Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Conform art.209 Cod penal, procurorul este organul judiciar ce urmează a desfăşura
activităţile necesare pentru administrarea probelor, în cazul infracţiunii de ultraj.
Organele de urmărire penală pentru pregătirea şi efectuarea activităţilor mai sus prezentate,
trebuie să respecte mai multe principii ce decurg din dispoziţiile legii persoanelor penale şi din
normele deontologice ale anchetei fără de care realizarea scopului pe care îl urmăresc nu este posibil.
Aceste principii sunt:
3. Principiul garantării dreptului la apărare: potrivit acestui principiul, dreptul la apărare este
garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi implicate în procesul penal, iar organele de
urmărire penală sunt obligate să asigure deplina exercitare a acestui drept.
4. Principiul prezumţiei de vinovăţie: prevede că, până la stabilirea vinovăţiei, persoana este
considerată nevinovată, organele de urmărire penală având în acest sens, datoria să dovedească atât
vinovăţia cât şi gravitatea faptelor.
5. Principiul fermităţii: potrivit căruia organele de urmărire penală trebuie să acţioneze cu hotărâre
pentru asigurarea tragerii la răspundere a celor ce au săvârşit infracţiuni sau alte acte antisociale aşa
încât nici o persoană vinovată să nu se poată sustrage răspunderii pentru faptele săvârşite 2.
1
Vvalanciu – „Drept procesual penal” Ed.Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1972, pag.49
2
C.Aioniţoaie, V.Bercheşan, T.Butoi, I.Moraru, E.Rălănceanu, C.Pletea, Ion-Eugen Sandu, E.Stancu – „Tratat
de criminalistică”, Ed.Carpaţi, Craiova 1992, pag.11
tragerii la răspundere penală de cel al săvârşirii infracţiunii, cu efecte deosebite pentru activitatea de
prevenire.
10. Principiul planificării: - potrivit căruia în toate cazurile activităţile de urmărire penală ce
urmează a fi întreprinse trebuie să fie precedate de o judiciară planificare şi o pregătire în mod
temeinic.
constatări tehnico-ştiinţifice;
Constituie o activitate cu pondere însemnată pe linia prevenirii, care prezintă importanţă din
două puncte de vedere: pe de o parte împiedică consumarea activităţii ilicite, iar pe de altă parte prin
descoperirea operativă a infracţiunilor comise, se realizează tragerea la răspunderea penală a
făptuitorilor la un moment dat cât mai apropiat de momentul dat, de momentul comiterii faptei.
Conform legii, este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii ori imediat după
săvârşire, ceea ce înseamnă prinderea făptuitorului în timpul şi la locul comiterii faptei, sau cât mai
aproape de momentul săvârşirii. Flagrantă se consideră şi infracţiunea al cărui autor este urmărit
imediat după săvârşirea faptei, de persoana vătămată, martori, ori strigătul public 3.
3
Cod de procedură penală al României, art,465, alin.2
Constatarea flagrantului în scopul infracţiunii de ultraj se face de procuror şi numai în
situaţiile în care se impun constatări care nu suferă amânare sunt competente organele de poliţie, cu
obligaţia acestora de a preda în cel mai scurt timp actele întocmite cu această ocazie, procurorului.
Înainte de toate vor fi luate toate măsurile de precauţie pentru a preîntâmpina stoparea sau
tulburarea activităţii organului investit cu autoritate publică în care se realizează flagrantul, precum şi
alte aspecte negative ce pot apărea pe parcursul desfăşurării acestei activităţi.
Avem în vedere lovirile şi alte violenţe, vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă.
Situaţia realizării formei agravate a ultrajului, în accepţiunea de loc al realizării acesteia, intră
următoarele4:
- locul unde făptuitorul a efectuat acţiunile ori inacţiunile ce au avut ca rezultat vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei;
- traseul pe care s-a deplasat victima după ce asupra sa au fost exercitate violenţe şi până la
locul unde a fost găsită;
- itinerariul parcurs de făptuitor pentru a părăsi locul unde s-a derulat activitatea infracţională.
Această activitate are drept scop descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea următoarelor
categorii de urme:
- instrumentele sau obiectele utilizate de făptuitor 5;
- instanţele folosite de acesta;
- urmele lăsate de făptuitor la locul faptei, cum ar fi cele de natură biologică – sânge, fire de
păr, resturi de ţesut organic – urme de încălţăminte, urme de picior, urme papilare, ori lăsate
de alte părţi ale corpului uman;
- urmele instrumentelor şi substanţelor folosite, rămase pe diverse suporturi;
- urme ale mijloacelor de transport etc.6
Este necesar, de asemenea, evidenţierea leziunilor existente pe corpul victimei, sub aspectul
naturii, formei, culorii şi zonei anatomice unde sunt amplasate, care, coroborate cu urmele descoperite
în câmpul infracţiunii, pot demonstra mecanismul producerii vătămărilor, acţiunile şi inacţiunile
făptuitorului şi ale victimei. Nici examinarea făptuitorului şi evidenţierea urmelor faptei pe corpul
acestuia, pe ţinuta şi încălţămintea lui nu trebuie omise, întrucât coroborarea rezultatelor obţinute cu
celelalte date duce la aprecierea corectă a împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta, inclusiv a existenţei
provocării, a legitimei apărări ori a depăşirii acesteia.
Nici forma simplă a ultrajului nu exclude cercetarea la faţa locului. Această situaţie este întâlnită
în cazul săvârşirii insultei, calomniei şi ameninţării în mod indirect prin realizarea unor desene pe
diferite suporturi materiale, prin inscripţionarea de afirmaţii ce aduc atingere onoarei sau reputaţiei
unei persoane sau prin lipirea de afişe cu conţinut asemănător. În asemenea situaţii, se va urmări
descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea de urme de încălţăminte, de picior, urme papilare, urmele
instrumentelor şi substanţelor folosite.
Rezultatele cercetării la faţa locului vor fi materializate într-un proces verbal, la care se anexează
fotografiile judiciare şi schiţele locului faptei realizate cu această ocazie.
Potrivit legii7, percheziţia este activitatea de urmărire penală care constă în căutarea 8
obiectelor, valorilor sau înscrisurilor a căror existenţă sau deţinere este tăgăduită, în urma descoperirii
4
V.Bercheşeanu – „Tratat de metodică criminalistică”, vol. II, Ed. Paralela 45, Piteşti – 2000, pag. 112
5
Cuţit, topor, furcă, armă de foc, bâtă etc.
6
Fire şi fibre textile, urme de natură vegetală
7
Cod de procedură penală al României, art.100
8
Asupra unei persoane, la locuinţă sau locul de muncă, ori în locurile publice
şi a administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzelor penale. Constituie un procedeu
auxiliar de descoperire şi strângere a probelor 9.
Din categoria obiectelor sau înscrisurilor destinate sau folosite în comiterea faptei menţionăm:
De asemenea, prin efectuarea percheziţiei se va urmări nu doar realizarea scopului mai sus
menţionat, ci şi descoperirea învinuiţilor sau inculpaţilor care se sustrag de la urmărirea penală,
respectiv judecată.
Vor fi avute în vedere, solicitate şi ridicate şi actele şi documentele din care reies următoarele:
Asemenea acte şi documente sunt necesare pentru a stabili legalitatea, oportunitatea şi necesitatea
activităţilor funcţionarului public, vis-à-vis de agresiunile fizice sau verbale îndreptate împotriva sa
sau a altor persoane.
9
V.Dangoroz ş.a. – „Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român”, vol.I, Partea generală,
Ed.Academiei Române, Buc. 1975, pag.238
10
Îmbrăcămintea făptuitorului la momentul săvârşirii faptei, obiecte purtătoare a urmelor biologice etc
- constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize criminalistice ca: grafoscopice, traseologice, fizico-
chimice, balistice;
Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza grafoscopică precum şi cea a vocii şi vorbirii este dispusă
în cazul în care agresiunile fizice au fost precedate de agresiuni verbale, săvârşite în mod indirect, prin
intermediul unor înscrisuri sau suporturi electromagnetice sau în cazul realizării în mod indirect a
formei simple a ultrajului – insulta, calomnia, ameninţarea.
11
E.Stancu –„Criminalistică”, Ed.Actami, vol.I, Buc. 1997, pag.51-52
C.Aioniţoaiei şi colaboratorii – ......................., pag.238-245
12
V.Bercheşean, I.N.Dumitrescu – „Probe şi mijloace de probă”, Ed.Ministerului de Interne, Buc. 1994,
pag.227-251
13
V.Bercheşean - ........................, vol.I, pag.114
14
C.Aioniţoaiei – ........................., pag.54-56
15
C.Aioniţoaie şi colaboratorii, ............................, pag.152
- cunoaşterii părţii ce urmează a fi ascultată;
- întocmirea planului de ascultare;
- alte activităţi pregătitoare.
Din studiul materialelor existente la dosarul cauzei, administrative până în momentul când se
procedează la ascultare, anchetatorul stabileşte persoana care trebuie ascultată în calitate de funcţionar
ultragiat, faptă care formează obiectul cauzei, problemele care vor fi lămurite prin ascultare, datele ce
vor fi folosite în ascultare, precum şi ordinea folosirii lor. Cunoaşterea temeinică a întregului material
din dosar şi a actelor normative în vigoare, oferă garanţia elucidării tuturor problemelor cauzei.
Cunoaşterea trăsăturilor pozitive sau negative de caracter al celui ce urmează a fi ascultat ca parte
vătămată, funcţionarul ultragiat, permit anchetatorului să-şi formeze o imagine despre personalitatea
acestuia şi în consecinţă să aleagă procedeul de ascultare cel mai indicat pentru obţinerea unor
declaraţii sincere şi complete.
Întocmirea planului de ascultare reprezintă cea mai importantă activitate din cadrul activităţilor
pregătitoare ţinându-se seama de:
-materialul probator – forţa probatorie a acestuia, ordinea de folosire a acestuia, dacă e cazul.
Întrebările trebuie să fie clare, precise, la obiect, ordonate în mod logic, fie pe mai multe
variante, în raport cu ceea ce cunoaşte persoana respectivă şi modul cum a perceput cele pe marginea
cărora s-au făcut declaraţii.
- calitatea la momentul activităţii ilicite, modul în care a fost investit, atribuţiile de serviciu,
modul în care îşi exercită funcţia publică, activitatea pe care o îndeplinea în momentul
ultragierii sau activităţile îndeplinite anterior, ce au constituit mobilul infracţiunii;
- modul în care a intrat în conflict cu făptuitorul;
- metode şi mijloace folosite de făptuitor – acţiunile agresive fizic şi verbal îndreptate
împotriva sa;
- urmările faptei;
- modul cum a evoluat conflictul, cum s-a aplanat şi când anume;
- dacă s-a opus, modul în care făcut-o;
- vătămările provocate agresorului în cadrul legitimei apărări şi urmele ce pot fi descoperite pe
corpul şi îmbrăcămintea acestuia;
- în ce a constat împiedicarea exercitării atribuţiilor de serviciu şi consecinţele acestora;
- identitatea făptuitorului ori semnalmentele acestuia, relaţiile anterioare cu autorul faptei;
- persoanele care cunosc despre activitatea ilicită a cărui victimă a fost;
- înscrisurile, casetele audio sau audio-video, faxurile sau alte suporturi materiale pe care le
posedă şi prin intermediul cărora s-a săvârşit ultrajul;
- pretenţii civile pe care le formulează.
- persoanele care au fost de faţă în momentul în care făptuitorul săvârşea activitatea ilicită;
- persoanele care au participat la salvarea victimei;
- persoanele care au perceput rezultatul acţiunilor ori inacţiunilor făptuitorului;
- persoanele care au luat cunoştinţă despre faptă şi împrejurările comiterii ei din surse mediate;
- persoanele care cunosc relaţiile anterioare dintre făptuitor şi victimă etc.
16
E.Stancu – .................... vol. II, pag,61
17
Cod de procedură penală al României, art.78, 79, 80 şi 81
18
Supra, cap.III, sect.I
19
Cod de procedură penală, art.81 şi art.128; C.Aioniţoaiei ş.a. – ......................, pag.137
20
Ori infracţiunile acestuia
21
Antecedentele penale, persoanele care au avut de suferit de pe urma acţiunilor făptuitorului
De modul în care anchetatorul realizează pregătirea 22 pentru efectuarea ascultării depinde
obţinerea unor declaraţii complete şi sincere de la învinuit sau inculpat. Lipsa de pregătire ori
pregătirea insuficientă a ascultării pot avea consecinţe nefavorabile, concretizate în declaraţii
incomplete, repetarea ascultării, nelămurirea problemelor cauzei sub toate aspectele. De rezultatele
activităţilor de pregătire, anchetatorul trebuie să ţină seama în stabilirea procedeelor tactice pe care le
va folosi pe parcursul realizării activităţii de ascultare.
- întrebările detaliu;
- ascultarea sistematică;
- ascultarea repetată;
- ascultarea încrucişată;
- tactica complexului de vinovăţie
- folosirea probelor de vinovăţie;
- ascultarea unui învinuit sau inculpat despre activitatea celorlalţi participanţi la săvârşirea
ultrajului;
- solicitarea justificării modului în care învinuitul a folosit timpul într-o anumită perioadă de
timp.
Astfel, se realizează pe lângă obţinerea de declaraţii sincere şi veridice, descoperirea indicilor care
să dovedească mistificările ori cauzele datorită învinuitului sau inculpatului ascunde adevărul ori
încearcă şi asigurarea şi garantarea dreptului la apărare pe toată durata procesului penal 23.
Această activitate de ascultare a învinuitului sau inculpatului pentru a fi realizată în mod valabil,
va trebui efectuată în condiţiile legii, pe baza regulilor generale 24 şi speciale25 de tactică criminalistică
ce trebuie avute în vedere şi respectate cu acest prilej.
22
C.Aioaniţoaie şi colectivul – ........................, pag.91-99
23
V.Bercheşean – „Indrumar complet de cercetare penală”, Ed.şi tipografia I.C.A.R. Bucureşti 2002, pag.109
24
Idem, pag.111
25
Idem 112
3.5. Stabilirea calităţii de funcţionar sau de membru de familie a acestuia, de poliţist sau de
jandarm, după caz
a) stabilitatea pe care o prezintă vocea şi vorbirea în toată perioada vieţii adulte până la bătrâneţe;
Pentru ca rezultatele identificării vorbitorului să fie cât mai exacte, modelele de voce şi
vorbire pentru comparaţii trebuie imprimate în aceleaşi condiţii ca şi fonograma în litigiu. Avem în
vedere următoarele condiţii27:
- dacă la discuţii au luat parte mai multe persoane şi care este numărul lor;
26
I.Anghelescu ş.a. – „Tratat practic de criminalistică” vol.I, Serviciul editorial şi cinematografic, Buc.1980,
pag.178
27
Idem
- ce dialect sau grai se utilizează;
- dacă banda magnetică în litigiu constituie sau nu un montaj de înregistrări de pe alte benzi;
- dacă vorbitorul a vorbit liber, a declamat sau a citit de pe un text dinainte alcătuit;
- dacă vocea şi vorbirea au fost deghizate şi ce procedeu s-a folosit în acest scop;
- dacă vocea şi vorbirea în litigiu provin de la aceeaşi persoană de la care s-a obţinut modelul de voce
şi vorbire prezentat pentru comparaţie;
- dacă vocea şi vorbirea în litigiu au fost falsificate prin imitare şi care subiect a făcut imitarea;
- dacă vocea şi vorbirea în litigiu au fost deghizate, prin ce procedeu şi cui aparţin.
Scrisul de mână, de tipar şi cel dactilografiat sunt urme ale infracţiunii, atunci când au fost
executate în procesul săvârşirii acesteia sau în legătură cu ea
Dacă se impune efectuarea unor expertize grafologice, pentru probarea activităţii infractorului
sau pentru identificarea acestuia, expertul va trebui să răspundă la următoarele întrebări 28:
28
I.Anghelescu ş.a. – ............................. vol.I, partea a II-a, pag.190, 329-356
-dacă a fost executat cu mâna stângă sau nu;
-dacă scrisul în litigiu a fost executat prin imitare, copiere şi metoda folosită;
-dacă scrisul în litigiu a fost executat de persoana de la care s-au prelevat modele de comparaţie;
-care este caracterul literelor sau al cifrelor folosite la executarea textului tipărit;
-dacă textul reprezintă un original sau este o copie şi în ce mod a fost realizat acesta;
-ce uzură specifică prezintă maşina de scris cu care a fost executat textul;
-dacă textul a fost executat prin imprimarea cu panglica maşinii de scris sau prin plombagină;
2. când se prezintă textul incriminat şi modelele pentru comparaţie prelevate de la literele de tipar sau
maşina de scris:
-dacă textul descoperit la faţa locului a fost executat cu literele matriţă sau cu maşina de scris de la
care s-au prelevat modelele pentru comparaţie.
Expertiza dactiloscopică are ca obiect examinarea urmelor digitale, palmare sau plantare,
pentru identificarea degetului, palmei sau piciorului care le-a creat şi implicit a făptuitorului.
Expertiza traseologică se efectuează în cazul descoperirii la locul faptei a unor urme lăsate de
mijloacele de transport.
- să existe un proces-verbal aflat în curs de desfăşurare în faţa organelor de cercetare penală ori
a altor organe judiciare;
- să existe o persoană care face dovada prin declaraţiile sale că a perceput semnalmentele
făptuitorului, caracteristicile acestuia;
- persoana ce urmează să fie prezentată pentru recunoaştere să fi fost ascultată anterior de
organele de anchetă.
Dacă condiţiile enumerate mai sus sunt îndeplinite se poate recurge la prezentarea pentru
recunoaşterea:
- din grup;
- după fotografie;
- după voce şi vorbire29;
- după mers.
Rezultatele prezentării pentru recunoaştere sunt cuprinse într-un proces-verbal, a cărui valoare
probatorie e determinată de coroborarea sa cu celelalte mijloace de probă existente la dosar 32.
Este bine ca, confruntarea să fie efectuată şi atunci când nu există contraziceri, doar se
urmăreşte verificarea, prezicerea recunoaşterilor învinuiţilor şi inculpaţilor. În aceste cazuri
confruntarea este importantă întrucât oferă un plus de certitudine declaraţiilor făcute de către învinuiţi
ori inculpaţi. Confruntarea este un proces tactic, folosit în activitatea organelor de urmărire penală
care şi-a dovedit din plin utilitatea33.
29
C.Aioaniţoaie – ............................, pag.189
30
Idem – pag.180-185
31
V.Bercheşean – ............................, pag.131-132
32
Codul de procedură penală al României, art.87, 88
33
C.Aioaniţoaie, T.Butoi – ....................... , pag.167-168
34
Idem – pag.167-168
35
V.Bercheşean – ................................. pag.127-128
Pregătirea activităţii de confruntare se cere cu atât mai mult, întrucât fiind vorba de o faptă
săvârşită împotriva autorităţii statului, cei implicaţi în această activitate sunt supuşi unei presiuni
psihice care ar putea duce la obţinerea unor rezultate neconcludente pentru anchetă sau chiar la
imposibilitatea desfăşurării confruntării.
Rezultatele, atât ale confruntării cât şi ale reconstituirii vor fi materializate în procese verbale
a căror valoare probatorie se apreciază în coroborare cu celelalte mijloace de probă.
36
Codul de procedură penală al României, art.130
37
C.Aioaniţoaie, E.Stancu – ..............................., pag.258-160
38
V.Bercheşean – ..........................., pag.334-335