NOȚIUNEA ȘI IMPORTANȚA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI.

Semnificația și importanța cercetării la fața locului.

Cercetarea la fața locului se înscrie printre activitățile ce contribuie în mod esențial la realizarea
scopului procesului penal. În accepțiunea legii penale, cercetarea la fața locului constituie un procedeu
probatoriu care servește la administrarea sau aflarea unor mijloace de probă. Acestei activități i se
atribuie o semnificație deosebită, de care depinde direct aflarea adevărului cu privire la faptele și
împrejurările cauzei, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului.
În opinia specialiștilor, cercetarea la fața locului poate fi definitã ca acea activitate inițială de
urmărire penala și de tactică criminalistică care constă în cunoșterea nemijlocită.
Prin cercetare la fața locului, organul de urmărire penala stabilește fapta, identifică făptuitorul
sau delimitează sfera persoanelor bânuite, adună, conservă și examinează probele materiale
descoperite. Codul de procedură în vigoare nu precizează semificația expresiei „fața locului".
Prin locul faptei se înțelege perimetrul în limitele căruia se află probele materiale create cu
ocazia savârșirii de infracțiuni și nu numai, locul propriu zis unde infracțiunea a avut loc, ci și locurile
unde s-au descoperit probele acesteia, sau locurile în care s-au extins urmările ei. Astfel el cuprinde:
 terenul sau încăperea în care s-a comis infracțiunea,
 locul unde s-a produs rezultatul, împrejurările acestor locuri, dacă sunt purtătoare ale
urmelor create cu prilejul sâvârșirii faptei cercetate.
În cazul infracțiunilor comise pe acțiuni fizice, cu urmări concretizate obiectiv în mediul
ambiant, cercetarea la fata locului este deschizătoare de drumuri pentru activitățile tactice de cercetare
criminalistică.1
De acea, în procesul cercetării la fata locului, se impune necesitatea efectuări unei examinări
minuțioase, porțiune cu porțiune, a locului respectiv, astfel incât nici o zona să nu ramâna necercetată.
Daca una dintre zone ar fi omisă cu ocazia cercetării, ar putea râmâne nevalorificate diferite

1
L. Petrica, „Materiale și truse criminalistice moderne destinate investigării locului faptei, în investigarea criminalistică a
locului faptei", 2004;
1
urme prețioase pentru stabilirea modului de comitere a faptei și de identificare a autorului ei, ceea ce ar
fi de natură să ducă, în cele din urmă, chiar la imposibiliatatea stabilirii adevărului în cauza respectiva.
Având în vedere prevederile legale și practica judiciara se poate concluziona că, locul sâvârșirii
faptei diferă de la caz la caz, este în raport cu natura infracțiunii săvârșite, cu metodele și mijloacele
folosite în acest scop, cu urmările activității ilicite desfășurate de autor. Cercetarea la fața locului este o
activitate procedurală:
 Inițială: se încearcă descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor, concomitent cu perceperea
locului unde a fost săvârșită infracțiunea;
 Obligatorie;
 Imediată: trebuie efectuată în cel mai scurt timp posibil după descoperirea infracțiunii;

2. Pregătirea cercetării la fața locului

În condițiile specifice cercetării la fața locului, pregătirea activității presupune parcurgerea a

două etape:
 la sediul organului judiciar;
 la locul faptei.

Fiecare etapă constă în anumite măsuri proprii, necesare pentru atingerea scopului urmărit.
Vorbind despre cele doua etape s-ar putea crede că activitățile pregătitoare, ca excepție, nu ar avea un
caracter unitar. Este necesar să subliniem că activitățile pregătitoare au fost grupate în doua entități, din
rațiuni ce țin de particularitățile fiecăreia dintre ele și de o anumită ordine cronologică, în care acestea
se desfășoară.
Privită în ansamblu, pregătirea cercetării la fata locului are un caracter unitar, fiecare dintre
activități succedându-se într-o ordine logico-operativă, de modul în care se realizează și rezultatele
uneia depinzând de caracteristicile celei ce vă urma. 2

Pregătirea efectuată la sediul organului judiciar

2
Ciopraga A., Iacobuţa I., „Criminalistica”, Iaşi, 1997.
2
 Prima măsură care este luată în aceasta etapă este aceea de a obține toate datele necesare despre
faptă, cum ar fi timpul și locul unde a fost comisă, pentru a putea forma o echipă de cercetare
corespunzătoare și pentru a se înlătura deplasările inutile la adrese fictive sau greșite.
Organul judiciar pe lânga identificarea celui care a făcut plângerea sau denunțul va căuta să afle
din surse cât mai sigure și demne de încredere ce anume infracțiune a fost comisă, numărul victimelor,
unde a fost comisã, volumul și natura pagubelor cauzate, daca făptuitorul se cunoaște sau nu, etc.
Cu cât aceste date sunt obținute mai repede, cu atât mai repede se poate constitui echipa de
cercetare și se poate face deplasarea ei la locul faptei. Se mai poate lua prin intermediul organelor
locale de poliție, măsurile necesare pentru identificarea și reținerea infractorului, dacă acestea nu sunt
realizate deja.
Cea de-a doua măsura luată de organul judiciar privește transmiterea unor sarcini urgente pe
care organele de poliție să le îndeplinească la fata locului până la sosirea echipei de cercetare. Acestea
sunt:
 salvarea victimelor aflate încă în viață;
 conservarea locului fapter;
 evidența modificărilor intervenite la locul faptei;
 identificarea martorilor;
 investigarea sumară a martorilor.

În funcție de natura faptei și a locului unde a fost comisă se constituie echipa de cercetare, din
care fac parte:
 procurorul, este cel care conduce activitatea;
 ofițerii din compartimentul judiciar și de cercetări penale;
 ofițerul criminalist;
 experți de specialitate;
 ofițeri sau subofițeri din cadrul poliției din sectorul unde s-a comis fapta;
 medicul legist:
 subofițerul care conduce câinele de urmărire dacã este cazul.

În situația în care făptuitorul este prins și imobilizat la fața locului sau dacă persoanele
interesate o cer, la desfășurarea cercetării la fața locului pot participa și avocați din oficiu sau aleși. De
asemenea la activitate este necesară prezența a doi martori asistenți.
3
 Asigurarea participării acestor persoane, trebuie să se facă înainte de ajungerea la fața locului,
deoarece astfel se evită irosirea de timp. Întrucât cercetarea la fața locului are o importantă componență
tehnică, în cadrul pregătirii se vă acorda o atenție deosebită mijloacelor tehnico-ștințiifice ce vor fi
folosite la fața locului. Indiferent de simplitatea sau complexitatea mijloacelor tehnico-științifice
criminalistice trebuie să răspundă unor cerințe printre care enumerăm următoarele:
 să raspundă exact activităților care se anticipează că se vor desfășura la fața locului;
 să poată fi manevrate rapid și cu ușurință;
 să permită aplicarea unor procedee de lucru sigure: să nu afecteze sau să contamineze
urmele prin desfășurarea operaților specifice de căutare, descoperire, fixare relevare,
ridicare sau ambalare;
 să asigure conservarea adecvată a urmelor;
 să conțină instrucțiuni clare de utilizare;
 să aibă un preț rezonabil;
 să răspundă exigențelor impuse de legislație;
 să corespundă standardelor de calitate.

Într-o altă măsura de asigurare a bunei cercetări la fața locului constă în:
 verificarea trusei criminalistice universale;
 a mijloacelor pentru efectuarea fotografiei judiciare operative, aparatul de filmat cu
accesoriile sale;
 substanțele necesare pentru ridicarea mulajelor;
 magnetofonul cu accesoriile corespunzătoare;
 detectoarele de metale și de cadavre;
 miniaspiratorul pentru ridicarea microurmelor;
 ambalajele necesare pentru ambalarea și transportul urmelor descoperite.

Toate aceste dotări se gasesc dispuse pe laboratoarele criminalistice mobile, ce se afla și în

dotarea organelor judiciare din România. Tot când ajunge la locul faptei, șeful echipei se informează cu
operativitate despre:
 modul cum s-a acționat pentru salvarea victimelor, dacă mai sunt persoane care necesită
prim ajutor;

4
  modul cum s-a acționat pentru conservarea urmelor;
 daca au fost identificați și reținuți la fața locului făptuitorii;
 locul unde se gasesc, dacă au fost agresați, dacă exista martori oculari, identitatea
acestora și locul unde se afla;
 despre situația persoanelor vătămate;
 dacã se cunoaște întinderea pagubelor, dacă există pericol iminent de incedii, inundații,
explozii;
 dacă au fost întrerupte cai de comunicație.
În continuare locul faptei se menține izolat prin îndepărtarea cu mult tact a curioșilor. Apoi
urmează selecționarea martorilor asistenți atunci când acesta este posibil sã se realizeze. Pentru ca
martorii asistenți să-și poată exercita pe deplin atribuțiile ce le revin, organul judiciar are datoria să le
explice în ce constă cercetarea la fața locului și ce anume se urmărește prin ea, precum și drepturile ce
le au, de a cere explicații și de a face observații unde cred că este necesar.
Întrucât metoda de cercetare, căutarea anumitor urme, înțelegerea aspectului locului faptei și
perceperea extensiunii sale depind, în bună măsură, de modul cum s-a comis infracțiunea, efectele sale
principale și secundare, de la început organul judiciar are nevoie să cunoască anumite date ce
evidențiază asemenea situații.
Obținerea acestor informații se va face în mod individual, prin discuții cu fiecare persoană în
parte, și se fixează ceea ce descoperă în agenda personalã și prin intermediul benzii de magnetofon.
Sursele de informații în aceste cazuri sunt chiar victimele, sau martorii oculari, rude sau chiar organele
de poliție sosite primele la locul faptei. 3
Ultima măsură prealabilă luată la locul faptei este repartizarea sarcinilor, prin care se specifică
ce anume are de făcut fiecare persona din echipã.
Astfel:
Șeful echipei, care în majoritatea cazurilor este procurorul:
 el verifica cu medicul legist starea victimei și în unele cazuri ia măsuri pentru salvarea
acesteia;
 menține în stare neschimbata locul faptei;
 organizează urmărirea, prinderea, și reținerea făptuitorului;
 participă la descoperirea, fixarea, recoltarea urmelor;

3
Manual de bune practici privind procedura cercetării la fața locului – Anexă a Ordinului privind cercetarea lafața locului
nr. 182/14.08.2009 (M.A.I.) și nr. 1754/C/05.08.2009 (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).
5
  caută orice corp delict;
 conduce activitatea de încheiere a procesului verbal de cercetare la fata locului.

Ofițerul de formațiune judiciară competentă:

 identifică victima, martorii, infractorul;
 participă la acțiunile de investigare;
 contribuie la căutarea urmelor și a corpurilor delict.

Ofițerul criminalist:
 desfășoară activitatea cea mai vastă și variată;
 contribuie la descoperirea și protejarea urmelor;
 fotografiază, filmează locul faptei;
 folosește magnetofonul pentru înregistrarea declaraților;
 efectuează constatări tehnico-stintifice;
 folosește aparatura de specialitate;
 recoltează probe pentru a le analiza la laborator, interpretează urmele descoperite.

Conducătorul câinelui de urmărire:

 intră pe drumul marcat pentru luarea și prelucrarea de către câine a urmelor olfactive;
 efectuează cu câinele căutări prin imprejurările locului faptei;
 raportează șefului despre urmele găsite;
 întocmește schița traseului făcut, precum și procesul verbal de folosire a câinelui.

Expertul medico-legist:
 stabilește daca moartea victimei e reală sau aparentă;
 recolteazã și conservă probe biologice;
 face toaleta cadavrului;
 examinează corpul făptuitorului și îmbrăcămintea acestuia.
În unele cazuri din echipa de cercetare fac parte și experți tehnici, agricoli, veterinari sau de alte
domenii de specialitate.

6
 Efectuarea cercetării la fața locului

Imediat după ce a sosit la locul faptei și a realizat etapele pregătitoare, echipa de cercetare trece
la efectuarea propriu zisă. În timpul acestei etape, echipa de cercetare este chemată să constate, cum se
prezinta locul faptei, ce schimbări s-au produs pâna la sosirea lor, ce categorii de urme se afla în
perimetrul fiecăruia, ce infracțiune s-a produs în acel loc, data infracțiunii, cine e victima, mobilul
infracțiunii, și ce posibilități sunt pentru descoperirea și reținerea infractorului.
Efectuarea cercetării trebuie să fie făcută imediat după luarea la cunoștință despre săvârșirea
infracțiunii, pentru a se putea preveni, pierderea sau degradarea urmelor, fie datorită fenomenelor
atmosferice, fie a persoanelor interesate în cauză.
Pe măsura trecerii timpului, toate probele în funcție de natura lor, sunt supuse unui proces
continuu, obiectiv, de pierdere a detaliilor. Cercetarea și fixarea urmelor descoperite trebuie să se facă
cu toată obiectivitatea, în sensul că trebuie căutate și fixate toate urmele, indiferent daca ele confirmă
sau infirmă versiunile organului de urmărire penală. 4
Prin urmare, în procesul cercetării la fața locului, urmele descoperite se studiază și se fixează
prin metodele adecvate naturii lor și aspectului sub care se prezintă, fară a-și da seama că unele vin
cumva în contradicție cu altele, fară să apreciem valoarea lor în funcție de măsura în care ar putea
contribui într-un proces de identificare din activitatea de cercetare criminalistica.
Efectuarea cercetării se face în mod amănunțit, prin notarea tuturor particularităților indiferent
de importanța lor. Deoarece cercetarea la fața locului este o activitate de început a urmăririi penale,
organul judiciar în acest moment încă nu știe în mod sigur care anume din datele descoperite prezintă
sau nu , și mai ales în ce măsură, important pentru stabilirea adevărului în cauza. Efectuarea cercetării
la fața locului se face prin respectarea cerințelor morale, adică persoanele din echipa de cercetare, în
timpul activității lor, trebuie sã nu admită prezența persoanelor străine, să aibă o comportare serioasă,
fără zâmbete sau glume față de corpul victimei, a obiectelor vestimentare, sau din locuință explicându-
le persoanelor aparținătoare că cercetează obiectele respective, nu din curiozitate, ci din necesitate
pentru descoperirea urmelor infracțiunii.
Cercetarea la fața locului se efectuează planificat, iar planul este întocmit în funcție de natura
faptei, particularitățile locului în care a fost săvârșită fapta și varietatea urmelor existente, prevazându-
se în el întreaga gamă de activități și procedee de căutare, examinare și ridicare a urmelor, de ascultare,
cu această ocazie, a unor persone.
4
Kernbach M., Medicina judiciară – Ediţia Medicală – Bucureşti 1958 pag. 279 – 280.16. Zaharescu Gh., Cercetarea la faţa
locului. Ghidul procurorului criminalist, Timişoara. 1994.
7
 Ținând cont de complexitatea cercetării, în plan se mai precizează atribuțiile ce revin fiecărui
membru al echipei de cercetare la fața locului.
Cunoașterea nemijlocită a locului săvârșirii faptei dă posibilitatea unei verificări mai
exacte a depozitiei martorilor oculari, a stabilirii timpului când a avut loc infracțiunea, a
drumului parcurs de infractor etc. De exemplu:

 în cazul accidentelor de muncă, cunoașterea nemijlocită a raportului de distanță

dintre victima și utilajul tehnic care a provocat accidentul, poziția si felul de
mișcare a diferitelor angrenaje, existența măsurilor tehnice de securitate a muncii
sau lipsa acestora vor constitui elementele de baza în lămurirea cauzelor
accidentului;

 în cazul unui incendiu, este important să se cunoască locul de unde, a pornit focul
și urmele mijloacelor care au întreținut flacăra;

 în cazul unui accident de circulație, forma și poziția urmelor de frânare, poziția și

distanța dintre cele doua vehicule intrate în coliziune sau dintre vehicul și victima
sunt elemente importante pentru cunoașterea împrejurărilor concrete în care
accidentul a avut loc.

Cercetarea la fața locului prezintă o serie de trăsături caracteristice care o diferențiază și

particularizează de celelalte activități desfășurate de organele de urmărire penală.

Aceasta este o activitate inițială, în sensul că, precede în timp toate celelalte activități de
cercetare penală, ori de cate ori natura faptei săvârșite impune efectuarea de constatări cu privire la
situația locului săvârșirii infracțiunii, descoperirii și fixării urmelor acesteia, stabilirii poziției și stării
mijloacelor materiale de probă ori a împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea. Infracțiuni ca:
omor, distrugere, tâlhărie, accidente de circulație, etc., "sunt fapte a căror soluționare este de
neconceput fără cercetarea la fața locului."

8
 Fazele cercetării la fața locului

Cercetarea la fața locului este o activitate complexă, de durată, care solicită exactitate, calm,
perseverență, prudență, eforturi și, uneori, chiar sacrificii, pentru realizarea scopului pe care îl
urmărește. Cercetarea la fața locului poate să înceapă din exterior spre interior sau invers, iar atunci
când suprafața este întinsă se recurge la parcelarea acesteia. Cercetarea la fața locului parcurge două
etape (faze):
 Faza statică;
 Faza dinamică.

Această distincție între cele două faze ale cercetării are un caracter convențional, în sensul că nu
trebuie privită ca ceva rigid. În raport cu multitudinea și diversitatea situaților legate de împrejurările
comiterii faptei pot apărea cazuri când unele activități din faza statică se execută în faza dinamică și
invers.
În prima etapa, numită faza statică, interesează aspectul de ansamblu al locului săvârșirii faptei,
pozițiile relative ale diferitelor urme și obiecte, căile de acces etc. În această fază:
1. se măsoară distanțele dintre diferite obiecte ale infracțiunii, între diferitele urme ale
acesteia,
2. se execută fotografiile - schiță, fotografiile obiectelor principale de la locul faptei.
3. se interzice fumatul în timpul cercetări locului faptei,
4. nu se vor comenta cu glas tare rezultatele cercetării, pentru a nu influența martorii oculari
dacă sunt de față.
Dacă între timp vor veni organe de urmărire penală cu grade și funcții superioare, acestea nu au
voie să întrerupă lucrările, dar vor putea sta de vorba, în mod independent, cu fiecare membru din
echipa de cercetare. De altfel, din întreaga echipă de cercetare, în faza statică, nu intră pe terenul
propriu-zis al locului faptei decât conducătorul echipei și specialistul criminalist. Acesta din urmă va
executa fotografiile necesare.5
La nevoie echipa va fi completată și cu un al doilea specialist (medic sau inginer în accidente cu
caracter special), dacă natura faptei o impune. Marcarea drumului de acces în perimetrul de cercetat
5
Argeșanu I. – Împrejurările negative şi semnificaţia lor, în Criminalistica şi criminologia în acţiune, Editura „Lumina Rex”,
Bucureşti-2001, pag. 125;
9
este atribatul specialistului criminalist, fiind abilitat de profesia ce o desfășoară, de ordine și
instrucțiunile de uz intern. După stabilirea căilor de acces, primul care pătrunde în locul faptei este
procurorul, împreună cu criminalistul și medicul legist.
În această fază se marchează poziția cadavrului și a principalelor urme și mijloace de probă. În
continuare se trece la examinarea cadavrului, făcută de medicul legist, fără a schimba poziția victimei.
Tot în acest timp procurorul trebuie să facă o descriere completă a cadavrului, aceasta incluzând sex,
infățișare, vârstă, culoarea ochilor, părului. Forte importantă este și descrierea poziției cadavrului, locul
unde a fost găsit, precum și examinarea atentă a îmbrăcămintii și încălțămintei victimei. O altă
problemă specifică acestei faze o constituie folosirea câinelui pentru prelucrarea urmei de miros uman.
După unele opinii, această activitate este de maximă urgentă și trebuie executată imediat ce s-a ajuns la
față locului.
Consider că nu se poate neglija multitudinea de urme create de făptuitor, ceea ce impune mai
intâi determinarea drumului de acces în locul faptei și apoi folosirea câinelui de urmărire, altfel echipa
riscă să îmbogățească locul de examinat. Fixarea locului faptei în faza statică se face prin fotografii de
orientare și fotografii schiță, ale obiectelor principale și ale urmelor, când există pericol de dispariție a
acestora.
A doua etapă a cercetării locului savârșirii faptei, numită faza dinamică consta în examinarea
amanunțită a fiecărui obiect purtător de urme, deplasându-1 din locul unde a fost descoperit, pentru a
asigura condiții optime de examinare. Se execută fotografia detaliilor acestor obiecte, se caută și se
ridică urmele vizibile și latente de mâini, urmele de picioare, ale instrumentelor de spargere, ale
armelor de foc etc.

Cu privire la urmele ce trebuie căutate, acestea diferă în raport cu natura faptei săvârșite, astfel: 6

 la infracțiunile comise prin violență, întotdeauna vor fi căutate urme biologice, micro-urme,
obiecte folosite de autori pentru realizarea rezoluțiuni infracționale:
 la faptele îndreptate împotrivă avutului public sau privat se vor căuta urme ale
instrumentelor de spargere, urme de natură papilară, urme de încălțăminte;
 în cazul distrugerilor, indiferent de natura agenților care le-au provocat, se va examina
focarul sau caraterul exploziei, în cercuri concentrice, pentru identificarea surselor care au
produs incendiul sau explozia.

6
13. Stancu Em., Tratat de criminalistică, Ediția a IV-a, Editura Universul juridic, 2008
10
 O atenție deosebită trebuie acordată examinării locului unde s-a consumat episodul principal al
faptei pentru că aici pot rămâne o multitudine de urme. La această fază a cercetării iau parte activă toți
membrii echipei, și toți specialiști necesari, în raport cu natura urmelor formate.7
Rezultatele cercetării la fata locului sunt fixate prin procesul verbal de cercetare ca mijloc
principal și prin fotografie și desen ca mijloace secundare.
Procesul verbal de cercetare la fața locului are un dublu rol: în primul rând, el se numără printre
mijloacele de proba cu semnificație majoră în soluționarea cauzei, iar în al doilea rând, acesta se
constituie într-o dovadă procedurală, de natură a demonstra îndeplinirea dispozițiilor legale cu ocazia
efectuări cercetării locului faptei.
Pentru a ocupa locul pe care i-1 conferă legea și a avea valoare pentru cauză, la intocmirea
procesului-verbal trebuie respectate o serie de condiții de fond și formă.
În conformitate cu dispozițiile legii procesuale penale, procesul verbal trebuie să cuprindă: 8
 data și locul efectuării cercetării la fața locului;
 numele, prenumele, calitatea și organul de urmărire penală din care fac parte membrii
echipei de cercetare;
 numele, prenumele specialiștilor, experților, tehnicienilor participanți la cercetarea la
fața locului,
 unitatea din care provin;
 datele de identificare ale martorilor asistenți temeiul de drept și de fapt care au impus
deplasarea la fața locului și examinarea acestuia, cu indicarea modului de seizare și al
conținutului, pe scurt, al sesizării;
 descrierea locului unde s-a comis fapta, persoanele găsite la fața locului și, în primul
rând, modificările survenite în aspectul inițial al locului faptei, cu indicarea persoanelor
care le-au făcut și a motivelor care au determinat schimbările respective;
 urmele și mijloacele materiale de probă descoperite, relevate fixate și ridicate, metodele
și mijloacele folosite în acest scop;
 ora începerii și ora terminării cercetării la fața locului, evidențiindu-se condițiile
atmosferice și de vizibilitate existente atât în momentul sosirii echipei de cercetare, cât și
pe durata activității;
 mențiune despre executarea schiței locului faptei;

7
Prof. Dr. Ștefan Florian, în colaborare cu jurist Domnica Florian, „Ghidul Medico-Legal al Juristului, editura Napoca Star.
8
23. C. Suciu – Cercetarea locului săvârşirii faptei-în Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti-1972
11
  mențiune despre folosirea câinelui de urmărire și a rezultatului obținut;
 observațiile martorilor asistenți și, dacă făptuitorul este prezent la fața locului, obiecțiile
acestuia;
 numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal și destinația acestora.

Concluzii

12
 Procedeul probator, denumit în Codul de Procedura Penală cercetarea la fața locului (art. 129) -
cunoscut în legislațiile occidentale și ca cercetarea scenei infracțiunii sau scena crimei, cum este cazul
sistemului judiciar de tip anglo-saxon, ori american - reprezintă actul de debut al investigațiilor în fapte
de periculozitate deosebită: omucideri, violuri sau tălhării urmate de moartea victimei, distrugeri,
catastrofe sau accidente grave, infracțiuni din domeniul crimei organizate s.a.
Cercetarea la fața locului constituie una dintre cele mai complexe și importante activități, ale
cărei rezultate condiționează, de cele mai multe ori, nu numai direcția ci însăși finalitatea investigațiilor
ce se efectuează în cauza dată.
Cercetarea la fața locului este o activitate complexă, de durată care solicită exactitate, calm,
perseverență, prudență, reglementată de dispoziții reglementate de Codul de Procedură Penală și care
presupune respectarea unor reguli tactice, existența unui manual de bune practici privind procedura
cercetării la fața locului, legături pluridisciplinare, o serie de particularităţi ale efectuării principalelor
activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor, cercetării la fața locului acordându-i-se o
atenţie deosebită atât în literatura de specialitate, cât şi în literatura judiciară.
Așadar, cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce contribuie în mod substanţial la
realizarea scopului procesului penal, alături de celelalte acte de urmărire penală precum audierea
martorilor şi consemnarea declaraţiilor lor, audierea părţii vătămate, a suspectului sau inculpatului,
efectuarea de expertize judiciare, confruntări, recunoaşteri şi reconstituiri.
Cât despre infracțiunile grave contra vieții, respectiv infracțiunii de omor, sub raport tehnic,
aportul criminalisticii la soluţionarea multor cauze penale are o importanţă particulară și este pe deplin
întemeiată, practica judiciară demonstrând-o cu prisosinţă.
Cercetarea la fața locului este necesară atunci când săvârșirea unor infracțiuni este insoțită de
producerea unor transformări sau modificări de ordin fizic, material, susceptibile a fi percepute
nemijlocit, schimbări materializate sub forma unor urme.
Cercetarea la fața locului, ca și celelalte acte ori activități de investigare a faptelor penale, se
face numai în strictă conformitate cu reglementările referitoare la acest procedeu probator.

Bibliografie

13
1. Ciopraga, „Criminalistica", lași, 1986; C. lonitole, „Tactica cercetării la fata locului. Curs de
Criminalistica", București;
2. E. Stancu, „Investigarea stuntifica a infracțiunilor: Curs de criminalistica" București, 2002;
3. Gabriel Ion Olteanu, „Considerații cu privire la tactica efectuării cercetări la fata locului",
editura AIT Laboratories srl., 2004; Prof. Univ. Dr. Ion Mircea, „Criminalistica", ediția a Îl
a, editura Lumina Lex, București, 2010;
4. L. Petrica, „Materiale și truse criminalistice moderne destinate investigării locului faptei, în
investigarea criminalistică a locului faptei", 2004;
5. Marcel Cernovschi, „Particularitățile cercetării la fața locului", editura Sistech, Craiova,
2008;
6. Prof. Dr. Ștefan Florian, în colaborare cu jurist Domnica Florian, „Ghidul Medico-Legal al
Juristului, editura Napoca Star.
7. Codul de procedură penală – art. 129. al. 1.
8. Codul de procedură penală – art. 129. al. 2.
9. Neagu, Tratat de procedură penală, Editura „Pro”, Bucureşti , 1997.
10. Ghe. Scripcaru şi M.Terbancea – Probleme medico-legale ale morţilor violente, în Patologie
Medico-Legală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.
11. Ciopraga A., Iacobuţa I., „Criminalistica”, Iaşi, 1997.
12. Bercheşan V., Pletea C., „Crecetarea la faţa locului”, în „Tratat de tactică criminalistică”,
Craiova, 1992.
13. Stancu Em., Tratat de criminalistică, Ediția a IV-a, Editura Universul juridic, 2008.
14. Bercheşan V., Pletea C., „Crecetarea la faţa locului”, în „Tratat de tactică criminalistică”,
Craiova, 1992.
15. Manual de bune practici privind procedura cercetării la fața locului – Anexă a Ordinului
privind cercetarea lafața locului nr. 182/14.08.2009 (M.A.I.) și nr. 1754/C/05.08.2009
(Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).
16. Stancu Em., Măsuri preliminare cercetării la faţa locului – în Tratat de Criminalistică,
Editura „Universul Juridic”, Bucureşti, 2002.
17. Stancu Em., Cercetarea în faza statică, în Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2002.

14
18. Manual de bune practici privind procedura cercetării la fața locului – Anexă a Ordinului
privind cercetarea lafața locului nr. 182/14.08.2009 (M.A.I.) și nr. 1754/C/05.08.2009
(Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).
19. Gh. Scripcaru şi M.Terbancea – Fenomenele cadaverice, în Patologie Medico-Legală,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1978.
20. C. Suciu – Cercetarea locului săvârşirii faptei-în Criminalistică, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti-1972.
21. Argeșanu I. – Împrejurările negative şi semnificaţia lor, în Criminalistica şi criminologia în
acţiune, Editura „Lumina Rex”, Bucureşti-2001, pag. 125;
22. Stancu Em. – Procedeele de fotografiere a cadavrelor, în Tratat de Criminalistică, Editura
„Universul Juridic”, Bucureşti, 2002.
23. Ghe. Achim – Procedeele de fotografiere a cadavrelor, în Criminalistică, Editura Z, 1996.
24. Mircea I. – Procesul-verbal de cercetare la faţa locului, în Criminalistică, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1978.
25. Codul de Procedură Penală – art. 91
26. Stancu Em. – Procedee tactice folosite în investigațiile penale. Evoluții, AIT Laboratories,
București, 2011.

15