CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA COMENTARIU *** PARTEA GENERALĂ CUVÂNT ÎNAINTE Alexei Barbăneagră, doctor în drept, conferenţiar Se spune

, pe bună dreptate, că dreptul penal se modifică o dată cu timpurile în care ia naştere. În baza lui "se poate reconstitui sistemul de valori şi de civilizaţie, caracteristic societăţii care a emanat dreptul penal. El reflectă întotdeauna atât cultura perioadei în care este creat Codul penal, cât şi cultura poporului care l-a elaborat. Mai mult chiar, Codul penal este o parte a culturii. Din el se poate înţelege condiţia morală a societăţii, sistemul de valori pe care este edificat statul. Se mai poate observa şi locul pe care-l ocupă omul în stat şi drepturile ce i se cuvin, precum şi locul pe care-l ocupă puterea"1. Noul Cod penal al Republicii Moldova, nefiind o excepţie, reflectă schimbările produse în societatea contemporană, evoluţia sistemelor de politică penală din ţara noastră, relaţiile acesteia cu normele de drept penal internaţional şi cu tratatele internaţionale ratificate de statul nostru. Este cert că apărarea valorilor sociale se realizează preponderent prin mijloace de ordin economic, social, educativ. Acest lucru se înfăptuieşte însă şi prin intermediul normelor juridice prevăzute de dreptul administrativ, financiar, civil, funciar, al muncii etc. În sistemul dreptului, un rol deosebit îi revine dreptului penal care defineşte cele mai importante valori sociale, a căror violare este pedepsită prin aplicarea de sancţiuni penale. Întrucât societatea şi-a reevaluat valorile şi a creat o nouă politică penală a statului, actualul Cod penal reflectă acest efort care a pornit de la necesităţile apărării, în primul rând, a valorilor ei supreme: personalitatea omului şi drepturile lui, proprietatea, mediul, pacea şi securitatea umană, ordinea constituţională, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova etc. Elaborarea Codului penal a urmărit şi alte scopuri: excluderea caracterului declarativ al normelor penale şi al clişeelor ideologice, perfecţionarea legislaţiei penale pentru a eficientiza lupta cu criminalitatea organizată, corupţia şi alte manifestări de această natură. Aşadar, noul Cod penal are o formă şi o structură esenţial modificate în raport cu CP din 1961. Partea generală şi cea specială cuprind 31 de capitole şi 393 de articole. Capitolele Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război; Infracţiuni contra familiei şi minorilor; Infracţiuni în domeniul informaticii; Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale sunt noi sau modificate în mod substanţial. Au fost operate modificări în denumirea altor capitole, în conţinutul lor fiind introduse multe componenţe de infracţiuni noi, necunoscute anterior legislaţiei noastre penale. Printre momentele-cheie din partea generală a Codului penal menţionăm că în alin.1 art.1 este stipulată unicitatea legislaţiei penale: "Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova". Această prevedere are o importanţă deosebită. Este cunoscut faptul existenţei în alte ţări a legilor speciale, care, concomitent cu CP, sunt acte normative în baza cărora poate surveni răspunderea penală. Codificarea tuturor normelor penale într-un singur cod asigură aplicarea operativă şi corectă a legislaţiei penale. O altă stipulare importantă a Codului penal este că acesta "se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale" (a se vedea prevederile alin.3 art.1). Această normă penală derivă din conţinutul art.7 al CRM care consfinţeşte faptul că numai Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o altă lege sau un alt act juridic care contravin prevederilor Constituţiei nu au putere juridică. Pornind de la această prevedere constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul legii sau al oricărui alt act juridic ce reglementează raporturile juridice

litigioase şi, în cazurile necesare, să aplice Legea Supremă ca act juridic normativ cu acţiune directă. Instanţele de judecată aplică în mod direct Constituţia: a) dacă prevederile Constituţiei, ce urmează a fi aplicate, nu conţin indicaţii referitoare la adoptarea unei legi speciale, ce ar reglementa aplicarea acestor prevederi ale Constituţiei; b) dacă instanţa judecătorească stabileşte că legea care a fost adoptată până la intrarea în vigoare a Constituţiei (27 august 1994) contravine prevederilor ei2. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova atenţionează instanţele judecătoreşti că "la efectuarea justiţiei, instanţele judecătoreşti urmează să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, precum şi de prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte"3. Este revăzut şi scopul legii penale. Conform art.2 al CP, "legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. Legea penală are, de asemenea, drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni". Deci, prioritatea valorilor sociale ocrotite de noul Cod penal este alta decât în CP anterior: personalitatea - societatea - statul. Pentru prima dată în CP sunt incluse principiile legislaţiei penale. Acestea sunt:
• • • • •

principiul legalităţii (art.3) , principiul umanismului (art.4), principiul democratismului (art.5), principiul caracterului personal al răspunderii penale (art.6), principiul individualizării răspunderii penale şi al pedepsei penale (art.7).

Evident că în sistemul de principii un loc deosebit îl ocupă principiul constituţional al legalităţii, care are următoarea formulare în noul Cod penal: "nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală" (art.3 CP). Principiile legislaţiei penale şi corelarea acestora permit aprecierea statutului juridic al persoanei care a săvârşit infracţiunea, drepturile şi obligaţiunile statului în legătură cu acest fapt. Principiile enunţate sunt strâns legate între ele, completându-se reciproc. În Codul penal actual sunt formulate mai detaliat şi normele ce reglementează acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu, efectul ei retroactiv, modalitatea de extrădare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Importante modificări sunt introduse, de asemenea, în capitolul Infracţiunea; noţiunea de infracţiune este definită ca o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. Înlocuind termenul socialpericulos, ca unul având o conotaţie ideologică, cu termenul prejudiciabil, legiuitorul s-a bazat pe faptul că orice infracţiune aduce, în primul rând, un prejudiciu real valorilor sociale ocrotite de lege sau creează primejdia reală pentru ca un astfel de prejudiciu să fie adus. În acelaşi capitol sunt concretizate normele penale ce ţin de acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu. Pornind de la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei penale, legea penală clasifică, pentru prima dată, infracţiunile în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave. Clasificarea infracţiunilor are o importanţă decisivă nu numai la numirea categoriilor şi mărimii pedepsei, ci şi la rezolvarea problemelor ce vizează recunoaşterea recidivei periculoase, deosebit de periculoase, a răspunderii penale pentru

pregătirea de infracţiune, a liberării de răspundere penală a minorilor, la stabilirea termenelor prescripţiei tragerii la răspundere penală etc. Introducerea institutului de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei este de o deosebită importanţă în domeniul dreptului penal şi al celui procesual-penal. Conform art.80 CP, în cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar instanţa de judecată acceptă acest acord, pedeapsa pentru acţiunea imputată se reduce cu 1/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. În temeiul prevederilor art.504 CPP, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte în scris (art.505 CPP) cu participarea obligatorie a apărătorului, învinuitului sau inculpatului în cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave. Instituţia în cauză are un rol extrem de important în efectuarea justiţiei. Conform datelor statistice, "în sistemul de justiţie american, negocierea recunoaşterii vinovăţiei a devenit esenţială şi a câştigat din ce în ce mai mult teren. În 1995, 43583 de acuzaţi, sau 92% din cei condamnaţi pentru delicte grave în instanţele federale, au pledat "vinovat". În mod virtual, toate aceste pledoarii "vinovat" au constituit rezultatul negocierilor de recunoaştere a vinovăţiei. Pentru comparaţie, în 1995, numai 10000 de inculpaţi au fost judecaţi în instanţele federale de către un judecător sau de către un complet de juraţi. Din cauza aglomerării din instanţele federale, ar fi imposibil să fie judecate încă alte 40000 de procese pe an. Fără negocierea de recunoaştere a vinovăţiei, cazurile civile nu ar mai avea nici o şansă să fie judecate în instanţele federale, deoarece procesele penale au prioritate în faţa acţiunilor civile"4. Novatoare sunt şi stipulările din art.20 CP, care prevede cazul fortuit. Fapta săvârşită în caz fortuit nu constituie infracţiune, deoarece îi lipseşte trăsătura esenţială - cea a vinovăţiei. Sunt absolut noi şi prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice stipulate în noul Cod penal. În plan european, acestei probleme i-au fost dedicate mai multe convenţii, rezoluţii, recomandări ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene, unele dintre ele sau răsfrânt pozitiv asupra dreptului penal al Republicii Moldova. De exemplu, potrivit Convenţiei privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal din 04.11.1998, Republica Moldova a inclus o serie de sancţiuni concrete pentru acţiunile infracţionale ale persoanei juridice în domeniul securităţii ecologice (art.223, 224, 225,227, 228, 229, 230, 231, 232, 235). Este semnificativă şi Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor5. Scopul Recomandării este de a încuraja adoptarea de măsuri de ordin legislativ pentru ca, pe de o parte, întreprinderile să poată fi declarate responsabile pentru infracţiunile comise în activitatea lor, fără a exonera însă de răspundere persoanele fizice care au săvârşit fapta, iar pe de altă parte - să se creeze un sistem de sancţiuni şi măsuri adaptate întreprinderilor, în scopul realizării unei sancţionări eficiente a activităţilor ilicite, a prevenirii comiterii de noi infracţiuni şi a reparării prejudiciilor cauzate prin infracţiune6. În sensul acesta, legiuitorul a stabilit răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile economice (art.236, 237, 239, 240, 241, 244, 245), din domeniul informaticii (259, 260, 261) etc. Principiile pe care le formulează Recomandarea în cauză au menirea să ghideze regimul răspunderii penale a persoanelor juridice7:

o persoană juridică poate răspunde pentru infracţiunile comise în exerciţiul activităţii sale, chiar dacă aceste infracţiuni sunt străine de obiectul întreprinderii şi indiferent dacă a fost identificată sau nu persoana fizică ce le-a săvârşit; întreprinderea trebuie exonerată de răspundere atunci când conducerea sa nu este implicată în comiterea infracţiunii şi a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea săvârşirii ei;

lucru extrem de important în lupta cu criminalitatea.44).3 lit. riscul întemeiat. forme care. aceste cauze vor permite cetăţenilor să-si realizeze plenar apărarea drepturilor şi libertăţilor ce le sunt garantate. 335 alin.3 lit. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. în actualul cod.28). în CP sunt introduse noţiunile de infracţiune unică (art.a). d) organizaţia (asociaţia) criminală (art. constrângerea fizică sau psihică.3 lit.b).3 lit. 336 alin. În noul CP se pune accentul pe pedepsele nonprivative de libertate.4 din Protocolul nr. cum ar fi cea administrativă. Ultimele două modificări au fost operate şi sunt un rezultat al aducerii legislaţiei RM în corespundere cu prevederile CEDO. Deci. Au fost recunoscute suplimentar drept cauze care înlătură caracterul penal al faptei şi reţinerea infractorului.c). semn caracteristic legislaţiei penale precedente . cât şi cea specială a CP conţin norme penale care au menirea de a eficientiza lupta împotriva crimei organizate. de consecinţele ei pentru societate şi de necesitatea de a preveni alte infracţiuni. Pentru fapte de mai mică gravitate este indicată recurgerea la alte forme de răspundere.3 lit. infracţiune continuă (art. de gravitatea culpei întreprinderii.45). c) grupul criminal organizat (art. aplicarea de sancţiuni penale trebuie să se facă numai atunci când acestea sunt cerute de natura infracţiunii.3.c).284 din partea specială a CP prevede răspunderea penală pentru crearea sau conducerea unei organizaţii criminale. prevederile art.31 CP.• • • angajarea răspunderii întreprinderii nu trebuie să ducă la exonerarea de răspundere a persoanelor fizice implicate în comiterea infracţiunii.46).săvârşirea infracţiunii de către o persoană condamnată anterior pentru aceeaşi infracţiune. 352 alin. A fost modificată şi noţiunea de repetare a infracţiunii.3. termen omis din limbajul juridic.7 CEDO stipulează că "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat".c). numeroase componenţe de infracţiuni (art. Aceste forme sunt: a) participaţia simplă (art.a). De exemplu.29).2 lit. în funcţie de gradul de coordonare şi de organizare a acţiunilor participanţilor la săvârşirea faptei penale. b) participaţia complexă (art. În mod special persoanele exercitând funcţii de conducere trebuie să răspundă pentru omisiunea îndeplinirii obligaţiunilor lor.în afara timpului serviciului de bază sau de studii . semnul calificativ . Atât partea generală. În continuarea aceleiaşi idei. 325 alin. Noul CP a lărgit lista cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei. Deopotrivă cu legitima apărare şi starea de extremă necesitate. în alegerea şi aplicarea sancţiunii trebuie să se acorde o atenţie deosebită obiectivelor nonrepresive: prevenirea comiterii de noi infracţiuni şi repararea prejudiciului suferit de victima infracţiunii8. au fost elucidate sub aspect structural. Conform art. prevăzute de aceeaşi normă penală. Prin muncă neremunerată în folosul comunităţii legiuitorul prevede antrenarea condamnatului .) au ca semn calificativ săvârşirea diferitelor acţiuni în interesul unui grup criminal sau al unei organizaţii (asociaţii) criminale. enunţăm că art. omisiune care a dus la comiterea infracţiunii. 332 alin. legiuitorul a specificat formele participaţiei la infracţiune. 328 alin. stabilind noi pedepse: munca neremunerată în folosul comunităţii şi arestul. Sunt modificate şi categoriile pedepselor. Astfel.3 lit.324 alin.47).a fost exclus. lărgind esenţial aria aplicării amenzii. infracţiune prelungită (art.a) etc. 327 alin.30). lit. În noul CP nu mai există nici noţiunea de recidivist deosebit de periculos. 326 alin. se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni identice ori omogene. Pentru a evita multiplele greşeli în practica judiciară legate de calificarea activităţii infracţionale. În acest sens.b).

Împăcarea este personală şi poate fi realizată din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată. tratamentele inumane (art.1 art.136).68 CP). de asemenea. Evident că într-un succint cuvânt introductiv nu pot fi supuse analizei normele penale noi. determinată de autorităţile administraţiei publice locale (alin. încălcarea dreptului umanitar internaţional (art. Într-un capitol aparte (cap.109 CP). evidenţiază ocrotirea valorilor social-umane şi obligaţiunile Republicii Moldova în legătură cu aderarea la convenţiile internaţionale. Prin detenţiune pe viaţă legiuitorul prevede privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii (art. nu are şi nici nu poate avea drept obiect domeniul considerat definitivat al ştiinţei dreptului penal. definirea într-o formă raţională a noţiunilor. Denumirea capitolelor şi ierarhizarea lor în partea specială denotă prioritatea valorilor sociale ocrotite de către stat.137).într-un penitenciar. intitulat Calificarea infracţiunilor va facilita. un act de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. Evidenţiem totuşi în calitate de exemplu de perfecţionare a legislaţiei naţionale sub imperiul prevederilor tratatelor internaţionale. cel puţin din simplul motiv că acestea sunt numeroase. cap.XI . au fost extinse considerabil termenele pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni şi al unui cumul de sentinţe. Înseşi denumirile primelor capitole: Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii. Pentru prima dată în legea penală a Republicii Moldova sunt stabilite. Lucrarea de faţă. aplicarea normelor penale. ecocidul (art. corelarea conţinutului prevederilor normelor. Situaţia criminogenă a condiţionat necesitatea criminalizării unor fapte care periclitează valorile sociale şi a grupării unor norme penale în capitole noi. dintre două norme speciale.la muncă. Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.IX) sunt formulate noţiunea şi categoriile de liberare de pedeapsă penală. iar în cazul unui cumul de sentinţe pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare. printre care evidenţiem cap. în cazul unui concurs de infracţiuni. Conotaţia semantică a unor termeni sau expresii cuprinse în cap. Metoda principală folosită la scrierea acestui Comentariu şi firul lui călăuzitor au la bază expunerea succintă a tezelor esenţiale din fiecare articol (partea generală) şi a elementelor componenţelor de infracţiune (partea specială). lichidarea. Conform art.67 CP). La fel.IX .144) etc.71 CP). cinstei şi demnităţii persoanei etc.138). Presupunând că metoda ştiinţifică este . al concurenţei normelor penale. Infracţiuni contra libertăţii. unele denumiri ale normelor penale: genocidul (art. Capitolul X este consacrat măsurilor de siguranţă care au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prejudiciabile. În categoriile pedepselor sunt incluse închisoarea şi detenţiunea pe viaţă.Infracţiuni ecologice.. în cazul unui concurs de infracţiuni închisoarea poate să fie numită pe un termen ce nu depăşeşte 30 de ani. privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Calificarea infracţiunilor. şi categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice: amenda.1 art. pe un anumit termen . Prin arest se înţelege privarea de libertate a persoanei pe un termen de la 3 până la 6 luni (alin. de asemenea. 85 CP. dintre o parte şi un întreg va permite determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii imputate.Infracţiuni în domeniul informaticii etc.XII al CP. Nu mai puţin importante sunt modificările operate în partea specială a CP. clonarea (art. În lista cauzelor care înlătură răspunderea penală este de menţionat împăcarea (art. fiind primul comentariu al unui Cod penal al Republicii Moldova. expresiilor şi a semnelor calificative ale faptei incriminate de legea penală în accepţiunea noului cod. al concurenţei dintre normele generale şi cele speciale. Esenţa conceptului de închisoare constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei . Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni până la 25 de ani. infracţiunile de război.84.135).în baza hotărârii instanţei de judecată. Dar ea reuneşte şi ordonează aspectele esenţiale ale conţinutului CP în vigoare după o formă şi nişte reguli demult stabilite.

denumirile sub care sunt cunoscute diferite organizaţii naţionale şi internaţionale sunt prezentate prin abrevierile şi siglele devenite uzuale. mai au circulaţie în acest areal. un cod care nu ar lăsa loc pentru obiecţii.Fondul Monetar Internaţional. fără îndoială. În condiţiile în care legislaţia penală. În afară de aceasta. fapt important în condiţiile societăţii noastre. interpretări. De aceea. critici. fiind mai întinse decât le permite de obicei scopul şi studiul unui comentariu de acest tip. am evitat. vol. partea specială. se bazează pe spiritul logic. anumite carenţe inerente unor lucrări de acest gen.Teorie şi practică judiciară. rezervând astfel spaţiu pentru alte idei şi sugerând articolul la care cititorul poate apela pentru a găsi rapid răspunsul căutat. În cazul în care unele abrevieri comportă un sens dublu. propuneri şi critici exprimate de persoane avizate. nu şi-au găsit loc în lucrarea de faţă. TI în unele texte înseamnă Tratate internaţionale. fiind receptivi la eventualele sugestii. Codul civil. pe care îl reprezint. ca şi dezvoltarea părţilor sale. Astfel. Pe de altă parte. pag. autorii au renunţat la sublinierea şi relevarea în parte a continuităţii logice a fiecărui detaliu deja comentat.Republica Moldova etc. Sperăm ca iniţiativa noastră de elaborare şi editare a Comentariului la Codul penal să constituie un imbold în menţinerea interesului specialiştilor pentru domeniul dat şi al studenţilor . civilă. elaborări teoretice şi metodice aparte.1 .cunoscută de cei care vor beneficia de acest Comentariu şi considerând că aceştia înţeleg că întregul. Bucureşti. Comentariul de faţă conţine.seria de 29 de volume care cuprinde Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Comentariul a fost scris de un grup de specialişti avizaţi în domeniul dreptului penal. recunoaştem că şi autorii comentariului de faţă au emis suficiente observaţii şi propuneri concrete de îmbunătăţire a Codului penal. Astfel. fapt care le încadrează personalitatea în spiritualitatea epocii şi le subliniază vocaţia de savanţi şi cercetători. intervenţia în topica şi expresiile la care ţin autorii cu atât mai mult cu cât acestea. În ultimul deceniu s-a înregistrat un progres însemnat în editarea multor lucrări importante ale autorilor din domeniul dreptului din Republica Moldova. dar uşor descifrabil.Banca Naţională a Moldovei. BNM . Drept penal.pentru înţelegerea dreptului penal ca disciplină cognitivă. de exemplu. s-a recurs la utilizarea abrevierii în cauză. deşi arhaizante. Editura Lumina-Lex. Capitolele au fost comentate în ordinea dictată de Codul penal. se schimbă frecvent. ---------------------1 Vasile Dobrinoiu. schimbarea mentalităţii şi susţinerea libertăţii gândirii şi spiritului specialiştilor în materie de drept penal. pe cât s-a putut. Nu este de neglijat nici motivul pentru care Centrul de Drept al Avocaţilor. procesual-penală. a fost propusă o listă a abrevierilor lexemelor şi sintagmelor frecvent folosite şi uşor descifrabile. savanţi şi practicieni care reprezintă patru instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova şi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie şi ai Judecătoriei Militare. ele urmând a fi conturate aparte în diverse articole. Pentru a facilita accesul la textul comentat. 2000. Aceste obiecţii subiective. procesual-civilă etc. a fost păstrat stilul de expunere propriu fiecărui autor. acesta înscriindu-se perfect obiectivului pe care îl urmărim de mai mulţi ani: formarea unui stat bazat pe drept. precizie conceptuală şi formulări clare. ne-am orientat spre coerenţă. de exemplu: FMI . În aceste şi alte cazuri contextul va ajuta cititorul să deducă sensul concret al frazei scrise. ale Republicii Moldova: Codul de procedură penală. Excepţie a făcut capitolul XIII Înţelesul unor termeni sau expresii în prezentul cod care a fost ataşat la lucrare fără a fi comentat. de asemenea noi. Codul de procedură civilă.7. . legate logic între ele şi cu prevederile celorlalte coduri. este imposibil a prevedea potenţialele modificări de relaţii sociale. În dorinţa de a elabora un comentariu care să reprezinte o expunere ordonată în unităţi complexe ale gândirii dialectice. s-a pronunţat pentru un proiect de scriere şi publicare a unui asemenea comentariu important. niciodată şi nicăieri nu a fost şi nici nu va exista un CP perfect. Asemenea noului Cod penal. Codul muncii etc. promovarea independenţei justiţiei. iar în altele . RM .

3. Iniţiativa Juridică din Europa Centrală şi de Est.2 din 30 ianuarie 1996 cu modificările introduse prin HP CSJ nr.200-201. 3 Ibidem. = Codul fiscal CG = Convenţiile de la Geneva din 1949 CIP = Curtea Internaţională Penală CÎS = Camera Înregistrării de Stat CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale CM = Codul muncii CP = Codul penal CPC = Codul de procedură civilă CPP = Codul de procedură penală CRM = Constituţia Republicii Moldova CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului DE = Dicţionarul enciclopedic. Radu Chiriţă. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului FMI = Fondul Monetar Internaţional HG = Hotărârea Guvernului HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova 2 . Bucureşti.38 din 20 decembrie 1999. 8 Florin Streteanu. Materialele Forumului Internaţional privind încadrarea juridică de recunoaştere a vinovăţiei.200. p. Bucureşti. negocierea de recunoaştere a vinovăţiei şi simplificarea procedurii penale: Care este calea cea mai bună pentru Moldova?. = abreviat. = capitolul şi derivatele CC = Codul civil CCA = Codul contravenţiilor administrative CE = Consiliul Europei CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului CEl = Codul electoral CEx = Codul de executare CF = Codul familiei CFisc. 5 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. pag. Răspunderea penală a persoanei juridice. pag. Răspunderea penală a persoanei juridice. 7 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. abreviere alin. Tr. 10-11 iunie 1999 (manuscris). 2002. Chişinău. Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor. = alineat şi derivatele AP = revista Avocatul poporului art.2.86. CA = Decizia Curţii de Apel Dec. p. 2002. Editura Rosetti. Recomandarea adoptată la 20 octombrie 1988. Cartier. 4 Asociaţia Avocaţilor Americani. adoptată la 20 octombrie 1988. = articol şi derivatele BNM = Banca Naţională a Moldovei cap. pag. Editura Rosetti.HP CSJ nr. 2000 Dec. 6 Florin Streteanu. Radu Chiriţă. ABREVIERI: abr.

INFRACŢIUNEA Articolul 14. = ordin şi derivatele p. = pagina şi derivatele PPA = Primul Protocol adiţional rec. Clasificarea infracţiunilor Articolul 17. = punct şi derivatele pag. Extrădarea Capitolul II. Iresponsabilitatea Articolul 24. Răspunderea pentru infracţiunea săvârşită în stare de ebrietate . = secţiune şi derivatele sent. Principiul democratismului Articolul 6. Infracţiunea săvârşită din imprudenţă Articolul 19.JM = Judecătoria Militară M = monitor şi derivatele MA = Ministerul Apărării MAI = Ministerul Afacerilor Interne MF = Ministerul Finanţelor MO = Monitorul Oficial MS = Ministerul Sănătăţii nr. = rezoluţie şi derivatele RM = Republica Moldova şi derivatele RND = Revista Naţională de Drept sec. = recomandare şi derivatele reg = regulament şi derivatele rez. Aplicarea legii penale în spaţiu Articolul 12. Principiul legalităţii Articolul 4. Principiul umanismului Articolul 5. Responsabilitatea Articolul 23. Infracţiunea săvârşită cu intenţie Articolul 18. Infracţiunea săvârşită cu două forme de vinovăţie Articolul 20. Acţiunea legii penale în timp Articolul 9. Fapta săvârşită fără vinovăţie (cazul fortuit) Articolul 21. Gradul prejudiciabil al infracţiunii Articolul 16. Legea penală a Republicii Moldova Articolul 2. Timpul săvârşirii faptei Articolul 10. Locul săvârşirii faptei Articolul 13. Noţiunea de infracţiune Articolul 15. Scopul legii penale Articolul 3. = număr şi derivatele ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite ord. CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1. Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale Articolul 8. Subiectul infracţiunii Articolul 22. Efectul retroactiv al legii penale Articolul 11. PARTEA GENERALĂ Capitolul I. Principiul caracterului personal al răspunderii penale Articolul 7. = sentinţa şi derivatele SFS = Serviciul Fiscal de Stat TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte TVA = taxa pe valoarea adăugată ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova USM = Universitatea de Stat din Moldova CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA.

Retragerea gradului militar. Temeiul răspunderii penale Articolul 52. Organizaţia (asociaţia) criminală Articolul 48. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35. Tentativa de infracţiune Articolul 28. Componenţa infracţiunii Capitolul VI. Exces de autor Articolul 49. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă Articolul 58. Participanţii Articolul 43. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Articolul 64. Prescripţia tragerii la răspundere penală Capitolul VII. Favorizarea Capitolul V. Participaţia Articolul 42. PARTICIPAŢIA Articolul 41. Răspunderea penală Articolul 51. Infracţiunea unică Articolul 29. Formele participaţiei Articolul 44. Liberarea condiţionată de răspundere penală Articolul 60. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice Articolul 63. Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei Articolul 59. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. Noţiunea şi scopul pedepsei penale Articolul 62. Riscul întemeiat Capitolul IV. Liberarea de răspundere penală Articolul 54. a unui titlu special.Articolul 25. PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. Reţinerea infractorului Articolul 38. Repetare a infracţiunii Articolul 32. Infracţiunea prelungită Articolul 31. Recidiva Capitolul III. Grupul criminal organizat Articolul 47. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă Articolul 56. Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii Articolul 57. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat Articolul 67. Amenda Articolul 65. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Articolul 36. Constrângerea fizică sau psihică Articolul 40. Starea de extremă necesitate Articolul 39. Etapele activităţii infracţionale Articolul 26. Pregătirea de infracţiune Articolul 27. Participaţia simplă Articolul 45. RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50. Legitima apărare Articolul 37. Liberarea de răspundere penală a minorilor Articolul 55. Participaţia complexă Articolul 46. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate Articolul 66. Munca neremunerată în folosul comunităţii . Concursul de infracţiuni Articolul 34. Pluralitatea de infracţiuni Articolul 33. Infracţiunea continuă Articolul 30.

Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor sau punerea lor sub curatelă Articolul 104. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei Articolul 95. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară Articolul 70. Noţiunea şi categoriile liberării de pedeapsa penală Articolul 90. Amnistia Articolul 108. Confiscarea specială Capitolul XI. Liberarea de pedeapsă a minorilor Articolul 94. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 100. Expulzarea Articolul 106. Detenţiunea pe viaţă Articolul 72. LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89. Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 85. Circumstanţele atenuante Articolul 77.Articolul 68. Calcularea termenelor pedepsei şi computarea arestului preventiv Capitolul IX. Efectele circumstanţelor atenuante şi agravante Articolul 79. Aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată Articolul 82. Aplicarea pedepsei pentru participaţie Articolul 84. Stabilirea. Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni Articolul 83. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Capitolul VIII. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă Articolul 93. Modul determinării termenului pedepsei definitive în cazul cumulării diferitelor pedepse Articolul 88. Amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani Articolul 97. Liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave Articolul 96. Circumstanţele agravante Articolul 78. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR Articolul 75. Aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe Articolul 86. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen Articolul 92. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical alienaţilor Articolul 102. Graţierea . Aplicarea pedepsei în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei Articolul 81. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei Articolul 91. Arestul Articolul 69. Aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin Articolul 87. Internarea într-o instituţie psihiatrică Articolul 101. schimbarea. Categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoare Articolul 73. Deducerea duratei de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 103. Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate Articolul 74. Scopul şi tipurile măsurilor de siguranţă Articolul 99. MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege Articolul 80. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ Articolul 105. Prescripţia executării sentinţei de condamnare Capitolul X. Închisoarea Articolul 71. Criteriile generale de individualizare a pedepsei Articolul 76.

Mercenar Articolul 131. Infracţiuni militare Articolul 129. Fapta săvârşită în public Articolul 132. daune considerabile şi daune esenţiale Articolul 127. ca act normativ-juridic. Persoana cu funcţie de răspundere Articolul 124. necesită a fi incluse în CP şi nu pot fi aplicate separat. persoanele fizice şi juridice. care conţin norme juridico-penale. proporţii mari. Valori culturale Articolul 134. Mijloacele de transport Articolul 133. Armele Articolul 130. Stingerea antecedentelor penale Articolul 112. Timpul de război Articolul 128. 3. CP. Noul Cod penal al RM a fost adoptat la 18 aprilie 2002 şi a intrat în vigoare la 12 iunie 2003. toate legile noi. Rudenia CAPITOLUL I CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1. Secretul de stat Articolul 122. au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale. Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător Articolul 126. ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119.72 CRM. determină faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor.1 stabileşte că CP este unica lege penală a RM. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 115. Persoana care se bucură de protecţie internaţională Articolul 123. Prin urmare.Articolul 109. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre două norme speciale Articolul 118. CP are forţă juridică obligatorie pe întregul teritoriu al republicii şi urmează a fi respectat întocmai de către organele puterii de stat. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg Capitolul XIII. 1. funcţionarii publici. Noţiunea de calificare a infracţiunii Articolul 114. CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113. Proporţii deosebit de mari. adoptarea legilor organice ce reglementează contravenţiile. În conformitate cu art. Dispoziţii generale Articolul 120. (3) Prezentul cod se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor penale Articolul 116. Împăcarea Articolul 110. 2. (2) Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal. Reabilitarea judecătorească Capitolul XII. Persoana care gestionează o organizaţie comercială. . Specificul legii penale îl constituie sistemul ei codificat. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului. este forma de exprimare a dreptului penal şi principalul lui izvor. Alin. pedepsele şi regimul executării acestora sunt de competenţa Parlamentului RM. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre normele generale şi cele speciale Articolul 117. Teritoriul Articolul 121. Noţiunea de antecedente penale Articolul 111. obştească sau altă organizaţie nestatală Articolul 125.1 art. LEGEA PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA (1) Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova.

În legătură cu aceasta. În conformitate cu prevederile alin. adoptat de Parlamentul RM. proprietatea. împotriva infracţiunilor. cu forţă juridică supremă. 4. Scopurile CP determină structura şi conţinutul acestuia. indiferent de locul săvârşirii infracţiunii sau de cetăţenia infractorului. persoana. El conţine regulile de comportament ce au un caracter general-obligatoriu şi se răsfrânge asupra unui cerc nedeterminat de persoane.236). pentru un şir de infracţiuni: circulaţia ilegală a substanţelor narcotice. Stabilind faptele infracţionale şi pedepsele pentru săvârşirea lor. RM se obligă să respecte Carta ONU şi tratatele la care este parte. Prin urmare. încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor etc. terorismul (art. pacea şi securitatea omenirii. Pe normele dreptului internaţional se întemeiază şi prevederile cap. art. mediul înconjurător. a cărei esenţă se exprimă prin faptul că nici un alt act normativ-juridic nu trebuie să contravină legii penale.8 CRM. Legile şi alte acte normative nu pot să contravină CRM.2 art. reglementează temeiurile liberării de răspundere şi de pedeapsă penală. Codul penal al RM: • • • • • este un act intern unic. precizează aria activităţii prejudiciabile.20 consacră accesul liber la justiţie. categoriile şi mărimea pedepsei pentru săvârşirea faptei penale. (2) Legea penală are. art. de asemenea. . drepturile şi libertăţile acesteia. Noul CP corespunde prevederilor legii fundamentale. SCOPUL LEGII PENALE (1) Legea penală apără.22 confirmă neretroactivitatea legii. fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art. precum şi întreaga ordine de drept. temeiurile şi condiţiile răspunderii penale. să-şi stabilească relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.275).Aplicarea exactă a legislaţiei penale de către organele de ocrotire a normelor de drept constituie o condiţie inerentă respectării şi realizării legislaţiei într-un stat de drept. inclusiv CP. prioritate li se acordă reglementărilor internaţionale.4 CRM. scopul legii penale. art.25 stabileşte inviolabilitatea libertăţii şi siguranţei persoanei. 7. în caz de neconcordanţă. dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care RM este parte şi legile ei interne. Constituţia este legea supremă a republicii care determină baza juridică a întregului sistem de drept al RM.217).16 din CRM consfinţeşte principiul egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii. 6. drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. De exemplu. stabileşte principiile şi dispoziţiile dreptului penal. Articolul 2. Conform art. 8. psihotrope sau a precursorilor (art. Normele de drept internaţional ratificate de RM constituie temei juridic pentru legislaţia penală. suveranitatea. art. izvor al dreptului penal al RM. Multiple norme ale CP sunt întemeiate pe tratatele internaţionale la care RM este parte. iar. prioritate i se acordă legii penale. orânduirea constituţională. indicând semnele ei concrete. Norma comentată defineşte două scopuri: de apărare şi de prevenire. dreptul internaţional este. art. independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.72 stabileşte că legislaţia penală se adoptă de Parlament etc.3 art.1 stipulează că CP se aplică în conformitate cu prevederile CRM şi ale actelor internaţionale la care RM este parte. a unei nave aeriene sau navale (art. RM foloseşte legea sa penală. alin.278). poartă un caracter normativ. în sensul îndeplinirii obligaţiunilor asumate. 5. Aceste prevederi constituţionale sunt cuprinse în normele penale ce reglementează principiile aplicării Codului penal.I al părţii speciale a CP referitoare la infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii şi infracţiunile de război. art. deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren. de asemenea.21 stipulează prezumţia nevinovăţiei. 1.

calitative. de asemenea. societăţii. Conform art. 3. "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată cât timp vinovăţia sa nu a fost stabilită în mod legal". a ordinii constituţionale.2 art. O dată cu funcţia apărării (alin. Ierarhia valorilor ocrotite de legea penală este construită după schema: personalitatesocietate-stat. prin stabilirea minuţioasă a cauzelor care înlătură răspunderea penală şi consecinţele condamnării etc. potrivit dreptului naţional sau internaţional. semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma. alin. pag. drepturile şi libertăţile omului şi ale cetăţeanului. În calitate de obiect al protecţiei juridico-penale se proclamă ocrotirea tuturor formelor de proprietate. 4.2.15 al Pactului. vol.1. a mediului. economie şi în alte sfere sociale ale societăţii şi ale statului. Specificând rolul de prevenire al legii penale. Menţionăm că legea penală nu numai apără relaţiile sociale de atentatele criminale. adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 (TI. în vigoare de la 3 septembrie 1953 (TI. în momentul în care au fost săvârşite". 3. interese ale persoanei. legiuitorul a luat în consideraţie schimbările esenţiale. diverse. 2. adoptat de acelaşi organism la 16 decembrie 1966 (TI. scopul principal al CP constă în apărarea celor mai importante relaţii sociale de atentatele criminale. principiul legalităţii a fost reafirmat în DUDO. . sub imperiul fricii de răspundere şi pedeapsă penală a persoanelor cu labilitate afectivă de a săvârşi fapte prejudiciabile. Articolul 3. 1. pag. Esenţa acestui principiu este cristalizată în dictonul "Nullum crimen sine lege. Astfel formulat. independenţei şi integrităţii teritoriale a RM. decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală. "nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau inacţiuni care nu constituie un act delictuos. nu există pedeapsă fără lege). prin liberarea de pedeapsă penală. Apărarea prioritară a personalităţii se deduce din prevederile art. baza cărora este stabilită de CRM.2 art. CP plasează pe primul loc apărarea juridică a omului şi a personalităţii lui. Interzicerea juridico-penală presupune prin esenţă prevenirea atentatelor infracţionale asupra relaţiilor sociale ocrotite de lege. care au avut loc în politică. Scopurile legii penale se realizează prin diversificarea şi individualizarea pedepselor. Principiul legalităţii în materia dreptului penal a fost formulat pentru prima oară în timpul Revoluţiei burgheze din Franţa.1. Principiul legalităţii în domeniul dreptului are două aspecte: a) Legalitatea incriminării. Prevenirea specială se realizează prin aplicare de măsuri cu caracter juridico-penal asupra persoanelor ce au săvârşit infracţiuni. Stabilind acest scop. PRINCIPIUL LEGALITĂŢII (1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale.2 vizează prevenirea generală şi cea specială.2). în apărarea altor.12-17).2 CEDO.24-25 CRM şi din tradiţia ce există în statele cu o democraţie dezvoltată. nu era prevăzută de lege ca infracţiune. În conformitate cu alin. Conform art.2. pag. Scopul legii penale constă. statului. dar influenţează şi asupra conştiinţei şi a comportamentului subiecţilor ce intră în asemenea relaţii. Principiul legalităţii a fost formulat în doctrina penală de către Cezare Becaria. CP proclamă că legea penală mai are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.1 art. nulla poena sine lege" (Nu există infracţiune fără lege.6 alin. 5. fiind înscris în Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului din 1789. şi ulterior în Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice. 6. vol. După cel de al doilea război mondial. 5.30-50). 7. la momentul săvârşirii ei. vol. (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise. suveranităţii. Asigurarea păcii şi securităţii omenirii a fost ridicată la nivel de scop al legii penale pentru prima dată în actualul CP.1. În lege sunt enumerate blocurile de bază ale sistemului de relaţii sociale care constituie obiectul juridico-penal al apărării. presupune că nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care. Prevenirea generală se adresează tuturor persoanelor şi constă în abţinerea. exprimată prin regula "Nu există infracţiune fără lege" (Nullum crimen sine lege).341-358). 4.

astfel evidenţiindu-se importanţa pe care o acordă dreptul penal acestor valori umane. astfel. prin valorile sociale şi morale ocrotite de normele de drept. . art. în al doilea rând. vol. Articolul 4.6 CEDO Privind abolirea pedepsei cu moartea din 28. în al treilea rând. Potrivit acestui principiu. din care a fost exclusă pedeapsa cu moartea. pedeapsa cu moartea este abolită. Conform alin. b) Legalitatea pedepsei şi a măsurilor ce pot fi luate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală este exprimată în doctrină de dictonul "Nulla poena sine lege" (Nu există pedeapsă fără lege). instanţa având posibilitatea să aleagă o pedeapsă de o anumită natură şi durată. Umanismul dreptului penal se exprimă.detenţia pe viaţă. Prin aceeaşi lege a fost introdusă în sistemul de sancţiuni penale o formă nouă. 2. Umanismul se manifestă. prin interpretarea legii penale. de persoana infractorului (art. 3. 6. pentru legislaţia noastră penală. umanismul se manifestă prin crearea multor instituţii de individualizare şi. decurge consecinţa că izvor al dreptului penal nu poate fi decât legea în sensul art. Nimeni nu poate fi supus la torturi. 5.62 CP).principiul legalităţii incriminării constituie o puternică garanţie juridică a respectării drepturilor şi libertăţilor persoanei. în majoritatea lor. în adoptarea unui nou sistem de pedepse (art. s-a instituit un sistem închegat de măsuri educative (supravegherea părinţilor. 1. drepturile şi libertăţile acesteia. În al patrulea rând. în primul rând. în art. În afară de sistemul circumstanţelor atenuante. 78 CP). privativă de libertate .1 al Protocolului nr. mai cu seamă. persoanei care a săvârşit o infracţiune trebuie să i se aplice numai pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune. legalitatea impune aplicarea principiului activităţii legii penale. se interzice aplicarea legii penale prin analogie. Conform art. În această privinţă s-a prevăzut că limita răspunderii penale începe de la 14 ani. persoana ca valoare supremă a societăţii.76 CP). şi numai în condiţiile prevăzute de lege. (2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului.detenţia pe viaţă. dispunând că numai legea prevede ce fapte constituie infracţiuni. Umanismul este un principiu al dreptului penal.2 art. Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă şi executat.1 alin. deosebit de grave şi excepţional de grave..76. pag. vieţii. onoarea şi alte atribute ale personalităţii umane şi dezvoltării sale libere. internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi reeducare etc. Aceste infracţiuni sunt sancţionate sever. Textul legii evidenţiază locul important al omului şi al drepturilor şi libertăţilor lui printre aceste valori.104 CP). 8. 7.1983 (TI.3 CP. 7. care a fost înlocuită cu o nouă pedeapsă privativă de libertate . inumane sau degradante. De un real umanism sunt. 4. 6. libertăţii. demnitatea. grave. proprietatea etc. reglementările privitoare la minori. Principiul legalităţii este caracterizat şi de faptul că pedepsele pentru infracţiuni sunt stabilite de lege din timp. adică prin operaţiunea logico-juridică de stabilire a înţelesului ei: nu se pot crea infracţiuni.2 CP sunt indicate aceste valori (persoana. în a cărui bază sunt apărate interesele şi drepturile fundamentale ale omului. Din acest punct de vedere.1 şi 2 CP. în materia aplicării legii penale în timp.04. Legalitatea incriminării se aplică asupra mai multor instituţii ale dreptului penal şi. nu se pot adăuga sau exprima elemente din lege. demnităţii omului sunt plasate în primele capitole (I-V) ale părţii speciale a CP şi sunt considerate. de atenuare a răspunderii penale (art. în lege se prevede că instanţa trebuie să ţină seama de gradul prejudiciabil al faptei şi. în special. în mod prioritar. în sensul că legea penală poate fi aplicată numai pentru acele fapte care erau prevăzute de lege ca infracţiuni la momentul comiterii lor.1. Infracţiunile îndreptate împotriva omenirii.366-368). nici la pedepse sau tratamente crude.). PRINCIPIUL UMANISMULUI (1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere.

Urmând acest principiu. începând cu preşedintele ţării şi până la ultimul locuitor. deci. întregul drept penal constituie un tabel de valori sociale apărate împotriva infracţiunilor printr-o gamă de măsuri dictate de interesele colective şi de conştiinţa morală a întregii societăţi. sunt considerate infracţiuni acele fapte. prescripţia executării sentinţei de condamnare (art. limbă.9. 11. inumane ori degradante". că reglementarea penală cu privire la infracţiune. În numeroase cazuri legea prevede posibilitatea executării pedepsei cu închisoarea fără privare de libertate: condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art.90 CP) sau liberarea de executarea pedepsei înainte de termen (art. care sunt acceptate de societate. PRINCIPIUL DEMOCRATISMULUI (1) Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex. Rezultă. cu persoana omului. liberarea de pedeapsa penală datorită schimbării situaţiei (art. pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. Toţi membrii societăţii. 4.popor şi "kratos" . ca trăsătură fundamentală a societăţii.96 CP).93 CP). Peste tot este vorba de interese sociale.2 art. umanismul dreptului penal se manifestă din plin în concepţia şi reglementarea executării pedepsei.2: "Nimeni nu va fi supus la torturi.94 CP). rasă. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât de către condamnaţi. 56-60 CP). Potrivit acestui principiu. origine naţională sau socială. Pe planul dreptului penal.95 CP). nici la pedepse sau tratamente crude. corectarea condamnatului. o formă a puterii sociale. 1. începând cu ordinea de drept.97 CP). care sunt indicaţi de voinţa şi conştiinţa juridică a societăţii. cu activitatea organelor de stat şi a celor publice. împotriva infracţiunilor. noua concepţie de înfăptuire a justiţiei penale (în CP anterior principiul democratismului nu a fost înscris) exclude privilegiile. acest principiu reflectă democraţia. răspundere penală etc. religie. opinii politice sau orice alte opinii. cât şi în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi. Prin principiul democratismului se exprimă mai elocvent tocmai faptul că se apără. Potrivit acestui principiu. Noţiunea de democratism vine din antichitate. imunităţile sau inegalităţile de tratament în aplicarea legii penale. înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă printr-o pedeapsă mai blândă (art. Articolul 5. întreaga reglementare juridică penală exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii şi serveşte interesele întregii colectivităţi. fie acesta cetăţean al RM. interese sociale. O dovadă în plus este înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea administrativă (art.24 alin. Conform alin. cu proprietatea publică şi cea privată. apartenenţă la o minoritate naţională. se află într-o situaţie egală în raport cu prevederile legii penale. cât şi de către alte persoane.putere).54. le consideră infracţiuni. liberarea de pedeapsa penală a minorilor (art. în persoana organului său legislativ Parlamentul -. în special a închisorii. În contradicţie cu practicile dreptului totalitar. pe care societatea. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru femeile ce au copii în vârstă de până la 8 ani (art. sunt decretate drept pedepse acele măsuri de constrângere penală. şi vor răspunde penal acei infractori. familia. cetăţean străin sau apatrid. conform căreia poporul este considerat izvor al puterii de stat. avere. art.91 CP). de interese publice şi de interese individuale legitime. (2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea drepturilor şi intereselor altei persoane sau ale unei colectivităţi. lexemul nominativ fiind de provenienţă greacă ("demos" . culoare. 10. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată. atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale. În sfârşit. 12.61 CP. pedeapsă.92 CP). cu convieţuirea socială. naştere sau orice altă situaţie. drepturile şi libertăţile acestuia. 3.55 CP) sau cu liberarea de răspundere penală pe alte motive (art. liberarea de executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave (art. exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii. Aceste prevederi sunt garantate de CRM. 2. CP consacră principiul democratismului drept unul fundamental. .

5.07. organizator. toate persoanele sunt egale şi răspund în faţa legii fără excepţii. prevăzute de lege. sunt antrenate colective de oameni la reeducarea şi corectarea celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art.93 CP) etc.2 CRM.18. naţionalitate.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). fără deosebire de rasă. este stipulat că urmărirea penală nu poate fi pornită. Aşadar. a sancţiunilor şi consecinţelor ce decurg din aceasta.. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de ea pentru a însuşi averea victimei (p. în privinţa fiecărui inculpat şi să le aprecieze în ansamblu cu toate materialele dosarului (p. Articolul 6. al liberării de pedeapsa penală a minorilor (art.5. sex. 5) a intervenit decesul făptuitorului. în care sunt învinuiţi câţiva inculpaţi de săvârşirea câtorva infracţiuni. . răspunderea penală are un caracter personal. origine etnică. Conform principiului democratismului. acţiunile lui trebuie să fie încadrate drept tâlhărie. Astfel.7 al HP CSJ nr. Principiul caracterului personal al răspunderii penale este recunoscut şi în dreptul penal internaţional. De exemplu. 4. Răspunderea pentru măsurile criminale ordonate într-un cadru instituţionalizat (în cadrul statului sau al unor organizaţii politice) nu poate reveni decât persoanelor. deoarece în dreptul penal nimeni nu poate răspunde pentru fapta altuia. De aceea moartea infractorului are drept consecinţă stingerea răspunderii penale. Aceasta înseamnă că numai infractorul poate fi tras la răspundere penală. În materie de drept penal nu poate fi concepută răspunderea pentru altă persoană sau pentru fapta altuia. Nu se admite apărarea drepturilor şi a intereselor legale ale unei persoane prin lezarea drepturilor şi intereselor legale ale altei persoane. în cazul liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen (art. limbă.16 alin. 7.275 CPP. intitulat Circumstanţele care exclud urmărirea penală. iar dacă este pornită. instanţa de judecată trebuie să supună analizei probele pentru fiecare învinuire. acestea se întemeiază pe dispoziţiile legii şi pe împrejurări reale. 7. complice sau instigator) în procesul infracţional. Dacă un grup de persoane. opinie. conform căruia toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. 1. 8. În cazul. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală. avere sau origine socială.11. În cazul tragerii la răspundere penală a mai multor persoane care au săvârşit o infracţiune în grup. iar acţiunile altor persoane .5 din 6. 3.respectiv ca furt sau jaf. a avut ca intenţie săvârşirea unui furt sau jaf. la exercitarea justiţiei sunt antrenate masele de oameni ai muncii: iau parte la dezbaterea şi elaborarea diferitelor legi penale. PRINCIPIUL CARACTERULUI PERSONAL AL RĂSPUNDERII PENALE (1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie. În cazul în care se admit excepţii.7 din 15. cu excepţia cazurilor de reabilitare. În conformitate cu principiul enunţat.91 CP).. Principiul democratismului în dreptul penal constituie materializarea principiului egalităţii persoanelor consacrat în art. agenţi ai statului. care au acţionat în numele acestuia. 2. apartenenţă politică. HP CSJ nr.1993 Cu privire la sentinţa judiciară). acest principiu impune regula potrivit căreia răspunderea penală are caracter personal: numai persoana vinovată de săvârşirea unei infracţiuni este trasă la răspundere penală. în urma înţelegerii prealabile. Poate fi trasă la răspundere penală numai persoana care a săvârşit fapta indiferent de rolul acesteia (autor. iar unul din participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice o violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei. religie. trebuie stabilită vina fiecărui membru al grupului în săvârşirea acestei infracţiuni şi rolul fiecăruia în realizarea laturii obiective a infracţiunii concrete. nu poate fi efectuată şi urmează a fi încetată în cazurile în care. 6.90 CP). în art. 6.

În raport cu latura subiectivă a infracţiunii săvârşite. în general. (2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă. Acest principiu este reglementat în art. la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. Relativ la consecinţele infracţiunii. Faptul că infracţiunea ce cade sub incidenţa Statutului CIP a fost săvârşită de o persoană. care a executat ordinul guvernului (statului) sau al şefului. Articolul 7. O pedeapsă mai aspră. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea.75 CP cu privire la criteriile generale de individualizare a pedepsei. b) această persoană nu ştia că ordinul este ilegal. prin rezultatele subsecvente produse. din numărul celor menţionate. mai mult sau mai puţin necesar pentru realizarea materială a infracţiunii. de persoana celui vinovat. 8. deseori gradul de prejudiciu poate fi apreciat şi rezultă din conţinutul elementului material. de motivul acesteia. 17. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală. nu liberează această persoană de răspunderea penală. în art. Categoriile şi limitele pedepselor sunt reglementate. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. cu excepţia cazurilor în care: a) această persoană era obligată juridic să execute ordinele acestui guvern sau ale acestui şef. natura urmărilor.62-74 ale părţii generale a CP. Cu privire la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite: acest grad de pericol poate fi determinat în raport cu un şir de criterii: obiectul juridic al infracţiunii săvârşite. Alteori. 1. 3. caracterul lor repetat.gradul prejudiciului este în funcţie de consumarea. prin numărul rezultatelor. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. valoarea concretă a unor posibile scopuri sau motive ce au stimulat voinţa făptuitorului etc. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. 7. de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. În raport cu obiectul juridic al infracţiunii. prejudiciul se determină prin analiza formei de vinovăţie cu care a operat făptuitorul.6 art. Cu privire la persoana făptuitorului. eventualele prejudicii produse etc. structura . 2. mai ales. starea lui psiho-fizică. personalitatea făptuitorului. Acest principiu este reglementat şi în alin. numărul actelor ce formează această acţiune. se au în vedere coordonatele tipice ale infractorului. adică din natura acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii săvârşite. relativ la infracţiunile cu durată . prin valoarea sa cantitativă.8. 6. 5. valoarea lui. La stabilirea categoriei şi a termenului pedepsei.364 CP: persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau a dispoziţiei vădit ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale. latura obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii săvârşite.1998). relativ la infracţiunile condiţionate de un obiect material. 4. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. conform căruia persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. Pentru scopurile acestui articol. 9. civil sau militar. determinantă în aprecierea gradului de prejudiciu al infracţiunii poate fi natura valorilor sociale în jurul cărora se creează relaţiile de apărare socială.07. PRINCIPIUL INDIVIDUALIZĂRII RĂSPUNDERII PENALE ŞI PEDEPSEI PENALE (1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. numărul acţiunilor în raport cu caracterul lor. ordinul de săvârşire a infracţiunii de genocid sau a unei infracţiuni contra umanităţii se consideră oricând ilegal (art.33 al Statutului CIP de la Roma. Relativ la latura obiectivă a infracţiunii săvârşite. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite. c) ordinul nu a fost vădit ilegal. pot constitui elementele de apreciere a pericolului social concret. natura acestui obiect. realizarea lor integrală sau parţială etc. în partea specială a CP. gradul prejudiciului se determină în raport cu distincţia ce se face între vătămarea materială şi starea de pericol creată prin infracţiune.

78 CP. conform alin. hotărârile Parlamentului. starea sănătăţii.13 HP CSJ nr.186-192 CP se consideră repetate acele infracţiuni săvârşite de o persoană care. . dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte pedepse în afară de închisoare. micromediul din care provine.1993 Cu privire la sentinţa judiciară).25-27 CP.4 art. 2. familial. dar nu a fost condamnată pentru această faptă penală. Ordinea publicării şi intrării în vigoare a actelor oficiale este prevăzută de Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale din 6 iulie 1994. dar numai în măsura în care aceste sancţiuni se cumulează din raţiuni diferite şi dacă ele au funcţii diferite.11.1 al legii menţionate. urmează să fie clarificată atitudinea inculpatului faţă de muncă. Instanţele de judecată sunt obligate să motiveze stabilirea pedepsei privative de libertate. 1. stabilirea unei pedepse sub limita minimă.7 . de regulă. particularităţile psihice ale acestuia. anterior. studii. 12. 9. comportamentul infractorului înainte şi după săvârşirea infracţiunii. poate să nu ajungă la măsura care serveşte drept temei de tragere la răspundere penală a persoanei. stabilirea categoriei de penitenciare. a comis una din infracţiunile prevăzute de alin. de asemenea. Pentru stabilirea legii care trebuie aplicată în cazul săvârşirii unei infracţiuni concrete este necesar a clarifica două împrejurări: timpul acţiunii legii penale şi timpul săvârşirii infracţiunii. 15. profesional etc.4 din art.. existenţa invalidităţii. Articolul 8. 10. Care date anume cu privire la persoana inculpatului trebuie să le ia în consideraţie instanţa de judecată şi să le menţioneze la motivarea pedepsei.biologică normală. trecerea la o pedeapsă mai blândă. toate legile promulgate de Preşedintele RM. ca circumstanţe atenuante sau agravante. a unei boli grave. Instanţa de judecată este obligată.76 CP. Totuşi. Referirea în sentinţă numai la faptul că pedeapsa a fost stabilită "ţinându-se cont de persoana celui vinovat" este insuficientă. Se consideră în acţiune legea penală care a intrat în vigoare şi care nu şi-a pierdut puterea de acţiune. să motiveze aplicarea unei condamnări cu suspendarea pedepsei.186 CP. efectele acestor circumstanţe fiind reglementate de art. disciplinară etc. 14.conform cărora nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă . în unele împrejurări.7 din 15. gradul prejudiciabil al tentativei de infracţiune este mai mic decât al infracţiunii consumate. Potrivit prevederilor alin. Circumstanţele ce ţin de persoana făptuitorului pot servi. depinde de circumstanţele concrete ale dosarului examinat. Circumstanţele atenuante la stabilirea pedepsei penale sunt indicate în art. 16. cum ar fi răspunderea civilă. pedepsele principale pot fi însoţite de pedepse complementare ori li se pot asocia măsurile de siguranţă. (p. Acest principiu este reflectat şi în normele din partea specială a CP. deoarece. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă.2 art. capacitatea de muncă. decretele Preşedintelui RM. La individualizarea pedepsei penale instanţa trebuie să ţină cont şi de etapele activităţii criminale. din categoria infracţiunilor prevăzute de art. De exemplu. Aceasta nu înseamnă că răspunderea penală nu poate coexista cu alte forme de răspundere juridică. 11. ACŢIUNEA LEGII PENALE ÎN TIMP Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei.exprimă principiul unicităţii răspunderii penale (Non bis in idem) şi comportă următoarea semnificaţie: pentru o singură infracţiune există o singură răspundere penală. iar gradul prejudiciabil al pregătirii de infracţiune. comportamentul lui la serviciu şi acasă. Prin urmare. prevăzute în art. Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru o infracţiune să i se aplice aceluiaşi infractor mai multe sancţiuni penale.1 din articolele menţionate. Prevederile alin. rezolvarea chestiunilor legate de amânarea executării sentinţei. iar cele ce agravează pedeapsa sunt cuprinse în art. legăturile sale cu mediul social. hotărârile şi dispoziţiile Guvernului.77 CP. informaţiile cu privire la antecedentele penale etc. de asemenea. 13.

formează o infracţiune unică. ale BNM şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare intră în vigoare la data publicării lor în MO al RM sau la data indicată în text. adică activitatea de pregătire pentru săvârşirea infracţiunii şi tentativa de infracţiune. 1. stabilite de părţile contractante. acestea se omit la publicare. cât şi cea neconsumată.2 din Legea nr. 4. Aplicarea legii penale depinde de stabilirea corectă a timpului săvârşirii infracţiunii. 5. La infracţiunea continuă se aplică legea penală în vigoare la momentul încetării de către vinovat a infracţiunii sau la momentul depistării faptei de către organele de drept. Astfel. De aceea se aplică legea penală care acţionează la momentul săvârşirii acţiunii (inacţiunii) prejudiciabile. capitole. a devenit caducă.173XIII).3 al Legii nr. Timp al săvârşirii infracţiunii prelungite se consideră timpul săvârşirii ultimei acţiuni din seria de acţiuni identice. a expirat termenul indicat în lege. ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv. fapta se consideră consumată din momentul îndeplinirii de către autor a laturii obiective a infracţiunii. Articolul 10. actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice. Timpul săvârşirii faptei. (2) Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. asupra activităţii infracţionale se aplică legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei concrete. Actele oficiale pot fi difuzate la radio şi televiziune (art. Articolul 9. 3. b) în caz de uşurare a pedepsei. 2. în locul lor indicându-se "Secret de stat". 3. 1.10 CP. indiferent de structura componenţei de infracţiune în legea penală (materială sau formală). Legea enunţată prevede şi alte modalităţi de intrare în vigoare a actului oficial. articole ale actului oficial conţin secret de stat. La săvârşirea infracţiunii prin participaţie. în alt mod. care uşurează pedeapsa ori. Prin efect retroactiv al legii penale se înţelege calitatea de extindere a acţiunii legii penale asupra persoanelor care au săvârşit diverse fapte înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. . împreună.1 art. EFECTUL RETROACTIV AL LEGII PENALE (1) Legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei. TIMPUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Timpul săvârşirii faptei se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. dar au antecedente penale. În cazul în care unele titluri. a fost declarată nulă prin hotărâre definitivă a instanţei competente. indiferent de timpul survenirii urmărilor. a fost schimbată prin altă lege. actul oficial al cărui conţinut constituie secret de stat intră în vigoare la data adoptării sau la data prevăzută în acel act şi se comunică doar instituţiilor interesate (art. inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa. indiferent de timpul survenirii urmărilor. se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. care au condiţionat adoptarea legii concrete. conform prevederilor art. c) în alte moduri care ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea. intră în vigoare după schimbul instrumentelor de ratificare sau după remiterea actelor aprobate depozitarului spre păstrare în conformitate cu normele de drept internaţional sau în alt mod şi termen.1994. prin aceasta. înlăturând. Prin săvârşire a faptei se înţelege atât infracţiunea consumată. În corespundere cu prevederile alin. 2. îndreptate spre un scop comun.173-XIII).actele Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi. discuţiile exprimate în doctrina penală.8 al Legii nr. care. De exemplu. Legea penală îşi pierde puterea. 6. CP a rezolvat problema despre timpul săvârşirii infracţiunii. legea obţine calitatea de retroactivitate în trei situaţii: a) în cazul înlăturării caracterului infracţional al faptei. Retroactivitatea este strict limitată de lege.173-XIII din 06. adică se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi. au fost schimbate condiţiile şi circumstanţele.07. Actele internaţionale. îşi încetează acţiunea numai dacă a fost abrogată.

prin înlocuirea în sancţiunea normei a tipului pedepsei cu una mai uşoară. Persoana care a săvârşit o infracţiune pe o navă maritimă sau aeriană. 7. Prin alte moduri care ameliorează situaţia persoanei vinovate trebuie înţelese prevederile noii legi. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru cele cu copii în vârstă de până la 8 ani etc. conform prezentului cod.3. 6. la individualizarea . Articolul 11.10 CP. prin micşorarea termenului minimal şi a celui maximal al pedepsei. (5) Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră săvârşite pe teritoriul Republicii Moldova. înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al Republicii Moldova. De exemplu. legea penală care înăspreşte pedeapsa sau agravează situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. prin introducerea unor condiţii suplimentare pentru răspunderea penală. prin modificări de legislaţie ce au loc în procesul depenalizării pedepselor. prin excluderea din sancţiunea alternativă a pedepsei mai grave sau a celei complementare.10 CP se extind asupra a trei categorii de persoane. adică prin excluderea faptei infracţionale din rândul celor incriminate. acestea devenind subiecţi ai legii noi: a) persoanele care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a legii. (7) Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului Republicii Moldova sunt luate în considerare. (2) Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării sunt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. 5. Uşurarea pedepsei se efectuează prin transferarea infracţiunii dintr-o categorie gravă în alta mai puţin gravă. (6) În baza prezentului cod sunt supuse răspunderii penale şi persoanele care au săvârşit infracţiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinând Republicii Moldova. îmblânzirea regimului de ispăşire a pedepsei cu închisoarea. în conformitate cu tratatele internaţionale. a. nu sunt supuse jurisdicţiei penale a Republicii Moldova. precum şi pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. poate fi supusă răspunderii penale în conformitate cu prezentul cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se dispune altfel. (4) Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care. La atenuarea pedepsei pentru infracţiunea care se ispăşeşte de către persoana vinovată. indiferent de locul ei de aflare. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU (1) Toate persoanele care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. dar au antecedente penale. c) persoanele care au executat pedeapsa. dacă aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin. reducerea termenelor de prescripţie şi de stingere a antecedentelor penale.1 art.2 art. care este mult mai favorabilă pentru persoana vinovată. prin micşorarea cercului subiecţilor infracţiunii ş. (3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sunt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvârşite sunt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova. 4. Activitatea infracţională se înlătură prin metoda decriminalizării. b) persoanele care execută pedeapsa. pedeapsa numită de instanţa de judecată se micşorează în limitele prevăzute de noua lege penală. prin introducerea modificărilor în partea generală a CP cu referinţă la vârsta unor categorii de infractori. În corespundere cu alin. extinderea temeiurilor pentru liberarea condiţionată înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. Prevederile alin. împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni de război.

adică împotriva oricăror interese din cele enumerate în alin. Principiul teritorial de aplicare a legii penale în spaţiu este completat de principiul cetăţeniei. 8. aerian.2 CP. Legea nr. Sunt supuşi răspunderii penale cetăţenii RM şi apatrizii care domiciliază permanent pe teritoriul RM şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM (alin. Pentru infracţiunile menţionate cetăţenii străini şi apatrizii sunt pasibili de răspundere pe teritoriul RM dacă ei nu au fost supuşi pedepsei în statul străin (alin. Prin acţiunea legii penale în spaţiu se înţelege aplicarea acestei legi pe un teritoriu determinat şi în raport cu anumite persoane care au săvârşit o infracţiune.11) în cazul în care: a) acţiunea săvârşită este recunoscută drept infracţiune atât în RM.11. 5. Prevederea din alin. b) aceste persoane nu au fost judecate în statul străin pentru fapta săvârşită. în sensul Legii cetăţeniei. adică persoana care nu are cetăţenia RM şi nici dovada apartenenţei sale la un alt stat. 4.I al părţii speciale a CP.1024-XIV înţelege orice persoană care nu este cetăţean al RM şi nici cetăţean al unui alt stat. se înţelege o persoană care aparţine unui stat străin. 7. apatrizilor şi a cetăţenilor străini care au săvârşit infracţiuni în afara RM.1994). stabileşte că toate persoanele. dar numai stabileşte ordinea de realizare a răspunderii penale.11 CP). alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care RM este parte.5 al articolului comentat. Teritoriul RM se stabileşte prin frontieră de stat.1024-XIV din 02. 2. conform CP. precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată. indicat în alin. Persoanele menţionate care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM sunt supuse răspunderii penale dacă infracţiunile lor sunt îndreptate împotriva intereselor RM. infracţiunile de război enumerate în cap. infracţiunile săvârşite în limitele apelor teritoriale sau ale spaţiului aerian al RM sunt recunoscute drept fapte săvârşite pe teritoriul RM.6 art. jurisdicţia statului se extinde şi asupra navelor militare maritime sau aeriene ale RM indiferent de locul aflării lor.11 se descifrează în sensul că persoanele care au săvârşit infracţiuni. 3.11. Prin sintagma cetăţean străin. dar au imunitate diplomatică.2 art. În conformitate cu Legea din 17.11. 1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor consideră cetăţean străin persoana care nu are cetăţenia RM. Persoanele care se folosesc cu reacredinţă de dreptul de imunitate diplomatică sunt declarate persoane nongrata şi li se propune părăsirea RM. Aceasta înseamnă că . Art. Prin apatrid Legea nr. Potrivit alin. prin care se înţelege extinderea jurisdicţiei RM asupra cetăţenilor RM.1994 privind frontiera de stat a RM.pedepsei pentru o nouă infracţiune săvârşită de aceeaşi persoană pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta este o prevedere a tratatelor internaţionale în care sunt enumerate categoriile de persoane care se bucură de imunitate diplomatică de jurisdicţie.11 CP fixează două principii de aplicare a legii penale în spaţiu: principiul teritorialităţii şi principiul cetăţeniei. Principiul teritorialităţii de aplicare a legii penale în spaţiu. nu cad sub incidenţa legii penale şi nu sunt supuse jurisdicţiei penale a RM.1 art.11. În conformitate cu prevederile alin. Conform prevederilor alin.4 art. frontieră de stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine.12/107 din 03.11. împotriva păcii şi securităţii omenirii. nu RM. 6. nr.5 art.2000. noţiunea de teritoriu al RM reflectă spaţiul acvatic. dar are dovada apartenenţei sale la un alt stat.1 art.06. cât şi în statul pe al cărui teritoriu a fost săvârşită. iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine (a se vedea MO nr. În anumite condiţii. Imunitatea diplomatică nu înlătură ilegalitatea şi pedepsirea faptei săvârşite de diplomat.05. dacă altfel nu este prevăzut de tratatele internaţionale. incluse în CP. aceste condiţii presupun aflarea navei în spaţiul deschis acvatic sau aerian în afara teritoriului RM. solul şi subsolul delimitate prin graniţe şi supuse suveranităţii statului.275-XIII din 10. navele maritime nemilitare şi navele aeriene înregistrate în porturile RM au un statut juridic similar cu teritoriul RM. Prin urmare.3 art. indiferent de cetăţenie. care săvârşesc infracţiuni pe teritoriul RM sunt pasibile de răspundere. 1.

1 art. LOCUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Locul săvârşirii faptei se consideră locul unde a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă.03] 1. legislaţia penală (art. iar în cazul inacţiunii .13 CP se întemeiază pe principiul consfinţit în alin.12.11).19 CRM). Instanţa de judecată ia în consideraţie pedepsele şi antecedentele penale ale persoanelor pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului RM. de obicei.211-XV din 29. Articolul 13. La săvârşirea infracţiunii comise peste hotarele RM.13 CP) şi procesual-penală (art. cu timpul săvârşirii faptei.2 art.12 în redacţia Legii nr.275-XIII din 10. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate.03.11. Art. chiar dacă această faptă nu se pedepseşte în statul în care a fost săvârşită fapta. dacă această componenţă de infracţiune este formală.2 art. în temeiul hotărârii instanţei de judecată. dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată. dacă participantul a acţionat pe teritoriul RM. 3. care se află pe teritoriul său. dar care se află pe teritoriul republicii. În acest caz extrădarea se face numai în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale sau dacă extrădarea este întemeiată pe o hotărâre a instanţei de judecată (Convenţia Europeană de Extrădare.locul în care persoana trebuia sau putea să acţioneze.3 art. el va răspunde conform legii penale a RM. Cetăţenii RM nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din republică (alin. Prin extrădare se înţelege acţiunea de predare de către un stat altui stat a unui infractor. Strasbourg 15. NOŢIUNEA DE INFRACŢIUNE .12 prevede că locul săvârşirii faptei se consideră spaţiul în care persoana a acţionat. Paris 13.06.05. Condiţiile şi procedura de extrădare se reglementează de tratatele internaţionale la care RM este parte.03. [Art.13 CP). Locul săvârşirii infracţiunii coincide. Prevederile alin.25 al Legii nr.19 CRM şi pe cel din art.1975 şi 17.1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în RM şi admit posibilitatea extrădării cetăţenilor străini şi a apatrizilor ce au săvârşit infracţiuni după hotarele RM.infracţiunile săvârşite la bordul navelor menţionate se consideră săvârşite pe teritoriul RM şi cad sub incidenţa CP. Această categorie de persoane este supusă răspunderii penale conform prevederilor CP al RM. În acelaşi timp. în cazul în care aceeaşi persoană a săvârşit o nouă infracţiune pe teritoriul RM (alin. nu se exclude posibilitatea de extrădare a cetăţeanului RM în baza unor acorduri bilaterale (de exemplu. 2. 4.1978). nu pot fi extrădaţi (alin.1957 şi protocoalele adiţionale la această convenţie. CAPITOLUL II INFRACŢIUNEA Articolul 14. deoarece locul şi timpul sunt noţiuni ce se află în interdependenţă logică şi nu pot exista decât într-o atare ambianţă. spre a fi judecat sau spre a-şi executa pedeapsa. Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii cu respectarea tratatelor internaţionale la care RM este parte (alin.10.541-550 CPP). Reglementările enunţate au fost preluate şi de legea penală care prevede regula conform căreia cetăţenii RM şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în RM.2 art. Prin loc al săvârşirii infracţiunii se înţelege un spaţiu determinat în care s-a săvârşit fapta infracţională. în baza acordului de asistenţă juridică).7 art. Aceste informaţii vor fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate. EXTRĂDAREA (1) Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Republica Moldova. (2) Cetăţenii străini şi apatrizii care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova. 2. în vigoare 12. nu pot fi extrădaţi şi sunt supuşi răspunderii penale conform prezentului cod.18 CRM). indiferent de timpul survenirii urmărilor. Articolul 12. 9. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate. 1.

14 CP sunt enunţate trăsăturile (semnele) esenţiale ale acesteia prin care ea se distinge de alte fapte. Subliniind ideea că infracţiunea. De exemplu. (2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care. în unele articole din CP. în virtutea legii sau a regulilor speciale. pentru o expunere uniformă a textului.162 CP. se poate vorbi de infracţiune.7 CP din 1961. 5. cum era prevăzută în art. ideile. şi expresii cum ar fi faptă care nu prezintă pericol social (art. Acţiunea este o comportare activă prin care se încalcă o normă prohibitivă ce interzice o anumită activitate. Pentru ca fapta (acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă să constituie infracţiune. totodată. ea trebuie să fie: a) prejudiciabilă. ideile. Această trăsătură este impusă de principiul legalităţii consacrat în alin. persoană care nu prezintă pericol social (art. care constă în vătămarea unor valori sociale indicate expres în art. ca faptă prejudiciabilă. Caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei reprezintă elementul ei material şi dezvăluie esenţa socială a infracţiunii de a cauza o daună valorilor sociale apărate de legea penală sau de a crea un pericol pentru acestea. Fapta prejudiciabilă constituie temeiul real al răspunderii penale (alin. şi nu "socialpericuloasă". De aici concluzia că nu pot fi apreciate drept infracţiuni gândurile. De aceea în continuare. vom utiliza termenul prejudiciabil. conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod. Elementul material al infracţiunii este criteriul principal de deosebire a infracţiunii de alte acte delictuoase şi determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. c) săvârşită cu vinovăţie. era obligată să îl acorde constituie infracţiunea prevăzută de art.2 CP. b) prevăzută de legea penală.unica lege penală a RM (alin.1 art. 3. d) pasibilă de pedeapsă penală. în neîndeplinirea unei obligaţiuni impuse de lege sau de alte acte normative. Acest principiu este în deplin acord cu . convingerile persoanei. dar. În limbaj obişnuit.2 CP sau în crearea unui pericol pentru acestea. deoarece problema răspunderii penale şi a pedepsei penale se pune numai după ce s-a săvârşit infracţiunea. formal. Infracţiunea.1 art.1 CP. Inacţiunea constă într-o comportare pasivă. În definiţia infracţiunii dată în alin. legal recunoscut şi similar termenului socialpericulos.1 CP). 1. fără o substanţă reală a acestora.2 art. 4. prevăzută de legea penală. Infracţiunea determină răspunderea penală şi pedeapsa penală. Numai în măsura în care ele (gândurile. răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţiile fundamentale ale dreptului penal. Acţiunea sau inacţiunea obţine semnificaţie juridico-penală prin capacitatea reală de a produce o urmare negativă. Sub acest aspect prin faptă (acţiune sau inacţiune) într-o accepţie generală se înţelege activitatea desfăşurată laolaltă cu urmările produse. săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.58 CP).1 art. Din acest punct de vedere este logic faptul că legiuitorul a abordat în CP mai întâi concepţia privitoare la infracţiune. ea trebuie să fie prevăzută în CP . Drept confirmare a acestei teze. 2. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni. cuvintele prejudiciabil şi periculos au acelaşi sens şi fac parte din acelaşi câmp semantic. În lipsa uneia dintre aceste trăsături nu există infracţiune. adică social-periculoasă. fiind lipsită de importanţă. utilizând.(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă. În art. cauzează un prejudiciu valorilor sociale indicate în art. Pentru ca fapta să constituie infracţiune. deşi. legiuitorul s-a pronunţat în favoarea termenului faptă prejudiciabilă. care a produs urmări dăunătoare.59) etc. conform căruia CP "determină faptele ce constituie infracţiuni". acţiunea de furt încalcă interdicţia ce rezultă din art. apoi pe cea referitoare la instituţiile enunţate. neacordarea de ajutor unui bolnav de către o persoană care.51 CP). Astfel. Prin faptă se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane sub formă de acţiune sau inacţiune prejudiciabilă.186 CP.14 CP infracţiunea este caracterizată ca o faptă prejudiciabilă. legiuitorul recunoaşte că infracţiunea este o faptă social-prejudiciabilă. convingerile) s-au concretizat într-o acţiune sau într-o inacţiune incriminată.

15 CP este dată numai caracteristica generală a criteriilor care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. devine o categorie penală. 8. Articolul 15. dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea săşi dirijeze acţiunile (art. care conţine semnele formale ale unei infracţiuni. prin conţinutul lor concret nu vor putea fi niciodată vădit lipsite de importanţă. În partea specială a CP toate infracţiunile sunt sancţionate cu pedepse penale. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a fost săvârşită cu vinovăţie.39 CP). Noţiunea de infracţiune expusă în art.VI şi IX CP). deşi formal conţine semnele unei infracţiuni. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni (alin. În acelaşi timp. fiind lipsită de importanţă. iar cel formal . De aceea nu constituie infracţiune fapta care. Simpla constatare a prevederii faptei prejudiciabile în legea penală nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept infracţiune.ca faptă prevăzută de legea penală. Legea nu creează caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. să dispună de un anumit grad de prejudiciabilitate. O dată cu prevederea faptei în lege. Între caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei şi prevederea faptei în legea penală există o strânsă legătură. cât şi inacţiunea prejudiciabilă trebuie să reprezinte o manifestare psihică conştientă şi volitivă a persoanei (art.3 CP). Codul penal anterior nu prevedea dispoziţii referitoare la criteriile care determină aceste două laturi ale prejudiciabilităţii.23 CP). subiectul şi latura subiectivă.14 CP).art. 1.1-2 CP). Incriminarea şi dezincriminarea faptei sunt de competenţa legiuitorului (lit.15 CP. latura obiectivă. deoarece unele dintre acestea. Nu constituie infracţiune nici fapta prejudiciabilă săvârşită de o persoană în stare de iresponsabilitate (art. în lipsa pedepsei penale pentru infracţiunea săvârşită. iar prin conţinutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanţă. Atât acţiunea. Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvârşirea infracţiunilor legea penală îşi realizează scopul urmărit: apărarea valorilor sociale şi prevenirea săvârşirii faptelor prejudiciabile (art.17-19 CP).6 şi 51 CP).7 CP). dar. GRADUL PREJUDICIABIL AL INFRACŢIUNII Gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul. nu ar fi avut nici o importanţă (art. Elementul material caracterizează infracţiunea ca faptă prejudiciabilă. Criteriile după care se determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art.2 art.72 din Constituţie şi exclude interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale (art. Problema privind recunoaşterea lipsei gradului prejudiciabil al faptei săvârşite se soluţionează de organele urmăririi penale şi de instanţa de judecată în fiecare caz concret în parte. În cazul în care fapta a fost săvârşită fără vinovăţie (art. Fapta nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni în cazul în care aduce o atingere minimă valorii apărate de legea penală. cu toate consecinţele ce decurg din acest statut. ea fiind lăsată pe seama teoriei dreptului penal şi a jurisprudenţei. Aceasta înseamnă că pentru tragerea la răspundere penală este necesar a stabili ca fapta.3 art. cum sunt omorul şi tâlhăria.72 din CRM). ci le recunoaşte.20 CP) sau a fost săvârşită sub influenţa constrângerii fizice sau psihice. CP prevede liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală (cap.n) alin. nu poate fi vorba de infracţiune. Lipsa vădită de importanţă a faptei se ia în consideraţie în raport cu specificul faptelor care constituie infracţiuni. Infracţiunea fără pedeapsă nu are sens juridic penal. Liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală sunt aspecte ale principiului individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale. . 6. 7. Descrierea caracterului prejudiciabilităţii infracţiunii a rămas în afara reglementării legislative.14 CP este material-formală. La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite (art. care.7 CP). Persoana poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie (art. Ele (caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei) impun prevederea faptei în legea penală ca infracţiune când pericolul acesteia a crescut şi tot ele sunt factorul principal care impune dezincriminarea faptei în cazul în care gradul ei prejudiciabil a scăzut. ea obţine o formă juridică. În art.

răpirea unei persoane. De exemplu. care a săvârşit o infracţiune mai puţin gravă.186 CP). omorul.25-27 CP) şi de alţi factori.164 CP). Gradul prejudiciabil este legal (abstract). ori mai aspră.05.54 CP. Criteriile care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art.1 art. latura obiectivă. (3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.16 modificat prin Legea nr. în funcţie de criteriile menţionate.03] .211-XV din 29. De exemplu.4147 CP). CLASIFICAREA INFRACŢIUNILOR (1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil. Gradul prejudiciabil depinde şi de formele de participaţie la săvârşirea infracţiunii (art. deosebit de grave şi excepţional de grave. ţinându-se cont de criteriile din cap.03. În funcţie de forma vinovăţiei (semn al laturii subiective). VIII şi IX din partea generală a CP. în vigoare din 12. 5.06. după metoda săvârşirii infracţiunii (semn al laturii obiective) jaful (art. (4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani inclusiv.197 CP) este mai periculoasă decât aceeaşi faptă săvârşită din imprudenţă (art.187 CP) prezintă un grad prejudiciabil mai mare decât furtul (art. în primul rând. în limitele infracţiunilor contra patrimoniului. ci în funcţie de importanţa pe care o dă legiuitorul valorilor sociale. cum este furtul (alin. poate fi pedepsită cu închisoarea pe un termen concret în limitele de la 6 luni până la 3 ani sau poate fi liberată de răspunderea penală conform art. Acestea sunt semnele obiective şi subiective ce caracterizează elementele componenţei de infracţiune: obiectul. [Art.186 CP). El este stabilit de legiuitor şi se ia în consideraţie la incriminarea faptei în natura şi limitele pedepselor prevăzute pentru ea. Gradul prejudiciabil constă din caracteristica cantitativă a unei infracţiuni în raport cu alte infracţiuni din grupul celora care au acelaşi caracter prejudiciabil. săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. ca infracţiune contra vieţii. cele contra patrimoniului altul etc.2. Din acest punct de vedere. De exemplu. (6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă. prezintă un grad prejudiciabil sporit şi este mai aspru pedepsită decât aceeaşi faptă săvârşită de o persoană ori de două sau mai multe persoane (art. persoana în vârstă de până la 18 ani. adică de obiectul juridic al infracţiunii. infracţiunile prevăzute de prezentul cod sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare. toate infracţiunile contra vieţii au un caracter prejudiciabil. Gradul prejudiciabil este concret în cazul în care e stabilit de către instanţa de judecată la individualizarea răspunderii penale şi pedepsei penale. se deosebeşte calitativ de orice alt fel de infracţiuni (după obiectul de atentare). grave. care va fi ori mai blândă.15 CP. De aceea caracterul prejudiciabil al infracţiunii depinde de locul pe care infracţiunea dată îl ocupă în sistemul părţii speciale a CP.V şi VI. În raport cu caracterul prejudiciabil legiuitorul stabileşte gradul pericolului fiecărei infracţiuni din grupul cu acelaşi caracter prejudiciabil. subiectul şi latura subiectivă. de caracterul valorii sociale împotriva căreia este îndreptată infracţiunea din grupul dat.198 CP) etc. (2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. 4. Articolul 16. Astfel. Infracţiunile din partea specială a CP nu sunt plasate la întâmplare. El depinde. La schimbarea gradului prejudiciabil acesta se oglindeşte în sancţiunea pentru infracţiunea dată. etapele activităţii infracţionale (art. mai puţin grave. (5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani. 3. Caracterul prejudiciabil reprezintă caracteristica calitativă a pericolului unui grup de infracţiuni care atentează la una şi aceeaşi valoare socială. infracţiunea de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor (art. de exemplu.

323 CP) etc.195 CP).16 CP. persoanele juridice care au săvârşit infracţiunile prevăzute în alin. În funcţie de circumstanţele agravante ale componenţei de infracţiune.165 CP.2. 5. La infracţiunile uşoare se referă faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă. De exemplu. grave. Infracţiunile de tipul celora cum sunt lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin.3 art. În funcţie de aceste criterii. 2. La baza clasificării infracţiunilor în deosebit de grave şi excepţional de grave stau următoarele criterii: categoria pedepsei şi mărimea prevăzută de sancţiunea articolului din partea specială a CP. incriminat în art. Mai mult. traficul de fiinţe umane. CP din 1961 definea infracţiunea gravă (art. respectiv.168 CP). 3.23). mai puţin grave. favorizarea infracţiunii (art. infracţiunea de însuşire în proporţii deosebit de mari a bunurilor se pedepseşte cu închisoarea de la 10 până la 25 de ani şi. la categoria infracţiunilor uşoare. Banditismul însă (art. huliganismul agravat (alin.3 ea este apreciată drept infracţiune excepţional de gravă. La categoria celor deosebit de grave se referă acele infracţiuni pentru care sancţiunea normei de incriminare prevede numai pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen ce depăşeşte 15 ani. prevăzută pentru ea în sancţiunea articolului respectiv din partea specială a CP.63 CP). încălcarea regulilor de zbor (art. precum şi forma vinovăţiei.262 CP). această infracţiune se consideră excepţional de gravă.287 CP) etc.1. Toate infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave sunt săvârşite în mod intenţionat. De fapt. În art. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 până la 3000 de unităţi convenţionale sau cu arest până la 6 luni (art.48) şi infracţiuni deosebit de periculoase contra statului (cap.închisoarea şi mărimea ei maximă. deosebit de grave şi excepţional de grave.2 şi 3 art. infracţiunile sunt clasificate în 5 categorii: uşoare. ea este o infracţiune deosebit de gravă (alin. se includ în categoria infracţiunilor grave. Din interpretarea logică şi semantică a conţinutului acestei norme juridice rezultă că în categoria dată se includ infracţiunile sancţionate numai cu închisoarea fie drept unicul tip de pedeapsă. aceeaşi infracţiune este inclusă în diferite categorii din cele 5 menţionate în art. Aceeaşi faptă. pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani şi.203 CP).21 CP în general nu pot fi sancţionate cu închisoarea (art. şi forma vinovăţiei.149 CP). prin urmare. La infracţiunile mai puţin grave se referă omorul săvârşit în stare de afect (art. De exemplu. dacă se încadrează în limitele prevederilor alin.283 CP) este o infracţiune excepţional de gravă. care se manifestă prin una din categoriile de pedeapsă . 6. de până la 15 ani.1. fie ca alternativă altor categorii de pedepse. Acest cod însă nu preciza semnele acestor categorii de infracţiuni şi nu conţinea criterii unice pentru clasificarea lor. eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată de până la 180 de ore în folosul comunităţii (art. iar în cazul calificării în baza prevederilor alin. de asemenea.16 CP este legiferată clasificarea infracţiunilor în funcţie de caracterul şi gradul lor prejudiciabil.221 CP) etc. 4. Aceste infracţiuni se referă. este considerată o infracţiune deosebit de gravă. De exemplu. Însă în partea specială a CP unele infracţiuni sunt sancţionate numai cu pedepse de altă natură. din care cauză ea se pedepseşte cu închisoarea de la 16 până la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.I din partea specială).2 art. munca forţată (art. constituie o infracţiune gravă în cazul calificării faptei în cadrul dispoziţiilor alin.71) şi deosebit de gravă (art. În cazul în care sancţiunea prevede pentru pedeapsa cu închisoarea o alternativă în formă de detenţiune pe viaţă. iar în unele articole se întâlneau şi noţiuni cum ar fi: infracţiuni ce nu prezintă un mare pericol social (art. la baza acestei clasificări stă expresia juridică a caracterului şi gradului prejudiciabil al faptei.146 CP). Infracţiuni mai puţin grave şi grave se consideră faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă.2 art. .

4 art. de încălcarea de către făptuitor a unor legi.a) alin. sunt reglementate termenele de prescripţie ale executării sentinţei de condamnare (art. interdicţii sau de o activitate ilegală. În raport cu categoriile infracţiunilor. care. constituie latura subiectivă a infracţiunii.17-18 CP. se aplică pedeapsa mai blândă decât cea prevăzută de lege (art. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ CU INTENŢIE Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. cât şi prin intenţie indirectă înglobează reprezentarea în conştiinţa persoanei a obiectului infracţiunii. adică prevederea ei ca infracţiune în legea penală. se consideră infracţiune de jaf atunci când infractorul îşi dă seama că săvârşeşte infracţiunea în prezenţa părţii vătămate sau a altor persoane. ca formă a vinovăţiei. prevede urmările prejudiciabile ale acesteia şi doreşte survenirea acestor urmări. 1.323).312 CP) etc.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic (art. încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie (art. Dacă latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează şi prin anumite semne referitoare la timpul. prevede urmările ei prejudiciabile.14 HP CSJ nr. le-a dorit sau admitea. se stabilesc categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. împreună cu motivul şi scopul. mijloacele sau modul săvârşirii infracţiunii. acţiunii sau inacţiunii prin care se realizează activitatea infracţională. survenirea acestor urmări.311 şi lit. favorizarea infracţiunii (art. Dispoziţia art. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei şi prevederea urmării ei constituie elementul intelectiv al intenţiei.6.79 CP) şi în cazul unui concurs de infracţiuni (art. . reguli. a prevăzut urmările ei prejudiciabile. 3. aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului (art. 51 CP) poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale.8 CP din 1961.72 CP). prevăzută în art.2 art. 2. cele săvârşite se încadrează în componenţa de infracţiune de furt (p. De exemplu. în primul rând.84 CP). De exemplu. în mod conştient.16 CP atrage după sine şi anumite consecinţe juridice. înţelegerea trebuie să cuprindă şi aceste semne. nu se aplică condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (alin. În cazul în care făptuitorul în situaţia creată consideră că acţionează pe ascuns.160 CP).16 CP) are importanţă teoretică şi practică. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei săvârşite atât prin intenţie directă. în CP sunt incriminate actele de pregătire a infracţiunilor (art. Clasificarea infracţiunilor (art.17 CP nu cere cunoaşterea de către făptuitor şi a caracterului ilicit al faptei. iar dorinţa sau admiterea în mod conştient a survenirii urmării prejudiciabile reprezintă elementul ei volitiv. Atribuirea infracţiunii la una din categoriile indicate în art. În cazul infracţiunilor agravate conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi aceste circumstanţe. Ea reprezintă atitudinea psihică conştientă şi volitivă a persoanei în procesul comiterii infracţiunii.143 CP) etc.180 CP). persoana care nu ştia precis de graviditatea părţii vătămate nu poate să poarte răspunderea penală pentru infracţiunea agravată cum este omorul unei femei gravide (p. în funcţie de categoria infracţiunii săvârşite. Intenţia în norma penală citată este caracterizată sub aspectul manifestării ei în două modalităţi: a) intenţia directă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.26 CP). denunţarea calomnioasă şi mărturia mincinoasă săvârşite în circumstanţe agravante (lit. nu doreşte.97 CP) etc. Numai persoana vinovată de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (art. În CP nu se defineşte noţiunea de vinovăţie. locul. Art.7.90 CP).a) alin.2-3 HP CSJ nr. însă ea poate fi dedusă din dispoziţiile art. Articolul 17. Însă gradul prejudiciabil al unor fapte prevăzute în CP ca infracţiuni este legat. Astfel.2 art. De exemplu.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului).17 CP reproduce întocmai definiţia intenţiei. însă admite în mod conştient survenirea acestor urmări. b) intenţia indirectă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de gradul prejudiciului faptei.

tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă. pregătirea (art. Rezultă că reglementarea intenţiei în art.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). Săvârşind fapta penală prin intenţie directă. . Delimitarea intenţiei directe de intenţia indirectă are importanţă teoretică şi practică. în timpul unei sfezi dintre două persoane. Spre deosebire de intenţia directă.26 CP) şi tentativa de infracţiune (art.76 CP). După timpul apariţiei intenţiei ea poate fi spontană şi premeditată. ci. 4. adică atunci când acţiunile vinovatului demonstrau că el a prevăzut survenirea morţii.147 CP) şi vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect (art. dacă omorul intenţionat poate fi săvârşit atât cu intenţie directă. urmarea prejudiciabilă a cărora nu este un semn obligatoriu al laturii obiective. o atitudine de indiferenţă. Elementul volitiv al intenţiei se caracterizează printr-o anumită atitudine volitivă faţă de urmarea prejudiciabilă. De exemplu.156 CP). iar în cazul altor infracţiuni ea poate fi considerată drept circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art. 7.146 CP).12 din 27. Teoria şi legea penală cunoaşte şi alte modalităţi ale intenţiei. Spre deosebire de intenţia spontană simplă. De exemplu. Are. şi inevitabilitatea survenirii ei. Prin urmare. ci şi inevitabilitatea morţii ei. aruncând victima într-o prăpastie. persoana prevede nu numai posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile. 5.11. deci. nu o doreşte. Previziunea în cazul intenţiei indirecte presupune înţelegerea posibilităţii survenirii reale a consecinţelor prejudiciabile (p. Astfel. 6. de nepăsare faţă de producerea urmării prejudiciabile. el va fi tras la răspundere penală pentru urmarea prejudiciabilă care a survenit real şi pe care acesta o admisese în mod conştient.se manifestă diferit.17 CP este orientată spre infracţiunile cu componenţe materiale.3. Un alt aspect al elementului intelectiv . persoana. infracţiunea de expediere ilegală de substanţe narcotice se consideră consumată din momentul primirii coletului poştal sau a bagajului cu astfel de substanţe de către instituţia de comunicaţie sau de punctul de recepţie a bagajelor (p. În astfel de cazuri persoana acţionează numai cu intenţie directă. Intenţia spontană se manifestă în două forme: simplă şi din afect.În astfel de cazuri conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi înţelegerea că el săvârşeşte o faptă interzisă. la săvârşirea infracţiunii prin intenţie indirectă.27 CP) pot fi săvârşite numai cu intenţie directă. În astfel de cazuri. Intenţia indirectă se exclude şi în cazul infracţiunilor cu componenţe formale. elementul volitiv se caracterizează prin dorinţa de a săvârşi acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă indiferent de faptul survenirii unor urmări materiale. Dacă vinovatul a activat cu intenţie indirectă. cât şi cu intenţie indirectă. dorea aceasta. De exemplu. HP CSJ nr. dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor ce nu au depins de voinţa lui (p. de regulă.3 HP CSJ nr. pruncuciderea (art.3 HP CSJ nr.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice). Însă în CP o mare parte de infracţiuni au componenţe formale. Această modalitate a intenţiei spontane constituie un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor componenţe de infracţiuni. făptuitorul prevede nu numai posibilitatea. intenţia din afect apare în mod subit sub imperiul unor tulburări sau al altor stări de provocare ca reacţie imediată la aceste provocări.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). prevăzând posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile.03. una din ele ia un cuţit de pe masă şi o ucide pe cealaltă. În cazul intenţiei spontane simple intenţia de a săvârşi infracţiunea apare din cauza unor condiţii în care se află persoana şi se realizează imediat sau după o perioadă scurtă de timp din momentul apariţiei ei. Persoana care activează cu intenţie directă doreşte survenirea urmării prejudiciabile şi îşi depune voit eforturile pentru atingerea rezultatului dorit.acela al prevederii urmării prejudiciabile a faptei cu intenţie directă şi indirectă . Motivul şi scopul infracţiunii relevă faptul că persoana care o săvârşeşte urmăreşte şi doreşte o anumită finalitate.9 din 15. însă o admite în mod conştient. cum sunt omorul săvârşit în stare de afect (art.

cum sunt omorul intenţionat săvârşit cu premeditare (lit. De exemplu. Acţiunile lui vor fi calificate ca viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani în baza lit. 1. dorind în egală măsură survenirea oricăreia din aceste urmări. de regulă. în acest interval de timp. prevede urmările ei prejudiciabile. intenţia premeditată sporeşte gradul prejudiciabil al faptei şi al făptuitorului. Sineîncrederea exagerată se caracterizează prin faptul că persoana îşi dă seama că. De exemplu. 8. dar consideră uşuratic că prin felul în care acţionează îl va evita. rezultat pe care nu-l doreşte şi nici nu-l acceptă. La baza acestei aprecieri pot sta încrederea făptuitorului în experienţa şi pregătirea sa profesională. În acest caz făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru viol în funcţie de vârsta pe care de fapt o avea victima. pentru practica judiciară are importanţă clasificarea ei în intenţie concretă şi intenţie nedeterminată. În astfel de situaţii. însă îşi imaginează în linii generale urmările posibile. În alte cazuri premeditarea poate fi luată în vedere la individualizarea pedepsei ca semn ce determină gradul prejudiciabil al infracţiunii (art. 2. Posibilitatea preîntâmpinării urmărilor se bazează pe aprecierea unor temeiuri şi împrejurări care. ar trebui să evite rezultatul prevăzut.284 CP) etc. Prevederea în cadrul sineîncrederii exagerate presupune nu numai prevederea posibilităţii producerii urmării prejudiciabile. îşi dă seama că această abatere de la regulile de circulaţie rutieră creează un pericol pentru securitatea participanţilor la trafic. de aceea ea apare mai prejudiciabilă decât intenţia spontană. intenţia premeditată este un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor astfel de infracţiuni. făptuitorul ştie că victima nu are vârsta de 14 ani şi o violează.283 CP).9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat). De exemplu.3 art. adică după rezultat. banditismul (art. De exemplu. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ DIN IMPRUDENŢĂ Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. creându-şi condiţii favorabile pentru realizarea ei. Sarcina dovedirii vinovăţiei revine acuzării. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile. deşi trebuia şi putea să le prevadă. la săvârşirea infracţiunii de viol făptuitorul nu ştia precis vârsta victimei.1 HP CSJ nr. De regulă. În cazul intenţiei concrete persoana prevede şi doreşte survenirea unui rezultat bine determinat. Concluziile instanţei judecătoreşti cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului trebuie să fie motivate în sentinţă. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei este legată. în concepţia făptuitorului. de nerespectarea unor reguli de precauţie stabilite pentru a evita survenirea unor consecinţe prejudiciabile în procesul de desfăşurare a anumitor activităţi. a prevăzut urmările ei prejudiciabile. ci şi posibilitatea preîntâmpinării unei astfel de urmări. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. starea tehnică a . După gradul de concretizare a intenţiei. motociclistul. inculpatul şi apărătorul lui având posibilitatea în proces de a folosi orice mijloc de probă pentru a o infirma. În cazul intenţiei nedeterminate făptuitorul prevede şi doreşte să cauzeze un prejudiciu.b) alin. indicându-se probele cercetate (p.a) alin.171 CP.2 art. dezvoltând o viteză inadmisibilă pe o rută din raza oraşului. persoana plănuieşte şi se pregăteşte în vederea săvârşirii infracţiunii.18 CP este prevăzută imprudenţa ca formă a vinovăţiei sub două modalităţi: a) sineîncrederea exagerată (uşuratică) şi b) neglijenţa.145 CP).7 şi 15 CP). admiţând că ea poate fi şi minoră.Intenţia premeditată presupune un anumit interval de timp de la apariţia ideii de a săvârşi infracţiunea până la realizarea ei. În art. Vinovăţia nu se prezumă. crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art. Factorul intelectiv al sineîncrederii exagerate constă în înţelegerea de către făptuitor a caracterului prejudiciabil al activităţii sale şi în prevederea urmării prejudiciabile ce poate surveni din cauza ei. Articolul 18. această activitate prezintă un anumit grad prejudiciabil.

dar greşit. de rezultat. acţiunea persoanei care a instalat pe terenul său un dispozitiv explozibil. Când făptuitorul nu se bazează pe nici un temei care ar putea preîntâmpina rezultatul. activând în condiţiile făptuitorului. îl acceptă în mod conştient şi nu face nici un efort pentru preîntâmpinarea lui. urmează a fi calificată ca omor intenţionat. 7. În general. pe întâmplare. lipsa de înţelegere a gradului prejudiciabil al faptei şi al prevederii producerii rezultatului ei deosebesc imprudenţa de toate celelalte forme şi modalităţi ale vinovăţiei. circumstanţele concrete ale situaţiei în fiecare caz aparte. şi această încredere îl însoţeşte pe tot parcursul activităţii sale.235 alin. obligaţiunea de a prevedea rezultatul este o condiţie obiectivă a neglijenţei şi la stabilirea ei nu se iau în considerare particularităţile individuale ale persoanei concrete. pot împiedica survenirea rezultatului şi care. şi nu infracţiune (art.345 CP). întrucât în asemenea caz ea echivalează cu acceptarea urmărilor prevăzute. În lipsa obligaţiunii de a prevedea posibilitatea survenirii rezultatului se exclude vinovăţia. În dreptul penal esenţa neglijenţei constă în faptul că persoana trebuia şi putea să prevadă posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil. obişnuit. exagerat că rezultatul nu se va produce. nu atrage răspunderea penală a făptuitorului. ar fi trebuit să prevadă rezultatul acţiunii sale. în lipsa unui rezultat real.41 CP) şi exclude posibilitatea pregătirii şi tentativei la ele (art. de fapt. ci pe hazard. Excepţie fac infracţiunile cu componenţe formale prevăzute expres în partea specială a CP (art. prevăzând posibilitatea survenirii rezultatului. INFRACŢIUNE SĂVÂRŞITĂ CU DOUĂ FORME DE VINOVĂŢIE . în urma exploziei căruia au murit oameni. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile.26-27 CP). în concepţia sa. De exemplu. persoana. Astfel. instrucţiuni legale care reglementează modul de desfăşurare a unor activităţi sau din anumite reguli de convieţuire socială bazate pe experienţa de viaţă.20 CP). Această obligaţiune rezultă din diferite norme. va exista o faptă săvârşită fără vinovăţie.26 HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele de omor intenţionat). Prin urmare.1 art. este necesar ca persoana să poată prevedea natura şi dimensiunile lui. Pe lângă obligaţiunea de a prevedea rezultatul (trebuia să-l prevadă). au fost apreciaţi exagerat. Dacă se va stabili că persoana nicicum nu putea să prevadă producerea rezultatului. 3. Specificul acestei forme de vinovăţie rezultă şi din faptul că CP nu prevede răspunderea penală pentru participaţia la săvârşirea infracţiunilor din imprudenţă (art. Crearea pericolului survenirii urmării prejudiciabile din cauza sineîncrederii exagerate sau a neglijenţei. 4. Factorul volitiv al sineîncrederii exagerate reprezintă eforturile pe care le depune făptuitorul la desfăşurarea activităţii cu nerespectarea regulilor de precauţie în condiţiile încrederii sale în anumiţi factori care. În situaţia sineîncrederii exagerate făptuitorul crede sincer. La intenţie. precum şi alte împrejurări de natură să prevină producerea rezultatului prejudiciabil. Sintagma din art.mecanismelor.18 CP reglementează imprudenţa în cele două modalităţi menţionate numai în cazurile infracţiunilor cu componenţe materiale. reguli. dar nu din imprudenţă (p. 5. 6. ci din posibilitatea unui individ mediu. deşi trebuia şi putea să le prevadă. art. Numai atunci când persoana care trebuia să prevadă şi să preîntâmpine rezultatul faptei sale a putut. acţiunile altor persoane. Obligaţiunea de prevedere se deduce nu din posibilităţile individuale. sunt temeiuri de a se vorbi despre prezenţa vinovăţiei în formă de neglijenţă. vinovăţia sa va îmbrăca forma intenţiei. concrete ale persoanei. Neglijenţa ca modalitate a imprudenţei există atunci când persoana nu îşi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei. pregătirea şi experienţa lui profesională sau de viaţă. însă nu şia onorat această obligaţiune. chiar nici atunci când rezultatul a fost preîntâmpinat de alte persoane sau din întâmplare nu a survenit.18 CP trebuia să prevadă exprimă obligaţiunea persoanei de a prevedea posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. Posibilitatea de prevedere este o condiţie subiectivă a neglijenţei şi se stabileşte în funcţie de particularităţile individuale ale făptuitorului. care. Articolul 19.

Urmarea mai gravă provocată din imprudenţă prin fapta săvârşită cu intenţie apare astfel drept circumstanţă agravantă la infracţiunile săvârşite cu intenţie. ori decesul victimei (alin.19 CP sunt definite ca infracţiuni săvârşite cu două forme de vinovăţie. drept rezultat al săvârşirii cu intenţie a infracţiunii. de clasificarea lor (art. care a provocat decesul victimei (alin.149 CP. nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă. Însă unele infracţiuni.19 CP. precum şi decesul victimei (alin.34 CP). fiind unite de legiuitor într-o componenţă. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi. în practica judiciară la încadrarea juridică a unor asemenea fapte s-ar fi impus aplicarea regulilor concursului de infracţiuni.16 CP).278 CP) etc. . În partea specială a CP infracţiunile cu două forme de vinovăţie după construcţia lor sunt incriminate sub forme de infracţiuni materiale agravate şi infracţiuni formale agravate. infracţiunea se consideră intenţionată. luarea de ostatici care a dus la decesul victimei din imprudenţă (alin. La infracţiunile materiale agravate săvârşite cu două forme de vinovăţie se referă: vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Nici o faptă săvârşită fără vinovăţie. deşi trebuia şi putea să le prevadă. 3. Dacă CP nu ar fi incriminat infracţiunile săvârşite cu două forme de vinovăţie în partea specială a CP ca infracţiuni distincte. conform circumstanţelor cauzei. De regulă. se produc urmări mai grave care. 1.151 CP). legate.3 art. În consecinţă.4 art.280 CP) etc. aceste infracţiuni se caracterizează prin intenţie. de exemplu. luarea de ostatici şi lipsirea de viaţă din imprudenţă sunt fapte incriminate ca infracţiuni concrete în alin. se caracterizează sub aspectul laturii subiective prin reunirea cumulativă a intenţiei şi imprudenţei. nu poate fi recunoscută drept infracţiune. 2. respectiv. însă fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. 4. care a provocat din imprudenţă decesul victimei (alin. Or. după construcţia lor.Dacă. Art. conform art.169 CP). realizându-se un concurs ideal: infracţiunea iniţială comisă cu intenţie şi alta din imprudenţă.2 art.1 art. Sub aspect obiectiv infracţiunile cu două forme de vinovăţie constau dintr-o faptă iniţială.20 CP rezultă două situaţii în care între acţiunea (inacţiunea) şi urmarea prejudiciabilă survenită există legătură cauzală. Ele. provocarea ilegală a avortului care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Sub aspect subiectiv. al cărei rezultat se amplifică. se consideră în general infracţiuni intenţionate şi asupra lor se răsfrâng toate consecinţele ce decurg din acest statut al lor.72 CP) etc.3 art. Ca exemple de infracţiuni formale agravate care pot fi săvârşite cu două forme de vinovăţie sunt: internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică.20 CP reglementează un aspect al principiului vinovăţiei. ce stă la baza acţiunii iniţiale.163 CP). categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. atrag înăsprirea pedepsei penale şi care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului. Cunoaşterea trăsăturilor specifice ale infracţiunilor cu două forme de vinovăţie are o mare importanţă practică.159 CP). răspunderea penală pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile. terorismul soldat cu decesul unei persoane din imprudenţă (alin. 1. conform legii. conducând la o consecinţă mai gravă. Articolul 20. Astfel de infracţiuni în art. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări. FAPTA SĂVÂRŞITĂ FĂRĂ VINOVĂŢIE (CAZUL FORTUIT) Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.3 art. De exemplu. lăsarea în primejdie.2 art. ele. au format o singură infracţiune de luare de ostatici care a provocat decesul unei persoane din imprudenţă (alin. oricât de prejudiciabile ar fi urmările ei.2 art.280 CP). Din dispoziţiile art. care a cauzat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.280 CP şi. în art. infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din imprudenţă. stabilirea recidivei (art. sancţiunea pentru această incriminare fiind cu mult mai aspră decât sancţiunile prevăzute pentru fiecare din infracţiunile unite. şi imprudenţă faţă de urmarea mai gravă. care exclude incriminarea obiectivă în dreptul penal al RM.

SUBIECTUL INFRACŢIUNII (1) Sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care. atac de cord etc. (3) şi (4). persoana nu-şi dădea seama şi.(2). inclusiv comportamentul părţii vătămate. nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. art. fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. (2) şi (3). Cauza imprevizibilă se poate datora şi imprudenţei victimei (apare brusc în faţa automobilului în viteză) sau comportării unor vieţuitoare (o viespe îl înţeapă în ochi pe conducătorul unui automobil în timp ce se află la volan. etc. că ele sunt adevărate. În cazul infracţiunilor cu componenţe formale. 280. 287 alin. art.171. când o persoană este convinsă. se interpretează drept infracţiune săvârşită fără vinovăţie. A doua situaţie. nu prevede posibilitatea survenirii urmării ei şi.(2) şi (3).260. art.). 186-188. că se află în faţa unui atac.(2). art.292 alin. în momentul săvârşirii infracţiunii.(2) şi (3).(2). art. art. în care fapta se săvârşeşte fără vinovăţie. 166 alin. De exemplu.288 alin.(2). neprevăzute de conştiinţa şi voinţa făptuitorului.). în condiţiile situaţiei apărute nici o persoană nu putea să le prevadă. art.195. art. 281.290 alin. Împrejurările imprevizibile pot fi: naturale (cutremur. 271. Articolul 21. conform circumstanţelor cauzei.(3). Pentru existenţa acestei situaţii este necesar a stabili dacă fapta săvârşită îndeplineşte următoarele condiţii ce se desprind din reglementarea menţionată: Rezultatul acţiunii (inacţiunii) persoanei trebuie să se datoreze unor împrejurări obiective. Numai atunci când fapta întruneşte cumulativ toate condiţiile subiective şi obiective enunţate. 350.275. 151.312 CP. 172. De exemplu. conform circumstanţelor cauzei. nici nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. art.145.197 alin. diferite instalaţii sau mecanisme (scurtcircuit. art.2.(2) şi (3).(2).(2) şi (3). 268.(2). or.192 alin. Or. conform circumstanţelor cauzei. 196 alin. 273 alin. Dacă se va stabili că persoana care se crede cu bună-credinţă atacată şi circumstanţele concrete ale cauzei. Persoana care a săvârşit fapta trebuie să fi fost în imposibilitate de a prevedea împrejurarea care a dus la producerea rezultatului. 3. nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. art. aceasta se consideră săvârşită fără vinovăţie în înţelesul art. art.(2). La această situaţie se referă. În asemenea cazuri trebuie să existe împrejurări reale care să creeze făptuitorului certitudinea că se află în faţa unui atac. (2) Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. în situaţia în care martorul este de bunăcredinţă. legitima apărare aparentă (putativă sau imperfectă). 152 alin. furtună. Neprevederea cauzelor care au acţionat şi a rezultatului produs are un caracter obiectiv şi general. art. 175.).3 art.(2). defecţiune care nu a fost descoperită la revizia tehnică a maşinii. au împlinit vârsta de 16 ani. Acţiunea (inacţiunea) care a determinat rezultatul neprevăzut trebuie să fie o faptă prevăzută de legea penală. ruperea unei piese la o maşină etc. . art.305. 270. în baza unor date obiective şi a unor condiţii subiective. nu întrunesc componenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă.342.212 alin. împrejurare care nu ar fi putut fi prevăzută de nici o altă persoană aflată în situaţia şoferului. ele.217 alin. de asemenea. din care cauză comite un accident de circulaţie. trăsnet etc. se consideră săvârşite fără vinovăţie. din cauza unei defecţiuni tehnice de construcţie a motorului. ce a dus la moartea unei persoane.20 CP.190 alin.164. 283-286. o stare fiziologică (leşin. declaraţiile necorespunzătoare adevărului. 189 alin. dacă persoana nu îşi dădea seama sau nu trebuia şi nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. În prima situaţie persoana care a comis fapta nu îşi dă seama şi. art. prevăzut de alin.(4). 147. 317 alin.264 CP.). prevăzută de art. În exemplul invocat conducătorul autovehiculului a produs un accident rutier fără vinovăţie. în primul rând. în situaţia în care un conducător de automobil a săvârşit un accident. îi dădeau temeiuri de a aprecia acţiunile părţii vătămate ca atac ce-i dă dreptul de a se apăra. este aceea în care persoana nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale.

de persoană care a săvârşit o infracţiune (alin.1 art.6. persoana în .).05. Or. de făptuitor (art. 248-251. luna. sancţionată.03 şi Legea nr. b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate. Această chestiune se soluţionează în conformitate cu cerinţele legii de procedură penală. alin. prevăzute în art.11. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana care a săvârşit o infracţiune consumată.2 art. instigator sau complice (art.2003 în vigoare din 12.2 art.18 CP etc. utilizată de organul sau persoana împuternicite cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective. art. (4) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător poartă răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite.51 CP etc. o anumită limită de vârstă. cât şi cea care comite o infracţiune neconsumată (art. art. se deduce din vârsta minimală a acestei persoane presupusă de expertiză (p. organizator. 2.). autor.06.1 art. În alin.21. 3.1 art. (5) Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită.6 al HP CSJ nr.21 modificat prin Legea nr. ea trebuie să fi atins. [Art.305-XV din 11 iulie 2003 privind modificarea Codului penal al Republicii Moldova (MO nr.51 CP). 5.17. şi persoana juridică.215-218. Se consideră că persoana a atins vârsta anumită nu în ziua naşterii. inexistenţa responsabilităţii persoanei fizice este absolută şi în nici un caz nu se va putea dovedi existenţa ei. alin. anul naşterii). în momentul comiterii infracţiunii. Minorii între vârsta de 14 ani şi 16 ani poartă răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor indicate expres în alin.25-27 CP).26. 4. În CP subiectul infracţiunii apare şi sub denumirea de infractor (alin. care este numit de expert. Aceasta înseamnă că. aprobată. Prin acest articol CP recunoaşte ca subiect al infracţiunii deopotrivă cu persoana fizică. Însă vârsta minorului este luată în considerare la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. Vârsta generală pentru tragerea la răspundere penală a persoanei fizice este de 16 ani.10.153-154 din 22 iulie 2003)] 1. şi nu de la naştere. În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei trebuie să se dovedească vârsta precisă a minorului (ziua.19. 223-246. numai la o anumită vârstă.21 CP sunt indicate semnele ce caracterizează în general persoana fizică ca subiect al infracţiunii. Temeiurile răspunderii penale sunt unice şi se aplică în egală măsură faţă de orice persoană care a împlinit vârsta cerută de lege (art. art.1 CP). omul dobândeşte capacităţile psihice care-i dau posibilitate de a conştientiza acţiunile sale şi de a şi le putea stăpâni. iar în cazul constatării vârstei prin numărul minimal sau maximal de ani. ci începând cu ziua următoare.). 257.5 şi art.21 CP rezultă că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi subiect al infracţiunii.1 art. c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile persoanei. 221. până la atingerea vârstei de 14 ani.2 art.37 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori).211-XV din 29. Astfel. de persoană vinovată de săvârşirea infracţiunii (alin. societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost admisă. Din alin. La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua naşterii urmează să fie considerată ultima zi a acelui an.2 art. alin.1 art. 6.42 CP). ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi. Pentru ca o persoană să poată fi subiect al infracţiunii.(3) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiţii: a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii. 259-261.27 CP etc. din punct de vedere penal. Acestea sunt: vârsta cerută de lege şi responsabilitatea.

Nu orice persoană juridică în sensul art. persoana care efectuează urmărirea penală (art.60 CC) şi de exerciţiu (alin.61 CC). b) să desfăşoare activitate de întreprinzător.845 din 3 ianuarie 1992 Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (cu modificările corespunzătoare). care desfăşoară activitatea de întreprinzător ce corespunde dispoziţiilor acestor acte legislative şi normative.21 CP. Pe cale de deducţie. 10. poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale.160 CP). alin. Noţiunea şi caracteristica responsabilităţii şi iresponsabilităţii sunt expuse în comentariul la art. 328 CP).332 din 1999 Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate. Conform art. faţă de minori nu se aplică detenţiunea pe viaţă (art.4 art. Prin urmare.327. persoana juridică poate fi subiect al infracţiunii de la data înregistrării ei de către stat.55 CC. sec.1 art.XI.70) etc.307 CP).54 CP şi în conformitate cu prevederile procedurii penale.vârstă de până la 18 ani poate fi liberată de răspunderea penală în temeiul prevederilor art.22-23 CP.208-209 CP). poate fi reclamant şi pârât în instanţa de judecată. 11. de Legea nr.4 art. 308 CP). naval sau aerian (art. persoană juridică este organizaţia care posedă un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiunile sale cu acest patrimoniu. De exemplu.1 art. persoana cu funcţii de răspundere (art. În această situaţie persoana fizică trebuie să posede semnele prevăzute în alin. să-şi asume obligaţiuni. a 2-a Antrepriza.21 CP şi în articolul corespunzător din partea specială a CP. de Legea nr.76 CP). săvârşirea infracţiunii de către un minor constituie o circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art.1 Dispoziţii generale cu privire la antrepriză şi la prestări servicii şi sec.21 că poate fi subiect al infracţiunii numai acea persoană juridică. însă este indicat caracterul activităţii persoanei sau funcţiile pe care le ocupă. De exemplu. 12.4 art. Actualul CP a mers pe calea recomandată ţărilor-membre de Consiliul Europei . infracţiunile de atragere a minorilor în activitatea criminală sau la consumul ilegal de droguri pot fi săvârşite numai de persoane care au atins vârsta de 18 ani (art. 8. În alte cazuri. medicul (art. 9. lucrătorul transportului feroviar. judecătorul (art. vârsta subiectului special în norma de incriminare nu este determinată.263) etc. CP în art.3 şi 4 art. ce desfăşoară activitate de întreprinzător. Persoanele juridice pot fi trase la răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute de alin.de a recunoaşte în legislaţia penală persoana juridică drept subiect al răspunderii penale. Astfel.125 dă interpretarea legislativă a activităţii de întreprinzător desfăşurată ilegal. din această interpretare s-ar putea formula şi înţelesul activităţii legale de întreprinzător.1 art. trebuie să avem în vedere că o mare parte din infracţiunile prevăzute în partea specială a CP pot fi săvârşite numai de persoane care au atins o anumită vârstă. 7. CP stabileşte în alin. Referitor la problema vârstei de la care este posibilă răspunderea penală. c) ea poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute expres în alin. De aceea pot fi subiecţi ai infracţiunii numai acele persoane juridice.21 CP.71 CP). Ea se consideră constituită în momentul înregistrării şi din acest moment are capacitatea de folosinţă (alin.55 CC poate fi subiect al infracţiunii. închisoarea ca pedeapsă faţă de ei poate fi aplicată pe un termen ce nu depăşeşte 15 ani (art. CP nu dă noţiunea de persoană juridică.306.21 CP reglementează particularităţile răspunderii penale a persoanei juridice ca subiect al infracţiunii. În aceste cazuri subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică care a împlinit 18 ani sau o altă vârstă stabilită de lege pentru a ocupa aceste funcţii sau pentru a exercita aceste activităţi. Norma citată indică următoarele semne ce caracterizează persoana juridică drept subiect al infracţiunii: a) să fie constituită în ordinea şi modul prevăzute de lege. În concepţia CP din 1961 persoana juridică nu putea fi subiect al infracţiunii. . Răspunderea penală a persoanelor juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită. Însă această activitate este reglementată expres de CC în cap. Alt semn ce caracterizează persoana fizică drept subiect al infracţiunii este responsabilitatea.

o infracţiune. 3. învinuitului sau inculpatului. a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Reglementările art. iar după însănătoşire . Însă în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a bănuitului. Responsabilitatea persoanei este prezumată şi nu trebuie dovedită. nu se mai poate pune problema vinovăţiei ca semn al infracţiunii. Faţă de o asemenea persoană. Faţă de o asemenea persoană. Factorul intelectiv este determinat de capacitatea persoanei de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. 4.22 CP) şi caracterizează criteriile ce stau la bază ei. În art. care a săvârşit o faptă cu vinovăţie. În literatura juridică responsabilitatea este denumită şi capacitate penală sau imputabilitate. Dacă lipseşte responsabilitatea. . deci. RESPONSABILITATEA Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. Numai o persoană responsabilă.22 CP se dă noţiunea de responsabilitate. Acesta din urmă este denumit şi psihologic.23 CP sunt de principiu. Factorul volitiv constă în capacitatea persoanei de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija acţiunile.21 sunt prevăzute unele condiţii speciale privitoare la specificul laturii obiective şi al laturii subiective ale infracţiunilor săvârşite de persoana juridică. 1. responsabilitatea este premisa vinovăţiei. în baza hotărârii instanţei de judecată. se afla în stare de iresponsabilitate. în timpul săvârşirii unei fapte prejudiciabile. Responsabilitatea trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Articolul 23. Trebuie să facem distincţie între responsabilitate şi răspunderea penală. Lipsa unuia dintre aceştia duce la inexistenţa responsabilităţii şi. prevăzute de prezentul cod. 2.3 art. organele urmăririi penale şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să stabilească starea psihică a acestora.21 CP. 2. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate.2 art. Prin urmare. adică responsabilitatea sau iresponsabilitatea lor. Articolul 22.51 CP). Aceşti doi factori există în mod cumulativ.21 CP responsabilitatea este prevăzută ca semn ce caracterizează persoana fizică în calitate de subiect al infracţiunii. precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.13. în baza hotărârii instanţei de judecată.23 CP rezultă că la baza iresponsabilităţii stau două criterii: medical şi juridic. Responsabilitatea este consecinţa existenţei capacităţii biopsihice a persoanei de a-şi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei şi de a-şi manifesta voinţa şi dirija acţiunile. Între responsabilitate şi vinovăţie există o strânsă legătură. b) şi c) alin. responsabilitatea constituie şi o premisă a răspunderii penale. În lit. este supusă răspunderii penale (alin. Art.1 art. Ambele criterii determină numai în mod cumulativ iresponsabilitatea persoanei. Răspunderea penală reprezintă o condamnare publică care obligă infractorul să suporte consecinţele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. Din dispoziţiile cuprinse în art.23 CP.a). înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. Responsabilitatea este starea psihologică proprie omului normal şi este opusă iresponsabilităţii prevăzute de art. (2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care. Responsabilitatea presupune doi factori: un factor intelectiv şi unul volitiv.23 CP dă noţiunea de iresponsabilitate ca stare psihologică opusă responsabilităţii (art. numai persoana responsabilă poate fi subiect al infracţiunii. Potrivit alin. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. norma dată exclude răspunderea penală a persoanei iresponsabile. 1. Astfel. adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice. IRESPONSABILITATEA (1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care. iar în art.ea poate fi supusă pedepsei. la starea de iresponsabilitate. întrucât o persoană iresponsabilă nu poate acţiona cu vinovăţie (cu intenţie sau imprudenţă).

23 CP interzic tragerea la răspundere penală a persoanei care. Persoana recunoscută iresponsabilă la momentul săvârşirii faptei prejudiciabile nu poate fi subiect al infracţiunii şi nici nu poate fi trasă la răspundere penală. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate. Iresponsabilitatea persoanei se stabileşte la momentul săvârşirii infracţiunii.98-102 CP. exceptând faptul că înţelege caracterul prejudiciabil al unei asemenea fapte. Astfel. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical prevăzute de art. 4. redusă. Numai prezenţa criteriului juridic (psihologic) nu dă temei pentru recunoaşterea persoanei iresponsabile. Pentru ca persoana să fie recunoscută iresponsabilă se cere prezenţa ambelor criterii ale iresponsabilităţii. 5.102 CP). de a distruge prin foc şi. persoana care suferă de o boală psihică cronică. De exemplu. iar după însănătoşire ea poate fi supusă pedepsei. Această stare psihică este strâns legată de incapacitatea intelectuală a persoanei (factorul intelectiv). Legislaţia penală a unor ţări (Germania. La baza acestei responsabilităţi stă o tulburare psihică ce nu-i permite persoanei să înţeleagă în deplină măsură caracterul şi gradul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale sau să şi le dirijeze. în baza hotărârii instanţei judecătoreşti. Federaţia Rusă. distruge sau îşi însuşeşte bunurile altei persoane etc. care sunt expuşi în art. şi acest fapt se soluţionează în baza tuturor materialelor cauzei. a cărei efectuare este obligatorie în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a persoanei care a săvârşit o faptă prejudiciabilă. încât a lipsit-o de capacitatea de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori de a le dirija. şi nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor întreprinse. criteriul medical al iresponsabilităţii este exprimat în art. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă (art.2 art. Factorul intelectiv al iresponsabilităţii se manifestă prin faptul că persoana "nu putea să-şi de seama de acţiunile şi inacţiunile sale" în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile. Aceste tulburări psihice nu exclud responsabilitatea. alin. din cauza stării psihice bolnăvicioase. în baza hotărârii judecătoreşti. Faţă de o asemenea persoană. Polonia etc. Această stare psihică presupune lipsa capacităţii persoanei de a înţelege caracterul adevărat al faptei şi caracterul prejudiciabil al acesteia.23 CP printr-o enumerare generalizatoare juridico-penală a tuturor tipurilor de boli psihice. Însă faţă de aceste persoane. De exemplu. 7. Or. Prevederile alin. Recunoaşterea iresponsabilităţii persoanei este de competenţa instanţelor judecătoreşti. Factorul volitiv al iresponsabilităţii se caracterizează prin lipsa capacităţii persoanei de a-şi dirija acţiunile sau inacţiunile în momentul săvârşirii infracţiunii şi este determinat de afectarea sferei volitive a psihicului persoanei. persoana simte impulsul de a da foc. o responsabilitate parţială.23 CP prin expresia "nu putea să-şi dea seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze". nu serveşte drept temei pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală. c) stările patologice.1 art. 6. Îmbolnăvirea de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii. Criteriul juridic (psihologic) al iresponsabilităţii are la bază doi factori: intelectiv şi volitiv. însă poate să se manifeste şi independent. tulburări psihice şi stări patologice cunoscute de psihiatrie şi capabile de a afecta activitatea normală a psihicului persoanei (criteriul juridic. psihologic). în principiu. în cazul unei astfel de tulburări psihice cum este piromania. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. înainte de pronunţarea sentinţei s-a îmbolnăvit de o boală psihică. 8. Criteriul medical constă din faptul că lipsa capacităţii intelectuale şi volitive a persoanei este efectul unor asemenea cauze cum sunt: a) bolile psihice cronice. nu are capacitatea de a se abţine de la impulsul de a incendia.) recunoaşte o stare intermediară între responsabilitate şi iresponsabilitate. b) tulburările psihice temporare. cu condiţia ca la momentul săvârşirii faptei boala psihică a persoanei să fi atins un asemenea grad.23 CP cere ca incapacitatea persoanei de a-şi da seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau de a le dirija să fie determinată de anumite cauze care se referă la criteriul medical al iresponsabilităţii. printre care şi în baza expertizei psihiatrice.3. însă pot servi drept temei pentru stabilirea . nu înţelege că prin acţiunile sale suprimă viaţa victimei.

4. Iresponsabilitatea trebuie deosebită de arieraţia (înapoierea mintală) minorilor. halucinaţii alcoolice. prevăzute în art. Însă în cazul în care făptuitorul a ajuns la starea de ebrietate independent de voinţa sa (prin înşelăciune i se dă persoanei o băutură în care s-a introdus o substanţă narcotică sau este constrâns să consume substanţe toxice etc. în baza art. produsă de alcool sau de alte substanţe. simplă.104 CP.76 CP). RĂSPUNDEREA PENTRU INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ ÎN STARE DE EBRIETATE Persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate. Cauzele ebrietăţii.23 CP). despre care se vorbeşte în art. poate fi liberat de răspunderea penală şi internat într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare ori faţă de el se pot aplica alte măsuri de constrângere cu caracter educativ.7 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori). Ţinând cont de gradul de deficienţă mintală. O astfel de stare de ebrietate. În funcţie de cauzele ebrietăţii şi de influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii. substanţelor narcotice sau toxice. tulburarea psihică temporară sau starea patologică. organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să dispună efectuarea expertizei de către specialişti în domeniul psihologiei (psiholog. Aceste dispoziţii ale art. ori a altor substanţe cu efect ebriant sau narcotizant. În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic. Starea de ebrietate patologică în psihiatrie este recunoscută ca o tulburare psihică (delirium tremens.). persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă într-o atare stare fiind recunoscută iresponsabilă (art. starea de ebrietate se consideră de către instanţele judecătoreşti ca circumstanţă agravantă în cazurile în care această stare a contribuit la săvârşirea infracţiunii de către cel ce a consumat alcool sau substanţe ebriante. faţă de persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală.unei pedepse mai blânde sau pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical.23). fiziologică trebuie deosebită de starea de ebrietate patologică. Cauzele ebrietăţii. instanţa de judecată. însă tulburările psihice ale persoanei care nu exclud responsabilitatea pot fi recunoscute drept circumstanţe atenuante la stabilirea pedepsei (art. conform art. concomitent cu pedeapsa pentru . Starea de ebrietate obişnuită.) sau starea de ebrietate nu se află în legătură cu infracţiunea. care îngreuiază considerabil capacitatea lor de a înţelege sensul acţiunilor şi de a le dirija. Norma citată are în vedere starea de ebrietate obişnuită (simplă. paranoie alcoolică etc. instanţa de judecată este în drept a nu o considera drept circumstanţă agravantă (art. minorul. nu este liberată de răspundere penală. De obicei.54 CP. deoarece lipseşte criteriul medical al ei (boala psihică cronică. precum şi de gravitatea infracţiunii săvârşite. nu poate fi considerată stare de iresponsabilitate. Potrivit art. indiferent de gradul ei de gravitate. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii trebuiesc stabilite. instanţa de judecată poate să nu recunoască această stare ca circumstanţă agravantă. săvârşirea infracţiunii în stare de ebrietate este o circumstanţă care agravează pedeapsa făptuitorului. fiziologică) în care a ajuns persoana ca efect al folosirii alcoolului.77 CP). asistent social. Diferenţa dintre ele nu constă în gradul de gravitate a ebrietăţii. CP nu recunoaşte o astfel de responsabilitate intermediară. dacă există avizul medical corespunzător. or. 1. narcoman sau toxicoman.24 CP au importanţă juridico-penală în practica judiciară. 3. persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate nu este liberată de răspunderea penală.24 CP.24 CP. pedagog) sau de către expertul-psihiatru (HP CSJ nr. ele se iau în consideraţie la stabilirea pedepsei. din cauza căreia persoana este lipsită de capacitatea de înţelegere şi de dirijare a voinţei sale. Pentru stabilirea arieraţiei învinuitului sau inculpatului minor. În aceste cazuri suntem în prezenţa celor două criterii (medical şi juridic) ale iresponsabilităţii. 9. Astfel. 2.37 p. Articolul 24. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei.

(2) Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. 5. furtul.218 CP) şi organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul acestor substanţe (art. Prin urmare. 146. Momentul consumării infracţiunii depinde de construcţia juridică a componenţei de infracţiune din partea specială a CP. Astfel.103 CP.81. art. ETAPELE ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE (1) Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune.1 art. ► Infracţiunile. Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune (alin. periculoase pentru viaţa şi sănătatea . legea penală prevede răspunderea penală pentru atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri. infracţiunea consumată conţine toate semnele ce caracterizează componenţa infracţiunii. 242.219). jaful şi escrocheria se consideră consumate dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa (p. prin etape ale activităţii infracţionale se înţeleg fazele. legiuitorul a incriminat numai actele de pregătire. drept componenţe materiale. 3. 239.25 CP incriminează actele de pregătire şi tentativa. ► Infracţiunile cu componenţe formale dobândesc forma consumată în momentul săvârşirii acţiunii prejudiciabile. Pornind de la teza că numai acţiunile (inacţiunile) pot fi recunoscute infracţiuni şi de la periculozitatea lor pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale. ca şi pentru infracţiunea consumată. De exemplu. În evoluţia sa această activitate parcurge anumite faze: apariţia ideii infracţionale. al prevenirii săvârşirii infracţiunilor în stare de ebrietate. În scopul apărării sănătăţii publice şi a convieţuirii sociale. Spre deosebire de CP din 1961. ca în cazul tentativei. Luând în seamă specificul activităţii psihice a minorilor şi efectul negativ al substanţelor narcotice şi psihotrope asupra dezvoltării organismului lor.). este interzisă prin ameninţare cu pedeapsa penală circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope (art. singura reţinută pentru încadrarea juridică şi sancţionarea ei. medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant (art. 271 etc. pregătirea infracţiunii. Pentru recunoaşterea infracţiunii drept consumată are importanţă de principiu momentul consumării infracţiunii. activităţile efectuate în fazele precedente în vederea producerii rezultatului îşi pierd propria lor individualitate. iar în cazul producerii rezultatului .219 CP). tentativa şi producerea rezultatului prejudiciabil. În teoria dreptului penal. respectându-se prevederile art. Apariţia ideii. dacă nu au fost materializate prin acţiuni de pregătire sau de tentativă. se consideră consumate în momentul survenirii rezultatului. căile prin care trece fapta infracţională în desfăşurarea ei până la producerea rezultatului (iter-criminis. cu trimitere la art. deliberarea. 1. poate să aplice faţă de aceste persoane măsurile de constrângere cu caracter medical prevăzute în art. (3) Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabileşte. tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului însoţit de aplicarea sau ameninţarea cu aplicarea violenţei. conform articolului corespunzător din Partea specială a prezentului cod. O dată cu consumarea infracţiunii. De exemplu. Articolul 25.26 şi 27. în art. au rămas în afara legii penale.16 din HP CSJ nr.drept infracţiuni consumate.145. ultima chiar şi exteriorizată. dacă nu au ajuns în faza producerii rezultatului din motive ce nu au depins de voinţa făptuitorului drept infracţiuni neconsumate.25 CP). prescrierea lor ilegală (art.209 CP) şi la organizarea sau întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope (art.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 2. tentativa de infracţiune (începerea executării) şi finalizarea infracţiunii prin producerea rezultatului dorit. deliberarea şi luarea hotărârii. şi nu doar unele.217 CP).25 al CP sunt legiferate etapele activităţii infracţionale fără a se da o definiţie acestei noţiuni. luarea hotărârii.infracţiunea săvârşită. 147. Au componenţe materiale şi alte infracţiuni prevăzute de partea specială a CP (art. calea infracţională). integrându-se în fapta consumată.

278 CP) etc. cu trimitere la art.1. ameninţarea cu omorul sau vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii constituie infracţiune dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări (art. a muniţiilor sau a substanţelor explozive.3 art. De exemplu. indiferent de atingerea de către infractor a scopului pus (p.victimei.25 CP.25 CP se dă noţiunea infracţiunii neconsumate. în cazul infracţiunii continue amnistia se aplică numai cu condiţia ca acţiunea sau inacţiunea începută să înceteze până la data intrării în vigoare a actului de amnistie. 307 alin. organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale (art. ca pentru infracţiunea consumată. deosebit de grave şi excepţional de grave. psihotrope sau a precursorilor acestora se consideră infracţiune consumată din momentul săvârşirii a cel puţin unei acţiuni din cele menţionate în art.10 din HP CSJ nr. În afară de aceasta. O astfel de construcţie au şi infracţiunile de organizare a unei rebeliuni armate (art.155 CP). 178.12 din 27.166.2 art. punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA constituie infracţiune consumată prevăzută de art. ► Infracţiunea continuă se consideră consumată în momentul încetării activităţii infracţionale sau din cauza survenirii unor evenimente care împiedică această activitate (alin. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor). În funcţie de momentul consumării infracţiunii se rezolvă unele probleme privind aplicarea amnistiei şi prescripţiei de tragere la răspunderea penală.340 CP).11.212 CP.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxic). crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art. circulaţia ilegală a substanţelor narcotice. 5. 311. art. La infracţiunile cu componenţe formale se referă de asemenea şi alte infracţiuni din partea specială a CP (de exemplu.). 312 etc. comercializarea ilegală. amnistia nu se aplică.15 din 6. care constă din pregătirea şi tentativa de infracţiune (a se vedea comentariul la art. ► Alte infracţiuni se consideră consumate din momentul creării unei stări de pericol real pentru valoarea socială ocrotită de legea penală.177.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). . De exemplu. justa calificare a acţiunilor făptuitorului drept infracţiune consumată sau neconsumată are şi consecinţe diferite.217 CP (p. organizarea de grupuri criminale în scopul terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau săvârşirii atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor (art. 202. La această categorie de fapte se referă infracţiunile prevăzute de art. fabricarea.2 art. Dispoziţiile art.03. 4.3 din HP CSJ nr. intenţia de a dobândi prin banditism arme şi muniţii se consideră infracţiune consumată din momentul organizării bandei (p. însoţită de ameninţare. conform alin.26 CP).1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea. 290. răspunderea penală este prevăzută numai pentru actele de pregătire a infracţiunii mai puţin grave. 179. grave. Or. ► Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel.286 CP) etc.282 CP). sustragerea armelor de foc.2 art. De exemplu.26 şi 27 CP).16 HP CSJ nr. transportarea.29 CP). ► Infracţiunea prelungită se consumă în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale (art.81 CP pentru infracţiunile neconsumate stabilesc unele procedee de aplicare a pedepsei mai favorabile decât pentru infracţiunea consumată şi interzice aplicarea pedepsei de detenţiune pe viaţă pentru infracţiunile neconsumate. Delimitarea infracţiunii consumate de cea neconsumată are importanţă juridico-penală. 194. şantajul . infracţiune de terorism consumat constituie chiar şi ameninţarea cu săvârşirea actelor de terorism (art. Dacă infracţiunea continuă începută până la actul de amnistie durează şi după intrarea lui în vigoare.30 CP). Astfel.136 CP pot provoca o catastrofă ecologică.07. În alin. ele nefiind pedepsite în cazul infracţiunilor uşoare (alin. infracţiunea de ecocid se consideră consumată din momentul în care acţiunile descrise în art.31 din 9.26 şi 27 CP. păstrarea.din momentul înaintării cerinţei. încât ele se consumă chiar din momentul pregătirii lor.284 CP). 167. 203 CP etc. răspunderea penală pentru pregătirea şi tentativa de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP.

Aceste acte de pregătire pot fi de natură intelectuală (procurarea de informaţii şi de date privitoare la săvârşirea infracţiunii. constituie acte de complicitate (alin.1 art. Actele de pregătire nu lezează nemijlocit obiectul infracţiunii zămislite.6. Atunci când ele sunt înfăptuite de altă persoană. În alin. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori a instrumentelor în vederea săvârşirii infracţiunii. pe altă cale. Din această definiţie rezultă că.26 CP se dă o definiţie mai desfăşurată a pregătirii de infracţiune decât în alin. grave. Ele numai creează condiţii pentru săvârşirea infracţiunii. pe altă cale.15 CP din 1961.1 art. decât autorul sau coautorii. ele pot fi de natură intelectuală ori materială.1 art. Articolul 26. Actele de pregătire trebuie să fie săvârşite numai de persoana care are nemijlocit intenţia de a săvârşi infracţiunea ca autor sau coautor al ei.26 CP. sau crearea intenţionată.) şi de natură materială (pregătirea unor ascunzişuri pentru tăinuirea uneltelor infracţiunii. de exemplu.26 CP privind caracterul intenţionat al actelor de pregătire constituie semnele subiective ale pregătirii de infracţiune. Alin. Latura obiectivă a pregătirii de infracţiune are un şir de particularităţi: Actele de pregătire nu fac parte din latura obiectivă a infracţiunii ce se pregăteşte şi sunt exterioare acesteia.42 CP). la baza căreia stă intenţia. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor.26 CP. Formele infracţiunii prevăzute în art. Prin expresia din alin. 2. plănuirea infracţiunii şi repartizarea rolurilor între participanţi. Un act de pregătire de natură intelectuală poate fi înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune.188 CP şi se consideră criminală numai în baza alin. pregătirea unei arme de foc pentru săvârşirea unui atac tâlhăresc nu se cuprinde în latura obiectivă a tâlhăriei prevăzute în art. Cerinţa alin. pentru a considera o activitate drept act de pregătire pedepsit penal.26 CP privind crearea condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii şi întreruperea actelor de pregătire din cauze independente de voinţa făptuitorului. de condiţii pentru săvârşirea ei legiuitorul a recunoscut că orice acte de pregătire efectuate cu scopul săvârşirii infracţiunii cad sub incidenţa alin.1 art. 4. sunt posibile la toate infracţiunile intenţionate.25 CP şi determinate de etapele de desfăşurare a activităţii infracţionale privesc numai activitatea infracţională. bunurilor furate etc. pregătirea unor documente personale false pentru a evita identificarea după săvârşirea infracţiunii etc. patrimoniul victimei presupuse nu este lezat. Actele de pregătire pot fi pedepsite numai în cazul în care "din cauze independente de voinţa făptuitorului. În cazul actelor de pregătire.1 art.până la săvârşirea primei acţiuni ce constituie latura obiectivă a acestor componenţe de infracţiuni. 1. procurarea. însă se creează o stare de pericol potenţială pentru această valoare socială ocrotită de legea penală. infracţiunea nu şi-a produs efectul". nefiind obligatorii.1 art.5 art.26 CP nu a enumerat în mod exhaustiv toate actele posibile de pregătire de infracţiune. Prin expresia sau crearea intenţionată. Din felul în care se manifestă actele de pregătire. PREGĂTIREA DE INFRACŢIUNE (1) Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune. De .1 art.26 CP infracţiunea nu şi-a produs efectul se înţelege că actele de pregătire nu au ajuns până la etapa începerii tentativei sau în cazul infracţiunilor cu componenţe formale . de condiţii pentru săvârşirea ei dacă.. ca formă a vinovăţiei. 3. Asemenea forme se exclud în cazul infracţiunilor săvârşite din imprudenţă.1 art. din cauze independente de voinţa făptuitorului. În atare cazuri infracţiunea trebuie să nu-şi producă efectul din motive independente de voinţa făptuitorului. Actele de pregătire de natură materială constau din procurarea. La semnele obiective se referă prevederile alin. înţelegerea prealabilă cu alte persoane de a procura sau comercializa bunurile furate etc. De exemplu. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sunt supuse numai persoanele care au săvârşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave. infracţiunea nu şi-a produs efectul. deosebit de grave sau excepţional de grave. a furtului. activitatea trebuie să fie caracterizată de anumite semne obiective şi subiective.). Actele de pregătire.

legiuitorul a considerat că actele de pregătire nu prezintă gradul prejudiciabil caracteristic infracţiunii şi le-a lăsat în afara incriminării. în cazul tentativei de omor.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat).). nu este necesară o încadrare suplimentară a urmărilor reale survenite pentru victimă (p. făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru pregătirea omorului intenţionat în baza art. violul se consideră infracţiune consumată din momentul în care s-a început raportul sexual. respectându-se prevederile art. Sub aspect obiectiv. cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni consumate (alin. .08. care. Dacă actele de pregătire sunt întrerupte din motive subiective (mila faţă de victimă.25 CP). în cazul pregătirii de infracţiune făptuitorul acţionează cu intenţie directă. Tentativa de infracţiune cu componenţe formale este posibilă numai atunci când latura lor obiectivă se constituie din diferite acţiuni prevăzute în dispoziţiile normei de incriminare. din cauze independente de voinţa făptuitorului. cu trimitere la art. Sub aspect obiectiv. prin actele de executare.290 CP. refuzul care a fost determinat de imposibilitatea continuării ulterioare a acţiunilor criminale în virtutea unor împrejurări apărute contrar voinţei vinovatului nu poate fi considerat benevol şi. 2. De exemplu. teama de răspunderea penală etc.1994 cu modificările din 20. Dacă faţă de victimă se aplică forţa fizică sau ameninţarea cu scopul de a săvârşi un raport sexual cu ea. Mai mult. 1. deosebit de grave şi excepţional de grave. atentează la obiectul concret şi creează pericolul real de a-i cauza o daună. Latura subiectivă a pregătirii de infracţiune constă în caracterul ei intenţionat. dar acest scop n-a fost atins din motive ce nu depind de voinţa vinovatului. aceasta nu şi-a produs efectul. În cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare.7 din 29. În acest caz persoana poartă răspunderea penală doar pentru acţiunile pregătitoare deja săvârşite în vederea producerii rezultatului infracţiunii. constituie temei pentru liberarea de răspunderea penală pentru pregătirea infracţiunii. pentru procurarea ilegală a unei arme de foc cu scopul pregătirii unui omor intenţionat. De exemplu.12.3 al comentariului la art. 5. prin urmare. tentativa implică efectuarea unor acte ce fac parte din latura obiectivă a infracţiunii începute. ele fiind pedepsite în cazul tuturor infracţiunilor intenţionate. Articolul 27. Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel.exemplu.26. Dacă actele de pregătire a unei infracţiuni prin natura lor constituiau o altă infracţiune.145 CP raportat la art. TENTATIVA DE INFRACŢIUNE Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă. încât ele se consumă din momentul începerii actelor de pregătire.26 CP. iar pentru procurarea ilegală a armei de foc . grave. Alin. conform art.75 şi 81 CP. tentativa reprezintă. un început de executare a acţiunii îndreptate nemijlocit împotriva valorii sociale ocrotite de CP. suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale).3 din HP CSJ nr. În aceste situaţii făptuitorul poartă răspunderea penală în baza articolului din partea specială a CP.26 CP prevede răspunderea penală numai pentru persoanele care au săvârşit acte de pregătire a unei infracţiuni intenţionate mai puţin grave. indiferent de gravitatea lor. El îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor de pregătire a infracţiunii. iar sub aspect subiectiv presupune caracterul intenţionat al acestor acte. De exemplu. 8. Codul penal din 1961 incrimina nelimitat actele de pregătire. Răspunderea penală a făptuitorului în cazul pregătirii de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP. în cazul violului. în primul rând. 7. ca pentru infracţiune consumată. 6. în care sunt incriminate ca infracţiuni distincte actele de pregătire (mai detaliat a se vedea p. nu exclude răspunderea penală (p. iar în unele cazuri chiar îi cauzează o anumită daună.56 CP. Făptuitorul.14 din HP CSJ nr. Infracţiunile din imprudenţă nu pot să apară sub formă de acte de pregătire.3 art.şi în baza art. va fi considerată renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. prevede posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile de pe urma infracţiunii pe care o pregăteşte şi doreşte să săvârşească această infracţiune.56 CP).2 art.

) (p. la soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii psihice.3 din HP CSJ nr. în scopul de a omorî victima. În cazul dat făptuitorul nu va răspunde pentru tentativa de omor. cu excepţia cazurilor în care actele tentativei conţin o altă infracţiune consumată (art. Cei care pledează pentru existenţa tentativei prin inacţiune. 4. De regulă.toate cele săvârşite urmează a fi calificate ca tentativă de viol (p. tentativa poate apărea sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de tentativă cu mijloace nule. îi dă un antidot. cheamă salvarea. în scopul uciderii copilului nounăscut. Sub acest aspect CSJ a explicat instanţelor judecătoreşti că tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă (p. de obicei. datorită acestor măsuri. ea poate apărea în formă întreruptă (neconsumată) sau în formă consumată.13 şi 21 din HP CSJ nr. De asemenea.9 din 15. care întrerup acţiunile şi fac imposibilă continuarea lor sau care înlătură producerea rezultatului. Tentativa întreruptă (neconsumată) este atunci când acţiunea începută este întreruptă şi nu mai poate fi continuată pentru a-şi produce efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. Practica judiciară a RM recunoaşte constant că tentativa de infracţiune poate fi săvârşită numai cu intenţie directă. îi salvează viaţa. Însă art. ea nu poate fi trasă la răspunderea penală şi se liberează de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii. insultă etc. huliganism.7 din 29. Dacă persoana a renunţat. Tentativa este consumată în cazul în care acţiunea a început şi a fost dusă până la capăt.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). după ce a administrat o substanţă otrăvitoare victimei cu intenţia de a o ucide. actele de executare a tentativei se săvârşesc prin acţiuni. există tentativa întreruptă când.56 CP). infractorul îi aplică lovituri cu cuţitul în regiunea cutiei toracice.27 CP nu exclude tentativa şi prin inacţiuni. lămureşte medicilor ce otravă i-a dat victimei şi. Ele se constituie din împrejurări apărute contrar voinţei făptuitorului.13 din HP CSJ nr.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). ci numai pentru urmarea efectiv produsă până la înlăturarea morţii victimei. De exemplu. însă acţiunile comise nu au pricinuit şi nu au putut pricinui daună din .08. cauzare a leziunilor corporale. nu îl hrăneşte. dar nu s-a produs rezultatul. Tentativă asupra unui obiect nul este atunci când persoana atentează la valorile sociale ocrotite de legea penală. În teoria dreptului penal posibilitatea tentativei prin inacţiune este discutabilă. De exemplu. s-a explicat instanţelor judecătoreşti că. îşi argumentează opinia prin exemplul devenit clasic: o mamă. Tentativa sub aspect subiectiv se distinge prin caracterul intenţionat al actelor ei. constituie tentativă consumată fapta persoanei care nu a avut posibilitatea de a dispune de bunurile sustrase din punga victimei din cauză că a fost observată de victimă şi de alte persoane şi reţinută îndată de ei. De exemplu. 5.11.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale).7 din 29. trebuie constatat faptul dacă inculpatul a acţionat cu scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa aplicată a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. benevol şi definitiv. el fiind înlăturat. Renunţarea de bună voie la infracţiune poate apărea nu numai la întreruperea voluntară a actelor de tentativă. În funcţie de caracterul intenţionat al tentativei şi al cauzelor ce înlătură producerea rezultatului. O altă trăsătură a aspectului obiectiv al tentativei constă în faptul că acţiunea a cărei executare a fost începută nu şi-a produs efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. Numai dacă există atare circumstanţe. însă acţiunea nu a fost dusă până la sfârşit din cauză că partea vătămată s-a apărat şi au intervenit alte persoane. fiindu-i milă de chinurile ei. la ducerea până la capăt a infracţiunii. o persoană.09. acţiunile vinovatului pot fi recunoscute drept tentativă de viol şi numai ele dau posibilitatea de a delimita tentativa de viol de alte acte criminale (acte de desfrâu. ci şi în cazul înlăturării producerii rezultatului. din cauze ce nu depind de voinţa făptuitorului. 3. În funcţie de gradul de realizare a tentativei. Cauzele independente de voinţa făptuitorului care împiedică producerea efectului în cazul tentativei sunt diverse.

deoarece obiectul lipsea în momentul atentatului sau avea calităţi atât de bune. păstrarea. Prin unitatea de infracţiune se înţelege situaţia în care o activitate infracţională. dar el era sigur că cele sustrase au capacităţile necesare. Pornind de la conţinutul legal al definiţiei infracţiunii unice. De exemplu. în general. deoarece.prin acţiunile întreprinse . substanţe explozive. infracţiunea cu acţiuni alternative. Conţinutul complex cu formă agravantă include. o faptă prevăzută de legea penală. se prelungeşte în timp. două sau mai multe urmări prejudiciabile care ar putea constitui.cauza greşelii făptuitorului. poate fi de două feluri: infracţiune unică simplă şi infracţiune unică continuă (art. transportarea. 4. Această infracţiune se . infracţiunea repetată (art. cu scopul de a suprima viaţa victimei. De exemplu. Infracţiunea complexă se poate prezenta sub forma unei componenţe de infracţiune de bază sau sub forma unei componenţe de infracţiune agravante. Infracţiunea unică se poate prezenta sub forma unităţii naturale şi legale. infracţiunea complexă. prin natura sa. care poate consta într-o acţiune (inacţiune). Tentativa cu mijloace nule este în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite. distingem două modalităţi ale acesteia: a) când printr-o acţiune (inacţiune) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. elementul material sau rezultatul unei infracţiuni distincte şi care sunt reunite. a muniţiilor sau a substanţelor explozive. Legislaţia penală distinge următoarele modalităţi ale unităţii legale de infracţiuni: infracţiunea prelungită (art. ca circumstanţă agravantă. 3. o infracţiune incriminată distinct în lege. 5. 9. ce dobândeşte caracter complex. Infracţiunea simplă se deosebeşte de infracţiunea continuă prin faptul că elementul material al infracţiunii continue. în conţinutul său calificativ. fiecare în parte. Infracţiunea este complexă în cazul în care în conţinutul ei de bază sau agravant intră. 2.31 CP). Articolul 28.11. Unitatea legală de infracţiune este compusă din două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni. un dispozitiv explozibil sub automobilul ei. o acţiune (inacţiune) sau un rezultat prejudiciabil care constituie. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor). potrivit stării de fapt ori potrivit legii. încât . INFRACŢIUNEA UNICĂ Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale. formată dintr-o acţiune (inacţiune) ori din mai multe acţiuni (inacţiuni) se consideră. Vinovatul a fost condamnat pentru tentativă de omor. până intervine forţa contrară care îi pune capăt (momentul epuizării). Prin unitate naturală se înţelege consacrarea juridică a entităţii naturale. comercializarea ilegală. Conţinutul de bază se formează prin reuniunea a două sau a mai multor infracţiuni care îşi pierd autonomia şi devin părţi componente ale infracţiunii complexe. în funcţie de elementul său obiectiv. prin ele însele. dacă făptuitorul a sustras arme. 1.6 din HP CSJ nr. ca element sau ca circumstanţă agravantă. din cauza insuficienţei mijloacelor folosite de făptuitor.nu putea fi vătămat. care în acel moment nu aveau capacităţile iniţiale. a avut drept efect numai deteriorarea automobilului şi cauzarea unor leziuni corporale victimei. în conţinutul unei infracţiuni. moartea victimei nu a survenit. nefiind puternică. Explozia. acesta va purta răspunderea penală pentru tentativă de sustragere a substanţelor explozive (p. prin voinţa legiuitorului. Infracţiunea cu acţiuni alternative se caracterizează prin prevederea în conţinutul normei penale a unor acţiuni (inacţiuni) care pot produce urmări omogene. fabricarea. o singură infracţiune pentru care se aplică o singură pedeapsă. muniţii. sustragerea armelor de foc. care este alcătuită.31 din 9. Unitatea naturală. făptuitorul a instalat. dintr-o singură acţiune sau inacţiune ce produce un rezultat prejudiciabil unic unui obiect distinct şi este comisă printr-o singură formă de vinovăţie. b) când printr-un sistem de acţiuni (inacţiuni) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. 7. 6.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre punerea.29 CP).30 CP).

alcătuind în ansamblu o infracţiune. însuşirea şi utilizarea ilicită a energiei electrice. 2. (2) Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate. caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice. acţiuni sau inacţiuni care prezintă. la diferite intervale de timp. în cumul. Infracţiunea continuă se caracterizează prin faptul că latura obiectivă a acesteia constă într-o acţiune (inacţiune) care durează în timp în mod natural. până la încetarea activităţii infracţionale. care nu cunoaşte momente de discontinuitate. INFRACŢIUNEA CONTINUĂ (1) Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvârşirea neîntreruptă. 3. Prima condiţie. b) acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale. 4.07. dezertarea (art.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului. Cea de-a doua condiţie constă în faptul că activităţile materiale săvârşite la diferite intervale de timp. Articolul 30. 1. fiind necesară săvârşirea a cel puţin două acţiuni care. întreruperi ce survin în desfăşurarea activităţii infracţionale. Articolul 29. Calitatea de infracţiuni permanente o pot avea evadarea din locurile de deţinere (art. componenţa aceleiaşi infracţiuni. la diferite intervale de timp. este aceea a săvârşirii mai multor acţiuni sau inacţiuni. pentru a se integra în infracţiunea prelungită. 3. Această activitate poate înceta din cauza intervenţiei făptuitorului.371 CP) etc. de întrerupere.290 CP ). sub aspectul realizării unei activităţi infracţionale. având acelaşi scop de însuşire ilegală a averii. Infracţiunile continue pot fi de două tipuri: infracţiuni succesive şi infracţiuni permanente. conţinutul aceleiaşi infracţiuni. trebuie să fie comise în temeiul unei rezoluţii unice.consideră consumată din momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile de alternativă prevăzute în norma penală. cât şi de faptă prevăzută de legea penală. ce se cuprind de intenţia unică a infractorului şi alcătuiesc în concursul . reluate de făptuitor. termice sau a gazelor naturale (art. fiecare în parte. a activităţii infracţionale. a indicat că "la delimitarea unei sustrageri repetate de cea prelungită judecătoriile trebuie să ţină cont de faptul că sustragerea prelungită trebuie considerată sustragerea în mai multe rânduri a averii proprietarului. c) acţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. Infracţiunile permanente se caracterizează printr-o activitate continuă. timp nedeterminat. Acţiunile reluate pot avea atât calitatea de infracţiune. 1.317 CP). care se compune dintr-un şir de acţiuni criminale identice. faze ale infracţiunii finale. 4. prin HP nr. dar în realizarea unei rezoluţii unice.5 din 06. Infracţiunile succesive se caracterizează prin anumite pauze. ce ţine de materialitatea activităţii infracţionale. Infracţiunea prelungită presupune următoarele condiţii: a) săvârşirea mai multor acţiuni sau inacţiuni. fiecare în parte. care prezintă. Infracţiunea este prelungită în cazul în care persoana săvârşeşte. O trăsătură distinctă a infracţiunii continue constă în faptul că acţiunile distincte din care se compune infracţiunea consumată sunt considerate numai etape. comise cu un singur scop. Calitatea de infracţiuni continue succesive o pot avea acţiunile de purtare ilegală a armelor şi muniţiilor (art.194 CP) etc. Instanţa supremă judiciară (CSJ). (2) Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. care poate să nu releve gradul de pericol social al unei infracţiuni decât examinate în cumul. INFRACŢIUNEA PRELUNGITĂ (1) Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică. 2. a altor persoane ori a organelor competente. alcătuiesc o singură infracţiune. Sensul juridic al noţiunii de acţiune (inacţiune) trebuie înţeles într-o accepţiune mai largă. În cazul infracţiunii continue nu există pluralitate de infracţiuni.

său o singură infracţiune". 160 alin.). dacă el a fost stins în conformitate cu art. Infracţiunile repetate identice sunt acelea care cad sub incidenţa unei norme penale.2. 7. Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni se deosebeşte de repetarea (concursul real) ca formă a pluralităţii de infracţiuni prin faptul că săvârşirea repetată a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene este incriminată.4 CP şi constituie circumstanţă agravantă. fiind prevăzută în componenţa de bază sau agravanta unei singure infracţiuni. 152 alin. Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni trebuie delimitată de repetarea prevăzută în cadrul infracţiunilor prelungite şi repetarea ca formă a pluralităţii de infracţiuni.186-192 CP.54 CP. REPETARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice ori omogene. În corespundere cu prevederile p.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului. Determinarea unităţii rezoluţiei infracţionale. Cea de-a doua condiţie presupune situaţia ca persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna dintre infracţiunile săvârşite în mod repetat sau să nu fi expirat termenul de prescripţie. care ar putea indica asupra mai multor activităţi infracţionale distincte. dar care atentează asupra unui obiect generic unic. Activitatea infracţională prelungită în timp ia sfârşit fie în momentul renunţării de bună voie a făptuitorului la săvârşirea infracţiunii. 3.dorinţa comiterii în mod repetat a acţiunilor ce vor alcătui prin cumul o infracţiune unică. Condiţiile infracţiunii repetate sunt: a) săvârşirea în mod repetat a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene. comiterea acţiunilor prin metode şi procedee de acelaşi fel. 6. în rate. Prima condiţie cerută pentru existenţa infracţiunii repetate este ca infracţiunile să fie identice sau omogene. presupune prezenţa unei hotărâri unice strict determinate. adică săvârşirea infracţiunii de una şi aceeaşi persoană sau de mai mulţi participanţi. etc. Cea de-a treia condiţie presupune . 4. În prezentul CP această formă a repetării este întâlnită frecvent. dacă antecedentul penal este scos pentru infracţiunea anterior săvârşită de către infractor în ordine de amnistie sau graţiere. Consumarea infracţiunii prelungite are loc în ultimul moment al epuizării ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.3.2 ale componenţelor infracţiunilor prevăzute de art.pe lângă unitatea de rezoluţie infracţională . fiind prevăzută ulterior în alin.151 alin. dacă termenele de prescripţie . (2) Săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute la diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare a infracţiunii în cazurile prevăzute în Partea specială a prezentului cod. având calitatea de circumstanţă agravantă în cadrul infracţiunilor contra persoanei (a se vedea art. "sustragerea nu poate să fie încadrată drept repetată.şi unitatea de subiect.2 etc.3. Intenţia unică a făptuitorului trebuie să cuprindă sub aspect intelectiv previziunea desfăşurării eşalonate.17 HP CSJ nr. fie în momentul intervenţiei altor factori. care ar fi determinat luarea unei noi decizii infracţionale etc. a întregii activităţi infracţionale. cum ar fi descoperirea faptei de către organele competente. 1. 5. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. 2. ca proces psihic. iar sub aspect volitiv . Această formă a repetării este definită în componenţa infracţiunii prevăzute de art. b) persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna din ele şi să nu fi expirat termenul de prescripţie. neintervenirea unor obstacole neprevăzute. Infracţiunile repetate omogene se caracterizează prin săvârşirea unor acţiuni distincte de natură diferită.186 alin. Articolul 31. prevăzute de aceeaşi normă penală. 186 alin. precum şi dacă termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat". Pornind de la definiţia enunţată nu va putea fi considerată drept repetată următoarea infracţiune de sustragere.

2. descrise în comentariul la art. pluralitatea de infracţiuni se prezintă sub următoarele forme: concursul de infracţiuni.03] 1.60 CP pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat sau antecedentele penale au fost stinse în condiţiile prevăzute de art. în timpul executării pedepsei. Modalitatea dată a unităţii de infracţiuni atestă. concurs de infracţiuni sau recidivă. (2) Concursul de infracţiuni poate fi ideal şi real. Recidiva ca formă a pluralităţii de infracţiuni se caracterizează prin comiterea din nou a unei infracţiuni după pronunţarea sentinţei. a comis una din infracţiunile prevăzute la alin. Aceleaşi explicaţii le oferă şi CSJ în p. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod. printr-o singură acţiune (inacţiune).1 din articolele menţionate. 3. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod. 5.17 din 19 iunie 2000 privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Astfel. înainte ca infractorul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele. dar înainte de executarea completă a pedepsei. după caz.111 şi 112 CP. Formele pluralităţii se aseamănă prin condiţia săvârşirii a două sau a mai multor infracţiuni şi prin unicitatea subiectului şi se deosebesc prin existenţa sau inexistenţa unei hotărâri definitive de condamnare între faptele ce constituie pluralitatea de infracţiuni. dar înainte de executarea completă a pedepsei. [Art. şi recidiva. prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare.4 art. în cazurile prevăzute în partea specială a prezentului cod.5 al HP nr. înainte de începerea executării pedepsei. Articolul 33. 2.85 CP.03. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI (1) Se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni. (3) Concursul ideal există atunci când persoana.2 al prezentului articol două forme ale concursului de infracţiuni: concursul ideal şi concursul real. o asemenea situaţie este stipulată doar prin prevederile alin.06.32 modificat prin Legea nr. în care este fixat că "se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite de o persoană care. anterior. Se consideră pluralitate de infracţiuni săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni în acelaşi timp sau la intervale diferite de timp de aceeaşi persoană. Alin.05. PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI (1) Pluralitatea de infracţiuni constituie. dacă persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie. CP reglementează prin prevederile alin. iar în situaţia recidivei infracţiunile sunt separate printr-o condamnare definitivă. în vigoare din 12. Articolul 32. Deosebirea dintre acestea este . cât şi omogene. Explicaţiile au menirea să atenţioneze că semnul calificativ săvârşirea infracţiunii de o persoană condamnată anterior pentru una şi aceeaşi infracţiune urmează a fi luat în consideraţie doar la individualizarea pedepsei şi stabilirea categoriei penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa persoana condamnată. prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui singur articol din Partea specială a prezentului cod.prevăzute de art. în cazul concursului de infracţiuni sunt săvârşite două sau mai multe infracţiuni. formă consacrată în art.2 al prezentului articol stabileşte că săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare. formă prevăzută prin conţinutul art. După cum s-a menţionat. Pentru existenţa concursului de infracţiuni sunt valabile condiţiile care rezultă din definiţia legală a pluralităţii de infracţiuni. înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele sau dacă a săvârşit o infracţiune după pronunţarea sentinţei.32 CP.186 CP.211-XV din 29. situaţia repetării unor infracţiuni atât identice. (4) Concursul real există atunci când persoana.33 CP. 1. În această situaţie pluralitatea de infracţiuni este compusă din termenul neexecutat al pedepsei şi infracţiunea din nou săvârşită. de fapt. dar nu a fost condamnată pentru aceasta".

7. din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi a urmărilor pe care lea produs. tentativă de omor asupra a două sau a mai multor persoane cu mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (art. RECIDIVA (1) Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. Particularităţile concursului real rezidă în faptul că acţiunile sunt comise prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. de exemplu. cu ajutorul falsului. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite componenţe de infracţiune.3 lit. . 4. săvârşeşte şi omorul din imprudenţă al altei persoane. De exemplu.350 CP). care dau naştere infracţiunilor concurente. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvârşit din nou o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă. omor etc. 5.27. Conexitatea de efect priveşte cazul în care se săvârşeşte o infracţiune pentru tăinuirea unei alte infracţiuni săvârşite. de exemplu.următoarea: concursul real apare ca urmare a săvârşirii a două sau a mai multor acţiuni. Va exista un concurs real şi în cazul comiterii a două sau a mai multor infracţiuni simultane sau succesive. din cauza împrejurărilor în care are loc şi a urmărilor produse. sau unele intenţionate şi altele din culpă. Drept exemplu de concurs ideal de infracţiuni poate servi împrejurarea în care o persoană a aruncat o grenadă asupra unor colaboratori de poliţie în incinta unei încăperi în care se aflau şi alte persoane. Concursul real de infracţiuni există în cazul în care o persoană. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art. Acţiunea acestei persoane a fost încadrată ca atentat la viaţa colaboratorului poliţiei (art. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de gravă a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de gravă. care se află în legătură cauzală cu această acţiune (inacţiune). în baza unor rezoluţii sau forme de vinovăţie separate. 3. un omor se săvârşeşte pentru ascunderea unei alte infracţiuni: de sustragere. Astfel.a) şi k) CP). 6. între infracţiunile respective existând o legătură de conexitate care poate fi de două tipuri: a) conexitatea de scop. generează mai multe infracţiuni. iar concursul ideal se constituie din săvârşirea unei singure acţiuni (inacţiuni) care. prin aceeaşi împuşcătură. Sub aspect subiectiv. în structura concursului ideal se vor reuni fapte consumate şi activităţi infracţionale neconsumate. cumulul ideal al unui omor săvârşit intenţionat şi din imprudenţă există în cazul în care o persoană. Potrivit textului legii. 145 alin. prin acţiuni (inacţiuni) distincte. infracţiunile pot fi toate intenţionate ori toate din imprudenţă.197 CP). (2) Recidiva se consideră periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. b) conexitatea de efect. Conexitatea de scop apare când se săvârşeşte o infracţiune în scopul de a uşura săvârşirea unei alte infracţiuni. dar în baza unor forme de vinovăţie sau rezoluţii separate. Articolul 34. să se săvârşească o infracţiune de delapidare. care apar în mod succesiv sau simultan. există concurs ideal în cazul în care printr-o acţiune (inacţiune) săvârşită de aceeaşi persoană. (3) Recidiva se consideră deosebit de periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. Pentru prezenţa concursului ideal de infracţiuni este caracteristică prezenţa unei singure acţiuni (inacţiuni) comune pentru conţinutul a două sau a mai multor componenţe de infracţiuni şi prezenţa a două sau a mai multor urmări prejudiciabile. se săvârşeşte o infracţiune de fals pentru ca apoi. întruneşte elementele mai multor infracţiuni.

111 şi 112 CP.82 CP). şi anume: recidiva constituie circumstanţă agravantă generală. 3) recidiva deosebit de periculoasă.1 art.5 al prezentului articol.4 şi 5 art. A doua modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave (alin. 6.(4) La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin. b) comiterea unor infracţiuni de o anumită gravitate. 5. în conformitate cu prevederile art.111 şi 112. Recidiva simplă poate fi definită ca fiind situaţia în care persoana. 3. 2. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă. d) stinse sau în caz de reabilitare. în conformitate cu prevederile alin. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului . Bazându-ne pe conţinutul acestui articol. Recunoaşterea persoanei ca recidivist constituie o cauză personală de agravare a pedepsei.16 CP). Recidiva periculoasă se prezintă sub două modalităţi care se bazează pe două criterii: a) condamnarea obligatorie a infractorului la pedeapsa cu închisoarea. în cazul recidivei nu se poate beneficia de facilităţile prevăzute în legătură cu aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (art.16 CP) cu intenţie după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni grave sau deosebit de grave. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie a doua la număr. 2) recidiva periculoasă. dar şi prezenţa antecedentelor penale care se sting sau sunt anulate în condiţiile prevăzute de art.77 CP. Recidiva deosebit de periculoasă se prezintă de asemenea sub două modalităţi: Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate. Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate după ce infractorul a fost condamnat de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate. A două modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave (alin. după executarea unei condamnări pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. 1. fapt ce rezultă expres din conţinutul prezentului articol. săvârşeşte din nou una sau mai multe infracţiuni intenţionate. recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă . distingem trei modalităţi ale recidivei: 1) recidiva simplă. în perioada de până la momentul stingerii antecedentelor penale. Pentru recunoaşterea persoanei ca recidivist este necesară nu numai condamnarea de fapt a persoanei. după ce infractorul a fost condamnat de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate. indiferent dacă infracţiunea din nou săvârşită sau cea anterioară au fost săvârşite din imprudenţă. 4. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie cel puţin a patra la număr.exclude starea de recidivă. Infracţiunea din nou săvârşită este a treia la număr. În corespundere cu prevederile alin.(1)-(3) se ţine cont şi de hotărârile definitive de condamnare pronunţate în străinătate.6 art. c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod. (5) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului. Particularităţile de bază care trebuie să fie întrunite pentru ca o persoană să poată fi recunoscută recidivist sunt: a) existenţa unei condamnări definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate urmată de apariţia antecedentelor penale.81 CP) etc.în situaţia în care făptuitorul săvârşeşte din nou o infracţiune în timpul minoratului sau după ce a devenit major. . Infracţiunea din nou săvârşită este a doua la număr. care serveşte ca temei la individualizarea judiciară a pedepsei. b) săvârşirea din nou cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni. starea de recidivă prevede un mod mai aspru de aplicare a pedepsei în limitele prevăzute de sancţiunea normei penale (art.

14). 7. b) reţinerea infractorului. Reţinerea infractorului şi predarea acestuia organelor de drept va constitui un impediment la săvârşirea de noi infracţiuni. conform prezentului cod. în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. iar prejudiciul se justifică dacă în timpul reţinerii infractorului aceasta a fost unica metodă de a-l reţine. ci constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale ameninţate grav prin atac periculos. 6. LEGITIMA APĂRARE . 5. vinovăţia. Activitatea de reţinere a infractorului. care fac ca faptei prevăzute de legea penală să îi lipsească una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii: caracterul prejudiciabil. e) riscul întemeiat. cu liberarea de pedeapsa penală (cap. În acest caz persoana nu acţionează cu vinovăţie. dat fiind faptul că persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni dăunarea intereselor ocrotite de lege. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu trebuie să fie confundate cu normele de liberare de răspundere penală (cap. în conformitate cu prevederile art.XI). În CP din 18 aprilie 2002 legislatorul a stabilit cauzele care înlătură caracterul penal al faptei într-un capitol separat. prevederea în lege. Articolul 36. se au în vedere infracţiunile care nu mai sunt prevăzute în legea penală în legătură cu dezincriminarea acestora (art. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei: a) legitima apărare. Prin dezincriminarea unor fapte se înlătură toate consecinţele condamnării. CAPITOLUL III CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35. Includerea stării de extremă necesitate în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este condiţionată de faptul că persoana poate fi expusă unor pericole generate de evenimente. cât şi lipsa de vinovăţie. Se consideră socialmente utile acţiunile legate de cauzarea unui prejudiciu persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. deoarece are drept scop realizarea unor acţiuni socialmente utile. c) starea de extremă necesitate. cerinţă impusă de subiectul infracţiunii.35-40). nu constituie infracţiune.IX) şi cu cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării (cap.10 CP). Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt determinate de diverse stări. În cazul riscului întemeiat lipseşte şi elementul vinovăţiei. în condiţiile legii. În CP din 1961 au existat doar două cauze care înlăturau caracterul penal al faptei: legitima apărare (art. căci făptuitorul nu a acţionat cu voinţă liberă. Drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei este considerat şi riscul întemeiat. energii. iar fiecărei cauze i-a rezervat câte un articol în parte (art. d) constrângerea fizică sau psihică. d) stinse sau în caz de reabilitare. 4.VI). 3.111 şi 112. 8. condiţiile în care antecedentele penale se anulează sunt expres stipulate în conţinutul articolelor nominalizate (a se vedea comentariul la art. 1. Temeiurile enunţate vor produce efecte de înlăturare a caracterului penal al faptei numai cu privire la persoana care a acţionat efectiv sub imperiul constrângerii. diverse întâmplări cu caracter accidental. Drept temei pentru instituirea legitimei apărări în calitate de cauză care înlătură caracterul penal al faptei serveşte atât lipsa caracterului prejudiciabil.c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni. 2.111 şi 112 CP). care ar fi generat starea de recidivă. împrejurări. Acest lucru se realizează în CP pentru prima dată. cauză din care făptuitorul nu-şi poate dirija acţiunile. iar fapta comisă nu prezintă caracter prejudiciabil. Temeiul includerii constrângerii fizice sau psihice în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este generat de lipsa libertăţii de voinţă şi acţiune (inacţiune) a făptuitorului. situaţii. III. Aceste norme se încadrau în Titlul II denumit Infracţiuni. astfel fapta prezentându-se ca o activitate social-utilă.13) şi extrema necesitate (art.

Lipseşte şi vinovăţia persoanei care. demonstrarea armei etc. noile prevederi lărgind aria de acţiune a normei în comparaţie cu prevederile art. În literatura de specialitate este comentată speţa referitoare la fapta unei persoane care. Un atac verbal sau scris (insultă. . indică obiectiv că atacul va începe. a fost impusă să acţioneze pentru a apăra valorile sociale periclitate de un atac.2 din CRM acordă fiecărei persoane dreptul la viaţă. dar cuvintele.în redacţia noului CP . într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor şi victimă se află un obstacol material (poartă închisă. 8.26 alin. fapta cade sub incidenţa prevederilor legitimei apărări.(2). Făptuitorul a fost condamnat pentru omor intenţionat. Victimă a devenit o persoană care trecea întâmplător pe lângă gard. imediat. Apărarea nu va fi considerată legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după consumarea atacului. Legitima apărare este o activitate social-utilă. Nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul atac în viitor. averii. inclusiv anunţând organele abilitate cu funcţii de combatere a criminalităţii. însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.24 alin.(1) Nu constituie infracţiune fapta. 9. dar nu este presupus de persoană. 1. Ideea de legitimă apărare este în consens direct cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prevăzute în DUDO.36. şantaj. la faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor sale. onoarei. Potrivit alin. Conţinutul legitimei apărări . prevăzută la alin. CEDO etc.13 CP din 1961. Se consumă o dată cu încetarea agresiunii. armele. 3.este esenţial modificat.2 art. Atacul va fi real dacă există obiectiv. 5. 7. În cazul unui atac în viitor persoana are posibilitatea de a preveni pericolul. Prin atac direct se înţeleg acţiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de lege. prevăzută de legea penală. săvârşită în stare de legitimă apărare. zid. pentru a-l realiza. se foloseşte forţa fizică. Legitima apărare este o acţiune pe care o realizează o persoană săvârşind o faptă prevăzută de legea penală pentru a înlătura efectele unui atac care periclitează valorile sociale ocrotite de lege. prin atac îndreptat împotriva sa ori împotriva altei persoane se înţeleg acţiunile agresorului contra vieţii persoanei. Stipulările din art. integrităţii corporale.1 şi art. (2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac direct. Atacul va fi material dacă. pentru a preîntâmpina un furt din bunurile sale. gesturile. libertăţii. pentru a împiedica pătrunderea. 6. a conectat gardul din sârmă la o sursă de curent electric. material şi real.) nu este considerat drept atac material. a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. denunţare calomnioasă etc. prin mijloace legitime. Dacă atacul nu a fost declanşat. uşă) sau o distanţă mai mare în spaţiu. 2. deoarece fapta săvârşită în condiţiile enunţate de lege nu este prejudiciabilă. îndreptat împotriva sa. 4. la integritate fizică şi psihică. care sunt în măsură să producă o modificare în substanţa fizică a valorilor sociale protejate de lege. Atacul este o agresiune. instrumentele etc. sănătăţii. El se va consuma în momentul în care a luat sfârşit şi pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există. o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei valori sociale ocrotite de lege. fiind în stare de legitimă apărare. precum şi dreptul de a reacţiona independent. Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănţuit şi se află în curs de desfăşurare. (3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta.

1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului).5 al HP CSJ nr. Prin spaţiu de locuit se înţelege o încăpere în care persoana locuieşte permanent sau temporar. beciurile. Articolul 37. menite pentru amplasarea bunurilor materiale (HP CSJ nr. posibilitatea de a fugi de la locul atacului sau posibilitatea de a se adresa organelor de poliţie. săvârşită în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept. vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Diferenţele dintre aceste trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele: a) legitima apărare se realizează numai în timpul desfăşurării unui atac direct. pregătirea specială. iar reţinerea infractorului se întreprinde în cazul în care persoana a fost prinsă asupra faptului sau imediat după săvârşirea infracţiunii. precum şi altă violenţă care. dreptul de proprietate. Prin noţiunea de altă încăpere se înţelege un spaţiu delimitat dintr-o construcţie cu funcţia de locuinţă. Prin interes public se înţelege o stare. 10. 16. dar stabilă. De exemplu. 14. distrugerea bunurilor materiale în proporţii deosebit de mari etc. Prin noţiunea de pericol grav se înţeleg consecinţele ireparabile care pot surveni pentru persoana atacată: pierderea vieţii. deşi nu a cauzat o daună ca cea menţionată. 11. iar mărimea daunei pricinuite în timpul stării de extremă necesitate trebuie să fie mai mică în raport cu urmările care s-ar fi putut produce dacă pericolul iminent nu ar fi fost înlăturat. Prin reţinere a infractorului se înţeleg acţiunile de cauzare a unor prejudicii în timpul captării şi predării organelor de drept a persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. pe ascuns sau deschis. 1. Prin ameninţare cu aplicarea unei asemenea violenţe se înţeleg acţiunile prin care făptuitorul îşi dezvăluie intenţia reală de aplicare a unei violenţe periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei. Exceptând asemănarea de formă a acestora cu infracţiunile. drept violenţă periculoasă pentru viaţă şi sănătate urmează a fi considerată cauzarea unei vătămări mai puţin grave sau uşoare integrităţii corporale sau sănătăţii victimei.07. în urma căreia a survenit o tulburare de scurtă durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată. a creat la momentul aplicării ei un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. dreptul locativ. De exemplu.37) şi cu starea de extremă necesitate (art. în spaţiul de locuit. cap. 2.07. Drepturile persoanei atacate sunt diverse. putea fi cauzată sau a fost cauzată de făptuitor.I). dreptul de moştenire etc. b) scopul legitimei apărări este orientat spre prevenirea infracţiunii. iar scopul reţinerii infractorului .spre privarea făptuitorului de libertate şi aducerea lui la organele de urmărire penală sau la alt organ al puterii de stat. respectiv. edificiile. aceste trei cauze care exclud caracterul penal al faptei au un cadru comun: utilitatea acţiunilor întreprinse pentru binele societăţii. Temeiurile. construcţiile. Conform p. imediat.5 din 06. 13. c) mărimea daunei cauzate infractorului în timpul legitimei apărări şi al reţinerii infractorului poate să fie mai mare decât dauna care.1992. a capacităţii de muncă. cuţitului. 15.Dreptul la legitimă apărare îl are orice persoană. material şi real. 12. demonstrarea pistolului.38). . Legitima apărare are tangenţe cu reţinerea infractorului (art. briciului etc. prevăzută de legea penală.5 din 06. procedura reţinerii. garajele şi alte construcţii de gospodărie. hambarele. o activitate care vizează o instituţie publică şi buna ei funcţionare. REŢINEREA INFRACTORULUI Nu constituie infracţiune fapta. Pătrundere înseamnă intrarea ilegală. dreptul cetăţenilor de a aduce forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat a persoanei prinse asupra faptului de săvârşire a unei infracţiuni sunt stabilite de legislaţia procesual-penală (Titlul V. indiferent de funcţia pe care o ocupă.

integritatea cuiva sau a ceva. în momentul săvârşirii faptei. să nu poată fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. 5. Legea prevede că aplicarea forţei. Deosebirile dintre reţinerea infractorului. 2. a mijloacelor speciale şi a armei generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi a colaboratorilor poliţiei. . Sursele pericolului care ameninţă valorile sociale ocrotite de lege pot fi de natură diferită: cutremure. 4. cu excepţia cazurilor în care ei au săvârşit un atac armat. cauzare de daune integrităţii corporale sau sănătăţii. izolare în încăperi sigure.36 CP). dacă făptuitorul a fost prins asupra faptului de săvârşire a infracţiunii sau a încercat să se ascundă sau să fugă după aceasta (art. integritatea corporală. pericolul să ameninţe viaţa. (3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care. adică să fi ajuns pe cale să se producă. 7. inundaţii. întâmplările. Fapta săvârşită în stare de extremă necesitate nu constituie infracţiune.168 CPP). 1. să-l aducă forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat. sete sau maladii. Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică. sănătatea făptuitorului sau a altor persoane ori un interes public. persoanelor de vârstă înaintată. starea de extremă necesitate şi legitima apărare au fost deja comentate (a se vedea explicaţiile la p. a mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la ele cu acordarea unui timp suficient pentru reacţia de răspuns. îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.15 al Legii cu privire la poliţie).3. STAREA DE EXTREMĂ NECESITATE (1) Nu constituie infracţiune fapta. (2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva viaţa. Condiţiile stării de extremă necesitate privitoare la pericolul social conform legii sunt: • • • pericolul să fie iminent. Pentru depăşirea atribuţiilor în timpul reţinerii (aplicarea forţei. poate conduce la alte urmări grave. anumite stări ale organismului omului: foame. 8. pentru înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale.16 din comentariul art. Orice persoană este în drept să reţină infractorul. în cazuri excepţionale. cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice. dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiunilor ce le revin (art. săvârşită în stare de extremă necesitate. pentru curmarea infracţiunilor. care pun în primejdie existenţa. Starea de extremă necesitate se prezintă ca o ciocnire de interese ocrotite de legea penală şi apare în cazul în care legiuitorul admite sacrificarea valorii mai puţin importante în favoarea celei mai importante. opun rezistenţă folosind arme sau au săvârşit un atac în grup. Acţiunile de reţinere a infractorului pot fi diverse: imobilizare prin legare. Prin pericol iminent se înţelege situaţia. a mijloacelor speciale şi a armei de foc). dacă acţiunile de acest fel nu pot fi respinse pe alte căi şi cu alte mijloace. incendii. moartea acestuia. deoarece nu este săvârşită cu vinovăţie. 6. fapte ale persoanei săvârşite intenţionat sau din imprudenţă. ce ameninţă viaţa şi sănătatea oamenilor. a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel. reacţii manifestate de animale. precum şi contra oamenilor cu evidente deficienţe fizice. Articolul 38. colaboratorii poliţiei sunt supuşi răspunderii penale conform legislaţiei în vigoare. Sunt stipulate şi interdicţiile de aplicare a armei de foc contra femeilor şi minorilor. 3. integritatea corporală sau sănătatea sa. prevăzută de legea penală. 5. inclusiv procedeele speciale de luptă. 4.

Deosebirile dintre starea de extremă necesitate. nu-şi dirijează voinţa în mod liber şi săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. 8. medicii şi persoanele care au avut o altă posibilitate de a evita pericolul etc.38. 7. să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat (alin. unica situaţie de lichidare a pericolului. Alin. (2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin constrângere psihică sau fizică. 2.36 CP. Acestea sunt: • • • existenţa sau exercitarea asupra făptuitorului a unei acţiuni de constrângere fizică sau psihică. 1. interesul public. pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Articolul 39. Atât în cazul constrângerii fizice. să pună în pericol viaţa. sub imperiul acestei presiuni şi ca urmare a ei. Condiţiile constrângerii fizice şi psihice. Starea de extremă necesitate nu poate servi drept argument juridic de liberare a făptuitorului de răspundere materială în cazurile în care prejudiciul este adus unei persoane nevinovate de apariţia pericolului.16 art. sfera de protecţie a stării de extremă necesitate este mai restrânsă.3 art. 5. Pericolul iminent se consideră inevitabil. Spre deosebire de legitima apărare. Alin. Condiţiile acţiunii de salvare a valorilor sociale ocrotite de lege sunt: • • • pericolul nu poate fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Constrângerea fizică este o presiune condiţionată de o energie străină care îl pune pe făptuitor în imposibilitatea de a-şi dirija în mod liber voinţa şi îl determină să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. prevăzută de legea penală. înfruntă pericolul (lucrătorii de poliţie. 10.38). sănătatea persoanei. Constrângerea psihică constă într-o ameninţare asupra psihicului persoanei care. 9.6. integritatea corporală. cu toate că nu sunt stipulate expres de lege. dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile. sănătatea. integritatea corporală ori bunurile persoanei. pompierii. întrucât infracţiunii îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale: vinovăţia. pot fi deduse din conţinutul legii.). cât şi în cel al constrângerii psihice se înlătură caracterul penal al faptei. săvârşirea faptei prevăzute de legea penală a fost unicul mijloc.1 al prezentului articol stabileşte două forme distincte de înlăturare a caracterului penal al faptei: constrângerea fizică şi constrângerea psihică. Pericolul iminent este îndreptat împotriva valorilor sociale enumerate expres în lege: viaţa. 3. Conform regulilor generale ale răspunderii penale. se stabileşte în condiţiile art. dacă nu poate fi înlăturat altfel decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.2 al articolului nominalizat prevede situaţia (starea) în care făptuitorul îşi menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile în urma constrângerii fizice sau psihice. constrângerea să fie de natură gravă. nu există vinovăţie în cazul în care făptuitorul este lipsit de capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. în virtutea obligaţiunilor de serviciu. CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU PSIHICĂ (1) Nu constituie infracţiune fapta. În cazul în care . legitima apărare şi reţinerea infractorului au fost date în comentariul la p. 11. 4. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice. în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile. Din acest motiv nu pot invoca starea de extremă necesitate persoanele care.

3. în legislaţia penală a fost introdusă o nouă cauză care înlătură caracterul penal al faptei: riscul întemeiat. fără a realiza experimente în diferite domenii ale activităţii fiinţei umane. -. Riscul se consideră neîntemeiat. persoana care a riscat a întreprins toate măsurile pentru a nu leza interesele şi valorile sociale ocrotite de legea penală. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru ecologic. 1.12. prevăzută de legea penală. Riscul profesional este considerat justificat. deşi aceasta are semnele acţiunilor pentru care este prevăzută răspunderea penală. Articolul 40. nu constituie infracţiune acţiunea colaboratorului de poliţie care a fost săvârşită într-o situaţie de risc profesional justificat. CAPITOLUL IV PARTICIPAŢIA Articolul 41. Riscul se consideră întemeiat dacă îndeplineşte următoarele condiţii: • • scopul social util nu putea fi atins fără acţiunile (inacţiunile) însoţite de risc. este o formă a riscului întemeiat. (3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.ştiinţă.persoana are posibilitatea de a-şi alege un anumit comportament şi a lua o decizie sau alta se vor aplica prevederile stării de extremă necesitate. dacă acţiunea săvârşită decurgea în mod obiectiv din informaţia asupra faptelor şi circumstanţelor de care dispunea colaboratorul poliţiei. care a admis riscul. Progresul tehnico-ştiinţific este imposibil fără a introduce noi tehnologii. 4. medicină. farmacologie. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile. 2. scopul social-util putea fi atins prin alte mijloace şi acţiuni care nu presupuneau risc. 5. RISCUL ÎNTEMEIAT (1) Nu constituie infracţiune fapta.33 al legii nominalizate. PARTICIPAŢIA . Pentru a nu frâna activitatea persoanei în diferite domenii .416-XII din 18. Evaluarea gradului de risc exprimă probabilitatea acestuia de a se produce. sfera de producere etc. Noţiunea de risc înseamnă o acţiune (inacţiune) cu posibile consecinţe dăunătoare. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru social. Riscul întemeiat înlătură răspunderea penală pentru dauna cauzată intereselor şi valorilor ocrotite numai în cazul în care persoana care a riscat nu a avut la dispoziţie nici o altă cale de a atinge scopul social util. 7. precum şi impactul pe care îl poate avea asupra relaţiilor sociale.1990) defineşte noţiunea de risc profesional care. în viziunea noastră. persoana a riscat pentru a-şi atinge scopurile personale. Legea cu privire la poliţie (nr. a întreprins toate măsurile posibile pentru a preîntâmpina consecinţele negative. 6. (2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege. Conform prevederilor art. persoana care a riscat nu a luat toate măsurile pentru a proteja interesele şi valorile ocrotite de legea penală. dacă: • • • • • • era cu bună-ştiinţă îmbinat cu primejdia pentru viaţa unei persoane. tehnică. iar scopul legitim nu putea fi realizat prin acţiuni ce nu ar fi implicat riscul şi colaboratorul poliţiei.

instigatori sau complici. e) cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. Specificul participaţiei. participaţia propriu-zisă este condiţionată de săvârşirea faptei cu intenţie de către cel puţin două persoane: instigator-autor. prevăzute de partea specială a CP. adică nu numai a persoanelor care săvârşesc nemijlocit acţiuni ce formează latura obiectivă a infracţiunii concrete. însă nu va exista participaţie penală. ca formă deosebită a activităţii infracţionale. complici sau organizatori. dacă aceasta nu a luat o formă de ajutorare a infractorului. 7. instituţia participaţiei îndeplineşte în acelaşi timp şi un rol special. 6. această contribuţie poate fi materială sau intelectuală. se poate vorbi despre participaţie la această faptă. b) să existe o legătură subiectivă (coeziune psihică) între participanţi. conform căruia se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau a mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate.42 CP. Pentru existenţa participaţiei. 5.Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. 1. Participaţia penală există numai atunci când persoanele respective au cooperat cu intenţie. ţinând seama de importanţa sau de aportul acestei contribuţii. Dacă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală participă mai mulţi făptuitori. conform căruia participanţi la infracţiune sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. În anumite împrejurări. trebuie să existe o cooperare materială sau intelectuală a participanţilor. din punct de vedere subiectiv. c) fapta să fie săvârşită în cooperare materială sau intelectuală. Deci. Infracţiunea poate fi săvârşită de una sau mai multe persoane împreună. determină problema răspunderii penale a participanţilor la infracţiune. organizatori. Pentru ca să existe elementul de participaţie penală. reglementează ordinea şi limitele răspunderii participanţilor. 2. aceasta trebuie constatată în raport cu fiecare participant. nu una. Supunându-se regulilor generale ale dreptului penal pentru combaterea infracţionalităţii. intenţia trebuie constatată în raport cu fiecare persoană care a cooperat. săvârşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune). ţinând cont de momentul în care are loc. De exemplu. ea există înainte de începerea executării acţiunii (inacţiunii) sau în timpul executării acesteia până la momentul terminării ei. Pluralitatea de făptuitori este consacrată în art. deoarece un asemenea îndemn nu a avut efect determinant în dezlănţuirea agresiunii. care constă în faptul că persoanele contribuie într-o formă sau alta la săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. ea se divizează în principală şi secundară. Condiţia se realizează când cooperează cel puţin două persoane. nu constituie instigare faptul de a striga persoanelor care loveau victima cu parii că aceasta "trebuie omorâtă". deoarece lipseşte legătura subiectivă dintre participanţi. autor-complice ş. Legătura subiectivă (coeziunea psihică) dintre participanţi este indicată direct în art. va fi o complicitate intelectuală. . caracteristic numai pentru ea: ilustrează criteriile obiective şi cele subiective necesare activităţii infracţionale comune. d) una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea penală să fie săvârşită de către toţi participanţii. 3. pe lângă legătura subiectivă.41 CP. Participarea la infracţiune a mai multor persoane înseamnă că două sau mai multe persoane. Existenţa legăturii interne subiective cu privire la săvârşirea infracţiunii încă nu înseamnă participare la fapta penală. stabileşte cercul de persoane responsabile pentru această activitate infracţională. Potrivit naturii ei. 4. dacă aceasta a dus la întărirea hotărârii infracţionale. dar şi a persoanelor care au luat parte la infracţiune în calitate de instigatori. ci o simplă cooperare materială. a. îndreptată împotriva unuia şi aceluiaşi obiect. dacă legea cere pentru sancţionarea faptei săvârşite existenţa intenţiei. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe pluralitate de făptuitori. Nu constituie un act de participaţie nici faptul de exprimare a aprobării acţiunilor infracţionale. Dacă unii au cooperat din imprudenţă. fără ca aceasta să fie necesară pentru existenţa conţinutului legal al infracţiunii.

nu se poate considera că aceasta există în raport cu unii şi nu există în raport cu alţii. 9. 2. iar pentru alţii e în formă de tentativă. ori că pentru unii dintre ei fapta este consumată. poate exista participaţie la o asemenea faptă dacă autorul sau coautorul are calitatea cerută de lege. Pentru existenţa participaţiei penale propriu-zise se cere ca pluralitatea de făptuitori să fie ocazională. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. Indivizibilitatea faptei este considerată ca reală. instigator sau complice. determină o altă persoană să săvârşească o infracţiune. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. Lipsa oricăreia dintre ele cauzează inexistenţa participaţiei propriu-zise. organizator. aşa cum o prevede legea penală. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. PARTICIPANŢII (1) Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. Săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală înseamnă că pentru toţi participanţii la activitatea infracţională comună există o componenţă de infracţiune comună. Ca să existe participaţie. ci o pluralitate naturală sau constitutivă de făptuitori. Articolul 42.8. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. (2) Se consideră autor persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. care poate să se realizeze în două forme: o însumare simplă a forţelor pentru producerea urmărilor prevăzute de lege şi condiţionarea reciprocă a acţiunilor participanţilor. Toate condiţiile expuse trebuie întrunite cumulativ. (6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii. 1. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. (3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. (4) Se consideră instigator persoana care. Din cauza . precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. iar în raport cu alţii . 3. întâmplătoare în raport cu conţinutul legal al infracţiunii. Ca atare. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. Fapta este una şi aceeaşi pentru toţi participanţii. încadrare ce depinde de vinovăţie şi care poate fi diferită de la participant la participant. e necesar ca actele participanţilor să fie îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic. atunci nu se mai realizează participaţia penală. prin orice metode. prestare de informaţii. Din aceleaşi considerente nu se poate ca aceeaşi faptă în raport cu unii participanţi să constituie infracţiune. instigatori sau complici). Când pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii se pretinde subiectului activ o anumită calitate (subiect special). În raport cu ceilalţi participanţi (organizatori. iar fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei sau pregătirii de infracţiune. şi nu indispensabilă. indicaţii. autoratul se distinge prin caracterul său esenţial şi necesar. 10. Dacă pentru existenţa infracţiunii legea prevede cooperarea mai multor persoane.contravenţie sau abatere. contribuţia autorului constând tocmai în săvârşirea acţiunii sau inacţiunii care constituie latura obiectivă a infracţiunii. organizator. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. Se consideră autor al infracţiunii persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. O expresie exterioară a cooperării conţine asocierea acţiunilor participanţilor. (5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. instigator sau complice. Mai este necesar un detaliu: cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. şi nu în funcţie de încadrarea juridică pe care ar putea să o obţină ţinându-se seama de diferiţi participanţi. obiectivă. Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor.

).). animale vătămătoare etc. Noţiunea de autor. poştă electronică.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. iar nu instigator sau complice. pe de o parte. o faptă prevăzută de legea penală. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. toxice. Atunci când actele de instigare sau de complicitate sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare. 5. deoarece este clar că numai ea a executat latura obiectivă a infracţiunii. Nici instigarea. prevăzută în alin. acţionează şi alte persoane. de exemplu. În astfel de cazuri poate fi vorba pur şi simplu despre subiectul infracţiunii. este una corelativă. nefiind instigată sau ajutată de cineva. În caz de coautorat. loveşte. Autorul contribuie.organizatori. nici organizatorul nu pot exista în afara autoratului. în sensul tehnic al termenului. autoratul (ca şi termenul autor) nu poate fi înţeles decât în corelaţie cu termenii complicitate (complice) şi instigare (instigator) sau organizare (organizator).cealaltă parte a ei (ameninţarea. Na va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme. cel care le comite este autor.1-5). fără interpunerea unei alte persoane. în comun. Sub aspect obiectiv. Ea poate exista numai în participaţie. iar pe de altă parte . Dacă infracţiunea este săvârşită de o singură persoană. prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon. fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. poştă etc. nici complicitatea. distruge. cu vinovăţie. Calitatea cerută pentru autor trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei: dacă nu pierde calitatea de autor cel care. instigatori. nu dă ajutor etc. a încetat a mai avea calitatea care condiţiona acea calificare şi. la furt îşi însuşeşte lucruri din posesia altuia. alături de autor. adică despre persoana fizică care a săvârşit. după săvârşirea faptei. 8.specificului său. în raport cu alte forme de contribuţie posibile. iar altul . 7. 9.din răzbunare. Fără executarea nemijlocită a acţiunii (inacţiunii) de către autor. problema rolului şi funcţiilor ei nu apare.2 art. organizatori. În acelaşi sens s-a exprimat şi legiuitorul. coautoratul este acea formă a participaţiei. la săvârşirea faptei indiferent dacă. adică acţiunea sau inacţiunea. în mod nemijlocit. efectuarea unor acte de executare. Cu toate acestea. foloseşte sau frânează propria sa energie fizică (ucide. pentru realizarea acelei contribuţii. în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător. instigatori sau complici (art. fiindcă nu se poate realiza conţinutul acesteia. nu se poate vorbi despre săvârşirea faptei.42 alin. de exemplu . în întocmirea planului săvârşirii infracţiunii. el desemnează o anumită formă de contribuţie la săvârşirea unei infracţiuni. unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (de exemplu. 4. care îndeplinesc alte roluri funcţionale .IV CP Participaţia că participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. Se consideră organizator al infracţiunii persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. ca formă de participaţie. . indicând în cap. viceversa. în împărţirea rolurilor între membrii grupului criminal sau ai organizaţiei criminale. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă. sustrage.) şi în acţiunile fiecăruia va fi o infracţiune consumată sub formă de coautorat. substanţe explozive. luarea bunului). Este considerat autor acela care la omor împuşcă victima. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional şi în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit) la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. complici. contribuţia sa se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. lovind. nu devine autor acela care a dobândit această calitate după săvârşirea faptei la care a participat.42 CP. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor grupului organizat sau ai organizaţiei criminale. autoratul este unica formă de contribuţie la infracţiunea care poate exista şi în afara participaţiei. mortal victima. 6. fax. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi. lovirea etc. Prin nemijlocit se înţelege. adică în acele cazuri în care.

chiar dacă ulterior nu-şi onorează promisiunea. b) participaţie complexă. făcând ca aceasta să ia hotărârea şi să o pună în executare (de exemplu. Articolul 44. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole.4 CP. Aşadar. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. cu intenţie. externă. este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. PARTICIPAŢIA SIMPLĂ Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie simplă dacă la săvârşirea ei au participat în comun. 12. ia hotărârea şi execută fapta la care a fost îndemnată sau instigată). în schimbul unei recompense. 14. activitate de sprijinire (este cazul infracţiunilor proprii.6 CP. 11. oferire de informaţii. să-l rănească grav pe rivalul său.10. care. indicaţii. cu intenţie. îndeamnă o altă persoană. înainte ori în timpul săvârşirii faptei. Instigatorul contribuie la săvârşirea infracţiunii prin transmiterea către cel instigat a ideii săvârşirii infracţiunii şi prin determinarea luării de către acesta a hotărârii de a săvârşi fapta. Aceasta înseamnă că fiecare dintre participanţii la infracţiune trebuie să aibă vârsta prevăzută de legea penală. Analiza formelor participaţiei va fi efectuată în cadrul comentariului la art. devenind autor al infracţiunii. pentru a transmite hotărârea luată altei persoane.5 CP. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. la care nu poate fi autor decât o persoană care are o anumită calitate. Uneori complicele poate contribui chiar la efectuarea actelor de executare. în calitate de coautori. participanţii la infracţiune trebuie să întrunească semnele constitutive ale subiectului infracţiunii. numai aceste persoane pot efectua acte de executare. să fie persoane fizice şi responsabile. complicele efectuează acte de sprijinire a activităţii autorului. d) organizaţie (asociaţie) criminală. instigatorul este un participant sui-generis la infracţiune. FORMELE PARTICIPAŢIEI În funcţie de gradul de coordonare a acţiunilor participanţilor se deosebesc următoarele forme de participaţie: a) participaţie simplă. chiar dacă nu participă la săvârşirea materială a infracţiunii. trece apoi în mod concret la săvârşirea ei. instigator este persoana care. . complicitatea este o formă a participaţiei penale ce constă în activitatea persoanei care. fiindcă complicele nu are calitatea de a efectua acte cu caracter de executare în cazul faptei săvârşite. dar această contribuţie nu are ea însăşi caracterul unui act de executare. precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. o altă persoană (instigat) să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. instigarea este fapta unei persoane (instigator) care determină. complice este persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. ci sprijină (înlesneşte. Deci. la realizarea laturii obiective a acesteia. cât şi de complice. Cea de-a doua persoană acceptă îndemnul sau propunerea. determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. de coautor.42 alin. desfăşoară o activitate materială. Ca formă a participaţiei penale. în raport cu celelalte forme ale participaţiei penale. Articolul 43.42 alin. după ce a luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune. Caracteristică instigării este împrejurarea că instigatorul. pe care o transmite altei persoane. complicele nu realizează fapta în mod nemijlocit.42 alin. care rezultă din trecerea ei la executarea infracţiunii. ajută) realizarea acesteia de către autor. După cum se poate observa. prin orice mijloace. două sau mai multe persoane. cu intenţie. un duşman. din motive personale. Un alt participant la infracţiune este instigatorul. În timpul în care autorul efectuează acte de executare şi realizează în mod nemijlocit materialitatea faptei. c) grup criminal organizat. fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii. promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că-l va favoriza pe făptuitor. Conform art. fiind decisă să comită fapta prevăzută de legea penală. care se deosebeşte atât de autor. Conform art. contribuţia sa rămâne. ceea ce caracterizează complicitatea. deci. Conform art. cei care nu au această calitate nu fac decât să-i ajute). Deci. Instigatorul însă are ideea de săvârşire a infracţiunii. înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care.44-47 CP.

pe când în caz de coautorat unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (luarea bunului. iar pe de altă parte . iar altul . efectuarea unor acte de executare. Autorul contribuie. Pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate că cel puţin doi participanţi au săvârşit în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. la efectuarea faptei incriminate. ci şi cea care lezează numai unul din acestea pentru comiterea infracţiunii complexe. însă. 6. În cazul coautoratului apare un raport complex de cauzalitate. altfel chiar dacă s-ar constata actele . 8.).. substanţe explozive. acestea au cauzat moartea. dar luate împreună aceste acţiuni constituie coautorat la infracţiunea de omor. prin care se înfăptuieşte direct acţiunea sau inacţiunea incriminată. şi nu de complicitate. nu dă ajutor. deci că au efectuat acte de executare a acesteia. sunt coautori la tâlhărie ambii inculpaţi care au aplicat violenţele. animale vătămătoare etc. în cazul infracţiunii complexe de tâlhărie în formă consumată autorul trebuie să realizeze în întregime acţiunea infracţională (ameninţarea ori constrângerea etc. 4.1. Dacă s-ar lua în consideraţie fiecare acţiune separat. distruge. precum şi luarea bunului). are calitatea de coautor nu numai persoana care lezează cele două obiecte . Există coautorat şi în cazul în care mai mulţi infractori lovesc victima cu intenţia de a o ucide. foloseşte sau frânează propria energie fizică (ucide. nu denunţă etc. În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră acte de executare. trebuie să se constate legătura dintre coautori. Sunt consideraţi coautori ai faptei de omor atât acela care loveşte mortal victima. 5. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional. chiar indirect. În acest sens urmează să fie considerate drept acte de coautorat. chiar dacă numai unul dintre ei şi-a însuşit bunurile victimei. iar alt inculpat a lovit victima. În aceste cazuri fapta se săvârşeşte în coautorat. împreună luate. la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. cu toate că s-ar putea ca nici una din lovituri să nu fie mortală. iar celălalt a deposedat victima de bunurile ce le avea asupra sa. pentru realizarea acelei contribuţii. 11. pe de o parte. deci de coautorat. toxice. în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit).) şi în acţiunile fiecăruia se va fixa o infracţiune consumată sub formă de coautorat. în art. loveşte. Această constatare implică însă înţelegerea clară a noţiunii de acte de executare a faptei incriminate. cum ar fi actele de paralizare a energiei.42 alin. Coautoratul poate exista atât în cadrul unei participaţii complexe (eterogene). actele prin care un inculpat a ţinut victima spre a putea fi lovită. sustrage. la săvârşirea faptei indiferent dacă. 3. 9. fără interpunerea unei alte persoane. de ridicare sau lichidare a unui obstacol din calea săvârşirii faptei.direct şi indirect -. CP. 2. De exemplu.1. ca urmare a împletirii lor. 12. defineşte noţiunea de autor drept persoană care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. prin act de executare sau de săvârşire nemijlocită a faptei se înţelege orice act de conduită exterioară. Prin nemijlocit se înţelege.cealaltă parte a ei (ameninţarea. chiar dacă numai unul dintre ei a ameninţat cu cuţitul. Pentru existenţa coautoratului trebuie să fie întrunite anumite condiţii: sub aspect subiectiv. Vor fi coautori ambii inculpaţi. cât şi în cadrul unei participaţii simple (omogene) la care toţi participanţii au calitatea de autori (coautori). în mod nemijlocit. ar exista autorat la infracţiunea de vătămare corporală. 7. Sunt şi situaţii în care fapta prevăzută de legea penală se săvârşeşte nemijlocit şi în mod direct nu de o singură persoană. lovirea etc.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. la care doi sau mai mulţi participanţi au calitatea de autori (coautori). ci de mai multe. de asemenea. cât şi acela care o imobilizează ori încearcă să o dezarmeze. 10. În ceea ce priveşte participaţia penală la infracţiunile complexe cu subiect special. alţii având calitatea de instigatori sau de complici. În sensul strict al termenului.) ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme. şi acelea prin care se contribuie.

principală. De exemplu. principală. De exemplu. produs din imprudenţă. 16. în sensul că toţi coautorii prevăd urmările prejudiciabile ale acţiunilor şi le urmăresc sau doar admit posibilitatea survenirii acestora. Nu va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. sub aspect subiectiv. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. dacă în timpul omorului unul dintre infractori a distrus şi bunurile victimei. autorul poate să nu ştie că este ajutat de alte persoane în săvârşirea faptei. unde iniţiativa aparţine unei sau unor persoane. însă pentru rezultatul mai grav. coautoratul este acea formă a participaţiei. În cazul infracţiunilor care presupun în conţinutul lor legal un anumit mobil sau scop. De exemplu. Astfel. rezultat prevăzut şi dorit sau acceptat de fiecare dintre ei. coautoratul. a altei persoane. prin activitatea lui unită cu a celorlalţi coautori. 20. În acest caz se realizează participaţia sub forma coautoratului. Dacă legătura subiectivă se realizează ulterior consumării infracţiunii. nu mai există coautorat. el va .cu alte obiecte şi cu picioarele. fiind vorba de o activitate comună a coautorilor. condiţie necesară a participaţiei (şi a coautoratului). fiecare persoană este considerată autor al unei fapte distincte. ci toţi trebuie să îndeplinească această cerinţă legală. nu mai poate exista legătura subiectivă. altfel ar urma să răspundă fiecare în calitate de autor al faptei cu dublă formă de vinovăţie. În lipsa legăturii subiective nu există coautorat. 14. După consumarea furtului de către celălalt inculpat. deci nu numai unul din ei. în comun. Legătura subiectivă poate interveni înainte sau în timpul executării acţiunii. a altui coautor. fiind uniţi la suprimarea vieţii victimei. nu determină sancţionarea lor separată pentru instigare. 19. Sub aspect obiectiv. Coautoratul este posibil în timpul actului iniţial. 18. în situaţia în care există instigator sau complice. Pentru existenţa coautoratului considerăm necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se realizeze o legătură subiectivă între coautori. iar legătura subiectivă s-a stabilit înainte de punerea în executare a acţiunii. Prin urmare. Dacă o parte din coautori lezează şi alte valori sociale apărate de legea penală. Spre deosebire de faptul că. în afară de faptul că acţiunea sau inacţiunea întreprinsă de el este prejudiciabilă şi că rezultatul dorit sau acceptat este de asemenea prejudiciabil. 17. 21. Legătura se poate stabili şi în timpul executării acţiunii. din răzbunare. şi faptul că acţiunea sa principală se adaugă la acţiunea. au mai venit patru persoane. la coautorat fiecare dintre coautori trebuie să prevadă. propunând celorlalte să acţioneze împreună. dintre care una dorea să se răzbune pe un duşman al său care se afla într-un grup de oameni. Intenţia coautorului trebuie să cuprindă ştiinţa şi voinţa că. contribuind la înfrângerea rezistenţei victimei. Deşi a avut loc o cooperare materială. şi pe acelea că la fapta lui principală se adaugă o altă faptă. au hotărât să-i folosească pe acei oameni din grup şi au executat în comun acţiunea. primul inculpat va răspunde ca tăinuitor. împrejurarea că unele dintre acestea au avut iniţiativa comiterii faptei. mai multe persoane. ci o simplă cooperare materială. Legătura subiectivă se stabileşte când cel puţin un coautor prevede. iar actele lor vor putea fi doar conexe. de asemenea. nu vom considera că există coautorat ca formă de participaţie. Toţi au acţionat simultan. activitatea coautorilor trebuie să fie îndreptată împotriva aceluiaşi obiect juridic. fiind suficient ca instigatorul sau complicele să ştie acest lucru. fiecare fiind considerat autor al faptei. alţii . acestora li se vor aplica dispoziţiile cu privire la concursul de infracţiuni. 13. 15. trebuie ca fiecare coautor să acţioneze datorită acestui mobil şi să urmărească acest scop.materiale de cooperare. pe lângă cele necesare realizării acţiunii ca autor. Dacă la săvârşirea unei infracţiuni au participat în calitate de coautori mai multe persoane. unii cu cuţitele. în comun. nu există coautorat la furt dacă unul din inculpaţi a luat bunul spre a-l folosi. de asemenea. La săvârşirea faptei penale în coautorat. lovind. care au început să o lovească şi ei. în timp ce inculpatul lovea victima. este săvârşit actul de executare necesar pentru realizarea infracţiunii respective. mortal victima. 22. b) acţiunea să fie comisă împreună. se realizează numai cu intenţie.

răspunde şi pentru infracţiunea de distrugere a bunurilor, prevăzută de art.197-198 CP, cu condiţia ca ceilalţi coautori să nu fi ştiut de aceste acţiuni. 23. Prin urmare, pentru existenţa coautoratului se cere, pe lângă realizarea unei legături subiective dintre coautori, şi comiterea acţiunii, împreună sau în comun, adică persoanele respective să săvârşească împreună acţiunea care face parte din latura obiectivă a conţinutului infracţiunii. Cu alte cuvinte, coautorii trebuie să efectueze acte de săvârşire nemijlocită, de executare directă a faptei prevăzute de legea penală. Articolul 45. PARTICIPAŢIA COMPLEXĂ (1) Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie complexă dacă la săvârşirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice. (2) Latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată: a) de un singur autor; b) de doi sau mai mulţi autori. 1. Pentru existenţa participaţiei nu are relevanţă felul contribuţiei făptuitorilor şi nici calitatea în care au acţionat aceştia. Există participaţie penală atât în cazul în care toţi făptuitorii au cooperat în aceeaşi formă la săvârşirea infracţiunii (coautori), cât şi atunci când contribuţiile lor iau forme diferite (organizatori, instigatori, complici, autori, coautori şi instigatori, autor şi complice etc.). În primul caz participaţia este simplă (art.44 CP), iar în al doilea caz - complexă (art.45 CP). 2. Condiţia participaţiei complexe se realizează în cazul în care cooperează intenţionat cel puţin două persoane la săvârşirea unei infracţiuni, una din ele fiind autor, iar celelalte având diferite roluri: instigator, organizator, complice. Pentru existenţa acestei condiţii, legea, în general, nu cere decât să fie mai multe persoane, indiferent dacă unele dintre ele sunt majore sau minore, femei sau bărbaţi, cetăţeni ai RM sau persoane fără cetăţenia RM, subiecţi speciali sau care nu au această calitate. Toate persoanele care cooperează trebuie să îndeplinească însă condiţiile pentru a răspunde din punct de vedere penal. 3. Numai activitatea infracţională comună a mai multor persoane constituie o altă formă de pricinuire a daunei obiectelor apărate de lege, formă calitativ nouă, în comparaţie cu infracţionalitatea individuală. Această formă de activitate infracţională dă temei de a fi examinată drept participaţie, spre deosebire de mulţimea infracţiunilor de sine stătătoare, săvârşite chiar şi în unul şi acelaşi timp şi îndreptate spre unul şi acelaşi obiect, de mai multe persoane. 4. Nici instigarea, nici organizarea, nici complicitatea nu pot exista în afara autoratului, în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător, fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. 5. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi, contribuţia lui se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, adică acţiunea sau inacţiunea. Prin nemijlocit se înţelege, pe de o parte, efectuarea unor acte de executare, fără interpunerea unei alte persoane, iar pe de altă parte - caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. O atare formă de participaţie este reglementată în art.45 CP. 6. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a organizatorului. În cazul participaţiei complexe (art.45 alin.1 CP), organizatorul pune la cale infracţiunea, iar autorul o execută nemijlocit. 7. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze, de asemenea, în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a instigatorului. 8. Conform art.45 alin.1 CP, la participaţia complexă la săvârşirea infracţiunii de către autor poate contribui, în afară de organizator şi instigator, şi complicele. Pentru existenţa complicităţii nu are relevanţă dacă între autor şi complice a existat sau nu o înţelegere, nici dacă, în momentul săvârşirii faptei, autorul a cunoscut cine este complicele care l-a ajutat. Deci,

complicele are previziunea acţiunii (inacţiunii) pe care urmează să o execute autorul (coautorul), a urmărilor ei periculoase şi înţelege că actul său se alătură acţiunii (inacţiunii) autorului. De asemenea, el doreşte sau acceptă să se producă urmările prevăzute. Astfel, dacă făptuitorul a ştiut că tâlhăria la care a acceptat să contribuie cu acte de ajutor va fi comisă prin punerea victimei în stare de inconştienţă ca urmare a folosirii unor narcotice, contribuţia sa va constitui complicitate la tâlhărie, chiar dacă autorul a săvârşit sustragerea folosind violenţa, deoarece a cunoscut că infracţiunea va fi săvârşită în una din modalităţile alternative de realizare a laturii obiective a tâlhăriei şi a voit să participe la comiterea acesteia. 9. Atitudinea psihică a complicelui se caracterizează prin voinţa de a săvârşi fapta de înlesnire a autorului. Cunoscând activitatea pe care acesta o va desfăşura şi prevăzând rezultatul prejudiciabil al faptei, complicele îl doreşte sau îl acceptă. De remarcat complexitatea atitudinii psihice a complicelui; activitatea sa volitivă are în vedere nu numai fapta proprie (doreşte să-l ajute pe autor), ci şi fapta autorului (doreşte să se obţină un anumit rezultat prin intermediul acestuia). Pe plan intelectiv nu este suficient ca complicele să-şi imagineze că actele sale vor avea ca finalitate înlesnirea activităţii autorului; mai trebuie să-şi dea seama şi de caracterul activităţii pe care o va desfăşura autorul, pe baza actelor de sprijin, ca şi de rezultatele posibile, drept urmare a acestei activităţi. De aici imposibilitatea tragerii la răspundere a complicelui pentru actele comise de autor, dar pe care complicele nu le-a prevăzut, nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. 10. Îndemnul este o îmbiere la o acţiune (inacţiune) infracţională. Dacă nu este urmat de determinare, fiindcă hotărârea era deja luată de instigat (autor), dar acesta mai avea unele ezitări cu privire la punerea ei în executare, îndemnul poate constitui doar complicitate intelectuală, fiindcă a contribuit la consolidarea hotărârii infracţionale. De exemplu, nu există instigare la avort dacă îndemnul de a întrerupe sarcina nu a avut caracter determinant, ci doar a întărit hotărârea autorului de a comite fapta. În acest caz va exista complicitate la avort, mai ales că cel care a solicitat întreruperea sarcinii i-a procurat autorului unele substanţe şi instrumentele necesare intervenţiei chirurgicale. De data aceasta, inculpatul comite atât o complicitate morală, prin întărirea hotărârii autorului de a comite întreruperea sarcinii în condiţii ilicite, cât şi o complicitate materială, prin punerea la dispoziţia autorului a substanţelor şi instrumentelor necesare întreruperii sarcinii. Se subliniază just în motivarea soluţiei necesitatea ca îndemnul, pentru a constitui instigare, să aibă caracter determinant, adică să fi fost hotărâtor în luarea deciziei autorului de a săvârşi infracţiunea; în caz contrar, îndemnul constituie un act de complicitate morală. 11. Din sensul art.45 alin.1 CP se deduce că, în cazul participaţiei complexe, în săvârşirea infracţiunii pot participa, alături de autor, ceilalţi participanţi, fie doar unul din ei, fie toţi împreună. 12. Participaţia complexă se poate realiza în orice caz de săvârşire a infracţiunilor cu subiect special, deoarece la săvârşirea acestor infracţiuni se cere existenţa calităţii speciale doar la autorul infracţiunii, şi nu la ceilalţi participanţi (organizator, instigator, complice). 13. Conform art.45 alin.2 CP, participaţia complexă se poate realiza şi în cazurile participării nemijlocite la săvârşirea unei infracţiuni a două sau a mai multor persoane în calitate de coautori, cu condiţia ca, în afară de ei, la săvârşirea acestei infracţiuni să participe şi alţi participanţi: organizatorul, instigatorul sau complicele. În absenţa unor asemenea împrejurări, vom fi în prezenţa unei participaţii simple. Articolul 46. GRUPUL CRIMINAL ORGANIZAT Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni. 1. Această formă de participaţie se deosebeşte de altele, descrise anterior, după criteriul ei de stabilitate, de statornicie. 2. Statornicia grupului organizat este indicată de durata existenţei acestui grup în timp. Durata poate consta din timpul ce s-a scurs de la formarea grupului până la săvârşirea primei

infracţiuni din numărul celor plănuite de membrii grupului. Ea poate consta, de asemenea, din durata de timp, în care membrii grupului au săvârşit infracţiuni. 3. Pe lângă criteriul de timp, gradul înalt de coordonare şi statornicie a legăturilor dintre membrii grupului criminal poate fi indicat de existenţa unui plan bine determinat de activitate infracţională, cu desemnarea rolurilor şi funcţiilor membrilor grupului, a unor acte şi operaţiuni concrete. 4. Totodată, statornicia relaţiilor dintre membrii grupului, la rândul său, exprimă nu doar gradul înalt de coordonare a acţiunilor şi comportării lor, dar şi caracterul retras, nivelul de izolare de societate al acestei formaţiuni infracţionale (cu regulile sale de comunicare, de subordonare, disciplină etc.). 5. Criteriul statorniciei, de obicei, presupune intenţia membrilor grupului criminal organizat de a săvârşi nu doar o singură infracţiune, ci mai multe (de exemplu, grupul criminal organizat sa format cu scopul de a ataca sistematic grupurile de turişti din zona de odihnă etc.). Totodată, statornicia grupului criminal organizat poate să se manifeste prin acţiunile multiple de organizare, plănuire şi pregătire detaliată a unei infracţiuni. 6. Din cele explicate rezultă că fiecare persoană ce intră în grupul criminal organizat nu este un simplu participant la acest grup, ci membru al grupului, indiferent de locul şi funcţiile ce i-au fost încredinţate în cadrul desfăşurării planului de activitate criminală. Aceste concluzii rezultă şi din faptul că legea nu limitează participarea la grupul organizat doar prin acţiuni de autorat sau coautorat, cum este cazul participaţiei simple sau complexe. 7. Membrii de rând ai grupului criminal organizat pot să nu ştie de unele infracţiuni concrete, săvârşite de alţi membri ai acestui grup. În asemenea situaţii ei vor purta răspundere penală doar pentru participarea în grupul criminal organizat şi pentru faptele lor personale, săvârşite de ei întru executarea planului activităţii criminale a grupului organizat, conform articolelor respective ale părţii speciale a CP. 8. Sustragere săvârşită de către un grup de persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care au participat două sau mai multe persoane care s-au înţeles, în prealabil sau ocazional, să săvârşească în comun infracţiunea şi care au participat nemijlocit la realizarea ei. Această formă de participare încadrează şi acţiunile persoanelor care fac parte din grupul criminal, deşi nu au participat nemijlocit la sustragerea averii, însă până la săvârşirea sustragerii, în procesul înţelegerii prealabile dintre participanţii grupului, a avut loc repartizarea de comun acord a rolurilor: unii stau la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, alţii ameninţă cu aplicarea violenţei, percheziţionează victima, au o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă nu are nici un rost etc. (p.18 din HP CSJ nr.5 din 6.07.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 9. Însuşi faptul instruirii grupului criminal organizat, dacă acesta nu este prevăzut de partea specială a CP, conduce la răspundere penală pentru pregătirea în vederea săvârşirii acelor infracţiuni, în care scop a şi fost creat acest grup criminal (art.26 CP). 10. Săvârşirea infracţiunii de către un grup organizat serveşte pentru multe componenţe de infracţiune prevăzute în partea specială a CP drept criterii calificative (deosebit de agravante): furtul (art.186, alin.3, lit.b), jaful (art.187, alin.3, lit.b), tâlhăria (art.188, alin.3, lit.b), escrocheria (art.190, alin.3) etc. 11. În cazul săvârşirii de către un grup criminal organizat a unei infracţiuni care în partea specială a CP nu cuprinde - nici în conţinutul de bază şi nici în cel calificativ (agravat) - indicele săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat, faptul săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat se va considera circumstanţă agravantă la numirea pedepsei, conform art.77, alin.1 CP. Articolul 47. ORGANIZAŢIA (ASOCIAŢIA) CRIMINALĂ (1) Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă

înfiinţate sub denumiri de instituţii de învăţământ. Societăţile. Organizaţia (asociaţia) criminală constituie o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă. nelegală. financiare sau politice. criminală. 1. Noţiunea de grup criminal este comentată la art. Organizaţiile (asociaţiile) criminale pot lua diferite forme: constituite din infractori de "profesie". inclusiv coruperea şi atragerea unor funcţionari guvernamentali. sistem bancar-valutar etc. a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective.una ascunsă. rezistente la eforturi de orice fel şi capabile să folosească tehnica modernă din dotare (automobile. Activitatea organizaţiei (asociaţiei) criminale se întemeiază pe diviziune.. precum şi de sisteme adecvate de conspirativitate. societăţile. Având un înalt grad de organizare şi dispunând de un sistem de conspirativitate adecvat activităţii criminale la nivel naţional şi internaţional. 2. aeronave. organizaţiile şi asociaţiile criminale. de mijloace şi tehnici moderne de culegere şi prelucrare a datelor şi informaţiilor. (6) Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor.46 CP. 7.). una legală şi cu un anumit loc în societate.natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla. corupţia etc. între membrii organizaţiei şi structurile ei. . (4) Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie. în afară de statornicie. Pentru existenţa unei organizaţii (asociaţii) criminale trebuie să fie întrunite câteva condiţii prevăzute expres de legea penală. în vederea realizării scopurilor iniţiale: de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla. Persoanele selecţionate de societăţile. industrie electronică. Comunitatea stabilă a acestor grupuri criminale. industriale etc. asociaţiile şi organizaţiile criminale se constituie sub denumiri legale în scopul obţinerii unor profituri maxime şi vizează domenii ori sectoare. 3.1 art. (3) Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează. firme industriale şi comerciale. Dotaţi cu mijloace şi tehnologii moderne. sub denumiri de firme comerciale. în vederea obţinerii de avantaje şi a realizării de interese economice. în alte forme. în alte forme. se caracterizează printr-un grad sporit de coordonare a activităţii membrilor ei. organizaţiile şi asociaţiile criminale implică un înalt grad de organizare interioară. (5) Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire a participat. arme etc. nave. iar pe de altă parte . ce implică manipularea. în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice. ramuri rentabile. 5. organizaţiile criminale dispun de servicii de informaţii. a funcţiilor de administrare.47 CP reglementează noţiunea de organizaţie (asociaţie) criminală. la însărcinarea acesteia. comerţ. asigurare şi executare a intenţiilor sale criminale. (2) Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective. Ea poate fi constituită din două sau mai multe grupuri criminale. ocupă funcţii înalte în lumea de afaceri şi în aparatul de stat şi se folosesc de situaţia şi influenţa lor politică şi economică în scopuri criminale. organizaţiile criminale recurg la acţiuni majore deosebite şi variate.. Organizate în scopuri infracţionale. 4. în cadrul acestora fiind selectate numai persoane profesioniste. 8. membrii acestor societăţi şi organizaţii criminale pot duce o dublă existenţă: pe de o parte. financiare sau politice. şi conduse de persoane care ocupă funcţii înalte în societate şi în viaţa publică. 6. Prevederile alin. fundaţii etc.. cu bună pregătire.

cât şi de cea internaţională.9. Pentru excesul de autor. la însărcinarea acesteia (art. Spre deosebire de membrii organizaţiei criminale.). legislatorul a prevăzut circumstanţa dată ca pe o formă expresă de liberare de răspunderea penală.47.5). în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă. iniţierea.VI al părţii generale a CP. Această prevedere legală este o expresie a politicii penale în combaterea criminalităţii organizate pe toate căile legale şi recunoscute atât de legislaţia naţională. care poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire au participat (art. Numai în cazul participaţiei penale şi în urma unei înţelegeri dintre participanţi este rezonabil să vorbim despre cazurile de săvârşire de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi.jaful etc. în împărţirea rolurilor între membrii organizaţiei criminale. Această prevedere legală se explică prin caracterul închegat.c) CP . organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie (art.47 alin. 14.77 CP. Organizaţiile criminale au diverse direcţii de activitate: traficul şi comerţul cu stupefiante. poştă electronică.187 alin. alin. desfăşurarea traficului de valori şi valută. 1. elaborarea unor scenarii pentru ocuparea posturilor în viaţa economică şi politică a societăţii prin metode şi mijloace adecvate. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor sau a organizaţiei criminale.47 alin. bine organizat şi prin coordonarea strictă a activităţilor membrilor organizaţiei criminale. însă. ceilalţi participanţi nu sunt pasibili de răspundere penală. de exemplu. În astfel de . inclusiv manipularea alegerilor etc.76 lit. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunilor. conform art. Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul organizaţiei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective. cu condiţia ca membrii organizaţiei criminale să fi acţionat în vederea realizării scopurilor propuse de organizaţia criminală. Excesul de autor este o formă specifică de săvârşire a infracţiunii de către unul sau mai mulţi participanţi şi constă în faptul că el (ei) săvârşesc activităţi infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi.3 lit. adică atunci când la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate au participat două sau mai multe persoane.4 CP).vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. organizarea şi desfăşurarea unor lovituri asupra depozitelor de valori şi asupra instituţiilor bancare. fax. 13.6 CP). ea se echivalează cu o circumstanţă agravantă. Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează (art. EXCES DE AUTOR Se consideră exces de autor săvârşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. 11. suplimentar la cele reglementate în cap. organizarea şi desfăşurarea unor afaceri comerciale şi industriale în plan naţional şi internaţional. Excesul de autor are particularităţi specifice: există ca instituţie de drept penal doar în cazul participaţiei penale.3 CP). art. Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor.47 alin. 10. a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective (art.47 alin. prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon. Ţinând cont de aceasta. Săvârşirea infracţiunii de către membrii organizaţiei criminale sau în interesul unei organizaţii criminale nu se consideră circumstanţă agravantă. 12.2 CP). poştă etc. Contribuţia membrului organizaţiei criminale la descoperirea infracţiunilor organizate se consideră circumstanţă atenuantă (art. Această prevedere legală este aplicabilă chiar şi în cazul în care organizatorul sau conducătorul organizaţiei criminale nu ştia despre săvârşirea acestei infracţiuni. art. Articolul 48.151 alin.h) din CP). 2.b) CP . bazândune pe faptul că pedeapsa pentru aceste infracţiuni este sporită şi este strict reglementată în partea specială a CP (de exemplu.3 lit.

07. iar unul dintre participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice violenţa periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei.5 din 6. Favorizarea poate fi săvârşită numai prin acţiuni. 5. Prin ajutor dat pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală se înţelege ajutorul acordat infractorului în intervalul de timp încadrat în perioada de la săvârşirea infracţiunii până . 4. cum ar fi instigatorul. Elementul material al favorizării constă în acţiunea de a da ajutor unui infractor. care a mai săvârşit o faptă neprevăzută în înţelegerea prealabilă dintre participanţi şi fără contribuţia lor. numai în cazul în care nu au fost promise din timp. nu constituie elementul material al favorizării (de exemplu. judecata sau executarea pedepsei. care ajută un infractor. pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). fără o înţelegere stabilită dinainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii. nu mai poate fi vorba de săvârşirea infracţiunii în împrejurările indicate. a avut drept intenţie săvârşirea unui furt sau a unui jaf. iar acţiunile celorlalţi participanţi vor fi încadrate drept furt sau jaf. 3. Un simplu ajutor dat unui infractor. precum şi tăinuirea mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. o daună mai mică decât consecinţele infracţionale mai grave. a judecăţii sau executarea pedepsei. în condiţiile art. însă ţinând cont de faptul că nedenunţarea prin noua legislaţie penală a fost decriminalizată.). şi nici scopul de a i se asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală atrag răspunderea penală. dar nu întreprinde nici o măsură de curmare sau împiedicare a infracţiunii) sau în prezenţa unei infracţiuni distincte (de exemplu. prin care nu se urmăreşte îngreuierea sau zădărnicirea urmăririi penale.42 CP.). cum ar fi tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii.cazuri suntem în prezenţa unei situaţii în care unul din autori. şi aceşti participanţi nu au susţinut actele respective şi nu au aderat la ele. 2. 3. 1. ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. deoarece ele nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. din obligaţiuni asumate în urma încheierii unui contract sau de serviciu etc. Însă în acest caz nu suntem în prezenţa unei favorizări. 323 CP. Persoanele care au participat împreună la săvârşirea infracţiunii nu vor răspunde pentru acţiunile unuia dintre participanţi. Persoana care a cauzat victimei. Răspunderea pentru inacţiune este posibilă doar atunci când în obligaţiunile unei persoane intră împiedicarea survenirii unor consecinţe infracţionale (de exemplu. indicaţi în art. care nu pot fi incriminate celorlalţi infractori-participanţi. paznicul de la un depozit vede că un infractor pătrunde în depozit.49 CP cuprinde atât autorul infracţiunii. survenite ca urmare a acţiunilor altor participanţi la infracţiune.323. poate fi considerată coautor la infracţiunea cu consecinţe infracţionale mai grave doar în cazul în care ea a avut intenţia atingerii acestor consecinţe mai grave. săvârşind acte infracţionale suplimentare. Prin inacţiuni poate fi săvârşită doar nedenunţarea. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală.18 din HP CSJ nr. Articolul 49. simplul fapt de a trata un infractor bolnav nu constituie infracţiune de favorizare. fie pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală.). 4. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de acţiuni violente pentru a-şi însuşi averea victimei (p. FAVORIZAREA Favorizarea infractorului. ci a unei complicităţi la infracţiune (de exemplu. prin acţiunile sale. judecata sau executarea pedepsei. 5. organizatorul sau complicele. adică o asemenea activitate intenţionată. obligaţiuni impuse prin lege sau alte acte normative. Art. în sensul art. în urma înţelegerii prealabile. abuzul de serviciu etc. în timpul unui atentat concomitent al mai multor persoane. cât şi pe ceilalţi participanţi la infracţiune. Noţiunea de infractor în sensul art.49 CP reglementează favorizarea nepromisă dinainte. acţiunile acestuia vor fi încadrate în infracţiunea de tâlhărie. dacă acestea nu sunt făcute pentru a îngreuia sau zădărnici înfăptuirea justiţiei etc. Dacă un grup de persoane.49. este vădit în afara limitelor înţelegerii prealabile. fie pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. ea fiind una din formele implicării în infracţiune.

mijloacelor sau instrumentelor cu ajutorul cărora a fost săvârşită infracţiunea. copiii înfiaţi. judecata sau executarea pedepsei.49 CP. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici executarea pedepsei priveşte în primul rând sustragerea acestuia de la executarea pedepsei cu închisoarea sau de la plata amenzii la care a fost condamnat printr-o sentinţă definitivă. prin schimbarea formei sau a conţinutului sau distrugerea lor.323 CP. ci acte de complicitate. 14.42 alin. conform art. 12. RĂSPUNDEREA PENALĂ Se consideră răspundere penală condamnarea publică. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală ori promisiunea din timp de procurare sau vindere a unor atare obiecte nu constituie acte de favorizare în sensul art.134 CP). de vopsea etc. de administrare a probelor în faza de judecată în prima instanţă sau în căile de atac. rezultat pe care îl urmăreşte sau îl acceptă. bunica şi nepoţii (art.16 CP. alimente. favorizarea se săvârşeşte cu intenţie. CAPITOLUL V RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50.la trimiterea lui în judecată. Prin tăinuire a urmelor infracţiunii se înţelege distrugerea. Categoriile infracţiunilor sunt reglementate în art. creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. fraţii şi surorile drepte. urme de sânge. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală şi. de tăinuire a mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. cât şi sustragerea infractorului de la judecată.). ori i-ar asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii: tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. mijloace de transport. Favorizatorul poate impune obstacole în descoperirea probelor prin tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. grimare etc. 6. pentru întârzierea sau eludarea urmăririi penale ori pentru sustragerea infractorului de la urmărirea penală. 10. 9. documente. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. Favorizarea dinainte nepromisă se referă doar la infracţiunile grave. picioare sau de alte părţi ale corpului infractorului. a urmelor lăsate de mijloacele sau instrumentele infracţiunii la faţa locului. Rude apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea sunt consideraţi părinţii. . Favorizarea infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave nu implică răspunderea penală. amprente). atunci când prezenţa lui este obligatorie sau când s-a emis un mandat de arest preventiv. Favorizarea infractorului poate fi efectuată prin ascunderea infractorului. 11. Favorizarea are loc numai în condiţiile prevăzute în art. prin acţiunea sa. 13. 15. Din punctul de vedere al laturii subiective. în numele legii. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici judecata presupune atât întârzierea sau împiedicarea efectuării actelor de procedură penală. copiii. indiferent de termen. haine. Există intenţie în cazul în care făptuitorul ştia că s-a săvârşit o infracţiune şi că dă ajutor unui infractor. schimbarea formei sau a conţinutului urmelor infracţiunii lăsate de mâini (de exemplu. prin acordare de locuinţe. 7.5 CP. a conştientizat (a prevăzut) că prin acest ajutor s-ar putea îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea. prin tăinuirea în ascunzători a armelor infracţiunii. pe hainele infractorului sau ale jertfei sau pe alte obiecte (de exemplu. O condiţie esenţială a favorizării constă în faptul ca ajutorul acordat unui infractor să nu fie o aducere la îndeplinire a unei înţelegeri anterioare. Promisiunea dinainte de favorizare a infractorului. păstrarea sau distrugerea banilor. Prin tăinuire a obiectelor dobândite pe cale criminală se înţelege procurarea. 8. intervenite înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii de către infractor. înfietorii. obiectelor şi a altor valori sau mijloace dobândite de terţe persoane în urma săvârşirii infracţiunii. deosebit de grave sau excepţional de grave. bunicul. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit.

în numele legii. 8. 2. în diverse grade. În această accepţiune răspunderea penală se apropie în mare măsură de conţinutul raportului juridic penal. prin răspundere penală se înţelege obligaţiunea unei persoane de a suporta o sancţiune penală din cauză că a săvârşit o infracţiune. Conduita ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice. însă. urmăreşte combaterea raţională şi eficientă a . ca formă a răspunderii juridice.165 CPP). Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice care constă. În sens larg. care-l exercită prin organele sale specializate. Condamnarea publică constă în faptul că şedinţele de judecată în cauzele penale sunt deschise. cât şi persoane juridice. că unii membri ai societăţii încalcă legea penală prin săvârşirea unor infracţiuni. măsurile de constrângere cu caracter medical (art. ele putând fi atât persoane fizice.106 CP). în condamnarea publică. 6. Tragerea la răspundere penală a infractorului se poate face doar de către organele de stat competente şi în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. 3. Dintr-o perspectivă mai largă se poate aprecia că răspunderea juridică este o expresie specifică a ideii de responsabilitate socială în conformitate cu care fiecare om trebuie să îşi asume şi să suporte consecinţele faptelor sale. ea se realizează. 5.50 CP. 7.50 CP. ci şi dreptul de a aplica o sancţiune penală. prevăzute de legea penală. la ele are acces publicul şi sentinţa (hotărârea) de condamnare totdeauna se pronunţă public. conform art. Răspunderea penală nu este un element al infracţiunii.104 CP) etc. adică prin constatarea existenţei elementelor răspunderii penale şi aplicarea sancţiunilor legale. prin intermediul răspunderii penale. ci indirect. În cazul răspunderii juridice se pot remarca o serie de caracteristici conferite de specificul dreptului. iar sentinţele (hotărârile) de condamnare sunt pronunţate în numele legii. constrângerea statală. imediat după săvârşirea faptei şi încălcarea normei penale. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit. de faptul că implică. cat şi în mod concret (judiciar). Înfăptuirea ordinii de drept penal prin aplicarea constrângerii penale nu se face direct. fără îndoială. drept ce aparţine statului. consecinţa acesteia.21 CP.185 CPP). Răspunderea penală. în cazurile reglementate de art. adică în încălcarea prevederilor normelor juridice. prin aplicarea sancţiunilor de drept penal care se realizează în cadrul răspunderii juridice penale. Individualizarea constă în activitatea de stabilire a răspunderii penale şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute pentru fiecare infracţiune atât în mod abstract (legal). morală. Pentru realizarea acesteia. săvârşită de o persoană cu capacitate de răspundere pentru faptele sale. adică acţiuni (inacţiuni) prejudiciabile. sechestrarea sau confiscarea specială (art. Răspunderea indivizilor pentru comportamentele lor poate avea forme diverse: politică. săvârşite cu vinovăţie şi pasibile de pedeapsă penală. Răspunderea penală nu se confundă însă cu raportul juridic penal în cadrul căruia. ci este efectul. măsurile de constrângere cu caracter educativ (art.14 CP.62-74). caz în care realizarea ordinii de drept penal este posibilă numai prin constrângere. religioasă.1. sistemul sancţiunilor din CP (art. chiar dacă în unele cauze şedinţele judiciare au fost secrete.21 alin. 4. nemijlocit. precum şi reglementarea aplicării lor. Ea atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate. Existenţa fenomenului infracţional demonstrează. În sens restrâns. în sensul art. pe loc. juridică. prin răspundere penală se înţelege nu numai obligaţiunea celui care a săvârşit o infracţiune de a suporta o sancţiune. Măsurile de constrângere. Fapte infracţionale sunt acelea care întrunesc condiţiile prevăzute în art. culturală. Categoriile de persoane care pot fi trase la răspunderea penală sunt reglementate în art. reţinerea (art. există din momentul săvârşirii infracţiunii şi constă în obligaţiunea infractorului de a suporta consecinţele săvârşirii ei.99-103 CP).3 şi 4 CP. sunt: arestul preventiv (art. Tragerea efectivă la răspundere se realizează în cadrul raportului procesual penal în scopul apărării ordinii de drept împotriva infracţiunilor. al normelor şi sancţiunilor juridice. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege.

56 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii). pedeapsă sau măsuri de constrângere. . Temeiul real al răspunderii penale este un fapt juridic prescris. Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. Pornind de la cele menţionate. Răspunderea penală constituie o consecinţă inevitabilă a săvârşirii infracţiunii.99-104 CP etc.55 CP (liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă). reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale. latura obiectivă. 9.51 alin. statului îi aparţine dreptul şi obligaţiunea de a-i aplica acestei persoane măsuri de condamnare şi constrângere. art. TEMEIUL RĂSPUNDERII PENALE (1) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. deoarece după pronunţarea ei poate fi vorba numai de liberarea de pedeapsa penală. adică pericol social sau o stare de prejudiciu. Articolul 51. măsurile de constrângere cu caracter medical sau educativ (art. Bineînţeles. sau a unor măsuri de constrângere penală sau procedurală (de exemplu. nu poate şi nici nu trebuie să existe răspundere penală. dar nicidecum nu coincid.54 CP (liberarea de răspundere penală a minorilor). Emiterea legii penale care prevede răspunderea penală pentru săvârşirea uneia sau altei fapte prejudiciabile nu generează nici o relaţie juridico-penală. procuratura. adică condamnarea publică de către stat a faptei prejudiciabile săvârşite şi a infractorului. Noţiunea şi esenţa răspunderii penale sunt legate nemijlocit de noţiunea şi esenţa relaţiilor juridico-penale..57 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă). pentru că la acest moment ultima este deja realizată. uneori deosebit de severe (cum este. răspunderea penală poate fi realizată numai în cadrul naşterii relaţiilor juridico-penale. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii (a se vedea comentariul la art. componenţă prin care se stabileşte gradul de prejudiciabilitate al infracţiunii. creează o stare de prejudiciu.60 CP (prescripţia tragerii la răspundere penală) infractorul care a săvârşit infracţiunea poate fi liberat totuşi de răspundere penală. măsurile de constrângere penală sau procedurale etc. este exprimată în hotărârea de condamnare şi de aplicare a pedepsei penale corespunzătoare. Funcţiile statului de tragere la răspundere penală a persoanei care a săvârşit infracţiunea le exercită organele de urmărire penală. Numai din momentul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni concrete. Conform art. 2. Realizarea răspunderii penale. şi din dispoziţiile de procedură penală.52 CP). iar răspunderea penală prin aplicare de pedepse. art. 1. şi din celelalte dispoziţii din partea generală şi din partea specială a CP. detenţiunea pe viaţă sau închisoarea pe termen lung). reţinerea etc. stipulată în legea penală. fiind o faptă gravă. subiectul şi latura subiectivă determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. adică detenţiunea pe viaţă sau închisoarea. art. iar componenţa infracţiunii. Explicaţia admiterii acestui temei constă în faptul că infracţiunea. anume semnele ce caracterizează elementele infracţiunii (componenţa de infracţiune): obiectul. Acolo unde nu există infracţiune. (2) Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. de exemplu. are menirea să prevină astfel de fapte. art. Răspunderea penală fără infracţiune ar fi o răzbunare ori un lucru arbitrar. care alcătuiesc conţinutul răspunderii penale. stipulată în legea penală. 11. ilegal şi fără rost. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii. În cazurile prevăzute de art.58 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei). Art.15 CP.1 CP reglementează temeiurile de bază ale răspunderii penale: temeiul real şi cel juridic. art. anume comiterea unei infracţiuni. aceste liberări pot fi efectuate numai până la pronunţarea sentinţei de condamnare. 3.infracţiunilor prin posibilitatea adaptării acestui sistem în funcţie de particularităţile fiecărui infractor şi de gravitatea fiecărei infracţiuni. sau arestul preventiv. 10.). precum şi instanţele de judecată.59 CP (liberarea condiţionată de răspundere penală) şi art. Acest punct de vedere se desprinde. în mod implicit.

motivele. 3.108 CP etc. în cazul existenţei circumstanţelor atenuante. Art. Din acest punct de vedere. în art. proprietatea. 1.) sau poate fi atenuată (de exemplu.I al părţii speciale a CP îl constituie pacea şi securitatea omenirii. mediul. recidivei. precum şi întreaga ordine de drept. art. stabilite de legea penală.2 CP. vârsta. obiectul material al infracţiunii de omor intenţionat (art. Componenţa de infracţiune constă din totalitatea semnelor obiective şi a celor subiective. răspunderea penală şi obligaţiunea de a suporta pedeapsa sau de a răspunde penal trebuie să se facă în strictă conformitate cu legea penală.76 CP etc. COMPONENŢA INFRACŢIUNII (1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective.2 CP. subiectul infracţiunii. 6. Situaţia este similară în cazul înlăturării răspunderii penale. temeiul juridic al răspunderii penale lipseşte. autoritatea publică şi securitatea de stat în cap. conform raportului de expertiză judiciară psihiatrică.art. O mare parte din infracţiuni au un obiect material. care se poate face numai în limitele prevăzute de lege (de exemplu.77 CP.52 alin. 9. 2.2 CP se prevede că răspunde penal doar acela care a săvârşit fapta infracţională. împrejurările şi stadiul de săvârşire a infracţiunii. În lipsa a cel puţin unui element sau semn principal al componenţei de infracţiune. Elementele şi semnele componenţei de infracţiune sunt reglementate în art. 8. drepturile şi libertăţile acesteia. în anumite cazuri.). îl constituie persoana. (2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din prezentul cod.82 CP etc. dintre care două obiective: obiectul şi latura obiectivă. metoda. este supusă răspunderii penale numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. obiectul infracţiunilor din cap.).51 alin.II este viaţa şi sănătatea persoanei etc. Persoana care. orânduirea constituţională. care constă în obiectele. Conform art. independenţa şi integritatea teritorială a RM. în cazul existenţei circumstanţelor agravante. 5. suveranitatea. gravitatea consecinţelor ei etc. amnistia . Fiecare din grupurile de infracţiuni reglementate de partea specială a CP se clasifică în capitole după obiectul generic (de grup): securitatea publică şi ordinea publică în cap. răspunderea penală poate fi agravată (de exemplu. cel al infracţiunilor incriminate de cap.107 CP. Numai legea penală arată când există răspunderea penală (când s-a săvârşit o infracţiune) şi când organele judiciare pot trage persoana la răspundere penală. nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute de art.51 alin. graţierea . Răspunderea penală revine totdeauna unei persoane. lucrurile. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. Comentariul desfăşurat al obiectului infracţiunii se dă în capitolele şi articolele concrete din partea specială a CP (de exemplu. stabilite de legea penală.172. Componenţa de infracţiune se formează din patru grupe de semne ce caracterizează cele patru elemente ale infracţiunii.XVII etc.art. doar acela care este vinovat de săvârşirea ei. art. responsabilitatea etc. În conformitate cu aceste prevederi legale.XIII. bunurile sau corpul persoanei faţă de care sau împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea sau inacţiunea criminală (de exemplu.4. Articolul 52. conform art. Obiectul infracţiunii constă în valorile şi relaţiile sociale împotriva cărora sunt îndreptate faptele care constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârşirea acestora.) şi în alte articole ale părţii generale şi ale celei speciale ale CP.145 . Legea penală mai prevede că. La determinarea gradului prejudiciabil al infracţiunii săvârşite este necesar să fie luat în consideraţie cumulul de circumstanţe în care a fost comis actul criminal concret: forma vinovăţiei.17-22 CP (intenţia. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. adică numai în cazurile şi în limitele indicate de legea penală. 7. art. Obiectul infracţiunii. imprudenţa. pacea şi securitatea omenirii.). după nivelul său de dezvoltare intelectuală şi psihologică corespunde vârstei de 14 ani.1 CP reglementează componenţa de infracţiune ca bază juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. şi două subiective: subiectul şi latura subiectivă.

mijloacele. impuse prin lege. adică să aibă o calitate specială.170 CP). comportarea umană activă. bun sau persoană.9 CP). prevăzute expres de alin.200 CP). 9. Latura obiectivă a infracţiunii constă din totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită. a unei urmări e determinată implicit de dispoziţiile art. 6. 18 CP. care. Infractorul se abţine să acţioneze în sensul îndeplinirii unei obligaţiuni de serviciu sau civice.187 CP) etc. socialmente periculoasă. subiect al infracţiunii de trădare de Patrie (art. tocmai din cauză că loveşte într-o valoare pe care legea o apără. urmarea sau rezultatul este o modificare pe care acţiunea sau inacţiunea incriminată a produs-o în lumea obiectivă. cel al infracţiunii de furt (art.). jaful (art. Prin acţiune se înţelege activitatea fizică. metoda. este luată în consideraţie şi responsabilitatea persoanei.313 CP) etc. Semnele principale ale ei sunt: acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă. refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii (art. deoarece nu la orice infracţiune valoarea socială ce constituie obiectul juridic este susceptibilă de încorporare într-un lucru. Din punct de vedere fizic.163 CP). Obligativitatea existenţei unui rezultat. în mod obligatoriu. În afară de persoană fizică şi juridică şi vârstă. subiectului i se cere.186 CP) . Nu există infracţiune care să nu producă un rezultat. reglementată de art. De exemplu. drept subiecţi ai infracţiunii sunt considerate persoanele fizice responsabile care. subiect al infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală (art.21 al CP.).3 şi 4 art. Prin acţiune se săvârşesc majoritatea infracţiunilor. Semnele secundare ale laturii obiective sunt timpul (art. Prin inacţiune se săvârşesc astfel de infracţiuni ca lăsarea în primejdie (art. la momentul săvârşirii infracţiunii au atins vârsta de 16 ani.308 CP) poate fi doar persoana care efectuează urmărirea penală. precum şi pentru infracţiunile grave.bunurile altei persoane etc. În accepţiunea art. împrejurările săvârşirii infracţiunii etc. Obiectul material nu trebuie confundat cu instrumentul (mijlocul) material de care infractorul s-a folosit ori s-a putut servi la comiterea faptei (de exemplu. Dintre infracţiunile lipsite de obiect material pot fi menţionate calomnia (art. cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de alin. Nu toate infracţiunile au un obiect material. 4. ranga cu care a fost spartă uşa în timpul furtului etc. potrivit legii. 23 CP. precum şi persoanele juridice. modul. Este vorba de un subiect special al infracţiunii.22.21 CP. să îndeplinească. definind formele şi modalităţile vinovăţiei. locul săvârşirii faptei (art. în textul incriminator. 10. În cazul anumitor infracţiuni. denunţarea calomnioasă (art. este prejudiciabilă. Persoanele fizice care au atins vârsta de 14 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave.337 CP) poate fi doar un cetăţean al RM etc. nu este menţionată.311 CP) etc. arată că acestea constau în prevederea sau lipsa de prevedere a rezultatului. externă. a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii. alte acte normative sau care decurg din contracte etc. pentru ca acea faptă să constituie infracţiune. pentru că orice infracţiune aduce atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi pentru că. o condiţie specială.CP) îl constituie corpul persoanei. şi urmarea sau rezultatul prejudiciabil al infracţiunii.17. pe lângă condiţiile indicate deja. Prin inacţiune se înţelege rămânerea în inactivitate. 8. pasivitatea.145 CP). orice atingere se concretizează într-o anumită acţiune sau inacţiune care. 5. pentru existenţa propriu-zisă a faptei penale sau pentru ca ea să îmbrace o formă calificată. prevăzută de legea penală. fiind subînţeleasă. urmarea sau rezultatul prejudiciabil şi raportul de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă. 7. ca semn principal al subiectului.21 CP. cum ar fi omorul intenţionat (art. interzisă şi descrisă prin textul incriminator al infracţiunii. cerute de lege pentru existenţa infracţiunii. Semnul principal ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracţiuni este .12 CP). o scrisoare de ameninţare folosită pentru a şantaja sau alta pentru a da sfaturi cum să fie săvârşită infracţiunea.2 art. neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului (art. 11. adeseori. prevăzută de legea penală. În cazul infracţiunilor formale urmarea constă într-o stare de pericol care. Latura subiectivă constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a infractorului faţă de materialitatea faptei săvârşite.

În cazul unor infracţiuni se cere existenţa unei duble forme de vinovăţie (art.vinovăţia. Prin liberarea de răspundere penală se prezumă renunţarea din partea statului la condamnarea şi aplicarea unei pedepse infractorilor în schimbul înlocuirii acesteia prin pedepse de ordin administrativ sau prin aplicarea unor măsuri de siguranţă cu caracter medical şi educativ. b) tragerii la răspundere administrativă. Liberarea de răspundere penală se aplică numai faţă de persoanele în acţiunile cărora sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni şi se deosebesc de cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.2 CP) sau lipsa vinovăţiei în cazul legitimei apărări (art. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către instanţa de judecată în cazurile: a) minorilor. În cazul anumitor infracţiuni. Prin motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia infracţională şi. cum ar fi căinţa activă.52 alin.17 CP) sau din imprudenţă (art. liberarea condiţionată de răspundere penală. pentru completarea laturii subiective. în situaţia liberării de răspundere penală infracţiunea se realizează în toate trăsăturile sale esenţiale. Ţinând cont de natura juridică a instituţiei răspunderii penale. c) renunţării de bună voie la săvârşirea infracţiunii.2 CP. a căror menire constă în faptul de a nu admite aplicarea pedepselor penale în cazurile în care este iraţională aplicarea acestora: caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite este redus şi calităţile personale ale făptuitorului oferă această posibilitate.337 CP) constă în dăunarea pricinuită suveranităţii. care nu au fost cunoscute legislaţiei penale anterioare. Bineînţeles. în majoritatea cazurilor nu este obligatorie înlocuirea răspunderii penale prin alte măsuri de constrângere cu caracter extrapenal.). e) schimbării situaţiei. pe cale de consecinţă. punerea în executare a deciziei. Prezentul articol conţine şi unele modalităţi de liberare de răspundere penală.37 CP din 1961). 12. sau al stării de extremă necesitate (art. g) prescripţiei de tragere la răspundere penală. 3. Prin scop al infracţiunii se înţelege obiectivul urmărit de infractor. 14. Vinovăţia poate fi intenţionată (art. delimitând totodată această instituţie de instituţia liberării de pedeapsa penală prevăzută în cap. În esenţa lor.8 şi 9 art. întrucât. în timp ce în situaţia cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei infracţiunea nu se realizează prin lipsa unor trăsături esenţiale ale infracţiunii. Conform art.IX CP. prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (de exemplu.18 CP).19 CP). CAPITOLUL VI LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. 13.14 alin. care a fost prevăzută numai ca modalitate de liberare de pedeapsa penală . d) căinţei active. 4. cauzele care înlătură răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţii. inviolabilităţii teritoriale.36 CP). cum ar fi lipsa gradului prejudiciabil al unei infracţiuni (art. f) liberării condiţionate. securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM etc. Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie doar în cazurile indicate expres în lege (art.38 CP) etc. 2. 15. componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP.20 CP). 5. 1. legiuitorul a introdus modificări în privinţa modalităţilor ce servesc drept temei pentru ca persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune să poată fi liberată de răspunderea penală. care a fost prevăzută numai în calitate de circumstanţă atenuantă (alin. scopul infracţiunii de trădare de patrie (art. prin textele de incriminare ale acestora sunt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi motiv. Numai constatarea corectă a componenţei de infracţiune poate sta la baza calificării concrete a unei fapte conform prevederilor părţii speciale a CP.

Aplicarea liberării de răspundere penală minorilor este posibilă numai în cazul respectării următoarelor condiţii cumulative: a) infracţiunea trebuie să fie săvârşită pentru prima oară.16 CP din 1961).03. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. contribuţia activă la descoperirea infracţiunii. 5. în vigoare din 12.06.06.2 al prezentului articol. prevăzute la art.(1) li se pot aplica următoarele sancţiuni administrative: a) amendă în mărime de până la 150 unităţi convenţionale. 4. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală.16 CP).43 CP din 1961).03] 1. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ CU TRAGEREA LA RĂSPUNDERE ADMINISTRATIVĂ (1) Persoana care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere administrativă de către instanţa de judecată dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. c) instanţa de judecată trebuie să constate că procesul de corectare a individului este posibil fără ca făptuitorul să fie supus răspunderii penale.54 completat prin Legea nr.05.211-XV din 29. faţă de minori pot fi aplicate o serie de măsuri de constrângere cu caracter educativ. în condiţiile limitativ prevăzute de lege pentru unele infracţiuni de o gravitate redusă. În corespundere cu prevederile alin.(art. b) comiterea infracţiunii pentru prima oară. Se consideră uşoară sau mai puţin gravă infracţiunea pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 2 ani sau până la 5 ani inclusiv (art. 3. când persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani a comis în adevăr pentru prima dată o infracţiune. .(1).X) şi specificate ca măsuri de siguranţă în art. 2. [Art. în vigoare din 12. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ A MINORILOR (1) Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. prevăzute în partea generală (cap.03] 1. c) constatarea faptului că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale. în cazul în care sunt întrunite condiţiile indicate anterior. li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ. însă instanţa de judecată. 2. în conformitate cu alin. cât şi la fapta săvârşită. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin. b) infracţiunea trebuie să fie uşoară sau mai puţin gravă.211-XV din 29. Drept condiţii care ar putea servi ca temei de constatare că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale pot fi considerate diverse circumstanţe atenuante ce se referă atât la personalitatea infractorului.03. renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. [Art.114. dispune înlocuirea răspunderii penale cu o altă formă de răspundere juridică ce atrage aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ. autodenunţarea. care a fost considerată drept cauză de nepedepsire a activităţii infracţionale neconsumate. Esenţa acestui tip de liberare de răspundere penală constă în aceea că fapta comisă rămâne a fi considerată infracţiune. sau în cazul în care această infracţiune este comisă nu pentru prima dată. Articolul 54. Infracţiunea se consideră comisă pentru prima oară.55 modificat prin Legea nr. Drept temei pentru aplicarea acestei modalităţi de înlocuire a răspunderii penale poate servi prezenţa cumulativă a următorilor indici: a) comiterea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Articolul 55. dar cu condiţia că pentru infracţiunea anterior săvârşită au trecut termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală sau au fost stinse antecedentele penale. cum ar fi: căinţa sinceră.05. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate şi alte împrejurări.104.

atitudine care poate să se manifeste prin căinţă faţă de victimă. 7. (2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea. prin colaborarea în vederea descoperirii infracţiunii şi a altor participanţi la infracţiune. care constă în recunoaşterea faptei. Sancţiunile respective nu reprezintă o pedeapsă penală. 4. aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. Legislaţia penală română o consideră cauză de nepedepsire a tentativei de infracţiune.3. a renunţat la ducerea până la capăt a acesteia. ce se raportează la modul comiterii faptei. fie comiterea repetată a unei infracţiuni. Comiterea din nou a unei infracţiuni. timpul. Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii. precum şi de caracterul prejudiciabil concret al faptei comise. fiind incluse în această categorie infracţiuni pentru comiterea cărora pedeapsa maximă nu poate depăşi cinci ani de închisoare. mijloacele. prin eforturi depuse pentru a înlătura rezultatul infracţiunii. ţinându-se cont şi de cuantumul prejudiciului produs. (4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane.55 alin. 5. din care rezultă că el regretă fapta comisă. 8. dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii. au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii până la capăt. de aceea nu atrag apariţia antecedentelor penale. printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse. cu toate că instanţa poate să aprecieze negativ o atare situaţie şi să aplice pentru infracţiunea din nou săvârşită o pedeapsă mai aspră. locul săvârşirii infracţiunii etc.2 CP: a) amendă în mărime de până la 150 de unităţi convenţionale. 1. cum ar fi atitudinea vinovatului. Unii autori au considerat renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii drept o cauză care înlătură caracterul penal al infracţiunii în urma dispariţiei intenţiei făptuitorului de a duce până la capăt activitatea infracţională începută. totodată. (3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârşită conţine o altă infracţiune consumată. care trebuie să fie evaluat avându-se în vedere toate condiţiile concrete de săvârşire. prin atitudinea acestuia faţă de organele judiciare. Dacă instanţa de judecată apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru înlocuirea răspunderii penale. Condiţia ce se referă la posibilitatea corectării persoanei fără a fi condamnată penal are la bază informaţii conform cărora făptuitorul poate fi corectat fără a i se aplica o pedeapsă. Această cauză este reţinută când persoana. Comparativ cu legislaţia anterioară. prin străduinţa de a acoperi paguba pricinuită. ARTICOLUL 56. categoria infracţiunilor pentru care poate fi dispusă înlocuirea răspunderii penale prin răspundere administrativă a fost lărgită. 6. dar cu condiţia că au expirat termenele de prescripţie de tragere la răspundere penală ori sunt stinse antecedentele penale pentru infracţiunea comisă anterior ori alte condiţii ce oferă posibilitatea de a stabili că fapta nu este comisă în mod repetat. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU RENUNŢAREA DE BUNĂ VOIE LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII (1) Se consideră renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârşirea infracţiunii. după aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter administrativ. nu atrage după sine apariţia unei stări de repetare. Prin comiterea pentru prima oară a infracţiunii se înţelege fie comiterea în adevăr pentru prima dată a unei infracţiuni. iar actualul CP atestă această cauză ca o modalitate de liberare de răspundere penală. benevol şi definitiv. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. pe parcursul executării .

prin refuzul instigatorului de a plăti recompensa pentru comiterea infracţiunii etc. 6. dar pentru totdeauna.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale p. sunt . Însă independent de motivele care au servit ca temei pentru ca persoana să renunţe la comiterea infracţiunii. dându-şi seama că poate continua activitatea infracţională. o vătămare corporală gravă sau de orice alt grad. înainte ca executarea să se fi terminat.4 al prezentului articol sunt formulate condiţiile speciale de liberare de răspundere penală a organizatorului. care lasă dubiu asupra realităţii faptelor. Prin HP CSJ nr. Renunţarea de bună voie poate avea loc atât pe parcursul actelor de pregătire. 5. instigatorului şi complicelui infracţiunii în caz de renunţare de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii.prin măsuri active de înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin convingerea autorului de a se reţine de la comiterea infracţiunii. Renunţarea nu poate fi considerată voluntară în cazul în care făptuitorul a abandonat executarea din cauza că a întâlnit în calea sa diverse obstacole ce nu pot fi depăşite ori în urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le are asupra sa în condiţiile date nu-i permit să ducă infracţiunea la capăt.14 s-a stipulat că "refuzul benevol de a săvârşi infracţiunea de viol urmează să fie examinat ca circumstanţă care exclude răspunderea penală pentru aceste infracţiuni. Dacă într-o anumită situaţie există îndoială asupra motivului care l-a determinat pe făptuitor să întrerupă executarea. după primul insucces. pentru tentativă de omor în caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. teama de pedeapsă.38 din 20. dar numai pentru urmarea efectiv produsă dacă prin activitatea anterioară se va produce. 8. persoana nu poate să fie supusă răspunderii penale. la repetarea actelor infracţionale. Renunţarea este benevolă atunci când făptuitorul. dar măsurile întreprinse pot fi recunoscute de instanţa de judecată drept circumstanţe ce atenuează răspunderea penală. Anume din aceste considerente nu poate fi recunoscută drept renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii refuzul persoanei. conştient. Renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii trebuie deosebită de căinţa activă îndreptată spre micşorarea volumului rezultatului produs. acordarea de ajutor în vederea cercetării infracţiunii. de exemplu . Motivele care l-au determinat pe făptuitor să renunţe pot fi din cele mai diverse: căinţa. renunţă la comiterea în continuare a infracţiunii. Renunţarea este considerată definitivă din momentul în care activitatea infracţională a fost întreruptă nu doar temporar. Activitatea din care ar rezulta că făptuitorul a renunţat poate să se manifeste atât prin formă pasivă (renunţarea la executarea următoarelor acţiuni). Renunţarea de bună voie există numai în cazul în care conduita anterioară a făptuitorului nu întruneşte trăsăturile altei infracţiuni.actelor de pregătire. 9. situaţia rezolvându-se în favoarea făptuitorului. acte efectuate după consumarea infracţiunii. Dacă organizatorul. instigatorul nu au reuşit să preîntâmpine comiterea infracţiunii de către autor. mila faţă de victimă. În alin. 4. cât şi prin formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor de săvârşire a infracţiunii). 2. în sensul că nu se cunoaşte cu certitudine că renunţarea se datorează unei cauze independente de voinţa făptuitorului sau unei cauze determinate de voinţa acestuia. remuşcarea. 3. În acest caz persoana poartă răspundere doar pentru acţiunile săvârşite real şi cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni". Lichidarea pagubei. ei vor răspunde în mod penal. precum şi al tentativei de infracţiune. Astfel. 7.12. de exemplu. cât şi al tentativei de infracţiune. din proprie voinţă. făptuitorul nu va răspunde. bănuiala că avantajele materiale ce le-ar obţine ar fi prea mici în raport cu riscul asumat etc. dacă prin toate măsurile întreprinse au preîntâmpinat comiterea activităţii infracţionale de către autor şi neadmiterea urmărilor prejudiciabile. abandonează executarea începută. Organizatorul şi instigatorul sunt liberaţi de răspundere penală. se consideră că este un caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. nefiind constrâns de nimeni şi de nimic. de exemplu. Complicele nu va fi supus răspunderii penale dacă acesta a întreprins toate măsurile necesare şi dependente de el pentru preîntâmpinarea comiterii infracţiunii.

57 CP . LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU CĂINŢA ACTIVĂ (1) Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea. Dar sfera de aplicare a acestei modalităţi de liberare de răspundere penală a fost îngustată prin introducerea a două condiţii limitative: acest tip poate fi aplicat numai persoanelor care. informaţii. statului. societăţii. 3. Temeiul aplicării liberării de răspundere penală în cazurile respective constă în posibilitatea acordată de stat persoanelor care comit astfel de infracţiuni de a evita tragerea la răspundere penală prin preîntâmpinarea cauzării unor daune grave cetăţenilor. în al doilea rând. precum de alte probe. prevăzute în partea specială a CP. a săvârşit o infracţiune de altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. 1. acte. (2) Persoana care.55 CP. se va stabili că persoana sau fapta săvârşită nu mai prezintă pericol social. nu mai prezintă pericol social. în condiţiile alin. din diferite motive. b) infracţiunea comisă este uşoară sau mai puţin gravă. Primele două condiţii au fost deja descrise în comentariul efectuat la art. după săvârşirea infracţiunii. instituţii. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii se caracterizează prin prezentarea de date. a reparat prejudiciul pricinuit de infracţiune. dar din proprie iniţiativă. dării de mită. au comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă şi.57 CP. localităţi sau chiar ale unui stat prin .2 include modalităţile speciale de liberare de răspundere penală. datorită schimbării situaţiei. 4. c) persoana s-a autodenunţat de bună voie. Din conţinutul legii rezultă că. În corespundere cu prevederile art.recunoscute . când persoana. pentru ca o persoană să fie liberată de răspundere penală datorită schimbării situaţiei. trădării de Patrie etc. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau. liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana a săvârşit o infracţiune pentru prima dată. Condiţia a treia presupune autodenunţarea de bună voie. Articolul 58. Liberarea de răspundere penală în baza temeiurilor indicate în acest articol a fost prevăzută şi în legislaţia anterioară. 6. au săvârşit infracţiunea pentru prima oară. 2. reîntoarcerea unui obiect de acelaşi fel sau compensarea sub o altă formă a pagubei pricinuite. cât şi la activitatea altor persoane care au contribuit la comiterea infracţiunii. 5. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a reparat în alt mod prejudiciul pricinuit de infracţiune.prin prevederile art.(1). Articolul 57. la data judecării cauzei. a contribuit activ la descoperirea infracţiunii. este necesară cel puţin prezenţa unuia din următoarele temeiuri: a) fapta săvârşită să nu prezinte pericolul social al unei infracţiuni datorită schimbării situaţiei în limitele unei întreprinderi. datorită schimbării situaţiei. 2. 1. în alt mod. În noul CP este prevăzută liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă pentru pregătirea actului de terorism. care anterior nu au fost cunoscute organelor de urmărire penală. în primul rând. se prezintă la organele abilitate pentru a-şi recunoaşte vinovăţia de comiterea unei infracţiuni. ele fiind valabile şi pentru prezentul articol. Alin. Prin compensarea daunei materiale cauzate sau repararea prejudiciului pricinuit prin infracţiune se au în vedere reîntoarcerea contraechivalentului lucrului pierdut.drept o modalitate distinctă de liberare de răspundere penală. În calitate de temei suplimentar. s-a autodenunţat de bună voie. urmează să reţinem situaţia că la data judecării cauzei se va stabili că persoana sau fapta săvârşită. Datele respective pot să se refere atât la activitatea persoanei care se denunţă. a contribuit activ la descoperirea acesteia. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU SCHIMBAREA SITUAŢIEI Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă.

LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE RĂSPUNDERE PENALĂ În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. b) persoana să înceteze a mai fi social-periculoasă datorită schimbării situaţiei şi condiţiilor exterioare de activitate în care ea se afla în momentul comiterii infracţiunii.57 CP. fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. În corespundere cu prevederile art. îmbolnăvirea gravă etc. e) 25 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave. Articolul 59. 2.(1). prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat. Se consideră că persoana nu prezintă pericol social în cazul în care nu este anterior condamnată. datorită schimbării situaţiei. 5. liberarea condiţionată de răspundere penală este posibilă în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana este pusă sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. (4) Prescripţia se va întrerupe dacă. b) 5 ani de la săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave.. nu mai sunt necesare aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter penal faţă de persoana respectivă. dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale. stabilindu-se faţă de învinuit una sau mai multe obligaţiuni care urmează să fie îndeplinite pe parcursul termenului de suspendare a urmăririi penale. Procedura de suspendare condiţionată de răspundere penală se dispune pe un termen de până la un an. conform prezentului cod. schimbarea banilor. o dată cu expirarea acestui termen. care permit ca un anumit tip de infracţiuni să-şi piardă concret pericolul social al unei infracţiuni. fiindcă. procurorul înaintează judecătorului de instrucţie un demers prin care solicită liberarea de răspundere penală a învinuitului. Articolul 60. persoana va săvârşi o infracţiune pentru care. 3. Dacă există temeiurile enunţate. c) 15 ani de la săvârşirea unei infracţiuni grave. Prin recunoaştere a vinovăţiei se are în vedere situaţia în care învinuitului i s-a explicat dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa (art. fiind posibilă corectarea acesteia fără aplicarea unei pedepse penale. 3.2). cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală.2 p. (3) În cazul săvârşirii de către persoană a unei noi infracţiuni. care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol social. 1. PRESCRIPŢIA TRAGERII LA RĂSPUNDERE PENALĂ (1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârşirii infracţiunii au expirat următoarele termene: a) 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare. c) persoana nu prezintă pericol. introducerea cartelelor.66 CPP alin. nu este dependentă de alcool sau droguri.întreprinderea unor reforme economice. se căieşte sincer de comiterea infracţiunii. iar acesta acceptă să depună mărturii şi şă dea explicaţii referitoare la învinuirea înaintată. poate fi aplicată . urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat.16 al prezentului CP în categoria infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt incluse infracţiunile pentru care legea penală prevede pedeapsă maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani inclusiv. revocarea stării excepţionale etc. 4. b) persoana îşi recunoaşte vinovăţia. Atare condiţii pot fi înrolarea persoanei în armată. procedura în cauza penală urmează a fi încetată. În corespundere cu prevederile art. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. În situaţia în care învinuitul respectă condiţiile stabilite. (2) Prescripţia curge din ziua săvârşirii infracţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată.59 CP. prin alte condiţii care exclud săvârşirea unor noi infracţiuni analogice. sociale sau politice de mari proporţii. d) 20 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave.

(5) Curgerea prescripţiei se suspendă dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. 6. c) persoana să nu se sustragă de la urmărirea penală. În aceste cazuri. 1. 2. care sunt imprescriptibile şi sunt stabilite prin prevederile cap. În cazul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni excepţional de grave. Aceasta înseamnă că data începerii curgerii termenului de prescripţie este ziua săvârşirii infracţiunii. după trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege de la data săvârşirii infracţiunii. 5. douăzeci şi cinci de ani. douăzeci de ani.pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. În funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite. În această situaţie termenul de prescripţie pentru prima infracţiune începe să curgă simultan cu cel de-al doilea termen de prescripţie. Dacă instanţa nu va găsi posibilă aplicarea prescripţiei şi liberarea de răspundere penală. Cu toate acestea. cincisprezece ani. indiferent dacă aceasta a fost sau nu descoperită ori infractorul . dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată prin schimbarea domiciliului. infracţiuni de război sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. iar curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau al autodenunţării. aplicarea prescripţiei se realizează de către instanţa de judecată şi. dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. 4. determinată prin natura şi specia pedepsei ce poate fi aplicată pentru comiterea acesteia. În cazul infracţiunii continue data începerii curgerii termenului de prescripţie se consideră momentul încetării activităţii infracţionale din care infracţiunea se consideră consumată. actelor de identitate etc. 7.60 CP sunt stabilite trei condiţii cumulative. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe 35 de ani. Într-o asemenea situaţie timpul suspendării prescripţiei nu intră în termenul de prescripţie. cu excepţia celor săvârşite contra păcii şi omenirii. Prescripţia produce efecte asupra tuturor infracţiunilor. Prescripţia răspunderii penale constă în stingerea dreptului statului de a pedepsi şi a obligaţiunii infractorului de a suporta consecinţele faptei sale. 3. (6) Aplicarea prescripţiei faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune excepţional de gravă se decide de către instanţa de judecată. Calcularea prescripţiei în acest caz începe din momentul săvârşirii unei infracţiuni noi. Prescripţia se suspendă. curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării.identificat. Însă persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. persoana nu poate fi supusă răspunderii penale. (7) Termenele prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data săvârşirii infracţiunii erau minori. În cazul infracţiunilor prelungite termenul de prescripţie începe să curgă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.4 al prezentului articol. cinci ani. Prin prevederile art. care se referă la aplicarea prescripţiei răspunderii penale: a) expirarea termenelor indicate în lege. iar prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat. Prin aceasta se are în vedere că se pierde beneficiul timpului scurs până la comiterea celei de a doua infracţiuni. legea stabileşte următoarele 5 tipuri de prescripţie: doi ani. b) pe parcursul termenelor indicate în lege nu se va săvârşi o infracţiune de o anumită gravitate. (8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe un termen de 35 de ani. Cursul termenului de prescripţie se întrerupe dacă în perioada acestuia se săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care. dacă instanţa nu va găsi raţional de a aplica prescripţia. poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de doi ani. potrivit alin. moment din care începe să curgă de la început primul termen al prescripţiei.I din partea .

ea corespunde întru totul cerinţelor art. în numele legii". reîncadrarea vinovatului în societate după ispăşirea pedepsei echitabile. cum ar fi măsurile de constrângere cu caracter medical (a se vedea comentariul de la art. disciplinar sau civil. deci totdeauna poartă caracter personal. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor. 5.104 CP). de alte măsuri de siguranţă. cât şi din partea altor persoane. De exemplu. 2. persoanelor care au săvârşit infracţiuni.99 CP) şi măsurile de constrângere cu caracter educativ (a se vedea comentariul de la art. în numele legii. Pedeapsa penală ca măsură de constrângere statală se deosebeşte. d) este o măsură de represiune.. NOŢIUNEA ŞI SCOPUL PEDEPSEI PENALE (1) Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată.specială.persoanelor care au săvârşit infracţiuni. 9.62 CP). Pedeapsa penală este definită ca o sancţiune juridică cu următoarele trăsături: a) este o măsură de constrângere statală. Noţiunea de pedeapsă penală formulată de legiuitor corespunde pe deplin actelor normativ-juridice internaţionale referitoare la drepturile omului şi la comportarea cu condamnaţii.se aplică .1 al prezentului articol prevede temeiurile de drept penal şi de drept procesual-penal ale aplicării pedepsei juridice. (2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale.". d) este o măsură de corectare. . corectarea condamnatului. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor.. Persoanele vinovate de comiterea infracţiunilor indicate sunt judecate indiferent de perioada de timp care a trecut de la comiterea infracţiunii. cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor. e) această măsură este aplicată numai faţă de persoana concretă care a săvârşit o infracţiune prevăzută de actualul CP.29 DUDO. pedeapsa: a) este instituită şi folosită numai de către stat. 3. 6. Ca sancţiune de drept penal. 8. b) este un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului. în primul rând. Numai pedeapsa penală serveşte drept temei al antecedentelor penale. În alin.21 CRM). în numele legii. ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică. apoi corectarea condamnatului.unei anumite persoane. privaţiune pentru cel care a săvârşit o infracţiune. e) cauzează anumite lipsuri şi restricţii drepturilor persoanei condamnate. 1.2 al acestui articol este formulat pe nou scopul pedepsei penale. Mai întâi pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. c) este prevăzută de lege şi aplicată de instanţele de judecată. f) în urma aplicării pedepsei penale persoanei respective îi sunt cauzate anumite lipsuri şi restricţii în drepturi (a se vedea dispoziţia art. 4. b) este o sancţiune prevăzută de lege pentru o anumită încălcare a normelor de drept penal. al doilea ... societăţii. Alin. infractorul fiind ajutat să se corecteze şi făcut să înţeleagă că trebuie să respecte legile şi normele de convieţuire socială. precum şi reîntoarcerea. CAPITOLUL VII PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. pedeapsa penală se diferenţiază de alte sancţiuni juridice sau de constrângerea aplicată în mod contravenţional. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. 7.în urma infracţiunii . Primul este formulat prin sintagma: "pedeapsa penală ... statului. Aplicarea pedepsei penale numai de către instanţele de judecată este o măsură de garanţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi ale persoanei concrete (art. În al doilea rând. cât şi a altor persoane."se aplică de instanţele de judecată. conform căruia individul are îndatoriri faţă de colectivitate şi este supus numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei. Restabilirea echităţii sociale presupune restabilirea drepturilor lezate . c) se aplică numai de către instanţa de judecată.

1) prevede pedepsele ce pot fi aplicate persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni. Consecutivitatea pedepselor în sistemul vizat: în primul rând. ca o măsură de constrângere şi institut de drept aplicat faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune concretă.şi se termină cu cea mai aspră . inumane sau degradante. 12. b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. ea nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. 11. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă complementară. El trebuie convins că respectarea legii penale este o necesitate şi că numai prin respectarea legii el va putea evita aplicarea şi executarea altor pedepse.7 alin. 10. Articolul 62.2 al prezentului articol corespunde cerinţelor art. Acest sistem de pedepse fixat de legiuitor începe cu cea mai blândă . presupune conştientizarea de către infractor a celor săvârşite şi reîntoarcerea. c) retragere a gradului militar. Corectarea condamnatului. Acest concept stipulat în alin. dă posibilitate să se ţină seama de aprecierile şi cerinţele legiuitorului referitoare la sancţiuni atunci când instanţa de judecată aplică o măsură mai blândă decât cea prevăzută pentru infracţiunea săvârşită. h) detenţiune pe viaţă. Prezentul articol (alin. Orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate şi cu respectarea demnităţii inerente persoanei umane (art. o restrângere a acestora.5 DUDO şi art.detenţiunea pe viaţă.Echitatea socială a pedepsei se realizează atunci când faţă de persoana care a încălcat legea penală se aplică sancţiunea penală corespunzătoare gradului prejudiciabil al infracţiunii comise. Această concepţie se deduce din scopul legii penale (art. în al doilea rând. detenţiunea pe viaţă se aplică numai în calitate de pedepse principale. Pedeapsa.7.3 CEDO). arestul. închisoarea. de bunuri. pornind. a unui titlu special. 1.79 CP). privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedepse principale.de către condamnaţi (prevenţia specială). . 13.16 CP). reîncadrarea lui în activitatea societăţii. (4) Retragerea gradului militar. dar şi de către alte persoane (prevenţia generală). d) munca neremunerată în folosul comunităţii.2 CRM). Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. f) trimiterea într-o unitate militară disciplinară (pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar în termen. 2. ca scop al pedepsei penale. respectiv. 10 ale Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art. începând cu cele mai blânde (a se vedea comentariul de la art. nici la pedepse sau tratamente crude. de la acest sistem (a se vedea comentariul la art. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat. constituie şi un avertisment pentru alte persoane care ar putea să săvârşească infracţiuni. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii. circumstanţelor acesteia şi persoanei vinovate.2 CP). orientează instanţele de judecată spre determinarea pedepselor persoanelor care au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. e) arest.2 CP). cât şi ca pedepse complementare. din care rezultă că nimeni nu va fi supus la tortură. Exceptând faptul că pedeapsa îndeplineşte o funcţie de constrângere. se exclude pedeapsa penală pentru una şi aceeaşi faptă (art. în primul rând . trimiterea într-o unitate militară disciplinară. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR FIZICE (1) Persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă.amenda . implicând o privaţiune de drepturi.24 alin. De asemenea. (3) Amenda. a unui titlu special. g) închisoare.

Lichidarea persoanei juridice de asemenea poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală. 4. 3. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Alin. detenţiunea pe viaţă. Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală sau complementară (a se vedea comentariul la art. 8. O parte din categoriile pedepselor enumerate în acest articol nu pot fi aplicate unor persoane condamnate (a se vedea comentariul la art. 2. Pentru prima dată în CP al RM legiuitorul a prevăzut anumite pedepse faţă de persoanele juridice care desfăşoară activităţi de întreprinzător. în categoria pedepselor principale pot fi aplicate amenda şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. 7. 5.6474 CP. Pedeapsa principală poate fi însoţită.64 CP). Articolul 63.73 CP). aplicarea lui umană şi constă în corespunderea pedepsei cu fapta săvârşită. arestul. Concomitent aceste măsuri pot fi aplicate şi în calitate de pedepse complementare. acest sistem permite instanţelor de judecată aplicarea celor mai exigente pedepse faţă de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor grave. Amenda este aplicată de instanţa de judecată persoanelor juridice ca pedeapsă principală (a se vedea comentariul la art. 71 CP). deosebit de grave şi excepţional de grave. Conţinutul şi comentariile noţiunilor respective se vor citi în context cu cele de la art.67. AMENDA (1) Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. (3) Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atât ca pedepse principale. dar şi în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea comentariul la art. b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate. 6. În sentinţă este necesar să reflectăm detaliat circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea vinovatului.74 CP). Prin pedeapsă principală se înţelege acea pedeapsă pe care instanţa de judecată o poate aplica în singularitate pentru fapta penală săvârşită. de o pedeapsă complementară.2 determină în mod direct numai pedepsele principale. cât şi ca pedepse complementare. luând în consideraţie circumstanţele infracţiunii şi personalitatea celui vinovat (a se vedea comentariul la art.Sistemul pedepselor penale reflectă pe deplin principiul echităţii sociale. c) lichidare. 3. precum şi datele ce-l caracterizează pe inculpat care au fost dovedite la examinarea cauzei în instanţa de judecată şi luate în consideraţie la determinarea pedepsei. Articolul 64. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă.7 CP). (2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. . În afară de pedepsele nominalizate. 68. Acestea sunt: munca neremunerată în folosul comunităţii. (2) Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală. 1. 4. Totodată. Pedeapsa complementară este acea care îndeplineşte rolul de completare a represiunii şi este aplicabilă numai după o pedeapsă principală. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei. în anumite cazuri prevăzute pentru infracţiunea concretă. închisoarea.

154. c) situaţia economico-financiară a întreprinderii. (6) Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare.000 de unităţi convenţionale. în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite.000 de unităţi convenţionale. . 4. mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500 la 10. art. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de la achitarea amenzii fixate. Pentru infracţiunile comise din interes material cuantumul amenzii pentru persoanele fizice poate ajunge până la 5.79 CP). instanţa de judecată poate. 6. În aceste cazuri suma concretă se apreciază în funcţie de: a) caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite.000 de unităţi convenţionale. luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii. de exemplu. 5. educarea. cuantumul căreia este stabilit de legea penală pentru anumite infracţiuni. de mărimea daunei cauzate. în cazurile aplicării de către instanţa de judecată a unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea concretă (art. Ca pedeapsă principală amenda este prevăzută drept alternativă a altor tipuri de pedepse (a se vedea. totodată ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat. Pentru o anumită stabilitate.(3). să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii.000 unităţi convenţionale. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. (4) În cazurile prevăzute la art. a cărei esenţă constă în achitarea de către condamnat în contul statului a unei anumite sume de bani.21 alin. (7) În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu arest sau închisoare în limitele termenelor prevăzute la art. 155. Suma amenzii se înlocuieşte cu arest sau închisoare. Cuantumul general al amenzii pentru persoanele juridice este stabilit în limitele de la 500 până la 10. ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat. 2.68 sau 70.305-XV din 11 iulie 2003] 1. precum şi în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă (art.64 modificat prin Legea nr. mărimea amenzii trebuie stabilită în aşa mod ca să nu-l pună pe infractor în situaţia de a nu-şi îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea. în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. Cuantumul special al amenzii este stabilit pentru fiecare infracţiune în parte. Amenda este o pedeapsă principală sau complementară pecuniară. calculându-se o lună de arest sau închisoare pentru 50 unităţi convenţionale. Aici legiuitorul a accentuat că la determinarea mărimii amenzii trebuie să avem în vedere caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. b) mărimea daunei cauzate. Cuantumul general al amenzii pentru persoanele fizice este stabilit în limitele 150-1. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei.000 unităţi convenţionale. 156 CP). Amenda ca pedeapsă principală poate fi folosită. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendă.000 unităţi convenţionale. Pornind de la cele expuse. [Art. suma amenzii este prevăzută în unităţi convenţionale. iar pentru infracţiunile comise din interes material până la 5. 3. potrivit prevederilor art. de asemenea. 92 CP). luându-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. învăţătura persoanelor faţă de care are asemenea obligaţiuni legale.(3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1.67. (5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară.

a amenzii condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. dar şi persoana celui vinovat. executorul public. (2) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii prin arest sau închisoare. ţinând cont de caracterul infracţiunii săvârşite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activităţi. fapt care va conduce implicit la îngreuierea vieţii condamnatului. Articolul 65. 12. în funcţie de suma amenzii. în calitate de pedeapsă principală. 14.5 al prezentului articol. În cazul în care condamnatul nu este în stare să achite amenda. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanelor juridice de la achitarea amenzii fixate. La determinarea sumei amenzii instanţa de judecată în fiecare caz concret ia în consideraţie nu numai gravitatea infracţiunii comise. 13. la cererea condamnatului. Achitarea amenzii de către condamnat se efectuează în termenul stabilit de către instanţa de judecată şi documentele de confirmare a acesteia urmează a fi prezentate instanţei. termenul ei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. Amenda ca pedeapsă penală se deosebeşte de cea administrativă prin faptul că ea se stabileşte de judecată şi atrage antecedente penale. fără motive obiective. (3) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară şi în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracţiunile din Partea specială a prezentului cod. influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. instanţa judiciară. La înlocuirea amenzii prin arest sau închisoare se calculează o lună de arest sau închisoare pentru 50 de unităţi convenţionale neachitate. instanţa de judecată trebuie să se bazeze pe cerinţele ca pedeapsa să poată fi executată. circumstanţele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite.88 CP). instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. 8. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia (a se vedea comentariul la p.7. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată pentru 50 de unităţi convenţionale de amendă. În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită. instanţa de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. 10. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă. 9.5 art. motivul acesteia. instanţa de judecată va considera imposibilă păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. dacă. 15. iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la arest. de către condamnat a deciziei instanţei de judecată de a achita în termen amenda stabilită. poate amâna sau eşalona plata pe un termen de până la un an (a se vedea CEx). să fie posibilă (reală). La aplicarea. Stabilind amenda maximă (prevăzută în articolul respectiv al părţii speciale a CP). Funcţia de constrângere a pedepsei prin amendă poate fi realizată şi prin micşorarea patrimoniului persoanei vinovate. 11. la trimiterea . (4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii. instanţa de judecată. PRIVAREA DE DREPTUL DE A OCUPA ANUMITE FUNCŢII SAU DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii. să nu-l lipsească pe condamnat şi pe familia acestuia de mijloace de existenţă. conform prevederilor alin. 16.

într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale. 1. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedeapsă principală, cât şi în calitate de pedeapsă complementară. Această categorie de pedeapsă este constituită din două interdicţii diferite: privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii şi privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. 2. Interzicerea acestui drept este determinată de obicei de activitatea infracţională a condamnatului care s-a folosit de funcţia sau profesia sa ori de o anumită activitate pentru a săvârşi infracţiunea. Prin săvârşirea infracţiunii folosindu-se de funcţia, de profesia sa, condamnatul este considerat nedemn să o mai exercite în continuare, pe o anumită perioadă de timp, stabilită de instanţa de judecată, între 1 şi 5 ani. 3. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii ca măsură de pedeapsă poate fi aplicată faţă de persoanele care se află în serviciu în organele de stat sau în administraţia publică locală, precum şi faţă de cele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. 4. Măsura de pedeapsă enunţată se realizează prin rezilierea contractului de muncă între condamnat şi administraţia respectivă. Acest fapt este confirmat de inscripţiile operate în carnetul de muncă, şi anume: în ce temei, pe ce perioadă şi de la care funcţii sau activitate este îndepărtat condamnatul. 5. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate ca măsură de pedeapsă presupune interzicerea, în baza sentinţei de judecată, de a practica activitatea nominalizată de către o persoană concretă. Astfel de activitate poate fi de natura aceleia de care condamnatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii. Ea include atât activitatea de bază (serviciul), de exemplu, medicina, pedagogia, justiţia, conducerea mijloacelor de transport în bază de contract etc., cât şi activitatea în afara serviciului, de exemplu, conducerea transportului personal, vânătoarea etc. 6. Decizia de a priva condamnatul de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate este adoptată de instanţa de judecată în baza materialelor dosarului, ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care agravează răspunderea etc. (a se vedea comentariul la art.75 CP). 7. Instanţa de judecată, la emiterea sentinţei, nu poate interzice condamnatului să ocupe în genere o funcţie de răspundere, dar trebuie să nominalizeze care funcţii anume în organele de stat, ce activitate şi pe ce perioadă condamnatul nu are dreptul să le ocupe. 8. Prin dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se înţelege un post într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori o subdiviziune, filială a lor, în care persoana respectivă, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări deţine anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice (a se vedea prevederile art.123 şi 124 CP şi comentariul acestui articol). 9. Pedeapsa de privare a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă principală sau ca pedeapsă complementară la pedeapsa sub formă de amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, se execută de către serviciile de executare de la locul de trai al condamnaţilor. 10. Conform alin.3 art.65 CP, aceste două măsuri se pot aplica drept pedepse complementare şi în cazurile în care ele nu sunt prevăzute în articolele părţii speciale a prezentului cod. În aceste cazuri caracterul infracţiunii comise e determinat în funcţie de postul ocupat sau de activitatea practicată şi de posibilitatea infractorului de a le utiliza în scopul săvârşirii noilor infracţiuni. Dacă infracţiunea nu este legată de activitatea profesională, inculpatul nu poate fi privat de dreptul de a exercita această activitate. 11. Faptul că la momentul emiterii sentinţei inculpatul nu ocupa încă o anumită funcţie de stat şi nu practica activitatea cu care a fost legată infracţiunea, nu poate fi piedică pentru aplicarea acestor pedepse. Mai mult, instanţa poate aplica pedepsele enunţate şi în cazul în care infractorul îndeplinea anumite funcţii, obligaţiuni temporare la comandă sau indicaţie.

12. Modul de aplicare a pedepselor menţionate este stabilit concret în alin.4 art.65, şi anume: când ele sunt numite în calitate de pedepse complementare la amendă sau la muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul se calculează din momentul rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei), iar când ele sunt aplicate în calitate de pedepse complementare la arest, la trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare - din momentul terminării executării pedepsei principale. Articolul 66. RETRAGEREA GRADULUI MILITAR, A UNUI TITLU SPECIAL, A GRADULUI DE CALIFICARE (CLASIFICARE) ŞI A DISTINCŢIILOR DE STAT În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii, poate retrage condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de calificare (clasificare) şi distincţiile de stat. 1. Această categorie de pedeapsă poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea alin.4 art.62 CP). Pornind de la cerinţele alin.5 art.90 CP, ea poate fi aplicată şi în caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 2. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat poate fi aplicată în caz de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave (a se vedea comentariul de la art.16 CP), ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii şi de persoana infractorului. 3. Gradul militar este o menţiune a persoanei care îndeplineşte o anumită activitate militarizată. El se confirmă în corespundere cu Statutul Forţelor Armate şi cu Regulamentul serviciului militar persoanei concrete în timpul serviciului activ sau în retragere. 4. Titlul special este, de asemenea, o menţiune de stat acordată persoanelor respective care ocupă în modul stabilit de lege o funcţie în organele publice şi îndeplineşte anumite funcţii, atribuie anumite drepturi şi obligaţiuni. 5. Gradul de calificare (clasificare) reprezintă o anumită apreciere a persoanei, determinată în modul stabilit de organele respective în diverse domenii. 6. Distincţia de stat este menţiune de stat ce constă în aprecierea unor merite deosebite în ştiinţă, cultură, producţie etc. Ea se confirmă în modul stabilit special de şeful statului şi atrage după sine anumite drepturi, înlesniri. 7. Instanţa de judecată care a luat decizia privind retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat, în calitate de pedeapsă complementară, imediat după intrarea în vigoare a sentinţei, printr-o sesizare, aduce această decizie la cunoştinţa organului care i-a conferit condamnatului gradul, titlul sau distincţia respectivă. La sesizare se anexează şi copia sentinţei. 8. Organul respectiv va efectua modificările necesare în documentele de conferire a gradului, titlului sau distincţiei şi va lua măsurile respective de privare de dreptul de purtare şi de înlesnirile pe care le acordă aceste grade, titluri sau distincţii. Despre aceasta va fi informată instanţa. 9. Retrogradarea gradului militar poate fi aplicată nu numai persoanelor concrete în timpul serviciului activ, dar şi celor ce au trecut în rezervă. 10. Instanţa de judecată nu este în drept de a priva condamnatul de titlul sau gradul ştiinţific. 11. În caz de anulare a sentinţei de condamnare pe căile ordinare de atac în instanţa de apel sau recurs, instanţa este obligată să sesizeze organul respectiv şi să expedieze în adresa lui copia hotărârii de anulare a pedepsei. Articolul 67. MUNCA NEREMUNERATĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII (1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi.

(3) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. (4) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vârsta de pensionare. (5) Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. [Art.67 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă principală (a se vedea art.62 alin.2 CP). Condamnatul nu va fi remunerat pentru astfel de muncă, indiferent de volumul sau calitatea acesteia, adică este o muncă gratuită. 2. Astfel de activitate se efectuează de către condamnat în afara timpului serviciului de bază sau de studii. Caracterul muncii, locul şi volumul ei sunt determinate de autorităţile administraţiei publice locale şi nu poate depăşi 4 ore pe zi. 3. În funcţie de caracterul infracţiunii săvârşite şi de persoana inculpatului, munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi stabilită pe un termen de la 60 până la 240 de ore. De obicei, această pedeapsă se aplică pentru infracţiuni uşoare şi mai puţin grave, care prevăd o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare (a se vedea art.153, 157, 202, 222, 256, 261, 288, 303, 351, 352, 357 CP) sau pentru care în calitate de pedeapsă nici nu se aplică închisoarea (a se vedea art.177, 178, 196, 199, 203, 204, 241, 249, 255, 256, 355 CP). 4. Constrângerea prin aplicarea acestei pedepse constă în faptul că munca neremunerată poartă un caracter obligatoriu pentru condamnat. 5. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii neremunerate în folosul comunităţii, pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunităţii se înlocuieşte prin arest, calculele respective fiind prevăzute în acest articol. 6. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă de către condamnat, fără motive, într-un termen rezonabil (îndelungat) a obligaţiunilor determinate de către administraţia publică locală. 7. Faptul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii corespunzătoare trebuie semnalat de către organul care execută pedeapsa în judecata care a aplicat această măsură, alăturând şi demersul de a efectua înlocuirea acestei pedepse cu una mai aspră în condiţiile legii. 8. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor indicate în alin.4 al prezentului articol, cu condiţia că la momentul examinării dosarului în judecată sunt anexate documentele respective ale condamnaţilor care certifică invaliditatea: vârsta, existenţa copiilor până la 8 ani, starea de gestaţie a femeilor etc. 9. Pedeapsa enunţată trebuie să fie ispăşită de către condamnat în termen de cel mult 18 luni de la data rămânerii definitive în vigoare a hotărârii judecătoreşti. Neîndeplinirea fără motive reale a muncii neremunerate în folosul comunităţii în termenul vizat trebuie considerată ca eschivare cu rea-voinţă de la pedeapsa numită şi atrage consecinţele indicate în alin.3 al prezentului articol. 10. În cazul în care condamnatul în timpul executării pedepsei nominalizate este recunoscut invalid de gradul I sau II, organul de executare înaintează instanţei judecătoreşti o prezentare privind liberarea de executarea ulterioară a pedepsei, iar în caz de graviditate a condamnatei prezentare privind suspendarea executării pedepsei până la naştere, apoi persoana este liberată de executare, deoarece cade sub altă interdicţie - are copil în vârstă de până la 8 ani. Articolul 68. ARESTUL (1) Arestul constă în privarea de libertate pe un termen de la 3 la 6 luni care se execută în instituţii special destinate ţinerii sub arest în condiţiile prevăzute de Codul execuţional.

68 completat prin Legea nr. precum şi în cazurile în care instanţa de judecată. va avea un efect pozitiv asupra vinovatului. TRIMITEREA ÎNTR-O UNITATE MILITARĂ DISCIPLINARĂ Militarilor care.03] 1. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară este o pedeapsă principală. iar în caz de înlocuire a muncii neremunerate cu arestul termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. Pornind de la caracterul strict al acestei pedepse. pe un termen de până la 2 ani. arestul nu poate fi aplicat persoanelor ce n-au împlinit vârsta de 16 ani. Persoanele trimise să ispăşească pedeapsa într-o unitate militară disciplinară îşi păstrează statutul de militari. în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. Aceste condiţii sunt prevăzute de legislaţia executorie. 3. dacă până la admiterea în aceste instituţii ei n-au trecut serviciul militar în termen). 5. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. . Conform CP. se creează condiţii speciale de executare a pedepsei pentru militarii în termen condamnaţi. chiar şi în cazurile condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. (3) Arestul nu poate fi aplicat persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani. Modalitatea executării arestului în camera nominalizată este reglementată de statutele militare şi de alte acte normative ale Forţelor Armate ale RM. au săvârşit infracţiuni li se poate aplica trimiterea într-o unitate militară disciplinară. precum şi alte infracţiuni. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen. [Art. El se aplică pe un termen de la 3 până la 6 luni. În această unitate pot fi trimişi militarii care.03. termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. Acestor persoane. 1. 4.(2) La aplicarea arestului în locul muncii neremunerate în folosul comunităţii. această pedeapsă nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. 4. femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani.05. nu li se aplică trimiterea într-o unitate militară disciplinară. în cazurile în care ele săvârşesc infracţiuni în timpul serviciului militar în termen. 6. Arestul este o măsură privativă de libertate şi constă în izolarea de societate a persoanei condamnate într-un penitenciar. găseşte de cuviinţă să aplice. în cazul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la aceasta. 5. şi se aplică de către instanţă numai militarilor în termen şi persoanelor echivalate lor (studenţilor instituţiilor militare pentru infracţiunile săvârşite în timpul studiilor. în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. Arestul aplicat militarilor se execută în camera de arest a garnizoanei respective încăpere special amenajată pentru deţinerea militarilor ce comit diverse încălcări de serviciu.06. femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. În condiţiile actuale ale societăţii arestul poate fi aplicat în cazurile infracţiunilor uşoare. Unitatea militară disciplinară este o nouă denumire care a înlocuit sintagma batalion disciplinar din CP anterior. separat de cel în care se execută închisoarea. poartă uniforma militară şi sunt asigurate cu hrană conform normelor stabilite în armata naţională. ţinând cont de circumstanţele concrete şi de persoana condamnatului.90 CP). în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. în cazurile în care instanţa de judecată. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară în locul închisorii nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen. găseşte de cuviinţă să aplice. în vigoare din 12. 2. 2. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. Aceasta este o unitate militară deosebită în care. Arestul este o nouă măsură de constrângere statală în calitate de pedeapsă principală.211-XV din 29. au săvârşit infracţiuni uşoare. (4) Militarii execută pedeapsa cu arest în camera de arest a comenduirii militare. 3. indiferent de termenul mic al acestuia. în baza aplicării Statutelor militare. Se presupune că regimul de izolare pentru condamnat. Articolul 69. în cazurile prevăzute de lege.

8. 9. 1. Atunci când detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu o pedeapsă mai blândă. 2. se execută în penitenciare de tip deschis. legiuitorul prevede liberarea condiţionată şi de această pedeapsă (a se vedea alin. 4. poate aplica această pedeapsă militarilor în termen în loc de închisoare. 3. (3) La stabilirea pedepsei pentru o persoană care la data săvârşirii infracţiunii nu a atins vârsta de 18 ani.5 art. precum şi ofiţerilor. Închisoarea are drept scop limitarea libertăţii persoanei şi efectuarea supravegherii asupra comportamentului condamnatului. ÎNCHISOAREA (1) Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei. Termenul de deţinere a condamnaţilor în închisoare este stabilit de la 6 luni până la 25 de ani în funcţie de gravitatea infracţiunii concrete. Persoanele condamnate la închisoare care nu au atins vârsta de 18 ani îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciarele pentru minori.6. Pedeapsa definitivă în formă de închisoare în cazul unui concurs de infracţiuni nu poate fi stabilită mai mare de 30 de ani. Timpul deţinerii condamnatului într-o unitate militară disciplinară nu intră în termenul de efectuare a serviciului militar. termenul se calculează o zi pentru o zi. Termenul închisorii pentru ei nu poate depăşi 15 ani. pedeapsa cu închisoare nu poate fi mai mare de 30 de ani. Ea a fost introdusă în sistemul actual de pedepse în momentul abolirii pedepsei cu moartea (1995). termenul închisorii nu poate depăşi 15 ani. Pedeapsa în formă de închisoare. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. În caz de înlocuire a pedepsei închisorii cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară. În perioada executării pedepsei în unitatea militară disciplinară militarii condamnaţi. 11.91 CP). caporalilor. indiferent de gradul militar şi de funcţia deţinută anterior. izolarea de societate a persoanei fizice prin deţinerea ei pe un anumit termen în baza şi în modul stabilit de lege. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. iar în cazul unui cumul de sentinţe. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. 7. DETENŢIUNEA PE VIAŢĂ (1) Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii. într-un penitenciar. cu titlu de graţiere. se află în situaţie de ostaşi şi poartă îmbrăcăminte şi semne de distincţie unice stabilite pentru această unitate militară disciplinară. 1. Instanţa de judecată. pe un anumit termen.72 CP). se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani. iar în cazul unui cumul de sentinţe. cu titlu de graţiere. nu se aplică trimiterea într-o unitate disciplinară persoanelor angajate în Armata Naţională pe bază de contract. (2) Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave. De asemenea. însă numai în cazul în care . Articolul 71. prevăzute de partea specială a prezentului cod şi de persoana vinovatului. stabilită prin sentinţa instanţei de judecată. (3) Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor.71 CP). (5) În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blândă. 5. Această pedeapsă se ispăşeşte în penitenciar de tip închis. Drept categorie de pedeapsă. 10. se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani (a se vedea comentariul la art. Totodată. dar pe un termen ce nu depăşeşte 2 ani. După ispăşirea pedepsei militarii se întorc în unităţile respective pentru efectuarea serviciului respectiv în termen până la executarea lui definitivă. închisoarea constă în privarea de libertate. (4) La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni. (2) Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni la 25 de ani. Articolul 70. semiînchis şi închis (a se vedea comentariul la art. 6. în baza hotărârii instanţei de judecată. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală ce constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii.

(3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. 6. 4. în aceste penitenciare este organizat un proces unic de instruire şi educaţie. săvârşite cu intenţie (a se vedea comentariul la art. [Art. îndreptat spre educarea lor în spiritul respectării legilor.16. Conform alin. 7.211-XV din 29. c) de tip închis. antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. penitenciar de tip semiînchis şi penitenciar de tip închis.03] 1. se deţin separat de condamnaţii adulţi.03. Această prevedere corespunde pe deplin cerinţelor Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copilului. antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York. (2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă. ca dovadă a realizării principiului umanismului. în vigoare din 12. 2. În penitenciarul pentru minori condamnaţii în vârstă de până la 18 ani. mai puţin grave şi grave. 3. În scopul corijării condamnaţilor minori.05. (5) Persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în penitenciare pentru minori.5 al prezentului articol. la care RM a aderat în 1993. . b) de tip semiînchis. săvârşite cu intenţie. La această pedeapsă nu pot fi supuşi minorii şi femeile. În penitenciare de tip închis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. În penitenciare de tip semiînchis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. La detenţiune pe viaţă sunt condamnate numai persoanele care au săvârşit cu intenţie infracţiuni excepţional de grave (a se vedea comentariul la art. mai puţin grave şi grave.6 CP). ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. CATEGORIILE PENITENCIARELOR ÎN CARE SE EXECUTĂ PEDEAPSA CU ÎNCHISOARE (1) Pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare: a) de tip deschis.instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării în continuare a pedepsei şi în care condamnatul a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare. 2. Pentru prima dată actualul CP a prevăzut categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea. 4. 17 CP). (6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei.18 CP). de regulă. (7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată în corespundere cu legislaţia.16 alin. Ele sunt: penitenciar de tip deschis. Articolul 72. Această pedeapsă se execută în condiţiile prevăzute de lege. Funcţionarea penitenciarului pentru minori se bazează pe principiile generale şi pe cerinţele de regim stabilite de lege.72 completat prin Legea nr.06. 5. (4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. 3. persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoarea în penitenciare pentru minori. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă (a se vedea comentariul la art. al atitudinii conştiincioase faţă de pregătirea profesională şi ridicarea nivelului de cultură generală.

87 CC. Articolul 74. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. 3. În acest caz instanţa de judecată remite organului de stat respectiv sentinţa spre executare a pedepsei nominalizate faţă de persoana juridică recunoscută vinovată. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. 1. Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată la propunerea administraţiei în corespundere cu legislaţia în vigoare. cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă.8. 6. 4. de a primi subvenţii. Aceste schimbări se efectuează atunci când condamnatul are o conduită ireproşabilă. Dizolvarea persoanei juridice se efectuează conform procedurii de lichidare a întreprinderii. care a eliberat autorizaţia sau licenţa persoanei juridice. În baza sentinţei judecătoreşti. stabilite de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinzător. comunică instanţei judecătoreşti. În alte situaţii instanţa poate numi o altă pedeapsă persoanei juridice. prevăzută de prezentul Cod. 3. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. 5. 1. pe cât timp şi de care activitate este privată de dreptul de a o exercita persoana juridică în cauză. 4. 2. 2. de a primi subvenţii. LICHIDAREA PERSOANEI JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător constă în dizolvarea acesteia. (2) Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat. CAPITOLUL VIII INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR . de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător trebuie aplicată ca pedeapsă numai în cazul în care instanţa de judecată va constata că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea acestei organizaţii şi prelungirea activităţii ei. Pentru săvârşirea infracţiunii concrete persoana juridică poate fi privată de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru care dispune de autorizaţie sau licenţă din momentul intrării în vigoare a hotărârii respective. Această categorie de pedeapsă aplicată persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător este o noutate în dreptul penal al RM. 7. Lichidarea acesteia se realizează prin dizolvare. Organul respectiv. Persoana juridică se consideră lichidată din momentul radierii ei din Registrul de Stat. Organul de stat. o poate anula sau modifica în corespundere cu hotărârea instanţei de judecată în aşa fel ca să fie stabilite interdicţiile de a încheia anumite tranzacţii. Articolul 73. informează organul fiscal şi administraţia publică locală din raza de activitate a persoanei juridice despre executarea pedepsei numite. (2) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei. după primirea sentinţei şi realizarea ei. precum şi de prevederile art. lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se efectuează de Comisia de lichidare sau de lichidator conform legislaţiei în vigoare. În sentinţa instanţei trebuie să fie reflectat concret în ce teritoriu sau pentru ce perioadă a anului. Se ştie că persoana juridică efectuează activitatea de întreprinzător în baza autorizaţiei sau a licenţei de activitate eliberate de organul de stat respectiv. PRIVAREA UNEI PERSOANE JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR DE DREPTUL DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii.

Libertatea instanţei de a numi pedeapsa depinde în mare măsură de tipul sancţiunii. (2) O pedeapsă mai aspră. Pedeapsa se stabileşte mai jos de limita minimă în condiţiile indicate în art.84 şi 85 CP). amenda . conform căruia se califică infracţiunea. Acest criteriu vizează limitele sancţiunii articolului corespunzător din partea specială a CP. 4.65 CP). a unui titlu special. prevăzute de una şi aceeaşi sancţiune sau de partea generală a CP. 3. de persoana celui vinovat.Articolul 75. Numind pedeapsa principală.70 CP).114 CRM. 2. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite.68 CP). La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei. egal cu 6 luni (art. retragere a gradului militar. La o sancţiune relativ-determinată instanţa este în drept a alege mărimea unui anumit tip de pedeapsă. justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti.75 CP obligă instanţa de judecată să ţină cont de următoarele criterii de aplicare a pedepsei: a) pedeapsa se aplică în limitele fixate în partea specială a CP. de care este obligată să se conducă instanţa de judecată la aplicarea fiecărei pedepse. Conform sensului legii. Conform art. care includ două sau mai multe pedepse. instanţa stabileşte tipul şi mărimea pedepsei. din numărul celor menţionate. de motivul acesteia. Pedeapsa incorectă conduce la modificarea sentinţei sau chiar la anularea completă a ei. Condiţia esenţială pentru a stabili aplicarea corectă a pedepsei constă în calificarea exactă a infracţiunii săvârşite.egal cu 3 luni (art. Toate criteriile enumerate în lege poartă un caracter independent. Acţiunea de aplicare a pedepsei penale este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. de persoana celui vinovat. În articolele CP care prevăd infracţiuni uşoare şi mai puţin grave este indicată.150 de unităţi convenţionale (art. dar şi tipul pedepsei. pentru fiecare persoană vinovată în parte. instanţa stabileşte unele pedepse complementare. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înţeleg cerinţele (regulile) stabilite de lege. de circumstanţele cauzei etc. permit instanţei să decidă nu numai mărimea. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. Aplicarea pedepsei va fi corectă numai cu condiţia numirii acesteia în corespundere cu criteriile generale prevăzute de legislaţia penală. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. În cazul în care se constată în acţiunile persoanei o componenţă de infracţiune. în limitele sancţiunii prevăzute de articolul concret conform căruia este calificată infracţiunea. se stabileşte prin concurs de infracţiuni şi în cumul de sentinţe (art. 1. O pedeapsă mai aspră. ţinând cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. iar luate împreună ele asigură corectitudinea cu care instanţa de judecată aplică pedeapsa. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat (art. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. Sancţiunile alternative.64 CP). nu va asigura atingerea scopului pedepsei. pedepsele complementare în formă de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate (art. . CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI (1) Persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. numai limita maximă a pedepsei.79 CP. ce depăşeşte limitele sancţiunii articolului. arestul . de regulă. Stabilirea corectă a pedepsei permite asigurarea scopurilor pedepsei. între limitele minime şi cele maxime indicate în articolele din partea specială.66 CP) se pot aplica şi atunci când ele nu sunt prevăzute direct în calitate de pedepse complementare în sancţiunea articolului. Art. În acest caz limitele minime ale pedepsei se stabilesc în baza normelor părţii generale a CP: termenul cel mai mic de închisoare. Legea penală acordă instanţei de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale şi a pedepsei penale. Pedeapsa trebuie interpretată de infractor ca rezultat meritat pentru activitatea sa ilegală.

În corespundere cu art.b) pedeapsa se aplică în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. După conţinutul şi forma de manifestare. scopurile personale ş. c) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie gravitatea infracţiunii. Motivul întotdeauna întrece intenţia. Art. Toate aceste împrejurări au aceeaşi importanţă şi trebuie să fie luate în consideraţie în aceeaşi măsură de către instanţa de judecată la examinarea tuturor categoriilor de infracţiuni. prezenţa acesteia în lista circumstanţelor atenuante (art. pentru că infracţiunea comisă constituie doar un singur episod din comportamentul social al făptuitorului. f) circumstanţele atenuante sau agravante au un rol deosebit de care se ţine cont la stabilirea pedepsei. în funcţie de caz.77 CP) nu poate servi drept temei pentru a mai agrava sau atenua pedeapsa. Categoriile infracţiunilor contribuie la individualizarea pedepselor şi la pedepsirea infractorilor.16 CP.75 CP obligă instanţa să stabilească pedeapsa ţinând seama de circumstanţele atenuante sau agravante prevăzute de art. particularităţi care s-au manifestat nu numai prin fapta comisă. mai puţin grave. a circumstanţelor atenuante sau agravante. gelozia.76 şi 77 CP. dar şi în timpul vieţii şi activităţii infractorului în alte condiţii. se caracterizează printr-un ansamblu de trăsături morale şi/sau intelectuale prin care se remarcă în cele mai diverse circumstanţe indiferent de timpul săvârşirii infracţiunii. Aceste circumstanţe se referă la caracteristica faptei săvârşite. vârsta. Pentru clasificarea infracţiunilor pe categorii legiuitorul a folosit caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. o concretizează şi o consolidează. ca faptă prejudiciabilă. care se realizează. Condiţiile social-psihologice şi de muncă. personalitatea infractorului. fără excepţie. procedând la o pedeapsă principală sau aplicând. d) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie motivul infracţiunii. cariera. excepţional de grave. comportamentul în cadrul familiei. este rezultatul manifestărilor calităţilor antisociale ale persoanei infractorului. pe lângă cea principală. temperamentul. În funcţie de caracterul circumstanţelor atenuante sau agravante. şi una complementară. infracţiunile sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare. Fiecare dintre nuanţele ce caracterizează personalitatea infractorului se ia în consideraţie de către instanţa de judecată la stabilirea pedepsei şi. e) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie personalitatea infractorului. Activitatea infracţională are la bază anumite motive şi se îndreaptă spre atingerea unor scopuri. Infracţiunea. De aici necesitatea şi obligativitatea pentru instanţa care a emis sentinţa şi pentru instanţele superioare care introduc . legea în viaţa făptuitorului. Totuşi.76 CP) ori agravante (art. antecedentele penale şi alte activităţi de manifestare ale infractorului au un rol important în elucidarea obiectivă a personalităţii acestuia. datoriile civice. dacă o circumstanţă serveşte drept semn constitutiv sau calificativ al componenţei concrete de infracţiune. În asemenea mod. apropiindu-se de limita minimă sau maximă. huliganismul. invidia. fiecare dintre ele micşorează sau măreşte răspunderea penală. numai în baza faptei săvârşite. instanţa poate numi o pedeapsă mai uşoară sau mai aspră. la caracteristica personalităţii infractorului şi sunt scoase de legiuitor în afara componenţei de infracţiune. ce se caracterizează prin două semne: forma vinovăţiei şi mărimea sancţiunii ce prevede pedeapsa închisorii. De aceea. nu se poate determina definitiv personalitatea vinovatului. Caracteristica deplină a personalităţii infractorului se face în baza tuturor însuşirilor fizice şi psihice ale acestuia. studiile. caracterul. sub aspect pozitiv sau negativ. Circumstanţele atenuante sau agravante sunt prevăzute în dispoziţiile articolelor părţii speciale şi în normele părţii generale ale CP. a personalităţii infractorului. Prevederile părţii generale a CP se referă la toate normele din partea specială. răzbunarea. în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil. Acest criteriu înseamnă că folosirea normelor părţii speciale cere concordanţă cu normele părţii generale. motivele pot fi diferite: ura. a. Importanţa lor pentru determinarea pedepsei este luată în consideraţie de legiuitor la numirea sancţiunilor. Stabilirea motivelor şi a scopului infracţiunii are o importanţă deosebită pentru clarificarea gravităţii infracţiunii săvârşite. prin normele părţii speciale şi în corespundere cu ele. deosebit de grave. grave. Atribuirea infracţiunilor la una sau altă categorie produce anumite consecinţe juridice.

16 CP. 3. nu va asigura atingerea scopului scontat. Numai cu respectarea acestei cerinţe instanţa poate numi o pedeapsă corectă. d) prezenţa copiilor minori în familia vinovatului. 2. i) acţiunile ilegale sau imorale ale victimei.2 art. 5. a integrităţii lor fizice şi psihice. c) săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă. în sens juridic. g) la stabilirea pedepsei instanţa ţine cont de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului. Iritarea şi nervozitatea excesivă care însoţesc perioada de gestaţie a multor femei slăbesc controlul acestora asupra acţiunilor lor. a. Săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă (lit. sub presiunea infractorilor adulţi. prin imitare. nu întotdeauna prevede consecinţele acţiunilor sale asupra societăţii. pentru prima dată. 5.75 CP) vizează pedepsele care variază de la cele mai blânde până la cele mai aspre. din numărul celor menţionate. h) contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor. este privită drept circumstanţă atenuantă. starea materială. 1. Noţiunea de infracţiune uşoară sau mai puţin uşoară este elucidată în alin. adică de către o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani.76 CP se înţelege săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. la numirea pedepsei. care să corespundă scopurilor legii. Pedeapsa mai aspră. Săvârşirea infracţiunii de către un minor (lit. Articolul 76.b). . Atenuarea pedepsei unei femei gravide este importantă pentru a ocroti sănătatea femeii şi a urmaşilor ei. b) săvârşirea infracţiunii de către un minor.76). Minorul. f) preîntâmpinarea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvârşite. g) căinţa sinceră sau autodenunţarea. Menţionăm că infractorul minor este predispus spre corectare mai mult decât vârstnicul. iar psihicul acestuia este preponderent nestabil. Circumstanţa ce micşorează pedeapsa are la bază principiul umanismului. care se explică prin faptul că minorul are o concepţie despre lume în stadiu de formare. Prin sintagma înscrisă la lit. În sensul acestei circumstanţe este suficient un singur copil la educarea şi creşterea cărora participă vinovatul. poate fi stabilită numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. dacă ele au provocat infracţiunea. 4. Această regulă conţine în esenţă două cerinţe: atingerea scopului pedepsei şi corectarea vinovatului. Folosirea sancţiunilor alternative (alin. în limitele prevederilor articolului. CIRCUMSTANŢELE ATENUANTE La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante: a) săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Art.c) este prevăzută drept circumstanţă atenuantă indiferent de termenul gravidităţii.d) art. trebuie să ia în consideraţie: componenţa familiei vinovatului. Deseori minorii săvârşesc infracţiunea din ştrengărie. şi nu faptic. fapt ce împiedică determinarea corectă a comportamentului în situaţiile de conflict. condiţiile de trai ş.schimbări în această sentinţă de a indica în hotărârea pronunţată circumstanţele agravante sau atenuante concrete care au fost luate în consideraţie de instanţă la numirea pedepsei. j) alte împrejurări. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate. e) săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial ori din motive de compătimire. Pentru aceasta instanţa de judecată. adică în lipsa antecedentelor penale pentru o infracţiune săvârşită mai înainte sau expirarea termenului de prescripţie. stabilirea şi luarea în consideraţie a cărora este obligatorie la aplicarea pedepsei. Cerinţele enunţate exprimă tendinţa legiuitorului de a minimaliza posibilitatea apariţiei consecinţelor negative ale pedepsei aplicate pentru familia condamnatului.a) din art.2 şi 3 art. Toate criteriile generale examinate la aplicarea pedepsei trebuie să fie analizate în cumul. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei lui. din sentimentul fals de tovărăşie (prietenie). care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii.76 CP enumără circumstanţele atenuante. Prezenţa copiilor minori în familia vinovatului (lit. neavând experienţă de viaţă. Instanţa trebuie să aleagă şi să aplice acel tip şi acea mărime a pedepsei.

76 CP legislatorul prevede 3 forme de acţiuni ale vinovatului care duc la minimalizarea consecinţelor infracţiunii şi de aceea este nevoie ca ele să fie luate în consideraţie în cadrul procesului de individualizare a pedepsei. după ce a săvârşit infracţiunea. ale coparticipanţilor. Circumstanţa comentată trebuie deosebită de renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. Repararea benevolă a pagubei pricinuite presupune că vinovatul. Prin repararea daunei cauzate se înţelege şi situaţia în care persoana vinovată îşi prezintă în mod public scuzele pe motiv de cauzare a unei daune morale. Împrejurările grave de ordin personal sau familial sunt temporare. boala persoanei care săvârşeşte infracţiunea. a decesului lor etc. omorul unei persoane care suferă de o boală incurabilă. dacă organele de drept nu cunoşteau acest fapt. 6. în timpul şi după săvârşirea infracţiunii. De exemplu. De exemplu. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor (lit. restituie valoarea prejudiciului cauzat. Prin preîntâmpinare de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii se înţelege înlăturarea sau micşorarea acestor urmări. Autodenunţarea poate servi oricând ca circumstanţă atenuantă. condiţii de trai nefavorabile. Autodenunţarea este o acţiune care facilitează descoperirea infracţiunii.g) înseamnă trezirea conştiinţei vinovatului şi încercarea acestuia de a se corecta. Noţiunea de autodenunţare desemnează acţiunea de comunicare oficială către organele de drept. după încetarea activităţii infracţionale cu adresarea de a contribui la descoperirea infracţiunii. Prin toate acţiunile sale persoana vinovată se străduieşte să ajute organele de drept la stabilirea rolului fiecărei persoane care a participat la săvârşirea infracţiunii sau la descoperirea altor persoane care au participat nemijlocit la săvârşirea infracţiunii. efectuată (în formă orală sau scrisă) de către persoana care a săvârşit infracţiunea. explică împrejurările efectuării acţiunilor sale infracţionale. Existenţa copiilor minori poate să nu fie considerată circumstanţă atenuantă în cazul în care vinovatul este lipsit (decăzut) din drepturile părinteşti. întreprinde anumite acte prin care preîntâmpină sau înlătură consecinţele prejudiciabile care pot să apară. care pot condiţiona săvârşirea infracţiunii. Căinţa sinceră sau autodenunţarea (lit. dar numele cărora nu sunt .h) demonstrează căinţa sinceră a vinovatului care a săvârşit infracţiunea şi tendinţa acestuia de a-şi repara vina. Asemenea acţiuni ale vinovatului poartă denumirea de căinţă activă.56 CP). nu asigură copiilor susţinerea materială necesară. de motivele de comportament ale făptuitorului. 9. de caracterul ei. Prin săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial (lit. descoperă identitatea acestora şi apreciază acţiunile sale ca fapte negative. transportarea la timp de către vinovat a victimei la o instituţie medicală ca să nu survină moartea persoanei în urma cauzării leziunilor corporale.e) se înţelege un cumul de circumstanţe nefavorabile pentru persoana dată. Traiul împreună cu ei drept condiţie de atenuare a pedepsei nu este obligatoriu. Prin căinţă sinceră vinovatul comunică din proprie iniţiativă organelor de drept despre infracţiunea săvârşită. reparaţia casei de locuit. Aceasta se manifestă prin restabilirea stării iniţiale a obiectului atentării. Astfel de acţiuni au loc atunci când vinovatul. fără nici o presiune asupra sa din partea cuiva sau a organelor de drept. dar prezintă greutăţi materiale esenţiale cauzate de lipsa unui loc de muncă. a automobilului. de un salariu mic pentru întreţinerea familiei.Această condiţie se referă nu numai la femei. după răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase despre victimă făptuitorul îşi cere scuze de la acesta în faţa vecinilor. acordă ajutor material victimei pentru ca să se trateze. 7. furtul de bani ori a medicamentelor necesare pentru vindecarea vinovatului sau a apropiaţilor săi. De exemplu. Motivul de compătimire presupune că făptuitorul a fost împins la infracţiune din milă faţă de persoana care suferă. nu se ocupă de educarea lor sau a săvârşit faţă de copii anumite acţiuni penale. 8.f) art. Această circumstanţă constă în faptul prezenţei acelui concurs de împrejurări care l-a împins la săvârşirea infracţiunii cu scopul de a înlătura sau uşura situaţia în care se află vinovatul. În conţinutul lit. Este necesară existenţa raportului cauzal între acţiunile săvârşite şi prezenţa factorilor reali. de exemplu. Ea nu depinde de timpul care s-a scurs din momentul săvârşirii infracţiunii. a membrilor familiei sale sau a apropiaţilor. dar şi la bărbaţii responsabili de întreţinerea copiilor.

faţă de o femeie gravidă sau o persoană care se afla în stare de neputinţă. să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă. unde sunt tăinuite bunurile sau alte lucruri preţioase care au fost sustrase în momentul săvârşirii infracţiunii. CIRCUMSTANŢELE AGRAVANTE (1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante: a) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune. n) săvârşirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate. ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante. a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice. k) săvârşirea infracţiunii cu folosirea armei. g) instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare în săvârşirea infracţiunii. rasială sau religioasă.34. de calamităţile naturale. l) săvârşirea infracţiunii din interes material sau cu alte intenţii josnice. a mijloacelor tehnice special pregătite. ca formă a infracţiunii repetate. 2.31 CP. f) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti.a) fixează repetarea şi recidiva de infracţiune ca varietăţi ale pluralităţii de infracţiuni. cu tendinţa de a însuşi un câştig (avantaj) patrimonial. Prin sintagma alte împrejurări (lit. precum şi de dezordini de masă. h) săvârşirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei. i) săvârşirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit.cunoscute. la identificarea locului unde se ascund ele.în comentariul la art. c) săvârşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie. recidivă de infracţiuni sau săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire. b) provocarea prin infracţiune a unor urmări grave. j) săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate. (2) Dacă circumstanţele menţionate la alin. Un astfel de comportament prin sine însuşi provoacă o altă persoană şi îi dă un motiv de a săvârşi infracţiunea. . are caracter exhaustiv.j) art. Această circumstanţă este interpretată ca atenuantă indiferent de prezenţa sau absenţa stării de afect. e) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani. Lit. în funcţie de caracterul infracţiunii. precum şi cu aplicarea constrângerii fizice sau psihice. care nu sunt prevăzute de această normă. Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art. care serveşte pentru vinovat drept sursă de existenţă de bază sau esenţială suplimentară. spre deosebire de circumstanţele atenuante. Articolul 77. a substanţelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită. Instanţa de judecată are dreptul.i) exprimă sensul că anume acţiunile victimei au servit drept pretext pentru săvârşirea infracţiunii. 1. Prin săvârşirea infracţiunii sub formă de îndeletnicire trebuie înţeleasă o asemenea activitate infracţională sistematică (infracţiuni săvârşite mai mult de 3 ori) legată de îmbogăţirea ilegală. naţională. de aceea este considerată drept circumstanţă atenuantă. m) săvârşirea infracţiunii profitând de starea excepţională. 11. Îndeletnicirea infracţională.77.(1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni. Enumerarea circumstanţelor agravante în art. Circumstanţa considerată atenuantă şi argumentul instanţei de judecată în acest sens trebuie să fie indicate în hotărârea judecătorească. a substanţelor nocive şi radioactive.76) legea oferă instanţei dreptul de a lua în consideraţie şi alte circumstanţe atenuante. iar recidiva infracţiunii . 10. este determinată de motive de profit. a muniţiilor. Sintagma acţiunile ilegale sau imorale ale victimei dacă ele au provocat infracţiunea (lit. d) săvârşirea infracţiunii din motive de duşmănie sau ură socială.

9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat). existenţa unui dispreţ faţă de o anumită naţiune.c) măreşte considerabil gravitatea şi pericolul daunei.b) trebuie să se înţeleagă urmările grave care nu sunt incluse în componenţa de infracţiune în calitate de semne calificative. religie. maladii etc. Săvârşirea infracţiunii prin acţiuni deosebit de crude sau prin batjocorire a victimei (lit. 4.l) probează degradarea morală profundă a vinovatului. deoarece infractorul se foloseşte de starea de neputinţă a persoanelor indicate în această prevedere. aceste urmări grave trebuie să fie într-un raport cauzal cu infracţiunea săvârşită care poate fi intenţionată sau din imprudenţă. Practica judiciară recunoaşte drept astfel de urmări: moartea oamenilor. La aprecierea acestei circumstanţe agravante trebuie luate în consideraţie mijloacele de atragere a minorilor în activitatea infracţională. Prin noţiunea de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu se înţeleg acţiunile oricărei persoane care se referă la funcţiile ei de serviciu. netipice (atipice) pentru acţiunea sau inacţiunea dată care măreşte considerabil nivelul de gravitate al infracţiunii săvârşite. grup criminal organizat şi organizaţie criminală (a se vedea comentariile la art. 9. Circumstanţele înscrise la lit.. 6.42 CP).). rasiale sau religioase (lit.f) este condiţionată de activitatea de serviciu sau obştească a persoanei în raport cu care a fost săvârşită infracţiunea. iar prin noţiunea de executare a obligaţiunilor obşteşti se are în vedere îndeplinirea de către cetăţeni a îndatoririlor obşteşti care le sunt special încredinţate. Minor se consideră copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Instigatoare sunt recunoscute acţiunile care au drept scop orientarea minorului spre săvârşirea infracţiunii (a se vedea art. prin faptul săvârşirii infracţiunii. Infractorul tinde a înceta activitatea de îndeplinire a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti sau de a se răzbuna pentru ele. 5. 210 CP). cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau în proporţii deosebit de mari etc.g) este inclusă pentru a proteja minorii de influenţa infractorilor adulţi. de capacitatea scăzută de a se opune în caz de atentat. compusă. acţionează coordonat cu riscul minim de a fi demascaţi. cât şi cu alte circumstanţe care demonstrează cruzimea deosebită a . iar persoană în etate este considerat individul care a atins vârsta de pensionare. .d) presupune năzuinţa vinovatului de a demonstra. Prin stipularea de la lit.42-47 CP) au însemnătate la determinarea circumstanţei agravante. 209. Semnul deosebitei cruzimi a fost tălmăcit în practica judiciară în legătură cu examinarea cazurilor de omor intenţionat. Toate formele participaţiei: simplă. precum şi acţiunile în interesele societăţii sau ale unor cetăţeni aparte (curmarea contravenţiilor.3. Circumstanţa agravantă prevăzută la lit. provocarea de daune grave persoanei. toate acestea nefiind în acelaşi timp semne ale componenţei de infracţiune. Noţiunea de cruzime deosebită se îmbină atât cu metodele săvârşirii infracţiunii de omor. gravitatea infracţiunii la care a fost atras minorul. Prin participaţie infractorii îşi unesc forţele. pieirea în masă a animalelor. Pentru a recunoaşte graviditatea. făptuitorii mai răspunzând şi pentru participaţie la acea infracţiune la care a fost implicat sau atras minorul. 7. neomenie şi cinism. informarea organelor puterii despre infracţiunile săvârşite sau în pregătire etc. gradul influenţei infractorilor.a se vedea HP CSJ RM nr. Săvârşirea infracţiunii în circumstanţele prevăzute de lit. vârsta minoră (sub 14 ani). repartizează între ei rolurile.176 CP).208. Motivul duşmăniei şi al urii naţionale. Prin urmări grave se înţeleg daunele secundare (auxiliare). De aceea şi circumstanţa în cauză măreşte pedeapsa. Ea se răspândeşte numai asupra persoanelor care au atins vârsta de 18 ani. Săvârşirea infracţiunii prin participaţie (lit. vârsta minorului. Instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare la infracţiune formează întotdeauna componenţe de infracţiuni de sine stătătoare (art. 8. ca şi asupra unor sau altor reprezentanţi ai acestora (a se vedea comentariul la art. ce decurg din contractul de muncă cu întreprinderile şi organizaţiile indiferent de forma de proprietate înregistrate în modul stabilit. rasă. neputinţa persoanei drept circumstanţă agravantă va trebui ca infractorul să fi fost conştient de acest fapt şi să fi profitat de el la săvârşirea infracţiunii. Prin stare de neputinţă se înţelege o stare fizică sau psihică a victimei care nu-i permite să opună rezistenţă infractorului (vârstă înaintată.e) amplifică pedeapsa.

cauza care a determinat persoana la săvârşirea infracţiunii. înecarea. radiaţiile. întreprinderilor. Se consideră una dintre cele mai răspândite condiţii ce contribuie la săvârşirea infracţiunii. Acestea pot fi arma de distrugere în masă.i) prin conţinutul său se contrapune infracţiunii săvârşite prin folosirea armei şi a mijloacelor enumerate la lit. inundaţiile. Prin batjocorire se înţeleg acţiunile săvârşite într-o formă cinică şi brutală îndreptate asupra victimei cauzându-i suferinţe morale sau/şi psihice care-i înjosesc demnitatea. Ebrietatea caracterizează negativ personalitatea celui vinovat. partea generală). 12. muniţiilor şi a altor mijloace se are în vedere utilizarea fizică sau psihică a însuşirilor distrugătoare ale acestora indiferent de gradul intensităţii şi de rezultatul acţiunilor lor. avariile ş. În categoria calamităţilor naturale se includ cutremurele. Gradul beţiei fiziologice nu influenţează şi nu determină răspunderea penală a vinovatului. frica etc.III. jaf. dar şi pentru celelalte. înainte de a săvârşi infracţiunea sau în procesul săvârşirii acesteia. În calitate de alte motive josnice pot să apară răzbunarea. 13.m) sunt utilizate de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de furt. 10. în funcţie de caracterul infracţiunii. mediu. forţa şi intensitatea lor. alte substanţe toxice. torturarea). 14. apă etc. fiind măsura temporară luată pentru normalizarea situaţiei. incendiile. Legea acordă instanţei de judecată dreptul ca. Drept mijloace care determină apariţia stării de ebrietate pot fi: alcoolul. să nu considere starea de ebrietate drept circumstanţă agravantă. Ele adeveresc faptul că persoanele care le săvârşesc sunt deosebit de periculoase. Semnul unei cruzimi deosebite se depistează în cazurile în care. iar rezultatul acestora ar putea fi catastrofal: nimicirea unor importante valori materiale. alunecările. Prin constrângere fizică se înţelege orice formă de acţiune (influenţă) fizică asupra victimei la săvârşirea infracţiunii (cauzarea loviturilor. Noţiunea de dezordinile . 11. Armele şi mijloacele săvârşirii infracţiunii indicate la lit. După consumarea lor este necesară efectuarea unor lucrări importante de intervenţie şi restabilire. când vinovatul îşi dădea seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte mari suferinţe (a se vedea HP CSJ din 15 noiembrie 1993). carierismul. Circumstanţele enumerate la lit. tâlhărie ş. Orice stadiu de ebrietate (uşor. gelozia. înăbuşirea. lipsirea îndelungată de hrană. Prin circumstanţa din lit. epidemiile. deoarece vinovatul alege mijlocul ce creează un pericol sporit nu numai pentru persoana supusă acţiunilor făptuitorului. materialele radioactive care măresc capacitatea acţiunilor distrugătoare. cu bună-ştiinţa vinovatului. Utilizarea celor enumerate şi a altor mijloace asemănătoare creează un real pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. O cruzime deosebită se poate manifesta şi prin săvârşirea infracţiunii în prezenţa rudelor apropiate ale victimei. pentru mediu. Prin folosirea armei. schingiuirilor sau infracţiunea s-a săvârşit prin metode care. Prin stare excepţională se înţelege regimul de drept special al activităţii organelor puterii de stat şi ale autoadministrării locale.k) apar ca izvor de pericol sporit.k) a articolului comentat. substanţele narcotice. a. Constrângerea psihică presupune diverse tipuri de ameninţare îndreptate asupra victimei sau asupra apropiaţilor ei prin aplicarea constrângerii fizice sau prin cauzarea unei daune materiale sau de alt gen (a se vedea comentariul la cap. Totodată circumstanţa comentată presupune infracţiunea săvârşită prin mijloace care prezintă un prejudiciu sporit. a. invidia. profund) influenţează comportamentul persoanei. au fost îmbinate cu pricinuirea unor suferinţe deosebite victimei (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale. substanţele otrăvitoare şi bacteriologice periculoase. Scopul acaparator se exprimă prin tendinţa persoanei spre profit şi îmbogăţire prin săvârşirea infracţiunii. Baza motivatorie a acestor infracţiuni este determinată de propriul interes asupra intereselor legale ale altor persoane şi asupra celor obşteşti. Starea de ebrietate nu exclude responsabilitatea persoanei. Starea de ebrietate (lit. arderea de viu. care pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei.l) legea obligă instanţa de judecată să ia în consideraţie motivul.j) este starea care survine în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice (beţie) sau substanţe narcotice. Circumstanţa expusă la lit. leziunilor corporale. utilizarea unei toxine cu acţiune chinuitoare. victima a fost supusă torturilor.). instituţiilor şi organizaţiilor.vinovatului. de corespunderea totală sau parţială a cerinţelor reglementate de statutul mijloacelor indicate în această literă.

răscoală. În alin. Circumstanţa indicată la lit. pedeapsa poate fi aplicată conform prevederilor art.2 art. existenţa cărora. legate de scopul şi motivele faptei.78. c) dacă pentru infracţiunea săvârşită se prevede detenţiune pe viaţă. EFECTELE CIRCUMSTANŢELOR ATENUANTE ŞI AGRAVANTE (1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii. poate fi înlăturată. Încrederea persoanei poate fi acordată în puterea funcţiei deţinute sau în baza raporturilor contractuale.1 art. 4. b) amenda poate fi redusă până la limita de jos indicată în sancţiunea articolului corespunzător. distrugeri. (3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. Articolul 78.78 sunt prevăzute urmările circumstanţelor agravante. Regula prevăzută în alin. incendieri sau alte acţiuni violente etc. deoarece acţiunile criminale se săvârşesc într-o împrejurare benefică pentru persoana vinovată.5 .78 privind atenuarea pedepsei se răsfrânge numai asupra pedepsei principale care poate fi redusă sau schimbată de instanţa de judecată în următoarea ordine: a) închisoarea poate fi redusă până la limita minimă prevăzută de partea specială. precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârşite . 1. confuzie. pogromuri. c) detenţiunea pe viaţă poate fi înlocuită cu închisoarea în termen de la 15 până la 25 de ani. (2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii. pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează: a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic de 10 ani. (5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale. pedeapsa poate fi redusă până la acest minim. de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii. APLICAREA PEDEPSEI MAI BLÂNDE DECÂT CEA PREVĂZUTĂ DE LEGE (1) Ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei. (4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante.76 şi 77 CP.n) sporeşte răspunderea.78 CP prevede regulile indicate la individualizarea pedepsei în caz de concurs al circumstanţelor agravante şi al celor atenuante. prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. pedeapsa complementară. 5. iar alin. la existenţa circumstanţelor atenuante la săvârşirea infracţiunii pedeapsa complementară poate fi înlăturată dacă este prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. b) dacă se aplică amenda. aceasta se poate coborî până la limita de jos. revoltă. de rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii. de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei. Pot să folosească încrederea acordată atât persoanele cu funcţie de răspundere.3 art. Potrivit prevederilor alin. aceasta se înlocuieşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani. coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod nu este obligatorie. la săvârşirea infracţiunii. 2. organizaţiile obşteşti şi comerciale în numele cărora acţionează el. Articolul 79. luate în consideraţie de instanţa de judecată la stabilirea pedepsei.4 art. cât şi colaboratorii ce au anumite împuterniciri determinate.şi în cazul existenţei circumstanţelor atenuante excepţionale. Articolul comentat determină urmările circumstanţelor atenuante şi ale celor agravante prevăzute de art. Alin.285 CP). de care se foloseşte inculpatul pentru a săvârşi fapta penală (a se vedea comentariul la art. dacă această limită este mai mică de 10 ani.79. astfel discreditând organele puterii de stat.în masă presupune tulburări sociale. permite instanţei de judecată să aplice pedeapsa maximă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. Vinovatul se foloseşte cu rea-credinţă de relaţiile de încredere acordate în interesul săvârşirii infracţiunii. 15. 3.

79 CP. precum şi alte circumstanţe ce atenuează răspunderea. mai puţin grave. ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă. 5. dar constituind cel puţin jumătate din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită.62 CP. grave şi deosebit de grave. la data săvârşirii infracţiunii. Compararea pedepselor după rigurozitate se face prin aprecierea locului lor în conţinutul art.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiuni. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiune la judecarea persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. instanţa de judecată poate să nu aplice pedeapsa complementară prevăzută ca fiind o obligaţiune. Stipularea din alin.3 şi 5 ale acestui articol. Temei pentru stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege serveşte existenţa unor circumstanţe excepţionale ce micşorează considerabil dauna infracţiunii săvârşite. 1. comportamentul acestuia în timpul şi după consumarea infracţiunii. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL ÎNCHEIERII ACORDULUI DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei.1 art. 7. neenumerate în lege. 2.1 art. 6. În calitate de circumstanţe excepţionale pentru o pedeapsă mai blândă pot servi atât circumstanţele separate distincte prevăzute în art. Articolul 80. La stabilirea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege instanţa de judecată dispune de 3 variante. În primul rând. d) alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţei. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă. Alin. c) contribuţia activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia. instanţa de judecată le poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală. pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. (4) Persoanelor care. constituind cel puţin jumătate din minimumul pedepsei prevăzute de partea specială pentru infracţiunea săvârşită. deosebit de grave.4 al articolului dat determină termenul pedepsei mai blânde pentru comiterea infracţiunii grave. (3) În cazul condamnării persoanelor pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiuni. Prevederile alin. instanţa de judecată poate stabili o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de articolul respectiv. Alin. (2) Poate fi considerată excepţională atât o circumstanţă atenuantă. de altă categorie. dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită. sau una mai blândă.79 nu se aplică persoanelor adulte în cazul săvârşirii infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiune (alin. 3.1 art. (5) Prevederile alin. pentru comiterea infracţiunilor grave. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală. cât şi cumulul lor. acţionează faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni uşoare. cât şi o totalitate de asemenea circumstanţe. b) rolul vinovatului. după cum se deduce din conţinutul alin. În al doilea rând. Termenul pedepsei sub limita minimă pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave constituie cel puţin două treimi din minimumul pedepsei prevăzute de articol pentru infracţiunea săvârşită (alin. deosebit de grave. pedeapsa poate fi stabilită sub limita minimă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. iar instanţa de judecată acceptă acest acord.5).79 CP concretizează conţinutul acestor circumstanţe excepţionale legându-le de: a) scopul şi motivele infracţiunii. 4. În al treilea rând. . nu au atins vârsta de 18 ani.în grup la descoperirea acesteia.76 CP.3).

inculpat care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei sentinţe reduse. (2) Mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate. 2. capacitatea şi pregătirea de a li se opune. caracterul. Dispoziţia art.1 al prezentului articol. (3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.III. detenţiunea pe viaţă nu se aplică. Categoriile de infracţiuni faţă de care se aplică regula dată sunt prevăzute de CPP. Articolul 81. În conformitate cu prevederile alin.80 CP prevede că pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru infracţiunea comisă. Articolul 82. În legislaţia penală a RM această normă este inclusă pentru prima dată.81 CP limitează într-o anumită măsură pedeapsa pentru activitatea infracţională neconsumată. pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune.1. În alin. 1. însă norma dată include în numărul lor doar acele împrejurări.de cel puţin trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă . conştient. Uşurarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se întemeiază pe faptul că pregătirea şi tentativa sunt mai puţin dăunătoare decât infracţiunea consumată. (2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată. 4. Procedura încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabileşte prin legislaţia procesual-penală a RM (a se vedea cap. Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute în articolul corespunzător din partea specială a CP pentru infracţiunea consumată. după caz. care nu depind de voinţa vinovatului. gravitatea şi urmările infracţiunilor săvârşite anterior. fără presiune. (4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se aplică. care s-a manifestat în acţiuni privind învingerea lor. 3. 3. acceptă acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi admite baza faptică a infracţiunii în legătură cu care inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia. de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru corectarea vinovatului. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. Dacă instanţa de judecată ajunge la concluzia că recunoaşterea de către inculpat a vinovăţiei este făcută în mod liber. nu poate depăşi trei pătrimi. la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (pregătire sau tentativă) se iau în consideraţie circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. . precum şi de caracterul. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau. Prevederile alin. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU RECIDIVĂ DE INFRACŢIUNI (1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă.2 şi 3 art. recidivă periculoasă şi recidivă deosebit de periculoasă de infracţiuni se ţine cont de numărul. art. dar pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie recidivă. Legea garantează învinuitului că recunoaşterea vinovăţiei va fi luată în consideraţie de către instanţă la stabilirea pedepsei. Totodată se ia în consideraţie şi atitudinea vinovatului faţă de aceste circumstanţe. Ele pot fi cele mai diverse. În acest caz instanţa procedează la dezbateri judiciare cu privire la măsura de pedeapsă. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU INFRACŢIUNEA NECONSUMATĂ (1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. pentru recidivă periculoasă este de cel puţin două treimi.504-509). benevol. 2.4 al articolului comentat se menţionează special că.

atitudinea lui negativă faţă de influenţa corectării. Pentru recidivă pedeapsa nu poate fi mai mică decât jumătatea celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai . 4.75. Articolul 83. asupra caracterului infracţiunii. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI (1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale Părţii speciale a prezentului cod. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU PARTICIPAŢIE Organizatorul. Articolul 84. ce cuprinde componenţa infracţiunii săvârşite în comun.34 CP. 3. în pofida antecedentelor penale pentru infracţiuni premeditate. precum şi gravitatea infracţiunii. 1. prevăzută de legea penală.2 al acestui articol prevede mărimea pedepsei pentru recidivă. iar pentru recidiva deosebit de periculoasă . stabilirea exactă a temeiurilor şi limitelor răspunderii coparticipanţilor creează premisele pentru aplicarea unei pedepse juste coparticipanţilor infracţiunii. 2. după cum indică art. gravitatea şi urmările comiterii lor. cu referire la art. Caracterul şi gradul participării la infracţiune se stabilesc de către instanţa de judecată şi se determină nu numai în funcţie de îndeplinirea formală a rolului. instanţa de judecată trebuie să ţină cont de contribuţia fiecăruia dintre coparticipanţi la săvârşirea infracţiunii. conlucrează la stabilirea justă a pedepsei pentru fiecare dintre coparticipanţi. asupra întregii pregătiri şi săvârşiri a infracţiunii. Alin. precum şi de prevederile art. Art. Pentru recidiva simplă ea nu poate fi mai mică de jumătate. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii. dar şi de influenţa de fapt a acestei persoane asupra altor participanţi. Toţi aceşti factori. În afară de condiţiile (criteriile) generale de individualizare a pedepsei la participaţie.de cel puţin trei pătrimi din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute pentru infracţiunea săvârşită. cât şi de rolul concret pe care l-a îndeplinit fiecare participant în procesul atentării.42 CP. 5.82 prevede ordinea stabilirii pedepsei în cazul recidivei.1 art. Mărimea pedepsei depinde de modalitatea recidivei. Totodată se iau în consideraţie: a) numărul infracţiunilor săvârşite anterior. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. c) circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa pentru infracţiunea anterioară nu şi-a atins scopul. săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. 3. de contribuţia ei reală la săvârşirea infracţiunii şi de alte împrejurări. Aprecierea juridică şi calificarea acţiunilor coparticipanţilor depinde atât de forma participării. Noţiunea modalităţilor de recidivă menţionate în această normă este dată în art.82 CP prevede sporirea obligatorie a mărimii minime a pedepsei penale stabilite persoanelor care. Calificarea corectă a infracţiunii săvârşite prin participaţie. adică să compare gradul de vinovăţie al unui coparticipant cu al altuia. nu au trecut pe calea corectării şi săvârşesc din nou infracţiuni intenţionate. 2. al pedepselor aplicate. pronunţând pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte. fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele. instanţa de judecată. Aprecierea infracţiunii săvârşite trebuie generalizată luându-se în consideraţie personalitatea vinovatului. laolaltă cu circumstanţele atenuante şi agravante pentru fiecare coparticipant. stabileşte pedeapsa definitivă pentru concurs de infracţiuni prin cumul. instigatorul şi complicele la o infracţiune. în cazul recidivei periculoase .de cel puţin două treimi. total sau parţial. Organizatorul. recidivei periculoase şi al celei deosebit de periculoase.83 CP.1. d) caracterul. Acţiunea autorului (coautorilor) se califică numai în baza articolului concret din partea specială a CP. Acest fapt este determinat de personalitatea recidivistului şi de gravitatea acţiunilor săvârşite. b) caracterul. dar pe un termen nu mai mare de 30 de ani de închisoare. instigatorul şi complicele poartă răspundere penală conform articolului ce se încriminează autorului. Alin.

pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi 30 de ani. În acest caz.33 CP. (4) Conform prevederilor alin. Dacă infracţiunile săvârşite prin concurs sunt infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. dar în limitele termenului sau ale mărimii maxime prevăzute de partea generală a CP pentru această categorie de pedepse. care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de a căror săvârşire persoana a fost declarată vinovată. (3) Dacă pentru infracţiunile care intră în concurs sunt stabilite pedepse principale de diferite categorii. instanţa de judecată aplică pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte.13 din 20 decembrie 1993 Cu privire la practica de stabilire a pedepsei pentru săvârşirea mai multor infracţiuni sau mai multor sentinţe). în cazul unui concurs de infracţiuni. În cazul imposibilităţii cumulării diferitelor categorii de pedepse principale şi în lipsa temeiului pentru absorbirea unei pedepse de către alta. de asemenea.84 CP. al pedepselor complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de Partea generală a prezentului cod pentru această categorie de pedepse. în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate. Aplicarea pedepsei definitive prin concurs de infracţiuni depinde de gravitatea infracţiunilor săvârşite. Oricum pedeapsa definitivă . se aplică ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă. în corespundere cu prevederile alin. Astfel. Noţiunea de concurs de infracţiuni (ideal şi real) este expusă în comentariul la art. În cazul în care concursul de infracţiuni include cel puţin o infracţiune gravă. când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse. Termenul neexecutat rămâne spre ispăşire. 5. de asemenea. se va considera că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. a căror cumulare nu este prevăzută de art.84 CP. (2) La pedeapsa principală aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni poate fi adăugată oricare din pedepsele complementare prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. şi instanţa de judecată nu va găsi temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta. Cerinţa se bazează pe principiul individualizării pedepselor (art. 1. Conform alin.4 art. în baza primei sentinţe. în baza primei sentinţe. dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni. Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul. astfel de pedepse se execută de sine stătător. pedeapsa definitivă se va stabili prin cumulul total sau parţial al pedepselor aplicate. instanţa de judecată nu este în drept să folosească metoda absorbirii pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră şi poate depăşi limitele sancţiunii acelui articol al CP care prevede o pedeapsă mai aspră. pot fi adăugate pedepse complementare. 3. În acest caz. 4. deosebit de gravă sau excepţional de gravă.7 CP). 6. În cazul absorbirii.87. pot fi stabilite prin cumul total sau parţial. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă a pedepsei prevăzute pentru infracţiunea mai gravă din infracţiunile săvârşite. se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. Pedepsele complementare de acelaşi fel.2 art. pedeapsa definitivă poate fi stabilită şi prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. după pronunţarea sentinţei. complet sau parţial. (5) În cazul unui concurs de infracţiuni. Ele. şi numai după aceea se adaugă la pedeapsa definitivă (a se vedea HP CSJ nr. În acest caz. 2.87 CP.84 extinde cerinţele aplicării pedepsei prevăzute de norma dată şi în cazul în care. în termenul definitiv al pedepsei se include durata pedepsei executate. total sau parţial. În conformitate cu prevederile alin. Alin. ele se execută de sine stătător.1 art.(1)-(3) se stabileşte pedeapsa şi în cazul în care. după pronunţarea sentinţei. la pedeapsa principală. complet sau parţial. pedeapsa definitivă poate fi stabilită prin cumul total sau parţial sau prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. se stabilesc aparte pentru infracţiunile în cazul unui concurs.multor infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave.2 art.

84 se va aplica pedeapsa sub formă de detenţiune pe viaţă. În alin.85 CP se reglementează problema pedepsei definitive cu detenţiune pe viaţă când aceasta este stabilită prin cumul de sentinţe. (2) Orice parte a sancţiunii pronunţate în statul străin şi orice perioadă de detenţie provizorie executate de condamnat se deduc integral prin hotărârea instanţei de judecată privind recunoaşterea hotărârii statului străin. în întregime sau parţial. 2. (4) Amenzile şi confiscările de bunuri rezultate din executarea hotărârilor unui stat străin revin Republicii Moldova. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii pronunţate în statul străin. pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă.3 art.(2). 4. La aplicarea prin concurs de infracţiuni a pedepsei sub formă de detenţiune pe viaţă. fără a fi prejudiciate drepturile statelor terţe. Ordinea de aplicare a pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe.84 alin. fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărârea statului străin. dar înainte de executarea completă a pedepsei. Cumularea pedepselor complementare în corespundere cu alin. după pronunţarea sentinţei. 3. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare. fără a depăşi maximul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. săvârşeşte o nouă infracţiune.3 art. În corespundere cu alin. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CUMUL DE SENTINŢE (1) Dacă. (2) Cumularea pedepselor complementare în cazul unui cumul de sentinţe se efectuează în condiţiile art. pentru că instanţa de judecată cumulează total sau parţial pedepsele aplicate în sentinţe. .1 art.la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă instanţa de judecată adaugă în întregime sau parţial partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară.85.la aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe . 7. (4) La cumularea pedepselor.85 se efectuează în condiţiile alin. Articolul 86. la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. Dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimul prevăzut în legea internă. instanţa de judecată va stabili cuantumul acesteia în valută naţională. dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă. (3) Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată. prevăzut de art. şi nu acea parte a pedepsei care a rămas neexecutată cu cea nouă. după pronunţarea sentinţei. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii privind recunoaşterea hotărârii statului străin.4 art.85 prevede că . Alin. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL EXECUTĂRII HOTĂRÂRII UNUI STAT STRĂIN (1) La executarea hotărârii unui stat străin. În acest caz. condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune.trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită în baza primei sentinţe. Articolul 85. (3) La executarea hotărârii statului străin privind aplicarea amenzii sau confiscarea unei sume de bani. 1.85 CP.2 art. dar înainte de executarea completă a pedepsei. 5. se utilizează în cazul în care condamnatul. pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară. Pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi termenul de 35 de ani.84 CP. instanţa de judecată adaugă. instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea privativă de libertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală pentru aceeaşi faptă.2 art. pedeapsa cu închisoarea sau alte categorii de pedepse principale ca pedeapsă definitivă în corespundere cu alin.

2. din pedeapsa aplicată de instanţa naţională se va scădea pedeapsa sau partea din pedeapsa executată în străinătate pentru aceeaşi infracţiune. dar se execută de sine stătător. fără a depăşi maximumul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. unei zile de închisoare îi corespunde: a) o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară. instanţa. dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimumul sancţiunii prevăzute de legea internă. a unui titlu special. 2. Conform prevederilor alin. se execută de sine stătător.2 al acestui articol prevede că. aplicate prin hotărârea statului străin. categoria şi termenul pedepsei principale şi a celei complementare. Articolul 87.03] 1. (2) Celelalte pedepse. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minimum şi va aplica o pedeapsă corespunzătoare celei pronunţate în statul străin. la cumularea diferitelor modalităţi de pedepse principale ce ţin de închisoare. instanţa de judecată se conduce de regulile enumerate în art. retragerea gradului militar. instanţa de judecată adoptă.1. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. nu corespunde cu legea penală a RM. [Art. Amenzile şi confiscările de bunuri căpătate din executarea hotărârii statului străin revin RM.87. b) 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. o poate adapta la pedeapsa prevăzută de legea naţională pentru infracţiuni de acelaşi gen. Alin.86.1 art. Tot în favoarea condamnatului. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. dacă cetăţeanul sau apatridul domiciliat pe teritoriul RM a fost condamnat în străinătate pentru infracţiunea săvârşită acolo.03.87 modificat prin Legea nr. 3. 3. În urma soluţionării demersului de transfer. În acest sens. arestul şi deţinerea într-o unitate militară disciplinară. persoana condamnată este transferată în RM pentru aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin. Prin natura sau prin durata sa această pedeapsă nu poate să o agraveze pe cea pronunţată în statul de condamnare şi nici să depăşească maximumul prevăzut de legea naţională.2 art. În alin. precum şi perioada de detenţie provizorie executată de condamnat. în vigoare din 12. Articolul comentat reglementează ordinea de executare a pedepsei pronunţate de instanţa de judecată a unui stat străin pe teritoriul căruia a fost săvârşită o infracţiune de către un cetăţean al RM sau apatrid ce domiciliază permanent pe teritoriul RM. conform CPP. în care este indicat ce fel de pedepse pot fi cumulate. MODUL DETERMINĂRII TERMENULUI PEDEPSEI DEFINITIVE ÎN CAZUL CUMULĂRII DIFERITELOR PEDEPSE (1) La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe. instanţa de judecată naţională stabileşte cuantumul acesteia în valută naţională. 4. Conform prevederilor alin.211-XV din 29. prin hotărârea sa. cumulate cu arestul. cum ar fi sancţiunea cu privarea de libertate. cu deţinerea într-o unitate militară disciplinară sau cu închisoarea. Prin acordul bilateral al RM cu statul străin respectiv sau în baza tratatului multilateral respectiv la care ambele state sunt parte.87 CP. ce fel de pedepse se execută de sine stătător şi modul în care sunt ispăşite acestea. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat. termenul de pedeapsă care urmează să fie ispăşit în RM. o încheiere de punere în executare a pedepsei pronunţate de statul străin. munca neremunerată în folosul societăţii. legea prevede ca pedeapsa aplicată de instanţa statului de executare să fie cât mai adecvată pedepsei statului de condamnare. Unei zile de închisoare îi corespunde o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară sau 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.06. Dacă genul şi durata pedepsei pronunţate în statul străin. Pentru stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii. instanţa de judecată verifică legea penală a RM care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu cea comisă de condamnat.05. . La aceste pedepse se referă: amenda.87 sunt stabilite pedepsele care nu se cumulează cu închisoarea. Când este vorba de executarea amenzii sau de confiscarea unei sume de bani.1 art. aceste pedepse sunt: arestul.

la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii. În alin. Acest timp se include în termenul pedepsei sub formă de închisoare.03.1.88 este special stabilită ordinea computării duratei arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoarea. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă. trebuie să fie indicată ora de când începe curgerea termenului pedepsei. dacă termenul este stabilit în ani sau în luni. cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur boala.4 art.211-XV din 29.88 stabileşte că termenele de pedepse ca privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.3 art. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. se admite calcularea acestora în zile. deţinerii într-o unitate militară disciplinară şi al arestului. la aplicarea pedepsei condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. se admite calcularea acestora în zile.88 modificat prin Legea nr. în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii. precum şi cu înlocuirea pedepsei. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii . (3) Timpul aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei se include în termenul închisorii. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii. instanţa de judecată. el se încheie în ultima zi a anului sau a lunii expirate. Alin. de deţinere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani. [Art.03] 1. (2) La computarea sau cumularea pedepselor menţionate la alin. (4) Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare.5 art. calculându-se o zi pentru o zi. de arest. Articolul comentat reglementează ordinea calculării termenelor pedepsei.în ore.13 CP). aplicate prin hotărârea instanţei de judecată pentru infracţiunea săvârşită în străinătate. Prin computare se înţelege scăderea din durata de executare a unei pedepse privative de libertate a timpului reţinerii sau al arestului preventiv. în cursul executării pedepsei.Articolul 88. la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii.05. acestea se includ în termenul pedepsei în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii (art. Prin urmare. (5) Condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. de trimitere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani. Alin. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia.în ore. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii. La computarea sau cumularea pedepselor menţionate în alin. 3. de arest. aplicate conform sentinţei instanţei de judecată. iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii . precum şi la înlocuirea pedepsei. Din sensul alin. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii .1 art.88 reglementează problema computării timpului aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei.(1). Tot la acea oră persoana trebuie să fie liberată de pedeapsă. deţinerea într-o unitate militară disciplinară şi al arestului.88 se deduce că. 4. a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. aplicate prin hotărâre a instanţei de judecată. a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită . calculându-se zi pentru zi. fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei. urmează un tratament spitalicesc se include în durata executării pedepsei.calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. calculându-se o zi pentru o zi. pentru infracţiunea săvârşită în străinătate se includ în termenul pedepsei. Dacă termenul este stabilit în zile. 5. (6) Timpul în care condamnatul.06. 2. în vigoare din 12. CALCULAREA TERMENELOR PEDEPSEI ŞI COMPUTAREA ARESTULUI PREVENTIV (1) Termenele de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. şi computarea pedepsei. calculându-se o zi pentru o zi. iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii .

În acest caz. f) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave. a reparat prejudiciul cauzat şi nu mai prezintă pericol pentru societate. e) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei. instanţa de judecată. la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau la stabilirea pedepsei de trimitere într-o unitate militară disciplinară. prin comportare exemplară şi muncă cinstită. 6.comandamentul militar respectiv. Legislaţia penală în vigoare prevede şi posibilitatea liberării condamnaţilor de pedeapsa penală numită. CAPITOLUL IX LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89.6 art. Condiţia reparării . va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Timpul în care condamnatul urmează un tratament spitalicesc în cursul executării pedepsei cu închisoarea se include în termenul executării pedepsei. condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi. ea poate fi liberată de executarea reală. 3. instanţa de judecată. iar asupra comportării militarilor . fapt constatat în cursul executării pedepsei.activitate. Aceasta înseamnă că dacă. Articolul 90. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă (alin. Deci persoanei i se determină o anumită pedeapsă reală şi totodată ea este liberată de executarea ei. (3) În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat daune. a pedepsei penale pronunţate prin hotărâre a instanţei de judecată. 1. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente. b) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. NOŢIUNEA ŞI CATEGORIILE LIBERĂRII DE PEDEAPSA PENALĂ (1) Prin liberare de pedeapsa penală se înţelege eliberarea persoanei care a săvârşit o infracţiune de la executarea reală. (2) Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin: a) condamnarea cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. la momentul examinării cauzei în judecată. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat. Liberarea de pedeapsa penală se aplică numai de către instanţa de judecată şi numai faţă de acele persoane. parţială sau totală a pedepsei pronunţate prin hotărârea instanţei de judecată. (2) Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani. indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. 2.89 CP) a stabilit 7 categorii de liberare de pedeapsa penală (a se vedea comentariul la art.2 art. g) amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani. parţială sau totală. va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită.90-98 CP). ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. în termenul de probă pe care l-a fixat. care dau dovadă de corectare şi reeducare. CONDAMNAREA CU SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI (1) Dacă. persoana care a săvârşit o infracţiune a recunoscut vinovăţia. c) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă. Legea penală (alin.88). d) liberarea de pedeapsă a minorilor. instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. cu excepţia cazului în care condamnatul şi-a provocat el însuşi boala.

. după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă. (6) Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. însă. precum şi în cazul recidivei. c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei constă în faptul că instanţa de judecată. problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată. în întregime sau parţial. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. narcomanie. b) să nu frecventeze anumite locuri. instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent. instanţa de judecată. (5) În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi.03] 1. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei. (4) Persoanelor care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. instanţa de judecată. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat.06. ea (judecata) poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului.90 modificat prin Legea nr.05. (11) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă. pronunţă vinovatului o pedeapsă în formă de închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau trimiterea condamnatului într-o unitate militară disciplinară. condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. instanţa de judecată. [Art. condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară. (9) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. toxicomanie sau de boală venerică. pot fi stabilite pedepse complementare. poate anula. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă în cazul în care prejudiciile au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. în decursul termenului de probă. d) să acorde o susţinere materială familiei victimei.85. 2. ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. fiind supus răspunderii administrative. (10) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată. în vigoare 12.211-XV din 29.integrale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani.03. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea instanţei de judecată. (7) În decursul termenului de probă. e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă. pornind de la cauza concretă examinată. iar în cazul condamnării minorilor şi a femeilor care au copii până la 8 ani această condiţie nu este obligatorie. (8) Dacă. încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publică.

3. Instanţa de judecată îşi argumentează decizia bazându-se pe materialele cauzei şi pe datele despre persoana vinovatului, indicând în mod obligatoriu motivele condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. 4. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi în cazul recidivei. 5. Apreciind termenul de probă, stabilit de alin.2 al prezentului articol între un an şi 5 ani, instanţa de judecată dă posibilitate reală vinovatului să-şi dovedească corectarea prin comportament exemplar şi muncă cinstită, nesăvârşind o nouă infracţiune. 6. Controlul asupra comportării condamnatului cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organul de executare de la locul de trai, de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - comandamentul unităţii militare. 7. Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, trebuie să se ţină cont de scopul corectării vinovatului, al prevenirii de noi infracţiuni atât din partea condamnatului, cât şi din partea altor persoane. 8. Dacă în cazurile şi condiţiile menţionate instanţa de judecată poate suspenda condiţionat pedeapsa principală, atunci, în unele cazuri, ea poate pronunţa o pedeapsa complementară reală, bazându-se pe circumstanţele concrete. 9. Totodată, la aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată este în drept să stabilească vinovatului unele restricţii, prevăzute la alin.6 al prezentului articol. 10. La propunerea organului de executare sau a comandamentului militar care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a pedepsei, instanţa de judecată poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiunile, restricţiile stabilite anterior sau poate adăuga altele noi. 11. De asemenea, la propunerea organului de executare sau a comandamentului militar, după expirarea a cel puţin unei jumătăţi din termenul de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, instanţa de judecată poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. 12. Instanţa de judecată în acelaşi mod poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa real pedeapsa stabilită. Atunci când condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiunile stabilite sau ordinea publică, fiind supus răspunderii administrative, organul de executare înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv privind anularea condamnării cu suspendarea condiţionată şi trimiterea pentru executarea pedepsei reale. 13. Se consideră sistematică săvârşirea de trei şi mai multe ori a unor încălcări ale obligaţiunilor stabilite sau ale ordinii publice. 14. În cazul în care condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară (a se vedea comentariul la art.85 CP). 15. Atunci când condamnatul săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată bazându-se pe circumstanţele concrete, luând în considerare nu numai caracterul şi prejudiciabilitatea cazului, dar şi persoana vinovatului, condiţiile, împrejurările săvârşirii acesteia. Deci, judecata în aceste cazuri poate, dar nu este obligată, să anuleze condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 16. La expirarea termenului de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a îndeplinit condiţiile instanţei de judecată, el se consideră ca neavând antecedente penale (a se vedea comentariul de la art.111 CP).

Articolul 91. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE PEDEAPSĂ ÎNAINTE DE TERMEN (1) Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, cu trimitere într-o unitate militară disciplinară sau arest şi care au reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care sunt condamnate li se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară. (2) Aplicând liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. (3) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza propunerii organului care exercită controlul asupra executării pedepsei. (4) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 18 ani, a executat efectiv: a) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.(8). (5) Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare. (6) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor dacă aceştia au executat efectiv: a) cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave. (7) Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor - comandamentul militar respectiv. (8) Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat: a) condamnatul încalcă ordinea publică, pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat; b) condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune, anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de instanţa de judecată; c) condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa în condiţiile art.85.

În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. 1. Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea liberării condiţionate a condamnatului de orice pedeapsă înainte de termen. O astfel de posibilitate se admite cu anumite condiţii în baza faptului că persoana respectivă, prin purtare exemplară şi atitudine cinstită într-un anumit termen de executare a pedepsei numite, denotă corectarea sa. 2. Esenţa liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen este cuprinsă în denumirea acesteia şi serveşte drept stimulator important la corectarea şi reeducarea condamnaţilor fără executarea deplină a pedepsei. 3. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică persoanelor care execută pedeapsa cu închisoarea, cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau arest cu condiţia că ele, în primul rând, au reparat integral daunele cauzate de infracţiune. În al doilea rând, e necesar ca aceste persoane condamnate în timpul executării pedepsei să dea dovadă de purtare exemplară şi atitudine cinstită. Ele pot fi liberate condiţionat înainte de termen în întregime sau parţial nu numai de pedeapsa principală, dar şi de cea complementară. 4. Drept bază pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen serveşte sesizarea instanţei de judecată de către organul de executare a pedepsei. 5. Sesizarea (demersul) de liberare condiţionată înainte de termen va conţine caracteristica condamnatului, conduita lui, atitudinea faţă de fapta săvârşită şi munca de corectare, regimul executării pedepsei în perioada respectivă. Actele necesare pentru prezentare în instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei se perfectează în conformitate cu CEx. 6. Pornind de la condiţiile concrete şi luând în consideraţie persoana condamnatului la aplicarea măsurii enunţate, instanţa de judecată îl poate constrânge pe condamnat să îndeplinească anumite obligaţiuni în termenul de pedeapsă rămas neexecutat, şi anume: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent; b) să nu frecventeze anumite locuri; c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică; d) să acorde susţinere materială familiei victimei; e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă. 7. Pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen condamnatul care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani trebuie să execute efectiv minimum o parte din termen: a) jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.8 al prezentului articol. 8. În linii generale, liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se poate realiza pentru condamnaţii la închisoare peste cel puţin 3 luni; pentru condamnaţii la arest - peste cel puţin o lună şi jumătate. 9. În mod deosebit poate fi aplicată liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen pentru persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă. 10. Instanţa de judecată examinează materialele prezentate pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen prezentate de administraţia penitenciarelor sau a comenduirii unităţii militare speciale din raza activităţii judecăţii. 11. Controlul asupra comportării persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen se execută de către organul de executare de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - de către comandamentul unităţilor militare.

ţinând cont de comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei. se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate. de la pedeapsa complementară.a-f) art.85 CP). fapt reflectat în materialele prezentate de către administraţia penitenciarului respectiv. În cazurile încălcării de către condamnat în perioada termenului de pedeapsă rămas neexecutat a ordinii publice. Articolul 92.16 CP). de pedeapsa complementară. De asemenea.2 art.12. 13. Însă aceasta nu este o obligaţiune a judecăţii. în limitele prevăzute pentru fiecare categorie de pedepse. Stingerea antecedentelor penale. în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă.85 CP. persoana poate fi liberată. În caz de săvârşire a unei noi infracţiuni. 2. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu alta mai blândă. Conform alin. 6. ÎNLOCUIREA PĂRŢII NEEXECUTATE DIN PEDEAPSĂ CU O PEDEAPSĂ MAI BLÂNDĂ (1) În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat. Totodată. 4.62 CP. nu pot servi drept temei pentru anularea liberării condiţionate. înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă şi numai dacă instanţa de judecată consideră posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei numite. În aceste cazuri trebuiesc respectate pe deplin prevederile art. pentru care i-a fost aplicată o sancţiune administrativă. Articolul 93. la discreţia instanţei de judecată rămâne anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen în cazul în care condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune. la propunerea organelor enumerate în p. (2) Înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă. (3) La înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. instanţa de judecată poate alege orice pedeapsă mai blândă. conform alin. instanţa de judecată. în întregime sau parţial. partea neexecutată a pedepsei stabilită prin sentinţa anterioară se adaugă. în întregime sau parţial.111 CP. Atunci când condamnatul liberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. persoanei care execută o pedeapsă schimbată în una mai blândă.62.2 al prezentului articol. 14. Aceste pedepse sunt prevăzute în alin.11 al comentariului. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. Instanţa de judecată. 1.88 CP). Însăşi încălcarea ordinii publice fără sancţiunea administrativă sau neîndeplinirea obligaţiunilor fără rea-voinţă. 5. în lipsa propunerii organului indicat în p.1 lit. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ A MINORILOR . sau al eschivării lui cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiunilor stabilite la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen. în întregime sau parţial. 3. ţinând cont de comportarea lor în timpul executării pedepsei. la pedeapsa nou-stabilită (conform prevederilor art. persoana poate fi liberată. Concomitent cu înlocuirea pedepsei principale cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsa cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată de instanţa de judecată numai persoanelor condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave (a se vedea comentariul la art. instanţa de judecată pronunţă o nouă sentinţă şi pedeapsa nounumită se adaugă în întregime sau parţial la partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. În acest termen de 1/3 se include şi termenul aflării sub arest preventiv a inculpatului în perioada urmăririi penale a cazului (a se vedea comentariul la art.11 al comentariului la acest articol. instanţa de judecată. din cele specificate la art.

instanţa de judecată este obligată să ia măsuri pentru constatarea exactă a vârstei (ziua. Aceasta înseamnă că.(1) Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare.75 CP. Astfel de schimbări de situaţie se pot întâmpla independent de voinţa sau acţiunile . 7. Liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei poate fi aplicată numai persoanelor care au săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă (a se vedea comentariul la art. la data judecării cauzei. Realizând decizia instanţei de judecată. când în conformitate cu Legea penală. datorită schimbării situaţiei. întreprindere sau chiar din viaţa făptuitorului.111 CP. ţinând cont de faptul că pedeapsa pentru această categorie de infractori trebuie să fie subordonată în mare măsură scopului de corectare şi reeducare a celor vinovaţi şi celui de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. Legea penală a prevăzut liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei. La stabilirea pedepsei minorului instanţa de judecată va respecta cu stricteţe cerinţele art. Drept schimbare a situaţiei pot fi considerate unele evenimente atât din cadrul ţării în general. După atingerea majoratului aceste persoane se pot afla în instituţiile nominalizate numai dacă instanţa de judecată le-a prelungit termenul. Această modalitate conţine două temeiuri echivalente ale liberării de pedeapsa penală: a) la data judecării cauzei. precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ. 1. la propunerea administraţiei instituţiei respective.75 CP. Articolul 94. fie până la absolvirea unei şcoli generale sau de meserii sau până la încheierea cursului de tratament. în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii. lor li se poate aplica o pedeapsă neprivativă de libertate. 2. 5. 6. 3. prevăzute la art. în baza art. cât şi din cadrul unei localităţi (regiuni).18 ani. dacă la momentul pronunţării sentinţei instanţa de judecată va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. săvârşirea unei infracţiuni de către minor se consideră circumstanţă atenuantă. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ DATORITĂ SCHIMBĂRII SITUAŢIEI Persoana care a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata că. 2. Stingerea antecedentelor penale în cazurile menţionate se calculează conform art. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură generală sau de meserii. internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se efectuează pe un termen de până la atingerea majoratului . condamnatul este liberat de pedeapsa cuvenită cu motivarea respectivă. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi. La punerea pe rol a unei cauze penale în care în calitate de inculpat este un minor. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil. 1. 4. 3. prevăzute în art.16 CP). este necesar a exclude din practica judiciară cazurile de aplicare neîntemeiată pentru minori a pedepsei de privare de libertate pe un termen scurt.104 CP. anul naşterii) acestuia. departament. Actualul CP prevede liberarea de pedeapsa penală a minorilor pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei. 8. luna.37. (2) Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau întro instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până la atingerea majoratului. Conform HP CSJ din 12 noiembrie 1997 nr.104. Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că. persoana condamnată poate fi corectată fără executarea pedepsei. b) în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii. precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ.

după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei.2 al acestui articol. narcomanie. în conformitate cu art.1 al prezentului articol.concluzia comisiei medicale a instituţiei care pune în executare pedeapsa condamnatului concret. fapt ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a şi le dirija.95 se extind numai asupra persoanelor care. În baza hotărârii instanţei de judecată. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. 3. în cazul însănătoşirii lor. ea poate fi liberată de pedeapsă în baza deciziei instanţei de judecată.(1). Prin comportare ireproşabilă a vinovatului după săvârşirea infracţiunii se înţelege. În cazul în care persoana în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile se afla în stare de iresponsabilitate.23 CP. 5. 4. să întrerupă relaţiile cu mediul infracţional. prevăzute de prezentul Cod. confirmată prin documentele medicale respective . s-a îmbolnăvit de o altă boală gravă decât cea specificată la alin. se străduieşte să obţină aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. O faţetă a schimbării situaţiei pot fi considerate acţiunile vinovatului în acordarea ajutorului material. LIBERAREA DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI A PERSOANELOR GRAV BOLNAVE (1) Persoana care. conform alin. 6. poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată. (4) Persoanele menţionate la alin. (2) Persoana care. cel de dare a depoziţiilor obiective şi de acordare a ajutorului organelor de urmărire penală la stabilirea adevărului.60 şi 97. ea. Partea neexecutată a pedepsei poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. pot fi supuse pedepsei dacă nu au expirat termenele prescripţiei prevăzute la art. acestor persoane li se pot aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. faptul de recunoaştere în întregime a celor săvârşite. pentru a se trata de alcoolism. . toxicomanie.persoanei vinovate şi se referă nu numai la o persoana concretă.(1)-(3). Conform alin. în timpul executării pedepsei. Liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei. Comportarea ireproşabilă presupune. (3) Militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară a pedepsei dacă s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. în al doilea rând. ce împiedică executarea pedepsei. 2. În caz de îmbolnăvire de o boală psihică a persoanei care execută pedeapsa. ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le dirija. O asemenea schimbare a situaţiei poate avea loc şi din voinţa făptuitorului.1 art. se îmbolnăvesc de o boală psihică. Astfel de boli pot fi tulburările psihice temporare sau o boală psihică cronică gravă. şi această boală împiedică executarea pedepsei. dar se extind asupra tuturor cetăţenilor ţării. 1. Articolul 95. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. Motiv pentru liberare serveşte boala survenită. în restituirea cheltuielilor de tratament pătimitului etc. regiunii.95 CP. 5. în primul rând.1 art. poate fi liberată de pedeapsă. faptul că vinovatul a restituit pe deplin dauna cauzată până la examinarea cauzei în judecată şi e caracterizat pozitiv la locul de trai şi de serviciu. s-a îmbolnăvit de o boală psihică. atunci când el. 4. orice persoană care. în timpul executării pedepsei. se poate produce numai în cazurile îmbolnăvirii persoanei în timpul executării pedepsei de o boală psihică. O particularitate a acestor cazuri constă în faptul că liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei se extinde asupra tuturor condamnaţilor indiferent de categoria infracţiunilor săvârşite şi de măsura de pedeapsă. se angajează într-un serviciu. este liberată de executarea pedepsei. Prevederile alin. s-a îmbolnăvit de o boală gravă. alta decât cea specificată la alin. întreprinderii sau organizaţiei. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. Anume aceste maladii conduc la imposibilitatea atingerii scopurilor pedepsei penale. dorind să se includă în viaţa societăţii. nu poate fi trasă la răspundere penală.

12. Din alin. instanţa de judecată.22 din 29 octombrie 2001. militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară dacă el s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar.).3 al acestui articol se extind numai asupra militarilor care se află sub arest sau într-o unitate militară disciplinară şi numai în cazul în care militarul s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. vorbi etc. cu excepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracţiuni grave.1-3 pedepsei în caz de însănătoşire cu condiţia să nu fi expirat termenele prescripţiei prevăzute la art. instanţa de judecată le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. 10. Conform HP CSJ nr.95 CP este necesar a se stabili cu exactitate tipul maladiei şi timpul îmbolnăvirii vinovatului. Boala gravă poate provoca invaliditatea totală.(1). . Bazându-se pe principiul umanismului. care împiedică executarea pedepsei.95 CP. 8. deosebit de grave şi excepţional de grave împotriva persoanei. 7. Lista bolilor grave este stabilită de Ministerul Sănătăţii al RM. acest termen se include în durata executării pedepsei (a se vedea comentariul la art. pierderea posibilităţii de a se deplasa. Prevederile alin. Boala gravă sau invaliditatea totală a condamnatului servesc drept temei pentru liberarea de executare a pedepsei. a renunţat la copil sau continuă să se eschiveze de la educarea lui după avertismentul făcut de organul care exercită controlul asupra comportamentului condamnatei faţă de care executarea pedepsei a fost amânată.3 art.Liberarea se efectuează de către instanţa de judecată în baza documentelor medicale respective concluzia comisiei medicale competente. poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să trimită condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit în hotărârea judecătorească.60 şi 97 CP. la propunerea organului nominalizat. cât şi faţă de minori. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. instanţa de judecată: a) liberează condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei. Lista acestor boli este stabilită de MA al RM. şi nicidecum pur şi simplu schimbarea. 11. care sau îmbolnăvit în locurile de detenţie de o boală mintală cronică sau de o altă boală gravă.2 art. 9. pot fi absolvite de pedeapsă pe motiv de boală persoanele condamnate la privaţiune de libertate. (4) Dacă în perioada amânării executării pedepsei condamnata săvârşeşte o nouă infracţiune. până la pronunţarea sentinţei sau în perioada executării pedepsei. c) trimite condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. Aceste cerinţe se aplică în măsură egală atât faţă de maturi.4 al prezentului articol rezultă că instanţa de judecată decide în mod diferenţiat supunerea persoanelor menţionate la alin. În aceste cazuri nu are importanţă când femeia a devenit gravidă. menţionate la alin. (3) La atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. În conformitate cu alin. AMÂNAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI PENTRU FEMEI GRAVIDE ŞI FEMEI CARE AU COPII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 8 ANI (1) Femeilor condamnate gravide şi celor care au copii în vârstă de până la 8 ani. înrăutăţirea sănătăţii persoanei condamnate (pierderea parţială sau integrală a capacităţii de muncă etc. b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. Boala gravă presupune apariţia unei stări deosebit de periculoase a sănătăţii. (2) În cazul în care vreuna din persoanele condamnate. În cazul în care persoanei i-a fost aplicată măsura de constrângere cu caracter medical (a urmat un tratament spitalicesc).88 CP). Partea neexecutată a pedepsei îi poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă sau el poate fi liberat în genere de executarea pedepsei (a se vedea CEx). legea prevede amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi femeile care au copii în vârstă de până la 8 ani. Articolul 96.85. Pentru liberarea de executarea pedepsei în corespundere cu alin. 1.

(3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă. în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă. PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII SENTINŢEI DE CONDAMNARE (1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în următoarele termene.2. 3. Şi atunci când în acest scop condamnatei i-au fost create condiţiile respective. d) 15 ani. 4. c) să trimită condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. 8. b) 6 ani. ea se află sub supravegherea organului de executare a pedepsei. iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni din momentul săvârşirii ei. în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară. este în drept: a) să libereze condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei conform art.96 CP de amânare a executării pedepsei pentru femeile nominalizate este posibilă numai în cazul în care ele au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. . curgerea termenului de prescripţie începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii acesteia. În cazul în care graviditatea a apărut în timpul executării pedepsei sau copilul condamnatei s-a născut în penitenciar. Principala menire a femeii rezidă în naşterea şi educarea copiilor în condiţii normale de viaţă. la care se anexează raportul medical ce confirmă graviditatea sau copia adeverinţei de naştere a copilului şi dosarul personal al condamnatei. 139 şi 143. în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă. Aplicarea prevederilor art. a renunţat la copil sau se eschivează de la educarea lui. La momentul expirării amânării şi atingerii de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. Această măsură nu poate fi aplicată femeilor care au săvârşit infracţiuni grave.(1) şi (2). poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să întoarcă condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară. folosindu-se de amânarea executării pedepsei. calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă: a) 2 ani. erau minori.92 CP. după avertismentul respectiv al organului de executare instanţa de judecată. 6. Săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnată în perioada amânării executării pedepsei serveşte drept temei pentru stabilirea pedepsei în conformitate cu prevederile art. la propunerea organului nominalizat. În cazul în care condamnata. săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. c) 10 ani. conduita condamnatei. Ea poate fi aplicată în cazul în care instanţa va constata că persoana vinovată şi acţiunile ei nu prezintă un pericol real pentru societate. instanţa de judecată. Aici un rol important are atitudinea condamnatei faţă de educaţia copilului şi întreţinerea lui. luând în consideraţie gradul prejudiciabil al infracţiunii comise. e) 20 de ani. în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă. Amânarea executării pedepsei pentru femeile nominalizate constituie o posibilitate a instanţei de judecată.91 CP. la propunerea organului de executare de la domiciliul ei. (2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care. prevăzute la art. (4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. Articolul 97. indiferent de categoria de pedeapsă. în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă. În cazul eschivării de la executarea pedepsei. 9. la data săvârşirii infracţiunii. b) să înlocuiască partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă conform art. administraţia înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv. 7. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. Executarea pedepsei poate fi amânată până la atingerea de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani.135-137. şi nu o obligaţiune a acesteia. deosebit de grave sau excepţional de grave împotriva persoanei pentru care ele au fost condamnate la închisoare pe un termen de peste 5 ani. 5.85 CP. atitudinea ei faţă de educaţia copilului.

Prin prescripţia executării sentinţei de condamnare se înţelege expirarea unor anumite termene din ziua în care sentinţa a rămas definitivă. care depind şi de starea psihică sau de corijarea persoanei liberate de răspundere penală. 2. Minori se consideră persoanele care la data săvârşirii infracţiunii nu aveau vârsta de 18 ani. CAPITOLUL X MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. (2) Măsuri de siguranţă sunt: a) măsurile de constrângere cu caracter medical. 8. ea săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. O inovaţie a noului CP este faptul că legea stabileşte prescripţia în funcţie de categoriile infracţiunilor. 139.1 al prezentului articol (lit. Aceasta poate rămâne nerealizată din diverse motive cu caracter obiectiv sau subiectiv (aflarea într-un timp îndelungat a condamnatului în componenţa unui contingent militar în afara ţării. d) confiscarea specială. Măsurile de siguranţă indicate în art. 3. 6. curgerea prescripţiei începe din momentul prezentării acestora în organele respective sau din momentul reţinerii lor de către organele de drept. termenele de prescripţie nu se aplică pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. b) dacă persoana condamnată nu s-a eschivat de la executarea pedepsei. Pentru minori termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc la jumătate. 1. SCOPUL ŞI TIPURILE MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ (1) Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Nu se pune în executare sentinţa de condamnare pentru orice categorie de infracţiuni cu următoarele condiţii: a) dacă au expirat termenele respective stabilite în alin. adeseori ele având un caracter nedeterminat sau relativ determinat. chiar în aceeaşi cauză.135-137. Măsurile de siguranţă sunt nişte sancţiuni de drept penal de constrângere cu caracter preventiv. Măsurile de siguranţă stipulate în art. 4. 3.1 şi 2. din cauza cărora persoana condamnată rămâne fără pedeapsă.98 alcătuiesc un sistem de sancţiuni de drept penal între care nu există o ierarhie şi pot fi aplicate în caz de necesitate concomitent. 10.54 CP.98 sunt exhaustive.1. În caz de comitere de către condamnat a unei noi infracţiuni curgerea termenului de prescripţie începe din momentul săvârşirii infracţiunii. a se vedea şi comentariul la art. şi nu de măsura şi termenul de pedeapsă stabilite de instanţa de judecată. în conformitate cu art. 15 şi 20 de ani) se calculează din ziua în care sentinţa de condamnare a rămas definitivă.a-e). de natura şi gravitatea stării de pericol şi de posibilităţile înlăturării acestora. 6.60 alin. Aplicarea măsurilor de siguranţă se efectuează numai de către instanţa de judecată şi este condiţionată de fapta săvârşită. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. Curgerea prescripţiei se întrerupe numai în cazul în care persoana condamnată se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă.). Conform dreptului internaţional. care existau conform CP anterior.I al părţii speciale (art. 2. 5. . 7. fiindcă sentinţa de condamnare nu mai poate fi pusă în executare. b) măsurile de constrângere cu caracter educativ. 143 CP. aflarea lui în calitate de ostatic. Măsurile de constrângere cu caracter medical şi cele cu caracter educativ durează atât cât există pericolul iminent. destinate preîntâmpinării săvârşirii unor fapte prevăzute de codul penal de către persoanele împotriva cărora ele se aplică şi orientate spre excluderea pericolului posibil. prevăzute de cap.8). c) expulzarea. Pentru persoanele care se eschivează de la executarea pedepsei. dar sunt revocabile. neglijenţa persoanelor care erau datoare să pună în aplicare pedeapsa respectivă etc. Legiuitorul a stabilit necondiţionat prescripţia executării sentinţei de condamnare. Termenele prescripţiei (2.

Pentru a fi luată măsura de constrângere cu caracter medical. Aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical este numai de competenţa instanţei de judecată. deoarece existenţa stării de pericol social a acestei persoane condiţionează luarea măsurii de siguranţă. 3. protejându-l pe el însuşi şi pe alte persoane. prescripţie penală sau reabilitare a persoanei. Confiscarea specială poate fi coroborată cu orice altă măsură de siguranţă şi poate fi aplicată şi în cazul în care făptuitorului nu i se aplică pedeapsa penală în situaţia de încetare a procedurii penale de către instanţă din diferite motive legale de nereabilitare. schimbarea sau încetarea măsurii de constrângere cu caracter medical. La fel măsurile de siguranţă nu pot fi înlăturate prin amnistie. graţiere. Noţiunile de responsabilitate şi iresponsabilitate sunt stipulate în art. din care cauză nu-şi poate da seama de acţiunile sau inacţiunile sale. b) făptuitorul să fie bolnav mintal. care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de ocrotire a sănătăţii: a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită. Concluzia expertizei de psihiatrie în acest caz se ia în consideraţie de către instanţă în coroborare cu probele avute în cauza penală şi cu pericolul social determinat atât de starea psihică. Instanţa poate aplica o măsură de siguranţă numai în cazul în care a fost sesizată legal cu judecarea faptei prevăzute de legea penală şi în limitele faptei penale pentru care a fost sesizată. . Articolul 99. până la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei. 1. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL Persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală în stare de iresponsabilitate sau care au săvârşit asemenea fapte în stare de responsabilitate. este necesar ca: a) făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Instanţa de judecată este competentă de stabilirea. nu le poate dirija. 2. sau aceste persoane au fost în stare de responsabilitate la săvârşirea infracţiunii. Măsurile de siguranţă nu pot fi aplicate de către instanţă dacă nu a fost stabilită săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori fapta nu a fost săvârşită de către inculpat. instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrângere cu caracter medical. b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă. dar. 5. 4. Însă aplicarea acestora dă făptuitorului sau persoanelor interesate posibilitatea să atace hotărârile instanţei conform prevederilor din CPP. Măsura de constrângere cu caracter medical poate fi aplicată doar persoanelor care au săvârşit fapta prevăzută de legea penală într-o stare psihică de iresponsabilitate şi nu sunt subiecţi pasibili de răspundere penală. . cât şi de personalitatea făptuitorului. de fapta săvârşită.izolarea şi întreţinerea bolnavului în condiţii care ar asigura securitatea acestuia şi a altor persoane de activităţile bolnavului. din care cauză ele sunt incapabile să-şi dea seama de acţiunile lor sau să le dirijeze.constrângerea cu caracter medical asupra acestuia.4. care este stabilită printr-un raport de expertiză psihiatrică de către medicii psihiatri la urmărirea penală sau la judecarea cauzei. fie după judecarea cauzei în timpul executării pedepsei penale. 6. dacă au fost recunoscute iresponsabile. Scopul aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical este îndreptat spre lecuirea sau îmbunătăţirea sănătăţii făptuitorului iresponsabil sau devenit astfel în timpul judecării ori executării pedepsei penale. Suspendarea executării pedepsei penale nu atrage suspendarea concomitentă a măsurilor de siguranţă. această boală devenind o dereglare psihică cronică de lungă durată. indiferent de voinţa acestuia sau a reprezentanţilor lui. c) starea de boală mintală a făptuitorului să prezinte un pericol pentru societate. Această măsură include: .admiterea în privinţa bolnavului a constrângerilor de drept în conformitate cu o hotărâre a instanţei de judecată. s-au îmbolnăvit de o boală psihică. pericol care necesită aplicarea măsurii de siguranţă .22 şi 23 CP. dar s-au îmbolnăvit de o boală psihică fie până la judecarea cauzei. prelungirea. pentru a exclude pericolul activităţii lui iresponsabile.

2. după caz.1402 din 16. are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere obişnuită. căruia îi este transmisă persoana deţinută pentru tratamentul respectiv.16 din lege) şi sunt finanţate din fondul ocrotirii sănătăţii. nu se exclude aplicarea în privinţa făptuitorului a măsurii de constrângere cu caracter medical dacă persoana a fost supusă acestei măsuri înainte de adoptarea actului de amnistie sau graţiere. nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor persoanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur.5.05. Liberarea de pedeapsă penală în conformitate cu prevederile art.98) sunt garantate de stat (art.99 şi 100. şi ţinând cont de gradul prejudiciabil al faptei săvârşite şi de prezenţa pericolului persoanei date pentru societate. În instituţiile de psihiatrie în care sunt internate persoanele conform hotărârii judecătoreşti statul instituie un serviciu de apărare a drepturilor pacienţilor. prezentate în scris conform procedurii penale.99 lit. respectându-se drepturile şi interesele lor legitime de către personalul medical. Temei pentru spitalizare în sensul art. 1. fondul de asigurare medicală şi din alte surse neinterzise de lege. cu supraveghere riguroasă în conformitate cu prevederile art. Toate aceste acţiuni aplicate faţă de persoana spitalizată se consemnează în documentaţia medicală. 4. în baza concluziilor experţilor psihiatri. b) instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă. Articolul 100. Măsura de siguranţă în acest caz are un statut de sine stătător cu proceduri aparte. (2) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care. 97 nu exclude aplicarea art. organul de urmărire penală şi instanţa sesizată cu asemenea cauză vor înceta procedura penală cu trimiterea materialelor organelor de ocrotire a sănătăţii pentru lecuirea acestor persoane în ordine generală. în formele şi în perioada în care. 3. prezintă un pericol deosebit pentru societate şi are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere riguroasă.99. care este independent de organele ocrotirii sănătăţii şi soluţionează reclamaţiile şi cererile pacienţilor în coroborare cu organele de urmărire penală sau cu instanţele judecătoreşti. În cazul aplicării amnistiei sau graţierii pentru o faptă prevăzută de legea penală. În cazul în care a fost adoptată o lege care exclude penalitatea faptei săvârşite.44-46/310 din 21. Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii minime de restricţii. Nu înseamnă că pentru acest temei va fi încetată măsura de siguranţă. care asigură securitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane. . după părerea medicului psihiatru. (3) Persoanele internate în instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt deţinute în condiţii ce exclud posibilitatea săvârşirii de către ele a unei noi fapte prejudiciabile. indicând doar instituţia psihiatrică cu supraveghere obişnuită sau. legislaţia penală conţine stipularea că instituţiile curative în care se asigură executarea măsurii de constrângere cu caracter medical sunt de două tipuri: a) instituţii psihiatrice cu supraveghere obişnuită.100 îl constituie hotărârea instanţei judecătoreşti. În conformitate cu art. Instituţiile psihiatrice privind asistenţa psihiatrică conform legii nr. INTERNAREA ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ (1) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care. Hotărârea instanţei de judecată se execută de către administraţia penitenciarului în care e deţinută persoana şi de către organul specializat de ocrotire a sănătăţii. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite. 6.a) şi b). Măsurile de imobilizare fizică şi de izolare se aplică sub controlul permanent al personalului medical numai în situaţiile. La aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical instanţa de judecată nu va indica termenul necesar pentru tratamentul făptuitorului şi nici instituţia concretă sau locul acesteia.12. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite.89-95. 5.97 (MO nr. stipulate în codul de procedură penală. Tipul instituţiei psihiatrice (cu supraveghere obişnuită sau cu supraveghere riguroasă) în care urmează să fie spitalizată persoana este stabilit de instanţa de judecată.

în care persoana este supusă tratamentului. 2. privind necesitatea aplicării acestei măsuri. Persoana supusă tratamentului forţat sau reprezentantul acesteia are dreptul de a cere unei instituţii medicale independente avizul asupra stării de sănătate a persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. 3. (3) Schimbarea măsurii de constrângere cu caracter medical sau prelungirea termenului de aplicare a ei se face. conform art. schimba. urmărirea sau reţinerea acestora. libera dezvoltare a personalităţii umane (art. SCHIMBAREA. (4) Dacă instanţa de judecată nu va găsi necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical unui alienat. atât din oficiu. alege forma acesteia în funcţie de boala mintală a persoanei. în baza unui control. pentru asigurarea securităţii. intensiv din partea personalului medical.1 CRM). prelungi sau înceta aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical. dar sub o supraveghere medicală obligatorie. Persoanele internate în instituţiile psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt supuse unui control permanent. cu respectarea procedurilor judiciare pentru aceste cauze. Raportul de expertiză psihiatrică şi avizul instituţiei medicale independente vor fi luate în consideraţie la stabilirea regimului instituţiei psihiatrice sau la respingerea de a aplica această măsură după examinarea tuturor materialelor şi probelor avute în dosar. Schimbarea sau prelungirea măsurii de constrângere cu caracter medical poate fi efectuată şi din oficiu de către instanţă în baza unui control. Instituţia psihiatrică în care este spitalizată persoana. cel puţin o dată la 6 luni. 4. este obligată să examineze lunar persoana aflată la tratament şi să prezinte cel puţin o dată în 6 luni propunerile sale instanţei de judecată în a cărei rază se află . 5. Alin.101 stipulează faptul că numai instanţa de judecată este învestită cu funcţia de a stabili. În cazurile internării acestor persoane şi a persoanelor care necesită tratament în condiţii obişnuite. de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite. când există necesitatea de a preveni tentativele de atac la viaţa şi sănătatea celor din jur. Articolul 101. Conţinutul art. în temeiul avizului instituţiei medicale. considerând că este necesar de a aplica o măsură de constrângere cu caracter medical. cum sunt demnitatea omului. (2) Instanţa de judecată. STABILIREA. care efectuează controlul acestei măsuri. de asemenea.6. efectuat cel puţin o dată la 6 luni. însă instanţei trebuie în acest caz să-i fie prezentată în mod obligator concluzia experţilor psihiatri.1 art. PRELUNGIREA ŞI ÎNCETAREA APLICĂRII MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL ALIENAŢILOR (1) Instanţa de judecată. cât şi la cererea persoanei respective sau a reprezentantului acesteia.35 din Legea RM privind asistenţa psihiatrică. 1. colaboratorii poliţiei sunt obligaţi să acorde ajutor personalului medical. drepturile şi libertăţile lui. ea îl poate încredinţa spre îngrijire rudelor sau tutorilor. de instanţa de judecată. aviz în care urmează să fie descrisă starea sănătăţii sau schimbarea substanţială a acesteia din care rezultă necesitatea continuării aplicării acestei măsuri sau a încetării ei. sau un aviz al unei instituţii medicale independente cu participarea reprezentanţilor acestora la examinarea cauzei. precum şi în cazul încetării aplicării unor astfel de măsuri. Anume instanţa de judecată este garantul aplicării corecte a acestei măsuri în coroborare cu tratatele internaţionale la care RM este parte şi cu prevederile CRM despre apărarea valorilor supreme în stat.101 prevede pentru prima dată în legislaţia naţională posibilitatea persoanei supuse tratamentului sau reprezentantului acesteia de a cere unei instituţii medicale independente avizul de sănătate asupra persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical.3 prevede situaţia în care parvine avizul instituţiei psihiatrice. Alin. dispune încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical în cazul însănătoşirii persoanei sau al unei astfel de schimbări a caracterului bolii care exclude necesitatea aplicării acestor măsuri.

5. . pe de o parte. Termenul necesar de constrângere cu caracter medical la stabilirea. 6.art. concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită. DEDUCEREA DURATEI DE APLICARE A MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL (1) Persoanei care. instanţa de judecată. pedeapsa penală se consideră executată şi persoana este eliberată imediat. Acest fapt urmează să fie documentat şi. munca neremunerată . reprezentantul ei legal.67 alin. În acest caz o zi aflată în instituţia psihiatrică se egalează cu o zi de închisoare. iar după eliberare din locurile de deţinere. arestul . schimbarea acesteia în hotărârile instanţei nu este indicat.art.64 alin. (2) În caz de aplicare a pedepsei după însănătoşire. 7. fapt ce exclude aflarea lui în această instituţie. s-a îmbolnăvit de o boală psihică.68 şi art. prelungirea sau încetarea aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical. poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forţat. durata de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical se deduce din termenul pedepsei. condamnate la pedepse neprivative de libertate. 4. În urma controlului efectuat din oficiu sau la propunerea instituţiei psihiatrice. 8. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament. Măsura de constrângere cu caracter medical în cazul pedepsei cu amendă urmează a fi executată în conformitate cu art. prelungirea.(1).staţionarul pentru a decide schimbarea. Stabilirea. Noţiunea de aflare în instituţia psihiatrică în baza hotărârii judecătoreşti presupune din partea statului acţiuni de acordare a ajutorului medical persoanei devenite iresponsabile. ele vor fi tratate în instituţii medicale cu regim special. izolarea acesteia pentru a exclude pericolul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. pe de altă parte. dacă există avizul medical corespunzător. va adopta o hotărâre de încetare a măsurii de constrângere cu caracter medical şi va dispune predarea acestuia spre îngrijire rudelor sau tutorilor sub o supraveghere medicală obligatorie la locul de trai. din oficiu ori la cererea colectivului de muncă sau a organului de ocrotire a sănătăţii. de şeful staţionarului de psihiatrie şi de către procuror în condiţiile legii.88 CP. care se scade din termenul stabilit pentru executare în închisoare. (2) Persoanele menţionate la alin. 2. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei.3.(1) au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare. în caz de însănătoşire.101 poate fi supusă căilor de atac de către persoana spitalizată. în timpul executării pedepsei ele vor fi supuse unui tratament medical forţat.starea de arest. Articolul 103. vor fi supuse unui tratament forţat în instituţiile medicale cu regim special. 1. Articolul 102. asemănător deducerii măsurii preventive . Hotărârea adoptată de către instanţă în conformitate cu prevederile art. dacă instanţa de judecată va stabili îmbunătăţirea stării sănătăţii unui alienat. Dacă termenul de închisoare stabilit prin sentinţă este mai mic decât termenul de aflare în instituţia psihiatrică de constrângere cu caracter medical. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL A ALCOOLICILOR ŞI NARCOMANILOR SAU PUNEREA LOR SUB CURATELĂ (1) În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic sau un narcoman. (3) Dacă persoanele menţionate la alin. şi. schimbarea. care se menţionează în partea dispozitivă a sentinţei. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical se examinează în ordinea prevăzută de procedura penală. instanţa de judecată îi poate aplica pedeapsa după însănătoşire dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte temeiuri de liberare de răspundere penală şi de pedeapsă penală. se deduce din termenul pedepsei stabilite. 3. din care cauză ea este incapabilă să-şi dea seama de acţiunile sale sau să le dirijeze.

03. (1) are un caracter exhaustiv. nr. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a minorului. este în drept. acesta poate fi pus sub curatelă în conformitate cu prevederile alin. În cazul în care făptuitorului i se aplică o pedeapsă neprivativă de libertate. în conformitate cu prevederile Legii privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat. iar după eliberare din localurile de detenţie.36-38 din 14. instanţa de judecată. Măsura de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor sau narcomanilor. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER EDUCATIV (1) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art. 1. 5.54.2002.713 din 06. d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică. poate fi aplicată de către instanţă concomitent cu pedeapsa penală. concomitent cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate pentru infracţiunea săvârşită. la cererea colectivului de muncă sau din oficiu. la cererea colectivului de muncă sau a rudelor apropiate ale persoanei în cauză. c) că acest pericol este determinat de starea sănătăţii. la propunerea instituţiei medicale în care se tratează persoana respectivă.5 art. (5) Dacă infracţiunea a fost săvârşită de o persoană care abuzează de alcool şi prin aceasta îşi pune familia într-o situaţie materială grea. c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. Articolul 104. experţi specialişti cu recomandările de posibilitate a tratamentului medical privitor la făptuitor şi lipsa contraindicaţiilor pentru aplicarea acestor măsuri. instanţa de judecată. condiţionată de intoxicaţia cronică cu alcool sau cu substanţe narcotice. d) pericolul social se datorează maladiei care presupune orice modificare a stării normale de sănătate care îl face pe făptuitor periculos pentru societate. . Tratamentul forţat al alcoolicilor şi narcomanilor. (2) Enumerarea de la alin. dacă în cauză este anexată concluzia în scris a specialiştilor. După stabilirea pedepsei. 2. se aplică în penitenciare. deoarece aceste persoane sunt supuse tratamentului forţat în locurile de deţinere până la lecuire deplină. b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. nr. 4. MO.(4) Încetarea tratamentului medical forţat este dispusă de către instanţa de judecată. instanţa poate pronunţa o hotărâre de încetare a tratamentului forţat de alcoolism sau narcomanie.12. indicând aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical pentru alcoolici şi narcomani. 3. La propunerea instituţiei medicale în care făptuitorul se tratează forţat. aceştia vor fi trataţi în instituţiile medicale. nu va indica termenul acestei măsuri. narcologi. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament. b) făptuitorul să prezinte pericol pentru societate. la iniţiativa rudelor făptuitorului.2001. e) internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare.103. instanţa de judecată le poate aplica următoarele măsuri de constrângere cu caracter educativ: a) avertismentul. să provoace temerea că ar putea săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală. Din textul enunţat rezultă că pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor şi narcomanilor în cauza penală sunt necesare următoarele condiţii: a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. în caz dacă familiile acestora se află într-o situaţie materială grea. Prin intoxicări cronice se înţelege orice proces de alterare psihofiziologică cu caracter permanent. asupra căruia trebuie să se pronunţe obligator medicii psihiatri. în cazul condamnării cu închisoarea. consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. să o pună sub curatelă.

1 lit. Avertismentul este anunţat public făptuitorului.a) presupune o apreciere negativă de drept a acţiunii făptuitorului şi concomitent o reacţie din partea societăţii în scopul educării şi reeducării acestuia. anulează măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată.40/33 din 29. ambii.1 . Chiar dacă poate fi aplicat art. 8. [Art. (4) În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter educativ de către minor.211-XV din 29. în vigoare 12. Prin stare materială a minorului se înţelege faptul dacă acesta este salarizat. Avertismentul prevăzut la alin.e) din alin. 27 din Rezoluţia de la Beijing a ONU nr.06. În conformitate cu prevederile art. 3) când dauna cauzată urmează să fie reparată de către făptuitorul minor prin munca lui proprie. Prevederile art.54 pentru care persoana se liberează de răspundere penală nu pot fi interpretate în sens larg.internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. Obligarea minorului de a repara paguba nu trebuie să se transforme în dependenţă faţă de persoana vătămată.79 cu stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege. nu poate fi aplicat art.104 modificat prin Legea nr. În acest caz instanţa de judecată îi poate aplica acestei persoane măsuri de constrângere cu caracter educativ. În cazul în care minorul este încredinţat pentru supraveghere părinţilor. Obligarea minorului de a repara dauna cauzată se aplică în următoarele cazuri: 1) când minorul este obligat să întoarcă persoanei vătămate obiectul sustras sau alt obiect echivalent celui dispărut. pentru a asigura scopul pedepsei penale. 4. sunt responsabili de minor. În acest caz procedura în cauza penală urmează a fi încetată. are bursă.54. decât în măsura realizării scopului educativ stipulat în lege. 2. 7.1995). Însă această măsură se deosebeşte calitativ de pedepsele penale prin care se realizează în final scopurile pedepsei penale într-o formă mai umană. în scopul reeducării făptuitorului şi al prevenirii altor infracţiuni.18. uneia sau a mai multor concomitent. Din sensul legislaţiei penale măsurile de constrângere cu caracter educativ pot fi considerate drept măsuri de alternativă pentru pedepsele penale. după caz. în conformitate cu drepturile părinţilor.03] 1. la propunerea organelor de stat specializate. altă proprietate ori economii personale.104 în privinţa minorilor care au săvârşit acţiuni pentru care aceştia nu pot fi supuşi răspunderii penale.(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ. Încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. 5. în cazul aplicării măsurii de constrângere cu caracter educativ. însă hotărârea poate fi înmânată şi în scris. Măsurile de constrângere cu caracter educativ prevăzute la alin. De asemenea. 3. Măsurile de constrângere cu caracter educativ sunt fixate în calitate de recomandări în standardele minimale ale ONU cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (p. persoana care nu a atins vârsta de 18 ani şi a săvârşit pentru prima dată o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă s-a constatat posibilitatea corectării acesteia fără a fi supusă răspunderii penale. Persoanele minore nu sunt izolate de societate. Educarea şi reeducarea acestora. dacă locuiesc împreună. 6. sub semnătură.104 nu este aplicabil. pentru alte infracţiuni mai grave săvârşite de persoana dată art. dacă persoana vătămată acceptă. aceştia. dacă el poate repara de sine stătător dauna .II.1 pot fi aplicate în privinţa uneia şi aceleiaşi persoane. cu excepţia lit.03. pensie. se efectuează mai efectiv. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor de stat specializate este aplicată în cazul în care acestor persoane şi organe le sunt explicate responsabilităţile şi instanţa urmează să se încredinţeze de posibilitatea reală a acestora de a asigura măsura de constrângere cu caracter educativ.05. instanţa de judecată. 2) când minorul poate repara în bani costul obiectului sau dauna cauzată stabilită de către materialele cauzei sau la înţelegerea părţilor.

CONFISCAREA SPECIALĂ . 11. 9. Pentru a decide expulzarea se cer să fie întrunite următoarele condiţii: a) făptuitorul să fi săvârşit o infracţiune prevăzută de legea penală naţională sau a altui stat.cauzată. 10. Dacă minorul se eschivează sistematic de la măsurile de constrângere cu caracter educativ. aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei. departamentul de executare a pedepselor penale) pot prezenta instanţei de judecată un demers despre anularea măsurii aplicate şi tragerea vinovatului la răspundere penală. iar acesta din urmă să nu aibă domiciliu în RM. vopsire sau dacă au fost cauzate diferite alte daune neînsemnate. d) făptuitorul să fie cetăţean străin sau apatrid. dependente de starea familială sau de atragerea la săvârşirea infracţiunii de către inculpaţii adulţi. EXPULZAREA (1) Cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni li se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării. 12. minorul e obligat să repare personal aceste daune. Articolul 106. după caz. sau pentru a i se anunţa avertismentul etc. deprinderilor. rezultată din situaţia de fapt şi de drept avută în cauză. Corijarea comportamentului. c) rămânerea pe teritoriul RM a făptuitorului constituie un pericol social care impune aplicarea expulzării ca măsură de siguranţă. să repare dauna cauzată. la înţelegere cu partea vătămată. Obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică este determinată de dereglările de comportament ale minorului. tratament inuman sau la pedeapsa cu moartea în statul în care urmează să fie expulzat. Dacă făptuitorul pe parcurs a dobândit cetăţenia RM. Prin noţiunea de eschivare sistematică de la măsurile de constrângere cu caracter educativ se înţelege încălcarea (de trei şi mai multe ori) a măsurii aplicate: de a se prezenta pentru a repara dauna cauzată sau la tratamentul medical de reabilitare psihologică. Articolul 105. Expulzarea nu poate fi adusă la îndeplinire dacă există motive serioase de a crede că cel expulzat riscă să fie supus la tortură sau tratament inuman în statul în care urmează sa fie expulzat. (2) În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoare sau cu arest. Expulzarea este o măsură de siguranţă de drept penal. curativă şi de reeducare. 5. Dacă daunele au fost cauzate prin acţiuni de vandalism: deteriorare de plantaţii verzi. vocabularului minorului este o activitate de lungă durată. să părăsească ţara. el va putea cere revocarea expulzării sau înlocuirirea acesteia cu o altă măsură necesară. de obiecte în locurile publice prin scriere. (3) La luarea deciziei privind expulzarea persoanelor prevăzute la alin. Tragerea minorului la răspundere penală în cazul eschivării sistematice a acestuia de la măsura de constrângere cu caracter educativ se efectuează de către instanţă. 2. în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală. instanţa stabileşte pedeapsa conform legii penale. care nu au domiciliu în ţară şi care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni. organele de tutelă şi curatelă. Aceasta nu exclude situaţia în care părinţii sunt de acord. hotărârea definitivă a instanţei se trimite organelor de poliţie pentru executare după ispăşirea pedepsei. care poate fi coroborată cu prescripţiile şi recomandările specialiştilor: medici. Executarea expulzării se face de către organele de poliţie după executarea pedepsei cu închisoarea. pedagogi şi psihologi. 1. 3. organele de stat specializate (comisiile pentru minori. administraţia instituţiei specializate de învăţământ şi de reeducare. a cărei esenţă constă în obligarea cetăţenilor străini sau a apatrizilor. b) să nu existe motive serioase de a crede că prin expulzare persoana va fi supusă la tortură. În cazul stabilirii altor pedepse. în cazul în care cauza este trimisă de către procuror în instanţă sau.(1) se va ţine cont de dreptul la respectarea vieţii private a acestora. 4.

Pot fi supuse confiscării speciale şi bunurile menţionate la alin.06. se confiscă contravaloarea acestora.46 CRM).2 comentat în cazul adoptării sentinţei. Lucrurile deţinute împotriva unor prevederi legale fie de făptuitor. În acest caz pot fi confiscate bunurile dobândite în urma activităţii criminale şi a spălării banilor (obiecte. schiţe.). În acest caz caracterul licit al dobândirii se prezumă (art. 7. în vigoare din 12.(2). Nu pot fi supuse confiscării obiectele asupra cărora nu au fost prezentate probe că ele au fost dobândite ilicit. 4. maşini.03. forţată şi gratuită. mecanisme. materiale explozive. stupefiante etc. dacă sunt ale infractorului. acesta va fi obligat să restituie echivalentul lor în bani. sumele menţionate se restituie acestor persoane. (3) Confiscarea specială se aplică persoanelor care au comis fapte prevăzute de prezentul cod. d) dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii. b) folosite sau destinate pentru săvârşirea unei infracţiuni. titluri de credit şi alte documente false.) care aparţin lui sau complicilor la infracţiune. (4) Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală. Sumele obţinute prin proxenetism. Lucrurile care au fost luate de la partea vătămată în timpul săvârşirii infracţiunii. . este necesar a constata că: a) făptuitorul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală indiferent dacă el a fost pedepsit penal sau absolvit de răspunderea penală în condiţiile legii (în cazul minorilor. fie de altă persoană sunt supuse confiscării speciale.(1) Confiscarea specială constă în trecerea. nu sunt rezultate din fapta penală şi nu sunt excluse din circuitul civil. 2. Dacă făptuitorul nu mai deţine aceste obiecte sau sumele de bani. nu sunt obiectele săvârşirii faptei penale. realizând latura obiectivă a infracţiunii (monede false. Sumele date drept mită sau pentru trafic de influenţă sunt confiscate în beneficiul statului. arme etc. 6. dacă nu urmează a fi restituite persoanei vătămate sau nu sunt destinate pentru despăgubirea acesteia. clădiri. cecuri. c) date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor. alimente şi băuturi contrafăcute.211-XV din 29. 5.). nave acvatice. (5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă. ori sunt deţinute contrar legii. Ea se face în scopul excluderii pericolului de a fi săvârşite noi fapte penale. sunt supuse confiscării speciale. dacă acestea nu sunt excluse din circuitul civil. Confiscarea specială este o măsură de siguranţă de drept penal cu caracter patrimonial care constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori care au servit la săvârşirea faptei penale sau au rezultat din săvârşirea acesteia. (2) Sunt supuse confiscării speciale lucrurile: a) rezultate din fapta prevăzută de prezentul cod.). În cazul în care bunurile utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni nu mai există. 3. lucruri pentru săvârşirea infracţiunii (unelte. arme confecţionate ilicit. medicamente. Confiscarea specială poate fi aplicată respectându-se condiţiile alin. maşini.05. dar care aparţin altor persoane şi care le-au acceptat ştiind despre dobândirea ilegală a acestor bunuri. clasării sau încetării procedurii penale de către instanţa de judecată. persoanelor incapabile etc. bani etc. fotografii. [Art. sunt restituite părţii vătămate. atragerea minorilor la acţiuni de desfrâu şi prin alte fapte amorale etc. 8.03] 1. e) deţinute contrar dispoziţiilor legale. Pentru a aplica confiscarea specială. În cazul în care a avut loc o estorcare de mită şi persoana a sesizat organul de drept.106 completat prin Legea nr. c) făptuitorul a dobândit produse prin fapta penală săvârşită. b) făptuitorul a utilizat obiecte. în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni.

2. (2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. Amnistia se dovedeşte irelevantă nu numai cu privire la dreptul de a introduce plângerea prealabilă. Plângerea prealabilă adresată instanţei constituie deopotrivă un act de sesizare despre săvârşirea unei infracţiuni şi un act procesual de punere în mişcare a unei acţiuni penale. 1. În cazul recunoaşterii acestui drept. date şi elemente în baza cărora se poate efectua încadrarea juridică a faptei. a executării pedepsei. interzicând orice urmărire în ceea ce le priveşte sau ştergând condamnările care le-au atins. Aceste dispoziţii prevăd atât efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare.9 comentat. cuprinse între data săvârşirii infracţiunii şi aceea a rămânerii hotărârii definitive. În cazurile în care învinuitul sau persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii se opune încetării procesului penal sau refuzului de pornire a procesului penal în legătură cu actul de amnistie. adică procesul penal nu se mai porneşte. persoanele terţe. Dacă din însuşi cuprinsul actului de sesizare rezultă. Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţiile art. armele. 6. AMNISTIA (1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei. Efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare constau în înlăturarea răspunderii penale. CAPITOLUL XI CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. dacă actul de sesizare nu este lămuritor sub aspectul naturii infracţiunii. În schimb. pot iniţia în procedura civilă acţiuni de redobândire a drepturilor lezate. dacă acesta a fost trimis în judecată. În cazul în care amnistia a intervenit înainte de sesizarea organelor judiciare. ci şi relativ la dreptul de a formula o plângere sau un denunţ. lucrurile confiscate pot fi întoarse în natură sau echivalentul lor în bani. Persoanele oficiale implicate în urmărirea penală. procesul va înceta.9. fără echivoc. În afara înlăturării răspunderii penale . iar dacă s-a pornit. 3. navele acvatice confiscate se predau organelor competente pentru executarea confiscării sau pentru a fi distruse. iar actul de amnistie va putea fi aplicat . Chiar dacă lucrurile au fost confiscate în cauza penală prin hotărârea respectivă în conformitate cu p. privitor la unele infracţiuni săvârşite anterior datei prevăzute în actul normativ. 5. judecarea cauzei sau executarea confiscării nu pot dobândi în nici un mod în proprietate lucrurile supuse confiscării. dacă făptuitorul este de acord cu aceasta). sau. maşinile. În acest caz procesul continuă în mod obişnuit. Amnistia este o instituţie penală al cărei scop este înlăturarea pentru viitor a caracterului delictual al unor fapte penale. banii. Obiectele. 10. Amnistia este actul de clemenţă. amnistia antecondamnatorie produce şi o gamă de consecinţe juridice specifice. pe temeiuri social-politice şi din raţiuni de politică penală superioare celor care ar fi legitimat reacţia coercitivă a societăţii împotriva infractorilor. rezultând că aceasta este amnistiată. nu se mai pune în mişcare acţiunea penală. al datei săvârşirii (înainte sau după apariţia actului de amnistie) sau al identităţii infractorului (în cazul în care actul de amnistie prevede unele excepţii personale). se va soluţiona cauza în acest stadiu. documentele. încetarea procesului penal sau refuzul de pornire a procesului penal pe această bază nu se admite.efect similar cu amnistia după condamnare -. hârtiile de valoare. acordat prin lege organică. mecanismele. ea nu stinge dreptul persoanei vătămate de a introduce plângerea prealabilă. precum şi a altor consecinţe ale condamnării. în baza actului de clemenţă intervenit (se va pronunţa o ordonanţă de refuz în pornirea procesului penal. ori nu se mai trimite infractorul în judecată. cărora le-au fost lezate drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale. în funcţie de diferite momente. 4. cât şi efectele amnistiei intervenite după condamnare.107 CP. şi care are ca efect înlăturarea răspunderii penale. cauza nu poate fi soluţionată decât după cunoaşterea acestor împrejurări.

amenda deja încasată nu se restituie. obligatoriu atât pentru organele statului. şi nu pedeapsa rezultată.5 CPP. Efectele amnistiei intervenite după condamnare constau în înlăturarea executării sancţiunilor. 13. adică chiar dacă acesta ar refuza amnistia. constând. 8. Amnistia postcondamnatorie poate apărea oricând în perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei) de condamnare şi aceea a termenului de reabilitare de drept sau a intervenirii reabilitării judecătoreşti. în sensul că aplicarea amnistiei se face din oficiu. Dacă actul de amnistie este adoptat în timpul judecării cererii sau propunerii de liberare condiţionată. Amnistia postcondamnatorie înlătură executarea pedepsei pronunţate în măsura în care aceasta nu a fost executată până la data actului de amnistiere. se va pronunţa o sentinţă de achitare de către instanţa de judecată. făptuitorul neputând fi trimis penal în judecată numai pentru soluţionarea şi rezolvarea laturii civile. fără a mai dispune înlăturarea dispoziţiilor art. deoarece se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare din infracţiunile aflate în concurs. iar degradarea civică executată nu se mai înlătură. dezvăluite anterior. indiferent de poziţia făptuitorului. În cazul în care instanţa de recurs constată că infracţiunile pentru care s-a aplicat. dacă făptuitorul a fost trimis deja în judecată. ea are unele limite strict reglementate de lege (de exemplu. iar dacă nu a fost trimis în judecată. cât şi după condamnarea acestuia. amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie). nefiind necesar a se recurge la argumentul auxiliar al imposibilităţii restituirii sumelor băneşti legal percepute. . ea răsfrângându-se astfel asupra ambelor fracţiuni ale pedepsei. precum şi a celorlalte consecinţe ale condamnării. procesul continuă până la capăt şi instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de condamnare cu menţiunea că condamnatul este liberat de pedeapsă (art. Aceasta nu înseamnă însă că are loc chiar înlăturarea răspunderii penale. 9. deoarece este vorba de un act al autorităţii legiuitoare. Astfel. vor putea fi aplicate măsurile de siguranţă şi măsurile educative. care nu are relevanţă cu privire la aplicarea amnistiei. Expresia şi a celorlalte consecinţe ale condamnării vizează pedepsele complementare. cât şi pentru toţi membrii societăţii. În acest caz atât măsurile de siguranţă. Cu toate că amnistia are o largă arie de aplicare atât până la condamnarea făptuitorului. 10. 11. cât şi drepturile persoanei vătămate stabilite prin hotărârea de condamnare continuă a fi executate.2 al art. deoarece a fost înlăturată răspunderea penală. pedeapsa de 4 ani privaţiune de libertate cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. 14. în înlăturarea executării restului de pedeapsă negraţiat şi apoi . deci pentru fiecare infracţiune în parte. ea trebuie să înceteze procesul penal. amnistia produce un dublu efect. împrumutat din dreptul financiar. Totuşi. 15.107 CP stipulează că "amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate".în excluderea posibilităţii revocării graţierii condiţionate.4 CPP). Efectele amnistiei au un caracter obligatoriu. Suportul acestor dispoziţii îl reprezintă principiul potrivit căruia amnistia nu constituie o repunere în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii.doar în cazul constatării vinovăţiei persoanei. Prin urmare. În cazul pedepselor graţiate condiţionat în parte.2 art.90 CP. sunt amnistiate. 7. instanţa va trebui să analizeze şi să soluţioneze latura civilă a cauzei. cum s-a arătat deja. În cazul concursului de infracţiuni judecat în acelaşi proces. fiind valabil executată. Dacă actul de amnistie a intervenit în faza dezbaterilor judiciare. Excepţie fac împrejurările prevăzute de alin. deoarece alin. de exemplu. 12. persoana vătămată se va putea adresa instanţei civile pentru valorificarea drepturilor sale. infracţiunea amnistiată nu va fi luată în consideraţie la aplicarea sporului de pedeapsă (prevăzute de art. aceasta se respinge ca rămasă fără obiect. Unul dintre efectele specifice ale amnistiei intervenite după condamnare este înlăturarea executării pedepsei.275 p. efectele vor opera numai cu privire la infracţiunile amnistiate.83-85 CP) în cazul concursului de infracţiuni sau de pluralitate intermediară. mai întâi. În caz contrar.

deoarece ea este stinsă prin executare efectivă. se dispune înlăturarea executării pedepsei. în interesul apărării sociale.104 CP). GRAŢIEREA (1) Graţierea este actul prin care persoana condamnată este liberată.2 art. 18. în mod individual (art. din înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. În alţi termeni. şi abatere disciplinară. şi nu raportul juridic de drept civil. prin însăşi esenţa ei. conform alin. urmează ca atunci când s-a produs o pagubă. nu poate privi decât pedepsele neexecutate. se va putea aplica şi una din sancţiunile prevăzute de CM. iar uneori şi al infractorului însuşi. limitarea timpului liber şi stabilirea unor cerinţe speciale privind comportamentul minorului etc. fie că este vorba de amnistia intervenită după condamnare. nu şi drepturile pe care le are persoana vătămată uneori în legătură cu latura penală (de exemplu. 17. În cadrul prevederii acestor dispoziţii. 103 CP).88 lit. dreptul de a stinge procesul penal prin retragerea plângerii etc. 2.). sistemul nostru legislativ permite tragerea la răspundere pentru fiecare normă de drept în parte. ca toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii sau pedepsei penale. 1. amnistia intervenită lăsând neatinsă răspunderea disciplinară. . potrivit regulilor proprii fiecărei ramuri. În cazul în care condamnatul a fost arestat preventiv şi i s-a aplicat o pedeapsă egală sau mai mică decât termenul arestării preventive. Consacrând principiul cumulului răspunderilor juridice. Prin una şi aceeaşi faptă pot fi încălcate norme juridice ce aparţin diferitelor ramuri distincte de drept. Raţiunea acestei reglementări este legată de scopul măsurilor de siguranţă. (art.98. Amnistia nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vătămate (alin. expulzarea străinilor (art. adică internarea persoanei iresponsabile. dreptul de a depune plângere prealabilă. sau punerea lor sub tutelă (art. (4) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.107 CP. ori comutarea unei pedepse într-alta mai puţin grea. luată pe cale de decret de către Preşedintele ţării. în temeiul art. Amnistia nu are efecte asupra răspunderii disciplinare. exceptarea privitoare la consecinţele civile operează fie că este vorba de amnistia intervenită înainte de condamnare. prin drepturile persoanei vătămate se înţeleg drepturile privitoare la pretenţiile civile. constând. într-un spital de boli mintale sau aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor. (2) Graţierea se acordă de către Preşedintele Republicii Moldova în mod individual. Justificarea acestei dispoziţii constă în faptul că amnistia. Aşa stând lucrurile. aceasta să fie reparată. fapta ca activitate infracţională. disciplinară sau un delict civil. care a săvârşit infracţiuni fiind responsabilă. Starea de pericol ce rezultă din săvârşirea infracţiunilor şi imperativul prevenirii comiterii altora subzistă după aplicarea amnistiei. fapta ca activitate dăunătoare.e) din CRM). oricine cauzează altuia o daună este obligat să o repare. priveşte raportul juridic de drept penal. Amnistia înlătură doar răspunderea penală. După cum s-a menţionat. de pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată. impunând. cum ar fi: măsurile de constrângere cu caracter medical.107 CP). (3) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare. luarea măsurilor de siguranţă. Articolul 108. Alte limitări de acţiune ale amnistiei constau în faptul că. Dacă infracţiunea săvârşită reprezintă.16. cum ar fi: internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de educaţie sau într-o instituţie curativă şi de educaţie. prin care. măsurile de constrângere cu caracter educativ.2 art. în totul sau în parte. chiar dacă aplicarea sancţiunilor penale este înlăturată. Graţierea este o măsură a puterii de stat. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere. Potrivit dispoziţiilor de drept civil. fără a influenţa existenţa infracţiunii. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.105 CP) şi confiscarea specială (art. în tot sau în parte. indiferent dacă fapta constituie o infracţiune sau o contravenţie administrativă. în acelaşi timp.106 CP). Graţierea. pentru anumite consideraţiuni de ordin social-politic şi de politică penală.98 CP. nu se va mai putea constata că pedeapsa este graţiată. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. aceste din urmă drepturi stingându-se şi ele prin amnistie.

se înlătură integral executarea pedepsei pronunţate. iar dacă începuse să execute pedeapsa.3 şi 4 CP (amenda. ea nu poate fi refuzată de cel căruia i se acordă. jumătate. Prin urmare. condamnatul nu va mai executa fracţiunea de pedeapsă care i-a fost redusă.108 alin.). În cazul comutării pedepsei stabilite. graţierea produce efecte nu numai asupra pedepsei principale. Efectele graţierii trebuie să fie raportate la pedeapsa indicată în sentinţa de condamnare.3 CP cuprinde o limitare a efectelor graţierii şi.1 CP reglementează limitele graţierii: ea poate să fie. prin refuzarea beneficiului graţierii.16 CP).108 alin.în suma acesteia). deci. În cazul graţierii parţiale. are un caracter de măsură obligatorie şi.3. nu va mai executa restul de pedeapsă. potrivit actului de graţiere. o pedeapsă mai aspră se înlocuieşte cu una mai blândă. Acest alineat nu indică categoriile de pedepse complementare faţă de care graţierea nu are efecte. graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. indicate în art.107 CP). a gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat). iar termenul de probă se reduce în măsura în care graţierea s-a extins asupra pedepsei principale. indiferent dacă graţierea a fost cerută sau acordată din oficiu ori la propunerea organelor de drept. şi nici asupra măsurilor educative. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere. 10.62 alin. Graţierea vizează pedeapsa aplicată definitiv. Conform art. totală sau parţială. o treime etc. 5. Dispoziţia art. deci. Graţierea este parţială când se înlătură numai o parte din executarea pedepsei pronunţate. nu va mai executa pedeapsa căreia i se aplică graţierea. dacă nu a început executarea pedepsei.108 alin. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. în actul prin care se acordă graţierea se poate dispune că aceasta stinge şi executarea pedepselor complementare. ea nu are efecte asupra tuturor pedepselor complementare. termenul de pedeapsă şi de probă se remite integral. Graţierea poate fi aplicată indiferent de categoria de infracţiuni săvârşită (oricare din cele prevăzute la art. În cazul graţierii totale. în cazul graţierii parţiale. pedeapsa principală pronunţată prin sentinţa de condamnare a instanţei de judecată se înlocuieşte cu pedeapsa arătată în actul de graţiere. .90 CP). 11. deoarece aceste măsuri se iau pentru înlăturarea unor stări de pericol şi trebuie să dureze atât timp cât dăinuiesc aceste stări.4 CP.în cazul pedepsei cu amendă . Graţierea. 8. şi nu pedepsele stabilite pentru infracţiuni concurente (concurs de infracţiuni). Pedepsele pentru care se acordă graţierea pot fi mai grave sau mai puţin grave. ci şi asupra acelei părţi din termenul de probă care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă. după întinderea efectelor sale. Art. indicându-se că graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare. după aprecierea Preşedintelui ţării. fiind acordată prin decretul Preşedintelui RM. bazat pe consideraţii de politică penală a statului. retragerea gradului militar. Graţierea constituie o comutare în cazul în care.108 alin. fie prin indicarea unui coeficient de proporţie (de exemplu. o îngrădire a regulii de drept înscrise în art. În partea finală a dispoziţiei art. prin actul de graţiere. deoarece aceste măsuri sunt luate în folosul minorului. 6. prin urmare. În cazul graţierii totale. 9. fie prin arătarea cuantumului reducerii (în ani.108 alin. 4.1 CP. În cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. adică printr-un act al puterii de stat. Graţierea nu are efecte şi asupra drepturilor persoanei vătămate (a se vedea comentariul la art. termenul de pedeapsă principală se reduce în mod corespunzător. a unui titlu special. sau să ia forma comutării. Graţierea este totală în cazul în care. Graţierea implică o renunţare la dreptul statului de a pretinde executarea în totul sau în parte a unei pedepse sau executarea unui anumit tip de pedeapsă aşa încât nu poate fi admis ca persoanele cărora li se acordă graţierea să aibă facultatea de a împiedica aducerea la îndeplinire a acestei renunţări. 7. luni sau . condamnatul.3 CP se prevede însă că excluderea pedepselor complementare de la beneficiul graţierii nu operează în cazul în care actul de graţiere dispune altfel.

109 alin. De exemplu. munca forţată (art. O împăcare care întruneşte aceste cerinţe este un act din conţinutul căruia rezultă că a fost definitiv lichidat conflictul dintre părţi. (2) Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare. Ea poate interveni în cursul procesului penal în orice moment: în momentul pornirii procesului penal. cu condiţia ca maximumul special al pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de CP să nu depăşească pedeapsa cu închisoarea pe 2 ani în cazul infracţiunilor uşoare şi de 5 ani . expres. indiferent de soluţia adoptată prin hotărârea de condamnare. următoarele condiţii: a) Împăcarea părţilor să se realizeze doar în cazurile în care este admisă de lege.16 alin. Conform art.2 şi 3 CP raportate la articolele din partea specială a CP.168 CP) etc.1 CP) etc.06. iar persoana vătămată s-a împăcat doar cu o persoană. Împăcarea părţilor produce efecte numai asupra făptuitorilor cu care s-a realizat împăcarea.109 alin. la stabilirea acestor împrejurări este necesar să se ia în vedere prevederile art. împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată. şi persoana vătămată. dacă fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de 3 persoane. 3. necondiţionată şi definitivă.109 CP rezultă că. ÎMPĂCAREA (1) Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. . Împăcarea trebuie să intervină cel târziu până la retragerea completului de judecată pentru deliberare.179 alin.2 CP).05. El trebuie să includă angajamentele asumate de părţi. De exemplu. în vigoare din 12. infracţiuni uşoare sunt violarea de domiciliu (art.109 modificat prin Legea nr. . precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. 5.16 alin. indicate expres în art. modalităţile şi termenele de realizare a acestora. împăcarea se face de reprezentanţii lor legali.03] 1. Împăcarea trebuie să fie totală. iar nu dedus din anumite împrejurări.03. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. c) Acordul de împăcare trebuie să fie explicit. adică mai înainte ca hotărârea să rămână definitivă. reprezentanţii legali ai persoanei vătămate lipsite de capacitatea de exerciţiu sau persoana vătămată cu capacitate restrânsă de exerciţiu asistată de reprezentantul său legal sau de alte persoane prevăzute de lege. Din prevederile art. Împăcarea se consideră personală atunci când se referă expres la persoanele cu care s-a căzut de acord. iar infracţiuni mai puţin grave sunt jaful (art. Împăcarea este totală atunci când duce la stingerea completă a procesului în ce priveşte atât latura penală. pe de altă parte.109 alin. iar procesul penal în privinţa lor va fi soluţionat până la sfârşit. prevăzute de lege.Articolul 109. Categoriile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt indicate în art. de încetare a procesului penal pe alt temei legal decât acela al împăcării. 4. al cercetării sau anchetei penale.cele uşoare şi mai puţin grave.211-XV din 29.. 2. pe de o parte. Ţinând cont de faptul că împăcarea părţilor poate avea loc doar în cazurile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave. celelalte 2 persoane nu vor profita de efectele împăcării. cât şi cea civilă. se cer întrunite.1 CP).1 CP. b) Împăcarea trebuie să intervină între făptuitor. cumulativ. în condiţiile procesului medierii. prevăzute la cap. Împăcarea este o cauză de înlăturare a răspunderii penale pentru anumite infracţiuni.II-IV din partea specială. Ele sunt libere să se retragă în orice moment din procesul de împăcare. dar numai până la retragerea completului de judecată pentru deliberare (art.2 şi 3 CP. achitare. d) Împăcarea poate avea loc doar dacă ambele părţi (făptuitorul şi persoana vătămată ori reprezentanţii ei legali) consimt liber acest fapt. infracţiuni prevăzute la capitolele II-VI din Partea specială. (3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu. anchetei judiciare. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.2 CP.187 alin.în cazul infracţiunilor mai puţin grave. [Art. pentru ca împăcarea părţilor să constituie o ocazie de înlăturare a răspunderii penale.

constatând împăcarea părţilor.1 CP. potrivit actului de amnistie. c) liberate. şi anume a recidivei (art.după executarea pedepsei. d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă.1 din lit. în termenul de probă.82 alin. Antecedentele penale au efecte juridice şi în cazul aplicării pedepselor penale. deoarece altfel ar constitui un act provizoriu. Antecedentele penale generează consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau acela al reabilitării. NOŢIUNEA DE ANTECEDENTE PENALE Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei. condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată. 8.2 CP.32 şi art.34 CP). generând consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării. 3. 1. Antecedentele penale sunt nişte urmări ale pedepsei penale ce apar din momentul rămânerii în vigoare a sentinţei de condamnare şi există până la stingerea lor sau până la reabilitarea pe cale judiciară a condamnatului.de cel puţin 3/4 din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. dispun încetarea urmăririi penale în faza de urmărire penală sau pronunţă încetarea procesului penal în faza de judecată. pentru recidiva periculoasă ea este în mărime de cel puţin 2/3. Extinderea efectelor juridice ale împăcării părţilor şi asupra laturii civile se explică prin faptul că acţiunea civilă în procesul penal este un accesoriu al acţiunii penale. Organul judiciar. în faţa căruia s-a produs împăcarea sau căruia i s-a înfăţişat actul de împăcare. mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate.34 alin. Articolul 110. Relaţiile juridico-penale. este şi normal ca să nu mai subziste şi acţiunea civilă. Antecedentele penale pot servi şi drept circumstanţe agravante la stabilirea pedepselor penale de către instanţa de judecată (art. conform art. cât şi în ceea ce priveşte latura civilă. 4. deoarece părţile s-au împăcat în privinţa acţiunii penale. din momentul (de la data) în care s-a încheiat actul juridic al împăcării şi nu din momentul când. înlăturând răspunderea penală. Antecedentele penale se iau în consideraţie la constatarea existenţei pluralităţii de infracţiuni. care ar lăsa deschisă calea reluării procesului penal. Conform art. Articolul 111. STINGEREA ANTECEDENTELOR PENALE (1) Se consideră ca neavând antecedente penale persoanele: a) liberate de pedeapsă penală.dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei. e) condamnate la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea . se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni de către o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. ce apare din momentul rămânerii definitive a sentinţei de condamnare.77 alin. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă . potrivit actului de amnistie sau graţiere. 5. încetează după stingerea antecedentelor penale (art. 7. după caz. Împăcarea părţilor. de răspunderea penală. declară încetarea procesului penal atât în ceea ce priveşte latura penală. procurorul sau instanţa de judecată). produce efecte şi pe plan procesual. Împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă. b) liberate. f) care au executat pedeapsa într-o unitate militară disciplinară sau au fost eliberate din aceasta înainte de termen.Împăcarea este necondiţionată atunci când stingerea conflictului nu este subordonată nici unei condiţii.112 CP). Organele judiciare (organele de urmărire penală. 2. g) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave .111 CP) sau reabilitarea judecătorească (art. 6. .a) CP). apărute din momentul săvârşirii infracţiunii. Împăcarea trebuie să fie definitivă. De exemplu. s-a dispus încetarea urmăririi penale ori s-a pronunţat încetarea procesului penal. de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare.

1 lit. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.111 CP) pentru acordarea reabilitării. în conformitate cu art.1 lit. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. 5.111 CP reglementează condiţiile de stingere a antecedentelor penale şi reabilitarea de drept a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi au fost liberate de răspunderea penală ori au executat pedepsele penale numite prin sentinţele instanţelor de judecată. 4. j) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei. prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg dintr-o hotărâre a unui organ judiciar şi prin repunerea fostului condamnat.). 2. Deoarece legea leagă apariţia antecedentelor penale de numirea unei pedepse penale pentru condamnat. Reabilitarea de drept (stingerea antecedentelor penale) se obţine în mod automat. Celelalte cazuri de liberare de pedeapsa penală. Prin reabilitarea unui fost condamnat se înţelege reintegrarea socială completă a acestuia.97 CP (liberarea de pedeapsa penală datorită expirării termenului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare). în virtutea legii. Cad sub incidenţa prevederilor din art. cum ar fi concedierea din serviciu a unor categorii de persoane (militarii.d) CP în privinţa persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se produce . (3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.1 lit.1 lit. poliţiştii etc. şi alte limitări prevăzute de lege. deoarece persoana are unele decăderi din drepturi şi unele obligaţiuni. Graţierea parţială a condamnatului nu duce la stingerea antecedentelor penale. nu duc la stingerea antecedentelor penale. de către procuror sau din momentul intrării în vigoare a sentinţei (deciziei) de încetare a procesului penal de către instanţa de judecată.93 CP (liberarea de pedeapsă a minorilor). 1. termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de amnistie) se produce din momentul emiterii sentinţei de condamnare şi de numire a pedepsei penale de către instanţa de judecată sau din momentul emiterii deciziei de către instanţa ierarhic superioară despre liberarea condamnatului de pedeapsă potrivit actului de amnistie. i) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave . atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (art.94 CP (liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei) şi art. din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare. prevăzute în cap. fără a se mai cere existenţa altor condiţii.111 alin. în cazurile de liberare de răspundere penală şi în unele cazuri de liberare de pedeapsa penală indicate expres în lege (art.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de graţiere) se produce din momentul emiterii Decretului Preşedintelui RM despre graţierea totală a condamnatului (a se vedea comentariul la art. persoana se consideră fără antecedente penale. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. 3. a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă.1 lit.IX CP şi exprimate în sentinţa de condamnare.b) CP se produce din momentul emiterii ordonanţei de încetare a procesului penal potrivit actului de amnistie de către organul de urmărire penală.111 alin. în modul stabilit de lege.111 alin.h) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave .111 alin. 89 CP). în plan moral şi social.dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei. 8.a) CP numai persoanele liberate de pedeapsa penală. Art. cum ar fi expirarea termenului indicat în art. 7. (2) Dacă condamnatul.dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei. art. în situaţia pe care o avea înainte de condamnare sau liberare de răspunderea penală.53.111 CP şi nesăvârşirea altor infracţiuni în acest termen. 6.IX CP.108 CP). expres indicate în articolele respective ale cap.111 alin.

cu excepţia detenţiunii pe viaţă (art. conform art. termenul stingerii antecedentelor penale se calculează. În cazul executării pedepselor sub formă de închisoare sau detenţiune pe viaţă. Stingerea antecedentelor penale. ci numai prin intervenţia organelor judecătoreşti.e) CP. instanţa de judecată poate anula antecedentele penale până la expirarea termenelor de stingere a acestora. deoarece. din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi a celei complementare. b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art. Durata termenelor de stingere a antecedentelor penale depinde de termenul pedepsei efectiv executate. Dacă condamnatul. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă. (4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care. În cazul condamnării persoanei la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea. dacă ar fi fost cunoscută. 11.1 lit.64 CP). persoana nu mai este considerată condamnată. la cererea sa.111 alin. nu se poate face o nouă cerere decât după un an. în modul stabilit de lege.3 CP. nemijlocit după executarea pedepsei într-o unitate militară disciplinară sau dacă persoana a fost eliberată din această unitate înainte de termen. Articolul 112.la sfârşitul ultimei zile de arest executat.din momentul expirării termenului de probă stabilit prin sentinţa instanţei de judecată în conformitate cu art. antecedentele penale. conform art.111 alin. 1. în cazul arestului . Antecedentele penale în cazul amenzii se sting o dată cu achitarea integrală a sumei amenzii. poate să practice orice activitate legală. arestul (art. Caracteristic reabilitării judecătoreşti este faptul că pentru reabilitarea unui condamnat nu este suficient să fie îndeplinite condiţiile de reabilitare prevăzute de lege.111 alin.(1) şi (2). a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. ci . d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile.111 alin. antecedentele penale se sting după expirarea unor termene concrete indicate expres în art. antecedentele penale se sting automat. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi: a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune. indicate în art. chiar şi acele activităţi care sunt interzise persoanelor condamnate.111 alin. antecedentele penale se vor stinge după expirarea termenului de 2 ani din momentul executării efective a acestei pedepse etc.2 CP.71 CP). a atins vârstă de pensionare sau este incapabil de muncă. conform art. după stingerea antecedentelor penale.e) CP. De exemplu.62 CP. pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate. se sting automat. după acordarea ei. În cazul executării pedepsei penale într-o unitate disciplinară. REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ (1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă. Reabilitarea judecătorească nu este obţinută în mod automat.g-j) CP.1 lit.90 CP sau din momentul pronunţării încheierii instanţei de judecată despre anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale în conformitate cu art. anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.90 alin. la plata cărora a fost obligat prin hotărâre judecătorească. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care. 10. îndată după executarea pedepsei.1 lit. 13.111 alin. precum şi cheltuielile de judecată. 9. (3) În caz de respingere a cererii de reabilitare. Aceasta înseamnă reabilitarea totală a persoanei: ea nu se mai consideră condamnată. 12.68 CP) etc. e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. dacă persoana a executat pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 1 an. Aceste pedepse pot fi amenda (art. Pedepsele mai blânde decât închisoarea sunt toate celelalte pedepse penale pentru persoanele fizice. (2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. conform art. conducea la respingerea cererii de reabilitare.8 CP.

în cazul succesiunii etc.1 CP. în alt caz a atins vârstă de pensionare. prevăzute în art.111 CP. afacerilor cu droguri. Procedura de reabilitare judecătorească poate fi pornită doar la cererea persoanei care execută pedeapsa. Condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste atunci când are un loc permanent sau provizoriu de muncă. Reabilitarea judecătorească nu poate fi obţinută în situaţia în care condamnatul nu dovedeşte că a avut tot timpul o comportare ireproşabilă. a atins vârsta de pensionare sau este incapabil de muncă. condamnatul să nu fi săvârşit vreo infracţiune. dacă condamnatul a executat pedeapsa de 4 ani de privaţiune de libertate pentru o infracţiune gravă. b) să fi expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut de alin. prevăd că reabilitarea judecătorească nu poate fi iniţiată din oficiu sau la cererea altor persoane sau instituţii.b) CP. sau are destule mijloace de existenţă sub formă de depuneri în bancă. Art.1 şi 2 art. . că a respectat întocmai legile şi regulile de convieţuire socială. săvârşită de către condamnat până la stingerea antecedentelor penale. iar în al treilea este incapabil de muncă. peste 3 ani după executarea efectivă a pedepsei.d) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul de achitare integrală a despăgubirilor civile la care a fost obligat condamnatul prin hotărâre judecătorească. sezonier etc. conform art.112 alin. 3.112 alin. în societate şi în familie pe toată perioada de la executarea pedepsei până la soluţionarea cererii de reabilitare. lucrează ocazional.h) CP). reabilitarea judecătorească va putea fi aplicabilă doar după executarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi în prezenţa condiţiilor prevăzute expres în art. de exemplu. pentru reabilitarea judecătorească sunt prevăzute mai multe termene diferenţiate în raport cu diferite categorii de condamnări şi se ţine cont de comportamentul condamnatului. Reabilitarea judecătorească va putea fi aplicată în acest caz. adeverind astfel că s-a corectat şi că merită reintegrarea socială completă şi din punct de vedere juridic. antecedentele penale se vor stinge (reabilitarea de drept) peste 6 ani după executarea efectivă a pedepsei (art.112 alin. Aceste prevederi legale. Nu pot fi invocate drept încălcări ale acestei condiţii de neachitare a despăgubirilor civile în situaţia în care partea civilă a renunţat benevol la despăgubiri.1 lit. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă. cererea de reabilitare judecătorească nu este respinsă. Această condiţie presupune ca. precum şi cheltuielile de judecată. pentru care legea prevede un termen de reabilitare unic şi fix.1 lit. prevăzută de partea specială a CP. jocurilor de noroc etc. Deoarece legea nu indică expres categoriile de infracţiuni care ar împiedica aplicarea reabilitării judecătoreşti.1 lit.112 alin. Spre deosebire de reabilitarea de drept (art. 4. În cazul aplicării pedepsei penale pentru noua infracţiune. ea poate admite cererea de reabilitare a acestuia.1 lit.112 CP. Art. 2. rezultă că orice infracţiune. În cazul în care instanţa de judecată constată că neîndeplinirea acestei condiţii nu se datorează relei-voinţe a condamnatului. Art. Aceste condiţii pot exista separat.e) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul că condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. împiedică aplicarea reabilitării judecătoreşti. Nu se consideră asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste a condamnatului în cazul cerşetoriei. Conform acestei prevederi. De exemplu.a-e) CP prevede condiţiile de acordare a reabilitării judecătoreşti.111 alin.112 alin. instanţa de judecată trebuie să administreze probe din care să rezulte buna conduită a condamnatului la locul de muncă. într-un caz condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. 5.este necesară constatarea judecătorească a îndeplinirii acestora şi pronunţarea reabilitării condamnatului prin hotărâre judecătorească. în perioada cât antecedentele penale nu sunt stinse. dar examinarea ei se suspendă până la soluţionarea învinuirii.1 lit. condiţiile pentru acceptarea cererii de reabilitare judecătorească sunt: a) condamnatul să nu fi comis o nouă infracţiune. Dacă pentru noua infracţiune s-a pornit urmărirea penală împotriva condamnatului.111 CP). Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii.

112 alin. 1. Conform art. se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. pe temelia metodologică a filozofiei. Calificarea infracţiunii cuprinde acea parte a procesului de aplicare a normelor juridice. Aceasta poate obţine o calificare juridico-penală completă. antecedentele penale se sting automat. determinată prin art. precum şi în articolele corespunzătoare (de exemplu. . în caz de respingere a cererii de reabilitare. prevăzute de norma penală.6. pe legile şi categoriile logicii formale.111 CP.33. conducea la respingerea cererii de reabilitare. care acţionează în numele legii. a unei condamnări definitive a petiţionarului. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni. Dacă timp de un an survine reabilitarea de drept prevăzută în art.3 CP).3 CP. b) consecinţele acestor activităţi ale persoanelor care efectuează urmărirea penală şi ale judecătorilor . Articolul 114. dacă ar fi fost cunoscută. 1. 7. determinat la art. decizie. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care.112 alin. Procesul aplicativ normelor juridico-penale cuprinde şi stabilirea pedepselor penale. necunoscută instanţei. Conform art. Conform art. stipulate într-un articol sau alineat al unui articol sau în două sau mai multe articole ori alineate ale părţii speciale. 2. precum şi executarea lor. Termenul de un an se calculează de la data respingerii cererii de reabilitare. prin aplicarea cumulativă a două sau a mai multor norme penale.). Noţiunea de calificare a infracţiunii prevăzută de alin. hotărâre. ce prevede fapta prejudiciabilă dată. 22. 3. nemaifiind necesară reabilitarea judecătorească. şi anume.112 alin. invocând articolele corespunzătoare din prezentul cod. 41 etc. 26. NOŢIUNEA DE CALIFICARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii.90 CP) şi descoperită după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a acordat reabilitarea.33. sentinţă etc. CRM. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni.recunoaşterea şi consacrarea în documentele juridice corespunzătoare a coincidenţei semnelor faptei descoperite cu normele juridico-penale.111 alin.2 CP. Efectuarea calificării juridico-penale oficiale este încredinţată de către stat unor organe speciale (de urmărire penală. după acordarea ei. 8.) ale părţii generale din prezentul cod.21. adevăr absolut şi relativ. concret şi abstract.4 CP. ale procuraturii şi instanţelor judecătoreşti). Cauza anulării reabilitării judecătoreşti o constituie deci existenţa. condamnare intervenită înăuntrul termenului de reabilitare sau al termenului de suspendare condiţionată a executării pedepsei (art. deoarece nici una din aceste norme nu include în întregime fapta comisă.1 art. 27. CAPITOLUL XII CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113. şi în fixarea acestei alegeri în actul de aplicare (ordonanţă. precum şi pe recomandările CSJ. (2) Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători. art. trebuie efectuată cu invocarea a două sau a mai multor articole ori a alineatelor unui singur articol din legea penală. pe categoriile singular şi general. la momentul pronunţării hotărârii de reabilitare. care constă în alegerea normei juridico-penale. Procesul identificării acestei corespunderi trebuie întemeiat pe principiile formulate de legea penală. anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care. nu se poate înainta instanţei o nouă cerere decât după un an.113 are două aspecte: a) procesul de determinare a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei de infracţiune prevăzute de norma penală. reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale (a se vedea comentariul la art.

Pentru concurenţa normelor juridico-penale este necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se săvârşească o singură acţiune (inacţiune) simplă sau să se desfăşoare o activitate unică prelungită un timp mai îndelungat. ce poate fi determinată numai într-o normă aparte. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI NORMELOR PENALE (1) Concurenţa normelor penale presupune săvârşirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile. Nu constituie un concurs real de infracţiuni două sau mai multe componente de infracţiuni identice. care constituie o singură infracţiune. Prin concurenţă a normelor juridico-penale se înţeleg cazurile în care este comisă o singură faptă infracţională. 3. dacă pentru comiterea acestora legiuitorul prevede repetarea lor într-o singură agravantă. succesiv la un interval de timp. o modalitate a unui abuz de putere sau de serviciu (art. falsul în actele publice (art. De exemplu. deoarece această activitate impune o apreciere social-politică şi juridică specială. b) fapta să fie cuprinsă deplin de dispoziţiile a două sau a mai multor norme penale.332 CP) constituie. Separând această normă. Bunăoară. Necesitatea separării unei activităţi infracţionale într-o normă penală aparte dintr-un cerc de fapte infracţionale prevăzute de o altă normă penală este corectă. de fapt. 4. c) fiecare dintre normele juridico-penale care concurează ar fi suficientă pentru calificarea faptei infracţionale săvârşite.116-118. Articolul 115. iar dacă aceste infracţiuni au fost săvârşite succesiv. legiuitorul adeseori formulează noi norme penale. la unele intervale de timp. separând într-o normă aparte abuzul de putere sau de serviciu. . Nu formează un concurs real de infracţiuni componenţele de infracţiuni cu acţiuni alternative. iar peste o lună comite o altă trădare de patrie prin acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM. Pornind de la sarcinile concrete de luptă cu criminalitatea. azi persoana săvârşeşte o trădare de patrie prin divulgarea secretului de stat. cum ar fi tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate (art. cu care concurează. când persoana printr-o singură acţiune (inacţiune) săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite alineate ale unui singur articol din CP.306 CP). aceste acţiuni formează un concurs real de infracţiuni şi trebuie să fie încadrate în baza tuturor alineatelor care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. Concursul de infracţiuni trebuie deosebit de concurenţa normelor juridico-penale. Aceste acţiuni prejudiciabile constituie numai nişte episoade ale unei infracţiuni unice complexe. Din contra. legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai blândă decât cea prevăzută pentru celelalte modalităţi de abuz de putere sau de serviciu. repetarea legii penale. care se intersectează parţial. În cazul concursului ideal de infracţiuni. (2) Alegerea uneia din normele concurente care reflectă cel mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise se efectuează în condiţiile art.327 CP). există o concurenţă a normelor juridico-penale şi calificarea se efectuează numai în baza normei agravante mai aspre. 1. se "suprapun" reciproc. 5. deoarece asemenea acţiuni se califică numai în baza acestei agravante. legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai aspră decât cea pentru abuz de putere sau serviciu. Tot ca episoade ale unei infracţiuni unice trebuie recunoscute acţiunile identice săvârşite succesiv. prin diferite acţiuni de sine stătătoare. 3. dacă la comiterea acestora legiuitorul nu prevede repetarea lor într-o singură agravantă. pe când obiectele nemijlocite pot fi diferite. d) să se aducă atingere unui singur obiect generic apărat de legea penală.2. fapt ce duce la dublarea. chiar săvârşite prin acţiuni de sine stătătoare. cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune. la un interval de timp. 2. cuprinsă deplin în dispoziţiile a două sau a mai multor norme juridico-penale.

b) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante . acest scop este atins prin aplicarea normei speciale. iar a doua .3 art.specială. cea care reflectă cel mai precis natura socială şi juridică a faptei prejudiciabile comise. b) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante. (2) În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială. prevăzută de alineatele întâi ale articolelor din partea specială. cât şi atenuantele componenţei de bază. 2. pe care el a prevăzut-o aparte. De aceea concurenţa dintre două norme speciale poate avea următoarele varietăţi: a) concurenţa dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante. Întrucât sarcina aplicării legii penale constă în transpunerea în viaţă a voinţei legiuitorului.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blândă.186).umanismul legii penale -. şi modalităţile calificative (norma specială) ale acestora. la anumite intervale de timp. La concurenţa normelor juridico-penale trebuie utilizată pentru calificare numai una din normele concurente. legiuitorul şi-a determinat direct. omorul intenţionat a două sau a mai multor persoane (lit. Pornind de la principiul juridic general al dreptului penal . 2.145) poate concura cu omorul săvârşit în stare de afect (art. 5.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră.116-118 CP. iar a doua . adică ele au fost săvârşite succesiv. 1. Această modalitate a concurenţei se caracterizează prin faptul că prima normă prevede un număr de activităţi infracţionale. La concurenţa normelor generale şi speciale. furtul agravat (alin. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE NORMELE GENERALE ŞI CELE SPECIALE (1) Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte prejudiciabile. poziţia faţă de această varietate a faptelor infracţionale. Prima normă este denumită generală. însă nu orice activitate infracţională determinată de norma generală este neapărat activitatea infracţională prevăzută de norma specială. Normele speciale pot fi atât agravantele.norma penală care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte. Articolul 116.186) poate concura cu furtul deosebit de agravat (alin. De exemplu. deoarece orice activitate infracţională separată într-o normă aparte constituie neapărat o activitate infracţională stipulată de norma generală. Separând norma specială de cea generală.3 art. 4.a) alin. De exemplu.4. fără echivoc. 1. omorul săvârşit în stare de afect (art. politice şi juridice ale situaţiei actuale.147). prevăzute în diferite alineate ale unuia şi aceluiaşi articol. se aplică numai norma specială.infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante. prin diferite acţiuni de sine stătătoare. aceasta din urmă se află în raport de subordonare logică faţă de cele dintâi. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE DOUĂ NORME SPECIALE Concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi: a) dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante . în cazul concurenţei dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu . 3.146) poate concura cu pruncuciderea (art. normele generale şi cele speciale pot fi aplicate împreună numai în cazurile în care sunt comise câteva infracţiuni ce constituie un concurs real de infracţiuni. Articolul 117. Cea mai răspândită varietate a concurenţei normelor generale şi a celor speciale este concurenţa dintre componenţa de bază (norma generală).146). Aceste condiţii sunt determinate de art.cazuri particulare din acest număr de activităţi. c) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante. La calificarea infracţiunilor. iar normă specială .2 art. bazându-se pe diferite motive sociale. c) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante . De exemplu.

numai că unul reprezintă o parte a altuia. Articolul 120. În cazul concurenţei după obiect. Articolul 118. iar altele . ale laturii obiective şi ale celei subiective ale infracţiunii sau concomitent după câteva dintre ele. De aceea în toate cazurile unei atare modalităţi de concurenţă dintre o parte şi un întreg trebuie aplicată norma în care este specificat în întregime obiectul infracţiunii. în cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante se aplică numai norma penală care prevede pedeapsa mai blândă. În cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg trebuie mai întâi să determinăm după care semne ale componenţei de infracţiune decurge această concurenţă. 1. cât şi în privinţa calificării infracţiunii. stipulează şi scopul sau motivul infracţiunii date. De exemplu. TERITORIUL Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova. dintre care una cuprinde fapta infracţională în întregime. La calificarea concurenţei după subiectul infracţiunii trebuie aplicată norma care. 5. La calificarea concurenţei după latura obiectivă trebuie aplicată norma care descrie mai deplin semnele proprii faptei infracţionale. 6.circumstanţe agravante se aplică numai norma cu circumstanţe atenuante. trebuie să fie interpretate în folosul inculpatului. Ea are prioritate faţă de norma care prevede numai o parte din ceea ce a săvârşit infractorul. 3. Articolul 121. pe lângă forma de vinovăţie.numai unele părţi ale ei. pe lângă semnele generale ale subiectului infracţiunii. dacă este imposibil a le lichida. DISPOZIŢII GENERALE Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele definite în prezentul capitol. una din ele cuprinzând fapta prejudiciabilă în întregime. stipulează şi semnele speciale ale subiectului acesteia. modalitatea unei agravante mai aspre o absoarbe şi pe cea mai puţin aspră. obiectele a două sau a mai multor infracţiuni sunt omogene. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE O PARTE ŞI UN ÎNTREG (1) Concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau a mai multor norme penale. Această modalitate de concurenţă constă în faptul că există două sau mai multe norme. agravând răspunderea penală pentru infracţiunea dată. Concluzia dată are drept bază şi principiul juridic al dreptului penal . 3. care prevede aplicarea justă a legii într-un asemenea mod încât oricine ar săvârşi o infracţiune să ispăşească pedeapsa meritată. SECRETUL DE STAT . subiectului.individualizarea răspunderii penale. 7.numai unele părţi ale ei. Aceste norme se află în raport de subordonare după conţinut. (2) Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârşite. 4. Concurenţa poate avea loc după semnele obiectului. La calificarea concurenţei după latura subiectivă trebuie aplicată norma care. deoarece numai astfel se poate atinge scopul scontat. cu subsolul şi spaţiul ei aerian. înţelesul lor este cel prevăzut la articolele ce urmează. Toate îndoielile atât în privinţa dovedirii învinuirii. 2. obiectul vătămărilor medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este numai o parte a obiectului tâlhăriei. În cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante. iar celelalte . CAPITOLUL XIII ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119. 4. Pornind de la scopul unic al componenţelor de infracţiune cu circumstanţe atenuante atenuarea răspunderii penale a vinovatului -. Regula generală în operaţiunile de calificare a infracţiunii cu privire la concurenţa dintre o parte şi un întreg constă în faptul că trebuie aplicată întotdeauna norma ce cuprinde în întregime toate semnele faptei infracţionale.

comercializate. inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţiile şefului de stat conform constituţiei statului respectiv. care. conform dreptului internaţional. OBŞTEASCĂ SAU ALTĂ ORGANIZAŢIE NESTATALĂ Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială. în organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia. libertăţii şi demnităţii sale. distruse. permanent sau provizoriu. Articolul 125. sustragere sau nimicire poate periclita securitatea statului. a căror răspândire. de contrainformaţii şi operative de investigaţii. păstrate. are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoanei. economice. de recunoaştere. sucursalelor. reprezentanţelor. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. (2) Prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere se înţelege persoana cu funcţie de răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legile organice. Articolul 123. i se acordă. instituţie. organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor. prin numire. DESFĂŞURAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR Prin desfăşurare ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate. b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale interguvernamentale care. . primite. PROPORŢII DEOSEBIT DE MARI. respectiv 500 unităţi convenţionale de amendă. dobândite. prin stipularea legii. Articolul 124. la momentul săvârşirii infracţiunii. tehnico-ştiinţifice. valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane. depozitelor. magazinelor. alegere sau în virtutea unei însărcinări. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. transportate.Prin secret de stat se înţeleg informaţiile protejate de stat în domeniul activităţii lui militare. PERSOANA CARE GESTIONEAZĂ O ORGANIZAŢIE COMERCIALĂ. pierdere. precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de răspundere le-a delegat împuternicirile sale. utilizate. secţiilor. într-o întreprindere. obştească sau altă organizaţie nestatală se înţelege persoana căreia. prin numire. Articolul 126. fabricate. PERSOANA CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE (1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia. DAUNE CONSIDERABILE ŞI DAUNE ESENŢIALE (1) Se consideră proporţii deosebit de mari. c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor. permanent sau provizoriu. Articolul 122. b) desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie. i se acordă. în cazul când folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie. PROPORŢII MARI. PERSOANA CARE SE BUCURĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege: a) şeful statului străin. alegere sau în virtutea unei însărcinări. proporţii mari valoarea bunurilor sustrase. trecute peste frontiera vamală. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei. divulgare. precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc. unităţilor comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie. d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale. ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate. depăşeşte 1500 şi. fie şeful guvernului. de politică externă. fie ministrul de externe al statului străin.

c) într-un loc inaccesibil publicului. (Art. alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei. trec pregătirea militară obligatorie sau sunt chemate la concentrări. existenţa persoanelor întreţinute. săvârşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen sau în bază de contract. prin natura sau destinaţia lui.03. în scopul primirii unei recompense materiale. datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante. Articolul 133. Articolul 132. piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale. (2) Militarii care au săvârşit infracţiuni sunt traşi la răspundere penală în conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod. (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac. prevăzute de prezentul cod. starea materială şi venitul acesteia.03) Articolul 127. e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.05. d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane.126 în redacţia Legii nr. Articolul 130. cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial. ARMELE (1) Prin arme se înţeleg instrumentele. (3) Daunele cauzate de sustragerea sau circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope se determină pornindu-se de la dozele mici sau mari ale acestora aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra Drogurilor. iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege . Articolul 129. b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvârşirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane.(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea. TIMPUL DE RĂZBOI Prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace.gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. tramvaiele şi troleibuzele. chiar dacă în momentul săvârşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană. este întotdeauna accesibil publicului. Articolul 131. FAPTA SĂVÂRŞITĂ ÎN PUBLIC Prin faptă săvârşită în public se înţelege fapta comisă: a) într-un loc care.211-XV din 29. RUDENIA . INFRACŢIUNI MILITARE (1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile. scoaterii şi transmiterii ilicite a dreptului de proprietate asupra valorilor culturale. cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută. contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar. nefiind cetăţean al acestui stat. dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. în vigoare din 12. neavând domiciliu permanent pe teritoriul acestuia şi nefiind împuternicită cu executarea unor obligaţii oficiale. precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice. dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane. Ştiinţă şi Cultură din 14 noiembrie 1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii. MIJLOACELE DE TRANSPORT Prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile. Articolul 134. Articolul 128. VALORI CULTURALE Prin valori culturale cu caracter religios sau laic se înţeleg valorile indicate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate.06. cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă. MERCENAR Prin mercenar se înţelege persoana care activează pe teritoriul unui stat implicat într-un conflict armat sau în acţiuni militare.

(3) Rudele unuia dintre soţi sunt afinii celuilalt soţ.în linie colaterală. bunicii şi nepoţii lor. iar în al doilea caz .05.03] . în vigoare din 12. copiii înfiaţi.134 completat prin Legea nr. În primul caz. copiii. înfietorii.(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. [Art. fraţii şi surorile.03. (2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri. Linia şi gradul de afinitate sunt asimilate liniei şi gradului de rudenie.211-XV din 29. (4) Rude apropiate sunt părinţii. rudenia este în linie dreaptă.06.