INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Pentru ca o pedeapsă concretă să-și atingă scopul, ea trebuie aleasă și dozată astfel încât, prin fiecare din
funcţiile sale, să realizeze un efect maxim.
Operaţia de adaptare a pedepsei în raport cu fiecare infracţiune și cu fiecare infractor, în vederea
realizării scopului ei, poartă denumirea de individualizare a pedepsei.
Instituţiei individualizării pedepselor îi este consacrat Capitolul VIII din Codul penal al Republicii
Moldova (art. 75-88).
Individualizarea pedepsei este un principiu fundamental al dreptului penal, totodată fiind unul dintre
instrumentele de realizare practică a politicii penale.
Forme de individualizare a pedepselor
În doctrina penală se face distincţia între individualizarea ce se realizează în faza de elaborare a legii și
prevederii limitelor pedepselor, în faza de aplicare a pedepsei și cea în faza de executare a pedepsei.
Corespunzător acestor faze sunt cunoscute următoarele trei forme de individualizare a pedepselor:
1) individualizarea legală;
2) individualizarea judiciară (judecătorească);
3) individualizarea administrativă.
Individualizarea legală a pedepselor este înfăptuită de către legiuitor, în însuși momentul elaborării legii
penale, prin stabilirea felului și a limitelor pedepselor, precum și a măsurii în care acestea pot fi modificate
sub influenţa cauzelor de agravare sau de atenuare.
În concret ea se materializează în:
1) prevederea cadrului general al pedepselor, a naturii și limitelor generale ale fiecărei pedepse în
concordanţă cu principiile aplicării pedepselor penale;
2) prevederea pedepsei pentru fiecare infracţiune în funcţie de gradul de prejudiciabilitate al acesteia,
determinat de importanţa valorii sociale ocrotite și de vătămarea la care este supusă această valoare;
3) prevederea cadrului și a mijloacelor legale în care se vor realiza celelalte forme de individualizare,
judiciară și administrativă.
Individualizarea judiciară sau judecătorească a pedepsei o realizează instanţa de judecată și se
materializează prin aplicarea pedepsei concrete infractorului pentru fapta comisă, în funcţie de gradul concret
de prejudiciabilitate al faptei, de periculozitatea infractorului, de împrejurările concrete atenuante ori
agravante în care s-a săvârșit infracţiunea sau care caracterizează persoana infractorului. Individualizarea
judiciară se realizează în cadrul și în limitele determinate prin individualizarea legală și, spre deosebire de
aceasta din urmă – care realizează numai prevenirea generală –, individualizarea judiciară realizează atât
prevenirea generală, cât și prevenirea specială prin constrângerea și reeducarea pe care pedeapsa concretă o
are asupra infractorului.
 Individualizarea administrativă. Este denumită astfel după organele administrative care o realizează în
faza de executare a pedepsei închisorii. Individualizarea administrativă a pedepsei închisorii se realizează în
cadrul oferit de individualizarea legală și cea judiciară, în funcţie de gravitatea pedepsei aplicate, de starea de
recidivă, de conduita condamnatului în locul de deţinere ș.a. Individualizarea administrativă nu se rezumă la
regimul de executare, ci privește și durata executării efective a pedepsei, care poate fi modificată la
propunerea organelor administrative prin acordarea graţierii ori a eliberării condiţionate.
Potrivit alin. (1) al art. 75 din CP al RM, criteriile generale de individualizare sunt următoarele:
1) limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a Codului penal;
2) dispoziţiile Părţii generale a Codului penal;
3) gravitatea infracţiunii săvârșite;
4) motivul infracţiunii săvârșite;
5) persoana celui vinovat;
6) circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea;
7) influenţa pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului;
8) condiţiile de viaţă ale familiei celui vinovat.

1. Limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a Codului penal. În operaţia de stabilire a pedepsei,
instanţa de judecată trebuie să pornească de la limitele speciale, fixate prin lege, pentru pedeapsa
aferentă infracţiunii săvârșite. Pedeapsa, deci, este stabilită între minimul și maximul special fixat în
sancţiunea articolului și care reflectă gradul de prejudiciabilitate al infracţiunii concrete.
2. Dispoziţiile Părţii generale a Codului penal. Dintre ele: prevederile referitoare la acţiunea în timp și
spaţiu a legii penale, prevederile referitoare la scopul pedepsei, prevederile referitoare la sistemul
pedepselor și la fiecare dintre pedepsele care îl compun, condiţiile răspunderii penale ș.a.
3. Gravitatea infracţiunii săvârșite este evaluată în concret de către instanţa de judecată și depinde de
caracterul și de gradul prejudiciabil al infracţiunii. Caracterul prejudiciabil al infracţiunii reprezintă
semnul calitativ al acesteia, pe când gradul prejudiciabil – semnul cantitativ. Vorbind despre
individualizarea pedepsei, trebuie menţionat că atât caracterul, cât și gradul prejudiciabil se stabilesc
în fiecare caz concret.
Caracterul prejudiciabil al infracţiunii este determinat de obiectul de atentare, de valoarea și
importanţa sa socială. Spre exemplu, omorul și furtul se deosebesc după obiectul de atentare, viaţa
persoanei și proprietatea, adică se deosebesc din punct de vedere calitativ, după caracterul
prejudiciabil.
Gradul prejudiciabil depinde de gravitatea faptei comise, reprezentând caracteristica cantitativă a
faptelor infracţionale ce au același caracter. Astfel, gradul prejudiciabil al infracţiunii depinde de
mărimea și de caracterul daunei pricinuite obiectului de atentare, de forma vinovăţiei, motiv și scop,
 de metoda săvârșirii infracţiunii ș.a. (de ex., jaf cu aplicarea violenţei și fără aplicarea violenţei;
distrugerea sau deteriorarea bunurilor intenţionată sau din imprudenţă).
4. Motivul infracţiunii săvârșite reprezintă impulsul interior care determină hotărârea infracţională și
deci implicit comiterea infracţiunii. Existenţa motivului în săvârșirea faptelor infracţionale este
apreciată ca un indiciu de normalitate psihică a făptuitorului. Lipsa unei motivaţii a faptei este un
indiciu de anormalitate psihică a făptuitorului, ce impune cercetarea responsabilităţii acestuia.
5. Persoana celui vinovat. Formarea unei viziuni complete asupra persoanei celui vinovat impune
luarea în considerare a dezvoltării psihofizice a acestuia, a particularităţilor psihice, a mediului în care
se află acesta (condiţiile sale de viaţă, atitudinea sa în societate, în familie, la locul de muncă),
pregătirea profesională, comportarea făptuitorului înainte și după săvârșirea infracţiunii, dacă a fost
sau nu anterior condamnat ș.a. Pentru a realiza o bună individualizare a pedepsei, instanţa trebuie să
dispună de o arie cât mai largă de date privitoare la aspectele ce caracterizează persoana infractorului.
6. Circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. Aceste circumstanţe la care se
referă legiuitorul prin dispoziţiile art. 76 și 77 din CP al RM sunt acele stări, situaţii, împrejurări,
calităţi ce ţin de infracţiune sau de infractor anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii
infracţiunii, reglementate implicit sau expres de legea penală și care micșorează sau măresc gradul
prejudiciabil al infracţiunii sau de periculozitate al infractorului, atenuând sau agravând răspunderea
penală.
7. Influenţa pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului. Aplicarea pedepsei
(categoria și termenul ei) trebuie să contribuie la corectarea condamnatului, să-l reţină de la comiterea
unei noi infracţiuni, la fel să contribuie la reîncadrarea acestuia în activitatea de zi cu zi, să-i dezvolte
anumite calităţi de persoană ce ar respecta legea și ordinea de drept
8. Condiţiile de viaţă ale familiei celui vinovat. La stabilirea categoriei și a termenului de pedeapsă
acest criteriu poate influenţa atât pozitiv, cât și negativ. Spre exemplu, făptuitorul este unica persoană
aptă de muncă din familie, care are în întreţinere părinţii, copii minori sau invalizi ș.a.; ori – consumă
permanent băuturi alcoolice, droguri, nu este angajat în câmpul muncii, își maltratează soţia și copiii,
influenţează negativ educaţia copiilor ș.a.

CIRCUMSTANŢE ATENUANTE ȘI AGRAVANTE

Prin circumstanţe înţelegem acele stări, împrejurări ori calităţi ce ţin de infracţiune sau de
infractor anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infracţiunii, reglementate implicit
sau expres de legea penală și care micșorează sau măresc gradul prejudiciabil al infracţiunii sau
de periculozitate al infractorului, atenuând sau agravând răspunderea penală.
În funcție de incidenţa lor asupra gradului de pericol social, toate circumstanţele se clasifică în
atenuante și agravante.
 Prin circumstanţe atenuante înţelegem acele stări, situaţii, împrejurări, calităţi ce ţin de infracţiune
sau de infractor anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infracţiunii, reglementate implicit
de legea penală și care micșorează gradul prejudiciabil al infracţiunii și infractorului, atenuând
răspunderea penală.
Art. 76 din CP al RM prevede următoarele circumstanţe atenuante legale:
a) săvârșirea pentru prima dată a unei infracţiuni ușoare sau mai puţin grave.
Această circumstanţă atenuantă reprezintă îmbinarea a două condiţii:
1) săvârșirea infracţiunii pentru prima dată;
2) săvârșirea unei infracţiuni ușoare sau mai puţin grave.

Se au în vedere situaţiile când făptuitorul în general nu a săvârșit nici o infracţiune anterior, la fel și
situaţiile când făptuitorul a săvârșit anterior infracţiuni, însă a expirat termenul prescripţiei de executare a
sentinţei de condamnare, a expirat termenul prescripţiei tragerii la răspundere penală, sau antecedentele
penale pentru infracţiunea săvârșită anterior au fost ridicate sau stinse în ordinea stabilită de lege.

Prin săvârșirea unei infracţiuni ușoare sau mai puţin grave, în conformitate cu art. 16 din CP al RM, putem
înţelege faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un
termen de până la 2 ani inclusiv (infracţiuni ușoare) sau până la 5 ani inclusiv (infracţiuni mai puţin grave).

b) săvîrşirea infracţiunii de către un minor sau de către o persoană care a atins vîrsta de 18 ani, dar nu a
atins vîrsta de 21 de ani;
c) săvârșirea infracţiunii ca urmare a unui сoncurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial.
Această circumstanţă presupune săvârșirea infracţiunii sub influenţa unor factori externi (de ordin
personal, familial), cărora făptuitorul nu s-a putut împotrivi în virtutea situaţiei create. Concursul de
împrejurări grele poate fi diferit. Acesta poate fi legat de situaţia materială grea generată de faptul că
vinovatul nu are un loc de muncă, de imposibilitatea de a-și întreţine familia, de o boală gravă a
vinovatului sau a apropiaţilor săi, de invaliditate, de atmosfera grea din familie sau de la serviciu, de
comportamentul ilegal sau amoral al cuiva dintre membrii familiei și de alte împrejurări care creează
pentru vinovat o situaţie fără ieșire și-l lipsesc de factorii de reţinere. Spre exemplu, soţia, fiind
maltratată permanent de soţul ei alcoolic, în timpul unei certe îi provoacă acestuia o vătămare a
integrităţii corporale.
d) săvîrşirea faptei de o persoană cu responsabilitate redusă;
e) prevenirea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvîrşite, repararea benevolă a
pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate;
f) autodenunţarea, contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la identificarea infractorilor ori
recunoaşterea vinovăţiei;
g) ilegalitatea sau imoralitatea acţiunilor victimei, dacă ele au provocat infracţiunea;
h) săvîrşirea infracţiunii ca rezultat al constrîngerii fizice sau psihice, ce nu înlătură caracterul penal al
faptei, sau dată fiind dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură;
i) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea involuntară sau
forţată a substanţelor menţionate la art.24 sau de consumarea de aceste substanţe fără a fi conştientă de
efectul lor;
j) săvîrşirea infracţiunii cu depăşirea limitelor legale ale legitimei apărări, reţinerii infractorului, stării de
extremă necesitate, riscului întemeiat sau ca rezultat al executării ordinului sau dispoziţiei superiorului;
k) afectarea gravă, prin infracţiunea săvîrşită, a făptuitorului acesteia sau greutatea poverii pedepsei,
aplicată pentru el, din cauza vîrstei înaintate a acestuia, stării sănătăţii lui sau altor circumstanţe;
l) expirarea, de la momentul comiterii infracţiunii, a cel puţin 2/3 din termenul de prescripţie pentru
tragerea la răspundere penală, prevăzut pentru această infracţiune, sau depăşirea termenului rezonabil
pentru examinarea cazului, ţinîndu-se cont de natura faptei, dacă tergiversarea nu a fost provocată de
făptuitor.
            (2) Instanţa de judecată poate considera drept circumstanţe atenuante şi alte circumstanţe,
neprevăzute la alin.(1).
            (3) La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată nu consideră drept atenuantă circumstanţa care
este prevăzută de lege ca element constitutiv al infracţiunii.

Articolul 77. Circumstanţele agravante

            (1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante:
            a) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracţiune
similară sau pentru alte fapte care au relevanţă pentru cauză;
            b) provocarea prin infracţiune a unor urmări grave;
            c) săvîrşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie;
            d) săvîrşirea infracţiunii din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
            e) săvîrşirea infracţiunii cu bună ştiinţă împotriva unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd
de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii,
dizabilităţii ori altui factor;
            f) săvîrşirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de
serviciu sau obşteşti;
            g) săvîrşirea infracţiunii prin intermediul sau în prezenţa minorilor, persoanelor aflate în dificultate,
persoanelor retardate mintal sau dependente de făptuitor;
            h) săvîrşirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei;
            i) săvîrşirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit;
            j) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea
substanţelor menţionate la art.24. Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul infracţiunii, să
nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă;
            k) săvîrşirea infracţiunii cu folosirea armei, a muniţiilor, a substanţelor explozive ori a dispozitivelor
ce le imită, a mijloacelor tehnice special pregătite, a substanţelor nocive şi radioactive, a preparatelor
medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice, precum şi cu aplicarea constrîngerii fizice sau
psihice;
            m) săvîrşirea infracţiunii profitînd de starea excepţională, de calamităţile naturale, precum şi de
dezordini de masă;
            n) săvîrşirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate.
            (2) Dacă circumstanţele menţionate la alin.(1) sînt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea
specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni, ele nu pot fi
concomitent considerate drept circumstanţe agravante.

  Articolul 78. Efectele circumstanţelor atenuante şi agravante

            (1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvîrşirea infracţiunii,
pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează:
            a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a
prezentului cod este mai mic de 10 ani, pedeapsa poate fi redusă pînă la acest minim;
            b) dacă se aplică amenda, aceasta se poate coborî pînă la limita de jos;
            c) dacă pentru infracţiunea săvîrşită se prevede detenţiune pe viaţă, aceasta se înlocuieşte cu
închisoare de la 15 la 25 de ani.
            (2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvîrşirea infracţiunii,
pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită, poate fi înlăturată.
            (3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la
articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod.
            (4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante, coborîrea pedepsei pînă la
minimul sau ridicarea ei pînă la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a
prezentului cod nu este obligatorie.
            (5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale, pedeapsa poate fi aplicată conform
prevederilor art.79.