MĂSURILE ASIGURATORII ÎN PROCEDURILE PENALE

Definitia masurilor asiguratorii (articolul 163 din Codul de Procedura Penala)

Masurile asiguratorii sunt masuri aplicate in litigii, absolute prin natura lor,
avand scopul de a face indisponibila proprietatea reala si personala a acuzatului sau
inculpatului, fie el persoana fizica sau juridica (art. 163 – 166, 479 din Codul de
Procedura Penala), sau, in functie de caz, proprietatea partii civile responsabile pentru
acuzat, in vederea executarii confiscarii specifice, compensarea pagubelor produse prin
infractiune si garantarea executarii pedepsei impuse sub forma unei amenzi.
Masurile asiguratorii sunt masuri coercitive, impuse de catre instantele de
judecata cu scopul de a asigura buna desfasurare a procedurilor penale.
Acest gen de constrangere este generat de faptul ca proprietarul impotriva caruia
a fost initiata o procedura de sechestru este supus unei privari de toate drepturile
derivate din dreptul de proprietate, cum ar fi pierderea dreptului de uzufruct asupra
proprietatii (dreptul de a instraina sau de a greva proprietatea sechestrata) si, in anumite
cazuri, chiar pierderea dreptului de a o folosi. Dreptul de uzufruct este retras in cazul
aplicarii unei preluari urmate de ridicarea sechestrului atunci cand bunurile trebuie
ridicate in functie de natura lor (bani, bunuri perisabile, bunuri de valoare) sau cand, din
cauza riscului ca bunurile sa dispara sau sa se deterioreze, ele sunt puse sub sigiliu,
preluate sau incredintate unui custode.
Masurile asiguratorii garanteaza indeplinirea obligatiilor legate de proprietate
care deriva din solutionarea actiunilor civile si penale din cadrul procesului penal prin
intermediul unui ordin judecatoresc final si irevocabil. Ele sunt masuri temporare,
menite doar sa ofere garantii, nu si reparatii. De aceea, aplicarea lor nu aduce dupa sine
nici compensarea pagubelor produse, nici impunerea pedepsei penale pronuntate si nici
siguranta sechestrarii.
Exista cateva conditii care trebuie sa fie indeplinite pentru a se putea recurge la
masurile asiguratorii (cadrul general de procedura, corpul judiciar competent, scopul
masurilor luate, caracterul optional sau indispensabil al acestora).
Masurile asiguratorii pot fi impuse de catre un procuror in timpul procesului
penal (in special in timpul urmaririi penale) sau de catre tribunal (in timpul procesului)
cu scopul de a executa sechestrul specific, compensarea pagubelor produse prin
infractiune si garantarea executarii pedepsei impuse sub forma unei amenzi.
In timpul etapei de urmarire penala, doar procurorul poate recurge la masurile
asiguratorii de la inceputul pana la sfarsitul urmaririi penale, putand lua decizia de a
trimite cazul in instanta.
In timpul procesului propriu-zis, instanta competenta are dreptul de a impune
astfel de masuri asiguratorii fie prin decizie a Curtii, fie, dupa caz, prin decizie (art.
332, 335 din Codul de Procedura Penala) sau prin decizie in cadrul apelului sau in
revizuirea judiciara a apelului. In situatia rezolvarii cazului in prima instanta sau in
urma apelurilor, precum si in situatia reluarii urmaririi penale, instanta trebuie sa se
pronunte asupra anularii sau mentinerii masurilor asiguratorii care au fost impuse fie in
timpul urmaririi penale, fie in timpul procesului.
Masurile asiguratorii, cu scopul de a compensa pagubele produse pot fi
impuse asupra proprietatii acuzatului si a sus-mentionatei parti raspunzatoare pana la
contravaloarea estimata a pagubelor.
Masurile asiguratorii cu scopul de a asigura executarea pedepsei sub forma
unei amenzi pot fi impuse asupra proprietatii acuzatului, fie el persoana fizica sau
juridica, si sunt impuse automat ca metoda de urmarire penala atunci cand sanctiunea
prevazuta de lege pentru aceasta infractiune este plata unei amenzi.

128
 Adoptarea masurilor asiguratorii pentru sechestru a fost introdusa in Codul
de Procedura Penala in categoria masurilor de litigiu prin Legea 356/2006. Inaintea
acestei includeri, aceasta era prevazuta doar in legile penale specifice, care priveau
anumite infractiuni (art. 20, completat de art. 19 din Legea 78/2000 privind prevenirea,
descoperirea si sanctionarea actelor de coruptie; art. 22 din Ordonanta de Urgenta a
Guvernului 43/2002 privind Departamentul National Anticoruptie, art. 24/1 din Legea
656/2002 privind prevenirea si sanctionarea spalarii de bani, art. 3 paragraf 6 din Legea
39/2003 privind prevenirea si combaterea crimei organizate).
In cazul masurilor asiguratorii pentru sechestru, corpul judiciar poate alege sa nu
inceapa procedurile de confiscare asupra proprietatii de care acuzatul sau partea
raspunzatoare are nevoie pentru a-si asigura existenta, a-si exercita profesia sau cea pe
care o foloseste zi de zi.
Masurile sunt obligatorii si intra in vigoare automat.
Proprietatea care face obiectul unor asemenea masuri poate fi atat o proprietate
strict determinata, obiect al sechestrului specific, apartinand acuzatului sau altei
persoane, cat si o alta proprietate apartinand acuzatului, care, devenind indisponibila
pentru acuzat, garanteaza echivalentul in bani al bunurilor de sechestrat care nu mai pot
fi gasite sau a profitului derivat din operarea sau folosirea lor.

Proprietatea care face obiectul procedurilor de sechestru

In general, masurile asiguratorii pot fi impuse numai asupra proprietatii care

apartine debitorului, caruia i se cere sa isi indeplineasca obligatiile financiare
(indemnizatii, plata unei amenzi sau sechestrul specific prin intermediul achitarii sumei
echivalente in numerar). Acest lucru genereaza o serie de dificultati in momentul in care
se trateaza cu un acuzat, un infractor sau, dupa caz, cu partea care este raspunzatoare din
punct de vedere civil, care nu este posesorul de drept al proprietatii care face obiectul
masurilor asiguratorii. Cu toate acestea, in principiu, orice tip de proprietate poate face
obiectul procedurilor de sechestru.
Bunurile pe care legea le exclude de la aplicarea masurilor asiguratorii sunt
bunurile care nu pot fi depistate, care sunt intangibile din cauza ca nu pot fi instrainate:
bunuri care fac parte din proprietatea publica, bunurile care sunt strict personale sau
bunurile care sunt intangibile din cauza scopului in care sunt folosite.

Organele competente sa puna in aplicare masurile asiguratorii ( articolul 164, Codul

de Procedura Penala)

Ordinul de impunere a masurilor asiguratorii este pus in aplicare de catre corpul

de urmarire penala care a adoptat aceste masuri specifice. In cazurile in care procurorul
se ocupa de urmarirea penala, el/ea poate dispune ca masurile asiguratorii sa fie puse in
aplicare de catre secretarul biroului de procuratura sau sa fie delegate ofiterii si agentii
Politiei judiciare.
Rezolutia data de Curte pentru adoptarea masurilor asiguratorii mentionate mai
sus va fi executata de catre custodele Curtii si nu de catre Curtea insasi, intrucat
masurile in cauza au fost impuse de catre corpul judiciar.
In cazul dosarelor investigatre de catre DNA sub semnatura procurorului (avand
in vedere ca documentele de procedura sunt redactate in numele sau; art. 10 din
Ordonanta de Urgenta a Guvernului 43/2002), masurile asiguratorii prevazute in Codul
de Procedura Penala sunt efectuate imediat de catre persoana anume numita in acest
scop din cadrul Departamentului (art. 22 din OUG 43/2002), de obicei, ofiteri ai politiei
judiciare din cadrul DNA.

129
Procedurile de control ale masurilor asiguratorii (art. 168, Codul de Procedura
Penala)
De-a lungul oricarei etape din cadrul urmaririi penale, acuzatul sau inculpatul,
partea responsabila din punct de vedere civil, precum si orice alta persoana interesata
poate inainta o plangere procurorului sau Curtii, cerand controlarea procedurilor
asiguratorii impuse si a modului lor de aplicare, dand curs prevederilor art. 168 din
Codul de Procedura Penala.
In principiu, daca interesele legitime ale unei persoane au fost prejudiciate,
persoana in cauza poate inainta o plangere impotriva masurilor adoptate si a metodei de
executare a acestora. Astfel, orice terta parte afectata de aplicarea masurilor are dreptul
de a le contesta. Cele mai frecvente sunt cazurile in care una dintre parti invoca un drept
personal asupra proprietatii care face obiectul anchetei.
Toate plangerile referitoare la controlarea masurilor asiguratorii impuse de catre
procuror sau la aplicarea acestora in baza unei hotarari a procurorului vor fi solutionate
fie de catre Procurorul-sef, fie, in functie de caz, de catre Procurorul General al
Procuraturii de pe langa Curtea de Apel sau de catre Procurorul-sef al Procuraturii de pe
langa Inalta Curte de Justitie si Casatie. In cazul in care masurile apartin Procurorului-
sef, Procurorului General al Procuraturii de pe langa Curtea de Apel sau de catre
Procurorul-sef al Procuraturii de pe langa Inalta Curte de Justitie si Casatie sau in cazul
in care au fost adoptate si implementate ca urmare a dispozitiilor acestora, plangerea va
fi solutionata de catre procurorul superior ierarhic.
Plangerea va fi solutionata in termen de 20 de zile de la inaintare, iar decizia ii
va fi comunicata imediat persoanei care a depus respectiva cerere.
Dupa ce instanta a fost avizata in mod corespunzator, plangerea va fi inaintata
instantei competente sa judece cazul.
In cazul in care masurile asiguratorii au fost luate in timpul procesului, decizia
Curtii poate fi atacata separat prin intermediul unei proceduri de control judiciar care nu
suspenda executarea ordinului judecatoresc anterior.
Conform dreptului civil, dupa solutionarea finala a procesului penal si in cazul in
care nu exista nici o plangere impotriva masurilor asiguratorii executate, se poate
inainta o cerere de control. Atragem atentia asupra faptului ca dupa solutionarea finala a
procesului penal, decizia litigiului nu mai poate fi contestata. Singura posibilitate
ramasa este de a inainta plangeri referitoare la procesul efectiv de executare a masurilor
asiguratorii.

130