MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT

DREPT PENAL

Lector univ. dr. Lucian-Sorin STĂNESCU

Curs 4

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Individualizarea pedepsei este un principiu al dreptului penal, potrivit căruia legea

stabilește natura și limitele pedepsei aplicabile pentru o anumită infracțiune, iar instanța de
judecată stabilește pedeapsa concretă și modalitatea de executare a acesteia.

Individualizarea pedepsei cunoaște trei forme:

 individualizarea legală: stabilirea prin lege a cadrului general, a naturii și limitelor

pedepsei aplicabile pentru o anumită infracțiune, a criteriilor de individualizare, precum și
a unor circumstanțe atenuante sau agravante legale;

 individualizarea judiciară: stabilirea și, după caz, aplicarea pedepsei în limitele legale
pentru săvârșirea unei infracțiuni;

 individualizarea administrativă: se realizează în faza de executare de către organele

administrative de executare a pedepselor și presupune stabilirea regimului de executare,
aplicarea dispozițiilor privitoare la liberarea condiționată, grațiere, etc.

În dreptul penal român individualizarea pedepselor este circumstanțiată de dispozițiile

Codului penal care tratează despre criteriile generale de individualizare a pedepsei și
efectele circumstanțelor atenuante și agravante.

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A PEDEPSELOR

Potrivit art. 74, alin. (1) NCP, instanța de judecată, în vederea satisfacerii scopurilor
pedepsei, trebuie să țină seama la stabilirea duratei ori cuantumului pedepsei stabilite
persoanei fizice de: gravitatea infracțiunii săvârșite și de periculozitatea infractorului, care se
evaluează după următoarele criterii generale:

1. împrejurărIle și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite - se

va avea în vedere locul și timpul săvârșirii infracțiunii (de ex. în timpul nopții, al unei
1
 calamități, într-un aeroport, etc.), precum și modul de pregătire și de executare a
infracțiunii. Mijloacele folosite la comiterea infracțiunii pot releva, de asemenea, un
pericol social sporit al faptei (de ex. în cazul în care fapta este săvârșită prin mijloace
care pun în pericol viața mai multor persoane sau prin incendiere ori prin folosirea de
material explozibil).

2. starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită - prezintă o importanță deosebită la

individualizarea pedepsei în cazul infracțiunilor formale (de pericol) ori al tentativei
idonee.

3. natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii - vor fi
avute în vedere în cazul infracțiunilor materiale - se va avea în vedere nu numai
rezultatul direct produs prin săvârșirea infracțiunii, ci și alte urmări indirecte produse de
aceasta.

4. motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; în acest sens, mobilul și scopul din
din structura laturii subiective a infracțiunii reprezintă și elemente de circumstanțiere a
pedepsei aplicate;

5. natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale

infractorului; - se vor avea în vedere: specializarea infractorului într-un anumit
domeniu, tratamentele sancționatorii aplicate anterior prin hotărâri definitive care nu
implică o soluție de condamnare; verificarea situației pluralității de infracțiuni;

6. conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal - de ex.

încercarea de a împiedica producerea rezultatului, restituirea bunurilor sustrase,
încercarea de a ascunde urmele infracțiunii; recunoașterea faptei, încheierea unui acord
de recunoaștere a vinovăției, încercarea de intimidare a martorilor;

7. nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială - pot fi avute
în vedere aspecte referitoare la abandonul școlar, vârsta adolescenței, starea de
sănătate precare, mediul familial în care a crescut și s-a dezvoltat infractorul.

Aceste criterii generale de individualizare sunt obligatorii și se iau în considerare

împreună la stabilirea și aplicarea pedepsei.

În situația în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedepse alternative, se va

ține seama de criteriile enumerate mai sus, mai întâi pentru alegerea uneia dintre aceste
pedepse, iar apoi pentru individualizarea acesteia.

 Circumstanțele atenuante și agravante

Sunt fapte sau imprejurări anterioare, concomitente sau ulterioare săvârșirii unei
infracțiuni, dar care pot contribui la determinarea gradului de pericol social concret al infracțiunii
și a periculozității sociale a infractorului.
2
 Clasificare

 Plecând de la obiectul pe care il caracterizeaza, circumstantele pot fi personale sau

reale.

Circumstanțele personale sunt strâns legate de persoana făptuitorului și mai sunt

denumite și circumstanțe subiective. Ele nu produc efecte decât în raport cu persoana la care
se referă, neputându-se răsfrânge și asupra participanților.

Circumstanțele reale sunt denumite și obiective și privesc întotdeauna fapta. Ele vor
produce efecte și în raport cu participanții numai în masura în care aceștia le-au cunoscut sau
le-au prevăzut.

 Dupa cum sunt prevazute expres si limitativ sau nu de legea penală, distingem
circumstanțele legale și cele judiciare.

Circumstanțele legale sunt prevăzute expres si limitativ in legea penală si reținerea lor in
procesul individualizarii este obligatorie pentru instanța de judecată.

Circumstanțele prevăzute in Partea generala a Codului Penal sunt denumite generale si

pot fi întâlnite producandu-și efectul specific, în principiu, în cazul oricăreia dintre faptele
incriminate ca infracțiuni în partea specială a Codului Penal sau alte legi speciale cu
dispozițiuni penale.

Circumstanțele legale speciale sunt prevăzute in anumite situații de însăși norma de

incriminare și ele nu produc efecte decât în cazul acelei infracțiuni în al cărei conținut
legal sunt prevăzute.

Circumstanțele judiciare sunt acele împrejurări care pot fi reținute de instanța de

judecată în procesul individualizării răspunderii penale. Ele sunt caracterizate,
reglementate de lege care se mărginește să dea cateva exemple de împrejurări ce pot
constitui circumstanțe judiciare (ex. conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea
infracțiunii sau atitudinea lui după savarșirea infracțiunii).

 În raport cu incidența lor in materia pericolului social al faptei și a periculozității

infractorului, legea distinge între circumstanțele agravante care, atunci cand există,
măresc gradul de pericol social al infracțiunii sau periculozitatea infractorului și pe cale
de consecință agravează răspunderea penală și circumstanțele atenuante care
determină micșorarea gradului de pericol social al infracțiunii, respectiv periculozitatea
infractorului si care, implicit, atenuează raspunderea penală.

În afara acestor clasificări ale circumstanțelor realizate într-un cadru normativ, literatura
și practica judiciară mai disting intre circumstanțe anterioare, concomitente sau posterioare
savârșirii faptei, între circumstanțele cunoscute si circumstanțele necunoscute infractorului etc.

3
  CIRCUMSTANȚELE ATENUANTE

In literatura de specialitate s-a arătat că situațiile reținute ca și circumstanțe atenuante

sunt exterioare conținutului infracțiunii si au caracter întâmplător (accidental) în sensul că nu
insoțesc orice faptă infracțională și nu privesc pe orice infractor.

Circumstanțele atenuante legale generale

1. Provocarea - circumstanța există atunci cand infractiunea a fost savarsita sub

stapanirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei
vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alte
actiuni ilicite grave. (art. 75, alin.1, lit. a, NCP)

Actul de provocare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

 să fie realizat prin violență (fizică sau psihică), atingere gravă a demnității persoanei sau
prin altă acțiune ilicită gravă. Poate fi săvârșit cu orice formă de vinovăție (intenție/
culpă/ praeterintenție) sau chiar de o persoană iresponsabilă. Nu este întotdeauna
necesar ca actul provocator să constea într-o faptă prevazută de legea penală, putându-
se obiectiva în orice activitate ilicită gravă.

 să fie îndreptat împotriva făptuitorului si/sau a altei persoane;

 nu trebuie sa fie imputabil celui care a comis fapta în stare de provocare - actul de
provocare nu trebuie să fie precedat de o provocare din partea celui care a comis fapta
(de pildă, nu se poate invoca apărarea efectuată de o persoana facută în legitima
apărare față de un atac material direct, imediat, care îi punea in pericol viața, ca act de
provocare);

 actul de provocare trebuie sa determine o stare de puternică tulburare sau emoție.

Această stare de tulburare sau emoție trebuie sa fie puternică, în sensul că influențează
procesul de formare a vinovăției care însoțește reacția făptuitorului atât în plan intelectiv,
dar mai cu seamă in plan volitiv, în sensul că acesta nu se mai poate stăpâni.

Infracțiunea săvârșită în stare de provocare (riposta) trebuie să îndeplinească următoarele

condiții:

 sa fie comisă față de persoana care a efectuat actul de provocare. Provocarea subzistă
totuși și în ipoteza in care din eroare infracțiunea s-a repercutat asupra altei persoane,
cu exceptia situatiei in care faptuitorul nu a actionat din eroare, ci a avut un dubiu cu
privire la persoana povocatorului.

 să fie determinată de actul de provocare - actul de provocare trebuie să se plaseze în

antecedența cauzală a infracțiunii săvârșite. În cazul în care actul de provocare este
comis din culpă, este necesar ca făptuitorul să perceapă, din eroare, că fapta a fost

4
 săvârșită cu intenție sau praeterintenție; în ipoteza în care infractorul își dă seama că
actul de provocare este comis din culpă ori de un iresponsabil, nu se va putea reține
circumstanța atenuantă a provocării.

 să fie concomitentă sau posterioară cu actul de provocare. Spre deosebire de legitima

apărare unde atacul este iminent, în cazul provocării atacul este, în principiu, deja
consumat.

Pentru a se reține circumstanța atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana

vatamată să aibă o comportare injurioasa sau amenințătoare, ci se cere ca victima să
dovedească o agresivitate sau o alta comportare care sa fie considerată gravă, de natură să
cauzeze faptuitorului o stare de puternica tulburare sau emoție, încât sa nu fie in stare sa se
abtina de la o riposta prin savarsirea de infractiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului sa fie
la fel de grava ca riposta celui provocat, dar pentru existenta unei puternice tulburari sau emotii
se presupune, de regula, ca faptele celor in cauza sa aiba o apropiata semnificatie.

I.C.C.J., sectia penala, decizia nr 4038/2005

2. Depășirea limitelor legitimei apărări (excesul scuzabil) - este o circumstanță

atenuantă legală generală, constând în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de
către o persoană ce nu se afla sub stăpânirea vreunei tulburări sau temeri, prin depășirea
limitelor unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs
atacul material, direct, imediat si injust. Este necesară indeplinirea tuturor conditiilor atacului de
la legitima aparare, precum si a celor ale apararii, cu exceptia celei a proportionalitatii apararii
cu atacul.

3. Depăsirea limitelor starii de necesitate - este o circumstanță atenuantă legală

generala, constand in fapta unei persoane care, cu intenție, pentru a salva de la un pericol
iminent, ce nu putea fi inlaturat altfel, o persoana sau un bun important, al sau ori al altuia, sau
un interes obstesc, comite o fapta prevazuta de legea penala prin care pricenuieste urmari vadit
mai grave decat cele ce s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat.

Există această circumstanță atunci când făptuitorul, deși acționează sub imperiul stării
de necesitate, realizează, în plan subiectiv, că prin modul în care acționează produce urmări
vădit mai grave decât acelea care s-ar fi produs dacă el nu ar fi intervenit. Pentru a constata
existența circumstanței trebuie să se constate nu numai indeplinirea unor condiții ce conturează
intr-o fază initiala starea de necesitate si disproportța intre raul produs și răul care s-ar fi putut
produce, dar si marimea acestei disproportii. De asemenea, trebuie constatat că in imprejurarile
date această disproporție putea fi constientizată.

Se poate considera din analiza art. 75, alin.1, NCP, că se prezumă o diminuare a
responsabilității făptuitorului. Dacă fapta a fost comisă sub imperiul anumitor stări care au
acționat, în momentul comiterii faptei, asupra psihicului persoanei. Nu este vorba aici de
diminuarea vinovăției și deci a responsabilității, ci doar de o responsabilitate redusă. În
concecință, și pedeapsa trebuie să fie redusă. (M.C. Dănișor)

5
 4. Acoperirea integrala a prejudiciului material cauzat prin infractiune, in cursul
urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecată, dacă faptuitorul nu a
mai beneficiat de aceasta circumstanță intr-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei.
Această circumstanţă atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii infracţiunilor prevazute in art. 75
al. 1 lit d.

Circumstanțe atenuante judiciare

NCP limitează semnificativ sfera faptelor sau împrejurarilor ce ar putea fi reținute de

instanțe cu titlul de circumstanțe atenuante judiciare. Potrivit NCP pot constitui circumstanțe
atenuante judiciare:

1. eforturile depuse de infractor pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor

infractiunii (căința activă); este necesar ca urmarile infractiunii sa se fi produs si infractorul sa
incerce sa le inlature ori sa le diminueze. In situatia in care infractorul impiedica insasi
consumarea infractiunii, inainte de descoperirea faptei, se va reține cauza de nepedepsire a
tentativei, prevazuta de art. 34 NCP. Poate fi reținută și în cazul persoanelor juridice.

2. imprejurările legate de fapta comisa, care diminuează gravitatea infractiunii sau

periculozitatea infractorului. Această circumstanță are caracter general, lăsând libertatea
instanței de a reține orice imprejurări legate numai de fapta comisă, care au ca efect diminuarea
gravității infracțiunii sau a periculozității infractorului.

Constatarea existenței uneia dintre cele doua ipoteze nu conduce la obligația instanței
de a reține aceste circumstanțe atenuante, așadar reținerea lor este facultativă.

Efectele circumstanțelor atenuante:

 dacă legea prevede pentru infracțiunea savârșită numai pedeapsa țnchisorii, limitele
speciale ale pedepsei se reduc cu o treime;

 daca legea prevede pentru infracțiunea savarsita numai pedeapsa amenzii, ori daca
instanta a optat pentru stabilirea amenzii (cand aceasta este prevazuta de lege alternativ
cu pedeasa inchisorii), reducerea cu o treime se aplica numai limitelor speciale ale
zilelor-amenda, nu si cu pivire la cuantumul unei zile-amenda;

 daca pedeapsa prevazută de lege este detențiunea pe viață sau dacă instanța se
orientează către stabilirea acestei pedepse, în cazul reținerii circumstanțelor atenuante,
se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

 CIRCUMSTANȚELE AGRAVANTE

Noul Cod penal prevede numai circumstanțe agravante legale, renunțând la reglementarea
circumstanțelor agravante judiciare (fiind contrară prevederilor art. 7 din Convenția europeană).

6
 Reținerea circumstantelor agravante nu este condiționată de consumarea infractiunii,
asadar, aceleasi circumstante agravante se vor retine fie ca infractiunea a ramas in faza
tentativei sau s-a consumat.

Circumstantele agravante legale

Constituie circumstanțe agravante legale urmatoarele imprejurări:

1. săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane impreună - este necesară
participarea concomitenta a trei sau mai multe persoane in calitate de autori, coautori sau
complici concomitenti, la savarsirea aceleiasi fapte prevazute de legea penala; nu prezinta daca
celelalte doua trasaturi ale infractiunii (antijuridicitatea sau imputabilitatea) sunt satisfacute, fiind
suficient ca numai unul dintre participanti sa poata fi tras la raspundere penala. In situatia in
care trei sau mai multe persoane savarsesc in aceesi imprejurare acelasi tip de infractiune (de
exemplu, mai multe talharii) insa impotriva unor victime diferite, se poate retine circumstanta
agravanta, numai daca la fiecare fapta prevazuta penala au participat cel putin trei persoane.

Pluralitatea de faptuitori nu trebuie sa reprezinte o circumstanta agravanta speciala, ori

un element obligatoriu pentru existenta infractiunii (de ex., in cazul pluralitatii naturale -
incaierare; ori a celei constituite - infractiunea de constituire a unui grup infracțional organizat).

Este o circumstanta reala care se rasfrange asupra tuturor participantilor, in masura in

care au prevazut-o sau cunoscut-o.

2. savarsirea infractiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente

degradante. Prin folosirea de cruzimi se intelege utilizarea unor mijloace si procedee feroce,
care depasesc in intensitate pe cele proprii actiunii de a ucide, si care cauzeaza victimei mari
suferinte (fizice sau psihice) prelungite in timp, determinand oroare si revolta in psihicul celor
care iau cunostinta de fapta.

Este o circumstanta reala care se rasfrange asupra tuturor participantilor, in masura in

care au prevazut-o sau cunoscut-o.

3. savarsirea infractiunii prin metode sau mijloace de natura sa puna in pericol

alte persoane sau bunuri. Metodele sau mijloacele folosite trebuie sa fie susceptibile sa puna
in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea altor persoane sau a unor bunuri ale acestora;
de exemplu comiterea faptei prin materiale explozive, substante toxice (trimiterea prin posta a
unui colet partii vatamate, continand material exploziv si un mecanism de declansare a
exploziei).

Modalitatile de savarsire nu trebuie sa reprezinte o circumstanta agravantă speciala a

unei infractiuni, altfel se va retine numai forma agravata a acelei infractiuni.

Este o circumstanta reală care se rasfrange asupra tuturor participantilor, in masura in

care au prevazut-o sau cunoscut-o.

7
 4. săvârșirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisă
impreuna cu un minor.

Daca fapta este comisă de trei sau mai multe persoane se va retine si circumstanta
agravanta de la pct.1.

Nu prezintă importanță vârsta minorului, nici dacă acesta raspunde penal. In situatia in
care majorul s-a aflat in eroare de fapt cu privire la varsta minorului, crezand ca acesta este
major, nu se va retine circumstanta agravanta.

Este aplicabila numai inculpatului major, nu si minorului care raspunde penal, cu care
majorul a comis infractiunea, chiar daca minorul este cel care l-a determinat pe major sa comita
fapta. Este o circumstanta reala care se rasfrange asupra tuturor participantilor, in masura in
care au prevazut-o sau cunoscut-o.

5. săvârșirea infractiunii profitând de starea de vadita vulnerabilitate a persoanei

vatamate, datorata varstei, starii de sanatate, infirmitatii sau altor cauze.

Starea de vadita vulnerabilitate fizica sau psihica se va retine si in ipoteza in care intre
faptuitor si victima exista o disproportie vadita de forta, ce face practic imposibila orice incercare
a victimei de a se apara. Starea de vadita vulnerabilitate fizica sau psihica se apreciaza in
concreto, poate fi temporara sau permanenta si trebuie sa existe la momentul savarsirii faptei.

Starea de vulnerabilitate fizica sau psihica trebuie sa fie exterioara activitatii faptuitorului,
sa nu se datoreze faptelor acestora, faptuitorul doar profitand de aceasta stare.

Fața de caracterul atenuant al inciminarii autonome prevazute de art. 200 NCP, de

subiectul activ nemijlocit calificat unic (mama) si de subiectul pasiv (copilul nou-nascut aflat in
primele 24 de ore dupa nastere) nu este posibila retinerea acestei circumstante agravante
legale cu privire la mama care comite infractiunea de ucidere sau vatamarea nou-nascutului.

Este o circumstanta reala care se rasfrange asupra tuturor participantilor, in masura in

care au prevazut-o sau cunoscut-o.

6. savarsirea infractiunii in stare de intoxicatie voluntara (completa sau

incompleta) cu alcool sau cu alte substante psihoactive, cand a fost provocata in
vederea comiterii infractiunii. Este necesar ca premeditarea sa nu reprezinte o circumstanta
speciala agravanta a infractiunii.

Este o circumstanta personala care nu se răsfrânge asupra participantilor, cu exceptia

situatiei in care acestia au cunoscut ca autorul savarseste o infractiune in stare de intoxicatie
voluntara preordinata, cand circumstanta personala se converteste intr-o circumstanta reala.

7. savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de

o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenta. Decretul de instituire a starii de
asediu sau al starii de urgenta se aduce neintarziat la cunostinta populatiei prin mijloace de
comunicare in masa, impreuna cu masurile urgente de aplicare, care intra imediat in vigoare.
8
 Infractorul trebuie sa cunoasca existenta starii de calamitate, de asediu sau de urgenta
si sa profite de aceste stari exceptionale pentru a comite fapta.

Poate fi retinuta atat in cazul faptelor comise de persoane fizice, cat si atunci cand
acestea sunt comise de persoane juridice.

Este o circumstanta reala care se rasfrange asupra participantilor majori, in masura in

care au prevazut-o sau cunoscut-o.

8. săvârșirea infractiunii pentru motive legate de rasa, nationalitate, etnie, limba,

religie, gen, orientare sexuala, opinie sau apartenenta politica, avere, origine sociala,
varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA ori pentru alte
imprejurari de acelasi fel, considerate de faptuitor drept cauze ale inferioritatii unei
persoane in raport cu celelalte.

Criteriile de discriminare nu trebuie sa fie prevazute drept mobil al formei tip a infractiunii
sau sa reprezinte o circumstanta agravanta speciala.

Poate fi retinuta atat in cazul faptelor comise de persoane fizice, cat si atunci cand
acestea sunt comise de persoane juridice.

Este o circumstanta personala care nu se rasfrange asupra participantilor, cu exceptia

situatiei in care acestia au cunoscut ca autorul savarseste o infractiune avand ca mobil vreunul
dintre motivele de discriminare enumarate mai sus, cand circumstanta personala se converteste
intr-o circumstanta reala.

Pe langa circumstanțele agravante legale prevăzute de NCP, există si circumstanțe

agravante prevazute de legi speciale cu dispoziții penale, astfel art. 13, alin. (1) din Legea
143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, republicata,
prevede: ,,Cu privire la infracțiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situațiile prevăzute în
Codul penal, constituie circumstanțe agravante următoarele situații:

a) persoana care a comis infracțiunea îndeplinea o funcție ce implică exercițiul autorității

publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcții;

b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuții în
lupta împotriva drogurilor;

c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei
persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activități interzise de
lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituție sau
unitate medicală, de învățământ, militară, loc de detenție, centre de asistență socială, de
reeducare sau instituție medical-educativă, locuri în care elevii, studenții și tinerii desfășoară
activități educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;

d) folosirea minorilor în săvârșirea faptelor prevăzute la art. 2-10;

9
e) drogurile au fost amestecate cu alte substanțe care le-au mărit pericolul pentru viața și
integritatea persoanelor.”

Efectele circumstanțelor agravante

Agravarea pedepsei este facultativa, iar nu obligatorie.

În cazul in care instanța retine existența uneia sau mai multor circumstanțe agravante,
poate aplica persoanei fizice o pedeapsa cu inchisoarea pana la maximul special, iar daca
acesta este considerat neindestulator, se poate aplica un spor de pana la 2 ani inchisoare, care
nu poate depăși o treime din acest maxim, iar in cazul amenzii, se poate aplica pedeapsa
amenzii pana la maximul special, iar daca acesta este considerat neindestulător, se poate
aplica un spor de cel mult o treime din maximul special al zilelor-amenda.

In cazul in care legea prevede pedeapsa inchisorii alternativ cu amenda, instanta trebuie
mai intai să aleagă, in funcție de criteriile prevăzute de art. 74 NCP, ce pedeapsă urmează să
stabileasca pentru infractiunea savarsita, iar apoi va da efect, daca este cazul, circumstantelor
agravante.

Retinerea circumstantelor agravante nu conduce la majorarea minimului special al

pedepsei si nici la posibilitatea inlocuirii pedepsei amenzii prevazute de lege cu pedeapsa
inchisorii. Circumstanțele agravante nu au efect asupra pedepsei detentiunii pe viata si nici a
pdepselor complementare.

In caz de concurs de circumstante agravante, nu se va proceda la o majorare succesiva

a limitelor de pedeapsa prin raportare la fiecare circumstanta agravanta, ci majorarea
maximului special al pedepsei se face o singura data, indiferent de numarul circumstantelor
agravante retinute, efectul agravant fiind unic.

In cazul persoanei juridice, instanta poate aplica pedeapsa amenzii pana la maximul
special, iar daca acesta nu este considerat indestulator, se poate aplica un spor de pana la o
treime din maximul special al zilelor-amenda.

Concursul intre cauzele de agravare si de atenuare a pedepsei:

 cand la individualizarea pedepsei pentru aceeasi infractiune comisa de un major sunt

incidente doua sau mai multe dispozitii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele
speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita se reduc succesiv
prin aplicarea dispozitiilor privitoare la tentativa, circumstante atenuante și cazuri
speciale de reducere a pedepsei, in aceasta ordine;

 în caz de concurs între una sau mai multe cauze de atenuare și una sau mai multe
cauze de agravare a pedepsei, mai intâi instanța va reduce limitele, dând efect cauzelor
de atenuare (in ordinea prevazuta mai sus), pentru ca ulterior limitele de pedeapsa astfel
reduse sa fie majorate. Instanta de judecata va analiza mai intâi imprejurările ce au
caracter atenuant, urmand ca apoi sa le analizeze pe cele cu caracter agravant; aceasta
ordine are caracter obligatoriu.
10
Teme seminar: Identificați în partea specială a NCP cauze speciale de atenuare și
agravare a pedepselor

Lecturi suplimentare:
Antoniu, G. (coord.), 2012, Explicații preliminare ale Noului Cod penal, vol. 1 și 2, Ed. Universul
Juridic, București;
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache (2021) Drept penal român. Partea generală, Ed.
Universul Juridic, București
Ilie Pascu, Vasile Dobrinoiu ș. a. (2016), Noul Cod penal comentat. Partea generală, vol. I, ed. a
III-a, Ed. Universul Juridic, București
M. Udroiu, (2020), Fișe de Drept penal. Partea generală, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, București

11