Sunteți pe pagina 1din 11

CUPRINS

1 Introducere ........................................................................................................................... 1

2 Noţiuni introductive privind cercetarea la fața locului......................................................... 2

3 Examinarea propiu-zisă a locului faptei ............................................................................... 5

4 Interpretarea tehnico – ştiinţifică a urmelor de la faţa locului și fixarea acestora ............... 7

5 Concluzii .............................................................................................................................. 9

6 Bibliografie......................................................................................................................... 10

0
1 Introducere

Eficacitatea muncii de descoperire şi cercetare a infracţiunilor în mare măsură este


condiţionată de oportunitatea şi plenitudinea efectuării acţiunilor de anchetă precum şi a
măsurilor operative de investigaţie în etapa iniţială a cercetărilor. O deosebită însemnătate în
acest sens o reprezintă realizarea calitativă a cercetării locului faptei, activitate în cadrul căreia
se depistează şi se colectează un mare volum de informaţie criminalistică autentică, servind
drept bază de cercetare a majorităţii covârşitoare a dosarelor penale. Valoarea şi volumul de
informaţie necesare descoperirii cauzelor pe urme proaspete, sporesc în funcţie de efectuarea
în cadrul cercetării la faţa locului aşa – numitelor examinări criminalistice preliminare ale
urmelor şi altor obiecte materiale de probă depistate în scena infracţiunii.
Datele furnizate de aceste cercetări sînt puse la temelia elaborării versiunilor, la
planificarea şi realizarea acţiunilor procesuale ulterioare. Timpul consumat la înfăptuirea unor
astfel de analize ale urmelor şi stărilor de fapt în ansamblu permite uneori a economisi
săptămâni şi chiar luni întregi de muncă asiduă orientate spre stabilirea făptaşului şi
descoperirea infracţiunii în termene cît mai reduse.
Aici se evidenţiază mai pronunţat profesionalismul şi competenţa organelor de urmărire
penală şi a specialiştilor implicaţi în acest proces de descoperire a infracţiunilor. Una din
sarcinile de bază ale subdiviziunilor criminalistice ale Ministerului Afacerilor Interne este
aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice la realizarea acţiunilor de urmărire penală şi
operative de investigaţie conform necesităţii descoperirii şi cercetării crimelor. În acest context
se înscrie şi cercetarea la faţa locului – acţiune de importanţă primordială la descoperirea
infracţiunilor.
Locul unde făptuitorul şi-a desfăşurat activitatea infracţională sau locul unde au parvenit
consecinţele infracţiunii sau au fost depistate urme ale săvârşirii faptei prejudiciabile
reprezintă sursa celor mai ample şi totodată mai obiective date faptice. Cercetarea la faţa
locului constituie una dintre cele mai complicate şi mai importante acţiuni de urmărire penală,
ale cărei rezultate condiţionează, de obicei, nu numai determinarea direcţiei, ci şi anumite
activităţi procedurale sau de investigaţie operativă.

1
2 Noţiuni introductive privind cercetarea la fața locului

Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile de bază ce contribuie în mod


substanţial la aflarea adevărului în cauză, de ea depinzând lămurirea problemelor referitoare la
faptele şi împrejurările acesteia, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului. “Nu de puţine
ori, această activitate se constituie în unica modalitate de obţinere a probelor şi mijloacelor
materiale de probă, cel puţin în prima fază a cercetărilor1.
În accepţiunea specialiştilor, cercetarea la faţa locului poate fi definită ca fiind “acea
activitate iniţială de urmărire penală şi de tactică criminalistică care constă în cunoaşterea
nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea sau a locului în care au fost descoperite
urmele acesteia, în vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor şi în stabilirea
împrejurărilor în care infracţiunea a avut loc2”.
Din practica unităţilor şi formaţiunilor de poliţie, rezultă că cercetarea la faţa locului
este o activitate obligatorie care se efectuează în toate cazurile în care, pentru instrumentarea
cauzei penale prezintă importanţă cunoaşterea situaţiei existente la faţa locului, ocazie cu care
se pot descoperi urme ale infracţiunii săvârşite.
O activitate infracţională presupune prezenţa fizică a faptuitorului la faţa locului şi
desfăşurarea de către acesta a unor activităţi care produc diferite modificări materiale ale
ambianţei locului în care s-a desfasurat aceasta activitate infracţională.
Cercetând şi examinând modificările constatate la faţa locului se pot obţine date şi
informaţii privind: infracţiunea comisă, persoana făptuitorului, precum şi împrejurările în care
s-a comis infracţiunea.
Cercetarea la faţa locului este una din activităţile procedurale şi de tactică
criminalistică ale organului de urmărire penală, ce se realizează de obicei la începutul
urmăririi penale, “în scopul cunoașterii nemijlocite a locului faptei, a descoperirii, fixării si
ridicării urmelor lăsate cu ocazia săvarșirii infracțiunii, precum și pentru ascultarea

1
V. Bercheşan, C. Pletea şi Eugen I. Sandu, Cercetarea la faţa locului în "Tratat de tactică criminalistică", Editura
Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 21
2
https://www.academia.edu/28630434/Criminalistica, accesat la data de 21.06.2019
2
martorilor, a victimelor sau chiar a făptuitorului, in vederea stabilirii naturii și imprejurărilor
în care s-a comis infracțiunea, a elementelor care să conducă la identificarea făptuitorului3”.
Deşi cercetarea la faţa locului este catalogată ca o activitate cu caracter auxiliar, se
înscrie în categoria “celor cu o semnificaţie deosebită în realizarea scopului penal4”.
Codul de procedură penală al României, nu precizează înţelesul expresiei „la faţa
locului”, din cuprinsul denumirii date acestei activităţi şi nici nu trebuie să o facă, deoarece,
într-o altă materie, cea a competenţei teritoriele a organelor judiciar penale, a definit sensul
noţiunii de „locul săvârșirii infracțiunii”, care acoperă aproape integral sensul noțiunii „la fața
locului5”.
Organul de urmărire penală efectuează cercetarea locului săvârşirii faptei în prezenţa
obligatorie a martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil.
Instanţa de judecată efectuează în unele cazuri cercetarea locului săvârşirii faptei cu
citarea părţilor, “iar în cazurile în care participarea procurorului la judecată este obligatorie,
atunci cercetarea la fața locului se va face obligatoriu în prezenţa acestuia6”.
În marea majoritate a cazurilor, cercetarea locului săvârşirii faptei este o activitate
obligatorie, dar, îndeosebi nu poate lipsi în cercetarea omorului, a incendiilor, a spargerilor, a
accidentelor de muncă sau de circulaţie etc.
Cu alte cuvinte, cercetarea la faţa locului se face cu dublu scop, şi anume: pe de o
parte, de a cunoaşte nemijlocit „ambianţa generală” a infracţiunii cercetate sau în curs de
judecată, iar pe de alta parte, pentru a descoperi, fixa şi ridica urmele infracţiunii, pentru a
cunoaşte împrejurările comiterii acesteia şi a demasca pe infractor.
„Cunoaşterea nemijlocită a locului săvârşirii faptei oferă posibilitatea unei
interpretări mai juste a urmelor descoperite în cursul cercetărilor, prin încadrarea lor în
tabloul de ansamblu al locului faptei, asigurând o reprezentare mai fidelă a împrejurărilor
care le-au dat naştere. Culegerea unui material probator primar, necesar elaborării cât mai

3
P.C. Baloi, Unele probleme privind cercetarea locului faptei în Probleme de Medicină Judiciară și
Criminalistică, Editura Medicală București, Volumul IV, 1965, pag. 155
4
E. Stancu - Criminalistică- Universitatea din București, Facultatea de Drept, Editura 1983, pag. 25
5
V. Dongoroz, S. Kahn, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stanoiu, - Explicațiile teoretice ale Codului de
Procedură penală, Volumul I, Partea generală, București, Editura Academia, 1976, pag. 293-295.
6
V. Bercheşan, C. Pletea şi Eugen I. Sandu, Cercetarea la faţa locului în "Tratat de tactică criminalistică", Editura
Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 36
3
juste a versiunilor, ajută la reprezentarea cât mai clară a mecanismului săvârşirii infracţiunii
respective şi a succesiunii în care s-au desfăşurat diferitele acţiuni ale infractorului7”.
Cercetarea la faţa locului prezintă o serie de trăsături caracteristice care o diferenţiază
şi particularizează de celelalte activităţi desfăşurate de organele de urmărire penală.
Aceasta este o activitate iniţială, în sensul că, precede în timp toate celelalte activităţi
de cercetare penală, ori de câte ori natura faptei săvârşite impune efectuarea de constatări cu
privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, descoperirii şi fixării urmelor acesteia, stabilirii
poziţiei şi stării mijloacelor materiale de proba ori a împrejurărilor în care a fost săvârşită
infracţiunea. Infracţiuni ca: omor, distrugere, tâlhărie, accidente de circulaţie, sunt fapte a
căror soluţionare este de neconceput fără cercetarea la faţa locului.
Aceasta este, de asemenea, o activitate obligatorie, întrucât perceperea nemijlocită a
situaţiei de la locul faptei nu poate fi înlocuită prin nici o altă activitate. Ascultarea martorilor,
a persoanei vătămate ori a învinuiţilor, efectuarea reconstituirii sau orice altă activitate de
urmărire penală pot oferi celui ce instrumentează cauza o imagine mai mult sau mai puţin
precisă despre situaţia de la faţa locului, însă nu în măsura în care o realizează perceperea
nemijlocită a acesteia.
Aceasta este, de regulă, o activitate care nu se poate repeta. Efectuarea
necorespunzătoare a acestei activităţi, minusurile în materializarea rezultatelor obţinute nu mai
pot fi înlăturate.
Totuşi, în anumite situaţii şi în mod excepţional, cercetarea la faţa, locului poate fi
repetată când: cercetarea iniţială s-a desfăşurat în condiţii atmosferice şi de vizibilitate
improprii; nu a fost cunoscută întreaga întindere a locului faptei şi aceasta nu a putut fi corect
delimitat; nu au fost cunoscute toate porţiunile de teren şi itinerariile ce intră în noţiunea de
„loc al faptei”, examinarea impunându-se pentru descoperirea şi în aceste locuri a urmelor şi
mijloacelor materiale de probă.
Articolul 63 alin. (1) defineste proba ca fiind “orice element de fapt care serveste la
constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a
savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei8.

7
Lazăr Cârjan, Curs de criminalistică, Editura Curtea Veche, Bucureşti 2003, pag. 45
8
Codul de procedură penală al României – art. 97 alin. 1
4
3 Examinarea propiu-zisă a locului faptei

Locul săvârşirii unei fapte este principalul izvor de probe judiciare referitoare la
infracţiune şi la autorul acesteia. Astfel, de modul în care se efectuează cercetarea la faţa
locului, de modul de căutare, descoperire, fixare şi ridicare a urmelor, sau a probelor materiale
va depinde într-o mare măsură soluţionarea cazului, identificarea autorului, a celorlalţi
participanţi la comiterea faptei penale. Astfel, “esenţa cercetării la faţa locului constă în
studierea şi determinarea împrejurărilor locului faptei (caracterizarea obiectelor aflate în
acest loc, clarificarea destinaţiei acestor obiecte) şi caracterizarea legăturilor spaţiale dintre
obiectele depistate9”.
Urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului permit declanşarea şi orientarea
investigaţiilor, referitoare la elaborarea versiunilor privind fapta şi persoana făptuitorului.
Cercetarea la faţa locului determină efectuarea altor activităţi de urmărire penală
imediată ca: percheziţia, ridicarea de obiecte sau înscrisuri, examinarea medico-legală a unor
persoane, urmărirea, prinderea şi reţinerea infractorului, etc.
Pe perioada efectuării cercetării la faţa locului se pot stabili cauzele care au determinat
comiterea infracţiunii şi condiţiile care au înlesnit ori favorizat comiterea ei, pentru ca ulterior
să se ia măsuri de înlăturare a acestora în vederea prevenirii unor astfel de fapte antisociale.
Cercetarea la faţa locului este o activitate de maximă importanţă, cu caracter imediat şi
de neînlocuit. În multe situaţii, această activitate este aproape imposibil de repetat, în aceleaşi
condiţii şi cu aceleaşi rezultat
Cu ocazia cercetării la faţa locului a unei infracţiuni trebuie lămurite mai multe
probleme, de natură să contribuie la aflarea adevărului şi probarea vinovăţiei sau nevinovăţiei
unei persoane.
Practica de urmărire penală arată că, în astfel de situaţii trebuie lămurite, printre altele,
următoarele probleme: “ce” anume eveniment a avut loc, respectiv dacă este vorba de o faptă
penală sau nu. De asemenea, trebuie stabilit ce fel de infracţiune s-a comis: tâlhărie, omor,
viol, vătămare corporală, furt, distrugere, etc.; “unde” s-a săvârşit fapta şi care este întinderea
locului de comitere a acesteia; “cum” , sau în ce mod s-a săvârşit fapta (ce mod de operare a

9
M. Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului. Material didactic/Editura Univ. Liberă Int. din Moldova,
Chișinău, 2004, pag. 7
5
fost folosi de infractor şi ce acţiuni a întreprins acesta); “când” a fost săvârşită (ziua,
noaptea,data , etc); “cu ce” mijloace, instrumente, substanţe, materiale etc. s-a comis fapta;
“de ce” s-a săvârşit fapta (intrarea în posesia unor bunuri, răzbunare, gelozie, ură etc.); “cine”
a săvârşit fapta (dacă fapta a fost săvârşită de una sau mai multe persoane, dacă este bărbat sau
femeie,persoană minoră sau majoră, înălţime, forţă fizică, profesia etc.).
În funcţie de specificul infracţiunii cercetate se pot clarifica şi alte aspecte,cum sunt:
dacă cele petrecute la locul săvârşirii faptei s-au putut auzi, ori vedea de alte persoane şi de
unde anume; care sunt persoanele vătămate; care este valoarea pagubelor produse, ori gradul
vătămărilor provocate în urma comiterii faptei; dacă există împrejurări negative ş.a.
Organele de cercetare penală ale poliţiei sunt competente să efectueze cercetarea la faţa
locului în cazul comiterii oricăror infracţiuni, cu excepţia celor date prin lege în competenţa
altor organe de urmărire penală în cazul infracţiunilor date în competenţa altor organe de
urmărire penală (exemplu parchetului), dar constatate de lucrătorii de poliţie, aceştia vor
proceda la informarea organelor competente a efectua cercetarea şi vor efectua numai acele
acte de cercetare ce nu suferă amânare, după care vor fi trimise de îndată organului competent
să efectueze cercetarea penală.
Se constituie în mod obligatoriu echipe de cercetare la faţa locului în cazul
următoarelor evenimente: omor, tentativă de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,
pruncucideri, moarte suspectă, accident de circulaţie cu urmări mortale, dispariţie suspectă de
persoane, viol, tâlhărie, catastrofă, distrugere de bunuri cu urmări grave produse prin incendiu
sau abuz de serviciu, care a produs pagube importante economiei naţionale, furturi prin
spargere în dauna avutului public şi privat şi profanare de morminte.
Şefii unităţilor de poliţie vor dispune constituirea de echipe şi la cercetarea altor
evenimente, unde situaţia impune, îndeosebi a celor cu autori necunoscuţi.
Echipa de cercetare la faţa locului va avea în componenţă: poliţist de cercetare penală;
poliţist tehnician criminalist; poliţist de la postul ori sectorul pe a cărui rază de competenţă s-a
comis fapta. Dacă este cazul, vor participa: poliţist conducător câine de urmărire şi un alt
poliţist însoţitor al acestuia pe itinerarul parcurs de câine; alţi poliţişti sau experţi.

6
Ca metodică tactică generală, “activitatea de cercetare propriu-zisă la locul săvârşirii
infracţiunii parcurge două etape, care – aşa după cum s-a întâlnit în practică10”, se pot între
pătrunde raportat la specificul şi particularităţile locului cercetat - şi anume:
 Faza statică;
 Faza dinamică .
Activitatea desfăşurată în faza statică a cercetării constată starea de fapt, urmele şi alte
mijloace materiale de probă fără atingerea şi schimbarea poziţiei în care acestea au fost
descoperite. În faza dinamică a cercetării sunt examinate minuţios şi în mişcare fiecare urmă
sau mijloc material de probă găsit la locul faptei prin folosirea mijloacelor tehnice adecvate.11
În faza statică a cercetării sau stadiul cercetării generale, se procedează la o examinare
atentă a locului faptei, atât în ansamblul său, cât şi pe zonele mai importante, fără a se aduce
nici o modificare acestuia. În aceste momente, pe cât este posibil, nici un obiect nu este atins
sau mişcat de la locul său. Se procedează la fixarea poziţiei obiectelor principale, a victimei
(dacă este cazul) şi, în general, a întregului ansamblu al locului, în scopul formării unei
imagini asupra naturii faptei, momentului şi modului în care s-ar fi putut desfăşura.12
Faza dinamică, care mai este numită şi ,,stadiul cercetării detailate”, presupune
examinarea minuţioasă şi în aceeaşi ordine a tuturor obiectelor, mijloacelor materiale de probă
aflate în anumite raporturi cu infracţiunea săvârşită, precum şi a urmelor de reproducere ce
constituie o consecinţă a infracţiunii săvârşite.

4 Interpretarea tehnico – ştiinţifică a urmelor de la faţa locului și


fixarea acestora

Tehnica criminalistică cuprinde “totalitatea mijloacelor tehnice şi a metodelor ştiinţifice


pentru descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea şi interpretarea urmelor şi a altor
mijloace materiale de probă, efectuarea expertizelor şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice13”.

10
E., Stancu, Criminalistica, Bucureşti, 1995, pag. 32
11
P., Palcu, Tactica cercetării la fața locului, Arad, 2010, pag. 21
12
E., Stancu, Mijloace tehnico-ştiinţifice folosite în cercetarea la faţa locului–în Tratat de Criminalistică, Editura
„Universul Juridic”, Bucureşti, 2002, pag. 39
13
https://www.slideshare.net/matcovschiiecaterina/curs-criminalistica-adriana-tudoracheformat-ifr accesat la data
de 22.06.2019
7
Mijlocul prin care se fixează rezultatele examinării locului săvârşirii infracţiunii este
procesul-verbal de cercetare la faţa locului, căruia i se anexează potrivit art.131 C. pr. pen.:
fotografii judiciare, filme judiciare, traseologia judiciară, balistica judiciară, dactiloscopia.
În procesul cercetării trebuie utilizate neapărat anumite mijloace tehnice, care sporesc
simţitor eficienţa examinării. Ele pot fi categorisite după criteriul destinaţiei în:
 Mijloace de iluminare;
 Aparate optice;
 Detectoare pentru depistarea metalelor;
 Aparate pentru cercetare în razele inaccesibile pentru văz ale spectrului: iluminatoare
ultraviolete, transformatoare optice electronice;
 Aparate de măsurat;
 Mijloace pentru ridicarea şi ambalarea probelor;
 Aparate pentru consemnarea şi înregistrarea acţiunii de urmărire penală: aparat de
fotografiat, cameră de luat vederi etc.;
 Mijloace de legătură: radio, telefon, sisteme de alarmă etc.;
Pe parcursul examinării la faţa locului mai pot fi utilizate seturi de mijloace tehnice, cum
ar fi, de exemplu, trusa criminalistică, trusa cu instrumente speciale, seturi de aparate de
fotografiat, laboratorul criminalistic ambulant etc.
Constatările făcute cu ocazia cercetării locului faptei pentru a putea fi folosite trebuie să
aibă valoare de probă. Pentru a dobîndi valoare de probă, constatările sunt consemnate în
mijloace de probă. Principalul mijloc de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului îl
constituie PROCESUL VERBAL. Pe lînga procesul verbal mai pot fi folosite şi alte mijloace
de fixare, pe care le putem numi “ auxiliare” şi care se anexează la procesul verbal, cum sunt:
fotografii, schiţe, desene, filme, înregistrări pe bandă magnetică, înregistrări pe bandă video
magnetică.
Descoperirea infracțiunilor, identificarea certă a autorilor unor fapte penale, precum și
stabilirea adevărului judiciar în procesul penal pot fi realizate de către organele judiciare prin
recurgerea la mijloace, metode sau procedee probatorii perfecționate și eficiente, cu
contribuția decisivă a științei.

8
5 Concluzii

Cercetarea la faţa locului este una din activităţile procedurale şi de tactică


criminalistică ale organului de urmărire penală, ce se realizează de obicei la începutul
urmăririi penale, în scopul cunoaşterii nemijlocite a locului faptei, al descoperirii, fixării şi
ridicării urmelor create cu ocazia săvîrşirii infracţiunii. Conform datelor obţinute în timpul
unei cercetări la faţa locului depinde nu numai argumentarea săvîrşirii cauzei, dar şi aflarea
adevărului în esenţă.
Cercetarea la faţa locului, de rînd cu efectuarea altor acte de urmărire penală: audierea
martorilor şi consemnarea declaraţiilor lor, audierea părţii vătămate, ascultarea învinuitului sau
a inculpatului şi consemnarea declaraţiilor, dispunerea de expertize judiciare efectuate de
confruntări, de prezentări pentru recunoaşteri şi reconstituiri, constituie un procedeu în
procedura penală. Acest procedeu urmăreşte acumularea de date fixate integral şi cît mai
operativ posibil privind circumstanţele faptei, descoperirea făptuitorului, fixarea şi ridicarea
urmelor infracţiunii, stabilirea stării şi poziţiei mijloacelor materiale de probă etc.
Luînd în consideraţie un izvor principal ca Codul de Procedură Penală în care
legiuitorul indică procedeele şi metodele de cercetare la faţa locului incluse în Titlul IV,
capitolul III, secţiunea a 3-a. Art. 129 al acestei secţiuni prevede “cercetarea la faţa locului se
face în scopul descoperirii urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a
stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză”. Tot
aici se estimează că în cazurile necesare, persoana care efectuează urmărirea penală poate să
cheme pentru a lua parte la cercetarea la faţa locului, specialişti în materia respectivă.
În cursul cercetării la faţa locului, persoana care efectuează urmărirea penală execută
dacă este necesar, măsurări, fotografieri, filmări, întocmeşte planuri şi schiţe, face mulaje şi
tipare de pe urme. Pornind de la aceasta, literatura de specialitate susține ideea de a prefigura
în legea procesual-penală doar principiile generale de admisibilitate în procedura penală a
metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice fără a le concretiza în lege, ceea ce ar deschide
posibilităţi justiţiei de a prelua realizările de ultimă oră din domeniul ştiinţei şi tehnicii şi de a
le folosi potrivit principiilor formulate în scopul soluţionării cauzelor concrete.

9
6 Bibliografie

I. TRATATE, CURSURI, LEGISLAȚIE

1. Băloi P.C., Unele probleme privind cercetarea locului faptei în Probleme de Medicină
Judiciară și Criminalistică, Editura Medicală București, Volumul IV, 1965
2. Bercheşan, V., Pletea C. şi Sandu Eugen I., Cercetarea la faţa locului în Tratat de
tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Craiova, 1992
3. Cârjan L., Curs de criminalistică, Editura Curtea Veche, Bucureşti 2003, pag 45
4. Dongoroz V., Kahn S., Antoniu G., Bulai C., Iliescu N., Stanoiu R., - Explicațiile
teoretice ale Codului de Procedură penală, Volumul I, Partea generală, București, Editura
Academia, 1976
5. Gheorghiţă M.,Tactica cercetării la faţa locului. Material şt.-didactic / Editura Univ.
Liberă Int. din Moldova, Chișinău, 2004
6. Palcu P., Tactica cercetării la fața locului, Arad, 2010
7. Stancu E., Criminalistică, Universitatea din București, Facultatea de Drept, Ed. 1983
8. Stancu E., Mijloace tehnico-ştiinţifice folosite în cercetarea la faţa locului–în Tratat de
Criminalistică, Editura „Universul Juridic”, Bucureşti, 2002
9. Tratat de tactică criminalistică, manual, ediţia revăzută şi adăugită apărută sub egida
Academiei de Poliţie a Ministerului de Interne, Editura Carpaţi, Craiova, 1992
10. Codul de procedură penală al României

II. Surse Web


1. https://www.slideshare.net/matcovschiiecaterina/curs-criminalistica-adriana-
tudoracheformat-ifr
2. https://www.academia.edu/28630434/Criminalistica
3. https://andreivocila.wordpress.com/2010/10/19/cercetarea-la-fata-locului-investigatia-
tehnico-stiintifica-a-locului-faptei

10