CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA COMENTARIU *** PARTEA GENERALĂ CUVÂNT ÎNAINTE Alexei Barbăneagră, doctor în drept, conferenţiar Se spune

, pe bună dreptate, că dreptul penal se modifică o dată cu timpurile în care ia naştere. În baza lui "se poate reconstitui sistemul de valori şi de civilizaţie, caracteristic societăţii care a emanat dreptul penal. El reflectă întotdeauna atât cultura perioadei în care este creat Codul penal, cât şi cultura poporului care l-a elaborat. Mai mult chiar, Codul penal este o parte a culturii. Din el se poate înţelege condiţia morală a societăţii, sistemul de valori pe care este edificat statul. Se mai poate observa şi locul pe care-l ocupă omul în stat şi drepturile ce i se cuvin, precum şi locul pe care-l ocupă puterea"1. Noul Cod penal al Republicii Moldova, nefiind o excepţie, reflectă schimbările produse în societatea contemporană, evoluţia sistemelor de politică penală din ţara noastră, relaţiile acesteia cu normele de drept penal internaţional şi cu tratatele internaţionale ratificate de statul nostru. Este cert că apărarea valorilor sociale se realizează preponderent prin mijloace de ordin economic, social, educativ. Acest lucru se înfăptuieşte însă şi prin intermediul normelor juridice prevăzute de dreptul administrativ, financiar, civil, funciar, al muncii etc. În sistemul dreptului, un rol deosebit îi revine dreptului penal care defineşte cele mai importante valori sociale, a căror violare este pedepsită prin aplicarea de sancţiuni penale. Întrucât societatea şi-a reevaluat valorile şi a creat o nouă politică penală a statului, actualul Cod penal reflectă acest efort care a pornit de la necesităţile apărării, în primul rând, a valorilor ei supreme: personalitatea omului şi drepturile lui, proprietatea, mediul, pacea şi securitatea umană, ordinea constituţională, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova etc. Elaborarea Codului penal a urmărit şi alte scopuri: excluderea caracterului declarativ al normelor penale şi al clişeelor ideologice, perfecţionarea legislaţiei penale pentru a eficientiza lupta cu criminalitatea organizată, corupţia şi alte manifestări de această natură. Aşadar, noul Cod penal are o formă şi o structură esenţial modificate în raport cu CP din 1961. Partea generală şi cea specială cuprind 31 de capitole şi 393 de articole. Capitolele Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război; Infracţiuni contra familiei şi minorilor; Infracţiuni în domeniul informaticii; Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale sunt noi sau modificate în mod substanţial. Au fost operate modificări în denumirea altor capitole, în conţinutul lor fiind introduse multe componenţe de infracţiuni noi, necunoscute anterior legislaţiei noastre penale. Printre momentele-cheie din partea generală a Codului penal menţionăm că în alin.1 art.1 este stipulată unicitatea legislaţiei penale: "Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova". Această prevedere are o importanţă deosebită. Este cunoscut faptul existenţei în alte ţări a legilor speciale, care, concomitent cu CP, sunt acte normative în baza cărora poate surveni răspunderea penală. Codificarea tuturor normelor penale într-un singur cod asigură aplicarea operativă şi corectă a legislaţiei penale. O altă stipulare importantă a Codului penal este că acesta "se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale" (a se vedea prevederile alin.3 art.1). Această normă penală derivă din conţinutul art.7 al CRM care consfinţeşte faptul că numai Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o altă lege sau un alt act juridic care contravin prevederilor Constituţiei nu au putere juridică. Pornind de la această prevedere constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul legii sau al oricărui alt act juridic ce reglementează raporturile juridice

litigioase şi, în cazurile necesare, să aplice Legea Supremă ca act juridic normativ cu acţiune directă. Instanţele de judecată aplică în mod direct Constituţia: a) dacă prevederile Constituţiei, ce urmează a fi aplicate, nu conţin indicaţii referitoare la adoptarea unei legi speciale, ce ar reglementa aplicarea acestor prevederi ale Constituţiei; b) dacă instanţa judecătorească stabileşte că legea care a fost adoptată până la intrarea în vigoare a Constituţiei (27 august 1994) contravine prevederilor ei2. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova atenţionează instanţele judecătoreşti că "la efectuarea justiţiei, instanţele judecătoreşti urmează să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, precum şi de prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte"3. Este revăzut şi scopul legii penale. Conform art.2 al CP, "legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. Legea penală are, de asemenea, drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni". Deci, prioritatea valorilor sociale ocrotite de noul Cod penal este alta decât în CP anterior: personalitatea - societatea - statul. Pentru prima dată în CP sunt incluse principiile legislaţiei penale. Acestea sunt:
• • • • •

principiul legalităţii (art.3) , principiul umanismului (art.4), principiul democratismului (art.5), principiul caracterului personal al răspunderii penale (art.6), principiul individualizării răspunderii penale şi al pedepsei penale (art.7).

Evident că în sistemul de principii un loc deosebit îl ocupă principiul constituţional al legalităţii, care are următoarea formulare în noul Cod penal: "nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală" (art.3 CP). Principiile legislaţiei penale şi corelarea acestora permit aprecierea statutului juridic al persoanei care a săvârşit infracţiunea, drepturile şi obligaţiunile statului în legătură cu acest fapt. Principiile enunţate sunt strâns legate între ele, completându-se reciproc. În Codul penal actual sunt formulate mai detaliat şi normele ce reglementează acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu, efectul ei retroactiv, modalitatea de extrădare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Importante modificări sunt introduse, de asemenea, în capitolul Infracţiunea; noţiunea de infracţiune este definită ca o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. Înlocuind termenul socialpericulos, ca unul având o conotaţie ideologică, cu termenul prejudiciabil, legiuitorul s-a bazat pe faptul că orice infracţiune aduce, în primul rând, un prejudiciu real valorilor sociale ocrotite de lege sau creează primejdia reală pentru ca un astfel de prejudiciu să fie adus. În acelaşi capitol sunt concretizate normele penale ce ţin de acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu. Pornind de la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei penale, legea penală clasifică, pentru prima dată, infracţiunile în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave. Clasificarea infracţiunilor are o importanţă decisivă nu numai la numirea categoriilor şi mărimii pedepsei, ci şi la rezolvarea problemelor ce vizează recunoaşterea recidivei periculoase, deosebit de periculoase, a răspunderii penale pentru

pregătirea de infracţiune, a liberării de răspundere penală a minorilor, la stabilirea termenelor prescripţiei tragerii la răspundere penală etc. Introducerea institutului de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei este de o deosebită importanţă în domeniul dreptului penal şi al celui procesual-penal. Conform art.80 CP, în cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar instanţa de judecată acceptă acest acord, pedeapsa pentru acţiunea imputată se reduce cu 1/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. În temeiul prevederilor art.504 CPP, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte în scris (art.505 CPP) cu participarea obligatorie a apărătorului, învinuitului sau inculpatului în cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave. Instituţia în cauză are un rol extrem de important în efectuarea justiţiei. Conform datelor statistice, "în sistemul de justiţie american, negocierea recunoaşterii vinovăţiei a devenit esenţială şi a câştigat din ce în ce mai mult teren. În 1995, 43583 de acuzaţi, sau 92% din cei condamnaţi pentru delicte grave în instanţele federale, au pledat "vinovat". În mod virtual, toate aceste pledoarii "vinovat" au constituit rezultatul negocierilor de recunoaştere a vinovăţiei. Pentru comparaţie, în 1995, numai 10000 de inculpaţi au fost judecaţi în instanţele federale de către un judecător sau de către un complet de juraţi. Din cauza aglomerării din instanţele federale, ar fi imposibil să fie judecate încă alte 40000 de procese pe an. Fără negocierea de recunoaştere a vinovăţiei, cazurile civile nu ar mai avea nici o şansă să fie judecate în instanţele federale, deoarece procesele penale au prioritate în faţa acţiunilor civile"4. Novatoare sunt şi stipulările din art.20 CP, care prevede cazul fortuit. Fapta săvârşită în caz fortuit nu constituie infracţiune, deoarece îi lipseşte trăsătura esenţială - cea a vinovăţiei. Sunt absolut noi şi prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice stipulate în noul Cod penal. În plan european, acestei probleme i-au fost dedicate mai multe convenţii, rezoluţii, recomandări ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene, unele dintre ele sau răsfrânt pozitiv asupra dreptului penal al Republicii Moldova. De exemplu, potrivit Convenţiei privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal din 04.11.1998, Republica Moldova a inclus o serie de sancţiuni concrete pentru acţiunile infracţionale ale persoanei juridice în domeniul securităţii ecologice (art.223, 224, 225,227, 228, 229, 230, 231, 232, 235). Este semnificativă şi Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor5. Scopul Recomandării este de a încuraja adoptarea de măsuri de ordin legislativ pentru ca, pe de o parte, întreprinderile să poată fi declarate responsabile pentru infracţiunile comise în activitatea lor, fără a exonera însă de răspundere persoanele fizice care au săvârşit fapta, iar pe de altă parte - să se creeze un sistem de sancţiuni şi măsuri adaptate întreprinderilor, în scopul realizării unei sancţionări eficiente a activităţilor ilicite, a prevenirii comiterii de noi infracţiuni şi a reparării prejudiciilor cauzate prin infracţiune6. În sensul acesta, legiuitorul a stabilit răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile economice (art.236, 237, 239, 240, 241, 244, 245), din domeniul informaticii (259, 260, 261) etc. Principiile pe care le formulează Recomandarea în cauză au menirea să ghideze regimul răspunderii penale a persoanelor juridice7:

o persoană juridică poate răspunde pentru infracţiunile comise în exerciţiul activităţii sale, chiar dacă aceste infracţiuni sunt străine de obiectul întreprinderii şi indiferent dacă a fost identificată sau nu persoana fizică ce le-a săvârşit; întreprinderea trebuie exonerată de răspundere atunci când conducerea sa nu este implicată în comiterea infracţiunii şi a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea săvârşirii ei;

b).44). 335 alin.324 alin.c). 325 alin.3. semnul calificativ .a).săvârşirea infracţiunii de către o persoană condamnată anterior pentru aceeaşi infracţiune. Pentru fapte de mai mică gravitate este indicată recurgerea la alte forme de răspundere. au fost elucidate sub aspect structural. semn caracteristic legislaţiei penale precedente . 326 alin.) au ca semn calificativ săvârşirea diferitelor acţiuni în interesul unui grup criminal sau al unei organizaţii (asociaţii) criminale. în actualul cod. enunţăm că art. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. lit. cum ar fi cea administrativă. Astfel.• • • angajarea răspunderii întreprinderii nu trebuie să ducă la exonerarea de răspundere a persoanelor fizice implicate în comiterea infracţiunii.c).47). constrângerea fizică sau psihică. În acest sens.3 lit. A fost modificată şi noţiunea de repetare a infracţiunii. 328 alin. Conform art.2 lit. stabilind noi pedepse: munca neremunerată în folosul comunităţii şi arestul. Noul CP a lărgit lista cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei. Ultimele două modificări au fost operate şi sunt un rezultat al aducerii legislaţiei RM în corespundere cu prevederile CEDO.284 din partea specială a CP prevede răspunderea penală pentru crearea sau conducerea unei organizaţii criminale.30). în funcţie de gradul de coordonare şi de organizare a acţiunilor participanţilor la săvârşirea faptei penale. În noul CP nu mai există nici noţiunea de recidivist deosebit de periculos.28). De exemplu. în alegerea şi aplicarea sancţiunii trebuie să se acorde o atenţie deosebită obiectivelor nonrepresive: prevenirea comiterii de noi infracţiuni şi repararea prejudiciului suferit de victima infracţiunii8. 352 alin.46).31 CP. În continuarea aceleiaşi idei. Au fost recunoscute suplimentar drept cauze care înlătură caracterul penal al faptei şi reţinerea infractorului.c). cât şi cea specială a CP conţin norme penale care au menirea de a eficientiza lupta împotriva crimei organizate. 327 alin.45).b). omisiune care a dus la comiterea infracţiunii. Prin muncă neremunerată în folosul comunităţii legiuitorul prevede antrenarea condamnatului . aceste cauze vor permite cetăţenilor să-si realizeze plenar apărarea drepturilor şi libertăţilor ce le sunt garantate. Deopotrivă cu legitima apărare şi starea de extremă necesitate. lărgind esenţial aria aplicării amenzii. Aceste forme sunt: a) participaţia simplă (art.a). Sunt modificate şi categoriile pedepselor. infracţiune prelungită (art.3 lit.7 CEDO stipulează că "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat". se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni identice ori omogene. 336 alin. 332 alin.3.4 din Protocolul nr. d) organizaţia (asociaţia) criminală (art.3 lit.3 lit.29). de consecinţele ei pentru societate şi de necesitatea de a preveni alte infracţiuni. legiuitorul a specificat formele participaţiei la infracţiune.a) etc. prevederile art. de gravitatea culpei întreprinderii.3 lit.a fost exclus. numeroase componenţe de infracţiuni (art. prevăzute de aceeaşi normă penală. în CP sunt introduse noţiunile de infracţiune unică (art.3 lit. riscul întemeiat. c) grupul criminal organizat (art. b) participaţia complexă (art. aplicarea de sancţiuni penale trebuie să se facă numai atunci când acestea sunt cerute de natura infracţiunii. forme care. În noul CP se pune accentul pe pedepsele nonprivative de libertate. lucru extrem de important în lupta cu criminalitatea. Deci. infracţiune continuă (art. termen omis din limbajul juridic. Atât partea generală. Pentru a evita multiplele greşeli în practica judiciară legate de calificarea activităţii infracţionale. În mod special persoanele exercitând funcţii de conducere trebuie să răspundă pentru omisiunea îndeplinirii obligaţiunilor lor.în afara timpului serviciului de bază sau de studii .

cap.într-un penitenciar.în baza hotărârii instanţei de judecată. fiind primul comentariu al unui Cod penal al Republicii Moldova. Presupunând că metoda ştiinţifică este . Infracţiuni contra libertăţii. privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Lucrarea de faţă. infracţiunile de război.Infracţiuni ecologice.71 CP).IX) sunt formulate noţiunea şi categoriile de liberare de pedeapsă penală. determinată de autorităţile administraţiei publice locale (alin.84. Nu mai puţin importante sunt modificările operate în partea specială a CP. Într-un capitol aparte (cap.IX . Evident că într-un succint cuvânt introductiv nu pot fi supuse analizei normele penale noi. Situaţia criminogenă a condiţionat necesitatea criminalizării unor fapte care periclitează valorile sociale şi a grupării unor norme penale în capitole noi. un act de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. Pentru prima dată în legea penală a Republicii Moldova sunt stabilite. cinstei şi demnităţii persoanei etc. al concurenţei dintre normele generale şi cele speciale. Prin arest se înţelege privarea de libertate a persoanei pe un termen de la 3 până la 6 luni (alin. La fel. Metoda principală folosită la scrierea acestui Comentariu şi firul lui călăuzitor au la bază expunerea succintă a tezelor esenţiale din fiecare articol (partea generală) şi a elementelor componenţelor de infracţiune (partea specială). cel puţin din simplul motiv că acestea sunt numeroase. nu are şi nici nu poate avea drept obiect domeniul considerat definitivat al ştiinţei dreptului penal. Denumirea capitolelor şi ierarhizarea lor în partea specială denotă prioritatea valorilor sociale ocrotite de către stat.67 CP).135). clonarea (art. Dar ea reuneşte şi ordonează aspectele esenţiale ale conţinutului CP în vigoare după o formă şi nişte reguli demult stabilite. intitulat Calificarea infracţiunilor va facilita. ecocidul (art.137). şi categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice: amenda. Calificarea infracţiunilor.144) etc. de asemenea. Conform art. Conotaţia semantică a unor termeni sau expresii cuprinse în cap.XI . Evidenţiem totuşi în calitate de exemplu de perfecţionare a legislaţiei naţionale sub imperiul prevederilor tratatelor internaţionale.la muncă. pe un anumit termen . Împăcarea este personală şi poate fi realizată din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată. definirea într-o formă raţională a noţiunilor.136).Infracţiuni în domeniul informaticii etc. Esenţa conceptului de închisoare constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei . printre care evidenţiem cap. Prin detenţiune pe viaţă legiuitorul prevede privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii (art.68 CP). în cazul unui concurs de infracţiuni. în cazul unui concurs de infracţiuni închisoarea poate să fie numită pe un termen ce nu depăşeşte 30 de ani. unele denumiri ale normelor penale: genocidul (art.109 CP). În categoriile pedepselor sunt incluse închisoarea şi detenţiunea pe viaţă. de asemenea. expresiilor şi a semnelor calificative ale faptei incriminate de legea penală în accepţiunea noului cod.XII al CP. încălcarea dreptului umanitar internaţional (art. Înseşi denumirile primelor capitole: Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii.. dintre două norme speciale. Capitolul X este consacrat măsurilor de siguranţă care au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prejudiciabile. iar în cazul unui cumul de sentinţe pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare. au fost extinse considerabil termenele pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni şi al unui cumul de sentinţe. Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni până la 25 de ani.1 art. dintre o parte şi un întreg va permite determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii imputate. aplicarea normelor penale.1 art. corelarea conţinutului prevederilor normelor. Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei. lichidarea. tratamentele inumane (art. În lista cauzelor care înlătură răspunderea penală este de menţionat împăcarea (art. al concurenţei normelor penale. 85 CP.138). evidenţiază ocrotirea valorilor social-umane şi obligaţiunile Republicii Moldova în legătură cu aderarea la convenţiile internaţionale.

dar uşor descifrabil.Fondul Monetar Internaţional. Nu este de neglijat nici motivul pentru care Centrul de Drept al Avocaţilor. de exemplu: FMI . am evitat.1 . vol. Sperăm ca iniţiativa noastră de elaborare şi editare a Comentariului la Codul penal să constituie un imbold în menţinerea interesului specialiştilor pentru domeniul dat şi al studenţilor . legate logic între ele şi cu prevederile celorlalte coduri. În condiţiile în care legislaţia penală.seria de 29 de volume care cuprinde Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. În afară de aceasta. interpretări. se schimbă frecvent. În dorinţa de a elabora un comentariu care să reprezinte o expunere ordonată în unităţi complexe ale gândirii dialectice. procesual-civilă etc. ele urmând a fi conturate aparte în diverse articole. precizie conceptuală şi formulări clare. Drept penal. niciodată şi nicăieri nu a fost şi nici nu va exista un CP perfect. Astfel. pag. critici. elaborări teoretice şi metodice aparte.pentru înţelegerea dreptului penal ca disciplină cognitivă. civilă. Editura Lumina-Lex. 2000. Asemenea noului Cod penal. denumirile sub care sunt cunoscute diferite organizaţii naţionale şi internaţionale sunt prezentate prin abrevierile şi siglele devenite uzuale. de exemplu. mai au circulaţie în acest areal. fapt important în condiţiile societăţii noastre.Republica Moldova etc. RM . se bazează pe spiritul logic. de asemenea noi. TI în unele texte înseamnă Tratate internaţionale. ---------------------1 Vasile Dobrinoiu. a fost păstrat stilul de expunere propriu fiecărui autor. Bucureşti. deşi arhaizante. ca şi dezvoltarea părţilor sale. schimbarea mentalităţii şi susţinerea libertăţii gândirii şi spiritului specialiştilor în materie de drept penal. s-a pronunţat pentru un proiect de scriere şi publicare a unui asemenea comentariu important. ale Republicii Moldova: Codul de procedură penală. a fost propusă o listă a abrevierilor lexemelor şi sintagmelor frecvent folosite şi uşor descifrabile.Banca Naţională a Moldovei. savanţi şi practicieni care reprezintă patru instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova şi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie şi ai Judecătoriei Militare. Comentariul de faţă conţine. Aceste obiecţii subiective. acesta înscriindu-se perfect obiectivului pe care îl urmărim de mai mulţi ani: formarea unui stat bazat pe drept. fără îndoială. fiind mai întinse decât le permite de obicei scopul şi studiul unui comentariu de acest tip. În aceste şi alte cazuri contextul va ajuta cititorul să deducă sensul concret al frazei scrise. iar în altele .7. Comentariul a fost scris de un grup de specialişti avizaţi în domeniul dreptului penal. În cazul în care unele abrevieri comportă un sens dublu. Codul muncii etc. pe care îl reprezint. intervenţia în topica şi expresiile la care ţin autorii cu atât mai mult cu cât acestea. este imposibil a prevedea potenţialele modificări de relaţii sociale. BNM . fiind receptivi la eventualele sugestii. nu şi-au găsit loc în lucrarea de faţă. Astfel. autorii au renunţat la sublinierea şi relevarea în parte a continuităţii logice a fiecărui detaliu deja comentat.cunoscută de cei care vor beneficia de acest Comentariu şi considerând că aceştia înţeleg că întregul. partea specială. propuneri şi critici exprimate de persoane avizate. un cod care nu ar lăsa loc pentru obiecţii. anumite carenţe inerente unor lucrări de acest gen. În ultimul deceniu s-a înregistrat un progres însemnat în editarea multor lucrări importante ale autorilor din domeniul dreptului din Republica Moldova.Teorie şi practică judiciară. Pe de altă parte. promovarea independenţei justiţiei. . fapt care le încadrează personalitatea în spiritualitatea epocii şi le subliniază vocaţia de savanţi şi cercetători. recunoaştem că şi autorii comentariului de faţă au emis suficiente observaţii şi propuneri concrete de îmbunătăţire a Codului penal. rezervând astfel spaţiu pentru alte idei şi sugerând articolul la care cititorul poate apela pentru a găsi rapid răspunsul căutat. Codul de procedură civilă. Capitolele au fost comentate în ordinea dictată de Codul penal. Pentru a facilita accesul la textul comentat. s-a recurs la utilizarea abrevierii în cauză. procesual-penală. Excepţie a făcut capitolul XIII Înţelesul unor termeni sau expresii în prezentul cod care a fost ataşat la lucrare fără a fi comentat. ne-am orientat spre coerenţă. Codul civil. pe cât s-a putut. De aceea.

4 Asociaţia Avocaţilor Americani.HP CSJ nr. Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor. Răspunderea penală a persoanei juridice. = alineat şi derivatele AP = revista Avocatul poporului art.2 din 30 ianuarie 1996 cu modificările introduse prin HP CSJ nr. pag. Răspunderea penală a persoanei juridice. = articol şi derivatele BNM = Banca Naţională a Moldovei cap. 10-11 iunie 1999 (manuscris). 2002. pag. 2002.38 din 20 decembrie 1999. Chişinău. 3 Ibidem. CA = Decizia Curţii de Apel Dec. Tr. abreviere alin. Cartier. Radu Chiriţă. Editura Rosetti. Bucureşti. adoptată la 20 octombrie 1988. ABREVIERI: abr. p. Editura Rosetti. 2000 Dec.200-201. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului FMI = Fondul Monetar Internaţional HG = Hotărârea Guvernului HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova 2 . negocierea de recunoaştere a vinovăţiei şi simplificarea procedurii penale: Care este calea cea mai bună pentru Moldova?. = abreviat. 6 Florin Streteanu.86. 8 Florin Streteanu.3. Bucureşti. p. 7 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. = capitolul şi derivatele CC = Codul civil CCA = Codul contravenţiilor administrative CE = Consiliul Europei CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului CEl = Codul electoral CEx = Codul de executare CF = Codul familiei CFisc.2. pag. Iniţiativa Juridică din Europa Centrală şi de Est. 5 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.200. Recomandarea adoptată la 20 octombrie 1988. Radu Chiriţă. = Codul fiscal CG = Convenţiile de la Geneva din 1949 CIP = Curtea Internaţională Penală CÎS = Camera Înregistrării de Stat CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale CM = Codul muncii CP = Codul penal CPC = Codul de procedură civilă CPP = Codul de procedură penală CRM = Constituţia Republicii Moldova CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului DE = Dicţionarul enciclopedic. Materialele Forumului Internaţional privind încadrarea juridică de recunoaştere a vinovăţiei.

Răspunderea pentru infracţiunea săvârşită în stare de ebrietate . Infracţiunea săvârşită din imprudenţă Articolul 19. = rezoluţie şi derivatele RM = Republica Moldova şi derivatele RND = Revista Naţională de Drept sec. Locul săvârşirii faptei Articolul 13. = recomandare şi derivatele reg = regulament şi derivatele rez. Acţiunea legii penale în timp Articolul 9. = număr şi derivatele ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite ord. Efectul retroactiv al legii penale Articolul 11. = ordin şi derivatele p. = pagina şi derivatele PPA = Primul Protocol adiţional rec. = punct şi derivatele pag. Responsabilitatea Articolul 23. Legea penală a Republicii Moldova Articolul 2. CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1.JM = Judecătoria Militară M = monitor şi derivatele MA = Ministerul Apărării MAI = Ministerul Afacerilor Interne MF = Ministerul Finanţelor MO = Monitorul Oficial MS = Ministerul Sănătăţii nr. Infracţiunea săvârşită cu intenţie Articolul 18. Fapta săvârşită fără vinovăţie (cazul fortuit) Articolul 21. Clasificarea infracţiunilor Articolul 17. Timpul săvârşirii faptei Articolul 10. PARTEA GENERALĂ Capitolul I. = secţiune şi derivatele sent. Principiul legalităţii Articolul 4. Principiul democratismului Articolul 6. Principiul umanismului Articolul 5. Subiectul infracţiunii Articolul 22. Scopul legii penale Articolul 3. INFRACŢIUNEA Articolul 14. Iresponsabilitatea Articolul 24. Infracţiunea săvârşită cu două forme de vinovăţie Articolul 20. = sentinţa şi derivatele SFS = Serviciul Fiscal de Stat TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte TVA = taxa pe valoarea adăugată ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova USM = Universitatea de Stat din Moldova CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA. Noţiunea de infracţiune Articolul 15. Principiul caracterului personal al răspunderii penale Articolul 7. Gradul prejudiciabil al infracţiunii Articolul 16. Aplicarea legii penale în spaţiu Articolul 12. Extrădarea Capitolul II. Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale Articolul 8.

Participanţii Articolul 43. Tentativa de infracţiune Articolul 28. Participaţia Articolul 42. Repetare a infracţiunii Articolul 32. Etapele activităţii infracţionale Articolul 26. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Articolul 36. Formele participaţiei Articolul 44. Noţiunea şi scopul pedepsei penale Articolul 62. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate Articolul 66.Articolul 25. Temeiul răspunderii penale Articolul 52. Participaţia complexă Articolul 46. Prescripţia tragerii la răspundere penală Capitolul VII. Riscul întemeiat Capitolul IV. Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei Articolul 59. Liberarea de răspundere penală Articolul 54. Constrângerea fizică sau psihică Articolul 40. Componenţa infracţiunii Capitolul VI. Liberarea de răspundere penală a minorilor Articolul 55. Organizaţia (asociaţia) criminală Articolul 48. Starea de extremă necesitate Articolul 39. Munca neremunerată în folosul comunităţii . CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35. Concursul de infracţiuni Articolul 34. PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. Infracţiunea continuă Articolul 30. Pregătirea de infracţiune Articolul 27. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat Articolul 67. Liberarea condiţionată de răspundere penală Articolul 60. Reţinerea infractorului Articolul 38. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă Articolul 56. PARTICIPAŢIA Articolul 41. Participaţia simplă Articolul 45. Favorizarea Capitolul V. Infracţiunea unică Articolul 29. RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50. Infracţiunea prelungită Articolul 31. Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii Articolul 57. Exces de autor Articolul 49. Răspunderea penală Articolul 51. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice Articolul 63. a unui titlu special. Recidiva Capitolul III. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. Retragerea gradului militar. Amenda Articolul 65. Grupul criminal organizat Articolul 47. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Articolul 64. Pluralitatea de infracţiuni Articolul 33. Legitima apărare Articolul 37. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă Articolul 58.

Circumstanţele agravante Articolul 78. Graţierea . Noţiunea şi categoriile liberării de pedeapsa penală Articolul 90. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor sau punerea lor sub curatelă Articolul 104. Aplicarea pedepsei în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei Articolul 81. Amnistia Articolul 108. Modul determinării termenului pedepsei definitive în cazul cumulării diferitelor pedepse Articolul 88.Articolul 68. Prescripţia executării sentinţei de condamnare Capitolul X. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei Articolul 91. Circumstanţele atenuante Articolul 77. MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. Categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoare Articolul 73. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. Liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave Articolul 96. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical alienaţilor Articolul 102. Aplicarea pedepsei pentru participaţie Articolul 84. Deducerea duratei de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 103. Expulzarea Articolul 106. Internarea într-o instituţie psihiatrică Articolul 101. Confiscarea specială Capitolul XI. Aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată Articolul 82. Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege Articolul 80. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă Articolul 93. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei Articolul 95. schimbarea. Criteriile generale de individualizare a pedepsei Articolul 76. Stabilirea. Aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin Articolul 87. Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 85. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Capitolul VIII. Liberarea de pedeapsă a minorilor Articolul 94. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR Articolul 75. Scopul şi tipurile măsurilor de siguranţă Articolul 99. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen Articolul 92. Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni Articolul 83. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară Articolul 70. Aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe Articolul 86. Calcularea termenelor pedepsei şi computarea arestului preventiv Capitolul IX. Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate Articolul 74. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ Articolul 105. Închisoarea Articolul 71. LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 100. Efectele circumstanţelor atenuante şi agravante Articolul 79. Amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani Articolul 97. Arestul Articolul 69. Detenţiunea pe viaţă Articolul 72.

72 CRM. CP. În conformitate cu art. . (2) Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal. Noţiunea de antecedente penale Articolul 111. Valori culturale Articolul 134. Specificul legii penale îl constituie sistemul ei codificat. Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător Articolul 126. Mijloacele de transport Articolul 133. Proporţii deosebit de mari. care conţin norme juridico-penale. Noul Cod penal al RM a fost adoptat la 18 aprilie 2002 şi a intrat în vigoare la 12 iunie 2003. Noţiunea de calificare a infracţiunii Articolul 114. Persoana cu funcţie de răspundere Articolul 124. toate legile noi. ca act normativ-juridic. Împăcarea Articolul 110. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre două norme speciale Articolul 118. persoanele fizice şi juridice. necesită a fi incluse în CP şi nu pot fi aplicate separat. LEGEA PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA (1) Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova. daune considerabile şi daune esenţiale Articolul 127. Persoana care gestionează o organizaţie comercială. ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119.Articolul 109. Infracţiuni militare Articolul 129. Armele Articolul 130. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor penale Articolul 116.1 stabileşte că CP este unica lege penală a RM. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 115. Alin. Teritoriul Articolul 121. Mercenar Articolul 131. obştească sau altă organizaţie nestatală Articolul 125. funcţionarii publici.1 art. Stingerea antecedentelor penale Articolul 112. CP are forţă juridică obligatorie pe întregul teritoriu al republicii şi urmează a fi respectat întocmai de către organele puterii de stat. au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale. Dispoziţii generale Articolul 120. adoptarea legilor organice ce reglementează contravenţiile. Reabilitarea judecătorească Capitolul XII. Prin urmare. Timpul de război Articolul 128. este forma de exprimare a dreptului penal şi principalul lui izvor. determină faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului. 3. (3) Prezentul cod se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Persoana care se bucură de protecţie internaţională Articolul 123. Secretul de stat Articolul 122. Fapta săvârşită în public Articolul 132. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg Capitolul XIII. Rudenia CAPITOLUL I CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1. pedepsele şi regimul executării acestora sunt de competenţa Parlamentului RM. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre normele generale şi cele speciale Articolul 117. 1. 2. CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113. proporţii mari.

temeiurile şi condiţiile răspunderii penale. independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.278).217). inclusiv CP. fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art. Aceste prevederi constituţionale sunt cuprinse în normele penale ce reglementează principiile aplicării Codului penal.Aplicarea exactă a legislaţiei penale de către organele de ocrotire a normelor de drept constituie o condiţie inerentă respectării şi realizării legislaţiei într-un stat de drept. alin. de asemenea. 7. a cărei esenţă se exprimă prin faptul că nici un alt act normativ-juridic nu trebuie să contravină legii penale.1 stipulează că CP se aplică în conformitate cu prevederile CRM şi ale actelor internaţionale la care RM este parte. proprietatea. art. De exemplu. (2) Legea penală are. Constituţia este legea supremă a republicii care determină baza juridică a întregului sistem de drept al RM. RM foloseşte legea sa penală. prioritate i se acordă legii penale. 1. Articolul 2. dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care RM este parte şi legile ei interne. 5. a unei nave aeriene sau navale (art.275). Norma comentată defineşte două scopuri: de apărare şi de prevenire. să-şi stabilească relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. poartă un caracter normativ.21 stipulează prezumţia nevinovăţiei. iar. Pe normele dreptului internaţional se întemeiază şi prevederile cap. . dreptul internaţional este. Noul CP corespunde prevederilor legii fundamentale.72 stabileşte că legislaţia penală se adoptă de Parlament etc. 6. încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor etc. precizează aria activităţii prejudiciabile. El conţine regulile de comportament ce au un caracter general-obligatoriu şi se răsfrânge asupra unui cerc nedeterminat de persoane.16 din CRM consfinţeşte principiul egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii. indicând semnele ei concrete. pentru un şir de infracţiuni: circulaţia ilegală a substanţelor narcotice. precum şi întreaga ordine de drept. scopul legii penale. Multiple norme ale CP sunt întemeiate pe tratatele internaţionale la care RM este parte. pacea şi securitatea omenirii. Conform art.3 art. în caz de neconcordanţă.236). art.2 art. RM se obligă să respecte Carta ONU şi tratatele la care este parte. suveranitatea.25 stabileşte inviolabilitatea libertăţii şi siguranţei persoanei. art. drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Normele de drept internaţional ratificate de RM constituie temei juridic pentru legislaţia penală. persoana. reglementează temeiurile liberării de răspundere şi de pedeapsă penală. psihotrope sau a precursorilor (art.22 confirmă neretroactivitatea legii. împotriva infracţiunilor. SCOPUL LEGII PENALE (1) Legea penală apără. Prin urmare. de asemenea. Codul penal al RM: • • • • • este un act intern unic. Stabilind faptele infracţionale şi pedepsele pentru săvârşirea lor. mediul înconjurător. drepturile şi libertăţile acesteia. adoptat de Parlamentul RM. art. categoriile şi mărimea pedepsei pentru săvârşirea faptei penale. 8. cu forţă juridică supremă. orânduirea constituţională. stabileşte principiile şi dispoziţiile dreptului penal. izvor al dreptului penal al RM. Legile şi alte acte normative nu pot să contravină CRM. în sensul îndeplinirii obligaţiunilor asumate. 4.I al părţii speciale a CP referitoare la infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii şi infracţiunile de război. art.4 CRM. În conformitate cu prevederile alin. terorismul (art. deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren.8 CRM. În legătură cu aceasta. Scopurile CP determină structura şi conţinutul acestuia. prioritate li se acordă reglementărilor internaţionale. art.20 consacră accesul liber la justiţie. indiferent de locul săvârşirii infracţiunii sau de cetăţenia infractorului.

sub imperiul fricii de răspundere şi pedeapsă penală a persoanelor cu labilitate afectivă de a săvârşi fapte prejudiciabile. 5.2. adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 (TI. Ierarhia valorilor ocrotite de legea penală este construită după schema: personalitatesocietate-stat. semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma. Specificând rolul de prevenire al legii penale. Apărarea prioritară a personalităţii se deduce din prevederile art.2 art.1. O dată cu funcţia apărării (alin. . alin. şi ulterior în Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice. independenţei şi integrităţii teritoriale a RM. 6. scopul principal al CP constă în apărarea celor mai importante relaţii sociale de atentatele criminale. a mediului. Conform art.1 art. În lege sunt enumerate blocurile de bază ale sistemului de relaţii sociale care constituie obiectul juridico-penal al apărării. 3. vol. pag. în apărarea altor. la momentul săvârşirii ei. baza cărora este stabilită de CRM. Principiul legalităţii în materia dreptului penal a fost formulat pentru prima oară în timpul Revoluţiei burgheze din Franţa. Scopurile legii penale se realizează prin diversificarea şi individualizarea pedepselor. prin liberarea de pedeapsă penală. de asemenea. principiul legalităţii a fost reafirmat în DUDO. CP proclamă că legea penală mai are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. suveranităţii.24-25 CRM şi din tradiţia ce există în statele cu o democraţie dezvoltată. PRINCIPIUL LEGALITĂŢII (1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale.1. interese ale persoanei. fiind înscris în Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului din 1789. Prevenirea specială se realizează prin aplicare de măsuri cu caracter juridico-penal asupra persoanelor ce au săvârşit infracţiuni. vol. Prevenirea generală se adresează tuturor persoanelor şi constă în abţinerea. Scopul legii penale constă. Stabilind acest scop. Astfel formulat. dar influenţează şi asupra conştiinţei şi a comportamentului subiecţilor ce intră în asemenea relaţii.15 al Pactului.2). nu există pedeapsă fără lege).341-358). 4. Articolul 3. calitative. Principiul legalităţii a fost formulat în doctrina penală de către Cezare Becaria. 5. prin stabilirea minuţioasă a cauzelor care înlătură răspunderea penală şi consecinţele condamnării etc. CP plasează pe primul loc apărarea juridică a omului şi a personalităţii lui. (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise. În conformitate cu alin. legiuitorul a luat în consideraţie schimbările esenţiale. diverse. statului. Asigurarea păcii şi securităţii omenirii a fost ridicată la nivel de scop al legii penale pentru prima dată în actualul CP. decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală. 7.6 alin. Esenţa acestui principiu este cristalizată în dictonul "Nullum crimen sine lege. Interzicerea juridico-penală presupune prin esenţă prevenirea atentatelor infracţionale asupra relaţiilor sociale ocrotite de lege. economie şi în alte sfere sociale ale societăţii şi ale statului. presupune că nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care. în vigoare de la 3 septembrie 1953 (TI. Menţionăm că legea penală nu numai apără relaţiile sociale de atentatele criminale.12-17).2.30-50). 4. 1. După cel de al doilea război mondial. "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată cât timp vinovăţia sa nu a fost stabilită în mod legal". În calitate de obiect al protecţiei juridico-penale se proclamă ocrotirea tuturor formelor de proprietate. drepturile şi libertăţile omului şi ale cetăţeanului. societăţii. vol. potrivit dreptului naţional sau internaţional. "nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau inacţiuni care nu constituie un act delictuos. exprimată prin regula "Nu există infracţiune fără lege" (Nullum crimen sine lege). care au avut loc în politică.1. nulla poena sine lege" (Nu există infracţiune fără lege.2 vizează prevenirea generală şi cea specială.2 art. în momentul în care au fost săvârşite". pag.2 CEDO. pag. nu era prevăzută de lege ca infracţiune. a ordinii constituţionale. 2. 3. Principiul legalităţii în domeniul dreptului are două aspecte: a) Legalitatea incriminării. Conform art. adoptat de acelaşi organism la 16 decembrie 1966 (TI.

Umanismul este un principiu al dreptului penal.6 CEDO Privind abolirea pedepsei cu moartea din 28. 6. din care a fost exclusă pedeapsa cu moartea. dispunând că numai legea prevede ce fapte constituie infracţiuni. umanismul se manifestă prin crearea multor instituţii de individualizare şi. drepturile şi libertăţile acesteia. Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă şi executat. în mod prioritar.detenţia pe viaţă.1 şi 2 CP. legalitatea impune aplicarea principiului activităţii legii penale. mai cu seamă. Prin aceeaşi lege a fost introdusă în sistemul de sancţiuni penale o formă nouă. astfel. În această privinţă s-a prevăzut că limita răspunderii penale începe de la 14 ani.). s-a instituit un sistem închegat de măsuri educative (supravegherea părinţilor. Umanismul se manifestă. se interzice aplicarea legii penale prin analogie. 7. În al patrulea rând. în a cărui bază sunt apărate interesele şi drepturile fundamentale ale omului. persoanei care a săvârşit o infracţiune trebuie să i se aplice numai pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune. PRINCIPIUL UMANISMULUI (1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere. Conform art. pedeapsa cu moartea este abolită. în majoritatea lor. demnitatea.76 CP). Infracţiunile îndreptate împotriva omenirii. . în art. inumane sau degradante. art. persoana ca valoare supremă a societăţii. Aceste infracţiuni sunt sancţionate sever. 5. Principiul legalităţii este caracterizat şi de faptul că pedepsele pentru infracţiuni sunt stabilite de lege din timp. 3. grave.04. internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi reeducare etc. b) Legalitatea pedepsei şi a măsurilor ce pot fi luate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală este exprimată în doctrină de dictonul "Nulla poena sine lege" (Nu există pedeapsă fără lege). astfel evidenţiindu-se importanţa pe care o acordă dreptul penal acestor valori umane.1983 (TI.2 CP sunt indicate aceste valori (persoana. adică prin operaţiunea logico-juridică de stabilire a înţelesului ei: nu se pot crea infracţiuni. Potrivit acestui principiu. vol.detenţia pe viaţă. instanţa având posibilitatea să aleagă o pedeapsă de o anumită natură şi durată. nici la pedepse sau tratamente crude. nu se pot adăuga sau exprima elemente din lege.1 alin.62 CP). 6. 4.76. 8. Legalitatea incriminării se aplică asupra mai multor instituţii ale dreptului penal şi. proprietatea etc. de persoana infractorului (art. şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Articolul 4. Umanismul dreptului penal se exprimă. 2. libertăţii. în sensul că legea penală poate fi aplicată numai pentru acele fapte care erau prevăzute de lege ca infracţiuni la momentul comiterii lor.. prin interpretarea legii penale. 1. 78 CP). vieţii. în special.1 al Protocolului nr. prin valorile sociale şi morale ocrotite de normele de drept. Din acest punct de vedere.1.principiul legalităţii incriminării constituie o puternică garanţie juridică a respectării drepturilor şi libertăţilor persoanei.3 CP. 7. De un real umanism sunt. onoarea şi alte atribute ale personalităţii umane şi dezvoltării sale libere. în primul rând. Nimeni nu poate fi supus la torturi. de atenuare a răspunderii penale (art. În afară de sistemul circumstanţelor atenuante. reglementările privitoare la minori. pentru legislaţia noastră penală. Textul legii evidenţiază locul important al omului şi al drepturilor şi libertăţilor lui printre aceste valori. demnităţii omului sunt plasate în primele capitole (I-V) ale părţii speciale a CP şi sunt considerate. Conform alin.104 CP).366-368). în materia aplicării legii penale în timp. deosebit de grave şi excepţional de grave. în al treilea rând. pag. în adoptarea unui nou sistem de pedepse (art. în lege se prevede că instanţa trebuie să ţină seama de gradul prejudiciabil al faptei şi.2 art. decurge consecinţa că izvor al dreptului penal nu poate fi decât legea în sensul art. care a fost înlocuită cu o nouă pedeapsă privativă de libertate . în al doilea rând. (2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului. privativă de libertate .

şi vor răspunde penal acei infractori. deci. limbă. o formă a puterii sociale. liberarea de executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave (art.24 alin.2 art. de interese publice şi de interese individuale legitime. Noţiunea de democratism vine din antichitate. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât de către condamnaţi.95 CP). răspundere penală etc.9. CP consacră principiul democratismului drept unul fundamental. . 56-60 CP).91 CP).61 CP. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru femeile ce au copii în vârstă de până la 8 ani (art. origine naţională sau socială. se află într-o situaţie egală în raport cu prevederile legii penale. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată. lexemul nominativ fiind de provenienţă greacă ("demos" . începând cu ordinea de drept. 3. umanismul dreptului penal se manifestă din plin în concepţia şi reglementarea executării pedepsei. cu activitatea organelor de stat şi a celor publice. drepturile şi libertăţile acestuia.2: "Nimeni nu va fi supus la torturi. imunităţile sau inegalităţile de tratament în aplicarea legii penale. Articolul 5. ca trăsătură fundamentală a societăţii. Pe planul dreptului penal. interese sociale. pedeapsă. religie. Potrivit acestui principiu. O dovadă în plus este înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea administrativă (art.92 CP). cât şi în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi. conform căreia poporul este considerat izvor al puterii de stat. începând cu preşedintele ţării şi până la ultimul locuitor. sunt considerate infracţiuni acele fapte. sunt decretate drept pedepse acele măsuri de constrângere penală. pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. În sfârşit. Aceste prevederi sunt garantate de CRM. Rezultă.90 CP) sau liberarea de executarea pedepsei înainte de termen (art.94 CP).93 CP). că reglementarea penală cu privire la infracţiune. fie acesta cetăţean al RM. Urmând acest principiu. liberarea de pedeapsa penală datorită schimbării situaţiei (art. 2. rasă. noua concepţie de înfăptuire a justiţiei penale (în CP anterior principiul democratismului nu a fost înscris) exclude privilegiile. exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii. Peste tot este vorba de interese sociale.popor şi "kratos" . care sunt acceptate de societate. în persoana organului său legislativ Parlamentul -. culoare. liberarea de pedeapsa penală a minorilor (art. cu persoana omului. PRINCIPIUL DEMOCRATISMULUI (1) Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex.96 CP). le consideră infracţiuni.97 CP). În contradicţie cu practicile dreptului totalitar. Toţi membrii societăţii. atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale. opinii politice sau orice alte opinii. 1. care sunt indicaţi de voinţa şi conştiinţa juridică a societăţii. art. înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă printr-o pedeapsă mai blândă (art.54. cetăţean străin sau apatrid. împotriva infracţiunilor. În numeroase cazuri legea prevede posibilitatea executării pedepsei cu închisoarea fără privare de libertate: condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. cât şi de către alte persoane. 10. întregul drept penal constituie un tabel de valori sociale apărate împotriva infracţiunilor printr-o gamă de măsuri dictate de interesele colective şi de conştiinţa morală a întregii societăţi. 12. prescripţia executării sentinţei de condamnare (art. 11. naştere sau orice altă situaţie. în special a închisorii. inumane ori degradante".putere). Conform alin. Prin principiul democratismului se exprimă mai elocvent tocmai faptul că se apără. acest principiu reflectă democraţia. Potrivit acestui principiu. pe care societatea. avere. (2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea drepturilor şi intereselor altei persoane sau ale unei colectivităţi. nici la pedepse sau tratamente crude. corectarea condamnatului. cu convieţuirea socială. apartenenţă la o minoritate naţională. cu proprietatea publică şi cea privată. familia. întreaga reglementare juridică penală exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii şi serveşte interesele întregii colectivităţi. 4.55 CP) sau cu liberarea de răspundere penală pe alte motive (art.

De aceea moartea infractorului are drept consecinţă stingerea răspunderii penale. 3. al liberării de pedeapsa penală a minorilor (art. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de ea pentru a însuşi averea victimei (p. În conformitate cu principiul enunţat.16 alin. Astfel.5 din 6. În materie de drept penal nu poate fi concepută răspunderea pentru altă persoană sau pentru fapta altuia.2 CRM. 7. 6. cu excepţia cazurilor de reabilitare. la exercitarea justiţiei sunt antrenate masele de oameni ai muncii: iau parte la dezbaterea şi elaborarea diferitelor legi penale.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). care au acţionat în numele acestuia. În cazul în care se admit excepţii.1993 Cu privire la sentinţa judiciară). toate persoanele sunt egale şi răspund în faţa legii fără excepţii.07. iar acţiunile altor persoane . în privinţa fiecărui inculpat şi să le aprecieze în ansamblu cu toate materialele dosarului (p. naţionalitate. acest principiu impune regula potrivit căreia răspunderea penală are caracter personal: numai persoana vinovată de săvârşirea unei infracţiuni este trasă la răspundere penală. 1. intitulat Circumstanţele care exclud urmărirea penală. nu poate fi efectuată şi urmează a fi încetată în cazurile în care. instanţa de judecată trebuie să supună analizei probele pentru fiecare învinuire. 7. În cazul. este stipulat că urmărirea penală nu poate fi pornită. acţiunile lui trebuie să fie încadrate drept tâlhărie. agenţi ai statului. Principiul democratismului în dreptul penal constituie materializarea principiului egalităţii persoanelor consacrat în art. HP CSJ nr. Aceasta înseamnă că numai infractorul poate fi tras la răspundere penală. Aşadar. 5. iar unul din participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice o violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei. în care sunt învinuiţi câţiva inculpaţi de săvârşirea câtorva infracţiuni.. 2. Articolul 6. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală. iar dacă este pornită. sex.91 CP). Principiul caracterului personal al răspunderii penale este recunoscut şi în dreptul penal internaţional. Dacă un grup de persoane. sunt antrenate colective de oameni la reeducarea şi corectarea celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art.. Poate fi trasă la răspundere penală numai persoana care a săvârşit fapta indiferent de rolul acesteia (autor. deoarece în dreptul penal nimeni nu poate răspunde pentru fapta altuia.11. complice sau instigator) în procesul infracţional. . fără deosebire de rasă. prevăzute de lege. în cazul liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen (art. 5) a intervenit decesul făptuitorului. În cazul tragerii la răspundere penală a mai multor persoane care au săvârşit o infracţiune în grup. avere sau origine socială. a sancţiunilor şi consecinţelor ce decurg din aceasta.5. origine etnică. 6. religie. în art. trebuie stabilită vina fiecărui membru al grupului în săvârşirea acestei infracţiuni şi rolul fiecăruia în realizarea laturii obiective a infracţiunii concrete. în urma înţelegerii prealabile. acestea se întemeiază pe dispoziţiile legii şi pe împrejurări reale. Conform principiului democratismului. apartenenţă politică. limbă. Răspunderea pentru măsurile criminale ordonate într-un cadru instituţionalizat (în cadrul statului sau al unor organizaţii politice) nu poate reveni decât persoanelor.275 CPP.respectiv ca furt sau jaf. De exemplu. Nu se admite apărarea drepturilor şi a intereselor legale ale unei persoane prin lezarea drepturilor şi intereselor legale ale altei persoane. a avut ca intenţie săvârşirea unui furt sau jaf.7 al HP CSJ nr.7 din 15. conform căruia toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice.18.90 CP). PRINCIPIUL CARACTERULUI PERSONAL AL RĂSPUNDERII PENALE (1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie.93 CP) etc. organizator. 8. 4. opinie. răspunderea penală are un caracter personal.

8.364 CP: persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau a dispoziţiei vădit ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale. pot constitui elementele de apreciere a pericolului social concret. 17. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. conform căruia persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. mai mult sau mai puţin necesar pentru realizarea materială a infracţiunii. Relativ la consecinţele infracţiunii. 2. de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului.33 al Statutului CIP de la Roma. de persoana celui vinovat. Pentru scopurile acestui articol. 5. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. determinantă în aprecierea gradului de prejudiciu al infracţiunii poate fi natura valorilor sociale în jurul cărora se creează relaţiile de apărare socială. Categoriile şi limitele pedepselor sunt reglementate. b) această persoană nu ştia că ordinul este ilegal. 4. care a executat ordinul guvernului (statului) sau al şefului. realizarea lor integrală sau parţială etc. cu excepţia cazurilor în care: a) această persoană era obligată juridic să execute ordinele acestui guvern sau ale acestui şef. eventualele prejudicii produse etc.gradul prejudiciului este în funcţie de consumarea. 9. personalitatea făptuitorului. 1. de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite. la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. adică din natura acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii săvârşite. numărul acţiunilor în raport cu caracterul lor. Acest principiu este reglementat şi în alin. din numărul celor menţionate. structura . în partea specială a CP.07.62-74 ale părţii generale a CP. PRINCIPIUL INDIVIDUALIZĂRII RĂSPUNDERII PENALE ŞI PEDEPSEI PENALE (1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite.6 art. relativ la infracţiunile condiţionate de un obiect material. Acest principiu este reglementat în art. 3. de motivul acesteia. prejudiciul se determină prin analiza formei de vinovăţie cu care a operat făptuitorul. deseori gradul de prejudiciu poate fi apreciat şi rezultă din conţinutul elementului material. prin numărul rezultatelor. Alteori. În raport cu obiectul juridic al infracţiunii. relativ la infracţiunile cu durată . se au în vedere coordonatele tipice ale infractorului. numărul actelor ce formează această acţiune. natura acestui obiect. caracterul lor repetat. Relativ la latura obiectivă a infracţiunii săvârşite. în art.1998). Cu privire la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite: acest grad de pericol poate fi determinat în raport cu un şir de criterii: obiectul juridic al infracţiunii săvârşite. gradul prejudiciului se determină în raport cu distincţia ce se face între vătămarea materială şi starea de pericol creată prin infracţiune. prin rezultatele subsecvente produse. valoarea lui. Faptul că infracţiunea ce cade sub incidenţa Statutului CIP a fost săvârşită de o persoană. 7. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. starea lui psiho-fizică. 6. în general. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. Cu privire la persoana făptuitorului. Articolul 7.75 CP cu privire la criteriile generale de individualizare a pedepsei. mai ales. 8. natura urmărilor. prin valoarea sa cantitativă. La stabilirea categoriei şi a termenului pedepsei. ordinul de săvârşire a infracţiunii de genocid sau a unei infracţiuni contra umanităţii se consideră oricând ilegal (art. (2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. O pedeapsă mai aspră. latura obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii săvârşite. c) ordinul nu a fost vădit ilegal. În raport cu latura subiectivă a infracţiunii săvârşite. valoarea concretă a unor posibile scopuri sau motive ce au stimulat voinţa făptuitorului etc. civil sau militar. nu liberează această persoană de răspunderea penală.

76 CP.78 CP.1 din articolele menţionate. conform alin. să motiveze aplicarea unei condamnări cu suspendarea pedepsei. în unele împrejurări. iar gradul prejudiciabil al pregătirii de infracţiune. hotărârile şi dispoziţiile Guvernului. familial.2 art.25-27 CP. decretele Preşedintelui RM. Totuşi. deoarece. micromediul din care provine. stabilirea categoriei de penitenciare. dar nu a fost condamnată pentru această faptă penală. comportamentul infractorului înainte şi după săvârşirea infracţiunii. disciplinară etc. particularităţile psihice ale acestuia. capacitatea de muncă. comportamentul lui la serviciu şi acasă. 13.7 .13 HP CSJ nr.exprimă principiul unicităţii răspunderii penale (Non bis in idem) şi comportă următoarea semnificaţie: pentru o singură infracţiune există o singură răspundere penală. starea sănătăţii. 11.4 art. Potrivit prevederilor alin. cum ar fi răspunderea civilă.conform cărora nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă . rezolvarea chestiunilor legate de amânarea executării sentinţei. Se consideră în acţiune legea penală care a intrat în vigoare şi care nu şi-a pierdut puterea de acţiune. Instanţele de judecată sunt obligate să motiveze stabilirea pedepsei privative de libertate. Pentru stabilirea legii care trebuie aplicată în cazul săvârşirii unei infracţiuni concrete este necesar a clarifica două împrejurări: timpul acţiunii legii penale şi timpul săvârşirii infracţiunii. De exemplu. Circumstanţele atenuante la stabilirea pedepsei penale sunt indicate în art.186 CP. Prevederile alin.4 din art. dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte pedepse în afară de închisoare. ACŢIUNEA LEGII PENALE ÎN TIMP Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei. 15. pedepsele principale pot fi însoţite de pedepse complementare ori li se pot asocia măsurile de siguranţă. poate să nu ajungă la măsura care serveşte drept temei de tragere la răspundere penală a persoanei. de regulă. urmează să fie clarificată atitudinea inculpatului faţă de muncă.biologică normală. dar numai în măsura în care aceste sancţiuni se cumulează din raţiuni diferite şi dacă ele au funcţii diferite. 14.11. iar cele ce agravează pedeapsa sunt cuprinse în art.7 din 15. Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru o infracţiune să i se aplice aceluiaşi infractor mai multe sancţiuni penale. legăturile sale cu mediul social. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă.1 al legii menţionate. efectele acestor circumstanţe fiind reglementate de art. . (p. de asemenea. 12. Circumstanţele ce ţin de persoana făptuitorului pot servi. stabilirea unei pedepse sub limita minimă. din categoria infracţiunilor prevăzute de art.. prevăzute în art.1993 Cu privire la sentinţa judiciară). existenţa invalidităţii. gradul prejudiciabil al tentativei de infracţiune este mai mic decât al infracţiunii consumate. anterior. toate legile promulgate de Preşedintele RM. informaţiile cu privire la antecedentele penale etc.77 CP. profesional etc. a comis una din infracţiunile prevăzute de alin. Referirea în sentinţă numai la faptul că pedeapsa a fost stabilită "ţinându-se cont de persoana celui vinovat" este insuficientă. studii. Aceasta nu înseamnă că răspunderea penală nu poate coexista cu alte forme de răspundere juridică. Care date anume cu privire la persoana inculpatului trebuie să le ia în consideraţie instanţa de judecată şi să le menţioneze la motivarea pedepsei. Acest principiu este reflectat şi în normele din partea specială a CP. Instanţa de judecată este obligată. depinde de circumstanţele concrete ale dosarului examinat. La individualizarea pedepsei penale instanţa trebuie să ţină cont şi de etapele activităţii criminale. trecerea la o pedeapsă mai blândă. a unei boli grave. 16. de asemenea. 2. 1. Articolul 8. 10. hotărârile Parlamentului. Ordinea publicării şi intrării în vigoare a actelor oficiale este prevăzută de Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale din 6 iulie 1994. Prin urmare. ca circumstanţe atenuante sau agravante. 9.186-192 CP se consideră repetate acele infracţiuni săvârşite de o persoană care.

ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv. în alt mod.2 din Legea nr.173-XIII). dar au antecedente penale. îndreptate spre un scop comun. Astfel. în locul lor indicându-se "Secret de stat". Legea enunţată prevede şi alte modalităţi de intrare în vigoare a actului oficial. inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa. Actele oficiale pot fi difuzate la radio şi televiziune (art. îşi încetează acţiunea numai dacă a fost abrogată. Retroactivitatea este strict limitată de lege. care au condiţionat adoptarea legii concrete. asupra activităţii infracţionale se aplică legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei concrete. adică activitatea de pregătire pentru săvârşirea infracţiunii şi tentativa de infracţiune. 3. actul oficial al cărui conţinut constituie secret de stat intră în vigoare la data adoptării sau la data prevăzută în acel act şi se comunică doar instituţiilor interesate (art. acestea se omit la publicare. CP a rezolvat problema despre timpul săvârşirii infracţiunii.07. Articolul 10. În cazul în care unele titluri. care. 1. discuţiile exprimate în doctrina penală. c) în alte moduri care ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea. 2.8 al Legii nr. EFECTUL RETROACTIV AL LEGII PENALE (1) Legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei. formează o infracţiune unică. capitole. cât şi cea neconsumată. conform prevederilor art. Prin efect retroactiv al legii penale se înţelege calitatea de extindere a acţiunii legii penale asupra persoanelor care au săvârşit diverse fapte înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. înlăturând. În corespundere cu prevederile alin. indiferent de timpul survenirii urmărilor.1 art.10 CP.173-XIII din 06.actele Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi. 1. Articolul 9. 3. a fost schimbată prin altă lege. De aceea se aplică legea penală care acţionează la momentul săvârşirii acţiunii (inacţiunii) prejudiciabile. indiferent de timpul survenirii urmărilor. se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă.3 al Legii nr. prin aceasta. Aplicarea legii penale depinde de stabilirea corectă a timpului săvârşirii infracţiunii. La săvârşirea infracţiunii prin participaţie. legea obţine calitatea de retroactivitate în trei situaţii: a) în cazul înlăturării caracterului infracţional al faptei. fapta se consideră consumată din momentul îndeplinirii de către autor a laturii obiective a infracţiunii. a fost declarată nulă prin hotărâre definitivă a instanţei competente.1994. (2) Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. intră în vigoare după schimbul instrumentelor de ratificare sau după remiterea actelor aprobate depozitarului spre păstrare în conformitate cu normele de drept internaţional sau în alt mod şi termen. De exemplu. Timpul săvârşirii faptei. ale BNM şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare intră în vigoare la data publicării lor în MO al RM sau la data indicată în text. La infracţiunea continuă se aplică legea penală în vigoare la momentul încetării de către vinovat a infracţiunii sau la momentul depistării faptei de către organele de drept. stabilite de părţile contractante. care uşurează pedeapsa ori.173XIII). . 2. 4. au fost schimbate condiţiile şi circumstanţele. Legea penală îşi pierde puterea. Prin săvârşire a faptei se înţelege atât infracţiunea consumată. 5. a expirat termenul indicat în lege. a devenit caducă. Timp al săvârşirii infracţiunii prelungite se consideră timpul săvârşirii ultimei acţiuni din seria de acţiuni identice. împreună. TIMPUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Timpul săvârşirii faptei se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. Actele internaţionale. adică se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi. actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice. b) în caz de uşurare a pedepsei. articole ale actului oficial conţin secret de stat. 6. indiferent de structura componenţei de infracţiune în legea penală (materială sau formală).

indiferent de locul ei de aflare. în conformitate cu tratatele internaţionale. legea penală care înăspreşte pedeapsa sau agravează situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. nu sunt supuse jurisdicţiei penale a Republicii Moldova. (7) Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului Republicii Moldova sunt luate în considerare.1 art. care este mult mai favorabilă pentru persoana vinovată. îmblânzirea regimului de ispăşire a pedepsei cu închisoarea. Prevederile alin. dacă aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin. prin introducerea modificărilor în partea generală a CP cu referinţă la vârsta unor categorii de infractori. De exemplu. extinderea temeiurilor pentru liberarea condiţionată înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. La atenuarea pedepsei pentru infracţiunea care se ispăşeşte de către persoana vinovată. Persoana care a săvârşit o infracţiune pe o navă maritimă sau aeriană. reducerea termenelor de prescripţie şi de stingere a antecedentelor penale.10 CP se extind asupra a trei categorii de persoane. prin micşorarea cercului subiecţilor infracţiunii ş. a. pedeapsa numită de instanţa de judecată se micşorează în limitele prevăzute de noua lege penală. prin introducerea unor condiţii suplimentare pentru răspunderea penală. prin înlocuirea în sancţiunea normei a tipului pedepsei cu una mai uşoară. dar au antecedente penale. înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al Republicii Moldova. 7. Uşurarea pedepsei se efectuează prin transferarea infracţiunii dintr-o categorie gravă în alta mai puţin gravă. 6. Activitatea infracţională se înlătură prin metoda decriminalizării. b) persoanele care execută pedeapsa. prin excluderea din sancţiunea alternativă a pedepsei mai grave sau a celei complementare. (3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sunt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvârşite sunt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova. Prin alte moduri care ameliorează situaţia persoanei vinovate trebuie înţelese prevederile noii legi. prin micşorarea termenului minimal şi a celui maximal al pedepsei.10 CP. poate fi supusă răspunderii penale în conformitate cu prezentul cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se dispune altfel. (2) Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării sunt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru cele cu copii în vârstă de până la 8 ani etc. c) persoanele care au executat pedeapsa. acestea devenind subiecţi ai legii noi: a) persoanele care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a legii. (4) Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care. 5. 4. adică prin excluderea faptei infracţionale din rândul celor incriminate. precum şi pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. (5) Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră săvârşite pe teritoriul Republicii Moldova. împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni de război.3.2 art. În corespundere cu alin. la individualizarea . APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU (1) Toate persoanele care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. (6) În baza prezentului cod sunt supuse răspunderii penale şi persoanele care au săvârşit infracţiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinând Republicii Moldova. prin modificări de legislaţie ce au loc în procesul depenalizării pedepselor. Articolul 11. conform prezentului cod.

frontieră de stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine.275-XIII din 10. nu cad sub incidenţa legii penale şi nu sunt supuse jurisdicţiei penale a RM. se înţelege o persoană care aparţine unui stat străin. În conformitate cu Legea din 17. Persoanele care se folosesc cu reacredinţă de dreptul de imunitate diplomatică sunt declarate persoane nongrata şi li se propune părăsirea RM.1 art. în sensul Legii cetăţeniei.11. Conform prevederilor alin. Prevederea din alin. infracţiunile de război enumerate în cap. 7. dar au imunitate diplomatică. Aceasta este o prevedere a tratatelor internaţionale în care sunt enumerate categoriile de persoane care se bucură de imunitate diplomatică de jurisdicţie. navele maritime nemilitare şi navele aeriene înregistrate în porturile RM au un statut juridic similar cu teritoriul RM. aerian. apatrizilor şi a cetăţenilor străini care au săvârşit infracţiuni în afara RM. infracţiunile săvârşite în limitele apelor teritoriale sau ale spaţiului aerian al RM sunt recunoscute drept fapte săvârşite pe teritoriul RM.4 art.2 CP. 1. dacă altfel nu este prevăzut de tratatele internaţionale.11.11 CP).1994).06. solul şi subsolul delimitate prin graniţe şi supuse suveranităţii statului. aceste condiţii presupun aflarea navei în spaţiul deschis acvatic sau aerian în afara teritoriului RM. 6.5 art.11) în cazul în care: a) acţiunea săvârşită este recunoscută drept infracţiune atât în RM.2 art. adică persoana care nu are cetăţenia RM şi nici dovada apartenenţei sale la un alt stat. dar numai stabileşte ordinea de realizare a răspunderii penale. 1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor consideră cetăţean străin persoana care nu are cetăţenia RM. prin care se înţelege extinderea jurisdicţiei RM asupra cetăţenilor RM. Art. Principiul teritorial de aplicare a legii penale în spaţiu este completat de principiul cetăţeniei.11. Prin acţiunea legii penale în spaţiu se înţelege aplicarea acestei legi pe un teritoriu determinat şi în raport cu anumite persoane care au săvârşit o infracţiune.11 se descifrează în sensul că persoanele care au săvârşit infracţiuni. noţiunea de teritoriu al RM reflectă spaţiul acvatic. cât şi în statul pe al cărui teritoriu a fost săvârşită. Teritoriul RM se stabileşte prin frontieră de stat.3 art.5 al articolului comentat. Sunt supuşi răspunderii penale cetăţenii RM şi apatrizii care domiciliază permanent pe teritoriul RM şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM (alin. indicat în alin. 2. 8. nu RM.05. Principiul teritorialităţii de aplicare a legii penale în spaţiu. iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine (a se vedea MO nr.1024-XIV din 02.11. dar are dovada apartenenţei sale la un alt stat. Prin urmare. nr. Imunitatea diplomatică nu înlătură ilegalitatea şi pedepsirea faptei săvârşite de diplomat. Aceasta înseamnă că .11. Potrivit alin.1024-XIV înţelege orice persoană care nu este cetăţean al RM şi nici cetăţean al unui alt stat. adică împotriva oricăror interese din cele enumerate în alin. Prin apatrid Legea nr. Legea nr. împotriva păcii şi securităţii omenirii.1994 privind frontiera de stat a RM. 3. stabileşte că toate persoanele. jurisdicţia statului se extinde şi asupra navelor militare maritime sau aeriene ale RM indiferent de locul aflării lor. Pentru infracţiunile menţionate cetăţenii străini şi apatrizii sunt pasibili de răspundere pe teritoriul RM dacă ei nu au fost supuşi pedepsei în statul străin (alin.pedepsei pentru o nouă infracţiune săvârşită de aceeaşi persoană pe teritoriul Republicii Moldova. indiferent de cetăţenie.6 art. precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată. b) aceste persoane nu au fost judecate în statul străin pentru fapta săvârşită.I al părţii speciale a CP. conform CP.2000.1 art. incluse în CP. alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care RM este parte. 4. În conformitate cu prevederile alin. 5. Prin sintagma cetăţean străin. care săvârşesc infracţiuni pe teritoriul RM sunt pasibile de răspundere. În anumite condiţii.11 CP fixează două principii de aplicare a legii penale în spaţiu: principiul teritorialităţii şi principiul cetăţeniei.12/107 din 03. Persoanele menţionate care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM sunt supuse răspunderii penale dacă infracţiunile lor sunt îndreptate împotriva intereselor RM.

indiferent de timpul survenirii urmărilor. chiar dacă această faptă nu se pedepseşte în statul în care a fost săvârşită fapta. dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată. Instanţa de judecată ia în consideraţie pedepsele şi antecedentele penale ale persoanelor pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului RM.06.2 art. Aceste informaţii vor fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate.12 în redacţia Legii nr. NOŢIUNEA DE INFRACŢIUNE . legislaţia penală (art. Paris 13. care se află pe teritoriul său.19 CRM). 2. În acest caz extrădarea se face numai în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale sau dacă extrădarea este întemeiată pe o hotărâre a instanţei de judecată (Convenţia Europeană de Extrădare.1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în RM şi admit posibilitatea extrădării cetăţenilor străini şi a apatrizilor ce au săvârşit infracţiuni după hotarele RM. Reglementările enunţate au fost preluate şi de legea penală care prevede regula conform căreia cetăţenii RM şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în RM. în vigoare 12. Strasbourg 15. 9. Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii cu respectarea tratatelor internaţionale la care RM este parte (alin. cu timpul săvârşirii faptei. Locul săvârşirii infracţiunii coincide. 2. În acelaşi timp. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate. Articolul 13.11).1975 şi 17. [Art.1 art. iar în cazul inacţiunii .18 CRM). 1. EXTRĂDAREA (1) Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Republica Moldova. (2) Cetăţenii străini şi apatrizii care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova. Prevederile alin. 3. La săvârşirea infracţiunii comise peste hotarele RM. CAPITOLUL II INFRACŢIUNEA Articolul 14.infracţiunile săvârşite la bordul navelor menţionate se consideră săvârşite pe teritoriul RM şi cad sub incidenţa CP.2 art. dacă participantul a acţionat pe teritoriul RM.13 CP). dar care se află pe teritoriul republicii.03. în baza acordului de asistenţă juridică).7 art.19 CRM şi pe cel din art.12.05. deoarece locul şi timpul sunt noţiuni ce se află în interdependenţă logică şi nu pot exista decât într-o atare ambianţă.1957 şi protocoalele adiţionale la această convenţie.11.541-550 CPP). Prin loc al săvârşirii infracţiunii se înţelege un spaţiu determinat în care s-a săvârşit fapta infracţională.locul în care persoana trebuia sau putea să acţioneze. dacă această componenţă de infracţiune este formală.12 prevede că locul săvârşirii faptei se consideră spaţiul în care persoana a acţionat.10. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate. Cetăţenii RM nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din republică (alin.211-XV din 29. el va răspunde conform legii penale a RM. Această categorie de persoane este supusă răspunderii penale conform prevederilor CP al RM.2 art. Prin extrădare se înţelege acţiunea de predare de către un stat altui stat a unui infractor. nu pot fi extrădaţi (alin. în cazul în care aceeaşi persoană a săvârşit o nouă infracţiune pe teritoriul RM (alin.1978). spre a fi judecat sau spre a-şi executa pedeapsa.13 CP) şi procesual-penală (art. în temeiul hotărârii instanţei de judecată.25 al Legii nr. LOCUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Locul săvârşirii faptei se consideră locul unde a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. Condiţiile şi procedura de extrădare se reglementează de tratatele internaţionale la care RM este parte.275-XIII din 10.13 CP se întemeiază pe principiul consfinţit în alin. Art.03] 1.3 art. Articolul 12. nu pot fi extrădaţi şi sunt supuşi răspunderii penale conform prezentului cod. 4. nu se exclude posibilitatea de extrădare a cetăţeanului RM în baza unor acorduri bilaterale (de exemplu.03. de obicei.

în virtutea legii sau a regulilor speciale.(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă. convingerile) s-au concretizat într-o acţiune sau într-o inacţiune incriminată. legiuitorul s-a pronunţat în favoarea termenului faptă prejudiciabilă. fără o substanţă reală a acestora. conform căruia CP "determină faptele ce constituie infracţiuni". legiuitorul recunoaşte că infracţiunea este o faptă social-prejudiciabilă. utilizând. ca faptă prejudiciabilă. (2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care. ea trebuie să fie: a) prejudiciabilă. 4. şi expresii cum ar fi faptă care nu prezintă pericol social (art. De aceea în continuare.186 CP.59) etc. Sub acest aspect prin faptă (acţiune sau inacţiune) într-o accepţie generală se înţelege activitatea desfăşurată laolaltă cu urmările produse. De aici concluzia că nu pot fi apreciate drept infracţiuni gândurile.1 art. era obligată să îl acorde constituie infracţiunea prevăzută de art. totodată. neacordarea de ajutor unui bolnav de către o persoană care. De exemplu. săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. Astfel. Fapta prejudiciabilă constituie temeiul real al răspunderii penale (alin. Acest principiu este în deplin acord cu .1 CP). răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţiile fundamentale ale dreptului penal. vom utiliza termenul prejudiciabil. conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod. În art. fiind lipsită de importanţă. deoarece problema răspunderii penale şi a pedepsei penale se pune numai după ce s-a săvârşit infracţiunea. Prin faptă se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane sub formă de acţiune sau inacţiune prejudiciabilă. cauzează un prejudiciu valorilor sociale indicate în art. Caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei reprezintă elementul ei material şi dezvăluie esenţa socială a infracţiunii de a cauza o daună valorilor sociale apărate de legea penală sau de a crea un pericol pentru acestea.7 CP din 1961. se poate vorbi de infracţiune.14 CP sunt enunţate trăsăturile (semnele) esenţiale ale acesteia prin care ea se distinge de alte fapte. Inacţiunea constă într-o comportare pasivă. În limbaj obişnuit. Subliniind ideea că infracţiunea. Această trăsătură este impusă de principiul legalităţii consacrat în alin. Din acest punct de vedere este logic faptul că legiuitorul a abordat în CP mai întâi concepţia privitoare la infracţiune. ideile. 5. persoană care nu prezintă pericol social (art. 2. 1. adică social-periculoasă. Pentru ca fapta (acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă să constituie infracţiune.1 CP.2 CP sau în crearea unui pericol pentru acestea.14 CP infracţiunea este caracterizată ca o faptă prejudiciabilă.1 art.51 CP). apoi pe cea referitoare la instituţiile enunţate. legal recunoscut şi similar termenului socialpericulos. ideile.unica lege penală a RM (alin. formal.2 art. convingerile persoanei. În lipsa uneia dintre aceste trăsături nu există infracţiune. b) prevăzută de legea penală. Pentru ca fapta să constituie infracţiune.58 CP). dar. cum era prevăzută în art. Numai în măsura în care ele (gândurile. deşi. care constă în vătămarea unor valori sociale indicate expres în art. 3.162 CP.2 CP. Acţiunea sau inacţiunea obţine semnificaţie juridico-penală prin capacitatea reală de a produce o urmare negativă. cuvintele prejudiciabil şi periculos au acelaşi sens şi fac parte din acelaşi câmp semantic.1 art. în unele articole din CP. Acţiunea este o comportare activă prin care se încalcă o normă prohibitivă ce interzice o anumită activitate. şi nu "socialpericuloasă". c) săvârşită cu vinovăţie. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni. Elementul material al infracţiunii este criteriul principal de deosebire a infracţiunii de alte acte delictuoase şi determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. în neîndeplinirea unei obligaţiuni impuse de lege sau de alte acte normative. d) pasibilă de pedeapsă penală. În definiţia infracţiunii dată în alin. ea trebuie să fie prevăzută în CP . care a produs urmări dăunătoare. pentru o expunere uniformă a textului. prevăzută de legea penală. Drept confirmare a acestei teze. Infracţiunea. acţiunea de furt încalcă interdicţia ce rezultă din art. Infracţiunea determină răspunderea penală şi pedeapsa penală.

1.6 şi 51 CP). fiind lipsită de importanţă. în lipsa pedepsei penale pentru infracţiunea săvârşită. CP prevede liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală (cap.20 CP) sau a fost săvârşită sub influenţa constrângerii fizice sau psihice. care. deoarece unele dintre acestea.15 CP. devine o categorie penală.39 CP). iar cel formal .14 CP este material-formală.ca faptă prevăzută de legea penală. 6. Legea nu creează caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei.3 art.art. 7. dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea săşi dirijeze acţiunile (art. ea fiind lăsată pe seama teoriei dreptului penal şi a jurisprudenţei. cât şi inacţiunea prejudiciabilă trebuie să reprezinte o manifestare psihică conştientă şi volitivă a persoanei (art. Articolul 15.3 CP). Fapta nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni în cazul în care aduce o atingere minimă valorii apărate de legea penală.23 CP). Problema privind recunoaşterea lipsei gradului prejudiciabil al faptei săvârşite se soluţionează de organele urmăririi penale şi de instanţa de judecată în fiecare caz concret în parte. subiectul şi latura subiectivă. O dată cu prevederea faptei în lege. . Între caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei şi prevederea faptei în legea penală există o strânsă legătură. Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvârşirea infracţiunilor legea penală îşi realizează scopul urmărit: apărarea valorilor sociale şi prevenirea săvârşirii faptelor prejudiciabile (art.n) alin. 8. Incriminarea şi dezincriminarea faptei sunt de competenţa legiuitorului (lit. În art.7 CP). Liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală sunt aspecte ale principiului individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale.72 din CRM). ea obţine o formă juridică. dar.2 art.7 CP). Elementul material caracterizează infracţiunea ca faptă prejudiciabilă. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni (alin. cum sunt omorul şi tâlhăria. De aceea nu constituie infracţiune fapta care.72 din Constituţie şi exclude interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale (art. nu poate fi vorba de infracţiune. Ele (caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei) impun prevederea faptei în legea penală ca infracţiune când pericolul acesteia a crescut şi tot ele sunt factorul principal care impune dezincriminarea faptei în cazul în care gradul ei prejudiciabil a scăzut. deşi formal conţine semnele unei infracţiuni. cu toate consecinţele ce decurg din acest statut.17-19 CP). Simpla constatare a prevederii faptei prejudiciabile în legea penală nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept infracţiune. prin conţinutul lor concret nu vor putea fi niciodată vădit lipsite de importanţă. să dispună de un anumit grad de prejudiciabilitate. Lipsa vădită de importanţă a faptei se ia în consideraţie în raport cu specificul faptelor care constituie infracţiuni. În partea specială a CP toate infracţiunile sunt sancţionate cu pedepse penale. iar prin conţinutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanţă. ci le recunoaşte. Aceasta înseamnă că pentru tragerea la răspundere penală este necesar a stabili ca fapta. La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite (art. latura obiectivă. În acelaşi timp. Criteriile după care se determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art.14 CP). nu ar fi avut nici o importanţă (art. Infracţiunea fără pedeapsă nu are sens juridic penal.VI şi IX CP). Atât acţiunea. GRADUL PREJUDICIABIL AL INFRACŢIUNII Gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul. În cazul în care fapta a fost săvârşită fără vinovăţie (art. care conţine semnele formale ale unei infracţiuni. Nu constituie infracţiune nici fapta prejudiciabilă săvârşită de o persoană în stare de iresponsabilitate (art.15 CP este dată numai caracteristica generală a criteriilor care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. Persoana poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie (art.1-2 CP). Noţiunea de infracţiune expusă în art. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a fost săvârşită cu vinovăţie. Codul penal anterior nu prevedea dispoziţii referitoare la criteriile care determină aceste două laturi ale prejudiciabilităţii. Descrierea caracterului prejudiciabilităţii infracţiunii a rămas în afara reglementării legislative.

etapele activităţii infracţionale (art.198 CP) etc.06. care a săvârşit o infracţiune mai puţin gravă. CLASIFICAREA INFRACŢIUNILOR (1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil. cum este furtul (alin. VIII şi IX din partea generală a CP.54 CP. 5. ci în funcţie de importanţa pe care o dă legiuitorul valorilor sociale. ca infracţiune contra vieţii. Infracţiunile din partea specială a CP nu sunt plasate la întâmplare. Articolul 16. care va fi ori mai blândă. De exemplu.4147 CP). în primul rând.1 art. săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. (5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani. în funcţie de criteriile menţionate. ţinându-se cont de criteriile din cap. latura obiectivă. El este stabilit de legiuitor şi se ia în consideraţie la incriminarea faptei în natura şi limitele pedepselor prevăzute pentru ea.03] . Gradul prejudiciabil este concret în cazul în care e stabilit de către instanţa de judecată la individualizarea răspunderii penale şi pedepsei penale. grave. deosebit de grave şi excepţional de grave.25-27 CP) şi de alţi factori.15 CP. Criteriile care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art.16 modificat prin Legea nr.186 CP).03. infracţiunile prevăzute de prezentul cod sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare. după metoda săvârşirii infracţiunii (semn al laturii obiective) jaful (art. poate fi pedepsită cu închisoarea pe un termen concret în limitele de la 6 luni până la 3 ani sau poate fi liberată de răspunderea penală conform art. În raport cu caracterul prejudiciabil legiuitorul stabileşte gradul pericolului fiecărei infracţiuni din grupul cu acelaşi caracter prejudiciabil. (3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.164 CP). Gradul prejudiciabil constă din caracteristica cantitativă a unei infracţiuni în raport cu alte infracţiuni din grupul celora care au acelaşi caracter prejudiciabil.211-XV din 29. În funcţie de forma vinovăţiei (semn al laturii subiective). toate infracţiunile contra vieţii au un caracter prejudiciabil. El depinde.2.V şi VI. în vigoare din 12. 3. adică de obiectul juridic al infracţiunii. ori mai aspră. [Art. persoana în vârstă de până la 18 ani. La schimbarea gradului prejudiciabil acesta se oglindeşte în sancţiunea pentru infracţiunea dată. de caracterul valorii sociale împotriva căreia este îndreptată infracţiunea din grupul dat.197 CP) este mai periculoasă decât aceeaşi faptă săvârşită din imprudenţă (art. De aceea caracterul prejudiciabil al infracţiunii depinde de locul pe care infracţiunea dată îl ocupă în sistemul părţii speciale a CP. infracţiunea de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor (art. cele contra patrimoniului altul etc. Gradul prejudiciabil este legal (abstract). prezintă un grad prejudiciabil sporit şi este mai aspru pedepsită decât aceeaşi faptă săvârşită de o persoană ori de două sau mai multe persoane (art. mai puţin grave. de exemplu. Gradul prejudiciabil depinde şi de formele de participaţie la săvârşirea infracţiunii (art. 4. omorul.05. Acestea sunt semnele obiective şi subiective ce caracterizează elementele componenţei de infracţiune: obiectul. Caracterul prejudiciabil reprezintă caracteristica calitativă a pericolului unui grup de infracţiuni care atentează la una şi aceeaşi valoare socială. (6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.187 CP) prezintă un grad prejudiciabil mai mare decât furtul (art. Din acest punct de vedere.186 CP). Astfel. (4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani inclusiv. în limitele infracţiunilor contra patrimoniului. se deosebeşte calitativ de orice alt fel de infracţiuni (după obiectul de atentare). (2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. subiectul şi latura subiectivă. De exemplu. răpirea unei persoane. De exemplu.

3 art.23).262 CP). La infracţiunile uşoare se referă faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă.165 CP. respectiv.1. deosebit de grave şi excepţional de grave. la baza acestei clasificări stă expresia juridică a caracterului şi gradului prejudiciabil al faptei. În cazul în care sancţiunea prevede pentru pedeapsa cu închisoarea o alternativă în formă de detenţiune pe viaţă.2 art. La baza clasificării infracţiunilor în deosebit de grave şi excepţional de grave stau următoarele criterii: categoria pedepsei şi mărimea prevăzută de sancţiunea articolului din partea specială a CP. această infracţiune se consideră excepţional de gravă. De exemplu. constituie o infracţiune gravă în cazul calificării faptei în cadrul dispoziţiilor alin. iar în cazul calificării în baza prevederilor alin. În funcţie de aceste criterii. eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată de până la 180 de ore în folosul comunităţii (art.închisoarea şi mărimea ei maximă. infracţiunea de însuşire în proporţii deosebit de mari a bunurilor se pedepseşte cu închisoarea de la 10 până la 25 de ani şi. la categoria infracţiunilor uşoare.221 CP) etc. mai puţin grave. traficul de fiinţe umane. La categoria celor deosebit de grave se referă acele infracţiuni pentru care sancţiunea normei de incriminare prevede numai pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen ce depăşeşte 15 ani. de asemenea. incriminat în art.3 ea este apreciată drept infracţiune excepţional de gravă. ea este o infracţiune deosebit de gravă (alin. precum şi forma vinovăţiei. huliganismul agravat (alin. se includ în categoria infracţiunilor grave.323 CP) etc. grave.1. de până la 15 ani.146 CP). În art. Infracţiunile de tipul celora cum sunt lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin. Aceste infracţiuni se referă. Din interpretarea logică şi semantică a conţinutului acestei norme juridice rezultă că în categoria dată se includ infracţiunile sancţionate numai cu închisoarea fie drept unicul tip de pedeapsă. Aceeaşi faptă.287 CP) etc.149 CP).63 CP).16 CP este legiferată clasificarea infracţiunilor în funcţie de caracterul şi gradul lor prejudiciabil. 4.16 CP. infracţiunile sunt clasificate în 5 categorii: uşoare.I din partea specială). favorizarea infracţiunii (art. şi forma vinovăţiei. La infracţiunile mai puţin grave se referă omorul săvârşit în stare de afect (art. dacă se încadrează în limitele prevederilor alin. Însă în partea specială a CP unele infracţiuni sunt sancţionate numai cu pedepse de altă natură.2. aceeaşi infracţiune este inclusă în diferite categorii din cele 5 menţionate în art. fie ca alternativă altor categorii de pedepse. 5.71) şi deosebit de gravă (art. 2. 6. În funcţie de circumstanţele agravante ale componenţei de infracţiune. De exemplu. Toate infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave sunt săvârşite în mod intenţionat.21 CP în general nu pot fi sancţionate cu închisoarea (art. munca forţată (art. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 până la 3000 de unităţi convenţionale sau cu arest până la 6 luni (art. De exemplu. pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.2 şi 3 art.283 CP) este o infracţiune excepţional de gravă.2 art. Banditismul însă (art. încălcarea regulilor de zbor (art. Acest cod însă nu preciza semnele acestor categorii de infracţiuni şi nu conţinea criterii unice pentru clasificarea lor. este considerată o infracţiune deosebit de gravă. .48) şi infracţiuni deosebit de periculoase contra statului (cap. 3. persoanele juridice care au săvârşit infracţiunile prevăzute în alin. pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani şi. prin urmare. Infracţiuni mai puţin grave şi grave se consideră faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă. CP din 1961 definea infracţiunea gravă (art. Mai mult. care se manifestă prin una din categoriile de pedeapsă . iar în unele articole se întâlneau şi noţiuni cum ar fi: infracţiuni ce nu prezintă un mare pericol social (art.168 CP). prevăzută pentru ea în sancţiunea articolului respectiv din partea specială a CP. din care cauză ea se pedepseşte cu închisoarea de la 16 până la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. De fapt.203 CP).195 CP).

În cazul infracţiunilor agravate conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi aceste circumstanţe.84 CP). Astfel.6. Însă gradul prejudiciabil al unor fapte prevăzute în CP ca infracţiuni este legat. Art. care. Articolul 17. a prevăzut urmările ei prejudiciabile.2-3 HP CSJ nr. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ CU INTENŢIE Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.14 HP CSJ nr.16 CP) are importanţă teoretică şi practică.2 art. împreună cu motivul şi scopul. De exemplu. Clasificarea infracţiunilor (art.7. nu doreşte. Intenţia în norma penală citată este caracterizată sub aspectul manifestării ei în două modalităţi: a) intenţia directă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.16 CP atrage după sine şi anumite consecinţe juridice. iar dorinţa sau admiterea în mod conştient a survenirii urmării prejudiciabile reprezintă elementul ei volitiv. De exemplu.2 art.17 CP nu cere cunoaşterea de către făptuitor şi a caracterului ilicit al faptei. persoana care nu ştia precis de graviditatea părţii vătămate nu poate să poarte răspunderea penală pentru infracţiunea agravată cum este omorul unei femei gravide (p.a) alin. Dacă latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează şi prin anumite semne referitoare la timpul.4 art. aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului (art. b) intenţia indirectă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de gradul prejudiciului faptei. De exemplu. în funcţie de categoria infracţiunii săvârşite. Numai persoana vinovată de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (art. Atribuirea infracţiunii la una din categoriile indicate în art.180 CP).a) alin. 2. însă ea poate fi dedusă din dispoziţiile art.90 CP). de încălcarea de către făptuitor a unor legi. încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie (art. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei săvârşite atât prin intenţie directă. constituie latura subiectivă a infracţiunii.17 CP reproduce întocmai definiţia intenţiei. denunţarea calomnioasă şi mărturia mincinoasă săvârşite în circumstanţe agravante (lit. adică prevederea ei ca infracţiune în legea penală.8 CP din 1961. 1.79 CP) şi în cazul unui concurs de infracţiuni (art. prevede urmările prejudiciabile ale acesteia şi doreşte survenirea acestor urmări. se stabilesc categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. însă admite în mod conştient survenirea acestor urmări. Ea reprezintă atitudinea psihică conştientă şi volitivă a persoanei în procesul comiterii infracţiunii. interdicţii sau de o activitate ilegală. se consideră infracţiune de jaf atunci când infractorul îşi dă seama că săvârşeşte infracţiunea în prezenţa părţii vătămate sau a altor persoane. favorizarea infracţiunii (art. sunt reglementate termenele de prescripţie ale executării sentinţei de condamnare (art. survenirea acestor urmări.72 CP). În raport cu categoriile infracţiunilor. 3. cât şi prin intenţie indirectă înglobează reprezentarea în conştiinţa persoanei a obiectului infracţiunii. prevede urmările ei prejudiciabile.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). locul. în primul rând. efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic (art. în mod conştient.323). se aplică pedeapsa mai blândă decât cea prevăzută de lege (art.160 CP). nu se aplică condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (alin. Dispoziţia art. prevăzută în art. reguli.97 CP) etc.17-18 CP. În cazul în care făptuitorul în situaţia creată consideră că acţionează pe ascuns.312 CP) etc. În CP nu se defineşte noţiunea de vinovăţie.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). . acţiunii sau inacţiunii prin care se realizează activitatea infracţională.311 şi lit. ca formă a vinovăţiei. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei şi prevederea urmării ei constituie elementul intelectiv al intenţiei.143 CP) etc.26 CP). în CP sunt incriminate actele de pregătire a infracţiunilor (art. le-a dorit sau admitea. înţelegerea trebuie să cuprindă şi aceste semne. 51 CP) poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale. cele săvârşite se încadrează în componenţa de infracţiune de furt (p. mijloacele sau modul săvârşirii infracţiunii.

dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor ce nu au depins de voinţa lui (p. De exemplu.acela al prevederii urmării prejudiciabile a faptei cu intenţie directă şi indirectă . pruncuciderea (art.156 CP). În cazul intenţiei spontane simple intenţia de a săvârşi infracţiunea apare din cauza unor condiţii în care se află persoana şi se realizează imediat sau după o perioadă scurtă de timp din momentul apariţiei ei. dacă omorul intenţionat poate fi săvârşit atât cu intenţie directă. Spre deosebire de intenţia directă. .147 CP) şi vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect (art.9 din 15.146 CP). De exemplu. După timpul apariţiei intenţiei ea poate fi spontană şi premeditată.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice).9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). 6.3. tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă. iar în cazul altor infracţiuni ea poate fi considerată drept circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art. ci. Persoana care activează cu intenţie directă doreşte survenirea urmării prejudiciabile şi îşi depune voit eforturile pentru atingerea rezultatului dorit. Are. În astfel de cazuri. Teoria şi legea penală cunoaşte şi alte modalităţi ale intenţiei. În astfel de cazuri persoana acţionează numai cu intenţie directă. Motivul şi scopul infracţiunii relevă faptul că persoana care o săvârşeşte urmăreşte şi doreşte o anumită finalitate.se manifestă diferit. el va fi tras la răspundere penală pentru urmarea prejudiciabilă care a survenit real şi pe care acesta o admisese în mod conştient. De exemplu. prevăzând posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile. dorea aceasta. una din ele ia un cuţit de pe masă şi o ucide pe cealaltă.27 CP) pot fi săvârşite numai cu intenţie directă. făptuitorul prevede nu numai posibilitatea. şi inevitabilitatea survenirii ei. în timpul unei sfezi dintre două persoane. cât şi cu intenţie indirectă. de nepăsare faţă de producerea urmării prejudiciabile. Elementul volitiv al intenţiei se caracterizează printr-o anumită atitudine volitivă faţă de urmarea prejudiciabilă. urmarea prejudiciabilă a cărora nu este un semn obligatoriu al laturii obiective. cum sunt omorul săvârşit în stare de afect (art. persoana prevede nu numai posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile.26 CP) şi tentativa de infracţiune (art. 5. intenţia din afect apare în mod subit sub imperiul unor tulburări sau al altor stări de provocare ca reacţie imediată la aceste provocări. Rezultă că reglementarea intenţiei în art. Intenţia spontană se manifestă în două forme: simplă şi din afect. Dacă vinovatul a activat cu intenţie indirectă. Intenţia indirectă se exclude şi în cazul infracţiunilor cu componenţe formale. de regulă. nu o doreşte.11.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat).3 HP CSJ nr. pregătirea (art. elementul volitiv se caracterizează prin dorinţa de a săvârşi acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă indiferent de faptul survenirii unor urmări materiale.12 din 27. însă o admite în mod conştient. deci. Astfel. infracţiunea de expediere ilegală de substanţe narcotice se consideră consumată din momentul primirii coletului poştal sau a bagajului cu astfel de substanţe de către instituţia de comunicaţie sau de punctul de recepţie a bagajelor (p. 4. Spre deosebire de intenţia spontană simplă.3 HP CSJ nr. Previziunea în cazul intenţiei indirecte presupune înţelegerea posibilităţii survenirii reale a consecinţelor prejudiciabile (p. la săvârşirea infracţiunii prin intenţie indirectă. Prin urmare. HP CSJ nr. persoana. ci şi inevitabilitatea morţii ei.03.76 CP). Delimitarea intenţiei directe de intenţia indirectă are importanţă teoretică şi practică. 7. Un alt aspect al elementului intelectiv . Această modalitate a intenţiei spontane constituie un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor componenţe de infracţiuni. aruncând victima într-o prăpastie. o atitudine de indiferenţă.17 CP este orientată spre infracţiunile cu componenţe materiale.În astfel de cazuri conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi înţelegerea că el săvârşeşte o faptă interzisă. Însă în CP o mare parte de infracţiuni au componenţe formale. adică atunci când acţiunile vinovatului demonstrau că el a prevăzut survenirea morţii. Săvârşind fapta penală prin intenţie directă.

ci şi posibilitatea preîntâmpinării unei astfel de urmări.2 art. admiţând că ea poate fi şi minoră. ar trebui să evite rezultatul prevăzut. însă îşi imaginează în linii generale urmările posibile. rezultat pe care nu-l doreşte şi nici nu-l acceptă. În art. De exemplu. de regulă. În alte cazuri premeditarea poate fi luată în vedere la individualizarea pedepsei ca semn ce determină gradul prejudiciabil al infracţiunii (art. Prevederea în cadrul sineîncrederii exagerate presupune nu numai prevederea posibilităţii producerii urmării prejudiciabile. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei este legată.1 HP CSJ nr. persoana plănuieşte şi se pregăteşte în vederea săvârşirii infracţiunii. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.283 CP). nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile. această activitate prezintă un anumit grad prejudiciabil. De exemplu.171 CP.Intenţia premeditată presupune un anumit interval de timp de la apariţia ideii de a săvârşi infracţiunea până la realizarea ei. pentru practica judiciară are importanţă clasificarea ei în intenţie concretă şi intenţie nedeterminată. dorind în egală măsură survenirea oricăreia din aceste urmări. În cazul intenţiei nedeterminate făptuitorul prevede şi doreşte să cauzeze un prejudiciu. 1. indicându-se probele cercetate (p. la săvârşirea infracţiunii de viol făptuitorul nu ştia precis vârsta victimei.a) alin. În cazul intenţiei concrete persoana prevede şi doreşte survenirea unui rezultat bine determinat. îşi dă seama că această abatere de la regulile de circulaţie rutieră creează un pericol pentru securitatea participanţilor la trafic.b) alin. prevede urmările ei prejudiciabile. Articolul 18. De regulă. în concepţia făptuitorului.284 CP) etc. a prevăzut urmările ei prejudiciabile. dezvoltând o viteză inadmisibilă pe o rută din raza oraşului. în acest interval de timp. făptuitorul ştie că victima nu are vârsta de 14 ani şi o violează. Concluziile instanţei judecătoreşti cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului trebuie să fie motivate în sentinţă. 2. Sineîncrederea exagerată se caracterizează prin faptul că persoana îşi dă seama că. În astfel de situaţii. intenţia premeditată sporeşte gradul prejudiciabil al faptei şi al făptuitorului. De exemplu.145 CP). În acest caz făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru viol în funcţie de vârsta pe care de fapt o avea victima. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ DIN IMPRUDENŢĂ Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. dar consideră uşuratic că prin felul în care acţionează îl va evita. Vinovăţia nu se prezumă. de aceea ea apare mai prejudiciabilă decât intenţia spontană.18 CP este prevăzută imprudenţa ca formă a vinovăţiei sub două modalităţi: a) sineîncrederea exagerată (uşuratică) şi b) neglijenţa. inculpatul şi apărătorul lui având posibilitatea în proces de a folosi orice mijloc de probă pentru a o infirma. Acţiunile lui vor fi calificate ca viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani în baza lit. Posibilitatea preîntâmpinării urmărilor se bazează pe aprecierea unor temeiuri şi împrejurări care. motociclistul. starea tehnică a . După gradul de concretizare a intenţiei. De exemplu. adică după rezultat. creându-şi condiţii favorabile pentru realizarea ei. 8. cum sunt omorul intenţionat săvârşit cu premeditare (lit.7 şi 15 CP). La baza acestei aprecieri pot sta încrederea făptuitorului în experienţa şi pregătirea sa profesională. intenţia premeditată este un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor astfel de infracţiuni. banditismul (art. deşi trebuia şi putea să le prevadă.3 art. Sarcina dovedirii vinovăţiei revine acuzării.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat). crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art. Factorul intelectiv al sineîncrederii exagerate constă în înţelegerea de către făptuitor a caracterului prejudiciabil al activităţii sale şi în prevederea urmării prejudiciabile ce poate surveni din cauza ei. în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. de nerespectarea unor reguli de precauţie stabilite pentru a evita survenirea unor consecinţe prejudiciabile în procesul de desfăşurare a anumitor activităţi.

de rezultat. Neglijenţa ca modalitate a imprudenţei există atunci când persoana nu îşi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei. reguli. Această obligaţiune rezultă din diferite norme. Obligaţiunea de prevedere se deduce nu din posibilităţile individuale. INFRACŢIUNE SĂVÂRŞITĂ CU DOUĂ FORME DE VINOVĂŢIE . în concepţia sa. Specificul acestei forme de vinovăţie rezultă şi din faptul că CP nu prevede răspunderea penală pentru participaţia la săvârşirea infracţiunilor din imprudenţă (art. concrete ale persoanei. dar greşit. Factorul volitiv al sineîncrederii exagerate reprezintă eforturile pe care le depune făptuitorul la desfăşurarea activităţii cu nerespectarea regulilor de precauţie în condiţiile încrederii sale în anumiţi factori care. acţiunea persoanei care a instalat pe terenul său un dispozitiv explozibil. însă nu şia onorat această obligaţiune. care. sunt temeiuri de a se vorbi despre prezenţa vinovăţiei în formă de neglijenţă. exagerat că rezultatul nu se va produce.345 CP). nu atrage răspunderea penală a făptuitorului.1 art. art. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. şi nu infracţiune (art. În lipsa obligaţiunii de a prevedea posibilitatea survenirii rezultatului se exclude vinovăţia. Pe lângă obligaţiunea de a prevedea rezultatul (trebuia să-l prevadă). De exemplu. întrucât în asemenea caz ea echivalează cu acceptarea urmărilor prevăzute. Numai atunci când persoana care trebuia să prevadă şi să preîntâmpine rezultatul faptei sale a putut.18 CP trebuia să prevadă exprimă obligaţiunea persoanei de a prevedea posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. pot împiedica survenirea rezultatului şi care. instrucţiuni legale care reglementează modul de desfăşurare a unor activităţi sau din anumite reguli de convieţuire socială bazate pe experienţa de viaţă. 3. în lipsa unui rezultat real. dar nu din imprudenţă (p. pe întâmplare. obişnuit. Crearea pericolului survenirii urmării prejudiciabile din cauza sineîncrederii exagerate sau a neglijenţei. precum şi alte împrejurări de natură să prevină producerea rezultatului prejudiciabil. 7. pregătirea şi experienţa lui profesională sau de viaţă. de fapt. Articolul 19. În dreptul penal esenţa neglijenţei constă în faptul că persoana trebuia şi putea să prevadă posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil. În situaţia sineîncrederii exagerate făptuitorul crede sincer. 4.41 CP) şi exclude posibilitatea pregătirii şi tentativei la ele (art. ci pe hazard. Posibilitatea de prevedere este o condiţie subiectivă a neglijenţei şi se stabileşte în funcţie de particularităţile individuale ale făptuitorului.mecanismelor. ar fi trebuit să prevadă rezultatul acţiunii sale. lipsa de înţelegere a gradului prejudiciabil al faptei şi al prevederii producerii rezultatului ei deosebesc imprudenţa de toate celelalte forme şi modalităţi ale vinovăţiei.235 alin. au fost apreciaţi exagerat.26 HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele de omor intenţionat). şi această încredere îl însoţeşte pe tot parcursul activităţii sale. vinovăţia sa va îmbrăca forma intenţiei. 5. este necesar ca persoana să poată prevedea natura şi dimensiunile lui. obligaţiunea de a prevedea rezultatul este o condiţie obiectivă a neglijenţei şi la stabilirea ei nu se iau în considerare particularităţile individuale ale persoanei concrete. În general. Prin urmare. Când făptuitorul nu se bazează pe nici un temei care ar putea preîntâmpina rezultatul. Dacă se va stabili că persoana nicicum nu putea să prevadă producerea rezultatului.20 CP).18 CP reglementează imprudenţa în cele două modalităţi menţionate numai în cazurile infracţiunilor cu componenţe materiale. acţiunile altor persoane. La intenţie. deşi trebuia şi putea să le prevadă. ci din posibilitatea unui individ mediu. circumstanţele concrete ale situaţiei în fiecare caz aparte. Excepţie fac infracţiunile cu componenţe formale prevăzute expres în partea specială a CP (art. 6. îl acceptă în mod conştient şi nu face nici un efort pentru preîntâmpinarea lui.26-27 CP). va exista o faptă săvârşită fără vinovăţie. Astfel. chiar nici atunci când rezultatul a fost preîntâmpinat de alte persoane sau din întâmplare nu a survenit. activând în condiţiile făptuitorului. în urma exploziei căruia au murit oameni. Sintagma din art. urmează a fi calificată ca omor intenţionat. persoana. prevăzând posibilitatea survenirii rezultatului.

159 CP). FAPTA SĂVÂRŞITĂ FĂRĂ VINOVĂŢIE (CAZUL FORTUIT) Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.3 art.169 CP). provocarea ilegală a avortului care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. luarea de ostatici care a dus la decesul victimei din imprudenţă (alin. stabilirea recidivei (art. însă fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. se caracterizează sub aspectul laturii subiective prin reunirea cumulativă a intenţiei şi imprudenţei. Urmarea mai gravă provocată din imprudenţă prin fapta săvârşită cu intenţie apare astfel drept circumstanţă agravantă la infracţiunile săvârşite cu intenţie. terorismul soldat cu decesul unei persoane din imprudenţă (alin. de clasificarea lor (art. ce stă la baza acţiunii iniţiale. 1. oricât de prejudiciabile ar fi urmările ei. de exemplu.3 art. în practica judiciară la încadrarea juridică a unor asemenea fapte s-ar fi impus aplicarea regulilor concursului de infracţiuni. care a provocat decesul victimei (alin. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi. 3. conform circumstanţelor cauzei. nu poate fi recunoscută drept infracţiune. răspunderea penală pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile.278 CP) etc.2 art. se produc urmări mai grave care. lăsarea în primejdie. realizându-se un concurs ideal: infracţiunea iniţială comisă cu intenţie şi alta din imprudenţă. De exemplu. drept rezultat al săvârşirii cu intenţie a infracţiunii. 1. care exclude incriminarea obiectivă în dreptul penal al RM.72 CP) etc.Dacă.2 art. conducând la o consecinţă mai gravă. 4. au format o singură infracţiune de luare de ostatici care a provocat decesul unei persoane din imprudenţă (alin.20 CP reglementează un aspect al principiului vinovăţiei. precum şi decesul victimei (alin. al cărei rezultat se amplifică. în art. Sub aspect obiectiv infracţiunile cu două forme de vinovăţie constau dintr-o faptă iniţială.280 CP) etc. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări. fiind unite de legiuitor într-o componenţă. Ca exemple de infracţiuni formale agravate care pot fi săvârşite cu două forme de vinovăţie sunt: internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică.3 art.280 CP şi. La infracţiunile materiale agravate săvârşite cu două forme de vinovăţie se referă: vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. sancţiunea pentru această incriminare fiind cu mult mai aspră decât sancţiunile prevăzute pentru fiecare din infracţiunile unite. . În partea specială a CP infracţiunile cu două forme de vinovăţie după construcţia lor sunt incriminate sub forme de infracţiuni materiale agravate şi infracţiuni formale agravate.151 CP). Ele. atrag înăsprirea pedepsei penale şi care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului. după construcţia lor. Dacă CP nu ar fi incriminat infracţiunile săvârşite cu două forme de vinovăţie în partea specială a CP ca infracţiuni distincte. deşi trebuia şi putea să le prevadă.2 art. şi imprudenţă faţă de urmarea mai gravă.1 art. Sub aspect subiectiv. se consideră în general infracţiuni intenţionate şi asupra lor se răsfrâng toate consecinţele ce decurg din acest statut al lor. Nici o faptă săvârşită fără vinovăţie. conform art. respectiv.149 CP.280 CP). aceste infracţiuni se caracterizează prin intenţie. Articolul 20. ele. infracţiunea se consideră intenţionată. Însă unele infracţiuni. Din dispoziţiile art.4 art.163 CP). categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. Cunoaşterea trăsăturilor specifice ale infracţiunilor cu două forme de vinovăţie are o mare importanţă practică. În consecinţă. care a cauzat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă.20 CP rezultă două situaţii în care între acţiunea (inacţiunea) şi urmarea prejudiciabilă survenită există legătură cauzală. conform legii.19 CP sunt definite ca infracţiuni săvârşite cu două forme de vinovăţie. infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din imprudenţă.34 CP).19 CP. Art. Astfel de infracţiuni în art.16 CP). 2. Or. luarea de ostatici şi lipsirea de viaţă din imprudenţă sunt fapte incriminate ca infracţiuni concrete în alin. legate. De regulă. care a provocat din imprudenţă decesul victimei (alin. ori decesul victimei (alin.

195. art.264 CP. în situaţia în care martorul este de bunăcredinţă. Neprevederea cauzelor care au acţionat şi a rezultatului produs are un caracter obiectiv şi general.(2). din cauza unei defecţiuni tehnice de construcţie a motorului. art. Or.).342. În prima situaţie persoana care a comis fapta nu îşi dă seama şi.(2). Acţiunea (inacţiunea) care a determinat rezultatul neprevăzut trebuie să fie o faptă prevăzută de legea penală.217 alin.(2). furtună.260. art. în condiţiile situaţiei apărute nici o persoană nu putea să le prevadă. împrejurare care nu ar fi putut fi prevăzută de nici o altă persoană aflată în situaţia şoferului. persoana nu-şi dădea seama şi. nu întrunesc componenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă.(2) şi (3).(2). Pentru existenţa acestei situaţii este necesar a stabili dacă fapta săvârşită îndeplineşte următoarele condiţii ce se desprind din reglementarea menţionată: Rezultatul acţiunii (inacţiunii) persoanei trebuie să se datoreze unor împrejurări obiective. au împlinit vârsta de 16 ani. în momentul săvârşirii infracţiunii.192 alin. (2) Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.197 alin. diferite instalaţii sau mecanisme (scurtcircuit. În exemplul invocat conducătorul autovehiculului a produs un accident rutier fără vinovăţie.292 alin. aceasta se consideră săvârşită fără vinovăţie în înţelesul art.(4). art.(2) şi (3). 280.288 alin. 3.(3). inclusiv comportamentul părţii vătămate. din care cauză comite un accident de circulaţie. legitima apărare aparentă (putativă sau imperfectă).312 CP. în situaţia în care un conducător de automobil a săvârşit un accident.(2) şi (3). prevăzut de alin. art. fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. de asemenea. prevăzută de art. ce a dus la moartea unei persoane.171. Cauza imprevizibilă se poate datora şi imprudenţei victimei (apare brusc în faţa automobilului în viteză) sau comportării unor vieţuitoare (o viespe îl înţeapă în ochi pe conducătorul unui automobil în timp ce se află la volan. nu prevede posibilitatea survenirii urmării ei şi. A doua situaţie. 350.190 alin.275. în primul rând. 287 alin.(2). dacă persoana nu îşi dădea seama sau nu trebuia şi nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale.164. se consideră săvârşite fără vinovăţie. SUBIECTUL INFRACŢIUNII (1) Sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care. se interpretează drept infracţiune săvârşită fără vinovăţie. .305. 189 alin. 196 alin. 317 alin.3 art. art.). nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. art. 283-286. (3) şi (4).(2) şi (3). 270. o stare fiziologică (leşin. (2) şi (3). 281.).212 alin. or. în baza unor date obiective şi a unor condiţii subiective.145. 186-188.(2). La această situaţie se referă. defecţiune care nu a fost descoperită la revizia tehnică a maşinii. conform circumstanţelor cauzei. art.(2). 172. Împrejurările imprevizibile pot fi: naturale (cutremur. că se află în faţa unui atac. nici nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. 152 alin. art.). 175. art. conform circumstanţelor cauzei. îi dădeau temeiuri de a aprecia acţiunile părţii vătămate ca atac ce-i dă dreptul de a se apăra. art. art. declaraţiile necorespunzătoare adevărului.290 alin. Dacă se va stabili că persoana care se crede cu bună-credinţă atacată şi circumstanţele concrete ale cauzei. nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. art. când o persoană este convinsă. etc. ele. 151.2. ruperea unei piese la o maşină etc. De exemplu. Persoana care a săvârşit fapta trebuie să fi fost în imposibilitate de a prevedea împrejurarea care a dus la producerea rezultatului. conform circumstanţelor cauzei. art. în care fapta se săvârşeşte fără vinovăţie.20 CP. trăsnet etc. neprevăzute de conştiinţa şi voinţa făptuitorului. Articolul 21. În asemenea cazuri trebuie să existe împrejurări reale care să creeze făptuitorului certitudinea că se află în faţa unui atac. De exemplu. În cazul infracţiunilor cu componenţe formale. atac de cord etc. 273 alin. că ele sunt adevărate. este aceea în care persoana nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale. 147.(2). 271. 166 alin. art. Numai atunci când fapta întruneşte cumulativ toate condiţiile subiective şi obiective enunţate. 268.

37 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori).211-XV din 29.06. ci începând cu ziua următoare. ea trebuie să fi atins. (4) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător poartă răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite.). 4. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana care a săvârşit o infracţiune consumată. persoana în . până la atingerea vârstei de 14 ani.19.2 art.5 şi art. inexistenţa responsabilităţii persoanei fizice este absolută şi în nici un caz nu se va putea dovedi existenţa ei. organizator.51 CP etc.21 CP sunt indicate semnele ce caracterizează în general persoana fizică ca subiect al infracţiunii. 257. Acestea sunt: vârsta cerută de lege şi responsabilitatea. 248-251. În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei trebuie să se dovedească vârsta precisă a minorului (ziua.2 art. aprobată. Din alin.10.). iar în cazul constatării vârstei prin numărul minimal sau maximal de ani. Aceasta înseamnă că. [Art.). Această chestiune se soluţionează în conformitate cu cerinţele legii de procedură penală.2 art.(3) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiţii: a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii.215-218. art.17.27 CP etc.11.21 CP rezultă că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi subiect al infracţiunii. alin. Minorii între vârsta de 14 ani şi 16 ani poartă răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor indicate expres în alin.51 CP).2 art.21 modificat prin Legea nr. Se consideră că persoana a atins vârsta anumită nu în ziua naşterii. c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile persoanei.05. de persoană care a săvârşit o infracţiune (alin.1 art. art. anul naşterii). instigator sau complice (art. luna. alin.153-154 din 22 iulie 2003)] 1. art. numai la o anumită vârstă.21. Însă vârsta minorului este luată în considerare la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. Temeiurile răspunderii penale sunt unice şi se aplică în egală măsură faţă de orice persoană care a împlinit vârsta cerută de lege (art. din punct de vedere penal. Pentru ca o persoană să poată fi subiect al infracţiunii. în momentul comiterii infracţiunii.26.1 art. (5) Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită.6. o anumită limită de vârstă. Astfel. cât şi cea care comite o infracţiune neconsumată (art. alin. 223-246. sancţionată. de persoană vinovată de săvârşirea infracţiunii (alin. Vârsta generală pentru tragerea la răspundere penală a persoanei fizice este de 16 ani. În CP subiectul infracţiunii apare şi sub denumirea de infractor (alin. şi nu de la naştere. prevăzute în art.03 şi Legea nr. societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost admisă. autor. 259-261.1 art. care este numit de expert. şi persoana juridică. de făptuitor (art.6 al HP CSJ nr.1 art. b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate. 5. 221. Or. În alin. utilizată de organul sau persoana împuternicite cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective.2003 în vigoare din 12. ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi. La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua naşterii urmează să fie considerată ultima zi a acelui an. Prin acest articol CP recunoaşte ca subiect al infracţiunii deopotrivă cu persoana fizică. 6.1 art. se deduce din vârsta minimală a acestei persoane presupusă de expertiză (p. 3.18 CP etc.25-27 CP). 2.305-XV din 11 iulie 2003 privind modificarea Codului penal al Republicii Moldova (MO nr.42 CP).1 CP). omul dobândeşte capacităţile psihice care-i dau posibilitate de a conştientiza acţiunile sale şi de a şi le putea stăpâni.

Actualul CP a mers pe calea recomandată ţărilor-membre de Consiliul Europei . ce desfăşoară activitate de întreprinzător.160 CP). Alt semn ce caracterizează persoana fizică drept subiect al infracţiunii este responsabilitatea.307 CP). poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale.XI. Referitor la problema vârstei de la care este posibilă răspunderea penală. sec. Însă această activitate este reglementată expres de CC în cap.332 din 1999 Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate.21 că poate fi subiect al infracţiunii numai acea persoană juridică. lucrătorul transportului feroviar. poate fi reclamant şi pârât în instanţa de judecată.1 art.1 art. Conform art. De exemplu. 308 CP). c) ea poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute expres în alin. De exemplu. CP în art.263) etc. vârsta subiectului special în norma de incriminare nu este determinată. CP nu dă noţiunea de persoană juridică. .1 Dispoziţii generale cu privire la antrepriză şi la prestări servicii şi sec.4 art.125 dă interpretarea legislativă a activităţii de întreprinzător desfăşurată ilegal. Pe cale de deducţie.de a recunoaşte în legislaţia penală persoana juridică drept subiect al răspunderii penale. însă este indicat caracterul activităţii persoanei sau funcţiile pe care le ocupă.4 art. să-şi asume obligaţiuni.845 din 3 ianuarie 1992 Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (cu modificările corespunzătoare). care desfăşoară activitatea de întreprinzător ce corespunde dispoziţiilor acestor acte legislative şi normative.55 CC. În aceste cazuri subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică care a împlinit 18 ani sau o altă vârstă stabilită de lege pentru a ocupa aceste funcţii sau pentru a exercita aceste activităţi. alin.327.21 CP şi în articolul corespunzător din partea specială a CP. de Legea nr. Astfel. Nu orice persoană juridică în sensul art.vârstă de până la 18 ani poate fi liberată de răspunderea penală în temeiul prevederilor art. faţă de minori nu se aplică detenţiunea pe viaţă (art. În alte cazuri.21 CP reglementează particularităţile răspunderii penale a persoanei juridice ca subiect al infracţiunii. închisoarea ca pedeapsă faţă de ei poate fi aplicată pe un termen ce nu depăşeşte 15 ani (art.208-209 CP). de Legea nr.21 CP.4 art. din această interpretare s-ar putea formula şi înţelesul activităţii legale de întreprinzător.61 CC). 11. 12.76 CP). persoana juridică poate fi subiect al infracţiunii de la data înregistrării ei de către stat.55 CC poate fi subiect al infracţiunii. persoana cu funcţii de răspundere (art. săvârşirea infracţiunii de către un minor constituie o circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art. Noţiunea şi caracteristica responsabilităţii şi iresponsabilităţii sunt expuse în comentariul la art. 8.306. medicul (art.60 CC) şi de exerciţiu (alin. Răspunderea penală a persoanelor juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită. Norma citată indică următoarele semne ce caracterizează persoana juridică drept subiect al infracţiunii: a) să fie constituită în ordinea şi modul prevăzute de lege.3 şi 4 art. infracţiunile de atragere a minorilor în activitatea criminală sau la consumul ilegal de droguri pot fi săvârşite numai de persoane care au atins vârsta de 18 ani (art. persoana care efectuează urmărirea penală (art. 328 CP).70) etc. Ea se consideră constituită în momentul înregistrării şi din acest moment are capacitatea de folosinţă (alin. Prin urmare. În această situaţie persoana fizică trebuie să posede semnele prevăzute în alin. De aceea pot fi subiecţi ai infracţiunii numai acele persoane juridice. În concepţia CP din 1961 persoana juridică nu putea fi subiect al infracţiunii. persoană juridică este organizaţia care posedă un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiunile sale cu acest patrimoniu.71 CP). 10. naval sau aerian (art.1 art.21 CP. a 2-a Antrepriza.54 CP şi în conformitate cu prevederile procedurii penale. Persoanele juridice pot fi trase la răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute de alin. b) să desfăşoare activitate de întreprinzător. CP stabileşte în alin.22-23 CP. 7. trebuie să avem în vedere că o mare parte din infracţiunile prevăzute în partea specială a CP pot fi săvârşite numai de persoane care au atins o anumită vârstă. judecătorul (art. 9.

b) şi c) alin. 1. Potrivit alin.21 CP responsabilitatea este prevăzută ca semn ce caracterizează persoana fizică în calitate de subiect al infracţiunii. Însă în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a bănuitului.23 CP. În lit. prevăzute de prezentul cod. Responsabilitatea presupune doi factori: un factor intelectiv şi unul volitiv. responsabilitatea constituie şi o premisă a răspunderii penale. a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice.21 sunt prevăzute unele condiţii speciale privitoare la specificul laturii obiective şi al laturii subiective ale infracţiunilor săvârşite de persoana juridică.23 CP sunt de principiu. iar după însănătoşire . În art. Aceşti doi factori există în mod cumulativ.23 CP dă noţiunea de iresponsabilitate ca stare psihologică opusă responsabilităţii (art. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. Astfel. (2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care. RESPONSABILITATEA Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. la starea de iresponsabilitate. Factorul volitiv constă în capacitatea persoanei de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija acţiunile. adică responsabilitatea sau iresponsabilitatea lor. Art. se afla în stare de iresponsabilitate. în baza hotărârii instanţei de judecată. Ambele criterii determină numai în mod cumulativ iresponsabilitatea persoanei. în timpul săvârşirii unei fapte prejudiciabile. 4. precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. 3. nu se mai poate pune problema vinovăţiei ca semn al infracţiunii. Responsabilitatea trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. iar în art. Articolul 22. Articolul 23. deci. . Acesta din urmă este denumit şi psihologic. Reglementările art. Responsabilitatea persoanei este prezumată şi nu trebuie dovedită. norma dată exclude răspunderea penală a persoanei iresponsabile. Numai o persoană responsabilă. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate. Din dispoziţiile cuprinse în art. În literatura juridică responsabilitatea este denumită şi capacitate penală sau imputabilitate.2 art. în baza hotărârii instanţei de judecată. întrucât o persoană iresponsabilă nu poate acţiona cu vinovăţie (cu intenţie sau imprudenţă). numai persoana responsabilă poate fi subiect al infracţiunii. Dacă lipseşte responsabilitatea. Responsabilitatea este starea psihologică proprie omului normal şi este opusă iresponsabilităţii prevăzute de art. 2. Faţă de o asemenea persoană.22 CP se dă noţiunea de responsabilitate. Faţă de o asemenea persoană. responsabilitatea este premisa vinovăţiei.13. 2. 1. este supusă răspunderii penale (alin.1 art.51 CP).21 CP.3 art. Lipsa unuia dintre aceştia duce la inexistenţa responsabilităţii şi. adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice.22 CP) şi caracterizează criteriile ce stau la bază ei.23 CP rezultă că la baza iresponsabilităţii stau două criterii: medical şi juridic. învinuitului sau inculpatului. IRESPONSABILITATEA (1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care. Trebuie să facem distincţie între responsabilitate şi răspunderea penală. Între responsabilitate şi vinovăţie există o strânsă legătură. Prin urmare. Răspunderea penală reprezintă o condamnare publică care obligă infractorul să suporte consecinţele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. Responsabilitatea este consecinţa existenţei capacităţii biopsihice a persoanei de a-şi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei şi de a-şi manifesta voinţa şi dirija acţiunile.a). care a săvârşit o faptă cu vinovăţie. înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija.ea poate fi supusă pedepsei. o infracţiune. organele urmăririi penale şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să stabilească starea psihică a acestora. Factorul intelectiv este determinat de capacitatea persoanei de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei.

de a distruge prin foc şi. Iresponsabilitatea persoanei se stabileşte la momentul săvârşirii infracţiunii. Recunoaşterea iresponsabilităţii persoanei este de competenţa instanţelor judecătoreşti. Polonia etc. 7. Numai prezenţa criteriului juridic (psihologic) nu dă temei pentru recunoaşterea persoanei iresponsabile. care sunt expuşi în art. criteriul medical al iresponsabilităţii este exprimat în art. Or.23 CP printr-o enumerare generalizatoare juridico-penală a tuturor tipurilor de boli psihice. tulburări psihice şi stări patologice cunoscute de psihiatrie şi capabile de a afecta activitatea normală a psihicului persoanei (criteriul juridic. c) stările patologice. în principiu. nu are capacitatea de a se abţine de la impulsul de a incendia.) recunoaşte o stare intermediară între responsabilitate şi iresponsabilitate. o responsabilitate parţială. iar după însănătoşire ea poate fi supusă pedepsei. De exemplu. Criteriul medical constă din faptul că lipsa capacităţii intelectuale şi volitive a persoanei este efectul unor asemenea cauze cum sunt: a) bolile psihice cronice. La baza acestei responsabilităţi stă o tulburare psihică ce nu-i permite persoanei să înţeleagă în deplină măsură caracterul şi gradul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale sau să şi le dirijeze. şi nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor întreprinse. distruge sau îşi însuşeşte bunurile altei persoane etc.23 CP cere ca incapacitatea persoanei de a-şi da seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau de a le dirija să fie determinată de anumite cauze care se referă la criteriul medical al iresponsabilităţii. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate. Aceste tulburări psihice nu exclud responsabilitatea. în baza hotărârii instanţei judecătoreşti. şi acest fapt se soluţionează în baza tuturor materialelor cauzei.2 art. nu serveşte drept temei pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală. 5. Persoana recunoscută iresponsabilă la momentul săvârşirii faptei prejudiciabile nu poate fi subiect al infracţiunii şi nici nu poate fi trasă la răspundere penală.102 CP). însă pot servi drept temei pentru stabilirea .98-102 CP. 4. înainte de pronunţarea sentinţei s-a îmbolnăvit de o boală psihică. Factorul intelectiv al iresponsabilităţii se manifestă prin faptul că persoana "nu putea să-şi de seama de acţiunile şi inacţiunile sale" în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical prevăzute de art.23 CP prin expresia "nu putea să-şi dea seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze". psihologic). nu înţelege că prin acţiunile sale suprimă viaţa victimei.3. din cauza stării psihice bolnăvicioase. încât a lipsit-o de capacitatea de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori de a le dirija. cu condiţia ca la momentul săvârşirii faptei boala psihică a persoanei să fi atins un asemenea grad. De exemplu. exceptând faptul că înţelege caracterul prejudiciabil al unei asemenea fapte. în baza hotărârii judecătoreşti. 6.1 art. printre care şi în baza expertizei psihiatrice.23 CP interzic tragerea la răspundere penală a persoanei care. alin. Îmbolnăvirea de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă (art. redusă. persoana simte impulsul de a da foc. Prevederile alin. Această stare psihică este strâns legată de incapacitatea intelectuală a persoanei (factorul intelectiv). b) tulburările psihice temporare. Factorul volitiv al iresponsabilităţii se caracterizează prin lipsa capacităţii persoanei de a-şi dirija acţiunile sau inacţiunile în momentul săvârşirii infracţiunii şi este determinat de afectarea sferei volitive a psihicului persoanei. Federaţia Rusă. a cărei efectuare este obligatorie în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a persoanei care a săvârşit o faptă prejudiciabilă. Legislaţia penală a unor ţări (Germania. Această stare psihică presupune lipsa capacităţii persoanei de a înţelege caracterul adevărat al faptei şi caracterul prejudiciabil al acesteia. Criteriul juridic (psihologic) al iresponsabilităţii are la bază doi factori: intelectiv şi volitiv. Însă faţă de aceste persoane. persoana care suferă de o boală psihică cronică. în cazul unei astfel de tulburări psihice cum este piromania. Pentru ca persoana să fie recunoscută iresponsabilă se cere prezenţa ambelor criterii ale iresponsabilităţii. Faţă de o asemenea persoană. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. Astfel. însă poate să se manifeste şi independent. 8.

104 CP.7 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori). precum şi de gravitatea infracţiunii săvârşite.76 CP). faţă de persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală. or. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei.24 CP. ele se iau în consideraţie la stabilirea pedepsei. minorul.) sau starea de ebrietate nu se află în legătură cu infracţiunea. Ţinând cont de gradul de deficienţă mintală. În funcţie de cauzele ebrietăţii şi de influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii.54 CP. în baza art. halucinaţii alcoolice.24 CP. organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să dispună efectuarea expertizei de către specialişti în domeniul psihologiei (psiholog. fiziologică trebuie deosebită de starea de ebrietate patologică. nu este liberată de răspundere penală. Cauzele ebrietăţii.77 CP). din cauza căreia persoana este lipsită de capacitatea de înţelegere şi de dirijare a voinţei sale. Potrivit art. pedagog) sau de către expertul-psihiatru (HP CSJ nr. care îngreuiază considerabil capacitatea lor de a înţelege sensul acţiunilor şi de a le dirija. 4.37 p.23 CP). Iresponsabilitatea trebuie deosebită de arieraţia (înapoierea mintală) minorilor. instanţa de judecată poate să nu recunoască această stare ca circumstanţă agravantă.23). Articolul 24. Însă în cazul în care făptuitorul a ajuns la starea de ebrietate independent de voinţa sa (prin înşelăciune i se dă persoanei o băutură în care s-a introdus o substanţă narcotică sau este constrâns să consume substanţe toxice etc. persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate nu este liberată de răspunderea penală. conform art. Aceste dispoziţii ale art. 1. despre care se vorbeşte în art. O astfel de stare de ebrietate. În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic. Astfel. starea de ebrietate se consideră de către instanţele judecătoreşti ca circumstanţă agravantă în cazurile în care această stare a contribuit la săvârşirea infracţiunii de către cel ce a consumat alcool sau substanţe ebriante. Pentru stabilirea arieraţiei învinuitului sau inculpatului minor. Norma citată are în vedere starea de ebrietate obişnuită (simplă. însă tulburările psihice ale persoanei care nu exclud responsabilitatea pot fi recunoscute drept circumstanţe atenuante la stabilirea pedepsei (art. prevăzute în art.unei pedepse mai blânde sau pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. Diferenţa dintre ele nu constă în gradul de gravitate a ebrietăţii. instanţa de judecată este în drept a nu o considera drept circumstanţă agravantă (art.). 2. săvârşirea infracţiunii în stare de ebrietate este o circumstanţă care agravează pedeapsa făptuitorului. persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă într-o atare stare fiind recunoscută iresponsabilă (art. fiziologică) în care a ajuns persoana ca efect al folosirii alcoolului. nu poate fi considerată stare de iresponsabilitate. narcoman sau toxicoman. concomitent cu pedeapsa pentru . De obicei. Starea de ebrietate patologică în psihiatrie este recunoscută ca o tulburare psihică (delirium tremens.24 CP au importanţă juridico-penală în practica judiciară. simplă. RĂSPUNDEREA PENTRU INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ ÎN STARE DE EBRIETATE Persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate. indiferent de gradul ei de gravitate. tulburarea psihică temporară sau starea patologică. instanţa de judecată. ori a altor substanţe cu efect ebriant sau narcotizant. substanţelor narcotice sau toxice. 9. asistent social. 3. deoarece lipseşte criteriul medical al ei (boala psihică cronică. CP nu recunoaşte o astfel de responsabilitate intermediară. poate fi liberat de răspunderea penală şi internat într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare ori faţă de el se pot aplica alte măsuri de constrângere cu caracter educativ. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii trebuiesc stabilite. Starea de ebrietate obişnuită. paranoie alcoolică etc. dacă există avizul medical corespunzător. Cauzele ebrietăţii. produsă de alcool sau de alte substanţe. În aceste cazuri suntem în prezenţa celor două criterii (medical şi juridic) ale iresponsabilităţii.

au rămas în afara legii penale. este interzisă prin ameninţare cu pedeapsa penală circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope (art. deliberarea şi luarea hotărârii. Articolul 25. De exemplu.1 art. Momentul consumării infracţiunii depinde de construcţia juridică a componenţei de infracţiune din partea specială a CP. Au componenţe materiale şi alte infracţiuni prevăzute de partea specială a CP (art. 5. art. 147. calea infracţională). drept componenţe materiale. furtul. tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului însoţit de aplicarea sau ameninţarea cu aplicarea violenţei.25 CP). prescrierea lor ilegală (art. prin etape ale activităţii infracţionale se înţeleg fazele. O dată cu consumarea infracţiunii.26 şi 27. Prin urmare. al prevenirii săvârşirii infracţiunilor în stare de ebrietate. Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune (alin. ► Infracţiunile. Luând în seamă specificul activităţii psihice a minorilor şi efectul negativ al substanţelor narcotice şi psihotrope asupra dezvoltării organismului lor.infracţiunea săvârşită. 271 etc. activităţile efectuate în fazele precedente în vederea producerii rezultatului îşi pierd propria lor individualitate. 242. poate să aplice faţă de aceste persoane măsurile de constrângere cu caracter medical prevăzute în art. medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant (art.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului).145. respectându-se prevederile art. integrându-se în fapta consumată. pregătirea infracţiunii. legiuitorul a incriminat numai actele de pregătire. tentativa de infracţiune (începerea executării) şi finalizarea infracţiunii prin producerea rezultatului dorit. 1.218 CP) şi organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul acestor substanţe (art. Apariţia ideii. periculoase pentru viaţa şi sănătatea . Pentru recunoaşterea infracţiunii drept consumată are importanţă de principiu momentul consumării infracţiunii.219 CP).). în art. tentativa şi producerea rezultatului prejudiciabil. În scopul apărării sănătăţii publice şi a convieţuirii sociale. infracţiunea consumată conţine toate semnele ce caracterizează componenţa infracţiunii. 3.209 CP) şi la organizarea sau întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope (art.217 CP). 239. conform articolului corespunzător din Partea specială a prezentului cod. Astfel. ultima chiar şi exteriorizată. jaful şi escrocheria se consideră consumate dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa (p. iar în cazul producerii rezultatului . Pornind de la teza că numai acţiunile (inacţiunile) pot fi recunoscute infracţiuni şi de la periculozitatea lor pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale. se consideră consumate în momentul survenirii rezultatului. şi nu doar unele. ► Infracţiunile cu componenţe formale dobândesc forma consumată în momentul săvârşirii acţiunii prejudiciabile. Spre deosebire de CP din 1961. În evoluţia sa această activitate parcurge anumite faze: apariţia ideii infracţionale. (2) Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. 146. singura reţinută pentru încadrarea juridică şi sancţionarea ei. legea penală prevede răspunderea penală pentru atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri.16 din HP CSJ nr.219).25 CP incriminează actele de pregătire şi tentativa. luarea hotărârii. În teoria dreptului penal. cu trimitere la art. căile prin care trece fapta infracţională în desfăşurarea ei până la producerea rezultatului (iter-criminis.25 al CP sunt legiferate etapele activităţii infracţionale fără a se da o definiţie acestei noţiuni. De exemplu. dacă nu au ajuns în faza producerii rezultatului din motive ce nu au depins de voinţa făptuitorului drept infracţiuni neconsumate.103 CP.drept infracţiuni consumate. dacă nu au fost materializate prin acţiuni de pregătire sau de tentativă. (3) Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabileşte.81. deliberarea. ca şi pentru infracţiunea consumată. 2. ca în cazul tentativei. ETAPELE ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE (1) Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune.

290. punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA constituie infracţiune consumată prevăzută de art.29 CP). 202. şantajul . 5.11. amnistia nu se aplică.victimei.03.286 CP) etc. ele nefiind pedepsite în cazul infracţiunilor uşoare (alin. 194.).15 din 6. 203 CP etc. crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art.16 HP CSJ nr. De exemplu. Dacă infracţiunea continuă începută până la actul de amnistie durează şi după intrarea lui în vigoare.2 art. art.166. infracţiunea de ecocid se consideră consumată din momentul în care acţiunile descrise în art.284 CP). De exemplu. ► Infracţiunea prelungită se consumă în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale (art. încât ele se consumă chiar din momentul pregătirii lor. 179.136 CP pot provoca o catastrofă ecologică.07. răspunderea penală este prevăzută numai pentru actele de pregătire a infracţiunii mai puţin grave. ► Alte infracţiuni se consideră consumate din momentul creării unei stări de pericol real pentru valoarea socială ocrotită de legea penală.26 şi 27 CP. Or. justa calificare a acţiunilor făptuitorului drept infracţiune consumată sau neconsumată are şi consecinţe diferite.2 art.278 CP) etc. sustragerea armelor de foc.30 CP). În alin. cu trimitere la art. ameninţarea cu omorul sau vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii constituie infracţiune dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări (art. transportarea.81 CP pentru infracţiunile neconsumate stabilesc unele procedee de aplicare a pedepsei mai favorabile decât pentru infracţiunea consumată şi interzice aplicarea pedepsei de detenţiune pe viaţă pentru infracţiunile neconsumate. care constă din pregătirea şi tentativa de infracţiune (a se vedea comentariul la art. 311. Astfel. . comercializarea ilegală.217 CP (p. Delimitarea infracţiunii consumate de cea neconsumată are importanţă juridico-penală. psihotrope sau a precursorilor acestora se consideră infracţiune consumată din momentul săvârşirii a cel puţin unei acţiuni din cele menţionate în art.12 din 27. ► Infracţiunea continuă se consideră consumată în momentul încetării activităţii infracţionale sau din cauza survenirii unor evenimente care împiedică această activitate (alin.282 CP). În afară de aceasta.31 din 9.3 din HP CSJ nr. deosebit de grave şi excepţional de grave. 312 etc. răspunderea penală pentru pregătirea şi tentativa de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP.212 CP. O astfel de construcţie au şi infracţiunile de organizare a unei rebeliuni armate (art.2 art.177. indiferent de atingerea de către infractor a scopului pus (p. conform alin. 167. a muniţiilor sau a substanţelor explozive. 178.10 din HP CSJ nr. fabricarea. însoţită de ameninţare. ca pentru infracţiunea consumată. În funcţie de momentul consumării infracţiunii se rezolvă unele probleme privind aplicarea amnistiei şi prescripţiei de tragere la răspunderea penală. intenţia de a dobândi prin banditism arme şi muniţii se consideră infracţiune consumată din momentul organizării bandei (p.3 art. păstrarea. Dispoziţiile art.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului).26 CP). La infracţiunile cu componenţe formale se referă de asemenea şi alte infracţiuni din partea specială a CP (de exemplu.340 CP). 307 alin.155 CP). ► Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel. în cazul infracţiunii continue amnistia se aplică numai cu condiţia ca acţiunea sau inacţiunea începută să înceteze până la data intrării în vigoare a actului de amnistie.25 CP. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor).1.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea. De exemplu. circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.din momentul înaintării cerinţei. organizarea de grupuri criminale în scopul terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau săvârşirii atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor (art.25 CP se dă noţiunea infracţiunii neconsumate. infracţiune de terorism consumat constituie chiar şi ameninţarea cu săvârşirea actelor de terorism (art. La această categorie de fapte se referă infracţiunile prevăzute de art. grave.26 şi 27 CP).1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxic). organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale (art. 4.

26 CP nu a enumerat în mod exhaustiv toate actele posibile de pregătire de infracţiune. din cauze independente de voinţa făptuitorului. de exemplu.) şi de natură materială (pregătirea unor ascunzişuri pentru tăinuirea uneltelor infracţiunii.). Atunci când ele sunt înfăptuite de altă persoană. la baza căreia stă intenţia.1 art.1 art. Cerinţa alin.1 art. Actele de pregătire trebuie să fie săvârşite numai de persoana care are nemijlocit intenţia de a săvârşi infracţiunea ca autor sau coautor al ei.1 art. Actele de pregătire de natură materială constau din procurarea. Latura obiectivă a pregătirii de infracţiune are un şir de particularităţi: Actele de pregătire nu fac parte din latura obiectivă a infracţiunii ce se pregăteşte şi sunt exterioare acesteia.26 CP privind caracterul intenţionat al actelor de pregătire constituie semnele subiective ale pregătirii de infracţiune. PREGĂTIREA DE INFRACŢIUNE (1) Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune. Ele numai creează condiţii pentru săvârşirea infracţiunii. Actele de pregătire nu lezează nemijlocit obiectul infracţiunii zămislite. În alin. Din această definiţie rezultă că. Actele de pregătire pot fi pedepsite numai în cazul în care "din cauze independente de voinţa făptuitorului. Actele de pregătire. nefiind obligatorii.15 CP din 1961. Aceste acte de pregătire pot fi de natură intelectuală (procurarea de informaţii şi de date privitoare la săvârşirea infracţiunii. 4. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor. În cazul actelor de pregătire.1 art. pe altă cale. Formele infracţiunii prevăzute în art. decât autorul sau coautorii. de condiţii pentru săvârşirea ei legiuitorul a recunoscut că orice acte de pregătire efectuate cu scopul săvârşirii infracţiunii cad sub incidenţa alin. 1. activitatea trebuie să fie caracterizată de anumite semne obiective şi subiective.1 art. deosebit de grave sau excepţional de grave. sau crearea intenţionată. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sunt supuse numai persoanele care au săvârşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave. La semnele obiective se referă prevederile alin. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori a instrumentelor în vederea săvârşirii infracţiunii.26 CP. plănuirea infracţiunii şi repartizarea rolurilor între participanţi. Articolul 26.188 CP şi se consideră criminală numai în baza alin. înţelegerea prealabilă cu alte persoane de a procura sau comercializa bunurile furate etc. pentru a considera o activitate drept act de pregătire pedepsit penal. De .5 art. procurarea.până la săvârşirea primei acţiuni ce constituie latura obiectivă a acestor componenţe de infracţiuni. Asemenea forme se exclud în cazul infracţiunilor săvârşite din imprudenţă.1 art.25 CP şi determinate de etapele de desfăşurare a activităţii infracţionale privesc numai activitatea infracţională.. sunt posibile la toate infracţiunile intenţionate.26 CP privind crearea condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii şi întreruperea actelor de pregătire din cauze independente de voinţa făptuitorului.1 art. de condiţii pentru săvârşirea ei dacă. Prin expresia sau crearea intenţionată. În atare cazuri infracţiunea trebuie să nu-şi producă efectul din motive independente de voinţa făptuitorului. pregătirea unei arme de foc pentru săvârşirea unui atac tâlhăresc nu se cuprinde în latura obiectivă a tâlhăriei prevăzute în art. pregătirea unor documente personale false pentru a evita identificarea după săvârşirea infracţiunii etc. pe altă cale. însă se creează o stare de pericol potenţială pentru această valoare socială ocrotită de legea penală. Din felul în care se manifestă actele de pregătire. Prin expresia din alin. ca formă a vinovăţiei. patrimoniul victimei presupuse nu este lezat. grave. 3.6. ele pot fi de natură intelectuală ori materială. 2.26 CP infracţiunea nu şi-a produs efectul se înţelege că actele de pregătire nu au ajuns până la etapa începerii tentativei sau în cazul infracţiunilor cu componenţe formale . infracţiunea nu şi-a produs efectul. Un act de pregătire de natură intelectuală poate fi înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune.26 CP se dă o definiţie mai desfăşurată a pregătirii de infracţiune decât în alin. bunurilor furate etc.42 CP). a furtului. infracţiunea nu şi-a produs efectul". De exemplu. constituie acte de complicitate (alin.26 CP. Alin.

Latura subiectivă a pregătirii de infracţiune constă în caracterul ei intenţionat.şi în baza art.25 CP). din cauze independente de voinţa făptuitorului. refuzul care a fost determinat de imposibilitatea continuării ulterioare a acţiunilor criminale în virtutea unor împrejurări apărute contrar voinţei vinovatului nu poate fi considerat benevol şi. 7. prin actele de executare. cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni consumate (alin.290 CP. nu exclude răspunderea penală (p. nu este necesară o încadrare suplimentară a urmărilor reale survenite pentru victimă (p. pentru procurarea ilegală a unei arme de foc cu scopul pregătirii unui omor intenţionat. prin urmare. în primul rând. Sub aspect obiectiv. ele fiind pedepsite în cazul tuturor infracţiunilor intenţionate.1994 cu modificările din 20. va fi considerată renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. încât ele se consumă din momentul începerii actelor de pregătire. 1.56 CP). Articolul 27. în care sunt incriminate ca infracţiuni distincte actele de pregătire (mai detaliat a se vedea p. iar pentru procurarea ilegală a armei de foc . Alin.14 din HP CSJ nr. grave. În acest caz persoana poartă răspunderea penală doar pentru acţiunile pregătitoare deja săvârşite în vederea producerii rezultatului infracţiunii. suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni. tentativa implică efectuarea unor acte ce fac parte din latura obiectivă a infracţiunii începute. De exemplu. Codul penal din 1961 incrimina nelimitat actele de pregătire. în cazul pregătirii de infracţiune făptuitorul acţionează cu intenţie directă. în cazul tentativei de omor. în cazul violului. tentativa reprezintă. TENTATIVA DE INFRACŢIUNE Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă.exemplu.3 al comentariului la art. Dacă faţă de victimă se aplică forţa fizică sau ameninţarea cu scopul de a săvârşi un raport sexual cu ea. deosebit de grave şi excepţional de grave. indiferent de gravitatea lor. legiuitorul a considerat că actele de pregătire nu prezintă gradul prejudiciabil caracteristic infracţiunii şi le-a lăsat în afara incriminării. În aceste situaţii făptuitorul poartă răspunderea penală în baza articolului din partea specială a CP. De exemplu. Sub aspect obiectiv.3 din HP CSJ nr.7 din 29.3 art. iar sub aspect subiectiv presupune caracterul intenţionat al acestor acte. 8. 2.2 art. Tentativa de infracţiune cu componenţe formale este posibilă numai atunci când latura lor obiectivă se constituie din diferite acţiuni prevăzute în dispoziţiile normei de incriminare. 5. iar în unele cazuri chiar îi cauzează o anumită daună. un început de executare a acţiunii îndreptate nemijlocit împotriva valorii sociale ocrotite de CP. cu trimitere la art.26. Dacă actele de pregătire sunt întrerupte din motive subiective (mila faţă de victimă. .145 CP raportat la art. Infracţiunile din imprudenţă nu pot să apară sub formă de acte de pregătire.26 CP. Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel. În cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare. prevede posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile de pe urma infracţiunii pe care o pregăteşte şi doreşte să săvârşească această infracţiune. Dacă actele de pregătire a unei infracţiuni prin natura lor constituiau o altă infracţiune.75 şi 81 CP. atentează la obiectul concret şi creează pericolul real de a-i cauza o daună.08. teama de răspunderea penală etc.). conform art. dar acest scop n-a fost atins din motive ce nu depind de voinţa vinovatului. De exemplu.56 CP.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). care. aceasta nu şi-a produs efectul. El îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor de pregătire a infracţiunii. ca pentru infracţiune consumată. respectându-se prevederile art. Mai mult. făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru pregătirea omorului intenţionat în baza art.26 CP prevede răspunderea penală numai pentru persoanele care au săvârşit acte de pregătire a unei infracţiuni intenţionate mai puţin grave. violul se consideră infracţiune consumată din momentul în care s-a început raportul sexual.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). constituie temei pentru liberarea de răspunderea penală pentru pregătirea infracţiunii.12. Făptuitorul. 6. Răspunderea penală a făptuitorului în cazul pregătirii de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP.

de obicei. datorită acestor măsuri.09. cauzare a leziunilor corporale. cheamă salvarea. Cei care pledează pentru existenţa tentativei prin inacţiune. O altă trăsătură a aspectului obiectiv al tentativei constă în faptul că acţiunea a cărei executare a fost începută nu şi-a produs efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. infractorul îi aplică lovituri cu cuţitul în regiunea cutiei toracice. în scopul uciderii copilului nounăscut. ci numai pentru urmarea efectiv produsă până la înlăturarea morţii victimei. ea nu poate fi trasă la răspunderea penală şi se liberează de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii. care întrerup acţiunile şi fac imposibilă continuarea lor sau care înlătură producerea rezultatului. 3. Tentativă asupra unui obiect nul este atunci când persoana atentează la valorile sociale ocrotite de legea penală.9 din 15. Practica judiciară a RM recunoaşte constant că tentativa de infracţiune poate fi săvârşită numai cu intenţie directă.27 CP nu exclude tentativa şi prin inacţiuni. după ce a administrat o substanţă otrăvitoare victimei cu intenţia de a o ucide. Tentativa este consumată în cazul în care acţiunea a început şi a fost dusă până la capăt. o persoană. benevol şi definitiv.13 din HP CSJ nr. Renunţarea de bună voie la infracţiune poate apărea nu numai la întreruperea voluntară a actelor de tentativă. 5.7 din 29. huliganism.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). actele de executare a tentativei se săvârşesc prin acţiuni.) (p.11. fiindu-i milă de chinurile ei. Ele se constituie din împrejurări apărute contrar voinţei făptuitorului.56 CP). De regulă. trebuie constatat faptul dacă inculpatul a acţionat cu scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa aplicată a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. În teoria dreptului penal posibilitatea tentativei prin inacţiune este discutabilă. cu excepţia cazurilor în care actele tentativei conţin o altă infracţiune consumată (art. Numai dacă există atare circumstanţe. îşi argumentează opinia prin exemplul devenit clasic: o mamă. s-a explicat instanţelor judecătoreşti că. În cazul dat făptuitorul nu va răspunde pentru tentativa de omor. Dacă persoana a renunţat. constituie tentativă consumată fapta persoanei care nu a avut posibilitatea de a dispune de bunurile sustrase din punga victimei din cauză că a fost observată de victimă şi de alte persoane şi reţinută îndată de ei. însă acţiunea nu a fost dusă până la sfârşit din cauză că partea vătămată s-a apărat şi au intervenit alte persoane.7 din 29. Însă art. din cauze ce nu depind de voinţa făptuitorului. Sub acest aspect CSJ a explicat instanţelor judecătoreşti că tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă (p.3 din HP CSJ nr. îi salvează viaţa. ea poate apărea în formă întreruptă (neconsumată) sau în formă consumată. acţiunile vinovatului pot fi recunoscute drept tentativă de viol şi numai ele dau posibilitatea de a delimita tentativa de viol de alte acte criminale (acte de desfrâu. îi dă un antidot. la soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii psihice. dar nu s-a produs rezultatul. 4. există tentativa întreruptă când.toate cele săvârşite urmează a fi calificate ca tentativă de viol (p. el fiind înlăturat. În funcţie de gradul de realizare a tentativei. lămureşte medicilor ce otravă i-a dat victimei şi. Cauzele independente de voinţa făptuitorului care împiedică producerea efectului în cazul tentativei sunt diverse. insultă etc. tentativa poate apărea sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de tentativă cu mijloace nule. Tentativa sub aspect subiectiv se distinge prin caracterul intenţionat al actelor ei. însă acţiunile comise nu au pricinuit şi nu au putut pricinui daună din .08. De exemplu. în scopul de a omorî victima. De exemplu. De asemenea. la ducerea până la capăt a infracţiunii. ci şi în cazul înlăturării producerii rezultatului. De exemplu.13 şi 21 din HP CSJ nr. nu îl hrăneşte.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). Tentativa întreruptă (neconsumată) este atunci când acţiunea începută este întreruptă şi nu mai poate fi continuată pentru a-şi produce efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. În funcţie de caracterul intenţionat al tentativei şi al cauzelor ce înlătură producerea rezultatului.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale).

4. comercializarea ilegală. 5. De exemplu. 2.29 CP). Pornind de la conţinutul legal al definiţiei infracţiunii unice. formată dintr-o acţiune (inacţiune) ori din mai multe acţiuni (inacţiuni) se consideră. făptuitorul a instalat. până intervine forţa contrară care îi pune capăt (momentul epuizării). deoarece. Conţinutul complex cu formă agravantă include. Unitatea legală de infracţiune este compusă din două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni. dintr-o singură acţiune sau inacţiune ce produce un rezultat prejudiciabil unic unui obiect distinct şi este comisă printr-o singură formă de vinovăţie.31 din 9. 6. substanţe explozive. fabricarea. sustragerea armelor de foc. prin natura sa. Unitatea naturală. Această infracţiune se .nu putea fi vătămat. încât .prin acţiunile întreprinse . INFRACŢIUNEA UNICĂ Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale. 3. moartea victimei nu a survenit. care este alcătuită. Prin unitatea de infracţiune se înţelege situaţia în care o activitate infracţională. două sau mai multe urmări prejudiciabile care ar putea constitui.11. Vinovatul a fost condamnat pentru tentativă de omor. ca circumstanţă agravantă. Infracţiunea unică se poate prezenta sub forma unităţii naturale şi legale. 9. infracţiunea complexă. fiecare în parte. infracţiunea cu acţiuni alternative. poate fi de două feluri: infracţiune unică simplă şi infracţiune unică continuă (art.31 CP). ce dobândeşte caracter complex.6 din HP CSJ nr. care poate consta într-o acţiune (inacţiune). Explozia. un dispozitiv explozibil sub automobilul ei. De exemplu. muniţii.30 CP). dacă făptuitorul a sustras arme. a muniţiilor sau a substanţelor explozive. Articolul 28. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor). o faptă prevăzută de legea penală. în funcţie de elementul său obiectiv. ca element sau ca circumstanţă agravantă. păstrarea.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre punerea. se prelungeşte în timp. Infracţiunea complexă se poate prezenta sub forma unei componenţe de infracţiune de bază sau sub forma unei componenţe de infracţiune agravante. prin ele însele. prin voinţa legiuitorului. Prin unitate naturală se înţelege consacrarea juridică a entităţii naturale. din cauza insuficienţei mijloacelor folosite de făptuitor. Infracţiunea simplă se deosebeşte de infracţiunea continuă prin faptul că elementul material al infracţiunii continue. Infracţiunea este complexă în cazul în care în conţinutul ei de bază sau agravant intră. transportarea. a avut drept efect numai deteriorarea automobilului şi cauzarea unor leziuni corporale victimei. o singură infracţiune pentru care se aplică o singură pedeapsă.cauza greşelii făptuitorului. potrivit stării de fapt ori potrivit legii. nefiind puternică. elementul material sau rezultatul unei infracţiuni distincte şi care sunt reunite. b) când printr-un sistem de acţiuni (inacţiuni) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. în general. în conţinutul unei infracţiuni. o acţiune (inacţiune) sau un rezultat prejudiciabil care constituie. o infracţiune incriminată distinct în lege. Conţinutul de bază se formează prin reuniunea a două sau a mai multor infracţiuni care îşi pierd autonomia şi devin părţi componente ale infracţiunii complexe. care în acel moment nu aveau capacităţile iniţiale. 1. Infracţiunea cu acţiuni alternative se caracterizează prin prevederea în conţinutul normei penale a unor acţiuni (inacţiuni) care pot produce urmări omogene. Tentativa cu mijloace nule este în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite. în conţinutul său calificativ. deoarece obiectul lipsea în momentul atentatului sau avea calităţi atât de bune. acesta va purta răspunderea penală pentru tentativă de sustragere a substanţelor explozive (p. dar el era sigur că cele sustrase au capacităţile necesare. distingem două modalităţi ale acesteia: a) când printr-o acţiune (inacţiune) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. Legislaţia penală distinge următoarele modalităţi ale unităţii legale de infracţiuni: infracţiunea prelungită (art. 7. cu scopul de a suprima viaţa victimei. infracţiunea repetată (art.

Acţiunile reluate pot avea atât calitatea de infracţiune. în cumul. 4. a indicat că "la delimitarea unei sustrageri repetate de cea prelungită judecătoriile trebuie să ţină cont de faptul că sustragerea prelungită trebuie considerată sustragerea în mai multe rânduri a averii proprietarului. la diferite intervale de timp. ce se cuprind de intenţia unică a infractorului şi alcătuiesc în concursul . trebuie să fie comise în temeiul unei rezoluţii unice. ce ţine de materialitatea activităţii infracţionale.317 CP). este aceea a săvârşirii mai multor acţiuni sau inacţiuni. Sensul juridic al noţiunii de acţiune (inacţiune) trebuie înţeles într-o accepţiune mai largă. la diferite intervale de timp. Infracţiunea prelungită presupune următoarele condiţii: a) săvârşirea mai multor acţiuni sau inacţiuni. Calitatea de infracţiuni permanente o pot avea evadarea din locurile de deţinere (art. 4. fiecare în parte. care se compune dintr-un şir de acţiuni criminale identice. Infracţiunile succesive se caracterizează prin anumite pauze. întreruperi ce survin în desfăşurarea activităţii infracţionale. 1.consideră consumată din momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile de alternativă prevăzute în norma penală. 3. INFRACŢIUNEA CONTINUĂ (1) Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvârşirea neîntreruptă. cât şi de faptă prevăzută de legea penală. sub aspectul realizării unei activităţi infracţionale. Infracţiunile continue pot fi de două tipuri: infracţiuni succesive şi infracţiuni permanente. O trăsătură distinctă a infracţiunii continue constă în faptul că acţiunile distincte din care se compune infracţiunea consumată sunt considerate numai etape. Calitatea de infracţiuni continue succesive o pot avea acţiunile de purtare ilegală a armelor şi muniţiilor (art. faze ale infracţiunii finale. (2) Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. dezertarea (art. Instanţa supremă judiciară (CSJ). 2. până la încetarea activităţii infracţionale. Infracţiunile permanente se caracterizează printr-o activitate continuă. pentru a se integra în infracţiunea prelungită.290 CP ).371 CP) etc. (2) Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate. a altor persoane ori a organelor competente. caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice. Articolul 30. 1.194 CP) etc. prin HP nr. 3. Prima condiţie.07. fiind necesară săvârşirea a cel puţin două acţiuni care. reluate de făptuitor.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului. fiecare în parte. Articolul 29. a activităţii infracţionale. componenţa aceleiaşi infracţiuni. Această activitate poate înceta din cauza intervenţiei făptuitorului. c) acţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. dar în realizarea unei rezoluţii unice. alcătuiesc o singură infracţiune. comise cu un singur scop.5 din 06. Cea de-a doua condiţie constă în faptul că activităţile materiale săvârşite la diferite intervale de timp. având acelaşi scop de însuşire ilegală a averii. Infracţiunea continuă se caracterizează prin faptul că latura obiectivă a acesteia constă într-o acţiune (inacţiune) care durează în timp în mod natural. de întrerupere. care poate să nu releve gradul de pericol social al unei infracţiuni decât examinate în cumul. INFRACŢIUNEA PRELUNGITĂ (1) Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică. termice sau a gazelor naturale (art. În cazul infracţiunii continue nu există pluralitate de infracţiuni. acţiuni sau inacţiuni care prezintă. care prezintă. însuşirea şi utilizarea ilicită a energiei electrice. conţinutul aceleiaşi infracţiuni. alcătuind în ansamblu o infracţiune. Infracţiunea este prelungită în cazul în care persoana săvârşeşte. timp nedeterminat. care nu cunoaşte momente de discontinuitate. 2. b) acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

"sustragerea nu poate să fie încadrată drept repetată. Consumarea infracţiunii prelungite are loc în ultimul moment al epuizării ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. Infracţiunile repetate identice sunt acelea care cad sub incidenţa unei norme penale.2 ale componenţelor infracţiunilor prevăzute de art. 152 alin. precum şi dacă termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat". cum ar fi descoperirea faptei de către organele competente.17 HP CSJ nr. 5. Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni se deosebeşte de repetarea (concursul real) ca formă a pluralităţii de infracţiuni prin faptul că săvârşirea repetată a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene este incriminată. care ar fi determinat luarea unei noi decizii infracţionale etc. În corespundere cu prevederile p. dacă termenele de prescripţie . neintervenirea unor obstacole neprevăzute. 160 alin.2 etc. Determinarea unităţii rezoluţiei infracţionale.186-192 CP. fiind prevăzută în componenţa de bază sau agravanta unei singure infracţiuni. 3.pe lângă unitatea de rezoluţie infracţională . 7. dacă el a fost stins în conformitate cu art. b) persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna din ele şi să nu fi expirat termenul de prescripţie. Intenţia unică a făptuitorului trebuie să cuprindă sub aspect intelectiv previziunea desfăşurării eşalonate. având calitatea de circumstanţă agravantă în cadrul infracţiunilor contra persoanei (a se vedea art. iar sub aspect volitiv .5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului. a întregii activităţi infracţionale.3. 1. (2) Săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute la diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare a infracţiunii în cazurile prevăzute în Partea specială a prezentului cod. Cea de-a treia condiţie presupune . Această formă a repetării este definită în componenţa infracţiunii prevăzute de art. ca proces psihic. dar care atentează asupra unui obiect generic unic. presupune prezenţa unei hotărâri unice strict determinate. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. dacă antecedentul penal este scos pentru infracţiunea anterior săvârşită de către infractor în ordine de amnistie sau graţiere. 186 alin. Cea de-a doua condiţie presupune situaţia ca persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna dintre infracţiunile săvârşite în mod repetat sau să nu fi expirat termenul de prescripţie. care ar putea indica asupra mai multor activităţi infracţionale distincte. 6. REPETARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice ori omogene.3. Articolul 31. adică săvârşirea infracţiunii de una şi aceeaşi persoană sau de mai mulţi participanţi. Pornind de la definiţia enunţată nu va putea fi considerată drept repetată următoarea infracţiune de sustragere. În prezentul CP această formă a repetării este întâlnită frecvent. 4. fiind prevăzută ulterior în alin. 2. comiterea acţiunilor prin metode şi procedee de acelaşi fel.54 CP. Activitatea infracţională prelungită în timp ia sfârşit fie în momentul renunţării de bună voie a făptuitorului la săvârşirea infracţiunii.2. prevăzute de aceeaşi normă penală.şi unitatea de subiect. etc.4 CP şi constituie circumstanţă agravantă.).dorinţa comiterii în mod repetat a acţiunilor ce vor alcătui prin cumul o infracţiune unică. Condiţiile infracţiunii repetate sunt: a) săvârşirea în mod repetat a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene.151 alin. fie în momentul intervenţiei altor factori. Infracţiunile repetate omogene se caracterizează prin săvârşirea unor acţiuni distincte de natură diferită.său o singură infracţiune". Prima condiţie cerută pentru existenţa infracţiunii repetate este ca infracţiunile să fie identice sau omogene. Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni trebuie delimitată de repetarea prevăzută în cadrul infracţiunilor prelungite şi repetarea ca formă a pluralităţii de infracţiuni.186 alin. în rate.

concurs de infracţiuni sau recidivă.85 CP. înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele sau dacă a săvârşit o infracţiune după pronunţarea sentinţei. în vigoare din 12. formă consacrată în art.5 al HP nr. PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI (1) Pluralitatea de infracţiuni constituie. dar înainte de executarea completă a pedepsei.06. a comis una din infracţiunile prevăzute la alin. cât şi omogene. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod. 2.32 CP. anterior.32 modificat prin Legea nr. în cazul concursului de infracţiuni sunt săvârşite două sau mai multe infracţiuni.4 art.03.17 din 19 iunie 2000 privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. printr-o singură acţiune (inacţiune). În această situaţie pluralitatea de infracţiuni este compusă din termenul neexecutat al pedepsei şi infracţiunea din nou săvârşită. Astfel. descrise în comentariul la art. Aceleaşi explicaţii le oferă şi CSJ în p. CP reglementează prin prevederile alin.186 CP. dar nu a fost condamnată pentru aceasta". înainte de începerea executării pedepsei.prevăzute de art. înainte ca infractorul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele. [Art. situaţia repetării unor infracţiuni atât identice.111 şi 112 CP. Modalitatea dată a unităţii de infracţiuni atestă. iar în situaţia recidivei infracţiunile sunt separate printr-o condamnare definitivă. Explicaţiile au menirea să atenţioneze că semnul calificativ săvârşirea infracţiunii de o persoană condamnată anterior pentru una şi aceeaşi infracţiune urmează a fi luat în consideraţie doar la individualizarea pedepsei şi stabilirea categoriei penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa persoana condamnată.1 din articolele menţionate. Recidiva ca formă a pluralităţii de infracţiuni se caracterizează prin comiterea din nou a unei infracţiuni după pronunţarea sentinţei. Articolul 32. pluralitatea de infracţiuni se prezintă sub următoarele forme: concursul de infracţiuni. (3) Concursul ideal există atunci când persoana.2 al prezentului articol stabileşte că săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare. şi recidiva. (4) Concursul real există atunci când persoana. de fapt. în cazurile prevăzute în partea specială a prezentului cod. formă prevăzută prin conţinutul art. Se consideră pluralitate de infracţiuni săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni în acelaşi timp sau la intervale diferite de timp de aceeaşi persoană.33 CP. dacă persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie. după caz. Alin. Articolul 33. 1.03] 1. o asemenea situaţie este stipulată doar prin prevederile alin. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod. Formele pluralităţii se aseamănă prin condiţia săvârşirii a două sau a mai multor infracţiuni şi prin unicitatea subiectului şi se deosebesc prin existenţa sau inexistenţa unei hotărâri definitive de condamnare între faptele ce constituie pluralitatea de infracţiuni. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI (1) Se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni. Pentru existenţa concursului de infracţiuni sunt valabile condiţiile care rezultă din definiţia legală a pluralităţii de infracţiuni. dar înainte de executarea completă a pedepsei. în care este fixat că "se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite de o persoană care. (2) Concursul de infracţiuni poate fi ideal şi real.05. prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. După cum s-a menţionat.211-XV din 29.60 CP pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat sau antecedentele penale au fost stinse în condiţiile prevăzute de art. 3. în timpul executării pedepsei.2 al prezentului articol două forme ale concursului de infracţiuni: concursul ideal şi concursul real. 2. prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui singur articol din Partea specială a prezentului cod. Deosebirea dintre acestea este . 5.

. Articolul 34. un omor se săvârşeşte pentru ascunderea unei alte infracţiuni: de sustragere. Drept exemplu de concurs ideal de infracţiuni poate servi împrejurarea în care o persoană a aruncat o grenadă asupra unor colaboratori de poliţie în incinta unei încăperi în care se aflau şi alte persoane. cu ajutorul falsului. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de gravă a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de gravă. tentativă de omor asupra a două sau a mai multor persoane cu mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (art. Particularităţile concursului real rezidă în faptul că acţiunile sunt comise prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. Sub aspect subiectiv. care se află în legătură cauzală cu această acţiune (inacţiune). 7. 6.a) şi k) CP). Acţiunea acestei persoane a fost încadrată ca atentat la viaţa colaboratorului poliţiei (art. cumulul ideal al unui omor săvârşit intenţionat şi din imprudenţă există în cazul în care o persoană. 5. în baza unor rezoluţii sau forme de vinovăţie separate. în structura concursului ideal se vor reuni fapte consumate şi activităţi infracţionale neconsumate. b) conexitatea de efect. (2) Recidiva se consideră periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. generează mai multe infracţiuni. care dau naştere infracţiunilor concurente. Conexitatea de efect priveşte cazul în care se săvârşeşte o infracţiune pentru tăinuirea unei alte infracţiuni săvârşite. prin aceeaşi împuşcătură. Pentru prezenţa concursului ideal de infracţiuni este caracteristică prezenţa unei singure acţiuni (inacţiuni) comune pentru conţinutul a două sau a mai multor componenţe de infracţiuni şi prezenţa a două sau a mai multor urmări prejudiciabile. infracţiunile pot fi toate intenţionate ori toate din imprudenţă. între infracţiunile respective existând o legătură de conexitate care poate fi de două tipuri: a) conexitatea de scop. 4. RECIDIVA (1) Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. 3. omor etc.următoarea: concursul real apare ca urmare a săvârşirii a două sau a mai multor acţiuni.27. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art.3 lit. Conexitatea de scop apare când se săvârşeşte o infracţiune în scopul de a uşura săvârşirea unei alte infracţiuni. 145 alin. întruneşte elementele mai multor infracţiuni. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvârşit din nou o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă. care apar în mod succesiv sau simultan. dar în baza unor forme de vinovăţie sau rezoluţii separate. De exemplu.197 CP). Potrivit textului legii. se săvârşeşte o infracţiune de fals pentru ca apoi. Concursul real de infracţiuni există în cazul în care o persoană.350 CP). de exemplu. sau unele intenţionate şi altele din culpă. din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi a urmărilor pe care lea produs. să se săvârşească o infracţiune de delapidare. din cauza împrejurărilor în care are loc şi a urmărilor produse. săvârşeşte şi omorul din imprudenţă al altei persoane. iar concursul ideal se constituie din săvârşirea unei singure acţiuni (inacţiuni) care. de exemplu. (3) Recidiva se consideră deosebit de periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. Astfel. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite componenţe de infracţiune. prin acţiuni (inacţiuni) distincte. există concurs ideal în cazul în care printr-o acţiune (inacţiune) săvârşită de aceeaşi persoană. Va exista un concurs real şi în cazul comiterii a două sau a mai multor infracţiuni simultane sau succesive.

(1)-(3) se ţine cont şi de hotărârile definitive de condamnare pronunţate în străinătate. A doua modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave (alin. b) săvârşirea din nou cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni. dar şi prezenţa antecedentelor penale care se sting sau sunt anulate în condiţiile prevăzute de art.81 CP) etc. 6. în cazul recidivei nu se poate beneficia de facilităţile prevăzute în legătură cu aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (art. starea de recidivă prevede un mod mai aspru de aplicare a pedepsei în limitele prevăzute de sancţiunea normei penale (art. săvârşeşte din nou una sau mai multe infracţiuni intenţionate.16 CP). Recidiva periculoasă se prezintă sub două modalităţi care se bazează pe două criterii: a) condamnarea obligatorie a infractorului la pedeapsa cu închisoarea. 5. În corespundere cu prevederile alin.6 art. fapt ce rezultă expres din conţinutul prezentului articol.111 şi 112 CP. şi anume: recidiva constituie circumstanţă agravantă generală. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie a doua la număr.111 şi 112. Pentru recunoaşterea persoanei ca recidivist este necesară nu numai condamnarea de fapt a persoanei. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului .în situaţia în care făptuitorul săvârşeşte din nou o infracţiune în timpul minoratului sau după ce a devenit major. Bazându-ne pe conţinutul acestui articol. A două modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave (alin. Particularităţile de bază care trebuie să fie întrunite pentru ca o persoană să poată fi recunoscută recidivist sunt: a) existenţa unei condamnări definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate urmată de apariţia antecedentelor penale. indiferent dacă infracţiunea din nou săvârşită sau cea anterioară au fost săvârşite din imprudenţă. Recunoaşterea persoanei ca recidivist constituie o cauză personală de agravare a pedepsei. 4. 3. Recidiva simplă poate fi definită ca fiind situaţia în care persoana. în conformitate cu prevederile art. 1.1 art. . (5) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului.82 CP). Infracţiunea din nou săvârşită este a treia la număr. recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova. Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate după ce infractorul a fost condamnat de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate. după ce infractorul a fost condamnat de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate. Infracţiunea din nou săvârşită este a doua la număr. 3) recidiva deosebit de periculoasă.4 şi 5 art. în conformitate cu prevederile alin.16 CP) cu intenţie după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni grave sau deosebit de grave. c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod.exclude starea de recidivă.5 al prezentului articol.77 CP. 2. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă. distingem trei modalităţi ale recidivei: 1) recidiva simplă. Recidiva deosebit de periculoasă se prezintă de asemenea sub două modalităţi: Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate. d) stinse sau în caz de reabilitare. după executarea unei condamnări pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie cel puţin a patra la număr.(4) La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin. 2) recidiva periculoasă. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă . în perioada de până la momentul stingerii antecedentelor penale. care serveşte ca temei la individualizarea judiciară a pedepsei. b) comiterea unor infracţiuni de o anumită gravitate.

d) stinse sau în caz de reabilitare. cauză din care făptuitorul nu-şi poate dirija acţiunile. iar fiecărei cauze i-a rezervat câte un articol în parte (art. deoarece are drept scop realizarea unor acţiuni socialmente utile. în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. b) reţinerea infractorului. iar prejudiciul se justifică dacă în timpul reţinerii infractorului aceasta a fost unica metodă de a-l reţine.VI). c) starea de extremă necesitate.13) şi extrema necesitate (art. nu constituie infracţiune. situaţii. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu trebuie să fie confundate cu normele de liberare de răspundere penală (cap. conform prezentului cod. 5. diverse întâmplări cu caracter accidental. LEGITIMA APĂRARE . prevederea în lege. Drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei este considerat şi riscul întemeiat. Acest lucru se realizează în CP pentru prima dată. se au în vedere infracţiunile care nu mai sunt prevăzute în legea penală în legătură cu dezincriminarea acestora (art. În acest caz persoana nu acţionează cu vinovăţie. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei: a) legitima apărare. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt determinate de diverse stări. iar fapta comisă nu prezintă caracter prejudiciabil. astfel fapta prezentându-se ca o activitate social-utilă. În CP din 1961 au existat doar două cauze care înlăturau caracterul penal al faptei: legitima apărare (art.35-40). CAPITOLUL III CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35. dat fiind faptul că persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni dăunarea intereselor ocrotite de lege. în conformitate cu prevederile art. Prin dezincriminarea unor fapte se înlătură toate consecinţele condamnării. În cazul riscului întemeiat lipseşte şi elementul vinovăţiei. căci făptuitorul nu a acţionat cu voinţă liberă. care fac ca faptei prevăzute de legea penală să îi lipsească una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii: caracterul prejudiciabil. Temeiul includerii constrângerii fizice sau psihice în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este generat de lipsa libertăţii de voinţă şi acţiune (inacţiune) a făptuitorului. În CP din 18 aprilie 2002 legislatorul a stabilit cauzele care înlătură caracterul penal al faptei într-un capitol separat. cât şi lipsa de vinovăţie. 8. în condiţiile legii. Se consideră socialmente utile acţiunile legate de cauzarea unui prejudiciu persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. ci constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale ameninţate grav prin atac periculos. energii. Aceste norme se încadrau în Titlul II denumit Infracţiuni. Includerea stării de extremă necesitate în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este condiţionată de faptul că persoana poate fi expusă unor pericole generate de evenimente. vinovăţia. III. 3.c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni. d) constrângerea fizică sau psihică.111 şi 112.111 şi 112 CP). Temeiurile enunţate vor produce efecte de înlăturare a caracterului penal al faptei numai cu privire la persoana care a acţionat efectiv sub imperiul constrângerii. care ar fi generat starea de recidivă. 6. 2. Articolul 36. condiţiile în care antecedentele penale se anulează sunt expres stipulate în conţinutul articolelor nominalizate (a se vedea comentariul la art. e) riscul întemeiat. cerinţă impusă de subiectul infracţiunii. 7. 1. Activitatea de reţinere a infractorului. cu liberarea de pedeapsa penală (cap.10 CP). împrejurări.14). Reţinerea infractorului şi predarea acestuia organelor de drept va constitui un impediment la săvârşirea de noi infracţiuni. 4. Drept temei pentru instituirea legitimei apărări în calitate de cauză care înlătură caracterul penal al faptei serveşte atât lipsa caracterului prejudiciabil.IX) şi cu cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării (cap.XI).

Legitima apărare este o activitate social-utilă. Stipulările din art. integrităţii corporale. Lipseşte şi vinovăţia persoanei care. Atacul va fi real dacă există obiectiv. la integritate fizică şi psihică. prevăzută de legea penală. săvârşită în stare de legitimă apărare. Se consumă o dată cu încetarea agresiunii.13 CP din 1961.2 art. inclusiv anunţând organele abilitate cu funcţii de combatere a criminalităţii. Dacă atacul nu a fost declanşat. pentru a preîntâmpina un furt din bunurile sale. 1.(2). material şi real. indică obiectiv că atacul va începe. 3.(1) Nu constituie infracţiune fapta. dar cuvintele. fapta cade sub incidenţa prevederilor legitimei apărări. Făptuitorul a fost condamnat pentru omor intenţionat. 5. o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei valori sociale ocrotite de lege. Prin atac direct se înţeleg acţiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de lege. 2. armele. îndreptat împotriva sa. CEDO etc. onoarei. instrumentele etc. a fost impusă să acţioneze pentru a apăra valorile sociale periclitate de un atac. şantaj.2 din CRM acordă fiecărei persoane dreptul la viaţă. denunţare calomnioasă etc.24 alin. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor şi victimă se află un obstacol material (poartă închisă. demonstrarea armei etc. fiind în stare de legitimă apărare. El se va consuma în momentul în care a luat sfârşit şi pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există. . a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Legitima apărare este o acţiune pe care o realizează o persoană săvârşind o faptă prevăzută de legea penală pentru a înlătura efectele unui atac care periclitează valorile sociale ocrotite de lege. Victimă a devenit o persoană care trecea întâmplător pe lângă gard.în redacţia noului CP . 7. uşă) sau o distanţă mai mare în spaţiu. 6. Un atac verbal sau scris (insultă.36. Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănţuit şi se află în curs de desfăşurare. prin atac îndreptat împotriva sa ori împotriva altei persoane se înţeleg acţiunile agresorului contra vieţii persoanei. prevăzută la alin. 8. În cazul unui atac în viitor persoana are posibilitatea de a preveni pericolul. a conectat gardul din sârmă la o sursă de curent electric. pentru a împiedica pătrunderea. care sunt în măsură să producă o modificare în substanţa fizică a valorilor sociale protejate de lege. În literatura de specialitate este comentată speţa referitoare la fapta unei persoane care. pentru a-l realiza. Atacul va fi material dacă. (2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac direct. Ideea de legitimă apărare este în consens direct cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prevăzute în DUDO. prin mijloace legitime. la faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor sale. imediat. precum şi dreptul de a reacţiona independent.) nu este considerat drept atac material. 4. zid. însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. noile prevederi lărgind aria de acţiune a normei în comparaţie cu prevederile art. într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere. dar nu este presupus de persoană.1 şi art. averii. libertăţii. gesturile. deoarece fapta săvârşită în condiţiile enunţate de lege nu este prejudiciabilă. sănătăţii. Potrivit alin. 9. Apărarea nu va fi considerată legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după consumarea atacului. se foloseşte forţa fizică. (3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta. Nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul atac în viitor.26 alin.este esenţial modificat. Conţinutul legitimei apărări . Atacul este o agresiune.

Pătrundere înseamnă intrarea ilegală.Dreptul la legitimă apărare îl are orice persoană. 1. REŢINEREA INFRACTORULUI Nu constituie infracţiune fapta. briciului etc. a capacităţii de muncă. Prin noţiunea de pericol grav se înţeleg consecinţele ireparabile care pot surveni pentru persoana atacată: pierderea vieţii.5 din 06.07. iar reţinerea infractorului se întreprinde în cazul în care persoana a fost prinsă asupra faptului sau imediat după săvârşirea infracţiunii. precum şi altă violenţă care. 11. De exemplu. Diferenţele dintre aceste trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele: a) legitima apărare se realizează numai în timpul desfăşurării unui atac direct. prevăzută de legea penală. material şi real. Temeiurile. procedura reţinerii. dar stabilă. beciurile. 2. Exceptând asemănarea de formă a acestora cu infracţiunile. 12. a creat la momentul aplicării ei un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei.37) şi cu starea de extremă necesitate (art. drept violenţă periculoasă pentru viaţă şi sănătate urmează a fi considerată cauzarea unei vătămări mai puţin grave sau uşoare integrităţii corporale sau sănătăţii victimei. c) mărimea daunei cauzate infractorului în timpul legitimei apărări şi al reţinerii infractorului poate să fie mai mare decât dauna care. vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. . Prin noţiunea de altă încăpere se înţelege un spaţiu delimitat dintr-o construcţie cu funcţia de locuinţă.07. o activitate care vizează o instituţie publică şi buna ei funcţionare. pe ascuns sau deschis.spre privarea făptuitorului de libertate şi aducerea lui la organele de urmărire penală sau la alt organ al puterii de stat. hambarele. cap. b) scopul legitimei apărări este orientat spre prevenirea infracţiunii. Prin interes public se înţelege o stare. dreptul de moştenire etc. în urma căreia a survenit o tulburare de scurtă durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată.5 al HP CSJ nr. iar scopul reţinerii infractorului . menite pentru amplasarea bunurilor materiale (HP CSJ nr. demonstrarea pistolului. iar mărimea daunei pricinuite în timpul stării de extremă necesitate trebuie să fie mai mică în raport cu urmările care s-ar fi putut produce dacă pericolul iminent nu ar fi fost înlăturat. cuţitului. Articolul 37. dreptul de proprietate. deşi nu a cauzat o daună ca cea menţionată. 15. 13. garajele şi alte construcţii de gospodărie.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). edificiile. construcţiile. respectiv. aceste trei cauze care exclud caracterul penal al faptei au un cadru comun: utilitatea acţiunilor întreprinse pentru binele societăţii. imediat. Conform p. indiferent de funcţia pe care o ocupă.I). posibilitatea de a fugi de la locul atacului sau posibilitatea de a se adresa organelor de poliţie. De exemplu. Prin reţinere a infractorului se înţeleg acţiunile de cauzare a unor prejudicii în timpul captării şi predării organelor de drept a persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. dreptul cetăţenilor de a aduce forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat a persoanei prinse asupra faptului de săvârşire a unei infracţiuni sunt stabilite de legislaţia procesual-penală (Titlul V.38). dreptul locativ. Drepturile persoanei atacate sunt diverse. pregătirea specială. 10. săvârşită în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept.5 din 06. Prin spaţiu de locuit se înţelege o încăpere în care persoana locuieşte permanent sau temporar. distrugerea bunurilor materiale în proporţii deosebit de mari etc. Legitima apărare are tangenţe cu reţinerea infractorului (art. putea fi cauzată sau a fost cauzată de făptuitor. Prin ameninţare cu aplicarea unei asemenea violenţe se înţeleg acţiunile prin care făptuitorul îşi dezvăluie intenţia reală de aplicare a unei violenţe periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei. 16. în spaţiul de locuit.1992. 14.

să nu poată fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. precum şi contra oamenilor cu evidente deficienţe fizice. a mijloacelor speciale şi a armei de foc). Pentru depăşirea atribuţiilor în timpul reţinerii (aplicarea forţei. poate conduce la alte urmări grave. inclusiv procedeele speciale de luptă. starea de extremă necesitate şi legitima apărare au fost deja comentate (a se vedea explicaţiile la p. Legea prevede că aplicarea forţei. a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel. integritatea corporală. izolare în încăperi sigure. Sunt stipulate şi interdicţiile de aplicare a armei de foc contra femeilor şi minorilor. anumite stări ale organismului omului: foame. sete sau maladii. integritatea corporală sau sănătatea sa. reacţii manifestate de animale.3.168 CPP). dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiunilor ce le revin (art. deoarece nu este săvârşită cu vinovăţie. a mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la ele cu acordarea unui timp suficient pentru reacţia de răspuns. incendii. fapte ale persoanei săvârşite intenţionat sau din imprudenţă. cauzare de daune integrităţii corporale sau sănătăţii. 8. colaboratorii poliţiei sunt supuşi răspunderii penale conform legislaţiei în vigoare. STAREA DE EXTREMĂ NECESITATE (1) Nu constituie infracţiune fapta. 6. a mijloacelor speciale şi a armei generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi a colaboratorilor poliţiei.15 al Legii cu privire la poliţie). Sursele pericolului care ameninţă valorile sociale ocrotite de lege pot fi de natură diferită: cutremure. 5. opun rezistenţă folosind arme sau au săvârşit un atac în grup. 4. 3. cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice. moartea acestuia. îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică. Acţiunile de reţinere a infractorului pot fi diverse: imobilizare prin legare. în momentul săvârşirii faptei. inundaţii. săvârşită în stare de extremă necesitate. pentru înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale. dacă făptuitorul a fost prins asupra faptului de săvârşire a infracţiunii sau a încercat să se ascundă sau să fugă după aceasta (art.16 din comentariul art. să-l aducă forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat. întâmplările. 7. prevăzută de legea penală. adică să fi ajuns pe cale să se producă. în cazuri excepţionale. Deosebirile dintre reţinerea infractorului. dacă acţiunile de acest fel nu pot fi respinse pe alte căi şi cu alte mijloace. 2. Starea de extremă necesitate se prezintă ca o ciocnire de interese ocrotite de legea penală şi apare în cazul în care legiuitorul admite sacrificarea valorii mai puţin importante în favoarea celei mai importante. 4. . pericolul să ameninţe viaţa. cu excepţia cazurilor în care ei au săvârşit un atac armat. Fapta săvârşită în stare de extremă necesitate nu constituie infracţiune. 1. pentru curmarea infracţiunilor. Prin pericol iminent se înţelege situaţia. Orice persoană este în drept să reţină infractorul. (3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care. ce ameninţă viaţa şi sănătatea oamenilor. persoanelor de vârstă înaintată. 5. Articolul 38. integritatea cuiva sau a ceva.36 CP). care pun în primejdie existenţa. sănătatea făptuitorului sau a altor persoane ori un interes public. (2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva viaţa. Condiţiile stării de extremă necesitate privitoare la pericolul social conform legii sunt: • • • pericolul să fie iminent.

pompierii. unica situaţie de lichidare a pericolului.1 al prezentului articol stabileşte două forme distincte de înlăturare a caracterului penal al faptei: constrângerea fizică şi constrângerea psihică. legitima apărare şi reţinerea infractorului au fost date în comentariul la p. 9. pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. medicii şi persoanele care au avut o altă posibilitate de a evita pericolul etc. Constrângerea fizică este o presiune condiţionată de o energie străină care îl pune pe făptuitor în imposibilitatea de a-şi dirija în mod liber voinţa şi îl determină să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Deosebirile dintre starea de extremă necesitate. Acestea sunt: • • • existenţa sau exercitarea asupra făptuitorului a unei acţiuni de constrângere fizică sau psihică. pot fi deduse din conţinutul legii. Condiţiile constrângerii fizice şi psihice. Condiţiile acţiunii de salvare a valorilor sociale ocrotite de lege sunt: • • • pericolul nu poate fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Spre deosebire de legitima apărare. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice.16 art. 1. Pericolul iminent este îndreptat împotriva valorilor sociale enumerate expres în lege: viaţa. 10. interesul public. Conform regulilor generale ale răspunderii penale. cât şi în cel al constrângerii psihice se înlătură caracterul penal al faptei. nu există vinovăţie în cazul în care făptuitorul este lipsit de capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. (2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin constrângere psihică sau fizică. Starea de extremă necesitate nu poate servi drept argument juridic de liberare a făptuitorului de răspundere materială în cazurile în care prejudiciul este adus unei persoane nevinovate de apariţia pericolului. Constrângerea psihică constă într-o ameninţare asupra psihicului persoanei care. prevăzută de legea penală. 11. 5. Din acest motiv nu pot invoca starea de extremă necesitate persoanele care.). 7. Alin. integritatea corporală ori bunurile persoanei. Articolul 39. Pericolul iminent se consideră inevitabil.38). cu toate că nu sunt stipulate expres de lege. sănătatea persoanei. constrângerea să fie de natură gravă. 8. sub imperiul acestei presiuni şi ca urmare a ei. întrucât infracţiunii îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale: vinovăţia. integritatea corporală. sănătatea. 2. în virtutea obligaţiunilor de serviciu.36 CP. 3. În cazul în care . dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile. CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU PSIHICĂ (1) Nu constituie infracţiune fapta. sfera de protecţie a stării de extremă necesitate este mai restrânsă.2 al articolului nominalizat prevede situaţia (starea) în care făptuitorul îşi menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile în urma constrângerii fizice sau psihice. Alin. să pună în pericol viaţa. înfruntă pericolul (lucrătorii de poliţie. 4. Atât în cazul constrângerii fizice. se stabileşte în condiţiile art. nu-şi dirijează voinţa în mod liber şi săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală.3 art.38. să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat (alin.6. săvârşirea faptei prevăzute de legea penală a fost unicul mijloc. în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile. dacă nu poate fi înlăturat altfel decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.

Riscul se consideră neîntemeiat. persoana care a riscat nu a luat toate măsurile pentru a proteja interesele şi valorile ocrotite de legea penală. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile. deşi aceasta are semnele acţiunilor pentru care este prevăzută răspunderea penală. care a admis riscul. Riscul întemeiat înlătură răspunderea penală pentru dauna cauzată intereselor şi valorilor ocrotite numai în cazul în care persoana care a riscat nu a avut la dispoziţie nici o altă cale de a atinge scopul social util. Progresul tehnico-ştiinţific este imposibil fără a introduce noi tehnologii. Articolul 40. persoana a riscat pentru a-şi atinge scopurile personale.1990) defineşte noţiunea de risc profesional care. Riscul profesional este considerat justificat. Legea cu privire la poliţie (nr. în legislaţia penală a fost introdusă o nouă cauză care înlătură caracterul penal al faptei: riscul întemeiat. 5. 7. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru ecologic.persoana are posibilitatea de a-şi alege un anumit comportament şi a lua o decizie sau alta se vor aplica prevederile stării de extremă necesitate. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru social. 6. medicină. persoana care a riscat a întreprins toate măsurile pentru a nu leza interesele şi valorile sociale ocrotite de legea penală. Evaluarea gradului de risc exprimă probabilitatea acestuia de a se produce. sfera de producere etc. 4. RISCUL ÎNTEMEIAT (1) Nu constituie infracţiune fapta. 1. Pentru a nu frâna activitatea persoanei în diferite domenii . Riscul se consideră întemeiat dacă îndeplineşte următoarele condiţii: • • scopul social util nu putea fi atins fără acţiunile (inacţiunile) însoţite de risc. scopul social-util putea fi atins prin alte mijloace şi acţiuni care nu presupuneau risc. prevăzută de legea penală. PARTICIPAŢIA . precum şi impactul pe care îl poate avea asupra relaţiilor sociale. iar scopul legitim nu putea fi realizat prin acţiuni ce nu ar fi implicat riscul şi colaboratorul poliţiei. în viziunea noastră.33 al legii nominalizate. Conform prevederilor art. (2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.416-XII din 18. dacă: • • • • • • era cu bună-ştiinţă îmbinat cu primejdia pentru viaţa unei persoane. 2. fără a realiza experimente în diferite domenii ale activităţii fiinţei umane. a întreprins toate măsurile posibile pentru a preîntâmpina consecinţele negative. farmacologie.ştiinţă. tehnică. nu constituie infracţiune acţiunea colaboratorului de poliţie care a fost săvârşită într-o situaţie de risc profesional justificat. dacă acţiunea săvârşită decurgea în mod obiectiv din informaţia asupra faptelor şi circumstanţelor de care dispunea colaboratorul poliţiei. Noţiunea de risc înseamnă o acţiune (inacţiune) cu posibile consecinţe dăunătoare. (3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social. 3. -. este o formă a riscului întemeiat.12. CAPITOLUL IV PARTICIPAŢIA Articolul 41.

deoarece lipseşte legătura subiectivă dintre participanţi. Participaţia penală există numai atunci când persoanele respective au cooperat cu intenţie. aceasta trebuie constatată în raport cu fiecare participant. ca formă deosebită a activităţii infracţionale. se poate vorbi despre participaţie la această faptă. Condiţia se realizează când cooperează cel puţin două persoane. dar şi a persoanelor care au luat parte la infracţiune în calitate de instigatori. determină problema răspunderii penale a participanţilor la infracţiune. caracteristic numai pentru ea: ilustrează criteriile obiective şi cele subiective necesare activităţii infracţionale comune. De exemplu. fără ca aceasta să fie necesară pentru existenţa conţinutului legal al infracţiunii. săvârşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune). instigatori sau complici. 7. deoarece un asemenea îndemn nu a avut efect determinant în dezlănţuirea agresiunii. ea se divizează în principală şi secundară. 5. 4. c) fapta să fie săvârşită în cooperare materială sau intelectuală. adică nu numai a persoanelor care săvârşesc nemijlocit acţiuni ce formează latura obiectivă a infracţiunii concrete. e) cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. instituţia participaţiei îndeplineşte în acelaşi timp şi un rol special. b) să existe o legătură subiectivă (coeziune psihică) între participanţi. Pentru ca să existe elementul de participaţie penală. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe pluralitate de făptuitori. dacă aceasta nu a luat o formă de ajutorare a infractorului. nu una. nu constituie instigare faptul de a striga persoanelor care loveau victima cu parii că aceasta "trebuie omorâtă". intenţia trebuie constatată în raport cu fiecare persoană care a cooperat. ci o simplă cooperare materială. Dacă unii au cooperat din imprudenţă. Pluralitatea de făptuitori este consacrată în art. Pentru existenţa participaţiei. ţinând seama de importanţa sau de aportul acestei contribuţii. Participarea la infracţiune a mai multor persoane înseamnă că două sau mai multe persoane. dacă legea cere pentru sancţionarea faptei săvârşite existenţa intenţiei. 2. Deci. Legătura subiectivă (coeziunea psihică) dintre participanţi este indicată direct în art. stabileşte cercul de persoane responsabile pentru această activitate infracţională. Existenţa legăturii interne subiective cu privire la săvârşirea infracţiunii încă nu înseamnă participare la fapta penală. această contribuţie poate fi materială sau intelectuală. Infracţiunea poate fi săvârşită de una sau mai multe persoane împreună. ea există înainte de începerea executării acţiunii (inacţiunii) sau în timpul executării acesteia până la momentul terminării ei. Specificul participaţiei. 3. conform căruia se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau a mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. ţinând cont de momentul în care are loc. care constă în faptul că persoanele contribuie într-o formă sau alta la săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. pe lângă legătura subiectivă.Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. prevăzute de partea specială a CP. Potrivit naturii ei. a. îndreptată împotriva unuia şi aceluiaşi obiect. va fi o complicitate intelectuală. 1. autor-complice ş. organizatori. reglementează ordinea şi limitele răspunderii participanţilor. însă nu va exista participaţie penală.42 CP. dacă aceasta a dus la întărirea hotărârii infracţionale. Supunându-se regulilor generale ale dreptului penal pentru combaterea infracţionalităţii. din punct de vedere subiectiv. conform căruia participanţi la infracţiune sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. . În anumite împrejurări. complici sau organizatori. d) una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea penală să fie săvârşită de către toţi participanţii.41 CP. 6. trebuie să existe o cooperare materială sau intelectuală a participanţilor. participaţia propriu-zisă este condiţionată de săvârşirea faptei cu intenţie de către cel puţin două persoane: instigator-autor. Dacă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală participă mai mulţi făptuitori. Nu constituie un act de participaţie nici faptul de exprimare a aprobării acţiunilor infracţionale.

8. (3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. Toate condiţiile expuse trebuie întrunite cumulativ. Ca atare. 1. nu se poate considera că aceasta există în raport cu unii şi nu există în raport cu alţii. 3. Mai este necesar un detaliu: cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. Din cauza . indicaţii. organizator. autoratul se distinge prin caracterul său esenţial şi necesar. instigatori sau complici). precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. Pentru existenţa participaţiei penale propriu-zise se cere ca pluralitatea de făptuitori să fie ocazională. aşa cum o prevede legea penală. Fapta este una şi aceeaşi pentru toţi participanţii. Articolul 42. iar pentru alţii e în formă de tentativă. 2. organizator. PARTICIPANŢII (1) Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. e necesar ca actele participanţilor să fie îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic. iar în raport cu alţii . O expresie exterioară a cooperării conţine asocierea acţiunilor participanţilor. şi nu în funcţie de încadrarea juridică pe care ar putea să o obţină ţinându-se seama de diferiţi participanţi. precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. încadrare ce depinde de vinovăţie şi care poate fi diferită de la participant la participant. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. În raport cu ceilalţi participanţi (organizatori. prestare de informaţii. prin orice metode. (2) Se consideră autor persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. şi nu indispensabilă. (6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii. Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. iar fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei sau pregătirii de infracţiune. ci o pluralitate naturală sau constitutivă de făptuitori. 10. Din aceleaşi considerente nu se poate ca aceeaşi faptă în raport cu unii participanţi să constituie infracţiune. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. Dacă pentru existenţa infracţiunii legea prevede cooperarea mai multor persoane. Săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală înseamnă că pentru toţi participanţii la activitatea infracţională comună există o componenţă de infracţiune comună. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. Lipsa oricăreia dintre ele cauzează inexistenţa participaţiei propriu-zise. ori că pentru unii dintre ei fapta este consumată. determină o altă persoană să săvârşească o infracţiune. Ca să existe participaţie. Când pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii se pretinde subiectului activ o anumită calitate (subiect special). contribuţia autorului constând tocmai în săvârşirea acţiunii sau inacţiunii care constituie latura obiectivă a infracţiunii.contravenţie sau abatere. (5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. întâmplătoare în raport cu conţinutul legal al infracţiunii. atunci nu se mai realizează participaţia penală. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. poate exista participaţie la o asemenea faptă dacă autorul sau coautorul are calitatea cerută de lege. 9. (4) Se consideră instigator persoana care. Se consideră autor al infracţiunii persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. instigator sau complice. obiectivă. instigator sau complice. care poate să se realizeze în două forme: o însumare simplă a forţelor pentru producerea urmărilor prevăzute de lege şi condiţionarea reciprocă a acţiunilor participanţilor. Indivizibilitatea faptei este considerată ca reală.

alături de autor. Fără executarea nemijlocită a acţiunii (inacţiunii) de către autor. după săvârşirea faptei. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora.din răzbunare. nefiind instigată sau ajutată de cineva. lovirea etc. indicând în cap. 8. de exemplu. toxice. lovind. unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (de exemplu. 9. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună.42 CP. Ea poate exista numai în participaţie. Calitatea cerută pentru autor trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei: dacă nu pierde calitatea de autor cel care. la săvârşirea faptei indiferent dacă. În caz de coautorat. foloseşte sau frânează propria sa energie fizică (ucide. fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. În acelaşi sens s-a exprimat şi legiuitorul.) şi în acţiunile fiecăruia va fi o infracţiune consumată sub formă de coautorat.cealaltă parte a ei (ameninţarea. care îndeplinesc alte roluri funcţionale . la furt îşi însuşeşte lucruri din posesia altuia. pentru realizarea acelei contribuţii.1-5). în mod nemijlocit. În astfel de cazuri poate fi vorba pur şi simplu despre subiectul infracţiunii. instigatori. Na va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. autoratul (ca şi termenul autor) nu poate fi înţeles decât în corelaţie cu termenii complicitate (complice) şi instigare (instigator) sau organizare (organizator). în raport cu alte forme de contribuţie posibile. contribuţia sa se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. deoarece este clar că numai ea a executat latura obiectivă a infracţiunii. animale vătămătoare etc. în sensul tehnic al termenului. ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme. Dacă infracţiunea este săvârşită de o singură persoană. viceversa. efectuarea unor acte de executare. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunii.). adică în acele cazuri în care. Autorul contribuie. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor grupului organizat sau ai organizaţiei criminale. Nici instigarea. nici organizatorul nu pot exista în afara autoratului. coautoratul este acea formă a participaţiei. sustrage. prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon. adică despre persoana fizică care a săvârşit. instigatori sau complici (art. poştă electronică. complici. poştă etc. autoratul este unica formă de contribuţie la infracţiunea care poate exista şi în afara participaţiei.42 alin.specificului său. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă. cu vinovăţie.). nu dă ajutor etc. nici complicitatea.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei.organizatori. în împărţirea rolurilor între membrii grupului criminal sau ai organizaţiei criminale. Sub aspect obiectiv. nu se poate vorbi despre săvârşirea faptei. Atunci când actele de instigare sau de complicitate sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare. iar nu instigator sau complice. Este considerat autor acela care la omor împuşcă victima. pe de o parte. 4. fiindcă nu se poate realiza conţinutul acesteia. nu devine autor acela care a dobândit această calitate după săvârşirea faptei la care a participat. 6.2 art. acţionează şi alte persoane. problema rolului şi funcţiilor ei nu apare. substanţe explozive. o faptă prevăzută de legea penală. este una corelativă. loveşte. . organizatori. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi. Cu toate acestea. Noţiunea de autor. iar altul . adică acţiunea sau inacţiunea. de exemplu .IV CP Participaţia că participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. 5. mortal victima. în comun. ca formă de participaţie. distruge. cel care le comite este autor. în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional şi în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit) la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. 7. prevăzută în alin. Prin nemijlocit se înţelege. Se consideră organizator al infracţiunii persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. luarea bunului). fără interpunerea unei alte persoane. iar pe de altă parte . fax. el desemnează o anumită formă de contribuţie la săvârşirea unei infracţiuni. a încetat a mai avea calitatea care condiţiona acea calificare şi.

activitate de sprijinire (este cazul infracţiunilor proprii. de coautor. care se deosebeşte atât de autor. care rezultă din trecerea ei la executarea infracţiunii. fiindcă complicele nu are calitatea de a efectua acte cu caracter de executare în cazul faptei săvârşite. Ca formă a participaţiei penale. Conform art. instigarea este fapta unei persoane (instigator) care determină. Cea de-a doua persoană acceptă îndemnul sau propunerea. determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.44-47 CP. Aşadar. în schimbul unei recompense.10. participanţii la infracţiune trebuie să întrunească semnele constitutive ale subiectului infracţiunii. să fie persoane fizice şi responsabile. precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. Aceasta înseamnă că fiecare dintre participanţii la infracţiune trebuie să aibă vârsta prevăzută de legea penală. făcând ca aceasta să ia hotărârea şi să o pună în executare (de exemplu. cu intenţie. să-l rănească grav pe rivalul său. PARTICIPAŢIA SIMPLĂ Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie simplă dacă la săvârşirea ei au participat în comun. la care nu poate fi autor decât o persoană care are o anumită calitate. înainte ori în timpul săvârşirii faptei. din motive personale. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. indicaţii. în calitate de coautori. 12. înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care. este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. 11. Caracteristică instigării este împrejurarea că instigatorul. d) organizaţie (asociaţie) criminală. dar această contribuţie nu are ea însăşi caracterul unui act de executare. contribuţia sa rămâne. Instigatorul însă are ideea de săvârşire a infracţiunii. cât şi de complice. Deci. Un alt participant la infracţiune este instigatorul.42 alin. chiar dacă nu participă la săvârşirea materială a infracţiunii. deci. cei care nu au această calitate nu fac decât să-i ajute). pe care o transmite altei persoane. După cum se poate observa.42 alin. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. prin orice mijloace. externă. un duşman. Articolul 43. Analiza formelor participaţiei va fi efectuată în cadrul comentariului la art. Conform art. Uneori complicele poate contribui chiar la efectuarea actelor de executare. fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii.6 CP. îndeamnă o altă persoană. Instigatorul contribuie la săvârşirea infracţiunii prin transmiterea către cel instigat a ideii săvârşirii infracţiunii şi prin determinarea luării de către acesta a hotărârii de a săvârşi fapta. ci sprijină (înlesneşte.4 CP. pentru a transmite hotărârea luată altei persoane. Articolul 44. care. Deci. complice este persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. complicele nu realizează fapta în mod nemijlocit. Conform art. complicitatea este o formă a participaţiei penale ce constă în activitatea persoanei care. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. trece apoi în mod concret la săvârşirea ei. ia hotărârea şi execută fapta la care a fost îndemnată sau instigată). o altă persoană (instigat) să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. instigator este persoana care. oferire de informaţii. ceea ce caracterizează complicitatea. fiind decisă să comită fapta prevăzută de legea penală.42 alin. ajută) realizarea acesteia de către autor. 14. în raport cu celelalte forme ale participaţiei penale. FORMELE PARTICIPAŢIEI În funcţie de gradul de coordonare a acţiunilor participanţilor se deosebesc următoarele forme de participaţie: a) participaţie simplă. c) grup criminal organizat. devenind autor al infracţiunii. complicele efectuează acte de sprijinire a activităţii autorului. după ce a luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune. numai aceste persoane pot efectua acte de executare. desfăşoară o activitate materială. chiar dacă ulterior nu-şi onorează promisiunea. b) participaţie complexă. instigatorul este un participant sui-generis la infracţiune. În timpul în care autorul efectuează acte de executare şi realizează în mod nemijlocit materialitatea faptei. promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că-l va favoriza pe făptuitor.5 CP. la realizarea laturii obiective a acesteia. . două sau mai multe persoane. cu intenţie. cu intenţie.

actele prin care un inculpat a ţinut victima spre a putea fi lovită. 3. cât şi acela care o imobilizează ori încearcă să o dezarmeze. are calitatea de coautor nu numai persoana care lezează cele două obiecte . CP.) ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme. În acest sens urmează să fie considerate drept acte de coautorat. Autorul contribuie. cum ar fi actele de paralizare a energiei. în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit). chiar dacă numai unul dintre ei şi-a însuşit bunurile victimei. efectuarea unor acte de executare. defineşte noţiunea de autor drept persoană care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. deci că au efectuat acte de executare a acesteia. Există coautorat şi în cazul în care mai mulţi infractori lovesc victima cu intenţia de a o ucide. Această constatare implică însă înţelegerea clară a noţiunii de acte de executare a faptei incriminate. de asemenea. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional. 5. lovirea etc. la efectuarea faptei incriminate. foloseşte sau frânează propria energie fizică (ucide. iar celălalt a deposedat victima de bunurile ce le avea asupra sa. împreună luate. animale vătămătoare etc. altfel chiar dacă s-ar constata actele . nu denunţă etc. De exemplu. Prin nemijlocit se înţelege. Pentru existenţa coautoratului trebuie să fie întrunite anumite condiţii: sub aspect subiectiv. 2. nu dă ajutor. Dacă s-ar lua în consideraţie fiecare acţiune separat. acestea au cauzat moartea. Vor fi coautori ambii inculpaţi. pe de o parte. ca urmare a împletirii lor. şi nu de complicitate. În cazul coautoratului apare un raport complex de cauzalitate. Pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate că cel puţin doi participanţi au săvârşit în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Sunt şi situaţii în care fapta prevăzută de legea penală se săvârşeşte nemijlocit şi în mod direct nu de o singură persoană. Sunt consideraţi coautori ai faptei de omor atât acela care loveşte mortal victima. 6. iar altul . alţii având calitatea de instigatori sau de complici. şi acelea prin care se contribuie. sustrage. 4. la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. la care doi sau mai mulţi participanţi au calitatea de autori (coautori). chiar indirect. prin care se înfăptuieşte direct acţiunea sau inacţiunea incriminată.. 12. la săvârşirea faptei indiferent dacă. trebuie să se constate legătura dintre coautori. ci de mai multe. însă. ci şi cea care lezează numai unul din acestea pentru comiterea infracţiunii complexe.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. toxice. fără interpunerea unei alte persoane. cu toate că s-ar putea ca nici una din lovituri să nu fie mortală.1. ar exista autorat la infracţiunea de vătămare corporală. În aceste cazuri fapta se săvârşeşte în coautorat.1. iar pe de altă parte . pentru realizarea acelei contribuţii. În sensul strict al termenului. Coautoratul poate exista atât în cadrul unei participaţii complexe (eterogene). de ridicare sau lichidare a unui obstacol din calea săvârşirii faptei. în cazul infracţiunii complexe de tâlhărie în formă consumată autorul trebuie să realizeze în întregime acţiunea infracţională (ameninţarea ori constrângerea etc. prin act de executare sau de săvârşire nemijlocită a faptei se înţelege orice act de conduită exterioară. chiar dacă numai unul dintre ei a ameninţat cu cuţitul. substanţe explozive.) şi în acţiunile fiecăruia se va fixa o infracţiune consumată sub formă de coautorat.42 alin. iar alt inculpat a lovit victima. 8. precum şi luarea bunului).direct şi indirect -. în mod nemijlocit.cealaltă parte a ei (ameninţarea. În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră acte de executare. deci de coautorat. 9. pe când în caz de coautorat unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (luarea bunului. În ceea ce priveşte participaţia penală la infracţiunile complexe cu subiect special. 11. 10. sunt coautori la tâlhărie ambii inculpaţi care au aplicat violenţele.). dar luate împreună aceste acţiuni constituie coautorat la infracţiunea de omor. distruge. în art. 7. loveşte. cât şi în cadrul unei participaţii simple (omogene) la care toţi participanţii au calitatea de autori (coautori).

împrejurarea că unele dintre acestea au avut iniţiativa comiterii faptei. nu determină sancţionarea lor separată pentru instigare. nu mai există coautorat. în sensul că toţi coautorii prevăd urmările prejudiciabile ale acţiunilor şi le urmăresc sau doar admit posibilitatea survenirii acestora. alţii . Intenţia coautorului trebuie să cuprindă ştiinţa şi voinţa că. 13. 22. în comun. iar legătura subiectivă s-a stabilit înainte de punerea în executare a acţiunii. Prin urmare. Nu va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. coautoratul. lovind. în afară de faptul că acţiunea sau inacţiunea întreprinsă de el este prejudiciabilă şi că rezultatul dorit sau acceptat este de asemenea prejudiciabil. el va . şi faptul că acţiunea sa principală se adaugă la acţiunea. de asemenea. a altei persoane. însă pentru rezultatul mai grav. produs din imprudenţă. De exemplu. în timp ce inculpatul lovea victima. este săvârşit actul de executare necesar pentru realizarea infracţiunii respective. 15. iar actele lor vor putea fi doar conexe. 20. din răzbunare. mortal victima. dacă în timpul omorului unul dintre infractori a distrus şi bunurile victimei. a altui coautor. fiind suficient ca instigatorul sau complicele să ştie acest lucru. Sub aspect obiectiv. mai multe persoane. nu există coautorat la furt dacă unul din inculpaţi a luat bunul spre a-l folosi. ci o simplă cooperare materială. trebuie ca fiecare coautor să acţioneze datorită acestui mobil şi să urmărească acest scop. Spre deosebire de faptul că. rezultat prevăzut şi dorit sau acceptat de fiecare dintre ei. fiecare fiind considerat autor al faptei. unde iniţiativa aparţine unei sau unor persoane. în comun. principală. La săvârşirea faptei penale în coautorat. sub aspect subiectiv. Dacă legătura subiectivă se realizează ulterior consumării infracţiunii. primul inculpat va răspunde ca tăinuitor. de asemenea. Deşi a avut loc o cooperare materială. nu vom considera că există coautorat ca formă de participaţie. Toţi au acţionat simultan. altfel ar urma să răspundă fiecare în calitate de autor al faptei cu dublă formă de vinovăţie. deci nu numai unul din ei. Coautoratul este posibil în timpul actului iniţial. nu mai poate exista legătura subiectivă. au hotărât să-i folosească pe acei oameni din grup şi au executat în comun acţiunea. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. Pentru existenţa coautoratului considerăm necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se realizeze o legătură subiectivă între coautori. propunând celorlalte să acţioneze împreună. 14. De exemplu. prin activitatea lui unită cu a celorlalţi coautori. Legătura subiectivă poate interveni înainte sau în timpul executării acţiunii. autorul poate să nu ştie că este ajutat de alte persoane în săvârşirea faptei. care au început să o lovească şi ei. activitatea coautorilor trebuie să fie îndreptată împotriva aceluiaşi obiect juridic.cu alte obiecte şi cu picioarele. ci toţi trebuie să îndeplinească această cerinţă legală. Astfel. În acest caz se realizează participaţia sub forma coautoratului. În lipsa legăturii subiective nu există coautorat. Dacă o parte din coautori lezează şi alte valori sociale apărate de legea penală. fiind vorba de o activitate comună a coautorilor. unii cu cuţitele. 18. De exemplu. principală. dintre care una dorea să se răzbune pe un duşman al său care se afla într-un grup de oameni. b) acţiunea să fie comisă împreună. pe lângă cele necesare realizării acţiunii ca autor. După consumarea furtului de către celălalt inculpat. 19. Dacă la săvârşirea unei infracţiuni au participat în calitate de coautori mai multe persoane. acestora li se vor aplica dispoziţiile cu privire la concursul de infracţiuni. şi pe acelea că la fapta lui principală se adaugă o altă faptă. coautoratul este acea formă a participaţiei. condiţie necesară a participaţiei (şi a coautoratului). 17. se realizează numai cu intenţie. fiind uniţi la suprimarea vieţii victimei. În cazul infracţiunilor care presupun în conţinutul lor legal un anumit mobil sau scop. au mai venit patru persoane.materiale de cooperare. fiecare persoană este considerată autor al unei fapte distincte. în situaţia în care există instigator sau complice. 16. la coautorat fiecare dintre coautori trebuie să prevadă. contribuind la înfrângerea rezistenţei victimei. 21. Legătura subiectivă se stabileşte când cel puţin un coautor prevede. Legătura se poate stabili şi în timpul executării acţiunii.

răspunde şi pentru infracţiunea de distrugere a bunurilor, prevăzută de art.197-198 CP, cu condiţia ca ceilalţi coautori să nu fi ştiut de aceste acţiuni. 23. Prin urmare, pentru existenţa coautoratului se cere, pe lângă realizarea unei legături subiective dintre coautori, şi comiterea acţiunii, împreună sau în comun, adică persoanele respective să săvârşească împreună acţiunea care face parte din latura obiectivă a conţinutului infracţiunii. Cu alte cuvinte, coautorii trebuie să efectueze acte de săvârşire nemijlocită, de executare directă a faptei prevăzute de legea penală. Articolul 45. PARTICIPAŢIA COMPLEXĂ (1) Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie complexă dacă la săvârşirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice. (2) Latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată: a) de un singur autor; b) de doi sau mai mulţi autori. 1. Pentru existenţa participaţiei nu are relevanţă felul contribuţiei făptuitorilor şi nici calitatea în care au acţionat aceştia. Există participaţie penală atât în cazul în care toţi făptuitorii au cooperat în aceeaşi formă la săvârşirea infracţiunii (coautori), cât şi atunci când contribuţiile lor iau forme diferite (organizatori, instigatori, complici, autori, coautori şi instigatori, autor şi complice etc.). În primul caz participaţia este simplă (art.44 CP), iar în al doilea caz - complexă (art.45 CP). 2. Condiţia participaţiei complexe se realizează în cazul în care cooperează intenţionat cel puţin două persoane la săvârşirea unei infracţiuni, una din ele fiind autor, iar celelalte având diferite roluri: instigator, organizator, complice. Pentru existenţa acestei condiţii, legea, în general, nu cere decât să fie mai multe persoane, indiferent dacă unele dintre ele sunt majore sau minore, femei sau bărbaţi, cetăţeni ai RM sau persoane fără cetăţenia RM, subiecţi speciali sau care nu au această calitate. Toate persoanele care cooperează trebuie să îndeplinească însă condiţiile pentru a răspunde din punct de vedere penal. 3. Numai activitatea infracţională comună a mai multor persoane constituie o altă formă de pricinuire a daunei obiectelor apărate de lege, formă calitativ nouă, în comparaţie cu infracţionalitatea individuală. Această formă de activitate infracţională dă temei de a fi examinată drept participaţie, spre deosebire de mulţimea infracţiunilor de sine stătătoare, săvârşite chiar şi în unul şi acelaşi timp şi îndreptate spre unul şi acelaşi obiect, de mai multe persoane. 4. Nici instigarea, nici organizarea, nici complicitatea nu pot exista în afara autoratului, în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător, fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. 5. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi, contribuţia lui se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, adică acţiunea sau inacţiunea. Prin nemijlocit se înţelege, pe de o parte, efectuarea unor acte de executare, fără interpunerea unei alte persoane, iar pe de altă parte - caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. O atare formă de participaţie este reglementată în art.45 CP. 6. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a organizatorului. În cazul participaţiei complexe (art.45 alin.1 CP), organizatorul pune la cale infracţiunea, iar autorul o execută nemijlocit. 7. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze, de asemenea, în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a instigatorului. 8. Conform art.45 alin.1 CP, la participaţia complexă la săvârşirea infracţiunii de către autor poate contribui, în afară de organizator şi instigator, şi complicele. Pentru existenţa complicităţii nu are relevanţă dacă între autor şi complice a existat sau nu o înţelegere, nici dacă, în momentul săvârşirii faptei, autorul a cunoscut cine este complicele care l-a ajutat. Deci,

complicele are previziunea acţiunii (inacţiunii) pe care urmează să o execute autorul (coautorul), a urmărilor ei periculoase şi înţelege că actul său se alătură acţiunii (inacţiunii) autorului. De asemenea, el doreşte sau acceptă să se producă urmările prevăzute. Astfel, dacă făptuitorul a ştiut că tâlhăria la care a acceptat să contribuie cu acte de ajutor va fi comisă prin punerea victimei în stare de inconştienţă ca urmare a folosirii unor narcotice, contribuţia sa va constitui complicitate la tâlhărie, chiar dacă autorul a săvârşit sustragerea folosind violenţa, deoarece a cunoscut că infracţiunea va fi săvârşită în una din modalităţile alternative de realizare a laturii obiective a tâlhăriei şi a voit să participe la comiterea acesteia. 9. Atitudinea psihică a complicelui se caracterizează prin voinţa de a săvârşi fapta de înlesnire a autorului. Cunoscând activitatea pe care acesta o va desfăşura şi prevăzând rezultatul prejudiciabil al faptei, complicele îl doreşte sau îl acceptă. De remarcat complexitatea atitudinii psihice a complicelui; activitatea sa volitivă are în vedere nu numai fapta proprie (doreşte să-l ajute pe autor), ci şi fapta autorului (doreşte să se obţină un anumit rezultat prin intermediul acestuia). Pe plan intelectiv nu este suficient ca complicele să-şi imagineze că actele sale vor avea ca finalitate înlesnirea activităţii autorului; mai trebuie să-şi dea seama şi de caracterul activităţii pe care o va desfăşura autorul, pe baza actelor de sprijin, ca şi de rezultatele posibile, drept urmare a acestei activităţi. De aici imposibilitatea tragerii la răspundere a complicelui pentru actele comise de autor, dar pe care complicele nu le-a prevăzut, nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. 10. Îndemnul este o îmbiere la o acţiune (inacţiune) infracţională. Dacă nu este urmat de determinare, fiindcă hotărârea era deja luată de instigat (autor), dar acesta mai avea unele ezitări cu privire la punerea ei în executare, îndemnul poate constitui doar complicitate intelectuală, fiindcă a contribuit la consolidarea hotărârii infracţionale. De exemplu, nu există instigare la avort dacă îndemnul de a întrerupe sarcina nu a avut caracter determinant, ci doar a întărit hotărârea autorului de a comite fapta. În acest caz va exista complicitate la avort, mai ales că cel care a solicitat întreruperea sarcinii i-a procurat autorului unele substanţe şi instrumentele necesare intervenţiei chirurgicale. De data aceasta, inculpatul comite atât o complicitate morală, prin întărirea hotărârii autorului de a comite întreruperea sarcinii în condiţii ilicite, cât şi o complicitate materială, prin punerea la dispoziţia autorului a substanţelor şi instrumentelor necesare întreruperii sarcinii. Se subliniază just în motivarea soluţiei necesitatea ca îndemnul, pentru a constitui instigare, să aibă caracter determinant, adică să fi fost hotărâtor în luarea deciziei autorului de a săvârşi infracţiunea; în caz contrar, îndemnul constituie un act de complicitate morală. 11. Din sensul art.45 alin.1 CP se deduce că, în cazul participaţiei complexe, în săvârşirea infracţiunii pot participa, alături de autor, ceilalţi participanţi, fie doar unul din ei, fie toţi împreună. 12. Participaţia complexă se poate realiza în orice caz de săvârşire a infracţiunilor cu subiect special, deoarece la săvârşirea acestor infracţiuni se cere existenţa calităţii speciale doar la autorul infracţiunii, şi nu la ceilalţi participanţi (organizator, instigator, complice). 13. Conform art.45 alin.2 CP, participaţia complexă se poate realiza şi în cazurile participării nemijlocite la săvârşirea unei infracţiuni a două sau a mai multor persoane în calitate de coautori, cu condiţia ca, în afară de ei, la săvârşirea acestei infracţiuni să participe şi alţi participanţi: organizatorul, instigatorul sau complicele. În absenţa unor asemenea împrejurări, vom fi în prezenţa unei participaţii simple. Articolul 46. GRUPUL CRIMINAL ORGANIZAT Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni. 1. Această formă de participaţie se deosebeşte de altele, descrise anterior, după criteriul ei de stabilitate, de statornicie. 2. Statornicia grupului organizat este indicată de durata existenţei acestui grup în timp. Durata poate consta din timpul ce s-a scurs de la formarea grupului până la săvârşirea primei

infracţiuni din numărul celor plănuite de membrii grupului. Ea poate consta, de asemenea, din durata de timp, în care membrii grupului au săvârşit infracţiuni. 3. Pe lângă criteriul de timp, gradul înalt de coordonare şi statornicie a legăturilor dintre membrii grupului criminal poate fi indicat de existenţa unui plan bine determinat de activitate infracţională, cu desemnarea rolurilor şi funcţiilor membrilor grupului, a unor acte şi operaţiuni concrete. 4. Totodată, statornicia relaţiilor dintre membrii grupului, la rândul său, exprimă nu doar gradul înalt de coordonare a acţiunilor şi comportării lor, dar şi caracterul retras, nivelul de izolare de societate al acestei formaţiuni infracţionale (cu regulile sale de comunicare, de subordonare, disciplină etc.). 5. Criteriul statorniciei, de obicei, presupune intenţia membrilor grupului criminal organizat de a săvârşi nu doar o singură infracţiune, ci mai multe (de exemplu, grupul criminal organizat sa format cu scopul de a ataca sistematic grupurile de turişti din zona de odihnă etc.). Totodată, statornicia grupului criminal organizat poate să se manifeste prin acţiunile multiple de organizare, plănuire şi pregătire detaliată a unei infracţiuni. 6. Din cele explicate rezultă că fiecare persoană ce intră în grupul criminal organizat nu este un simplu participant la acest grup, ci membru al grupului, indiferent de locul şi funcţiile ce i-au fost încredinţate în cadrul desfăşurării planului de activitate criminală. Aceste concluzii rezultă şi din faptul că legea nu limitează participarea la grupul organizat doar prin acţiuni de autorat sau coautorat, cum este cazul participaţiei simple sau complexe. 7. Membrii de rând ai grupului criminal organizat pot să nu ştie de unele infracţiuni concrete, săvârşite de alţi membri ai acestui grup. În asemenea situaţii ei vor purta răspundere penală doar pentru participarea în grupul criminal organizat şi pentru faptele lor personale, săvârşite de ei întru executarea planului activităţii criminale a grupului organizat, conform articolelor respective ale părţii speciale a CP. 8. Sustragere săvârşită de către un grup de persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care au participat două sau mai multe persoane care s-au înţeles, în prealabil sau ocazional, să săvârşească în comun infracţiunea şi care au participat nemijlocit la realizarea ei. Această formă de participare încadrează şi acţiunile persoanelor care fac parte din grupul criminal, deşi nu au participat nemijlocit la sustragerea averii, însă până la săvârşirea sustragerii, în procesul înţelegerii prealabile dintre participanţii grupului, a avut loc repartizarea de comun acord a rolurilor: unii stau la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, alţii ameninţă cu aplicarea violenţei, percheziţionează victima, au o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă nu are nici un rost etc. (p.18 din HP CSJ nr.5 din 6.07.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 9. Însuşi faptul instruirii grupului criminal organizat, dacă acesta nu este prevăzut de partea specială a CP, conduce la răspundere penală pentru pregătirea în vederea săvârşirii acelor infracţiuni, în care scop a şi fost creat acest grup criminal (art.26 CP). 10. Săvârşirea infracţiunii de către un grup organizat serveşte pentru multe componenţe de infracţiune prevăzute în partea specială a CP drept criterii calificative (deosebit de agravante): furtul (art.186, alin.3, lit.b), jaful (art.187, alin.3, lit.b), tâlhăria (art.188, alin.3, lit.b), escrocheria (art.190, alin.3) etc. 11. În cazul săvârşirii de către un grup criminal organizat a unei infracţiuni care în partea specială a CP nu cuprinde - nici în conţinutul de bază şi nici în cel calificativ (agravat) - indicele săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat, faptul săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat se va considera circumstanţă agravantă la numirea pedepsei, conform art.77, alin.1 CP. Articolul 47. ORGANIZAŢIA (ASOCIAŢIA) CRIMINALĂ (1) Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă

în afară de statornicie. a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective. (2) Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective. iar pe de altă parte . organizaţiile criminale dispun de servicii de informaţii. (3) Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează. 1. 4. la însărcinarea acesteia. (4) Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie. nelegală. Având un înalt grad de organizare şi dispunând de un sistem de conspirativitate adecvat activităţii criminale la nivel naţional şi internaţional. Organizaţiile (asociaţiile) criminale pot lua diferite forme: constituite din infractori de "profesie". în alte forme. criminală. 7. industrie electronică. industriale etc. Persoanele selecţionate de societăţile. (5) Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire a participat. aeronave. 8.. 3.).. una legală şi cu un anumit loc în societate. Noţiunea de grup criminal este comentată la art. în vederea realizării scopurilor iniţiale: de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla. Prevederile alin. membrii acestor societăţi şi organizaţii criminale pot duce o dublă existenţă: pe de o parte. Organizate în scopuri infracţionale. societăţile.46 CP. organizaţiile criminale recurg la acţiuni majore deosebite şi variate. ramuri rentabile. se caracterizează printr-un grad sporit de coordonare a activităţii membrilor ei. firme industriale şi comerciale.una ascunsă. rezistente la eforturi de orice fel şi capabile să folosească tehnica modernă din dotare (automobile. fundaţii etc. în alte forme. arme etc. Comunitatea stabilă a acestor grupuri criminale. de mijloace şi tehnici moderne de culegere şi prelucrare a datelor şi informaţiilor. sistem bancar-valutar etc. (6) Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor. Pentru existenţa unei organizaţii (asociaţii) criminale trebuie să fie întrunite câteva condiţii prevăzute expres de legea penală. în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice. 2. asociaţiile şi organizaţiile criminale se constituie sub denumiri legale în scopul obţinerii unor profituri maxime şi vizează domenii ori sectoare. nave. a funcţiilor de administrare. inclusiv coruperea şi atragerea unor funcţionari guvernamentali. organizaţiile şi asociaţiile criminale. financiare sau politice. corupţia etc.natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla. comerţ. Dotaţi cu mijloace şi tehnologii moderne. cu bună pregătire.47 CP reglementează noţiunea de organizaţie (asociaţie) criminală. Activitatea organizaţiei (asociaţiei) criminale se întemeiază pe diviziune. . sub denumiri de firme comerciale. în cadrul acestora fiind selectate numai persoane profesioniste. între membrii organizaţiei şi structurile ei.1 art.. asigurare şi executare a intenţiilor sale criminale. Organizaţia (asociaţia) criminală constituie o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă. ocupă funcţii înalte în lumea de afaceri şi în aparatul de stat şi se folosesc de situaţia şi influenţa lor politică şi economică în scopuri criminale. în vederea obţinerii de avantaje şi a realizării de interese economice. financiare sau politice. precum şi de sisteme adecvate de conspirativitate. înfiinţate sub denumiri de instituţii de învăţământ. organizaţiile şi asociaţiile criminale implică un înalt grad de organizare interioară. Societăţile. 5. şi conduse de persoane care ocupă funcţii înalte în societate şi în viaţa publică. 6. Ea poate fi constituită din două sau mai multe grupuri criminale. ce implică manipularea.

Această prevedere legală este aplicabilă chiar şi în cazul în care organizatorul sau conducătorul organizaţiei criminale nu ştia despre săvârşirea acestei infracţiuni. EXCES DE AUTOR Se consideră exces de autor săvârşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunilor.4 CP). la însărcinarea acesteia (art. Contribuţia membrului organizaţiei criminale la descoperirea infracţiunilor organizate se consideră circumstanţă atenuantă (art. fax. cu condiţia ca membrii organizaţiei criminale să fi acţionat în vederea realizării scopurilor propuse de organizaţia criminală. Pentru excesul de autor.76 lit.3 lit. 10.5).47 alin.47 alin. 13. organizarea şi desfăşurarea unor lovituri asupra depozitelor de valori şi asupra instituţiilor bancare. de exemplu. art.h) din CP). 14. inclusiv manipularea alegerilor etc. cât şi de cea internaţională.187 alin. 11. bazândune pe faptul că pedeapsa pentru aceste infracţiuni este sporită şi este strict reglementată în partea specială a CP (de exemplu. art.VI al părţii generale a CP.47 alin.6 CP). În astfel de .47 alin.3 lit. Numai în cazul participaţiei penale şi în urma unei înţelegeri dintre participanţi este rezonabil să vorbim despre cazurile de săvârşire de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Ţinând cont de aceasta.77 CP. însă. poştă electronică.c) CP . poştă etc. 1. organizarea şi desfăşurarea unor afaceri comerciale şi industriale în plan naţional şi internaţional. Organizaţiile criminale au diverse direcţii de activitate: traficul şi comerţul cu stupefiante.3 CP).).vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. 2. ea se echivalează cu o circumstanţă agravantă. Această prevedere legală este o expresie a politicii penale în combaterea criminalităţii organizate pe toate căile legale şi recunoscute atât de legislaţia naţională. iniţierea.b) CP . suplimentar la cele reglementate în cap. desfăşurarea traficului de valori şi valută. Excesul de autor are particularităţi specifice: există ca instituţie de drept penal doar în cazul participaţiei penale. în împărţirea rolurilor între membrii organizaţiei criminale. Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul organizaţiei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective. Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează (art. Articolul 48. 12.2 CP). elaborarea unor scenarii pentru ocuparea posturilor în viaţa economică şi politică a societăţii prin metode şi mijloace adecvate. prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon. Săvârşirea infracţiunii de către membrii organizaţiei criminale sau în interesul unei organizaţii criminale nu se consideră circumstanţă agravantă. adică atunci când la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate au participat două sau mai multe persoane. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor sau a organizaţiei criminale. ceilalţi participanţi nu sunt pasibili de răspundere penală. Excesul de autor este o formă specifică de săvârşire a infracţiunii de către unul sau mai mulţi participanţi şi constă în faptul că el (ei) săvârşesc activităţi infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor. conform art.jaful etc.151 alin. Spre deosebire de membrii organizaţiei criminale. care poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire au participat (art. organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie (art. Această prevedere legală se explică prin caracterul închegat. alin. bine organizat şi prin coordonarea strictă a activităţilor membrilor organizaţiei criminale. a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective (art. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă.47.9. legislatorul a prevăzut circumstanţa dată ca pe o formă expresă de liberare de răspunderea penală.

fie pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. şi nici scopul de a i se asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. în urma înţelegerii prealabile. survenite ca urmare a acţiunilor altor participanţi la infracţiune. 4.49.42 CP. Persoana care a cauzat victimei. a judecăţii sau executarea pedepsei. ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. obligaţiuni impuse prin lege sau alte acte normative. 5. pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. ea fiind una din formele implicării în infracţiune. Dacă un grup de persoane. fără o înţelegere stabilită dinainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii. în timpul unui atentat concomitent al mai multor persoane. din obligaţiuni asumate în urma încheierii unui contract sau de serviciu etc. fie pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală.07. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală. Prin inacţiuni poate fi săvârşită doar nedenunţarea. iar acţiunile celorlalţi participanţi vor fi încadrate drept furt sau jaf. simplul fapt de a trata un infractor bolnav nu constituie infracţiune de favorizare. Prin ajutor dat pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală se înţelege ajutorul acordat infractorului în intervalul de timp încadrat în perioada de la săvârşirea infracţiunii până . care a mai săvârşit o faptă neprevăzută în înţelegerea prealabilă dintre participanţi şi fără contribuţia lor.18 din HP CSJ nr.323. poate fi considerată coautor la infracţiunea cu consecinţe infracţionale mai grave doar în cazul în care ea a avut intenţia atingerii acestor consecinţe mai grave. 323 CP. prin acţiunile sale. 1. Un simplu ajutor dat unui infractor. Articolul 49. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală atrag răspunderea penală.5 din 6. care ajută un infractor. indicaţi în art. 5. numai în cazul în care nu au fost promise din timp. în condiţiile art. însă ţinând cont de faptul că nedenunţarea prin noua legislaţie penală a fost decriminalizată.).49 CP cuprinde atât autorul infracţiunii. ci a unei complicităţi la infracţiune (de exemplu. cum ar fi tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. cât şi pe ceilalţi participanţi la infracţiune. prin care nu se urmăreşte îngreuierea sau zădărnicirea urmăririi penale. 2. Însă în acest caz nu suntem în prezenţa unei favorizări. nu constituie elementul material al favorizării (de exemplu. Persoanele care au participat împreună la săvârşirea infracţiunii nu vor răspunde pentru acţiunile unuia dintre participanţi. 3.). iar unul dintre participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice violenţa periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei.49 CP reglementează favorizarea nepromisă dinainte. şi aceşti participanţi nu au susţinut actele respective şi nu au aderat la ele. FAVORIZAREA Favorizarea infractorului. nu mai poate fi vorba de săvârşirea infracţiunii în împrejurările indicate. Art. 3. care nu pot fi incriminate celorlalţi infractori-participanţi. paznicul de la un depozit vede că un infractor pătrunde în depozit.cazuri suntem în prezenţa unei situaţii în care unul din autori.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). Elementul material al favorizării constă în acţiunea de a da ajutor unui infractor. Răspunderea pentru inacţiune este posibilă doar atunci când în obligaţiunile unei persoane intră împiedicarea survenirii unor consecinţe infracţionale (de exemplu. o daună mai mică decât consecinţele infracţionale mai grave. în sensul art. săvârşind acte infracţionale suplimentare. organizatorul sau complicele. dar nu întreprinde nici o măsură de curmare sau împiedicare a infracţiunii) sau în prezenţa unei infracţiuni distincte (de exemplu. dacă acestea nu sunt făcute pentru a îngreuia sau zădărnici înfăptuirea justiţiei etc. judecata sau executarea pedepsei.). este vădit în afara limitelor înţelegerii prealabile. Noţiunea de infractor în sensul art. precum şi tăinuirea mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de acţiuni violente pentru a-şi însuşi averea victimei (p. deoarece ele nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. abuzul de serviciu etc. a avut drept intenţie săvârşirea unui furt sau a unui jaf. 4. judecata sau executarea pedepsei. adică o asemenea activitate intenţionată. Favorizarea poate fi săvârşită numai prin acţiuni. acţiunile acestuia vor fi încadrate în infracţiunea de tâlhărie. cum ar fi instigatorul.

a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală şi. Promisiunea dinainte de favorizare a infractorului. prin acţiunea sa. 14. în numele legii. a conştientizat (a prevăzut) că prin acest ajutor s-ar putea îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. O condiţie esenţială a favorizării constă în faptul ca ajutorul acordat unui infractor să nu fie o aducere la îndeplinire a unei înţelegeri anterioare. păstrarea sau distrugerea banilor. 10. bunicul. urme de sânge. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici judecata presupune atât întârzierea sau împiedicarea efectuării actelor de procedură penală.16 CP. pe hainele infractorului sau ale jertfei sau pe alte obiecte (de exemplu. indiferent de termen. copiii înfiaţi.la trimiterea lui în judecată. Rude apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea sunt consideraţi părinţii. 15. fraţii şi surorile drepte. ci acte de complicitate. Prin tăinuire a obiectelor dobândite pe cale criminală se înţelege procurarea. Prin tăinuire a urmelor infracţiunii se înţelege distrugerea. de tăinuire a mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. 6. prin acordare de locuinţe. 7. Favorizarea dinainte nepromisă se referă doar la infracţiunile grave. conform art. înfietorii. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici executarea pedepsei priveşte în primul rând sustragerea acestuia de la executarea pedepsei cu închisoarea sau de la plata amenzii la care a fost condamnat printr-o sentinţă definitivă. a urmelor lăsate de mijloacele sau instrumentele infracţiunii la faţa locului. mijloace de transport. Favorizarea infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave nu implică răspunderea penală. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit. picioare sau de alte părţi ale corpului infractorului. pentru întârzierea sau eludarea urmăririi penale ori pentru sustragerea infractorului de la urmărirea penală.5 CP. haine.134 CP).42 alin. prin schimbarea formei sau a conţinutului sau distrugerea lor. grimare etc. bunica şi nepoţii (art. Favorizarea infractorului poate fi efectuată prin ascunderea infractorului. obiectelor şi a altor valori sau mijloace dobândite de terţe persoane în urma săvârşirii infracţiunii. Favorizarea are loc numai în condiţiile prevăzute în art. 9. Favorizatorul poate impune obstacole în descoperirea probelor prin tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. Există intenţie în cazul în care făptuitorul ştia că s-a săvârşit o infracţiune şi că dă ajutor unui infractor.).323 CP. atunci când prezenţa lui este obligatorie sau când s-a emis un mandat de arest preventiv. 12. 11. Categoriile infracţiunilor sunt reglementate în art. schimbarea formei sau a conţinutului urmelor infracţiunii lăsate de mâini (de exemplu.49 CP. judecata sau executarea pedepsei. Din punctul de vedere al laturii subiective. 8. deosebit de grave sau excepţional de grave. CAPITOLUL V RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50. creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. de vopsea etc. . documente. Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea. copiii. de administrare a probelor în faza de judecată în prima instanţă sau în căile de atac. prin tăinuirea în ascunzători a armelor infracţiunii. amprente). alimente. rezultat pe care îl urmăreşte sau îl acceptă. intervenite înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii de către infractor. 13. RĂSPUNDEREA PENALĂ Se consideră răspundere penală condamnarea publică. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. mijloacelor sau instrumentelor cu ajutorul cărora a fost săvârşită infracţiunea. favorizarea se săvârşeşte cu intenţie. cât şi sustragerea infractorului de la judecată. ori i-ar asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii: tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală ori promisiunea din timp de procurare sau vindere a unor atare obiecte nu constituie acte de favorizare în sensul art.

sechestrarea sau confiscarea specială (art. 2. Răspunderea penală. 6. există din momentul săvârşirii infracţiunii şi constă în obligaţiunea infractorului de a suporta consecinţele săvârşirii ei. că unii membri ai societăţii încalcă legea penală prin săvârşirea unor infracţiuni. Măsurile de constrângere. ea se realizează.1. prin răspundere penală se înţelege nu numai obligaţiunea celui care a săvârşit o infracţiune de a suporta o sancţiune. Existenţa fenomenului infracţional demonstrează. consecinţa acesteia. 5. cat şi în mod concret (judiciar).50 CP. Tragerea la răspundere penală a infractorului se poate face doar de către organele de stat competente şi în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. prin aplicarea sancţiunilor de drept penal care se realizează în cadrul răspunderii juridice penale. săvârşită de o persoană cu capacitate de răspundere pentru faptele sale. măsurile de constrângere cu caracter educativ (art. de faptul că implică. În sens restrâns. ele putând fi atât persoane fizice. Răspunderea penală nu se confundă însă cu raportul juridic penal în cadrul căruia. caz în care realizarea ordinii de drept penal este posibilă numai prin constrângere. drept ce aparţine statului. precum şi reglementarea aplicării lor. ci este efectul. reţinerea (art. la ele are acces publicul şi sentinţa (hotărârea) de condamnare totdeauna se pronunţă public. Răspunderea indivizilor pentru comportamentele lor poate avea forme diverse: politică. prin răspundere penală se înţelege obligaţiunea unei persoane de a suporta o sancţiune penală din cauză că a săvârşit o infracţiune. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit. juridică.21 CP. prin intermediul răspunderii penale.106 CP). ci indirect. În cazul răspunderii juridice se pot remarca o serie de caracteristici conferite de specificul dreptului. cât şi persoane juridice. Fapte infracţionale sunt acelea care întrunesc condiţiile prevăzute în art. în condamnarea publică. 7. al normelor şi sancţiunilor juridice. sunt: arestul preventiv (art. însă. în sensul art. adică prin constatarea existenţei elementelor răspunderii penale şi aplicarea sancţiunilor legale.21 alin. Răspunderea penală nu este un element al infracţiunii. Categoriile de persoane care pot fi trase la răspunderea penală sunt reglementate în art.185 CPP). adică acţiuni (inacţiuni) prejudiciabile. iar sentinţele (hotărârile) de condamnare sunt pronunţate în numele legii.165 CPP). pe loc. imediat după săvârşirea faptei şi încălcarea normei penale.62-74).3 şi 4 CP. culturală. Pentru realizarea acesteia. în diverse grade. 4. Conduita ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice. Dintr-o perspectivă mai largă se poate aprecia că răspunderea juridică este o expresie specifică a ideii de responsabilitate socială în conformitate cu care fiecare om trebuie să îşi asume şi să suporte consecinţele faptelor sale. religioasă. constrângerea statală.50 CP. în cazurile reglementate de art. ca formă a răspunderii juridice.99-103 CP). Condamnarea publică constă în faptul că şedinţele de judecată în cauzele penale sunt deschise. prevăzute de legea penală. În această accepţiune răspunderea penală se apropie în mare măsură de conţinutul raportului juridic penal. măsurile de constrângere cu caracter medical (art. săvârşite cu vinovăţie şi pasibile de pedeapsă penală. în numele legii. fără îndoială. urmăreşte combaterea raţională şi eficientă a . morală.14 CP.104 CP) etc. chiar dacă în unele cauze şedinţele judiciare au fost secrete. care-l exercită prin organele sale specializate. adică în încălcarea prevederilor normelor juridice. Înfăptuirea ordinii de drept penal prin aplicarea constrângerii penale nu se face direct. Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice care constă. sistemul sancţiunilor din CP (art. În sens larg. 8. nemijlocit. Ea atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. Tragerea efectivă la răspundere se realizează în cadrul raportului procesual penal în scopul apărării ordinii de drept împotriva infracţiunilor. conform art. ci şi dreptul de a aplica o sancţiune penală. 3. Individualizarea constă în activitatea de stabilire a răspunderii penale şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute pentru fiecare infracţiune atât în mod abstract (legal).

art. adică detenţiunea pe viaţă sau închisoarea. Răspunderea penală constituie o consecinţă inevitabilă a săvârşirii infracţiunii. iar răspunderea penală prin aplicare de pedepse. Emiterea legii penale care prevede răspunderea penală pentru săvârşirea uneia sau altei fapte prejudiciabile nu generează nici o relaţie juridico-penală. Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. precum şi instanţele de judecată. sau a unor măsuri de constrângere penală sau procedurală (de exemplu. iar componenţa infracţiunii. pentru că la acest moment ultima este deja realizată. Art.57 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă). în mod implicit. detenţiunea pe viaţă sau închisoarea pe termen lung). stipulată în legea penală. 10. anume comiterea unei infracţiuni. statului îi aparţine dreptul şi obligaţiunea de a-i aplica acestei persoane măsuri de condamnare şi constrângere. deoarece după pronunţarea ei poate fi vorba numai de liberarea de pedeapsa penală.58 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei). Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii (a se vedea comentariul la art.59 CP (liberarea condiţionată de răspundere penală) şi art. componenţă prin care se stabileşte gradul de prejudiciabilitate al infracţiunii. latura obiectivă.56 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii). art. (2) Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. stipulată în legea penală.infracţiunilor prin posibilitatea adaptării acestui sistem în funcţie de particularităţile fiecărui infractor şi de gravitatea fiecărei infracţiuni. este exprimată în hotărârea de condamnare şi de aplicare a pedepsei penale corespunzătoare. Conform art. adică pericol social sau o stare de prejudiciu.55 CP (liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă). Răspunderea penală fără infracţiune ar fi o răzbunare ori un lucru arbitrar.60 CP (prescripţia tragerii la răspundere penală) infractorul care a săvârşit infracţiunea poate fi liberat totuşi de răspundere penală.1 CP reglementează temeiurile de bază ale răspunderii penale: temeiul real şi cel juridic. Temeiul real al răspunderii penale este un fapt juridic prescris. art. măsurile de constrângere cu caracter medical sau educativ (art. creează o stare de prejudiciu. aceste liberări pot fi efectuate numai până la pronunţarea sentinţei de condamnare. 11. sau arestul preventiv. reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale. răspunderea penală poate fi realizată numai în cadrul naşterii relaţiilor juridico-penale. reţinerea etc. adică condamnarea publică de către stat a faptei prejudiciabile săvârşite şi a infractorului. 1. dar nicidecum nu coincid. 9.. 3. nu poate şi nici nu trebuie să existe răspundere penală. Funcţiile statului de tragere la răspundere penală a persoanei care a săvârşit infracţiunea le exercită organele de urmărire penală. fiind o faptă gravă.51 alin.52 CP). art. Realizarea răspunderii penale. TEMEIUL RĂSPUNDERII PENALE (1) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. Bineînţeles. procuratura. pedeapsă sau măsuri de constrângere. uneori deosebit de severe (cum este. are menirea să prevină astfel de fapte.15 CP. care alcătuiesc conţinutul răspunderii penale. subiectul şi latura subiectivă determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. . Articolul 51. În cazurile prevăzute de art. Acolo unde nu există infracţiune. Acest punct de vedere se desprinde. măsurile de constrângere penală sau procedurale etc. de exemplu. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii. art.54 CP (liberarea de răspundere penală a minorilor). Numai din momentul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni concrete. anume semnele ce caracterizează elementele infracţiunii (componenţa de infracţiune): obiectul. Pornind de la cele menţionate. ilegal şi fără rost.99-104 CP etc. şi din celelalte dispoziţii din partea generală şi din partea specială a CP. şi din dispoziţiile de procedură penală.). Noţiunea şi esenţa răspunderii penale sunt legate nemijlocit de noţiunea şi esenţa relaţiilor juridico-penale. 2. Explicaţia admiterii acestui temei constă în faptul că infracţiunea.

lucrurile. Persoana care. care se poate face numai în limitele prevăzute de lege (de exemplu. orânduirea constituţională. în art. amnistia .172. responsabilitatea etc. doar acela care este vinovat de săvârşirea ei.82 CP etc. art. răspunderea penală poate fi agravată (de exemplu. 6. Legea penală mai prevede că. art. drepturile şi libertăţile acesteia. adică numai în cazurile şi în limitele indicate de legea penală.). proprietatea. 5.76 CP etc.52 alin. Obiectul infracţiunii. precum şi întreaga ordine de drept. (2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din prezentul cod.).2 CP se prevede că răspunde penal doar acela care a săvârşit fapta infracţională. temeiul juridic al răspunderii penale lipseşte. Comentariul desfăşurat al obiectului infracţiunii se dă în capitolele şi articolele concrete din partea specială a CP (de exemplu. 3. în cazul existenţei circumstanţelor atenuante. obiectul infracţiunilor din cap. art. recidivei. La determinarea gradului prejudiciabil al infracţiunii săvârşite este necesar să fie luat în consideraţie cumulul de circumstanţe în care a fost comis actul criminal concret: forma vinovăţiei. graţierea . bunurile sau corpul persoanei faţă de care sau împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea sau inacţiunea criminală (de exemplu.2 CP.II este viaţa şi sănătatea persoanei etc. îl constituie persoana.108 CP etc. COMPONENŢA INFRACŢIUNII (1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective.art. este supusă răspunderii penale numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. răspunderea penală şi obligaţiunea de a suporta pedeapsa sau de a răspunde penal trebuie să se facă în strictă conformitate cu legea penală. Conform art. pacea şi securitatea omenirii.4. Din acest punct de vedere. Articolul 52. stabilite de legea penală.). Componenţa de infracţiune se formează din patru grupe de semne ce caracterizează cele patru elemente ale infracţiunii. gravitatea consecinţelor ei etc. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. Art.17-22 CP (intenţia. nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute de art. Obiectul infracţiunii constă în valorile şi relaţiile sociale împotriva cărora sunt îndreptate faptele care constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârşirea acestora. 7.51 alin. şi două subiective: subiectul şi latura subiectivă.145 . 1. suveranitatea. Situaţia este similară în cazul înlăturării răspunderii penale.) sau poate fi atenuată (de exemplu. după nivelul său de dezvoltare intelectuală şi psihologică corespunde vârstei de 14 ani. imprudenţa. Răspunderea penală revine totdeauna unei persoane. cel al infracţiunilor incriminate de cap. în anumite cazuri. independenţa şi integritatea teritorială a RM.) şi în alte articole ale părţii generale şi ale celei speciale ale CP. conform art.51 alin. mediul. Fiecare din grupurile de infracţiuni reglementate de partea specială a CP se clasifică în capitole după obiectul generic (de grup): securitatea publică şi ordinea publică în cap.art. stabilite de legea penală.XIII. În lipsa a cel puţin unui element sau semn principal al componenţei de infracţiune. în cazul existenţei circumstanţelor agravante. Elementele şi semnele componenţei de infracţiune sunt reglementate în art. O mare parte din infracţiuni au un obiect material. conform raportului de expertiză judiciară psihiatrică. obiectul material al infracţiunii de omor intenţionat (art. motivele.1 CP reglementează componenţa de infracţiune ca bază juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. În conformitate cu aceste prevederi legale. 2. metoda. subiectul infracţiunii. care constă în obiectele. vârsta. dintre care două obiective: obiectul şi latura obiectivă.107 CP.XVII etc. împrejurările şi stadiul de săvârşire a infracţiunii.2 CP. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.I al părţii speciale a CP îl constituie pacea şi securitatea omenirii. Numai legea penală arată când există răspunderea penală (când s-a săvârşit o infracţiune) şi când organele judiciare pot trage persoana la răspundere penală. 9. 8.77 CP. Componenţa de infracţiune constă din totalitatea semnelor obiective şi a celor subiective. autoritatea publică şi securitatea de stat în cap.

4. Semnul principal ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracţiuni este . ca semn principal al subiectului. a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii. externă. În cazul anumitor infracţiuni. cum ar fi omorul intenţionat (art. pe lângă condiţiile indicate deja. cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de alin. drept subiecţi ai infracţiunii sunt considerate persoanele fizice responsabile care. În cazul infracţiunilor formale urmarea constă într-o stare de pericol care. De exemplu. precum şi pentru infracţiunile grave. potrivit legii. 11.186 CP) . o scrisoare de ameninţare folosită pentru a şantaja sau alta pentru a da sfaturi cum să fie săvârşită infracţiunea. Obiectul material nu trebuie confundat cu instrumentul (mijlocul) material de care infractorul s-a folosit ori s-a putut servi la comiterea faptei (de exemplu.170 CP).308 CP) poate fi doar persoana care efectuează urmărirea penală. pentru existenţa propriu-zisă a faptei penale sau pentru ca ea să îmbrace o formă calificată. Prin inacţiune se săvârşesc astfel de infracţiuni ca lăsarea în primejdie (art. Este vorba de un subiect special al infracţiunii. ranga cu care a fost spartă uşa în timpul furtului etc. împrejurările săvârşirii infracţiunii etc. pasivitatea.21 CP.). Infractorul se abţine să acţioneze în sensul îndeplinirii unei obligaţiuni de serviciu sau civice. o condiţie specială. precum şi persoanele juridice. orice atingere se concretizează într-o anumită acţiune sau inacţiune care. Latura subiectivă constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a infractorului faţă de materialitatea faptei săvârşite. care. pentru ca acea faptă să constituie infracţiune. şi urmarea sau rezultatul prejudiciabil al infracţiunii.337 CP) poate fi doar un cetăţean al RM etc. metoda. Nu toate infracţiunile au un obiect material. 9. denunţarea calomnioasă (art. Prin acţiune se săvârşesc majoritatea infracţiunilor. deoarece nu la orice infracţiune valoarea socială ce constituie obiectul juridic este susceptibilă de încorporare într-un lucru. prevăzute expres de alin. bun sau persoană. Semnele secundare ale laturii obiective sunt timpul (art. cel al infracţiunii de furt (art. la momentul săvârşirii infracţiunii au atins vârsta de 16 ani. pentru că orice infracţiune aduce atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi pentru că.). urmarea sau rezultatul prejudiciabil şi raportul de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă. Obligativitatea existenţei unui rezultat. interzisă şi descrisă prin textul incriminator al infracţiunii. adeseori. 7. este luată în consideraţie şi responsabilitatea persoanei. nu este menţionată. alte acte normative sau care decurg din contracte etc. Din punct de vedere fizic. Persoanele fizice care au atins vârsta de 14 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave. 5.21 CP.22.311 CP) etc. Dintre infracţiunile lipsite de obiect material pot fi menţionate calomnia (art. refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii (art.200 CP). definind formele şi modalităţile vinovăţiei. este prejudiciabilă. subiect al infracţiunii de trădare de Patrie (art. prevăzută de legea penală.21 al CP. fiind subînţeleasă.CP) îl constituie corpul persoanei. reglementată de art. 23 CP. Semnele principale ale ei sunt: acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă. urmarea sau rezultatul este o modificare pe care acţiunea sau inacţiunea incriminată a produs-o în lumea obiectivă. Prin inacţiune se înţelege rămânerea în inactivitate.145 CP). jaful (art. arată că acestea constau în prevederea sau lipsa de prevedere a rezultatului. tocmai din cauză că loveşte într-o valoare pe care legea o apără.17.163 CP).187 CP) etc.12 CP). impuse prin lege.2 art. neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului (art. adică să aibă o calitate specială. subiectului i se cere. Prin acţiune se înţelege activitatea fizică. În afară de persoană fizică şi juridică şi vârstă. 6. prevăzută de legea penală. a unei urmări e determinată implicit de dispoziţiile art. subiect al infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală (art. mijloacele.313 CP) etc. cerute de lege pentru existenţa infracţiunii. 8. socialmente periculoasă. în mod obligatoriu.3 şi 4 art.9 CP). locul săvârşirii faptei (art. 10. Nu există infracţiune care să nu producă un rezultat. modul. să îndeplinească.bunurile altei persoane etc. Latura obiectivă a infracţiunii constă din totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită. în textul incriminator. comportarea umană activă. 18 CP. În accepţiunea art.

37 CP din 1961). Conform art.vinovăţia. securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM etc. legiuitorul a introdus modificări în privinţa modalităţilor ce servesc drept temei pentru ca persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune să poată fi liberată de răspunderea penală. 15.36 CP). 14. Vinovăţia poate fi intenţionată (art. c) renunţării de bună voie la săvârşirea infracţiunii.2 CP. cum ar fi căinţa activă. Prin scop al infracţiunii se înţelege obiectivul urmărit de infractor. cauzele care înlătură răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţii. în timp ce în situaţia cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei infracţiunea nu se realizează prin lipsa unor trăsături esenţiale ale infracţiunii. f) liberării condiţionate. inviolabilităţii teritoriale. componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. pe cale de consecinţă. pentru completarea laturii subiective. În cazul unor infracţiuni se cere existenţa unei duble forme de vinovăţie (art. În esenţa lor. scopul infracţiunii de trădare de patrie (art. 1. 13. în situaţia liberării de răspundere penală infracţiunea se realizează în toate trăsăturile sale esenţiale. Prin liberarea de răspundere penală se prezumă renunţarea din partea statului la condamnarea şi aplicarea unei pedepse infractorilor în schimbul înlocuirii acesteia prin pedepse de ordin administrativ sau prin aplicarea unor măsuri de siguranţă cu caracter medical şi educativ. cum ar fi lipsa gradului prejudiciabil al unei infracţiuni (art. Numai constatarea corectă a componenţei de infracţiune poate sta la baza calificării concrete a unei fapte conform prevederilor părţii speciale a CP. g) prescripţiei de tragere la răspundere penală. delimitând totodată această instituţie de instituţia liberării de pedeapsa penală prevăzută în cap.20 CP). întrucât.).38 CP) etc. în majoritatea cazurilor nu este obligatorie înlocuirea răspunderii penale prin alte măsuri de constrângere cu caracter extrapenal.52 alin. Prin motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia infracţională şi. liberarea condiţionată de răspundere penală. 2.18 CP).14 alin. Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie doar în cazurile indicate expres în lege (art. e) schimbării situaţiei. a căror menire constă în faptul de a nu admite aplicarea pedepselor penale în cazurile în care este iraţională aplicarea acestora: caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite este redus şi calităţile personale ale făptuitorului oferă această posibilitate. CAPITOLUL VI LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. b) tragerii la răspundere administrativă. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către instanţa de judecată în cazurile: a) minorilor.17 CP) sau din imprudenţă (art. 5.8 şi 9 art.IX CP. În cazul anumitor infracţiuni. care a fost prevăzută numai ca modalitate de liberare de pedeapsa penală .2 CP) sau lipsa vinovăţiei în cazul legitimei apărări (art.337 CP) constă în dăunarea pricinuită suveranităţii. Ţinând cont de natura juridică a instituţiei răspunderii penale. Liberarea de răspundere penală se aplică numai faţă de persoanele în acţiunile cărora sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni şi se deosebesc de cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Bineînţeles. prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (de exemplu. d) căinţei active. 4. care nu au fost cunoscute legislaţiei penale anterioare. 12. care a fost prevăzută numai în calitate de circumstanţă atenuantă (alin. prin textele de incriminare ale acestora sunt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi motiv. sau al stării de extremă necesitate (art. punerea în executare a deciziei. 3.19 CP). Prezentul articol conţine şi unele modalităţi de liberare de răspundere penală.

16 CP).211-XV din 29. Se consideră uşoară sau mai puţin gravă infracţiunea pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 2 ani sau până la 5 ani inclusiv (art.05. Articolul 54. în vigoare din 12. însă instanţa de judecată. 2. Drept condiţii care ar putea servi ca temei de constatare că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale pot fi considerate diverse circumstanţe atenuante ce se referă atât la personalitatea infractorului.03.03. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin. c) instanţa de judecată trebuie să constate că procesul de corectare a individului este posibil fără ca făptuitorul să fie supus răspunderii penale. [Art.X) şi specificate ca măsuri de siguranţă în art. dispune înlocuirea răspunderii penale cu o altă formă de răspundere juridică ce atrage aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ. c) constatarea faptului că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale. 3. care a fost considerată drept cauză de nepedepsire a activităţii infracţionale neconsumate. li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ.06. cât şi la fapta săvârşită.03] 1.211-XV din 29. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. Esenţa acestui tip de liberare de răspundere penală constă în aceea că fapta comisă rămâne a fi considerată infracţiune. în conformitate cu alin. Articolul 55. 5. b) comiterea infracţiunii pentru prima oară. 2. Aplicarea liberării de răspundere penală minorilor este posibilă numai în cazul respectării următoarelor condiţii cumulative: a) infracţiunea trebuie să fie săvârşită pentru prima oară.104. prevăzute la art. dar cu condiţia că pentru infracţiunea anterior săvârşită au trecut termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală sau au fost stinse antecedentele penale. sau în cazul în care această infracţiune este comisă nu pentru prima dată.54 completat prin Legea nr. . prevăzute în partea generală (cap. Infracţiunea se consideră comisă pentru prima oară.(art.05.06. autodenunţarea.03] 1. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ CU TRAGEREA LA RĂSPUNDERE ADMINISTRATIVĂ (1) Persoana care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere administrativă de către instanţa de judecată dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.(1). în cazul în care sunt întrunite condiţiile indicate anterior. [Art.43 CP din 1961). Drept temei pentru aplicarea acestei modalităţi de înlocuire a răspunderii penale poate servi prezenţa cumulativă a următorilor indici: a) comiterea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. faţă de minori pot fi aplicate o serie de măsuri de constrângere cu caracter educativ. în condiţiile limitativ prevăzute de lege pentru unele infracţiuni de o gravitate redusă. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate şi alte împrejurări.55 modificat prin Legea nr. cum ar fi: căinţa sinceră. b) infracţiunea trebuie să fie uşoară sau mai puţin gravă. În corespundere cu prevederile alin. 4. când persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani a comis în adevăr pentru prima dată o infracţiune. renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. în vigoare din 12.16 CP din 1961).2 al prezentului articol. contribuţia activă la descoperirea infracţiunii. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală.(1) li se pot aplica următoarele sancţiuni administrative: a) amendă în mărime de până la 150 unităţi convenţionale. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ A MINORILOR (1) Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.114.

Comparativ cu legislaţia anterioară. prin străduinţa de a acoperi paguba pricinuită.2 CP: a) amendă în mărime de până la 150 de unităţi convenţionale. cu toate că instanţa poate să aprecieze negativ o atare situaţie şi să aplice pentru infracţiunea din nou săvârşită o pedeapsă mai aspră. iar actualul CP atestă această cauză ca o modalitate de liberare de răspundere penală.3. benevol şi definitiv. ARTICOLUL 56. (4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane. aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. fie comiterea repetată a unei infracţiuni. printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse. totodată. prin atitudinea acestuia faţă de organele judiciare. ţinându-se cont şi de cuantumul prejudiciului produs. nu atrage după sine apariţia unei stări de repetare. după aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter administrativ. Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii. 4. dar cu condiţia că au expirat termenele de prescripţie de tragere la răspundere penală ori sunt stinse antecedentele penale pentru infracţiunea comisă anterior ori alte condiţii ce oferă posibilitatea de a stabili că fapta nu este comisă în mod repetat. Legislaţia penală română o consideră cauză de nepedepsire a tentativei de infracţiune. cum ar fi atitudinea vinovatului. 1. Prin comiterea pentru prima oară a infracţiunii se înţelege fie comiterea în adevăr pentru prima dată a unei infracţiuni. locul săvârşirii infracţiunii etc.55 alin. Această cauză este reţinută când persoana. care constă în recunoaşterea faptei. Dacă instanţa de judecată apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru înlocuirea răspunderii penale. de aceea nu atrag apariţia antecedentelor penale. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU RENUNŢAREA DE BUNĂ VOIE LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII (1) Se consideră renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârşirea infracţiunii. pe parcursul executării . dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii. au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii până la capăt. (2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea. mijloacele. fiind incluse în această categorie infracţiuni pentru comiterea cărora pedeapsa maximă nu poate depăşi cinci ani de închisoare. Comiterea din nou a unei infracţiuni. (3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârşită conţine o altă infracţiune consumată. 7. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. a renunţat la ducerea până la capăt a acesteia. Sancţiunile respective nu reprezintă o pedeapsă penală. ce se raportează la modul comiterii faptei. Unii autori au considerat renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii drept o cauză care înlătură caracterul penal al infracţiunii în urma dispariţiei intenţiei făptuitorului de a duce până la capăt activitatea infracţională începută. prin colaborarea în vederea descoperirii infracţiunii şi a altor participanţi la infracţiune. din care rezultă că el regretă fapta comisă. 6. categoria infracţiunilor pentru care poate fi dispusă înlocuirea răspunderii penale prin răspundere administrativă a fost lărgită. Condiţia ce se referă la posibilitatea corectării persoanei fără a fi condamnată penal are la bază informaţii conform cărora făptuitorul poate fi corectat fără a i se aplica o pedeapsă. 8. prin eforturi depuse pentru a înlătura rezultatul infracţiunii. care trebuie să fie evaluat avându-se în vedere toate condiţiile concrete de săvârşire. 5. timpul. precum şi de caracterul prejudiciabil concret al faptei comise. atitudine care poate să se manifeste prin căinţă faţă de victimă.

bănuiala că avantajele materiale ce le-ar obţine ar fi prea mici în raport cu riscul asumat etc. dar numai pentru urmarea efectiv produsă dacă prin activitatea anterioară se va produce. În acest caz persoana poartă răspundere doar pentru acţiunile săvârşite real şi cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni". 2. Dacă organizatorul. care lasă dubiu asupra realităţii faptelor.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale p. ei vor răspunde în mod penal. dacă prin toate măsurile întreprinse au preîntâmpinat comiterea activităţii infracţionale de către autor şi neadmiterea urmărilor prejudiciabile. Renunţarea este benevolă atunci când făptuitorul.prin măsuri active de înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin convingerea autorului de a se reţine de la comiterea infracţiunii. precum şi al tentativei de infracţiune. conştient. 8. Renunţarea este considerată definitivă din momentul în care activitatea infracţională a fost întreruptă nu doar temporar.4 al prezentului articol sunt formulate condiţiile speciale de liberare de răspundere penală a organizatorului. prin refuzul instigatorului de a plăti recompensa pentru comiterea infracţiunii etc. 3. Activitatea din care ar rezulta că făptuitorul a renunţat poate să se manifeste atât prin formă pasivă (renunţarea la executarea următoarelor acţiuni). instigatorului şi complicelui infracţiunii în caz de renunţare de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii. la repetarea actelor infracţionale. din proprie voinţă. dar măsurile întreprinse pot fi recunoscute de instanţa de judecată drept circumstanţe ce atenuează răspunderea penală. Renunţarea de bună voie există numai în cazul în care conduita anterioară a făptuitorului nu întruneşte trăsăturile altei infracţiuni. 7. nefiind constrâns de nimeni şi de nimic. dar pentru totdeauna. 9. Renunţarea nu poate fi considerată voluntară în cazul în care făptuitorul a abandonat executarea din cauza că a întâlnit în calea sa diverse obstacole ce nu pot fi depăşite ori în urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le are asupra sa în condiţiile date nu-i permit să ducă infracţiunea la capăt. În alin. Dacă într-o anumită situaţie există îndoială asupra motivului care l-a determinat pe făptuitor să întrerupă executarea. de exemplu . Complicele nu va fi supus răspunderii penale dacă acesta a întreprins toate măsurile necesare şi dependente de el pentru preîntâmpinarea comiterii infracţiunii. în sensul că nu se cunoaşte cu certitudine că renunţarea se datorează unei cauze independente de voinţa făptuitorului sau unei cauze determinate de voinţa acestuia. Lichidarea pagubei. de exemplu. cât şi al tentativei de infracţiune. înainte ca executarea să se fi terminat.12. instigatorul nu au reuşit să preîntâmpine comiterea infracţiunii de către autor. acte efectuate după consumarea infracţiunii. o vătămare corporală gravă sau de orice alt grad. Anume din aceste considerente nu poate fi recunoscută drept renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii refuzul persoanei. Motivele care l-au determinat pe făptuitor să renunţe pot fi din cele mai diverse: căinţa. persoana nu poate să fie supusă răspunderii penale. sunt . cât şi prin formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor de săvârşire a infracţiunii). 4. abandonează executarea începută. Renunţarea de bună voie poate avea loc atât pe parcursul actelor de pregătire. teama de pedeapsă. Renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii trebuie deosebită de căinţa activă îndreptată spre micşorarea volumului rezultatului produs. Organizatorul şi instigatorul sunt liberaţi de răspundere penală. dându-şi seama că poate continua activitatea infracţională. mila faţă de victimă. Însă independent de motivele care au servit ca temei pentru ca persoana să renunţe la comiterea infracţiunii. 6.14 s-a stipulat că "refuzul benevol de a săvârşi infracţiunea de viol urmează să fie examinat ca circumstanţă care exclude răspunderea penală pentru aceste infracţiuni. se consideră că este un caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii.actelor de pregătire. Prin HP CSJ nr. acordarea de ajutor în vederea cercetării infracţiunii. renunţă la comiterea în continuare a infracţiunii. remuşcarea. de exemplu. 5. situaţia rezolvându-se în favoarea făptuitorului. Astfel.38 din 20. după primul insucces. făptuitorul nu va răspunde. pentru tentativă de omor în caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii.

Temeiul aplicării liberării de răspundere penală în cazurile respective constă în posibilitatea acordată de stat persoanelor care comit astfel de infracţiuni de a evita tragerea la răspundere penală prin preîntâmpinarea cauzării unor daune grave cetăţenilor. prevăzute în partea specială a CP. au săvârşit infracţiunea pentru prima oară. 1.drept o modalitate distinctă de liberare de răspundere penală.57 CP. a contribuit activ la descoperirea infracţiunii. În corespundere cu prevederile art.recunoscute . au comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă şi.2 include modalităţile speciale de liberare de răspundere penală.prin prevederile art.57 CP .(1). b) infracţiunea comisă este uşoară sau mai puţin gravă. pentru ca o persoană să fie liberată de răspundere penală datorită schimbării situaţiei. în al doilea rând. cât şi la activitatea altor persoane care au contribuit la comiterea infracţiunii. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a reparat în alt mod prejudiciul pricinuit de infracţiune. a săvârşit o infracţiune de altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. dar din proprie iniţiativă. se va stabili că persoana sau fapta săvârşită nu mai prezintă pericol social. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU SCHIMBAREA SITUAŢIEI Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă. Dar sfera de aplicare a acestei modalităţi de liberare de răspundere penală a fost îngustată prin introducerea a două condiţii limitative: acest tip poate fi aplicat numai persoanelor care. după săvârşirea infracţiunii. reîntoarcerea unui obiect de acelaşi fel sau compensarea sub o altă formă a pagubei pricinuite. Condiţia a treia presupune autodenunţarea de bună voie. în primul rând. În calitate de temei suplimentar. se prezintă la organele abilitate pentru a-şi recunoaşte vinovăţia de comiterea unei infracţiuni. c) persoana s-a autodenunţat de bună voie. 1. Prin compensarea daunei materiale cauzate sau repararea prejudiciului pricinuit prin infracţiune se au în vedere reîntoarcerea contraechivalentului lucrului pierdut. 3. a reparat prejudiciul pricinuit de infracţiune. este necesară cel puţin prezenţa unuia din următoarele temeiuri: a) fapta săvârşită să nu prezinte pericolul social al unei infracţiuni datorită schimbării situaţiei în limitele unei întreprinderi. statului. precum de alte probe. Primele două condiţii au fost deja descrise în comentariul efectuat la art. datorită schimbării situaţiei. instituţii. informaţii. în condiţiile alin. 2. datorită schimbării situaţiei. urmează să reţinem situaţia că la data judecării cauzei se va stabili că persoana sau fapta săvârşită. În noul CP este prevăzută liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă pentru pregătirea actului de terorism. s-a autodenunţat de bună voie. Articolul 57. (2) Persoana care. 2. când persoana. Din conţinutul legii rezultă că. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau. nu mai prezintă pericol social. la data judecării cauzei. ele fiind valabile şi pentru prezentul articol. care anterior nu au fost cunoscute organelor de urmărire penală. acte. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii se caracterizează prin prezentarea de date. trădării de Patrie etc. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU CĂINŢA ACTIVĂ (1) Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea. din diferite motive. Alin. 5. a contribuit activ la descoperirea acesteia. liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana a săvârşit o infracţiune pentru prima dată. Liberarea de răspundere penală în baza temeiurilor indicate în acest articol a fost prevăzută şi în legislaţia anterioară. dării de mită. 6. societăţii. Articolul 58.55 CP. Datele respective pot să se refere atât la activitatea persoanei care se denunţă. 4. localităţi sau chiar ale unui stat prin . în alt mod.

.16 al prezentului CP în categoria infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt incluse infracţiunile pentru care legea penală prevede pedeapsă maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani inclusiv.59 CP. nu este dependentă de alcool sau droguri. fiind posibilă corectarea acesteia fără aplicarea unei pedepse penale. (3) În cazul săvârşirii de către persoană a unei noi infracţiuni. b) 5 ani de la săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave. urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat. În corespundere cu prevederile art. b) persoana îşi recunoaşte vinovăţia. revocarea stării excepţionale etc. prin alte condiţii care exclud săvârşirea unor noi infracţiuni analogice. fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art.2 p. (2) Prescripţia curge din ziua săvârşirii infracţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată. 1. liberarea condiţionată de răspundere penală este posibilă în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana este pusă sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.2). d) 20 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave. (4) Prescripţia se va întrerupe dacă. sociale sau politice de mari proporţii.întreprinderea unor reforme economice. Prin recunoaştere a vinovăţiei se are în vedere situaţia în care învinuitului i s-a explicat dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa (art. persoana va săvârşi o infracţiune pentru care. c) persoana nu prezintă pericol.(1). introducerea cartelelor. 3. cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală. iar acesta acceptă să depună mărturii şi şă dea explicaţii referitoare la învinuirea înaintată. În corespundere cu prevederile art. Articolul 59. procedura în cauza penală urmează a fi încetată. 4. care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol social. fiindcă. Dacă există temeiurile enunţate. Procedura de suspendare condiţionată de răspundere penală se dispune pe un termen de până la un an. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat. Atare condiţii pot fi înrolarea persoanei în armată. 2. e) 25 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave. datorită schimbării situaţiei. o dată cu expirarea acestui termen. procurorul înaintează judecătorului de instrucţie un demers prin care solicită liberarea de răspundere penală a învinuitului.66 CPP alin. care permit ca un anumit tip de infracţiuni să-şi piardă concret pericolul social al unei infracţiuni. c) 15 ani de la săvârşirea unei infracţiuni grave. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE RĂSPUNDERE PENALĂ În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. se căieşte sincer de comiterea infracţiunii. îmbolnăvirea gravă etc. Articolul 60. PRESCRIPŢIA TRAGERII LA RĂSPUNDERE PENALĂ (1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârşirii infracţiunii au expirat următoarele termene: a) 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare. schimbarea banilor. dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale. În situaţia în care învinuitul respectă condiţiile stabilite. nu mai sunt necesare aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter penal faţă de persoana respectivă. conform prezentului cod. poate fi aplicată . b) persoana să înceteze a mai fi social-periculoasă datorită schimbării situaţiei şi condiţiilor exterioare de activitate în care ea se afla în momentul comiterii infracţiunii. 5. Se consideră că persoana nu prezintă pericol social în cazul în care nu este anterior condamnată. 3.57 CP. stabilindu-se faţă de învinuit una sau mai multe obligaţiuni care urmează să fie îndeplinite pe parcursul termenului de suspendare a urmăririi penale.

În aceste cazuri. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe un termen de 35 de ani. Prescripţia răspunderii penale constă în stingerea dreptului statului de a pedepsi şi a obligaţiunii infractorului de a suporta consecinţele faptei sale.60 CP sunt stabilite trei condiţii cumulative. În cazul infracţiunilor prelungite termenul de prescripţie începe să curgă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. (7) Termenele prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data săvârşirii infracţiunii erau minori. În cazul infracţiunii continue data începerii curgerii termenului de prescripţie se consideră momentul încetării activităţii infracţionale din care infracţiunea se consideră consumată. aplicarea prescripţiei se realizează de către instanţa de judecată şi. 4. legea stabileşte următoarele 5 tipuri de prescripţie: doi ani. infracţiuni de război sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă instanţa nu va găsi posibilă aplicarea prescripţiei şi liberarea de răspundere penală. Prescripţia se suspendă. persoana nu poate fi supusă răspunderii penale. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe 35 de ani. moment din care începe să curgă de la început primul termen al prescripţiei. curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării.I din partea . Prin aceasta se are în vedere că se pierde beneficiul timpului scurs până la comiterea celei de a doua infracţiuni. douăzeci de ani. cinci ani. cincisprezece ani. În cazul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni excepţional de grave. Într-o asemenea situaţie timpul suspendării prescripţiei nu intră în termenul de prescripţie. Prescripţia produce efecte asupra tuturor infracţiunilor. În funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite. determinată prin natura şi specia pedepsei ce poate fi aplicată pentru comiterea acesteia. c) persoana să nu se sustragă de la urmărirea penală. după trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege de la data săvârşirii infracţiunii. În această situaţie termenul de prescripţie pentru prima infracţiune începe să curgă simultan cu cel de-al doilea termen de prescripţie. dacă instanţa nu va găsi raţional de a aplica prescripţia. Calcularea prescripţiei în acest caz începe din momentul săvârşirii unei infracţiuni noi. actelor de identitate etc. iar prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat. 5. (8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii. poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de doi ani. iar curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau al autodenunţării. 7. Cursul termenului de prescripţie se întrerupe dacă în perioada acestuia se săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care. Cu toate acestea. indiferent dacă aceasta a fost sau nu descoperită ori infractorul . potrivit alin. Prin prevederile art. 1.identificat. 2. care se referă la aplicarea prescripţiei răspunderii penale: a) expirarea termenelor indicate în lege.4 al prezentului articol. dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. Aceasta înseamnă că data începerii curgerii termenului de prescripţie este ziua săvârşirii infracţiunii. dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată prin schimbarea domiciliului. b) pe parcursul termenelor indicate în lege nu se va săvârşi o infracţiune de o anumită gravitate. cu excepţia celor săvârşite contra păcii şi omenirii. 3. 6. douăzeci şi cinci de ani.pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. care sunt imprescriptibile şi sunt stabilite prin prevederile cap. Însă persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. (5) Curgerea prescripţiei se suspendă dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. (6) Aplicarea prescripţiei faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune excepţional de gravă se decide de către instanţa de judecată.

ea corespunde întru totul cerinţelor art. De exemplu. societăţii. b) este un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului. Aplicarea pedepsei penale numai de către instanţele de judecată este o măsură de garanţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi ale persoanei concrete (art. statului.99 CP) şi măsurile de constrângere cu caracter educativ (a se vedea comentariul de la art. Ca sancţiune de drept penal. al doilea . b) este o sancţiune prevăzută de lege pentru o anumită încălcare a normelor de drept penal.. În al doilea rând. Pedeapsa penală ca măsură de constrângere statală se deosebeşte. 5. în numele legii". Restabilirea echităţii sociale presupune restabilirea drepturilor lezate . în numele legii. 7. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor. pedeapsa: a) este instituită şi folosită numai de către stat. ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică. În alin. cât şi a altor persoane. 3.1 al prezentului articol prevede temeiurile de drept penal şi de drept procesual-penal ale aplicării pedepsei juridice..62 CP).. Mai întâi pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale.unei anumite persoane. d) este o măsură de represiune. e) cauzează anumite lipsuri şi restricţii drepturilor persoanei condamnate..2 al acestui articol este formulat pe nou scopul pedepsei penale. corectarea condamnatului. apoi corectarea condamnatului. de alte măsuri de siguranţă. . 2. Pedeapsa penală este definită ca o sancţiune juridică cu următoarele trăsături: a) este o măsură de constrângere statală. infractorul fiind ajutat să se corecteze şi făcut să înţeleagă că trebuie să respecte legile şi normele de convieţuire socială. 9. reîncadrarea vinovatului în societate după ispăşirea pedepsei echitabile. disciplinar sau civil. f) în urma aplicării pedepsei penale persoanei respective îi sunt cauzate anumite lipsuri şi restricţii în drepturi (a se vedea dispoziţia art.21 CRM).104 CP). cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor. Numai pedeapsa penală serveşte drept temei al antecedentelor penale. c) este prevăzută de lege şi aplicată de instanţele de judecată."se aplică de instanţele de judecată. pedeapsa penală se diferenţiază de alte sancţiuni juridice sau de constrângerea aplicată în mod contravenţional.în urma infracţiunii . e) această măsură este aplicată numai faţă de persoana concretă care a săvârşit o infracţiune prevăzută de actualul CP. d) este o măsură de corectare. Primul este formulat prin sintagma: "pedeapsa penală . persoanelor care au săvârşit infracţiuni. CAPITOLUL VII PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. în numele legii.".29 DUDO. Alin. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. conform căruia individul are îndatoriri faţă de colectivitate şi este supus numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei. cât şi din partea altor persoane... Persoanele vinovate de comiterea infracţiunilor indicate sunt judecate indiferent de perioada de timp care a trecut de la comiterea infracţiunii. privaţiune pentru cel care a săvârşit o infracţiune. precum şi reîntoarcerea. NOŢIUNEA ŞI SCOPUL PEDEPSEI PENALE (1) Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată.specială. (2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. 1. în primul rând.persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Noţiunea de pedeapsă penală formulată de legiuitor corespunde pe deplin actelor normativ-juridice internaţionale referitoare la drepturile omului şi la comportarea cu condamnaţii. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor. cum ar fi măsurile de constrângere cu caracter medical (a se vedea comentariul de la art.se aplică . 4. deci totdeauna poartă caracter personal. 8. c) se aplică numai de către instanţa de judecată. 6.

detenţiunea pe viaţă.24 alin. ca scop al pedepsei penale. ea nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.2 al prezentului articol corespunde cerinţelor art. c) retragere a gradului militar.3 CEDO). Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.16 CP). Orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate şi cu respectarea demnităţii inerente persoanei umane (art. nici la pedepse sau tratamente crude. respectiv. b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.Echitatea socială a pedepsei se realizează atunci când faţă de persoana care a încălcat legea penală se aplică sancţiunea penală corespunzătoare gradului prejudiciabil al infracţiunii comise. 10 ale Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art. în al doilea rând. h) detenţiune pe viaţă. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedepse principale. Acest concept stipulat în alin. detenţiunea pe viaţă se aplică numai în calitate de pedepse principale. circumstanţelor acesteia şi persoanei vinovate. 2. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă complementară.7 alin.5 DUDO şi art. Consecutivitatea pedepselor în sistemul vizat: în primul rând. . g) închisoare. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR FIZICE (1) Persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă.şi se termină cu cea mai aspră . 12. închisoarea. inumane sau degradante. Articolul 62. 13. presupune conştientizarea de către infractor a celor săvârşite şi reîntoarcerea. constituie şi un avertisment pentru alte persoane care ar putea să săvârşească infracţiuni.2 CRM). 11. e) arest. d) munca neremunerată în folosul comunităţii.de către condamnaţi (prevenţia specială). (3) Amenda. cât şi ca pedepse complementare. reîncadrarea lui în activitatea societăţii. orientează instanţele de judecată spre determinarea pedepselor persoanelor care au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Corectarea condamnatului. a unui titlu special. se exclude pedeapsa penală pentru una şi aceeaşi faptă (art. Această concepţie se deduce din scopul legii penale (art. din care rezultă că nimeni nu va fi supus la tortură.7. ca o măsură de constrângere şi institut de drept aplicat faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune concretă. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Acest sistem de pedepse fixat de legiuitor începe cu cea mai blândă . dă posibilitate să se ţină seama de aprecierile şi cerinţele legiuitorului referitoare la sancţiuni atunci când instanţa de judecată aplică o măsură mai blândă decât cea prevăzută pentru infracţiunea săvârşită. de bunuri.1) prevede pedepsele ce pot fi aplicate persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni. 10.amenda . implicând o privaţiune de drepturi.2 CP). Pedeapsa. începând cu cele mai blânde (a se vedea comentariul de la art. f) trimiterea într-o unitate militară disciplinară (pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar în termen. El trebuie convins că respectarea legii penale este o necesitate şi că numai prin respectarea legii el va putea evita aplicarea şi executarea altor pedepse. dar şi de către alte persoane (prevenţia generală). a unui titlu special. în primul rând . de la acest sistem (a se vedea comentariul la art. arestul. Prezentul articol (alin.79 CP). pornind.2 CP). o restrângere a acestora. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii. 1. De asemenea. (4) Retragerea gradului militar. Exceptând faptul că pedeapsa îndeplineşte o funcţie de constrângere.

74 CP). detenţiunea pe viaţă. (3) Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atât ca pedepse principale. O parte din categoriile pedepselor enumerate în acest articol nu pot fi aplicate unor persoane condamnate (a se vedea comentariul la art. precum şi datele ce-l caracterizează pe inculpat care au fost dovedite la examinarea cauzei în instanţa de judecată şi luate în consideraţie la determinarea pedepsei. Pedeapsa complementară este acea care îndeplineşte rolul de completare a represiunii şi este aplicabilă numai după o pedeapsă principală. 3. (2) Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală.64 CP). Alin. în categoria pedepselor principale pot fi aplicate amenda şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. Amenda este aplicată de instanţa de judecată persoanelor juridice ca pedeapsă principală (a se vedea comentariul la art. 1. luând în consideraţie circumstanţele infracţiunii şi personalitatea celui vinovat (a se vedea comentariul la art. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă. Totodată.73 CP). În sentinţă este necesar să reflectăm detaliat circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea vinovatului.2 determină în mod direct numai pedepsele principale. 71 CP). 5. 68. 3. 7. în anumite cazuri prevăzute pentru infracţiunea concretă. Pedeapsa principală poate fi însoţită. Acestea sunt: munca neremunerată în folosul comunităţii.Sistemul pedepselor penale reflectă pe deplin principiul echităţii sociale. (2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. În afară de pedepsele nominalizate. Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală sau complementară (a se vedea comentariul la art. c) lichidare. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei. aplicarea lui umană şi constă în corespunderea pedepsei cu fapta săvârşită. acest sistem permite instanţelor de judecată aplicarea celor mai exigente pedepse faţă de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor grave.67. închisoarea.7 CP). Articolul 63. 4.6474 CP. 8. Pentru prima dată în CP al RM legiuitorul a prevăzut anumite pedepse faţă de persoanele juridice care desfăşoară activităţi de întreprinzător. arestul. caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. Lichidarea persoanei juridice de asemenea poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. 6. cât şi ca pedepse complementare. Concomitent aceste măsuri pot fi aplicate şi în calitate de pedepse complementare. dar şi în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea comentariul la art. Conţinutul şi comentariile noţiunilor respective se vor citi în context cu cele de la art. deosebit de grave şi excepţional de grave. AMENDA (1) Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. Articolul 64. Prin pedeapsă principală se înţelege acea pedeapsă pe care instanţa de judecată o poate aplica în singularitate pentru fapta penală săvârşită. 2. 4. b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate. . de o pedeapsă complementară.

000 de unităţi convenţionale.(3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1. 2. a cărei esenţă constă în achitarea de către condamnat în contul statului a unei anumite sume de bani. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de la achitarea amenzii fixate.67.000 de unităţi convenţionale.68 sau 70.000 unităţi convenţionale. totodată ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat. potrivit prevederilor art. (6) Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare. 6. învăţătura persoanelor faţă de care are asemenea obligaţiuni legale. luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii. 156 CP). Cuantumul general al amenzii pentru persoanele juridice este stabilit în limitele de la 500 până la 10. să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. suma amenzii este prevăzută în unităţi convenţionale. precum şi în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă (art.000 unităţi convenţionale.21 alin. Suma amenzii se înlocuieşte cu arest sau închisoare. mărimea amenzii trebuie stabilită în aşa mod ca să nu-l pună pe infractor în situaţia de a nu-şi îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea. cuantumul căreia este stabilit de legea penală pentru anumite infracţiuni. 92 CP). (5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară. în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite.000 unităţi convenţionale. [Art. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendă.000 de unităţi convenţionale. de mărimea daunei cauzate. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu arest sau închisoare în limitele termenelor prevăzute la art. Amenda este o pedeapsă principală sau complementară pecuniară. educarea.64 modificat prin Legea nr. art. în cazurile aplicării de către instanţa de judecată a unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea concretă (art. Cuantumul special al amenzii este stabilit pentru fiecare infracţiune în parte. iar pentru infracţiunile comise din interes material până la 5. luându-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei. instanţa de judecată poate. de asemenea. 5. Ca pedeapsă principală amenda este prevăzută drept alternativă a altor tipuri de pedepse (a se vedea. Cuantumul general al amenzii pentru persoanele fizice este stabilit în limitele 150-1. în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite.305-XV din 11 iulie 2003] 1. (7) În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară. c) situaţia economico-financiară a întreprinderii. mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500 la 10. Pentru o anumită stabilitate. (4) În cazurile prevăzute la art. Aici legiuitorul a accentuat că la determinarea mărimii amenzii trebuie să avem în vedere caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. În aceste cazuri suma concretă se apreciază în funcţie de: a) caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. 3. Pentru infracţiunile comise din interes material cuantumul amenzii pentru persoanele fizice poate ajunge până la 5.79 CP).(3). instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. Amenda ca pedeapsă principală poate fi folosită. ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat. . b) mărimea daunei cauzate. de exemplu. calculându-se o lună de arest sau închisoare pentru 50 unităţi convenţionale.154. 4. 155. Pornind de la cele expuse.

13. instanţa de judecată trebuie să se bazeze pe cerinţele ca pedeapsa să poată fi executată. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanelor juridice de la achitarea amenzii fixate. executorul public. 14. în funcţie de suma amenzii. de către condamnat a deciziei instanţei de judecată de a achita în termen amenda stabilită. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii prin arest sau închisoare. (3) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară şi în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracţiunile din Partea specială a prezentului cod. dacă. a amenzii condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. Articolul 65. În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită. În cazul în care condamnatul nu este în stare să achite amenda. la trimiterea .5 art. instanţa de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă. conform prevederilor alin. PRIVAREA DE DREPTUL DE A OCUPA ANUMITE FUNCŢII SAU DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii. la cererea condamnatului. 10. (2) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată pentru 50 de unităţi convenţionale de amendă. să nu-l lipsească pe condamnat şi pe familia acestuia de mijloace de existenţă. Stabilind amenda maximă (prevăzută în articolul respectiv al părţii speciale a CP). 8. Achitarea amenzii de către condamnat se efectuează în termenul stabilit de către instanţa de judecată şi documentele de confirmare a acesteia urmează a fi prezentate instanţei. (4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii. La înlocuirea amenzii prin arest sau închisoare se calculează o lună de arest sau închisoare pentru 50 de unităţi convenţionale neachitate. 11. condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. La determinarea sumei amenzii instanţa de judecată în fiecare caz concret ia în consideraţie nu numai gravitatea infracţiunii comise. fapt care va conduce implicit la îngreuierea vieţii condamnatului. termenul ei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. în calitate de pedeapsă principală. poate amâna sau eşalona plata pe un termen de până la un an (a se vedea CEx). ţinând cont de caracterul infracţiunii săvârşite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activităţi. 15.5 al prezentului articol. instanţa de judecată. fără motive obiective. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia (a se vedea comentariul la p. motivul acesteia. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la arest.7. 12. 9. Funcţia de constrângere a pedepsei prin amendă poate fi realizată şi prin micşorarea patrimoniului persoanei vinovate. Amenda ca pedeapsă penală se deosebeşte de cea administrativă prin faptul că ea se stabileşte de judecată şi atrage antecedente penale. instanţa judiciară. instanţa de judecată va considera imposibilă păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. dar şi persoana celui vinovat. circumstanţele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea. La aplicarea. să fie posibilă (reală). 16. influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului.88 CP).

într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale. 1. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedeapsă principală, cât şi în calitate de pedeapsă complementară. Această categorie de pedeapsă este constituită din două interdicţii diferite: privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii şi privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. 2. Interzicerea acestui drept este determinată de obicei de activitatea infracţională a condamnatului care s-a folosit de funcţia sau profesia sa ori de o anumită activitate pentru a săvârşi infracţiunea. Prin săvârşirea infracţiunii folosindu-se de funcţia, de profesia sa, condamnatul este considerat nedemn să o mai exercite în continuare, pe o anumită perioadă de timp, stabilită de instanţa de judecată, între 1 şi 5 ani. 3. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii ca măsură de pedeapsă poate fi aplicată faţă de persoanele care se află în serviciu în organele de stat sau în administraţia publică locală, precum şi faţă de cele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. 4. Măsura de pedeapsă enunţată se realizează prin rezilierea contractului de muncă între condamnat şi administraţia respectivă. Acest fapt este confirmat de inscripţiile operate în carnetul de muncă, şi anume: în ce temei, pe ce perioadă şi de la care funcţii sau activitate este îndepărtat condamnatul. 5. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate ca măsură de pedeapsă presupune interzicerea, în baza sentinţei de judecată, de a practica activitatea nominalizată de către o persoană concretă. Astfel de activitate poate fi de natura aceleia de care condamnatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii. Ea include atât activitatea de bază (serviciul), de exemplu, medicina, pedagogia, justiţia, conducerea mijloacelor de transport în bază de contract etc., cât şi activitatea în afara serviciului, de exemplu, conducerea transportului personal, vânătoarea etc. 6. Decizia de a priva condamnatul de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate este adoptată de instanţa de judecată în baza materialelor dosarului, ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care agravează răspunderea etc. (a se vedea comentariul la art.75 CP). 7. Instanţa de judecată, la emiterea sentinţei, nu poate interzice condamnatului să ocupe în genere o funcţie de răspundere, dar trebuie să nominalizeze care funcţii anume în organele de stat, ce activitate şi pe ce perioadă condamnatul nu are dreptul să le ocupe. 8. Prin dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se înţelege un post într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori o subdiviziune, filială a lor, în care persoana respectivă, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări deţine anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice (a se vedea prevederile art.123 şi 124 CP şi comentariul acestui articol). 9. Pedeapsa de privare a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă principală sau ca pedeapsă complementară la pedeapsa sub formă de amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, se execută de către serviciile de executare de la locul de trai al condamnaţilor. 10. Conform alin.3 art.65 CP, aceste două măsuri se pot aplica drept pedepse complementare şi în cazurile în care ele nu sunt prevăzute în articolele părţii speciale a prezentului cod. În aceste cazuri caracterul infracţiunii comise e determinat în funcţie de postul ocupat sau de activitatea practicată şi de posibilitatea infractorului de a le utiliza în scopul săvârşirii noilor infracţiuni. Dacă infracţiunea nu este legată de activitatea profesională, inculpatul nu poate fi privat de dreptul de a exercita această activitate. 11. Faptul că la momentul emiterii sentinţei inculpatul nu ocupa încă o anumită funcţie de stat şi nu practica activitatea cu care a fost legată infracţiunea, nu poate fi piedică pentru aplicarea acestor pedepse. Mai mult, instanţa poate aplica pedepsele enunţate şi în cazul în care infractorul îndeplinea anumite funcţii, obligaţiuni temporare la comandă sau indicaţie.

12. Modul de aplicare a pedepselor menţionate este stabilit concret în alin.4 art.65, şi anume: când ele sunt numite în calitate de pedepse complementare la amendă sau la muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul se calculează din momentul rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei), iar când ele sunt aplicate în calitate de pedepse complementare la arest, la trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare - din momentul terminării executării pedepsei principale. Articolul 66. RETRAGEREA GRADULUI MILITAR, A UNUI TITLU SPECIAL, A GRADULUI DE CALIFICARE (CLASIFICARE) ŞI A DISTINCŢIILOR DE STAT În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii, poate retrage condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de calificare (clasificare) şi distincţiile de stat. 1. Această categorie de pedeapsă poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea alin.4 art.62 CP). Pornind de la cerinţele alin.5 art.90 CP, ea poate fi aplicată şi în caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 2. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat poate fi aplicată în caz de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave (a se vedea comentariul de la art.16 CP), ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii şi de persoana infractorului. 3. Gradul militar este o menţiune a persoanei care îndeplineşte o anumită activitate militarizată. El se confirmă în corespundere cu Statutul Forţelor Armate şi cu Regulamentul serviciului militar persoanei concrete în timpul serviciului activ sau în retragere. 4. Titlul special este, de asemenea, o menţiune de stat acordată persoanelor respective care ocupă în modul stabilit de lege o funcţie în organele publice şi îndeplineşte anumite funcţii, atribuie anumite drepturi şi obligaţiuni. 5. Gradul de calificare (clasificare) reprezintă o anumită apreciere a persoanei, determinată în modul stabilit de organele respective în diverse domenii. 6. Distincţia de stat este menţiune de stat ce constă în aprecierea unor merite deosebite în ştiinţă, cultură, producţie etc. Ea se confirmă în modul stabilit special de şeful statului şi atrage după sine anumite drepturi, înlesniri. 7. Instanţa de judecată care a luat decizia privind retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat, în calitate de pedeapsă complementară, imediat după intrarea în vigoare a sentinţei, printr-o sesizare, aduce această decizie la cunoştinţa organului care i-a conferit condamnatului gradul, titlul sau distincţia respectivă. La sesizare se anexează şi copia sentinţei. 8. Organul respectiv va efectua modificările necesare în documentele de conferire a gradului, titlului sau distincţiei şi va lua măsurile respective de privare de dreptul de purtare şi de înlesnirile pe care le acordă aceste grade, titluri sau distincţii. Despre aceasta va fi informată instanţa. 9. Retrogradarea gradului militar poate fi aplicată nu numai persoanelor concrete în timpul serviciului activ, dar şi celor ce au trecut în rezervă. 10. Instanţa de judecată nu este în drept de a priva condamnatul de titlul sau gradul ştiinţific. 11. În caz de anulare a sentinţei de condamnare pe căile ordinare de atac în instanţa de apel sau recurs, instanţa este obligată să sesizeze organul respectiv şi să expedieze în adresa lui copia hotărârii de anulare a pedepsei. Articolul 67. MUNCA NEREMUNERATĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII (1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi.

(3) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. (4) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vârsta de pensionare. (5) Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. [Art.67 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă principală (a se vedea art.62 alin.2 CP). Condamnatul nu va fi remunerat pentru astfel de muncă, indiferent de volumul sau calitatea acesteia, adică este o muncă gratuită. 2. Astfel de activitate se efectuează de către condamnat în afara timpului serviciului de bază sau de studii. Caracterul muncii, locul şi volumul ei sunt determinate de autorităţile administraţiei publice locale şi nu poate depăşi 4 ore pe zi. 3. În funcţie de caracterul infracţiunii săvârşite şi de persoana inculpatului, munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi stabilită pe un termen de la 60 până la 240 de ore. De obicei, această pedeapsă se aplică pentru infracţiuni uşoare şi mai puţin grave, care prevăd o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare (a se vedea art.153, 157, 202, 222, 256, 261, 288, 303, 351, 352, 357 CP) sau pentru care în calitate de pedeapsă nici nu se aplică închisoarea (a se vedea art.177, 178, 196, 199, 203, 204, 241, 249, 255, 256, 355 CP). 4. Constrângerea prin aplicarea acestei pedepse constă în faptul că munca neremunerată poartă un caracter obligatoriu pentru condamnat. 5. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii neremunerate în folosul comunităţii, pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunităţii se înlocuieşte prin arest, calculele respective fiind prevăzute în acest articol. 6. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă de către condamnat, fără motive, într-un termen rezonabil (îndelungat) a obligaţiunilor determinate de către administraţia publică locală. 7. Faptul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii corespunzătoare trebuie semnalat de către organul care execută pedeapsa în judecata care a aplicat această măsură, alăturând şi demersul de a efectua înlocuirea acestei pedepse cu una mai aspră în condiţiile legii. 8. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor indicate în alin.4 al prezentului articol, cu condiţia că la momentul examinării dosarului în judecată sunt anexate documentele respective ale condamnaţilor care certifică invaliditatea: vârsta, existenţa copiilor până la 8 ani, starea de gestaţie a femeilor etc. 9. Pedeapsa enunţată trebuie să fie ispăşită de către condamnat în termen de cel mult 18 luni de la data rămânerii definitive în vigoare a hotărârii judecătoreşti. Neîndeplinirea fără motive reale a muncii neremunerate în folosul comunităţii în termenul vizat trebuie considerată ca eschivare cu rea-voinţă de la pedeapsa numită şi atrage consecinţele indicate în alin.3 al prezentului articol. 10. În cazul în care condamnatul în timpul executării pedepsei nominalizate este recunoscut invalid de gradul I sau II, organul de executare înaintează instanţei judecătoreşti o prezentare privind liberarea de executarea ulterioară a pedepsei, iar în caz de graviditate a condamnatei prezentare privind suspendarea executării pedepsei până la naştere, apoi persoana este liberată de executare, deoarece cade sub altă interdicţie - are copil în vârstă de până la 8 ani. Articolul 68. ARESTUL (1) Arestul constă în privarea de libertate pe un termen de la 3 la 6 luni care se execută în instituţii special destinate ţinerii sub arest în condiţiile prevăzute de Codul execuţional.

şi se aplică de către instanţă numai militarilor în termen şi persoanelor echivalate lor (studenţilor instituţiilor militare pentru infracţiunile săvârşite în timpul studiilor. (3) Arestul nu poate fi aplicat persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani. Arestul este o măsură privativă de libertate şi constă în izolarea de societate a persoanei condamnate într-un penitenciar. Acestor persoane. în cazurile prevăzute de lege. separat de cel în care se execută închisoarea. 3. ţinând cont de circumstanţele concrete şi de persoana condamnatului. găseşte de cuviinţă să aplice. iar în caz de înlocuire a muncii neremunerate cu arestul termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. au săvârşit infracţiuni uşoare. Arestul aplicat militarilor se execută în camera de arest a garnizoanei respective încăpere special amenajată pentru deţinerea militarilor ce comit diverse încălcări de serviciu. indiferent de termenul mic al acestuia. va avea un efect pozitiv asupra vinovatului. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară este o pedeapsă principală. găseşte de cuviinţă să aplice. TRIMITEREA ÎNTR-O UNITATE MILITARĂ DISCIPLINARĂ Militarilor care. pe un termen de până la 2 ani. în cazul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la aceasta.68 completat prin Legea nr. Articolul 69. în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. nu li se aplică trimiterea într-o unitate militară disciplinară.06. această pedeapsă nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. Arestul este o nouă măsură de constrângere statală în calitate de pedeapsă principală. poartă uniforma militară şi sunt asigurate cu hrană conform normelor stabilite în armata naţională. Persoanele trimise să ispăşească pedeapsa într-o unitate militară disciplinară îşi păstrează statutul de militari. Pornind de la caracterul strict al acestei pedepse. 5. Aceste condiţii sunt prevăzute de legislaţia executorie. termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. 5. 6. În această unitate pot fi trimişi militarii care.03. Aceasta este o unitate militară deosebită în care. Conform CP. Unitatea militară disciplinară este o nouă denumire care a înlocuit sintagma batalion disciplinar din CP anterior.03] 1. 4. arestul nu poate fi aplicat persoanelor ce n-au împlinit vârsta de 16 ani. precum şi alte infracţiuni. În condiţiile actuale ale societăţii arestul poate fi aplicat în cazurile infracţiunilor uşoare. chiar şi în cazurile condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. în baza aplicării Statutelor militare. precum şi în cazurile în care instanţa de judecată. se creează condiţii speciale de executare a pedepsei pentru militarii în termen condamnaţi. în cazurile în care instanţa de judecată.211-XV din 29. [Art. Modalitatea executării arestului în camera nominalizată este reglementată de statutele militare şi de alte acte normative ale Forţelor Armate ale RM. (4) Militarii execută pedeapsa cu arest în camera de arest a comenduirii militare. au săvârşit infracţiuni li se poate aplica trimiterea într-o unitate militară disciplinară. 2. femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. dacă până la admiterea în aceste instituţii ei n-au trecut serviciul militar în termen). 3. Se presupune că regimul de izolare pentru condamnat. El se aplică pe un termen de la 3 până la 6 luni. 4. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară în locul închisorii nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. . femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen.(2) La aplicarea arestului în locul muncii neremunerate în folosul comunităţii.05. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen. în vigoare din 12. în cazurile în care ele săvârşesc infracţiuni în timpul serviciului militar în termen. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. 1.90 CP). 2.

ÎNCHISOAREA (1) Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei. 7. (3) Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor. semiînchis şi închis (a se vedea comentariul la art.6. Articolul 70. 6. Termenul închisorii pentru ei nu poate depăşi 15 ani. (2) Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave. se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani (a se vedea comentariul la art. iar în cazul unui cumul de sentinţe. În caz de înlocuire a pedepsei închisorii cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală ce constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii. (2) Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni la 25 de ani. Timpul deţinerii condamnatului într-o unitate militară disciplinară nu intră în termenul de efectuare a serviciului militar. caporalilor. (4) La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni.5 art. Pedeapsa în formă de închisoare. cu titlu de graţiere. nu se aplică trimiterea într-o unitate disciplinară persoanelor angajate în Armata Naţională pe bază de contract. Termenul de deţinere a condamnaţilor în închisoare este stabilit de la 6 luni până la 25 de ani în funcţie de gravitatea infracţiunii concrete. prevăzute de partea specială a prezentului cod şi de persoana vinovatului. stabilită prin sentinţa instanţei de judecată. izolarea de societate a persoanei fizice prin deţinerea ei pe un anumit termen în baza şi în modul stabilit de lege. În perioada executării pedepsei în unitatea militară disciplinară militarii condamnaţi. se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani. Pedeapsa definitivă în formă de închisoare în cazul unui concurs de infracţiuni nu poate fi stabilită mai mare de 30 de ani. Atunci când detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu o pedeapsă mai blândă. Această pedeapsă se ispăşeşte în penitenciar de tip închis. însă numai în cazul în care . ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. în baza hotărârii instanţei de judecată. precum şi ofiţerilor. într-un penitenciar. pedeapsa cu închisoare nu poate fi mai mare de 30 de ani. închisoarea constă în privarea de libertate. DETENŢIUNEA PE VIAŢĂ (1) Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii. pe un anumit termen. Instanţa de judecată.71 CP). 9. 3. 10. indiferent de gradul militar şi de funcţia deţinută anterior. se execută în penitenciare de tip deschis. După ispăşirea pedepsei militarii se întorc în unităţile respective pentru efectuarea serviciului respectiv în termen până la executarea lui definitivă. iar în cazul unui cumul de sentinţe. cu titlu de graţiere. Ea a fost introdusă în sistemul actual de pedepse în momentul abolirii pedepsei cu moartea (1995). 1. De asemenea. se află în situaţie de ostaşi şi poartă îmbrăcăminte şi semne de distincţie unice stabilite pentru această unitate militară disciplinară.72 CP). ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. (5) În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blândă. Persoanele condamnate la închisoare care nu au atins vârsta de 18 ani îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciarele pentru minori.91 CP). 11. 5. 8. Închisoarea are drept scop limitarea libertăţii persoanei şi efectuarea supravegherii asupra comportamentului condamnatului. Articolul 71. Drept categorie de pedeapsă. legiuitorul prevede liberarea condiţionată şi de această pedeapsă (a se vedea alin. 2. poate aplica această pedeapsă militarilor în termen în loc de închisoare. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. termenul se calculează o zi pentru o zi. 4. dar pe un termen ce nu depăşeşte 2 ani. (3) La stabilirea pedepsei pentru o persoană care la data săvârşirii infracţiunii nu a atins vârsta de 18 ani. termenul închisorii nu poate depăşi 15 ani. Totodată. 1.

instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării în continuare a pedepsei şi în care condamnatul a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare. 17 CP).03. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă. 4. mai puţin grave şi grave.6 CP).18 CP). În penitenciare de tip închis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. (6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei. . Pentru prima dată actualul CP a prevăzut categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea. penitenciar de tip semiînchis şi penitenciar de tip închis. b) de tip semiînchis. mai puţin grave şi grave. La detenţiune pe viaţă sunt condamnate numai persoanele care au săvârşit cu intenţie infracţiuni excepţional de grave (a se vedea comentariul la art. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă. de regulă.5 al prezentului articol. 2. Funcţionarea penitenciarului pentru minori se bazează pe principiile generale şi pe cerinţele de regim stabilite de lege.16 alin. la care RM a aderat în 1993. Această pedeapsă se execută în condiţiile prevăzute de lege. îndreptat spre educarea lor în spiritul respectării legilor. săvârşite cu intenţie (a se vedea comentariul la art. În penitenciare de tip semiînchis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. CATEGORIILE PENITENCIARELOR ÎN CARE SE EXECUTĂ PEDEAPSA CU ÎNCHISOARE (1) Pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare: a) de tip deschis. 3.211-XV din 29. [Art. 2. Conform alin. 7.03] 1. în vigoare din 12.06. săvârşite cu intenţie. (2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă. La această pedeapsă nu pot fi supuşi minorii şi femeile. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoarea în penitenciare pentru minori. adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York. Această prevedere corespunde pe deplin cerinţelor Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copilului. 3. ca dovadă a realizării principiului umanismului. Articolul 72. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. se deţin separat de condamnaţii adulţi.05. (4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave.72 completat prin Legea nr. (7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată în corespundere cu legislaţia.16. În penitenciarul pentru minori condamnaţii în vârstă de până la 18 ani. (3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. (5) Persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în penitenciare pentru minori. În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă (a se vedea comentariul la art. al atitudinii conştiincioase faţă de pregătirea profesională şi ridicarea nivelului de cultură generală. 4. c) de tip închis. Ele sunt: penitenciar de tip deschis. în aceste penitenciare este organizat un proces unic de instruire şi educaţie. 6. În scopul corijării condamnaţilor minori. antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. 5.

Organul de stat. 3. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. care a eliberat autorizaţia sau licenţa persoanei juridice. 4. 6. după primirea sentinţei şi realizarea ei. Organul respectiv. o poate anula sau modifica în corespundere cu hotărârea instanţei de judecată în aşa fel ca să fie stabilite interdicţiile de a încheia anumite tranzacţii. Pentru săvârşirea infracţiunii concrete persoana juridică poate fi privată de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru care dispune de autorizaţie sau licenţă din momentul intrării în vigoare a hotărârii respective. Aceste schimbări se efectuează atunci când condamnatul are o conduită ireproşabilă. prevăzută de prezentul Cod. pe cât timp şi de care activitate este privată de dreptul de a o exercita persoana juridică în cauză. 4. PRIVAREA UNEI PERSOANE JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR DE DREPTUL DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii. LICHIDAREA PERSOANEI JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător constă în dizolvarea acesteia. 1. 2. 1. În acest caz instanţa de judecată remite organului de stat respectiv sentinţa spre executare a pedepsei nominalizate faţă de persoana juridică recunoscută vinovată.8. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. Persoana juridică se consideră lichidată din momentul radierii ei din Registrul de Stat. Dizolvarea persoanei juridice se efectuează conform procedurii de lichidare a întreprinderii. În baza sentinţei judecătoreşti. de a primi subvenţii. precum şi de prevederile art. de a primi subvenţii. 5. informează organul fiscal şi administraţia publică locală din raza de activitate a persoanei juridice despre executarea pedepsei numite. Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată la propunerea administraţiei în corespundere cu legislaţia în vigoare. Această categorie de pedeapsă aplicată persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător este o noutate în dreptul penal al RM. În alte situaţii instanţa poate numi o altă pedeapsă persoanei juridice. În sentinţa instanţei trebuie să fie reflectat concret în ce teritoriu sau pentru ce perioadă a anului. 7. cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă. (2) Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. Se ştie că persoana juridică efectuează activitatea de întreprinzător în baza autorizaţiei sau a licenţei de activitate eliberate de organul de stat respectiv. 3. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. comunică instanţei judecătoreşti. Lichidarea acesteia se realizează prin dizolvare. stabilite de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinzător. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător trebuie aplicată ca pedeapsă numai în cazul în care instanţa de judecată va constata că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea acestei organizaţii şi prelungirea activităţii ei. lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se efectuează de Comisia de lichidare sau de lichidator conform legislaţiei în vigoare.87 CC. Articolul 73. Articolul 74. 2. CAPITOLUL VIII INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR . (2) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei.

între limitele minime şi cele maxime indicate în articolele din partea specială. Aplicarea pedepsei va fi corectă numai cu condiţia numirii acesteia în corespundere cu criteriile generale prevăzute de legislaţia penală. Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înţeleg cerinţele (regulile) stabilite de lege.64 CP). Art. Pedeapsa se stabileşte mai jos de limita minimă în condiţiile indicate în art. pentru fiecare persoană vinovată în parte. instanţa stabileşte unele pedepse complementare. Condiţia esenţială pentru a stabili aplicarea corectă a pedepsei constă în calificarea exactă a infracţiunii săvârşite. care includ două sau mai multe pedepse. de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. de regulă. de motivul acesteia. Pedeapsa trebuie interpretată de infractor ca rezultat meritat pentru activitatea sa ilegală. instanţa stabileşte tipul şi mărimea pedepsei. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. retragere a gradului militar. de circumstanţele cauzei etc. 3.65 CP).114 CRM.84 şi 85 CP). 2. de persoana celui vinovat. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii.75 CP obligă instanţa de judecată să ţină cont de următoarele criterii de aplicare a pedepsei: a) pedeapsa se aplică în limitele fixate în partea specială a CP. Pedeapsa incorectă conduce la modificarea sentinţei sau chiar la anularea completă a ei. Conform sensului legii. În articolele CP care prevăd infracţiuni uşoare şi mai puţin grave este indicată. Libertatea instanţei de a numi pedeapsa depinde în mare măsură de tipul sancţiunii.Articolul 75. CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI (1) Persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. de care este obligată să se conducă instanţa de judecată la aplicarea fiecărei pedepse. se stabileşte prin concurs de infracţiuni şi în cumul de sentinţe (art. Numind pedeapsa principală. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. În acest caz limitele minime ale pedepsei se stabilesc în baza normelor părţii generale a CP: termenul cel mai mic de închisoare. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat (art.66 CP) se pot aplica şi atunci când ele nu sunt prevăzute direct în calitate de pedepse complementare în sancţiunea articolului. justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti. prevăzute de una şi aceeaşi sancţiune sau de partea generală a CP. în limitele sancţiunii prevăzute de articolul concret conform căruia este calificată infracţiunea. (2) O pedeapsă mai aspră. 4. amenda .68 CP).79 CP. permit instanţei să decidă nu numai mărimea. iar luate împreună ele asigură corectitudinea cu care instanţa de judecată aplică pedeapsa. egal cu 6 luni (art. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. din numărul celor menţionate. a unui titlu special. La o sancţiune relativ-determinată instanţa este în drept a alege mărimea unui anumit tip de pedeapsă. dar şi tipul pedepsei. ţinând cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. de persoana celui vinovat. Acţiunea de aplicare a pedepsei penale este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. O pedeapsă mai aspră. Toate criteriile enumerate în lege poartă un caracter independent. În cazul în care se constată în acţiunile persoanei o componenţă de infracţiune. arestul . Stabilirea corectă a pedepsei permite asigurarea scopurilor pedepsei. Sancţiunile alternative. Acest criteriu vizează limitele sancţiunii articolului corespunzător din partea specială a CP. pedepsele complementare în formă de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate (art. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. conform căruia se califică infracţiunea. 1. numai limita maximă a pedepsei.70 CP). Legea penală acordă instanţei de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale şi a pedepsei penale. ce depăşeşte limitele sancţiunii articolului. Conform art.150 de unităţi convenţionale (art.egal cu 3 luni (art. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei. .

Importanţa lor pentru determinarea pedepsei este luată în consideraţie de legiuitor la numirea sancţiunilor.76 şi 77 CP. Atribuirea infracţiunilor la una sau altă categorie produce anumite consecinţe juridice. personalitatea infractorului. grave. Categoriile infracţiunilor contribuie la individualizarea pedepselor şi la pedepsirea infractorilor. dacă o circumstanţă serveşte drept semn constitutiv sau calificativ al componenţei concrete de infracţiune. Acest criteriu înseamnă că folosirea normelor părţii speciale cere concordanţă cu normele părţii generale. dar şi în timpul vieţii şi activităţii infractorului în alte condiţii. răzbunarea. e) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie personalitatea infractorului. d) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie motivul infracţiunii. cariera. ca faptă prejudiciabilă. Infracţiunea. numai în baza faptei săvârşite. antecedentele penale şi alte activităţi de manifestare ale infractorului au un rol important în elucidarea obiectivă a personalităţii acestuia. la caracteristica personalităţii infractorului şi sunt scoase de legiuitor în afara componenţei de infracţiune. Stabilirea motivelor şi a scopului infracţiunii are o importanţă deosebită pentru clarificarea gravităţii infracţiunii săvârşite. scopurile personale ş. f) circumstanţele atenuante sau agravante au un rol deosebit de care se ţine cont la stabilirea pedepsei. caracterul. legea în viaţa făptuitorului. Circumstanţele atenuante sau agravante sunt prevăzute în dispoziţiile articolelor părţii speciale şi în normele părţii generale ale CP. motivele pot fi diferite: ura. Caracteristica deplină a personalităţii infractorului se face în baza tuturor însuşirilor fizice şi psihice ale acestuia. invidia. fiecare dintre ele micşorează sau măreşte răspunderea penală. În corespundere cu art. se caracterizează printr-un ansamblu de trăsături morale şi/sau intelectuale prin care se remarcă în cele mai diverse circumstanţe indiferent de timpul săvârşirii infracţiunii. În funcţie de caracterul circumstanţelor atenuante sau agravante. c) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie gravitatea infracţiunii. ce se caracterizează prin două semne: forma vinovăţiei şi mărimea sancţiunii ce prevede pedeapsa închisorii. sub aspect pozitiv sau negativ. comportamentul în cadrul familiei.16 CP. prin normele părţii speciale şi în corespundere cu ele. deosebit de grave. particularităţi care s-au manifestat nu numai prin fapta comisă. pe lângă cea principală. a personalităţii infractorului. studiile. şi una complementară. datoriile civice. apropiindu-se de limita minimă sau maximă. Fiecare dintre nuanţele ce caracterizează personalitatea infractorului se ia în consideraţie de către instanţa de judecată la stabilirea pedepsei şi. prezenţa acesteia în lista circumstanţelor atenuante (art. Totuşi. excepţional de grave. mai puţin grave. nu se poate determina definitiv personalitatea vinovatului. infracţiunile sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare.76 CP) ori agravante (art. Toate aceste împrejurări au aceeaşi importanţă şi trebuie să fie luate în consideraţie în aceeaşi măsură de către instanţa de judecată la examinarea tuturor categoriilor de infracţiuni. huliganismul. o concretizează şi o consolidează. temperamentul. fără excepţie. După conţinutul şi forma de manifestare. instanţa poate numi o pedeapsă mai uşoară sau mai aspră. vârsta. Activitatea infracţională are la bază anumite motive şi se îndreaptă spre atingerea unor scopuri. care se realizează. Aceste circumstanţe se referă la caracteristica faptei săvârşite. Pentru clasificarea infracţiunilor pe categorii legiuitorul a folosit caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. în funcţie de caz. a circumstanţelor atenuante sau agravante. Prevederile părţii generale a CP se referă la toate normele din partea specială. Condiţiile social-psihologice şi de muncă. procedând la o pedeapsă principală sau aplicând. În asemenea mod. este rezultatul manifestărilor calităţilor antisociale ale persoanei infractorului. De aceea. De aici necesitatea şi obligativitatea pentru instanţa care a emis sentinţa şi pentru instanţele superioare care introduc .b) pedeapsa se aplică în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP.77 CP) nu poate servi drept temei pentru a mai agrava sau atenua pedeapsa. a. pentru că infracţiunea comisă constituie doar un singur episod din comportamentul social al făptuitorului. Art. în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil. Motivul întotdeauna întrece intenţia.75 CP obligă instanţa să stabilească pedeapsa ţinând seama de circumstanţele atenuante sau agravante prevăzute de art. gelozia.

Pentru aceasta instanţa de judecată. Instanţa trebuie să aleagă şi să aplice acel tip şi acea mărime a pedepsei. Minorul. dacă ele au provocat infracţiunea. starea materială. Cerinţele enunţate exprimă tendinţa legiuitorului de a minimaliza posibilitatea apariţiei consecinţelor negative ale pedepsei aplicate pentru familia condamnatului. Prin sintagma înscrisă la lit. . b) săvârşirea infracţiunii de către un minor. Articolul 76.2 şi 3 art. 2. e) săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial ori din motive de compătimire. Deseori minorii săvârşesc infracţiunea din ştrengărie. 4. Săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă (lit.76). Iritarea şi nervozitatea excesivă care însoţesc perioada de gestaţie a multor femei slăbesc controlul acestora asupra acţiunilor lor. care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. din numărul celor menţionate. c) săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă. j) alte împrejurări. 5. Această regulă conţine în esenţă două cerinţe: atingerea scopului pedepsei şi corectarea vinovatului. pentru prima dată. f) preîntâmpinarea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvârşite. în limitele prevederilor articolului. h) contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor. a integrităţii lor fizice şi psihice.76 CP se înţelege săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. adică în lipsa antecedentelor penale pentru o infracţiune săvârşită mai înainte sau expirarea termenului de prescripţie. 5. fapt ce împiedică determinarea corectă a comportamentului în situaţiile de conflict.b). Pedeapsa mai aspră. CIRCUMSTANŢELE ATENUANTE La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante: a) săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.c) este prevăzută drept circumstanţă atenuantă indiferent de termenul gravidităţii. d) prezenţa copiilor minori în familia vinovatului. Art. i) acţiunile ilegale sau imorale ale victimei. Noţiunea de infracţiune uşoară sau mai puţin uşoară este elucidată în alin. nu întotdeauna prevede consecinţele acţiunilor sale asupra societăţii. g) căinţa sinceră sau autodenunţarea. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate. la numirea pedepsei. poate fi stabilită numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. Numai cu respectarea acestei cerinţe instanţa poate numi o pedeapsă corectă. condiţiile de trai ş.75 CP) vizează pedepsele care variază de la cele mai blânde până la cele mai aspre. stabilirea şi luarea în consideraţie a cărora este obligatorie la aplicarea pedepsei. nu va asigura atingerea scopului scontat. 1. trebuie să ia în consideraţie: componenţa familiei vinovatului. g) la stabilirea pedepsei instanţa ţine cont de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului. Săvârşirea infracţiunii de către un minor (lit. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei lui.16 CP.d) art. adică de către o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani.2 art. Folosirea sancţiunilor alternative (alin. iar psihicul acestuia este preponderent nestabil. în sens juridic. este privită drept circumstanţă atenuantă. Menţionăm că infractorul minor este predispus spre corectare mai mult decât vârstnicul. care să corespundă scopurilor legii. Prezenţa copiilor minori în familia vinovatului (lit. Atenuarea pedepsei unei femei gravide este importantă pentru a ocroti sănătatea femeii şi a urmaşilor ei. Circumstanţa ce micşorează pedeapsa are la bază principiul umanismului.76 CP enumără circumstanţele atenuante. a. sub presiunea infractorilor adulţi. prin imitare. neavând experienţă de viaţă.a) din art. care se explică prin faptul că minorul are o concepţie despre lume în stadiu de formare. şi nu faptic. În sensul acestei circumstanţe este suficient un singur copil la educarea şi creşterea cărora participă vinovatul.schimbări în această sentinţă de a indica în hotărârea pronunţată circumstanţele agravante sau atenuante concrete care au fost luate în consideraţie de instanţă la numirea pedepsei. Toate criteriile generale examinate la aplicarea pedepsei trebuie să fie analizate în cumul. 3. din sentimentul fals de tovărăşie (prietenie).

g) înseamnă trezirea conştiinţei vinovatului şi încercarea acestuia de a se corecta. Împrejurările grave de ordin personal sau familial sunt temporare. Prin preîntâmpinare de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii se înţelege înlăturarea sau micşorarea acestor urmări. de un salariu mic pentru întreţinerea familiei. Circumstanţa comentată trebuie deosebită de renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. omorul unei persoane care suferă de o boală incurabilă. Această circumstanţă constă în faptul prezenţei acelui concurs de împrejurări care l-a împins la săvârşirea infracţiunii cu scopul de a înlătura sau uşura situaţia în care se află vinovatul.56 CP). condiţii de trai nefavorabile. dar numele cărora nu sunt . transportarea la timp de către vinovat a victimei la o instituţie medicală ca să nu survină moartea persoanei în urma cauzării leziunilor corporale. Căinţa sinceră sau autodenunţarea (lit. descoperă identitatea acestora şi apreciază acţiunile sale ca fapte negative. Motivul de compătimire presupune că făptuitorul a fost împins la infracţiune din milă faţă de persoana care suferă. după răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase despre victimă făptuitorul îşi cere scuze de la acesta în faţa vecinilor. Repararea benevolă a pagubei pricinuite presupune că vinovatul. fără nici o presiune asupra sa din partea cuiva sau a organelor de drept. nu asigură copiilor susţinerea materială necesară. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor (lit. efectuată (în formă orală sau scrisă) de către persoana care a săvârşit infracţiunea. Traiul împreună cu ei drept condiţie de atenuare a pedepsei nu este obligatoriu. acordă ajutor material victimei pentru ca să se trateze. 7. De exemplu. care pot condiţiona săvârşirea infracţiunii. Astfel de acţiuni au loc atunci când vinovatul. furtul de bani ori a medicamentelor necesare pentru vindecarea vinovatului sau a apropiaţilor săi. 6. restituie valoarea prejudiciului cauzat. boala persoanei care săvârşeşte infracţiunea. 8. Este necesară existenţa raportului cauzal între acţiunile săvârşite şi prezenţa factorilor reali.e) se înţelege un cumul de circumstanţe nefavorabile pentru persoana dată. Autodenunţarea este o acţiune care facilitează descoperirea infracţiunii. Aceasta se manifestă prin restabilirea stării iniţiale a obiectului atentării. întreprinde anumite acte prin care preîntâmpină sau înlătură consecinţele prejudiciabile care pot să apară. după încetarea activităţii infracţionale cu adresarea de a contribui la descoperirea infracţiunii. dar şi la bărbaţii responsabili de întreţinerea copiilor. Prin căinţă sinceră vinovatul comunică din proprie iniţiativă organelor de drept despre infracţiunea săvârşită. ale coparticipanţilor. Asemenea acţiuni ale vinovatului poartă denumirea de căinţă activă. în timpul şi după săvârşirea infracţiunii. reparaţia casei de locuit. Prin toate acţiunile sale persoana vinovată se străduieşte să ajute organele de drept la stabilirea rolului fiecărei persoane care a participat la săvârşirea infracţiunii sau la descoperirea altor persoane care au participat nemijlocit la săvârşirea infracţiunii. dar prezintă greutăţi materiale esenţiale cauzate de lipsa unui loc de muncă. după ce a săvârşit infracţiunea. a automobilului. dacă organele de drept nu cunoşteau acest fapt. Prin săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial (lit. 9. Autodenunţarea poate servi oricând ca circumstanţă atenuantă. explică împrejurările efectuării acţiunilor sale infracţionale.76 CP legislatorul prevede 3 forme de acţiuni ale vinovatului care duc la minimalizarea consecinţelor infracţiunii şi de aceea este nevoie ca ele să fie luate în consideraţie în cadrul procesului de individualizare a pedepsei.Această condiţie se referă nu numai la femei. De exemplu.h) demonstrează căinţa sinceră a vinovatului care a săvârşit infracţiunea şi tendinţa acestuia de a-şi repara vina. a membrilor familiei sale sau a apropiaţilor. Noţiunea de autodenunţare desemnează acţiunea de comunicare oficială către organele de drept. nu se ocupă de educarea lor sau a săvârşit faţă de copii anumite acţiuni penale. de caracterul ei. de motivele de comportament ale făptuitorului.f) art. de exemplu. În conţinutul lit. Prin repararea daunei cauzate se înţelege şi situaţia în care persoana vinovată îşi prezintă în mod public scuzele pe motiv de cauzare a unei daune morale. Ea nu depinde de timpul care s-a scurs din momentul săvârşirii infracţiunii. a decesului lor etc. De exemplu. Existenţa copiilor minori poate să nu fie considerată circumstanţă atenuantă în cazul în care vinovatul este lipsit (decăzut) din drepturile părinteşti.

l) săvârşirea infracţiunii din interes material sau cu alte intenţii josnice. precum şi de dezordini de masă. f) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti. la identificarea locului unde se ascund ele. naţională. d) săvârşirea infracţiunii din motive de duşmănie sau ură socială. j) săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate. m) săvârşirea infracţiunii profitând de starea excepţională. iar recidiva infracţiunii .cunoscute. Lit. faţă de o femeie gravidă sau o persoană care se afla în stare de neputinţă. a mijloacelor tehnice special pregătite. 10.31 CP. i) săvârşirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit. precum şi cu aplicarea constrângerii fizice sau psihice. . a muniţiilor.34.76) legea oferă instanţei dreptul de a lua în consideraţie şi alte circumstanţe atenuante. care serveşte pentru vinovat drept sursă de existenţă de bază sau esenţială suplimentară. a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice. h) săvârşirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei.77. are caracter exhaustiv. a substanţelor nocive şi radioactive. de calamităţile naturale. este determinată de motive de profit.(1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni. Un astfel de comportament prin sine însuşi provoacă o altă persoană şi îi dă un motiv de a săvârşi infracţiunea. 1. (2) Dacă circumstanţele menţionate la alin. a substanţelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită. c) săvârşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie. cu tendinţa de a însuşi un câştig (avantaj) patrimonial. Circumstanţa considerată atenuantă şi argumentul instanţei de judecată în acest sens trebuie să fie indicate în hotărârea judecătorească. care nu sunt prevăzute de această normă. spre deosebire de circumstanţele atenuante. CIRCUMSTANŢELE AGRAVANTE (1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante: a) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune. k) săvârşirea infracţiunii cu folosirea armei.i) exprimă sensul că anume acţiunile victimei au servit drept pretext pentru săvârşirea infracţiunii. Articolul 77. n) săvârşirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate. 2. să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă. ca formă a infracţiunii repetate. de aceea este considerată drept circumstanţă atenuantă. Prin sintagma alte împrejurări (lit. recidivă de infracţiuni sau săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire. b) provocarea prin infracţiune a unor urmări grave. în funcţie de caracterul infracţiunii. rasială sau religioasă. e) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani. Enumerarea circumstanţelor agravante în art. Prin săvârşirea infracţiunii sub formă de îndeletnicire trebuie înţeleasă o asemenea activitate infracţională sistematică (infracţiuni săvârşite mai mult de 3 ori) legată de îmbogăţirea ilegală. g) instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare în săvârşirea infracţiunii.j) art. unde sunt tăinuite bunurile sau alte lucruri preţioase care au fost sustrase în momentul săvârşirii infracţiunii.în comentariul la art.a) fixează repetarea şi recidiva de infracţiune ca varietăţi ale pluralităţii de infracţiuni. Sintagma acţiunile ilegale sau imorale ale victimei dacă ele au provocat infracţiunea (lit. Instanţa de judecată are dreptul. Această circumstanţă este interpretată ca atenuantă indiferent de prezenţa sau absenţa stării de afect. ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante. 11. Îndeletnicirea infracţională. Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art.

Instigatoare sunt recunoscute acţiunile care au drept scop orientarea minorului spre săvârşirea infracţiunii (a se vedea art. Infractorul tinde a înceta activitatea de îndeplinire a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti sau de a se răzbuna pentru ele. Circumstanţele înscrise la lit. 9.42-47 CP) au însemnătate la determinarea circumstanţei agravante. Noţiunea de cruzime deosebită se îmbină atât cu metodele săvârşirii infracţiunii de omor.f) este condiţionată de activitatea de serviciu sau obştească a persoanei în raport cu care a fost săvârşită infracţiunea. Pentru a recunoaşte graviditatea. maladii etc. pieirea în masă a animalelor. cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau în proporţii deosebit de mari etc. Practica judiciară recunoaşte drept astfel de urmări: moartea oamenilor. vârsta minorului. 210 CP). gradul influenţei infractorilor. vârsta minoră (sub 14 ani). Prin stare de neputinţă se înţelege o stare fizică sau psihică a victimei care nu-i permite să opună rezistenţă infractorului (vârstă înaintată. rasiale sau religioase (lit. Prin noţiunea de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu se înţeleg acţiunile oricărei persoane care se referă la funcţiile ei de serviciu. provocarea de daune grave persoanei. Motivul duşmăniei şi al urii naţionale. 7. 5. Prin urmări grave se înţeleg daunele secundare (auxiliare). Săvârşirea infracţiunii prin acţiuni deosebit de crude sau prin batjocorire a victimei (lit. neomenie şi cinism. ca şi asupra unor sau altor reprezentanţi ai acestora (a se vedea comentariul la art. Săvârşirea infracţiunii în circumstanţele prevăzute de lit. iar prin noţiunea de executare a obligaţiunilor obşteşti se are în vedere îndeplinirea de către cetăţeni a îndatoririlor obşteşti care le sunt special încredinţate.208. netipice (atipice) pentru acţiunea sau inacţiunea dată care măreşte considerabil nivelul de gravitate al infracţiunii săvârşite. Prin participaţie infractorii îşi unesc forţele.b) trebuie să se înţeleagă urmările grave care nu sunt incluse în componenţa de infracţiune în calitate de semne calificative. Circumstanţa agravantă prevăzută la lit. cât şi cu alte circumstanţe care demonstrează cruzimea deosebită a . Toate formele participaţiei: simplă. Săvârşirea infracţiunii prin participaţie (lit. 8. ce decurg din contractul de muncă cu întreprinderile şi organizaţiile indiferent de forma de proprietate înregistrate în modul stabilit. toate acestea nefiind în acelaşi timp semne ale componenţei de infracţiune. Instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare la infracţiune formează întotdeauna componenţe de infracţiuni de sine stătătoare (art. de capacitatea scăzută de a se opune în caz de atentat. 6.g) este inclusă pentru a proteja minorii de influenţa infractorilor adulţi. religie. . acţionează coordonat cu riscul minim de a fi demascaţi. De aceea şi circumstanţa în cauză măreşte pedeapsa. precum şi acţiunile în interesele societăţii sau ale unor cetăţeni aparte (curmarea contravenţiilor.. Minor se consideră copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani. neputinţa persoanei drept circumstanţă agravantă va trebui ca infractorul să fi fost conştient de acest fapt şi să fi profitat de el la săvârşirea infracţiunii. făptuitorii mai răspunzând şi pentru participaţie la acea infracţiune la care a fost implicat sau atras minorul. deoarece infractorul se foloseşte de starea de neputinţă a persoanelor indicate în această prevedere.42 CP).). 209. existenţa unui dispreţ faţă de o anumită naţiune. La aprecierea acestei circumstanţe agravante trebuie luate în consideraţie mijloacele de atragere a minorilor în activitatea infracţională. repartizează între ei rolurile. Ea se răspândeşte numai asupra persoanelor care au atins vârsta de 18 ani. grup criminal organizat şi organizaţie criminală (a se vedea comentariile la art.3. prin faptul săvârşirii infracţiunii.a se vedea HP CSJ RM nr. Semnul deosebitei cruzimi a fost tălmăcit în practica judiciară în legătură cu examinarea cazurilor de omor intenţionat. Prin stipularea de la lit. iar persoană în etate este considerat individul care a atins vârsta de pensionare. 4. rasă. informarea organelor puterii despre infracţiunile săvârşite sau în pregătire etc.e) amplifică pedeapsa.d) presupune năzuinţa vinovatului de a demonstra.l) probează degradarea morală profundă a vinovatului. gravitatea infracţiunii la care a fost atras minorul. compusă.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat).176 CP).c) măreşte considerabil gravitatea şi pericolul daunei. aceste urmări grave trebuie să fie într-un raport cauzal cu infracţiunea săvârşită care poate fi intenţionată sau din imprudenţă.

înainte de a săvârşi infracţiunea sau în procesul săvârşirii acesteia. înecarea. mediu. Acestea pot fi arma de distrugere în masă.m) sunt utilizate de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de furt.j) este starea care survine în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice (beţie) sau substanţe narcotice. În calitate de alte motive josnice pot să apară răzbunarea. Scopul acaparator se exprimă prin tendinţa persoanei spre profit şi îmbogăţire prin săvârşirea infracţiunii. O cruzime deosebită se poate manifesta şi prin săvârşirea infracţiunii în prezenţa rudelor apropiate ale victimei. a. Semnul unei cruzimi deosebite se depistează în cazurile în care. au fost îmbinate cu pricinuirea unor suferinţe deosebite victimei (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale. carierismul. 13. avariile ş. Gradul beţiei fiziologice nu influenţează şi nu determină răspunderea penală a vinovatului. iar rezultatul acestora ar putea fi catastrofal: nimicirea unor importante valori materiale. Constrângerea psihică presupune diverse tipuri de ameninţare îndreptate asupra victimei sau asupra apropiaţilor ei prin aplicarea constrângerii fizice sau prin cauzarea unei daune materiale sau de alt gen (a se vedea comentariul la cap. gelozia. Armele şi mijloacele săvârşirii infracţiunii indicate la lit.i) prin conţinutul său se contrapune infracţiunii săvârşite prin folosirea armei şi a mijloacelor enumerate la lit. când vinovatul îşi dădea seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte mari suferinţe (a se vedea HP CSJ din 15 noiembrie 1993). jaf.III. În categoria calamităţilor naturale se includ cutremurele. inundaţiile. dar şi pentru celelalte. lipsirea îndelungată de hrană. utilizarea unei toxine cu acţiune chinuitoare. materialele radioactive care măresc capacitatea acţiunilor distrugătoare. fiind măsura temporară luată pentru normalizarea situaţiei. Prin circumstanţa din lit. torturarea). instituţiilor şi organizaţiilor. Ele adeveresc faptul că persoanele care le săvârşesc sunt deosebit de periculoase. 14. schingiuirilor sau infracţiunea s-a săvârşit prin metode care. victima a fost supusă torturilor. de corespunderea totală sau parţială a cerinţelor reglementate de statutul mijloacelor indicate în această literă. Starea de ebrietate (lit. epidemiile.vinovatului. deoarece vinovatul alege mijlocul ce creează un pericol sporit nu numai pentru persoana supusă acţiunilor făptuitorului. 11. substanţele narcotice. întreprinderilor. profund) influenţează comportamentul persoanei.l) legea obligă instanţa de judecată să ia în consideraţie motivul. alunecările. Prin stare excepţională se înţelege regimul de drept special al activităţii organelor puterii de stat şi ale autoadministrării locale. muniţiilor şi a altor mijloace se are în vedere utilizarea fizică sau psihică a însuşirilor distrugătoare ale acestora indiferent de gradul intensităţii şi de rezultatul acţiunilor lor. 10. Totodată circumstanţa comentată presupune infracţiunea săvârşită prin mijloace care prezintă un prejudiciu sporit. radiaţiile. Drept mijloace care determină apariţia stării de ebrietate pot fi: alcoolul. Prin batjocorire se înţeleg acţiunile săvârşite într-o formă cinică şi brutală îndreptate asupra victimei cauzându-i suferinţe morale sau/şi psihice care-i înjosesc demnitatea. 12. Legea acordă instanţei de judecată dreptul ca. Circumstanţa expusă la lit. Prin constrângere fizică se înţelege orice formă de acţiune (influenţă) fizică asupra victimei la săvârşirea infracţiunii (cauzarea loviturilor. După consumarea lor este necesară efectuarea unor lucrări importante de intervenţie şi restabilire. arderea de viu. Ebrietatea caracterizează negativ personalitatea celui vinovat. înăbuşirea. cu bună-ştiinţa vinovatului. Orice stadiu de ebrietate (uşor. Noţiunea de dezordinile . tâlhărie ş. care pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei.k) a articolului comentat. invidia. frica etc. Utilizarea celor enumerate şi a altor mijloace asemănătoare creează un real pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. a. Se consideră una dintre cele mai răspândite condiţii ce contribuie la săvârşirea infracţiunii. cauza care a determinat persoana la săvârşirea infracţiunii. substanţele otrăvitoare şi bacteriologice periculoase. să nu considere starea de ebrietate drept circumstanţă agravantă. alte substanţe toxice. Baza motivatorie a acestor infracţiuni este determinată de propriul interes asupra intereselor legale ale altor persoane şi asupra celor obşteşti. Starea de ebrietate nu exclude responsabilitatea persoanei. pentru mediu. în funcţie de caracterul infracţiunii. partea generală). Prin folosirea armei. forţa şi intensitatea lor.k) apar ca izvor de pericol sporit.). incendiile. Circumstanţele enumerate la lit. leziunilor corporale. apă etc.

78 sunt prevăzute urmările circumstanţelor agravante. 5. 15. c) dacă pentru infracţiunea săvârşită se prevede detenţiune pe viaţă. În alin. distrugeri. Alin.76 şi 77 CP. astfel discreditând organele puterii de stat.78 privind atenuarea pedepsei se răsfrânge numai asupra pedepsei principale care poate fi redusă sau schimbată de instanţa de judecată în următoarea ordine: a) închisoarea poate fi redusă până la limita minimă prevăzută de partea specială.şi în cazul existenţei circumstanţelor atenuante excepţionale. (3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod.4 art. c) detenţiunea pe viaţă poate fi înlocuită cu închisoarea în termen de la 15 până la 25 de ani. pedeapsa poate fi redusă până la acest minim. (5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale. Articolul 78. deoarece acţiunile criminale se săvârşesc într-o împrejurare benefică pentru persoana vinovată. pedeapsa complementară. legate de scopul şi motivele faptei.2 art. poate fi înlăturată. luate în consideraţie de instanţa de judecată la stabilirea pedepsei. aceasta se înlocuieşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani.5 . de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei. revoltă. pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează: a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic de 10 ani. organizaţiile obşteşti şi comerciale în numele cărora acţionează el. Circumstanţa indicată la lit. precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârşite . b) dacă se aplică amenda. la existenţa circumstanţelor atenuante la săvârşirea infracţiunii pedeapsa complementară poate fi înlăturată dacă este prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. 1. de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii. de care se foloseşte inculpatul pentru a săvârşi fapta penală (a se vedea comentariul la art. cât şi colaboratorii ce au anumite împuterniciri determinate. EFECTELE CIRCUMSTANŢELOR ATENUANTE ŞI AGRAVANTE (1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii. incendieri sau alte acţiuni violente etc. b) amenda poate fi redusă până la limita de jos indicată în sancţiunea articolului corespunzător. Regula prevăzută în alin. permite instanţei de judecată să aplice pedeapsa maximă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. Vinovatul se foloseşte cu rea-credinţă de relaţiile de încredere acordate în interesul săvârşirii infracţiunii. aceasta se poate coborî până la limita de jos. 4.285 CP).78 CP prevede regulile indicate la individualizarea pedepsei în caz de concurs al circumstanţelor agravante şi al celor atenuante. APLICAREA PEDEPSEI MAI BLÂNDE DECÂT CEA PREVĂZUTĂ DE LEGE (1) Ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei.n) sporeşte răspunderea. dacă această limită este mai mică de 10 ani.1 art. răscoală. existenţa cărora.în masă presupune tulburări sociale.79. confuzie. Articolul 79. Încrederea persoanei poate fi acordată în puterea funcţiei deţinute sau în baza raporturilor contractuale. Potrivit prevederilor alin. (4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante. 2. pedeapsa poate fi aplicată conform prevederilor art. de rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii. la săvârşirea infracţiunii. iar alin. 3. pogromuri. prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. Articolul comentat determină urmările circumstanţelor atenuante şi ale celor agravante prevăzute de art. (2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii. coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod nu este obligatorie.3 art. Pot să folosească încrederea acordată atât persoanele cu funcţie de răspundere.78.

grave şi deosebit de grave.1 art.79 nu se aplică persoanelor adulte în cazul săvârşirii infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiune (alin.4 al articolului dat determină termenul pedepsei mai blânde pentru comiterea infracţiunii grave. neenumerate în lege. instanţa de judecată poate stabili o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de articolul respectiv. 6. Alin.79 CP concretizează conţinutul acestor circumstanţe excepţionale legându-le de: a) scopul şi motivele infracţiunii. În primul rând. deosebit de grave. Termenul pedepsei sub limita minimă pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave constituie cel puţin două treimi din minimumul pedepsei prevăzute de articol pentru infracţiunea săvârşită (alin. d) alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţei. de altă categorie. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă.în grup la descoperirea acesteia. b) rolul vinovatului. (4) Persoanelor care. instanţa de judecată poate să nu aplice pedeapsa complementară prevăzută ca fiind o obligaţiune. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL ÎNCHEIERII ACORDULUI DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei. (3) În cazul condamnării persoanelor pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave. cât şi o totalitate de asemenea circumstanţe.3). (2) Poate fi considerată excepţională atât o circumstanţă atenuantă. precum şi alte circumstanţe ce atenuează răspunderea. Prevederile alin. după cum se deduce din conţinutul alin. mai puţin grave. la data săvârşirii infracţiunii. Compararea pedepselor după rigurozitate se face prin aprecierea locului lor în conţinutul art. ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. deosebit de grave. c) contribuţia activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia. 1. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă. dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită. . În al doilea rând. 4.76 CP. iar instanţa de judecată acceptă acest acord. Articolul 80. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiune la judecarea persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. La stabilirea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege instanţa de judecată dispune de 3 variante. Alin. pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. 3. pentru comiterea infracţiunilor grave.5). dar constituind cel puţin jumătate din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită.1 art. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiuni.62 CP.1 art. cât şi cumulul lor. (5) Prevederile alin. În calitate de circumstanţe excepţionale pentru o pedeapsă mai blândă pot servi atât circumstanţele separate distincte prevăzute în art. nu au atins vârsta de 18 ani. instanţa de judecată le poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală. 5.79 CP. sau una mai blândă. comportamentul acestuia în timpul şi după consumarea infracţiunii. Stipularea din alin. 7. constituind cel puţin jumătate din minimumul pedepsei prevăzute de partea specială pentru infracţiunea săvârşită.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiuni. pedeapsa poate fi stabilită sub limita minimă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. Temei pentru stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege serveşte existenţa unor circumstanţe excepţionale ce micşorează considerabil dauna infracţiunii săvârşite. 2. acţionează faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni uşoare. În al treilea rând. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală.3 şi 5 ale acestui articol.

Prevederile alin. pentru recidivă periculoasă este de cel puţin două treimi. Categoriile de infracţiuni faţă de care se aplică regula dată sunt prevăzute de CPP. Dacă instanţa de judecată ajunge la concluzia că recunoaşterea de către inculpat a vinovăţiei este făcută în mod liber. Legea garantează învinuitului că recunoaşterea vinovăţiei va fi luată în consideraţie de către instanţă la stabilirea pedepsei.III. Articolul 82.504-509). 1. caracterul. care nu depind de voinţa vinovatului.4 al articolului comentat se menţionează special că. Uşurarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se întemeiază pe faptul că pregătirea şi tentativa sunt mai puţin dăunătoare decât infracţiunea consumată. precum şi de caracterul. la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (pregătire sau tentativă) se iau în consideraţie circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. gravitatea şi urmările infracţiunilor săvârşite anterior. recidivă periculoasă şi recidivă deosebit de periculoasă de infracţiuni se ţine cont de numărul. În conformitate cu prevederile alin. . Articolul 81. Ele pot fi cele mai diverse. capacitatea şi pregătirea de a li se opune. benevol. În acest caz instanţa procedează la dezbateri judiciare cu privire la măsura de pedeapsă. acceptă acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi admite baza faptică a infracţiunii în legătură cu care inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia. În alin.de cel puţin trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. 2. nu poate depăşi trei pătrimi. Totodată se ia în consideraţie şi atitudinea vinovatului faţă de aceste circumstanţe. Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute în articolul corespunzător din partea specială a CP pentru infracţiunea consumată.80 CP prevede că pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru infracţiunea comisă. dar pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie recidivă. (3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU INFRACŢIUNEA NECONSUMATĂ (1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. însă norma dată include în numărul lor doar acele împrejurări. care s-a manifestat în acţiuni privind învingerea lor. 3. de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru corectarea vinovatului. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. (4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se aplică.1 al prezentului articol. (2) Mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate. detenţiunea pe viaţă nu se aplică. art. Procedura încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabileşte prin legislaţia procesual-penală a RM (a se vedea cap. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă . Dispoziţia art. fără presiune.2 şi 3 art.1. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau. 2. conştient. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU RECIDIVĂ DE INFRACŢIUNI (1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă. În legislaţia penală a RM această normă este inclusă pentru prima dată. (2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată. după caz. 3.81 CP limitează într-o anumită măsură pedeapsa pentru activitatea infracţională neconsumată. 4. inculpat care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei sentinţe reduse.

precum şi de prevederile art.2 al acestui articol prevede mărimea pedepsei pentru recidivă. Caracterul şi gradul participării la infracţiune se stabilesc de către instanţa de judecată şi se determină nu numai în funcţie de îndeplinirea formală a rolului.82 prevede ordinea stabilirii pedepsei în cazul recidivei. Acţiunea autorului (coautorilor) se califică numai în baza articolului concret din partea specială a CP. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. Art. precum şi gravitatea infracţiunii. în cazul recidivei periculoase . cu referire la art. Pentru recidiva simplă ea nu poate fi mai mică de jumătate. fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele. după cum indică art. 2. nu au trecut pe calea corectării şi săvârşesc din nou infracţiuni intenţionate. pronunţând pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte.42 CP.1 art. c) circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa pentru infracţiunea anterioară nu şi-a atins scopul. Articolul 84. săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. stabileşte pedeapsa definitivă pentru concurs de infracţiuni prin cumul. conlucrează la stabilirea justă a pedepsei pentru fiecare dintre coparticipanţi. Mărimea pedepsei depinde de modalitatea recidivei. în pofida antecedentelor penale pentru infracţiuni premeditate. Alin.82 CP prevede sporirea obligatorie a mărimii minime a pedepsei penale stabilite persoanelor care. 3. Toţi aceşti factori. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii. laolaltă cu circumstanţele atenuante şi agravante pentru fiecare coparticipant. Aprecierea juridică şi calificarea acţiunilor coparticipanţilor depinde atât de forma participării. cât şi de rolul concret pe care l-a îndeplinit fiecare participant în procesul atentării. atitudinea lui negativă faţă de influenţa corectării. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai . d) caracterul. adică să compare gradul de vinovăţie al unui coparticipant cu al altuia. Noţiunea modalităţilor de recidivă menţionate în această normă este dată în art.1.de cel puţin trei pătrimi din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute pentru infracţiunea săvârşită. recidivei periculoase şi al celei deosebit de periculoase. al pedepselor aplicate. 4. asupra întregii pregătiri şi săvârşiri a infracţiunii. gravitatea şi urmările comiterii lor. În afară de condiţiile (criteriile) generale de individualizare a pedepsei la participaţie. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU PARTICIPAŢIE Organizatorul. Aprecierea infracţiunii săvârşite trebuie generalizată luându-se în consideraţie personalitatea vinovatului. b) caracterul. Alin. dar şi de influenţa de fapt a acestei persoane asupra altor participanţi. instigatorul şi complicele poartă răspundere penală conform articolului ce se încriminează autorului. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI (1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale Părţii speciale a prezentului cod. Articolul 83. instanţa de judecată. Organizatorul. prevăzută de legea penală. asupra caracterului infracţiunii. ce cuprinde componenţa infracţiunii săvârşite în comun. iar pentru recidiva deosebit de periculoasă . instanţa de judecată trebuie să ţină cont de contribuţia fiecăruia dintre coparticipanţi la săvârşirea infracţiunii. stabilirea exactă a temeiurilor şi limitelor răspunderii coparticipanţilor creează premisele pentru aplicarea unei pedepse juste coparticipanţilor infracţiunii. Pentru recidivă pedeapsa nu poate fi mai mică decât jumătatea celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. total sau parţial. de contribuţia ei reală la săvârşirea infracţiunii şi de alte împrejurări. 3. 1.75. instigatorul şi complicele la o infracţiune. Calificarea corectă a infracţiunii săvârşite prin participaţie. Acest fapt este determinat de personalitatea recidivistului şi de gravitatea acţiunilor săvârşite.34 CP. Totodată se iau în consideraţie: a) numărul infracţiunilor săvârşite anterior.de cel puţin două treimi. 2. dar pe un termen nu mai mare de 30 de ani de închisoare. 5.83 CP.

după pronunţarea sentinţei. (2) La pedeapsa principală aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni poate fi adăugată oricare din pedepsele complementare prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. se stabilesc aparte pentru infracţiunile în cazul unui concurs. se aplică ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă.1 art. care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de a căror săvârşire persoana a fost declarată vinovată. a căror cumulare nu este prevăzută de art. şi numai după aceea se adaugă la pedeapsa definitivă (a se vedea HP CSJ nr. Oricum pedeapsa definitivă . Astfel.87. (3) Dacă pentru infracţiunile care intră în concurs sunt stabilite pedepse principale de diferite categorii. Conform alin. (4) Conform prevederilor alin.84 extinde cerinţele aplicării pedepsei prevăzute de norma dată şi în cazul în care.84 CP. la pedeapsa principală. Aplicarea pedepsei definitive prin concurs de infracţiuni depinde de gravitatea infracţiunilor săvârşite.87 CP. în termenul definitiv al pedepsei se include durata pedepsei executate. Noţiunea de concurs de infracţiuni (ideal şi real) este expusă în comentariul la art.33 CP. se va considera că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză.2 art. dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni. În acest caz. 1. instanţa de judecată aplică pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte. În acest caz.13 din 20 decembrie 1993 Cu privire la practica de stabilire a pedepsei pentru săvârşirea mai multor infracţiuni sau mai multor sentinţe). de asemenea. şi instanţa de judecată nu va găsi temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta. Dacă infracţiunile săvârşite prin concurs sunt infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. pedeapsa definitivă se va stabili prin cumulul total sau parţial al pedepselor aplicate.multor infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave.4 art. după pronunţarea sentinţei.(1)-(3) se stabileşte pedeapsa şi în cazul în care. instanţa de judecată nu este în drept să folosească metoda absorbirii pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră şi poate depăşi limitele sancţiunii acelui articol al CP care prevede o pedeapsă mai aspră. pedeapsa definitivă poate fi stabilită prin cumul total sau parţial sau prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. Ele. ele se execută de sine stătător.7 CP). În cazul imposibilităţii cumulării diferitelor categorii de pedepse principale şi în lipsa temeiului pentru absorbirea unei pedepse de către alta. 6. astfel de pedepse se execută de sine stătător. 5. 2. Cerinţa se bazează pe principiul individualizării pedepselor (art. în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate. în baza primei sentinţe. deosebit de gravă sau excepţional de gravă. Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul. În acest caz. pot fi stabilite prin cumul total sau parţial. total sau parţial. se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. Pedepsele complementare de acelaşi fel.84 CP. pedeapsa definitivă poate fi stabilită şi prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. În cazul în care concursul de infracţiuni include cel puţin o infracţiune gravă. în cazul unui concurs de infracţiuni. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă a pedepsei prevăzute pentru infracţiunea mai gravă din infracţiunile săvârşite. pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi 30 de ani. În cazul absorbirii. În conformitate cu prevederile alin. Alin. dar în limitele termenului sau ale mărimii maxime prevăzute de partea generală a CP pentru această categorie de pedepse. 4. Termenul neexecutat rămâne spre ispăşire. complet sau parţial. 3. când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse. de asemenea. în corespundere cu prevederile alin. pot fi adăugate pedepse complementare. al pedepselor complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de Partea generală a prezentului cod pentru această categorie de pedepse. în baza primei sentinţe. (5) În cazul unui concurs de infracţiuni. complet sau parţial.2 art.

Articolul 86. instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea privativă de libertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală pentru aceeaşi faptă.3 art. 4.85 CP. (4) La cumularea pedepselor. (4) Amenzile şi confiscările de bunuri rezultate din executarea hotărârilor unui stat străin revin Republicii Moldova. În acest caz. 3. la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. În alin. (2) Cumularea pedepselor complementare în cazul unui cumul de sentinţe se efectuează în condiţiile art. La aplicarea prin concurs de infracţiuni a pedepsei sub formă de detenţiune pe viaţă. Alin.3 art. (2) Orice parte a sancţiunii pronunţate în statul străin şi orice perioadă de detenţie provizorie executate de condamnat se deduc integral prin hotărârea instanţei de judecată privind recunoaşterea hotărârii statului străin.84 alin. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CUMUL DE SENTINŢE (1) Dacă. instanţa de judecată va stabili cuantumul acesteia în valută naţională. (3) Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată. se utilizează în cazul în care condamnatul.trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită în baza primei sentinţe.85 se efectuează în condiţiile alin.84 se va aplica pedeapsa sub formă de detenţiune pe viaţă. .2 art.2 art. instanţa de judecată adaugă. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii privind recunoaşterea hotărârii statului străin. dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă.la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă instanţa de judecată adaugă în întregime sau parţial partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. Cumularea pedepselor complementare în corespundere cu alin. în întregime sau parţial. după pronunţarea sentinţei. 5. dar înainte de executarea completă a pedepsei.85. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare.84 CP. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL EXECUTĂRII HOTĂRÂRII UNUI STAT STRĂIN (1) La executarea hotărârii unui stat străin. Ordinea de aplicare a pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe. şi nu acea parte a pedepsei care a rămas neexecutată cu cea nouă. 1.85 CP se reglementează problema pedepsei definitive cu detenţiune pe viaţă când aceasta este stabilită prin cumul de sentinţe. pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară. În corespundere cu alin. pedeapsa cu închisoarea sau alte categorii de pedepse principale ca pedeapsă definitivă în corespundere cu alin. pentru că instanţa de judecată cumulează total sau parţial pedepsele aplicate în sentinţe. prevăzut de art. fără a depăşi maximul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. 2. Dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimul prevăzut în legea internă. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii pronunţate în statul străin.4 art.85 prevede că . săvârşeşte o nouă infracţiune. pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă.(2). fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărârea statului străin. Pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi termenul de 35 de ani.la aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe . Articolul 85. (3) La executarea hotărârii statului străin privind aplicarea amenzii sau confiscarea unei sume de bani. 7. dar înainte de executarea completă a pedepsei.1 art. fără a fi prejudiciate drepturile statelor terţe. condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune. după pronunţarea sentinţei.

2 al acestui articol prevede că. (2) Celelalte pedepse. În alin. La aceste pedepse se referă: amenda. termenul de pedeapsă care urmează să fie ispăşit în RM. Articolul comentat reglementează ordinea de executare a pedepsei pronunţate de instanţa de judecată a unui stat străin pe teritoriul căruia a fost săvârşită o infracţiune de către un cetăţean al RM sau apatrid ce domiciliază permanent pe teritoriul RM. aceste pedepse sunt: arestul. dacă cetăţeanul sau apatridul domiciliat pe teritoriul RM a fost condamnat în străinătate pentru infracţiunea săvârşită acolo. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.1. Unei zile de închisoare îi corespunde o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară sau 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Alin. 3.05. Articolul 87. se execută de sine stătător.87 modificat prin Legea nr. aplicate prin hotărârea statului străin. arestul şi deţinerea într-o unitate militară disciplinară. Pentru stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe.87 sunt stabilite pedepsele care nu se cumulează cu închisoarea. în vigoare din 12. instanţa de judecată naţională stabileşte cuantumul acesteia în valută naţională. Amenzile şi confiscările de bunuri căpătate din executarea hotărârii statului străin revin RM. la cumularea diferitelor modalităţi de pedepse principale ce ţin de închisoare.03] 1. conform CPP. legea prevede ca pedeapsa aplicată de instanţa statului de executare să fie cât mai adecvată pedepsei statului de condamnare. o poate adapta la pedeapsa prevăzută de legea naţională pentru infracţiuni de acelaşi gen. retragerea gradului militar. instanţa de judecată se conduce de regulile enumerate în art. instanţa. 2. persoana condamnată este transferată în RM pentru aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin.211-XV din 29. unei zile de închisoare îi corespunde: a) o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară. [Art. Prin acordul bilateral al RM cu statul străin respectiv sau în baza tratatului multilateral respectiv la care ambele state sunt parte.87. fără a depăşi maximumul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. ce fel de pedepse se execută de sine stătător şi modul în care sunt ispăşite acestea.1 art. categoria şi termenul pedepsei principale şi a celei complementare. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minimum şi va aplica o pedeapsă corespunzătoare celei pronunţate în statul străin. cum ar fi sancţiunea cu privarea de libertate. b) 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. dar se execută de sine stătător.1 art.87 CP. Dacă genul şi durata pedepsei pronunţate în statul străin. Tot în favoarea condamnatului. în care este indicat ce fel de pedepse pot fi cumulate. MODUL DETERMINĂRII TERMENULUI PEDEPSEI DEFINITIVE ÎN CAZUL CUMULĂRII DIFERITELOR PEDEPSE (1) La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe. .86. o încheiere de punere în executare a pedepsei pronunţate de statul străin. În acest sens. instanţa de judecată verifică legea penală a RM care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu cea comisă de condamnat. Când este vorba de executarea amenzii sau de confiscarea unei sume de bani. prin hotărârea sa. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. 2. munca neremunerată în folosul societăţii. Conform prevederilor alin. nu corespunde cu legea penală a RM. din pedeapsa aplicată de instanţa naţională se va scădea pedeapsa sau partea din pedeapsa executată în străinătate pentru aceeaşi infracţiune. cumulate cu arestul. Prin natura sau prin durata sa această pedeapsă nu poate să o agraveze pe cea pronunţată în statul de condamnare şi nici să depăşească maximumul prevăzut de legea naţională. instanţa de judecată adoptă.03. 3. cu deţinerea într-o unitate militară disciplinară sau cu închisoarea. Conform prevederilor alin. În urma soluţionării demersului de transfer.2 art. 4. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii.06. precum şi perioada de detenţie provizorie executată de condamnat. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat. dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimumul sancţiunii prevăzute de legea internă. a unui titlu special.

urmează un tratament spitalicesc se include în durata executării pedepsei. 2.în ore. [Art. la aplicarea pedepsei condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare.Articolul 88. de arest.5 art.3 art. trebuie să fie indicată ora de când începe curgerea termenului pedepsei.211-XV din 29. calculându-se o zi pentru o zi. în vigoare din 12.1. calculându-se zi pentru zi.03] 1.88 se deduce că.13 CP). Din sensul alin.88 stabileşte că termenele de pedepse ca privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. 4. iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii . (2) La computarea sau cumularea pedepselor menţionate la alin. Dacă termenul este stabilit în zile. precum şi cu înlocuirea pedepsei. se admite calcularea acestora în zile. deţinerea într-o unitate militară disciplinară şi al arestului. deţinerii într-o unitate militară disciplinară şi al arestului. de trimitere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani. la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii. 5. iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii . aplicate prin hotărâre a instanţei de judecată. (6) Timpul în care condamnatul. Prin computare se înţelege scăderea din durata de executare a unei pedepse privative de libertate a timpului reţinerii sau al arestului preventiv. cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur boala. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii . fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei. a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia.(1).1 art.calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. (4) Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare. Articolul comentat reglementează ordinea calculării termenelor pedepsei. Alin. precum şi la înlocuirea pedepsei. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă. în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii.88 modificat prin Legea nr. 3. calculându-se o zi pentru o zi.4 art. Tot la acea oră persoana trebuie să fie liberată de pedeapsă. CALCULAREA TERMENELOR PEDEPSEI ŞI COMPUTAREA ARESTULUI PREVENTIV (1) Termenele de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. pentru infracţiunea săvârşită în străinătate se includ în termenul pedepsei. La computarea sau cumularea pedepselor menţionate în alin. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii. În alin. aplicate conform sentinţei instanţei de judecată. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii. de deţinere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani.calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv.88 reglementează problema computării timpului aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei. (3) Timpul aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei se include în termenul închisorii.06. Prin urmare. (5) Condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. aplicate prin hotărârea instanţei de judecată pentru infracţiunea săvârşită în străinătate.88 este special stabilită ordinea computării duratei arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoarea. calculându-se o zi pentru o zi. Alin. şi computarea pedepsei. el se încheie în ultima zi a anului sau a lunii expirate. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii .în ore. de arest. instanţa de judecată.03. Acest timp se include în termenul pedepsei sub formă de închisoare. a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită . se admite calcularea acestora în zile. la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii. în cursul executării pedepsei. dacă termenul este stabilit în ani sau în luni. acestea se includ în termenul pedepsei în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii (art.05.

care dau dovadă de corectare şi reeducare. ea poate fi liberată de executarea reală. iar asupra comportării militarilor . Articolul 90. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat. cu excepţia cazului în care condamnatul şi-a provocat el însuşi boala. parţială sau totală a pedepsei pronunţate prin hotărârea instanţei de judecată. În acest caz.6 art. 6. la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau la stabilirea pedepsei de trimitere într-o unitate militară disciplinară. b) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. parţială sau totală. Legea penală (alin. la momentul examinării cauzei în judecată.90-98 CP). instanţa de judecată. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia. Condiţia reparării . Legislaţia penală în vigoare prevede şi posibilitatea liberării condamnaţilor de pedeapsa penală numită. f) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave. Deci persoanei i se determină o anumită pedeapsă reală şi totodată ea este liberată de executarea ei.activitate. va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. instanţa de judecată. persoana care a săvârşit o infracţiune a recunoscut vinovăţia. g) amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani. CONDAMNAREA CU SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI (1) Dacă. prin comportare exemplară şi muncă cinstită. CAPITOLUL IX LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89. NOŢIUNEA ŞI CATEGORIILE LIBERĂRII DE PEDEAPSA PENALĂ (1) Prin liberare de pedeapsa penală se înţelege eliberarea persoanei care a săvârşit o infracţiune de la executarea reală. Liberarea de pedeapsa penală se aplică numai de către instanţa de judecată şi numai faţă de acele persoane.comandamentul militar respectiv. (2) Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin: a) condamnarea cu suspendare condiţionată a executării pedepsei.88). a reparat prejudiciul cauzat şi nu mai prezintă pericol pentru societate. (3) În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat daune. 3. condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi. Timpul în care condamnatul urmează un tratament spitalicesc în cursul executării pedepsei cu închisoarea se include în termenul executării pedepsei. (2) Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani. Aceasta înseamnă că dacă. fapt constatat în cursul executării pedepsei. e) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei. a pedepsei penale pronunţate prin hotărâre a instanţei de judecată. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. d) liberarea de pedeapsă a minorilor. instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. 2. instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă. ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. 1.2 art. în termenul de probă pe care l-a fixat. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă (alin. va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente. c) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă.89 CP) a stabilit 7 categorii de liberare de pedeapsa penală (a se vedea comentariul la art.

(9) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. (6) Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. pronunţă vinovatului o pedeapsă în formă de închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau trimiterea condamnatului într-o unitate militară disciplinară. (5) În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. pot fi stabilite pedepse complementare. însă.85.90 modificat prin Legea nr.211-XV din 29. (8) Dacă. b) să nu frecventeze anumite locuri.06. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. (7) În decursul termenului de probă. [Art. poate anula. în decursul termenului de probă. fiind supus răspunderii administrative. în vigoare 12.03] 1.05. (11) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei constă în faptul că instanţa de judecată. d) să acorde o susţinere materială familiei victimei. (10) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată. încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publică. toxicomanie sau de boală venerică. ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară. e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă. . iar în cazul condamnării minorilor şi a femeilor care au copii până la 8 ani această condiţie nu este obligatorie. instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.03. instanţa de judecată. c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism. în întregime sau parţial. instanţa de judecată. (4) Persoanelor care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. pornind de la cauza concretă examinată. instanţa de judecată. condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică.integrale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. narcomanie. după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat. precum şi în cazul recidivei. ea (judecata) poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. 2. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă în cazul în care prejudiciile au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea instanţei de judecată. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată. obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei.

3. Instanţa de judecată îşi argumentează decizia bazându-se pe materialele cauzei şi pe datele despre persoana vinovatului, indicând în mod obligatoriu motivele condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. 4. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi în cazul recidivei. 5. Apreciind termenul de probă, stabilit de alin.2 al prezentului articol între un an şi 5 ani, instanţa de judecată dă posibilitate reală vinovatului să-şi dovedească corectarea prin comportament exemplar şi muncă cinstită, nesăvârşind o nouă infracţiune. 6. Controlul asupra comportării condamnatului cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organul de executare de la locul de trai, de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - comandamentul unităţii militare. 7. Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, trebuie să se ţină cont de scopul corectării vinovatului, al prevenirii de noi infracţiuni atât din partea condamnatului, cât şi din partea altor persoane. 8. Dacă în cazurile şi condiţiile menţionate instanţa de judecată poate suspenda condiţionat pedeapsa principală, atunci, în unele cazuri, ea poate pronunţa o pedeapsa complementară reală, bazându-se pe circumstanţele concrete. 9. Totodată, la aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată este în drept să stabilească vinovatului unele restricţii, prevăzute la alin.6 al prezentului articol. 10. La propunerea organului de executare sau a comandamentului militar care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a pedepsei, instanţa de judecată poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiunile, restricţiile stabilite anterior sau poate adăuga altele noi. 11. De asemenea, la propunerea organului de executare sau a comandamentului militar, după expirarea a cel puţin unei jumătăţi din termenul de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, instanţa de judecată poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. 12. Instanţa de judecată în acelaşi mod poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa real pedeapsa stabilită. Atunci când condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiunile stabilite sau ordinea publică, fiind supus răspunderii administrative, organul de executare înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv privind anularea condamnării cu suspendarea condiţionată şi trimiterea pentru executarea pedepsei reale. 13. Se consideră sistematică săvârşirea de trei şi mai multe ori a unor încălcări ale obligaţiunilor stabilite sau ale ordinii publice. 14. În cazul în care condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară (a se vedea comentariul la art.85 CP). 15. Atunci când condamnatul săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată bazându-se pe circumstanţele concrete, luând în considerare nu numai caracterul şi prejudiciabilitatea cazului, dar şi persoana vinovatului, condiţiile, împrejurările săvârşirii acesteia. Deci, judecata în aceste cazuri poate, dar nu este obligată, să anuleze condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 16. La expirarea termenului de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a îndeplinit condiţiile instanţei de judecată, el se consideră ca neavând antecedente penale (a se vedea comentariul de la art.111 CP).

Articolul 91. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE PEDEAPSĂ ÎNAINTE DE TERMEN (1) Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, cu trimitere într-o unitate militară disciplinară sau arest şi care au reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care sunt condamnate li se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară. (2) Aplicând liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. (3) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza propunerii organului care exercită controlul asupra executării pedepsei. (4) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 18 ani, a executat efectiv: a) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.(8). (5) Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare. (6) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor dacă aceştia au executat efectiv: a) cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave. (7) Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor - comandamentul militar respectiv. (8) Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat: a) condamnatul încalcă ordinea publică, pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat; b) condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune, anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de instanţa de judecată; c) condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa în condiţiile art.85.

În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. 1. Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea liberării condiţionate a condamnatului de orice pedeapsă înainte de termen. O astfel de posibilitate se admite cu anumite condiţii în baza faptului că persoana respectivă, prin purtare exemplară şi atitudine cinstită într-un anumit termen de executare a pedepsei numite, denotă corectarea sa. 2. Esenţa liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen este cuprinsă în denumirea acesteia şi serveşte drept stimulator important la corectarea şi reeducarea condamnaţilor fără executarea deplină a pedepsei. 3. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică persoanelor care execută pedeapsa cu închisoarea, cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau arest cu condiţia că ele, în primul rând, au reparat integral daunele cauzate de infracţiune. În al doilea rând, e necesar ca aceste persoane condamnate în timpul executării pedepsei să dea dovadă de purtare exemplară şi atitudine cinstită. Ele pot fi liberate condiţionat înainte de termen în întregime sau parţial nu numai de pedeapsa principală, dar şi de cea complementară. 4. Drept bază pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen serveşte sesizarea instanţei de judecată de către organul de executare a pedepsei. 5. Sesizarea (demersul) de liberare condiţionată înainte de termen va conţine caracteristica condamnatului, conduita lui, atitudinea faţă de fapta săvârşită şi munca de corectare, regimul executării pedepsei în perioada respectivă. Actele necesare pentru prezentare în instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei se perfectează în conformitate cu CEx. 6. Pornind de la condiţiile concrete şi luând în consideraţie persoana condamnatului la aplicarea măsurii enunţate, instanţa de judecată îl poate constrânge pe condamnat să îndeplinească anumite obligaţiuni în termenul de pedeapsă rămas neexecutat, şi anume: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent; b) să nu frecventeze anumite locuri; c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică; d) să acorde susţinere materială familiei victimei; e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă. 7. Pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen condamnatul care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani trebuie să execute efectiv minimum o parte din termen: a) jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.8 al prezentului articol. 8. În linii generale, liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se poate realiza pentru condamnaţii la închisoare peste cel puţin 3 luni; pentru condamnaţii la arest - peste cel puţin o lună şi jumătate. 9. În mod deosebit poate fi aplicată liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen pentru persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă. 10. Instanţa de judecată examinează materialele prezentate pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen prezentate de administraţia penitenciarelor sau a comenduirii unităţii militare speciale din raza activităţii judecăţii. 11. Controlul asupra comportării persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen se execută de către organul de executare de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - de către comandamentul unităţilor militare.

conform alin. 1. (3) La înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. De asemenea.1 lit. Articolul 92. 2.16 CP). persoanei care execută o pedeapsă schimbată în una mai blândă. ţinând cont de comportarea lor în timpul executării pedepsei. din cele specificate la art.111 CP. la propunerea organelor enumerate în p. persoana poate fi liberată. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu alta mai blândă. se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate.62 CP. Stingerea antecedentelor penale. în limitele prevăzute pentru fiecare categorie de pedepse. nu pot servi drept temei pentru anularea liberării condiţionate. ÎNLOCUIREA PĂRŢII NEEXECUTATE DIN PEDEAPSĂ CU O PEDEAPSĂ MAI BLÂNDĂ (1) În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. persoana poate fi liberată.85 CP. 4. Atunci când condamnatul liberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. în lipsa propunerii organului indicat în p. sau al eschivării lui cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiunilor stabilite la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen. Însă aceasta nu este o obligaţiune a judecăţii. fapt reflectat în materialele prezentate de către administraţia penitenciarului respectiv. Conform alin. de la pedeapsa complementară.62.2 al prezentului articol.12.11 al comentariului la acest articol. în întregime sau parţial. În caz de săvârşire a unei noi infracţiuni.a-f) art. În acest termen de 1/3 se include şi termenul aflării sub arest preventiv a inculpatului în perioada urmăririi penale a cazului (a se vedea comentariul la art. 6. partea neexecutată a pedepsei stabilită prin sentinţa anterioară se adaugă. (2) Înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. 13. pentru care i-a fost aplicată o sancţiune administrativă. Aceste pedepse sunt prevăzute în alin. în întregime sau parţial. instanţa de judecată. În aceste cazuri trebuiesc respectate pe deplin prevederile art. în întregime sau parţial.11 al comentariului. înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă şi numai dacă instanţa de judecată consideră posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei numite. în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. Concomitent cu înlocuirea pedepsei principale cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă. de pedeapsa complementară. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsa cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată de instanţa de judecată numai persoanelor condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave (a se vedea comentariul la art.88 CP). Articolul 93.2 art. la pedeapsa nou-stabilită (conform prevederilor art. Totodată. instanţa de judecată pronunţă o nouă sentinţă şi pedeapsa nounumită se adaugă în întregime sau parţial la partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. instanţa de judecată. 3. Însăşi încălcarea ordinii publice fără sancţiunea administrativă sau neîndeplinirea obligaţiunilor fără rea-voinţă. În cazurile încălcării de către condamnat în perioada termenului de pedeapsă rămas neexecutat a ordinii publice. 14. instanţa de judecată poate alege orice pedeapsă mai blândă. Instanţa de judecată. la discreţia instanţei de judecată rămâne anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen în cazul în care condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune.85 CP). ţinând cont de comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ A MINORILOR . 5.

precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ. Legea penală a prevăzut liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei. cât şi din cadrul unei localităţi (regiuni). 1. când în conformitate cu Legea penală. După atingerea majoratului aceste persoane se pot afla în instituţiile nominalizate numai dacă instanţa de judecată le-a prelungit termenul. 7. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ DATORITĂ SCHIMBĂRII SITUAŢIEI Persoana care a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata că.75 CP. 4. Drept schimbare a situaţiei pot fi considerate unele evenimente atât din cadrul ţării în general. Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că. este necesar a exclude din practica judiciară cazurile de aplicare neîntemeiată pentru minori a pedepsei de privare de libertate pe un termen scurt. Actualul CP prevede liberarea de pedeapsa penală a minorilor pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. ţinând cont de faptul că pedeapsa pentru această categorie de infractori trebuie să fie subordonată în mare măsură scopului de corectare şi reeducare a celor vinovaţi şi celui de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.(1) Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. 8. săvârşirea unei infracţiuni de către minor se consideră circumstanţă atenuantă. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi. internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se efectuează pe un termen de până la atingerea majoratului . prevăzute în art. luna.18 ani. 6. anul naşterii) acestuia.75 CP. precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ.16 CP). Articolul 94. 3. Realizând decizia instanţei de judecată. departament. Conform HP CSJ din 12 noiembrie 1997 nr. la data judecării cauzei. datorită schimbării situaţiei. la propunerea administraţiei instituţiei respective. prevăzute la art. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură generală sau de meserii. 2. b) în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii. La punerea pe rol a unei cauze penale în care în calitate de inculpat este un minor. instanţa de judecată este obligată să ia măsuri pentru constatarea exactă a vârstei (ziua. 5. persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei. Aceasta înseamnă că. persoana condamnată poate fi corectată fără executarea pedepsei. în baza art. 1. (2) Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau întro instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până la atingerea majoratului. Stingerea antecedentelor penale în cazurile menţionate se calculează conform art. fie până la absolvirea unei şcoli generale sau de meserii sau până la încheierea cursului de tratament. 3. lor li se poate aplica o pedeapsă neprivativă de libertate. condamnatul este liberat de pedeapsa cuvenită cu motivarea respectivă. Liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei poate fi aplicată numai persoanelor care au săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă (a se vedea comentariul la art.104. La stabilirea pedepsei minorului instanţa de judecată va respecta cu stricteţe cerinţele art. dacă la momentul pronunţării sentinţei instanţa de judecată va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii.37. întreprindere sau chiar din viaţa făptuitorului. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil.104 CP. Astfel de schimbări de situaţie se pot întâmpla independent de voinţa sau acţiunile .111 CP. Această modalitate conţine două temeiuri echivalente ale liberării de pedeapsa penală: a) la data judecării cauzei. 2.

în al doilea rând.1 art. Liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei. se angajează într-un serviciu. poate fi liberată de pedeapsă. . dorind să se includă în viaţa societăţii. O particularitate a acestor cazuri constă în faptul că liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei se extinde asupra tuturor condamnaţilor indiferent de categoria infracţiunilor săvârşite şi de măsura de pedeapsă.persoanei vinovate şi se referă nu numai la o persoana concretă. faptul de recunoaştere în întregime a celor săvârşite. 5. În cazul în care persoana în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile se afla în stare de iresponsabilitate.(1)-(3). Prin comportare ireproşabilă a vinovatului după săvârşirea infracţiunii se înţelege. se străduieşte să obţină aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. în conformitate cu art. 4.60 şi 97. ce împiedică executarea pedepsei. 5. faptul că vinovatul a restituit pe deplin dauna cauzată până la examinarea cauzei în judecată şi e caracterizat pozitiv la locul de trai şi de serviciu. 2. se poate produce numai în cazurile îmbolnăvirii persoanei în timpul executării pedepsei de o boală psihică. este liberată de executarea pedepsei. întreprinderii sau organizaţiei.1 al prezentului articol.concluzia comisiei medicale a instituţiei care pune în executare pedeapsa condamnatului concret. Astfel de boli pot fi tulburările psihice temporare sau o boală psihică cronică gravă. prevăzute de prezentul Cod. în timpul executării pedepsei. toxicomanie.(1).95 CP. s-a îmbolnăvit de o altă boală gravă decât cea specificată la alin. (2) Persoana care. fapt ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a şi le dirija. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. Partea neexecutată a pedepsei poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. 3. confirmată prin documentele medicale respective . regiunii. Motiv pentru liberare serveşte boala survenită. În baza hotărârii instanţei de judecată. 1. dar se extind asupra tuturor cetăţenilor ţării. se îmbolnăvesc de o boală psihică.2 al acestui articol. cel de dare a depoziţiilor obiective şi de acordare a ajutorului organelor de urmărire penală la stabilirea adevărului. O faţetă a schimbării situaţiei pot fi considerate acţiunile vinovatului în acordarea ajutorului material. pentru a se trata de alcoolism. s-a îmbolnăvit de o boală gravă. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. s-a îmbolnăvit de o boală psihică.1 art. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. şi această boală împiedică executarea pedepsei. Anume aceste maladii conduc la imposibilitatea atingerii scopurilor pedepsei penale. Comportarea ireproşabilă presupune.23 CP. LIBERAREA DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI A PERSOANELOR GRAV BOLNAVE (1) Persoana care. poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată. O asemenea schimbare a situaţiei poate avea loc şi din voinţa făptuitorului. ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le dirija. ea. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. acestor persoane li se pot aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. în cazul însănătoşirii lor. În caz de îmbolnăvire de o boală psihică a persoanei care execută pedeapsa. (4) Persoanele menţionate la alin. orice persoană care.95 se extind numai asupra persoanelor care. 4. pot fi supuse pedepsei dacă nu au expirat termenele prescripţiei prevăzute la art. în primul rând. (3) Militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară a pedepsei dacă s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. în restituirea cheltuielilor de tratament pătimitului etc. Prevederile alin. Articolul 95. conform alin. în timpul executării pedepsei. Conform alin. 6. ea poate fi liberată de pedeapsă în baza deciziei instanţei de judecată. alta decât cea specificată la alin. nu poate fi trasă la răspundere penală. narcomanie. atunci când el. să întrerupă relaţiile cu mediul infracţional.

b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. Din alin. În cazul în care persoanei i-a fost aplicată măsura de constrângere cu caracter medical (a urmat un tratament spitalicesc).60 şi 97 CP. cu excepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracţiuni grave. Lista acestor boli este stabilită de MA al RM. instanţa de judecată. acest termen se include în durata executării pedepsei (a se vedea comentariul la art. deosebit de grave şi excepţional de grave împotriva persoanei. Boala gravă presupune apariţia unei stări deosebit de periculoase a sănătăţii. pot fi absolvite de pedeapsă pe motiv de boală persoanele condamnate la privaţiune de libertate. şi nicidecum pur şi simplu schimbarea.3 art. a renunţat la copil sau continuă să se eschiveze de la educarea lui după avertismentul făcut de organul care exercită controlul asupra comportamentului condamnatei faţă de care executarea pedepsei a fost amânată. 10.1-3 pedepsei în caz de însănătoşire cu condiţia să nu fi expirat termenele prescripţiei prevăzute la art. 8. c) trimite condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei.88 CP). menţionate la alin. AMÂNAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI PENTRU FEMEI GRAVIDE ŞI FEMEI CARE AU COPII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 8 ANI (1) Femeilor condamnate gravide şi celor care au copii în vârstă de până la 8 ani. pierderea posibilităţii de a se deplasa. (3) La atingerea de către copil a vârstei de 8 ani.2 art. Boala gravă sau invaliditatea totală a condamnatului servesc drept temei pentru liberarea de executare a pedepsei. instanţa de judecată: a) liberează condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei. militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară dacă el s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. 11.(1). instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. Lista bolilor grave este stabilită de Ministerul Sănătăţii al RM. care sau îmbolnăvit în locurile de detenţie de o boală mintală cronică sau de o altă boală gravă. 7.22 din 29 octombrie 2001. legea prevede amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi femeile care au copii în vârstă de până la 8 ani. Boala gravă poate provoca invaliditatea totală. Bazându-se pe principiul umanismului. (4) Dacă în perioada amânării executării pedepsei condamnata săvârşeşte o nouă infracţiune. 1.85. 12. Aceste cerinţe se aplică în măsură egală atât faţă de maturi. până la pronunţarea sentinţei sau în perioada executării pedepsei.95 CP este necesar a se stabili cu exactitate tipul maladiei şi timpul îmbolnăvirii vinovatului.3 al acestui articol se extind numai asupra militarilor care se află sub arest sau într-o unitate militară disciplinară şi numai în cazul în care militarul s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. la propunerea organului nominalizat. vorbi etc. Prevederile alin. 9.4 al prezentului articol rezultă că instanţa de judecată decide în mod diferenţiat supunerea persoanelor menţionate la alin.).95 CP. Conform HP CSJ nr. Articolul 96.Liberarea se efectuează de către instanţa de judecată în baza documentelor medicale respective concluzia comisiei medicale competente. (2) În cazul în care vreuna din persoanele condamnate. Pentru liberarea de executarea pedepsei în corespundere cu alin. instanţa de judecată le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. Partea neexecutată a pedepsei îi poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă sau el poate fi liberat în genere de executarea pedepsei (a se vedea CEx). poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să trimită condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit în hotărârea judecătorească. În conformitate cu alin. cât şi faţă de minori. care împiedică executarea pedepsei. . înrăutăţirea sănătăţii persoanei condamnate (pierderea parţială sau integrală a capacităţii de muncă etc. În aceste cazuri nu are importanţă când femeia a devenit gravidă.

Aici un rol important are atitudinea condamnatei faţă de educaţia copilului şi întreţinerea lui. luând în consideraţie gradul prejudiciabil al infracţiunii comise. Săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnată în perioada amânării executării pedepsei serveşte drept temei pentru stabilirea pedepsei în conformitate cu prevederile art. Şi atunci când în acest scop condamnatei i-au fost create condiţiile respective.96 CP de amânare a executării pedepsei pentru femeile nominalizate este posibilă numai în cazul în care ele au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Principala menire a femeii rezidă în naşterea şi educarea copiilor în condiţii normale de viaţă. e) 20 de ani. Amânarea executării pedepsei pentru femeile nominalizate constituie o posibilitate a instanţei de judecată. atitudinea ei faţă de educaţia copilului. iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni din momentul săvârşirii ei. folosindu-se de amânarea executării pedepsei. la propunerea organului de executare de la domiciliul ei.91 CP. poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să întoarcă condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară. curgerea termenului de prescripţie începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii acesteia. (4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. administraţia înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv. deosebit de grave sau excepţional de grave împotriva persoanei pentru care ele au fost condamnate la închisoare pe un termen de peste 5 ani. săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. 5. 9.85 CP. 8. În cazul eschivării de la executarea pedepsei. a renunţat la copil sau se eschivează de la educarea lui. până la expirarea termenelor prevăzute la alin.92 CP. la propunerea organului nominalizat. În cazul în care condamnata.(1) şi (2). 4. instanţa de judecată.2. 139 şi 143. ea se află sub supravegherea organului de executare a pedepsei. c) 10 ani. în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă. b) 6 ani. PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII SENTINŢEI DE CONDAMNARE (1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în următoarele termene. conduita condamnatei. este în drept: a) să libereze condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei conform art. prevăzute la art. c) să trimită condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. d) 15 ani. Articolul 97. Executarea pedepsei poate fi amânată până la atingerea de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă. . în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă. (3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă. În cazul în care graviditatea a apărut în timpul executării pedepsei sau copilul condamnatei s-a născut în penitenciar. (2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care. în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară.135-137. 6. şi nu o obligaţiune a acesteia. indiferent de categoria de pedeapsă. La momentul expirării amânării şi atingerii de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. erau minori. la data săvârşirii infracţiunii. la care se anexează raportul medical ce confirmă graviditatea sau copia adeverinţei de naştere a copilului şi dosarul personal al condamnatei. b) să înlocuiască partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă conform art. Aplicarea prevederilor art. 3. Această măsură nu poate fi aplicată femeilor care au săvârşit infracţiuni grave. în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă. calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă: a) 2 ani. 7. Ea poate fi aplicată în cazul în care instanţa va constata că persoana vinovată şi acţiunile ei nu prezintă un pericol real pentru societate. după avertismentul respectiv al organului de executare instanţa de judecată.

ea săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. 7. 10. Măsurile de siguranţă sunt nişte sancţiuni de drept penal de constrângere cu caracter preventiv.a-e). Nu se pune în executare sentinţa de condamnare pentru orice categorie de infracţiuni cu următoarele condiţii: a) dacă au expirat termenele respective stabilite în alin. prevăzute de cap. a se vedea şi comentariul la art. d) confiscarea specială. fiindcă sentinţa de condamnare nu mai poate fi pusă în executare.1 al prezentului articol (lit.1 şi 2. adeseori ele având un caracter nedeterminat sau relativ determinat.1. 5. termenele de prescripţie nu se aplică pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. Pentru minori termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc la jumătate. Prin prescripţia executării sentinţei de condamnare se înţelege expirarea unor anumite termene din ziua în care sentinţa a rămas definitivă. curgerea prescripţiei începe din momentul prezentării acestora în organele respective sau din momentul reţinerii lor de către organele de drept. dar sunt revocabile. 4. Curgerea prescripţiei se întrerupe numai în cazul în care persoana condamnată se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă.54 CP. Măsurile de constrângere cu caracter medical şi cele cu caracter educativ durează atât cât există pericolul iminent. 6. Termenele prescripţiei (2. O inovaţie a noului CP este faptul că legea stabileşte prescripţia în funcţie de categoriile infracţiunilor. 3. din cauza cărora persoana condamnată rămâne fără pedeapsă. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. 2. 143 CP. CAPITOLUL X MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. de natura şi gravitatea stării de pericol şi de posibilităţile înlăturării acestora. Aplicarea măsurilor de siguranţă se efectuează numai de către instanţa de judecată şi este condiţionată de fapta săvârşită. neglijenţa persoanelor care erau datoare să pună în aplicare pedeapsa respectivă etc. şi nu de măsura şi termenul de pedeapsă stabilite de instanţa de judecată. care existau conform CP anterior. c) expulzarea.). Pentru persoanele care se eschivează de la executarea pedepsei. Măsurile de siguranţă indicate în art. 1. În caz de comitere de către condamnat a unei noi infracţiuni curgerea termenului de prescripţie începe din momentul săvârşirii infracţiunii. b) dacă persoana condamnată nu s-a eschivat de la executarea pedepsei. 6.60 alin. Conform dreptului internaţional.8). SCOPUL ŞI TIPURILE MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ (1) Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. 3. b) măsurile de constrângere cu caracter educativ. 139. (2) Măsuri de siguranţă sunt: a) măsurile de constrângere cu caracter medical. care depind şi de starea psihică sau de corijarea persoanei liberate de răspundere penală. . Minori se consideră persoanele care la data săvârşirii infracţiunii nu aveau vârsta de 18 ani. chiar în aceeaşi cauză. destinate preîntâmpinării săvârşirii unor fapte prevăzute de codul penal de către persoanele împotriva cărora ele se aplică şi orientate spre excluderea pericolului posibil.135-137.I al părţii speciale (art. Măsurile de siguranţă stipulate în art. Legiuitorul a stabilit necondiţionat prescripţia executării sentinţei de condamnare.98 sunt exhaustive. în conformitate cu art. 8. 2. Aceasta poate rămâne nerealizată din diverse motive cu caracter obiectiv sau subiectiv (aflarea într-un timp îndelungat a condamnatului în componenţa unui contingent militar în afara ţării. 15 şi 20 de ani) se calculează din ziua în care sentinţa de condamnare a rămas definitivă.98 alcătuiesc un sistem de sancţiuni de drept penal între care nu există o ierarhie şi pot fi aplicate în caz de necesitate concomitent. aflarea lui în calitate de ostatic.

3.22 şi 23 CP. din care cauză nu-şi poate da seama de acţiunile sau inacţiunile sale. care este stabilită printr-un raport de expertiză psihiatrică de către medicii psihiatri la urmărirea penală sau la judecarea cauzei. 1.4. până la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei. dar. b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă. deoarece existenţa stării de pericol social a acestei persoane condiţionează luarea măsurii de siguranţă. pericol care necesită aplicarea măsurii de siguranţă . schimbarea sau încetarea măsurii de constrângere cu caracter medical. fie după judecarea cauzei în timpul executării pedepsei penale.admiterea în privinţa bolnavului a constrângerilor de drept în conformitate cu o hotărâre a instanţei de judecată. La fel măsurile de siguranţă nu pot fi înlăturate prin amnistie. 6. din care cauză ele sunt incapabile să-şi dea seama de acţiunile lor sau să le dirijeze. pentru a exclude pericolul activităţii lui iresponsabile. Însă aplicarea acestora dă făptuitorului sau persoanelor interesate posibilitatea să atace hotărârile instanţei conform prevederilor din CPP. 5. Concluzia expertizei de psihiatrie în acest caz se ia în consideraţie de către instanţă în coroborare cu probele avute în cauza penală şi cu pericolul social determinat atât de starea psihică. Confiscarea specială poate fi coroborată cu orice altă măsură de siguranţă şi poate fi aplicată şi în cazul în care făptuitorului nu i se aplică pedeapsa penală în situaţia de încetare a procedurii penale de către instanţă din diferite motive legale de nereabilitare. Această măsură include: . Instanţa de judecată este competentă de stabilirea. graţiere. de fapta săvârşită. . b) făptuitorul să fie bolnav mintal. nu le poate dirija. Articolul 99. dar s-au îmbolnăvit de o boală psihică fie până la judecarea cauzei. Pentru a fi luată măsura de constrângere cu caracter medical. este necesar ca: a) făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical este numai de competenţa instanţei de judecată. Măsurile de siguranţă nu pot fi aplicate de către instanţă dacă nu a fost stabilită săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori fapta nu a fost săvârşită de către inculpat. s-au îmbolnăvit de o boală psihică. cât şi de personalitatea făptuitorului. instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrângere cu caracter medical.izolarea şi întreţinerea bolnavului în condiţii care ar asigura securitatea acestuia şi a altor persoane de activităţile bolnavului. 4. Noţiunile de responsabilitate şi iresponsabilitate sunt stipulate în art. această boală devenind o dereglare psihică cronică de lungă durată. care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de ocrotire a sănătăţii: a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită. dacă au fost recunoscute iresponsabile. Măsura de constrângere cu caracter medical poate fi aplicată doar persoanelor care au săvârşit fapta prevăzută de legea penală într-o stare psihică de iresponsabilitate şi nu sunt subiecţi pasibili de răspundere penală. c) starea de boală mintală a făptuitorului să prezinte un pericol pentru societate. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL Persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală în stare de iresponsabilitate sau care au săvârşit asemenea fapte în stare de responsabilitate.constrângerea cu caracter medical asupra acestuia. 2. sau aceste persoane au fost în stare de responsabilitate la săvârşirea infracţiunii. Scopul aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical este îndreptat spre lecuirea sau îmbunătăţirea sănătăţii făptuitorului iresponsabil sau devenit astfel în timpul judecării ori executării pedepsei penale. Instanţa poate aplica o măsură de siguranţă numai în cazul în care a fost sesizată legal cu judecarea faptei prevăzute de legea penală şi în limitele faptei penale pentru care a fost sesizată. protejându-l pe el însuşi şi pe alte persoane. prescripţie penală sau reabilitare a persoanei. . prelungirea. Suspendarea executării pedepsei penale nu atrage suspendarea concomitentă a măsurilor de siguranţă. indiferent de voinţa acestuia sau a reprezentanţilor lui.

prezintă un pericol deosebit pentru societate şi are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere riguroasă. La aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical instanţa de judecată nu va indica termenul necesar pentru tratamentul făptuitorului şi nici instituţia concretă sau locul acesteia. stipulate în codul de procedură penală. 1. Articolul 100. 5.99 lit. Liberarea de pedeapsă penală în conformitate cu prevederile art.44-46/310 din 21. respectându-se drepturile şi interesele lor legitime de către personalul medical. 97 nu exclude aplicarea art. Tipul instituţiei psihiatrice (cu supraveghere obişnuită sau cu supraveghere riguroasă) în care urmează să fie spitalizată persoana este stabilit de instanţa de judecată. Nu înseamnă că pentru acest temei va fi încetată măsura de siguranţă. Instituţiile psihiatrice privind asistenţa psihiatrică conform legii nr.a) şi b).97 (MO nr. Temei pentru spitalizare în sensul art. după caz. legislaţia penală conţine stipularea că instituţiile curative în care se asigură executarea măsurii de constrângere cu caracter medical sunt de două tipuri: a) instituţii psihiatrice cu supraveghere obişnuită. în baza concluziilor experţilor psihiatri. Toate aceste acţiuni aplicate faţă de persoana spitalizată se consemnează în documentaţia medicală. indicând doar instituţia psihiatrică cu supraveghere obişnuită sau. care este independent de organele ocrotirii sănătăţii şi soluţionează reclamaţiile şi cererile pacienţilor în coroborare cu organele de urmărire penală sau cu instanţele judecătoreşti.16 din lege) şi sunt finanţate din fondul ocrotirii sănătăţii. fondul de asigurare medicală şi din alte surse neinterzise de lege. În instituţiile de psihiatrie în care sunt internate persoanele conform hotărârii judecătoreşti statul instituie un serviciu de apărare a drepturilor pacienţilor. 6. 4. Măsurile de imobilizare fizică şi de izolare se aplică sub controlul permanent al personalului medical numai în situaţiile. În cazul în care a fost adoptată o lege care exclude penalitatea faptei săvârşite.98) sunt garantate de stat (art.89-95. în formele şi în perioada în care. Hotărârea instanţei de judecată se execută de către administraţia penitenciarului în care e deţinută persoana şi de către organul specializat de ocrotire a sănătăţii.99. 3. În cazul aplicării amnistiei sau graţierii pentru o faptă prevăzută de legea penală. care asigură securitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane. cu supraveghere riguroasă în conformitate cu prevederile art. Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii minime de restricţii. are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere obişnuită. (2) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care.05. Măsura de siguranţă în acest caz are un statut de sine stătător cu proceduri aparte.5. prezentate în scris conform procedurii penale. căruia îi este transmisă persoana deţinută pentru tratamentul respectiv. (3) Persoanele internate în instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt deţinute în condiţii ce exclud posibilitatea săvârşirii de către ele a unei noi fapte prejudiciabile.99 şi 100. b) instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă. şi ţinând cont de gradul prejudiciabil al faptei săvârşite şi de prezenţa pericolului persoanei date pentru societate.1402 din 16. În conformitate cu art. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite. după părerea medicului psihiatru. nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor persoanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur.100 îl constituie hotărârea instanţei judecătoreşti.12. organul de urmărire penală şi instanţa sesizată cu asemenea cauză vor înceta procedura penală cu trimiterea materialelor organelor de ocrotire a sănătăţii pentru lecuirea acestor persoane în ordine generală. . nu se exclude aplicarea în privinţa făptuitorului a măsurii de constrângere cu caracter medical dacă persoana a fost supusă acestei măsuri înainte de adoptarea actului de amnistie sau graţiere. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite. 2. INTERNAREA ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ (1) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care.

Alin. 1. Conţinutul art. considerând că este necesar de a aplica o măsură de constrângere cu caracter medical. (3) Schimbarea măsurii de constrângere cu caracter medical sau prelungirea termenului de aplicare a ei se face. sau un aviz al unei instituţii medicale independente cu participarea reprezentanţilor acestora la examinarea cauzei. dar sub o supraveghere medicală obligatorie. (2) Instanţa de judecată. când există necesitatea de a preveni tentativele de atac la viaţa şi sănătatea celor din jur. 2. aviz în care urmează să fie descrisă starea sănătăţii sau schimbarea substanţială a acesteia din care rezultă necesitatea continuării aplicării acestei măsuri sau a încetării ei. de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite. privind necesitatea aplicării acestei măsuri. 4. alege forma acesteia în funcţie de boala mintală a persoanei. 3. dispune încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical în cazul însănătoşirii persoanei sau al unei astfel de schimbări a caracterului bolii care exclude necesitatea aplicării acestor măsuri. în care persoana este supusă tratamentului. în temeiul avizului instituţiei medicale. prelungi sau înceta aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical.101 prevede pentru prima dată în legislaţia naţională posibilitatea persoanei supuse tratamentului sau reprezentantului acesteia de a cere unei instituţii medicale independente avizul de sănătate asupra persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. Raportul de expertiză psihiatrică şi avizul instituţiei medicale independente vor fi luate în consideraţie la stabilirea regimului instituţiei psihiatrice sau la respingerea de a aplica această măsură după examinarea tuturor materialelor şi probelor avute în dosar. (4) Dacă instanţa de judecată nu va găsi necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical unui alienat.1 art. cel puţin o dată la 6 luni. colaboratorii poliţiei sunt obligaţi să acorde ajutor personalului medical. Alin. conform art. Anume instanţa de judecată este garantul aplicării corecte a acestei măsuri în coroborare cu tratatele internaţionale la care RM este parte şi cu prevederile CRM despre apărarea valorilor supreme în stat. 5. intensiv din partea personalului medical. care efectuează controlul acestei măsuri. cum sunt demnitatea omului. Persoana supusă tratamentului forţat sau reprezentantul acesteia are dreptul de a cere unei instituţii medicale independente avizul asupra stării de sănătate a persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. SCHIMBAREA. Articolul 101.1 CRM). pentru asigurarea securităţii. urmărirea sau reţinerea acestora. de instanţa de judecată. schimba. drepturile şi libertăţile lui. PRELUNGIREA ŞI ÎNCETAREA APLICĂRII MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL ALIENAŢILOR (1) Instanţa de judecată. cât şi la cererea persoanei respective sau a reprezentantului acesteia. ea îl poate încredinţa spre îngrijire rudelor sau tutorilor. libera dezvoltare a personalităţii umane (art.3 prevede situaţia în care parvine avizul instituţiei psihiatrice. cu respectarea procedurilor judiciare pentru aceste cauze.35 din Legea RM privind asistenţa psihiatrică. Schimbarea sau prelungirea măsurii de constrângere cu caracter medical poate fi efectuată şi din oficiu de către instanţă în baza unui control. în baza unui control. Instituţia psihiatrică în care este spitalizată persoana. efectuat cel puţin o dată la 6 luni.6. În cazurile internării acestor persoane şi a persoanelor care necesită tratament în condiţii obişnuite.101 stipulează faptul că numai instanţa de judecată este învestită cu funcţia de a stabili. de asemenea. însă instanţei trebuie în acest caz să-i fie prezentată în mod obligator concluzia experţilor psihiatri. este obligată să examineze lunar persoana aflată la tratament şi să prezinte cel puţin o dată în 6 luni propunerile sale instanţei de judecată în a cărei rază se află . atât din oficiu. precum şi în cazul încetării aplicării unor astfel de măsuri. Persoanele internate în instituţiile psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt supuse unui control permanent. STABILIREA.

fapt ce exclude aflarea lui în această instituţie.(1) au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare. instanţa de judecată.art. Noţiunea de aflare în instituţia psihiatrică în baza hotărârii judecătoreşti presupune din partea statului acţiuni de acordare a ajutorului medical persoanei devenite iresponsabile. În urma controlului efectuat din oficiu sau la propunerea instituţiei psihiatrice. poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forţat. (3) Dacă persoanele menţionate la alin. se deduce din termenul pedepsei stabilite.88 CP. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte temeiuri de liberare de răspundere penală şi de pedeapsă penală.staţionarul pentru a decide schimbarea.68 şi art. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. durata de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical se deduce din termenul pedepsei. Termenul necesar de constrângere cu caracter medical la stabilirea. schimbarea acesteia în hotărârile instanţei nu este indicat. Articolul 102. DEDUCEREA DURATEI DE APLICARE A MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL (1) Persoanei care. condamnate la pedepse neprivative de libertate. 2. Articolul 103. şi. (2) În caz de aplicare a pedepsei după însănătoşire. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical se examinează în ordinea prevăzută de procedura penală. vor fi supuse unui tratament forţat în instituţiile medicale cu regim special. ele vor fi tratate în instituţii medicale cu regim special.starea de arest. asemănător deducerii măsurii preventive . 7. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament.67 alin. pedeapsa penală se consideră executată şi persoana este eliberată imediat. va adopta o hotărâre de încetare a măsurii de constrângere cu caracter medical şi va dispune predarea acestuia spre îngrijire rudelor sau tutorilor sub o supraveghere medicală obligatorie la locul de trai. 4. Stabilirea.3. 6. schimbarea.5. instanţa de judecată îi poate aplica pedeapsa după însănătoşire dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă. în timpul executării pedepsei ele vor fi supuse unui tratament medical forţat. Măsura de constrângere cu caracter medical în cazul pedepsei cu amendă urmează a fi executată în conformitate cu art. pe de o parte. de şeful staţionarului de psihiatrie şi de către procuror în condiţiile legii. prelungirea.101 poate fi supusă căilor de atac de către persoana spitalizată. 3. pe de altă parte. arestul . prelungirea sau încetarea aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical. din care cauză ea este incapabilă să-şi dea seama de acţiunile sale sau să le dirijeze.(1). din oficiu ori la cererea colectivului de muncă sau a organului de ocrotire a sănătăţii. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL A ALCOOLICILOR ŞI NARCOMANILOR SAU PUNEREA LOR SUB CURATELĂ (1) În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic sau un narcoman. În acest caz o zi aflată în instituţia psihiatrică se egalează cu o zi de închisoare.art. 8. concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită. . 1. izolarea acesteia pentru a exclude pericolul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. în caz de însănătoşire. care se menţionează în partea dispozitivă a sentinţei. s-a îmbolnăvit de o boală psihică. Dacă termenul de închisoare stabilit prin sentinţă este mai mic decât termenul de aflare în instituţia psihiatrică de constrângere cu caracter medical. dacă există avizul medical corespunzător.64 alin. Acest fapt urmează să fie documentat şi. dacă instanţa de judecată va stabili îmbunătăţirea stării sănătăţii unui alienat. munca neremunerată . Hotărârea adoptată de către instanţă în conformitate cu prevederile art. care se scade din termenul stabilit pentru executare în închisoare. iar după eliberare din locurile de deţinere. reprezentantul ei legal. (2) Persoanele menţionate la alin.

La propunerea instituţiei medicale în care făptuitorul se tratează forţat. concomitent cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate pentru infracţiunea săvârşită. la cererea colectivului de muncă sau a rudelor apropiate ale persoanei în cauză. la cererea colectivului de muncă sau din oficiu.12. b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. Prin intoxicări cronice se înţelege orice proces de alterare psihofiziologică cu caracter permanent. se aplică în penitenciare. După stabilirea pedepsei. Articolul 104.36-38 din 14. Măsura de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor sau narcomanilor. În cazul în care făptuitorului i se aplică o pedeapsă neprivativă de libertate.2001. în conformitate cu prevederile Legii privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool. 1. poate fi aplicată de către instanţă concomitent cu pedeapsa penală.54. (5) Dacă infracţiunea a fost săvârşită de o persoană care abuzează de alcool şi prin aceasta îşi pune familia într-o situaţie materială grea. iar după eliberare din localurile de detenţie. aceştia vor fi trataţi în instituţiile medicale. instanţa de judecată. (2) Enumerarea de la alin. deoarece aceste persoane sunt supuse tratamentului forţat în locurile de deţinere până la lecuire deplină. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER EDUCATIV (1) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art. 4. 5. consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. nu va indica termenul acestei măsuri. la iniţiativa rudelor făptuitorului. instanţa de judecată. condiţionată de intoxicaţia cronică cu alcool sau cu substanţe narcotice. este în drept.713 din 06. 2. să provoace temerea că ar putea săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală. indicând aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical pentru alcoolici şi narcomani.(4) Încetarea tratamentului medical forţat este dispusă de către instanţa de judecată. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat. d) pericolul social se datorează maladiei care presupune orice modificare a stării normale de sănătate care îl face pe făptuitor periculos pentru societate. asupra căruia trebuie să se pronunţe obligator medicii psihiatri. (1) are un caracter exhaustiv. c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. nr. narcologi. experţi specialişti cu recomandările de posibilitate a tratamentului medical privitor la făptuitor şi lipsa contraindicaţiilor pentru aplicarea acestor măsuri. nr. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament. . în caz dacă familiile acestora se află într-o situaţie materială grea.2002.103. instanţa poate pronunţa o hotărâre de încetare a tratamentului forţat de alcoolism sau narcomanie. la propunerea instituţiei medicale în care se tratează persoana respectivă. Tratamentul forţat al alcoolicilor şi narcomanilor. b) făptuitorul să prezinte pericol pentru societate.5 art. Din textul enunţat rezultă că pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor şi narcomanilor în cauza penală sunt necesare următoarele condiţii: a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.03. MO. să o pună sub curatelă. instanţa de judecată le poate aplica următoarele măsuri de constrângere cu caracter educativ: a) avertismentul. d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică. 3. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a minorului. e) internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. c) că acest pericol este determinat de starea sănătăţii. acesta poate fi pus sub curatelă în conformitate cu prevederile alin. în cazul condamnării cu închisoarea. dacă în cauză este anexată concluzia în scris a specialiştilor.

1995). cu excepţia lit. Măsurile de constrângere cu caracter educativ sunt fixate în calitate de recomandări în standardele minimale ale ONU cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (p. 5. decât în măsura realizării scopului educativ stipulat în lege. dacă persoana vătămată acceptă. În cazul în care minorul este încredinţat pentru supraveghere părinţilor. În acest caz procedura în cauza penală urmează a fi încetată.II.18. Chiar dacă poate fi aplicat art. În conformitate cu prevederile art. în conformitate cu drepturile părinţilor. anulează măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată. Prevederile art. 27 din Rezoluţia de la Beijing a ONU nr. are bursă. dacă locuiesc împreună. Încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. [Art.(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ.03] 1. Avertismentul este anunţat public făptuitorului. însă hotărârea poate fi înmânată şi în scris. la propunerea organelor de stat specializate. 4. 8. De asemenea.211-XV din 29. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor de stat specializate este aplicată în cazul în care acestor persoane şi organe le sunt explicate responsabilităţile şi instanţa urmează să se încredinţeze de posibilitatea reală a acestora de a asigura măsura de constrângere cu caracter educativ. Obligarea minorului de a repara dauna cauzată se aplică în următoarele cazuri: 1) când minorul este obligat să întoarcă persoanei vătămate obiectul sustras sau alt obiect echivalent celui dispărut. În acest caz instanţa de judecată îi poate aplica acestei persoane măsuri de constrângere cu caracter educativ. în cazul aplicării măsurii de constrângere cu caracter educativ.a) presupune o apreciere negativă de drept a acţiunii făptuitorului şi concomitent o reacţie din partea societăţii în scopul educării şi reeducării acestuia. Măsurile de constrângere cu caracter educativ prevăzute la alin. Persoanele minore nu sunt izolate de societate. 3. altă proprietate ori economii personale.06.03. dacă el poate repara de sine stătător dauna . pensie.54 pentru care persoana se liberează de răspundere penală nu pot fi interpretate în sens larg. persoana care nu a atins vârsta de 18 ani şi a săvârşit pentru prima dată o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă s-a constatat posibilitatea corectării acesteia fără a fi supusă răspunderii penale.104 nu este aplicabil. 2) când minorul poate repara în bani costul obiectului sau dauna cauzată stabilită de către materialele cauzei sau la înţelegerea părţilor. 3) când dauna cauzată urmează să fie reparată de către făptuitorul minor prin munca lui proprie. Obligarea minorului de a repara paguba nu trebuie să se transforme în dependenţă faţă de persoana vătămată. se efectuează mai efectiv. (4) În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter educativ de către minor. Prin stare materială a minorului se înţelege faptul dacă acesta este salarizat.54. 6. sub semnătură. uneia sau a mai multor concomitent. 7. instanţa de judecată.1 lit. pentru alte infracţiuni mai grave săvârşite de persoana dată art. nu poate fi aplicat art. aceştia. 2. ambii. Din sensul legislaţiei penale măsurile de constrângere cu caracter educativ pot fi considerate drept măsuri de alternativă pentru pedepsele penale. sunt responsabili de minor. Însă această măsură se deosebeşte calitativ de pedepsele penale prin care se realizează în final scopurile pedepsei penale într-o formă mai umană. după caz. în scopul reeducării făptuitorului şi al prevenirii altor infracţiuni.05.79 cu stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege.40/33 din 29.104 în privinţa minorilor care au săvârşit acţiuni pentru care aceştia nu pot fi supuşi răspunderii penale. Avertismentul prevăzut la alin. Educarea şi reeducarea acestora.e) din alin.1 pot fi aplicate în privinţa uneia şi aceleiaşi persoane.104 modificat prin Legea nr. pentru a asigura scopul pedepsei penale. în vigoare 12.internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare.1 .

Obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică este determinată de dereglările de comportament ale minorului. în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală. organele de stat specializate (comisiile pentru minori. Aceasta nu exclude situaţia în care părinţii sunt de acord. să repare dauna cauzată. deprinderilor. care nu au domiciliu în ţară şi care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni.(1) se va ţine cont de dreptul la respectarea vieţii private a acestora. minorul e obligat să repare personal aceste daune. Tragerea minorului la răspundere penală în cazul eschivării sistematice a acestuia de la măsura de constrângere cu caracter educativ se efectuează de către instanţă. să părăsească ţara. 3. dependente de starea familială sau de atragerea la săvârşirea infracţiunii de către inculpaţii adulţi. el va putea cere revocarea expulzării sau înlocuirirea acesteia cu o altă măsură necesară. 2. Dacă minorul se eschivează sistematic de la măsurile de constrângere cu caracter educativ. departamentul de executare a pedepselor penale) pot prezenta instanţei de judecată un demers despre anularea măsurii aplicate şi tragerea vinovatului la răspundere penală. Articolul 105. Prin noţiunea de eschivare sistematică de la măsurile de constrângere cu caracter educativ se înţelege încălcarea (de trei şi mai multe ori) a măsurii aplicate: de a se prezenta pentru a repara dauna cauzată sau la tratamentul medical de reabilitare psihologică. care poate fi coroborată cu prescripţiile şi recomandările specialiştilor: medici. a cărei esenţă constă în obligarea cetăţenilor străini sau a apatrizilor. CONFISCAREA SPECIALĂ . d) făptuitorul să fie cetăţean străin sau apatrid. vocabularului minorului este o activitate de lungă durată. administraţia instituţiei specializate de învăţământ şi de reeducare. în cazul în care cauza este trimisă de către procuror în instanţă sau. Executarea expulzării se face de către organele de poliţie după executarea pedepsei cu închisoarea. pedagogi şi psihologi. organele de tutelă şi curatelă. sau pentru a i se anunţa avertismentul etc. 4. 1. tratament inuman sau la pedeapsa cu moartea în statul în care urmează să fie expulzat. de obiecte în locurile publice prin scriere. (3) La luarea deciziei privind expulzarea persoanelor prevăzute la alin. Expulzarea este o măsură de siguranţă de drept penal. (2) În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoare sau cu arest. 9. hotărârea definitivă a instanţei se trimite organelor de poliţie pentru executare după ispăşirea pedepsei. Pentru a decide expulzarea se cer să fie întrunite următoarele condiţii: a) făptuitorul să fi săvârşit o infracţiune prevăzută de legea penală naţională sau a altui stat. 11. Expulzarea nu poate fi adusă la îndeplinire dacă există motive serioase de a crede că cel expulzat riscă să fie supus la tortură sau tratament inuman în statul în care urmează sa fie expulzat. aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei. la înţelegere cu partea vătămată. rezultată din situaţia de fapt şi de drept avută în cauză. 12. după caz. curativă şi de reeducare.cauzată. 5. instanţa stabileşte pedeapsa conform legii penale. Articolul 106. Dacă făptuitorul pe parcurs a dobândit cetăţenia RM. Dacă daunele au fost cauzate prin acţiuni de vandalism: deteriorare de plantaţii verzi. În cazul stabilirii altor pedepse. b) să nu existe motive serioase de a crede că prin expulzare persoana va fi supusă la tortură. vopsire sau dacă au fost cauzate diferite alte daune neînsemnate. EXPULZAREA (1) Cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni li se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării. c) rămânerea pe teritoriul RM a făptuitorului constituie un pericol social care impune aplicarea expulzării ca măsură de siguranţă. iar acesta din urmă să nu aibă domiciliu în RM. 10. Corijarea comportamentului.

) care aparţin lui sau complicilor la infracţiune. cecuri. b) făptuitorul a utilizat obiecte. (2) Sunt supuse confiscării speciale lucrurile: a) rezultate din fapta prevăzută de prezentul cod. medicamente. 4. clasării sau încetării procedurii penale de către instanţa de judecată. 7. (3) Confiscarea specială se aplică persoanelor care au comis fapte prevăzute de prezentul cod. b) folosite sau destinate pentru săvârşirea unei infracţiuni. materiale explozive. Sumele date drept mită sau pentru trafic de influenţă sunt confiscate în beneficiul statului.). [Art. nu sunt obiectele săvârşirii faptei penale. maşini. c) date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor. În cazul în care a avut loc o estorcare de mită şi persoana a sesizat organul de drept. arme etc. nave acvatice. dacă sunt ale infractorului. Pot fi supuse confiscării speciale şi bunurile menţionate la alin. sumele menţionate se restituie acestor persoane. Pentru a aplica confiscarea specială.(1) Confiscarea specială constă în trecerea. dacă nu urmează a fi restituite persoanei vătămate sau nu sunt destinate pentru despăgubirea acesteia.03. Lucrurile care au fost luate de la partea vătămată în timpul săvârşirii infracţiunii. În acest caz pot fi confiscate bunurile dobândite în urma activităţii criminale şi a spălării banilor (obiecte. persoanelor incapabile etc. stupefiante etc. atragerea minorilor la acţiuni de desfrâu şi prin alte fapte amorale etc. se confiscă contravaloarea acestora. Ea se face în scopul excluderii pericolului de a fi săvârşite noi fapte penale. clădiri. alimente şi băuturi contrafăcute. nu sunt rezultate din fapta penală şi nu sunt excluse din circuitul civil. e) deţinute contrar dispoziţiilor legale. dar care aparţin altor persoane şi care le-au acceptat ştiind despre dobândirea ilegală a acestor bunuri.).05. 2. realizând latura obiectivă a infracţiunii (monede false. acesta va fi obligat să restituie echivalentul lor în bani. 6.2 comentat în cazul adoptării sentinţei. sunt restituite părţii vătămate. (5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă. În cazul în care bunurile utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni nu mai există.03] 1. Nu pot fi supuse confiscării obiectele asupra cărora nu au fost prezentate probe că ele au fost dobândite ilicit. în vigoare din 12. c) făptuitorul a dobândit produse prin fapta penală săvârşită. . 3. d) dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii. (4) Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală. ori sunt deţinute contrar legii. în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni.(2).06. este necesar a constata că: a) făptuitorul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală indiferent dacă el a fost pedepsit penal sau absolvit de răspunderea penală în condiţiile legii (în cazul minorilor.106 completat prin Legea nr. 5. fotografii. 8.).211-XV din 29. titluri de credit şi alte documente false. Dacă făptuitorul nu mai deţine aceste obiecte sau sumele de bani. dacă acestea nu sunt excluse din circuitul civil. bani etc. Sumele obţinute prin proxenetism. Lucrurile deţinute împotriva unor prevederi legale fie de făptuitor. În acest caz caracterul licit al dobândirii se prezumă (art. sunt supuse confiscării speciale.46 CRM). lucruri pentru săvârşirea infracţiunii (unelte. arme confecţionate ilicit. maşini. Confiscarea specială este o măsură de siguranţă de drept penal cu caracter patrimonial care constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori care au servit la săvârşirea faptei penale sau au rezultat din săvârşirea acesteia. forţată şi gratuită. Confiscarea specială poate fi aplicată respectându-se condiţiile alin. schiţe. fie de altă persoană sunt supuse confiscării speciale. mecanisme.

Obiectele. adică procesul penal nu se mai porneşte.efect similar cu amnistia după condamnare -. cărora le-au fost lezate drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale. lucrurile confiscate pot fi întoarse în natură sau echivalentul lor în bani. a executării pedepsei. Persoanele oficiale implicate în urmărirea penală. dacă făptuitorul este de acord cu aceasta). Dacă din însuşi cuprinsul actului de sesizare rezultă. În afara înlăturării răspunderii penale . dacă acesta a fost trimis în judecată.9 comentat. precum şi a altor consecinţe ale condamnării. interzicând orice urmărire în ceea ce le priveşte sau ştergând condamnările care le-au atins. Aceste dispoziţii prevăd atât efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare. AMNISTIA (1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei. navele acvatice confiscate se predau organelor competente pentru executarea confiscării sau pentru a fi distruse. judecarea cauzei sau executarea confiscării nu pot dobândi în nici un mod în proprietate lucrurile supuse confiscării. 10. banii. Amnistia este actul de clemenţă. iar dacă s-a pornit. fără echivoc. pot iniţia în procedura civilă acţiuni de redobândire a drepturilor lezate. armele. sau. maşinile. 5. Amnistia se dovedeşte irelevantă nu numai cu privire la dreptul de a introduce plângerea prealabilă. şi care are ca efect înlăturarea răspunderii penale. cuprinse între data săvârşirii infracţiunii şi aceea a rămânerii hotărârii definitive. hârtiile de valoare. Efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare constau în înlăturarea răspunderii penale. cauza nu poate fi soluţionată decât după cunoaşterea acestor împrejurări. al datei săvârşirii (înainte sau după apariţia actului de amnistie) sau al identităţii infractorului (în cazul în care actul de amnistie prevede unele excepţii personale). amnistia antecondamnatorie produce şi o gamă de consecinţe juridice specifice. iar actul de amnistie va putea fi aplicat . 3. 1. Plângerea prealabilă adresată instanţei constituie deopotrivă un act de sesizare despre săvârşirea unei infracţiuni şi un act procesual de punere în mişcare a unei acţiuni penale. persoanele terţe. nu se mai pune în mişcare acţiunea penală. privitor la unele infracţiuni săvârşite anterior datei prevăzute în actul normativ. pe temeiuri social-politice şi din raţiuni de politică penală superioare celor care ar fi legitimat reacţia coercitivă a societăţii împotriva infractorilor. În schimb. ea nu stinge dreptul persoanei vătămate de a introduce plângerea prealabilă. CAPITOLUL XI CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. Chiar dacă lucrurile au fost confiscate în cauza penală prin hotărârea respectivă în conformitate cu p. În cazurile în care învinuitul sau persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii se opune încetării procesului penal sau refuzului de pornire a procesului penal în legătură cu actul de amnistie. ci şi relativ la dreptul de a formula o plângere sau un denunţ.107 CP. Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţiile art. în funcţie de diferite momente. mecanismele. rezultând că aceasta este amnistiată. 4. În acest caz procesul continuă în mod obişnuit. date şi elemente în baza cărora se poate efectua încadrarea juridică a faptei. încetarea procesului penal sau refuzul de pornire a procesului penal pe această bază nu se admite. Amnistia este o instituţie penală al cărei scop este înlăturarea pentru viitor a caracterului delictual al unor fapte penale. se va soluţiona cauza în acest stadiu. dacă actul de sesizare nu este lămuritor sub aspectul naturii infracţiunii. 6. În cazul în care amnistia a intervenit înainte de sesizarea organelor judiciare. în baza actului de clemenţă intervenit (se va pronunţa o ordonanţă de refuz în pornirea procesului penal. ori nu se mai trimite infractorul în judecată. (2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. În cazul recunoaşterii acestui drept. acordat prin lege organică. procesul va înceta. 2.9. documentele. cât şi efectele amnistiei intervenite după condamnare.

deoarece se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare din infracţiunile aflate în concurs. Efectele amnistiei au un caracter obligatoriu.5 CPP. în sensul că aplicarea amnistiei se face din oficiu.2 al art. Astfel. făptuitorul neputând fi trimis penal în judecată numai pentru soluţionarea şi rezolvarea laturii civile. dacă făptuitorul a fost trimis deja în judecată. de exemplu. În cazul în care instanţa de recurs constată că infracţiunile pentru care s-a aplicat. amenda deja încasată nu se restituie. Expresia şi a celorlalte consecinţe ale condamnării vizează pedepsele complementare. aceasta se respinge ca rămasă fără obiect. deoarece alin. Totuşi. vor putea fi aplicate măsurile de siguranţă şi măsurile educative. în înlăturarea executării restului de pedeapsă negraţiat şi apoi . . Dacă actul de amnistie a intervenit în faza dezbaterilor judiciare. dezvăluite anterior. împrumutat din dreptul financiar. ea are unele limite strict reglementate de lege (de exemplu. Amnistia postcondamnatorie poate apărea oricând în perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei) de condamnare şi aceea a termenului de reabilitare de drept sau a intervenirii reabilitării judecătoreşti.90 CP. Excepţie fac împrejurările prevăzute de alin. 15. În caz contrar. amnistia produce un dublu efect. deoarece este vorba de un act al autorităţii legiuitoare. infracţiunea amnistiată nu va fi luată în consideraţie la aplicarea sporului de pedeapsă (prevăzute de art. Amnistia postcondamnatorie înlătură executarea pedepsei pronunţate în măsura în care aceasta nu a fost executată până la data actului de amnistiere.în excluderea posibilităţii revocării graţierii condiţionate. 10. cât şi drepturile persoanei vătămate stabilite prin hotărârea de condamnare continuă a fi executate. fiind valabil executată. iar degradarea civică executată nu se mai înlătură. instanţa va trebui să analizeze şi să soluţioneze latura civilă a cauzei. se va pronunţa o sentinţă de achitare de către instanţa de judecată. adică chiar dacă acesta ar refuza amnistia. cât şi după condamnarea acestuia. Aceasta nu înseamnă însă că are loc chiar înlăturarea răspunderii penale. mai întâi. iar dacă nu a fost trimis în judecată. cum s-a arătat deja. ea trebuie să înceteze procesul penal.83-85 CP) în cazul concursului de infracţiuni sau de pluralitate intermediară. 7. şi nu pedeapsa rezultată. nefiind necesar a se recurge la argumentul auxiliar al imposibilităţii restituirii sumelor băneşti legal percepute. precum şi a celorlalte consecinţe ale condamnării. Cu toate că amnistia are o largă arie de aplicare atât până la condamnarea făptuitorului. amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie). fără a mai dispune înlăturarea dispoziţiilor art. obligatoriu atât pentru organele statului. Dacă actul de amnistie este adoptat în timpul judecării cererii sau propunerii de liberare condiţionată. În acest caz atât măsurile de siguranţă.2 art.doar în cazul constatării vinovăţiei persoanei. efectele vor opera numai cu privire la infracţiunile amnistiate. indiferent de poziţia făptuitorului. deci pentru fiecare infracţiune în parte. constând.4 CPP). cât şi pentru toţi membrii societăţii. pedeapsa de 4 ani privaţiune de libertate cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. În cazul concursului de infracţiuni judecat în acelaşi proces. 8. Suportul acestor dispoziţii îl reprezintă principiul potrivit căruia amnistia nu constituie o repunere în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii. Unul dintre efectele specifice ale amnistiei intervenite după condamnare este înlăturarea executării pedepsei. Efectele amnistiei intervenite după condamnare constau în înlăturarea executării sancţiunilor.107 CP stipulează că "amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate". Prin urmare. 13. sunt amnistiate. care nu are relevanţă cu privire la aplicarea amnistiei. ea răsfrângându-se astfel asupra ambelor fracţiuni ale pedepsei. deoarece a fost înlăturată răspunderea penală. 12. 11. 14. procesul continuă până la capăt şi instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de condamnare cu menţiunea că condamnatul este liberat de pedeapsă (art. 9. În cazul pedepselor graţiate condiţionat în parte.275 p. persoana vătămată se va putea adresa instanţei civile pentru valorificarea drepturilor sale.

2. adică internarea persoanei iresponsabile. După cum s-a menţionat. Graţierea este o măsură a puterii de stat. prin drepturile persoanei vătămate se înţeleg drepturile privitoare la pretenţiile civile. Justificarea acestei dispoziţii constă în faptul că amnistia.e) din CRM). nu se va mai putea constata că pedeapsa este graţiată. indiferent dacă fapta constituie o infracţiune sau o contravenţie administrativă. Potrivit dispoziţiilor de drept civil. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere. chiar dacă aplicarea sancţiunilor penale este înlăturată.2 art. de pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată. din înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. măsurile de constrângere cu caracter educativ.2 art.). în temeiul art.104 CP). disciplinară sau un delict civil. care a săvârşit infracţiuni fiind responsabilă. exceptarea privitoare la consecinţele civile operează fie că este vorba de amnistia intervenită înainte de condamnare. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.107 CP. În cazul în care condamnatul a fost arestat preventiv şi i s-a aplicat o pedeapsă egală sau mai mică decât termenul arestării preventive. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. amnistia intervenită lăsând neatinsă răspunderea disciplinară. Dacă infracţiunea săvârşită reprezintă. ori comutarea unei pedepse într-alta mai puţin grea. se va putea aplica şi una din sancţiunile prevăzute de CM. deoarece ea este stinsă prin executare efectivă. în tot sau în parte. Starea de pericol ce rezultă din săvârşirea infracţiunilor şi imperativul prevenirii comiterii altora subzistă după aplicarea amnistiei. 1. cum ar fi: măsurile de constrângere cu caracter medical. şi nu raportul juridic de drept civil. constând. . dreptul de a depune plângere prealabilă. prin însăşi esenţa ei. sau punerea lor sub tutelă (art. prin care. impunând. în mod individual (art. 17. Amnistia înlătură doar răspunderea penală. fapta ca activitate dăunătoare. urmează ca atunci când s-a produs o pagubă. (3) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare.88 lit. (4) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. cum ar fi: internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de educaţie sau într-o instituţie curativă şi de educaţie. sistemul nostru legislativ permite tragerea la răspundere pentru fiecare normă de drept în parte.105 CP) şi confiscarea specială (art. se dispune înlăturarea executării pedepsei. (2) Graţierea se acordă de către Preşedintele Republicii Moldova în mod individual. nu şi drepturile pe care le are persoana vătămată uneori în legătură cu latura penală (de exemplu. 103 CP). fapta ca activitate infracţională. nu poate privi decât pedepsele neexecutate. expulzarea străinilor (art. (art. şi abatere disciplinară. în acelaşi timp. conform alin. Alte limitări de acţiune ale amnistiei constau în faptul că. aceste din urmă drepturi stingându-se şi ele prin amnistie. Amnistia nu are efecte asupra răspunderii disciplinare. GRAŢIEREA (1) Graţierea este actul prin care persoana condamnată este liberată. fie că este vorba de amnistia intervenită după condamnare. Prin una şi aceeaşi faptă pot fi încălcate norme juridice ce aparţin diferitelor ramuri distincte de drept. Aşa stând lucrurile. luarea măsurilor de siguranţă. în interesul apărării sociale. aceasta să fie reparată.16. 18. într-un spital de boli mintale sau aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor. pentru anumite consideraţiuni de ordin social-politic şi de politică penală.106 CP). Raţiunea acestei reglementări este legată de scopul măsurilor de siguranţă. dreptul de a stinge procesul penal prin retragerea plângerii etc. Amnistia nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vătămate (alin. limitarea timpului liber şi stabilirea unor cerinţe speciale privind comportamentul minorului etc. În alţi termeni.98. ca toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii sau pedepsei penale.107 CP). priveşte raportul juridic de drept penal. iar uneori şi al infractorului însuşi. fără a influenţa existenţa infracţiunii. Articolul 108. Consacrând principiul cumulului răspunderilor juridice. potrivit regulilor proprii fiecărei ramuri. În cadrul prevederii acestor dispoziţii. luată pe cale de decret de către Preşedintele ţării. oricine cauzează altuia o daună este obligat să o repare. în totul sau în parte. Graţierea.98 CP.

în cazul graţierii parţiale.108 alin. pedeapsa principală pronunţată prin sentinţa de condamnare a instanţei de judecată se înlocuieşte cu pedeapsa arătată în actul de graţiere.). bazat pe consideraţii de politică penală a statului. În cazul graţierii totale. Graţierea constituie o comutare în cazul în care. 4.62 alin. iar dacă începuse să execute pedeapsa. fie prin indicarea unui coeficient de proporţie (de exemplu. Graţierea poate fi aplicată indiferent de categoria de infracţiuni săvârşită (oricare din cele prevăzute la art. potrivit actului de graţiere.108 alin.16 CP). totală sau parţială.108 alin. . deoarece aceste măsuri sunt luate în folosul minorului. 5. Prin urmare. retragerea gradului militar.108 alin. condamnatul nu va mai executa fracţiunea de pedeapsă care i-a fost redusă. Conform art. deoarece aceste măsuri se iau pentru înlăturarea unor stări de pericol şi trebuie să dureze atât timp cât dăinuiesc aceste stări. graţierea produce efecte nu numai asupra pedepsei principale. graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. fie prin arătarea cuantumului reducerii (în ani.1 CP reglementează limitele graţierii: ea poate să fie. În cazul graţierii totale. termenul de pedeapsă şi de probă se remite integral. ea nu poate fi refuzată de cel căruia i se acordă. adică printr-un act al puterii de stat. după întinderea efectelor sale. 9.3 şi 4 CP (amenda. Graţierea vizează pedeapsa aplicată definitiv.107 CP). luni sau . indiferent dacă graţierea a fost cerută sau acordată din oficiu ori la propunerea organelor de drept. În cazul comutării pedepsei stabilite. 10.3. deci. Acest alineat nu indică categoriile de pedepse complementare faţă de care graţierea nu are efecte. o treime etc. a unui titlu special. şi nici asupra măsurilor educative. 8. nu va mai executa restul de pedeapsă. se înlătură integral executarea pedepsei pronunţate. după aprecierea Preşedintelui ţării.1 CP. o pedeapsă mai aspră se înlocuieşte cu una mai blândă. nu va mai executa pedeapsa căreia i se aplică graţierea.în cazul pedepsei cu amendă . deci. prin urmare. şi nu pedepsele stabilite pentru infracţiuni concurente (concurs de infracţiuni).4 CP. sau să ia forma comutării. Graţierea nu are efecte şi asupra drepturilor persoanei vătămate (a se vedea comentariul la art. indicate în art. Dispoziţia art. fiind acordată prin decretul Preşedintelui RM. În cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. Graţierea este totală în cazul în care. Graţierea este parţială când se înlătură numai o parte din executarea pedepsei pronunţate. a gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat).3 CP se prevede însă că excluderea pedepselor complementare de la beneficiul graţierii nu operează în cazul în care actul de graţiere dispune altfel. 7. În cazul graţierii parţiale. o îngrădire a regulii de drept înscrise în art. Graţierea. Graţierea implică o renunţare la dreptul statului de a pretinde executarea în totul sau în parte a unei pedepse sau executarea unui anumit tip de pedeapsă aşa încât nu poate fi admis ca persoanele cărora li se acordă graţierea să aibă facultatea de a împiedica aducerea la îndeplinire a acestei renunţări.108 alin. indicându-se că graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare.90 CP). jumătate. prin actul de graţiere. Efectele graţierii trebuie să fie raportate la pedeapsa indicată în sentinţa de condamnare. 11. ea nu are efecte asupra tuturor pedepselor complementare. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere. iar termenul de probă se reduce în măsura în care graţierea s-a extins asupra pedepsei principale. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.în suma acesteia). are un caracter de măsură obligatorie şi. condamnatul. dacă nu a început executarea pedepsei. în actul prin care se acordă graţierea se poate dispune că aceasta stinge şi executarea pedepselor complementare. Art. prin refuzarea beneficiului graţierii. termenul de pedeapsă principală se reduce în mod corespunzător. Pedepsele pentru care se acordă graţierea pot fi mai grave sau mai puţin grave. 6. ci şi asupra acelei părţi din termenul de probă care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă.3 CP cuprinde o limitare a efectelor graţierii şi. În partea finală a dispoziţiei art.

în cazul infracţiunilor mai puţin grave.06. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală.211-XV din 29. la stabilirea acestor împrejurări este necesar să se ia în vedere prevederile art.1 CP. Împăcarea se consideră personală atunci când se referă expres la persoanele cu care s-a căzut de acord.16 alin. 5. Împăcarea este o cauză de înlăturare a răspunderii penale pentru anumite infracţiuni. cu condiţia ca maximumul special al pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de CP să nu depăşească pedeapsa cu închisoarea pe 2 ani în cazul infracţiunilor uşoare şi de 5 ani . El trebuie să includă angajamentele asumate de părţi. Ea poate interveni în cursul procesului penal în orice moment: în momentul pornirii procesului penal.03. celelalte 2 persoane nu vor profita de efectele împăcării. Împăcarea trebuie să fie totală. Categoriile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt indicate în art. indicate expres în art.1 CP) etc.179 alin.16 alin. ÎMPĂCAREA (1) Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. necondiţionată şi definitivă. indiferent de soluţia adoptată prin hotărârea de condamnare. infracţiuni uşoare sunt violarea de domiciliu (art. (2) Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare. pentru ca împăcarea părţilor să constituie o ocazie de înlăturare a răspunderii penale.II-IV din partea specială. împăcarea se face de reprezentanţii lor legali.03] 1.Articolul 109. c) Acordul de împăcare trebuie să fie explicit. pe de o parte. O împăcare care întruneşte aceste cerinţe este un act din conţinutul căruia rezultă că a fost definitiv lichidat conflictul dintre părţi. cumulativ. în condiţiile procesului medierii. Ţinând cont de faptul că împăcarea părţilor poate avea loc doar în cazurile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave. Împăcarea este totală atunci când duce la stingerea completă a procesului în ce priveşte atât latura penală. Din prevederile art. Conform art. prevăzute de lege.168 CP) etc. achitare. şi persoana vătămată.109 alin. 3.2 CP). iar persoana vătămată s-a împăcat doar cu o persoană. al cercetării sau anchetei penale.2 şi 3 CP.2 CP. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. De exemplu. dar numai până la retragerea completului de judecată pentru deliberare (art. Ele sunt libere să se retragă în orice moment din procesul de împăcare.109 alin. . iar infracţiuni mai puţin grave sunt jaful (art. (3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu. infracţiuni prevăzute la capitolele II-VI din Partea specială. De exemplu. 4. pe de altă parte. adică mai înainte ca hotărârea să rămână definitivă. reprezentanţii legali ai persoanei vătămate lipsite de capacitatea de exerciţiu sau persoana vătămată cu capacitate restrânsă de exerciţiu asistată de reprezentantul său legal sau de alte persoane prevăzute de lege.187 alin. următoarele condiţii: a) Împăcarea părţilor să se realizeze doar în cazurile în care este admisă de lege. împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată. se cer întrunite.109 CP rezultă că.05..cele uşoare şi mai puţin grave. d) Împăcarea poate avea loc doar dacă ambele părţi (făptuitorul şi persoana vătămată ori reprezentanţii ei legali) consimt liber acest fapt. expres. [Art.1 CP).109 alin. de încetare a procesului penal pe alt temei legal decât acela al împăcării. iar nu dedus din anumite împrejurări. anchetei judiciare.2 şi 3 CP raportate la articolele din partea specială a CP.109 modificat prin Legea nr. Împăcarea părţilor produce efecte numai asupra făptuitorilor cu care s-a realizat împăcarea. b) Împăcarea trebuie să intervină între făptuitor. prevăzute la cap. în vigoare din 12. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. Împăcarea trebuie să intervină cel târziu până la retragerea completului de judecată pentru deliberare. 2. modalităţile şi termenele de realizare a acestora. . munca forţată (art. cât şi cea civilă. iar procesul penal în privinţa lor va fi soluţionat până la sfârşit. dacă fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de 3 persoane.

potrivit actului de amnistie sau graţiere. NOŢIUNEA DE ANTECEDENTE PENALE Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei. Extinderea efectelor juridice ale împăcării părţilor şi asupra laturii civile se explică prin faptul că acţiunea civilă în procesul penal este un accesoriu al acţiunii penale. Împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă. s-a dispus încetarea urmăririi penale ori s-a pronunţat încetarea procesului penal.77 alin. Antecedentele penale sunt nişte urmări ale pedepsei penale ce apar din momentul rămânerii în vigoare a sentinţei de condamnare şi există până la stingerea lor sau până la reabilitarea pe cale judiciară a condamnatului. declară încetarea procesului penal atât în ceea ce priveşte latura penală. b) liberate.32 şi art.1 CP. Organul judiciar.după executarea pedepsei.dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei.2 CP.de cel puţin 3/4 din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. cât şi în ceea ce priveşte latura civilă. 3. deoarece părţile s-au împăcat în privinţa acţiunii penale. Antecedentele penale se iau în consideraţie la constatarea existenţei pluralităţii de infracţiuni. 7. Antecedentele penale au efecte juridice şi în cazul aplicării pedepselor penale. Articolul 111. c) liberate. de răspunderea penală.112 CP). condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată. Organele judiciare (organele de urmărire penală. procurorul sau instanţa de judecată). se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni de către o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. Antecedentele penale pot servi şi drept circumstanţe agravante la stabilirea pedepselor penale de către instanţa de judecată (art. constatând împăcarea părţilor.1 din lit.34 CP). ce apare din momentul rămânerii definitive a sentinţei de condamnare. Conform art.82 alin. este şi normal ca să nu mai subziste şi acţiunea civilă. mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate.34 alin. după caz. Antecedentele penale generează consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau acela al reabilitării. conform art. care ar lăsa deschisă calea reluării procesului penal. 4. 1. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă . în termenul de probă. produce efecte şi pe plan procesual. d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă. dispun încetarea urmăririi penale în faza de urmărire penală sau pronunţă încetarea procesului penal în faza de judecată. 5. apărute din momentul săvârşirii infracţiunii. . de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare. Relaţiile juridico-penale.Împăcarea este necondiţionată atunci când stingerea conflictului nu este subordonată nici unei condiţii. 8. Articolul 110. Împăcarea trebuie să fie definitivă. 2. din momentul (de la data) în care s-a încheiat actul juridic al împăcării şi nu din momentul când. STINGEREA ANTECEDENTELOR PENALE (1) Se consideră ca neavând antecedente penale persoanele: a) liberate de pedeapsă penală. şi anume a recidivei (art. De exemplu. Împăcarea părţilor. înlăturând răspunderea penală. deoarece altfel ar constitui un act provizoriu. potrivit actului de amnistie. în faţa căruia s-a produs împăcarea sau căruia i s-a înfăţişat actul de împăcare. f) care au executat pedeapsa într-o unitate militară disciplinară sau au fost eliberate din aceasta înainte de termen.a) CP). e) condamnate la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea .111 CP) sau reabilitarea judecătorească (art. încetează după stingerea antecedentelor penale (art. g) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave . 6. generând consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării. pentru recidiva periculoasă ea este în mărime de cel puţin 2/3.

Deoarece legea leagă apariţia antecedentelor penale de numirea unei pedepse penale pentru condamnat. Cad sub incidenţa prevederilor din art. 4. 7.1 lit. 2.h) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave .111 alin. fără a se mai cere existenţa altor condiţii.108 CP). Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. (2) Dacă condamnatul. art. Reabilitarea de drept (stingerea antecedentelor penale) se obţine în mod automat.IX CP. din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare.111 CP) pentru acordarea reabilitării.dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei. nu duc la stingerea antecedentelor penale.b) CP se produce din momentul emiterii ordonanţei de încetare a procesului penal potrivit actului de amnistie de către organul de urmărire penală.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de graţiere) se produce din momentul emiterii Decretului Preşedintelui RM despre graţierea totală a condamnatului (a se vedea comentariul la art. în modul stabilit de lege. cum ar fi concedierea din serviciu a unor categorii de persoane (militarii.111 alin. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. deoarece persoana are unele decăderi din drepturi şi unele obligaţiuni.111 alin. Art. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (art. poliţiştii etc. expres indicate în articolele respective ale cap.). 1. 5. i) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave . în virtutea legii.1 lit. cum ar fi expirarea termenului indicat în art.111 alin. Prin reabilitarea unui fost condamnat se înţelege reintegrarea socială completă a acestuia. a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă.IX CP şi exprimate în sentinţa de condamnare. (3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. 6. în situaţia pe care o avea înainte de condamnare sau liberare de răspunderea penală. de către procuror sau din momentul intrării în vigoare a sentinţei (deciziei) de încetare a procesului penal de către instanţa de judecată. 89 CP). j) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei. în conformitate cu art.53.1 lit.111 alin.1 lit. 8.1 lit.a) CP numai persoanele liberate de pedeapsa penală. în plan moral şi social.97 CP (liberarea de pedeapsa penală datorită expirării termenului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare).dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei.111 CP reglementează condiţiile de stingere a antecedentelor penale şi reabilitarea de drept a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi au fost liberate de răspunderea penală ori au executat pedepsele penale numite prin sentinţele instanţelor de judecată.111 CP şi nesăvârşirea altor infracţiuni în acest termen. 3.d) CP în privinţa persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se produce . Graţierea parţială a condamnatului nu duce la stingerea antecedentelor penale. şi alte limitări prevăzute de lege. prevăzute în cap. termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate.94 CP (liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei) şi art. Celelalte cazuri de liberare de pedeapsa penală. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. în cazurile de liberare de răspundere penală şi în unele cazuri de liberare de pedeapsa penală indicate expres în lege (art. prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg dintr-o hotărâre a unui organ judiciar şi prin repunerea fostului condamnat.93 CP (liberarea de pedeapsă a minorilor). persoana se consideră fără antecedente penale.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de amnistie) se produce din momentul emiterii sentinţei de condamnare şi de numire a pedepsei penale de către instanţa de judecată sau din momentul emiterii deciziei de către instanţa ierarhic superioară despre liberarea condamnatului de pedeapsă potrivit actului de amnistie.

a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. Pedepsele mai blânde decât închisoarea sunt toate celelalte pedepse penale pentru persoanele fizice. 11. Stingerea antecedentelor penale. la cererea sa.111 alin. nu se poate face o nouă cerere decât după un an. antecedentele penale se sting după expirarea unor termene concrete indicate expres în art. anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile.1 lit. antecedentele penale.1 lit. ci . cu excepţia detenţiunii pe viaţă (art. De exemplu. În cazul executării pedepsei penale într-o unitate disciplinară. (4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care. Aceasta înseamnă reabilitarea totală a persoanei: ea nu se mai consideră condamnată. în cazul arestului .111 alin. conform art. Durata termenelor de stingere a antecedentelor penale depinde de termenul pedepsei efectiv executate.g-j) CP.90 alin. e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. În cazul condamnării persoanei la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea.71 CP). în modul stabilit de lege. la plata cărora a fost obligat prin hotărâre judecătorească. Caracteristic reabilitării judecătoreşti este faptul că pentru reabilitarea unui condamnat nu este suficient să fie îndeplinite condiţiile de reabilitare prevăzute de lege. conform art. conform art.1 lit. (3) În caz de respingere a cererii de reabilitare.64 CP).90 CP sau din momentul pronunţării încheierii instanţei de judecată despre anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale în conformitate cu art.e) CP. arestul (art. (2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.111 alin. chiar şi acele activităţi care sunt interzise persoanelor condamnate. Dacă condamnatul. 12. instanţa de judecată poate anula antecedentele penale până la expirarea termenelor de stingere a acestora. se sting automat.2 CP. dacă ar fi fost cunoscută. 13. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi: a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune. din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi a celei complementare.e) CP. Aceste pedepse pot fi amenda (art. conform art. 10.din momentul expirării termenului de probă stabilit prin sentinţa instanţei de judecată în conformitate cu art.111 alin. după acordarea ei.3 CP. 1. antecedentele penale se vor stinge după expirarea termenului de 2 ani din momentul executării efective a acestei pedepse etc. În cazul executării pedepselor sub formă de închisoare sau detenţiune pe viaţă. 9. îndată după executarea pedepsei. persoana nu mai este considerată condamnată. indicate în art. ci numai prin intervenţia organelor judecătoreşti.111 alin. b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art. dacă persoana a executat pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 1 an. REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ (1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă. pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate.62 CP. Antecedentele penale în cazul amenzii se sting o dată cu achitarea integrală a sumei amenzii. poate să practice orice activitate legală. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care. deoarece.(1) şi (2). nemijlocit după executarea pedepsei într-o unitate militară disciplinară sau dacă persoana a fost eliberată din această unitate înainte de termen. conducea la respingerea cererii de reabilitare.111 alin. a atins vârstă de pensionare sau este incapabil de muncă.8 CP. precum şi cheltuielile de judecată. termenul stingerii antecedentelor penale se calculează. după stingerea antecedentelor penale. antecedentele penale se sting automat.68 CP) etc.la sfârşitul ultimei zile de arest executat. Reabilitarea judecătorească nu este obţinută în mod automat. Articolul 112. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă.

Nu pot fi invocate drept încălcări ale acestei condiţii de neachitare a despăgubirilor civile în situaţia în care partea civilă a renunţat benevol la despăgubiri. reabilitarea judecătorească va putea fi aplicabilă doar după executarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi în prezenţa condiţiilor prevăzute expres în art. conform art. săvârşită de către condamnat până la stingerea antecedentelor penale. în societate şi în familie pe toată perioada de la executarea pedepsei până la soluţionarea cererii de reabilitare.1 lit. 3.111 CP. iar în al treilea este incapabil de muncă. sezonier etc. în alt caz a atins vârstă de pensionare. Spre deosebire de reabilitarea de drept (art. În cazul în care instanţa de judecată constată că neîndeplinirea acestei condiţii nu se datorează relei-voinţe a condamnatului. condamnatul să nu fi săvârşit vreo infracţiune. jocurilor de noroc etc. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii. precum şi cheltuielile de judecată.112 alin. ea poate admite cererea de reabilitare a acestuia.b) CP. în cazul succesiunii etc. 4.a-e) CP prevede condiţiile de acordare a reabilitării judecătoreşti. b) să fi expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut de alin.e) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul că condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. 5.112 alin. prevăd că reabilitarea judecătorească nu poate fi iniţiată din oficiu sau la cererea altor persoane sau instituţii. prevăzută de partea specială a CP.111 alin. 2. rezultă că orice infracţiune. prevăzute în art. Nu se consideră asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste a condamnatului în cazul cerşetoriei. Conform acestei prevederi. a atins vârsta de pensionare sau este incapabil de muncă. dacă condamnatul a executat pedeapsa de 4 ani de privaţiune de libertate pentru o infracţiune gravă.este necesară constatarea judecătorească a îndeplinirii acestora şi pronunţarea reabilitării condamnatului prin hotărâre judecătorească. împiedică aplicarea reabilitării judecătoreşti. Dacă pentru noua infracţiune s-a pornit urmărirea penală împotriva condamnatului.112 alin.112 alin. Art. peste 3 ani după executarea efectivă a pedepsei. că a respectat întocmai legile şi regulile de convieţuire socială. De exemplu.112 alin.1 lit. antecedentele penale se vor stinge (reabilitarea de drept) peste 6 ani după executarea efectivă a pedepsei (art. Art.111 CP). într-un caz condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. adeverind astfel că s-a corectat şi că merită reintegrarea socială completă şi din punct de vedere juridic. dar examinarea ei se suspendă până la soluţionarea învinuirii. Art. pentru care legea prevede un termen de reabilitare unic şi fix.1 şi 2 art. sau are destule mijloace de existenţă sub formă de depuneri în bancă. cererea de reabilitare judecătorească nu este respinsă. Aceste prevederi legale. afacerilor cu droguri. Procedura de reabilitare judecătorească poate fi pornită doar la cererea persoanei care execută pedeapsa.1 CP.h) CP).1 lit. pentru reabilitarea judecătorească sunt prevăzute mai multe termene diferenţiate în raport cu diferite categorii de condamnări şi se ţine cont de comportamentul condamnatului. Condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste atunci când are un loc permanent sau provizoriu de muncă. în perioada cât antecedentele penale nu sunt stinse.1 lit. instanţa de judecată trebuie să administreze probe din care să rezulte buna conduită a condamnatului la locul de muncă. . Reabilitarea judecătorească nu poate fi obţinută în situaţia în care condamnatul nu dovedeşte că a avut tot timpul o comportare ireproşabilă. de exemplu. Reabilitarea judecătorească va putea fi aplicată în acest caz. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă. lucrează ocazional. condiţiile pentru acceptarea cererii de reabilitare judecătorească sunt: a) condamnatul să nu fi comis o nouă infracţiune. Această condiţie presupune ca.1 lit.112 CP. Deoarece legea nu indică expres categoriile de infracţiuni care ar împiedica aplicarea reabilitării judecătoreşti.d) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul de achitare integrală a despăgubirilor civile la care a fost obligat condamnatul prin hotărâre judecătorească. Aceste condiţii pot exista separat. În cazul aplicării pedepsei penale pentru noua infracţiune.

pe temelia metodologică a filozofiei. art.3 CP). prevăzute de norma penală. . Efectuarea calificării juridico-penale oficiale este încredinţată de către stat unor organe speciale (de urmărire penală.111 CP. 2.112 alin. Conform art.112 alin. b) consecinţele acestor activităţi ale persoanelor care efectuează urmărirea penală şi ale judecătorilor . Noţiunea de calificare a infracţiunii prevăzută de alin. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni.1 art. hotărâre. la momentul pronunţării hotărârii de reabilitare. reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale (a se vedea comentariul la art. (2) Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători. Termenul de un an se calculează de la data respingerii cererii de reabilitare. trebuie efectuată cu invocarea a două sau a mai multor articole ori a alineatelor unui singur articol din legea penală. şi în fixarea acestei alegeri în actul de aplicare (ordonanţă. 26. adevăr absolut şi relativ. care constă în alegerea normei juridico-penale. nu se poate înainta instanţei o nouă cerere decât după un an. ale procuraturii şi instanţelor judecătoreşti).) ale părţii generale din prezentul cod. Calificarea infracţiunii cuprinde acea parte a procesului de aplicare a normelor juridice. determinată prin art.33. precum şi executarea lor. antecedentele penale se sting automat. Articolul 114. Conform art. concret şi abstract. 1.33. precum şi în articolele corespunzătoare (de exemplu.113 are două aspecte: a) procesul de determinare a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei de infracţiune prevăzute de norma penală. 3. care acţionează în numele legii. 1.recunoaşterea şi consacrarea în documentele juridice corespunzătoare a coincidenţei semnelor faptei descoperite cu normele juridico-penale. Procesul aplicativ normelor juridico-penale cuprinde şi stabilirea pedepselor penale. 41 etc. ce prevede fapta prejudiciabilă dată.3 CP. deoarece nici una din aceste norme nu include în întregime fapta comisă. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care. pe legile şi categoriile logicii formale. conducea la respingerea cererii de reabilitare.4 CP.). după acordarea ei. 8. se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite.21. prin aplicarea cumulativă a două sau a mai multor norme penale. 22. precum şi pe recomandările CSJ. în caz de respingere a cererii de reabilitare. 7. sentinţă etc. CRM. Aceasta poate obţine o calificare juridico-penală completă.90 CP) şi descoperită după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a acordat reabilitarea. determinat la art. condamnare intervenită înăuntrul termenului de reabilitare sau al termenului de suspendare condiţionată a executării pedepsei (art. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni. pe categoriile singular şi general. CAPITOLUL XII CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113. invocând articolele corespunzătoare din prezentul cod. a unei condamnări definitive a petiţionarului. NOŢIUNEA DE CALIFICARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii. stipulate într-un articol sau alineat al unui articol sau în două sau mai multe articole ori alineate ale părţii speciale. Procesul identificării acestei corespunderi trebuie întemeiat pe principiile formulate de legea penală.6. anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care.111 alin. Dacă timp de un an survine reabilitarea de drept prevăzută în art.2 CP.112 alin. şi anume. Conform art. necunoscută instanţei. decizie. nemaifiind necesară reabilitarea judecătorească. 27. dacă ar fi fost cunoscută. Cauza anulării reabilitării judecătoreşti o constituie deci existenţa.

ce poate fi determinată numai într-o normă aparte. Din contra. care se intersectează parţial. legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai blândă decât cea prevăzută pentru celelalte modalităţi de abuz de putere sau de serviciu. azi persoana săvârşeşte o trădare de patrie prin divulgarea secretului de stat. la unele intervale de timp. de fapt.327 CP). Separând această normă. iar dacă aceste infracţiuni au fost săvârşite succesiv. Bunăoară. 3.116-118. deoarece asemenea acţiuni se califică numai în baza acestei agravante. când persoana printr-o singură acţiune (inacţiune) săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite alineate ale unui singur articol din CP. Concursul de infracţiuni trebuie deosebit de concurenţa normelor juridico-penale. 5. care constituie o singură infracţiune. Pornind de la sarcinile concrete de luptă cu criminalitatea. cu care concurează. dacă pentru comiterea acestora legiuitorul prevede repetarea lor într-o singură agravantă. cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune. pe când obiectele nemijlocite pot fi diferite. legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai aspră decât cea pentru abuz de putere sau serviciu. b) fapta să fie cuprinsă deplin de dispoziţiile a două sau a mai multor norme penale. 4. c) fiecare dintre normele juridico-penale care concurează ar fi suficientă pentru calificarea faptei infracţionale săvârşite. Articolul 115. prin diferite acţiuni de sine stătătoare. În cazul concursului ideal de infracţiuni. o modalitate a unui abuz de putere sau de serviciu (art.2. aceste acţiuni formează un concurs real de infracţiuni şi trebuie să fie încadrate în baza tuturor alineatelor care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. dacă la comiterea acestora legiuitorul nu prevede repetarea lor într-o singură agravantă. separând într-o normă aparte abuzul de putere sau de serviciu. cum ar fi tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate (art. De exemplu. Necesitatea separării unei activităţi infracţionale într-o normă penală aparte dintr-un cerc de fapte infracţionale prevăzute de o altă normă penală este corectă. Tot ca episoade ale unei infracţiuni unice trebuie recunoscute acţiunile identice săvârşite succesiv. (2) Alegerea uneia din normele concurente care reflectă cel mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise se efectuează în condiţiile art. . 1. cuprinsă deplin în dispoziţiile a două sau a mai multor norme juridico-penale. există o concurenţă a normelor juridico-penale şi calificarea se efectuează numai în baza normei agravante mai aspre. se "suprapun" reciproc. d) să se aducă atingere unui singur obiect generic apărat de legea penală. deoarece această activitate impune o apreciere social-politică şi juridică specială.332 CP) constituie. la un interval de timp. 2. iar peste o lună comite o altă trădare de patrie prin acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM. repetarea legii penale. legiuitorul adeseori formulează noi norme penale.306 CP). CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI NORMELOR PENALE (1) Concurenţa normelor penale presupune săvârşirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile. Pentru concurenţa normelor juridico-penale este necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se săvârşească o singură acţiune (inacţiune) simplă sau să se desfăşoare o activitate unică prelungită un timp mai îndelungat. chiar săvârşite prin acţiuni de sine stătătoare. Nu constituie un concurs real de infracţiuni două sau mai multe componente de infracţiuni identice. Prin concurenţă a normelor juridico-penale se înţeleg cazurile în care este comisă o singură faptă infracţională. Nu formează un concurs real de infracţiuni componenţele de infracţiuni cu acţiuni alternative. falsul în actele publice (art. 3. fapt ce duce la dublarea. succesiv la un interval de timp. Aceste acţiuni prejudiciabile constituie numai nişte episoade ale unei infracţiuni unice complexe.

b) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante . De exemplu. prevăzută de alineatele întâi ale articolelor din partea specială. acest scop este atins prin aplicarea normei speciale. iar normă specială . 1.infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante. (2) În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială. 2.a) alin. Cea mai răspândită varietate a concurenţei normelor generale şi a celor speciale este concurenţa dintre componenţa de bază (norma generală). Întrucât sarcina aplicării legii penale constă în transpunerea în viaţă a voinţei legiuitorului. aceasta din urmă se află în raport de subordonare logică faţă de cele dintâi. legiuitorul şi-a determinat direct. De exemplu. b) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante.specială. furtul agravat (alin. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE DOUĂ NORME SPECIALE Concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi: a) dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante . prin diferite acţiuni de sine stătătoare. iar a doua . 1. bazându-se pe diferite motive sociale.cazuri particulare din acest număr de activităţi. politice şi juridice ale situaţiei actuale.3 art. poziţia faţă de această varietate a faptelor infracţionale.umanismul legii penale -.186) poate concura cu furtul deosebit de agravat (alin. adică ele au fost săvârşite succesiv. Articolul 116. omorul săvârşit în stare de afect (art. deoarece orice activitate infracţională separată într-o normă aparte constituie neapărat o activitate infracţională stipulată de norma generală. la anumite intervale de timp.145) poate concura cu omorul săvârşit în stare de afect (art.147).146) poate concura cu pruncuciderea (art.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blândă. fără echivoc. Articolul 117. cât şi atenuantele componenţei de bază.3 art. 3. Pornind de la principiul juridic general al dreptului penal . şi modalităţile calificative (norma specială) ale acestora.146). c) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante. c) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante .116-118 CP.norma penală care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte. iar a doua . Normele speciale pot fi atât agravantele. normele generale şi cele speciale pot fi aplicate împreună numai în cazurile în care sunt comise câteva infracţiuni ce constituie un concurs real de infracţiuni. omorul intenţionat a două sau a mai multor persoane (lit.4. pe care el a prevăzut-o aparte. cea care reflectă cel mai precis natura socială şi juridică a faptei prejudiciabile comise. Această modalitate a concurenţei se caracterizează prin faptul că prima normă prevede un număr de activităţi infracţionale. 2.2 art.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră. La concurenţa normelor juridico-penale trebuie utilizată pentru calificare numai una din normele concurente.186). CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE NORMELE GENERALE ŞI CELE SPECIALE (1) Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte prejudiciabile. însă nu orice activitate infracţională determinată de norma generală este neapărat activitatea infracţională prevăzută de norma specială. De aceea concurenţa dintre două norme speciale poate avea următoarele varietăţi: a) concurenţa dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante. De exemplu. 4. prevăzute în diferite alineate ale unuia şi aceluiaşi articol. Prima normă este denumită generală. în cazul concurenţei dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu . La concurenţa normelor generale şi speciale. Separând norma specială de cea generală. La calificarea infracţiunilor. Aceste condiţii sunt determinate de art. se aplică numai norma specială. 5.

DISPOZIŢII GENERALE Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele definite în prezentul capitol. dintre care una cuprinde fapta infracţională în întregime. modalitatea unei agravante mai aspre o absoarbe şi pe cea mai puţin aspră. obiectul vătămărilor medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este numai o parte a obiectului tâlhăriei. cu subsolul şi spaţiul ei aerian. 1. Articolul 121. CAPITOLUL XIII ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119. SECRETUL DE STAT . stipulează şi scopul sau motivul infracţiunii date. 3. 6. Pornind de la scopul unic al componenţelor de infracţiune cu circumstanţe atenuante atenuarea răspunderii penale a vinovatului -. De exemplu. Aceste norme se află în raport de subordonare după conţinut. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE O PARTE ŞI UN ÎNTREG (1) Concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau a mai multor norme penale. obiectele a două sau a mai multor infracţiuni sunt omogene.numai unele părţi ale ei. În cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante. Regula generală în operaţiunile de calificare a infracţiunii cu privire la concurenţa dintre o parte şi un întreg constă în faptul că trebuie aplicată întotdeauna norma ce cuprinde în întregime toate semnele faptei infracţionale.numai unele părţi ale ei. numai că unul reprezintă o parte a altuia. dacă este imposibil a le lichida.circumstanţe agravante se aplică numai norma cu circumstanţe atenuante. ale laturii obiective şi ale celei subiective ale infracţiunii sau concomitent după câteva dintre ele. stipulează şi semnele speciale ale subiectului acesteia. înţelesul lor este cel prevăzut la articolele ce urmează. De aceea în toate cazurile unei atare modalităţi de concurenţă dintre o parte şi un întreg trebuie aplicată norma în care este specificat în întregime obiectul infracţiunii. Articolul 118. La calificarea concurenţei după latura obiectivă trebuie aplicată norma care descrie mai deplin semnele proprii faptei infracţionale. iar altele . Concluzia dată are drept bază şi principiul juridic al dreptului penal . 4. care prevede aplicarea justă a legii într-un asemenea mod încât oricine ar săvârşi o infracţiune să ispăşească pedeapsa meritată. subiectului. deoarece numai astfel se poate atinge scopul scontat. TERITORIUL Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova. pe lângă semnele generale ale subiectului infracţiunii. În cazul concurenţei după obiect. La calificarea concurenţei după latura subiectivă trebuie aplicată norma care.individualizarea răspunderii penale. pe lângă forma de vinovăţie. trebuie să fie interpretate în folosul inculpatului. (2) Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârşite. Ea are prioritate faţă de norma care prevede numai o parte din ceea ce a săvârşit infractorul. cât şi în privinţa calificării infracţiunii. în cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante se aplică numai norma penală care prevede pedeapsa mai blândă. 5. 3. 2. În cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg trebuie mai întâi să determinăm după care semne ale componenţei de infracţiune decurge această concurenţă. 4. Această modalitate de concurenţă constă în faptul că există două sau mai multe norme. iar celelalte . Toate îndoielile atât în privinţa dovedirii învinuirii. La calificarea concurenţei după subiectul infracţiunii trebuie aplicată norma care. una din ele cuprinzând fapta prejudiciabilă în întregime. 7. agravând răspunderea penală pentru infracţiunea dată. Concurenţa poate avea loc după semnele obiectului. Articolul 120.

permanent sau provizoriu. Articolul 126. i se acordă. pierdere. precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc. unităţilor comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie. . c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor. de politică externă. permanent sau provizoriu. conform dreptului internaţional. proporţii mari valoarea bunurilor sustrase. organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor. ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate. care. fabricate. prin numire. de recunoaştere. valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane. fie şeful guvernului. dobândite. b) desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie. PROPORŢII MARI. Articolul 123. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. distruse. OBŞTEASCĂ SAU ALTĂ ORGANIZAŢIE NESTATALĂ Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială. reprezentanţelor. (2) Prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere se înţelege persoana cu funcţie de răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legile organice. b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale interguvernamentale care. depozitelor. PROPORŢII DEOSEBIT DE MARI. d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale. primite. sustragere sau nimicire poate periclita securitatea statului. libertăţii şi demnităţii sale.Prin secret de stat se înţeleg informaţiile protejate de stat în domeniul activităţii lui militare. comercializate. PERSOANA CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE (1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia. alegere sau în virtutea unei însărcinări. utilizate. în cazul când folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie. magazinelor. alegere sau în virtutea unei însărcinări. instituţie. trecute peste frontiera vamală. inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţiile şefului de stat conform constituţiei statului respectiv. prin numire. obştească sau altă organizaţie nestatală se înţelege persoana căreia. prin stipularea legii. economice. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. a căror răspândire. DESFĂŞURAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR Prin desfăşurare ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate. DAUNE CONSIDERABILE ŞI DAUNE ESENŢIALE (1) Se consideră proporţii deosebit de mari. i se acordă. de contrainformaţii şi operative de investigaţii. la momentul săvârşirii infracţiunii. transportate. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei. depăşeşte 1500 şi. păstrate. PERSOANA CARE SE BUCURĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege: a) şeful statului străin. secţiilor. sucursalelor. respectiv 500 unităţi convenţionale de amendă. Articolul 122. are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoanei. fie ministrul de externe al statului străin. precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de răspundere le-a delegat împuternicirile sale. divulgare. într-o întreprindere. tehnico-ştiinţifice. în organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia. PERSOANA CARE GESTIONEAZĂ O ORGANIZAŢIE COMERCIALĂ. Articolul 125. Articolul 124.

(Art. Articolul 128. VALORI CULTURALE Prin valori culturale cu caracter religios sau laic se înţeleg valorile indicate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac. dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane. cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută. trec pregătirea militară obligatorie sau sunt chemate la concentrări.06. nefiind cetăţean al acestui stat. RUDENIA . datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante. FAPTA SĂVÂRŞITĂ ÎN PUBLIC Prin faptă săvârşită în public se înţelege fapta comisă: a) într-un loc care.211-XV din 29. alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei. Articolul 129. contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar. cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial. dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. prin natura sau destinaţia lui. precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice. în vigoare din 12. TIMPUL DE RĂZBOI Prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace. d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane.126 în redacţia Legii nr. b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvârşirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane. iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege .05. prevăzute de prezentul cod. (2) Militarii care au săvârşit infracţiuni sunt traşi la răspundere penală în conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod. e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale. săvârşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen sau în bază de contract. ARMELE (1) Prin arme se înţeleg instrumentele. Articolul 131. INFRACŢIUNI MILITARE (1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile. Ştiinţă şi Cultură din 14 noiembrie 1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii. MIJLOACELE DE TRANSPORT Prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile. existenţa persoanelor întreţinute.(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea. scoaterii şi transmiterii ilicite a dreptului de proprietate asupra valorilor culturale. este întotdeauna accesibil publicului. Articolul 130.03. cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă. (3) Daunele cauzate de sustragerea sau circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope se determină pornindu-se de la dozele mici sau mari ale acestora aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra Drogurilor. neavând domiciliu permanent pe teritoriul acestuia şi nefiind împuternicită cu executarea unor obligaţii oficiale. Articolul 134. tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate. starea materială şi venitul acesteia. Articolul 132. chiar dacă în momentul săvârşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană. MERCENAR Prin mercenar se înţelege persoana care activează pe teritoriul unui stat implicat într-un conflict armat sau în acţiuni militare. în scopul primirii unei recompense materiale. Articolul 133.03) Articolul 127. c) într-un loc inaccesibil publicului. tramvaiele şi troleibuzele.

în linie colaterală.134 completat prin Legea nr. [Art. În primul caz.03] . în vigoare din 12. înfietorii.(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. (4) Rude apropiate sunt părinţii.211-XV din 29.05. rudenia este în linie dreaptă. fraţii şi surorile.03. copiii înfiaţi. bunicii şi nepoţii lor. (2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri. (3) Rudele unuia dintre soţi sunt afinii celuilalt soţ.06. Linia şi gradul de afinitate sunt asimilate liniei şi gradului de rudenie. iar în al doilea caz . copiii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful