CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA COMENTARIU *** PARTEA GENERALĂ CUVÂNT ÎNAINTE Alexei Barbăneagră, doctor în drept, conferenţiar Se spune

, pe bună dreptate, că dreptul penal se modifică o dată cu timpurile în care ia naştere. În baza lui "se poate reconstitui sistemul de valori şi de civilizaţie, caracteristic societăţii care a emanat dreptul penal. El reflectă întotdeauna atât cultura perioadei în care este creat Codul penal, cât şi cultura poporului care l-a elaborat. Mai mult chiar, Codul penal este o parte a culturii. Din el se poate înţelege condiţia morală a societăţii, sistemul de valori pe care este edificat statul. Se mai poate observa şi locul pe care-l ocupă omul în stat şi drepturile ce i se cuvin, precum şi locul pe care-l ocupă puterea"1. Noul Cod penal al Republicii Moldova, nefiind o excepţie, reflectă schimbările produse în societatea contemporană, evoluţia sistemelor de politică penală din ţara noastră, relaţiile acesteia cu normele de drept penal internaţional şi cu tratatele internaţionale ratificate de statul nostru. Este cert că apărarea valorilor sociale se realizează preponderent prin mijloace de ordin economic, social, educativ. Acest lucru se înfăptuieşte însă şi prin intermediul normelor juridice prevăzute de dreptul administrativ, financiar, civil, funciar, al muncii etc. În sistemul dreptului, un rol deosebit îi revine dreptului penal care defineşte cele mai importante valori sociale, a căror violare este pedepsită prin aplicarea de sancţiuni penale. Întrucât societatea şi-a reevaluat valorile şi a creat o nouă politică penală a statului, actualul Cod penal reflectă acest efort care a pornit de la necesităţile apărării, în primul rând, a valorilor ei supreme: personalitatea omului şi drepturile lui, proprietatea, mediul, pacea şi securitatea umană, ordinea constituţională, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova etc. Elaborarea Codului penal a urmărit şi alte scopuri: excluderea caracterului declarativ al normelor penale şi al clişeelor ideologice, perfecţionarea legislaţiei penale pentru a eficientiza lupta cu criminalitatea organizată, corupţia şi alte manifestări de această natură. Aşadar, noul Cod penal are o formă şi o structură esenţial modificate în raport cu CP din 1961. Partea generală şi cea specială cuprind 31 de capitole şi 393 de articole. Capitolele Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război; Infracţiuni contra familiei şi minorilor; Infracţiuni în domeniul informaticii; Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale sunt noi sau modificate în mod substanţial. Au fost operate modificări în denumirea altor capitole, în conţinutul lor fiind introduse multe componenţe de infracţiuni noi, necunoscute anterior legislaţiei noastre penale. Printre momentele-cheie din partea generală a Codului penal menţionăm că în alin.1 art.1 este stipulată unicitatea legislaţiei penale: "Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova". Această prevedere are o importanţă deosebită. Este cunoscut faptul existenţei în alte ţări a legilor speciale, care, concomitent cu CP, sunt acte normative în baza cărora poate surveni răspunderea penală. Codificarea tuturor normelor penale într-un singur cod asigură aplicarea operativă şi corectă a legislaţiei penale. O altă stipulare importantă a Codului penal este că acesta "se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale" (a se vedea prevederile alin.3 art.1). Această normă penală derivă din conţinutul art.7 al CRM care consfinţeşte faptul că numai Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o altă lege sau un alt act juridic care contravin prevederilor Constituţiei nu au putere juridică. Pornind de la această prevedere constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul legii sau al oricărui alt act juridic ce reglementează raporturile juridice

litigioase şi, în cazurile necesare, să aplice Legea Supremă ca act juridic normativ cu acţiune directă. Instanţele de judecată aplică în mod direct Constituţia: a) dacă prevederile Constituţiei, ce urmează a fi aplicate, nu conţin indicaţii referitoare la adoptarea unei legi speciale, ce ar reglementa aplicarea acestor prevederi ale Constituţiei; b) dacă instanţa judecătorească stabileşte că legea care a fost adoptată până la intrarea în vigoare a Constituţiei (27 august 1994) contravine prevederilor ei2. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova atenţionează instanţele judecătoreşti că "la efectuarea justiţiei, instanţele judecătoreşti urmează să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, precum şi de prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte"3. Este revăzut şi scopul legii penale. Conform art.2 al CP, "legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. Legea penală are, de asemenea, drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni". Deci, prioritatea valorilor sociale ocrotite de noul Cod penal este alta decât în CP anterior: personalitatea - societatea - statul. Pentru prima dată în CP sunt incluse principiile legislaţiei penale. Acestea sunt:
• • • • •

principiul legalităţii (art.3) , principiul umanismului (art.4), principiul democratismului (art.5), principiul caracterului personal al răspunderii penale (art.6), principiul individualizării răspunderii penale şi al pedepsei penale (art.7).

Evident că în sistemul de principii un loc deosebit îl ocupă principiul constituţional al legalităţii, care are următoarea formulare în noul Cod penal: "nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală" (art.3 CP). Principiile legislaţiei penale şi corelarea acestora permit aprecierea statutului juridic al persoanei care a săvârşit infracţiunea, drepturile şi obligaţiunile statului în legătură cu acest fapt. Principiile enunţate sunt strâns legate între ele, completându-se reciproc. În Codul penal actual sunt formulate mai detaliat şi normele ce reglementează acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu, efectul ei retroactiv, modalitatea de extrădare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Importante modificări sunt introduse, de asemenea, în capitolul Infracţiunea; noţiunea de infracţiune este definită ca o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. Înlocuind termenul socialpericulos, ca unul având o conotaţie ideologică, cu termenul prejudiciabil, legiuitorul s-a bazat pe faptul că orice infracţiune aduce, în primul rând, un prejudiciu real valorilor sociale ocrotite de lege sau creează primejdia reală pentru ca un astfel de prejudiciu să fie adus. În acelaşi capitol sunt concretizate normele penale ce ţin de acţiunea legii penale în timp şi în spaţiu. Pornind de la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei penale, legea penală clasifică, pentru prima dată, infracţiunile în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave. Clasificarea infracţiunilor are o importanţă decisivă nu numai la numirea categoriilor şi mărimii pedepsei, ci şi la rezolvarea problemelor ce vizează recunoaşterea recidivei periculoase, deosebit de periculoase, a răspunderii penale pentru

pregătirea de infracţiune, a liberării de răspundere penală a minorilor, la stabilirea termenelor prescripţiei tragerii la răspundere penală etc. Introducerea institutului de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei este de o deosebită importanţă în domeniul dreptului penal şi al celui procesual-penal. Conform art.80 CP, în cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar instanţa de judecată acceptă acest acord, pedeapsa pentru acţiunea imputată se reduce cu 1/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. În temeiul prevederilor art.504 CPP, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte în scris (art.505 CPP) cu participarea obligatorie a apărătorului, învinuitului sau inculpatului în cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave. Instituţia în cauză are un rol extrem de important în efectuarea justiţiei. Conform datelor statistice, "în sistemul de justiţie american, negocierea recunoaşterii vinovăţiei a devenit esenţială şi a câştigat din ce în ce mai mult teren. În 1995, 43583 de acuzaţi, sau 92% din cei condamnaţi pentru delicte grave în instanţele federale, au pledat "vinovat". În mod virtual, toate aceste pledoarii "vinovat" au constituit rezultatul negocierilor de recunoaştere a vinovăţiei. Pentru comparaţie, în 1995, numai 10000 de inculpaţi au fost judecaţi în instanţele federale de către un judecător sau de către un complet de juraţi. Din cauza aglomerării din instanţele federale, ar fi imposibil să fie judecate încă alte 40000 de procese pe an. Fără negocierea de recunoaştere a vinovăţiei, cazurile civile nu ar mai avea nici o şansă să fie judecate în instanţele federale, deoarece procesele penale au prioritate în faţa acţiunilor civile"4. Novatoare sunt şi stipulările din art.20 CP, care prevede cazul fortuit. Fapta săvârşită în caz fortuit nu constituie infracţiune, deoarece îi lipseşte trăsătura esenţială - cea a vinovăţiei. Sunt absolut noi şi prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice stipulate în noul Cod penal. În plan european, acestei probleme i-au fost dedicate mai multe convenţii, rezoluţii, recomandări ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene, unele dintre ele sau răsfrânt pozitiv asupra dreptului penal al Republicii Moldova. De exemplu, potrivit Convenţiei privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal din 04.11.1998, Republica Moldova a inclus o serie de sancţiuni concrete pentru acţiunile infracţionale ale persoanei juridice în domeniul securităţii ecologice (art.223, 224, 225,227, 228, 229, 230, 231, 232, 235). Este semnificativă şi Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor5. Scopul Recomandării este de a încuraja adoptarea de măsuri de ordin legislativ pentru ca, pe de o parte, întreprinderile să poată fi declarate responsabile pentru infracţiunile comise în activitatea lor, fără a exonera însă de răspundere persoanele fizice care au săvârşit fapta, iar pe de altă parte - să se creeze un sistem de sancţiuni şi măsuri adaptate întreprinderilor, în scopul realizării unei sancţionări eficiente a activităţilor ilicite, a prevenirii comiterii de noi infracţiuni şi a reparării prejudiciilor cauzate prin infracţiune6. În sensul acesta, legiuitorul a stabilit răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile economice (art.236, 237, 239, 240, 241, 244, 245), din domeniul informaticii (259, 260, 261) etc. Principiile pe care le formulează Recomandarea în cauză au menirea să ghideze regimul răspunderii penale a persoanelor juridice7:

o persoană juridică poate răspunde pentru infracţiunile comise în exerciţiul activităţii sale, chiar dacă aceste infracţiuni sunt străine de obiectul întreprinderii şi indiferent dacă a fost identificată sau nu persoana fizică ce le-a săvârşit; întreprinderea trebuie exonerată de răspundere atunci când conducerea sa nu este implicată în comiterea infracţiunii şi a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea săvârşirii ei;

În acest sens. constrângerea fizică sau psihică.47). lit.3 lit. numeroase componenţe de infracţiuni (art. au fost elucidate sub aspect structural. cât şi cea specială a CP conţin norme penale care au menirea de a eficientiza lupta împotriva crimei organizate. Deopotrivă cu legitima apărare şi starea de extremă necesitate. d) organizaţia (asociaţia) criminală (art. Astfel.2 lit. în CP sunt introduse noţiunile de infracţiune unică (art.a fost exclus.b).7 CEDO stipulează că "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat". În noul CP se pune accentul pe pedepsele nonprivative de libertate. Prin muncă neremunerată în folosul comunităţii legiuitorul prevede antrenarea condamnatului . Au fost recunoscute suplimentar drept cauze care înlătură caracterul penal al faptei şi reţinerea infractorului.în afara timpului serviciului de bază sau de studii . termen omis din limbajul juridic.3 lit.30). enunţăm că art.324 alin. b) participaţia complexă (art.3. infracţiune continuă (art.44). Conform art. infracţiune prelungită (art. în alegerea şi aplicarea sancţiunii trebuie să se acorde o atenţie deosebită obiectivelor nonrepresive: prevenirea comiterii de noi infracţiuni şi repararea prejudiciului suferit de victima infracţiunii8.) au ca semn calificativ săvârşirea diferitelor acţiuni în interesul unui grup criminal sau al unei organizaţii (asociaţii) criminale.b). lărgind esenţial aria aplicării amenzii. De exemplu. legiuitorul a specificat formele participaţiei la infracţiune.c).c). În noul CP nu mai există nici noţiunea de recidivist deosebit de periculos. 335 alin. semnul calificativ . A fost modificată şi noţiunea de repetare a infracţiunii. c) grupul criminal organizat (art. de consecinţele ei pentru societate şi de necesitatea de a preveni alte infracţiuni. 327 alin. Noul CP a lărgit lista cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei. cum ar fi cea administrativă.a). aplicarea de sancţiuni penale trebuie să se facă numai atunci când acestea sunt cerute de natura infracţiunii. Atât partea generală.3 lit. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. în funcţie de gradul de coordonare şi de organizare a acţiunilor participanţilor la săvârşirea faptei penale. Sunt modificate şi categoriile pedepselor. prevederile art. În mod special persoanele exercitând funcţii de conducere trebuie să răspundă pentru omisiunea îndeplinirii obligaţiunilor lor.• • • angajarea răspunderii întreprinderii nu trebuie să ducă la exonerarea de răspundere a persoanelor fizice implicate în comiterea infracţiunii.28).a) etc.46).45). 326 alin. stabilind noi pedepse: munca neremunerată în folosul comunităţii şi arestul. 325 alin. Pentru fapte de mai mică gravitate este indicată recurgerea la alte forme de răspundere. forme care.a). Pentru a evita multiplele greşeli în practica judiciară legate de calificarea activităţii infracţionale. 336 alin.3 lit. omisiune care a dus la comiterea infracţiunii.284 din partea specială a CP prevede răspunderea penală pentru crearea sau conducerea unei organizaţii criminale. aceste cauze vor permite cetăţenilor să-si realizeze plenar apărarea drepturilor şi libertăţilor ce le sunt garantate. lucru extrem de important în lupta cu criminalitatea.31 CP. 352 alin. În continuarea aceleiaşi idei. Ultimele două modificări au fost operate şi sunt un rezultat al aducerii legislaţiei RM în corespundere cu prevederile CEDO.3.3 lit. în actualul cod. riscul întemeiat.săvârşirea infracţiunii de către o persoană condamnată anterior pentru aceeaşi infracţiune. 332 alin. se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni identice ori omogene. Deci. Aceste forme sunt: a) participaţia simplă (art.c).29). de gravitatea culpei întreprinderii.3 lit.4 din Protocolul nr. semn caracteristic legislaţiei penale precedente . prevăzute de aceeaşi normă penală. 328 alin.

cap. privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Dar ea reuneşte şi ordonează aspectele esenţiale ale conţinutului CP în vigoare după o formă şi nişte reguli demult stabilite.68 CP). Conform art. cinstei şi demnităţii persoanei etc.XI .într-un penitenciar. lichidarea.138). de asemenea. în cazul unui concurs de infracţiuni. dintre două norme speciale. Lucrarea de faţă.135). evidenţiază ocrotirea valorilor social-umane şi obligaţiunile Republicii Moldova în legătură cu aderarea la convenţiile internaţionale.71 CP).144) etc. Evidenţiem totuşi în calitate de exemplu de perfecţionare a legislaţiei naţionale sub imperiul prevederilor tratatelor internaţionale. expresiilor şi a semnelor calificative ale faptei incriminate de legea penală în accepţiunea noului cod. Presupunând că metoda ştiinţifică este . Conotaţia semantică a unor termeni sau expresii cuprinse în cap. La fel. Denumirea capitolelor şi ierarhizarea lor în partea specială denotă prioritatea valorilor sociale ocrotite de către stat.84. unele denumiri ale normelor penale: genocidul (art. iar în cazul unui cumul de sentinţe pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare. fiind primul comentariu al unui Cod penal al Republicii Moldova. încălcarea dreptului umanitar internaţional (art. Capitolul X este consacrat măsurilor de siguranţă care au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prejudiciabile. În categoriile pedepselor sunt incluse închisoarea şi detenţiunea pe viaţă. al concurenţei normelor penale. în cazul unui concurs de infracţiuni închisoarea poate să fie numită pe un termen ce nu depăşeşte 30 de ani. Esenţa conceptului de închisoare constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei . infracţiunile de război.în baza hotărârii instanţei de judecată. clonarea (art. printre care evidenţiem cap.la muncă. Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni până la 25 de ani. Prin detenţiune pe viaţă legiuitorul prevede privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii (art..109 CP).Infracţiuni ecologice.137).Infracţiuni în domeniul informaticii etc. dintre o parte şi un întreg va permite determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii imputate. ecocidul (art. aplicarea normelor penale.136). Înseşi denumirile primelor capitole: Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii.67 CP).1 art. Nu mai puţin importante sunt modificările operate în partea specială a CP. determinată de autorităţile administraţiei publice locale (alin. Prin arest se înţelege privarea de libertate a persoanei pe un termen de la 3 până la 6 luni (alin. pe un anumit termen . Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei. Calificarea infracţiunilor. şi categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice: amenda. corelarea conţinutului prevederilor normelor. Într-un capitol aparte (cap. tratamentele inumane (art.XII al CP. Pentru prima dată în legea penală a Republicii Moldova sunt stabilite. Situaţia criminogenă a condiţionat necesitatea criminalizării unor fapte care periclitează valorile sociale şi a grupării unor norme penale în capitole noi. de asemenea. un act de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. definirea într-o formă raţională a noţiunilor. Infracţiuni contra libertăţii. au fost extinse considerabil termenele pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni şi al unui cumul de sentinţe. al concurenţei dintre normele generale şi cele speciale.IX) sunt formulate noţiunea şi categoriile de liberare de pedeapsă penală. cel puţin din simplul motiv că acestea sunt numeroase. 85 CP. Metoda principală folosită la scrierea acestui Comentariu şi firul lui călăuzitor au la bază expunerea succintă a tezelor esenţiale din fiecare articol (partea generală) şi a elementelor componenţelor de infracţiune (partea specială). Evident că într-un succint cuvânt introductiv nu pot fi supuse analizei normele penale noi. Împăcarea este personală şi poate fi realizată din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată.1 art.IX . În lista cauzelor care înlătură răspunderea penală este de menţionat împăcarea (art. intitulat Calificarea infracţiunilor va facilita. nu are şi nici nu poate avea drept obiect domeniul considerat definitivat al ştiinţei dreptului penal.

pag. partea specială. procesual-penală. ca şi dezvoltarea părţilor sale. Bucureşti. intervenţia în topica şi expresiile la care ţin autorii cu atât mai mult cu cât acestea. niciodată şi nicăieri nu a fost şi nici nu va exista un CP perfect. Pe de altă parte. BNM .pentru înţelegerea dreptului penal ca disciplină cognitivă. vol. ---------------------1 Vasile Dobrinoiu. a fost propusă o listă a abrevierilor lexemelor şi sintagmelor frecvent folosite şi uşor descifrabile. se bazează pe spiritul logic. Capitolele au fost comentate în ordinea dictată de Codul penal. Editura Lumina-Lex.Banca Naţională a Moldovei. 2000.Republica Moldova etc. Pentru a facilita accesul la textul comentat. autorii au renunţat la sublinierea şi relevarea în parte a continuităţii logice a fiecărui detaliu deja comentat. . rezervând astfel spaţiu pentru alte idei şi sugerând articolul la care cititorul poate apela pentru a găsi rapid răspunsul căutat.7. dar uşor descifrabil. fapt care le încadrează personalitatea în spiritualitatea epocii şi le subliniază vocaţia de savanţi şi cercetători. fiind receptivi la eventualele sugestii. ne-am orientat spre coerenţă. pe care îl reprezint. de exemplu. am evitat. Asemenea noului Cod penal. mai au circulaţie în acest areal. Comentariul a fost scris de un grup de specialişti avizaţi în domeniul dreptului penal. schimbarea mentalităţii şi susţinerea libertăţii gândirii şi spiritului specialiştilor în materie de drept penal.1 . În condiţiile în care legislaţia penală. se schimbă frecvent. În aceste şi alte cazuri contextul va ajuta cititorul să deducă sensul concret al frazei scrise. Astfel. recunoaştem că şi autorii comentariului de faţă au emis suficiente observaţii şi propuneri concrete de îmbunătăţire a Codului penal. Aceste obiecţii subiective. TI în unele texte înseamnă Tratate internaţionale. În dorinţa de a elabora un comentariu care să reprezinte o expunere ordonată în unităţi complexe ale gândirii dialectice. anumite carenţe inerente unor lucrări de acest gen. pe cât s-a putut. este imposibil a prevedea potenţialele modificări de relaţii sociale.Teorie şi practică judiciară. Sperăm ca iniţiativa noastră de elaborare şi editare a Comentariului la Codul penal să constituie un imbold în menţinerea interesului specialiştilor pentru domeniul dat şi al studenţilor . de asemenea noi. critici. De aceea. legate logic între ele şi cu prevederile celorlalte coduri. Nu este de neglijat nici motivul pentru care Centrul de Drept al Avocaţilor. un cod care nu ar lăsa loc pentru obiecţii. În cazul în care unele abrevieri comportă un sens dublu. În afară de aceasta. savanţi şi practicieni care reprezintă patru instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova şi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie şi ai Judecătoriei Militare. precizie conceptuală şi formulări clare. fără îndoială. fiind mai întinse decât le permite de obicei scopul şi studiul unui comentariu de acest tip.Fondul Monetar Internaţional. s-a recurs la utilizarea abrevierii în cauză. Drept penal. În ultimul deceniu s-a înregistrat un progres însemnat în editarea multor lucrări importante ale autorilor din domeniul dreptului din Republica Moldova. Codul muncii etc. propuneri şi critici exprimate de persoane avizate. s-a pronunţat pentru un proiect de scriere şi publicare a unui asemenea comentariu important. de exemplu: FMI . deşi arhaizante. Codul de procedură civilă. Comentariul de faţă conţine. Astfel. civilă. elaborări teoretice şi metodice aparte. interpretări.cunoscută de cei care vor beneficia de acest Comentariu şi considerând că aceştia înţeleg că întregul. acesta înscriindu-se perfect obiectivului pe care îl urmărim de mai mulţi ani: formarea unui stat bazat pe drept.seria de 29 de volume care cuprinde Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Codul civil. ale Republicii Moldova: Codul de procedură penală. iar în altele . denumirile sub care sunt cunoscute diferite organizaţii naţionale şi internaţionale sunt prezentate prin abrevierile şi siglele devenite uzuale. Excepţie a făcut capitolul XIII Înţelesul unor termeni sau expresii în prezentul cod care a fost ataşat la lucrare fără a fi comentat. nu şi-au găsit loc în lucrarea de faţă. RM . procesual-civilă etc. promovarea independenţei justiţiei. fapt important în condiţiile societăţii noastre. a fost păstrat stilul de expunere propriu fiecărui autor. ele urmând a fi conturate aparte în diverse articole.

adoptată la 20 octombrie 1988.86.2 din 30 ianuarie 1996 cu modificările introduse prin HP CSJ nr. Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor. pag. Chişinău. Editura Rosetti. 2000 Dec. = abreviat. 3 Ibidem. negocierea de recunoaştere a vinovăţiei şi simplificarea procedurii penale: Care este calea cea mai bună pentru Moldova?. = articol şi derivatele BNM = Banca Naţională a Moldovei cap. Radu Chiriţă. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului FMI = Fondul Monetar Internaţional HG = Hotărârea Guvernului HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova 2 . Radu Chiriţă. Recomandarea adoptată la 20 octombrie 1988. 4 Asociaţia Avocaţilor Americani.2. ABREVIERI: abr. 5 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. Tr. CA = Decizia Curţii de Apel Dec. pag. Răspunderea penală a persoanei juridice. 8 Florin Streteanu. abreviere alin. Editura Rosetti. p. 2002. Bucureşti.38 din 20 decembrie 1999. = Codul fiscal CG = Convenţiile de la Geneva din 1949 CIP = Curtea Internaţională Penală CÎS = Camera Înregistrării de Stat CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale CM = Codul muncii CP = Codul penal CPC = Codul de procedură civilă CPP = Codul de procedură penală CRM = Constituţia Republicii Moldova CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului DE = Dicţionarul enciclopedic. Cartier. = alineat şi derivatele AP = revista Avocatul poporului art. 6 Florin Streteanu. 2002. Răspunderea penală a persoanei juridice. p. 10-11 iunie 1999 (manuscris).3.200-201. Iniţiativa Juridică din Europa Centrală şi de Est. pag. Materialele Forumului Internaţional privind încadrarea juridică de recunoaştere a vinovăţiei.HP CSJ nr. = capitolul şi derivatele CC = Codul civil CCA = Codul contravenţiilor administrative CE = Consiliul Europei CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului CEl = Codul electoral CEx = Codul de executare CF = Codul familiei CFisc.200. 7 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. Bucureşti.

Principiul umanismului Articolul 5. Subiectul infracţiunii Articolul 22. Responsabilitatea Articolul 23. Principiul democratismului Articolul 6. Fapta săvârşită fără vinovăţie (cazul fortuit) Articolul 21. = pagina şi derivatele PPA = Primul Protocol adiţional rec. = secţiune şi derivatele sent. Timpul săvârşirii faptei Articolul 10. Acţiunea legii penale în timp Articolul 9.JM = Judecătoria Militară M = monitor şi derivatele MA = Ministerul Apărării MAI = Ministerul Afacerilor Interne MF = Ministerul Finanţelor MO = Monitorul Oficial MS = Ministerul Sănătăţii nr. CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1. Infracţiunea săvârşită cu două forme de vinovăţie Articolul 20. = sentinţa şi derivatele SFS = Serviciul Fiscal de Stat TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte TVA = taxa pe valoarea adăugată ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova USM = Universitatea de Stat din Moldova CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA. Răspunderea pentru infracţiunea săvârşită în stare de ebrietate . INFRACŢIUNEA Articolul 14. Scopul legii penale Articolul 3. Aplicarea legii penale în spaţiu Articolul 12. Infracţiunea săvârşită din imprudenţă Articolul 19. Efectul retroactiv al legii penale Articolul 11. Infracţiunea săvârşită cu intenţie Articolul 18. = punct şi derivatele pag. Extrădarea Capitolul II. = ordin şi derivatele p. Clasificarea infracţiunilor Articolul 17. = recomandare şi derivatele reg = regulament şi derivatele rez. Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale Articolul 8. Principiul legalităţii Articolul 4. Gradul prejudiciabil al infracţiunii Articolul 16. Legea penală a Republicii Moldova Articolul 2. Locul săvârşirii faptei Articolul 13. Principiul caracterului personal al răspunderii penale Articolul 7. = rezoluţie şi derivatele RM = Republica Moldova şi derivatele RND = Revista Naţională de Drept sec. Iresponsabilitatea Articolul 24. Noţiunea de infracţiune Articolul 15. PARTEA GENERALĂ Capitolul I. = număr şi derivatele ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite ord.

Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice Articolul 63. Reţinerea infractorului Articolul 38. Pluralitatea de infracţiuni Articolul 33. Exces de autor Articolul 49. Etapele activităţii infracţionale Articolul 26. Participaţia simplă Articolul 45. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă Articolul 58. Favorizarea Capitolul V. Răspunderea penală Articolul 51. Concursul de infracţiuni Articolul 34. Liberarea de răspundere penală a minorilor Articolul 55. Riscul întemeiat Capitolul IV. Infracţiunea continuă Articolul 30. Componenţa infracţiunii Capitolul VI.Articolul 25. Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei Articolul 59. Retragerea gradului militar. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35. Infracţiunea prelungită Articolul 31. Grupul criminal organizat Articolul 47. RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50. Pregătirea de infracţiune Articolul 27. Formele participaţiei Articolul 44. Infracţiunea unică Articolul 29. Participaţia complexă Articolul 46. Tentativa de infracţiune Articolul 28. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă Articolul 56. a unui titlu special. Liberarea de răspundere penală Articolul 54. Organizaţia (asociaţia) criminală Articolul 48. Amenda Articolul 65. Participanţii Articolul 43. Prescripţia tragerii la răspundere penală Capitolul VII. Munca neremunerată în folosul comunităţii . Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii Articolul 57. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat Articolul 67. Temeiul răspunderii penale Articolul 52. Legitima apărare Articolul 37. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate Articolul 66. PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61. Starea de extremă necesitate Articolul 39. Repetare a infracţiunii Articolul 32. Liberarea condiţionată de răspundere penală Articolul 60. PARTICIPAŢIA Articolul 41. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Articolul 36. Participaţia Articolul 42. Recidiva Capitolul III. Constrângerea fizică sau psihică Articolul 40. Noţiunea şi scopul pedepsei penale Articolul 62. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Articolul 64.

Liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave Articolul 96. Aplicarea pedepsei în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei Articolul 81. Circumstanţele agravante Articolul 78. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen Articolul 92. Liberarea de pedeapsă a minorilor Articolul 94. Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 85. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor sau punerea lor sub curatelă Articolul 104. Amnistia Articolul 108. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă Articolul 93. Prescripţia executării sentinţei de condamnare Capitolul X. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ Articolul 105. Amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani Articolul 97. Confiscarea specială Capitolul XI. Criteriile generale de individualizare a pedepsei Articolul 76. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical alienaţilor Articolul 102. Stabilirea. Aplicarea pedepsei pentru participaţie Articolul 84. LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89. Modul determinării termenului pedepsei definitive în cazul cumulării diferitelor pedepse Articolul 88. Graţierea . Aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată Articolul 82. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 100. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei Articolul 95. Calcularea termenelor pedepsei şi computarea arestului preventiv Capitolul IX. Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate Articolul 74. Scopul şi tipurile măsurilor de siguranţă Articolul 99. Arestul Articolul 69. Circumstanţele atenuante Articolul 77. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR Articolul 75. MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege Articolul 80. Efectele circumstanţelor atenuante şi agravante Articolul 79. Deducerea duratei de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical Articolul 103. Detenţiunea pe viaţă Articolul 72. Categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoare Articolul 73. Expulzarea Articolul 106. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. Aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe Articolul 86. Închisoarea Articolul 71. Aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin Articolul 87.Articolul 68. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei Articolul 91. Internarea într-o instituţie psihiatrică Articolul 101. Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni Articolul 83. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător Capitolul VIII. schimbarea. Noţiunea şi categoriile liberării de pedeapsa penală Articolul 90. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară Articolul 70.

. Noul Cod penal al RM a fost adoptat la 18 aprilie 2002 şi a intrat în vigoare la 12 iunie 2003. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor penale Articolul 116.72 CRM. CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113. este forma de exprimare a dreptului penal şi principalul lui izvor. care conţin norme juridico-penale. au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale. Timpul de război Articolul 128. LEGEA PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA (1) Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova. Stingerea antecedentelor penale Articolul 112. Armele Articolul 130. Persoana care gestionează o organizaţie comercială. Infracţiuni militare Articolul 129. Mijloacele de transport Articolul 133. Mercenar Articolul 131.1 art. Fapta săvârşită în public Articolul 132. pedepsele şi regimul executării acestora sunt de competenţa Parlamentului RM. determină faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor. 2. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre normele generale şi cele speciale Articolul 117. 3. Împăcarea Articolul 110. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg Capitolul XIII. Noţiunea de calificare a infracţiunii Articolul 114. Proporţii deosebit de mari. adoptarea legilor organice ce reglementează contravenţiile. (2) Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului. ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119. 1. Noţiunea de antecedente penale Articolul 111. Persoana care se bucură de protecţie internaţională Articolul 123. toate legile noi. proporţii mari. CP are forţă juridică obligatorie pe întregul teritoriu al republicii şi urmează a fi respectat întocmai de către organele puterii de stat. Prin urmare. Valori culturale Articolul 134. funcţionarii publici. Alin. Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător Articolul 126. obştească sau altă organizaţie nestatală Articolul 125. Specificul legii penale îl constituie sistemul ei codificat.Articolul 109. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni Articolul 115.1 stabileşte că CP este unica lege penală a RM. CP. În conformitate cu art. (3) Prezentul cod se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Rudenia CAPITOLUL I CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI Articolul 1. Dispoziţii generale Articolul 120. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre două norme speciale Articolul 118. necesită a fi incluse în CP şi nu pot fi aplicate separat. Reabilitarea judecătorească Capitolul XII. Persoana cu funcţie de răspundere Articolul 124. persoanele fizice şi juridice. daune considerabile şi daune esenţiale Articolul 127. ca act normativ-juridic. Secretul de stat Articolul 122. Teritoriul Articolul 121.

a unei nave aeriene sau navale (art. În legătură cu aceasta.22 confirmă neretroactivitatea legii. Normele de drept internaţional ratificate de RM constituie temei juridic pentru legislaţia penală. iar. precum şi întreaga ordine de drept. Norma comentată defineşte două scopuri: de apărare şi de prevenire. izvor al dreptului penal al RM. terorismul (art.4 CRM. prioritate i se acordă legii penale. .3 art.I al părţii speciale a CP referitoare la infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii şi infracţiunile de război. indiferent de locul săvârşirii infracţiunii sau de cetăţenia infractorului. (2) Legea penală are. fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art. Scopurile CP determină structura şi conţinutul acestuia. Codul penal al RM: • • • • • este un act intern unic. 8. de asemenea. Stabilind faptele infracţionale şi pedepsele pentru săvârşirea lor. drepturile şi libertăţile acesteia. Aceste prevederi constituţionale sunt cuprinse în normele penale ce reglementează principiile aplicării Codului penal. indicând semnele ei concrete.217). 5.Aplicarea exactă a legislaţiei penale de către organele de ocrotire a normelor de drept constituie o condiţie inerentă respectării şi realizării legislaţiei într-un stat de drept. dreptul internaţional este. Constituţia este legea supremă a republicii care determină baza juridică a întregului sistem de drept al RM. proprietatea. în sensul îndeplinirii obligaţiunilor asumate. De exemplu.20 consacră accesul liber la justiţie.1 stipulează că CP se aplică în conformitate cu prevederile CRM şi ale actelor internaţionale la care RM este parte. Conform art. mediul înconjurător. încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor etc. precizează aria activităţii prejudiciabile. independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.278). art. suveranitatea. pentru un şir de infracţiuni: circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.16 din CRM consfinţeşte principiul egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii. SCOPUL LEGII PENALE (1) Legea penală apără. art. Noul CP corespunde prevederilor legii fundamentale.2 art. 4.275). Legile şi alte acte normative nu pot să contravină CRM. psihotrope sau a precursorilor (art. 7. scopul legii penale. persoana. Articolul 2. 6. alin. deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren. orânduirea constituţională. inclusiv CP. art. să-şi stabilească relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. cu forţă juridică supremă. reglementează temeiurile liberării de răspundere şi de pedeapsă penală. drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. de asemenea.21 stipulează prezumţia nevinovăţiei. Prin urmare. RM foloseşte legea sa penală. a cărei esenţă se exprimă prin faptul că nici un alt act normativ-juridic nu trebuie să contravină legii penale. în caz de neconcordanţă. art. adoptat de Parlamentul RM. Pe normele dreptului internaţional se întemeiază şi prevederile cap. art. prioritate li se acordă reglementărilor internaţionale.25 stabileşte inviolabilitatea libertăţii şi siguranţei persoanei. temeiurile şi condiţiile răspunderii penale. art. categoriile şi mărimea pedepsei pentru săvârşirea faptei penale. El conţine regulile de comportament ce au un caracter general-obligatoriu şi se răsfrânge asupra unui cerc nedeterminat de persoane.8 CRM. pacea şi securitatea omenirii.72 stabileşte că legislaţia penală se adoptă de Parlament etc. împotriva infracţiunilor.236). poartă un caracter normativ. RM se obligă să respecte Carta ONU şi tratatele la care este parte. stabileşte principiile şi dispoziţiile dreptului penal. dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care RM este parte şi legile ei interne. 1. Multiple norme ale CP sunt întemeiate pe tratatele internaţionale la care RM este parte. În conformitate cu prevederile alin.

nulla poena sine lege" (Nu există infracţiune fără lege. "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată cât timp vinovăţia sa nu a fost stabilită în mod legal". economie şi în alte sfere sociale ale societăţii şi ale statului.30-50). Specificând rolul de prevenire al legii penale. care au avut loc în politică. prin liberarea de pedeapsă penală. suveranităţii. 2. prin stabilirea minuţioasă a cauzelor care înlătură răspunderea penală şi consecinţele condamnării etc. nu era prevăzută de lege ca infracţiune. 5.2 art. Ierarhia valorilor ocrotite de legea penală este construită după schema: personalitatesocietate-stat. Asigurarea păcii şi securităţii omenirii a fost ridicată la nivel de scop al legii penale pentru prima dată în actualul CP.2. statului.24-25 CRM şi din tradiţia ce există în statele cu o democraţie dezvoltată. la momentul săvârşirii ei. vol.1. Stabilind acest scop. semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma. "nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau inacţiuni care nu constituie un act delictuos. Principiul legalităţii a fost formulat în doctrina penală de către Cezare Becaria.6 alin. 3.2 art. dar influenţează şi asupra conştiinţei şi a comportamentului subiecţilor ce intră în asemenea relaţii. Principiul legalităţii în domeniul dreptului are două aspecte: a) Legalitatea incriminării. adoptat de acelaşi organism la 16 decembrie 1966 (TI.1 art. Menţionăm că legea penală nu numai apără relaţiile sociale de atentatele criminale. Conform art. principiul legalităţii a fost reafirmat în DUDO. alin.2. şi ulterior în Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice. 7. Prevenirea specială se realizează prin aplicare de măsuri cu caracter juridico-penal asupra persoanelor ce au săvârşit infracţiuni. Astfel formulat. În conformitate cu alin.15 al Pactului. sub imperiul fricii de răspundere şi pedeapsă penală a persoanelor cu labilitate afectivă de a săvârşi fapte prejudiciabile.2 CEDO. a mediului. potrivit dreptului naţional sau internaţional. baza cărora este stabilită de CRM. fiind înscris în Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului din 1789. Apărarea prioritară a personalităţii se deduce din prevederile art. În lege sunt enumerate blocurile de bază ale sistemului de relaţii sociale care constituie obiectul juridico-penal al apărării. După cel de al doilea război mondial. independenţei şi integrităţii teritoriale a RM. Articolul 3. Scopurile legii penale se realizează prin diversificarea şi individualizarea pedepselor. 1. Prevenirea generală se adresează tuturor persoanelor şi constă în abţinerea.2). presupune că nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care. în apărarea altor. 3.1. legiuitorul a luat în consideraţie schimbările esenţiale. O dată cu funcţia apărării (alin.12-17). vol. În calitate de obiect al protecţiei juridico-penale se proclamă ocrotirea tuturor formelor de proprietate. Interzicerea juridico-penală presupune prin esenţă prevenirea atentatelor infracţionale asupra relaţiilor sociale ocrotite de lege.341-358). nu există pedeapsă fără lege). 6. pag. Esenţa acestui principiu este cristalizată în dictonul "Nullum crimen sine lege. pag. drepturile şi libertăţile omului şi ale cetăţeanului. Conform art. decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală. în vigoare de la 3 septembrie 1953 (TI. 4. scopul principal al CP constă în apărarea celor mai importante relaţii sociale de atentatele criminale. (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise. CP plasează pe primul loc apărarea juridică a omului şi a personalităţii lui. interese ale persoanei. 5. diverse. PRINCIPIUL LEGALITĂŢII (1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale.2 vizează prevenirea generală şi cea specială. . exprimată prin regula "Nu există infracţiune fără lege" (Nullum crimen sine lege). a ordinii constituţionale. de asemenea. vol. Scopul legii penale constă. pag. CP proclamă că legea penală mai are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. 4. societăţii.1. adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 (TI. în momentul în care au fost săvârşite". Principiul legalităţii în materia dreptului penal a fost formulat pentru prima oară în timpul Revoluţiei burgheze din Franţa. calitative.

în al doilea rând. în adoptarea unui nou sistem de pedepse (art. 5. legalitatea impune aplicarea principiului activităţii legii penale. nu se pot adăuga sau exprima elemente din lege. 6. Aceste infracţiuni sunt sancţionate sever.104 CP). 7.366-368). reglementările privitoare la minori. . Umanismul este un principiu al dreptului penal.1 alin. Din acest punct de vedere. De un real umanism sunt.principiul legalităţii incriminării constituie o puternică garanţie juridică a respectării drepturilor şi libertăţilor persoanei. drepturile şi libertăţile acesteia. mai cu seamă. Legalitatea incriminării se aplică asupra mai multor instituţii ale dreptului penal şi. 4. s-a instituit un sistem închegat de măsuri educative (supravegherea părinţilor. în al treilea rând. inumane sau degradante.. deosebit de grave şi excepţional de grave.1 şi 2 CP. în special.1 al Protocolului nr. (2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului. 1. grave. 78 CP). libertăţii. demnităţii omului sunt plasate în primele capitole (I-V) ale părţii speciale a CP şi sunt considerate. În această privinţă s-a prevăzut că limita răspunderii penale începe de la 14 ani. Textul legii evidenţiază locul important al omului şi al drepturilor şi libertăţilor lui printre aceste valori. Principiul legalităţii este caracterizat şi de faptul că pedepsele pentru infracţiuni sunt stabilite de lege din timp. nici la pedepse sau tratamente crude. se interzice aplicarea legii penale prin analogie. în mod prioritar.3 CP. 7. în primul rând. pag. instanţa având posibilitatea să aleagă o pedeapsă de o anumită natură şi durată. umanismul se manifestă prin crearea multor instituţii de individualizare şi. demnitatea. proprietatea etc. vieţii. Potrivit acestui principiu. de persoana infractorului (art. b) Legalitatea pedepsei şi a măsurilor ce pot fi luate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală este exprimată în doctrină de dictonul "Nulla poena sine lege" (Nu există pedeapsă fără lege).2 art. care a fost înlocuită cu o nouă pedeapsă privativă de libertate . Articolul 4. În afară de sistemul circumstanţelor atenuante. persoana ca valoare supremă a societăţii. Infracţiunile îndreptate împotriva omenirii. în majoritatea lor.76 CP).detenţia pe viaţă. în materia aplicării legii penale în timp. În al patrulea rând. în lege se prevede că instanţa trebuie să ţină seama de gradul prejudiciabil al faptei şi. privativă de libertate . Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă şi executat. onoarea şi alte atribute ale personalităţii umane şi dezvoltării sale libere. 2. în a cărui bază sunt apărate interesele şi drepturile fundamentale ale omului.76. şi numai în condiţiile prevăzute de lege.). astfel. Prin aceeaşi lege a fost introdusă în sistemul de sancţiuni penale o formă nouă. în art. de atenuare a răspunderii penale (art. Umanismul se manifestă. prin valorile sociale şi morale ocrotite de normele de drept. pentru legislaţia noastră penală. 8.1983 (TI. în sensul că legea penală poate fi aplicată numai pentru acele fapte care erau prevăzute de lege ca infracţiuni la momentul comiterii lor. Conform alin. vol. adică prin operaţiunea logico-juridică de stabilire a înţelesului ei: nu se pot crea infracţiuni. prin interpretarea legii penale. decurge consecinţa că izvor al dreptului penal nu poate fi decât legea în sensul art.6 CEDO Privind abolirea pedepsei cu moartea din 28. 6. dispunând că numai legea prevede ce fapte constituie infracţiuni. Nimeni nu poate fi supus la torturi. Umanismul dreptului penal se exprimă. internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi reeducare etc. PRINCIPIUL UMANISMULUI (1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere. din care a fost exclusă pedeapsa cu moartea.2 CP sunt indicate aceste valori (persoana. astfel evidenţiindu-se importanţa pe care o acordă dreptul penal acestor valori umane.1. art. pedeapsa cu moartea este abolită. Conform art.04.62 CP). 3. persoanei care a săvârşit o infracţiune trebuie să i se aplice numai pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.detenţia pe viaţă.

Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată. pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. şi vor răspunde penal acei infractori. 11. conform căreia poporul este considerat izvor al puterii de stat. art. Conform alin. deci. Noţiunea de democratism vine din antichitate.2 art. răspundere penală etc. prescripţia executării sentinţei de condamnare (art. cu persoana omului. Articolul 5. (2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea drepturilor şi intereselor altei persoane sau ale unei colectivităţi. apartenenţă la o minoritate naţională. În numeroase cazuri legea prevede posibilitatea executării pedepsei cu închisoarea fără privare de libertate: condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 3. Peste tot este vorba de interese sociale. 1.putere). exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii. care sunt acceptate de societate. de interese publice şi de interese individuale legitime.54.popor şi "kratos" . inumane ori degradante". Aceste prevederi sunt garantate de CRM.97 CP). drepturile şi libertăţile acestuia. rasă.95 CP). cu convieţuirea socială. umanismul dreptului penal se manifestă din plin în concepţia şi reglementarea executării pedepsei. liberarea de pedeapsa penală a minorilor (art. Pe planul dreptului penal. cu activitatea organelor de stat şi a celor publice. nici la pedepse sau tratamente crude. culoare. fie acesta cetăţean al RM. În contradicţie cu practicile dreptului totalitar.24 alin. cât şi în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi. 10. Rezultă. corectarea condamnatului. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât de către condamnaţi. CP consacră principiul democratismului drept unul fundamental. că reglementarea penală cu privire la infracţiune. cu proprietatea publică şi cea privată. PRINCIPIUL DEMOCRATISMULUI (1) Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex.94 CP).2: "Nimeni nu va fi supus la torturi. opinii politice sau orice alte opinii. care sunt indicaţi de voinţa şi conştiinţa juridică a societăţii. religie. începând cu preşedintele ţării şi până la ultimul locuitor. în persoana organului său legislativ Parlamentul -.61 CP. Urmând acest principiu. 4. întregul drept penal constituie un tabel de valori sociale apărate împotriva infracţiunilor printr-o gamă de măsuri dictate de interesele colective şi de conştiinţa morală a întregii societăţi. împotriva infracţiunilor.90 CP) sau liberarea de executarea pedepsei înainte de termen (art. În sfârşit.9. atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale. ca trăsătură fundamentală a societăţii. interese sociale. 2.92 CP). în special a închisorii. acest principiu reflectă democraţia. întreaga reglementare juridică penală exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii şi serveşte interesele întregii colectivităţi.93 CP).96 CP). Prin principiul democratismului se exprimă mai elocvent tocmai faptul că se apără. 56-60 CP). Potrivit acestui principiu.91 CP). imunităţile sau inegalităţile de tratament în aplicarea legii penale. pe care societatea. pedeapsă. Toţi membrii societăţii. limbă. cetăţean străin sau apatrid. origine naţională sau socială. 12. o formă a puterii sociale. liberarea de pedeapsa penală datorită schimbării situaţiei (art. naştere sau orice altă situaţie. sunt decretate drept pedepse acele măsuri de constrângere penală. O dovadă în plus este înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea administrativă (art. liberarea de executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave (art. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru femeile ce au copii în vârstă de până la 8 ani (art. noua concepţie de înfăptuire a justiţiei penale (în CP anterior principiul democratismului nu a fost înscris) exclude privilegiile. începând cu ordinea de drept. le consideră infracţiuni. . cât şi de către alte persoane. familia. lexemul nominativ fiind de provenienţă greacă ("demos" .55 CP) sau cu liberarea de răspundere penală pe alte motive (art. înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă printr-o pedeapsă mai blândă (art. Potrivit acestui principiu. sunt considerate infracţiuni acele fapte. se află într-o situaţie egală în raport cu prevederile legii penale. avere.

Dacă un grup de persoane. în art. 6. naţionalitate. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală. în cazul liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen (art.5 din 6. 4. acestea se întemeiază pe dispoziţiile legii şi pe împrejurări reale. iar dacă este pornită. 2. . De exemplu. agenţi ai statului. Aşadar.275 CPP. limbă. În cazul. deoarece în dreptul penal nimeni nu poate răspunde pentru fapta altuia. nu poate fi efectuată şi urmează a fi încetată în cazurile în care. Articolul 6. În cazul tragerii la răspundere penală a mai multor persoane care au săvârşit o infracţiune în grup. Răspunderea pentru măsurile criminale ordonate într-un cadru instituţionalizat (în cadrul statului sau al unor organizaţii politice) nu poate reveni decât persoanelor. sex. avere sau origine socială. În materie de drept penal nu poate fi concepută răspunderea pentru altă persoană sau pentru fapta altuia.16 alin. opinie. În conformitate cu principiul enunţat. apartenenţă politică. 6. este stipulat că urmărirea penală nu poate fi pornită.90 CP).11. Conform principiului democratismului. cu excepţia cazurilor de reabilitare. răspunderea penală are un caracter personal. HP CSJ nr.07.. 1. sunt antrenate colective de oameni la reeducarea şi corectarea celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. în privinţa fiecărui inculpat şi să le aprecieze în ansamblu cu toate materialele dosarului (p. 5.5. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de ea pentru a însuşi averea victimei (p. în urma înţelegerii prealabile. intitulat Circumstanţele care exclud urmărirea penală. PRINCIPIUL CARACTERULUI PERSONAL AL RĂSPUNDERII PENALE (1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie. a sancţiunilor şi consecinţelor ce decurg din aceasta.7 din 15.93 CP) etc.18. Nu se admite apărarea drepturilor şi a intereselor legale ale unei persoane prin lezarea drepturilor şi intereselor legale ale altei persoane. organizator. 7. 3. Principiul democratismului în dreptul penal constituie materializarea principiului egalităţii persoanelor consacrat în art. al liberării de pedeapsa penală a minorilor (art. 5) a intervenit decesul făptuitorului. complice sau instigator) în procesul infracţional.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). conform căruia toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. care au acţionat în numele acestuia. 8. toate persoanele sunt egale şi răspund în faţa legii fără excepţii. prevăzute de lege.91 CP). în care sunt învinuiţi câţiva inculpaţi de săvârşirea câtorva infracţiuni. Aceasta înseamnă că numai infractorul poate fi tras la răspundere penală. De aceea moartea infractorului are drept consecinţă stingerea răspunderii penale. origine etnică. Poate fi trasă la răspundere penală numai persoana care a săvârşit fapta indiferent de rolul acesteia (autor. instanţa de judecată trebuie să supună analizei probele pentru fiecare învinuire. Astfel.7 al HP CSJ nr.2 CRM. acţiunile lui trebuie să fie încadrate drept tâlhărie. trebuie stabilită vina fiecărui membru al grupului în săvârşirea acestei infracţiuni şi rolul fiecăruia în realizarea laturii obiective a infracţiunii concrete.1993 Cu privire la sentinţa judiciară). acest principiu impune regula potrivit căreia răspunderea penală are caracter personal: numai persoana vinovată de săvârşirea unei infracţiuni este trasă la răspundere penală. a avut ca intenţie săvârşirea unui furt sau jaf. iar acţiunile altor persoane .. fără deosebire de rasă. 7. În cazul în care se admit excepţii. la exercitarea justiţiei sunt antrenate masele de oameni ai muncii: iau parte la dezbaterea şi elaborarea diferitelor legi penale. Principiul caracterului personal al răspunderii penale este recunoscut şi în dreptul penal internaţional.respectiv ca furt sau jaf. religie. iar unul din participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice o violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei.

(2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă. Relativ la consecinţele infracţiunii. eventualele prejudicii produse etc. prejudiciul se determină prin analiza formei de vinovăţie cu care a operat făptuitorul.07. valoarea lui. pot constitui elementele de apreciere a pericolului social concret. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. realizarea lor integrală sau parţială etc. 1. b) această persoană nu ştia că ordinul este ilegal. determinantă în aprecierea gradului de prejudiciu al infracţiunii poate fi natura valorilor sociale în jurul cărora se creează relaţiile de apărare socială. 9. La stabilirea categoriei şi a termenului pedepsei.1998). relativ la infracţiunile condiţionate de un obiect material. natura urmărilor. în partea specială a CP. adică din natura acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii săvârşite. Articolul 7. mai ales. de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. Acest principiu este reglementat şi în alin. se au în vedere coordonatele tipice ale infractorului. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. natura acestui obiect. starea lui psiho-fizică. structura . instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite.gradul prejudiciului este în funcţie de consumarea. 8. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. civil sau militar. de persoana celui vinovat. 6.6 art. numărul actelor ce formează această acţiune. nu liberează această persoană de răspunderea penală. de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Acest principiu este reglementat în art. mai mult sau mai puţin necesar pentru realizarea materială a infracţiunii. ordinul de săvârşire a infracţiunii de genocid sau a unei infracţiuni contra umanităţii se consideră oricând ilegal (art. O pedeapsă mai aspră.8.364 CP: persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau a dispoziţiei vădit ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale. prin valoarea sa cantitativă. relativ la infracţiunile cu durată . Relativ la latura obiectivă a infracţiunii săvârşite. 17. valoarea concretă a unor posibile scopuri sau motive ce au stimulat voinţa făptuitorului etc. 7. conform căruia persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. în art. Cu privire la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite: acest grad de pericol poate fi determinat în raport cu un şir de criterii: obiectul juridic al infracţiunii săvârşite. 3.62-74 ale părţii generale a CP.33 al Statutului CIP de la Roma. Alteori. personalitatea făptuitorului. Cu privire la persoana făptuitorului. c) ordinul nu a fost vădit ilegal. care a executat ordinul guvernului (statului) sau al şefului. deseori gradul de prejudiciu poate fi apreciat şi rezultă din conţinutul elementului material. PRINCIPIUL INDIVIDUALIZĂRII RĂSPUNDERII PENALE ŞI PEDEPSEI PENALE (1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. Categoriile şi limitele pedepselor sunt reglementate. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. În raport cu latura subiectivă a infracţiunii săvârşite. numărul acţiunilor în raport cu caracterul lor. din numărul celor menţionate. în general. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. caracterul lor repetat. Faptul că infracţiunea ce cade sub incidenţa Statutului CIP a fost săvârşită de o persoană. 5. de motivul acesteia. 4. prin numărul rezultatelor. prin rezultatele subsecvente produse. cu excepţia cazurilor în care: a) această persoană era obligată juridic să execute ordinele acestui guvern sau ale acestui şef. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală. gradul prejudiciului se determină în raport cu distincţia ce se face între vătămarea materială şi starea de pericol creată prin infracţiune. latura obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii săvârşite.75 CP cu privire la criteriile generale de individualizare a pedepsei. Pentru scopurile acestui articol. În raport cu obiectul juridic al infracţiunii. 2.

Referirea în sentinţă numai la faptul că pedeapsa a fost stabilită "ţinându-se cont de persoana celui vinovat" este insuficientă.biologică normală. Circumstanţele ce ţin de persoana făptuitorului pot servi. iar gradul prejudiciabil al pregătirii de infracţiune. existenţa invalidităţii. dar nu a fost condamnată pentru această faptă penală. din categoria infracţiunilor prevăzute de art. Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru o infracţiune să i se aplice aceluiaşi infractor mai multe sancţiuni penale. a unei boli grave. profesional etc. toate legile promulgate de Preşedintele RM. 1. conform alin.13 HP CSJ nr. pedepsele principale pot fi însoţite de pedepse complementare ori li se pot asocia măsurile de siguranţă.4 din art. 12. informaţiile cu privire la antecedentele penale etc. efectele acestor circumstanţe fiind reglementate de art.186-192 CP se consideră repetate acele infracţiuni săvârşite de o persoană care. anterior. micromediul din care provine. de asemenea. deoarece. urmează să fie clarificată atitudinea inculpatului faţă de muncă. Pentru stabilirea legii care trebuie aplicată în cazul săvârşirii unei infracţiuni concrete este necesar a clarifica două împrejurări: timpul acţiunii legii penale şi timpul săvârşirii infracţiunii. particularităţile psihice ale acestuia. capacitatea de muncă. să motiveze aplicarea unei condamnări cu suspendarea pedepsei.186 CP. în unele împrejurări. hotărârile Parlamentului. starea sănătăţii. De exemplu. a comis una din infracţiunile prevăzute de alin. comportamentul lui la serviciu şi acasă. La individualizarea pedepsei penale instanţa trebuie să ţină cont şi de etapele activităţii criminale. 2. 10. Acest principiu este reflectat şi în normele din partea specială a CP. de regulă.7 din 15. Instanţa de judecată este obligată. Aceasta nu înseamnă că răspunderea penală nu poate coexista cu alte forme de răspundere juridică. Potrivit prevederilor alin. 11. Se consideră în acţiune legea penală care a intrat în vigoare şi care nu şi-a pierdut puterea de acţiune.2 art. (p. 16. ACŢIUNEA LEGII PENALE ÎN TIMP Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei. familial. prevăzute în art. Ordinea publicării şi intrării în vigoare a actelor oficiale este prevăzută de Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale din 6 iulie 1994.25-27 CP. disciplinară etc.exprimă principiul unicităţii răspunderii penale (Non bis in idem) şi comportă următoarea semnificaţie: pentru o singură infracţiune există o singură răspundere penală. de asemenea. Prevederile alin. 9.1 din articolele menţionate. 15. ca circumstanţe atenuante sau agravante. legăturile sale cu mediul social. Circumstanţele atenuante la stabilirea pedepsei penale sunt indicate în art. hotărârile şi dispoziţiile Guvernului. comportamentul infractorului înainte şi după săvârşirea infracţiunii.4 art.77 CP. 13. stabilirea categoriei de penitenciare. Totuşi. studii. dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte pedepse în afară de închisoare. dar numai în măsura în care aceste sancţiuni se cumulează din raţiuni diferite şi dacă ele au funcţii diferite. poate să nu ajungă la măsura care serveşte drept temei de tragere la răspundere penală a persoanei. depinde de circumstanţele concrete ale dosarului examinat.11. iar cele ce agravează pedeapsa sunt cuprinse în art. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă.1 al legii menţionate..76 CP. Prin urmare. Instanţele de judecată sunt obligate să motiveze stabilirea pedepsei privative de libertate. rezolvarea chestiunilor legate de amânarea executării sentinţei. gradul prejudiciabil al tentativei de infracţiune este mai mic decât al infracţiunii consumate.7 . cum ar fi răspunderea civilă.78 CP. trecerea la o pedeapsă mai blândă. stabilirea unei pedepse sub limita minimă. 14. .conform cărora nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă . decretele Preşedintelui RM. Articolul 8.1993 Cu privire la sentinţa judiciară). Care date anume cu privire la persoana inculpatului trebuie să le ia în consideraţie instanţa de judecată şi să le menţioneze la motivarea pedepsei.

asupra activităţii infracţionale se aplică legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei concrete. Timpul săvârşirii faptei.1994. legea obţine calitatea de retroactivitate în trei situaţii: a) în cazul înlăturării caracterului infracţional al faptei. a expirat termenul indicat în lege. .07. TIMPUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Timpul săvârşirii faptei se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. înlăturând. fapta se consideră consumată din momentul îndeplinirii de către autor a laturii obiective a infracţiunii. adică se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi. indiferent de structura componenţei de infracţiune în legea penală (materială sau formală).173XIII).2 din Legea nr. care au condiţionat adoptarea legii concrete. a fost schimbată prin altă lege. 3. Aplicarea legii penale depinde de stabilirea corectă a timpului săvârşirii infracţiunii. în alt mod. 6. dar au antecedente penale. Legea penală îşi pierde puterea. EFECTUL RETROACTIV AL LEGII PENALE (1) Legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei. actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice.3 al Legii nr. În cazul în care unele titluri. actul oficial al cărui conţinut constituie secret de stat intră în vigoare la data adoptării sau la data prevăzută în acel act şi se comunică doar instituţiilor interesate (art. împreună. (2) Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. 2. Prin efect retroactiv al legii penale se înţelege calitatea de extindere a acţiunii legii penale asupra persoanelor care au săvârşit diverse fapte înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. 1. Legea enunţată prevede şi alte modalităţi de intrare în vigoare a actului oficial. stabilite de părţile contractante.8 al Legii nr.173-XIII din 06. La infracţiunea continuă se aplică legea penală în vigoare la momentul încetării de către vinovat a infracţiunii sau la momentul depistării faptei de către organele de drept. îşi încetează acţiunea numai dacă a fost abrogată. Astfel. De exemplu. Actele oficiale pot fi difuzate la radio şi televiziune (art. în locul lor indicându-se "Secret de stat".173-XIII). prin aceasta. cât şi cea neconsumată.actele Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi.10 CP. discuţiile exprimate în doctrina penală. La săvârşirea infracţiunii prin participaţie. care uşurează pedeapsa ori. articole ale actului oficial conţin secret de stat. ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv. ale BNM şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare intră în vigoare la data publicării lor în MO al RM sau la data indicată în text. acestea se omit la publicare. 1. adică activitatea de pregătire pentru săvârşirea infracţiunii şi tentativa de infracţiune. au fost schimbate condiţiile şi circumstanţele. 5. Articolul 9. Articolul 10. capitole.1 art. c) în alte moduri care ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea. inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa. conform prevederilor art. a fost declarată nulă prin hotărâre definitivă a instanţei competente. care. îndreptate spre un scop comun. a devenit caducă. Retroactivitatea este strict limitată de lege. Actele internaţionale. formează o infracţiune unică. De aceea se aplică legea penală care acţionează la momentul săvârşirii acţiunii (inacţiunii) prejudiciabile. intră în vigoare după schimbul instrumentelor de ratificare sau după remiterea actelor aprobate depozitarului spre păstrare în conformitate cu normele de drept internaţional sau în alt mod şi termen. CP a rezolvat problema despre timpul săvârşirii infracţiunii. Prin săvârşire a faptei se înţelege atât infracţiunea consumată. indiferent de timpul survenirii urmărilor. În corespundere cu prevederile alin. 4. Timp al săvârşirii infracţiunii prelungite se consideră timpul săvârşirii ultimei acţiuni din seria de acţiuni identice. 3. b) în caz de uşurare a pedepsei. se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. 2. indiferent de timpul survenirii urmărilor.

prin înlocuirea în sancţiunea normei a tipului pedepsei cu una mai uşoară. Prevederile alin. Articolul 11. extinderea temeiurilor pentru liberarea condiţionată înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă.10 CP se extind asupra a trei categorii de persoane. poate fi supusă răspunderii penale în conformitate cu prezentul cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se dispune altfel. 5. împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni de război. (6) În baza prezentului cod sunt supuse răspunderii penale şi persoanele care au săvârşit infracţiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinând Republicii Moldova. dar au antecedente penale. 6.10 CP. prin modificări de legislaţie ce au loc în procesul depenalizării pedepselor. amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi pentru cele cu copii în vârstă de până la 8 ani etc. 4. la individualizarea . înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al Republicii Moldova.1 art. indiferent de locul ei de aflare.2 art. Activitatea infracţională se înlătură prin metoda decriminalizării. nu sunt supuse jurisdicţiei penale a Republicii Moldova. 7. prin introducerea modificărilor în partea generală a CP cu referinţă la vârsta unor categorii de infractori. legea penală care înăspreşte pedeapsa sau agravează situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv. (3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sunt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvârşite sunt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU (1) Toate persoanele care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. care este mult mai favorabilă pentru persoana vinovată. (7) Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului Republicii Moldova sunt luate în considerare. acestea devenind subiecţi ai legii noi: a) persoanele care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a legii. prin micşorarea termenului minimal şi a celui maximal al pedepsei.3. dacă aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin. a. (4) Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care. prin introducerea unor condiţii suplimentare pentru răspunderea penală. Prin alte moduri care ameliorează situaţia persoanei vinovate trebuie înţelese prevederile noii legi. îmblânzirea regimului de ispăşire a pedepsei cu închisoarea. De exemplu. Uşurarea pedepsei se efectuează prin transferarea infracţiunii dintr-o categorie gravă în alta mai puţin gravă. în conformitate cu tratatele internaţionale. prin excluderea din sancţiunea alternativă a pedepsei mai grave sau a celei complementare. Persoana care a săvârşit o infracţiune pe o navă maritimă sau aeriană. c) persoanele care au executat pedeapsa. b) persoanele care execută pedeapsa. prin micşorarea cercului subiecţilor infracţiunii ş. (5) Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră săvârşite pe teritoriul Republicii Moldova. În corespundere cu alin. (2) Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării sunt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul cod. reducerea termenelor de prescripţie şi de stingere a antecedentelor penale. pedeapsa numită de instanţa de judecată se micşorează în limitele prevăzute de noua lege penală. precum şi pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. adică prin excluderea faptei infracţionale din rândul celor incriminate. La atenuarea pedepsei pentru infracţiunea care se ispăşeşte de către persoana vinovată. conform prezentului cod.

11. Sunt supuşi răspunderii penale cetăţenii RM şi apatrizii care domiciliază permanent pe teritoriul RM şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM (alin. 3. În anumite condiţii. se înţelege o persoană care aparţine unui stat străin.I al părţii speciale a CP.12/107 din 03. indicat în alin. Principiul teritorial de aplicare a legii penale în spaţiu este completat de principiul cetăţeniei. Aceasta înseamnă că . noţiunea de teritoriu al RM reflectă spaţiul acvatic. aceste condiţii presupun aflarea navei în spaţiul deschis acvatic sau aerian în afara teritoriului RM. dar numai stabileşte ordinea de realizare a răspunderii penale. dar are dovada apartenenţei sale la un alt stat.5 al articolului comentat. dacă altfel nu este prevăzut de tratatele internaţionale. Prin sintagma cetăţean străin. dar au imunitate diplomatică. Principiul teritorialităţii de aplicare a legii penale în spaţiu. Prin acţiunea legii penale în spaţiu se înţelege aplicarea acestei legi pe un teritoriu determinat şi în raport cu anumite persoane care au săvârşit o infracţiune. 5. 7. Aceasta este o prevedere a tratatelor internaţionale în care sunt enumerate categoriile de persoane care se bucură de imunitate diplomatică de jurisdicţie.5 art.05. Teritoriul RM se stabileşte prin frontieră de stat. nu cad sub incidenţa legii penale şi nu sunt supuse jurisdicţiei penale a RM. 8. stabileşte că toate persoanele. frontieră de stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine.2 art. 2. alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care RM este parte. Legea nr. incluse în CP. nr.1 art. infracţiunile săvârşite în limitele apelor teritoriale sau ale spaţiului aerian al RM sunt recunoscute drept fapte săvârşite pe teritoriul RM.1994). Imunitatea diplomatică nu înlătură ilegalitatea şi pedepsirea faptei săvârşite de diplomat. Persoanele care se folosesc cu reacredinţă de dreptul de imunitate diplomatică sunt declarate persoane nongrata şi li se propune părăsirea RM. Pentru infracţiunile menţionate cetăţenii străini şi apatrizii sunt pasibili de răspundere pe teritoriul RM dacă ei nu au fost supuşi pedepsei în statul străin (alin. cât şi în statul pe al cărui teritoriu a fost săvârşită. prin care se înţelege extinderea jurisdicţiei RM asupra cetăţenilor RM. 1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor consideră cetăţean străin persoana care nu are cetăţenia RM. jurisdicţia statului se extinde şi asupra navelor militare maritime sau aeriene ale RM indiferent de locul aflării lor. în sensul Legii cetăţeniei. 6.6 art. b) aceste persoane nu au fost judecate în statul străin pentru fapta săvârşită. adică persoana care nu are cetăţenia RM şi nici dovada apartenenţei sale la un alt stat.11.1 art. Persoanele menţionate care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM sunt supuse răspunderii penale dacă infracţiunile lor sunt îndreptate împotriva intereselor RM.11 CP fixează două principii de aplicare a legii penale în spaţiu: principiul teritorialităţii şi principiul cetăţeniei. 4.1994 privind frontiera de stat a RM.275-XIII din 10. indiferent de cetăţenie. solul şi subsolul delimitate prin graniţe şi supuse suveranităţii statului.11. Art. conform CP. împotriva păcii şi securităţii omenirii.2000. apatrizilor şi a cetăţenilor străini care au săvârşit infracţiuni în afara RM. Prin urmare. Prevederea din alin. care săvârşesc infracţiuni pe teritoriul RM sunt pasibile de răspundere. nu RM.3 art.4 art. infracţiunile de război enumerate în cap. iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine (a se vedea MO nr. Prin apatrid Legea nr. adică împotriva oricăror interese din cele enumerate în alin.1024-XIV înţelege orice persoană care nu este cetăţean al RM şi nici cetăţean al unui alt stat. aerian. Potrivit alin.pedepsei pentru o nouă infracţiune săvârşită de aceeaşi persoană pe teritoriul Republicii Moldova.06. precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată. Conform prevederilor alin. În conformitate cu Legea din 17.11. 1.11) în cazul în care: a) acţiunea săvârşită este recunoscută drept infracţiune atât în RM.11.11 se descifrează în sensul că persoanele care au săvârşit infracţiuni.1024-XIV din 02.11 CP).2 CP. În conformitate cu prevederile alin. navele maritime nemilitare şi navele aeriene înregistrate în porturile RM au un statut juridic similar cu teritoriul RM.

275-XIII din 10. care se află pe teritoriul său. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate.19 CRM). EXTRĂDAREA (1) Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Republica Moldova. Locul săvârşirii infracţiunii coincide. 2. Condiţiile şi procedura de extrădare se reglementează de tratatele internaţionale la care RM este parte. LOCUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI Locul săvârşirii faptei se consideră locul unde a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă.541-550 CPP). Paris 13. 4.12 prevede că locul săvârşirii faptei se consideră spaţiul în care persoana a acţionat.2 art. [Art. iar în cazul inacţiunii . 3.3 art.03] 1. Aceste informaţii vor fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate.locul în care persoana trebuia sau putea să acţioneze. Articolul 13.13 CP) şi procesual-penală (art. 1.13 CP se întemeiază pe principiul consfinţit în alin. nu se exclude posibilitatea de extrădare a cetăţeanului RM în baza unor acorduri bilaterale (de exemplu. în vigoare 12.03.13 CP). CAPITOLUL II INFRACŢIUNEA Articolul 14. în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate. indiferent de timpul survenirii urmărilor. 2. nu pot fi extrădaţi (alin.2 art.11). Prin loc al săvârşirii infracţiunii se înţelege un spaţiu determinat în care s-a săvârşit fapta infracţională. el va răspunde conform legii penale a RM.12.7 art. La săvârşirea infracţiunii comise peste hotarele RM. dar care se află pe teritoriul republicii.1994 Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în RM şi admit posibilitatea extrădării cetăţenilor străini şi a apatrizilor ce au săvârşit infracţiuni după hotarele RM. în baza acordului de asistenţă juridică).03. Prevederile alin.1 art. (2) Cetăţenii străini şi apatrizii care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova. nu pot fi extrădaţi şi sunt supuşi răspunderii penale conform prezentului cod. Art. dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată.infracţiunile săvârşite la bordul navelor menţionate se consideră săvârşite pe teritoriul RM şi cad sub incidenţa CP. 9. În acelaşi timp. în temeiul hotărârii instanţei de judecată.1957 şi protocoalele adiţionale la această convenţie. NOŢIUNEA DE INFRACŢIUNE . Prin extrădare se înţelege acţiunea de predare de către un stat altui stat a unui infractor.11. Strasbourg 15. cu timpul săvârşirii faptei.1975 şi 17.19 CRM şi pe cel din art.1978).10. Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii cu respectarea tratatelor internaţionale la care RM este parte (alin. de obicei.18 CRM).12 în redacţia Legii nr. chiar dacă această faptă nu se pedepseşte în statul în care a fost săvârşită fapta.2 art. Articolul 12. dacă participantul a acţionat pe teritoriul RM. Instanţa de judecată ia în consideraţie pedepsele şi antecedentele penale ale persoanelor pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului RM. în cazul în care aceeaşi persoană a săvârşit o nouă infracţiune pe teritoriul RM (alin.06.25 al Legii nr.05. Cetăţenii RM nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din republică (alin. deoarece locul şi timpul sunt noţiuni ce se află în interdependenţă logică şi nu pot exista decât într-o atare ambianţă. Această categorie de persoane este supusă răspunderii penale conform prevederilor CP al RM. dacă această componenţă de infracţiune este formală. spre a fi judecat sau spre a-şi executa pedeapsa. În acest caz extrădarea se face numai în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale sau dacă extrădarea este întemeiată pe o hotărâre a instanţei de judecată (Convenţia Europeană de Extrădare. legislaţia penală (art.211-XV din 29. Reglementările enunţate au fost preluate şi de legea penală care prevede regula conform căreia cetăţenii RM şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în RM.

ideile. pentru o expunere uniformă a textului. ca faptă prejudiciabilă. Inacţiunea constă într-o comportare pasivă. Drept confirmare a acestei teze. În lipsa uneia dintre aceste trăsături nu există infracţiune. cum era prevăzută în art. legiuitorul recunoaşte că infracţiunea este o faptă social-prejudiciabilă. era obligată să îl acorde constituie infracţiunea prevăzută de art. De aceea în continuare. săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. se poate vorbi de infracţiune. Numai în măsura în care ele (gândurile. fără o substanţă reală a acestora. 1. adică social-periculoasă.59) etc. ideile. acţiunea de furt încalcă interdicţia ce rezultă din art. răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţiile fundamentale ale dreptului penal.51 CP).1 art. b) prevăzută de legea penală. persoană care nu prezintă pericol social (art. şi expresii cum ar fi faptă care nu prezintă pericol social (art. Această trăsătură este impusă de principiul legalităţii consacrat în alin. În limbaj obişnuit.1 art. în virtutea legii sau a regulilor speciale. 2. în neîndeplinirea unei obligaţiuni impuse de lege sau de alte acte normative. 5. d) pasibilă de pedeapsă penală. formal. totodată. neacordarea de ajutor unui bolnav de către o persoană care.(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă. conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod. În art. şi nu "socialpericuloasă".1 CP).186 CP. Pentru ca fapta (acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă să constituie infracţiune. Elementul material al infracţiunii este criteriul principal de deosebire a infracţiunii de alte acte delictuoase şi determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. Acţiunea sau inacţiunea obţine semnificaţie juridico-penală prin capacitatea reală de a produce o urmare negativă. care a produs urmări dăunătoare. În definiţia infracţiunii dată în alin. convingerile persoanei. Pentru ca fapta să constituie infracţiune. ea trebuie să fie: a) prejudiciabilă. Infracţiunea determină răspunderea penală şi pedeapsa penală.14 CP sunt enunţate trăsăturile (semnele) esenţiale ale acesteia prin care ea se distinge de alte fapte.162 CP.2 art.1 art. c) săvârşită cu vinovăţie. ea trebuie să fie prevăzută în CP .14 CP infracţiunea este caracterizată ca o faptă prejudiciabilă. care constă în vătămarea unor valori sociale indicate expres în art. utilizând. (2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care. Din acest punct de vedere este logic faptul că legiuitorul a abordat în CP mai întâi concepţia privitoare la infracţiune. 4. Subliniind ideea că infracţiunea. Acest principiu este în deplin acord cu . Sub acest aspect prin faptă (acţiune sau inacţiune) într-o accepţie generală se înţelege activitatea desfăşurată laolaltă cu urmările produse. De exemplu. vom utiliza termenul prejudiciabil. prevăzută de legea penală.7 CP din 1961. cuvintele prejudiciabil şi periculos au acelaşi sens şi fac parte din acelaşi câmp semantic. De aici concluzia că nu pot fi apreciate drept infracţiuni gândurile. cauzează un prejudiciu valorilor sociale indicate în art. Astfel.2 CP sau în crearea unui pericol pentru acestea. legiuitorul s-a pronunţat în favoarea termenului faptă prejudiciabilă.1 CP. conform căruia CP "determină faptele ce constituie infracţiuni". Fapta prejudiciabilă constituie temeiul real al răspunderii penale (alin. convingerile) s-au concretizat într-o acţiune sau într-o inacţiune incriminată. fiind lipsită de importanţă.unica lege penală a RM (alin. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni. în unele articole din CP. deoarece problema răspunderii penale şi a pedepsei penale se pune numai după ce s-a săvârşit infracţiunea. 3. Caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei reprezintă elementul ei material şi dezvăluie esenţa socială a infracţiunii de a cauza o daună valorilor sociale apărate de legea penală sau de a crea un pericol pentru acestea. legal recunoscut şi similar termenului socialpericulos. apoi pe cea referitoare la instituţiile enunţate. Infracţiunea.2 CP. Acţiunea este o comportare activă prin care se încalcă o normă prohibitivă ce interzice o anumită activitate. deşi. dar. Prin faptă se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane sub formă de acţiune sau inacţiune prejudiciabilă.58 CP).

39 CP).14 CP). care. 8. iar cel formal . devine o categorie penală. cum sunt omorul şi tâlhăria. să dispună de un anumit grad de prejudiciabilitate. Persoana poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie (art. dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea săşi dirijeze acţiunile (art. subiectul şi latura subiectivă.3 art. .14 CP este material-formală. Problema privind recunoaşterea lipsei gradului prejudiciabil al faptei săvârşite se soluţionează de organele urmăririi penale şi de instanţa de judecată în fiecare caz concret în parte. ci le recunoaşte. De aceea nu constituie infracţiune fapta care. 6. Elementul material caracterizează infracţiunea ca faptă prejudiciabilă. ea obţine o formă juridică. care conţine semnele formale ale unei infracţiuni. iar prin conţinutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanţă.3 CP). În acelaşi timp. ea fiind lăsată pe seama teoriei dreptului penal şi a jurisprudenţei. Ele (caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei) impun prevederea faptei în legea penală ca infracţiune când pericolul acesteia a crescut şi tot ele sunt factorul principal care impune dezincriminarea faptei în cazul în care gradul ei prejudiciabil a scăzut. în lipsa pedepsei penale pentru infracţiunea săvârşită.72 din CRM).VI şi IX CP). În art. În cazul în care fapta a fost săvârşită fără vinovăţie (art. deoarece unele dintre acestea. Fapta nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni în cazul în care aduce o atingere minimă valorii apărate de legea penală. dar. prin conţinutul lor concret nu vor putea fi niciodată vădit lipsite de importanţă.17-19 CP). GRADUL PREJUDICIABIL AL INFRACŢIUNII Gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul. Articolul 15. Legea nu creează caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. 7. CP prevede liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală (cap.1-2 CP). Simpla constatare a prevederii faptei prejudiciabile în legea penală nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept infracţiune.2 art.7 CP).15 CP este dată numai caracteristica generală a criteriilor care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. Descrierea caracterului prejudiciabilităţii infracţiunii a rămas în afara reglementării legislative.n) alin. Nu constituie infracţiune nici fapta prejudiciabilă săvârşită de o persoană în stare de iresponsabilitate (art. cât şi inacţiunea prejudiciabilă trebuie să reprezinte o manifestare psihică conştientă şi volitivă a persoanei (art.art.7 CP). Incriminarea şi dezincriminarea faptei sunt de competenţa legiuitorului (lit. nu ar fi avut nici o importanţă (art. O dată cu prevederea faptei în lege. nu poate fi vorba de infracţiune.23 CP). Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvârşirea infracţiunilor legea penală îşi realizează scopul urmărit: apărarea valorilor sociale şi prevenirea săvârşirii faptelor prejudiciabile (art. deşi formal conţine semnele unei infracţiuni.15 CP. Criteriile după care se determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art. Atât acţiunea. Codul penal anterior nu prevedea dispoziţii referitoare la criteriile care determină aceste două laturi ale prejudiciabilităţii. cu toate consecinţele ce decurg din acest statut. În partea specială a CP toate infracţiunile sunt sancţionate cu pedepse penale. Aceasta înseamnă că pentru tragerea la răspundere penală este necesar a stabili ca fapta. Lipsa vădită de importanţă a faptei se ia în consideraţie în raport cu specificul faptelor care constituie infracţiuni.6 şi 51 CP). 1. Între caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei şi prevederea faptei în legea penală există o strânsă legătură. Noţiunea de infracţiune expusă în art.ca faptă prevăzută de legea penală. La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite (art.20 CP) sau a fost săvârşită sub influenţa constrângerii fizice sau psihice. latura obiectivă. Infracţiunea fără pedeapsă nu are sens juridic penal. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni (alin. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a fost săvârşită cu vinovăţie.72 din Constituţie şi exclude interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale (art. fiind lipsită de importanţă. Liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală sunt aspecte ale principiului individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale.

2. Gradul prejudiciabil constă din caracteristica cantitativă a unei infracţiuni în raport cu alte infracţiuni din grupul celora care au acelaşi caracter prejudiciabil. în primul rând. Gradul prejudiciabil depinde şi de formele de participaţie la săvârşirea infracţiunii (art.4147 CP). Caracterul prejudiciabil reprezintă caracteristica calitativă a pericolului unui grup de infracţiuni care atentează la una şi aceeaşi valoare socială. în vigoare din 12. 4. subiectul şi latura subiectivă. (6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă. deosebit de grave şi excepţional de grave. La schimbarea gradului prejudiciabil acesta se oglindeşte în sancţiunea pentru infracţiunea dată. Astfel.25-27 CP) şi de alţi factori. care a săvârşit o infracţiune mai puţin gravă.16 modificat prin Legea nr. poate fi pedepsită cu închisoarea pe un termen concret în limitele de la 6 luni până la 3 ani sau poate fi liberată de răspunderea penală conform art. De aceea caracterul prejudiciabil al infracţiunii depinde de locul pe care infracţiunea dată îl ocupă în sistemul părţii speciale a CP. toate infracţiunile contra vieţii au un caracter prejudiciabil.54 CP.187 CP) prezintă un grad prejudiciabil mai mare decât furtul (art. etapele activităţii infracţionale (art. cum este furtul (alin. răpirea unei persoane. grave. de exemplu. (2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.03] . persoana în vârstă de până la 18 ani. CLASIFICAREA INFRACŢIUNILOR (1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil.211-XV din 29. adică de obiectul juridic al infracţiunii.06. prezintă un grad prejudiciabil sporit şi este mai aspru pedepsită decât aceeaşi faptă săvârşită de o persoană ori de două sau mai multe persoane (art. El depinde.186 CP).1 art.186 CP). cele contra patrimoniului altul etc.164 CP). El este stabilit de legiuitor şi se ia în consideraţie la incriminarea faptei în natura şi limitele pedepselor prevăzute pentru ea. 5. latura obiectivă. (4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani inclusiv.V şi VI. infracţiunea de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor (art. de caracterul valorii sociale împotriva căreia este îndreptată infracţiunea din grupul dat. (3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv. De exemplu. Gradul prejudiciabil este legal (abstract). ţinându-se cont de criteriile din cap.03. Criteriile care determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art. (5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani. Gradul prejudiciabil este concret în cazul în care e stabilit de către instanţa de judecată la individualizarea răspunderii penale şi pedepsei penale.197 CP) este mai periculoasă decât aceeaşi faptă săvârşită din imprudenţă (art. omorul. infracţiunile prevăzute de prezentul cod sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare. se deosebeşte calitativ de orice alt fel de infracţiuni (după obiectul de atentare). Infracţiunile din partea specială a CP nu sunt plasate la întâmplare. în limitele infracţiunilor contra patrimoniului. VIII şi IX din partea generală a CP. care va fi ori mai blândă.15 CP. ca infracţiune contra vieţii. mai puţin grave. ci în funcţie de importanţa pe care o dă legiuitorul valorilor sociale. De exemplu. [Art. 3. Articolul 16. ori mai aspră. În funcţie de forma vinovăţiei (semn al laturii subiective). în funcţie de criteriile menţionate. Din acest punct de vedere. Acestea sunt semnele obiective şi subiective ce caracterizează elementele componenţei de infracţiune: obiectul. săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.198 CP) etc. De exemplu. după metoda săvârşirii infracţiunii (semn al laturii obiective) jaful (art. În raport cu caracterul prejudiciabil legiuitorul stabileşte gradul pericolului fiecărei infracţiuni din grupul cu acelaşi caracter prejudiciabil.05.

În art. La infracţiunile mai puţin grave se referă omorul săvârşit în stare de afect (art.2 art. pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani şi.168 CP). iar în unele articole se întâlneau şi noţiuni cum ar fi: infracţiuni ce nu prezintă un mare pericol social (art. Infracţiuni mai puţin grave şi grave se consideră faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă.1.închisoarea şi mărimea ei maximă. persoanele juridice care au săvârşit infracţiunile prevăzute în alin.3 ea este apreciată drept infracţiune excepţional de gravă. Banditismul însă (art.221 CP) etc. infracţiunile sunt clasificate în 5 categorii: uşoare.48) şi infracţiuni deosebit de periculoase contra statului (cap. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 până la 3000 de unităţi convenţionale sau cu arest până la 6 luni (art. În cazul în care sancţiunea prevede pentru pedeapsa cu închisoarea o alternativă în formă de detenţiune pe viaţă. 6. Aceeaşi faptă. dacă se încadrează în limitele prevederilor alin. de până la 15 ani. favorizarea infracţiunii (art. Aceste infracţiuni se referă. Toate infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave sunt săvârşite în mod intenţionat. Acest cod însă nu preciza semnele acestor categorii de infracţiuni şi nu conţinea criterii unice pentru clasificarea lor. De exemplu.165 CP. De exemplu. În funcţie de circumstanţele agravante ale componenţei de infracţiune.1. prin urmare. se includ în categoria infracţiunilor grave. De fapt. 2. prevăzută pentru ea în sancţiunea articolului respectiv din partea specială a CP. De exemplu. încălcarea regulilor de zbor (art.203 CP). deosebit de grave şi excepţional de grave.16 CP.146 CP).283 CP) este o infracţiune excepţional de gravă. Infracţiunile de tipul celora cum sunt lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin. huliganismul agravat (alin. la baza acestei clasificări stă expresia juridică a caracterului şi gradului prejudiciabil al faptei.287 CP) etc. de asemenea.195 CP). iar în cazul calificării în baza prevederilor alin. este considerată o infracţiune deosebit de gravă.63 CP). În funcţie de aceste criterii.262 CP). grave. această infracţiune se consideră excepţional de gravă.3 art. 5. mai puţin grave. aceeaşi infracţiune este inclusă în diferite categorii din cele 5 menţionate în art. ea este o infracţiune deosebit de gravă (alin. La baza clasificării infracţiunilor în deosebit de grave şi excepţional de grave stau următoarele criterii: categoria pedepsei şi mărimea prevăzută de sancţiunea articolului din partea specială a CP.2 art. traficul de fiinţe umane.23).2.21 CP în general nu pot fi sancţionate cu închisoarea (art.149 CP).16 CP este legiferată clasificarea infracţiunilor în funcţie de caracterul şi gradul lor prejudiciabil. din care cauză ea se pedepseşte cu închisoarea de la 16 până la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. munca forţată (art. eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată de până la 180 de ore în folosul comunităţii (art. constituie o infracţiune gravă în cazul calificării faptei în cadrul dispoziţiilor alin. şi forma vinovăţiei. La infracţiunile uşoare se referă faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă.2 şi 3 art. 4.71) şi deosebit de gravă (art. Mai mult. la categoria infracţiunilor uşoare. Însă în partea specială a CP unele infracţiuni sunt sancţionate numai cu pedepse de altă natură. 3. . infracţiunea de însuşire în proporţii deosebit de mari a bunurilor se pedepseşte cu închisoarea de la 10 până la 25 de ani şi. fie ca alternativă altor categorii de pedepse.323 CP) etc. care se manifestă prin una din categoriile de pedeapsă . CP din 1961 definea infracţiunea gravă (art. La categoria celor deosebit de grave se referă acele infracţiuni pentru care sancţiunea normei de incriminare prevede numai pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen ce depăşeşte 15 ani. precum şi forma vinovăţiei. Din interpretarea logică şi semantică a conţinutului acestei norme juridice rezultă că în categoria dată se includ infracţiunile sancţionate numai cu închisoarea fie drept unicul tip de pedeapsă. incriminat în art.I din partea specială). pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. respectiv.

2-3 HP CSJ nr. Însă gradul prejudiciabil al unor fapte prevăzute în CP ca infracţiuni este legat. Intenţia în norma penală citată este caracterizată sub aspectul manifestării ei în două modalităţi: a) intenţia directă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. împreună cu motivul şi scopul. interdicţii sau de o activitate ilegală. favorizarea infracţiunii (art.14 HP CSJ nr. adică prevederea ei ca infracţiune în legea penală. prevăzută în art. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei şi prevederea urmării ei constituie elementul intelectiv al intenţiei. în CP sunt incriminate actele de pregătire a infracţiunilor (art. însă ea poate fi dedusă din dispoziţiile art.26 CP). constituie latura subiectivă a infracţiunii.90 CP). în funcţie de categoria infracţiunii săvârşite.7.16 CP atrage după sine şi anumite consecinţe juridice. prevede urmările prejudiciabile ale acesteia şi doreşte survenirea acestor urmări. se stabilesc categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ CU INTENŢIE Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. persoana care nu ştia precis de graviditatea părţii vătămate nu poate să poarte răspunderea penală pentru infracţiunea agravată cum este omorul unei femei gravide (p. se aplică pedeapsa mai blândă decât cea prevăzută de lege (art. prevede urmările ei prejudiciabile. efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic (art.17 CP nu cere cunoaşterea de către făptuitor şi a caracterului ilicit al faptei. 51 CP) poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale. iar dorinţa sau admiterea în mod conştient a survenirii urmării prejudiciabile reprezintă elementul ei volitiv.160 CP). încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie (art.6. se consideră infracţiune de jaf atunci când infractorul îşi dă seama că săvârşeşte infracţiunea în prezenţa părţii vătămate sau a altor persoane. Astfel.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului).143 CP) etc. denunţarea calomnioasă şi mărturia mincinoasă săvârşite în circumstanţe agravante (lit. însă admite în mod conştient survenirea acestor urmări. Atribuirea infracţiunii la una din categoriile indicate în art. acţiunii sau inacţiunii prin care se realizează activitatea infracţională. în mod conştient. Clasificarea infracţiunilor (art. În cazul în care făptuitorul în situaţia creată consideră că acţionează pe ascuns. De exemplu. în primul rând. 3.2 art. nu doreşte. survenirea acestor urmări. Ea reprezintă atitudinea psihică conştientă şi volitivă a persoanei în procesul comiterii infracţiunii. În cazul infracţiunilor agravate conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi aceste circumstanţe. .17 CP reproduce întocmai definiţia intenţiei. b) intenţia indirectă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de gradul prejudiciului faptei. ca formă a vinovăţiei. În raport cu categoriile infracţiunilor. locul.72 CP).312 CP) etc. 1.16 CP) are importanţă teoretică şi practică.2 art.4 art.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). cât şi prin intenţie indirectă înglobează reprezentarea în conştiinţa persoanei a obiectului infracţiunii. nu se aplică condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (alin.311 şi lit.17-18 CP.79 CP) şi în cazul unui concurs de infracţiuni (art. De exemplu. care.97 CP) etc. 2. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei săvârşite atât prin intenţie directă.180 CP). aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului (art.8 CP din 1961.a) alin. Art. De exemplu. cele săvârşite se încadrează în componenţa de infracţiune de furt (p. sunt reglementate termenele de prescripţie ale executării sentinţei de condamnare (art.a) alin. Articolul 17.84 CP). Numai persoana vinovată de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (art. mijloacele sau modul săvârşirii infracţiunii. reguli. a prevăzut urmările ei prejudiciabile. În CP nu se defineşte noţiunea de vinovăţie. Dispoziţia art. de încălcarea de către făptuitor a unor legi. Dacă latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează şi prin anumite semne referitoare la timpul. înţelegerea trebuie să cuprindă şi aceste semne.323). le-a dorit sau admitea.

12 din 27.se manifestă diferit. dorea aceasta. deci. 4. Intenţia indirectă se exclude şi în cazul infracţiunilor cu componenţe formale. nu o doreşte.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). infracţiunea de expediere ilegală de substanţe narcotice se consideră consumată din momentul primirii coletului poştal sau a bagajului cu astfel de substanţe de către instituţia de comunicaţie sau de punctul de recepţie a bagajelor (p. dacă omorul intenţionat poate fi săvârşit atât cu intenţie directă. Prin urmare.26 CP) şi tentativa de infracţiune (art.acela al prevederii urmării prejudiciabile a faptei cu intenţie directă şi indirectă . Persoana care activează cu intenţie directă doreşte survenirea urmării prejudiciabile şi îşi depune voit eforturile pentru atingerea rezultatului dorit. de regulă. Această modalitate a intenţiei spontane constituie un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor componenţe de infracţiuni. Spre deosebire de intenţia spontană simplă. făptuitorul prevede nu numai posibilitatea. De exemplu.9 din 15. urmarea prejudiciabilă a cărora nu este un semn obligatoriu al laturii obiective. o atitudine de indiferenţă. În cazul intenţiei spontane simple intenţia de a săvârşi infracţiunea apare din cauza unor condiţii în care se află persoana şi se realizează imediat sau după o perioadă scurtă de timp din momentul apariţiei ei.76 CP). 5. Spre deosebire de intenţia directă. în timpul unei sfezi dintre două persoane. dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor ce nu au depins de voinţa lui (p. Delimitarea intenţiei directe de intenţia indirectă are importanţă teoretică şi practică. De exemplu.03. pruncuciderea (art. una din ele ia un cuţit de pe masă şi o ucide pe cealaltă. la săvârşirea infracţiunii prin intenţie indirectă. . însă o admite în mod conştient. intenţia din afect apare în mod subit sub imperiul unor tulburări sau al altor stări de provocare ca reacţie imediată la aceste provocări. După timpul apariţiei intenţiei ea poate fi spontană şi premeditată. De exemplu. Previziunea în cazul intenţiei indirecte presupune înţelegerea posibilităţii survenirii reale a consecinţelor prejudiciabile (p. el va fi tras la răspundere penală pentru urmarea prejudiciabilă care a survenit real şi pe care acesta o admisese în mod conştient.146 CP). ci. tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă. Astfel. adică atunci când acţiunile vinovatului demonstrau că el a prevăzut survenirea morţii. Are. de nepăsare faţă de producerea urmării prejudiciabile. 7. 6. ci şi inevitabilitatea morţii ei. cum sunt omorul săvârşit în stare de afect (art. Săvârşind fapta penală prin intenţie directă.156 CP). Intenţia spontană se manifestă în două forme: simplă şi din afect. şi inevitabilitatea survenirii ei. elementul volitiv se caracterizează prin dorinţa de a săvârşi acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă indiferent de faptul survenirii unor urmări materiale.3. HP CSJ nr. Motivul şi scopul infracţiunii relevă faptul că persoana care o săvârşeşte urmăreşte şi doreşte o anumită finalitate.În astfel de cazuri conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi înţelegerea că el săvârşeşte o faptă interzisă. persoana. Teoria şi legea penală cunoaşte şi alte modalităţi ale intenţiei. persoana prevede nu numai posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile.3 HP CSJ nr. În astfel de cazuri persoana acţionează numai cu intenţie directă.11. Dacă vinovatul a activat cu intenţie indirectă.3 HP CSJ nr.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice). Rezultă că reglementarea intenţiei în art.147 CP) şi vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect (art. Însă în CP o mare parte de infracţiuni au componenţe formale. prevăzând posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile. cât şi cu intenţie indirectă. iar în cazul altor infracţiuni ea poate fi considerată drept circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art.27 CP) pot fi săvârşite numai cu intenţie directă. pregătirea (art. Elementul volitiv al intenţiei se caracterizează printr-o anumită atitudine volitivă faţă de urmarea prejudiciabilă. Un alt aspect al elementului intelectiv . aruncând victima într-o prăpastie.17 CP este orientată spre infracţiunile cu componenţe materiale. În astfel de cazuri.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat).

8. starea tehnică a . De exemplu.1 HP CSJ nr. 2.283 CP). îşi dă seama că această abatere de la regulile de circulaţie rutieră creează un pericol pentru securitatea participanţilor la trafic. În cazul intenţiei nedeterminate făptuitorul prevede şi doreşte să cauzeze un prejudiciu. motociclistul. În art. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile. De exemplu. indicându-se probele cercetate (p. în acest interval de timp. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei este legată. pentru practica judiciară are importanţă clasificarea ei în intenţie concretă şi intenţie nedeterminată. inculpatul şi apărătorul lui având posibilitatea în proces de a folosi orice mijloc de probă pentru a o infirma. Concluziile instanţei judecătoreşti cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului trebuie să fie motivate în sentinţă. a prevăzut urmările ei prejudiciabile. Prevederea în cadrul sineîncrederii exagerate presupune nu numai prevederea posibilităţii producerii urmării prejudiciabile. această activitate prezintă un anumit grad prejudiciabil. dezvoltând o viteză inadmisibilă pe o rută din raza oraşului. Acţiunile lui vor fi calificate ca viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani în baza lit. ci şi posibilitatea preîntâmpinării unei astfel de urmări. De exemplu. crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art. dorind în egală măsură survenirea oricăreia din aceste urmări. Factorul intelectiv al sineîncrederii exagerate constă în înţelegerea de către făptuitor a caracterului prejudiciabil al activităţii sale şi în prevederea urmării prejudiciabile ce poate surveni din cauza ei. de regulă. ar trebui să evite rezultatul prevăzut. În acest caz făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru viol în funcţie de vârsta pe care de fapt o avea victima.3 art. După gradul de concretizare a intenţiei.18 CP este prevăzută imprudenţa ca formă a vinovăţiei sub două modalităţi: a) sineîncrederea exagerată (uşuratică) şi b) neglijenţa. Sarcina dovedirii vinovăţiei revine acuzării. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ DIN IMPRUDENŢĂ Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. De regulă.7 şi 15 CP). persoana plănuieşte şi se pregăteşte în vederea săvârşirii infracţiunii. însă îşi imaginează în linii generale urmările posibile. făptuitorul ştie că victima nu are vârsta de 14 ani şi o violează.Intenţia premeditată presupune un anumit interval de timp de la apariţia ideii de a săvârşi infracţiunea până la realizarea ei. Vinovăţia nu se prezumă.171 CP. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale. intenţia premeditată sporeşte gradul prejudiciabil al faptei şi al făptuitorului. creându-şi condiţii favorabile pentru realizarea ei. rezultat pe care nu-l doreşte şi nici nu-l acceptă. Posibilitatea preîntâmpinării urmărilor se bazează pe aprecierea unor temeiuri şi împrejurări care. cum sunt omorul intenţionat săvârşit cu premeditare (lit. 1. Articolul 18. dar consideră uşuratic că prin felul în care acţionează îl va evita.b) alin. de aceea ea apare mai prejudiciabilă decât intenţia spontană.145 CP). În alte cazuri premeditarea poate fi luată în vedere la individualizarea pedepsei ca semn ce determină gradul prejudiciabil al infracţiunii (art.a) alin. La baza acestei aprecieri pot sta încrederea făptuitorului în experienţa şi pregătirea sa profesională.2 art. În cazul intenţiei concrete persoana prevede şi doreşte survenirea unui rezultat bine determinat. Sineîncrederea exagerată se caracterizează prin faptul că persoana îşi dă seama că. adică după rezultat. în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. în concepţia făptuitorului. În astfel de situaţii. banditismul (art. de nerespectarea unor reguli de precauţie stabilite pentru a evita survenirea unor consecinţe prejudiciabile în procesul de desfăşurare a anumitor activităţi. la săvârşirea infracţiunii de viol făptuitorul nu ştia precis vârsta victimei. deşi trebuia şi putea să le prevadă. De exemplu. admiţând că ea poate fi şi minoră. intenţia premeditată este un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor astfel de infracţiuni.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat).284 CP) etc. prevede urmările ei prejudiciabile.

Pe lângă obligaţiunea de a prevedea rezultatul (trebuia să-l prevadă). este necesar ca persoana să poată prevedea natura şi dimensiunile lui. nu atrage răspunderea penală a făptuitorului. prevăzând posibilitatea survenirii rezultatului. şi nu infracţiune (art. Factorul volitiv al sineîncrederii exagerate reprezintă eforturile pe care le depune făptuitorul la desfăşurarea activităţii cu nerespectarea regulilor de precauţie în condiţiile încrederii sale în anumiţi factori care. Dacă se va stabili că persoana nicicum nu putea să prevadă producerea rezultatului. dar nu din imprudenţă (p.1 art. acţiunea persoanei care a instalat pe terenul său un dispozitiv explozibil. întrucât în asemenea caz ea echivalează cu acceptarea urmărilor prevăzute. îl acceptă în mod conştient şi nu face nici un efort pentru preîntâmpinarea lui. 6. exagerat că rezultatul nu se va produce. În general. în urma exploziei căruia au murit oameni.26-27 CP). în concepţia sa. Numai atunci când persoana care trebuia să prevadă şi să preîntâmpine rezultatul faptei sale a putut. Astfel. ci pe hazard. însă nu şia onorat această obligaţiune. De exemplu. pregătirea şi experienţa lui profesională sau de viaţă. Prin urmare. Această obligaţiune rezultă din diferite norme. Excepţie fac infracţiunile cu componenţe formale prevăzute expres în partea specială a CP (art. şi această încredere îl însoţeşte pe tot parcursul activităţii sale. Când făptuitorul nu se bazează pe nici un temei care ar putea preîntâmpina rezultatul. În dreptul penal esenţa neglijenţei constă în faptul că persoana trebuia şi putea să prevadă posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil. În lipsa obligaţiunii de a prevedea posibilitatea survenirii rezultatului se exclude vinovăţia. 7. instrucţiuni legale care reglementează modul de desfăşurare a unor activităţi sau din anumite reguli de convieţuire socială bazate pe experienţa de viaţă.345 CP). lipsa de înţelegere a gradului prejudiciabil al faptei şi al prevederii producerii rezultatului ei deosebesc imprudenţa de toate celelalte forme şi modalităţi ale vinovăţiei.235 alin. dar greşit.26 HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele de omor intenţionat). pot împiedica survenirea rezultatului şi care.41 CP) şi exclude posibilitatea pregătirii şi tentativei la ele (art.mecanismelor. 4. Specificul acestei forme de vinovăţie rezultă şi din faptul că CP nu prevede răspunderea penală pentru participaţia la săvârşirea infracţiunilor din imprudenţă (art. în lipsa unui rezultat real. Neglijenţa ca modalitate a imprudenţei există atunci când persoana nu îşi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei. Articolul 19. ar fi trebuit să prevadă rezultatul acţiunii sale.20 CP). art. chiar nici atunci când rezultatul a fost preîntâmpinat de alte persoane sau din întâmplare nu a survenit.18 CP reglementează imprudenţa în cele două modalităţi menţionate numai în cazurile infracţiunilor cu componenţe materiale. deşi trebuia şi putea să le prevadă. va exista o faptă săvârşită fără vinovăţie. au fost apreciaţi exagerat. Obligaţiunea de prevedere se deduce nu din posibilităţile individuale.18 CP trebuia să prevadă exprimă obligaţiunea persoanei de a prevedea posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. INFRACŢIUNE SĂVÂRŞITĂ CU DOUĂ FORME DE VINOVĂŢIE . de rezultat. pe întâmplare. circumstanţele concrete ale situaţiei în fiecare caz aparte. sunt temeiuri de a se vorbi despre prezenţa vinovăţiei în formă de neglijenţă. La intenţie. Crearea pericolului survenirii urmării prejudiciabile din cauza sineîncrederii exagerate sau a neglijenţei. vinovăţia sa va îmbrăca forma intenţiei. ci din posibilitatea unui individ mediu. care. obişnuit. acţiunile altor persoane. activând în condiţiile făptuitorului. În situaţia sineîncrederii exagerate făptuitorul crede sincer. 5. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. 3. concrete ale persoanei. Posibilitatea de prevedere este o condiţie subiectivă a neglijenţei şi se stabileşte în funcţie de particularităţile individuale ale făptuitorului. Sintagma din art. de fapt. obligaţiunea de a prevedea rezultatul este o condiţie obiectivă a neglijenţei şi la stabilirea ei nu se iau în considerare particularităţile individuale ale persoanei concrete. precum şi alte împrejurări de natură să prevină producerea rezultatului prejudiciabil. persoana. urmează a fi calificată ca omor intenţionat. reguli.

2 art.280 CP). Însă unele infracţiuni. sancţiunea pentru această incriminare fiind cu mult mai aspră decât sancţiunile prevăzute pentru fiecare din infracţiunile unite. conform legii.Dacă.149 CP. 1. în art. luarea de ostatici şi lipsirea de viaţă din imprudenţă sunt fapte incriminate ca infracţiuni concrete în alin. lăsarea în primejdie. se consideră în general infracţiuni intenţionate şi asupra lor se răsfrâng toate consecinţele ce decurg din acest statut al lor. care a cauzat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Astfel de infracţiuni în art. ori decesul victimei (alin. care a provocat decesul victimei (alin.4 art. Urmarea mai gravă provocată din imprudenţă prin fapta săvârşită cu intenţie apare astfel drept circumstanţă agravantă la infracţiunile săvârşite cu intenţie.3 art. Cunoaşterea trăsăturilor specifice ale infracţiunilor cu două forme de vinovăţie are o mare importanţă practică. atrag înăsprirea pedepsei penale şi care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului.163 CP). . legate. fiind unite de legiuitor într-o componenţă.1 art. De regulă. 4. La infracţiunile materiale agravate săvârşite cu două forme de vinovăţie se referă: vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.34 CP). care exclude incriminarea obiectivă în dreptul penal al RM. categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art.20 CP rezultă două situaţii în care între acţiunea (inacţiunea) şi urmarea prejudiciabilă survenită există legătură cauzală.169 CP). nu poate fi recunoscută drept infracţiune. se produc urmări mai grave care. Dacă CP nu ar fi incriminat infracţiunile săvârşite cu două forme de vinovăţie în partea specială a CP ca infracţiuni distincte. Or. răspunderea penală pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile. şi imprudenţă faţă de urmarea mai gravă.3 art.72 CP) etc. provocarea ilegală a avortului care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.278 CP) etc.19 CP sunt definite ca infracţiuni săvârşite cu două forme de vinovăţie. În consecinţă. conform art. 3. Din dispoziţiile art.280 CP şi. Ele. terorismul soldat cu decesul unei persoane din imprudenţă (alin.16 CP). aceste infracţiuni se caracterizează prin intenţie.3 art. Articolul 20. Sub aspect obiectiv infracţiunile cu două forme de vinovăţie constau dintr-o faptă iniţială. care a provocat din imprudenţă decesul victimei (alin. nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi.280 CP) etc. ce stă la baza acţiunii iniţiale. De exemplu. precum şi decesul victimei (alin. însă fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie.2 art. infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din imprudenţă. Nici o faptă săvârşită fără vinovăţie. În partea specială a CP infracţiunile cu două forme de vinovăţie după construcţia lor sunt incriminate sub forme de infracţiuni materiale agravate şi infracţiuni formale agravate. dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări. ele. al cărei rezultat se amplifică. conform circumstanţelor cauzei. au format o singură infracţiune de luare de ostatici care a provocat decesul unei persoane din imprudenţă (alin. nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă.159 CP). drept rezultat al săvârşirii cu intenţie a infracţiunii. conducând la o consecinţă mai gravă.20 CP reglementează un aspect al principiului vinovăţiei. infracţiunea se consideră intenţionată. oricât de prejudiciabile ar fi urmările ei. în practica judiciară la încadrarea juridică a unor asemenea fapte s-ar fi impus aplicarea regulilor concursului de infracţiuni. Art. realizându-se un concurs ideal: infracţiunea iniţială comisă cu intenţie şi alta din imprudenţă. de exemplu. 2. luarea de ostatici care a dus la decesul victimei din imprudenţă (alin. stabilirea recidivei (art. Sub aspect subiectiv. deşi trebuia şi putea să le prevadă.151 CP). respectiv. 1. se caracterizează sub aspectul laturii subiective prin reunirea cumulativă a intenţiei şi imprudenţei.19 CP.2 art. de clasificarea lor (art. Ca exemple de infracţiuni formale agravate care pot fi săvârşite cu două forme de vinovăţie sunt: internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică. după construcţia lor. FAPTA SĂVÂRŞITĂ FĂRĂ VINOVĂŢIE (CAZUL FORTUIT) Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale.

În asemenea cazuri trebuie să existe împrejurări reale care să creeze făptuitorului certitudinea că se află în faţa unui atac. ele. În exemplul invocat conducătorul autovehiculului a produs un accident rutier fără vinovăţie.192 alin. că ele sunt adevărate. La această situaţie se referă. art.264 CP. nu întrunesc componenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă. trăsnet etc. art. art.(2) şi (3). 3. (2) şi (3).288 alin.(4).(2). conform circumstanţelor cauzei. nici nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă.342. declaraţiile necorespunzătoare adevărului.(2) şi (3).(2).290 alin. persoana nu-şi dădea seama şi. conform circumstanţelor cauzei. art. 271. art.(2). 175.). nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. 287 alin. În cazul infracţiunilor cu componenţe formale.(3). De exemplu. art. 147. 280. Pentru existenţa acestei situaţii este necesar a stabili dacă fapta săvârşită îndeplineşte următoarele condiţii ce se desprind din reglementarea menţionată: Rezultatul acţiunii (inacţiunii) persoanei trebuie să se datoreze unor împrejurări obiective. Acţiunea (inacţiunea) care a determinat rezultatul neprevăzut trebuie să fie o faptă prevăzută de legea penală. Împrejurările imprevizibile pot fi: naturale (cutremur. 268. se interpretează drept infracţiune săvârşită fără vinovăţie. Or.). în care fapta se săvârşeşte fără vinovăţie. au împlinit vârsta de 16 ani. art. nu prevede posibilitatea survenirii urmării ei şi.(2). defecţiune care nu a fost descoperită la revizia tehnică a maşinii. în situaţia în care martorul este de bunăcredinţă. 317 alin.145.260. în primul rând. A doua situaţie. o stare fiziologică (leşin.(2). diferite instalaţii sau mecanisme (scurtcircuit.217 alin. 152 alin. furtună. Articolul 21. de asemenea. art.212 alin. art. împrejurare care nu ar fi putut fi prevăzută de nici o altă persoană aflată în situaţia şoferului. că se află în faţa unui atac. art. 350.(2). în condiţiile situaţiei apărute nici o persoană nu putea să le prevadă. din cauza unei defecţiuni tehnice de construcţie a motorului. nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. inclusiv comportamentul părţii vătămate.(2).312 CP. 196 alin. 151. aceasta se consideră săvârşită fără vinovăţie în înţelesul art.195. ce a dus la moartea unei persoane. art. neprevăzute de conştiinţa şi voinţa făptuitorului.(2). atac de cord etc. or.197 alin. Numai atunci când fapta întruneşte cumulativ toate condiţiile subiective şi obiective enunţate. îi dădeau temeiuri de a aprecia acţiunile părţii vătămate ca atac ce-i dă dreptul de a se apăra.292 alin. legitima apărare aparentă (putativă sau imperfectă). dacă persoana nu îşi dădea seama sau nu trebuia şi nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. art. prevăzută de art. (3) şi (4).190 alin. 166 alin.2. (2) Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 283-286. 189 alin. . din care cauză comite un accident de circulaţie.(2) şi (3). în baza unor date obiective şi a unor condiţii subiective.20 CP.). 270. Cauza imprevizibilă se poate datora şi imprudenţei victimei (apare brusc în faţa automobilului în viteză) sau comportării unor vieţuitoare (o viespe îl înţeapă în ochi pe conducătorul unui automobil în timp ce se află la volan. art. De exemplu.275. art. 281. 273 alin. când o persoană este convinsă. 172. prevăzut de alin. art. etc. se consideră săvârşite fără vinovăţie. este aceea în care persoana nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale. Persoana care a săvârşit fapta trebuie să fi fost în imposibilitate de a prevedea împrejurarea care a dus la producerea rezultatului.171. în momentul săvârşirii infracţiunii.164.305.(2) şi (3). ruperea unei piese la o maşină etc. Neprevederea cauzelor care au acţionat şi a rezultatului produs are un caracter obiectiv şi general. fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. în situaţia în care un conducător de automobil a săvârşit un accident. SUBIECTUL INFRACŢIUNII (1) Sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care. Dacă se va stabili că persoana care se crede cu bună-credinţă atacată şi circumstanţele concrete ale cauzei.3 art. conform circumstanţelor cauzei.). 186-188. În prima situaţie persoana care a comis fapta nu îşi dă seama şi.

Vârsta generală pentru tragerea la răspundere penală a persoanei fizice este de 16 ani. Or.27 CP etc. instigator sau complice (art. omul dobândeşte capacităţile psihice care-i dau posibilitate de a conştientiza acţiunile sale şi de a şi le putea stăpâni. organizator. numai la o anumită vârstă.153-154 din 22 iulie 2003)] 1.21 CP sunt indicate semnele ce caracterizează în general persoana fizică ca subiect al infracţiunii. şi persoana juridică. ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi.).21 CP rezultă că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi subiect al infracţiunii. Astfel.51 CP). art.1 art. anul naşterii).2 art.2003 în vigoare din 12.26. b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate.305-XV din 11 iulie 2003 privind modificarea Codului penal al Republicii Moldova (MO nr. 223-246. 221. 2. 259-261.215-218.1 art. luna. inexistenţa responsabilităţii persoanei fizice este absolută şi în nici un caz nu se va putea dovedi existenţa ei. art. din punct de vedere penal. alin. 5. Se consideră că persoana a atins vârsta anumită nu în ziua naşterii. 257.42 CP).6 al HP CSJ nr.05.19. prevăzute în art. Însă vârsta minorului este luată în considerare la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. Această chestiune se soluţionează în conformitate cu cerinţele legii de procedură penală. persoana în . (4) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător poartă răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite. La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua naşterii urmează să fie considerată ultima zi a acelui an. sancţionată. cât şi cea care comite o infracţiune neconsumată (art. 6.1 art. În CP subiectul infracţiunii apare şi sub denumirea de infractor (alin.25-27 CP). Prin acest articol CP recunoaşte ca subiect al infracţiunii deopotrivă cu persoana fizică. ea trebuie să fi atins. În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei trebuie să se dovedească vârsta precisă a minorului (ziua. şi nu de la naştere. utilizată de organul sau persoana împuternicite cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective. care este numit de expert.(3) Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiţii: a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii.51 CP etc.18 CP etc. de persoană vinovată de săvârşirea infracţiunii (alin. [Art.1 CP). 3. societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost admisă.06. o anumită limită de vârstă. Acestea sunt: vârsta cerută de lege şi responsabilitatea.03 şi Legea nr. până la atingerea vârstei de 14 ani.211-XV din 29. Din alin. c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile persoanei. iar în cazul constatării vârstei prin numărul minimal sau maximal de ani.11. 4.17.).21 modificat prin Legea nr. autor.2 art. (5) Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită.10. În alin.5 şi art. de persoană care a săvârşit o infracţiune (alin.37 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori).). Temeiurile răspunderii penale sunt unice şi se aplică în egală măsură faţă de orice persoană care a împlinit vârsta cerută de lege (art. se deduce din vârsta minimală a acestei persoane presupusă de expertiză (p. aprobată. Minorii între vârsta de 14 ani şi 16 ani poartă răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor indicate expres în alin.2 art.21. alin.6. în momentul comiterii infracţiunii.2 art. Pentru ca o persoană să poată fi subiect al infracţiunii. de făptuitor (art. ci începând cu ziua următoare. art.1 art.1 art. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana care a săvârşit o infracţiune consumată. 248-251. Aceasta înseamnă că. alin.

71 CP). 9. . lucrătorul transportului feroviar. naval sau aerian (art.208-209 CP).61 CC). infracţiunile de atragere a minorilor în activitatea criminală sau la consumul ilegal de droguri pot fi săvârşite numai de persoane care au atins vârsta de 18 ani (art. Actualul CP a mers pe calea recomandată ţărilor-membre de Consiliul Europei . persoana care efectuează urmărirea penală (art. poate fi reclamant şi pârât în instanţa de judecată.160 CP).1 art.327.4 art. săvârşirea infracţiunii de către un minor constituie o circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art. ce desfăşoară activitate de întreprinzător. Astfel. faţă de minori nu se aplică detenţiunea pe viaţă (art.21 CP. În concepţia CP din 1961 persoana juridică nu putea fi subiect al infracţiunii.55 CC poate fi subiect al infracţiunii. Norma citată indică următoarele semne ce caracterizează persoana juridică drept subiect al infracţiunii: a) să fie constituită în ordinea şi modul prevăzute de lege. de Legea nr. Conform art. Persoanele juridice pot fi trase la răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute de alin.54 CP şi în conformitate cu prevederile procedurii penale. închisoarea ca pedeapsă faţă de ei poate fi aplicată pe un termen ce nu depăşeşte 15 ani (art. Prin urmare. vârsta subiectului special în norma de incriminare nu este determinată. însă este indicat caracterul activităţii persoanei sau funcţiile pe care le ocupă.21 că poate fi subiect al infracţiunii numai acea persoană juridică. CP stabileşte în alin.845 din 3 ianuarie 1992 Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (cu modificările corespunzătoare). Însă această activitate este reglementată expres de CC în cap.1 art.307 CP). În aceste cazuri subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică care a împlinit 18 ani sau o altă vârstă stabilită de lege pentru a ocupa aceste funcţii sau pentru a exercita aceste activităţi. De exemplu. medicul (art.125 dă interpretarea legislativă a activităţii de întreprinzător desfăşurată ilegal. Alt semn ce caracterizează persoana fizică drept subiect al infracţiunii este responsabilitatea.1 art. alin.55 CC. din această interpretare s-ar putea formula şi înţelesul activităţii legale de întreprinzător. De exemplu.de a recunoaşte în legislaţia penală persoana juridică drept subiect al răspunderii penale. 308 CP).4 art. Referitor la problema vârstei de la care este posibilă răspunderea penală. care desfăşoară activitatea de întreprinzător ce corespunde dispoziţiilor acestor acte legislative şi normative. Ea se consideră constituită în momentul înregistrării şi din acest moment are capacitatea de folosinţă (alin. 10. De aceea pot fi subiecţi ai infracţiunii numai acele persoane juridice. persoană juridică este organizaţia care posedă un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiunile sale cu acest patrimoniu. să-şi asume obligaţiuni. 12. 8.60 CC) şi de exerciţiu (alin. persoana cu funcţii de răspundere (art. b) să desfăşoare activitate de întreprinzător.21 CP şi în articolul corespunzător din partea specială a CP.332 din 1999 Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate. c) ea poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute expres în alin. CP nu dă noţiunea de persoană juridică. judecătorul (art. persoana juridică poate fi subiect al infracţiunii de la data înregistrării ei de către stat.21 CP reglementează particularităţile răspunderii penale a persoanei juridice ca subiect al infracţiunii. Răspunderea penală a persoanelor juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită. 7.3 şi 4 art. Pe cale de deducţie. 328 CP). de Legea nr. 11.76 CP).263) etc. În alte cazuri.70) etc.21 CP. Noţiunea şi caracteristica responsabilităţii şi iresponsabilităţii sunt expuse în comentariul la art.4 art.vârstă de până la 18 ani poate fi liberată de răspunderea penală în temeiul prevederilor art. Nu orice persoană juridică în sensul art.22-23 CP. trebuie să avem în vedere că o mare parte din infracţiunile prevăzute în partea specială a CP pot fi săvârşite numai de persoane care au atins o anumită vârstă. În această situaţie persoana fizică trebuie să posede semnele prevăzute în alin.1 Dispoziţii generale cu privire la antrepriză şi la prestări servicii şi sec.XI.306. poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale. a 2-a Antrepriza. CP în art. sec.

22 CP se dă noţiunea de responsabilitate.13. la starea de iresponsabilitate. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical.23 CP rezultă că la baza iresponsabilităţii stau două criterii: medical şi juridic. În literatura juridică responsabilitatea este denumită şi capacitate penală sau imputabilitate. Potrivit alin. adică responsabilitatea sau iresponsabilitatea lor. În lit. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate. . 2. precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. Răspunderea penală reprezintă o condamnare publică care obligă infractorul să suporte consecinţele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. IRESPONSABILITATEA (1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care. 3. nu se mai poate pune problema vinovăţiei ca semn al infracţiunii. Faţă de o asemenea persoană.21 CP responsabilitatea este prevăzută ca semn ce caracterizează persoana fizică în calitate de subiect al infracţiunii. adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice.1 art. iar în art. responsabilitatea constituie şi o premisă a răspunderii penale. se afla în stare de iresponsabilitate. în timpul săvârşirii unei fapte prejudiciabile.23 CP. Reglementările art. 1. Acesta din urmă este denumit şi psihologic. a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice.3 art. înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. în baza hotărârii instanţei de judecată.23 CP sunt de principiu. Responsabilitatea persoanei este prezumată şi nu trebuie dovedită. Aceşti doi factori există în mod cumulativ. 2. Astfel. Factorul volitiv constă în capacitatea persoanei de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija acţiunile. organele urmăririi penale şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să stabilească starea psihică a acestora. Responsabilitatea este consecinţa existenţei capacităţii biopsihice a persoanei de a-şi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei şi de a-şi manifesta voinţa şi dirija acţiunile. Responsabilitatea presupune doi factori: un factor intelectiv şi unul volitiv.2 art. Ambele criterii determină numai în mod cumulativ iresponsabilitatea persoanei.21 CP. Responsabilitatea este starea psihologică proprie omului normal şi este opusă iresponsabilităţii prevăzute de art. Articolul 22. Responsabilitatea trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei.a). învinuitului sau inculpatului. Între responsabilitate şi vinovăţie există o strânsă legătură. întrucât o persoană iresponsabilă nu poate acţiona cu vinovăţie (cu intenţie sau imprudenţă). norma dată exclude răspunderea penală a persoanei iresponsabile. responsabilitatea este premisa vinovăţiei. deci. 1. Faţă de o asemenea persoană. Prin urmare.23 CP dă noţiunea de iresponsabilitate ca stare psihologică opusă responsabilităţii (art. Trebuie să facem distincţie între responsabilitate şi răspunderea penală. iar după însănătoşire . Însă în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a bănuitului. în baza hotărârii instanţei de judecată.51 CP). Numai o persoană responsabilă. prevăzute de prezentul cod. b) şi c) alin.21 sunt prevăzute unele condiţii speciale privitoare la specificul laturii obiective şi al laturii subiective ale infracţiunilor săvârşite de persoana juridică. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical. Dacă lipseşte responsabilitatea. care a săvârşit o faptă cu vinovăţie. În art. Art. Lipsa unuia dintre aceştia duce la inexistenţa responsabilităţii şi.ea poate fi supusă pedepsei. numai persoana responsabilă poate fi subiect al infracţiunii. Din dispoziţiile cuprinse în art. RESPONSABILITATEA Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. o infracţiune. 4. este supusă răspunderii penale (alin.22 CP) şi caracterizează criteriile ce stau la bază ei. Factorul intelectiv este determinat de capacitatea persoanei de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei. (2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care. Articolul 23.

pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical prevăzute de art. 4. dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă (art. Factorul intelectiv al iresponsabilităţii se manifestă prin faptul că persoana "nu putea să-şi de seama de acţiunile şi inacţiunile sale" în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile.23 CP printr-o enumerare generalizatoare juridico-penală a tuturor tipurilor de boli psihice. şi nu îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor întreprinse. şi acest fapt se soluţionează în baza tuturor materialelor cauzei. care sunt expuşi în art. Prevederile alin.23 CP prin expresia "nu putea să-şi dea seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze". Polonia etc. 6.98-102 CP. nu are capacitatea de a se abţine de la impulsul de a incendia. persoana care suferă de o boală psihică cronică. tulburări psihice şi stări patologice cunoscute de psihiatrie şi capabile de a afecta activitatea normală a psihicului persoanei (criteriul juridic. Îmbolnăvirea de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii. Această stare psihică presupune lipsa capacităţii persoanei de a înţelege caracterul adevărat al faptei şi caracterul prejudiciabil al acesteia. pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical.1 art. în principiu. exceptând faptul că înţelege caracterul prejudiciabil al unei asemenea fapte.23 CP cere ca incapacitatea persoanei de a-şi da seama de acţiunile şi inacţiunile sale sau de a le dirija să fie determinată de anumite cauze care se referă la criteriul medical al iresponsabilităţii. La baza acestei responsabilităţi stă o tulburare psihică ce nu-i permite persoanei să înţeleagă în deplină măsură caracterul şi gradul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale sau să şi le dirijeze. alin.3. c) stările patologice. a cărei efectuare este obligatorie în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a persoanei care a săvârşit o faptă prejudiciabilă.102 CP). însă pot servi drept temei pentru stabilirea . De exemplu. Persoana recunoscută iresponsabilă la momentul săvârşirii faptei prejudiciabile nu poate fi subiect al infracţiunii şi nici nu poate fi trasă la răspundere penală. distruge sau îşi însuşeşte bunurile altei persoane etc. 5. deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate. nu înţelege că prin acţiunile sale suprimă viaţa victimei. din cauza stării psihice bolnăvicioase. însă poate să se manifeste şi independent. b) tulburările psihice temporare. cu condiţia ca la momentul săvârşirii faptei boala psihică a persoanei să fi atins un asemenea grad. Factorul volitiv al iresponsabilităţii se caracterizează prin lipsa capacităţii persoanei de a-şi dirija acţiunile sau inacţiunile în momentul săvârşirii infracţiunii şi este determinat de afectarea sferei volitive a psihicului persoanei. Numai prezenţa criteriului juridic (psihologic) nu dă temei pentru recunoaşterea persoanei iresponsabile. Federaţia Rusă. Astfel. printre care şi în baza expertizei psihiatrice. Însă faţă de aceste persoane. 7. persoana simte impulsul de a da foc. Aceste tulburări psihice nu exclud responsabilitatea. Iresponsabilitatea persoanei se stabileşte la momentul săvârşirii infracţiunii. în cazul unei astfel de tulburări psihice cum este piromania. iar după însănătoşire ea poate fi supusă pedepsei. De exemplu. înainte de pronunţarea sentinţei s-a îmbolnăvit de o boală psihică. 8.) recunoaşte o stare intermediară între responsabilitate şi iresponsabilitate. Pentru ca persoana să fie recunoscută iresponsabilă se cere prezenţa ambelor criterii ale iresponsabilităţii.23 CP interzic tragerea la răspundere penală a persoanei care. Or. încât a lipsit-o de capacitatea de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori de a le dirija. în baza hotărârii instanţei judecătoreşti. Recunoaşterea iresponsabilităţii persoanei este de competenţa instanţelor judecătoreşti. în baza hotărârii judecătoreşti. o responsabilitate parţială.2 art. criteriul medical al iresponsabilităţii este exprimat în art. Faţă de o asemenea persoană. psihologic). de a distruge prin foc şi. Legislaţia penală a unor ţări (Germania. nu serveşte drept temei pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală. Această stare psihică este strâns legată de incapacitatea intelectuală a persoanei (factorul intelectiv). redusă. Criteriul juridic (psihologic) al iresponsabilităţii are la bază doi factori: intelectiv şi volitiv. Criteriul medical constă din faptul că lipsa capacităţii intelectuale şi volitive a persoanei este efectul unor asemenea cauze cum sunt: a) bolile psihice cronice.

conform art. substanţelor narcotice sau toxice. poate fi liberat de răspunderea penală şi internat într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare ori faţă de el se pot aplica alte măsuri de constrângere cu caracter educativ. Astfel. 9.77 CP).) sau starea de ebrietate nu se află în legătură cu infracţiunea. faţă de persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală.23 CP). în baza art. nu este liberată de răspundere penală. CP nu recunoaşte o astfel de responsabilitate intermediară.24 CP. din cauza căreia persoana este lipsită de capacitatea de înţelegere şi de dirijare a voinţei sale. despre care se vorbeşte în art. Ţinând cont de gradul de deficienţă mintală. pedagog) sau de către expertul-psihiatru (HP CSJ nr. instanţa de judecată poate să nu recunoască această stare ca circumstanţă agravantă. nu poate fi considerată stare de iresponsabilitate. Starea de ebrietate patologică în psihiatrie este recunoscută ca o tulburare psihică (delirium tremens. produsă de alcool sau de alte substanţe. asistent social. persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate nu este liberată de răspunderea penală. O astfel de stare de ebrietate. Articolul 24. ele se iau în consideraţie la stabilirea pedepsei. Diferenţa dintre ele nu constă în gradul de gravitate a ebrietăţii.76 CP).37 p. narcoman sau toxicoman. precum şi de gravitatea infracţiunii săvârşite. Starea de ebrietate obişnuită. ori a altor substanţe cu efect ebriant sau narcotizant. Însă în cazul în care făptuitorul a ajuns la starea de ebrietate independent de voinţa sa (prin înşelăciune i se dă persoanei o băutură în care s-a introdus o substanţă narcotică sau este constrâns să consume substanţe toxice etc. indiferent de gradul ei de gravitate. În aceste cazuri suntem în prezenţa celor două criterii (medical şi juridic) ale iresponsabilităţii. tulburarea psihică temporară sau starea patologică. organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să dispună efectuarea expertizei de către specialişti în domeniul psihologiei (psiholog. Pentru stabilirea arieraţiei învinuitului sau inculpatului minor. simplă. Cauzele ebrietăţii. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii trebuiesc stabilite. minorul. Potrivit art. fiziologică) în care a ajuns persoana ca efect al folosirii alcoolului. În funcţie de cauzele ebrietăţii şi de influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii.24 CP. persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă într-o atare stare fiind recunoscută iresponsabilă (art. halucinaţii alcoolice. 2.24 CP au importanţă juridico-penală în practica judiciară. 3. instanţa de judecată. În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic. paranoie alcoolică etc. 4. săvârşirea infracţiunii în stare de ebrietate este o circumstanţă care agravează pedeapsa făptuitorului.7 din 12 noiembrie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori). De obicei. prevăzute în art. deoarece lipseşte criteriul medical al ei (boala psihică cronică. fiziologică trebuie deosebită de starea de ebrietate patologică. dacă există avizul medical corespunzător. 1.23). instanţa de judecată este în drept a nu o considera drept circumstanţă agravantă (art.unei pedepse mai blânde sau pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical.54 CP. însă tulburările psihice ale persoanei care nu exclud responsabilitatea pot fi recunoscute drept circumstanţe atenuante la stabilirea pedepsei (art. Iresponsabilitatea trebuie deosebită de arieraţia (înapoierea mintală) minorilor. Norma citată are în vedere starea de ebrietate obişnuită (simplă. Cauzele ebrietăţii. starea de ebrietate se consideră de către instanţele judecătoreşti ca circumstanţă agravantă în cazurile în care această stare a contribuit la săvârşirea infracţiunii de către cel ce a consumat alcool sau substanţe ebriante. or. gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei.104 CP.). RĂSPUNDEREA PENTRU INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ ÎN STARE DE EBRIETATE Persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate. care îngreuiază considerabil capacitatea lor de a înţelege sensul acţiunilor şi de a le dirija. concomitent cu pedeapsa pentru . Aceste dispoziţii ale art.

145. jaful şi escrocheria se consideră consumate dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa (p. ETAPELE ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE (1) Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune.infracţiunea săvârşită. dacă nu au ajuns în faza producerii rezultatului din motive ce nu au depins de voinţa făptuitorului drept infracţiuni neconsumate. Au componenţe materiale şi alte infracţiuni prevăzute de partea specială a CP (art. Articolul 25.219). legea penală prevede răspunderea penală pentru atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri. 146. Pornind de la teza că numai acţiunile (inacţiunile) pot fi recunoscute infracţiuni şi de la periculozitatea lor pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale.209 CP) şi la organizarea sau întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope (art. 147. 1. De exemplu.25 al CP sunt legiferate etapele activităţii infracţionale fără a se da o definiţie acestei noţiuni. De exemplu. ca în cazul tentativei. drept componenţe materiale.drept infracţiuni consumate. ultima chiar şi exteriorizată. au rămas în afara legii penale. tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului însoţit de aplicarea sau ameninţarea cu aplicarea violenţei. Luând în seamă specificul activităţii psihice a minorilor şi efectul negativ al substanţelor narcotice şi psihotrope asupra dezvoltării organismului lor. infracţiunea consumată conţine toate semnele ce caracterizează componenţa infracţiunii. 271 etc. În evoluţia sa această activitate parcurge anumite faze: apariţia ideii infracţionale. furtul. 239. se consideră consumate în momentul survenirii rezultatului.218 CP) şi organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul acestor substanţe (art. pregătirea infracţiunii. 242. ► Infracţiunile.). dacă nu au fost materializate prin acţiuni de pregătire sau de tentativă. tentativa de infracţiune (începerea executării) şi finalizarea infracţiunii prin producerea rezultatului dorit.219 CP). este interzisă prin ameninţare cu pedeapsa penală circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope (art. În teoria dreptului penal. deliberarea.25 CP). respectându-se prevederile art. 2. prescrierea lor ilegală (art. luarea hotărârii. 5. singura reţinută pentru încadrarea juridică şi sancţionarea ei. Spre deosebire de CP din 1961. în art. Apariţia ideii. Prin urmare. conform articolului corespunzător din Partea specială a prezentului cod. Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune (alin. (3) Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabileşte. căile prin care trece fapta infracţională în desfăşurarea ei până la producerea rezultatului (iter-criminis. cu trimitere la art.26 şi 27. art.103 CP. O dată cu consumarea infracţiunii. activităţile efectuate în fazele precedente în vederea producerii rezultatului îşi pierd propria lor individualitate.1 art. Astfel. ► Infracţiunile cu componenţe formale dobândesc forma consumată în momentul săvârşirii acţiunii prejudiciabile. 3.16 din HP CSJ nr. prin etape ale activităţii infracţionale se înţeleg fazele.217 CP). În scopul apărării sănătăţii publice şi a convieţuirii sociale. ca şi pentru infracţiunea consumată.25 CP incriminează actele de pregătire şi tentativa. iar în cazul producerii rezultatului . medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant (art.81. deliberarea şi luarea hotărârii. al prevenirii săvârşirii infracţiunilor în stare de ebrietate. (2) Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. tentativa şi producerea rezultatului prejudiciabil. şi nu doar unele.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). integrându-se în fapta consumată. calea infracţională). periculoase pentru viaţa şi sănătatea . poate să aplice faţă de aceste persoane măsurile de constrângere cu caracter medical prevăzute în art. Momentul consumării infracţiunii depinde de construcţia juridică a componenţei de infracţiune din partea specială a CP. Pentru recunoaşterea infracţiunii drept consumată are importanţă de principiu momentul consumării infracţiunii. legiuitorul a incriminat numai actele de pregătire.

177. Delimitarea infracţiunii consumate de cea neconsumată are importanţă juridico-penală. Or.26 şi 27 CP. La infracţiunile cu componenţe formale se referă de asemenea şi alte infracţiuni din partea specială a CP (de exemplu. 203 CP etc. De exemplu. sustragerea armelor de foc.16 HP CSJ nr. De exemplu.15 din 6.212 CP. În funcţie de momentul consumării infracţiunii se rezolvă unele probleme privind aplicarea amnistiei şi prescripţiei de tragere la răspunderea penală. 311.victimei. Dacă infracţiunea continuă începută până la actul de amnistie durează şi după intrarea lui în vigoare.81 CP pentru infracţiunile neconsumate stabilesc unele procedee de aplicare a pedepsei mai favorabile decât pentru infracţiunea consumată şi interzice aplicarea pedepsei de detenţiune pe viaţă pentru infracţiunile neconsumate.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului).136 CP pot provoca o catastrofă ecologică. Dispoziţiile art. 167. 312 etc. a muniţiilor sau a substanţelor explozive.din momentul înaintării cerinţei.). O astfel de construcţie au şi infracţiunile de organizare a unei rebeliuni armate (art. psihotrope sau a precursorilor acestora se consideră infracţiune consumată din momentul săvârşirii a cel puţin unei acţiuni din cele menţionate în art. transportarea. deosebit de grave şi excepţional de grave.12 din 27.26 şi 27 CP). organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale (art. încât ele se consumă chiar din momentul pregătirii lor.166. 307 alin. De exemplu. punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA constituie infracţiune consumată prevăzută de art. 202. însoţită de ameninţare.25 CP.30 CP). Astfel. organizarea de grupuri criminale în scopul terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau săvârşirii atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor (art. şantajul .340 CP).3 art. răspunderea penală este prevăzută numai pentru actele de pregătire a infracţiunii mai puţin grave.03. . ele nefiind pedepsite în cazul infracţiunilor uşoare (alin.26 CP). 5. conform alin. 290. ► Infracţiunea continuă se consideră consumată în momentul încetării activităţii infracţionale sau din cauza survenirii unor evenimente care împiedică această activitate (alin.284 CP).286 CP) etc.2 art.1.155 CP). grave. 194. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor).29 CP). ameninţarea cu omorul sau vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii constituie infracţiune dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări (art. cu trimitere la art. ca pentru infracţiunea consumată. ► Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel. răspunderea penală pentru pregătirea şi tentativa de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP. care constă din pregătirea şi tentativa de infracţiune (a se vedea comentariul la art. fabricarea. art.2 art. În alin. infracţiunea de ecocid se consideră consumată din momentul în care acţiunile descrise în art.25 CP se dă noţiunea infracţiunii neconsumate.217 CP (p. 178. În afară de aceasta. ► Alte infracţiuni se consideră consumate din momentul creării unei stări de pericol real pentru valoarea socială ocrotită de legea penală. infracţiune de terorism consumat constituie chiar şi ameninţarea cu săvârşirea actelor de terorism (art. justa calificare a acţiunilor făptuitorului drept infracţiune consumată sau neconsumată are şi consecinţe diferite.31 din 9. amnistia nu se aplică.10 din HP CSJ nr. ► Infracţiunea prelungită se consumă în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale (art.11. 4. comercializarea ilegală.3 din HP CSJ nr.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxic).07. intenţia de a dobândi prin banditism arme şi muniţii se consideră infracţiune consumată din momentul organizării bandei (p.278 CP) etc. crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art. păstrarea. circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.2 art. 179. La această categorie de fapte se referă infracţiunile prevăzute de art.282 CP). în cazul infracţiunii continue amnistia se aplică numai cu condiţia ca acţiunea sau inacţiunea începută să înceteze până la data intrării în vigoare a actului de amnistie.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea. indiferent de atingerea de către infractor a scopului pus (p.

2. Din felul în care se manifestă actele de pregătire. înţelegerea prealabilă cu alte persoane de a procura sau comercializa bunurile furate etc. plănuirea infracţiunii şi repartizarea rolurilor între participanţi. sau crearea intenţionată.26 CP privind caracterul intenţionat al actelor de pregătire constituie semnele subiective ale pregătirii de infracţiune.42 CP). 4.până la săvârşirea primei acţiuni ce constituie latura obiectivă a acestor componenţe de infracţiuni. ele pot fi de natură intelectuală ori materială. a furtului. deosebit de grave sau excepţional de grave.1 art.26 CP infracţiunea nu şi-a produs efectul se înţelege că actele de pregătire nu au ajuns până la etapa începerii tentativei sau în cazul infracţiunilor cu componenţe formale .25 CP şi determinate de etapele de desfăşurare a activităţii infracţionale privesc numai activitatea infracţională. activitatea trebuie să fie caracterizată de anumite semne obiective şi subiective. În atare cazuri infracţiunea trebuie să nu-şi producă efectul din motive independente de voinţa făptuitorului. grave.1 art.1 art. nefiind obligatorii. bunurilor furate etc. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sunt supuse numai persoanele care au săvârşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave. ca formă a vinovăţiei. Prin expresia sau crearea intenţionată. Din această definiţie rezultă că. de exemplu. Ele numai creează condiţii pentru săvârşirea infracţiunii. Atunci când ele sunt înfăptuite de altă persoană.26 CP. Latura obiectivă a pregătirii de infracţiune are un şir de particularităţi: Actele de pregătire nu fac parte din latura obiectivă a infracţiunii ce se pregăteşte şi sunt exterioare acesteia.26 CP. De .).188 CP şi se consideră criminală numai în baza alin. de condiţii pentru săvârşirea ei legiuitorul a recunoscut că orice acte de pregătire efectuate cu scopul săvârşirii infracţiunii cad sub incidenţa alin. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori a instrumentelor în vederea săvârşirii infracţiunii. Cerinţa alin. Aceste acte de pregătire pot fi de natură intelectuală (procurarea de informaţii şi de date privitoare la săvârşirea infracţiunii.5 art. însă se creează o stare de pericol potenţială pentru această valoare socială ocrotită de legea penală.1 art.1 art. Asemenea forme se exclud în cazul infracţiunilor săvârşite din imprudenţă.26 CP privind crearea condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii şi întreruperea actelor de pregătire din cauze independente de voinţa făptuitorului. fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor. de condiţii pentru săvârşirea ei dacă.6. Actele de pregătire pot fi pedepsite numai în cazul în care "din cauze independente de voinţa făptuitorului. Actele de pregătire trebuie să fie săvârşite numai de persoana care are nemijlocit intenţia de a săvârşi infracţiunea ca autor sau coautor al ei.1 art. Prin expresia din alin. patrimoniul victimei presupuse nu este lezat. pe altă cale. Actele de pregătire de natură materială constau din procurarea. pregătirea unei arme de foc pentru săvârşirea unui atac tâlhăresc nu se cuprinde în latura obiectivă a tâlhăriei prevăzute în art. Articolul 26. Un act de pregătire de natură intelectuală poate fi înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune.1 art.1 art.) şi de natură materială (pregătirea unor ascunzişuri pentru tăinuirea uneltelor infracţiunii. infracţiunea nu şi-a produs efectul. la baza căreia stă intenţia. din cauze independente de voinţa făptuitorului.26 CP nu a enumerat în mod exhaustiv toate actele posibile de pregătire de infracţiune. infracţiunea nu şi-a produs efectul". Formele infracţiunii prevăzute în art. La semnele obiective se referă prevederile alin.15 CP din 1961. Alin. pe altă cale. 1. procurarea. PREGĂTIREA DE INFRACŢIUNE (1) Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune. 3.. De exemplu. În cazul actelor de pregătire. pentru a considera o activitate drept act de pregătire pedepsit penal. sunt posibile la toate infracţiunile intenţionate. constituie acte de complicitate (alin. Actele de pregătire nu lezează nemijlocit obiectul infracţiunii zămislite. Actele de pregătire. În alin.26 CP se dă o definiţie mai desfăşurată a pregătirii de infracţiune decât în alin. decât autorul sau coautorii. pregătirea unor documente personale false pentru a evita identificarea după săvârşirea infracţiunii etc.

în cazul pregătirii de infracţiune făptuitorul acţionează cu intenţie directă.14 din HP CSJ nr. teama de răspunderea penală etc.exemplu. încât ele se consumă din momentul începerii actelor de pregătire. În aceste situaţii făptuitorul poartă răspunderea penală în baza articolului din partea specială a CP. Infracţiunile din imprudenţă nu pot să apară sub formă de acte de pregătire. pentru procurarea ilegală a unei arme de foc cu scopul pregătirii unui omor intenţionat. tentativa implică efectuarea unor acte ce fac parte din latura obiectivă a infracţiunii începute.2 art.56 CP). dar acest scop n-a fost atins din motive ce nu depind de voinţa vinovatului. Dacă faţă de victimă se aplică forţa fizică sau ameninţarea cu scopul de a săvârşi un raport sexual cu ea. constituie temei pentru liberarea de răspunderea penală pentru pregătirea infracţiunii. .3 art. în care sunt incriminate ca infracţiuni distincte actele de pregătire (mai detaliat a se vedea p. nu este necesară o încadrare suplimentară a urmărilor reale survenite pentru victimă (p.şi în baza art.1994 cu modificările din 20. prin actele de executare. De exemplu. Dacă actele de pregătire a unei infracţiuni prin natura lor constituiau o altă infracţiune.26 CP. În cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare. ele fiind pedepsite în cazul tuturor infracţiunilor intenţionate. conform art.). 8. iar pentru procurarea ilegală a armei de foc . grave. cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni consumate (alin. tentativa reprezintă. 5. 6. El îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor de pregătire a infracţiunii. în primul rând. prevede posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile de pe urma infracţiunii pe care o pregăteşte şi doreşte să săvârşească această infracţiune.26 CP prevede răspunderea penală numai pentru persoanele care au săvârşit acte de pregătire a unei infracţiuni intenţionate mai puţin grave. deosebit de grave şi excepţional de grave. Codul penal din 1961 incrimina nelimitat actele de pregătire. iar sub aspect subiectiv presupune caracterul intenţionat al acestor acte. Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel. prin urmare. Alin. cu trimitere la art.12. refuzul care a fost determinat de imposibilitatea continuării ulterioare a acţiunilor criminale în virtutea unor împrejurări apărute contrar voinţei vinovatului nu poate fi considerat benevol şi.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). De exemplu. făptuitorul va fi tras la răspundere penală pentru pregătirea omorului intenţionat în baza art.26. iar în unele cazuri chiar îi cauzează o anumită daună. legiuitorul a considerat că actele de pregătire nu prezintă gradul prejudiciabil caracteristic infracţiunii şi le-a lăsat în afara incriminării.08. va fi considerată renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. Dacă actele de pregătire sunt întrerupte din motive subiective (mila faţă de victimă.56 CP. respectându-se prevederile art.75 şi 81 CP. Sub aspect obiectiv. Mai mult. Făptuitorul. 2.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni. 1.3 din HP CSJ nr.3 al comentariului la art. un început de executare a acţiunii îndreptate nemijlocit împotriva valorii sociale ocrotite de CP. TENTATIVA DE INFRACŢIUNE Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă. nu exclude răspunderea penală (p. Articolul 27. Latura subiectivă a pregătirii de infracţiune constă în caracterul ei intenţionat. ca pentru infracţiune consumată. în cazul violului. De exemplu. în cazul tentativei de omor.290 CP. 7.7 din 29. aceasta nu şi-a produs efectul. Sub aspect obiectiv. indiferent de gravitatea lor.145 CP raportat la art. În acest caz persoana poartă răspunderea penală doar pentru acţiunile pregătitoare deja săvârşite în vederea producerii rezultatului infracţiunii. violul se consideră infracţiune consumată din momentul în care s-a început raportul sexual.25 CP). Răspunderea penală a făptuitorului în cazul pregătirii de infracţiune se stabileşte conform articolului corespunzător din partea specială a CP. Tentativa de infracţiune cu componenţe formale este posibilă numai atunci când latura lor obiectivă se constituie din diferite acţiuni prevăzute în dispoziţiile normei de incriminare. din cauze independente de voinţa făptuitorului. atentează la obiectul concret şi creează pericolul real de a-i cauza o daună. care.

7 din 29.7 din 29. Sub acest aspect CSJ a explicat instanţelor judecătoreşti că tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă (p. 4. o persoană. ea poate apărea în formă întreruptă (neconsumată) sau în formă consumată. nu îl hrăneşte. acţiunile vinovatului pot fi recunoscute drept tentativă de viol şi numai ele dau posibilitatea de a delimita tentativa de viol de alte acte criminale (acte de desfrâu. În cazul dat făptuitorul nu va răspunde pentru tentativa de omor. Însă art.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). care întrerup acţiunile şi fac imposibilă continuarea lor sau care înlătură producerea rezultatului. actele de executare a tentativei se săvârşesc prin acţiuni. Tentativa sub aspect subiectiv se distinge prin caracterul intenţionat al actelor ei.08.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). îi salvează viaţa. însă acţiunea nu a fost dusă până la sfârşit din cauză că partea vătămată s-a apărat şi au intervenit alte persoane. Cauzele independente de voinţa făptuitorului care împiedică producerea efectului în cazul tentativei sunt diverse. Numai dacă există atare circumstanţe. însă acţiunile comise nu au pricinuit şi nu au putut pricinui daună din . la soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii psihice. dar nu s-a produs rezultatul. Tentativă asupra unui obiect nul este atunci când persoana atentează la valorile sociale ocrotite de legea penală. 3. Cei care pledează pentru existenţa tentativei prin inacţiune. Ele se constituie din împrejurări apărute contrar voinţei făptuitorului. Renunţarea de bună voie la infracţiune poate apărea nu numai la întreruperea voluntară a actelor de tentativă.09. Dacă persoana a renunţat. îşi argumentează opinia prin exemplul devenit clasic: o mamă. constituie tentativă consumată fapta persoanei care nu a avut posibilitatea de a dispune de bunurile sustrase din punga victimei din cauză că a fost observată de victimă şi de alte persoane şi reţinută îndată de ei. ci numai pentru urmarea efectiv produsă până la înlăturarea morţii victimei. 5. ea nu poate fi trasă la răspunderea penală şi se liberează de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii. insultă etc. cu excepţia cazurilor în care actele tentativei conţin o altă infracţiune consumată (art. huliganism. De exemplu. Tentativa întreruptă (neconsumată) este atunci când acţiunea începută este întreruptă şi nu mai poate fi continuată pentru a-şi produce efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului. în scopul de a omorî victima. Tentativa este consumată în cazul în care acţiunea a început şi a fost dusă până la capăt. există tentativa întreruptă când. De exemplu. cauzare a leziunilor corporale. din cauze ce nu depind de voinţa făptuitorului. ci şi în cazul înlăturării producerii rezultatului.toate cele săvârşite urmează a fi calificate ca tentativă de viol (p. De regulă. În funcţie de gradul de realizare a tentativei. tentativa poate apărea sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de tentativă cu mijloace nule. îi dă un antidot. cheamă salvarea.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale). În teoria dreptului penal posibilitatea tentativei prin inacţiune este discutabilă. în scopul uciderii copilului nounăscut. În funcţie de caracterul intenţionat al tentativei şi al cauzelor ce înlătură producerea rezultatului. după ce a administrat o substanţă otrăvitoare victimei cu intenţia de a o ucide.11. infractorul îi aplică lovituri cu cuţitul în regiunea cutiei toracice. lămureşte medicilor ce otravă i-a dat victimei şi. trebuie constatat faptul dacă inculpatul a acţionat cu scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa aplicată a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul.9 din 15. De exemplu. benevol şi definitiv. el fiind înlăturat.) (p.27 CP nu exclude tentativa şi prin inacţiuni. s-a explicat instanţelor judecătoreşti că. de obicei. O altă trăsătură a aspectului obiectiv al tentativei constă în faptul că acţiunea a cărei executare a fost începută nu şi-a produs efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului.56 CP).3 din HP CSJ nr.13 din HP CSJ nr. Practica judiciară a RM recunoaşte constant că tentativa de infracţiune poate fi săvârşită numai cu intenţie directă. fiindu-i milă de chinurile ei. De asemenea. datorită acestor măsuri. la ducerea până la capăt a infracţiunii.13 şi 21 din HP CSJ nr.

elementul material sau rezultatul unei infracţiuni distincte şi care sunt reunite. până intervine forţa contrară care îi pune capăt (momentul epuizării). transportarea. ca element sau ca circumstanţă agravantă. moartea victimei nu a survenit. o faptă prevăzută de legea penală. Tentativa cu mijloace nule este în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite.31 CP). din cauza insuficienţei mijloacelor folosite de făptuitor. în funcţie de elementul său obiectiv.nu putea fi vătămat. două sau mai multe urmări prejudiciabile care ar putea constitui. 2. Infracţiunea este complexă în cazul în care în conţinutul ei de bază sau agravant intră. dintr-o singură acţiune sau inacţiune ce produce un rezultat prejudiciabil unic unui obiect distinct şi este comisă printr-o singură formă de vinovăţie. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor).1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre punerea. o singură infracţiune pentru care se aplică o singură pedeapsă. b) când printr-un sistem de acţiuni (inacţiuni) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. Explozia. infracţiunea cu acţiuni alternative. se prelungeşte în timp. cu scopul de a suprima viaţa victimei. acesta va purta răspunderea penală pentru tentativă de sustragere a substanţelor explozive (p. a avut drept efect numai deteriorarea automobilului şi cauzarea unor leziuni corporale victimei. muniţii. Conţinutul de bază se formează prin reuniunea a două sau a mai multor infracţiuni care îşi pierd autonomia şi devin părţi componente ale infracţiunii complexe. făptuitorul a instalat. infracţiunea repetată (art.prin acţiunile întreprinse . în general. prin natura sa. ca circumstanţă agravantă. fabricarea. o acţiune (inacţiune) sau un rezultat prejudiciabil care constituie. Infracţiunea simplă se deosebeşte de infracţiunea continuă prin faptul că elementul material al infracţiunii continue.6 din HP CSJ nr.30 CP). infracţiunea complexă. Infracţiunea complexă se poate prezenta sub forma unei componenţe de infracţiune de bază sau sub forma unei componenţe de infracţiune agravante. Infracţiunea unică se poate prezenta sub forma unităţii naturale şi legale. o infracţiune incriminată distinct în lege. care poate consta într-o acţiune (inacţiune). Unitatea legală de infracţiune este compusă din două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni. De exemplu. Unitatea naturală. păstrarea. potrivit stării de fapt ori potrivit legii. fiecare în parte. dar el era sigur că cele sustrase au capacităţile necesare. poate fi de două feluri: infracţiune unică simplă şi infracţiune unică continuă (art. Articolul 28. 1. un dispozitiv explozibil sub automobilul ei. Legislaţia penală distinge următoarele modalităţi ale unităţii legale de infracţiuni: infracţiunea prelungită (art. Prin unitatea de infracţiune se înţelege situaţia în care o activitate infracţională. în conţinutul său calificativ. deoarece obiectul lipsea în momentul atentatului sau avea calităţi atât de bune. 3. formată dintr-o acţiune (inacţiune) ori din mai multe acţiuni (inacţiuni) se consideră. Infracţiunea cu acţiuni alternative se caracterizează prin prevederea în conţinutul normei penale a unor acţiuni (inacţiuni) care pot produce urmări omogene. deoarece. prin voinţa legiuitorului.29 CP). prin ele însele. sustragerea armelor de foc. 6. Conţinutul complex cu formă agravantă include. substanţe explozive. Vinovatul a fost condamnat pentru tentativă de omor. 5. în conţinutul unei infracţiuni. dacă făptuitorul a sustras arme. Această infracţiune se . nefiind puternică. distingem două modalităţi ale acesteia: a) când printr-o acţiune (inacţiune) se realizează conţinutul unei infracţiuni unice. De exemplu. Pornind de la conţinutul legal al definiţiei infracţiunii unice. 4. comercializarea ilegală.cauza greşelii făptuitorului. încât . 9. ce dobândeşte caracter complex. care este alcătuită. 7.11. care în acel moment nu aveau capacităţile iniţiale. INFRACŢIUNEA UNICĂ Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale.31 din 9. Prin unitate naturală se înţelege consacrarea juridică a entităţii naturale. a muniţiilor sau a substanţelor explozive.

5 din 06. b) acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale. fiecare în parte. INFRACŢIUNEA CONTINUĂ (1) Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvârşirea neîntreruptă. comise cu un singur scop. 1. acţiuni sau inacţiuni care prezintă. 4. Prima condiţie. reluate de făptuitor. care se compune dintr-un şir de acţiuni criminale identice. Infracţiunea este prelungită în cazul în care persoana săvârşeşte. însuşirea şi utilizarea ilicită a energiei electrice.317 CP). la diferite intervale de timp. alcătuiesc o singură infracţiune. 4. pentru a se integra în infracţiunea prelungită. trebuie să fie comise în temeiul unei rezoluţii unice. INFRACŢIUNEA PRELUNGITĂ (1) Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică.07. Infracţiunile permanente se caracterizează printr-o activitate continuă. Această activitate poate înceta din cauza intervenţiei făptuitorului. întreruperi ce survin în desfăşurarea activităţii infracţionale. caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului. ce se cuprind de intenţia unică a infractorului şi alcătuiesc în concursul .consideră consumată din momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile de alternativă prevăzute în norma penală. 3. Infracţiunea prelungită presupune următoarele condiţii: a) săvârşirea mai multor acţiuni sau inacţiuni. este aceea a săvârşirii mai multor acţiuni sau inacţiuni. Articolul 29. faze ale infracţiunii finale. fiecare în parte.290 CP ). componenţa aceleiaşi infracţiuni.194 CP) etc. dezertarea (art.371 CP) etc. 2. termice sau a gazelor naturale (art. care nu cunoaşte momente de discontinuitate. c) acţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. Infracţiunile succesive se caracterizează prin anumite pauze. (2) Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. care poate să nu releve gradul de pericol social al unei infracţiuni decât examinate în cumul. a indicat că "la delimitarea unei sustrageri repetate de cea prelungită judecătoriile trebuie să ţină cont de faptul că sustragerea prelungită trebuie considerată sustragerea în mai multe rânduri a averii proprietarului. cât şi de faptă prevăzută de legea penală. Instanţa supremă judiciară (CSJ). Calitatea de infracţiuni permanente o pot avea evadarea din locurile de deţinere (art. la diferite intervale de timp. Cea de-a doua condiţie constă în faptul că activităţile materiale săvârşite la diferite intervale de timp. până la încetarea activităţii infracţionale. Infracţiunile continue pot fi de două tipuri: infracţiuni succesive şi infracţiuni permanente. sub aspectul realizării unei activităţi infracţionale. a activităţii infracţionale. fiind necesară săvârşirea a cel puţin două acţiuni care. Acţiunile reluate pot avea atât calitatea de infracţiune. 1. O trăsătură distinctă a infracţiunii continue constă în faptul că acţiunile distincte din care se compune infracţiunea consumată sunt considerate numai etape. În cazul infracţiunii continue nu există pluralitate de infracţiuni. Calitatea de infracţiuni continue succesive o pot avea acţiunile de purtare ilegală a armelor şi muniţiilor (art. 2. ce ţine de materialitatea activităţii infracţionale. Infracţiunea continuă se caracterizează prin faptul că latura obiectivă a acesteia constă într-o acţiune (inacţiune) care durează în timp în mod natural. de întrerupere. având acelaşi scop de însuşire ilegală a averii. dar în realizarea unei rezoluţii unice. care prezintă. a altor persoane ori a organelor competente. în cumul. prin HP nr. (2) Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate. timp nedeterminat. Sensul juridic al noţiunii de acţiune (inacţiune) trebuie înţeles într-o accepţiune mai largă. 3. Articolul 30. conţinutul aceleiaşi infracţiuni. alcătuind în ansamblu o infracţiune.

3.151 alin.dorinţa comiterii în mod repetat a acţiunilor ce vor alcătui prin cumul o infracţiune unică. în rate. care ar fi determinat luarea unei noi decizii infracţionale etc.17 HP CSJ nr. fie în momentul intervenţiei altor factori. Articolul 31. Consumarea infracţiunii prelungite are loc în ultimul moment al epuizării ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. iar sub aspect volitiv .54 CP. dacă el a fost stins în conformitate cu art. presupune prezenţa unei hotărâri unice strict determinate. comiterea acţiunilor prin metode şi procedee de acelaşi fel. 152 alin.său o singură infracţiune". Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni se deosebeşte de repetarea (concursul real) ca formă a pluralităţii de infracţiuni prin faptul că săvârşirea repetată a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene este incriminată. 186 alin. În corespundere cu prevederile p.5 din 6 iulie 1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului. 4. 3.2. Condiţiile infracţiunii repetate sunt: a) săvârşirea în mod repetat a două sau a mai multor infracţiuni identice sau omogene.).3. 160 alin.4 CP şi constituie circumstanţă agravantă. precum şi dacă termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat". "sustragerea nu poate să fie încadrată drept repetată.186 alin.2 ale componenţelor infracţiunilor prevăzute de art. 1. fiind prevăzută ulterior în alin. 5. fiind prevăzută în componenţa de bază sau agravanta unei singure infracţiuni. REPETARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice ori omogene. Pornind de la definiţia enunţată nu va putea fi considerată drept repetată următoarea infracţiune de sustragere. etc. 7. 6. Prima condiţie cerută pentru existenţa infracţiunii repetate este ca infracţiunile să fie identice sau omogene. Cea de-a doua condiţie presupune situaţia ca persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna dintre infracţiunile săvârşite în mod repetat sau să nu fi expirat termenul de prescripţie. Această formă a repetării este definită în componenţa infracţiunii prevăzute de art. Intenţia unică a făptuitorului trebuie să cuprindă sub aspect intelectiv previziunea desfăşurării eşalonate. adică săvârşirea infracţiunii de una şi aceeaşi persoană sau de mai mulţi participanţi.2 etc. dacă termenele de prescripţie . a întregii activităţi infracţionale. Activitatea infracţională prelungită în timp ia sfârşit fie în momentul renunţării de bună voie a făptuitorului la săvârşirea infracţiunii. având calitatea de circumstanţă agravantă în cadrul infracţiunilor contra persoanei (a se vedea art. ca proces psihic. cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.pe lângă unitatea de rezoluţie infracţională . 2. (2) Săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute la diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare a infracţiunii în cazurile prevăzute în Partea specială a prezentului cod. care ar putea indica asupra mai multor activităţi infracţionale distincte. Repetarea ca formă a unităţii de infracţiuni trebuie delimitată de repetarea prevăzută în cadrul infracţiunilor prelungite şi repetarea ca formă a pluralităţii de infracţiuni. cum ar fi descoperirea faptei de către organele competente. neintervenirea unor obstacole neprevăzute. Infracţiunile repetate omogene se caracterizează prin săvârşirea unor acţiuni distincte de natură diferită. În prezentul CP această formă a repetării este întâlnită frecvent. Cea de-a treia condiţie presupune . dacă antecedentul penal este scos pentru infracţiunea anterior săvârşită de către infractor în ordine de amnistie sau graţiere. prevăzute de aceeaşi normă penală. dar care atentează asupra unui obiect generic unic.186-192 CP. Infracţiunile repetate identice sunt acelea care cad sub incidenţa unei norme penale.şi unitatea de subiect. Determinarea unităţii rezoluţiei infracţionale. b) persoana să nu fi fost condamnată pentru vreuna din ele şi să nu fi expirat termenul de prescripţie.

înainte de începerea executării pedepsei. Modalitatea dată a unităţii de infracţiuni atestă.111 şi 112 CP. situaţia repetării unor infracţiuni atât identice.85 CP. După cum s-a menţionat. PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI (1) Pluralitatea de infracţiuni constituie.5 al HP nr. Astfel. Pentru existenţa concursului de infracţiuni sunt valabile condiţiile care rezultă din definiţia legală a pluralităţii de infracţiuni. anterior.33 CP. în care este fixat că "se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite de o persoană care. [Art. Recidiva ca formă a pluralităţii de infracţiuni se caracterizează prin comiterea din nou a unei infracţiuni după pronunţarea sentinţei. formă consacrată în art.60 CP pentru infracţiunea anterior săvârşită au expirat sau antecedentele penale au fost stinse în condiţiile prevăzute de art. descrise în comentariul la art. pluralitatea de infracţiuni se prezintă sub următoarele forme: concursul de infracţiuni. CP reglementează prin prevederile alin. (3) Concursul ideal există atunci când persoana. formă prevăzută prin conţinutul art. Alin. (4) Concursul real există atunci când persoana.2 al prezentului articol două forme ale concursului de infracţiuni: concursul ideal şi concursul real.05. cât şi omogene.prevăzute de art. a comis una din infracţiunile prevăzute la alin. dar nu a fost condamnată pentru aceasta".03.32 CP. prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui singur articol din Partea specială a prezentului cod. dacă persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie. 2. în vigoare din 12.4 art.17 din 19 iunie 2000 privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. 5. printr-o singură acţiune (inacţiune). în timpul executării pedepsei. prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. Se consideră pluralitate de infracţiuni săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni în acelaşi timp sau la intervale diferite de timp de aceeaşi persoană. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod.03] 1. o asemenea situaţie este stipulată doar prin prevederile alin. înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele sau dacă a săvârşit o infracţiune după pronunţarea sentinţei.06. şi recidiva. (2) Concursul de infracţiuni poate fi ideal şi real. după caz.1 din articolele menţionate. Articolul 32. concurs de infracţiuni sau recidivă. Formele pluralităţii se aseamănă prin condiţia săvârşirii a două sau a mai multor infracţiuni şi prin unicitatea subiectului şi se deosebesc prin existenţa sau inexistenţa unei hotărâri definitive de condamnare între faptele ce constituie pluralitatea de infracţiuni. În această situaţie pluralitatea de infracţiuni este compusă din termenul neexecutat al pedepsei şi infracţiunea din nou săvârşită. iar în situaţia recidivei infracţiunile sunt separate printr-o condamnare definitivă. 3. 2.2 al prezentului articol stabileşte că săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale prezentului cod este considerată ca repetare. Explicaţiile au menirea să atenţioneze că semnul calificativ săvârşirea infracţiunii de o persoană condamnată anterior pentru una şi aceeaşi infracţiune urmează a fi luat în consideraţie doar la individualizarea pedepsei şi stabilirea categoriei penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa persoana condamnată. de fapt. dar înainte de executarea completă a pedepsei. Deosebirea dintre acestea este . săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute la diferite articole sau la diferite alineate ale unui articol din prezentul cod. Aceleaşi explicaţii le oferă şi CSJ în p. 1. dar înainte de executarea completă a pedepsei.32 modificat prin Legea nr. înainte ca infractorul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele. în cazul concursului de infracţiuni sunt săvârşite două sau mai multe infracţiuni. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI (1) Se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni.211-XV din 29. în cazurile prevăzute în partea specială a prezentului cod.186 CP. Articolul 33.

următoarea: concursul real apare ca urmare a săvârşirii a două sau a mai multor acţiuni. Potrivit textului legii. 3. Drept exemplu de concurs ideal de infracţiuni poate servi împrejurarea în care o persoană a aruncat o grenadă asupra unor colaboratori de poliţie în incinta unei încăperi în care se aflau şi alte persoane. distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art. Astfel. RECIDIVA (1) Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. cumulul ideal al unui omor săvârşit intenţionat şi din imprudenţă există în cazul în care o persoană. iar concursul ideal se constituie din săvârşirea unei singure acţiuni (inacţiuni) care.a) şi k) CP). de exemplu. omor etc. sau unele intenţionate şi altele din culpă. Sub aspect subiectiv. tentativă de omor asupra a două sau a mai multor persoane cu mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (art. 4.197 CP). Conexitatea de efect priveşte cazul în care se săvârşeşte o infracţiune pentru tăinuirea unei alte infracţiuni săvârşite. infracţiunile pot fi toate intenţionate ori toate din imprudenţă. Pentru prezenţa concursului ideal de infracţiuni este caracteristică prezenţa unei singure acţiuni (inacţiuni) comune pentru conţinutul a două sau a mai multor componenţe de infracţiuni şi prezenţa a două sau a mai multor urmări prejudiciabile. Va exista un concurs real şi în cazul comiterii a două sau a mai multor infracţiuni simultane sau succesive. se săvârşeşte o infracţiune de fals pentru ca apoi. De exemplu. 5. să se săvârşească o infracţiune de delapidare. săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite componenţe de infracţiune. cu ajutorul falsului. de exemplu. care se află în legătură cauzală cu această acţiune (inacţiune). în baza unor rezoluţii sau forme de vinovăţie separate. întruneşte elementele mai multor infracţiuni. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvârşit din nou o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă. în structura concursului ideal se vor reuni fapte consumate şi activităţi infracţionale neconsumate. Conexitatea de scop apare când se săvârşeşte o infracţiune în scopul de a uşura săvârşirea unei alte infracţiuni. Concursul real de infracţiuni există în cazul în care o persoană. 145 alin. există concurs ideal în cazul în care printr-o acţiune (inacţiune) săvârşită de aceeaşi persoană. între infracţiunile respective existând o legătură de conexitate care poate fi de două tipuri: a) conexitatea de scop. din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi a urmărilor pe care lea produs. dar în baza unor forme de vinovăţie sau rezoluţii separate. b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de gravă a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de gravă. 7. prin aceeaşi împuşcătură.3 lit. Particularităţile concursului real rezidă în faptul că acţiunile sunt comise prin diferite acţiuni (inacţiuni) de sine stătătoare. din cauza împrejurărilor în care are loc şi a urmărilor produse. (3) Recidiva se consideră deosebit de periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. săvârşeşte şi omorul din imprudenţă al altei persoane.27. prin acţiuni (inacţiuni) distincte. Articolul 34. un omor se săvârşeşte pentru ascunderea unei alte infracţiuni: de sustragere. . care dau naştere infracţiunilor concurente. care apar în mod succesiv sau simultan. (2) Recidiva se consideră periculoasă: a) dacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune. b) conexitatea de efect. Acţiunea acestei persoane a fost încadrată ca atentat la viaţa colaboratorului poliţiei (art. 6. generează mai multe infracţiuni.350 CP).

(5) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului. Recidiva simplă poate fi definită ca fiind situaţia în care persoana.16 CP). b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă . recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova. Recidiva deosebit de periculoasă se prezintă de asemenea sub două modalităţi: Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate.81 CP) etc. . Infracţiunea din nou săvârşită este a doua la număr. dar şi prezenţa antecedentelor penale care se sting sau sunt anulate în condiţiile prevăzute de art. A două modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave (alin. 2.în situaţia în care făptuitorul săvârşeşte din nou o infracţiune în timpul minoratului sau după ce a devenit major. în perioada de până la momentul stingerii antecedentelor penale. şi anume: recidiva constituie circumstanţă agravantă generală. 3) recidiva deosebit de periculoasă. fapt ce rezultă expres din conţinutul prezentului articol.(1)-(3) se ţine cont şi de hotărârile definitive de condamnare pronunţate în străinătate. Infracţiunea din nou săvârşită este a treia la număr.82 CP).16 CP) cu intenţie după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni grave sau deosebit de grave.5 al prezentului articol. c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod.1 art. care serveşte ca temei la individualizarea judiciară a pedepsei. în cazul recidivei nu se poate beneficia de facilităţile prevăzute în legătură cu aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (art. Recidiva periculoasă se prezintă sub două modalităţi care se bazează pe două criterii: a) condamnarea obligatorie a infractorului la pedeapsa cu închisoarea. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie cel puţin a patra la număr. 2) recidiva periculoasă.6 art.(4) La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin.111 şi 112 CP. b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă. 1.exclude starea de recidivă. Bazându-ne pe conţinutul acestui articol. 4. Recunoaşterea persoanei ca recidivist constituie o cauză personală de agravare a pedepsei. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului . În corespundere cu prevederile alin. săvârşeşte din nou una sau mai multe infracţiuni intenţionate. starea de recidivă prevede un mod mai aspru de aplicare a pedepsei în limitele prevăzute de sancţiunea normei penale (art. d) stinse sau în caz de reabilitare. indiferent dacă infracţiunea din nou săvârşită sau cea anterioară au fost săvârşite din imprudenţă. Prima modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate după ce infractorul a fost condamnat de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate. în conformitate cu prevederile art. A doua modalitate se caracterizează prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni grave sau deosebit de grave după ce infractorul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave (alin. după executarea unei condamnări pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. distingem trei modalităţi ale recidivei: 1) recidiva simplă. b) comiterea unor infracţiuni de o anumită gravitate. 5. în conformitate cu prevederile alin. Infracţiunea din nou săvârşită trebuie să fie a doua la număr.111 şi 112. după ce infractorul a fost condamnat de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate.4 şi 5 art.77 CP. 6. Particularităţile de bază care trebuie să fie întrunite pentru ca o persoană să poată fi recunoscută recidivist sunt: a) existenţa unei condamnări definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate urmată de apariţia antecedentelor penale. Pentru recunoaşterea persoanei ca recidivist este necesară nu numai condamnarea de fapt a persoanei. b) săvârşirea din nou cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni. 3.

În cazul riscului întemeiat lipseşte şi elementul vinovăţiei. cerinţă impusă de subiectul infracţiunii.10 CP). cu liberarea de pedeapsa penală (cap. împrejurări. Activitatea de reţinere a infractorului. c) starea de extremă necesitate. III. e) riscul întemeiat. cât şi lipsa de vinovăţie. conform prezentului cod. se au în vedere infracţiunile care nu mai sunt prevăzute în legea penală în legătură cu dezincriminarea acestora (art. În CP din 1961 au existat doar două cauze care înlăturau caracterul penal al faptei: legitima apărare (art. 5. Articolul 36. în condiţiile legii.111 şi 112. 4. în conformitate cu prevederile art.XI). care fac ca faptei prevăzute de legea penală să îi lipsească una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii: caracterul prejudiciabil. iar prejudiciul se justifică dacă în timpul reţinerii infractorului aceasta a fost unica metodă de a-l reţine.c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni. Acest lucru se realizează în CP pentru prima dată.111 şi 112 CP). d) constrângerea fizică sau psihică. Drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei este considerat şi riscul întemeiat. diverse întâmplări cu caracter accidental. ci constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale ameninţate grav prin atac periculos. Reţinerea infractorului şi predarea acestuia organelor de drept va constitui un impediment la săvârşirea de noi infracţiuni. căci făptuitorul nu a acţionat cu voinţă liberă. astfel fapta prezentându-se ca o activitate social-utilă. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei: a) legitima apărare. 2. Temeiul includerii constrângerii fizice sau psihice în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este generat de lipsa libertăţii de voinţă şi acţiune (inacţiune) a făptuitorului. LEGITIMA APĂRARE . b) reţinerea infractorului. Includerea stării de extremă necesitate în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al infracţiunii este condiţionată de faptul că persoana poate fi expusă unor pericole generate de evenimente. în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. 1. În acest caz persoana nu acţionează cu vinovăţie. care ar fi generat starea de recidivă.35-40).VI).14). energii. 3. prevederea în lege. În CP din 18 aprilie 2002 legislatorul a stabilit cauzele care înlătură caracterul penal al faptei într-un capitol separat. d) stinse sau în caz de reabilitare. Drept temei pentru instituirea legitimei apărări în calitate de cauză care înlătură caracterul penal al faptei serveşte atât lipsa caracterului prejudiciabil. Prin dezincriminarea unor fapte se înlătură toate consecinţele condamnării. CAPITOLUL III CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI Articolul 35. Temeiurile enunţate vor produce efecte de înlăturare a caracterului penal al faptei numai cu privire la persoana care a acţionat efectiv sub imperiul constrângerii. cauză din care făptuitorul nu-şi poate dirija acţiunile. iar fapta comisă nu prezintă caracter prejudiciabil. dat fiind faptul că persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni dăunarea intereselor ocrotite de lege. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt determinate de diverse stări. Se consideră socialmente utile acţiunile legate de cauzarea unui prejudiciu persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. 7. condiţiile în care antecedentele penale se anulează sunt expres stipulate în conţinutul articolelor nominalizate (a se vedea comentariul la art. 8. deoarece are drept scop realizarea unor acţiuni socialmente utile. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu trebuie să fie confundate cu normele de liberare de răspundere penală (cap.13) şi extrema necesitate (art. vinovăţia.IX) şi cu cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării (cap. nu constituie infracţiune. situaţii. Aceste norme se încadrau în Titlul II denumit Infracţiuni. iar fiecărei cauze i-a rezervat câte un articol în parte (art. 6.

şantaj. demonstrarea armei etc. În literatura de specialitate este comentată speţa referitoare la fapta unei persoane care. averii. noile prevederi lărgind aria de acţiune a normei în comparaţie cu prevederile art.în redacţia noului CP . deoarece fapta săvârşită în condiţiile enunţate de lege nu este prejudiciabilă.este esenţial modificat. În cazul unui atac în viitor persoana are posibilitatea de a preveni pericolul. săvârşită în stare de legitimă apărare. 5. armele. Legitima apărare este o acţiune pe care o realizează o persoană săvârşind o faptă prevăzută de legea penală pentru a înlătura efectele unui atac care periclitează valorile sociale ocrotite de lege. Dacă atacul nu a fost declanşat. Stipulările din art. prin atac îndreptat împotriva sa ori împotriva altei persoane se înţeleg acţiunile agresorului contra vieţii persoanei. dar nu este presupus de persoană. libertăţii. inclusiv anunţând organele abilitate cu funcţii de combatere a criminalităţii. El se va consuma în momentul în care a luat sfârşit şi pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există. Atacul va fi material dacă. Un atac verbal sau scris (insultă.1 şi art. fapta cade sub incidenţa prevederilor legitimei apărări. denunţare calomnioasă etc. Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănţuit şi se află în curs de desfăşurare.36.(1) Nu constituie infracţiune fapta. într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere. prin mijloace legitime. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor şi victimă se află un obstacol material (poartă închisă. Făptuitorul a fost condamnat pentru omor intenţionat. însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. 8. care sunt în măsură să producă o modificare în substanţa fizică a valorilor sociale protejate de lege. a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. imediat. pentru a împiedica pătrunderea. gesturile. fiind în stare de legitimă apărare. Nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul atac în viitor. pentru a-l realiza. Potrivit alin. Conţinutul legitimei apărări . sănătăţii. 3. indică obiectiv că atacul va începe. prevăzută de legea penală. Apărarea nu va fi considerată legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după consumarea atacului. material şi real. Prin atac direct se înţeleg acţiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de lege. (2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac direct. 7. 6. Victimă a devenit o persoană care trecea întâmplător pe lângă gard. 4. Se consumă o dată cu încetarea agresiunii. 1. instrumentele etc.24 alin.13 CP din 1961.2 art.) nu este considerat drept atac material. a fost impusă să acţioneze pentru a apăra valorile sociale periclitate de un atac. (3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta. CEDO etc. zid. 2. pentru a preîntâmpina un furt din bunurile sale. la integritate fizică şi psihică. o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei valori sociale ocrotite de lege.26 alin. se foloseşte forţa fizică. Atacul va fi real dacă există obiectiv. prevăzută la alin. precum şi dreptul de a reacţiona independent.(2). uşă) sau o distanţă mai mare în spaţiu. integrităţii corporale. Atacul este o agresiune. onoarei.2 din CRM acordă fiecărei persoane dreptul la viaţă. la faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor sale. Lipseşte şi vinovăţia persoanei care. Legitima apărare este o activitate social-utilă. Ideea de legitimă apărare este în consens direct cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prevăzute în DUDO. îndreptat împotriva sa. dar cuvintele. . a conectat gardul din sârmă la o sursă de curent electric. 9.

aceste trei cauze care exclud caracterul penal al faptei au un cadru comun: utilitatea acţiunilor întreprinse pentru binele societăţii. săvârşită în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept. iar reţinerea infractorului se întreprinde în cazul în care persoana a fost prinsă asupra faptului sau imediat după săvârşirea infracţiunii. iar mărimea daunei pricinuite în timpul stării de extremă necesitate trebuie să fie mai mică în raport cu urmările care s-ar fi putut produce dacă pericolul iminent nu ar fi fost înlăturat. pregătirea specială. garajele şi alte construcţii de gospodărie. b) scopul legitimei apărări este orientat spre prevenirea infracţiunii. Temeiurile. c) mărimea daunei cauzate infractorului în timpul legitimei apărări şi al reţinerii infractorului poate să fie mai mare decât dauna care. vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. construcţiile. briciului etc. Exceptând asemănarea de formă a acestora cu infracţiunile. a capacităţii de muncă. pe ascuns sau deschis. dreptul de proprietate.5 din 06. Pătrundere înseamnă intrarea ilegală. De exemplu. Prin spaţiu de locuit se înţelege o încăpere în care persoana locuieşte permanent sau temporar. indiferent de funcţia pe care o ocupă. Diferenţele dintre aceste trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele: a) legitima apărare se realizează numai în timpul desfăşurării unui atac direct.5 din 06. precum şi altă violenţă care. menite pentru amplasarea bunurilor materiale (HP CSJ nr. dreptul cetăţenilor de a aduce forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat a persoanei prinse asupra faptului de săvârşire a unei infracţiuni sunt stabilite de legislaţia procesual-penală (Titlul V.38). Drepturile persoanei atacate sunt diverse. 10. prevăzută de legea penală. procedura reţinerii. posibilitatea de a fugi de la locul atacului sau posibilitatea de a se adresa organelor de poliţie. hambarele. Articolul 37. iar scopul reţinerii infractorului . în spaţiul de locuit. dreptul de moştenire etc. edificiile. Prin interes public se înţelege o stare. cuţitului. deşi nu a cauzat o daună ca cea menţionată. respectiv. Legitima apărare are tangenţe cu reţinerea infractorului (art. 16.spre privarea făptuitorului de libertate şi aducerea lui la organele de urmărire penală sau la alt organ al puterii de stat. dar stabilă. Prin ameninţare cu aplicarea unei asemenea violenţe se înţeleg acţiunile prin care făptuitorul îşi dezvăluie intenţia reală de aplicare a unei violenţe periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei. 1. REŢINEREA INFRACTORULUI Nu constituie infracţiune fapta.5 al HP CSJ nr. . De exemplu.07. distrugerea bunurilor materiale în proporţii deosebit de mari etc.Dreptul la legitimă apărare îl are orice persoană. cap. a creat la momentul aplicării ei un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. Prin reţinere a infractorului se înţeleg acţiunile de cauzare a unor prejudicii în timpul captării şi predării organelor de drept a persoanei care a comis o infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. 12. 15. în urma căreia a survenit o tulburare de scurtă durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată. drept violenţă periculoasă pentru viaţă şi sănătate urmează a fi considerată cauzarea unei vătămări mai puţin grave sau uşoare integrităţii corporale sau sănătăţii victimei. Conform p. imediat. demonstrarea pistolului. beciurile.37) şi cu starea de extremă necesitate (art. material şi real. 11. Prin noţiunea de altă încăpere se înţelege un spaţiu delimitat dintr-o construcţie cu funcţia de locuinţă. o activitate care vizează o instituţie publică şi buna ei funcţionare. 14.07.1992. 13. putea fi cauzată sau a fost cauzată de făptuitor.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului).I). Prin noţiunea de pericol grav se înţeleg consecinţele ireparabile care pot surveni pentru persoana atacată: pierderea vieţii. 2. dreptul locativ.

Acţiunile de reţinere a infractorului pot fi diverse: imobilizare prin legare. Fapta săvârşită în stare de extremă necesitate nu constituie infracţiune. îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. întâmplările. moartea acestuia. să-l aducă forţat la poliţie sau în faţa altui organ al puterii de stat. 7. 4.16 din comentariul art. Sunt stipulate şi interdicţiile de aplicare a armei de foc contra femeilor şi minorilor. dacă făptuitorul a fost prins asupra faptului de săvârşire a infracţiunii sau a încercat să se ascundă sau să fugă după aceasta (art. STAREA DE EXTREMĂ NECESITATE (1) Nu constituie infracţiune fapta. integritatea corporală. Pentru depăşirea atribuţiilor în timpul reţinerii (aplicarea forţei. pentru înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale.3. 2. Orice persoană este în drept să reţină infractorul. Deosebirile dintre reţinerea infractorului. 5. incendii. cu excepţia cazurilor în care ei au săvârşit un atac armat. inundaţii.15 al Legii cu privire la poliţie). (3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care.36 CP). Articolul 38. cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice. (2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva viaţa. sănătatea făptuitorului sau a altor persoane ori un interes public.168 CPP). Sursele pericolului care ameninţă valorile sociale ocrotite de lege pot fi de natură diferită: cutremure. Legea prevede că aplicarea forţei. cauzare de daune integrităţii corporale sau sănătăţii. a mijloacelor speciale şi a armei de foc). starea de extremă necesitate şi legitima apărare au fost deja comentate (a se vedea explicaţiile la p. pericolul să ameninţe viaţa. integritatea cuiva sau a ceva. 3. persoanelor de vârstă înaintată. pentru curmarea infracţiunilor. să nu poată fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel. fapte ale persoanei săvârşite intenţionat sau din imprudenţă. 4. deoarece nu este săvârşită cu vinovăţie. adică să fi ajuns pe cale să se producă. a mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la ele cu acordarea unui timp suficient pentru reacţia de răspuns. inclusiv procedeele speciale de luptă. prevăzută de legea penală. săvârşită în stare de extremă necesitate. opun rezistenţă folosind arme sau au săvârşit un atac în grup. 1. 5. sete sau maladii. Prin pericol iminent se înţelege situaţia. izolare în încăperi sigure. care pun în primejdie existenţa. în cazuri excepţionale. . dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiunilor ce le revin (art. dacă acţiunile de acest fel nu pot fi respinse pe alte căi şi cu alte mijloace. poate conduce la alte urmări grave. Starea de extremă necesitate se prezintă ca o ciocnire de interese ocrotite de legea penală şi apare în cazul în care legiuitorul admite sacrificarea valorii mai puţin importante în favoarea celei mai importante. Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică. 8. colaboratorii poliţiei sunt supuşi răspunderii penale conform legislaţiei în vigoare. a mijloacelor speciale şi a armei generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi a colaboratorilor poliţiei. reacţii manifestate de animale. integritatea corporală sau sănătatea sa. în momentul săvârşirii faptei. precum şi contra oamenilor cu evidente deficienţe fizice. Condiţiile stării de extremă necesitate privitoare la pericolul social conform legii sunt: • • • pericolul să fie iminent. ce ameninţă viaţa şi sănătatea oamenilor. anumite stări ale organismului omului: foame. 6.

1 al prezentului articol stabileşte două forme distincte de înlăturare a caracterului penal al faptei: constrângerea fizică şi constrângerea psihică. în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile. Starea de extremă necesitate nu poate servi drept argument juridic de liberare a făptuitorului de răspundere materială în cazurile în care prejudiciul este adus unei persoane nevinovate de apariţia pericolului. Constrângerea psihică constă într-o ameninţare asupra psihicului persoanei care.2 al articolului nominalizat prevede situaţia (starea) în care făptuitorul îşi menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile în urma constrângerii fizice sau psihice. pot fi deduse din conţinutul legii. Acestea sunt: • • • existenţa sau exercitarea asupra făptuitorului a unei acţiuni de constrângere fizică sau psihică. integritatea corporală. 11.38). Pericolul iminent este îndreptat împotriva valorilor sociale enumerate expres în lege: viaţa. înfruntă pericolul (lucrătorii de poliţie. 7. pompierii. Pericolul iminent se consideră inevitabil. Deosebirile dintre starea de extremă necesitate.6. sănătatea persoanei. dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile. sub imperiul acestei presiuni şi ca urmare a ei. Atât în cazul constrângerii fizice. cât şi în cel al constrângerii psihice se înlătură caracterul penal al faptei. constrângerea să fie de natură gravă. unica situaţie de lichidare a pericolului. Condiţiile constrângerii fizice şi psihice. Spre deosebire de legitima apărare. 3. nu-şi dirijează voinţa în mod liber şi săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. Alin. 4.38. 1. săvârşirea faptei prevăzute de legea penală a fost unicul mijloc. legitima apărare şi reţinerea infractorului au fost date în comentariul la p. Din acest motiv nu pot invoca starea de extremă necesitate persoanele care. să pună în pericol viaţa.3 art. nu există vinovăţie în cazul în care făptuitorul este lipsit de capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile. întrucât infracţiunii îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale: vinovăţia. Alin. medicii şi persoanele care au avut o altă posibilitate de a evita pericolul etc. 5. 2. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice. 10. În cazul în care . Condiţiile acţiunii de salvare a valorilor sociale ocrotite de lege sunt: • • • pericolul nu poate fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. sănătatea.16 art. Conform regulilor generale ale răspunderii penale. (2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin constrângere psihică sau fizică.36 CP. pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. se stabileşte în condiţiile art. 8. prevăzută de legea penală. cu toate că nu sunt stipulate expres de lege.). interesul public. 9. CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU PSIHICĂ (1) Nu constituie infracţiune fapta. Constrângerea fizică este o presiune condiţionată de o energie străină care îl pune pe făptuitor în imposibilitatea de a-şi dirija în mod liber voinţa şi îl determină să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Articolul 39. integritatea corporală ori bunurile persoanei. dacă nu poate fi înlăturat altfel decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. sfera de protecţie a stării de extremă necesitate este mai restrânsă. în virtutea obligaţiunilor de serviciu. să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat (alin.

CAPITOLUL IV PARTICIPAŢIA Articolul 41. Conform prevederilor art. 3. Noţiunea de risc înseamnă o acţiune (inacţiune) cu posibile consecinţe dăunătoare.persoana are posibilitatea de a-şi alege un anumit comportament şi a lua o decizie sau alta se vor aplica prevederile stării de extremă necesitate. Riscul se consideră neîntemeiat. persoana a riscat pentru a-şi atinge scopurile personale. iar scopul legitim nu putea fi realizat prin acţiuni ce nu ar fi implicat riscul şi colaboratorul poliţiei. este o formă a riscului întemeiat.ştiinţă. care a admis riscul. Evaluarea gradului de risc exprimă probabilitatea acestuia de a se produce. PARTICIPAŢIA . persoana care a riscat nu a luat toate măsurile pentru a proteja interesele şi valorile ocrotite de legea penală. nu constituie infracţiune acţiunea colaboratorului de poliţie care a fost săvârşită într-o situaţie de risc profesional justificat. dacă: • • • • • • era cu bună-ştiinţă îmbinat cu primejdia pentru viaţa unei persoane. farmacologie. 6.33 al legii nominalizate.416-XII din 18. în viziunea noastră. Pentru a nu frâna activitatea persoanei în diferite domenii . fără a realiza experimente în diferite domenii ale activităţii fiinţei umane. Progresul tehnico-ştiinţific este imposibil fără a introduce noi tehnologii. -. sfera de producere etc. persoana care a riscat a întreprins toate măsurile pentru a nu leza interesele şi valorile sociale ocrotite de legea penală. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru ecologic. deşi aceasta are semnele acţiunilor pentru care este prevăzută răspunderea penală. 4. Riscul profesional este considerat justificat. a întreprins toate măsurile posibile pentru a preîntâmpina consecinţele negative. conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru social. RISCUL ÎNTEMEIAT (1) Nu constituie infracţiune fapta. 7. tehnică. 1. scopul social-util putea fi atins prin alte mijloace şi acţiuni care nu presupuneau risc. 2. (3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.1990) defineşte noţiunea de risc profesional care. medicină. Riscul se consideră întemeiat dacă îndeplineşte următoarele condiţii: • • scopul social util nu putea fi atins fără acţiunile (inacţiunile) însoţite de risc. Riscul întemeiat înlătură răspunderea penală pentru dauna cauzată intereselor şi valorilor ocrotite numai în cazul în care persoana care a riscat nu a avut la dispoziţie nici o altă cale de a atinge scopul social util. (2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege. prevăzută de legea penală. Legea cu privire la poliţie (nr. 5. în legislaţia penală a fost introdusă o nouă cauză care înlătură caracterul penal al faptei: riscul întemeiat. precum şi impactul pe care îl poate avea asupra relaţiilor sociale.12. Articolul 40. dacă acţiunea săvârşită decurgea în mod obiectiv din informaţia asupra faptelor şi circumstanţelor de care dispunea colaboratorul poliţiei. care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile.

complici sau organizatori. va fi o complicitate intelectuală. nu constituie instigare faptul de a striga persoanelor care loveau victima cu parii că aceasta "trebuie omorâtă". nu una. fără ca aceasta să fie necesară pentru existenţa conţinutului legal al infracţiunii. 3. intenţia trebuie constatată în raport cu fiecare persoană care a cooperat. dar şi a persoanelor care au luat parte la infracţiune în calitate de instigatori. Participaţia penală există numai atunci când persoanele respective au cooperat cu intenţie. 7. dacă aceasta nu a luat o formă de ajutorare a infractorului. stabileşte cercul de persoane responsabile pentru această activitate infracţională.41 CP. Dacă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală participă mai mulţi făptuitori. participaţia propriu-zisă este condiţionată de săvârşirea faptei cu intenţie de către cel puţin două persoane: instigator-autor. b) să existe o legătură subiectivă (coeziune psihică) între participanţi. din punct de vedere subiectiv. 1. e) cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. adică nu numai a persoanelor care săvârşesc nemijlocit acţiuni ce formează latura obiectivă a infracţiunii concrete.42 CP. ea se divizează în principală şi secundară. aceasta trebuie constatată în raport cu fiecare participant. ci o simplă cooperare materială. săvârşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune). Infracţiunea poate fi săvârşită de una sau mai multe persoane împreună. pe lângă legătura subiectivă.Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. d) una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea penală să fie săvârşită de către toţi participanţii. Pentru existenţa participaţiei. deoarece lipseşte legătura subiectivă dintre participanţi. 4. trebuie să existe o cooperare materială sau intelectuală a participanţilor. a. Supunându-se regulilor generale ale dreptului penal pentru combaterea infracţionalităţii. Pluralitatea de făptuitori este consacrată în art. se poate vorbi despre participaţie la această faptă. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe pluralitate de făptuitori. caracteristic numai pentru ea: ilustrează criteriile obiective şi cele subiective necesare activităţii infracţionale comune. 5. instigatori sau complici. conform căruia participanţi la infracţiune sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. prevăzute de partea specială a CP. ea există înainte de începerea executării acţiunii (inacţiunii) sau în timpul executării acesteia până la momentul terminării ei. această contribuţie poate fi materială sau intelectuală. 6. dacă aceasta a dus la întărirea hotărârii infracţionale. Potrivit naturii ei. determină problema răspunderii penale a participanţilor la infracţiune. îndreptată împotriva unuia şi aceluiaşi obiect. Nu constituie un act de participaţie nici faptul de exprimare a aprobării acţiunilor infracţionale. Existenţa legăturii interne subiective cu privire la săvârşirea infracţiunii încă nu înseamnă participare la fapta penală. De exemplu. Legătura subiectivă (coeziunea psihică) dintre participanţi este indicată direct în art. Condiţia se realizează când cooperează cel puţin două persoane. însă nu va exista participaţie penală. Deci. ţinând cont de momentul în care are loc. instituţia participaţiei îndeplineşte în acelaşi timp şi un rol special. conform căruia se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau a mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. Dacă unii au cooperat din imprudenţă. Pentru ca să existe elementul de participaţie penală. c) fapta să fie săvârşită în cooperare materială sau intelectuală. autor-complice ş. ţinând seama de importanţa sau de aportul acestei contribuţii. organizatori. care constă în faptul că persoanele contribuie într-o formă sau alta la săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. ca formă deosebită a activităţii infracţionale. 2. deoarece un asemenea îndemn nu a avut efect determinant în dezlănţuirea agresiunii. Specificul participaţiei. În anumite împrejurări. dacă legea cere pentru sancţionarea faptei săvârşite existenţa intenţiei. . reglementează ordinea şi limitele răspunderii participanţilor. Participarea la infracţiune a mai multor persoane înseamnă că două sau mai multe persoane.

încadrare ce depinde de vinovăţie şi care poate fi diferită de la participant la participant. indicaţii. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. care poate să se realizeze în două forme: o însumare simplă a forţelor pentru producerea urmărilor prevăzute de lege şi condiţionarea reciprocă a acţiunilor participanţilor. Toate condiţiile expuse trebuie întrunite cumulativ. Lipsa oricăreia dintre ele cauzează inexistenţa participaţiei propriu-zise.8. şi nu indispensabilă. Din aceleaşi considerente nu se poate ca aceeaşi faptă în raport cu unii participanţi să constituie infracţiune. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. Când pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii se pretinde subiectului activ o anumită calitate (subiect special). Indivizibilitatea faptei este considerată ca reală. PARTICIPANŢII (1) Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de autor. (3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. 1. O expresie exterioară a cooperării conţine asocierea acţiunilor participanţilor. organizator. întâmplătoare în raport cu conţinutul legal al infracţiunii. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. ci o pluralitate naturală sau constitutivă de făptuitori. 2. obiectivă. prestare de informaţii. determină o altă persoană să săvârşească o infracţiune. Săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală înseamnă că pentru toţi participanţii la activitatea infracţională comună există o componenţă de infracţiune comună. atunci nu se mai realizează participaţia penală. (2) Se consideră autor persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Mai este necesar un detaliu: cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. ori că pentru unii dintre ei fapta este consumată. În raport cu ceilalţi participanţi (organizatori. (6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii. instigatori sau complici). iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. contribuţia autorului constând tocmai în săvârşirea acţiunii sau inacţiunii care constituie latura obiectivă a infracţiunii. instigator sau complice. Se consideră autor al infracţiunii persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Dacă pentru existenţa infracţiunii legea prevede cooperarea mai multor persoane. (5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. (4) Se consideră instigator persoana care. iar pentru alţii e în formă de tentativă.contravenţie sau abatere. aşa cum o prevede legea penală. instigator sau complice. Pentru existenţa participaţiei penale propriu-zise se cere ca pluralitatea de făptuitori să fie ocazională. şi nu în funcţie de încadrarea juridică pe care ar putea să o obţină ţinându-se seama de diferiţi participanţi. 9. iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. Ca atare. 10. nu se poate considera că aceasta există în raport cu unii şi nu există în raport cu alţii. 3. Articolul 42. Ca să existe participaţie. e necesar ca actele participanţilor să fie îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic. autoratul se distinge prin caracterul său esenţial şi necesar. precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei. organizator. iar fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei sau pregătirii de infracţiune. prin orice metode. iar în raport cu alţii . poate exista participaţie la o asemenea faptă dacă autorul sau coautorul are calitatea cerută de lege. Din cauza . precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. Fapta este una şi aceeaşi pentru toţi participanţii.

). de exemplu . în raport cu alte forme de contribuţie posibile. ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme. adică în acele cazuri în care. fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. luarea bunului). 7. nefiind instigată sau ajutată de cineva. nu devine autor acela care a dobândit această calitate după săvârşirea faptei la care a participat. în mod nemijlocit. prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi.specificului său. mortal victima. 6. sustrage. lovind. ca formă de participaţie. indicând în cap. Na va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. alături de autor. animale vătămătoare etc.IV CP Participaţia că participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori.) şi în acţiunile fiecăruia va fi o infracţiune consumată sub formă de coautorat. pentru realizarea acelei contribuţii. Prin nemijlocit se înţelege.42 alin. adică acţiunea sau inacţiunea. toxice. problema rolului şi funcţiilor ei nu apare. iar nu instigator sau complice. instigatori sau complici (art. de exemplu. 9. poştă electronică. după săvârşirea faptei. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional şi în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit) la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. acţionează şi alte persoane. Sub aspect obiectiv. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunii. prevăzută în alin.2 art. efectuarea unor acte de executare. cu vinovăţie. În caz de coautorat. Dacă infracţiunea este săvârşită de o singură persoană. unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (de exemplu. Nici instigarea. În astfel de cazuri poate fi vorba pur şi simplu despre subiectul infracţiunii. în împărţirea rolurilor între membrii grupului criminal sau ai organizaţiei criminale. autoratul (ca şi termenul autor) nu poate fi înţeles decât în corelaţie cu termenii complicitate (complice) şi instigare (instigator) sau organizare (organizator). la săvârşirea faptei indiferent dacă. nu dă ajutor etc. foloseşte sau frânează propria sa energie fizică (ucide. la furt îşi însuşeşte lucruri din posesia altuia. nu se poate vorbi despre săvârşirea faptei. distruge. cel care le comite este autor. Se consideră organizator al infracţiunii persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei. în comun. Ea poate exista numai în participaţie. 8. a încetat a mai avea calitatea care condiţiona acea calificare şi. . Noţiunea de autor. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor grupului organizat sau ai organizaţiei criminale. fără interpunerea unei alte persoane. 5. el desemnează o anumită formă de contribuţie la săvârşirea unei infracţiuni.caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei.42 CP.).cealaltă parte a ei (ameninţarea. Atunci când actele de instigare sau de complicitate sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. loveşte. în sensul tehnic al termenului. pe de o parte. este una corelativă. o faptă prevăzută de legea penală. organizatori. substanţe explozive. poştă etc. În acelaşi sens s-a exprimat şi legiuitorul. deoarece este clar că numai ea a executat latura obiectivă a infracţiunii. 4. iar pe de altă parte . care îndeplinesc alte roluri funcţionale . nici organizatorul nu pot exista în afara autoratului. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă. contribuţia sa se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Cu toate acestea. fiindcă nu se poate realiza conţinutul acesteia. Este considerat autor acela care la omor împuşcă victima. iar altul . complici. lovirea etc.organizatori. precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. Calitatea cerută pentru autor trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei: dacă nu pierde calitatea de autor cel care. Fără executarea nemijlocită a acţiunii (inacţiunii) de către autor. coautoratul este acea formă a participaţiei. autoratul este unica formă de contribuţie la infracţiunea care poate exista şi în afara participaţiei. în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător. nici complicitatea.din răzbunare. viceversa.1-5). Autorul contribuie. fax. instigatori. adică despre persoana fizică care a săvârşit.

care se deosebeşte atât de autor. fiind decisă să comită fapta prevăzută de legea penală. În timpul în care autorul efectuează acte de executare şi realizează în mod nemijlocit materialitatea faptei. Instigatorul contribuie la săvârşirea infracţiunii prin transmiterea către cel instigat a ideii săvârşirii infracţiunii şi prin determinarea luării de către acesta a hotărârii de a săvârşi fapta. c) grup criminal organizat. pe care o transmite altei persoane. d) organizaţie (asociaţie) criminală. . Deci. chiar dacă nu participă la săvârşirea materială a infracţiunii. pentru a transmite hotărârea luată altei persoane. Caracteristică instigării este împrejurarea că instigatorul. complice este persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi. determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. trece apoi în mod concret la săvârşirea ei. la care nu poate fi autor decât o persoană care are o anumită calitate. din motive personale. să-l rănească grav pe rivalul său. promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că-l va favoriza pe făptuitor. externă. b) participaţie complexă. prin orice mijloace. după ce a luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune. Conform art. ajută) realizarea acesteia de către autor. fiindcă complicele nu are calitatea de a efectua acte cu caracter de executare în cazul faptei săvârşite. îndeamnă o altă persoană. la realizarea laturii obiective a acesteia. acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole. în calitate de coautori. contribuţia sa rămâne. două sau mai multe persoane. activitate de sprijinire (este cazul infracţiunilor proprii. va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii. dar această contribuţie nu are ea însăşi caracterul unui act de executare.6 CP. chiar dacă ulterior nu-şi onorează promisiunea. un duşman. ia hotărârea şi execută fapta la care a fost îndemnată sau instigată). Aceasta înseamnă că fiecare dintre participanţii la infracţiune trebuie să aibă vârsta prevăzută de legea penală.42 alin.42 alin. PARTICIPAŢIA SIMPLĂ Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie simplă dacă la săvârşirea ei au participat în comun. să fie persoane fizice şi responsabile.42 alin. ci sprijină (înlesneşte. în schimbul unei recompense. Aşadar. Un alt participant la infracţiune este instigatorul. cei care nu au această calitate nu fac decât să-i ajute).4 CP. Ca formă a participaţiei penale. După cum se poate observa. complicele efectuează acte de sprijinire a activităţii autorului. Analiza formelor participaţiei va fi efectuată în cadrul comentariului la art. devenind autor al infracţiunii. urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. de coautor. care.10. instigator este persoana care. Deci. fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii. instigarea este fapta unei persoane (instigator) care determină. ceea ce caracterizează complicitatea. complicele nu realizează fapta în mod nemijlocit. deci. Uneori complicele poate contribui chiar la efectuarea actelor de executare.44-47 CP. Cea de-a doua persoană acceptă îndemnul sau propunerea. făcând ca aceasta să ia hotărârea şi să o pună în executare (de exemplu. Conform art. care rezultă din trecerea ei la executarea infracţiunii. numai aceste persoane pot efectua acte de executare. o altă persoană (instigat) să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. cu intenţie. precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor. instigatorul este un participant sui-generis la infracţiune. înainte ori în timpul săvârşirii faptei. desfăşoară o activitate materială. complicitatea este o formă a participaţiei penale ce constă în activitatea persoanei care. FORMELE PARTICIPAŢIEI În funcţie de gradul de coordonare a acţiunilor participanţilor se deosebesc următoarele forme de participaţie: a) participaţie simplă. înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care.5 CP. oferire de informaţii. Articolul 43. Conform art. cu intenţie. Articolul 44. cât şi de complice. 11. cu intenţie. indicaţii. participanţii la infracţiune trebuie să întrunească semnele constitutive ale subiectului infracţiunii. Instigatorul însă are ideea de săvârşire a infracţiunii. în raport cu celelalte forme ale participaţiei penale. 12. este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. 14.

cât şi în cadrul unei participaţii simple (omogene) la care toţi participanţii au calitatea de autori (coautori). şi nu de complicitate. cum ar fi actele de paralizare a energiei. de ridicare sau lichidare a unui obstacol din calea săvârşirii faptei. chiar dacă numai unul dintre ei a ameninţat cu cuţitul. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional. pe de o parte. Sunt consideraţi coautori ai faptei de omor atât acela care loveşte mortal victima. 3. în mod nemijlocit. precum şi luarea bunului). Această constatare implică însă înţelegerea clară a noţiunii de acte de executare a faptei incriminate. CP. În aceste cazuri fapta se săvârşeşte în coautorat. are calitatea de coautor nu numai persoana care lezează cele două obiecte . la săvârşirea faptei indiferent dacă. Coautoratul poate exista atât în cadrul unei participaţii complexe (eterogene). Autorul contribuie. ci de mai multe. la care doi sau mai mulţi participanţi au calitatea de autori (coautori). Dacă s-ar lua în consideraţie fiecare acţiune separat. chiar indirect..). 12. cu toate că s-ar putea ca nici una din lovituri să nu fie mortală.) ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme. deci că au efectuat acte de executare a acesteia.) şi în acţiunile fiecăruia se va fixa o infracţiune consumată sub formă de coautorat. efectuarea unor acte de executare. sunt coautori la tâlhărie ambii inculpaţi care au aplicat violenţele. acestea au cauzat moartea. Există coautorat şi în cazul în care mai mulţi infractori lovesc victima cu intenţia de a o ucide. 8. 7. distruge. 10. pe când în caz de coautorat unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (luarea bunului. 5. ci şi cea care lezează numai unul din acestea pentru comiterea infracţiunii complexe. toxice. împreună luate. alţii având calitatea de instigatori sau de complici. Sunt şi situaţii în care fapta prevăzută de legea penală se săvârşeşte nemijlocit şi în mod direct nu de o singură persoană. iar altul . În cazul coautoratului apare un raport complex de cauzalitate. nu denunţă etc. prin act de executare sau de săvârşire nemijlocită a faptei se înţelege orice act de conduită exterioară. în baza unei legături subiective cu acte de executare (nemijlocit).caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. Vor fi coautori ambii inculpaţi. şi acelea prin care se contribuie. foloseşte sau frânează propria energie fizică (ucide. animale vătămătoare etc. de asemenea.1. substanţe explozive. 4. ca urmare a împletirii lor. dar luate împreună aceste acţiuni constituie coautorat la infracţiunea de omor. iar celălalt a deposedat victima de bunurile ce le avea asupra sa.42 alin. nu dă ajutor. trebuie să se constate legătura dintre coautori.cealaltă parte a ei (ameninţarea. loveşte. Pentru existenţa coautoratului trebuie să fie întrunite anumite condiţii: sub aspect subiectiv. Pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate că cel puţin doi participanţi au săvârşit în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. însă. la efectuarea faptei incriminate. deci de coautorat. 2.1. De exemplu. ar exista autorat la infracţiunea de vătămare corporală. actele prin care un inculpat a ţinut victima spre a putea fi lovită. În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră acte de executare. în art. la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală. iar pe de altă parte . iar alt inculpat a lovit victima. altfel chiar dacă s-ar constata actele . 6. 11. sustrage.direct şi indirect -. defineşte noţiunea de autor drept persoană care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. În sensul strict al termenului. În ceea ce priveşte participaţia penală la infracţiunile complexe cu subiect special. Prin nemijlocit se înţelege. prin care se înfăptuieşte direct acţiunea sau inacţiunea incriminată. chiar dacă numai unul dintre ei şi-a însuşit bunurile victimei. în cazul infracţiunii complexe de tâlhărie în formă consumată autorul trebuie să realizeze în întregime acţiunea infracţională (ameninţarea ori constrângerea etc. fără interpunerea unei alte persoane. cât şi acela care o imobilizează ori încearcă să o dezarmeze. lovirea etc. pentru realizarea acelei contribuţii. 9. În acest sens urmează să fie considerate drept acte de coautorat.

mai multe persoane. Toţi au acţionat simultan. a altei persoane. de asemenea. el va . nu determină sancţionarea lor separată pentru instigare. 14. în comun. La săvârşirea faptei penale în coautorat. 22. Intenţia coautorului trebuie să cuprindă ştiinţa şi voinţa că. Prin urmare. ci o simplă cooperare materială. Sub aspect obiectiv. au hotărât să-i folosească pe acei oameni din grup şi au executat în comun acţiunea. fiecare persoană este considerată autor al unei fapte distincte. autorul poate să nu ştie că este ajutat de alte persoane în săvârşirea faptei. şi faptul că acţiunea sa principală se adaugă la acţiunea. nu vom considera că există coautorat ca formă de participaţie. fiind suficient ca instigatorul sau complicele să ştie acest lucru. 13. rezultat prevăzut şi dorit sau acceptat de fiecare dintre ei. mortal victima.cu alte obiecte şi cu picioarele. Dacă o parte din coautori lezează şi alte valori sociale apărate de legea penală. activitatea coautorilor trebuie să fie îndreptată împotriva aceluiaşi obiect juridic. contribuind la înfrângerea rezistenţei victimei. au mai venit patru persoane. Astfel. se realizează numai cu intenţie. alţii . trebuie ca fiecare coautor să acţioneze datorită acestui mobil şi să urmărească acest scop. principală. fiind vorba de o activitate comună a coautorilor. 18. în sensul că toţi coautorii prevăd urmările prejudiciabile ale acţiunilor şi le urmăresc sau doar admit posibilitatea survenirii acestora. pe lângă cele necesare realizării acţiunii ca autor. 17. Legătura se poate stabili şi în timpul executării acţiunii. însă pentru rezultatul mai grav. În cazul infracţiunilor care presupun în conţinutul lor legal un anumit mobil sau scop. deci nu numai unul din ei. iar actele lor vor putea fi doar conexe. În lipsa legăturii subiective nu există coautorat. 15. b) acţiunea să fie comisă împreună. la coautorat fiecare dintre coautori trebuie să prevadă. sub aspect subiectiv. lovind. principală. primul inculpat va răspunde ca tăinuitor. în afară de faptul că acţiunea sau inacţiunea întreprinsă de el este prejudiciabilă şi că rezultatul dorit sau acceptat este de asemenea prejudiciabil. prin activitatea lui unită cu a celorlalţi coautori. de asemenea. În acest caz se realizează participaţia sub forma coautoratului. ci toţi trebuie să îndeplinească această cerinţă legală. coautoratul este acea formă a participaţiei. acestora li se vor aplica dispoziţiile cu privire la concursul de infracţiuni. în comun. Legătura subiectivă poate interveni înainte sau în timpul executării acţiunii. După consumarea furtului de către celălalt inculpat. împrejurarea că unele dintre acestea au avut iniţiativa comiterii faptei. din răzbunare. dintre care una dorea să se răzbune pe un duşman al său care se afla într-un grup de oameni. care au început să o lovească şi ei. nu mai poate exista legătura subiectivă. şi pe acelea că la fapta lui principală se adaugă o altă faptă. 20.materiale de cooperare. Deşi a avut loc o cooperare materială. a altui coautor. coautoratul. dacă în timpul omorului unul dintre infractori a distrus şi bunurile victimei. Spre deosebire de faptul că. produs din imprudenţă. iar legătura subiectivă s-a stabilit înainte de punerea în executare a acţiunii. 16. fiecare fiind considerat autor al faptei. Coautoratul este posibil în timpul actului iniţial. unii cu cuţitele. este săvârşit actul de executare necesar pentru realizarea infracţiunii respective. De exemplu. nu mai există coautorat. propunând celorlalte să acţioneze împreună. Dacă la săvârşirea unei infracţiuni au participat în calitate de coautori mai multe persoane. în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreună. altfel ar urma să răspundă fiecare în calitate de autor al faptei cu dublă formă de vinovăţie. fiind uniţi la suprimarea vieţii victimei. Legătura subiectivă se stabileşte când cel puţin un coautor prevede. De exemplu. De exemplu. Pentru existenţa coautoratului considerăm necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se realizeze o legătură subiectivă între coautori. 21. 19. în situaţia în care există instigator sau complice. condiţie necesară a participaţiei (şi a coautoratului). Nu va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite. nu există coautorat la furt dacă unul din inculpaţi a luat bunul spre a-l folosi. Dacă legătura subiectivă se realizează ulterior consumării infracţiunii. unde iniţiativa aparţine unei sau unor persoane. în timp ce inculpatul lovea victima.

răspunde şi pentru infracţiunea de distrugere a bunurilor, prevăzută de art.197-198 CP, cu condiţia ca ceilalţi coautori să nu fi ştiut de aceste acţiuni. 23. Prin urmare, pentru existenţa coautoratului se cere, pe lângă realizarea unei legături subiective dintre coautori, şi comiterea acţiunii, împreună sau în comun, adică persoanele respective să săvârşească împreună acţiunea care face parte din latura obiectivă a conţinutului infracţiunii. Cu alte cuvinte, coautorii trebuie să efectueze acte de săvârşire nemijlocită, de executare directă a faptei prevăzute de legea penală. Articolul 45. PARTICIPAŢIA COMPLEXĂ (1) Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie complexă dacă la săvârşirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice. (2) Latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată: a) de un singur autor; b) de doi sau mai mulţi autori. 1. Pentru existenţa participaţiei nu are relevanţă felul contribuţiei făptuitorilor şi nici calitatea în care au acţionat aceştia. Există participaţie penală atât în cazul în care toţi făptuitorii au cooperat în aceeaşi formă la săvârşirea infracţiunii (coautori), cât şi atunci când contribuţiile lor iau forme diferite (organizatori, instigatori, complici, autori, coautori şi instigatori, autor şi complice etc.). În primul caz participaţia este simplă (art.44 CP), iar în al doilea caz - complexă (art.45 CP). 2. Condiţia participaţiei complexe se realizează în cazul în care cooperează intenţionat cel puţin două persoane la săvârşirea unei infracţiuni, una din ele fiind autor, iar celelalte având diferite roluri: instigator, organizator, complice. Pentru existenţa acestei condiţii, legea, în general, nu cere decât să fie mai multe persoane, indiferent dacă unele dintre ele sunt majore sau minore, femei sau bărbaţi, cetăţeni ai RM sau persoane fără cetăţenia RM, subiecţi speciali sau care nu au această calitate. Toate persoanele care cooperează trebuie să îndeplinească însă condiţiile pentru a răspunde din punct de vedere penal. 3. Numai activitatea infracţională comună a mai multor persoane constituie o altă formă de pricinuire a daunei obiectelor apărate de lege, formă calitativ nouă, în comparaţie cu infracţionalitatea individuală. Această formă de activitate infracţională dă temei de a fi examinată drept participaţie, spre deosebire de mulţimea infracţiunilor de sine stătătoare, săvârşite chiar şi în unul şi acelaşi timp şi îndreptate spre unul şi acelaşi obiect, de mai multe persoane. 4. Nici instigarea, nici organizarea, nici complicitatea nu pot exista în afara autoratului, în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător, fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. 5. Când însă autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi, contribuţia lui se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, adică acţiunea sau inacţiunea. Prin nemijlocit se înţelege, pe de o parte, efectuarea unor acte de executare, fără interpunerea unei alte persoane, iar pe de altă parte - caracterul de act de executare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. O atare formă de participaţie este reglementată în art.45 CP. 6. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a organizatorului. În cazul participaţiei complexe (art.45 alin.1 CP), organizatorul pune la cale infracţiunea, iar autorul o execută nemijlocit. 7. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.1 CP, poate să se realizeze, de asemenea, în cazul participării la săvârşirea infracţiunii, pe lângă autor, şi a instigatorului. 8. Conform art.45 alin.1 CP, la participaţia complexă la săvârşirea infracţiunii de către autor poate contribui, în afară de organizator şi instigator, şi complicele. Pentru existenţa complicităţii nu are relevanţă dacă între autor şi complice a existat sau nu o înţelegere, nici dacă, în momentul săvârşirii faptei, autorul a cunoscut cine este complicele care l-a ajutat. Deci,

complicele are previziunea acţiunii (inacţiunii) pe care urmează să o execute autorul (coautorul), a urmărilor ei periculoase şi înţelege că actul său se alătură acţiunii (inacţiunii) autorului. De asemenea, el doreşte sau acceptă să se producă urmările prevăzute. Astfel, dacă făptuitorul a ştiut că tâlhăria la care a acceptat să contribuie cu acte de ajutor va fi comisă prin punerea victimei în stare de inconştienţă ca urmare a folosirii unor narcotice, contribuţia sa va constitui complicitate la tâlhărie, chiar dacă autorul a săvârşit sustragerea folosind violenţa, deoarece a cunoscut că infracţiunea va fi săvârşită în una din modalităţile alternative de realizare a laturii obiective a tâlhăriei şi a voit să participe la comiterea acesteia. 9. Atitudinea psihică a complicelui se caracterizează prin voinţa de a săvârşi fapta de înlesnire a autorului. Cunoscând activitatea pe care acesta o va desfăşura şi prevăzând rezultatul prejudiciabil al faptei, complicele îl doreşte sau îl acceptă. De remarcat complexitatea atitudinii psihice a complicelui; activitatea sa volitivă are în vedere nu numai fapta proprie (doreşte să-l ajute pe autor), ci şi fapta autorului (doreşte să se obţină un anumit rezultat prin intermediul acestuia). Pe plan intelectiv nu este suficient ca complicele să-şi imagineze că actele sale vor avea ca finalitate înlesnirea activităţii autorului; mai trebuie să-şi dea seama şi de caracterul activităţii pe care o va desfăşura autorul, pe baza actelor de sprijin, ca şi de rezultatele posibile, drept urmare a acestei activităţi. De aici imposibilitatea tragerii la răspundere a complicelui pentru actele comise de autor, dar pe care complicele nu le-a prevăzut, nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. 10. Îndemnul este o îmbiere la o acţiune (inacţiune) infracţională. Dacă nu este urmat de determinare, fiindcă hotărârea era deja luată de instigat (autor), dar acesta mai avea unele ezitări cu privire la punerea ei în executare, îndemnul poate constitui doar complicitate intelectuală, fiindcă a contribuit la consolidarea hotărârii infracţionale. De exemplu, nu există instigare la avort dacă îndemnul de a întrerupe sarcina nu a avut caracter determinant, ci doar a întărit hotărârea autorului de a comite fapta. În acest caz va exista complicitate la avort, mai ales că cel care a solicitat întreruperea sarcinii i-a procurat autorului unele substanţe şi instrumentele necesare intervenţiei chirurgicale. De data aceasta, inculpatul comite atât o complicitate morală, prin întărirea hotărârii autorului de a comite întreruperea sarcinii în condiţii ilicite, cât şi o complicitate materială, prin punerea la dispoziţia autorului a substanţelor şi instrumentelor necesare întreruperii sarcinii. Se subliniază just în motivarea soluţiei necesitatea ca îndemnul, pentru a constitui instigare, să aibă caracter determinant, adică să fi fost hotărâtor în luarea deciziei autorului de a săvârşi infracţiunea; în caz contrar, îndemnul constituie un act de complicitate morală. 11. Din sensul art.45 alin.1 CP se deduce că, în cazul participaţiei complexe, în săvârşirea infracţiunii pot participa, alături de autor, ceilalţi participanţi, fie doar unul din ei, fie toţi împreună. 12. Participaţia complexă se poate realiza în orice caz de săvârşire a infracţiunilor cu subiect special, deoarece la săvârşirea acestor infracţiuni se cere existenţa calităţii speciale doar la autorul infracţiunii, şi nu la ceilalţi participanţi (organizator, instigator, complice). 13. Conform art.45 alin.2 CP, participaţia complexă se poate realiza şi în cazurile participării nemijlocite la săvârşirea unei infracţiuni a două sau a mai multor persoane în calitate de coautori, cu condiţia ca, în afară de ei, la săvârşirea acestei infracţiuni să participe şi alţi participanţi: organizatorul, instigatorul sau complicele. În absenţa unor asemenea împrejurări, vom fi în prezenţa unei participaţii simple. Articolul 46. GRUPUL CRIMINAL ORGANIZAT Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni. 1. Această formă de participaţie se deosebeşte de altele, descrise anterior, după criteriul ei de stabilitate, de statornicie. 2. Statornicia grupului organizat este indicată de durata existenţei acestui grup în timp. Durata poate consta din timpul ce s-a scurs de la formarea grupului până la săvârşirea primei

infracţiuni din numărul celor plănuite de membrii grupului. Ea poate consta, de asemenea, din durata de timp, în care membrii grupului au săvârşit infracţiuni. 3. Pe lângă criteriul de timp, gradul înalt de coordonare şi statornicie a legăturilor dintre membrii grupului criminal poate fi indicat de existenţa unui plan bine determinat de activitate infracţională, cu desemnarea rolurilor şi funcţiilor membrilor grupului, a unor acte şi operaţiuni concrete. 4. Totodată, statornicia relaţiilor dintre membrii grupului, la rândul său, exprimă nu doar gradul înalt de coordonare a acţiunilor şi comportării lor, dar şi caracterul retras, nivelul de izolare de societate al acestei formaţiuni infracţionale (cu regulile sale de comunicare, de subordonare, disciplină etc.). 5. Criteriul statorniciei, de obicei, presupune intenţia membrilor grupului criminal organizat de a săvârşi nu doar o singură infracţiune, ci mai multe (de exemplu, grupul criminal organizat sa format cu scopul de a ataca sistematic grupurile de turişti din zona de odihnă etc.). Totodată, statornicia grupului criminal organizat poate să se manifeste prin acţiunile multiple de organizare, plănuire şi pregătire detaliată a unei infracţiuni. 6. Din cele explicate rezultă că fiecare persoană ce intră în grupul criminal organizat nu este un simplu participant la acest grup, ci membru al grupului, indiferent de locul şi funcţiile ce i-au fost încredinţate în cadrul desfăşurării planului de activitate criminală. Aceste concluzii rezultă şi din faptul că legea nu limitează participarea la grupul organizat doar prin acţiuni de autorat sau coautorat, cum este cazul participaţiei simple sau complexe. 7. Membrii de rând ai grupului criminal organizat pot să nu ştie de unele infracţiuni concrete, săvârşite de alţi membri ai acestui grup. În asemenea situaţii ei vor purta răspundere penală doar pentru participarea în grupul criminal organizat şi pentru faptele lor personale, săvârşite de ei întru executarea planului activităţii criminale a grupului organizat, conform articolelor respective ale părţii speciale a CP. 8. Sustragere săvârşită de către un grup de persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care au participat două sau mai multe persoane care s-au înţeles, în prealabil sau ocazional, să săvârşească în comun infracţiunea şi care au participat nemijlocit la realizarea ei. Această formă de participare încadrează şi acţiunile persoanelor care fac parte din grupul criminal, deşi nu au participat nemijlocit la sustragerea averii, însă până la săvârşirea sustragerii, în procesul înţelegerii prealabile dintre participanţii grupului, a avut loc repartizarea de comun acord a rolurilor: unii stau la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, alţii ameninţă cu aplicarea violenţei, percheziţionează victima, au o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă nu are nici un rost etc. (p.18 din HP CSJ nr.5 din 6.07.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 9. Însuşi faptul instruirii grupului criminal organizat, dacă acesta nu este prevăzut de partea specială a CP, conduce la răspundere penală pentru pregătirea în vederea săvârşirii acelor infracţiuni, în care scop a şi fost creat acest grup criminal (art.26 CP). 10. Săvârşirea infracţiunii de către un grup organizat serveşte pentru multe componenţe de infracţiune prevăzute în partea specială a CP drept criterii calificative (deosebit de agravante): furtul (art.186, alin.3, lit.b), jaful (art.187, alin.3, lit.b), tâlhăria (art.188, alin.3, lit.b), escrocheria (art.190, alin.3) etc. 11. În cazul săvârşirii de către un grup criminal organizat a unei infracţiuni care în partea specială a CP nu cuprinde - nici în conţinutul de bază şi nici în cel calificativ (agravat) - indicele săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat, faptul săvârşirii infracţiunii de către un grup organizat se va considera circumstanţă agravantă la numirea pedepsei, conform art.77, alin.1 CP. Articolul 47. ORGANIZAŢIA (ASOCIAŢIA) CRIMINALĂ (1) Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă

8. Având un înalt grad de organizare şi dispunând de un sistem de conspirativitate adecvat activităţii criminale la nivel naţional şi internaţional. în vederea realizării scopurilor iniţiale: de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla.. înfiinţate sub denumiri de instituţii de învăţământ. ocupă funcţii înalte în lumea de afaceri şi în aparatul de stat şi se folosesc de situaţia şi influenţa lor politică şi economică în scopuri criminale. Organizaţia (asociaţia) criminală constituie o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă. la însărcinarea acesteia. precum şi de sisteme adecvate de conspirativitate. organizaţiile criminale recurg la acţiuni majore deosebite şi variate. . una legală şi cu un anumit loc în societate. rezistente la eforturi de orice fel şi capabile să folosească tehnica modernă din dotare (automobile. Comunitatea stabilă a acestor grupuri criminale. 5. (2) Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective. în afară de statornicie. asociaţiile şi organizaţiile criminale se constituie sub denumiri legale în scopul obţinerii unor profituri maxime şi vizează domenii ori sectoare. Organizaţiile (asociaţiile) criminale pot lua diferite forme: constituite din infractori de "profesie".una ascunsă.. fundaţii etc. iar pe de altă parte . 3. societăţile. Noţiunea de grup criminal este comentată la art. şi conduse de persoane care ocupă funcţii înalte în societate şi în viaţa publică. inclusiv coruperea şi atragerea unor funcţionari guvernamentali. (3) Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează. ce implică manipularea. Activitatea organizaţiei (asociaţiei) criminale se întemeiază pe diviziune. financiare sau politice. cu bună pregătire. (6) Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor. Ea poate fi constituită din două sau mai multe grupuri criminale. ramuri rentabile. a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective. sub denumiri de firme comerciale.46 CP. în alte forme.). de mijloace şi tehnici moderne de culegere şi prelucrare a datelor şi informaţiilor. 6. Societăţile. criminală. asigurare şi executare a intenţiilor sale criminale.47 CP reglementează noţiunea de organizaţie (asociaţie) criminală. 1. a funcţiilor de administrare. (4) Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie. organizaţiile şi asociaţiile criminale implică un înalt grad de organizare interioară. în alte forme.natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla. în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice.1 art. Organizate în scopuri infracţionale. corupţia etc. 7. arme etc. 4. nave. organizaţiile şi asociaţiile criminale. Prevederile alin. între membrii organizaţiei şi structurile ei. Dotaţi cu mijloace şi tehnologii moderne. 2. aeronave. se caracterizează printr-un grad sporit de coordonare a activităţii membrilor ei. industriale etc. (5) Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire a participat. organizaţiile criminale dispun de servicii de informaţii. Persoanele selecţionate de societăţile. nelegală. în cadrul acestora fiind selectate numai persoane profesioniste. membrii acestor societăţi şi organizaţii criminale pot duce o dublă existenţă: pe de o parte. sistem bancar-valutar etc. industrie electronică. comerţ. financiare sau politice.. firme industriale şi comerciale. în vederea obţinerii de avantaje şi a realizării de interese economice. Pentru existenţa unei organizaţii (asociaţii) criminale trebuie să fie întrunite câteva condiţii prevăzute expres de legea penală.

legislatorul a prevăzut circumstanţa dată ca pe o formă expresă de liberare de răspunderea penală. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor sau a organizaţiei criminale. Ţinând cont de aceasta. în întocmirea planului săvârşirii infracţiunilor. 10. Această prevedere legală este aplicabilă chiar şi în cazul în care organizatorul sau conducătorul organizaţiei criminale nu ştia despre săvârşirea acestei infracţiuni. în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă.c) CP . fax.2 CP). alin. Numai în cazul participaţiei penale şi în urma unei înţelegeri dintre participanţi este rezonabil să vorbim despre cazurile de săvârşire de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi.b) CP . care poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire au participat (art. conform art.77 CP.vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.47 alin.h) din CP).9.3 lit. organizarea şi desfăşurarea unor afaceri comerciale şi industriale în plan naţional şi internaţional. Organizaţiile criminale au diverse direcţii de activitate: traficul şi comerţul cu stupefiante. a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective (art.6 CP). ea se echivalează cu o circumstanţă agravantă. de exemplu. la însărcinarea acesteia (art. Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează (art.). desfăşurarea traficului de valori şi valută. adică atunci când la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate au participat două sau mai multe persoane. însă.3 lit. 2. elaborarea unor scenarii pentru ocuparea posturilor în viaţa economică şi politică a societăţii prin metode şi mijloace adecvate.5). Această prevedere legală se explică prin caracterul închegat.3 CP).47.jaful etc. poştă electronică.VI al părţii generale a CP. Contribuţia membrului organizaţiei criminale la descoperirea infracţiunilor organizate se consideră circumstanţă atenuantă (art.76 lit. Excesul de autor are particularităţi specifice: există ca instituţie de drept penal doar în cazul participaţiei penale. 13. ceilalţi participanţi nu sunt pasibili de răspundere penală.47 alin. Această prevedere legală este o expresie a politicii penale în combaterea criminalităţii organizate pe toate căile legale şi recunoscute atât de legislaţia naţională. 12. EXCES DE AUTOR Se consideră exces de autor săvârşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. art. cu condiţia ca membrii organizaţiei criminale să fi acţionat în vederea realizării scopurilor propuse de organizaţia criminală. inclusiv manipularea alegerilor etc. organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie (art. art.47 alin.4 CP). 11. poştă etc. Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul organizaţiei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective. bine organizat şi prin coordonarea strictă a activităţilor membrilor organizaţiei criminale. Articolul 48. 14. iniţierea.151 alin. 1. Excesul de autor este o formă specifică de săvârşire a infracţiunii de către unul sau mai mulţi participanţi şi constă în faptul că el (ei) săvârşesc activităţi infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. bazândune pe faptul că pedeapsa pentru aceste infracţiuni este sporită şi este strict reglementată în partea specială a CP (de exemplu. prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon. În astfel de . Pentru excesul de autor. suplimentar la cele reglementate în cap. în împărţirea rolurilor între membrii organizaţiei criminale. Săvârşirea infracţiunii de către membrii organizaţiei criminale sau în interesul unei organizaţii criminale nu se consideră circumstanţă agravantă. cât şi de cea internaţională.47 alin. Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor. organizarea şi desfăşurarea unor lovituri asupra depozitelor de valori şi asupra instituţiilor bancare. Spre deosebire de membrii organizaţiei criminale.187 alin.

abuzul de serviciu etc. obligaţiuni impuse prin lege sau alte acte normative. în timpul unui atentat concomitent al mai multor persoane. 5. o daună mai mică decât consecinţele infracţionale mai grave. şi nici scopul de a i se asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. fie pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală.18 din HP CSJ nr. dar nu întreprinde nici o măsură de curmare sau împiedicare a infracţiunii) sau în prezenţa unei infracţiuni distincte (de exemplu. fie pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. Dacă un grup de persoane.). Răspunderea pentru inacţiune este posibilă doar atunci când în obligaţiunile unei persoane intră împiedicarea survenirii unor consecinţe infracţionale (de exemplu. iar acţiunile celorlalţi participanţi vor fi încadrate drept furt sau jaf. 323 CP.49 CP reglementează favorizarea nepromisă dinainte. ea fiind una din formele implicării în infracţiune. numai în cazul în care nu au fost promise din timp. dacă acestea nu sunt făcute pentru a îngreuia sau zădărnici înfăptuirea justiţiei etc. care nu pot fi incriminate celorlalţi infractori-participanţi. prin care nu se urmăreşte îngreuierea sau zădărnicirea urmăririi penale. Persoana care a cauzat victimei. prin acţiunile sale. Articolul 49. în condiţiile art. iar unul dintre participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice violenţa periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei. 4. Elementul material al favorizării constă în acţiunea de a da ajutor unui infractor. Un simplu ajutor dat unui infractor. care ajută un infractor. precum şi tăinuirea mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. săvârşind acte infracţionale suplimentare. poate fi considerată coautor la infracţiunea cu consecinţe infracţionale mai grave doar în cazul în care ea a avut intenţia atingerii acestor consecinţe mai grave. nu mai poate fi vorba de săvârşirea infracţiunii în împrejurările indicate. acţiunile acestuia vor fi încadrate în infracţiunea de tâlhărie.49 CP cuprinde atât autorul infracţiunii. cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de acţiuni violente pentru a-şi însuşi averea victimei (p. simplul fapt de a trata un infractor bolnav nu constituie infracţiune de favorizare. Însă în acest caz nu suntem în prezenţa unei favorizări. ci a unei complicităţi la infracţiune (de exemplu. a avut drept intenţie săvârşirea unui furt sau a unui jaf. organizatorul sau complicele. Prin ajutor dat pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală se înţelege ajutorul acordat infractorului în intervalul de timp încadrat în perioada de la săvârşirea infracţiunii până . judecata sau executarea pedepsei. adică o asemenea activitate intenţionată. deoarece ele nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Art. cum ar fi tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. cum ar fi instigatorul. 1. în sensul art.42 CP. fără o înţelegere stabilită dinainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii.cazuri suntem în prezenţa unei situaţii în care unul din autori. Prin inacţiuni poate fi săvârşită doar nedenunţarea.). 5. 3.07. 4. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală.5 din 6. nu constituie elementul material al favorizării (de exemplu. a judecăţii sau executarea pedepsei. cât şi pe ceilalţi participanţi la infracţiune. indicaţi în art. Persoanele care au participat împreună la săvârşirea infracţiunii nu vor răspunde pentru acţiunile unuia dintre participanţi. care a mai săvârşit o faptă neprevăzută în înţelegerea prealabilă dintre participanţi şi fără contribuţia lor. în urma înţelegerii prealabile. Noţiunea de infractor în sensul art.323. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală atrag răspunderea penală. survenite ca urmare a acţiunilor altor participanţi la infracţiune. este vădit în afara limitelor înţelegerii prealabile.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 3. judecata sau executarea pedepsei. paznicul de la un depozit vede că un infractor pătrunde în depozit. şi aceşti participanţi nu au susţinut actele respective şi nu au aderat la ele. 2. pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. Favorizarea poate fi săvârşită numai prin acţiuni. din obligaţiuni asumate în urma încheierii unui contract sau de serviciu etc. însă ţinând cont de faptul că nedenunţarea prin noua legislaţie penală a fost decriminalizată. ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.49.). FAVORIZAREA Favorizarea infractorului.

Promisiunea dinainte de favorizare a infractorului. conform art. Favorizarea infractorului poate fi efectuată prin ascunderea infractorului. urme de sânge. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală şi. înfietorii. a urmelor lăsate de mijloacele sau instrumentele infracţiunii la faţa locului. haine. a conştientizat (a prevăzut) că prin acest ajutor s-ar putea îngreuia sau zădărnici urmărirea penală. copiii înfiaţi. de administrare a probelor în faza de judecată în prima instanţă sau în căile de atac. amprente). CAPITOLUL V RĂSPUNDEREA PENALĂ Articolul 50. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici executarea pedepsei priveşte în primul rând sustragerea acestuia de la executarea pedepsei cu închisoarea sau de la plata amenzii la care a fost condamnat printr-o sentinţă definitivă. Prin tăinuire a obiectelor dobândite pe cale criminală se înţelege procurarea. 10. Există intenţie în cazul în care făptuitorul ştia că s-a săvârşit o infracţiune şi că dă ajutor unui infractor. a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală ori promisiunea din timp de procurare sau vindere a unor atare obiecte nu constituie acte de favorizare în sensul art. de tăinuire a mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. prin schimbarea formei sau a conţinutului sau distrugerea lor. 8.la trimiterea lui în judecată. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. RĂSPUNDEREA PENALĂ Se consideră răspundere penală condamnarea publică. Favorizarea infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave nu implică răspunderea penală. 12. Rude apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea sunt consideraţi părinţii. prin acordare de locuinţe. de vopsea etc. bunicul. obiectelor şi a altor valori sau mijloace dobândite de terţe persoane în urma săvârşirii infracţiunii.49 CP.). . prin tăinuirea în ascunzători a armelor infracţiunii. prin acţiunea sa. O condiţie esenţială a favorizării constă în faptul ca ajutorul acordat unui infractor să nu fie o aducere la îndeplinire a unei înţelegeri anterioare. alimente. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici judecata presupune atât întârzierea sau împiedicarea efectuării actelor de procedură penală. rezultat pe care îl urmăreşte sau îl acceptă. 15. cât şi sustragerea infractorului de la judecată.42 alin. Favorizarea are loc numai în condiţiile prevăzute în art. 6. picioare sau de alte părţi ale corpului infractorului. indiferent de termen. mijloacelor sau instrumentelor cu ajutorul cărora a fost săvârşită infracţiunea. favorizarea se săvârşeşte cu intenţie. schimbarea formei sau a conţinutului urmelor infracţiunii lăsate de mâini (de exemplu. ci acte de complicitate. 11. intervenite înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii de către infractor. 9.16 CP. Categoriile infracţiunilor sunt reglementate în art. pentru întârzierea sau eludarea urmăririi penale ori pentru sustragerea infractorului de la urmărirea penală. 14. în numele legii. documente. 13. păstrarea sau distrugerea banilor. judecata sau executarea pedepsei. atunci când prezenţa lui este obligatorie sau când s-a emis un mandat de arest preventiv. grimare etc. fraţii şi surorile drepte. mijloace de transport. Favorizarea dinainte nepromisă se referă doar la infracţiunile grave. bunica şi nepoţii (art. Favorizatorul poate impune obstacole în descoperirea probelor prin tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii. Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea. copiii.134 CP). Din punctul de vedere al laturii subiective. deosebit de grave sau excepţional de grave. ori i-ar asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii: tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii.323 CP.5 CP. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit. pe hainele infractorului sau ale jertfei sau pe alte obiecte (de exemplu. Prin tăinuire a urmelor infracţiunii se înţelege distrugerea. 7.

imediat după săvârşirea faptei şi încălcarea normei penale. Tragerea efectivă la răspundere se realizează în cadrul raportului procesual penal în scopul apărării ordinii de drept împotriva infracţiunilor.21 alin. conform art. adică în încălcarea prevederilor normelor juridice. chiar dacă în unele cauze şedinţele judiciare au fost secrete. prin răspundere penală se înţelege obligaţiunea unei persoane de a suporta o sancţiune penală din cauză că a săvârşit o infracţiune. în numele legii. În cazul răspunderii juridice se pot remarca o serie de caracteristici conferite de specificul dreptului. care-l exercită prin organele sale specializate.62-74). pe loc. Răspunderea penală. a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit. În sens larg. Răspunderea penală nu este un element al infracţiunii. Categoriile de persoane care pot fi trase la răspunderea penală sunt reglementate în art. Ea atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate. juridică.14 CP. constrângerea statală.106 CP). Pentru realizarea acesteia. morală. 2. 6. prin aplicarea sancţiunilor de drept penal care se realizează în cadrul răspunderii juridice penale. sistemul sancţiunilor din CP (art. Răspunderea penală nu se confundă însă cu raportul juridic penal în cadrul căruia.3 şi 4 CP. Condamnarea publică constă în faptul că şedinţele de judecată în cauzele penale sunt deschise. urmăreşte combaterea raţională şi eficientă a . la ele are acces publicul şi sentinţa (hotărârea) de condamnare totdeauna se pronunţă public. Conduita ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice. săvârşite cu vinovăţie şi pasibile de pedeapsă penală. al normelor şi sancţiunilor juridice. adică prin constatarea existenţei elementelor răspunderii penale şi aplicarea sancţiunilor legale. că unii membri ai societăţii încalcă legea penală prin săvârşirea unor infracţiuni. în condamnarea publică. ea se realizează. caz în care realizarea ordinii de drept penal este posibilă numai prin constrângere. în diverse grade. însă. prin intermediul răspunderii penale. consecinţa acesteia. adică acţiuni (inacţiuni) prejudiciabile. 7. Fapte infracţionale sunt acelea care întrunesc condiţiile prevăzute în art. fără îndoială. ci şi dreptul de a aplica o sancţiune penală. cat şi în mod concret (judiciar). nemijlocit. sunt: arestul preventiv (art.1. 8. condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. Răspunderea indivizilor pentru comportamentele lor poate avea forme diverse: politică. ca formă a răspunderii juridice. Individualizarea constă în activitatea de stabilire a răspunderii penale şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute pentru fiecare infracţiune atât în mod abstract (legal). 5. Măsurile de constrângere.104 CP) etc. precum şi reglementarea aplicării lor.50 CP. măsurile de constrângere cu caracter medical (art. cât şi persoane juridice. Tragerea la răspundere penală a infractorului se poate face doar de către organele de stat competente şi în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Existenţa fenomenului infracţional demonstrează. în cazurile reglementate de art. culturală. măsurile de constrângere cu caracter educativ (art. Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice care constă. Înfăptuirea ordinii de drept penal prin aplicarea constrângerii penale nu se face direct.21 CP. 4. prevăzute de legea penală. ci este efectul. Dintr-o perspectivă mai largă se poate aprecia că răspunderea juridică este o expresie specifică a ideii de responsabilitate socială în conformitate cu care fiecare om trebuie să îşi asume şi să suporte consecinţele faptelor sale. în sensul art. ele putând fi atât persoane fizice. reţinerea (art. săvârşită de o persoană cu capacitate de răspundere pentru faptele sale.99-103 CP). există din momentul săvârşirii infracţiunii şi constă în obligaţiunea infractorului de a suporta consecinţele săvârşirii ei.50 CP. sechestrarea sau confiscarea specială (art.165 CPP). religioasă. 3. În această accepţiune răspunderea penală se apropie în mare măsură de conţinutul raportului juridic penal.185 CPP). de faptul că implică. ci indirect. drept ce aparţine statului. iar sentinţele (hotărârile) de condamnare sunt pronunţate în numele legii. În sens restrâns. prin răspundere penală se înţelege nu numai obligaţiunea celui care a săvârşit o infracţiune de a suporta o sancţiune.

11.infracţiunilor prin posibilitatea adaptării acestui sistem în funcţie de particularităţile fiecărui infractor şi de gravitatea fiecărei infracţiuni. anume comiterea unei infracţiuni.1 CP reglementează temeiurile de bază ale răspunderii penale: temeiul real şi cel juridic. Explicaţia admiterii acestui temei constă în faptul că infracţiunea.. sau a unor măsuri de constrângere penală sau procedurală (de exemplu. şi din dispoziţiile de procedură penală. adică condamnarea publică de către stat a faptei prejudiciabile săvârşite şi a infractorului. sau arestul preventiv. ilegal şi fără rost. procuratura. nu poate şi nici nu trebuie să existe răspundere penală. are menirea să prevină astfel de fapte. art. reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale. de exemplu. Răspunderea penală constituie o consecinţă inevitabilă a săvârşirii infracţiunii. 10. Conform art.51 alin. şi din celelalte dispoziţii din partea generală şi din partea specială a CP. uneori deosebit de severe (cum este. statului îi aparţine dreptul şi obligaţiunea de a-i aplica acestei persoane măsuri de condamnare şi constrângere. pedeapsă sau măsuri de constrângere.60 CP (prescripţia tragerii la răspundere penală) infractorul care a săvârşit infracţiunea poate fi liberat totuşi de răspundere penală. care alcătuiesc conţinutul răspunderii penale. fiind o faptă gravă. stipulată în legea penală. componenţă prin care se stabileşte gradul de prejudiciabilitate al infracţiunii. TEMEIUL RĂSPUNDERII PENALE (1) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. detenţiunea pe viaţă sau închisoarea pe termen lung). art. iar răspunderea penală prin aplicare de pedepse. 1. anume semnele ce caracterizează elementele infracţiunii (componenţa de infracţiune): obiectul. În cazurile prevăzute de art. iar componenţa infracţiunii. Emiterea legii penale care prevede răspunderea penală pentru săvârşirea uneia sau altei fapte prejudiciabile nu generează nici o relaţie juridico-penală. pentru că la acest moment ultima este deja realizată. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii. Articolul 51.56 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii). măsurile de constrângere penală sau procedurale etc. creează o stare de prejudiciu. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii (a se vedea comentariul la art. aceste liberări pot fi efectuate numai până la pronunţarea sentinţei de condamnare. art. adică pericol social sau o stare de prejudiciu. Pornind de la cele menţionate. Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. art. Numai din momentul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni concrete. . deoarece după pronunţarea ei poate fi vorba numai de liberarea de pedeapsa penală. 2. Realizarea răspunderii penale.52 CP).). Temeiul real al răspunderii penale este un fapt juridic prescris. răspunderea penală poate fi realizată numai în cadrul naşterii relaţiilor juridico-penale. este exprimată în hotărârea de condamnare şi de aplicare a pedepsei penale corespunzătoare.57 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă). 3. adică detenţiunea pe viaţă sau închisoarea.55 CP (liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă). reţinerea etc. măsurile de constrângere cu caracter medical sau educativ (art. Noţiunea şi esenţa răspunderii penale sunt legate nemijlocit de noţiunea şi esenţa relaţiilor juridico-penale.54 CP (liberarea de răspundere penală a minorilor). dar nicidecum nu coincid. Răspunderea penală fără infracţiune ar fi o răzbunare ori un lucru arbitrar. art. Acolo unde nu există infracţiune.99-104 CP etc.59 CP (liberarea condiţionată de răspundere penală) şi art. 9. stipulată în legea penală. (2) Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. Acest punct de vedere se desprinde.15 CP. în mod implicit. Art.58 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei). Funcţiile statului de tragere la răspundere penală a persoanei care a săvârşit infracţiunea le exercită organele de urmărire penală. precum şi instanţele de judecată. subiectul şi latura subiectivă determină gradul prejudiciabil al infracţiunii. Bineînţeles. latura obiectivă.

după nivelul său de dezvoltare intelectuală şi psihologică corespunde vârstei de 14 ani.52 alin. independenţa şi integritatea teritorială a RM. responsabilitatea etc.art. Componenţa de infracţiune se formează din patru grupe de semne ce caracterizează cele patru elemente ale infracţiunii.2 CP. 5. împrejurările şi stadiul de săvârşire a infracţiunii. Situaţia este similară în cazul înlăturării răspunderii penale.). autoritatea publică şi securitatea de stat în cap. suveranitatea.145 .4.XIII. La determinarea gradului prejudiciabil al infracţiunii săvârşite este necesar să fie luat în consideraţie cumulul de circumstanţe în care a fost comis actul criminal concret: forma vinovăţiei. 8. răspunderea penală şi obligaţiunea de a suporta pedeapsa sau de a răspunde penal trebuie să se facă în strictă conformitate cu legea penală. Comentariul desfăşurat al obiectului infracţiunii se dă în capitolele şi articolele concrete din partea specială a CP (de exemplu. în anumite cazuri. Legea penală mai prevede că. (2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din prezentul cod. cel al infracţiunilor incriminate de cap. În lipsa a cel puţin unui element sau semn principal al componenţei de infracţiune. art. art. gravitatea consecinţelor ei etc. lucrurile.17-22 CP (intenţia.XVII etc.II este viaţa şi sănătatea persoanei etc. drepturile şi libertăţile acesteia. obiectul infracţiunilor din cap. Numai legea penală arată când există răspunderea penală (când s-a săvârşit o infracţiune) şi când organele judiciare pot trage persoana la răspundere penală. nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute de art.172. îl constituie persoana.82 CP etc.2 CP. imprudenţa. Elementele şi semnele componenţei de infracţiune sunt reglementate în art.). recidivei. doar acela care este vinovat de săvârşirea ei.108 CP etc. dintre care două obiective: obiectul şi latura obiectivă.77 CP. bunurile sau corpul persoanei faţă de care sau împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea sau inacţiunea criminală (de exemplu. 1.art. 3. Articolul 52. orânduirea constituţională. 7. în cazul existenţei circumstanţelor atenuante.76 CP etc. şi două subiective: subiectul şi latura subiectivă. temeiul juridic al răspunderii penale lipseşte. Răspunderea penală revine totdeauna unei persoane. răspunderea penală poate fi agravată (de exemplu.) şi în alte articole ale părţii generale şi ale celei speciale ale CP. Fiecare din grupurile de infracţiuni reglementate de partea specială a CP se clasifică în capitole după obiectul generic (de grup): securitatea publică şi ordinea publică în cap. Obiectul infracţiunii constă în valorile şi relaţiile sociale împotriva cărora sunt îndreptate faptele care constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârşirea acestora. proprietatea. art. COMPONENŢA INFRACŢIUNII (1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective. stabilite de legea penală. mediul. obiectul material al infracţiunii de omor intenţionat (art. Art.) sau poate fi atenuată (de exemplu.). adică numai în cazurile şi în limitele indicate de legea penală. metoda. 6. conform raportului de expertiză judiciară psihiatrică.107 CP.51 alin. Din acest punct de vedere. care se poate face numai în limitele prevăzute de lege (de exemplu. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. amnistia . stabilite de legea penală. ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.2 CP se prevede că răspunde penal doar acela care a săvârşit fapta infracţională. Obiectul infracţiunii. este supusă răspunderii penale numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. În conformitate cu aceste prevederi legale. graţierea . O mare parte din infracţiuni au un obiect material. în cazul existenţei circumstanţelor agravante.1 CP reglementează componenţa de infracţiune ca bază juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. 2. precum şi întreaga ordine de drept. subiectul infracţiunii. Componenţa de infracţiune constă din totalitatea semnelor obiective şi a celor subiective. pacea şi securitatea omenirii. 9. vârsta. motivele. conform art. Conform art. Persoana care.51 alin. care constă în obiectele. în art.I al părţii speciale a CP îl constituie pacea şi securitatea omenirii.

tocmai din cauză că loveşte într-o valoare pe care legea o apără. socialmente periculoasă. Prin inacţiune se înţelege rămânerea în inactivitate. prevăzută de legea penală.145 CP). urmarea sau rezultatul prejudiciabil şi raportul de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă.308 CP) poate fi doar persoana care efectuează urmărirea penală. În cazul anumitor infracţiuni. Latura subiectivă constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a infractorului faţă de materialitatea faptei săvârşite. Latura obiectivă a infracţiunii constă din totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită. potrivit legii. În accepţiunea art. la momentul săvârşirii infracţiunii au atins vârsta de 16 ani. 18 CP. reglementată de art.9 CP). 8. şi urmarea sau rezultatul prejudiciabil al infracţiunii. adeseori. pe lângă condiţiile indicate deja. Obligativitatea existenţei unui rezultat. Din punct de vedere fizic. prevăzută de legea penală. orice atingere se concretizează într-o anumită acţiune sau inacţiune care. modul. adică să aibă o calitate specială. 11. În afară de persoană fizică şi juridică şi vârstă. care. o condiţie specială. mijloacele. 23 CP. pentru că orice infracţiune aduce atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi pentru că. definind formele şi modalităţile vinovăţiei. alte acte normative sau care decurg din contracte etc. cum ar fi omorul intenţionat (art. Semnul principal ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracţiuni este . comportarea umană activă. Prin inacţiune se săvârşesc astfel de infracţiuni ca lăsarea în primejdie (art. Infractorul se abţine să acţioneze în sensul îndeplinirii unei obligaţiuni de serviciu sau civice. De exemplu. pentru existenţa propriu-zisă a faptei penale sau pentru ca ea să îmbrace o formă calificată. Este vorba de un subiect special al infracţiunii. urmarea sau rezultatul este o modificare pe care acţiunea sau inacţiunea incriminată a produs-o în lumea obiectivă. cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de alin.186 CP) . refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii (art. deoarece nu la orice infracţiune valoarea socială ce constituie obiectul juridic este susceptibilă de încorporare într-un lucru.21 CP. Semnele secundare ale laturii obiective sunt timpul (art. ca semn principal al subiectului. jaful (art. Prin acţiune se înţelege activitatea fizică. o scrisoare de ameninţare folosită pentru a şantaja sau alta pentru a da sfaturi cum să fie săvârşită infracţiunea. Dintre infracţiunile lipsite de obiect material pot fi menţionate calomnia (art. Persoanele fizice care au atins vârsta de 14 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave. în textul incriminator. Nu există infracţiune care să nu producă un rezultat. denunţarea calomnioasă (art. 7. externă. 4. este prejudiciabilă.21 CP.2 art. 9. pentru ca acea faptă să constituie infracţiune. 10. Obiectul material nu trebuie confundat cu instrumentul (mijlocul) material de care infractorul s-a folosit ori s-a putut servi la comiterea faptei (de exemplu.). neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului (art. subiect al infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală (art. drept subiecţi ai infracţiunii sunt considerate persoanele fizice responsabile care.163 CP).337 CP) poate fi doar un cetăţean al RM etc. Semnele principale ale ei sunt: acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă. 5. Nu toate infracţiunile au un obiect material.200 CP). în mod obligatoriu. bun sau persoană. fiind subînţeleasă.3 şi 4 art.22. să îndeplinească. subiect al infracţiunii de trădare de Patrie (art. metoda.bunurile altei persoane etc. 6. precum şi persoanele juridice. pasivitatea.311 CP) etc. arată că acestea constau în prevederea sau lipsa de prevedere a rezultatului. impuse prin lege. În cazul infracţiunilor formale urmarea constă într-o stare de pericol care. a unei urmări e determinată implicit de dispoziţiile art.17. interzisă şi descrisă prin textul incriminator al infracţiunii. a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii. precum şi pentru infracţiunile grave. cerute de lege pentru existenţa infracţiunii.CP) îl constituie corpul persoanei. nu este menţionată. prevăzute expres de alin.21 al CP.170 CP). Prin acţiune se săvârşesc majoritatea infracţiunilor. ranga cu care a fost spartă uşa în timpul furtului etc. cel al infracţiunii de furt (art. împrejurările săvârşirii infracţiunii etc.313 CP) etc. locul săvârşirii faptei (art. este luată în consideraţie şi responsabilitatea persoanei.187 CP) etc.12 CP).). subiectului i se cere.

Ţinând cont de natura juridică a instituţiei răspunderii penale. legiuitorul a introdus modificări în privinţa modalităţilor ce servesc drept temei pentru ca persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune să poată fi liberată de răspunderea penală. a căror menire constă în faptul de a nu admite aplicarea pedepselor penale în cazurile în care este iraţională aplicarea acestora: caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite este redus şi calităţile personale ale făptuitorului oferă această posibilitate. Bineînţeles. c) renunţării de bună voie la săvârşirea infracţiunii.18 CP). Numai constatarea corectă a componenţei de infracţiune poate sta la baza calificării concrete a unei fapte conform prevederilor părţii speciale a CP.37 CP din 1961).IX CP. în timp ce în situaţia cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei infracţiunea nu se realizează prin lipsa unor trăsături esenţiale ale infracţiunii. punerea în executare a deciziei.vinovăţia. 2.337 CP) constă în dăunarea pricinuită suveranităţii. 14.17 CP) sau din imprudenţă (art.8 şi 9 art.38 CP) etc. în situaţia liberării de răspundere penală infracţiunea se realizează în toate trăsăturile sale esenţiale.19 CP). cum ar fi căinţa activă. În cazul unor infracţiuni se cere existenţa unei duble forme de vinovăţie (art. care nu au fost cunoscute legislaţiei penale anterioare. pe cale de consecinţă. Liberarea de răspundere penală se aplică numai faţă de persoanele în acţiunile cărora sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni şi se deosebesc de cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. scopul infracţiunii de trădare de patrie (art. 3. e) schimbării situaţiei. Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie doar în cazurile indicate expres în lege (art. În esenţa lor. prin textele de incriminare ale acestora sunt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi motiv.).52 alin. Prin scop al infracţiunii se înţelege obiectivul urmărit de infractor. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către instanţa de judecată în cazurile: a) minorilor.2 CP. întrucât. 1. f) liberării condiţionate. 15. componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. cauzele care înlătură răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţii. care a fost prevăzută numai în calitate de circumstanţă atenuantă (alin. Conform art.36 CP). g) prescripţiei de tragere la răspundere penală. 5. 12. CAPITOLUL VI LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ Articolul 53. Vinovăţia poate fi intenţionată (art. prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (de exemplu. liberarea condiţionată de răspundere penală. securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM etc.14 alin. b) tragerii la răspundere administrativă. d) căinţei active. sau al stării de extremă necesitate (art. Prezentul articol conţine şi unele modalităţi de liberare de răspundere penală. pentru completarea laturii subiective. cum ar fi lipsa gradului prejudiciabil al unei infracţiuni (art. care a fost prevăzută numai ca modalitate de liberare de pedeapsa penală . 13. Prin motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia infracţională şi. inviolabilităţii teritoriale. Prin liberarea de răspundere penală se prezumă renunţarea din partea statului la condamnarea şi aplicarea unei pedepse infractorilor în schimbul înlocuirii acesteia prin pedepse de ordin administrativ sau prin aplicarea unor măsuri de siguranţă cu caracter medical şi educativ.2 CP) sau lipsa vinovăţiei în cazul legitimei apărări (art. În cazul anumitor infracţiuni. 4. delimitând totodată această instituţie de instituţia liberării de pedeapsa penală prevăzută în cap.20 CP). în majoritatea cazurilor nu este obligatorie înlocuirea răspunderii penale prin alte măsuri de constrângere cu caracter extrapenal.

16 CP din 1961). în cazul în care sunt întrunite condiţiile indicate anterior. 2. Drept condiţii care ar putea servi ca temei de constatare că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale pot fi considerate diverse circumstanţe atenuante ce se referă atât la personalitatea infractorului. 2.(art. contribuţia activă la descoperirea infracţiunii.211-XV din 29.55 modificat prin Legea nr. [Art. Esenţa acestui tip de liberare de răspundere penală constă în aceea că fapta comisă rămâne a fi considerată infracţiune. sau în cazul în care această infracţiune este comisă nu pentru prima dată.05. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală.16 CP).06.114. când persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani a comis în adevăr pentru prima dată o infracţiune. cum ar fi: căinţa sinceră. c) constatarea faptului că persoana poate fi corectată fără a fi supusă răspunderii penale.(1). în vigoare din 12. dispune înlocuirea răspunderii penale cu o altă formă de răspundere juridică ce atrage aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ. (2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin. faţă de minori pot fi aplicate o serie de măsuri de constrângere cu caracter educativ. prevăzute la art. b) infracţiunea trebuie să fie uşoară sau mai puţin gravă. însă instanţa de judecată. 5. care a fost considerată drept cauză de nepedepsire a activităţii infracţionale neconsumate.X) şi specificate ca măsuri de siguranţă în art. . În corespundere cu prevederile alin. 3. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ A MINORILOR (1) Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.06. cât şi la fapta săvârşită. în conformitate cu alin. autodenunţarea.54 completat prin Legea nr.03.2 al prezentului articol.211-XV din 29.05. c) instanţa de judecată trebuie să constate că procesul de corectare a individului este posibil fără ca făptuitorul să fie supus răspunderii penale. b) comiterea infracţiunii pentru prima oară. li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ.43 CP din 1961). în vigoare din 12. Drept temei pentru aplicarea acestei modalităţi de înlocuire a răspunderii penale poate servi prezenţa cumulativă a următorilor indici: a) comiterea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.(1) li se pot aplica următoarele sancţiuni administrative: a) amendă în mărime de până la 150 unităţi convenţionale. b) arest contravenţional de până la 90 de zile.104. [Art.03] 1. Articolul 54. dar cu condiţia că pentru infracţiunea anterior săvârşită au trecut termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală sau au fost stinse antecedentele penale. 4. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ CU TRAGEREA LA RĂSPUNDERE ADMINISTRATIVĂ (1) Persoana care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere administrativă de către instanţa de judecată dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Articolul 55. Se consideră uşoară sau mai puţin gravă infracţiunea pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 2 ani sau până la 5 ani inclusiv (art. în condiţiile limitativ prevăzute de lege pentru unele infracţiuni de o gravitate redusă.03] 1. Infracţiunea se consideră comisă pentru prima oară. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate şi alte împrejurări. renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art.03. prevăzute în partea generală (cap. Aplicarea liberării de răspundere penală minorilor este posibilă numai în cazul respectării următoarelor condiţii cumulative: a) infracţiunea trebuie să fie săvârşită pentru prima oară.

Sancţiunile respective nu reprezintă o pedeapsă penală. aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 1. prin eforturi depuse pentru a înlătura rezultatul infracţiunii. benevol şi definitiv. 7. timpul. din care rezultă că el regretă fapta comisă. nu atrage după sine apariţia unei stări de repetare. (3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârşită conţine o altă infracţiune consumată. Legislaţia penală română o consideră cauză de nepedepsire a tentativei de infracţiune. a renunţat la ducerea până la capăt a acesteia. ARTICOLUL 56. Condiţia ce se referă la posibilitatea corectării persoanei fără a fi condamnată penal are la bază informaţii conform cărora făptuitorul poate fi corectat fără a i se aplica o pedeapsă. care constă în recunoaşterea faptei. ce se raportează la modul comiterii faptei. fiind incluse în această categorie infracţiuni pentru comiterea cărora pedeapsa maximă nu poate depăşi cinci ani de închisoare. 4. Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii. printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse. au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii până la capăt. iar actualul CP atestă această cauză ca o modalitate de liberare de răspundere penală. Dacă instanţa de judecată apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru înlocuirea răspunderii penale. fie comiterea repetată a unei infracţiuni. b) arest contravenţional de până la 90 de zile. atitudine care poate să se manifeste prin căinţă faţă de victimă. mijloacele. prin colaborarea în vederea descoperirii infracţiunii şi a altor participanţi la infracţiune. cu toate că instanţa poate să aprecieze negativ o atare situaţie şi să aplice pentru infracţiunea din nou săvârşită o pedeapsă mai aspră. de aceea nu atrag apariţia antecedentelor penale.3. locul săvârşirii infracţiunii etc. Comiterea din nou a unei infracţiuni. dar cu condiţia că au expirat termenele de prescripţie de tragere la răspundere penală ori sunt stinse antecedentele penale pentru infracţiunea comisă anterior ori alte condiţii ce oferă posibilitatea de a stabili că fapta nu este comisă în mod repetat. Prin comiterea pentru prima oară a infracţiunii se înţelege fie comiterea în adevăr pentru prima dată a unei infracţiuni. Această cauză este reţinută când persoana. pe parcursul executării . prin străduinţa de a acoperi paguba pricinuită. prin atitudinea acestuia faţă de organele judiciare. Unii autori au considerat renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii drept o cauză care înlătură caracterul penal al infracţiunii în urma dispariţiei intenţiei făptuitorului de a duce până la capăt activitatea infracţională începută. ţinându-se cont şi de cuantumul prejudiciului produs. cum ar fi atitudinea vinovatului. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU RENUNŢAREA DE BUNĂ VOIE LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII (1) Se consideră renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârşirea infracţiunii. dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii. (4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane. Comparativ cu legislaţia anterioară.2 CP: a) amendă în mărime de până la 150 de unităţi convenţionale.55 alin. categoria infracţiunilor pentru care poate fi dispusă înlocuirea răspunderii penale prin răspundere administrativă a fost lărgită. 6. 5. care trebuie să fie evaluat avându-se în vedere toate condiţiile concrete de săvârşire. 8. totodată. (2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea. după aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter administrativ. precum şi de caracterul prejudiciabil concret al faptei comise.

Activitatea din care ar rezulta că făptuitorul a renunţat poate să se manifeste atât prin formă pasivă (renunţarea la executarea următoarelor acţiuni). la repetarea actelor infracţionale. 4. pentru tentativă de omor în caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. 3. 5. 8. Lichidarea pagubei. Renunţarea de bună voie poate avea loc atât pe parcursul actelor de pregătire. în sensul că nu se cunoaşte cu certitudine că renunţarea se datorează unei cauze independente de voinţa făptuitorului sau unei cauze determinate de voinţa acestuia. de exemplu. 2. renunţă la comiterea în continuare a infracţiunii. remuşcarea. Renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii trebuie deosebită de căinţa activă îndreptată spre micşorarea volumului rezultatului produs. 7. conştient. nefiind constrâns de nimeni şi de nimic.4 al prezentului articol sunt formulate condiţiile speciale de liberare de răspundere penală a organizatorului. făptuitorul nu va răspunde. persoana nu poate să fie supusă răspunderii penale. 6. prin refuzul instigatorului de a plăti recompensa pentru comiterea infracţiunii etc. care lasă dubiu asupra realităţii faptelor. cât şi prin formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor de săvârşire a infracţiunii).prin măsuri active de înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin convingerea autorului de a se reţine de la comiterea infracţiunii. În acest caz persoana poartă răspundere doar pentru acţiunile săvârşite real şi cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni". teama de pedeapsă. înainte ca executarea să se fi terminat.actelor de pregătire. acordarea de ajutor în vederea cercetării infracţiunii. se consideră că este un caz de renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii. instigatorului şi complicelui infracţiunii în caz de renunţare de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii. Dacă într-o anumită situaţie există îndoială asupra motivului care l-a determinat pe făptuitor să întrerupă executarea. dacă prin toate măsurile întreprinse au preîntâmpinat comiterea activităţii infracţionale de către autor şi neadmiterea urmărilor prejudiciabile. ei vor răspunde în mod penal. de exemplu. dar numai pentru urmarea efectiv produsă dacă prin activitatea anterioară se va produce. o vătămare corporală gravă sau de orice alt grad. de exemplu . În alin.14 s-a stipulat că "refuzul benevol de a săvârşi infracţiunea de viol urmează să fie examinat ca circumstanţă care exclude răspunderea penală pentru aceste infracţiuni. dar măsurile întreprinse pot fi recunoscute de instanţa de judecată drept circumstanţe ce atenuează răspunderea penală. Renunţarea nu poate fi considerată voluntară în cazul în care făptuitorul a abandonat executarea din cauza că a întâlnit în calea sa diverse obstacole ce nu pot fi depăşite ori în urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le are asupra sa în condiţiile date nu-i permit să ducă infracţiunea la capăt. Renunţarea este benevolă atunci când făptuitorul. Însă independent de motivele care au servit ca temei pentru ca persoana să renunţe la comiterea infracţiunii. precum şi al tentativei de infracţiune. Organizatorul şi instigatorul sunt liberaţi de răspundere penală. Motivele care l-au determinat pe făptuitor să renunţe pot fi din cele mai diverse: căinţa. acte efectuate după consumarea infracţiunii. Anume din aceste considerente nu poate fi recunoscută drept renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii refuzul persoanei. după primul insucces. Renunţarea este considerată definitivă din momentul în care activitatea infracţională a fost întreruptă nu doar temporar. cât şi al tentativei de infracţiune. bănuiala că avantajele materiale ce le-ar obţine ar fi prea mici în raport cu riscul asumat etc.12. Astfel. Complicele nu va fi supus răspunderii penale dacă acesta a întreprins toate măsurile necesare şi dependente de el pentru preîntâmpinarea comiterii infracţiunii. abandonează executarea începută. dându-şi seama că poate continua activitatea infracţională. mila faţă de victimă. instigatorul nu au reuşit să preîntâmpine comiterea infracţiunii de către autor. Prin HP CSJ nr. 9. Dacă organizatorul. din proprie voinţă. Renunţarea de bună voie există numai în cazul în care conduita anterioară a făptuitorului nu întruneşte trăsăturile altei infracţiuni. sunt .38 din 20. dar pentru totdeauna. situaţia rezolvându-se în favoarea făptuitorului.1999 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale p.

(2) Persoana care. prevăzute în partea specială a CP. în alt mod. reîntoarcerea unui obiect de acelaşi fel sau compensarea sub o altă formă a pagubei pricinuite. datorită schimbării situaţiei. 1. urmează să reţinem situaţia că la data judecării cauzei se va stabili că persoana sau fapta săvârşită. c) persoana s-a autodenunţat de bună voie. se prezintă la organele abilitate pentru a-şi recunoaşte vinovăţia de comiterea unei infracţiuni. din diferite motive. 2. care anterior nu au fost cunoscute organelor de urmărire penală. datorită schimbării situaţiei. au comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă şi. localităţi sau chiar ale unui stat prin . ele fiind valabile şi pentru prezentul articol. Liberarea de răspundere penală în baza temeiurilor indicate în acest articol a fost prevăzută şi în legislaţia anterioară. Condiţia a treia presupune autodenunţarea de bună voie. în condiţiile alin. este necesară cel puţin prezenţa unuia din următoarele temeiuri: a) fapta săvârşită să nu prezinte pericolul social al unei infracţiuni datorită schimbării situaţiei în limitele unei întreprinderi.55 CP. dării de mită. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii se caracterizează prin prezentarea de date. Articolul 58. Articolul 57. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU SCHIMBAREA SITUAŢIEI Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă. a contribuit activ la descoperirea infracţiunii.57 CP. 1. b) infracţiunea comisă este uşoară sau mai puţin gravă.drept o modalitate distinctă de liberare de răspundere penală. În calitate de temei suplimentar. când persoana. În corespundere cu prevederile art. Din conţinutul legii rezultă că. a reparat prejudiciul pricinuit de infracţiune.2 include modalităţile speciale de liberare de răspundere penală. a contribuit activ la descoperirea acesteia. acte. au săvârşit infracţiunea pentru prima oară. 5. Datele respective pot să se refere atât la activitatea persoanei care se denunţă. 2. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau. trădării de Patrie etc. În noul CP este prevăzută liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă pentru pregătirea actului de terorism. societăţii. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU CĂINŢA ACTIVĂ (1) Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea. Primele două condiţii au fost deja descrise în comentariul efectuat la art. a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a reparat în alt mod prejudiciul pricinuit de infracţiune. s-a autodenunţat de bună voie. după săvârşirea infracţiunii.prin prevederile art. Dar sfera de aplicare a acestei modalităţi de liberare de răspundere penală a fost îngustată prin introducerea a două condiţii limitative: acest tip poate fi aplicat numai persoanelor care. precum de alte probe.(1). instituţii. 4.recunoscute . în primul rând. cât şi la activitatea altor persoane care au contribuit la comiterea infracţiunii. informaţii. nu mai prezintă pericol social.57 CP . Alin. în al doilea rând. Prin compensarea daunei materiale cauzate sau repararea prejudiciului pricinuit prin infracţiune se au în vedere reîntoarcerea contraechivalentului lucrului pierdut. la data judecării cauzei. se va stabili că persoana sau fapta săvârşită nu mai prezintă pericol social. statului. Temeiul aplicării liberării de răspundere penală în cazurile respective constă în posibilitatea acordată de stat persoanelor care comit astfel de infracţiuni de a evita tragerea la răspundere penală prin preîntâmpinarea cauzării unor daune grave cetăţenilor. 6. liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana a săvârşit o infracţiune pentru prima dată. a săvârşit o infracţiune de altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. 3. pentru ca o persoană să fie liberată de răspundere penală datorită schimbării situaţiei. dar din proprie iniţiativă.

Articolul 59. urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat. Se consideră că persoana nu prezintă pericol social în cazul în care nu este anterior condamnată.. care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol social. poate fi aplicată . (2) Prescripţia curge din ziua săvârşirii infracţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată. (3) În cazul săvârşirii de către persoană a unei noi infracţiuni. nu este dependentă de alcool sau droguri.(1). c) 15 ani de la săvârşirea unei infracţiuni grave. iar acesta acceptă să depună mărturii şi şă dea explicaţii referitoare la învinuirea înaintată. revocarea stării excepţionale etc. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. 3. (4) Prescripţia se va întrerupe dacă. 5. conform prezentului cod. introducerea cartelelor. fiind posibilă corectarea acesteia fără aplicarea unei pedepse penale. procurorul înaintează judecătorului de instrucţie un demers prin care solicită liberarea de răspundere penală a învinuitului. persoana va săvârşi o infracţiune pentru care. 4. b) persoana îşi recunoaşte vinovăţia. datorită schimbării situaţiei. Articolul 60. 1. 2. îmbolnăvirea gravă etc. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE RĂSPUNDERE PENALĂ În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. se căieşte sincer de comiterea infracţiunii.59 CP. PRESCRIPŢIA TRAGERII LA RĂSPUNDERE PENALĂ (1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârşirii infracţiunii au expirat următoarele termene: a) 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare.2 p.66 CPP alin. schimbarea banilor.2). În corespundere cu prevederile art. dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale. În corespundere cu prevederile art. e) 25 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave. sociale sau politice de mari proporţii. prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat.16 al prezentului CP în categoria infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt incluse infracţiunile pentru care legea penală prevede pedeapsă maximă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani inclusiv. c) persoana nu prezintă pericol. Prin recunoaştere a vinovăţiei se are în vedere situaţia în care învinuitului i s-a explicat dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa (art. Dacă există temeiurile enunţate. b) 5 ani de la săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave. nu mai sunt necesare aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter penal faţă de persoana respectivă. procedura în cauza penală urmează a fi încetată. liberarea condiţionată de răspundere penală este posibilă în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii cumulative: a) persoana este pusă sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. b) persoana să înceteze a mai fi social-periculoasă datorită schimbării situaţiei şi condiţiilor exterioare de activitate în care ea se afla în momentul comiterii infracţiunii. fiindcă. care permit ca un anumit tip de infracţiuni să-şi piardă concret pericolul social al unei infracţiuni. fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. prin alte condiţii care exclud săvârşirea unor noi infracţiuni analogice. stabilindu-se faţă de învinuit una sau mai multe obligaţiuni care urmează să fie îndeplinite pe parcursul termenului de suspendare a urmăririi penale. Atare condiţii pot fi înrolarea persoanei în armată. Procedura de suspendare condiţionată de răspundere penală se dispune pe un termen de până la un an. d) 20 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave.întreprinderea unor reforme economice. 3. o dată cu expirarea acestui termen. cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală. În situaţia în care învinuitul respectă condiţiile stabilite.57 CP.

după trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege de la data săvârşirii infracţiunii. aplicarea prescripţiei se realizează de către instanţa de judecată şi. În cazul infracţiunilor prelungite termenul de prescripţie începe să curgă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. Cursul termenului de prescripţie se întrerupe dacă în perioada acestuia se săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care. În cazul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni excepţional de grave.I din partea . indiferent dacă aceasta a fost sau nu descoperită ori infractorul . persoana nu poate fi supusă răspunderii penale. determinată prin natura şi specia pedepsei ce poate fi aplicată pentru comiterea acesteia. moment din care începe să curgă de la început primul termen al prescripţiei. iar prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat. curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării. Calcularea prescripţiei în acest caz începe din momentul săvârşirii unei infracţiuni noi. care se referă la aplicarea prescripţiei răspunderii penale: a) expirarea termenelor indicate în lege.identificat. cu excepţia celor săvârşite contra păcii şi omenirii. Prin aceasta se are în vedere că se pierde beneficiul timpului scurs până la comiterea celei de a doua infracţiuni. c) persoana să nu se sustragă de la urmărirea penală. În cazul infracţiunii continue data începerii curgerii termenului de prescripţie se consideră momentul încetării activităţii infracţionale din care infracţiunea se consideră consumată. b) pe parcursul termenelor indicate în lege nu se va săvârşi o infracţiune de o anumită gravitate. legea stabileşte următoarele 5 tipuri de prescripţie: doi ani. douăzeci de ani. Prin prevederile art.4 al prezentului articol. cincisprezece ani.60 CP sunt stabilite trei condiţii cumulative. 6. 3. actelor de identitate etc. 7. iar curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau al autodenunţării. cinci ani. (6) Aplicarea prescripţiei faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune excepţional de gravă se decide de către instanţa de judecată. 2. care sunt imprescriptibile şi sunt stabilite prin prevederile cap. (7) Termenele prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data săvârşirii infracţiunii erau minori. În funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite. dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. Cu toate acestea. În această situaţie termenul de prescripţie pentru prima infracţiune începe să curgă simultan cu cel de-al doilea termen de prescripţie. În aceste cazuri. 4. Prescripţia răspunderii penale constă în stingerea dreptului statului de a pedepsi şi a obligaţiunii infractorului de a suporta consecinţele faptei sale. (8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii. infracţiuni de război sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. potrivit alin. Însă persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni. dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată prin schimbarea domiciliului. Prescripţia produce efecte asupra tuturor infracţiunilor.pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. Prescripţia se suspendă. dacă instanţa nu va găsi raţional de a aplica prescripţia. (5) Curgerea prescripţiei se suspendă dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. douăzeci şi cinci de ani. 5. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe 35 de ani. 1. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe un termen de 35 de ani. Aceasta înseamnă că data începerii curgerii termenului de prescripţie este ziua săvârşirii infracţiunii. poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de doi ani. Într-o asemenea situaţie timpul suspendării prescripţiei nu intră în termenul de prescripţie. Dacă instanţa nu va găsi posibilă aplicarea prescripţiei şi liberarea de răspundere penală.

se aplică . 4. al doilea . NOŢIUNEA ŞI SCOPUL PEDEPSEI PENALE (1) Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor. persoanelor care au săvârşit infracţiuni. e) cauzează anumite lipsuri şi restricţii drepturilor persoanei condamnate.. În al doilea rând. (2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. Pedeapsa penală ca măsură de constrângere statală se deosebeşte. pedeapsa: a) este instituită şi folosită numai de către stat. 6.21 CRM). deci totdeauna poartă caracter personal. disciplinar sau civil. privaţiune pentru cel care a săvârşit o infracţiune. Ca sancţiune de drept penal. în numele legii. în numele legii. apoi corectarea condamnatului. în primul rând. cât şi a altor persoane. c) este prevăzută de lege şi aplicată de instanţele de judecată. e) această măsură este aplicată numai faţă de persoana concretă care a săvârşit o infracţiune prevăzută de actualul CP. societăţii. corectarea condamnatului.99 CP) şi măsurile de constrângere cu caracter educativ (a se vedea comentariul de la art.. 3. cât şi din partea altor persoane. statului. Aplicarea pedepsei penale numai de către instanţele de judecată este o măsură de garanţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi ale persoanei concrete (art.în urma infracţiunii .2 al acestui articol este formulat pe nou scopul pedepsei penale. Alin.persoanelor care au săvârşit infracţiuni.". Numai pedeapsa penală serveşte drept temei al antecedentelor penale. d) este o măsură de corectare. d) este o măsură de represiune. f) în urma aplicării pedepsei penale persoanei respective îi sunt cauzate anumite lipsuri şi restricţii în drepturi (a se vedea dispoziţia art. b) este o sancţiune prevăzută de lege pentru o anumită încălcare a normelor de drept penal.1 al prezentului articol prevede temeiurile de drept penal şi de drept procesual-penal ale aplicării pedepsei juridice. pedeapsa penală se diferenţiază de alte sancţiuni juridice sau de constrângerea aplicată în mod contravenţional.104 CP). De exemplu. Mai întâi pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. Primul este formulat prin sintagma: "pedeapsa penală .29 DUDO. 8. 2. conform căruia individul are îndatoriri faţă de colectivitate şi este supus numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei. Restabilirea echităţii sociale presupune restabilirea drepturilor lezate . cum ar fi măsurile de constrângere cu caracter medical (a se vedea comentariul de la art.unei anumite persoane. ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor. Noţiunea de pedeapsă penală formulată de legiuitor corespunde pe deplin actelor normativ-juridice internaţionale referitoare la drepturile omului şi la comportarea cu condamnaţii. 9. 7. reîncadrarea vinovatului în societate după ispăşirea pedepsei echitabile.. în numele legii". 5. În alin.specială. ea corespunde întru totul cerinţelor art. . Persoanele vinovate de comiterea infracţiunilor indicate sunt judecate indiferent de perioada de timp care a trecut de la comiterea infracţiunii. Pedeapsa penală este definită ca o sancţiune juridică cu următoarele trăsături: a) este o măsură de constrângere statală. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor.. b) este un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului. c) se aplică numai de către instanţa de judecată. de alte măsuri de siguranţă..."se aplică de instanţele de judecată.62 CP). 1. infractorul fiind ajutat să se corecteze şi făcut să înţeleagă că trebuie să respecte legile şi normele de convieţuire socială. precum şi reîntoarcerea. CAPITOLUL VII PEDEAPSA PENALĂ Articolul 61.

a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat.1) prevede pedepsele ce pot fi aplicate persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni. d) munca neremunerată în folosul comunităţii. o restrângere a acestora. 11. g) închisoare. dă posibilitate să se ţină seama de aprecierile şi cerinţele legiuitorului referitoare la sancţiuni atunci când instanţa de judecată aplică o măsură mai blândă decât cea prevăzută pentru infracţiunea săvârşită. presupune conştientizarea de către infractor a celor săvârşite şi reîntoarcerea. în primul rând . Corectarea condamnatului. ca o măsură de constrângere şi institut de drept aplicat faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune concretă. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedepse principale. arestul. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă complementară. De asemenea. Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.3 CEDO).16 CP). a unui titlu special. ca scop al pedepsei penale.detenţiunea pe viaţă. b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. circumstanţelor acesteia şi persoanei vinovate. e) arest. închisoarea.2 CRM). a unui titlu special. c) retragere a gradului militar. nici la pedepse sau tratamente crude. Exceptând faptul că pedeapsa îndeplineşte o funcţie de constrângere. 12. Prezentul articol (alin. cât şi ca pedepse complementare. 2. ea nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. pornind.7.de către condamnaţi (prevenţia specială). 10. Pedeapsa.2 al prezentului articol corespunde cerinţelor art. inumane sau degradante. Consecutivitatea pedepselor în sistemul vizat: în primul rând. El trebuie convins că respectarea legii penale este o necesitate şi că numai prin respectarea legii el va putea evita aplicarea şi executarea altor pedepse. de bunuri. de la acest sistem (a se vedea comentariul la art. detenţiunea pe viaţă se aplică numai în calitate de pedepse principale. f) trimiterea într-o unitate militară disciplinară (pentru militarii care îndeplinesc serviciul militar în termen. Orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate şi cu respectarea demnităţii inerente persoanei umane (art.2 CP). . începând cu cele mai blânde (a se vedea comentariul de la art. din care rezultă că nimeni nu va fi supus la tortură.Echitatea socială a pedepsei se realizează atunci când faţă de persoana care a încălcat legea penală se aplică sancţiunea penală corespunzătoare gradului prejudiciabil al infracţiunii comise.5 DUDO şi art. 10 ale Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art. constituie şi un avertisment pentru alte persoane care ar putea să săvârşească infracţiuni. orientează instanţele de judecată spre determinarea pedepselor persoanelor care au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.79 CP).şi se termină cu cea mai aspră . Acest concept stipulat în alin. 1.2 CP). (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii. (4) Retragerea gradului militar. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Această concepţie se deduce din scopul legii penale (art. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR FIZICE (1) Persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă.amenda . Articolul 62. (3) Amenda.7 alin. dar şi de către alte persoane (prevenţia generală). h) detenţiune pe viaţă.24 alin. în al doilea rând. se exclude pedeapsa penală pentru una şi aceeaşi faptă (art. reîncadrarea lui în activitatea societăţii. respectiv. 13. Acest sistem de pedepse fixat de legiuitor începe cu cea mai blândă . implicând o privaţiune de drepturi.

71 CP). de o pedeapsă complementară. 4.6474 CP. deosebit de grave şi excepţional de grave. . cât şi ca pedepse complementare. caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. Prin pedeapsă principală se înţelege acea pedeapsă pe care instanţa de judecată o poate aplica în singularitate pentru fapta penală săvârşită. Pentru prima dată în CP al RM legiuitorul a prevăzut anumite pedepse faţă de persoanele juridice care desfăşoară activităţi de întreprinzător. aplicarea lui umană şi constă în corespunderea pedepsei cu fapta săvârşită. 8. închisoarea. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei. CATEGORIILE PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător li se pot aplica următoarele pedepse: a) amendă. 3. 2.7 CP). (2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. În afară de pedepsele nominalizate.74 CP). b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Amenda este aplicată de instanţa de judecată persoanelor juridice ca pedeapsă principală (a se vedea comentariul la art. Articolul 64.64 CP). în anumite cazuri prevăzute pentru infracţiunea concretă.73 CP). Lichidarea persoanei juridice de asemenea poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală. acest sistem permite instanţelor de judecată aplicarea celor mai exigente pedepse faţă de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor grave.2 determină în mod direct numai pedepsele principale. c) lichidare. 6. (3) Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atât ca pedepse principale. Pedeapsa complementară este acea care îndeplineşte rolul de completare a represiunii şi este aplicabilă numai după o pedeapsă principală. în categoria pedepselor principale pot fi aplicate amenda şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. 1. Articolul 63. 68. În sentinţă este necesar să reflectăm detaliat circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea vinovatului. Pedeapsa principală poate fi însoţită.Sistemul pedepselor penale reflectă pe deplin principiul echităţii sociale. 5. Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată de către instanţa de judecată ca pedeapsă principală sau complementară (a se vedea comentariul la art. luând în consideraţie circumstanţele infracţiunii şi personalitatea celui vinovat (a se vedea comentariul la art. arestul. Concomitent aceste măsuri pot fi aplicate şi în calitate de pedepse complementare. 7. Totodată. precum şi datele ce-l caracterizează pe inculpat care au fost dovedite la examinarea cauzei în instanţa de judecată şi luate în consideraţie la determinarea pedepsei. Acestea sunt: munca neremunerată în folosul comunităţii. O parte din categoriile pedepselor enumerate în acest articol nu pot fi aplicate unor persoane condamnate (a se vedea comentariul la art. detenţiunea pe viaţă. 4. dar şi în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea comentariul la art. Conţinutul şi comentariile noţiunilor respective se vor citi în context cu cele de la art.67. (2) Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală. AMENDA (1) Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. Alin. 3.

(3). 5. educarea. suma amenzii este prevăzută în unităţi convenţionale.64 modificat prin Legea nr.154. luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii. (7) În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului.21 alin. a cărei esenţă constă în achitarea de către condamnat în contul statului a unei anumite sume de bani. în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite.(3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1. Pentru infracţiunile comise din interes material cuantumul amenzii pentru persoanele fizice poate ajunge până la 5. Cuantumul special al amenzii este stabilit pentru fiecare infracţiune în parte. să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. 156 CP). (6) Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare. Amenda este o pedeapsă principală sau complementară pecuniară. 6. Pentru o anumită stabilitate. Aici legiuitorul a accentuat că la determinarea mărimii amenzii trebuie să avem în vedere caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. de exemplu. . 155. cuantumul căreia este stabilit de legea penală pentru anumite infracţiuni.000 de unităţi convenţionale. calculându-se o lună de arest sau închisoare pentru 50 unităţi convenţionale. precum şi în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă (art. instanţa de judecată poate. Cuantumul general al amenzii pentru persoanele juridice este stabilit în limitele de la 500 până la 10. (5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară.68 sau 70. Suma amenzii se înlocuieşte cu arest sau închisoare. Pornind de la cele expuse.67.000 unităţi convenţionale. mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500 la 10. 2.000 unităţi convenţionale. Amenda ca pedeapsă principală poate fi folosită. (4) În cazurile prevăzute la art. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de la achitarea amenzii fixate. 3. Ca pedeapsă principală amenda este prevăzută drept alternativă a altor tipuri de pedepse (a se vedea. potrivit prevederilor art. Cuantumul general al amenzii pentru persoanele fizice este stabilit în limitele 150-1.79 CP). ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat. luându-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. mărimea amenzii trebuie stabilită în aşa mod ca să nu-l pună pe infractor în situaţia de a nu-şi îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea. totodată ţinându-se cont de situaţia materială a celui vinovat.000 de unităţi convenţionale. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu arest sau închisoare în limitele termenelor prevăzute la art. [Art.305-XV din 11 iulie 2003] 1. b) mărimea daunei cauzate. învăţătura persoanelor faţă de care are asemenea obligaţiuni legale.000 unităţi convenţionale. iar pentru infracţiunile comise din interes material până la 5. În aceste cazuri suma concretă se apreciază în funcţie de: a) caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. c) situaţia economico-financiară a întreprinderii. 4. în cazurile aplicării de către instanţa de judecată a unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea concretă (art. în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendă. art. 92 CP). de mărimea daunei cauzate. de asemenea.000 de unităţi convenţionale.

ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. Achitarea amenzii de către condamnat se efectuează în termenul stabilit de către instanţa de judecată şi documentele de confirmare a acesteia urmează a fi prezentate instanţei. 16. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. fără motive obiective. la cererea condamnatului. ţinând cont de caracterul infracţiunii săvârşite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activităţi. instanţa de judecată trebuie să se bazeze pe cerinţele ca pedeapsa să poată fi executată. condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.5 art. motivul acesteia. 13. (3) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară şi în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracţiunile din Partea specială a prezentului cod. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia (a se vedea comentariul la p. instanţa de judecată va considera imposibilă păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. fapt care va conduce implicit la îngreuierea vieţii condamnatului. în funcţie de suma amenzii. 8. (4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii. a amenzii condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. Funcţia de constrângere a pedepsei prin amendă poate fi realizată şi prin micşorarea patrimoniului persoanei vinovate. Articolul 65. calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată pentru 50 de unităţi convenţionale de amendă.5 al prezentului articol. instanţa de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. PRIVAREA DE DREPTUL DE A OCUPA ANUMITE FUNCŢII SAU DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii. Amenda ca pedeapsă penală se deosebeşte de cea administrativă prin faptul că ea se stabileşte de judecată şi atrage antecedente penale. poate amâna sau eşalona plata pe un termen de până la un an (a se vedea CEx). instanţa judiciară. La aplicarea. instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii prin arest sau închisoare. (2) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani. dar şi persoana celui vinovat. 14. influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. în calitate de pedeapsă principală. 12. 9. circumstanţele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea. La înlocuirea amenzii prin arest sau închisoare se calculează o lună de arest sau închisoare pentru 50 de unităţi convenţionale neachitate. La determinarea sumei amenzii instanţa de judecată în fiecare caz concret ia în consideraţie nu numai gravitatea infracţiunii comise. la trimiterea . de către condamnat a deciziei instanţei de judecată de a achita în termen amenda stabilită. instanţa de judecată. iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la arest. conform prevederilor alin. dacă. să nu-l lipsească pe condamnat şi pe familia acestuia de mijloace de existenţă. executorul public.88 CP). 10. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă. termenul ei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. 11. În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită. În cazul în care condamnatul nu este în stare să achite amenda. să fie posibilă (reală). 15.7. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanelor juridice de la achitarea amenzii fixate. Stabilind amenda maximă (prevăzută în articolul respectiv al părţii speciale a CP).

într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale. 1. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedeapsă principală, cât şi în calitate de pedeapsă complementară. Această categorie de pedeapsă este constituită din două interdicţii diferite: privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii şi privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. 2. Interzicerea acestui drept este determinată de obicei de activitatea infracţională a condamnatului care s-a folosit de funcţia sau profesia sa ori de o anumită activitate pentru a săvârşi infracţiunea. Prin săvârşirea infracţiunii folosindu-se de funcţia, de profesia sa, condamnatul este considerat nedemn să o mai exercite în continuare, pe o anumită perioadă de timp, stabilită de instanţa de judecată, între 1 şi 5 ani. 3. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii ca măsură de pedeapsă poate fi aplicată faţă de persoanele care se află în serviciu în organele de stat sau în administraţia publică locală, precum şi faţă de cele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. 4. Măsura de pedeapsă enunţată se realizează prin rezilierea contractului de muncă între condamnat şi administraţia respectivă. Acest fapt este confirmat de inscripţiile operate în carnetul de muncă, şi anume: în ce temei, pe ce perioadă şi de la care funcţii sau activitate este îndepărtat condamnatul. 5. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate ca măsură de pedeapsă presupune interzicerea, în baza sentinţei de judecată, de a practica activitatea nominalizată de către o persoană concretă. Astfel de activitate poate fi de natura aceleia de care condamnatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii. Ea include atât activitatea de bază (serviciul), de exemplu, medicina, pedagogia, justiţia, conducerea mijloacelor de transport în bază de contract etc., cât şi activitatea în afara serviciului, de exemplu, conducerea transportului personal, vânătoarea etc. 6. Decizia de a priva condamnatul de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate este adoptată de instanţa de judecată în baza materialelor dosarului, ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care agravează răspunderea etc. (a se vedea comentariul la art.75 CP). 7. Instanţa de judecată, la emiterea sentinţei, nu poate interzice condamnatului să ocupe în genere o funcţie de răspundere, dar trebuie să nominalizeze care funcţii anume în organele de stat, ce activitate şi pe ce perioadă condamnatul nu are dreptul să le ocupe. 8. Prin dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se înţelege un post într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori o subdiviziune, filială a lor, în care persoana respectivă, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări deţine anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice (a se vedea prevederile art.123 şi 124 CP şi comentariul acestui articol). 9. Pedeapsa de privare a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă principală sau ca pedeapsă complementară la pedeapsa sub formă de amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, se execută de către serviciile de executare de la locul de trai al condamnaţilor. 10. Conform alin.3 art.65 CP, aceste două măsuri se pot aplica drept pedepse complementare şi în cazurile în care ele nu sunt prevăzute în articolele părţii speciale a prezentului cod. În aceste cazuri caracterul infracţiunii comise e determinat în funcţie de postul ocupat sau de activitatea practicată şi de posibilitatea infractorului de a le utiliza în scopul săvârşirii noilor infracţiuni. Dacă infracţiunea nu este legată de activitatea profesională, inculpatul nu poate fi privat de dreptul de a exercita această activitate. 11. Faptul că la momentul emiterii sentinţei inculpatul nu ocupa încă o anumită funcţie de stat şi nu practica activitatea cu care a fost legată infracţiunea, nu poate fi piedică pentru aplicarea acestor pedepse. Mai mult, instanţa poate aplica pedepsele enunţate şi în cazul în care infractorul îndeplinea anumite funcţii, obligaţiuni temporare la comandă sau indicaţie.

12. Modul de aplicare a pedepselor menţionate este stabilit concret în alin.4 art.65, şi anume: când ele sunt numite în calitate de pedepse complementare la amendă sau la muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul se calculează din momentul rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei), iar când ele sunt aplicate în calitate de pedepse complementare la arest, la trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau la închisoare - din momentul terminării executării pedepsei principale. Articolul 66. RETRAGEREA GRADULUI MILITAR, A UNUI TITLU SPECIAL, A GRADULUI DE CALIFICARE (CLASIFICARE) ŞI A DISTINCŢIILOR DE STAT În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii, poate retrage condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de calificare (clasificare) şi distincţiile de stat. 1. Această categorie de pedeapsă poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă complementară (a se vedea alin.4 art.62 CP). Pornind de la cerinţele alin.5 art.90 CP, ea poate fi aplicată şi în caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 2. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat poate fi aplicată în caz de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave (a se vedea comentariul de la art.16 CP), ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii şi de persoana infractorului. 3. Gradul militar este o menţiune a persoanei care îndeplineşte o anumită activitate militarizată. El se confirmă în corespundere cu Statutul Forţelor Armate şi cu Regulamentul serviciului militar persoanei concrete în timpul serviciului activ sau în retragere. 4. Titlul special este, de asemenea, o menţiune de stat acordată persoanelor respective care ocupă în modul stabilit de lege o funcţie în organele publice şi îndeplineşte anumite funcţii, atribuie anumite drepturi şi obligaţiuni. 5. Gradul de calificare (clasificare) reprezintă o anumită apreciere a persoanei, determinată în modul stabilit de organele respective în diverse domenii. 6. Distincţia de stat este menţiune de stat ce constă în aprecierea unor merite deosebite în ştiinţă, cultură, producţie etc. Ea se confirmă în modul stabilit special de şeful statului şi atrage după sine anumite drepturi, înlesniri. 7. Instanţa de judecată care a luat decizia privind retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat, în calitate de pedeapsă complementară, imediat după intrarea în vigoare a sentinţei, printr-o sesizare, aduce această decizie la cunoştinţa organului care i-a conferit condamnatului gradul, titlul sau distincţia respectivă. La sesizare se anexează şi copia sentinţei. 8. Organul respectiv va efectua modificările necesare în documentele de conferire a gradului, titlului sau distincţiei şi va lua măsurile respective de privare de dreptul de purtare şi de înlesnirile pe care le acordă aceste grade, titluri sau distincţii. Despre aceasta va fi informată instanţa. 9. Retrogradarea gradului militar poate fi aplicată nu numai persoanelor concrete în timpul serviciului activ, dar şi celor ce au trecut în rezervă. 10. Instanţa de judecată nu este în drept de a priva condamnatul de titlul sau gradul ştiinţific. 11. În caz de anulare a sentinţei de condamnare pe căile ordinare de atac în instanţa de apel sau recurs, instanţa este obligată să sesizeze organul respectiv şi să expedieze în adresa lui copia hotărârii de anulare a pedepsei. Articolul 67. MUNCA NEREMUNERATĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII (1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale. (2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi.

(3) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. (4) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vârsta de pensionare. (5) Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. [Art.67 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă principală (a se vedea art.62 alin.2 CP). Condamnatul nu va fi remunerat pentru astfel de muncă, indiferent de volumul sau calitatea acesteia, adică este o muncă gratuită. 2. Astfel de activitate se efectuează de către condamnat în afara timpului serviciului de bază sau de studii. Caracterul muncii, locul şi volumul ei sunt determinate de autorităţile administraţiei publice locale şi nu poate depăşi 4 ore pe zi. 3. În funcţie de caracterul infracţiunii săvârşite şi de persoana inculpatului, munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi stabilită pe un termen de la 60 până la 240 de ore. De obicei, această pedeapsă se aplică pentru infracţiuni uşoare şi mai puţin grave, care prevăd o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare (a se vedea art.153, 157, 202, 222, 256, 261, 288, 303, 351, 352, 357 CP) sau pentru care în calitate de pedeapsă nici nu se aplică închisoarea (a se vedea art.177, 178, 196, 199, 203, 204, 241, 249, 255, 256, 355 CP). 4. Constrângerea prin aplicarea acestei pedepse constă în faptul că munca neremunerată poartă un caracter obligatoriu pentru condamnat. 5. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii neremunerate în folosul comunităţii, pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunităţii se înlocuieşte prin arest, calculele respective fiind prevăzute în acest articol. 6. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă de către condamnat, fără motive, într-un termen rezonabil (îndelungat) a obligaţiunilor determinate de către administraţia publică locală. 7. Faptul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii corespunzătoare trebuie semnalat de către organul care execută pedeapsa în judecata care a aplicat această măsură, alăturând şi demersul de a efectua înlocuirea acestei pedepse cu una mai aspră în condiţiile legii. 8. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor indicate în alin.4 al prezentului articol, cu condiţia că la momentul examinării dosarului în judecată sunt anexate documentele respective ale condamnaţilor care certifică invaliditatea: vârsta, existenţa copiilor până la 8 ani, starea de gestaţie a femeilor etc. 9. Pedeapsa enunţată trebuie să fie ispăşită de către condamnat în termen de cel mult 18 luni de la data rămânerii definitive în vigoare a hotărârii judecătoreşti. Neîndeplinirea fără motive reale a muncii neremunerate în folosul comunităţii în termenul vizat trebuie considerată ca eschivare cu rea-voinţă de la pedeapsa numită şi atrage consecinţele indicate în alin.3 al prezentului articol. 10. În cazul în care condamnatul în timpul executării pedepsei nominalizate este recunoscut invalid de gradul I sau II, organul de executare înaintează instanţei judecătoreşti o prezentare privind liberarea de executarea ulterioară a pedepsei, iar în caz de graviditate a condamnatei prezentare privind suspendarea executării pedepsei până la naştere, apoi persoana este liberată de executare, deoarece cade sub altă interdicţie - are copil în vârstă de până la 8 ani. Articolul 68. ARESTUL (1) Arestul constă în privarea de libertate pe un termen de la 3 la 6 luni care se execută în instituţii special destinate ţinerii sub arest în condiţiile prevăzute de Codul execuţional.

poartă uniforma militară şi sunt asigurate cu hrană conform normelor stabilite în armata naţională.68 completat prin Legea nr. 5. Persoanele trimise să ispăşească pedeapsa într-o unitate militară disciplinară îşi păstrează statutul de militari. arestul nu poate fi aplicat persoanelor ce n-au împlinit vârsta de 16 ani. precum şi alte infracţiuni. 2. ţinând cont de circumstanţele concrete şi de persoana condamnatului. Pornind de la caracterul strict al acestei pedepse. găseşte de cuviinţă să aplice. (3) Arestul nu poate fi aplicat persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani. Unitatea militară disciplinară este o nouă denumire care a înlocuit sintagma batalion disciplinar din CP anterior. în cazul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la aceasta. precum şi în cazurile în care instanţa de judecată. În condiţiile actuale ale societăţii arestul poate fi aplicat în cazurile infracţiunilor uşoare. În această unitate pot fi trimişi militarii care. va avea un efect pozitiv asupra vinovatului. şi se aplică de către instanţă numai militarilor în termen şi persoanelor echivalate lor (studenţilor instituţiilor militare pentru infracţiunile săvârşite în timpul studiilor. în baza aplicării Statutelor militare. femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen. se creează condiţii speciale de executare a pedepsei pentru militarii în termen condamnaţi. Articolul 69. în cazurile prevăzute de lege. . în vigoare din 12. 5. au săvârşit infracţiuni uşoare.03. în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. chiar şi în cazurile condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art.211-XV din 29. femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară în locul închisorii nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. [Art.05.90 CP). această pedeapsă nu poate fi aplicată persoanelor care au executat anterior o pedeapsă privativă de libertate. 1. 2. 3. 6. TRIMITEREA ÎNTR-O UNITATE MILITARĂ DISCIPLINARĂ Militarilor care. iar în caz de înlocuire a muncii neremunerate cu arestul termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. 4. 3. Acestor persoane. Arestul este o nouă măsură de constrângere statală în calitate de pedeapsă principală. indiferent de termenul mic al acestuia. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului.(2) La aplicarea arestului în locul muncii neremunerate în folosul comunităţii.03] 1. termenul arestului poate fi mai mic de 3 luni. 4. găseşte de cuviinţă să aplice. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. în cazurile în care instanţa de judecată. trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe acelaşi termen.06. Aceste condiţii sunt prevăzute de legislaţia executorie. El se aplică pe un termen de la 3 până la 6 luni. în cazurile în care ele săvârşesc infracţiuni în timpul serviciului militar în termen. Conform CP. Aceasta este o unitate militară deosebită în care. Arestul aplicat militarilor se execută în camera de arest a garnizoanei respective încăpere special amenajată pentru deţinerea militarilor ce comit diverse încălcări de serviciu. pe un termen de până la 2 ani. Se presupune că regimul de izolare pentru condamnat. Trimiterea într-o unitate militară disciplinară este o pedeapsă principală. Arestul este o măsură privativă de libertate şi constă în izolarea de societate a persoanei condamnate într-un penitenciar. în timpul îndeplinirii serviciului militar în termen. au săvârşit infracţiuni li se poate aplica trimiterea într-o unitate militară disciplinară. nu li se aplică trimiterea într-o unitate militară disciplinară. separat de cel în care se execută închisoarea. Modalitatea executării arestului în camera nominalizată este reglementată de statutele militare şi de alte acte normative ale Forţelor Armate ale RM. dacă până la admiterea în aceste instituţii ei n-au trecut serviciul militar în termen). în locul pedepsei cu închisoare pe un termen de până la 2 ani. (4) Militarii execută pedeapsa cu arest în camera de arest a comenduirii militare.

În perioada executării pedepsei în unitatea militară disciplinară militarii condamnaţi. poate aplica această pedeapsă militarilor în termen în loc de închisoare. Pedeapsa în formă de închisoare. ÎNCHISOAREA (1) Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei. stabilită prin sentinţa instanţei de judecată. legiuitorul prevede liberarea condiţionată şi de această pedeapsă (a se vedea alin. 8.71 CP).5 art. izolarea de societate a persoanei fizice prin deţinerea ei pe un anumit termen în baza şi în modul stabilit de lege. iar în cazul unui cumul de sentinţe. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. În caz de înlocuire a pedepsei închisorii cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Atunci când detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu o pedeapsă mai blândă. Instanţa de judecată. prevăzute de partea specială a prezentului cod şi de persoana vinovatului. După ispăşirea pedepsei militarii se întorc în unităţile respective pentru efectuarea serviciului respectiv în termen până la executarea lui definitivă. termenul închisorii nu poate depăşi 15 ani. iar în cazul unui cumul de sentinţe. De asemenea. (3) La stabilirea pedepsei pentru o persoană care la data săvârşirii infracţiunii nu a atins vârsta de 18 ani. 4. indiferent de gradul militar şi de funcţia deţinută anterior.72 CP). (4) La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni. închisoarea constă în privarea de libertate. însă numai în cazul în care . semiînchis şi închis (a se vedea comentariul la art. DETENŢIUNEA PE VIAŢĂ (1) Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii. Închisoarea are drept scop limitarea libertăţii persoanei şi efectuarea supravegherii asupra comportamentului condamnatului. într-un penitenciar. Această pedeapsă se ispăşeşte în penitenciar de tip închis. Termenul de deţinere a condamnaţilor în închisoare este stabilit de la 6 luni până la 25 de ani în funcţie de gravitatea infracţiunii concrete. nu se aplică trimiterea într-o unitate disciplinară persoanelor angajate în Armata Naţională pe bază de contract. Timpul deţinerii condamnatului într-o unitate militară disciplinară nu intră în termenul de efectuare a serviciului militar. precum şi ofiţerilor.6. se află în situaţie de ostaşi şi poartă îmbrăcăminte şi semne de distincţie unice stabilite pentru această unitate militară disciplinară. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală ce constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii. Articolul 70. caporalilor. pe un anumit termen. (2) Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave. termenul se calculează o zi pentru o zi. Articolul 71. 2. 10. pedeapsa cu închisoare nu poate fi mai mare de 30 de ani. se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani (a se vedea comentariul la art. 1. ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. (5) În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blândă. cu titlu de graţiere. 3. se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani. 11. 7. (2) Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni la 25 de ani.91 CP). Drept categorie de pedeapsă. 9. cu titlu de graţiere. Persoanele condamnate la închisoare care nu au atins vârsta de 18 ani îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciarele pentru minori. 1. Termenul închisorii pentru ei nu poate depăşi 15 ani. se execută în penitenciare de tip deschis. Totodată. dar pe un termen ce nu depăşeşte 2 ani. în baza hotărârii instanţei de judecată. Pedeapsa definitivă în formă de închisoare în cazul unui concurs de infracţiuni nu poate fi stabilită mai mare de 30 de ani. (3) Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana condamnatului. 5. 6. Ea a fost introdusă în sistemul actual de pedepse în momentul abolirii pedepsei cu moartea (1995).

Această pedeapsă se execută în condiţiile prevăzute de lege.instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării în continuare a pedepsei şi în care condamnatul a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare.06. 17 CP). îndreptat spre educarea lor în spiritul respectării legilor. c) de tip închis. CATEGORIILE PENITENCIARELOR ÎN CARE SE EXECUTĂ PEDEAPSA CU ÎNCHISOARE (1) Pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare: a) de tip deschis. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. Conform alin. antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite.18 CP). precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă.05. Funcţionarea penitenciarului pentru minori se bazează pe principiile generale şi pe cerinţele de regim stabilite de lege. (7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată în corespundere cu legislaţia. săvârşite cu intenţie (a se vedea comentariul la art. 4. 5. adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York. de regulă.5 al prezentului articol. În penitenciare de tip închis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. Articolul 72. în vigoare din 12.03. În penitenciarul pentru minori condamnaţii în vârstă de până la 18 ani. la care RM a aderat în 1993. (4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. în aceste penitenciare este organizat un proces unic de instruire şi educaţie. (3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. 6. La detenţiune pe viaţă sunt condamnate numai persoanele care au săvârşit cu intenţie infracţiuni excepţional de grave (a se vedea comentariul la art. 3. 2. (2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă. persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoarea în penitenciare pentru minori. b) de tip semiînchis.72 completat prin Legea nr. În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă (a se vedea comentariul la art. se deţin separat de condamnaţii adulţi. (5) Persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în penitenciare pentru minori. mai puţin grave şi grave. săvârşite cu intenţie.16 alin. Această prevedere corespunde pe deplin cerinţelor Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copilului. ţinându-se cont de personalitatea condamnatului. . mai puţin grave şi grave. penitenciar de tip semiînchis şi penitenciar de tip închis.16. 3. 4.6 CP). antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. [Art. precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă. al atitudinii conştiincioase faţă de pregătirea profesională şi ridicarea nivelului de cultură generală. În scopul corijării condamnaţilor minori.03] 1.211-XV din 29. ca dovadă a realizării principiului umanismului. La această pedeapsă nu pot fi supuşi minorii şi femeile. (6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei. Pentru prima dată actualul CP a prevăzut categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea. În penitenciare de tip semiînchis îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare. 2. 7. Ele sunt: penitenciar de tip deschis.

1. 1. Articolul 74. 2. după primirea sentinţei şi realizarea ei. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. Organul respectiv. Aceste schimbări se efectuează atunci când condamnatul are o conduită ireproşabilă. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. În alte situaţii instanţa poate numi o altă pedeapsă persoanei juridice. Persoana juridică se consideră lichidată din momentul radierii ei din Registrul de Stat. În sentinţa instanţei trebuie să fie reflectat concret în ce teritoriu sau pentru ce perioadă a anului. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător trebuie aplicată ca pedeapsă numai în cazul în care instanţa de judecată va constata că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea acestei organizaţii şi prelungirea activităţii ei. 2. PRIVAREA UNEI PERSOANE JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR DE DREPTUL DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE (1) Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii. 5. 7. 3. (2) Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat. 4. de a primi subvenţii. În baza sentinţei judecătoreşti. pe cât timp şi de care activitate este privată de dreptul de a o exercita persoana juridică în cauză. o poate anula sau modifica în corespundere cu hotărârea instanţei de judecată în aşa fel ca să fie stabilite interdicţiile de a încheia anumite tranzacţii. Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată la propunerea administraţiei în corespundere cu legislaţia în vigoare. Dizolvarea persoanei juridice se efectuează conform procedurii de lichidare a întreprinderii. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se efectuează de Comisia de lichidare sau de lichidator conform legislaţiei în vigoare. informează organul fiscal şi administraţia publică locală din raza de activitate a persoanei juridice despre executarea pedepsei numite. de a primi subvenţii. Se ştie că persoana juridică efectuează activitatea de întreprinzător în baza autorizaţiei sau a licenţei de activitate eliberate de organul de stat respectiv. care a eliberat autorizaţia sau licenţa persoanei juridice. Articolul 73. CAPITOLUL VIII INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR . precum şi de prevederile art. Pentru săvârşirea infracţiunii concrete persoana juridică poate fi privată de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru care dispune de autorizaţie sau licenţă din momentul intrării în vigoare a hotărârii respective. În acest caz instanţa de judecată remite organului de stat respectiv sentinţa spre executare a pedepsei nominalizate faţă de persoana juridică recunoscută vinovată. (2) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei. comunică instanţei judecătoreşti. Organul de stat. stabilite de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinzător. LICHIDAREA PERSOANEI JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR (1) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător constă în dizolvarea acesteia.8. 4. Lichidarea acesteia se realizează prin dizolvare. prevăzută de prezentul Cod. 6. Această categorie de pedeapsă aplicată persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător este o noutate în dreptul penal al RM. 3.87 CC. cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă. înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi.

numai limita maximă a pedepsei. pentru fiecare persoană vinovată în parte. prevăzute de una şi aceeaşi sancţiune sau de partea generală a CP. Aplicarea pedepsei va fi corectă numai cu condiţia numirii acesteia în corespundere cu criteriile generale prevăzute de legislaţia penală. Acţiunea de aplicare a pedepsei penale este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. egal cu 6 luni (art. în limitele sancţiunii prevăzute de articolul concret conform căruia este calificată infracţiunea. justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti. retragere a gradului militar. iar luate împreună ele asigură corectitudinea cu care instanţa de judecată aplică pedeapsa. Acest criteriu vizează limitele sancţiunii articolului corespunzător din partea specială a CP. nu va asigura atingerea scopului pedepsei. (2) O pedeapsă mai aspră.84 şi 85 CP).114 CRM. Condiţia esenţială pentru a stabili aplicarea corectă a pedepsei constă în calificarea exactă a infracţiunii săvârşite. de persoana celui vinovat. 2.75 CP obligă instanţa de judecată să ţină cont de următoarele criterii de aplicare a pedepsei: a) pedeapsa se aplică în limitele fixate în partea specială a CP. de care este obligată să se conducă instanţa de judecată la aplicarea fiecărei pedepse.66 CP) se pot aplica şi atunci când ele nu sunt prevăzute direct în calitate de pedepse complementare în sancţiunea articolului.Articolul 75. La o sancţiune relativ-determinată instanţa este în drept a alege mărimea unui anumit tip de pedeapsă. Sancţiunile alternative. amenda .150 de unităţi convenţionale (art. din numărul celor menţionate. de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. O pedeapsă mai aspră. . Numind pedeapsa principală. 3. de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. Pedeapsa se stabileşte mai jos de limita minimă în condiţiile indicate în art. În cazul în care se constată în acţiunile persoanei o componenţă de infracţiune. instanţa stabileşte unele pedepse complementare.70 CP). Pedeapsa incorectă conduce la modificarea sentinţei sau chiar la anularea completă a ei. de regulă. de circumstanţele cauzei etc.68 CP).65 CP). Stabilirea corectă a pedepsei permite asigurarea scopurilor pedepsei. Libertatea instanţei de a numi pedeapsa depinde în mare măsură de tipul sancţiunii. din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii. Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înţeleg cerinţele (regulile) stabilite de lege. 4. de motivul acesteia. arestul . a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat (art. Toate criteriile enumerate în lege poartă un caracter independent. 1. CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI (1) Persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. În acest caz limitele minime ale pedepsei se stabilesc în baza normelor părţii generale a CP: termenul cel mai mic de închisoare. ţinând cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei. Pedeapsa trebuie interpretată de infractor ca rezultat meritat pentru activitatea sa ilegală.64 CP). pedepsele complementare în formă de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate (art. Conform sensului legii. care includ două sau mai multe pedepse. dar şi tipul pedepsei.79 CP. Legea penală acordă instanţei de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale şi a pedepsei penale. se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. între limitele minime şi cele maxime indicate în articolele din partea specială. instanţa stabileşte tipul şi mărimea pedepsei. permit instanţei să decidă nu numai mărimea. se stabileşte prin concurs de infracţiuni şi în cumul de sentinţe (art. de persoana celui vinovat. instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite. Art. Conform art.egal cu 3 luni (art. În articolele CP care prevăd infracţiuni uşoare şi mai puţin grave este indicată. a unui titlu special. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. ce depăşeşte limitele sancţiunii articolului. conform căruia se califică infracţiunea.

Aceste circumstanţe se referă la caracteristica faptei săvârşite.76 CP) ori agravante (art. pentru că infracţiunea comisă constituie doar un singur episod din comportamentul social al făptuitorului. cariera. Importanţa lor pentru determinarea pedepsei este luată în consideraţie de legiuitor la numirea sancţiunilor. prezenţa acesteia în lista circumstanţelor atenuante (art. Infracţiunea. nu se poate determina definitiv personalitatea vinovatului. Categoriile infracţiunilor contribuie la individualizarea pedepselor şi la pedepsirea infractorilor. motivele pot fi diferite: ura. scopurile personale ş. personalitatea infractorului. invidia. infracţiunile sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare.16 CP. a personalităţii infractorului. fără excepţie. comportamentul în cadrul familiei. şi una complementară. Fiecare dintre nuanţele ce caracterizează personalitatea infractorului se ia în consideraţie de către instanţa de judecată la stabilirea pedepsei şi. pe lângă cea principală. o concretizează şi o consolidează. c) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie gravitatea infracţiunii. grave. antecedentele penale şi alte activităţi de manifestare ale infractorului au un rol important în elucidarea obiectivă a personalităţii acestuia. studiile. Caracteristica deplină a personalităţii infractorului se face în baza tuturor însuşirilor fizice şi psihice ale acestuia. Condiţiile social-psihologice şi de muncă. în funcţie de caz. vârsta. ca faptă prejudiciabilă. apropiindu-se de limita minimă sau maximă. De aceea. prin normele părţii speciale şi în corespundere cu ele. se caracterizează printr-un ansamblu de trăsături morale şi/sau intelectuale prin care se remarcă în cele mai diverse circumstanţe indiferent de timpul săvârşirii infracţiunii.76 şi 77 CP. excepţional de grave. a. fiecare dintre ele micşorează sau măreşte răspunderea penală. sub aspect pozitiv sau negativ. Acest criteriu înseamnă că folosirea normelor părţii speciale cere concordanţă cu normele părţii generale. Motivul întotdeauna întrece intenţia. deosebit de grave. care se realizează. în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil. huliganismul.77 CP) nu poate servi drept temei pentru a mai agrava sau atenua pedeapsa. După conţinutul şi forma de manifestare. temperamentul. este rezultatul manifestărilor calităţilor antisociale ale persoanei infractorului. De aici necesitatea şi obligativitatea pentru instanţa care a emis sentinţa şi pentru instanţele superioare care introduc . Activitatea infracţională are la bază anumite motive şi se îndreaptă spre atingerea unor scopuri. Toate aceste împrejurări au aceeaşi importanţă şi trebuie să fie luate în consideraţie în aceeaşi măsură de către instanţa de judecată la examinarea tuturor categoriilor de infracţiuni.75 CP obligă instanţa să stabilească pedeapsa ţinând seama de circumstanţele atenuante sau agravante prevăzute de art. ce se caracterizează prin două semne: forma vinovăţiei şi mărimea sancţiunii ce prevede pedeapsa închisorii. procedând la o pedeapsă principală sau aplicând. la caracteristica personalităţii infractorului şi sunt scoase de legiuitor în afara componenţei de infracţiune. Circumstanţele atenuante sau agravante sunt prevăzute în dispoziţiile articolelor părţii speciale şi în normele părţii generale ale CP. Stabilirea motivelor şi a scopului infracţiunii are o importanţă deosebită pentru clarificarea gravităţii infracţiunii săvârşite. dacă o circumstanţă serveşte drept semn constitutiv sau calificativ al componenţei concrete de infracţiune. Prevederile părţii generale a CP se referă la toate normele din partea specială. Art. dar şi în timpul vieţii şi activităţii infractorului în alte condiţii. Pentru clasificarea infracţiunilor pe categorii legiuitorul a folosit caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei. d) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie motivul infracţiunii. Totuşi. particularităţi care s-au manifestat nu numai prin fapta comisă. a circumstanţelor atenuante sau agravante. e) la aplicarea pedepsei se ia în consideraţie personalitatea infractorului. gelozia. Atribuirea infracţiunilor la una sau altă categorie produce anumite consecinţe juridice.b) pedeapsa se aplică în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. instanţa poate numi o pedeapsă mai uşoară sau mai aspră. În corespundere cu art. f) circumstanţele atenuante sau agravante au un rol deosebit de care se ţine cont la stabilirea pedepsei. În funcţie de caracterul circumstanţelor atenuante sau agravante. legea în viaţa făptuitorului. numai în baza faptei săvârşite. datoriile civice. mai puţin grave. răzbunarea. În asemenea mod. caracterul.

fapt ce împiedică determinarea corectă a comportamentului în situaţiile de conflict. 5. Numai cu respectarea acestei cerinţe instanţa poate numi o pedeapsă corectă. Cerinţele enunţate exprimă tendinţa legiuitorului de a minimaliza posibilitatea apariţiei consecinţelor negative ale pedepsei aplicate pentru familia condamnatului. din sentimentul fals de tovărăşie (prietenie). Deseori minorii săvârşesc infracţiunea din ştrengărie. Circumstanţa ce micşorează pedeapsa are la bază principiul umanismului. Săvârşirea infracţiunii de către un minor (lit. Această regulă conţine în esenţă două cerinţe: atingerea scopului pedepsei şi corectarea vinovatului. iar psihicul acestuia este preponderent nestabil. condiţiile de trai ş. trebuie să ia în consideraţie: componenţa familiei vinovatului. Articolul 76. pentru prima dată. c) săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă. h) contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor. este privită drept circumstanţă atenuantă. precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei lui. Menţionăm că infractorul minor este predispus spre corectare mai mult decât vârstnicul.76 CP se înţelege săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. 1. repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate. g) la stabilirea pedepsei instanţa ţine cont de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului. Iritarea şi nervozitatea excesivă care însoţesc perioada de gestaţie a multor femei slăbesc controlul acestora asupra acţiunilor lor.d) art. Art.76). adică de către o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani. în sens juridic. care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. f) preîntâmpinarea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvârşite. nu întotdeauna prevede consecinţele acţiunilor sale asupra societăţii. Atenuarea pedepsei unei femei gravide este importantă pentru a ocroti sănătatea femeii şi a urmaşilor ei.2 şi 3 art. e) săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial ori din motive de compătimire.a) din art. Prin sintagma înscrisă la lit.76 CP enumără circumstanţele atenuante. g) căinţa sinceră sau autodenunţarea. prin imitare. a. Pedeapsa mai aspră.2 art. Instanţa trebuie să aleagă şi să aplice acel tip şi acea mărime a pedepsei. care se explică prin faptul că minorul are o concepţie despre lume în stadiu de formare. starea materială. Toate criteriile generale examinate la aplicarea pedepsei trebuie să fie analizate în cumul. 3. b) săvârşirea infracţiunii de către un minor. la numirea pedepsei. dacă ele au provocat infracţiunea. care să corespundă scopurilor legii. şi nu faptic.b). nu va asigura atingerea scopului scontat. Minorul.schimbări în această sentinţă de a indica în hotărârea pronunţată circumstanţele agravante sau atenuante concrete care au fost luate în consideraţie de instanţă la numirea pedepsei. stabilirea şi luarea în consideraţie a cărora este obligatorie la aplicarea pedepsei. din numărul celor menţionate. 2. 5. i) acţiunile ilegale sau imorale ale victimei.75 CP) vizează pedepsele care variază de la cele mai blânde până la cele mai aspre. În sensul acestei circumstanţe este suficient un singur copil la educarea şi creşterea cărora participă vinovatul. sub presiunea infractorilor adulţi. a integrităţii lor fizice şi psihice. poate fi stabilită numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă. în limitele prevederilor articolului. Săvârşirea infracţiunii de către o femeie gravidă (lit. Folosirea sancţiunilor alternative (alin. Pentru aceasta instanţa de judecată.c) este prevăzută drept circumstanţă atenuantă indiferent de termenul gravidităţii. Noţiunea de infracţiune uşoară sau mai puţin uşoară este elucidată în alin. j) alte împrejurări. Prezenţa copiilor minori în familia vinovatului (lit. CIRCUMSTANŢELE ATENUANTE La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante: a) săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. neavând experienţă de viaţă. 4. adică în lipsa antecedentelor penale pentru o infracţiune săvârşită mai înainte sau expirarea termenului de prescripţie. d) prezenţa copiilor minori în familia vinovatului.16 CP. .

întreprinde anumite acte prin care preîntâmpină sau înlătură consecinţele prejudiciabile care pot să apară. după răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase despre victimă făptuitorul îşi cere scuze de la acesta în faţa vecinilor. descoperă identitatea acestora şi apreciază acţiunile sale ca fapte negative. Prin toate acţiunile sale persoana vinovată se străduieşte să ajute organele de drept la stabilirea rolului fiecărei persoane care a participat la săvârşirea infracţiunii sau la descoperirea altor persoane care au participat nemijlocit la săvârşirea infracţiunii.56 CP). De exemplu. boala persoanei care săvârşeşte infracţiunea. a automobilului. de motivele de comportament ale făptuitorului. Este necesară existenţa raportului cauzal între acţiunile săvârşite şi prezenţa factorilor reali. Motivul de compătimire presupune că făptuitorul a fost împins la infracţiune din milă faţă de persoana care suferă. de un salariu mic pentru întreţinerea familiei. Această circumstanţă constă în faptul prezenţei acelui concurs de împrejurări care l-a împins la săvârşirea infracţiunii cu scopul de a înlătura sau uşura situaţia în care se află vinovatul. explică împrejurările efectuării acţiunilor sale infracţionale. dacă organele de drept nu cunoşteau acest fapt. Noţiunea de autodenunţare desemnează acţiunea de comunicare oficială către organele de drept. Căinţa sinceră sau autodenunţarea (lit.f) art. după încetarea activităţii infracţionale cu adresarea de a contribui la descoperirea infracţiunii. în timpul şi după săvârşirea infracţiunii. De exemplu. reparaţia casei de locuit. Prin căinţă sinceră vinovatul comunică din proprie iniţiativă organelor de drept despre infracţiunea săvârşită.g) înseamnă trezirea conştiinţei vinovatului şi încercarea acestuia de a se corecta. Prin săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial (lit. Contribuţia activă la descoperirea infracţiunii sau la arestarea infractorilor (lit. De exemplu. condiţii de trai nefavorabile. dar prezintă greutăţi materiale esenţiale cauzate de lipsa unui loc de muncă. dar numele cărora nu sunt . Repararea benevolă a pagubei pricinuite presupune că vinovatul. ale coparticipanţilor. Traiul împreună cu ei drept condiţie de atenuare a pedepsei nu este obligatoriu. care pot condiţiona săvârşirea infracţiunii. Prin repararea daunei cauzate se înţelege şi situaţia în care persoana vinovată îşi prezintă în mod public scuzele pe motiv de cauzare a unei daune morale. efectuată (în formă orală sau scrisă) de către persoana care a săvârşit infracţiunea. Asemenea acţiuni ale vinovatului poartă denumirea de căinţă activă.e) se înţelege un cumul de circumstanţe nefavorabile pentru persoana dată. de caracterul ei. 6. acordă ajutor material victimei pentru ca să se trateze. nu asigură copiilor susţinerea materială necesară.h) demonstrează căinţa sinceră a vinovatului care a săvârşit infracţiunea şi tendinţa acestuia de a-şi repara vina. a membrilor familiei sale sau a apropiaţilor. a decesului lor etc. Autodenunţarea poate servi oricând ca circumstanţă atenuantă. Prin preîntâmpinare de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii se înţelege înlăturarea sau micşorarea acestor urmări. 9. Circumstanţa comentată trebuie deosebită de renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii (art. 8. Astfel de acţiuni au loc atunci când vinovatul. transportarea la timp de către vinovat a victimei la o instituţie medicală ca să nu survină moartea persoanei în urma cauzării leziunilor corporale. Împrejurările grave de ordin personal sau familial sunt temporare. după ce a săvârşit infracţiunea. restituie valoarea prejudiciului cauzat. nu se ocupă de educarea lor sau a săvârşit faţă de copii anumite acţiuni penale. Existenţa copiilor minori poate să nu fie considerată circumstanţă atenuantă în cazul în care vinovatul este lipsit (decăzut) din drepturile părinteşti. fără nici o presiune asupra sa din partea cuiva sau a organelor de drept. 7. În conţinutul lit. dar şi la bărbaţii responsabili de întreţinerea copiilor. Autodenunţarea este o acţiune care facilitează descoperirea infracţiunii. furtul de bani ori a medicamentelor necesare pentru vindecarea vinovatului sau a apropiaţilor săi. omorul unei persoane care suferă de o boală incurabilă. de exemplu. Ea nu depinde de timpul care s-a scurs din momentul săvârşirii infracţiunii.76 CP legislatorul prevede 3 forme de acţiuni ale vinovatului care duc la minimalizarea consecinţelor infracţiunii şi de aceea este nevoie ca ele să fie luate în consideraţie în cadrul procesului de individualizare a pedepsei. Aceasta se manifestă prin restabilirea stării iniţiale a obiectului atentării.Această condiţie se referă nu numai la femei.

Circumstanţa considerată atenuantă şi argumentul instanţei de judecată în acest sens trebuie să fie indicate în hotărârea judecătorească. la identificarea locului unde se ascund ele. k) săvârşirea infracţiunii cu folosirea armei.(1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni. 1. a muniţiilor. n) săvârşirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate. ca formă a infracţiunii repetate. d) săvârşirea infracţiunii din motive de duşmănie sau ură socială. ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante.76) legea oferă instanţei dreptul de a lua în consideraţie şi alte circumstanţe atenuante.j) art. spre deosebire de circumstanţele atenuante.77.34. Lit. să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă. precum şi de dezordini de masă. a substanţelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită. în funcţie de caracterul infracţiunii. j) săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate. Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art. Enumerarea circumstanţelor agravante în art. Prin sintagma alte împrejurări (lit. b) provocarea prin infracţiune a unor urmări grave. are caracter exhaustiv.cunoscute. Instanţa de judecată are dreptul. rasială sau religioasă. 11. 10. Un astfel de comportament prin sine însuşi provoacă o altă persoană şi îi dă un motiv de a săvârşi infracţiunea. i) săvârşirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit. m) săvârşirea infracţiunii profitând de starea excepţională. g) instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare în săvârşirea infracţiunii. faţă de o femeie gravidă sau o persoană care se afla în stare de neputinţă. care serveşte pentru vinovat drept sursă de existenţă de bază sau esenţială suplimentară.i) exprimă sensul că anume acţiunile victimei au servit drept pretext pentru săvârşirea infracţiunii. unde sunt tăinuite bunurile sau alte lucruri preţioase care au fost sustrase în momentul săvârşirii infracţiunii. Această circumstanţă este interpretată ca atenuantă indiferent de prezenţa sau absenţa stării de afect. . c) săvârşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie. Articolul 77. l) săvârşirea infracţiunii din interes material sau cu alte intenţii josnice. a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice.a) fixează repetarea şi recidiva de infracţiune ca varietăţi ale pluralităţii de infracţiuni. CIRCUMSTANŢELE AGRAVANTE (1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante: a) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune. Sintagma acţiunile ilegale sau imorale ale victimei dacă ele au provocat infracţiunea (lit. de calamităţile naturale. h) săvârşirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei.31 CP. care nu sunt prevăzute de această normă. a mijloacelor tehnice special pregătite.în comentariul la art. (2) Dacă circumstanţele menţionate la alin. f) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti. este determinată de motive de profit. de aceea este considerată drept circumstanţă atenuantă. recidivă de infracţiuni sau săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire. e) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani. Prin săvârşirea infracţiunii sub formă de îndeletnicire trebuie înţeleasă o asemenea activitate infracţională sistematică (infracţiuni săvârşite mai mult de 3 ori) legată de îmbogăţirea ilegală. 2. naţională. iar recidiva infracţiunii . precum şi cu aplicarea constrângerii fizice sau psihice. a substanţelor nocive şi radioactive. cu tendinţa de a însuşi un câştig (avantaj) patrimonial. Îndeletnicirea infracţională.

provocarea de daune grave persoanei.42 CP). ce decurg din contractul de muncă cu întreprinderile şi organizaţiile indiferent de forma de proprietate înregistrate în modul stabilit. prin faptul săvârşirii infracţiunii.3.c) măreşte considerabil gravitatea şi pericolul daunei. informarea organelor puterii despre infracţiunile săvârşite sau în pregătire etc.176 CP). Toate formele participaţiei: simplă.. 7. aceste urmări grave trebuie să fie într-un raport cauzal cu infracţiunea săvârşită care poate fi intenţionată sau din imprudenţă. rasiale sau religioase (lit. neomenie şi cinism. Circumstanţele înscrise la lit. compusă.). maladii etc. Săvârşirea infracţiunii prin participaţie (lit. ca şi asupra unor sau altor reprezentanţi ai acestora (a se vedea comentariul la art. toate acestea nefiind în acelaşi timp semne ale componenţei de infracţiune. La aprecierea acestei circumstanţe agravante trebuie luate în consideraţie mijloacele de atragere a minorilor în activitatea infracţională. Săvârşirea infracţiunii în circumstanţele prevăzute de lit. 209.d) presupune năzuinţa vinovatului de a demonstra. 8. 5. vârsta minorului. cât şi cu alte circumstanţe care demonstrează cruzimea deosebită a . 9.e) amplifică pedeapsa.42-47 CP) au însemnătate la determinarea circumstanţei agravante. iar persoană în etate este considerat individul care a atins vârsta de pensionare. Ea se răspândeşte numai asupra persoanelor care au atins vârsta de 18 ani. iar prin noţiunea de executare a obligaţiunilor obşteşti se are în vedere îndeplinirea de către cetăţeni a îndatoririlor obşteşti care le sunt special încredinţate. Semnul deosebitei cruzimi a fost tălmăcit în practica judiciară în legătură cu examinarea cazurilor de omor intenţionat. existenţa unui dispreţ faţă de o anumită naţiune. de capacitatea scăzută de a se opune în caz de atentat. grup criminal organizat şi organizaţie criminală (a se vedea comentariile la art. religie.g) este inclusă pentru a proteja minorii de influenţa infractorilor adulţi.f) este condiţionată de activitatea de serviciu sau obştească a persoanei în raport cu care a fost săvârşită infracţiunea. . gravitatea infracţiunii la care a fost atras minorul. pieirea în masă a animalelor. 6. vârsta minoră (sub 14 ani). Motivul duşmăniei şi al urii naţionale. cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau în proporţii deosebit de mari etc. Minor se consideră copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Prin stare de neputinţă se înţelege o stare fizică sau psihică a victimei care nu-i permite să opună rezistenţă infractorului (vârstă înaintată.9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat). Noţiunea de cruzime deosebită se îmbină atât cu metodele săvârşirii infracţiunii de omor. făptuitorii mai răspunzând şi pentru participaţie la acea infracţiune la care a fost implicat sau atras minorul. Prin participaţie infractorii îşi unesc forţele. Prin stipularea de la lit. Instigatoare sunt recunoscute acţiunile care au drept scop orientarea minorului spre săvârşirea infracţiunii (a se vedea art. Infractorul tinde a înceta activitatea de îndeplinire a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti sau de a se răzbuna pentru ele. neputinţa persoanei drept circumstanţă agravantă va trebui ca infractorul să fi fost conştient de acest fapt şi să fi profitat de el la săvârşirea infracţiunii. Săvârşirea infracţiunii prin acţiuni deosebit de crude sau prin batjocorire a victimei (lit. De aceea şi circumstanţa în cauză măreşte pedeapsa. repartizează între ei rolurile.b) trebuie să se înţeleagă urmările grave care nu sunt incluse în componenţa de infracţiune în calitate de semne calificative. netipice (atipice) pentru acţiunea sau inacţiunea dată care măreşte considerabil nivelul de gravitate al infracţiunii săvârşite. Prin urmări grave se înţeleg daunele secundare (auxiliare). Instigarea minorilor la săvârşirea infracţiunii sau atragerea lor la participare la infracţiune formează întotdeauna componenţe de infracţiuni de sine stătătoare (art. rasă. precum şi acţiunile în interesele societăţii sau ale unor cetăţeni aparte (curmarea contravenţiilor.208. Pentru a recunoaşte graviditatea. acţionează coordonat cu riscul minim de a fi demascaţi. deoarece infractorul se foloseşte de starea de neputinţă a persoanelor indicate în această prevedere. 210 CP).a se vedea HP CSJ RM nr. Practica judiciară recunoaşte drept astfel de urmări: moartea oamenilor.l) probează degradarea morală profundă a vinovatului. 4. Circumstanţa agravantă prevăzută la lit. gradul influenţei infractorilor. Prin noţiunea de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu se înţeleg acţiunile oricărei persoane care se referă la funcţiile ei de serviciu.

Utilizarea celor enumerate şi a altor mijloace asemănătoare creează un real pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. pentru mediu. frica etc. Constrângerea psihică presupune diverse tipuri de ameninţare îndreptate asupra victimei sau asupra apropiaţilor ei prin aplicarea constrângerii fizice sau prin cauzarea unei daune materiale sau de alt gen (a se vedea comentariul la cap. întreprinderilor. fiind măsura temporară luată pentru normalizarea situaţiei. avariile ş. Noţiunea de dezordinile . schingiuirilor sau infracţiunea s-a săvârşit prin metode care.k) apar ca izvor de pericol sporit.j) este starea care survine în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice (beţie) sau substanţe narcotice. torturarea). de corespunderea totală sau parţială a cerinţelor reglementate de statutul mijloacelor indicate în această literă. dar şi pentru celelalte. să nu considere starea de ebrietate drept circumstanţă agravantă.m) sunt utilizate de persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de furt.). incendiile. Prin batjocorire se înţeleg acţiunile săvârşite într-o formă cinică şi brutală îndreptate asupra victimei cauzându-i suferinţe morale sau/şi psihice care-i înjosesc demnitatea. gelozia. alte substanţe toxice. forţa şi intensitatea lor. Prin folosirea armei. înecarea. substanţele otrăvitoare şi bacteriologice periculoase. cauza care a determinat persoana la săvârşirea infracţiunii. inundaţiile. Ele adeveresc faptul că persoanele care le săvârşesc sunt deosebit de periculoase. Prin circumstanţa din lit. profund) influenţează comportamentul persoanei. arderea de viu. Semnul unei cruzimi deosebite se depistează în cazurile în care. radiaţiile. iar rezultatul acestora ar putea fi catastrofal: nimicirea unor importante valori materiale. Prin stare excepţională se înţelege regimul de drept special al activităţii organelor puterii de stat şi ale autoadministrării locale. 14. După consumarea lor este necesară efectuarea unor lucrări importante de intervenţie şi restabilire. leziunilor corporale. În calitate de alte motive josnice pot să apară răzbunarea. Ebrietatea caracterizează negativ personalitatea celui vinovat.i) prin conţinutul său se contrapune infracţiunii săvârşite prin folosirea armei şi a mijloacelor enumerate la lit. 10. în funcţie de caracterul infracţiunii. partea generală). Drept mijloace care determină apariţia stării de ebrietate pot fi: alcoolul. materialele radioactive care măresc capacitatea acţiunilor distrugătoare. Circumstanţele enumerate la lit. deoarece vinovatul alege mijlocul ce creează un pericol sporit nu numai pentru persoana supusă acţiunilor făptuitorului. alunecările. Gradul beţiei fiziologice nu influenţează şi nu determină răspunderea penală a vinovatului. apă etc. invidia. mediu. instituţiilor şi organizaţiilor. 12. utilizarea unei toxine cu acţiune chinuitoare. înainte de a săvârşi infracţiunea sau în procesul săvârşirii acesteia. a. Se consideră una dintre cele mai răspândite condiţii ce contribuie la săvârşirea infracţiunii. Armele şi mijloacele săvârşirii infracţiunii indicate la lit. epidemiile. Totodată circumstanţa comentată presupune infracţiunea săvârşită prin mijloace care prezintă un prejudiciu sporit. jaf.vinovatului. înăbuşirea. În categoria calamităţilor naturale se includ cutremurele. Prin constrângere fizică se înţelege orice formă de acţiune (influenţă) fizică asupra victimei la săvârşirea infracţiunii (cauzarea loviturilor. lipsirea îndelungată de hrană.l) legea obligă instanţa de judecată să ia în consideraţie motivul. substanţele narcotice. carierismul. Starea de ebrietate nu exclude responsabilitatea persoanei. 13. au fost îmbinate cu pricinuirea unor suferinţe deosebite victimei (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale. Scopul acaparator se exprimă prin tendinţa persoanei spre profit şi îmbogăţire prin săvârşirea infracţiunii. O cruzime deosebită se poate manifesta şi prin săvârşirea infracţiunii în prezenţa rudelor apropiate ale victimei. Acestea pot fi arma de distrugere în masă.k) a articolului comentat. Orice stadiu de ebrietate (uşor. 11. când vinovatul îşi dădea seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte mari suferinţe (a se vedea HP CSJ din 15 noiembrie 1993). care pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei.III. a. victima a fost supusă torturilor. Legea acordă instanţei de judecată dreptul ca. muniţiilor şi a altor mijloace se are în vedere utilizarea fizică sau psihică a însuşirilor distrugătoare ale acestora indiferent de gradul intensităţii şi de rezultatul acţiunilor lor. cu bună-ştiinţa vinovatului. tâlhărie ş. Starea de ebrietate (lit. Baza motivatorie a acestor infracţiuni este determinată de propriul interes asupra intereselor legale ale altor persoane şi asupra celor obşteşti. Circumstanţa expusă la lit.

79. iar alin. Potrivit prevederilor alin. de care se foloseşte inculpatul pentru a săvârşi fapta penală (a se vedea comentariul la art. Articolul comentat determină urmările circumstanţelor atenuante şi ale celor agravante prevăzute de art. incendieri sau alte acţiuni violente etc. de rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii. Articolul 79. c) dacă pentru infracţiunea săvârşită se prevede detenţiune pe viaţă. precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârşite .n) sporeşte răspunderea. 1. 5. de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei. Încrederea persoanei poate fi acordată în puterea funcţiei deţinute sau în baza raporturilor contractuale. organizaţiile obşteşti şi comerciale în numele cărora acţionează el.78 privind atenuarea pedepsei se răsfrânge numai asupra pedepsei principale care poate fi redusă sau schimbată de instanţa de judecată în următoarea ordine: a) închisoarea poate fi redusă până la limita minimă prevăzută de partea specială. cât şi colaboratorii ce au anumite împuterniciri determinate. b) amenda poate fi redusă până la limita de jos indicată în sancţiunea articolului corespunzător. pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează: a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic de 10 ani. existenţa cărora. b) dacă se aplică amenda. pedeapsa complementară. dacă această limită este mai mică de 10 ani. 15.76 şi 77 CP. confuzie. 4. legate de scopul şi motivele faptei.78 CP prevede regulile indicate la individualizarea pedepsei în caz de concurs al circumstanţelor agravante şi al celor atenuante.78.1 art. distrugeri. permite instanţei de judecată să aplice pedeapsa maximă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. revoltă. (3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. pedeapsa poate fi aplicată conform prevederilor art. Alin. (2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii.285 CP). deoarece acţiunile criminale se săvârşesc într-o împrejurare benefică pentru persoana vinovată. răscoală. de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii. EFECTELE CIRCUMSTANŢELOR ATENUANTE ŞI AGRAVANTE (1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea infracţiunii. Regula prevăzută în alin. (4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante.3 art.şi în cazul existenţei circumstanţelor atenuante excepţionale. coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod nu este obligatorie. 3. APLICAREA PEDEPSEI MAI BLÂNDE DECÂT CEA PREVĂZUTĂ DE LEGE (1) Ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei. pogromuri. pedeapsa poate fi redusă până la acest minim.4 art. poate fi înlăturată.în masă presupune tulburări sociale. Vinovatul se foloseşte cu rea-credinţă de relaţiile de încredere acordate în interesul săvârşirii infracţiunii. la existenţa circumstanţelor atenuante la săvârşirea infracţiunii pedeapsa complementară poate fi înlăturată dacă este prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. 2.78 sunt prevăzute urmările circumstanţelor agravante.2 art. În alin. aceasta se poate coborî până la limita de jos. Circumstanţa indicată la lit. (5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale. Articolul 78. prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. aceasta se înlocuieşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani. la săvârşirea infracţiunii. c) detenţiunea pe viaţă poate fi înlocuită cu închisoarea în termen de la 15 până la 25 de ani. Pot să folosească încrederea acordată atât persoanele cu funcţie de răspundere. luate în consideraţie de instanţa de judecată la stabilirea pedepsei. astfel discreditând organele puterii de stat.5 .

pentru comiterea infracţiunilor grave. neenumerate în lege.76 CP.1 art. La stabilirea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege instanţa de judecată dispune de 3 variante. Compararea pedepselor după rigurozitate se face prin aprecierea locului lor în conţinutul art.3). Alin. cât şi cumulul lor. sau una mai blândă. În al treilea rând. Articolul 80. 4. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă. pedeapsa poate fi stabilită sub limita minimă prevăzută de articolul corespunzător al părţii speciale a CP. 1.79 nu se aplică persoanelor adulte în cazul săvârşirii infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiune (alin. grave şi deosebit de grave. de altă categorie. Prevederile alin. (5) Prevederile alin. dar constituind cel puţin jumătate din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită. după cum se deduce din conţinutul alin. instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală. În primul rând.62 CP. Alin. comportamentul acestuia în timpul şi după consumarea infracţiunii. prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă. deosebit de grave. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL ÎNCHEIERII ACORDULUI DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei. d) alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţei. acţionează faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni uşoare. 2. b) rolul vinovatului. ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. . instanţa de judecată poate stabili o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de articolul respectiv. 3. Stipularea din alin.3 şi 5 ale acestui articol. Termenul pedepsei sub limita minimă pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave constituie cel puţin două treimi din minimumul pedepsei prevăzute de articol pentru infracţiunea săvârşită (alin. instanţa de judecată poate să nu aplice pedeapsa complementară prevăzută ca fiind o obligaţiune. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiuni. cât şi o totalitate de asemenea circumstanţe. În al doilea rând.4 al articolului dat determină termenul pedepsei mai blânde pentru comiterea infracţiunii grave.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul infracţiunilor excepţional de grave sau în cazul recidivei de infracţiuni. dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârşită. În calitate de circumstanţe excepţionale pentru o pedeapsă mai blândă pot servi atât circumstanţele separate distincte prevăzute în art.5). 6. precum şi alte circumstanţe ce atenuează răspunderea. Temei pentru stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege serveşte existenţa unor circumstanţe excepţionale ce micşorează considerabil dauna infracţiunii săvârşite.79 CP. mai puţin grave. excepţional de grave sau a recidivei de infracţiune la judecarea persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. deosebit de grave. iar instanţa de judecată acceptă acest acord. (2) Poate fi considerată excepţională atât o circumstanţă atenuantă. constituind cel puţin jumătate din minimumul pedepsei prevăzute de partea specială pentru infracţiunea săvârşită.în grup la descoperirea acesteia. 5.1 art.79 CP concretizează conţinutul acestor circumstanţe excepţionale legându-le de: a) scopul şi motivele infracţiunii. la data săvârşirii infracţiunii. c) contribuţia activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia. nu au atins vârsta de 18 ani. (4) Persoanelor care.1 art. 7. (3) În cazul condamnării persoanelor pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave. instanţa de judecată le poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală.

2. (2) Mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate. Totodată se ia în consideraţie şi atitudinea vinovatului faţă de aceste circumstanţe. Uşurarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se întemeiază pe faptul că pregătirea şi tentativa sunt mai puţin dăunătoare decât infracţiunea consumată. 2. la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată (pregătire sau tentativă) se iau în consideraţie circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt.4 al articolului comentat se menţionează special că. după caz.80 CP prevede că pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru infracţiunea comisă. precum şi de caracterul. fără presiune. însă norma dată include în numărul lor doar acele împrejurări. care nu depind de voinţa vinovatului.504-509).1. recidivă periculoasă şi recidivă deosebit de periculoasă de infracţiuni se ţine cont de numărul. În alin. Ele pot fi cele mai diverse. În acest caz instanţa procedează la dezbateri judiciare cu privire la măsura de pedeapsă. Dacă instanţa de judecată ajunge la concluzia că recunoaşterea de către inculpat a vinovăţiei este făcută în mod liber.III. Categoriile de infracţiuni faţă de care se aplică regula dată sunt prevăzute de CPP. detenţiunea pe viaţă nu se aplică.81 CP limitează într-o anumită măsură pedeapsa pentru activitatea infracţională neconsumată. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi învinuit sau. pentru recidivă periculoasă este de cel puţin două treimi.de cel puţin trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. . nu poate depăşi trei pătrimi. conştient. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU INFRACŢIUNEA NECONSUMATĂ (1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. Dispoziţia art. 3. În conformitate cu prevederile alin. gravitatea şi urmările infracţiunilor săvârşite anterior. care s-a manifestat în acţiuni privind învingerea lor. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU RECIDIVĂ DE INFRACŢIUNI (1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă. 1. Prevederile alin. 3. gravitatea şi urmările infracţiunii noi. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă .1 al prezentului articol. (4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se aplică. (2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată. inculpat care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei sentinţe reduse. acceptă acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi admite baza faptică a infracţiunii în legătură cu care inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia. Articolul 81. Articolul 82. de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru corectarea vinovatului. caracterul. Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute în articolul corespunzător din partea specială a CP pentru infracţiunea consumată. 4. În legislaţia penală a RM această normă este inclusă pentru prima dată. Legea garantează învinuitului că recunoaşterea vinovăţiei va fi luată în consideraţie de către instanţă la stabilirea pedepsei. Procedura încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabileşte prin legislaţia procesual-penală a RM (a se vedea cap.2 şi 3 art. benevol. art. pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune. capacitatea şi pregătirea de a li se opune. (3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată. dar pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie recidivă.

2. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU PARTICIPAŢIE Organizatorul. Calificarea corectă a infracţiunii săvârşite prin participaţie. precum şi gravitatea infracţiunii. Aprecierea juridică şi calificarea acţiunilor coparticipanţilor depinde atât de forma participării. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai . nu au trecut pe calea corectării şi săvârşesc din nou infracţiuni intenţionate. în cazul recidivei periculoase .de cel puţin două treimi. gravitatea şi urmările comiterii lor. instanţa de judecată. d) caracterul. Articolul 84. adică să compare gradul de vinovăţie al unui coparticipant cu al altuia. 3. al pedepselor aplicate. asupra caracterului infracţiunii. stabilirea exactă a temeiurilor şi limitelor răspunderii coparticipanţilor creează premisele pentru aplicarea unei pedepse juste coparticipanţilor infracţiunii.75.82 CP prevede sporirea obligatorie a mărimii minime a pedepsei penale stabilite persoanelor care. Art. În afară de condiţiile (criteriile) generale de individualizare a pedepsei la participaţie. gravitatea şi urmările infracţiunii noi.34 CP.1. stabileşte pedeapsa definitivă pentru concurs de infracţiuni prin cumul.de cel puţin trei pătrimi din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute pentru infracţiunea săvârşită. Caracterul şi gradul participării la infracţiune se stabilesc de către instanţa de judecată şi se determină nu numai în funcţie de îndeplinirea formală a rolului. Acest fapt este determinat de personalitatea recidivistului şi de gravitatea acţiunilor săvârşite. Organizatorul. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI (1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale Părţii speciale a prezentului cod. instigatorul şi complicele la o infracţiune. după cum indică art. 4. Pentru recidiva simplă ea nu poate fi mai mică de jumătate. 5.42 CP. pronunţând pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte. cu referire la art. 1. instigatorul şi complicele poartă răspundere penală conform articolului ce se încriminează autorului. Acţiunea autorului (coautorilor) se califică numai în baza articolului concret din partea specială a CP. Toţi aceşti factori. fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele.83 CP. în pofida antecedentelor penale pentru infracţiuni premeditate. c) circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa pentru infracţiunea anterioară nu şi-a atins scopul. prevăzută de legea penală. dar şi de influenţa de fapt a acestei persoane asupra altor participanţi. săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. 2. b) caracterul. asupra întregii pregătiri şi săvârşiri a infracţiunii.82 prevede ordinea stabilirii pedepsei în cazul recidivei. Mărimea pedepsei depinde de modalitatea recidivei. instanţa de judecată trebuie să ţină cont de contribuţia fiecăruia dintre coparticipanţi la săvârşirea infracţiunii. 3. precum şi de prevederile art. dar pe un termen nu mai mare de 30 de ani de închisoare. laolaltă cu circumstanţele atenuante şi agravante pentru fiecare coparticipant. Alin. conlucrează la stabilirea justă a pedepsei pentru fiecare dintre coparticipanţi. Aprecierea infracţiunii săvârşite trebuie generalizată luându-se în consideraţie personalitatea vinovatului. de contribuţia ei reală la săvârşirea infracţiunii şi de alte împrejurări. atitudinea lui negativă faţă de influenţa corectării.2 al acestui articol prevede mărimea pedepsei pentru recidivă. Alin. Totodată se iau în consideraţie: a) numărul infracţiunilor săvârşite anterior. Articolul 83. recidivei periculoase şi al celei deosebit de periculoase. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii. iar pentru recidiva deosebit de periculoasă . total sau parţial. Pentru recidivă pedeapsa nu poate fi mai mică decât jumătatea celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. cât şi de rolul concret pe care l-a îndeplinit fiecare participant în procesul atentării.1 art. Noţiunea modalităţilor de recidivă menţionate în această normă este dată în art. ce cuprinde componenţa infracţiunii săvârşite în comun.

total sau parţial. Aplicarea pedepsei definitive prin concurs de infracţiuni depinde de gravitatea infracţiunilor săvârşite.multor infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave. complet sau parţial. pedeapsa definitivă poate fi stabilită şi prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. se va considera că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză.7 CP). 6. astfel de pedepse se execută de sine stătător. În cazul absorbirii. (2) La pedeapsa principală aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni poate fi adăugată oricare din pedepsele complementare prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod. după pronunţarea sentinţei.87. pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi 30 de ani. Termenul neexecutat rămâne spre ispăşire. care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de a căror săvârşire persoana a fost declarată vinovată.84 extinde cerinţele aplicării pedepsei prevăzute de norma dată şi în cazul în care. în termenul definitiv al pedepsei se include durata pedepsei executate. În acest caz. 3. Alin. 2. În acest caz. instanţa de judecată nu este în drept să folosească metoda absorbirii pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră şi poate depăşi limitele sancţiunii acelui articol al CP care prevede o pedeapsă mai aspră. şi instanţa de judecată nu va găsi temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta. de asemenea. 1. Cerinţa se bazează pe principiul individualizării pedepselor (art. Pedepsele complementare de acelaşi fel. În acest caz. În conformitate cu prevederile alin. ele se execută de sine stătător. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă a pedepsei prevăzute pentru infracţiunea mai gravă din infracţiunile săvârşite. se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. Dacă infracţiunile săvârşite prin concurs sunt infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. (4) Conform prevederilor alin.33 CP. dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni. în baza primei sentinţe. se stabilesc aparte pentru infracţiunile în cazul unui concurs. în cazul unui concurs de infracţiuni. 4. complet sau parţial. Noţiunea de concurs de infracţiuni (ideal şi real) este expusă în comentariul la art.1 art. pedeapsa definitivă poate fi stabilită prin cumul total sau parţial sau prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. în baza primei sentinţe. instanţa de judecată aplică pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte. a căror cumulare nu este prevăzută de art. (3) Dacă pentru infracţiunile care intră în concurs sunt stabilite pedepse principale de diferite categorii. Oricum pedeapsa definitivă .84 CP.2 art. în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate.4 art. după pronunţarea sentinţei. Conform alin. în corespundere cu prevederile alin.13 din 20 decembrie 1993 Cu privire la practica de stabilire a pedepsei pentru săvârşirea mai multor infracţiuni sau mai multor sentinţe). (5) În cazul unui concurs de infracţiuni. În cazul imposibilităţii cumulării diferitelor categorii de pedepse principale şi în lipsa temeiului pentru absorbirea unei pedepse de către alta.2 art. şi numai după aceea se adaugă la pedeapsa definitivă (a se vedea HP CSJ nr.87 CP. când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse. pot fi stabilite prin cumul total sau parţial. dar în limitele termenului sau ale mărimii maxime prevăzute de partea generală a CP pentru această categorie de pedepse. al pedepselor complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de Partea generală a prezentului cod pentru această categorie de pedepse. deosebit de gravă sau excepţional de gravă. pedeapsa definitivă se va stabili prin cumulul total sau parţial al pedepselor aplicate. Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul. În cazul în care concursul de infracţiuni include cel puţin o infracţiune gravă. se aplică ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă. pot fi adăugate pedepse complementare. Ele.84 CP. la pedeapsa principală. 5.(1)-(3) se stabileşte pedeapsa şi în cazul în care. de asemenea. Astfel.

3. pedeapsa cu închisoarea sau alte categorii de pedepse principale ca pedeapsă definitivă în corespundere cu alin. (4) La cumularea pedepselor. dar înainte de executarea completă a pedepsei. pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară. după pronunţarea sentinţei.84 se va aplica pedeapsa sub formă de detenţiune pe viaţă. (2) Orice parte a sancţiunii pronunţate în statul străin şi orice perioadă de detenţie provizorie executate de condamnat se deduc integral prin hotărârea instanţei de judecată privind recunoaşterea hotărârii statului străin. dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă. (4) Amenzile şi confiscările de bunuri rezultate din executarea hotărârilor unui stat străin revin Republicii Moldova. Dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimul prevăzut în legea internă. dar înainte de executarea completă a pedepsei. 2. Alin. prevăzut de art. (3) La executarea hotărârii statului străin privind aplicarea amenzii sau confiscarea unei sume de bani. .1 art.85 prevede că .85.la aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe .84 CP. La aplicarea prin concurs de infracţiuni a pedepsei sub formă de detenţiune pe viaţă. pentru că instanţa de judecată cumulează total sau parţial pedepsele aplicate în sentinţe. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL EXECUTĂRII HOTĂRÂRII UNUI STAT STRĂIN (1) La executarea hotărârii unui stat străin.2 art. fără a fi prejudiciate drepturile statelor terţe.trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită în baza primei sentinţe. Articolul 86.(2). 7. instanţa de judecată adaugă. fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărârea statului străin. săvârşeşte o nouă infracţiune.84 alin.4 art. 4. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii privind recunoaşterea hotărârii statului străin.85 CP se reglementează problema pedepsei definitive cu detenţiune pe viaţă când aceasta este stabilită prin cumul de sentinţe.3 art.3 art. 1. la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. APLICAREA PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CUMUL DE SENTINŢE (1) Dacă. Cumularea pedepselor complementare în corespundere cu alin. (3) Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată. (2) Cumularea pedepselor complementare în cazul unui cumul de sentinţe se efectuează în condiţiile art. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii pronunţate în statul străin.85 se efectuează în condiţiile alin. instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea privativă de libertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală pentru aceeaşi faptă. pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă. se utilizează în cazul în care condamnatul. instanţa de judecată va stabili cuantumul acesteia în valută naţională. Ordinea de aplicare a pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe.la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă instanţa de judecată adaugă în întregime sau parţial partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară.2 art. condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune. şi nu acea parte a pedepsei care a rămas neexecutată cu cea nouă. după pronunţarea sentinţei. fără a depăşi maximul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. Pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi termenul de 35 de ani. În acest caz. 5.85 CP. pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 35 de ani de închisoare. Articolul 85. în întregime sau parţial. În corespundere cu alin. În alin.

conform CPP.2 al acestui articol prevede că. nu corespunde cu legea penală a RM.87. dar se execută de sine stătător.1. trimiterea într-o unitate militară disciplinară. instanţa de judecată se conduce de regulile enumerate în art. Alin. fără a depăşi maximumul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. 2. o încheiere de punere în executare a pedepsei pronunţate de statul străin. Tot în favoarea condamnatului. Amenzile şi confiscările de bunuri căpătate din executarea hotărârii statului străin revin RM. persoana condamnată este transferată în RM pentru aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin.211-XV din 29. aceste pedepse sunt: arestul. b) 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Articolul 87. cu deţinerea într-o unitate militară disciplinară sau cu închisoarea. dacă cetăţeanul sau apatridul domiciliat pe teritoriul RM a fost condamnat în străinătate pentru infracţiunea săvârşită acolo. arestul şi deţinerea într-o unitate militară disciplinară. legea prevede ca pedeapsa aplicată de instanţa statului de executare să fie cât mai adecvată pedepsei statului de condamnare. ce fel de pedepse se execută de sine stătător şi modul în care sunt ispăşite acestea. Unei zile de închisoare îi corespunde o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară sau 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. prin hotărârea sa. În acest sens. aplicate prin hotărârea statului străin. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. Conform prevederilor alin.05.87 CP. În alin. 3. Prin natura sau prin durata sa această pedeapsă nu poate să o agraveze pe cea pronunţată în statul de condamnare şi nici să depăşească maximumul prevăzut de legea naţională. cumulate cu arestul. munca neremunerată în folosul societăţii.06. 4. Pentru stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe. (2) Celelalte pedepse. 2. [Art.87 sunt stabilite pedepsele care nu se cumulează cu închisoarea. La aceste pedepse se referă: amenda. a unui titlu special. Dacă genul şi durata pedepsei pronunţate în statul străin. instanţa de judecată nu va fi legată de acest minimum şi va aplica o pedeapsă corespunzătoare celei pronunţate în statul străin. instanţa. În urma soluţionării demersului de transfer. unei zile de închisoare îi corespunde: a) o zi de arest sau o zi de deţinere într-o unitate militară disciplinară. termenul de pedeapsă care urmează să fie ispăşit în RM.03. a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat. Prin acordul bilateral al RM cu statul străin respectiv sau în baza tratatului multilateral respectiv la care ambele state sunt parte. instanţa de judecată verifică legea penală a RM care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu cea comisă de condamnat. Când este vorba de executarea amenzii sau de confiscarea unei sume de bani. retragerea gradului militar. din pedeapsa aplicată de instanţa naţională se va scădea pedeapsa sau partea din pedeapsa executată în străinătate pentru aceeaşi infracţiune.03] 1. în vigoare din 12.86.87 modificat prin Legea nr. 3. se execută de sine stătător. categoria şi termenul pedepsei principale şi a celei complementare.2 art. Conform prevederilor alin. aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii. o poate adapta la pedeapsa prevăzută de legea naţională pentru infracţiuni de acelaşi gen. precum şi perioada de detenţie provizorie executată de condamnat. Articolul comentat reglementează ordinea de executare a pedepsei pronunţate de instanţa de judecată a unui stat străin pe teritoriul căruia a fost săvârşită o infracţiune de către un cetăţean al RM sau apatrid ce domiciliază permanent pe teritoriul RM. în care este indicat ce fel de pedepse pot fi cumulate. . instanţa de judecată naţională stabileşte cuantumul acesteia în valută naţională.1 art. MODUL DETERMINĂRII TERMENULUI PEDEPSEI DEFINITIVE ÎN CAZUL CUMULĂRII DIFERITELOR PEDEPSE (1) La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe.1 art. dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimumul sancţiunii prevăzute de legea internă. cum ar fi sancţiunea cu privarea de libertate. instanţa de judecată adoptă. la cumularea diferitelor modalităţi de pedepse principale ce ţin de închisoare.

Articolul 88. se admite calcularea acestora în zile. de arest. Din sensul alin. în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii.1. Dacă termenul este stabilit în zile. iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii .88 este special stabilită ordinea computării duratei arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoarea. În alin.5 art. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii. (4) Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare. Prin computare se înţelege scăderea din durata de executare a unei pedepse privative de libertate a timpului reţinerii sau al arestului preventiv. calculându-se o zi pentru o zi. la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii.88 modificat prin Legea nr. la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii. (5) Condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii .calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii .211-XV din 29. Articolul comentat reglementează ordinea calculării termenelor pedepsei. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă. Acest timp se include în termenul pedepsei sub formă de închisoare. Alin. se admite calcularea acestora în zile. (2) La computarea sau cumularea pedepselor menţionate la alin.13 CP). a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită . pentru infracţiunea săvârşită în străinătate se includ în termenul pedepsei. 2. deţinerii într-o unitate militară disciplinară şi al arestului. instanţa de judecată.88 reglementează problema computării timpului aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei.1 art. dacă termenul este stabilit în ani sau în luni. 5. [Art. în cursul executării pedepsei. urmează un tratament spitalicesc se include în durata executării pedepsei. (3) Timpul aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei se include în termenul închisorii. precum şi cu înlocuirea pedepsei.06. cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii.03.în ore. deţinerea într-o unitate militară disciplinară şi al arestului. calculându-se o zi pentru o zi. 4. în vigoare din 12. CALCULAREA TERMENELOR PEDEPSEI ŞI COMPUTAREA ARESTULUI PREVENTIV (1) Termenele de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur boala. a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. trebuie să fie indicată ora de când începe curgerea termenului pedepsei.4 art. la aplicarea pedepsei condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare. el se încheie în ultima zi a anului sau a lunii expirate. 3. de trimitere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani. Prin urmare. de deţinere într-o unitate militară disciplinară şi de închisoare se calculează în luni şi ani. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia. calculându-se zi pentru zi.în ore. calculându-se o zi pentru o zi. fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei.05. precum şi la înlocuirea pedepsei.88 se deduce că. şi computarea pedepsei. La computarea sau cumularea pedepselor menţionate în alin. acestea se includ în termenul pedepsei în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii (art. aplicate prin hotărâre a instanţei de judecată. Alin. iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii . de arest. Tot la acea oră persoana trebuie să fie liberată de pedeapsă.88 stabileşte că termenele de pedepse ca privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. (6) Timpul în care condamnatul. aplicate conform sentinţei instanţei de judecată.(1).3 art.03] 1. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. aplicate prin hotărârea instanţei de judecată pentru infracţiunea săvârşită în străinătate.calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

e) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei. va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat.6 art.89 CP) a stabilit 7 categorii de liberare de pedeapsa penală (a se vedea comentariul la art. ea poate fi liberată de executarea reală. care dau dovadă de corectare şi reeducare. persoana care a săvârşit o infracţiune a recunoscut vinovăţia. b) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. (2) Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin: a) condamnarea cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. Timpul în care condamnatul urmează un tratament spitalicesc în cursul executării pedepsei cu închisoarea se include în termenul executării pedepsei. Condiţia reparării . Deci persoanei i se determină o anumită pedeapsă reală şi totodată ea este liberată de executarea ei. 1.88). Legea penală (alin. Aceasta înseamnă că dacă. la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau la stabilirea pedepsei de trimitere într-o unitate militară disciplinară. Articolul 90. a pedepsei penale pronunţate prin hotărâre a instanţei de judecată. g) amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani. prin comportare exemplară şi muncă cinstită. 2. în termenul de probă pe care l-a fixat. instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă. Legislaţia penală în vigoare prevede şi posibilitatea liberării condamnaţilor de pedeapsa penală numită. la momentul examinării cauzei în judecată. fapt constatat în cursul executării pedepsei. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă (alin. f) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave. a reparat prejudiciul cauzat şi nu mai prezintă pericol pentru societate. NOŢIUNEA ŞI CATEGORIILE LIBERĂRII DE PEDEAPSA PENALĂ (1) Prin liberare de pedeapsa penală se înţelege eliberarea persoanei care a săvârşit o infracţiune de la executarea reală.90-98 CP). parţială sau totală. instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Liberarea de pedeapsa penală se aplică numai de către instanţa de judecată şi numai faţă de acele persoane.comandamentul militar respectiv. instanţa de judecată. îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia. parţială sau totală a pedepsei pronunţate prin hotărârea instanţei de judecată. cu excepţia cazului în care condamnatul şi-a provocat el însuşi boala. (2) Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani. 6. condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi.activitate. 3. În acest caz. indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv. ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. instanţa de judecată. CONDAMNAREA CU SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI (1) Dacă. iar asupra comportării militarilor . d) liberarea de pedeapsă a minorilor. CAPITOLUL IX LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ Articolul 89. c) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente. (3) În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat daune.2 art.

poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea instanţei de judecată. instanţa de judecată. încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publică. condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă. condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică. instanţa de judecată. d) să acorde o susţinere materială familiei victimei. e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă.90 modificat prin Legea nr. pornind de la cauza concretă examinată. în întregime sau parţial. (4) Persoanelor care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. precum şi în cazul recidivei.03] 1. (9) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă în cazul în care prejudiciile au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.integrale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. pot fi stabilite pedepse complementare. însă. (6) Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. b) să nu frecventeze anumite locuri. ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită. . obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. (10) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată. ea (judecata) poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. (5) În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat. instanţa de judecată.211-XV din 29. toxicomanie sau de boală venerică. problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată. [Art. iar în cazul condamnării minorilor şi a femeilor care au copii până la 8 ani această condiţie nu este obligatorie. fiind supus răspunderii administrative.05. la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. în vigoare 12. (8) Dacă. narcomanie. c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism. (7) În decursul termenului de probă. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. (11) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă. pronunţă vinovatului o pedeapsă în formă de închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau trimiterea condamnatului într-o unitate militară disciplinară. instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent.06. poate anula. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei constă în faptul că instanţa de judecată.03.85. în decursul termenului de probă. 2.

3. Instanţa de judecată îşi argumentează decizia bazându-se pe materialele cauzei şi pe datele despre persoana vinovatului, indicând în mod obligatoriu motivele condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. 4. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi în cazul recidivei. 5. Apreciind termenul de probă, stabilit de alin.2 al prezentului articol între un an şi 5 ani, instanţa de judecată dă posibilitate reală vinovatului să-şi dovedească corectarea prin comportament exemplar şi muncă cinstită, nesăvârşind o nouă infracţiune. 6. Controlul asupra comportării condamnatului cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organul de executare de la locul de trai, de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - comandamentul unităţii militare. 7. Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, trebuie să se ţină cont de scopul corectării vinovatului, al prevenirii de noi infracţiuni atât din partea condamnatului, cât şi din partea altor persoane. 8. Dacă în cazurile şi condiţiile menţionate instanţa de judecată poate suspenda condiţionat pedeapsa principală, atunci, în unele cazuri, ea poate pronunţa o pedeapsa complementară reală, bazându-se pe circumstanţele concrete. 9. Totodată, la aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată este în drept să stabilească vinovatului unele restricţii, prevăzute la alin.6 al prezentului articol. 10. La propunerea organului de executare sau a comandamentului militar care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a pedepsei, instanţa de judecată poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiunile, restricţiile stabilite anterior sau poate adăuga altele noi. 11. De asemenea, la propunerea organului de executare sau a comandamentului militar, după expirarea a cel puţin unei jumătăţi din termenul de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, instanţa de judecată poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. 12. Instanţa de judecată în acelaşi mod poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa real pedeapsa stabilită. Atunci când condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiunile stabilite sau ordinea publică, fiind supus răspunderii administrative, organul de executare înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv privind anularea condamnării cu suspendarea condiţionată şi trimiterea pentru executarea pedepsei reale. 13. Se consideră sistematică săvârşirea de trei şi mai multe ori a unor încălcări ale obligaţiunilor stabilite sau ale ordinii publice. 14. În cazul în care condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară (a se vedea comentariul la art.85 CP). 15. Atunci când condamnatul săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată bazându-se pe circumstanţele concrete, luând în considerare nu numai caracterul şi prejudiciabilitatea cazului, dar şi persoana vinovatului, condiţiile, împrejurările săvârşirii acesteia. Deci, judecata în aceste cazuri poate, dar nu este obligată, să anuleze condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 16. La expirarea termenului de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a îndeplinit condiţiile instanţei de judecată, el se consideră ca neavând antecedente penale (a se vedea comentariul de la art.111 CP).

Articolul 91. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE PEDEAPSĂ ÎNAINTE DE TERMEN (1) Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, cu trimitere într-o unitate militară disciplinară sau arest şi care au reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care sunt condamnate li se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară. (2) Aplicând liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. (3) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza propunerii organului care exercită controlul asupra executării pedepsei. (4) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 18 ani, a executat efectiv: a) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.(8). (5) Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 35 de ani de închisoare. (6) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor dacă aceştia au executat efectiv: a) cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave. (7) Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor - comandamentul militar respectiv. (8) Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat: a) condamnatul încalcă ordinea publică, pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat; b) condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune, anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de instanţa de judecată; c) condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa în condiţiile art.85.

În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. 1. Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea liberării condiţionate a condamnatului de orice pedeapsă înainte de termen. O astfel de posibilitate se admite cu anumite condiţii în baza faptului că persoana respectivă, prin purtare exemplară şi atitudine cinstită într-un anumit termen de executare a pedepsei numite, denotă corectarea sa. 2. Esenţa liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen este cuprinsă în denumirea acesteia şi serveşte drept stimulator important la corectarea şi reeducarea condamnaţilor fără executarea deplină a pedepsei. 3. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică persoanelor care execută pedeapsa cu închisoarea, cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau arest cu condiţia că ele, în primul rând, au reparat integral daunele cauzate de infracţiune. În al doilea rând, e necesar ca aceste persoane condamnate în timpul executării pedepsei să dea dovadă de purtare exemplară şi atitudine cinstită. Ele pot fi liberate condiţionat înainte de termen în întregime sau parţial nu numai de pedeapsa principală, dar şi de cea complementară. 4. Drept bază pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen serveşte sesizarea instanţei de judecată de către organul de executare a pedepsei. 5. Sesizarea (demersul) de liberare condiţionată înainte de termen va conţine caracteristica condamnatului, conduita lui, atitudinea faţă de fapta săvârşită şi munca de corectare, regimul executării pedepsei în perioada respectivă. Actele necesare pentru prezentare în instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei se perfectează în conformitate cu CEx. 6. Pornind de la condiţiile concrete şi luând în consideraţie persoana condamnatului la aplicarea măsurii enunţate, instanţa de judecată îl poate constrânge pe condamnat să îndeplinească anumite obligaţiuni în termenul de pedeapsă rămas neexecutat, şi anume: a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent; b) să nu frecventeze anumite locuri; c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică; d) să acorde susţinere materială familiei victimei; e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă. 7. Pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen condamnatul care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani trebuie să execute efectiv minimum o parte din termen: a) jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; c) trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.8 al prezentului articol. 8. În linii generale, liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se poate realiza pentru condamnaţii la închisoare peste cel puţin 3 luni; pentru condamnaţii la arest - peste cel puţin o lună şi jumătate. 9. În mod deosebit poate fi aplicată liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen pentru persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă. 10. Instanţa de judecată examinează materialele prezentate pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen prezentate de administraţia penitenciarelor sau a comenduirii unităţii militare speciale din raza activităţii judecăţii. 11. Controlul asupra comportării persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen se execută de către organul de executare de comun acord cu organele afacerilor interne, iar în privinţa militarilor - de către comandamentul unităţilor militare.

Însăşi încălcarea ordinii publice fără sancţiunea administrativă sau neîndeplinirea obligaţiunilor fără rea-voinţă. în limitele prevăzute pentru fiecare categorie de pedepse. (2) Înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă. fapt reflectat în materialele prezentate de către administraţia penitenciarului respectiv. în întregime sau parţial. instanţa de judecată poate alege orice pedeapsă mai blândă. În acest termen de 1/3 se include şi termenul aflării sub arest preventiv a inculpatului în perioada urmăririi penale a cazului (a se vedea comentariul la art. În cazurile încălcării de către condamnat în perioada termenului de pedeapsă rămas neexecutat a ordinii publice. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsa cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată de instanţa de judecată numai persoanelor condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave (a se vedea comentariul la art. De asemenea. sau al eschivării lui cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiunilor stabilite la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen. pentru care i-a fost aplicată o sancţiune administrativă. Atunci când condamnatul liberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. partea neexecutată a pedepsei stabilită prin sentinţa anterioară se adaugă. 5. instanţa de judecată. instanţa de judecată.12.16 CP). ţinând cont de comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei. la propunerea organelor enumerate în p. la pedeapsa nou-stabilită (conform prevederilor art.62.88 CP).2 art. Totodată.1 lit. de pedeapsa complementară. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu alta mai blândă.62 CP. conform alin. Conform alin.85 CP). în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat. ţinând cont de comportarea lor în timpul executării pedepsei. persoana poate fi liberată. Articolul 93. la discreţia instanţei de judecată rămâne anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen în cazul în care condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune. în întregime sau parţial. Stingerea antecedentelor penale. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ A MINORILOR . Concomitent cu înlocuirea pedepsei principale cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă. Articolul 92. 2. ÎNLOCUIREA PĂRŢII NEEXECUTATE DIN PEDEAPSĂ CU O PEDEAPSĂ MAI BLÂNDĂ (1) În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. (3) La înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. În aceste cazuri trebuiesc respectate pe deplin prevederile art. 14. 13. 4. instanţa de judecată pronunţă o nouă sentinţă şi pedeapsa nounumită se adaugă în întregime sau parţial la partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară.111 CP. Aceste pedepse sunt prevăzute în alin.11 al comentariului. persoana poate fi liberată. 6. înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă şi numai dacă instanţa de judecată consideră posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei numite. Instanţa de judecată. În caz de săvârşire a unei noi infracţiuni. de la pedeapsa complementară. nu pot servi drept temei pentru anularea liberării condiţionate. din cele specificate la art. în întregime sau parţial.85 CP.11 al comentariului la acest articol.2 al prezentului articol.a-f) art. 1. poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. 3. persoanei care execută o pedeapsă schimbată în una mai blândă. se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate. în lipsa propunerii organului indicat în p. Însă aceasta nu este o obligaţiune a judecăţii.

16 CP).75 CP. instanţa de judecată este obligată să ia măsuri pentru constatarea exactă a vârstei (ziua. 5. este necesar a exclude din practica judiciară cazurile de aplicare neîntemeiată pentru minori a pedepsei de privare de libertate pe un termen scurt. dacă la momentul pronunţării sentinţei instanţa de judecată va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. prevăzute în art. Această modalitate conţine două temeiuri echivalente ale liberării de pedeapsa penală: a) la data judecării cauzei. persoana condamnată poate fi corectată fără executarea pedepsei. 3. luna. Astfel de schimbări de situaţie se pot întâmpla independent de voinţa sau acţiunile . 1. datorită schimbării situaţiei. 2. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ DATORITĂ SCHIMBĂRII SITUAŢIEI Persoana care a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata că. Aceasta înseamnă că. internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se efectuează pe un termen de până la atingerea majoratului . precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ. întreprindere sau chiar din viaţa făptuitorului. precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ.75 CP. Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că. în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii. Realizând decizia instanţei de judecată.37. anul naşterii) acestuia. fie până la absolvirea unei şcoli generale sau de meserii sau până la încheierea cursului de tratament. Stingerea antecedentelor penale în cazurile menţionate se calculează conform art. persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei. 8. La stabilirea pedepsei minorului instanţa de judecată va respecta cu stricteţe cerinţele art.111 CP. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil. la propunerea administraţiei instituţiei respective. 7. Articolul 94. prevăzute la art. 1. condamnatul este liberat de pedeapsa cuvenită cu motivarea respectivă. 2. ţinând cont de faptul că pedeapsa pentru această categorie de infractori trebuie să fie subordonată în mare măsură scopului de corectare şi reeducare a celor vinovaţi şi celui de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. 4. cât şi din cadrul unei localităţi (regiuni).104 CP. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură generală sau de meserii. în baza art. b) în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii. 3.(1) Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare.104. După atingerea majoratului aceste persoane se pot afla în instituţiile nominalizate numai dacă instanţa de judecată le-a prelungit termenul. La punerea pe rol a unei cauze penale în care în calitate de inculpat este un minor. săvârşirea unei infracţiuni de către minor se consideră circumstanţă atenuantă. Actualul CP prevede liberarea de pedeapsa penală a minorilor pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. 6. Drept schimbare a situaţiei pot fi considerate unele evenimente atât din cadrul ţării în general. Legea penală a prevăzut liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei. la data judecării cauzei.18 ani. fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi. departament. Liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei poate fi aplicată numai persoanelor care au săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă (a se vedea comentariul la art. când în conformitate cu Legea penală. Conform HP CSJ din 12 noiembrie 1997 nr. (2) Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau întro instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până la atingerea majoratului. lor li se poate aplica o pedeapsă neprivativă de libertate.

ea. Liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei. poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată. (3) Militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară a pedepsei dacă s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar.(1)-(3). se poate produce numai în cazurile îmbolnăvirii persoanei în timpul executării pedepsei de o boală psihică.2 al acestui articol. acestor persoane li se pot aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. prevăzute de prezentul Cod. dorind să se includă în viaţa societăţii. ea poate fi liberată de pedeapsă în baza deciziei instanţei de judecată. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. LIBERAREA DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI A PERSOANELOR GRAV BOLNAVE (1) Persoana care.concluzia comisiei medicale a instituţiei care pune în executare pedeapsa condamnatului concret. confirmată prin documentele medicale respective . este liberată de executarea pedepsei. Comportarea ireproşabilă presupune. se străduieşte să obţină aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. (2) Persoana care. se îmbolnăvesc de o boală psihică. 6. să întrerupă relaţiile cu mediul infracţional. Partea neexecutată a pedepsei poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. atunci când el. s-a îmbolnăvit de o altă boală gravă decât cea specificată la alin.1 art. 5. dar se extind asupra tuturor cetăţenilor ţării. în primul rând. faptul de recunoaştere în întregime a celor săvârşite. în timpul executării pedepsei. poate fi liberată de pedeapsă. Motiv pentru liberare serveşte boala survenită. în restituirea cheltuielilor de tratament pătimitului etc. în conformitate cu art. conform alin. O asemenea schimbare a situaţiei poate avea loc şi din voinţa făptuitorului. 3.23 CP. întreprinderii sau organizaţiei. în timpul executării pedepsei. ce împiedică executarea pedepsei. Prin comportare ireproşabilă a vinovatului după săvârşirea infracţiunii se înţelege. (4) Persoanele menţionate la alin. regiunii.1 art. narcomanie. pentru a se trata de alcoolism. s-a îmbolnăvit de o boală psihică. nu poate fi trasă la răspundere penală. În baza hotărârii instanţei de judecată. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical. fapt ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a şi le dirija. Conform alin. s-a îmbolnăvit de o boală gravă. orice persoană care. Articolul 95. alta decât cea specificată la alin. în al doilea rând.60 şi 97. 2. în cazul însănătoşirii lor. se angajează într-un serviciu. Astfel de boli pot fi tulburările psihice temporare sau o boală psihică cronică gravă. Anume aceste maladii conduc la imposibilitatea atingerii scopurilor pedepsei penale. pot fi supuse pedepsei dacă nu au expirat termenele prescripţiei prevăzute la art.(1). şi această boală împiedică executarea pedepsei.persoanei vinovate şi se referă nu numai la o persoana concretă.95 se extind numai asupra persoanelor care. În caz de îmbolnăvire de o boală psihică a persoanei care execută pedeapsa. Prevederile alin. O particularitate a acestor cazuri constă în faptul că liberarea persoanelor grav bolnave de executarea pedepsei se extinde asupra tuturor condamnaţilor indiferent de categoria infracţiunilor săvârşite şi de măsura de pedeapsă.1 al prezentului articol. În cazul în care persoana în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile se afla în stare de iresponsabilitate. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei.95 CP. faptul că vinovatul a restituit pe deplin dauna cauzată până la examinarea cauzei în judecată şi e caracterizat pozitiv la locul de trai şi de serviciu. 4. cel de dare a depoziţiilor obiective şi de acordare a ajutorului organelor de urmărire penală la stabilirea adevărului. 1. toxicomanie. O faţetă a schimbării situaţiei pot fi considerate acţiunile vinovatului în acordarea ajutorului material. 4. ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le dirija. . 5.

AMÂNAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI PENTRU FEMEI GRAVIDE ŞI FEMEI CARE AU COPII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 8 ANI (1) Femeilor condamnate gravide şi celor care au copii în vârstă de până la 8 ani. Partea neexecutată a pedepsei îi poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă sau el poate fi liberat în genere de executarea pedepsei (a se vedea CEx). cu excepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracţiuni grave. . până la pronunţarea sentinţei sau în perioada executării pedepsei. care împiedică executarea pedepsei.95 CP. poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să trimită condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit în hotărârea judecătorească. (3) La atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. Boala gravă presupune apariţia unei stări deosebit de periculoase a sănătăţii. 7. În cazul în care persoanei i-a fost aplicată măsura de constrângere cu caracter medical (a urmat un tratament spitalicesc). 12. instanţa de judecată. Prevederile alin. la propunerea organului nominalizat. care sau îmbolnăvit în locurile de detenţie de o boală mintală cronică sau de o altă boală gravă. 9. Pentru liberarea de executarea pedepsei în corespundere cu alin. şi nicidecum pur şi simplu schimbarea.3 art. Boala gravă poate provoca invaliditatea totală.95 CP este necesar a se stabili cu exactitate tipul maladiei şi timpul îmbolnăvirii vinovatului. Conform HP CSJ nr.60 şi 97 CP. a renunţat la copil sau continuă să se eschiveze de la educarea lui după avertismentul făcut de organul care exercită controlul asupra comportamentului condamnatei faţă de care executarea pedepsei a fost amânată. 10. (2) În cazul în care vreuna din persoanele condamnate.3 al acestui articol se extind numai asupra militarilor care se află sub arest sau într-o unitate militară disciplinară şi numai în cazul în care militarul s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. Articolul 96. deosebit de grave şi excepţional de grave împotriva persoanei. instanţa de judecată le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani.). cât şi faţă de minori. vorbi etc. Lista bolilor grave este stabilită de Ministerul Sănătăţii al RM.1-3 pedepsei în caz de însănătoşire cu condiţia să nu fi expirat termenele prescripţiei prevăzute la art. militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară disciplinară se liberează de executarea ulterioară dacă el s-a îmbolnăvit de o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. instanţa de judecată: a) liberează condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei. În conformitate cu alin. b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă. 8. Boala gravă sau invaliditatea totală a condamnatului servesc drept temei pentru liberarea de executare a pedepsei.Liberarea se efectuează de către instanţa de judecată în baza documentelor medicale respective concluzia comisiei medicale competente.88 CP). 11.85.(1). În aceste cazuri nu are importanţă când femeia a devenit gravidă. pierderea posibilităţii de a se deplasa. (4) Dacă în perioada amânării executării pedepsei condamnata săvârşeşte o nouă infracţiune. Din alin.22 din 29 octombrie 2001. legea prevede amânarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi femeile care au copii în vârstă de până la 8 ani. menţionate la alin. înrăutăţirea sănătăţii persoanei condamnate (pierderea parţială sau integrală a capacităţii de muncă etc. Lista acestor boli este stabilită de MA al RM.2 art. Bazându-se pe principiul umanismului. c) trimite condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. 1. acest termen se include în durata executării pedepsei (a se vedea comentariul la art. Aceste cerinţe se aplică în măsură egală atât faţă de maturi.4 al prezentului articol rezultă că instanţa de judecată decide în mod diferenţiat supunerea persoanelor menţionate la alin. pot fi absolvite de pedeapsă pe motiv de boală persoanele condamnate la privaţiune de libertate.

92 CP. 6. este în drept: a) să libereze condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei conform art. curgerea termenului de prescripţie începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii acesteia. luând în consideraţie gradul prejudiciabil al infracţiunii comise. deosebit de grave sau excepţional de grave împotriva persoanei pentru care ele au fost condamnate la închisoare pe un termen de peste 5 ani. În cazul eschivării de la executarea pedepsei. indiferent de categoria de pedeapsă. iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni din momentul săvârşirii ei. Executarea pedepsei poate fi amânată până la atingerea de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. c) să trimită condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. 7. 3. atitudinea ei faţă de educaţia copilului. a renunţat la copil sau se eschivează de la educarea lui.135-137. La momentul expirării amânării şi atingerii de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani. săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. (4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război.2. instanţa de judecată. b) să înlocuiască partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă conform art. în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă. 5.85 CP. la data săvârşirii infracţiunii.91 CP. prevăzute la art. administraţia înaintează în instanţa de judecată demersul respectiv. . În cazul în care condamnata. 8. şi nu o obligaţiune a acesteia. erau minori. în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă. 4. Săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnată în perioada amânării executării pedepsei serveşte drept temei pentru stabilirea pedepsei în conformitate cu prevederile art. PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII SENTINŢEI DE CONDAMNARE (1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în următoarele termene. poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să întoarcă condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară.(1) şi (2). Aplicarea prevederilor art. Această măsură nu poate fi aplicată femeilor care au săvârşit infracţiuni grave. Articolul 97. Şi atunci când în acest scop condamnatei i-au fost create condiţiile respective. ea se află sub supravegherea organului de executare a pedepsei. în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară. (2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care. conduita condamnatei. e) 20 de ani. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. după avertismentul respectiv al organului de executare instanţa de judecată. folosindu-se de amânarea executării pedepsei. în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă. Ea poate fi aplicată în cazul în care instanţa va constata că persoana vinovată şi acţiunile ei nu prezintă un pericol real pentru societate. b) 6 ani. calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă: a) 2 ani. d) 15 ani. la propunerea organului de executare de la domiciliul ei. (3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă. Amânarea executării pedepsei pentru femeile nominalizate constituie o posibilitate a instanţei de judecată.96 CP de amânare a executării pedepsei pentru femeile nominalizate este posibilă numai în cazul în care ele au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. la propunerea organului nominalizat. 139 şi 143. Principala menire a femeii rezidă în naşterea şi educarea copiilor în condiţii normale de viaţă. la care se anexează raportul medical ce confirmă graviditatea sau copia adeverinţei de naştere a copilului şi dosarul personal al condamnatei. c) 10 ani. În cazul în care graviditatea a apărut în timpul executării pedepsei sau copilul condamnatei s-a născut în penitenciar. Aici un rol important are atitudinea condamnatei faţă de educaţia copilului şi întreţinerea lui. 9. în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă.

2.). neglijenţa persoanelor care erau datoare să pună în aplicare pedeapsa respectivă etc. ea săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. dar sunt revocabile. care depind şi de starea psihică sau de corijarea persoanei liberate de răspundere penală. Minori se consideră persoanele care la data săvârşirii infracţiunii nu aveau vârsta de 18 ani. Măsurile de siguranţă stipulate în art.1 şi 2. şi nu de măsura şi termenul de pedeapsă stabilite de instanţa de judecată. Pentru persoanele care se eschivează de la executarea pedepsei. Măsurile de siguranţă sunt nişte sancţiuni de drept penal de constrângere cu caracter preventiv. a se vedea şi comentariul la art. 15 şi 20 de ani) se calculează din ziua în care sentinţa de condamnare a rămas definitivă. Aceasta poate rămâne nerealizată din diverse motive cu caracter obiectiv sau subiectiv (aflarea într-un timp îndelungat a condamnatului în componenţa unui contingent militar în afara ţării. 8. care existau conform CP anterior. prevăzute de cap. 7. adeseori ele având un caracter nedeterminat sau relativ determinat.54 CP. în conformitate cu art. b) măsurile de constrângere cu caracter educativ. destinate preîntâmpinării săvârşirii unor fapte prevăzute de codul penal de către persoanele împotriva cărora ele se aplică şi orientate spre excluderea pericolului posibil. 4.a-e). 2. chiar în aceeaşi cauză. 6.1. 10.135-137. 3. Aplicarea măsurilor de siguranţă se efectuează numai de către instanţa de judecată şi este condiţionată de fapta săvârşită. c) expulzarea. Pentru minori termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc la jumătate. fiindcă sentinţa de condamnare nu mai poate fi pusă în executare. . 6. În caz de comitere de către condamnat a unei noi infracţiuni curgerea termenului de prescripţie începe din momentul săvârşirii infracţiunii. Măsurile de constrângere cu caracter medical şi cele cu caracter educativ durează atât cât există pericolul iminent. (2) Măsuri de siguranţă sunt: a) măsurile de constrângere cu caracter medical. din cauza cărora persoana condamnată rămâne fără pedeapsă. d) confiscarea specială. Termenele prescripţiei (2.I al părţii speciale (art. Nu se pune în executare sentinţa de condamnare pentru orice categorie de infracţiuni cu următoarele condiţii: a) dacă au expirat termenele respective stabilite în alin. termenele de prescripţie nu se aplică pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. Măsurile de siguranţă indicate în art. 5. Legiuitorul a stabilit necondiţionat prescripţia executării sentinţei de condamnare. SCOPUL ŞI TIPURILE MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ (1) Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. 143 CP. curgerea prescripţiei începe din momentul prezentării acestora în organele respective sau din momentul reţinerii lor de către organele de drept. până la expirarea termenelor prevăzute la alin. 1. CAPITOLUL X MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Articolul 98. O inovaţie a noului CP este faptul că legea stabileşte prescripţia în funcţie de categoriile infracţiunilor.8). 139. b) dacă persoana condamnată nu s-a eschivat de la executarea pedepsei. de natura şi gravitatea stării de pericol şi de posibilităţile înlăturării acestora. Curgerea prescripţiei se întrerupe numai în cazul în care persoana condamnată se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă.60 alin. 3. Conform dreptului internaţional.98 alcătuiesc un sistem de sancţiuni de drept penal între care nu există o ierarhie şi pot fi aplicate în caz de necesitate concomitent. Prin prescripţia executării sentinţei de condamnare se înţelege expirarea unor anumite termene din ziua în care sentinţa a rămas definitivă.98 sunt exhaustive.1 al prezentului articol (lit. aflarea lui în calitate de ostatic.

izolarea şi întreţinerea bolnavului în condiţii care ar asigura securitatea acestuia şi a altor persoane de activităţile bolnavului. schimbarea sau încetarea măsurii de constrângere cu caracter medical. s-au îmbolnăvit de o boală psihică. . care este stabilită printr-un raport de expertiză psihiatrică de către medicii psihiatri la urmărirea penală sau la judecarea cauzei. c) starea de boală mintală a făptuitorului să prezinte un pericol pentru societate. dar. graţiere. Pentru a fi luată măsura de constrângere cu caracter medical. până la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei. 4. Confiscarea specială poate fi coroborată cu orice altă măsură de siguranţă şi poate fi aplicată şi în cazul în care făptuitorului nu i se aplică pedeapsa penală în situaţia de încetare a procedurii penale de către instanţă din diferite motive legale de nereabilitare.22 şi 23 CP. deoarece existenţa stării de pericol social a acestei persoane condiţionează luarea măsurii de siguranţă. 3.4. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL Persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală în stare de iresponsabilitate sau care au săvârşit asemenea fapte în stare de responsabilitate. această boală devenind o dereglare psihică cronică de lungă durată. instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrângere cu caracter medical. Măsura de constrângere cu caracter medical poate fi aplicată doar persoanelor care au săvârşit fapta prevăzută de legea penală într-o stare psihică de iresponsabilitate şi nu sunt subiecţi pasibili de răspundere penală. este necesar ca: a) făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Această măsură include: . Însă aplicarea acestora dă făptuitorului sau persoanelor interesate posibilitatea să atace hotărârile instanţei conform prevederilor din CPP. prescripţie penală sau reabilitare a persoanei. care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de ocrotire a sănătăţii: a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită. fie după judecarea cauzei în timpul executării pedepsei penale. Noţiunile de responsabilitate şi iresponsabilitate sunt stipulate în art. protejându-l pe el însuşi şi pe alte persoane. dar s-au îmbolnăvit de o boală psihică fie până la judecarea cauzei.admiterea în privinţa bolnavului a constrângerilor de drept în conformitate cu o hotărâre a instanţei de judecată. Măsurile de siguranţă nu pot fi aplicate de către instanţă dacă nu a fost stabilită săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori fapta nu a fost săvârşită de către inculpat. 1. b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă. prelungirea. Instanţa de judecată este competentă de stabilirea. de fapta săvârşită. Instanţa poate aplica o măsură de siguranţă numai în cazul în care a fost sesizată legal cu judecarea faptei prevăzute de legea penală şi în limitele faptei penale pentru care a fost sesizată. . sau aceste persoane au fost în stare de responsabilitate la săvârşirea infracţiunii. Suspendarea executării pedepsei penale nu atrage suspendarea concomitentă a măsurilor de siguranţă. La fel măsurile de siguranţă nu pot fi înlăturate prin amnistie. cât şi de personalitatea făptuitorului. pericol care necesită aplicarea măsurii de siguranţă . dacă au fost recunoscute iresponsabile. 5. Articolul 99. din care cauză ele sunt incapabile să-şi dea seama de acţiunile lor sau să le dirijeze. nu le poate dirija. pentru a exclude pericolul activităţii lui iresponsabile. din care cauză nu-şi poate da seama de acţiunile sau inacţiunile sale. Concluzia expertizei de psihiatrie în acest caz se ia în consideraţie de către instanţă în coroborare cu probele avute în cauza penală şi cu pericolul social determinat atât de starea psihică. Scopul aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical este îndreptat spre lecuirea sau îmbunătăţirea sănătăţii făptuitorului iresponsabil sau devenit astfel în timpul judecării ori executării pedepsei penale. b) făptuitorul să fie bolnav mintal. 6. 2. Aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical este numai de competenţa instanţei de judecată.constrângerea cu caracter medical asupra acestuia. indiferent de voinţa acestuia sau a reprezentanţilor lui.

în baza concluziilor experţilor psihiatri. În cazul în care a fost adoptată o lege care exclude penalitatea faptei săvârşite. indicând doar instituţia psihiatrică cu supraveghere obişnuită sau. stipulate în codul de procedură penală.99 lit. În cazul aplicării amnistiei sau graţierii pentru o faptă prevăzută de legea penală. nu se exclude aplicarea în privinţa făptuitorului a măsurii de constrângere cu caracter medical dacă persoana a fost supusă acestei măsuri înainte de adoptarea actului de amnistie sau graţiere. În instituţiile de psihiatrie în care sunt internate persoanele conform hotărârii judecătoreşti statul instituie un serviciu de apărare a drepturilor pacienţilor. legislaţia penală conţine stipularea că instituţiile curative în care se asigură executarea măsurii de constrângere cu caracter medical sunt de două tipuri: a) instituţii psihiatrice cu supraveghere obişnuită. .16 din lege) şi sunt finanţate din fondul ocrotirii sănătăţii. În conformitate cu art. are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere obişnuită. şi ţinând cont de gradul prejudiciabil al faptei săvârşite şi de prezenţa pericolului persoanei date pentru societate.97 (MO nr. care este independent de organele ocrotirii sănătăţii şi soluţionează reclamaţiile şi cererile pacienţilor în coroborare cu organele de urmărire penală sau cu instanţele judecătoreşti. după părerea medicului psihiatru. Liberarea de pedeapsă penală în conformitate cu prevederile art. Hotărârea instanţei de judecată se execută de către administraţia penitenciarului în care e deţinută persoana şi de către organul specializat de ocrotire a sănătăţii.1402 din 16. prezintă un pericol deosebit pentru societate şi are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere riguroasă.99.98) sunt garantate de stat (art.a) şi b). Măsurile de imobilizare fizică şi de izolare se aplică sub controlul permanent al personalului medical numai în situaţiile. Instituţiile psihiatrice privind asistenţa psihiatrică conform legii nr. 1.12. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite. respectându-se drepturile şi interesele lor legitime de către personalul medical.99 şi 100. din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite.100 îl constituie hotărârea instanţei judecătoreşti.05.5. La aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical instanţa de judecată nu va indica termenul necesar pentru tratamentul făptuitorului şi nici instituţia concretă sau locul acesteia. Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii minime de restricţii. Toate aceste acţiuni aplicate faţă de persoana spitalizată se consemnează în documentaţia medicală. Articolul 100. 5. organul de urmărire penală şi instanţa sesizată cu asemenea cauză vor înceta procedura penală cu trimiterea materialelor organelor de ocrotire a sănătăţii pentru lecuirea acestor persoane în ordine generală. 3. 2. Măsura de siguranţă în acest caz are un statut de sine stătător cu proceduri aparte. în formele şi în perioada în care. (2) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care. fondul de asigurare medicală şi din alte surse neinterzise de lege. 6. 97 nu exclude aplicarea art. prezentate în scris conform procedurii penale.89-95.44-46/310 din 21. b) instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă. care asigură securitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane. căruia îi este transmisă persoana deţinută pentru tratamentul respectiv. nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor persoanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur. Tipul instituţiei psihiatrice (cu supraveghere obişnuită sau cu supraveghere riguroasă) în care urmează să fie spitalizată persoana este stabilit de instanţa de judecată. (3) Persoanele internate în instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt deţinute în condiţii ce exclud posibilitatea săvârşirii de către ele a unei noi fapte prejudiciabile. INTERNAREA ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ (1) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care. Temei pentru spitalizare în sensul art. cu supraveghere riguroasă în conformitate cu prevederile art. după caz. 4. Nu înseamnă că pentru acest temei va fi încetată măsura de siguranţă.

3 prevede situaţia în care parvine avizul instituţiei psihiatrice. (2) Instanţa de judecată. în baza unui control. 1. alege forma acesteia în funcţie de boala mintală a persoanei. în temeiul avizului instituţiei medicale. cum sunt demnitatea omului. colaboratorii poliţiei sunt obligaţi să acorde ajutor personalului medical. STABILIREA.6. de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite.1 CRM).35 din Legea RM privind asistenţa psihiatrică. PRELUNGIREA ŞI ÎNCETAREA APLICĂRII MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL ALIENAŢILOR (1) Instanţa de judecată. dispune încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical în cazul însănătoşirii persoanei sau al unei astfel de schimbări a caracterului bolii care exclude necesitatea aplicării acestor măsuri. efectuat cel puţin o dată la 6 luni. 2. (4) Dacă instanţa de judecată nu va găsi necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical unui alienat. Persoanele internate în instituţiile psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt supuse unui control permanent. care efectuează controlul acestei măsuri. libera dezvoltare a personalităţii umane (art. Alin. intensiv din partea personalului medical. SCHIMBAREA. Articolul 101. Alin. drepturile şi libertăţile lui. ea îl poate încredinţa spre îngrijire rudelor sau tutorilor. conform art. Conţinutul art. în care persoana este supusă tratamentului. aviz în care urmează să fie descrisă starea sănătăţii sau schimbarea substanţială a acesteia din care rezultă necesitatea continuării aplicării acestei măsuri sau a încetării ei. Schimbarea sau prelungirea măsurii de constrângere cu caracter medical poate fi efectuată şi din oficiu de către instanţă în baza unui control. sau un aviz al unei instituţii medicale independente cu participarea reprezentanţilor acestora la examinarea cauzei. cel puţin o dată la 6 luni. pentru asigurarea securităţii. de instanţa de judecată. de asemenea. 5. este obligată să examineze lunar persoana aflată la tratament şi să prezinte cel puţin o dată în 6 luni propunerile sale instanţei de judecată în a cărei rază se află . atât din oficiu. Persoana supusă tratamentului forţat sau reprezentantul acesteia are dreptul de a cere unei instituţii medicale independente avizul asupra stării de sănătate a persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. Anume instanţa de judecată este garantul aplicării corecte a acestei măsuri în coroborare cu tratatele internaţionale la care RM este parte şi cu prevederile CRM despre apărarea valorilor supreme în stat. schimba.1 art.101 stipulează faptul că numai instanţa de judecată este învestită cu funcţia de a stabili. considerând că este necesar de a aplica o măsură de constrângere cu caracter medical. precum şi în cazul încetării aplicării unor astfel de măsuri. privind necesitatea aplicării acestei măsuri. 4. urmărirea sau reţinerea acestora. 3. (3) Schimbarea măsurii de constrângere cu caracter medical sau prelungirea termenului de aplicare a ei se face. În cazurile internării acestor persoane şi a persoanelor care necesită tratament în condiţii obişnuite. Instituţia psihiatrică în care este spitalizată persoana. dar sub o supraveghere medicală obligatorie. cu respectarea procedurilor judiciare pentru aceste cauze. Raportul de expertiză psihiatrică şi avizul instituţiei medicale independente vor fi luate în consideraţie la stabilirea regimului instituţiei psihiatrice sau la respingerea de a aplica această măsură după examinarea tuturor materialelor şi probelor avute în dosar. însă instanţei trebuie în acest caz să-i fie prezentată în mod obligator concluzia experţilor psihiatri.101 prevede pentru prima dată în legislaţia naţională posibilitatea persoanei supuse tratamentului sau reprezentantului acesteia de a cere unei instituţii medicale independente avizul de sănătate asupra persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical. când există necesitatea de a preveni tentativele de atac la viaţa şi sănătatea celor din jur. prelungi sau înceta aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical. cât şi la cererea persoanei respective sau a reprezentantului acesteia.

8. 3. dacă există avizul medical corespunzător.3.(1). fapt ce exclude aflarea lui în această instituţie. din care cauză ea este incapabilă să-şi dea seama de acţiunile sale sau să le dirijeze. arestul . dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte temeiuri de liberare de răspundere penală şi de pedeapsă penală. durata de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical se deduce din termenul pedepsei. Termenul necesar de constrângere cu caracter medical la stabilirea. În acest caz o zi aflată în instituţia psihiatrică se egalează cu o zi de închisoare. 7. prelungirea. concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită. pedeapsa penală se consideră executată şi persoana este eliberată imediat.88 CP. Dacă termenul de închisoare stabilit prin sentinţă este mai mic decât termenul de aflare în instituţia psihiatrică de constrângere cu caracter medical. Hotărârea adoptată de către instanţă în conformitate cu prevederile art. poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forţat. prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical se examinează în ordinea prevăzută de procedura penală. Stabilirea.68 şi art. 6. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament. care se menţionează în partea dispozitivă a sentinţei. Noţiunea de aflare în instituţia psihiatrică în baza hotărârii judecătoreşti presupune din partea statului acţiuni de acordare a ajutorului medical persoanei devenite iresponsabile. instanţa de judecată îi poate aplica pedeapsa după însănătoşire dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă. (2) Persoanele menţionate la alin.art. s-a îmbolnăvit de o boală psihică.art. (3) Dacă persoanele menţionate la alin. munca neremunerată . schimbarea acesteia în hotărârile instanţei nu este indicat. Acest fapt urmează să fie documentat şi.64 alin. dacă instanţa de judecată va stabili îmbunătăţirea stării sănătăţii unui alienat. de şeful staţionarului de psihiatrie şi de către procuror în condiţiile legii. în caz de însănătoşire. în timpul executării pedepsei ele vor fi supuse unui tratament medical forţat. izolarea acesteia pentru a exclude pericolul săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.(1) au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare. din oficiu ori la cererea colectivului de muncă sau a organului de ocrotire a sănătăţii. prelungirea sau încetarea aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical.staţionarul pentru a decide schimbarea. asemănător deducerii măsurii preventive . se deduce din termenul pedepsei stabilite. . instanţa de judecată. care se scade din termenul stabilit pentru executare în închisoare. Articolul 103. vor fi supuse unui tratament forţat în instituţiile medicale cu regim special. DEDUCEREA DURATEI DE APLICARE A MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL (1) Persoanei care. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL A ALCOOLICILOR ŞI NARCOMANILOR SAU PUNEREA LOR SUB CURATELĂ (1) În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic sau un narcoman.101 poate fi supusă căilor de atac de către persoana spitalizată. În urma controlului efectuat din oficiu sau la propunerea instituţiei psihiatrice. 1. şi. ele vor fi tratate în instituţii medicale cu regim special. pe de o parte. după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei. iar după eliberare din locurile de deţinere. reprezentantul ei legal. Articolul 102.starea de arest. pe de altă parte. 2. 4. Măsura de constrângere cu caracter medical în cazul pedepsei cu amendă urmează a fi executată în conformitate cu art.5. schimbarea. condamnate la pedepse neprivative de libertate. (2) În caz de aplicare a pedepsei după însănătoşire. va adopta o hotărâre de încetare a măsurii de constrângere cu caracter medical şi va dispune predarea acestuia spre îngrijire rudelor sau tutorilor sub o supraveghere medicală obligatorie la locul de trai.67 alin.

12. MO. în cazul condamnării cu închisoarea. deoarece aceste persoane sunt supuse tratamentului forţat în locurile de deţinere până la lecuire deplină. La propunerea instituţiei medicale în care făptuitorul se tratează forţat. (2) Enumerarea de la alin. concomitent cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate pentru infracţiunea săvârşită. la cererea colectivului de muncă sau din oficiu. consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. în conformitate cu prevederile Legii privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool. (1) are un caracter exhaustiv.713 din 06. la cererea colectivului de muncă sau a rudelor apropiate ale persoanei în cauză.03. c) că acest pericol este determinat de starea sănătăţii.54. indicând aplicarea măsurii de constrângere cu caracter medical pentru alcoolici şi narcomani. este în drept.5 art. narcologi. instanţa de judecată. d) pericolul social se datorează maladiei care presupune orice modificare a stării normale de sănătate care îl face pe făptuitor periculos pentru societate. să o pună sub curatelă.36-38 din 14. dacă în cauză este anexată concluzia în scris a specialiştilor. instanţa de judecată le poate aplica următoarele măsuri de constrângere cu caracter educativ: a) avertismentul. e) internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare. nr. Din textul enunţat rezultă că pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor şi narcomanilor în cauza penală sunt necesare următoarele condiţii: a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. (5) Dacă infracţiunea a fost săvârşită de o persoană care abuzează de alcool şi prin aceasta îşi pune familia într-o situaţie materială grea. asupra căruia trebuie să se pronunţe obligator medicii psihiatri. să provoace temerea că ar putea săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a minorului. În cazul în care făptuitorului i se aplică o pedeapsă neprivativă de libertate. Articolul 104. instanţa de judecată. 3.2001. b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. instanţa poate pronunţa o hotărâre de încetare a tratamentului forţat de alcoolism sau narcomanie. c) obligarea minorului să repare daunele cauzate.2002. 5. iar după eliberare din localurile de detenţie. . Măsura de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor sau narcomanilor. acesta poate fi pus sub curatelă în conformitate cu prevederile alin. 4. dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament. 2. în caz dacă familiile acestora se află într-o situaţie materială grea. nu va indica termenul acestei măsuri. se aplică în penitenciare. aceştia vor fi trataţi în instituţiile medicale. nr. la iniţiativa rudelor făptuitorului. condiţionată de intoxicaţia cronică cu alcool sau cu substanţe narcotice.103. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat. Prin intoxicări cronice se înţelege orice proces de alterare psihofiziologică cu caracter permanent.(4) Încetarea tratamentului medical forţat este dispusă de către instanţa de judecată. d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică. b) făptuitorul să prezinte pericol pentru societate. 1. la propunerea instituţiei medicale în care se tratează persoana respectivă. poate fi aplicată de către instanţă concomitent cu pedeapsa penală. experţi specialişti cu recomandările de posibilitate a tratamentului medical privitor la făptuitor şi lipsa contraindicaţiilor pentru aplicarea acestor măsuri. După stabilirea pedepsei. Tratamentul forţat al alcoolicilor şi narcomanilor. APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER EDUCATIV (1) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art.

79 cu stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege. însă hotărârea poate fi înmânată şi în scris. 3. Avertismentul prevăzut la alin.104 în privinţa minorilor care au săvârşit acţiuni pentru care aceştia nu pot fi supuşi răspunderii penale. are bursă.18. Obligarea minorului de a repara paguba nu trebuie să se transforme în dependenţă faţă de persoana vătămată. (4) În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter educativ de către minor. cu excepţia lit. Măsurile de constrângere cu caracter educativ prevăzute la alin. Prevederile art. în vigoare 12. decât în măsura realizării scopului educativ stipulat în lege. Însă această măsură se deosebeşte calitativ de pedepsele penale prin care se realizează în final scopurile pedepsei penale într-o formă mai umană. în scopul reeducării făptuitorului şi al prevenirii altor infracţiuni.1 .II. dacă el poate repara de sine stătător dauna . În acest caz instanţa de judecată îi poate aplica acestei persoane măsuri de constrângere cu caracter educativ.e) din alin.03] 1.05. dacă persoana vătămată acceptă. în cazul aplicării măsurii de constrângere cu caracter educativ. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor de stat specializate este aplicată în cazul în care acestor persoane şi organe le sunt explicate responsabilităţile şi instanţa urmează să se încredinţeze de posibilitatea reală a acestora de a asigura măsura de constrângere cu caracter educativ. pensie. instanţa de judecată. 2. se efectuează mai efectiv. 3) când dauna cauzată urmează să fie reparată de către făptuitorul minor prin munca lui proprie. pentru a asigura scopul pedepsei penale.1 lit.104 modificat prin Legea nr. ambii. 5. uneia sau a mai multor concomitent.54 pentru care persoana se liberează de răspundere penală nu pot fi interpretate în sens larg. sunt responsabili de minor.54. 7. 6.104 nu este aplicabil. Obligarea minorului de a repara dauna cauzată se aplică în următoarele cazuri: 1) când minorul este obligat să întoarcă persoanei vătămate obiectul sustras sau alt obiect echivalent celui dispărut. De asemenea. persoana care nu a atins vârsta de 18 ani şi a săvârşit pentru prima dată o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă s-a constatat posibilitatea corectării acesteia fără a fi supusă răspunderii penale. Educarea şi reeducarea acestora. Măsurile de constrângere cu caracter educativ sunt fixate în calitate de recomandări în standardele minimale ale ONU cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (p. Persoanele minore nu sunt izolate de societate. 4. În acest caz procedura în cauza penală urmează a fi încetată. Prin stare materială a minorului se înţelege faptul dacă acesta este salarizat. [Art. pentru alte infracţiuni mai grave săvârşite de persoana dată art. nu poate fi aplicat art. Încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. altă proprietate ori economii personale.03. la propunerea organelor de stat specializate. Din sensul legislaţiei penale măsurile de constrângere cu caracter educativ pot fi considerate drept măsuri de alternativă pentru pedepsele penale. În cazul în care minorul este încredinţat pentru supraveghere părinţilor.internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare.211-XV din 29. anulează măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată. 8.(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ. 2) când minorul poate repara în bani costul obiectului sau dauna cauzată stabilită de către materialele cauzei sau la înţelegerea părţilor.a) presupune o apreciere negativă de drept a acţiunii făptuitorului şi concomitent o reacţie din partea societăţii în scopul educării şi reeducării acestuia. sub semnătură. după caz. dacă locuiesc împreună.40/33 din 29. aceştia. Chiar dacă poate fi aplicat art. Avertismentul este anunţat public făptuitorului. 27 din Rezoluţia de la Beijing a ONU nr.1995).1 pot fi aplicate în privinţa uneia şi aceleiaşi persoane. În conformitate cu prevederile art.06. în conformitate cu drepturile părinţilor.

rezultată din situaţia de fapt şi de drept avută în cauză. Dacă minorul se eschivează sistematic de la măsurile de constrângere cu caracter educativ. care nu au domiciliu în ţară şi care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni. la înţelegere cu partea vătămată. sau pentru a i se anunţa avertismentul etc. aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei. 1. vocabularului minorului este o activitate de lungă durată. Pentru a decide expulzarea se cer să fie întrunite următoarele condiţii: a) făptuitorul să fi săvârşit o infracţiune prevăzută de legea penală naţională sau a altui stat. (3) La luarea deciziei privind expulzarea persoanelor prevăzute la alin. tratament inuman sau la pedeapsa cu moartea în statul în care urmează să fie expulzat. dependente de starea familială sau de atragerea la săvârşirea infracţiunii de către inculpaţii adulţi. Expulzarea este o măsură de siguranţă de drept penal. 9. 3. în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală. c) rămânerea pe teritoriul RM a făptuitorului constituie un pericol social care impune aplicarea expulzării ca măsură de siguranţă. departamentul de executare a pedepselor penale) pot prezenta instanţei de judecată un demers despre anularea măsurii aplicate şi tragerea vinovatului la răspundere penală. administraţia instituţiei specializate de învăţământ şi de reeducare. minorul e obligat să repare personal aceste daune. iar acesta din urmă să nu aibă domiciliu în RM. Prin noţiunea de eschivare sistematică de la măsurile de constrângere cu caracter educativ se înţelege încălcarea (de trei şi mai multe ori) a măsurii aplicate: de a se prezenta pentru a repara dauna cauzată sau la tratamentul medical de reabilitare psihologică. după caz. EXPULZAREA (1) Cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni li se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării.(1) se va ţine cont de dreptul la respectarea vieţii private a acestora. vopsire sau dacă au fost cauzate diferite alte daune neînsemnate. care poate fi coroborată cu prescripţiile şi recomandările specialiştilor: medici. Corijarea comportamentului. organele de stat specializate (comisiile pentru minori. curativă şi de reeducare. Articolul 105. de obiecte în locurile publice prin scriere. (2) În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoare sau cu arest. 4. hotărârea definitivă a instanţei se trimite organelor de poliţie pentru executare după ispăşirea pedepsei. pedagogi şi psihologi.cauzată. 5. d) făptuitorul să fie cetăţean străin sau apatrid. În cazul stabilirii altor pedepse. organele de tutelă şi curatelă. deprinderilor. instanţa stabileşte pedeapsa conform legii penale. să repare dauna cauzată. el va putea cere revocarea expulzării sau înlocuirirea acesteia cu o altă măsură necesară. 10. 11. Executarea expulzării se face de către organele de poliţie după executarea pedepsei cu închisoarea. Dacă daunele au fost cauzate prin acţiuni de vandalism: deteriorare de plantaţii verzi. Tragerea minorului la răspundere penală în cazul eschivării sistematice a acestuia de la măsura de constrângere cu caracter educativ se efectuează de către instanţă. Dacă făptuitorul pe parcurs a dobândit cetăţenia RM. Aceasta nu exclude situaţia în care părinţii sunt de acord. în cazul în care cauza este trimisă de către procuror în instanţă sau. Obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică este determinată de dereglările de comportament ale minorului. CONFISCAREA SPECIALĂ . 12. 2. să părăsească ţara. Articolul 106. b) să nu existe motive serioase de a crede că prin expulzare persoana va fi supusă la tortură. Expulzarea nu poate fi adusă la îndeplinire dacă există motive serioase de a crede că cel expulzat riscă să fie supus la tortură sau tratament inuman în statul în care urmează sa fie expulzat. a cărei esenţă constă în obligarea cetăţenilor străini sau a apatrizilor.

Confiscarea specială este o măsură de siguranţă de drept penal cu caracter patrimonial care constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori care au servit la săvârşirea faptei penale sau au rezultat din săvârşirea acesteia.). 3.2 comentat în cazul adoptării sentinţei. În acest caz pot fi confiscate bunurile dobândite în urma activităţii criminale şi a spălării banilor (obiecte. nu sunt rezultate din fapta penală şi nu sunt excluse din circuitul civil. se confiscă contravaloarea acestora. atragerea minorilor la acţiuni de desfrâu şi prin alte fapte amorale etc. Sumele date drept mită sau pentru trafic de influenţă sunt confiscate în beneficiul statului.211-XV din 29. Dacă făptuitorul nu mai deţine aceste obiecte sau sumele de bani. arme etc. arme confecţionate ilicit. Lucrurile care au fost luate de la partea vătămată în timpul săvârşirii infracţiunii. [Art. ori sunt deţinute contrar legii. materiale explozive. 4. medicamente. sunt restituite părţii vătămate. Ea se face în scopul excluderii pericolului de a fi săvârşite noi fapte penale. Sumele obţinute prin proxenetism.106 completat prin Legea nr. fotografii.(1) Confiscarea specială constă în trecerea. schiţe.). d) dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii. stupefiante etc.). b) făptuitorul a utilizat obiecte. este necesar a constata că: a) făptuitorul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală indiferent dacă el a fost pedepsit penal sau absolvit de răspunderea penală în condiţiile legii (în cazul minorilor. dacă acestea nu sunt excluse din circuitul civil. dacă sunt ale infractorului. 5. acesta va fi obligat să restituie echivalentul lor în bani. lucruri pentru săvârşirea infracţiunii (unelte. sumele menţionate se restituie acestor persoane. cecuri. titluri de credit şi alte documente false. b) folosite sau destinate pentru săvârşirea unei infracţiuni. Nu pot fi supuse confiscării obiectele asupra cărora nu au fost prezentate probe că ele au fost dobândite ilicit. mecanisme. (2) Sunt supuse confiscării speciale lucrurile: a) rezultate din fapta prevăzută de prezentul cod.46 CRM). 8. fie de altă persoană sunt supuse confiscării speciale. clasării sau încetării procedurii penale de către instanţa de judecată.05. sunt supuse confiscării speciale. maşini. în vigoare din 12. alimente şi băuturi contrafăcute. (4) Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală. Confiscarea specială poate fi aplicată respectându-se condiţiile alin. forţată şi gratuită. În cazul în care bunurile utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni nu mai există. nave acvatice.) care aparţin lui sau complicilor la infracţiune. persoanelor incapabile etc. 2. În cazul în care a avut loc o estorcare de mită şi persoana a sesizat organul de drept. în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni. Pentru a aplica confiscarea specială. c) date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor. Pot fi supuse confiscării speciale şi bunurile menţionate la alin. maşini. bani etc. 6. (5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă. (3) Confiscarea specială se aplică persoanelor care au comis fapte prevăzute de prezentul cod. e) deţinute contrar dispoziţiilor legale. dar care aparţin altor persoane şi care le-au acceptat ştiind despre dobândirea ilegală a acestor bunuri.03.(2). clădiri. . 7. c) făptuitorul a dobândit produse prin fapta penală săvârşită. Lucrurile deţinute împotriva unor prevederi legale fie de făptuitor. În acest caz caracterul licit al dobândirii se prezumă (art.06. dacă nu urmează a fi restituite persoanei vătămate sau nu sunt destinate pentru despăgubirea acesteia.03] 1. nu sunt obiectele săvârşirii faptei penale. realizând latura obiectivă a infracţiunii (monede false.

documentele. ci şi relativ la dreptul de a formula o plângere sau un denunţ. 10. Amnistia este actul de clemenţă. fără echivoc. în funcţie de diferite momente. banii. a executării pedepsei. iar dacă s-a pornit. (2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. se va soluţiona cauza în acest stadiu. sau. dacă făptuitorul este de acord cu aceasta). pot iniţia în procedura civilă acţiuni de redobândire a drepturilor lezate.9 comentat. precum şi a altor consecinţe ale condamnării. iar actul de amnistie va putea fi aplicat . privitor la unele infracţiuni săvârşite anterior datei prevăzute în actul normativ. pe temeiuri social-politice şi din raţiuni de politică penală superioare celor care ar fi legitimat reacţia coercitivă a societăţii împotriva infractorilor. încetarea procesului penal sau refuzul de pornire a procesului penal pe această bază nu se admite. În schimb. rezultând că aceasta este amnistiată. în baza actului de clemenţă intervenit (se va pronunţa o ordonanţă de refuz în pornirea procesului penal. acordat prin lege organică. Plângerea prealabilă adresată instanţei constituie deopotrivă un act de sesizare despre săvârşirea unei infracţiuni şi un act procesual de punere în mişcare a unei acţiuni penale. cauza nu poate fi soluţionată decât după cunoaşterea acestor împrejurări. hârtiile de valoare. cuprinse între data săvârşirii infracţiunii şi aceea a rămânerii hotărârii definitive. lucrurile confiscate pot fi întoarse în natură sau echivalentul lor în bani. În cazul recunoaşterii acestui drept. Persoanele oficiale implicate în urmărirea penală. interzicând orice urmărire în ceea ce le priveşte sau ştergând condamnările care le-au atins. şi care are ca efect înlăturarea răspunderii penale. ea nu stinge dreptul persoanei vătămate de a introduce plângerea prealabilă. 1. procesul va înceta.9. 6. adică procesul penal nu se mai porneşte. ori nu se mai trimite infractorul în judecată. CAPITOLUL XI CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII Articolul 107. mecanismele. În cazurile în care învinuitul sau persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii se opune încetării procesului penal sau refuzului de pornire a procesului penal în legătură cu actul de amnistie. date şi elemente în baza cărora se poate efectua încadrarea juridică a faptei. În afara înlăturării răspunderii penale . Amnistia este o instituţie penală al cărei scop este înlăturarea pentru viitor a caracterului delictual al unor fapte penale. cât şi efectele amnistiei intervenite după condamnare. Chiar dacă lucrurile au fost confiscate în cauza penală prin hotărârea respectivă în conformitate cu p. persoanele terţe. Amnistia se dovedeşte irelevantă nu numai cu privire la dreptul de a introduce plângerea prealabilă. Efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare constau în înlăturarea răspunderii penale. În cazul în care amnistia a intervenit înainte de sesizarea organelor judiciare. cărora le-au fost lezate drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale. 3. Aceste dispoziţii prevăd atât efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare. 4.107 CP. 5. dacă acesta a fost trimis în judecată.efect similar cu amnistia după condamnare -. al datei săvârşirii (înainte sau după apariţia actului de amnistie) sau al identităţii infractorului (în cazul în care actul de amnistie prevede unele excepţii personale). nu se mai pune în mişcare acţiunea penală. armele. 2. judecarea cauzei sau executarea confiscării nu pot dobândi în nici un mod în proprietate lucrurile supuse confiscării. maşinile. amnistia antecondamnatorie produce şi o gamă de consecinţe juridice specifice. dacă actul de sesizare nu este lămuritor sub aspectul naturii infracţiunii. Dacă din însuşi cuprinsul actului de sesizare rezultă. În acest caz procesul continuă în mod obişnuit. AMNISTIA (1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei. navele acvatice confiscate se predau organelor competente pentru executarea confiscării sau pentru a fi distruse. Obiectele. Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţiile art.

deoarece alin. deci pentru fiecare infracţiune în parte.2 art. Dacă actul de amnistie este adoptat în timpul judecării cererii sau propunerii de liberare condiţionată. Unul dintre efectele specifice ale amnistiei intervenite după condamnare este înlăturarea executării pedepsei. Dacă actul de amnistie a intervenit în faza dezbaterilor judiciare. ea trebuie să înceteze procesul penal. ea răsfrângându-se astfel asupra ambelor fracţiuni ale pedepsei. 11. Amnistia postcondamnatorie înlătură executarea pedepsei pronunţate în măsura în care aceasta nu a fost executată până la data actului de amnistiere. amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie). 15. 12. fiind valabil executată.90 CP. efectele vor opera numai cu privire la infracţiunile amnistiate. în sensul că aplicarea amnistiei se face din oficiu. Efectele amnistiei au un caracter obligatoriu. În cazul în care instanţa de recurs constată că infracţiunile pentru care s-a aplicat. mai întâi. de exemplu.275 p. În acest caz atât măsurile de siguranţă. adică chiar dacă acesta ar refuza amnistia. Excepţie fac împrejurările prevăzute de alin. 8. În cazul concursului de infracţiuni judecat în acelaşi proces. fără a mai dispune înlăturarea dispoziţiilor art. aceasta se respinge ca rămasă fără obiect. instanţa va trebui să analizeze şi să soluţioneze latura civilă a cauzei. vor putea fi aplicate măsurile de siguranţă şi măsurile educative. pedeapsa de 4 ani privaţiune de libertate cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. Efectele amnistiei intervenite după condamnare constau în înlăturarea executării sancţiunilor. în înlăturarea executării restului de pedeapsă negraţiat şi apoi . infracţiunea amnistiată nu va fi luată în consideraţie la aplicarea sporului de pedeapsă (prevăzute de art. obligatoriu atât pentru organele statului. 9. cum s-a arătat deja. 13. Aceasta nu înseamnă însă că are loc chiar înlăturarea răspunderii penale. 10. nefiind necesar a se recurge la argumentul auxiliar al imposibilităţii restituirii sumelor băneşti legal percepute. . deoarece a fost înlăturată răspunderea penală. persoana vătămată se va putea adresa instanţei civile pentru valorificarea drepturilor sale. şi nu pedeapsa rezultată. deoarece este vorba de un act al autorităţii legiuitoare. cât şi drepturile persoanei vătămate stabilite prin hotărârea de condamnare continuă a fi executate. Cu toate că amnistia are o largă arie de aplicare atât până la condamnarea făptuitorului. precum şi a celorlalte consecinţe ale condamnării. Prin urmare. Suportul acestor dispoziţii îl reprezintă principiul potrivit căruia amnistia nu constituie o repunere în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii. În caz contrar.4 CPP). indiferent de poziţia făptuitorului. ea are unele limite strict reglementate de lege (de exemplu. cât şi pentru toţi membrii societăţii. iar degradarea civică executată nu se mai înlătură. sunt amnistiate. dezvăluite anterior.5 CPP. amnistia produce un dublu efect. dacă făptuitorul a fost trimis deja în judecată.doar în cazul constatării vinovăţiei persoanei. cât şi după condamnarea acestuia. se va pronunţa o sentinţă de achitare de către instanţa de judecată. care nu are relevanţă cu privire la aplicarea amnistiei.în excluderea posibilităţii revocării graţierii condiţionate. împrumutat din dreptul financiar. În cazul pedepselor graţiate condiţionat în parte. 7. Amnistia postcondamnatorie poate apărea oricând în perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii (sentinţei) de condamnare şi aceea a termenului de reabilitare de drept sau a intervenirii reabilitării judecătoreşti. deoarece se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare din infracţiunile aflate în concurs. amenda deja încasată nu se restituie.107 CP stipulează că "amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate". 14. Expresia şi a celorlalte consecinţe ale condamnării vizează pedepsele complementare. Astfel.83-85 CP) în cazul concursului de infracţiuni sau de pluralitate intermediară. procesul continuă până la capăt şi instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de condamnare cu menţiunea că condamnatul este liberat de pedeapsă (art.2 al art. constând. iar dacă nu a fost trimis în judecată. făptuitorul neputând fi trimis penal în judecată numai pentru soluţionarea şi rezolvarea laturii civile. Totuşi.

17. într-un spital de boli mintale sau aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor.). în interesul apărării sociale. şi abatere disciplinară. conform alin. Prin una şi aceeaşi faptă pot fi încălcate norme juridice ce aparţin diferitelor ramuri distincte de drept. După cum s-a menţionat. în temeiul art. aceasta să fie reparată. nu se va mai putea constata că pedeapsa este graţiată. Graţierea. În cadrul prevederii acestor dispoziţii.106 CP). . (2) Graţierea se acordă de către Preşedintele Republicii Moldova în mod individual.2 art. priveşte raportul juridic de drept penal. Potrivit dispoziţiilor de drept civil. fapta ca activitate dăunătoare. Articolul 108. Justificarea acestei dispoziţii constă în faptul că amnistia.16. (art. prin care. în mod individual (art. nu poate privi decât pedepsele neexecutate. Consacrând principiul cumulului răspunderilor juridice. în tot sau în parte. În cazul în care condamnatul a fost arestat preventiv şi i s-a aplicat o pedeapsă egală sau mai mică decât termenul arestării preventive. în acelaşi timp. Dacă infracţiunea săvârşită reprezintă. nu şi drepturile pe care le are persoana vătămată uneori în legătură cu latura penală (de exemplu. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. oricine cauzează altuia o daună este obligat să o repare. (4) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. ca toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii sau pedepsei penale. care a săvârşit infracţiuni fiind responsabilă. limitarea timpului liber şi stabilirea unor cerinţe speciale privind comportamentul minorului etc. în totul sau în parte. adică internarea persoanei iresponsabile. sistemul nostru legislativ permite tragerea la răspundere pentru fiecare normă de drept în parte. 2. de pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată. Alte limitări de acţiune ale amnistiei constau în faptul că. Aşa stând lucrurile. amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. prin însăşi esenţa ei. Amnistia nu are efecte asupra răspunderii disciplinare. impunând. luată pe cale de decret de către Preşedintele ţării. ori comutarea unei pedepse într-alta mai puţin grea.98 CP. disciplinară sau un delict civil. dreptul de a stinge procesul penal prin retragerea plângerii etc. aceste din urmă drepturi stingându-se şi ele prin amnistie. Raţiunea acestei reglementări este legată de scopul măsurilor de siguranţă. Starea de pericol ce rezultă din săvârşirea infracţiunilor şi imperativul prevenirii comiterii altora subzistă după aplicarea amnistiei. amnistia intervenită lăsând neatinsă răspunderea disciplinară.88 lit. şi nu raportul juridic de drept civil. GRAŢIEREA (1) Graţierea este actul prin care persoana condamnată este liberată. fie că este vorba de amnistia intervenită după condamnare.e) din CRM). 103 CP). prin drepturile persoanei vătămate se înţeleg drepturile privitoare la pretenţiile civile.105 CP) şi confiscarea specială (art. fapta ca activitate infracţională. exceptarea privitoare la consecinţele civile operează fie că este vorba de amnistia intervenită înainte de condamnare. sau punerea lor sub tutelă (art. cum ar fi: măsurile de constrângere cu caracter medical. Amnistia nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vătămate (alin.2 art. fără a influenţa existenţa infracţiunii. 18. Graţierea este o măsură a puterii de stat. se dispune înlăturarea executării pedepsei. deoarece ea este stinsă prin executare efectivă. În alţi termeni.107 CP. cum ar fi: internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de educaţie sau într-o instituţie curativă şi de educaţie. indiferent dacă fapta constituie o infracţiune sau o contravenţie administrativă. dreptul de a depune plângere prealabilă. pentru anumite consideraţiuni de ordin social-politic şi de politică penală. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere.104 CP). Amnistia înlătură doar răspunderea penală. expulzarea străinilor (art. 1.98. luarea măsurilor de siguranţă. din înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. constând. se va putea aplica şi una din sancţiunile prevăzute de CM.107 CP). iar uneori şi al infractorului însuşi. urmează ca atunci când s-a produs o pagubă. măsurile de constrângere cu caracter educativ. (3) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare. chiar dacă aplicarea sancţiunilor penale este înlăturată. potrivit regulilor proprii fiecărei ramuri.

16 CP).în suma acesteia). Graţierea constituie o comutare în cazul în care. fiind acordată prin decretul Preşedintelui RM. potrivit actului de graţiere. Acest alineat nu indică categoriile de pedepse complementare faţă de care graţierea nu are efecte. deci. adică printr-un act al puterii de stat. fie prin indicarea unui coeficient de proporţie (de exemplu. o pedeapsă mai aspră se înlocuieşte cu una mai blândă.107 CP).3 CP cuprinde o limitare a efectelor graţierii şi. deci.108 alin. Graţierea este totală în cazul în care. se înlătură integral executarea pedepsei pronunţate.). ea nu are efecte asupra tuturor pedepselor complementare.în cazul pedepsei cu amendă . prin actul de graţiere. totală sau parţială.1 CP reglementează limitele graţierii: ea poate să fie. indiferent dacă graţierea a fost cerută sau acordată din oficiu ori la propunerea organelor de drept. Conform art. În cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. În cazul comutării pedepsei stabilite. 7. a unui titlu special. În cazul graţierii totale. iar dacă începuse să execute pedeapsa. . graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.90 CP). În cazul graţierii totale. deoarece aceste măsuri se iau pentru înlăturarea unor stări de pericol şi trebuie să dureze atât timp cât dăinuiesc aceste stări. Graţierea vizează pedeapsa aplicată definitiv. cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere. Art. graţierea produce efecte nu numai asupra pedepsei principale. o treime etc. jumătate.62 alin.108 alin. 5. nu va mai executa pedeapsa căreia i se aplică graţierea. fie prin arătarea cuantumului reducerii (în ani.1 CP.108 alin. privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.3 CP se prevede însă că excluderea pedepselor complementare de la beneficiul graţierii nu operează în cazul în care actul de graţiere dispune altfel. prin urmare. termenul de pedeapsă principală se reduce în mod corespunzător. 8. şi nici asupra măsurilor educative. Graţierea implică o renunţare la dreptul statului de a pretinde executarea în totul sau în parte a unei pedepse sau executarea unui anumit tip de pedeapsă aşa încât nu poate fi admis ca persoanele cărora li se acordă graţierea să aibă facultatea de a împiedica aducerea la îndeplinire a acestei renunţări. şi nu pedepsele stabilite pentru infracţiuni concurente (concurs de infracţiuni). după întinderea efectelor sale. Graţierea.4 CP. 9. ea nu poate fi refuzată de cel căruia i se acordă. Graţierea poate fi aplicată indiferent de categoria de infracţiuni săvârşită (oricare din cele prevăzute la art.3.108 alin. Graţierea este parţială când se înlătură numai o parte din executarea pedepsei pronunţate. Dispoziţia art. 6.3 şi 4 CP (amenda. deoarece aceste măsuri sunt luate în folosul minorului. condamnatul nu va mai executa fracţiunea de pedeapsă care i-a fost redusă. condamnatul. luni sau . 11. Pedepsele pentru care se acordă graţierea pot fi mai grave sau mai puţin grave. retragerea gradului militar. o îngrădire a regulii de drept înscrise în art. În partea finală a dispoziţiei art. 4. are un caracter de măsură obligatorie şi. sau să ia forma comutării. a gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat). dacă nu a început executarea pedepsei. Efectele graţierii trebuie să fie raportate la pedeapsa indicată în sentinţa de condamnare. indicându-se că graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare. după aprecierea Preşedintelui ţării. pedeapsa principală pronunţată prin sentinţa de condamnare a instanţei de judecată se înlocuieşte cu pedeapsa arătată în actul de graţiere. termenul de pedeapsă şi de probă se remite integral. nu va mai executa restul de pedeapsă. În cazul graţierii parţiale. în cazul graţierii parţiale.108 alin. bazat pe consideraţii de politică penală a statului. indicate în art. în actul prin care se acordă graţierea se poate dispune că aceasta stinge şi executarea pedepselor complementare. prin refuzarea beneficiului graţierii. iar termenul de probă se reduce în măsura în care graţierea s-a extins asupra pedepsei principale. Prin urmare. 10. ci şi asupra acelei părţi din termenul de probă care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă. Graţierea nu are efecte şi asupra drepturilor persoanei vătămate (a se vedea comentariul la art.

1 CP. Împăcarea trebuie să fie totală. prevăzute de lege. dar numai până la retragerea completului de judecată pentru deliberare (art. împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată. Împăcarea este o cauză de înlăturare a răspunderii penale pentru anumite infracţiuni. Împăcarea trebuie să intervină cel târziu până la retragerea completului de judecată pentru deliberare.în cazul infracţiunilor mai puţin grave. .1 CP). indiferent de soluţia adoptată prin hotărârea de condamnare. Ea poate interveni în cursul procesului penal în orice moment: în momentul pornirii procesului penal. pentru ca împăcarea părţilor să constituie o ocazie de înlăturare a răspunderii penale. Împăcarea părţilor produce efecte numai asupra făptuitorilor cu care s-a realizat împăcarea. modalităţile şi termenele de realizare a acestora. reprezentanţii legali ai persoanei vătămate lipsite de capacitatea de exerciţiu sau persoana vătămată cu capacitate restrânsă de exerciţiu asistată de reprezentantul său legal sau de alte persoane prevăzute de lege. c) Acordul de împăcare trebuie să fie explicit. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.168 CP) etc.16 alin.109 alin. O împăcare care întruneşte aceste cerinţe este un act din conţinutul căruia rezultă că a fost definitiv lichidat conflictul dintre părţi.Articolul 109. indicate expres în art. al cercetării sau anchetei penale. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. .2 CP).109 CP rezultă că.2 şi 3 CP. 2.cele uşoare şi mai puţin grave.1 CP) etc.109 alin. pe de altă parte.03] 1. la stabilirea acestor împrejurări este necesar să se ia în vedere prevederile art. 4.06. (2) Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare. d) Împăcarea poate avea loc doar dacă ambele părţi (făptuitorul şi persoana vătămată ori reprezentanţii ei legali) consimt liber acest fapt. cât şi cea civilă. 3. El trebuie să includă angajamentele asumate de părţi. Ele sunt libere să se retragă în orice moment din procesul de împăcare.03. De exemplu. iar persoana vătămată s-a împăcat doar cu o persoană. (3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu.2 CP. în vigoare din 12. iar procesul penal în privinţa lor va fi soluţionat până la sfârşit.II-IV din partea specială. adică mai înainte ca hotărârea să rămână definitivă. ÎMPĂCAREA (1) Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. b) Împăcarea trebuie să intervină între făptuitor. cumulativ.16 alin. anchetei judiciare. dacă fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de 3 persoane. cu condiţia ca maximumul special al pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de CP să nu depăşească pedeapsa cu închisoarea pe 2 ani în cazul infracţiunilor uşoare şi de 5 ani . pe de o parte. Împăcarea este totală atunci când duce la stingerea completă a procesului în ce priveşte atât latura penală. şi persoana vătămată. iar infracţiuni mai puţin grave sunt jaful (art. 5. infracţiuni uşoare sunt violarea de domiciliu (art. Din prevederile art. celelalte 2 persoane nu vor profita de efectele împăcării. împăcarea se face de reprezentanţii lor legali. achitare. infracţiuni prevăzute la capitolele II-VI din Partea specială. prevăzute la cap. necondiţionată şi definitivă. De exemplu. [Art.187 alin. iar nu dedus din anumite împrejurări.109 modificat prin Legea nr. munca forţată (art.109 alin. în condiţiile procesului medierii. se cer întrunite. Ţinând cont de faptul că împăcarea părţilor poate avea loc doar în cazurile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave. Categoriile infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt indicate în art.. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. următoarele condiţii: a) Împăcarea părţilor să se realizeze doar în cazurile în care este admisă de lege. de încetare a procesului penal pe alt temei legal decât acela al împăcării. Împăcarea se consideră personală atunci când se referă expres la persoanele cu care s-a căzut de acord.211-XV din 29.2 şi 3 CP raportate la articolele din partea specială a CP.179 alin. Conform art.05. expres.

în faţa căruia s-a produs împăcarea sau căruia i s-a înfăţişat actul de împăcare. Antecedentele penale generează consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau acela al reabilitării.82 alin. de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare. cât şi în ceea ce priveşte latura civilă.34 alin. g) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave . dispun încetarea urmăririi penale în faza de urmărire penală sau pronunţă încetarea procesului penal în faza de judecată. s-a dispus încetarea urmăririi penale ori s-a pronunţat încetarea procesului penal. b) liberate. 5. Împăcarea părţilor. f) care au executat pedeapsa într-o unitate militară disciplinară sau au fost eliberate din aceasta înainte de termen. . ce apare din momentul rămânerii definitive a sentinţei de condamnare.77 alin. Articolul 111. în termenul de probă. Articolul 110. deoarece părţile s-au împăcat în privinţa acţiunii penale. Conform art. generând consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării.34 CP). c) liberate. NOŢIUNEA DE ANTECEDENTE PENALE Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei. 3. produce efecte şi pe plan procesual. de răspunderea penală. potrivit actului de amnistie sau graţiere. deoarece altfel ar constitui un act provizoriu. procurorul sau instanţa de judecată). 6.dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei.după executarea pedepsei. constatând împăcarea părţilor.32 şi art. Antecedentele penale se iau în consideraţie la constatarea existenţei pluralităţii de infracţiuni. înlăturând răspunderea penală. 8.a) CP). STINGEREA ANTECEDENTELOR PENALE (1) Se consideră ca neavând antecedente penale persoanele: a) liberate de pedeapsă penală. Împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă. Antecedentele penale pot servi şi drept circumstanţe agravante la stabilirea pedepselor penale de către instanţa de judecată (art. 2. iar pentru recidivă deosebit de periculoasă .111 CP) sau reabilitarea judecătorească (art. De exemplu. şi anume a recidivei (art. din momentul (de la data) în care s-a încheiat actul juridic al împăcării şi nu din momentul când. încetează după stingerea antecedentelor penale (art.1 CP. d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă. 4.2 CP. Extinderea efectelor juridice ale împăcării părţilor şi asupra laturii civile se explică prin faptul că acţiunea civilă în procesul penal este un accesoriu al acţiunii penale. Organele judiciare (organele de urmărire penală. mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate. declară încetarea procesului penal atât în ceea ce priveşte latura penală. este şi normal ca să nu mai subziste şi acţiunea civilă. Relaţiile juridico-penale.1 din lit. Antecedentele penale au efecte juridice şi în cazul aplicării pedepselor penale. conform art. pentru recidiva periculoasă ea este în mărime de cel puţin 2/3. apărute din momentul săvârşirii infracţiunii. condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată. potrivit actului de amnistie.112 CP). care ar lăsa deschisă calea reluării procesului penal. se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni de către o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. după caz. Antecedentele penale sunt nişte urmări ale pedepsei penale ce apar din momentul rămânerii în vigoare a sentinţei de condamnare şi există până la stingerea lor sau până la reabilitarea pe cale judiciară a condamnatului. Împăcarea trebuie să fie definitivă. Organul judiciar. 7.Împăcarea este necondiţionată atunci când stingerea conflictului nu este subordonată nici unei condiţii. 1.de cel puţin 3/4 din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din partea specială a CP. e) condamnate la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea .

din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare. Graţierea parţială a condamnatului nu duce la stingerea antecedentelor penale.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de graţiere) se produce din momentul emiterii Decretului Preşedintelui RM despre graţierea totală a condamnatului (a se vedea comentariul la art. şi alte limitări prevăzute de lege.111 alin. 5. în conformitate cu art. atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (art.a) CP numai persoanele liberate de pedeapsa penală.1 lit. prevăzute în cap. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. 7.108 CP).dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei.111 CP reglementează condiţiile de stingere a antecedentelor penale şi reabilitarea de drept a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi au fost liberate de răspunderea penală ori au executat pedepsele penale numite prin sentinţele instanţelor de judecată. poliţiştii etc.111 alin. 89 CP). persoana se consideră fără antecedente penale.94 CP (liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei) şi art.IX CP.1 lit. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. 3. art. 2. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. în modul stabilit de lege. fără a se mai cere existenţa altor condiţii. Cad sub incidenţa prevederilor din art. 1.h) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave .b) CP se produce din momentul emiterii ordonanţei de încetare a procesului penal potrivit actului de amnistie de către organul de urmărire penală. (3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. 8.93 CP (liberarea de pedeapsă a minorilor). a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă.111 alin.). Prin reabilitarea unui fost condamnat se înţelege reintegrarea socială completă a acestuia. Art. în plan moral şi social. 6.111 alin.111 CP) pentru acordarea reabilitării. expres indicate în articolele respective ale cap. deoarece persoana are unele decăderi din drepturi şi unele obligaţiuni.111 CP şi nesăvârşirea altor infracţiuni în acest termen. termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate. nu duc la stingerea antecedentelor penale. de către procuror sau din momentul intrării în vigoare a sentinţei (deciziei) de încetare a procesului penal de către instanţa de judecată. Celelalte cazuri de liberare de pedeapsa penală.1 lit. j) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei. i) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave . în virtutea legii. cum ar fi expirarea termenului indicat în art. Reabilitarea de drept (stingerea antecedentelor penale) se obţine în mod automat.d) CP în privinţa persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se produce .111 alin.1 lit. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art. Deoarece legea leagă apariţia antecedentelor penale de numirea unei pedepse penale pentru condamnat.c) CP (liberarea de executarea pedepsei penale potrivit actului de amnistie) se produce din momentul emiterii sentinţei de condamnare şi de numire a pedepsei penale de către instanţa de judecată sau din momentul emiterii deciziei de către instanţa ierarhic superioară despre liberarea condamnatului de pedeapsă potrivit actului de amnistie. în situaţia pe care o avea înainte de condamnare sau liberare de răspunderea penală.53. cum ar fi concedierea din serviciu a unor categorii de persoane (militarii.1 lit. 4.97 CP (liberarea de pedeapsa penală datorită expirării termenului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare).IX CP şi exprimate în sentinţa de condamnare. (2) Dacă condamnatul. în cazurile de liberare de răspundere penală şi în unele cazuri de liberare de pedeapsa penală indicate expres în lege (art. prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg dintr-o hotărâre a unui organ judiciar şi prin repunerea fostului condamnat.dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei.

d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile.e) CP.(1) şi (2). chiar şi acele activităţi care sunt interzise persoanelor condamnate. Reabilitarea judecătorească nu este obţinută în mod automat. îndată după executarea pedepsei. Stingerea antecedentelor penale.111 alin.71 CP). dacă persoana a executat pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 1 an.g-j) CP. Durata termenelor de stingere a antecedentelor penale depinde de termenul pedepsei efectiv executate.111 alin. se sting automat. Caracteristic reabilitării judecătoreşti este faptul că pentru reabilitarea unui condamnat nu este suficient să fie îndeplinite condiţiile de reabilitare prevăzute de lege. precum şi cheltuielile de judecată.111 alin.din momentul expirării termenului de probă stabilit prin sentinţa instanţei de judecată în conformitate cu art. În cazul condamnării persoanei la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea. (4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care. conform art. la plata cărora a fost obligat prin hotărâre judecătorească. dacă ar fi fost cunoscută. la cererea sa. conform art.8 CP. termenul stingerii antecedentelor penale se calculează.111 alin. antecedentele penale se sting după expirarea unor termene concrete indicate expres în art. În cazul executării pedepselor sub formă de închisoare sau detenţiune pe viaţă. De exemplu. ci numai prin intervenţia organelor judecătoreşti. deoarece. cu excepţia detenţiunii pe viaţă (art. antecedentele penale se sting automat. conducea la respingerea cererii de reabilitare. pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate. ci . c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă.2 CP. b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art.e) CP. REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ (1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă. Pedepsele mai blânde decât închisoarea sunt toate celelalte pedepse penale pentru persoanele fizice. Articolul 112. Aceste pedepse pot fi amenda (art.111 alin. (3) În caz de respingere a cererii de reabilitare. e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste.90 CP sau din momentul pronunţării încheierii instanţei de judecată despre anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale în conformitate cu art. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi: a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune.1 lit. nemijlocit după executarea pedepsei într-o unitate militară disciplinară sau dacă persoana a fost eliberată din această unitate înainte de termen.111 alin. în modul stabilit de lege. antecedentele penale. din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi a celei complementare. În cazul executării pedepsei penale într-o unitate disciplinară. a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. 1. după acordarea ei. Aceasta înseamnă reabilitarea totală a persoanei: ea nu se mai consideră condamnată. conform art. anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.la sfârşitul ultimei zile de arest executat.1 lit. (2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. poate să practice orice activitate legală. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care. nu se poate face o nouă cerere decât după un an. după stingerea antecedentelor penale. 10. 12. conform art. 9.62 CP.64 CP).90 alin.68 CP) etc. 13. arestul (art. antecedentele penale se vor stinge după expirarea termenului de 2 ani din momentul executării efective a acestei pedepse etc.3 CP. persoana nu mai este considerată condamnată. a atins vârstă de pensionare sau este incapabil de muncă. în cazul arestului . 11. Dacă condamnatul.1 lit. indicate în art. Antecedentele penale în cazul amenzii se sting o dată cu achitarea integrală a sumei amenzii. instanţa de judecată poate anula antecedentele penale până la expirarea termenelor de stingere a acestora.

conform art.d) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul de achitare integrală a despăgubirilor civile la care a fost obligat condamnatul prin hotărâre judecătorească. Condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste atunci când are un loc permanent sau provizoriu de muncă.112 alin. 5.1 CP. antecedentele penale se vor stinge (reabilitarea de drept) peste 6 ani după executarea efectivă a pedepsei (art.112 alin. Aceste prevederi legale. Conform acestei prevederi.111 alin. împiedică aplicarea reabilitării judecătoreşti. De exemplu. Reabilitarea judecătorească va putea fi aplicată în acest caz. cererea de reabilitare judecătorească nu este respinsă. . Procedura de reabilitare judecătorească poate fi pornită doar la cererea persoanei care execută pedeapsa. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii. prevăzută de partea specială a CP. în cazul succesiunii etc.112 alin. Reabilitarea judecătorească nu poate fi obţinută în situaţia în care condamnatul nu dovedeşte că a avut tot timpul o comportare ireproşabilă. că a respectat întocmai legile şi regulile de convieţuire socială. instanţa de judecată trebuie să administreze probe din care să rezulte buna conduită a condamnatului la locul de muncă. de exemplu. În cazul aplicării pedepsei penale pentru noua infracţiune. 4.112 CP. pentru care legea prevede un termen de reabilitare unic şi fix. condiţiile pentru acceptarea cererii de reabilitare judecătorească sunt: a) condamnatul să nu fi comis o nouă infracţiune. dacă condamnatul a executat pedeapsa de 4 ani de privaţiune de libertate pentru o infracţiune gravă.1 lit. dar examinarea ei se suspendă până la soluţionarea învinuirii. c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă.112 alin. În cazul în care instanţa de judecată constată că neîndeplinirea acestei condiţii nu se datorează relei-voinţe a condamnatului. sau are destule mijloace de existenţă sub formă de depuneri în bancă.1 lit. rezultă că orice infracţiune. prevăzute în art. peste 3 ani după executarea efectivă a pedepsei. într-un caz condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. în perioada cât antecedentele penale nu sunt stinse. reabilitarea judecătorească va putea fi aplicabilă doar după executarea pedepsei pentru o nouă infracţiune şi în prezenţa condiţiilor prevăzute expres în art.e) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare judecătorească şi faptul că condamnatul are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste. săvârşită de către condamnat până la stingerea antecedentelor penale. sezonier etc. Aceste condiţii pot exista separat.112 alin. Această condiţie presupune ca. afacerilor cu droguri. pentru reabilitarea judecătorească sunt prevăzute mai multe termene diferenţiate în raport cu diferite categorii de condamnări şi se ţine cont de comportamentul condamnatului.este necesară constatarea judecătorească a îndeplinirii acestora şi pronunţarea reabilitării condamnatului prin hotărâre judecătorească.1 şi 2 art.a-e) CP prevede condiţiile de acordare a reabilitării judecătoreşti. prevăd că reabilitarea judecătorească nu poate fi iniţiată din oficiu sau la cererea altor persoane sau instituţii. Spre deosebire de reabilitarea de drept (art.1 lit. Nu pot fi invocate drept încălcări ale acestei condiţii de neachitare a despăgubirilor civile în situaţia în care partea civilă a renunţat benevol la despăgubiri. a atins vârsta de pensionare sau este incapabil de muncă. b) să fi expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut de alin. iar în al treilea este incapabil de muncă. Dacă pentru noua infracţiune s-a pornit urmărirea penală împotriva condamnatului.111 CP). precum şi cheltuielile de judecată. Art. condamnatul să nu fi săvârşit vreo infracţiune. în alt caz a atins vârstă de pensionare. 3. lucrează ocazional. Deoarece legea nu indică expres categoriile de infracţiuni care ar împiedica aplicarea reabilitării judecătoreşti. Art.1 lit.111 CP.1 lit. în societate şi în familie pe toată perioada de la executarea pedepsei până la soluţionarea cererii de reabilitare. 2.b) CP. ea poate admite cererea de reabilitare a acestuia. Nu se consideră asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste a condamnatului în cazul cerşetoriei. Art. adeverind astfel că s-a corectat şi că merită reintegrarea socială completă şi din punct de vedere juridic. jocurilor de noroc etc.h) CP).

care constă în alegerea normei juridico-penale. Dacă timp de un an survine reabilitarea de drept prevăzută în art.112 alin. precum şi executarea lor. prin aplicarea cumulativă a două sau a mai multor norme penale. ale procuraturii şi instanţelor judecătoreşti).113 are două aspecte: a) procesul de determinare a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei de infracţiune prevăzute de norma penală. 41 etc. Procesul aplicativ normelor juridico-penale cuprinde şi stabilirea pedepselor penale.111 CP.90 CP) şi descoperită după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a acordat reabilitarea. 1. pe temelia metodologică a filozofiei. b) consecinţele acestor activităţi ale persoanelor care efectuează urmărirea penală şi ale judecătorilor . Articolul 114. determinată prin art. invocând articolele corespunzătoare din prezentul cod. antecedentele penale se sting automat. precum şi pe recomandările CSJ.4 CP. precum şi în articolele corespunzătoare (de exemplu. trebuie efectuată cu invocarea a două sau a mai multor articole ori a alineatelor unui singur articol din legea penală. şi anume. se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. stipulate într-un articol sau alineat al unui articol sau în două sau mai multe articole ori alineate ale părţii speciale. CAPITOLUL XII CALIFICAREA INFRACŢIUNII Articolul 113. la momentul pronunţării hotărârii de reabilitare. reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale (a se vedea comentariul la art. 2.112 alin. Conform art.111 alin.33.6. anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care.112 alin. 1. în caz de respingere a cererii de reabilitare. Calificarea infracţiunii cuprinde acea parte a procesului de aplicare a normelor juridice. hotărâre. condamnare intervenită înăuntrul termenului de reabilitare sau al termenului de suspendare condiţionată a executării pedepsei (art. nu se poate înainta instanţei o nouă cerere decât după un an. pe legile şi categoriile logicii formale. Cauza anulării reabilitării judecătoreşti o constituie deci existenţa. .33. sentinţă etc. (2) Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători. art. care acţionează în numele legii. după acordarea ei. determinat la art. CRM. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni. Efectuarea calificării juridico-penale oficiale este încredinţată de către stat unor organe speciale (de urmărire penală.) ale părţii generale din prezentul cod.1 art. 3.3 CP).). Procesul identificării acestei corespunderi trebuie întemeiat pe principiile formulate de legea penală. Noţiunea de calificare a infracţiunii prevăzută de alin. decizie. NOŢIUNEA DE CALIFICARE A INFRACŢIUNII (1) Se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii. deoarece nici una din aceste norme nu include în întregime fapta comisă. 22. prevăzute de norma penală. Aceasta poate obţine o calificare juridico-penală completă. ce prevede fapta prejudiciabilă dată. conducea la respingerea cererii de reabilitare. adevăr absolut şi relativ. Termenul de un an se calculează de la data respingerii cererii de reabilitare. concret şi abstract. a unei condamnări definitive a petiţionarului. necunoscută instanţei. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni. Conform art. 27. şi în fixarea acestei alegeri în actul de aplicare (ordonanţă. dacă ar fi fost cunoscută. Conform art. 8.3 CP. s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care. 7. 26.recunoaşterea şi consacrarea în documentele juridice corespunzătoare a coincidenţei semnelor faptei descoperite cu normele juridico-penale. pe categoriile singular şi general. nemaifiind necesară reabilitarea judecătorească.21.2 CP.

Pentru concurenţa normelor juridico-penale este necesară existenţa următoarelor condiţii: a) să se săvârşească o singură acţiune (inacţiune) simplă sau să se desfăşoare o activitate unică prelungită un timp mai îndelungat. b) fapta să fie cuprinsă deplin de dispoziţiile a două sau a mai multor norme penale. iar peste o lună comite o altă trădare de patrie prin acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM. De exemplu.332 CP) constituie.306 CP).116-118. Aceste acţiuni prejudiciabile constituie numai nişte episoade ale unei infracţiuni unice complexe. legiuitorul adeseori formulează noi norme penale. Pornind de la sarcinile concrete de luptă cu criminalitatea. deoarece asemenea acţiuni se califică numai în baza acestei agravante. Nu formează un concurs real de infracţiuni componenţele de infracţiuni cu acţiuni alternative. (2) Alegerea uneia din normele concurente care reflectă cel mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise se efectuează în condiţiile art. Nu constituie un concurs real de infracţiuni două sau mai multe componente de infracţiuni identice. deoarece această activitate impune o apreciere social-politică şi juridică specială. o modalitate a unui abuz de putere sau de serviciu (art. care se intersectează parţial. Necesitatea separării unei activităţi infracţionale într-o normă penală aparte dintr-un cerc de fapte infracţionale prevăzute de o altă normă penală este corectă. la un interval de timp. repetarea legii penale. legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai aspră decât cea pentru abuz de putere sau serviciu. Articolul 115. Din contra. d) să se aducă atingere unui singur obiect generic apărat de legea penală. prin diferite acţiuni de sine stătătoare. legiuitorul a determinat o pedeapsă penală mai blândă decât cea prevăzută pentru celelalte modalităţi de abuz de putere sau de serviciu. 4. când persoana printr-o singură acţiune (inacţiune) săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prevăzute de diferite alineate ale unui singur articol din CP. 5. . aceste acţiuni formează un concurs real de infracţiuni şi trebuie să fie încadrate în baza tuturor alineatelor care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite. falsul în actele publice (art. dacă pentru comiterea acestora legiuitorul prevede repetarea lor într-o singură agravantă. 3. 2.2. pe când obiectele nemijlocite pot fi diferite. Separând această normă. la unele intervale de timp. azi persoana săvârşeşte o trădare de patrie prin divulgarea secretului de stat. dacă la comiterea acestora legiuitorul nu prevede repetarea lor într-o singură agravantă. iar dacă aceste infracţiuni au fost săvârşite succesiv. c) fiecare dintre normele juridico-penale care concurează ar fi suficientă pentru calificarea faptei infracţionale săvârşite. 3. Tot ca episoade ale unei infracţiuni unice trebuie recunoscute acţiunile identice săvârşite succesiv. cu care concurează. succesiv la un interval de timp. chiar săvârşite prin acţiuni de sine stătătoare. cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune. Prin concurenţă a normelor juridico-penale se înţeleg cazurile în care este comisă o singură faptă infracţională. se "suprapun" reciproc. 1. ce poate fi determinată numai într-o normă aparte. Concursul de infracţiuni trebuie deosebit de concurenţa normelor juridico-penale. În cazul concursului ideal de infracţiuni. cuprinsă deplin în dispoziţiile a două sau a mai multor norme juridico-penale. există o concurenţă a normelor juridico-penale şi calificarea se efectuează numai în baza normei agravante mai aspre. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI NORMELOR PENALE (1) Concurenţa normelor penale presupune săvârşirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile. cum ar fi tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate (art.327 CP). separând într-o normă aparte abuzul de putere sau de serviciu. care constituie o singură infracţiune. fapt ce duce la dublarea. Bunăoară. de fapt.

Cea mai răspândită varietate a concurenţei normelor generale şi a celor speciale este concurenţa dintre componenţa de bază (norma generală). La concurenţa normelor juridico-penale trebuie utilizată pentru calificare numai una din normele concurente.2 art. La calificarea infracţiunilor. Această modalitate a concurenţei se caracterizează prin faptul că prima normă prevede un număr de activităţi infracţionale. iar a doua . prevăzută de alineatele întâi ale articolelor din partea specială. la anumite intervale de timp. b) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante .186) poate concura cu furtul deosebit de agravat (alin. Articolul 117. omorul săvârşit în stare de afect (art. iar normă specială . în cazul concurenţei dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu . furtul agravat (alin.146) poate concura cu pruncuciderea (art. Prima normă este denumită generală.cazuri particulare din acest număr de activităţi. normele generale şi cele speciale pot fi aplicate împreună numai în cazurile în care sunt comise câteva infracţiuni ce constituie un concurs real de infracţiuni. omorul intenţionat a două sau a mai multor persoane (lit. De exemplu.186). c) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante . 1. cea care reflectă cel mai precis natura socială şi juridică a faptei prejudiciabile comise. b) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante. acest scop este atins prin aplicarea normei speciale. De exemplu.145) poate concura cu omorul săvârşit în stare de afect (art. 2.116-118 CP. 5.3 art. Pornind de la principiul juridic general al dreptului penal . adică ele au fost săvârşite succesiv. 2. La concurenţa normelor generale şi speciale.infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante. c) concurenţa dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante.3 art. Normele speciale pot fi atât agravantele. aceasta din urmă se află în raport de subordonare logică faţă de cele dintâi. prin diferite acţiuni de sine stătătoare. poziţia faţă de această varietate a faptelor infracţionale. 1. bazându-se pe diferite motive sociale.147). prevăzute în diferite alineate ale unuia şi aceluiaşi articol.a) alin. Întrucât sarcina aplicării legii penale constă în transpunerea în viaţă a voinţei legiuitorului. Separând norma specială de cea generală. De aceea concurenţa dintre două norme speciale poate avea următoarele varietăţi: a) concurenţa dintre o componenţă de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante. Articolul 116.umanismul legii penale -. însă nu orice activitate infracţională determinată de norma generală este neapărat activitatea infracţională prevăzută de norma specială. pe care el a prevăzut-o aparte. cât şi atenuantele componenţei de bază.norma penală care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte.specială. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE DOUĂ NORME SPECIALE Concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi: a) dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante . legiuitorul şi-a determinat direct. politice şi juridice ale situaţiei actuale. şi modalităţile calificative (norma specială) ale acestora. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE NORMELE GENERALE ŞI CELE SPECIALE (1) Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte prejudiciabile. iar a doua .infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră. 3. 4. deoarece orice activitate infracţională separată într-o normă aparte constituie neapărat o activitate infracţională stipulată de norma generală. se aplică numai norma specială. De exemplu. Aceste condiţii sunt determinate de art. fără echivoc.146).4.infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blândă. (2) În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială.

Toate îndoielile atât în privinţa dovedirii învinuirii. obiectele a două sau a mai multor infracţiuni sunt omogene. subiectului.numai unele părţi ale ei. 4. iar altele . care prevede aplicarea justă a legii într-un asemenea mod încât oricine ar săvârşi o infracţiune să ispăşească pedeapsa meritată. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE O PARTE ŞI UN ÎNTREG (1) Concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau a mai multor norme penale. stipulează şi semnele speciale ale subiectului acesteia. dacă este imposibil a le lichida. La calificarea concurenţei după latura obiectivă trebuie aplicată norma care descrie mai deplin semnele proprii faptei infracţionale. iar celelalte . agravând răspunderea penală pentru infracţiunea dată. modalitatea unei agravante mai aspre o absoarbe şi pe cea mai puţin aspră. Această modalitate de concurenţă constă în faptul că există două sau mai multe norme. La calificarea concurenţei după subiectul infracţiunii trebuie aplicată norma care. 2. obiectul vătămărilor medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este numai o parte a obiectului tâlhăriei. Articolul 120. deoarece numai astfel se poate atinge scopul scontat. pe lângă forma de vinovăţie. De aceea în toate cazurile unei atare modalităţi de concurenţă dintre o parte şi un întreg trebuie aplicată norma în care este specificat în întregime obiectul infracţiunii. cu subsolul şi spaţiul ei aerian. Ea are prioritate faţă de norma care prevede numai o parte din ceea ce a săvârşit infractorul. În cazul concurenţei după obiect. Pornind de la scopul unic al componenţelor de infracţiune cu circumstanţe atenuante atenuarea răspunderii penale a vinovatului -. Articolul 118. Regula generală în operaţiunile de calificare a infracţiunii cu privire la concurenţa dintre o parte şi un întreg constă în faptul că trebuie aplicată întotdeauna norma ce cuprinde în întregime toate semnele faptei infracţionale. una din ele cuprinzând fapta prejudiciabilă în întregime. La calificarea concurenţei după latura subiectivă trebuie aplicată norma care. 6. 7. 3. dintre care una cuprinde fapta infracţională în întregime. stipulează şi scopul sau motivul infracţiunii date. pe lângă semnele generale ale subiectului infracţiunii. Aceste norme se află în raport de subordonare după conţinut. DISPOZIŢII GENERALE Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele definite în prezentul capitol. 4. ale laturii obiective şi ale celei subiective ale infracţiunii sau concomitent după câteva dintre ele. SECRETUL DE STAT . În cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg trebuie mai întâi să determinăm după care semne ale componenţei de infracţiune decurge această concurenţă. numai că unul reprezintă o parte a altuia. în cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante se aplică numai norma penală care prevede pedeapsa mai blândă. înţelesul lor este cel prevăzut la articolele ce urmează. (2) Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârşite. 5. În cazul concurenţei dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante. De exemplu. CAPITOLUL XIII ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD Articolul 119.circumstanţe agravante se aplică numai norma cu circumstanţe atenuante. TERITORIUL Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova. trebuie să fie interpretate în folosul inculpatului. cât şi în privinţa calificării infracţiunii. Articolul 121. Concluzia dată are drept bază şi principiul juridic al dreptului penal .numai unele părţi ale ei. Concurenţa poate avea loc după semnele obiectului. 1.individualizarea răspunderii penale. 3.

prin numire. PROPORŢII MARI. b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale interguvernamentale care. obştească sau altă organizaţie nestatală se înţelege persoana căreia. Articolul 126. transportate. păstrate. prin stipularea legii. are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoanei. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei. reprezentanţelor. permanent sau provizoriu. de recunoaştere. Articolul 125. instituţie. b) desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie. pierdere. . i se acordă. (2) Prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere se înţelege persoana cu funcţie de răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legile organice. valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. a căror răspândire. DESFĂŞURAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR Prin desfăşurare ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate. unităţilor comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie. trecute peste frontiera vamală. permanent sau provizoriu. c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor. sustragere sau nimicire poate periclita securitatea statului. d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale. magazinelor. care. Articolul 122. utilizate. divulgare. Articolul 124. fabricate. Articolul 123. libertăţii şi demnităţii sale. respectiv 500 unităţi convenţionale de amendă. sucursalelor. proporţii mari valoarea bunurilor sustrase. anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor. depozitelor. precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de răspundere le-a delegat împuternicirile sale. de politică externă. primite. alegere sau în virtutea unei însărcinări. de contrainformaţii şi operative de investigaţii. dobândite. conform dreptului internaţional. distruse. comercializate. secţiilor. PERSOANA CARE SE BUCURĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege: a) şeful statului străin. depăşeşte 1500 şi.Prin secret de stat se înţeleg informaţiile protejate de stat în domeniul activităţii lui militare. PERSOANA CARE GESTIONEAZĂ O ORGANIZAŢIE COMERCIALĂ. ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate. DAUNE CONSIDERABILE ŞI DAUNE ESENŢIALE (1) Se consideră proporţii deosebit de mari. într-o întreprindere. OBŞTEASCĂ SAU ALTĂ ORGANIZAŢIE NESTATALĂ Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială. fie şeful guvernului. prin numire. PROPORŢII DEOSEBIT DE MARI. economice. la momentul săvârşirii infracţiunii. alegere sau în virtutea unei însărcinări. tehnico-ştiinţifice. i se acordă. inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţiile şefului de stat conform constituţiei statului respectiv. în cazul când folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie. fie ministrul de externe al statului străin. precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc. în organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia. PERSOANA CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE (1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia.

Articolul 128. contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar.05. INFRACŢIUNI MILITARE (1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile. VALORI CULTURALE Prin valori culturale cu caracter religios sau laic se înţeleg valorile indicate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie.03) Articolul 127. c) într-un loc inaccesibil publicului. prin natura sau destinaţia lui. existenţa persoanelor întreţinute. este întotdeauna accesibil publicului. iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege . cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută. săvârşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen sau în bază de contract. în vigoare din 12. (Art. dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane. în scopul primirii unei recompense materiale. Articolul 130. chiar dacă în momentul săvârşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană. cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă. datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante. cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial.126 în redacţia Legii nr. Articolul 131.03. tramvaiele şi troleibuzele. TIMPUL DE RĂZBOI Prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace. d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane. tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate. starea materială şi venitul acesteia. RUDENIA . (2) Militarii care au săvârşit infracţiuni sunt traşi la răspundere penală în conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod.211-XV din 29. (3) Daunele cauzate de sustragerea sau circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope se determină pornindu-se de la dozele mici sau mari ale acestora aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra Drogurilor. (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac. MERCENAR Prin mercenar se înţelege persoana care activează pe teritoriul unui stat implicat într-un conflict armat sau în acţiuni militare. Ştiinţă şi Cultură din 14 noiembrie 1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii. Articolul 133. trec pregătirea militară obligatorie sau sunt chemate la concentrări. precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.06. Articolul 134. FAPTA SĂVÂRŞITĂ ÎN PUBLIC Prin faptă săvârşită în public se înţelege fapta comisă: a) într-un loc care. dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale. Articolul 132. alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei.gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. nefiind cetăţean al acestui stat. neavând domiciliu permanent pe teritoriul acestuia şi nefiind împuternicită cu executarea unor obligaţii oficiale.(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea. scoaterii şi transmiterii ilicite a dreptului de proprietate asupra valorilor culturale. prevăzute de prezentul cod. MIJLOACELE DE TRANSPORT Prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile. ARMELE (1) Prin arme se înţeleg instrumentele. Articolul 129. b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvârşirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane.

în linie colaterală. (3) Rudele unuia dintre soţi sunt afinii celuilalt soţ. copiii înfiaţi. (4) Rude apropiate sunt părinţii. În primul caz.03. Linia şi gradul de afinitate sunt asimilate liniei şi gradului de rudenie. înfietorii. bunicii şi nepoţii lor. (2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.211-XV din 29. în vigoare din 12. [Art.(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. fraţii şi surorile.05. copiii. iar în al doilea caz .06.134 completat prin Legea nr.03] . rudenia este în linie dreaptă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful