MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT

DREPT PENAL

Lector univ. dr. Lucian-Sorin STĂNESCU

Curs 6

MĂSURILE DE SIGURANȚĂ

Concept

Conform art. 107 alin. (1) C. pen.: „Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea
unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală”.

Iar art. 2 alin. (1) C. pen., având denumirea marginală legalitatea sancțiunilor de drept
penal, glăsuiește: „Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot
lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se
pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală”.

Măsurile de siguranţă sunt, așadar, sancțiuni de drept penal, reglementate în scopul

înlăturării unei stări de pericol, generate de comiterea faptelor prevăzute de legea
penală, şi al preîntâmpinării săvârşirii acestora.           

De regulă, în concepţia contemporană, măsurile de siguranţă sunt apreciate ca fiind

sancţiuni de natură penală. Singura deosebire importantă dintre pedepse şi măsurile de
siguranţă este că pedepsele se pot aplica numai infractorilor, în timp ce, de regulă, măsurile
de siguranţă se pot lua şi faţă de persoanele care au calitatea de simpli făptuitori, respectiv
celor care au comis simple fapte prevăzute de legea penală nejustificate.

Întrucât măsurile de siguranţă pot fi dispuse, în condițiile legii, și față de o

persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, în asemenea cazuri se poate vorbi
de o răspundere penală obiectivă, pentru simpla săvârşire a unei fapte descrise de legea
penală. Într-adevăr, în situaţia în care fapta prevăzută de legea penală este neimputabilă,
luarea măsurii de siguranţă este lipsită de suport subiectiv.

În practica judiciară, se consideră, neîntemeiat spunem noi, că măsurile de siguranţă

nu se aplică minorilor care nu răspund penal.

Natura juridică a măsurilor de siguranță

A răspunde la întrebarea: Care este natura juridică a măsurilor de siguranță?,

înseamnă a susține sau nu încadrarea acestor sancțiuni în categoria pedepselor.

1
 În doctrină, natura juridică a măsurilor de siguranţă este privită neunitar de către
autorii de specialitate.

Noul Cod penal, fidel concepției anterioare, reglementează sistemul dualist – pedepse
și măsuri de siguranță.

Deși s-ar putea purta discuții ample cu privire la natura juridică a măsurilor de
siguranță, de lege lata  este clară dorința legiuitorului, pe de o parte, de a plasa măsurile de
siguranță în categoria sancțiunilor de drept penal, iar, pe de altă parte, de a nu le include în
categoria pedepselor.

În concluzie, se poate spune că măsurile de siguranță sunt sancțiuni de drept penal

diferite de pedepse, care se iau în mod preventiv și, deși sunt imprescriptibile, sunt
revocabile[7], cu excepția confiscării speciale și confiscării extinse. De altfel, analizând
aceste din urmă măsuri de siguranță s-ar putea spune că ele sunt mult mai apropiate,
ca substanță și scop, de pedepse, și mai puțin de măsurile de siguranță. (M. A. HOTCA)

Așadar, măsurile de siguranță sunt sancțiuni penale cu caracter preventiv constând în

măsuri de constrângere care au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și prevenirea
săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală. Aplicarea măsurilor de siguranță este
determinată de existența unei stări de pericol.
Măsurile de siguranță prevăzute de NCP sunt: obligarea la tratament medical,
internarea medicală, interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, confiscarea
specială și confiscarea extinsă.

Reguli generale

 măsurile de siguranță sunt imprescriptibile și, în principiu, revocabile.1

 scopul imediat al măsurilor de siguranță este înlăturarea unei stări de pericol, iar
scopul mediat al acestora îl constituie preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de
legea penală.

 nu este întotdeauna necesar pentru dispunerea unei măsuri de siguranță ca fapta

comisă să constituie infracțiune; măsurile de siguranță se pot dispune și dacă fapta
săvârșită este tipică (prevăzută de legea penală) și antijuridică (nejustificată), chiar
dacă îi lipsește trăsătura esențială a imputabilității;

 în situația în care se constată că lipsește tipicitatea obiectivă sau subiectivă a faptei,

ori dacă există o cauză justificativă, nu se va putea aplica o măsură de siguranță;

 nu constituie impediment pentru dispunerea unei măsuri de sguranță faptul că

organele judiciare au constatat existența unei cauze de neimputabilitate (de ex.:
iresponsabilitatea, intoxicația) ori a unei cauze de nepedepsire (de ex.: desistarea),
dacă există o stare de pericol care să justifice temerea săvârșirii în viitor a unei noi
fapte prevăzute de legea penală;

 măsurile de siguranță pot fi luate față de inculpatul în privința căruia s-a dispus
renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, întrucât pentru
1
Măsura confiscării speciale și cea a confiscării extinse sunt măsuri de siguranță irevocabile.
2
 dispunerea acestor soluții trebuie să existe o faptă prevăzută de legea penală, săvârșită
de către inculpat în mod nejustificat.

 Măsurile de siguranță pot fi luate față de minorul care a săvârșit o faptă prevăzută de
legea penală și nejustificată, chiar dacă instanța reține că minorul nu a săvârșit fapta
cu discernământ.

 OBLIGAREA LA TRATAMENT MEDICAL

Este măsura de siguranță constând în obligația făptuitorului, care prezintă pericol

pentru societate din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau
de alte substanțe psihoactive, de a se prezenta în mod regulat la tratament medical, până la
însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol (art.
109 alin (1) NCP). Se poate dispune în cazul în care instanța apreciază că prin luarea măsurii
obligării la tratament medical starea de pericol poate fi înlăturată.

Executare:

 măsura de siguranță a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă

se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a copiei de pe
raportul de expertiză medico-legală autorității de sănătate publică din județul pe
teritoriul căruia locuiește persoana față de care s-a luat această măsură, respectiv
administrației locului de deținere în cazul în care obligarea la tratament medical
însoțește pedeapsa închisorii ori a detențiunii pe viață sau privește o persoană aflată în
stare de deținere;

 autoritatea de sănătate publică - va comunica de îndată persoanei față de care s-a luat
măsura obligării la tratament medical unitatea sanitară la care urmează să efectueze
tratamentul;

 unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului

medical este obligată să comunice instanței de executare: dacă persoana obligată la
tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; dacă persoana obligată la tratament
se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare; dacă din cauza înrăutățirii
stării de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura obligării la tratament
medical, este necesară internarea medicală; dacă datorită ameliorării stării de sănătate
a persoanei față de care s-a luat măsura de siguranță a obligării la tratament medical,
efectuarea tratamentului medical nu se mai impune;

 persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să fie examinată și de un

medic de specialitate desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanței
de executare, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară;

 costurile tratamentului medical sunt acoperite de bugetul de stat;

 obligarea la tratament medical poate fi dispusă și în mod provizoriu, ca măură

procesuală, în cursul urmăririi, de judecătorul de drepturi și libertăți, al procedurii de
cameră preliminară, sau al judecății, de către instanță.

3
 Obligarea la tratament medical se dispune pe durată nedeterminată, până la
însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol; dacă
aceasta nu a intervenit până la terminarea executării pedepsei condamnatul va continua
tratamentul și după ce a executat pedeapsa sau după ce aceasta este considerată ca executată.

În situația în care temeiurile care au impus luarea măsurii au încetat se dispune

încetarea obligării la tratament medical.

 INTERNAREA MEDICALĂ

Este măsura de siguranță privativă de libertate (presupune internarea făptuitorului

într-o unitate sanitară de specialitate), care se poate dispune față de persoana care a săvârșit o
faptă prevăzută de legea penală, nejustificată și care prezintă pericol pentru societate din
cauza unei boli psihice, a consumului cronic de substanțe psihoactive sau a unei boli infecto-
contagioase, când instanța apreciază că prin luarea măsurii obligării la tratament medical
starea de pericol poate fi înlăturată; aplicarea ei este așadar facultativă (art. 110 NCP).

În cazul în care instanța dispune internarea medicală a făptuitorului, nu îl poate

supune pe acesta, concomitent, și măsurii de siguranță a obligării la tratament medical.

Executare:

 măsura de siguranță a internării medicale luată printr-o hotărâre definitivă se pune în

executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a unei copii de pe raportul de
expertiză medico-legală autorității de sănătate publică din județul pe teritoriul căruia
locuiește persoana față de care s-a luat această măsură;

 judecătorul delegat cu executarea care funcționează la instanța de executare comunică

judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară la care s-a făcut
internarea data la care aceasta s-a efectuat, în vederea luării în supraveghere;

 autoritatea de sănătate publică este obligată să asigure internarea, încunoștințând

despre aceasta instanța de executare;

 în cazul în care persoana față de care s-a luat măsura internării medicale refuză să se
supună internării, executarea acestei măsuri se va face cu sprijinul organelor de
poliție;

 sustragerea de la executarea măsurii internării medicale constituie infracțiunea de

neexecutare a sancțiunilor penale, prevăzută de art.288 alin. (1) NCP;

 Internarea medicală poate fi dispusă și în mod provizoriu, ca măsură procesuală, în

cursul urmăririi, de judecătorul de drepturi și libertăți, al procedurii de cameră
preliminară, sau al judecății, de către instanță.

Internarea medicală se dispune pe durata nedeterminată, până la însănătoșire sau până

la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În caz de ameliorare a sănătății
celui internat, internarea medicală poate fi înlocuită cu măsura de siguranță a obligării la
tratament medical.

4
  INTERZICEREA OCUPĂRII UNEI FUNCȚII SAU A EXERCITĂRII UNEI
PROFESII

Este măsura de siguranță constând în interdicția de a ocupa o anumită funcție ori de a

exercita o anumită profesie sau meserie ori de a desfășura o altă activitate, care se poate lua
când fapta prevăzută de legea penală și nejustificată a fost săvârșită de făptuitor datorită
incapacității, nepregătirii sau altor cauze ce îl fac inapt pentru ocuparea acelei funcții ori
pentru exercitarea respectivei meserii, profesii sau activități (art.111 alin (1) NCP), în cazul în
care instanța apreciază că prin luarea acestei măsuri de siguranță starea de pericol poate fi
înlăturată.

Se poate dispune alături de alte măsuri de siguranță, și chiar alături de pedeapsa

complementară a interzicerii de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, meserie sau
activitate de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, pedeapsa prevăzută
de art. 66, alin. (1) lit.g) NCP, având temeiuri diferite. 2

Executare:

 punerea în executare a măsurii de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a

exercitării unei profesii se face prin comunicarea de către judecătorul delegat cu
executarea a unei copii de pe dispozitivul hotărârii persoanei juridice în cadrul căreia
persoana exercită respectiva funcție, profesie, meserie sau activitate, precum și, dacă
este cazul, persoanei juridice care asigură organizarea și coordonarea exercitării
profesiei sau activității respective;

 în cazul în care interdicția vizează o meserie sau altă activitate, comunicarea se face
Inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție își are domiciliul
condamnatul.

Măsura de siguranță se dispune pe o perioadă nedeterminată și durează până la

încetarea inaptitudinii celui căruia i s-a interzis exercitarea unei funcții sau profesii, dar nu
mai puțin de 1 an.

Persoana cu privire la care s-a luat măsura de siguranță a interzicerii exercitării

dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori o altă activitate poate cere, după
trecerea a cel puțin un an de la data punerii în executare, revocarea măsurii, când temeiurile
care au impus luarea acesteia au încetat. Instanța de executare poate dispune, prin sentință,
admiterea (dacă se constată că făptuitorul poate exercita funcția, profesia, meseria sau
activitatea ce i-a fost interzisă, fără să creeze o stare de pericol pentru societate) sau
respingerea cererii de revocare; sentința pronunțată poate fi atacată cu contestație.

2
Pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin.(1) lit. g) NCP presupune o decădere temporară (de la 1 la
5 ani) din dreptul de a exercita anumite funcții, profesii, meserii sau activități de care inculpatul s-a folosit la
săvârșirea infracțiunii (exercitare abuzivă). Procedând astfel, instanța poate aprecia că infractorul este nedemn
să exercite funcția, profesia, meseria sau activitatea. Pentru aplicarea acesteia este necesar să existe o
condamnare pentru infracțiunea săvârșită, indiferent de pedeapsa stabilită.

Dispunerea măsurii de siguranță prevăzute de art 111 NCP nu este condiționată de existența unei infracțiuni și,
pe cale de consecință, de aplicarea unei pedepse, și urmărește înlăturarea unei stări de pericol rezultate din
lipsa de pregătire, din incapacitatea ori din alte cauze care fac inaptă o persoană să ocupe o funcție ori să
exercite o profesie, meserie sau activitate în exercitarea căreia a fost săvârșită fapta.
5
 În cazul în care cererea de revocare este respinsă, o nouă cerere poate fi formulată
doar după trecerea unui termen de cel puțin 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești prin care s-a respins cererea de revocare anterior formulată.

 CONFISCAREA SPECIALĂ

Este măsura de siguranță ce constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri, în

cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Este o sancțiune penală, fiind asimilată de către Curtea de la Strasbourg unei

veritabile pedepse (CEDO, Welch c. Regatului Unit, hotărârea din 9 februarie 1994,
parag.35); față de această natură juridică se poate constata că măsura confiscării are caracter
personal (nu sunt aplicabile prevederile referitoare la indivizibilitatea sau solidaritatea
răspunderii civile) și irevocabil.

Față de caracterul penal al sancțiunii acesta se poate dispune față de o persoană care a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și nejustificată, în cazul în care se apreciază că
există o stare de pericol prin lăsarea în circulație a anumitor bunuri, iar prin luarea măsurii de
siguranță a confiscării starea de pericol poate fi înlăturată.

O altă consecință a caracterului personal al sancțiunii este faptul că nu este posibilă

confiscarea echivalentului valoric al bunului care nu a fost găsit la succesorii legali sau
testamentari ai inculpatului în ipoteza în care față de inculpat s-a dispus încetarea procesului
penal ca urmare a constatării decesului.

În aplicarea acestei sancțiuni, instanța de judecată va examina dacă restricția dreptului

îndeplinește exigențele art. 53 din Constituție, respectiv va examina: prevederea în lege;
scopul urmărit; caracterul necesar; caracterul proporțional, astfel încât, deși obligatorie,
măsura nu se va aplica ope legis. Instanța trebuie să asigure un raport rezonabil de
proporționalitate între confiscare, ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția
dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să impună o sarcină
individuală excesivă (CEDO, Ismayilov c. Rusia, parag. 34).

CONȚINUT

Măsura de siguranță a confiscării speciale presupune trecerea în patrimoniul statului a

unor categorii de bunuri strict și limitativ prevăzute de lege.

Sunt supuse confiscării speciale:

 bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală

aceste bunuri sunt produse, fabricate, create prin acțiunea ce constituie elementul
material al faptei prevăzute de legea penală (de ex: falsificare de monede - art. 310
NCP; falsificare sau substituire de alimente sau alte produse - art. 357 NCP);

nu sunt bunuri produse prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală cele pe
care făptuitorul și le-a însușit de la persoanele vătămate (de ex., prin comiterea unui

6
 furt, a unei înșelăciuni), acestea vor putea fi confiscate dacă sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art 112 alin. (1) lit. e) NCP;

se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse

confiscării, precum și bunurile produse de acestea;

în cazul în care bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală nu se
mai găsesc ori au fost distruse de făptuitor, nu se va putea dispune confiscarea prin
echivalent;

- dacă bunurile sunt înstrăinate, distingem următoarele situații: 1. dacă

dobânditorul este de rea-credință, se va dispune confiscarea bunului și a banilor
pe care făptuitorului i-a obținut, dacă înstrăinarea a fost realizată cu titlu oneros; 2.
dacă dobânditorul este de buna-credință și deținerea bunului este permisă de
lege, nu se va dispune confiscarea acestuia ci numai a sumei de bani obținute de
făptuitor; când deținerea bunului este interzisă de lege se va dispune confiscarea
bunului și a banilor pe care făptuitorul i-a obținut, dacă înstrăinarea a fost realizată
cu titlu oneros.

 bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea
unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă,
aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

pentru a se putea dispune măsura confiscării este necesar să fie îndeplinite

următoarele condiții:

1. să se fi săvârșit cu intenție sau praeterintenție o infracțiune ori o faptă prevăzută

de legea penală, nejustificată;

2. bunurile să fi fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea

infracțiunii sau a faptei prevăzute de legea penală, nejustificată;

3. bunurile să fi fost proprietatea făptuitorului/infractorului la momentul comiterii

faptei, respectiv ale unui terț care a cunoscut scopul folosirii lor;

4. bunurile folosite sau destinate a fi folosite la comiterea faptei să fi fost găsite.

Daca bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă prin
echivalent bani și bunuri până la concurența valorii acestora;

5. valoarea bunurilor supuse confiscării să nu fie vădit disproporțională față de

natura și gravitatea faptei (se va dispune confiscarea în parte, prin echivalent
bănesc).

 bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei cu intenție sau praeterintenție,

pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului sau a produsului
obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta
a cunoscut scopul folosirii lor;

 bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de
legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor. Este necesar ca: bunurile să fi fost
date, iar nu promise sau oferite; remiterea lor trebuie să fie voluntară, iar nu o urmare
7
 a unei constrângeri. Se va dispune confiscarea și în ipoteza în care autorul comite o
altă infracțiune decât cea pentru care au fost date bunurile;

 bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu

sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea
acesteia (de ex.: bunuri dobândite prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,
delapidare);

 bunurile a căror deținere este interzisă de lege (bunuri falsificate, arme, droguri);

 banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luării de mită, în
măsura în care nu se restituie mituitorului. Nu sunt supuse confiscării bunurile,
valorile sau orice alte bunuri necuvenite pretinse ori cele ce fac obiectul unei
promisiuni acceptate, dacă nu au fost remise efectiv.

De asemenea, nu pot fi confiscați banii, valorile sau orice alte bunuri date,
dacă acestea au fost date de mituitorul constrâns, sau de mituitorul care beneficiază
de cauza de nepedepsire specială prevăzută de art. 290 alin. (3) NCP (denunțarea
faptei înainte de sesizarea organelor de urmărire penală); dacă au fost date după
efectuarea denunțului. Tot astfel, nu pot fi confiscate sumele de bani puse la dispoziția
mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracțiunea de luare de mită, acestea
restituindu-se organelor de urmărire penală.

 banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite care au făcut obiectul
infracțiunii de trafic de influență, dacă nu au fost restituite persoanei care le-a
dat. Nu se vor confisca banii, valorile sau orice alte bunuri pretinse sau cele cu privire
la care a fost acceptată promisiunea că vor fi date.

Măsura de siguranță a confiscării speciale sau a confiscării extinse luată prin

hotărârea instanței de judecată se execută după cum urmează:

1. lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica, potrivit legii;

2. dacă lucrurile confiscate se află în păstrarea organelor de poliție sau a altor instituții,
judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organului la
care se află. După primirea copiei de pe dispozitiv, lucrurile confiscate se predau în temen de
30 de zile organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit legii.

3. când confiscarea privește sume de bani ce nu au fost consemnate la unități bancare,

judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor
fiscale, în vederea executării confiscării, potrivit dispozițiilor privind creanțele bugetare.

4. când se dispune distrugerea bunurilor confiscate (de pildă, bunurile dovedite că aduc
atingere unui drept de proprietate intelectuală), aceasta se face în prezența unei comisii
formate din judecătorul delegat cu executarea al instanței de executare, un reprezentant al
parchetului de pe lângă aceeași instanță, un reprezentant al Inspectoratului județean de poliție,
gestionarul camerei de corpuri delicte în care se aflau bunurile și, dacă este cazul,
reprezentanți ai altor autorități cu competențe în domeniu desemnați de judecătorul delegat.

8
  CONFISCAREA EXTINSĂ

La începutul anilor 2000 un autor american făcea constatarea că în ultimii ani s-a
desfășurat o revoluție tăcută în teoria și practica aplicării legii penale. În loc ca aceasta să
se concentreze pe prinderea și pedepsirea infractorilor, obiectivul central pare a fi
atacarea și neutralizarea profiturilor pe care aceștia le-au obținut din activitatea
infracțională.

Inițiată în SUA, și apoi îmbrățișată la nivel international și European, urmărirea și

neutralizarea câștigurilor provenite din infracțiuni nu a mai fost o simplă alternativă a
politicii penale, ci a devenit o veritabilă cruciadă. Doctrina ce militează pentru
implementarea confiscării în forme cât mai extinse a primit numele de „follow the
money!”

Astfel, măsura confiscării a fost extinsă dincolo de câmpul de acțiune al confiscării

speciale, așa cum sună din expresia legiuitorului român: „sunt supuse confiscării și alte
bunuri decât cele menționate la articolul referitor la confiscarea specială.” Intenția de
extindere s-a materializat pe trei direcții:

1. Confiscarea unor bunuri ce nu mai sunt în relație de cauzalitate directă cu

infracțiunea pentru care a intervenit o condamnare;

2. Confiscarea se va putea face și de la terțe persoane ce nu sunt într-o relație suficient

de determinată cu persoana condamnată;

3. Confiscarea bunurilor pe o peroadă de 5 ani raportată la momentul comiterii

infracțiunii în care se examinează valoarea bunurilor dobândite. (F. CIOPEC)

Este măsura de siguranță ce constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri

(altele decât cele pentru care se dispune măsura de siguranță a confiscării speciale) în cazurile
și în condițile prevăzute de lege.

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confică bani și bunuri
până la concurența acestora. Sunt supuse confiscării, de asemenea, bunurile și banii obținuți
din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării.

Este o sancțiune penală ce are caracter personal și irevocabil și este consecutivă

dispunerii unei soluții de condamnare.

Nu se poate dispune confiscarea extinsă dacă fapta este prevăzută de legea penală,
nejustificată, dar neimputabilă.

Pentru a se dispune confiscarea extinsă, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

 să fi fost comisă una sau mai multe dintre următoarele infracțiuni limitativ
prevăzute de lege:
1. infracțiuni privind traficul de droguri și precursori;
2. infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile;
3. infracțiuni privind frontiera de stat a României;
4. infracțiunea de spălare a banilor;
5. infracțiuni din legislația privind prevenirea și combaterea pornografiei;
9
 6. infracțiuni din legislația privind combaterea terorismului;
7. constituirea unui grup infracțional organizat;
8. infracțiuni contra patrimoniului;
9. nerespectarea regimului armelor și munițiilor, materialelor nucleare și al
materiilor explozive;
10. falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
11. divulgarea secretului economic, concurența neloială, nerespectarea dispozițiilor
privind operații de import sau export, deturanarea de fonduri, infracțiuni privind
regimul importului și al exportului, precum și al introducerii și scoaterii din țară
de deșeuri și reziduuri;
12. infracțiuni privind jocurile de noroc;
13. infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiunile
împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;
14. infracțiuni de evaziune fiscală;
15. infracțiuni privind regimul vamal;
16. infracțiuni de fraudă comise prin sisteme informatice și mijloace de plată
electronice;
17. traficul de organe, țesuturi sau celule de origine animală.
Deși din enumerarea limitativă lipsesc infracțiunile de proxenetism și trafic de
migranți, se poate lua măsura confiscării extinse și în cazul acestor infracțiuni
deoarece infracțiunea de proxenetism (art. 213 NCP) se încadrează în cazul
prevăzut la lit.2, iar traficul de migranți (art. 263 NCP) aparține categoriei
infracțiunilor privind frontiera de stat.

 legea să prevadă pentru infracțiunea/infracțiunile enumerate mai sus pedeapsa

închisorii de 4 ani sau mai mare. confiscarea extinsă poate fi dispusă chiar dacă
pedeapsa concret stabilită este amenda penală sau închisoarea mai mică de 4 ani, atâta
vreme cât maximul special prevăzut de lege pentru sancționarea infracțiunii în formă
consumată este de 4 ani sau mai mare;

 instanța să fi dispus condamnarea inculpatului pentru vreuna dintre infracțiunile

enumerate mai sus. Nu este necesar pentru dispunerea confiscării extinse ca soluția
de condamnare să vizeze aplicarea pedepsei închisorii cu executare în regim de
detenție, putându-se dispune și atunci când instanța decide suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei.

 infracțiunea concretă pentru care s-a dispus condamnarea să fie susceptibilă să îi

procure infractorului un folos material;

 valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani

înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data
emiterii actului de sesizare a instanței, să depășească în mod vădit veniturile
obținute de acesta în mod licit (criteriul temporal și cel al proporționalității).

La calculul termenului de referință ce urmează a fi avutăîn vedere, se pornește

de la data emiterii rechizitoriului, a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției
sau a pronunțării hotărârii judecătorului prin care este admisă plângerea formulată
împotriva soluției de netrimitere în judecată, cu reținerea cauzei spre judecare, dată de
la care se va calcula înapoi termenul de 5 ani (termen de regresiune). La aprecierea
caracterului vădit disproporționat al bunurilor dobândite de infractor față de veniturile
10
 licite ale acestuia, în perioada de referință, se va ține seama și de valoarea bunurilor
transferate cu titlu oneros sau gratuit de către persoana condamnată sau de un terț unui
membru de familie (în sensul art. 177 NCP) ori persoanelor juridice asupra cărora
persoana condamnată deține controlul.

 instanța să aibă convingerea că bunurile dobândite provin din activități

infracționale de natura celor enumerate mai sus;

 să existe o stare de pericol prin lăsarea în circulație a acestor bunuri, iar prin
luarea măsurii de siguranță a confiscării extinse starea de pericol poate fi
înlăturată.

Din prezentarea condițiilor de mai sus rezultă că, spre deosebire de măsura de
siguranță a confiscării speciale, nu se poate reține existența unei legături de cauzalitate directe
între bunurile supuse confiscării extinse și infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea,
iar proveniența ilicită se prezumă relativ (în baza disproporției dintre venituri și bunuri
deținute, precum și din alte indicii temeinice ce rezultă din cauză).

Executare

Având în vedere legile succesive, putem deduce următoarele ipoteze de aplicare a

principiului legalității pedepsei:

1. faptele săvârșite înainte de 22 aprilie 2012 și bunurile dobândite anterior acestei date
- măsura confiscării extinse nu poate fi dispusă;

2. faptele săvârșite între 22 aprilie 2012 și 1 februarie 2014 și bunurile dobândite după
data de 22 aprilie 2012 - măsura confiscării extinse poate fi luată numai cu privire la
faptele pentru care pedeapsa prevăzută de C. pen din 1969 este închisoarea mai mare
de 5 ani;

3. faptele săvârșite după data de 1 februarie 2014 și bunurile dobândite după data de
22 aprilie 2012 - măsura confiscării extinse poate fi luată numai cu privire la faptele
pentru care pedeapsa prevăzută de NCP este inchisoarea mai mare de 4 ani.

Prin DZ. nr. 356/2014, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 118² alin. (2)
lit. a) C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică
asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru
modificarea și completarea codului penal al României și a legii nr. 286/2009 privind codul
penal. Ulterior, în același sens, însă cu referire la NCP, în data de 15 ianuarie 2015, Curtea
Constituțională a decis că dispozițiile art. 112 alin. (2) lit. a) NCP sunt constituționale în
măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de
intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal
al României și a Legii nr. 286/2009 privind codul penal.

Modificări legislative

Prin Legea nr. 228/2020 s-au adus anumite modificări atât Codului Penal, cât și
Codului de Procedură Penală, necesitatea acestora rezultând ca urmare a apariției Directivei
2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor
săvârșite în Uniunea Europeană.
11
Noua formă a art. 112 ind. 1 este următoarea:
-alin. (1) Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când față de
o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos
material și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare,
iar instanța își formează convingerea că bunurile respective provin din activități
infracționale. Convingerea instanței se poate baza inclusiv pe disproporția dintre veniturile
licite și averea persoanei.
-alin. (2) Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana
condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii
infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare al instanței. Confiscarea extinsă poate
fi dispusă și asupra bunurilor transferate către terți, dacă aceștia știau sau ar fi trebuit să
știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării.”
O altă serie de modificări a fost adusă anumitor articole din Codul de Procedură
Penală, dintre care amintim cu titlu exemplificativ, art. 249 și art. 250 cărora li se introduc noi
aliniate, conținutul acestora fiind în sensul:
-La art. 249 se introduce alin. 4 ind. 1: “În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării
speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru
a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor
bunuri este obligatorie.”
-La art. 250 ind. 1 se introduce alin. 4 ce va avea următorul conținut “În cazul în care
măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin (1)-
(3) se aplică în mod corespunzător.”
O altă modificare se aduce art. 311 CPP care la alineatul 3 va avea următorul
conținut: “Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea
încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care
s-a dispus extinderea ori cu privire la care s-a dispus schimbarea încadrării juridice.”
Teme seminar:

Lecturi suplimentare:
M. Udroiu, (2019), Fișe de drept penal. Partea generală, Ediția 6, Ed. C.H. Beck, București
F. Ciopec, Confiscarea extinsă: între de ce și cât de mult?, Ed. C.H. Beck, București, 2015
M.A. Hotca, Măsurile de siguranță. Aspecte comune, https://htcp.eu/masurile-de-siguranta-
aspecte-comune/
A. Croitoru, Despre modificările recente ale Codului penal în materia proprietății,
https://www.hotnews.ro/stiri-specialisti_act_botezatu_estrade_partners-24491986-despre-
modificarile-recente-ale-codului-penal-materia-proprietatii-sau-mai-confisca-astazi-dosarele-
penale.htm
LEGEA nr. 228 din 2 noiembrie 2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative
din domeniul penal în vederea transpunerii unor directive ale Uniunii Europene,
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/232016

12