţiunii. conform prezentului cod. 3. Se consideră socialmente utile acţiunile legate de cauzarea unui prejudiciu persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. căci făptuitorul nu a acţionat cu voinţă liberă. se au în vedere infracţiunile care nu mai sunt prevăzute în legea penală în legătură cu dezincriminarea acestora (art. Reţinerea infractorului şi predarea acestuia organelor de drept va constitui un impediment la săvârşirea de noi infracţiuni. e) riscul întemeiat. 5. d) stinse sau în caz de reabilitare. 4. Articolul 36. iar fiecărei cauze i-a rezervat câte un articol în parte (art. dat fiind faptul că persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni dăunarea intereselor ocrotite de lege. diverse întâmplări cu caracter accidental. În cazul riscului întemeiat lipseşte şi elementul vinovăţiei.14). care ar fi generat starea de recidivă. Acest lucru se realizează în CP pentru prima dată. cauză din care făptuitorul nu-şi poate dirija acţiunile. cât şi lipsa de vinovăţie. iar fapta comisă nu prezintă caracter prejudiciabil. prevederea în lege. Includerea stării de extremă necesitate în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este condiţionată de faptul că persoana poate fi expusă unor pericole generate de evenimente.111 şi 112 CP). situaţii. deoarece are drept scop realizarea unor acţiuni socialmente utile. CAPITOLUL III CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35. c) starea de extremă necesitate. b) reţinerea infractorului. împrejurări. În CP din 1961 au existat doar două cauze care înlăturau caracterul penal al faptei: legitima apărare (art. 6. iar prejudiciul se justifică dacă în timpul reţinerii infractorului aceasta a fost unica metodă de a-l reţine. 7.10 CP). nu constituie infracţiune. condiţiile în care antecedentele penale se anulează sunt expres stipulate în conţinutul articolelor nominalizate (a se vedea comentariul la art. astfel fapta prezentându-se ca o activitate social-utilă. III. Drept temei pentru instituirea legitimei apărări în calitate de cauză care înlătură caracterul penal al faptei serveşte atât lipsa caracterului prejudiciabil.35-40). Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt determinate de diverse stări. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu trebuie să fie confundate cu normele de liberare de răspundere penală (cap. în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

sănătăţii. prevăzută de legea penală. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor şi victimă se află un obstacol material (poartă închisă. la integritate fizică şi psihică. inclusiv anunţând organele abilitate cu funcţii de combatere a criminalităţii. deoarece fapta săvârşită în condiţiile enunţate de lege nu este prejudiciabilă. Victimă a devenit o persoană care trecea întâmplător pe lângă gard. a conectat gardul din sârmă la o sursă de curent electric. demonstrarea armei etc.(2). la faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor sale. prin atac îndreptat împotriva sa ori împotriva altei persoane se înţeleg acţiunile agresorului contra vieţii persoanei. Legitima apărare este o activitate social-utilă. 3. Dacă atacul nu a fost declanşat. 6. Legitima apărare este o acţiune pe care o realizează o persoană săvârşind o faptă prevăzută de legea penală pentru a înlătura efectele unui atac care periclitează valorile sociale ocrotite de lege. şantaj. se foloseşte forţa fizică. Prin atac direct se înţeleg acţiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de lege. într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere. uşă) sau o distanţă mai mare în spaţiu. averii. 7. 5. Atacul este o agresiune. Nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul atac în viitor. În cazul unui atac în viitor persoana are posibilitatea de a preveni pericolul. pentru a împiedica pătrunderea. 2. libertăţii. Apărarea nu va fi considerată legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după consumarea atacului. Se consumă o dată cu încetarea agresiunii. El se va consuma în momentul în care a luat sfârşit şi pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există. 8. zid. fiind în stare de legitimă apărare. material şi real.36.2 art.) nu este considerat drept atac material. armele. onoarei. o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei valori sociale ocrotite de lege. noile prevederi lărgind aria de acţiune a normei în comparaţie cu prevederile art. Făptuitorul a fost condamnat pentru omor intenţionat. 1.13 CP din 1961. dar cuvintele. pentru a-l realiza. Atacul va fi real dacă există obiectiv. indică obiectiv că atacul va începe.1 şi art. În literatura de specialitate este comentată speţa referitoare la fapta unei persoane care. îndreptat împotriva sa. Potrivit alin. Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănţuit şi se află în curs de desfăşurare. Conţinutul legitimei apărări . gesturile. prevăzută la alin. Stipulările din art. Un atac verbal sau scris (insultă. (3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta. care sunt în măsură să producă o modificare în substanţa fizică a valorilor sociale protejate de lege.(1) Nu constituie infracţiune fapta. instrumentele etc. 9. pentru a preîntâmpina un furt din bunurile sale. Atacul va fi material dacă. Lipseşte şi vinovăţia persoanei care. prin mijloace legitime. săvârşită în stare de legitimă apărare. precum şi dreptul de a reacţiona independent. (2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac direct. a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. imediat.este esenţial modificat. 4. însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. denunţare calomnioasă etc. CEDO etc. Ideea de legitimă apărare este în consens direct cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prevăzute în DUDO. . integrităţii corporale. fapta cade sub incidenţa prevederilor legitimei apărări. a fost impusă să acţioneze pentru a apăra valorile sociale periclitate de un atac.în redacţia noului CP .24 alin.26 alin. dar nu este presupus de persoană.2 din CRM acordă fiecărei persoane dreptul la viaţă.

b) scopul legitimei apărări este orientat spre prevenirea infracţiunii.5 din 06. precum şi altă violenţă care. . dar stabilă. Articolul 37. demonstrarea pistolului. distrugerea bunurilor materiale în proporţii deosebit de mari etc. edificiile. 16. Prin noţiunea de altă încăpere se înţelege un spaţiu delimitat dintr-o construcţie cu funcţia de locuinţă. pregătirea specială. 12. Exceptând asemănarea de formă a acestora cu infracţiunile. în spaţiul de locuit. De exemplu.07. în urma căreia a survenit o tulburare de scurtă durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată. cuţitului. imediat. a creat la momentul aplicării ei un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei.5 al HP CSJ nr. briciului etc. 1. De exemplu. menite pentru amplasarea bunurilor materiale (HP CSJ nr. prevăzută de legea penală. 14. beciurile. Prin spaţiu de locuit se înţelege o încăpere în care persoana locuieşte permanent sau temporar. Drepturile persoanei atacate sunt diverse. construcţiile. 2.37) şi cu starea de extremă necesitate (art. drept violenţă periculoasă pentru viaţă şi sănătate urmează a fi considerată cauzarea unei vătămări mai puţin grave sau uşoare integrităţii corporale sau sănătăţii victimei. 10. dreptul de moştenire etc. 11. Conform p. Temeiurile.5 din 06.07. 13. deşi nu a cauzat o daună ca cea menţionată. pe ascuns sau deschis. Prin interes public se înţelege o stare. garajele şi alte construcţii de gospodărie.I). Diferenţele dintre aceste trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele: a) legitima apărare se realizează numai în timpul desfăşurării unui atac direct. dreptul cetăţenilor de a aduce forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat a persoanei prinse asupra faptului de săvârşire a unei infracţiuni sunt stabilite de legislaţia procesual-penală (Titlul V.38). iar reţinerea infractorului se întreprinde în cazul în care persoana a fost prinsă asupra faptului sau imediat după săvârşirea infracţiunii. vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. iar scopul reţinerii infractorului . aceste trei cauze care exclud caracterul penal al faptei au un cadru comun: utilitatea acţiunilor întreprinse pentru binele societăţii. putea fi cauzată sau a fost cauzată de făptuitor. Prin reţinere a infractorului se înţeleg acţiunile de cauzare a unor prejudicii în timpul captării şi predării organelor de drept a persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. Legitima apărare are tangenţe cu reţinerea infractorului (art.1992. Prin noţiunea de pericol grav se înţeleg consecinţele ireparabile care pot surveni pentru persoana atacată: pierderea vieţii. Pătrundere înseamnă intrarea ilegală.spre privarea făptuitorului de libertate şi aducerea lui la organele de urmărire penală sau la alt organ al puterii de stat. c) mărimea daunei cauzate infractorului în timpul legitimei apărări şi al reţinerii infractorului poate să fie mai mare decât dauna care. cap. Prin ameninţare cu aplicarea unei asemenea violenţe se înţeleg acţiunile prin care făptuitorul îşi dezvăluie intenţia reală de aplicare a unei violenţe periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului).Dreptul la legitimă apărare îl are orice persoană. REŢINEREA INFRACTORULUI Nu constituie infracţiune fapta. săvârşită în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept. material şi real. dreptul locativ. procedura reţinerii. respectiv. dreptul de proprietate. o activitate care vizează o instituţie publică şi buna ei funcţionare. 15. posibilitatea de a fugi de la locul atacului sau posibilitatea de a se adresa organelor de poliţie. hambarele. indiferent de funcţia pe care o ocupă. iar mărimea daunei pricinuite în timpul stării de extremă necesitate trebuie să fie mai mică în raport cu urmările care s-ar fi putut produce dacă pericolul iminent nu ar fi fost înlăturat. a capacităţii de muncă.

să nu poată fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.16 din comentariul art. a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel. Legea prevede că aplicarea forţei. persoanelor de vârstă înaintată. care pun în primejdie existenţa. (2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva viaţa. Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică. dacă făptuitorul a fost prins asupra faptului de săvârşire a infracţiunii sau a încercat să se ascundă sau să fugă după aceasta (art. moartea acestuia. cauzare de daune integrităţii corporale sau sănătăţii. Pentru depăşirea atribuţiilor în timpul reţinerii (aplicarea forţei. pentru înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale. a mijloacelor speciale şi a armei generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi a colaboratorilor poliţiei. (3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care. 5. starea de extremă necesitate şi legitima apărare au fost deja comentate (a se vedea explicaţiile la p. 5. deoarece nu este săvârşită cu vinovăţie. Prin pericol iminent se înţelege situaţia. incendii. . izolare în încăperi sigure. întâmplările. anumite stări ale organismului omului: foame. 7.15 al Legii cu privire la poliţie). inundaţii. Fapta săvârşită în stare de extremă necesitate nu constituie infracţiune. 1. pentru curmarea infracţiunilor. Sursele pericolului care ameninţă valorile sociale ocrotite de lege pot fi de natură diferită: cutremure. în momentul săvârşirii faptei. 2. Orice persoană este în drept să reţină infractorul. Sunt stipulate şi interdicţiile de aplicare a armei de foc contra femeilor şi minorilor. integritatea corporală. 4. adică să fi ajuns pe cale să se producă. precum şi contra oamenilor cu evidente deficienţe fizice. ce ameninţă viaţa şi sănătatea oamenilor. 6. îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.36 CP). Articolul 38.3. Acţiunile de reţinere a infractorului pot fi diverse: imobilizare prin legare. cu excepţia cazurilor în care ei au săvârşit un atac armat. 8. fapte ale persoanei săvârşite intenţionat sau din imprudenţă. prevăzută de legea penală. reacţii manifestate de animale. integritatea corporală sau sănătatea sa. poate conduce la alte urmări grave.168 CPP). 3. Starea de extremă necesitate se prezintă ca o ciocnire de interese ocrotite de legea penală şi apare în cazul în care legiuitorul admite sacrificarea valorii mai puţin importante în favoarea celei mai importante. cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice. pericolul să ameninţe viaţa. sete sau maladii. 4. săvârşită în stare de extremă necesitate. integritatea cuiva sau a ceva. sănătatea făptuitorului sau a altor persoane ori un interes public. opun rezistenţă folosind arme sau au săvârşit un atac în grup. STAREA DE EXTREMĂ NECESITATE (1) Nu constituie infracţiune fapta. a mijloacelor speciale şi a armei de foc). inclusiv procedeele speciale de luptă. în cazuri excepţionale. a mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la ele cu acordarea unui timp suficient pentru reacţia de răspuns. să-l aducă forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat. dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiunilor ce le revin (art. Deosebirile dintre reţinerea infractorului. colaboratorii poliţiei sunt supuşi răspunderii penale conform legislaţiei în vigoare. dacă acţiunile de acest fel nu pot fi respinse pe alte căi şi cu alte mijloace. Condiţiile stării de extremă necesitate privitoare la pericolul social conform legii sunt: • • • pericolul să fie iminent.

nu există vinovăţie în cazul în care făptuitorul este lipsit de capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. 1. sfera de protecţie a stării de extremă necesitate este mai restrânsă. În cazul în care . interesul public. Acestea sunt: • • • existenţa sau exercitarea asupra făptuitorului a unei acţiuni de constrângere fizică sau psihică. Atât în cazul constrângerii fizice. 10. Alin.). unica situaţie de lichidare a pericolului.38). Alin. Constrângerea fizică este o presiune condiţionată de o energie străină care îl pune pe făptuitor în imposibilitatea de a-şi dirija în mod liber voinţa şi îl determină să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. se stabileşte în condiţiile art. medicii şi persoanele care au avut o altă posibilitate de a evita pericolul etc. 2. 11. 8. să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat (alin. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice. legitima apărare şi reţinerea infractorului au fost date în comentariul la p. Spre deosebire de legitima apărare. să pună în pericol viaţa. Pericolul iminent este îndreptat împotriva valorilor sociale enumerate expres în lege: viaţa. Din acest motiv nu pot invoca starea de extremă necesitate persoanele care. 4. săvârşirea faptei prevăzute de legea penală a fost unicul mijloc. Pericolul iminent se consideră inevitabil.16 art. 5. Conform regulilor generale ale răspunderii penale. dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile.2 al articolului nominalizat prevede situaţia (starea) în care făptuitorul îşi menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile în urma constrângerii fizice sau psihice. pot fi deduse din conţinutul legii. în virtutea obligaţiunilor de serviciu. pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. prevăzută de legea penală. Articolul 39. nu-şi dirijează voinţa în mod liber şi săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile.36 CP. integritatea corporală ori bunurile persoanei.3 art. cu toate că nu sunt stipulate expres de lege. 3. Deosebirile dintre starea de extremă necesitate.1 al prezentului articol stabileşte două forme distincte de înlăturare a caracterului penal al faptei: constrângerea fizică şi constrângerea psihică. înfruntă pericolul (lucrătorii de poliţie. sănătatea. Condiţiile acţiunii de salvare a valorilor sociale ocrotite de lege sunt: • • • pericolul nu poate fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.38. dacă nu poate fi înlăturat altfel decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. 9. CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU PSIHICĂ (1) Nu constituie infracţiune fapta. pompierii. întrucât infracţiunii îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale: vinovăţia. sănătatea persoanei. Condiţiile constrângerii fizice şi psihice. Starea de extremă necesitate nu poate servi drept argument juridic de liberare a făptuitorului de răspundere materială în cazurile în care prejudiciul este adus unei persoane nevinovate de apariţia pericolului. (2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin constrângere psihică sau fizică. Constrângerea psihică constă într-o ameninţare asupra psihicului persoanei care. integritatea corporală. sub imperiul acestei presiuni şi ca urmare a ei. 7.6. constrângerea să fie de natură gravă. cât şi în cel al constrângerii psihice se înlătură caracterul penal al faptei.

tehnică. este o formă a riscului întemeiat. Conform prevederilor art. care a admis riscul. CAPITOLUL IV PARTICIPAŢIA Articolul 41. 7. fără a realiza experimente în diferite domenii ale activităţii fiinţei umane.12. în legislaţia penală a fost introdusă o nouă cauză care înlătură caracterul penal al faptei: riscul întemeiat. nu constituie infracţiune acţiunea colaboratorului de poliţie care a fost săvârşită într-o situaţie de risc profesional justificat. Progresul tehnico-ştiinţific este imposibil fără a introduce noi tehnologii. Noţiunea de risc înseamnă o acţiune (inacţiune) cu posibile consecinţe dăunătoare. PARTICIPAŢIA . a întreprins toate măsurile posibile pentru a preîntâmpina consecinţele negative. dacă acţiunea săvârşită decurgea în mod obiectiv din informaţia asupra faptelor şi circumstanţelor de care dispunea colaboratorul poliţiei. (2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege. Riscul întemeiat înlătură răspunderea penală pentru dauna cauzată intereselor şi valorilor ocrotite numai în cazul în care persoana care a riscat nu a avut la dispoziţie nici o altă cale de a atinge scopul social util. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru social. persoana care a riscat a întreprins toate măsurile pentru a nu leza interesele şi valorile sociale ocrotite de legea penală. 4.416-XII din 18. iar scopul legitim nu putea fi realizat prin acţiuni ce nu ar fi implicat riscul şi colaboratorul poliţiei. Pentru a nu frâna activitatea persoanei în diferite domenii . Riscul se consideră întemeiat dacă îndeplineşte următoarele condiţii: • • scopul social util nu putea fi atins fără acţiunile (inacţiunile) însoţite de risc. în viziunea noastră. medicină. precum şi impactul pe care îl poate avea asupra relaţiilor sociale. RISCUL ÎNTEMEIAT (1) Nu constituie infracţiune fapta. Evaluarea gradului de risc exprimă probabilitatea acestuia de a se produce. 5. (3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social. dacă: • • • • • • era cu bună-ştiinţă îmbinat cu primejdia pentru viaţa unei persoane. persoana care a riscat nu a luat toate măsurile pentru a proteja interesele şi valorile ocrotite de legea penală. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile. farmacologie. Riscul se consideră neîntemeiat. Articolul 40. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru ecologic. sfera de producere etc. 3. 6. 2. 1.1990) defineşte noţiunea de risc profesional care. prevăzută de legea penală. deşi aceasta are semnele acţiunilor pentru care este prevăzută răspunderea penală. persoana a riscat pentru a-şi atinge scopurile personale.persoana are posibilitatea de a-şi alege un anumit comportament şi a lua o decizie sau alta se vor aplica prevederile stării de extremă necesitate.ştiinţă. Riscul profesional este considerat justificat. scopul social-util putea fi atins prin alte mijloace şi acţiuni care nu presupuneau risc. Legea cu privire la poliţie (nr. -.33 al legii nominalizate.

Condiţia se realizează când cooperează cel puţin două persoane. Participaţia penală există numai atunci când persoanele respective au cooperat cu intenţie. 6.42 CP. Specificul participaţiei. determină problema răspunderii penale a participanţilor la infracţiune. stabileşte cercul de persoane responsabile pentru această activitate infracţională. dar şi a persoanelor care au luat parte la infracţiune în calitate de instigatori. . conform căruia se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau a mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. fără ca aceasta să fie necesară pentru existenţa conţinutului legal al infracţiunii. dacă legea cere pentru sancţionarea faptei săvârşite existenţa intenţiei. această contribuţie poate fi materială sau intelectuală. Pentru existenţa participaţiei. autor-complice ş. Potrivit naturii ei. Participarea la infracţiune a mai multor persoane înseamnă că două sau mai multe persoane. aceasta trebuie constatată în raport cu fiecare participant. b) să existe o legătură subiectivă (coeziune psihică) între participanţi. dacă aceasta nu a luat o formă de ajutorare a infractorului. 4. săvârşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune). ea se divizează în principală şi secundară. Existenţa legăturii interne subiective cu privire la săvârşirea infracţiunii încă nu înseamnă participare la fapta penală. caracteristic numai pentru ea: ilustrează criteriile obiective şi cele subiective necesare activităţii infracţionale comune. care constă în faptul că persoanele contribuie într-o formă sau alta la săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. însă nu va exista participaţie penală. deoarece un asemenea îndemn nu a avut efect determinant în dezlănţuirea agresiunii. dacă aceasta a dus la întărirea hotărârii infracţionale. va fi o complicitate intelectuală. Legătura subiectivă (coeziunea psihică) dintre participanţi este indicată direct în art. În anumite împrejurări. a. c) fapta să fie săvârşită în cooperare materială sau intelectuală. conform căruia participanţi la infracţiune sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. e) cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. 7. Dacă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală participă mai mulţi făptuitori. se poate vorbi despre participaţie la această faptă. instigatori sau complici. 1. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe pluralitate de făptuitori. Nu constituie un act de participaţie nici faptul de exprimare a aprobării acţiunilor infracţionale. Supunându-se regulilor generale ale dreptului penal pentru combaterea infracţionalităţii. Dacă unii au cooperat din imprudenţă. participaţia propriu-zisă este condiţionată de săvârşirea faptei cu intenţie de către cel puţin două persoane: instigator-autor. De exemplu. reglementează ordinea şi limitele răspunderii participanţilor. organizatori. Pluralitatea de făptuitori este consacrată în art. deoarece lipseşte legătura subiectivă dintre participanţi. nu una. îndreptată împotriva unuia şi aceluiaşi obiect. ci o simplă cooperare materială. Pentru ca să existe elementul de participaţie penală. din punct de vedere subiectiv. instituţia participaţiei îndeplineşte în acelaşi timp şi un rol special. trebuie să existe o cooperare materială sau intelectuală a participanţilor. prevăzute de partea specială a CP. d) una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea penală să fie săvârşită de către toţi participanţii.41 CP. 3. nu constituie instigare faptul de a striga persoanelor care loveau victima cu parii că aceasta "trebuie omorâtă". ţinând seama de importanţa sau de aportul acestei contribuţii. adică nu numai a persoanelor care săvârşesc nemijlocit acţiuni ce formează latura obiectivă a infracţiunii concrete.Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. Deci. 5. complici sau organizatori. ca formă deosebită a activităţii infracţionale. intenţia trebuie constatată în raport cu fiecare persoană care a cooperat. 2. ea există înainte de începerea executării acţiunii (inacţiunii) sau în timpul executării acesteia până la momentul terminării ei. ţinând cont de momentul în care are loc. pe lângă legătura subiectivă. Infracţiunea poate fi săvârşită de una sau mai multe persoane împreună.

O expresie exterioară a cooperării conţine asocierea acţiunilor participanţilor. e necesar ca actele participanţilor să fie îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic. organizator. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. nu se poate considera că aceasta există în raport cu unii şi nu există în raport cu alţii. (6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii. 9.contravenţie sau abatere. Când pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii se pretinde subiectului activ o anumită calitate (subiect special). întâmplătoare în raport cu conţinutul legal al infracţiunii. Pentru existenţa participaţiei penale propriu-zise se cere ca pluralitatea de făptuitori să fie ocazională. contribuţia autorului constând tocmai în săvârşirea acţiunii sau inacţiunii care constituie latura obiectivă a infracţiunii. ori că pentru unii dintre ei fapta este consumată. autoratul se distinge prin caracterul său esenţial şi necesar. determină o altă persoană să săvârşească o infracţiune. (3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. 1. Săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală înseamnă că pentru toţi participanţii la activitatea infracţională comună există o componenţă de infracţiune comună. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. 2. 10. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. (4) Se consideră instigator persoana care. prestare de informaţii. Se consideră autor al infracţiunii persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. prin orice metode. iar în raport cu alţii . poate exista participaţie la o asemenea faptă dacă autorul sau coautorul are calitatea cerută de lege. Din aceleaşi considerente nu se poate ca aceeaşi faptă în raport cu unii participanţi să constituie infracţiune. organizator. Ca atare. instigator sau complice. indicaţii. Dacă pentru existenţa infracţiunii legea prevede cooperarea mai multor persoane. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. atunci nu se mai realizează participaţia penală. Fapta este una şi aceeaşi pentru toţi participanţii. PARTICIPANŢII (1) Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. Lipsa oricăreia dintre ele cauzează inexistenţa participaţiei propriu-zise. precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. Mai este necesar un detaliu: cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. şi nu în funcţie de încadrarea juridică pe care ar putea să o obţină ţinându-se seama de diferiţi participanţi. încadrare ce depinde de vinovăţie şi care poate fi diferită de la participant la participant.8. care poate să se realizeze în două forme: o însumare simplă a forţelor pentru producerea urmărilor prevăzute de lege şi condiţionarea reciprocă a acţiunilor participanţilor. În raport cu ceilalţi participanţi (organizatori. ci o pluralitate naturală sau constitutivă de făptuitori. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. instigator sau complice. Articolul 42. şi nu indispensabilă. iar pentru alţii e în formă de tentativă. 3. (5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. instigatori sau complici). iar fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei sau pregătirii de infracţiune. Din cauza . obiectivă. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. (2) Se consideră autor persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Ca să existe participaţie. Indivizibilitatea faptei este considerată ca reală. Toate condiţiile expuse trebuie întrunite cumulativ. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. aşa cum o prevede legea penală.

acţionează şi alte persoane. iar altul . Prin nemijlocit se înţelege. . problema rolului şi funcţiilor ei nu apare. instigatori sau complici (art. contribuţia sa se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. de exemplu. În acelaşi sens s-a exprimat şi legiuitorul. cel care le comite este autor. 4. pe de o parte. Noţiunea de autor. în mod nemijlocit. Dacă infracţiunea este săvârşită de o singură persoană. Ea poate exista numai în participaţie. În caz de coautorat. poştă electronică. alături de autor. 9. fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. Calitatea cerută pentru autor trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei: dacă nu pierde calitatea de autor cel care.cealaltă parte a ei (ameninţarea. ca formă de participaţie. nu dă ajutor etc. Sub aspect obiectiv. În astfel de cazuri poate fi vorba pur şi simplu despre subiectul infracţiunii.1-5). Este considerat autor acela care la omor împuşcă victima. fax. nu se poate vorbi despre săvârşirea faptei.organizatori. care îndeplinesc alte roluri funcţionale . el desemnează o anumită formă de contribuţie la săvârşirea unei infracţiuni.specificului său. iar pe de altă parte . prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon. de exemplu . în raport cu alte forme de contribuţie posibile. mortal victima. unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (de exemplu. indicând în cap. viceversa. complici. Atunci când actele de instigare sau de complicitate sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare. Autorul contribuie. substanţe explozive. nici organizatorul nu pot exista în afara autoratului. la săvârşirea faptei indiferent dacă. nefiind instigată sau ajutată de cineva. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi. Cu toate acestea.IV CP Participaţia că participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. iar nu instigator sau complice. nu devine autor acela care a dobândit această calitate după săvârşirea faptei la care a participat. animale vătămătoare etc. o faptă prevăzută de legea penală. în comun. instigatori. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor grupului organizat sau ai organizaţiei criminale. adică despre persoana fizică care a săvârşit. Se consideră organizator al infracţiunii persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. Nici instigarea. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunii.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. organizatori. adică acţiunea sau inacţiunea. fiindcă nu se poate realiza conţinutul acesteia. cu vinovăţie. 7. prevăzută în alin.din răzbunare. coautoratul este acea formă a participaţiei. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă.42 alin. autoratul este unica formă de contribuţie la infracţiunea care poate exista şi în afara participaţiei. adică în acele cazuri în care. sustrage. deoarece este clar că numai ea a executat latura obiectivă a infracţiunii. distruge. după săvârşirea faptei. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. în împărţirea rolurilor între membrii grupului criminal sau ai organizaţiei criminale. toxice.). a încetat a mai avea calitatea care condiţiona acea calificare şi. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. pentru realizarea acelei contribuţii. fără interpunerea unei alte persoane. poştă etc. în sensul tehnic al termenului.). 5. Na va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite.2 art. lovind. loveşte. la furt îşi însuşeşte lucruri din posesia altuia. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional şi în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit) la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. foloseşte sau frânează propria sa energie fizică (ucide. lovirea etc. Fără executarea nemijlocită a acţiunii (inacţiunii) de către autor. efectuarea unor acte de executare.) şi în acţiunile fiecăruia va fi o infracţiune consumată sub formă de coautorat. în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător. este una corelativă. luarea bunului). ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme.42 CP. 8. autoratul (ca şi termenul autor) nu poate fi înţeles decât în corelaţie cu termenii complicitate (complice) şi instigare (instigator) sau organizare (organizator). 6. nici complicitatea.

ceea ce caracterizează complicitatea.5 CP. Deci. fiind decisă să comită fapta prevăzută de legea penală. Conform art. PARTICIPAŢIA SIMPLĂ Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie simplă dacă la săvârşirea ei au participat în comun. FORMELE PARTICIPAŢIEI În funcţie de gradul de coordonare a acţiunilor participanţilor se deosebesc următoarele forme de participaţie: a) participaţie simplă. 11.10. este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. Instigatorul însă are ideea de săvârşire a infracţiunii. . oferire de informaţii. externă. complicele efectuează acte de sprijinire a activităţii autorului. două sau mai multe persoane. instigatorul este un participant sui-generis la infracţiune. înainte ori în timpul săvârşirii faptei. chiar dacă ulterior nu-şi onorează promisiunea. trece apoi în mod concret la săvârşirea ei. în calitate de coautori. făcând ca aceasta să ia hotărârea şi să o pună în executare (de exemplu. cei care nu au această calitate nu fac decât să-i ajute).42 alin. în raport cu celelalte forme ale participaţiei penale. c) grup criminal organizat. Un alt participant la infracţiune este instigatorul. Cea de-a doua persoană acceptă îndemnul sau propunerea. desfăşoară o activitate materială. indicaţii. b) participaţie complexă. complice este persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. contribuţia sa rămâne. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. Caracteristică instigării este împrejurarea că instigatorul. Articolul 43. activitate de sprijinire (este cazul infracţiunilor proprii. dar această contribuţie nu are ea însăşi caracterul unui act de executare. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. Ca formă a participaţiei penale. după ce a luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune.42 alin. să-l rănească grav pe rivalul său. din motive personale. 12. După cum se poate observa. devenind autor al infracţiunii. care. fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii. chiar dacă nu participă la săvârşirea materială a infracţiunii. participanţii la infracţiune trebuie să întrunească semnele constitutive ale subiectului infracţiunii. instigarea este fapta unei persoane (instigator) care determină. cu intenţie. În timpul în care autorul efectuează acte de executare şi realizează în mod nemijlocit materialitatea faptei. cât şi de complice. Analiza formelor participaţiei va fi efectuată în cadrul comentariului la art. Articolul 44. o altă persoană (instigat) să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Instigatorul contribuie la săvârşirea infracţiunii prin transmiterea către cel instigat a ideii săvârşirii infracţiunii şi prin determinarea luării de către acesta a hotărârii de a săvârşi fapta. care se deosebeşte atât de autor.44-47 CP. ajută) realizarea acesteia de către autor. Conform art. cu intenţie.6 CP. să fie persoane fizice şi responsabile. determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. prin orice mijloace. la realizarea laturii obiective a acesteia. 14. instigator este persoana care. ci sprijină (înlesneşte. Uneori complicele poate contribui chiar la efectuarea actelor de executare.42 alin. precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. d) organizaţie (asociaţie) criminală. numai aceste persoane pot efectua acte de executare. promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că-l va favoriza pe făptuitor. complicitatea este o formă a participaţiei penale ce constă în activitatea persoanei care. îndeamnă o altă persoană. pe care o transmite altei persoane. de coautor. complicele nu realizează fapta în mod nemijlocit. în schimbul unei recompense. Aşadar. cu intenţie. care rezultă din trecerea ei la executarea infracţiunii. Conform art. ia hotărârea şi execută fapta la care a fost îndemnată sau instigată). la care nu poate fi autor decât o persoană care are o anumită calitate. Deci. pentru a transmite hotărârea luată altei persoane.4 CP. înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care. Aceasta înseamnă că fiecare dintre participanţii la infracţiune trebuie să aibă vârsta prevăzută de legea penală. un duşman. deci. fiindcă complicele nu are calitatea de a efectua acte cu caracter de executare în cazul faptei săvârşite.

În sensul strict al termenului. lovirea etc. deci de coautorat. deci că au efectuat acte de executare a acesteia. Pentru existenţa coautoratului trebuie să fie întrunite anumite condiţii: sub aspect subiectiv. de ridicare sau lichidare a unui obstacol din calea săvârşirii faptei. nu dă ajutor. trebuie să se constate legătura dintre coautori. Autorul contribuie. pe de o parte.cealaltă parte a ei (ameninţarea. fără interpunerea unei alte persoane. 11. Coautoratul poate exista atât în cadrul unei participaţii complexe (eterogene). 3. 8. acestea au cauzat moartea.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. chiar indirect. alţii având calitatea de instigatori sau de complici. ci de mai multe. şi acelea prin care se contribuie. cât şi în cadrul unei participaţii simple (omogene) la care toţi participanţii au calitatea de autori (coautori). Pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate că cel puţin doi participanţi au săvârşit în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. De exemplu. în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit). În cazul coautoratului apare un raport complex de cauzalitate. la care doi sau mai mulţi participanţi au calitatea de autori (coautori). Sunt consideraţi coautori ai faptei de omor atât acela care loveşte mortal victima. dar luate împreună aceste acţiuni constituie coautorat la infracţiunea de omor. 10. împreună luate. 9. iar alt inculpat a lovit victima. ci şi cea care lezează numai unul din acestea pentru comiterea infracţiunii complexe. Prin nemijlocit se înţelege. În acest sens urmează să fie considerate drept acte de coautorat. 12. nu denunţă etc. chiar dacă numai unul dintre ei a ameninţat cu cuţitul.1. 7. şi nu de complicitate. la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. 2. ca urmare a împletirii lor. 4.direct şi indirect -. iar celălalt a deposedat victima de bunurile ce le avea asupra sa. animale vătămătoare etc. cât şi acela care o imobilizează ori încearcă să o dezarmeze. cum ar fi actele de paralizare a energiei. are calitatea de coautor nu numai persoana care lezează cele două obiecte . prin care se înfăptuieşte direct acţiunea sau inacţiunea incriminată. defineşte noţiunea de autor drept persoană care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. sustrage. pe când în caz de coautorat unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (luarea bunului. În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră acte de executare. însă. 5..42 alin. În ceea ce priveşte participaţia penală la infracţiunile complexe cu subiect special. Există coautorat şi în cazul în care mai mulţi infractori lovesc victima cu intenţia de a o ucide. foloseşte sau frânează propria energie fizică (ucide. Această constatare implică însă înţelegerea clară a noţiunii de acte de executare a faptei incriminate. actele prin care un inculpat a ţinut victima spre a putea fi lovită. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional. iar pe de altă parte . iar altul . în cazul infracţiunii complexe de tâlhărie în formă consumată autorul trebuie să realizeze în întregime acţiunea infracţională (ameninţarea ori constrângerea etc. la efectuarea faptei incriminate. chiar dacă numai unul dintre ei şi-a însuşit bunurile victimei. 6. altfel chiar dacă s-ar constata actele . Dacă s-ar lua în consideraţie fiecare acţiune separat. În aceste cazuri fapta se săvârşeşte în coautorat. Sunt şi situaţii în care fapta prevăzută de legea penală se săvârşeşte nemijlocit şi în mod direct nu de o singură persoană. în mod nemijlocit. pentru realizarea acelei contribuţii. toxice. efectuarea unor acte de executare. de asemenea. distruge. CP. loveşte. la săvârşirea faptei indiferent dacă. prin act de executare sau de săvârşire nemijlocită a faptei se înţelege orice act de conduită exterioară. ar exista autorat la infracţiunea de vătămare corporală. precum şi luarea bunului). cu toate că s-ar putea ca nici una din lovituri să nu fie mortală. sunt coautori la tâlhărie ambii inculpaţi care au aplicat violenţele.1.) ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme. în art. substanţe explozive.) şi în acţiunile fiecăruia se va fixa o infracţiune consumată sub formă de coautorat.). Vor fi coautori ambii inculpaţi.

Dacă o parte din coautori lezează şi alte valori sociale apărate de legea penală. sub aspect subiectiv. fiind uniţi la suprimarea vieţii victimei. fiind vorba de o activitate comună a coautorilor. prin activitatea lui unită cu a celorlalţi coautori.materiale de cooperare. dintre care una dorea să se răzbune pe un duşman al său care se afla într-un grup de oameni. De exemplu. fiind suficient ca instigatorul sau complicele să ştie acest lucru. Sub aspect obiectiv. Pentru existenţa coautoratului considerăm necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se realizeze o legătură subiectivă între coautori. care au început să o lovească şi ei. în timp ce inculpatul lovea victima. a altui coautor. 21. În acest caz se realizează participaţia sub forma coautoratului. împrejurarea că unele dintre acestea au avut iniţiativa comiterii faptei. 22. în comun. 20. nu există coautorat la furt dacă unul din inculpaţi a luat bunul spre a-l folosi. nu mai poate exista legătura subiectivă. fiecare persoană este considerată autor al unei fapte distincte. nu determină sancţionarea lor separată pentru instigare. Legătura subiectivă poate interveni înainte sau în timpul executării acţiunii. Spre deosebire de faptul că. nu vom considera că există coautorat ca formă de participaţie. În cazul infracţiunilor care presupun în conţinutul lor legal un anumit mobil sau scop. se realizează numai cu intenţie. 19. iar actele lor vor putea fi doar conexe. şi pe acelea că la fapta lui principală se adaugă o altă faptă. alţii . Intenţia coautorului trebuie să cuprindă ştiinţa şi voinţa că. dacă în timpul omorului unul dintre infractori a distrus şi bunurile victimei. în situaţia în care există instigator sau complice. însă pentru rezultatul mai grav. Legătura se poate stabili şi în timpul executării acţiunii.cu alte obiecte şi cu picioarele. Deşi a avut loc o cooperare materială. principală. lovind. Nu va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. De exemplu. rezultat prevăzut şi dorit sau acceptat de fiecare dintre ei. trebuie ca fiecare coautor să acţioneze datorită acestui mobil şi să urmărească acest scop. din răzbunare. coautoratul. ci toţi trebuie să îndeplinească această cerinţă legală. de asemenea. condiţie necesară a participaţiei (şi a coautoratului). 13. au mai venit patru persoane. mortal victima. ci o simplă cooperare materială. unde iniţiativa aparţine unei sau unor persoane. 15. Coautoratul este posibil în timpul actului iniţial. 17. principală. de asemenea. nu mai există coautorat. 16. deci nu numai unul din ei. coautoratul este acea formă a participaţiei. contribuind la înfrângerea rezistenţei victimei. Legătura subiectivă se stabileşte când cel puţin un coautor prevede. Toţi au acţionat simultan. este săvârşit actul de executare necesar pentru realizarea infracţiunii respective. propunând celorlalte să acţioneze împreună. şi faptul că acţiunea sa principală se adaugă la acţiunea. pe lângă cele necesare realizării acţiunii ca autor. în afară de faptul că acţiunea sau inacţiunea întreprinsă de el este prejudiciabilă şi că rezultatul dorit sau acceptat este de asemenea prejudiciabil. b) acţiunea să fie comisă împreună. Dacă la săvârşirea unei infracţiuni au participat în calitate de coautori mai multe persoane. 18. altfel ar urma să răspundă fiecare în calitate de autor al faptei cu dublă formă de vinovăţie. Dacă legătura subiectivă se realizează ulterior consumării infracţiunii. autorul poate să nu ştie că este ajutat de alte persoane în săvârşirea faptei. După consumarea furtului de către celălalt inculpat. În lipsa legăturii subiective nu există coautorat. fiecare fiind considerat autor al faptei. produs din imprudenţă. unii cu cuţitele. în sensul că toţi coautorii prevăd urmările prejudiciabile ale acţiunilor şi le urmăresc sau doar admit posibilitatea survenirii acestora. a altei persoane. Astfel. la coautorat fiecare dintre coautori trebuie să prevadă. acestora li se vor aplica dispoziţiile cu privire la concursul de infracţiuni. De exemplu. au hotărât să-i folosească pe acei oameni din grup şi au executat în comun acţiunea. La săvârşirea faptei penale în coautorat. activitatea coautorilor trebuie să fie îndreptată împotriva aceluiaşi obiect juridic. Prin urmare. iar legătura subiectivă s-a stabilit înainte de punerea în executare a acţiunii. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. el va . primul inculpat va răspunde ca tăinuitor. mai multe persoane. în comun. 14.

răspunde şi pentru infracţiunea de distrugere a bunurilor, prevăzută de art.197-198 CP, cu condiţia ca ceilalţi coautori să nu fi ştiut de aceste acţiuni. 23. Prin urmare, pentru existenţa coautoratului se cere, pe lângă realizarea unei legături subiective dintre coautori, şi comiterea acţiunii, împreună sau în comun, adică persoanele respective să săvârşească împreună acţiunea care face parte din latura obiectivă a conţinutului infracţiunii. Cu alte cuvinte, coautorii trebuie să efectueze acte de săvârşire nemijlocită, de executare directă a faptei prevăzute de legea penală. Articolul 45. PARTICIPAŢIA COMPLEXĂ (1) Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie complexă dacă la săvârşirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice. (2) Latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată: a) de un singur autor; b) de doi sau mai mulţi autori. 1. Pentru existenţa participaţiei nu are relevanţă felul contribuţiei făptuitorilor şi nici calitatea în care au acţionat aceştia. Există participaţie penală atât în cazul în care toţi făptuitorii au cooperat în aceeaşi formă la săvârşirea infracţiunii (coautori), cât şi atunci când contribuţiile lor iau forme diferite (organizatori, instigatori, complici, autori, coautori şi instigatori, autor şi complice etc.). În primul caz participaţia este simplă (art.44 CP), iar în al doilea caz - complexă (art.45 CP). 2. Condiţia participaţiei complexe se realizează în cazul în care cooperează intenţionat cel puţin două persoane la săvârşirea unei infracţiuni, una din ele fiind autor, iar celelalte având diferite roluri: instigator, organizator, complice. Pentru existenţa acestei condiţii, legea, în general, nu cere decât să fie mai multe persoane, indiferent dacă unele dintre ele sunt majore sau minore, femei sau bărbaţi, cetăţeni ai RM sau persoane fără cetăţenia RM, subiecţi speciali sau care nu au această calitate. Toate persoanele care cooperează trebuie să îndeplinească însă condiţiile pentru a răspunde din punct de vedere penal. 3. Numai activitatea infracţională comună a mai multor persoane constituie o altă formă de pricinuire a daunei obiectelor apărate de lege, formă calitativ nouă, în comparaţie cu infracţionalitatea individuală. Această formă de activitate infracţională dă temei de a fi examinată drept participaţie, spre deosebire de mulţimea infracţiunilor de sine stătătoare, săvârşite chiar şi în unul şi acelaşi timp şi îndreptate spre unul şi acelaşi obiect, de mai multe persoane. 4. Nici instigarea, nici organizarea, nici complicitatea nu pot exista în afara autoratului, în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător, fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. 5. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi, contribuţia lui se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, adică acţiunea sau inacţiunea. Prin nemijlocit se înţelege, pe de o parte, efectuarea unor acte de executare, fără interpunerea unei alte persoane, iar pe de altă parte - caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. O atare formă de participaţie este reglementată în art.45 CP. 6. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a organizatorului. În cazul participaţiei complexe (art.45 alin.1 CP), organizatorul pune la cale infracţiunea, iar autorul o execută nemijlocit. 7. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze, de asemenea, în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a instigatorului. 8. Conform art.45 alin.1 CP, la participaţia complexă la săvârşirea infracţiunii de către autor poate contribui, în afară de organizator şi instigator, şi complicele. Pentru existenţa complicităţii nu are relevanţă dacă între autor şi complice a existat sau nu o înţelegere, nici dacă, în momentul săvârşirii faptei, autorul a cunoscut cine este complicele care l-a ajutat. Deci,

complicele are previziunea acţiunii (inacţiunii) pe care urmează să o execute autorul (coautorul), a urmărilor ei periculoase şi înţelege că actul său se alătură acţiunii (inacţiunii) autorului. De asemenea, el doreşte sau acceptă să se producă urmările prevăzute. Astfel, dacă făptuitorul a ştiut că tâlhăria la care a acceptat să contribuie cu acte de ajutor va fi comisă prin punerea victimei în stare de inconştienţă ca urmare a folosirii unor narcotice, contribuţia sa va constitui complicitate la tâlhărie, chiar dacă autorul a săvârşit sustragerea folosind violenţa, deoarece a cunoscut că infracţiunea va fi săvârşită în una din modalităţile alternative de realizare a laturii obiective a tâlhăriei şi a voit să participe la comiterea acesteia. 9. Atitudinea psihică a complicelui se caracterizează prin voinţa de a săvârşi fapta de înlesnire a autorului. Cunoscând activitatea pe care acesta o va desfăşura şi prevăzând rezultatul prejudiciabil al faptei, complicele îl doreşte sau îl acceptă. De remarcat complexitatea atitudinii psihice a complicelui; activitatea sa volitivă are în vedere nu numai fapta proprie (doreşte să-l ajute pe autor), ci şi fapta autorului (doreşte să se obţină un anumit rezultat prin intermediul acestuia). Pe plan intelectiv nu este suficient ca complicele să-şi imagineze că actele sale vor avea ca finalitate înlesnirea activităţii autorului; mai trebuie să-şi dea seama şi de caracterul activităţii pe care o va desfăşura autorul, pe baza actelor de sprijin, ca şi de rezultatele posibile, drept urmare a acestei activităţi. De aici imposibilitatea tragerii la răspundere a complicelui pentru actele comise de autor, dar pe care complicele nu le-a prevăzut, nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. 10. Îndemnul este o îmbiere la o acţiune (inacţiune) infracţională. Dacă nu este urmat de determinare, fiindcă hotărârea era deja luată de instigat (autor), dar acesta mai avea unele ezitări cu privire la punerea ei în executare, îndemnul poate constitui doar complicitate intelectuală, fiindcă a contribuit la consolidarea hotărârii infracţionale. De exemplu, nu există instigare la avort dacă îndemnul de a întrerupe sarcina nu a avut caracter determinant, ci doar a întărit hotărârea autorului de a comite fapta. În acest caz va exista complicitate la avort, mai ales că cel care a solicitat întreruperea sarcinii i-a procurat autorului unele substanţe şi instrumentele necesare intervenţiei chirurgicale. De data aceasta, inculpatul comite atât o complicitate morală, prin întărirea hotărârii autorului de a comite întreruperea sarcinii în condiţii ilicite, cât şi o complicitate materială, prin punerea la dispoziţia autorului a substanţelor şi instrumentelor necesare întreruperii sarcinii. Se subliniază just în motivarea soluţiei necesitatea ca îndemnul, pentru a constitui instigare, să aibă caracter determinant, adică să fi fost hotărâtor în luarea deciziei autorului de a săvârşi infracţiunea; în caz contrar, îndemnul constituie un act de complicitate morală. 11. Din sensul art.45 alin.1 CP se deduce că, în cazul participaţiei complexe, în săvârşirea infracţiunii pot participa, alături de autor, ceilalţi participanţi, fie doar unul din ei, fie toţi împreună. 12. Participaţia complexă se poate realiza în orice caz de săvârşire a infracţiunilor cu subiect special, deoarece la săvârşirea acestor infracţiuni se cere existenţa calităţii speciale doar la autorul infracţiunii, şi nu la ceilalţi participanţi (organizator, instigator, complice). 13. Conform art.45 alin.2 CP, participaţia complexă se poate realiza şi în cazurile participării nemijlocite la săvârşirea unei infracţiuni a două sau a mai multor persoane în calitate de coautori, cu condiţia ca, în afară de ei, la săvârşirea acestei infracţiuni să participe şi alţi participanţi: organizatorul, instigatorul sau complicele. În absenţa unor asemenea împrejurări, vom fi în prezenţa unei participaţii simple. Articolul 46. GRUPUL CRIMINAL ORGANIZAT Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni. 1. Această formă de participaţie se deosebeşte de altele, descrise anterior, după criteriul ei de stabilitate, de statornicie. 2. Statornicia grupului organizat este indicată de durata existenţei acestui grup în timp. Durata poate consta din timpul ce s-a scurs de la formarea grupului până la săvârşirea primei

infracţiuni din numărul celor plănuite de membrii grupului. Ea poate consta, de asemenea, din durata de timp, în care membrii grupului au săvârşit infracţiuni. 3. Pe lângă criteriul de timp, gradul înalt de coordonare şi statornicie a legăturilor dintre membrii grupului criminal poate fi indicat de existenţa unui plan bine determinat de activitate infracţională, cu desemnarea rolurilor şi funcţiilor membrilor grupului, a unor acte şi operaţiuni concrete. 4. Totodată, statornicia relaţiilor dintre membrii grupului, la rândul său, exprimă nu doar gradul înalt de coordonare a acţiunilor şi comportării lor, dar şi caracterul retras, nivelul de izolare de societate al acestei formaţiuni infracţionale (cu regulile sale de comunicare, de subordonare, disciplină etc.). 5. Criteriul statorniciei, de obicei, presupune intenţia membrilor grupului criminal organizat de a săvârşi nu doar o singură infracţiune, ci mai multe (de exemplu, grupul criminal organizat sa format cu scopul de a ataca sistematic grupurile de turişti din zona de odihnă etc.). Totodată, statornicia grupului criminal organizat poate să se manifeste prin acţiunile multiple de organizare, plănuire şi pregătire detaliată a unei infracţiuni. 6. Din cele explicate rezultă că fiecare persoană ce intră în grupul criminal organizat nu este un simplu participant la acest grup, ci membru al grupului, indiferent de locul şi funcţiile ce i-au fost încredinţate în cadrul desfăşurării planului de activitate criminală. Aceste concluzii rezultă şi din faptul că legea nu limitează participarea la grupul organizat doar prin acţiuni de autorat sau coautorat, cum este cazul participaţiei simple sau complexe. 7. Membrii de rând ai grupului criminal organizat pot să nu ştie de unele infracţiuni concrete, săvârşite de alţi membri ai acestui grup. În asemenea situaţii ei vor purta răspundere penală doar pentru participarea în grupul criminal organizat şi pentru faptele lor personale, săvârşite de ei întru executarea planului activităţii criminale a grupului organizat, conform articolelor respective ale părţii speciale a CP. 8. Sustragere săvârşită de către un grup de persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care au participat două sau mai multe persoane care s-au înţeles, în prealabil sau ocazional, să săvârşească în comun infracţiunea şi care au participat nemijlocit la realizarea ei. Această formă de participare încadrează şi acţiunile persoanelor care fac parte din grupul criminal, deşi nu au participat nemijlocit la sustragerea averii, însă până la săvârşirea sustragerii, în procesul înţelegerii prealabile dintre participanţii grupului, a avut loc repartizarea de comun acord a rolurilor: unii stau la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, alţii ameninţă cu aplicarea violenţei, percheziţionează victima, au o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă nu are nici un rost etc. (p.18 din HP CSJ nr.5 din 6.07.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 9. Însuşi faptul instruirii grupului criminal organizat, dacă acesta nu este prevăzut de partea specială a CP, conduce la răspundere penală pentru pregătirea în vederea săvârşirii acelor infracţiuni, în care scop a şi fost creat acest grup criminal (art.26 CP). 10. Săvârşirea infracţiunii de către un grup organizat serveşte pentru multe componenţe de infracţiune prevăzute în partea specială a CP drept criterii calificative (deosebit de agravante): furtul (art.186, alin.3, lit.b), jaful (art.187, alin.3, lit.b), tâlhăria (art.188, alin.3, lit.b), escrocheria (art.190, alin.3) etc. 11. În cazul săvârşirii de către un grup criminal organizat a unei infracţiuni care în partea specială a CP nu cuprinde - nici în conţinutul de bază şi nici în cel calificativ (agravat) - indicele săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat, faptul săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat se va considera circumstanţă agravantă la numirea pedepsei, conform art.77, alin.1 CP. Articolul 47. ORGANIZAŢIA (ASOCIAŢIA) CRIMINALĂ (1) Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă

4. Organizaţia (asociaţia) criminală constituie o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă. criminală. asociaţiile şi organizaţiile criminale se constituie sub denumiri legale în scopul obţinerii unor profituri maxime şi vizează domenii ori sectoare. societăţile. Organizate în scopuri infracţionale. Persoanele selecţionate de societăţile.47 CP reglementează noţiunea de organizaţie (asociaţie) criminală. sistem bancar-valutar etc. organizaţiile criminale dispun de servicii de informaţii. precum şi de sisteme adecvate de conspirativitate. organizaţiile şi asociaţiile criminale. (6) Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor. 5. 3. Activitatea organizaţiei (asociaţiei) criminale se întemeiază pe diviziune. se caracterizează printr-un grad sporit de coordonare a activităţii membrilor ei.46 CP. a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective.1 art. Dotaţi cu mijloace şi tehnologii moderne. Ea poate fi constituită din două sau mai multe grupuri criminale. . nelegală. 8.una ascunsă. una legală şi cu un anumit loc în societate. cu bună pregătire. în vederea obţinerii de avantaje şi a realizării de interese economice. membrii acestor societăţi şi organizaţii criminale pot duce o dublă existenţă: pe de o parte. financiare sau politice. şi conduse de persoane care ocupă funcţii înalte în societate şi în viaţa publică. 7. corupţia etc. aeronave. Având un înalt grad de organizare şi dispunând de un sistem de conspirativitate adecvat activităţii criminale la nivel naţional şi internaţional. în vederea realizării scopurilor iniţiale: de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla. Societăţile. la însărcinarea acesteia. înfiinţate sub denumiri de instituţii de învăţământ.. ocupă funcţii înalte în lumea de afaceri şi în aparatul de stat şi se folosesc de situaţia şi influenţa lor politică şi economică în scopuri criminale. 2. a funcţiilor de administrare. inclusiv coruperea şi atragerea unor funcţionari guvernamentali. Prevederile alin. Noţiunea de grup criminal este comentată la art.. nave. (5) Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire a participat. 6. organizaţiile şi asociaţiile criminale implică un înalt grad de organizare interioară. în cadrul acestora fiind selectate numai persoane profesioniste.). Organizaţiile (asociaţiile) criminale pot lua diferite forme: constituite din infractori de "profesie". Pentru existenţa unei organizaţii (asociaţii) criminale trebuie să fie întrunite câteva condiţii prevăzute expres de legea penală. (4) Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie. iar pe de altă parte . 1. financiare sau politice. arme etc.natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla. ramuri rentabile. rezistente la eforturi de orice fel şi capabile să folosească tehnica modernă din dotare (automobile. comerţ. organizaţiile criminale recurg la acţiuni majore deosebite şi variate. industriale etc. sub denumiri de firme comerciale. în alte forme. (3) Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează. între membrii organizaţiei şi structurile ei. în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice. de mijloace şi tehnici moderne de culegere şi prelucrare a datelor şi informaţiilor.. industrie electronică. (2) Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective. ce implică manipularea. asigurare şi executare a intenţiilor sale criminale. în afară de statornicie. Comunitatea stabilă a acestor grupuri criminale. firme industriale şi comerciale. în alte forme. fundaţii etc.

legislatorul a prevăzut circumstanţa dată ca pe o formă expresă de liberare de răspunderea penală.6 CP).47 alin. organizarea şi desfăşurarea unor lovituri asupra depozitelor de valori şi asupra instituţiilor bancare.47 alin.47.3 lit. Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul organizaţiei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective.3 lit. iniţierea. Această prevedere legală se explică prin caracterul închegat.b) CP . Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor. 11. 2. Această prevedere legală este aplicabilă chiar şi în cazul în care organizatorul sau conducătorul organizaţiei criminale nu ştia despre săvârşirea acestei infracţiuni. În astfel de .3 CP). conform art. a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective (art. alin. 10.).151 alin. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor sau a organizaţiei criminale. Organizaţiile criminale au diverse direcţii de activitate: traficul şi comerţul cu stupefiante. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă. cu condiţia ca membrii organizaţiei criminale să fi acţionat în vederea realizării scopurilor propuse de organizaţia criminală. inclusiv manipularea alegerilor etc. de exemplu.76 lit. Contribuţia membrului organizaţiei criminale la descoperirea infracţiunilor organizate se consideră circumstanţă atenuantă (art. 14. ceilalţi participanţi nu sunt pasibili de răspundere penală. Excesul de autor este o formă specifică de săvârşire a infracţiunii de către unul sau mai mulţi participanţi şi constă în faptul că el (ei) săvârşesc activităţi infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Spre deosebire de membrii organizaţiei criminale. cât şi de cea internaţională. însă. art.VI al părţii generale a CP. Articolul 48. EXCES DE AUTOR Se consideră exces de autor săvârşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi.5). la însărcinarea acesteia (art.187 alin. Ţinând cont de aceasta. Săvârşirea infracţiunii de către membrii organizaţiei criminale sau în interesul unei organizaţii criminale nu se consideră circumstanţă agravantă. elaborarea unor scenarii pentru ocuparea posturilor în viaţa economică şi politică a societăţii prin metode şi mijloace adecvate. prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon.77 CP.47 alin. poştă etc. ea se echivalează cu o circumstanţă agravantă. în împărţirea rolurilor între membrii organizaţiei criminale. care poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire au participat (art. 1.4 CP). Pentru excesul de autor. art. poştă electronică.jaful etc. bine organizat şi prin coordonarea strictă a activităţilor membrilor organizaţiei criminale.2 CP). Numai în cazul participaţiei penale şi în urma unei înţelegeri dintre participanţi este rezonabil să vorbim despre cazurile de săvârşire de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. fax. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunilor. 13. desfăşurarea traficului de valori şi valută.9.47 alin. bazândune pe faptul că pedeapsa pentru aceste infracţiuni este sporită şi este strict reglementată în partea specială a CP (de exemplu.vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. adică atunci când la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate au participat două sau mai multe persoane. Această prevedere legală este o expresie a politicii penale în combaterea criminalităţii organizate pe toate căile legale şi recunoscute atât de legislaţia naţională.c) CP . 12.h) din CP). suplimentar la cele reglementate în cap. Excesul de autor are particularităţi specifice: există ca instituţie de drept penal doar în cazul participaţiei penale. organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie (art. Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează (art. organizarea şi desfăşurarea unor afaceri comerciale şi industriale în plan naţional şi internaţional.

a judecăţii sau executarea pedepsei. iar unul dintre participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice violenţa periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei.).49. din obligaţiuni asumate în urma încheierii unui contract sau de serviciu etc. simplul fapt de a trata un infractor bolnav nu constituie infracţiune de favorizare. 5.49 CP cuprinde atât autorul infracţiunii. obligaţiuni impuse prin lege sau alte acte normative. deoarece ele nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. care a mai săvârşit o faptă neprevăzută în înţelegerea prealabilă dintre participanţi şi fără contribuţia lor. FAVORIZAREA Favorizarea infractorului. cum ar fi tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. o daună mai mică decât consecinţele infracţionale mai grave. acţiunile acestuia vor fi încadrate în infracţiunea de tâlhărie. survenite ca urmare a acţiunilor altor participanţi la infracţiune. în timpul unui atentat concomitent al mai multor persoane. indicaţi în art. paznicul de la un depozit vede că un infractor pătrunde în depozit. Articolul 49. a avut drept intenţie săvârşirea unui furt sau a unui jaf. ea fiind una din formele implicării în infracţiune. Persoanele care au participat împreună la săvârşirea infracţiunii nu vor răspunde pentru acţiunile unuia dintre participanţi. nu mai poate fi vorba de săvârşirea infracţiunii în împrejurările indicate.5 din 6. Elementul material al favorizării constă în acţiunea de a da ajutor unui infractor. ci a unei complicităţi la infracţiune (de exemplu. judecata sau executarea pedepsei. este vădit în afara limitelor înţelegerii prealabile. Dacă un grup de persoane. care nu pot fi incriminate celorlalţi infractori-participanţi. Persoana care a cauzat victimei.). Un simplu ajutor dat unui infractor. poate fi considerată coautor la infracţiunea cu consecinţe infracţionale mai grave doar în cazul în care ea a avut intenţia atingerii acestor consecinţe mai grave. 1. judecata sau executarea pedepsei.). 3. precum şi tăinuirea mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. Prin inacţiuni poate fi săvârşită doar nedenunţarea. 3.cazuri suntem în prezenţa unei situaţii în care unul din autori. în condiţiile art. 323 CP. Însă în acest caz nu suntem în prezenţa unei favorizări. cum ar fi instigatorul. fie pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală atrag răspunderea penală. 2. Noţiunea de infractor în sensul art. pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. numai în cazul în care nu au fost promise din timp. iar acţiunile celorlalţi participanţi vor fi încadrate drept furt sau jaf. în urma înţelegerii prealabile. ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. dar nu întreprinde nici o măsură de curmare sau împiedicare a infracţiunii) sau în prezenţa unei infracţiuni distincte (de exemplu. fără o înţelegere stabilită dinainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii. 5. 4. care ajută un infractor. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală. şi aceşti participanţi nu au susţinut actele respective şi nu au aderat la ele. săvârşind acte infracţionale suplimentare.323. Prin ajutor dat pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală se înţelege ajutorul acordat infractorului în intervalul de timp încadrat în perioada de la săvârşirea infracţiunii până . fie pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. prin care nu se urmăreşte îngreuierea sau zădărnicirea urmăririi penale. prin acţiunile sale. adică o asemenea activitate intenţionată.18 din HP CSJ nr. Răspunderea pentru inacţiune este posibilă doar atunci când în obligaţiunile unei persoane intră împiedicarea survenirii unor consecinţe infracţionale (de exemplu.42 CP. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de acţiuni violente pentru a-şi însuşi averea victimei (p. Art. în sensul art. organizatorul sau complicele. 4. însă ţinând cont de faptul că nedenunţarea prin noua legislaţie penală a fost decriminalizată. abuzul de serviciu etc.07. nu constituie elementul material al favorizării (de exemplu.49 CP reglementează favorizarea nepromisă dinainte. dacă acestea nu sunt făcute pentru a îngreuia sau zădărnici înfăptuirea justiţiei etc.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). cât şi pe ceilalţi participanţi la infracţiune. Favorizarea poate fi săvârşită numai prin acţiuni. şi nici scopul de a i se asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.

ci acte de complicitate. a conştientizat (a prevăzut) că prin acest ajutor s-ar putea îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. Prin tăinuire a obiectelor dobândite pe cale criminală se înţelege procurarea. înfietorii.16 CP. indiferent de termen. Categoriile infracţiunilor sunt reglementate în art. obiectelor şi a altor valori sau mijloace dobândite de terţe persoane în urma săvârşirii infracţiunii. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală şi. de vopsea etc. 6. amprente).323 CP. O condiţie esenţială a favorizării constă în faptul ca ajutorul acordat unui infractor să nu fie o aducere la îndeplinire a unei înţelegeri anterioare. Favorizarea infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave nu implică răspunderea penală. 9. bunica şi nepoţii (art. haine. prin acţiunea sa. picioare sau de alte părţi ale corpului infractorului. bunicul. Prin tăinuire a urmelor infracţiunii se înţelege distrugerea. de tăinuire a mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii.la trimiterea lui în judecată. urme de sânge. de administrare a probelor în faza de judecată în prima instanţă sau în căile de atac. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici judecata presupune atât întârzierea sau împiedicarea efectuării actelor de procedură penală. creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. rezultat pe care îl urmăreşte sau îl acceptă. prin tăinuirea în ascunzători a armelor infracţiunii.134 CP). . RĂSPUNDEREA PENALĂ Se consideră răspundere penală condamnarea publică. 8. favorizarea se săvârşeşte cu intenţie. 13. alimente. conform art. Favorizatorul poate impune obstacole în descoperirea probelor prin tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. deosebit de grave sau excepţional de grave. 7. judecata sau executarea pedepsei. 10. prin acordare de locuinţe. 11.42 alin. Promisiunea dinainte de favorizare a infractorului. 15. Favorizarea infractorului poate fi efectuată prin ascunderea infractorului. ori i-ar asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii: tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. prin schimbarea formei sau a conţinutului sau distrugerea lor. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală ori promisiunea din timp de procurare sau vindere a unor atare obiecte nu constituie acte de favorizare în sensul art. 12. grimare etc. mijloacelor sau instrumentelor cu ajutorul cărora a fost săvârşită infracţiunea. 14.5 CP. pe hainele infractorului sau ale jertfei sau pe alte obiecte (de exemplu. schimbarea formei sau a conţinutului urmelor infracţiunii lăsate de mâini (de exemplu. cât şi sustragerea infractorului de la judecată. Rude apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea sunt consideraţi părinţii. documente. Favorizarea dinainte nepromisă se referă doar la infracţiunile grave. în numele legii. intervenite înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii de către infractor. Favorizarea are loc numai în condiţiile prevăzute în art. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit. Există intenţie în cazul în care făptuitorul ştia că s-a săvârşit o infracţiune şi că dă ajutor unui infractor. a urmelor lăsate de mijloacele sau instrumentele infracţiunii la faţa locului.49 CP. atunci când prezenţa lui este obligatorie sau când s-a emis un mandat de arest preventiv. pentru întârzierea sau eludarea urmăririi penale ori pentru sustragerea infractorului de la urmărirea penală. copiii. Din punctul de vedere al laturii subiective. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici executarea pedepsei priveşte în primul rând sustragerea acestuia de la executarea pedepsei cu închisoarea sau de la plata amenzii la care a fost condamnat printr-o sentinţă definitivă. Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea.). copiii înfiaţi. mijloace de transport. fraţii şi surorile drepte. păstrarea sau distrugerea banilor. CAPITOLUL V RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50.

1. măsurile de constrângere cu caracter medical (art.106 CP). 6. Tragerea la răspundere penală a infractorului se poate face doar de către organele de stat competente şi în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.99-103 CP). culturală. adică acţiuni (inacţiuni) prejudiciabile. Ea atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate. în condamnarea publică. cat şi în mod concret (judiciar). iar sentinţele (hotărârile) de condamnare sunt pronunţate în numele legii. prin răspundere penală se înţelege obligaţiunea unei persoane de a suporta o sancţiune penală din cauză că a săvârşit o infracţiune. Dintr-o perspectivă mai largă se poate aprecia că răspunderea juridică este o expresie specifică a ideii de responsabilitate socială în conformitate cu care fiecare om trebuie să îşi asume şi să suporte consecinţele faptelor sale. care-l exercită prin organele sale specializate. în diverse grade. în numele legii. adică în încălcarea prevederilor normelor juridice. măsurile de constrângere cu caracter educativ (art. chiar dacă în unele cauze şedinţele judiciare au fost secrete.21 alin. În sens larg. sechestrarea sau confiscarea specială (art. prin aplicarea sancţiunilor de drept penal care se realizează în cadrul răspunderii juridice penale. fără îndoială. reţinerea (art. Existenţa fenomenului infracţional demonstrează. 5. caz în care realizarea ordinii de drept penal este posibilă numai prin constrângere. Înfăptuirea ordinii de drept penal prin aplicarea constrângerii penale nu se face direct. Răspunderea indivizilor pentru comportamentele lor poate avea forme diverse: politică.14 CP. religioasă. ci indirect. însă. Răspunderea penală. consecinţa acesteia.21 CP. există din momentul săvârşirii infracţiunii şi constă în obligaţiunea infractorului de a suporta consecinţele săvârşirii ei. 7. prevăzute de legea penală.50 CP. sistemul sancţiunilor din CP (art. 8. în cazurile reglementate de art. Fapte infracţionale sunt acelea care întrunesc condiţiile prevăzute în art. Pentru realizarea acesteia. urmăreşte combaterea raţională şi eficientă a .50 CP. morală.3 şi 4 CP.185 CPP). Condamnarea publică constă în faptul că şedinţele de judecată în cauzele penale sunt deschise. În această accepţiune răspunderea penală se apropie în mare măsură de conţinutul raportului juridic penal. imediat după săvârşirea faptei şi încălcarea normei penale. săvârşite cu vinovăţie şi pasibile de pedeapsă penală. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit. conform art.62-74). ca formă a răspunderii juridice. Categoriile de persoane care pot fi trase la răspunderea penală sunt reglementate în art. că unii membri ai societăţii încalcă legea penală prin săvârşirea unor infracţiuni. Măsurile de constrângere. Conduita ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. ele putând fi atât persoane fizice. În cazul răspunderii juridice se pot remarca o serie de caracteristici conferite de specificul dreptului. ci este efectul. prin intermediul răspunderii penale. la ele are acces publicul şi sentinţa (hotărârea) de condamnare totdeauna se pronunţă public. Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice care constă. săvârşită de o persoană cu capacitate de răspundere pentru faptele sale. ea se realizează. Răspunderea penală nu este un element al infracţiunii. 3. constrângerea statală. nemijlocit. drept ce aparţine statului. Răspunderea penală nu se confundă însă cu raportul juridic penal în cadrul căruia. În sens restrâns.104 CP) etc. sunt: arestul preventiv (art. adică prin constatarea existenţei elementelor răspunderii penale şi aplicarea sancţiunilor legale. ci şi dreptul de a aplica o sancţiune penală. 2. pe loc. precum şi reglementarea aplicării lor.165 CPP). al normelor şi sancţiunilor juridice. în sensul art. cât şi persoane juridice. Tragerea efectivă la răspundere se realizează în cadrul raportului procesual penal în scopul apărării ordinii de drept împotriva infracţiunilor. de faptul că implică. juridică. Individualizarea constă în activitatea de stabilire a răspunderii penale şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute pentru fiecare infracţiune atât în mod abstract (legal). 4. prin răspundere penală se înţelege nu numai obligaţiunea celui care a săvârşit o infracţiune de a suporta o sancţiune.

52 CP).. anume comiterea unei infracţiuni. adică pericol social sau o stare de prejudiciu. pedeapsă sau măsuri de constrângere. care alcătuiesc conţinutul răspunderii penale. 2.infracţiunilor prin posibilitatea adaptării acestui sistem în funcţie de particularităţile fiecărui infractor şi de gravitatea fiecărei infracţiuni. pentru că la acest moment ultima este deja realizată. 11. iar componenţa infracţiunii. Numai din momentul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni concrete. detenţiunea pe viaţă sau închisoarea pe termen lung). Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii (a se vedea comentariul la art. Acolo unde nu există infracţiune. procuratura. reţinerea etc. răspunderea penală poate fi realizată numai în cadrul naşterii relaţiilor juridico-penale. aceste liberări pot fi efectuate numai până la pronunţarea sentinţei de condamnare. latura obiectivă. dar nicidecum nu coincid. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii. (2) Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. măsurile de constrângere cu caracter medical sau educativ (art. 1.54 CP (liberarea de răspundere penală a minorilor). stipulată în legea penală. Articolul 51.1 CP reglementează temeiurile de bază ale răspunderii penale: temeiul real şi cel juridic. Răspunderea penală constituie o consecinţă inevitabilă a săvârşirii infracţiunii.). TEMEIUL RĂSPUNDERII PENALE (1) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită.56 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii). subiectul şi latura subiectivă determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. adică condamnarea publică de către stat a faptei prejudiciabile săvârşite şi a infractorului. Explicaţia admiterii acestui temei constă în faptul că infracţiunea. componenţă prin care se stabileşte gradul de prejudiciabilitate al infracţiunii. este exprimată în hotărârea de condamnare şi de aplicare a pedepsei penale corespunzătoare. Conform art. art. are menirea să prevină astfel de fapte. sau arestul preventiv. anume semnele ce caracterizează elementele infracţiunii (componenţa de infracţiune): obiectul. statului îi aparţine dreptul şi obligaţiunea de a-i aplica acestei persoane măsuri de condamnare şi constrângere. de exemplu. . măsurile de constrângere penală sau procedurale etc. Art.57 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă). adică detenţiunea pe viaţă sau închisoarea. nu poate şi nici nu trebuie să existe răspundere penală. În cazurile prevăzute de art.59 CP (liberarea condiţionată de răspundere penală) şi art. art.51 alin. Funcţiile statului de tragere la răspundere penală a persoanei care a săvârşit infracţiunea le exercită organele de urmărire penală.55 CP (liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă). art. Răspunderea penală fără infracţiune ar fi o răzbunare ori un lucru arbitrar.15 CP.99-104 CP etc. precum şi instanţele de judecată. art. Acest punct de vedere se desprinde.60 CP (prescripţia tragerii la răspundere penală) infractorul care a săvârşit infracţiunea poate fi liberat totuşi de răspundere penală.58 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei). Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. art. în mod implicit. creează o stare de prejudiciu. stipulată în legea penală. 3. uneori deosebit de severe (cum este. ilegal şi fără rost. Pornind de la cele menţionate. Bineînţeles. Realizarea răspunderii penale. sau a unor măsuri de constrângere penală sau procedurală (de exemplu. 10. şi din dispoziţiile de procedură penală. fiind o faptă gravă. deoarece după pronunţarea ei poate fi vorba numai de liberarea de pedeapsa penală. iar răspunderea penală prin aplicare de pedepse. şi din celelalte dispoziţii din partea generală şi din partea specială a CP. reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale. 9. Noţiunea şi esenţa răspunderii penale sunt legate nemijlocit de noţiunea şi esenţa relaţiilor juridico-penale. Emiterea legii penale care prevede răspunderea penală pentru săvârşirea uneia sau altei fapte prejudiciabile nu generează nici o relaţie juridico-penală. Temeiul real al răspunderii penale este un fapt juridic prescris.

II este viaţa şi sănătatea persoanei etc. care se poate face numai în limitele prevăzute de lege (de exemplu. art. (2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din prezentul cod. Comentariul desfăşurat al obiectului infracţiunii se dă în capitolele şi articolele concrete din partea specială a CP (de exemplu. Componenţa de infracţiune constă din totalitatea semnelor obiective şi a celor subiective. metoda.52 alin. gravitatea consecinţelor ei etc.172.) şi în alte articole ale părţii generale şi ale celei speciale ale CP. Obiectul infracţiunii constă în valorile şi relaţiile sociale împotriva cărora sunt îndreptate faptele care constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârşirea acestora. 3. Legea penală mai prevede că. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.XVII etc.2 CP. Din acest punct de vedere. Art. autoritatea publică şi securitatea de stat în cap.145 . La determinarea gradului prejudiciabil al infracţiunii săvârşite este necesar să fie luat în consideraţie cumulul de circumstanţe în care a fost comis actul criminal concret: forma vinovăţiei. stabilite de legea penală.2 CP se prevede că răspunde penal doar acela care a săvârşit fapta infracţională. în cazul existenţei circumstanţelor agravante. În conformitate cu aceste prevederi legale. O mare parte din infracţiuni au un obiect material. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. Persoana care. cel al infracţiunilor incriminate de cap. Articolul 52. Fiecare din grupurile de infracţiuni reglementate de partea specială a CP se clasifică în capitole după obiectul generic (de grup): securitatea publică şi ordinea publică în cap. Componenţa de infracţiune se formează din patru grupe de semne ce caracterizează cele patru elemente ale infracţiunii. Elementele şi semnele componenţei de infracţiune sunt reglementate în art. obiectul material al infracţiunii de omor intenţionat (art. mediul. răspunderea penală poate fi agravată (de exemplu. după nivelul său de dezvoltare intelectuală şi psihologică corespunde vârstei de 14 ani. subiectul infracţiunii. graţierea . orânduirea constituţională. 6. COMPONENŢA INFRACŢIUNII (1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective.51 alin.art. în cazul existenţei circumstanţelor atenuante. este supusă răspunderii penale numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală.108 CP etc.). În lipsa a cel puţin unui element sau semn principal al componenţei de infracţiune. temeiul juridic al răspunderii penale lipseşte. 7.I al părţii speciale a CP îl constituie pacea şi securitatea omenirii.77 CP.). Obiectul infracţiunii.17-22 CP (intenţia. conform art. adică numai în cazurile şi în limitele indicate de legea penală. obiectul infracţiunilor din cap. vârsta. împrejurările şi stadiul de săvârşire a infracţiunii. 9. în anumite cazuri. recidivei. 1.4. precum şi întreaga ordine de drept. răspunderea penală şi obligaţiunea de a suporta pedeapsa sau de a răspunde penal trebuie să se facă în strictă conformitate cu legea penală. Răspunderea penală revine totdeauna unei persoane.).51 alin. responsabilitatea etc. nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute de art. dintre care două obiective: obiectul şi latura obiectivă.2 CP.XIII. îl constituie persoana.) sau poate fi atenuată (de exemplu. Situaţia este similară în cazul înlăturării răspunderii penale. şi două subiective: subiectul şi latura subiectivă. art. Numai legea penală arată când există răspunderea penală (când s-a săvârşit o infracţiune) şi când organele judiciare pot trage persoana la răspundere penală.1 CP reglementează componenţa de infracţiune ca bază juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. imprudenţa. stabilite de legea penală. suveranitatea. 5. independenţa şi integritatea teritorială a RM. în art. Conform art. lucrurile. motivele. 2.art.82 CP etc.76 CP etc. bunurile sau corpul persoanei faţă de care sau împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea sau inacţiunea criminală (de exemplu.107 CP. care constă în obiectele. doar acela care este vinovat de săvârşirea ei. proprietatea. art. 8. amnistia . drepturile şi libertăţile acesteia. conform raportului de expertiză judiciară psihiatrică. pacea şi securitatea omenirii.

8. În afară de persoană fizică şi juridică şi vârstă. o scrisoare de ameninţare folosită pentru a şantaja sau alta pentru a da sfaturi cum să fie săvârşită infracţiunea. fiind subînţeleasă. neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului (art. ca semn principal al subiectului.2 art. Infractorul se abţine să acţioneze în sensul îndeplinirii unei obligaţiuni de serviciu sau civice. denunţarea calomnioasă (art. 11.200 CP).). externă. subiect al infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală (art. a unei urmări e determinată implicit de dispoziţiile art. Prin inacţiune se săvârşesc astfel de infracţiuni ca lăsarea în primejdie (art. Nu toate infracţiunile au un obiect material.186 CP) . deoarece nu la orice infracţiune valoarea socială ce constituie obiectul juridic este susceptibilă de încorporare într-un lucru.3 şi 4 art. Latura obiectivă a infracţiunii constă din totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită. Obiectul material nu trebuie confundat cu instrumentul (mijlocul) material de care infractorul s-a folosit ori s-a putut servi la comiterea faptei (de exemplu. jaful (art. precum şi persoanele juridice. Latura subiectivă constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a infractorului faţă de materialitatea faptei săvârşite.bunurile altei persoane etc. interzisă şi descrisă prin textul incriminator al infracţiunii. 4. tocmai din cauză că loveşte într-o valoare pe care legea o apără.311 CP) etc. în mod obligatoriu.313 CP) etc.CP) îl constituie corpul persoanei.). Prin acţiune se înţelege activitatea fizică.308 CP) poate fi doar persoana care efectuează urmărirea penală. cerute de lege pentru existenţa infracţiunii.163 CP). pasivitatea.170 CP).22. 18 CP. prevăzută de legea penală.187 CP) etc. 7. alte acte normative sau care decurg din contracte etc. pentru ca acea faptă să constituie infracţiune. să îndeplinească. De exemplu. pentru că orice infracţiune aduce atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi pentru că. Persoanele fizice care au atins vârsta de 14 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave. 9.21 CP. este luată în consideraţie şi responsabilitatea persoanei. prevăzute expres de alin. Din punct de vedere fizic. socialmente periculoasă.21 al CP. Prin inacţiune se înţelege rămânerea în inactivitate. comportarea umană activă. 23 CP. cum ar fi omorul intenţionat (art.337 CP) poate fi doar un cetăţean al RM etc.145 CP). Nu există infracţiune care să nu producă un rezultat. impuse prin lege. modul. este prejudiciabilă. Prin acţiune se săvârşesc majoritatea infracţiunilor. care. 5.12 CP). arată că acestea constau în prevederea sau lipsa de prevedere a rezultatului.21 CP. Semnele secundare ale laturii obiective sunt timpul (art. adică să aibă o calitate specială. Dintre infracţiunile lipsite de obiect material pot fi menţionate calomnia (art. cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de alin. pentru existenţa propriu-zisă a faptei penale sau pentru ca ea să îmbrace o formă calificată. potrivit legii. Este vorba de un subiect special al infracţiunii. pe lângă condiţiile indicate deja. definind formele şi modalităţile vinovăţiei. refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii (art. precum şi pentru infracţiunile grave. împrejurările săvârşirii infracţiunii etc. cel al infracţiunii de furt (art. În accepţiunea art. Semnul principal ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracţiuni este . 6.17. În cazul infracţiunilor formale urmarea constă într-o stare de pericol care. reglementată de art. metoda. Obligativitatea existenţei unui rezultat. subiect al infracţiunii de trădare de Patrie (art. adeseori. mijloacele. ranga cu care a fost spartă uşa în timpul furtului etc. locul săvârşirii faptei (art. drept subiecţi ai infracţiunii sunt considerate persoanele fizice responsabile care. în textul incriminator.9 CP). a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii. şi urmarea sau rezultatul prejudiciabil al infracţiunii. 10. o condiţie specială. prevăzută de legea penală. Semnele principale ale ei sunt: acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă. subiectului i se cere. urmarea sau rezultatul prejudiciabil şi raportul de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă. orice atingere se concretizează într-o anumită acţiune sau inacţiune care. bun sau persoană. urmarea sau rezultatul este o modificare pe care acţiunea sau inacţiunea incriminată a produs-o în lumea obiectivă. În cazul anumitor infracţiuni. nu este menţionată. la momentul săvârşirii infracţiunii au atins vârsta de 16 ani.

în situaţia liberării de răspundere penală infracţiunea se realizează în toate trăsăturile sale esenţiale. prin textele de incriminare ale acestora sunt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi motiv. care a fost prevăzută numai în calitate de circumstanţă atenuantă (alin. 1. Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie doar în cazurile indicate expres în lege (art. Prin liberarea de răspundere penală se prezumă renunţarea din partea statului la condamnarea şi aplicarea unei pedepse infractorilor în schimbul înlocuirii acesteia prin pedepse de ordin administrativ sau prin aplicarea unor măsuri de siguranţă cu caracter medical şi educativ. Prin scop al infracţiunii se înţelege obiectivul urmărit de infractor. În cazul anumitor infracţiuni. Prezentul articol conţine şi unele modalităţi de liberare de răspundere penală. 3.337 CP) constă în dăunarea pricinuită suveranităţii. CAPITOLUL VI LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. Vinovăţia poate fi intenţionată (art. 12. Conform art. b) tragerii la răspundere administrativă.2 CP) sau lipsa vinovăţiei în cazul legitimei apărări (art. cum ar fi căinţa activă. În cazul unor infracţiuni se cere existenţa unei duble forme de vinovăţie (art. g) prescripţiei de tragere la răspundere penală. Prin motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia infracţională şi. în timp ce în situaţia cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei infracţiunea nu se realizează prin lipsa unor trăsături esenţiale ale infracţiunii. care a fost prevăzută numai ca modalitate de liberare de pedeapsa penală .). cum ar fi lipsa gradului prejudiciabil al unei infracţiuni (art.20 CP). 2. în majoritatea cazurilor nu este obligatorie înlocuirea răspunderii penale prin alte măsuri de constrângere cu caracter extrapenal. legiuitorul a introdus modificări în privinţa modalităţilor ce servesc drept temei pentru ca persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune să poată fi liberată de răspunderea penală.IX CP.vinovăţia. 14.19 CP). securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM etc. inviolabilităţii teritoriale.17 CP) sau din imprudenţă (art. care nu au fost cunoscute legislaţiei penale anterioare. sau al stării de extremă necesitate (art. f) liberării condiţionate.2 CP. liberarea condiţionată de răspundere penală. componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. Liberarea de răspundere penală se aplică numai faţă de persoanele în acţiunile cărora sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni şi se deosebesc de cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. punerea în executare a deciziei.36 CP). Numai constatarea corectă a componenţei de infracţiune poate sta la baza calificării concrete a unei fapte conform prevederilor părţii speciale a CP. cauzele care înlătură răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţii. În esenţa lor. c) renunţării de bună voie la săvârşirea infracţiunii.52 alin. prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (de exemplu. pe cale de consecinţă. 4.38 CP) etc. Bineînţeles. delimitând totodată această instituţie de instituţia liberării de pedeapsa penală prevăzută în cap.37 CP din 1961). 15. a căror menire constă în faptul de a nu admite aplicarea pedepselor penale în cazurile în care este iraţională aplicarea acestora: caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite este redus şi calităţile personale ale făptuitorului oferă această posibilitate. întrucât. pentru completarea laturii subiective. 13. e) schimbării situaţiei.8 şi 9 art. d) căinţei active. scopul infracţiunii de trădare de patrie (art. 5. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către instanţa de judecată în cazurile: a) minorilor.14 alin. Ţinând cont de natura juridică a instituţiei răspunderii penale.18 CP).

16 CP din 1961).211-XV din 29. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ CU TRAGEREA LA RĂSPUNDERE ADMINISTRATIVĂ (1) Persoana care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere administrativă de către instanţa de judecată dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. autodenunţarea.03.114. renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. prevăzute la art. dispune înlocuirea răspunderii penale cu o altă formă de răspundere juridică ce atrage aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ.03] 1.(1) li se pot aplica următoarele sancţiuni administrative: a) amendă în mărime de până la 150 unităţi convenţionale. însă instanţa de judecată.55 modificat prin Legea nr. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate şi alte împrejurări. 3. 2. cum ar fi: căinţa sinceră.05. [Art. în condiţiile limitativ prevăzute de lege pentru unele infracţiuni de o gravitate redusă. li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ. 4. 2.06. c) constatarea faptului că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale. Esenţa acestui tip de liberare de răspundere penală constă în aceea că fapta comisă rămâne a fi considerată infracţiune. în vigoare din 12. În corespundere cu prevederile alin. în vigoare din 12.2 al prezentului articol. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. Aplicarea liberării de răspundere penală minorilor este posibilă numai în cazul respectării următoarelor condiţii cumulative: a) infracţiunea trebuie să fie săvârşită pentru prima oară. când persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani a comis în adevăr pentru prima dată o infracţiune.05.211-XV din 29.06. prevăzute în partea generală (cap.03] 1.(1). Articolul 54. . dar cu condiţia că pentru infracţiunea anterior săvârşită au trecut termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală sau au fost stinse antecedentele penale. c) instanţa de judecată trebuie să constate că procesul de corectare a individului este posibil fără ca făptuitorul să fie supus răspunderii penale.03. sau în cazul în care această infracţiune este comisă nu pentru prima dată. Drept temei pentru aplicarea acestei modalităţi de înlocuire a răspunderii penale poate servi prezenţa cumulativă a următorilor indici: a) comiterea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.(art.16 CP). contribuţia activă la descoperirea infracţiunii.X) şi specificate ca măsuri de siguranţă în art. cât şi la fapta săvârşită. în cazul în care sunt întrunite condiţiile indicate anterior. faţă de minori pot fi aplicate o serie de măsuri de constrângere cu caracter educativ. Infracţiunea se consideră comisă pentru prima oară. b) infracţiunea trebuie să fie uşoară sau mai puţin gravă. Se consideră uşoară sau mai puţin gravă infracţiunea pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 2 ani sau până la 5 ani inclusiv (art. care a fost considerată drept cauză de nepedepsire a activităţii infracţionale neconsumate. Drept condiţii care ar putea servi ca temei de constatare că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale pot fi considerate diverse circumstanţe atenuante ce se referă atât la personalitatea infractorului.104.43 CP din 1961). Articolul 55.54 completat prin Legea nr. în conformitate cu alin. 5. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală. [Art. b) comiterea infracţiunii pentru prima oară. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ A MINORILOR (1) Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin.

(3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârşită conţine o altă infracţiune consumată. Comiterea din nou a unei infracţiuni.2 CP: a) amendă în mărime de până la 150 de unităţi convenţionale. atitudine care poate să se manifeste prin căinţă faţă de victimă. nu atrage după sine apariţia unei stări de repetare. precum şi de caracterul prejudiciabil concret al faptei comise. Legislaţia penală română o consideră cauză de nepedepsire a tentativei de infracţiune. Unii autori au considerat renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii drept o cauză care înlătură caracterul penal al infracţiunii în urma dispariţiei intenţiei făptuitorului de a duce până la capăt activitatea infracţională începută. care trebuie să fie evaluat avându-se în vedere toate condiţiile concrete de săvârşire. cu toate că instanţa poate să aprecieze negativ o atare situaţie şi să aplice pentru infracţiunea din nou săvârşită o pedeapsă mai aspră. ce se raportează la modul comiterii faptei. (4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane. categoria infracţiunilor pentru care poate fi dispusă înlocuirea răspunderii penale prin răspundere administrativă a fost lărgită. locul săvârşirii infracţiunii etc. Prin comiterea pentru prima oară a infracţiunii se înţelege fie comiterea în adevăr pentru prima dată a unei infracţiuni. 1. prin străduinţa de a acoperi paguba pricinuită. a renunţat la ducerea până la capăt a acesteia. fie comiterea repetată a unei infracţiuni. timpul. prin atitudinea acestuia faţă de organele judiciare. prin eforturi depuse pentru a înlătura rezultatul infracţiunii. 5. 7. Această cauză este reţinută când persoana. mijloacele. prin colaborarea în vederea descoperirii infracţiunii şi a altor participanţi la infracţiune. Dacă instanţa de judecată apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru înlocuirea răspunderii penale. 4. iar actualul CP atestă această cauză ca o modalitate de liberare de răspundere penală. (2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea. 6. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. fiind incluse în această categorie infracţiuni pentru comiterea cărora pedeapsa maximă nu poate depăşi cinci ani de închisoare. Sancţiunile respective nu reprezintă o pedeapsă penală. printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse. 8. au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii până la capăt.3. aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. pe parcursul executării . ţinându-se cont şi de cuantumul prejudiciului produs. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU RENUNŢAREA DE BUNĂ VOIE LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII (1) Se consideră renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârşirea infracţiunii. care constă în recunoaşterea faptei. totodată. de aceea nu atrag apariţia antecedentelor penale. dar cu condiţia că au expirat termenele de prescripţie de tragere la răspundere penală ori sunt stinse antecedentele penale pentru infracţiunea comisă anterior ori alte condiţii ce oferă posibilitatea de a stabili că fapta nu este comisă în mod repetat. Comparativ cu legislaţia anterioară. benevol şi definitiv.55 alin. din care rezultă că el regretă fapta comisă. Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii. după aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter administrativ. ARTICOLUL 56. Condiţia ce se referă la posibilitatea corectării persoanei fără a fi condamnată penal are la bază informaţii conform cărora făptuitorul poate fi corectat fără a i se aplica o pedeapsă. dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii. cum ar fi atitudinea vinovatului.

la repetarea actelor infracţionale.4 al prezentului articol sunt formulate condiţiile speciale de liberare de răspundere penală a organizatorului. Dacă într-o anumită situaţie există îndoială asupra motivului care l-a determinat pe făptuitor să întrerupă executarea. În alin. 7. dacă prin toate măsurile întreprinse au preîntâmpinat comiterea activităţii infracţionale de către autor şi neadmiterea urmărilor prejudiciabile.actelor de pregătire. de exemplu . Lichidarea pagubei. instigatorul nu au reuşit să preîntâmpine comiterea infracţiunii de către autor. Renunţarea este considerată definitivă din momentul în care activitatea infracţională a fost întreruptă nu doar temporar. din proprie voinţă. Renunţarea de bună voie poate avea loc atât pe parcursul actelor de pregătire. mila faţă de victimă. 5. 2. dar numai pentru urmarea efectiv produsă dacă prin activitatea anterioară se va produce. abandonează executarea începută. dar măsurile întreprinse pot fi recunoscute de instanţa de judecată drept circumstanţe ce atenuează răspunderea penală. 8. Anume din aceste considerente nu poate fi recunoscută drept renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii refuzul persoanei.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale p. de exemplu. nefiind constrâns de nimeni şi de nimic. Renunţarea nu poate fi considerată voluntară în cazul în care făptuitorul a abandonat executarea din cauza că a întâlnit în calea sa diverse obstacole ce nu pot fi depăşite ori în urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le are asupra sa în condiţiile date nu-i permit să ducă infracţiunea la capăt. teama de pedeapsă. Organizatorul şi instigatorul sunt liberaţi de răspundere penală. Renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii trebuie deosebită de căinţa activă îndreptată spre micşorarea volumului rezultatului produs. conştient. dându-şi seama că poate continua activitatea infracţională. făptuitorul nu va răspunde. pentru tentativă de omor în caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. Motivele care l-au determinat pe făptuitor să renunţe pot fi din cele mai diverse: căinţa. de exemplu. Activitatea din care ar rezulta că făptuitorul a renunţat poate să se manifeste atât prin formă pasivă (renunţarea la executarea următoarelor acţiuni). situaţia rezolvându-se în favoarea făptuitorului. Complicele nu va fi supus răspunderii penale dacă acesta a întreprins toate măsurile necesare şi dependente de el pentru preîntâmpinarea comiterii infracţiunii. instigatorului şi complicelui infracţiunii în caz de renunţare de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii. dar pentru totdeauna. persoana nu poate să fie supusă răspunderii penale. Prin HP CSJ nr. remuşcarea. precum şi al tentativei de infracţiune. sunt .38 din 20. Astfel. acte efectuate după consumarea infracţiunii. după primul insucces. Dacă organizatorul. Renunţarea de bună voie există numai în cazul în care conduita anterioară a făptuitorului nu întruneşte trăsăturile altei infracţiuni.12. Însă independent de motivele care au servit ca temei pentru ca persoana să renunţe la comiterea infracţiunii. ei vor răspunde în mod penal. care lasă dubiu asupra realităţii faptelor. 6. Renunţarea este benevolă atunci când făptuitorul. o vătămare corporală gravă sau de orice alt grad. 9. cât şi prin formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor de săvârşire a infracţiunii). în sensul că nu se cunoaşte cu certitudine că renunţarea se datorează unei cauze independente de voinţa făptuitorului sau unei cauze determinate de voinţa acestuia. În acest caz persoana poartă răspundere doar pentru acţiunile săvârşite real şi cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni". 4.14 s-a stipulat că "refuzul benevol de a săvârşi infracţiunea de viol urmează să fie examinat ca circumstanţă care exclude răspunderea penală pentru aceste infracţiuni. renunţă la comiterea în continuare a infracţiunii. prin refuzul instigatorului de a plăti recompensa pentru comiterea infracţiunii etc. 3.prin măsuri active de înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin convingerea autorului de a se reţine de la comiterea infracţiunii. înainte ca executarea să se fi terminat. cât şi al tentativei de infracţiune. se consideră că este un caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. acordarea de ajutor în vederea cercetării infracţiunii. bănuiala că avantajele materiale ce le-ar obţine ar fi prea mici în raport cu riscul asumat etc.

În corespundere cu prevederile art. au comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă şi. în condiţiile alin. Liberarea de răspundere penală în baza temeiurilor indicate în acest articol a fost prevăzută şi în legislaţia anterioară. Dar sfera de aplicare a acestei modalităţi de liberare de răspundere penală a fost îngustată prin introducerea a două condiţii limitative: acest tip poate fi aplicat numai persoanelor care. Din conţinutul legii rezultă că. instituţii. 6. a săvârşit o infracţiune de altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. b) infracţiunea comisă este uşoară sau mai puţin gravă. în al doilea rând. Temeiul aplicării liberării de răspundere penală în cazurile respective constă în posibilitatea acordată de stat persoanelor care comit astfel de infracţiuni de a evita tragerea la răspundere penală prin preîntâmpinarea cauzării unor daune grave cetăţenilor. 1. Datele respective pot să se refere atât la activitatea persoanei care se denunţă. care anterior nu au fost cunoscute organelor de urmărire penală.55 CP. 3.prin prevederile art. dar din proprie iniţiativă. când persoana. la data judecării cauzei. 2. informaţii. în primul rând. datorită schimbării situaţiei. 2. 4.57 CP. se va stabili că persoana sau fapta săvârşită nu mai prezintă pericol social. reîntoarcerea unui obiect de acelaşi fel sau compensarea sub o altă formă a pagubei pricinuite. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU CĂINŢA ACTIVĂ (1) Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea. trădării de Patrie etc. (2) Persoana care. Primele două condiţii au fost deja descrise în comentariul efectuat la art. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau. a reparat prejudiciul pricinuit de infracţiune. liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana a săvârşit o infracţiune pentru prima dată. statului. a contribuit activ la descoperirea infracţiunii. în alt mod. prevăzute în partea specială a CP. se prezintă la organele abilitate pentru a-şi recunoaşte vinovăţia de comiterea unei infracţiuni.2 include modalităţile speciale de liberare de răspundere penală. Articolul 58. precum de alte probe. Articolul 57. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a reparat în alt mod prejudiciul pricinuit de infracţiune. din diferite motive.recunoscute . LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU SCHIMBAREA SITUAŢIEI Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă. urmează să reţinem situaţia că la data judecării cauzei se va stabili că persoana sau fapta săvârşită. nu mai prezintă pericol social. localităţi sau chiar ale unui stat prin . acte. este necesară cel puţin prezenţa unuia din următoarele temeiuri: a) fapta săvârşită să nu prezinte pericolul social al unei infracţiuni datorită schimbării situaţiei în limitele unei întreprinderi. În calitate de temei suplimentar. au săvârşit infracţiunea pentru prima oară.(1).57 CP . Prin compensarea daunei materiale cauzate sau repararea prejudiciului pricinuit prin infracţiune se au în vedere reîntoarcerea contraechivalentului lucrului pierdut. 5. datorită schimbării situaţiei. În noul CP este prevăzută liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă pentru pregătirea actului de terorism. s-a autodenunţat de bună voie. a contribuit activ la descoperirea acesteia. 1. după săvârşirea infracţiunii. Condiţia a treia presupune autodenunţarea de bună voie.drept o modalitate distinctă de liberare de răspundere penală. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii se caracterizează prin prezentarea de date. c) persoana s-a autodenunţat de bună voie. dării de mită. Alin. pentru ca o persoană să fie liberată de răspundere penală datorită schimbării situaţiei. cât şi la activitatea altor persoane care au contribuit la comiterea infracţiunii. ele fiind valabile şi pentru prezentul articol. societăţii.

Dacă există temeiurile enunţate. d) 20 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave. poate fi aplicată . iar acesta acceptă să depună mărturii şi şă dea explicaţii referitoare la învinuirea înaintată. care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol social. sociale sau politice de mari proporţii. Se consideră că persoana nu prezintă pericol social în cazul în care nu este anterior condamnată. persoana va săvârşi o infracţiune pentru care. c) persoana nu prezintă pericol. fiindcă. până la expirarea termenelor prevăzute la alin.59 CP. 3. b) 5 ani de la săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave. datorită schimbării situaţiei. prin alte condiţii care exclud săvârşirea unor noi infracţiuni analogice. urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat. procedura în cauza penală urmează a fi încetată. dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale.66 CPP alin.2). revocarea stării excepţionale etc. prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat.întreprinderea unor reforme economice. 4. stabilindu-se faţă de învinuit una sau mai multe obligaţiuni care urmează să fie îndeplinite pe parcursul termenului de suspendare a urmăririi penale.57 CP. conform prezentului cod. nu mai sunt necesare aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter penal faţă de persoana respectivă. care permit ca un anumit tip de infracţiuni să-şi piardă concret pericolul social al unei infracţiuni. Procedura de suspendare condiţionată de răspundere penală se dispune pe un termen de până la un an. o dată cu expirarea acestui termen. îmbolnăvirea gravă etc. Atare condiţii pot fi înrolarea persoanei în armată. fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1. Prin recunoaştere a vinovăţiei se are în vedere situaţia în care învinuitului i s-a explicat dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa (art. (2) Prescripţia curge din ziua săvârşirii infracţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată. (3) În cazul săvârşirii de către persoană a unei noi infracţiuni. introducerea cartelelor.2 p. nu este dependentă de alcool sau droguri.16 al prezentului CP în categoria infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt incluse infracţiunile pentru care legea penală prevede pedeapsă maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani inclusiv. schimbarea banilor. cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală. Articolul 60. e) 25 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave. În corespundere cu prevederile art. 3. liberarea condiţionată de răspundere penală este posibilă în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana este pusă sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. 5. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE RĂSPUNDERE PENALĂ În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. se căieşte sincer de comiterea infracţiunii.. În corespundere cu prevederile art. Articolul 59. c) 15 ani de la săvârşirea unei infracţiuni grave.(1). procurorul înaintează judecătorului de instrucţie un demers prin care solicită liberarea de răspundere penală a învinuitului. fiind posibilă corectarea acesteia fără aplicarea unei pedepse penale. (4) Prescripţia se va întrerupe dacă. b) persoana să înceteze a mai fi social-periculoasă datorită schimbării situaţiei şi condiţiilor exterioare de activitate în care ea se afla în momentul comiterii infracţiunii. b) persoana îşi recunoaşte vinovăţia. 2. În situaţia în care învinuitul respectă condiţiile stabilite. PRESCRIPŢIA TRAGERII LA RĂSPUNDERE PENALĂ (1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârşirii infracţiunii au expirat următoarele termene: a) 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare.

4. iar prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat. (5) Curgerea prescripţiei se suspendă dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. Prescripţia răspunderii penale constă în stingerea dreptului statului de a pedepsi şi a obligaţiunii infractorului de a suporta consecinţele faptei sale. aplicarea prescripţiei se realizează de către instanţa de judecată şi. douăzeci şi cinci de ani. Cursul termenului de prescripţie se întrerupe dacă în perioada acestuia se săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care. determinată prin natura şi specia pedepsei ce poate fi aplicată pentru comiterea acesteia.I din partea . În această situaţie termenul de prescripţie pentru prima infracţiune începe să curgă simultan cu cel de-al doilea termen de prescripţie. indiferent dacă aceasta a fost sau nu descoperită ori infractorul . iar curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau al autodenunţării. 3. dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. care se referă la aplicarea prescripţiei răspunderii penale: a) expirarea termenelor indicate în lege. (8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii. Însă persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. Aceasta înseamnă că data începerii curgerii termenului de prescripţie este ziua săvârşirii infracţiunii.4 al prezentului articol. moment din care începe să curgă de la început primul termen al prescripţiei. cinci ani.pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. dacă instanţa nu va găsi raţional de a aplica prescripţia. (7) Termenele prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data săvârşirii infracţiunii erau minori. Prescripţia produce efecte asupra tuturor infracţiunilor.60 CP sunt stabilite trei condiţii cumulative. infracţiuni de război sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe 35 de ani. În cazul infracţiunii continue data începerii curgerii termenului de prescripţie se consideră momentul încetării activităţii infracţionale din care infracţiunea se consideră consumată. 6. Calcularea prescripţiei în acest caz începe din momentul săvârşirii unei infracţiuni noi. În cazul infracţiunilor prelungite termenul de prescripţie începe să curgă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. 2. În cazul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni excepţional de grave. douăzeci de ani. poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de doi ani. legea stabileşte următoarele 5 tipuri de prescripţie: doi ani. Dacă instanţa nu va găsi posibilă aplicarea prescripţiei şi liberarea de răspundere penală. Cu toate acestea. dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată prin schimbarea domiciliului. potrivit alin. În aceste cazuri. cu excepţia celor săvârşite contra păcii şi omenirii. b) pe parcursul termenelor indicate în lege nu se va săvârşi o infracţiune de o anumită gravitate. Prin aceasta se are în vedere că se pierde beneficiul timpului scurs până la comiterea celei de a doua infracţiuni. Prin prevederile art. Prescripţia se suspendă. 5. curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării. persoana nu poate fi supusă răspunderii penale.identificat. după trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege de la data săvârşirii infracţiunii. c) persoana să nu se sustragă de la urmărirea penală. 1. Într-o asemenea situaţie timpul suspendării prescripţiei nu intră în termenul de prescripţie. cincisprezece ani. actelor de identitate etc. 7. (6) Aplicarea prescripţiei faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune excepţional de gravă se decide de către instanţa de judecată. În funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite. care sunt imprescriptibile şi sunt stabilite prin prevederile cap. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe un termen de 35 de ani.

al doilea . În al doilea rând. În alin. Aplicarea pedepsei penale numai de către instanţele de judecată este o măsură de garanţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi ale persoanei concrete (art.104 CP). Mai întâi pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. precum şi reîntoarcerea. Pedeapsa penală ca măsură de constrângere statală se deosebeşte.persoanelor care au săvârşit infracţiuni. ea corespunde întru totul cerinţelor art. ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică. Restabilirea echităţii sociale presupune restabilirea drepturilor lezate . reîncadrarea vinovatului în societate după ispăşirea pedepsei echitabile. conform căruia individul are îndatoriri faţă de colectivitate şi este supus numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei. b) este un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului. persoanelor care au săvârşit infracţiuni.specială.".. corectarea condamnatului. în primul rând. Pedeapsa penală este definită ca o sancţiune juridică cu următoarele trăsături: a) este o măsură de constrângere statală... statului. De exemplu. de alte măsuri de siguranţă. Ca sancţiune de drept penal.29 DUDO. 6.99 CP) şi măsurile de constrângere cu caracter educativ (a se vedea comentariul de la art. 7. 8. cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor.în urma infracţiunii . b) este o sancţiune prevăzută de lege pentru o anumită încălcare a normelor de drept penal. 9. d) este o măsură de represiune. 1. 3. în numele legii. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor.. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor. disciplinar sau civil.1 al prezentului articol prevede temeiurile de drept penal şi de drept procesual-penal ale aplicării pedepsei juridice. cum ar fi măsurile de constrângere cu caracter medical (a se vedea comentariul de la art. societăţii. c) este prevăzută de lege şi aplicată de instanţele de judecată. apoi corectarea condamnatului. 2.unei anumite persoane. Persoanele vinovate de comiterea infracţiunilor indicate sunt judecate indiferent de perioada de timp care a trecut de la comiterea infracţiunii. Noţiunea de pedeapsă penală formulată de legiuitor corespunde pe deplin actelor normativ-juridice internaţionale referitoare la drepturile omului şi la comportarea cu condamnaţii. c) se aplică numai de către instanţa de judecată. Alin.21 CRM). d) este o măsură de corectare. (2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. . e) această măsură este aplicată numai faţă de persoana concretă care a săvârşit o infracţiune prevăzută de actualul CP. pedeapsa penală se diferenţiază de alte sancţiuni juridice sau de constrângerea aplicată în mod contravenţional.. cât şi a altor persoane. 4. Numai pedeapsa penală serveşte drept temei al antecedentelor penale. CAPITOLUL VII PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. privaţiune pentru cel care a săvârşit o infracţiune."se aplică de instanţele de judecată.. cât şi din partea altor persoane. Primul este formulat prin sintagma: "pedeapsa penală .2 al acestui articol este formulat pe nou scopul pedepsei penale. în numele legii". deci totdeauna poartă caracter personal. în numele legii. 5. infractorul fiind ajutat să se corecteze şi făcut să înţeleagă că trebuie să respecte legile şi normele de convieţuire socială.62 CP). e) cauzează anumite lipsuri şi restricţii drepturilor persoanei condamnate. NOŢIUNEA ŞI SCOPUL PEDEPSEI PENALE (1) Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată.se aplică . Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. pedeapsa: a) este instituită şi folosită numai de către stat. f) în urma aplicării pedepsei penale persoanei respective îi sunt cauzate anumite lipsuri şi restricţii în drepturi (a se vedea dispoziţia art.

7 alin.de către condamnaţi (prevenţia specială).7. în al doilea rând.2 CP). Prezentul articol (alin. 10. de bunuri. orientează instanţele de judecată spre determinarea pedepselor persoanelor care au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. c) retragere a gradului militar. e) arest. în primul rând . trimiterea într-o unitate militară disciplinară. dar şi de către alte persoane (prevenţia generală). detenţiunea pe viaţă se aplică numai în calitate de pedepse principale. g) închisoare. De asemenea. arestul. 10 ale Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art. f) trimiterea într-o unitate militară disciplinară (pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar în termen. din care rezultă că nimeni nu va fi supus la tortură. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR FIZICE (1) Persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă. cât şi ca pedepse complementare. (4) Retragerea gradului militar. 11.79 CP). Pedeapsa. pornind.5 DUDO şi art. El trebuie convins că respectarea legii penale este o necesitate şi că numai prin respectarea legii el va putea evita aplicarea şi executarea altor pedepse.2 al prezentului articol corespunde cerinţelor art.24 alin.Echitatea socială a pedepsei se realizează atunci când faţă de persoana care a încălcat legea penală se aplică sancţiunea penală corespunzătoare gradului prejudiciabil al infracţiunii comise. a unui titlu special. h) detenţiune pe viaţă. presupune conştientizarea de către infractor a celor săvârşite şi reîntoarcerea. constituie şi un avertisment pentru alte persoane care ar putea să săvârşească infracţiuni. închisoarea. dă posibilitate să se ţină seama de aprecierile şi cerinţele legiuitorului referitoare la sancţiuni atunci când instanţa de judecată aplică o măsură mai blândă decât cea prevăzută pentru infracţiunea săvârşită. Articolul 62. o restrângere a acestora. d) munca neremunerată în folosul comunităţii. Acest sistem de pedepse fixat de legiuitor începe cu cea mai blândă . ea nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.şi se termină cu cea mai aspră . (3) Amenda. circumstanţelor acesteia şi persoanei vinovate.16 CP).2 CP). a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă complementară. respectiv. începând cu cele mai blânde (a se vedea comentariul de la art. ca o măsură de constrângere şi institut de drept aplicat faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune concretă. 2. inumane sau degradante. 1. Exceptând faptul că pedeapsa îndeplineşte o funcţie de constrângere. nici la pedepse sau tratamente crude.detenţiunea pe viaţă. Această concepţie se deduce din scopul legii penale (art. a unui titlu special. implicând o privaţiune de drepturi. Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. reîncadrarea lui în activitatea societăţii. 13. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedepse principale. se exclude pedeapsa penală pentru una şi aceeaşi faptă (art. 12. Corectarea condamnatului.1) prevede pedepsele ce pot fi aplicate persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni. Acest concept stipulat în alin. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii. ca scop al pedepsei penale. de la acest sistem (a se vedea comentariul la art. b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.3 CEDO).amenda . Consecutivitatea pedepselor în sistemul vizat: în primul rând. Orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate şi cu respectarea demnităţii inerente persoanei umane (art. .2 CRM).

b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate. luând în consideraţie circumstanţele infracţiunii şi personalitatea celui vinovat (a se vedea comentariul la art. detenţiunea pe viaţă.6474 CP.74 CP). O parte din categoriile pedepselor enumerate în acest articol nu pot fi aplicate unor persoane condamnate (a se vedea comentariul la art. Totodată. 68. aplicarea lui umană şi constă în corespunderea pedepsei cu fapta săvârşită. Prin pedeapsă principală se înţelege acea pedeapsă pe care instanţa de judecată o poate aplica în singularitate pentru fapta penală săvârşită. 4. Pedeapsa principală poate fi însoţită. AMENDA (1) Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. (2) Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală.Sistemul pedepselor penale reflectă pe deplin principiul echităţii sociale. Conţinutul şi comentariile noţiunilor respective se vor citi în context cu cele de la art. în anumite cazuri prevăzute pentru infracţiunea concretă. (3) Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atât ca pedepse principale. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei. caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. 4. 8. 3.7 CP). Pentru prima dată în CP al RM legiuitorul a prevăzut anumite pedepse faţă de persoanele juridice care desfăşoară activităţi de întreprinzător. 1. dar şi în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea comentariul la art. Articolul 64. cât şi ca pedepse complementare. Concomitent aceste măsuri pot fi aplicate şi în calitate de pedepse complementare. acest sistem permite instanţelor de judecată aplicarea celor mai exigente pedepse faţă de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor grave. 2.67. Amenda este aplicată de instanţa de judecată persoanelor juridice ca pedeapsă principală (a se vedea comentariul la art. deosebit de grave şi excepţional de grave. de o pedeapsă complementară. În afară de pedepsele nominalizate. 5. 71 CP). CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă. În sentinţă este necesar să reflectăm detaliat circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea vinovatului. (2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale.64 CP). c) lichidare.73 CP). 3. Acestea sunt: munca neremunerată în folosul comunităţii. precum şi datele ce-l caracterizează pe inculpat care au fost dovedite la examinarea cauzei în instanţa de judecată şi luate în consideraţie la determinarea pedepsei.2 determină în mod direct numai pedepsele principale. 6. Articolul 63. Pedeapsa complementară este acea care îndeplineşte rolul de completare a represiunii şi este aplicabilă numai după o pedeapsă principală. Alin. Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală sau complementară (a se vedea comentariul la art. . 7. arestul. în categoria pedepselor principale pot fi aplicate amenda şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. închisoarea. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Lichidarea persoanei juridice de asemenea poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală.

mărimea amenzii trebuie stabilită în aşa mod ca să nu-l pună pe infractor în situaţia de a nu-şi îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea. de asemenea.79 CP). (7) În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară. . învăţătura persoanelor faţă de care are asemenea obligaţiuni legale. 92 CP). luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii. precum şi în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă (art. b) mărimea daunei cauzate.000 de unităţi convenţionale. potrivit prevederilor art. Suma amenzii se înlocuieşte cu arest sau închisoare. să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. calculându-se o lună de arest sau închisoare pentru 50 unităţi convenţionale. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu arest sau închisoare în limitele termenelor prevăzute la art. (4) În cazurile prevăzute la art. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei.000 unităţi convenţionale. Pornind de la cele expuse.154.305-XV din 11 iulie 2003] 1. de exemplu. suma amenzii este prevăzută în unităţi convenţionale. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendă. 156 CP).000 de unităţi convenţionale. luându-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. 6. educarea. în cazurile aplicării de către instanţa de judecată a unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea concretă (art. de mărimea daunei cauzate.(3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1. 3. Cuantumul special al amenzii este stabilit pentru fiecare infracţiune în parte. c) situaţia economico-financiară a întreprinderii. Amenda ca pedeapsă principală poate fi folosită.67. în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite.000 unităţi convenţionale. în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. 4.(3). (6) Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare. 2. Aici legiuitorul a accentuat că la determinarea mărimii amenzii trebuie să avem în vedere caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. Ca pedeapsă principală amenda este prevăzută drept alternativă a altor tipuri de pedepse (a se vedea. 155. 5. În aceste cazuri suma concretă se apreciază în funcţie de: a) caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. iar pentru infracţiunile comise din interes material până la 5. Amenda este o pedeapsă principală sau complementară pecuniară. a cărei esenţă constă în achitarea de către condamnat în contul statului a unei anumite sume de bani. ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat.68 sau 70. Pentru infracţiunile comise din interes material cuantumul amenzii pentru persoanele fizice poate ajunge până la 5. totodată ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat.000 unităţi convenţionale. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. instanţa de judecată poate.21 alin.64 modificat prin Legea nr. cuantumul căreia este stabilit de legea penală pentru anumite infracţiuni. Cuantumul general al amenzii pentru persoanele fizice este stabilit în limitele 150-1.000 de unităţi convenţionale. art. mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500 la 10. [Art. Pentru o anumită stabilitate. Cuantumul general al amenzii pentru persoanele juridice este stabilit în limitele de la 500 până la 10. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de la achitarea amenzii fixate. (5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară.

În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanelor juridice de la achitarea amenzii fixate. În cazul în care condamnatul nu este în stare să achite amenda. conform prevederilor alin. La determinarea sumei amenzii instanţa de judecată în fiecare caz concret ia în consideraţie nu numai gravitatea infracţiunii comise. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată pentru 50 de unităţi convenţionale de amendă. 16.5 al prezentului articol. 11. 13. executorul public.88 CP). motivul acesteia. Amenda ca pedeapsă penală se deosebeşte de cea administrativă prin faptul că ea se stabileşte de judecată şi atrage antecedente penale. La înlocuirea amenzii prin arest sau închisoare se calculează o lună de arest sau închisoare pentru 50 de unităţi convenţionale neachitate. de către condamnat a deciziei instanţei de judecată de a achita în termen amenda stabilită. Funcţia de constrângere a pedepsei prin amendă poate fi realizată şi prin micşorarea patrimoniului persoanei vinovate. poate amâna sau eşalona plata pe un termen de până la un an (a se vedea CEx). (3) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară şi în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracţiunile din Partea specială a prezentului cod. dacă. instanţa judiciară. Stabilind amenda maximă (prevăzută în articolul respectiv al părţii speciale a CP). (2) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani.5 art. Achitarea amenzii de către condamnat se efectuează în termenul stabilit de către instanţa de judecată şi documentele de confirmare a acesteia urmează a fi prezentate instanţei. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia (a se vedea comentariul la p. La aplicarea. 14. în calitate de pedeapsă principală. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii prin arest sau închisoare. instanţa de judecată. să fie posibilă (reală). (4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii. la cererea condamnatului. a amenzii condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. 9. iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la arest.7. influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. 8. instanţa de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. instanţa de judecată va considera imposibilă păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. dar şi persoana celui vinovat. ţinând cont de caracterul infracţiunii săvârşite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activităţi. 10. instanţa de judecată trebuie să se bazeze pe cerinţele ca pedeapsa să poată fi executată. 12. să nu-l lipsească pe condamnat şi pe familia acestuia de mijloace de existenţă. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite. la trimiterea . PRIVAREA DE DREPTUL DE A OCUPA ANUMITE FUNCŢII SAU DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii. În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită. condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. termenul ei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. fapt care va conduce implicit la îngreuierea vieţii condamnatului. circumstanţele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea. fără motive obiective. Articolul 65. în funcţie de suma amenzii. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. 15.

într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale. 1. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedeapsă principală, cât şi în calitate de pedeapsă complementară. Această categorie de pedeapsă este constituită din două interdicţii diferite: privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii şi privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. 2. Interzicerea acestui drept este determinată de obicei de activitatea infracţională a condamnatului care s-a folosit de funcţia sau profesia sa ori de o anumită activitate pentru a săvârşi infracţiunea. Prin săvârşirea infracţiunii folosindu-se de funcţia, de profesia sa, condamnatul este considerat nedemn să o mai exercite în continuare, pe o anumită perioadă de timp, stabilită de instanţa de judecată, între 1 şi 5 ani. 3. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii ca măsură de pedeapsă poate fi aplicată faţă de persoanele care se află în serviciu în organele de stat sau în administraţia publică locală, precum şi faţă de cele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. 4. Măsura de pedeapsă enunţată se realizează prin rezilierea contractului de muncă între condamnat şi administraţia respectivă. Acest fapt este confirmat de inscripţiile operate în carnetul de muncă, şi anume: în ce temei, pe ce perioadă şi de la care funcţii sau activitate este îndepărtat condamnatul. 5. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate ca măsură de pedeapsă presupune interzicerea, în baza sentinţei de judecată, de a practica activitatea nominalizată de către o persoană concretă. Astfel de activitate poate fi de natura aceleia de care condamnatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii. Ea include atât activitatea de bază (serviciul), de exemplu, medicina, pedagogia, justiţia, conducerea mijloacelor de transport în bază de contract etc., cât şi activitatea în afara serviciului, de exemplu, conducerea transportului personal, vânătoarea etc. 6. Decizia de a priva condamnatul de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate este adoptată de instanţa de judecată în baza materialelor dosarului, ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care agravează răspunderea etc. (a se vedea comentariul la art.75 CP). 7. Instanţa de judecată, la emiterea sentinţei, nu poate interzice condamnatului să ocupe în genere o funcţie de răspundere, dar trebuie să nominalizeze care funcţii anume în organele de stat, ce activitate şi pe ce perioadă condamnatul nu are dreptul să le ocupe. 8. Prin dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se înţelege un post într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori o subdiviziune, filială a lor, în care persoana respectivă, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări deţine anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice (a se vedea prevederile art.123 şi 124 CP şi comentariul acestui articol). 9. Pedeapsa de privare a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă principală sau ca pedeapsă complementară la pedeapsa sub formă de amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, se execută de către serviciile de executare de la locul de trai al condamnaţilor. 10. Conform alin.3 art.65 CP, aceste două măsuri se pot aplica drept pedepse complementare şi în cazurile în care ele nu sunt prevăzute în articolele părţii speciale a prezentului cod. În aceste cazuri caracterul infracţiunii comise e determinat în funcţie de postul ocupat sau de activitatea practicată şi de posibilitatea infractorului de a le utiliza în scopul săvârşirii noilor infracţiuni. Dacă infracţiunea nu este legată de activitatea profesională, inculpatul nu poate fi privat de dreptul de a exercita această activitate. 11. Faptul că la momentul emiterii sentinţei inculpatul nu ocupa încă o anumită funcţie de stat şi nu practica activitatea cu care a fost legată infracţiunea, nu poate fi piedică pentru aplicarea acestor pedepse. Mai mult, instanţa poate aplica pedepsele enunţate şi în cazul în care infractorul îndeplinea anumite funcţii, obligaţiuni temporare la comandă sau indicaţie.

12. Modul de aplicare a pedepselor menţionate este stabilit concret în alin.4 art.65, şi anume: când ele sunt numite în calitate de pedepse complementare la amendă sau la muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul se calculează din momentul rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei), iar când ele sunt aplicate în calitate de pedepse complementare la arest, la trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare - din momentul terminării executării pedepsei principale. Articolul 66. RETRAGEREA GRADULUI MILITAR, A UNUI TITLU SPECIAL, A GRADULUI DE CALIFICARE (CLASIFICARE) ŞI A DISTINCŢIILOR DE STAT În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii, poate retrage condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de calificare (clasificare) şi distincţiile de stat. 1. Această categorie de pedeapsă poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea alin.4 art.62 CP). Pornind de la cerinţele alin.5 art.90 CP, ea poate fi aplicată şi în caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 2. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat poate fi aplicată în caz de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave (a se vedea comentariul de la art.16 CP), ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii şi de persoana infractorului. 3. Gradul militar este o menţiune a persoanei care îndeplineşte o anumită activitate militarizată. El se confirmă în corespundere cu Statutul Forţelor Armate şi cu Regulamentul serviciului militar persoanei concrete în timpul serviciului activ sau în retragere. 4. Titlul special este, de asemenea, o menţiune de stat acordată persoanelor respective care ocupă în modul stabilit de lege o funcţie în organele publice şi îndeplineşte anumite funcţii, atribuie anumite drepturi şi obligaţiuni. 5. Gradul de calificare (clasificare) reprezintă o anumită apreciere a persoanei, determinată în modul stabilit de organele respective în diverse domenii. 6. Distincţia de stat este menţiune de stat ce constă în aprecierea unor merite deosebite în ştiinţă, cultură, producţie etc. Ea se confirmă în modul stabilit special de şeful statului şi atrage după sine anumite drepturi, înlesniri. 7. Instanţa de judecată care a luat decizia privind retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat, în calitate de pedeapsă complementară, imediat după intrarea în vigoare a sentinţei, printr-o sesizare, aduce această decizie la cunoştinţa organului care i-a conferit condamnatului gradul, titlul sau distincţia respectivă. La sesizare se anexează şi copia sentinţei. 8. Organul respectiv va efectua modificările necesare în documentele de conferire a gradului, titlului sau distincţiei şi va lua măsurile respective de privare de dreptul de purtare şi de înlesnirile pe care le acordă aceste grade, titluri sau distincţii. Despre aceasta va fi informată instanţa. 9. Retrogradarea gradului militar poate fi aplicată nu numai persoanelor concrete în timpul serviciului activ, dar şi celor ce au trecut în rezervă. 10. Instanţa de judecată nu este în drept de a priva condamnatul de titlul sau gradul ştiinţific. 11. În caz de anulare a sentinţei de condamnare pe căile ordinare de atac în instanţa de apel sau recurs, instanţa este obligată să sesizeze organul respectiv şi să expedieze în adresa lui copia hotărârii de anulare a pedepsei. Articolul 67. MUNCA NEREMUNERATĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII (1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi.

(3) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. (4) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vârsta de pensionare. (5) Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. [Art.67 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă principală (a se vedea art.62 alin.2 CP). Condamnatul nu va fi remunerat pentru astfel de muncă, indiferent de volumul sau calitatea acesteia, adică este o muncă gratuită. 2. Astfel de activitate se efectuează de către condamnat în afara timpului serviciului de bază sau de studii. Caracterul muncii, locul şi volumul ei sunt determinate de autorităţile administraţiei publice locale şi nu poate depăşi 4 ore pe zi. 3. În funcţie de caracterul infracţiunii săvârşite şi de persoana inculpatului, munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi stabilită pe un termen de la 60 până la 240 de ore. De obicei, această pedeapsă se aplică pentru infracţiuni uşoare şi mai puţin grave, care prevăd o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare (a se vedea art.153, 157, 202, 222, 256, 261, 288, 303, 351, 352, 357 CP) sau pentru care în calitate de pedeapsă nici nu se aplică închisoarea (a se vedea art.177, 178, 196, 199, 203, 204, 241, 249, 255, 256, 355 CP). 4. Constrângerea prin aplicarea acestei pedepse constă în faptul că munca neremunerată poartă un caracter obligatoriu pentru condamnat. 5. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii neremunerate în folosul comunităţii, pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunităţii se înlocuieşte prin arest, calculele respective fiind prevăzute în acest articol. 6. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă de către condamnat, fără motive, într-un termen rezonabil (îndelungat) a obligaţiunilor determinate de către administraţia publică locală. 7. Faptul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii corespunzătoare trebuie semnalat de către organul care execută pedeapsa în judecata care a aplicat această măsură, alăturând şi demersul de a efectua înlocuirea acestei pedepse cu una mai aspră în condiţiile legii. 8. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor indicate în alin.4 al prezentului articol, cu condiţia că la momentul examinării dosarului în judecată sunt anexate documentele respective ale condamnaţilor care certifică invaliditatea: vârsta, existenţa copiilor până la 8 ani, starea de gestaţie a femeilor etc. 9. Pedeapsa enunţată trebuie să fie ispăşită de către condamnat în termen de cel mult 18 luni de la data rămânerii definitive în vigoare a hotărârii judecătoreşti. Neîndeplinirea fără motive reale a muncii neremunerate în folosul comunităţii în termenul vizat trebuie considerată ca eschivare cu rea-voinţă de la pedeapsa numită şi atrage consecinţele indicate în alin.3 al prezentului articol. 10. În cazul în care condamnatul în timpul executării pedepsei nominalizate este recunoscut invalid de gradul I sau II, organul de executare înaintează instanţei judecătoreşti o prezentare privind liberarea de executarea ulterioară a pedepsei, iar în caz de graviditate a condamnatei prezentare privind suspendarea executării pedepsei până la naştere, apoi persoana este liberată de executare, deoarece cade sub altă interdicţie - are copil în vârstă de până la 8 ani. Articolul 68. ARESTUL (1) Arestul constă în privarea de libertate pe un termen de la 3 la 6 luni care se execută în instituţii special destinate ţinerii sub arest în condiţiile prevăzute de Codul execuţional.

4. 6. se creează condiţii speciale de executare a pedepsei pentru militarii în termen condamnaţi. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. nu li se aplică trimiterea într-o unitate militară disciplinară. (3) Arestul nu poate fi aplicat persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani. ţinând cont de circumstanţele concrete şi de persoana condamnatului. El se aplică pe un termen de la 3 până la 6 luni. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. Conform CP. în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. 2. precum şi alte infracţiuni.03. chiar şi în cazurile condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. arestul nu poate fi aplicat persoanelor ce n-au împlinit vârsta de 16 ani. în cazurile în care instanţa de judecată.05. TRIMITEREA ÎNTR-O UNITATE MILITARĂ DISCIPLINARĂ Militarilor care. şi se aplică de către instanţă numai militarilor în termen şi persoanelor echivalate lor (studenţilor instituţiilor militare pentru infracţiunile săvârşite în timpul studiilor. termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. (4) Militarii execută pedeapsa cu arest în camera de arest a comenduirii militare. Acestor persoane. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen. dacă până la admiterea în aceste instituţii ei n-au trecut serviciul militar în termen). trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen. Pornind de la caracterul strict al acestei pedepse. au săvârşit infracţiuni uşoare.90 CP).68 completat prin Legea nr. În condiţiile actuale ale societăţii arestul poate fi aplicat în cazurile infracţiunilor uşoare. femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. Persoanele trimise să ispăşească pedeapsa într-o unitate militară disciplinară îşi păstrează statutul de militari. au săvârşit infracţiuni li se poate aplica trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Se presupune că regimul de izolare pentru condamnat. iar în caz de înlocuire a muncii neremunerate cu arestul termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. Modalitatea executării arestului în camera nominalizată este reglementată de statutele militare şi de alte acte normative ale Forţelor Armate ale RM. în cazurile în care ele săvârşesc infracţiuni în timpul serviciului militar în termen. va avea un efect pozitiv asupra vinovatului. separat de cel în care se execută închisoarea. Arestul este o măsură privativă de libertate şi constă în izolarea de societate a persoanei condamnate într-un penitenciar. pe un termen de până la 2 ani. găseşte de cuviinţă să aplice. Arestul este o nouă măsură de constrângere statală în calitate de pedeapsă principală. 4.(2) La aplicarea arestului în locul muncii neremunerate în folosul comunităţii.211-XV din 29.06. în cazurile prevăzute de lege. Aceste condiţii sunt prevăzute de legislaţia executorie. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară este o pedeapsă principală. 1. în vigoare din 12. 2. Unitatea militară disciplinară este o nouă denumire care a înlocuit sintagma batalion disciplinar din CP anterior. 5. găseşte de cuviinţă să aplice. 3. Articolul 69. această pedeapsă nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. precum şi în cazurile în care instanţa de judecată.03] 1. 5. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. indiferent de termenul mic al acestuia. în baza aplicării Statutelor militare. 3. În această unitate pot fi trimişi militarii care. Arestul aplicat militarilor se execută în camera de arest a garnizoanei respective încăpere special amenajată pentru deţinerea militarilor ce comit diverse încălcări de serviciu. [Art. Aceasta este o unitate militară deosebită în care. poartă uniforma militară şi sunt asigurate cu hrană conform normelor stabilite în armata naţională. în cazul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la aceasta. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară în locul închisorii nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. .

izolarea de societate a persoanei fizice prin deţinerea ei pe un anumit termen în baza şi în modul stabilit de lege. 9. 7. într-un penitenciar. Articolul 70. Totodată. În perioada executării pedepsei în unitatea militară disciplinară militarii condamnaţi. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. Pedeapsa în formă de închisoare. se execută în penitenciare de tip deschis. (4) La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni. În caz de înlocuire a pedepsei închisorii cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară. 6. Termenul de deţinere a condamnaţilor în închisoare este stabilit de la 6 luni până la 25 de ani în funcţie de gravitatea infracţiunii concrete. nu se aplică trimiterea într-o unitate disciplinară persoanelor angajate în Armata Naţională pe bază de contract. se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani.71 CP). se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani (a se vedea comentariul la art. 8. semiînchis şi închis (a se vedea comentariul la art. cu titlu de graţiere. însă numai în cazul în care . (5) În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blândă. închisoarea constă în privarea de libertate. dar pe un termen ce nu depăşeşte 2 ani. De asemenea. iar în cazul unui cumul de sentinţe. După ispăşirea pedepsei militarii se întorc în unităţile respective pentru efectuarea serviciului respectiv în termen până la executarea lui definitivă. termenul se calculează o zi pentru o zi. 5. cu titlu de graţiere. 4. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. (2) Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave. termenul închisorii nu poate depăşi 15 ani. 3. (3) La stabilirea pedepsei pentru o persoană care la data săvârşirii infracţiunii nu a atins vârsta de 18 ani. Atunci când detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu o pedeapsă mai blândă.6. se află în situaţie de ostaşi şi poartă îmbrăcăminte şi semne de distincţie unice stabilite pentru această unitate militară disciplinară. 2. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. iar în cazul unui cumul de sentinţe. ÎNCHISOAREA (1) Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei. 11. Articolul 71. Persoanele condamnate la închisoare care nu au atins vârsta de 18 ani îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciarele pentru minori. legiuitorul prevede liberarea condiţionată şi de această pedeapsă (a se vedea alin. Ea a fost introdusă în sistemul actual de pedepse în momentul abolirii pedepsei cu moartea (1995). pedeapsa cu închisoare nu poate fi mai mare de 30 de ani. DETENŢIUNEA PE VIAŢĂ (1) Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii. (3) Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor. Închisoarea are drept scop limitarea libertăţii persoanei şi efectuarea supravegherii asupra comportamentului condamnatului. Termenul închisorii pentru ei nu poate depăşi 15 ani. Această pedeapsă se ispăşeşte în penitenciar de tip închis. 1. (2) Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni la 25 de ani. stabilită prin sentinţa instanţei de judecată. Drept categorie de pedeapsă. 1. indiferent de gradul militar şi de funcţia deţinută anterior. 10. precum şi ofiţerilor.72 CP). Timpul deţinerii condamnatului într-o unitate militară disciplinară nu intră în termenul de efectuare a serviciului militar. în baza hotărârii instanţei de judecată. Pedeapsa definitivă în formă de închisoare în cazul unui concurs de infracţiuni nu poate fi stabilită mai mare de 30 de ani. pe un anumit termen. caporalilor. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală ce constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii. poate aplica această pedeapsă militarilor în termen în loc de închisoare. Instanţa de judecată. prevăzute de partea specială a prezentului cod şi de persoana vinovatului.91 CP).5 art.

2. adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York.72 completat prin Legea nr. se deţin separat de condamnaţii adulţi. Funcţionarea penitenciarului pentru minori se bazează pe principiile generale şi pe cerinţele de regim stabilite de lege. 2. în aceste penitenciare este organizat un proces unic de instruire şi educaţie. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. de regulă. 3. (5) Persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în penitenciare pentru minori. al atitudinii conştiincioase faţă de pregătirea profesională şi ridicarea nivelului de cultură generală. mai puţin grave şi grave. 5. îndreptat spre educarea lor în spiritul respectării legilor. în vigoare din 12. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. la care RM a aderat în 1993.16 alin. 4. 6. În penitenciare de tip semiînchis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. În penitenciarul pentru minori condamnaţii în vârstă de până la 18 ani. (4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. săvârşite cu intenţie.6 CP). Conform alin. (3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. penitenciar de tip semiînchis şi penitenciar de tip închis.03. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă. Articolul 72. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă. 3.03] 1.06. Această prevedere corespunde pe deplin cerinţelor Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copilului. persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoarea în penitenciare pentru minori. În penitenciare de tip închis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. 7. antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. Această pedeapsă se execută în condiţiile prevăzute de lege.211-XV din 29. ca dovadă a realizării principiului umanismului. . Ele sunt: penitenciar de tip deschis.16. În scopul corijării condamnaţilor minori. (7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată în corespundere cu legislaţia. 17 CP). În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă (a se vedea comentariul la art. c) de tip închis. [Art. (6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei. b) de tip semiînchis.5 al prezentului articol. 4. CATEGORIILE PENITENCIARELOR ÎN CARE SE EXECUTĂ PEDEAPSA CU ÎNCHISOARE (1) Pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare: a) de tip deschis.05. (2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă.instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării în continuare a pedepsei şi în care condamnatul a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare. La detenţiune pe viaţă sunt condamnate numai persoanele care au săvârşit cu intenţie infracţiuni excepţional de grave (a se vedea comentariul la art. mai puţin grave şi grave. La această pedeapsă nu pot fi supuşi minorii şi femeile. săvârşite cu intenţie (a se vedea comentariul la art. Pentru prima dată actualul CP a prevăzut categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea.18 CP).

Lichidarea acesteia se realizează prin dizolvare. Pentru săvârşirea infracţiunii concrete persoana juridică poate fi privată de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru care dispune de autorizaţie sau licenţă din momentul intrării în vigoare a hotărârii respective. (2) Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat. PRIVAREA UNEI PERSOANE JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR DE DREPTUL DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii. după primirea sentinţei şi realizarea ei. precum şi de prevederile art. pe cât timp şi de care activitate este privată de dreptul de a o exercita persoana juridică în cauză. stabilite de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinzător. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. LICHIDAREA PERSOANEI JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător constă în dizolvarea acesteia. 6. 3. CAPITOLUL VIII INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR .87 CC.8. Această categorie de pedeapsă aplicată persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător este o noutate în dreptul penal al RM. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător trebuie aplicată ca pedeapsă numai în cazul în care instanţa de judecată va constata că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea acestei organizaţii şi prelungirea activităţii ei. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. de a primi subvenţii. comunică instanţei judecătoreşti. 4. 4. Organul de stat. Aceste schimbări se efectuează atunci când condamnatul are o conduită ireproşabilă. În alte situaţii instanţa poate numi o altă pedeapsă persoanei juridice. În acest caz instanţa de judecată remite organului de stat respectiv sentinţa spre executare a pedepsei nominalizate faţă de persoana juridică recunoscută vinovată. o poate anula sau modifica în corespundere cu hotărârea instanţei de judecată în aşa fel ca să fie stabilite interdicţiile de a încheia anumite tranzacţii. de a primi subvenţii. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată la propunerea administraţiei în corespundere cu legislaţia în vigoare. care a eliberat autorizaţia sau licenţa persoanei juridice. (2) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei. În sentinţa instanţei trebuie să fie reflectat concret în ce teritoriu sau pentru ce perioadă a anului. Articolul 74. 7. 2. Dizolvarea persoanei juridice se efectuează conform procedurii de lichidare a întreprinderii. Organul respectiv. 5. În baza sentinţei judecătoreşti. Se ştie că persoana juridică efectuează activitatea de întreprinzător în baza autorizaţiei sau a licenţei de activitate eliberate de organul de stat respectiv. lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se efectuează de Comisia de lichidare sau de lichidator conform legislaţiei în vigoare. cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. 3. 1. informează organul fiscal şi administraţia publică locală din raza de activitate a persoanei juridice despre executarea pedepsei numite. Persoana juridică se consideră lichidată din momentul radierii ei din Registrul de Stat. prevăzută de prezentul Cod. Articolul 73. 2. 1.

La o sancţiune relativ-determinată instanţa este în drept a alege mărimea unui anumit tip de pedeapsă. de regulă. se stabileşte prin concurs de infracţiuni şi în cumul de sentinţe (art. Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înţeleg cerinţele (regulile) stabilite de lege. 2. între limitele minime şi cele maxime indicate în articolele din partea specială. Condiţia esenţială pentru a stabili aplicarea corectă a pedepsei constă în calificarea exactă a infracţiunii săvârşite.70 CP). La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei. din numărul celor menţionate. de care este obligată să se conducă instanţa de judecată la aplicarea fiecărei pedepse. 3. de circumstanţele cauzei etc. În articolele CP care prevăd infracţiuni uşoare şi mai puţin grave este indicată. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. instanţa stabileşte tipul şi mărimea pedepsei. Legea penală acordă instanţei de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale şi a pedepsei penale. care includ două sau mai multe pedepse.84 şi 85 CP). Pedeapsa trebuie interpretată de infractor ca rezultat meritat pentru activitatea sa ilegală. ţinând cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. conform căruia se califică infracţiunea. a unui titlu special. Conform sensului legii. (2) O pedeapsă mai aspră.114 CRM. Conform art. arestul . se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. În cazul în care se constată în acţiunile persoanei o componenţă de infracţiune. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea.75 CP obligă instanţa de judecată să ţină cont de următoarele criterii de aplicare a pedepsei: a) pedeapsa se aplică în limitele fixate în partea specială a CP. În acest caz limitele minime ale pedepsei se stabilesc în baza normelor părţii generale a CP: termenul cel mai mic de închisoare.68 CP). Acţiunea de aplicare a pedepsei penale este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată.Articolul 75. retragere a gradului militar. în limitele sancţiunii prevăzute de articolul concret conform căruia este calificată infracţiunea. de persoana celui vinovat. CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI (1) Persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod.79 CP. dar şi tipul pedepsei.150 de unităţi convenţionale (art. Art.egal cu 3 luni (art. egal cu 6 luni (art. amenda . ce depăşeşte limitele sancţiunii articolului. Stabilirea corectă a pedepsei permite asigurarea scopurilor pedepsei. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite. Numind pedeapsa principală. de motivul acesteia. permit instanţei să decidă nu numai mărimea. pedepsele complementare în formă de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate (art. prevăzute de una şi aceeaşi sancţiune sau de partea generală a CP. Pedeapsa incorectă conduce la modificarea sentinţei sau chiar la anularea completă a ei. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.65 CP). de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. iar luate împreună ele asigură corectitudinea cu care instanţa de judecată aplică pedeapsa.66 CP) se pot aplica şi atunci când ele nu sunt prevăzute direct în calitate de pedepse complementare în sancţiunea articolului. Toate criteriile enumerate în lege poartă un caracter independent. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Libertatea instanţei de a numi pedeapsa depinde în mare măsură de tipul sancţiunii. numai limita maximă a pedepsei. Sancţiunile alternative.64 CP). de persoana celui vinovat. O pedeapsă mai aspră. pentru fiecare persoană vinovată în parte. 4. instanţa stabileşte unele pedepse complementare. Pedeapsa se stabileşte mai jos de limita minimă în condiţiile indicate în art. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat (art. Aplicarea pedepsei va fi corectă numai cu condiţia numirii acesteia în corespundere cu criteriile generale prevăzute de legislaţia penală. Acest criteriu vizează limitele sancţiunii articolului corespunzător din partea specială a CP. justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti. 1. .

Importanţa lor pentru determinarea pedepsei este luată în consideraţie de legiuitor la numirea sancţiunilor. Caracteristica deplină a personalităţii infractorului se face în baza tuturor însuşirilor fizice şi psihice ale acestuia. gelozia. sub aspect pozitiv sau negativ. studiile. temperamentul. vârsta. motivele pot fi diferite: ura. a personalităţii infractorului. în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil. pentru că infracţiunea comisă constituie doar un singur episod din comportamentul social al făptuitorului. datoriile civice. Atribuirea infracţiunilor la una sau altă categorie produce anumite consecinţe juridice. care se realizează. nu se poate determina definitiv personalitatea vinovatului. Aceste circumstanţe se referă la caracteristica faptei săvârşite. o concretizează şi o consolidează. Activitatea infracţională are la bază anumite motive şi se îndreaptă spre atingerea unor scopuri. Stabilirea motivelor şi a scopului infracţiunii are o importanţă deosebită pentru clarificarea gravităţii infracţiunii săvârşite. invidia. numai în baza faptei săvârşite. Toate aceste împrejurări au aceeaşi importanţă şi trebuie să fie luate în consideraţie în aceeaşi măsură de către instanţa de judecată la examinarea tuturor categoriilor de infracţiuni. mai puţin grave. În asemenea mod. este rezultatul manifestărilor calităţilor antisociale ale persoanei infractorului. De aici necesitatea şi obligativitatea pentru instanţa care a emis sentinţa şi pentru instanţele superioare care introduc . prezenţa acesteia în lista circumstanţelor atenuante (art. Pentru clasificarea infracţiunilor pe categorii legiuitorul a folosit caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. a circumstanţelor atenuante sau agravante. fiecare dintre ele micşorează sau măreşte răspunderea penală. dar şi în timpul vieţii şi activităţii infractorului în alte condiţii. Totuşi. a. Circumstanţele atenuante sau agravante sunt prevăzute în dispoziţiile articolelor părţii speciale şi în normele părţii generale ale CP.76 şi 77 CP. Infracţiunea. grave. Condiţiile social-psihologice şi de muncă. fără excepţie. procedând la o pedeapsă principală sau aplicând. În corespundere cu art. instanţa poate numi o pedeapsă mai uşoară sau mai aspră. răzbunarea. la caracteristica personalităţii infractorului şi sunt scoase de legiuitor în afara componenţei de infracţiune. particularităţi care s-au manifestat nu numai prin fapta comisă. comportamentul în cadrul familiei. e) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie personalitatea infractorului. personalitatea infractorului. În funcţie de caracterul circumstanţelor atenuante sau agravante. pe lângă cea principală. scopurile personale ş. legea în viaţa făptuitorului. Art. c) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie gravitatea infracţiunii. De aceea. antecedentele penale şi alte activităţi de manifestare ale infractorului au un rol important în elucidarea obiectivă a personalităţii acestuia. excepţional de grave.75 CP obligă instanţa să stabilească pedeapsa ţinând seama de circumstanţele atenuante sau agravante prevăzute de art.76 CP) ori agravante (art. huliganismul. d) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie motivul infracţiunii. şi una complementară. dacă o circumstanţă serveşte drept semn constitutiv sau calificativ al componenţei concrete de infracţiune.77 CP) nu poate servi drept temei pentru a mai agrava sau atenua pedeapsa. Acest criteriu înseamnă că folosirea normelor părţii speciale cere concordanţă cu normele părţii generale. ce se caracterizează prin două semne: forma vinovăţiei şi mărimea sancţiunii ce prevede pedeapsa închisorii.16 CP. infracţiunile sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare.b) pedeapsa se aplică în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. f) circumstanţele atenuante sau agravante au un rol deosebit de care se ţine cont la stabilirea pedepsei. deosebit de grave. ca faptă prejudiciabilă. cariera. se caracterizează printr-un ansamblu de trăsături morale şi/sau intelectuale prin care se remarcă în cele mai diverse circumstanţe indiferent de timpul săvârşirii infracţiunii. Fiecare dintre nuanţele ce caracterizează personalitatea infractorului se ia în consideraţie de către instanţa de judecată la stabilirea pedepsei şi. apropiindu-se de limita minimă sau maximă. Categoriile infracţiunilor contribuie la individualizarea pedepselor şi la pedepsirea infractorilor. caracterul. în funcţie de caz. Motivul întotdeauna întrece intenţia. După conţinutul şi forma de manifestare. Prevederile părţii generale a CP se referă la toate normele din partea specială. prin normele părţii speciale şi în corespundere cu ele.

g) la stabilirea pedepsei instanţa ţine cont de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului. Această regulă conţine în esenţă două cerinţe: atingerea scopului pedepsei şi corectarea vinovatului. Toate criteriile generale examinate la aplicarea pedepsei trebuie să fie analizate în cumul. a. şi nu faptic. Prin sintagma înscrisă la lit.16 CP. iar psihicul acestuia este preponderent nestabil. din sentimentul fals de tovărăşie (prietenie). Minorul.schimbări în această sentinţă de a indica în hotărârea pronunţată circumstanţele agravante sau atenuante concrete care au fost luate în consideraţie de instanţă la numirea pedepsei. Art. i) acţiunile ilegale sau imorale ale victimei. Pentru aceasta instanţa de judecată. d) prezenţa copiilor minori în familia vinovatului. din numărul celor menţionate. 1. a integrităţii lor fizice şi psihice. j) alte împrejurări. 5. Circumstanţa ce micşorează pedeapsa are la bază principiul umanismului. care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. Noţiunea de infracţiune uşoară sau mai puţin uşoară este elucidată în alin. 2.2 art.76 CP se înţelege săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.2 şi 3 art. Iritarea şi nervozitatea excesivă care însoţesc perioada de gestaţie a multor femei slăbesc controlul acestora asupra acţiunilor lor. Articolul 76. poate fi stabilită numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. pentru prima dată. nu întotdeauna prevede consecinţele acţiunilor sale asupra societăţii. 5. stabilirea şi luarea în consideraţie a cărora este obligatorie la aplicarea pedepsei. Atenuarea pedepsei unei femei gravide este importantă pentru a ocroti sănătatea femeii şi a urmaşilor ei. fapt ce împiedică determinarea corectă a comportamentului în situaţiile de conflict. Menţionăm că infractorul minor este predispus spre corectare mai mult decât vârstnicul. la numirea pedepsei. Cerinţele enunţate exprimă tendinţa legiuitorului de a minimaliza posibilitatea apariţiei consecinţelor negative ale pedepsei aplicate pentru familia condamnatului. CIRCUMSTANŢELE ATENUANTE La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante: a) săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. b) săvârşirea infracţiunii de către un minor. În sensul acestei circumstanţe este suficient un singur copil la educarea şi creşterea cărora participă vinovatul. sub presiunea infractorilor adulţi. Săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă (lit. c) săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă.b). f) preîntâmpinarea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvârşite. 4. Săvârşirea infracţiunii de către un minor (lit. în sens juridic.a) din art.d) art. nu va asigura atingerea scopului scontat. trebuie să ia în consideraţie: componenţa familiei vinovatului. care se explică prin faptul că minorul are o concepţie despre lume în stadiu de formare. Prezenţa copiilor minori în familia vinovatului (lit. 3. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate. Folosirea sancţiunilor alternative (alin.76). neavând experienţă de viaţă. prin imitare. adică de către o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani. Numai cu respectarea acestei cerinţe instanţa poate numi o pedeapsă corectă.76 CP enumără circumstanţele atenuante. Instanţa trebuie să aleagă şi să aplice acel tip şi acea mărime a pedepsei.c) este prevăzută drept circumstanţă atenuantă indiferent de termenul gravidităţii. starea materială. adică în lipsa antecedentelor penale pentru o infracţiune săvârşită mai înainte sau expirarea termenului de prescripţie. care să corespundă scopurilor legii. g) căinţa sinceră sau autodenunţarea. în limitele prevederilor articolului. dacă ele au provocat infracţiunea. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei lui. e) săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial ori din motive de compătimire. h) contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor. este privită drept circumstanţă atenuantă. Deseori minorii săvârşesc infracţiunea din ştrengărie. .75 CP) vizează pedepsele care variază de la cele mai blânde până la cele mai aspre. condiţiile de trai ş. Pedeapsa mai aspră.

Prin săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial (lit. nu asigură copiilor susţinerea materială necesară. 9. Traiul împreună cu ei drept condiţie de atenuare a pedepsei nu este obligatoriu. De exemplu. 8. Această circumstanţă constă în faptul prezenţei acelui concurs de împrejurări care l-a împins la săvârşirea infracţiunii cu scopul de a înlătura sau uşura situaţia în care se află vinovatul. 6. boala persoanei care săvârşeşte infracţiunea. Prin căinţă sinceră vinovatul comunică din proprie iniţiativă organelor de drept despre infracţiunea săvârşită. Ea nu depinde de timpul care s-a scurs din momentul săvârşirii infracţiunii. Împrejurările grave de ordin personal sau familial sunt temporare. Asemenea acţiuni ale vinovatului poartă denumirea de căinţă activă.f) art. întreprinde anumite acte prin care preîntâmpină sau înlătură consecinţele prejudiciabile care pot să apară. ale coparticipanţilor. dar şi la bărbaţii responsabili de întreţinerea copiilor. Aceasta se manifestă prin restabilirea stării iniţiale a obiectului atentării. Autodenunţarea poate servi oricând ca circumstanţă atenuantă. dacă organele de drept nu cunoşteau acest fapt. de exemplu. Repararea benevolă a pagubei pricinuite presupune că vinovatul. condiţii de trai nefavorabile. care pot condiţiona săvârşirea infracţiunii. omorul unei persoane care suferă de o boală incurabilă.h) demonstrează căinţa sinceră a vinovatului care a săvârşit infracţiunea şi tendinţa acestuia de a-şi repara vina. de un salariu mic pentru întreţinerea familiei. Astfel de acţiuni au loc atunci când vinovatul. fără nici o presiune asupra sa din partea cuiva sau a organelor de drept. după ce a săvârşit infracţiunea. de caracterul ei. 7. descoperă identitatea acestora şi apreciază acţiunile sale ca fapte negative. după răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase despre victimă făptuitorul îşi cere scuze de la acesta în faţa vecinilor. de motivele de comportament ale făptuitorului. a decesului lor etc. furtul de bani ori a medicamentelor necesare pentru vindecarea vinovatului sau a apropiaţilor săi. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor (lit. Prin repararea daunei cauzate se înţelege şi situaţia în care persoana vinovată îşi prezintă în mod public scuzele pe motiv de cauzare a unei daune morale. În conţinutul lit. De exemplu. a membrilor familiei sale sau a apropiaţilor. transportarea la timp de către vinovat a victimei la o instituţie medicală ca să nu survină moartea persoanei în urma cauzării leziunilor corporale.g) înseamnă trezirea conştiinţei vinovatului şi încercarea acestuia de a se corecta. restituie valoarea prejudiciului cauzat. Existenţa copiilor minori poate să nu fie considerată circumstanţă atenuantă în cazul în care vinovatul este lipsit (decăzut) din drepturile părinteşti.Această condiţie se referă nu numai la femei. după încetarea activităţii infracţionale cu adresarea de a contribui la descoperirea infracţiunii. reparaţia casei de locuit. acordă ajutor material victimei pentru ca să se trateze.e) se înţelege un cumul de circumstanţe nefavorabile pentru persoana dată. Prin toate acţiunile sale persoana vinovată se străduieşte să ajute organele de drept la stabilirea rolului fiecărei persoane care a participat la săvârşirea infracţiunii sau la descoperirea altor persoane care au participat nemijlocit la săvârşirea infracţiunii.76 CP legislatorul prevede 3 forme de acţiuni ale vinovatului care duc la minimalizarea consecinţelor infracţiunii şi de aceea este nevoie ca ele să fie luate în consideraţie în cadrul procesului de individualizare a pedepsei. în timpul şi după săvârşirea infracţiunii. nu se ocupă de educarea lor sau a săvârşit faţă de copii anumite acţiuni penale. dar prezintă greutăţi materiale esenţiale cauzate de lipsa unui loc de muncă.56 CP). Motivul de compătimire presupune că făptuitorul a fost împins la infracţiune din milă faţă de persoana care suferă. Căinţa sinceră sau autodenunţarea (lit. Noţiunea de autodenunţare desemnează acţiunea de comunicare oficială către organele de drept. Este necesară existenţa raportului cauzal între acţiunile săvârşite şi prezenţa factorilor reali. De exemplu. Prin preîntâmpinare de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii se înţelege înlăturarea sau micşorarea acestor urmări. explică împrejurările efectuării acţiunilor sale infracţionale. efectuată (în formă orală sau scrisă) de către persoana care a săvârşit infracţiunea. Autodenunţarea este o acţiune care facilitează descoperirea infracţiunii. a automobilului. Circumstanţa comentată trebuie deosebită de renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. dar numele cărora nu sunt .

care serveşte pentru vinovat drept sursă de existenţă de bază sau esenţială suplimentară. e) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani. (2) Dacă circumstanţele menţionate la alin. Îndeletnicirea infracţională. c) săvârşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie. l) săvârşirea infracţiunii din interes material sau cu alte intenţii josnice. cu tendinţa de a însuşi un câştig (avantaj) patrimonial. j) săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate. m) săvârşirea infracţiunii profitând de starea excepţională. la identificarea locului unde se ascund ele.i) exprimă sensul că anume acţiunile victimei au servit drept pretext pentru săvârşirea infracţiunii. este determinată de motive de profit. 2. h) săvârşirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei. d) săvârşirea infracţiunii din motive de duşmănie sau ură socială. care nu sunt prevăzute de această normă. recidivă de infracţiuni sau săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire. de aceea este considerată drept circumstanţă atenuantă. Această circumstanţă este interpretată ca atenuantă indiferent de prezenţa sau absenţa stării de afect.34.76) legea oferă instanţei dreptul de a lua în consideraţie şi alte circumstanţe atenuante. precum şi de dezordini de masă. i) săvârşirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit. 10. 11. ca formă a infracţiunii repetate.cunoscute. Instanţa de judecată are dreptul. Lit.j) art.a) fixează repetarea şi recidiva de infracţiune ca varietăţi ale pluralităţii de infracţiuni. 1. spre deosebire de circumstanţele atenuante. f) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti.(1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni. Circumstanţa considerată atenuantă şi argumentul instanţei de judecată în acest sens trebuie să fie indicate în hotărârea judecătorească. are caracter exhaustiv.77. a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice. Articolul 77. naţională. iar recidiva infracţiunii . Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art. CIRCUMSTANŢELE AGRAVANTE (1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante: a) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune. Un astfel de comportament prin sine însuşi provoacă o altă persoană şi îi dă un motiv de a săvârşi infracţiunea. Prin săvârşirea infracţiunii sub formă de îndeletnicire trebuie înţeleasă o asemenea activitate infracţională sistematică (infracţiuni săvârşite mai mult de 3 ori) legată de îmbogăţirea ilegală. a substanţelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită.31 CP. .în comentariul la art. unde sunt tăinuite bunurile sau alte lucruri preţioase care au fost sustrase în momentul săvârşirii infracţiunii. b) provocarea prin infracţiune a unor urmări grave. de calamităţile naturale. g) instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare în săvârşirea infracţiunii. a muniţiilor. să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă. faţă de o femeie gravidă sau o persoană care se afla în stare de neputinţă. a mijloacelor tehnice special pregătite. în funcţie de caracterul infracţiunii. rasială sau religioasă. precum şi cu aplicarea constrângerii fizice sau psihice. Enumerarea circumstanţelor agravante în art. ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante. Sintagma acţiunile ilegale sau imorale ale victimei dacă ele au provocat infracţiunea (lit. n) săvârşirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate. Prin sintagma alte împrejurări (lit. k) săvârşirea infracţiunii cu folosirea armei. a substanţelor nocive şi radioactive.

208. existenţa unui dispreţ faţă de o anumită naţiune. Săvârşirea infracţiunii prin participaţie (lit.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat).d) presupune năzuinţa vinovatului de a demonstra. Motivul duşmăniei şi al urii naţionale. Practica judiciară recunoaşte drept astfel de urmări: moartea oamenilor.b) trebuie să se înţeleagă urmările grave care nu sunt incluse în componenţa de infracţiune în calitate de semne calificative. prin faptul săvârşirii infracţiunii. repartizează între ei rolurile.42-47 CP) au însemnătate la determinarea circumstanţei agravante. neputinţa persoanei drept circumstanţă agravantă va trebui ca infractorul să fi fost conştient de acest fapt şi să fi profitat de el la săvârşirea infracţiunii. 209. pieirea în masă a animalelor.176 CP). 5. 8. Instigatoare sunt recunoscute acţiunile care au drept scop orientarea minorului spre săvârşirea infracţiunii (a se vedea art. neomenie şi cinism. precum şi acţiunile în interesele societăţii sau ale unor cetăţeni aparte (curmarea contravenţiilor.e) amplifică pedeapsa. compusă. Minor se consideră copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Circumstanţa agravantă prevăzută la lit. Săvârşirea infracţiunii prin acţiuni deosebit de crude sau prin batjocorire a victimei (lit.3. maladii etc. Ea se răspândeşte numai asupra persoanelor care au atins vârsta de 18 ani. toate acestea nefiind în acelaşi timp semne ale componenţei de infracţiune. 7.. gravitatea infracţiunii la care a fost atras minorul. cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau în proporţii deosebit de mari etc. grup criminal organizat şi organizaţie criminală (a se vedea comentariile la art. iar persoană în etate este considerat individul care a atins vârsta de pensionare.a se vedea HP CSJ RM nr. vârsta minorului. netipice (atipice) pentru acţiunea sau inacţiunea dată care măreşte considerabil nivelul de gravitate al infracţiunii săvârşite. acţionează coordonat cu riscul minim de a fi demascaţi. . Instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare la infracţiune formează întotdeauna componenţe de infracţiuni de sine stătătoare (art. Circumstanţele înscrise la lit. Toate formele participaţiei: simplă. Prin urmări grave se înţeleg daunele secundare (auxiliare).c) măreşte considerabil gravitatea şi pericolul daunei. cât şi cu alte circumstanţe care demonstrează cruzimea deosebită a . Infractorul tinde a înceta activitatea de îndeplinire a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti sau de a se răzbuna pentru ele. rasiale sau religioase (lit. Prin stare de neputinţă se înţelege o stare fizică sau psihică a victimei care nu-i permite să opună rezistenţă infractorului (vârstă înaintată.l) probează degradarea morală profundă a vinovatului. De aceea şi circumstanţa în cauză măreşte pedeapsa. gradul influenţei infractorilor. Noţiunea de cruzime deosebită se îmbină atât cu metodele săvârşirii infracţiunii de omor. Semnul deosebitei cruzimi a fost tălmăcit în practica judiciară în legătură cu examinarea cazurilor de omor intenţionat. 9. Săvârşirea infracţiunii în circumstanţele prevăzute de lit. 6. deoarece infractorul se foloseşte de starea de neputinţă a persoanelor indicate în această prevedere. Prin stipularea de la lit. informarea organelor puterii despre infracţiunile săvârşite sau în pregătire etc.). rasă. aceste urmări grave trebuie să fie într-un raport cauzal cu infracţiunea săvârşită care poate fi intenţionată sau din imprudenţă. iar prin noţiunea de executare a obligaţiunilor obşteşti se are în vedere îndeplinirea de către cetăţeni a îndatoririlor obşteşti care le sunt special încredinţate. Prin participaţie infractorii îşi unesc forţele. de capacitatea scăzută de a se opune în caz de atentat. făptuitorii mai răspunzând şi pentru participaţie la acea infracţiune la care a fost implicat sau atras minorul. 4.42 CP). ca şi asupra unor sau altor reprezentanţi ai acestora (a se vedea comentariul la art. Pentru a recunoaşte graviditatea.g) este inclusă pentru a proteja minorii de influenţa infractorilor adulţi. religie. La aprecierea acestei circumstanţe agravante trebuie luate în consideraţie mijloacele de atragere a minorilor în activitatea infracţională. provocarea de daune grave persoanei. 210 CP). Prin noţiunea de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu se înţeleg acţiunile oricărei persoane care se referă la funcţiile ei de serviciu.f) este condiţionată de activitatea de serviciu sau obştească a persoanei în raport cu care a fost săvârşită infracţiunea. vârsta minoră (sub 14 ani). ce decurg din contractul de muncă cu întreprinderile şi organizaţiile indiferent de forma de proprietate înregistrate în modul stabilit.

Utilizarea celor enumerate şi a altor mijloace asemănătoare creează un real pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. invidia. Prin batjocorire se înţeleg acţiunile săvârşite într-o formă cinică şi brutală îndreptate asupra victimei cauzându-i suferinţe morale sau/şi psihice care-i înjosesc demnitatea. Starea de ebrietate (lit. După consumarea lor este necesară efectuarea unor lucrări importante de intervenţie şi restabilire. apă etc. profund) influenţează comportamentul persoanei. Baza motivatorie a acestor infracţiuni este determinată de propriul interes asupra intereselor legale ale altor persoane şi asupra celor obşteşti. Armele şi mijloacele săvârşirii infracţiunii indicate la lit. 12.i) prin conţinutul său se contrapune infracţiunii săvârşite prin folosirea armei şi a mijloacelor enumerate la lit. cauza care a determinat persoana la săvârşirea infracţiunii. Totodată circumstanţa comentată presupune infracţiunea săvârşită prin mijloace care prezintă un prejudiciu sporit.l) legea obligă instanţa de judecată să ia în consideraţie motivul. Se consideră una dintre cele mai răspândite condiţii ce contribuie la săvârşirea infracţiunii. fiind măsura temporară luată pentru normalizarea situaţiei. incendiile. a. de corespunderea totală sau parţială a cerinţelor reglementate de statutul mijloacelor indicate în această literă.vinovatului. epidemiile. Ebrietatea caracterizează negativ personalitatea celui vinovat. Noţiunea de dezordinile . utilizarea unei toxine cu acţiune chinuitoare. jaf. Scopul acaparator se exprimă prin tendinţa persoanei spre profit şi îmbogăţire prin săvârşirea infracţiunii. când vinovatul îşi dădea seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte mari suferinţe (a se vedea HP CSJ din 15 noiembrie 1993). tâlhărie ş. schingiuirilor sau infracţiunea s-a săvârşit prin metode care. deoarece vinovatul alege mijlocul ce creează un pericol sporit nu numai pentru persoana supusă acţiunilor făptuitorului. O cruzime deosebită se poate manifesta şi prin săvârşirea infracţiunii în prezenţa rudelor apropiate ale victimei. Gradul beţiei fiziologice nu influenţează şi nu determină răspunderea penală a vinovatului. a. substanţele otrăvitoare şi bacteriologice periculoase.III. înecarea. alte substanţe toxice. pentru mediu. gelozia. dar şi pentru celelalte. Prin stare excepţională se înţelege regimul de drept special al activităţii organelor puterii de stat şi ale autoadministrării locale. Starea de ebrietate nu exclude responsabilitatea persoanei. În categoria calamităţilor naturale se includ cutremurele.j) este starea care survine în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice (beţie) sau substanţe narcotice. întreprinderilor.m) sunt utilizate de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de furt. instituţiilor şi organizaţiilor. Circumstanţele enumerate la lit. Semnul unei cruzimi deosebite se depistează în cazurile în care. 13. materialele radioactive care măresc capacitatea acţiunilor distrugătoare. torturarea). Ele adeveresc faptul că persoanele care le săvârşesc sunt deosebit de periculoase.k) a articolului comentat. Prin folosirea armei. alunecările. partea generală).). Prin circumstanţa din lit. înainte de a săvârşi infracţiunea sau în procesul săvârşirii acesteia. iar rezultatul acestora ar putea fi catastrofal: nimicirea unor importante valori materiale. 14. Circumstanţa expusă la lit. radiaţiile. Constrângerea psihică presupune diverse tipuri de ameninţare îndreptate asupra victimei sau asupra apropiaţilor ei prin aplicarea constrângerii fizice sau prin cauzarea unei daune materiale sau de alt gen (a se vedea comentariul la cap. inundaţiile. frica etc. Acestea pot fi arma de distrugere în masă. mediu. În calitate de alte motive josnice pot să apară răzbunarea. leziunilor corporale. victima a fost supusă torturilor. arderea de viu. substanţele narcotice. 10. lipsirea îndelungată de hrană. muniţiilor şi a altor mijloace se are în vedere utilizarea fizică sau psihică a însuşirilor distrugătoare ale acestora indiferent de gradul intensităţii şi de rezultatul acţiunilor lor. carierismul. Drept mijloace care determină apariţia stării de ebrietate pot fi: alcoolul. să nu considere starea de ebrietate drept circumstanţă agravantă. Legea acordă instanţei de judecată dreptul ca. cu bună-ştiinţa vinovatului. forţa şi intensitatea lor. Prin constrângere fizică se înţelege orice formă de acţiune (influenţă) fizică asupra victimei la săvârşirea infracţiunii (cauzarea loviturilor.k) apar ca izvor de pericol sporit. au fost îmbinate cu pricinuirea unor suferinţe deosebite victimei (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale. Orice stadiu de ebrietate (uşor. care pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei. în funcţie de caracterul infracţiunii. avariile ş. înăbuşirea. 11.

pedeapsa complementară. răscoală. prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. 4.78. revoltă.2 art. deoarece acţiunile criminale se săvârşesc într-o împrejurare benefică pentru persoana vinovată. iar alin. 3. b) dacă se aplică amenda. astfel discreditând organele puterii de stat.în masă presupune tulburări sociale. incendieri sau alte acţiuni violente etc. permite instanţei de judecată să aplice pedeapsa maximă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. aceasta se înlocuieşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani. b) amenda poate fi redusă până la limita de jos indicată în sancţiunea articolului corespunzător. EFECTELE CIRCUMSTANŢELOR ATENUANTE ŞI AGRAVANTE (1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii. dacă această limită este mai mică de 10 ani. Pot să folosească încrederea acordată atât persoanele cu funcţie de răspundere. distrugeri. pedeapsa poate fi redusă până la acest minim. aceasta se poate coborî până la limita de jos. pogromuri. existenţa cărora.78 CP prevede regulile indicate la individualizarea pedepsei în caz de concurs al circumstanţelor agravante şi al celor atenuante. la existenţa circumstanţelor atenuante la săvârşirea infracţiunii pedeapsa complementară poate fi înlăturată dacă este prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. c) detenţiunea pe viaţă poate fi înlocuită cu închisoarea în termen de la 15 până la 25 de ani. pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează: a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic de 10 ani.şi în cazul existenţei circumstanţelor atenuante excepţionale. pedeapsa poate fi aplicată conform prevederilor art.4 art. c) dacă pentru infracţiunea săvârşită se prevede detenţiune pe viaţă. de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii. (2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii. de care se foloseşte inculpatul pentru a săvârşi fapta penală (a se vedea comentariul la art.5 . confuzie. (5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale. Alin. precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârşite . Articolul 78. organizaţiile obşteşti şi comerciale în numele cărora acţionează el. Vinovatul se foloseşte cu rea-credinţă de relaţiile de încredere acordate în interesul săvârşirii infracţiunii. Circumstanţa indicată la lit. 5.78 sunt prevăzute urmările circumstanţelor agravante.n) sporeşte răspunderea.1 art.78 privind atenuarea pedepsei se răsfrânge numai asupra pedepsei principale care poate fi redusă sau schimbată de instanţa de judecată în următoarea ordine: a) închisoarea poate fi redusă până la limita minimă prevăzută de partea specială.76 şi 77 CP. În alin.3 art. de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei. 2. cât şi colaboratorii ce au anumite împuterniciri determinate. poate fi înlăturată. APLICAREA PEDEPSEI MAI BLÂNDE DECÂT CEA PREVĂZUTĂ DE LEGE (1) Ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei. legate de scopul şi motivele faptei. coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod nu este obligatorie. Regula prevăzută în alin. 1. Articolul comentat determină urmările circumstanţelor atenuante şi ale celor agravante prevăzute de art. Încrederea persoanei poate fi acordată în puterea funcţiei deţinute sau în baza raporturilor contractuale.79.285 CP). (3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. la săvârşirea infracţiunii. Potrivit prevederilor alin. 15. de rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii. (4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante. luate în consideraţie de instanţa de judecată la stabilirea pedepsei. Articolul 79.

la data săvârşirii infracţiunii.1 art. după cum se deduce din conţinutul alin. (5) Prevederile alin. ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie.3). instanţa de judecată le poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală.5). acţionează faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni uşoare. dar constituind cel puţin jumătate din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită. pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. În al treilea rând. (2) Poate fi considerată excepţională atât o circumstanţă atenuantă. deosebit de grave. Articolul 80. 3.79 CP concretizează conţinutul acestor circumstanţe excepţionale legându-le de: a) scopul şi motivele infracţiunii. În primul rând. (4) Persoanelor care.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiuni. În calitate de circumstanţe excepţionale pentru o pedeapsă mai blândă pot servi atât circumstanţele separate distincte prevăzute în art. La stabilirea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege instanţa de judecată dispune de 3 variante. 7. nu au atins vârsta de 18 ani.79 CP. (3) În cazul condamnării persoanelor pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave. cât şi cumulul lor. 1. pentru comiterea infracţiunilor grave. Compararea pedepselor după rigurozitate se face prin aprecierea locului lor în conţinutul art. Termenul pedepsei sub limita minimă pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave constituie cel puţin două treimi din minimumul pedepsei prevăzute de articol pentru infracţiunea săvârşită (alin. Prevederile alin. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală. .4 al articolului dat determină termenul pedepsei mai blânde pentru comiterea infracţiunii grave. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL ÎNCHEIERII ACORDULUI DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Alin. sau una mai blândă.1 art. iar instanţa de judecată acceptă acest acord.1 art. instanţa de judecată poate să nu aplice pedeapsa complementară prevăzută ca fiind o obligaţiune. grave şi deosebit de grave. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă. 6.3 şi 5 ale acestui articol. neenumerate în lege.79 nu se aplică persoanelor adulte în cazul săvârşirii infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiune (alin. În al doilea rând. Temei pentru stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege serveşte existenţa unor circumstanţe excepţionale ce micşorează considerabil dauna infracţiunii săvârşite. precum şi alte circumstanţe ce atenuează răspunderea. b) rolul vinovatului. d) alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţei. mai puţin grave.76 CP.în grup la descoperirea acesteia. Stipularea din alin. 4. deosebit de grave. instanţa de judecată poate stabili o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de articolul respectiv.62 CP. de altă categorie. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiuni. c) contribuţia activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia. pedeapsa poate fi stabilită sub limita minimă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. 2. comportamentul acestuia în timpul şi după consumarea infracţiunii. cât şi o totalitate de asemenea circumstanţe. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă. dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită. Alin. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiune la judecarea persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. constituind cel puţin jumătate din minimumul pedepsei prevăzute de partea specială pentru infracţiunea săvârşită. 5.

(2) Mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate. 2. Totodată se ia în consideraţie şi atitudinea vinovatului faţă de aceste circumstanţe. însă norma dată include în numărul lor doar acele împrejurări. În alin. Ele pot fi cele mai diverse. Prevederile alin. art. Procedura încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabileşte prin legislaţia procesual-penală a RM (a se vedea cap.de cel puţin trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau. pentru recidivă periculoasă este de cel puţin două treimi. Dispoziţia art. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU RECIDIVĂ DE INFRACŢIUNI (1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă. capacitatea şi pregătirea de a li se opune. benevol. 4. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă . În legislaţia penală a RM această normă este inclusă pentru prima dată. la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (pregătire sau tentativă) se iau în consideraţie circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. Dacă instanţa de judecată ajunge la concluzia că recunoaşterea de către inculpat a vinovăţiei este făcută în mod liber. Legea garantează învinuitului că recunoaşterea vinovăţiei va fi luată în consideraţie de către instanţă la stabilirea pedepsei. de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru corectarea vinovatului. care nu depind de voinţa vinovatului.504-509). nu poate depăşi trei pătrimi.2 şi 3 art. recidivă periculoasă şi recidivă deosebit de periculoasă de infracţiuni se ţine cont de numărul. (3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.1. după caz. 3. Categoriile de infracţiuni faţă de care se aplică regula dată sunt prevăzute de CPP. (4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se aplică.III. 3. detenţiunea pe viaţă nu se aplică.81 CP limitează într-o anumită măsură pedeapsa pentru activitatea infracţională neconsumată. Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute în articolul corespunzător din partea specială a CP pentru infracţiunea consumată. 1. 2. fără presiune. (2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată. Articolul 82.4 al articolului comentat se menţionează special că. Articolul 81.80 CP prevede că pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru infracţiunea comisă. acceptă acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi admite baza faptică a infracţiunii în legătură cu care inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. În conformitate cu prevederile alin. În acest caz instanţa procedează la dezbateri judiciare cu privire la măsura de pedeapsă. Uşurarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se întemeiază pe faptul că pregătirea şi tentativa sunt mai puţin dăunătoare decât infracţiunea consumată. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU INFRACŢIUNEA NECONSUMATĂ (1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. caracterul. precum şi de caracterul. care s-a manifestat în acţiuni privind învingerea lor.1 al prezentului articol. conştient. gravitatea şi urmările infracţiunilor săvârşite anterior. dar pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie recidivă. . inculpat care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei sentinţe reduse.

Alin. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU PARTICIPAŢIE Organizatorul. de contribuţia ei reală la săvârşirea infracţiunii şi de alte împrejurări. Acest fapt este determinat de personalitatea recidivistului şi de gravitatea acţiunilor săvârşite. iar pentru recidiva deosebit de periculoasă . instigatorul şi complicele la o infracţiune. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. Calificarea corectă a infracţiunii săvârşite prin participaţie. atitudinea lui negativă faţă de influenţa corectării. instanţa de judecată trebuie să ţină cont de contribuţia fiecăruia dintre coparticipanţi la săvârşirea infracţiunii. stabilirea exactă a temeiurilor şi limitelor răspunderii coparticipanţilor creează premisele pentru aplicarea unei pedepse juste coparticipanţilor infracţiunii.75. Pentru recidiva simplă ea nu poate fi mai mică de jumătate. gravitatea şi urmările comiterii lor. Mărimea pedepsei depinde de modalitatea recidivei. laolaltă cu circumstanţele atenuante şi agravante pentru fiecare coparticipant. 4. Acţiunea autorului (coautorilor) se califică numai în baza articolului concret din partea specială a CP. precum şi gravitatea infracţiunii. al pedepselor aplicate. 2. c) circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa pentru infracţiunea anterioară nu şi-a atins scopul. 3. Art. d) caracterul. 2. după cum indică art.de cel puţin două treimi. 5.1 art. total sau parţial. Alin. săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. pronunţând pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte.82 prevede ordinea stabilirii pedepsei în cazul recidivei. Toţi aceşti factori. Aprecierea juridică şi calificarea acţiunilor coparticipanţilor depinde atât de forma participării. Pentru recidivă pedeapsa nu poate fi mai mică decât jumătatea celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. stabileşte pedeapsa definitivă pentru concurs de infracţiuni prin cumul. dar pe un termen nu mai mare de 30 de ani de închisoare. în cazul recidivei periculoase . Articolul 84.1. b) caracterul. cât şi de rolul concret pe care l-a îndeplinit fiecare participant în procesul atentării. Noţiunea modalităţilor de recidivă menţionate în această normă este dată în art.83 CP.42 CP. Organizatorul.2 al acestui articol prevede mărimea pedepsei pentru recidivă. instigatorul şi complicele poartă răspundere penală conform articolului ce se încriminează autorului. instanţa de judecată. adică să compare gradul de vinovăţie al unui coparticipant cu al altuia. asupra caracterului infracţiunii.82 CP prevede sporirea obligatorie a mărimii minime a pedepsei penale stabilite persoanelor care. Caracterul şi gradul participării la infracţiune se stabilesc de către instanţa de judecată şi se determină nu numai în funcţie de îndeplinirea formală a rolului.34 CP. Totodată se iau în consideraţie: a) numărul infracţiunilor săvârşite anterior. 3. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI (1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale Părţii speciale a prezentului cod. precum şi de prevederile art. dar şi de influenţa de fapt a acestei persoane asupra altor participanţi. în pofida antecedentelor penale pentru infracţiuni premeditate. Articolul 83. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii. fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele.de cel puţin trei pătrimi din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute pentru infracţiunea săvârşită. Aprecierea infracţiunii săvârşite trebuie generalizată luându-se în consideraţie personalitatea vinovatului. În afară de condiţiile (criteriile) generale de individualizare a pedepsei la participaţie. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai . prevăzută de legea penală. conlucrează la stabilirea justă a pedepsei pentru fiecare dintre coparticipanţi. nu au trecut pe calea corectării şi săvârşesc din nou infracţiuni intenţionate. 1. recidivei periculoase şi al celei deosebit de periculoase. ce cuprinde componenţa infracţiunii săvârşite în comun. cu referire la art. asupra întregii pregătiri şi săvârşiri a infracţiunii.

de asemenea. total sau parţial. în cazul unui concurs de infracţiuni. Ele. În cazul în care concursul de infracţiuni include cel puţin o infracţiune gravă.87 CP.87.84 extinde cerinţele aplicării pedepsei prevăzute de norma dată şi în cazul în care. la pedeapsa principală. Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul. a căror cumulare nu este prevăzută de art. ele se execută de sine stătător. după pronunţarea sentinţei.1 art.4 art. Aplicarea pedepsei definitive prin concurs de infracţiuni depinde de gravitatea infracţiunilor săvârşite. în baza primei sentinţe. 2. 4. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă a pedepsei prevăzute pentru infracţiunea mai gravă din infracţiunile săvârşite. 1. Astfel.(1)-(3) se stabileşte pedeapsa şi în cazul în care. 6. Pedepsele complementare de acelaşi fel. pot fi adăugate pedepse complementare. (2) La pedeapsa principală aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni poate fi adăugată oricare din pedepsele complementare prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. Cerinţa se bazează pe principiul individualizării pedepselor (art.multor infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave. instanţa de judecată aplică pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte. Oricum pedeapsa definitivă . şi numai după aceea se adaugă la pedeapsa definitivă (a se vedea HP CSJ nr. pedeapsa definitivă poate fi stabilită prin cumul total sau parţial sau prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. În cazul imposibilităţii cumulării diferitelor categorii de pedepse principale şi în lipsa temeiului pentru absorbirea unei pedepse de către alta. (5) În cazul unui concurs de infracţiuni. se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. se stabilesc aparte pentru infracţiunile în cazul unui concurs. pedeapsa definitivă poate fi stabilită şi prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. Alin. deosebit de gravă sau excepţional de gravă. Conform alin. dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni. în baza primei sentinţe. (4) Conform prevederilor alin. În conformitate cu prevederile alin. care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de a căror săvârşire persoana a fost declarată vinovată.84 CP. în termenul definitiv al pedepsei se include durata pedepsei executate. pot fi stabilite prin cumul total sau parţial. În acest caz. dar în limitele termenului sau ale mărimii maxime prevăzute de partea generală a CP pentru această categorie de pedepse. În acest caz. după pronunţarea sentinţei. În acest caz. Termenul neexecutat rămâne spre ispăşire. complet sau parţial. În cazul absorbirii.2 art.84 CP.7 CP). Noţiunea de concurs de infracţiuni (ideal şi real) este expusă în comentariul la art. (3) Dacă pentru infracţiunile care intră în concurs sunt stabilite pedepse principale de diferite categorii. 5. astfel de pedepse se execută de sine stătător. instanţa de judecată nu este în drept să folosească metoda absorbirii pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră şi poate depăşi limitele sancţiunii acelui articol al CP care prevede o pedeapsă mai aspră.33 CP.13 din 20 decembrie 1993 Cu privire la practica de stabilire a pedepsei pentru săvârşirea mai multor infracţiuni sau mai multor sentinţe).2 art. pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi 30 de ani. 3. când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse. în corespundere cu prevederile alin. se va considera că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. de asemenea. Dacă infracţiunile săvârşite prin concurs sunt infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. pedeapsa definitivă se va stabili prin cumulul total sau parţial al pedepselor aplicate. complet sau parţial. se aplică ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă. al pedepselor complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de Partea generală a prezentului cod pentru această categorie de pedepse. în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate. şi instanţa de judecată nu va găsi temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta.

fără a depăşi maximul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL EXECUTĂRII HOTĂRÂRII UNUI STAT STRĂIN (1) La executarea hotărârii unui stat străin.1 art.(2). În corespundere cu alin. Ordinea de aplicare a pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe. şi nu acea parte a pedepsei care a rămas neexecutată cu cea nouă. pentru că instanţa de judecată cumulează total sau parţial pedepsele aplicate în sentinţe. instanţa de judecată va stabili cuantumul acesteia în valută naţională. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CUMUL DE SENTINŢE (1) Dacă.85 prevede că . dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă. dar înainte de executarea completă a pedepsei. Pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi termenul de 35 de ani. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii pronunţate în statul străin. prevăzut de art.la aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe . pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare.3 art. (4) La cumularea pedepselor. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii privind recunoaşterea hotărârii statului străin. 1. pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară. (2) Cumularea pedepselor complementare în cazul unui cumul de sentinţe se efectuează în condiţiile art.84 CP.85 CP se reglementează problema pedepsei definitive cu detenţiune pe viaţă când aceasta este stabilită prin cumul de sentinţe.84 alin. (4) Amenzile şi confiscările de bunuri rezultate din executarea hotărârilor unui stat străin revin Republicii Moldova.la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă instanţa de judecată adaugă în întregime sau parţial partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. se utilizează în cazul în care condamnatul. Articolul 86. după pronunţarea sentinţei. La aplicarea prin concurs de infracţiuni a pedepsei sub formă de detenţiune pe viaţă. fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărârea statului străin.2 art. Dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimul prevăzut în legea internă.85.85 CP.trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită în baza primei sentinţe. săvârşeşte o nouă infracţiune. Cumularea pedepselor complementare în corespundere cu alin. fără a fi prejudiciate drepturile statelor terţe.85 se efectuează în condiţiile alin. . 5.4 art. Articolul 85.2 art. În alin. condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune. instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea privativă de libertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală pentru aceeaşi faptă. 3. (2) Orice parte a sancţiunii pronunţate în statul străin şi orice perioadă de detenţie provizorie executate de condamnat se deduc integral prin hotărârea instanţei de judecată privind recunoaşterea hotărârii statului străin. În acest caz. 7.84 se va aplica pedeapsa sub formă de detenţiune pe viaţă. instanţa de judecată adaugă. la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. 4. Alin. după pronunţarea sentinţei. pedeapsa cu închisoarea sau alte categorii de pedepse principale ca pedeapsă definitivă în corespundere cu alin. 2. (3) Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată. dar înainte de executarea completă a pedepsei. (3) La executarea hotărârii statului străin privind aplicarea amenzii sau confiscarea unei sume de bani. în întregime sau parţial.3 art.

categoria şi termenul pedepsei principale şi a celei complementare. dar se execută de sine stătător. nu corespunde cu legea penală a RM. [Art. precum şi perioada de detenţie provizorie executată de condamnat. (2) Celelalte pedepse.03. Articolul comentat reglementează ordinea de executare a pedepsei pronunţate de instanţa de judecată a unui stat străin pe teritoriul căruia a fost săvârşită o infracţiune de către un cetăţean al RM sau apatrid ce domiciliază permanent pe teritoriul RM. cumulate cu arestul. o încheiere de punere în executare a pedepsei pronunţate de statul străin. Dacă genul şi durata pedepsei pronunţate în statul străin. Pentru stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe. În acest sens. aplicate prin hotărârea statului străin. munca neremunerată în folosul societăţii. Unei zile de închisoare îi corespunde o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară sau 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. În alin. Amenzile şi confiscările de bunuri căpătate din executarea hotărârii statului străin revin RM. . aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii.1 art.2 art. legea prevede ca pedeapsa aplicată de instanţa statului de executare să fie cât mai adecvată pedepsei statului de condamnare.86.1. Alin. instanţa de judecată adoptă. prin hotărârea sa. fără a depăşi maximumul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. se execută de sine stătător. trimiterea într-o unitate militară disciplinară.05. dacă cetăţeanul sau apatridul domiciliat pe teritoriul RM a fost condamnat în străinătate pentru infracţiunea săvârşită acolo. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minimum şi va aplica o pedeapsă corespunzătoare celei pronunţate în statul străin. În urma soluţionării demersului de transfer. b) 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. 2. 3.2 al acestui articol prevede că. Prin natura sau prin durata sa această pedeapsă nu poate să o agraveze pe cea pronunţată în statul de condamnare şi nici să depăşească maximumul prevăzut de legea naţională. instanţa de judecată se conduce de regulile enumerate în art.03] 1. Articolul 87. Conform prevederilor alin. MODUL DETERMINĂRII TERMENULUI PEDEPSEI DEFINITIVE ÎN CAZUL CUMULĂRII DIFERITELOR PEDEPSE (1) La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe. în vigoare din 12.87. instanţa. a unui titlu special. la cumularea diferitelor modalităţi de pedepse principale ce ţin de închisoare.211-XV din 29. Când este vorba de executarea amenzii sau de confiscarea unei sume de bani. retragerea gradului militar. Prin acordul bilateral al RM cu statul străin respectiv sau în baza tratatului multilateral respectiv la care ambele state sunt parte. ce fel de pedepse se execută de sine stătător şi modul în care sunt ispăşite acestea.87 CP. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat. persoana condamnată este transferată în RM pentru aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin. unei zile de închisoare îi corespunde: a) o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară. termenul de pedeapsă care urmează să fie ispăşit în RM. instanţa de judecată verifică legea penală a RM care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu cea comisă de condamnat.87 modificat prin Legea nr. conform CPP. 3. instanţa de judecată naţională stabileşte cuantumul acesteia în valută naţională. 2.87 sunt stabilite pedepsele care nu se cumulează cu închisoarea. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.06. dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimumul sancţiunii prevăzute de legea internă. Conform prevederilor alin. arestul şi deţinerea într-o unitate militară disciplinară. în care este indicat ce fel de pedepse pot fi cumulate. o poate adapta la pedeapsa prevăzută de legea naţională pentru infracţiuni de acelaşi gen.1 art. cum ar fi sancţiunea cu privarea de libertate. aceste pedepse sunt: arestul. La aceste pedepse se referă: amenda. 4. cu deţinerea într-o unitate militară disciplinară sau cu închisoarea. Tot în favoarea condamnatului. din pedeapsa aplicată de instanţa naţională se va scădea pedeapsa sau partea din pedeapsa executată în străinătate pentru aceeaşi infracţiune.

(5) Condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. 2. de deţinere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani.calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.05. deţinerii într-o unitate militară disciplinară şi al arestului. aplicate prin hotărâre a instanţei de judecată. aplicate prin hotărârea instanţei de judecată pentru infracţiunea săvârşită în străinătate. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii. Acest timp se include în termenul pedepsei sub formă de închisoare. în cursul executării pedepsei. (6) Timpul în care condamnatul. Alin. se admite calcularea acestora în zile. pentru infracţiunea săvârşită în străinătate se includ în termenul pedepsei. 3. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia. el se încheie în ultima zi a anului sau a lunii expirate. şi computarea pedepsei. (2) La computarea sau cumularea pedepselor menţionate la alin. [Art. de arest. calculându-se o zi pentru o zi. Tot la acea oră persoana trebuie să fie liberată de pedeapsă.în ore. la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii.88 se deduce că. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă. la aplicarea pedepsei condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. de arest. acestea se includ în termenul pedepsei în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii (art.88 stabileşte că termenele de pedepse ca privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii. Dacă termenul este stabilit în zile. dacă termenul este stabilit în ani sau în luni. se admite calcularea acestora în zile. 4. fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei. calculându-se o zi pentru o zi.1.în ore.03. Articolul comentat reglementează ordinea calculării termenelor pedepsei. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii .calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.(1).06. de trimitere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani.3 art. Din sensul alin. La computarea sau cumularea pedepselor menţionate în alin. trebuie să fie indicată ora de când începe curgerea termenului pedepsei. la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii.88 modificat prin Legea nr. precum şi la înlocuirea pedepsei. a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită . iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii . a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur boala. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii.1 art.Articolul 88. calculându-se o zi pentru o zi.03] 1. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii .5 art.88 reglementează problema computării timpului aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei. Alin. precum şi cu înlocuirea pedepsei. în vigoare din 12. (4) Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare. instanţa de judecată. urmează un tratament spitalicesc se include în durata executării pedepsei. calculându-se zi pentru zi. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv.13 CP). Prin computare se înţelege scăderea din durata de executare a unei pedepse privative de libertate a timpului reţinerii sau al arestului preventiv.211-XV din 29. În alin. aplicate conform sentinţei instanţei de judecată.4 art.88 este special stabilită ordinea computării duratei arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoarea. Prin urmare. (3) Timpul aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei se include în termenul închisorii. 5. CALCULAREA TERMENELOR PEDEPSEI ŞI COMPUTAREA ARESTULUI PREVENTIV (1) Termenele de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii . deţinerea într-o unitate militară disciplinară şi al arestului.

va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă (alin. prin comportare exemplară şi muncă cinstită. instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă. Legea penală (alin. la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau la stabilirea pedepsei de trimitere într-o unitate militară disciplinară. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia. ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. g) amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani. Aceasta înseamnă că dacă. parţială sau totală a pedepsei pronunţate prin hotărârea instanţei de judecată. CAPITOLUL IX LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89. iar asupra comportării militarilor . d) liberarea de pedeapsă a minorilor. Deci persoanei i se determină o anumită pedeapsă reală şi totodată ea este liberată de executarea ei. NOŢIUNEA ŞI CATEGORIILE LIBERĂRII DE PEDEAPSA PENALĂ (1) Prin liberare de pedeapsa penală se înţelege eliberarea persoanei care a săvârşit o infracţiune de la executarea reală. care dau dovadă de corectare şi reeducare. a pedepsei penale pronunţate prin hotărâre a instanţei de judecată. instanţa de judecată. a reparat prejudiciul cauzat şi nu mai prezintă pericol pentru societate. ea poate fi liberată de executarea reală.2 art. la momentul examinării cauzei în judecată. în termenul de probă pe care l-a fixat. indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă.90-98 CP). 2. cu excepţia cazului în care condamnatul şi-a provocat el însuşi boala. f) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave.89 CP) a stabilit 7 categorii de liberare de pedeapsa penală (a se vedea comentariul la art. (2) Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani. 1. Timpul în care condamnatul urmează un tratament spitalicesc în cursul executării pedepsei cu închisoarea se include în termenul executării pedepsei. Liberarea de pedeapsa penală se aplică numai de către instanţa de judecată şi numai faţă de acele persoane. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. 6. c) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. În acest caz. CONDAMNAREA CU SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI (1) Dacă. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat. b) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. e) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente. Legislaţia penală în vigoare prevede şi posibilitatea liberării condamnaţilor de pedeapsa penală numită. fapt constatat în cursul executării pedepsei. va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. instanţa de judecată.activitate. (3) În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat daune.88). Condiţia reparării . (2) Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin: a) condamnarea cu suspendare condiţionată a executării pedepsei.comandamentul militar respectiv. condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi.6 art. parţială sau totală. 3. persoana care a săvârşit o infracţiune a recunoscut vinovăţia. Articolul 90.

05. după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă.85. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat. (10) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă în cazul în care prejudiciile au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă.integrale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani.03] 1. [Art. ea (judecata) poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. 2. . instanţa de judecată. precum şi în cazul recidivei. (4) Persoanelor care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. toxicomanie sau de boală venerică. poate anula. (5) În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. (9) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. pot fi stabilite pedepse complementare. instanţa de judecată. (8) Dacă. însă. pronunţă vinovatului o pedeapsă în formă de închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau trimiterea condamnatului într-o unitate militară disciplinară. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent.03. pornind de la cauza concretă examinată. în întregime sau parţial. condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea instanţei de judecată. obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi. (7) În decursul termenului de probă. instanţa de judecată. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei. problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată. (6) Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. iar în cazul condamnării minorilor şi a femeilor care au copii până la 8 ani această condiţie nu este obligatorie. fiind supus răspunderii administrative.06. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei constă în faptul că instanţa de judecată. în vigoare 12.211-XV din 29. încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publică. condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică. (11) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă. narcomanie. b) să nu frecventeze anumite locuri. c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism.90 modificat prin Legea nr. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. în decursul termenului de probă. d) să acorde o susţinere materială familiei victimei.

3. Instanţa de judecată îşi argumentează decizia bazându-se pe materialele cauzei şi pe datele despre persoana vinovatului, indicând în mod obligatoriu motivele condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. 4. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi în cazul recidivei. 5. Apreciind termenul de probă, stabilit de alin.2 al prezentului articol între un an şi 5 ani, instanţa de judecată dă posibilitate reală vinovatului să-şi dovedească corectarea prin comportament exemplar şi muncă cinstită, nesăvârşind o nouă infracţiune. 6. Controlul asupra comportării condamnatului cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organul de executare de la locul de trai, de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - comandamentul unităţii militare. 7. Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, trebuie să se ţină cont de scopul corectării vinovatului, al prevenirii de noi infracţiuni atât din partea condamnatului, cât şi din partea altor persoane. 8. Dacă în cazurile şi condiţiile menţionate instanţa de judecată poate suspenda condiţionat pedeapsa principală, atunci, în unele cazuri, ea poate pronunţa o pedeapsa complementară reală, bazându-se pe circumstanţele concrete. 9. Totodată, la aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată este în drept să stabilească vinovatului unele restricţii, prevăzute la alin.6 al prezentului articol. 10. La propunerea organului de executare sau a comandamentului militar care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a pedepsei, instanţa de judecată poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiunile, restricţiile stabilite anterior sau poate adăuga altele noi. 11. De asemenea, la propunerea organului de executare sau a comandamentului militar, după expirarea a cel puţin unei jumătăţi din termenul de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, instanţa de judecată poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. 12. Instanţa de judecată în acelaşi mod poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa real pedeapsa stabilită. Atunci când condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiunile stabilite sau ordinea publică, fiind supus răspunderii administrative, organul de executare înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv privind anularea condamnării cu suspendarea condiţionată şi trimiterea pentru executarea pedepsei reale. 13. Se consideră sistematică săvârşirea de trei şi mai multe ori a unor încălcări ale obligaţiunilor stabilite sau ale ordinii publice. 14. În cazul în care condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară (a se vedea comentariul la art.85 CP). 15. Atunci când condamnatul săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată bazându-se pe circumstanţele concrete, luând în considerare nu numai caracterul şi prejudiciabilitatea cazului, dar şi persoana vinovatului, condiţiile, împrejurările săvârşirii acesteia. Deci, judecata în aceste cazuri poate, dar nu este obligată, să anuleze condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 16. La expirarea termenului de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a îndeplinit condiţiile instanţei de judecată, el se consideră ca neavând antecedente penale (a se vedea comentariul de la art.111 CP).

Articolul 91. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE PEDEAPSĂ ÎNAINTE DE TERMEN (1) Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, cu trimitere într-o unitate militară disciplinară sau arest şi care au reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care sunt condamnate li se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară. (2) Aplicând liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. (3) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza propunerii organului care exercită controlul asupra executării pedepsei. (4) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 18 ani, a executat efectiv: a) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.(8). (5) Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare. (6) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor dacă aceştia au executat efectiv: a) cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave. (7) Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor - comandamentul militar respectiv. (8) Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat: a) condamnatul încalcă ordinea publică, pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat; b) condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune, anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de instanţa de judecată; c) condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa în condiţiile art.85.

În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. 1. Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea liberării condiţionate a condamnatului de orice pedeapsă înainte de termen. O astfel de posibilitate se admite cu anumite condiţii în baza faptului că persoana respectivă, prin purtare exemplară şi atitudine cinstită într-un anumit termen de executare a pedepsei numite, denotă corectarea sa. 2. Esenţa liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen este cuprinsă în denumirea acesteia şi serveşte drept stimulator important la corectarea şi reeducarea condamnaţilor fără executarea deplină a pedepsei. 3. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică persoanelor care execută pedeapsa cu închisoarea, cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau arest cu condiţia că ele, în primul rând, au reparat integral daunele cauzate de infracţiune. În al doilea rând, e necesar ca aceste persoane condamnate în timpul executării pedepsei să dea dovadă de purtare exemplară şi atitudine cinstită. Ele pot fi liberate condiţionat înainte de termen în întregime sau parţial nu numai de pedeapsa principală, dar şi de cea complementară. 4. Drept bază pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen serveşte sesizarea instanţei de judecată de către organul de executare a pedepsei. 5. Sesizarea (demersul) de liberare condiţionată înainte de termen va conţine caracteristica condamnatului, conduita lui, atitudinea faţă de fapta săvârşită şi munca de corectare, regimul executării pedepsei în perioada respectivă. Actele necesare pentru prezentare în instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei se perfectează în conformitate cu CEx. 6. Pornind de la condiţiile concrete şi luând în consideraţie persoana condamnatului la aplicarea măsurii enunţate, instanţa de judecată îl poate constrânge pe condamnat să îndeplinească anumite obligaţiuni în termenul de pedeapsă rămas neexecutat, şi anume: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent; b) să nu frecventeze anumite locuri; c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică; d) să acorde susţinere materială familiei victimei; e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă. 7. Pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen condamnatul care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani trebuie să execute efectiv minimum o parte din termen: a) jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.8 al prezentului articol. 8. În linii generale, liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se poate realiza pentru condamnaţii la închisoare peste cel puţin 3 luni; pentru condamnaţii la arest - peste cel puţin o lună şi jumătate. 9. În mod deosebit poate fi aplicată liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen pentru persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă. 10. Instanţa de judecată examinează materialele prezentate pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen prezentate de administraţia penitenciarelor sau a comenduirii unităţii militare speciale din raza activităţii judecăţii. 11. Controlul asupra comportării persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen se execută de către organul de executare de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - de către comandamentul unităţilor militare.

Stingerea antecedentelor penale. Conform alin. de la pedeapsa complementară. 3.16 CP). poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu alta mai blândă. Articolul 92. în întregime sau parţial. Atunci când condamnatul liberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ A MINORILOR . În aceste cazuri trebuiesc respectate pe deplin prevederile art. în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. 1. ÎNLOCUIREA PĂRŢII NEEXECUTATE DIN PEDEAPSĂ CU O PEDEAPSĂ MAI BLÂNDĂ (1) În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. în întregime sau parţial. în limitele prevăzute pentru fiecare categorie de pedepse. fapt reflectat în materialele prezentate de către administraţia penitenciarului respectiv. De asemenea. înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă şi numai dacă instanţa de judecată consideră posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei numite. (2) Înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă.88 CP). persoanei care execută o pedeapsă schimbată în una mai blândă. Instanţa de judecată. În caz de săvârşire a unei noi infracţiuni.85 CP. ţinând cont de comportarea lor în timpul executării pedepsei.11 al comentariului. pentru care i-a fost aplicată o sancţiune administrativă. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. la pedeapsa nou-stabilită (conform prevederilor art. Totodată. 6.11 al comentariului la acest articol. instanţa de judecată poate alege orice pedeapsă mai blândă. la propunerea organelor enumerate în p. în lipsa propunerii organului indicat în p. instanţa de judecată. persoana poate fi liberată.1 lit. conform alin. persoana poate fi liberată. Însă aceasta nu este o obligaţiune a judecăţii. În cazurile încălcării de către condamnat în perioada termenului de pedeapsă rămas neexecutat a ordinii publice.a-f) art. Articolul 93.2 art. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsa cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată de instanţa de judecată numai persoanelor condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave (a se vedea comentariul la art. ţinând cont de comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei. de pedeapsa complementară. 4. Concomitent cu înlocuirea pedepsei principale cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă.62. 5. din cele specificate la art. 14. nu pot servi drept temei pentru anularea liberării condiţionate. Aceste pedepse sunt prevăzute în alin. 2. sau al eschivării lui cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiunilor stabilite la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen. partea neexecutată a pedepsei stabilită prin sentinţa anterioară se adaugă. instanţa de judecată.12. 13. în întregime sau parţial. la discreţia instanţei de judecată rămâne anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen în cazul în care condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune. (3) La înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. În acest termen de 1/3 se include şi termenul aflării sub arest preventiv a inculpatului în perioada urmăririi penale a cazului (a se vedea comentariul la art.62 CP. instanţa de judecată pronunţă o nouă sentinţă şi pedeapsa nounumită se adaugă în întregime sau parţial la partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară.2 al prezentului articol.111 CP. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat.85 CP). Însăşi încălcarea ordinii publice fără sancţiunea administrativă sau neîndeplinirea obligaţiunilor fără rea-voinţă. se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate.

ţinând cont de faptul că pedeapsa pentru această categorie de infractori trebuie să fie subordonată în mare măsură scopului de corectare şi reeducare a celor vinovaţi şi celui de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.75 CP. Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că. precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ. 8.111 CP. când în conformitate cu Legea penală. dacă la momentul pronunţării sentinţei instanţa de judecată va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. Actualul CP prevede liberarea de pedeapsa penală a minorilor pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. 3. 4. datorită schimbării situaţiei. 1. 1. Drept schimbare a situaţiei pot fi considerate unele evenimente atât din cadrul ţării în general. în baza art.104. 2. întreprindere sau chiar din viaţa făptuitorului. cât şi din cadrul unei localităţi (regiuni).18 ani. Stingerea antecedentelor penale în cazurile menţionate se calculează conform art.75 CP. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil. persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei. precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ. La stabilirea pedepsei minorului instanţa de judecată va respecta cu stricteţe cerinţele art. internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se efectuează pe un termen de până la atingerea majoratului . săvârşirea unei infracţiuni de către minor se consideră circumstanţă atenuantă. Această modalitate conţine două temeiuri echivalente ale liberării de pedeapsa penală: a) la data judecării cauzei.37. prevăzute în art. 6. După atingerea majoratului aceste persoane se pot afla în instituţiile nominalizate numai dacă instanţa de judecată le-a prelungit termenul.104 CP. instanţa de judecată este obligată să ia măsuri pentru constatarea exactă a vârstei (ziua. persoana condamnată poate fi corectată fără executarea pedepsei. Articolul 94. prevăzute la art.(1) Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. 5. condamnatul este liberat de pedeapsa cuvenită cu motivarea respectivă. Legea penală a prevăzut liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei. Liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei poate fi aplicată numai persoanelor care au săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă (a se vedea comentariul la art. Realizând decizia instanţei de judecată. departament. este necesar a exclude din practica judiciară cazurile de aplicare neîntemeiată pentru minori a pedepsei de privare de libertate pe un termen scurt. la propunerea administraţiei instituţiei respective. lor li se poate aplica o pedeapsă neprivativă de libertate. 3. în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură generală sau de meserii. anul naşterii) acestuia. Conform HP CSJ din 12 noiembrie 1997 nr. 7. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ DATORITĂ SCHIMBĂRII SITUAŢIEI Persoana care a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata că.16 CP). fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi. luna. La punerea pe rol a unei cauze penale în care în calitate de inculpat este un minor. fie până la absolvirea unei şcoli generale sau de meserii sau până la încheierea cursului de tratament. 2. la data judecării cauzei. Aceasta înseamnă că. (2) Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau întro instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până la atingerea majoratului. Astfel de schimbări de situaţie se pot întâmpla independent de voinţa sau acţiunile . b) în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii.

Prin comportare ireproşabilă a vinovatului după săvârşirea infracţiunii se înţelege. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată. în restituirea cheltuielilor de tratament pătimitului etc. s-a îmbolnăvit de o boală psihică. Conform alin.1 al prezentului articol. se străduieşte să obţină aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. Liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei. în al doilea rând. 5. în cazul însănătoşirii lor.1 art.persoanei vinovate şi se referă nu numai la o persoana concretă. 1. dorind să se includă în viaţa societăţii. Articolul 95. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. în timpul executării pedepsei.(1)-(3). ce împiedică executarea pedepsei. faptul de recunoaştere în întregime a celor săvârşite. poate fi liberată de pedeapsă. în timpul executării pedepsei. toxicomanie. pentru a se trata de alcoolism. s-a îmbolnăvit de o altă boală gravă decât cea specificată la alin. pot fi supuse pedepsei dacă nu au expirat termenele prescripţiei prevăzute la art. 3. O faţetă a schimbării situaţiei pot fi considerate acţiunile vinovatului în acordarea ajutorului material. În caz de îmbolnăvire de o boală psihică a persoanei care execută pedeapsa. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. întreprinderii sau organizaţiei. confirmată prin documentele medicale respective .95 CP. acestor persoane li se pot aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. 5. în conformitate cu art.60 şi 97. . ea poate fi liberată de pedeapsă în baza deciziei instanţei de judecată.23 CP. LIBERAREA DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI A PERSOANELOR GRAV BOLNAVE (1) Persoana care. prevăzute de prezentul Cod. Motiv pentru liberare serveşte boala survenită. 2. Partea neexecutată a pedepsei poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. (3) Militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară a pedepsei dacă s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. (2) Persoana care. O asemenea schimbare a situaţiei poate avea loc şi din voinţa făptuitorului. Prevederile alin. regiunii. cel de dare a depoziţiilor obiective şi de acordare a ajutorului organelor de urmărire penală la stabilirea adevărului. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. În cazul în care persoana în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile se afla în stare de iresponsabilitate. se poate produce numai în cazurile îmbolnăvirii persoanei în timpul executării pedepsei de o boală psihică. ea. ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le dirija. alta decât cea specificată la alin. nu poate fi trasă la răspundere penală. (4) Persoanele menţionate la alin. 4. atunci când el. se îmbolnăvesc de o boală psihică. conform alin. dar se extind asupra tuturor cetăţenilor ţării. 4. fapt ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a şi le dirija. în primul rând. şi această boală împiedică executarea pedepsei.2 al acestui articol. s-a îmbolnăvit de o boală gravă. orice persoană care. Anume aceste maladii conduc la imposibilitatea atingerii scopurilor pedepsei penale. este liberată de executarea pedepsei.concluzia comisiei medicale a instituţiei care pune în executare pedeapsa condamnatului concret. narcomanie. să întrerupă relaţiile cu mediul infracţional. Comportarea ireproşabilă presupune.1 art. În baza hotărârii instanţei de judecată.95 se extind numai asupra persoanelor care. faptul că vinovatul a restituit pe deplin dauna cauzată până la examinarea cauzei în judecată şi e caracterizat pozitiv la locul de trai şi de serviciu. O particularitate a acestor cazuri constă în faptul că liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei se extinde asupra tuturor condamnaţilor indiferent de categoria infracţiunilor săvârşite şi de măsura de pedeapsă. se angajează într-un serviciu. 6.(1). Astfel de boli pot fi tulburările psihice temporare sau o boală psihică cronică gravă.

3 art. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. pierderea posibilităţii de a se deplasa. care împiedică executarea pedepsei. Conform HP CSJ nr. până la pronunţarea sentinţei sau în perioada executării pedepsei. În cazul în care persoanei i-a fost aplicată măsura de constrângere cu caracter medical (a urmat un tratament spitalicesc). şi nicidecum pur şi simplu schimbarea. Lista bolilor grave este stabilită de Ministerul Sănătăţii al RM. instanţa de judecată.2 art. Aceste cerinţe se aplică în măsură egală atât faţă de maturi.). 10. a renunţat la copil sau continuă să se eschiveze de la educarea lui după avertismentul făcut de organul care exercită controlul asupra comportamentului condamnatei faţă de care executarea pedepsei a fost amânată. 12. În conformitate cu alin. Boala gravă poate provoca invaliditatea totală. (4) Dacă în perioada amânării executării pedepsei condamnata săvârşeşte o nouă infracţiune. În aceste cazuri nu are importanţă când femeia a devenit gravidă. 11. Din alin. instanţa de judecată: a) liberează condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei. cu excepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracţiuni grave. pot fi absolvite de pedeapsă pe motiv de boală persoanele condamnate la privaţiune de libertate. AMÂNAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI PENTRU FEMEI GRAVIDE ŞI FEMEI CARE AU COPII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 8 ANI (1) Femeilor condamnate gravide şi celor care au copii în vârstă de până la 8 ani. la propunerea organului nominalizat. care sau îmbolnăvit în locurile de detenţie de o boală mintală cronică sau de o altă boală gravă.22 din 29 octombrie 2001. . militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară dacă el s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. cât şi faţă de minori.95 CP. Boala gravă sau invaliditatea totală a condamnatului servesc drept temei pentru liberarea de executare a pedepsei. (3) La atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. menţionate la alin. 1. Lista acestor boli este stabilită de MA al RM.1-3 pedepsei în caz de însănătoşire cu condiţia să nu fi expirat termenele prescripţiei prevăzute la art. c) trimite condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. (2) În cazul în care vreuna din persoanele condamnate. Prevederile alin. vorbi etc. Boala gravă presupune apariţia unei stări deosebit de periculoase a sănătăţii.3 al acestui articol se extind numai asupra militarilor care se află sub arest sau într-o unitate militară disciplinară şi numai în cazul în care militarul s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar.88 CP).(1).95 CP este necesar a se stabili cu exactitate tipul maladiei şi timpul îmbolnăvirii vinovatului. înrăutăţirea sănătăţii persoanei condamnate (pierderea parţială sau integrală a capacităţii de muncă etc. 8.85. poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să trimită condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit în hotărârea judecătorească. instanţa de judecată le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani.60 şi 97 CP. acest termen se include în durata executării pedepsei (a se vedea comentariul la art. deosebit de grave şi excepţional de grave împotriva persoanei. Pentru liberarea de executarea pedepsei în corespundere cu alin. 9. Bazându-se pe principiul umanismului. b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. Articolul 96.Liberarea se efectuează de către instanţa de judecată în baza documentelor medicale respective concluzia comisiei medicale competente. Partea neexecutată a pedepsei îi poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă sau el poate fi liberat în genere de executarea pedepsei (a se vedea CEx).4 al prezentului articol rezultă că instanţa de judecată decide în mod diferenţiat supunerea persoanelor menţionate la alin. legea prevede amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi femeile care au copii în vârstă de până la 8 ani. 7.

b) 6 ani. În cazul eschivării de la executarea pedepsei. b) să înlocuiască partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă conform art. 8. În cazul în care condamnata. e) 20 de ani. după avertismentul respectiv al organului de executare instanţa de judecată. administraţia înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv. 5. iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni din momentul săvârşirii ei. luând în consideraţie gradul prejudiciabil al infracţiunii comise. în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară. ea se află sub supravegherea organului de executare a pedepsei. Ea poate fi aplicată în cazul în care instanţa va constata că persoana vinovată şi acţiunile ei nu prezintă un pericol real pentru societate. calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă: a) 2 ani. 9. este în drept: a) să libereze condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei conform art. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. indiferent de categoria de pedeapsă. Amânarea executării pedepsei pentru femeile nominalizate constituie o posibilitate a instanţei de judecată. în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă. . Aici un rol important are atitudinea condamnatei faţă de educaţia copilului şi întreţinerea lui. 6. 4. prevăzute la art. şi nu o obligaţiune a acesteia. folosindu-se de amânarea executării pedepsei. 3. la propunerea organului de executare de la domiciliul ei. Aplicarea prevederilor art. instanţa de judecată.2. săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. Executarea pedepsei poate fi amânată până la atingerea de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. conduita condamnatei. deosebit de grave sau excepţional de grave împotriva persoanei pentru care ele au fost condamnate la închisoare pe un termen de peste 5 ani. a renunţat la copil sau se eschivează de la educarea lui.96 CP de amânare a executării pedepsei pentru femeile nominalizate este posibilă numai în cazul în care ele au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. d) 15 ani. Principala menire a femeii rezidă în naşterea şi educarea copiilor în condiţii normale de viaţă. În cazul în care graviditatea a apărut în timpul executării pedepsei sau copilul condamnatei s-a născut în penitenciar. Săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnată în perioada amânării executării pedepsei serveşte drept temei pentru stabilirea pedepsei în conformitate cu prevederile art. în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă.91 CP.(1) şi (2). c) 10 ani. curgerea termenului de prescripţie începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii acesteia.92 CP.85 CP. PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII SENTINŢEI DE CONDAMNARE (1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în următoarele termene. Această măsură nu poate fi aplicată femeilor care au săvârşit infracţiuni grave. în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă. atitudinea ei faţă de educaţia copilului. Articolul 97.135-137. c) să trimită condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să întoarcă condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară. Şi atunci când în acest scop condamnatei i-au fost create condiţiile respective. (3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă. erau minori. 139 şi 143. La momentul expirării amânării şi atingerii de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. la care se anexează raportul medical ce confirmă graviditatea sau copia adeverinţei de naştere a copilului şi dosarul personal al condamnatei. (2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care. la propunerea organului nominalizat. la data săvârşirii infracţiunii. 7. în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă. (4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război.

Curgerea prescripţiei se întrerupe numai în cazul în care persoana condamnată se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă.1 şi 2. 4. Pentru minori termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc la jumătate.60 alin.8). dar sunt revocabile. Conform dreptului internaţional. Minori se consideră persoanele care la data săvârşirii infracţiunii nu aveau vârsta de 18 ani. 6. chiar în aceeaşi cauză. 3. 6. CAPITOLUL X MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. curgerea prescripţiei începe din momentul prezentării acestora în organele respective sau din momentul reţinerii lor de către organele de drept.a-e). 1. Aplicarea măsurilor de siguranţă se efectuează numai de către instanţa de judecată şi este condiţionată de fapta săvârşită. Aceasta poate rămâne nerealizată din diverse motive cu caracter obiectiv sau subiectiv (aflarea într-un timp îndelungat a condamnatului în componenţa unui contingent militar în afara ţării. O inovaţie a noului CP este faptul că legea stabileşte prescripţia în funcţie de categoriile infracţiunilor. ea săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. în conformitate cu art. 8. 3.I al părţii speciale (art. 2. de natura şi gravitatea stării de pericol şi de posibilităţile înlăturării acestora. care depind şi de starea psihică sau de corijarea persoanei liberate de răspundere penală.1. Nu se pune în executare sentinţa de condamnare pentru orice categorie de infracţiuni cu următoarele condiţii: a) dacă au expirat termenele respective stabilite în alin. (2) Măsuri de siguranţă sunt: a) măsurile de constrângere cu caracter medical. 2. care existau conform CP anterior. Termenele prescripţiei (2. neglijenţa persoanelor care erau datoare să pună în aplicare pedeapsa respectivă etc. c) expulzarea. adeseori ele având un caracter nedeterminat sau relativ determinat. 7. Pentru persoanele care se eschivează de la executarea pedepsei. aflarea lui în calitate de ostatic. SCOPUL ŞI TIPURILE MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ (1) Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.). 139.135-137.98 alcătuiesc un sistem de sancţiuni de drept penal între care nu există o ierarhie şi pot fi aplicate în caz de necesitate concomitent. prevăzute de cap. Măsurile de siguranţă sunt nişte sancţiuni de drept penal de constrângere cu caracter preventiv. din cauza cărora persoana condamnată rămâne fără pedeapsă. fiindcă sentinţa de condamnare nu mai poate fi pusă în executare.1 al prezentului articol (lit. termenele de prescripţie nu se aplică pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. destinate preîntâmpinării săvârşirii unor fapte prevăzute de codul penal de către persoanele împotriva cărora ele se aplică şi orientate spre excluderea pericolului posibil.98 sunt exhaustive. 143 CP. 5. . a se vedea şi comentariul la art. d) confiscarea specială. 10. Legiuitorul a stabilit necondiţionat prescripţia executării sentinţei de condamnare. Măsurile de constrângere cu caracter medical şi cele cu caracter educativ durează atât cât există pericolul iminent. Măsurile de siguranţă stipulate în art. Măsurile de siguranţă indicate în art.54 CP. şi nu de măsura şi termenul de pedeapsă stabilite de instanţa de judecată. b) dacă persoana condamnată nu s-a eschivat de la executarea pedepsei. Prin prescripţia executării sentinţei de condamnare se înţelege expirarea unor anumite termene din ziua în care sentinţa a rămas definitivă. 15 şi 20 de ani) se calculează din ziua în care sentinţa de condamnare a rămas definitivă. În caz de comitere de către condamnat a unei noi infracţiuni curgerea termenului de prescripţie începe din momentul săvârşirii infracţiunii. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. b) măsurile de constrângere cu caracter educativ.

fie după judecarea cauzei în timpul executării pedepsei penale. schimbarea sau încetarea măsurii de constrângere cu caracter medical. pericol care necesită aplicarea măsurii de siguranţă . Articolul 99. protejându-l pe el însuşi şi pe alte persoane. dar s-au îmbolnăvit de o boală psihică fie până la judecarea cauzei. Aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical este numai de competenţa instanţei de judecată. indiferent de voinţa acestuia sau a reprezentanţilor lui. este necesar ca: a) făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. 1. prelungirea. . graţiere.izolarea şi întreţinerea bolnavului în condiţii care ar asigura securitatea acestuia şi a altor persoane de activităţile bolnavului. nu le poate dirija. 5. Scopul aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical este îndreptat spre lecuirea sau îmbunătăţirea sănătăţii făptuitorului iresponsabil sau devenit astfel în timpul judecării ori executării pedepsei penale. această boală devenind o dereglare psihică cronică de lungă durată. 6. Pentru a fi luată măsura de constrângere cu caracter medical. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL Persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală în stare de iresponsabilitate sau care au săvârşit asemenea fapte în stare de responsabilitate. dar. Această măsură include: . Însă aplicarea acestora dă făptuitorului sau persoanelor interesate posibilitatea să atace hotărârile instanţei conform prevederilor din CPP. Suspendarea executării pedepsei penale nu atrage suspendarea concomitentă a măsurilor de siguranţă. pentru a exclude pericolul activităţii lui iresponsabile. care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de ocrotire a sănătăţii: a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită.22 şi 23 CP. . Noţiunile de responsabilitate şi iresponsabilitate sunt stipulate în art. Instanţa de judecată este competentă de stabilirea. de fapta săvârşită. Instanţa poate aplica o măsură de siguranţă numai în cazul în care a fost sesizată legal cu judecarea faptei prevăzute de legea penală şi în limitele faptei penale pentru care a fost sesizată. din care cauză ele sunt incapabile să-şi dea seama de acţiunile lor sau să le dirijeze.constrângerea cu caracter medical asupra acestuia. Confiscarea specială poate fi coroborată cu orice altă măsură de siguranţă şi poate fi aplicată şi în cazul în care făptuitorului nu i se aplică pedeapsa penală în situaţia de încetare a procedurii penale de către instanţă din diferite motive legale de nereabilitare. s-au îmbolnăvit de o boală psihică. dacă au fost recunoscute iresponsabile. b) făptuitorul să fie bolnav mintal. deoarece existenţa stării de pericol social a acestei persoane condiţionează luarea măsurii de siguranţă. Măsurile de siguranţă nu pot fi aplicate de către instanţă dacă nu a fost stabilită săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori fapta nu a fost săvârşită de către inculpat. din care cauză nu-şi poate da seama de acţiunile sau inacţiunile sale. Măsura de constrângere cu caracter medical poate fi aplicată doar persoanelor care au săvârşit fapta prevăzută de legea penală într-o stare psihică de iresponsabilitate şi nu sunt subiecţi pasibili de răspundere penală. c) starea de boală mintală a făptuitorului să prezinte un pericol pentru societate. 2. până la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei. La fel măsurile de siguranţă nu pot fi înlăturate prin amnistie. Concluzia expertizei de psihiatrie în acest caz se ia în consideraţie de către instanţă în coroborare cu probele avute în cauza penală şi cu pericolul social determinat atât de starea psihică. care este stabilită printr-un raport de expertiză psihiatrică de către medicii psihiatri la urmărirea penală sau la judecarea cauzei. cât şi de personalitatea făptuitorului.admiterea în privinţa bolnavului a constrângerilor de drept în conformitate cu o hotărâre a instanţei de judecată.4. instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrângere cu caracter medical. b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă. prescripţie penală sau reabilitare a persoanei. sau aceste persoane au fost în stare de responsabilitate la săvârşirea infracţiunii. 4. 3.

care asigură securitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane. Articolul 100. indicând doar instituţia psihiatrică cu supraveghere obişnuită sau. INTERNAREA ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ (1) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care.99 şi 100. prezintă un pericol deosebit pentru societate şi are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere riguroasă. 6.89-95.12.05.99 lit. Instituţiile psihiatrice privind asistenţa psihiatrică conform legii nr. La aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical instanţa de judecată nu va indica termenul necesar pentru tratamentul făptuitorului şi nici instituţia concretă sau locul acesteia. 97 nu exclude aplicarea art. b) instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă.1402 din 16. fondul de asigurare medicală şi din alte surse neinterzise de lege. prezentate în scris conform procedurii penale. 3. care este independent de organele ocrotirii sănătăţii şi soluţionează reclamaţiile şi cererile pacienţilor în coroborare cu organele de urmărire penală sau cu instanţele judecătoreşti. Măsura de siguranţă în acest caz are un statut de sine stătător cu proceduri aparte. stipulate în codul de procedură penală. după caz. În cazul în care a fost adoptată o lege care exclude penalitatea faptei săvârşite. Temei pentru spitalizare în sensul art. Hotărârea instanţei de judecată se execută de către administraţia penitenciarului în care e deţinută persoana şi de către organul specializat de ocrotire a sănătăţii.16 din lege) şi sunt finanţate din fondul ocrotirii sănătăţii. în formele şi în perioada în care.98) sunt garantate de stat (art.44-46/310 din 21. organul de urmărire penală şi instanţa sesizată cu asemenea cauză vor înceta procedura penală cu trimiterea materialelor organelor de ocrotire a sănătăţii pentru lecuirea acestor persoane în ordine generală. Măsurile de imobilizare fizică şi de izolare se aplică sub controlul permanent al personalului medical numai în situaţiile. Liberarea de pedeapsă penală în conformitate cu prevederile art. în baza concluziilor experţilor psihiatri. 5. (2) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care. .97 (MO nr. În conformitate cu art. 2. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite. Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii minime de restricţii.5.99. nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor persoanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur. are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere obişnuită. căruia îi este transmisă persoana deţinută pentru tratamentul respectiv. În cazul aplicării amnistiei sau graţierii pentru o faptă prevăzută de legea penală. În instituţiile de psihiatrie în care sunt internate persoanele conform hotărârii judecătoreşti statul instituie un serviciu de apărare a drepturilor pacienţilor. Tipul instituţiei psihiatrice (cu supraveghere obişnuită sau cu supraveghere riguroasă) în care urmează să fie spitalizată persoana este stabilit de instanţa de judecată. legislaţia penală conţine stipularea că instituţiile curative în care se asigură executarea măsurii de constrângere cu caracter medical sunt de două tipuri: a) instituţii psihiatrice cu supraveghere obişnuită.a) şi b). după părerea medicului psihiatru. nu se exclude aplicarea în privinţa făptuitorului a măsurii de constrângere cu caracter medical dacă persoana a fost supusă acestei măsuri înainte de adoptarea actului de amnistie sau graţiere. cu supraveghere riguroasă în conformitate cu prevederile art.100 îl constituie hotărârea instanţei judecătoreşti. Toate aceste acţiuni aplicate faţă de persoana spitalizată se consemnează în documentaţia medicală. (3) Persoanele internate în instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt deţinute în condiţii ce exclud posibilitatea săvârşirii de către ele a unei noi fapte prejudiciabile. şi ţinând cont de gradul prejudiciabil al faptei săvârşite şi de prezenţa pericolului persoanei date pentru societate. respectându-se drepturile şi interesele lor legitime de către personalul medical. 1. Nu înseamnă că pentru acest temei va fi încetată măsura de siguranţă. 4.

intensiv din partea personalului medical. Anume instanţa de judecată este garantul aplicării corecte a acestei măsuri în coroborare cu tratatele internaţionale la care RM este parte şi cu prevederile CRM despre apărarea valorilor supreme în stat. cât şi la cererea persoanei respective sau a reprezentantului acesteia. dispune încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical în cazul însănătoşirii persoanei sau al unei astfel de schimbări a caracterului bolii care exclude necesitatea aplicării acestor măsuri. cum sunt demnitatea omului. privind necesitatea aplicării acestei măsuri. efectuat cel puţin o dată la 6 luni. 1. Schimbarea sau prelungirea măsurii de constrângere cu caracter medical poate fi efectuată şi din oficiu de către instanţă în baza unui control.101 prevede pentru prima dată în legislaţia naţională posibilitatea persoanei supuse tratamentului sau reprezentantului acesteia de a cere unei instituţii medicale independente avizul de sănătate asupra persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. care efectuează controlul acestei măsuri. prelungi sau înceta aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical. schimba. aviz în care urmează să fie descrisă starea sănătăţii sau schimbarea substanţială a acesteia din care rezultă necesitatea continuării aplicării acestei măsuri sau a încetării ei. În cazurile internării acestor persoane şi a persoanelor care necesită tratament în condiţii obişnuite. de instanţa de judecată. 4. Persoanele internate în instituţiile psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt supuse unui control permanent. (3) Schimbarea măsurii de constrângere cu caracter medical sau prelungirea termenului de aplicare a ei se face. cu respectarea procedurilor judiciare pentru aceste cauze. ea îl poate încredinţa spre îngrijire rudelor sau tutorilor.35 din Legea RM privind asistenţa psihiatrică. însă instanţei trebuie în acest caz să-i fie prezentată în mod obligator concluzia experţilor psihiatri. sau un aviz al unei instituţii medicale independente cu participarea reprezentanţilor acestora la examinarea cauzei.1 art. urmărirea sau reţinerea acestora. pentru asigurarea securităţii. libera dezvoltare a personalităţii umane (art. Alin. este obligată să examineze lunar persoana aflată la tratament şi să prezinte cel puţin o dată în 6 luni propunerile sale instanţei de judecată în a cărei rază se află . considerând că este necesar de a aplica o măsură de constrângere cu caracter medical. (2) Instanţa de judecată. Conţinutul art. conform art. Persoana supusă tratamentului forţat sau reprezentantul acesteia are dreptul de a cere unei instituţii medicale independente avizul asupra stării de sănătate a persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. când există necesitatea de a preveni tentativele de atac la viaţa şi sănătatea celor din jur. PRELUNGIREA ŞI ÎNCETAREA APLICĂRII MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL ALIENAŢILOR (1) Instanţa de judecată. drepturile şi libertăţile lui. Raportul de expertiză psihiatrică şi avizul instituţiei medicale independente vor fi luate în consideraţie la stabilirea regimului instituţiei psihiatrice sau la respingerea de a aplica această măsură după examinarea tuturor materialelor şi probelor avute în dosar. în baza unui control. cel puţin o dată la 6 luni.3 prevede situaţia în care parvine avizul instituţiei psihiatrice. în care persoana este supusă tratamentului. 2. de asemenea. colaboratorii poliţiei sunt obligaţi să acorde ajutor personalului medical. 3. Instituţia psihiatrică în care este spitalizată persoana. de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite. Articolul 101. atât din oficiu. (4) Dacă instanţa de judecată nu va găsi necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical unui alienat. 5.6. dar sub o supraveghere medicală obligatorie. STABILIREA. precum şi în cazul încetării aplicării unor astfel de măsuri.101 stipulează faptul că numai instanţa de judecată este învestită cu funcţia de a stabili. Alin.1 CRM). în temeiul avizului instituţiei medicale. alege forma acesteia în funcţie de boala mintală a persoanei. SCHIMBAREA.

Hotărârea adoptată de către instanţă în conformitate cu prevederile art. În urma controlului efectuat din oficiu sau la propunerea instituţiei psihiatrice. În acest caz o zi aflată în instituţia psihiatrică se egalează cu o zi de închisoare. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. de şeful staţionarului de psihiatrie şi de către procuror în condiţiile legii. schimbarea. 4. 1. care se scade din termenul stabilit pentru executare în închisoare.3. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament. DEDUCEREA DURATEI DE APLICARE A MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL (1) Persoanei care.88 CP. Noţiunea de aflare în instituţia psihiatrică în baza hotărârii judecătoreşti presupune din partea statului acţiuni de acordare a ajutorului medical persoanei devenite iresponsabile. (2) În caz de aplicare a pedepsei după însănătoşire. prelungirea. în caz de însănătoşire. poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forţat. s-a îmbolnăvit de o boală psihică. schimbarea acesteia în hotărârile instanţei nu este indicat. arestul . se deduce din termenul pedepsei stabilite. din oficiu ori la cererea colectivului de muncă sau a organului de ocrotire a sănătăţii. dacă instanţa de judecată va stabili îmbunătăţirea stării sănătăţii unui alienat. din care cauză ea este incapabilă să-şi dea seama de acţiunile sale sau să le dirijeze.art. Articolul 103. prelungirea sau încetarea aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical. Termenul necesar de constrângere cu caracter medical la stabilirea.64 alin.(1).(1) au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare. pe de o parte. care se menţionează în partea dispozitivă a sentinţei. Măsura de constrângere cu caracter medical în cazul pedepsei cu amendă urmează a fi executată în conformitate cu art.101 poate fi supusă căilor de atac de către persoana spitalizată. iar după eliberare din locurile de deţinere. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte temeiuri de liberare de răspundere penală şi de pedeapsă penală. instanţa de judecată îi poate aplica pedeapsa după însănătoşire dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă. 2. va adopta o hotărâre de încetare a măsurii de constrângere cu caracter medical şi va dispune predarea acestuia spre îngrijire rudelor sau tutorilor sub o supraveghere medicală obligatorie la locul de trai.art.starea de arest.staţionarul pentru a decide schimbarea.68 şi art. 7. Dacă termenul de închisoare stabilit prin sentinţă este mai mic decât termenul de aflare în instituţia psihiatrică de constrângere cu caracter medical. 8. condamnate la pedepse neprivative de libertate. fapt ce exclude aflarea lui în această instituţie.67 alin. durata de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical se deduce din termenul pedepsei. 6. munca neremunerată . Acest fapt urmează să fie documentat şi. izolarea acesteia pentru a exclude pericolul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. (3) Dacă persoanele menţionate la alin. Stabilirea. concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită. Articolul 102. 3. şi.5. în timpul executării pedepsei ele vor fi supuse unui tratament medical forţat. (2) Persoanele menţionate la alin. asemănător deducerii măsurii preventive . reprezentantul ei legal. pe de altă parte. vor fi supuse unui tratament forţat în instituţiile medicale cu regim special. pedeapsa penală se consideră executată şi persoana este eliberată imediat. dacă există avizul medical corespunzător. instanţa de judecată. ele vor fi tratate în instituţii medicale cu regim special. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL A ALCOOLICILOR ŞI NARCOMANILOR SAU PUNEREA LOR SUB CURATELĂ (1) În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic sau un narcoman. . prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical se examinează în ordinea prevăzută de procedura penală.

nr.(4) Încetarea tratamentului medical forţat este dispusă de către instanţa de judecată. (2) Enumerarea de la alin.5 art. se aplică în penitenciare. c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. concomitent cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate pentru infracţiunea săvârşită. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat. În cazul în care făptuitorului i se aplică o pedeapsă neprivativă de libertate. la cererea colectivului de muncă sau a rudelor apropiate ale persoanei în cauză. este în drept. 3. la propunerea instituţiei medicale în care se tratează persoana respectivă. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a minorului. în caz dacă familiile acestora se află într-o situaţie materială grea. asupra căruia trebuie să se pronunţe obligator medicii psihiatri. în cazul condamnării cu închisoarea.2001. condiţionată de intoxicaţia cronică cu alcool sau cu substanţe narcotice.36-38 din 14.2002. la iniţiativa rudelor făptuitorului. deoarece aceste persoane sunt supuse tratamentului forţat în locurile de deţinere până la lecuire deplină. experţi specialişti cu recomandările de posibilitate a tratamentului medical privitor la făptuitor şi lipsa contraindicaţiilor pentru aplicarea acestor măsuri. 1. instanţa de judecată le poate aplica următoarele măsuri de constrângere cu caracter educativ: a) avertismentul. Prin intoxicări cronice se înţelege orice proces de alterare psihofiziologică cu caracter permanent. d) pericolul social se datorează maladiei care presupune orice modificare a stării normale de sănătate care îl face pe făptuitor periculos pentru societate. .12.54. Articolul 104. iar după eliberare din localurile de detenţie. b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. După stabilirea pedepsei. instanţa poate pronunţa o hotărâre de încetare a tratamentului forţat de alcoolism sau narcomanie. Din textul enunţat rezultă că pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor şi narcomanilor în cauza penală sunt necesare următoarele condiţii: a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. nu va indica termenul acestei măsuri.103. 2. Tratamentul forţat al alcoolicilor şi narcomanilor. La propunerea instituţiei medicale în care făptuitorul se tratează forţat. (5) Dacă infracţiunea a fost săvârşită de o persoană care abuzează de alcool şi prin aceasta îşi pune familia într-o situaţie materială grea. să provoace temerea că ar putea săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală. c) că acest pericol este determinat de starea sănătăţii. Măsura de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor sau narcomanilor.03. aceştia vor fi trataţi în instituţiile medicale. acesta poate fi pus sub curatelă în conformitate cu prevederile alin. poate fi aplicată de către instanţă concomitent cu pedeapsa penală. instanţa de judecată. (1) are un caracter exhaustiv. 4. 5. nr. dacă în cauză este anexată concluzia în scris a specialiştilor. b) făptuitorul să prezinte pericol pentru societate. d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament. să o pună sub curatelă. MO. consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. în conformitate cu prevederile Legii privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool. indicând aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical pentru alcoolici şi narcomani. la cererea colectivului de muncă sau din oficiu. e) internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare.713 din 06. narcologi. instanţa de judecată. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER EDUCATIV (1) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art.

Prevederile art.54. (4) În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter educativ de către minor.03. pentru a asigura scopul pedepsei penale.05.internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. persoana care nu a atins vârsta de 18 ani şi a săvârşit pentru prima dată o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă s-a constatat posibilitatea corectării acesteia fără a fi supusă răspunderii penale. în scopul reeducării făptuitorului şi al prevenirii altor infracţiuni. la propunerea organelor de stat specializate. decât în măsura realizării scopului educativ stipulat în lege. 2) când minorul poate repara în bani costul obiectului sau dauna cauzată stabilită de către materialele cauzei sau la înţelegerea părţilor. însă hotărârea poate fi înmânată şi în scris. sub semnătură. Măsurile de constrângere cu caracter educativ prevăzute la alin. Din sensul legislaţiei penale măsurile de constrângere cu caracter educativ pot fi considerate drept măsuri de alternativă pentru pedepsele penale. cu excepţia lit. 8. ambii. În acest caz instanţa de judecată îi poate aplica acestei persoane măsuri de constrângere cu caracter educativ. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor de stat specializate este aplicată în cazul în care acestor persoane şi organe le sunt explicate responsabilităţile şi instanţa urmează să se încredinţeze de posibilitatea reală a acestora de a asigura măsura de constrângere cu caracter educativ. sunt responsabili de minor. Încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. 7. 4. Prin stare materială a minorului se înţelege faptul dacă acesta este salarizat.(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ. 3. 2.1995).1 . dacă persoana vătămată acceptă. Însă această măsură se deosebeşte calitativ de pedepsele penale prin care se realizează în final scopurile pedepsei penale într-o formă mai umană. altă proprietate ori economii personale. dacă locuiesc împreună. Măsurile de constrângere cu caracter educativ sunt fixate în calitate de recomandări în standardele minimale ale ONU cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (p.18.e) din alin. pensie. Educarea şi reeducarea acestora. în conformitate cu drepturile părinţilor. în cazul aplicării măsurii de constrângere cu caracter educativ. dacă el poate repara de sine stătător dauna . instanţa de judecată. se efectuează mai efectiv. pentru alte infracţiuni mai grave săvârşite de persoana dată art. De asemenea.54 pentru care persoana se liberează de răspundere penală nu pot fi interpretate în sens larg.211-XV din 29. Avertismentul prevăzut la alin. În cazul în care minorul este încredinţat pentru supraveghere părinţilor. 6.03] 1. anulează măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată. nu poate fi aplicat art.1 pot fi aplicate în privinţa uneia şi aceleiaşi persoane. Chiar dacă poate fi aplicat art.104 în privinţa minorilor care au săvârşit acţiuni pentru care aceştia nu pot fi supuşi răspunderii penale.II. În acest caz procedura în cauza penală urmează a fi încetată. aceştia. 27 din Rezoluţia de la Beijing a ONU nr.1 lit.79 cu stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege. În conformitate cu prevederile art. Persoanele minore nu sunt izolate de societate.a) presupune o apreciere negativă de drept a acţiunii făptuitorului şi concomitent o reacţie din partea societăţii în scopul educării şi reeducării acestuia. Obligarea minorului de a repara paguba nu trebuie să se transforme în dependenţă faţă de persoana vătămată. [Art.104 modificat prin Legea nr.06. în vigoare 12. uneia sau a mai multor concomitent. 3) când dauna cauzată urmează să fie reparată de către făptuitorul minor prin munca lui proprie. are bursă. Obligarea minorului de a repara dauna cauzată se aplică în următoarele cazuri: 1) când minorul este obligat să întoarcă persoanei vătămate obiectul sustras sau alt obiect echivalent celui dispărut. după caz.40/33 din 29.104 nu este aplicabil. 5. Avertismentul este anunţat public făptuitorului.

dependente de starea familială sau de atragerea la săvârşirea infracţiunii de către inculpaţii adulţi. 3. c) rămânerea pe teritoriul RM a făptuitorului constituie un pericol social care impune aplicarea expulzării ca măsură de siguranţă. departamentul de executare a pedepselor penale) pot prezenta instanţei de judecată un demers despre anularea măsurii aplicate şi tragerea vinovatului la răspundere penală. 10. Tragerea minorului la răspundere penală în cazul eschivării sistematice a acestuia de la măsura de constrângere cu caracter educativ se efectuează de către instanţă. care nu au domiciliu în ţară şi care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni. în cazul în care cauza este trimisă de către procuror în instanţă sau. (3) La luarea deciziei privind expulzarea persoanelor prevăzute la alin. Dacă minorul se eschivează sistematic de la măsurile de constrângere cu caracter educativ. să părăsească ţara. organele de stat specializate (comisiile pentru minori. de obiecte în locurile publice prin scriere. CONFISCAREA SPECIALĂ . 4. să repare dauna cauzată.cauzată. 5. d) făptuitorul să fie cetăţean străin sau apatrid. Articolul 105. b) să nu existe motive serioase de a crede că prin expulzare persoana va fi supusă la tortură. 11. (2) În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoare sau cu arest. instanţa stabileşte pedeapsa conform legii penale. aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei. vopsire sau dacă au fost cauzate diferite alte daune neînsemnate. Pentru a decide expulzarea se cer să fie întrunite următoarele condiţii: a) făptuitorul să fi săvârşit o infracţiune prevăzută de legea penală naţională sau a altui stat. la înţelegere cu partea vătămată. EXPULZAREA (1) Cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni li se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării. iar acesta din urmă să nu aibă domiciliu în RM. minorul e obligat să repare personal aceste daune. care poate fi coroborată cu prescripţiile şi recomandările specialiştilor: medici. Dacă daunele au fost cauzate prin acţiuni de vandalism: deteriorare de plantaţii verzi. Expulzarea nu poate fi adusă la îndeplinire dacă există motive serioase de a crede că cel expulzat riscă să fie supus la tortură sau tratament inuman în statul în care urmează sa fie expulzat. Articolul 106. 2. 9. vocabularului minorului este o activitate de lungă durată. Dacă făptuitorul pe parcurs a dobândit cetăţenia RM. tratament inuman sau la pedeapsa cu moartea în statul în care urmează să fie expulzat. 12. Aceasta nu exclude situaţia în care părinţii sunt de acord. rezultată din situaţia de fapt şi de drept avută în cauză. curativă şi de reeducare. el va putea cere revocarea expulzării sau înlocuirirea acesteia cu o altă măsură necesară. În cazul stabilirii altor pedepse. în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală. pedagogi şi psihologi. Executarea expulzării se face de către organele de poliţie după executarea pedepsei cu închisoarea. administraţia instituţiei specializate de învăţământ şi de reeducare. Expulzarea este o măsură de siguranţă de drept penal. deprinderilor. hotărârea definitivă a instanţei se trimite organelor de poliţie pentru executare după ispăşirea pedepsei. Prin noţiunea de eschivare sistematică de la măsurile de constrângere cu caracter educativ se înţelege încălcarea (de trei şi mai multe ori) a măsurii aplicate: de a se prezenta pentru a repara dauna cauzată sau la tratamentul medical de reabilitare psihologică. a cărei esenţă constă în obligarea cetăţenilor străini sau a apatrizilor. sau pentru a i se anunţa avertismentul etc. Obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică este determinată de dereglările de comportament ale minorului.(1) se va ţine cont de dreptul la respectarea vieţii private a acestora. Corijarea comportamentului. după caz. 1. organele de tutelă şi curatelă.

dacă sunt ale infractorului. 3.(1) Confiscarea specială constă în trecerea. 8. se confiscă contravaloarea acestora. 6. 5.106 completat prin Legea nr. c) făptuitorul a dobândit produse prin fapta penală săvârşită. atragerea minorilor la acţiuni de desfrâu şi prin alte fapte amorale etc. lucruri pentru săvârşirea infracţiunii (unelte.06. Sumele date drept mită sau pentru trafic de influenţă sunt confiscate în beneficiul statului. ori sunt deţinute contrar legii.2 comentat în cazul adoptării sentinţei. în vigoare din 12. materiale explozive. În cazul în care a avut loc o estorcare de mită şi persoana a sesizat organul de drept. Pentru a aplica confiscarea specială.) care aparţin lui sau complicilor la infracţiune. Nu pot fi supuse confiscării obiectele asupra cărora nu au fost prezentate probe că ele au fost dobândite ilicit. dacă acestea nu sunt excluse din circuitul civil.46 CRM). fotografii.05. persoanelor incapabile etc. e) deţinute contrar dispoziţiilor legale.211-XV din 29. forţată şi gratuită. d) dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii. în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni. maşini. arme etc. medicamente. fie de altă persoană sunt supuse confiscării speciale. clasării sau încetării procedurii penale de către instanţa de judecată. nu sunt rezultate din fapta penală şi nu sunt excluse din circuitul civil. . bani etc. acesta va fi obligat să restituie echivalentul lor în bani.03. Pot fi supuse confiscării speciale şi bunurile menţionate la alin. nu sunt obiectele săvârşirii faptei penale. În acest caz caracterul licit al dobândirii se prezumă (art. Sumele obţinute prin proxenetism. titluri de credit şi alte documente false. (3) Confiscarea specială se aplică persoanelor care au comis fapte prevăzute de prezentul cod. În acest caz pot fi confiscate bunurile dobândite în urma activităţii criminale şi a spălării banilor (obiecte. Confiscarea specială este o măsură de siguranţă de drept penal cu caracter patrimonial care constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori care au servit la săvârşirea faptei penale sau au rezultat din săvârşirea acesteia. dar care aparţin altor persoane şi care le-au acceptat ştiind despre dobândirea ilegală a acestor bunuri. Ea se face în scopul excluderii pericolului de a fi săvârşite noi fapte penale. cecuri. [Art. maşini. realizând latura obiectivă a infracţiunii (monede false. Dacă făptuitorul nu mai deţine aceste obiecte sau sumele de bani. Lucrurile deţinute împotriva unor prevederi legale fie de făptuitor. Lucrurile care au fost luate de la partea vătămată în timpul săvârşirii infracţiunii. (4) Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală. sumele menţionate se restituie acestor persoane. clădiri. c) date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor. b) făptuitorul a utilizat obiecte. stupefiante etc.). 4. (5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă.(2). sunt restituite părţii vătămate. mecanisme. arme confecţionate ilicit.).). 2. dacă nu urmează a fi restituite persoanei vătămate sau nu sunt destinate pentru despăgubirea acesteia. 7. alimente şi băuturi contrafăcute. sunt supuse confiscării speciale.03] 1. este necesar a constata că: a) făptuitorul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală indiferent dacă el a fost pedepsit penal sau absolvit de răspunderea penală în condiţiile legii (în cazul minorilor. nave acvatice. Confiscarea specială poate fi aplicată respectându-se condiţiile alin. În cazul în care bunurile utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni nu mai există. (2) Sunt supuse confiscării speciale lucrurile: a) rezultate din fapta prevăzută de prezentul cod. schiţe. b) folosite sau destinate pentru săvârşirea unei infracţiuni.

încetarea procesului penal sau refuzul de pornire a procesului penal pe această bază nu se admite. Amnistia se dovedeşte irelevantă nu numai cu privire la dreptul de a introduce plângerea prealabilă. armele. persoanele terţe. dacă actul de sesizare nu este lămuritor sub aspectul naturii infracţiunii. cuprinse între data săvârşirii infracţiunii şi aceea a rămânerii hotărârii definitive. dacă acesta a fost trimis în judecată. navele acvatice confiscate se predau organelor competente pentru executarea confiscării sau pentru a fi distruse. În acest caz procesul continuă în mod obişnuit. iar dacă s-a pornit. hârtiile de valoare. 5. mecanismele. nu se mai pune în mişcare acţiunea penală. Amnistia este actul de clemenţă. În afara înlăturării răspunderii penale . banii. 1. În cazul recunoaşterii acestui drept. Efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare constau în înlăturarea răspunderii penale. pot iniţia în procedura civilă acţiuni de redobândire a drepturilor lezate.9. 2. 3. interzicând orice urmărire în ceea ce le priveşte sau ştergând condamnările care le-au atins. 6. În cazurile în care învinuitul sau persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii se opune încetării procesului penal sau refuzului de pornire a procesului penal în legătură cu actul de amnistie. ea nu stinge dreptul persoanei vătămate de a introduce plângerea prealabilă.107 CP. documentele. procesul va înceta. sau. ci şi relativ la dreptul de a formula o plângere sau un denunţ. rezultând că aceasta este amnistiată. În schimb. În cazul în care amnistia a intervenit înainte de sesizarea organelor judiciare. Chiar dacă lucrurile au fost confiscate în cauza penală prin hotărârea respectivă în conformitate cu p. 10. pe temeiuri social-politice şi din raţiuni de politică penală superioare celor care ar fi legitimat reacţia coercitivă a societăţii împotriva infractorilor. 4. în funcţie de diferite momente. cărora le-au fost lezate drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale. Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţiile art. se va soluţiona cauza în acest stadiu. în baza actului de clemenţă intervenit (se va pronunţa o ordonanţă de refuz în pornirea procesului penal. a executării pedepsei. Amnistia este o instituţie penală al cărei scop este înlăturarea pentru viitor a caracterului delictual al unor fapte penale. lucrurile confiscate pot fi întoarse în natură sau echivalentul lor în bani. cauza nu poate fi soluţionată decât după cunoaşterea acestor împrejurări. acordat prin lege organică. AMNISTIA (1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei. fără echivoc. adică procesul penal nu se mai porneşte. precum şi a altor consecinţe ale condamnării. maşinile. judecarea cauzei sau executarea confiscării nu pot dobândi în nici un mod în proprietate lucrurile supuse confiscării. CAPITOLUL XI CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. date şi elemente în baza cărora se poate efectua încadrarea juridică a faptei. Obiectele. Persoanele oficiale implicate în urmărirea penală. Dacă din însuşi cuprinsul actului de sesizare rezultă.efect similar cu amnistia după condamnare -. şi care are ca efect înlăturarea răspunderii penale.9 comentat. (2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. al datei săvârşirii (înainte sau după apariţia actului de amnistie) sau al identităţii infractorului (în cazul în care actul de amnistie prevede unele excepţii personale). privitor la unele infracţiuni săvârşite anterior datei prevăzute în actul normativ. cât şi efectele amnistiei intervenite după condamnare. dacă făptuitorul este de acord cu aceasta). Aceste dispoziţii prevăd atât efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare. iar actul de amnistie va putea fi aplicat . amnistia antecondamnatorie produce şi o gamă de consecinţe juridice specifice. Plângerea prealabilă adresată instanţei constituie deopotrivă un act de sesizare despre săvârşirea unei infracţiuni şi un act procesual de punere în mişcare a unei acţiuni penale. ori nu se mai trimite infractorul în judecată.

efectele vor opera numai cu privire la infracţiunile amnistiate. amenda deja încasată nu se restituie. precum şi a celorlalte consecinţe ale condamnării. vor putea fi aplicate măsurile de siguranţă şi măsurile educative.83-85 CP) în cazul concursului de infracţiuni sau de pluralitate intermediară. se va pronunţa o sentinţă de achitare de către instanţa de judecată. fiind valabil executată. în înlăturarea executării restului de pedeapsă negraţiat şi apoi . 12. şi nu pedeapsa rezultată. nefiind necesar a se recurge la argumentul auxiliar al imposibilităţii restituirii sumelor băneşti legal percepute. deci pentru fiecare infracţiune în parte. împrumutat din dreptul financiar. În cazul în care instanţa de recurs constată că infracţiunile pentru care s-a aplicat. În cazul pedepselor graţiate condiţionat în parte. 10. 11. ea trebuie să înceteze procesul penal. cât şi pentru toţi membrii societăţii. cum s-a arătat deja. 14. iar degradarea civică executată nu se mai înlătură. ea are unele limite strict reglementate de lege (de exemplu. amnistia produce un dublu efect. Amnistia postcondamnatorie înlătură executarea pedepsei pronunţate în măsura în care aceasta nu a fost executată până la data actului de amnistiere. Expresia şi a celorlalte consecinţe ale condamnării vizează pedepsele complementare. cât şi drepturile persoanei vătămate stabilite prin hotărârea de condamnare continuă a fi executate. Astfel. deoarece alin. Dacă actul de amnistie este adoptat în timpul judecării cererii sau propunerii de liberare condiţionată.90 CP. procesul continuă până la capăt şi instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de condamnare cu menţiunea că condamnatul este liberat de pedeapsă (art. În cazul concursului de infracţiuni judecat în acelaşi proces. cât şi după condamnarea acestuia. persoana vătămată se va putea adresa instanţei civile pentru valorificarea drepturilor sale. . În acest caz atât măsurile de siguranţă. indiferent de poziţia făptuitorului. deoarece se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare din infracţiunile aflate în concurs. de exemplu. 7. Aceasta nu înseamnă însă că are loc chiar înlăturarea răspunderii penale. iar dacă nu a fost trimis în judecată. 13. deoarece a fost înlăturată răspunderea penală.5 CPP. amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie). instanţa va trebui să analizeze şi să soluţioneze latura civilă a cauzei. 9. care nu are relevanţă cu privire la aplicarea amnistiei. dacă făptuitorul a fost trimis deja în judecată. ea răsfrângându-se astfel asupra ambelor fracţiuni ale pedepsei. Totuşi. Efectele amnistiei au un caracter obligatoriu.în excluderea posibilităţii revocării graţierii condiţionate.107 CP stipulează că "amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate". constând. obligatoriu atât pentru organele statului.2 art. adică chiar dacă acesta ar refuza amnistia. 8.2 al art. pedeapsa de 4 ani privaţiune de libertate cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. făptuitorul neputând fi trimis penal în judecată numai pentru soluţionarea şi rezolvarea laturii civile. Unul dintre efectele specifice ale amnistiei intervenite după condamnare este înlăturarea executării pedepsei. în sensul că aplicarea amnistiei se face din oficiu. Excepţie fac împrejurările prevăzute de alin. În caz contrar. fără a mai dispune înlăturarea dispoziţiilor art. aceasta se respinge ca rămasă fără obiect. sunt amnistiate. Efectele amnistiei intervenite după condamnare constau în înlăturarea executării sancţiunilor. deoarece este vorba de un act al autorităţii legiuitoare.275 p. infracţiunea amnistiată nu va fi luată în consideraţie la aplicarea sporului de pedeapsă (prevăzute de art. Prin urmare. mai întâi. dezvăluite anterior. Cu toate că amnistia are o largă arie de aplicare atât până la condamnarea făptuitorului. 15. Amnistia postcondamnatorie poate apărea oricând în perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei) de condamnare şi aceea a termenului de reabilitare de drept sau a intervenirii reabilitării judecătoreşti.doar în cazul constatării vinovăţiei persoanei.4 CPP). Dacă actul de amnistie a intervenit în faza dezbaterilor judiciare. Suportul acestor dispoziţii îl reprezintă principiul potrivit căruia amnistia nu constituie o repunere în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii.

constând. nu şi drepturile pe care le are persoana vătămată uneori în legătură cu latura penală (de exemplu. nu poate privi decât pedepsele neexecutate. fără a influenţa existenţa infracţiunii. prin care. prin însăşi esenţa ei. sistemul nostru legislativ permite tragerea la răspundere pentru fiecare normă de drept în parte. Prin una şi aceeaşi faptă pot fi încălcate norme juridice ce aparţin diferitelor ramuri distincte de drept. amnistia intervenită lăsând neatinsă răspunderea disciplinară.107 CP. priveşte raportul juridic de drept penal. ca toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii sau pedepsei penale. aceste din urmă drepturi stingându-se şi ele prin amnistie. Alte limitări de acţiune ale amnistiei constau în faptul că. sau punerea lor sub tutelă (art. . fapta ca activitate infracţională. Potrivit dispoziţiilor de drept civil. Amnistia nu are efecte asupra răspunderii disciplinare. pentru anumite consideraţiuni de ordin social-politic şi de politică penală. oricine cauzează altuia o daună este obligat să o repare. fie că este vorba de amnistia intervenită după condamnare. (art. se va putea aplica şi una din sancţiunile prevăzute de CM. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere. de pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată. Amnistia înlătură doar răspunderea penală. în mod individual (art. Consacrând principiul cumulului răspunderilor juridice. cum ar fi: măsurile de constrângere cu caracter medical. urmează ca atunci când s-a produs o pagubă. într-un spital de boli mintale sau aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor. 103 CP). Articolul 108. în tot sau în parte. (2) Graţierea se acordă de către Preşedintele Republicii Moldova în mod individual. dreptul de a depune plângere prealabilă. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.98 CP. nu se va mai putea constata că pedeapsa este graţiată. luată pe cale de decret de către Preşedintele ţării. Justificarea acestei dispoziţii constă în faptul că amnistia. în acelaşi timp. (3) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare. iar uneori şi al infractorului însuşi. adică internarea persoanei iresponsabile. se dispune înlăturarea executării pedepsei. limitarea timpului liber şi stabilirea unor cerinţe speciale privind comportamentul minorului etc. din înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.105 CP) şi confiscarea specială (art. aceasta să fie reparată. potrivit regulilor proprii fiecărei ramuri. 2. fapta ca activitate dăunătoare.107 CP). Raţiunea acestei reglementări este legată de scopul măsurilor de siguranţă.16. şi abatere disciplinară.e) din CRM). prin drepturile persoanei vătămate se înţeleg drepturile privitoare la pretenţiile civile. exceptarea privitoare la consecinţele civile operează fie că este vorba de amnistia intervenită înainte de condamnare. Graţierea. În cazul în care condamnatul a fost arestat preventiv şi i s-a aplicat o pedeapsă egală sau mai mică decât termenul arestării preventive. în totul sau în parte. impunând. Starea de pericol ce rezultă din săvârşirea infracţiunilor şi imperativul prevenirii comiterii altora subzistă după aplicarea amnistiei. 17. conform alin. care a săvârşit infracţiuni fiind responsabilă. dreptul de a stinge procesul penal prin retragerea plângerii etc. chiar dacă aplicarea sancţiunilor penale este înlăturată. şi nu raportul juridic de drept civil.88 lit.). Aşa stând lucrurile. Dacă infracţiunea săvârşită reprezintă. ori comutarea unei pedepse într-alta mai puţin grea. luarea măsurilor de siguranţă. După cum s-a menţionat. măsurile de constrângere cu caracter educativ.2 art. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. expulzarea străinilor (art. În cadrul prevederii acestor dispoziţii. deoarece ea este stinsă prin executare efectivă. (4) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. Amnistia nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vătămate (alin. Graţierea este o măsură a puterii de stat. indiferent dacă fapta constituie o infracţiune sau o contravenţie administrativă. În alţi termeni. GRAŢIEREA (1) Graţierea este actul prin care persoana condamnată este liberată. 1.98. în temeiul art. 18.2 art. disciplinară sau un delict civil.106 CP). în interesul apărării sociale.104 CP). cum ar fi: internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de educaţie sau într-o instituţie curativă şi de educaţie.

iar dacă începuse să execute pedeapsa.3 CP cuprinde o limitare a efectelor graţierii şi. şi nici asupra măsurilor educative. 4. În cazul graţierii totale.). Acest alineat nu indică categoriile de pedepse complementare faţă de care graţierea nu are efecte. În cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art.3 CP se prevede însă că excluderea pedepselor complementare de la beneficiul graţierii nu operează în cazul în care actul de graţiere dispune altfel. după aprecierea Preşedintelui ţării. 9. Graţierea este totală în cazul în care. Graţierea. a gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat). prin refuzarea beneficiului graţierii. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere. se înlătură integral executarea pedepsei pronunţate. potrivit actului de graţiere. condamnatul. în actul prin care se acordă graţierea se poate dispune că aceasta stinge şi executarea pedepselor complementare. deci. Graţierea vizează pedeapsa aplicată definitiv. 7.90 CP). 8. adică printr-un act al puterii de stat. fie prin indicarea unui coeficient de proporţie (de exemplu. a unui titlu special. Art. iar termenul de probă se reduce în măsura în care graţierea s-a extins asupra pedepsei principale.108 alin. retragerea gradului militar. termenul de pedeapsă principală se reduce în mod corespunzător. 10.1 CP reglementează limitele graţierii: ea poate să fie. Dispoziţia art. deoarece aceste măsuri sunt luate în folosul minorului. ea nu are efecte asupra tuturor pedepselor complementare. dacă nu a început executarea pedepsei.în suma acesteia). privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. În partea finală a dispoziţiei art. o îngrădire a regulii de drept înscrise în art. fiind acordată prin decretul Preşedintelui RM.108 alin. jumătate. Graţierea constituie o comutare în cazul în care. în cazul graţierii parţiale. . condamnatul nu va mai executa fracţiunea de pedeapsă care i-a fost redusă.108 alin. fie prin arătarea cuantumului reducerii (în ani. Graţierea implică o renunţare la dreptul statului de a pretinde executarea în totul sau în parte a unei pedepse sau executarea unui anumit tip de pedeapsă aşa încât nu poate fi admis ca persoanele cărora li se acordă graţierea să aibă facultatea de a împiedica aducerea la îndeplinire a acestei renunţări. graţierea produce efecte nu numai asupra pedepsei principale. nu va mai executa pedeapsa căreia i se aplică graţierea.108 alin. luni sau . Prin urmare. ea nu poate fi refuzată de cel căruia i se acordă. bazat pe consideraţii de politică penală a statului.107 CP).62 alin.108 alin. 6.în cazul pedepsei cu amendă . nu va mai executa restul de pedeapsă. pedeapsa principală pronunţată prin sentinţa de condamnare a instanţei de judecată se înlocuieşte cu pedeapsa arătată în actul de graţiere. indiferent dacă graţierea a fost cerută sau acordată din oficiu ori la propunerea organelor de drept. indicate în art.16 CP). deci. 11. Graţierea nu are efecte şi asupra drepturilor persoanei vătămate (a se vedea comentariul la art. graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. În cazul graţierii parţiale. după întinderea efectelor sale. sau să ia forma comutării. Conform art. Pedepsele pentru care se acordă graţierea pot fi mai grave sau mai puţin grave. şi nu pedepsele stabilite pentru infracţiuni concurente (concurs de infracţiuni). În cazul comutării pedepsei stabilite. În cazul graţierii totale. totală sau parţială. deoarece aceste măsuri se iau pentru înlăturarea unor stări de pericol şi trebuie să dureze atât timp cât dăinuiesc aceste stări. prin urmare. 5. prin actul de graţiere. ci şi asupra acelei părţi din termenul de probă care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă.1 CP. Graţierea poate fi aplicată indiferent de categoria de infracţiuni săvârşită (oricare din cele prevăzute la art. o pedeapsă mai aspră se înlocuieşte cu una mai blândă. indicându-se că graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare. are un caracter de măsură obligatorie şi.3 şi 4 CP (amenda. Efectele graţierii trebuie să fie raportate la pedeapsa indicată în sentinţa de condamnare. o treime etc.4 CP. Graţierea este parţială când se înlătură numai o parte din executarea pedepsei pronunţate. termenul de pedeapsă şi de probă se remite integral.3.

dar numai până la retragerea completului de judecată pentru deliberare (art. (2) Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare. 3. de încetare a procesului penal pe alt temei legal decât acela al împăcării. El trebuie să includă angajamentele asumate de părţi.2 CP. iar procesul penal în privinţa lor va fi soluţionat până la sfârşit. iar persoana vătămată s-a împăcat doar cu o persoană.109 alin.1 CP) etc. Ţinând cont de faptul că împăcarea părţilor poate avea loc doar în cazurile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave. cât şi cea civilă. De exemplu. modalităţile şi termenele de realizare a acestora. indiferent de soluţia adoptată prin hotărârea de condamnare. De exemplu.187 alin. infracţiuni uşoare sunt violarea de domiciliu (art. expres. iar infracţiuni mai puţin grave sunt jaful (art. Împăcarea părţilor produce efecte numai asupra făptuitorilor cu care s-a realizat împăcarea.cele uşoare şi mai puţin grave. anchetei judiciare. împăcarea se face de reprezentanţii lor legali. următoarele condiţii: a) Împăcarea părţilor să se realizeze doar în cazurile în care este admisă de lege.16 alin. dacă fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de 3 persoane. pentru ca împăcarea părţilor să constituie o ocazie de înlăturare a răspunderii penale.03] 1. Conform art.1 CP). precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. pe de o parte. celelalte 2 persoane nu vor profita de efectele împăcării.2 şi 3 CP.16 alin. 2. prevăzute la cap.179 alin..06. indicate expres în art.05. Împăcarea trebuie să fie totală. c) Acordul de împăcare trebuie să fie explicit.2 CP). Împăcarea se consideră personală atunci când se referă expres la persoanele cu care s-a căzut de acord. împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată.în cazul infracţiunilor mai puţin grave. Din prevederile art.211-XV din 29. cu condiţia ca maximumul special al pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de CP să nu depăşească pedeapsa cu închisoarea pe 2 ani în cazul infracţiunilor uşoare şi de 5 ani . pe de altă parte.1 CP.109 modificat prin Legea nr.168 CP) etc. Împăcarea este totală atunci când duce la stingerea completă a procesului în ce priveşte atât latura penală. la stabilirea acestor împrejurări este necesar să se ia în vedere prevederile art. O împăcare care întruneşte aceste cerinţe este un act din conţinutul căruia rezultă că a fost definitiv lichidat conflictul dintre părţi. . şi persoana vătămată. 4. Împăcarea este o cauză de înlăturare a răspunderii penale pentru anumite infracţiuni. achitare. b) Împăcarea trebuie să intervină între făptuitor. prevăzute de lege. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. . infracţiuni prevăzute la capitolele II-VI din Partea specială. Împăcarea trebuie să intervină cel târziu până la retragerea completului de judecată pentru deliberare.109 alin. adică mai înainte ca hotărârea să rămână definitivă. se cer întrunite. d) Împăcarea poate avea loc doar dacă ambele părţi (făptuitorul şi persoana vătămată ori reprezentanţii ei legali) consimt liber acest fapt. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. ÎMPĂCAREA (1) Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. în condiţiile procesului medierii. Ea poate interveni în cursul procesului penal în orice moment: în momentul pornirii procesului penal. în vigoare din 12.Articolul 109. iar nu dedus din anumite împrejurări.109 alin. reprezentanţii legali ai persoanei vătămate lipsite de capacitatea de exerciţiu sau persoana vătămată cu capacitate restrânsă de exerciţiu asistată de reprezentantul său legal sau de alte persoane prevăzute de lege. munca forţată (art.2 şi 3 CP raportate la articolele din partea specială a CP. al cercetării sau anchetei penale. Ele sunt libere să se retragă în orice moment din procesul de împăcare.II-IV din partea specială. 5. [Art. necondiţionată şi definitivă. cumulativ.109 CP rezultă că. Categoriile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt indicate în art.03. (3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu.

5. pentru recidiva periculoasă ea este în mărime de cel puţin 2/3. Împăcarea părţilor. din momentul (de la data) în care s-a încheiat actul juridic al împăcării şi nu din momentul când. Organele judiciare (organele de urmărire penală. d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă. e) condamnate la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea . mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate. încetează după stingerea antecedentelor penale (art. g) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave . . condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată. Împăcarea trebuie să fie definitivă. NOŢIUNEA DE ANTECEDENTE PENALE Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei. de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare.de cel puţin 3/4 din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. procurorul sau instanţa de judecată). 2.1 CP. potrivit actului de amnistie sau graţiere. ce apare din momentul rămânerii definitive a sentinţei de condamnare. b) liberate.2 CP.1 din lit. deoarece altfel ar constitui un act provizoriu. generând consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării. 4. conform art.112 CP). declară încetarea procesului penal atât în ceea ce priveşte latura penală. Antecedentele penale se iau în consideraţie la constatarea existenţei pluralităţii de infracţiuni. Antecedentele penale au efecte juridice şi în cazul aplicării pedepselor penale. potrivit actului de amnistie. Antecedentele penale pot servi şi drept circumstanţe agravante la stabilirea pedepselor penale de către instanţa de judecată (art.111 CP) sau reabilitarea judecătorească (art. STINGEREA ANTECEDENTELOR PENALE (1) Se consideră ca neavând antecedente penale persoanele: a) liberate de pedeapsă penală. f) care au executat pedeapsa într-o unitate militară disciplinară sau au fost eliberate din aceasta înainte de termen. dispun încetarea urmăririi penale în faza de urmărire penală sau pronunţă încetarea procesului penal în faza de judecată. Articolul 110.34 alin. apărute din momentul săvârşirii infracţiunii.32 şi art. Antecedentele penale generează consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau acela al reabilitării. înlăturând răspunderea penală. Relaţiile juridico-penale. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă . 6.a) CP). Articolul 111. în termenul de probă. Extinderea efectelor juridice ale împăcării părţilor şi asupra laturii civile se explică prin faptul că acţiunea civilă în procesul penal este un accesoriu al acţiunii penale. se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni de către o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. deoarece părţile s-au împăcat în privinţa acţiunii penale. Antecedentele penale sunt nişte urmări ale pedepsei penale ce apar din momentul rămânerii în vigoare a sentinţei de condamnare şi există până la stingerea lor sau până la reabilitarea pe cale judiciară a condamnatului.Împăcarea este necondiţionată atunci când stingerea conflictului nu este subordonată nici unei condiţii.82 alin. De exemplu. c) liberate. de răspunderea penală. Conform art.dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei. este şi normal ca să nu mai subziste şi acţiunea civilă. 1. produce efecte şi pe plan procesual. 7. 8. Organul judiciar. Împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă. 3. în faţa căruia s-a produs împăcarea sau căruia i s-a înfăţişat actul de împăcare. după caz. şi anume a recidivei (art. s-a dispus încetarea urmăririi penale ori s-a pronunţat încetarea procesului penal. constatând împăcarea părţilor.34 CP). cât şi în ceea ce priveşte latura civilă.după executarea pedepsei.77 alin. care ar lăsa deschisă calea reluării procesului penal.

111 CP reglementează condiţiile de stingere a antecedentelor penale şi reabilitarea de drept a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi au fost liberate de răspunderea penală ori au executat pedepsele penale numite prin sentinţele instanţelor de judecată. din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare. cum ar fi expirarea termenului indicat în art.b) CP se produce din momentul emiterii ordonanţei de încetare a procesului penal potrivit actului de amnistie de către organul de urmărire penală. în virtutea legii. deoarece persoana are unele decăderi din drepturi şi unele obligaţiuni. Prin reabilitarea unui fost condamnat se înţelege reintegrarea socială completă a acestuia.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de amnistie) se produce din momentul emiterii sentinţei de condamnare şi de numire a pedepsei penale de către instanţa de judecată sau din momentul emiterii deciziei de către instanţa ierarhic superioară despre liberarea condamnatului de pedeapsă potrivit actului de amnistie. nu duc la stingerea antecedentelor penale. Art.IX CP şi exprimate în sentinţa de condamnare.93 CP (liberarea de pedeapsă a minorilor).94 CP (liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei) şi art.108 CP).53. în plan moral şi social. Deoarece legea leagă apariţia antecedentelor penale de numirea unei pedepse penale pentru condamnat.). termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate. (2) Dacă condamnatul.1 lit. Cad sub incidenţa prevederilor din art. Celelalte cazuri de liberare de pedeapsa penală. a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. 6.111 alin. i) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave . cum ar fi concedierea din serviciu a unor categorii de persoane (militarii. în situaţia pe care o avea înainte de condamnare sau liberare de răspunderea penală. 2. expres indicate în articolele respective ale cap.dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei. art. fără a se mai cere existenţa altor condiţii. 7. în conformitate cu art.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de graţiere) se produce din momentul emiterii Decretului Preşedintelui RM despre graţierea totală a condamnatului (a se vedea comentariul la art. atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (art.1 lit.h) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave . 3.d) CP în privinţa persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se produce . Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. j) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei.dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.97 CP (liberarea de pedeapsa penală datorită expirării termenului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare). prevăzute în cap. persoana se consideră fără antecedente penale. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.1 lit.a) CP numai persoanele liberate de pedeapsa penală.111 alin. Reabilitarea de drept (stingerea antecedentelor penale) se obţine în mod automat. poliţiştii etc. în cazurile de liberare de răspundere penală şi în unele cazuri de liberare de pedeapsa penală indicate expres în lege (art.111 alin. în modul stabilit de lege. prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg dintr-o hotărâre a unui organ judiciar şi prin repunerea fostului condamnat. de către procuror sau din momentul intrării în vigoare a sentinţei (deciziei) de încetare a procesului penal de către instanţa de judecată.111 alin. (3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. şi alte limitări prevăzute de lege. 5.1 lit.1 lit. 89 CP).111 CP) pentru acordarea reabilitării.111 alin. 8.IX CP. Graţierea parţială a condamnatului nu duce la stingerea antecedentelor penale. 1. 4.111 CP şi nesăvârşirea altor infracţiuni în acest termen.

Articolul 112. ci . după stingerea antecedentelor penale. Aceasta înseamnă reabilitarea totală a persoanei: ea nu se mai consideră condamnată. anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. a atins vârstă de pensionare sau este incapabil de muncă. ci numai prin intervenţia organelor judecătoreşti. Antecedentele penale în cazul amenzii se sting o dată cu achitarea integrală a sumei amenzii. În cazul executării pedepsei penale într-o unitate disciplinară. a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. Caracteristic reabilitării judecătoreşti este faptul că pentru reabilitarea unui condamnat nu este suficient să fie îndeplinite condiţiile de reabilitare prevăzute de lege.68 CP) etc. cu excepţia detenţiunii pe viaţă (art. d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile.111 alin.8 CP. în modul stabilit de lege. se sting automat.(1) şi (2). precum şi cheltuielile de judecată. De exemplu. Stingerea antecedentelor penale.la sfârşitul ultimei zile de arest executat. conform art.64 CP). persoana nu mai este considerată condamnată. termenul stingerii antecedentelor penale se calculează. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi: a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune.din momentul expirării termenului de probă stabilit prin sentinţa instanţei de judecată în conformitate cu art.e) CP. antecedentele penale se sting automat. (4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care. deoarece. conducea la respingerea cererii de reabilitare. pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate.2 CP.90 alin.1 lit. 11. antecedentele penale. îndată după executarea pedepsei.e) CP. 12. Durata termenelor de stingere a antecedentelor penale depinde de termenul pedepsei efectiv executate. 1. conform art. Reabilitarea judecătorească nu este obţinută în mod automat. b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art. REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ (1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care. conform art.62 CP. nemijlocit după executarea pedepsei într-o unitate militară disciplinară sau dacă persoana a fost eliberată din această unitate înainte de termen. din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi a celei complementare.111 alin.90 CP sau din momentul pronunţării încheierii instanţei de judecată despre anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale în conformitate cu art.3 CP. Dacă condamnatul.111 alin. după acordarea ei. antecedentele penale se vor stinge după expirarea termenului de 2 ani din momentul executării efective a acestei pedepse etc. (2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. 9. nu se poate face o nouă cerere decât după un an. dacă persoana a executat pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 1 an. În cazul condamnării persoanei la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea.111 alin. indicate în art. În cazul executării pedepselor sub formă de închisoare sau detenţiune pe viaţă.1 lit. arestul (art. dacă ar fi fost cunoscută. instanţa de judecată poate anula antecedentele penale până la expirarea termenelor de stingere a acestora.111 alin. poate să practice orice activitate legală. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă. conform art.111 alin. în cazul arestului .g-j) CP. 10. la cererea sa. Pedepsele mai blânde decât închisoarea sunt toate celelalte pedepse penale pentru persoanele fizice. e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. chiar şi acele activităţi care sunt interzise persoanelor condamnate. Aceste pedepse pot fi amenda (art. antecedentele penale se sting după expirarea unor termene concrete indicate expres în art. (3) În caz de respingere a cererii de reabilitare. la plata cărora a fost obligat prin hotărâre judecătorească.1 lit. 13.71 CP).

Dacă pentru noua infracţiune s-a pornit urmărirea penală împotriva condamnatului.1 lit. sezonier etc. de exemplu. iar în al treilea este incapabil de muncă. . Reabilitarea judecătorească nu poate fi obţinută în situaţia în care condamnatul nu dovedeşte că a avut tot timpul o comportare ireproşabilă. prevăzută de partea specială a CP. rezultă că orice infracţiune. că a respectat întocmai legile şi regulile de convieţuire socială. condiţiile pentru acceptarea cererii de reabilitare judecătorească sunt: a) condamnatul să nu fi comis o nouă infracţiune. Deoarece legea nu indică expres categoriile de infracţiuni care ar împiedica aplicarea reabilitării judecătoreşti.112 alin.112 alin.d) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul de achitare integrală a despăgubirilor civile la care a fost obligat condamnatul prin hotărâre judecătorească. împiedică aplicarea reabilitării judecătoreşti. cererea de reabilitare judecătorească nu este respinsă. Condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste atunci când are un loc permanent sau provizoriu de muncă.este necesară constatarea judecătorească a îndeplinirii acestora şi pronunţarea reabilitării condamnatului prin hotărâre judecătorească. Nu se consideră asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste a condamnatului în cazul cerşetoriei. De exemplu. lucrează ocazional. într-un caz condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. Conform acestei prevederi. afacerilor cu droguri. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă. în alt caz a atins vârstă de pensionare. Reabilitarea judecătorească va putea fi aplicată în acest caz. pentru care legea prevede un termen de reabilitare unic şi fix. în societate şi în familie pe toată perioada de la executarea pedepsei până la soluţionarea cererii de reabilitare. prevăzute în art. conform art.b) CP.1 lit. pentru reabilitarea judecătorească sunt prevăzute mai multe termene diferenţiate în raport cu diferite categorii de condamnări şi se ţine cont de comportamentul condamnatului.1 CP. dar examinarea ei se suspendă până la soluţionarea învinuirii. ea poate admite cererea de reabilitare a acestuia. Spre deosebire de reabilitarea de drept (art.112 alin. 2. jocurilor de noroc etc.1 lit. Aceste condiţii pot exista separat. condamnatul să nu fi săvârşit vreo infracţiune. 4. În cazul în care instanţa de judecată constată că neîndeplinirea acestei condiţii nu se datorează relei-voinţe a condamnatului. În cazul aplicării pedepsei penale pentru noua infracţiune.1 şi 2 art.112 alin.111 CP). săvârşită de către condamnat până la stingerea antecedentelor penale. Această condiţie presupune ca. instanţa de judecată trebuie să administreze probe din care să rezulte buna conduită a condamnatului la locul de muncă.111 alin. Art. precum şi cheltuielile de judecată.e) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul că condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. Procedura de reabilitare judecătorească poate fi pornită doar la cererea persoanei care execută pedeapsa. sau are destule mijloace de existenţă sub formă de depuneri în bancă. dacă condamnatul a executat pedeapsa de 4 ani de privaţiune de libertate pentru o infracţiune gravă.1 lit. Art.111 CP. antecedentele penale se vor stinge (reabilitarea de drept) peste 6 ani după executarea efectivă a pedepsei (art. prevăd că reabilitarea judecătorească nu poate fi iniţiată din oficiu sau la cererea altor persoane sau instituţii. Nu pot fi invocate drept încălcări ale acestei condiţii de neachitare a despăgubirilor civile în situaţia în care partea civilă a renunţat benevol la despăgubiri. b) să fi expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut de alin. peste 3 ani după executarea efectivă a pedepsei. a atins vârsta de pensionare sau este incapabil de muncă.a-e) CP prevede condiţiile de acordare a reabilitării judecătoreşti.1 lit. Aceste prevederi legale. 5.h) CP). reabilitarea judecătorească va putea fi aplicabilă doar după executarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi în prezenţa condiţiilor prevăzute expres în art. adeverind astfel că s-a corectat şi că merită reintegrarea socială completă şi din punct de vedere juridic.112 CP. în cazul succesiunii etc. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii. Art. 3.112 alin. în perioada cât antecedentele penale nu sunt stinse.

Articolul 114. se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. . la momentul pronunţării hotărârii de reabilitare. 1.33.112 alin.6. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni. CAPITOLUL XII CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113.111 alin. Conform art.1 art. Dacă timp de un an survine reabilitarea de drept prevăzută în art. Procesul aplicativ normelor juridico-penale cuprinde şi stabilirea pedepselor penale.4 CP. Procesul identificării acestei corespunderi trebuie întemeiat pe principiile formulate de legea penală. pe legile şi categoriile logicii formale. deoarece nici una din aceste norme nu include în întregime fapta comisă. precum şi executarea lor. Noţiunea de calificare a infracţiunii prevăzută de alin. Calificarea infracţiunii cuprinde acea parte a procesului de aplicare a normelor juridice. reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale (a se vedea comentariul la art. determinată prin art. care acţionează în numele legii. adevăr absolut şi relativ. 8.2 CP. (2) Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători. pe temelia metodologică a filozofiei. 26. Efectuarea calificării juridico-penale oficiale este încredinţată de către stat unor organe speciale (de urmărire penală. pe categoriile singular şi general. Conform art. conducea la respingerea cererii de reabilitare.33. determinat la art. 3. anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care. sentinţă etc. invocând articolele corespunzătoare din prezentul cod. şi anume. şi în fixarea acestei alegeri în actul de aplicare (ordonanţă. b) consecinţele acestor activităţi ale persoanelor care efectuează urmărirea penală şi ale judecătorilor .111 CP. antecedentele penale se sting automat. după acordarea ei. nu se poate înainta instanţei o nouă cerere decât după un an. prevăzute de norma penală. în caz de respingere a cererii de reabilitare. care constă în alegerea normei juridico-penale. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni.recunoaşterea şi consacrarea în documentele juridice corespunzătoare a coincidenţei semnelor faptei descoperite cu normele juridico-penale.3 CP). 7. necunoscută instanţei.3 CP. stipulate într-un articol sau alineat al unui articol sau în două sau mai multe articole ori alineate ale părţii speciale.21. nemaifiind necesară reabilitarea judecătorească. Termenul de un an se calculează de la data respingerii cererii de reabilitare. art.112 alin. ce prevede fapta prejudiciabilă dată. Cauza anulării reabilitării judecătoreşti o constituie deci existenţa. ale procuraturii şi instanţelor judecătoreşti). precum şi în articolele corespunzătoare (de exemplu.). trebuie efectuată cu invocarea a două sau a mai multor articole ori a alineatelor unui singur articol din legea penală. Aceasta poate obţine o calificare juridico-penală completă. concret şi abstract. a unei condamnări definitive a petiţionarului.90 CP) şi descoperită după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a acordat reabilitarea. hotărâre. prin aplicarea cumulativă a două sau a mai multor norme penale. dacă ar fi fost cunoscută. NOŢIUNEA DE CALIFICARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii.113 are două aspecte: a) procesul de determinare a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei de infracţiune prevăzute de norma penală. 1. Conform art.) ale părţii generale din prezentul cod.112 alin. decizie. condamnare intervenită înăuntrul termenului de reabilitare sau al termenului de suspendare condiţionată a executării pedepsei (art. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care. 27. 41 etc. 2. 22. CRM. precum şi pe recomandările CSJ.

care constituie o singură infracţiune. Concursul de infracţiuni trebuie deosebit de concurenţa normelor juridico-penale. succesiv la un interval de timp. o modalitate a unui abuz de putere sau de serviciu (art. deoarece această activitate impune o apreciere social-politică şi juridică specială. 2.332 CP) constituie. care se intersectează parţial. legiuitorul adeseori formulează noi norme penale.306 CP). pe când obiectele nemijlocite pot fi diferite. cuprinsă deplin în dispoziţiile a două sau a mai multor norme juridico-penale. la unele intervale de timp. iar peste o lună comite o altă trădare de patrie prin acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM. Tot ca episoade ale unei infracţiuni unice trebuie recunoscute acţiunile identice săvârşite succesiv. există o concurenţă a normelor juridico-penale şi calificarea se efectuează numai în baza normei agravante mai aspre. dacă la comiterea acestora legiuitorul nu prevede repetarea lor într-o singură agravantă. cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune. azi persoana săvârşeşte o trădare de patrie prin divulgarea secretului de stat. se "suprapun" reciproc. c) fiecare dintre normele juridico-penale care concurează ar fi suficientă pentru calificarea faptei infracţionale săvârşite. la un interval de timp. iar dacă aceste infracţiuni au fost săvârşite succesiv. 3. Separând această normă. Necesitatea separării unei activităţi infracţionale într-o normă penală aparte dintr-un cerc de fapte infracţionale prevăzute de o altă normă penală este corectă. deoarece asemenea acţiuni se califică numai în baza acestei agravante. Prin concurenţă a normelor juridico-penale se înţeleg cazurile în care este comisă o singură faptă infracţională.2. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI NORMELOR PENALE (1) Concurenţa normelor penale presupune săvârşirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile.327 CP). prin diferite acţiuni de sine stătătoare. repetarea legii penale. d) să se aducă atingere unui singur obiect generic apărat de legea penală. 4. 1. Pentru concurenţa normelor juridico-penale este necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se săvârşească o singură acţiune (inacţiune) simplă sau să se desfăşoare o activitate unică prelungită un timp mai îndelungat. ce poate fi determinată numai într-o normă aparte. legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai blândă decât cea prevăzută pentru celelalte modalităţi de abuz de putere sau de serviciu. Aceste acţiuni prejudiciabile constituie numai nişte episoade ale unei infracţiuni unice complexe. (2) Alegerea uneia din normele concurente care reflectă cel mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise se efectuează în condiţiile art. Bunăoară. aceste acţiuni formează un concurs real de infracţiuni şi trebuie să fie încadrate în baza tuturor alineatelor care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. Pornind de la sarcinile concrete de luptă cu criminalitatea. când persoana printr-o singură acţiune (inacţiune) săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite alineate ale unui singur articol din CP. b) fapta să fie cuprinsă deplin de dispoziţiile a două sau a mai multor norme penale. Nu constituie un concurs real de infracţiuni două sau mai multe componente de infracţiuni identice. dacă pentru comiterea acestora legiuitorul prevede repetarea lor într-o singură agravantă. legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai aspră decât cea pentru abuz de putere sau serviciu. falsul în actele publice (art. . fapt ce duce la dublarea. de fapt. Articolul 115. Nu formează un concurs real de infracţiuni componenţele de infracţiuni cu acţiuni alternative.116-118. cu care concurează. separând într-o normă aparte abuzul de putere sau de serviciu. Din contra. chiar săvârşite prin acţiuni de sine stătătoare. În cazul concursului ideal de infracţiuni. De exemplu. 5. 3. cum ar fi tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate (art.

b) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blândă. La concurenţa normelor juridico-penale trebuie utilizată pentru calificare numai una din normele concurente.146). Articolul 117. c) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante . Prima normă este denumită generală. la anumite intervale de timp. aceasta din urmă se află în raport de subordonare logică faţă de cele dintâi. politice şi juridice ale situaţiei actuale.146) poate concura cu pruncuciderea (art. legiuitorul şi-a determinat direct.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră.umanismul legii penale -. Articolul 116. prevăzute în diferite alineate ale unuia şi aceluiaşi articol.infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE NORMELE GENERALE ŞI CELE SPECIALE (1) Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte prejudiciabile. De exemplu. iar a doua .186). 1. 3. De exemplu. Cea mai răspândită varietate a concurenţei normelor generale şi a celor speciale este concurenţa dintre componenţa de bază (norma generală).145) poate concura cu omorul săvârşit în stare de afect (art. şi modalităţile calificative (norma specială) ale acestora.cazuri particulare din acest număr de activităţi.116-118 CP. 2.2 art. poziţia faţă de această varietate a faptelor infracţionale. Normele speciale pot fi atât agravantele. 1.147). b) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante . se aplică numai norma specială. în cazul concurenţei dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu . prin diferite acţiuni de sine stătătoare. De aceea concurenţa dintre două norme speciale poate avea următoarele varietăţi: a) concurenţa dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante. însă nu orice activitate infracţională determinată de norma generală este neapărat activitatea infracţională prevăzută de norma specială. normele generale şi cele speciale pot fi aplicate împreună numai în cazurile în care sunt comise câteva infracţiuni ce constituie un concurs real de infracţiuni. Întrucât sarcina aplicării legii penale constă în transpunerea în viaţă a voinţei legiuitorului. De exemplu. Aceste condiţii sunt determinate de art. La calificarea infracţiunilor. Pornind de la principiul juridic general al dreptului penal . fără echivoc.4. bazându-se pe diferite motive sociale. iar a doua . CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE DOUĂ NORME SPECIALE Concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi: a) dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante . adică ele au fost săvârşite succesiv. omorul săvârşit în stare de afect (art.186) poate concura cu furtul deosebit de agravat (alin. (2) În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială.3 art. c) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante.3 art. prevăzută de alineatele întâi ale articolelor din partea specială. Separând norma specială de cea generală. pe care el a prevăzut-o aparte. cea care reflectă cel mai precis natura socială şi juridică a faptei prejudiciabile comise. deoarece orice activitate infracţională separată într-o normă aparte constituie neapărat o activitate infracţională stipulată de norma generală. 4. La concurenţa normelor generale şi speciale. furtul agravat (alin.norma penală care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte. Această modalitate a concurenţei se caracterizează prin faptul că prima normă prevede un număr de activităţi infracţionale. 2. iar normă specială .specială. 5. acest scop este atins prin aplicarea normei speciale. omorul intenţionat a două sau a mai multor persoane (lit.a) alin. cât şi atenuantele componenţei de bază.

deoarece numai astfel se poate atinge scopul scontat. (2) Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârşite. 4. stipulează şi scopul sau motivul infracţiunii date. SECRETUL DE STAT . pe lângă semnele generale ale subiectului infracţiunii. obiectele a două sau a mai multor infracţiuni sunt omogene. Această modalitate de concurenţă constă în faptul că există două sau mai multe norme. cât şi în privinţa calificării infracţiunii. Aceste norme se află în raport de subordonare după conţinut. 6. Pornind de la scopul unic al componenţelor de infracţiune cu circumstanţe atenuante atenuarea răspunderii penale a vinovatului -. Concluzia dată are drept bază şi principiul juridic al dreptului penal . Regula generală în operaţiunile de calificare a infracţiunii cu privire la concurenţa dintre o parte şi un întreg constă în faptul că trebuie aplicată întotdeauna norma ce cuprinde în întregime toate semnele faptei infracţionale. agravând răspunderea penală pentru infracţiunea dată. La calificarea concurenţei după latura obiectivă trebuie aplicată norma care descrie mai deplin semnele proprii faptei infracţionale. Ea are prioritate faţă de norma care prevede numai o parte din ceea ce a săvârşit infractorul. 4. În cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante. una din ele cuprinzând fapta prejudiciabilă în întregime. cu subsolul şi spaţiul ei aerian. CAPITOLUL XIII ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119. Toate îndoielile atât în privinţa dovedirii învinuirii.numai unele părţi ale ei. De aceea în toate cazurile unei atare modalităţi de concurenţă dintre o parte şi un întreg trebuie aplicată norma în care este specificat în întregime obiectul infracţiunii. 1. De exemplu. În cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg trebuie mai întâi să determinăm după care semne ale componenţei de infracţiune decurge această concurenţă. iar celelalte . obiectul vătămărilor medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este numai o parte a obiectului tâlhăriei. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE O PARTE ŞI UN ÎNTREG (1) Concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau a mai multor norme penale. La calificarea concurenţei după latura subiectivă trebuie aplicată norma care. în cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante se aplică numai norma penală care prevede pedeapsa mai blândă. Articolul 120. Articolul 118.numai unele părţi ale ei. În cazul concurenţei după obiect.circumstanţe agravante se aplică numai norma cu circumstanţe atenuante. 5. Articolul 121. pe lângă forma de vinovăţie. Concurenţa poate avea loc după semnele obiectului. iar altele . 3. TERITORIUL Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova. înţelesul lor este cel prevăzut la articolele ce urmează. 7. stipulează şi semnele speciale ale subiectului acesteia. dintre care una cuprinde fapta infracţională în întregime. subiectului. La calificarea concurenţei după subiectul infracţiunii trebuie aplicată norma care. DISPOZIŢII GENERALE Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele definite în prezentul capitol. trebuie să fie interpretate în folosul inculpatului. 3. ale laturii obiective şi ale celei subiective ale infracţiunii sau concomitent după câteva dintre ele. dacă este imposibil a le lichida. numai că unul reprezintă o parte a altuia.individualizarea răspunderii penale. 2. modalitatea unei agravante mai aspre o absoarbe şi pe cea mai puţin aspră. care prevede aplicarea justă a legii într-un asemenea mod încât oricine ar săvârşi o infracţiune să ispăşească pedeapsa meritată.

Articolul 126. (2) Prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere se înţelege persoana cu funcţie de răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legile organice. Articolul 123. sustragere sau nimicire poate periclita securitatea statului. păstrate. permanent sau provizoriu. fie ministrul de externe al statului străin. OBŞTEASCĂ SAU ALTĂ ORGANIZAŢIE NESTATALĂ Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială. trecute peste frontiera vamală. pierdere. alegere sau în virtutea unei însărcinări. b) desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie. Articolul 122. permanent sau provizoriu. Articolul 125. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei. c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor. transportate. PERSOANA CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE (1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia. inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţiile şefului de stat conform constituţiei statului respectiv. obştească sau altă organizaţie nestatală se înţelege persoana căreia. prin numire. PERSOANA CARE SE BUCURĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege: a) şeful statului străin. sucursalelor. dobândite. fie şeful guvernului. DESFĂŞURAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR Prin desfăşurare ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate. alegere sau în virtutea unei însărcinări. i se acordă.Prin secret de stat se înţeleg informaţiile protejate de stat în domeniul activităţii lui militare. de politică externă. organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor. de contrainformaţii şi operative de investigaţii. . libertăţii şi demnităţii sale. PROPORŢII MARI. utilizate. prin stipularea legii. d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale. Articolul 124. i se acordă. magazinelor. de recunoaştere. respectiv 500 unităţi convenţionale de amendă. precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc. divulgare. depăşeşte 1500 şi. distruse. primite. tehnico-ştiinţifice. economice. PERSOANA CARE GESTIONEAZĂ O ORGANIZAŢIE COMERCIALĂ. proporţii mari valoarea bunurilor sustrase. comercializate. la momentul săvârşirii infracţiunii. în cazul când folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. secţiilor. PROPORŢII DEOSEBIT DE MARI. unităţilor comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie. valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane. în organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia. fabricate. precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de răspundere le-a delegat împuternicirile sale. depozitelor. prin numire. are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoanei. reprezentanţelor. care. DAUNE CONSIDERABILE ŞI DAUNE ESENŢIALE (1) Se consideră proporţii deosebit de mari. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. instituţie. într-o întreprindere. conform dreptului internaţional. a căror răspândire. ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate. b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale interguvernamentale care.

chiar dacă în momentul săvârşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană. neavând domiciliu permanent pe teritoriul acestuia şi nefiind împuternicită cu executarea unor obligaţii oficiale. Articolul 132. (2) Militarii care au săvârşit infracţiuni sunt traşi la răspundere penală în conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod. d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane. TIMPUL DE RĂZBOI Prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace. dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. săvârşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen sau în bază de contract. precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice. (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac. prin natura sau destinaţia lui.gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane. Articolul 129.03) Articolul 127. în scopul primirii unei recompense materiale. e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. FAPTA SĂVÂRŞITĂ ÎN PUBLIC Prin faptă săvârşită în public se înţelege fapta comisă: a) într-un loc care.05. trec pregătirea militară obligatorie sau sunt chemate la concentrări. tramvaiele şi troleibuzele. Ştiinţă şi Cultură din 14 noiembrie 1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii.(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea.126 în redacţia Legii nr. iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege . cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă. INFRACŢIUNI MILITARE (1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile. (Art.211-XV din 29. Articolul 134. ARMELE (1) Prin arme se înţeleg instrumentele. MERCENAR Prin mercenar se înţelege persoana care activează pe teritoriul unui stat implicat într-un conflict armat sau în acţiuni militare. scoaterii şi transmiterii ilicite a dreptului de proprietate asupra valorilor culturale. în vigoare din 12. datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante. alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei. MIJLOACELE DE TRANSPORT Prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile. Articolul 133. prevăzute de prezentul cod. Articolul 131. piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale. Articolul 130.03.06. (3) Daunele cauzate de sustragerea sau circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope se determină pornindu-se de la dozele mici sau mari ale acestora aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra Drogurilor. tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate. b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvârşirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane. RUDENIA . este întotdeauna accesibil publicului. starea materială şi venitul acesteia. c) într-un loc inaccesibil publicului. contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar. cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial. existenţa persoanelor întreţinute. Articolul 128. VALORI CULTURALE Prin valori culturale cu caracter religios sau laic se înţeleg valorile indicate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută. nefiind cetăţean al acestui stat.

05.134 completat prin Legea nr.211-XV din 29. În primul caz. (2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri. (3) Rudele unuia dintre soţi sunt afinii celuilalt soţ. copiii înfiaţi. rudenia este în linie dreaptă.în linie colaterală. (4) Rude apropiate sunt părinţii.03] . bunicii şi nepoţii lor. copiii. în vigoare din 12. fraţii şi surorile.06. iar în al doilea caz . Linia şi gradul de afinitate sunt asimilate liniei şi gradului de rudenie.03. [Art.(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. înfietorii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful