P. 1
CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

|Views: 5,186|Likes:
Published by dimitriosLeo

More info:

Published by: dimitriosLeo on Feb 09, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/11/2013

pdf

text

original

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA COMENTARIU *** PARTEA GENERALĂ CUVÂNT ÎNAINTE Alexei Barbăneagră, doctor în drept, conferenţiar Se spune

, pe bună dreptate, că dreptul penal se modifică o dată cu timpurile în care ia naştere. În baza lui "se poate reconstitui sistemul de valori şi de civilizaţie, caracteristic societăţii care a emanat dreptul penal. El reflectă întotdeauna atât cultura perioadei în care este creat Codul penal, cât şi cultura poporului care l-a elaborat. Mai mult chiar, Codul penal este o parte a culturii. Din el se poate înţelege condiţia morală a societăţii, sistemul de valori pe care este edificat statul. Se mai poate observa şi locul pe care-l ocupă omul în stat şi drepturile ce i se cuvin, precum şi locul pe care-l ocupă puterea"1. Noul Cod penal al Republicii Moldova, nefiind o excepţie, reflectă schimbările produse în societatea contemporană, evoluţia sistemelor de politică penală din ţara noastră, relaţiile acesteia cu normele de drept penal internaţional şi cu tratatele internaţionale ratificate de statul nostru. Este cert că apărarea valorilor sociale se realizează preponderent prin mijloace de ordin economic, social, educativ. Acest lucru se înfăptuieşte însă şi prin intermediul normelor juridice prevăzute de dreptul administrativ, financiar, civil, funciar, al muncii etc. În sistemul dreptului, un rol deosebit îi revine dreptului penal care defineşte cele mai importante valori sociale, a căror violare este pedepsită prin aplicarea de sancţiuni penale. Întrucât societatea şi-a reevaluat valorile şi a creat o nouă politică penală a statului, actualul Cod penal reflectă acest efort care a pornit de la necesităţile apărării, în primul rând, a valorilor ei supreme: personalitatea omului şi drepturile lui, proprietatea, mediul, pacea şi securitatea umană, ordinea constituţională, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova etc. Elaborarea Codului penal a urmărit şi alte scopuri: excluderea caracterului declarativ al normelor penale şi al clişeelor ideologice, perfecţionarea legislaţiei penale pentru a eficientiza lupta cu criminalitatea organizată, corupţia şi alte manifestări de această natură. Aşadar, noul Cod penal are o formă şi o structură esenţial modificate în raport cu CP din 1961. Partea generală şi cea specială cuprind 31 de capitole şi 393 de articole. Capitolele Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război; Infracţiuni contra familiei şi minorilor; Infracţiuni în domeniul informaticii; Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale sunt noi sau modificate în mod substanţial. Au fost operate modificări în denumirea altor capitole, în conţinutul lor fiind introduse multe componenţe de infracţiuni noi, necunoscute anterior legislaţiei noastre penale. Printre momentele-cheie din partea generală a Codului penal menţionăm că în alin.1 art.1 este stipulată unicitatea legislaţiei penale: "Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova". Această prevedere are o importanţă deosebită. Este cunoscut faptul existenţei în alte ţări a legilor speciale, care, concomitent cu CP, sunt acte normative în baza cărora poate surveni răspunderea penală. Codificarea tuturor normelor penale într-un singur cod asigură aplicarea operativă şi corectă a legislaţiei penale. O altă stipulare importantă a Codului penal este că acesta "se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale" (a se vedea prevederile alin.3 art.1). Această normă penală derivă din conţinutul art.7 al CRM care consfinţeşte faptul că numai Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o altă lege sau un alt act juridic care contravin prevederilor Constituţiei nu au putere juridică. Pornind de la această prevedere constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul legii sau al oricărui alt act juridic ce reglementează raporturile juridice

litigioase şi, în cazurile necesare, să aplice Legea Supremă ca act juridic normativ cu acţiune directă. Instanţele de judecată aplică în mod direct Constituţia: a) dacă prevederile Constituţiei, ce urmează a fi aplicate, nu conţin indicaţii referitoare la adoptarea unei legi speciale, ce ar reglementa aplicarea acestor prevederi ale Constituţiei; b) dacă instanţa judecătorească stabileşte că legea care a fost adoptată până la intrarea în vigoare a Constituţiei (27 august 1994) contravine prevederilor ei2. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova atenţionează instanţele judecătoreşti că "la efectuarea justiţiei, instanţele judecătoreşti urmează să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, precum şi de prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte"3. Este revăzut şi scopul legii penale. Conform art.2 al CP, "legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. Legea penală are, de asemenea, drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni". Deci, prioritatea valorilor sociale ocrotite de noul Cod penal este alta decât în CP anterior: personalitatea - societatea - statul. Pentru prima dată în CP sunt incluse principiile legislaţiei penale. Acestea sunt:
• • • • •

principiul legalităţii (art.3) , principiul umanismului (art.4), principiul democratismului (art.5), principiul caracterului personal al răspunderii penale (art.6), principiul individualizării răspunderii penale şi al pedepsei penale (art.7).

Evident că în sistemul de principii un loc deosebit îl ocupă principiul constituţional al legalităţii, care are următoarea formulare în noul Cod penal: "nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală" (art.3 CP). Principiile legislaţiei penale şi corelarea acestora permit aprecierea statutului juridic al persoanei care a săvârşit infracţiunea, drepturile şi obligaţiunile statului în legătură cu acest fapt. Principiile enunţate sunt strâns legate între ele, completându-se reciproc. În Codul penal actual sunt formulate mai detaliat şi normele ce reglementează acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu, efectul ei retroactiv, modalitatea de extrădare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Importante modificări sunt introduse, de asemenea, în capitolul Infracţiunea; noţiunea de infracţiune este definită ca o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. Înlocuind termenul socialpericulos, ca unul având o conotaţie ideologică, cu termenul prejudiciabil, legiuitorul s-a bazat pe faptul că orice infracţiune aduce, în primul rând, un prejudiciu real valorilor sociale ocrotite de lege sau creează primejdia reală pentru ca un astfel de prejudiciu să fie adus. În acelaşi capitol sunt concretizate normele penale ce ţin de acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu. Pornind de la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei penale, legea penală clasifică, pentru prima dată, infracţiunile în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave. Clasificarea infracţiunilor are o importanţă decisivă nu numai la numirea categoriilor şi mărimii pedepsei, ci şi la rezolvarea problemelor ce vizează recunoaşterea recidivei periculoase, deosebit de periculoase, a răspunderii penale pentru

pregătirea de infracţiune, a liberării de răspundere penală a minorilor, la stabilirea termenelor prescripţiei tragerii la răspundere penală etc. Introducerea institutului de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei este de o deosebită importanţă în domeniul dreptului penal şi al celui procesual-penal. Conform art.80 CP, în cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar instanţa de judecată acceptă acest acord, pedeapsa pentru acţiunea imputată se reduce cu 1/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. În temeiul prevederilor art.504 CPP, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte în scris (art.505 CPP) cu participarea obligatorie a apărătorului, învinuitului sau inculpatului în cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave. Instituţia în cauză are un rol extrem de important în efectuarea justiţiei. Conform datelor statistice, "în sistemul de justiţie american, negocierea recunoaşterii vinovăţiei a devenit esenţială şi a câştigat din ce în ce mai mult teren. În 1995, 43583 de acuzaţi, sau 92% din cei condamnaţi pentru delicte grave în instanţele federale, au pledat "vinovat". În mod virtual, toate aceste pledoarii "vinovat" au constituit rezultatul negocierilor de recunoaştere a vinovăţiei. Pentru comparaţie, în 1995, numai 10000 de inculpaţi au fost judecaţi în instanţele federale de către un judecător sau de către un complet de juraţi. Din cauza aglomerării din instanţele federale, ar fi imposibil să fie judecate încă alte 40000 de procese pe an. Fără negocierea de recunoaştere a vinovăţiei, cazurile civile nu ar mai avea nici o şansă să fie judecate în instanţele federale, deoarece procesele penale au prioritate în faţa acţiunilor civile"4. Novatoare sunt şi stipulările din art.20 CP, care prevede cazul fortuit. Fapta săvârşită în caz fortuit nu constituie infracţiune, deoarece îi lipseşte trăsătura esenţială - cea a vinovăţiei. Sunt absolut noi şi prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice stipulate în noul Cod penal. În plan european, acestei probleme i-au fost dedicate mai multe convenţii, rezoluţii, recomandări ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene, unele dintre ele sau răsfrânt pozitiv asupra dreptului penal al Republicii Moldova. De exemplu, potrivit Convenţiei privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal din 04.11.1998, Republica Moldova a inclus o serie de sancţiuni concrete pentru acţiunile infracţionale ale persoanei juridice în domeniul securităţii ecologice (art.223, 224, 225,227, 228, 229, 230, 231, 232, 235). Este semnificativă şi Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor5. Scopul Recomandării este de a încuraja adoptarea de măsuri de ordin legislativ pentru ca, pe de o parte, întreprinderile să poată fi declarate responsabile pentru infracţiunile comise în activitatea lor, fără a exonera însă de răspundere persoanele fizice care au săvârşit fapta, iar pe de altă parte - să se creeze un sistem de sancţiuni şi măsuri adaptate întreprinderilor, în scopul realizării unei sancţionări eficiente a activităţilor ilicite, a prevenirii comiterii de noi infracţiuni şi a reparării prejudiciilor cauzate prin infracţiune6. În sensul acesta, legiuitorul a stabilit răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile economice (art.236, 237, 239, 240, 241, 244, 245), din domeniul informaticii (259, 260, 261) etc. Principiile pe care le formulează Recomandarea în cauză au menirea să ghideze regimul răspunderii penale a persoanelor juridice7:

o persoană juridică poate răspunde pentru infracţiunile comise în exerciţiul activităţii sale, chiar dacă aceste infracţiuni sunt străine de obiectul întreprinderii şi indiferent dacă a fost identificată sau nu persoana fizică ce le-a săvârşit; întreprinderea trebuie exonerată de răspundere atunci când conducerea sa nu este implicată în comiterea infracţiunii şi a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea săvârşirii ei;

30). 352 alin. termen omis din limbajul juridic. enunţăm că art. De exemplu. A fost modificată şi noţiunea de repetare a infracţiunii.45). lit. de gravitatea culpei întreprinderii.3. lărgind esenţial aria aplicării amenzii.4 din Protocolul nr. 327 alin.c). Sunt modificate şi categoriile pedepselor. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. Deci. 336 alin. riscul întemeiat. lucru extrem de important în lupta cu criminalitatea. forme care.c). Deopotrivă cu legitima apărare şi starea de extremă necesitate.46).47). 328 alin.3. omisiune care a dus la comiterea infracţiunii. au fost elucidate sub aspect structural. 332 alin. 326 alin.28). se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni identice ori omogene. d) organizaţia (asociaţia) criminală (art.• • • angajarea răspunderii întreprinderii nu trebuie să ducă la exonerarea de răspundere a persoanelor fizice implicate în comiterea infracţiunii.3 lit.a) etc. c) grupul criminal organizat (art. În noul CP nu mai există nici noţiunea de recidivist deosebit de periculos. Aceste forme sunt: a) participaţia simplă (art.3 lit. aplicarea de sancţiuni penale trebuie să se facă numai atunci când acestea sunt cerute de natura infracţiunii.) au ca semn calificativ săvârşirea diferitelor acţiuni în interesul unui grup criminal sau al unei organizaţii (asociaţii) criminale. legiuitorul a specificat formele participaţiei la infracţiune. În continuarea aceleiaşi idei.c).a). Noul CP a lărgit lista cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei.3 lit. prevederile art.a fost exclus. Atât partea generală. în alegerea şi aplicarea sancţiunii trebuie să se acorde o atenţie deosebită obiectivelor nonrepresive: prevenirea comiterii de noi infracţiuni şi repararea prejudiciului suferit de victima infracţiunii8. aceste cauze vor permite cetăţenilor să-si realizeze plenar apărarea drepturilor şi libertăţilor ce le sunt garantate. În noul CP se pune accentul pe pedepsele nonprivative de libertate.3 lit.31 CP. stabilind noi pedepse: munca neremunerată în folosul comunităţii şi arestul. Prin muncă neremunerată în folosul comunităţii legiuitorul prevede antrenarea condamnatului . Conform art. cât şi cea specială a CP conţin norme penale care au menirea de a eficientiza lupta împotriva crimei organizate.7 CEDO stipulează că "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat". de consecinţele ei pentru societate şi de necesitatea de a preveni alte infracţiuni. 335 alin.324 alin. infracţiune prelungită (art.3 lit. numeroase componenţe de infracţiuni (art. cum ar fi cea administrativă. constrângerea fizică sau psihică. infracţiune continuă (art. În mod special persoanele exercitând funcţii de conducere trebuie să răspundă pentru omisiunea îndeplinirii obligaţiunilor lor. semnul calificativ . în actualul cod. prevăzute de aceeaşi normă penală.29).284 din partea specială a CP prevede răspunderea penală pentru crearea sau conducerea unei organizaţii criminale. Astfel. în funcţie de gradul de coordonare şi de organizare a acţiunilor participanţilor la săvârşirea faptei penale. Pentru a evita multiplele greşeli în practica judiciară legate de calificarea activităţii infracţionale.2 lit. Pentru fapte de mai mică gravitate este indicată recurgerea la alte forme de răspundere.a).în afara timpului serviciului de bază sau de studii .3 lit. b) participaţia complexă (art. Ultimele două modificări au fost operate şi sunt un rezultat al aducerii legislaţiei RM în corespundere cu prevederile CEDO. Au fost recunoscute suplimentar drept cauze care înlătură caracterul penal al faptei şi reţinerea infractorului. 325 alin.44).b). în CP sunt introduse noţiunile de infracţiune unică (art.săvârşirea infracţiunii de către o persoană condamnată anterior pentru aceeaşi infracţiune. În acest sens.b). semn caracteristic legislaţiei penale precedente .

în cazul unui concurs de infracţiuni. Evidenţiem totuşi în calitate de exemplu de perfecţionare a legislaţiei naţionale sub imperiul prevederilor tratatelor internaţionale. lichidarea. Evident că într-un succint cuvânt introductiv nu pot fi supuse analizei normele penale noi. privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. dintre o parte şi un întreg va permite determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii imputate. tratamentele inumane (art. 85 CP. definirea într-o formă raţională a noţiunilor. În categoriile pedepselor sunt incluse închisoarea şi detenţiunea pe viaţă.IX .144) etc. nu are şi nici nu poate avea drept obiect domeniul considerat definitivat al ştiinţei dreptului penal. dintre două norme speciale. Denumirea capitolelor şi ierarhizarea lor în partea specială denotă prioritatea valorilor sociale ocrotite de către stat. Conform art. printre care evidenţiem cap. Pentru prima dată în legea penală a Republicii Moldova sunt stabilite.109 CP). Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.la muncă.în baza hotărârii instanţei de judecată. al concurenţei dintre normele generale şi cele speciale. Conotaţia semantică a unor termeni sau expresii cuprinse în cap.1 art. Capitolul X este consacrat măsurilor de siguranţă care au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prejudiciabile.1 art. Înseşi denumirile primelor capitole: Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii. determinată de autorităţile administraţiei publice locale (alin. În lista cauzelor care înlătură răspunderea penală este de menţionat împăcarea (art. de asemenea. intitulat Calificarea infracţiunilor va facilita. infracţiunile de război. cinstei şi demnităţii persoanei etc. Nu mai puţin importante sunt modificările operate în partea specială a CP. La fel. de asemenea. Presupunând că metoda ştiinţifică este . încălcarea dreptului umanitar internaţional (art.135). unele denumiri ale normelor penale: genocidul (art.XII al CP.67 CP).IX) sunt formulate noţiunea şi categoriile de liberare de pedeapsă penală. Dar ea reuneşte şi ordonează aspectele esenţiale ale conţinutului CP în vigoare după o formă şi nişte reguli demult stabilite. au fost extinse considerabil termenele pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni şi al unui cumul de sentinţe. Într-un capitol aparte (cap. iar în cazul unui cumul de sentinţe pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare. aplicarea normelor penale. corelarea conţinutului prevederilor normelor. Lucrarea de faţă. Metoda principală folosită la scrierea acestui Comentariu şi firul lui călăuzitor au la bază expunerea succintă a tezelor esenţiale din fiecare articol (partea generală) şi a elementelor componenţelor de infracţiune (partea specială). clonarea (art. Calificarea infracţiunilor. şi categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice: amenda. Esenţa conceptului de închisoare constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei . cel puţin din simplul motiv că acestea sunt numeroase. al concurenţei normelor penale.într-un penitenciar.137). pe un anumit termen . Situaţia criminogenă a condiţionat necesitatea criminalizării unor fapte care periclitează valorile sociale şi a grupării unor norme penale în capitole noi. ecocidul (art. un act de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă.71 CP). Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni până la 25 de ani. în cazul unui concurs de infracţiuni închisoarea poate să fie numită pe un termen ce nu depăşeşte 30 de ani.136).138). Împăcarea este personală şi poate fi realizată din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată. cap. evidenţiază ocrotirea valorilor social-umane şi obligaţiunile Republicii Moldova în legătură cu aderarea la convenţiile internaţionale.68 CP). Infracţiuni contra libertăţii.Infracţiuni în domeniul informaticii etc.XI . expresiilor şi a semnelor calificative ale faptei incriminate de legea penală în accepţiunea noului cod. Prin detenţiune pe viaţă legiuitorul prevede privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii (art.Infracţiuni ecologice.84.. Prin arest se înţelege privarea de libertate a persoanei pe un termen de la 3 până la 6 luni (alin. fiind primul comentariu al unui Cod penal al Republicii Moldova.

Nu este de neglijat nici motivul pentru care Centrul de Drept al Avocaţilor.seria de 29 de volume care cuprinde Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Codul de procedură civilă. vol. legate logic între ele şi cu prevederile celorlalte coduri. fiind mai întinse decât le permite de obicei scopul şi studiul unui comentariu de acest tip. Editura Lumina-Lex. În dorinţa de a elabora un comentariu care să reprezinte o expunere ordonată în unităţi complexe ale gândirii dialectice. Drept penal.Republica Moldova etc. critici. promovarea independenţei justiţiei. Excepţie a făcut capitolul XIII Înţelesul unor termeni sau expresii în prezentul cod care a fost ataşat la lucrare fără a fi comentat. . recunoaştem că şi autorii comentariului de faţă au emis suficiente observaţii şi propuneri concrete de îmbunătăţire a Codului penal. este imposibil a prevedea potenţialele modificări de relaţii sociale. mai au circulaţie în acest areal.7. iar în altele . denumirile sub care sunt cunoscute diferite organizaţii naţionale şi internaţionale sunt prezentate prin abrevierile şi siglele devenite uzuale. de asemenea noi. procesual-penală. elaborări teoretice şi metodice aparte. a fost propusă o listă a abrevierilor lexemelor şi sintagmelor frecvent folosite şi uşor descifrabile. 2000. Comentariul de faţă conţine. Codul muncii etc. Capitolele au fost comentate în ordinea dictată de Codul penal. procesual-civilă etc. Codul civil. rezervând astfel spaţiu pentru alte idei şi sugerând articolul la care cititorul poate apela pentru a găsi rapid răspunsul căutat. Pe de altă parte. intervenţia în topica şi expresiile la care ţin autorii cu atât mai mult cu cât acestea. fiind receptivi la eventualele sugestii. BNM . civilă. propuneri şi critici exprimate de persoane avizate. TI în unele texte înseamnă Tratate internaţionale. ne-am orientat spre coerenţă. pe cât s-a putut. de exemplu. pe care îl reprezint. În ultimul deceniu s-a înregistrat un progres însemnat în editarea multor lucrări importante ale autorilor din domeniul dreptului din Republica Moldova.pentru înţelegerea dreptului penal ca disciplină cognitivă. deşi arhaizante. schimbarea mentalităţii şi susţinerea libertăţii gândirii şi spiritului specialiştilor în materie de drept penal.Banca Naţională a Moldovei.Teorie şi practică judiciară.Fondul Monetar Internaţional. se bazează pe spiritul logic. Astfel. anumite carenţe inerente unor lucrări de acest gen. s-a recurs la utilizarea abrevierii în cauză. de exemplu: FMI . niciodată şi nicăieri nu a fost şi nici nu va exista un CP perfect. partea specială. interpretări. ale Republicii Moldova: Codul de procedură penală. ele urmând a fi conturate aparte în diverse articole.1 . fără îndoială. Astfel. fapt important în condiţiile societăţii noastre. ---------------------1 Vasile Dobrinoiu. În aceste şi alte cazuri contextul va ajuta cititorul să deducă sensul concret al frazei scrise.cunoscută de cei care vor beneficia de acest Comentariu şi considerând că aceştia înţeleg că întregul. În afară de aceasta. precizie conceptuală şi formulări clare. un cod care nu ar lăsa loc pentru obiecţii. pag. autorii au renunţat la sublinierea şi relevarea în parte a continuităţii logice a fiecărui detaliu deja comentat. se schimbă frecvent. Sperăm ca iniţiativa noastră de elaborare şi editare a Comentariului la Codul penal să constituie un imbold în menţinerea interesului specialiştilor pentru domeniul dat şi al studenţilor . De aceea. ca şi dezvoltarea părţilor sale. Asemenea noului Cod penal. Pentru a facilita accesul la textul comentat. Comentariul a fost scris de un grup de specialişti avizaţi în domeniul dreptului penal. savanţi şi practicieni care reprezintă patru instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova şi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie şi ai Judecătoriei Militare. În cazul în care unele abrevieri comportă un sens dublu. Aceste obiecţii subiective. dar uşor descifrabil. a fost păstrat stilul de expunere propriu fiecărui autor. am evitat. s-a pronunţat pentru un proiect de scriere şi publicare a unui asemenea comentariu important. nu şi-au găsit loc în lucrarea de faţă. RM . acesta înscriindu-se perfect obiectivului pe care îl urmărim de mai mulţi ani: formarea unui stat bazat pe drept. Bucureşti. În condiţiile în care legislaţia penală. fapt care le încadrează personalitatea în spiritualitatea epocii şi le subliniază vocaţia de savanţi şi cercetători.

Bucureşti. Editura Rosetti. 3 Ibidem. Recomandarea adoptată la 20 octombrie 1988.200. Materialele Forumului Internaţional privind încadrarea juridică de recunoaştere a vinovăţiei. abreviere alin. = capitolul şi derivatele CC = Codul civil CCA = Codul contravenţiilor administrative CE = Consiliul Europei CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului CEl = Codul electoral CEx = Codul de executare CF = Codul familiei CFisc.2 din 30 ianuarie 1996 cu modificările introduse prin HP CSJ nr. Radu Chiriţă. Cartier.3. = articol şi derivatele BNM = Banca Naţională a Moldovei cap. Chişinău. ABREVIERI: abr. Radu Chiriţă. pag. Bucureşti. pag. Răspunderea penală a persoanei juridice.200-201. p. negocierea de recunoaştere a vinovăţiei şi simplificarea procedurii penale: Care este calea cea mai bună pentru Moldova?.38 din 20 decembrie 1999. CA = Decizia Curţii de Apel Dec. 2002. pag. 7 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. Iniţiativa Juridică din Europa Centrală şi de Est. Tr. = alineat şi derivatele AP = revista Avocatul poporului art. 10-11 iunie 1999 (manuscris). Editura Rosetti.86. 4 Asociaţia Avocaţilor Americani. 6 Florin Streteanu. adoptată la 20 octombrie 1988. 5 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. = abreviat. 8 Florin Streteanu. p. Răspunderea penală a persoanei juridice.HP CSJ nr. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului FMI = Fondul Monetar Internaţional HG = Hotărârea Guvernului HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova 2 . Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor. = Codul fiscal CG = Convenţiile de la Geneva din 1949 CIP = Curtea Internaţională Penală CÎS = Camera Înregistrării de Stat CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale CM = Codul muncii CP = Codul penal CPC = Codul de procedură civilă CPP = Codul de procedură penală CRM = Constituţia Republicii Moldova CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului DE = Dicţionarul enciclopedic. 2000 Dec. 2002.2.

INFRACŢIUNEA Articolul 14. Locul săvârşirii faptei Articolul 13. Infracţiunea săvârşită cu două forme de vinovăţie Articolul 20. Extrădarea Capitolul II. Subiectul infracţiunii Articolul 22. Fapta săvârşită fără vinovăţie (cazul fortuit) Articolul 21. Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale Articolul 8. = rezoluţie şi derivatele RM = Republica Moldova şi derivatele RND = Revista Naţională de Drept sec. CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1. = sentinţa şi derivatele SFS = Serviciul Fiscal de Stat TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte TVA = taxa pe valoarea adăugată ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova USM = Universitatea de Stat din Moldova CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA. PARTEA GENERALĂ Capitolul I. Acţiunea legii penale în timp Articolul 9. Scopul legii penale Articolul 3. = recomandare şi derivatele reg = regulament şi derivatele rez. Principiul caracterului personal al răspunderii penale Articolul 7.JM = Judecătoria Militară M = monitor şi derivatele MA = Ministerul Apărării MAI = Ministerul Afacerilor Interne MF = Ministerul Finanţelor MO = Monitorul Oficial MS = Ministerul Sănătăţii nr. Timpul săvârşirii faptei Articolul 10. Clasificarea infracţiunilor Articolul 17. Aplicarea legii penale în spaţiu Articolul 12. Legea penală a Republicii Moldova Articolul 2. = pagina şi derivatele PPA = Primul Protocol adiţional rec. Principiul legalităţii Articolul 4. Noţiunea de infracţiune Articolul 15. Principiul umanismului Articolul 5. = secţiune şi derivatele sent. Răspunderea pentru infracţiunea săvârşită în stare de ebrietate . Responsabilitatea Articolul 23. = ordin şi derivatele p. Principiul democratismului Articolul 6. Efectul retroactiv al legii penale Articolul 11. Gradul prejudiciabil al infracţiunii Articolul 16. = număr şi derivatele ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite ord. Infracţiunea săvârşită cu intenţie Articolul 18. Infracţiunea săvârşită din imprudenţă Articolul 19. = punct şi derivatele pag. Iresponsabilitatea Articolul 24.

Reţinerea infractorului Articolul 38. Tentativa de infracţiune Articolul 28. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35. Constrângerea fizică sau psihică Articolul 40. Recidiva Capitolul III. Riscul întemeiat Capitolul IV. Etapele activităţii infracţionale Articolul 26. Amenda Articolul 65. Infracţiunea unică Articolul 29. a unui titlu special. Organizaţia (asociaţia) criminală Articolul 48. Formele participaţiei Articolul 44. Participaţia Articolul 42. Participaţia simplă Articolul 45. Pluralitatea de infracţiuni Articolul 33. PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. Infracţiunea continuă Articolul 30. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă Articolul 56. Favorizarea Capitolul V. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Articolul 36. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. Retragerea gradului militar. Repetare a infracţiunii Articolul 32.Articolul 25. Grupul criminal organizat Articolul 47. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat Articolul 67. Liberarea condiţionată de răspundere penală Articolul 60. Starea de extremă necesitate Articolul 39. RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50. Răspunderea penală Articolul 51. Concursul de infracţiuni Articolul 34. PARTICIPAŢIA Articolul 41. Infracţiunea prelungită Articolul 31. Munca neremunerată în folosul comunităţii . Categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Articolul 64. Prescripţia tragerii la răspundere penală Capitolul VII. Liberarea de răspundere penală Articolul 54. Temeiul răspunderii penale Articolul 52. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate Articolul 66. Componenţa infracţiunii Capitolul VI. Participaţia complexă Articolul 46. Pregătirea de infracţiune Articolul 27. Noţiunea şi scopul pedepsei penale Articolul 62. Exces de autor Articolul 49. Participanţii Articolul 43. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice Articolul 63. Liberarea de răspundere penală a minorilor Articolul 55. Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii Articolul 57. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă Articolul 58. Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei Articolul 59. Legitima apărare Articolul 37.

Trimiterea într-o unitate militară disciplinară Articolul 70. Confiscarea specială Capitolul XI. Scopul şi tipurile măsurilor de siguranţă Articolul 99. Modul determinării termenului pedepsei definitive în cazul cumulării diferitelor pedepse Articolul 88. Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate Articolul 74. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ Articolul 105. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Capitolul VIII. LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89. Graţierea . Aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin Articolul 87. Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege Articolul 80. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei Articolul 91. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor sau punerea lor sub curatelă Articolul 104. Internarea într-o instituţie psihiatrică Articolul 101. Aplicarea pedepsei pentru participaţie Articolul 84. Circumstanţele atenuante Articolul 77. Criteriile generale de individualizare a pedepsei Articolul 76. Aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe Articolul 86. Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni Articolul 83. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. Liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave Articolul 96. Noţiunea şi categoriile liberării de pedeapsa penală Articolul 90. Aplicarea pedepsei în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei Articolul 81. Arestul Articolul 69. Liberarea de pedeapsă a minorilor Articolul 94. Expulzarea Articolul 106. Detenţiunea pe viaţă Articolul 72. Calcularea termenelor pedepsei şi computarea arestului preventiv Capitolul IX. Circumstanţele agravante Articolul 78. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical alienaţilor Articolul 102. Efectele circumstanţelor atenuante şi agravante Articolul 79. Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 85. schimbarea. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen Articolul 92. Categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoare Articolul 73. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei Articolul 95. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR Articolul 75. Amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani Articolul 97. Amnistia Articolul 108.Articolul 68. Deducerea duratei de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 103. Prescripţia executării sentinţei de condamnare Capitolul X. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă Articolul 93. Închisoarea Articolul 71. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 100. Stabilirea. MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. Aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată Articolul 82.

Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător Articolul 126. este forma de exprimare a dreptului penal şi principalul lui izvor. (2) Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 115. toate legile noi. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor penale Articolul 116. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg Capitolul XIII. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre două norme speciale Articolul 118. persoanele fizice şi juridice. Noul Cod penal al RM a fost adoptat la 18 aprilie 2002 şi a intrat în vigoare la 12 iunie 2003. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre normele generale şi cele speciale Articolul 117. Stingerea antecedentelor penale Articolul 112.1 art. Noţiunea de antecedente penale Articolul 111. Împăcarea Articolul 110.1 stabileşte că CP este unica lege penală a RM. Persoana cu funcţie de răspundere Articolul 124. În conformitate cu art. funcţionarii publici. Armele Articolul 130. Mijloacele de transport Articolul 133. . determină faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor. Mercenar Articolul 131. pedepsele şi regimul executării acestora sunt de competenţa Parlamentului RM. daune considerabile şi daune esenţiale Articolul 127. ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119. care conţin norme juridico-penale. Timpul de război Articolul 128. ca act normativ-juridic. 2. obştească sau altă organizaţie nestatală Articolul 125. Proporţii deosebit de mari. Valori culturale Articolul 134. adoptarea legilor organice ce reglementează contravenţiile. Alin. au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale. (3) Prezentul cod se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. 3. necesită a fi incluse în CP şi nu pot fi aplicate separat. CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113. Prin urmare. Reabilitarea judecătorească Capitolul XII. LEGEA PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA (1) Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova. Specificul legii penale îl constituie sistemul ei codificat. proporţii mari. Noţiunea de calificare a infracţiunii Articolul 114. Infracţiuni militare Articolul 129. Fapta săvârşită în public Articolul 132. Teritoriul Articolul 121. Dispoziţii generale Articolul 120.Articolul 109. Persoana care se bucură de protecţie internaţională Articolul 123. CP are forţă juridică obligatorie pe întregul teritoriu al republicii şi urmează a fi respectat întocmai de către organele puterii de stat. 1. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului. Persoana care gestionează o organizaţie comercială.72 CRM. Secretul de stat Articolul 122. Rudenia CAPITOLUL I CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1. CP.

2 art. reglementează temeiurile liberării de răspundere şi de pedeapsă penală. Legile şi alte acte normative nu pot să contravină CRM. a cărei esenţă se exprimă prin faptul că nici un alt act normativ-juridic nu trebuie să contravină legii penale.20 consacră accesul liber la justiţie. art. indiferent de locul săvârşirii infracţiunii sau de cetăţenia infractorului. de asemenea.217). categoriile şi mărimea pedepsei pentru săvârşirea faptei penale. El conţine regulile de comportament ce au un caracter general-obligatoriu şi se răsfrânge asupra unui cerc nedeterminat de persoane.4 CRM. Codul penal al RM: • • • • • este un act intern unic. scopul legii penale. Scopurile CP determină structura şi conţinutul acestuia. împotriva infracţiunilor. orânduirea constituţională. Multiple norme ale CP sunt întemeiate pe tratatele internaţionale la care RM este parte.275). iar.21 stipulează prezumţia nevinovăţiei. dreptul internaţional este. pentru un şir de infracţiuni: circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.22 confirmă neretroactivitatea legii. Aceste prevederi constituţionale sunt cuprinse în normele penale ce reglementează principiile aplicării Codului penal. poartă un caracter normativ. 8. pacea şi securitatea omenirii. art. Noul CP corespunde prevederilor legii fundamentale.8 CRM. precizează aria activităţii prejudiciabile. drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. 1. cu forţă juridică supremă. Conform art. art.72 stabileşte că legislaţia penală se adoptă de Parlament etc.I al părţii speciale a CP referitoare la infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii şi infracţiunile de război. 7. fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art. În conformitate cu prevederile alin.25 stabileşte inviolabilitatea libertăţii şi siguranţei persoanei. izvor al dreptului penal al RM. încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor etc. prioritate li se acordă reglementărilor internaţionale. dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care RM este parte şi legile ei interne. inclusiv CP. proprietatea. persoana.236).Aplicarea exactă a legislaţiei penale de către organele de ocrotire a normelor de drept constituie o condiţie inerentă respectării şi realizării legislaţiei într-un stat de drept. în sensul îndeplinirii obligaţiunilor asumate. deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren.278). drepturile şi libertăţile acesteia. 4.3 art. RM foloseşte legea sa penală. Norma comentată defineşte două scopuri: de apărare şi de prevenire.1 stipulează că CP se aplică în conformitate cu prevederile CRM şi ale actelor internaţionale la care RM este parte. prioritate i se acordă legii penale. Pe normele dreptului internaţional se întemeiază şi prevederile cap. terorismul (art. art.16 din CRM consfinţeşte principiul egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii. RM se obligă să respecte Carta ONU şi tratatele la care este parte. art. Constituţia este legea supremă a republicii care determină baza juridică a întregului sistem de drept al RM. a unei nave aeriene sau navale (art. mediul înconjurător. să-şi stabilească relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Prin urmare. Stabilind faptele infracţionale şi pedepsele pentru săvârşirea lor. De exemplu. Normele de drept internaţional ratificate de RM constituie temei juridic pentru legislaţia penală. 6. temeiurile şi condiţiile răspunderii penale. alin. stabileşte principiile şi dispoziţiile dreptului penal. 5. (2) Legea penală are. În legătură cu aceasta. independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. . Articolul 2. indicând semnele ei concrete. precum şi întreaga ordine de drept. SCOPUL LEGII PENALE (1) Legea penală apără. psihotrope sau a precursorilor (art. adoptat de Parlamentul RM. de asemenea. în caz de neconcordanţă. suveranitatea. art.

În conformitate cu alin. alin. vol. Articolul 3. Astfel formulat. nu era prevăzută de lege ca infracţiune. 1. PRINCIPIUL LEGALITĂŢII (1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale. Prevenirea generală se adresează tuturor persoanelor şi constă în abţinerea. sub imperiul fricii de răspundere şi pedeapsă penală a persoanelor cu labilitate afectivă de a săvârşi fapte prejudiciabile. principiul legalităţii a fost reafirmat în DUDO. 6. Scopurile legii penale se realizează prin diversificarea şi individualizarea pedepselor. "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată cât timp vinovăţia sa nu a fost stabilită în mod legal". CP proclamă că legea penală mai are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. adoptat de acelaşi organism la 16 decembrie 1966 (TI. în apărarea altor. CP plasează pe primul loc apărarea juridică a omului şi a personalităţii lui. pag. nulla poena sine lege" (Nu există infracţiune fără lege. şi ulterior în Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice. Scopul legii penale constă.2 CEDO. Apărarea prioritară a personalităţii se deduce din prevederile art. În calitate de obiect al protecţiei juridico-penale se proclamă ocrotirea tuturor formelor de proprietate. Prevenirea specială se realizează prin aplicare de măsuri cu caracter juridico-penal asupra persoanelor ce au săvârşit infracţiuni. O dată cu funcţia apărării (alin.341-358). drepturile şi libertăţile omului şi ale cetăţeanului. Ierarhia valorilor ocrotite de legea penală este construită după schema: personalitatesocietate-stat.1 art. prin liberarea de pedeapsă penală. Esenţa acestui principiu este cristalizată în dictonul "Nullum crimen sine lege.2 vizează prevenirea generală şi cea specială. diverse. în vigoare de la 3 septembrie 1953 (TI. pag. fiind înscris în Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului din 1789.2 art. exprimată prin regula "Nu există infracţiune fără lege" (Nullum crimen sine lege).2).12-17). În lege sunt enumerate blocurile de bază ale sistemului de relaţii sociale care constituie obiectul juridico-penal al apărării. 7. Asigurarea păcii şi securităţii omenirii a fost ridicată la nivel de scop al legii penale pentru prima dată în actualul CP.30-50). Principiul legalităţii în materia dreptului penal a fost formulat pentru prima oară în timpul Revoluţiei burgheze din Franţa. . potrivit dreptului naţional sau internaţional. vol. nu există pedeapsă fără lege).1. presupune că nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care. Stabilind acest scop. legiuitorul a luat în consideraţie schimbările esenţiale. care au avut loc în politică. 4. Conform art. 5. 3.15 al Pactului. scopul principal al CP constă în apărarea celor mai importante relaţii sociale de atentatele criminale. semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma. statului. în momentul în care au fost săvârşite". baza cărora este stabilită de CRM.24-25 CRM şi din tradiţia ce există în statele cu o democraţie dezvoltată. suveranităţii. Specificând rolul de prevenire al legii penale. prin stabilirea minuţioasă a cauzelor care înlătură răspunderea penală şi consecinţele condamnării etc.1. interese ale persoanei. dar influenţează şi asupra conştiinţei şi a comportamentului subiecţilor ce intră în asemenea relaţii. 3. de asemenea. a mediului. Menţionăm că legea penală nu numai apără relaţiile sociale de atentatele criminale.2 art. Conform art. 5. economie şi în alte sfere sociale ale societăţii şi ale statului. societăţii. la momentul săvârşirii ei. "nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau inacţiuni care nu constituie un act delictuos. Principiul legalităţii a fost formulat în doctrina penală de către Cezare Becaria. 2. Principiul legalităţii în domeniul dreptului are două aspecte: a) Legalitatea incriminării. adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 (TI. calitative.2. pag.6 alin.1. vol.2. (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise. Interzicerea juridico-penală presupune prin esenţă prevenirea atentatelor infracţionale asupra relaţiilor sociale ocrotite de lege. 4. După cel de al doilea război mondial. decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală. independenţei şi integrităţii teritoriale a RM. a ordinii constituţionale.

de atenuare a răspunderii penale (art. Nimeni nu poate fi supus la torturi. privativă de libertate . deosebit de grave şi excepţional de grave. art. vieţii. astfel evidenţiindu-se importanţa pe care o acordă dreptul penal acestor valori umane. în al doilea rând. Articolul 4. demnităţii omului sunt plasate în primele capitole (I-V) ale părţii speciale a CP şi sunt considerate. Din acest punct de vedere. pag.366-368). şi numai în condiţiile prevăzute de lege. în primul rând. în adoptarea unui nou sistem de pedepse (art. reglementările privitoare la minori.76.1 alin. prin valorile sociale şi morale ocrotite de normele de drept. proprietatea etc.04. pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă şi executat.104 CP).). 2. Textul legii evidenţiază locul important al omului şi al drepturilor şi libertăţilor lui printre aceste valori. Infracţiunile îndreptate împotriva omenirii. în sensul că legea penală poate fi aplicată numai pentru acele fapte care erau prevăzute de lege ca infracţiuni la momentul comiterii lor. 8. 5.3 CP. nici la pedepse sau tratamente crude. inumane sau degradante. drepturile şi libertăţile acesteia. persoanei care a săvârşit o infracţiune trebuie să i se aplice numai pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune. Umanismul este un principiu al dreptului penal.detenţia pe viaţă.1. Principiul legalităţii este caracterizat şi de faptul că pedepsele pentru infracţiuni sunt stabilite de lege din timp. în art. Legalitatea incriminării se aplică asupra mai multor instituţii ale dreptului penal şi. În afară de sistemul circumstanţelor atenuante. onoarea şi alte atribute ale personalităţii umane şi dezvoltării sale libere. se interzice aplicarea legii penale prin analogie.1983 (TI. vol. Umanismul dreptului penal se exprimă.detenţia pe viaţă. 6. PRINCIPIUL UMANISMULUI (1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere. (2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului.6 CEDO Privind abolirea pedepsei cu moartea din 28.. nu se pot adăuga sau exprima elemente din lege. în lege se prevede că instanţa trebuie să ţină seama de gradul prejudiciabil al faptei şi. 1. Conform art. De un real umanism sunt. 4. 78 CP). Prin aceeaşi lege a fost introdusă în sistemul de sancţiuni penale o formă nouă. 7. s-a instituit un sistem închegat de măsuri educative (supravegherea părinţilor. internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi reeducare etc. în al treilea rând.1 şi 2 CP. În această privinţă s-a prevăzut că limita răspunderii penale începe de la 14 ani. 6.2 art. în majoritatea lor. umanismul se manifestă prin crearea multor instituţii de individualizare şi. în mod prioritar. în a cărui bază sunt apărate interesele şi drepturile fundamentale ale omului. . prin interpretarea legii penale. b) Legalitatea pedepsei şi a măsurilor ce pot fi luate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală este exprimată în doctrină de dictonul "Nulla poena sine lege" (Nu există pedeapsă fără lege).62 CP).1 al Protocolului nr. Conform alin. din care a fost exclusă pedeapsa cu moartea. libertăţii.76 CP). persoana ca valoare supremă a societăţii. 3. care a fost înlocuită cu o nouă pedeapsă privativă de libertate . instanţa având posibilitatea să aleagă o pedeapsă de o anumită natură şi durată. Aceste infracţiuni sunt sancţionate sever. demnitatea. În al patrulea rând. mai cu seamă.2 CP sunt indicate aceste valori (persoana. pentru legislaţia noastră penală. adică prin operaţiunea logico-juridică de stabilire a înţelesului ei: nu se pot crea infracţiuni. legalitatea impune aplicarea principiului activităţii legii penale. Umanismul se manifestă. de persoana infractorului (art. astfel. grave. în special. decurge consecinţa că izvor al dreptului penal nu poate fi decât legea în sensul art. în materia aplicării legii penale în timp. 7. dispunând că numai legea prevede ce fapte constituie infracţiuni.principiul legalităţii incriminării constituie o puternică garanţie juridică a respectării drepturilor şi libertăţilor persoanei. Potrivit acestui principiu.

93 CP). care sunt acceptate de societate. 10. cu persoana omului. Toţi membrii societăţii. nici la pedepse sau tratamente crude. pe care societatea.24 alin. conform căreia poporul este considerat izvor al puterii de stat. întreaga reglementare juridică penală exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii şi serveşte interesele întregii colectivităţi. liberarea de pedeapsa penală datorită schimbării situaţiei (art. 1. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată. drepturile şi libertăţile acestuia. În sfârşit. apartenenţă la o minoritate naţională.91 CP).2 art. imunităţile sau inegalităţile de tratament în aplicarea legii penale.97 CP). cât şi de către alte persoane. Urmând acest principiu. culoare. liberarea de executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave (art.54. inumane ori degradante".putere). familia. PRINCIPIUL DEMOCRATISMULUI (1) Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex. origine naţională sau socială. pedeapsă. 4. 11. limbă. în special a închisorii. art. pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. liberarea de pedeapsa penală a minorilor (art. atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale. 12. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru femeile ce au copii în vârstă de până la 8 ani (art. începând cu preşedintele ţării şi până la ultimul locuitor.94 CP). Peste tot este vorba de interese sociale. le consideră infracţiuni. Potrivit acestui principiu. care sunt indicaţi de voinţa şi conştiinţa juridică a societăţii. rasă. cu activitatea organelor de stat şi a celor publice. şi vor răspunde penal acei infractori.61 CP.90 CP) sau liberarea de executarea pedepsei înainte de termen (art. lexemul nominativ fiind de provenienţă greacă ("demos" . Articolul 5. religie. În numeroase cazuri legea prevede posibilitatea executării pedepsei cu închisoarea fără privare de libertate: condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. în persoana organului său legislativ Parlamentul -. cu proprietatea publică şi cea privată. sunt decretate drept pedepse acele măsuri de constrângere penală. naştere sau orice altă situaţie.2: "Nimeni nu va fi supus la torturi.55 CP) sau cu liberarea de răspundere penală pe alte motive (art. 2. cetăţean străin sau apatrid. 3. Rezultă. ca trăsătură fundamentală a societăţii. se află într-o situaţie egală în raport cu prevederile legii penale. sunt considerate infracţiuni acele fapte. că reglementarea penală cu privire la infracţiune. întregul drept penal constituie un tabel de valori sociale apărate împotriva infracţiunilor printr-o gamă de măsuri dictate de interesele colective şi de conştiinţa morală a întregii societăţi. umanismul dreptului penal se manifestă din plin în concepţia şi reglementarea executării pedepsei. Noţiunea de democratism vine din antichitate. acest principiu reflectă democraţia. Aceste prevederi sunt garantate de CRM. Conform alin. CP consacră principiul democratismului drept unul fundamental. avere. fie acesta cetăţean al RM.92 CP). 56-60 CP). (2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea drepturilor şi intereselor altei persoane sau ale unei colectivităţi. Potrivit acestui principiu. corectarea condamnatului. prescripţia executării sentinţei de condamnare (art. cu convieţuirea socială. noua concepţie de înfăptuire a justiţiei penale (în CP anterior principiul democratismului nu a fost înscris) exclude privilegiile. exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii. deci.popor şi "kratos" . o formă a puterii sociale. Pe planul dreptului penal. împotriva infracţiunilor. Prin principiul democratismului se exprimă mai elocvent tocmai faptul că se apără. de interese publice şi de interese individuale legitime. cât şi în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi.95 CP). . răspundere penală etc. interese sociale.9. În contradicţie cu practicile dreptului totalitar. înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă printr-o pedeapsă mai blândă (art. începând cu ordinea de drept. O dovadă în plus este înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea administrativă (art. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât de către condamnaţi. opinii politice sau orice alte opinii.96 CP).

este stipulat că urmărirea penală nu poate fi pornită. în urma înţelegerii prealabile. apartenenţă politică. care au acţionat în numele acestuia. prevăzute de lege. naţionalitate.2 CRM. trebuie stabilită vina fiecărui membru al grupului în săvârşirea acestei infracţiuni şi rolul fiecăruia în realizarea laturii obiective a infracţiunii concrete. toate persoanele sunt egale şi răspund în faţa legii fără excepţii. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală..7 al HP CSJ nr. Aşadar. a avut ca intenţie săvârşirea unui furt sau jaf. nu poate fi efectuată şi urmează a fi încetată în cazurile în care. Principiul democratismului în dreptul penal constituie materializarea principiului egalităţii persoanelor consacrat în art. răspunderea penală are un caracter personal. în care sunt învinuiţi câţiva inculpaţi de săvârşirea câtorva infracţiuni. 7. agenţi ai statului. 6. 1. Articolul 6. 5. intitulat Circumstanţele care exclud urmărirea penală. acţiunile lui trebuie să fie încadrate drept tâlhărie. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de ea pentru a însuşi averea victimei (p. avere sau origine socială. 2. De exemplu. sex. religie. deoarece în dreptul penal nimeni nu poate răspunde pentru fapta altuia.1993 Cu privire la sentinţa judiciară).16 alin. Poate fi trasă la răspundere penală numai persoana care a săvârşit fapta indiferent de rolul acesteia (autor. acestea se întemeiază pe dispoziţiile legii şi pe împrejurări reale. Principiul caracterului personal al răspunderii penale este recunoscut şi în dreptul penal internaţional. În cazul tragerii la răspundere penală a mai multor persoane care au săvârşit o infracţiune în grup. complice sau instigator) în procesul infracţional. 8.07. al liberării de pedeapsa penală a minorilor (art.respectiv ca furt sau jaf. iar acţiunile altor persoane . De aceea moartea infractorului are drept consecinţă stingerea răspunderii penale.275 CPP. 4. HP CSJ nr. în art. fără deosebire de rasă. la exercitarea justiţiei sunt antrenate masele de oameni ai muncii: iau parte la dezbaterea şi elaborarea diferitelor legi penale. Dacă un grup de persoane. 5) a intervenit decesul făptuitorului. iar unul din participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice o violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei. Nu se admite apărarea drepturilor şi a intereselor legale ale unei persoane prin lezarea drepturilor şi intereselor legale ale altei persoane. În cazul. 6. Conform principiului democratismului. sunt antrenate colective de oameni la reeducarea şi corectarea celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 7. opinie. acest principiu impune regula potrivit căreia răspunderea penală are caracter personal: numai persoana vinovată de săvârşirea unei infracţiuni este trasă la răspundere penală.91 CP). limbă. În materie de drept penal nu poate fi concepută răspunderea pentru altă persoană sau pentru fapta altuia.90 CP). a sancţiunilor şi consecinţelor ce decurg din aceasta. organizator. în privinţa fiecărui inculpat şi să le aprecieze în ansamblu cu toate materialele dosarului (p.11.5 din 6. în cazul liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen (art. Astfel. Aceasta înseamnă că numai infractorul poate fi tras la răspundere penală. conform căruia toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. origine etnică. Răspunderea pentru măsurile criminale ordonate într-un cadru instituţionalizat (în cadrul statului sau al unor organizaţii politice) nu poate reveni decât persoanelor. În cazul în care se admit excepţii.93 CP) etc.7 din 15.5.18. PRINCIPIUL CARACTERULUI PERSONAL AL RĂSPUNDERII PENALE (1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie. În conformitate cu principiul enunţat. instanţa de judecată trebuie să supună analizei probele pentru fiecare învinuire. .. iar dacă este pornită.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 3. cu excepţia cazurilor de reabilitare.

prin rezultatele subsecvente produse. PRINCIPIUL INDIVIDUALIZĂRII RĂSPUNDERII PENALE ŞI PEDEPSEI PENALE (1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. prin numărul rezultatelor. determinantă în aprecierea gradului de prejudiciu al infracţiunii poate fi natura valorilor sociale în jurul cărora se creează relaţiile de apărare socială. structura . conform căruia persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. Cu privire la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite: acest grad de pericol poate fi determinat în raport cu un şir de criterii: obiectul juridic al infracţiunii săvârşite. 9. valoarea concretă a unor posibile scopuri sau motive ce au stimulat voinţa făptuitorului etc. pot constitui elementele de apreciere a pericolului social concret. Faptul că infracţiunea ce cade sub incidenţa Statutului CIP a fost săvârşită de o persoană. 2. 7. eventualele prejudicii produse etc. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Alteori. starea lui psiho-fizică. La stabilirea categoriei şi a termenului pedepsei. de persoana celui vinovat. Cu privire la persoana făptuitorului. realizarea lor integrală sau parţială etc. care a executat ordinul guvernului (statului) sau al şefului.6 art. de motivul acesteia. în partea specială a CP. 17. se au în vedere coordonatele tipice ale infractorului. natura urmărilor. de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. mai ales. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite. gradul prejudiciului se determină în raport cu distincţia ce se face între vătămarea materială şi starea de pericol creată prin infracţiune. Pentru scopurile acestui articol. personalitatea făptuitorului. O pedeapsă mai aspră.07. 1. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală. În raport cu obiectul juridic al infracţiunii. 8. în general. (2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă. cu excepţia cazurilor în care: a) această persoană era obligată juridic să execute ordinele acestui guvern sau ale acestui şef. în art. 6. valoarea lui.364 CP: persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau a dispoziţiei vădit ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale. 4. de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. numărul acţiunilor în raport cu caracterul lor. Categoriile şi limitele pedepselor sunt reglementate. nu liberează această persoană de răspunderea penală.62-74 ale părţii generale a CP. În raport cu latura subiectivă a infracţiunii săvârşite. ordinul de săvârşire a infracţiunii de genocid sau a unei infracţiuni contra umanităţii se consideră oricând ilegal (art. numărul actelor ce formează această acţiune. mai mult sau mai puţin necesar pentru realizarea materială a infracţiunii. natura acestui obiect. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. deseori gradul de prejudiciu poate fi apreciat şi rezultă din conţinutul elementului material. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. Relativ la latura obiectivă a infracţiunii săvârşite. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. relativ la infracţiunile condiţionate de un obiect material. caracterul lor repetat. civil sau militar.1998). din numărul celor menţionate. c) ordinul nu a fost vădit ilegal. 3. adică din natura acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii săvârşite. latura obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii săvârşite.gradul prejudiciului este în funcţie de consumarea. relativ la infracţiunile cu durată .8.33 al Statutului CIP de la Roma.75 CP cu privire la criteriile generale de individualizare a pedepsei. prejudiciul se determină prin analiza formei de vinovăţie cu care a operat făptuitorul. 5. Relativ la consecinţele infracţiunii. Acest principiu este reglementat în art. prin valoarea sa cantitativă. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. Articolul 7. b) această persoană nu ştia că ordinul este ilegal. la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. Acest principiu este reglementat şi în alin.

4 din art. Prevederile alin.77 CP. 11. Ordinea publicării şi intrării în vigoare a actelor oficiale este prevăzută de Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale din 6 iulie 1994. 2.76 CP.25-27 CP. de asemenea. 14. Circumstanţele ce ţin de persoana făptuitorului pot servi. toate legile promulgate de Preşedintele RM. starea sănătăţii. 9.1 al legii menţionate. decretele Preşedintelui RM. particularităţile psihice ale acestuia. ACŢIUNEA LEGII PENALE ÎN TIMP Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei. rezolvarea chestiunilor legate de amânarea executării sentinţei.biologică normală. Instanţele de judecată sunt obligate să motiveze stabilirea pedepsei privative de libertate. efectele acestor circumstanţe fiind reglementate de art. a comis una din infracţiunile prevăzute de alin. Potrivit prevederilor alin. hotărârile Parlamentului. Acest principiu este reflectat şi în normele din partea specială a CP. informaţiile cu privire la antecedentele penale etc.. 16. profesional etc. ca circumstanţe atenuante sau agravante. hotărârile şi dispoziţiile Guvernului. stabilirea categoriei de penitenciare. Aceasta nu înseamnă că răspunderea penală nu poate coexista cu alte forme de răspundere juridică. din categoria infracţiunilor prevăzute de art. capacitatea de muncă. 12. . existenţa invalidităţii. dar nu a fost condamnată pentru această faptă penală. conform alin. micromediul din care provine. Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru o infracţiune să i se aplice aceluiaşi infractor mai multe sancţiuni penale.7 . pedepsele principale pot fi însoţite de pedepse complementare ori li se pot asocia măsurile de siguranţă. iar cele ce agravează pedeapsa sunt cuprinse în art. 15.1993 Cu privire la sentinţa judiciară). gradul prejudiciabil al tentativei de infracţiune este mai mic decât al infracţiunii consumate. 1. familial. de asemenea. Articolul 8. Totuşi. Prin urmare. studii. depinde de circumstanţele concrete ale dosarului examinat. anterior. Instanţa de judecată este obligată. La individualizarea pedepsei penale instanţa trebuie să ţină cont şi de etapele activităţii criminale. Referirea în sentinţă numai la faptul că pedeapsa a fost stabilită "ţinându-se cont de persoana celui vinovat" este insuficientă. deoarece.exprimă principiul unicităţii răspunderii penale (Non bis in idem) şi comportă următoarea semnificaţie: pentru o singură infracţiune există o singură răspundere penală. prevăzute în art. poate să nu ajungă la măsura care serveşte drept temei de tragere la răspundere penală a persoanei. iar gradul prejudiciabil al pregătirii de infracţiune.11. de regulă. Se consideră în acţiune legea penală care a intrat în vigoare şi care nu şi-a pierdut puterea de acţiune. în unele împrejurări. cum ar fi răspunderea civilă. Pentru stabilirea legii care trebuie aplicată în cazul săvârşirii unei infracţiuni concrete este necesar a clarifica două împrejurări: timpul acţiunii legii penale şi timpul săvârşirii infracţiunii. De exemplu. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă. stabilirea unei pedepse sub limita minimă. 13. urmează să fie clarificată atitudinea inculpatului faţă de muncă.78 CP.4 art.2 art. Circumstanţele atenuante la stabilirea pedepsei penale sunt indicate în art.186-192 CP se consideră repetate acele infracţiuni săvârşite de o persoană care.conform cărora nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă . trecerea la o pedeapsă mai blândă. disciplinară etc.7 din 15. comportamentul infractorului înainte şi după săvârşirea infracţiunii. (p.1 din articolele menţionate. dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte pedepse în afară de închisoare. 10. să motiveze aplicarea unei condamnări cu suspendarea pedepsei. legăturile sale cu mediul social.186 CP. dar numai în măsura în care aceste sancţiuni se cumulează din raţiuni diferite şi dacă ele au funcţii diferite.13 HP CSJ nr. comportamentul lui la serviciu şi acasă. Care date anume cu privire la persoana inculpatului trebuie să le ia în consideraţie instanţa de judecată şi să le menţioneze la motivarea pedepsei. a unei boli grave.

împreună. articole ale actului oficial conţin secret de stat. De aceea se aplică legea penală care acţionează la momentul săvârşirii acţiunii (inacţiunii) prejudiciabile. a devenit caducă. se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. îndreptate spre un scop comun. înlăturând. asupra activităţii infracţionale se aplică legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei concrete. în alt mod. De exemplu. c) în alte moduri care ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea. EFECTUL RETROACTIV AL LEGII PENALE (1) Legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei.8 al Legii nr. (2) Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. dar au antecedente penale. Legea penală îşi pierde puterea. Actele internaţionale. Timpul săvârşirii faptei. Legea enunţată prevede şi alte modalităţi de intrare în vigoare a actului oficial. ale BNM şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare intră în vigoare la data publicării lor în MO al RM sau la data indicată în text. indiferent de timpul survenirii urmărilor.actele Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi. 5. 2. fapta se consideră consumată din momentul îndeplinirii de către autor a laturii obiective a infracţiunii. 2. 1. b) în caz de uşurare a pedepsei. capitole. îşi încetează acţiunea numai dacă a fost abrogată. Timp al săvârşirii infracţiunii prelungite se consideră timpul săvârşirii ultimei acţiuni din seria de acţiuni identice. a expirat termenul indicat în lege. cât şi cea neconsumată.173-XIII din 06. Retroactivitatea este strict limitată de lege. 1. La infracţiunea continuă se aplică legea penală în vigoare la momentul încetării de către vinovat a infracţiunii sau la momentul depistării faptei de către organele de drept. Articolul 10. În cazul în care unele titluri. TIMPUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Timpul săvârşirii faptei se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. acestea se omit la publicare. 3. discuţiile exprimate în doctrina penală. conform prevederilor art. ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv.173XIII). a fost declarată nulă prin hotărâre definitivă a instanţei competente. 4. care au condiţionat adoptarea legii concrete. În corespundere cu prevederile alin. .1994. inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa. stabilite de părţile contractante.1 art. formează o infracţiune unică. actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice. Aplicarea legii penale depinde de stabilirea corectă a timpului săvârşirii infracţiunii. care. indiferent de timpul survenirii urmărilor. Articolul 9. actul oficial al cărui conţinut constituie secret de stat intră în vigoare la data adoptării sau la data prevăzută în acel act şi se comunică doar instituţiilor interesate (art. indiferent de structura componenţei de infracţiune în legea penală (materială sau formală). 3. în locul lor indicându-se "Secret de stat". intră în vigoare după schimbul instrumentelor de ratificare sau după remiterea actelor aprobate depozitarului spre păstrare în conformitate cu normele de drept internaţional sau în alt mod şi termen. au fost schimbate condiţiile şi circumstanţele.3 al Legii nr.173-XIII).2 din Legea nr. care uşurează pedeapsa ori. 6. Prin săvârşire a faptei se înţelege atât infracţiunea consumată. CP a rezolvat problema despre timpul săvârşirii infracţiunii. Actele oficiale pot fi difuzate la radio şi televiziune (art. La săvârşirea infracţiunii prin participaţie. Astfel. adică activitatea de pregătire pentru săvârşirea infracţiunii şi tentativa de infracţiune.07. Prin efect retroactiv al legii penale se înţelege calitatea de extindere a acţiunii legii penale asupra persoanelor care au săvârşit diverse fapte înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. prin aceasta.10 CP. a fost schimbată prin altă lege. adică se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi. legea obţine calitatea de retroactivitate în trei situaţii: a) în cazul înlăturării caracterului infracţional al faptei.

(2) Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării sunt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. 5. legea penală care înăspreşte pedeapsa sau agravează situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. poate fi supusă răspunderii penale în conformitate cu prezentul cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se dispune altfel. Prin alte moduri care ameliorează situaţia persoanei vinovate trebuie înţelese prevederile noii legi. îmblânzirea regimului de ispăşire a pedepsei cu închisoarea. (4) Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care. prin introducerea modificărilor în partea generală a CP cu referinţă la vârsta unor categorii de infractori.10 CP se extind asupra a trei categorii de persoane. Articolul 11. la individualizarea . (5) Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră săvârşite pe teritoriul Republicii Moldova. b) persoanele care execută pedeapsa. La atenuarea pedepsei pentru infracţiunea care se ispăşeşte de către persoana vinovată.3.1 art. Uşurarea pedepsei se efectuează prin transferarea infracţiunii dintr-o categorie gravă în alta mai puţin gravă. prin modificări de legislaţie ce au loc în procesul depenalizării pedepselor. indiferent de locul ei de aflare. Activitatea infracţională se înlătură prin metoda decriminalizării. împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni de război. 4. 7. prin înlocuirea în sancţiunea normei a tipului pedepsei cu una mai uşoară. În corespundere cu alin. acestea devenind subiecţi ai legii noi: a) persoanele care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a legii. 6. nu sunt supuse jurisdicţiei penale a Republicii Moldova. adică prin excluderea faptei infracţionale din rândul celor incriminate. De exemplu. prin micşorarea termenului minimal şi a celui maximal al pedepsei. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU (1) Toate persoanele care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru cele cu copii în vârstă de până la 8 ani etc. precum şi pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. dar au antecedente penale. în conformitate cu tratatele internaţionale. a. care este mult mai favorabilă pentru persoana vinovată. (3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sunt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvârşite sunt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova. prin excluderea din sancţiunea alternativă a pedepsei mai grave sau a celei complementare. pedeapsa numită de instanţa de judecată se micşorează în limitele prevăzute de noua lege penală. dacă aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin. prin introducerea unor condiţii suplimentare pentru răspunderea penală. Prevederile alin. extinderea temeiurilor pentru liberarea condiţionată înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. prin micşorarea cercului subiecţilor infracţiunii ş.2 art.10 CP. (7) Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului Republicii Moldova sunt luate în considerare. Persoana care a săvârşit o infracţiune pe o navă maritimă sau aeriană. reducerea termenelor de prescripţie şi de stingere a antecedentelor penale. conform prezentului cod. înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al Republicii Moldova. c) persoanele care au executat pedeapsa. (6) În baza prezentului cod sunt supuse răspunderii penale şi persoanele care au săvârşit infracţiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinând Republicii Moldova.

Imunitatea diplomatică nu înlătură ilegalitatea şi pedepsirea faptei săvârşite de diplomat. dar are dovada apartenenţei sale la un alt stat. 7.11. Aceasta este o prevedere a tratatelor internaţionale în care sunt enumerate categoriile de persoane care se bucură de imunitate diplomatică de jurisdicţie.6 art. 4.1024-XIV înţelege orice persoană care nu este cetăţean al RM şi nici cetăţean al unui alt stat. dar numai stabileşte ordinea de realizare a răspunderii penale.1994). 6. În anumite condiţii.1 art. împotriva păcii şi securităţii omenirii. infracţiunile de război enumerate în cap.275-XIII din 10.11 CP fixează două principii de aplicare a legii penale în spaţiu: principiul teritorialităţii şi principiul cetăţeniei. Principiul teritorialităţii de aplicare a legii penale în spaţiu. Persoanele menţionate care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM sunt supuse răspunderii penale dacă infracţiunile lor sunt îndreptate împotriva intereselor RM. Persoanele care se folosesc cu reacredinţă de dreptul de imunitate diplomatică sunt declarate persoane nongrata şi li se propune părăsirea RM.1 art. frontieră de stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine.2000. Prin apatrid Legea nr. noţiunea de teritoriu al RM reflectă spaţiul acvatic. Potrivit alin. în sensul Legii cetăţeniei. nr. Conform prevederilor alin. dacă altfel nu este prevăzut de tratatele internaţionale.4 art. adică persoana care nu are cetăţenia RM şi nici dovada apartenenţei sale la un alt stat. dar au imunitate diplomatică. solul şi subsolul delimitate prin graniţe şi supuse suveranităţii statului. Legea nr. adică împotriva oricăror interese din cele enumerate în alin. Prin acţiunea legii penale în spaţiu se înţelege aplicarea acestei legi pe un teritoriu determinat şi în raport cu anumite persoane care au săvârşit o infracţiune. apatrizilor şi a cetăţenilor străini care au săvârşit infracţiuni în afara RM. iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine (a se vedea MO nr. 1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor consideră cetăţean străin persoana care nu are cetăţenia RM.1994 privind frontiera de stat a RM.2 art. 1.05. cât şi în statul pe al cărui teritoriu a fost săvârşită. Principiul teritorial de aplicare a legii penale în spaţiu este completat de principiul cetăţeniei.11 CP). Art. 5. Teritoriul RM se stabileşte prin frontieră de stat.5 al articolului comentat. precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată. aerian. Prin sintagma cetăţean străin. se înţelege o persoană care aparţine unui stat străin.11. infracţiunile săvârşite în limitele apelor teritoriale sau ale spaţiului aerian al RM sunt recunoscute drept fapte săvârşite pe teritoriul RM. Prevederea din alin. stabileşte că toate persoanele. 8. 3.06. prin care se înţelege extinderea jurisdicţiei RM asupra cetăţenilor RM. În conformitate cu prevederile alin.11.11 se descifrează în sensul că persoanele care au săvârşit infracţiuni. În conformitate cu Legea din 17. Pentru infracţiunile menţionate cetăţenii străini şi apatrizii sunt pasibili de răspundere pe teritoriul RM dacă ei nu au fost supuşi pedepsei în statul străin (alin.pedepsei pentru o nouă infracţiune săvârşită de aceeaşi persoană pe teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare. jurisdicţia statului se extinde şi asupra navelor militare maritime sau aeriene ale RM indiferent de locul aflării lor.I al părţii speciale a CP. care săvârşesc infracţiuni pe teritoriul RM sunt pasibile de răspundere. incluse în CP. indiferent de cetăţenie. conform CP. aceste condiţii presupun aflarea navei în spaţiul deschis acvatic sau aerian în afara teritoriului RM. nu RM.11) în cazul în care: a) acţiunea săvârşită este recunoscută drept infracţiune atât în RM. indicat în alin. Aceasta înseamnă că . navele maritime nemilitare şi navele aeriene înregistrate în porturile RM au un statut juridic similar cu teritoriul RM.3 art. alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care RM este parte.5 art. b) aceste persoane nu au fost judecate în statul străin pentru fapta săvârşită.12/107 din 03.2 CP. 2.1024-XIV din 02.11.11. Sunt supuşi răspunderii penale cetăţenii RM şi apatrizii care domiciliază permanent pe teritoriul RM şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM (alin. nu cad sub incidenţa legii penale şi nu sunt supuse jurisdicţiei penale a RM.

1957 şi protocoalele adiţionale la această convenţie. Reglementările enunţate au fost preluate şi de legea penală care prevede regula conform căreia cetăţenii RM şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în RM.19 CRM). Aceste informaţii vor fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate.12 prevede că locul săvârşirii faptei se consideră spaţiul în care persoana a acţionat. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate. Paris 13.03.05. 3. Prin loc al săvârşirii infracţiunii se înţelege un spaţiu determinat în care s-a săvârşit fapta infracţională. în temeiul hotărârii instanţei de judecată.2 art.13 CP) şi procesual-penală (art. nu pot fi extrădaţi şi sunt supuşi răspunderii penale conform prezentului cod. EXTRĂDAREA (1) Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Republica Moldova. indiferent de timpul survenirii urmărilor.2 art. spre a fi judecat sau spre a-şi executa pedeapsa. în baza acordului de asistenţă juridică). dacă această componenţă de infracţiune este formală.13 CP se întemeiază pe principiul consfinţit în alin.1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în RM şi admit posibilitatea extrădării cetăţenilor străini şi a apatrizilor ce au săvârşit infracţiuni după hotarele RM. deoarece locul şi timpul sunt noţiuni ce se află în interdependenţă logică şi nu pot exista decât într-o atare ambianţă. chiar dacă această faptă nu se pedepseşte în statul în care a fost săvârşită fapta. Articolul 12. dacă participantul a acţionat pe teritoriul RM. 2. 1.19 CRM şi pe cel din art. care se află pe teritoriul său. Locul săvârşirii infracţiunii coincide. Art. nu se exclude posibilitatea de extrădare a cetăţeanului RM în baza unor acorduri bilaterale (de exemplu. Strasbourg 15. NOŢIUNEA DE INFRACŢIUNE . el va răspunde conform legii penale a RM.18 CRM). LOCUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Locul săvârşirii faptei se consideră locul unde a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. În acest caz extrădarea se face numai în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale sau dacă extrădarea este întemeiată pe o hotărâre a instanţei de judecată (Convenţia Europeană de Extrădare. Instanţa de judecată ia în consideraţie pedepsele şi antecedentele penale ale persoanelor pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului RM. În acelaşi timp.1975 şi 17. Cetăţenii RM nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din republică (alin.11).1978). Această categorie de persoane este supusă răspunderii penale conform prevederilor CP al RM.541-550 CPP). dar care se află pe teritoriul republicii. Articolul 13.3 art.03] 1.12 în redacţia Legii nr. nu pot fi extrădaţi (alin.275-XIII din 10.211-XV din 29.25 al Legii nr.2 art. 9. iar în cazul inacţiunii . La săvârşirea infracţiunii comise peste hotarele RM.06. de obicei. [Art. cu timpul săvârşirii faptei. 4.1 art. CAPITOLUL II INFRACŢIUNEA Articolul 14.locul în care persoana trebuia sau putea să acţioneze. (2) Cetăţenii străini şi apatrizii care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate.13 CP). în cazul în care aceeaşi persoană a săvârşit o nouă infracţiune pe teritoriul RM (alin. dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată.11. Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii cu respectarea tratatelor internaţionale la care RM este parte (alin. 2. legislaţia penală (art.12. în vigoare 12. Condiţiile şi procedura de extrădare se reglementează de tratatele internaţionale la care RM este parte.03. Prevederile alin.10.infracţiunile săvârşite la bordul navelor menţionate se consideră săvârşite pe teritoriul RM şi cad sub incidenţa CP. Prin extrădare se înţelege acţiunea de predare de către un stat altui stat a unui infractor.7 art.

Astfel. care a produs urmări dăunătoare.14 CP sunt enunţate trăsăturile (semnele) esenţiale ale acesteia prin care ea se distinge de alte fapte. conform căruia CP "determină faptele ce constituie infracţiuni". (2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care.(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă. ca faptă prejudiciabilă. se poate vorbi de infracţiune. legiuitorul recunoaşte că infracţiunea este o faptă social-prejudiciabilă. De aici concluzia că nu pot fi apreciate drept infracţiuni gândurile. Numai în măsura în care ele (gândurile. Sub acest aspect prin faptă (acţiune sau inacţiune) într-o accepţie generală se înţelege activitatea desfăşurată laolaltă cu urmările produse. prevăzută de legea penală. c) săvârşită cu vinovăţie. şi expresii cum ar fi faptă care nu prezintă pericol social (art. săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. care constă în vătămarea unor valori sociale indicate expres în art. Subliniind ideea că infracţiunea. 4.unica lege penală a RM (alin. În limbaj obişnuit.1 art. şi nu "socialpericuloasă". neacordarea de ajutor unui bolnav de către o persoană care.1 art. convingerile) s-au concretizat într-o acţiune sau într-o inacţiune incriminată. în virtutea legii sau a regulilor speciale. cum era prevăzută în art. Acest principiu este în deplin acord cu . ideile. Infracţiunea. În art. deoarece problema răspunderii penale şi a pedepsei penale se pune numai după ce s-a săvârşit infracţiunea. 5. De aceea în continuare. Pentru ca fapta să constituie infracţiune.7 CP din 1961. ideile. Infracţiunea determină răspunderea penală şi pedeapsa penală. 2.186 CP. d) pasibilă de pedeapsă penală.1 CP. persoană care nu prezintă pericol social (art.2 CP. acţiunea de furt încalcă interdicţia ce rezultă din art. răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţiile fundamentale ale dreptului penal. De exemplu. Inacţiunea constă într-o comportare pasivă. în neîndeplinirea unei obligaţiuni impuse de lege sau de alte acte normative. fără o substanţă reală a acestora.162 CP. adică social-periculoasă.14 CP infracţiunea este caracterizată ca o faptă prejudiciabilă. 3. dar. era obligată să îl acorde constituie infracţiunea prevăzută de art. Fapta prejudiciabilă constituie temeiul real al răspunderii penale (alin.58 CP). legiuitorul s-a pronunţat în favoarea termenului faptă prejudiciabilă. Acţiunea sau inacţiunea obţine semnificaţie juridico-penală prin capacitatea reală de a produce o urmare negativă. apoi pe cea referitoare la instituţiile enunţate. Pentru ca fapta (acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă să constituie infracţiune. cauzează un prejudiciu valorilor sociale indicate în art. în unele articole din CP. vom utiliza termenul prejudiciabil. Din acest punct de vedere este logic faptul că legiuitorul a abordat în CP mai întâi concepţia privitoare la infracţiune. În definiţia infracţiunii dată în alin.51 CP). 1. Această trăsătură este impusă de principiul legalităţii consacrat în alin. utilizând. ea trebuie să fie: a) prejudiciabilă. totodată. b) prevăzută de legea penală. În lipsa uneia dintre aceste trăsături nu există infracţiune.59) etc. formal. legal recunoscut şi similar termenului socialpericulos. ea trebuie să fie prevăzută în CP . deşi. fiind lipsită de importanţă. Acţiunea este o comportare activă prin care se încalcă o normă prohibitivă ce interzice o anumită activitate. cuvintele prejudiciabil şi periculos au acelaşi sens şi fac parte din acelaşi câmp semantic. convingerile persoanei. Drept confirmare a acestei teze. pentru o expunere uniformă a textului.2 art.1 art.1 CP). Prin faptă se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane sub formă de acţiune sau inacţiune prejudiciabilă. Caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei reprezintă elementul ei material şi dezvăluie esenţa socială a infracţiunii de a cauza o daună valorilor sociale apărate de legea penală sau de a crea un pericol pentru acestea.2 CP sau în crearea unui pericol pentru acestea. Elementul material al infracţiunii este criteriul principal de deosebire a infracţiunii de alte acte delictuoase şi determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni. conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod.

La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite (art. în lipsa pedepsei penale pentru infracţiunea săvârşită. Atât acţiunea. să dispună de un anumit grad de prejudiciabilitate. 1.20 CP) sau a fost săvârşită sub influenţa constrângerii fizice sau psihice.3 art.15 CP este dată numai caracteristica generală a criteriilor care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii.23 CP). Lipsa vădită de importanţă a faptei se ia în consideraţie în raport cu specificul faptelor care constituie infracţiuni. Simpla constatare a prevederii faptei prejudiciabile în legea penală nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept infracţiune. În partea specială a CP toate infracţiunile sunt sancţionate cu pedepse penale. nu poate fi vorba de infracţiune. prin conţinutul lor concret nu vor putea fi niciodată vădit lipsite de importanţă. iar prin conţinutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanţă.72 din CRM). cât şi inacţiunea prejudiciabilă trebuie să reprezinte o manifestare psihică conştientă şi volitivă a persoanei (art. Infracţiunea fără pedeapsă nu are sens juridic penal. deoarece unele dintre acestea. Elementul material caracterizează infracţiunea ca faptă prejudiciabilă. O dată cu prevederea faptei în lege. Noţiunea de infracţiune expusă în art. Codul penal anterior nu prevedea dispoziţii referitoare la criteriile care determină aceste două laturi ale prejudiciabilităţii. iar cel formal . CP prevede liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală (cap. În cazul în care fapta a fost săvârşită fără vinovăţie (art. care.14 CP). ci le recunoaşte.17-19 CP). dar. subiectul şi latura subiectivă. Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvârşirea infracţiunilor legea penală îşi realizează scopul urmărit: apărarea valorilor sociale şi prevenirea săvârşirii faptelor prejudiciabile (art. Persoana poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie (art. Problema privind recunoaşterea lipsei gradului prejudiciabil al faptei săvârşite se soluţionează de organele urmăririi penale şi de instanţa de judecată în fiecare caz concret în parte.7 CP).n) alin.2 art.39 CP). De aceea nu constituie infracţiune fapta care.art. GRADUL PREJUDICIABIL AL INFRACŢIUNII Gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul.72 din Constituţie şi exclude interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale (art. . dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea săşi dirijeze acţiunile (art. Între caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei şi prevederea faptei în legea penală există o strânsă legătură.VI şi IX CP).3 CP). 8. 7. nu ar fi avut nici o importanţă (art. 6.7 CP).15 CP.ca faptă prevăzută de legea penală. devine o categorie penală. Articolul 15. Aceasta înseamnă că pentru tragerea la răspundere penală este necesar a stabili ca fapta. care conţine semnele formale ale unei infracţiuni. Criteriile după care se determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art.14 CP este material-formală. Nu constituie infracţiune nici fapta prejudiciabilă săvârşită de o persoană în stare de iresponsabilitate (art. Liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală sunt aspecte ale principiului individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale. ea fiind lăsată pe seama teoriei dreptului penal şi a jurisprudenţei. cum sunt omorul şi tâlhăria. latura obiectivă.6 şi 51 CP). Fapta nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni în cazul în care aduce o atingere minimă valorii apărate de legea penală. Descrierea caracterului prejudiciabilităţii infracţiunii a rămas în afara reglementării legislative. Incriminarea şi dezincriminarea faptei sunt de competenţa legiuitorului (lit. În acelaşi timp. ea obţine o formă juridică. cu toate consecinţele ce decurg din acest statut. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a fost săvârşită cu vinovăţie. Legea nu creează caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. Ele (caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei) impun prevederea faptei în legea penală ca infracţiune când pericolul acesteia a crescut şi tot ele sunt factorul principal care impune dezincriminarea faptei în cazul în care gradul ei prejudiciabil a scăzut.1-2 CP). fiind lipsită de importanţă. deşi formal conţine semnele unei infracţiuni. În art. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni (alin.

De exemplu. omorul. ori mai aspră. În funcţie de forma vinovăţiei (semn al laturii subiective). latura obiectivă. persoana în vârstă de până la 18 ani. 5. după metoda săvârşirii infracţiunii (semn al laturii obiective) jaful (art. cele contra patrimoniului altul etc.198 CP) etc. toate infracţiunile contra vieţii au un caracter prejudiciabil. infracţiunea de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor (art. în vigoare din 12. care va fi ori mai blândă. ci în funcţie de importanţa pe care o dă legiuitorul valorilor sociale. Gradul prejudiciabil este legal (abstract). Acestea sunt semnele obiective şi subiective ce caracterizează elementele componenţei de infracţiune: obiectul.03. de caracterul valorii sociale împotriva căreia este îndreptată infracţiunea din grupul dat.2. Din acest punct de vedere. Gradul prejudiciabil este concret în cazul în care e stabilit de către instanţa de judecată la individualizarea răspunderii penale şi pedepsei penale. De exemplu. se deosebeşte calitativ de orice alt fel de infracţiuni (după obiectul de atentare). subiectul şi latura subiectivă.187 CP) prezintă un grad prejudiciabil mai mare decât furtul (art. Criteriile care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art. în limitele infracţiunilor contra patrimoniului. 4. 3. Gradul prejudiciabil constă din caracteristica cantitativă a unei infracţiuni în raport cu alte infracţiuni din grupul celora care au acelaşi caracter prejudiciabil.4147 CP). (6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă. (4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani inclusiv. deosebit de grave şi excepţional de grave. săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. adică de obiectul juridic al infracţiunii. Astfel. de exemplu. Infracţiunile din partea specială a CP nu sunt plasate la întâmplare.1 art. mai puţin grave. prezintă un grad prejudiciabil sporit şi este mai aspru pedepsită decât aceeaşi faptă săvârşită de o persoană ori de două sau mai multe persoane (art. Caracterul prejudiciabil reprezintă caracteristica calitativă a pericolului unui grup de infracţiuni care atentează la una şi aceeaşi valoare socială. El este stabilit de legiuitor şi se ia în consideraţie la incriminarea faptei în natura şi limitele pedepselor prevăzute pentru ea.V şi VI.54 CP. Gradul prejudiciabil depinde şi de formele de participaţie la săvârşirea infracţiunii (art. De exemplu. cum este furtul (alin. poate fi pedepsită cu închisoarea pe un termen concret în limitele de la 6 luni până la 3 ani sau poate fi liberată de răspunderea penală conform art.186 CP).05.186 CP).164 CP). La schimbarea gradului prejudiciabil acesta se oglindeşte în sancţiunea pentru infracţiunea dată. răpirea unei persoane. infracţiunile prevăzute de prezentul cod sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare.211-XV din 29. în funcţie de criteriile menţionate. ţinându-se cont de criteriile din cap.06.15 CP. grave. [Art. El depinde. În raport cu caracterul prejudiciabil legiuitorul stabileşte gradul pericolului fiecărei infracţiuni din grupul cu acelaşi caracter prejudiciabil. în primul rând. (2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. etapele activităţii infracţionale (art. care a săvârşit o infracţiune mai puţin gravă. Articolul 16.16 modificat prin Legea nr. (5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani. VIII şi IX din partea generală a CP. (3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv. ca infracţiune contra vieţii.197 CP) este mai periculoasă decât aceeaşi faptă săvârşită din imprudenţă (art. CLASIFICAREA INFRACŢIUNILOR (1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil.03] . De aceea caracterul prejudiciabil al infracţiunii depinde de locul pe care infracţiunea dată îl ocupă în sistemul părţii speciale a CP.25-27 CP) şi de alţi factori.

CP din 1961 definea infracţiunea gravă (art. din care cauză ea se pedepseşte cu închisoarea de la 16 până la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. iar în unele articole se întâlneau şi noţiuni cum ar fi: infracţiuni ce nu prezintă un mare pericol social (art. Mai mult. prevăzută pentru ea în sancţiunea articolului respectiv din partea specială a CP. incriminat în art. Toate infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave sunt săvârşite în mod intenţionat. Infracţiuni mai puţin grave şi grave se consideră faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă.16 CP este legiferată clasificarea infracţiunilor în funcţie de caracterul şi gradul lor prejudiciabil. de până la 15 ani.71) şi deosebit de gravă (art. favorizarea infracţiunii (art. infracţiunile sunt clasificate în 5 categorii: uşoare.283 CP) este o infracţiune excepţional de gravă. este considerată o infracţiune deosebit de gravă.63 CP).21 CP în general nu pot fi sancţionate cu închisoarea (art. iar în cazul calificării în baza prevederilor alin.323 CP) etc.2. La infracţiunile uşoare se referă faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă. pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. de asemenea. În cazul în care sancţiunea prevede pentru pedeapsa cu închisoarea o alternativă în formă de detenţiune pe viaţă. 4. Infracţiunile de tipul celora cum sunt lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin. De exemplu. aceeaşi infracţiune este inclusă în diferite categorii din cele 5 menţionate în art. constituie o infracţiune gravă în cazul calificării faptei în cadrul dispoziţiilor alin. la categoria infracţiunilor uşoare. În funcţie de aceste criterii. mai puţin grave. dacă se încadrează în limitele prevederilor alin. huliganismul agravat (alin.1. Din interpretarea logică şi semantică a conţinutului acestei norme juridice rezultă că în categoria dată se includ infracţiunile sancţionate numai cu închisoarea fie drept unicul tip de pedeapsă.195 CP). această infracţiune se consideră excepţional de gravă. De exemplu. 2.I din partea specială). se includ în categoria infracţiunilor grave.149 CP).262 CP). grave.2 art. persoanele juridice care au săvârşit infracţiunile prevăzute în alin.3 art.146 CP). De fapt.221 CP) etc. fie ca alternativă altor categorii de pedepse. Însă în partea specială a CP unele infracţiuni sunt sancţionate numai cu pedepse de altă natură. infracţiunea de însuşire în proporţii deosebit de mari a bunurilor se pedepseşte cu închisoarea de la 10 până la 25 de ani şi. la baza acestei clasificări stă expresia juridică a caracterului şi gradului prejudiciabil al faptei. La categoria celor deosebit de grave se referă acele infracţiuni pentru care sancţiunea normei de incriminare prevede numai pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen ce depăşeşte 15 ani.287 CP) etc.2 art.168 CP). munca forţată (art. . Banditismul însă (art.3 ea este apreciată drept infracţiune excepţional de gravă.165 CP. prin urmare. Aceeaşi faptă. care se manifestă prin una din categoriile de pedeapsă . În funcţie de circumstanţele agravante ale componenţei de infracţiune. 3. Acest cod însă nu preciza semnele acestor categorii de infracţiuni şi nu conţinea criterii unice pentru clasificarea lor. La baza clasificării infracţiunilor în deosebit de grave şi excepţional de grave stau următoarele criterii: categoria pedepsei şi mărimea prevăzută de sancţiunea articolului din partea specială a CP.2 şi 3 art.48) şi infracţiuni deosebit de periculoase contra statului (cap. încălcarea regulilor de zbor (art. traficul de fiinţe umane. La infracţiunile mai puţin grave se referă omorul săvârşit în stare de afect (art. 5.203 CP). Aceste infracţiuni se referă.1. 6. În art. ea este o infracţiune deosebit de gravă (alin. De exemplu.închisoarea şi mărimea ei maximă.23). şi forma vinovăţiei. respectiv.16 CP. precum şi forma vinovăţiei. eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată de până la 180 de ore în folosul comunităţii (art. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 până la 3000 de unităţi convenţionale sau cu arest până la 6 luni (art. pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani şi. deosebit de grave şi excepţional de grave.

survenirea acestor urmări.312 CP) etc.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). se consideră infracţiune de jaf atunci când infractorul îşi dă seama că săvârşeşte infracţiunea în prezenţa părţii vătămate sau a altor persoane. În raport cu categoriile infracţiunilor. Articolul 17. Intenţia în norma penală citată este caracterizată sub aspectul manifestării ei în două modalităţi: a) intenţia directă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. Atribuirea infracţiunii la una din categoriile indicate în art.2 art. care.72 CP).26 CP). aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului (art. în primul rând. se stabilesc categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. 1. În cazul în care făptuitorul în situaţia creată consideră că acţionează pe ascuns.2 art.a) alin. efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic (art.a) alin.17 CP reproduce întocmai definiţia intenţiei. În CP nu se defineşte noţiunea de vinovăţie. prevede urmările ei prejudiciabile. se aplică pedeapsa mai blândă decât cea prevăzută de lege (art. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei săvârşite atât prin intenţie directă.311 şi lit. favorizarea infracţiunii (art. în CP sunt incriminate actele de pregătire a infracţiunilor (art. De exemplu. mijloacele sau modul săvârşirii infracţiunii. sunt reglementate termenele de prescripţie ale executării sentinţei de condamnare (art.17-18 CP. Clasificarea infracţiunilor (art. cele săvârşite se încadrează în componenţa de infracţiune de furt (p.323). împreună cu motivul şi scopul. în funcţie de categoria infracţiunii săvârşite. De exemplu.17 CP nu cere cunoaşterea de către făptuitor şi a caracterului ilicit al faptei.180 CP).8 CP din 1961. înţelegerea trebuie să cuprindă şi aceste semne. 51 CP) poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale. În cazul infracţiunilor agravate conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi aceste circumstanţe.7. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei şi prevederea urmării ei constituie elementul intelectiv al intenţiei.2-3 HP CSJ nr. prevăzută în art. constituie latura subiectivă a infracţiunii. adică prevederea ei ca infracţiune în legea penală. prevede urmările prejudiciabile ale acesteia şi doreşte survenirea acestor urmări. însă admite în mod conştient survenirea acestor urmări. Însă gradul prejudiciabil al unor fapte prevăzute în CP ca infracţiuni este legat. interdicţii sau de o activitate ilegală. le-a dorit sau admitea. locul. De exemplu. în mod conştient.160 CP).143 CP) etc.79 CP) şi în cazul unui concurs de infracţiuni (art. 2. persoana care nu ştia precis de graviditatea părţii vătămate nu poate să poarte răspunderea penală pentru infracţiunea agravată cum este omorul unei femei gravide (p.97 CP) etc. ca formă a vinovăţiei. iar dorinţa sau admiterea în mod conştient a survenirii urmării prejudiciabile reprezintă elementul ei volitiv. însă ea poate fi dedusă din dispoziţiile art. a prevăzut urmările ei prejudiciabile. Art.14 HP CSJ nr.84 CP). Dispoziţia art.4 art.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). acţiunii sau inacţiunii prin care se realizează activitatea infracţională. denunţarea calomnioasă şi mărturia mincinoasă săvârşite în circumstanţe agravante (lit. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ CU INTENŢIE Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. Ea reprezintă atitudinea psihică conştientă şi volitivă a persoanei în procesul comiterii infracţiunii. 3. reguli. Dacă latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează şi prin anumite semne referitoare la timpul. nu doreşte. . încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie (art. Numai persoana vinovată de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (art.6. b) intenţia indirectă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de gradul prejudiciului faptei. Astfel. de încălcarea de către făptuitor a unor legi.90 CP). cât şi prin intenţie indirectă înglobează reprezentarea în conştiinţa persoanei a obiectului infracţiunii.16 CP) are importanţă teoretică şi practică.16 CP atrage după sine şi anumite consecinţe juridice. nu se aplică condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (alin.

În astfel de cazuri persoana acţionează numai cu intenţie directă. persoana. el va fi tras la răspundere penală pentru urmarea prejudiciabilă care a survenit real şi pe care acesta o admisese în mod conştient. De exemplu.se manifestă diferit. Persoana care activează cu intenţie directă doreşte survenirea urmării prejudiciabile şi îşi depune voit eforturile pentru atingerea rezultatului dorit. aruncând victima într-o prăpastie.11. În astfel de cazuri. .3.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). În cazul intenţiei spontane simple intenţia de a săvârşi infracţiunea apare din cauza unor condiţii în care se află persoana şi se realizează imediat sau după o perioadă scurtă de timp din momentul apariţiei ei. deci. dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor ce nu au depins de voinţa lui (p. De exemplu. cât şi cu intenţie indirectă. persoana prevede nu numai posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile.156 CP). Un alt aspect al elementului intelectiv . Intenţia spontană se manifestă în două forme: simplă şi din afect.146 CP). 4. de nepăsare faţă de producerea urmării prejudiciabile. ci.12 din 27.147 CP) şi vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect (art.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice). Prin urmare.03. iar în cazul altor infracţiuni ea poate fi considerată drept circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art. dacă omorul intenţionat poate fi săvârşit atât cu intenţie directă. pregătirea (art.9 din 15. o atitudine de indiferenţă. însă o admite în mod conştient. Rezultă că reglementarea intenţiei în art. dorea aceasta. adică atunci când acţiunile vinovatului demonstrau că el a prevăzut survenirea morţii. De exemplu. tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă. una din ele ia un cuţit de pe masă şi o ucide pe cealaltă.În astfel de cazuri conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi înţelegerea că el săvârşeşte o faptă interzisă. urmarea prejudiciabilă a cărora nu este un semn obligatoriu al laturii obiective. După timpul apariţiei intenţiei ea poate fi spontană şi premeditată. ci şi inevitabilitatea morţii ei. Motivul şi scopul infracţiunii relevă faptul că persoana care o săvârşeşte urmăreşte şi doreşte o anumită finalitate. de regulă. Teoria şi legea penală cunoaşte şi alte modalităţi ale intenţiei. infracţiunea de expediere ilegală de substanţe narcotice se consideră consumată din momentul primirii coletului poştal sau a bagajului cu astfel de substanţe de către instituţia de comunicaţie sau de punctul de recepţie a bagajelor (p. Spre deosebire de intenţia directă. în timpul unei sfezi dintre două persoane. şi inevitabilitatea survenirii ei. prevăzând posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile. făptuitorul prevede nu numai posibilitatea.26 CP) şi tentativa de infracţiune (art. Săvârşind fapta penală prin intenţie directă.acela al prevederii urmării prejudiciabile a faptei cu intenţie directă şi indirectă . la săvârşirea infracţiunii prin intenţie indirectă. 6.3 HP CSJ nr.76 CP). Spre deosebire de intenţia spontană simplă. Dacă vinovatul a activat cu intenţie indirectă.3 HP CSJ nr. Previziunea în cazul intenţiei indirecte presupune înţelegerea posibilităţii survenirii reale a consecinţelor prejudiciabile (p. Însă în CP o mare parte de infracţiuni au componenţe formale. Delimitarea intenţiei directe de intenţia indirectă are importanţă teoretică şi practică. HP CSJ nr. nu o doreşte.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). Intenţia indirectă se exclude şi în cazul infracţiunilor cu componenţe formale.27 CP) pot fi săvârşite numai cu intenţie directă. elementul volitiv se caracterizează prin dorinţa de a săvârşi acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă indiferent de faptul survenirii unor urmări materiale. Astfel. Elementul volitiv al intenţiei se caracterizează printr-o anumită atitudine volitivă faţă de urmarea prejudiciabilă. 7. Are.17 CP este orientată spre infracţiunile cu componenţe materiale. intenţia din afect apare în mod subit sub imperiul unor tulburări sau al altor stări de provocare ca reacţie imediată la aceste provocări. Această modalitate a intenţiei spontane constituie un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor componenţe de infracţiuni. cum sunt omorul săvârşit în stare de afect (art. 5. pruncuciderea (art.

Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei este legată. dar consideră uşuratic că prin felul în care acţionează îl va evita. Factorul intelectiv al sineîncrederii exagerate constă în înţelegerea de către făptuitor a caracterului prejudiciabil al activităţii sale şi în prevederea urmării prejudiciabile ce poate surveni din cauza ei. Sarcina dovedirii vinovăţiei revine acuzării.1 HP CSJ nr. În acest caz făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru viol în funcţie de vârsta pe care de fapt o avea victima. Concluziile instanţei judecătoreşti cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului trebuie să fie motivate în sentinţă. dezvoltând o viteză inadmisibilă pe o rută din raza oraşului. creându-şi condiţii favorabile pentru realizarea ei.284 CP) etc. 1. banditismul (art. 2. De exemplu. de nerespectarea unor reguli de precauţie stabilite pentru a evita survenirea unor consecinţe prejudiciabile în procesul de desfăşurare a anumitor activităţi. Acţiunile lui vor fi calificate ca viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani în baza lit. ci şi posibilitatea preîntâmpinării unei astfel de urmări.b) alin. de regulă. În art. deşi trebuia şi putea să le prevadă.145 CP).171 CP. în concepţia făptuitorului.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat). intenţia premeditată este un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor astfel de infracţiuni.Intenţia premeditată presupune un anumit interval de timp de la apariţia ideii de a săvârşi infracţiunea până la realizarea ei. De exemplu. În cazul intenţiei nedeterminate făptuitorul prevede şi doreşte să cauzeze un prejudiciu. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ DIN IMPRUDENŢĂ Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.18 CP este prevăzută imprudenţa ca formă a vinovăţiei sub două modalităţi: a) sineîncrederea exagerată (uşuratică) şi b) neglijenţa. Articolul 18. indicându-se probele cercetate (p. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile. însă îşi imaginează în linii generale urmările posibile. prevede urmările ei prejudiciabile. crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art. rezultat pe care nu-l doreşte şi nici nu-l acceptă.283 CP). dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. În astfel de situaţii. a prevăzut urmările ei prejudiciabile.7 şi 15 CP). dorind în egală măsură survenirea oricăreia din aceste urmări. De regulă. inculpatul şi apărătorul lui având posibilitatea în proces de a folosi orice mijloc de probă pentru a o infirma. De exemplu. îşi dă seama că această abatere de la regulile de circulaţie rutieră creează un pericol pentru securitatea participanţilor la trafic. După gradul de concretizare a intenţiei. starea tehnică a . La baza acestei aprecieri pot sta încrederea făptuitorului în experienţa şi pregătirea sa profesională. această activitate prezintă un anumit grad prejudiciabil. cum sunt omorul intenţionat săvârşit cu premeditare (lit. Sineîncrederea exagerată se caracterizează prin faptul că persoana îşi dă seama că.2 art. 8. De exemplu.a) alin. Prevederea în cadrul sineîncrederii exagerate presupune nu numai prevederea posibilităţii producerii urmării prejudiciabile.3 art. la săvârşirea infracţiunii de viol făptuitorul nu ştia precis vârsta victimei. motociclistul. făptuitorul ştie că victima nu are vârsta de 14 ani şi o violează. adică după rezultat. În cazul intenţiei concrete persoana prevede şi doreşte survenirea unui rezultat bine determinat. Vinovăţia nu se prezumă. Posibilitatea preîntâmpinării urmărilor se bazează pe aprecierea unor temeiuri şi împrejurări care. în acest interval de timp. de aceea ea apare mai prejudiciabilă decât intenţia spontană. persoana plănuieşte şi se pregăteşte în vederea săvârşirii infracţiunii. admiţând că ea poate fi şi minoră. În alte cazuri premeditarea poate fi luată în vedere la individualizarea pedepsei ca semn ce determină gradul prejudiciabil al infracţiunii (art. ar trebui să evite rezultatul prevăzut. pentru practica judiciară are importanţă clasificarea ei în intenţie concretă şi intenţie nedeterminată. intenţia premeditată sporeşte gradul prejudiciabil al faptei şi al făptuitorului.

În dreptul penal esenţa neglijenţei constă în faptul că persoana trebuia şi putea să prevadă posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil. întrucât în asemenea caz ea echivalează cu acceptarea urmărilor prevăzute. pe întâmplare. îl acceptă în mod conştient şi nu face nici un efort pentru preîntâmpinarea lui. Numai atunci când persoana care trebuia să prevadă şi să preîntâmpine rezultatul faptei sale a putut. Această obligaţiune rezultă din diferite norme. Când făptuitorul nu se bazează pe nici un temei care ar putea preîntâmpina rezultatul.1 art. ci din posibilitatea unui individ mediu. însă nu şia onorat această obligaţiune. Neglijenţa ca modalitate a imprudenţei există atunci când persoana nu îşi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei. Astfel. Crearea pericolului survenirii urmării prejudiciabile din cauza sineîncrederii exagerate sau a neglijenţei. care. de fapt. şi nu infracţiune (art. Dacă se va stabili că persoana nicicum nu putea să prevadă producerea rezultatului. La intenţie. ci pe hazard. Pe lângă obligaţiunea de a prevedea rezultatul (trebuia să-l prevadă).mecanismelor. sunt temeiuri de a se vorbi despre prezenţa vinovăţiei în formă de neglijenţă. ar fi trebuit să prevadă rezultatul acţiunii sale. De exemplu. INFRACŢIUNE SĂVÂRŞITĂ CU DOUĂ FORME DE VINOVĂŢIE . Sintagma din art. activând în condiţiile făptuitorului.345 CP). în lipsa unui rezultat real. instrucţiuni legale care reglementează modul de desfăşurare a unor activităţi sau din anumite reguli de convieţuire socială bazate pe experienţa de viaţă. 3. art. în concepţia sa. deşi trebuia şi putea să le prevadă. dar nu din imprudenţă (p. În situaţia sineîncrederii exagerate făptuitorul crede sincer. pregătirea şi experienţa lui profesională sau de viaţă. În lipsa obligaţiunii de a prevedea posibilitatea survenirii rezultatului se exclude vinovăţia. Excepţie fac infracţiunile cu componenţe formale prevăzute expres în partea specială a CP (art. reguli. au fost apreciaţi exagerat. acţiunea persoanei care a instalat pe terenul său un dispozitiv explozibil. chiar nici atunci când rezultatul a fost preîntâmpinat de alte persoane sau din întâmplare nu a survenit. dar greşit. nu atrage răspunderea penală a făptuitorului. obligaţiunea de a prevedea rezultatul este o condiţie obiectivă a neglijenţei şi la stabilirea ei nu se iau în considerare particularităţile individuale ale persoanei concrete.235 alin. în urma exploziei căruia au murit oameni.18 CP trebuia să prevadă exprimă obligaţiunea persoanei de a prevedea posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. Obligaţiunea de prevedere se deduce nu din posibilităţile individuale.26 HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele de omor intenţionat). Specificul acestei forme de vinovăţie rezultă şi din faptul că CP nu prevede răspunderea penală pentru participaţia la săvârşirea infracţiunilor din imprudenţă (art. concrete ale persoanei. persoana. prevăzând posibilitatea survenirii rezultatului.26-27 CP). Posibilitatea de prevedere este o condiţie subiectivă a neglijenţei şi se stabileşte în funcţie de particularităţile individuale ale făptuitorului. vinovăţia sa va îmbrăca forma intenţiei. acţiunile altor persoane. de rezultat.18 CP reglementează imprudenţa în cele două modalităţi menţionate numai în cazurile infracţiunilor cu componenţe materiale. 7. şi această încredere îl însoţeşte pe tot parcursul activităţii sale. lipsa de înţelegere a gradului prejudiciabil al faptei şi al prevederii producerii rezultatului ei deosebesc imprudenţa de toate celelalte forme şi modalităţi ale vinovăţiei. este necesar ca persoana să poată prevedea natura şi dimensiunile lui. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. Factorul volitiv al sineîncrederii exagerate reprezintă eforturile pe care le depune făptuitorul la desfăşurarea activităţii cu nerespectarea regulilor de precauţie în condiţiile încrederii sale în anumiţi factori care. 5. urmează a fi calificată ca omor intenţionat. 6. Prin urmare. precum şi alte împrejurări de natură să prevină producerea rezultatului prejudiciabil. Articolul 19. În general. exagerat că rezultatul nu se va produce. 4.41 CP) şi exclude posibilitatea pregătirii şi tentativei la ele (art. pot împiedica survenirea rezultatului şi care. circumstanţele concrete ale situaţiei în fiecare caz aparte. obişnuit. va exista o faptă săvârşită fără vinovăţie.20 CP).

se caracterizează sub aspectul laturii subiective prin reunirea cumulativă a intenţiei şi imprudenţei. se produc urmări mai grave care. 1. legate. Sub aspect obiectiv infracţiunile cu două forme de vinovăţie constau dintr-o faptă iniţială. oricât de prejudiciabile ar fi urmările ei.2 art. al cărei rezultat se amplifică.19 CP. Articolul 20. de exemplu. . provocarea ilegală a avortului care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.19 CP sunt definite ca infracţiuni săvârşite cu două forme de vinovăţie. Ele. luarea de ostatici care a dus la decesul victimei din imprudenţă (alin. aceste infracţiuni se caracterizează prin intenţie. terorismul soldat cu decesul unei persoane din imprudenţă (alin. Or. De regulă. 1. răspunderea penală pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile. conform art. care a cauzat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.Dacă. 4.3 art.3 art. 2. realizându-se un concurs ideal: infracţiunea iniţială comisă cu intenţie şi alta din imprudenţă. conform legii. însă fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. sancţiunea pentru această incriminare fiind cu mult mai aspră decât sancţiunile prevăzute pentru fiecare din infracţiunile unite. stabilirea recidivei (art. se consideră în general infracţiuni intenţionate şi asupra lor se răsfrâng toate consecinţele ce decurg din acest statut al lor. care exclude incriminarea obiectivă în dreptul penal al RM. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi. conform circumstanţelor cauzei. 3. şi imprudenţă faţă de urmarea mai gravă. conducând la o consecinţă mai gravă. infracţiunea se consideră intenţionată. de clasificarea lor (art. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări. Art. drept rezultat al săvârşirii cu intenţie a infracţiunii.3 art. În partea specială a CP infracţiunile cu două forme de vinovăţie după construcţia lor sunt incriminate sub forme de infracţiuni materiale agravate şi infracţiuni formale agravate. Nici o faptă săvârşită fără vinovăţie. ori decesul victimei (alin. nu poate fi recunoscută drept infracţiune.16 CP).280 CP).280 CP şi. ele.159 CP).149 CP.2 art. respectiv. în art. au format o singură infracţiune de luare de ostatici care a provocat decesul unei persoane din imprudenţă (alin. Din dispoziţiile art. La infracţiunile materiale agravate săvârşite cu două forme de vinovăţie se referă: vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă CP nu ar fi incriminat infracţiunile săvârşite cu două forme de vinovăţie în partea specială a CP ca infracţiuni distincte. Sub aspect subiectiv.20 CP rezultă două situaţii în care între acţiunea (inacţiunea) şi urmarea prejudiciabilă survenită există legătură cauzală. În consecinţă.1 art.34 CP). atrag înăsprirea pedepsei penale şi care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului.151 CP). luarea de ostatici şi lipsirea de viaţă din imprudenţă sunt fapte incriminate ca infracţiuni concrete în alin. Ca exemple de infracţiuni formale agravate care pot fi săvârşite cu două forme de vinovăţie sunt: internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică. Cunoaşterea trăsăturilor specifice ale infracţiunilor cu două forme de vinovăţie are o mare importanţă practică. după construcţia lor. lăsarea în primejdie. care a provocat din imprudenţă decesul victimei (alin.278 CP) etc.72 CP) etc. Însă unele infracţiuni. De exemplu.163 CP). care a provocat decesul victimei (alin.4 art. Urmarea mai gravă provocată din imprudenţă prin fapta săvârşită cu intenţie apare astfel drept circumstanţă agravantă la infracţiunile săvârşite cu intenţie. ce stă la baza acţiunii iniţiale. precum şi decesul victimei (alin.280 CP) etc. FAPTA SĂVÂRŞITĂ FĂRĂ VINOVĂŢIE (CAZUL FORTUIT) Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. fiind unite de legiuitor într-o componenţă.20 CP reglementează un aspect al principiului vinovăţiei. Astfel de infracţiuni în art. nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă. în practica judiciară la încadrarea juridică a unor asemenea fapte s-ar fi impus aplicarea regulilor concursului de infracţiuni. categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. deşi trebuia şi putea să le prevadă.169 CP).2 art. infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din imprudenţă.

268.(2) şi (3). etc. Neprevederea cauzelor care au acţionat şi a rezultatului produs are un caracter obiectiv şi general.190 alin.312 CP. din cauza unei defecţiuni tehnice de construcţie a motorului. 186-188. 280.). prevăzută de art. nu întrunesc componenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă.(2).192 alin. În exemplul invocat conducătorul autovehiculului a produs un accident rutier fără vinovăţie. nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. 189 alin. or. când o persoană este convinsă. De exemplu. 281. 350. este aceea în care persoana nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale. nici nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. că se află în faţa unui atac. art.(4). art. (2) şi (3). 287 alin. SUBIECTUL INFRACŢIUNII (1) Sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care. diferite instalaţii sau mecanisme (scurtcircuit. în care fapta se săvârşeşte fără vinovăţie.(2).(2). De exemplu. inclusiv comportamentul părţii vătămate. nu prevede posibilitatea survenirii urmării ei şi.(2).292 alin. în condiţiile situaţiei apărute nici o persoană nu putea să le prevadă. au împlinit vârsta de 16 ani. persoana nu-şi dădea seama şi.(2) şi (3). trăsnet etc. ruperea unei piese la o maşină etc. nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. Pentru existenţa acestei situaţii este necesar a stabili dacă fapta săvârşită îndeplineşte următoarele condiţii ce se desprind din reglementarea menţionată: Rezultatul acţiunii (inacţiunii) persoanei trebuie să se datoreze unor împrejurări obiective. conform circumstanţelor cauzei. art.(2). Dacă se va stabili că persoana care se crede cu bună-credinţă atacată şi circumstanţele concrete ale cauzei. art. 166 alin. art. art. ele. furtună. Persoana care a săvârşit fapta trebuie să fi fost în imposibilitate de a prevedea împrejurarea care a dus la producerea rezultatului. împrejurare care nu ar fi putut fi prevăzută de nici o altă persoană aflată în situaţia şoferului. conform circumstanţelor cauzei. (2) Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. La această situaţie se referă. în situaţia în care martorul este de bunăcredinţă. Articolul 21. Cauza imprevizibilă se poate datora şi imprudenţei victimei (apare brusc în faţa automobilului în viteză) sau comportării unor vieţuitoare (o viespe îl înţeapă în ochi pe conducătorul unui automobil în timp ce se află la volan. neprevăzute de conştiinţa şi voinţa făptuitorului.260. atac de cord etc. art. în baza unor date obiective şi a unor condiţii subiective. art. art.(2) şi (3). că ele sunt adevărate.(2). legitima apărare aparentă (putativă sau imperfectă). ce a dus la moartea unei persoane. 271.195.(2) şi (3). se consideră săvârşite fără vinovăţie.). 283-286. 152 alin. aceasta se consideră săvârşită fără vinovăţie în înţelesul art. În prima situaţie persoana care a comis fapta nu îşi dă seama şi. Numai atunci când fapta întruneşte cumulativ toate condiţiile subiective şi obiective enunţate.145.171. declaraţiile necorespunzătoare adevărului. 175. Împrejurările imprevizibile pot fi: naturale (cutremur. prevăzut de alin.20 CP. 147. (3) şi (4). în primul rând. A doua situaţie. art.(3). În cazul infracţiunilor cu componenţe formale. art.164. din care cauză comite un accident de circulaţie. 270. 172. 317 alin. 196 alin.264 CP. art. art. . În asemenea cazuri trebuie să existe împrejurări reale care să creeze făptuitorului certitudinea că se află în faţa unui atac. defecţiune care nu a fost descoperită la revizia tehnică a maşinii.275.288 alin. 151. o stare fiziologică (leşin.(2). Or.(2). 3. îi dădeau temeiuri de a aprecia acţiunile părţii vătămate ca atac ce-i dă dreptul de a se apăra. 273 alin. de asemenea.).3 art. fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. art. se interpretează drept infracţiune săvârşită fără vinovăţie.2. dacă persoana nu îşi dădea seama sau nu trebuia şi nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale.212 alin. în momentul săvârşirii infracţiunii. în situaţia în care un conducător de automobil a săvârşit un accident.305. conform circumstanţelor cauzei.290 alin.342.217 alin. art. Acţiunea (inacţiunea) care a determinat rezultatul neprevăzut trebuie să fie o faptă prevăzută de legea penală.).197 alin.

şi persoana juridică. 5. societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost admisă.17. anul naşterii). (5) Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită. În CP subiectul infracţiunii apare şi sub denumirea de infractor (alin. Prin acest articol CP recunoaşte ca subiect al infracţiunii deopotrivă cu persoana fizică. 223-246. art.153-154 din 22 iulie 2003)] 1.1 art.6 al HP CSJ nr. ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi. autor. şi nu de la naştere.1 art. Temeiurile răspunderii penale sunt unice şi se aplică în egală măsură faţă de orice persoană care a împlinit vârsta cerută de lege (art.25-27 CP). În alin. Se consideră că persoana a atins vârsta anumită nu în ziua naşterii.21 CP sunt indicate semnele ce caracterizează în general persoana fizică ca subiect al infracţiunii. instigator sau complice (art.2 art. aprobată. iar în cazul constatării vârstei prin numărul minimal sau maximal de ani. utilizată de organul sau persoana împuternicite cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective. 3. alin. de făptuitor (art. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana care a săvârşit o infracţiune consumată. Acestea sunt: vârsta cerută de lege şi responsabilitatea.21 modificat prin Legea nr. omul dobândeşte capacităţile psihice care-i dau posibilitate de a conştientiza acţiunile sale şi de a şi le putea stăpâni.1 art.27 CP etc. alin. 259-261. 4.10. Din alin.21. luna.2003 în vigoare din 12.11.51 CP etc. care este numit de expert.26.1 CP). 2.2 art. c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile persoanei.5 şi art.06. 248-251. în momentul comiterii infracţiunii. prevăzute în art.18 CP etc.2 art. Astfel. Însă vârsta minorului este luată în considerare la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. din punct de vedere penal. art.19.42 CP). Minorii între vârsta de 14 ani şi 16 ani poartă răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor indicate expres în alin. sancţionată.).215-218. ea trebuie să fi atins. organizator. La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua naşterii urmează să fie considerată ultima zi a acelui an.03 şi Legea nr. alin.2 art.51 CP). persoana în .21 CP rezultă că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi subiect al infracţiunii. Or. 221. (4) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător poartă răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite.1 art. ci începând cu ziua următoare. Această chestiune se soluţionează în conformitate cu cerinţele legii de procedură penală. Vârsta generală pentru tragerea la răspundere penală a persoanei fizice este de 16 ani.05.1 art. se deduce din vârsta minimală a acestei persoane presupusă de expertiză (p.(3) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiţii: a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii. o anumită limită de vârstă. [Art. de persoană care a săvârşit o infracţiune (alin. cât şi cea care comite o infracţiune neconsumată (art.6. până la atingerea vârstei de 14 ani. b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate. inexistenţa responsabilităţii persoanei fizice este absolută şi în nici un caz nu se va putea dovedi existenţa ei. În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei trebuie să se dovedească vârsta precisă a minorului (ziua.305-XV din 11 iulie 2003 privind modificarea Codului penal al Republicii Moldova (MO nr.37 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori). Aceasta înseamnă că. 257.). numai la o anumită vârstă. art.211-XV din 29. 6. Pentru ca o persoană să poată fi subiect al infracţiunii.). de persoană vinovată de săvârşirea infracţiunii (alin.

4 art. 308 CP).208-209 CP). 12. ce desfăşoară activitate de întreprinzător.XI. alin. Conform art. 8. vârsta subiectului special în norma de incriminare nu este determinată. din această interpretare s-ar putea formula şi înţelesul activităţii legale de întreprinzător. persoană juridică este organizaţia care posedă un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiunile sale cu acest patrimoniu. a 2-a Antrepriza. Însă această activitate este reglementată expres de CC în cap. de Legea nr. trebuie să avem în vedere că o mare parte din infracţiunile prevăzute în partea specială a CP pot fi săvârşite numai de persoane care au atins o anumită vârstă. De aceea pot fi subiecţi ai infracţiunii numai acele persoane juridice.21 CP.55 CC. Răspunderea penală a persoanelor juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită. însă este indicat caracterul activităţii persoanei sau funcţiile pe care le ocupă. persoana juridică poate fi subiect al infracţiunii de la data înregistrării ei de către stat. Astfel.307 CP). faţă de minori nu se aplică detenţiunea pe viaţă (art.vârstă de până la 18 ani poate fi liberată de răspunderea penală în temeiul prevederilor art.76 CP). CP în art. Prin urmare. 9.125 dă interpretarea legislativă a activităţii de întreprinzător desfăşurată ilegal. În concepţia CP din 1961 persoana juridică nu putea fi subiect al infracţiunii. Alt semn ce caracterizează persoana fizică drept subiect al infracţiunii este responsabilitatea.55 CC poate fi subiect al infracţiunii. să-şi asume obligaţiuni.21 CP şi în articolul corespunzător din partea specială a CP. săvârşirea infracţiunii de către un minor constituie o circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art. 10.306.160 CP).60 CC) şi de exerciţiu (alin.327.de a recunoaşte în legislaţia penală persoana juridică drept subiect al răspunderii penale.21 CP reglementează particularităţile răspunderii penale a persoanei juridice ca subiect al infracţiunii. Actualul CP a mers pe calea recomandată ţărilor-membre de Consiliul Europei . Noţiunea şi caracteristica responsabilităţii şi iresponsabilităţii sunt expuse în comentariul la art.61 CC). 328 CP). Referitor la problema vârstei de la care este posibilă răspunderea penală. Nu orice persoană juridică în sensul art. sec. CP nu dă noţiunea de persoană juridică.54 CP şi în conformitate cu prevederile procedurii penale. CP stabileşte în alin. În această situaţie persoana fizică trebuie să posede semnele prevăzute în alin. persoana care efectuează urmărirea penală (art.4 art.1 art.263) etc.3 şi 4 art. de Legea nr. infracţiunile de atragere a minorilor în activitatea criminală sau la consumul ilegal de droguri pot fi săvârşite numai de persoane care au atins vârsta de 18 ani (art.1 Dispoziţii generale cu privire la antrepriză şi la prestări servicii şi sec. 11. lucrătorul transportului feroviar.1 art. Ea se consideră constituită în momentul înregistrării şi din acest moment are capacitatea de folosinţă (alin. naval sau aerian (art. c) ea poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute expres în alin.70) etc. poate fi reclamant şi pârât în instanţa de judecată.845 din 3 ianuarie 1992 Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (cu modificările corespunzătoare).4 art.332 din 1999 Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate. Pe cale de deducţie.1 art. De exemplu. închisoarea ca pedeapsă faţă de ei poate fi aplicată pe un termen ce nu depăşeşte 15 ani (art. . 7. Norma citată indică următoarele semne ce caracterizează persoana juridică drept subiect al infracţiunii: a) să fie constituită în ordinea şi modul prevăzute de lege. Persoanele juridice pot fi trase la răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute de alin. În aceste cazuri subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică care a împlinit 18 ani sau o altă vârstă stabilită de lege pentru a ocupa aceste funcţii sau pentru a exercita aceste activităţi. De exemplu. care desfăşoară activitatea de întreprinzător ce corespunde dispoziţiilor acestor acte legislative şi normative.21 că poate fi subiect al infracţiunii numai acea persoană juridică.71 CP). În alte cazuri. persoana cu funcţii de răspundere (art. medicul (art.22-23 CP.21 CP. judecătorul (art. b) să desfăşoare activitate de întreprinzător. poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale.

organele urmăririi penale şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să stabilească starea psihică a acestora.ea poate fi supusă pedepsei. Articolul 22. RESPONSABILITATEA Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. Răspunderea penală reprezintă o condamnare publică care obligă infractorul să suporte consecinţele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.21 sunt prevăzute unele condiţii speciale privitoare la specificul laturii obiective şi al laturii subiective ale infracţiunilor săvârşite de persoana juridică. este supusă răspunderii penale (alin. În literatura juridică responsabilitatea este denumită şi capacitate penală sau imputabilitate. precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. Responsabilitatea este consecinţa existenţei capacităţii biopsihice a persoanei de a-şi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei şi de a-şi manifesta voinţa şi dirija acţiunile. învinuitului sau inculpatului. responsabilitatea constituie şi o premisă a răspunderii penale. 4.23 CP rezultă că la baza iresponsabilităţii stau două criterii: medical şi juridic. nu se mai poate pune problema vinovăţiei ca semn al infracţiunii. Astfel. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical.23 CP dă noţiunea de iresponsabilitate ca stare psihologică opusă responsabilităţii (art.1 art. a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. în baza hotărârii instanţei de judecată. Potrivit alin. Responsabilitatea este starea psihologică proprie omului normal şi este opusă iresponsabilităţii prevăzute de art.22 CP se dă noţiunea de responsabilitate. care a săvârşit o faptă cu vinovăţie. Faţă de o asemenea persoană. 2. norma dată exclude răspunderea penală a persoanei iresponsabile.13.21 CP responsabilitatea este prevăzută ca semn ce caracterizează persoana fizică în calitate de subiect al infracţiunii. 1. Responsabilitatea persoanei este prezumată şi nu trebuie dovedită. Responsabilitatea presupune doi factori: un factor intelectiv şi unul volitiv. . b) şi c) alin. responsabilitatea este premisa vinovăţiei.23 CP. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate.51 CP). numai persoana responsabilă poate fi subiect al infracţiunii.22 CP) şi caracterizează criteriile ce stau la bază ei. iar după însănătoşire . Factorul intelectiv este determinat de capacitatea persoanei de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. În art. Lipsa unuia dintre aceştia duce la inexistenţa responsabilităţii şi. o infracţiune. 3. Faţă de o asemenea persoană. în timpul săvârşirii unei fapte prejudiciabile. Trebuie să facem distincţie între responsabilitate şi răspunderea penală. Aceşti doi factori există în mod cumulativ.3 art. Ambele criterii determină numai în mod cumulativ iresponsabilitatea persoanei. (2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care. la starea de iresponsabilitate. Dacă lipseşte responsabilitatea. În lit. 1. deci. înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. întrucât o persoană iresponsabilă nu poate acţiona cu vinovăţie (cu intenţie sau imprudenţă).2 art. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. Însă în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a bănuitului. Între responsabilitate şi vinovăţie există o strânsă legătură. prevăzute de prezentul cod.21 CP. Responsabilitatea trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Art. adică responsabilitatea sau iresponsabilitatea lor. Factorul volitiv constă în capacitatea persoanei de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija acţiunile. Reglementările art.a).23 CP sunt de principiu. Acesta din urmă este denumit şi psihologic. iar în art. Prin urmare. Din dispoziţiile cuprinse în art. adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice. se afla în stare de iresponsabilitate. Articolul 23. 2. Numai o persoană responsabilă. IRESPONSABILITATEA (1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care. în baza hotărârii instanţei de judecată.

3. Pentru ca persoana să fie recunoscută iresponsabilă se cere prezenţa ambelor criterii ale iresponsabilităţii. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical prevăzute de art.23 CP printr-o enumerare generalizatoare juridico-penală a tuturor tipurilor de boli psihice. Factorul volitiv al iresponsabilităţii se caracterizează prin lipsa capacităţii persoanei de a-şi dirija acţiunile sau inacţiunile în momentul săvârşirii infracţiunii şi este determinat de afectarea sferei volitive a psihicului persoanei.2 art. o responsabilitate parţială.23 CP prin expresia "nu putea să-şi dea seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze". Factorul intelectiv al iresponsabilităţii se manifestă prin faptul că persoana "nu putea să-şi de seama de acţiunile şi inacţiunile sale" în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile. De exemplu. Această stare psihică este strâns legată de incapacitatea intelectuală a persoanei (factorul intelectiv). Prevederile alin. Recunoaşterea iresponsabilităţii persoanei este de competenţa instanţelor judecătoreşti. alin. nu serveşte drept temei pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală. 7. Persoana recunoscută iresponsabilă la momentul săvârşirii faptei prejudiciabile nu poate fi subiect al infracţiunii şi nici nu poate fi trasă la răspundere penală. şi nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor întreprinse. redusă. Or. criteriul medical al iresponsabilităţii este exprimat în art. înainte de pronunţarea sentinţei s-a îmbolnăvit de o boală psihică. cu condiţia ca la momentul săvârşirii faptei boala psihică a persoanei să fi atins un asemenea grad. Îmbolnăvirea de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii. c) stările patologice. tulburări psihice şi stări patologice cunoscute de psihiatrie şi capabile de a afecta activitatea normală a psihicului persoanei (criteriul juridic. Iresponsabilitatea persoanei se stabileşte la momentul săvârşirii infracţiunii. De exemplu. La baza acestei responsabilităţi stă o tulburare psihică ce nu-i permite persoanei să înţeleagă în deplină măsură caracterul şi gradul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale sau să şi le dirijeze. care sunt expuşi în art.98-102 CP. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical.23 CP cere ca incapacitatea persoanei de a-şi da seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau de a le dirija să fie determinată de anumite cauze care se referă la criteriul medical al iresponsabilităţii. în baza hotărârii judecătoreşti. 4. în cazul unei astfel de tulburări psihice cum este piromania. nu are capacitatea de a se abţine de la impulsul de a incendia.23 CP interzic tragerea la răspundere penală a persoanei care. psihologic). Polonia etc. Criteriul medical constă din faptul că lipsa capacităţii intelectuale şi volitive a persoanei este efectul unor asemenea cauze cum sunt: a) bolile psihice cronice. iar după însănătoşire ea poate fi supusă pedepsei. Însă faţă de aceste persoane.) recunoaşte o stare intermediară între responsabilitate şi iresponsabilitate. 5. din cauza stării psihice bolnăvicioase. Federaţia Rusă. a cărei efectuare este obligatorie în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a persoanei care a săvârşit o faptă prejudiciabilă. Faţă de o asemenea persoană. Legislaţia penală a unor ţări (Germania. 6. persoana care suferă de o boală psihică cronică. în baza hotărârii instanţei judecătoreşti. nu înţelege că prin acţiunile sale suprimă viaţa victimei. 8. Numai prezenţa criteriului juridic (psihologic) nu dă temei pentru recunoaşterea persoanei iresponsabile. Criteriul juridic (psihologic) al iresponsabilităţii are la bază doi factori: intelectiv şi volitiv. însă pot servi drept temei pentru stabilirea .102 CP). încât a lipsit-o de capacitatea de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori de a le dirija. printre care şi în baza expertizei psihiatrice. Această stare psihică presupune lipsa capacităţii persoanei de a înţelege caracterul adevărat al faptei şi caracterul prejudiciabil al acesteia. însă poate să se manifeste şi independent. şi acest fapt se soluţionează în baza tuturor materialelor cauzei. exceptând faptul că înţelege caracterul prejudiciabil al unei asemenea fapte. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă (art. Astfel. distruge sau îşi însuşeşte bunurile altei persoane etc. Aceste tulburări psihice nu exclud responsabilitatea. persoana simte impulsul de a da foc. b) tulburările psihice temporare. de a distruge prin foc şi. în principiu.1 art. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate.

Cauzele ebrietăţii. Diferenţa dintre ele nu constă în gradul de gravitate a ebrietăţii. produsă de alcool sau de alte substanţe.24 CP au importanţă juridico-penală în practica judiciară.) sau starea de ebrietate nu se află în legătură cu infracţiunea. ori a altor substanţe cu efect ebriant sau narcotizant. precum şi de gravitatea infracţiunii săvârşite. minorul. În aceste cazuri suntem în prezenţa celor două criterii (medical şi juridic) ale iresponsabilităţii. Cauzele ebrietăţii. RĂSPUNDEREA PENTRU INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ ÎN STARE DE EBRIETATE Persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate. 1.77 CP). despre care se vorbeşte în art. Potrivit art. deoarece lipseşte criteriul medical al ei (boala psihică cronică. faţă de persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală. dacă există avizul medical corespunzător. 9. or. Pentru stabilirea arieraţiei învinuitului sau inculpatului minor. starea de ebrietate se consideră de către instanţele judecătoreşti ca circumstanţă agravantă în cazurile în care această stare a contribuit la săvârşirea infracţiunii de către cel ce a consumat alcool sau substanţe ebriante. din cauza căreia persoana este lipsită de capacitatea de înţelegere şi de dirijare a voinţei sale.54 CP. O astfel de stare de ebrietate. concomitent cu pedeapsa pentru . 2.24 CP.unei pedepse mai blânde sau pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. nu poate fi considerată stare de iresponsabilitate. Astfel. fiziologică) în care a ajuns persoana ca efect al folosirii alcoolului. Articolul 24. ele se iau în consideraţie la stabilirea pedepsei. paranoie alcoolică etc. tulburarea psihică temporară sau starea patologică. organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să dispună efectuarea expertizei de către specialişti în domeniul psihologiei (psiholog. De obicei. În funcţie de cauzele ebrietăţii şi de influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii. prevăzute în art.24 CP. fiziologică trebuie deosebită de starea de ebrietate patologică. persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate nu este liberată de răspunderea penală. Iresponsabilitatea trebuie deosebită de arieraţia (înapoierea mintală) minorilor. asistent social. indiferent de gradul ei de gravitate. Starea de ebrietate patologică în psihiatrie este recunoscută ca o tulburare psihică (delirium tremens.37 p. CP nu recunoaşte o astfel de responsabilitate intermediară. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii trebuiesc stabilite. instanţa de judecată poate să nu recunoască această stare ca circumstanţă agravantă.23).76 CP). Ţinând cont de gradul de deficienţă mintală. 4.). substanţelor narcotice sau toxice. pedagog) sau de către expertul-psihiatru (HP CSJ nr. săvârşirea infracţiunii în stare de ebrietate este o circumstanţă care agravează pedeapsa făptuitorului. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei. În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic.7 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori). narcoman sau toxicoman. instanţa de judecată este în drept a nu o considera drept circumstanţă agravantă (art.23 CP). care îngreuiază considerabil capacitatea lor de a înţelege sensul acţiunilor şi de a le dirija. Starea de ebrietate obişnuită. nu este liberată de răspundere penală. poate fi liberat de răspunderea penală şi internat într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare ori faţă de el se pot aplica alte măsuri de constrângere cu caracter educativ. 3. halucinaţii alcoolice. conform art. Norma citată are în vedere starea de ebrietate obişnuită (simplă. simplă. Însă în cazul în care făptuitorul a ajuns la starea de ebrietate independent de voinţa sa (prin înşelăciune i se dă persoanei o băutură în care s-a introdus o substanţă narcotică sau este constrâns să consume substanţe toxice etc. instanţa de judecată.104 CP. însă tulburările psihice ale persoanei care nu exclud responsabilitatea pot fi recunoscute drept circumstanţe atenuante la stabilirea pedepsei (art. Aceste dispoziţii ale art. în baza art. persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă într-o atare stare fiind recunoscută iresponsabilă (art.

25 al CP sunt legiferate etapele activităţii infracţionale fără a se da o definiţie acestei noţiuni. O dată cu consumarea infracţiunii. În scopul apărării sănătăţii publice şi a convieţuirii sociale. 1. integrându-se în fapta consumată. ca şi pentru infracţiunea consumată. legiuitorul a incriminat numai actele de pregătire. ETAPELE ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE (1) Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune. (2) Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. prescrierea lor ilegală (art. Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune (alin. Pornind de la teza că numai acţiunile (inacţiunile) pot fi recunoscute infracţiuni şi de la periculozitatea lor pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale. 271 etc.217 CP). Luând în seamă specificul activităţii psihice a minorilor şi efectul negativ al substanţelor narcotice şi psihotrope asupra dezvoltării organismului lor.25 CP incriminează actele de pregătire şi tentativa.1 art. dacă nu au fost materializate prin acţiuni de pregătire sau de tentativă. Spre deosebire de CP din 1961. pregătirea infracţiunii. În evoluţia sa această activitate parcurge anumite faze: apariţia ideii infracţionale. calea infracţională). cu trimitere la art. ultima chiar şi exteriorizată. Apariţia ideii.infracţiunea săvârşită. al prevenirii săvârşirii infracţiunilor în stare de ebrietate. medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant (art.145. De exemplu. Prin urmare. în art.103 CP. 239. prin etape ale activităţii infracţionale se înţeleg fazele. tentativa de infracţiune (începerea executării) şi finalizarea infracţiunii prin producerea rezultatului dorit. căile prin care trece fapta infracţională în desfăşurarea ei până la producerea rezultatului (iter-criminis.25 CP). luarea hotărârii.26 şi 27. 147. deliberarea. 3.209 CP) şi la organizarea sau întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope (art. ► Infracţiunile.16 din HP CSJ nr. furtul. Au componenţe materiale şi alte infracţiuni prevăzute de partea specială a CP (art. 146. Momentul consumării infracţiunii depinde de construcţia juridică a componenţei de infracţiune din partea specială a CP. jaful şi escrocheria se consideră consumate dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa (p. art. ► Infracţiunile cu componenţe formale dobândesc forma consumată în momentul săvârşirii acţiunii prejudiciabile. iar în cazul producerii rezultatului . deliberarea şi luarea hotărârii. şi nu doar unele.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). În teoria dreptului penal. tentativa şi producerea rezultatului prejudiciabil. Pentru recunoaşterea infracţiunii drept consumată are importanţă de principiu momentul consumării infracţiunii. 5. drept componenţe materiale. Astfel.).drept infracţiuni consumate. infracţiunea consumată conţine toate semnele ce caracterizează componenţa infracţiunii. se consideră consumate în momentul survenirii rezultatului. ca în cazul tentativei. periculoase pentru viaţa şi sănătatea . legea penală prevede răspunderea penală pentru atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri. tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului însoţit de aplicarea sau ameninţarea cu aplicarea violenţei. Articolul 25. este interzisă prin ameninţare cu pedeapsa penală circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope (art.219). singura reţinută pentru încadrarea juridică şi sancţionarea ei. dacă nu au ajuns în faza producerii rezultatului din motive ce nu au depins de voinţa făptuitorului drept infracţiuni neconsumate. De exemplu.218 CP) şi organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul acestor substanţe (art. respectându-se prevederile art. conform articolului corespunzător din Partea specială a prezentului cod. poate să aplice faţă de aceste persoane măsurile de constrângere cu caracter medical prevăzute în art.219 CP).81. (3) Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabileşte. au rămas în afara legii penale. activităţile efectuate în fazele precedente în vederea producerii rezultatului îşi pierd propria lor individualitate. 242. 2.

în cazul infracţiunii continue amnistia se aplică numai cu condiţia ca acţiunea sau inacţiunea începută să înceteze până la data intrării în vigoare a actului de amnistie. 312 etc. Delimitarea infracţiunii consumate de cea neconsumată are importanţă juridico-penală. intenţia de a dobândi prin banditism arme şi muniţii se consideră infracţiune consumată din momentul organizării bandei (p.15 din 6. 307 alin. art.26 şi 27 CP. La infracţiunile cu componenţe formale se referă de asemenea şi alte infracţiuni din partea specială a CP (de exemplu. .12 din 27. 5. În afară de aceasta. 179. transportarea.340 CP).2 art.25 CP se dă noţiunea infracţiunii neconsumate. De exemplu.3 art. cu trimitere la art. însoţită de ameninţare. comercializarea ilegală. care constă din pregătirea şi tentativa de infracţiune (a se vedea comentariul la art.26 CP). fabricarea.286 CP) etc.30 CP).1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea. 202.31 din 9. 167. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor).136 CP pot provoca o catastrofă ecologică. grave. încât ele se consumă chiar din momentul pregătirii lor. ameninţarea cu omorul sau vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii constituie infracţiune dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări (art. Or.victimei. psihotrope sau a precursorilor acestora se consideră infracţiune consumată din momentul săvârşirii a cel puţin unei acţiuni din cele menţionate în art. De exemplu.din momentul înaintării cerinţei. organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale (art. a muniţiilor sau a substanţelor explozive.1.284 CP). Dispoziţiile art. deosebit de grave şi excepţional de grave.2 art. 203 CP etc.10 din HP CSJ nr.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). În funcţie de momentul consumării infracţiunii se rezolvă unele probleme privind aplicarea amnistiei şi prescripţiei de tragere la răspunderea penală.217 CP (p.278 CP) etc.81 CP pentru infracţiunile neconsumate stabilesc unele procedee de aplicare a pedepsei mai favorabile decât pentru infracţiunea consumată şi interzice aplicarea pedepsei de detenţiune pe viaţă pentru infracţiunile neconsumate. ► Infracţiunea prelungită se consumă în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale (art. În alin.16 HP CSJ nr. şantajul . răspunderea penală pentru pregătirea şi tentativa de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP. ► Infracţiunea continuă se consideră consumată în momentul încetării activităţii infracţionale sau din cauza survenirii unor evenimente care împiedică această activitate (alin. Dacă infracţiunea continuă începută până la actul de amnistie durează şi după intrarea lui în vigoare. 194.166.3 din HP CSJ nr.282 CP). păstrarea.11. 178. răspunderea penală este prevăzută numai pentru actele de pregătire a infracţiunii mai puţin grave. organizarea de grupuri criminale în scopul terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau săvârşirii atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor (art. ca pentru infracţiunea consumată. justa calificare a acţiunilor făptuitorului drept infracţiune consumată sau neconsumată are şi consecinţe diferite. infracţiunea de ecocid se consideră consumată din momentul în care acţiunile descrise în art. sustragerea armelor de foc. De exemplu. 4.177. Astfel.07.155 CP). conform alin. punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA constituie infracţiune consumată prevăzută de art. ► Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel. circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.03.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxic). amnistia nu se aplică. indiferent de atingerea de către infractor a scopului pus (p. 290.26 şi 27 CP). La această categorie de fapte se referă infracţiunile prevăzute de art. ► Alte infracţiuni se consideră consumate din momentul creării unei stări de pericol real pentru valoarea socială ocrotită de legea penală.25 CP.). 311.2 art. ele nefiind pedepsite în cazul infracţiunilor uşoare (alin. crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art.29 CP). O astfel de construcţie au şi infracţiunile de organizare a unei rebeliuni armate (art.212 CP. infracţiune de terorism consumat constituie chiar şi ameninţarea cu săvârşirea actelor de terorism (art.

pe altă cale.26 CP privind caracterul intenţionat al actelor de pregătire constituie semnele subiective ale pregătirii de infracţiune.6.26 CP se dă o definiţie mai desfăşurată a pregătirii de infracţiune decât în alin.25 CP şi determinate de etapele de desfăşurare a activităţii infracţionale privesc numai activitatea infracţională.până la săvârşirea primei acţiuni ce constituie latura obiectivă a acestor componenţe de infracţiuni. 2. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori a instrumentelor în vederea săvârşirii infracţiunii.1 art. Asemenea forme se exclud în cazul infracţiunilor săvârşite din imprudenţă. De exemplu. Actele de pregătire. De .26 CP.26 CP privind crearea condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii şi întreruperea actelor de pregătire din cauze independente de voinţa făptuitorului.1 art. Prin expresia din alin. 4. 1. din cauze independente de voinţa făptuitorului. La semnele obiective se referă prevederile alin. PREGĂTIREA DE INFRACŢIUNE (1) Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune. pregătirea unei arme de foc pentru săvârşirea unui atac tâlhăresc nu se cuprinde în latura obiectivă a tâlhăriei prevăzute în art. sunt posibile la toate infracţiunile intenţionate. decât autorul sau coautorii. Din felul în care se manifestă actele de pregătire. plănuirea infracţiunii şi repartizarea rolurilor între participanţi.). Din această definiţie rezultă că. Prin expresia sau crearea intenţionată.5 art. constituie acte de complicitate (alin. Atunci când ele sunt înfăptuite de altă persoană. Actele de pregătire de natură materială constau din procurarea. procurarea.1 art. În atare cazuri infracţiunea trebuie să nu-şi producă efectul din motive independente de voinţa făptuitorului. Cerinţa alin. 3. la baza căreia stă intenţia. Actele de pregătire trebuie să fie săvârşite numai de persoana care are nemijlocit intenţia de a săvârşi infracţiunea ca autor sau coautor al ei.26 CP nu a enumerat în mod exhaustiv toate actele posibile de pregătire de infracţiune. sau crearea intenţionată. însă se creează o stare de pericol potenţială pentru această valoare socială ocrotită de legea penală. de condiţii pentru săvârşirea ei legiuitorul a recunoscut că orice acte de pregătire efectuate cu scopul săvârşirii infracţiunii cad sub incidenţa alin. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sunt supuse numai persoanele care au săvârşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave. Latura obiectivă a pregătirii de infracţiune are un şir de particularităţi: Actele de pregătire nu fac parte din latura obiectivă a infracţiunii ce se pregăteşte şi sunt exterioare acesteia.26 CP infracţiunea nu şi-a produs efectul se înţelege că actele de pregătire nu au ajuns până la etapa începerii tentativei sau în cazul infracţiunilor cu componenţe formale .15 CP din 1961. pe altă cale. bunurilor furate etc.1 art. de condiţii pentru săvârşirea ei dacă. patrimoniul victimei presupuse nu este lezat.1 art.1 art.. Aceste acte de pregătire pot fi de natură intelectuală (procurarea de informaţii şi de date privitoare la săvârşirea infracţiunii. Un act de pregătire de natură intelectuală poate fi înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune. Actele de pregătire pot fi pedepsite numai în cazul în care "din cauze independente de voinţa făptuitorului.26 CP. pentru a considera o activitate drept act de pregătire pedepsit penal. ca formă a vinovăţiei. Alin.188 CP şi se consideră criminală numai în baza alin.) şi de natură materială (pregătirea unor ascunzişuri pentru tăinuirea uneltelor infracţiunii.1 art. În cazul actelor de pregătire. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor. Actele de pregătire nu lezează nemijlocit obiectul infracţiunii zămislite. de exemplu. În alin. infracţiunea nu şi-a produs efectul.1 art. activitatea trebuie să fie caracterizată de anumite semne obiective şi subiective. Ele numai creează condiţii pentru săvârşirea infracţiunii. Articolul 26. ele pot fi de natură intelectuală ori materială.42 CP). a furtului. Formele infracţiunii prevăzute în art. infracţiunea nu şi-a produs efectul". nefiind obligatorii. pregătirea unor documente personale false pentru a evita identificarea după săvârşirea infracţiunii etc. înţelegerea prealabilă cu alte persoane de a procura sau comercializa bunurile furate etc. grave. deosebit de grave sau excepţional de grave.

.12. ele fiind pedepsite în cazul tuturor infracţiunilor intenţionate. Tentativa de infracţiune cu componenţe formale este posibilă numai atunci când latura lor obiectivă se constituie din diferite acţiuni prevăzute în dispoziţiile normei de incriminare.56 CP. TENTATIVA DE INFRACŢIUNE Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă. în care sunt incriminate ca infracţiuni distincte actele de pregătire (mai detaliat a se vedea p. iar sub aspect subiectiv presupune caracterul intenţionat al acestor acte.145 CP raportat la art. atentează la obiectul concret şi creează pericolul real de a-i cauza o daună. iar pentru procurarea ilegală a armei de foc . tentativa reprezintă.08. 2. pentru procurarea ilegală a unei arme de foc cu scopul pregătirii unui omor intenţionat. Răspunderea penală a făptuitorului în cazul pregătirii de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP. Dacă faţă de victimă se aplică forţa fizică sau ameninţarea cu scopul de a săvârşi un raport sexual cu ea. Articolul 27. în cazul pregătirii de infracţiune făptuitorul acţionează cu intenţie directă. 6. cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni consumate (alin. Mai mult. Sub aspect obiectiv. ca pentru infracţiune consumată. De exemplu.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). 1. încât ele se consumă din momentul începerii actelor de pregătire. prin actele de executare. Dacă actele de pregătire sunt întrerupte din motive subiective (mila faţă de victimă.290 CP.3 din HP CSJ nr. legiuitorul a considerat că actele de pregătire nu prezintă gradul prejudiciabil caracteristic infracţiunii şi le-a lăsat în afara incriminării. aceasta nu şi-a produs efectul. suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni. cu trimitere la art. iar în unele cazuri chiar îi cauzează o anumită daună. din cauze independente de voinţa făptuitorului. va fi considerată renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel.14 din HP CSJ nr.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). care. prevede posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile de pe urma infracţiunii pe care o pregăteşte şi doreşte să săvârşească această infracţiune. teama de răspunderea penală etc. constituie temei pentru liberarea de răspunderea penală pentru pregătirea infracţiunii. 7. nu exclude răspunderea penală (p. În aceste situaţii făptuitorul poartă răspunderea penală în baza articolului din partea specială a CP. în cazul violului. grave.25 CP). nu este necesară o încadrare suplimentară a urmărilor reale survenite pentru victimă (p. indiferent de gravitatea lor.1994 cu modificările din 20.26 CP prevede răspunderea penală numai pentru persoanele care au săvârşit acte de pregătire a unei infracţiuni intenţionate mai puţin grave. dar acest scop n-a fost atins din motive ce nu depind de voinţa vinovatului.2 art. respectându-se prevederile art.3 art.26 CP.). Alin.3 al comentariului la art.26. De exemplu.exemplu. În cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare. 5. violul se consideră infracţiune consumată din momentul în care s-a început raportul sexual. Făptuitorul. prin urmare.56 CP). Latura subiectivă a pregătirii de infracţiune constă în caracterul ei intenţionat.şi în baza art. un început de executare a acţiunii îndreptate nemijlocit împotriva valorii sociale ocrotite de CP. De exemplu. refuzul care a fost determinat de imposibilitatea continuării ulterioare a acţiunilor criminale în virtutea unor împrejurări apărute contrar voinţei vinovatului nu poate fi considerat benevol şi. În acest caz persoana poartă răspunderea penală doar pentru acţiunile pregătitoare deja săvârşite în vederea producerii rezultatului infracţiunii. 8. Dacă actele de pregătire a unei infracţiuni prin natura lor constituiau o altă infracţiune.75 şi 81 CP. conform art. El îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor de pregătire a infracţiunii. Codul penal din 1961 incrimina nelimitat actele de pregătire. Sub aspect obiectiv.7 din 29. în primul rând. tentativa implică efectuarea unor acte ce fac parte din latura obiectivă a infracţiunii începute. Infracţiunile din imprudenţă nu pot să apară sub formă de acte de pregătire. făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru pregătirea omorului intenţionat în baza art. deosebit de grave şi excepţional de grave. în cazul tentativei de omor.

De exemplu.toate cele săvârşite urmează a fi calificate ca tentativă de viol (p. De exemplu. însă acţiunea nu a fost dusă până la sfârşit din cauză că partea vătămată s-a apărat şi au intervenit alte persoane. Tentativa sub aspect subiectiv se distinge prin caracterul intenţionat al actelor ei. Sub acest aspect CSJ a explicat instanţelor judecătoreşti că tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă (p. trebuie constatat faptul dacă inculpatul a acţionat cu scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa aplicată a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. În funcţie de gradul de realizare a tentativei. de obicei. lămureşte medicilor ce otravă i-a dat victimei şi. îi dă un antidot. dar nu s-a produs rezultatul.08. actele de executare a tentativei se săvârşesc prin acţiuni. din cauze ce nu depind de voinţa făptuitorului. În teoria dreptului penal posibilitatea tentativei prin inacţiune este discutabilă. tentativa poate apărea sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de tentativă cu mijloace nule. în scopul de a omorî victima. huliganism. Tentativa întreruptă (neconsumată) este atunci când acţiunea începută este întreruptă şi nu mai poate fi continuată pentru a-şi produce efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. acţiunile vinovatului pot fi recunoscute drept tentativă de viol şi numai ele dau posibilitatea de a delimita tentativa de viol de alte acte criminale (acte de desfrâu.09. 3.13 din HP CSJ nr. datorită acestor măsuri. Practica judiciară a RM recunoaşte constant că tentativa de infracţiune poate fi săvârşită numai cu intenţie directă. fiindu-i milă de chinurile ei. cu excepţia cazurilor în care actele tentativei conţin o altă infracţiune consumată (art. Numai dacă există atare circumstanţe. la soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii psihice. după ce a administrat o substanţă otrăvitoare victimei cu intenţia de a o ucide. 4. în scopul uciderii copilului nounăscut.) (p. O altă trăsătură a aspectului obiectiv al tentativei constă în faptul că acţiunea a cărei executare a fost începută nu şi-a produs efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. cauzare a leziunilor corporale. care întrerup acţiunile şi fac imposibilă continuarea lor sau care înlătură producerea rezultatului.7 din 29. insultă etc. însă acţiunile comise nu au pricinuit şi nu au putut pricinui daună din .13 şi 21 din HP CSJ nr. îi salvează viaţa. o persoană. el fiind înlăturat. De exemplu. constituie tentativă consumată fapta persoanei care nu a avut posibilitatea de a dispune de bunurile sustrase din punga victimei din cauză că a fost observată de victimă şi de alte persoane şi reţinută îndată de ei. În cazul dat făptuitorul nu va răspunde pentru tentativa de omor. nu îl hrăneşte. Dacă persoana a renunţat.3 din HP CSJ nr.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat).56 CP).1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). ci şi în cazul înlăturării producerii rezultatului. Tentativă asupra unui obiect nul este atunci când persoana atentează la valorile sociale ocrotite de legea penală. Renunţarea de bună voie la infracţiune poate apărea nu numai la întreruperea voluntară a actelor de tentativă. ci numai pentru urmarea efectiv produsă până la înlăturarea morţii victimei. Cei care pledează pentru existenţa tentativei prin inacţiune. benevol şi definitiv. există tentativa întreruptă când. În funcţie de caracterul intenţionat al tentativei şi al cauzelor ce înlătură producerea rezultatului. ea poate apărea în formă întreruptă (neconsumată) sau în formă consumată. Ele se constituie din împrejurări apărute contrar voinţei făptuitorului. cheamă salvarea. ea nu poate fi trasă la răspunderea penală şi se liberează de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii. De asemenea.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). Tentativa este consumată în cazul în care acţiunea a început şi a fost dusă până la capăt. îşi argumentează opinia prin exemplul devenit clasic: o mamă.11. 5. De regulă. infractorul îi aplică lovituri cu cuţitul în regiunea cutiei toracice. Însă art. Cauzele independente de voinţa făptuitorului care împiedică producerea efectului în cazul tentativei sunt diverse.27 CP nu exclude tentativa şi prin inacţiuni.9 din 15. la ducerea până la capăt a infracţiunii. s-a explicat instanţelor judecătoreşti că.7 din 29.

moartea victimei nu a survenit. un dispozitiv explozibil sub automobilul ei. dar el era sigur că cele sustrase au capacităţile necesare. potrivit stării de fapt ori potrivit legii. infracţiunea complexă. Infracţiunea simplă se deosebeşte de infracţiunea continuă prin faptul că elementul material al infracţiunii continue. a avut drept efect numai deteriorarea automobilului şi cauzarea unor leziuni corporale victimei. Această infracţiune se . ca element sau ca circumstanţă agravantă. INFRACŢIUNEA UNICĂ Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale. formată dintr-o acţiune (inacţiune) ori din mai multe acţiuni (inacţiuni) se consideră.31 din 9. prin ele însele. prin natura sa. care este alcătuită. De exemplu. Vinovatul a fost condamnat pentru tentativă de omor. în conţinutul său calificativ. deoarece.6 din HP CSJ nr. Prin unitate naturală se înţelege consacrarea juridică a entităţii naturale. care poate consta într-o acţiune (inacţiune).nu putea fi vătămat. o infracţiune incriminată distinct în lege. se prelungeşte în timp.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre punerea. 9. o acţiune (inacţiune) sau un rezultat prejudiciabil care constituie. 1. transportarea. în conţinutul unei infracţiuni. o faptă prevăzută de legea penală. Explozia. infracţiunea repetată (art.prin acţiunile întreprinse . elementul material sau rezultatul unei infracţiuni distincte şi care sunt reunite. Conţinutul de bază se formează prin reuniunea a două sau a mai multor infracţiuni care îşi pierd autonomia şi devin părţi componente ale infracţiunii complexe. poate fi de două feluri: infracţiune unică simplă şi infracţiune unică continuă (art. Prin unitatea de infracţiune se înţelege situaţia în care o activitate infracţională. Tentativa cu mijloace nule este în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite. care în acel moment nu aveau capacităţile iniţiale. din cauza insuficienţei mijloacelor folosite de făptuitor. fiecare în parte. Conţinutul complex cu formă agravantă include. 7. până intervine forţa contrară care îi pune capăt (momentul epuizării). în funcţie de elementul său obiectiv. Legislaţia penală distinge următoarele modalităţi ale unităţii legale de infracţiuni: infracţiunea prelungită (art. o singură infracţiune pentru care se aplică o singură pedeapsă. în general.cauza greşelii făptuitorului. Pornind de la conţinutul legal al definiţiei infracţiunii unice. cu scopul de a suprima viaţa victimei. De exemplu. ca circumstanţă agravantă. acesta va purta răspunderea penală pentru tentativă de sustragere a substanţelor explozive (p. distingem două modalităţi ale acesteia: a) când printr-o acţiune (inacţiune) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. dacă făptuitorul a sustras arme. prin voinţa legiuitorului. făptuitorul a instalat. Unitatea naturală. sustragerea armelor de foc. ce dobândeşte caracter complex. Articolul 28. dintr-o singură acţiune sau inacţiune ce produce un rezultat prejudiciabil unic unui obiect distinct şi este comisă printr-o singură formă de vinovăţie. substanţe explozive. două sau mai multe urmări prejudiciabile care ar putea constitui. fabricarea. deoarece obiectul lipsea în momentul atentatului sau avea calităţi atât de bune. Infracţiunea este complexă în cazul în care în conţinutul ei de bază sau agravant intră.31 CP).30 CP). 6. muniţii. 2. păstrarea.29 CP). 5. Infracţiunea unică se poate prezenta sub forma unităţii naturale şi legale. 4. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor). infracţiunea cu acţiuni alternative. comercializarea ilegală. b) când printr-un sistem de acţiuni (inacţiuni) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. nefiind puternică.11. Infracţiunea complexă se poate prezenta sub forma unei componenţe de infracţiune de bază sau sub forma unei componenţe de infracţiune agravante. Infracţiunea cu acţiuni alternative se caracterizează prin prevederea în conţinutul normei penale a unor acţiuni (inacţiuni) care pot produce urmări omogene. 3. încât . Unitatea legală de infracţiune este compusă din două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni. a muniţiilor sau a substanţelor explozive.

07. termice sau a gazelor naturale (art. alcătuind în ansamblu o infracţiune. comise cu un singur scop. Infracţiunea continuă se caracterizează prin faptul că latura obiectivă a acesteia constă într-o acţiune (inacţiune) care durează în timp în mod natural. care prezintă. a indicat că "la delimitarea unei sustrageri repetate de cea prelungită judecătoriile trebuie să ţină cont de faptul că sustragerea prelungită trebuie considerată sustragerea în mai multe rânduri a averii proprietarului. Infracţiunea este prelungită în cazul în care persoana săvârşeşte. Infracţiunea prelungită presupune următoarele condiţii: a) săvârşirea mai multor acţiuni sau inacţiuni. la diferite intervale de timp.consideră consumată din momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile de alternativă prevăzute în norma penală. 4. Articolul 29. faze ale infracţiunii finale. prin HP nr.290 CP ). fiecare în parte. caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice. Infracţiunile succesive se caracterizează prin anumite pauze. fiecare în parte. alcătuiesc o singură infracţiune. Infracţiunile continue pot fi de două tipuri: infracţiuni succesive şi infracţiuni permanente. 1. care nu cunoaşte momente de discontinuitate. ce ţine de materialitatea activităţii infracţionale. având acelaşi scop de însuşire ilegală a averii. la diferite intervale de timp. În cazul infracţiunii continue nu există pluralitate de infracţiuni.194 CP) etc. Infracţiunile permanente se caracterizează printr-o activitate continuă. Sensul juridic al noţiunii de acţiune (inacţiune) trebuie înţeles într-o accepţiune mai largă. fiind necesară săvârşirea a cel puţin două acţiuni care. 4. Instanţa supremă judiciară (CSJ). însuşirea şi utilizarea ilicită a energiei electrice. a activităţii infracţionale. INFRACŢIUNEA CONTINUĂ (1) Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvârşirea neîntreruptă. cât şi de faptă prevăzută de legea penală. INFRACŢIUNEA PRELUNGITĂ (1) Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică. O trăsătură distinctă a infracţiunii continue constă în faptul că acţiunile distincte din care se compune infracţiunea consumată sunt considerate numai etape.371 CP) etc. este aceea a săvârşirii mai multor acţiuni sau inacţiuni. Acţiunile reluate pot avea atât calitatea de infracţiune. reluate de făptuitor. pentru a se integra în infracţiunea prelungită. întreruperi ce survin în desfăşurarea activităţii infracţionale. 3. sub aspectul realizării unei activităţi infracţionale. care poate să nu releve gradul de pericol social al unei infracţiuni decât examinate în cumul. dar în realizarea unei rezoluţii unice. Această activitate poate înceta din cauza intervenţiei făptuitorului. Cea de-a doua condiţie constă în faptul că activităţile materiale săvârşite la diferite intervale de timp. de întrerupere. până la încetarea activităţii infracţionale. Prima condiţie. (2) Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. (2) Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate. în cumul. 2. timp nedeterminat. ce se cuprind de intenţia unică a infractorului şi alcătuiesc în concursul . Calitatea de infracţiuni permanente o pot avea evadarea din locurile de deţinere (art. c) acţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. care se compune dintr-un şir de acţiuni criminale identice. Calitatea de infracţiuni continue succesive o pot avea acţiunile de purtare ilegală a armelor şi muniţiilor (art. a altor persoane ori a organelor competente. 1. 2.5 din 06. 3. componenţa aceleiaşi infracţiuni. Articolul 30. dezertarea (art.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului. acţiuni sau inacţiuni care prezintă. trebuie să fie comise în temeiul unei rezoluţii unice. conţinutul aceleiaşi infracţiuni. b) acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.317 CP).

În prezentul CP această formă a repetării este întâlnită frecvent. 160 alin. (2) Săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute la diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare a infracţiunii în cazurile prevăzute în Partea specială a prezentului cod. având calitatea de circumstanţă agravantă în cadrul infracţiunilor contra persoanei (a se vedea art.şi unitatea de subiect. dar care atentează asupra unui obiect generic unic. Cea de-a doua condiţie presupune situaţia ca persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna dintre infracţiunile săvârşite în mod repetat sau să nu fi expirat termenul de prescripţie. Consumarea infracţiunii prelungite are loc în ultimul moment al epuizării ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.17 HP CSJ nr. 1.186 alin.3. comiterea acţiunilor prin metode şi procedee de acelaşi fel. Această formă a repetării este definită în componenţa infracţiunii prevăzute de art. adică săvârşirea infracţiunii de una şi aceeaşi persoană sau de mai mulţi participanţi.pe lângă unitatea de rezoluţie infracţională . cum ar fi descoperirea faptei de către organele competente. 7. "sustragerea nu poate să fie încadrată drept repetată. prevăzute de aceeaşi normă penală. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.151 alin.2. Prima condiţie cerută pentru existenţa infracţiunii repetate este ca infracţiunile să fie identice sau omogene.dorinţa comiterii în mod repetat a acţiunilor ce vor alcătui prin cumul o infracţiune unică. care ar fi determinat luarea unei noi decizii infracţionale etc. dacă antecedentul penal este scos pentru infracţiunea anterior săvârşită de către infractor în ordine de amnistie sau graţiere. 2. etc. 6. precum şi dacă termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat".). 3. 4.2 etc. Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni trebuie delimitată de repetarea prevăzută în cadrul infracţiunilor prelungite şi repetarea ca formă a pluralităţii de infracţiuni.54 CP. fiind prevăzută ulterior în alin. neintervenirea unor obstacole neprevăzute. fiind prevăzută în componenţa de bază sau agravanta unei singure infracţiuni. Cea de-a treia condiţie presupune . presupune prezenţa unei hotărâri unice strict determinate. dacă termenele de prescripţie . 186 alin. Infracţiunile repetate omogene se caracterizează prin săvârşirea unor acţiuni distincte de natură diferită. dacă el a fost stins în conformitate cu art. care ar putea indica asupra mai multor activităţi infracţionale distincte. 5. Condiţiile infracţiunii repetate sunt: a) săvârşirea în mod repetat a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene. Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni se deosebeşte de repetarea (concursul real) ca formă a pluralităţii de infracţiuni prin faptul că săvârşirea repetată a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene este incriminată. a întregii activităţi infracţionale. Activitatea infracţională prelungită în timp ia sfârşit fie în momentul renunţării de bună voie a făptuitorului la săvârşirea infracţiunii. fie în momentul intervenţiei altor factori. ca proces psihic. iar sub aspect volitiv .2 ale componenţelor infracţiunilor prevăzute de art.4 CP şi constituie circumstanţă agravantă. REPETARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice ori omogene. Infracţiunile repetate identice sunt acelea care cad sub incidenţa unei norme penale. În corespundere cu prevederile p.186-192 CP. 152 alin. în rate. Determinarea unităţii rezoluţiei infracţionale.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului. Pornind de la definiţia enunţată nu va putea fi considerată drept repetată următoarea infracţiune de sustragere. b) persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna din ele şi să nu fi expirat termenul de prescripţie. Intenţia unică a făptuitorului trebuie să cuprindă sub aspect intelectiv previziunea desfăşurării eşalonate. Articolul 31.său o singură infracţiune".3.

(3) Concursul ideal există atunci când persoana. formă prevăzută prin conţinutul art. în timpul executării pedepsei. Formele pluralităţii se aseamănă prin condiţia săvârşirii a două sau a mai multor infracţiuni şi prin unicitatea subiectului şi se deosebesc prin existenţa sau inexistenţa unei hotărâri definitive de condamnare între faptele ce constituie pluralitatea de infracţiuni. descrise în comentariul la art.60 CP pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat sau antecedentele penale au fost stinse în condiţiile prevăzute de art.32 modificat prin Legea nr. în cazurile prevăzute în partea specială a prezentului cod.prevăzute de art. [Art. Articolul 33.186 CP.85 CP. Se consideră pluralitate de infracţiuni săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni în acelaşi timp sau la intervale diferite de timp de aceeaşi persoană. Aceleaşi explicaţii le oferă şi CSJ în p. dar nu a fost condamnată pentru aceasta". în care este fixat că "se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite de o persoană care. 3. Modalitatea dată a unităţii de infracţiuni atestă. printr-o singură acţiune (inacţiune).4 art. înainte de începerea executării pedepsei. iar în situaţia recidivei infracţiunile sunt separate printr-o condamnare definitivă.05.2 al prezentului articol două forme ale concursului de infracţiuni: concursul ideal şi concursul real.33 CP. 5. cât şi omogene. situaţia repetării unor infracţiuni atât identice. înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele sau dacă a săvârşit o infracţiune după pronunţarea sentinţei.1 din articolele menţionate. în cazul concursului de infracţiuni sunt săvârşite două sau mai multe infracţiuni. pluralitatea de infracţiuni se prezintă sub următoarele forme: concursul de infracţiuni. Explicaţiile au menirea să atenţioneze că semnul calificativ săvârşirea infracţiunii de o persoană condamnată anterior pentru una şi aceeaşi infracţiune urmează a fi luat în consideraţie doar la individualizarea pedepsei şi stabilirea categoriei penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa persoana condamnată.17 din 19 iunie 2000 privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. o asemenea situaţie este stipulată doar prin prevederile alin. Astfel. Pentru existenţa concursului de infracţiuni sunt valabile condiţiile care rezultă din definiţia legală a pluralităţii de infracţiuni. În această situaţie pluralitatea de infracţiuni este compusă din termenul neexecutat al pedepsei şi infracţiunea din nou săvârşită. după caz. în vigoare din 12. 2. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI (1) Se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni. prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. concurs de infracţiuni sau recidivă. 2.03. CP reglementează prin prevederile alin. a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.5 al HP nr. prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui singur articol din Partea specială a prezentului cod. 1.06.2 al prezentului articol stabileşte că săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod.111 şi 112 CP. (4) Concursul real există atunci când persoana.03] 1.211-XV din 29. de fapt. dar înainte de executarea completă a pedepsei. Deosebirea dintre acestea este .32 CP. şi recidiva. anterior. PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI (1) Pluralitatea de infracţiuni constituie. dar înainte de executarea completă a pedepsei. Articolul 32. înainte ca infractorul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele. formă consacrată în art. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod. După cum s-a menţionat. Recidiva ca formă a pluralităţii de infracţiuni se caracterizează prin comiterea din nou a unei infracţiuni după pronunţarea sentinţei. dacă persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie. (2) Concursul de infracţiuni poate fi ideal şi real. Alin.

tentativă de omor asupra a două sau a mai multor persoane cu mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (art. prin aceeaşi împuşcătură. 5. omor etc. cumulul ideal al unui omor săvârşit intenţionat şi din imprudenţă există în cazul în care o persoană. 3. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvârşit din nou o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă. un omor se săvârşeşte pentru ascunderea unei alte infracţiuni: de sustragere. Conexitatea de scop apare când se săvârşeşte o infracţiune în scopul de a uşura săvârşirea unei alte infracţiuni.3 lit. generează mai multe infracţiuni. Pentru prezenţa concursului ideal de infracţiuni este caracteristică prezenţa unei singure acţiuni (inacţiuni) comune pentru conţinutul a două sau a mai multor componenţe de infracţiuni şi prezenţa a două sau a mai multor urmări prejudiciabile. . săvârşeşte şi omorul din imprudenţă al altei persoane. RECIDIVA (1) Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. iar concursul ideal se constituie din săvârşirea unei singure acţiuni (inacţiuni) care.27. există concurs ideal în cazul în care printr-o acţiune (inacţiune) săvârşită de aceeaşi persoană. care se află în legătură cauzală cu această acţiune (inacţiune). Potrivit textului legii. în baza unor rezoluţii sau forme de vinovăţie separate. 7. infracţiunile pot fi toate intenţionate ori toate din imprudenţă. cu ajutorul falsului. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite componenţe de infracţiune. sau unele intenţionate şi altele din culpă. Va exista un concurs real şi în cazul comiterii a două sau a mai multor infracţiuni simultane sau succesive. care apar în mod succesiv sau simultan. 4. Acţiunea acestei persoane a fost încadrată ca atentat la viaţa colaboratorului poliţiei (art. b) conexitatea de efect.a) şi k) CP). Particularităţile concursului real rezidă în faptul că acţiunile sunt comise prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi a urmărilor pe care lea produs. prin acţiuni (inacţiuni) distincte. (2) Recidiva se consideră periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. (3) Recidiva se consideră deosebit de periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. Concursul real de infracţiuni există în cazul în care o persoană. Conexitatea de efect priveşte cazul în care se săvârşeşte o infracţiune pentru tăinuirea unei alte infracţiuni săvârşite. dar în baza unor forme de vinovăţie sau rezoluţii separate. 145 alin. de exemplu. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art. Astfel. Articolul 34. 6.197 CP). Sub aspect subiectiv.următoarea: concursul real apare ca urmare a săvârşirii a două sau a mai multor acţiuni. de exemplu. care dau naştere infracţiunilor concurente. să se săvârşească o infracţiune de delapidare. De exemplu. se săvârşeşte o infracţiune de fals pentru ca apoi. din cauza împrejurărilor în care are loc şi a urmărilor produse. între infracţiunile respective existând o legătură de conexitate care poate fi de două tipuri: a) conexitatea de scop. Drept exemplu de concurs ideal de infracţiuni poate servi împrejurarea în care o persoană a aruncat o grenadă asupra unor colaboratori de poliţie în incinta unei încăperi în care se aflau şi alte persoane.350 CP). întruneşte elementele mai multor infracţiuni. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de gravă a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de gravă. în structura concursului ideal se vor reuni fapte consumate şi activităţi infracţionale neconsumate.

d) stinse sau în caz de reabilitare.81 CP) etc. 2. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului .5 al prezentului articol. Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate după ce infractorul a fost condamnat de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate. recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova. c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod.111 şi 112. În corespundere cu prevederile alin. 4.111 şi 112 CP.(4) La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin. indiferent dacă infracţiunea din nou săvârşită sau cea anterioară au fost săvârşite din imprudenţă.82 CP). distingem trei modalităţi ale recidivei: 1) recidiva simplă. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă. şi anume: recidiva constituie circumstanţă agravantă generală. Recidiva simplă poate fi definită ca fiind situaţia în care persoana. în cazul recidivei nu se poate beneficia de facilităţile prevăzute în legătură cu aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (art. Infracţiunea din nou săvârşită este a doua la număr. săvârşeşte din nou una sau mai multe infracţiuni intenţionate. Recidiva deosebit de periculoasă se prezintă de asemenea sub două modalităţi: Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate. Particularităţile de bază care trebuie să fie întrunite pentru ca o persoană să poată fi recunoscută recidivist sunt: a) existenţa unei condamnări definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate urmată de apariţia antecedentelor penale. Recunoaşterea persoanei ca recidivist constituie o cauză personală de agravare a pedepsei. Infracţiunea din nou săvârşită este a treia la număr. (5) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului. A doua modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave (alin. 5. după ce infractorul a fost condamnat de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate. starea de recidivă prevede un mod mai aspru de aplicare a pedepsei în limitele prevăzute de sancţiunea normei penale (art. care serveşte ca temei la individualizarea judiciară a pedepsei. Pentru recunoaşterea persoanei ca recidivist este necesară nu numai condamnarea de fapt a persoanei.16 CP). dar şi prezenţa antecedentelor penale care se sting sau sunt anulate în condiţiile prevăzute de art. 3. . 1. A două modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave (alin. în conformitate cu prevederile art.6 art. Recidiva periculoasă se prezintă sub două modalităţi care se bazează pe două criterii: a) condamnarea obligatorie a infractorului la pedeapsa cu închisoarea. în perioada de până la momentul stingerii antecedentelor penale.(1)-(3) se ţine cont şi de hotărârile definitive de condamnare pronunţate în străinătate. după executarea unei condamnări pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate.în situaţia în care făptuitorul săvârşeşte din nou o infracţiune în timpul minoratului sau după ce a devenit major. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă .77 CP.1 art. în conformitate cu prevederile alin.exclude starea de recidivă. 6. b) săvârşirea din nou cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni. fapt ce rezultă expres din conţinutul prezentului articol. b) comiterea unor infracţiuni de o anumită gravitate. Bazându-ne pe conţinutul acestui articol.4 şi 5 art. 2) recidiva periculoasă. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie a doua la număr.16 CP) cu intenţie după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni grave sau deosebit de grave. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie cel puţin a patra la număr. 3) recidiva deosebit de periculoasă.

7. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt determinate de diverse stări. cu liberarea de pedeapsa penală (cap. iar prejudiciul se justifică dacă în timpul reţinerii infractorului aceasta a fost unica metodă de a-l reţine. căci făptuitorul nu a acţionat cu voinţă liberă. Drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei este considerat şi riscul întemeiat. Temeiul includerii constrângerii fizice sau psihice în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este generat de lipsa libertăţii de voinţă şi acţiune (inacţiune) a făptuitorului. prevederea în lege.VI). deoarece are drept scop realizarea unor acţiuni socialmente utile. Includerea stării de extremă necesitate în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este condiţionată de faptul că persoana poate fi expusă unor pericole generate de evenimente. Articolul 36.13) şi extrema necesitate (art.IX) şi cu cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării (cap.35-40). se au în vedere infracţiunile care nu mai sunt prevăzute în legea penală în legătură cu dezincriminarea acestora (art. Drept temei pentru instituirea legitimei apărări în calitate de cauză care înlătură caracterul penal al faptei serveşte atât lipsa caracterului prejudiciabil. situaţii. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei: a) legitima apărare. iar fapta comisă nu prezintă caracter prejudiciabil. 8. În acest caz persoana nu acţionează cu vinovăţie. 1. Prin dezincriminarea unor fapte se înlătură toate consecinţele condamnării. d) constrângerea fizică sau psihică. 3.111 şi 112 CP). 5. care fac ca faptei prevăzute de legea penală să îi lipsească una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii: caracterul prejudiciabil. ci constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale ameninţate grav prin atac periculos. d) stinse sau în caz de reabilitare. În CP din 18 aprilie 2002 legislatorul a stabilit cauzele care înlătură caracterul penal al faptei într-un capitol separat. în condiţiile legii. Acest lucru se realizează în CP pentru prima dată. În cazul riscului întemeiat lipseşte şi elementul vinovăţiei. condiţiile în care antecedentele penale se anulează sunt expres stipulate în conţinutul articolelor nominalizate (a se vedea comentariul la art. e) riscul întemeiat. 6. cerinţă impusă de subiectul infracţiunii. dat fiind faptul că persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni dăunarea intereselor ocrotite de lege. Se consideră socialmente utile acţiunile legate de cauzarea unui prejudiciu persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. b) reţinerea infractorului. conform prezentului cod. împrejurări. În CP din 1961 au existat doar două cauze care înlăturau caracterul penal al faptei: legitima apărare (art. iar fiecărei cauze i-a rezervat câte un articol în parte (art. 2. care ar fi generat starea de recidivă.XI). vinovăţia. în conformitate cu prevederile art. 4. c) starea de extremă necesitate. astfel fapta prezentându-se ca o activitate social-utilă. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu trebuie să fie confundate cu normele de liberare de răspundere penală (cap. LEGITIMA APĂRARE . III.111 şi 112. cauză din care făptuitorul nu-şi poate dirija acţiunile. Reţinerea infractorului şi predarea acestuia organelor de drept va constitui un impediment la săvârşirea de noi infracţiuni. Temeiurile enunţate vor produce efecte de înlăturare a caracterului penal al faptei numai cu privire la persoana care a acţionat efectiv sub imperiul constrângerii. nu constituie infracţiune. cât şi lipsa de vinovăţie.c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni. energii. în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. Activitatea de reţinere a infractorului.14). diverse întâmplări cu caracter accidental. Aceste norme se încadrau în Titlul II denumit Infracţiuni.10 CP). CAPITOLUL III CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35.

instrumentele etc. . Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănţuit şi se află în curs de desfăşurare. o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei valori sociale ocrotite de lege.13 CP din 1961. a fost impusă să acţioneze pentru a apăra valorile sociale periclitate de un atac.este esenţial modificat. Atacul este o agresiune.) nu este considerat drept atac material. Se consumă o dată cu încetarea agresiunii.36. inclusiv anunţând organele abilitate cu funcţii de combatere a criminalităţii.24 alin. precum şi dreptul de a reacţiona independent. a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. dar cuvintele. noile prevederi lărgind aria de acţiune a normei în comparaţie cu prevederile art. indică obiectiv că atacul va începe. 4. zid. 5. averii. prin atac îndreptat împotriva sa ori împotriva altei persoane se înţeleg acţiunile agresorului contra vieţii persoanei. 6. pentru a preîntâmpina un furt din bunurile sale.26 alin. demonstrarea armei etc. În cazul unui atac în viitor persoana are posibilitatea de a preveni pericolul. prevăzută la alin. El se va consuma în momentul în care a luat sfârşit şi pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există. care sunt în măsură să producă o modificare în substanţa fizică a valorilor sociale protejate de lege. (3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta. săvârşită în stare de legitimă apărare.(1) Nu constituie infracţiune fapta. Lipseşte şi vinovăţia persoanei care. la integritate fizică şi psihică. prin mijloace legitime.(2). pentru a-l realiza. gesturile. şantaj. Făptuitorul a fost condamnat pentru omor intenţionat. uşă) sau o distanţă mai mare în spaţiu. pentru a împiedica pătrunderea. denunţare calomnioasă etc. Stipulările din art. 8. Atacul va fi material dacă. Legitima apărare este o activitate social-utilă. 7. Nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul atac în viitor. libertăţii. Victimă a devenit o persoană care trecea întâmplător pe lângă gard. Apărarea nu va fi considerată legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după consumarea atacului. Prin atac direct se înţeleg acţiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de lege. 1. integrităţii corporale. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor şi victimă se află un obstacol material (poartă închisă. CEDO etc. într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere. Legitima apărare este o acţiune pe care o realizează o persoană săvârşind o faptă prevăzută de legea penală pentru a înlătura efectele unui atac care periclitează valorile sociale ocrotite de lege.în redacţia noului CP . sănătăţii. În literatura de specialitate este comentată speţa referitoare la fapta unei persoane care. Potrivit alin. onoarei. Conţinutul legitimei apărări . Atacul va fi real dacă există obiectiv. 3. îndreptat împotriva sa. Ideea de legitimă apărare este în consens direct cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prevăzute în DUDO.1 şi art. (2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac direct. imediat. 2. a conectat gardul din sârmă la o sursă de curent electric. dar nu este presupus de persoană.2 din CRM acordă fiecărei persoane dreptul la viaţă. fapta cade sub incidenţa prevederilor legitimei apărări. prevăzută de legea penală. însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. deoarece fapta săvârşită în condiţiile enunţate de lege nu este prejudiciabilă. Dacă atacul nu a fost declanşat. Un atac verbal sau scris (insultă. 9. se foloseşte forţa fizică. fiind în stare de legitimă apărare. material şi real.2 art. armele. la faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor sale.

37) şi cu starea de extremă necesitate (art.38). Prin spaţiu de locuit se înţelege o încăpere în care persoana locuieşte permanent sau temporar. edificiile. 11. 16. indiferent de funcţia pe care o ocupă. Drepturile persoanei atacate sunt diverse. De exemplu. în urma căreia a survenit o tulburare de scurtă durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată. săvârşită în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept. respectiv. Articolul 37.spre privarea făptuitorului de libertate şi aducerea lui la organele de urmărire penală sau la alt organ al puterii de stat.5 din 06. construcţiile. 15. imediat. deşi nu a cauzat o daună ca cea menţionată. iar reţinerea infractorului se întreprinde în cazul în care persoana a fost prinsă asupra faptului sau imediat după săvârşirea infracţiunii. Prin noţiunea de pericol grav se înţeleg consecinţele ireparabile care pot surveni pentru persoana atacată: pierderea vieţii. Exceptând asemănarea de formă a acestora cu infracţiunile. 1. REŢINEREA INFRACTORULUI Nu constituie infracţiune fapta. Prin ameninţare cu aplicarea unei asemenea violenţe se înţeleg acţiunile prin care făptuitorul îşi dezvăluie intenţia reală de aplicare a unei violenţe periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei. garajele şi alte construcţii de gospodărie.Dreptul la legitimă apărare îl are orice persoană. pe ascuns sau deschis. 13. dreptul locativ. dar stabilă.07. briciului etc. hambarele. Temeiurile. 12. pregătirea specială. dreptul cetăţenilor de a aduce forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat a persoanei prinse asupra faptului de săvârşire a unei infracţiuni sunt stabilite de legislaţia procesual-penală (Titlul V. . Prin interes public se înţelege o stare. a creat la momentul aplicării ei un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. c) mărimea daunei cauzate infractorului în timpul legitimei apărări şi al reţinerii infractorului poate să fie mai mare decât dauna care. iar scopul reţinerii infractorului . posibilitatea de a fugi de la locul atacului sau posibilitatea de a se adresa organelor de poliţie. o activitate care vizează o instituţie publică şi buna ei funcţionare. distrugerea bunurilor materiale în proporţii deosebit de mari etc. iar mărimea daunei pricinuite în timpul stării de extremă necesitate trebuie să fie mai mică în raport cu urmările care s-ar fi putut produce dacă pericolul iminent nu ar fi fost înlăturat. demonstrarea pistolului. precum şi altă violenţă care. Diferenţele dintre aceste trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele: a) legitima apărare se realizează numai în timpul desfăşurării unui atac direct.I). cap. Pătrundere înseamnă intrarea ilegală. 10. procedura reţinerii. a capacităţii de muncă. cuţitului. dreptul de proprietate.1992. Prin reţinere a infractorului se înţeleg acţiunile de cauzare a unor prejudicii în timpul captării şi predării organelor de drept a persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. De exemplu. beciurile. putea fi cauzată sau a fost cauzată de făptuitor.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). aceste trei cauze care exclud caracterul penal al faptei au un cadru comun: utilitatea acţiunilor întreprinse pentru binele societăţii. menite pentru amplasarea bunurilor materiale (HP CSJ nr. Prin noţiunea de altă încăpere se înţelege un spaţiu delimitat dintr-o construcţie cu funcţia de locuinţă.5 din 06. 2. material şi real. Conform p. Legitima apărare are tangenţe cu reţinerea infractorului (art.5 al HP CSJ nr. prevăzută de legea penală. dreptul de moştenire etc. 14. vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. în spaţiul de locuit. drept violenţă periculoasă pentru viaţă şi sănătate urmează a fi considerată cauzarea unei vătămări mai puţin grave sau uşoare integrităţii corporale sau sănătăţii victimei. b) scopul legitimei apărări este orientat spre prevenirea infracţiunii.07.

ce ameninţă viaţa şi sănătatea oamenilor. cu excepţia cazurilor în care ei au săvârşit un atac armat. să-l aducă forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat. persoanelor de vârstă înaintată. 3. a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel. Sunt stipulate şi interdicţiile de aplicare a armei de foc contra femeilor şi minorilor. reacţii manifestate de animale. Condiţiile stării de extremă necesitate privitoare la pericolul social conform legii sunt: • • • pericolul să fie iminent. 2. incendii. în cazuri excepţionale.36 CP). prevăzută de legea penală. (3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care. Fapta săvârşită în stare de extremă necesitate nu constituie infracţiune. adică să fi ajuns pe cale să se producă. sete sau maladii. dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiunilor ce le revin (art. care pun în primejdie existenţa. pentru înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale. dacă făptuitorul a fost prins asupra faptului de săvârşire a infracţiunii sau a încercat să se ascundă sau să fugă după aceasta (art. starea de extremă necesitate şi legitima apărare au fost deja comentate (a se vedea explicaţiile la p. 6. 1. 5. întâmplările. îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. a mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la ele cu acordarea unui timp suficient pentru reacţia de răspuns. Prin pericol iminent se înţelege situaţia. fapte ale persoanei săvârşite intenţionat sau din imprudenţă. Deosebirile dintre reţinerea infractorului. izolare în încăperi sigure.168 CPP). sănătatea făptuitorului sau a altor persoane ori un interes public. Starea de extremă necesitate se prezintă ca o ciocnire de interese ocrotite de legea penală şi apare în cazul în care legiuitorul admite sacrificarea valorii mai puţin importante în favoarea celei mai importante. moartea acestuia. 7.16 din comentariul art. Sursele pericolului care ameninţă valorile sociale ocrotite de lege pot fi de natură diferită: cutremure. Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică. Articolul 38. integritatea corporală. inundaţii. precum şi contra oamenilor cu evidente deficienţe fizice. a mijloacelor speciale şi a armei de foc). . 5. poate conduce la alte urmări grave. inclusiv procedeele speciale de luptă. integritatea corporală sau sănătatea sa. cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice.15 al Legii cu privire la poliţie). 4. pericolul să ameninţe viaţa. integritatea cuiva sau a ceva. (2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva viaţa. să nu poată fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. anumite stări ale organismului omului: foame. deoarece nu este săvârşită cu vinovăţie. STAREA DE EXTREMĂ NECESITATE (1) Nu constituie infracţiune fapta. cauzare de daune integrităţii corporale sau sănătăţii. 4. Legea prevede că aplicarea forţei. dacă acţiunile de acest fel nu pot fi respinse pe alte căi şi cu alte mijloace.3. pentru curmarea infracţiunilor. săvârşită în stare de extremă necesitate. colaboratorii poliţiei sunt supuşi răspunderii penale conform legislaţiei în vigoare. Pentru depăşirea atribuţiilor în timpul reţinerii (aplicarea forţei. opun rezistenţă folosind arme sau au săvârşit un atac în grup. Orice persoană este în drept să reţină infractorul. a mijloacelor speciale şi a armei generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi a colaboratorilor poliţiei. în momentul săvârşirii faptei. Acţiunile de reţinere a infractorului pot fi diverse: imobilizare prin legare. 8.

dacă nu poate fi înlăturat altfel decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Spre deosebire de legitima apărare. Deosebirile dintre starea de extremă necesitate. 5. pompierii. Constrângerea psihică constă într-o ameninţare asupra psihicului persoanei care. înfruntă pericolul (lucrătorii de poliţie. Alin. Conform regulilor generale ale răspunderii penale. sănătatea persoanei. Pericolul iminent se consideră inevitabil. să pună în pericol viaţa. 10. În cazul în care . Alin. dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile. Articolul 39.16 art. nu-şi dirijează voinţa în mod liber şi săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. unica situaţie de lichidare a pericolului. legitima apărare şi reţinerea infractorului au fost date în comentariul la p. 1. CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU PSIHICĂ (1) Nu constituie infracţiune fapta. 4. 11. Constrângerea fizică este o presiune condiţionată de o energie străină care îl pune pe făptuitor în imposibilitatea de a-şi dirija în mod liber voinţa şi îl determină să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. 8. întrucât infracţiunii îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale: vinovăţia.1 al prezentului articol stabileşte două forme distincte de înlăturare a caracterului penal al faptei: constrângerea fizică şi constrângerea psihică. Acestea sunt: • • • existenţa sau exercitarea asupra făptuitorului a unei acţiuni de constrângere fizică sau psihică. sănătatea. Pericolul iminent este îndreptat împotriva valorilor sociale enumerate expres în lege: viaţa. cât şi în cel al constrângerii psihice se înlătură caracterul penal al faptei.38.6.2 al articolului nominalizat prevede situaţia (starea) în care făptuitorul îşi menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile în urma constrângerii fizice sau psihice. se stabileşte în condiţiile art.3 art. nu există vinovăţie în cazul în care făptuitorul este lipsit de capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. Condiţiile acţiunii de salvare a valorilor sociale ocrotite de lege sunt: • • • pericolul nu poate fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. sub imperiul acestei presiuni şi ca urmare a ei. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice. 2. cu toate că nu sunt stipulate expres de lege. să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat (alin. sfera de protecţie a stării de extremă necesitate este mai restrânsă. Din acest motiv nu pot invoca starea de extremă necesitate persoanele care. interesul public. săvârşirea faptei prevăzute de legea penală a fost unicul mijloc. constrângerea să fie de natură gravă. Starea de extremă necesitate nu poate servi drept argument juridic de liberare a făptuitorului de răspundere materială în cazurile în care prejudiciul este adus unei persoane nevinovate de apariţia pericolului. Condiţiile constrângerii fizice şi psihice.38). integritatea corporală. Atât în cazul constrângerii fizice.). pot fi deduse din conţinutul legii. 9. medicii şi persoanele care au avut o altă posibilitate de a evita pericolul etc. 7. (2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin constrângere psihică sau fizică. în virtutea obligaţiunilor de serviciu. pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. integritatea corporală ori bunurile persoanei. 3.36 CP. prevăzută de legea penală. în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile.

12. farmacologie. Riscul se consideră neîntemeiat. Riscul întemeiat înlătură răspunderea penală pentru dauna cauzată intereselor şi valorilor ocrotite numai în cazul în care persoana care a riscat nu a avut la dispoziţie nici o altă cale de a atinge scopul social util. 5. sfera de producere etc. Evaluarea gradului de risc exprimă probabilitatea acestuia de a se produce. fără a realiza experimente în diferite domenii ale activităţii fiinţei umane. deşi aceasta are semnele acţiunilor pentru care este prevăzută răspunderea penală.persoana are posibilitatea de a-şi alege un anumit comportament şi a lua o decizie sau alta se vor aplica prevederile stării de extremă necesitate. (2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.1990) defineşte noţiunea de risc profesional care. Progresul tehnico-ştiinţific este imposibil fără a introduce noi tehnologii. precum şi impactul pe care îl poate avea asupra relaţiilor sociale. scopul social-util putea fi atins prin alte mijloace şi acţiuni care nu presupuneau risc. care a admis riscul. iar scopul legitim nu putea fi realizat prin acţiuni ce nu ar fi implicat riscul şi colaboratorul poliţiei. dacă acţiunea săvârşită decurgea în mod obiectiv din informaţia asupra faptelor şi circumstanţelor de care dispunea colaboratorul poliţiei. Conform prevederilor art. PARTICIPAŢIA . nu constituie infracţiune acţiunea colaboratorului de poliţie care a fost săvârşită într-o situaţie de risc profesional justificat. 7. persoana care a riscat a întreprins toate măsurile pentru a nu leza interesele şi valorile sociale ocrotite de legea penală. prevăzută de legea penală. (3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.ştiinţă. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile. tehnică. Legea cu privire la poliţie (nr. 2. persoana care a riscat nu a luat toate măsurile pentru a proteja interesele şi valorile ocrotite de legea penală. în legislaţia penală a fost introdusă o nouă cauză care înlătură caracterul penal al faptei: riscul întemeiat. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru social.33 al legii nominalizate. 6. este o formă a riscului întemeiat. 4. medicină. CAPITOLUL IV PARTICIPAŢIA Articolul 41. -. 1. dacă: • • • • • • era cu bună-ştiinţă îmbinat cu primejdia pentru viaţa unei persoane. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru ecologic. Pentru a nu frâna activitatea persoanei în diferite domenii . Noţiunea de risc înseamnă o acţiune (inacţiune) cu posibile consecinţe dăunătoare. Riscul profesional este considerat justificat. 3. Riscul se consideră întemeiat dacă îndeplineşte următoarele condiţii: • • scopul social util nu putea fi atins fără acţiunile (inacţiunile) însoţite de risc. Articolul 40. RISCUL ÎNTEMEIAT (1) Nu constituie infracţiune fapta. persoana a riscat pentru a-şi atinge scopurile personale. în viziunea noastră. a întreprins toate măsurile posibile pentru a preîntâmpina consecinţele negative.416-XII din 18.

se poate vorbi despre participaţie la această faptă. 5. 7. În anumite împrejurări. Legătura subiectivă (coeziunea psihică) dintre participanţi este indicată direct în art. săvârşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune). Nu constituie un act de participaţie nici faptul de exprimare a aprobării acţiunilor infracţionale. Participarea la infracţiune a mai multor persoane înseamnă că două sau mai multe persoane. dacă legea cere pentru sancţionarea faptei săvârşite existenţa intenţiei. Pentru existenţa participaţiei.41 CP. această contribuţie poate fi materială sau intelectuală. 3. Dacă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală participă mai mulţi făptuitori. Infracţiunea poate fi săvârşită de una sau mai multe persoane împreună. Participaţia penală există numai atunci când persoanele respective au cooperat cu intenţie. 6. conform căruia participanţi la infracţiune sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. complici sau organizatori. prevăzute de partea specială a CP. dacă aceasta nu a luat o formă de ajutorare a infractorului. deoarece lipseşte legătura subiectivă dintre participanţi. adică nu numai a persoanelor care săvârşesc nemijlocit acţiuni ce formează latura obiectivă a infracţiunii concrete. Existenţa legăturii interne subiective cu privire la săvârşirea infracţiunii încă nu înseamnă participare la fapta penală. Dacă unii au cooperat din imprudenţă. determină problema răspunderii penale a participanţilor la infracţiune. instituţia participaţiei îndeplineşte în acelaşi timp şi un rol special. ţinând cont de momentul în care are loc. dacă aceasta a dus la întărirea hotărârii infracţionale. . e) cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. deoarece un asemenea îndemn nu a avut efect determinant în dezlănţuirea agresiunii. nu constituie instigare faptul de a striga persoanelor care loveau victima cu parii că aceasta "trebuie omorâtă". îndreptată împotriva unuia şi aceluiaşi obiect. caracteristic numai pentru ea: ilustrează criteriile obiective şi cele subiective necesare activităţii infracţionale comune. a. Pentru ca să existe elementul de participaţie penală. De exemplu. fără ca aceasta să fie necesară pentru existenţa conţinutului legal al infracţiunii. 4. care constă în faptul că persoanele contribuie într-o formă sau alta la săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. pe lângă legătura subiectivă. Condiţia se realizează când cooperează cel puţin două persoane. Specificul participaţiei. organizatori. Supunându-se regulilor generale ale dreptului penal pentru combaterea infracţionalităţii.Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. ci o simplă cooperare materială.42 CP. c) fapta să fie săvârşită în cooperare materială sau intelectuală. autor-complice ş. ea există înainte de începerea executării acţiunii (inacţiunii) sau în timpul executării acesteia până la momentul terminării ei. Potrivit naturii ei. intenţia trebuie constatată în raport cu fiecare persoană care a cooperat. va fi o complicitate intelectuală. 1. participaţia propriu-zisă este condiţionată de săvârşirea faptei cu intenţie de către cel puţin două persoane: instigator-autor. ea se divizează în principală şi secundară. din punct de vedere subiectiv. aceasta trebuie constatată în raport cu fiecare participant. dar şi a persoanelor care au luat parte la infracţiune în calitate de instigatori. d) una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea penală să fie săvârşită de către toţi participanţii. instigatori sau complici. stabileşte cercul de persoane responsabile pentru această activitate infracţională. nu una. conform căruia se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau a mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. b) să existe o legătură subiectivă (coeziune psihică) între participanţi. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe pluralitate de făptuitori. reglementează ordinea şi limitele răspunderii participanţilor. ca formă deosebită a activităţii infracţionale. trebuie să existe o cooperare materială sau intelectuală a participanţilor. Pluralitatea de făptuitori este consacrată în art. ţinând seama de importanţa sau de aportul acestei contribuţii. 2. însă nu va exista participaţie penală. Deci.

(3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. Indivizibilitatea faptei este considerată ca reală. Articolul 42. Dacă pentru existenţa infracţiunii legea prevede cooperarea mai multor persoane. (5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. 3. În raport cu ceilalţi participanţi (organizatori. atunci nu se mai realizează participaţia penală. Ca să existe participaţie. şi nu în funcţie de încadrarea juridică pe care ar putea să o obţină ţinându-se seama de diferiţi participanţi. organizator. iar fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei sau pregătirii de infracţiune. organizator. Pentru existenţa participaţiei penale propriu-zise se cere ca pluralitatea de făptuitori să fie ocazională. aşa cum o prevede legea penală. (4) Se consideră instigator persoana care. 10. determină o altă persoană să săvârşească o infracţiune.8. instigator sau complice. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. Se consideră autor al infracţiunii persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. 9. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. instigator sau complice. iar în raport cu alţii . prestare de informaţii. 1. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. ori că pentru unii dintre ei fapta este consumată. (2) Se consideră autor persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. nu se poate considera că aceasta există în raport cu unii şi nu există în raport cu alţii. Mai este necesar un detaliu: cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. Din cauza . O expresie exterioară a cooperării conţine asocierea acţiunilor participanţilor. 2. PARTICIPANŢII (1) Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. prin orice metode. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. încadrare ce depinde de vinovăţie şi care poate fi diferită de la participant la participant. Săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală înseamnă că pentru toţi participanţii la activitatea infracţională comună există o componenţă de infracţiune comună. Când pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii se pretinde subiectului activ o anumită calitate (subiect special). autoratul se distinge prin caracterul său esenţial şi necesar. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. indicaţii. ci o pluralitate naturală sau constitutivă de făptuitori. Fapta este una şi aceeaşi pentru toţi participanţii. Din aceleaşi considerente nu se poate ca aceeaşi faptă în raport cu unii participanţi să constituie infracţiune. e necesar ca actele participanţilor să fie îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic. poate exista participaţie la o asemenea faptă dacă autorul sau coautorul are calitatea cerută de lege. contribuţia autorului constând tocmai în săvârşirea acţiunii sau inacţiunii care constituie latura obiectivă a infracţiunii. care poate să se realizeze în două forme: o însumare simplă a forţelor pentru producerea urmărilor prevăzute de lege şi condiţionarea reciprocă a acţiunilor participanţilor. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. iar pentru alţii e în formă de tentativă. precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. şi nu indispensabilă. instigatori sau complici). obiectivă.contravenţie sau abatere. întâmplătoare în raport cu conţinutul legal al infracţiunii. Lipsa oricăreia dintre ele cauzează inexistenţa participaţiei propriu-zise. Ca atare. (6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii. Toate condiţiile expuse trebuie întrunite cumulativ.

iar altul . nu dă ajutor etc.cealaltă parte a ei (ameninţarea. complici. poştă electronică. adică despre persoana fizică care a săvârşit. fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. după săvârşirea faptei. coautoratul este acea formă a participaţiei. nici complicitatea. de exemplu . Autorul contribuie. Nici instigarea. nu devine autor acela care a dobândit această calitate după săvârşirea faptei la care a participat. instigatori. animale vătămătoare etc. pe de o parte. de exemplu. unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (de exemplu. Este considerat autor acela care la omor împuşcă victima. În astfel de cazuri poate fi vorba pur şi simplu despre subiectul infracţiunii. care îndeplinesc alte roluri funcţionale . 7.42 CP.) şi în acţiunile fiecăruia va fi o infracţiune consumată sub formă de coautorat. adică în acele cazuri în care. efectuarea unor acte de executare. Prin nemijlocit se înţelege. loveşte. 8. Se consideră organizator al infracţiunii persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunii. 4. În caz de coautorat. substanţe explozive. lovirea etc. cel care le comite este autor. viceversa. contribuţia sa se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. fără interpunerea unei alte persoane. organizatori. foloseşte sau frânează propria sa energie fizică (ucide. Noţiunea de autor. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă. iar pe de altă parte . 6. nefiind instigată sau ajutată de cineva.2 art. Na va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. poştă etc.). în sensul tehnic al termenului. luarea bunului).specificului său. în mod nemijlocit.). Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi. Calitatea cerută pentru autor trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei: dacă nu pierde calitatea de autor cel care. în raport cu alte forme de contribuţie posibile. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional şi în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit) la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. este una corelativă. Dacă infracţiunea este săvârşită de o singură persoană. pentru realizarea acelei contribuţii. indicând în cap. cu vinovăţie. Atunci când actele de instigare sau de complicitate sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare. Fără executarea nemijlocită a acţiunii (inacţiunii) de către autor. în împărţirea rolurilor între membrii grupului criminal sau ai organizaţiei criminale. instigatori sau complici (art. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. autoratul (ca şi termenul autor) nu poate fi înţeles decât în corelaţie cu termenii complicitate (complice) şi instigare (instigator) sau organizare (organizator). precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme. 5. Cu toate acestea.IV CP Participaţia că participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. fiindcă nu se poate realiza conţinutul acesteia. În acelaşi sens s-a exprimat şi legiuitorul.organizatori. problema rolului şi funcţiilor ei nu apare. prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon. la săvârşirea faptei indiferent dacă. sustrage. lovind. autoratul este unica formă de contribuţie la infracţiunea care poate exista şi în afara participaţiei. 9. iar nu instigator sau complice. în comun. adică acţiunea sau inacţiunea. o faptă prevăzută de legea penală. ca formă de participaţie. nici organizatorul nu pot exista în afara autoratului. el desemnează o anumită formă de contribuţie la săvârşirea unei infracţiuni. a încetat a mai avea calitatea care condiţiona acea calificare şi. în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător. distruge. toxice. deoarece este clar că numai ea a executat latura obiectivă a infracţiunii. Ea poate exista numai în participaţie. mortal victima. nu se poate vorbi despre săvârşirea faptei. alături de autor. la furt îşi însuşeşte lucruri din posesia altuia. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor grupului organizat sau ai organizaţiei criminale.1-5). fax. acţionează şi alte persoane.42 alin. prevăzută în alin.din răzbunare.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. . Sub aspect obiectiv.

PARTICIPAŢIA SIMPLĂ Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie simplă dacă la săvârşirea ei au participat în comun. activitate de sprijinire (este cazul infracţiunilor proprii. care rezultă din trecerea ei la executarea infracţiunii. Instigatorul însă are ideea de săvârşire a infracţiunii. Conform art. Conform art. un duşman. pe care o transmite altei persoane. care. Un alt participant la infracţiune este instigatorul. Aceasta înseamnă că fiecare dintre participanţii la infracţiune trebuie să aibă vârsta prevăzută de legea penală. După cum se poate observa. Deci. Articolul 43. devenind autor al infracţiunii. o altă persoană (instigat) să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. de coautor. să-l rănească grav pe rivalul său. complicele nu realizează fapta în mod nemijlocit. instigator este persoana care. Deci. instigatorul este un participant sui-generis la infracţiune. cu intenţie. pentru a transmite hotărârea luată altei persoane. ceea ce caracterizează complicitatea. c) grup criminal organizat. la care nu poate fi autor decât o persoană care are o anumită calitate. numai aceste persoane pot efectua acte de executare. prin orice mijloace. fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii. fiind decisă să comită fapta prevăzută de legea penală. participanţii la infracţiune trebuie să întrunească semnele constitutive ale subiectului infracţiunii. deci. înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care. înainte ori în timpul săvârşirii faptei. este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. Caracteristică instigării este împrejurarea că instigatorul.42 alin. să fie persoane fizice şi responsabile. externă. după ce a luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. d) organizaţie (asociaţie) criminală. Cea de-a doua persoană acceptă îndemnul sau propunerea. în calitate de coautori. b) participaţie complexă. cât şi de complice. desfăşoară o activitate materială. complicitatea este o formă a participaţiei penale ce constă în activitatea persoanei care. . cu intenţie. în schimbul unei recompense. în raport cu celelalte forme ale participaţiei penale. 14.44-47 CP.42 alin. instigarea este fapta unei persoane (instigator) care determină. ci sprijină (înlesneşte. Instigatorul contribuie la săvârşirea infracţiunii prin transmiterea către cel instigat a ideii săvârşirii infracţiunii şi prin determinarea luării de către acesta a hotărârii de a săvârşi fapta. precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. Conform art. promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că-l va favoriza pe făptuitor. Aşadar.6 CP. două sau mai multe persoane. contribuţia sa rămâne. complice este persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. complicele efectuează acte de sprijinire a activităţii autorului. Ca formă a participaţiei penale. determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. În timpul în care autorul efectuează acte de executare şi realizează în mod nemijlocit materialitatea faptei. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. chiar dacă ulterior nu-şi onorează promisiunea.42 alin. ajută) realizarea acesteia de către autor.5 CP. la realizarea laturii obiective a acesteia. oferire de informaţii.4 CP. chiar dacă nu participă la săvârşirea materială a infracţiunii. ia hotărârea şi execută fapta la care a fost îndemnată sau instigată). va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. din motive personale. cu intenţie. Articolul 44. făcând ca aceasta să ia hotărârea şi să o pună în executare (de exemplu. 12. fiindcă complicele nu are calitatea de a efectua acte cu caracter de executare în cazul faptei săvârşite. trece apoi în mod concret la săvârşirea ei. Uneori complicele poate contribui chiar la efectuarea actelor de executare. Analiza formelor participaţiei va fi efectuată în cadrul comentariului la art. indicaţii. cei care nu au această calitate nu fac decât să-i ajute).10. 11. care se deosebeşte atât de autor. FORMELE PARTICIPAŢIEI În funcţie de gradul de coordonare a acţiunilor participanţilor se deosebesc următoarele forme de participaţie: a) participaţie simplă. îndeamnă o altă persoană. dar această contribuţie nu are ea însăşi caracterul unui act de executare.

cum ar fi actele de paralizare a energiei. 12. la efectuarea faptei incriminate. 2. cât şi în cadrul unei participaţii simple (omogene) la care toţi participanţii au calitatea de autori (coautori). chiar dacă numai unul dintre ei şi-a însuşit bunurile victimei. În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră acte de executare. 11.. alţii având calitatea de instigatori sau de complici. Prin nemijlocit se înţelege. cât şi acela care o imobilizează ori încearcă să o dezarmeze. chiar dacă numai unul dintre ei a ameninţat cu cuţitul. actele prin care un inculpat a ţinut victima spre a putea fi lovită. CP. efectuarea unor acte de executare. însă. defineşte noţiunea de autor drept persoană care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. precum şi luarea bunului). 3. deci de coautorat. 10. prin act de executare sau de săvârşire nemijlocită a faptei se înţelege orice act de conduită exterioară. De exemplu. chiar indirect. Există coautorat şi în cazul în care mai mulţi infractori lovesc victima cu intenţia de a o ucide. 7. pentru realizarea acelei contribuţii. În aceste cazuri fapta se săvârşeşte în coautorat. şi acelea prin care se contribuie. dar luate împreună aceste acţiuni constituie coautorat la infracţiunea de omor. la săvârşirea faptei indiferent dacă. trebuie să se constate legătura dintre coautori. de ridicare sau lichidare a unui obstacol din calea săvârşirii faptei. are calitatea de coautor nu numai persoana care lezează cele două obiecte . împreună luate. la care doi sau mai mulţi participanţi au calitatea de autori (coautori). lovirea etc. 4. 8. în cazul infracţiunii complexe de tâlhărie în formă consumată autorul trebuie să realizeze în întregime acţiunea infracţională (ameninţarea ori constrângerea etc. de asemenea. în mod nemijlocit. 5. cu toate că s-ar putea ca nici una din lovituri să nu fie mortală.1. în art. ci şi cea care lezează numai unul din acestea pentru comiterea infracţiunii complexe. Pentru existenţa coautoratului trebuie să fie întrunite anumite condiţii: sub aspect subiectiv. În sensul strict al termenului. În ceea ce priveşte participaţia penală la infracţiunile complexe cu subiect special.). animale vătămătoare etc.) ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme. Dacă s-ar lua în consideraţie fiecare acţiune separat. prin care se înfăptuieşte direct acţiunea sau inacţiunea incriminată. iar alt inculpat a lovit victima.1. Vor fi coautori ambii inculpaţi. În cazul coautoratului apare un raport complex de cauzalitate. toxice. Coautoratul poate exista atât în cadrul unei participaţii complexe (eterogene). ar exista autorat la infracţiunea de vătămare corporală. 9. iar celălalt a deposedat victima de bunurile ce le avea asupra sa. pe de o parte. altfel chiar dacă s-ar constata actele .cealaltă parte a ei (ameninţarea. Pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate că cel puţin doi participanţi au săvârşit în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. iar altul . şi nu de complicitate. foloseşte sau frânează propria energie fizică (ucide. 6. fără interpunerea unei alte persoane.42 alin.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. ci de mai multe. Această constatare implică însă înţelegerea clară a noţiunii de acte de executare a faptei incriminate. ca urmare a împletirii lor. În acest sens urmează să fie considerate drept acte de coautorat. distruge. la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. sunt coautori la tâlhărie ambii inculpaţi care au aplicat violenţele.) şi în acţiunile fiecăruia se va fixa o infracţiune consumată sub formă de coautorat. acestea au cauzat moartea. deci că au efectuat acte de executare a acesteia. substanţe explozive. sustrage. Sunt consideraţi coautori ai faptei de omor atât acela care loveşte mortal victima. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional.direct şi indirect -. Sunt şi situaţii în care fapta prevăzută de legea penală se săvârşeşte nemijlocit şi în mod direct nu de o singură persoană. nu denunţă etc. pe când în caz de coautorat unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (luarea bunului. în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit). Autorul contribuie. loveşte. iar pe de altă parte . nu dă ajutor.

mai multe persoane. Deşi a avut loc o cooperare materială. principală. 20. De exemplu.cu alte obiecte şi cu picioarele. primul inculpat va răspunde ca tăinuitor. Legătura subiectivă poate interveni înainte sau în timpul executării acţiunii. ci toţi trebuie să îndeplinească această cerinţă legală. din răzbunare. 16. activitatea coautorilor trebuie să fie îndreptată împotriva aceluiaşi obiect juridic. lovind. alţii . nu mai există coautorat. prin activitatea lui unită cu a celorlalţi coautori. la coautorat fiecare dintre coautori trebuie să prevadă. De exemplu. de asemenea. produs din imprudenţă. 15. nu determină sancţionarea lor separată pentru instigare. în comun. mortal victima. şi pe acelea că la fapta lui principală se adaugă o altă faptă. în timp ce inculpatul lovea victima. trebuie ca fiecare coautor să acţioneze datorită acestui mobil şi să urmărească acest scop. Coautoratul este posibil în timpul actului iniţial. deci nu numai unul din ei. fiecare persoană este considerată autor al unei fapte distincte. 21. Toţi au acţionat simultan. În lipsa legăturii subiective nu există coautorat. iar actele lor vor putea fi doar conexe. de asemenea. şi faptul că acţiunea sa principală se adaugă la acţiunea. altfel ar urma să răspundă fiecare în calitate de autor al faptei cu dublă formă de vinovăţie.materiale de cooperare. 22. ci o simplă cooperare materială. 17. Legătura subiectivă se stabileşte când cel puţin un coautor prevede. În acest caz se realizează participaţia sub forma coautoratului. fiind suficient ca instigatorul sau complicele să ştie acest lucru. coautoratul este acea formă a participaţiei. Legătura se poate stabili şi în timpul executării acţiunii. fiind uniţi la suprimarea vieţii victimei. Dacă la săvârşirea unei infracţiuni au participat în calitate de coautori mai multe persoane. La săvârşirea faptei penale în coautorat. împrejurarea că unele dintre acestea au avut iniţiativa comiterii faptei. 13. nu mai poate exista legătura subiectivă. Dacă o parte din coautori lezează şi alte valori sociale apărate de legea penală. Pentru existenţa coautoratului considerăm necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se realizeze o legătură subiectivă între coautori. sub aspect subiectiv. Dacă legătura subiectivă se realizează ulterior consumării infracţiunii. coautoratul. Nu va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. dintre care una dorea să se răzbune pe un duşman al său care se afla într-un grup de oameni. a altei persoane. principală. fiecare fiind considerat autor al faptei. Prin urmare. în comun. au hotărât să-i folosească pe acei oameni din grup şi au executat în comun acţiunea. se realizează numai cu intenţie. În cazul infracţiunilor care presupun în conţinutul lor legal un anumit mobil sau scop. Intenţia coautorului trebuie să cuprindă ştiinţa şi voinţa că. 19. De exemplu. 14. Spre deosebire de faptul că. Sub aspect obiectiv. rezultat prevăzut şi dorit sau acceptat de fiecare dintre ei. b) acţiunea să fie comisă împreună. propunând celorlalte să acţioneze împreună. el va . nu există coautorat la furt dacă unul din inculpaţi a luat bunul spre a-l folosi. contribuind la înfrângerea rezistenţei victimei. condiţie necesară a participaţiei (şi a coautoratului). unii cu cuţitele. nu vom considera că există coautorat ca formă de participaţie. Astfel. care au început să o lovească şi ei. în situaţia în care există instigator sau complice. dacă în timpul omorului unul dintre infractori a distrus şi bunurile victimei. fiind vorba de o activitate comună a coautorilor. a altui coautor. unde iniţiativa aparţine unei sau unor persoane. autorul poate să nu ştie că este ajutat de alte persoane în săvârşirea faptei. pe lângă cele necesare realizării acţiunii ca autor. este săvârşit actul de executare necesar pentru realizarea infracţiunii respective. în sensul că toţi coautorii prevăd urmările prejudiciabile ale acţiunilor şi le urmăresc sau doar admit posibilitatea survenirii acestora. După consumarea furtului de către celălalt inculpat. în afară de faptul că acţiunea sau inacţiunea întreprinsă de el este prejudiciabilă şi că rezultatul dorit sau acceptat este de asemenea prejudiciabil. acestora li se vor aplica dispoziţiile cu privire la concursul de infracţiuni. au mai venit patru persoane. iar legătura subiectivă s-a stabilit înainte de punerea în executare a acţiunii. însă pentru rezultatul mai grav. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. 18.

răspunde şi pentru infracţiunea de distrugere a bunurilor, prevăzută de art.197-198 CP, cu condiţia ca ceilalţi coautori să nu fi ştiut de aceste acţiuni. 23. Prin urmare, pentru existenţa coautoratului se cere, pe lângă realizarea unei legături subiective dintre coautori, şi comiterea acţiunii, împreună sau în comun, adică persoanele respective să săvârşească împreună acţiunea care face parte din latura obiectivă a conţinutului infracţiunii. Cu alte cuvinte, coautorii trebuie să efectueze acte de săvârşire nemijlocită, de executare directă a faptei prevăzute de legea penală. Articolul 45. PARTICIPAŢIA COMPLEXĂ (1) Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie complexă dacă la săvârşirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice. (2) Latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată: a) de un singur autor; b) de doi sau mai mulţi autori. 1. Pentru existenţa participaţiei nu are relevanţă felul contribuţiei făptuitorilor şi nici calitatea în care au acţionat aceştia. Există participaţie penală atât în cazul în care toţi făptuitorii au cooperat în aceeaşi formă la săvârşirea infracţiunii (coautori), cât şi atunci când contribuţiile lor iau forme diferite (organizatori, instigatori, complici, autori, coautori şi instigatori, autor şi complice etc.). În primul caz participaţia este simplă (art.44 CP), iar în al doilea caz - complexă (art.45 CP). 2. Condiţia participaţiei complexe se realizează în cazul în care cooperează intenţionat cel puţin două persoane la săvârşirea unei infracţiuni, una din ele fiind autor, iar celelalte având diferite roluri: instigator, organizator, complice. Pentru existenţa acestei condiţii, legea, în general, nu cere decât să fie mai multe persoane, indiferent dacă unele dintre ele sunt majore sau minore, femei sau bărbaţi, cetăţeni ai RM sau persoane fără cetăţenia RM, subiecţi speciali sau care nu au această calitate. Toate persoanele care cooperează trebuie să îndeplinească însă condiţiile pentru a răspunde din punct de vedere penal. 3. Numai activitatea infracţională comună a mai multor persoane constituie o altă formă de pricinuire a daunei obiectelor apărate de lege, formă calitativ nouă, în comparaţie cu infracţionalitatea individuală. Această formă de activitate infracţională dă temei de a fi examinată drept participaţie, spre deosebire de mulţimea infracţiunilor de sine stătătoare, săvârşite chiar şi în unul şi acelaşi timp şi îndreptate spre unul şi acelaşi obiect, de mai multe persoane. 4. Nici instigarea, nici organizarea, nici complicitatea nu pot exista în afara autoratului, în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător, fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. 5. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi, contribuţia lui se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, adică acţiunea sau inacţiunea. Prin nemijlocit se înţelege, pe de o parte, efectuarea unor acte de executare, fără interpunerea unei alte persoane, iar pe de altă parte - caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. O atare formă de participaţie este reglementată în art.45 CP. 6. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a organizatorului. În cazul participaţiei complexe (art.45 alin.1 CP), organizatorul pune la cale infracţiunea, iar autorul o execută nemijlocit. 7. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze, de asemenea, în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a instigatorului. 8. Conform art.45 alin.1 CP, la participaţia complexă la săvârşirea infracţiunii de către autor poate contribui, în afară de organizator şi instigator, şi complicele. Pentru existenţa complicităţii nu are relevanţă dacă între autor şi complice a existat sau nu o înţelegere, nici dacă, în momentul săvârşirii faptei, autorul a cunoscut cine este complicele care l-a ajutat. Deci,

complicele are previziunea acţiunii (inacţiunii) pe care urmează să o execute autorul (coautorul), a urmărilor ei periculoase şi înţelege că actul său se alătură acţiunii (inacţiunii) autorului. De asemenea, el doreşte sau acceptă să se producă urmările prevăzute. Astfel, dacă făptuitorul a ştiut că tâlhăria la care a acceptat să contribuie cu acte de ajutor va fi comisă prin punerea victimei în stare de inconştienţă ca urmare a folosirii unor narcotice, contribuţia sa va constitui complicitate la tâlhărie, chiar dacă autorul a săvârşit sustragerea folosind violenţa, deoarece a cunoscut că infracţiunea va fi săvârşită în una din modalităţile alternative de realizare a laturii obiective a tâlhăriei şi a voit să participe la comiterea acesteia. 9. Atitudinea psihică a complicelui se caracterizează prin voinţa de a săvârşi fapta de înlesnire a autorului. Cunoscând activitatea pe care acesta o va desfăşura şi prevăzând rezultatul prejudiciabil al faptei, complicele îl doreşte sau îl acceptă. De remarcat complexitatea atitudinii psihice a complicelui; activitatea sa volitivă are în vedere nu numai fapta proprie (doreşte să-l ajute pe autor), ci şi fapta autorului (doreşte să se obţină un anumit rezultat prin intermediul acestuia). Pe plan intelectiv nu este suficient ca complicele să-şi imagineze că actele sale vor avea ca finalitate înlesnirea activităţii autorului; mai trebuie să-şi dea seama şi de caracterul activităţii pe care o va desfăşura autorul, pe baza actelor de sprijin, ca şi de rezultatele posibile, drept urmare a acestei activităţi. De aici imposibilitatea tragerii la răspundere a complicelui pentru actele comise de autor, dar pe care complicele nu le-a prevăzut, nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. 10. Îndemnul este o îmbiere la o acţiune (inacţiune) infracţională. Dacă nu este urmat de determinare, fiindcă hotărârea era deja luată de instigat (autor), dar acesta mai avea unele ezitări cu privire la punerea ei în executare, îndemnul poate constitui doar complicitate intelectuală, fiindcă a contribuit la consolidarea hotărârii infracţionale. De exemplu, nu există instigare la avort dacă îndemnul de a întrerupe sarcina nu a avut caracter determinant, ci doar a întărit hotărârea autorului de a comite fapta. În acest caz va exista complicitate la avort, mai ales că cel care a solicitat întreruperea sarcinii i-a procurat autorului unele substanţe şi instrumentele necesare intervenţiei chirurgicale. De data aceasta, inculpatul comite atât o complicitate morală, prin întărirea hotărârii autorului de a comite întreruperea sarcinii în condiţii ilicite, cât şi o complicitate materială, prin punerea la dispoziţia autorului a substanţelor şi instrumentelor necesare întreruperii sarcinii. Se subliniază just în motivarea soluţiei necesitatea ca îndemnul, pentru a constitui instigare, să aibă caracter determinant, adică să fi fost hotărâtor în luarea deciziei autorului de a săvârşi infracţiunea; în caz contrar, îndemnul constituie un act de complicitate morală. 11. Din sensul art.45 alin.1 CP se deduce că, în cazul participaţiei complexe, în săvârşirea infracţiunii pot participa, alături de autor, ceilalţi participanţi, fie doar unul din ei, fie toţi împreună. 12. Participaţia complexă se poate realiza în orice caz de săvârşire a infracţiunilor cu subiect special, deoarece la săvârşirea acestor infracţiuni se cere existenţa calităţii speciale doar la autorul infracţiunii, şi nu la ceilalţi participanţi (organizator, instigator, complice). 13. Conform art.45 alin.2 CP, participaţia complexă se poate realiza şi în cazurile participării nemijlocite la săvârşirea unei infracţiuni a două sau a mai multor persoane în calitate de coautori, cu condiţia ca, în afară de ei, la săvârşirea acestei infracţiuni să participe şi alţi participanţi: organizatorul, instigatorul sau complicele. În absenţa unor asemenea împrejurări, vom fi în prezenţa unei participaţii simple. Articolul 46. GRUPUL CRIMINAL ORGANIZAT Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni. 1. Această formă de participaţie se deosebeşte de altele, descrise anterior, după criteriul ei de stabilitate, de statornicie. 2. Statornicia grupului organizat este indicată de durata existenţei acestui grup în timp. Durata poate consta din timpul ce s-a scurs de la formarea grupului până la săvârşirea primei

infracţiuni din numărul celor plănuite de membrii grupului. Ea poate consta, de asemenea, din durata de timp, în care membrii grupului au săvârşit infracţiuni. 3. Pe lângă criteriul de timp, gradul înalt de coordonare şi statornicie a legăturilor dintre membrii grupului criminal poate fi indicat de existenţa unui plan bine determinat de activitate infracţională, cu desemnarea rolurilor şi funcţiilor membrilor grupului, a unor acte şi operaţiuni concrete. 4. Totodată, statornicia relaţiilor dintre membrii grupului, la rândul său, exprimă nu doar gradul înalt de coordonare a acţiunilor şi comportării lor, dar şi caracterul retras, nivelul de izolare de societate al acestei formaţiuni infracţionale (cu regulile sale de comunicare, de subordonare, disciplină etc.). 5. Criteriul statorniciei, de obicei, presupune intenţia membrilor grupului criminal organizat de a săvârşi nu doar o singură infracţiune, ci mai multe (de exemplu, grupul criminal organizat sa format cu scopul de a ataca sistematic grupurile de turişti din zona de odihnă etc.). Totodată, statornicia grupului criminal organizat poate să se manifeste prin acţiunile multiple de organizare, plănuire şi pregătire detaliată a unei infracţiuni. 6. Din cele explicate rezultă că fiecare persoană ce intră în grupul criminal organizat nu este un simplu participant la acest grup, ci membru al grupului, indiferent de locul şi funcţiile ce i-au fost încredinţate în cadrul desfăşurării planului de activitate criminală. Aceste concluzii rezultă şi din faptul că legea nu limitează participarea la grupul organizat doar prin acţiuni de autorat sau coautorat, cum este cazul participaţiei simple sau complexe. 7. Membrii de rând ai grupului criminal organizat pot să nu ştie de unele infracţiuni concrete, săvârşite de alţi membri ai acestui grup. În asemenea situaţii ei vor purta răspundere penală doar pentru participarea în grupul criminal organizat şi pentru faptele lor personale, săvârşite de ei întru executarea planului activităţii criminale a grupului organizat, conform articolelor respective ale părţii speciale a CP. 8. Sustragere săvârşită de către un grup de persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care au participat două sau mai multe persoane care s-au înţeles, în prealabil sau ocazional, să săvârşească în comun infracţiunea şi care au participat nemijlocit la realizarea ei. Această formă de participare încadrează şi acţiunile persoanelor care fac parte din grupul criminal, deşi nu au participat nemijlocit la sustragerea averii, însă până la săvârşirea sustragerii, în procesul înţelegerii prealabile dintre participanţii grupului, a avut loc repartizarea de comun acord a rolurilor: unii stau la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, alţii ameninţă cu aplicarea violenţei, percheziţionează victima, au o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă nu are nici un rost etc. (p.18 din HP CSJ nr.5 din 6.07.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 9. Însuşi faptul instruirii grupului criminal organizat, dacă acesta nu este prevăzut de partea specială a CP, conduce la răspundere penală pentru pregătirea în vederea săvârşirii acelor infracţiuni, în care scop a şi fost creat acest grup criminal (art.26 CP). 10. Săvârşirea infracţiunii de către un grup organizat serveşte pentru multe componenţe de infracţiune prevăzute în partea specială a CP drept criterii calificative (deosebit de agravante): furtul (art.186, alin.3, lit.b), jaful (art.187, alin.3, lit.b), tâlhăria (art.188, alin.3, lit.b), escrocheria (art.190, alin.3) etc. 11. În cazul săvârşirii de către un grup criminal organizat a unei infracţiuni care în partea specială a CP nu cuprinde - nici în conţinutul de bază şi nici în cel calificativ (agravat) - indicele săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat, faptul săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat se va considera circumstanţă agravantă la numirea pedepsei, conform art.77, alin.1 CP. Articolul 47. ORGANIZAŢIA (ASOCIAŢIA) CRIMINALĂ (1) Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă

(2) Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective. Ea poate fi constituită din două sau mai multe grupuri criminale. de mijloace şi tehnici moderne de culegere şi prelucrare a datelor şi informaţiilor. între membrii organizaţiei şi structurile ei. nave. se caracterizează printr-un grad sporit de coordonare a activităţii membrilor ei. 2. a funcţiilor de administrare. ce implică manipularea. Organizaţiile (asociaţiile) criminale pot lua diferite forme: constituite din infractori de "profesie". Noţiunea de grup criminal este comentată la art. industrie electronică. în afară de statornicie. corupţia etc.47 CP reglementează noţiunea de organizaţie (asociaţie) criminală. membrii acestor societăţi şi organizaţii criminale pot duce o dublă existenţă: pe de o parte. în alte forme.. 5. Societăţile. ocupă funcţii înalte în lumea de afaceri şi în aparatul de stat şi se folosesc de situaţia şi influenţa lor politică şi economică în scopuri criminale. asociaţiile şi organizaţiile criminale se constituie sub denumiri legale în scopul obţinerii unor profituri maxime şi vizează domenii ori sectoare. în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice. cu bună pregătire. . firme industriale şi comerciale. (3) Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează. în vederea obţinerii de avantaje şi a realizării de interese economice. în cadrul acestora fiind selectate numai persoane profesioniste. înfiinţate sub denumiri de instituţii de învăţământ. inclusiv coruperea şi atragerea unor funcţionari guvernamentali. (5) Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire a participat. (6) Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor.. organizaţiile criminale recurg la acţiuni majore deosebite şi variate. 3. organizaţiile criminale dispun de servicii de informaţii. 6. 1. fundaţii etc. Comunitatea stabilă a acestor grupuri criminale. 4. la însărcinarea acesteia.natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla. iar pe de altă parte . 7. Persoanele selecţionate de societăţile. financiare sau politice. a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective. organizaţiile şi asociaţiile criminale. Dotaţi cu mijloace şi tehnologii moderne.una ascunsă. (4) Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie.46 CP. asigurare şi executare a intenţiilor sale criminale. criminală. 8.). industriale etc. Organizate în scopuri infracţionale. una legală şi cu un anumit loc în societate. financiare sau politice. precum şi de sisteme adecvate de conspirativitate. nelegală. ramuri rentabile. şi conduse de persoane care ocupă funcţii înalte în societate şi în viaţa publică. societăţile. Pentru existenţa unei organizaţii (asociaţii) criminale trebuie să fie întrunite câteva condiţii prevăzute expres de legea penală. Activitatea organizaţiei (asociaţiei) criminale se întemeiază pe diviziune. aeronave. comerţ. arme etc. rezistente la eforturi de orice fel şi capabile să folosească tehnica modernă din dotare (automobile. în alte forme. Organizaţia (asociaţia) criminală constituie o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă.1 art. Având un înalt grad de organizare şi dispunând de un sistem de conspirativitate adecvat activităţii criminale la nivel naţional şi internaţional. sub denumiri de firme comerciale. în vederea realizării scopurilor iniţiale: de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla.. Prevederile alin. sistem bancar-valutar etc. organizaţiile şi asociaţiile criminale implică un înalt grad de organizare interioară.

Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează (art. Pentru excesul de autor.3 CP). de exemplu.47 alin. adică atunci când la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate au participat două sau mai multe persoane.2 CP). 2. Spre deosebire de membrii organizaţiei criminale.5). conform art.187 alin. care poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire au participat (art. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă. a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective (art. bine organizat şi prin coordonarea strictă a activităţilor membrilor organizaţiei criminale. poştă electronică. Ţinând cont de aceasta.b) CP . prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon.77 CP. Articolul 48. În astfel de .). Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor. Această prevedere legală este aplicabilă chiar şi în cazul în care organizatorul sau conducătorul organizaţiei criminale nu ştia despre săvârşirea acestei infracţiuni.jaful etc. art. 12. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunilor. 13. cu condiţia ca membrii organizaţiei criminale să fi acţionat în vederea realizării scopurilor propuse de organizaţia criminală. inclusiv manipularea alegerilor etc. Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul organizaţiei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective. ceilalţi participanţi nu sunt pasibili de răspundere penală.VI al părţii generale a CP.c) CP .47 alin. bazândune pe faptul că pedeapsa pentru aceste infracţiuni este sporită şi este strict reglementată în partea specială a CP (de exemplu. desfăşurarea traficului de valori şi valută. 14.151 alin. Excesul de autor are particularităţi specifice: există ca instituţie de drept penal doar în cazul participaţiei penale.3 lit. Excesul de autor este o formă specifică de săvârşire a infracţiunii de către unul sau mai mulţi participanţi şi constă în faptul că el (ei) săvârşesc activităţi infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. cât şi de cea internaţională.9. Această prevedere legală se explică prin caracterul închegat.3 lit. organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie (art. ea se echivalează cu o circumstanţă agravantă. Această prevedere legală este o expresie a politicii penale în combaterea criminalităţii organizate pe toate căile legale şi recunoscute atât de legislaţia naţională. organizarea şi desfăşurarea unor afaceri comerciale şi industriale în plan naţional şi internaţional.h) din CP). fax.4 CP). Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor sau a organizaţiei criminale. Săvârşirea infracţiunii de către membrii organizaţiei criminale sau în interesul unei organizaţii criminale nu se consideră circumstanţă agravantă. poştă etc. 1. Numai în cazul participaţiei penale şi în urma unei înţelegeri dintre participanţi este rezonabil să vorbim despre cazurile de săvârşire de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. la însărcinarea acesteia (art. suplimentar la cele reglementate în cap. organizarea şi desfăşurarea unor lovituri asupra depozitelor de valori şi asupra instituţiilor bancare. iniţierea. alin. însă. legislatorul a prevăzut circumstanţa dată ca pe o formă expresă de liberare de răspunderea penală. art.6 CP). în împărţirea rolurilor între membrii organizaţiei criminale.47 alin.47 alin. 10. Organizaţiile criminale au diverse direcţii de activitate: traficul şi comerţul cu stupefiante.47. elaborarea unor scenarii pentru ocuparea posturilor în viaţa economică şi politică a societăţii prin metode şi mijloace adecvate.vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. EXCES DE AUTOR Se consideră exces de autor săvârşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. 11.76 lit. Contribuţia membrului organizaţiei criminale la descoperirea infracţiunilor organizate se consideră circumstanţă atenuantă (art.

Noţiunea de infractor în sensul art. cum ar fi tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. survenite ca urmare a acţiunilor altor participanţi la infracţiune.323. nu constituie elementul material al favorizării (de exemplu. 4. este vădit în afara limitelor înţelegerii prealabile. a judecăţii sau executarea pedepsei. judecata sau executarea pedepsei. o daună mai mică decât consecinţele infracţionale mai grave. fie pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.). care nu pot fi incriminate celorlalţi infractori-participanţi.). săvârşind acte infracţionale suplimentare. 2. 5. indicaţi în art. paznicul de la un depozit vede că un infractor pătrunde în depozit. ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. şi aceşti participanţi nu au susţinut actele respective şi nu au aderat la ele. Răspunderea pentru inacţiune este posibilă doar atunci când în obligaţiunile unei persoane intră împiedicarea survenirii unor consecinţe infracţionale (de exemplu. fără o înţelegere stabilită dinainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii. obligaţiuni impuse prin lege sau alte acte normative. dar nu întreprinde nici o măsură de curmare sau împiedicare a infracţiunii) sau în prezenţa unei infracţiuni distincte (de exemplu. FAVORIZAREA Favorizarea infractorului.18 din HP CSJ nr. adică o asemenea activitate intenţionată.5 din 6.07. Persoanele care au participat împreună la săvârşirea infracţiunii nu vor răspunde pentru acţiunile unuia dintre participanţi. Un simplu ajutor dat unui infractor.49 CP reglementează favorizarea nepromisă dinainte. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de acţiuni violente pentru a-şi însuşi averea victimei (p.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). Articolul 49. Favorizarea poate fi săvârşită numai prin acţiuni.). deoarece ele nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Elementul material al favorizării constă în acţiunea de a da ajutor unui infractor. şi nici scopul de a i se asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. prin care nu se urmăreşte îngreuierea sau zădărnicirea urmăririi penale. Dacă un grup de persoane. judecata sau executarea pedepsei. în condiţiile art.cazuri suntem în prezenţa unei situaţii în care unul din autori. precum şi tăinuirea mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii.49 CP cuprinde atât autorul infracţiunii. Art. 3. pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. însă ţinând cont de faptul că nedenunţarea prin noua legislaţie penală a fost decriminalizată. ea fiind una din formele implicării în infracţiune. din obligaţiuni asumate în urma încheierii unui contract sau de serviciu etc. cum ar fi instigatorul. abuzul de serviciu etc. a avut drept intenţie săvârşirea unui furt sau a unui jaf. 3. ci a unei complicităţi la infracţiune (de exemplu. iar acţiunile celorlalţi participanţi vor fi încadrate drept furt sau jaf. numai în cazul în care nu au fost promise din timp. poate fi considerată coautor la infracţiunea cu consecinţe infracţionale mai grave doar în cazul în care ea a avut intenţia atingerii acestor consecinţe mai grave. 5. cât şi pe ceilalţi participanţi la infracţiune. organizatorul sau complicele. în urma înţelegerii prealabile. iar unul dintre participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice violenţa periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei. simplul fapt de a trata un infractor bolnav nu constituie infracţiune de favorizare. dacă acestea nu sunt făcute pentru a îngreuia sau zădărnici înfăptuirea justiţiei etc. nu mai poate fi vorba de săvârşirea infracţiunii în împrejurările indicate. 1. în timpul unui atentat concomitent al mai multor persoane. 323 CP. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală atrag răspunderea penală.49. acţiunile acestuia vor fi încadrate în infracţiunea de tâlhărie. fie pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. care ajută un infractor. în sensul art. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală. Prin ajutor dat pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală se înţelege ajutorul acordat infractorului în intervalul de timp încadrat în perioada de la săvârşirea infracţiunii până . 4. Prin inacţiuni poate fi săvârşită doar nedenunţarea. prin acţiunile sale. Persoana care a cauzat victimei. care a mai săvârşit o faptă neprevăzută în înţelegerea prealabilă dintre participanţi şi fără contribuţia lor.42 CP. Însă în acest caz nu suntem în prezenţa unei favorizări.

creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. 6.). picioare sau de alte părţi ale corpului infractorului. . păstrarea sau distrugerea banilor. ori i-ar asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii: tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. înfietorii. bunica şi nepoţii (art. Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea. a urmelor lăsate de mijloacele sau instrumentele infracţiunii la faţa locului. în numele legii. copiii. urme de sânge. cât şi sustragerea infractorului de la judecată. mijloace de transport. rezultat pe care îl urmăreşte sau îl acceptă. indiferent de termen. de tăinuire a mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. conform art. grimare etc. favorizarea se săvârşeşte cu intenţie. bunicul. 15. 8.323 CP. 12. CAPITOLUL V RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50. ci acte de complicitate. pentru întârzierea sau eludarea urmăririi penale ori pentru sustragerea infractorului de la urmărirea penală. prin acţiunea sa. alimente. Din punctul de vedere al laturii subiective. copiii înfiaţi. prin acordare de locuinţe. Favorizarea infractorului poate fi efectuată prin ascunderea infractorului. Există intenţie în cazul în care făptuitorul ştia că s-a săvârşit o infracţiune şi că dă ajutor unui infractor. obiectelor şi a altor valori sau mijloace dobândite de terţe persoane în urma săvârşirii infracţiunii. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici judecata presupune atât întârzierea sau împiedicarea efectuării actelor de procedură penală. Favorizarea dinainte nepromisă se referă doar la infracţiunile grave. de vopsea etc. Promisiunea dinainte de favorizare a infractorului. 13.49 CP. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit. Favorizarea infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave nu implică răspunderea penală. 11. de administrare a probelor în faza de judecată în prima instanţă sau în căile de atac. 10. atunci când prezenţa lui este obligatorie sau când s-a emis un mandat de arest preventiv. 14.16 CP. RĂSPUNDEREA PENALĂ Se consideră răspundere penală condamnarea publică.42 alin. deosebit de grave sau excepţional de grave. fraţii şi surorile drepte. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală şi. Categoriile infracţiunilor sunt reglementate în art. documente.la trimiterea lui în judecată.134 CP). prin tăinuirea în ascunzători a armelor infracţiunii. haine. O condiţie esenţială a favorizării constă în faptul ca ajutorul acordat unui infractor să nu fie o aducere la îndeplinire a unei înţelegeri anterioare. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici executarea pedepsei priveşte în primul rând sustragerea acestuia de la executarea pedepsei cu închisoarea sau de la plata amenzii la care a fost condamnat printr-o sentinţă definitivă. Prin tăinuire a obiectelor dobândite pe cale criminală se înţelege procurarea. 7. Rude apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea sunt consideraţi părinţii. Prin tăinuire a urmelor infracţiunii se înţelege distrugerea. Favorizarea are loc numai în condiţiile prevăzute în art. prin schimbarea formei sau a conţinutului sau distrugerea lor. 9. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. amprente). a conştientizat (a prevăzut) că prin acest ajutor s-ar putea îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. schimbarea formei sau a conţinutului urmelor infracţiunii lăsate de mâini (de exemplu. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală ori promisiunea din timp de procurare sau vindere a unor atare obiecte nu constituie acte de favorizare în sensul art. intervenite înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii de către infractor.5 CP. Favorizatorul poate impune obstacole în descoperirea probelor prin tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. judecata sau executarea pedepsei. mijloacelor sau instrumentelor cu ajutorul cărora a fost săvârşită infracţiunea. pe hainele infractorului sau ale jertfei sau pe alte obiecte (de exemplu.

106 CP). reţinerea (art. Răspunderea penală nu este un element al infracţiunii. de faptul că implică. Ea atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate. 8.50 CP. Tragerea la răspundere penală a infractorului se poate face doar de către organele de stat competente şi în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Conduita ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice. morală. sechestrarea sau confiscarea specială (art. care-l exercită prin organele sale specializate. în condamnarea publică. însă. iar sentinţele (hotărârile) de condamnare sunt pronunţate în numele legii. Măsurile de constrângere.21 CP. Pentru realizarea acesteia.62-74). Individualizarea constă în activitatea de stabilire a răspunderii penale şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute pentru fiecare infracţiune atât în mod abstract (legal). Existenţa fenomenului infracţional demonstrează. Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice care constă. că unii membri ai societăţii încalcă legea penală prin săvârşirea unor infracţiuni. sunt: arestul preventiv (art. 5. măsurile de constrângere cu caracter medical (art.14 CP. chiar dacă în unele cauze şedinţele judiciare au fost secrete. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. săvârşită de o persoană cu capacitate de răspundere pentru faptele sale. urmăreşte combaterea raţională şi eficientă a . culturală. al normelor şi sancţiunilor juridice. drept ce aparţine statului. în diverse grade. cât şi persoane juridice.21 alin. Dintr-o perspectivă mai largă se poate aprecia că răspunderea juridică este o expresie specifică a ideii de responsabilitate socială în conformitate cu care fiecare om trebuie să îşi asume şi să suporte consecinţele faptelor sale. 2. 7. conform art. adică acţiuni (inacţiuni) prejudiciabile. în numele legii. în sensul art. ele putând fi atât persoane fizice. Răspunderea indivizilor pentru comportamentele lor poate avea forme diverse: politică. adică prin constatarea existenţei elementelor răspunderii penale şi aplicarea sancţiunilor legale. în cazurile reglementate de art. pe loc. constrângerea statală. ci indirect. ci este efectul.1.50 CP. nemijlocit. ci şi dreptul de a aplica o sancţiune penală. prin aplicarea sancţiunilor de drept penal care se realizează în cadrul răspunderii juridice penale. prin răspundere penală se înţelege obligaţiunea unei persoane de a suporta o sancţiune penală din cauză că a săvârşit o infracţiune. În cazul răspunderii juridice se pot remarca o serie de caracteristici conferite de specificul dreptului. Răspunderea penală nu se confundă însă cu raportul juridic penal în cadrul căruia. măsurile de constrângere cu caracter educativ (art. În sens larg.165 CPP). imediat după săvârşirea faptei şi încălcarea normei penale. Tragerea efectivă la răspundere se realizează în cadrul raportului procesual penal în scopul apărării ordinii de drept împotriva infracţiunilor. sistemul sancţiunilor din CP (art. Înfăptuirea ordinii de drept penal prin aplicarea constrângerii penale nu se face direct. fără îndoială.3 şi 4 CP. ca formă a răspunderii juridice. Răspunderea penală. Categoriile de persoane care pot fi trase la răspunderea penală sunt reglementate în art. la ele are acces publicul şi sentinţa (hotărârea) de condamnare totdeauna se pronunţă public. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit. ea se realizează. prin răspundere penală se înţelege nu numai obligaţiunea celui care a săvârşit o infracţiune de a suporta o sancţiune. există din momentul săvârşirii infracţiunii şi constă în obligaţiunea infractorului de a suporta consecinţele săvârşirii ei. 4. săvârşite cu vinovăţie şi pasibile de pedeapsă penală. În sens restrâns. Fapte infracţionale sunt acelea care întrunesc condiţiile prevăzute în art. prevăzute de legea penală. În această accepţiune răspunderea penală se apropie în mare măsură de conţinutul raportului juridic penal. caz în care realizarea ordinii de drept penal este posibilă numai prin constrângere. religioasă. precum şi reglementarea aplicării lor. adică în încălcarea prevederilor normelor juridice. 3.104 CP) etc.185 CPP). Condamnarea publică constă în faptul că şedinţele de judecată în cauzele penale sunt deschise. consecinţa acesteia. cat şi în mod concret (judiciar). 6. prin intermediul răspunderii penale.99-103 CP). juridică.

9. Explicaţia admiterii acestui temei constă în faptul că infracţiunea. (2) Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. nu poate şi nici nu trebuie să existe răspundere penală. creează o stare de prejudiciu. de exemplu. Emiterea legii penale care prevede răspunderea penală pentru săvârşirea uneia sau altei fapte prejudiciabile nu generează nici o relaţie juridico-penală.1 CP reglementează temeiurile de bază ale răspunderii penale: temeiul real şi cel juridic. subiectul şi latura subiectivă determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. latura obiectivă. art. deoarece după pronunţarea ei poate fi vorba numai de liberarea de pedeapsa penală. art.54 CP (liberarea de răspundere penală a minorilor).55 CP (liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă). pentru că la acest moment ultima este deja realizată. sau a unor măsuri de constrângere penală sau procedurală (de exemplu. Realizarea răspunderii penale. Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. răspunderea penală poate fi realizată numai în cadrul naşterii relaţiilor juridico-penale. Numai din momentul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni concrete. pedeapsă sau măsuri de constrângere. măsurile de constrângere penală sau procedurale etc. statului îi aparţine dreptul şi obligaţiunea de a-i aplica acestei persoane măsuri de condamnare şi constrângere. 3.58 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei). Pornind de la cele menţionate. este exprimată în hotărârea de condamnare şi de aplicare a pedepsei penale corespunzătoare. în mod implicit. ilegal şi fără rost. precum şi instanţele de judecată.infracţiunilor prin posibilitatea adaptării acestui sistem în funcţie de particularităţile fiecărui infractor şi de gravitatea fiecărei infracţiuni. art. fiind o faptă gravă.). măsurile de constrângere cu caracter medical sau educativ (art. 2. care alcătuiesc conţinutul răspunderii penale. 1. uneori deosebit de severe (cum este. Art. TEMEIUL RĂSPUNDERII PENALE (1) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. art. iar componenţa infracţiunii. aceste liberări pot fi efectuate numai până la pronunţarea sentinţei de condamnare. stipulată în legea penală.59 CP (liberarea condiţionată de răspundere penală) şi art. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii (a se vedea comentariul la art. Răspunderea penală fără infracţiune ar fi o răzbunare ori un lucru arbitrar.99-104 CP etc. şi din celelalte dispoziţii din partea generală şi din partea specială a CP. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii. şi din dispoziţiile de procedură penală. . Răspunderea penală constituie o consecinţă inevitabilă a săvârşirii infracţiunii. Noţiunea şi esenţa răspunderii penale sunt legate nemijlocit de noţiunea şi esenţa relaţiilor juridico-penale. anume semnele ce caracterizează elementele infracţiunii (componenţa de infracţiune): obiectul.57 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă). Articolul 51. iar răspunderea penală prin aplicare de pedepse. Funcţiile statului de tragere la răspundere penală a persoanei care a săvârşit infracţiunea le exercită organele de urmărire penală. Conform art. Acolo unde nu există infracţiune. sau arestul preventiv.52 CP). 10. reţinerea etc.51 alin. Acest punct de vedere se desprinde.60 CP (prescripţia tragerii la răspundere penală) infractorul care a săvârşit infracţiunea poate fi liberat totuşi de răspundere penală. 11. are menirea să prevină astfel de fapte. anume comiterea unei infracţiuni. Temeiul real al răspunderii penale este un fapt juridic prescris. În cazurile prevăzute de art.. detenţiunea pe viaţă sau închisoarea pe termen lung). adică condamnarea publică de către stat a faptei prejudiciabile săvârşite şi a infractorului. adică detenţiunea pe viaţă sau închisoarea. componenţă prin care se stabileşte gradul de prejudiciabilitate al infracţiunii.56 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii). art.15 CP. Bineînţeles. dar nicidecum nu coincid. reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale. procuratura. adică pericol social sau o stare de prejudiciu. stipulată în legea penală.

) sau poate fi atenuată (de exemplu. 8. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. cel al infracţiunilor incriminate de cap.) şi în alte articole ale părţii generale şi ale celei speciale ale CP. şi două subiective: subiectul şi latura subiectivă.). Numai legea penală arată când există răspunderea penală (când s-a săvârşit o infracţiune) şi când organele judiciare pot trage persoana la răspundere penală. în art. bunurile sau corpul persoanei faţă de care sau împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea sau inacţiunea criminală (de exemplu. este supusă răspunderii penale numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. graţierea . orânduirea constituţională. La determinarea gradului prejudiciabil al infracţiunii săvârşite este necesar să fie luat în consideraţie cumulul de circumstanţe în care a fost comis actul criminal concret: forma vinovăţiei.51 alin. precum şi întreaga ordine de drept.17-22 CP (intenţia. Din acest punct de vedere. în anumite cazuri.52 alin. temeiul juridic al răspunderii penale lipseşte. răspunderea penală şi obligaţiunea de a suporta pedeapsa sau de a răspunde penal trebuie să se facă în strictă conformitate cu legea penală. Componenţa de infracţiune constă din totalitatea semnelor obiective şi a celor subiective. 5. 6. art.2 CP.XVII etc. Art. Obiectul infracţiunii. dintre care două obiective: obiectul şi latura obiectivă. conform raportului de expertiză judiciară psihiatrică.77 CP. pacea şi securitatea omenirii. imprudenţa. Articolul 52.art. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. În lipsa a cel puţin unui element sau semn principal al componenţei de infracţiune. obiectul material al infracţiunii de omor intenţionat (art.4.145 . îl constituie persoana. care constă în obiectele. Obiectul infracţiunii constă în valorile şi relaţiile sociale împotriva cărora sunt îndreptate faptele care constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârşirea acestora. 9. art. 3.108 CP etc.). amnistia . proprietatea.2 CP. suveranitatea.II este viaţa şi sănătatea persoanei etc. 1. recidivei. lucrurile. O mare parte din infracţiuni au un obiect material.1 CP reglementează componenţa de infracţiune ca bază juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP.XIII. 2.172. Persoana care. motivele. metoda.76 CP etc.2 CP se prevede că răspunde penal doar acela care a săvârşit fapta infracţională. art. subiectul infracţiunii. în cazul existenţei circumstanţelor atenuante.107 CP. Comentariul desfăşurat al obiectului infracţiunii se dă în capitolele şi articolele concrete din partea specială a CP (de exemplu. împrejurările şi stadiul de săvârşire a infracţiunii. COMPONENŢA INFRACŢIUNII (1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective. 7. Situaţia este similară în cazul înlăturării răspunderii penale. În conformitate cu aceste prevederi legale. nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute de art. răspunderea penală poate fi agravată (de exemplu. stabilite de legea penală. obiectul infracţiunilor din cap. responsabilitatea etc. mediul. gravitatea consecinţelor ei etc. drepturile şi libertăţile acesteia. Componenţa de infracţiune se formează din patru grupe de semne ce caracterizează cele patru elemente ale infracţiunii.I al părţii speciale a CP îl constituie pacea şi securitatea omenirii. care se poate face numai în limitele prevăzute de lege (de exemplu. doar acela care este vinovat de săvârşirea ei. Conform art.51 alin. independenţa şi integritatea teritorială a RM. stabilite de legea penală. după nivelul său de dezvoltare intelectuală şi psihologică corespunde vârstei de 14 ani.art. (2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din prezentul cod. Legea penală mai prevede că. conform art. vârsta.82 CP etc. Fiecare din grupurile de infracţiuni reglementate de partea specială a CP se clasifică în capitole după obiectul generic (de grup): securitatea publică şi ordinea publică în cap. Elementele şi semnele componenţei de infracţiune sunt reglementate în art. în cazul existenţei circumstanţelor agravante. Răspunderea penală revine totdeauna unei persoane. adică numai în cazurile şi în limitele indicate de legea penală.). autoritatea publică şi securitatea de stat în cap.

163 CP). potrivit legii. o condiţie specială. 7. interzisă şi descrisă prin textul incriminator al infracţiunii.). să îndeplinească. este prejudiciabilă. ca semn principal al subiectului. reglementată de art. 23 CP. Latura obiectivă a infracţiunii constă din totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită. Semnele principale ale ei sunt: acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă. nu este menţionată.21 CP.22. socialmente periculoasă. Obligativitatea existenţei unui rezultat. prevăzută de legea penală. Nu există infracţiune care să nu producă un rezultat. De exemplu. împrejurările săvârşirii infracţiunii etc. bun sau persoană. pentru că orice infracţiune aduce atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi pentru că.145 CP). fiind subînţeleasă. 4. o scrisoare de ameninţare folosită pentru a şantaja sau alta pentru a da sfaturi cum să fie săvârşită infracţiunea. Prin inacţiune se săvârşesc astfel de infracţiuni ca lăsarea în primejdie (art. în mod obligatoriu. Prin acţiune se săvârşesc majoritatea infracţiunilor. definind formele şi modalităţile vinovăţiei. Prin acţiune se înţelege activitatea fizică. şi urmarea sau rezultatul prejudiciabil al infracţiunii.bunurile altei persoane etc. în textul incriminator. neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului (art. a unei urmări e determinată implicit de dispoziţiile art.311 CP) etc. 11. ranga cu care a fost spartă uşa în timpul furtului etc. În accepţiunea art. alte acte normative sau care decurg din contracte etc. 9.9 CP). cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de alin. În cazul anumitor infracţiuni. pasivitatea.2 art. a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii. pentru ca acea faptă să constituie infracţiune. Infractorul se abţine să acţioneze în sensul îndeplinirii unei obligaţiuni de serviciu sau civice. prevăzute expres de alin. În cazul infracţiunilor formale urmarea constă într-o stare de pericol care. refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii (art. Persoanele fizice care au atins vârsta de 14 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave. Obiectul material nu trebuie confundat cu instrumentul (mijlocul) material de care infractorul s-a folosit ori s-a putut servi la comiterea faptei (de exemplu. subiect al infracţiunii de trădare de Patrie (art. cel al infracţiunii de furt (art. 10. este luată în consideraţie şi responsabilitatea persoanei. denunţarea calomnioasă (art. Este vorba de un subiect special al infracţiunii. precum şi pentru infracţiunile grave.187 CP) etc. comportarea umană activă.). externă. precum şi persoanele juridice. cum ar fi omorul intenţionat (art.308 CP) poate fi doar persoana care efectuează urmărirea penală. arată că acestea constau în prevederea sau lipsa de prevedere a rezultatului. drept subiecţi ai infracţiunii sunt considerate persoanele fizice responsabile care.186 CP) . 18 CP. la momentul săvârşirii infracţiunii au atins vârsta de 16 ani. Latura subiectivă constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a infractorului faţă de materialitatea faptei săvârşite. Semnul principal ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracţiuni este .12 CP). 6. urmarea sau rezultatul prejudiciabil şi raportul de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă.170 CP). jaful (art. În afară de persoană fizică şi juridică şi vârstă. Din punct de vedere fizic. 8. Nu toate infracţiunile au un obiect material. orice atingere se concretizează într-o anumită acţiune sau inacţiune care. subiect al infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală (art. Dintre infracţiunile lipsite de obiect material pot fi menţionate calomnia (art. metoda.337 CP) poate fi doar un cetăţean al RM etc.21 al CP. 5. locul săvârşirii faptei (art. tocmai din cauză că loveşte într-o valoare pe care legea o apără. Prin inacţiune se înţelege rămânerea în inactivitate. modul. urmarea sau rezultatul este o modificare pe care acţiunea sau inacţiunea incriminată a produs-o în lumea obiectivă.21 CP. impuse prin lege. mijloacele. care. pentru existenţa propriu-zisă a faptei penale sau pentru ca ea să îmbrace o formă calificată. adică să aibă o calitate specială.17. cerute de lege pentru existenţa infracţiunii. prevăzută de legea penală. adeseori. subiectului i se cere.313 CP) etc.3 şi 4 art.200 CP). deoarece nu la orice infracţiune valoarea socială ce constituie obiectul juridic este susceptibilă de încorporare într-un lucru.CP) îl constituie corpul persoanei. Semnele secundare ale laturii obiective sunt timpul (art. pe lângă condiţiile indicate deja.

delimitând totodată această instituţie de instituţia liberării de pedeapsa penală prevăzută în cap. Prin scop al infracţiunii se înţelege obiectivul urmărit de infractor. Prin motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia infracţională şi. legiuitorul a introdus modificări în privinţa modalităţilor ce servesc drept temei pentru ca persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune să poată fi liberată de răspunderea penală. În esenţa lor.19 CP). În cazul unor infracţiuni se cere existenţa unei duble forme de vinovăţie (art. care a fost prevăzută numai ca modalitate de liberare de pedeapsa penală . scopul infracţiunii de trădare de patrie (art.2 CP. care a fost prevăzută numai în calitate de circumstanţă atenuantă (alin. a căror menire constă în faptul de a nu admite aplicarea pedepselor penale în cazurile în care este iraţională aplicarea acestora: caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite este redus şi calităţile personale ale făptuitorului oferă această posibilitate. liberarea condiţionată de răspundere penală.8 şi 9 art. 5. componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. pe cale de consecinţă. f) liberării condiţionate. Liberarea de răspundere penală se aplică numai faţă de persoanele în acţiunile cărora sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni şi se deosebesc de cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.vinovăţia. Numai constatarea corectă a componenţei de infracţiune poate sta la baza calificării concrete a unei fapte conform prevederilor părţii speciale a CP. b) tragerii la răspundere administrativă. Ţinând cont de natura juridică a instituţiei răspunderii penale.IX CP.20 CP). 3. Vinovăţia poate fi intenţionată (art. 13. 1. Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie doar în cazurile indicate expres în lege (art.18 CP). 4. d) căinţei active. c) renunţării de bună voie la săvârşirea infracţiunii. pentru completarea laturii subiective. cum ar fi lipsa gradului prejudiciabil al unei infracţiuni (art. punerea în executare a deciziei. întrucât. Prin liberarea de răspundere penală se prezumă renunţarea din partea statului la condamnarea şi aplicarea unei pedepse infractorilor în schimbul înlocuirii acesteia prin pedepse de ordin administrativ sau prin aplicarea unor măsuri de siguranţă cu caracter medical şi educativ. sau al stării de extremă necesitate (art. Bineînţeles. 12. Prezentul articol conţine şi unele modalităţi de liberare de răspundere penală.337 CP) constă în dăunarea pricinuită suveranităţii. prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (de exemplu.36 CP). cum ar fi căinţa activă.14 alin. în timp ce în situaţia cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei infracţiunea nu se realizează prin lipsa unor trăsături esenţiale ale infracţiunii. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către instanţa de judecată în cazurile: a) minorilor. inviolabilităţii teritoriale. g) prescripţiei de tragere la răspundere penală. e) schimbării situaţiei. 2.17 CP) sau din imprudenţă (art. În cazul anumitor infracţiuni. Conform art. prin textele de incriminare ale acestora sunt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi motiv.52 alin. 15.37 CP din 1961). 14. cauzele care înlătură răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţii. CAPITOLUL VI LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. în majoritatea cazurilor nu este obligatorie înlocuirea răspunderii penale prin alte măsuri de constrângere cu caracter extrapenal. care nu au fost cunoscute legislaţiei penale anterioare.). securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM etc.2 CP) sau lipsa vinovăţiei în cazul legitimei apărări (art.38 CP) etc. în situaţia liberării de răspundere penală infracţiunea se realizează în toate trăsăturile sale esenţiale.

Drept temei pentru aplicarea acestei modalităţi de înlocuire a răspunderii penale poate servi prezenţa cumulativă a următorilor indici: a) comiterea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.03] 1. c) instanţa de judecată trebuie să constate că procesul de corectare a individului este posibil fără ca făptuitorul să fie supus răspunderii penale. 2.55 modificat prin Legea nr. [Art. b) infracţiunea trebuie să fie uşoară sau mai puţin gravă. în condiţiile limitativ prevăzute de lege pentru unele infracţiuni de o gravitate redusă. Infracţiunea se consideră comisă pentru prima oară.2 al prezentului articol. [Art.43 CP din 1961). b) comiterea infracţiunii pentru prima oară. când persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani a comis în adevăr pentru prima dată o infracţiune. Esenţa acestui tip de liberare de răspundere penală constă în aceea că fapta comisă rămâne a fi considerată infracţiune. 2.54 completat prin Legea nr.211-XV din 29. în conformitate cu alin.03] 1.X) şi specificate ca măsuri de siguranţă în art.(1).(1) li se pot aplica următoarele sancţiuni administrative: a) amendă în mărime de până la 150 unităţi convenţionale. sau în cazul în care această infracţiune este comisă nu pentru prima dată. însă instanţa de judecată.03. cum ar fi: căinţa sinceră. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală. li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ.06. care a fost considerată drept cauză de nepedepsire a activităţii infracţionale neconsumate. Articolul 54.05. Drept condiţii care ar putea servi ca temei de constatare că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale pot fi considerate diverse circumstanţe atenuante ce se referă atât la personalitatea infractorului. Aplicarea liberării de răspundere penală minorilor este posibilă numai în cazul respectării următoarelor condiţii cumulative: a) infracţiunea trebuie să fie săvârşită pentru prima oară. 5.05.114.16 CP din 1961).03. dar cu condiţia că pentru infracţiunea anterior săvârşită au trecut termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală sau au fost stinse antecedentele penale. în vigoare din 12. cât şi la fapta săvârşită. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate şi alte împrejurări. prevăzute la art. 4.16 CP).06. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ A MINORILOR (1) Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. în cazul în care sunt întrunite condiţiile indicate anterior. În corespundere cu prevederile alin. faţă de minori pot fi aplicate o serie de măsuri de constrângere cu caracter educativ. Articolul 55. Se consideră uşoară sau mai puţin gravă infracţiunea pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 2 ani sau până la 5 ani inclusiv (art. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ CU TRAGEREA LA RĂSPUNDERE ADMINISTRATIVĂ (1) Persoana care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere administrativă de către instanţa de judecată dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. în vigoare din 12. autodenunţarea.104. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin.(art. contribuţia activă la descoperirea infracţiunii. renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. dispune înlocuirea răspunderii penale cu o altă formă de răspundere juridică ce atrage aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ.211-XV din 29. prevăzute în partea generală (cap. . c) constatarea faptului că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale. 3.

ARTICOLUL 56. Comiterea din nou a unei infracţiuni. benevol şi definitiv. 8. Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii. ţinându-se cont şi de cuantumul prejudiciului produs. ce se raportează la modul comiterii faptei. de aceea nu atrag apariţia antecedentelor penale. mijloacele. cu toate că instanţa poate să aprecieze negativ o atare situaţie şi să aplice pentru infracţiunea din nou săvârşită o pedeapsă mai aspră. după aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter administrativ. categoria infracţiunilor pentru care poate fi dispusă înlocuirea răspunderii penale prin răspundere administrativă a fost lărgită. prin străduinţa de a acoperi paguba pricinuită. Comparativ cu legislaţia anterioară. 4. Legislaţia penală română o consideră cauză de nepedepsire a tentativei de infracţiune.2 CP: a) amendă în mărime de până la 150 de unităţi convenţionale. nu atrage după sine apariţia unei stări de repetare. iar actualul CP atestă această cauză ca o modalitate de liberare de răspundere penală. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU RENUNŢAREA DE BUNĂ VOIE LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII (1) Se consideră renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârşirea infracţiunii.55 alin. din care rezultă că el regretă fapta comisă. au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii până la capăt. Dacă instanţa de judecată apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru înlocuirea răspunderii penale. (3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârşită conţine o altă infracţiune consumată. care trebuie să fie evaluat avându-se în vedere toate condiţiile concrete de săvârşire. pe parcursul executării . Prin comiterea pentru prima oară a infracţiunii se înţelege fie comiterea în adevăr pentru prima dată a unei infracţiuni.3. a renunţat la ducerea până la capăt a acesteia. 7. care constă în recunoaşterea faptei. locul săvârşirii infracţiunii etc. prin colaborarea în vederea descoperirii infracţiunii şi a altor participanţi la infracţiune. 1. Sancţiunile respective nu reprezintă o pedeapsă penală. prin atitudinea acestuia faţă de organele judiciare. (4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane. aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse. fie comiterea repetată a unei infracţiuni. cum ar fi atitudinea vinovatului. 5. atitudine care poate să se manifeste prin căinţă faţă de victimă. timpul. fiind incluse în această categorie infracţiuni pentru comiterea cărora pedeapsa maximă nu poate depăşi cinci ani de închisoare. prin eforturi depuse pentru a înlătura rezultatul infracţiunii. 6. dar cu condiţia că au expirat termenele de prescripţie de tragere la răspundere penală ori sunt stinse antecedentele penale pentru infracţiunea comisă anterior ori alte condiţii ce oferă posibilitatea de a stabili că fapta nu este comisă în mod repetat. (2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea. Condiţia ce se referă la posibilitatea corectării persoanei fără a fi condamnată penal are la bază informaţii conform cărora făptuitorul poate fi corectat fără a i se aplica o pedeapsă. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. totodată. Această cauză este reţinută când persoana. dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii. precum şi de caracterul prejudiciabil concret al faptei comise. Unii autori au considerat renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii drept o cauză care înlătură caracterul penal al infracţiunii în urma dispariţiei intenţiei făptuitorului de a duce până la capăt activitatea infracţională începută.

Prin HP CSJ nr. abandonează executarea începută.4 al prezentului articol sunt formulate condiţiile speciale de liberare de răspundere penală a organizatorului. teama de pedeapsă. o vătămare corporală gravă sau de orice alt grad. se consideră că este un caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. după primul insucces. de exemplu. Însă independent de motivele care au servit ca temei pentru ca persoana să renunţe la comiterea infracţiunii. care lasă dubiu asupra realităţii faptelor. renunţă la comiterea în continuare a infracţiunii. 9. remuşcarea. Renunţarea este considerată definitivă din momentul în care activitatea infracţională a fost întreruptă nu doar temporar. Renunţarea de bună voie poate avea loc atât pe parcursul actelor de pregătire.actelor de pregătire. Complicele nu va fi supus răspunderii penale dacă acesta a întreprins toate măsurile necesare şi dependente de el pentru preîntâmpinarea comiterii infracţiunii. cât şi prin formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor de săvârşire a infracţiunii). acordarea de ajutor în vederea cercetării infracţiunii.38 din 20. 3. 5. dându-şi seama că poate continua activitatea infracţională. Organizatorul şi instigatorul sunt liberaţi de răspundere penală. în sensul că nu se cunoaşte cu certitudine că renunţarea se datorează unei cauze independente de voinţa făptuitorului sau unei cauze determinate de voinţa acestuia. Renunţarea de bună voie există numai în cazul în care conduita anterioară a făptuitorului nu întruneşte trăsăturile altei infracţiuni. înainte ca executarea să se fi terminat. dar numai pentru urmarea efectiv produsă dacă prin activitatea anterioară se va produce. dar pentru totdeauna. la repetarea actelor infracţionale. Motivele care l-au determinat pe făptuitor să renunţe pot fi din cele mai diverse: căinţa. Renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii trebuie deosebită de căinţa activă îndreptată spre micşorarea volumului rezultatului produs. Activitatea din care ar rezulta că făptuitorul a renunţat poate să se manifeste atât prin formă pasivă (renunţarea la executarea următoarelor acţiuni).14 s-a stipulat că "refuzul benevol de a săvârşi infracţiunea de viol urmează să fie examinat ca circumstanţă care exclude răspunderea penală pentru aceste infracţiuni. situaţia rezolvându-se în favoarea făptuitorului. mila faţă de victimă. făptuitorul nu va răspunde. 4. dar măsurile întreprinse pot fi recunoscute de instanţa de judecată drept circumstanţe ce atenuează răspunderea penală. 6. Dacă organizatorul. din proprie voinţă. Lichidarea pagubei. cât şi al tentativei de infracţiune. dacă prin toate măsurile întreprinse au preîntâmpinat comiterea activităţii infracţionale de către autor şi neadmiterea urmărilor prejudiciabile.prin măsuri active de înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin convingerea autorului de a se reţine de la comiterea infracţiunii. În acest caz persoana poartă răspundere doar pentru acţiunile săvârşite real şi cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni". prin refuzul instigatorului de a plăti recompensa pentru comiterea infracţiunii etc. instigatorul nu au reuşit să preîntâmpine comiterea infracţiunii de către autor. de exemplu . 7. ei vor răspunde în mod penal. acte efectuate după consumarea infracţiunii. sunt . pentru tentativă de omor în caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. Renunţarea este benevolă atunci când făptuitorul. precum şi al tentativei de infracţiune. de exemplu.12. Astfel. persoana nu poate să fie supusă răspunderii penale. Anume din aceste considerente nu poate fi recunoscută drept renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii refuzul persoanei. nefiind constrâns de nimeni şi de nimic. Dacă într-o anumită situaţie există îndoială asupra motivului care l-a determinat pe făptuitor să întrerupă executarea. instigatorului şi complicelui infracţiunii în caz de renunţare de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii. conştient. Renunţarea nu poate fi considerată voluntară în cazul în care făptuitorul a abandonat executarea din cauza că a întâlnit în calea sa diverse obstacole ce nu pot fi depăşite ori în urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le are asupra sa în condiţiile date nu-i permit să ducă infracţiunea la capăt.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale p. 8. În alin. bănuiala că avantajele materiale ce le-ar obţine ar fi prea mici în raport cu riscul asumat etc. 2.

în condiţiile alin. au comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă şi. statului. Condiţia a treia presupune autodenunţarea de bună voie. se va stabili că persoana sau fapta săvârşită nu mai prezintă pericol social. Din conţinutul legii rezultă că. urmează să reţinem situaţia că la data judecării cauzei se va stabili că persoana sau fapta săvârşită. b) infracţiunea comisă este uşoară sau mai puţin gravă. a contribuit activ la descoperirea acesteia. nu mai prezintă pericol social. din diferite motive.(1).55 CP. în primul rând. 4. Liberarea de răspundere penală în baza temeiurilor indicate în acest articol a fost prevăzută şi în legislaţia anterioară.drept o modalitate distinctă de liberare de răspundere penală. Primele două condiţii au fost deja descrise în comentariul efectuat la art. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a reparat în alt mod prejudiciul pricinuit de infracţiune. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU CĂINŢA ACTIVĂ (1) Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea. 1. 2. care anterior nu au fost cunoscute organelor de urmărire penală. este necesară cel puţin prezenţa unuia din următoarele temeiuri: a) fapta săvârşită să nu prezinte pericolul social al unei infracţiuni datorită schimbării situaţiei în limitele unei întreprinderi. ele fiind valabile şi pentru prezentul articol. În calitate de temei suplimentar. Prin compensarea daunei materiale cauzate sau repararea prejudiciului pricinuit prin infracţiune se au în vedere reîntoarcerea contraechivalentului lucrului pierdut. 3.2 include modalităţile speciale de liberare de răspundere penală. În corespundere cu prevederile art. localităţi sau chiar ale unui stat prin . în alt mod.57 CP. instituţii. precum de alte probe. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii se caracterizează prin prezentarea de date. societăţii. dării de mită. Articolul 57. 6. când persoana. Datele respective pot să se refere atât la activitatea persoanei care se denunţă. la data judecării cauzei. reîntoarcerea unui obiect de acelaşi fel sau compensarea sub o altă formă a pagubei pricinuite. c) persoana s-a autodenunţat de bună voie. a reparat prejudiciul pricinuit de infracţiune. Articolul 58. În noul CP este prevăzută liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă pentru pregătirea actului de terorism. în al doilea rând. dar din proprie iniţiativă. Alin. 2. datorită schimbării situaţiei. prevăzute în partea specială a CP.prin prevederile art. 5. cât şi la activitatea altor persoane care au contribuit la comiterea infracţiunii.57 CP . au săvârşit infracţiunea pentru prima oară. Temeiul aplicării liberării de răspundere penală în cazurile respective constă în posibilitatea acordată de stat persoanelor care comit astfel de infracţiuni de a evita tragerea la răspundere penală prin preîntâmpinarea cauzării unor daune grave cetăţenilor. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU SCHIMBAREA SITUAŢIEI Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă. informaţii. s-a autodenunţat de bună voie. (2) Persoana care. pentru ca o persoană să fie liberată de răspundere penală datorită schimbării situaţiei. Dar sfera de aplicare a acestei modalităţi de liberare de răspundere penală a fost îngustată prin introducerea a două condiţii limitative: acest tip poate fi aplicat numai persoanelor care. trădării de Patrie etc. acte. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau. liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana a săvârşit o infracţiune pentru prima dată.recunoscute . se prezintă la organele abilitate pentru a-şi recunoaşte vinovăţia de comiterea unei infracţiuni. datorită schimbării situaţiei. 1. a săvârşit o infracţiune de altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. a contribuit activ la descoperirea infracţiunii. după săvârşirea infracţiunii.

3. care permit ca un anumit tip de infracţiuni să-şi piardă concret pericolul social al unei infracţiuni. fiind posibilă corectarea acesteia fără aplicarea unei pedepse penale. persoana va săvârşi o infracţiune pentru care. Atare condiţii pot fi înrolarea persoanei în armată. 1.(1). se căieşte sincer de comiterea infracţiunii.57 CP. dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale. sociale sau politice de mari proporţii. Articolul 59. Se consideră că persoana nu prezintă pericol social în cazul în care nu este anterior condamnată. nu mai sunt necesare aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter penal faţă de persoana respectivă.2). c) persoana nu prezintă pericol.2 p.întreprinderea unor reforme economice. până la expirarea termenelor prevăzute la alin.66 CPP alin. nu este dependentă de alcool sau droguri. În corespundere cu prevederile art. o dată cu expirarea acestui termen. (2) Prescripţia curge din ziua săvârşirii infracţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată. schimbarea banilor. (4) Prescripţia se va întrerupe dacă. îmbolnăvirea gravă etc. Dacă există temeiurile enunţate. prin alte condiţii care exclud săvârşirea unor noi infracţiuni analogice.59 CP. Articolul 60. În situaţia în care învinuitul respectă condiţiile stabilite. 2. 3. În corespundere cu prevederile art. d) 20 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave. b) 5 ani de la săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave. PRESCRIPŢIA TRAGERII LA RĂSPUNDERE PENALĂ (1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârşirii infracţiunii au expirat următoarele termene: a) 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare. (3) În cazul săvârşirii de către persoană a unei noi infracţiuni. b) persoana îşi recunoaşte vinovăţia. cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală. 5. poate fi aplicată . fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. b) persoana să înceteze a mai fi social-periculoasă datorită schimbării situaţiei şi condiţiilor exterioare de activitate în care ea se afla în momentul comiterii infracţiunii. stabilindu-se faţă de învinuit una sau mai multe obligaţiuni care urmează să fie îndeplinite pe parcursul termenului de suspendare a urmăririi penale.16 al prezentului CP în categoria infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt incluse infracţiunile pentru care legea penală prevede pedeapsă maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani inclusiv. care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol social. procedura în cauza penală urmează a fi încetată. liberarea condiţionată de răspundere penală este posibilă în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana este pusă sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Procedura de suspendare condiţionată de răspundere penală se dispune pe un termen de până la un an. c) 15 ani de la săvârşirea unei infracţiuni grave. 4. Prin recunoaştere a vinovăţiei se are în vedere situaţia în care învinuitului i s-a explicat dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa (art. introducerea cartelelor. iar acesta acceptă să depună mărturii şi şă dea explicaţii referitoare la învinuirea înaintată. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE RĂSPUNDERE PENALĂ În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. procurorul înaintează judecătorului de instrucţie un demers prin care solicită liberarea de răspundere penală a învinuitului. fiindcă. datorită schimbării situaţiei. urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat. revocarea stării excepţionale etc. e) 25 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave.. prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat. conform prezentului cod.

1. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe un termen de 35 de ani. Cursul termenului de prescripţie se întrerupe dacă în perioada acestuia se săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care. iar prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat. Prin aceasta se are în vedere că se pierde beneficiul timpului scurs până la comiterea celei de a doua infracţiuni. 3. dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată prin schimbarea domiciliului. douăzeci şi cinci de ani. dacă instanţa nu va găsi raţional de a aplica prescripţia. cincisprezece ani. c) persoana să nu se sustragă de la urmărirea penală. În cazul infracţiunilor prelungite termenul de prescripţie începe să curgă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. 4. Însă persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni.pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. determinată prin natura şi specia pedepsei ce poate fi aplicată pentru comiterea acesteia. 7. Aceasta înseamnă că data începerii curgerii termenului de prescripţie este ziua săvârşirii infracţiunii. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe 35 de ani. (5) Curgerea prescripţiei se suspendă dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată.I din partea . moment din care începe să curgă de la început primul termen al prescripţiei. Cu toate acestea. Prescripţia răspunderii penale constă în stingerea dreptului statului de a pedepsi şi a obligaţiunii infractorului de a suporta consecinţele faptei sale. Dacă instanţa nu va găsi posibilă aplicarea prescripţiei şi liberarea de răspundere penală. (6) Aplicarea prescripţiei faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune excepţional de gravă se decide de către instanţa de judecată. Prescripţia produce efecte asupra tuturor infracţiunilor. Prescripţia se suspendă. care sunt imprescriptibile şi sunt stabilite prin prevederile cap. Prin prevederile art. (8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii. cinci ani. curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării. În aceste cazuri. În funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite. În această situaţie termenul de prescripţie pentru prima infracţiune începe să curgă simultan cu cel de-al doilea termen de prescripţie. dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. aplicarea prescripţiei se realizează de către instanţa de judecată şi. douăzeci de ani.identificat. poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de doi ani. Calcularea prescripţiei în acest caz începe din momentul săvârşirii unei infracţiuni noi. potrivit alin. indiferent dacă aceasta a fost sau nu descoperită ori infractorul . care se referă la aplicarea prescripţiei răspunderii penale: a) expirarea termenelor indicate în lege. 6. infracţiuni de război sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. b) pe parcursul termenelor indicate în lege nu se va săvârşi o infracţiune de o anumită gravitate.60 CP sunt stabilite trei condiţii cumulative. după trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege de la data săvârşirii infracţiunii. (7) Termenele prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data săvârşirii infracţiunii erau minori. În cazul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni excepţional de grave. cu excepţia celor săvârşite contra păcii şi omenirii. actelor de identitate etc. 5. persoana nu poate fi supusă răspunderii penale. iar curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau al autodenunţării. legea stabileşte următoarele 5 tipuri de prescripţie: doi ani. În cazul infracţiunii continue data începerii curgerii termenului de prescripţie se consideră momentul încetării activităţii infracţionale din care infracţiunea se consideră consumată. Într-o asemenea situaţie timpul suspendării prescripţiei nu intră în termenul de prescripţie. 2.4 al prezentului articol.

În alin. Ca sancţiune de drept penal. Restabilirea echităţii sociale presupune restabilirea drepturilor lezate . d) este o măsură de corectare. cât şi din partea altor persoane. 9. f) în urma aplicării pedepsei penale persoanei respective îi sunt cauzate anumite lipsuri şi restricţii în drepturi (a se vedea dispoziţia art.. 5.62 CP). de alte măsuri de siguranţă. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor. 8. pedeapsa: a) este instituită şi folosită numai de către stat. 2. Pedeapsa penală ca măsură de constrângere statală se deosebeşte. precum şi reîntoarcerea. corectarea condamnatului. De exemplu.99 CP) şi măsurile de constrângere cu caracter educativ (a se vedea comentariul de la art. Noţiunea de pedeapsă penală formulată de legiuitor corespunde pe deplin actelor normativ-juridice internaţionale referitoare la drepturile omului şi la comportarea cu condamnaţii. în numele legii. Mai întâi pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. 6. Persoanele vinovate de comiterea infracţiunilor indicate sunt judecate indiferent de perioada de timp care a trecut de la comiterea infracţiunii. c) este prevăzută de lege şi aplicată de instanţele de judecată. cât şi a altor persoane.". deci totdeauna poartă caracter personal. ea corespunde întru totul cerinţelor art. pedeapsa penală se diferenţiază de alte sancţiuni juridice sau de constrângerea aplicată în mod contravenţional.unei anumite persoane.. Primul este formulat prin sintagma: "pedeapsa penală . NOŢIUNEA ŞI SCOPUL PEDEPSEI PENALE (1) Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată. Pedeapsa penală este definită ca o sancţiune juridică cu următoarele trăsături: a) este o măsură de constrângere statală. b) este un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului. . ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică.2 al acestui articol este formulat pe nou scopul pedepsei penale. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. b) este o sancţiune prevăzută de lege pentru o anumită încălcare a normelor de drept penal.specială.104 CP). d) este o măsură de represiune. 3. Numai pedeapsa penală serveşte drept temei al antecedentelor penale.."se aplică de instanţele de judecată. e) cauzează anumite lipsuri şi restricţii drepturilor persoanei condamnate.29 DUDO. Aplicarea pedepsei penale numai de către instanţele de judecată este o măsură de garanţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi ale persoanei concrete (art. statului. disciplinar sau civil. 1. e) această măsură este aplicată numai faţă de persoana concretă care a săvârşit o infracţiune prevăzută de actualul CP. în numele legii. cum ar fi măsurile de constrângere cu caracter medical (a se vedea comentariul de la art. societăţii. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor. apoi corectarea condamnatului. Alin. persoanelor care au săvârşit infracţiuni. reîncadrarea vinovatului în societate după ispăşirea pedepsei echitabile. cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor..se aplică . infractorul fiind ajutat să se corecteze şi făcut să înţeleagă că trebuie să respecte legile şi normele de convieţuire socială. în primul rând.în urma infracţiunii . 4. (2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. privaţiune pentru cel care a săvârşit o infracţiune.. c) se aplică numai de către instanţa de judecată. În al doilea rând.1 al prezentului articol prevede temeiurile de drept penal şi de drept procesual-penal ale aplicării pedepsei juridice.. 7. al doilea . în numele legii".persoanelor care au săvârşit infracţiuni. CAPITOLUL VII PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. conform căruia individul are îndatoriri faţă de colectivitate şi este supus numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei.21 CRM).

5 DUDO şi art. (3) Amenda. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR FIZICE (1) Persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă. de la acest sistem (a se vedea comentariul la art. respectiv. 11.de către condamnaţi (prevenţia specială). 1. implicând o privaţiune de drepturi.2 CP). 13. presupune conştientizarea de către infractor a celor săvârşite şi reîntoarcerea. Consecutivitatea pedepselor în sistemul vizat: în primul rând. 2.79 CP). Corectarea condamnatului. a unui titlu special. de bunuri. constituie şi un avertisment pentru alte persoane care ar putea să săvârşească infracţiuni.amenda .16 CP). (4) Retragerea gradului militar. ea nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. f) trimiterea într-o unitate militară disciplinară (pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar în termen. ca o măsură de constrângere şi institut de drept aplicat faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune concretă. h) detenţiune pe viaţă. Prezentul articol (alin. Această concepţie se deduce din scopul legii penale (art. Acest concept stipulat în alin. . privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedepse principale. g) închisoare. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat. închisoarea. circumstanţelor acesteia şi persoanei vinovate. ca scop al pedepsei penale. începând cu cele mai blânde (a se vedea comentariul de la art.2 al prezentului articol corespunde cerinţelor art. 10 ale Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art.1) prevede pedepsele ce pot fi aplicate persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni.detenţiunea pe viaţă. Pedeapsa.Echitatea socială a pedepsei se realizează atunci când faţă de persoana care a încălcat legea penală se aplică sancţiunea penală corespunzătoare gradului prejudiciabil al infracţiunii comise. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă complementară. în primul rând .24 alin. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii. nici la pedepse sau tratamente crude.şi se termină cu cea mai aspră . arestul. a unui titlu special. se exclude pedeapsa penală pentru una şi aceeaşi faptă (art. 12.2 CRM).3 CEDO). trimiterea într-o unitate militară disciplinară. De asemenea. inumane sau degradante. e) arest. Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. cât şi ca pedepse complementare. din care rezultă că nimeni nu va fi supus la tortură. Acest sistem de pedepse fixat de legiuitor începe cu cea mai blândă .7. reîncadrarea lui în activitatea societăţii. Articolul 62. o restrângere a acestora.7 alin. orientează instanţele de judecată spre determinarea pedepselor persoanelor care au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. detenţiunea pe viaţă se aplică numai în calitate de pedepse principale. El trebuie convins că respectarea legii penale este o necesitate şi că numai prin respectarea legii el va putea evita aplicarea şi executarea altor pedepse. pornind. 10. dar şi de către alte persoane (prevenţia generală). dă posibilitate să se ţină seama de aprecierile şi cerinţele legiuitorului referitoare la sancţiuni atunci când instanţa de judecată aplică o măsură mai blândă decât cea prevăzută pentru infracţiunea săvârşită. în al doilea rând. d) munca neremunerată în folosul comunităţii. Orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate şi cu respectarea demnităţii inerente persoanei umane (art. Exceptând faptul că pedeapsa îndeplineşte o funcţie de constrângere.2 CP). c) retragere a gradului militar. b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.

Totodată. cât şi ca pedepse complementare. în categoria pedepselor principale pot fi aplicate amenda şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. precum şi datele ce-l caracterizează pe inculpat care au fost dovedite la examinarea cauzei în instanţa de judecată şi luate în consideraţie la determinarea pedepsei. închisoarea. Acestea sunt: munca neremunerată în folosul comunităţii. 3. Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală sau complementară (a se vedea comentariul la art. luând în consideraţie circumstanţele infracţiunii şi personalitatea celui vinovat (a se vedea comentariul la art. 71 CP). aplicarea lui umană şi constă în corespunderea pedepsei cu fapta săvârşită.73 CP).7 CP).74 CP). Pedeapsa complementară este acea care îndeplineşte rolul de completare a represiunii şi este aplicabilă numai după o pedeapsă principală. 5. Articolul 64.2 determină în mod direct numai pedepsele principale. arestul.Sistemul pedepselor penale reflectă pe deplin principiul echităţii sociale. AMENDA (1) Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. 68. Pentru prima dată în CP al RM legiuitorul a prevăzut anumite pedepse faţă de persoanele juridice care desfăşoară activităţi de întreprinzător. Articolul 63. În sentinţă este necesar să reflectăm detaliat circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea vinovatului. Prin pedeapsă principală se înţelege acea pedeapsă pe care instanţa de judecată o poate aplica în singularitate pentru fapta penală săvârşită. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei. 1. 4. c) lichidare. 3. deosebit de grave şi excepţional de grave. dar şi în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea comentariul la art. detenţiunea pe viaţă. (3) Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atât ca pedepse principale. 8. În afară de pedepsele nominalizate. în anumite cazuri prevăzute pentru infracţiunea concretă. O parte din categoriile pedepselor enumerate în acest articol nu pot fi aplicate unor persoane condamnate (a se vedea comentariul la art. Pedeapsa principală poate fi însoţită. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă.67. Conţinutul şi comentariile noţiunilor respective se vor citi în context cu cele de la art. . 4. Concomitent aceste măsuri pot fi aplicate şi în calitate de pedepse complementare. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. de o pedeapsă complementară. 6. b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate. caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. 7.6474 CP. acest sistem permite instanţelor de judecată aplicarea celor mai exigente pedepse faţă de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor grave. 2. Amenda este aplicată de instanţa de judecată persoanelor juridice ca pedeapsă principală (a se vedea comentariul la art. Lichidarea persoanei juridice de asemenea poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală. (2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Alin.64 CP). (2) Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală.

(3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1. să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. (5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară.68 sau 70. . în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu arest sau închisoare în limitele termenelor prevăzute la art. 4. Cuantumul special al amenzii este stabilit pentru fiecare infracţiune în parte. 2. de exemplu. calculându-se o lună de arest sau închisoare pentru 50 unităţi convenţionale.305-XV din 11 iulie 2003] 1. b) mărimea daunei cauzate. (4) În cazurile prevăzute la art. 155. ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei. mărimea amenzii trebuie stabilită în aşa mod ca să nu-l pună pe infractor în situaţia de a nu-şi îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea. În aceste cazuri suma concretă se apreciază în funcţie de: a) caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. Pentru infracţiunile comise din interes material cuantumul amenzii pentru persoanele fizice poate ajunge până la 5.000 de unităţi convenţionale. luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii. suma amenzii este prevăzută în unităţi convenţionale. de mărimea daunei cauzate. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de la achitarea amenzii fixate.21 alin. cuantumul căreia este stabilit de legea penală pentru anumite infracţiuni. Pornind de la cele expuse. învăţătura persoanelor faţă de care are asemenea obligaţiuni legale.000 unităţi convenţionale.67.79 CP). Cuantumul general al amenzii pentru persoanele fizice este stabilit în limitele 150-1. Amenda ca pedeapsă principală poate fi folosită. Cuantumul general al amenzii pentru persoanele juridice este stabilit în limitele de la 500 până la 10. totodată ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat. (6) Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare. 6. (7) În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară. în cazurile aplicării de către instanţa de judecată a unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea concretă (art. precum şi în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă (art. c) situaţia economico-financiară a întreprinderii. mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500 la 10. 156 CP). în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite.000 de unităţi convenţionale. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendă.000 de unităţi convenţionale. Amenda este o pedeapsă principală sau complementară pecuniară. 3. a cărei esenţă constă în achitarea de către condamnat în contul statului a unei anumite sume de bani. 92 CP).(3). [Art. Suma amenzii se înlocuieşte cu arest sau închisoare. art. instanţa de judecată poate. potrivit prevederilor art. luându-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. de asemenea.64 modificat prin Legea nr.000 unităţi convenţionale. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. iar pentru infracţiunile comise din interes material până la 5. Pentru o anumită stabilitate. educarea. Aici legiuitorul a accentuat că la determinarea mărimii amenzii trebuie să avem în vedere caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. Ca pedeapsă principală amenda este prevăzută drept alternativă a altor tipuri de pedepse (a se vedea. 5.000 unităţi convenţionale.154.

în calitate de pedeapsă principală. Achitarea amenzii de către condamnat se efectuează în termenul stabilit de către instanţa de judecată şi documentele de confirmare a acesteia urmează a fi prezentate instanţei. La determinarea sumei amenzii instanţa de judecată în fiecare caz concret ia în consideraţie nu numai gravitatea infracţiunii comise. 16.5 al prezentului articol. la cererea condamnatului. Funcţia de constrângere a pedepsei prin amendă poate fi realizată şi prin micşorarea patrimoniului persoanei vinovate. în funcţie de suma amenzii. executorul public. influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. fapt care va conduce implicit la îngreuierea vieţii condamnatului. instanţa de judecată trebuie să se bazeze pe cerinţele ca pedeapsa să poată fi executată. (2) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani. să fie posibilă (reală). instanţa judiciară. iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la arest. 15. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanelor juridice de la achitarea amenzii fixate.88 CP). În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită. să nu-l lipsească pe condamnat şi pe familia acestuia de mijloace de existenţă. instanţa de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. 10. 9. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă. (4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii. de către condamnat a deciziei instanţei de judecată de a achita în termen amenda stabilită. 14. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. Amenda ca pedeapsă penală se deosebeşte de cea administrativă prin faptul că ea se stabileşte de judecată şi atrage antecedente penale. instanţa de judecată va considera imposibilă păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. Stabilind amenda maximă (prevăzută în articolul respectiv al părţii speciale a CP). 8.7. La înlocuirea amenzii prin arest sau închisoare se calculează o lună de arest sau închisoare pentru 50 de unităţi convenţionale neachitate. la trimiterea . În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite. ţinând cont de caracterul infracţiunii săvârşite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activităţi. dacă. a amenzii condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. 11. În cazul în care condamnatul nu este în stare să achite amenda. La aplicarea. 12. conform prevederilor alin. (3) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară şi în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracţiunile din Partea specială a prezentului cod. termenul ei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. dar şi persoana celui vinovat. fără motive obiective. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii prin arest sau închisoare. poate amâna sau eşalona plata pe un termen de până la un an (a se vedea CEx). Articolul 65. PRIVAREA DE DREPTUL DE A OCUPA ANUMITE FUNCŢII SAU DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată pentru 50 de unităţi convenţionale de amendă.5 art. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia (a se vedea comentariul la p. circumstanţele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea. motivul acesteia. 13. instanţa de judecată.

într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale. 1. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedeapsă principală, cât şi în calitate de pedeapsă complementară. Această categorie de pedeapsă este constituită din două interdicţii diferite: privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii şi privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. 2. Interzicerea acestui drept este determinată de obicei de activitatea infracţională a condamnatului care s-a folosit de funcţia sau profesia sa ori de o anumită activitate pentru a săvârşi infracţiunea. Prin săvârşirea infracţiunii folosindu-se de funcţia, de profesia sa, condamnatul este considerat nedemn să o mai exercite în continuare, pe o anumită perioadă de timp, stabilită de instanţa de judecată, între 1 şi 5 ani. 3. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii ca măsură de pedeapsă poate fi aplicată faţă de persoanele care se află în serviciu în organele de stat sau în administraţia publică locală, precum şi faţă de cele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. 4. Măsura de pedeapsă enunţată se realizează prin rezilierea contractului de muncă între condamnat şi administraţia respectivă. Acest fapt este confirmat de inscripţiile operate în carnetul de muncă, şi anume: în ce temei, pe ce perioadă şi de la care funcţii sau activitate este îndepărtat condamnatul. 5. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate ca măsură de pedeapsă presupune interzicerea, în baza sentinţei de judecată, de a practica activitatea nominalizată de către o persoană concretă. Astfel de activitate poate fi de natura aceleia de care condamnatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii. Ea include atât activitatea de bază (serviciul), de exemplu, medicina, pedagogia, justiţia, conducerea mijloacelor de transport în bază de contract etc., cât şi activitatea în afara serviciului, de exemplu, conducerea transportului personal, vânătoarea etc. 6. Decizia de a priva condamnatul de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate este adoptată de instanţa de judecată în baza materialelor dosarului, ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care agravează răspunderea etc. (a se vedea comentariul la art.75 CP). 7. Instanţa de judecată, la emiterea sentinţei, nu poate interzice condamnatului să ocupe în genere o funcţie de răspundere, dar trebuie să nominalizeze care funcţii anume în organele de stat, ce activitate şi pe ce perioadă condamnatul nu are dreptul să le ocupe. 8. Prin dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se înţelege un post într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori o subdiviziune, filială a lor, în care persoana respectivă, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări deţine anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice (a se vedea prevederile art.123 şi 124 CP şi comentariul acestui articol). 9. Pedeapsa de privare a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă principală sau ca pedeapsă complementară la pedeapsa sub formă de amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, se execută de către serviciile de executare de la locul de trai al condamnaţilor. 10. Conform alin.3 art.65 CP, aceste două măsuri se pot aplica drept pedepse complementare şi în cazurile în care ele nu sunt prevăzute în articolele părţii speciale a prezentului cod. În aceste cazuri caracterul infracţiunii comise e determinat în funcţie de postul ocupat sau de activitatea practicată şi de posibilitatea infractorului de a le utiliza în scopul săvârşirii noilor infracţiuni. Dacă infracţiunea nu este legată de activitatea profesională, inculpatul nu poate fi privat de dreptul de a exercita această activitate. 11. Faptul că la momentul emiterii sentinţei inculpatul nu ocupa încă o anumită funcţie de stat şi nu practica activitatea cu care a fost legată infracţiunea, nu poate fi piedică pentru aplicarea acestor pedepse. Mai mult, instanţa poate aplica pedepsele enunţate şi în cazul în care infractorul îndeplinea anumite funcţii, obligaţiuni temporare la comandă sau indicaţie.

12. Modul de aplicare a pedepselor menţionate este stabilit concret în alin.4 art.65, şi anume: când ele sunt numite în calitate de pedepse complementare la amendă sau la muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul se calculează din momentul rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei), iar când ele sunt aplicate în calitate de pedepse complementare la arest, la trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare - din momentul terminării executării pedepsei principale. Articolul 66. RETRAGEREA GRADULUI MILITAR, A UNUI TITLU SPECIAL, A GRADULUI DE CALIFICARE (CLASIFICARE) ŞI A DISTINCŢIILOR DE STAT În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii, poate retrage condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de calificare (clasificare) şi distincţiile de stat. 1. Această categorie de pedeapsă poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea alin.4 art.62 CP). Pornind de la cerinţele alin.5 art.90 CP, ea poate fi aplicată şi în caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 2. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat poate fi aplicată în caz de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave (a se vedea comentariul de la art.16 CP), ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii şi de persoana infractorului. 3. Gradul militar este o menţiune a persoanei care îndeplineşte o anumită activitate militarizată. El se confirmă în corespundere cu Statutul Forţelor Armate şi cu Regulamentul serviciului militar persoanei concrete în timpul serviciului activ sau în retragere. 4. Titlul special este, de asemenea, o menţiune de stat acordată persoanelor respective care ocupă în modul stabilit de lege o funcţie în organele publice şi îndeplineşte anumite funcţii, atribuie anumite drepturi şi obligaţiuni. 5. Gradul de calificare (clasificare) reprezintă o anumită apreciere a persoanei, determinată în modul stabilit de organele respective în diverse domenii. 6. Distincţia de stat este menţiune de stat ce constă în aprecierea unor merite deosebite în ştiinţă, cultură, producţie etc. Ea se confirmă în modul stabilit special de şeful statului şi atrage după sine anumite drepturi, înlesniri. 7. Instanţa de judecată care a luat decizia privind retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat, în calitate de pedeapsă complementară, imediat după intrarea în vigoare a sentinţei, printr-o sesizare, aduce această decizie la cunoştinţa organului care i-a conferit condamnatului gradul, titlul sau distincţia respectivă. La sesizare se anexează şi copia sentinţei. 8. Organul respectiv va efectua modificările necesare în documentele de conferire a gradului, titlului sau distincţiei şi va lua măsurile respective de privare de dreptul de purtare şi de înlesnirile pe care le acordă aceste grade, titluri sau distincţii. Despre aceasta va fi informată instanţa. 9. Retrogradarea gradului militar poate fi aplicată nu numai persoanelor concrete în timpul serviciului activ, dar şi celor ce au trecut în rezervă. 10. Instanţa de judecată nu este în drept de a priva condamnatul de titlul sau gradul ştiinţific. 11. În caz de anulare a sentinţei de condamnare pe căile ordinare de atac în instanţa de apel sau recurs, instanţa este obligată să sesizeze organul respectiv şi să expedieze în adresa lui copia hotărârii de anulare a pedepsei. Articolul 67. MUNCA NEREMUNERATĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII (1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi.

(3) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. (4) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vârsta de pensionare. (5) Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. [Art.67 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă principală (a se vedea art.62 alin.2 CP). Condamnatul nu va fi remunerat pentru astfel de muncă, indiferent de volumul sau calitatea acesteia, adică este o muncă gratuită. 2. Astfel de activitate se efectuează de către condamnat în afara timpului serviciului de bază sau de studii. Caracterul muncii, locul şi volumul ei sunt determinate de autorităţile administraţiei publice locale şi nu poate depăşi 4 ore pe zi. 3. În funcţie de caracterul infracţiunii săvârşite şi de persoana inculpatului, munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi stabilită pe un termen de la 60 până la 240 de ore. De obicei, această pedeapsă se aplică pentru infracţiuni uşoare şi mai puţin grave, care prevăd o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare (a se vedea art.153, 157, 202, 222, 256, 261, 288, 303, 351, 352, 357 CP) sau pentru care în calitate de pedeapsă nici nu se aplică închisoarea (a se vedea art.177, 178, 196, 199, 203, 204, 241, 249, 255, 256, 355 CP). 4. Constrângerea prin aplicarea acestei pedepse constă în faptul că munca neremunerată poartă un caracter obligatoriu pentru condamnat. 5. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii neremunerate în folosul comunităţii, pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunităţii se înlocuieşte prin arest, calculele respective fiind prevăzute în acest articol. 6. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă de către condamnat, fără motive, într-un termen rezonabil (îndelungat) a obligaţiunilor determinate de către administraţia publică locală. 7. Faptul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii corespunzătoare trebuie semnalat de către organul care execută pedeapsa în judecata care a aplicat această măsură, alăturând şi demersul de a efectua înlocuirea acestei pedepse cu una mai aspră în condiţiile legii. 8. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor indicate în alin.4 al prezentului articol, cu condiţia că la momentul examinării dosarului în judecată sunt anexate documentele respective ale condamnaţilor care certifică invaliditatea: vârsta, existenţa copiilor până la 8 ani, starea de gestaţie a femeilor etc. 9. Pedeapsa enunţată trebuie să fie ispăşită de către condamnat în termen de cel mult 18 luni de la data rămânerii definitive în vigoare a hotărârii judecătoreşti. Neîndeplinirea fără motive reale a muncii neremunerate în folosul comunităţii în termenul vizat trebuie considerată ca eschivare cu rea-voinţă de la pedeapsa numită şi atrage consecinţele indicate în alin.3 al prezentului articol. 10. În cazul în care condamnatul în timpul executării pedepsei nominalizate este recunoscut invalid de gradul I sau II, organul de executare înaintează instanţei judecătoreşti o prezentare privind liberarea de executarea ulterioară a pedepsei, iar în caz de graviditate a condamnatei prezentare privind suspendarea executării pedepsei până la naştere, apoi persoana este liberată de executare, deoarece cade sub altă interdicţie - are copil în vârstă de până la 8 ani. Articolul 68. ARESTUL (1) Arestul constă în privarea de libertate pe un termen de la 3 la 6 luni care se execută în instituţii special destinate ţinerii sub arest în condiţiile prevăzute de Codul execuţional.

1.06. 5. au săvârşit infracţiuni uşoare. Unitatea militară disciplinară este o nouă denumire care a înlocuit sintagma batalion disciplinar din CP anterior. 4. Arestul aplicat militarilor se execută în camera de arest a garnizoanei respective încăpere special amenajată pentru deţinerea militarilor ce comit diverse încălcări de serviciu. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară în locul închisorii nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. această pedeapsă nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. ţinând cont de circumstanţele concrete şi de persoana condamnatului. pe un termen de până la 2 ani. găseşte de cuviinţă să aplice. 2. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară este o pedeapsă principală. va avea un efect pozitiv asupra vinovatului. . precum şi în cazurile în care instanţa de judecată. Conform CP. în cazurile în care instanţa de judecată. indiferent de termenul mic al acestuia. chiar şi în cazurile condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. arestul nu poate fi aplicat persoanelor ce n-au împlinit vârsta de 16 ani.(2) La aplicarea arestului în locul muncii neremunerate în folosul comunităţii.90 CP).03] 1. nu li se aplică trimiterea într-o unitate militară disciplinară. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. Se presupune că regimul de izolare pentru condamnat. în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. (4) Militarii execută pedeapsa cu arest în camera de arest a comenduirii militare. se creează condiţii speciale de executare a pedepsei pentru militarii în termen condamnaţi. 4. Pornind de la caracterul strict al acestei pedepse. în baza aplicării Statutelor militare. Arestul este o măsură privativă de libertate şi constă în izolarea de societate a persoanei condamnate într-un penitenciar. în cazul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la aceasta. Arestul este o nouă măsură de constrângere statală în calitate de pedeapsă principală. 2. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. în cazurile prevăzute de lege. Persoanele trimise să ispăşească pedeapsa într-o unitate militară disciplinară îşi păstrează statutul de militari. 6. El se aplică pe un termen de la 3 până la 6 luni. 5.68 completat prin Legea nr. femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. iar în caz de înlocuire a muncii neremunerate cu arestul termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni.211-XV din 29. şi se aplică de către instanţă numai militarilor în termen şi persoanelor echivalate lor (studenţilor instituţiilor militare pentru infracţiunile săvârşite în timpul studiilor. precum şi alte infracţiuni. În această unitate pot fi trimişi militarii care. găseşte de cuviinţă să aplice. dacă până la admiterea în aceste instituţii ei n-au trecut serviciul militar în termen). Articolul 69. Aceste condiţii sunt prevăzute de legislaţia executorie.05. în cazurile în care ele săvârşesc infracţiuni în timpul serviciului militar în termen. [Art. în vigoare din 12. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. separat de cel în care se execută închisoarea. 3. În condiţiile actuale ale societăţii arestul poate fi aplicat în cazurile infracţiunilor uşoare. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen. femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. Acestor persoane. Modalitatea executării arestului în camera nominalizată este reglementată de statutele militare şi de alte acte normative ale Forţelor Armate ale RM. termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. (3) Arestul nu poate fi aplicat persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani. Aceasta este o unitate militară deosebită în care.03. au săvârşit infracţiuni li se poate aplica trimiterea într-o unitate militară disciplinară. în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. poartă uniforma militară şi sunt asigurate cu hrană conform normelor stabilite în armata naţională. 3. TRIMITEREA ÎNTR-O UNITATE MILITARĂ DISCIPLINARĂ Militarilor care.

9. 8. 2.6. termenul se calculează o zi pentru o zi. cu titlu de graţiere. 5. termenul închisorii nu poate depăşi 15 ani. Totodată. legiuitorul prevede liberarea condiţionată şi de această pedeapsă (a se vedea alin. 4. În caz de înlocuire a pedepsei închisorii cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară. închisoarea constă în privarea de libertate. nu se aplică trimiterea într-o unitate disciplinară persoanelor angajate în Armata Naţională pe bază de contract. ÎNCHISOAREA (1) Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei. poate aplica această pedeapsă militarilor în termen în loc de închisoare. De asemenea. Termenul închisorii pentru ei nu poate depăşi 15 ani. caporalilor. Articolul 70. indiferent de gradul militar şi de funcţia deţinută anterior. Instanţa de judecată. se află în situaţie de ostaşi şi poartă îmbrăcăminte şi semne de distincţie unice stabilite pentru această unitate militară disciplinară. Drept categorie de pedeapsă. (4) La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni. prevăzute de partea specială a prezentului cod şi de persoana vinovatului. se execută în penitenciare de tip deschis. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. Ea a fost introdusă în sistemul actual de pedepse în momentul abolirii pedepsei cu moartea (1995). stabilită prin sentinţa instanţei de judecată. se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani. După ispăşirea pedepsei militarii se întorc în unităţile respective pentru efectuarea serviciului respectiv în termen până la executarea lui definitivă. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani.5 art. Termenul de deţinere a condamnaţilor în închisoare este stabilit de la 6 luni până la 25 de ani în funcţie de gravitatea infracţiunii concrete.91 CP). semiînchis şi închis (a se vedea comentariul la art. pedeapsa cu închisoare nu poate fi mai mare de 30 de ani. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală ce constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii.72 CP). dar pe un termen ce nu depăşeşte 2 ani. se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani (a se vedea comentariul la art. 1. (2) Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave. 7. izolarea de societate a persoanei fizice prin deţinerea ei pe un anumit termen în baza şi în modul stabilit de lege. cu titlu de graţiere. În perioada executării pedepsei în unitatea militară disciplinară militarii condamnaţi. pe un anumit termen.71 CP). Această pedeapsă se ispăşeşte în penitenciar de tip închis. iar în cazul unui cumul de sentinţe. Atunci când detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu o pedeapsă mai blândă. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. precum şi ofiţerilor. Închisoarea are drept scop limitarea libertăţii persoanei şi efectuarea supravegherii asupra comportamentului condamnatului. iar în cazul unui cumul de sentinţe. (2) Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni la 25 de ani. 11. Pedeapsa în formă de închisoare. DETENŢIUNEA PE VIAŢĂ (1) Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii. (5) În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blândă. (3) La stabilirea pedepsei pentru o persoană care la data săvârşirii infracţiunii nu a atins vârsta de 18 ani. (3) Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor. Pedeapsa definitivă în formă de închisoare în cazul unui concurs de infracţiuni nu poate fi stabilită mai mare de 30 de ani. în baza hotărârii instanţei de judecată. însă numai în cazul în care . Persoanele condamnate la închisoare care nu au atins vârsta de 18 ani îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciarele pentru minori. 10. 1. Timpul deţinerii condamnatului într-o unitate militară disciplinară nu intră în termenul de efectuare a serviciului militar. 3. Articolul 71. într-un penitenciar. 6.

Această prevedere corespunde pe deplin cerinţelor Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copilului. . În penitenciare de tip închis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. 6. CATEGORIILE PENITENCIARELOR ÎN CARE SE EXECUTĂ PEDEAPSA CU ÎNCHISOARE (1) Pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare: a) de tip deschis. în aceste penitenciare este organizat un proces unic de instruire şi educaţie.5 al prezentului articol. Articolul 72. îndreptat spre educarea lor în spiritul respectării legilor. penitenciar de tip semiînchis şi penitenciar de tip închis. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. săvârşite cu intenţie. În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă (a se vedea comentariul la art. se deţin separat de condamnaţii adulţi.16.72 completat prin Legea nr. 17 CP). (2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă. 2. (6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei. mai puţin grave şi grave. antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. 4. al atitudinii conştiincioase faţă de pregătirea profesională şi ridicarea nivelului de cultură generală. la care RM a aderat în 1993. Ele sunt: penitenciar de tip deschis.instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării în continuare a pedepsei şi în care condamnatul a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare.211-XV din 29. Conform alin. (3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. Pentru prima dată actualul CP a prevăzut categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea. săvârşite cu intenţie (a se vedea comentariul la art. mai puţin grave şi grave. 3. 3. persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoarea în penitenciare pentru minori. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului.16 alin. (4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă.05.6 CP). În penitenciarul pentru minori condamnaţii în vârstă de până la 18 ani. În penitenciare de tip semiînchis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. La această pedeapsă nu pot fi supuşi minorii şi femeile. c) de tip închis. în vigoare din 12. (5) Persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în penitenciare pentru minori. 2. adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York.03] 1. ca dovadă a realizării principiului umanismului.18 CP). antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. Această pedeapsă se execută în condiţiile prevăzute de lege. (7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată în corespundere cu legislaţia. b) de tip semiînchis. 5. Funcţionarea penitenciarului pentru minori se bazează pe principiile generale şi pe cerinţele de regim stabilite de lege.06. 4. de regulă. 7. La detenţiune pe viaţă sunt condamnate numai persoanele care au săvârşit cu intenţie infracţiuni excepţional de grave (a se vedea comentariul la art. În scopul corijării condamnaţilor minori.03. [Art. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă.

o poate anula sau modifica în corespundere cu hotărârea instanţei de judecată în aşa fel ca să fie stabilite interdicţiile de a încheia anumite tranzacţii. În sentinţa instanţei trebuie să fie reflectat concret în ce teritoriu sau pentru ce perioadă a anului. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. 2. (2) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător trebuie aplicată ca pedeapsă numai în cazul în care instanţa de judecată va constata că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea acestei organizaţii şi prelungirea activităţii ei. lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se efectuează de Comisia de lichidare sau de lichidator conform legislaţiei în vigoare. comunică instanţei judecătoreşti. Această categorie de pedeapsă aplicată persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător este o noutate în dreptul penal al RM. de a primi subvenţii. Aceste schimbări se efectuează atunci când condamnatul are o conduită ireproşabilă. 6. Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată la propunerea administraţiei în corespundere cu legislaţia în vigoare.87 CC. prevăzută de prezentul Cod. Dizolvarea persoanei juridice se efectuează conform procedurii de lichidare a întreprinderii. stabilite de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinzător. care a eliberat autorizaţia sau licenţa persoanei juridice. 3. Pentru săvârşirea infracţiunii concrete persoana juridică poate fi privată de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru care dispune de autorizaţie sau licenţă din momentul intrării în vigoare a hotărârii respective. după primirea sentinţei şi realizarea ei. precum şi de prevederile art. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. 5. pe cât timp şi de care activitate este privată de dreptul de a o exercita persoana juridică în cauză. PRIVAREA UNEI PERSOANE JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR DE DREPTUL DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii. În alte situaţii instanţa poate numi o altă pedeapsă persoanei juridice.8. Articolul 74. 3. de a primi subvenţii. 2. Se ştie că persoana juridică efectuează activitatea de întreprinzător în baza autorizaţiei sau a licenţei de activitate eliberate de organul de stat respectiv. LICHIDAREA PERSOANEI JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător constă în dizolvarea acesteia. 7. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. 4. CAPITOLUL VIII INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR . În baza sentinţei judecătoreşti. Organul respectiv. (2) Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat. În acest caz instanţa de judecată remite organului de stat respectiv sentinţa spre executare a pedepsei nominalizate faţă de persoana juridică recunoscută vinovată. 1. informează organul fiscal şi administraţia publică locală din raza de activitate a persoanei juridice despre executarea pedepsei numite. Organul de stat. cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă. 4. Persoana juridică se consideră lichidată din momentul radierii ei din Registrul de Stat. 1. Articolul 73. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. Lichidarea acesteia se realizează prin dizolvare.

Acţiunea de aplicare a pedepsei penale este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. Legea penală acordă instanţei de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale şi a pedepsei penale. Numind pedeapsa principală. ce depăşeşte limitele sancţiunii articolului. în limitele sancţiunii prevăzute de articolul concret conform căruia este calificată infracţiunea. În acest caz limitele minime ale pedepsei se stabilesc în baza normelor părţii generale a CP: termenul cel mai mic de închisoare. de motivul acesteia. instanţa stabileşte tipul şi mărimea pedepsei. justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat (art. din numărul celor menţionate. 1. egal cu 6 luni (art. Art. ţinând cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. permit instanţei să decidă nu numai mărimea. Aplicarea pedepsei va fi corectă numai cu condiţia numirii acesteia în corespundere cu criteriile generale prevăzute de legislaţia penală. retragere a gradului militar.75 CP obligă instanţa de judecată să ţină cont de următoarele criterii de aplicare a pedepsei: a) pedeapsa se aplică în limitele fixate în partea specială a CP. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. . de persoana celui vinovat.68 CP). de care este obligată să se conducă instanţa de judecată la aplicarea fiecărei pedepse. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. dar şi tipul pedepsei. În cazul în care se constată în acţiunile persoanei o componenţă de infracţiune. de persoana celui vinovat.66 CP) se pot aplica şi atunci când ele nu sunt prevăzute direct în calitate de pedepse complementare în sancţiunea articolului. La o sancţiune relativ-determinată instanţa este în drept a alege mărimea unui anumit tip de pedeapsă.150 de unităţi convenţionale (art. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei. Toate criteriile enumerate în lege poartă un caracter independent. Condiţia esenţială pentru a stabili aplicarea corectă a pedepsei constă în calificarea exactă a infracţiunii săvârşite. pentru fiecare persoană vinovată în parte. Conform sensului legii. Libertatea instanţei de a numi pedeapsa depinde în mare măsură de tipul sancţiunii.114 CRM. conform căruia se califică infracţiunea. care includ două sau mai multe pedepse. pedepsele complementare în formă de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate (art. 2. de circumstanţele cauzei etc. instanţa stabileşte unele pedepse complementare. Pedeapsa se stabileşte mai jos de limita minimă în condiţiile indicate în art. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite. între limitele minime şi cele maxime indicate în articolele din partea specială. a unui titlu special.Articolul 75.65 CP).64 CP).70 CP). arestul .84 şi 85 CP). 4. Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înţeleg cerinţele (regulile) stabilite de lege. se stabileşte prin concurs de infracţiuni şi în cumul de sentinţe (art. Sancţiunile alternative. Pedeapsa trebuie interpretată de infractor ca rezultat meritat pentru activitatea sa ilegală. În articolele CP care prevăd infracţiuni uşoare şi mai puţin grave este indicată.egal cu 3 luni (art. CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI (1) Persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. O pedeapsă mai aspră. Pedeapsa incorectă conduce la modificarea sentinţei sau chiar la anularea completă a ei. de regulă. numai limita maximă a pedepsei. Stabilirea corectă a pedepsei permite asigurarea scopurilor pedepsei. Acest criteriu vizează limitele sancţiunii articolului corespunzător din partea specială a CP. prevăzute de una şi aceeaşi sancţiune sau de partea generală a CP. amenda . de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. Conform art. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. iar luate împreună ele asigură corectitudinea cu care instanţa de judecată aplică pedeapsa. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. 3.79 CP. (2) O pedeapsă mai aspră.

personalitatea infractorului. care se realizează. studiile. Importanţa lor pentru determinarea pedepsei este luată în consideraţie de legiuitor la numirea sancţiunilor. nu se poate determina definitiv personalitatea vinovatului. caracterul. După conţinutul şi forma de manifestare. a circumstanţelor atenuante sau agravante. o concretizează şi o consolidează. e) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie personalitatea infractorului. d) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie motivul infracţiunii. ca faptă prejudiciabilă. Toate aceste împrejurări au aceeaşi importanţă şi trebuie să fie luate în consideraţie în aceeaşi măsură de către instanţa de judecată la examinarea tuturor categoriilor de infracţiuni. este rezultatul manifestărilor calităţilor antisociale ale persoanei infractorului.76 şi 77 CP. răzbunarea. în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil. apropiindu-se de limita minimă sau maximă. antecedentele penale şi alte activităţi de manifestare ale infractorului au un rol important în elucidarea obiectivă a personalităţii acestuia. Aceste circumstanţe se referă la caracteristica faptei săvârşite. Circumstanţele atenuante sau agravante sunt prevăzute în dispoziţiile articolelor părţii speciale şi în normele părţii generale ale CP. Caracteristica deplină a personalităţii infractorului se face în baza tuturor însuşirilor fizice şi psihice ale acestuia. sub aspect pozitiv sau negativ. se caracterizează printr-un ansamblu de trăsături morale şi/sau intelectuale prin care se remarcă în cele mai diverse circumstanţe indiferent de timpul săvârşirii infracţiunii.77 CP) nu poate servi drept temei pentru a mai agrava sau atenua pedeapsa. Categoriile infracţiunilor contribuie la individualizarea pedepselor şi la pedepsirea infractorilor. Motivul întotdeauna întrece intenţia. Activitatea infracţională are la bază anumite motive şi se îndreaptă spre atingerea unor scopuri. în funcţie de caz. grave. legea în viaţa făptuitorului. huliganismul. a personalităţii infractorului. Prevederile părţii generale a CP se referă la toate normele din partea specială. gelozia. scopurile personale ş. infracţiunile sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare. În asemenea mod. c) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie gravitatea infracţiunii.75 CP obligă instanţa să stabilească pedeapsa ţinând seama de circumstanţele atenuante sau agravante prevăzute de art. Art. Atribuirea infracţiunilor la una sau altă categorie produce anumite consecinţe juridice. De aceea. dacă o circumstanţă serveşte drept semn constitutiv sau calificativ al componenţei concrete de infracţiune. particularităţi care s-au manifestat nu numai prin fapta comisă. instanţa poate numi o pedeapsă mai uşoară sau mai aspră. Fiecare dintre nuanţele ce caracterizează personalitatea infractorului se ia în consideraţie de către instanţa de judecată la stabilirea pedepsei şi. a. pentru că infracţiunea comisă constituie doar un singur episod din comportamentul social al făptuitorului. procedând la o pedeapsă principală sau aplicând. fără excepţie. De aici necesitatea şi obligativitatea pentru instanţa care a emis sentinţa şi pentru instanţele superioare care introduc . motivele pot fi diferite: ura. comportamentul în cadrul familiei.16 CP. pe lângă cea principală. invidia.76 CP) ori agravante (art. şi una complementară. prezenţa acesteia în lista circumstanţelor atenuante (art.b) pedeapsa se aplică în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. Pentru clasificarea infracţiunilor pe categorii legiuitorul a folosit caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. mai puţin grave. În funcţie de caracterul circumstanţelor atenuante sau agravante. numai în baza faptei săvârşite. Totuşi. f) circumstanţele atenuante sau agravante au un rol deosebit de care se ţine cont la stabilirea pedepsei. vârsta. datoriile civice. prin normele părţii speciale şi în corespundere cu ele. cariera. Acest criteriu înseamnă că folosirea normelor părţii speciale cere concordanţă cu normele părţii generale. În corespundere cu art. Stabilirea motivelor şi a scopului infracţiunii are o importanţă deosebită pentru clarificarea gravităţii infracţiunii săvârşite. dar şi în timpul vieţii şi activităţii infractorului în alte condiţii. deosebit de grave. la caracteristica personalităţii infractorului şi sunt scoase de legiuitor în afara componenţei de infracţiune. temperamentul. ce se caracterizează prin două semne: forma vinovăţiei şi mărimea sancţiunii ce prevede pedeapsa închisorii. Infracţiunea. fiecare dintre ele micşorează sau măreşte răspunderea penală. excepţional de grave. Condiţiile social-psihologice şi de muncă.

prin imitare.a) din art. Prin sintagma înscrisă la lit. nu va asigura atingerea scopului scontat. j) alte împrejurări. a integrităţii lor fizice şi psihice.d) art. g) la stabilirea pedepsei instanţa ţine cont de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului. Toate criteriile generale examinate la aplicarea pedepsei trebuie să fie analizate în cumul. Prezenţa copiilor minori în familia vinovatului (lit. Deseori minorii săvârşesc infracţiunea din ştrengărie. Pedeapsa mai aspră.b). adică de către o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani. în limitele prevederilor articolului. i) acţiunile ilegale sau imorale ale victimei. g) căinţa sinceră sau autodenunţarea. fapt ce împiedică determinarea corectă a comportamentului în situaţiile de conflict. 3. din sentimentul fals de tovărăşie (prietenie). Art. adică în lipsa antecedentelor penale pentru o infracţiune săvârşită mai înainte sau expirarea termenului de prescripţie.76 CP se înţelege săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Atenuarea pedepsei unei femei gravide este importantă pentru a ocroti sănătatea femeii şi a urmaşilor ei. pentru prima dată. este privită drept circumstanţă atenuantă. trebuie să ia în consideraţie: componenţa familiei vinovatului. în sens juridic. a. sub presiunea infractorilor adulţi. 1. e) săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial ori din motive de compătimire. b) săvârşirea infracţiunii de către un minor. Săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă (lit.76). la numirea pedepsei.2 şi 3 art. starea materială. Numai cu respectarea acestei cerinţe instanţa poate numi o pedeapsă corectă. Cerinţele enunţate exprimă tendinţa legiuitorului de a minimaliza posibilitatea apariţiei consecinţelor negative ale pedepsei aplicate pentru familia condamnatului. 5. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate. În sensul acestei circumstanţe este suficient un singur copil la educarea şi creşterea cărora participă vinovatul. 2. şi nu faptic. poate fi stabilită numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă.2 art. din numărul celor menţionate. 4.c) este prevăzută drept circumstanţă atenuantă indiferent de termenul gravidităţii. . care să corespundă scopurilor legii. Menţionăm că infractorul minor este predispus spre corectare mai mult decât vârstnicul. Pentru aceasta instanţa de judecată. iar psihicul acestuia este preponderent nestabil. care se explică prin faptul că minorul are o concepţie despre lume în stadiu de formare. Folosirea sancţiunilor alternative (alin. Noţiunea de infracţiune uşoară sau mai puţin uşoară este elucidată în alin. stabilirea şi luarea în consideraţie a cărora este obligatorie la aplicarea pedepsei. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei lui. dacă ele au provocat infracţiunea.16 CP. Această regulă conţine în esenţă două cerinţe: atingerea scopului pedepsei şi corectarea vinovatului. Minorul. Instanţa trebuie să aleagă şi să aplice acel tip şi acea mărime a pedepsei. 5. Circumstanţa ce micşorează pedeapsa are la bază principiul umanismului. nu întotdeauna prevede consecinţele acţiunilor sale asupra societăţii. f) preîntâmpinarea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvârşite. condiţiile de trai ş. c) săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă.schimbări în această sentinţă de a indica în hotărârea pronunţată circumstanţele agravante sau atenuante concrete care au fost luate în consideraţie de instanţă la numirea pedepsei. care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii.75 CP) vizează pedepsele care variază de la cele mai blânde până la cele mai aspre. h) contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor. neavând experienţă de viaţă. Articolul 76. Iritarea şi nervozitatea excesivă care însoţesc perioada de gestaţie a multor femei slăbesc controlul acestora asupra acţiunilor lor. CIRCUMSTANŢELE ATENUANTE La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante: a) săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. d) prezenţa copiilor minori în familia vinovatului. Săvârşirea infracţiunii de către un minor (lit.76 CP enumără circumstanţele atenuante.

Împrejurările grave de ordin personal sau familial sunt temporare. De exemplu. de exemplu. Existenţa copiilor minori poate să nu fie considerată circumstanţă atenuantă în cazul în care vinovatul este lipsit (decăzut) din drepturile părinteşti.h) demonstrează căinţa sinceră a vinovatului care a săvârşit infracţiunea şi tendinţa acestuia de a-şi repara vina.f) art. a decesului lor etc.76 CP legislatorul prevede 3 forme de acţiuni ale vinovatului care duc la minimalizarea consecinţelor infracţiunii şi de aceea este nevoie ca ele să fie luate în consideraţie în cadrul procesului de individualizare a pedepsei. Prin săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial (lit. de caracterul ei. Repararea benevolă a pagubei pricinuite presupune că vinovatul. Asemenea acţiuni ale vinovatului poartă denumirea de căinţă activă. Prin preîntâmpinare de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii se înţelege înlăturarea sau micşorarea acestor urmări. 7. Autodenunţarea poate servi oricând ca circumstanţă atenuantă. 8. În conţinutul lit. omorul unei persoane care suferă de o boală incurabilă.e) se înţelege un cumul de circumstanţe nefavorabile pentru persoana dată. 9. dar şi la bărbaţii responsabili de întreţinerea copiilor. Prin repararea daunei cauzate se înţelege şi situaţia în care persoana vinovată îşi prezintă în mod public scuzele pe motiv de cauzare a unei daune morale. care pot condiţiona săvârşirea infracţiunii. Traiul împreună cu ei drept condiţie de atenuare a pedepsei nu este obligatoriu. a automobilului. dar prezintă greutăţi materiale esenţiale cauzate de lipsa unui loc de muncă. nu se ocupă de educarea lor sau a săvârşit faţă de copii anumite acţiuni penale. reparaţia casei de locuit.g) înseamnă trezirea conştiinţei vinovatului şi încercarea acestuia de a se corecta.56 CP). Aceasta se manifestă prin restabilirea stării iniţiale a obiectului atentării. fără nici o presiune asupra sa din partea cuiva sau a organelor de drept. Autodenunţarea este o acţiune care facilitează descoperirea infracţiunii. Prin toate acţiunile sale persoana vinovată se străduieşte să ajute organele de drept la stabilirea rolului fiecărei persoane care a participat la săvârşirea infracţiunii sau la descoperirea altor persoane care au participat nemijlocit la săvârşirea infracţiunii. Prin căinţă sinceră vinovatul comunică din proprie iniţiativă organelor de drept despre infracţiunea săvârşită. furtul de bani ori a medicamentelor necesare pentru vindecarea vinovatului sau a apropiaţilor săi. de motivele de comportament ale făptuitorului. Căinţa sinceră sau autodenunţarea (lit. după încetarea activităţii infracţionale cu adresarea de a contribui la descoperirea infracţiunii. De exemplu. Este necesară existenţa raportului cauzal între acţiunile săvârşite şi prezenţa factorilor reali. de un salariu mic pentru întreţinerea familiei. efectuată (în formă orală sau scrisă) de către persoana care a săvârşit infracţiunea. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor (lit. restituie valoarea prejudiciului cauzat. dacă organele de drept nu cunoşteau acest fapt. ale coparticipanţilor. explică împrejurările efectuării acţiunilor sale infracţionale. Astfel de acţiuni au loc atunci când vinovatul. boala persoanei care săvârşeşte infracţiunea. după răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase despre victimă făptuitorul îşi cere scuze de la acesta în faţa vecinilor. a membrilor familiei sale sau a apropiaţilor. condiţii de trai nefavorabile. după ce a săvârşit infracţiunea. Această circumstanţă constă în faptul prezenţei acelui concurs de împrejurări care l-a împins la săvârşirea infracţiunii cu scopul de a înlătura sau uşura situaţia în care se află vinovatul. De exemplu. 6. nu asigură copiilor susţinerea materială necesară. Motivul de compătimire presupune că făptuitorul a fost împins la infracţiune din milă faţă de persoana care suferă. Circumstanţa comentată trebuie deosebită de renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. Noţiunea de autodenunţare desemnează acţiunea de comunicare oficială către organele de drept. în timpul şi după săvârşirea infracţiunii. întreprinde anumite acte prin care preîntâmpină sau înlătură consecinţele prejudiciabile care pot să apară. dar numele cărora nu sunt . transportarea la timp de către vinovat a victimei la o instituţie medicală ca să nu survină moartea persoanei în urma cauzării leziunilor corporale. acordă ajutor material victimei pentru ca să se trateze. Ea nu depinde de timpul care s-a scurs din momentul săvârşirii infracţiunii.Această condiţie se referă nu numai la femei. descoperă identitatea acestora şi apreciază acţiunile sale ca fapte negative.

care serveşte pentru vinovat drept sursă de existenţă de bază sau esenţială suplimentară. Enumerarea circumstanţelor agravante în art. d) săvârşirea infracţiunii din motive de duşmănie sau ură socială. de calamităţile naturale. faţă de o femeie gravidă sau o persoană care se afla în stare de neputinţă. n) săvârşirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate. . b) provocarea prin infracţiune a unor urmări grave.34. a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice. j) săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate. h) săvârşirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei.a) fixează repetarea şi recidiva de infracţiune ca varietăţi ale pluralităţii de infracţiuni. Articolul 77. a muniţiilor. în funcţie de caracterul infracţiunii.i) exprimă sensul că anume acţiunile victimei au servit drept pretext pentru săvârşirea infracţiunii. iar recidiva infracţiunii . Prin sintagma alte împrejurări (lit.(1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni. i) săvârşirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit. recidivă de infracţiuni sau săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire. CIRCUMSTANŢELE AGRAVANTE (1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante: a) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune. naţională. m) săvârşirea infracţiunii profitând de starea excepţională. ca formă a infracţiunii repetate. e) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani. Un astfel de comportament prin sine însuşi provoacă o altă persoană şi îi dă un motiv de a săvârşi infracţiunea. a substanţelor nocive şi radioactive. precum şi de dezordini de masă. care nu sunt prevăzute de această normă. la identificarea locului unde se ascund ele. g) instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare în săvârşirea infracţiunii. rasială sau religioasă.31 CP.77. cu tendinţa de a însuşi un câştig (avantaj) patrimonial.în comentariul la art. Sintagma acţiunile ilegale sau imorale ale victimei dacă ele au provocat infracţiunea (lit. să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă.cunoscute. ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante. Lit. precum şi cu aplicarea constrângerii fizice sau psihice. Instanţa de judecată are dreptul.76) legea oferă instanţei dreptul de a lua în consideraţie şi alte circumstanţe atenuante. spre deosebire de circumstanţele atenuante. f) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti. 2. de aceea este considerată drept circumstanţă atenuantă. c) săvârşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie. 1. Prin săvârşirea infracţiunii sub formă de îndeletnicire trebuie înţeleasă o asemenea activitate infracţională sistematică (infracţiuni săvârşite mai mult de 3 ori) legată de îmbogăţirea ilegală. 10. Îndeletnicirea infracţională. Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art. (2) Dacă circumstanţele menţionate la alin. l) săvârşirea infracţiunii din interes material sau cu alte intenţii josnice. are caracter exhaustiv. a mijloacelor tehnice special pregătite. este determinată de motive de profit.j) art. a substanţelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită. Această circumstanţă este interpretată ca atenuantă indiferent de prezenţa sau absenţa stării de afect. 11. Circumstanţa considerată atenuantă şi argumentul instanţei de judecată în acest sens trebuie să fie indicate în hotărârea judecătorească. k) săvârşirea infracţiunii cu folosirea armei. unde sunt tăinuite bunurile sau alte lucruri preţioase care au fost sustrase în momentul săvârşirii infracţiunii.

6. rasiale sau religioase (lit. făptuitorii mai răspunzând şi pentru participaţie la acea infracţiune la care a fost implicat sau atras minorul. vârsta minorului. 9. maladii etc. Prin stipularea de la lit. 210 CP). Instigatoare sunt recunoscute acţiunile care au drept scop orientarea minorului spre săvârşirea infracţiunii (a se vedea art.b) trebuie să se înţeleagă urmările grave care nu sunt incluse în componenţa de infracţiune în calitate de semne calificative. Circumstanţele înscrise la lit. cât şi cu alte circumstanţe care demonstrează cruzimea deosebită a . Practica judiciară recunoaşte drept astfel de urmări: moartea oamenilor. Prin stare de neputinţă se înţelege o stare fizică sau psihică a victimei care nu-i permite să opună rezistenţă infractorului (vârstă înaintată. de capacitatea scăzută de a se opune în caz de atentat.176 CP). neomenie şi cinism. provocarea de daune grave persoanei. religie. La aprecierea acestei circumstanţe agravante trebuie luate în consideraţie mijloacele de atragere a minorilor în activitatea infracţională. Infractorul tinde a înceta activitatea de îndeplinire a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti sau de a se răzbuna pentru ele. deoarece infractorul se foloseşte de starea de neputinţă a persoanelor indicate în această prevedere. Circumstanţa agravantă prevăzută la lit. Pentru a recunoaşte graviditatea.). Săvârşirea infracţiunii prin acţiuni deosebit de crude sau prin batjocorire a victimei (lit. prin faptul săvârşirii infracţiunii. netipice (atipice) pentru acţiunea sau inacţiunea dată care măreşte considerabil nivelul de gravitate al infracţiunii săvârşite. iar persoană în etate este considerat individul care a atins vârsta de pensionare.208. Noţiunea de cruzime deosebită se îmbină atât cu metodele săvârşirii infracţiunii de omor. Prin participaţie infractorii îşi unesc forţele. cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau în proporţii deosebit de mari etc. toate acestea nefiind în acelaşi timp semne ale componenţei de infracţiune. compusă. ce decurg din contractul de muncă cu întreprinderile şi organizaţiile indiferent de forma de proprietate înregistrate în modul stabilit. Prin urmări grave se înţeleg daunele secundare (auxiliare). Semnul deosebitei cruzimi a fost tălmăcit în practica judiciară în legătură cu examinarea cazurilor de omor intenţionat.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat). pieirea în masă a animalelor.a se vedea HP CSJ RM nr. Instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare la infracţiune formează întotdeauna componenţe de infracţiuni de sine stătătoare (art. acţionează coordonat cu riscul minim de a fi demascaţi. 209. iar prin noţiunea de executare a obligaţiunilor obşteşti se are în vedere îndeplinirea de către cetăţeni a îndatoririlor obşteşti care le sunt special încredinţate. informarea organelor puterii despre infracţiunile săvârşite sau în pregătire etc. 4. neputinţa persoanei drept circumstanţă agravantă va trebui ca infractorul să fi fost conştient de acest fapt şi să fi profitat de el la săvârşirea infracţiunii. vârsta minoră (sub 14 ani).42 CP). Săvârşirea infracţiunii în circumstanţele prevăzute de lit. 5.. 8. precum şi acţiunile în interesele societăţii sau ale unor cetăţeni aparte (curmarea contravenţiilor.3.d) presupune năzuinţa vinovatului de a demonstra. grup criminal organizat şi organizaţie criminală (a se vedea comentariile la art. rasă. existenţa unui dispreţ faţă de o anumită naţiune.c) măreşte considerabil gravitatea şi pericolul daunei. 7. gravitatea infracţiunii la care a fost atras minorul.e) amplifică pedeapsa. gradul influenţei infractorilor. aceste urmări grave trebuie să fie într-un raport cauzal cu infracţiunea săvârşită care poate fi intenţionată sau din imprudenţă. Săvârşirea infracţiunii prin participaţie (lit.42-47 CP) au însemnătate la determinarea circumstanţei agravante. Motivul duşmăniei şi al urii naţionale.f) este condiţionată de activitatea de serviciu sau obştească a persoanei în raport cu care a fost săvârşită infracţiunea. Minor se consideră copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani. . De aceea şi circumstanţa în cauză măreşte pedeapsa.g) este inclusă pentru a proteja minorii de influenţa infractorilor adulţi. ca şi asupra unor sau altor reprezentanţi ai acestora (a se vedea comentariul la art.l) probează degradarea morală profundă a vinovatului. repartizează între ei rolurile. Toate formele participaţiei: simplă. Prin noţiunea de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu se înţeleg acţiunile oricărei persoane care se referă la funcţiile ei de serviciu. Ea se răspândeşte numai asupra persoanelor care au atins vârsta de 18 ani.

profund) influenţează comportamentul persoanei. alunecările. muniţiilor şi a altor mijloace se are în vedere utilizarea fizică sau psihică a însuşirilor distrugătoare ale acestora indiferent de gradul intensităţii şi de rezultatul acţiunilor lor. 12. alte substanţe toxice. Prin constrângere fizică se înţelege orice formă de acţiune (influenţă) fizică asupra victimei la săvârşirea infracţiunii (cauzarea loviturilor. au fost îmbinate cu pricinuirea unor suferinţe deosebite victimei (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale. invidia. în funcţie de caracterul infracţiunii. victima a fost supusă torturilor. cu bună-ştiinţa vinovatului. Semnul unei cruzimi deosebite se depistează în cazurile în care. partea generală). iar rezultatul acestora ar putea fi catastrofal: nimicirea unor importante valori materiale.j) este starea care survine în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice (beţie) sau substanţe narcotice. care pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei. Gradul beţiei fiziologice nu influenţează şi nu determină răspunderea penală a vinovatului. materialele radioactive care măresc capacitatea acţiunilor distrugătoare. a. Prin batjocorire se înţeleg acţiunile săvârşite într-o formă cinică şi brutală îndreptate asupra victimei cauzându-i suferinţe morale sau/şi psihice care-i înjosesc demnitatea. instituţiilor şi organizaţiilor.III. înainte de a săvârşi infracţiunea sau în procesul săvârşirii acesteia. carierismul. substanţele otrăvitoare şi bacteriologice periculoase. Prin folosirea armei. Utilizarea celor enumerate şi a altor mijloace asemănătoare creează un real pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. a. utilizarea unei toxine cu acţiune chinuitoare. inundaţiile. O cruzime deosebită se poate manifesta şi prin săvârşirea infracţiunii în prezenţa rudelor apropiate ale victimei. Ele adeveresc faptul că persoanele care le săvârşesc sunt deosebit de periculoase. schingiuirilor sau infracţiunea s-a săvârşit prin metode care. Legea acordă instanţei de judecată dreptul ca. fiind măsura temporară luată pentru normalizarea situaţiei. incendiile. forţa şi intensitatea lor. 10. deoarece vinovatul alege mijlocul ce creează un pericol sporit nu numai pentru persoana supusă acţiunilor făptuitorului. mediu. Starea de ebrietate (lit. Circumstanţa expusă la lit. radiaţiile. frica etc. avariile ş. Acestea pot fi arma de distrugere în masă. Drept mijloace care determină apariţia stării de ebrietate pot fi: alcoolul. Prin circumstanţa din lit. arderea de viu. 11. Circumstanţele enumerate la lit. dar şi pentru celelalte. După consumarea lor este necesară efectuarea unor lucrări importante de intervenţie şi restabilire.k) apar ca izvor de pericol sporit. tâlhărie ş. înăbuşirea. Scopul acaparator se exprimă prin tendinţa persoanei spre profit şi îmbogăţire prin săvârşirea infracţiunii. pentru mediu. Se consideră una dintre cele mai răspândite condiţii ce contribuie la săvârşirea infracţiunii. Orice stadiu de ebrietate (uşor.vinovatului. Starea de ebrietate nu exclude responsabilitatea persoanei. Prin stare excepţională se înţelege regimul de drept special al activităţii organelor puterii de stat şi ale autoadministrării locale. Totodată circumstanţa comentată presupune infracţiunea săvârşită prin mijloace care prezintă un prejudiciu sporit.i) prin conţinutul său se contrapune infracţiunii săvârşite prin folosirea armei şi a mijloacelor enumerate la lit. întreprinderilor. În calitate de alte motive josnice pot să apară răzbunarea. să nu considere starea de ebrietate drept circumstanţă agravantă. gelozia. apă etc. înecarea. substanţele narcotice. epidemiile. de corespunderea totală sau parţială a cerinţelor reglementate de statutul mijloacelor indicate în această literă. Ebrietatea caracterizează negativ personalitatea celui vinovat. Baza motivatorie a acestor infracţiuni este determinată de propriul interes asupra intereselor legale ale altor persoane şi asupra celor obşteşti.k) a articolului comentat. În categoria calamităţilor naturale se includ cutremurele.l) legea obligă instanţa de judecată să ia în consideraţie motivul. Constrângerea psihică presupune diverse tipuri de ameninţare îndreptate asupra victimei sau asupra apropiaţilor ei prin aplicarea constrângerii fizice sau prin cauzarea unei daune materiale sau de alt gen (a se vedea comentariul la cap. Noţiunea de dezordinile . când vinovatul îşi dădea seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte mari suferinţe (a se vedea HP CSJ din 15 noiembrie 1993).).m) sunt utilizate de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de furt. Armele şi mijloacele săvârşirii infracţiunii indicate la lit. cauza care a determinat persoana la săvârşirea infracţiunii. leziunilor corporale. lipsirea îndelungată de hrană. 14. torturarea). 13. jaf.

legate de scopul şi motivele faptei.78. deoarece acţiunile criminale se săvârşesc într-o împrejurare benefică pentru persoana vinovată. dacă această limită este mai mică de 10 ani. pedeapsa poate fi aplicată conform prevederilor art. la existenţa circumstanţelor atenuante la săvârşirea infracţiunii pedeapsa complementară poate fi înlăturată dacă este prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. În alin. Articolul 78. Potrivit prevederilor alin. Articolul comentat determină urmările circumstanţelor atenuante şi ale celor agravante prevăzute de art.3 art. Încrederea persoanei poate fi acordată în puterea funcţiei deţinute sau în baza raporturilor contractuale. de rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii. Pot să folosească încrederea acordată atât persoanele cu funcţie de răspundere. 2. de care se foloseşte inculpatul pentru a săvârşi fapta penală (a se vedea comentariul la art. distrugeri.78 CP prevede regulile indicate la individualizarea pedepsei în caz de concurs al circumstanţelor agravante şi al celor atenuante. 5. astfel discreditând organele puterii de stat. existenţa cărora.2 art. 1.5 . Vinovatul se foloseşte cu rea-credinţă de relaţiile de încredere acordate în interesul săvârşirii infracţiunii. de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii.79. b) amenda poate fi redusă până la limita de jos indicată în sancţiunea articolului corespunzător. precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârşite .şi în cazul existenţei circumstanţelor atenuante excepţionale. (3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. b) dacă se aplică amenda. (5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale. (4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante.285 CP). pedeapsa complementară. prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. aceasta se înlocuieşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani. c) detenţiunea pe viaţă poate fi înlocuită cu închisoarea în termen de la 15 până la 25 de ani. permite instanţei de judecată să aplice pedeapsa maximă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. incendieri sau alte acţiuni violente etc. luate în consideraţie de instanţa de judecată la stabilirea pedepsei. Regula prevăzută în alin. pedeapsa poate fi redusă până la acest minim. c) dacă pentru infracţiunea săvârşită se prevede detenţiune pe viaţă. pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează: a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic de 10 ani. (2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii. 3. pogromuri. cât şi colaboratorii ce au anumite împuterniciri determinate.78 sunt prevăzute urmările circumstanţelor agravante.78 privind atenuarea pedepsei se răsfrânge numai asupra pedepsei principale care poate fi redusă sau schimbată de instanţa de judecată în următoarea ordine: a) închisoarea poate fi redusă până la limita minimă prevăzută de partea specială.4 art. coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod nu este obligatorie.76 şi 77 CP. revoltă. Circumstanţa indicată la lit. EFECTELE CIRCUMSTANŢELOR ATENUANTE ŞI AGRAVANTE (1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii.în masă presupune tulburări sociale.1 art. 4. Articolul 79. iar alin. confuzie. aceasta se poate coborî până la limita de jos. APLICAREA PEDEPSEI MAI BLÂNDE DECÂT CEA PREVĂZUTĂ DE LEGE (1) Ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei. 15. la săvârşirea infracţiunii. Alin. răscoală. organizaţiile obşteşti şi comerciale în numele cărora acţionează el. de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei.n) sporeşte răspunderea. poate fi înlăturată.

instanţa de judecată le poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală. pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală. d) alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţei. În calitate de circumstanţe excepţionale pentru o pedeapsă mai blândă pot servi atât circumstanţele separate distincte prevăzute în art. grave şi deosebit de grave. pentru comiterea infracţiunilor grave. b) rolul vinovatului. la data săvârşirii infracţiunii. dar constituind cel puţin jumătate din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită.79 nu se aplică persoanelor adulte în cazul săvârşirii infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiune (alin. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă. În primul rând. În al doilea rând. după cum se deduce din conţinutul alin. Compararea pedepselor după rigurozitate se face prin aprecierea locului lor în conţinutul art. 4. 5.4 al articolului dat determină termenul pedepsei mai blânde pentru comiterea infracţiunii grave. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiuni. (4) Persoanelor care. cât şi o totalitate de asemenea circumstanţe. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL ÎNCHEIERII ACORDULUI DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei. (3) În cazul condamnării persoanelor pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave. sau una mai blândă. acţionează faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni uşoare. cât şi cumulul lor. 3. Prevederile alin. (2) Poate fi considerată excepţională atât o circumstanţă atenuantă. comportamentul acestuia în timpul şi după consumarea infracţiunii.62 CP. de altă categorie.3). 7. Temei pentru stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege serveşte existenţa unor circumstanţe excepţionale ce micşorează considerabil dauna infracţiunii săvârşite. Stipularea din alin.79 CP. instanţa de judecată poate să nu aplice pedeapsa complementară prevăzută ca fiind o obligaţiune.5).3 şi 5 ale acestui articol.1 art. precum şi alte circumstanţe ce atenuează răspunderea. mai puţin grave. c) contribuţia activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia. În al treilea rând. Alin. . 1.în grup la descoperirea acesteia. Articolul 80.1 art. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiune la judecarea persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. iar instanţa de judecată acceptă acest acord. Alin.76 CP.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiuni. neenumerate în lege. 2. constituind cel puţin jumătate din minimumul pedepsei prevăzute de partea specială pentru infracţiunea săvârşită. deosebit de grave. La stabilirea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege instanţa de judecată dispune de 3 variante.1 art. ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie.79 CP concretizează conţinutul acestor circumstanţe excepţionale legându-le de: a) scopul şi motivele infracţiunii. deosebit de grave. Termenul pedepsei sub limita minimă pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave constituie cel puţin două treimi din minimumul pedepsei prevăzute de articol pentru infracţiunea săvârşită (alin. dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită. (5) Prevederile alin. 6. nu au atins vârsta de 18 ani. instanţa de judecată poate stabili o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de articolul respectiv. pedeapsa poate fi stabilită sub limita minimă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP.

Procedura încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabileşte prin legislaţia procesual-penală a RM (a se vedea cap. În acest caz instanţa procedează la dezbateri judiciare cu privire la măsura de pedeapsă.III. 2. de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru corectarea vinovatului. 4. caracterul. (2) Mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate. care s-a manifestat în acţiuni privind învingerea lor. Dacă instanţa de judecată ajunge la concluzia că recunoaşterea de către inculpat a vinovăţiei este făcută în mod liber. Dispoziţia art. Uşurarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se întemeiază pe faptul că pregătirea şi tentativa sunt mai puţin dăunătoare decât infracţiunea consumată. În conformitate cu prevederile alin. detenţiunea pe viaţă nu se aplică. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau. Articolul 81.1. după caz. benevol. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU RECIDIVĂ DE INFRACŢIUNI (1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă. (2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.4 al articolului comentat se menţionează special că. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. (3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată. capacitatea şi pregătirea de a li se opune. . conştient. acceptă acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi admite baza faptică a infracţiunii în legătură cu care inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă . Articolul 82. gravitatea şi urmările infracţiunilor săvârşite anterior. dar pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie recidivă. 2.80 CP prevede că pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru infracţiunea comisă. În legislaţia penală a RM această normă este inclusă pentru prima dată. art. Legea garantează învinuitului că recunoaşterea vinovăţiei va fi luată în consideraţie de către instanţă la stabilirea pedepsei. nu poate depăşi trei pătrimi. precum şi de caracterul. recidivă periculoasă şi recidivă deosebit de periculoasă de infracţiuni se ţine cont de numărul.2 şi 3 art. fără presiune. Ele pot fi cele mai diverse.de cel puţin trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod.81 CP limitează într-o anumită măsură pedeapsa pentru activitatea infracţională neconsumată.1 al prezentului articol. În alin. Prevederile alin. 3. (4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se aplică. 3. însă norma dată include în numărul lor doar acele împrejurări. Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute în articolul corespunzător din partea specială a CP pentru infracţiunea consumată. Totodată se ia în consideraţie şi atitudinea vinovatului faţă de aceste circumstanţe.504-509). APLICAREA PEDEPSEI PENTRU INFRACŢIUNEA NECONSUMATĂ (1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. Categoriile de infracţiuni faţă de care se aplică regula dată sunt prevăzute de CPP. inculpat care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei sentinţe reduse. 1. care nu depind de voinţa vinovatului. pentru recidivă periculoasă este de cel puţin două treimi. la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (pregătire sau tentativă) se iau în consideraţie circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt.

în cazul recidivei periculoase . asupra întregii pregătiri şi săvârşiri a infracţiunii. 2. Acţiunea autorului (coautorilor) se califică numai în baza articolului concret din partea specială a CP. de contribuţia ei reală la săvârşirea infracţiunii şi de alte împrejurări. Organizatorul. instigatorul şi complicele poartă răspundere penală conform articolului ce se încriminează autorului. b) caracterul. fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele. prevăzută de legea penală. Pentru recidiva simplă ea nu poate fi mai mică de jumătate. 2. instigatorul şi complicele la o infracţiune. instanţa de judecată. în pofida antecedentelor penale pentru infracţiuni premeditate. Aprecierea infracţiunii săvârşite trebuie generalizată luându-se în consideraţie personalitatea vinovatului.de cel puţin trei pătrimi din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute pentru infracţiunea săvârşită. săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. Acest fapt este determinat de personalitatea recidivistului şi de gravitatea acţiunilor săvârşite. laolaltă cu circumstanţele atenuante şi agravante pentru fiecare coparticipant.1. atitudinea lui negativă faţă de influenţa corectării.82 CP prevede sporirea obligatorie a mărimii minime a pedepsei penale stabilite persoanelor care. conlucrează la stabilirea justă a pedepsei pentru fiecare dintre coparticipanţi. c) circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa pentru infracţiunea anterioară nu şi-a atins scopul.2 al acestui articol prevede mărimea pedepsei pentru recidivă. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii. pronunţând pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte. Calificarea corectă a infracţiunii săvârşite prin participaţie. Art. instanţa de judecată trebuie să ţină cont de contribuţia fiecăruia dintre coparticipanţi la săvârşirea infracţiunii. Articolul 84. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI (1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale Părţii speciale a prezentului cod. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. dar pe un termen nu mai mare de 30 de ani de închisoare. Toţi aceşti factori. Alin. iar pentru recidiva deosebit de periculoasă . cât şi de rolul concret pe care l-a îndeplinit fiecare participant în procesul atentării. 3. d) caracterul. precum şi de prevederile art. total sau parţial. 4. dar şi de influenţa de fapt a acestei persoane asupra altor participanţi. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai . gravitatea şi urmările comiterii lor.82 prevede ordinea stabilirii pedepsei în cazul recidivei. Noţiunea modalităţilor de recidivă menţionate în această normă este dată în art.83 CP.de cel puţin două treimi. 3.42 CP. Pentru recidivă pedeapsa nu poate fi mai mică decât jumătatea celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. 1. stabileşte pedeapsa definitivă pentru concurs de infracţiuni prin cumul. recidivei periculoase şi al celei deosebit de periculoase. Articolul 83. precum şi gravitatea infracţiunii. 5.1 art. Caracterul şi gradul participării la infracţiune se stabilesc de către instanţa de judecată şi se determină nu numai în funcţie de îndeplinirea formală a rolului. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU PARTICIPAŢIE Organizatorul. Aprecierea juridică şi calificarea acţiunilor coparticipanţilor depinde atât de forma participării. cu referire la art. al pedepselor aplicate. asupra caracterului infracţiunii. Totodată se iau în consideraţie: a) numărul infracţiunilor săvârşite anterior. după cum indică art.34 CP. stabilirea exactă a temeiurilor şi limitelor răspunderii coparticipanţilor creează premisele pentru aplicarea unei pedepse juste coparticipanţilor infracţiunii. Alin.75. În afară de condiţiile (criteriile) generale de individualizare a pedepsei la participaţie. adică să compare gradul de vinovăţie al unui coparticipant cu al altuia. ce cuprinde componenţa infracţiunii săvârşite în comun. Mărimea pedepsei depinde de modalitatea recidivei. nu au trecut pe calea corectării şi săvârşesc din nou infracţiuni intenţionate.

13 din 20 decembrie 1993 Cu privire la practica de stabilire a pedepsei pentru săvârşirea mai multor infracţiuni sau mai multor sentinţe).84 CP.87. 1. 2. (5) În cazul unui concurs de infracţiuni. când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse. în corespundere cu prevederile alin. Pedepsele complementare de acelaşi fel. care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de a căror săvârşire persoana a fost declarată vinovată. de asemenea. Dacă infracţiunile săvârşite prin concurs sunt infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. în cazul unui concurs de infracţiuni. ele se execută de sine stătător. Alin. după pronunţarea sentinţei. (3) Dacă pentru infracţiunile care intră în concurs sunt stabilite pedepse principale de diferite categorii.4 art.87 CP. Oricum pedeapsa definitivă .(1)-(3) se stabileşte pedeapsa şi în cazul în care. astfel de pedepse se execută de sine stătător. pot fi adăugate pedepse complementare. complet sau parţial.multor infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave. 6. În conformitate cu prevederile alin. 3.84 extinde cerinţele aplicării pedepsei prevăzute de norma dată şi în cazul în care. pot fi stabilite prin cumul total sau parţial. pedeapsa definitivă poate fi stabilită prin cumul total sau parţial sau prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul. şi numai după aceea se adaugă la pedeapsa definitivă (a se vedea HP CSJ nr. 5. Noţiunea de concurs de infracţiuni (ideal şi real) este expusă în comentariul la art. instanţa de judecată nu este în drept să folosească metoda absorbirii pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră şi poate depăşi limitele sancţiunii acelui articol al CP care prevede o pedeapsă mai aspră. În acest caz. se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză.2 art. În cazul absorbirii. 4. Termenul neexecutat rămâne spre ispăşire.84 CP. (2) La pedeapsa principală aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni poate fi adăugată oricare din pedepsele complementare prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi 30 de ani. instanţa de judecată aplică pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte. deosebit de gravă sau excepţional de gravă.1 art. la pedeapsa principală. Cerinţa se bazează pe principiul individualizării pedepselor (art. în baza primei sentinţe. se stabilesc aparte pentru infracţiunile în cazul unui concurs. Aplicarea pedepsei definitive prin concurs de infracţiuni depinde de gravitatea infracţiunilor săvârşite. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă a pedepsei prevăzute pentru infracţiunea mai gravă din infracţiunile săvârşite. şi instanţa de judecată nu va găsi temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta. în termenul definitiv al pedepsei se include durata pedepsei executate. se aplică ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă. pedeapsa definitivă se va stabili prin cumulul total sau parţial al pedepselor aplicate.2 art. În cazul în care concursul de infracţiuni include cel puţin o infracţiune gravă. dar în limitele termenului sau ale mărimii maxime prevăzute de partea generală a CP pentru această categorie de pedepse. în baza primei sentinţe. dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni. după pronunţarea sentinţei. de asemenea. Ele. pedeapsa definitivă poate fi stabilită şi prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. Astfel. se va considera că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. complet sau parţial.33 CP.7 CP). (4) Conform prevederilor alin. În cazul imposibilităţii cumulării diferitelor categorii de pedepse principale şi în lipsa temeiului pentru absorbirea unei pedepse de către alta. în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate. Conform alin. total sau parţial. În acest caz. În acest caz. al pedepselor complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de Partea generală a prezentului cod pentru această categorie de pedepse. a căror cumulare nu este prevăzută de art.

84 se va aplica pedeapsa sub formă de detenţiune pe viaţă. se utilizează în cazul în care condamnatul. (2) Orice parte a sancţiunii pronunţate în statul străin şi orice perioadă de detenţie provizorie executate de condamnat se deduc integral prin hotărârea instanţei de judecată privind recunoaşterea hotărârii statului străin. 2. instanţa de judecată va stabili cuantumul acesteia în valută naţională. 5. (2) Cumularea pedepselor complementare în cazul unui cumul de sentinţe se efectuează în condiţiile art.84 alin. săvârşeşte o nouă infracţiune. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CUMUL DE SENTINŢE (1) Dacă. pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă.3 art. fără a fi prejudiciate drepturile statelor terţe. (3) Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată.85 CP se reglementează problema pedepsei definitive cu detenţiune pe viaţă când aceasta este stabilită prin cumul de sentinţe.la aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe . Alin. instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea privativă de libertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală pentru aceeaşi faptă. Ordinea de aplicare a pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe. (4) La cumularea pedepselor. Pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi termenul de 35 de ani.4 art. instanţa de judecată adaugă. . fără a depăşi maximul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. (4) Amenzile şi confiscările de bunuri rezultate din executarea hotărârilor unui stat străin revin Republicii Moldova. În acest caz. 1. după pronunţarea sentinţei. pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară. În corespundere cu alin.85 prevede că .trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită în baza primei sentinţe.84 CP. 3. condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune. În alin. dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă. 7.85 se efectuează în condiţiile alin. la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară.1 art. şi nu acea parte a pedepsei care a rămas neexecutată cu cea nouă.(2).2 art. după pronunţarea sentinţei. fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărârea statului străin. Dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimul prevăzut în legea internă. prevăzut de art. (3) La executarea hotărârii statului străin privind aplicarea amenzii sau confiscarea unei sume de bani. pentru că instanţa de judecată cumulează total sau parţial pedepsele aplicate în sentinţe. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL EXECUTĂRII HOTĂRÂRII UNUI STAT STRĂIN (1) La executarea hotărârii unui stat străin.3 art. La aplicarea prin concurs de infracţiuni a pedepsei sub formă de detenţiune pe viaţă. Articolul 86. în întregime sau parţial.2 art. dar înainte de executarea completă a pedepsei.85 CP.85. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii privind recunoaşterea hotărârii statului străin. dar înainte de executarea completă a pedepsei. pedeapsa cu închisoarea sau alte categorii de pedepse principale ca pedeapsă definitivă în corespundere cu alin.la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă instanţa de judecată adaugă în întregime sau parţial partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare. 4. Cumularea pedepselor complementare în corespundere cu alin. Articolul 85. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii pronunţate în statul străin.

Articolul comentat reglementează ordinea de executare a pedepsei pronunţate de instanţa de judecată a unui stat străin pe teritoriul căruia a fost săvârşită o infracţiune de către un cetăţean al RM sau apatrid ce domiciliază permanent pe teritoriul RM. Pentru stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe.87 modificat prin Legea nr. cum ar fi sancţiunea cu privarea de libertate. dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimumul sancţiunii prevăzute de legea internă. instanţa de judecată naţională stabileşte cuantumul acesteia în valută naţională. În urma soluţionării demersului de transfer.87. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.86. Când este vorba de executarea amenzii sau de confiscarea unei sume de bani. unei zile de închisoare îi corespunde: a) o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară. 4. din pedeapsa aplicată de instanţa naţională se va scădea pedeapsa sau partea din pedeapsa executată în străinătate pentru aceeaşi infracţiune.1 art. Prin natura sau prin durata sa această pedeapsă nu poate să o agraveze pe cea pronunţată în statul de condamnare şi nici să depăşească maximumul prevăzut de legea naţională.2 art.2 al acestui articol prevede că. precum şi perioada de detenţie provizorie executată de condamnat.1. conform CPP. În acest sens. Conform prevederilor alin. 3. 2. a unui titlu special. prin hotărârea sa. instanţa de judecată verifică legea penală a RM care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu cea comisă de condamnat. Prin acordul bilateral al RM cu statul străin respectiv sau în baza tratatului multilateral respectiv la care ambele state sunt parte. legea prevede ca pedeapsa aplicată de instanţa statului de executare să fie cât mai adecvată pedepsei statului de condamnare. Tot în favoarea condamnatului. La aceste pedepse se referă: amenda. (2) Celelalte pedepse. o încheiere de punere în executare a pedepsei pronunţate de statul străin. nu corespunde cu legea penală a RM. termenul de pedeapsă care urmează să fie ispăşit în RM. fără a depăşi maximumul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. Alin.87 sunt stabilite pedepsele care nu se cumulează cu închisoarea. 3. Amenzile şi confiscările de bunuri căpătate din executarea hotărârii statului străin revin RM. b) 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat.06.87 CP. Unei zile de închisoare îi corespunde o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară sau 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. dacă cetăţeanul sau apatridul domiciliat pe teritoriul RM a fost condamnat în străinătate pentru infracţiunea săvârşită acolo. Dacă genul şi durata pedepsei pronunţate în statul străin. în vigoare din 12. ce fel de pedepse se execută de sine stătător şi modul în care sunt ispăşite acestea. în care este indicat ce fel de pedepse pot fi cumulate. la cumularea diferitelor modalităţi de pedepse principale ce ţin de închisoare.03. munca neremunerată în folosul societăţii. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minimum şi va aplica o pedeapsă corespunzătoare celei pronunţate în statul străin. 2. aplicate prin hotărârea statului străin. instanţa de judecată se conduce de regulile enumerate în art. instanţa de judecată adoptă.1 art. [Art. persoana condamnată este transferată în RM pentru aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin. aceste pedepse sunt: arestul. Articolul 87. arestul şi deţinerea într-o unitate militară disciplinară. categoria şi termenul pedepsei principale şi a celei complementare. În alin. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. .03] 1. cumulate cu arestul. cu deţinerea într-o unitate militară disciplinară sau cu închisoarea. se execută de sine stătător. instanţa. dar se execută de sine stătător. Conform prevederilor alin. MODUL DETERMINĂRII TERMENULUI PEDEPSEI DEFINITIVE ÎN CAZUL CUMULĂRII DIFERITELOR PEDEPSE (1) La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe. retragerea gradului militar.05.211-XV din 29. o poate adapta la pedeapsa prevăzută de legea naţională pentru infracţiuni de acelaşi gen. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii.

în ore. CALCULAREA TERMENELOR PEDEPSEI ŞI COMPUTAREA ARESTULUI PREVENTIV (1) Termenele de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.88 este special stabilită ordinea computării duratei arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoarea. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii . dacă termenul este stabilit în ani sau în luni.1. acestea se includ în termenul pedepsei în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii (art.88 modificat prin Legea nr. trebuie să fie indicată ora de când începe curgerea termenului pedepsei. Dacă termenul este stabilit în zile. şi computarea pedepsei. instanţa de judecată. la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii. a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. se admite calcularea acestora în zile. deţinerii într-o unitate militară disciplinară şi al arestului.88 se deduce că. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv.(1). Alin. (5) Condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. calculându-se zi pentru zi. 5. urmează un tratament spitalicesc se include în durata executării pedepsei. 2. precum şi la înlocuirea pedepsei. el se încheie în ultima zi a anului sau a lunii expirate. Prin computare se înţelege scăderea din durata de executare a unei pedepse privative de libertate a timpului reţinerii sau al arestului preventiv. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii . 4. [Art.88 reglementează problema computării timpului aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei. Acest timp se include în termenul pedepsei sub formă de închisoare. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii.05. de arest. în cursul executării pedepsei. Alin. de deţinere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani. cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur boala.Articolul 88. În alin. (2) La computarea sau cumularea pedepselor menţionate la alin.5 art. în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii.03. de arest.06.1 art. calculându-se o zi pentru o zi. a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită . iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii . aplicate prin hotărâre a instanţei de judecată. la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii.03] 1. Prin urmare. La computarea sau cumularea pedepselor menţionate în alin. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă. se admite calcularea acestora în zile. iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii . 3.4 art. de trimitere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani.3 art.88 stabileşte că termenele de pedepse ca privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. (4) Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare. precum şi cu înlocuirea pedepsei. Articolul comentat reglementează ordinea calculării termenelor pedepsei. deţinerea într-o unitate militară disciplinară şi al arestului.211-XV din 29. calculându-se o zi pentru o zi. (3) Timpul aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei se include în termenul închisorii. Din sensul alin. aplicate conform sentinţei instanţei de judecată. în vigoare din 12.în ore. fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei. pentru infracţiunea săvârşită în străinătate se includ în termenul pedepsei.calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. aplicate prin hotărârea instanţei de judecată pentru infracţiunea săvârşită în străinătate.calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. calculându-se o zi pentru o zi.13 CP). (6) Timpul în care condamnatul. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii. la aplicarea pedepsei condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. Tot la acea oră persoana trebuie să fie liberată de pedeapsă.

CAPITOLUL IX LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89. e) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei. condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi. 1. Deci persoanei i se determină o anumită pedeapsă reală şi totodată ea este liberată de executarea ei.activitate. (3) În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat daune. Aceasta înseamnă că dacă. cu excepţia cazului în care condamnatul şi-a provocat el însuşi boala. Liberarea de pedeapsa penală se aplică numai de către instanţa de judecată şi numai faţă de acele persoane. Articolul 90. la momentul examinării cauzei în judecată.2 art. Legea penală (alin. g) amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani. ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. (2) Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat. f) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave. a pedepsei penale pronunţate prin hotărâre a instanţei de judecată. în termenul de probă pe care l-a fixat. la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau la stabilirea pedepsei de trimitere într-o unitate militară disciplinară. 6. va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. CONDAMNAREA CU SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI (1) Dacă. va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat.90-98 CP). instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. instanţa de judecată. Legislaţia penală în vigoare prevede şi posibilitatea liberării condamnaţilor de pedeapsa penală numită. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia.88). Condiţia reparării . c) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. iar asupra comportării militarilor . 3. instanţa de judecată. persoana care a săvârşit o infracţiune a recunoscut vinovăţia. În acest caz. 2. care dau dovadă de corectare şi reeducare. a reparat prejudiciul cauzat şi nu mai prezintă pericol pentru societate. ea poate fi liberată de executarea reală. instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă. NOŢIUNEA ŞI CATEGORIILE LIBERĂRII DE PEDEAPSA PENALĂ (1) Prin liberare de pedeapsa penală se înţelege eliberarea persoanei care a săvârşit o infracţiune de la executarea reală. prin comportare exemplară şi muncă cinstită. b) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen.89 CP) a stabilit 7 categorii de liberare de pedeapsa penală (a se vedea comentariul la art. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă (alin.comandamentul militar respectiv. fapt constatat în cursul executării pedepsei. parţială sau totală a pedepsei pronunţate prin hotărârea instanţei de judecată. (2) Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin: a) condamnarea cu suspendare condiţionată a executării pedepsei.6 art. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente. d) liberarea de pedeapsă a minorilor. parţială sau totală. Timpul în care condamnatul urmează un tratament spitalicesc în cursul executării pedepsei cu închisoarea se include în termenul executării pedepsei.

pot fi stabilite pedepse complementare. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei. precum şi în cazul recidivei. (5) În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. (6) Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.06. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei constă în faptul că instanţa de judecată.03] 1. (9) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. iar în cazul condamnării minorilor şi a femeilor care au copii până la 8 ani această condiţie nu este obligatorie. în întregime sau parţial.85. problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată. condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară. pronunţă vinovatului o pedeapsă în formă de închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau trimiterea condamnatului într-o unitate militară disciplinară. (11) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă.05. 2. narcomanie. fiind supus răspunderii administrative. poate anula. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă. (7) În decursul termenului de probă. instanţa de judecată. (8) Dacă. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă în cazul în care prejudiciile au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea instanţei de judecată.integrale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. b) să nu frecventeze anumite locuri. condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică. [Art. instanţa de judecată. în decursul termenului de probă. însă. ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi. instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent. . instanţa de judecată. d) să acorde o susţinere materială familiei victimei.211-XV din 29. (10) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată. toxicomanie sau de boală venerică. c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism. ea (judecata) poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. (4) Persoanelor care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. în vigoare 12. încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publică. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.90 modificat prin Legea nr. pornind de la cauza concretă examinată.03. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat.

3. Instanţa de judecată îşi argumentează decizia bazându-se pe materialele cauzei şi pe datele despre persoana vinovatului, indicând în mod obligatoriu motivele condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. 4. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi în cazul recidivei. 5. Apreciind termenul de probă, stabilit de alin.2 al prezentului articol între un an şi 5 ani, instanţa de judecată dă posibilitate reală vinovatului să-şi dovedească corectarea prin comportament exemplar şi muncă cinstită, nesăvârşind o nouă infracţiune. 6. Controlul asupra comportării condamnatului cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organul de executare de la locul de trai, de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - comandamentul unităţii militare. 7. Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, trebuie să se ţină cont de scopul corectării vinovatului, al prevenirii de noi infracţiuni atât din partea condamnatului, cât şi din partea altor persoane. 8. Dacă în cazurile şi condiţiile menţionate instanţa de judecată poate suspenda condiţionat pedeapsa principală, atunci, în unele cazuri, ea poate pronunţa o pedeapsa complementară reală, bazându-se pe circumstanţele concrete. 9. Totodată, la aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată este în drept să stabilească vinovatului unele restricţii, prevăzute la alin.6 al prezentului articol. 10. La propunerea organului de executare sau a comandamentului militar care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a pedepsei, instanţa de judecată poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiunile, restricţiile stabilite anterior sau poate adăuga altele noi. 11. De asemenea, la propunerea organului de executare sau a comandamentului militar, după expirarea a cel puţin unei jumătăţi din termenul de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, instanţa de judecată poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. 12. Instanţa de judecată în acelaşi mod poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa real pedeapsa stabilită. Atunci când condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiunile stabilite sau ordinea publică, fiind supus răspunderii administrative, organul de executare înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv privind anularea condamnării cu suspendarea condiţionată şi trimiterea pentru executarea pedepsei reale. 13. Se consideră sistematică săvârşirea de trei şi mai multe ori a unor încălcări ale obligaţiunilor stabilite sau ale ordinii publice. 14. În cazul în care condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară (a se vedea comentariul la art.85 CP). 15. Atunci când condamnatul săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată bazându-se pe circumstanţele concrete, luând în considerare nu numai caracterul şi prejudiciabilitatea cazului, dar şi persoana vinovatului, condiţiile, împrejurările săvârşirii acesteia. Deci, judecata în aceste cazuri poate, dar nu este obligată, să anuleze condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 16. La expirarea termenului de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a îndeplinit condiţiile instanţei de judecată, el se consideră ca neavând antecedente penale (a se vedea comentariul de la art.111 CP).

Articolul 91. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE PEDEAPSĂ ÎNAINTE DE TERMEN (1) Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, cu trimitere într-o unitate militară disciplinară sau arest şi care au reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care sunt condamnate li se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară. (2) Aplicând liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. (3) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza propunerii organului care exercită controlul asupra executării pedepsei. (4) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 18 ani, a executat efectiv: a) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.(8). (5) Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare. (6) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor dacă aceştia au executat efectiv: a) cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave. (7) Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor - comandamentul militar respectiv. (8) Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat: a) condamnatul încalcă ordinea publică, pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat; b) condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune, anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de instanţa de judecată; c) condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa în condiţiile art.85.

În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. 1. Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea liberării condiţionate a condamnatului de orice pedeapsă înainte de termen. O astfel de posibilitate se admite cu anumite condiţii în baza faptului că persoana respectivă, prin purtare exemplară şi atitudine cinstită într-un anumit termen de executare a pedepsei numite, denotă corectarea sa. 2. Esenţa liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen este cuprinsă în denumirea acesteia şi serveşte drept stimulator important la corectarea şi reeducarea condamnaţilor fără executarea deplină a pedepsei. 3. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică persoanelor care execută pedeapsa cu închisoarea, cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau arest cu condiţia că ele, în primul rând, au reparat integral daunele cauzate de infracţiune. În al doilea rând, e necesar ca aceste persoane condamnate în timpul executării pedepsei să dea dovadă de purtare exemplară şi atitudine cinstită. Ele pot fi liberate condiţionat înainte de termen în întregime sau parţial nu numai de pedeapsa principală, dar şi de cea complementară. 4. Drept bază pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen serveşte sesizarea instanţei de judecată de către organul de executare a pedepsei. 5. Sesizarea (demersul) de liberare condiţionată înainte de termen va conţine caracteristica condamnatului, conduita lui, atitudinea faţă de fapta săvârşită şi munca de corectare, regimul executării pedepsei în perioada respectivă. Actele necesare pentru prezentare în instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei se perfectează în conformitate cu CEx. 6. Pornind de la condiţiile concrete şi luând în consideraţie persoana condamnatului la aplicarea măsurii enunţate, instanţa de judecată îl poate constrânge pe condamnat să îndeplinească anumite obligaţiuni în termenul de pedeapsă rămas neexecutat, şi anume: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent; b) să nu frecventeze anumite locuri; c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică; d) să acorde susţinere materială familiei victimei; e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă. 7. Pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen condamnatul care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani trebuie să execute efectiv minimum o parte din termen: a) jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.8 al prezentului articol. 8. În linii generale, liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se poate realiza pentru condamnaţii la închisoare peste cel puţin 3 luni; pentru condamnaţii la arest - peste cel puţin o lună şi jumătate. 9. În mod deosebit poate fi aplicată liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen pentru persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă. 10. Instanţa de judecată examinează materialele prezentate pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen prezentate de administraţia penitenciarelor sau a comenduirii unităţii militare speciale din raza activităţii judecăţii. 11. Controlul asupra comportării persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen se execută de către organul de executare de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - de către comandamentul unităţilor militare.

Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsa cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată de instanţa de judecată numai persoanelor condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave (a se vedea comentariul la art. Concomitent cu înlocuirea pedepsei principale cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă. nu pot servi drept temei pentru anularea liberării condiţionate. 6.16 CP). 4.2 al prezentului articol. la propunerea organelor enumerate în p.2 art. Aceste pedepse sunt prevăzute în alin.62. de pedeapsa complementară. 14. Articolul 92. pentru care i-a fost aplicată o sancţiune administrativă. De asemenea. în întregime sau parţial. la pedeapsa nou-stabilită (conform prevederilor art. instanţa de judecată pronunţă o nouă sentinţă şi pedeapsa nounumită se adaugă în întregime sau parţial la partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă şi numai dacă instanţa de judecată consideră posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei numite.11 al comentariului la acest articol. în întregime sau parţial. În caz de săvârşire a unei noi infracţiuni. (3) La înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ A MINORILOR . 13. în lipsa propunerii organului indicat în p.111 CP. În cazurile încălcării de către condamnat în perioada termenului de pedeapsă rămas neexecutat a ordinii publice. 5.85 CP). fapt reflectat în materialele prezentate de către administraţia penitenciarului respectiv.12. persoana poate fi liberată. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu alta mai blândă. Însăşi încălcarea ordinii publice fără sancţiunea administrativă sau neîndeplinirea obligaţiunilor fără rea-voinţă. se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate.a-f) art. de la pedeapsa complementară. din cele specificate la art. ţinând cont de comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei. Atunci când condamnatul liberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. (2) Înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă. în limitele prevăzute pentru fiecare categorie de pedepse.1 lit. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat. Instanţa de judecată. instanţa de judecată. 2. Articolul 93. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. instanţa de judecată poate alege orice pedeapsă mai blândă. partea neexecutată a pedepsei stabilită prin sentinţa anterioară se adaugă. conform alin. la discreţia instanţei de judecată rămâne anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen în cazul în care condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune. persoana poate fi liberată. 3. Totodată. Însă aceasta nu este o obligaţiune a judecăţii.88 CP). În acest termen de 1/3 se include şi termenul aflării sub arest preventiv a inculpatului în perioada urmăririi penale a cazului (a se vedea comentariul la art. în întregime sau parţial.11 al comentariului.85 CP. În aceste cazuri trebuiesc respectate pe deplin prevederile art. instanţa de judecată. 1.62 CP. Conform alin. ÎNLOCUIREA PĂRŢII NEEXECUTATE DIN PEDEAPSĂ CU O PEDEAPSĂ MAI BLÂNDĂ (1) În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. ţinând cont de comportarea lor în timpul executării pedepsei. Stingerea antecedentelor penale. persoanei care execută o pedeapsă schimbată în una mai blândă. sau al eschivării lui cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiunilor stabilite la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen. în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă.

111 CP. După atingerea majoratului aceste persoane se pot afla în instituţiile nominalizate numai dacă instanţa de judecată le-a prelungit termenul. întreprindere sau chiar din viaţa făptuitorului.(1) Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. în baza art. luna. 7. 6. instanţa de judecată este obligată să ia măsuri pentru constatarea exactă a vârstei (ziua. 1. prevăzute la art. Astfel de schimbări de situaţie se pot întâmpla independent de voinţa sau acţiunile . persoana condamnată poate fi corectată fără executarea pedepsei. Aceasta înseamnă că. 5. departament. 1. prevăzute în art. La stabilirea pedepsei minorului instanţa de judecată va respecta cu stricteţe cerinţele art.75 CP. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil. Drept schimbare a situaţiei pot fi considerate unele evenimente atât din cadrul ţării în general.37. cât şi din cadrul unei localităţi (regiuni). Realizând decizia instanţei de judecată. la propunerea administraţiei instituţiei respective. 2. Actualul CP prevede liberarea de pedeapsa penală a minorilor pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Legea penală a prevăzut liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei. persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei. 3. 4. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură generală sau de meserii. ţinând cont de faptul că pedeapsa pentru această categorie de infractori trebuie să fie subordonată în mare măsură scopului de corectare şi reeducare a celor vinovaţi şi celui de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi. La punerea pe rol a unei cauze penale în care în calitate de inculpat este un minor. săvârşirea unei infracţiuni de către minor se consideră circumstanţă atenuantă. în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii. la data judecării cauzei. condamnatul este liberat de pedeapsa cuvenită cu motivarea respectivă. Conform HP CSJ din 12 noiembrie 1997 nr. fie până la absolvirea unei şcoli generale sau de meserii sau până la încheierea cursului de tratament.75 CP. când în conformitate cu Legea penală. anul naşterii) acestuia. este necesar a exclude din practica judiciară cazurile de aplicare neîntemeiată pentru minori a pedepsei de privare de libertate pe un termen scurt.104 CP. b) în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii.16 CP). precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ. lor li se poate aplica o pedeapsă neprivativă de libertate. Liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei poate fi aplicată numai persoanelor care au săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă (a se vedea comentariul la art. Această modalitate conţine două temeiuri echivalente ale liberării de pedeapsa penală: a) la data judecării cauzei.18 ani. 2.104. precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ. Articolul 94. Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că. internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se efectuează pe un termen de până la atingerea majoratului . LIBERAREA DE PEDEAPSĂ DATORITĂ SCHIMBĂRII SITUAŢIEI Persoana care a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata că. 3. Stingerea antecedentelor penale în cazurile menţionate se calculează conform art. dacă la momentul pronunţării sentinţei instanţa de judecată va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. (2) Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau întro instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până la atingerea majoratului. 8. datorită schimbării situaţiei.

întreprinderii sau organizaţiei. se străduieşte să obţină aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. în restituirea cheltuielilor de tratament pătimitului etc. în cazul însănătoşirii lor.1 art. toxicomanie. (3) Militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară a pedepsei dacă s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar.23 CP. pot fi supuse pedepsei dacă nu au expirat termenele prescripţiei prevăzute la art. Liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei. s-a îmbolnăvit de o altă boală gravă decât cea specificată la alin. acestor persoane li se pot aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. O faţetă a schimbării situaţiei pot fi considerate acţiunile vinovatului în acordarea ajutorului material. În caz de îmbolnăvire de o boală psihică a persoanei care execută pedeapsa.1 al prezentului articol. în timpul executării pedepsei. prevăzute de prezentul Cod. conform alin. 6. 4. alta decât cea specificată la alin. este liberată de executarea pedepsei.persoanei vinovate şi se referă nu numai la o persoana concretă. . se îmbolnăvesc de o boală psihică. regiunii. dorind să se includă în viaţa societăţii.(1)-(3). se poate produce numai în cazurile îmbolnăvirii persoanei în timpul executării pedepsei de o boală psihică. Comportarea ireproşabilă presupune. cel de dare a depoziţiilor obiective şi de acordare a ajutorului organelor de urmărire penală la stabilirea adevărului. narcomanie. în al doilea rând. ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le dirija. ce împiedică executarea pedepsei. dar se extind asupra tuturor cetăţenilor ţării. orice persoană care. 5. confirmată prin documentele medicale respective . LIBERAREA DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI A PERSOANELOR GRAV BOLNAVE (1) Persoana care. poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată. 1. Articolul 95. poate fi liberată de pedeapsă. fapt ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a şi le dirija. nu poate fi trasă la răspundere penală. În cazul în care persoana în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile se afla în stare de iresponsabilitate.concluzia comisiei medicale a instituţiei care pune în executare pedeapsa condamnatului concret. Prin comportare ireproşabilă a vinovatului după săvârşirea infracţiunii se înţelege. În baza hotărârii instanţei de judecată. 4. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. faptul că vinovatul a restituit pe deplin dauna cauzată până la examinarea cauzei în judecată şi e caracterizat pozitiv la locul de trai şi de serviciu. Astfel de boli pot fi tulburările psihice temporare sau o boală psihică cronică gravă. şi această boală împiedică executarea pedepsei. ea poate fi liberată de pedeapsă în baza deciziei instanţei de judecată.60 şi 97. O asemenea schimbare a situaţiei poate avea loc şi din voinţa făptuitorului. pentru a se trata de alcoolism. se angajează într-un serviciu. s-a îmbolnăvit de o boală gravă. faptul de recunoaştere în întregime a celor săvârşite. atunci când el. să întrerupă relaţiile cu mediul infracţional.(1). Motiv pentru liberare serveşte boala survenită. în timpul executării pedepsei.1 art. Anume aceste maladii conduc la imposibilitatea atingerii scopurilor pedepsei penale.95 CP. Partea neexecutată a pedepsei poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. 5. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical.95 se extind numai asupra persoanelor care. Conform alin. în conformitate cu art. Prevederile alin. s-a îmbolnăvit de o boală psihică. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. ea. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical.2 al acestui articol. 2. în primul rând. 3. O particularitate a acestor cazuri constă în faptul că liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei se extinde asupra tuturor condamnaţilor indiferent de categoria infracţiunilor săvârşite şi de măsura de pedeapsă. (4) Persoanele menţionate la alin. (2) Persoana care.

Boala gravă poate provoca invaliditatea totală.4 al prezentului articol rezultă că instanţa de judecată decide în mod diferenţiat supunerea persoanelor menţionate la alin. În conformitate cu alin.). Prevederile alin. Bazându-se pe principiul umanismului. 12.2 art.88 CP). Boala gravă sau invaliditatea totală a condamnatului servesc drept temei pentru liberarea de executare a pedepsei. 1.95 CP. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. (4) Dacă în perioada amânării executării pedepsei condamnata săvârşeşte o nouă infracţiune. c) trimite condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. Articolul 96. b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. cu excepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracţiuni grave. 8. menţionate la alin. vorbi etc. poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să trimită condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit în hotărârea judecătorească. Din alin. instanţa de judecată le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. 11. 7.1-3 pedepsei în caz de însănătoşire cu condiţia să nu fi expirat termenele prescripţiei prevăzute la art.Liberarea se efectuează de către instanţa de judecată în baza documentelor medicale respective concluzia comisiei medicale competente. cât şi faţă de minori. Aceste cerinţe se aplică în măsură egală atât faţă de maturi. pot fi absolvite de pedeapsă pe motiv de boală persoanele condamnate la privaţiune de libertate. deosebit de grave şi excepţional de grave împotriva persoanei. Conform HP CSJ nr. la propunerea organului nominalizat. (3) La atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. În aceste cazuri nu are importanţă când femeia a devenit gravidă.22 din 29 octombrie 2001. instanţa de judecată. 9.60 şi 97 CP.95 CP este necesar a se stabili cu exactitate tipul maladiei şi timpul îmbolnăvirii vinovatului. înrăutăţirea sănătăţii persoanei condamnate (pierderea parţială sau integrală a capacităţii de muncă etc. AMÂNAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI PENTRU FEMEI GRAVIDE ŞI FEMEI CARE AU COPII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 8 ANI (1) Femeilor condamnate gravide şi celor care au copii în vârstă de până la 8 ani. Partea neexecutată a pedepsei îi poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă sau el poate fi liberat în genere de executarea pedepsei (a se vedea CEx). pierderea posibilităţii de a se deplasa.(1). acest termen se include în durata executării pedepsei (a se vedea comentariul la art.3 art. şi nicidecum pur şi simplu schimbarea. care sau îmbolnăvit în locurile de detenţie de o boală mintală cronică sau de o altă boală gravă. (2) În cazul în care vreuna din persoanele condamnate. Lista bolilor grave este stabilită de Ministerul Sănătăţii al RM. până la pronunţarea sentinţei sau în perioada executării pedepsei. 10. militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară dacă el s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. . care împiedică executarea pedepsei. instanţa de judecată: a) liberează condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei. Pentru liberarea de executarea pedepsei în corespundere cu alin. Lista acestor boli este stabilită de MA al RM.3 al acestui articol se extind numai asupra militarilor care se află sub arest sau într-o unitate militară disciplinară şi numai în cazul în care militarul s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. Boala gravă presupune apariţia unei stări deosebit de periculoase a sănătăţii. În cazul în care persoanei i-a fost aplicată măsura de constrângere cu caracter medical (a urmat un tratament spitalicesc). legea prevede amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi femeile care au copii în vârstă de până la 8 ani.85. a renunţat la copil sau continuă să se eschiveze de la educarea lui după avertismentul făcut de organul care exercită controlul asupra comportamentului condamnatei faţă de care executarea pedepsei a fost amânată.

calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă: a) 2 ani.96 CP de amânare a executării pedepsei pentru femeile nominalizate este posibilă numai în cazul în care ele au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.85 CP. 4. 7. În cazul în care graviditatea a apărut în timpul executării pedepsei sau copilul condamnatei s-a născut în penitenciar. Articolul 97. săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă. (2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care. În cazul în care condamnata. Şi atunci când în acest scop condamnatei i-au fost create condiţiile respective. c) să trimită condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. la data săvârşirii infracţiunii. În cazul eschivării de la executarea pedepsei. Această măsură nu poate fi aplicată femeilor care au săvârşit infracţiuni grave. curgerea termenului de prescripţie începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii acesteia. (4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. la care se anexează raportul medical ce confirmă graviditatea sau copia adeverinţei de naştere a copilului şi dosarul personal al condamnatei. b) să înlocuiască partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă conform art. Aici un rol important are atitudinea condamnatei faţă de educaţia copilului şi întreţinerea lui. a renunţat la copil sau se eschivează de la educarea lui. e) 20 de ani. ea se află sub supravegherea organului de executare a pedepsei. instanţa de judecată. în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă. Ea poate fi aplicată în cazul în care instanţa va constata că persoana vinovată şi acţiunile ei nu prezintă un pericol real pentru societate. la propunerea organului de executare de la domiciliul ei. b) 6 ani. d) 15 ani. până la expirarea termenelor prevăzute la alin.91 CP. în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară. Amânarea executării pedepsei pentru femeile nominalizate constituie o posibilitate a instanţei de judecată.(1) şi (2). şi nu o obligaţiune a acesteia. iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni din momentul săvârşirii ei. conduita condamnatei.2. Executarea pedepsei poate fi amânată până la atingerea de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. Aplicarea prevederilor art. prevăzute la art. PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII SENTINŢEI DE CONDAMNARE (1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în următoarele termene. erau minori. poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să întoarcă condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară. la propunerea organului nominalizat. c) 10 ani. 139 şi 143. 5. atitudinea ei faţă de educaţia copilului. folosindu-se de amânarea executării pedepsei. La momentul expirării amânării şi atingerii de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. Principala menire a femeii rezidă în naşterea şi educarea copiilor în condiţii normale de viaţă. 9. 3. 6. Săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnată în perioada amânării executării pedepsei serveşte drept temei pentru stabilirea pedepsei în conformitate cu prevederile art.135-137.92 CP. luând în consideraţie gradul prejudiciabil al infracţiunii comise. administraţia înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv. în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă. . în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă. deosebit de grave sau excepţional de grave împotriva persoanei pentru care ele au fost condamnate la închisoare pe un termen de peste 5 ani. indiferent de categoria de pedeapsă. după avertismentul respectiv al organului de executare instanţa de judecată. (3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă. este în drept: a) să libereze condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei conform art. 8.

3. de natura şi gravitatea stării de pericol şi de posibilităţile înlăturării acestora. 1.I al părţii speciale (art.1. adeseori ele având un caracter nedeterminat sau relativ determinat. Minori se consideră persoanele care la data săvârşirii infracţiunii nu aveau vârsta de 18 ani.a-e). 6. şi nu de măsura şi termenul de pedeapsă stabilite de instanţa de judecată. Legiuitorul a stabilit necondiţionat prescripţia executării sentinţei de condamnare. termenele de prescripţie nu se aplică pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. curgerea prescripţiei începe din momentul prezentării acestora în organele respective sau din momentul reţinerii lor de către organele de drept. 4.).1 şi 2. SCOPUL ŞI TIPURILE MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ (1) Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. . d) confiscarea specială. aflarea lui în calitate de ostatic. destinate preîntâmpinării săvârşirii unor fapte prevăzute de codul penal de către persoanele împotriva cărora ele se aplică şi orientate spre excluderea pericolului posibil. neglijenţa persoanelor care erau datoare să pună în aplicare pedeapsa respectivă etc. 2. 139. Termenele prescripţiei (2. Măsurile de siguranţă indicate în art. din cauza cărora persoana condamnată rămâne fără pedeapsă.98 alcătuiesc un sistem de sancţiuni de drept penal între care nu există o ierarhie şi pot fi aplicate în caz de necesitate concomitent. Pentru persoanele care se eschivează de la executarea pedepsei. fiindcă sentinţa de condamnare nu mai poate fi pusă în executare.1 al prezentului articol (lit. Nu se pune în executare sentinţa de condamnare pentru orice categorie de infracţiuni cu următoarele condiţii: a) dacă au expirat termenele respective stabilite în alin. a se vedea şi comentariul la art. 10. dar sunt revocabile. în conformitate cu art. b) măsurile de constrângere cu caracter educativ. ea săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune.135-137.8). 6. (2) Măsuri de siguranţă sunt: a) măsurile de constrângere cu caracter medical. prevăzute de cap. Aplicarea măsurilor de siguranţă se efectuează numai de către instanţa de judecată şi este condiţionată de fapta săvârşită. b) dacă persoana condamnată nu s-a eschivat de la executarea pedepsei. În caz de comitere de către condamnat a unei noi infracţiuni curgerea termenului de prescripţie începe din momentul săvârşirii infracţiunii. Măsurile de siguranţă stipulate în art. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. Pentru minori termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc la jumătate. Prin prescripţia executării sentinţei de condamnare se înţelege expirarea unor anumite termene din ziua în care sentinţa a rămas definitivă. 143 CP.98 sunt exhaustive. 2. 15 şi 20 de ani) se calculează din ziua în care sentinţa de condamnare a rămas definitivă. 3.54 CP. c) expulzarea. chiar în aceeaşi cauză. Măsurile de siguranţă sunt nişte sancţiuni de drept penal de constrângere cu caracter preventiv. O inovaţie a noului CP este faptul că legea stabileşte prescripţia în funcţie de categoriile infracţiunilor.60 alin. Măsurile de constrângere cu caracter medical şi cele cu caracter educativ durează atât cât există pericolul iminent. CAPITOLUL X MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. 5. 8. care existau conform CP anterior. 7. Aceasta poate rămâne nerealizată din diverse motive cu caracter obiectiv sau subiectiv (aflarea într-un timp îndelungat a condamnatului în componenţa unui contingent militar în afara ţării. Curgerea prescripţiei se întrerupe numai în cazul în care persoana condamnată se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă. Conform dreptului internaţional. care depind şi de starea psihică sau de corijarea persoanei liberate de răspundere penală.

de fapta săvârşită. cât şi de personalitatea făptuitorului. 5. instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrângere cu caracter medical. fie după judecarea cauzei în timpul executării pedepsei penale. care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de ocrotire a sănătăţii: a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită. este necesar ca: a) făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. dacă au fost recunoscute iresponsabile. Instanţa poate aplica o măsură de siguranţă numai în cazul în care a fost sesizată legal cu judecarea faptei prevăzute de legea penală şi în limitele faptei penale pentru care a fost sesizată. sau aceste persoane au fost în stare de responsabilitate la săvârşirea infracţiunii. b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă. din care cauză nu-şi poate da seama de acţiunile sau inacţiunile sale. graţiere. c) starea de boală mintală a făptuitorului să prezinte un pericol pentru societate. dar s-au îmbolnăvit de o boală psihică fie până la judecarea cauzei. Scopul aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical este îndreptat spre lecuirea sau îmbunătăţirea sănătăţii făptuitorului iresponsabil sau devenit astfel în timpul judecării ori executării pedepsei penale. deoarece existenţa stării de pericol social a acestei persoane condiţionează luarea măsurii de siguranţă. Pentru a fi luată măsura de constrângere cu caracter medical. 6. Măsurile de siguranţă nu pot fi aplicate de către instanţă dacă nu a fost stabilită săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori fapta nu a fost săvârşită de către inculpat. 1. . b) făptuitorul să fie bolnav mintal. această boală devenind o dereglare psihică cronică de lungă durată. Însă aplicarea acestora dă făptuitorului sau persoanelor interesate posibilitatea să atace hotărârile instanţei conform prevederilor din CPP. prelungirea. 3. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL Persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală în stare de iresponsabilitate sau care au săvârşit asemenea fapte în stare de responsabilitate. care este stabilită printr-un raport de expertiză psihiatrică de către medicii psihiatri la urmărirea penală sau la judecarea cauzei. pentru a exclude pericolul activităţii lui iresponsabile. din care cauză ele sunt incapabile să-şi dea seama de acţiunile lor sau să le dirijeze. s-au îmbolnăvit de o boală psihică. Concluzia expertizei de psihiatrie în acest caz se ia în consideraţie de către instanţă în coroborare cu probele avute în cauza penală şi cu pericolul social determinat atât de starea psihică.izolarea şi întreţinerea bolnavului în condiţii care ar asigura securitatea acestuia şi a altor persoane de activităţile bolnavului. Confiscarea specială poate fi coroborată cu orice altă măsură de siguranţă şi poate fi aplicată şi în cazul în care făptuitorului nu i se aplică pedeapsa penală în situaţia de încetare a procedurii penale de către instanţă din diferite motive legale de nereabilitare. prescripţie penală sau reabilitare a persoanei.constrângerea cu caracter medical asupra acestuia. Măsura de constrângere cu caracter medical poate fi aplicată doar persoanelor care au săvârşit fapta prevăzută de legea penală într-o stare psihică de iresponsabilitate şi nu sunt subiecţi pasibili de răspundere penală. La fel măsurile de siguranţă nu pot fi înlăturate prin amnistie. protejându-l pe el însuşi şi pe alte persoane. 4. dar. . Aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical este numai de competenţa instanţei de judecată. indiferent de voinţa acestuia sau a reprezentanţilor lui. până la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei. nu le poate dirija. 2.4. schimbarea sau încetarea măsurii de constrângere cu caracter medical.22 şi 23 CP. pericol care necesită aplicarea măsurii de siguranţă . Instanţa de judecată este competentă de stabilirea.admiterea în privinţa bolnavului a constrângerilor de drept în conformitate cu o hotărâre a instanţei de judecată. Suspendarea executării pedepsei penale nu atrage suspendarea concomitentă a măsurilor de siguranţă. Această măsură include: . Noţiunile de responsabilitate şi iresponsabilitate sunt stipulate în art. Articolul 99.

prezentate în scris conform procedurii penale. nu se exclude aplicarea în privinţa făptuitorului a măsurii de constrângere cu caracter medical dacă persoana a fost supusă acestei măsuri înainte de adoptarea actului de amnistie sau graţiere. 2. La aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical instanţa de judecată nu va indica termenul necesar pentru tratamentul făptuitorului şi nici instituţia concretă sau locul acesteia.99 lit.5. Nu înseamnă că pentru acest temei va fi încetată măsura de siguranţă.44-46/310 din 21. respectându-se drepturile şi interesele lor legitime de către personalul medical. 1. Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii minime de restricţii. care asigură securitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane. şi ţinând cont de gradul prejudiciabil al faptei săvârşite şi de prezenţa pericolului persoanei date pentru societate. Hotărârea instanţei de judecată se execută de către administraţia penitenciarului în care e deţinută persoana şi de către organul specializat de ocrotire a sănătăţii. prezintă un pericol deosebit pentru societate şi are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere riguroasă. (3) Persoanele internate în instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt deţinute în condiţii ce exclud posibilitatea săvârşirii de către ele a unei noi fapte prejudiciabile. 6. în baza concluziilor experţilor psihiatri. după caz. Măsura de siguranţă în acest caz are un statut de sine stătător cu proceduri aparte. În instituţiile de psihiatrie în care sunt internate persoanele conform hotărârii judecătoreşti statul instituie un serviciu de apărare a drepturilor pacienţilor. legislaţia penală conţine stipularea că instituţiile curative în care se asigură executarea măsurii de constrângere cu caracter medical sunt de două tipuri: a) instituţii psihiatrice cu supraveghere obişnuită. Tipul instituţiei psihiatrice (cu supraveghere obişnuită sau cu supraveghere riguroasă) în care urmează să fie spitalizată persoana este stabilit de instanţa de judecată. b) instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă. stipulate în codul de procedură penală. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite. nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor persoanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur.100 îl constituie hotărârea instanţei judecătoreşti. INTERNAREA ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ (1) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care.98) sunt garantate de stat (art. în formele şi în perioada în care.1402 din 16. cu supraveghere riguroasă în conformitate cu prevederile art. În cazul în care a fost adoptată o lege care exclude penalitatea faptei săvârşite. În conformitate cu art.a) şi b). Articolul 100.12. (2) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care. căruia îi este transmisă persoana deţinută pentru tratamentul respectiv. 4.97 (MO nr. după părerea medicului psihiatru. . 3.99. indicând doar instituţia psihiatrică cu supraveghere obişnuită sau. Măsurile de imobilizare fizică şi de izolare se aplică sub controlul permanent al personalului medical numai în situaţiile. Instituţiile psihiatrice privind asistenţa psihiatrică conform legii nr.05. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite. 5.99 şi 100. care este independent de organele ocrotirii sănătăţii şi soluţionează reclamaţiile şi cererile pacienţilor în coroborare cu organele de urmărire penală sau cu instanţele judecătoreşti. organul de urmărire penală şi instanţa sesizată cu asemenea cauză vor înceta procedura penală cu trimiterea materialelor organelor de ocrotire a sănătăţii pentru lecuirea acestor persoane în ordine generală.89-95. Liberarea de pedeapsă penală în conformitate cu prevederile art. 97 nu exclude aplicarea art. fondul de asigurare medicală şi din alte surse neinterzise de lege. Toate aceste acţiuni aplicate faţă de persoana spitalizată se consemnează în documentaţia medicală. În cazul aplicării amnistiei sau graţierii pentru o faptă prevăzută de legea penală. are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere obişnuită.16 din lege) şi sunt finanţate din fondul ocrotirii sănătăţii. Temei pentru spitalizare în sensul art.

prelungi sau înceta aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical. cu respectarea procedurilor judiciare pentru aceste cauze. SCHIMBAREA. de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite. cât şi la cererea persoanei respective sau a reprezentantului acesteia. STABILIREA. în temeiul avizului instituţiei medicale. sau un aviz al unei instituţii medicale independente cu participarea reprezentanţilor acestora la examinarea cauzei. drepturile şi libertăţile lui. efectuat cel puţin o dată la 6 luni. (3) Schimbarea măsurii de constrângere cu caracter medical sau prelungirea termenului de aplicare a ei se face. Instituţia psihiatrică în care este spitalizată persoana. conform art. Alin. ea îl poate încredinţa spre îngrijire rudelor sau tutorilor. de asemenea. Articolul 101.35 din Legea RM privind asistenţa psihiatrică. pentru asigurarea securităţii.1 CRM). dar sub o supraveghere medicală obligatorie. în care persoana este supusă tratamentului. atât din oficiu. Persoana supusă tratamentului forţat sau reprezentantul acesteia are dreptul de a cere unei instituţii medicale independente avizul asupra stării de sănătate a persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. care efectuează controlul acestei măsuri.101 stipulează faptul că numai instanţa de judecată este învestită cu funcţia de a stabili.1 art. (2) Instanţa de judecată. cum sunt demnitatea omului. 4. Schimbarea sau prelungirea măsurii de constrângere cu caracter medical poate fi efectuată şi din oficiu de către instanţă în baza unui control. cel puţin o dată la 6 luni. În cazurile internării acestor persoane şi a persoanelor care necesită tratament în condiţii obişnuite. 2. Conţinutul art. privind necesitatea aplicării acestei măsuri. când există necesitatea de a preveni tentativele de atac la viaţa şi sănătatea celor din jur. alege forma acesteia în funcţie de boala mintală a persoanei. dispune încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical în cazul însănătoşirii persoanei sau al unei astfel de schimbări a caracterului bolii care exclude necesitatea aplicării acestor măsuri. Raportul de expertiză psihiatrică şi avizul instituţiei medicale independente vor fi luate în consideraţie la stabilirea regimului instituţiei psihiatrice sau la respingerea de a aplica această măsură după examinarea tuturor materialelor şi probelor avute în dosar. aviz în care urmează să fie descrisă starea sănătăţii sau schimbarea substanţială a acesteia din care rezultă necesitatea continuării aplicării acestei măsuri sau a încetării ei. Persoanele internate în instituţiile psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt supuse unui control permanent. PRELUNGIREA ŞI ÎNCETAREA APLICĂRII MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL ALIENAŢILOR (1) Instanţa de judecată.101 prevede pentru prima dată în legislaţia naţională posibilitatea persoanei supuse tratamentului sau reprezentantului acesteia de a cere unei instituţii medicale independente avizul de sănătate asupra persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. însă instanţei trebuie în acest caz să-i fie prezentată în mod obligator concluzia experţilor psihiatri. urmărirea sau reţinerea acestora. 3. de instanţa de judecată. schimba. (4) Dacă instanţa de judecată nu va găsi necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical unui alienat. precum şi în cazul încetării aplicării unor astfel de măsuri.6. colaboratorii poliţiei sunt obligaţi să acorde ajutor personalului medical. intensiv din partea personalului medical.3 prevede situaţia în care parvine avizul instituţiei psihiatrice. este obligată să examineze lunar persoana aflată la tratament şi să prezinte cel puţin o dată în 6 luni propunerile sale instanţei de judecată în a cărei rază se află . Anume instanţa de judecată este garantul aplicării corecte a acestei măsuri în coroborare cu tratatele internaţionale la care RM este parte şi cu prevederile CRM despre apărarea valorilor supreme în stat. în baza unui control. Alin. libera dezvoltare a personalităţii umane (art. considerând că este necesar de a aplica o măsură de constrângere cu caracter medical. 5. 1.

prelungirea.5. (2) Persoanele menţionate la alin. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL A ALCOOLICILOR ŞI NARCOMANILOR SAU PUNEREA LOR SUB CURATELĂ (1) În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic sau un narcoman. se deduce din termenul pedepsei stabilite. s-a îmbolnăvit de o boală psihică. concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită. în caz de însănătoşire.101 poate fi supusă căilor de atac de către persoana spitalizată. 2. În urma controlului efectuat din oficiu sau la propunerea instituţiei psihiatrice. care se menţionează în partea dispozitivă a sentinţei.(1) au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare. Acest fapt urmează să fie documentat şi. 8.67 alin. 4. condamnate la pedepse neprivative de libertate. instanţa de judecată îi poate aplica pedeapsa după însănătoşire dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă. care se scade din termenul stabilit pentru executare în închisoare. Articolul 103.68 şi art. Dacă termenul de închisoare stabilit prin sentinţă este mai mic decât termenul de aflare în instituţia psihiatrică de constrângere cu caracter medical. ele vor fi tratate în instituţii medicale cu regim special. poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forţat.art. dacă instanţa de judecată va stabili îmbunătăţirea stării sănătăţii unui alienat. DEDUCEREA DURATEI DE APLICARE A MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL (1) Persoanei care. Articolul 102. (3) Dacă persoanele menţionate la alin. 7. .art.staţionarul pentru a decide schimbarea.64 alin. schimbarea acesteia în hotărârile instanţei nu este indicat.starea de arest.3. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. în timpul executării pedepsei ele vor fi supuse unui tratament medical forţat. şi. pe de altă parte. 6. pedeapsa penală se consideră executată şi persoana este eliberată imediat. fapt ce exclude aflarea lui în această instituţie. schimbarea. izolarea acesteia pentru a exclude pericolul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. În acest caz o zi aflată în instituţia psihiatrică se egalează cu o zi de închisoare. (2) În caz de aplicare a pedepsei după însănătoşire. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte temeiuri de liberare de răspundere penală şi de pedeapsă penală. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical se examinează în ordinea prevăzută de procedura penală. 3. Stabilirea. vor fi supuse unui tratament forţat în instituţiile medicale cu regim special. din oficiu ori la cererea colectivului de muncă sau a organului de ocrotire a sănătăţii. dacă există avizul medical corespunzător. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament. 1. pe de o parte. durata de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical se deduce din termenul pedepsei. de şeful staţionarului de psihiatrie şi de către procuror în condiţiile legii.88 CP. prelungirea sau încetarea aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical. Măsura de constrângere cu caracter medical în cazul pedepsei cu amendă urmează a fi executată în conformitate cu art.(1). asemănător deducerii măsurii preventive . va adopta o hotărâre de încetare a măsurii de constrângere cu caracter medical şi va dispune predarea acestuia spre îngrijire rudelor sau tutorilor sub o supraveghere medicală obligatorie la locul de trai. din care cauză ea este incapabilă să-şi dea seama de acţiunile sale sau să le dirijeze. Noţiunea de aflare în instituţia psihiatrică în baza hotărârii judecătoreşti presupune din partea statului acţiuni de acordare a ajutorului medical persoanei devenite iresponsabile. instanţa de judecată. Hotărârea adoptată de către instanţă în conformitate cu prevederile art. arestul . Termenul necesar de constrângere cu caracter medical la stabilirea. reprezentantul ei legal. munca neremunerată . iar după eliberare din locurile de deţinere.

1. Din textul enunţat rezultă că pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor şi narcomanilor în cauza penală sunt necesare următoarele condiţii: a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Prin intoxicări cronice se înţelege orice proces de alterare psihofiziologică cu caracter permanent.2002. După stabilirea pedepsei. instanţa de judecată.12. 5. (5) Dacă infracţiunea a fost săvârşită de o persoană care abuzează de alcool şi prin aceasta îşi pune familia într-o situaţie materială grea. e) internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. 4. nu va indica termenul acestei măsuri. asupra căruia trebuie să se pronunţe obligator medicii psihiatri. 3.54.36-38 din 14. Măsura de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor sau narcomanilor. la propunerea instituţiei medicale în care se tratează persoana respectivă. instanţa de judecată. (2) Enumerarea de la alin.2001. indicând aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical pentru alcoolici şi narcomani. 2. la cererea colectivului de muncă sau din oficiu. experţi specialişti cu recomandările de posibilitate a tratamentului medical privitor la făptuitor şi lipsa contraindicaţiilor pentru aplicarea acestor măsuri. b) făptuitorul să prezinte pericol pentru societate. să provoace temerea că ar putea săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală. b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. în cazul condamnării cu închisoarea. nr. d) pericolul social se datorează maladiei care presupune orice modificare a stării normale de sănătate care îl face pe făptuitor periculos pentru societate. la iniţiativa rudelor făptuitorului. poate fi aplicată de către instanţă concomitent cu pedeapsa penală. dacă în cauză este anexată concluzia în scris a specialiştilor. d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică. instanţa de judecată le poate aplica următoarele măsuri de constrângere cu caracter educativ: a) avertismentul. Tratamentul forţat al alcoolicilor şi narcomanilor. iar după eliberare din localurile de detenţie. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat.713 din 06. este în drept. se aplică în penitenciare. MO.103. . consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. în conformitate cu prevederile Legii privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool. concomitent cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate pentru infracţiunea săvârşită. c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. c) că acest pericol este determinat de starea sănătăţii.5 art. narcologi.03. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER EDUCATIV (1) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament. nr. (1) are un caracter exhaustiv.(4) Încetarea tratamentului medical forţat este dispusă de către instanţa de judecată. Articolul 104. aceştia vor fi trataţi în instituţiile medicale. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a minorului. în caz dacă familiile acestora se află într-o situaţie materială grea. În cazul în care făptuitorului i se aplică o pedeapsă neprivativă de libertate. condiţionată de intoxicaţia cronică cu alcool sau cu substanţe narcotice. acesta poate fi pus sub curatelă în conformitate cu prevederile alin. deoarece aceste persoane sunt supuse tratamentului forţat în locurile de deţinere până la lecuire deplină. să o pună sub curatelă. instanţa poate pronunţa o hotărâre de încetare a tratamentului forţat de alcoolism sau narcomanie. la cererea colectivului de muncă sau a rudelor apropiate ale persoanei în cauză. La propunerea instituţiei medicale în care făptuitorul se tratează forţat.

e) din alin.54. Însă această măsură se deosebeşte calitativ de pedepsele penale prin care se realizează în final scopurile pedepsei penale într-o formă mai umană.(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ. 6. 4.104 în privinţa minorilor care au săvârşit acţiuni pentru care aceştia nu pot fi supuşi răspunderii penale. sub semnătură. Educarea şi reeducarea acestora.03] 1.104 modificat prin Legea nr. în vigoare 12. Obligarea minorului de a repara paguba nu trebuie să se transforme în dependenţă faţă de persoana vătămată. altă proprietate ori economii personale. pentru a asigura scopul pedepsei penale.II. dacă persoana vătămată acceptă. 2) când minorul poate repara în bani costul obiectului sau dauna cauzată stabilită de către materialele cauzei sau la înţelegerea părţilor. Prevederile art. Măsurile de constrângere cu caracter educativ sunt fixate în calitate de recomandări în standardele minimale ale ONU cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (p. În conformitate cu prevederile art.03.54 pentru care persoana se liberează de răspundere penală nu pot fi interpretate în sens larg. Prin stare materială a minorului se înţelege faptul dacă acesta este salarizat.79 cu stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege.104 nu este aplicabil. Obligarea minorului de a repara dauna cauzată se aplică în următoarele cazuri: 1) când minorul este obligat să întoarcă persoanei vătămate obiectul sustras sau alt obiect echivalent celui dispărut.1 . persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor de stat specializate este aplicată în cazul în care acestor persoane şi organe le sunt explicate responsabilităţile şi instanţa urmează să se încredinţeze de posibilitatea reală a acestora de a asigura măsura de constrângere cu caracter educativ. în cazul aplicării măsurii de constrângere cu caracter educativ. Încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. În cazul în care minorul este încredinţat pentru supraveghere părinţilor. 2.1995).internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. În acest caz procedura în cauza penală urmează a fi încetată. dacă el poate repara de sine stătător dauna . 27 din Rezoluţia de la Beijing a ONU nr. instanţa de judecată. Persoanele minore nu sunt izolate de societate. În acest caz instanţa de judecată îi poate aplica acestei persoane măsuri de constrângere cu caracter educativ. se efectuează mai efectiv.1 pot fi aplicate în privinţa uneia şi aceleiaşi persoane. uneia sau a mai multor concomitent. Avertismentul prevăzut la alin. 3. [Art.211-XV din 29. Chiar dacă poate fi aplicat art. pentru alte infracţiuni mai grave săvârşite de persoana dată art.40/33 din 29. cu excepţia lit.05. 3) când dauna cauzată urmează să fie reparată de către făptuitorul minor prin munca lui proprie. (4) În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter educativ de către minor. nu poate fi aplicat art. Din sensul legislaţiei penale măsurile de constrângere cu caracter educativ pot fi considerate drept măsuri de alternativă pentru pedepsele penale. pensie. Măsurile de constrângere cu caracter educativ prevăzute la alin.a) presupune o apreciere negativă de drept a acţiunii făptuitorului şi concomitent o reacţie din partea societăţii în scopul educării şi reeducării acestuia. 5. în conformitate cu drepturile părinţilor. în scopul reeducării făptuitorului şi al prevenirii altor infracţiuni.1 lit. persoana care nu a atins vârsta de 18 ani şi a săvârşit pentru prima dată o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă s-a constatat posibilitatea corectării acesteia fără a fi supusă răspunderii penale. aceştia. are bursă. 8. la propunerea organelor de stat specializate. 7. decât în măsura realizării scopului educativ stipulat în lege. ambii. De asemenea. Avertismentul este anunţat public făptuitorului. dacă locuiesc împreună. anulează măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată. însă hotărârea poate fi înmânată şi în scris.18. sunt responsabili de minor.06. după caz.

EXPULZAREA (1) Cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni li se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării. de obiecte în locurile publice prin scriere. el va putea cere revocarea expulzării sau înlocuirirea acesteia cu o altă măsură necesară. (2) În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoare sau cu arest. minorul e obligat să repare personal aceste daune. vopsire sau dacă au fost cauzate diferite alte daune neînsemnate.(1) se va ţine cont de dreptul la respectarea vieţii private a acestora. Expulzarea nu poate fi adusă la îndeplinire dacă există motive serioase de a crede că cel expulzat riscă să fie supus la tortură sau tratament inuman în statul în care urmează sa fie expulzat. administraţia instituţiei specializate de învăţământ şi de reeducare. 2. Expulzarea este o măsură de siguranţă de drept penal. În cazul stabilirii altor pedepse. Aceasta nu exclude situaţia în care părinţii sunt de acord. să repare dauna cauzată. după caz. Dacă făptuitorul pe parcurs a dobândit cetăţenia RM. 12. rezultată din situaţia de fapt şi de drept avută în cauză. d) făptuitorul să fie cetăţean străin sau apatrid. 5.cauzată. 11. (3) La luarea deciziei privind expulzarea persoanelor prevăzute la alin. Dacă minorul se eschivează sistematic de la măsurile de constrângere cu caracter educativ. hotărârea definitivă a instanţei se trimite organelor de poliţie pentru executare după ispăşirea pedepsei. dependente de starea familială sau de atragerea la săvârşirea infracţiunii de către inculpaţii adulţi. Articolul 106. 10. Articolul 105. Pentru a decide expulzarea se cer să fie întrunite următoarele condiţii: a) făptuitorul să fi săvârşit o infracţiune prevăzută de legea penală naţională sau a altui stat. în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală. sau pentru a i se anunţa avertismentul etc. pedagogi şi psihologi. departamentul de executare a pedepselor penale) pot prezenta instanţei de judecată un demers despre anularea măsurii aplicate şi tragerea vinovatului la răspundere penală. curativă şi de reeducare. c) rămânerea pe teritoriul RM a făptuitorului constituie un pericol social care impune aplicarea expulzării ca măsură de siguranţă. care nu au domiciliu în ţară şi care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni. Dacă daunele au fost cauzate prin acţiuni de vandalism: deteriorare de plantaţii verzi. care poate fi coroborată cu prescripţiile şi recomandările specialiştilor: medici. 3. organele de tutelă şi curatelă. tratament inuman sau la pedeapsa cu moartea în statul în care urmează să fie expulzat. la înţelegere cu partea vătămată. CONFISCAREA SPECIALĂ . organele de stat specializate (comisiile pentru minori. Obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică este determinată de dereglările de comportament ale minorului. să părăsească ţara. deprinderilor. a cărei esenţă constă în obligarea cetăţenilor străini sau a apatrizilor. b) să nu existe motive serioase de a crede că prin expulzare persoana va fi supusă la tortură. 4. Prin noţiunea de eschivare sistematică de la măsurile de constrângere cu caracter educativ se înţelege încălcarea (de trei şi mai multe ori) a măsurii aplicate: de a se prezenta pentru a repara dauna cauzată sau la tratamentul medical de reabilitare psihologică. 9. aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei. Corijarea comportamentului. în cazul în care cauza este trimisă de către procuror în instanţă sau. vocabularului minorului este o activitate de lungă durată. instanţa stabileşte pedeapsa conform legii penale. Tragerea minorului la răspundere penală în cazul eschivării sistematice a acestuia de la măsura de constrângere cu caracter educativ se efectuează de către instanţă. 1. iar acesta din urmă să nu aibă domiciliu în RM. Executarea expulzării se face de către organele de poliţie după executarea pedepsei cu închisoarea.

forţată şi gratuită.05. .03. arme confecţionate ilicit. persoanelor incapabile etc. stupefiante etc. alimente şi băuturi contrafăcute.). În acest caz pot fi confiscate bunurile dobândite în urma activităţii criminale şi a spălării banilor (obiecte. bani etc. Confiscarea specială poate fi aplicată respectându-se condiţiile alin. Ea se face în scopul excluderii pericolului de a fi săvârşite noi fapte penale. nu sunt obiectele săvârşirii faptei penale. Pot fi supuse confiscării speciale şi bunurile menţionate la alin. maşini. arme etc. este necesar a constata că: a) făptuitorul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală indiferent dacă el a fost pedepsit penal sau absolvit de răspunderea penală în condiţiile legii (în cazul minorilor.(2).). c) date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor. În cazul în care a avut loc o estorcare de mită şi persoana a sesizat organul de drept.211-XV din 29. acesta va fi obligat să restituie echivalentul lor în bani. cecuri. Nu pot fi supuse confiscării obiectele asupra cărora nu au fost prezentate probe că ele au fost dobândite ilicit. (4) Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală. dar care aparţin altor persoane şi care le-au acceptat ştiind despre dobândirea ilegală a acestor bunuri. nave acvatice. Confiscarea specială este o măsură de siguranţă de drept penal cu caracter patrimonial care constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori care au servit la săvârşirea faptei penale sau au rezultat din săvârşirea acesteia. se confiscă contravaloarea acestora. (2) Sunt supuse confiscării speciale lucrurile: a) rezultate din fapta prevăzută de prezentul cod. [Art. materiale explozive. 6. sumele menţionate se restituie acestor persoane. fie de altă persoană sunt supuse confiscării speciale. (3) Confiscarea specială se aplică persoanelor care au comis fapte prevăzute de prezentul cod. atragerea minorilor la acţiuni de desfrâu şi prin alte fapte amorale etc. Lucrurile deţinute împotriva unor prevederi legale fie de făptuitor. Sumele obţinute prin proxenetism. titluri de credit şi alte documente false.(1) Confiscarea specială constă în trecerea. (5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă. Pentru a aplica confiscarea specială.2 comentat în cazul adoptării sentinţei. dacă sunt ale infractorului. fotografii. în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni. schiţe. dacă nu urmează a fi restituite persoanei vătămate sau nu sunt destinate pentru despăgubirea acesteia. 2. Dacă făptuitorul nu mai deţine aceste obiecte sau sumele de bani. d) dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii. ori sunt deţinute contrar legii.03] 1. e) deţinute contrar dispoziţiilor legale. dacă acestea nu sunt excluse din circuitul civil. mecanisme. 3. b) folosite sau destinate pentru săvârşirea unei infracţiuni. b) făptuitorul a utilizat obiecte. realizând latura obiectivă a infracţiunii (monede false. nu sunt rezultate din fapta penală şi nu sunt excluse din circuitul civil. Sumele date drept mită sau pentru trafic de influenţă sunt confiscate în beneficiul statului.) care aparţin lui sau complicilor la infracţiune. lucruri pentru săvârşirea infracţiunii (unelte. c) făptuitorul a dobândit produse prin fapta penală săvârşită. sunt supuse confiscării speciale. maşini. medicamente. sunt restituite părţii vătămate.06. clasării sau încetării procedurii penale de către instanţa de judecată.). 4. În acest caz caracterul licit al dobândirii se prezumă (art.106 completat prin Legea nr.46 CRM). În cazul în care bunurile utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni nu mai există. 5. 7. în vigoare din 12. Lucrurile care au fost luate de la partea vătămată în timpul săvârşirii infracţiunii. clădiri. 8.

şi care are ca efect înlăturarea răspunderii penale. În cazul recunoaşterii acestui drept. documentele. mecanismele. (2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. maşinile. al datei săvârşirii (înainte sau după apariţia actului de amnistie) sau al identităţii infractorului (în cazul în care actul de amnistie prevede unele excepţii personale). acordat prin lege organică. armele.9. Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţiile art. Chiar dacă lucrurile au fost confiscate în cauza penală prin hotărârea respectivă în conformitate cu p. Amnistia este o instituţie penală al cărei scop este înlăturarea pentru viitor a caracterului delictual al unor fapte penale. 2. precum şi a altor consecinţe ale condamnării. cărora le-au fost lezate drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale. persoanele terţe. în funcţie de diferite momente. ea nu stinge dreptul persoanei vătămate de a introduce plângerea prealabilă. cât şi efectele amnistiei intervenite după condamnare. Efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare constau în înlăturarea răspunderii penale. a executării pedepsei.9 comentat. În cazul în care amnistia a intervenit înainte de sesizarea organelor judiciare. judecarea cauzei sau executarea confiscării nu pot dobândi în nici un mod în proprietate lucrurile supuse confiscării. pe temeiuri social-politice şi din raţiuni de politică penală superioare celor care ar fi legitimat reacţia coercitivă a societăţii împotriva infractorilor. În schimb. dacă acesta a fost trimis în judecată. Amnistia se dovedeşte irelevantă nu numai cu privire la dreptul de a introduce plângerea prealabilă. banii. Obiectele. se va soluţiona cauza în acest stadiu. adică procesul penal nu se mai porneşte. privitor la unele infracţiuni săvârşite anterior datei prevăzute în actul normativ. AMNISTIA (1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei. cuprinse între data săvârşirii infracţiunii şi aceea a rămânerii hotărârii definitive. interzicând orice urmărire în ceea ce le priveşte sau ştergând condamnările care le-au atins. amnistia antecondamnatorie produce şi o gamă de consecinţe juridice specifice. pot iniţia în procedura civilă acţiuni de redobândire a drepturilor lezate. Persoanele oficiale implicate în urmărirea penală. încetarea procesului penal sau refuzul de pornire a procesului penal pe această bază nu se admite. hârtiile de valoare. În acest caz procesul continuă în mod obişnuit. rezultând că aceasta este amnistiată. Plângerea prealabilă adresată instanţei constituie deopotrivă un act de sesizare despre săvârşirea unei infracţiuni şi un act procesual de punere în mişcare a unei acţiuni penale. ci şi relativ la dreptul de a formula o plângere sau un denunţ. 5. procesul va înceta. 6. în baza actului de clemenţă intervenit (se va pronunţa o ordonanţă de refuz în pornirea procesului penal. 4. cauza nu poate fi soluţionată decât după cunoaşterea acestor împrejurări. iar dacă s-a pornit. nu se mai pune în mişcare acţiunea penală. Amnistia este actul de clemenţă. dacă actul de sesizare nu este lămuritor sub aspectul naturii infracţiunii.efect similar cu amnistia după condamnare -. lucrurile confiscate pot fi întoarse în natură sau echivalentul lor în bani. fără echivoc. ori nu se mai trimite infractorul în judecată. iar actul de amnistie va putea fi aplicat . date şi elemente în baza cărora se poate efectua încadrarea juridică a faptei.107 CP. dacă făptuitorul este de acord cu aceasta). În afara înlăturării răspunderii penale . Aceste dispoziţii prevăd atât efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare. 1. CAPITOLUL XI CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. În cazurile în care învinuitul sau persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii se opune încetării procesului penal sau refuzului de pornire a procesului penal în legătură cu actul de amnistie. 10. Dacă din însuşi cuprinsul actului de sesizare rezultă. navele acvatice confiscate se predau organelor competente pentru executarea confiscării sau pentru a fi distruse. sau. 3.

se va pronunţa o sentinţă de achitare de către instanţa de judecată.5 CPP. Prin urmare. deoarece alin. vor putea fi aplicate măsurile de siguranţă şi măsurile educative. amnistia produce un dublu efect. fără a mai dispune înlăturarea dispoziţiilor art. procesul continuă până la capăt şi instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de condamnare cu menţiunea că condamnatul este liberat de pedeapsă (art. cât şi drepturile persoanei vătămate stabilite prin hotărârea de condamnare continuă a fi executate.2 al art. în înlăturarea executării restului de pedeapsă negraţiat şi apoi . făptuitorul neputând fi trimis penal în judecată numai pentru soluţionarea şi rezolvarea laturii civile. Unul dintre efectele specifice ale amnistiei intervenite după condamnare este înlăturarea executării pedepsei. Astfel. cât şi pentru toţi membrii societăţii. împrumutat din dreptul financiar.doar în cazul constatării vinovăţiei persoanei. În caz contrar. constând.90 CP. persoana vătămată se va putea adresa instanţei civile pentru valorificarea drepturilor sale. Amnistia postcondamnatorie înlătură executarea pedepsei pronunţate în măsura în care aceasta nu a fost executată până la data actului de amnistiere. 11. deoarece este vorba de un act al autorităţii legiuitoare. Amnistia postcondamnatorie poate apărea oricând în perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei) de condamnare şi aceea a termenului de reabilitare de drept sau a intervenirii reabilitării judecătoreşti. Cu toate că amnistia are o largă arie de aplicare atât până la condamnarea făptuitorului. 9. 12. şi nu pedeapsa rezultată. Aceasta nu înseamnă însă că are loc chiar înlăturarea răspunderii penale. În cazul pedepselor graţiate condiţionat în parte. 10. Efectele amnistiei intervenite după condamnare constau în înlăturarea executării sancţiunilor. precum şi a celorlalte consecinţe ale condamnării. amenda deja încasată nu se restituie. ea trebuie să înceteze procesul penal. . 15.2 art. sunt amnistiate. În cazul în care instanţa de recurs constată că infracţiunile pentru care s-a aplicat. 14. adică chiar dacă acesta ar refuza amnistia. Totuşi. cum s-a arătat deja.275 p. instanţa va trebui să analizeze şi să soluţioneze latura civilă a cauzei. care nu are relevanţă cu privire la aplicarea amnistiei. În cazul concursului de infracţiuni judecat în acelaşi proces. 8. dacă făptuitorul a fost trimis deja în judecată. În acest caz atât măsurile de siguranţă. indiferent de poziţia făptuitorului. deoarece se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare din infracţiunile aflate în concurs. cât şi după condamnarea acestuia.4 CPP).107 CP stipulează că "amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate". efectele vor opera numai cu privire la infracţiunile amnistiate. dezvăluite anterior. Suportul acestor dispoziţii îl reprezintă principiul potrivit căruia amnistia nu constituie o repunere în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii. nefiind necesar a se recurge la argumentul auxiliar al imposibilităţii restituirii sumelor băneşti legal percepute. Expresia şi a celorlalte consecinţe ale condamnării vizează pedepsele complementare. amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie).în excluderea posibilităţii revocării graţierii condiţionate. fiind valabil executată. Efectele amnistiei au un caracter obligatoriu.83-85 CP) în cazul concursului de infracţiuni sau de pluralitate intermediară. deoarece a fost înlăturată răspunderea penală. ea răsfrângându-se astfel asupra ambelor fracţiuni ale pedepsei. pedeapsa de 4 ani privaţiune de libertate cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. Dacă actul de amnistie a intervenit în faza dezbaterilor judiciare. Excepţie fac împrejurările prevăzute de alin. aceasta se respinge ca rămasă fără obiect. obligatoriu atât pentru organele statului. 7. iar degradarea civică executată nu se mai înlătură. ea are unele limite strict reglementate de lege (de exemplu. 13. deci pentru fiecare infracţiune în parte. mai întâi. de exemplu. iar dacă nu a fost trimis în judecată. Dacă actul de amnistie este adoptat în timpul judecării cererii sau propunerii de liberare condiţionată. în sensul că aplicarea amnistiei se face din oficiu. infracţiunea amnistiată nu va fi luată în consideraţie la aplicarea sporului de pedeapsă (prevăzute de art.

(2) Graţierea se acordă de către Preşedintele Republicii Moldova în mod individual. Graţierea este o măsură a puterii de stat. adică internarea persoanei iresponsabile. 17. constând. GRAŢIEREA (1) Graţierea este actul prin care persoana condamnată este liberată. indiferent dacă fapta constituie o infracţiune sau o contravenţie administrativă. 1. ca toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii sau pedepsei penale. exceptarea privitoare la consecinţele civile operează fie că este vorba de amnistia intervenită înainte de condamnare.98. şi nu raportul juridic de drept civil. în acelaşi timp. cum ar fi: internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de educaţie sau într-o instituţie curativă şi de educaţie. potrivit regulilor proprii fiecărei ramuri. în totul sau în parte. sistemul nostru legislativ permite tragerea la răspundere pentru fiecare normă de drept în parte. fapta ca activitate dăunătoare. 18. Graţierea. care a săvârşit infracţiuni fiind responsabilă. Starea de pericol ce rezultă din săvârşirea infracţiunilor şi imperativul prevenirii comiterii altora subzistă după aplicarea amnistiei. Dacă infracţiunea săvârşită reprezintă. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere. dreptul de a depune plângere prealabilă. 2.105 CP) şi confiscarea specială (art. Prin una şi aceeaşi faptă pot fi încălcate norme juridice ce aparţin diferitelor ramuri distincte de drept. Amnistia nu are efecte asupra răspunderii disciplinare. luată pe cale de decret de către Preşedintele ţării. După cum s-a menţionat. În cadrul prevederii acestor dispoziţii. Articolul 108. într-un spital de boli mintale sau aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. aceasta să fie reparată.107 CP. sau punerea lor sub tutelă (art. 103 CP). nu se va mai putea constata că pedeapsa este graţiată.). iar uneori şi al infractorului însuşi.107 CP). urmează ca atunci când s-a produs o pagubă. În alţi termeni.98 CP. expulzarea străinilor (art. Alte limitări de acţiune ale amnistiei constau în faptul că.e) din CRM). Raţiunea acestei reglementări este legată de scopul măsurilor de siguranţă. dreptul de a stinge procesul penal prin retragerea plângerii etc. limitarea timpului liber şi stabilirea unor cerinţe speciale privind comportamentul minorului etc.2 art.88 lit. din înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Aşa stând lucrurile. se dispune înlăturarea executării pedepsei. prin care. disciplinară sau un delict civil. nu şi drepturile pe care le are persoana vătămată uneori în legătură cu latura penală (de exemplu. Justificarea acestei dispoziţii constă în faptul că amnistia. priveşte raportul juridic de drept penal. se va putea aplica şi una din sancţiunile prevăzute de CM. ori comutarea unei pedepse într-alta mai puţin grea. (art. Potrivit dispoziţiilor de drept civil. impunând. luarea măsurilor de siguranţă. amnistia intervenită lăsând neatinsă răspunderea disciplinară. conform alin. În cazul în care condamnatul a fost arestat preventiv şi i s-a aplicat o pedeapsă egală sau mai mică decât termenul arestării preventive. oricine cauzează altuia o daună este obligat să o repare. prin însăşi esenţa ei. Amnistia nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vătămate (alin. fie că este vorba de amnistia intervenită după condamnare. Amnistia înlătură doar răspunderea penală. fără a influenţa existenţa infracţiunii. deoarece ea este stinsă prin executare efectivă. prin drepturile persoanei vătămate se înţeleg drepturile privitoare la pretenţiile civile. cum ar fi: măsurile de constrângere cu caracter medical. în mod individual (art. măsurile de constrângere cu caracter educativ.106 CP). de pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată. în interesul apărării sociale.16. . aceste din urmă drepturi stingându-se şi ele prin amnistie. (4) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. şi abatere disciplinară. pentru anumite consideraţiuni de ordin social-politic şi de politică penală.104 CP).2 art. (3) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare. chiar dacă aplicarea sancţiunilor penale este înlăturată. în tot sau în parte. nu poate privi decât pedepsele neexecutate. Consacrând principiul cumulului răspunderilor juridice. fapta ca activitate infracţională. în temeiul art.

şi nu pedepsele stabilite pentru infracţiuni concurente (concurs de infracţiuni). Graţierea este totală în cazul în care. Pedepsele pentru care se acordă graţierea pot fi mai grave sau mai puţin grave.3. fie prin indicarea unui coeficient de proporţie (de exemplu.107 CP).3 CP cuprinde o limitare a efectelor graţierii şi. deoarece aceste măsuri se iau pentru înlăturarea unor stări de pericol şi trebuie să dureze atât timp cât dăinuiesc aceste stări. Dispoziţia art.3 şi 4 CP (amenda. ci şi asupra acelei părţi din termenul de probă care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă. În cazul graţierii parţiale. fiind acordată prin decretul Preşedintelui RM. are un caracter de măsură obligatorie şi. deci. 9. o treime etc. condamnatul.108 alin.4 CP. Graţierea este parţială când se înlătură numai o parte din executarea pedepsei pronunţate. retragerea gradului militar. condamnatul nu va mai executa fracţiunea de pedeapsă care i-a fost redusă. Graţierea poate fi aplicată indiferent de categoria de infracţiuni săvârşită (oricare din cele prevăzute la art. ea nu are efecte asupra tuturor pedepselor complementare. după întinderea efectelor sale. 4. deoarece aceste măsuri sunt luate în folosul minorului. 7. termenul de pedeapsă principală se reduce în mod corespunzător. în actul prin care se acordă graţierea se poate dispune că aceasta stinge şi executarea pedepselor complementare. în cazul graţierii parţiale. prin actul de graţiere. a unui titlu special.1 CP. prin urmare. Efectele graţierii trebuie să fie raportate la pedeapsa indicată în sentinţa de condamnare. sau să ia forma comutării. În cazul comutării pedepsei stabilite. pedeapsa principală pronunţată prin sentinţa de condamnare a instanţei de judecată se înlocuieşte cu pedeapsa arătată în actul de graţiere. adică printr-un act al puterii de stat. graţierea produce efecte nu numai asupra pedepsei principale. În cazul graţierii totale. Graţierea. graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.în cazul pedepsei cu amendă . Acest alineat nu indică categoriile de pedepse complementare faţă de care graţierea nu are efecte.108 alin. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere.62 alin. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. În cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. şi nici asupra măsurilor educative. iar termenul de probă se reduce în măsura în care graţierea s-a extins asupra pedepsei principale. 5. 11. ea nu poate fi refuzată de cel căruia i se acordă. termenul de pedeapsă şi de probă se remite integral. indiferent dacă graţierea a fost cerută sau acordată din oficiu ori la propunerea organelor de drept.16 CP). În partea finală a dispoziţiei art. se înlătură integral executarea pedepsei pronunţate.în suma acesteia). Conform art. . o îngrădire a regulii de drept înscrise în art. prin refuzarea beneficiului graţierii. Prin urmare.90 CP).3 CP se prevede însă că excluderea pedepselor complementare de la beneficiul graţierii nu operează în cazul în care actul de graţiere dispune altfel. totală sau parţială.1 CP reglementează limitele graţierii: ea poate să fie. după aprecierea Preşedintelui ţării. deci.). nu va mai executa pedeapsa căreia i se aplică graţierea. a gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat). Art. Graţierea nu are efecte şi asupra drepturilor persoanei vătămate (a se vedea comentariul la art. indicate în art.108 alin. Graţierea implică o renunţare la dreptul statului de a pretinde executarea în totul sau în parte a unei pedepse sau executarea unui anumit tip de pedeapsă aşa încât nu poate fi admis ca persoanele cărora li se acordă graţierea să aibă facultatea de a împiedica aducerea la îndeplinire a acestei renunţări. jumătate. 8. potrivit actului de graţiere. iar dacă începuse să execute pedeapsa. Graţierea vizează pedeapsa aplicată definitiv. 10. Graţierea constituie o comutare în cazul în care. 6. dacă nu a început executarea pedepsei.108 alin. nu va mai executa restul de pedeapsă. o pedeapsă mai aspră se înlocuieşte cu una mai blândă.108 alin. luni sau . indicându-se că graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare. bazat pe consideraţii de politică penală a statului. În cazul graţierii totale. fie prin arătarea cuantumului reducerii (în ani.

al cercetării sau anchetei penale. De exemplu. cu condiţia ca maximumul special al pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de CP să nu depăşească pedeapsa cu închisoarea pe 2 ani în cazul infracţiunilor uşoare şi de 5 ani . de încetare a procesului penal pe alt temei legal decât acela al împăcării. iar persoana vătămată s-a împăcat doar cu o persoană. Conform art. 3. indiferent de soluţia adoptată prin hotărârea de condamnare. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. reprezentanţii legali ai persoanei vătămate lipsite de capacitatea de exerciţiu sau persoana vătămată cu capacitate restrânsă de exerciţiu asistată de reprezentantul său legal sau de alte persoane prevăzute de lege.în cazul infracţiunilor mai puţin grave.03.168 CP) etc.1 CP. . 2. c) Acordul de împăcare trebuie să fie explicit. d) Împăcarea poate avea loc doar dacă ambele părţi (făptuitorul şi persoana vătămată ori reprezentanţii ei legali) consimt liber acest fapt.109 alin. infracţiuni uşoare sunt violarea de domiciliu (art.2 şi 3 CP. iar procesul penal în privinţa lor va fi soluţionat până la sfârşit.2 CP). Categoriile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt indicate în art.05. iar infracţiuni mai puţin grave sunt jaful (art. cumulativ.06. adică mai înainte ca hotărârea să rămână definitivă. împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată. Din prevederile art. 4. 5.. Ţinând cont de faptul că împăcarea părţilor poate avea loc doar în cazurile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave. iar nu dedus din anumite împrejurări. la stabilirea acestor împrejurări este necesar să se ia în vedere prevederile art. munca forţată (art. se cer întrunite. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. Împăcarea este totală atunci când duce la stingerea completă a procesului în ce priveşte atât latura penală.2 şi 3 CP raportate la articolele din partea specială a CP. împăcarea se face de reprezentanţii lor legali. Împăcarea trebuie să intervină cel târziu până la retragerea completului de judecată pentru deliberare. dar numai până la retragerea completului de judecată pentru deliberare (art. De exemplu. pe de o parte. următoarele condiţii: a) Împăcarea părţilor să se realizeze doar în cazurile în care este admisă de lege. Ele sunt libere să se retragă în orice moment din procesul de împăcare. Împăcarea se consideră personală atunci când se referă expres la persoanele cu care s-a căzut de acord.109 modificat prin Legea nr. necondiţionată şi definitivă. Împăcarea este o cauză de înlăturare a răspunderii penale pentru anumite infracţiuni.179 alin. pentru ca împăcarea părţilor să constituie o ocazie de înlăturare a răspunderii penale.1 CP) etc.03] 1. în condiţiile procesului medierii. modalităţile şi termenele de realizare a acestora. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. în vigoare din 12.16 alin. anchetei judiciare. indicate expres în art. [Art.Articolul 109. prevăzute de lege. b) Împăcarea trebuie să intervină între făptuitor. (2) Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare. celelalte 2 persoane nu vor profita de efectele împăcării.II-IV din partea specială. O împăcare care întruneşte aceste cerinţe este un act din conţinutul căruia rezultă că a fost definitiv lichidat conflictul dintre părţi.109 alin.16 alin.109 CP rezultă că. expres. ÎMPĂCAREA (1) Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. El trebuie să includă angajamentele asumate de părţi.2 CP.211-XV din 29. şi persoana vătămată. infracţiuni prevăzute la capitolele II-VI din Partea specială. Împăcarea trebuie să fie totală. pe de altă parte. cât şi cea civilă. achitare.109 alin. prevăzute la cap.cele uşoare şi mai puţin grave.1 CP). dacă fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de 3 persoane. . Împăcarea părţilor produce efecte numai asupra făptuitorilor cu care s-a realizat împăcarea. (3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu.187 alin. Ea poate interveni în cursul procesului penal în orice moment: în momentul pornirii procesului penal.

82 alin.34 alin.2 CP.dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei. 8. 3. conform art.1 CP. mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate. f) care au executat pedeapsa într-o unitate militară disciplinară sau au fost eliberate din aceasta înainte de termen. din momentul (de la data) în care s-a încheiat actul juridic al împăcării şi nu din momentul când. s-a dispus încetarea urmăririi penale ori s-a pronunţat încetarea procesului penal. ce apare din momentul rămânerii definitive a sentinţei de condamnare. 1. produce efecte şi pe plan procesual.32 şi art. 7. declară încetarea procesului penal atât în ceea ce priveşte latura penală. Antecedentele penale sunt nişte urmări ale pedepsei penale ce apar din momentul rămânerii în vigoare a sentinţei de condamnare şi există până la stingerea lor sau până la reabilitarea pe cale judiciară a condamnatului. se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni de către o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie.după executarea pedepsei. d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă. deoarece părţile s-au împăcat în privinţa acţiunii penale. g) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave .a) CP).112 CP). potrivit actului de amnistie sau graţiere. Împăcarea trebuie să fie definitivă. pentru recidiva periculoasă ea este în mărime de cel puţin 2/3. Organul judiciar. Articolul 110. Articolul 111. Relaţiile juridico-penale. apărute din momentul săvârşirii infracţiunii.34 CP). Antecedentele penale se iau în consideraţie la constatarea existenţei pluralităţii de infracţiuni. de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare. de răspunderea penală. 4. generând consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării.Împăcarea este necondiţionată atunci când stingerea conflictului nu este subordonată nici unei condiţii. STINGEREA ANTECEDENTELOR PENALE (1) Se consideră ca neavând antecedente penale persoanele: a) liberate de pedeapsă penală. . Extinderea efectelor juridice ale împăcării părţilor şi asupra laturii civile se explică prin faptul că acţiunea civilă în procesul penal este un accesoriu al acţiunii penale. Antecedentele penale pot servi şi drept circumstanţe agravante la stabilirea pedepselor penale de către instanţa de judecată (art. după caz. De exemplu. în faţa căruia s-a produs împăcarea sau căruia i s-a înfăţişat actul de împăcare. şi anume a recidivei (art. dispun încetarea urmăririi penale în faza de urmărire penală sau pronunţă încetarea procesului penal în faza de judecată.de cel puţin 3/4 din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. e) condamnate la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea . Antecedentele penale au efecte juridice şi în cazul aplicării pedepselor penale. 6. înlăturând răspunderea penală. Conform art. Împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă. este şi normal ca să nu mai subziste şi acţiunea civilă. deoarece altfel ar constitui un act provizoriu. încetează după stingerea antecedentelor penale (art. b) liberate. în termenul de probă. condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată. care ar lăsa deschisă calea reluării procesului penal. constatând împăcarea părţilor. 5.111 CP) sau reabilitarea judecătorească (art. Antecedentele penale generează consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau acela al reabilitării. procurorul sau instanţa de judecată).1 din lit. NOŢIUNEA DE ANTECEDENTE PENALE Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei. Organele judiciare (organele de urmărire penală. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă . cât şi în ceea ce priveşte latura civilă. 2. potrivit actului de amnistie. Împăcarea părţilor.77 alin. c) liberate.

prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg dintr-o hotărâre a unui organ judiciar şi prin repunerea fostului condamnat. în plan moral şi social. 6. 2.1 lit.1 lit. poliţiştii etc.97 CP (liberarea de pedeapsa penală datorită expirării termenului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare).h) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave . Cad sub incidenţa prevederilor din art. a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă.dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.a) CP numai persoanele liberate de pedeapsa penală.d) CP în privinţa persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se produce . Graţierea parţială a condamnatului nu duce la stingerea antecedentelor penale. (2) Dacă condamnatul.111 alin. în virtutea legii.111 alin. expres indicate în articolele respective ale cap. art.94 CP (liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei) şi art.111 alin. Art.IX CP şi exprimate în sentinţa de condamnare. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. Celelalte cazuri de liberare de pedeapsa penală.b) CP se produce din momentul emiterii ordonanţei de încetare a procesului penal potrivit actului de amnistie de către organul de urmărire penală.IX CP.dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei. cum ar fi concedierea din serviciu a unor categorii de persoane (militarii.1 lit. de către procuror sau din momentul intrării în vigoare a sentinţei (deciziei) de încetare a procesului penal de către instanţa de judecată. fără a se mai cere existenţa altor condiţii.111 CP şi nesăvârşirea altor infracţiuni în acest termen.93 CP (liberarea de pedeapsă a minorilor). nu duc la stingerea antecedentelor penale. 8.1 lit.111 alin. în cazurile de liberare de răspundere penală şi în unele cazuri de liberare de pedeapsa penală indicate expres în lege (art.53. 5. în conformitate cu art.111 CP reglementează condiţiile de stingere a antecedentelor penale şi reabilitarea de drept a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi au fost liberate de răspunderea penală ori au executat pedepsele penale numite prin sentinţele instanţelor de judecată. 89 CP). 4. 1.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de graţiere) se produce din momentul emiterii Decretului Preşedintelui RM despre graţierea totală a condamnatului (a se vedea comentariul la art. cum ar fi expirarea termenului indicat în art. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de amnistie) se produce din momentul emiterii sentinţei de condamnare şi de numire a pedepsei penale de către instanţa de judecată sau din momentul emiterii deciziei de către instanţa ierarhic superioară despre liberarea condamnatului de pedeapsă potrivit actului de amnistie. din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare. în modul stabilit de lege. persoana se consideră fără antecedente penale.1 lit. atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (art. Prin reabilitarea unui fost condamnat se înţelege reintegrarea socială completă a acestuia. i) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave . în situaţia pe care o avea înainte de condamnare sau liberare de răspunderea penală. prevăzute în cap. 3.108 CP). Deoarece legea leagă apariţia antecedentelor penale de numirea unei pedepse penale pentru condamnat. 7.111 CP) pentru acordarea reabilitării.). şi alte limitări prevăzute de lege. j) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei. Reabilitarea de drept (stingerea antecedentelor penale) se obţine în mod automat. (3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.111 alin. termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate. deoarece persoana are unele decăderi din drepturi şi unele obligaţiuni.

3 CP. Durata termenelor de stingere a antecedentelor penale depinde de termenul pedepsei efectiv executate. conform art. poate să practice orice activitate legală. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care. REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ (1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă. Articolul 112.1 lit.68 CP) etc. antecedentele penale. a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă.2 CP. după acordarea ei. conform art. chiar şi acele activităţi care sunt interzise persoanelor condamnate. îndată după executarea pedepsei. instanţa de judecată poate anula antecedentele penale până la expirarea termenelor de stingere a acestora. nu se poate face o nouă cerere decât după un an. Stingerea antecedentelor penale. cu excepţia detenţiunii pe viaţă (art. Aceste pedepse pot fi amenda (art. termenul stingerii antecedentelor penale se calculează. 9. (4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care. Aceasta înseamnă reabilitarea totală a persoanei: ea nu se mai consideră condamnată.71 CP). antecedentele penale se sting după expirarea unor termene concrete indicate expres în art. pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate. din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi a celei complementare.8 CP. 12. precum şi cheltuielile de judecată.e) CP. ci . În cazul executării pedepselor sub formă de închisoare sau detenţiune pe viaţă. Pedepsele mai blânde decât închisoarea sunt toate celelalte pedepse penale pentru persoanele fizice.111 alin. persoana nu mai este considerată condamnată. în cazul arestului . ci numai prin intervenţia organelor judecătoreşti.90 CP sau din momentul pronunţării încheierii instanţei de judecată despre anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale în conformitate cu art. conducea la respingerea cererii de reabilitare. conform art. d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile.e) CP. 1.g-j) CP. arestul (art. (3) În caz de respingere a cererii de reabilitare.64 CP). antecedentele penale se sting automat. la cererea sa. e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste.(1) şi (2). anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.111 alin. Antecedentele penale în cazul amenzii se sting o dată cu achitarea integrală a sumei amenzii.111 alin. 11.1 lit.111 alin. dacă persoana a executat pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 1 an. (2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. dacă ar fi fost cunoscută. Dacă condamnatul. În cazul executării pedepsei penale într-o unitate disciplinară. se sting automat. nemijlocit după executarea pedepsei într-o unitate militară disciplinară sau dacă persoana a fost eliberată din această unitate înainte de termen. indicate în art.din momentul expirării termenului de probă stabilit prin sentinţa instanţei de judecată în conformitate cu art.111 alin. Caracteristic reabilitării judecătoreşti este faptul că pentru reabilitarea unui condamnat nu este suficient să fie îndeplinite condiţiile de reabilitare prevăzute de lege. deoarece. 13. în modul stabilit de lege. conform art. b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art.62 CP. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă. De exemplu.111 alin. la plata cărora a fost obligat prin hotărâre judecătorească. a atins vârstă de pensionare sau este incapabil de muncă. antecedentele penale se vor stinge după expirarea termenului de 2 ani din momentul executării efective a acestei pedepse etc. 10. după stingerea antecedentelor penale.1 lit. Reabilitarea judecătorească nu este obţinută în mod automat. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi: a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune.90 alin.la sfârşitul ultimei zile de arest executat. În cazul condamnării persoanei la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea.

Aceste prevederi legale. Reabilitarea judecătorească va putea fi aplicată în acest caz. Reabilitarea judecătorească nu poate fi obţinută în situaţia în care condamnatul nu dovedeşte că a avut tot timpul o comportare ireproşabilă. dar examinarea ei se suspendă până la soluţionarea învinuirii.112 alin. antecedentele penale se vor stinge (reabilitarea de drept) peste 6 ani după executarea efectivă a pedepsei (art. într-un caz condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste.este necesară constatarea judecătorească a îndeplinirii acestora şi pronunţarea reabilitării condamnatului prin hotărâre judecătorească. Această condiţie presupune ca.e) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul că condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. De exemplu. În cazul în care instanţa de judecată constată că neîndeplinirea acestei condiţii nu se datorează relei-voinţe a condamnatului.1 lit.111 CP. rezultă că orice infracţiune. de exemplu. adeverind astfel că s-a corectat şi că merită reintegrarea socială completă şi din punct de vedere juridic. conform art. 2. prevăzute în art. 4.1 lit. dacă condamnatul a executat pedeapsa de 4 ani de privaţiune de libertate pentru o infracţiune gravă. b) să fi expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut de alin. condamnatul să nu fi săvârşit vreo infracţiune. lucrează ocazional. Nu pot fi invocate drept încălcări ale acestei condiţii de neachitare a despăgubirilor civile în situaţia în care partea civilă a renunţat benevol la despăgubiri. Art.112 alin. Aceste condiţii pot exista separat.1 lit. precum şi cheltuielile de judecată. reabilitarea judecătorească va putea fi aplicabilă doar după executarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi în prezenţa condiţiilor prevăzute expres în art.111 CP). Deoarece legea nu indică expres categoriile de infracţiuni care ar împiedica aplicarea reabilitării judecătoreşti. a atins vârsta de pensionare sau este incapabil de muncă.111 alin. pentru care legea prevede un termen de reabilitare unic şi fix. Procedura de reabilitare judecătorească poate fi pornită doar la cererea persoanei care execută pedeapsa. în societate şi în familie pe toată perioada de la executarea pedepsei până la soluţionarea cererii de reabilitare. Condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste atunci când are un loc permanent sau provizoriu de muncă.b) CP. că a respectat întocmai legile şi regulile de convieţuire socială. Spre deosebire de reabilitarea de drept (art. cererea de reabilitare judecătorească nu este respinsă. 5.1 lit. În cazul aplicării pedepsei penale pentru noua infracţiune. Art. sezonier etc. sau are destule mijloace de existenţă sub formă de depuneri în bancă. prevăzută de partea specială a CP.1 lit. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă.112 alin. în cazul succesiunii etc. jocurilor de noroc etc.112 CP. . Dacă pentru noua infracţiune s-a pornit urmărirea penală împotriva condamnatului.112 alin. peste 3 ani după executarea efectivă a pedepsei. Nu se consideră asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste a condamnatului în cazul cerşetoriei. Conform acestei prevederi.d) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul de achitare integrală a despăgubirilor civile la care a fost obligat condamnatul prin hotărâre judecătorească. Art. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii. în perioada cât antecedentele penale nu sunt stinse.1 şi 2 art. săvârşită de către condamnat până la stingerea antecedentelor penale.h) CP).112 alin.a-e) CP prevede condiţiile de acordare a reabilitării judecătoreşti. afacerilor cu droguri. pentru reabilitarea judecătorească sunt prevăzute mai multe termene diferenţiate în raport cu diferite categorii de condamnări şi se ţine cont de comportamentul condamnatului. în alt caz a atins vârstă de pensionare. iar în al treilea este incapabil de muncă. condiţiile pentru acceptarea cererii de reabilitare judecătorească sunt: a) condamnatul să nu fi comis o nouă infracţiune. 3. prevăd că reabilitarea judecătorească nu poate fi iniţiată din oficiu sau la cererea altor persoane sau instituţii. împiedică aplicarea reabilitării judecătoreşti. instanţa de judecată trebuie să administreze probe din care să rezulte buna conduită a condamnatului la locul de muncă.1 CP. ea poate admite cererea de reabilitare a acestuia.

dacă ar fi fost cunoscută. 7. stipulate într-un articol sau alineat al unui articol sau în două sau mai multe articole ori alineate ale părţii speciale.1 art. CRM. pe categoriile singular şi general.112 alin.112 alin. Procesul identificării acestei corespunderi trebuie întemeiat pe principiile formulate de legea penală. Conform art. . precum şi executarea lor. anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care. se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite.33. după acordarea ei. determinată prin art. Conform art. 8. şi în fixarea acestei alegeri în actul de aplicare (ordonanţă. determinat la art. Aceasta poate obţine o calificare juridico-penală completă. invocând articolele corespunzătoare din prezentul cod. 1. trebuie efectuată cu invocarea a două sau a mai multor articole ori a alineatelor unui singur articol din legea penală. necunoscută instanţei.111 alin. care acţionează în numele legii. Articolul 114.111 CP. deoarece nici una din aceste norme nu include în întregime fapta comisă.recunoaşterea şi consacrarea în documentele juridice corespunzătoare a coincidenţei semnelor faptei descoperite cu normele juridico-penale. antecedentele penale se sting automat. ce prevede fapta prejudiciabilă dată. Conform art. nemaifiind necesară reabilitarea judecătorească.3 CP. pe legile şi categoriile logicii formale. în caz de respingere a cererii de reabilitare. conducea la respingerea cererii de reabilitare.2 CP. la momentul pronunţării hotărârii de reabilitare. adevăr absolut şi relativ. 2. Noţiunea de calificare a infracţiunii prevăzută de alin. reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale (a se vedea comentariul la art.6. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni. şi anume. CAPITOLUL XII CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113.) ale părţii generale din prezentul cod. hotărâre. b) consecinţele acestor activităţi ale persoanelor care efectuează urmărirea penală şi ale judecătorilor . Termenul de un an se calculează de la data respingerii cererii de reabilitare. nu se poate înainta instanţei o nouă cerere decât după un an. ale procuraturii şi instanţelor judecătoreşti).3 CP). Cauza anulării reabilitării judecătoreşti o constituie deci existenţa. NOŢIUNEA DE CALIFICARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii. (2) Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători. Efectuarea calificării juridico-penale oficiale este încredinţată de către stat unor organe speciale (de urmărire penală. 41 etc.113 are două aspecte: a) procesul de determinare a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei de infracţiune prevăzute de norma penală. prevăzute de norma penală. 3. sentinţă etc. Calificarea infracţiunii cuprinde acea parte a procesului de aplicare a normelor juridice. precum şi pe recomandările CSJ. care constă în alegerea normei juridico-penale.112 alin. Dacă timp de un an survine reabilitarea de drept prevăzută în art. 26.21.). a unei condamnări definitive a petiţionarului.4 CP.33. Procesul aplicativ normelor juridico-penale cuprinde şi stabilirea pedepselor penale. prin aplicarea cumulativă a două sau a mai multor norme penale. 22.90 CP) şi descoperită după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a acordat reabilitarea. decizie. precum şi în articolele corespunzătoare (de exemplu. condamnare intervenită înăuntrul termenului de reabilitare sau al termenului de suspendare condiţionată a executării pedepsei (art. concret şi abstract. 27. art. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni. 1. pe temelia metodologică a filozofiei.

legiuitorul adeseori formulează noi norme penale. la un interval de timp. dacă pentru comiterea acestora legiuitorul prevede repetarea lor într-o singură agravantă. 1. . legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai aspră decât cea pentru abuz de putere sau serviciu. repetarea legii penale.327 CP). cu care concurează. azi persoana săvârşeşte o trădare de patrie prin divulgarea secretului de stat. ce poate fi determinată numai într-o normă aparte. Prin concurenţă a normelor juridico-penale se înţeleg cazurile în care este comisă o singură faptă infracţională.116-118. se "suprapun" reciproc. legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai blândă decât cea prevăzută pentru celelalte modalităţi de abuz de putere sau de serviciu. (2) Alegerea uneia din normele concurente care reflectă cel mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise se efectuează în condiţiile art. c) fiecare dintre normele juridico-penale care concurează ar fi suficientă pentru calificarea faptei infracţionale săvârşite. 3. aceste acţiuni formează un concurs real de infracţiuni şi trebuie să fie încadrate în baza tuturor alineatelor care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. chiar săvârşite prin acţiuni de sine stătătoare. o modalitate a unui abuz de putere sau de serviciu (art. cum ar fi tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate (art. 4. care constituie o singură infracţiune. d) să se aducă atingere unui singur obiect generic apărat de legea penală. care se intersectează parţial. 5. Pentru concurenţa normelor juridico-penale este necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se săvârşească o singură acţiune (inacţiune) simplă sau să se desfăşoare o activitate unică prelungită un timp mai îndelungat. prin diferite acţiuni de sine stătătoare. În cazul concursului ideal de infracţiuni.332 CP) constituie. cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune. Articolul 115. separând într-o normă aparte abuzul de putere sau de serviciu. deoarece această activitate impune o apreciere social-politică şi juridică specială. 3. Din contra. iar dacă aceste infracţiuni au fost săvârşite succesiv. când persoana printr-o singură acţiune (inacţiune) săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite alineate ale unui singur articol din CP. De exemplu. Pornind de la sarcinile concrete de luptă cu criminalitatea. Concursul de infracţiuni trebuie deosebit de concurenţa normelor juridico-penale. deoarece asemenea acţiuni se califică numai în baza acestei agravante. cuprinsă deplin în dispoziţiile a două sau a mai multor norme juridico-penale. Bunăoară. de fapt. la unele intervale de timp. Aceste acţiuni prejudiciabile constituie numai nişte episoade ale unei infracţiuni unice complexe. 2. fapt ce duce la dublarea. falsul în actele publice (art. iar peste o lună comite o altă trădare de patrie prin acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI NORMELOR PENALE (1) Concurenţa normelor penale presupune săvârşirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile. succesiv la un interval de timp. Separând această normă. Necesitatea separării unei activităţi infracţionale într-o normă penală aparte dintr-un cerc de fapte infracţionale prevăzute de o altă normă penală este corectă. există o concurenţă a normelor juridico-penale şi calificarea se efectuează numai în baza normei agravante mai aspre.2.306 CP). dacă la comiterea acestora legiuitorul nu prevede repetarea lor într-o singură agravantă. Nu constituie un concurs real de infracţiuni două sau mai multe componente de infracţiuni identice. b) fapta să fie cuprinsă deplin de dispoziţiile a două sau a mai multor norme penale. Tot ca episoade ale unei infracţiuni unice trebuie recunoscute acţiunile identice săvârşite succesiv. pe când obiectele nemijlocite pot fi diferite. Nu formează un concurs real de infracţiuni componenţele de infracţiuni cu acţiuni alternative.

1.umanismul legii penale -. iar a doua . De exemplu. b) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante. şi modalităţile calificative (norma specială) ale acestora. c) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante. De exemplu.norma penală care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte. prin diferite acţiuni de sine stătătoare. Aceste condiţii sunt determinate de art.specială. b) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante . poziţia faţă de această varietate a faptelor infracţionale. Această modalitate a concurenţei se caracterizează prin faptul că prima normă prevede un număr de activităţi infracţionale.cazuri particulare din acest număr de activităţi.3 art.3 art. omorul intenţionat a două sau a mai multor persoane (lit. Articolul 116. La calificarea infracţiunilor. Prima normă este denumită generală. cât şi atenuantele componenţei de bază. Separând norma specială de cea generală. prevăzute în diferite alineate ale unuia şi aceluiaşi articol. bazându-se pe diferite motive sociale. La concurenţa normelor juridico-penale trebuie utilizată pentru calificare numai una din normele concurente. legiuitorul şi-a determinat direct. 1. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE NORMELE GENERALE ŞI CELE SPECIALE (1) Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte prejudiciabile. 2. în cazul concurenţei dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu .145) poate concura cu omorul săvârşit în stare de afect (art. iar a doua .2 art. se aplică numai norma specială.186). omorul săvârşit în stare de afect (art.186) poate concura cu furtul deosebit de agravat (alin. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE DOUĂ NORME SPECIALE Concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi: a) dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante . furtul agravat (alin.147). Normele speciale pot fi atât agravantele. cea care reflectă cel mai precis natura socială şi juridică a faptei prejudiciabile comise.146). 2. 4. acest scop este atins prin aplicarea normei speciale. Întrucât sarcina aplicării legii penale constă în transpunerea în viaţă a voinţei legiuitorului. Articolul 117. aceasta din urmă se află în raport de subordonare logică faţă de cele dintâi. pe care el a prevăzut-o aparte.4.a) alin. deoarece orice activitate infracţională separată într-o normă aparte constituie neapărat o activitate infracţională stipulată de norma generală. 5.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blândă. De exemplu. Cea mai răspândită varietate a concurenţei normelor generale şi a celor speciale este concurenţa dintre componenţa de bază (norma generală). La concurenţa normelor generale şi speciale. c) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante .116-118 CP. iar normă specială . politice şi juridice ale situaţiei actuale. la anumite intervale de timp. De aceea concurenţa dintre două norme speciale poate avea următoarele varietăţi: a) concurenţa dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante.146) poate concura cu pruncuciderea (art. adică ele au fost săvârşite succesiv.infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante. normele generale şi cele speciale pot fi aplicate împreună numai în cazurile în care sunt comise câteva infracţiuni ce constituie un concurs real de infracţiuni. (2) În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială. 3.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră. însă nu orice activitate infracţională determinată de norma generală este neapărat activitatea infracţională prevăzută de norma specială. prevăzută de alineatele întâi ale articolelor din partea specială. fără echivoc. Pornind de la principiul juridic general al dreptului penal .

iar celelalte . pe lângă forma de vinovăţie.numai unele părţi ale ei. Această modalitate de concurenţă constă în faptul că există două sau mai multe norme. La calificarea concurenţei după latura obiectivă trebuie aplicată norma care descrie mai deplin semnele proprii faptei infracţionale. 4. În cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg trebuie mai întâi să determinăm după care semne ale componenţei de infracţiune decurge această concurenţă. Concluzia dată are drept bază şi principiul juridic al dreptului penal . subiectului. 1. 6. obiectele a două sau a mai multor infracţiuni sunt omogene. 7. DISPOZIŢII GENERALE Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele definite în prezentul capitol. dintre care una cuprinde fapta infracţională în întregime. una din ele cuprinzând fapta prejudiciabilă în întregime.numai unele părţi ale ei. ale laturii obiective şi ale celei subiective ale infracţiunii sau concomitent după câteva dintre ele. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE O PARTE ŞI UN ÎNTREG (1) Concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau a mai multor norme penale. trebuie să fie interpretate în folosul inculpatului. SECRETUL DE STAT . Articolul 118.circumstanţe agravante se aplică numai norma cu circumstanţe atenuante. Toate îndoielile atât în privinţa dovedirii învinuirii. Concurenţa poate avea loc după semnele obiectului. agravând răspunderea penală pentru infracţiunea dată. numai că unul reprezintă o parte a altuia. CAPITOLUL XIII ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119. La calificarea concurenţei după subiectul infracţiunii trebuie aplicată norma care. pe lângă semnele generale ale subiectului infracţiunii. La calificarea concurenţei după latura subiectivă trebuie aplicată norma care. Regula generală în operaţiunile de calificare a infracţiunii cu privire la concurenţa dintre o parte şi un întreg constă în faptul că trebuie aplicată întotdeauna norma ce cuprinde în întregime toate semnele faptei infracţionale. În cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante. modalitatea unei agravante mai aspre o absoarbe şi pe cea mai puţin aspră. cât şi în privinţa calificării infracţiunii. în cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante se aplică numai norma penală care prevede pedeapsa mai blândă. deoarece numai astfel se poate atinge scopul scontat.individualizarea răspunderii penale. TERITORIUL Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova. Pornind de la scopul unic al componenţelor de infracţiune cu circumstanţe atenuante atenuarea răspunderii penale a vinovatului -. înţelesul lor este cel prevăzut la articolele ce urmează. stipulează şi semnele speciale ale subiectului acesteia. 3. 4. care prevede aplicarea justă a legii într-un asemenea mod încât oricine ar săvârşi o infracţiune să ispăşească pedeapsa meritată. 3. De exemplu. 2. iar altele . stipulează şi scopul sau motivul infracţiunii date. dacă este imposibil a le lichida. (2) Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârşite. 5. Aceste norme se află în raport de subordonare după conţinut. De aceea în toate cazurile unei atare modalităţi de concurenţă dintre o parte şi un întreg trebuie aplicată norma în care este specificat în întregime obiectul infracţiunii. Articolul 121. obiectul vătămărilor medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este numai o parte a obiectului tâlhăriei. În cazul concurenţei după obiect. Articolul 120. Ea are prioritate faţă de norma care prevede numai o parte din ceea ce a săvârşit infractorul. cu subsolul şi spaţiul ei aerian.

Articolul 122. valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane. ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. permanent sau provizoriu. depozitelor. PERSOANA CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE (1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia. distruse. comercializate. respectiv 500 unităţi convenţionale de amendă. în cazul când folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie. divulgare. pierdere. tehnico-ştiinţifice. primite. sustragere sau nimicire poate periclita securitatea statului. proporţii mari valoarea bunurilor sustrase. magazinelor. precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. PROPORŢII DEOSEBIT DE MARI. inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţiile şefului de stat conform constituţiei statului respectiv. de recunoaştere. prin stipularea legii. DESFĂŞURAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR Prin desfăşurare ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate. PERSOANA CARE GESTIONEAZĂ O ORGANIZAŢIE COMERCIALĂ. economice. b) desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie. alegere sau în virtutea unei însărcinări. . de contrainformaţii şi operative de investigaţii. la momentul săvârşirii infracţiunii. fie şeful guvernului. PROPORŢII MARI. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei. (2) Prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere se înţelege persoana cu funcţie de răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legile organice. Articolul 123. Articolul 124. reprezentanţelor. permanent sau provizoriu. c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor. precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de răspundere le-a delegat împuternicirile sale. secţiilor. DAUNE CONSIDERABILE ŞI DAUNE ESENŢIALE (1) Se consideră proporţii deosebit de mari. fabricate. b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale interguvernamentale care. a căror răspândire. dobândite. depăşeşte 1500 şi. prin numire. prin numire. instituţie. Articolul 125. de politică externă. în organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia. d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale. obştească sau altă organizaţie nestatală se înţelege persoana căreia. Articolul 126. organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor. sucursalelor. PERSOANA CARE SE BUCURĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege: a) şeful statului străin. care. într-o întreprindere. OBŞTEASCĂ SAU ALTĂ ORGANIZAŢIE NESTATALĂ Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială. utilizate. are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoanei. conform dreptului internaţional. i se acordă. i se acordă. libertăţii şi demnităţii sale. păstrate. alegere sau în virtutea unei însărcinări. transportate. trecute peste frontiera vamală. fie ministrul de externe al statului străin.Prin secret de stat se înţeleg informaţiile protejate de stat în domeniul activităţii lui militare. unităţilor comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie.

prevăzute de prezentul cod. FAPTA SĂVÂRŞITĂ ÎN PUBLIC Prin faptă săvârşită în public se înţelege fapta comisă: a) într-un loc care. Articolul 134. dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane. e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. tramvaiele şi troleibuzele. MIJLOACELE DE TRANSPORT Prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile.03) Articolul 127. scoaterii şi transmiterii ilicite a dreptului de proprietate asupra valorilor culturale. RUDENIA .03. neavând domiciliu permanent pe teritoriul acestuia şi nefiind împuternicită cu executarea unor obligaţii oficiale. este întotdeauna accesibil publicului.05. ARMELE (1) Prin arme se înţeleg instrumentele. dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.06.(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea.126 în redacţia Legii nr. cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă. c) într-un loc inaccesibil publicului. trec pregătirea militară obligatorie sau sunt chemate la concentrări. Ştiinţă şi Cultură din 14 noiembrie 1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii. alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei. VALORI CULTURALE Prin valori culturale cu caracter religios sau laic se înţeleg valorile indicate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. starea materială şi venitul acesteia. Articolul 132. tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate. săvârşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen sau în bază de contract. prin natura sau destinaţia lui. Articolul 130. (Art. d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane. INFRACŢIUNI MILITARE (1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile. TIMPUL DE RĂZBOI Prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace. b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvârşirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane. (3) Daunele cauzate de sustragerea sau circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope se determină pornindu-se de la dozele mici sau mari ale acestora aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra Drogurilor. chiar dacă în momentul săvârşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană. (2) Militarii care au săvârşit infracţiuni sunt traşi la răspundere penală în conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod. contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar. Articolul 128. (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac.211-XV din 29. în vigoare din 12. cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută. Articolul 133.gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. în scopul primirii unei recompense materiale. iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege . Articolul 129. Articolul 131. MERCENAR Prin mercenar se înţelege persoana care activează pe teritoriul unui stat implicat într-un conflict armat sau în acţiuni militare. cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial. datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante. existenţa persoanelor întreţinute. nefiind cetăţean al acestui stat. piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale.

iar în al doilea caz .211-XV din 29.06.134 completat prin Legea nr.03] . (4) Rude apropiate sunt părinţii.05.03. (3) Rudele unuia dintre soţi sunt afinii celuilalt soţ. copiii. bunicii şi nepoţii lor. rudenia este în linie dreaptă. copiii înfiaţi. În primul caz. înfietorii. [Art. fraţii şi surorile. Linia şi gradul de afinitate sunt asimilate liniei şi gradului de rudenie.în linie colaterală. în vigoare din 12.(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. (2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->