CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA COMENTARIU *** PARTEA GENERALĂ CUVÂNT ÎNAINTE Alexei Barbăneagră, doctor în drept, conferenţiar Se spune

, pe bună dreptate, că dreptul penal se modifică o dată cu timpurile în care ia naştere. În baza lui "se poate reconstitui sistemul de valori şi de civilizaţie, caracteristic societăţii care a emanat dreptul penal. El reflectă întotdeauna atât cultura perioadei în care este creat Codul penal, cât şi cultura poporului care l-a elaborat. Mai mult chiar, Codul penal este o parte a culturii. Din el se poate înţelege condiţia morală a societăţii, sistemul de valori pe care este edificat statul. Se mai poate observa şi locul pe care-l ocupă omul în stat şi drepturile ce i se cuvin, precum şi locul pe care-l ocupă puterea"1. Noul Cod penal al Republicii Moldova, nefiind o excepţie, reflectă schimbările produse în societatea contemporană, evoluţia sistemelor de politică penală din ţara noastră, relaţiile acesteia cu normele de drept penal internaţional şi cu tratatele internaţionale ratificate de statul nostru. Este cert că apărarea valorilor sociale se realizează preponderent prin mijloace de ordin economic, social, educativ. Acest lucru se înfăptuieşte însă şi prin intermediul normelor juridice prevăzute de dreptul administrativ, financiar, civil, funciar, al muncii etc. În sistemul dreptului, un rol deosebit îi revine dreptului penal care defineşte cele mai importante valori sociale, a căror violare este pedepsită prin aplicarea de sancţiuni penale. Întrucât societatea şi-a reevaluat valorile şi a creat o nouă politică penală a statului, actualul Cod penal reflectă acest efort care a pornit de la necesităţile apărării, în primul rând, a valorilor ei supreme: personalitatea omului şi drepturile lui, proprietatea, mediul, pacea şi securitatea umană, ordinea constituţională, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova etc. Elaborarea Codului penal a urmărit şi alte scopuri: excluderea caracterului declarativ al normelor penale şi al clişeelor ideologice, perfecţionarea legislaţiei penale pentru a eficientiza lupta cu criminalitatea organizată, corupţia şi alte manifestări de această natură. Aşadar, noul Cod penal are o formă şi o structură esenţial modificate în raport cu CP din 1961. Partea generală şi cea specială cuprind 31 de capitole şi 393 de articole. Capitolele Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război; Infracţiuni contra familiei şi minorilor; Infracţiuni în domeniul informaticii; Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale sunt noi sau modificate în mod substanţial. Au fost operate modificări în denumirea altor capitole, în conţinutul lor fiind introduse multe componenţe de infracţiuni noi, necunoscute anterior legislaţiei noastre penale. Printre momentele-cheie din partea generală a Codului penal menţionăm că în alin.1 art.1 este stipulată unicitatea legislaţiei penale: "Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova". Această prevedere are o importanţă deosebită. Este cunoscut faptul existenţei în alte ţări a legilor speciale, care, concomitent cu CP, sunt acte normative în baza cărora poate surveni răspunderea penală. Codificarea tuturor normelor penale într-un singur cod asigură aplicarea operativă şi corectă a legislaţiei penale. O altă stipulare importantă a Codului penal este că acesta "se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale" (a se vedea prevederile alin.3 art.1). Această normă penală derivă din conţinutul art.7 al CRM care consfinţeşte faptul că numai Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o altă lege sau un alt act juridic care contravin prevederilor Constituţiei nu au putere juridică. Pornind de la această prevedere constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul legii sau al oricărui alt act juridic ce reglementează raporturile juridice

litigioase şi, în cazurile necesare, să aplice Legea Supremă ca act juridic normativ cu acţiune directă. Instanţele de judecată aplică în mod direct Constituţia: a) dacă prevederile Constituţiei, ce urmează a fi aplicate, nu conţin indicaţii referitoare la adoptarea unei legi speciale, ce ar reglementa aplicarea acestor prevederi ale Constituţiei; b) dacă instanţa judecătorească stabileşte că legea care a fost adoptată până la intrarea în vigoare a Constituţiei (27 august 1994) contravine prevederilor ei2. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova atenţionează instanţele judecătoreşti că "la efectuarea justiţiei, instanţele judecătoreşti urmează să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, precum şi de prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte"3. Este revăzut şi scopul legii penale. Conform art.2 al CP, "legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. Legea penală are, de asemenea, drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni". Deci, prioritatea valorilor sociale ocrotite de noul Cod penal este alta decât în CP anterior: personalitatea - societatea - statul. Pentru prima dată în CP sunt incluse principiile legislaţiei penale. Acestea sunt:
• • • • •

principiul legalităţii (art.3) , principiul umanismului (art.4), principiul democratismului (art.5), principiul caracterului personal al răspunderii penale (art.6), principiul individualizării răspunderii penale şi al pedepsei penale (art.7).

Evident că în sistemul de principii un loc deosebit îl ocupă principiul constituţional al legalităţii, care are următoarea formulare în noul Cod penal: "nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală" (art.3 CP). Principiile legislaţiei penale şi corelarea acestora permit aprecierea statutului juridic al persoanei care a săvârşit infracţiunea, drepturile şi obligaţiunile statului în legătură cu acest fapt. Principiile enunţate sunt strâns legate între ele, completându-se reciproc. În Codul penal actual sunt formulate mai detaliat şi normele ce reglementează acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu, efectul ei retroactiv, modalitatea de extrădare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Importante modificări sunt introduse, de asemenea, în capitolul Infracţiunea; noţiunea de infracţiune este definită ca o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. Înlocuind termenul socialpericulos, ca unul având o conotaţie ideologică, cu termenul prejudiciabil, legiuitorul s-a bazat pe faptul că orice infracţiune aduce, în primul rând, un prejudiciu real valorilor sociale ocrotite de lege sau creează primejdia reală pentru ca un astfel de prejudiciu să fie adus. În acelaşi capitol sunt concretizate normele penale ce ţin de acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu. Pornind de la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei penale, legea penală clasifică, pentru prima dată, infracţiunile în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave. Clasificarea infracţiunilor are o importanţă decisivă nu numai la numirea categoriilor şi mărimii pedepsei, ci şi la rezolvarea problemelor ce vizează recunoaşterea recidivei periculoase, deosebit de periculoase, a răspunderii penale pentru

pregătirea de infracţiune, a liberării de răspundere penală a minorilor, la stabilirea termenelor prescripţiei tragerii la răspundere penală etc. Introducerea institutului de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei este de o deosebită importanţă în domeniul dreptului penal şi al celui procesual-penal. Conform art.80 CP, în cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar instanţa de judecată acceptă acest acord, pedeapsa pentru acţiunea imputată se reduce cu 1/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. În temeiul prevederilor art.504 CPP, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte în scris (art.505 CPP) cu participarea obligatorie a apărătorului, învinuitului sau inculpatului în cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave. Instituţia în cauză are un rol extrem de important în efectuarea justiţiei. Conform datelor statistice, "în sistemul de justiţie american, negocierea recunoaşterii vinovăţiei a devenit esenţială şi a câştigat din ce în ce mai mult teren. În 1995, 43583 de acuzaţi, sau 92% din cei condamnaţi pentru delicte grave în instanţele federale, au pledat "vinovat". În mod virtual, toate aceste pledoarii "vinovat" au constituit rezultatul negocierilor de recunoaştere a vinovăţiei. Pentru comparaţie, în 1995, numai 10000 de inculpaţi au fost judecaţi în instanţele federale de către un judecător sau de către un complet de juraţi. Din cauza aglomerării din instanţele federale, ar fi imposibil să fie judecate încă alte 40000 de procese pe an. Fără negocierea de recunoaştere a vinovăţiei, cazurile civile nu ar mai avea nici o şansă să fie judecate în instanţele federale, deoarece procesele penale au prioritate în faţa acţiunilor civile"4. Novatoare sunt şi stipulările din art.20 CP, care prevede cazul fortuit. Fapta săvârşită în caz fortuit nu constituie infracţiune, deoarece îi lipseşte trăsătura esenţială - cea a vinovăţiei. Sunt absolut noi şi prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice stipulate în noul Cod penal. În plan european, acestei probleme i-au fost dedicate mai multe convenţii, rezoluţii, recomandări ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene, unele dintre ele sau răsfrânt pozitiv asupra dreptului penal al Republicii Moldova. De exemplu, potrivit Convenţiei privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal din 04.11.1998, Republica Moldova a inclus o serie de sancţiuni concrete pentru acţiunile infracţionale ale persoanei juridice în domeniul securităţii ecologice (art.223, 224, 225,227, 228, 229, 230, 231, 232, 235). Este semnificativă şi Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor5. Scopul Recomandării este de a încuraja adoptarea de măsuri de ordin legislativ pentru ca, pe de o parte, întreprinderile să poată fi declarate responsabile pentru infracţiunile comise în activitatea lor, fără a exonera însă de răspundere persoanele fizice care au săvârşit fapta, iar pe de altă parte - să se creeze un sistem de sancţiuni şi măsuri adaptate întreprinderilor, în scopul realizării unei sancţionări eficiente a activităţilor ilicite, a prevenirii comiterii de noi infracţiuni şi a reparării prejudiciilor cauzate prin infracţiune6. În sensul acesta, legiuitorul a stabilit răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile economice (art.236, 237, 239, 240, 241, 244, 245), din domeniul informaticii (259, 260, 261) etc. Principiile pe care le formulează Recomandarea în cauză au menirea să ghideze regimul răspunderii penale a persoanelor juridice7:

o persoană juridică poate răspunde pentru infracţiunile comise în exerciţiul activităţii sale, chiar dacă aceste infracţiuni sunt străine de obiectul întreprinderii şi indiferent dacă a fost identificată sau nu persoana fizică ce le-a săvârşit; întreprinderea trebuie exonerată de răspundere atunci când conducerea sa nu este implicată în comiterea infracţiunii şi a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea săvârşirii ei;

3 lit.44).• • • angajarea răspunderii întreprinderii nu trebuie să ducă la exonerarea de răspundere a persoanelor fizice implicate în comiterea infracţiunii. Ultimele două modificări au fost operate şi sunt un rezultat al aducerii legislaţiei RM în corespundere cu prevederile CEDO.46). numeroase componenţe de infracţiuni (art. 336 alin. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.3 lit. Deci.284 din partea specială a CP prevede răspunderea penală pentru crearea sau conducerea unei organizaţii criminale. în actualul cod. Pentru fapte de mai mică gravitate este indicată recurgerea la alte forme de răspundere. În mod special persoanele exercitând funcţii de conducere trebuie să răspundă pentru omisiunea îndeplinirii obligaţiunilor lor.3 lit. Au fost recunoscute suplimentar drept cauze care înlătură caracterul penal al faptei şi reţinerea infractorului. riscul întemeiat. enunţăm că art.30).2 lit.c).29). stabilind noi pedepse: munca neremunerată în folosul comunităţii şi arestul. Prin muncă neremunerată în folosul comunităţii legiuitorul prevede antrenarea condamnatului .săvârşirea infracţiunii de către o persoană condamnată anterior pentru aceeaşi infracţiune.28). prevăzute de aceeaşi normă penală. În noul CP se pune accentul pe pedepsele nonprivative de libertate. forme care.în afara timpului serviciului de bază sau de studii . 326 alin. se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni identice ori omogene.c).a). Conform art. 327 alin.324 alin. 335 alin. de gravitatea culpei întreprinderii. lărgind esenţial aria aplicării amenzii.31 CP.c). Aceste forme sunt: a) participaţia simplă (art.47). A fost modificată şi noţiunea de repetare a infracţiunii.a). 352 alin. Sunt modificate şi categoriile pedepselor.3 lit. În continuarea aceleiaşi idei.3. cum ar fi cea administrativă. lucru extrem de important în lupta cu criminalitatea.a fost exclus. În acest sens.3. semn caracteristic legislaţiei penale precedente . în funcţie de gradul de coordonare şi de organizare a acţiunilor participanţilor la săvârşirea faptei penale. 328 alin. Pentru a evita multiplele greşeli în practica judiciară legate de calificarea activităţii infracţionale. Noul CP a lărgit lista cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei. semnul calificativ . Astfel. termen omis din limbajul juridic.b). Atât partea generală. aceste cauze vor permite cetăţenilor să-si realizeze plenar apărarea drepturilor şi libertăţilor ce le sunt garantate.3 lit.3 lit. în CP sunt introduse noţiunile de infracţiune unică (art. legiuitorul a specificat formele participaţiei la infracţiune.b). d) organizaţia (asociaţia) criminală (art. lit. Deopotrivă cu legitima apărare şi starea de extremă necesitate.45).a) etc.4 din Protocolul nr. cât şi cea specială a CP conţin norme penale care au menirea de a eficientiza lupta împotriva crimei organizate. infracţiune prelungită (art. 325 alin.) au ca semn calificativ săvârşirea diferitelor acţiuni în interesul unui grup criminal sau al unei organizaţii (asociaţii) criminale. 332 alin. În noul CP nu mai există nici noţiunea de recidivist deosebit de periculos. b) participaţia complexă (art. omisiune care a dus la comiterea infracţiunii. infracţiune continuă (art. c) grupul criminal organizat (art. au fost elucidate sub aspect structural.7 CEDO stipulează că "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat". constrângerea fizică sau psihică. de consecinţele ei pentru societate şi de necesitatea de a preveni alte infracţiuni. prevederile art. în alegerea şi aplicarea sancţiunii trebuie să se acorde o atenţie deosebită obiectivelor nonrepresive: prevenirea comiterii de noi infracţiuni şi repararea prejudiciului suferit de victima infracţiunii8. De exemplu. aplicarea de sancţiuni penale trebuie să se facă numai atunci când acestea sunt cerute de natura infracţiunii.

Denumirea capitolelor şi ierarhizarea lor în partea specială denotă prioritatea valorilor sociale ocrotite de către stat.IX . Evident că într-un succint cuvânt introductiv nu pot fi supuse analizei normele penale noi.XII al CP. cinstei şi demnităţii persoanei etc. La fel.109 CP). Lucrarea de faţă. încălcarea dreptului umanitar internaţional (art.67 CP). iar în cazul unui cumul de sentinţe pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare. Evidenţiem totuşi în calitate de exemplu de perfecţionare a legislaţiei naţionale sub imperiul prevederilor tratatelor internaţionale.IX) sunt formulate noţiunea şi categoriile de liberare de pedeapsă penală.Infracţiuni ecologice. Capitolul X este consacrat măsurilor de siguranţă care au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prejudiciabile. Pentru prima dată în legea penală a Republicii Moldova sunt stabilite. Împăcarea este personală şi poate fi realizată din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată.Infracţiuni în domeniul informaticii etc. expresiilor şi a semnelor calificative ale faptei incriminate de legea penală în accepţiunea noului cod. lichidarea. Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.1 art. Prin arest se înţelege privarea de libertate a persoanei pe un termen de la 3 până la 6 luni (alin. al concurenţei normelor penale. Presupunând că metoda ştiinţifică este . în cazul unui concurs de infracţiuni. Calificarea infracţiunilor. Nu mai puţin importante sunt modificările operate în partea specială a CP. cap.la muncă. Conotaţia semantică a unor termeni sau expresii cuprinse în cap. evidenţiază ocrotirea valorilor social-umane şi obligaţiunile Republicii Moldova în legătură cu aderarea la convenţiile internaţionale. ecocidul (art. în cazul unui concurs de infracţiuni închisoarea poate să fie numită pe un termen ce nu depăşeşte 30 de ani. Dar ea reuneşte şi ordonează aspectele esenţiale ale conţinutului CP în vigoare după o formă şi nişte reguli demult stabilite. de asemenea.într-un penitenciar. În lista cauzelor care înlătură răspunderea penală este de menţionat împăcarea (art.XI .138).în baza hotărârii instanţei de judecată. Metoda principală folosită la scrierea acestui Comentariu şi firul lui călăuzitor au la bază expunerea succintă a tezelor esenţiale din fiecare articol (partea generală) şi a elementelor componenţelor de infracţiune (partea specială). şi categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice: amenda. Prin detenţiune pe viaţă legiuitorul prevede privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii (art. de asemenea.68 CP). În categoriile pedepselor sunt incluse închisoarea şi detenţiunea pe viaţă. aplicarea normelor penale. corelarea conţinutului prevederilor normelor.144) etc.84.135). cel puţin din simplul motiv că acestea sunt numeroase.71 CP). nu are şi nici nu poate avea drept obiect domeniul considerat definitivat al ştiinţei dreptului penal. Situaţia criminogenă a condiţionat necesitatea criminalizării unor fapte care periclitează valorile sociale şi a grupării unor norme penale în capitole noi. tratamentele inumane (art. Infracţiuni contra libertăţii. pe un anumit termen . Conform art.136). infracţiunile de război. un act de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. dintre o parte şi un întreg va permite determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii imputate. Într-un capitol aparte (cap. al concurenţei dintre normele generale şi cele speciale. printre care evidenţiem cap.. determinată de autorităţile administraţiei publice locale (alin. au fost extinse considerabil termenele pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni şi al unui cumul de sentinţe. dintre două norme speciale. intitulat Calificarea infracţiunilor va facilita. Înseşi denumirile primelor capitole: Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii.1 art. clonarea (art. unele denumiri ale normelor penale: genocidul (art. fiind primul comentariu al unui Cod penal al Republicii Moldova. Esenţa conceptului de închisoare constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei . 85 CP. definirea într-o formă raţională a noţiunilor. privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni până la 25 de ani.137).

ale Republicii Moldova: Codul de procedură penală. se schimbă frecvent. civilă. interpretări. de exemplu: FMI . ---------------------1 Vasile Dobrinoiu. Excepţie a făcut capitolul XIII Înţelesul unor termeni sau expresii în prezentul cod care a fost ataşat la lucrare fără a fi comentat. legate logic între ele şi cu prevederile celorlalte coduri. pe cât s-a putut. În ultimul deceniu s-a înregistrat un progres însemnat în editarea multor lucrări importante ale autorilor din domeniul dreptului din Republica Moldova. elaborări teoretice şi metodice aparte. Asemenea noului Cod penal. Aceste obiecţii subiective. fiind receptivi la eventualele sugestii. autorii au renunţat la sublinierea şi relevarea în parte a continuităţii logice a fiecărui detaliu deja comentat. În dorinţa de a elabora un comentariu care să reprezinte o expunere ordonată în unităţi complexe ale gândirii dialectice. Bucureşti. RM . iar în altele . În afară de aceasta. Astfel. de asemenea noi.Fondul Monetar Internaţional. BNM . nu şi-au găsit loc în lucrarea de faţă. Capitolele au fost comentate în ordinea dictată de Codul penal. Codul civil. s-a recurs la utilizarea abrevierii în cauză. Astfel. Pentru a facilita accesul la textul comentat.7. Comentariul a fost scris de un grup de specialişti avizaţi în domeniul dreptului penal. fapt important în condiţiile societăţii noastre.Republica Moldova etc. Comentariul de faţă conţine. procesual-civilă etc. se bazează pe spiritul logic. procesual-penală. am evitat. pe care îl reprezint. un cod care nu ar lăsa loc pentru obiecţii. partea specială. niciodată şi nicăieri nu a fost şi nici nu va exista un CP perfect. este imposibil a prevedea potenţialele modificări de relaţii sociale. fapt care le încadrează personalitatea în spiritualitatea epocii şi le subliniază vocaţia de savanţi şi cercetători. recunoaştem că şi autorii comentariului de faţă au emis suficiente observaţii şi propuneri concrete de îmbunătăţire a Codului penal. Nu este de neglijat nici motivul pentru care Centrul de Drept al Avocaţilor. Codul de procedură civilă. ca şi dezvoltarea părţilor sale. Sperăm ca iniţiativa noastră de elaborare şi editare a Comentariului la Codul penal să constituie un imbold în menţinerea interesului specialiştilor pentru domeniul dat şi al studenţilor . mai au circulaţie în acest areal. În condiţiile în care legislaţia penală. s-a pronunţat pentru un proiect de scriere şi publicare a unui asemenea comentariu important. . Codul muncii etc. promovarea independenţei justiţiei. de exemplu. Editura Lumina-Lex. De aceea. a fost păstrat stilul de expunere propriu fiecărui autor. În cazul în care unele abrevieri comportă un sens dublu. schimbarea mentalităţii şi susţinerea libertăţii gândirii şi spiritului specialiştilor în materie de drept penal. TI în unele texte înseamnă Tratate internaţionale. Pe de altă parte.1 . deşi arhaizante. precizie conceptuală şi formulări clare. vol. a fost propusă o listă a abrevierilor lexemelor şi sintagmelor frecvent folosite şi uşor descifrabile. În aceste şi alte cazuri contextul va ajuta cititorul să deducă sensul concret al frazei scrise.Banca Naţională a Moldovei. rezervând astfel spaţiu pentru alte idei şi sugerând articolul la care cititorul poate apela pentru a găsi rapid răspunsul căutat. anumite carenţe inerente unor lucrări de acest gen. ne-am orientat spre coerenţă.cunoscută de cei care vor beneficia de acest Comentariu şi considerând că aceştia înţeleg că întregul. critici. fiind mai întinse decât le permite de obicei scopul şi studiul unui comentariu de acest tip.seria de 29 de volume care cuprinde Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.Teorie şi practică judiciară. 2000. dar uşor descifrabil. Drept penal. acesta înscriindu-se perfect obiectivului pe care îl urmărim de mai mulţi ani: formarea unui stat bazat pe drept. intervenţia în topica şi expresiile la care ţin autorii cu atât mai mult cu cât acestea. savanţi şi practicieni care reprezintă patru instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova şi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie şi ai Judecătoriei Militare.pentru înţelegerea dreptului penal ca disciplină cognitivă. pag. fără îndoială. denumirile sub care sunt cunoscute diferite organizaţii naţionale şi internaţionale sunt prezentate prin abrevierile şi siglele devenite uzuale. ele urmând a fi conturate aparte în diverse articole. propuneri şi critici exprimate de persoane avizate.

p. Radu Chiriţă. 2000 Dec. pag. 6 Florin Streteanu.200.38 din 20 decembrie 1999. Recomandarea adoptată la 20 octombrie 1988. 7 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. Materialele Forumului Internaţional privind încadrarea juridică de recunoaştere a vinovăţiei.HP CSJ nr. = alineat şi derivatele AP = revista Avocatul poporului art. Radu Chiriţă. Tr. Răspunderea penală a persoanei juridice. = capitolul şi derivatele CC = Codul civil CCA = Codul contravenţiilor administrative CE = Consiliul Europei CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului CEl = Codul electoral CEx = Codul de executare CF = Codul familiei CFisc. pag. 8 Florin Streteanu.2 din 30 ianuarie 1996 cu modificările introduse prin HP CSJ nr. = Codul fiscal CG = Convenţiile de la Geneva din 1949 CIP = Curtea Internaţională Penală CÎS = Camera Înregistrării de Stat CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale CM = Codul muncii CP = Codul penal CPC = Codul de procedură civilă CPP = Codul de procedură penală CRM = Constituţia Republicii Moldova CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului DE = Dicţionarul enciclopedic. adoptată la 20 octombrie 1988. Editura Rosetti. Răspunderea penală a persoanei juridice. Bucureşti. ABREVIERI: abr. 2002. pag. negocierea de recunoaştere a vinovăţiei şi simplificarea procedurii penale: Care este calea cea mai bună pentru Moldova?. = articol şi derivatele BNM = Banca Naţională a Moldovei cap. abreviere alin.200-201. = abreviat. CA = Decizia Curţii de Apel Dec. 10-11 iunie 1999 (manuscris). 4 Asociaţia Avocaţilor Americani. Iniţiativa Juridică din Europa Centrală şi de Est.2. Editura Rosetti. Cartier. Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor. Chişinău. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului FMI = Fondul Monetar Internaţional HG = Hotărârea Guvernului HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova 2 . 2002. 3 Ibidem.3. 5 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.86. p. Bucureşti.

Aplicarea legii penale în spaţiu Articolul 12. Principiul legalităţii Articolul 4. Iresponsabilitatea Articolul 24. Infracţiunea săvârşită cu intenţie Articolul 18. = număr şi derivatele ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite ord. Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale Articolul 8. Legea penală a Republicii Moldova Articolul 2. Infracţiunea săvârşită din imprudenţă Articolul 19. Responsabilitatea Articolul 23. Principiul democratismului Articolul 6. Principiul caracterului personal al răspunderii penale Articolul 7. = sentinţa şi derivatele SFS = Serviciul Fiscal de Stat TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte TVA = taxa pe valoarea adăugată ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova USM = Universitatea de Stat din Moldova CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA. Gradul prejudiciabil al infracţiunii Articolul 16. Infracţiunea săvârşită cu două forme de vinovăţie Articolul 20. Fapta săvârşită fără vinovăţie (cazul fortuit) Articolul 21. = recomandare şi derivatele reg = regulament şi derivatele rez. Noţiunea de infracţiune Articolul 15. Timpul săvârşirii faptei Articolul 10. Extrădarea Capitolul II.JM = Judecătoria Militară M = monitor şi derivatele MA = Ministerul Apărării MAI = Ministerul Afacerilor Interne MF = Ministerul Finanţelor MO = Monitorul Oficial MS = Ministerul Sănătăţii nr. Locul săvârşirii faptei Articolul 13. Clasificarea infracţiunilor Articolul 17. = pagina şi derivatele PPA = Primul Protocol adiţional rec. Principiul umanismului Articolul 5. Răspunderea pentru infracţiunea săvârşită în stare de ebrietate . = rezoluţie şi derivatele RM = Republica Moldova şi derivatele RND = Revista Naţională de Drept sec. Acţiunea legii penale în timp Articolul 9. Efectul retroactiv al legii penale Articolul 11. INFRACŢIUNEA Articolul 14. = punct şi derivatele pag. = secţiune şi derivatele sent. = ordin şi derivatele p. PARTEA GENERALĂ Capitolul I. Scopul legii penale Articolul 3. Subiectul infracţiunii Articolul 22. CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1.

Organizaţia (asociaţia) criminală Articolul 48. Infracţiunea continuă Articolul 30. Componenţa infracţiunii Capitolul VI. Starea de extremă necesitate Articolul 39. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. Exces de autor Articolul 49. Recidiva Capitolul III. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat Articolul 67. Prescripţia tragerii la răspundere penală Capitolul VII. Reţinerea infractorului Articolul 38. Constrângerea fizică sau psihică Articolul 40. Infracţiunea unică Articolul 29. Etapele activităţii infracţionale Articolul 26. Răspunderea penală Articolul 51. Liberarea de răspundere penală Articolul 54. Liberarea de răspundere penală a minorilor Articolul 55. PARTICIPAŢIA Articolul 41. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă Articolul 58. Munca neremunerată în folosul comunităţii . Participaţia simplă Articolul 45. Riscul întemeiat Capitolul IV. Noţiunea şi scopul pedepsei penale Articolul 62. Grupul criminal organizat Articolul 47. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Articolul 36. Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii Articolul 57. Infracţiunea prelungită Articolul 31. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice Articolul 63. Temeiul răspunderii penale Articolul 52. Tentativa de infracţiune Articolul 28. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35. Pluralitatea de infracţiuni Articolul 33. Participaţia Articolul 42. Legitima apărare Articolul 37. Participaţia complexă Articolul 46. Repetare a infracţiunii Articolul 32. Formele participaţiei Articolul 44. Favorizarea Capitolul V. Participanţii Articolul 43. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă Articolul 56. a unui titlu special. Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei Articolul 59.Articolul 25. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate Articolul 66. Liberarea condiţionată de răspundere penală Articolul 60. Pregătirea de infracţiune Articolul 27. Retragerea gradului militar. Concursul de infracţiuni Articolul 34. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Articolul 64. RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50. Amenda Articolul 65.

Aplicarea pedepsei pentru participaţie Articolul 84. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen Articolul 92. Expulzarea Articolul 106. Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni Articolul 83. Circumstanţele atenuante Articolul 77. Aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe Articolul 86. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor sau punerea lor sub curatelă Articolul 104. Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate Articolul 74. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ Articolul 105. Aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin Articolul 87. Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege Articolul 80. Confiscarea specială Capitolul XI. Internarea într-o instituţie psihiatrică Articolul 101. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei Articolul 91. Circumstanţele agravante Articolul 78. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Capitolul VIII. Graţierea . Trimiterea într-o unitate militară disciplinară Articolul 70. Categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoare Articolul 73. Liberarea de pedeapsă a minorilor Articolul 94. Amnistia Articolul 108. Modul determinării termenului pedepsei definitive în cazul cumulării diferitelor pedepse Articolul 88. Noţiunea şi categoriile liberării de pedeapsa penală Articolul 90. Calcularea termenelor pedepsei şi computarea arestului preventiv Capitolul IX. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 100. Deducerea duratei de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 103. Criteriile generale de individualizare a pedepsei Articolul 76. MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă Articolul 93. Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 85. Prescripţia executării sentinţei de condamnare Capitolul X. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical alienaţilor Articolul 102. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR Articolul 75. Aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată Articolul 82. Scopul şi tipurile măsurilor de siguranţă Articolul 99. LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89. Arestul Articolul 69. Aplicarea pedepsei în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei Articolul 81. Închisoarea Articolul 71. Detenţiunea pe viaţă Articolul 72. Efectele circumstanţelor atenuante şi agravante Articolul 79. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. Liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave Articolul 96. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei Articolul 95. Stabilirea.Articolul 68. schimbarea. Amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani Articolul 97.

Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 115. Teritoriul Articolul 121. Infracţiuni militare Articolul 129. . Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre normele generale şi cele speciale Articolul 117. 3. Reabilitarea judecătorească Capitolul XII. Noul Cod penal al RM a fost adoptat la 18 aprilie 2002 şi a intrat în vigoare la 12 iunie 2003. obştească sau altă organizaţie nestatală Articolul 125. ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119. Prin urmare. Persoana cu funcţie de răspundere Articolul 124. pedepsele şi regimul executării acestora sunt de competenţa Parlamentului RM. În conformitate cu art. proporţii mari. necesită a fi incluse în CP şi nu pot fi aplicate separat. 1. Noţiunea de antecedente penale Articolul 111. Timpul de război Articolul 128. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre două norme speciale Articolul 118. Persoana care gestionează o organizaţie comercială. Mercenar Articolul 131. determină faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor. Fapta săvârşită în public Articolul 132. CP. Mijloacele de transport Articolul 133. (2) Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal. au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale.Articolul 109. (3) Prezentul cod se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. CP are forţă juridică obligatorie pe întregul teritoriu al republicii şi urmează a fi respectat întocmai de către organele puterii de stat. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg Capitolul XIII. Proporţii deosebit de mari.72 CRM. daune considerabile şi daune esenţiale Articolul 127.1 stabileşte că CP este unica lege penală a RM. Specificul legii penale îl constituie sistemul ei codificat. funcţionarii publici. persoanele fizice şi juridice. Dispoziţii generale Articolul 120. care conţin norme juridico-penale. Stingerea antecedentelor penale Articolul 112. Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător Articolul 126. CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113. Secretul de stat Articolul 122. adoptarea legilor organice ce reglementează contravenţiile. Noţiunea de calificare a infracţiunii Articolul 114. Alin. toate legile noi. 2. este forma de exprimare a dreptului penal şi principalul lui izvor. Armele Articolul 130. LEGEA PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA (1) Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova.1 art. Valori culturale Articolul 134. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor penale Articolul 116. Persoana care se bucură de protecţie internaţională Articolul 123. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului. ca act normativ-juridic. Împăcarea Articolul 110. Rudenia CAPITOLUL I CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1.

Constituţia este legea supremă a republicii care determină baza juridică a întregului sistem de drept al RM. prioritate li se acordă reglementărilor internaţionale.20 consacră accesul liber la justiţie.236).Aplicarea exactă a legislaţiei penale de către organele de ocrotire a normelor de drept constituie o condiţie inerentă respectării şi realizării legislaţiei într-un stat de drept. deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren. RM foloseşte legea sa penală. 5. Pe normele dreptului internaţional se întemeiază şi prevederile cap.1 stipulează că CP se aplică în conformitate cu prevederile CRM şi ale actelor internaţionale la care RM este parte. inclusiv CP. SCOPUL LEGII PENALE (1) Legea penală apără.217). categoriile şi mărimea pedepsei pentru săvârşirea faptei penale. Stabilind faptele infracţionale şi pedepsele pentru săvârşirea lor. precizează aria activităţii prejudiciabile.8 CRM. Noul CP corespunde prevederilor legii fundamentale. orânduirea constituţională. art. art. precum şi întreaga ordine de drept. de asemenea. Norma comentată defineşte două scopuri: de apărare şi de prevenire. de asemenea. În legătură cu aceasta.16 din CRM consfinţeşte principiul egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii.3 art.275). cu forţă juridică supremă. temeiurile şi condiţiile răspunderii penale. indicând semnele ei concrete. Conform art. iar.72 stabileşte că legislaţia penală se adoptă de Parlament etc. drepturile şi libertăţile acesteia. dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care RM este parte şi legile ei interne. Codul penal al RM: • • • • • este un act intern unic. RM se obligă să respecte Carta ONU şi tratatele la care este parte. stabileşte principiile şi dispoziţiile dreptului penal. Aceste prevederi constituţionale sunt cuprinse în normele penale ce reglementează principiile aplicării Codului penal. poartă un caracter normativ. adoptat de Parlamentul RM. încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor etc. art. să-şi stabilească relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. (2) Legea penală are. izvor al dreptului penal al RM. 4. Prin urmare. scopul legii penale. prioritate i se acordă legii penale. 1. pentru un şir de infracţiuni: circulaţia ilegală a substanţelor narcotice. El conţine regulile de comportament ce au un caracter general-obligatoriu şi se răsfrânge asupra unui cerc nedeterminat de persoane. 7. psihotrope sau a precursorilor (art. persoana. proprietatea. Scopurile CP determină structura şi conţinutul acestuia. în sensul îndeplinirii obligaţiunilor asumate. independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.I al părţii speciale a CP referitoare la infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii şi infracţiunile de război. drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.4 CRM. În conformitate cu prevederile alin. împotriva infracţiunilor. terorismul (art. a unei nave aeriene sau navale (art. dreptul internaţional este. 8. Legile şi alte acte normative nu pot să contravină CRM.25 stabileşte inviolabilitatea libertăţii şi siguranţei persoanei. Multiple norme ale CP sunt întemeiate pe tratatele internaţionale la care RM este parte.278). art. reglementează temeiurile liberării de răspundere şi de pedeapsă penală. suveranitatea. art.21 stipulează prezumţia nevinovăţiei.22 confirmă neretroactivitatea legii. alin. fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art. 6. a cărei esenţă se exprimă prin faptul că nici un alt act normativ-juridic nu trebuie să contravină legii penale.2 art. Normele de drept internaţional ratificate de RM constituie temei juridic pentru legislaţia penală. pacea şi securitatea omenirii. mediul înconjurător. . art. De exemplu. indiferent de locul săvârşirii infracţiunii sau de cetăţenia infractorului. Articolul 2. în caz de neconcordanţă.

principiul legalităţii a fost reafirmat în DUDO. interese ale persoanei. exprimată prin regula "Nu există infracţiune fără lege" (Nullum crimen sine lege). dar influenţează şi asupra conştiinţei şi a comportamentului subiecţilor ce intră în asemenea relaţii. Menţionăm că legea penală nu numai apără relaţiile sociale de atentatele criminale.2 art. Principiul legalităţii a fost formulat în doctrina penală de către Cezare Becaria. care au avut loc în politică.15 al Pactului. baza cărora este stabilită de CRM. 1. presupune că nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care. 5. în vigoare de la 3 septembrie 1953 (TI. fiind înscris în Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului din 1789.2).2 CEDO. semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma. scopul principal al CP constă în apărarea celor mai importante relaţii sociale de atentatele criminale. CP proclamă că legea penală mai are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.1.6 alin. diverse.1. drepturile şi libertăţile omului şi ale cetăţeanului. 5. Apărarea prioritară a personalităţii se deduce din prevederile art. nu există pedeapsă fără lege). prin stabilirea minuţioasă a cauzelor care înlătură răspunderea penală şi consecinţele condamnării etc. calitative. de asemenea. la momentul săvârşirii ei. legiuitorul a luat în consideraţie schimbările esenţiale. adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 (TI. Interzicerea juridico-penală presupune prin esenţă prevenirea atentatelor infracţionale asupra relaţiilor sociale ocrotite de lege.2. Stabilind acest scop. CP plasează pe primul loc apărarea juridică a omului şi a personalităţii lui. vol. 4. Scopul legii penale constă. 6. Esenţa acestui principiu este cristalizată în dictonul "Nullum crimen sine lege. . pag.1. nulla poena sine lege" (Nu există infracţiune fără lege. societăţii. vol.2 art.1 art. Conform art.24-25 CRM şi din tradiţia ce există în statele cu o democraţie dezvoltată. adoptat de acelaşi organism la 16 decembrie 1966 (TI. în momentul în care au fost săvârşite". decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală. statului. "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată cât timp vinovăţia sa nu a fost stabilită în mod legal". După cel de al doilea război mondial. Prevenirea generală se adresează tuturor persoanelor şi constă în abţinerea. independenţei şi integrităţii teritoriale a RM. "nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau inacţiuni care nu constituie un act delictuos.2. Conform art. prin liberarea de pedeapsă penală. PRINCIPIUL LEGALITĂŢII (1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale. pag.30-50). vol. 3. Specificând rolul de prevenire al legii penale.341-358). pag. În calitate de obiect al protecţiei juridico-penale se proclamă ocrotirea tuturor formelor de proprietate. nu era prevăzută de lege ca infracţiune. Scopurile legii penale se realizează prin diversificarea şi individualizarea pedepselor. O dată cu funcţia apărării (alin. sub imperiul fricii de răspundere şi pedeapsă penală a persoanelor cu labilitate afectivă de a săvârşi fapte prejudiciabile. (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise. În conformitate cu alin. Prevenirea specială se realizează prin aplicare de măsuri cu caracter juridico-penal asupra persoanelor ce au săvârşit infracţiuni. Principiul legalităţii în domeniul dreptului are două aspecte: a) Legalitatea incriminării. în apărarea altor. economie şi în alte sfere sociale ale societăţii şi ale statului. a ordinii constituţionale. a mediului. 3. alin. 4. Articolul 3. Ierarhia valorilor ocrotite de legea penală este construită după schema: personalitatesocietate-stat. 2. potrivit dreptului naţional sau internaţional. Astfel formulat. suveranităţii. Principiul legalităţii în materia dreptului penal a fost formulat pentru prima oară în timpul Revoluţiei burgheze din Franţa.12-17). 7. În lege sunt enumerate blocurile de bază ale sistemului de relaţii sociale care constituie obiectul juridico-penal al apărării. Asigurarea păcii şi securităţii omenirii a fost ridicată la nivel de scop al legii penale pentru prima dată în actualul CP. şi ulterior în Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice.2 vizează prevenirea generală şi cea specială.

2 CP sunt indicate aceste valori (persoana. art. 1. 7.detenţia pe viaţă. mai cu seamă. de atenuare a răspunderii penale (art. Textul legii evidenţiază locul important al omului şi al drepturilor şi libertăţilor lui printre aceste valori. onoarea şi alte atribute ale personalităţii umane şi dezvoltării sale libere. Umanismul se manifestă. 6. persoanei care a săvârşit o infracţiune trebuie să i se aplice numai pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune. Nimeni nu poate fi supus la torturi. pedeapsa cu moartea este abolită. pag. astfel evidenţiindu-se importanţa pe care o acordă dreptul penal acestor valori umane. instanţa având posibilitatea să aleagă o pedeapsă de o anumită natură şi durată. şi numai în condiţiile prevăzute de lege. inumane sau degradante. În al patrulea rând.76.detenţia pe viaţă.76 CP).1.1 al Protocolului nr. 8. Infracţiunile îndreptate împotriva omenirii. grave. în majoritatea lor. . adică prin operaţiunea logico-juridică de stabilire a înţelesului ei: nu se pot crea infracţiuni. prin interpretarea legii penale. dispunând că numai legea prevede ce fapte constituie infracţiuni.3 CP. decurge consecinţa că izvor al dreptului penal nu poate fi decât legea în sensul art. proprietatea etc. 2. Principiul legalităţii este caracterizat şi de faptul că pedepsele pentru infracţiuni sunt stabilite de lege din timp. (2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului. drepturile şi libertăţile acesteia. legalitatea impune aplicarea principiului activităţii legii penale. Aceste infracţiuni sunt sancţionate sever. În afară de sistemul circumstanţelor atenuante. în al treilea rând. deosebit de grave şi excepţional de grave. Articolul 4. 5. de persoana infractorului (art. Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă şi executat. în al doilea rând. PRINCIPIUL UMANISMULUI (1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere. astfel. Umanismul dreptului penal se exprimă.366-368). în mod prioritar. pentru legislaţia noastră penală.principiul legalităţii incriminării constituie o puternică garanţie juridică a respectării drepturilor şi libertăţilor persoanei. în materia aplicării legii penale în timp. din care a fost exclusă pedeapsa cu moartea. în primul rând. se interzice aplicarea legii penale prin analogie. în adoptarea unui nou sistem de pedepse (art. Umanismul este un principiu al dreptului penal. b) Legalitatea pedepsei şi a măsurilor ce pot fi luate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală este exprimată în doctrină de dictonul "Nulla poena sine lege" (Nu există pedeapsă fără lege). 6. care a fost înlocuită cu o nouă pedeapsă privativă de libertate . Potrivit acestui principiu.1 şi 2 CP. în sensul că legea penală poate fi aplicată numai pentru acele fapte care erau prevăzute de lege ca infracţiuni la momentul comiterii lor. 78 CP). în a cărui bază sunt apărate interesele şi drepturile fundamentale ale omului. 3. Din acest punct de vedere. vol.6 CEDO Privind abolirea pedepsei cu moartea din 28. în lege se prevede că instanţa trebuie să ţină seama de gradul prejudiciabil al faptei şi. persoana ca valoare supremă a societăţii. în art. privativă de libertate . prin valorile sociale şi morale ocrotite de normele de drept. Legalitatea incriminării se aplică asupra mai multor instituţii ale dreptului penal şi. Conform art. În această privinţă s-a prevăzut că limita răspunderii penale începe de la 14 ani. demnitatea. în special. nu se pot adăuga sau exprima elemente din lege. vieţii. De un real umanism sunt. s-a instituit un sistem închegat de măsuri educative (supravegherea părinţilor.04. Prin aceeaşi lege a fost introdusă în sistemul de sancţiuni penale o formă nouă.62 CP).).2 art.104 CP). nici la pedepse sau tratamente crude. internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi reeducare etc.. umanismul se manifestă prin crearea multor instituţii de individualizare şi. 7.1983 (TI. 4. demnităţii omului sunt plasate în primele capitole (I-V) ale părţii speciale a CP şi sunt considerate. reglementările privitoare la minori. libertăţii.1 alin. Conform alin.

corectarea condamnatului. liberarea de executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave (art. începând cu preşedintele ţării şi până la ultimul locuitor. Urmând acest principiu. 56-60 CP). art. cu convieţuirea socială. CP consacră principiul democratismului drept unul fundamental. că reglementarea penală cu privire la infracţiune. se află într-o situaţie egală în raport cu prevederile legii penale. noua concepţie de înfăptuire a justiţiei penale (în CP anterior principiul democratismului nu a fost înscris) exclude privilegiile. cât şi de către alte persoane. rasă. drepturile şi libertăţile acestuia. familia. conform căreia poporul este considerat izvor al puterii de stat.24 alin. cu activitatea organelor de stat şi a celor publice. prescripţia executării sentinţei de condamnare (art. întreaga reglementare juridică penală exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii şi serveşte interesele întregii colectivităţi. interese sociale. Peste tot este vorba de interese sociale. o formă a puterii sociale. religie. Conform alin.91 CP). PRINCIPIUL DEMOCRATISMULUI (1) Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât de către condamnaţi.2: "Nimeni nu va fi supus la torturi. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată. pedeapsă.2 art. În contradicţie cu practicile dreptului totalitar. liberarea de pedeapsa penală datorită schimbării situaţiei (art. opinii politice sau orice alte opinii. fie acesta cetăţean al RM. împotriva infracţiunilor.55 CP) sau cu liberarea de răspundere penală pe alte motive (art. În numeroase cazuri legea prevede posibilitatea executării pedepsei cu închisoarea fără privare de libertate: condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. În sfârşit. sunt decretate drept pedepse acele măsuri de constrângere penală. limbă.90 CP) sau liberarea de executarea pedepsei înainte de termen (art. întregul drept penal constituie un tabel de valori sociale apărate împotriva infracţiunilor printr-o gamă de măsuri dictate de interesele colective şi de conştiinţa morală a întregii societăţi. Prin principiul democratismului se exprimă mai elocvent tocmai faptul că se apără.97 CP). răspundere penală etc. umanismul dreptului penal se manifestă din plin în concepţia şi reglementarea executării pedepsei. Aceste prevederi sunt garantate de CRM. culoare. atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale. acest principiu reflectă democraţia. exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii. de interese publice şi de interese individuale legitime. cât şi în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi. inumane ori degradante". amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru femeile ce au copii în vârstă de până la 8 ani (art. 4. ca trăsătură fundamentală a societăţii. lexemul nominativ fiind de provenienţă greacă ("demos" . deci.95 CP). în special a închisorii. 1. Potrivit acestui principiu.96 CP). O dovadă în plus este înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea administrativă (art. 12. imunităţile sau inegalităţile de tratament în aplicarea legii penale. avere.94 CP). şi vor răspunde penal acei infractori. cetăţean străin sau apatrid. 3. nici la pedepse sau tratamente crude. Toţi membrii societăţii. începând cu ordinea de drept. Rezultă. 11. pe care societatea. apartenenţă la o minoritate naţională.93 CP). .9. Articolul 5.putere). le consideră infracţiuni. sunt considerate infracţiuni acele fapte. origine naţională sau socială. pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. cu proprietatea publică şi cea privată. care sunt acceptate de societate. în persoana organului său legislativ Parlamentul -. înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă printr-o pedeapsă mai blândă (art. Noţiunea de democratism vine din antichitate. 2.54. liberarea de pedeapsa penală a minorilor (art. cu persoana omului.popor şi "kratos" . naştere sau orice altă situaţie. 10. Pe planul dreptului penal.61 CP. care sunt indicaţi de voinţa şi conştiinţa juridică a societăţii.92 CP). Potrivit acestui principiu. (2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea drepturilor şi intereselor altei persoane sau ale unei colectivităţi.

7 al HP CSJ nr.5. instanţa de judecată trebuie să supună analizei probele pentru fiecare învinuire. 5) a intervenit decesul făptuitorului.91 CP). acţiunile lui trebuie să fie încadrate drept tâlhărie. .respectiv ca furt sau jaf.. sex. iar dacă este pornită. Principiul democratismului în dreptul penal constituie materializarea principiului egalităţii persoanelor consacrat în art. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de ea pentru a însuşi averea victimei (p. apartenenţă politică.07. 8. religie. în art. acest principiu impune regula potrivit căreia răspunderea penală are caracter personal: numai persoana vinovată de săvârşirea unei infracţiuni este trasă la răspundere penală. la exercitarea justiţiei sunt antrenate masele de oameni ai muncii: iau parte la dezbaterea şi elaborarea diferitelor legi penale. în care sunt învinuiţi câţiva inculpaţi de săvârşirea câtorva infracţiuni. În cazul tragerii la răspundere penală a mai multor persoane care au săvârşit o infracţiune în grup. Nu se admite apărarea drepturilor şi a intereselor legale ale unei persoane prin lezarea drepturilor şi intereselor legale ale altei persoane. intitulat Circumstanţele care exclud urmărirea penală. răspunderea penală are un caracter personal.7 din 15. sunt antrenate colective de oameni la reeducarea şi corectarea celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 1. a sancţiunilor şi consecinţelor ce decurg din aceasta. De aceea moartea infractorului are drept consecinţă stingerea răspunderii penale. limbă. în privinţa fiecărui inculpat şi să le aprecieze în ansamblu cu toate materialele dosarului (p. 7.. PRINCIPIUL CARACTERULUI PERSONAL AL RĂSPUNDERII PENALE (1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie. iar unul din participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice o violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei. Conform principiului democratismului. 2. este stipulat că urmărirea penală nu poate fi pornită. acestea se întemeiază pe dispoziţiile legii şi pe împrejurări reale. În conformitate cu principiul enunţat.1993 Cu privire la sentinţa judiciară). conform căruia toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice.5 din 6. naţionalitate. care au acţionat în numele acestuia. a avut ca intenţie săvârşirea unui furt sau jaf. 6. trebuie stabilită vina fiecărui membru al grupului în săvârşirea acestei infracţiuni şi rolul fiecăruia în realizarea laturii obiective a infracţiunii concrete. Aşadar. agenţi ai statului. Aceasta înseamnă că numai infractorul poate fi tras la răspundere penală.275 CPP. 3. De exemplu. nu poate fi efectuată şi urmează a fi încetată în cazurile în care.2 CRM. Dacă un grup de persoane. 7. 4. avere sau origine socială. Principiul caracterului personal al răspunderii penale este recunoscut şi în dreptul penal internaţional. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală. iar acţiunile altor persoane . Răspunderea pentru măsurile criminale ordonate într-un cadru instituţionalizat (în cadrul statului sau al unor organizaţii politice) nu poate reveni decât persoanelor. în cazul liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen (art. opinie.93 CP) etc. în urma înţelegerii prealabile. Articolul 6. Astfel.90 CP).18. 6. toate persoanele sunt egale şi răspund în faţa legii fără excepţii. organizator. complice sau instigator) în procesul infracţional.16 alin. al liberării de pedeapsa penală a minorilor (art. cu excepţia cazurilor de reabilitare. fără deosebire de rasă. deoarece în dreptul penal nimeni nu poate răspunde pentru fapta altuia. În materie de drept penal nu poate fi concepută răspunderea pentru altă persoană sau pentru fapta altuia. 5. HP CSJ nr. În cazul în care se admit excepţii. Poate fi trasă la răspundere penală numai persoana care a săvârşit fapta indiferent de rolul acesteia (autor. origine etnică. prevăzute de lege.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului).11. În cazul.

8. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. În raport cu obiectul juridic al infracţiunii.07. Categoriile şi limitele pedepselor sunt reglementate. valoarea concretă a unor posibile scopuri sau motive ce au stimulat voinţa făptuitorului etc. Relativ la latura obiectivă a infracţiunii săvârşite.62-74 ale părţii generale a CP. mai ales. de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. relativ la infracţiunile condiţionate de un obiect material. În raport cu latura subiectivă a infracţiunii săvârşite. Cu privire la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite: acest grad de pericol poate fi determinat în raport cu un şir de criterii: obiectul juridic al infracţiunii săvârşite. nu liberează această persoană de răspunderea penală. Articolul 7.6 art. care a executat ordinul guvernului (statului) sau al şefului. La stabilirea categoriei şi a termenului pedepsei.33 al Statutului CIP de la Roma. civil sau militar. Pentru scopurile acestui articol. realizarea lor integrală sau parţială etc. caracterul lor repetat. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. natura urmărilor. latura obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii săvârşite. c) ordinul nu a fost vădit ilegal. determinantă în aprecierea gradului de prejudiciu al infracţiunii poate fi natura valorilor sociale în jurul cărora se creează relaţiile de apărare socială.1998). natura acestui obiect. Cu privire la persoana făptuitorului. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. prin rezultatele subsecvente produse. 3. de persoana celui vinovat. prejudiciul se determină prin analiza formei de vinovăţie cu care a operat făptuitorul. gradul prejudiciului se determină în raport cu distincţia ce se face între vătămarea materială şi starea de pericol creată prin infracţiune. ordinul de săvârşire a infracţiunii de genocid sau a unei infracţiuni contra umanităţii se consideră oricând ilegal (art. 5. 9. numărul acţiunilor în raport cu caracterul lor. mai mult sau mai puţin necesar pentru realizarea materială a infracţiunii. deseori gradul de prejudiciu poate fi apreciat şi rezultă din conţinutul elementului material. (2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă.75 CP cu privire la criteriile generale de individualizare a pedepsei. b) această persoană nu ştia că ordinul este ilegal. 6. Faptul că infracţiunea ce cade sub incidenţa Statutului CIP a fost săvârşită de o persoană. de motivul acesteia. 2. 17. relativ la infracţiunile cu durată . din numărul celor menţionate. eventualele prejudicii produse etc. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală. prin numărul rezultatelor. de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. prin valoarea sa cantitativă. la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. 7. structura . PRINCIPIUL INDIVIDUALIZĂRII RĂSPUNDERII PENALE ŞI PEDEPSEI PENALE (1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. adică din natura acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii săvârşite. pot constitui elementele de apreciere a pericolului social concret. se au în vedere coordonatele tipice ale infractorului. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite. Relativ la consecinţele infracţiunii. Acest principiu este reglementat şi în alin. în general. Alteori. starea lui psiho-fizică. numărul actelor ce formează această acţiune. conform căruia persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. 8.gradul prejudiciului este în funcţie de consumarea. Acest principiu este reglementat în art. 1. O pedeapsă mai aspră. 4. în art. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. cu excepţia cazurilor în care: a) această persoană era obligată juridic să execute ordinele acestui guvern sau ale acestui şef. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. în partea specială a CP.364 CP: persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau a dispoziţiei vădit ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale. personalitatea făptuitorului. valoarea lui.

Instanţele de judecată sunt obligate să motiveze stabilirea pedepsei privative de libertate. Ordinea publicării şi intrării în vigoare a actelor oficiale este prevăzută de Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale din 6 iulie 1994. 10.exprimă principiul unicităţii răspunderii penale (Non bis in idem) şi comportă următoarea semnificaţie: pentru o singură infracţiune există o singură răspundere penală. stabilirea categoriei de penitenciare. studii.conform cărora nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă . 14.13 HP CSJ nr.1 din articolele menţionate. Instanţa de judecată este obligată. Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru o infracţiune să i se aplice aceluiaşi infractor mai multe sancţiuni penale.78 CP. efectele acestor circumstanţe fiind reglementate de art. pedepsele principale pot fi însoţite de pedepse complementare ori li se pot asocia măsurile de siguranţă. Potrivit prevederilor alin. micromediul din care provine.76 CP. rezolvarea chestiunilor legate de amânarea executării sentinţei. comportamentul lui la serviciu şi acasă. 16. urmează să fie clarificată atitudinea inculpatului faţă de muncă. prevăzute în art.2 art. dar numai în măsura în care aceste sancţiuni se cumulează din raţiuni diferite şi dacă ele au funcţii diferite. capacitatea de muncă. Totuşi. particularităţile psihice ale acestuia. gradul prejudiciabil al tentativei de infracţiune este mai mic decât al infracţiunii consumate. de regulă. (p. depinde de circumstanţele concrete ale dosarului examinat. Aceasta nu înseamnă că răspunderea penală nu poate coexista cu alte forme de răspundere juridică. dar nu a fost condamnată pentru această faptă penală.biologică normală.186 CP. 9.7 .4 art. De exemplu.25-27 CP. profesional etc. Care date anume cu privire la persoana inculpatului trebuie să le ia în consideraţie instanţa de judecată şi să le menţioneze la motivarea pedepsei. trecerea la o pedeapsă mai blândă. dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte pedepse în afară de închisoare. din categoria infracţiunilor prevăzute de art. disciplinară etc.186-192 CP se consideră repetate acele infracţiuni săvârşite de o persoană care. de asemenea. hotărârile şi dispoziţiile Guvernului. anterior. existenţa invalidităţii. decretele Preşedintelui RM. Pentru stabilirea legii care trebuie aplicată în cazul săvârşirii unei infracţiuni concrete este necesar a clarifica două împrejurări: timpul acţiunii legii penale şi timpul săvârşirii infracţiunii. de asemenea. cum ar fi răspunderea civilă. starea sănătăţii. hotărârile Parlamentului. iar cele ce agravează pedeapsa sunt cuprinse în art. 11. Prin urmare. 2. informaţiile cu privire la antecedentele penale etc. Articolul 8. poate să nu ajungă la măsura care serveşte drept temei de tragere la răspundere penală a persoanei. a unei boli grave. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă. ca circumstanţe atenuante sau agravante. 15. Prevederile alin. stabilirea unei pedepse sub limita minimă. 12. familial. Acest principiu este reflectat şi în normele din partea specială a CP.4 din art.1 al legii menţionate..7 din 15. 13. . conform alin. Referirea în sentinţă numai la faptul că pedeapsa a fost stabilită "ţinându-se cont de persoana celui vinovat" este insuficientă. Circumstanţele ce ţin de persoana făptuitorului pot servi. ACŢIUNEA LEGII PENALE ÎN TIMP Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei.11. Circumstanţele atenuante la stabilirea pedepsei penale sunt indicate în art. Se consideră în acţiune legea penală care a intrat în vigoare şi care nu şi-a pierdut puterea de acţiune. iar gradul prejudiciabil al pregătirii de infracţiune.77 CP. în unele împrejurări.1993 Cu privire la sentinţa judiciară). a comis una din infracţiunile prevăzute de alin. deoarece. comportamentul infractorului înainte şi după săvârşirea infracţiunii. La individualizarea pedepsei penale instanţa trebuie să ţină cont şi de etapele activităţii criminale. toate legile promulgate de Preşedintele RM. să motiveze aplicarea unei condamnări cu suspendarea pedepsei. 1. legăturile sale cu mediul social.

acestea se omit la publicare. . indiferent de timpul survenirii urmărilor. a expirat termenul indicat în lege. Legea enunţată prevede şi alte modalităţi de intrare în vigoare a actului oficial. Actele oficiale pot fi difuzate la radio şi televiziune (art. îşi încetează acţiunea numai dacă a fost abrogată. Articolul 10. a devenit caducă. 2. c) în alte moduri care ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea. Articolul 9.1 art. Timpul săvârşirii faptei. 1.3 al Legii nr.173-XIII). actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice. care au condiţionat adoptarea legii concrete. actul oficial al cărui conţinut constituie secret de stat intră în vigoare la data adoptării sau la data prevăzută în acel act şi se comunică doar instituţiilor interesate (art. se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. Prin săvârşire a faptei se înţelege atât infracţiunea consumată. TIMPUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Timpul săvârşirii faptei se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. indiferent de structura componenţei de infracţiune în legea penală (materială sau formală). 1. inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa. care uşurează pedeapsa ori. în locul lor indicându-se "Secret de stat". 6. îndreptate spre un scop comun. În corespundere cu prevederile alin.10 CP. 3. Retroactivitatea este strict limitată de lege. articole ale actului oficial conţin secret de stat. indiferent de timpul survenirii urmărilor. au fost schimbate condiţiile şi circumstanţele. intră în vigoare după schimbul instrumentelor de ratificare sau după remiterea actelor aprobate depozitarului spre păstrare în conformitate cu normele de drept internaţional sau în alt mod şi termen.2 din Legea nr. discuţiile exprimate în doctrina penală. în alt mod.1994. dar au antecedente penale. a fost declarată nulă prin hotărâre definitivă a instanţei competente.8 al Legii nr.07. În cazul în care unele titluri. împreună. a fost schimbată prin altă lege. adică se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi. Prin efect retroactiv al legii penale se înţelege calitatea de extindere a acţiunii legii penale asupra persoanelor care au săvârşit diverse fapte înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. 4. La săvârşirea infracţiunii prin participaţie. 2. înlăturând. De aceea se aplică legea penală care acţionează la momentul săvârşirii acţiunii (inacţiunii) prejudiciabile. legea obţine calitatea de retroactivitate în trei situaţii: a) în cazul înlăturării caracterului infracţional al faptei. CP a rezolvat problema despre timpul săvârşirii infracţiunii. Aplicarea legii penale depinde de stabilirea corectă a timpului săvârşirii infracţiunii. La infracţiunea continuă se aplică legea penală în vigoare la momentul încetării de către vinovat a infracţiunii sau la momentul depistării faptei de către organele de drept. ale BNM şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare intră în vigoare la data publicării lor în MO al RM sau la data indicată în text. De exemplu. EFECTUL RETROACTIV AL LEGII PENALE (1) Legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei. 3. formează o infracţiune unică. (2) Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. b) în caz de uşurare a pedepsei. Astfel. prin aceasta. fapta se consideră consumată din momentul îndeplinirii de către autor a laturii obiective a infracţiunii.actele Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi. care. asupra activităţii infracţionale se aplică legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei concrete. cât şi cea neconsumată. adică activitatea de pregătire pentru săvârşirea infracţiunii şi tentativa de infracţiune. ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv. Actele internaţionale.173-XIII din 06. conform prevederilor art. capitole. stabilite de părţile contractante. Timp al săvârşirii infracţiunii prelungite se consideră timpul săvârşirii ultimei acţiuni din seria de acţiuni identice.173XIII). Legea penală îşi pierde puterea. 5.

prin introducerea unor condiţii suplimentare pentru răspunderea penală. De exemplu. Uşurarea pedepsei se efectuează prin transferarea infracţiunii dintr-o categorie gravă în alta mai puţin gravă. înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al Republicii Moldova. precum şi pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. (2) Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării sunt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. care este mult mai favorabilă pentru persoana vinovată. (6) În baza prezentului cod sunt supuse răspunderii penale şi persoanele care au săvârşit infracţiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinând Republicii Moldova. 7. Prevederile alin.10 CP. împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni de război. c) persoanele care au executat pedeapsa. (7) Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului Republicii Moldova sunt luate în considerare. legea penală care înăspreşte pedeapsa sau agravează situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. Activitatea infracţională se înlătură prin metoda decriminalizării. Articolul 11.3. a. Persoana care a săvârşit o infracţiune pe o navă maritimă sau aeriană. Prin alte moduri care ameliorează situaţia persoanei vinovate trebuie înţelese prevederile noii legi. 5. (5) Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră săvârşite pe teritoriul Republicii Moldova. acestea devenind subiecţi ai legii noi: a) persoanele care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a legii. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU (1) Toate persoanele care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. adică prin excluderea faptei infracţionale din rândul celor incriminate. b) persoanele care execută pedeapsa.2 art. conform prezentului cod. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru cele cu copii în vârstă de până la 8 ani etc.10 CP se extind asupra a trei categorii de persoane. reducerea termenelor de prescripţie şi de stingere a antecedentelor penale. poate fi supusă răspunderii penale în conformitate cu prezentul cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se dispune altfel. (3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sunt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvârşite sunt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova. prin înlocuirea în sancţiunea normei a tipului pedepsei cu una mai uşoară. îmblânzirea regimului de ispăşire a pedepsei cu închisoarea. 6. prin micşorarea cercului subiecţilor infracţiunii ş. La atenuarea pedepsei pentru infracţiunea care se ispăşeşte de către persoana vinovată. prin micşorarea termenului minimal şi a celui maximal al pedepsei. extinderea temeiurilor pentru liberarea condiţionată înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. 4. nu sunt supuse jurisdicţiei penale a Republicii Moldova. În corespundere cu alin. prin introducerea modificărilor în partea generală a CP cu referinţă la vârsta unor categorii de infractori. indiferent de locul ei de aflare. pedeapsa numită de instanţa de judecată se micşorează în limitele prevăzute de noua lege penală. în conformitate cu tratatele internaţionale. prin excluderea din sancţiunea alternativă a pedepsei mai grave sau a celei complementare. prin modificări de legislaţie ce au loc în procesul depenalizării pedepselor. dar au antecedente penale. la individualizarea . dacă aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin.1 art. (4) Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care.

11 se descifrează în sensul că persoanele care au săvârşit infracţiuni.12/107 din 03. nr. Potrivit alin. Imunitatea diplomatică nu înlătură ilegalitatea şi pedepsirea faptei săvârşite de diplomat.05. Prin acţiunea legii penale în spaţiu se înţelege aplicarea acestei legi pe un teritoriu determinat şi în raport cu anumite persoane care au săvârşit o infracţiune. infracţiunile de război enumerate în cap. 1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor consideră cetăţean străin persoana care nu are cetăţenia RM. 3. 8. Art.11.11 CP).1994).2 art. iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine (a se vedea MO nr. adică împotriva oricăror interese din cele enumerate în alin. noţiunea de teritoriu al RM reflectă spaţiul acvatic. jurisdicţia statului se extinde şi asupra navelor militare maritime sau aeriene ale RM indiferent de locul aflării lor. se înţelege o persoană care aparţine unui stat străin.11 CP fixează două principii de aplicare a legii penale în spaţiu: principiul teritorialităţii şi principiul cetăţeniei.pedepsei pentru o nouă infracţiune săvârşită de aceeaşi persoană pe teritoriul Republicii Moldova. navele maritime nemilitare şi navele aeriene înregistrate în porturile RM au un statut juridic similar cu teritoriul RM.5 art.6 art. aceste condiţii presupun aflarea navei în spaţiul deschis acvatic sau aerian în afara teritoriului RM. nu cad sub incidenţa legii penale şi nu sunt supuse jurisdicţiei penale a RM. Aceasta înseamnă că . 7. precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată. dar are dovada apartenenţei sale la un alt stat.11. nu RM.I al părţii speciale a CP. prin care se înţelege extinderea jurisdicţiei RM asupra cetăţenilor RM. Legea nr. frontieră de stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine. dar au imunitate diplomatică. Aceasta este o prevedere a tratatelor internaţionale în care sunt enumerate categoriile de persoane care se bucură de imunitate diplomatică de jurisdicţie. b) aceste persoane nu au fost judecate în statul străin pentru fapta săvârşită. 2.3 art. adică persoana care nu are cetăţenia RM şi nici dovada apartenenţei sale la un alt stat. Conform prevederilor alin. Principiul teritorial de aplicare a legii penale în spaţiu este completat de principiul cetăţeniei. indicat în alin.11. Prin apatrid Legea nr. împotriva păcii şi securităţii omenirii.06. 6. în sensul Legii cetăţeniei. dacă altfel nu este prevăzut de tratatele internaţionale. apatrizilor şi a cetăţenilor străini care au săvârşit infracţiuni în afara RM. 1. Sunt supuşi răspunderii penale cetăţenii RM şi apatrizii care domiciliază permanent pe teritoriul RM şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM (alin.11. Teritoriul RM se stabileşte prin frontieră de stat. dar numai stabileşte ordinea de realizare a răspunderii penale. Persoanele care se folosesc cu reacredinţă de dreptul de imunitate diplomatică sunt declarate persoane nongrata şi li se propune părăsirea RM. incluse în CP. Prin sintagma cetăţean străin.5 al articolului comentat.275-XIII din 10.1 art. cât şi în statul pe al cărui teritoriu a fost săvârşită. În conformitate cu prevederile alin.11) în cazul în care: a) acţiunea săvârşită este recunoscută drept infracţiune atât în RM.1 art.2 CP.1024-XIV înţelege orice persoană care nu este cetăţean al RM şi nici cetăţean al unui alt stat. aerian. Pentru infracţiunile menţionate cetăţenii străini şi apatrizii sunt pasibili de răspundere pe teritoriul RM dacă ei nu au fost supuşi pedepsei în statul străin (alin.4 art. conform CP. 4. solul şi subsolul delimitate prin graniţe şi supuse suveranităţii statului. Principiul teritorialităţii de aplicare a legii penale în spaţiu. Prevederea din alin. 5. care săvârşesc infracţiuni pe teritoriul RM sunt pasibile de răspundere. În conformitate cu Legea din 17. În anumite condiţii. infracţiunile săvârşite în limitele apelor teritoriale sau ale spaţiului aerian al RM sunt recunoscute drept fapte săvârşite pe teritoriul RM. indiferent de cetăţenie. stabileşte că toate persoanele. alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care RM este parte.2000. Prin urmare.11. Persoanele menţionate care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM sunt supuse răspunderii penale dacă infracţiunile lor sunt îndreptate împotriva intereselor RM.1994 privind frontiera de stat a RM.1024-XIV din 02.

în vigoare 12. de obicei.275-XIII din 10. În acest caz extrădarea se face numai în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale sau dacă extrădarea este întemeiată pe o hotărâre a instanţei de judecată (Convenţia Europeană de Extrădare. în baza acordului de asistenţă juridică). deoarece locul şi timpul sunt noţiuni ce se află în interdependenţă logică şi nu pot exista decât într-o atare ambianţă.03] 1. nu pot fi extrădaţi (alin. LOCUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Locul săvârşirii faptei se consideră locul unde a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă.211-XV din 29. Strasbourg 15.19 CRM şi pe cel din art.2 art. 2.18 CRM). Articolul 13.541-550 CPP).12 prevede că locul săvârşirii faptei se consideră spaţiul în care persoana a acţionat. Articolul 12. 1. Prin loc al săvârşirii infracţiunii se înţelege un spaţiu determinat în care s-a săvârşit fapta infracţională.1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în RM şi admit posibilitatea extrădării cetăţenilor străini şi a apatrizilor ce au săvârşit infracţiuni după hotarele RM.12.03. Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii cu respectarea tratatelor internaţionale la care RM este parte (alin. Paris 13. cu timpul săvârşirii faptei. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate. iar în cazul inacţiunii .25 al Legii nr. indiferent de timpul survenirii urmărilor.11). chiar dacă această faptă nu se pedepseşte în statul în care a fost săvârşită fapta. dar care se află pe teritoriul republicii. el va răspunde conform legii penale a RM.2 art. nu pot fi extrădaţi şi sunt supuşi răspunderii penale conform prezentului cod. Prevederile alin.19 CRM). Condiţiile şi procedura de extrădare se reglementează de tratatele internaţionale la care RM este parte. legislaţia penală (art.13 CP) şi procesual-penală (art.13 CP).1978). care se află pe teritoriul său. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate.7 art. nu se exclude posibilitatea de extrădare a cetăţeanului RM în baza unor acorduri bilaterale (de exemplu.12 în redacţia Legii nr. dacă această componenţă de infracţiune este formală.1975 şi 17. Prin extrădare se înţelege acţiunea de predare de către un stat altui stat a unui infractor. dacă participantul a acţionat pe teritoriul RM. 9.1 art. 4. Instanţa de judecată ia în consideraţie pedepsele şi antecedentele penale ale persoanelor pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului RM. (2) Cetăţenii străini şi apatrizii care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova. 3.10.2 art.05. Reglementările enunţate au fost preluate şi de legea penală care prevede regula conform căreia cetăţenii RM şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în RM. spre a fi judecat sau spre a-şi executa pedeapsa. Art.06. În acelaşi timp. în cazul în care aceeaşi persoană a săvârşit o nouă infracţiune pe teritoriul RM (alin. Locul săvârşirii infracţiunii coincide.infracţiunile săvârşite la bordul navelor menţionate se consideră săvârşite pe teritoriul RM şi cad sub incidenţa CP.11. 2.3 art.13 CP se întemeiază pe principiul consfinţit în alin. NOŢIUNEA DE INFRACŢIUNE .1957 şi protocoalele adiţionale la această convenţie. EXTRĂDAREA (1) Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Republica Moldova. dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată. [Art. Această categorie de persoane este supusă răspunderii penale conform prevederilor CP al RM. Cetăţenii RM nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din republică (alin. Aceste informaţii vor fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate. La săvârşirea infracţiunii comise peste hotarele RM.locul în care persoana trebuia sau putea să acţioneze. CAPITOLUL II INFRACŢIUNEA Articolul 14.03. în temeiul hotărârii instanţei de judecată.

Inacţiunea constă într-o comportare pasivă. 5. în neîndeplinirea unei obligaţiuni impuse de lege sau de alte acte normative. 4.58 CP).1 art. Această trăsătură este impusă de principiul legalităţii consacrat în alin. 2. Prin faptă se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane sub formă de acţiune sau inacţiune prejudiciabilă. se poate vorbi de infracţiune. deşi. Infracţiunea. legiuitorul recunoaşte că infracţiunea este o faptă social-prejudiciabilă. Drept confirmare a acestei teze. ideile. săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.1 CP).(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă.2 art. În definiţia infracţiunii dată în alin. era obligată să îl acorde constituie infracţiunea prevăzută de art. utilizând. în virtutea legii sau a regulilor speciale. În art.7 CP din 1961.162 CP. legiuitorul s-a pronunţat în favoarea termenului faptă prejudiciabilă. cum era prevăzută în art.1 art. legal recunoscut şi similar termenului socialpericulos. Infracţiunea determină răspunderea penală şi pedeapsa penală. acţiunea de furt încalcă interdicţia ce rezultă din art. răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţiile fundamentale ale dreptului penal. Pentru ca fapta (acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă să constituie infracţiune. ea trebuie să fie prevăzută în CP . În limbaj obişnuit. conform căruia CP "determină faptele ce constituie infracţiuni". Sub acest aspect prin faptă (acţiune sau inacţiune) într-o accepţie generală se înţelege activitatea desfăşurată laolaltă cu urmările produse. De aceea în continuare. fără o substanţă reală a acestora. pentru o expunere uniformă a textului. 1. care a produs urmări dăunătoare. şi nu "socialpericuloasă".14 CP sunt enunţate trăsăturile (semnele) esenţiale ale acesteia prin care ea se distinge de alte fapte.2 CP sau în crearea unui pericol pentru acestea. Pentru ca fapta să constituie infracţiune.2 CP.51 CP). Caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei reprezintă elementul ei material şi dezvăluie esenţa socială a infracţiunii de a cauza o daună valorilor sociale apărate de legea penală sau de a crea un pericol pentru acestea. convingerile persoanei. totodată.186 CP. Acţiunea sau inacţiunea obţine semnificaţie juridico-penală prin capacitatea reală de a produce o urmare negativă.59) etc. Acţiunea este o comportare activă prin care se încalcă o normă prohibitivă ce interzice o anumită activitate. adică social-periculoasă. ca faptă prejudiciabilă. Acest principiu este în deplin acord cu . fiind lipsită de importanţă. De exemplu. (2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care. ea trebuie să fie: a) prejudiciabilă. De aici concluzia că nu pot fi apreciate drept infracţiuni gândurile. ideile. formal. conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod. neacordarea de ajutor unui bolnav de către o persoană care.unica lege penală a RM (alin. cauzează un prejudiciu valorilor sociale indicate în art. prevăzută de legea penală. dar. apoi pe cea referitoare la instituţiile enunţate. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.1 art. d) pasibilă de pedeapsă penală. persoană care nu prezintă pericol social (art. Din acest punct de vedere este logic faptul că legiuitorul a abordat în CP mai întâi concepţia privitoare la infracţiune. cuvintele prejudiciabil şi periculos au acelaşi sens şi fac parte din acelaşi câmp semantic. deoarece problema răspunderii penale şi a pedepsei penale se pune numai după ce s-a săvârşit infracţiunea. b) prevăzută de legea penală. Numai în măsura în care ele (gândurile. c) săvârşită cu vinovăţie. 3.14 CP infracţiunea este caracterizată ca o faptă prejudiciabilă. vom utiliza termenul prejudiciabil. care constă în vătămarea unor valori sociale indicate expres în art.1 CP. convingerile) s-au concretizat într-o acţiune sau într-o inacţiune incriminată. Elementul material al infracţiunii este criteriul principal de deosebire a infracţiunii de alte acte delictuoase şi determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. şi expresii cum ar fi faptă care nu prezintă pericol social (art. Subliniind ideea că infracţiunea. În lipsa uneia dintre aceste trăsături nu există infracţiune. în unele articole din CP. Astfel. Fapta prejudiciabilă constituie temeiul real al răspunderii penale (alin.

Aceasta înseamnă că pentru tragerea la răspundere penală este necesar a stabili ca fapta. Liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală sunt aspecte ale principiului individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale. Nu constituie infracţiune nici fapta prejudiciabilă săvârşită de o persoană în stare de iresponsabilitate (art. Ele (caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei) impun prevederea faptei în legea penală ca infracţiune când pericolul acesteia a crescut şi tot ele sunt factorul principal care impune dezincriminarea faptei în cazul în care gradul ei prejudiciabil a scăzut. ci le recunoaşte. În partea specială a CP toate infracţiunile sunt sancţionate cu pedepse penale. nu poate fi vorba de infracţiune.20 CP) sau a fost săvârşită sub influenţa constrângerii fizice sau psihice.3 art. iar cel formal . cum sunt omorul şi tâlhăria. Fapta nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni în cazul în care aduce o atingere minimă valorii apărate de legea penală. GRADUL PREJUDICIABIL AL INFRACŢIUNII Gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul. nu ar fi avut nici o importanţă (art. subiectul şi latura subiectivă. cât şi inacţiunea prejudiciabilă trebuie să reprezinte o manifestare psihică conştientă şi volitivă a persoanei (art.art.7 CP). 6. Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvârşirea infracţiunilor legea penală îşi realizează scopul urmărit: apărarea valorilor sociale şi prevenirea săvârşirii faptelor prejudiciabile (art. Elementul material caracterizează infracţiunea ca faptă prejudiciabilă. O dată cu prevederea faptei în lege.14 CP). Problema privind recunoaşterea lipsei gradului prejudiciabil al faptei săvârşite se soluţionează de organele urmăririi penale şi de instanţa de judecată în fiecare caz concret în parte. care. Codul penal anterior nu prevedea dispoziţii referitoare la criteriile care determină aceste două laturi ale prejudiciabilităţii. cu toate consecinţele ce decurg din acest statut. dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea săşi dirijeze acţiunile (art. 1. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a fost săvârşită cu vinovăţie. Infracţiunea fără pedeapsă nu are sens juridic penal.39 CP).15 CP. De aceea nu constituie infracţiune fapta care. în lipsa pedepsei penale pentru infracţiunea săvârşită.14 CP este material-formală. CP prevede liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală (cap.1-2 CP). Noţiunea de infracţiune expusă în art. deşi formal conţine semnele unei infracţiuni. Incriminarea şi dezincriminarea faptei sunt de competenţa legiuitorului (lit. Legea nu creează caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. Criteriile după care se determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art. .ca faptă prevăzută de legea penală. Lipsa vădită de importanţă a faptei se ia în consideraţie în raport cu specificul faptelor care constituie infracţiuni. 8.17-19 CP).15 CP este dată numai caracteristica generală a criteriilor care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. 7. Simpla constatare a prevederii faptei prejudiciabile în legea penală nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept infracţiune. dar. La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite (art. Atât acţiunea. ea fiind lăsată pe seama teoriei dreptului penal şi a jurisprudenţei. latura obiectivă. În acelaşi timp.72 din CRM). În art.7 CP). Între caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei şi prevederea faptei în legea penală există o strânsă legătură. să dispună de un anumit grad de prejudiciabilitate.VI şi IX CP). nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni (alin. deoarece unele dintre acestea. ea obţine o formă juridică. fiind lipsită de importanţă. care conţine semnele formale ale unei infracţiuni.2 art. iar prin conţinutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanţă. Persoana poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie (art.6 şi 51 CP). Descrierea caracterului prejudiciabilităţii infracţiunii a rămas în afara reglementării legislative. prin conţinutul lor concret nu vor putea fi niciodată vădit lipsite de importanţă. Articolul 15.3 CP). În cazul în care fapta a fost săvârşită fără vinovăţie (art.n) alin.72 din Constituţie şi exclude interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale (art. devine o categorie penală.23 CP).

Gradul prejudiciabil este concret în cazul în care e stabilit de către instanţa de judecată la individualizarea răspunderii penale şi pedepsei penale. CLASIFICAREA INFRACŢIUNILOR (1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil.2. (2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. În funcţie de forma vinovăţiei (semn al laturii subiective). răpirea unei persoane. Gradul prejudiciabil este legal (abstract). poate fi pedepsită cu închisoarea pe un termen concret în limitele de la 6 luni până la 3 ani sau poate fi liberată de răspunderea penală conform art. subiectul şi latura subiectivă.186 CP).54 CP.187 CP) prezintă un grad prejudiciabil mai mare decât furtul (art. VIII şi IX din partea generală a CP.05. El este stabilit de legiuitor şi se ia în consideraţie la incriminarea faptei în natura şi limitele pedepselor prevăzute pentru ea. latura obiectivă.4147 CP). De exemplu. săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.198 CP) etc. (6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.197 CP) este mai periculoasă decât aceeaşi faptă săvârşită din imprudenţă (art. El depinde.1 art. Gradul prejudiciabil depinde şi de formele de participaţie la săvârşirea infracţiunii (art. ţinându-se cont de criteriile din cap. de exemplu. 4. ori mai aspră. Caracterul prejudiciabil reprezintă caracteristica calitativă a pericolului unui grup de infracţiuni care atentează la una şi aceeaşi valoare socială. Articolul 16. De exemplu. care va fi ori mai blândă. cum este furtul (alin. în vigoare din 12. în primul rând. 3.06. grave. (3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv. deosebit de grave şi excepţional de grave. prezintă un grad prejudiciabil sporit şi este mai aspru pedepsită decât aceeaşi faptă săvârşită de o persoană ori de două sau mai multe persoane (art. toate infracţiunile contra vieţii au un caracter prejudiciabil. Criteriile care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art. după metoda săvârşirii infracţiunii (semn al laturii obiective) jaful (art. mai puţin grave. Infracţiunile din partea specială a CP nu sunt plasate la întâmplare. [Art. de caracterul valorii sociale împotriva căreia este îndreptată infracţiunea din grupul dat. în funcţie de criteriile menţionate. 5.03] . persoana în vârstă de până la 18 ani. adică de obiectul juridic al infracţiunii. ca infracţiune contra vieţii.03. În raport cu caracterul prejudiciabil legiuitorul stabileşte gradul pericolului fiecărei infracţiuni din grupul cu acelaşi caracter prejudiciabil.211-XV din 29. De exemplu. cele contra patrimoniului altul etc. infracţiunea de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor (art. în limitele infracţiunilor contra patrimoniului. Din acest punct de vedere. (5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani. ci în funcţie de importanţa pe care o dă legiuitorul valorilor sociale. (4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani inclusiv.164 CP). etapele activităţii infracţionale (art.15 CP.186 CP).25-27 CP) şi de alţi factori. De aceea caracterul prejudiciabil al infracţiunii depinde de locul pe care infracţiunea dată îl ocupă în sistemul părţii speciale a CP. Acestea sunt semnele obiective şi subiective ce caracterizează elementele componenţei de infracţiune: obiectul. se deosebeşte calitativ de orice alt fel de infracţiuni (după obiectul de atentare).V şi VI. Astfel. care a săvârşit o infracţiune mai puţin gravă. Gradul prejudiciabil constă din caracteristica cantitativă a unei infracţiuni în raport cu alte infracţiuni din grupul celora care au acelaşi caracter prejudiciabil.16 modificat prin Legea nr. omorul. infracţiunile prevăzute de prezentul cod sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare. La schimbarea gradului prejudiciabil acesta se oglindeşte în sancţiunea pentru infracţiunea dată.

încălcarea regulilor de zbor (art. la baza acestei clasificări stă expresia juridică a caracterului şi gradului prejudiciabil al faptei. prin urmare. Acest cod însă nu preciza semnele acestor categorii de infracţiuni şi nu conţinea criterii unice pentru clasificarea lor.I din partea specială). dacă se încadrează în limitele prevederilor alin. De exemplu. aceeaşi infracţiune este inclusă în diferite categorii din cele 5 menţionate în art. De fapt.2 şi 3 art. pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani şi. În funcţie de circumstanţele agravante ale componenţei de infracţiune.323 CP) etc. infracţiunile sunt clasificate în 5 categorii: uşoare. La infracţiunile mai puţin grave se referă omorul săvârşit în stare de afect (art.71) şi deosebit de gravă (art. iar în unele articole se întâlneau şi noţiuni cum ar fi: infracţiuni ce nu prezintă un mare pericol social (art.221 CP) etc. 6. mai puţin grave. pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. 2. grave. şi forma vinovăţiei. respectiv. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 până la 3000 de unităţi convenţionale sau cu arest până la 6 luni (art. fie ca alternativă altor categorii de pedepse. CP din 1961 definea infracţiunea gravă (art. această infracţiune se consideră excepţional de gravă. favorizarea infracţiunii (art. prevăzută pentru ea în sancţiunea articolului respectiv din partea specială a CP. eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată de până la 180 de ore în folosul comunităţii (art. Aceeaşi faptă. La infracţiunile uşoare se referă faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă.195 CP). 3. De exemplu. Din interpretarea logică şi semantică a conţinutului acestei norme juridice rezultă că în categoria dată se includ infracţiunile sancţionate numai cu închisoarea fie drept unicul tip de pedeapsă. constituie o infracţiune gravă în cazul calificării faptei în cadrul dispoziţiilor alin.1. ea este o infracţiune deosebit de gravă (alin.3 art. care se manifestă prin una din categoriile de pedeapsă .165 CP.închisoarea şi mărimea ei maximă.2 art.262 CP). deosebit de grave şi excepţional de grave.2. precum şi forma vinovăţiei. din care cauză ea se pedepseşte cu închisoarea de la 16 până la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. persoanele juridice care au săvârşit infracţiunile prevăzute în alin.168 CP). de până la 15 ani. 5.283 CP) este o infracţiune excepţional de gravă. este considerată o infracţiune deosebit de gravă. incriminat în art. infracţiunea de însuşire în proporţii deosebit de mari a bunurilor se pedepseşte cu închisoarea de la 10 până la 25 de ani şi.2 art. Însă în partea specială a CP unele infracţiuni sunt sancţionate numai cu pedepse de altă natură. De exemplu.149 CP).16 CP este legiferată clasificarea infracţiunilor în funcţie de caracterul şi gradul lor prejudiciabil. În funcţie de aceste criterii. Infracţiunile de tipul celora cum sunt lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin. La baza clasificării infracţiunilor în deosebit de grave şi excepţional de grave stau următoarele criterii: categoria pedepsei şi mărimea prevăzută de sancţiunea articolului din partea specială a CP.16 CP.146 CP).23). iar în cazul calificării în baza prevederilor alin. de asemenea.48) şi infracţiuni deosebit de periculoase contra statului (cap. huliganismul agravat (alin. Infracţiuni mai puţin grave şi grave se consideră faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă. Toate infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave sunt săvârşite în mod intenţionat. În cazul în care sancţiunea prevede pentru pedeapsa cu închisoarea o alternativă în formă de detenţiune pe viaţă.1. Aceste infracţiuni se referă.63 CP). Mai mult. la categoria infracţiunilor uşoare. se includ în categoria infracţiunilor grave. La categoria celor deosebit de grave se referă acele infracţiuni pentru care sancţiunea normei de incriminare prevede numai pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen ce depăşeşte 15 ani.203 CP). Banditismul însă (art. traficul de fiinţe umane.3 ea este apreciată drept infracţiune excepţional de gravă.21 CP în general nu pot fi sancţionate cu închisoarea (art.287 CP) etc. 4. munca forţată (art. . În art.

7. favorizarea infracţiunii (art. cât şi prin intenţie indirectă înglobează reprezentarea în conştiinţa persoanei a obiectului infracţiunii. prevede urmările ei prejudiciabile. efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic (art. 51 CP) poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale. care.2 art. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei şi prevederea urmării ei constituie elementul intelectiv al intenţiei. prevede urmările prejudiciabile ale acesteia şi doreşte survenirea acestor urmări.16 CP atrage după sine şi anumite consecinţe juridice. se consideră infracţiune de jaf atunci când infractorul îşi dă seama că săvârşeşte infracţiunea în prezenţa părţii vătămate sau a altor persoane. ca formă a vinovăţiei. înţelegerea trebuie să cuprindă şi aceste semne.160 CP). . 2. acţiunii sau inacţiunii prin care se realizează activitatea infracţională.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). Clasificarea infracţiunilor (art. reguli. Dispoziţia art. în primul rând. nu doreşte. persoana care nu ştia precis de graviditatea părţii vătămate nu poate să poarte răspunderea penală pentru infracţiunea agravată cum este omorul unei femei gravide (p. în mod conştient.6. De exemplu.2 art. Atribuirea infracţiunii la una din categoriile indicate în art. constituie latura subiectivă a infracţiunii. de încălcarea de către făptuitor a unor legi.311 şi lit.26 CP). încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie (art. În cazul în care făptuitorul în situaţia creată consideră că acţionează pe ascuns. Articolul 17. locul. De exemplu. cele săvârşite se încadrează în componenţa de infracţiune de furt (p. Intenţia în norma penală citată este caracterizată sub aspectul manifestării ei în două modalităţi: a) intenţia directă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.72 CP). Ea reprezintă atitudinea psihică conştientă şi volitivă a persoanei în procesul comiterii infracţiunii.2-3 HP CSJ nr.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). le-a dorit sau admitea. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ CU INTENŢIE Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.16 CP) are importanţă teoretică şi practică.17-18 CP.14 HP CSJ nr. denunţarea calomnioasă şi mărturia mincinoasă săvârşite în circumstanţe agravante (lit.97 CP) etc. însă ea poate fi dedusă din dispoziţiile art. împreună cu motivul şi scopul. În cazul infracţiunilor agravate conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi aceste circumstanţe.323). În raport cu categoriile infracţiunilor.143 CP) etc. În CP nu se defineşte noţiunea de vinovăţie. se stabilesc categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. iar dorinţa sau admiterea în mod conştient a survenirii urmării prejudiciabile reprezintă elementul ei volitiv. Art. sunt reglementate termenele de prescripţie ale executării sentinţei de condamnare (art. Astfel. nu se aplică condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (alin.a) alin. Numai persoana vinovată de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (art. interdicţii sau de o activitate ilegală.a) alin.180 CP). b) intenţia indirectă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de gradul prejudiciului faptei.90 CP). De exemplu. 3. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei săvârşite atât prin intenţie directă. în funcţie de categoria infracţiunii săvârşite.8 CP din 1961.4 art. în CP sunt incriminate actele de pregătire a infracţiunilor (art. Dacă latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează şi prin anumite semne referitoare la timpul.312 CP) etc. a prevăzut urmările ei prejudiciabile. mijloacele sau modul săvârşirii infracţiunii. se aplică pedeapsa mai blândă decât cea prevăzută de lege (art. Însă gradul prejudiciabil al unor fapte prevăzute în CP ca infracţiuni este legat. adică prevederea ei ca infracţiune în legea penală. 1. aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului (art.17 CP reproduce întocmai definiţia intenţiei. prevăzută în art.17 CP nu cere cunoaşterea de către făptuitor şi a caracterului ilicit al faptei. survenirea acestor urmări. însă admite în mod conştient survenirea acestor urmări.79 CP) şi în cazul unui concurs de infracţiuni (art.84 CP).

De exemplu. Previziunea în cazul intenţiei indirecte presupune înţelegerea posibilităţii survenirii reale a consecinţelor prejudiciabile (p. infracţiunea de expediere ilegală de substanţe narcotice se consideră consumată din momentul primirii coletului poştal sau a bagajului cu astfel de substanţe de către instituţia de comunicaţie sau de punctul de recepţie a bagajelor (p. pruncuciderea (art.11.3 HP CSJ nr. De exemplu. .acela al prevederii urmării prejudiciabile a faptei cu intenţie directă şi indirectă . Persoana care activează cu intenţie directă doreşte survenirea urmării prejudiciabile şi îşi depune voit eforturile pentru atingerea rezultatului dorit.În astfel de cazuri conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi înţelegerea că el săvârşeşte o faptă interzisă. de nepăsare faţă de producerea urmării prejudiciabile. una din ele ia un cuţit de pe masă şi o ucide pe cealaltă. Prin urmare. prevăzând posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile. În astfel de cazuri persoana acţionează numai cu intenţie directă. După timpul apariţiei intenţiei ea poate fi spontană şi premeditată. De exemplu. ci şi inevitabilitatea morţii ei. el va fi tras la răspundere penală pentru urmarea prejudiciabilă care a survenit real şi pe care acesta o admisese în mod conştient.9 din 15. Săvârşind fapta penală prin intenţie directă. 6. pregătirea (art. Însă în CP o mare parte de infracţiuni au componenţe formale. 4. 5. urmarea prejudiciabilă a cărora nu este un semn obligatoriu al laturii obiective. adică atunci când acţiunile vinovatului demonstrau că el a prevăzut survenirea morţii. deci. Intenţia indirectă se exclude şi în cazul infracţiunilor cu componenţe formale. Astfel. ci. aruncând victima într-o prăpastie.3. 7.3 HP CSJ nr. la săvârşirea infracţiunii prin intenţie indirectă. Rezultă că reglementarea intenţiei în art. tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă. persoana prevede nu numai posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat).26 CP) şi tentativa de infracţiune (art.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). Intenţia spontană se manifestă în două forme: simplă şi din afect.76 CP). o atitudine de indiferenţă.156 CP).se manifestă diferit.12 din 27. intenţia din afect apare în mod subit sub imperiul unor tulburări sau al altor stări de provocare ca reacţie imediată la aceste provocări. Dacă vinovatul a activat cu intenţie indirectă.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice).146 CP). elementul volitiv se caracterizează prin dorinţa de a săvârşi acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă indiferent de faptul survenirii unor urmări materiale. de regulă. Un alt aspect al elementului intelectiv . Are. în timpul unei sfezi dintre două persoane. şi inevitabilitatea survenirii ei. dacă omorul intenţionat poate fi săvârşit atât cu intenţie directă. dorea aceasta. Delimitarea intenţiei directe de intenţia indirectă are importanţă teoretică şi practică. Motivul şi scopul infracţiunii relevă faptul că persoana care o săvârşeşte urmăreşte şi doreşte o anumită finalitate. Elementul volitiv al intenţiei se caracterizează printr-o anumită atitudine volitivă faţă de urmarea prejudiciabilă. Această modalitate a intenţiei spontane constituie un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor componenţe de infracţiuni. În cazul intenţiei spontane simple intenţia de a săvârşi infracţiunea apare din cauza unor condiţii în care se află persoana şi se realizează imediat sau după o perioadă scurtă de timp din momentul apariţiei ei.17 CP este orientată spre infracţiunile cu componenţe materiale. În astfel de cazuri. nu o doreşte. cum sunt omorul săvârşit în stare de afect (art. persoana. dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor ce nu au depins de voinţa lui (p.03. însă o admite în mod conştient. cât şi cu intenţie indirectă. Spre deosebire de intenţia spontană simplă.147 CP) şi vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect (art. HP CSJ nr. Spre deosebire de intenţia directă. făptuitorul prevede nu numai posibilitatea.27 CP) pot fi săvârşite numai cu intenţie directă. Teoria şi legea penală cunoaşte şi alte modalităţi ale intenţiei. iar în cazul altor infracţiuni ea poate fi considerată drept circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art.

de nerespectarea unor reguli de precauţie stabilite pentru a evita survenirea unor consecinţe prejudiciabile în procesul de desfăşurare a anumitor activităţi. banditismul (art. la săvârşirea infracţiunii de viol făptuitorul nu ştia precis vârsta victimei.18 CP este prevăzută imprudenţa ca formă a vinovăţiei sub două modalităţi: a) sineîncrederea exagerată (uşuratică) şi b) neglijenţa.Intenţia premeditată presupune un anumit interval de timp de la apariţia ideii de a săvârşi infracţiunea până la realizarea ei. Vinovăţia nu se prezumă. această activitate prezintă un anumit grad prejudiciabil. motociclistul.171 CP. cum sunt omorul intenţionat săvârşit cu premeditare (lit. Acţiunile lui vor fi calificate ca viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani în baza lit. Sarcina dovedirii vinovăţiei revine acuzării. în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. adică după rezultat. persoana plănuieşte şi se pregăteşte în vederea săvârşirii infracţiunii. În cazul intenţiei concrete persoana prevede şi doreşte survenirea unui rezultat bine determinat. Factorul intelectiv al sineîncrederii exagerate constă în înţelegerea de către făptuitor a caracterului prejudiciabil al activităţii sale şi în prevederea urmării prejudiciabile ce poate surveni din cauza ei.b) alin.a) alin.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat).2 art. ci şi posibilitatea preîntâmpinării unei astfel de urmări. La baza acestei aprecieri pot sta încrederea făptuitorului în experienţa şi pregătirea sa profesională. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile. deşi trebuia şi putea să le prevadă.284 CP) etc. Prevederea în cadrul sineîncrederii exagerate presupune nu numai prevederea posibilităţii producerii urmării prejudiciabile.1 HP CSJ nr. Articolul 18. de aceea ea apare mai prejudiciabilă decât intenţia spontană. În cazul intenţiei nedeterminate făptuitorul prevede şi doreşte să cauzeze un prejudiciu. În art. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ DIN IMPRUDENŢĂ Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. După gradul de concretizare a intenţiei. 1. în concepţia făptuitorului. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei este legată. dezvoltând o viteză inadmisibilă pe o rută din raza oraşului. creându-şi condiţii favorabile pentru realizarea ei. de regulă. Posibilitatea preîntâmpinării urmărilor se bazează pe aprecierea unor temeiuri şi împrejurări care. 2. 8. pentru practica judiciară are importanţă clasificarea ei în intenţie concretă şi intenţie nedeterminată. îşi dă seama că această abatere de la regulile de circulaţie rutieră creează un pericol pentru securitatea participanţilor la trafic. crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art. intenţia premeditată este un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor astfel de infracţiuni.7 şi 15 CP). Concluziile instanţei judecătoreşti cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului trebuie să fie motivate în sentinţă. De exemplu. intenţia premeditată sporeşte gradul prejudiciabil al faptei şi al făptuitorului. prevede urmările ei prejudiciabile. în acest interval de timp. În astfel de situaţii. De regulă. Sineîncrederea exagerată se caracterizează prin faptul că persoana îşi dă seama că. făptuitorul ştie că victima nu are vârsta de 14 ani şi o violează. starea tehnică a . De exemplu.283 CP). În acest caz făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru viol în funcţie de vârsta pe care de fapt o avea victima. rezultat pe care nu-l doreşte şi nici nu-l acceptă. În alte cazuri premeditarea poate fi luată în vedere la individualizarea pedepsei ca semn ce determină gradul prejudiciabil al infracţiunii (art. dar consideră uşuratic că prin felul în care acţionează îl va evita. însă îşi imaginează în linii generale urmările posibile. De exemplu. a prevăzut urmările ei prejudiciabile. De exemplu.3 art. admiţând că ea poate fi şi minoră.145 CP). ar trebui să evite rezultatul prevăzut. inculpatul şi apărătorul lui având posibilitatea în proces de a folosi orice mijloc de probă pentru a o infirma. dorind în egală măsură survenirea oricăreia din aceste urmări. indicându-se probele cercetate (p.

În general.345 CP). de rezultat. Dacă se va stabili că persoana nicicum nu putea să prevadă producerea rezultatului. va exista o faptă săvârşită fără vinovăţie. urmează a fi calificată ca omor intenţionat. în lipsa unui rezultat real. Sintagma din art. De exemplu. Numai atunci când persoana care trebuia să prevadă şi să preîntâmpine rezultatul faptei sale a putut. ci din posibilitatea unui individ mediu. îl acceptă în mod conştient şi nu face nici un efort pentru preîntâmpinarea lui. Astfel. acţiunea persoanei care a instalat pe terenul său un dispozitiv explozibil. Articolul 19.26-27 CP). exagerat că rezultatul nu se va produce. circumstanţele concrete ale situaţiei în fiecare caz aparte. Când făptuitorul nu se bazează pe nici un temei care ar putea preîntâmpina rezultatul. dar greşit.mecanismelor. Crearea pericolului survenirii urmării prejudiciabile din cauza sineîncrederii exagerate sau a neglijenţei. instrucţiuni legale care reglementează modul de desfăşurare a unor activităţi sau din anumite reguli de convieţuire socială bazate pe experienţa de viaţă. şi această încredere îl însoţeşte pe tot parcursul activităţii sale. În lipsa obligaţiunii de a prevedea posibilitatea survenirii rezultatului se exclude vinovăţia. 4. în urma exploziei căruia au murit oameni. Obligaţiunea de prevedere se deduce nu din posibilităţile individuale.20 CP). pot împiedica survenirea rezultatului şi care. sunt temeiuri de a se vorbi despre prezenţa vinovăţiei în formă de neglijenţă. dar nu din imprudenţă (p. activând în condiţiile făptuitorului. vinovăţia sa va îmbrăca forma intenţiei. întrucât în asemenea caz ea echivalează cu acceptarea urmărilor prevăzute. acţiunile altor persoane. este necesar ca persoana să poată prevedea natura şi dimensiunile lui. lipsa de înţelegere a gradului prejudiciabil al faptei şi al prevederii producerii rezultatului ei deosebesc imprudenţa de toate celelalte forme şi modalităţi ale vinovăţiei. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. însă nu şia onorat această obligaţiune. 3. pregătirea şi experienţa lui profesională sau de viaţă. obişnuit. Posibilitatea de prevedere este o condiţie subiectivă a neglijenţei şi se stabileşte în funcţie de particularităţile individuale ale făptuitorului.26 HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele de omor intenţionat). pe întâmplare. precum şi alte împrejurări de natură să prevină producerea rezultatului prejudiciabil. 5.18 CP trebuia să prevadă exprimă obligaţiunea persoanei de a prevedea posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. chiar nici atunci când rezultatul a fost preîntâmpinat de alte persoane sau din întâmplare nu a survenit. Această obligaţiune rezultă din diferite norme. ci pe hazard. Neglijenţa ca modalitate a imprudenţei există atunci când persoana nu îşi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei. reguli. În situaţia sineîncrederii exagerate făptuitorul crede sincer. obligaţiunea de a prevedea rezultatul este o condiţie obiectivă a neglijenţei şi la stabilirea ei nu se iau în considerare particularităţile individuale ale persoanei concrete. persoana. INFRACŢIUNE SĂVÂRŞITĂ CU DOUĂ FORME DE VINOVĂŢIE . deşi trebuia şi putea să le prevadă. şi nu infracţiune (art. de fapt. La intenţie.18 CP reglementează imprudenţa în cele două modalităţi menţionate numai în cazurile infracţiunilor cu componenţe materiale. Factorul volitiv al sineîncrederii exagerate reprezintă eforturile pe care le depune făptuitorul la desfăşurarea activităţii cu nerespectarea regulilor de precauţie în condiţiile încrederii sale în anumiţi factori care. art. care. prevăzând posibilitatea survenirii rezultatului.41 CP) şi exclude posibilitatea pregătirii şi tentativei la ele (art. 7. 6.235 alin. În dreptul penal esenţa neglijenţei constă în faptul că persoana trebuia şi putea să prevadă posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil.1 art. Excepţie fac infracţiunile cu componenţe formale prevăzute expres în partea specială a CP (art. Specificul acestei forme de vinovăţie rezultă şi din faptul că CP nu prevede răspunderea penală pentru participaţia la săvârşirea infracţiunilor din imprudenţă (art. Pe lângă obligaţiunea de a prevedea rezultatul (trebuia să-l prevadă). au fost apreciaţi exagerat. în concepţia sa. nu atrage răspunderea penală a făptuitorului. concrete ale persoanei. ar fi trebuit să prevadă rezultatul acţiunii sale. Prin urmare.

19 CP. au format o singură infracţiune de luare de ostatici care a provocat decesul unei persoane din imprudenţă (alin.1 art. ce stă la baza acţiunii iniţiale. terorismul soldat cu decesul unei persoane din imprudenţă (alin.280 CP şi. respectiv. se produc urmări mai grave care. . Art. luarea de ostatici şi lipsirea de viaţă din imprudenţă sunt fapte incriminate ca infracţiuni concrete în alin.278 CP) etc.Dacă.20 CP rezultă două situaţii în care între acţiunea (inacţiunea) şi urmarea prejudiciabilă survenită există legătură cauzală.159 CP). 4. după construcţia lor. deşi trebuia şi putea să le prevadă. însă fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. aceste infracţiuni se caracterizează prin intenţie. care exclude incriminarea obiectivă în dreptul penal al RM.2 art. categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. răspunderea penală pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile. şi imprudenţă faţă de urmarea mai gravă. conform circumstanţelor cauzei. infracţiunea se consideră intenţionată. lăsarea în primejdie. precum şi decesul victimei (alin. Nici o faptă săvârşită fără vinovăţie. 3. care a provocat din imprudenţă decesul victimei (alin.2 art. Sub aspect obiectiv infracţiunile cu două forme de vinovăţie constau dintr-o faptă iniţială. În consecinţă. Astfel de infracţiuni în art. Sub aspect subiectiv. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi. conform art. legate. De regulă. nu poate fi recunoscută drept infracţiune. drept rezultat al săvârşirii cu intenţie a infracţiunii.4 art. realizându-se un concurs ideal: infracţiunea iniţială comisă cu intenţie şi alta din imprudenţă.151 CP).3 art. nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă. luarea de ostatici care a dus la decesul victimei din imprudenţă (alin. Ca exemple de infracţiuni formale agravate care pot fi săvârşite cu două forme de vinovăţie sunt: internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică.169 CP).149 CP. Cunoaşterea trăsăturilor specifice ale infracţiunilor cu două forme de vinovăţie are o mare importanţă practică. 2.3 art. Însă unele infracţiuni. în art. Ele.20 CP reglementează un aspect al principiului vinovăţiei. care a cauzat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări.280 CP). atrag înăsprirea pedepsei penale şi care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului. Urmarea mai gravă provocată din imprudenţă prin fapta săvârşită cu intenţie apare astfel drept circumstanţă agravantă la infracţiunile săvârşite cu intenţie. La infracţiunile materiale agravate săvârşite cu două forme de vinovăţie se referă: vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. conducând la o consecinţă mai gravă.19 CP sunt definite ca infracţiuni săvârşite cu două forme de vinovăţie. De exemplu. FAPTA SĂVÂRŞITĂ FĂRĂ VINOVĂŢIE (CAZUL FORTUIT) Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. care a provocat decesul victimei (alin. În partea specială a CP infracţiunile cu două forme de vinovăţie după construcţia lor sunt incriminate sub forme de infracţiuni materiale agravate şi infracţiuni formale agravate. Articolul 20.2 art.16 CP). în practica judiciară la încadrarea juridică a unor asemenea fapte s-ar fi impus aplicarea regulilor concursului de infracţiuni. ele. ori decesul victimei (alin.3 art.163 CP). fiind unite de legiuitor într-o componenţă. se consideră în general infracţiuni intenţionate şi asupra lor se răsfrâng toate consecinţele ce decurg din acest statut al lor. infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din imprudenţă. conform legii. se caracterizează sub aspectul laturii subiective prin reunirea cumulativă a intenţiei şi imprudenţei. Din dispoziţiile art.280 CP) etc. provocarea ilegală a avortului care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.34 CP). 1.72 CP) etc. oricât de prejudiciabile ar fi urmările ei. stabilirea recidivei (art. de clasificarea lor (art. Or. al cărei rezultat se amplifică. 1. Dacă CP nu ar fi incriminat infracţiunile săvârşite cu două forme de vinovăţie în partea specială a CP ca infracţiuni distincte. de exemplu. sancţiunea pentru această incriminare fiind cu mult mai aspră decât sancţiunile prevăzute pentru fiecare din infracţiunile unite.

fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie.(2) şi (3). ce a dus la moartea unei persoane.145. în baza unor date obiective şi a unor condiţii subiective. A doua situaţie. legitima apărare aparentă (putativă sau imperfectă). 151. Dacă se va stabili că persoana care se crede cu bună-credinţă atacată şi circumstanţele concrete ale cauzei. În cazul infracţiunilor cu componenţe formale. art.292 alin.(2).(3). este aceea în care persoana nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale. Or. 270. nici nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. art. aceasta se consideră săvârşită fără vinovăţie în înţelesul art.305. nu întrunesc componenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă. Cauza imprevizibilă se poate datora şi imprudenţei victimei (apare brusc în faţa automobilului în viteză) sau comportării unor vieţuitoare (o viespe îl înţeapă în ochi pe conducătorul unui automobil în timp ce se află la volan. ruperea unei piese la o maşină etc. din cauza unei defecţiuni tehnice de construcţie a motorului. 147. nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale.195. de asemenea. art. art. din care cauză comite un accident de circulaţie. 175. art. o stare fiziologică (leşin.342. Persoana care a săvârşit fapta trebuie să fi fost în imposibilitate de a prevedea împrejurarea care a dus la producerea rezultatului.288 alin.(2). Acţiunea (inacţiunea) care a determinat rezultatul neprevăzut trebuie să fie o faptă prevăzută de legea penală. În exemplul invocat conducătorul autovehiculului a produs un accident rutier fără vinovăţie. conform circumstanţelor cauzei. Pentru existenţa acestei situaţii este necesar a stabili dacă fapta săvârşită îndeplineşte următoarele condiţii ce se desprind din reglementarea menţionată: Rezultatul acţiunii (inacţiunii) persoanei trebuie să se datoreze unor împrejurări obiective. În asemenea cazuri trebuie să existe împrejurări reale care să creeze făptuitorului certitudinea că se află în faţa unui atac. or.(2) şi (3). declaraţiile necorespunzătoare adevărului. art. 152 alin.). 281. 350. . În prima situaţie persoana care a comis fapta nu îşi dă seama şi. (3) şi (4).(4).264 CP.197 alin. conform circumstanţelor cauzei. art.).260. Împrejurările imprevizibile pot fi: naturale (cutremur. 196 alin. furtună. art. 186-188. nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. Articolul 21. art. împrejurare care nu ar fi putut fi prevăzută de nici o altă persoană aflată în situaţia şoferului. 280. 166 alin.). diferite instalaţii sau mecanisme (scurtcircuit.190 alin.(2). art. 287 alin. art. în care fapta se săvârşeşte fără vinovăţie. se consideră săvârşite fără vinovăţie. defecţiune care nu a fost descoperită la revizia tehnică a maşinii.164. în momentul săvârşirii infracţiunii. au împlinit vârsta de 16 ani. 273 alin.2. (2) şi (3). 271. art.(2).(2). 189 alin. art. în condiţiile situaţiei apărute nici o persoană nu putea să le prevadă. se interpretează drept infracţiune săvârşită fără vinovăţie. neprevăzute de conştiinţa şi voinţa făptuitorului. 172.(2) şi (3).192 alin.(2) şi (3). art. 3.(2). când o persoană este convinsă. în situaţia în care un conducător de automobil a săvârşit un accident. SUBIECTUL INFRACŢIUNII (1) Sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care.).312 CP. persoana nu-şi dădea seama şi. ele. Numai atunci când fapta întruneşte cumulativ toate condiţiile subiective şi obiective enunţate. că se află în faţa unui atac.20 CP.(2). etc. conform circumstanţelor cauzei.(2). că ele sunt adevărate. 317 alin. art. atac de cord etc.217 alin. nu prevede posibilitatea survenirii urmării ei şi. inclusiv comportamentul părţii vătămate. De exemplu.171.275. La această situaţie se referă. prevăzută de art. 268. De exemplu. Neprevederea cauzelor care au acţionat şi a rezultatului produs are un caracter obiectiv şi general. dacă persoana nu îşi dădea seama sau nu trebuia şi nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale.212 alin. în situaţia în care martorul este de bunăcredinţă. (2) Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 283-286. trăsnet etc. în primul rând.290 alin. îi dădeau temeiuri de a aprecia acţiunile părţii vătămate ca atac ce-i dă dreptul de a se apăra. prevăzut de alin.3 art.

3. ci începând cu ziua următoare.1 art.18 CP etc. persoana în . 223-246.153-154 din 22 iulie 2003)] 1. alin.27 CP etc. omul dobândeşte capacităţile psihice care-i dau posibilitate de a conştientiza acţiunile sale şi de a şi le putea stăpâni. 248-251. din punct de vedere penal.2003 în vigoare din 12. sancţionată. se deduce din vârsta minimală a acestei persoane presupusă de expertiză (p. anul naşterii).21 CP rezultă că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi subiect al infracţiunii.11.6. Această chestiune se soluţionează în conformitate cu cerinţele legii de procedură penală.).19. art. 259-261. autor. şi nu de la naştere.(3) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiţii: a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii. până la atingerea vârstei de 14 ani. 5. ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi. În CP subiectul infracţiunii apare şi sub denumirea de infractor (alin. ea trebuie să fi atins.1 art.). 257. inexistenţa responsabilităţii persoanei fizice este absolută şi în nici un caz nu se va putea dovedi existenţa ei.51 CP etc.25-27 CP). Pentru ca o persoană să poată fi subiect al infracţiunii. aprobată. cât şi cea care comite o infracţiune neconsumată (art.2 art.1 art.17.2 art. de făptuitor (art.1 CP). de persoană vinovată de săvârşirea infracţiunii (alin. [Art.03 şi Legea nr.42 CP). utilizată de organul sau persoana împuternicite cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective. b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate. societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost admisă. alin. c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile persoanei.1 art. art. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana care a săvârşit o infracţiune consumată. (5) Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită.305-XV din 11 iulie 2003 privind modificarea Codului penal al Republicii Moldova (MO nr.). 4. În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei trebuie să se dovedească vârsta precisă a minorului (ziua. şi persoana juridică. Prin acest articol CP recunoaşte ca subiect al infracţiunii deopotrivă cu persoana fizică. luna. Or. o anumită limită de vârstă. Astfel.211-XV din 29.21 CP sunt indicate semnele ce caracterizează în general persoana fizică ca subiect al infracţiunii.6 al HP CSJ nr. Temeiurile răspunderii penale sunt unice şi se aplică în egală măsură faţă de orice persoană care a împlinit vârsta cerută de lege (art.1 art. Acestea sunt: vârsta cerută de lege şi responsabilitatea. prevăzute în art.37 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori). 221. instigator sau complice (art. La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua naşterii urmează să fie considerată ultima zi a acelui an. Aceasta înseamnă că. Se consideră că persoana a atins vârsta anumită nu în ziua naşterii. care este numit de expert. 2.10.5 şi art.2 art. de persoană care a săvârşit o infracţiune (alin. (4) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător poartă răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite. În alin. organizator.05.51 CP).21. art.21 modificat prin Legea nr. Vârsta generală pentru tragerea la răspundere penală a persoanei fizice este de 16 ani. Minorii între vârsta de 14 ani şi 16 ani poartă răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor indicate expres în alin.26. 6.06. Din alin. iar în cazul constatării vârstei prin numărul minimal sau maximal de ani.215-218. alin. Însă vârsta minorului este luată în considerare la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale.2 art. în momentul comiterii infracţiunii. numai la o anumită vârstă.

CP stabileşte în alin. persoana juridică poate fi subiect al infracţiunii de la data înregistrării ei de către stat. să-şi asume obligaţiuni. poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale. 12. de Legea nr. 328 CP).de a recunoaşte în legislaţia penală persoana juridică drept subiect al răspunderii penale.22-23 CP.1 art. În alte cazuri. . însă este indicat caracterul activităţii persoanei sau funcţiile pe care le ocupă. 11.54 CP şi în conformitate cu prevederile procedurii penale. persoană juridică este organizaţia care posedă un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiunile sale cu acest patrimoniu. vârsta subiectului special în norma de incriminare nu este determinată. c) ea poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute expres în alin. De exemplu. În această situaţie persoana fizică trebuie să posede semnele prevăzute în alin.21 CP reglementează particularităţile răspunderii penale a persoanei juridice ca subiect al infracţiunii. lucrătorul transportului feroviar. persoana care efectuează urmărirea penală (art. 7.1 Dispoziţii generale cu privire la antrepriză şi la prestări servicii şi sec.263) etc. De aceea pot fi subiecţi ai infracţiunii numai acele persoane juridice. din această interpretare s-ar putea formula şi înţelesul activităţii legale de întreprinzător.76 CP).21 CP. b) să desfăşoare activitate de întreprinzător.70) etc. Conform art. persoana cu funcţii de răspundere (art. Actualul CP a mers pe calea recomandată ţărilor-membre de Consiliul Europei . 308 CP). sec. Pe cale de deducţie. De exemplu. Nu orice persoană juridică în sensul art.vârstă de până la 18 ani poate fi liberată de răspunderea penală în temeiul prevederilor art. ce desfăşoară activitate de întreprinzător. închisoarea ca pedeapsă faţă de ei poate fi aplicată pe un termen ce nu depăşeşte 15 ani (art.208-209 CP).160 CP). poate fi reclamant şi pârât în instanţa de judecată. săvârşirea infracţiunii de către un minor constituie o circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art. CP în art. 8.21 CP şi în articolul corespunzător din partea specială a CP.125 dă interpretarea legislativă a activităţii de întreprinzător desfăşurată ilegal. Răspunderea penală a persoanelor juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită. medicul (art.55 CC.21 CP.327. CP nu dă noţiunea de persoană juridică. Persoanele juridice pot fi trase la răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute de alin.4 art.3 şi 4 art.332 din 1999 Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate.845 din 3 ianuarie 1992 Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (cu modificările corespunzătoare).21 că poate fi subiect al infracţiunii numai acea persoană juridică. În concepţia CP din 1961 persoana juridică nu putea fi subiect al infracţiunii.307 CP).1 art. faţă de minori nu se aplică detenţiunea pe viaţă (art.61 CC).4 art. Astfel.55 CC poate fi subiect al infracţiunii. alin. care desfăşoară activitatea de întreprinzător ce corespunde dispoziţiilor acestor acte legislative şi normative. Noţiunea şi caracteristica responsabilităţii şi iresponsabilităţii sunt expuse în comentariul la art. 10.306.71 CP). 9. Însă această activitate este reglementată expres de CC în cap. naval sau aerian (art. Alt semn ce caracterizează persoana fizică drept subiect al infracţiunii este responsabilitatea. trebuie să avem în vedere că o mare parte din infracţiunile prevăzute în partea specială a CP pot fi săvârşite numai de persoane care au atins o anumită vârstă. judecătorul (art. În aceste cazuri subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică care a împlinit 18 ani sau o altă vârstă stabilită de lege pentru a ocupa aceste funcţii sau pentru a exercita aceste activităţi.XI.60 CC) şi de exerciţiu (alin. Referitor la problema vârstei de la care este posibilă răspunderea penală. de Legea nr.1 art. Ea se consideră constituită în momentul înregistrării şi din acest moment are capacitatea de folosinţă (alin.4 art. Norma citată indică următoarele semne ce caracterizează persoana juridică drept subiect al infracţiunii: a) să fie constituită în ordinea şi modul prevăzute de lege. a 2-a Antrepriza. infracţiunile de atragere a minorilor în activitatea criminală sau la consumul ilegal de droguri pot fi săvârşite numai de persoane care au atins vârsta de 18 ani (art. Prin urmare.

22 CP se dă noţiunea de responsabilitate. . este supusă răspunderii penale (alin. Responsabilitatea persoanei este prezumată şi nu trebuie dovedită. organele urmăririi penale şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să stabilească starea psihică a acestora.ea poate fi supusă pedepsei. iar după însănătoşire . 3. Lipsa unuia dintre aceştia duce la inexistenţa responsabilităţii şi.23 CP dă noţiunea de iresponsabilitate ca stare psihologică opusă responsabilităţii (art. învinuitului sau inculpatului. În art. Răspunderea penală reprezintă o condamnare publică care obligă infractorul să suporte consecinţele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. 4. Responsabilitatea trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei.21 CP. Articolul 22.a). Art. Însă în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a bănuitului. Faţă de o asemenea persoană. IRESPONSABILITATEA (1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care. Responsabilitatea presupune doi factori: un factor intelectiv şi unul volitiv. Dacă lipseşte responsabilitatea.21 sunt prevăzute unele condiţii speciale privitoare la specificul laturii obiective şi al laturii subiective ale infracţiunilor săvârşite de persoana juridică. Prin urmare. precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. care a săvârşit o faptă cu vinovăţie. întrucât o persoană iresponsabilă nu poate acţiona cu vinovăţie (cu intenţie sau imprudenţă). Ambele criterii determină numai în mod cumulativ iresponsabilitatea persoanei.3 art. numai persoana responsabilă poate fi subiect al infracţiunii. RESPONSABILITATEA Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. Acesta din urmă este denumit şi psihologic. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical.23 CP sunt de principiu. Aceşti doi factori există în mod cumulativ. iar în art. În lit. b) şi c) alin. deci. înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. o infracţiune. Astfel. Faţă de o asemenea persoană. Numai o persoană responsabilă.23 CP. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate. Factorul volitiv constă în capacitatea persoanei de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija acţiunile. adică responsabilitatea sau iresponsabilitatea lor. responsabilitatea constituie şi o premisă a răspunderii penale. a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. 2.13. nu se mai poate pune problema vinovăţiei ca semn al infracţiunii. norma dată exclude răspunderea penală a persoanei iresponsabile. Responsabilitatea este consecinţa existenţei capacităţii biopsihice a persoanei de a-şi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei şi de a-şi manifesta voinţa şi dirija acţiunile.51 CP). În literatura juridică responsabilitatea este denumită şi capacitate penală sau imputabilitate. Din dispoziţiile cuprinse în art. Reglementările art. responsabilitatea este premisa vinovăţiei.1 art.2 art. la starea de iresponsabilitate.21 CP responsabilitatea este prevăzută ca semn ce caracterizează persoana fizică în calitate de subiect al infracţiunii. în baza hotărârii instanţei de judecată. Articolul 23. Factorul intelectiv este determinat de capacitatea persoanei de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice. Responsabilitatea este starea psihologică proprie omului normal şi este opusă iresponsabilităţii prevăzute de art. 1.23 CP rezultă că la baza iresponsabilităţii stau două criterii: medical şi juridic. Trebuie să facem distincţie între responsabilitate şi răspunderea penală. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. se afla în stare de iresponsabilitate. Între responsabilitate şi vinovăţie există o strânsă legătură. (2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care.22 CP) şi caracterizează criteriile ce stau la bază ei. Potrivit alin. 2. în timpul săvârşirii unei fapte prejudiciabile. 1. în baza hotărârii instanţei de judecată. prevăzute de prezentul cod.

98-102 CP. distruge sau îşi însuşeşte bunurile altei persoane etc. Persoana recunoscută iresponsabilă la momentul săvârşirii faptei prejudiciabile nu poate fi subiect al infracţiunii şi nici nu poate fi trasă la răspundere penală. Iresponsabilitatea persoanei se stabileşte la momentul săvârşirii infracţiunii. 7. Aceste tulburări psihice nu exclud responsabilitatea.23 CP interzic tragerea la răspundere penală a persoanei care. însă poate să se manifeste şi independent. încât a lipsit-o de capacitatea de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori de a le dirija. Factorul intelectiv al iresponsabilităţii se manifestă prin faptul că persoana "nu putea să-şi de seama de acţiunile şi inacţiunile sale" în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile.2 art. persoana care suferă de o boală psihică cronică. 6. din cauza stării psihice bolnăvicioase. nu înţelege că prin acţiunile sale suprimă viaţa victimei. Criteriul medical constă din faptul că lipsa capacităţii intelectuale şi volitive a persoanei este efectul unor asemenea cauze cum sunt: a) bolile psihice cronice. Această stare psihică este strâns legată de incapacitatea intelectuală a persoanei (factorul intelectiv). înainte de pronunţarea sentinţei s-a îmbolnăvit de o boală psihică. c) stările patologice. Însă faţă de aceste persoane. cu condiţia ca la momentul săvârşirii faptei boala psihică a persoanei să fi atins un asemenea grad. redusă. în baza hotărârii judecătoreşti.23 CP prin expresia "nu putea să-şi dea seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze". care sunt expuşi în art. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă (art. şi nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor întreprinse. De exemplu.102 CP). iar după însănătoşire ea poate fi supusă pedepsei. printre care şi în baza expertizei psihiatrice. nu are capacitatea de a se abţine de la impulsul de a incendia. în baza hotărârii instanţei judecătoreşti. tulburări psihice şi stări patologice cunoscute de psihiatrie şi capabile de a afecta activitatea normală a psihicului persoanei (criteriul juridic. 5. de a distruge prin foc şi. Legislaţia penală a unor ţări (Germania.3. însă pot servi drept temei pentru stabilirea . Factorul volitiv al iresponsabilităţii se caracterizează prin lipsa capacităţii persoanei de a-şi dirija acţiunile sau inacţiunile în momentul săvârşirii infracţiunii şi este determinat de afectarea sferei volitive a psihicului persoanei.1 art. Prevederile alin. a cărei efectuare este obligatorie în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a persoanei care a săvârşit o faptă prejudiciabilă. 8. Pentru ca persoana să fie recunoscută iresponsabilă se cere prezenţa ambelor criterii ale iresponsabilităţii. b) tulburările psihice temporare. în principiu. Or. persoana simte impulsul de a da foc.23 CP printr-o enumerare generalizatoare juridico-penală a tuturor tipurilor de boli psihice. nu serveşte drept temei pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală. alin. Această stare psihică presupune lipsa capacităţii persoanei de a înţelege caracterul adevărat al faptei şi caracterul prejudiciabil al acesteia. Criteriul juridic (psihologic) al iresponsabilităţii are la bază doi factori: intelectiv şi volitiv. Polonia etc.) recunoaşte o stare intermediară între responsabilitate şi iresponsabilitate. De exemplu. criteriul medical al iresponsabilităţii este exprimat în art. Numai prezenţa criteriului juridic (psihologic) nu dă temei pentru recunoaşterea persoanei iresponsabile. în cazul unei astfel de tulburări psihice cum este piromania. Astfel. Federaţia Rusă. psihologic). Faţă de o asemenea persoană. o responsabilitate parţială. Îmbolnăvirea de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii. şi acest fapt se soluţionează în baza tuturor materialelor cauzei. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical prevăzute de art. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. La baza acestei responsabilităţi stă o tulburare psihică ce nu-i permite persoanei să înţeleagă în deplină măsură caracterul şi gradul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale sau să şi le dirijeze. exceptând faptul că înţelege caracterul prejudiciabil al unei asemenea fapte. Recunoaşterea iresponsabilităţii persoanei este de competenţa instanţelor judecătoreşti.23 CP cere ca incapacitatea persoanei de a-şi da seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau de a le dirija să fie determinată de anumite cauze care se referă la criteriul medical al iresponsabilităţii. 4.

) sau starea de ebrietate nu se află în legătură cu infracţiunea.).unei pedepse mai blânde sau pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. Norma citată are în vedere starea de ebrietate obişnuită (simplă. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei. 9. însă tulburările psihice ale persoanei care nu exclud responsabilitatea pot fi recunoscute drept circumstanţe atenuante la stabilirea pedepsei (art. precum şi de gravitatea infracţiunii săvârşite. Starea de ebrietate patologică în psihiatrie este recunoscută ca o tulburare psihică (delirium tremens. Astfel.24 CP au importanţă juridico-penală în practica judiciară.23 CP). Ţinând cont de gradul de deficienţă mintală. conform art. Aceste dispoziţii ale art. simplă. substanţelor narcotice sau toxice. paranoie alcoolică etc. ori a altor substanţe cu efect ebriant sau narcotizant. Însă în cazul în care făptuitorul a ajuns la starea de ebrietate independent de voinţa sa (prin înşelăciune i se dă persoanei o băutură în care s-a introdus o substanţă narcotică sau este constrâns să consume substanţe toxice etc. ele se iau în consideraţie la stabilirea pedepsei. instanţa de judecată este în drept a nu o considera drept circumstanţă agravantă (art. O astfel de stare de ebrietate. persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate nu este liberată de răspunderea penală. Cauzele ebrietăţii. halucinaţii alcoolice.23). 2. din cauza căreia persoana este lipsită de capacitatea de înţelegere şi de dirijare a voinţei sale. dacă există avizul medical corespunzător. în baza art. nu este liberată de răspundere penală.104 CP. 3. asistent social. concomitent cu pedeapsa pentru . În aceste cazuri suntem în prezenţa celor două criterii (medical şi juridic) ale iresponsabilităţii. narcoman sau toxicoman. 4. Iresponsabilitatea trebuie deosebită de arieraţia (înapoierea mintală) minorilor. faţă de persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală. În funcţie de cauzele ebrietăţii şi de influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii.54 CP. starea de ebrietate se consideră de către instanţele judecătoreşti ca circumstanţă agravantă în cazurile în care această stare a contribuit la săvârşirea infracţiunii de către cel ce a consumat alcool sau substanţe ebriante.77 CP).24 CP. despre care se vorbeşte în art.24 CP. Pentru stabilirea arieraţiei învinuitului sau inculpatului minor. instanţa de judecată. persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă într-o atare stare fiind recunoscută iresponsabilă (art. Potrivit art. indiferent de gradul ei de gravitate.76 CP). pedagog) sau de către expertul-psihiatru (HP CSJ nr. În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic.37 p. Cauzele ebrietăţii. Diferenţa dintre ele nu constă în gradul de gravitate a ebrietăţii.7 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori). fiziologică) în care a ajuns persoana ca efect al folosirii alcoolului. Starea de ebrietate obişnuită. CP nu recunoaşte o astfel de responsabilitate intermediară. or. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii trebuiesc stabilite. minorul. care îngreuiază considerabil capacitatea lor de a înţelege sensul acţiunilor şi de a le dirija. instanţa de judecată poate să nu recunoască această stare ca circumstanţă agravantă. Articolul 24. deoarece lipseşte criteriul medical al ei (boala psihică cronică. 1. poate fi liberat de răspunderea penală şi internat într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare ori faţă de el se pot aplica alte măsuri de constrângere cu caracter educativ. tulburarea psihică temporară sau starea patologică. prevăzute în art. De obicei. nu poate fi considerată stare de iresponsabilitate. organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să dispună efectuarea expertizei de către specialişti în domeniul psihologiei (psiholog. produsă de alcool sau de alte substanţe. RĂSPUNDEREA PENTRU INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ ÎN STARE DE EBRIETATE Persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate. săvârşirea infracţiunii în stare de ebrietate este o circumstanţă care agravează pedeapsa făptuitorului. fiziologică trebuie deosebită de starea de ebrietate patologică.

art. Prin urmare. au rămas în afara legii penale.209 CP) şi la organizarea sau întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope (art. ETAPELE ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE (1) Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune. ► Infracţiunile cu componenţe formale dobândesc forma consumată în momentul săvârşirii acţiunii prejudiciabile.219). şi nu doar unele. calea infracţională).infracţiunea săvârşită. 3. Astfel. conform articolului corespunzător din Partea specială a prezentului cod. (3) Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabileşte. tentativa de infracţiune (începerea executării) şi finalizarea infracţiunii prin producerea rezultatului dorit. 242. este interzisă prin ameninţare cu pedeapsa penală circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope (art. integrându-se în fapta consumată. căile prin care trece fapta infracţională în desfăşurarea ei până la producerea rezultatului (iter-criminis. Momentul consumării infracţiunii depinde de construcţia juridică a componenţei de infracţiune din partea specială a CP. (2) Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. ca şi pentru infracţiunea consumată.103 CP.25 CP incriminează actele de pregătire şi tentativa. În scopul apărării sănătăţii publice şi a convieţuirii sociale. cu trimitere la art. prescrierea lor ilegală (art. ca în cazul tentativei. deliberarea şi luarea hotărârii. respectându-se prevederile art. dacă nu au ajuns în faza producerii rezultatului din motive ce nu au depins de voinţa făptuitorului drept infracţiuni neconsumate.drept infracţiuni consumate. Apariţia ideii. În evoluţia sa această activitate parcurge anumite faze: apariţia ideii infracţionale. De exemplu. singura reţinută pentru încadrarea juridică şi sancţionarea ei.219 CP). Pentru recunoaşterea infracţiunii drept consumată are importanţă de principiu momentul consumării infracţiunii. 5. Spre deosebire de CP din 1961. tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului însoţit de aplicarea sau ameninţarea cu aplicarea violenţei. se consideră consumate în momentul survenirii rezultatului.). poate să aplice faţă de aceste persoane măsurile de constrângere cu caracter medical prevăzute în art. luarea hotărârii. 146. activităţile efectuate în fazele precedente în vederea producerii rezultatului îşi pierd propria lor individualitate.16 din HP CSJ nr.81. Articolul 25. iar în cazul producerii rezultatului . ultima chiar şi exteriorizată.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). În teoria dreptului penal. jaful şi escrocheria se consideră consumate dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa (p. 239. Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune (alin. prin etape ale activităţii infracţionale se înţeleg fazele. Luând în seamă specificul activităţii psihice a minorilor şi efectul negativ al substanţelor narcotice şi psihotrope asupra dezvoltării organismului lor. pregătirea infracţiunii. al prevenirii săvârşirii infracţiunilor în stare de ebrietate. medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant (art.1 art. 1. 147. De exemplu. Au componenţe materiale şi alte infracţiuni prevăzute de partea specială a CP (art.25 CP).218 CP) şi organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul acestor substanţe (art. legiuitorul a incriminat numai actele de pregătire. dacă nu au fost materializate prin acţiuni de pregătire sau de tentativă. legea penală prevede răspunderea penală pentru atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri.145. Pornind de la teza că numai acţiunile (inacţiunile) pot fi recunoscute infracţiuni şi de la periculozitatea lor pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale. în art. 2. ► Infracţiunile. furtul. O dată cu consumarea infracţiunii. deliberarea. infracţiunea consumată conţine toate semnele ce caracterizează componenţa infracţiunii. tentativa şi producerea rezultatului prejudiciabil. drept componenţe materiale.25 al CP sunt legiferate etapele activităţii infracţionale fără a se da o definiţie acestei noţiuni. 271 etc.26 şi 27. periculoase pentru viaţa şi sănătatea .217 CP).

). psihotrope sau a precursorilor acestora se consideră infracţiune consumată din momentul săvârşirii a cel puţin unei acţiuni din cele menţionate în art. infracţiunea de ecocid se consideră consumată din momentul în care acţiunile descrise în art. 178. La infracţiunile cu componenţe formale se referă de asemenea şi alte infracţiuni din partea specială a CP (de exemplu. care constă din pregătirea şi tentativa de infracţiune (a se vedea comentariul la art.07. răspunderea penală este prevăzută numai pentru actele de pregătire a infracţiunii mai puţin grave.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxic). transportarea. De exemplu. justa calificare a acţiunilor făptuitorului drept infracţiune consumată sau neconsumată are şi consecinţe diferite.25 CP se dă noţiunea infracţiunii neconsumate.3 din HP CSJ nr. De exemplu. Astfel.03. Delimitarea infracţiunii consumate de cea neconsumată are importanţă juridico-penală. în cazul infracţiunii continue amnistia se aplică numai cu condiţia ca acţiunea sau inacţiunea începută să înceteze până la data intrării în vigoare a actului de amnistie. 312 etc. organizarea de grupuri criminale în scopul terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau săvârşirii atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor (art.29 CP).10 din HP CSJ nr. 202. şantajul .1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea. Dacă infracţiunea continuă începută până la actul de amnistie durează şi după intrarea lui în vigoare. 5. art. însoţită de ameninţare. ca pentru infracţiunea consumată. crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art. În afară de aceasta. . păstrarea. deosebit de grave şi excepţional de grave.282 CP).victimei. conform alin. În funcţie de momentul consumării infracţiunii se rezolvă unele probleme privind aplicarea amnistiei şi prescripţiei de tragere la răspunderea penală. sustragerea armelor de foc.15 din 6.177.217 CP (p.26 CP). infracţiune de terorism consumat constituie chiar şi ameninţarea cu săvârşirea actelor de terorism (art. ► Alte infracţiuni se consideră consumate din momentul creării unei stări de pericol real pentru valoarea socială ocrotită de legea penală. grave. ► Infracţiunea prelungită se consumă în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale (art. 167. ele nefiind pedepsite în cazul infracţiunilor uşoare (alin.11. 203 CP etc.2 art. ameninţarea cu omorul sau vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii constituie infracţiune dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări (art.26 şi 27 CP).278 CP) etc. ► Infracţiunea continuă se consideră consumată în momentul încetării activităţii infracţionale sau din cauza survenirii unor evenimente care împiedică această activitate (alin.286 CP) etc. Dispoziţiile art. ► Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel. 307 alin. fabricarea.284 CP). punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA constituie infracţiune consumată prevăzută de art.136 CP pot provoca o catastrofă ecologică.1.2 art. a muniţiilor sau a substanţelor explozive. cu trimitere la art. amnistia nu se aplică. 4. Or.25 CP. 311. 290. 194.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului).2 art. De exemplu.212 CP. La această categorie de fapte se referă infracţiunile prevăzute de art.166.30 CP). O astfel de construcţie au şi infracţiunile de organizare a unei rebeliuni armate (art.16 HP CSJ nr.26 şi 27 CP.31 din 9. intenţia de a dobândi prin banditism arme şi muniţii se consideră infracţiune consumată din momentul organizării bandei (p. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor).81 CP pentru infracţiunile neconsumate stabilesc unele procedee de aplicare a pedepsei mai favorabile decât pentru infracţiunea consumată şi interzice aplicarea pedepsei de detenţiune pe viaţă pentru infracţiunile neconsumate.din momentul înaintării cerinţei. comercializarea ilegală. indiferent de atingerea de către infractor a scopului pus (p. încât ele se consumă chiar din momentul pregătirii lor. circulaţia ilegală a substanţelor narcotice. În alin.155 CP). răspunderea penală pentru pregătirea şi tentativa de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP. organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale (art.12 din 27. 179.340 CP).3 art.

deosebit de grave sau excepţional de grave. pe altă cale. De . plănuirea infracţiunii şi repartizarea rolurilor între participanţi.26 CP privind crearea condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii şi întreruperea actelor de pregătire din cauze independente de voinţa făptuitorului.26 CP. ca formă a vinovăţiei. Alin. Actele de pregătire. Latura obiectivă a pregătirii de infracţiune are un şir de particularităţi: Actele de pregătire nu fac parte din latura obiectivă a infracţiunii ce se pregăteşte şi sunt exterioare acesteia.42 CP).1 art.6. bunurilor furate etc.1 art. de condiţii pentru săvârşirea ei legiuitorul a recunoscut că orice acte de pregătire efectuate cu scopul săvârşirii infracţiunii cad sub incidenţa alin. a furtului. infracţiunea nu şi-a produs efectul".1 art.până la săvârşirea primei acţiuni ce constituie latura obiectivă a acestor componenţe de infracţiuni. infracţiunea nu şi-a produs efectul. 3. patrimoniul victimei presupuse nu este lezat. pregătirea unei arme de foc pentru săvârşirea unui atac tâlhăresc nu se cuprinde în latura obiectivă a tâlhăriei prevăzute în art. Atunci când ele sunt înfăptuite de altă persoană. Un act de pregătire de natură intelectuală poate fi înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune.1 art. La semnele obiective se referă prevederile alin. Actele de pregătire pot fi pedepsite numai în cazul în care "din cauze independente de voinţa făptuitorului. PREGĂTIREA DE INFRACŢIUNE (1) Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune. procurarea.25 CP şi determinate de etapele de desfăşurare a activităţii infracţionale privesc numai activitatea infracţională. În alin. Actele de pregătire nu lezează nemijlocit obiectul infracţiunii zămislite. de exemplu. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori a instrumentelor în vederea săvârşirii infracţiunii.1 art.1 art. Prin expresia sau crearea intenţionată. Prin expresia din alin. la baza căreia stă intenţia. Asemenea forme se exclud în cazul infracţiunilor săvârşite din imprudenţă.26 CP infracţiunea nu şi-a produs efectul se înţelege că actele de pregătire nu au ajuns până la etapa începerii tentativei sau în cazul infracţiunilor cu componenţe formale . grave. Din această definiţie rezultă că.26 CP nu a enumerat în mod exhaustiv toate actele posibile de pregătire de infracţiune.188 CP şi se consideră criminală numai în baza alin. însă se creează o stare de pericol potenţială pentru această valoare socială ocrotită de legea penală. înţelegerea prealabilă cu alte persoane de a procura sau comercializa bunurile furate etc.). pentru a considera o activitate drept act de pregătire pedepsit penal. nefiind obligatorii. decât autorul sau coautorii. sunt posibile la toate infracţiunile intenţionate. Articolul 26.1 art. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sunt supuse numai persoanele care au săvârşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave. Cerinţa alin. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor. Ele numai creează condiţii pentru săvârşirea infracţiunii. 1. Din felul în care se manifestă actele de pregătire. pregătirea unor documente personale false pentru a evita identificarea după săvârşirea infracţiunii etc. constituie acte de complicitate (alin. Aceste acte de pregătire pot fi de natură intelectuală (procurarea de informaţii şi de date privitoare la săvârşirea infracţiunii. 2. activitatea trebuie să fie caracterizată de anumite semne obiective şi subiective. pe altă cale. 4.26 CP se dă o definiţie mai desfăşurată a pregătirii de infracţiune decât în alin.26 CP privind caracterul intenţionat al actelor de pregătire constituie semnele subiective ale pregătirii de infracţiune. În atare cazuri infracţiunea trebuie să nu-şi producă efectul din motive independente de voinţa făptuitorului. De exemplu. de condiţii pentru săvârşirea ei dacă.) şi de natură materială (pregătirea unor ascunzişuri pentru tăinuirea uneltelor infracţiunii. Actele de pregătire trebuie să fie săvârşite numai de persoana care are nemijlocit intenţia de a săvârşi infracţiunea ca autor sau coautor al ei.15 CP din 1961. În cazul actelor de pregătire. ele pot fi de natură intelectuală ori materială. din cauze independente de voinţa făptuitorului.. sau crearea intenţionată.1 art.5 art. Actele de pregătire de natură materială constau din procurarea. Formele infracţiunii prevăzute în art.26 CP.

iar pentru procurarea ilegală a armei de foc .9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). teama de răspunderea penală etc. în primul rând. un început de executare a acţiunii îndreptate nemijlocit împotriva valorii sociale ocrotite de CP.şi în baza art. constituie temei pentru liberarea de răspunderea penală pentru pregătirea infracţiunii.1994 cu modificările din 20. De exemplu. Dacă actele de pregătire sunt întrerupte din motive subiective (mila faţă de victimă. 2.26.).290 CP. tentativa reprezintă. în care sunt incriminate ca infracţiuni distincte actele de pregătire (mai detaliat a se vedea p. va fi considerată renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii.56 CP).145 CP raportat la art.3 din HP CSJ nr. în cazul violului.26 CP. indiferent de gravitatea lor. Latura subiectivă a pregătirii de infracţiune constă în caracterul ei intenţionat. legiuitorul a considerat că actele de pregătire nu prezintă gradul prejudiciabil caracteristic infracţiunii şi le-a lăsat în afara incriminării. violul se consideră infracţiune consumată din momentul în care s-a început raportul sexual. .3 art. Răspunderea penală a făptuitorului în cazul pregătirii de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP.12. prin actele de executare. 6. În aceste situaţii făptuitorul poartă răspunderea penală în baza articolului din partea specială a CP. În acest caz persoana poartă răspunderea penală doar pentru acţiunile pregătitoare deja săvârşite în vederea producerii rezultatului infracţiunii. în cazul pregătirii de infracţiune făptuitorul acţionează cu intenţie directă. nu este necesară o încadrare suplimentară a urmărilor reale survenite pentru victimă (p. El îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor de pregătire a infracţiunii. De exemplu. TENTATIVA DE INFRACŢIUNE Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă. Codul penal din 1961 incrimina nelimitat actele de pregătire. În cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare. Sub aspect obiectiv. refuzul care a fost determinat de imposibilitatea continuării ulterioare a acţiunilor criminale în virtutea unor împrejurări apărute contrar voinţei vinovatului nu poate fi considerat benevol şi. cu trimitere la art. 7. în cazul tentativei de omor. 1. care. Sub aspect obiectiv.2 art.75 şi 81 CP. ca pentru infracţiune consumată.3 al comentariului la art.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). iar în unele cazuri chiar îi cauzează o anumită daună. 5. Infracţiunile din imprudenţă nu pot să apară sub formă de acte de pregătire.exemplu.14 din HP CSJ nr.08. prin urmare. prevede posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile de pe urma infracţiunii pe care o pregăteşte şi doreşte să săvârşească această infracţiune. cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni consumate (alin. conform art.26 CP prevede răspunderea penală numai pentru persoanele care au săvârşit acte de pregătire a unei infracţiuni intenţionate mai puţin grave. Alin. din cauze independente de voinţa făptuitorului. Dacă actele de pregătire a unei infracţiuni prin natura lor constituiau o altă infracţiune. iar sub aspect subiectiv presupune caracterul intenţionat al acestor acte. aceasta nu şi-a produs efectul. Articolul 27. De exemplu. dar acest scop n-a fost atins din motive ce nu depind de voinţa vinovatului. Mai mult. Dacă faţă de victimă se aplică forţa fizică sau ameninţarea cu scopul de a săvârşi un raport sexual cu ea. ele fiind pedepsite în cazul tuturor infracţiunilor intenţionate. făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru pregătirea omorului intenţionat în baza art.7 din 29. 8.56 CP. Tentativa de infracţiune cu componenţe formale este posibilă numai atunci când latura lor obiectivă se constituie din diferite acţiuni prevăzute în dispoziţiile normei de incriminare. tentativa implică efectuarea unor acte ce fac parte din latura obiectivă a infracţiunii începute. respectându-se prevederile art. grave. încât ele se consumă din momentul începerii actelor de pregătire. atentează la obiectul concret şi creează pericolul real de a-i cauza o daună. pentru procurarea ilegală a unei arme de foc cu scopul pregătirii unui omor intenţionat. Făptuitorul. deosebit de grave şi excepţional de grave. nu exclude răspunderea penală (p.25 CP). Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel. suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni.

ea nu poate fi trasă la răspunderea penală şi se liberează de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii. De exemplu. Tentativa este consumată în cazul în care acţiunea a început şi a fost dusă până la capăt.08. ea poate apărea în formă întreruptă (neconsumată) sau în formă consumată.56 CP). constituie tentativă consumată fapta persoanei care nu a avut posibilitatea de a dispune de bunurile sustrase din punga victimei din cauză că a fost observată de victimă şi de alte persoane şi reţinută îndată de ei. însă acţiunile comise nu au pricinuit şi nu au putut pricinui daună din . la ducerea până la capăt a infracţiunii. îi salvează viaţa. De regulă. Cei care pledează pentru existenţa tentativei prin inacţiune.09. cu excepţia cazurilor în care actele tentativei conţin o altă infracţiune consumată (art. Cauzele independente de voinţa făptuitorului care împiedică producerea efectului în cazul tentativei sunt diverse. În teoria dreptului penal posibilitatea tentativei prin inacţiune este discutabilă.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). ci numai pentru urmarea efectiv produsă până la înlăturarea morţii victimei. 5. Renunţarea de bună voie la infracţiune poate apărea nu numai la întreruperea voluntară a actelor de tentativă. Tentativa sub aspect subiectiv se distinge prin caracterul intenţionat al actelor ei.toate cele săvârşite urmează a fi calificate ca tentativă de viol (p.) (p. după ce a administrat o substanţă otrăvitoare victimei cu intenţia de a o ucide. îi dă un antidot.3 din HP CSJ nr. o persoană. îşi argumentează opinia prin exemplul devenit clasic: o mamă. din cauze ce nu depind de voinţa făptuitorului. benevol şi definitiv. care întrerup acţiunile şi fac imposibilă continuarea lor sau care înlătură producerea rezultatului. Practica judiciară a RM recunoaşte constant că tentativa de infracţiune poate fi săvârşită numai cu intenţie directă. Sub acest aspect CSJ a explicat instanţelor judecătoreşti că tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă (p.13 din HP CSJ nr. 3. Dacă persoana a renunţat. În funcţie de gradul de realizare a tentativei.9 din 15. huliganism. datorită acestor măsuri. În cazul dat făptuitorul nu va răspunde pentru tentativa de omor. în scopul de a omorî victima. lămureşte medicilor ce otravă i-a dat victimei şi. nu îl hrăneşte. există tentativa întreruptă când.11. Numai dacă există atare circumstanţe. el fiind înlăturat.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). s-a explicat instanţelor judecătoreşti că. la soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii psihice. insultă etc. fiindu-i milă de chinurile ei. trebuie constatat faptul dacă inculpatul a acţionat cu scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa aplicată a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. acţiunile vinovatului pot fi recunoscute drept tentativă de viol şi numai ele dau posibilitatea de a delimita tentativa de viol de alte acte criminale (acte de desfrâu. 4. actele de executare a tentativei se săvârşesc prin acţiuni. Tentativă asupra unui obiect nul este atunci când persoana atentează la valorile sociale ocrotite de legea penală. infractorul îi aplică lovituri cu cuţitul în regiunea cutiei toracice. O altă trăsătură a aspectului obiectiv al tentativei constă în faptul că acţiunea a cărei executare a fost începută nu şi-a produs efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. Tentativa întreruptă (neconsumată) este atunci când acţiunea începută este întreruptă şi nu mai poate fi continuată pentru a-şi produce efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. De exemplu.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). tentativa poate apărea sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de tentativă cu mijloace nule.13 şi 21 din HP CSJ nr.27 CP nu exclude tentativa şi prin inacţiuni. cauzare a leziunilor corporale. De exemplu. însă acţiunea nu a fost dusă până la sfârşit din cauză că partea vătămată s-a apărat şi au intervenit alte persoane. Ele se constituie din împrejurări apărute contrar voinţei făptuitorului. În funcţie de caracterul intenţionat al tentativei şi al cauzelor ce înlătură producerea rezultatului. De asemenea. dar nu s-a produs rezultatul. cheamă salvarea. de obicei.7 din 29.7 din 29. în scopul uciderii copilului nounăscut. Însă art. ci şi în cazul înlăturării producerii rezultatului.

deoarece. care poate consta într-o acţiune (inacţiune). transportarea. în conţinutul unei infracţiuni. 3. prin ele însele. care în acel moment nu aveau capacităţile iniţiale. Infracţiunea cu acţiuni alternative se caracterizează prin prevederea în conţinutul normei penale a unor acţiuni (inacţiuni) care pot produce urmări omogene. moartea victimei nu a survenit. Articolul 28. prin natura sa. Infracţiunea este complexă în cazul în care în conţinutul ei de bază sau agravant intră. o singură infracţiune pentru care se aplică o singură pedeapsă. în general. formată dintr-o acţiune (inacţiune) ori din mai multe acţiuni (inacţiuni) se consideră.30 CP). 6.31 CP). Pornind de la conţinutul legal al definiţiei infracţiunii unice. a avut drept efect numai deteriorarea automobilului şi cauzarea unor leziuni corporale victimei. păstrarea.6 din HP CSJ nr. din cauza insuficienţei mijloacelor folosite de făptuitor. Infracţiunea complexă se poate prezenta sub forma unei componenţe de infracţiune de bază sau sub forma unei componenţe de infracţiune agravante. 1. elementul material sau rezultatul unei infracţiuni distincte şi care sunt reunite. două sau mai multe urmări prejudiciabile care ar putea constitui. 9. poate fi de două feluri: infracţiune unică simplă şi infracţiune unică continuă (art. Conţinutul complex cu formă agravantă include. deoarece obiectul lipsea în momentul atentatului sau avea calităţi atât de bune. un dispozitiv explozibil sub automobilul ei. substanţe explozive. ca circumstanţă agravantă. 7. ca element sau ca circumstanţă agravantă. o acţiune (inacţiune) sau un rezultat prejudiciabil care constituie. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor). distingem două modalităţi ale acesteia: a) când printr-o acţiune (inacţiune) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. făptuitorul a instalat.29 CP). INFRACŢIUNEA UNICĂ Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale. Infracţiunea simplă se deosebeşte de infracţiunea continuă prin faptul că elementul material al infracţiunii continue. Legislaţia penală distinge următoarele modalităţi ale unităţii legale de infracţiuni: infracţiunea prelungită (art. cu scopul de a suprima viaţa victimei.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre punerea.31 din 9. muniţii. o faptă prevăzută de legea penală. 2. Conţinutul de bază se formează prin reuniunea a două sau a mai multor infracţiuni care îşi pierd autonomia şi devin părţi componente ale infracţiunii complexe. De exemplu. Unitatea legală de infracţiune este compusă din două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni.cauza greşelii făptuitorului. infracţiunea repetată (art. acesta va purta răspunderea penală pentru tentativă de sustragere a substanţelor explozive (p. Prin unitatea de infracţiune se înţelege situaţia în care o activitate infracţională. fiecare în parte.nu putea fi vătămat. Această infracţiune se . dacă făptuitorul a sustras arme. se prelungeşte în timp. o infracţiune incriminată distinct în lege. b) când printr-un sistem de acţiuni (inacţiuni) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. nefiind puternică. a muniţiilor sau a substanţelor explozive. Prin unitate naturală se înţelege consacrarea juridică a entităţii naturale. dintr-o singură acţiune sau inacţiune ce produce un rezultat prejudiciabil unic unui obiect distinct şi este comisă printr-o singură formă de vinovăţie. prin voinţa legiuitorului. în funcţie de elementul său obiectiv. care este alcătuită. încât . 5. De exemplu. Explozia.11. potrivit stării de fapt ori potrivit legii. Tentativa cu mijloace nule este în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite. în conţinutul său calificativ. infracţiunea complexă. până intervine forţa contrară care îi pune capăt (momentul epuizării). Unitatea naturală. 4. fabricarea. Vinovatul a fost condamnat pentru tentativă de omor. infracţiunea cu acţiuni alternative. ce dobândeşte caracter complex. Infracţiunea unică se poate prezenta sub forma unităţii naturale şi legale. comercializarea ilegală. sustragerea armelor de foc. dar el era sigur că cele sustrase au capacităţile necesare.prin acţiunile întreprinse .

Infracţiunile succesive se caracterizează prin anumite pauze. dezertarea (art. întreruperi ce survin în desfăşurarea activităţii infracţionale.290 CP ). prin HP nr. c) acţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. Instanţa supremă judiciară (CSJ). b) acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Cea de-a doua condiţie constă în faptul că activităţile materiale săvârşite la diferite intervale de timp. 1. de întrerupere. fiecare în parte.317 CP). Infracţiunile permanente se caracterizează printr-o activitate continuă. 4. pentru a se integra în infracţiunea prelungită. În cazul infracţiunii continue nu există pluralitate de infracţiuni. 3. (2) Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate. 4. Articolul 30. Infracţiunile continue pot fi de două tipuri: infracţiuni succesive şi infracţiuni permanente. până la încetarea activităţii infracţionale. Prima condiţie. 2. având acelaşi scop de însuşire ilegală a averii.5 din 06. faze ale infracţiunii finale. 2. în cumul.consideră consumată din momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile de alternativă prevăzute în norma penală. Infracţiunea continuă se caracterizează prin faptul că latura obiectivă a acesteia constă într-o acţiune (inacţiune) care durează în timp în mod natural. ce se cuprind de intenţia unică a infractorului şi alcătuiesc în concursul . Sensul juridic al noţiunii de acţiune (inacţiune) trebuie înţeles într-o accepţiune mai largă. a activităţii infracţionale.194 CP) etc. Articolul 29. Calitatea de infracţiuni permanente o pot avea evadarea din locurile de deţinere (art. O trăsătură distinctă a infracţiunii continue constă în faptul că acţiunile distincte din care se compune infracţiunea consumată sunt considerate numai etape. fiecare în parte. Acţiunile reluate pot avea atât calitatea de infracţiune.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului. 1. cât şi de faptă prevăzută de legea penală. sub aspectul realizării unei activităţi infracţionale. componenţa aceleiaşi infracţiuni. reluate de făptuitor. alcătuiesc o singură infracţiune. a indicat că "la delimitarea unei sustrageri repetate de cea prelungită judecătoriile trebuie să ţină cont de faptul că sustragerea prelungită trebuie considerată sustragerea în mai multe rânduri a averii proprietarului. caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice.07. termice sau a gazelor naturale (art. 3. însuşirea şi utilizarea ilicită a energiei electrice. Infracţiunea prelungită presupune următoarele condiţii: a) săvârşirea mai multor acţiuni sau inacţiuni. trebuie să fie comise în temeiul unei rezoluţii unice. timp nedeterminat. care prezintă.371 CP) etc. alcătuind în ansamblu o infracţiune. conţinutul aceleiaşi infracţiuni. fiind necesară săvârşirea a cel puţin două acţiuni care. a altor persoane ori a organelor competente. Infracţiunea este prelungită în cazul în care persoana săvârşeşte. care poate să nu releve gradul de pericol social al unei infracţiuni decât examinate în cumul. la diferite intervale de timp. Această activitate poate înceta din cauza intervenţiei făptuitorului. dar în realizarea unei rezoluţii unice. INFRACŢIUNEA CONTINUĂ (1) Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvârşirea neîntreruptă. Calitatea de infracţiuni continue succesive o pot avea acţiunile de purtare ilegală a armelor şi muniţiilor (art. acţiuni sau inacţiuni care prezintă. care se compune dintr-un şir de acţiuni criminale identice. este aceea a săvârşirii mai multor acţiuni sau inacţiuni. (2) Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. care nu cunoaşte momente de discontinuitate. comise cu un singur scop. ce ţine de materialitatea activităţii infracţionale. la diferite intervale de timp. INFRACŢIUNEA PRELUNGITĂ (1) Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică.

Consumarea infracţiunii prelungite are loc în ultimul moment al epuizării ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. dar care atentează asupra unui obiect generic unic. fie în momentul intervenţiei altor factori. adică săvârşirea infracţiunii de una şi aceeaşi persoană sau de mai mulţi participanţi. În prezentul CP această formă a repetării este întâlnită frecvent.dorinţa comiterii în mod repetat a acţiunilor ce vor alcătui prin cumul o infracţiune unică. "sustragerea nu poate să fie încadrată drept repetată. Cea de-a doua condiţie presupune situaţia ca persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna dintre infracţiunile săvârşite în mod repetat sau să nu fi expirat termenul de prescripţie. 6. b) persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna din ele şi să nu fi expirat termenul de prescripţie. Cea de-a treia condiţie presupune . fiind prevăzută ulterior în alin.4 CP şi constituie circumstanţă agravantă. 152 alin. prevăzute de aceeaşi normă penală. dacă el a fost stins în conformitate cu art. Această formă a repetării este definită în componenţa infracţiunii prevăzute de art. presupune prezenţa unei hotărâri unice strict determinate.2 etc.2 ale componenţelor infracţiunilor prevăzute de art. precum şi dacă termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat".şi unitatea de subiect. (2) Săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute la diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare a infracţiunii în cazurile prevăzute în Partea specială a prezentului cod. neintervenirea unor obstacole neprevăzute. În corespundere cu prevederile p. dacă termenele de prescripţie . Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni trebuie delimitată de repetarea prevăzută în cadrul infracţiunilor prelungite şi repetarea ca formă a pluralităţii de infracţiuni. a întregii activităţi infracţionale.186 alin.151 alin. 3.3. care ar putea indica asupra mai multor activităţi infracţionale distincte. având calitatea de circumstanţă agravantă în cadrul infracţiunilor contra persoanei (a se vedea art. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.186-192 CP.3. Activitatea infracţională prelungită în timp ia sfârşit fie în momentul renunţării de bună voie a făptuitorului la săvârşirea infracţiunii. în rate. fiind prevăzută în componenţa de bază sau agravanta unei singure infracţiuni.său o singură infracţiune". Pornind de la definiţia enunţată nu va putea fi considerată drept repetată următoarea infracţiune de sustragere. Intenţia unică a făptuitorului trebuie să cuprindă sub aspect intelectiv previziunea desfăşurării eşalonate.).2. REPETARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice ori omogene. 7. dacă antecedentul penal este scos pentru infracţiunea anterior săvârşită de către infractor în ordine de amnistie sau graţiere. 1. 4. Prima condiţie cerută pentru existenţa infracţiunii repetate este ca infracţiunile să fie identice sau omogene.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului. Condiţiile infracţiunii repetate sunt: a) săvârşirea în mod repetat a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene. iar sub aspect volitiv . 5. ca proces psihic. Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni se deosebeşte de repetarea (concursul real) ca formă a pluralităţii de infracţiuni prin faptul că săvârşirea repetată a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene este incriminată. Determinarea unităţii rezoluţiei infracţionale. 2. Articolul 31.54 CP. Infracţiunile repetate omogene se caracterizează prin săvârşirea unor acţiuni distincte de natură diferită. 186 alin.17 HP CSJ nr. etc. cum ar fi descoperirea faptei de către organele competente.pe lângă unitatea de rezoluţie infracţională . Infracţiunile repetate identice sunt acelea care cad sub incidenţa unei norme penale. care ar fi determinat luarea unei noi decizii infracţionale etc. comiterea acţiunilor prin metode şi procedee de acelaşi fel. 160 alin.

de fapt. 2. 1.211-XV din 29. în care este fixat că "se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite de o persoană care.32 CP. şi recidiva. CP reglementează prin prevederile alin. după caz. Pentru existenţa concursului de infracţiuni sunt valabile condiţiile care rezultă din definiţia legală a pluralităţii de infracţiuni.111 şi 112 CP. în timpul executării pedepsei. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod. Recidiva ca formă a pluralităţii de infracţiuni se caracterizează prin comiterea din nou a unei infracţiuni după pronunţarea sentinţei.85 CP. După cum s-a menţionat. PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI (1) Pluralitatea de infracţiuni constituie. 2. Articolul 32. iar în situaţia recidivei infracţiunile sunt separate printr-o condamnare definitivă. descrise în comentariul la art. În această situaţie pluralitatea de infracţiuni este compusă din termenul neexecutat al pedepsei şi infracţiunea din nou săvârşită. Modalitatea dată a unităţii de infracţiuni atestă. 3. cât şi omogene. dar nu a fost condamnată pentru aceasta". Formele pluralităţii se aseamănă prin condiţia săvârşirii a două sau a mai multor infracţiuni şi prin unicitatea subiectului şi se deosebesc prin existenţa sau inexistenţa unei hotărâri definitive de condamnare între faptele ce constituie pluralitatea de infracţiuni. în cazurile prevăzute în partea specială a prezentului cod. pluralitatea de infracţiuni se prezintă sub următoarele forme: concursul de infracţiuni.5 al HP nr.32 modificat prin Legea nr.4 art. dar înainte de executarea completă a pedepsei. Aceleaşi explicaţii le oferă şi CSJ în p. în vigoare din 12. dacă persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie. prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. Articolul 33.2 al prezentului articol două forme ale concursului de infracţiuni: concursul ideal şi concursul real.17 din 19 iunie 2000 privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Astfel. anterior. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI (1) Se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni. printr-o singură acţiune (inacţiune). înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele sau dacă a săvârşit o infracţiune după pronunţarea sentinţei. dar înainte de executarea completă a pedepsei. formă consacrată în art. Se consideră pluralitate de infracţiuni săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni în acelaşi timp sau la intervale diferite de timp de aceeaşi persoană.2 al prezentului articol stabileşte că săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare. (3) Concursul ideal există atunci când persoana.prevăzute de art. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod. [Art.03] 1.06.60 CP pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat sau antecedentele penale au fost stinse în condiţiile prevăzute de art. 5.1 din articolele menţionate.186 CP. în cazul concursului de infracţiuni sunt săvârşite două sau mai multe infracţiuni. Explicaţiile au menirea să atenţioneze că semnul calificativ săvârşirea infracţiunii de o persoană condamnată anterior pentru una şi aceeaşi infracţiune urmează a fi luat în consideraţie doar la individualizarea pedepsei şi stabilirea categoriei penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa persoana condamnată. (4) Concursul real există atunci când persoana. înainte de începerea executării pedepsei. înainte ca infractorul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele.03. a comis una din infracţiunile prevăzute la alin. concurs de infracţiuni sau recidivă. situaţia repetării unor infracţiuni atât identice. Deosebirea dintre acestea este .05. (2) Concursul de infracţiuni poate fi ideal şi real. formă prevăzută prin conţinutul art. prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui singur articol din Partea specială a prezentului cod.33 CP. o asemenea situaţie este stipulată doar prin prevederile alin. Alin.

Sub aspect subiectiv.350 CP). 4.a) şi k) CP). care apar în mod succesiv sau simultan. 6. un omor se săvârşeşte pentru ascunderea unei alte infracţiuni: de sustragere. Pentru prezenţa concursului ideal de infracţiuni este caracteristică prezenţa unei singure acţiuni (inacţiuni) comune pentru conţinutul a două sau a mai multor componenţe de infracţiuni şi prezenţa a două sau a mai multor urmări prejudiciabile. Potrivit textului legii. prin aceeaşi împuşcătură. tentativă de omor asupra a două sau a mai multor persoane cu mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (art. 5. Concursul real de infracţiuni există în cazul în care o persoană. care dau naştere infracţiunilor concurente. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de gravă a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de gravă. cu ajutorul falsului. (3) Recidiva se consideră deosebit de periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. să se săvârşească o infracţiune de delapidare. de exemplu.următoarea: concursul real apare ca urmare a săvârşirii a două sau a mai multor acţiuni. Particularităţile concursului real rezidă în faptul că acţiunile sunt comise prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. b) conexitatea de efect. cumulul ideal al unui omor săvârşit intenţionat şi din imprudenţă există în cazul în care o persoană. (2) Recidiva se consideră periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. săvârşeşte şi omorul din imprudenţă al altei persoane. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art. în structura concursului ideal se vor reuni fapte consumate şi activităţi infracţionale neconsumate. Astfel. Conexitatea de scop apare când se săvârşeşte o infracţiune în scopul de a uşura săvârşirea unei alte infracţiuni. Articolul 34. de exemplu. care se află în legătură cauzală cu această acţiune (inacţiune). Drept exemplu de concurs ideal de infracţiuni poate servi împrejurarea în care o persoană a aruncat o grenadă asupra unor colaboratori de poliţie în incinta unei încăperi în care se aflau şi alte persoane. 7. infracţiunile pot fi toate intenţionate ori toate din imprudenţă. din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi a urmărilor pe care lea produs. generează mai multe infracţiuni.197 CP). 3.27. dar în baza unor forme de vinovăţie sau rezoluţii separate. întruneşte elementele mai multor infracţiuni. Acţiunea acestei persoane a fost încadrată ca atentat la viaţa colaboratorului poliţiei (art. De exemplu. în baza unor rezoluţii sau forme de vinovăţie separate. 145 alin. prin acţiuni (inacţiuni) distincte. sau unele intenţionate şi altele din culpă. . Conexitatea de efect priveşte cazul în care se săvârşeşte o infracţiune pentru tăinuirea unei alte infracţiuni săvârşite. din cauza împrejurărilor în care are loc şi a urmărilor produse. Va exista un concurs real şi în cazul comiterii a două sau a mai multor infracţiuni simultane sau succesive. există concurs ideal în cazul în care printr-o acţiune (inacţiune) săvârşită de aceeaşi persoană. iar concursul ideal se constituie din săvârşirea unei singure acţiuni (inacţiuni) care. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvârşit din nou o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă. RECIDIVA (1) Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. omor etc.3 lit. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite componenţe de infracţiune. între infracţiunile respective existând o legătură de conexitate care poate fi de două tipuri: a) conexitatea de scop. se săvârşeşte o infracţiune de fals pentru ca apoi.

6. 3. 5. Recidiva periculoasă se prezintă sub două modalităţi care se bazează pe două criterii: a) condamnarea obligatorie a infractorului la pedeapsa cu închisoarea. indiferent dacă infracţiunea din nou săvârşită sau cea anterioară au fost săvârşite din imprudenţă. în conformitate cu prevederile alin. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie cel puţin a patra la număr. după ce infractorul a fost condamnat de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate. A doua modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave (alin. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă.111 şi 112 CP.16 CP) cu intenţie după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni grave sau deosebit de grave. Recidiva simplă poate fi definită ca fiind situaţia în care persoana. Particularităţile de bază care trebuie să fie întrunite pentru ca o persoană să poată fi recunoscută recidivist sunt: a) existenţa unei condamnări definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate urmată de apariţia antecedentelor penale. Pentru recunoaşterea persoanei ca recidivist este necesară nu numai condamnarea de fapt a persoanei. d) stinse sau în caz de reabilitare. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie a doua la număr. Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate după ce infractorul a fost condamnat de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate. şi anume: recidiva constituie circumstanţă agravantă generală. b) comiterea unor infracţiuni de o anumită gravitate.exclude starea de recidivă. b) săvârşirea din nou cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni. distingem trei modalităţi ale recidivei: 1) recidiva simplă. în cazul recidivei nu se poate beneficia de facilităţile prevăzute în legătură cu aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (art. 1.6 art. Infracţiunea din nou săvârşită este a doua la număr. c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod.în situaţia în care făptuitorul săvârşeşte din nou o infracţiune în timpul minoratului sau după ce a devenit major.111 şi 112. 2) recidiva periculoasă.(1)-(3) se ţine cont şi de hotărârile definitive de condamnare pronunţate în străinătate.4 şi 5 art.77 CP.82 CP). Bazându-ne pe conţinutul acestui articol. . fapt ce rezultă expres din conţinutul prezentului articol. dar şi prezenţa antecedentelor penale care se sting sau sunt anulate în condiţiile prevăzute de art. care serveşte ca temei la individualizarea judiciară a pedepsei. Infracţiunea din nou săvârşită este a treia la număr. starea de recidivă prevede un mod mai aspru de aplicare a pedepsei în limitele prevăzute de sancţiunea normei penale (art. În corespundere cu prevederile alin. A două modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave (alin.(4) La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului . 3) recidiva deosebit de periculoasă. după executarea unei condamnări pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate.16 CP).1 art. 4. în perioada de până la momentul stingerii antecedentelor penale. Recunoaşterea persoanei ca recidivist constituie o cauză personală de agravare a pedepsei.81 CP) etc. Recidiva deosebit de periculoasă se prezintă de asemenea sub două modalităţi: Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate. în conformitate cu prevederile art. recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova. 2. săvârşeşte din nou una sau mai multe infracţiuni intenţionate. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă .5 al prezentului articol. (5) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului.

VI). 5. vinovăţia. în conformitate cu prevederile art. e) riscul întemeiat. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu trebuie să fie confundate cu normele de liberare de răspundere penală (cap. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt determinate de diverse stări. Articolul 36. 4. În CP din 18 aprilie 2002 legislatorul a stabilit cauzele care înlătură caracterul penal al faptei într-un capitol separat. d) stinse sau în caz de reabilitare.XI). dat fiind faptul că persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni dăunarea intereselor ocrotite de lege. cât şi lipsa de vinovăţie. căci făptuitorul nu a acţionat cu voinţă liberă. Aceste norme se încadrau în Titlul II denumit Infracţiuni. 3. 6. care fac ca faptei prevăzute de legea penală să îi lipsească una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii: caracterul prejudiciabil. care ar fi generat starea de recidivă. prevederea în lege. CAPITOLUL III CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35.10 CP). Temeiul includerii constrângerii fizice sau psihice în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este generat de lipsa libertăţii de voinţă şi acţiune (inacţiune) a făptuitorului. cerinţă impusă de subiectul infracţiunii.c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni. împrejurări. deoarece are drept scop realizarea unor acţiuni socialmente utile. diverse întâmplări cu caracter accidental. se au în vedere infracţiunile care nu mai sunt prevăzute în legea penală în legătură cu dezincriminarea acestora (art. Includerea stării de extremă necesitate în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este condiţionată de faptul că persoana poate fi expusă unor pericole generate de evenimente. iar fiecărei cauze i-a rezervat câte un articol în parte (art. iar prejudiciul se justifică dacă în timpul reţinerii infractorului aceasta a fost unica metodă de a-l reţine. în condiţiile legii. cauză din care făptuitorul nu-şi poate dirija acţiunile. 2.IX) şi cu cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării (cap.111 şi 112. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei: a) legitima apărare. Temeiurile enunţate vor produce efecte de înlăturare a caracterului penal al faptei numai cu privire la persoana care a acţionat efectiv sub imperiul constrângerii.13) şi extrema necesitate (art. III. b) reţinerea infractorului.35-40). ci constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale ameninţate grav prin atac periculos. În acest caz persoana nu acţionează cu vinovăţie. în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. Drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei este considerat şi riscul întemeiat. condiţiile în care antecedentele penale se anulează sunt expres stipulate în conţinutul articolelor nominalizate (a se vedea comentariul la art. astfel fapta prezentându-se ca o activitate social-utilă. 8. c) starea de extremă necesitate. LEGITIMA APĂRARE . Activitatea de reţinere a infractorului. În CP din 1961 au existat doar două cauze care înlăturau caracterul penal al faptei: legitima apărare (art. Se consideră socialmente utile acţiunile legate de cauzarea unui prejudiciu persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. energii. d) constrângerea fizică sau psihică. În cazul riscului întemeiat lipseşte şi elementul vinovăţiei. Acest lucru se realizează în CP pentru prima dată. 1. Prin dezincriminarea unor fapte se înlătură toate consecinţele condamnării.14). Reţinerea infractorului şi predarea acestuia organelor de drept va constitui un impediment la săvârşirea de noi infracţiuni. Drept temei pentru instituirea legitimei apărări în calitate de cauză care înlătură caracterul penal al faptei serveşte atât lipsa caracterului prejudiciabil. situaţii. iar fapta comisă nu prezintă caracter prejudiciabil. conform prezentului cod. 7. cu liberarea de pedeapsa penală (cap. nu constituie infracţiune.111 şi 112 CP).

şantaj. prin atac îndreptat împotriva sa ori împotriva altei persoane se înţeleg acţiunile agresorului contra vieţii persoanei. 5. pentru a-l realiza. o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei valori sociale ocrotite de lege.(2). dar nu este presupus de persoană. 9. denunţare calomnioasă etc.2 din CRM acordă fiecărei persoane dreptul la viaţă.13 CP din 1961.2 art. a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor şi victimă se află un obstacol material (poartă închisă. . la integritate fizică şi psihică. prevăzută de legea penală. averii. a conectat gardul din sârmă la o sursă de curent electric. fiind în stare de legitimă apărare. gesturile. instrumentele etc. În literatura de specialitate este comentată speţa referitoare la fapta unei persoane care. Ideea de legitimă apărare este în consens direct cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prevăzute în DUDO. dar cuvintele. Dacă atacul nu a fost declanşat. Legitima apărare este o acţiune pe care o realizează o persoană săvârşind o faptă prevăzută de legea penală pentru a înlătura efectele unui atac care periclitează valorile sociale ocrotite de lege.este esenţial modificat. Apărarea nu va fi considerată legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după consumarea atacului. onoarei. Potrivit alin. imediat. care sunt în măsură să producă o modificare în substanţa fizică a valorilor sociale protejate de lege. Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănţuit şi se află în curs de desfăşurare. Atacul va fi real dacă există obiectiv. îndreptat împotriva sa. indică obiectiv că atacul va începe. 2. 8. prin mijloace legitime. prevăzută la alin. (3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta. deoarece fapta săvârşită în condiţiile enunţate de lege nu este prejudiciabilă. Conţinutul legitimei apărări . inclusiv anunţând organele abilitate cu funcţii de combatere a criminalităţii. demonstrarea armei etc. la faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor sale. 6.36. într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere. integrităţii corporale. a fost impusă să acţioneze pentru a apăra valorile sociale periclitate de un atac. precum şi dreptul de a reacţiona independent. Un atac verbal sau scris (insultă. Făptuitorul a fost condamnat pentru omor intenţionat. CEDO etc. pentru a împiedica pătrunderea. uşă) sau o distanţă mai mare în spaţiu. Atacul este o agresiune. 3. (2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac direct. El se va consuma în momentul în care a luat sfârşit şi pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există. libertăţii. Legitima apărare este o activitate social-utilă. însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. fapta cade sub incidenţa prevederilor legitimei apărări. material şi real. se foloseşte forţa fizică. Nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul atac în viitor. noile prevederi lărgind aria de acţiune a normei în comparaţie cu prevederile art. zid.1 şi art. În cazul unui atac în viitor persoana are posibilitatea de a preveni pericolul. armele. pentru a preîntâmpina un furt din bunurile sale.) nu este considerat drept atac material. 4. Stipulările din art.în redacţia noului CP .(1) Nu constituie infracţiune fapta. sănătăţii. Prin atac direct se înţeleg acţiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de lege.26 alin. săvârşită în stare de legitimă apărare. 1. 7. Lipseşte şi vinovăţia persoanei care. Se consumă o dată cu încetarea agresiunii.24 alin. Atacul va fi material dacă. Victimă a devenit o persoană care trecea întâmplător pe lângă gard.

săvârşită în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept.I). Pătrundere înseamnă intrarea ilegală. o activitate care vizează o instituţie publică şi buna ei funcţionare. 14. dar stabilă. Prin noţiunea de altă încăpere se înţelege un spaţiu delimitat dintr-o construcţie cu funcţia de locuinţă. Prin noţiunea de pericol grav se înţeleg consecinţele ireparabile care pot surveni pentru persoana atacată: pierderea vieţii. prevăzută de legea penală. 12. putea fi cauzată sau a fost cauzată de făptuitor. precum şi altă violenţă care. dreptul locativ.5 din 06. distrugerea bunurilor materiale în proporţii deosebit de mari etc. în spaţiul de locuit. REŢINEREA INFRACTORULUI Nu constituie infracţiune fapta. dreptul cetăţenilor de a aduce forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat a persoanei prinse asupra faptului de săvârşire a unei infracţiuni sunt stabilite de legislaţia procesual-penală (Titlul V. De exemplu. b) scopul legitimei apărări este orientat spre prevenirea infracţiunii. în urma căreia a survenit o tulburare de scurtă durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată. 13. material şi real. . Diferenţele dintre aceste trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele: a) legitima apărare se realizează numai în timpul desfăşurării unui atac direct. 10. Articolul 37. a capacităţii de muncă. aceste trei cauze care exclud caracterul penal al faptei au un cadru comun: utilitatea acţiunilor întreprinse pentru binele societăţii. garajele şi alte construcţii de gospodărie. 1. a creat la momentul aplicării ei un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. demonstrarea pistolului. cap. De exemplu. Prin spaţiu de locuit se înţelege o încăpere în care persoana locuieşte permanent sau temporar. procedura reţinerii. Temeiurile. deşi nu a cauzat o daună ca cea menţionată. briciului etc. Conform p. Prin reţinere a infractorului se înţeleg acţiunile de cauzare a unor prejudicii în timpul captării şi predării organelor de drept a persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. imediat.07. iar scopul reţinerii infractorului . 11. construcţiile.spre privarea făptuitorului de libertate şi aducerea lui la organele de urmărire penală sau la alt organ al puterii de stat. cuţitului.1992.5 din 06.5 al HP CSJ nr. respectiv. c) mărimea daunei cauzate infractorului în timpul legitimei apărări şi al reţinerii infractorului poate să fie mai mare decât dauna care.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). menite pentru amplasarea bunurilor materiale (HP CSJ nr. Prin interes public se înţelege o stare. pregătirea specială. 16. Prin ameninţare cu aplicarea unei asemenea violenţe se înţeleg acţiunile prin care făptuitorul îşi dezvăluie intenţia reală de aplicare a unei violenţe periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei. 2. iar reţinerea infractorului se întreprinde în cazul în care persoana a fost prinsă asupra faptului sau imediat după săvârşirea infracţiunii. dreptul de proprietate. edificiile.37) şi cu starea de extremă necesitate (art. Legitima apărare are tangenţe cu reţinerea infractorului (art. indiferent de funcţia pe care o ocupă. iar mărimea daunei pricinuite în timpul stării de extremă necesitate trebuie să fie mai mică în raport cu urmările care s-ar fi putut produce dacă pericolul iminent nu ar fi fost înlăturat. dreptul de moştenire etc. drept violenţă periculoasă pentru viaţă şi sănătate urmează a fi considerată cauzarea unei vătămări mai puţin grave sau uşoare integrităţii corporale sau sănătăţii victimei. Exceptând asemănarea de formă a acestora cu infracţiunile. hambarele.07. vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Drepturile persoanei atacate sunt diverse. 15. beciurile.Dreptul la legitimă apărare îl are orice persoană. posibilitatea de a fugi de la locul atacului sau posibilitatea de a se adresa organelor de poliţie.38). pe ascuns sau deschis.

pentru înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale. poate conduce la alte urmări grave. Deosebirile dintre reţinerea infractorului. 6. să nu poată fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Condiţiile stării de extremă necesitate privitoare la pericolul social conform legii sunt: • • • pericolul să fie iminent. Legea prevede că aplicarea forţei. Prin pericol iminent se înţelege situaţia.15 al Legii cu privire la poliţie). în cazuri excepţionale. a mijloacelor speciale şi a armei generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi a colaboratorilor poliţiei. anumite stări ale organismului omului: foame. 5. integritatea corporală. 4.168 CPP). 4. Orice persoană este în drept să reţină infractorul. săvârşită în stare de extremă necesitate.16 din comentariul art. a mijloacelor speciale şi a armei de foc). deoarece nu este săvârşită cu vinovăţie. sete sau maladii. inundaţii. adică să fi ajuns pe cale să se producă. sănătatea făptuitorului sau a altor persoane ori un interes public. integritatea corporală sau sănătatea sa. 3. integritatea cuiva sau a ceva. Sunt stipulate şi interdicţiile de aplicare a armei de foc contra femeilor şi minorilor. Acţiunile de reţinere a infractorului pot fi diverse: imobilizare prin legare. dacă făptuitorul a fost prins asupra faptului de săvârşire a infracţiunii sau a încercat să se ascundă sau să fugă după aceasta (art. 2. Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică. Fapta săvârşită în stare de extremă necesitate nu constituie infracţiune. reacţii manifestate de animale. moartea acestuia.3. dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiunilor ce le revin (art. în momentul săvârşirii faptei. să-l aducă forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat. 7. persoanelor de vârstă înaintată.36 CP). Articolul 38. 8. a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel. incendii. îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. fapte ale persoanei săvârşite intenţionat sau din imprudenţă. colaboratorii poliţiei sunt supuşi răspunderii penale conform legislaţiei în vigoare. (3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care. starea de extremă necesitate şi legitima apărare au fost deja comentate (a se vedea explicaţiile la p. prevăzută de legea penală. Sursele pericolului care ameninţă valorile sociale ocrotite de lege pot fi de natură diferită: cutremure. dacă acţiunile de acest fel nu pot fi respinse pe alte căi şi cu alte mijloace. Starea de extremă necesitate se prezintă ca o ciocnire de interese ocrotite de legea penală şi apare în cazul în care legiuitorul admite sacrificarea valorii mai puţin importante în favoarea celei mai importante. 5. cauzare de daune integrităţii corporale sau sănătăţii. . (2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva viaţa. cu excepţia cazurilor în care ei au săvârşit un atac armat. care pun în primejdie existenţa. izolare în încăperi sigure. precum şi contra oamenilor cu evidente deficienţe fizice. ce ameninţă viaţa şi sănătatea oamenilor. întâmplările. pentru curmarea infracţiunilor. a mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la ele cu acordarea unui timp suficient pentru reacţia de răspuns. Pentru depăşirea atribuţiilor în timpul reţinerii (aplicarea forţei. 1. opun rezistenţă folosind arme sau au săvârşit un atac în grup. inclusiv procedeele speciale de luptă. STAREA DE EXTREMĂ NECESITATE (1) Nu constituie infracţiune fapta. cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice. pericolul să ameninţe viaţa.

în virtutea obligaţiunilor de serviciu. 10. Condiţiile constrângerii fizice şi psihice. interesul public. Alin. Pericolul iminent este îndreptat împotriva valorilor sociale enumerate expres în lege: viaţa. sub imperiul acestei presiuni şi ca urmare a ei. să pună în pericol viaţa. unica situaţie de lichidare a pericolului. pot fi deduse din conţinutul legii. Acestea sunt: • • • existenţa sau exercitarea asupra făptuitorului a unei acţiuni de constrângere fizică sau psihică. Condiţiile acţiunii de salvare a valorilor sociale ocrotite de lege sunt: • • • pericolul nu poate fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Starea de extremă necesitate nu poate servi drept argument juridic de liberare a făptuitorului de răspundere materială în cazurile în care prejudiciul este adus unei persoane nevinovate de apariţia pericolului. constrângerea să fie de natură gravă. 4. prevăzută de legea penală. Conform regulilor generale ale răspunderii penale. 3. 5. sfera de protecţie a stării de extremă necesitate este mai restrânsă. cât şi în cel al constrângerii psihice se înlătură caracterul penal al faptei. se stabileşte în condiţiile art. săvârşirea faptei prevăzute de legea penală a fost unicul mijloc.1 al prezentului articol stabileşte două forme distincte de înlăturare a caracterului penal al faptei: constrângerea fizică şi constrângerea psihică. cu toate că nu sunt stipulate expres de lege. în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile.). 1. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice. Pericolul iminent se consideră inevitabil. integritatea corporală ori bunurile persoanei. legitima apărare şi reţinerea infractorului au fost date în comentariul la p. medicii şi persoanele care au avut o altă posibilitate de a evita pericolul etc.2 al articolului nominalizat prevede situaţia (starea) în care făptuitorul îşi menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile în urma constrângerii fizice sau psihice. 9. Deosebirile dintre starea de extremă necesitate. să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat (alin. 2. Articolul 39. nu există vinovăţie în cazul în care făptuitorul este lipsit de capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. înfruntă pericolul (lucrătorii de poliţie. În cazul în care .38). 7. Spre deosebire de legitima apărare.3 art. dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile. CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU PSIHICĂ (1) Nu constituie infracţiune fapta. integritatea corporală.16 art. 8. Alin. sănătatea persoanei. pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. (2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin constrângere psihică sau fizică.38. Constrângerea fizică este o presiune condiţionată de o energie străină care îl pune pe făptuitor în imposibilitatea de a-şi dirija în mod liber voinţa şi îl determină să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.36 CP. Din acest motiv nu pot invoca starea de extremă necesitate persoanele care. nu-şi dirijează voinţa în mod liber şi săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. dacă nu poate fi înlăturat altfel decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Atât în cazul constrângerii fizice.6. sănătatea. 11. pompierii. Constrângerea psihică constă într-o ameninţare asupra psihicului persoanei care. întrucât infracţiunii îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale: vinovăţia.

deşi aceasta are semnele acţiunilor pentru care este prevăzută răspunderea penală. 4. 1. 2. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru social. Progresul tehnico-ştiinţific este imposibil fără a introduce noi tehnologii. Riscul întemeiat înlătură răspunderea penală pentru dauna cauzată intereselor şi valorilor ocrotite numai în cazul în care persoana care a riscat nu a avut la dispoziţie nici o altă cale de a atinge scopul social util. Riscul se consideră neîntemeiat. RISCUL ÎNTEMEIAT (1) Nu constituie infracţiune fapta. este o formă a riscului întemeiat.ştiinţă. persoana care a riscat a întreprins toate măsurile pentru a nu leza interesele şi valorile sociale ocrotite de legea penală. 3. a întreprins toate măsurile posibile pentru a preîntâmpina consecinţele negative. Pentru a nu frâna activitatea persoanei în diferite domenii . Riscul se consideră întemeiat dacă îndeplineşte următoarele condiţii: • • scopul social util nu putea fi atins fără acţiunile (inacţiunile) însoţite de risc. persoana a riscat pentru a-şi atinge scopurile personale. fără a realiza experimente în diferite domenii ale activităţii fiinţei umane. 5. nu constituie infracţiune acţiunea colaboratorului de poliţie care a fost săvârşită într-o situaţie de risc profesional justificat. Evaluarea gradului de risc exprimă probabilitatea acestuia de a se produce.12. Noţiunea de risc înseamnă o acţiune (inacţiune) cu posibile consecinţe dăunătoare.416-XII din 18. farmacologie. Riscul profesional este considerat justificat. 7.1990) defineşte noţiunea de risc profesional care. Articolul 40. (2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege. dacă: • • • • • • era cu bună-ştiinţă îmbinat cu primejdia pentru viaţa unei persoane. CAPITOLUL IV PARTICIPAŢIA Articolul 41. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru ecologic. dacă acţiunea săvârşită decurgea în mod obiectiv din informaţia asupra faptelor şi circumstanţelor de care dispunea colaboratorul poliţiei. prevăzută de legea penală. tehnică. în viziunea noastră. în legislaţia penală a fost introdusă o nouă cauză care înlătură caracterul penal al faptei: riscul întemeiat. persoana care a riscat nu a luat toate măsurile pentru a proteja interesele şi valorile ocrotite de legea penală. sfera de producere etc. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile. precum şi impactul pe care îl poate avea asupra relaţiilor sociale. Legea cu privire la poliţie (nr. 6. iar scopul legitim nu putea fi realizat prin acţiuni ce nu ar fi implicat riscul şi colaboratorul poliţiei. (3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.persoana are posibilitatea de a-şi alege un anumit comportament şi a lua o decizie sau alta se vor aplica prevederile stării de extremă necesitate. PARTICIPAŢIA . Conform prevederilor art. -.33 al legii nominalizate. care a admis riscul. medicină. scopul social-util putea fi atins prin alte mijloace şi acţiuni care nu presupuneau risc.

ea se divizează în principală şi secundară. De exemplu. dacă legea cere pentru sancţionarea faptei săvârşite existenţa intenţiei. 1. deoarece lipseşte legătura subiectivă dintre participanţi. . conform căruia se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau a mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate.41 CP. autor-complice ş. reglementează ordinea şi limitele răspunderii participanţilor. ea există înainte de începerea executării acţiunii (inacţiunii) sau în timpul executării acesteia până la momentul terminării ei. Potrivit naturii ei. din punct de vedere subiectiv. ţinând cont de momentul în care are loc. însă nu va exista participaţie penală. nu una. trebuie să existe o cooperare materială sau intelectuală a participanţilor. nu constituie instigare faptul de a striga persoanelor care loveau victima cu parii că aceasta "trebuie omorâtă". 3. pe lângă legătura subiectivă. d) una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea penală să fie săvârşită de către toţi participanţii. va fi o complicitate intelectuală. fără ca aceasta să fie necesară pentru existenţa conţinutului legal al infracţiunii. care constă în faptul că persoanele contribuie într-o formă sau alta la săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. 6. dacă aceasta nu a luat o formă de ajutorare a infractorului. Infracţiunea poate fi săvârşită de una sau mai multe persoane împreună. instituţia participaţiei îndeplineşte în acelaşi timp şi un rol special. Pluralitatea de făptuitori este consacrată în art.Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. Participaţia penală există numai atunci când persoanele respective au cooperat cu intenţie. prevăzute de partea specială a CP. Legătura subiectivă (coeziunea psihică) dintre participanţi este indicată direct în art. complici sau organizatori. ci o simplă cooperare materială. organizatori. conform căruia participanţi la infracţiune sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. caracteristic numai pentru ea: ilustrează criteriile obiective şi cele subiective necesare activităţii infracţionale comune. Deci. 7. intenţia trebuie constatată în raport cu fiecare persoană care a cooperat. Dacă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală participă mai mulţi făptuitori. e) cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. săvârşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune). Specificul participaţiei. 2. stabileşte cercul de persoane responsabile pentru această activitate infracţională. participaţia propriu-zisă este condiţionată de săvârşirea faptei cu intenţie de către cel puţin două persoane: instigator-autor. determină problema răspunderii penale a participanţilor la infracţiune. această contribuţie poate fi materială sau intelectuală. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe pluralitate de făptuitori. aceasta trebuie constatată în raport cu fiecare participant. adică nu numai a persoanelor care săvârşesc nemijlocit acţiuni ce formează latura obiectivă a infracţiunii concrete. ca formă deosebită a activităţii infracţionale.42 CP. Condiţia se realizează când cooperează cel puţin două persoane. 4. Pentru existenţa participaţiei. b) să existe o legătură subiectivă (coeziune psihică) între participanţi. dar şi a persoanelor care au luat parte la infracţiune în calitate de instigatori. dacă aceasta a dus la întărirea hotărârii infracţionale. c) fapta să fie săvârşită în cooperare materială sau intelectuală. se poate vorbi despre participaţie la această faptă. deoarece un asemenea îndemn nu a avut efect determinant în dezlănţuirea agresiunii. îndreptată împotriva unuia şi aceluiaşi obiect. ţinând seama de importanţa sau de aportul acestei contribuţii. 5. Existenţa legăturii interne subiective cu privire la săvârşirea infracţiunii încă nu înseamnă participare la fapta penală. a. Participarea la infracţiune a mai multor persoane înseamnă că două sau mai multe persoane. Dacă unii au cooperat din imprudenţă. instigatori sau complici. În anumite împrejurări. Nu constituie un act de participaţie nici faptul de exprimare a aprobării acţiunilor infracţionale. Supunându-se regulilor generale ale dreptului penal pentru combaterea infracţionalităţii. Pentru ca să existe elementul de participaţie penală.

prin orice metode. obiectivă. Indivizibilitatea faptei este considerată ca reală. şi nu indispensabilă. instigator sau complice.8. 10. Mai este necesar un detaliu: cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. organizator. ci o pluralitate naturală sau constitutivă de făptuitori. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. contribuţia autorului constând tocmai în săvârşirea acţiunii sau inacţiunii care constituie latura obiectivă a infracţiunii. Din cauza . 2. întâmplătoare în raport cu conţinutul legal al infracţiunii. prestare de informaţii. Lipsa oricăreia dintre ele cauzează inexistenţa participaţiei propriu-zise. iar fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei sau pregătirii de infracţiune. O expresie exterioară a cooperării conţine asocierea acţiunilor participanţilor. 9. determină o altă persoană să săvârşească o infracţiune. Când pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii se pretinde subiectului activ o anumită calitate (subiect special). (2) Se consideră autor persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. autoratul se distinge prin caracterul său esenţial şi necesar. nu se poate considera că aceasta există în raport cu unii şi nu există în raport cu alţii. instigatori sau complici). PARTICIPANŢII (1) Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. indicaţii. Pentru existenţa participaţiei penale propriu-zise se cere ca pluralitatea de făptuitori să fie ocazională. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. Din aceleaşi considerente nu se poate ca aceeaşi faptă în raport cu unii participanţi să constituie infracţiune. organizator. Ca să existe participaţie. încadrare ce depinde de vinovăţie şi care poate fi diferită de la participant la participant. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. iar în raport cu alţii .contravenţie sau abatere. aşa cum o prevede legea penală. Toate condiţiile expuse trebuie întrunite cumulativ. 1. ori că pentru unii dintre ei fapta este consumată. poate exista participaţie la o asemenea faptă dacă autorul sau coautorul are calitatea cerută de lege. Dacă pentru existenţa infracţiunii legea prevede cooperarea mai multor persoane. instigator sau complice. (4) Se consideră instigator persoana care. Se consideră autor al infracţiunii persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. (6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii. şi nu în funcţie de încadrarea juridică pe care ar putea să o obţină ţinându-se seama de diferiţi participanţi. (3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. care poate să se realizeze în două forme: o însumare simplă a forţelor pentru producerea urmărilor prevăzute de lege şi condiţionarea reciprocă a acţiunilor participanţilor. atunci nu se mai realizează participaţia penală. 3. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. Fapta este una şi aceeaşi pentru toţi participanţii. Articolul 42. În raport cu ceilalţi participanţi (organizatori. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. (5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. iar pentru alţii e în formă de tentativă. e necesar ca actele participanţilor să fie îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic. precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. Ca atare. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. Săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală înseamnă că pentru toţi participanţii la activitatea infracţională comună există o componenţă de infracţiune comună. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora.

deoarece este clar că numai ea a executat latura obiectivă a infracţiunii. autoratul este unica formă de contribuţie la infracţiunea care poate exista şi în afara participaţiei. în sensul tehnic al termenului.cealaltă parte a ei (ameninţarea. în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător. adică despre persoana fizică care a săvârşit. contribuţia sa se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. animale vătămătoare etc. a încetat a mai avea calitatea care condiţiona acea calificare şi. adică acţiunea sau inacţiunea. fiindcă nu se poate realiza conţinutul acesteia. Se consideră organizator al infracţiunii persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. foloseşte sau frânează propria sa energie fizică (ucide. Autorul contribuie. poştă electronică. de exemplu. la furt îşi însuşeşte lucruri din posesia altuia. distruge.2 art. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. organizatori. . viceversa. complici. el desemnează o anumită formă de contribuţie la săvârşirea unei infracţiuni. de exemplu . în raport cu alte forme de contribuţie posibile.) şi în acţiunile fiecăruia va fi o infracţiune consumată sub formă de coautorat. mortal victima. nu devine autor acela care a dobândit această calitate după săvârşirea faptei la care a participat. care îndeplinesc alte roluri funcţionale . nefiind instigată sau ajutată de cineva. Noţiunea de autor. adică în acele cazuri în care. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional şi în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit) la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. cel care le comite este autor. prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon. unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (de exemplu. cu vinovăţie. fără interpunerea unei alte persoane. Dacă infracţiunea este săvârşită de o singură persoană. nici complicitatea. după săvârşirea faptei. Nici instigarea.42 alin. acţionează şi alte persoane. o faptă prevăzută de legea penală. 4. instigatori sau complici (art. alături de autor. substanţe explozive. Atunci când actele de instigare sau de complicitate sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare. nu dă ajutor etc. coautoratul este acea formă a participaţiei. Fără executarea nemijlocită a acţiunii (inacţiunii) de către autor. indicând în cap. efectuarea unor acte de executare. prevăzută în alin.IV CP Participaţia că participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. în comun. Este considerat autor acela care la omor împuşcă victima. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. Calitatea cerută pentru autor trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei: dacă nu pierde calitatea de autor cel care. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă. Cu toate acestea.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor grupului organizat sau ai organizaţiei criminale. în împărţirea rolurilor între membrii grupului criminal sau ai organizaţiei criminale. toxice. pe de o parte. lovind. lovirea etc. în mod nemijlocit.42 CP. Sub aspect obiectiv. În caz de coautorat. loveşte. 8. În acelaşi sens s-a exprimat şi legiuitorul. pentru realizarea acelei contribuţii. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunii. ca formă de participaţie.1-5). 5. fax.). În astfel de cazuri poate fi vorba pur şi simplu despre subiectul infracţiunii. 7. fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii.). iar nu instigator sau complice. iar altul . 9. autoratul (ca şi termenul autor) nu poate fi înţeles decât în corelaţie cu termenii complicitate (complice) şi instigare (instigator) sau organizare (organizator). problema rolului şi funcţiilor ei nu apare. Na va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. instigatori.din răzbunare.specificului său. nici organizatorul nu pot exista în afara autoratului. luarea bunului). este una corelativă. 6. sustrage. Prin nemijlocit se înţelege. poştă etc.organizatori. iar pe de altă parte . la săvârşirea faptei indiferent dacă. Ea poate exista numai în participaţie. nu se poate vorbi despre săvârşirea faptei. ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme.

fiindcă complicele nu are calitatea de a efectua acte cu caracter de executare în cazul faptei săvârşite. Cea de-a doua persoană acceptă îndemnul sau propunerea. este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. Instigatorul contribuie la săvârşirea infracţiunii prin transmiterea către cel instigat a ideii săvârşirii infracţiunii şi prin determinarea luării de către acesta a hotărârii de a săvârşi fapta. în schimbul unei recompense. la care nu poate fi autor decât o persoană care are o anumită calitate. trece apoi în mod concret la săvârşirea ei. la realizarea laturii obiective a acesteia.42 alin. fiind decisă să comită fapta prevăzută de legea penală. Conform art. un duşman. prin orice mijloace. înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care. Caracteristică instigării este împrejurarea că instigatorul. Deci. complice este persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. îndeamnă o altă persoană. care rezultă din trecerea ei la executarea infracţiunii. oferire de informaţii. Analiza formelor participaţiei va fi efectuată în cadrul comentariului la art. Un alt participant la infracţiune este instigatorul. două sau mai multe persoane. Instigatorul însă are ideea de săvârşire a infracţiunii. Aceasta înseamnă că fiecare dintre participanţii la infracţiune trebuie să aibă vârsta prevăzută de legea penală.42 alin. fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii.6 CP. instigatorul este un participant sui-generis la infracţiune.42 alin. dar această contribuţie nu are ea însăşi caracterul unui act de executare. complicele efectuează acte de sprijinire a activităţii autorului. să-l rănească grav pe rivalul său. cu intenţie. activitate de sprijinire (este cazul infracţiunilor proprii. Ca formă a participaţiei penale. În timpul în care autorul efectuează acte de executare şi realizează în mod nemijlocit materialitatea faptei. ci sprijină (înlesneşte. de coautor. participanţii la infracţiune trebuie să întrunească semnele constitutive ale subiectului infracţiunii. cu intenţie. După cum se poate observa. deci. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. care se deosebeşte atât de autor. înainte ori în timpul săvârşirii faptei. complicele nu realizează fapta în mod nemijlocit. 12. Conform art. precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. d) organizaţie (asociaţie) criminală.5 CP.44-47 CP. ia hotărârea şi execută fapta la care a fost îndemnată sau instigată). acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. indicaţii. Articolul 43. făcând ca aceasta să ia hotărârea şi să o pună în executare (de exemplu. FORMELE PARTICIPAŢIEI În funcţie de gradul de coordonare a acţiunilor participanţilor se deosebesc următoarele forme de participaţie: a) participaţie simplă. cât şi de complice. determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. pe care o transmite altei persoane. o altă persoană (instigat) să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Aşadar. să fie persoane fizice şi responsabile. instigator este persoana care. c) grup criminal organizat. complicitatea este o formă a participaţiei penale ce constă în activitatea persoanei care. cei care nu au această calitate nu fac decât să-i ajute). ceea ce caracterizează complicitatea. desfăşoară o activitate materială. Uneori complicele poate contribui chiar la efectuarea actelor de executare. numai aceste persoane pot efectua acte de executare. Deci. din motive personale. PARTICIPAŢIA SIMPLĂ Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie simplă dacă la săvârşirea ei au participat în comun. în calitate de coautori. Conform art.10. care. devenind autor al infracţiunii. cu intenţie. b) participaţie complexă. ajută) realizarea acesteia de către autor. chiar dacă nu participă la săvârşirea materială a infracţiunii. externă. promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că-l va favoriza pe făptuitor. 14. Articolul 44. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. după ce a luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune. instigarea este fapta unei persoane (instigator) care determină. în raport cu celelalte forme ale participaţiei penale. contribuţia sa rămâne. .4 CP. 11. chiar dacă ulterior nu-şi onorează promisiunea. pentru a transmite hotărârea luată altei persoane.

În cazul coautoratului apare un raport complex de cauzalitate. deci de coautorat. dar luate împreună aceste acţiuni constituie coautorat la infracţiunea de omor. Sunt şi situaţii în care fapta prevăzută de legea penală se săvârşeşte nemijlocit şi în mod direct nu de o singură persoană. ci şi cea care lezează numai unul din acestea pentru comiterea infracţiunii complexe. 4. împreună luate. efectuarea unor acte de executare. 2. Coautoratul poate exista atât în cadrul unei participaţii complexe (eterogene). precum şi luarea bunului). de ridicare sau lichidare a unui obstacol din calea săvârşirii faptei. pe de o parte. ca urmare a împletirii lor. acestea au cauzat moartea. actele prin care un inculpat a ţinut victima spre a putea fi lovită. 11. Vor fi coautori ambii inculpaţi. substanţe explozive.1. pentru realizarea acelei contribuţii. Prin nemijlocit se înţelege. loveşte. sustrage. pe când în caz de coautorat unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (luarea bunului.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. altfel chiar dacă s-ar constata actele . deci că au efectuat acte de executare a acesteia. defineşte noţiunea de autor drept persoană care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. iar altul . cât şi în cadrul unei participaţii simple (omogene) la care toţi participanţii au calitatea de autori (coautori). 3. la care doi sau mai mulţi participanţi au calitatea de autori (coautori). cum ar fi actele de paralizare a energiei. Există coautorat şi în cazul în care mai mulţi infractori lovesc victima cu intenţia de a o ucide.) ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme. Dacă s-ar lua în consideraţie fiecare acţiune separat. cu toate că s-ar putea ca nici una din lovituri să nu fie mortală.1.. Această constatare implică însă înţelegerea clară a noţiunii de acte de executare a faptei incriminate. Pentru existenţa coautoratului trebuie să fie întrunite anumite condiţii: sub aspect subiectiv. are calitatea de coautor nu numai persoana care lezează cele două obiecte . chiar dacă numai unul dintre ei şi-a însuşit bunurile victimei.cealaltă parte a ei (ameninţarea. 12. nu denunţă etc. 8. iar pe de altă parte . nu dă ajutor. ci de mai multe. 9. la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. animale vătămătoare etc. Autorul contribuie. trebuie să se constate legătura dintre coautori. De exemplu. distruge. În aceste cazuri fapta se săvârşeşte în coautorat. însă. în mod nemijlocit. iar alt inculpat a lovit victima. în art. şi acelea prin care se contribuie. În ceea ce priveşte participaţia penală la infracţiunile complexe cu subiect special. la săvârşirea faptei indiferent dacă. 7. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional. în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit). Pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate că cel puţin doi participanţi au săvârşit în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. de asemenea. În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră acte de executare. Sunt consideraţi coautori ai faptei de omor atât acela care loveşte mortal victima. fără interpunerea unei alte persoane.) şi în acţiunile fiecăruia se va fixa o infracţiune consumată sub formă de coautorat. 10. În sensul strict al termenului. CP. şi nu de complicitate. alţii având calitatea de instigatori sau de complici. chiar dacă numai unul dintre ei a ameninţat cu cuţitul. prin care se înfăptuieşte direct acţiunea sau inacţiunea incriminată. lovirea etc. iar celălalt a deposedat victima de bunurile ce le avea asupra sa. chiar indirect. toxice.42 alin. ar exista autorat la infracţiunea de vătămare corporală. foloseşte sau frânează propria energie fizică (ucide. la efectuarea faptei incriminate. 5.direct şi indirect -. sunt coautori la tâlhărie ambii inculpaţi care au aplicat violenţele.). În acest sens urmează să fie considerate drept acte de coautorat. 6. prin act de executare sau de săvârşire nemijlocită a faptei se înţelege orice act de conduită exterioară. în cazul infracţiunii complexe de tâlhărie în formă consumată autorul trebuie să realizeze în întregime acţiunea infracţională (ameninţarea ori constrângerea etc. cât şi acela care o imobilizează ori încearcă să o dezarmeze.

Legătura se poate stabili şi în timpul executării acţiunii. de asemenea. După consumarea furtului de către celălalt inculpat. în comun. împrejurarea că unele dintre acestea au avut iniţiativa comiterii faptei. Dacă legătura subiectivă se realizează ulterior consumării infracţiunii. Intenţia coautorului trebuie să cuprindă ştiinţa şi voinţa că. primul inculpat va răspunde ca tăinuitor. Sub aspect obiectiv. trebuie ca fiecare coautor să acţioneze datorită acestui mobil şi să urmărească acest scop. este săvârşit actul de executare necesar pentru realizarea infracţiunii respective. unii cu cuţitele. au mai venit patru persoane. coautoratul este acea formă a participaţiei. dacă în timpul omorului unul dintre infractori a distrus şi bunurile victimei. fiind suficient ca instigatorul sau complicele să ştie acest lucru. 18. 16. 22. sub aspect subiectiv. Prin urmare. Nu va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. şi faptul că acţiunea sa principală se adaugă la acţiunea. propunând celorlalte să acţioneze împreună. şi pe acelea că la fapta lui principală se adaugă o altă faptă. nu mai există coautorat. b) acţiunea să fie comisă împreună. Pentru existenţa coautoratului considerăm necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se realizeze o legătură subiectivă între coautori. fiind uniţi la suprimarea vieţii victimei. mai multe persoane. fiecare fiind considerat autor al faptei. nu determină sancţionarea lor separată pentru instigare. iar actele lor vor putea fi doar conexe. Spre deosebire de faptul că. ci toţi trebuie să îndeplinească această cerinţă legală. produs din imprudenţă. nu mai poate exista legătura subiectivă. Legătura subiectivă se stabileşte când cel puţin un coautor prevede. principală. Dacă o parte din coautori lezează şi alte valori sociale apărate de legea penală. de asemenea. mortal victima. activitatea coautorilor trebuie să fie îndreptată împotriva aceluiaşi obiect juridic. el va . la coautorat fiecare dintre coautori trebuie să prevadă. în situaţia în care există instigator sau complice. coautoratul. iar legătura subiectivă s-a stabilit înainte de punerea în executare a acţiunii. De exemplu. în sensul că toţi coautorii prevăd urmările prejudiciabile ale acţiunilor şi le urmăresc sau doar admit posibilitatea survenirii acestora. Deşi a avut loc o cooperare materială. în afară de faptul că acţiunea sau inacţiunea întreprinsă de el este prejudiciabilă şi că rezultatul dorit sau acceptat este de asemenea prejudiciabil. ci o simplă cooperare materială. 19. în timp ce inculpatul lovea victima. Dacă la săvârşirea unei infracţiuni au participat în calitate de coautori mai multe persoane. În lipsa legăturii subiective nu există coautorat. Legătura subiectivă poate interveni înainte sau în timpul executării acţiunii. deci nu numai unul din ei. altfel ar urma să răspundă fiecare în calitate de autor al faptei cu dublă formă de vinovăţie. autorul poate să nu ştie că este ajutat de alte persoane în săvârşirea faptei. contribuind la înfrângerea rezistenţei victimei. 17. unde iniţiativa aparţine unei sau unor persoane.materiale de cooperare. pe lângă cele necesare realizării acţiunii ca autor. au hotărât să-i folosească pe acei oameni din grup şi au executat în comun acţiunea. condiţie necesară a participaţiei (şi a coautoratului). În acest caz se realizează participaţia sub forma coautoratului. rezultat prevăzut şi dorit sau acceptat de fiecare dintre ei. lovind. De exemplu. 15. principală. în comun. Toţi au acţionat simultan. acestora li se vor aplica dispoziţiile cu privire la concursul de infracţiuni. a altui coautor. Astfel. se realizează numai cu intenţie. care au început să o lovească şi ei. De exemplu.cu alte obiecte şi cu picioarele. fiind vorba de o activitate comună a coautorilor. însă pentru rezultatul mai grav. alţii . 14. dintre care una dorea să se răzbune pe un duşman al său care se afla într-un grup de oameni. La săvârşirea faptei penale în coautorat. prin activitatea lui unită cu a celorlalţi coautori. fiecare persoană este considerată autor al unei fapte distincte. 21. a altei persoane. din răzbunare. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. 13. Coautoratul este posibil în timpul actului iniţial. În cazul infracţiunilor care presupun în conţinutul lor legal un anumit mobil sau scop. nu vom considera că există coautorat ca formă de participaţie. nu există coautorat la furt dacă unul din inculpaţi a luat bunul spre a-l folosi. 20.

răspunde şi pentru infracţiunea de distrugere a bunurilor, prevăzută de art.197-198 CP, cu condiţia ca ceilalţi coautori să nu fi ştiut de aceste acţiuni. 23. Prin urmare, pentru existenţa coautoratului se cere, pe lângă realizarea unei legături subiective dintre coautori, şi comiterea acţiunii, împreună sau în comun, adică persoanele respective să săvârşească împreună acţiunea care face parte din latura obiectivă a conţinutului infracţiunii. Cu alte cuvinte, coautorii trebuie să efectueze acte de săvârşire nemijlocită, de executare directă a faptei prevăzute de legea penală. Articolul 45. PARTICIPAŢIA COMPLEXĂ (1) Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie complexă dacă la săvârşirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice. (2) Latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată: a) de un singur autor; b) de doi sau mai mulţi autori. 1. Pentru existenţa participaţiei nu are relevanţă felul contribuţiei făptuitorilor şi nici calitatea în care au acţionat aceştia. Există participaţie penală atât în cazul în care toţi făptuitorii au cooperat în aceeaşi formă la săvârşirea infracţiunii (coautori), cât şi atunci când contribuţiile lor iau forme diferite (organizatori, instigatori, complici, autori, coautori şi instigatori, autor şi complice etc.). În primul caz participaţia este simplă (art.44 CP), iar în al doilea caz - complexă (art.45 CP). 2. Condiţia participaţiei complexe se realizează în cazul în care cooperează intenţionat cel puţin două persoane la săvârşirea unei infracţiuni, una din ele fiind autor, iar celelalte având diferite roluri: instigator, organizator, complice. Pentru existenţa acestei condiţii, legea, în general, nu cere decât să fie mai multe persoane, indiferent dacă unele dintre ele sunt majore sau minore, femei sau bărbaţi, cetăţeni ai RM sau persoane fără cetăţenia RM, subiecţi speciali sau care nu au această calitate. Toate persoanele care cooperează trebuie să îndeplinească însă condiţiile pentru a răspunde din punct de vedere penal. 3. Numai activitatea infracţională comună a mai multor persoane constituie o altă formă de pricinuire a daunei obiectelor apărate de lege, formă calitativ nouă, în comparaţie cu infracţionalitatea individuală. Această formă de activitate infracţională dă temei de a fi examinată drept participaţie, spre deosebire de mulţimea infracţiunilor de sine stătătoare, săvârşite chiar şi în unul şi acelaşi timp şi îndreptate spre unul şi acelaşi obiect, de mai multe persoane. 4. Nici instigarea, nici organizarea, nici complicitatea nu pot exista în afara autoratului, în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător, fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. 5. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi, contribuţia lui se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, adică acţiunea sau inacţiunea. Prin nemijlocit se înţelege, pe de o parte, efectuarea unor acte de executare, fără interpunerea unei alte persoane, iar pe de altă parte - caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. O atare formă de participaţie este reglementată în art.45 CP. 6. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a organizatorului. În cazul participaţiei complexe (art.45 alin.1 CP), organizatorul pune la cale infracţiunea, iar autorul o execută nemijlocit. 7. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze, de asemenea, în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a instigatorului. 8. Conform art.45 alin.1 CP, la participaţia complexă la săvârşirea infracţiunii de către autor poate contribui, în afară de organizator şi instigator, şi complicele. Pentru existenţa complicităţii nu are relevanţă dacă între autor şi complice a existat sau nu o înţelegere, nici dacă, în momentul săvârşirii faptei, autorul a cunoscut cine este complicele care l-a ajutat. Deci,

complicele are previziunea acţiunii (inacţiunii) pe care urmează să o execute autorul (coautorul), a urmărilor ei periculoase şi înţelege că actul său se alătură acţiunii (inacţiunii) autorului. De asemenea, el doreşte sau acceptă să se producă urmările prevăzute. Astfel, dacă făptuitorul a ştiut că tâlhăria la care a acceptat să contribuie cu acte de ajutor va fi comisă prin punerea victimei în stare de inconştienţă ca urmare a folosirii unor narcotice, contribuţia sa va constitui complicitate la tâlhărie, chiar dacă autorul a săvârşit sustragerea folosind violenţa, deoarece a cunoscut că infracţiunea va fi săvârşită în una din modalităţile alternative de realizare a laturii obiective a tâlhăriei şi a voit să participe la comiterea acesteia. 9. Atitudinea psihică a complicelui se caracterizează prin voinţa de a săvârşi fapta de înlesnire a autorului. Cunoscând activitatea pe care acesta o va desfăşura şi prevăzând rezultatul prejudiciabil al faptei, complicele îl doreşte sau îl acceptă. De remarcat complexitatea atitudinii psihice a complicelui; activitatea sa volitivă are în vedere nu numai fapta proprie (doreşte să-l ajute pe autor), ci şi fapta autorului (doreşte să se obţină un anumit rezultat prin intermediul acestuia). Pe plan intelectiv nu este suficient ca complicele să-şi imagineze că actele sale vor avea ca finalitate înlesnirea activităţii autorului; mai trebuie să-şi dea seama şi de caracterul activităţii pe care o va desfăşura autorul, pe baza actelor de sprijin, ca şi de rezultatele posibile, drept urmare a acestei activităţi. De aici imposibilitatea tragerii la răspundere a complicelui pentru actele comise de autor, dar pe care complicele nu le-a prevăzut, nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. 10. Îndemnul este o îmbiere la o acţiune (inacţiune) infracţională. Dacă nu este urmat de determinare, fiindcă hotărârea era deja luată de instigat (autor), dar acesta mai avea unele ezitări cu privire la punerea ei în executare, îndemnul poate constitui doar complicitate intelectuală, fiindcă a contribuit la consolidarea hotărârii infracţionale. De exemplu, nu există instigare la avort dacă îndemnul de a întrerupe sarcina nu a avut caracter determinant, ci doar a întărit hotărârea autorului de a comite fapta. În acest caz va exista complicitate la avort, mai ales că cel care a solicitat întreruperea sarcinii i-a procurat autorului unele substanţe şi instrumentele necesare intervenţiei chirurgicale. De data aceasta, inculpatul comite atât o complicitate morală, prin întărirea hotărârii autorului de a comite întreruperea sarcinii în condiţii ilicite, cât şi o complicitate materială, prin punerea la dispoziţia autorului a substanţelor şi instrumentelor necesare întreruperii sarcinii. Se subliniază just în motivarea soluţiei necesitatea ca îndemnul, pentru a constitui instigare, să aibă caracter determinant, adică să fi fost hotărâtor în luarea deciziei autorului de a săvârşi infracţiunea; în caz contrar, îndemnul constituie un act de complicitate morală. 11. Din sensul art.45 alin.1 CP se deduce că, în cazul participaţiei complexe, în săvârşirea infracţiunii pot participa, alături de autor, ceilalţi participanţi, fie doar unul din ei, fie toţi împreună. 12. Participaţia complexă se poate realiza în orice caz de săvârşire a infracţiunilor cu subiect special, deoarece la săvârşirea acestor infracţiuni se cere existenţa calităţii speciale doar la autorul infracţiunii, şi nu la ceilalţi participanţi (organizator, instigator, complice). 13. Conform art.45 alin.2 CP, participaţia complexă se poate realiza şi în cazurile participării nemijlocite la săvârşirea unei infracţiuni a două sau a mai multor persoane în calitate de coautori, cu condiţia ca, în afară de ei, la săvârşirea acestei infracţiuni să participe şi alţi participanţi: organizatorul, instigatorul sau complicele. În absenţa unor asemenea împrejurări, vom fi în prezenţa unei participaţii simple. Articolul 46. GRUPUL CRIMINAL ORGANIZAT Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni. 1. Această formă de participaţie se deosebeşte de altele, descrise anterior, după criteriul ei de stabilitate, de statornicie. 2. Statornicia grupului organizat este indicată de durata existenţei acestui grup în timp. Durata poate consta din timpul ce s-a scurs de la formarea grupului până la săvârşirea primei

infracţiuni din numărul celor plănuite de membrii grupului. Ea poate consta, de asemenea, din durata de timp, în care membrii grupului au săvârşit infracţiuni. 3. Pe lângă criteriul de timp, gradul înalt de coordonare şi statornicie a legăturilor dintre membrii grupului criminal poate fi indicat de existenţa unui plan bine determinat de activitate infracţională, cu desemnarea rolurilor şi funcţiilor membrilor grupului, a unor acte şi operaţiuni concrete. 4. Totodată, statornicia relaţiilor dintre membrii grupului, la rândul său, exprimă nu doar gradul înalt de coordonare a acţiunilor şi comportării lor, dar şi caracterul retras, nivelul de izolare de societate al acestei formaţiuni infracţionale (cu regulile sale de comunicare, de subordonare, disciplină etc.). 5. Criteriul statorniciei, de obicei, presupune intenţia membrilor grupului criminal organizat de a săvârşi nu doar o singură infracţiune, ci mai multe (de exemplu, grupul criminal organizat sa format cu scopul de a ataca sistematic grupurile de turişti din zona de odihnă etc.). Totodată, statornicia grupului criminal organizat poate să se manifeste prin acţiunile multiple de organizare, plănuire şi pregătire detaliată a unei infracţiuni. 6. Din cele explicate rezultă că fiecare persoană ce intră în grupul criminal organizat nu este un simplu participant la acest grup, ci membru al grupului, indiferent de locul şi funcţiile ce i-au fost încredinţate în cadrul desfăşurării planului de activitate criminală. Aceste concluzii rezultă şi din faptul că legea nu limitează participarea la grupul organizat doar prin acţiuni de autorat sau coautorat, cum este cazul participaţiei simple sau complexe. 7. Membrii de rând ai grupului criminal organizat pot să nu ştie de unele infracţiuni concrete, săvârşite de alţi membri ai acestui grup. În asemenea situaţii ei vor purta răspundere penală doar pentru participarea în grupul criminal organizat şi pentru faptele lor personale, săvârşite de ei întru executarea planului activităţii criminale a grupului organizat, conform articolelor respective ale părţii speciale a CP. 8. Sustragere săvârşită de către un grup de persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care au participat două sau mai multe persoane care s-au înţeles, în prealabil sau ocazional, să săvârşească în comun infracţiunea şi care au participat nemijlocit la realizarea ei. Această formă de participare încadrează şi acţiunile persoanelor care fac parte din grupul criminal, deşi nu au participat nemijlocit la sustragerea averii, însă până la săvârşirea sustragerii, în procesul înţelegerii prealabile dintre participanţii grupului, a avut loc repartizarea de comun acord a rolurilor: unii stau la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, alţii ameninţă cu aplicarea violenţei, percheziţionează victima, au o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă nu are nici un rost etc. (p.18 din HP CSJ nr.5 din 6.07.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 9. Însuşi faptul instruirii grupului criminal organizat, dacă acesta nu este prevăzut de partea specială a CP, conduce la răspundere penală pentru pregătirea în vederea săvârşirii acelor infracţiuni, în care scop a şi fost creat acest grup criminal (art.26 CP). 10. Săvârşirea infracţiunii de către un grup organizat serveşte pentru multe componenţe de infracţiune prevăzute în partea specială a CP drept criterii calificative (deosebit de agravante): furtul (art.186, alin.3, lit.b), jaful (art.187, alin.3, lit.b), tâlhăria (art.188, alin.3, lit.b), escrocheria (art.190, alin.3) etc. 11. În cazul săvârşirii de către un grup criminal organizat a unei infracţiuni care în partea specială a CP nu cuprinde - nici în conţinutul de bază şi nici în cel calificativ (agravat) - indicele săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat, faptul săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat se va considera circumstanţă agravantă la numirea pedepsei, conform art.77, alin.1 CP. Articolul 47. ORGANIZAŢIA (ASOCIAŢIA) CRIMINALĂ (1) Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă

a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective. nave. financiare sau politice. (5) Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire a participat. 6. asociaţiile şi organizaţiile criminale se constituie sub denumiri legale în scopul obţinerii unor profituri maxime şi vizează domenii ori sectoare.). criminală. de mijloace şi tehnici moderne de culegere şi prelucrare a datelor şi informaţiilor. ce implică manipularea. Noţiunea de grup criminal este comentată la art. a funcţiilor de administrare. Comunitatea stabilă a acestor grupuri criminale. 2.. sistem bancar-valutar etc. Ea poate fi constituită din două sau mai multe grupuri criminale. Organizaţia (asociaţia) criminală constituie o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă. în afară de statornicie. una legală şi cu un anumit loc în societate. 4. (6) Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor. precum şi de sisteme adecvate de conspirativitate. Dotaţi cu mijloace şi tehnologii moderne. (4) Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie. Organizate în scopuri infracţionale.una ascunsă. sub denumiri de firme comerciale. corupţia etc.47 CP reglementează noţiunea de organizaţie (asociaţie) criminală. Prevederile alin. în alte forme. Societăţile. industrie electronică. Având un înalt grad de organizare şi dispunând de un sistem de conspirativitate adecvat activităţii criminale la nivel naţional şi internaţional. 7. ramuri rentabile. organizaţiile şi asociaţiile criminale implică un înalt grad de organizare interioară. organizaţiile şi asociaţiile criminale. Activitatea organizaţiei (asociaţiei) criminale se întemeiază pe diviziune. 1. organizaţiile criminale dispun de servicii de informaţii. între membrii organizaţiei şi structurile ei. . (3) Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează. în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice. în vederea realizării scopurilor iniţiale: de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla.. se caracterizează printr-un grad sporit de coordonare a activităţii membrilor ei. nelegală.. inclusiv coruperea şi atragerea unor funcţionari guvernamentali. în vederea obţinerii de avantaje şi a realizării de interese economice.1 art. 5. înfiinţate sub denumiri de instituţii de învăţământ. Pentru existenţa unei organizaţii (asociaţii) criminale trebuie să fie întrunite câteva condiţii prevăzute expres de legea penală. Organizaţiile (asociaţiile) criminale pot lua diferite forme: constituite din infractori de "profesie". aeronave.46 CP. comerţ. firme industriale şi comerciale.natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla. arme etc. iar pe de altă parte . Persoanele selecţionate de societăţile. 8. societăţile. financiare sau politice. în alte forme. 3. membrii acestor societăţi şi organizaţii criminale pot duce o dublă existenţă: pe de o parte. la însărcinarea acesteia. ocupă funcţii înalte în lumea de afaceri şi în aparatul de stat şi se folosesc de situaţia şi influenţa lor politică şi economică în scopuri criminale. organizaţiile criminale recurg la acţiuni majore deosebite şi variate. fundaţii etc. rezistente la eforturi de orice fel şi capabile să folosească tehnica modernă din dotare (automobile. şi conduse de persoane care ocupă funcţii înalte în societate şi în viaţa publică. (2) Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective. în cadrul acestora fiind selectate numai persoane profesioniste. asigurare şi executare a intenţiilor sale criminale. cu bună pregătire. industriale etc.

Spre deosebire de membrii organizaţiei criminale.3 lit. art. Numai în cazul participaţiei penale şi în urma unei înţelegeri dintre participanţi este rezonabil să vorbim despre cazurile de săvârşire de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi.3 lit. Organizaţiile criminale au diverse direcţii de activitate: traficul şi comerţul cu stupefiante.b) CP . Ţinând cont de aceasta.VI al părţii generale a CP. fax.6 CP). la însărcinarea acesteia (art.47 alin. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă. 12. prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon. cât şi de cea internaţională. în împărţirea rolurilor între membrii organizaţiei criminale. EXCES DE AUTOR Se consideră exces de autor săvârşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. iniţierea. organizarea şi desfăşurarea unor afaceri comerciale şi industriale în plan naţional şi internaţional. suplimentar la cele reglementate în cap. Excesul de autor este o formă specifică de săvârşire a infracţiunii de către unul sau mai mulţi participanţi şi constă în faptul că el (ei) săvârşesc activităţi infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi.47 alin. ceilalţi participanţi nu sunt pasibili de răspundere penală. poştă etc. adică atunci când la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate au participat două sau mai multe persoane.151 alin.47 alin. care poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire au participat (art. În astfel de . organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie (art.187 alin. cu condiţia ca membrii organizaţiei criminale să fi acţionat în vederea realizării scopurilor propuse de organizaţia criminală. inclusiv manipularea alegerilor etc.jaful etc. Această prevedere legală se explică prin caracterul închegat. Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor. ea se echivalează cu o circumstanţă agravantă. conform art.76 lit. Această prevedere legală este aplicabilă chiar şi în cazul în care organizatorul sau conducătorul organizaţiei criminale nu ştia despre săvârşirea acestei infracţiuni. Excesul de autor are particularităţi specifice: există ca instituţie de drept penal doar în cazul participaţiei penale.5).h) din CP). legislatorul a prevăzut circumstanţa dată ca pe o formă expresă de liberare de răspunderea penală. art. Contribuţia membrului organizaţiei criminale la descoperirea infracţiunilor organizate se consideră circumstanţă atenuantă (art. organizarea şi desfăşurarea unor lovituri asupra depozitelor de valori şi asupra instituţiilor bancare. 2. Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul organizaţiei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective.c) CP . bazândune pe faptul că pedeapsa pentru aceste infracţiuni este sporită şi este strict reglementată în partea specială a CP (de exemplu. poştă electronică. 14. 11. elaborarea unor scenarii pentru ocuparea posturilor în viaţa economică şi politică a societăţii prin metode şi mijloace adecvate. Această prevedere legală este o expresie a politicii penale în combaterea criminalităţii organizate pe toate căile legale şi recunoscute atât de legislaţia naţională. Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează (art.3 CP). desfăşurarea traficului de valori şi valută.2 CP).47 alin. de exemplu. Pentru excesul de autor.4 CP). a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective (art.9. alin. 10. însă.vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.). Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor sau a organizaţiei criminale.47. bine organizat şi prin coordonarea strictă a activităţilor membrilor organizaţiei criminale. Săvârşirea infracţiunii de către membrii organizaţiei criminale sau în interesul unei organizaţii criminale nu se consideră circumstanţă agravantă.77 CP. 13. Articolul 48. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunilor. 1.

). iar acţiunile celorlalţi participanţi vor fi încadrate drept furt sau jaf. o daună mai mică decât consecinţele infracţionale mai grave. 3. acţiunile acestuia vor fi încadrate în infracţiunea de tâlhărie. din obligaţiuni asumate în urma încheierii unui contract sau de serviciu etc. 323 CP. 5. Elementul material al favorizării constă în acţiunea de a da ajutor unui infractor. este vădit în afara limitelor înţelegerii prealabile. paznicul de la un depozit vede că un infractor pătrunde în depozit. nu mai poate fi vorba de săvârşirea infracţiunii în împrejurările indicate.). pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. 4. ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. Un simplu ajutor dat unui infractor. indicaţi în art. FAVORIZAREA Favorizarea infractorului. şi nici scopul de a i se asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.5 din 6. Art. ea fiind una din formele implicării în infracţiune. 4. precum şi tăinuirea mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. săvârşind acte infracţionale suplimentare. cât şi pe ceilalţi participanţi la infracţiune. ci a unei complicităţi la infracţiune (de exemplu. cum ar fi instigatorul.07. iar unul dintre participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice violenţa periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei. Persoanele care au participat împreună la săvârşirea infracţiunii nu vor răspunde pentru acţiunile unuia dintre participanţi. Prin inacţiuni poate fi săvârşită doar nedenunţarea.323. adică o asemenea activitate intenţionată. Prin ajutor dat pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală se înţelege ajutorul acordat infractorului în intervalul de timp încadrat în perioada de la săvârşirea infracţiunii până . obligaţiuni impuse prin lege sau alte acte normative. Însă în acest caz nu suntem în prezenţa unei favorizări. 2. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de acţiuni violente pentru a-şi însuşi averea victimei (p. deoarece ele nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. în condiţiile art. Favorizarea poate fi săvârşită numai prin acţiuni. cum ar fi tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. în timpul unui atentat concomitent al mai multor persoane. Dacă un grup de persoane. a avut drept intenţie săvârşirea unui furt sau a unui jaf. în sensul art. care nu pot fi incriminate celorlalţi infractori-participanţi. 5. Persoana care a cauzat victimei. în urma înţelegerii prealabile. Noţiunea de infractor în sensul art. 1. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală.49 CP cuprinde atât autorul infracţiunii. Răspunderea pentru inacţiune este posibilă doar atunci când în obligaţiunile unei persoane intră împiedicarea survenirii unor consecinţe infracţionale (de exemplu. prin care nu se urmăreşte îngreuierea sau zădărnicirea urmăririi penale. a judecăţii sau executarea pedepsei. dar nu întreprinde nici o măsură de curmare sau împiedicare a infracţiunii) sau în prezenţa unei infracţiuni distincte (de exemplu.49 CP reglementează favorizarea nepromisă dinainte. numai în cazul în care nu au fost promise din timp. poate fi considerată coautor la infracţiunea cu consecinţe infracţionale mai grave doar în cazul în care ea a avut intenţia atingerii acestor consecinţe mai grave. însă ţinând cont de faptul că nedenunţarea prin noua legislaţie penală a fost decriminalizată.42 CP. care ajută un infractor. survenite ca urmare a acţiunilor altor participanţi la infracţiune. care a mai săvârşit o faptă neprevăzută în înţelegerea prealabilă dintre participanţi şi fără contribuţia lor. fie pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. dacă acestea nu sunt făcute pentru a îngreuia sau zădărnici înfăptuirea justiţiei etc. judecata sau executarea pedepsei. fie pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. şi aceşti participanţi nu au susţinut actele respective şi nu au aderat la ele.18 din HP CSJ nr. judecata sau executarea pedepsei. 3.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). Articolul 49. nu constituie elementul material al favorizării (de exemplu.). a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală atrag răspunderea penală.49. organizatorul sau complicele. abuzul de serviciu etc. fără o înţelegere stabilită dinainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii. prin acţiunile sale.cazuri suntem în prezenţa unei situaţii în care unul din autori. simplul fapt de a trata un infractor bolnav nu constituie infracţiune de favorizare.

14. mijloace de transport. Favorizatorul poate impune obstacole în descoperirea probelor prin tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. obiectelor şi a altor valori sau mijloace dobândite de terţe persoane în urma săvârşirii infracţiunii. intervenite înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii de către infractor. Există intenţie în cazul în care făptuitorul ştia că s-a săvârşit o infracţiune şi că dă ajutor unui infractor. 10. Favorizarea infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave nu implică răspunderea penală. bunica şi nepoţii (art. Prin tăinuire a urmelor infracţiunii se înţelege distrugerea. ori i-ar asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii: tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. Din punctul de vedere al laturii subiective. prin acordare de locuinţe. ci acte de complicitate. creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. 15. deosebit de grave sau excepţional de grave. CAPITOLUL V RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50.16 CP. a conştientizat (a prevăzut) că prin acest ajutor s-ar putea îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. 11. 12. Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea.la trimiterea lui în judecată. 13. bunicul. schimbarea formei sau a conţinutului urmelor infracţiunii lăsate de mâini (de exemplu. pentru întârzierea sau eludarea urmăririi penale ori pentru sustragerea infractorului de la urmărirea penală. Rude apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea sunt consideraţi părinţii. . rezultat pe care îl urmăreşte sau îl acceptă. fraţii şi surorile drepte. cât şi sustragerea infractorului de la judecată. Favorizarea dinainte nepromisă se referă doar la infracţiunile grave. copiii. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală şi. înfietorii. amprente). prin acţiunea sa. Favorizarea are loc numai în condiţiile prevăzute în art. indiferent de termen. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit.323 CP. alimente. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici judecata presupune atât întârzierea sau împiedicarea efectuării actelor de procedură penală. atunci când prezenţa lui este obligatorie sau când s-a emis un mandat de arest preventiv.). condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. judecata sau executarea pedepsei. mijloacelor sau instrumentelor cu ajutorul cărora a fost săvârşită infracţiunea. urme de sânge. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici executarea pedepsei priveşte în primul rând sustragerea acestuia de la executarea pedepsei cu închisoarea sau de la plata amenzii la care a fost condamnat printr-o sentinţă definitivă. prin schimbarea formei sau a conţinutului sau distrugerea lor. O condiţie esenţială a favorizării constă în faptul ca ajutorul acordat unui infractor să nu fie o aducere la îndeplinire a unei înţelegeri anterioare. RĂSPUNDEREA PENALĂ Se consideră răspundere penală condamnarea publică. de vopsea etc. copiii înfiaţi. 6. haine. Prin tăinuire a obiectelor dobândite pe cale criminală se înţelege procurarea. Promisiunea dinainte de favorizare a infractorului.5 CP. 7. Categoriile infracţiunilor sunt reglementate în art.134 CP). 9. de tăinuire a mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală ori promisiunea din timp de procurare sau vindere a unor atare obiecte nu constituie acte de favorizare în sensul art.49 CP. păstrarea sau distrugerea banilor. documente. picioare sau de alte părţi ale corpului infractorului. pe hainele infractorului sau ale jertfei sau pe alte obiecte (de exemplu. prin tăinuirea în ascunzători a armelor infracţiunii. Favorizarea infractorului poate fi efectuată prin ascunderea infractorului.42 alin. favorizarea se săvârşeşte cu intenţie. conform art. grimare etc. 8. de administrare a probelor în faza de judecată în prima instanţă sau în căile de atac. în numele legii. a urmelor lăsate de mijloacele sau instrumentele infracţiunii la faţa locului.

ele putând fi atât persoane fizice. Conduita ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice. nemijlocit.1. religioasă. în cazurile reglementate de art. Pentru realizarea acesteia. Condamnarea publică constă în faptul că şedinţele de judecată în cauzele penale sunt deschise. drept ce aparţine statului. adică în încălcarea prevederilor normelor juridice. precum şi reglementarea aplicării lor. cât şi persoane juridice. cat şi în mod concret (judiciar). a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit. 8. conform art. prevăzute de legea penală. în numele legii. săvârşite cu vinovăţie şi pasibile de pedeapsă penală.50 CP. prin răspundere penală se înţelege nu numai obligaţiunea celui care a săvârşit o infracţiune de a suporta o sancţiune. Dintr-o perspectivă mai largă se poate aprecia că răspunderea juridică este o expresie specifică a ideii de responsabilitate socială în conformitate cu care fiecare om trebuie să îşi asume şi să suporte consecinţele faptelor sale. prin intermediul răspunderii penale. în condamnarea publică. ea se realizează. prin răspundere penală se înţelege obligaţiunea unei persoane de a suporta o sancţiune penală din cauză că a săvârşit o infracţiune. În sens larg.21 alin. reţinerea (art. Răspunderea penală. Măsurile de constrângere. Existenţa fenomenului infracţional demonstrează. Înfăptuirea ordinii de drept penal prin aplicarea constrângerii penale nu se face direct.104 CP) etc.106 CP). 2. consecinţa acesteia. prin aplicarea sancţiunilor de drept penal care se realizează în cadrul răspunderii juridice penale. măsurile de constrângere cu caracter medical (art. 7.21 CP. Tragerea efectivă la răspundere se realizează în cadrul raportului procesual penal în scopul apărării ordinii de drept împotriva infracţiunilor. Tragerea la răspundere penală a infractorului se poate face doar de către organele de stat competente şi în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. sechestrarea sau confiscarea specială (art. de faptul că implică. Categoriile de persoane care pot fi trase la răspunderea penală sunt reglementate în art. În sens restrâns. ci indirect. caz în care realizarea ordinii de drept penal este posibilă numai prin constrângere.62-74). ci şi dreptul de a aplica o sancţiune penală. există din momentul săvârşirii infracţiunii şi constă în obligaţiunea infractorului de a suporta consecinţele săvârşirii ei.3 şi 4 CP. măsurile de constrângere cu caracter educativ (art. 4.185 CPP). morală. Răspunderea penală nu se confundă însă cu raportul juridic penal în cadrul căruia.99-103 CP).50 CP. al normelor şi sancţiunilor juridice. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. chiar dacă în unele cauze şedinţele judiciare au fost secrete.165 CPP). săvârşită de o persoană cu capacitate de răspundere pentru faptele sale. Fapte infracţionale sunt acelea care întrunesc condiţiile prevăzute în art. că unii membri ai societăţii încalcă legea penală prin săvârşirea unor infracţiuni. 6. fără îndoială. culturală.14 CP. care-l exercită prin organele sale specializate. adică prin constatarea existenţei elementelor răspunderii penale şi aplicarea sancţiunilor legale. însă. ca formă a răspunderii juridice. imediat după săvârşirea faptei şi încălcarea normei penale. adică acţiuni (inacţiuni) prejudiciabile. Individualizarea constă în activitatea de stabilire a răspunderii penale şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute pentru fiecare infracţiune atât în mod abstract (legal). Ea atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate. iar sentinţele (hotărârile) de condamnare sunt pronunţate în numele legii. în sensul art. 3. sunt: arestul preventiv (art. în diverse grade. urmăreşte combaterea raţională şi eficientă a . la ele are acces publicul şi sentinţa (hotărârea) de condamnare totdeauna se pronunţă public. sistemul sancţiunilor din CP (art. pe loc. 5. În această accepţiune răspunderea penală se apropie în mare măsură de conţinutul raportului juridic penal. În cazul răspunderii juridice se pot remarca o serie de caracteristici conferite de specificul dreptului. juridică. constrângerea statală. ci este efectul. Răspunderea indivizilor pentru comportamentele lor poate avea forme diverse: politică. Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice care constă. Răspunderea penală nu este un element al infracţiunii.

Răspunderea penală constituie o consecinţă inevitabilă a săvârşirii infracţiunii. măsurile de constrângere cu caracter medical sau educativ (art. adică condamnarea publică de către stat a faptei prejudiciabile săvârşite şi a infractorului. art. Acest punct de vedere se desprinde.15 CP. sau arestul preventiv.).59 CP (liberarea condiţionată de răspundere penală) şi art. iar componenţa infracţiunii. şi din dispoziţiile de procedură penală. adică pericol social sau o stare de prejudiciu.58 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei). 3. statului îi aparţine dreptul şi obligaţiunea de a-i aplica acestei persoane măsuri de condamnare şi constrângere. (2) Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. 9. Noţiunea şi esenţa răspunderii penale sunt legate nemijlocit de noţiunea şi esenţa relaţiilor juridico-penale. deoarece după pronunţarea ei poate fi vorba numai de liberarea de pedeapsa penală. în mod implicit. latura obiectivă.54 CP (liberarea de răspundere penală a minorilor). iar răspunderea penală prin aplicare de pedepse. detenţiunea pe viaţă sau închisoarea pe termen lung). 10.99-104 CP etc.60 CP (prescripţia tragerii la răspundere penală) infractorul care a săvârşit infracţiunea poate fi liberat totuşi de răspundere penală. Temeiul real al răspunderii penale este un fapt juridic prescris. În cazurile prevăzute de art. Pornind de la cele menţionate.infracţiunilor prin posibilitatea adaptării acestui sistem în funcţie de particularităţile fiecărui infractor şi de gravitatea fiecărei infracţiuni. art.52 CP). şi din celelalte dispoziţii din partea generală şi din partea specială a CP. 1. are menirea să prevină astfel de fapte. pedeapsă sau măsuri de constrângere. Explicaţia admiterii acestui temei constă în faptul că infracţiunea. ilegal şi fără rost. reţinerea etc. Emiterea legii penale care prevede răspunderea penală pentru săvârşirea uneia sau altei fapte prejudiciabile nu generează nici o relaţie juridico-penală. TEMEIUL RĂSPUNDERII PENALE (1) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită.57 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă). subiectul şi latura subiectivă determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. anume semnele ce caracterizează elementele infracţiunii (componenţa de infracţiune): obiectul. fiind o faptă gravă. Articolul 51. de exemplu. art.51 alin. art. stipulată în legea penală. stipulată în legea penală. reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale. anume comiterea unei infracţiuni. nu poate şi nici nu trebuie să existe răspundere penală. aceste liberări pot fi efectuate numai până la pronunţarea sentinţei de condamnare. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii. Acolo unde nu există infracţiune. este exprimată în hotărârea de condamnare şi de aplicare a pedepsei penale corespunzătoare. Bineînţeles.1 CP reglementează temeiurile de bază ale răspunderii penale: temeiul real şi cel juridic. 2. creează o stare de prejudiciu. adică detenţiunea pe viaţă sau închisoarea. Conform art. Răspunderea penală fără infracţiune ar fi o răzbunare ori un lucru arbitrar. răspunderea penală poate fi realizată numai în cadrul naşterii relaţiilor juridico-penale. Realizarea răspunderii penale. care alcătuiesc conţinutul răspunderii penale.55 CP (liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă). 11. sau a unor măsuri de constrângere penală sau procedurală (de exemplu. procuratura. Art. art. Numai din momentul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni concrete. Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. dar nicidecum nu coincid. precum şi instanţele de judecată. Funcţiile statului de tragere la răspundere penală a persoanei care a săvârşit infracţiunea le exercită organele de urmărire penală. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii (a se vedea comentariul la art. măsurile de constrângere penală sau procedurale etc.. componenţă prin care se stabileşte gradul de prejudiciabilitate al infracţiunii.56 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii). uneori deosebit de severe (cum este. pentru că la acest moment ultima este deja realizată. .

(2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din prezentul cod.I al părţii speciale a CP îl constituie pacea şi securitatea omenirii. art. În lipsa a cel puţin unui element sau semn principal al componenţei de infracţiune. adică numai în cazurile şi în limitele indicate de legea penală.17-22 CP (intenţia. în cazul existenţei circumstanţelor atenuante. răspunderea penală poate fi agravată (de exemplu. împrejurările şi stadiul de săvârşire a infracţiunii. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. Elementele şi semnele componenţei de infracţiune sunt reglementate în art.107 CP. 3.art. autoritatea publică şi securitatea de stat în cap. 8. independenţa şi integritatea teritorială a RM. Componenţa de infracţiune se formează din patru grupe de semne ce caracterizează cele patru elemente ale infracţiunii. gravitatea consecinţelor ei etc. 7. obiectul material al infracţiunii de omor intenţionat (art. O mare parte din infracţiuni au un obiect material.51 alin. cel al infracţiunilor incriminate de cap. Numai legea penală arată când există răspunderea penală (când s-a săvârşit o infracţiune) şi când organele judiciare pot trage persoana la răspundere penală. imprudenţa.108 CP etc.82 CP etc. Comentariul desfăşurat al obiectului infracţiunii se dă în capitolele şi articolele concrete din partea specială a CP (de exemplu. COMPONENŢA INFRACŢIUNII (1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective. care constă în obiectele. conform raportului de expertiză judiciară psihiatrică.). în art. conform art. Persoana care. precum şi întreaga ordine de drept. dintre care două obiective: obiectul şi latura obiectivă.4. proprietatea. art.2 CP se prevede că răspunde penal doar acela care a săvârşit fapta infracţională. temeiul juridic al răspunderii penale lipseşte. Componenţa de infracţiune constă din totalitatea semnelor obiective şi a celor subiective. recidivei.145 . obiectul infracţiunilor din cap. amnistia . Legea penală mai prevede că. în cazul existenţei circumstanţelor agravante.77 CP. Fiecare din grupurile de infracţiuni reglementate de partea specială a CP se clasifică în capitole după obiectul generic (de grup): securitatea publică şi ordinea publică în cap. drepturile şi libertăţile acesteia. Din acest punct de vedere.II este viaţa şi sănătatea persoanei etc. motivele. care se poate face numai în limitele prevăzute de lege (de exemplu.76 CP etc. suveranitatea. orânduirea constituţională. Articolul 52. subiectul infracţiunii.XIII. nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute de art. art. după nivelul său de dezvoltare intelectuală şi psihologică corespunde vârstei de 14 ani.).51 alin. şi două subiective: subiectul şi latura subiectivă.2 CP. metoda. lucrurile.52 alin. În conformitate cu aceste prevederi legale. La determinarea gradului prejudiciabil al infracţiunii săvârşite este necesar să fie luat în consideraţie cumulul de circumstanţe în care a fost comis actul criminal concret: forma vinovăţiei. pacea şi securitatea omenirii. doar acela care este vinovat de săvârşirea ei. Obiectul infracţiunii. în anumite cazuri. 2. Art.). Obiectul infracţiunii constă în valorile şi relaţiile sociale împotriva cărora sunt îndreptate faptele care constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârşirea acestora. bunurile sau corpul persoanei faţă de care sau împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea sau inacţiunea criminală (de exemplu. mediul.XVII etc. stabilite de legea penală. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. 6. Situaţia este similară în cazul înlăturării răspunderii penale.172.) sau poate fi atenuată (de exemplu. îl constituie persoana.1 CP reglementează componenţa de infracţiune ca bază juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. stabilite de legea penală. Conform art. răspunderea penală şi obligaţiunea de a suporta pedeapsa sau de a răspunde penal trebuie să se facă în strictă conformitate cu legea penală. graţierea . responsabilitatea etc. Răspunderea penală revine totdeauna unei persoane. este supusă răspunderii penale numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. 9.) şi în alte articole ale părţii generale şi ale celei speciale ale CP. vârsta. 5. 1.art.2 CP.

nu este menţionată.). pentru ca acea faptă să constituie infracţiune. pe lângă condiţiile indicate deja. Nu toate infracţiunile au un obiect material. definind formele şi modalităţile vinovăţiei.187 CP) etc. În accepţiunea art.CP) îl constituie corpul persoanei. o condiţie specială. a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii. interzisă şi descrisă prin textul incriminator al infracţiunii.21 CP. precum şi pentru infracţiunile grave. 6.170 CP). precum şi persoanele juridice. ranga cu care a fost spartă uşa în timpul furtului etc. Semnul principal ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracţiuni este . care. deoarece nu la orice infracţiune valoarea socială ce constituie obiectul juridic este susceptibilă de încorporare într-un lucru. locul săvârşirii faptei (art. 8. 11. cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de alin. jaful (art.9 CP). Latura obiectivă a infracţiunii constă din totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită. urmarea sau rezultatul este o modificare pe care acţiunea sau inacţiunea incriminată a produs-o în lumea obiectivă. pentru existenţa propriu-zisă a faptei penale sau pentru ca ea să îmbrace o formă calificată. modul.337 CP) poate fi doar un cetăţean al RM etc.145 CP). 9. 5. subiectului i se cere.186 CP) .21 CP. neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului (art. a unei urmări e determinată implicit de dispoziţiile art. 10. drept subiecţi ai infracţiunii sunt considerate persoanele fizice responsabile care. tocmai din cauză că loveşte într-o valoare pe care legea o apără.3 şi 4 art.12 CP). este luată în consideraţie şi responsabilitatea persoanei. Semnele principale ale ei sunt: acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă. adică să aibă o calitate specială. metoda.311 CP) etc. De exemplu. refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii (art. Este vorba de un subiect special al infracţiunii. orice atingere se concretizează într-o anumită acţiune sau inacţiune care.bunurile altei persoane etc. În cazul anumitor infracţiuni. urmarea sau rezultatul prejudiciabil şi raportul de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă.21 al CP. cerute de lege pentru existenţa infracţiunii.22. să îndeplinească. prevăzută de legea penală. este prejudiciabilă. socialmente periculoasă. În cazul infracţiunilor formale urmarea constă într-o stare de pericol care. 4. externă.163 CP). Nu există infracţiune care să nu producă un rezultat. bun sau persoană. împrejurările săvârşirii infracţiunii etc. ca semn principal al subiectului. reglementată de art. cel al infracţiunii de furt (art. la momentul săvârşirii infracţiunii au atins vârsta de 16 ani.313 CP) etc. fiind subînţeleasă. prevăzute expres de alin.308 CP) poate fi doar persoana care efectuează urmărirea penală. în mod obligatoriu. Prin acţiune se înţelege activitatea fizică. cum ar fi omorul intenţionat (art. Prin inacţiune se săvârşesc astfel de infracţiuni ca lăsarea în primejdie (art. 23 CP. arată că acestea constau în prevederea sau lipsa de prevedere a rezultatului. Din punct de vedere fizic. Infractorul se abţine să acţioneze în sensul îndeplinirii unei obligaţiuni de serviciu sau civice.200 CP). comportarea umană activă. Obiectul material nu trebuie confundat cu instrumentul (mijlocul) material de care infractorul s-a folosit ori s-a putut servi la comiterea faptei (de exemplu. Persoanele fizice care au atins vârsta de 14 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave. Latura subiectivă constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a infractorului faţă de materialitatea faptei săvârşite. 18 CP. o scrisoare de ameninţare folosită pentru a şantaja sau alta pentru a da sfaturi cum să fie săvârşită infracţiunea. Semnele secundare ale laturii obiective sunt timpul (art. prevăzută de legea penală. 7.17. mijloacele. impuse prin lege.). alte acte normative sau care decurg din contracte etc. Dintre infracţiunile lipsite de obiect material pot fi menţionate calomnia (art. în textul incriminator. adeseori. denunţarea calomnioasă (art. potrivit legii. În afară de persoană fizică şi juridică şi vârstă. Prin inacţiune se înţelege rămânerea în inactivitate. şi urmarea sau rezultatul prejudiciabil al infracţiunii. Obligativitatea existenţei unui rezultat. subiect al infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală (art. pentru că orice infracţiune aduce atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi pentru că. pasivitatea. subiect al infracţiunii de trădare de Patrie (art.2 art. Prin acţiune se săvârşesc majoritatea infracţiunilor.

cauzele care înlătură răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţii. 3.52 alin.IX CP. întrucât. care a fost prevăzută numai ca modalitate de liberare de pedeapsa penală .18 CP). LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către instanţa de judecată în cazurile: a) minorilor.37 CP din 1961). În esenţa lor.36 CP). în timp ce în situaţia cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei infracţiunea nu se realizează prin lipsa unor trăsături esenţiale ale infracţiunii. prin textele de incriminare ale acestora sunt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi motiv.20 CP). c) renunţării de bună voie la săvârşirea infracţiunii. Prin liberarea de răspundere penală se prezumă renunţarea din partea statului la condamnarea şi aplicarea unei pedepse infractorilor în schimbul înlocuirii acesteia prin pedepse de ordin administrativ sau prin aplicarea unor măsuri de siguranţă cu caracter medical şi educativ. Liberarea de răspundere penală se aplică numai faţă de persoanele în acţiunile cărora sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni şi se deosebesc de cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. delimitând totodată această instituţie de instituţia liberării de pedeapsa penală prevăzută în cap. legiuitorul a introdus modificări în privinţa modalităţilor ce servesc drept temei pentru ca persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune să poată fi liberată de răspunderea penală. inviolabilităţii teritoriale. 5.). care nu au fost cunoscute legislaţiei penale anterioare. în situaţia liberării de răspundere penală infracţiunea se realizează în toate trăsăturile sale esenţiale. Numai constatarea corectă a componenţei de infracţiune poate sta la baza calificării concrete a unei fapte conform prevederilor părţii speciale a CP. a căror menire constă în faptul de a nu admite aplicarea pedepselor penale în cazurile în care este iraţională aplicarea acestora: caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite este redus şi calităţile personale ale făptuitorului oferă această posibilitate.14 alin.2 CP) sau lipsa vinovăţiei în cazul legitimei apărări (art. 15. punerea în executare a deciziei. 12. pe cale de consecinţă. d) căinţei active.19 CP). prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (de exemplu. cum ar fi lipsa gradului prejudiciabil al unei infracţiuni (art. liberarea condiţionată de răspundere penală. 2.17 CP) sau din imprudenţă (art. Bineînţeles. pentru completarea laturii subiective. Prin scop al infracţiunii se înţelege obiectivul urmărit de infractor. cum ar fi căinţa activă. În cazul anumitor infracţiuni. securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM etc. în majoritatea cazurilor nu este obligatorie înlocuirea răspunderii penale prin alte măsuri de constrângere cu caracter extrapenal.38 CP) etc. sau al stării de extremă necesitate (art. Prin motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia infracţională şi. În cazul unor infracţiuni se cere existenţa unei duble forme de vinovăţie (art. Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie doar în cazurile indicate expres în lege (art.337 CP) constă în dăunarea pricinuită suveranităţii. Prezentul articol conţine şi unele modalităţi de liberare de răspundere penală.2 CP. CAPITOLUL VI LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. 14. g) prescripţiei de tragere la răspundere penală. 4. b) tragerii la răspundere administrativă. 1.vinovăţia. Conform art.8 şi 9 art. f) liberării condiţionate. care a fost prevăzută numai în calitate de circumstanţă atenuantă (alin. e) schimbării situaţiei. Vinovăţia poate fi intenţionată (art. scopul infracţiunii de trădare de patrie (art. 13. componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. Ţinând cont de natura juridică a instituţiei răspunderii penale.

cât şi la fapta săvârşită. renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. Esenţa acestui tip de liberare de răspundere penală constă în aceea că fapta comisă rămâne a fi considerată infracţiune. Se consideră uşoară sau mai puţin gravă infracţiunea pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 2 ani sau până la 5 ani inclusiv (art.(1).05. în vigoare din 12. faţă de minori pot fi aplicate o serie de măsuri de constrângere cu caracter educativ.03] 1. [Art. dar cu condiţia că pentru infracţiunea anterior săvârşită au trecut termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală sau au fost stinse antecedentele penale. Infracţiunea se consideră comisă pentru prima oară.03. b) infracţiunea trebuie să fie uşoară sau mai puţin gravă. contribuţia activă la descoperirea infracţiunii.03. în vigoare din 12. când persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani a comis în adevăr pentru prima dată o infracţiune.55 modificat prin Legea nr. cum ar fi: căinţa sinceră. în cazul în care sunt întrunite condiţiile indicate anterior. în condiţiile limitativ prevăzute de lege pentru unele infracţiuni de o gravitate redusă. Drept condiţii care ar putea servi ca temei de constatare că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale pot fi considerate diverse circumstanţe atenuante ce se referă atât la personalitatea infractorului. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ CU TRAGEREA LA RĂSPUNDERE ADMINISTRATIVĂ (1) Persoana care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere administrativă de către instanţa de judecată dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.03] 1.16 CP).(1) li se pot aplica următoarele sancţiuni administrative: a) amendă în mărime de până la 150 unităţi convenţionale. 3.43 CP din 1961). 4. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate şi alte împrejurări. 2.X) şi specificate ca măsuri de siguranţă în art.16 CP din 1961). LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ A MINORILOR (1) Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Articolul 55.104. care a fost considerată drept cauză de nepedepsire a activităţii infracţionale neconsumate. prevăzute în partea generală (cap. Aplicarea liberării de răspundere penală minorilor este posibilă numai în cazul respectării următoarelor condiţii cumulative: a) infracţiunea trebuie să fie săvârşită pentru prima oară. În corespundere cu prevederile alin. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin. în conformitate cu alin. [Art. Drept temei pentru aplicarea acestei modalităţi de înlocuire a răspunderii penale poate servi prezenţa cumulativă a următorilor indici: a) comiterea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.(art. Articolul 54. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. însă instanţa de judecată.211-XV din 29.211-XV din 29. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală.2 al prezentului articol. c) instanţa de judecată trebuie să constate că procesul de corectare a individului este posibil fără ca făptuitorul să fie supus răspunderii penale. li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ.114. b) comiterea infracţiunii pentru prima oară.06. .05. 5.06. sau în cazul în care această infracţiune este comisă nu pentru prima dată. autodenunţarea. dispune înlocuirea răspunderii penale cu o altă formă de răspundere juridică ce atrage aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ. prevăzute la art.54 completat prin Legea nr. 2. c) constatarea faptului că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale.

benevol şi definitiv. Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii. Această cauză este reţinută când persoana. Legislaţia penală română o consideră cauză de nepedepsire a tentativei de infracţiune. locul săvârşirii infracţiunii etc. pe parcursul executării . Prin comiterea pentru prima oară a infracţiunii se înţelege fie comiterea în adevăr pentru prima dată a unei infracţiuni.55 alin. ce se raportează la modul comiterii faptei. prin atitudinea acestuia faţă de organele judiciare. Comparativ cu legislaţia anterioară. (3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârşită conţine o altă infracţiune consumată. fie comiterea repetată a unei infracţiuni. 8. au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii până la capăt. timpul. mijloacele. categoria infracţiunilor pentru care poate fi dispusă înlocuirea răspunderii penale prin răspundere administrativă a fost lărgită. dar cu condiţia că au expirat termenele de prescripţie de tragere la răspundere penală ori sunt stinse antecedentele penale pentru infracţiunea comisă anterior ori alte condiţii ce oferă posibilitatea de a stabili că fapta nu este comisă în mod repetat. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU RENUNŢAREA DE BUNĂ VOIE LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII (1) Se consideră renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârşirea infracţiunii. aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. cum ar fi atitudinea vinovatului. care constă în recunoaşterea faptei. totodată. Unii autori au considerat renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii drept o cauză care înlătură caracterul penal al infracţiunii în urma dispariţiei intenţiei făptuitorului de a duce până la capăt activitatea infracţională începută. (2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea. Comiterea din nou a unei infracţiuni. 7. 6. prin străduinţa de a acoperi paguba pricinuită. fiind incluse în această categorie infracţiuni pentru comiterea cărora pedeapsa maximă nu poate depăşi cinci ani de închisoare.2 CP: a) amendă în mărime de până la 150 de unităţi convenţionale. care trebuie să fie evaluat avându-se în vedere toate condiţiile concrete de săvârşire. atitudine care poate să se manifeste prin căinţă faţă de victimă. ţinându-se cont şi de cuantumul prejudiciului produs. prin eforturi depuse pentru a înlătura rezultatul infracţiunii.3. 5. (4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane. 4. din care rezultă că el regretă fapta comisă. printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse. cu toate că instanţa poate să aprecieze negativ o atare situaţie şi să aplice pentru infracţiunea din nou săvârşită o pedeapsă mai aspră. dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii. Sancţiunile respective nu reprezintă o pedeapsă penală. ARTICOLUL 56. de aceea nu atrag apariţia antecedentelor penale. după aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter administrativ. Dacă instanţa de judecată apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru înlocuirea răspunderii penale. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. iar actualul CP atestă această cauză ca o modalitate de liberare de răspundere penală. prin colaborarea în vederea descoperirii infracţiunii şi a altor participanţi la infracţiune. Condiţia ce se referă la posibilitatea corectării persoanei fără a fi condamnată penal are la bază informaţii conform cărora făptuitorul poate fi corectat fără a i se aplica o pedeapsă. precum şi de caracterul prejudiciabil concret al faptei comise. 1. a renunţat la ducerea până la capăt a acesteia. nu atrage după sine apariţia unei stări de repetare.

14 s-a stipulat că "refuzul benevol de a săvârşi infracţiunea de viol urmează să fie examinat ca circumstanţă care exclude răspunderea penală pentru aceste infracţiuni. precum şi al tentativei de infracţiune. de exemplu . după primul insucces. dându-şi seama că poate continua activitatea infracţională. Renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii trebuie deosebită de căinţa activă îndreptată spre micşorarea volumului rezultatului produs. 4. Motivele care l-au determinat pe făptuitor să renunţe pot fi din cele mai diverse: căinţa. prin refuzul instigatorului de a plăti recompensa pentru comiterea infracţiunii etc. nefiind constrâns de nimeni şi de nimic. înainte ca executarea să se fi terminat. Astfel. Lichidarea pagubei. abandonează executarea începută. care lasă dubiu asupra realităţii faptelor.4 al prezentului articol sunt formulate condiţiile speciale de liberare de răspundere penală a organizatorului. de exemplu. 5. făptuitorul nu va răspunde.38 din 20. conştient. 9. cât şi al tentativei de infracţiune. se consideră că este un caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. În alin. Însă independent de motivele care au servit ca temei pentru ca persoana să renunţe la comiterea infracţiunii. dacă prin toate măsurile întreprinse au preîntâmpinat comiterea activităţii infracţionale de către autor şi neadmiterea urmărilor prejudiciabile. 8. 3. dar măsurile întreprinse pot fi recunoscute de instanţa de judecată drept circumstanţe ce atenuează răspunderea penală. ei vor răspunde în mod penal. acordarea de ajutor în vederea cercetării infracţiunii. Complicele nu va fi supus răspunderii penale dacă acesta a întreprins toate măsurile necesare şi dependente de el pentru preîntâmpinarea comiterii infracţiunii. instigatorului şi complicelui infracţiunii în caz de renunţare de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii. acte efectuate după consumarea infracţiunii. Anume din aceste considerente nu poate fi recunoscută drept renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii refuzul persoanei. mila faţă de victimă. din proprie voinţă. Dacă organizatorul. remuşcarea. Renunţarea de bună voie poate avea loc atât pe parcursul actelor de pregătire. dar numai pentru urmarea efectiv produsă dacă prin activitatea anterioară se va produce. dar pentru totdeauna. instigatorul nu au reuşit să preîntâmpine comiterea infracţiunii de către autor.prin măsuri active de înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin convingerea autorului de a se reţine de la comiterea infracţiunii. Activitatea din care ar rezulta că făptuitorul a renunţat poate să se manifeste atât prin formă pasivă (renunţarea la executarea următoarelor acţiuni). sunt . în sensul că nu se cunoaşte cu certitudine că renunţarea se datorează unei cauze independente de voinţa făptuitorului sau unei cauze determinate de voinţa acestuia. În acest caz persoana poartă răspundere doar pentru acţiunile săvârşite real şi cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni". Renunţarea nu poate fi considerată voluntară în cazul în care făptuitorul a abandonat executarea din cauza că a întâlnit în calea sa diverse obstacole ce nu pot fi depăşite ori în urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le are asupra sa în condiţiile date nu-i permit să ducă infracţiunea la capăt. la repetarea actelor infracţionale. Renunţarea este benevolă atunci când făptuitorul. Renunţarea este considerată definitivă din momentul în care activitatea infracţională a fost întreruptă nu doar temporar. teama de pedeapsă. de exemplu. Dacă într-o anumită situaţie există îndoială asupra motivului care l-a determinat pe făptuitor să întrerupă executarea. Organizatorul şi instigatorul sunt liberaţi de răspundere penală.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale p. cât şi prin formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor de săvârşire a infracţiunii). situaţia rezolvându-se în favoarea făptuitorului. o vătămare corporală gravă sau de orice alt grad. 7. 2. renunţă la comiterea în continuare a infracţiunii. Prin HP CSJ nr. Renunţarea de bună voie există numai în cazul în care conduita anterioară a făptuitorului nu întruneşte trăsăturile altei infracţiuni.actelor de pregătire. bănuiala că avantajele materiale ce le-ar obţine ar fi prea mici în raport cu riscul asumat etc. pentru tentativă de omor în caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. persoana nu poate să fie supusă răspunderii penale.12. 6.

a săvârşit o infracţiune de altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. Alin. Primele două condiţii au fost deja descrise în comentariul efectuat la art. trădării de Patrie etc. În corespundere cu prevederile art. după săvârşirea infracţiunii. dar din proprie iniţiativă. Datele respective pot să se refere atât la activitatea persoanei care se denunţă. dării de mită. reîntoarcerea unui obiect de acelaşi fel sau compensarea sub o altă formă a pagubei pricinuite.57 CP .2 include modalităţile speciale de liberare de răspundere penală. pentru ca o persoană să fie liberată de răspundere penală datorită schimbării situaţiei. Articolul 57. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a reparat în alt mod prejudiciul pricinuit de infracţiune. se va stabili că persoana sau fapta săvârşită nu mai prezintă pericol social. Dar sfera de aplicare a acestei modalităţi de liberare de răspundere penală a fost îngustată prin introducerea a două condiţii limitative: acest tip poate fi aplicat numai persoanelor care. În calitate de temei suplimentar. a contribuit activ la descoperirea infracţiunii. societăţii. Liberarea de răspundere penală în baza temeiurilor indicate în acest articol a fost prevăzută şi în legislaţia anterioară. când persoana. urmează să reţinem situaţia că la data judecării cauzei se va stabili că persoana sau fapta săvârşită. care anterior nu au fost cunoscute organelor de urmărire penală. 4. statului. s-a autodenunţat de bună voie. 1. Temeiul aplicării liberării de răspundere penală în cazurile respective constă în posibilitatea acordată de stat persoanelor care comit astfel de infracţiuni de a evita tragerea la răspundere penală prin preîntâmpinarea cauzării unor daune grave cetăţenilor. liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana a săvârşit o infracţiune pentru prima dată. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU CĂINŢA ACTIVĂ (1) Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea. în alt mod. se prezintă la organele abilitate pentru a-şi recunoaşte vinovăţia de comiterea unei infracţiuni. Articolul 58. nu mai prezintă pericol social. la data judecării cauzei. Prin compensarea daunei materiale cauzate sau repararea prejudiciului pricinuit prin infracţiune se au în vedere reîntoarcerea contraechivalentului lucrului pierdut. instituţii. 5. prevăzute în partea specială a CP. 2.prin prevederile art. din diferite motive. informaţii.(1). Din conţinutul legii rezultă că. acte. 2. au comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă şi. 6.57 CP. c) persoana s-a autodenunţat de bună voie. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii se caracterizează prin prezentarea de date. au săvârşit infracţiunea pentru prima oară. b) infracţiunea comisă este uşoară sau mai puţin gravă. 1. ele fiind valabile şi pentru prezentul articol. datorită schimbării situaţiei. precum de alte probe. localităţi sau chiar ale unui stat prin . a reparat prejudiciul pricinuit de infracţiune. datorită schimbării situaţiei. (2) Persoana care. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau. 3. este necesară cel puţin prezenţa unuia din următoarele temeiuri: a) fapta săvârşită să nu prezinte pericolul social al unei infracţiuni datorită schimbării situaţiei în limitele unei întreprinderi. în al doilea rând.drept o modalitate distinctă de liberare de răspundere penală. a contribuit activ la descoperirea acesteia.55 CP. Condiţia a treia presupune autodenunţarea de bună voie. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU SCHIMBAREA SITUAŢIEI Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă. cât şi la activitatea altor persoane care au contribuit la comiterea infracţiunii.recunoscute . în condiţiile alin. În noul CP este prevăzută liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă pentru pregătirea actului de terorism. în primul rând.

(2) Prescripţia curge din ziua săvârşirii infracţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată. nu mai sunt necesare aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter penal faţă de persoana respectivă. cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE RĂSPUNDERE PENALĂ În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.(1). Dacă există temeiurile enunţate. procurorul înaintează judecătorului de instrucţie un demers prin care solicită liberarea de răspundere penală a învinuitului. 1. conform prezentului cod.57 CP. c) 15 ani de la săvârşirea unei infracţiuni grave. fiindcă. urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat.întreprinderea unor reforme economice. PRESCRIPŢIA TRAGERII LA RĂSPUNDERE PENALĂ (1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârşirii infracţiunii au expirat următoarele termene: a) 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare. liberarea condiţionată de răspundere penală este posibilă în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana este pusă sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol social. În corespundere cu prevederile art. fiind posibilă corectarea acesteia fără aplicarea unei pedepse penale. b) 5 ani de la săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave.59 CP. care permit ca un anumit tip de infracţiuni să-şi piardă concret pericolul social al unei infracţiuni. b) persoana să înceteze a mai fi social-periculoasă datorită schimbării situaţiei şi condiţiilor exterioare de activitate în care ea se afla în momentul comiterii infracţiunii. (4) Prescripţia se va întrerupe dacă. În corespundere cu prevederile art. prin alte condiţii care exclud săvârşirea unor noi infracţiuni analogice. revocarea stării excepţionale etc. dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale. procedura în cauza penală urmează a fi încetată. În situaţia în care învinuitul respectă condiţiile stabilite. 2. stabilindu-se faţă de învinuit una sau mai multe obligaţiuni care urmează să fie îndeplinite pe parcursul termenului de suspendare a urmăririi penale. (3) În cazul săvârşirii de către persoană a unei noi infracţiuni. persoana va săvârşi o infracţiune pentru care. introducerea cartelelor. Prin recunoaştere a vinovăţiei se are în vedere situaţia în care învinuitului i s-a explicat dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa (art. se căieşte sincer de comiterea infracţiunii. prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat. 3.16 al prezentului CP în categoria infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt incluse infracţiunile pentru care legea penală prevede pedeapsă maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani inclusiv. e) 25 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave. o dată cu expirarea acestui termen. schimbarea banilor. îmbolnăvirea gravă etc. b) persoana îşi recunoaşte vinovăţia. Se consideră că persoana nu prezintă pericol social în cazul în care nu este anterior condamnată. Atare condiţii pot fi înrolarea persoanei în armată. c) persoana nu prezintă pericol. nu este dependentă de alcool sau droguri. sociale sau politice de mari proporţii. 5. Articolul 60.2). poate fi aplicată . iar acesta acceptă să depună mărturii şi şă dea explicaţii referitoare la învinuirea înaintată. Procedura de suspendare condiţionată de răspundere penală se dispune pe un termen de până la un an. Articolul 59.2 p.66 CPP alin. datorită schimbării situaţiei.. 3. d) 20 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. 4.

Cursul termenului de prescripţie se întrerupe dacă în perioada acestuia se săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care. dacă instanţa nu va găsi raţional de a aplica prescripţia. curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării. c) persoana să nu se sustragă de la urmărirea penală. cinci ani. 6. indiferent dacă aceasta a fost sau nu descoperită ori infractorul . În funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite. legea stabileşte următoarele 5 tipuri de prescripţie: doi ani. poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de doi ani. Prin aceasta se are în vedere că se pierde beneficiul timpului scurs până la comiterea celei de a doua infracţiuni.identificat. (8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii. Într-o asemenea situaţie timpul suspendării prescripţiei nu intră în termenul de prescripţie. Calcularea prescripţiei în acest caz începe din momentul săvârşirii unei infracţiuni noi. (6) Aplicarea prescripţiei faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune excepţional de gravă se decide de către instanţa de judecată. În cazul infracţiunii continue data începerii curgerii termenului de prescripţie se consideră momentul încetării activităţii infracţionale din care infracţiunea se consideră consumată. cu excepţia celor săvârşite contra păcii şi omenirii. 2. Aceasta înseamnă că data începerii curgerii termenului de prescripţie este ziua săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor prelungite termenul de prescripţie începe să curgă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. aplicarea prescripţiei se realizează de către instanţa de judecată şi. iar curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau al autodenunţării. cincisprezece ani. care se referă la aplicarea prescripţiei răspunderii penale: a) expirarea termenelor indicate în lege. iar prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat.I din partea . 3. Prin prevederile art. potrivit alin.60 CP sunt stabilite trei condiţii cumulative. În aceste cazuri. Prescripţia produce efecte asupra tuturor infracţiunilor. Dacă instanţa nu va găsi posibilă aplicarea prescripţiei şi liberarea de răspundere penală. douăzeci şi cinci de ani. (5) Curgerea prescripţiei se suspendă dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. Prescripţia se suspendă. (7) Termenele prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data săvârşirii infracţiunii erau minori. care sunt imprescriptibile şi sunt stabilite prin prevederile cap. Prescripţia răspunderii penale constă în stingerea dreptului statului de a pedepsi şi a obligaţiunii infractorului de a suporta consecinţele faptei sale. 1.4 al prezentului articol. persoana nu poate fi supusă răspunderii penale. după trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege de la data săvârşirii infracţiunii. determinată prin natura şi specia pedepsei ce poate fi aplicată pentru comiterea acesteia. În cazul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni excepţional de grave. Cu toate acestea. dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată prin schimbarea domiciliului. Însă persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. b) pe parcursul termenelor indicate în lege nu se va săvârşi o infracţiune de o anumită gravitate. 4. actelor de identitate etc. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe un termen de 35 de ani. moment din care începe să curgă de la început primul termen al prescripţiei. 7. În această situaţie termenul de prescripţie pentru prima infracţiune începe să curgă simultan cu cel de-al doilea termen de prescripţie. infracţiuni de război sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. douăzeci de ani. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe 35 de ani.pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. 5.

se aplică . Ca sancţiune de drept penal. ea corespunde întru totul cerinţelor art. 7. corectarea condamnatului. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor.1 al prezentului articol prevede temeiurile de drept penal şi de drept procesual-penal ale aplicării pedepsei juridice. NOŢIUNEA ŞI SCOPUL PEDEPSEI PENALE (1) Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată. De exemplu. 1.29 DUDO. Aplicarea pedepsei penale numai de către instanţele de judecată este o măsură de garanţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi ale persoanei concrete (art. CAPITOLUL VII PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. societăţii. b) este un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului. în primul rând.2 al acestui articol este formulat pe nou scopul pedepsei penale.". Pedeapsa penală ca măsură de constrângere statală se deosebeşte. d) este o măsură de corectare. În alin.unei anumite persoane. 9. e) cauzează anumite lipsuri şi restricţii drepturilor persoanei condamnate. 4. Persoanele vinovate de comiterea infracţiunilor indicate sunt judecate indiferent de perioada de timp care a trecut de la comiterea infracţiunii. Noţiunea de pedeapsă penală formulată de legiuitor corespunde pe deplin actelor normativ-juridice internaţionale referitoare la drepturile omului şi la comportarea cu condamnaţii. de alte măsuri de siguranţă. cât şi a altor persoane. d) este o măsură de represiune. e) această măsură este aplicată numai faţă de persoana concretă care a săvârşit o infracţiune prevăzută de actualul CP. c) se aplică numai de către instanţa de judecată. în numele legii. ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică. al doilea .. deci totdeauna poartă caracter personal. precum şi reîntoarcerea. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor."se aplică de instanţele de judecată. f) în urma aplicării pedepsei penale persoanei respective îi sunt cauzate anumite lipsuri şi restricţii în drepturi (a se vedea dispoziţia art. conform căruia individul are îndatoriri faţă de colectivitate şi este supus numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei.62 CP). Primul este formulat prin sintagma: "pedeapsa penală . b) este o sancţiune prevăzută de lege pentru o anumită încălcare a normelor de drept penal. pedeapsa penală se diferenţiază de alte sancţiuni juridice sau de constrângerea aplicată în mod contravenţional. apoi corectarea condamnatului.persoanelor care au săvârşit infracţiuni. În al doilea rând. în numele legii. 6. reîncadrarea vinovatului în societate după ispăşirea pedepsei echitabile. 3. infractorul fiind ajutat să se corecteze şi făcut să înţeleagă că trebuie să respecte legile şi normele de convieţuire socială. (2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. statului..în urma infracţiunii . 2. Pedeapsa penală este definită ca o sancţiune juridică cu următoarele trăsături: a) este o măsură de constrângere statală. Numai pedeapsa penală serveşte drept temei al antecedentelor penale. cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor.. pedeapsa: a) este instituită şi folosită numai de către stat.specială. c) este prevăzută de lege şi aplicată de instanţele de judecată. 5. cum ar fi măsurile de constrângere cu caracter medical (a se vedea comentariul de la art. Alin.. 8.. persoanelor care au săvârşit infracţiuni. cât şi din partea altor persoane.. în numele legii".99 CP) şi măsurile de constrângere cu caracter educativ (a se vedea comentariul de la art. disciplinar sau civil. Restabilirea echităţii sociale presupune restabilirea drepturilor lezate .104 CP). Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. . privaţiune pentru cel care a săvârşit o infracţiune.21 CRM). Mai întâi pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale.

circumstanţelor acesteia şi persoanei vinovate.2 al prezentului articol corespunde cerinţelor art. (4) Retragerea gradului militar. Orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate şi cu respectarea demnităţii inerente persoanei umane (art. implicând o privaţiune de drepturi. în primul rând .detenţiunea pe viaţă. din care rezultă că nimeni nu va fi supus la tortură. ea nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR FIZICE (1) Persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă.16 CP). Exceptând faptul că pedeapsa îndeplineşte o funcţie de constrângere. c) retragere a gradului militar.24 alin. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedepse principale. El trebuie convins că respectarea legii penale este o necesitate şi că numai prin respectarea legii el va putea evita aplicarea şi executarea altor pedepse. dar şi de către alte persoane (prevenţia generală). în al doilea rând. Acest concept stipulat în alin. închisoarea. d) munca neremunerată în folosul comunităţii. o restrângere a acestora. începând cu cele mai blânde (a se vedea comentariul de la art.7 alin. f) trimiterea într-o unitate militară disciplinară (pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar în termen. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat.5 DUDO şi art. 13. De asemenea. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii. nici la pedepse sau tratamente crude.şi se termină cu cea mai aspră . de la acest sistem (a se vedea comentariul la art. constituie şi un avertisment pentru alte persoane care ar putea să săvârşească infracţiuni.2 CP). Această concepţie se deduce din scopul legii penale (art.2 CRM). 1. dă posibilitate să se ţină seama de aprecierile şi cerinţele legiuitorului referitoare la sancţiuni atunci când instanţa de judecată aplică o măsură mai blândă decât cea prevăzută pentru infracţiunea săvârşită.7.amenda . Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. a unui titlu special. 10.79 CP). trimiterea într-o unitate militară disciplinară. 12. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă complementară.de către condamnaţi (prevenţia specială).1) prevede pedepsele ce pot fi aplicate persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni. a unui titlu special. arestul. e) arest. Articolul 62. reîncadrarea lui în activitatea societăţii.3 CEDO). Acest sistem de pedepse fixat de legiuitor începe cu cea mai blândă . ca o măsură de constrângere şi institut de drept aplicat faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune concretă. h) detenţiune pe viaţă. ca scop al pedepsei penale.Echitatea socială a pedepsei se realizează atunci când faţă de persoana care a încălcat legea penală se aplică sancţiunea penală corespunzătoare gradului prejudiciabil al infracţiunii comise.2 CP). Consecutivitatea pedepselor în sistemul vizat: în primul rând. se exclude pedeapsa penală pentru una şi aceeaşi faptă (art. Pedeapsa. b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. respectiv. g) închisoare. inumane sau degradante. detenţiunea pe viaţă se aplică numai în calitate de pedepse principale. presupune conştientizarea de către infractor a celor săvârşite şi reîntoarcerea. 11. Corectarea condamnatului. orientează instanţele de judecată spre determinarea pedepselor persoanelor care au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Prezentul articol (alin. 2. . cât şi ca pedepse complementare. 10 ale Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art. de bunuri. (3) Amenda. pornind.

dar şi în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea comentariul la art. 68. . 3. 71 CP). O parte din categoriile pedepselor enumerate în acest articol nu pot fi aplicate unor persoane condamnate (a se vedea comentariul la art. în anumite cazuri prevăzute pentru infracţiunea concretă.7 CP). Acestea sunt: munca neremunerată în folosul comunităţii. 1. 4. 2. Concomitent aceste măsuri pot fi aplicate şi în calitate de pedepse complementare.6474 CP.2 determină în mod direct numai pedepsele principale. Amenda este aplicată de instanţa de judecată persoanelor juridice ca pedeapsă principală (a se vedea comentariul la art. caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. (2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. 7. luând în consideraţie circumstanţele infracţiunii şi personalitatea celui vinovat (a se vedea comentariul la art. în categoria pedepselor principale pot fi aplicate amenda şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. Articolul 64. AMENDA (1) Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. arestul. c) lichidare. În sentinţă este necesar să reflectăm detaliat circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea vinovatului. b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate. de o pedeapsă complementară. Totodată. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei. acest sistem permite instanţelor de judecată aplicarea celor mai exigente pedepse faţă de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor grave. închisoarea. precum şi datele ce-l caracterizează pe inculpat care au fost dovedite la examinarea cauzei în instanţa de judecată şi luate în consideraţie la determinarea pedepsei. aplicarea lui umană şi constă în corespunderea pedepsei cu fapta săvârşită. (3) Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atât ca pedepse principale. 5. Conţinutul şi comentariile noţiunilor respective se vor citi în context cu cele de la art. 4. Pedeapsa principală poate fi însoţită. (2) Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală. Articolul 63. Pedeapsa complementară este acea care îndeplineşte rolul de completare a represiunii şi este aplicabilă numai după o pedeapsă principală. 6.Sistemul pedepselor penale reflectă pe deplin principiul echităţii sociale. cât şi ca pedepse complementare. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă. În afară de pedepsele nominalizate. detenţiunea pe viaţă.73 CP).74 CP). deosebit de grave şi excepţional de grave. 3. Prin pedeapsă principală se înţelege acea pedeapsă pe care instanţa de judecată o poate aplica în singularitate pentru fapta penală săvârşită. Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală sau complementară (a se vedea comentariul la art.67.64 CP). Pentru prima dată în CP al RM legiuitorul a prevăzut anumite pedepse faţă de persoanele juridice care desfăşoară activităţi de întreprinzător. Lichidarea persoanei juridice de asemenea poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Alin. 8.

(4) În cazurile prevăzute la art. suma amenzii este prevăzută în unităţi convenţionale. Cuantumul general al amenzii pentru persoanele fizice este stabilit în limitele 150-1.68 sau 70. . de mărimea daunei cauzate. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu arest sau închisoare în limitele termenelor prevăzute la art. instanţa de judecată poate. învăţătura persoanelor faţă de care are asemenea obligaţiuni legale. 4. Cuantumul general al amenzii pentru persoanele juridice este stabilit în limitele de la 500 până la 10.000 unităţi convenţionale. Pornind de la cele expuse. precum şi în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă (art. Pentru infracţiunile comise din interes material cuantumul amenzii pentru persoanele fizice poate ajunge până la 5.(3). de asemenea. (5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară. [Art. c) situaţia economico-financiară a întreprinderii. Amenda este o pedeapsă principală sau complementară pecuniară. mărimea amenzii trebuie stabilită în aşa mod ca să nu-l pună pe infractor în situaţia de a nu-şi îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea. calculându-se o lună de arest sau închisoare pentru 50 unităţi convenţionale.79 CP). 156 CP).305-XV din 11 iulie 2003] 1. iar pentru infracţiunile comise din interes material până la 5.(3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1.64 modificat prin Legea nr. 155. de exemplu. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de la achitarea amenzii fixate. totodată ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat. să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. Ca pedeapsă principală amenda este prevăzută drept alternativă a altor tipuri de pedepse (a se vedea.154.67.000 unităţi convenţionale. 92 CP). Cuantumul special al amenzii este stabilit pentru fiecare infracţiune în parte. art. 2. 6. luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii. mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500 la 10.000 de unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei. 5. potrivit prevederilor art.000 de unităţi convenţionale. (7) În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară. cuantumul căreia este stabilit de legea penală pentru anumite infracţiuni.000 de unităţi convenţionale. 3. Amenda ca pedeapsă principală poate fi folosită. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. Pentru o anumită stabilitate.000 unităţi convenţionale. În aceste cazuri suma concretă se apreciază în funcţie de: a) caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. luându-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. educarea.21 alin. b) mărimea daunei cauzate. Aici legiuitorul a accentuat că la determinarea mărimii amenzii trebuie să avem în vedere caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. a cărei esenţă constă în achitarea de către condamnat în contul statului a unei anumite sume de bani. (6) Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare. în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat. Suma amenzii se înlocuieşte cu arest sau închisoare. în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendă. în cazurile aplicării de către instanţa de judecată a unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea concretă (art.

executorul public. conform prevederilor alin. 15. la trimiterea . instanţa judiciară. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată pentru 50 de unităţi convenţionale de amendă. 11. la cererea condamnatului. La înlocuirea amenzii prin arest sau închisoare se calculează o lună de arest sau închisoare pentru 50 de unităţi convenţionale neachitate. poate amâna sau eşalona plata pe un termen de până la un an (a se vedea CEx). dacă. În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite. fără motive obiective. fapt care va conduce implicit la îngreuierea vieţii condamnatului. La determinarea sumei amenzii instanţa de judecată în fiecare caz concret ia în consideraţie nu numai gravitatea infracţiunii comise. de către condamnat a deciziei instanţei de judecată de a achita în termen amenda stabilită. Funcţia de constrângere a pedepsei prin amendă poate fi realizată şi prin micşorarea patrimoniului persoanei vinovate. să fie posibilă (reală). instanţa de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. Achitarea amenzii de către condamnat se efectuează în termenul stabilit de către instanţa de judecată şi documentele de confirmare a acesteia urmează a fi prezentate instanţei. 10. ţinând cont de caracterul infracţiunii săvârşite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activităţi. În cazul în care condamnatul nu este în stare să achite amenda. a amenzii condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. (2) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani. 13. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii prin arest sau închisoare.5 art. iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la arest. (3) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară şi în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracţiunile din Partea specială a prezentului cod. 14. motivul acesteia. instanţa de judecată trebuie să se bazeze pe cerinţele ca pedeapsa să poată fi executată. condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. în calitate de pedeapsă principală. instanţa de judecată. influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. La aplicarea. 16. termenul ei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.7. 12. instanţa de judecată va considera imposibilă păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. 8. circumstanţele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea. 9. dar şi persoana celui vinovat.5 al prezentului articol. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanelor juridice de la achitarea amenzii fixate. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia (a se vedea comentariul la p. (4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii. Articolul 65. PRIVAREA DE DREPTUL DE A OCUPA ANUMITE FUNCŢII SAU DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii. să nu-l lipsească pe condamnat şi pe familia acestuia de mijloace de existenţă. Stabilind amenda maximă (prevăzută în articolul respectiv al părţii speciale a CP). instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. în funcţie de suma amenzii. Amenda ca pedeapsă penală se deosebeşte de cea administrativă prin faptul că ea se stabileşte de judecată şi atrage antecedente penale.88 CP).

într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale. 1. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedeapsă principală, cât şi în calitate de pedeapsă complementară. Această categorie de pedeapsă este constituită din două interdicţii diferite: privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii şi privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. 2. Interzicerea acestui drept este determinată de obicei de activitatea infracţională a condamnatului care s-a folosit de funcţia sau profesia sa ori de o anumită activitate pentru a săvârşi infracţiunea. Prin săvârşirea infracţiunii folosindu-se de funcţia, de profesia sa, condamnatul este considerat nedemn să o mai exercite în continuare, pe o anumită perioadă de timp, stabilită de instanţa de judecată, între 1 şi 5 ani. 3. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii ca măsură de pedeapsă poate fi aplicată faţă de persoanele care se află în serviciu în organele de stat sau în administraţia publică locală, precum şi faţă de cele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. 4. Măsura de pedeapsă enunţată se realizează prin rezilierea contractului de muncă între condamnat şi administraţia respectivă. Acest fapt este confirmat de inscripţiile operate în carnetul de muncă, şi anume: în ce temei, pe ce perioadă şi de la care funcţii sau activitate este îndepărtat condamnatul. 5. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate ca măsură de pedeapsă presupune interzicerea, în baza sentinţei de judecată, de a practica activitatea nominalizată de către o persoană concretă. Astfel de activitate poate fi de natura aceleia de care condamnatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii. Ea include atât activitatea de bază (serviciul), de exemplu, medicina, pedagogia, justiţia, conducerea mijloacelor de transport în bază de contract etc., cât şi activitatea în afara serviciului, de exemplu, conducerea transportului personal, vânătoarea etc. 6. Decizia de a priva condamnatul de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate este adoptată de instanţa de judecată în baza materialelor dosarului, ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care agravează răspunderea etc. (a se vedea comentariul la art.75 CP). 7. Instanţa de judecată, la emiterea sentinţei, nu poate interzice condamnatului să ocupe în genere o funcţie de răspundere, dar trebuie să nominalizeze care funcţii anume în organele de stat, ce activitate şi pe ce perioadă condamnatul nu are dreptul să le ocupe. 8. Prin dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se înţelege un post într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori o subdiviziune, filială a lor, în care persoana respectivă, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări deţine anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice (a se vedea prevederile art.123 şi 124 CP şi comentariul acestui articol). 9. Pedeapsa de privare a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă principală sau ca pedeapsă complementară la pedeapsa sub formă de amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, se execută de către serviciile de executare de la locul de trai al condamnaţilor. 10. Conform alin.3 art.65 CP, aceste două măsuri se pot aplica drept pedepse complementare şi în cazurile în care ele nu sunt prevăzute în articolele părţii speciale a prezentului cod. În aceste cazuri caracterul infracţiunii comise e determinat în funcţie de postul ocupat sau de activitatea practicată şi de posibilitatea infractorului de a le utiliza în scopul săvârşirii noilor infracţiuni. Dacă infracţiunea nu este legată de activitatea profesională, inculpatul nu poate fi privat de dreptul de a exercita această activitate. 11. Faptul că la momentul emiterii sentinţei inculpatul nu ocupa încă o anumită funcţie de stat şi nu practica activitatea cu care a fost legată infracţiunea, nu poate fi piedică pentru aplicarea acestor pedepse. Mai mult, instanţa poate aplica pedepsele enunţate şi în cazul în care infractorul îndeplinea anumite funcţii, obligaţiuni temporare la comandă sau indicaţie.

12. Modul de aplicare a pedepselor menţionate este stabilit concret în alin.4 art.65, şi anume: când ele sunt numite în calitate de pedepse complementare la amendă sau la muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul se calculează din momentul rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei), iar când ele sunt aplicate în calitate de pedepse complementare la arest, la trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare - din momentul terminării executării pedepsei principale. Articolul 66. RETRAGEREA GRADULUI MILITAR, A UNUI TITLU SPECIAL, A GRADULUI DE CALIFICARE (CLASIFICARE) ŞI A DISTINCŢIILOR DE STAT În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii, poate retrage condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de calificare (clasificare) şi distincţiile de stat. 1. Această categorie de pedeapsă poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea alin.4 art.62 CP). Pornind de la cerinţele alin.5 art.90 CP, ea poate fi aplicată şi în caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 2. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat poate fi aplicată în caz de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave (a se vedea comentariul de la art.16 CP), ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii şi de persoana infractorului. 3. Gradul militar este o menţiune a persoanei care îndeplineşte o anumită activitate militarizată. El se confirmă în corespundere cu Statutul Forţelor Armate şi cu Regulamentul serviciului militar persoanei concrete în timpul serviciului activ sau în retragere. 4. Titlul special este, de asemenea, o menţiune de stat acordată persoanelor respective care ocupă în modul stabilit de lege o funcţie în organele publice şi îndeplineşte anumite funcţii, atribuie anumite drepturi şi obligaţiuni. 5. Gradul de calificare (clasificare) reprezintă o anumită apreciere a persoanei, determinată în modul stabilit de organele respective în diverse domenii. 6. Distincţia de stat este menţiune de stat ce constă în aprecierea unor merite deosebite în ştiinţă, cultură, producţie etc. Ea se confirmă în modul stabilit special de şeful statului şi atrage după sine anumite drepturi, înlesniri. 7. Instanţa de judecată care a luat decizia privind retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat, în calitate de pedeapsă complementară, imediat după intrarea în vigoare a sentinţei, printr-o sesizare, aduce această decizie la cunoştinţa organului care i-a conferit condamnatului gradul, titlul sau distincţia respectivă. La sesizare se anexează şi copia sentinţei. 8. Organul respectiv va efectua modificările necesare în documentele de conferire a gradului, titlului sau distincţiei şi va lua măsurile respective de privare de dreptul de purtare şi de înlesnirile pe care le acordă aceste grade, titluri sau distincţii. Despre aceasta va fi informată instanţa. 9. Retrogradarea gradului militar poate fi aplicată nu numai persoanelor concrete în timpul serviciului activ, dar şi celor ce au trecut în rezervă. 10. Instanţa de judecată nu este în drept de a priva condamnatul de titlul sau gradul ştiinţific. 11. În caz de anulare a sentinţei de condamnare pe căile ordinare de atac în instanţa de apel sau recurs, instanţa este obligată să sesizeze organul respectiv şi să expedieze în adresa lui copia hotărârii de anulare a pedepsei. Articolul 67. MUNCA NEREMUNERATĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII (1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi.

(3) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. (4) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vârsta de pensionare. (5) Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. [Art.67 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă principală (a se vedea art.62 alin.2 CP). Condamnatul nu va fi remunerat pentru astfel de muncă, indiferent de volumul sau calitatea acesteia, adică este o muncă gratuită. 2. Astfel de activitate se efectuează de către condamnat în afara timpului serviciului de bază sau de studii. Caracterul muncii, locul şi volumul ei sunt determinate de autorităţile administraţiei publice locale şi nu poate depăşi 4 ore pe zi. 3. În funcţie de caracterul infracţiunii săvârşite şi de persoana inculpatului, munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi stabilită pe un termen de la 60 până la 240 de ore. De obicei, această pedeapsă se aplică pentru infracţiuni uşoare şi mai puţin grave, care prevăd o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare (a se vedea art.153, 157, 202, 222, 256, 261, 288, 303, 351, 352, 357 CP) sau pentru care în calitate de pedeapsă nici nu se aplică închisoarea (a se vedea art.177, 178, 196, 199, 203, 204, 241, 249, 255, 256, 355 CP). 4. Constrângerea prin aplicarea acestei pedepse constă în faptul că munca neremunerată poartă un caracter obligatoriu pentru condamnat. 5. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii neremunerate în folosul comunităţii, pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunităţii se înlocuieşte prin arest, calculele respective fiind prevăzute în acest articol. 6. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă de către condamnat, fără motive, într-un termen rezonabil (îndelungat) a obligaţiunilor determinate de către administraţia publică locală. 7. Faptul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii corespunzătoare trebuie semnalat de către organul care execută pedeapsa în judecata care a aplicat această măsură, alăturând şi demersul de a efectua înlocuirea acestei pedepse cu una mai aspră în condiţiile legii. 8. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor indicate în alin.4 al prezentului articol, cu condiţia că la momentul examinării dosarului în judecată sunt anexate documentele respective ale condamnaţilor care certifică invaliditatea: vârsta, existenţa copiilor până la 8 ani, starea de gestaţie a femeilor etc. 9. Pedeapsa enunţată trebuie să fie ispăşită de către condamnat în termen de cel mult 18 luni de la data rămânerii definitive în vigoare a hotărârii judecătoreşti. Neîndeplinirea fără motive reale a muncii neremunerate în folosul comunităţii în termenul vizat trebuie considerată ca eschivare cu rea-voinţă de la pedeapsa numită şi atrage consecinţele indicate în alin.3 al prezentului articol. 10. În cazul în care condamnatul în timpul executării pedepsei nominalizate este recunoscut invalid de gradul I sau II, organul de executare înaintează instanţei judecătoreşti o prezentare privind liberarea de executarea ulterioară a pedepsei, iar în caz de graviditate a condamnatei prezentare privind suspendarea executării pedepsei până la naştere, apoi persoana este liberată de executare, deoarece cade sub altă interdicţie - are copil în vârstă de până la 8 ani. Articolul 68. ARESTUL (1) Arestul constă în privarea de libertate pe un termen de la 3 la 6 luni care se execută în instituţii special destinate ţinerii sub arest în condiţiile prevăzute de Codul execuţional.

femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. Aceste condiţii sunt prevăzute de legislaţia executorie. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară este o pedeapsă principală. El se aplică pe un termen de la 3 până la 6 luni. separat de cel în care se execută închisoarea. (4) Militarii execută pedeapsa cu arest în camera de arest a comenduirii militare. 2. Articolul 69. 3. poartă uniforma militară şi sunt asigurate cu hrană conform normelor stabilite în armata naţională. ţinând cont de circumstanţele concrete şi de persoana condamnatului. Aceasta este o unitate militară deosebită în care. 3. în cazurile prevăzute de lege. 1. precum şi alte infracţiuni.68 completat prin Legea nr. În condiţiile actuale ale societăţii arestul poate fi aplicat în cazurile infracţiunilor uşoare. Arestul este o nouă măsură de constrângere statală în calitate de pedeapsă principală. Arestul aplicat militarilor se execută în camera de arest a garnizoanei respective încăpere special amenajată pentru deţinerea militarilor ce comit diverse încălcări de serviciu. se creează condiţii speciale de executare a pedepsei pentru militarii în termen condamnaţi.03] 1. Modalitatea executării arestului în camera nominalizată este reglementată de statutele militare şi de alte acte normative ale Forţelor Armate ale RM. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară în locul închisorii nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. arestul nu poate fi aplicat persoanelor ce n-au împlinit vârsta de 16 ani. Conform CP. găseşte de cuviinţă să aplice. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen. pe un termen de până la 2 ani. Arestul este o măsură privativă de libertate şi constă în izolarea de societate a persoanei condamnate într-un penitenciar.03. 6. 2. în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. dacă până la admiterea în aceste instituţii ei n-au trecut serviciul militar în termen). în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. chiar şi în cazurile condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. [Art. în cazul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la aceasta. nu li se aplică trimiterea într-o unitate militară disciplinară. 4.05. precum şi în cazurile în care instanţa de judecată. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. iar în caz de înlocuire a muncii neremunerate cu arestul termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. Pornind de la caracterul strict al acestei pedepse. în baza aplicării Statutelor militare. Acestor persoane. Persoanele trimise să ispăşească pedeapsa într-o unitate militară disciplinară îşi păstrează statutul de militari. 5. indiferent de termenul mic al acestuia. 4.(2) La aplicarea arestului în locul muncii neremunerate în folosul comunităţii. Se presupune că regimul de izolare pentru condamnat.211-XV din 29. această pedeapsă nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. (3) Arestul nu poate fi aplicat persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani. în cazurile în care instanţa de judecată. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen. au săvârşit infracţiuni li se poate aplica trimiterea într-o unitate militară disciplinară. găseşte de cuviinţă să aplice. În această unitate pot fi trimişi militarii care.06. Unitatea militară disciplinară este o nouă denumire care a înlocuit sintagma batalion disciplinar din CP anterior. şi se aplică de către instanţă numai militarilor în termen şi persoanelor echivalate lor (studenţilor instituţiilor militare pentru infracţiunile săvârşite în timpul studiilor.90 CP). . femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. TRIMITEREA ÎNTR-O UNITATE MILITARĂ DISCIPLINARĂ Militarilor care. în vigoare din 12. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. va avea un efect pozitiv asupra vinovatului. în cazurile în care ele săvârşesc infracţiuni în timpul serviciului militar în termen. au săvârşit infracţiuni uşoare. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. 5.

Această pedeapsă se ispăşeşte în penitenciar de tip închis. 5. legiuitorul prevede liberarea condiţionată şi de această pedeapsă (a se vedea alin. 8. iar în cazul unui cumul de sentinţe. 3. termenul închisorii nu poate depăşi 15 ani. Persoanele condamnate la închisoare care nu au atins vârsta de 18 ani îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciarele pentru minori. semiînchis şi închis (a se vedea comentariul la art. 11. (3) La stabilirea pedepsei pentru o persoană care la data săvârşirii infracţiunii nu a atins vârsta de 18 ani. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală ce constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii.72 CP). 10. indiferent de gradul militar şi de funcţia deţinută anterior. (2) Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave. dar pe un termen ce nu depăşeşte 2 ani. pedeapsa cu închisoare nu poate fi mai mare de 30 de ani. cu titlu de graţiere. Termenul de deţinere a condamnaţilor în închisoare este stabilit de la 6 luni până la 25 de ani în funcţie de gravitatea infracţiunii concrete. 2. De asemenea. Atunci când detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu o pedeapsă mai blândă. Drept categorie de pedeapsă. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. izolarea de societate a persoanei fizice prin deţinerea ei pe un anumit termen în baza şi în modul stabilit de lege. se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani. cu titlu de graţiere. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. Instanţa de judecată. (2) Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni la 25 de ani. într-un penitenciar. poate aplica această pedeapsă militarilor în termen în loc de închisoare. se află în situaţie de ostaşi şi poartă îmbrăcăminte şi semne de distincţie unice stabilite pentru această unitate militară disciplinară. ÎNCHISOAREA (1) Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei. se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani (a se vedea comentariul la art. închisoarea constă în privarea de libertate.91 CP). se execută în penitenciare de tip deschis. În caz de înlocuire a pedepsei închisorii cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani.6. După ispăşirea pedepsei militarii se întorc în unităţile respective pentru efectuarea serviciului respectiv în termen până la executarea lui definitivă. 6. pe un anumit termen. precum şi ofiţerilor.71 CP). iar în cazul unui cumul de sentinţe. (4) La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni. (3) Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor. 7. DETENŢIUNEA PE VIAŢĂ (1) Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii. în baza hotărârii instanţei de judecată. Totodată. Închisoarea are drept scop limitarea libertăţii persoanei şi efectuarea supravegherii asupra comportamentului condamnatului. În perioada executării pedepsei în unitatea militară disciplinară militarii condamnaţi. stabilită prin sentinţa instanţei de judecată. 4. termenul se calculează o zi pentru o zi.5 art. Articolul 70. 9. Pedeapsa în formă de închisoare. Termenul închisorii pentru ei nu poate depăşi 15 ani. prevăzute de partea specială a prezentului cod şi de persoana vinovatului. Pedeapsa definitivă în formă de închisoare în cazul unui concurs de infracţiuni nu poate fi stabilită mai mare de 30 de ani. 1. nu se aplică trimiterea într-o unitate disciplinară persoanelor angajate în Armata Naţională pe bază de contract. însă numai în cazul în care . (5) În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blândă. caporalilor. Articolul 71. 1. Timpul deţinerii condamnatului într-o unitate militară disciplinară nu intră în termenul de efectuare a serviciului militar. Ea a fost introdusă în sistemul actual de pedepse în momentul abolirii pedepsei cu moartea (1995).

2.6 CP). la care RM a aderat în 1993. În penitenciare de tip închis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. 3. b) de tip semiînchis. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. în aceste penitenciare este organizat un proces unic de instruire şi educaţie. Pentru prima dată actualul CP a prevăzut categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea.16 alin. 2.06. 4. . 17 CP). În penitenciarul pentru minori condamnaţii în vârstă de până la 18 ani. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă (a se vedea comentariul la art. 6. (5) Persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în penitenciare pentru minori.16. (4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. 4. Această prevedere corespunde pe deplin cerinţelor Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copilului. al atitudinii conştiincioase faţă de pregătirea profesională şi ridicarea nivelului de cultură generală. săvârşite cu intenţie (a se vedea comentariul la art. Funcţionarea penitenciarului pentru minori se bazează pe principiile generale şi pe cerinţele de regim stabilite de lege. În scopul corijării condamnaţilor minori. 3. de regulă. mai puţin grave şi grave. Ele sunt: penitenciar de tip deschis. (2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă. săvârşite cu intenţie. Această pedeapsă se execută în condiţiile prevăzute de lege. persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoarea în penitenciare pentru minori. adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York. Articolul 72. 5. [Art. (6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei.instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării în continuare a pedepsei şi în care condamnatul a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare. se deţin separat de condamnaţii adulţi. (7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată în corespundere cu legislaţia. 7. în vigoare din 12. În penitenciare de tip semiînchis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. La această pedeapsă nu pot fi supuşi minorii şi femeile. (3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare.18 CP). Conform alin.5 al prezentului articol. La detenţiune pe viaţă sunt condamnate numai persoanele care au săvârşit cu intenţie infracţiuni excepţional de grave (a se vedea comentariul la art. penitenciar de tip semiînchis şi penitenciar de tip închis. antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite.05.72 completat prin Legea nr. CATEGORIILE PENITENCIARELOR ÎN CARE SE EXECUTĂ PEDEAPSA CU ÎNCHISOARE (1) Pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare: a) de tip deschis.03. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă. c) de tip închis. îndreptat spre educarea lor în spiritul respectării legilor.03] 1. mai puţin grave şi grave. ca dovadă a realizării principiului umanismului. antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite.211-XV din 29.

În acest caz instanţa de judecată remite organului de stat respectiv sentinţa spre executare a pedepsei nominalizate faţă de persoana juridică recunoscută vinovată. (2) Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat. informează organul fiscal şi administraţia publică locală din raza de activitate a persoanei juridice despre executarea pedepsei numite. Aceste schimbări se efectuează atunci când condamnatul are o conduită ireproşabilă. În alte situaţii instanţa poate numi o altă pedeapsă persoanei juridice. 2.8. care a eliberat autorizaţia sau licenţa persoanei juridice. 3. 4. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. 1. de a primi subvenţii. cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă. lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se efectuează de Comisia de lichidare sau de lichidator conform legislaţiei în vigoare. Persoana juridică se consideră lichidată din momentul radierii ei din Registrul de Stat. Organul respectiv. Pentru săvârşirea infracţiunii concrete persoana juridică poate fi privată de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru care dispune de autorizaţie sau licenţă din momentul intrării în vigoare a hotărârii respective. În baza sentinţei judecătoreşti. 4. 7. Articolul 73. o poate anula sau modifica în corespundere cu hotărârea instanţei de judecată în aşa fel ca să fie stabilite interdicţiile de a încheia anumite tranzacţii. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. 2. 6. după primirea sentinţei şi realizarea ei. Această categorie de pedeapsă aplicată persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător este o noutate în dreptul penal al RM. de a primi subvenţii. 1. Dizolvarea persoanei juridice se efectuează conform procedurii de lichidare a întreprinderii. comunică instanţei judecătoreşti.87 CC. CAPITOLUL VIII INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR . (2) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. PRIVAREA UNEI PERSOANE JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR DE DREPTUL DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii. Lichidarea acesteia se realizează prin dizolvare. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător trebuie aplicată ca pedeapsă numai în cazul în care instanţa de judecată va constata că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea acestei organizaţii şi prelungirea activităţii ei. prevăzută de prezentul Cod. Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată la propunerea administraţiei în corespundere cu legislaţia în vigoare. precum şi de prevederile art. Organul de stat. pe cât timp şi de care activitate este privată de dreptul de a o exercita persoana juridică în cauză. stabilite de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinzător. În sentinţa instanţei trebuie să fie reflectat concret în ce teritoriu sau pentru ce perioadă a anului. 5. Se ştie că persoana juridică efectuează activitatea de întreprinzător în baza autorizaţiei sau a licenţei de activitate eliberate de organul de stat respectiv. 3. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. Articolul 74. LICHIDAREA PERSOANEI JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător constă în dizolvarea acesteia.

Legea penală acordă instanţei de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale şi a pedepsei penale. Art. O pedeapsă mai aspră. care includ două sau mai multe pedepse. Pedeapsa trebuie interpretată de infractor ca rezultat meritat pentru activitatea sa ilegală.66 CP) se pot aplica şi atunci când ele nu sunt prevăzute direct în calitate de pedepse complementare în sancţiunea articolului. de persoana celui vinovat. La o sancţiune relativ-determinată instanţa este în drept a alege mărimea unui anumit tip de pedeapsă. În acest caz limitele minime ale pedepsei se stabilesc în baza normelor părţii generale a CP: termenul cel mai mic de închisoare. de circumstanţele cauzei etc.70 CP).75 CP obligă instanţa de judecată să ţină cont de următoarele criterii de aplicare a pedepsei: a) pedeapsa se aplică în limitele fixate în partea specială a CP.64 CP). Acest criteriu vizează limitele sancţiunii articolului corespunzător din partea specială a CP. 2. prevăzute de una şi aceeaşi sancţiune sau de partea generală a CP. În cazul în care se constată în acţiunile persoanei o componenţă de infracţiune. iar luate împreună ele asigură corectitudinea cu care instanţa de judecată aplică pedeapsa. din numărul celor menţionate. Condiţia esenţială pentru a stabili aplicarea corectă a pedepsei constă în calificarea exactă a infracţiunii săvârşite.84 şi 85 CP). între limitele minime şi cele maxime indicate în articolele din partea specială. (2) O pedeapsă mai aspră. Toate criteriile enumerate în lege poartă un caracter independent. instanţa stabileşte tipul şi mărimea pedepsei. Aplicarea pedepsei va fi corectă numai cu condiţia numirii acesteia în corespundere cu criteriile generale prevăzute de legislaţia penală. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite. amenda . a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat (art. justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti. de regulă.68 CP). 1. se stabileşte prin concurs de infracţiuni şi în cumul de sentinţe (art. 3. CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI (1) Persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. ce depăşeşte limitele sancţiunii articolului.150 de unităţi convenţionale (art.114 CRM. 4. în limitele sancţiunii prevăzute de articolul concret conform căruia este calificată infracţiunea. În articolele CP care prevăd infracţiuni uşoare şi mai puţin grave este indicată. Acţiunea de aplicare a pedepsei penale este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. pentru fiecare persoană vinovată în parte. de motivul acesteia. de care este obligată să se conducă instanţa de judecată la aplicarea fiecărei pedepse. permit instanţei să decidă nu numai mărimea. a unui titlu special. dar şi tipul pedepsei. Sancţiunile alternative. Libertatea instanţei de a numi pedeapsa depinde în mare măsură de tipul sancţiunii.79 CP. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. . instanţa stabileşte unele pedepse complementare. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. Conform sensului legii. Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înţeleg cerinţele (regulile) stabilite de lege. de persoana celui vinovat.Articolul 75. retragere a gradului militar. pedepsele complementare în formă de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate (art. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. numai limita maximă a pedepsei. Pedeapsa se stabileşte mai jos de limita minimă în condiţiile indicate în art. conform căruia se califică infracţiunea.65 CP). Numind pedeapsa principală. egal cu 6 luni (art. de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. Pedeapsa incorectă conduce la modificarea sentinţei sau chiar la anularea completă a ei. arestul .egal cu 3 luni (art. ţinând cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. Conform art. Stabilirea corectă a pedepsei permite asigurarea scopurilor pedepsei. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei.

Circumstanţele atenuante sau agravante sunt prevăzute în dispoziţiile articolelor părţii speciale şi în normele părţii generale ale CP. apropiindu-se de limita minimă sau maximă. particularităţi care s-au manifestat nu numai prin fapta comisă. e) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie personalitatea infractorului. şi una complementară. pentru că infracţiunea comisă constituie doar un singur episod din comportamentul social al făptuitorului. infracţiunile sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare. caracterul.76 CP) ori agravante (art. mai puţin grave. invidia. Motivul întotdeauna întrece intenţia. nu se poate determina definitiv personalitatea vinovatului. ca faptă prejudiciabilă. După conţinutul şi forma de manifestare.76 şi 77 CP.75 CP obligă instanţa să stabilească pedeapsa ţinând seama de circumstanţele atenuante sau agravante prevăzute de art. scopurile personale ş.77 CP) nu poate servi drept temei pentru a mai agrava sau atenua pedeapsa. gelozia. personalitatea infractorului. a circumstanţelor atenuante sau agravante. sub aspect pozitiv sau negativ. deosebit de grave. legea în viaţa făptuitorului. Fiecare dintre nuanţele ce caracterizează personalitatea infractorului se ia în consideraţie de către instanţa de judecată la stabilirea pedepsei şi. Categoriile infracţiunilor contribuie la individualizarea pedepselor şi la pedepsirea infractorilor. care se realizează. huliganismul. instanţa poate numi o pedeapsă mai uşoară sau mai aspră. Condiţiile social-psihologice şi de muncă. c) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie gravitatea infracţiunii. Toate aceste împrejurări au aceeaşi importanţă şi trebuie să fie luate în consideraţie în aceeaşi măsură de către instanţa de judecată la examinarea tuturor categoriilor de infracţiuni. prin normele părţii speciale şi în corespundere cu ele. Activitatea infracţională are la bază anumite motive şi se îndreaptă spre atingerea unor scopuri. răzbunarea. dar şi în timpul vieţii şi activităţii infractorului în alte condiţii. grave. datoriile civice. Infracţiunea. fiecare dintre ele micşorează sau măreşte răspunderea penală. De aici necesitatea şi obligativitatea pentru instanţa care a emis sentinţa şi pentru instanţele superioare care introduc . excepţional de grave.16 CP. f) circumstanţele atenuante sau agravante au un rol deosebit de care se ţine cont la stabilirea pedepsei. ce se caracterizează prin două semne: forma vinovăţiei şi mărimea sancţiunii ce prevede pedeapsa închisorii. În asemenea mod. În corespundere cu art. temperamentul. În funcţie de caracterul circumstanţelor atenuante sau agravante. Importanţa lor pentru determinarea pedepsei este luată în consideraţie de legiuitor la numirea sancţiunilor. în funcţie de caz. dacă o circumstanţă serveşte drept semn constitutiv sau calificativ al componenţei concrete de infracţiune. cariera. Prevederile părţii generale a CP se referă la toate normele din partea specială. prezenţa acesteia în lista circumstanţelor atenuante (art. Pentru clasificarea infracţiunilor pe categorii legiuitorul a folosit caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. Totuşi. în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil. procedând la o pedeapsă principală sau aplicând. motivele pot fi diferite: ura. Caracteristica deplină a personalităţii infractorului se face în baza tuturor însuşirilor fizice şi psihice ale acestuia. Aceste circumstanţe se referă la caracteristica faptei săvârşite. Stabilirea motivelor şi a scopului infracţiunii are o importanţă deosebită pentru clarificarea gravităţii infracţiunii săvârşite. studiile. Atribuirea infracţiunilor la una sau altă categorie produce anumite consecinţe juridice. o concretizează şi o consolidează. Acest criteriu înseamnă că folosirea normelor părţii speciale cere concordanţă cu normele părţii generale. fără excepţie. d) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie motivul infracţiunii. Art. se caracterizează printr-un ansamblu de trăsături morale şi/sau intelectuale prin care se remarcă în cele mai diverse circumstanţe indiferent de timpul săvârşirii infracţiunii. la caracteristica personalităţii infractorului şi sunt scoase de legiuitor în afara componenţei de infracţiune. este rezultatul manifestărilor calităţilor antisociale ale persoanei infractorului. pe lângă cea principală. a personalităţii infractorului. vârsta.b) pedeapsa se aplică în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. comportamentul în cadrul familiei. De aceea. a. numai în baza faptei săvârşite. antecedentele penale şi alte activităţi de manifestare ale infractorului au un rol important în elucidarea obiectivă a personalităţii acestuia.

pentru prima dată. Toate criteriile generale examinate la aplicarea pedepsei trebuie să fie analizate în cumul. Săvârşirea infracţiunii de către un minor (lit. adică în lipsa antecedentelor penale pentru o infracţiune săvârşită mai înainte sau expirarea termenului de prescripţie.c) este prevăzută drept circumstanţă atenuantă indiferent de termenul gravidităţii. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate. Această regulă conţine în esenţă două cerinţe: atingerea scopului pedepsei şi corectarea vinovatului.76 CP enumără circumstanţele atenuante. neavând experienţă de viaţă. trebuie să ia în consideraţie: componenţa familiei vinovatului. este privită drept circumstanţă atenuantă. CIRCUMSTANŢELE ATENUANTE La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante: a) săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. a integrităţii lor fizice şi psihice. prin imitare. în limitele prevederilor articolului. care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. poate fi stabilită numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. care se explică prin faptul că minorul are o concepţie despre lume în stadiu de formare. dacă ele au provocat infracţiunea. Săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă (lit. şi nu faptic. a. Pentru aceasta instanţa de judecată. stabilirea şi luarea în consideraţie a cărora este obligatorie la aplicarea pedepsei. iar psihicul acestuia este preponderent nestabil. Menţionăm că infractorul minor este predispus spre corectare mai mult decât vârstnicul.d) art. 4.76 CP se înţelege săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. 2. Cerinţele enunţate exprimă tendinţa legiuitorului de a minimaliza posibilitatea apariţiei consecinţelor negative ale pedepsei aplicate pentru familia condamnatului.75 CP) vizează pedepsele care variază de la cele mai blânde până la cele mai aspre. din numărul celor menţionate. b) săvârşirea infracţiunii de către un minor. Noţiunea de infracţiune uşoară sau mai puţin uşoară este elucidată în alin. 1. d) prezenţa copiilor minori în familia vinovatului. Instanţa trebuie să aleagă şi să aplice acel tip şi acea mărime a pedepsei. Deseori minorii săvârşesc infracţiunea din ştrengărie. Atenuarea pedepsei unei femei gravide este importantă pentru a ocroti sănătatea femeii şi a urmaşilor ei. Art. starea materială. Iritarea şi nervozitatea excesivă care însoţesc perioada de gestaţie a multor femei slăbesc controlul acestora asupra acţiunilor lor. din sentimentul fals de tovărăşie (prietenie).2 şi 3 art.16 CP. . Pedeapsa mai aspră. e) săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial ori din motive de compătimire. Minorul.schimbări în această sentinţă de a indica în hotărârea pronunţată circumstanţele agravante sau atenuante concrete care au fost luate în consideraţie de instanţă la numirea pedepsei. h) contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor. la numirea pedepsei.a) din art. j) alte împrejurări. c) săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă. Prezenţa copiilor minori în familia vinovatului (lit. Numai cu respectarea acestei cerinţe instanţa poate numi o pedeapsă corectă. Prin sintagma înscrisă la lit. Circumstanţa ce micşorează pedeapsa are la bază principiul umanismului. sub presiunea infractorilor adulţi. 5. fapt ce împiedică determinarea corectă a comportamentului în situaţiile de conflict. care să corespundă scopurilor legii. g) căinţa sinceră sau autodenunţarea. nu întotdeauna prevede consecinţele acţiunilor sale asupra societăţii. în sens juridic. Folosirea sancţiunilor alternative (alin. 3. i) acţiunile ilegale sau imorale ale victimei. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei lui. g) la stabilirea pedepsei instanţa ţine cont de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului. Articolul 76. În sensul acestei circumstanţe este suficient un singur copil la educarea şi creşterea cărora participă vinovatul. nu va asigura atingerea scopului scontat. condiţiile de trai ş.2 art. 5. f) preîntâmpinarea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvârşite.76). adică de către o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani.b).

De exemplu. boala persoanei care săvârşeşte infracţiunea. fără nici o presiune asupra sa din partea cuiva sau a organelor de drept. reparaţia casei de locuit. Ea nu depinde de timpul care s-a scurs din momentul săvârşirii infracţiunii. 7. Autodenunţarea poate servi oricând ca circumstanţă atenuantă. Existenţa copiilor minori poate să nu fie considerată circumstanţă atenuantă în cazul în care vinovatul este lipsit (decăzut) din drepturile părinteşti. nu asigură copiilor susţinerea materială necesară. Prin căinţă sinceră vinovatul comunică din proprie iniţiativă organelor de drept despre infracţiunea săvârşită. de exemplu. Aceasta se manifestă prin restabilirea stării iniţiale a obiectului atentării. Autodenunţarea este o acţiune care facilitează descoperirea infracţiunii. Circumstanţa comentată trebuie deosebită de renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. nu se ocupă de educarea lor sau a săvârşit faţă de copii anumite acţiuni penale. condiţii de trai nefavorabile. transportarea la timp de către vinovat a victimei la o instituţie medicală ca să nu survină moartea persoanei în urma cauzării leziunilor corporale. 9. explică împrejurările efectuării acţiunilor sale infracţionale. Prin toate acţiunile sale persoana vinovată se străduieşte să ajute organele de drept la stabilirea rolului fiecărei persoane care a participat la săvârşirea infracţiunii sau la descoperirea altor persoane care au participat nemijlocit la săvârşirea infracţiunii. Prin preîntâmpinare de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii se înţelege înlăturarea sau micşorarea acestor urmări. după încetarea activităţii infracţionale cu adresarea de a contribui la descoperirea infracţiunii.76 CP legislatorul prevede 3 forme de acţiuni ale vinovatului care duc la minimalizarea consecinţelor infracţiunii şi de aceea este nevoie ca ele să fie luate în consideraţie în cadrul procesului de individualizare a pedepsei. Motivul de compătimire presupune că făptuitorul a fost împins la infracţiune din milă faţă de persoana care suferă. a automobilului. Această circumstanţă constă în faptul prezenţei acelui concurs de împrejurări care l-a împins la săvârşirea infracţiunii cu scopul de a înlătura sau uşura situaţia în care se află vinovatul. De exemplu. a decesului lor etc.56 CP). 6. în timpul şi după săvârşirea infracţiunii. 8. Astfel de acţiuni au loc atunci când vinovatul.g) înseamnă trezirea conştiinţei vinovatului şi încercarea acestuia de a se corecta. furtul de bani ori a medicamentelor necesare pentru vindecarea vinovatului sau a apropiaţilor săi. Este necesară existenţa raportului cauzal între acţiunile săvârşite şi prezenţa factorilor reali. de motivele de comportament ale făptuitorului. dar prezintă greutăţi materiale esenţiale cauzate de lipsa unui loc de muncă. dar şi la bărbaţii responsabili de întreţinerea copiilor. În conţinutul lit. a membrilor familiei sale sau a apropiaţilor. dar numele cărora nu sunt . restituie valoarea prejudiciului cauzat. dacă organele de drept nu cunoşteau acest fapt. De exemplu.h) demonstrează căinţa sinceră a vinovatului care a săvârşit infracţiunea şi tendinţa acestuia de a-şi repara vina. de un salariu mic pentru întreţinerea familiei. acordă ajutor material victimei pentru ca să se trateze. descoperă identitatea acestora şi apreciază acţiunile sale ca fapte negative. Prin repararea daunei cauzate se înţelege şi situaţia în care persoana vinovată îşi prezintă în mod public scuzele pe motiv de cauzare a unei daune morale. întreprinde anumite acte prin care preîntâmpină sau înlătură consecinţele prejudiciabile care pot să apară. omorul unei persoane care suferă de o boală incurabilă. Noţiunea de autodenunţare desemnează acţiunea de comunicare oficială către organele de drept. Repararea benevolă a pagubei pricinuite presupune că vinovatul. după răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase despre victimă făptuitorul îşi cere scuze de la acesta în faţa vecinilor. Căinţa sinceră sau autodenunţarea (lit.e) se înţelege un cumul de circumstanţe nefavorabile pentru persoana dată. Împrejurările grave de ordin personal sau familial sunt temporare.f) art. de caracterul ei. Asemenea acţiuni ale vinovatului poartă denumirea de căinţă activă. efectuată (în formă orală sau scrisă) de către persoana care a săvârşit infracţiunea. după ce a săvârşit infracţiunea. Traiul împreună cu ei drept condiţie de atenuare a pedepsei nu este obligatoriu. ale coparticipanţilor.Această condiţie se referă nu numai la femei. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor (lit. care pot condiţiona săvârşirea infracţiunii. Prin săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial (lit.

rasială sau religioasă. j) săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate. Enumerarea circumstanţelor agravante în art. Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art. k) săvârşirea infracţiunii cu folosirea armei. d) săvârşirea infracţiunii din motive de duşmănie sau ură socială. are caracter exhaustiv.în comentariul la art. care serveşte pentru vinovat drept sursă de existenţă de bază sau esenţială suplimentară. a mijloacelor tehnice special pregătite. h) săvârşirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei. a muniţiilor. 11. precum şi de dezordini de masă. a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice. 1. e) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani. spre deosebire de circumstanţele atenuante. de calamităţile naturale. 2. cu tendinţa de a însuşi un câştig (avantaj) patrimonial. este determinată de motive de profit. de aceea este considerată drept circumstanţă atenuantă. recidivă de infracţiuni sau săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire. a substanţelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită. 10. i) săvârşirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit. să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă. f) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti. Lit.34. Îndeletnicirea infracţională.j) art.a) fixează repetarea şi recidiva de infracţiune ca varietăţi ale pluralităţii de infracţiuni. iar recidiva infracţiunii . c) săvârşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie.77. Circumstanţa considerată atenuantă şi argumentul instanţei de judecată în acest sens trebuie să fie indicate în hotărârea judecătorească.cunoscute. Un astfel de comportament prin sine însuşi provoacă o altă persoană şi îi dă un motiv de a săvârşi infracţiunea.76) legea oferă instanţei dreptul de a lua în consideraţie şi alte circumstanţe atenuante. b) provocarea prin infracţiune a unor urmări grave. . (2) Dacă circumstanţele menţionate la alin. ca formă a infracţiunii repetate. unde sunt tăinuite bunurile sau alte lucruri preţioase care au fost sustrase în momentul săvârşirii infracţiunii. naţională. Sintagma acţiunile ilegale sau imorale ale victimei dacă ele au provocat infracţiunea (lit. ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante. Prin săvârşirea infracţiunii sub formă de îndeletnicire trebuie înţeleasă o asemenea activitate infracţională sistematică (infracţiuni săvârşite mai mult de 3 ori) legată de îmbogăţirea ilegală.i) exprimă sensul că anume acţiunile victimei au servit drept pretext pentru săvârşirea infracţiunii. m) săvârşirea infracţiunii profitând de starea excepţională. Instanţa de judecată are dreptul. CIRCUMSTANŢELE AGRAVANTE (1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante: a) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune. g) instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare în săvârşirea infracţiunii. Această circumstanţă este interpretată ca atenuantă indiferent de prezenţa sau absenţa stării de afect. n) săvârşirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate. Prin sintagma alte împrejurări (lit. care nu sunt prevăzute de această normă.31 CP. Articolul 77.(1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni. precum şi cu aplicarea constrângerii fizice sau psihice. la identificarea locului unde se ascund ele. în funcţie de caracterul infracţiunii. l) săvârşirea infracţiunii din interes material sau cu alte intenţii josnice. faţă de o femeie gravidă sau o persoană care se afla în stare de neputinţă. a substanţelor nocive şi radioactive.

ca şi asupra unor sau altor reprezentanţi ai acestora (a se vedea comentariul la art. Instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare la infracţiune formează întotdeauna componenţe de infracţiuni de sine stătătoare (art. Motivul duşmăniei şi al urii naţionale. Minor se consideră copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Prin participaţie infractorii îşi unesc forţele.b) trebuie să se înţeleagă urmările grave care nu sunt incluse în componenţa de infracţiune în calitate de semne calificative. neomenie şi cinism. de capacitatea scăzută de a se opune în caz de atentat. La aprecierea acestei circumstanţe agravante trebuie luate în consideraţie mijloacele de atragere a minorilor în activitatea infracţională. Circumstanţa agravantă prevăzută la lit. deoarece infractorul se foloseşte de starea de neputinţă a persoanelor indicate în această prevedere. De aceea şi circumstanţa în cauză măreşte pedeapsa. rasiale sau religioase (lit. 8.g) este inclusă pentru a proteja minorii de influenţa infractorilor adulţi. Săvârşirea infracţiunii prin participaţie (lit. Infractorul tinde a înceta activitatea de îndeplinire a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti sau de a se răzbuna pentru ele. cât şi cu alte circumstanţe care demonstrează cruzimea deosebită a . Săvârşirea infracţiunii în circumstanţele prevăzute de lit. Practica judiciară recunoaşte drept astfel de urmări: moartea oamenilor. 210 CP). compusă. gravitatea infracţiunii la care a fost atras minorul.176 CP). Prin urmări grave se înţeleg daunele secundare (auxiliare). netipice (atipice) pentru acţiunea sau inacţiunea dată care măreşte considerabil nivelul de gravitate al infracţiunii săvârşite.l) probează degradarea morală profundă a vinovatului. Circumstanţele înscrise la lit.d) presupune năzuinţa vinovatului de a demonstra. maladii etc. făptuitorii mai răspunzând şi pentru participaţie la acea infracţiune la care a fost implicat sau atras minorul. Ea se răspândeşte numai asupra persoanelor care au atins vârsta de 18 ani.e) amplifică pedeapsa. vârsta minoră (sub 14 ani). informarea organelor puterii despre infracţiunile săvârşite sau în pregătire etc. provocarea de daune grave persoanei. neputinţa persoanei drept circumstanţă agravantă va trebui ca infractorul să fi fost conştient de acest fapt şi să fi profitat de el la săvârşirea infracţiunii. gradul influenţei infractorilor..).208.c) măreşte considerabil gravitatea şi pericolul daunei. 209. Prin stare de neputinţă se înţelege o stare fizică sau psihică a victimei care nu-i permite să opună rezistenţă infractorului (vârstă înaintată.42 CP). existenţa unui dispreţ faţă de o anumită naţiune. iar prin noţiunea de executare a obligaţiunilor obşteşti se are în vedere îndeplinirea de către cetăţeni a îndatoririlor obşteşti care le sunt special încredinţate. pieirea în masă a animalelor. Toate formele participaţiei: simplă. aceste urmări grave trebuie să fie într-un raport cauzal cu infracţiunea săvârşită care poate fi intenţionată sau din imprudenţă. precum şi acţiunile în interesele societăţii sau ale unor cetăţeni aparte (curmarea contravenţiilor. 7.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat). Semnul deosebitei cruzimi a fost tălmăcit în practica judiciară în legătură cu examinarea cazurilor de omor intenţionat.42-47 CP) au însemnătate la determinarea circumstanţei agravante. religie.a se vedea HP CSJ RM nr. grup criminal organizat şi organizaţie criminală (a se vedea comentariile la art. rasă. Noţiunea de cruzime deosebită se îmbină atât cu metodele săvârşirii infracţiunii de omor. Prin stipularea de la lit. Instigatoare sunt recunoscute acţiunile care au drept scop orientarea minorului spre săvârşirea infracţiunii (a se vedea art. Prin noţiunea de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu se înţeleg acţiunile oricărei persoane care se referă la funcţiile ei de serviciu. vârsta minorului.f) este condiţionată de activitatea de serviciu sau obştească a persoanei în raport cu care a fost săvârşită infracţiunea. ce decurg din contractul de muncă cu întreprinderile şi organizaţiile indiferent de forma de proprietate înregistrate în modul stabilit. 9.3. acţionează coordonat cu riscul minim de a fi demascaţi. Săvârşirea infracţiunii prin acţiuni deosebit de crude sau prin batjocorire a victimei (lit. Pentru a recunoaşte graviditatea. 5. iar persoană în etate este considerat individul care a atins vârsta de pensionare. repartizează între ei rolurile. toate acestea nefiind în acelaşi timp semne ale componenţei de infracţiune. cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau în proporţii deosebit de mari etc. prin faptul săvârşirii infracţiunii. . 6. 4.

Ebrietatea caracterizează negativ personalitatea celui vinovat. Utilizarea celor enumerate şi a altor mijloace asemănătoare creează un real pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor.j) este starea care survine în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice (beţie) sau substanţe narcotice. înecarea. a. alte substanţe toxice. Armele şi mijloacele săvârşirii infracţiunii indicate la lit.m) sunt utilizate de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de furt. Circumstanţele enumerate la lit. Ele adeveresc faptul că persoanele care le săvârşesc sunt deosebit de periculoase. Gradul beţiei fiziologice nu influenţează şi nu determină răspunderea penală a vinovatului. Baza motivatorie a acestor infracţiuni este determinată de propriul interes asupra intereselor legale ale altor persoane şi asupra celor obşteşti. epidemiile. înăbuşirea. inundaţiile. În calitate de alte motive josnice pot să apară răzbunarea. materialele radioactive care măresc capacitatea acţiunilor distrugătoare. lipsirea îndelungată de hrană. Acestea pot fi arma de distrugere în masă. instituţiilor şi organizaţiilor. 10. Prin circumstanţa din lit. dar şi pentru celelalte. au fost îmbinate cu pricinuirea unor suferinţe deosebite victimei (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale. să nu considere starea de ebrietate drept circumstanţă agravantă. pentru mediu. în funcţie de caracterul infracţiunii. substanţele otrăvitoare şi bacteriologice periculoase. deoarece vinovatul alege mijlocul ce creează un pericol sporit nu numai pentru persoana supusă acţiunilor făptuitorului. care pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei. fiind măsura temporară luată pentru normalizarea situaţiei. incendiile. 14. invidia. radiaţiile.). O cruzime deosebită se poate manifesta şi prin săvârşirea infracţiunii în prezenţa rudelor apropiate ale victimei. jaf.k) a articolului comentat. Prin batjocorire se înţeleg acţiunile săvârşite într-o formă cinică şi brutală îndreptate asupra victimei cauzându-i suferinţe morale sau/şi psihice care-i înjosesc demnitatea. de corespunderea totală sau parţială a cerinţelor reglementate de statutul mijloacelor indicate în această literă. gelozia. apă etc. Legea acordă instanţei de judecată dreptul ca. forţa şi intensitatea lor. partea generală). 11.III. profund) influenţează comportamentul persoanei. schingiuirilor sau infracţiunea s-a săvârşit prin metode care. Totodată circumstanţa comentată presupune infracţiunea săvârşită prin mijloace care prezintă un prejudiciu sporit. întreprinderilor.vinovatului. Semnul unei cruzimi deosebite se depistează în cazurile în care. Prin folosirea armei. frica etc. cu bună-ştiinţa vinovatului. a. 12. Se consideră una dintre cele mai răspândite condiţii ce contribuie la săvârşirea infracţiunii. tâlhărie ş. iar rezultatul acestora ar putea fi catastrofal: nimicirea unor importante valori materiale. avariile ş. torturarea).l) legea obligă instanţa de judecată să ia în consideraţie motivul. Constrângerea psihică presupune diverse tipuri de ameninţare îndreptate asupra victimei sau asupra apropiaţilor ei prin aplicarea constrângerii fizice sau prin cauzarea unei daune materiale sau de alt gen (a se vedea comentariul la cap. arderea de viu. În categoria calamităţilor naturale se includ cutremurele. 13. Circumstanţa expusă la lit. înainte de a săvârşi infracţiunea sau în procesul săvârşirii acesteia. leziunilor corporale. Prin constrângere fizică se înţelege orice formă de acţiune (influenţă) fizică asupra victimei la săvârşirea infracţiunii (cauzarea loviturilor. carierismul. mediu. Scopul acaparator se exprimă prin tendinţa persoanei spre profit şi îmbogăţire prin săvârşirea infracţiunii. victima a fost supusă torturilor.i) prin conţinutul său se contrapune infracţiunii săvârşite prin folosirea armei şi a mijloacelor enumerate la lit. muniţiilor şi a altor mijloace se are în vedere utilizarea fizică sau psihică a însuşirilor distrugătoare ale acestora indiferent de gradul intensităţii şi de rezultatul acţiunilor lor. După consumarea lor este necesară efectuarea unor lucrări importante de intervenţie şi restabilire. cauza care a determinat persoana la săvârşirea infracţiunii. utilizarea unei toxine cu acţiune chinuitoare.k) apar ca izvor de pericol sporit. alunecările. Noţiunea de dezordinile . Starea de ebrietate nu exclude responsabilitatea persoanei. când vinovatul îşi dădea seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte mari suferinţe (a se vedea HP CSJ din 15 noiembrie 1993). Drept mijloace care determină apariţia stării de ebrietate pot fi: alcoolul. substanţele narcotice. Prin stare excepţională se înţelege regimul de drept special al activităţii organelor puterii de stat şi ale autoadministrării locale. Orice stadiu de ebrietate (uşor. Starea de ebrietate (lit.

aceasta se poate coborî până la limita de jos. poate fi înlăturată. distrugeri. 1. incendieri sau alte acţiuni violente etc.5 . de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii. pedeapsa complementară. 4. la existenţa circumstanţelor atenuante la săvârşirea infracţiunii pedeapsa complementară poate fi înlăturată dacă este prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită.şi în cazul existenţei circumstanţelor atenuante excepţionale. b) dacă se aplică amenda. Regula prevăzută în alin.78 privind atenuarea pedepsei se răsfrânge numai asupra pedepsei principale care poate fi redusă sau schimbată de instanţa de judecată în următoarea ordine: a) închisoarea poate fi redusă până la limita minimă prevăzută de partea specială. dacă această limită este mai mică de 10 ani. pedeapsa poate fi aplicată conform prevederilor art.1 art.în masă presupune tulburări sociale. (3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. aceasta se înlocuieşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani. legate de scopul şi motivele faptei. de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei.79. 15. Circumstanţa indicată la lit. răscoală. EFECTELE CIRCUMSTANŢELOR ATENUANTE ŞI AGRAVANTE (1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii. iar alin.78 sunt prevăzute urmările circumstanţelor agravante. Alin. 5. c) detenţiunea pe viaţă poate fi înlocuită cu închisoarea în termen de la 15 până la 25 de ani.4 art. confuzie. organizaţiile obşteşti şi comerciale în numele cărora acţionează el. de rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii. pogromuri. (2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii. b) amenda poate fi redusă până la limita de jos indicată în sancţiunea articolului corespunzător. Potrivit prevederilor alin. la săvârşirea infracţiunii. În alin.78.2 art. astfel discreditând organele puterii de stat. pedeapsa poate fi redusă până la acest minim.3 art.76 şi 77 CP. Articolul comentat determină urmările circumstanţelor atenuante şi ale celor agravante prevăzute de art. c) dacă pentru infracţiunea săvârşită se prevede detenţiune pe viaţă. de care se foloseşte inculpatul pentru a săvârşi fapta penală (a se vedea comentariul la art. (5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale. APLICAREA PEDEPSEI MAI BLÂNDE DECÂT CEA PREVĂZUTĂ DE LEGE (1) Ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei. pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează: a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic de 10 ani. Încrederea persoanei poate fi acordată în puterea funcţiei deţinute sau în baza raporturilor contractuale.285 CP). deoarece acţiunile criminale se săvârşesc într-o împrejurare benefică pentru persoana vinovată. 3. luate în consideraţie de instanţa de judecată la stabilirea pedepsei. precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârşite . Articolul 79.n) sporeşte răspunderea. permite instanţei de judecată să aplice pedeapsa maximă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. (4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante. Articolul 78. Pot să folosească încrederea acordată atât persoanele cu funcţie de răspundere. revoltă. prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. existenţa cărora. 2.78 CP prevede regulile indicate la individualizarea pedepsei în caz de concurs al circumstanţelor agravante şi al celor atenuante. Vinovatul se foloseşte cu rea-credinţă de relaţiile de încredere acordate în interesul săvârşirii infracţiunii. cât şi colaboratorii ce au anumite împuterniciri determinate. coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod nu este obligatorie.

la data săvârşirii infracţiunii. cât şi o totalitate de asemenea circumstanţe. dar constituind cel puţin jumătate din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă. 4. În primul rând. (4) Persoanelor care. b) rolul vinovatului. precum şi alte circumstanţe ce atenuează răspunderea. Stipularea din alin.76 CP. mai puţin grave. comportamentul acestuia în timpul şi după consumarea infracţiunii.4 al articolului dat determină termenul pedepsei mai blânde pentru comiterea infracţiunii grave. 7. dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită. (3) În cazul condamnării persoanelor pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL ÎNCHEIERII ACORDULUI DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei. constituind cel puţin jumătate din minimumul pedepsei prevăzute de partea specială pentru infracţiunea săvârşită. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiuni. d) alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţei. 1. 2. pedeapsa poate fi stabilită sub limita minimă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. În al treilea rând. acţionează faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni uşoare. neenumerate în lege.79 nu se aplică persoanelor adulte în cazul săvârşirii infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiune (alin.în grup la descoperirea acesteia. iar instanţa de judecată acceptă acest acord. 6.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiuni. Compararea pedepselor după rigurozitate se face prin aprecierea locului lor în conţinutul art. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală. instanţa de judecată le poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală. Prevederile alin.1 art. nu au atins vârsta de 18 ani. Articolul 80. În calitate de circumstanţe excepţionale pentru o pedeapsă mai blândă pot servi atât circumstanţele separate distincte prevăzute în art. pentru comiterea infracţiunilor grave. cât şi cumulul lor.62 CP.79 CP concretizează conţinutul acestor circumstanţe excepţionale legându-le de: a) scopul şi motivele infracţiunii. (5) Prevederile alin. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiune la judecarea persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. deosebit de grave.1 art. instanţa de judecată poate să nu aplice pedeapsa complementară prevăzută ca fiind o obligaţiune. Alin. 5. La stabilirea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege instanţa de judecată dispune de 3 variante. Temei pentru stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege serveşte existenţa unor circumstanţe excepţionale ce micşorează considerabil dauna infracţiunii săvârşite. pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. deosebit de grave. Alin. 3. grave şi deosebit de grave. sau una mai blândă.1 art. ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie.3 şi 5 ale acestui articol. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă. c) contribuţia activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia. În al doilea rând. instanţa de judecată poate stabili o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de articolul respectiv. Termenul pedepsei sub limita minimă pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave constituie cel puţin două treimi din minimumul pedepsei prevăzute de articol pentru infracţiunea săvârşită (alin.3).5). . după cum se deduce din conţinutul alin.79 CP. de altă categorie. (2) Poate fi considerată excepţională atât o circumstanţă atenuantă.

1. pentru recidivă periculoasă este de cel puţin două treimi. Totodată se ia în consideraţie şi atitudinea vinovatului faţă de aceste circumstanţe. . gravitatea şi urmările infracţiunilor săvârşite anterior. conştient. 2.4 al articolului comentat se menţionează special că. după caz. Dispoziţia art. la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (pregătire sau tentativă) se iau în consideraţie circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. Dacă instanţa de judecată ajunge la concluzia că recunoaşterea de către inculpat a vinovăţiei este făcută în mod liber. (4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se aplică. Procedura încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabileşte prin legislaţia procesual-penală a RM (a se vedea cap. (2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată. fără presiune. precum şi de caracterul. recidivă periculoasă şi recidivă deosebit de periculoasă de infracţiuni se ţine cont de numărul. care nu depind de voinţa vinovatului. benevol. Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute în articolul corespunzător din partea specială a CP pentru infracţiunea consumată. dar pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie recidivă. 4.de cel puţin trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. art. În legislaţia penală a RM această normă este inclusă pentru prima dată. pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. care s-a manifestat în acţiuni privind învingerea lor. de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru corectarea vinovatului. 3. capacitatea şi pregătirea de a li se opune. 3. caracterul. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU RECIDIVĂ DE INFRACŢIUNI (1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă. Categoriile de infracţiuni faţă de care se aplică regula dată sunt prevăzute de CPP.504-509). 2. (3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. (2) Mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU INFRACŢIUNEA NECONSUMATĂ (1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. Legea garantează învinuitului că recunoaşterea vinovăţiei va fi luată în consideraţie de către instanţă la stabilirea pedepsei.81 CP limitează într-o anumită măsură pedeapsa pentru activitatea infracţională neconsumată. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă . Uşurarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se întemeiază pe faptul că pregătirea şi tentativa sunt mai puţin dăunătoare decât infracţiunea consumată. 1. însă norma dată include în numărul lor doar acele împrejurări. Ele pot fi cele mai diverse. nu poate depăşi trei pătrimi. Prevederile alin.2 şi 3 art. Articolul 81. În acest caz instanţa procedează la dezbateri judiciare cu privire la măsura de pedeapsă.III.1 al prezentului articol. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau.80 CP prevede că pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru infracţiunea comisă. Articolul 82. În alin. acceptă acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi admite baza faptică a infracţiunii în legătură cu care inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia. inculpat care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei sentinţe reduse. În conformitate cu prevederile alin. detenţiunea pe viaţă nu se aplică.

Caracterul şi gradul participării la infracţiune se stabilesc de către instanţa de judecată şi se determină nu numai în funcţie de îndeplinirea formală a rolului. 3. Acest fapt este determinat de personalitatea recidivistului şi de gravitatea acţiunilor săvârşite. în pofida antecedentelor penale pentru infracţiuni premeditate. conlucrează la stabilirea justă a pedepsei pentru fiecare dintre coparticipanţi. fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele.83 CP. instanţa de judecată. Aprecierea juridică şi calificarea acţiunilor coparticipanţilor depinde atât de forma participării. Organizatorul.1 art. d) caracterul. În afară de condiţiile (criteriile) generale de individualizare a pedepsei la participaţie. 1. după cum indică art. instigatorul şi complicele poartă răspundere penală conform articolului ce se încriminează autorului.de cel puţin două treimi. Pentru recidivă pedeapsa nu poate fi mai mică decât jumătatea celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. stabilirea exactă a temeiurilor şi limitelor răspunderii coparticipanţilor creează premisele pentru aplicarea unei pedepse juste coparticipanţilor infracţiunii.2 al acestui articol prevede mărimea pedepsei pentru recidivă. dar pe un termen nu mai mare de 30 de ani de închisoare. gravitatea şi urmările comiterii lor. Totodată se iau în consideraţie: a) numărul infracţiunilor săvârşite anterior. instanţa de judecată trebuie să ţină cont de contribuţia fiecăruia dintre coparticipanţi la săvârşirea infracţiunii. 5. adică să compare gradul de vinovăţie al unui coparticipant cu al altuia. total sau parţial. Pentru recidiva simplă ea nu poate fi mai mică de jumătate. instigatorul şi complicele la o infracţiune. iar pentru recidiva deosebit de periculoasă . APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI (1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale Părţii speciale a prezentului cod. prevăzută de legea penală. cu referire la art. 4. precum şi de prevederile art. Alin. b) caracterul. al pedepselor aplicate. Noţiunea modalităţilor de recidivă menţionate în această normă este dată în art. ce cuprinde componenţa infracţiunii săvârşite în comun. Toţi aceşti factori. Mărimea pedepsei depinde de modalitatea recidivei.82 prevede ordinea stabilirii pedepsei în cazul recidivei.34 CP. laolaltă cu circumstanţele atenuante şi agravante pentru fiecare coparticipant. Art. dar şi de influenţa de fapt a acestei persoane asupra altor participanţi. Calificarea corectă a infracţiunii săvârşite prin participaţie.75. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai . de contribuţia ei reală la săvârşirea infracţiunii şi de alte împrejurări.82 CP prevede sporirea obligatorie a mărimii minime a pedepsei penale stabilite persoanelor care. Articolul 83. 3. Alin. Aprecierea infracţiunii săvârşite trebuie generalizată luându-se în consideraţie personalitatea vinovatului. recidivei periculoase şi al celei deosebit de periculoase. 2.42 CP. cât şi de rolul concret pe care l-a îndeplinit fiecare participant în procesul atentării. asupra întregii pregătiri şi săvârşiri a infracţiunii. Acţiunea autorului (coautorilor) se califică numai în baza articolului concret din partea specială a CP. săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. asupra caracterului infracţiunii. c) circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa pentru infracţiunea anterioară nu şi-a atins scopul. în cazul recidivei periculoase . pronunţând pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte. Articolul 84.1. nu au trecut pe calea corectării şi săvârşesc din nou infracţiuni intenţionate. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU PARTICIPAŢIE Organizatorul. atitudinea lui negativă faţă de influenţa corectării. 2. stabileşte pedeapsa definitivă pentru concurs de infracţiuni prin cumul. precum şi gravitatea infracţiunii.de cel puţin trei pătrimi din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

În cazul absorbirii. la pedeapsa principală. pot fi adăugate pedepse complementare. În acest caz. (3) Dacă pentru infracţiunile care intră în concurs sunt stabilite pedepse principale de diferite categorii.7 CP). 4. de asemenea. Ele. astfel de pedepse se execută de sine stătător. Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul. Conform alin.4 art. şi numai după aceea se adaugă la pedeapsa definitivă (a se vedea HP CSJ nr. (2) La pedeapsa principală aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni poate fi adăugată oricare din pedepsele complementare prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. Cerinţa se bazează pe principiul individualizării pedepselor (art.87. se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. în cazul unui concurs de infracţiuni. în baza primei sentinţe. pot fi stabilite prin cumul total sau parţial. de asemenea. Dacă infracţiunile săvârşite prin concurs sunt infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. instanţa de judecată nu este în drept să folosească metoda absorbirii pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră şi poate depăşi limitele sancţiunii acelui articol al CP care prevede o pedeapsă mai aspră. după pronunţarea sentinţei.87 CP. şi instanţa de judecată nu va găsi temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta. în corespundere cu prevederile alin. dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni. În cazul imposibilităţii cumulării diferitelor categorii de pedepse principale şi în lipsa temeiului pentru absorbirea unei pedepse de către alta.1 art.multor infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă a pedepsei prevăzute pentru infracţiunea mai gravă din infracţiunile săvârşite. În cazul în care concursul de infracţiuni include cel puţin o infracţiune gravă. Noţiunea de concurs de infracţiuni (ideal şi real) este expusă în comentariul la art. dar în limitele termenului sau ale mărimii maxime prevăzute de partea generală a CP pentru această categorie de pedepse. se va considera că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. Astfel. pedeapsa definitivă poate fi stabilită şi prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră.84 CP. În acest caz. pedeapsa definitivă poate fi stabilită prin cumul total sau parţial sau prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. Aplicarea pedepsei definitive prin concurs de infracţiuni depinde de gravitatea infracţiunilor săvârşite. 1. după pronunţarea sentinţei. se stabilesc aparte pentru infracţiunile în cazul unui concurs. a căror cumulare nu este prevăzută de art.(1)-(3) se stabileşte pedeapsa şi în cazul în care. ele se execută de sine stătător. pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi 30 de ani.2 art. se aplică ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă. În acest caz. pedeapsa definitivă se va stabili prin cumulul total sau parţial al pedepselor aplicate. Oricum pedeapsa definitivă . în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate. În conformitate cu prevederile alin.13 din 20 decembrie 1993 Cu privire la practica de stabilire a pedepsei pentru săvârşirea mai multor infracţiuni sau mai multor sentinţe). complet sau parţial. când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse. (5) În cazul unui concurs de infracţiuni. Alin. 3. total sau parţial. (4) Conform prevederilor alin. instanţa de judecată aplică pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte.2 art.84 CP. al pedepselor complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de Partea generală a prezentului cod pentru această categorie de pedepse. în baza primei sentinţe. Termenul neexecutat rămâne spre ispăşire.33 CP. 6.84 extinde cerinţele aplicării pedepsei prevăzute de norma dată şi în cazul în care. 2. Pedepsele complementare de acelaşi fel. deosebit de gravă sau excepţional de gravă. 5. în termenul definitiv al pedepsei se include durata pedepsei executate. complet sau parţial. care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de a căror săvârşire persoana a fost declarată vinovată.

(2) Orice parte a sancţiunii pronunţate în statul străin şi orice perioadă de detenţie provizorie executate de condamnat se deduc integral prin hotărârea instanţei de judecată privind recunoaşterea hotărârii statului străin. (4) La cumularea pedepselor. (4) Amenzile şi confiscările de bunuri rezultate din executarea hotărârilor unui stat străin revin Republicii Moldova.85. pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară.la aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe . pedeapsa cu închisoarea sau alte categorii de pedepse principale ca pedeapsă definitivă în corespundere cu alin.85 CP se reglementează problema pedepsei definitive cu detenţiune pe viaţă când aceasta este stabilită prin cumul de sentinţe.2 art. (2) Cumularea pedepselor complementare în cazul unui cumul de sentinţe se efectuează în condiţiile art. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare.trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită în baza primei sentinţe. instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea privativă de libertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală pentru aceeaşi faptă. pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă. prevăzut de art. fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărârea statului străin. dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii pronunţate în statul străin. 1. În alin.4 art.85 prevede că .la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă instanţa de judecată adaugă în întregime sau parţial partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară.84 se va aplica pedeapsa sub formă de detenţiune pe viaţă. săvârşeşte o nouă infracţiune. instanţa de judecată va stabili cuantumul acesteia în valută naţională. condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune.84 alin. la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. Pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi termenul de 35 de ani. se utilizează în cazul în care condamnatul.85 CP. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii privind recunoaşterea hotărârii statului străin. instanţa de judecată adaugă. dar înainte de executarea completă a pedepsei. dar înainte de executarea completă a pedepsei. fără a depăşi maximul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. . În corespundere cu alin.85 se efectuează în condiţiile alin. La aplicarea prin concurs de infracţiuni a pedepsei sub formă de detenţiune pe viaţă. Ordinea de aplicare a pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe. Dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimul prevăzut în legea internă. (3) La executarea hotărârii statului străin privind aplicarea amenzii sau confiscarea unei sume de bani. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL EXECUTĂRII HOTĂRÂRII UNUI STAT STRĂIN (1) La executarea hotărârii unui stat străin.3 art. fără a fi prejudiciate drepturile statelor terţe.84 CP. şi nu acea parte a pedepsei care a rămas neexecutată cu cea nouă. în întregime sau parţial.2 art. Alin. 4. (3) Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată. Articolul 86. 7. Cumularea pedepselor complementare în corespundere cu alin.3 art. Articolul 85. 5. În acest caz. 2. după pronunţarea sentinţei. 3.1 art.(2). după pronunţarea sentinţei. pentru că instanţa de judecată cumulează total sau parţial pedepsele aplicate în sentinţe. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CUMUL DE SENTINŢE (1) Dacă.

Alin. Conform prevederilor alin. ce fel de pedepse se execută de sine stătător şi modul în care sunt ispăşite acestea. dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimumul sancţiunii prevăzute de legea internă. 4.05. instanţa de judecată adoptă. arestul şi deţinerea într-o unitate militară disciplinară. Unei zile de închisoare îi corespunde o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară sau 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. prin hotărârea sa.211-XV din 29. o încheiere de punere în executare a pedepsei pronunţate de statul străin. aceste pedepse sunt: arestul. instanţa de judecată se conduce de regulile enumerate în art. se execută de sine stătător. termenul de pedeapsă care urmează să fie ispăşit în RM. Prin acordul bilateral al RM cu statul străin respectiv sau în baza tratatului multilateral respectiv la care ambele state sunt parte. Conform prevederilor alin. cumulate cu arestul. în care este indicat ce fel de pedepse pot fi cumulate. fără a depăşi maximumul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. instanţa de judecată verifică legea penală a RM care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu cea comisă de condamnat. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii. categoria şi termenul pedepsei principale şi a celei complementare. conform CPP. În urma soluţionării demersului de transfer.2 art. Articolul 87. (2) Celelalte pedepse. 3.86. la cumularea diferitelor modalităţi de pedepse principale ce ţin de închisoare. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minimum şi va aplica o pedeapsă corespunzătoare celei pronunţate în statul străin.1 art. unei zile de închisoare îi corespunde: a) o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară. Pentru stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe. . La aceste pedepse se referă: amenda. În acest sens. instanţa de judecată naţională stabileşte cuantumul acesteia în valută naţională. dar se execută de sine stătător. Când este vorba de executarea amenzii sau de confiscarea unei sume de bani.03] 1. legea prevede ca pedeapsa aplicată de instanţa statului de executare să fie cât mai adecvată pedepsei statului de condamnare.87 modificat prin Legea nr. b) 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Dacă genul şi durata pedepsei pronunţate în statul străin. o poate adapta la pedeapsa prevăzută de legea naţională pentru infracţiuni de acelaşi gen. nu corespunde cu legea penală a RM. În alin. Tot în favoarea condamnatului. aplicate prin hotărârea statului străin. MODUL DETERMINĂRII TERMENULUI PEDEPSEI DEFINITIVE ÎN CAZUL CUMULĂRII DIFERITELOR PEDEPSE (1) La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe. din pedeapsa aplicată de instanţa naţională se va scădea pedeapsa sau partea din pedeapsa executată în străinătate pentru aceeaşi infracţiune.03.06. [Art.87 CP.1 art. retragerea gradului militar. munca neremunerată în folosul societăţii. dacă cetăţeanul sau apatridul domiciliat pe teritoriul RM a fost condamnat în străinătate pentru infracţiunea săvârşită acolo.2 al acestui articol prevede că. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. cum ar fi sancţiunea cu privarea de libertate. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat. 2. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. Amenzile şi confiscările de bunuri căpătate din executarea hotărârii statului străin revin RM. 2. precum şi perioada de detenţie provizorie executată de condamnat. în vigoare din 12. instanţa.87. 3. Articolul comentat reglementează ordinea de executare a pedepsei pronunţate de instanţa de judecată a unui stat străin pe teritoriul căruia a fost săvârşită o infracţiune de către un cetăţean al RM sau apatrid ce domiciliază permanent pe teritoriul RM. cu deţinerea într-o unitate militară disciplinară sau cu închisoarea. a unui titlu special.1. Prin natura sau prin durata sa această pedeapsă nu poate să o agraveze pe cea pronunţată în statul de condamnare şi nici să depăşească maximumul prevăzut de legea naţională. persoana condamnată este transferată în RM pentru aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin.87 sunt stabilite pedepsele care nu se cumulează cu închisoarea.

la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii.calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.(1). (6) Timpul în care condamnatul.4 art.88 se deduce că. calculându-se zi pentru zi.88 modificat prin Legea nr.03. de arest. în cursul executării pedepsei. iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii .13 CP).03] 1. 4. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii.05. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii . calculându-se o zi pentru o zi. la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii. se admite calcularea acestora în zile.211-XV din 29.5 art.3 art. calculându-se o zi pentru o zi. a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.în ore.1 art. trebuie să fie indicată ora de când începe curgerea termenului pedepsei. în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii.88 este special stabilită ordinea computării duratei arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoarea. [Art. La computarea sau cumularea pedepselor menţionate în alin. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii. el se încheie în ultima zi a anului sau a lunii expirate. aplicate conform sentinţei instanţei de judecată. Alin.88 reglementează problema computării timpului aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei. precum şi cu înlocuirea pedepsei. 3. Articolul comentat reglementează ordinea calculării termenelor pedepsei. deţinerea într-o unitate militară disciplinară şi al arestului. calculându-se o zi pentru o zi.88 stabileşte că termenele de pedepse ca privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. urmează un tratament spitalicesc se include în durata executării pedepsei. Dacă termenul este stabilit în zile. dacă termenul este stabilit în ani sau în luni. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă. fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. de deţinere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani. (2) La computarea sau cumularea pedepselor menţionate la alin.calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. aplicate prin hotărârea instanţei de judecată pentru infracţiunea săvârşită în străinătate.06.Articolul 88. 2. se admite calcularea acestora în zile. CALCULAREA TERMENELOR PEDEPSEI ŞI COMPUTAREA ARESTULUI PREVENTIV (1) Termenele de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. aplicate prin hotărâre a instanţei de judecată. Prin computare se înţelege scăderea din durata de executare a unei pedepse privative de libertate a timpului reţinerii sau al arestului preventiv. Din sensul alin. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia. deţinerii într-o unitate militară disciplinară şi al arestului. În alin. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii . şi computarea pedepsei. Alin. Acest timp se include în termenul pedepsei sub formă de închisoare. precum şi la înlocuirea pedepsei. cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur boala. 5. Prin urmare.în ore. Tot la acea oră persoana trebuie să fie liberată de pedeapsă. în vigoare din 12. instanţa de judecată. la aplicarea pedepsei condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. de arest. acestea se includ în termenul pedepsei în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii (art. a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită . iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii . de trimitere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani. (3) Timpul aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei se include în termenul închisorii. (4) Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare. (5) Condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. pentru infracţiunea săvârşită în străinătate se includ în termenul pedepsei.1.

În acest caz. c) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau la stabilirea pedepsei de trimitere într-o unitate militară disciplinară. ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. Liberarea de pedeapsa penală se aplică numai de către instanţa de judecată şi numai faţă de acele persoane. cu excepţia cazului în care condamnatul şi-a provocat el însuşi boala.activitate. condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi. NOŢIUNEA ŞI CATEGORIILE LIBERĂRII DE PEDEAPSA PENALĂ (1) Prin liberare de pedeapsa penală se înţelege eliberarea persoanei care a săvârşit o infracţiune de la executarea reală. (2) Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin: a) condamnarea cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. g) amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani. a pedepsei penale pronunţate prin hotărâre a instanţei de judecată. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv.89 CP) a stabilit 7 categorii de liberare de pedeapsa penală (a se vedea comentariul la art. Aceasta înseamnă că dacă. b) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. instanţa de judecată. Condiţia reparării .comandamentul militar respectiv.88). Legislaţia penală în vigoare prevede şi posibilitatea liberării condamnaţilor de pedeapsa penală numită. Legea penală (alin. CONDAMNAREA CU SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI (1) Dacă.90-98 CP). ea poate fi liberată de executarea reală.6 art. iar asupra comportării militarilor . parţială sau totală a pedepsei pronunţate prin hotărârea instanţei de judecată. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat. instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia. indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. (3) În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat daune. CAPITOLUL IX LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89.2 art. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente. instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă. d) liberarea de pedeapsă a minorilor. 2. e) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei. care dau dovadă de corectare şi reeducare. Timpul în care condamnatul urmează un tratament spitalicesc în cursul executării pedepsei cu închisoarea se include în termenul executării pedepsei. 3. 6. f) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave. Deci persoanei i se determină o anumită pedeapsă reală şi totodată ea este liberată de executarea ei. instanţa de judecată. (2) Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani. va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. fapt constatat în cursul executării pedepsei. 1. în termenul de probă pe care l-a fixat. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă (alin. prin comportare exemplară şi muncă cinstită. la momentul examinării cauzei în judecată. a reparat prejudiciul cauzat şi nu mai prezintă pericol pentru societate. Articolul 90. persoana care a săvârşit o infracţiune a recunoscut vinovăţia. parţială sau totală.

la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei. toxicomanie sau de boală venerică. (7) În decursul termenului de probă. narcomanie. . poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. în vigoare 12. condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică. precum şi în cazul recidivei. 2. obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi. ea (judecata) poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. pornind de la cauza concretă examinată.03. însă. pronunţă vinovatului o pedeapsă în formă de închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau trimiterea condamnatului într-o unitate militară disciplinară. instanţa de judecată. (10) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată.03] 1. c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism. problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată. după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă.211-XV din 29. (5) În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publică. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei constă în faptul că instanţa de judecată. în întregime sau parţial. (11) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă.85. ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. iar în cazul condamnării minorilor şi a femeilor care au copii până la 8 ani această condiţie nu este obligatorie.90 modificat prin Legea nr. poate anula. pot fi stabilite pedepse complementare. d) să acorde o susţinere materială familiei victimei. e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă. instanţa de judecată. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat. instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. b) să nu frecventeze anumite locuri. condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă în cazul în care prejudiciile au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. (8) Dacă.06. instanţa de judecată.05. fiind supus răspunderii administrative.integrale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. (6) Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. (9) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. [Art. în decursul termenului de probă. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea instanţei de judecată. (4) Persoanelor care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave.

3. Instanţa de judecată îşi argumentează decizia bazându-se pe materialele cauzei şi pe datele despre persoana vinovatului, indicând în mod obligatoriu motivele condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. 4. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi în cazul recidivei. 5. Apreciind termenul de probă, stabilit de alin.2 al prezentului articol între un an şi 5 ani, instanţa de judecată dă posibilitate reală vinovatului să-şi dovedească corectarea prin comportament exemplar şi muncă cinstită, nesăvârşind o nouă infracţiune. 6. Controlul asupra comportării condamnatului cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organul de executare de la locul de trai, de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - comandamentul unităţii militare. 7. Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, trebuie să se ţină cont de scopul corectării vinovatului, al prevenirii de noi infracţiuni atât din partea condamnatului, cât şi din partea altor persoane. 8. Dacă în cazurile şi condiţiile menţionate instanţa de judecată poate suspenda condiţionat pedeapsa principală, atunci, în unele cazuri, ea poate pronunţa o pedeapsa complementară reală, bazându-se pe circumstanţele concrete. 9. Totodată, la aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată este în drept să stabilească vinovatului unele restricţii, prevăzute la alin.6 al prezentului articol. 10. La propunerea organului de executare sau a comandamentului militar care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a pedepsei, instanţa de judecată poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiunile, restricţiile stabilite anterior sau poate adăuga altele noi. 11. De asemenea, la propunerea organului de executare sau a comandamentului militar, după expirarea a cel puţin unei jumătăţi din termenul de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, instanţa de judecată poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. 12. Instanţa de judecată în acelaşi mod poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa real pedeapsa stabilită. Atunci când condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiunile stabilite sau ordinea publică, fiind supus răspunderii administrative, organul de executare înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv privind anularea condamnării cu suspendarea condiţionată şi trimiterea pentru executarea pedepsei reale. 13. Se consideră sistematică săvârşirea de trei şi mai multe ori a unor încălcări ale obligaţiunilor stabilite sau ale ordinii publice. 14. În cazul în care condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară (a se vedea comentariul la art.85 CP). 15. Atunci când condamnatul săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată bazându-se pe circumstanţele concrete, luând în considerare nu numai caracterul şi prejudiciabilitatea cazului, dar şi persoana vinovatului, condiţiile, împrejurările săvârşirii acesteia. Deci, judecata în aceste cazuri poate, dar nu este obligată, să anuleze condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 16. La expirarea termenului de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a îndeplinit condiţiile instanţei de judecată, el se consideră ca neavând antecedente penale (a se vedea comentariul de la art.111 CP).

Articolul 91. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE PEDEAPSĂ ÎNAINTE DE TERMEN (1) Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, cu trimitere într-o unitate militară disciplinară sau arest şi care au reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care sunt condamnate li se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară. (2) Aplicând liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. (3) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza propunerii organului care exercită controlul asupra executării pedepsei. (4) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 18 ani, a executat efectiv: a) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.(8). (5) Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare. (6) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor dacă aceştia au executat efectiv: a) cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave. (7) Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor - comandamentul militar respectiv. (8) Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat: a) condamnatul încalcă ordinea publică, pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat; b) condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune, anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de instanţa de judecată; c) condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa în condiţiile art.85.

În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. 1. Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea liberării condiţionate a condamnatului de orice pedeapsă înainte de termen. O astfel de posibilitate se admite cu anumite condiţii în baza faptului că persoana respectivă, prin purtare exemplară şi atitudine cinstită într-un anumit termen de executare a pedepsei numite, denotă corectarea sa. 2. Esenţa liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen este cuprinsă în denumirea acesteia şi serveşte drept stimulator important la corectarea şi reeducarea condamnaţilor fără executarea deplină a pedepsei. 3. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică persoanelor care execută pedeapsa cu închisoarea, cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau arest cu condiţia că ele, în primul rând, au reparat integral daunele cauzate de infracţiune. În al doilea rând, e necesar ca aceste persoane condamnate în timpul executării pedepsei să dea dovadă de purtare exemplară şi atitudine cinstită. Ele pot fi liberate condiţionat înainte de termen în întregime sau parţial nu numai de pedeapsa principală, dar şi de cea complementară. 4. Drept bază pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen serveşte sesizarea instanţei de judecată de către organul de executare a pedepsei. 5. Sesizarea (demersul) de liberare condiţionată înainte de termen va conţine caracteristica condamnatului, conduita lui, atitudinea faţă de fapta săvârşită şi munca de corectare, regimul executării pedepsei în perioada respectivă. Actele necesare pentru prezentare în instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei se perfectează în conformitate cu CEx. 6. Pornind de la condiţiile concrete şi luând în consideraţie persoana condamnatului la aplicarea măsurii enunţate, instanţa de judecată îl poate constrânge pe condamnat să îndeplinească anumite obligaţiuni în termenul de pedeapsă rămas neexecutat, şi anume: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent; b) să nu frecventeze anumite locuri; c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică; d) să acorde susţinere materială familiei victimei; e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă. 7. Pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen condamnatul care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani trebuie să execute efectiv minimum o parte din termen: a) jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.8 al prezentului articol. 8. În linii generale, liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se poate realiza pentru condamnaţii la închisoare peste cel puţin 3 luni; pentru condamnaţii la arest - peste cel puţin o lună şi jumătate. 9. În mod deosebit poate fi aplicată liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen pentru persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă. 10. Instanţa de judecată examinează materialele prezentate pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen prezentate de administraţia penitenciarelor sau a comenduirii unităţii militare speciale din raza activităţii judecăţii. 11. Controlul asupra comportării persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen se execută de către organul de executare de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - de către comandamentul unităţilor militare.

înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă şi numai dacă instanţa de judecată consideră posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei numite. instanţa de judecată.85 CP).11 al comentariului. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu alta mai blândă. 2. în limitele prevăzute pentru fiecare categorie de pedepse. instanţa de judecată pronunţă o nouă sentinţă şi pedeapsa nounumită se adaugă în întregime sau parţial la partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. Aceste pedepse sunt prevăzute în alin. De asemenea. se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate. ţinând cont de comportarea lor în timpul executării pedepsei. partea neexecutată a pedepsei stabilită prin sentinţa anterioară se adaugă. În cazurile încălcării de către condamnat în perioada termenului de pedeapsă rămas neexecutat a ordinii publice. 4. pentru care i-a fost aplicată o sancţiune administrativă. ţinând cont de comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat. 14. Articolul 92. în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă.2 al prezentului articol. Concomitent cu înlocuirea pedepsei principale cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă.12. la discreţia instanţei de judecată rămâne anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen în cazul în care condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune. Articolul 93. de pedeapsa complementară. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsa cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată de instanţa de judecată numai persoanelor condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave (a se vedea comentariul la art. sau al eschivării lui cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiunilor stabilite la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen. În caz de săvârşire a unei noi infracţiuni. 6.11 al comentariului la acest articol. nu pot servi drept temei pentru anularea liberării condiţionate.62. persoanei care execută o pedeapsă schimbată în una mai blândă. (3) La înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. Însăşi încălcarea ordinii publice fără sancţiunea administrativă sau neîndeplinirea obligaţiunilor fără rea-voinţă. instanţa de judecată poate alege orice pedeapsă mai blândă.a-f) art. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. Stingerea antecedentelor penale. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ A MINORILOR . la pedeapsa nou-stabilită (conform prevederilor art. la propunerea organelor enumerate în p. instanţa de judecată. Conform alin. de la pedeapsa complementară. fapt reflectat în materialele prezentate de către administraţia penitenciarului respectiv. conform alin. în întregime sau parţial. 5. 13.85 CP. În aceste cazuri trebuiesc respectate pe deplin prevederile art. din cele specificate la art. Atunci când condamnatul liberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. în întregime sau parţial.2 art. persoana poate fi liberată. 3. persoana poate fi liberată. ÎNLOCUIREA PĂRŢII NEEXECUTATE DIN PEDEAPSĂ CU O PEDEAPSĂ MAI BLÂNDĂ (1) În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. În acest termen de 1/3 se include şi termenul aflării sub arest preventiv a inculpatului în perioada urmăririi penale a cazului (a se vedea comentariul la art. Totodată. în lipsa propunerii organului indicat în p. 1. (2) Înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă. Însă aceasta nu este o obligaţiune a judecăţii.111 CP.16 CP).62 CP. în întregime sau parţial.1 lit. Instanţa de judecată.88 CP).

internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se efectuează pe un termen de până la atingerea majoratului . Realizând decizia instanţei de judecată. Această modalitate conţine două temeiuri echivalente ale liberării de pedeapsa penală: a) la data judecării cauzei. Actualul CP prevede liberarea de pedeapsa penală a minorilor pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. întreprindere sau chiar din viaţa făptuitorului. când în conformitate cu Legea penală. lor li se poate aplica o pedeapsă neprivativă de libertate. 1. 3.104. Legea penală a prevăzut liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei. (2) Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau întro instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până la atingerea majoratului. Astfel de schimbări de situaţie se pot întâmpla independent de voinţa sau acţiunile . prevăzute la art. luna. Stingerea antecedentelor penale în cazurile menţionate se calculează conform art. La punerea pe rol a unei cauze penale în care în calitate de inculpat este un minor. cât şi din cadrul unei localităţi (regiuni). 2. datorită schimbării situaţiei. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ DATORITĂ SCHIMBĂRII SITUAŢIEI Persoana care a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata că.(1) Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. în baza art. Articolul 94. Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că. este necesar a exclude din practica judiciară cazurile de aplicare neîntemeiată pentru minori a pedepsei de privare de libertate pe un termen scurt. la data judecării cauzei. departament.75 CP. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil. Conform HP CSJ din 12 noiembrie 1997 nr. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură generală sau de meserii. la propunerea administraţiei instituţiei respective. 8. ţinând cont de faptul că pedeapsa pentru această categorie de infractori trebuie să fie subordonată în mare măsură scopului de corectare şi reeducare a celor vinovaţi şi celui de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. 5. condamnatul este liberat de pedeapsa cuvenită cu motivarea respectivă.111 CP. fie până la absolvirea unei şcoli generale sau de meserii sau până la încheierea cursului de tratament. 3. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi. După atingerea majoratului aceste persoane se pot afla în instituţiile nominalizate numai dacă instanţa de judecată le-a prelungit termenul. 4. Aceasta înseamnă că. persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei. anul naşterii) acestuia. b) în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii. La stabilirea pedepsei minorului instanţa de judecată va respecta cu stricteţe cerinţele art.104 CP. 2. persoana condamnată poate fi corectată fără executarea pedepsei. precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ. săvârşirea unei infracţiuni de către minor se consideră circumstanţă atenuantă.18 ani. 1.16 CP). 7. Liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei poate fi aplicată numai persoanelor care au săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă (a se vedea comentariul la art. dacă la momentul pronunţării sentinţei instanţa de judecată va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. prevăzute în art. precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ.75 CP. Drept schimbare a situaţiei pot fi considerate unele evenimente atât din cadrul ţării în general. în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii. 6.37. instanţa de judecată este obligată să ia măsuri pentru constatarea exactă a vârstei (ziua.

Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical.persoanei vinovate şi se referă nu numai la o persoana concretă. ea. faptul că vinovatul a restituit pe deplin dauna cauzată până la examinarea cauzei în judecată şi e caracterizat pozitiv la locul de trai şi de serviciu. Partea neexecutată a pedepsei poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. ce împiedică executarea pedepsei. ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le dirija. (4) Persoanele menţionate la alin. în timpul executării pedepsei. dar se extind asupra tuturor cetăţenilor ţării. Liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei. Conform alin. Motiv pentru liberare serveşte boala survenită. Articolul 95. în conformitate cu art. cel de dare a depoziţiilor obiective şi de acordare a ajutorului organelor de urmărire penală la stabilirea adevărului. întreprinderii sau organizaţiei.2 al acestui articol. 2.95 CP. poate fi liberată de pedeapsă.1 art. confirmată prin documentele medicale respective . fapt ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a şi le dirija. Astfel de boli pot fi tulburările psihice temporare sau o boală psihică cronică gravă. în restituirea cheltuielilor de tratament pătimitului etc. s-a îmbolnăvit de o boală gravă. Anume aceste maladii conduc la imposibilitatea atingerii scopurilor pedepsei penale. atunci când el. În baza hotărârii instanţei de judecată. (3) Militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară a pedepsei dacă s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar.1 art. regiunii. în al doilea rând.concluzia comisiei medicale a instituţiei care pune în executare pedeapsa condamnatului concret. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. alta decât cea specificată la alin. poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. nu poate fi trasă la răspundere penală. în primul rând.1 al prezentului articol. s-a îmbolnăvit de o altă boală gravă decât cea specificată la alin.23 CP. ea poate fi liberată de pedeapsă în baza deciziei instanţei de judecată.95 se extind numai asupra persoanelor care. se poate produce numai în cazurile îmbolnăvirii persoanei în timpul executării pedepsei de o boală psihică. . O faţetă a schimbării situaţiei pot fi considerate acţiunile vinovatului în acordarea ajutorului material. se îmbolnăvesc de o boală psihică. pot fi supuse pedepsei dacă nu au expirat termenele prescripţiei prevăzute la art. să întrerupă relaţiile cu mediul infracţional. Comportarea ireproşabilă presupune. LIBERAREA DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI A PERSOANELOR GRAV BOLNAVE (1) Persoana care. conform alin.60 şi 97. În caz de îmbolnăvire de o boală psihică a persoanei care execută pedeapsa. În cazul în care persoana în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile se afla în stare de iresponsabilitate. 5. 5. Prevederile alin. se străduieşte să obţină aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. faptul de recunoaştere în întregime a celor săvârşite. în cazul însănătoşirii lor.(1). 6.(1)-(3). 1. toxicomanie. (2) Persoana care. se angajează într-un serviciu. 4. şi această boală împiedică executarea pedepsei. O asemenea schimbare a situaţiei poate avea loc şi din voinţa făptuitorului. prevăzute de prezentul Cod. 4. orice persoană care. acestor persoane li se pot aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. s-a îmbolnăvit de o boală psihică. este liberată de executarea pedepsei. narcomanie. pentru a se trata de alcoolism. Prin comportare ireproşabilă a vinovatului după săvârşirea infracţiunii se înţelege. O particularitate a acestor cazuri constă în faptul că liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei se extinde asupra tuturor condamnaţilor indiferent de categoria infracţiunilor săvârşite şi de măsura de pedeapsă. dorind să se includă în viaţa societăţii. 3. în timpul executării pedepsei.

. cât şi faţă de minori.1-3 pedepsei în caz de însănătoşire cu condiţia să nu fi expirat termenele prescripţiei prevăzute la art. Conform HP CSJ nr. În conformitate cu alin. Bazându-se pe principiul umanismului. pierderea posibilităţii de a se deplasa. Prevederile alin.95 CP este necesar a se stabili cu exactitate tipul maladiei şi timpul îmbolnăvirii vinovatului.4 al prezentului articol rezultă că instanţa de judecată decide în mod diferenţiat supunerea persoanelor menţionate la alin. Pentru liberarea de executarea pedepsei în corespundere cu alin. a renunţat la copil sau continuă să se eschiveze de la educarea lui după avertismentul făcut de organul care exercită controlul asupra comportamentului condamnatei faţă de care executarea pedepsei a fost amânată. legea prevede amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi femeile care au copii în vârstă de până la 8 ani. 10. 9. Aceste cerinţe se aplică în măsură egală atât faţă de maturi. poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să trimită condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit în hotărârea judecătorească.95 CP. menţionate la alin. Lista bolilor grave este stabilită de Ministerul Sănătăţii al RM. c) trimite condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei.22 din 29 octombrie 2001. acest termen se include în durata executării pedepsei (a se vedea comentariul la art. instanţa de judecată le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. Boala gravă presupune apariţia unei stări deosebit de periculoase a sănătăţii. vorbi etc. 8.3 al acestui articol se extind numai asupra militarilor care se află sub arest sau într-o unitate militară disciplinară şi numai în cazul în care militarul s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. pot fi absolvite de pedeapsă pe motiv de boală persoanele condamnate la privaţiune de libertate. Boala gravă sau invaliditatea totală a condamnatului servesc drept temei pentru liberarea de executare a pedepsei. 1. deosebit de grave şi excepţional de grave împotriva persoanei. AMÂNAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI PENTRU FEMEI GRAVIDE ŞI FEMEI CARE AU COPII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 8 ANI (1) Femeilor condamnate gravide şi celor care au copii în vârstă de până la 8 ani. 7. care sau îmbolnăvit în locurile de detenţie de o boală mintală cronică sau de o altă boală gravă. Articolul 96.60 şi 97 CP. (3) La atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. instanţa de judecată: a) liberează condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei. militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară dacă el s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. la propunerea organului nominalizat.(1). b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă.85. înrăutăţirea sănătăţii persoanei condamnate (pierderea parţială sau integrală a capacităţii de muncă etc. Lista acestor boli este stabilită de MA al RM. În aceste cazuri nu are importanţă când femeia a devenit gravidă. instanţa de judecată. care împiedică executarea pedepsei. 11.Liberarea se efectuează de către instanţa de judecată în baza documentelor medicale respective concluzia comisiei medicale competente.3 art.88 CP). Boala gravă poate provoca invaliditatea totală. 12. Din alin. şi nicidecum pur şi simplu schimbarea. până la pronunţarea sentinţei sau în perioada executării pedepsei. cu excepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracţiuni grave. Partea neexecutată a pedepsei îi poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă sau el poate fi liberat în genere de executarea pedepsei (a se vedea CEx). (4) Dacă în perioada amânării executării pedepsei condamnata săvârşeşte o nouă infracţiune.).2 art. (2) În cazul în care vreuna din persoanele condamnate. În cazul în care persoanei i-a fost aplicată măsura de constrângere cu caracter medical (a urmat un tratament spitalicesc).

În cazul eschivării de la executarea pedepsei. b) să înlocuiască partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă conform art. c) 10 ani. la propunerea organului de executare de la domiciliul ei. a renunţat la copil sau se eschivează de la educarea lui. (4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. Ea poate fi aplicată în cazul în care instanţa va constata că persoana vinovată şi acţiunile ei nu prezintă un pericol real pentru societate. (3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă. c) să trimită condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII SENTINŢEI DE CONDAMNARE (1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în următoarele termene. 139 şi 143. instanţa de judecată.(1) şi (2). Executarea pedepsei poate fi amânată până la atingerea de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. la data săvârşirii infracţiunii. Amânarea executării pedepsei pentru femeile nominalizate constituie o posibilitate a instanţei de judecată. ea se află sub supravegherea organului de executare a pedepsei. calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă: a) 2 ani. Aici un rol important are atitudinea condamnatei faţă de educaţia copilului şi întreţinerea lui. este în drept: a) să libereze condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei conform art. La momentul expirării amânării şi atingerii de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. 3. 9. în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă. administraţia înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv. la care se anexează raportul medical ce confirmă graviditatea sau copia adeverinţei de naştere a copilului şi dosarul personal al condamnatei. 4. curgerea termenului de prescripţie începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii acesteia. în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă. la propunerea organului nominalizat. după avertismentul respectiv al organului de executare instanţa de judecată. În cazul în care condamnata. b) 6 ani. e) 20 de ani. 6.135-137. prevăzute la art. Articolul 97. Săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnată în perioada amânării executării pedepsei serveşte drept temei pentru stabilirea pedepsei în conformitate cu prevederile art. Această măsură nu poate fi aplicată femeilor care au săvârşit infracţiuni grave. d) 15 ani.91 CP. atitudinea ei faţă de educaţia copilului. iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni din momentul săvârşirii ei. 7. în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă. Principala menire a femeii rezidă în naşterea şi educarea copiilor în condiţii normale de viaţă. indiferent de categoria de pedeapsă. erau minori.96 CP de amânare a executării pedepsei pentru femeile nominalizate este posibilă numai în cazul în care ele au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.2. în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă. 8. şi nu o obligaţiune a acesteia. poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să întoarcă condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară.85 CP. Şi atunci când în acest scop condamnatei i-au fost create condiţiile respective. folosindu-se de amânarea executării pedepsei. (2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care. Aplicarea prevederilor art. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. .92 CP. luând în consideraţie gradul prejudiciabil al infracţiunii comise. deosebit de grave sau excepţional de grave împotriva persoanei pentru care ele au fost condamnate la închisoare pe un termen de peste 5 ani. conduita condamnatei. în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară. În cazul în care graviditatea a apărut în timpul executării pedepsei sau copilul condamnatei s-a născut în penitenciar. 5.

până la expirarea termenelor prevăzute la alin. care depind şi de starea psihică sau de corijarea persoanei liberate de răspundere penală. curgerea prescripţiei începe din momentul prezentării acestora în organele respective sau din momentul reţinerii lor de către organele de drept. CAPITOLUL X MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98.). 2. 7. . care existau conform CP anterior.98 sunt exhaustive. destinate preîntâmpinării săvârşirii unor fapte prevăzute de codul penal de către persoanele împotriva cărora ele se aplică şi orientate spre excluderea pericolului posibil.1. d) confiscarea specială. din cauza cărora persoana condamnată rămâne fără pedeapsă. fiindcă sentinţa de condamnare nu mai poate fi pusă în executare.8). c) expulzarea. Conform dreptului internaţional. 10. în conformitate cu art. neglijenţa persoanelor care erau datoare să pună în aplicare pedeapsa respectivă etc. Minori se consideră persoanele care la data săvârşirii infracţiunii nu aveau vârsta de 18 ani. Aplicarea măsurilor de siguranţă se efectuează numai de către instanţa de judecată şi este condiţionată de fapta săvârşită. dar sunt revocabile. Măsurile de siguranţă stipulate în art. Măsurile de constrângere cu caracter medical şi cele cu caracter educativ durează atât cât există pericolul iminent. Nu se pune în executare sentinţa de condamnare pentru orice categorie de infracţiuni cu următoarele condiţii: a) dacă au expirat termenele respective stabilite în alin. 143 CP. 6. 4. termenele de prescripţie nu se aplică pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. 139. de natura şi gravitatea stării de pericol şi de posibilităţile înlăturării acestora. În caz de comitere de către condamnat a unei noi infracţiuni curgerea termenului de prescripţie începe din momentul săvârşirii infracţiunii.I al părţii speciale (art. b) măsurile de constrângere cu caracter educativ. 15 şi 20 de ani) se calculează din ziua în care sentinţa de condamnare a rămas definitivă. Pentru persoanele care se eschivează de la executarea pedepsei. SCOPUL ŞI TIPURILE MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ (1) Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. 3. Pentru minori termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc la jumătate.1 al prezentului articol (lit. 6. Legiuitorul a stabilit necondiţionat prescripţia executării sentinţei de condamnare. Măsurile de siguranţă sunt nişte sancţiuni de drept penal de constrângere cu caracter preventiv. Aceasta poate rămâne nerealizată din diverse motive cu caracter obiectiv sau subiectiv (aflarea într-un timp îndelungat a condamnatului în componenţa unui contingent militar în afara ţării.98 alcătuiesc un sistem de sancţiuni de drept penal între care nu există o ierarhie şi pot fi aplicate în caz de necesitate concomitent. (2) Măsuri de siguranţă sunt: a) măsurile de constrângere cu caracter medical. 5. chiar în aceeaşi cauză. b) dacă persoana condamnată nu s-a eschivat de la executarea pedepsei. 2. adeseori ele având un caracter nedeterminat sau relativ determinat. aflarea lui în calitate de ostatic. Prin prescripţia executării sentinţei de condamnare se înţelege expirarea unor anumite termene din ziua în care sentinţa a rămas definitivă.135-137.60 alin. 1. ea săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. Măsurile de siguranţă indicate în art. Curgerea prescripţiei se întrerupe numai în cazul în care persoana condamnată se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă.a-e). Termenele prescripţiei (2.54 CP. O inovaţie a noului CP este faptul că legea stabileşte prescripţia în funcţie de categoriile infracţiunilor.1 şi 2. prevăzute de cap. şi nu de măsura şi termenul de pedeapsă stabilite de instanţa de judecată. 8. a se vedea şi comentariul la art. 3.

Articolul 99. b) făptuitorul să fie bolnav mintal. Noţiunile de responsabilitate şi iresponsabilitate sunt stipulate în art.4. nu le poate dirija. prescripţie penală sau reabilitare a persoanei. graţiere. La fel măsurile de siguranţă nu pot fi înlăturate prin amnistie. schimbarea sau încetarea măsurii de constrângere cu caracter medical. s-au îmbolnăvit de o boală psihică. Măsurile de siguranţă nu pot fi aplicate de către instanţă dacă nu a fost stabilită săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori fapta nu a fost săvârşită de către inculpat. Instanţa de judecată este competentă de stabilirea. 5. Concluzia expertizei de psihiatrie în acest caz se ia în consideraţie de către instanţă în coroborare cu probele avute în cauza penală şi cu pericolul social determinat atât de starea psihică. b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă. fie după judecarea cauzei în timpul executării pedepsei penale.constrângerea cu caracter medical asupra acestuia. care este stabilită printr-un raport de expertiză psihiatrică de către medicii psihiatri la urmărirea penală sau la judecarea cauzei. Scopul aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical este îndreptat spre lecuirea sau îmbunătăţirea sănătăţii făptuitorului iresponsabil sau devenit astfel în timpul judecării ori executării pedepsei penale. Confiscarea specială poate fi coroborată cu orice altă măsură de siguranţă şi poate fi aplicată şi în cazul în care făptuitorului nu i se aplică pedeapsa penală în situaţia de încetare a procedurii penale de către instanţă din diferite motive legale de nereabilitare. Măsura de constrângere cu caracter medical poate fi aplicată doar persoanelor care au săvârşit fapta prevăzută de legea penală într-o stare psihică de iresponsabilitate şi nu sunt subiecţi pasibili de răspundere penală. pericol care necesită aplicarea măsurii de siguranţă . din care cauză ele sunt incapabile să-şi dea seama de acţiunile lor sau să le dirijeze. Aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical este numai de competenţa instanţei de judecată.22 şi 23 CP. este necesar ca: a) făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. indiferent de voinţa acestuia sau a reprezentanţilor lui. c) starea de boală mintală a făptuitorului să prezinte un pericol pentru societate.admiterea în privinţa bolnavului a constrângerilor de drept în conformitate cu o hotărâre a instanţei de judecată. din care cauză nu-şi poate da seama de acţiunile sau inacţiunile sale. dar s-au îmbolnăvit de o boală psihică fie până la judecarea cauzei. până la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei. Însă aplicarea acestora dă făptuitorului sau persoanelor interesate posibilitatea să atace hotărârile instanţei conform prevederilor din CPP. 1. 3. prelungirea. cât şi de personalitatea făptuitorului. sau aceste persoane au fost în stare de responsabilitate la săvârşirea infracţiunii. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL Persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală în stare de iresponsabilitate sau care au săvârşit asemenea fapte în stare de responsabilitate. pentru a exclude pericolul activităţii lui iresponsabile. dacă au fost recunoscute iresponsabile. 2. . 4. de fapta săvârşită. protejându-l pe el însuşi şi pe alte persoane. dar. această boală devenind o dereglare psihică cronică de lungă durată. instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrângere cu caracter medical. Această măsură include: . Pentru a fi luată măsura de constrângere cu caracter medical. . 6. care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de ocrotire a sănătăţii: a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită. deoarece existenţa stării de pericol social a acestei persoane condiţionează luarea măsurii de siguranţă.izolarea şi întreţinerea bolnavului în condiţii care ar asigura securitatea acestuia şi a altor persoane de activităţile bolnavului. Instanţa poate aplica o măsură de siguranţă numai în cazul în care a fost sesizată legal cu judecarea faptei prevăzute de legea penală şi în limitele faptei penale pentru care a fost sesizată. Suspendarea executării pedepsei penale nu atrage suspendarea concomitentă a măsurilor de siguranţă.

şi ţinând cont de gradul prejudiciabil al faptei săvârşite şi de prezenţa pericolului persoanei date pentru societate. după caz. cu supraveghere riguroasă în conformitate cu prevederile art. Măsura de siguranţă în acest caz are un statut de sine stătător cu proceduri aparte. . (2) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care.89-95. 4. prezentate în scris conform procedurii penale. (3) Persoanele internate în instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt deţinute în condiţii ce exclud posibilitatea săvârşirii de către ele a unei noi fapte prejudiciabile.99. 6. după părerea medicului psihiatru. care este independent de organele ocrotirii sănătăţii şi soluţionează reclamaţiile şi cererile pacienţilor în coroborare cu organele de urmărire penală sau cu instanţele judecătoreşti. 2. nu se exclude aplicarea în privinţa făptuitorului a măsurii de constrângere cu caracter medical dacă persoana a fost supusă acestei măsuri înainte de adoptarea actului de amnistie sau graţiere.1402 din 16. 3.98) sunt garantate de stat (art. nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor persoanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur. respectându-se drepturile şi interesele lor legitime de către personalul medical. Toate aceste acţiuni aplicate faţă de persoana spitalizată se consemnează în documentaţia medicală. în formele şi în perioada în care. în baza concluziilor experţilor psihiatri.a) şi b). Măsurile de imobilizare fizică şi de izolare se aplică sub controlul permanent al personalului medical numai în situaţiile. 97 nu exclude aplicarea art. indicând doar instituţia psihiatrică cu supraveghere obişnuită sau. Nu înseamnă că pentru acest temei va fi încetată măsura de siguranţă. La aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical instanţa de judecată nu va indica termenul necesar pentru tratamentul făptuitorului şi nici instituţia concretă sau locul acesteia. căruia îi este transmisă persoana deţinută pentru tratamentul respectiv. care asigură securitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite.100 îl constituie hotărârea instanţei judecătoreşti. În instituţiile de psihiatrie în care sunt internate persoanele conform hotărârii judecătoreşti statul instituie un serviciu de apărare a drepturilor pacienţilor. stipulate în codul de procedură penală. b) instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă. prezintă un pericol deosebit pentru societate şi are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere riguroasă.5. Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii minime de restricţii. Instituţiile psihiatrice privind asistenţa psihiatrică conform legii nr.16 din lege) şi sunt finanţate din fondul ocrotirii sănătăţii. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite.12. În cazul în care a fost adoptată o lege care exclude penalitatea faptei săvârşite. 1.97 (MO nr. În conformitate cu art.05. În cazul aplicării amnistiei sau graţierii pentru o faptă prevăzută de legea penală.44-46/310 din 21. Articolul 100. Hotărârea instanţei de judecată se execută de către administraţia penitenciarului în care e deţinută persoana şi de către organul specializat de ocrotire a sănătăţii.99 lit. INTERNAREA ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ (1) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care.99 şi 100. organul de urmărire penală şi instanţa sesizată cu asemenea cauză vor înceta procedura penală cu trimiterea materialelor organelor de ocrotire a sănătăţii pentru lecuirea acestor persoane în ordine generală. fondul de asigurare medicală şi din alte surse neinterzise de lege. Tipul instituţiei psihiatrice (cu supraveghere obişnuită sau cu supraveghere riguroasă) în care urmează să fie spitalizată persoana este stabilit de instanţa de judecată. Liberarea de pedeapsă penală în conformitate cu prevederile art. Temei pentru spitalizare în sensul art. are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere obişnuită. 5. legislaţia penală conţine stipularea că instituţiile curative în care se asigură executarea măsurii de constrângere cu caracter medical sunt de două tipuri: a) instituţii psihiatrice cu supraveghere obişnuită.

intensiv din partea personalului medical. este obligată să examineze lunar persoana aflată la tratament şi să prezinte cel puţin o dată în 6 luni propunerile sale instanţei de judecată în a cărei rază se află . prelungi sau înceta aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical. când există necesitatea de a preveni tentativele de atac la viaţa şi sănătatea celor din jur. însă instanţei trebuie în acest caz să-i fie prezentată în mod obligator concluzia experţilor psihiatri. Schimbarea sau prelungirea măsurii de constrângere cu caracter medical poate fi efectuată şi din oficiu de către instanţă în baza unui control.1 CRM). cum sunt demnitatea omului. (4) Dacă instanţa de judecată nu va găsi necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical unui alienat.6. atât din oficiu.3 prevede situaţia în care parvine avizul instituţiei psihiatrice. PRELUNGIREA ŞI ÎNCETAREA APLICĂRII MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL ALIENAŢILOR (1) Instanţa de judecată. cu respectarea procedurilor judiciare pentru aceste cauze. în baza unui control. Conţinutul art. efectuat cel puţin o dată la 6 luni. cât şi la cererea persoanei respective sau a reprezentantului acesteia. dispune încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical în cazul însănătoşirii persoanei sau al unei astfel de schimbări a caracterului bolii care exclude necesitatea aplicării acestor măsuri.101 prevede pentru prima dată în legislaţia naţională posibilitatea persoanei supuse tratamentului sau reprezentantului acesteia de a cere unei instituţii medicale independente avizul de sănătate asupra persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. 4. drepturile şi libertăţile lui. considerând că este necesar de a aplica o măsură de constrângere cu caracter medical. precum şi în cazul încetării aplicării unor astfel de măsuri. dar sub o supraveghere medicală obligatorie. în care persoana este supusă tratamentului. STABILIREA. conform art. (2) Instanţa de judecată. de instanţa de judecată.101 stipulează faptul că numai instanţa de judecată este învestită cu funcţia de a stabili. sau un aviz al unei instituţii medicale independente cu participarea reprezentanţilor acestora la examinarea cauzei.1 art. Anume instanţa de judecată este garantul aplicării corecte a acestei măsuri în coroborare cu tratatele internaţionale la care RM este parte şi cu prevederile CRM despre apărarea valorilor supreme în stat. Articolul 101. cel puţin o dată la 6 luni. aviz în care urmează să fie descrisă starea sănătăţii sau schimbarea substanţială a acesteia din care rezultă necesitatea continuării aplicării acestei măsuri sau a încetării ei. Persoana supusă tratamentului forţat sau reprezentantul acesteia are dreptul de a cere unei instituţii medicale independente avizul asupra stării de sănătate a persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. Raportul de expertiză psihiatrică şi avizul instituţiei medicale independente vor fi luate în consideraţie la stabilirea regimului instituţiei psihiatrice sau la respingerea de a aplica această măsură după examinarea tuturor materialelor şi probelor avute în dosar. în temeiul avizului instituţiei medicale. care efectuează controlul acestei măsuri. Alin. (3) Schimbarea măsurii de constrângere cu caracter medical sau prelungirea termenului de aplicare a ei se face. Instituţia psihiatrică în care este spitalizată persoana. 5. pentru asigurarea securităţii. colaboratorii poliţiei sunt obligaţi să acorde ajutor personalului medical. urmărirea sau reţinerea acestora. 1. În cazurile internării acestor persoane şi a persoanelor care necesită tratament în condiţii obişnuite. SCHIMBAREA. libera dezvoltare a personalităţii umane (art. privind necesitatea aplicării acestei măsuri.35 din Legea RM privind asistenţa psihiatrică. 3. ea îl poate încredinţa spre îngrijire rudelor sau tutorilor. Alin. Persoanele internate în instituţiile psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt supuse unui control permanent. alege forma acesteia în funcţie de boala mintală a persoanei. schimba. de asemenea. 2. de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite.

instanţa de judecată. 3. prelungirea sau încetarea aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical. fapt ce exclude aflarea lui în această instituţie. (2) Persoanele menţionate la alin. 7. 4. din care cauză ea este incapabilă să-şi dea seama de acţiunile sale sau să le dirijeze. schimbarea acesteia în hotărârile instanţei nu este indicat. dacă instanţa de judecată va stabili îmbunătăţirea stării sănătăţii unui alienat. Termenul necesar de constrângere cu caracter medical la stabilirea. schimbarea. pe de o parte.88 CP. Dacă termenul de închisoare stabilit prin sentinţă este mai mic decât termenul de aflare în instituţia psihiatrică de constrângere cu caracter medical. asemănător deducerii măsurii preventive .68 şi art. În acest caz o zi aflată în instituţia psihiatrică se egalează cu o zi de închisoare. dacă există avizul medical corespunzător. şi.(1) au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare.3.(1). s-a îmbolnăvit de o boală psihică. reprezentantul ei legal. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte temeiuri de liberare de răspundere penală şi de pedeapsă penală. 8. iar după eliberare din locurile de deţinere. vor fi supuse unui tratament forţat în instituţiile medicale cu regim special.64 alin. 1.5. în caz de însănătoşire. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. În urma controlului efectuat din oficiu sau la propunerea instituţiei psihiatrice. izolarea acesteia pentru a exclude pericolul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.staţionarul pentru a decide schimbarea. se deduce din termenul pedepsei stabilite. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical se examinează în ordinea prevăzută de procedura penală. Măsura de constrângere cu caracter medical în cazul pedepsei cu amendă urmează a fi executată în conformitate cu art. va adopta o hotărâre de încetare a măsurii de constrângere cu caracter medical şi va dispune predarea acestuia spre îngrijire rudelor sau tutorilor sub o supraveghere medicală obligatorie la locul de trai. pedeapsa penală se consideră executată şi persoana este eliberată imediat. de şeful staţionarului de psihiatrie şi de către procuror în condiţiile legii.art. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL A ALCOOLICILOR ŞI NARCOMANILOR SAU PUNEREA LOR SUB CURATELĂ (1) În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic sau un narcoman. Hotărârea adoptată de către instanţă în conformitate cu prevederile art. (2) În caz de aplicare a pedepsei după însănătoşire.67 alin. munca neremunerată . arestul . care se scade din termenul stabilit pentru executare în închisoare. 2. ele vor fi tratate în instituţii medicale cu regim special. care se menţionează în partea dispozitivă a sentinţei. condamnate la pedepse neprivative de libertate. concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită. Noţiunea de aflare în instituţia psihiatrică în baza hotărârii judecătoreşti presupune din partea statului acţiuni de acordare a ajutorului medical persoanei devenite iresponsabile. durata de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical se deduce din termenul pedepsei. pe de altă parte. (3) Dacă persoanele menţionate la alin. prelungirea.101 poate fi supusă căilor de atac de către persoana spitalizată. Articolul 102. DEDUCEREA DURATEI DE APLICARE A MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL (1) Persoanei care. Acest fapt urmează să fie documentat şi.art. poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forţat. Stabilirea. în timpul executării pedepsei ele vor fi supuse unui tratament medical forţat. din oficiu ori la cererea colectivului de muncă sau a organului de ocrotire a sănătăţii. 6. . Articolul 103. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament.starea de arest. instanţa de judecată îi poate aplica pedeapsa după însănătoşire dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă.

narcologi. c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. se aplică în penitenciare. la cererea colectivului de muncă sau din oficiu. în cazul condamnării cu închisoarea.36-38 din 14. instanţa de judecată. la propunerea instituţiei medicale în care se tratează persoana respectivă. Articolul 104. 1. aceştia vor fi trataţi în instituţiile medicale.03. c) că acest pericol este determinat de starea sănătăţii. la cererea colectivului de muncă sau a rudelor apropiate ale persoanei în cauză. Tratamentul forţat al alcoolicilor şi narcomanilor. (2) Enumerarea de la alin. instanţa de judecată. asupra căruia trebuie să se pronunţe obligator medicii psihiatri.713 din 06. Prin intoxicări cronice se înţelege orice proces de alterare psihofiziologică cu caracter permanent. În cazul în care făptuitorului i se aplică o pedeapsă neprivativă de libertate. 5. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER EDUCATIV (1) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art. în conformitate cu prevederile Legii privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool. e) internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. (1) are un caracter exhaustiv. b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor.2002. nr. nu va indica termenul acestei măsuri. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat. iar după eliberare din localurile de detenţie. este în drept.(4) Încetarea tratamentului medical forţat este dispusă de către instanţa de judecată. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament. .54. dacă în cauză este anexată concluzia în scris a specialiştilor. MO. să o pună sub curatelă. d) pericolul social se datorează maladiei care presupune orice modificare a stării normale de sănătate care îl face pe făptuitor periculos pentru societate. (5) Dacă infracţiunea a fost săvârşită de o persoană care abuzează de alcool şi prin aceasta îşi pune familia într-o situaţie materială grea. La propunerea instituţiei medicale în care făptuitorul se tratează forţat. condiţionată de intoxicaţia cronică cu alcool sau cu substanţe narcotice. să provoace temerea că ar putea săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală. poate fi aplicată de către instanţă concomitent cu pedeapsa penală. b) făptuitorul să prezinte pericol pentru societate. deoarece aceste persoane sunt supuse tratamentului forţat în locurile de deţinere până la lecuire deplină. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a minorului. Măsura de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor sau narcomanilor. acesta poate fi pus sub curatelă în conformitate cu prevederile alin.103. instanţa de judecată le poate aplica următoarele măsuri de constrângere cu caracter educativ: a) avertismentul. instanţa poate pronunţa o hotărâre de încetare a tratamentului forţat de alcoolism sau narcomanie. consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. 4. concomitent cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate pentru infracţiunea săvârşită. Din textul enunţat rezultă că pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor şi narcomanilor în cauza penală sunt necesare următoarele condiţii: a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. în caz dacă familiile acestora se află într-o situaţie materială grea. d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică.12. nr. la iniţiativa rudelor făptuitorului. 2. indicând aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical pentru alcoolici şi narcomani. După stabilirea pedepsei.5 art.2001. 3. experţi specialişti cu recomandările de posibilitate a tratamentului medical privitor la făptuitor şi lipsa contraindicaţiilor pentru aplicarea acestor măsuri.

a) presupune o apreciere negativă de drept a acţiunii făptuitorului şi concomitent o reacţie din partea societăţii în scopul educării şi reeducării acestuia. se efectuează mai efectiv. 6. 4.104 în privinţa minorilor care au săvârşit acţiuni pentru care aceştia nu pot fi supuşi răspunderii penale. însă hotărârea poate fi înmânată şi în scris. Obligarea minorului de a repara dauna cauzată se aplică în următoarele cazuri: 1) când minorul este obligat să întoarcă persoanei vătămate obiectul sustras sau alt obiect echivalent celui dispărut. Măsurile de constrângere cu caracter educativ prevăzute la alin. Măsurile de constrângere cu caracter educativ sunt fixate în calitate de recomandări în standardele minimale ale ONU cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (p. în cazul aplicării măsurii de constrângere cu caracter educativ. Persoanele minore nu sunt izolate de societate. 3. anulează măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată. 8.1 . În acest caz instanţa de judecată îi poate aplica acestei persoane măsuri de constrângere cu caracter educativ. după caz. cu excepţia lit. De asemenea. pensie. are bursă. în scopul reeducării făptuitorului şi al prevenirii altor infracţiuni. dacă el poate repara de sine stătător dauna .03] 1. sunt responsabili de minor. Însă această măsură se deosebeşte calitativ de pedepsele penale prin care se realizează în final scopurile pedepsei penale într-o formă mai umană. aceştia. persoana care nu a atins vârsta de 18 ani şi a săvârşit pentru prima dată o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă s-a constatat posibilitatea corectării acesteia fără a fi supusă răspunderii penale. În cazul în care minorul este încredinţat pentru supraveghere părinţilor. ambii.1 lit. dacă persoana vătămată acceptă. Avertismentul prevăzut la alin. sub semnătură. în vigoare 12.03.II. Chiar dacă poate fi aplicat art.40/33 din 29. 7.05. Obligarea minorului de a repara paguba nu trebuie să se transforme în dependenţă faţă de persoana vătămată. Avertismentul este anunţat public făptuitorului.79 cu stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege.18. 2) când minorul poate repara în bani costul obiectului sau dauna cauzată stabilită de către materialele cauzei sau la înţelegerea părţilor. Prevederile art.1995). 3) când dauna cauzată urmează să fie reparată de către făptuitorul minor prin munca lui proprie. În acest caz procedura în cauza penală urmează a fi încetată. în conformitate cu drepturile părinţilor.06. Educarea şi reeducarea acestora.(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ.e) din alin.104 modificat prin Legea nr. [Art.1 pot fi aplicate în privinţa uneia şi aceleiaşi persoane. Încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. Din sensul legislaţiei penale măsurile de constrângere cu caracter educativ pot fi considerate drept măsuri de alternativă pentru pedepsele penale. Prin stare materială a minorului se înţelege faptul dacă acesta este salarizat. 27 din Rezoluţia de la Beijing a ONU nr. altă proprietate ori economii personale. pentru a asigura scopul pedepsei penale. pentru alte infracţiuni mai grave săvârşite de persoana dată art. 2.211-XV din 29. la propunerea organelor de stat specializate.54.54 pentru care persoana se liberează de răspundere penală nu pot fi interpretate în sens larg. (4) În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter educativ de către minor. În conformitate cu prevederile art. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor de stat specializate este aplicată în cazul în care acestor persoane şi organe le sunt explicate responsabilităţile şi instanţa urmează să se încredinţeze de posibilitatea reală a acestora de a asigura măsura de constrângere cu caracter educativ. uneia sau a mai multor concomitent. 5.104 nu este aplicabil. decât în măsura realizării scopului educativ stipulat în lege. nu poate fi aplicat art.internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. dacă locuiesc împreună. instanţa de judecată.

CONFISCAREA SPECIALĂ . aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei. vopsire sau dacă au fost cauzate diferite alte daune neînsemnate. vocabularului minorului este o activitate de lungă durată. 10. iar acesta din urmă să nu aibă domiciliu în RM. organele de tutelă şi curatelă. care poate fi coroborată cu prescripţiile şi recomandările specialiştilor: medici. În cazul stabilirii altor pedepse. după caz. a cărei esenţă constă în obligarea cetăţenilor străini sau a apatrizilor. tratament inuman sau la pedeapsa cu moartea în statul în care urmează să fie expulzat. să repare dauna cauzată. EXPULZAREA (1) Cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni li se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării. c) rămânerea pe teritoriul RM a făptuitorului constituie un pericol social care impune aplicarea expulzării ca măsură de siguranţă. Tragerea minorului la răspundere penală în cazul eschivării sistematice a acestuia de la măsura de constrângere cu caracter educativ se efectuează de către instanţă. hotărârea definitivă a instanţei se trimite organelor de poliţie pentru executare după ispăşirea pedepsei. b) să nu existe motive serioase de a crede că prin expulzare persoana va fi supusă la tortură. Dacă minorul se eschivează sistematic de la măsurile de constrângere cu caracter educativ. (2) În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoare sau cu arest. 11. deprinderilor. Articolul 106. Pentru a decide expulzarea se cer să fie întrunite următoarele condiţii: a) făptuitorul să fi săvârşit o infracţiune prevăzută de legea penală naţională sau a altui stat. Dacă daunele au fost cauzate prin acţiuni de vandalism: deteriorare de plantaţii verzi. 4. pedagogi şi psihologi. 12. Expulzarea este o măsură de siguranţă de drept penal. 1. departamentul de executare a pedepselor penale) pot prezenta instanţei de judecată un demers despre anularea măsurii aplicate şi tragerea vinovatului la răspundere penală. la înţelegere cu partea vătămată. în cazul în care cauza este trimisă de către procuror în instanţă sau. să părăsească ţara. 2. 5. Expulzarea nu poate fi adusă la îndeplinire dacă există motive serioase de a crede că cel expulzat riscă să fie supus la tortură sau tratament inuman în statul în care urmează sa fie expulzat. Executarea expulzării se face de către organele de poliţie după executarea pedepsei cu închisoarea. 9. de obiecte în locurile publice prin scriere. instanţa stabileşte pedeapsa conform legii penale. Dacă făptuitorul pe parcurs a dobândit cetăţenia RM. Obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică este determinată de dereglările de comportament ale minorului. sau pentru a i se anunţa avertismentul etc. minorul e obligat să repare personal aceste daune. Aceasta nu exclude situaţia în care părinţii sunt de acord. în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală. rezultată din situaţia de fapt şi de drept avută în cauză. care nu au domiciliu în ţară şi care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni. Corijarea comportamentului. 3. el va putea cere revocarea expulzării sau înlocuirirea acesteia cu o altă măsură necesară. organele de stat specializate (comisiile pentru minori.cauzată. Articolul 105.(1) se va ţine cont de dreptul la respectarea vieţii private a acestora. Prin noţiunea de eschivare sistematică de la măsurile de constrângere cu caracter educativ se înţelege încălcarea (de trei şi mai multe ori) a măsurii aplicate: de a se prezenta pentru a repara dauna cauzată sau la tratamentul medical de reabilitare psihologică. curativă şi de reeducare. dependente de starea familială sau de atragerea la săvârşirea infracţiunii de către inculpaţii adulţi. (3) La luarea deciziei privind expulzarea persoanelor prevăzute la alin. administraţia instituţiei specializate de învăţământ şi de reeducare. d) făptuitorul să fie cetăţean străin sau apatrid.

dar care aparţin altor persoane şi care le-au acceptat ştiind despre dobândirea ilegală a acestor bunuri. 6. lucruri pentru săvârşirea infracţiunii (unelte. dacă nu urmează a fi restituite persoanei vătămate sau nu sunt destinate pentru despăgubirea acesteia. în vigoare din 12. materiale explozive. cecuri. nave acvatice.46 CRM).(1) Confiscarea specială constă în trecerea. 7. În acest caz pot fi confiscate bunurile dobândite în urma activităţii criminale şi a spălării banilor (obiecte. bani etc. se confiscă contravaloarea acestora.03. sunt supuse confiscării speciale. Ea se face în scopul excluderii pericolului de a fi săvârşite noi fapte penale. ori sunt deţinute contrar legii. fotografii. dacă sunt ale infractorului. Lucrurile care au fost luate de la partea vătămată în timpul săvârşirii infracţiunii. Pot fi supuse confiscării speciale şi bunurile menţionate la alin. dacă acestea nu sunt excluse din circuitul civil. Sumele obţinute prin proxenetism. 2. . schiţe. medicamente. 5. În cazul în care a avut loc o estorcare de mită şi persoana a sesizat organul de drept. Dacă făptuitorul nu mai deţine aceste obiecte sau sumele de bani. În acest caz caracterul licit al dobândirii se prezumă (art.05. fie de altă persoană sunt supuse confiscării speciale. c) făptuitorul a dobândit produse prin fapta penală săvârşită. e) deţinute contrar dispoziţiilor legale.06. în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni. arme confecţionate ilicit.2 comentat în cazul adoptării sentinţei. sumele menţionate se restituie acestor persoane.). nu sunt rezultate din fapta penală şi nu sunt excluse din circuitul civil. Lucrurile deţinute împotriva unor prevederi legale fie de făptuitor. (5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă.106 completat prin Legea nr.) care aparţin lui sau complicilor la infracţiune.03] 1. clasării sau încetării procedurii penale de către instanţa de judecată. b) făptuitorul a utilizat obiecte.211-XV din 29. (4) Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală. forţată şi gratuită. maşini. Nu pot fi supuse confiscării obiectele asupra cărora nu au fost prezentate probe că ele au fost dobândite ilicit. este necesar a constata că: a) făptuitorul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală indiferent dacă el a fost pedepsit penal sau absolvit de răspunderea penală în condiţiile legii (în cazul minorilor. maşini. Pentru a aplica confiscarea specială. sunt restituite părţii vătămate. În cazul în care bunurile utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni nu mai există. nu sunt obiectele săvârşirii faptei penale.). [Art. d) dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii.). Confiscarea specială poate fi aplicată respectându-se condiţiile alin. arme etc. persoanelor incapabile etc. Sumele date drept mită sau pentru trafic de influenţă sunt confiscate în beneficiul statului. Confiscarea specială este o măsură de siguranţă de drept penal cu caracter patrimonial care constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori care au servit la săvârşirea faptei penale sau au rezultat din săvârşirea acesteia. titluri de credit şi alte documente false. clădiri. atragerea minorilor la acţiuni de desfrâu şi prin alte fapte amorale etc. (3) Confiscarea specială se aplică persoanelor care au comis fapte prevăzute de prezentul cod. alimente şi băuturi contrafăcute. 4.(2). (2) Sunt supuse confiscării speciale lucrurile: a) rezultate din fapta prevăzută de prezentul cod. b) folosite sau destinate pentru săvârşirea unei infracţiuni. 8. stupefiante etc. realizând latura obiectivă a infracţiunii (monede false. acesta va fi obligat să restituie echivalentul lor în bani. c) date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor. mecanisme. 3.

ci şi relativ la dreptul de a formula o plângere sau un denunţ. acordat prin lege organică. în funcţie de diferite momente. hârtiile de valoare. date şi elemente în baza cărora se poate efectua încadrarea juridică a faptei. cât şi efectele amnistiei intervenite după condamnare. interzicând orice urmărire în ceea ce le priveşte sau ştergând condamnările care le-au atins. În schimb. 10. 4. dacă actul de sesizare nu este lămuritor sub aspectul naturii infracţiunii. iar actul de amnistie va putea fi aplicat . iar dacă s-a pornit. 5. 6. În cazurile în care învinuitul sau persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii se opune încetării procesului penal sau refuzului de pornire a procesului penal în legătură cu actul de amnistie. ea nu stinge dreptul persoanei vătămate de a introduce plângerea prealabilă. Efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare constau în înlăturarea răspunderii penale. Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţiile art. 1.efect similar cu amnistia după condamnare -. procesul va înceta. AMNISTIA (1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei.9. privitor la unele infracţiuni săvârşite anterior datei prevăzute în actul normativ. pe temeiuri social-politice şi din raţiuni de politică penală superioare celor care ar fi legitimat reacţia coercitivă a societăţii împotriva infractorilor. pot iniţia în procedura civilă acţiuni de redobândire a drepturilor lezate. amnistia antecondamnatorie produce şi o gamă de consecinţe juridice specifice. Aceste dispoziţii prevăd atât efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare. Obiectele. cuprinse între data săvârşirii infracţiunii şi aceea a rămânerii hotărârii definitive. Amnistia este actul de clemenţă. dacă făptuitorul este de acord cu aceasta). fără echivoc. Persoanele oficiale implicate în urmărirea penală. banii. sau. mecanismele. judecarea cauzei sau executarea confiscării nu pot dobândi în nici un mod în proprietate lucrurile supuse confiscării. în baza actului de clemenţă intervenit (se va pronunţa o ordonanţă de refuz în pornirea procesului penal. adică procesul penal nu se mai porneşte. documentele. cărora le-au fost lezate drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale. CAPITOLUL XI CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. cauza nu poate fi soluţionată decât după cunoaşterea acestor împrejurări.107 CP. Amnistia este o instituţie penală al cărei scop este înlăturarea pentru viitor a caracterului delictual al unor fapte penale. În cazul recunoaşterii acestui drept. Chiar dacă lucrurile au fost confiscate în cauza penală prin hotărârea respectivă în conformitate cu p. maşinile. dacă acesta a fost trimis în judecată. a executării pedepsei. navele acvatice confiscate se predau organelor competente pentru executarea confiscării sau pentru a fi distruse. Dacă din însuşi cuprinsul actului de sesizare rezultă. Plângerea prealabilă adresată instanţei constituie deopotrivă un act de sesizare despre săvârşirea unei infracţiuni şi un act procesual de punere în mişcare a unei acţiuni penale. În cazul în care amnistia a intervenit înainte de sesizarea organelor judiciare. În afara înlăturării răspunderii penale . 2. lucrurile confiscate pot fi întoarse în natură sau echivalentul lor în bani. precum şi a altor consecinţe ale condamnării.9 comentat. încetarea procesului penal sau refuzul de pornire a procesului penal pe această bază nu se admite. ori nu se mai trimite infractorul în judecată. al datei săvârşirii (înainte sau după apariţia actului de amnistie) sau al identităţii infractorului (în cazul în care actul de amnistie prevede unele excepţii personale). (2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. 3. Amnistia se dovedeşte irelevantă nu numai cu privire la dreptul de a introduce plângerea prealabilă. armele. În acest caz procesul continuă în mod obişnuit. rezultând că aceasta este amnistiată. şi care are ca efect înlăturarea răspunderii penale. persoanele terţe. se va soluţiona cauza în acest stadiu. nu se mai pune în mişcare acţiunea penală.

Efectele amnistiei intervenite după condamnare constau în înlăturarea executării sancţiunilor. amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie). În cazul concursului de infracţiuni judecat în acelaşi proces. cât şi după condamnarea acestuia. în sensul că aplicarea amnistiei se face din oficiu.2 al art. ea are unele limite strict reglementate de lege (de exemplu. persoana vătămată se va putea adresa instanţei civile pentru valorificarea drepturilor sale. fiind valabil executată. se va pronunţa o sentinţă de achitare de către instanţa de judecată. sunt amnistiate. obligatoriu atât pentru organele statului. constând. de exemplu. instanţa va trebui să analizeze şi să soluţioneze latura civilă a cauzei. amnistia produce un dublu efect. adică chiar dacă acesta ar refuza amnistia. fără a mai dispune înlăturarea dispoziţiilor art. aceasta se respinge ca rămasă fără obiect. Amnistia postcondamnatorie înlătură executarea pedepsei pronunţate în măsura în care aceasta nu a fost executată până la data actului de amnistiere. ea trebuie să înceteze procesul penal. deoarece alin.107 CP stipulează că "amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate". În acest caz atât măsurile de siguranţă. amenda deja încasată nu se restituie. Unul dintre efectele specifice ale amnistiei intervenite după condamnare este înlăturarea executării pedepsei. 9. deoarece a fost înlăturată răspunderea penală. În caz contrar. Efectele amnistiei au un caracter obligatoriu. Amnistia postcondamnatorie poate apărea oricând în perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei) de condamnare şi aceea a termenului de reabilitare de drept sau a intervenirii reabilitării judecătoreşti. . indiferent de poziţia făptuitorului. Astfel. şi nu pedeapsa rezultată.în excluderea posibilităţii revocării graţierii condiţionate. împrumutat din dreptul financiar.doar în cazul constatării vinovăţiei persoanei. Dacă actul de amnistie este adoptat în timpul judecării cererii sau propunerii de liberare condiţionată. Prin urmare. infracţiunea amnistiată nu va fi luată în consideraţie la aplicarea sporului de pedeapsă (prevăzute de art. cât şi pentru toţi membrii societăţii. 10. 13. Aceasta nu înseamnă însă că are loc chiar înlăturarea răspunderii penale. 8. Expresia şi a celorlalte consecinţe ale condamnării vizează pedepsele complementare. efectele vor opera numai cu privire la infracţiunile amnistiate. 14. 12. În cazul pedepselor graţiate condiţionat în parte. Excepţie fac împrejurările prevăzute de alin. dacă făptuitorul a fost trimis deja în judecată. deoarece este vorba de un act al autorităţii legiuitoare. 15. precum şi a celorlalte consecinţe ale condamnării. Suportul acestor dispoziţii îl reprezintă principiul potrivit căruia amnistia nu constituie o repunere în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii. cum s-a arătat deja. 7.83-85 CP) în cazul concursului de infracţiuni sau de pluralitate intermediară. făptuitorul neputând fi trimis penal în judecată numai pentru soluţionarea şi rezolvarea laturii civile. iar degradarea civică executată nu se mai înlătură. mai întâi. deci pentru fiecare infracţiune în parte. vor putea fi aplicate măsurile de siguranţă şi măsurile educative. cât şi drepturile persoanei vătămate stabilite prin hotărârea de condamnare continuă a fi executate. care nu are relevanţă cu privire la aplicarea amnistiei. nefiind necesar a se recurge la argumentul auxiliar al imposibilităţii restituirii sumelor băneşti legal percepute. în înlăturarea executării restului de pedeapsă negraţiat şi apoi . Cu toate că amnistia are o largă arie de aplicare atât până la condamnarea făptuitorului.2 art. 11. pedeapsa de 4 ani privaţiune de libertate cu suspendare condiţionată a executării pedepsei.90 CP. deoarece se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare din infracţiunile aflate în concurs. dezvăluite anterior. Totuşi. iar dacă nu a fost trimis în judecată.275 p. procesul continuă până la capăt şi instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de condamnare cu menţiunea că condamnatul este liberat de pedeapsă (art.5 CPP. În cazul în care instanţa de recurs constată că infracţiunile pentru care s-a aplicat.4 CPP). Dacă actul de amnistie a intervenit în faza dezbaterilor judiciare. ea răsfrângându-se astfel asupra ambelor fracţiuni ale pedepsei.

(2) Graţierea se acordă de către Preşedintele Republicii Moldova în mod individual. şi abatere disciplinară. Consacrând principiul cumulului răspunderilor juridice. impunând.88 lit. constând. sistemul nostru legislativ permite tragerea la răspundere pentru fiecare normă de drept în parte. dreptul de a stinge procesul penal prin retragerea plângerii etc. şi nu raportul juridic de drept civil. nu se va mai putea constata că pedeapsa este graţiată. din înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Alte limitări de acţiune ale amnistiei constau în faptul că. se va putea aplica şi una din sancţiunile prevăzute de CM. ori comutarea unei pedepse într-alta mai puţin grea. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. Amnistia înlătură doar răspunderea penală.105 CP) şi confiscarea specială (art. fapta ca activitate infracţională. 1. expulzarea străinilor (art. conform alin. 103 CP). După cum s-a menţionat.16. 18. ca toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii sau pedepsei penale. În alţi termeni. priveşte raportul juridic de drept penal.107 CP). Starea de pericol ce rezultă din săvârşirea infracţiunilor şi imperativul prevenirii comiterii altora subzistă după aplicarea amnistiei. . cum ar fi: internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de educaţie sau într-o instituţie curativă şi de educaţie. prin însăşi esenţa ei. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere. în acelaşi timp. Graţierea este o măsură a puterii de stat. dreptul de a depune plângere prealabilă. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. nu şi drepturile pe care le are persoana vătămată uneori în legătură cu latura penală (de exemplu. iar uneori şi al infractorului însuşi. Raţiunea acestei reglementări este legată de scopul măsurilor de siguranţă. cum ar fi: măsurile de constrângere cu caracter medical.104 CP). aceasta să fie reparată. Prin una şi aceeaşi faptă pot fi încălcate norme juridice ce aparţin diferitelor ramuri distincte de drept.). (4) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.e) din CRM). luarea măsurilor de siguranţă. Articolul 108. Dacă infracţiunea săvârşită reprezintă. pentru anumite consideraţiuni de ordin social-politic şi de politică penală. deoarece ea este stinsă prin executare efectivă.98 CP. Potrivit dispoziţiilor de drept civil. chiar dacă aplicarea sancţiunilor penale este înlăturată. 2. amnistia intervenită lăsând neatinsă răspunderea disciplinară. În cadrul prevederii acestor dispoziţii. indiferent dacă fapta constituie o infracţiune sau o contravenţie administrativă. Amnistia nu are efecte asupra răspunderii disciplinare. prin care.106 CP). în totul sau în parte. În cazul în care condamnatul a fost arestat preventiv şi i s-a aplicat o pedeapsă egală sau mai mică decât termenul arestării preventive. în temeiul art. Graţierea. sau punerea lor sub tutelă (art. măsurile de constrângere cu caracter educativ. potrivit regulilor proprii fiecărei ramuri. Aşa stând lucrurile. adică internarea persoanei iresponsabile. disciplinară sau un delict civil. nu poate privi decât pedepsele neexecutate. aceste din urmă drepturi stingându-se şi ele prin amnistie. se dispune înlăturarea executării pedepsei. de pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată. exceptarea privitoare la consecinţele civile operează fie că este vorba de amnistia intervenită înainte de condamnare. Amnistia nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vătămate (alin. (3) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare. Justificarea acestei dispoziţii constă în faptul că amnistia. fără a influenţa existenţa infracţiunii. fie că este vorba de amnistia intervenită după condamnare.107 CP.2 art.98. într-un spital de boli mintale sau aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor. urmează ca atunci când s-a produs o pagubă. GRAŢIEREA (1) Graţierea este actul prin care persoana condamnată este liberată. (art. prin drepturile persoanei vătămate se înţeleg drepturile privitoare la pretenţiile civile. luată pe cale de decret de către Preşedintele ţării. în mod individual (art. oricine cauzează altuia o daună este obligat să o repare. limitarea timpului liber şi stabilirea unor cerinţe speciale privind comportamentul minorului etc. fapta ca activitate dăunătoare. 17. în tot sau în parte.2 art. în interesul apărării sociale. care a săvârşit infracţiuni fiind responsabilă.

ea nu are efecte asupra tuturor pedepselor complementare. fie prin indicarea unui coeficient de proporţie (de exemplu. adică printr-un act al puterii de stat.). iar dacă începuse să execute pedeapsa. şi nu pedepsele stabilite pentru infracţiuni concurente (concurs de infracţiuni). nu va mai executa pedeapsa căreia i se aplică graţierea. a gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat).108 alin. ea nu poate fi refuzată de cel căruia i se acordă. prin refuzarea beneficiului graţierii. deci. retragerea gradului militar. 10. jumătate. o pedeapsă mai aspră se înlocuieşte cu una mai blândă. o îngrădire a regulii de drept înscrise în art. În cazul graţierii totale. condamnatul. . În cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. În cazul graţierii totale. deci.3. indicate în art. nu va mai executa restul de pedeapsă. Graţierea poate fi aplicată indiferent de categoria de infracţiuni săvârşită (oricare din cele prevăzute la art.108 alin. Pedepsele pentru care se acordă graţierea pot fi mai grave sau mai puţin grave. Acest alineat nu indică categoriile de pedepse complementare faţă de care graţierea nu are efecte. ci şi asupra acelei părţi din termenul de probă care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă.108 alin. 8. Graţierea nu are efecte şi asupra drepturilor persoanei vătămate (a se vedea comentariul la art. În cazul comutării pedepsei stabilite. în cazul graţierii parţiale. Prin urmare. a unui titlu special. iar termenul de probă se reduce în măsura în care graţierea s-a extins asupra pedepsei principale. prin urmare. Art. termenul de pedeapsă şi de probă se remite integral.4 CP. indiferent dacă graţierea a fost cerută sau acordată din oficiu ori la propunerea organelor de drept. se înlătură integral executarea pedepsei pronunţate. bazat pe consideraţii de politică penală a statului. condamnatul nu va mai executa fracţiunea de pedeapsă care i-a fost redusă. Graţierea implică o renunţare la dreptul statului de a pretinde executarea în totul sau în parte a unei pedepse sau executarea unui anumit tip de pedeapsă aşa încât nu poate fi admis ca persoanele cărora li se acordă graţierea să aibă facultatea de a împiedica aducerea la îndeplinire a acestei renunţări. În partea finală a dispoziţiei art. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere. după aprecierea Preşedintelui ţării. fie prin arătarea cuantumului reducerii (în ani. 11. 6. deoarece aceste măsuri se iau pentru înlăturarea unor stări de pericol şi trebuie să dureze atât timp cât dăinuiesc aceste stări. fiind acordată prin decretul Preşedintelui RM. Dispoziţia art. indicându-se că graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare. sau să ia forma comutării. are un caracter de măsură obligatorie şi. În cazul graţierii parţiale.108 alin. Conform art. după întinderea efectelor sale. 7. deoarece aceste măsuri sunt luate în folosul minorului. Graţierea este parţială când se înlătură numai o parte din executarea pedepsei pronunţate. graţierea produce efecte nu numai asupra pedepsei principale. şi nici asupra măsurilor educative.1 CP reglementează limitele graţierii: ea poate să fie.1 CP. Efectele graţierii trebuie să fie raportate la pedeapsa indicată în sentinţa de condamnare.90 CP). luni sau . termenul de pedeapsă principală se reduce în mod corespunzător. 5. o treime etc.3 CP cuprinde o limitare a efectelor graţierii şi. Graţierea.107 CP).în cazul pedepsei cu amendă .16 CP). totală sau parţială. 4. în actul prin care se acordă graţierea se poate dispune că aceasta stinge şi executarea pedepselor complementare. dacă nu a început executarea pedepsei. Graţierea vizează pedeapsa aplicată definitiv.108 alin.în suma acesteia).3 şi 4 CP (amenda.3 CP se prevede însă că excluderea pedepselor complementare de la beneficiul graţierii nu operează în cazul în care actul de graţiere dispune altfel. Graţierea constituie o comutare în cazul în care. Graţierea este totală în cazul în care. 9.62 alin. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. potrivit actului de graţiere. pedeapsa principală pronunţată prin sentinţa de condamnare a instanţei de judecată se înlocuieşte cu pedeapsa arătată în actul de graţiere. prin actul de graţiere.

. pe de altă parte. prevăzute de lege. indicate expres în art. 5.06. împăcarea se face de reprezentanţii lor legali. dacă fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de 3 persoane. în vigoare din 12. Împăcarea este o cauză de înlăturare a răspunderii penale pentru anumite infracţiuni. De exemplu.179 alin. 4. munca forţată (art. Împăcarea trebuie să intervină cel târziu până la retragerea completului de judecată pentru deliberare. De exemplu. indiferent de soluţia adoptată prin hotărârea de condamnare.16 alin. O împăcare care întruneşte aceste cerinţe este un act din conţinutul căruia rezultă că a fost definitiv lichidat conflictul dintre părţi. la stabilirea acestor împrejurări este necesar să se ia în vedere prevederile art. iar persoana vătămată s-a împăcat doar cu o persoană. Din prevederile art. cu condiţia ca maximumul special al pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de CP să nu depăşească pedeapsa cu închisoarea pe 2 ani în cazul infracţiunilor uşoare şi de 5 ani . în condiţiile procesului medierii. Categoriile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt indicate în art. ÎMPĂCAREA (1) Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. 3. reprezentanţii legali ai persoanei vătămate lipsite de capacitatea de exerciţiu sau persoana vătămată cu capacitate restrânsă de exerciţiu asistată de reprezentantul său legal sau de alte persoane prevăzute de lege. următoarele condiţii: a) Împăcarea părţilor să se realizeze doar în cazurile în care este admisă de lege.187 alin. se cer întrunite. (3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu. de încetare a procesului penal pe alt temei legal decât acela al împăcării.168 CP) etc.109 CP rezultă că.03] 1.2 şi 3 CP.109 alin. Împăcarea trebuie să fie totală. 2.1 CP) etc. adică mai înainte ca hotărârea să rămână definitivă.16 alin.Articolul 109.1 CP). celelalte 2 persoane nu vor profita de efectele împăcării.211-XV din 29. infracţiuni uşoare sunt violarea de domiciliu (art. El trebuie să includă angajamentele asumate de părţi. expres. împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată. şi persoana vătămată. al cercetării sau anchetei penale. dar numai până la retragerea completului de judecată pentru deliberare (art. d) Împăcarea poate avea loc doar dacă ambele părţi (făptuitorul şi persoana vătămată ori reprezentanţii ei legali) consimt liber acest fapt.109 modificat prin Legea nr. Împăcarea părţilor produce efecte numai asupra făptuitorilor cu care s-a realizat împăcarea. iar procesul penal în privinţa lor va fi soluţionat până la sfârşit. Ea poate interveni în cursul procesului penal în orice moment: în momentul pornirii procesului penal. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. [Art.1 CP. Împăcarea este totală atunci când duce la stingerea completă a procesului în ce priveşte atât latura penală.2 CP). cumulativ. prevăzute la cap. cât şi cea civilă. achitare. iar nu dedus din anumite împrejurări.109 alin. b) Împăcarea trebuie să intervină între făptuitor. modalităţile şi termenele de realizare a acestora.II-IV din partea specială. Ele sunt libere să se retragă în orice moment din procesul de împăcare. Împăcarea se consideră personală atunci când se referă expres la persoanele cu care s-a căzut de acord.în cazul infracţiunilor mai puţin grave. iar infracţiuni mai puţin grave sunt jaful (art. c) Acordul de împăcare trebuie să fie explicit.2 CP. . pe de o parte. Ţinând cont de faptul că împăcarea părţilor poate avea loc doar în cazurile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave. pentru ca împăcarea părţilor să constituie o ocazie de înlăturare a răspunderii penale. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. necondiţionată şi definitivă.109 alin. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală.cele uşoare şi mai puţin grave. (2) Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare. Conform art.05.2 şi 3 CP raportate la articolele din partea specială a CP. . anchetei judiciare. infracţiuni prevăzute la capitolele II-VI din Partea specială.03.

34 alin. 5.34 CP). 6.77 alin.a) CP). conform art. 3. potrivit actului de amnistie. pentru recidiva periculoasă ea este în mărime de cel puţin 2/3. Împăcarea trebuie să fie definitivă. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă . şi anume a recidivei (art. d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă. este şi normal ca să nu mai subziste şi acţiunea civilă. 4. s-a dispus încetarea urmăririi penale ori s-a pronunţat încetarea procesului penal. declară încetarea procesului penal atât în ceea ce priveşte latura penală. 7. e) condamnate la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea . se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni de către o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. 8. f) care au executat pedeapsa într-o unitate militară disciplinară sau au fost eliberate din aceasta înainte de termen. 2. c) liberate. 1.1 din lit. Antecedentele penale generează consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau acela al reabilitării. Antecedentele penale sunt nişte urmări ale pedepsei penale ce apar din momentul rămânerii în vigoare a sentinţei de condamnare şi există până la stingerea lor sau până la reabilitarea pe cale judiciară a condamnatului. Extinderea efectelor juridice ale împăcării părţilor şi asupra laturii civile se explică prin faptul că acţiunea civilă în procesul penal este un accesoriu al acţiunii penale. după caz. STINGEREA ANTECEDENTELOR PENALE (1) Se consideră ca neavând antecedente penale persoanele: a) liberate de pedeapsă penală. de răspunderea penală. potrivit actului de amnistie sau graţiere. Antecedentele penale se iau în consideraţie la constatarea existenţei pluralităţii de infracţiuni. ce apare din momentul rămânerii definitive a sentinţei de condamnare. care ar lăsa deschisă calea reluării procesului penal. Împăcarea părţilor.111 CP) sau reabilitarea judecătorească (art. în termenul de probă.după executarea pedepsei. procurorul sau instanţa de judecată).2 CP. Împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă. Articolul 111. deoarece altfel ar constitui un act provizoriu. Antecedentele penale pot servi şi drept circumstanţe agravante la stabilirea pedepselor penale de către instanţa de judecată (art. g) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave .dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei. b) liberate. înlăturând răspunderea penală. Antecedentele penale au efecte juridice şi în cazul aplicării pedepselor penale. produce efecte şi pe plan procesual.Împăcarea este necondiţionată atunci când stingerea conflictului nu este subordonată nici unei condiţii. mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate. încetează după stingerea antecedentelor penale (art. Organul judiciar. condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată. . dispun încetarea urmăririi penale în faza de urmărire penală sau pronunţă încetarea procesului penal în faza de judecată. De exemplu.112 CP).82 alin. constatând împăcarea părţilor. NOŢIUNEA DE ANTECEDENTE PENALE Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei.32 şi art. Organele judiciare (organele de urmărire penală. generând consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării. în faţa căruia s-a produs împăcarea sau căruia i s-a înfăţişat actul de împăcare. apărute din momentul săvârşirii infracţiunii. deoarece părţile s-au împăcat în privinţa acţiunii penale. de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare.de cel puţin 3/4 din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP.1 CP. Articolul 110. din momentul (de la data) în care s-a încheiat actul juridic al împăcării şi nu din momentul când. cât şi în ceea ce priveşte latura civilă. Conform art. Relaţiile juridico-penale.

111 CP) pentru acordarea reabilitării. Deoarece legea leagă apariţia antecedentelor penale de numirea unei pedepse penale pentru condamnat.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de graţiere) se produce din momentul emiterii Decretului Preşedintelui RM despre graţierea totală a condamnatului (a se vedea comentariul la art.h) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave . în conformitate cu art. Graţierea parţială a condamnatului nu duce la stingerea antecedentelor penale. (3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. art. cum ar fi concedierea din serviciu a unor categorii de persoane (militarii. 7. şi alte limitări prevăzute de lege.111 CP şi nesăvârşirea altor infracţiuni în acest termen. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.111 alin. din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare. Art. în modul stabilit de lege. cum ar fi expirarea termenului indicat în art. prevăzute în cap. 1.a) CP numai persoanele liberate de pedeapsa penală.dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei. poliţiştii etc.d) CP în privinţa persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se produce .IX CP şi exprimate în sentinţa de condamnare. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. 8.111 alin. 6.1 lit. 4. în situaţia pe care o avea înainte de condamnare sau liberare de răspunderea penală.94 CP (liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei) şi art. prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg dintr-o hotărâre a unui organ judiciar şi prin repunerea fostului condamnat. 89 CP). termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate.1 lit. deoarece persoana are unele decăderi din drepturi şi unele obligaţiuni. Prin reabilitarea unui fost condamnat se înţelege reintegrarea socială completă a acestuia. expres indicate în articolele respective ale cap.b) CP se produce din momentul emiterii ordonanţei de încetare a procesului penal potrivit actului de amnistie de către organul de urmărire penală. în cazurile de liberare de răspundere penală şi în unele cazuri de liberare de pedeapsa penală indicate expres în lege (art.IX CP. j) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei. a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă.dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei.93 CP (liberarea de pedeapsă a minorilor). Celelalte cazuri de liberare de pedeapsa penală.111 alin.1 lit.1 lit.1 lit.111 CP reglementează condiţiile de stingere a antecedentelor penale şi reabilitarea de drept a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi au fost liberate de răspunderea penală ori au executat pedepsele penale numite prin sentinţele instanţelor de judecată.111 alin.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de amnistie) se produce din momentul emiterii sentinţei de condamnare şi de numire a pedepsei penale de către instanţa de judecată sau din momentul emiterii deciziei de către instanţa ierarhic superioară despre liberarea condamnatului de pedeapsă potrivit actului de amnistie. Reabilitarea de drept (stingerea antecedentelor penale) se obţine în mod automat. 2.108 CP). (2) Dacă condamnatul. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (art.97 CP (liberarea de pedeapsa penală datorită expirării termenului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare). în virtutea legii.53.111 alin. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. nu duc la stingerea antecedentelor penale. în plan moral şi social.). de către procuror sau din momentul intrării în vigoare a sentinţei (deciziei) de încetare a procesului penal de către instanţa de judecată. fără a se mai cere existenţa altor condiţii. 3. Cad sub incidenţa prevederilor din art. 5. persoana se consideră fără antecedente penale. i) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave .

dacă persoana a executat pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 1 an. deoarece. 13.90 CP sau din momentul pronunţării încheierii instanţei de judecată despre anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale în conformitate cu art. antecedentele penale. termenul stingerii antecedentelor penale se calculează.111 alin.3 CP. instanţa de judecată poate anula antecedentele penale până la expirarea termenelor de stingere a acestora. indicate în art. persoana nu mai este considerată condamnată. poate să practice orice activitate legală. În cazul condamnării persoanei la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea. îndată după executarea pedepsei.(1) şi (2). anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.71 CP). din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi a celei complementare.g-j) CP.68 CP) etc. conform art. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă. nu se poate face o nouă cerere decât după un an. se sting automat. Dacă condamnatul. după stingerea antecedentelor penale. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi: a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune.e) CP. b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art. la plata cărora a fost obligat prin hotărâre judecătorească. Aceasta înseamnă reabilitarea totală a persoanei: ea nu se mai consideră condamnată. Articolul 112. antecedentele penale se sting după expirarea unor termene concrete indicate expres în art.e) CP.la sfârşitul ultimei zile de arest executat. d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile.111 alin. 11. REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ (1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă. 9.90 alin. nemijlocit după executarea pedepsei într-o unitate militară disciplinară sau dacă persoana a fost eliberată din această unitate înainte de termen. conform art. ci numai prin intervenţia organelor judecătoreşti. În cazul executării pedepsei penale într-o unitate disciplinară. conform art. 12. precum şi cheltuielile de judecată.111 alin. chiar şi acele activităţi care sunt interzise persoanelor condamnate. De exemplu. 1. Reabilitarea judecătorească nu este obţinută în mod automat. dacă ar fi fost cunoscută. cu excepţia detenţiunii pe viaţă (art. antecedentele penale se sting automat. arestul (art. Antecedentele penale în cazul amenzii se sting o dată cu achitarea integrală a sumei amenzii.111 alin. (4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care. pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate. conform art. (3) În caz de respingere a cererii de reabilitare.din momentul expirării termenului de probă stabilit prin sentinţa instanţei de judecată în conformitate cu art. a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă.111 alin. În cazul executării pedepselor sub formă de închisoare sau detenţiune pe viaţă. în modul stabilit de lege. e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste.1 lit. 10.111 alin. la cererea sa. Durata termenelor de stingere a antecedentelor penale depinde de termenul pedepsei efectiv executate. a atins vârstă de pensionare sau este incapabil de muncă. conducea la respingerea cererii de reabilitare. în cazul arestului .1 lit.2 CP.1 lit. Pedepsele mai blânde decât închisoarea sunt toate celelalte pedepse penale pentru persoanele fizice.64 CP). după acordarea ei. Aceste pedepse pot fi amenda (art. antecedentele penale se vor stinge după expirarea termenului de 2 ani din momentul executării efective a acestei pedepse etc. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care. Stingerea antecedentelor penale.62 CP. Caracteristic reabilitării judecătoreşti este faptul că pentru reabilitarea unui condamnat nu este suficient să fie îndeplinite condiţiile de reabilitare prevăzute de lege.8 CP. (2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. ci .

în alt caz a atins vârstă de pensionare. Aceste condiţii pot exista separat. 2. ea poate admite cererea de reabilitare a acestuia.112 alin. iar în al treilea este incapabil de muncă. în cazul succesiunii etc. condiţiile pentru acceptarea cererii de reabilitare judecătorească sunt: a) condamnatul să nu fi comis o nouă infracţiune.111 CP). în perioada cât antecedentele penale nu sunt stinse. Condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste atunci când are un loc permanent sau provizoriu de muncă.112 alin. pentru care legea prevede un termen de reabilitare unic şi fix. Nu se consideră asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste a condamnatului în cazul cerşetoriei. 4. împiedică aplicarea reabilitării judecătoreşti. 3. cererea de reabilitare judecătorească nu este respinsă. în societate şi în familie pe toată perioada de la executarea pedepsei până la soluţionarea cererii de reabilitare. peste 3 ani după executarea efectivă a pedepsei. .1 lit. prevăd că reabilitarea judecătorească nu poate fi iniţiată din oficiu sau la cererea altor persoane sau instituţii. condamnatul să nu fi săvârşit vreo infracţiune.h) CP).1 lit.1 lit. rezultă că orice infracţiune. Conform acestei prevederi.a-e) CP prevede condiţiile de acordare a reabilitării judecătoreşti. sezonier etc.112 CP.1 CP. Procedura de reabilitare judecătorească poate fi pornită doar la cererea persoanei care execută pedeapsa. dacă condamnatul a executat pedeapsa de 4 ani de privaţiune de libertate pentru o infracţiune gravă.b) CP. sau are destule mijloace de existenţă sub formă de depuneri în bancă. reabilitarea judecătorească va putea fi aplicabilă doar după executarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi în prezenţa condiţiilor prevăzute expres în art. Aceste prevederi legale. adeverind astfel că s-a corectat şi că merită reintegrarea socială completă şi din punct de vedere juridic. jocurilor de noroc etc. Art.111 alin. Această condiţie presupune ca.d) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul de achitare integrală a despăgubirilor civile la care a fost obligat condamnatul prin hotărâre judecătorească.1 şi 2 art.112 alin. a atins vârsta de pensionare sau este incapabil de muncă. Nu pot fi invocate drept încălcări ale acestei condiţii de neachitare a despăgubirilor civile în situaţia în care partea civilă a renunţat benevol la despăgubiri. pentru reabilitarea judecătorească sunt prevăzute mai multe termene diferenţiate în raport cu diferite categorii de condamnări şi se ţine cont de comportamentul condamnatului. dar examinarea ei se suspendă până la soluţionarea învinuirii. În cazul aplicării pedepsei penale pentru noua infracţiune. prevăzută de partea specială a CP.e) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul că condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. antecedentele penale se vor stinge (reabilitarea de drept) peste 6 ani după executarea efectivă a pedepsei (art. b) să fi expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut de alin. afacerilor cu droguri. În cazul în care instanţa de judecată constată că neîndeplinirea acestei condiţii nu se datorează relei-voinţe a condamnatului. Art. Deoarece legea nu indică expres categoriile de infracţiuni care ar împiedica aplicarea reabilitării judecătoreşti. Art.este necesară constatarea judecătorească a îndeplinirii acestora şi pronunţarea reabilitării condamnatului prin hotărâre judecătorească. Spre deosebire de reabilitarea de drept (art. De exemplu. lucrează ocazional. Reabilitarea judecătorească va putea fi aplicată în acest caz. Reabilitarea judecătorească nu poate fi obţinută în situaţia în care condamnatul nu dovedeşte că a avut tot timpul o comportare ireproşabilă. precum şi cheltuielile de judecată. 5. instanţa de judecată trebuie să administreze probe din care să rezulte buna conduită a condamnatului la locul de muncă. prevăzute în art. că a respectat întocmai legile şi regulile de convieţuire socială.111 CP. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii.112 alin. de exemplu. Dacă pentru noua infracţiune s-a pornit urmărirea penală împotriva condamnatului. conform art. într-un caz condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste.112 alin.1 lit. săvârşită de către condamnat până la stingerea antecedentelor penale.1 lit. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă.

invocând articolele corespunzătoare din prezentul cod. la momentul pronunţării hotărârii de reabilitare. necunoscută instanţei. 41 etc. Procesul aplicativ normelor juridico-penale cuprinde şi stabilirea pedepselor penale. 1. determinată prin art. 1. nemaifiind necesară reabilitarea judecătorească. 22. Dacă timp de un an survine reabilitarea de drept prevăzută în art. trebuie efectuată cu invocarea a două sau a mai multor articole ori a alineatelor unui singur articol din legea penală. Cauza anulării reabilitării judecătoreşti o constituie deci existenţa. conducea la respingerea cererii de reabilitare. Aceasta poate obţine o calificare juridico-penală completă. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni. 2.). reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale (a se vedea comentariul la art. sentinţă etc. stipulate într-un articol sau alineat al unui articol sau în două sau mai multe articole ori alineate ale părţii speciale. prin aplicarea cumulativă a două sau a mai multor norme penale. Efectuarea calificării juridico-penale oficiale este încredinţată de către stat unor organe speciale (de urmărire penală. Noţiunea de calificare a infracţiunii prevăzută de alin. Conform art. anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care.3 CP.3 CP).recunoaşterea şi consacrarea în documentele juridice corespunzătoare a coincidenţei semnelor faptei descoperite cu normele juridico-penale.1 art. concret şi abstract. şi în fixarea acestei alegeri în actul de aplicare (ordonanţă. ale procuraturii şi instanţelor judecătoreşti). determinat la art. dacă ar fi fost cunoscută. pe categoriile singular şi general. decizie. CRM. Procesul identificării acestei corespunderi trebuie întemeiat pe principiile formulate de legea penală. antecedentele penale se sting automat. art. 26. precum şi în articolele corespunzătoare (de exemplu. pe temelia metodologică a filozofiei. 7. 3. hotărâre. Termenul de un an se calculează de la data respingerii cererii de reabilitare. condamnare intervenită înăuntrul termenului de reabilitare sau al termenului de suspendare condiţionată a executării pedepsei (art. precum şi pe recomandările CSJ. NOŢIUNEA DE CALIFICARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii. în caz de respingere a cererii de reabilitare.111 alin.21. după acordarea ei.6.) ale părţii generale din prezentul cod. b) consecinţele acestor activităţi ale persoanelor care efectuează urmărirea penală şi ale judecătorilor . adevăr absolut şi relativ. 27. CAPITOLUL XII CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113. ce prevede fapta prejudiciabilă dată.111 CP. (2) Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători.113 are două aspecte: a) procesul de determinare a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei de infracţiune prevăzute de norma penală.112 alin. Conform art. Calificarea infracţiunii cuprinde acea parte a procesului de aplicare a normelor juridice. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni. precum şi executarea lor. deoarece nici una din aceste norme nu include în întregime fapta comisă.2 CP. a unei condamnări definitive a petiţionarului. şi anume. Conform art. se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. prevăzute de norma penală.4 CP. pe legile şi categoriile logicii formale.90 CP) şi descoperită după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a acordat reabilitarea. 8. Articolul 114. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care.112 alin.112 alin. nu se poate înainta instanţei o nouă cerere decât după un an. care constă în alegerea normei juridico-penale. .33.33. care acţionează în numele legii.

CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI NORMELOR PENALE (1) Concurenţa normelor penale presupune săvârşirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile. fapt ce duce la dublarea.2. când persoana printr-o singură acţiune (inacţiune) săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite alineate ale unui singur articol din CP. d) să se aducă atingere unui singur obiect generic apărat de legea penală. (2) Alegerea uneia din normele concurente care reflectă cel mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise se efectuează în condiţiile art. Din contra. dacă pentru comiterea acestora legiuitorul prevede repetarea lor într-o singură agravantă. . 5. la unele intervale de timp. iar dacă aceste infracţiuni au fost săvârşite succesiv. În cazul concursului ideal de infracţiuni. Pentru concurenţa normelor juridico-penale este necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se săvârşească o singură acţiune (inacţiune) simplă sau să se desfăşoare o activitate unică prelungită un timp mai îndelungat. Bunăoară. la un interval de timp. separând într-o normă aparte abuzul de putere sau de serviciu. o modalitate a unui abuz de putere sau de serviciu (art. iar peste o lună comite o altă trădare de patrie prin acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM.332 CP) constituie. Aceste acţiuni prejudiciabile constituie numai nişte episoade ale unei infracţiuni unice complexe.327 CP). legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai blândă decât cea prevăzută pentru celelalte modalităţi de abuz de putere sau de serviciu. 1. falsul în actele publice (art. Concursul de infracţiuni trebuie deosebit de concurenţa normelor juridico-penale. aceste acţiuni formează un concurs real de infracţiuni şi trebuie să fie încadrate în baza tuturor alineatelor care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. repetarea legii penale. chiar săvârşite prin acţiuni de sine stătătoare. legiuitorul adeseori formulează noi norme penale.116-118. 3. care se intersectează parţial. cuprinsă deplin în dispoziţiile a două sau a mai multor norme juridico-penale. 4. b) fapta să fie cuprinsă deplin de dispoziţiile a două sau a mai multor norme penale. deoarece această activitate impune o apreciere social-politică şi juridică specială. prin diferite acţiuni de sine stătătoare. care constituie o singură infracţiune. există o concurenţă a normelor juridico-penale şi calificarea se efectuează numai în baza normei agravante mai aspre. legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai aspră decât cea pentru abuz de putere sau serviciu. 2. Nu constituie un concurs real de infracţiuni două sau mai multe componente de infracţiuni identice. Pornind de la sarcinile concrete de luptă cu criminalitatea. succesiv la un interval de timp. azi persoana săvârşeşte o trădare de patrie prin divulgarea secretului de stat. pe când obiectele nemijlocite pot fi diferite. c) fiecare dintre normele juridico-penale care concurează ar fi suficientă pentru calificarea faptei infracţionale săvârşite. Nu formează un concurs real de infracţiuni componenţele de infracţiuni cu acţiuni alternative. Prin concurenţă a normelor juridico-penale se înţeleg cazurile în care este comisă o singură faptă infracţională. cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune. Articolul 115. cu care concurează. 3. de fapt. deoarece asemenea acţiuni se califică numai în baza acestei agravante. dacă la comiterea acestora legiuitorul nu prevede repetarea lor într-o singură agravantă. De exemplu.306 CP). Necesitatea separării unei activităţi infracţionale într-o normă penală aparte dintr-un cerc de fapte infracţionale prevăzute de o altă normă penală este corectă. Tot ca episoade ale unei infracţiuni unice trebuie recunoscute acţiunile identice săvârşite succesiv. Separând această normă. cum ar fi tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate (art. se "suprapun" reciproc. ce poate fi determinată numai într-o normă aparte.

prin diferite acţiuni de sine stătătoare. 5. Cea mai răspândită varietate a concurenţei normelor generale şi a celor speciale este concurenţa dintre componenţa de bază (norma generală). cât şi atenuantele componenţei de bază. c) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante. furtul agravat (alin. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE DOUĂ NORME SPECIALE Concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi: a) dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante . La concurenţa normelor generale şi speciale. La concurenţa normelor juridico-penale trebuie utilizată pentru calificare numai una din normele concurente. prevăzute în diferite alineate ale unuia şi aceluiaşi articol. Pornind de la principiul juridic general al dreptului penal .umanismul legii penale -. 4.4. politice şi juridice ale situaţiei actuale. (2) În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială. legiuitorul şi-a determinat direct. 2. 1. fără echivoc. omorul săvârşit în stare de afect (art.specială.116-118 CP. la anumite intervale de timp. Întrucât sarcina aplicării legii penale constă în transpunerea în viaţă a voinţei legiuitorului. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE NORMELE GENERALE ŞI CELE SPECIALE (1) Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte prejudiciabile. iar a doua .a) alin. în cazul concurenţei dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu .186). bazându-se pe diferite motive sociale. poziţia faţă de această varietate a faptelor infracţionale. Articolul 116.147). La calificarea infracţiunilor.3 art.146) poate concura cu pruncuciderea (art.145) poate concura cu omorul săvârşit în stare de afect (art. pe care el a prevăzut-o aparte. normele generale şi cele speciale pot fi aplicate împreună numai în cazurile în care sunt comise câteva infracţiuni ce constituie un concurs real de infracţiuni.norma penală care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte.3 art. aceasta din urmă se află în raport de subordonare logică faţă de cele dintâi. şi modalităţile calificative (norma specială) ale acestora.infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante. Separând norma specială de cea generală.146).cazuri particulare din acest număr de activităţi. cea care reflectă cel mai precis natura socială şi juridică a faptei prejudiciabile comise. acest scop este atins prin aplicarea normei speciale. De aceea concurenţa dintre două norme speciale poate avea următoarele varietăţi: a) concurenţa dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blândă.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră. omorul intenţionat a două sau a mai multor persoane (lit. 3. iar normă specială . Articolul 117. se aplică numai norma specială. 1. c) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante . adică ele au fost săvârşite succesiv. De exemplu. 2.2 art. deoarece orice activitate infracţională separată într-o normă aparte constituie neapărat o activitate infracţională stipulată de norma generală.186) poate concura cu furtul deosebit de agravat (alin. Aceste condiţii sunt determinate de art. De exemplu. prevăzută de alineatele întâi ale articolelor din partea specială. însă nu orice activitate infracţională determinată de norma generală este neapărat activitatea infracţională prevăzută de norma specială. Această modalitate a concurenţei se caracterizează prin faptul că prima normă prevede un număr de activităţi infracţionale. Normele speciale pot fi atât agravantele. b) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante. iar a doua . b) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante . Prima normă este denumită generală. De exemplu.

ale laturii obiective şi ale celei subiective ale infracţiunii sau concomitent după câteva dintre ele. DISPOZIŢII GENERALE Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele definite în prezentul capitol. obiectele a două sau a mai multor infracţiuni sunt omogene. cu subsolul şi spaţiul ei aerian. modalitatea unei agravante mai aspre o absoarbe şi pe cea mai puţin aspră. în cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante se aplică numai norma penală care prevede pedeapsa mai blândă. Articolul 118. 3. dacă este imposibil a le lichida. CAPITOLUL XIII ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119. iar altele .individualizarea răspunderii penale. una din ele cuprinzând fapta prejudiciabilă în întregime.numai unele părţi ale ei. deoarece numai astfel se poate atinge scopul scontat. La calificarea concurenţei după latura obiectivă trebuie aplicată norma care descrie mai deplin semnele proprii faptei infracţionale. 3. dintre care una cuprinde fapta infracţională în întregime.numai unele părţi ale ei. TERITORIUL Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova. 4. SECRETUL DE STAT . În cazul concurenţei după obiect. înţelesul lor este cel prevăzut la articolele ce urmează. stipulează şi scopul sau motivul infracţiunii date. 7. subiectului. agravând răspunderea penală pentru infracţiunea dată. Articolul 121. La calificarea concurenţei după latura subiectivă trebuie aplicată norma care.circumstanţe agravante se aplică numai norma cu circumstanţe atenuante. 6. Articolul 120. Aceste norme se află în raport de subordonare după conţinut. Regula generală în operaţiunile de calificare a infracţiunii cu privire la concurenţa dintre o parte şi un întreg constă în faptul că trebuie aplicată întotdeauna norma ce cuprinde în întregime toate semnele faptei infracţionale. 1. De aceea în toate cazurile unei atare modalităţi de concurenţă dintre o parte şi un întreg trebuie aplicată norma în care este specificat în întregime obiectul infracţiunii. Această modalitate de concurenţă constă în faptul că există două sau mai multe norme. 4. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE O PARTE ŞI UN ÎNTREG (1) Concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau a mai multor norme penale. stipulează şi semnele speciale ale subiectului acesteia. La calificarea concurenţei după subiectul infracţiunii trebuie aplicată norma care. pe lângă semnele generale ale subiectului infracţiunii. 5. pe lângă forma de vinovăţie. trebuie să fie interpretate în folosul inculpatului. numai că unul reprezintă o parte a altuia. (2) Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârşite. Toate îndoielile atât în privinţa dovedirii învinuirii. Concurenţa poate avea loc după semnele obiectului. iar celelalte . De exemplu. obiectul vătămărilor medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este numai o parte a obiectului tâlhăriei. 2. care prevede aplicarea justă a legii într-un asemenea mod încât oricine ar săvârşi o infracţiune să ispăşească pedeapsa meritată. Concluzia dată are drept bază şi principiul juridic al dreptului penal . Pornind de la scopul unic al componenţelor de infracţiune cu circumstanţe atenuante atenuarea răspunderii penale a vinovatului -. În cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante. Ea are prioritate faţă de norma care prevede numai o parte din ceea ce a săvârşit infractorul. cât şi în privinţa calificării infracţiunii. În cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg trebuie mai întâi să determinăm după care semne ale componenţei de infracţiune decurge această concurenţă.

Prin secret de stat se înţeleg informaţiile protejate de stat în domeniul activităţii lui militare. Articolul 123. are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoanei. fie şeful guvernului. tehnico-ştiinţifice. a căror răspândire. PERSOANA CARE GESTIONEAZĂ O ORGANIZAŢIE COMERCIALĂ. libertăţii şi demnităţii sale. b) desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie. OBŞTEASCĂ SAU ALTĂ ORGANIZAŢIE NESTATALĂ Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială. valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane. depozitelor. păstrate. inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţiile şefului de stat conform constituţiei statului respectiv. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. PROPORŢII DEOSEBIT DE MARI. permanent sau provizoriu. . alegere sau în virtutea unei însărcinări. la momentul săvârşirii infracţiunii. organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor. sucursalelor. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei. fabricate. în cazul când folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie. în organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia. reprezentanţelor. magazinelor. prin numire. ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate. alegere sau în virtutea unei însărcinări. transportate. PERSOANA CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE (1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia. PERSOANA CARE SE BUCURĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege: a) şeful statului străin. Articolul 124. distruse. Articolul 125. prin stipularea legii. utilizate. i se acordă. dobândite. de contrainformaţii şi operative de investigaţii. de politică externă. Articolul 126. conform dreptului internaţional. unităţilor comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie. de recunoaştere. fie ministrul de externe al statului străin. PROPORŢII MARI. precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de răspundere le-a delegat împuternicirile sale. trecute peste frontiera vamală. depăşeşte 1500 şi. instituţie. sustragere sau nimicire poate periclita securitatea statului. d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale. divulgare. DESFĂŞURAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR Prin desfăşurare ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate. Articolul 122. proporţii mari valoarea bunurilor sustrase. obştească sau altă organizaţie nestatală se înţelege persoana căreia. prin numire. b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale interguvernamentale care. economice. într-o întreprindere. i se acordă. pierdere. c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor. respectiv 500 unităţi convenţionale de amendă. comercializate. precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc. secţiilor. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. (2) Prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere se înţelege persoana cu funcţie de răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legile organice. primite. care. permanent sau provizoriu. DAUNE CONSIDERABILE ŞI DAUNE ESENŢIALE (1) Se consideră proporţii deosebit de mari.

05. tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate. iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege . chiar dacă în momentul săvârşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană. în vigoare din 12. (Art. INFRACŢIUNI MILITARE (1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile. scoaterii şi transmiterii ilicite a dreptului de proprietate asupra valorilor culturale. Articolul 131. VALORI CULTURALE Prin valori culturale cu caracter religios sau laic se înţeleg valorile indicate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. ARMELE (1) Prin arme se înţeleg instrumentele. MERCENAR Prin mercenar se înţelege persoana care activează pe teritoriul unui stat implicat într-un conflict armat sau în acţiuni militare. Articolul 134. Articolul 129. trec pregătirea militară obligatorie sau sunt chemate la concentrări. Articolul 133. în scopul primirii unei recompense materiale. existenţa persoanelor întreţinute.(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea. piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale. cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută.126 în redacţia Legii nr. FAPTA SĂVÂRŞITĂ ÎN PUBLIC Prin faptă săvârşită în public se înţelege fapta comisă: a) într-un loc care.03.03) Articolul 127. prin natura sau destinaţia lui. (3) Daunele cauzate de sustragerea sau circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope se determină pornindu-se de la dozele mici sau mari ale acestora aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra Drogurilor.211-XV din 29. (2) Militarii care au săvârşit infracţiuni sunt traşi la răspundere penală în conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod. contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar.gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. c) într-un loc inaccesibil publicului. cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă. Articolul 128. b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvârşirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane. (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac. tramvaiele şi troleibuzele. neavând domiciliu permanent pe teritoriul acestuia şi nefiind împuternicită cu executarea unor obligaţii oficiale. d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane. cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial. Ştiinţă şi Cultură din 14 noiembrie 1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii. este întotdeauna accesibil publicului. săvârşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen sau în bază de contract. dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice. starea materială şi venitul acesteia. dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane.06. Articolul 132. TIMPUL DE RĂZBOI Prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace. alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei. Articolul 130. MIJLOACELE DE TRANSPORT Prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile. nefiind cetăţean al acestui stat. RUDENIA . e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. prevăzute de prezentul cod. datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.

În primul caz.03] . [Art. bunicii şi nepoţii lor. copiii. (2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.211-XV din 29. iar în al doilea caz . înfietorii.03.(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Linia şi gradul de afinitate sunt asimilate liniei şi gradului de rudenie. rudenia este în linie dreaptă. în vigoare din 12.06. (4) Rude apropiate sunt părinţii.05. copiii înfiaţi.în linie colaterală. fraţii şi surorile.134 completat prin Legea nr. (3) Rudele unuia dintre soţi sunt afinii celuilalt soţ.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful