11) Urmele formate prin folosirea armelor de foc

În accepţiunea balisticii judiciare, prin urme formate în cazul folosirii armelor de foc
înţelegem, pe de o parte, urmele create de armă pe cartuşul tras, iar, pe de altă parte, urmele
împuşcăturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra cărora şi-au exercitat acţiunea
proiectilul, ceilalţi factori suplimentari ai tragerii.
 Urmele formate de armă pe cartuş . La tragerile executate cu o armă de foc, indiferent
de tipul acesteia, se formează invariabil urme pe tubul cartuşului, iar în cazul armelor cu
ţeavă ghintuită se formează pe glonţ urme caracteristice reliefului ţevii.
a) Urmele de pe tub se formează în trei etape succesive: încărcarea, tragerea şi extragerea
tubului tras. Printre piesele principale sau mecanismele armei care concură la formarea urmelor
se află percutorul, peretele frontal al închizătorului, gheara extractoare, pragul aruncător
(ejectorul) şi pereţii camerei de detonare. La acestea se pot adăuga și urmele specifice
introducerii cartușului în încărcătorul armei ori cele ale scoaterii cartușului din încărcător și
deplasării sale spre camera de detonare.
în momentul încărcării - se formează urme dinamice longitudinale pe pereții laterali ai
tubului, prin împingerea cartușului în camera de detonare. De asemenea, se formează și
urma ghearei extractoare, care prinde rozeta sau gulerul tubului, în vederea extragerii
sale.
în momentul tragerii sau al declanșării focului apar urmele percutorului și ale peretului
frontal al închizătorului, ce se formează pe fundul cartușului. Totodată, pe pereții tubului,
se imprimă și microrelieful pereților camerei de detonare.
în momentul extragerii tubului se imprimă pe rigolă sau marginea anterioară a rozetei
urmele ghearei extractoare, iar pe fundul tubului urmele pragului aruncător (ejectorului).
Urmele menționate permit, din prima fază a cercetării de identificare, să se stabilească
tipul armei cu care s-a tras, restrângându-se astfel cercul armelor suspecte, însă numai în ipoteza
în care tubul a fost folosit o singură dată.
b) Urmele de pe glonț - au prin excelenţă un caracter dinamic şi reflectă caracteristicile
construcţiei interioare a ţevii ghintuite. Astfel, la armele cu țeava ghintuită rămân, sub
formă de striații, urme ale plinurilor, ale flancurilor ghintuite. Pot apărea și deformări ale
glonțului dacă acesta are un calibru mai mare decât al armei cu care a fost tras, deformări
constând de regulă în alungirea sa, aspect ce indică lipsa corespondenței dintre calibre.
Dacă proiectilul are un calibru mai mic, atunci urmele tind să se formeze spre partea
ascuțită a glonțului.
 Urmele de împușcare = urmele specifice formate pe proiectil, urme denumite și factori
primari sau urme principale ale tragerii. Există și urme secundare (factori suplimentari),
formate mai ales în tragerile de la o anumită distanță.
a) Urmele principale: sunt rezultatul acțiunii directe exercitate. Ele au 3 forme:
- urme de perforare (în situația în care proiectilul a traversat întreg corpul) – acestora le
sunt specifice 3 elemente: orificiul de intrare, canalul şi orificiul de ieşire. Orificiile de
intrare şi de ieşire se deosebesc între ele prin anumite caracteristici pe baza cărora se
stabileşte direcţia din care a pătruns proiectilul, direcție ce nu conincide, în toate cazurile,
cu direcția de tragere, traiectoria glonțului putând fi influențată de diverși factori,
îndeosebi de ricoșare.
pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizează prin lipsă de țesut, diametrul său
fiind apropiat de cel al proiectilului. Orificiul de ieșire nu prezintă lipsă de țesut
 pe îmbrăcăminte sau pe alte obiecte confecționate din material textil, orificiul de
intrare este mai mic decât cel de ieșire, de regulă constatându-se și un transport de
fibre spre interior. Orificiile de ieșire de pe îmbrăcăminte prezintă deseori și rupturi de
cruce
în cazul urmelor formate în obiecte lipsite de plasticitate, fragile (cărămidă, piatră,
beton) orificiul de intrare este mai mare decât diametrul proiectilului, practic aflându-
ne în fața unei ruperi sau sfărâmări.
- urme de pătrundere, sau canale oarbe (glonțul pătrunde în corp fără a mai ieși)
Urmele de pătrundere au un orificiu de intrare și un canal înfundat, mai mare sau mai
mic, raportat la densitatea și grosimea materialului în care a pătruns glonțul. Recuperarea se face
cu precauție, pentru a nu se distruge caracteristicile de identificare a armei.
- urme de ricoșare – când glonțul este deviat de obiect, în funcție de energia cinetică a
proiectilului, de densitatea obiectului și a unghiului de lovire. Ricoșarea face posibilă
lovirea altor obiecte ori persoane, care nu s-au aflat pe traiectoria inițială de tragere,
ipoteză ce trebuie avută în vedere, de către organul judiciar, la stabilirea direcției și locului
din care s-a tras. În aceste ipoteze glonțul se poate deforma și, la pătrunderea în corpul
uman, să producă orificii sau leziuni atipice, împușcarea atribuindu-se unor gloanțe cu
destinații speciale.
b) Urmele secundare sunt rezultatul acțiunii unor factori suplimentari ai tragerii, alții
decât cei specifici proiectitulului. Urmele secundare sunt de 2 categorii:
 urme secundare formate indiferent de distanța de tragere:
inelul de frecare sau de ștergere, creat prin depunerea pe marginea
orificiului de intrare a unor particule de unsoare, praf, rugină sau
oricare altă substanță aflată pe suprafața proiectitului
inelul de metalizare, constând în principal din depuneri de particule
metalice desprinse de pe suprafața proiectilului, în momentul perforării
unor obiecte cu un anumit grad de densitate
 urme secundare formate la tragerile cu țeava armei lipită de corp sau de la
mică distanță:
rupturile provocate de gaze apar la tragerile efectuate la distanțe mai
mici de 10cm, în funcție de tipul armei sau al muniției, și capătă o
formă stelară, prin pătrunderea gazelor în orificiu și ruperea marginilor
sale, ca rezultat al expansiunii lor rapide
urmele gurii țevii se formează prin lipirea acesteia pe corp, având un
aspect apropiat de cel al inelului de contuzie
arsurile provocate de gazele încinse și de flacăra de la gura țevii (tipice
tragerilor de foc de la mică distanță, mai ales în cazul armelor
automate)
urmele de funingine, rezultate din combustia încărcării de pulbere,
depind de calitatea substanței explozive și de distanța de tragere
tatuajul este consecința pătrunderii în piele a resturilor de pulbere
neagră sau arsă incomplet
urmele de unsoare, existentă pe țeava armei, apar sub formă de stropi
depuși în jurul orificiului de intrare, mai ales la primele focuri.
Urmele secundare ale tragerii sunt deosebit de valoroase pentru determinarea distanței de
la care s-a tras.